referate floricultura

8/17/2019 referate floricultura

1/10

UNIVERSIT TE DE ȘTIINȚE GRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERIN RĂ

„ION IONESCU DE L BR D” I ȘI

Facultatea de gricultură

Specializarea:Agricultură

REFER TE

LA

DISCIPLINA

FLORICULTURã

STUDENT: Ioan PUȘCUȚĂ

GRUPA: 114

ANUL: IV


2/10

CUPRINS

REFERAT 1: Înmulțirea plantelor floricole prinmarcotaj

REFERAT 2: Cultivarea lalelelor


3/10

Înmulțirea plantelor floricole prin marcotaj

Înmulţire vegetativă se bazează pe însuşirea unor părţi sau fragmente de plantă de areface întreaga plantă. Puse în cpndiţii optime de înrădăcinare, acestea formează rădăcini şi

reproduc caracterele ereditare ale plantei mamă.

Un prim avantaj al înmulţirii vegetative este obţinerea unor plante identice cu plantele mamă atât din punct de vedere genotipic cât şi fenotipic. Un alt avantaj este obţinereade plante mature într -un timp mai scurt comparativ cu înmulţirea prin seminţe.

Dezavantajele acestui tip de înmulţire sunt coeficientul mic de înmulţire, posibilitateamare de transmitere a bolilor criptogamice, a virozelor şi degerarea în timp, în cazul înmulţiriiexclusiv pe cale vegetativă.

În cazul înmulţirii vegatative se acordă o atenţie deosebită plantelor mamă de la carese vor recolta părţile sau fragmentele folosite la înmulţirea vegetativă. Plantele mamă folositetrebuie să fie tipice solului sau speciei, sănătoase şi obţinute în condiţii de agrotehnicăsuperioară.

Numeroase plante au proprietatea de a forma rădăcini adventive pe tulpinile sauramurile care vin în contact cu substatul de cultură, sau cu un alt mediu favorabil. Acestetulpini sau ramuri înrădăcinate, numite marcote, se separă de planta mamă după înrădăcinare,spre deosebire de butaşi care, mai întâi se detaşează de planta mamă şi apoi se trec în mediilede înrădăcinare.

Marcotajul se poate produce şi natural, fiind bine cunoscut la speciile cu tulpinitârâtoare care, în contact cu solul sau cu medii umede, dau naştere la noi plante ( Hedera helix, Ficus pumila, Pholx subulata, Scindapsus aureus, Tradescantia viridis, Philodendron

scandens etc.).

În funcţie de modul de executare, marcotajul artificial aplicat plantelor floricole poate fi:

terestru , atunci când solul (substratul de cultură) serveşte ca mediu de înrădăcinare aarcotelor. În funcţie de specificul plantei, se execută folosind diferite procedee:

prin muşuroire (vertical), respectiv acoperirea cu pământ a bazei

tulpinilor pe o porţiune de -10 cm, asigurând în acest fel umiditateanecesară formării de lăstari noi din mugurii bazali şi emiteriidăcinilor adventive pe porţiunea îngropată a lăstarilor. Separareamarcotelor de planta mamă se face toamna sau primăvara. O astfelde înmulţire se practică la unele perene cultivate în câmp(hemicriptofitele), din genurile Dianthus, Phlox, Chrysanthemum,

Hydrangea, precum şi la plantele cultivate în seră ( Anthuriumandreanum, Pandanus weitchii).

prin aplecare (simplu, arcuit) şi şerpuit (multiplu), procedee care

se pot executa la speciile cu ramuri sau tulpini flexibile, aşa încât săfie arcuite odată (la marcotajul simplu) sau de mai multe ori (la

marcotajul multiplu), în funcţie de lungimea ramurii. Se aplică la Hedera sp., Hoya carnosa, Passiflora coerulea, Philodendron

scandens, Cissus sp. etc.


4/10

orizontal (chinezesc) , presupune aplecarea ramurii pe toatălungimea ei şi fixarea în substrat. Lăstarii porniţi de la noduri şiînsoţiţi de rădăcinile adventive formate, vor putea fi separaţiulterior, ca plante noi. Se aplică la Phlox subulata, Hedera sp.,

Ficus pumila etc.

aerian se practică la speciile care nu au tulpinile şi ramurile flexibile şi nici nu emit lăstaride la bază prin simpla muşuroire. Este cazul unor specii floricole cu aspect arbustiv,cultivate ca plante la ghivece: ficus, leandru, croton, dracena, cordiline, azalee.

Tehnica marcotajului aerian cuprinde următoarele etape:

- în zona de pe tulpină sau de pe ramură unde se urmăreşte formarea rădăcinilor adventive, seexecută o fantă laterală sau se incizează scoarţa circular, sub un mugure;

- se înfăşoară zona incizată cu un manşon de turbă fibroasă sau muşchi vegetal, care va

constitui mediul de înrădăcinare;

- se acoperă totul cu folie de polietilenă, strâns legată la ambele capete;

- se udă pe la partea superioară a manşonului protector (fără să se desfacă folia), aşa încâtmediul de înrădăcinare să fie menţinut permanent umed;

- după 1-3 luni, când rădăcinile adventive sunt bine formate, se poate separa marcota.


5/10

a – prin muşuroire

b – arcuit

c – orizontal

d – şerpuit

e - aerian

Tipuri de marcotaj


6/10

Cultivarea lalelelor

Tulipa , în mod obişnuit denumită lalea, prezintă aproximativ 150 de specii de plantecu flori bulboase din familia Liliaceae. Sortimentul originar de specii cuprinde Europa de Sud,

Africa de Nord şi Asia, din Anatolia şi Iran la vest – nord-est de China.Inima sortimentelor celor mai diverse se află în munţii Pamir şi Hindu Kush şi în stepele dinKazahstan.

Un număr de specii şi multe culturi hibride sunt crescute în grădini, folosite ca plante pentru ghiveci sau pentru flori proaspăt tăiate. Cea mai mare parte din speciile cultivate,subspecii şi culturi de lalea sunt derivate din Tulipa gesneriana.

Speciile de lalea fac parte din familia Liliaceae, sunt plante perene geofite (rezistă peste iarnă) din bulbi, bulbi cu straturi concentrice, deseori produşi la capetele stolonului şiacoperiţi cu spini la diferite învelişuri subţiri (ca foaia de hârtie). Speciile cuprind plante de laînălţimi reduse şi creştere lentă la înălţimi care ating de la 10 la 70 de centimetri.

Lalelele pot să crească chiar pe anotimp friguros şi cu zăpadă multă. Plantele au deobicei, 2 – 6 frunze, cu unele specii care au până la 12 frunze.

Frunzişul are formă de cordon, cu învelişul ca de ceară/ceruit, în mod obişnuit deculoare verde mediu, alternativ aranjat. Frunzele au un aspect oarecum cărnos, având formaliniar-lunguiaţă/dreptunghiulară.

Florile mari apar pe tulpini care în mod obişnuit nu au bractee. Tulpinile sunt fărăfrunze sau au doar câteva, unele specii mari având câteva frunze iar la alte specii mici lipsindtotal. În mod obişnuit, speciile au o floare pe tulpină, dar câteva specii au până la patru flori.

Florile în formă de cupă, colorate şi atractive, prezintă trei petale şi trei sepale, careîn majoritatea cazurilor sunt numite tepale (un tip de petale la care potirul şi corola nu suntclar diferenţiate), deoarece acestea sunt aproape identice. Cele şase petale sunt deseorimarcate aproape de bază cu linii întunecate.

Florile au la dispoziţie şase stamine distincte şi fixate la bază cu filamente mai scurtedecât tepals iar stigmele prezintă trei lobi. Ovarele sunt superioare cu trei camere. Cele treifructe unghiulare sunt capsule cu textura/structura tare, în formă elipsoidală subglobulară /subsferică, care conţin numeroase seminţe în formă de disc plat aranjate pe două rânduri.

Soiuri de lalele

Tulipa caufmanniana. Bulbul este de culoare cafenie, avand o mărime mijlocie.Această lalea are tulpina destul de scurtă, aproximativ 20-25 cm, are frunzele alungite, înformă de lance și de un verde-albăstrui, purtând în vârf flori mari, alungite, cu diviziunileascuțite. Petalele sunt colorate în alb crem, striate cu roșu mai ales spre vârf. La baza celor treidiviziuni externe au câte o pată galbenă portocalie. Înfloresc primăvara timpuriu (sfârșitullunii martie - începutul lunii aprilie).

Tulpina fosteriana. Acestă lalea are flori mari, timpurii, viu colorate înroșu - portocaliu, flori decorative pe tije rigide care apar în mijlocul unei rozete de frunze deun verde mai închis. Înălțimea lalelei este cuprinsă între 30-35cm.

Tulipa turkestanica. Fiind de culoare albă în exterior, această lalea are centrul

galben, iar pe dosul petalelor cu striuri verzi.Tulipa Greigii. Bulbul lalelei este piriform, ascuțit, de culoare castanie. Cele două

frunze inferioare ale lalelei sunt late de 4-5 cm, lungi de 15 cm. Floarea deschisă a lalelei are


7/10

diametrul de 12-15 cm. Este luminoasă, cu diviziunile recurbate în afară, cu câte o pată neagrăla bază. Specie rustică, se înmulțește greu prin bulbi și semințe.

Tulipa clusiana. Este o specie destul de veche și crește spontan în regiuneamediteraneană. Florile sunt mici, de culoare albă, cu partea exterioară roz sau roșie. Înălțimea

plantei nu depășește 30 cm.Tulipa Praecox. Este originară din sudul Europei. Are bulbul ovoid ascuțit, de

culoare castanie. Forma frunzelor este lată, ondulată, ascuţindu-se spre vârf. Au culoareaverde palid albăstruie. Tulpina are în medie 11 cm înaltime, este moale și păroasă spre vârf.Florile au petalele oval ascuţite, cu o lungime medie de 6 cm, cu un parfun destul de plăcut.Baza şi vârful petalelor sunt galbene, iar restul petalei este roşu stacojiu închis. Înfloresc înluna aprilie.

Tulipa praestans. Este o specie multi floră (are pe o tijă mai multe flori). Florile suntmari, cu cupă largă, roşii portocalii. Înflorirea abundentă şi uniformă determină valoareadeosebită a acestei specii pentru rabate, stâncării şi culturi forţate. Se introduc în seră la 25ianuarie. În cultura liberă înfloresc în jurul datei de 1 mai. Pot atinge 25-30 cm înălțime.

Alegerea şi pregătirea terenului Alegerea terenului. Bulbii de lalele nu sunt pretențioşi față de condiţiile de

sol. Totuşi se obţin rezultate mai bune într -un pamânt bine lucrat, argilo-nisipos, bogat înhumus şi cu o reacție neutră. Solurile nisipoase sau grele pot fi folosite numai în cazul în careli se aplică, în prealabil, anumite tratamente.

Terenurile destinate culturilor de lalele trebuie să fie expuse la soare, deci bineluminate și protejate de vânturile reci, să aibă suprafață plană, fără adâncituri în care săstagneze apa, fapt care ar provoca apariţia bolilor criptogamice şi în consecinţă ,stricarea bulbilor.

Trebuie evitată vecinătatea construcţiilor, gardurilor şi a arborilor, deoarece peterenurile puternic umbrite, bulbii de lalele sunt mici. Totuşi, soiurile tardive pot fi amplasatela semiumbră unde înfloresc mai îndelung.

Lalelele se dezvoltă foarte bine în terenurile în care apa freatică este aproape desuprafața solului, mai ales în perioada de vegetaţie, cu condiţia ca orizontul superior să fie

bine aerisit.

Pregătirea terenului în vederea plantării are o importanţă foarte mare, deoarece defelul cum se face această pregătire depinde, în mare măsură, calitatea bulbilor şi a florilor.Una dinrte cele mai importante lucrări pentru solul acestor lalele este arătura adâncă sausăpatul solului cu cazmaua la 40-45 cm. În cazul unui sol argilos va trebui îmbunătăţită

compoziţia prin adăugarea de nisip de râu, iar în cazul solurilor nisipoase, se va adăugamraniţa bine putrezită sau pamânt de ţelina. Lalelele nu suportă îngrășarea solului cu bălegar proaspat înainte de

plantare deoarece aceasta duce la putrezirea sistemului lor radicular. Cel mult îngrășarea se vaface cu un an înainte, la planta premregatoare sau la ogorul negru. Chiar cantitățile mici de

balegar proaspăt dăunează. După efecuuarea plantării, terenul se acoperă cu un strat de cca 8 cm turbă în stare

umedă, care protejează bulbii contra înghețului, previne formarea crustei și reduce creșterea buruienilor.

Cand suntem nevoiți să facem o cultură pe un sol la care timpul nu ne-a permis să

aplicăm o gunoire plantei premeregătoare, recurgem, cu câteva luni înainte de plantarea bulbilor, la aplicarea mranitei bine putrezită. Rolul ei este de a asigura plantei, întimpul culturii, un mediu de creștere bine structurat.

Cand solul este prea acid, în afară de îngrășămintele organice, putem folosi, curezultate bune, si îngrășămintele chimice, dar cu multă prudență în respectarea dozelor.


8/10

Dezinfectarea solului este faorte necesar ă. Se poate face cu aburi, pe cale chimică, caformalină sau cu preparate organo-mercurice. Cel mai rapid și usor mijloc pentrudezinfectarea solului este, însă, folosirea substantelor chimice ca formalina.De regulă, tuberobulbii se plantează la o adâncime cam de trei ori grosimea bulbilor , deci înmedie 12 cm adâncime, excepție făcând lalelele târzii, care se pot planta până la o adâncimede 20 cm. Pe solurile mai ușoare, plantarea se face mai adânc cu 2 cm față de solurile grele.

Operația de plantare se face toamna, astfel ca bulbii să aibă timp să se înrădăcineze până la venirea gerurilor. Prima dată, se plantează soiurile timpurii, apoi cele semitimpurii și pe urmă cele tardive.

Plantatul lalelelor se execută manual. Lucrările de îngrijire încep înainte de răsărirea plantelor, odată cu formarea crustei la suprafața solului sau apariția buruienilor. Afânareasolului și distrugerea buruienilor se fac de câte ori este nevoie și, mai ales după fiecare ploaiemai abundentă.

Principalele boli ale lalelelor . În general bolile lalelelor sunt provocate de diferițiagenți patogeni, ca: viruși, bacterii, ciuperci, etc.

Virozele sunt cauzate de virusuri. Boala este transmisă în mod direct prin insectesugătoare cum sunt: păduchii de frunză și prin cepele infectate. Preventiv se combat insecteledăunătoare și se folosește un material sănătos pentru plantare.

Întrebuințările lalelelorLalelele pot fi folosite ca flori la ghivece, ca flori tăiate la buchete, la vase în diferite

aranjamente, la vaze, sau în parcuri pentru îmbogățirea decorului de primăvară. Cu cât temperatura încăperilor este mai scăzută și umiditatea relativă a aerului

menținută la 75-80 %, cu atât timpul de păstrare a lalelelor este mai mare.


9/10

Tulipa caufmanniana Tulpina fosteriana

Tulipa turkestanica

Tulipa Greigii

SOIURI DE L LELE


10/10

Tulipa clusiana

Tulipa Praecox

Tulipa praestans

referate floricultura

Documents