Liceul Tehnologic „ION MINCU” PiteştiDomeniul: Resurse naturale şi protecţia mediului

Calificarea: Tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului

RECUPERAREA ŞI RECICLAREA DEŞEURILOR

Îndrumător: Prof. Cârstea Gabriela Graţiela

Absolvent: Popescu Maria Rodica

2013

Cuprins

Introducere

Argument

1. Mediul înconjurător 1.1 Importanţa protecţiei mediului 1.2 Dezvoltarea durabilă 1.3 Factorii perturbatori de mediu2. Deşeuri 2.1 Tipuri de deşeuri 2.2 Colectarea şi transportul deşeurilor 2.3 Metode de tratare a deşeurilor 2.3.1 Metode de eliminare 2.3.2 Metoda de recuperare 2.3.3 Procedee de tratare, recuperare şi valorificare a deşeurilor 2.4 Aspecte economice ale reciclării deşeurilor 2.4.1 Pentru deşeuri menajere 2.4.2 Petru deşeuri industriale3. Plauri de gestionare a deşeurilor în UE şi România4. Reciclarea deşeurilor în municipiul Piteşti

Concluzii

Bibliografie

1

Argument

Am ales această temă deoarece producerea de deşeuri este rezultatul activităţii economice. Cantitatea şi calitatea deşeurilor municipale depind de standardul de viaţă şi de modul de consum al populaţiei, iar deşeurile industriale – atât cele periculoase, cât şi cele nepericuloase – depind de tipul de tehnologie folosită în prelucrarea materiilor prime din procesele de fabricaţie. Dezvoltarea durabilă este o strategie prin care comunităţile caută căi de dezvoltare economică, beneficiind de asemenea de mediul înconjurător local sau care să aducă beneficii calităţii vieţii. A devenit un ghid important pentru multe comunităţi care au descoperit că modurile de interpretare tradiţionale de planificare şi dezvoltare creează mai mult decât rezolvă, probleme de mediu înconjurător sau sociale. Acolo unde interpretările tradiţionale pot conduce la aglomerare, extindere, poluare şi consumul excesiv de resurse, dezvoltarea durabilă oferă soluţii reale şi de durată care ne consolidează viitorul.

2

Introducere

Gestionarea deşeurilor a constituit o preocupare permanentă a omului nou. Din punct de vedere economic, reciclarea deşeurilor a reprezentat o resursă ieftină, deosebit de valoroasă. Pe măsură ce omul a conştientizat faptul că resursele naturale au totuşi caracter limitat, preocuparea pentru reutilizarea a tot ceea ce părea nefolositor la un moment dat, s-a transformat într-un obiectiv major. Reciclarea deşeurilor a devenit activitatea industrială deosebit de utilă pentru multe alte sectoare economice. Procesele tehnologice s-au adaptat rapid la oferta de materii prime secundare rezultate din prelucrarea industrială a deşeurilor. Organizarea colectării şi valorificării deşeurilor au acaparat o importanţă majoră pentru toate statele puternic industrializate. Pe măsura dezvoltării industriale a societăţii moderne, s-a reliefat cu tot mai multă acuitate, un alt aspect, şi anume, caracterul poluator al deşeurilor. Anumite categorii de deşeuri au constituit resurse de materii prime, din cele mai vechi timpuri (cu precădere deşeurile feroase). Ştiinţa şi tehnica au permis, treptat, reutilizarea şi a altor categorii de deşeuri (hârtii, cartoane, mase plastice, sticlă, etc.). Dezvoltarea reciclării deşeurilor nu a putut ţine pasul cu diversificarea producţiei de bunuri. De câţiva ani buni, echilibrul ecologic al planetei a fost pus într-un real pericol. Iată de ce, secolul XX a fost un secol care a marcat în mod deosebit, lupta omenirii pentru menţinerea şi refacerea ecologică a planetei. Gestionarea controlată a bunurilor devenite inutilizabile, a devenit imperios necesară, fapt ce a condus la elaborarea de reglementări comune menite să înlăture pericolul iminent al poluării ireversibile a planetei. Toate schimbările propuse vor fi foarte rapide şi, chiar dacă în unele domenii există nemulţumiri şi chiar împotriviri, progresul şi civilizaţia vor înlătura obstacolele şi vor favoriza orice efort ce se va face pentru protecţia sănătăţii populaţiei şi a mediului înconjurător. Prin eforturile conjugate ale tuturor cetăţenilor, România poate şi trebuie sa devină o ţară curată, care să-şi protejeze valorile naturale cu, care a fost înzestrată, în beneficiul tuturor locuitorilor săi.

3

1. Mediul înconjurător

1.1. Importanţa protecţiei mediului

Dacă înţelegem toţi că trebuie să luăm în serios protecţia mediului şi că un mediu înconjurător sănătos e un drept important al fiecăruia, de care avem mare nevoie şi pe care trebuie să îl apărăm, va fi mai uşor să se facă cele de trebuinţă acum. Dacă mai amânăm, riscăm să “crape buba” şi atunci vom ajunge să simţim fiecare direct şi dureros ce înseamnă să nu ai un mediu curat.

Educaţia pentru mediu are scopul de a îmbunătăţi calitatea vieţii, poate ajuta oamenii să câştige cunoştinţe, deprinderi, motivaţii şi valori de care au nevoie pentru a gospodări eficient resursele pământului şi de a-şi asuma răspunderea pentru menţinerea calităţii mediului.

Dacă ne întrebăm ce şansă are educaţia pentru mediu într-o lume condusă de interese materiale şi ce efecte ar avea, nu trebuie să fim părăsiţi de optimism şi să fim convinşi că, începută de la cea mai fragedă vârstă, educaţia ecologică are mari şanse.

Ce nimeni nu poate contesta este faptul că omul afectează mediul în fiecare clipă într-o multitudine de feluri, unele mai dăunătoare decât altele. Un alt adevăr este acela că aşa cum putem să stricăm, murdărim, tăiem putem foarte bine să şi reparăm, curăţăm, plantăm, într-un cuvânt să ajutăm natura. Şi aici se ajunge la întrebarea ” Dacă nu noi, atunci cine?”. Noi toţi trebuie să înţelegem şi să acceptăm că, oricâtă matematică, fizică, chimie ar şti un absolvent, orice talent economic şi spirit de iniţiativă ar avea, toate devin inoperabile şi inutile dacă trăim o viaţă precară într-un mediu alterat, sau dacă ne sufocăm progresiv într-un mediu căruia nu mai avem ce-i face.

Sa ne amintim ca un mic gest, atunci când este făcut de milioane de oameni, are un enorm impact asupra mediului înconjurător.

În fiecare zi, consumarea energiei necesare vieţii noastre cotidiene : iluminare, menaj, curăţenie, etc… Are grave consecinte asupra mediului înconjurător. Totuşi, cu puţine eforturi s-ar reduce consumul energiei zilnice şi cu această ocazie ar scădea şi facturile.

4

1.2. Dezvoltarea durabilă

Conceptul de Dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-economică care se axează în primul rând pe asigurarea unui echilibru între aspectele sociale, economice și ecologice și elementele capitalului natural. Cea mai cunoscută definiție a dezvoltării durabile este cu siguranță cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED) în raportul "Viitorul nostru comun",cunoscut și sub numele de Raportul Brundtland : "dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi". Dezvoltarea durabilă urmărește și încearcă să găsească un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor în orice situație în care se regăsește un raport de tipul om - mediu, fie ca e vorba de mediul înconjurător, mediul economic sau mediul social. Deși inițial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluție la criza ecologică determinată de intensa exploatare industrială a resurselor și degradarea continuă a mediului și căuta deci în primul rând prezervarea calității mediului înconjurător, în prezent conceptul s-a extins asupra calității vieții în complexitatea sa, și sub aspect economic și social. Obiect al dezvoltării durabile este acum și preocuparea pentru dreptate și echitate între state, nu numai între generații.

1.3. Factori perturbatori ai mediului

Fenomenul de apariţie a unor factori perturbatori ai mediului şi de producere a dezechilibrelor ecologice a fost denumit poluare. Cauzele apariţiei poluării pot fi sintetizate astfel: ● utilizarea haotică a rezervelor naturale; ● apariţia de substanţe noi, la care ritmul de consum şi de reciclare de către organisme este mult inferior ritmului de apariţie; ● creşterea demografică vertiginoasă, în special în ultimele două secole; ● dezvoltarea intensă a industriei; ● apariţia centrelor urbane suprapopulate.

5

2. Deşeuri

2.1. Tipuri de deşeuri

După proveniență, pot fi deosebite următoarele tipuri de deșeuri:

A. Deșeuri municipale și asimilabile, care sunt deșeuri generate în mediul urban și rural.

A1 - Deșeuri menajere, provenite din activitatea casnică, magazine, hoteluri, restaurante, instituții publice.

A2 - Deșeuri stradale, specifice fluxurilor stradale (hârtii, mase plastice, frunze, praf).

A3 - Deșeuri din construcții și demolări, provenite din activitatea de construcții și modernizarea și întreținerea străzilor.

A4 - Nămol orășenesc, rezultat din stațiile de tratare a apelor uzate și menajere.

B. Deșeuri sanitare, provenite din spitale, dispensare și cabinete medicale.

C. Deșeuri de producție, rezultate din procesele tehnologice industriale sau agricole.

C1 Deșeuri industriale stocabile, pe care normele europene le clasifică în: o Clasa 1 Deșeuri industriale periculoase, dar netoxice, de exemplu azbest.o Clasa 2 Deșeuri industriale nepericuloase și netoxice.o Clasa 3 Deșeuri inerte, de exemplu cele provenite din construcții.o Clasa 4 Deșeuri toxice, de exemplu cele medicale, radioactive.o Clasa 5 Deșeuri industriale produse în cantități foarte mari, de exemplu

cenușile produse de termocentralele care funcționează pe cărbune.

6

C2 Deșeuri agro-zootehnice, provenite din agricultură și, în special, din zootehnie.

C3 Deșeuri speciale, categorie în care intră explozibilii și substanțele radioactive.

Clasificarea deșeurilor conform Directivei 2006/12/CESimbol Tip deșeuQ1 Reziduuri de producție sau de consum, nespecificate altfel în continuareQ2 Produse care nu corespund specificațiilorQ3 Produse al căror termen de garanție a expirat

Q4Materiale deversate în mod accidental, pierdute sau care au suferit alte incidente, inclusiv orice materiale, echipamente etc. contaminate ca rezultat al incidentului în cauză

Q5Materiale contaminate sau pătate în urma unor acțiuni planificate (de exemplu, reziduuri de la activități de curățire, ambalaje, containere etc.)

Q6 Piese inutilizabile (de exemplu, baterii rebutate, catalizatori epuizați etc.)

Q7Substanțe a căror performanță nu mai este satisfăcătoare (de exemplu, acizi contaminați, solvenți contaminați, săruri de amestec epuizate etc.)

Q8 Reziduuri din procese industriale (de exemplu, zgură, reziduuri de la distilare etc.)

Q9Reziduuri din procese de captare a poluanților (de exemplu, nămol de la epuratoare de gaze, praf de la filtre de aer, filtre uzate etc.)

Q10Reziduuri din prelucrare mecanică / finisare (de exemplu, șpan provenit de la operațiile de strunjire, zguri măcinate etc.)

Q11Reziduuri din extracția și prelucrarea materiilor prime (de exemplu, reziduuri miniere, reziduuri din exploatarea zăcămintelor de petrol etc.)

Q12 Materiale contaminate (de exemplu, uleiuri contaminate cu PCB etc.)Q13 Orice materiale, substanțe sau produse a căror utilizare a fost interzisă prin lege

Q14Produse care nu mai au utilizare pentru deținător (de exemplu, articole rebutate de agricultură, menajuri, birouri, magazine, ateliere etc.)

Q15Materiale contaminate, substanțe sau produse rezultate din acțiuni de remediere a solului

Q16Orice materiale, substanțe sau produse care nu sunt incluse în categoriile menționate anterior.

7

2.2. Colectarea şi transportul deşeurilor

Precolectarea deșeurilor se referă la adunarea lor în diferite recipiente: coșuri de gunoi, pubele (pentru deșeurile menajere) și containere (pentru deșeurile stradale și cele produse de agenții economici). Pentru a permite reciclarea, colectarea deșeurilor care conțin materiale refolosibile se face separat în recipiente de culori diferite. Culorile recipientelor disponibile sunt: galbenă, roșie, verde, albastră, maro și negru antracit. Culorile recomandate pentru recipientele destinate diferitelor tipuri de deșeuri sunt: roșu (portocaliu) - materiale plastice, galben - metale, verde - biodegradabile, albastru - hârtie, carton și sticlă, maro - electrice și electronice, negru - nereciclabile, însă acestea nu sunt respectate întotdeauna. Pe recipente există etichete care precizează exact ce fel de deșeuri se pot pune în recipientul respectiv.

Pentru precolectarea deșeurilor stradale, comerciale și industriale sunt folosite containere tipizate de 1,1 m³, 4 m³ sau mai mari. Containerele de 1,1 m³ pot fi din tablă zincată sau din plastic. Pentru deșeuri în cantități mai mari, sau pentru deșeuri industriale și din construcții sunt folosite containere de construcție metalică, de tip cupă de 4 m³ sau mai mari, de tip Abroll.

Colectarea propriu-zisă a deșeurilor din aceste containere este efectuată de către servicii specializate, cum sunt REBU la București și RETIM la Timișoara. Aceste servicii dispun de utilaje speciale pentru colectări. Colectarea deșeurilor din pubele și recipiente de până la 1100 l este efectuată cu ajutorul autogunoierelor, care sunt echipate cu sisteme de basculare a pubelelor și containerelor și cu instalație de compactare. Deșeurile colectate în cupe de 4 m³ sunt transportate cu tot cu containerul de către autospeciale prevăzute cu instalație de ridicat, iar containerele de tip Abroll sunt tractate, ele deplasându-se pe rolele proprii.

Transportul deșeurilor se poate face pe cale rutieră, feroviară sau navală. Din cauza problemelor care apar la transbordări, transportul feroviar sau naval se justifică doar pentru cantități mari (de obicei deșeuri industriale), transportate pe distanțe foarte lungi, de sute sau mii de km.

8

2.3. Metode de tratare a deşeurilor

Odată colectate, urmează etapa de tratare a deșeurilor. Metodele de tratare ale deșeurilor sunt variate, la fel ca deșeurile în sine și locul lor de proveniență. În principiu, deșeurile pot fi scoase din circuitul economic (eliminate) sau reintroduse în circuit (recuperate).

2.3.1. Metode de eliminare

Eliminarea deșeurilor trebuie făcută prin metode care nu periclitează sănătatea oamenilor și fără utilizarea unor procese sau metode care pot fi dăunătoare pentru mediu.

Operațiuni de eliminare conform Directivei 2006/12/CESimbol Tip operațiuneD1 Depozitare pe sol și în sol (de exemplu, depozite de deșeuri etc.),

D2Tratarea în sol (de exemplu, biodegradarea deșeurilor lichide sau a nămolurilor depozitate în sol)

D3Injectare la adâncime (de exemplu, injectare a deșeurilor care pot fi pompate în puțuri, domuri de sare sau falii geologice naturale etc.)

D4Descărcare pe suprafețe (de exemplu, descărcarea de deșeuri lichide sau de nămoluri în puțuri, iazuri sau lagune etc.)

D5Loc de descărcare special amenajat (de exemplu, dispunerea în celule etanșe separate, acoperite și izolate unele de altele și de mediul înconjurător etc.)

D6 Evacuare în mediu acvatic, exceptând mările și oceaneleD7 Evacuarea în mări și oceane, inclusiv îngroparea în subsolul marin

D8Tratare biologică, nespecificată în altă parte în prezenta anexă, având ca rezultat compuși sau amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricăreia dintre operațiunile numerotate D1-D7 și D9-D12

D9 Tratare fizico-chimică, nespecificată în altă parte în prezenta anexă, având ca

9

rezultat compuși sau amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricăreia dintre operațiunile numerotate D1-D8 și D10-D12 (de exemplu, evaporare, uscare, calcinare etc.)

D10 Incinerare pe solD11 Incinerare pe mareD12 Depozitare permanentă (de exemplu, amplasarea de containere într-o mină etc.)

D13Amestecare sau mixare înainte de efectuarea oricăreia dintre operațiunile numerotate D1-D12

D14 Reambalare înainte de efectuarea oricăreia dintre operațiunile numerotate D1-D13

D15Stocare în așteptarea oricăreia dintre operațiunile numerotate D1-D14 (excluzând stocarea temporară, până la colectare, în locul unde se produc deșeurile)

Incinerarea este o metodă de eliminare a deșeurilor prin arderea lor. Este una din metodele de tratare termică a deșeurilor. În urma incinerării se obțin căldură, gaze, abur și cenușă.

Incinerarea poate fi practicată în instalații mici, individuale, sau la scară industrială. Pot fi incinerate atât deșeurile solide, cât și cele lichide sau gazoase. Metoda este preferată în locurile unde nu se dispune de teren pentru rampe, de exemplu în Japonia, și la eliminarea anumitor deșeuri periculoase, cum sunt cele biologice provenite din activități medicale, însă la nivel industrial este controversată, din cauza poluanților gazoși, în special dioxine (dibenzodioxine policlorinate — PCDD și benzofurani policlorinați — PCDF) produși prin ardere.

Instalațiile de incinerare sunt cuptoare prevăzute cu focare cu grătar cu împingere directă sau răsturnată, cuptoare rotative, cuptoare verticale, focare cu ardere în strat fluidizat, sau cu ardere în suspensie Ele pot trata (arde) deșeuri cu putere calorifică mică, de doar 10 MJ/kg.

2.3.2. Metode de recuperare

10

Prin recuperare se înțelege extragerea din deșeuri a resurselor care pot fi refolosite. Recuperarea poate fi făcută prin reciclare, reutilizare, regenerare sau orice alt proces de extragere a materiilor prime auxiliare. Poate fi recuperată atât partea materială, cât și cea energetică. Materialele pot fi refolosite pentru a produce noi bunuri, iar energia poate fi convertită în energie electrică. Ca și în cazul eliminării, recuperarea trebuie făcută fără a periclita sănătatea oamenilor și fără utilizarea unor procese sau metode care pot fi dăunătoare pentru mediu.

Operațiuni de recuperare conform Directivei 2006/12/CESimbol Tip operațiune

R1Utilizarea mai ales sub formă de combustibil sau ca alt mijloc de generare a energiei

R2 Recuperarea/regenerarea solvenților

R3Reciclarea/recuperarea substanțelor organice care nu sunt utilizate ca solvenți (inclusiv compostare și alte procese biologice de transformare)

R4 Reciclarea/recuperarea metalelor și a compușilor metaliciR5 Reciclarea/recuperarea altor materiale anorganiceR6 Recuperarea acizilor sau bazelorR7 Recuperarea componentelor utilizate pentru captarea poluanțilorR8 Recuperarea componentelor din catalizatoareR9 Regenerarea uleiurilor sau alte metode de refolosire a acestoraR10 Tratarea în contact cu solul în folosul agriculturii sau în scopuri ecologice

R11Utilizarea deșeurilor obținute în urma oricăreia dintre operațiunile numerotate R1-R10

R12Preschimbare de deșeuri înainte de efectuarea oricăreia dintre operațiunile numerotate R1-R11

R13Stocarea deșeurilor în așteptarea oricăreia dintre operațiunile numerotate R1-R12 (excluzând stocarea temporară, în vederea colectării, în locul unde se produc deșeurile)

2.3.3. Procedee de tratare, recuperare şi valorificare a deşeurilor

11

Pentru o reciclare reușită este nevoie de o sortare în funcție de calitatea materialului, sortare care începe prin colectarea selectivă a acestora. Ele mai pot fi separate și în instalații de sortare a deșeurilor.

Materialele obișnuite care pot fi recuperate sunt aluminiul din dozele de bere, oțelul din ambalaje alimentare și sprayuri, polietilena de înaltă densitate (engleză High-density polyethylene - HDPE) și ambalajele de polietilentereftalat (engleză Polyethylene terephthalate -PET), sticlele și borcanele, hârtia din ziare și reviste, cartonul din ambalaje. Pot fi recuperate mase plastice ca policlorura de vinil (engleză Polyvinyl chloride - PVC), polietilena de joasă densitate (engleză Low-density polyethylene - LDPE), polipropilena (PP) și polistirenul (PS), deși acestea nu sunt colectate în mod curent. Produsele fabricate din astfel de materiale sunt de obicei omogene, conținând câte o singură componentă, ceea ce ușurează reciclarea. Prin comparație, reciclarea echipamentelor electrice și electronice este mai dificilă, ea necesitând tehnologii de separare a diferitelor materiale care le compun.

În depozite, recuperarea începe cu sortarea materialelor. Pentru deșeurile amestecate prima operație este mărunțirea, care este operată în mori cu ciocane, percutoare, tocătoare, rașpeluri. Urmează sortarea dimensională în site tambur, site vibratoare, separatoare balistice, sortarea densimetrică în cicloane, sortarea magnetică a materialelor feroase, sortarea optică (pentru sticlă) și, eventual, sortarea manuală. Urmează operații de purificare prin spălare. Deșeurile sortate și purificare sunt balotate în prese, fiind gata de livrare spre beneficiar.

Deșeurile organice, cum ar fi resturile de vegetale, resturile alimentare și hârtia, pot fi valorificate prin compostare, care implică un proces de descompunere a materiei organice. Rezultatul este compostul, un excelent îngrășământ agricol. în timpul compostării se produce biogaz cu un mare conținut de metan, care poate fi folosit ca atare, de exemplu la aragazuri, sau în termocentrale la producerea curentului electric. Prin compostare în instalații amenajate procesul natural de descompunere a materiilor organice este accelerat.

Materiile combustibile pot fi obținute atât prin prelucrare biologică, cât și prin procese de piroliză și gazeificare la presiune înaltă în atmosferă săracă în oxigen. Metodele avansate (gazeificare cu arc de plasmă) pot produce un gaz de sinteză (syngas) cu o compoziție și mai bună, format din monoxid de carbon și hidrogen.

Deșeurile din care se poate recupera energie sunt lemnul (deșeuri lemnoase din culturi, deșeuri de prelucrare din industria lemnului și din demolări), gazul de depozit și biogazul. Lemnul are o putere calorifică de 14–17 MJ/kg iar gazul de depozit și biogazul au compoziții asemănătoare și puteri calorifice de 20–25 MJ/m³N. Ca urmare ele pot fi arse în instalații menajere, sau în cazane pentru producerea căldurii sau, cu ajutorul turbinelor, a curentului electric

12

2.4. Aspecte economice ale reciclării deşeurilor

2.4.1 Pentru deşeurile menajere

Nu numai persoanele fizice ci şi cele juridice sunt producătoare de deşeuri în cantităţi însemnate cărora odată cu trecerea timpului legislaţia tot mai aspră din acest domeniu le impune colectarea / recuperarea şi reciclarea deşeurilor din ambalajele produselor comercializate sau fabricate. Astfel, în trecut, o firmă din domeniul industriei chimice putea să degaje produse toxice în atmosferă sau să elimine deşeuri care poluau apa şi solul, fără a fi obligată să dea cuiva socoteală. Firma în cauză nu încerca să afecteze în mod deliberat mediul, ci doar să păstreze costurile la un nivel cât mai scăzut. Începând cu deceniul al şaptelea, au intrat în vigoare diferite legi vizând protecţia mediului, care impuneau firmelor instalarea de echipamente diverse pentru supravegherea gradului de poluare. Pe măsură ce calitatea aerului din oraşele mari s-a degradat, fabricanţilor de automobile spre exemplu li s-au impus standarde tot mai stricte în privinţa convertizoarelor catalitice. Toate acestea au dus la creşterea costurilor şi la nemulţumirea unor producători din ţări precum America, care se simţeau dezavantajaţi în faţa concurenţilor europeni care operau în condiţiile unei legislaţii a mediului mai blândă sau chiar inexistentă.

Cu toate acestea, mişcarea pentru protecţia mediului va fi din ce în ce mai puţin dispusă la compromisuri în viitor. Occidentul a fost şocat nu numai de dezastrul nuclear de la Cernobîl, din 1986, ci şi de constatările de după căderea comunismului privind neglijenţa faţă de mediu, manifestat de fostele regimuri. În numeroase oraşe est-europene aerul este irespirabil, apa este poluată, iar solul este otrăvit cu reziduuri chimice. Este evident faptul că firmele vor fi din ce în ce mai răspunzătoare pentru eliminarea reziduurilor, materialelor folosite pentru ambalaj, depozitarea deşeurilor şi a altor produse cu influenţă negativă asupra mediului, rezultate din activităţile productive şi cele de comercializare.

Având în vedere complexitatea consecinţelor produse de deşeuri în lumea actuală, s-a ajuns pe plan mondial la concluzia că soluţiile de rezolvare nu se pot obţine decât în cadrul unui management integrat al deşeurilor care trebuie să ia în considerare toţi factorii implicaţi şi anume:

        generatorii potenţiali (producătorii de bunuri, lucrări, servicii);

13

        lanţul comercial care pune în circulaţie produsele;

        producătorii efectivi de deşeuri (populaţia, agenţii economici);

        operatorii de salubritate care asigură colectarea şi transportul deşeurilor;

        operatorii economici care acţionează pentru reciclarea deşeurilor şi reintegrarea lor în circuitul productiv;

        operatorii economici care acţionează pentru neutralizarea deşeurilor în instalaţiile de procesare finală;

Clasificarea deşeurilor menajere:

1. reziduuri menajere (casnice şi din gospodării);

2. reziduuri stradale (străzi, parcuri, locuri de agrement);

3. reziduuri din instituţii (instituţii de învăţământ, instituţii de cultură, etc.);

4. reziduuri comerciale (unităţi comerciale);

5. reziduuri din instituţii de sănătate (spitale, dispensare, sanatorii, etc.);

6. reziduuri rezultate de la întreprinderile zootehnice şi agricole;

După cum se ştie, din procesele de producţie agricolă rezultă o cantitate mare de produse auxiliare refolosibile. Multe dintre acestea au valoare economică, putând fi utilizate ca sursă de biogaz (biometan). Biogazul se obţine din deşeuri agroindustriale, forestiere sau din deşeuri animale, în urma unor activităţi fermentative a unor microorganisme (bacterii) anaerobe.

În vederea obţinerii biogazului, deşeurile se amestecă cu cantităţi mari de microorganisme anaerobe în lipsa completă a aerului. În aceste condiţii se dezvoltă foarte bine bacteriile care sunt capabile de a transforma deşeurile organice în gaz metan şi dioxid de carbon.

Obiectele din metal, hârtie, sticlă, plastic şi altele pot fi reciclate.

Această reciclare ar contribui la salvarea anumitor plante, animale sau a unor materiale de fabricare.

14

De exemplu materialele din hârtie sunt folosite o singură dată după care sunt aruncate. Dar dacă acestea ar fi reciclate nu ar mai fi nevoie sa se mai consume planta din care iese hârtia.

Reciclarea plasticului are rol în scutirea pământului de a fi poluat, deoarece materialele din plastic se degradează în aproximativ 100 de ani şi nu ar mai necesita materialul din care se extrage plasticul. După reciclare plasticul nu îşi pierde calităţile, la fel cu materialele din sticlă şi din metal.

2.4.2. Pentru deşeurile industriale

Conform legii, acestea reprezintă deşeuri metalice feroase şi neferoase de hârtie, cartoane, sticlă, cauciuc, mase plastice şi textile. De asemenea, valorificarea este definită ca operaţiunea de reprelucrare într-un proces de producţie a deşeurilor industriale pentru a fi reutilizate în scopul iniţial sau în alte scopuri.

Reciclarea deşeurilor industriale are următoarele principii:

-         principiul utilizării doar a acelor procedee de gestionare a deşeurilor industriale reciclabile, care nu prezintă risc pentru mediu şi pentru sănătatea populaţiei;

-         principiul poluatorul plăteşte;

-         principiul responsabilităţii producătorului;

-         principiul utilizării celor mai bune tehnici disponibile, fără antrenarea unor costuri excesive;

Deţinătorii de deşeuri reciclabile sunt obligaţi să asigure strângerea, sortarea şi depozitarea acestora, cu respectarea normelor de protecţie a mediului şi a sănătăţii populaţiei, precum şi reintroducerea lor în circuitul producţiei prin:

a) reutilizarea în propriile procese de producţie;

15

b) valorificarea pe bază de autorizaţie emisă de Comitetul Naţional pentru Reciclarea Materială;

c) predarea către agenţii economici specializaţi pentru valorificarea deşeurilor industriale reciclabile, pe baza documentelor de provenienţă;

Destinatarii de deşeuri industriale reciclabile au următoarele obligaţii:

-         să nu depoziteze şi să nu abandoneze deşeuri industriale reciclabile în incinte special destinate acestui scop;

-         agenţii economici care realizează operaţii de colectare a deşeurilor industriale reciclabile de la persoane fizice pot desfăşura activitatea doar în baza autorizaţiei de colectare emisă de prefectură, cu avizul primăriei în care funcţionează agenţii economici respectivi, pe baza dovezii că deţine spaţiul şi dotările corespunzătoare pentru depozitarea deşeurilor colectate, precum şi pe baza autorizaţiei de mediu emisă de Autoritatea Teritoriala pentru Protecţia Mediului.

Agenţii economici care colectează deşeuri industriale de la persoanele fizice sunt obligaţi să le elibereze acestora adeverinţe de primire şi plată, care trebuie să conţină anumite elemente prevăzute de lege. Autorizaţia de colectare e valabila 1 an, cu posibilitatea prelungii pentru încă 1 an.

Autorizaţia de colectare poate fi retrasă, suspendată sau anulată doar în condiţiile prevăzute de lege.

Activitatea de valorificare a deşeurilor industriale reciclabile se poate desfăşura doar în baza autorizaţiei de valorificare, pentru fiecare grup de deşeuri industriale reciclabile. Autorizaţia de valorificare este valabila 3 ani, cu posibilitatea prelungirii.

Autorizarea din punctul de vedere al protecţiei mediului a activităţii prin care se realizează operaţiunea de valorificare a deşeurilor industriale reciclabile se face de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Nerespectarea prevederilor privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile atrage răspunderea contravenţională sau penală, după caz. Deşeurile industriale reciclabile a căror provenienţă nu poate fi dovedită sau care fac obiectul valorificării sau a unor acte de comerţ neconforme cu legea se confiscă şi se valorifică, iar contravaloarea lor se face venit la bugetul local unde s-a făcut constatarea, dacă n-au fost returnate celor în drept.

16

3. Plauri de gestionare a deşeurilor în UE şi România

TRANSPUNEREA DIRECTIVELOR EUROPENE DIN DOMENIUL GESTIUNII DEŞEURILOR

1. Eforturile României în acest moment în domeniul gestiunii deşeurilor sunt concentrate pe finalizarea şi îmbunătăţirea cadrului legislativ şi economic în vederea aderării ţării noastre la Uniunea Europeană.

2. Începând cu anul 2000, iar din 2001 prin intermediul Direcţiei pe domeniu - Direcţia Gestiune Deşeuri şi Substanţe Chimice Periculoase – s-au depus toate eforturile  în construirea unei politici de mediu cu  strategii clare şi programe de măsuri în domeniul gestiunii deşeurilor.

3. Aplicarea unui sistem durabil de gestionare a deşeurilor implică schimbări majore ale practicilor actuale. Implementarea acestor schimbări va necesita participarea tuturor segmentelor societăţii: autorităţii publice locale şi centrale, instituţii social-economice, întreprinderi, şi nu în ultimul rând persoane individuale în calitate de consumatori.

4. În conformitate cu angajamentele asumate în Documentul de Poziţie  au fost transpuse în legislaţia naţională toate directivele europene cu implicaţii majore în  domeniul deşeurilor.

5. Aquis-ul comunitar în domeniul gestiunii deşeurilor a fost transpus în proporţie de 100%.

În România, în anul 2007, deșeurile de ambalaje proveneau în proporție de aproximativ 60% de la populație, regăsindu-se în deșeurile menajere, și 40 % de la agenții economici. În anul 2005, cantitatea de ambalaje pusă pe piață a fost de 1.140.000 tone din care au fost valorificate 305.000 tone de deșeuri de ambalaje, cu un procent total de valorificare de 26,6%, și reciclate 265.000 tone deșeuri de ambalaje, cu un procent de reciclare de 23%. Cantitatea de ambalaje valorificată a crescut în anul 2006 la 525.000 de tone.

În anul 2009, legislația europeană obligă agenții economici să recupereze și să valorifice 45% din totalul ambalajelor puse pe piață, urmând ca procentul să crească până la 60% în 2013. Compania Eco-Rom Ambalaje a fost înființată la sfârșitul lui 2003 de un grup de companii care activează în România. Membrii fondatori sunt Argus, Ball Packaging Europe, Chipita Romania, Coca-Cola HBC Romania, Heineken, Mars Romania, Munplast, Pepsi Americas, Romaqua Group Borsec, Tetrapak, Unilever, Titan.

17

Eco-Rom este liderul pieței de preluare de la agenții economici a obligației de reciclare și valorificare a deșeurilor de ambalaje. Modelul este inspirat din Uniunea Europeană, unde pe ambalajele produselor de bază este imprimată o bulină verde - simbolul firmei care se ocupă de reciclare. În România, Eco-Rom are grijă ca firmele pe care le reprezintă să-și îndeplineasca obligațiile de colectare și reciclare. Lunar, societatea primeste de la fiecare firmă suma de bani aferentă cantității de deșeuri pe care aceasta o lansează pe piață. Încasările sunt investite mai departe în sistemul de colectare, transport și valorificare a deșeurilor de ambalaje.

4. Reciclarea deşeurilor în municipiul Piteşti

PMGD (Planul Municipal de Gestionare al Deşeurilor) se conformează cu legislaţia europeană si românească de mediu, iar obiectivele şi ţintele propuse sunt cele cuprinse în Strategia Naţională de Management a Deşeurilor.

Principalele prevederi ale Strategiei Naţionale sunt:

- managementul deşeurilor este integrat vieţii socio-economice;- Protejarea resurselor primare: maximizarea valorificării şi reciclării, fapt ce are ca şi consecinţă minimizarea deşeurilor.- Respectarea ierarhiei managementului deşeurilor. Se respectă ierarhia managementului deşeurilor ( prevenirea, minimizarea, reutilizarea şi reciclarea, valorificarea energetică, tratarea şi în final eliminarea );- Protecţia mediului: deşeurile sunt tratate şi eliminate într-o manieră corespunzătoare protecţiei mediului ;-„Poluatorul plăteşte”:generatorii deşeurilor sunt răspunzători pentru plata colectării şi eliminării deşeurilor;- Principiul proximităţii: stabileşte faptul că deşeurile trebuiesc tratate sau eliminate cât mai aproape posibil de locul unde au fost generate;- Participarea publicului: consultarea publicului se face odată cu întocmirea planului şi pentru construirea instalaţiilor importante. Publicul trebuie sa beneficieze de materiale informative tipărite;- Încurajarea întreprinderilor din sectorul privat ;- Monitorizarea şi raportarea: evaluarea regulată între concordanţa ţintelor impuse prin plan şi progreselor privind managementul deşeurilor şi raportarea publicului.Planul de Gestionare a Deşeurilor pentru Municipiul Piteşti a fost întocmit în concordanta cu Procedura SEA şi include următoarele etape:

18

- evaluarea situaţiei existente privind managementul deşeurilor în Municipiul Piteşti (realizat);- prezentarea alternativelor tehnice propuse şi estimarea costurilor pentru tratare, colectarea şi eliminarea infrastructurii necesare (realizat);- abordare particularizată prin realizarea unui raport de mediu independent (urmează);- consultarea publicului (urmează);- măsuri şi indicatori de monitorizare a Planului de implementare (realizat).

PMGD include prevederi pentru următoarele tipuri de deşeuri:

- deşeuri municipale (menajere, asimilabile celor menajere provenite din comerţ şi instituţii publice, deşeuri nepericuloase din industrie, deşeuri nepericuloase din spitale).Sunt incluse şi prevederi pentru diferitele tipuri de deşeuri colectate separat:- deşeuri de ambalaje ( hârtie, carton, recipiente de aluminiu, metale, plastice PET, polietilenă, polipropilenă, PVC – sticlă, lemn );- deşeuri verzi din gospodării, parcuri şi grădini publice;- textile;- deşeuri menajere periculoase: o chimicale ( casnice ); o uleiuri uzate şi fluide de motor; o îngrăşăminte; o vopsele; o insecticide; o produse de curăţire, fluide, uleiuri uzate; o medicamente expirate, nefolosite;- vehicule scoase din uz;- anvelope uzate şi acumulatori folosiţi;- deşeuri voluminoase (mobilă din gospodării şi echipamente electrice şi electronice );- deşeuri stradale;- deşeuri din pieţe;- nămoluri de la staţiile municipale de epurare a apei uzate;- deşeuri rezultate din construcţii şi demolări.

Sunt excluse din Plan:

- deşeuri medicale periculoase şi deşeuri industriale;- deşeuri rezultate din procese termice;- deşeurile radioactive;- deşeurile miniere;- deşeurile de animale şi rezultate din prelucrarea acestora;- emisii în aer şi apă;- deşeuri explozive.

19

În urma unui mic bilanţ, s-a constatat că din cele 54 de tone de deşeuri colectate de la Piteşti doar 17 tone sunt reciclabile, în situaţia în care 15% dintre acestea ar trebui reciclate pentru ca oraşul să nu plătească penalităţi de 100 de lei pe tonă, penalităţi acordate de Garda de Mediu. Tocmai de aceea s-a făcut o campanie de promovarea a proiectului, prin  programul „Selectează deşeurile! Implică-te şi tu!, desfăşurat în tot mai multe localităţi, unde cei mici sunt cei mai receptivi. Printre localităţile care stau foarte bine la acest capitol se numără Leordeni şi Drăganu, pe când la polul opus sunt Călineşti, Rucăr, Poiana Lacului, care nu a vrut să intre în acest proiect şi Bascovul, care are de plătit 200 de milioane de lei vechi penalităţi. Gabriel Moiceanu, directorul executiv al ADI Servsal este optimist în ceea ce priveşte implementarea acestui program, mai ales că majoritatea primarilor din judeţ au început deja să se implice tot mai mult în programul de reciclare impus de Uniunea Europeană. „A crescut cantitatea de deşeuri colectate de zece ori în ultimii doi ani, ceea ce înseamnă că oamenii au înţeles ce au de făcut şi vom reuşi până la urmă să facem procentele de reciclare cerute la nivel european“.

Concluzii

- Reciclarea deşeurilor este o provocare pentru toţi. Este necesar ca Autorităţile locale să asigure,pe etape, colectarea separată a deşeurilor, având organizat la nivelul fiecărei localităţi un serviciu de salubrizare. Colectarea separată trebuie să crească, iar transportul deşeurilor de pe teritoriul localităţilor să fie făcut la timp, aplicându-se cu stricteţe legislaţia care ţine de protecţia mediului. Este necesar să se puie accent pe conştientizarea şi educarea populaţiei, agenţilor economici şi autorităţilor publice locale privind impactul deşeurilor asupra mediului înconjurător.

- În scopul evaluării situaţiei în domeniul administrării substanţelor chimice, evidenţierea problemelor privind gestionarea acestora este necesar elaborarea unui program de monitoring integrat al substanţelor chimice în componentele de mediu.

- În scopul stopării proceselor nefavorabile naturii, excluderii sau minimizării efectelor influenţei activităţilor antropice asupra mediului şi sănătăţii populaţiei, aplicării principiului „poluatorul plăteşte”, precum şi perfectării actelor normative ce ţin de sporirea eficienţei controlului ecologic de stat în domeniul protecţiei mediului, stimularea şi aplicării în ţară a tehnologiilor nepoluante este necesar elaborarea unor cate normative, care ar permite prevenirea poluării şi eficientizarea compensării prejudiciului cauzat mediului.

Reciclarea este un proces iar atitudinea pentru acesta se învaţă şi se educă. Argumentele economice un sunt întotdeauna absolut pertinente. O abordare de tip dezvoltare sustenabilă include argumente de tip ecologic, între care reciclarea este de mare importanţă.

20

CEE ne impune prin Directivele RoHS şi WEEE o politică şi acţiuni coerente de colectare, depozitare şi reciclare a unor categorii de deşeuri din gama metalelor (inclusiv cele rare) şi materialelor plastice. Considerăm ca procesul este abia la început şi că în domeniul ingineriei electrice sunt încă multe de făcut.

Studenţii şi viitorii specialişti trebuie să:

- cunoască cerinţele şi procedurile CEE; - înţeleagă filozofia specifică consumului, economiei şi reciclării de materiale specifice domeniului electric; - aplice metode şi tehnici conforme cu acestea; - promoveze ideile specifice în mediul social de activitate.

.

Bibliografie

21

22

D. Gabor – Să ieşim din epoca risipei, Editura Politehnică Bucureşti, 1983;

Ungureanu Corneliu, Gestionarea integrată a deșeurilor municipale. Timișoara: Editura Politehnica, 2006;

N. Antonescu, R. Polizu, V. Cândea-Muntean, M. Popescu Valorificarea energetică a deseurilor: Procese și instalații de ardere, Editura Tehnică, 1988;

http://ro.wikipedia.org/wiki/Gestionarea_deşeurilor

Wehry Andrei, Orlescu Mircea, Reciclarea și depozitarea ecologică a deșeurilor. Editura Orizonturi Universitare, Timișoara, 2002