razvan theodorescu - mihaileni.pdf

8/16/2019 Razvan Theodorescu - Mihaileni.pdf

1/20

Despre o ctitorie necercetată a lui Mihail vodă Sturdza*

Ră zvan Theodorescu

La 8 iulie 2004, Monitorul Oficial al României publica, după jumătate de veac de aşteptare, lista actualizată a monumentelor istorice din patrimoniul naţional.În mijlocul entuziasmului general şi explicabil alspecialiştilor, semnatarul ordinului atunci tipărit, ministrul culturii şicultelor din acea vreme – adică tocmai cel ce semnează şi aceste rânduri –şi-a asumat rolul scepticului de serviciu.

Exprimând recunoştinţa firească pentru imensul efort de a însumacele 29.927 de situri şi monumente afirmam că, vorba adagiului, nici nuştim la ce surprize ne vom aştepta de la ziua de ieri.

Câteva luni mai târziu, tr ăiam din plin experienţa pe care o proorocisem. Ajuns la hotarul de miazănoapte al Moldovei spre Ucraina,descopeream în fostul târg al Mihăilenilor din judeţul Botoşani, azi ocomună rurală paşnică, urmele unei structuri urbane de tip hipodamic carene arată că este vorba de o aşezare creată a fundamentis în vremeaRegulamentului Organic şi a lui Mihail vodă Sturdza. În domnia acestuia,

vechiul târg al Vlădenilor, amintit la 1792 sub Alexandu vodă Moruzi caloc de adunare a „o samă de negustori jidovi de peste hotar”, adică dinGaliţia austriacă ce devenea acum un autentic izvor de imigraţie după ceBucovina vecină devenise şi ea austriacă, avea să se preschimbe în „târgulMihăileni”1, în 1835, la cererea proprietarului său, logof ătul Teodor Balş,care îl trecea celui ce abia urcase pe tronul de la Iaşi cu un an înainte ca prim domn regulamentar. Era un gest flatant, obsecvios şi oportunist dintrecele, deloc rare, pe acest meridian, întru-totul similar celui f ăcut cu un an

înainte de muntenii care dădeau prenumele celuilalt domn regulamentar,Alexandru Ghica, târgului teleormănean de la Alexandria.Primul lucru care mi-a apărut în această comună, azi uitată, a fost

biserica, impunătoare şi neoclasică. Înaintând spre uşa veche de fier, ochiimi-au căzut pe cartuşul de bronz de la intrare purtând monogramainconfundabilă a lui Mihail vodă Sturdza.Este drept că tradiţia locului şi

* Comunicare la Simpozionul Naţional „Monumentul - tradiţie şi viitor”, ediţia aIX-a, Muzeul Unirii, Iaşi, 21 septembrie 2007.

1 D. Ciurea, Moldova sub domnia lui M. Sturza. De la conven ţ ia de la Petersburg (1834) la conven ţ ia de la Balta-Liman (1849), Iaşi, 1947, p. 187-188.

141


2/20


câteva oneste lucr ări de popularizare2 ştiau că vodă şi soţia sa, doamnaSmaranda Vogoride, erau ctitorii acestui lăcaş. M-am interesat de îndată,din pricini de tot pragmatice – voiam, ca parlamentar al acestui colţ de

ţar ă, să cer un minim subsidiu pentru acoperişul bisericii – care sunt poziţia şi codul monumentului în abia apărută listă. R ăspunsul m-a readusla scepticismul ministrului de mai ieri: biserica nu se găseşte pe listă !

Voi adăuga deîndată că ar exista o posibilă scuză, dacă ea poate figăsită în asemenea cazuri: cu un veac în urmă, venind dinspre TârgulSiretului austriac, în ceea ce şi-a intitulat „O raită peste hotar: Mihăilenii”, Nicolae Iorga comenta cu un laconism deconcertant – cu atât mai mult cucât vizita îi provoca o diatribă, proprie marelui om, împotriva „grozăvieiasiatice” pe care o reprezentau mihăileştenii de rit mozaic – faptul că „biserica mare este într-o gr ădiniţă, lângă gr ădina publică”, vorbind apoidespre „preotul bisericii frumoase şi împodobite”3. Atât, dar suficient pentru urmaşi.......

Iniţial târg creat exclusiv pentru imigranţii evrei, el devenea oatracţie reală prin poziţia sa pe graniţa cu Austria şi, tocmai de aceea, spredeosebire de alte târguri din acelaşi timp şi acelaşi loc – numeroase, de laHer ţa la Bucecea sau Frumuşica – boierii şi boiernaşii din neamurileMavrodin şi Calcăntraur, Pisoschi şi Holban, Malcoci şi Ciomârtan,

Stavrat şi Adam vor avea reşedinţele aici, ca şi negustorii şi meşteşugariiautohtoni creştini, ceea ce avea să ducă la ridicarea unei noi biserici – preexistase o alta, despre care nu ştim aproape nimic – , ce va fi construită din iniţiativa lui vodă, „naşul” Mihăilenilor, ajutat de boierii pe care i-aînsărcinat, cum vom vedea şi cum nu se ştia, cu supraveghereaconstrucţiei.

Contrariat de vidul de informaţie despre biserica din Mihăileni, amînceput cercetarea de arhive. Dacă aceea de la Botoşani nu are decât acte

nesemnificative privind situaţia din secolul trecut, am crezut la un momentdat că găsesc un r ăspuns în fondul arhivistic de la Iaşi în clipa în care amidentificat acolo un deviz bilingv ruso-român pentru construcţia unui lăcaş la Mihăileni. Am dat însă repede documentul la o parte pentru că acestdeviz, în valoare de 7001 ruble de argint şi datorat că pitanului-inginerSaunder, data din iunie 1849, chiar momentul plecării din domnie a prezumatului ctitor, lucrarea trebuind să fie începută în ianuarie 1850 pe

2

Între ele, F. Rusu, Istoricul târgului Mihăileni, în „Moldova literar ă”, VI, 7-8,iulie-august, 1932; N. Zahacinschi, Mihăilenii de alt ădat ă, Bucureşti, 1981.3 Neamul românesc din Bucovina, Bucureşti, 1905, p. 193-197.

142


3/20

Despre o ctitorie necercetat ă a lui Mihail vod ă Sturdza

moşia „cniazului Mihail Sturza”, dar în Basarabia, fiind foarte probabilvorba de târguşorul Mihăileni din păr ţile Bălţilor 4. Abia odată cucercetarea regestelor şi apoi a documentelor din fondul AcademieiRomâne, trecute acum treizeci de ani la Arhivele Statului din Capitală, biserica din Mihăileni a ieşit din penumbra istorică din pricina căreia nicimăcar nu figurează printre monumentele Moldovei şi ale ţării.

În câteva luni am reuşit ca de la absenţa cvasitotală a documentelor publicate legate de biserică să ajung să pot urmări pas cu pas, aproape,felul în care a fost proiectat, modificat, plătit lăcaşul de cult. Am găsit, de pildă, contractul iniţial cu 12 „ponturi” prin care Petru Asachi se obliga înfaţa domnului să ridice biserica, redactat la 9 septembrie 1838 la Iaşi5.Amintesc, în treacăt, că personajul a fost unul dintre cele foarte active în

domnia celui de al doilea Sturdza princiar. Fiu al protopopului Lazăr şifrate al celebrului Gheorghe Asachi, el cobora, nu cum credea„arhondologul” Sion, dintr-un neam de armeni din Podolia, ci dintr-ostirpe ardelenească6. După ce a studiat, cu ajutorul lui Veniamin Costachi,ca şi fratele său, la Odessa şi Viena, învăţând „nemţeşte, greceşte, ruseşteşi franţuzeşte ba şi latineşte”7, potrivit cu domnul său, al cărui favorit era8,„la nelegiuiri”, este aghiotant domnesc, căminar, agă şi postelnic al luivodă cu care e la Stambul şi pentru care va merge din nou la Viena.

Ceea ce este sigur, potrivit unuia dintre documente, e că a rezidatşi la Botoşani, unde avea o casă şi unde a fost „prezident algiudecătorescului tribunal”9, ceea ce şi explică proximitatea sa geografică de Mihăileni şi însărcinarea pe care şi-o lua faţă de Mihail Sturdza.Acesta, aflăm din contract, vrând „întru bunăvoinţă a zidi şi a r ădica dinnou lăcaş dumnezeesc în târgul înnălţimei sale Mihăilenii, cu slobodă priimire şi volnică alcătuire am luat asupr ă-mi zidirea unei biserici în faţa piaţului r ătund din acelaşi târg”, precizare urbanistică amintitoare de faptul

4 Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Iaşi (DJANI), Colecţia Documente,DCCCLXI/ 55.

5 Arhivele Naţionale Istorice Centrale (ANIC), fond Academia Română,MDXXIV/12. Transcrierea documentelor privitoare la biserică o datorez colegei dr. IoanaConstantinescu căreia îi exprim gratitudinea

6 Paharnicul Costandin Sion, Arhondologia Moldovei, Bucureşti, 1973, p. 6 (cucomentariile lui Şt. S. Gorovei).

7 Ibidem, p. 7.8 Ibidem, p. 307.

9

Apud D. Ciurea, op. cit., p.50, nota 3. El era printre principalii colaboratori aidomnului, alături de fratele său Gheorghe, ştiutul cărturar, de vistiernicul Nicolae Canta –înlocuit apoi de Teodor Sturdza – şi de Lupu Balş, logof ătul justiţiei (ibidem, p.64-67).

143


4/20


că existase deja o sistematizare cu cel puţin trei ani înainte dacă dămcrezare aşezământului târgului întărit la 10 octombrie 1835 de chiar Mihailvodă Sturdza110.

Urmează „ponturile” contractului, dintre care amintesc: „Lungimea bisericii înpreună cu oltariul şi pridvorul urmiază a fi de opt stânjăni, iarlăţimea prin mijloc, de patru stânjăni domneşt, cuprinzându-să în acesteaşi grosimile zidurilor, şi înnalte de patru stânjăni înlăuntru”. În fapt, dintr-o pricină pe care o voi analiza deîndată, biserica actuală este sensibil maivastă, în loc de cca. 18 m/ 9 m, având cca. 27 m / 14m la pridvor.

Mai departe aflăm că „ temelia are a fi de piatr ă, în grosime de unstânjen” ... „Păreţii, precum şi clopotniţa deasupra pridvorului, au a fi de piatr ă până supt ferestre, iar în sus de căr ămidă mare, bine arsă11 şi zidită cu tencuială bună în grosime cer şută de propor ţiile arhitecturii”. Mai aflămcă „în loc de boltă... va fi bagdatie driaptă”. Ei bine, aici vom vedea,intervine gustul domnitorului-ctitor, iar rezultatul arhitectonic va fi niţeluş altul. Căci, anticipez, într-o însemnare ulterioar ă a lui Asachi la acestcontract, în 20 martie 184312 – în exact aceeaşi zi în care postelnicul vaface şi „ecstractul” cheltuielilor de la Mihăileni13 – el revine cu o precizareextrem de interesantă sub specie artistică: „preînnălţatul domn au adaos amai poronci ca zâsa beserică să să facă mai mare în măsuri , să să

boltiască, să i să acopere turnul cu fier albu şi să să facă încă un pridvormare cu coloane”, şi cu adaosul lămuritor: „cheltuiala tuturor adăogirilornecuprinsă în contract să va plăti în osă bire, poftorind în multe rânduridomniasca închizăşluire....”.

Ref ăcând cu ochii minţii ce se va fi petrecut între 1839 şi 1843 laMihăileni, bănuiala mea este următoarea: unei biserici preexistente delemn – conform tradiţiei orale a locului, construită pentru târgul anterior,al Vlădenilor, pe la 1792, poate ctitorie a boierului Constatin Mareş – i-a

urmat biserica de zid din contractul lui Asachi ridicată pe pământul

10 Documente privitoare la istoria economică a României. Ora şe şi târguri1776-1861. Moldova. Seria A, II, Bucureşti, 1960, nr. 126, p.200-209.

11 Era un procedeu pe care mai multe contracte de epocă îl indică, atât înMoldova, cât şi în Ţara Românească (N. Stoicescu, Cum se construiau bisericile în Ţ ara

Românească şi Moldova în secolul al XVII-lea – prima jumătate a secolului al XIX-lea,

în „Studii şi cercetări de istoria artei”, 1, 1968, p. 78 şi urm.12 Vezi nota 5.13 ANIC, fond Academia Română, MDXXIV/60.

144


5/20


boierilor Mavrodin, care vor avea şi ei rolul lor în ctitorirea lăcaşului14. La„pontul” 9, fratele lui Gheorghe Asachi arată că „Forma bisericei, atâtînlăuntru, cât şi afar ă, s-au lăsat în sângur ă a mea dispoziţie şi alegire, cuîndatorire însă ca să să facă lucrul trainic,cu toată statorniciia şi plăcutvederii”. Rezultatul era un triconc cu două încă peri laterale la pridvor, biserică tradiţională ce nu pare a fi fost, ca proiect, „plăcută vederii” luiMihail vodă Sturdza. De ce? Încerc un r ăspuns. În 1836-1839 era ref ăcută,de arhimandritul Ioasaf, biserica mănăstirii Frumoasa de lângă Iaşi , onavă cu două travee şi arce dublouri, având pe vest, ca semn distinctiv, un portic înalt cu patru coloane dorice şi fronton triunghiular 15. Noulmonument va fi contat mult în ochii domnului, din cel puţin trei motive:era refacerea ctitoriei str ă bunicului său Grigore al II-lea Sturdza ( fiica

acestuia, Ruxandra, era bunica lui Mihail Sturdza); în 1833, cu un anînaintea luării domniei, îşi îngropase aici tatăl, pe marele logof ăt GrigoreSturdza, căruia avea să-i facă un monument funerar neoclasic; în fine , pecât se pare, domnul el însuşi şi-a dorit aici necropola16 , numai valurilevieţii ducându-l departe de Frumoasa, la Baden - Baden.

Nu mi se pare, aşadar, o speculaţie a spune că , proiectată imediatdupă cutremurul din 11 ianuarie 1838, biserica Sf. Ierarh Nicolae dinMihăileni, lăsată iniţial la gustul boiernaşului ieşean şi botoşănean Petru

Asachi, a fost apoi construită într-un stil neoclasic cerut de prinţ şi demnde o biserică „domnească” – aşa cum este ea amintită în documente – , cu bolţi în locul „bagdadiei drepte”, adică a tavanului, cu pilaştri de secţiunedreptunghiular ă la exterior, coloanele dorice şi frontonul de la Frumoasaregăsindu-se la lăcaşul de pe malul Molniţei şi graniţa austriacă.

Contractul din septembrie 1838 mai vorbeşte despre faptul că „acoperemântul bisericii şi a clopotniţii urmiază a fi cu şindrilă mănuită ...în solz”, dar am văzut cum domnul a cerut un alt fel de învelitoare; că

„scările şi aşternutul pe gios vor fi cu lespezi de piatr ă, iar o sobă şi o

14 Tatăl stolnicului Mihalache Mavrodin era îngropat în biserica veche, cu doardoi ani înaintea începerii bisericii noi. Faptul îl aflăm dintr-o însemnare a acestuia pe ocarte din 1691 de la mănăstirea Agafton, ce a apar ţinut neamurilor înrudite Cananău şiMavrodin: „în anul 1837 dec. 27 s-au săvâr şit părintele meu Lupul Mavrodin s-auîngropat în biserica veche din Târgul Mihăileni” (apud „Revista Moldovei”, 5-6, 1926, p.27). Adaug că, potrivit contractului, Asachi îşi propunea să recupereze temeliile de piatr ă

ale vechii biserici.15 Gr. Ionescu, Istoria arhitecturii în România, II, Bucureşti, 1963, p. 371-372.16 D. Ciurea, op. cit , p.193.

145


6/20


niptir ă (n.m. recipient pentru spălarea picioarelor în Joia Mare) vor fi dincăr ămidă”.

Aflăm apoi despre „catapetiazma înpreună cu analogurile

trebuitoare şi strana arhieriască”, care „ să vor face din nou, cu să pături şicu poleială, după însuşi a me închipuire”, se precizează că nu va fi niciamvon, nici cafas, şi că el , Asachi, se va îngriji de facerea „icoanelor purtătoare pentru praznice şi sărbători, înpreună cu doî prapure”.

„Închipuirea” dregătorului sturzesc avea să se transpună, probabil,după şapte luni, la 15 aprilie 183917, într-un alt contract, al aceluiaşi PetruAsachi cu un anume Vasile Mihai, paharnic şi zugrav din Botoşani, pentrufacerea acelei catapetesme. Ironia sor ţii în spaţiul unde tr ăim şi o anumenevolnicie contemporană au f ăcut ca această catapeteasmă, din care amapucat să văd unele fragmente, să fi dispărut acum câţiva ani într-un chipcel puţin curios – avem câteva imagini foto datorate colegilor de laDirecţia Judeţeană pentru Cultur ă, Culte şi Patrimoniul Cultural NaţionalBotoşani18 – , iar tot ce putem spune acum este că piesa avea o factur ă aşijderea neoclasică, unitar ă cu arhitectura , amintind de alte piese similarede mobilier liturgic din zonă şi epocă, de la biserica botoşăneană Vovidenia (1834) a neamului Varlaam, de la Dimăcheni (1834), ctitorieDimachi – Miclescu, de la Călineşti (1838), ctitorie Miclescu, de la

Zvoriştea (1853), ctitorie Moruzi.La data mai sus amintită, când potrivit primului contract al lui

Asachi monumentul era început – „mă îndatoresc ca în primăvara anuluiviitor, 1839, să încep zidirea bisericii şi până în aceiaşi toamnă să o şigătescu” – , abia amintitul „zograv” din „Botoşeni” se lega faţă de acelaşiAsachi „ca să-i fac o catapitiazmă din nou la bisărica ce acum să zideşte laMihăileşti (sic) după planul catapitezmei di la bisărica cuvioasăiParascheva, di aice din Botoşeni”.

Aşadar, potrivit cutumei timpului, se lua un izvod şi el era citat încontractul meşterilor zidari, sculptori sau pictori, modelul în cazul de faţă fiind catapeteasma unei biserici construite în 1816 de un preot şi câţivatârgoveţi, piesă lucrată de numitul Vasile Mihai.

Cine este acest personaj prea puţin ştiut în mediul artistic alMoldovei nordice acum mai bine de un secol şi jumătate? Este un meşter

17 ANIC, fond Academia Română, MDXXIV/14.18

Mulţumesc pentru aceste imagini fotografice doamnei Dana Pietraru, iar pentru planul bisericii domnului conductor-arhitect Mihai Mihăilescu.

146


7/20


zugrav, boierit, ca atâţia alţii, pentru merite şi ele neştiute de noi, dar pecare îl găsim peste câţiva ani, la 20 aprilie 1844, semnând alături de boieri precum Alecu Cuza şi Gheorghe Varlaam o jalbă a obştei botoşănene princare se cereau aici trei iarmaroace pe să ptămână şi anunţarea lor în Galiţiaşi Bucovina19.

Ce ne mai spune în contractul din aprilie 1839 meşterul- boiernaş botoşănean? În patru puncte el stabileşte: „sânt datori a o face din lemnuuscat, lucrat curat şi încleiat bine”, a mai face la Mihăileni „ o strană arhieriască; doau analoci (sic) pentru psalţ şi unul de pus în mijlocul bisăricii pentru evanghelii;doau prapori ; un epitaf şi o r ăstignire mare;doausprezăci iconiţi la proschinitari şi una a hramului”. Punctele 2 şi 3sunt importante pentru aspectul – din păcate nepăstrat – al mobilei

liturgice: „Toată să pătura catapitezmei, stâlpii, pervazuri, capiteluri, proschinitari şi analogul den mijlocu sânt datori a le polei cu aur bun,nimaimestecând alt metal; iar ă câmpurile să să facă cu o boe ce va fi de plăcere”. „Toate icoanile despoticali, praznice, apostoli, proroci, sântdatori a le lucra cu toată epimelie şi podoaba sistimei bisăriceşti, precumam lucrat şi la alte bisărici aice, în Botoşeni”. Pentru toate acestea paharnicul Vasile Mihai primea 40.000 lei „şi tainaturile, pintru să pători,ci s-au însămnat prin deosă bit izvod”, alte adaosuri urmând în contract la

12 aprilie 1840, 31 mai 1841, 16 martie, 27mai şi 2 noiembrie 1842, până ce „s-au ecsoflisit dumisale postelnic Petrachi Asachi întreagă soma ...”Înturnându-ne de la acest contract pentru catapeteasmă la celălalt,

pentru arhitectur ă, aflăm că Asachi urma să plătească materialul,„salahoritul”, „zugr ăvia”, fier ăria, „stranile”, „aşijderea crucile deasupraacoper ământului” – într-un fel, îl putem socoti pe omul lui Sturdza dreptun al doilea ctitor – , în timp ce vodă, primul ctitor, f ăcea „celelalteînzăstr ări , precum odă jdii, vasă, căr ţi, candeli, sfeşnice mari şi mici,

policandre, fanar ă, clopote şi altile”, dădea 800 de galbeni olandezi „cariisă vor număra” la datele tradiţionale, la Sf. Gheorghe şi la Sf. Dumitru aleacelui an, 1839.

Dacă pentru începutul zidirii bisericii documentul capital econtractul lui Petru Asachi din 9 septembrie 1838, pentru încheierea eiavem deja citatul „ecstract” cu cinci ani mai recent, din 20 martie 1843,al „chieltuelelor f ăcute la beserica domnească cu hramul Sf. Ierarh Nicolai”. Fostul agă acum postelnic, cu o precizie contabilă ce îl va fi

19 Documente privitoare ..., nr.194, p.289.

147


8/20


f ăcut cu atât mai preţios arghirofilului Mihail vodă ne spune cum că acesta, care îi încredinţase iniţial zidirea lăcaşului, dându-i alte însărcinăricu moşiile sale din „ţănutul Botoşănii”, „mi-au poroncit ca să încredinţăz

zidirea besericii în purtarea de grijă a dumisale stolnicului MihalachiMavrodin, ce era posesor (arendaş, n.m.) moşii Mihăilenii. Amu urmat poroncii, strâmtorindu-mă cu dare de bani însărcinatului de înălţime sa,Mavrodin, cum adeveriază cvitanţiile sale”. Şansa a f ăcut ca să găsesc înarhive şapte asemenea chitanţe în sumă de 14.599 lei, 100 galbeni şi 2.800sorcoveţi date de Mavrodin lui Asachi, la 17 martie 183920, 10 aprilie183921, 9 iulie 183922, 29octombrie 184023, 7 aprilie 184124, 1 iulie184125, în fine, 14 ianuarie 184226.

Astfel, după vodă Sturdza, după Asachi, după paharnicul VasileMihai, un al patrulea personaj intr ă în scenă : el este menţionat, fireşte, deatoateştiutorul Sion, cum că venea dintr-un neam de „r ăzeşi de la ţinutulDorohoiului”27, era „un Mihalachi Mavrodin învăţând ingineria” – iată dece avea nevoie de el domnul de la Iaşi – , a devenit stolnic sub Ioniţă Sandu Sturdza şi ban sub Grigore Ghica, avea în arendă moşia princiar ă deaici, era proprietar la Dersca, avea case la Mihăileni – pe locul unde era piaţa târgului, deci foarte aproape de biserică - , iar la moartea sa, în 7aprilie 1856, socrul său , boierul de neam levantin din Botoşani, Grigore

Cananău, îl plângea „căci fost-au barbat cu ştiinţă, cu carte întreagă, lamulţi au fost trebuitor”28.

20 ANIC, fond Academia Română, MDXXIV/17.21 Ibidem, MDXXIV/23.22 Ibidem, MDXXIV/16.23 Ibidem, MDXXIV/21, după ce la 24 iulie în acelaş an ceruse 100 galbeni

(ibidem, MDXVIII/189).24

Ibidem, MDXXIV/26.25 Ibidem, MDXXIV/27.26 Ibidem, MDXXIV/22.27 Costandin Sion, op. cit., p. 173. O altă familie Mavrodin, din Vaslui, era

„duşmanul” personal al paharnicului arhondolog: „greci fanarioţi de cei mai spurcaţi”.28 Vezi nota 14. Voi adăuga informaţia, preţioasă între toate, potrivit căreia

stolnicul Mihai Mavrodin – f ăcut ban de urmaşul la tron al lui Mihail Sturdza – era soţul„bănesei” Maria, născută Iuraşcu, una dintre fiicele stolnicului Vasile Iuraşcu şi sor ă aRalucăi Iuraşcu, căsătorită cu Gheorghe Eminovici (Augustin Z.N. Pop, Noi contribu ţ iidocumentare la biografia lui Mihai Eminescu, Bucureşti, 1969, p. 32, p. 49, p. 82, p.91,

p.242-arbore genealogic). În acest fel, unul dintre cei mai implicaţi „actori” în zidirea bisericii de la Mihăileni era, prin alianţă, unchiul dinspre mamă al poetului nostrunaţional.

148


9/20


În orice caz „trebuitor” i-a fost lui vodă Sturdza şi, indirect, luiPetru Asachi, în construirea acestei biserici neoclasice ce se distinge în peisajul nord-moldovenesc al domniei respective, alături de ctitoriaBalşilor de la Darabani, a Ghiculeştilor de la Maxut, a Callimachilor de laStânceşti, ale familiei Rosetti-Roznovanu de la Ştiubeni şi Ibăneşti.

Constatăm că şi Mihai Mavrodin are o bună şi necesar ă aplicarecontabilicească, dacă judecăm după o „Samă şi perelipsis” din 20octombrie 1841, „ de toate cheltuelile monastirii domneşti”29 – el, singur,îi dă acest apelativ – , aşadar a banilor daţi de Asachi, între care şi „transportarisirea” materialelor, preţul acestora şi „ banii în naht ce mi-aunumărat mie rânduri” ( 34.253 lei, 30 parale), dar şi banii cheltuiţi de el,Mavrodin, pentru căr ămidă, var, nisip, cherestea, fier, „meşterii de tot

soiul” (36.465 lei, 15 parale), „bez pardosala cu pietre, ce nici s-au plătitşi nici s-au f ăcut” şi „bez condeiul de 142 lei date în interesurile dumisale”(ale lui Asachi, n.m.), mai ales pentru „funturi de tabac” aduse de pestehotar, de la „Târgul Seretiului”30.

„Ecstractul” deja comentat al lui Asachi ne mai introduce două personaje pe şantierul de la Mihăileni. Aflăm că acolo, „spre istovireazidirii”... – s-au mai dat bani „dumisale paharnic Aleco Paraschiv” – de laSion ştim că acesta, de departe înrudit cu el, era fiul lui Hagi Paraschiv,

crâşmar de neam bulgar din Roman, unde Aleco a ajuns ispravnic pentru puţin timp31 –, tot acesta ocupându-se de „înzăstrarea besericii” şi decheltuielile pentru sfinţire, în timp ce „ argintăriile” date de domn – se mai păstrează câteva – „ li-au lucrat chir Anastasie Gherasim”, despre care n-am aflat încă nimic.

În fine, al şaptelea personaj implicat în construirea monumentuluinostru este chiar zidarul, numit în Moldova timpului „ chietrar”32. Unanume „Iancu, chetrariu” punea degetul, în loc de semnătur ă, la Botoşani,

în 4 iulie 1840, pe o chitanţă prin care se arată că „iar ăşi am mai primit”500 lei de la aga Asachi „în socoteala facerii bisăricii domneşti din târgulMihăilenii” pe care „ urmez a o sfâr şi în vara anului acestui curgător”33.Cu zece zile înainte, Mavrodin, „ plecata slugă” scria din Mihăileni, la 24iunie 1840, lui Asachi „milostivul mieu stă pân”, confirmând că a primit

29 ANIC, fond cit., MDXXIV/139.30 Sigur, de bună calitate, alta decât „tiutiunul moldovenesc” amintit în

documente.31

Costandin Sion, op. cit., p. 205.32 N. Stoicescu , op.cit., p. 85.33 ANIC, fond Academia Română, MDXXIV/19.

149


10/20


scrisoarea „prin cari îmi daţi de ştire că pe la 20 avg[ust] are a veniînnălţimea sa aice, la Mihăilenii, şi ca să mă sălesc cu biserica”34.

Având, aşadar, numai două luni înainte, îi mai scria: „Supus vă

r ăspund, cu sălinţă precât este prin putinţă să faci, şi nădă jduiesc în milalui Dumnezău că ne va agiuta să o ispr ăvăsc. În totodată, vă aduc la ştiinţă că banii ce mi-aţi dat s-au istovit, ba încă şi pre datorii s-au mai luat, şi vă rog ca să aveţi bunătate a-mi triimite sau a-mi poronci să vin singur să priimesc încă una sută galbini, cu cari nădă jduesc că vom scă pa. Nu tesupăra, mă rog , căci de aş fii avut ai mii, aş fii pus, însă ştii câtă stinghirială am păţit curând (?) ce am vândut grâul şi nu am macar un ban”.

Se pare că lamentaţia era, însă, contagioasă pe şantierul de laMihăileni. După ce face socoteala definitivă a cheltuielilor, Asachi –căruia Mavrodin i se plângea cum am văzut – „au r ămas cusur” cu 1100galbeni, 16 lei şi 34 parale, dar însemnarea sa din 16 iunie 1843, f ăcută laIaşi35, îi arată tot of-ul, ce contrazice cumva cunoscuta sa solidaritate custă pânul domnesc care pare a nu-l fi r ăsplătit cum se cuvenea. După ce că „în asămănarea unui năimit nu m-am învrednicit a r ăsufla odihnă”, Asachine dă un şir de noi şi neştiute informaţii şi constată cu obidă: „Înnălţimeasa nici o mulţămită pentru aceste nu mi-au dat, ba nici macar cheltuelile ce

am f ăcut nu mi-au r ăspuns pentru îndestularea cu care am ţănut în casame” – deducem, la Botoşani – „vreme de cinci luni pe dum(nealor) LeonBraun, Gheorghi Trifescu, Costachi Baiardi, Costachi Braun şi Toderiţă Braun”. Dintr-o tr ăsătur ă de condei aflăm că un Baiardi, dintr-un neamrecent cercetat36, care „au venit în Moldova cu ingineria în vremeadomnului Scarlat Calimah”37 – este, de fapt, fiul cel mare al lui GiuseppeBaiardi, autorul primului plan al Iaşilor la 1819 – , acest Costachi, dintr-un„clan de ingineri hotarnici”, geometru al ţinutului Botoşani, sluger în 1842

pentru serviciile aduse lui Mihail Sturdza38

şi , ca şi fraţii săi, trecut laortodoxie, a stat luni bune în casa lui Asachi, desigur la Botoşani, însoţitde trei membri ai familiei Braun, ingineri şi ei, urmaşi ai unui Ludwig vonBraun ce f ăcuse planurile moşiei Hârlău (informaţia lui Sion este precisă

34 Ibidem, MDXVIII/189.35 În cuprinsul documentului de la nota 13.36 M.-R. Ungureanu, Convertire şi integrare religioasă în Moldova la începutul

epocii moderne, Iaşi, 2004, p. 170 şi urm.37 Costandin Sion, op. cit ., p. 31-32.38 M.-R. Ungureanu, op. cit ., p. 187.

150


11/20


despre acest neam de nemţi), veniţi tot sub Scarlat vodă Callimachi: „unBraun inginer, s-au aşezat la Roman, avea mulţi copii, i-au învăţat pe toţimeşteşugul său... După introducerea Reglementului s-au rânduit toţiingineri ai statului şi i-au boerit Mihaiu vodă Sturza”39.

Asadar, aproape o jumătate de an, cândva între 1838 şi 1843, încasa din Botoşani a lui Asachi au stat câţiva ingineri – unii hotarnici – carelucrau pentru ridicarea şi sistematizarea unui târg „de regulateţă evropiană” (alături de ei se vor fi rânduit şi neştiutul „arhitect al oraşului”amintit la 183540, ca şi un anume inginer Balberitz, despre care se vorbeştela 184241) – , dar şi , poate, la ridicarea bisericii, ceea ce contextul plângerii lui Asachi pare a o indica; lucrare care , acum o ştim, începea în primăvara 1839, trebuia să se termine în toamna aceluiaşi an, dar la care se

lucra încă în august 1840, încheindu-se pe la 1842. Era vremea în careMihăilenii deveneau, efemer, prin voia „naşului” princiar, capitalaţinutului Dorohoi şi punct de pornire al unui „dilijans” care lega graniţaaustriacă de prosperul port al Galaţilor 42.

După informaţiile noi privitoare la constructori, Asachi îşi încheialamentaţia sa, par ţial interioar ă: „despre aceste cheltueli n-aş mai zicenimică , însă mă înfiorez de următoare împregiurare: după sfinţirea besericii ..., ar ătând înălţimii sale ecstractul de faţă însoţit cu alăturatele

dovezi, mi-au poruncit ca pe de o parte să ecsoflisăsc contractul dat demine la Direcţia Palatului, iar pe de altă parte, să încredinţăz socoteliledumisale logof ătului Toderaş Sturza spre a-mi priimi banii”, pentru cadupă un timp „m-am trezit cu neaşteptatul r ăspuns, că nu am a luoanimică.... Deci zadarnice fiindu-mi toate rugămintele şi neavând la cine să mă jăluesc, am însămnat aice că înălţime sa pentru zidirea besericii dinMihăileni mi-au oprit una mie, una sută galbeni, şasăsprezece lei, treizeci patru parale..... şi şasăzeci stânjăni lemne, cum să arată în ecstractul de

faţă”. Odată cu Asachi, închei şi eu. Cu puţin timp în urmă ştiam cevavag, despre ctitorul domnesc al acestei biserici neoclasice. Astăzi, datelede arhivă ne ajută să ştim cât a costat lucrarea, cine i-au fost boiernaşiicolaboratori, cine a fost autorul catapetesmei – dispărută în incuria

39 Costandin Sion, op. cit ., p.36.40 Vezi nota 10.41 Marele dic ţ ionar geografic al României, ed. G.I. Lahovari, C. I. Br ătianu, Gr.

C. Tocilescu, IV, Bucureşti, 1901, p. 332.42 DJANI, fond Secretariatul de Stat al Moldovei, nr.1434, p. 5-7.

151


12/20


vremurilor noastre –, cine i-a fost zidarul, cine i-a f ăcut argintăriileliturgice. Singurul lucru care lipseşte este clasarea bisericii pe listamonumentelor istorice. Nădă jduiesc că tot ce am scris până aici va deveni

argumentul autorităţilor culturale pentru a repara o nedreptate la origineacăreia, absolut f ăr ă voie, m-am aflat, într-un fel, chiar eu....

Fig. 1. Contract pentru zidirea bisericii din Mihăileni, 9 septembrie 1838

152


13/20


Fig. 2. Contract pentru catapeteasma bisericii din Mihăileni,

15 aprilie 1839

153


14/20


Fig. 3. Chitanţă dată de Iancu pietrarul, 4 iulie 1840

Fig. 4. Chitanţă dată de Mihai Mavrodin, 1 iulie 1841

154


15/20


Fig. 5. Extras de cheltuieli facute pentru biserica din Mihaileni,20 martie 1843

155


16/20


Fig. 6. Biserica din Mihăileni. Vedere dinspre vest

156


17/20


Fig. 7. Biserica din Mihăileni. Uşi împăr ăteşti (dispărute)

Fig. 8. Biserica din Mihăileni. Catapeteasma nouă

157


18/20


Fig. 9. Biserica din Mihăileni. Privdor

Fig. 10. Biserica din Mihăileni. Privdor.Cartuşul de bronz cu monograma domnească

158


19/20


Fig. 11. Biserica din Mihăileni. Vedere dinspre est

Fig. 12. Biserica din Mihăileni. Plan

159


20/20


Fig. 13. Biserica din Mihăileni. Vechiul iconostas. Fragment

Fig. 14. Biserica din Mihăileni. Vechi jilţ arhieresc

razvan theodorescu - mihaileni.pdf

Documents