razboiul de la podul-inalt, vaslui

Upload: t-lucky

Post on 07-Jul-2018

225 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

  • 8/19/2019 Razboiul de La Podul-Inalt, Vaslui

    1/3

     Razboiul de la Podul Inalt 

     

    Îşi puseră în gând turcii ca să-l răpună pe Ştefan cel Mare şi pe urmă să robească şi Ţara

    Moldovei. S-au înarmat turcii şi-au pornit la război cu oaste câtă frunză şi iarbă ca doară-doară l-or 

     birui pe Ştefan că altfel îi cam duceau frica.

    Ştefan-!odă şi-a ridicat şi el oaste şi le-a ieşit în cale numai c-o mână de oameni dar cu

    credin"ă în #umnezeul cel puternic cu năde$de în bra"ele lor cele vân$oase şi cu meşteşugul ostăşesc

    moştenit din moşi-strămoşi.

    %ând a văzut Ştefan puzderia ceea de turci n-a fost c&ip să se bată fă"iş şi la un loc larg'

    îndată a cotigit-o Ştefan cu oastea îndărăt pe ici pe colea. Şi tot i-a tras pe turci încet-încet drept peunde ştia năzdrăvanul Moldovei că i-ar face c&isăli"ă pe duşmanii care vroiau să-i înc&inăm "ara cu

    voie ori fără voie.

    %u şiretlic i-a băgat pe turci într-o vale încon$urată numai de codri mari şi locuri fioroase aşa

    că te uitai numai în cer şi-n pământ încolo nu vedeai decât codru sălbatic văi mocirloase râpi

     prăpăstioase şi locuri întunecoase.

    1

  • 8/19/2019 Razboiul de La Podul-Inalt, Vaslui

    2/3

    (urcii care se bizuiau pe ostaşii lor cei mul"i tot îl urmăreau mereu pe Ştefan gândind că şi

    în borta şoarecelui dacă s-ar băga tot or să-l bată odată pe Ştefan să spună mor"ilor de patima lui.

    )astea lui Ştefan cel Mare ştia prea bine locurile din valea *acovei şi ştiind ce-o aşteaptă îşi

    făcuse în pripă cetă"ui de apărare movile de priveg&ere şi şan"uri de adăpost de $ur împre$urul văii

    *acovei. +şa pe vârful dealului ,aiu a fost cetă"uie pe vale a fost silistrărie de praf de puşcă prin

    satele ,orcăre" ,ăuneşti şi ,oiana %ârnului au fost tot movile şi şan"uri.

    ătălia a început în !alea Similei pe dealul care se c&eamă %etatea unde se văd şi astăzidouă tabii şan"uri/' pe urmă la gura văii *acovei şi de-acolea s-au tot bătut în sus pe apa ârladului

    în ârzeşti pe valea *ebricei şi până la târgul Scânteia pe şlea&ul cel mare care merge spre 0aşi tot

    o bătaie a fost şi-i omora pe turci ca şi cum i-ar fi luat din oală.

    ,e unde-i satul 1undătura a fost bătălie amarnică. Ştefan îşi aşezase oştirea pe dealul Măgura

    care-i cel mai înalt deal de pe acolo şi trăgea-n turci de-i potopea. Şi astăzi sunt urmele de şan"uri şi

    ale unui beci care-i zic oamenii2 eciul lui Ştefan-!odă.

    ,e şesul ârladului unde-i astăzi satul Ştefan cel Mare a fost iar o bătălie cu turcii. 3a ,odu-

    4arapului de peste pârâul *acova 5aproape de satul %&i"ocu 5 oastea lui Ştefan a ucis un paşă

    &arap şi de aceea se c&eamă şi podul2 ,odu-4arapului. ,odul acesta a fost făcut de Ştefan-!odă.

    Şi câ"i duşmani au pierit şi câ"i au rămas cu oasele rupte pe câmpii tot nu se lăsau că parcă

    răsăreau din pământ aşa de mul"i turci erau.

    Ştefan dacă a văzut nevoia a prins a se trage din calea lor că-l urmăreau să-l prindă.

    2

  • 8/19/2019 Razboiul de La Podul-Inalt, Vaslui

    3/3

    1iind strâmtorat de turci s-a suit într-un ste$ar care venea pe locul unde se află astăzi biserica

    din Scânteia şi cum sta în copac Ştefan s-a rugat lui #umnezeu.

     5 #oamne6 scapă-mă de focul în care mă găsesc astăzi şi în locul ste$arului acestuia voi zidi

    un lăcaş dumnezeiesc6

    (urcii au trecut înainte fără ca să-l zărească şi Ştefan a scăpat cu via"ă.

    #upă întâmplarea asta #umnezeu i-a a$utat şi i-a bătut cu istovul pe turci la ,odu-Înalt şi

     pe urmă i-a alungat pe turci în $os spre #unăre.

    În "inutul (ecuciului iar i-a bătut amarnic pe turci la un vad căruia de-atunci i-a rămas

    numele2 !adul-(urcilor.

    Şi aşa a scăpat "ara de robie şi oastea moldovenească a făcut minuni de vite$ie.

    %um a sfârşit războiul Ştefan a poruncit să facă în Scânteia o biserică şi a mai făcut şi un pod

    de piatră peste pârâul *ebricea.

    Mor"ii câ"i au căzut în vremea războiului cu turcii i-a îngropat înspre miazăzi şi răsărit de,ungeşti în locul unde-i zic oamenii2 "intirimul lui !odă.

    0ar pe cei care-au trăit şi s-au purtat vite$eşte în cumpăna asta aşa de mare Ştefan i-a răsplătit

    dăruindu-le pământ ca să aibă cu îndestulare neam de neamul lor.

    7nora din căpitani le-a dăruit c&iar locurile unde ş-au arătat ei faptele lor vite$eşti.

    Ş-aşa cu a$utorul lui #umnezeu şi cu bărbă"ia ostaşilor moldoveni a scăpat Ştefan-!odă "ara

    de necaz şi de înc&inare înaintea turcului.

    3