psihologia referat

36
MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA FACULTATEA DREPT REFERAT Stari psihice care exlud raspunderea penala Autor Terzi Xenia, gr. 24

Upload: ksiusha-terzi

Post on 16-Feb-2015

179 views

Category:

Documents


5 download

TRANSCRIPT

Page 1: psihologia referat

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA

FACULTATEA DREPT

REFERAT

Stari psihice care exlud raspunderea penala

AutorTerzi Xenia,

gr. 24

Page 2: psihologia referat

Chişinău – 2012

Page 3: psihologia referat

Stari psihice care exlud raspunderea penala

Plan:

I. Obiectivele, componentele structurale şi definiţia psihologiei juridice

II. Metodologie si metode ale psihologiei juridice

III. Starilor afective complexe în procesul penal

IV. Constringerea fizica sau psihica, ca stare care exclude raspunderea penala

V. Stare de afect ca stare care exclude raspunderea penala

VI. Depresia maniacală ca stare care exclude raspunderea penala

VII. Schizofrenie ca stare care exclude raspunderea penala

Page 4: psihologia referat

I. Obiectivele, componentele structurale şi definiţia psihologiei juridice

În cadrul tradiţional al psihologiei juridice de la noi s-a instituit un cerc de probleme ce ţin preponderent de domeniul penal. Acestea îşi au geneza încă în timpul apariţiei ştiinţei date, strâns legată de criminalistică şi criminologie, deservind cu deosebire cercetarea infracţiunii şi a comportamentului părţilor încadrate în procesul anchetei (învinuitului, martorului, victimei, agentului judiciar), contribuind, în aşa fel, la calificarea juridică a crimei şi la organizarea activităţii de recuperare socială în instituţiile speciale.

De fapt, această ştiinţă, pe care am definit-o ca sinteză a două domenii - drept şi psihologie - şi-a menţinut caracterul preponderent aplicativ, practic, precum şi legătura cu ştiinţele paternale. Însă contemporaneitatea i-a modificat obiectivele, i-a amplificat cadrul de studiu, confruntând-o cu necesitatea unei perfecţionări permanente.

Perioada contemporană, care în contextul geopolitic al Europei de Est pune problema edificării unui stat de drept şi a optimizării activităţii tuturor institutelor juridice, cere un studiu mai larg al problemelor psihologice ale cadrului judiciar, punând în discuţie socializarea individului şi asimilarea de către acesta a normelor de drept în vederea formării unor conduite în armonie cu normativitatea socială, determinarea criminalităţii de către un şir de factori psihologici şi sociali, aspectele psihologice ale activităţii legislative, de aplicare a normei de drept şi de organizare a condiţiilor necesare în vederea respectării acesteia. Odată cu lărgirea spectrului de specializări în drept se cer a fi puse problemele psihologiei relaţiilor sociale în care sunt implicaţi agenţii judiciari, ale dreptului civil, al muncii, internaţional, antreprenorial etc. Unele chestiuni, examinate şi anterior în psihologia juridică, necesită o aprofundare şi dezvoltare. Acestea sunt psihologia organizării duelului judiciar, a apărării în instanţa de judecată, a diferitor tipuri de procese, chiar a reflectării publice a problemelor de drept, inclusiv în mass-media, şi rolului acesteia în educarea conştiinţei de drept. Toate aspectele reflectate mai sus reies din necesitatea de perfecţionare a ştiinţei psihologic-juridice, determinată de reformarea întregului sistem de drept.

Psihologia juridică, fiind o ştiinţă şi o practică de activitate, realizează un şir de obiective, care sunt supuse obiectivului general: sinteza ştiinţifică a cunoştinţelor psihologice şi juridice în scopul reflectării esenţei categoriilor fundamentale ale dreptului, cercetarea particularităţilor psihice, psihologice şi sociale care determină comportamentul subiecţilor relaţiei de drept în diverse situaţii, facilitarea procesului de conştientizare de către agenţii judiciari a comportamentului uman, prin aplicarea volumului de cunoştinţe speciale psihologice.

În scopul realizării acestui obiectiv-cheie se conturează un şir de obiective teoretice:- sinteza ştiinţifică a cadrului conceptual juridico-psihologic şi determinarea domeniilor

de aplicare a lui;

Page 5: psihologia referat

- perfecţionarea aparatului teoretico-conceptual (a sistemelor de noţiuni care deservesc nu doar psihologia judiciară, dar şi dreptul în general), precum şi elaborarea unor termeni noi, în conformitate cu realizările ştiinţifice curente şi realitatea socială în schimbare, punerea lor în uz;

- elaborarea modelelor teoretico-explicative ale fenomenelor psihice şi psihosociale implicate în drama judiciară;

- validarea şi adaptarea aparatului conceptual şi a modelelor teoretico-explicative, utilizate în psihologia generală şi psihosociologie, necesităţilor domeniului activităţii judiciare.

Deoarece psihologia judiciară este, în primul rînd, o ştiinţă aplicativă, ea urmează să realizeze şi anumite obiectivele empirice:

- stabilirea unei metodologii specifice de cercetare a realităţii psihice şi psihosociale, a fenomenelor specifice, întâlnite în activitatea judiciară;

- determinarea prin intermediul unor cercetări teoretico-empirice concrete a legităţilor manifestării fenomenelor psihice şi realităţii sociale în drama judiciară;

- oferirea organelor de drept a informaţiilor cu referinţă la particularităţile activităţii psihice a indivizilor implicaţi în drama judiciară;

- ajutor practic organelor judiciare în stabilirea adevărului şi aplicarea corectă a legii, în evitarea erorilor condiţionate de cauze psihologice;

- elaborarea şi promovarea unor programe de recuperare şi readaptare, reintegrare socială a infractorilor;

- organizarea unor programe de acţiune socială preventivă;- asistenţa psihologică în forma expertizelor pe parcursul procesului penal, de terapie

psihologică în perioada detenţiei şi post-detenţie.Realizarea acestor obiective permite elucidarea răspunsurilor la un şir de întrebări pe care

şi le adresează atât cei ce administrează justiţia, cât şi psihologii ce au tangenţe cu agenţiile judiciare:

- Care sunt factorii psihologici şi psiho-sociali ce determină comportamentul persoanelor implicate în drama judiciară (infractor, victimă, martor, agent judiciar)?

- De ce este determinat fenomenul recidivismului?- Cum poate fi cercetată personalitatea infractorului, în ce măsură pot fi utilizate schemele

tipologice generale?- Ce tehnici şi metode psihologice pot fi eficient utilizate în cadrul procesului penal şi

civil?- Cum poate fi explicată psihologic adaptarea sau neadaptarea infractorilor privaţi de

libertate la condiţiile de trai şi activitate în instituţiile speciale, ce măsuri psihologice pot contribui la recuperarea socială a lor?

- Ce modalităţi de acţiune ce efect de inhibare a pulsiunilor criminale la nivel social pot fi utilizate în fiecare cadru social concret?

- Care este rolul expertizei psihologic-judiciare în stabilirea adevărului şi când poate fi utilizat acest serviciu?

Necesitatea de a răspunde la toate aceste întrebări a determinat următoarea structură a psihologiei juridice:

1. Cadrul de studiu, obiectul, obiectivele, sarcinile, metodologia şi metodele utilizate în psihologia juridică.

Page 6: psihologia referat

2. Psihologia dreptului, care studiază problemele reflectării fenomenelor de drept, funcţionalitatea normei juridice, procesul formării personalităţii şi adaptării individului uman la cerinţele sociale, orientarea comportamentului acestuia: normativă, pro- sau antisocială, elucidează măsurile în vederea perfecţionării educaţiei juridice, formării conştiinţei de drept.

3. Psihologia reglementării activităţii civile, cadrul problemelor ce ţin de aspectele psihologice ale relaţiilor de proprietate, economice şi interumane, care se află în domeniul de cercetare al dreptului civil şi ramurilor lui.

4. Psihologia infractorului şi a comportamentului infracţional: psihologia personalităţii criminale, a criminalităţii în grup şi organizate, a delincvenţei juvenile. Este consacrată problemelor criminalităţii: formării orientărilor criminale, motivaţiei antisociale, rolului factorilor interni - psihici, şi externi - sociali în comiterea infracţiunii. Facilitează cunoaşterea personalităţii infractorului, deservind cercetarea penală, calificarea judiciară, procesul de recuperare socială a celor ce au venit în conflict cu legea, precum şi profilaxia comportamentului criminal.

5. Psihologia judiciară, a activităţii în domeniul procedurii penale şi civile, care cercetează aspectele psihologice ale procesului penal şi civil - ale urmăririi penale (inclusiv ale comportamentului învinuitului, victimei, martorului), expertizei psihologic-judiciare, precum şi ale dezbaterilor judiciare, ţinând cont şi de momentele de etică psihologică judiciară.

6. Psihologia detenţiei: probleme psihologice ale infractorilor supuşi privării de libertate, metode de diagnosticare a comportamentului delincvent şi de recuperare socială a infractorilor.

Totalizarea celor remarcate de sus ne permite o definiţie amplă a psihologiei juridice. Psihologia juridică este o disciplină distinctă teoretic-aplicativă care studiază persoana umană implicată în drama judiciară şi cadrul psihologic şi sociopsihologic care determină comportamentul ei. Fundamentată pe ştiinţele psihologice şi juridice înrudite ea stabileşte mecanismele psihice şi sociale ale comportamentului personalităţii în cauză, determină factorii esenţiali (psihici, psihologici şi sociali) care îl influenţează, utilizând metode adecvate de diagnosticare, apreciere corectă a conduitelor stabileşte şi aplică programe de corectare a comportamentului criminal, realizând în final sarcina de bază a organelor judiciare - respectarea legilor într-un stat de drept.

II. Metodologie si metode ale psihologiei juridice

Metodologia oricărui domeniu ştiinţific indică spaţiul domeniului teoretic de referinţă, orientează cercetătorul spre formularea unor ipoteze ce pot fi testate empiric. Psihologia juridică, care are în calitate de obiect particularităţile psihice, psihologice şi sociale ce determină comportamentul subiecţilor relaţiei de drept în diverse situaţii, se dirijează de o metodologie, care-i oferă investigaţiei capacitatea de orientare spre realitatea psihologică şi socială a cadrului judiciar, cercetarea ei prin intermediul unui sistem de norme, tehnici şi metode, generalizarea prin adunarea datelor empirice capabile să controleze teoria.

Principiile metodologice ale psihologiei judiciare sunt următoarele:- studiul personalităţii în dinamică, în acţiune, ţinându-se cont de sistemul valoric-

normativ, inclusiv de normativitatea juridică, în care aceasta este încadrată;- menţionarea factorilor care au generat infracţiunea, cercetarea personalităţii

participanţilor la drama judiciară prin reconstituirea actului infracţional cu utilizarea materialelor anchetei penale;

Page 7: psihologia referat

- utilizarea în cercetare a legităţilor funcţionării psihicului uman, ale fenomenelor psihice şi determinantelor acestora;

- raportarea investigaţiilor la condiţiile sociale care au determinat comportamentul infracţional, cercetarea valorilor - scopurilor - condiţiilor - mijloacelor - motivelor - rezultatelor.

În cercetarea personalităţii implicate în drama judiciară sunt utilizate diverse metode:- de cercetare teoretică - studiul legităţilor funcţionării psihicului uman şi a celor care

dirijează comportamentul social al individului în cadrul reglementat prin norma de drept;- de diagnosticare a particularităţilor individual-psihologice, care au generat infracţiunea

(metode ale expertizei psihologic-judiciare);- de influenţă psiho-pedagogică - orientate spre investigaţia fenomenului criminalităţii şi

stabilirea cauzelor, spre elaborarea unor măsuri preventive şi de recuperare socială a infractorilor.Aceste metode sunt preluate din cadrul specific al psihologiei, adaptate la sarcinile

cercetării personalităţii implicate în drama judiciară şi a tuturor factorilor care-i dirijează comportamentul. Utilizarea lor solicită o posedare a cunoştinţelor despre cercul de fenomene psihice şi sociale şi aplicare a acestora în funcţie de circumstanţele concrete, supuse investigaţiei.

În dependenţă de sarcinile ce urmează a fi rezolvate în psihologie metodele se împart în:- metode de colectare a datelor - studiul izvoarelor documentare, metoda biografică,

observaţia, ancheta, testele de personalitate şi interpersonale;- metode de clasificare teoretică a faptelor care, prin raportarea datelor empirice la

anumite canoane numerice, scheme, etaloane, etc., oferă o tratare a realităţii psihice şi sociale;- metode de intervenţie psihologică, de corectare, bazate pe influenţă, formare, schimbare

- jocurile de rol, drama psihologică şi socială, tehnicile T-group şi E-group, analiza de caz, diverse practici psihoterapeutice, etc.

Ne vom referi cu deosebire la primul grup de metode, cele din urmă necesitând un spaţiu amplu de prezentare şi mai mult timp pentru formarea capacităţilor de utilizare.

Totodată, ţinem să menţionăm că şi aceste metode pot fi utilizate amplu doar de către specialiştii psihologi (experţi), agenţii judiciari folosind doar unele elemente ale lor pe parcursul cercetării, calificării cauzei penale şi în cadrul activităţii de recuperare socială.

Studiul izvoarelor documentare este o metodă indirectă, bazată pe cercetarea informaţiei conţinute în documente în scopul reconstituirii traseului unor anumite fapte, evenimente, epizoade deja «consumate». În psihologie se practică atât pentru analiza unor fenomene cu caracter macrosocial, cât şi a personalităţii (metoda biografică). Prima aplicare poate oferi date privind fenomenul unui anumit tip de infracţiune (de exemplu - al crimei organizate), care vor contribui la identificarea metodelor de combatere a acestuia. Cea de a doua formă de utilizare poate servi drept mijloc de cunoaştere a personalităţii, analizându-i calea parcursă în timp, anumite contexte sociale - condiţii concret-istorice, etapele semnificative ale afirmării şi manifestării. Analiza se centrează pe corelarea a două tipuri de factori: subiectivi, extraşi din documentele cu semnificaţie personală (acte ce certifică naşterea, identitatea, starea civilă, studiile, constituirea profesională, diverse documente cu caracter intim - autobiografia, jurnalele, scrisorile, memoriile, etc.), obiectivi - căpătaţi prin analiza contextului social-istoric.

Cercetarea prevede o serie de tehnici: alcătuirea dosarului personal ce conţine informaţia minim necesară pentru orientarea prealabilă a investigaţiei, ancheta biografică - ordonarea cursului amintirilor, selectarea unor evenimente nereflectate în documente, întocmirea spontană sau ordonată după o anumită schemă a autobiografiei, interviul biografic, pe parcursul căruia se

Page 8: psihologia referat

recurge şi la observarea trăirilor subiectiv-emoţionale. Se poate recurge la studiul cercului comunicării, identificându-se durata, intensitatea raporturilor cu anumiţi subiecţi, semnificativi pentru persoana cercetată, la analiza în detaliu a evenimentelor considerate de către respondent importante, sau a celor ce i-au produs impresii, trăiri puternice, la relatările celor ce-l înconjoară etc.

Informaţia căpătată este ordonată în tabele cronologice, care ilustrează datele, conţinutul evenimentelor şi atitudinea subiectului faţă de acestea, determinându-se, în aşa fel, semnificaţia lor pentru evoluţia biografică a persoanei.

Alte forme de prelucrare a informaţiei - cauzometria şi întocmirea cauzodramei - oferă date pentru o analiză a personalităţii în dinamică şi identificarea cauzelor comportamentului actual.

Chiar şi cea mai simplă utilizare a metodei biografice poate oferi informaţie despre socializarea individului, aderarea la anumite valori şi norme, raportarea la grupul de apartenenţă (familie, grup şcolar, de muncă) şi la cadrul socio-cultural general.

Observaţia este o investigaţie sistematică a unui obiect (subiect), realizată în baza unui plan întocmit din timp şi cu ajutorul unor instrumente adecvate scopului. Este metoda, pe care psihologii o consideră principală, toate celelalte fiind variaţii sau derivate din aceasta.

Obiectul observării - comportamentul individual sau raporturile sociale - este supus investigaţiei în scopul identificării obiectivelor propuse. Rezultatele sunt înregistrate în scris, audio-sau video- de către observatorul pasiv sau activ (cel se implică ca participant direct, provocând evenimentul necesar).

În practica judiciară observaţia este utilizată frecvent - începând de la cercetarea la faţa locului, ancheta preliminară, pe parcursul căreia agentul judiciar înregistrează comportamentul persoanelor supuse cercetării, şi până la activitatea specializată a experţilor.

Ancheta constă în culegerea de date sau informaţii despre entităţile sociale prin intermediul chestionării orale sau scrise. Unităţile de analiză, sau entităţile sociale stabilite în vederea chestionării, sunt selectate prin eşantionare, mai frecvent de tip probabilist, aleator. Procedeele de bază ale anchetei - chestionarea şi interviul - se realizează cu utilizarea unui şir de enunţuri, formulate de cercetător anticipat. Propoziţiile din chestionar pot fi interogative sau enunţiative, solicitând răspunsuri închise, alese dintr-un şir de variante, propus de cercetător, sau deschise - formulate de către respondenţi.

Materialul căpătat este prelucrat statistic şi analizat. În psihologia juridică această metodă a fost folosită în scopul investigaţiei atitudinii faţă de normativitatea juridică, a cauzelor infracţiunii, a afirmării profesionale a agenţilor judiciari.

Experimentul constă în producerea deliberată a unui fenomen şi în analiza manifestărilor generate în condiţii speciale de manipulare a factorilor generali şi de posibilitate de control. Există mai multe tipuri de experiment. În funcţie de situaţia de experimentare se poate vorbi despre experimentul natural, în care se operează cu o situaţie spontană, oferită de circumstanţe, sau artificial - provocat de experimentator. Cel din urmă frecvent este definit şi experiment de laborator, folosit în practica psiho-judiciară în scopul cercetării particularităţilor proceselor psihice şi a influenţei lor de anumite circumstanţe din exterior sau cu caracter intern, psihologic.

Experimentul de laborator este una din metodele folosite de către expertiza psihologic-judiciară, sau în scopul controlului ipotezelor ştiinţifice. Realizarea necesită instrumente speciale, aparate şi condiţii.

Page 9: psihologia referat

Experimentul de teren (sau natural) se realizează într-o situaţie reală, în vederea controlării unei ipoteze, cercetătorul având o poziţie pasivă, de observator, sau activă, introducând factori experimentali sau chiar persoane care contribuie la crearea situaţiei dorite. În scopul reconstituirii faptei în procedura penală se utilizează diverse situaţii experimentale, cu participarea părţilor implicate în proces, în scopul reactualizării informaţiei. Unele situaţii, mai dificile, necesită convocarea în calitate de consultant a psihologului.

Testele sunt probe psihologice standartizate, care informează asupra calităţilor cognitive, emotiv-volitive, a capacităţilor şi aptitudinilor, trăsăturilor de personalitate, însuşirilor psihice ale subiectului uman. În funcţie de obiectivul urmărit ele se împart în următoarele categorii: teste pentru abilităţi senzo-motorii; teste de atenţie; teste de inteligenţă; teste de memorie; teste de aptitudini; teste de temperament, caracter; teste de personalitate; teste proiective; teste pentru stabilirea capacităţilor social-afective, etc.

În domeniul practic al psihologiei judiciare sunt mai frecvent folosite testele de personalitate şi proiective: Rorschach (testul petelor de cerneală), T.A.T. (Testul de apreciere tematică), Szondi, Rosenzweig, M.M.P.I. (Inventarul multifazic de personalitate), Luscher, etc.

Sunt folosite testele şi în activitatea de selectare a cadrelor pentru agenţiile judiciare. Desigur că cele mai valide teste sunt caracterizate printr-o utilizare destul de sofisticată, cuprinzând un număr mare de enunţuri, pe care subiectul testării urmează să le con-sulte şi să-şi exprime atitudinea. La fel de dificilă este şi procedura prelucrării rezultatelor. În ultimul deceniu au apărut variantele computerizate ale testelor, acestea înlesnind testarea.

Utilizarea metodelor psihologice permite elucidarea conţinutului adecvat al obiectului cercetat, stabilirea unui program şi realizarea unor acţiuni psihologice în direcţia necesară.

III. Starilor afective complexe în procesul penal

Procesele afective - fenomene psihice complexe, manifestate în modificări fiziologice mai mult sau mai puţin extinse, ducînd la provocarea unei conduite marcate de expresii emoţionale şi de trăire subiectivă - se prezintă ca un răspuns la nişte situaţii bine definite, caracterizat printr-o combinaţie unică de reacţii nervoase şi fiziologice, implicînd în structura sa un şir de însuşiri şi procese psihice individuale. Aceste procese se caracterizează prin:

- subiectivitate - aparţin unui subiect concret, întrunind caracteristicile lui individuale şi relevînd gradul de armonie/contrariere între trebuinţele personale şi evenimentele din ambianţă;

- evaluativitate - implică o relaţie, o raportare implicită la valorile personale şi sociale, apreciind favorabil sau nefavorabil evenimentele şi situaţiile concrete;

- motivaţie - se prezintă în forma unor motive sau însoţitor al motivaţiei acţiunilor, stabilind o anumită tensiune în raport cu trebuinţele individuale, contribuie la reflectarea, înregistrarea faptelor, dar şi orientarea, reglarea conduitelor;

- polaritate - au forma unor contraste în dinamica afectivă, dictate de gradul tensiunii emoţionale, de tendinţa individului spre compensare a unor nevoi şi trebuinţe.

Cercetarea proceselor afective a stabilit esenta substratului lor neurofiziologic - activitatea sistemului limbic, inclusiv a hipotala-musului în conexiune cu scoarţa cerebrală; rolul emisferelor cerebra-le: a celei drepte, cu contribuţie ridicată în producerea stărilor afective negative, în particular depresive, şi stîngi - implicată mai mult în producerea emoţiilor pozitive; dar şi a importanţei învăţării sociale şi influenţei asupra individului a ambianţei. Expresiile emoţionale se realizează, din aceste considerente, prin complexe de reacţii înăscute, dar şi prin răspunsuri învăţate - condiţionate şi voluntare.

Page 10: psihologia referat

Adaptîndu-se la mediu, omul înfruntă piedici, suportă conflicte. Acestea duc la o învătare afectivă, care, în funcţie de calităţile individuale ale SNC, capătă diverse dimensiuni psihologice.

Fiind o categorie distinctă a fenomenelor psihice, domeniul proceselor afective se prezintă ca o oglindă a trăirilor individului uman, a răspunsurilor lui la stimulii din interior şi exterior. În condiţiile cînd aceştia atentează la integritatea psihico-socială a omului, are loc o dereglare mai mult sau mai puţin pronunţată a celorlaltor categorii de manifestări psihice - a proceselor de reflectare cognitivă (a senzaţiilor, percepţiilor şi reprezentărilor), a celor de cunoaştere logică (a gîndirii, memoriei, imaginaţiei), a voinţei şi conştiinţei. Este cazul unor trăiri, caracterizate prin intensitate emoţională înaltă, definite în psihologie prin noţiunile de «frustrare», «stres» şi «afect». Anume aceste stări complexe pot deveni cauze a unor conduite neadecvate, caracterizate prin capacitate diminuată a indivizilor umani «de a-şi da seama de actele lor sau de a le dirija», în scopul calificării juridice a cărora este nevoie de concluziile EPJ. Vom analiza particularităţile esenţiale ale acestor stări şi ale manifestării lor.

Frustrarea este o stare psihică, provocată de un conflict intern sau extern dintre motivaţia, scopurile, aspiraţiile individului şi anumiţi factori obiectivi care împiedică realizarea lor. În funcţie de caracterul forţelor care provoacă acest conflict, cercetătorii disting mai multe tipuri de situaţii conflictuale:

1).Conflictul atracţie-atracţie - în care se întîlnesc situaţii de intensitate pozitivă aproape egală, şi care pot fi rezolvate rapid, sau, atunci cînd în joc intră valenţele unor propuneri cu pondere, pot genera comportamente neadaptive.

2).Conflictul evitare-evitare - în care individul este nevoit să aleagă dintre două variante la fel de indezirabile. Se alege «răul cel mai mic», sau se recurge la evaziunea fisică, imaginară, ori la o conduită agresivă.

3).Conflictul atracţie-evitare - cînd acelaşi scop posedă valenţe pozitive şi negative, contribuind la crearea unei atitudini ambivalente. Este rezolvat printr-o luptă a motivelor, suscitînd un efort volitiv. Atunci cînd se recurge la alegerea unei situaţii nedorite, imposibilitatea suportării ei poate genera comportamente deviante: consum de alcool, nevroze, evaziune psihică.

Deşi în cotidian omul se ciocneşte de o multitudine de situaţii provocatoare de frustrare, starea dată are două caracteristici obligatorii: manifestarea în calitate de obiect al frustrării a unei trebuinţe de importanţă sporită pentru individ şi apariţia unei piedici în realizarea ei.

În aşa fel, frustrarea poate fi definită ca o reacţie afectivă la o situaţie rezultată din blocarea realizării (P) unei trebuinţe, dorinţe, aspiraţii, scopuri.

Reacţiile comportamentale imediate la frustrare, manifestîndu-se în forma unor consecinţe, pot fi următoarele:

- neastîmpărul şi tensiunea - hiperactivitate motorie, verbal-motorie, afectivă;- agresivitatea - reacţie îndreptată asupra sursei frustrării sau a unui obiect neimplicat în

provocarea stării tensionante, iar uneori deplasată asupra altor persoane - este o modalitate de conduită mai răspîndită printre extravertiţi;

- apatia - reacţie mai răspîndită printre introvertiţi, avînd uneori valenţe adaptive, dar alteori manifestîndu-se ca factor provocator de neîncredere în forţele proprii, autoînvinuire de situaţia creată, diminuare a capacităţilor de evaluare de sine şi de apreciere adecvată a circumstanţelor, ducînd la depresii, îmbolnăviri neurogene, suicid;

- evaziunea în imaginar - încetarea căutării unor soluţii reale, recurgerea la imaginar, evaziunea din cotidian, pierderea capacităţii de percepţie şi apreciere adecvată, patologii psihotice;

- stereotipia - tendinţa de repetare a unor comportamente, refugiul în automatism, care poate reduce anxietatea, diluiază presiunea, dar poate şi genera nevroze, fixităţi funcţionale;

- regresia - atît comportamentală cît şi afectivă. Cea din urmă se bazează pe regenerarea de sentimente plăcute, contribuie la evadarea din prezent spre trecut.

Page 11: psihologia referat

Starea prelungită de frustrare în multe cazuri duce la deformarea conceptului de «sine» - la o autoevaluare eronată (supraevaluare la extravertiţi şi subevaluare la introvertiţi), de «alţii» - apreciere greşită, subiectivistă a comportamentelor şi atitudinilor lor.

În general se poate spune că reacţiile la frustrare au şi unele valenţe pozitive - contribuind la sporirea adaptabilităţii subiectului. Totuşi în cele mai frecvente cazuri ele sînt semnificaţia unei tulburări a echilibrului psihic, dezorganizînd conştiinţa şi anihilînd posibilităţile controlului volitiv al comportamentului. Iată de ce un şir de autori consideră frustrarea şi consecinţele ei factori psihici, care pot provoca dezorganizări considerabile, ducînd la incapacitatea de conştientizare deplină şi dirijare a comportamentelor, situaţii în care individul uman poate comite infracţiuni de o gravitate deosebită ce pot fi calificate de către organele juridice prin utilizarea concluziilor specializate ale experţilor în categoria de circumstanţe atenuante.

Cercetarea particularităţilor individual-psihologice ale perosnelor ce au comis o infracţiune în stare de frustrare necesită identificarea anumitor calităţi ale sistemului psihic şi ale comportamentului social, precum şi forţa impactului dezorganizatoriu, provocat de factori interni sau externi. Dintre calităţile individual-psihologice ce favorizează frustrarea pot fi menţionate următoarele:

- dezechilibrul proceselor excitaţiei şi inhibiţiei scoarţei cerebrale, manifestat în emotivitate sporită, excitabilitate, apreciere neadecvată a propriilor trăiri şi a circumstanţelor ce le provoacă, capacităţi insuficiente de dirijare a conduitelor;

- capacităţile intelectuale medii sau joase, care favorizează imposibilitatea tratării raţionale a conflictului intern sau extern, evaluarea neadecvat înaltă a propriilor trebuinţe, nevoi, aşteptări, concentrarea atenţiei asupra piedicii în realizarea lor şi a circumstanţelor de moment;

- anumite deficienţe caracteriale - autoevaluare neadecvată, capacităţi afectiv-comunicative deficitare, egocentrism, rigiditate a proceselor cognitive, capacităţi insuficiente de reglare volitivă a comportamentului.

Starea de frustrare poate fi agravată de anumite condiţii temporare - îmbolnăviri somatice, astenie psihică, graviditate, situaţii de nerealizare socială (şomaj, sărăcie, conflicte cu ambianţa socială, etc).

Pentru identificarea acestei stări şi stabilirea forţei perturbatorii a ei se prezintă eficientă ordonarea expertizelor complexe - psihologic-psihiatrică, psihologic-medicală.

Se recomandă folosirea în cadrul invvestigaţiei a mai multor metode psihologice: teste de personalitate, pentru măsurarea temperamentului, caracterului, de inteligenţă, de identificare a sociabilităţii, proiective etc. De exemplu, utilizarea testului Rorschach permite aprecierea proporţiei dintre manifestările introvertite şi extravertite în comportamentul subiectului cercetat: a tipului de organizare a percepţiei, tipului de rezonanţe intime, intereselor, tendinţelor nevrotice, tensiunilor conflictuale, aspectelor inteligenţei etc. Testul de apercepţie tematică (T.A.T.), care solicită tratarea de către subiect a unor situaţii ilustrate în 30 de planşe, permite identificarea unor tendinţe cu manifestare latentă - de agresivitate, independenţă/dependenţă, dominaţie/supunere etc. Utilizarea testului Rosenzweig, ce cuprinde 24 de planşe ce reprezintă două persoane aflate în situaţii de frustrare, face posibilă determinarea indicelui de conformitate la grup.

Pentru a evita frustrările este nevoie de a pune în joc anumite mecanisme de apărare:- raţionalizarea - oferirea de justificări plauzibile condiţiei create, presupunerea unor

variante de realizare, într-un termen mai de durată şi cu efort mai mare a scopului spre care este orientat subiectul;

- reevaluarea - atribuirea de noi valenţe scopului care nu poate fi realizat, înlocuirea lui cu altul - la fel, sau aproape la fel de pozitiv;

- aprecierea corectă a şanselor - evaluarea critică a posibilităţilor personale şi consideraţia factorilor din ambianţă care au blocat realizarea.

Stresul este o reacţie nespecifică a organismului la solicitările externe, reieşită dintr-o incapacitate de adaptare. Cercetat iniţial de H.Selye, acest fenomen a fost explicat prin modificările organizmului apărute în cazul unor situaţii noi, care cer o perioadă de adaptare de

Page 12: psihologia referat

durată: schimbări a parametrilor sistemului nervos, hormonal şi a nivelului neurotransmiţătorilor. Această adaptare poate crea o discordanţă dintre solicitări şi autoevaluarea de sine - fenomen definit cu noţiunea de stres.

Factorii stresanţi pot avea diverse configuraţii:- zgomotul - modifică nivelul de adrenalină, provoacă o transpiraţie abundentă,

hipertensiune, tulburări psihosomatice, care pot contribui la scăderea atenţiei, posibilităţii de concentrare, creşterea timpului de reacţie, a agresivităţii, oboselii, crearea impresiei de neajutorare;

- înghesuiala - determină creşterea agresivităţii, scăderea sensibilităţii sociale;- evenimentele de viaţă - moartea unei fiinţe apropiate, divorţul, o stare nouă - căsătoria,

naşterea primului copil etc, reclamă stări noi în modul de viaţă a individului;- stresul ocupaţional, profesional, generat de trecerea la activităţi noi cu responsabilitate

mult mai superioară decît în cazurile precedente, care duc la o suprasolicitare a subiectului, periciclează integritatea psihofizică.

Răspunsurile la situaţiile stresante mobilizează întreaga fiinţă umană pusă în faţa unor cerinţe majore de adaptare. Organismul uman trece prin cîteva etape ale adaptării:

1). reacţia de alarmă (R.A) - faza de şoc(F.х) cu depresiunea sistemului nervos, hipotensiune, hipotermie etc; faza de contraşoc (F.Cх) caracterizată prin apariţia unor fenomene de apărare. Organismul îşi modifică caracteristicile, dar nu se poate opune suficient stresului, din care cauză un factor stresant puternic poate provoca chiar moartea;

2). stadiul de rezistenţă (S.R) - reacţii provocate de o expunere prelungită la situaţia stresantă. Dacă acţiuniea factorului stresant poate oferi posibilităţi de adaptare, individul elaborează anumite mijloace, capacitatea de rezistenţă creşte peste nivelul disponibil lui;

3).stadiul de epuizare (S.E) - dacă nu intervine adaptarea, atunci oboseala, lipsa de speranţe, inhibiţia cresc, se reduce activitatea, rezistenţa, acţiunea mecanismelor de apărare, intervine prăbuşirea, istovirea.

Acţiunea constantă sau puternică a unui factor stresant duce la tulburarea echilibrului psihic, intervenind schimbări:

- procesele senzorial-perceptive şi atenţia sînt caracterizate prin hipervigilenţă, tulburări perceptive, incapacitate de comutare a atenţiei asupra altor obiecte, decît cele implicate în provocarea de stress;

- procesele afective - prin pulseuri emotive acute, grave, accese de panică;- prelucrarea cognitiv-logică a informaţiei - generalizări pripite şi eronate, confuzie şi

dezorganizare a gîndirii şi memoriei;- conştiinţa este afectată de iluzii, pseudohalucinaţii, coşmaruri, obsesii;- comportamentul - de căutări stereotipe a persoanelor, situaţiilor pierdute, de repetiţii

comportamentale;- starea somatică în rezultatul rezistenţei sau epuizării se înrăutăţeşte, manifestîndu-se

diferite îmbolnăviri ale organelor interne - gastro-intestinare, sistemului coronar etc. - care trec în stare cronică.

Atunci cînd în joc intră mecanismele personale de apărare, sau se recurge la solicitarea ajutorului celor apropiaţi ori a psihoterapeutului se obţine rezolvarea conflictului, normalizarea raportului cu ambianţa. Există un stres pozitiv (eustres) - producător de mari bucurii, emoţii pozitive, şi negativ (distres) - de tulburări, blocări. Stresul devine distres atunci cînd:

- este prelungit sau frecvent;- duce la diminuarea performanţelor;- duce la tulburări psiho-somatice, boli neurogene.Totodată, în funcţie de factorii stresanţi cercetătorii disting două tipuri de stres -

fiziologic, survenit în rezultatul acţiunii unor stimuli neplăcuţi asupra receptorilor (a frigului, subalimentaţiei, arşiţei, zgomotului, etc), şi psihologic, cauzat de acţiunea unor stimuli cu caracter psihologic şi social, care tulbură integritatea generală a omului. În condiţiile stresului fiziologic

Page 13: psihologia referat

indivizii umani reacţionează asemănător (caută posibilităţi de înlăturare a stimulului neplăcut, provocator de foame, supraîncălzire etc), Stresul psihologic favorizează o diversitate de răspunsuri cu caracter individual şi imprevizibile.

H.Selye analizează această situaţie, explicînd de ce acelaşi factor stresant poate provoca reacţii diferite ale indivizilor umani şi chiar ale aceluiaşi om, în funcţie de starea lui de moment. Răspunsurile la stres pot căpăta forma de orientare spre adaptare şi suportare a factorului stresant - sintoxică, dar şi de contrapunere activă, căutare de soluţii şi căi de înlăturare a stimulului negativ - catatoxică. Primul tip de comportament afectează starea exponentulului stării stresante, al doilea îl orientează spre factorul stresant.

În practica judiciară poate fi utilizată EPJ în scopul stabilirii comportamentelor neadecvate, apărute sub impactul stresului. Înlăturarea factorilor stresanţi pe parcursul cercetării penale poate optimiza relaţia anchetatorului cu persoana anchetată.

Dintre cele mai potrivite metode psihologice, utilizate în diagnosticarea stresului, putem nominaliza testul Lusher, testele de personalitate, MMPI, testele proiective.

Mecanismele de apărare de stres, la fel de diferite precum în cazul frustrării, pot fi următoarele:

- raţionalizarea - căutarea de soluţii plauzibile, justificări logice ale comportamentului personal, a unei lumini favorabile pentru proiectarea acţiunilor;

- proiecţia - atribuirea unei situaţii, persoane a propriilor trăsături negative, greşeli proprii;

- intelectualizarea - concentrarea percepţiei asupra reacţiei intelectuale, explicarea stării personale, disocierea de starea emotivă;

- represia - înlăturarea din conştiinţă a impulsurilor, ideilor inacceptabile;- reacţia inversă - dezvoltarea subconştientă a unei reacţii opuse primului impuls;- sporirea consideraţiei de sine - reevaluarea şi căutarea de soluţii;- activităţi care diminuează stresul - la aer liber, sportive, de muncă, interesante, care

contribuie la modificări fiziologice în organism, la concentrarea atenţiei asupra unor factori plăcuţi;

- substituţia - înlocuirea unor scopuri fără şanse de succes cu altele, atractive şi pline de sicces.

Starea de afect se manifestă în condiţiile apariţiei pe neaşteptate a unui pericol pentru o valoare supremă a individului, menţinerii acestuia şi conştiinţei de neputinţă de a-l înlătura. Cu cît valoarea obiectului la care se atentează este mai mare, cu atît mai puternic se manifestă starea de afect în comportamentului individului.

Acţiunile subiectului în a înlătura situaţia afectogenă sînt blocate de activitatea centrelor cognitiv-logice, situate pe partea superioară a scoarţei cerebrale. Are loc o acumulare a energiei psihohervoase, o instituire a unor emoţii negative, care duc la schimbări în structura fiziologică, nervoasă, comportamentală a individului. Atenţia este diminuată de acţiunea pericolului, concentrată asupra lui, percepţia - deformată şi selectivă, gîndirea - orientată spre căutarea de soluţii, vointa - diminuată. Comportamentul este dominat de emotivitate, stereotip.

Starea de afect este însoţită de scimbări organice - oboseală, nelinişte, dorinţă sexuală, anxietate, îmbolnăviri neurogene etc.

Sresul, frustrarea, starea afectivă pot căpăta o dezvoltare impulsivă, necontrolată, manifestată în forma unei explozii afective, îndreptate în direcţia înlăturării factorului care au contribuit la tensionarea nervoasă, sau a celui care poartă în sine această tensiune - asupra sinelui. Aceste izbucniri emoţionale sînt definite cu termenul de afect fiziologic şi caracterizate prin apariţia bruscă şi de scurtă durată a unor compulsiuni nervoase, comportamentale puternice, unipolare, cu consum mare de energie. Caracteristicile exploziei afective:

- agresivitate oarbă şi furie pînă la abandonul de sine;- stare de groază, anxietate, disperare;

Page 14: psihologia referat

- îngustare a cîmpului de conştiinţă; percepţie şi conştientizare eronate, fixate asupra cauzei care a provocat tensiunea nervoasă, diminuarea sau chiar lipsa unor senzaţii;

- regresiune spre conduite inferioare, apropiate de instinct, reorganizate cultural;- comportament neadecvat - accese nestăpînite de rîs sau plîns, fapte necugetate, în

contrast cu modul obişnuit de comportament;- dezorganizări motorii: vorbire afectată, mişcări iuţi, nestăpînite, necontrolate, expresii şi

gestică vie, forţă mărită;- modificări organice vii, dezorganizatorii.Sub imperiul afectului fiziologic omul poate săvîrşi fapte necugetate, crime cu caracter

grav.După explozia afectivă apare o stare de istovire, provocată de un consum mare de energie

- astenie psihică şi fizică, trăiri grele, oboseală, milă, compasiune faţă de victimă. În cele mai frecvente cazuri persoana care a suportat o asemenea stare singură comunică despre crima săvîrşită organelor respective, rămîne în aşteptare, uneori, însă, poate evada, dar nu depune efort în a se ascunde, a lichida urmele crimei, rătăceşte fără a-şi da seama de aspectul său exterior şi de acţiunile sale. Deseori afectul provoacă o stare de amnezie - uitare a acţiunilor comise în momentul exploziei afective.

În cadrul expertizei psihologic-judiciare afectul fiziologic este cercetat pentru a identifica posibilităţile de conştientizare şi de dirijare a acţiunilor de către subiect în timpul comiterii infracţiunii. Afectului fiziologic este o condiţie facilitatorie, comportamentul învinuitului fiind determinat de trăiri puternice, iar uneori - ca generînd iresponsabilitate totală de conduitele personale. În această activitate apar cîteva probleme: stabilirea caracterului afectului - fiziologic sau patologic, diferenţierea lui de unele manifestări patologice ale psihicului, de manifestări emotive de alte configuraţii, care nu contribuie la dereglări de conduită de asemenea dimensiuni, precum afectul. Aceste probleme pot fi rezolvate prin investigaţia şi apreciarea situaţiei care a generat afectul, a calităţilor psihoindividuale ale subiectului, a manifestărilor psihofiziologice în momentul cercetat, a comportamentului postafectiv.

Unul din aceste momente - circumstanţele şi rolul lor în provocarea stării de afect. Forţa emoţiilor poate fi calculată după următoarea formulă: E = V(In-Ip), unde E este forţa emoţiilor, V - valoarea, trebiunţa, necesitatea care a determinat-o, In - informaţia pe care trebuie s-o posede subiectul pentru a-şi rezolva conflictul, Ip - informaţia pe care el o posedă. Cu cît mai mare este ponderea obiectului care a provocat conflictul (V), şi mai mică cunoaşterea unor soluţii de rezolvare a lui (Ip), cu atît mai grave sînt circumstanţele care au generat afectul.

Ponderea valorii (V) este stabilită în conformitate cu locul ei în ierarhia necesităţilor, trebuinţelor, motivelor individului. Valori cu pondere sporită sînt sănătatea şi bunăstarea personală şi a celor mai apropiaţi oameni (a copiilor, soţului, soţiei, părinţilor etc), onoarea, respectul, autoritatea, evaluarea socială etc. Comportamentul agresiv, negativ al unei persoane sau circumstanţele nefavorabile în raport cu aceste valori pot condiţiona o stare emotivă tensionată.

Forţa acesteia poate fi determinată şi de calităţile individului. Mai expuşi emoţiilor sînt indivizii cu anumite accentuări de caracter (tipul hipertimic, epileptoidal, schizotimic), cu rigiditate a proceselor cognitive, cu capacitatea de neechilibru al SNC (colericii, melancolicii) etc.

S-a constatat experimental că persoanele care au săvîrşit infracţiuni în stare de afect sînt, mai frecvent, orientate prosocial, avînd un comportament pozitiv, au trecut favorabil prin procesul de socializare, înglobînd modelele şi normele sociale, străduindu-se să le respecte, manifestînd uneori cerinţe chiar mult ridicate faţă de sine şi alţii în raport cu organizarea conduitelor. Foarte frecvent aceste persoane suferă de unele psihoze, slab manifestate.

Alţi factori determinanţi ai afectului:- vîrsta: infracţiuni în stare de afect săvîrşesc mai mult persoanele tinere - pînă la 40 ani

(85,3%) dintre care predomină cei care au de la 20 la 29 ani (70,6%);- apartenenţa sexuală: femei - 25,5%, bărbaţi - 74,5;

Page 15: psihologia referat

- stări individuale temporale: îmbolnăviri somatice, suprasolicitare psihică sau fizică, insomnie, astenie psihică, graviditate etc.

Cercetarea nivelului de şcolarizare a celor care au săvîrşit o crimă fiind dominaţi de afectul fiziologic a stabilit că majoritatea (cca 90%) au studii medii complete, de specialitate, sau chiar superioare.

Problema «afectului patologic» este mai dificilă, suportînd şi diverse viziuni ale cercetătorilor. S-a stabilit experimental că persoanele cu leziuni organice ale cutiei craniale şi creierului, care au suportat diverse traume sau infecţii intracraniane, sînt predispuşi spre cumularea de emoţii şi spre explozii afective. Spre deosebire de afectul fiziologic - care poate acţiona distructiv asupra conduitelor unui individ caracterizat prin sănătate psihică, cel patologic ţine de domeniul unor persoane cu anumite dereglări psihice, pot provoca dezechilibrări cognitive, afective, volitive, iar în rezultat - conduite agresive. Expertiza afectului patologic trebuie să fie realizată de un specialist-psihiatru.

Dacă subiectul cercetat se caracterizează prin anumite deficienţe ale dezvoltării intelectuale, calităţi psihopatice, antecedente medicale cu caracter nevrologic şi alte dereglări ce nu au provocat o îmbolnăvire psihică, este nevoie de convocarea unei expertize complexe - psihologic-psihiatrică. În asemenea cazuri experţii activează în conformitate cu competenţa personală, concluziile fiind întocmite în baza datelor căpătate de ambii.

Un loc special a fost rezervat cercetării afectului în stare de alcoolizare sau sub influenţa stupefiantelor. El este atribuit şi unei categorii specifice. Desigur alcoolizarea, drogarea contribuie la deformări ale activităţii psihice - restructurarea conştiinţei, simplificarea percepţiilor şi reprezentărilor, diminuarea posibilităţilor de autocontrol al conduitelor, sporirea agresivităţii, subiectivismului, rigidităţii cognitive etc. Dar aprecierea stării cu calificativul de «iresponsabilitate» în asemenea condiţii este imadmisibilă, deoarece ea a fost provocată conştient de către individ.

Dar unii autori consideră că e nevoie de realizarea unei expertize şi în aceste cazuri, cu deosebire atunci, cînd învinuitul a consumat o cantitate neînsemnată de alcool.

Autorul rus V.Vasil'ev relatează şi unele particularităţi ale activităţii persoanelor ce realizează ancheta în scopul facilitării cercetării afectului fiziologic.

Deoarece calificarea stării emoţionale depinde considerabil nu numai de experienţa psihologului-expert, ci şi de volumul de informaţie referitor la personalitatea şi comportamentul subiectului infracţiunii din dosarul penal, cercetătorul recomandă colectarea acesteia în cadrul anchetării victimei, martorilor, învinuitului.

Victima, martorii urmează să indice date despre aspectul exterior al învinuitului (culoarea feţei, privirea, calităţile locomotorii şi verbomotorii), comportamentul lui pînă, în timpul şi după infracţiune, particularităţile relaţiilor infractor-victimă.

Învinuitul urmează să comunice informaţie despre starea sa somatică (îmbolnăviri, astenie, insomnie, etc), caracterul relaţiilor cu victima, sursa şi particularităţiel conflictului.

La dosar se anexează documente, care-l caracterizează pe învinuit (referinţe ale membrilor familiei, vecinilor, de la locul de muncă).

În competenţa expertului-psiholog intră următoarele probleme, legate de cercetarea afectului:

- aprecierea circumstanţelor ce au provocat infracţiunea, a caracterului relaţiilor interpersonale dintre învinuit şi victimă în perioada de pînă la comiterea infracţiunii, dinamica acestor raporturi, cauzei conflictului, dezvoltării lui;

- cercetarea personalităţii infractorului - a particularităţilor individual-psihologice, social-comunicative, a manifestării lor în momentele cu pondere pentru anchetă;

- analiza fenomenologiei infracţiunii;- stabilirea trăsăturilor de personalitate, care au putut contribui la acumularea de energie

psihonervoasă şi la explozia afectivă;- stabilirea tipului afectului, diferenţierea lui de alte stări emotive sau de reacţii afective;

Page 16: psihologia referat

- diagnosticarea prealabilă a unor patologii, devieri şi recurgerea la serviciul specializat al psihiatrului, neuropatologului etc.

Aceste probleme trebuie să fie reflectate şi în ordonanţa de dispunere de EPJ.Metodele de cercetare, folosite în scopul determinării afectului fiziologic: observaţia,

testele pentru abilităţi senzo-motorii, de atenţie, de memorie, de aptitudini, inteligenţă, de determinare a însuşirilor psihice, de personalitate etc. O grupă distinctă o alcătuiesc testele proiective - Rorschach, TAT, Szondi, Rozenzweig etc; inventarele de personalitate - MMPI ş.a.

IV. Constringerea fizica sau psihica ca stare care exclude raspunderea penala

Articolu 39 Cod penal ne spune ca:(1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, care a cauzat

daune intereselor ocrotite de lege ca rezultat al constrângerii fizice sau psihice, dacă în urma acestei constrângeri persoana nu putea să-şi dirijeze acţiunile.

(2) Răspunderea penală pentru cauzarea de daune intereselor ocrotite de legea penală prin constrângere psihică sau fizică, în urma căreia persoana menţine posibilitatea de a-şi dirija acţiunile, se stabileşte în condiţiile art.38.

1. Alin.1 al prezentului articol stabileşte două forme distincte de înlăturare a caracterului penal al faptei: constrângerea fizică şi constrângerea psihică.

Atât în cazul constrângerii fizice, cât şi în cel al constrângerii psihice se înlătură caracterul penal al faptei, întrucât infracţiunii îi lipseşte una din trăsăturile esenţiale: vinovăţia. Conform regulilor generale ale răspunderii penale, nu există vinovăţie în cazul în care făptuitorul este lipsit de capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile.

2. Constrângerea fizică este o presiune condiţionată de o energie străină care îl pune pe făptuitor în imposibilitatea de a-şi dirija în mod liber voinţa şi îl determină să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

3. Constrângerea psihică constă într-o ameninţare asupra psihicului persoanei care, sub imperiul acestei presiuni şi ca urmare a ei, nu-şi dirijează voinţa în mod liber şi săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală.

4. Condiţiile constrângerii fizice şi psihice, cu toate că nu sunt stipulate expres de lege, pot fi deduse din conţinutul legii. Acestea sunt:

existenţa sau exercitarea asupra făptuitorului a unei acţiuni de constrângere fizică sau psihică;

constrângerea să fie de natură gravă, să pună în pericol viaţa, sănătatea, integritatea corporală ori bunurile persoanei;

pericolul grav să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

5. Alin.2 al articolului nominalizat prevede situaţia (starea) în care făptuitorul îşi menţine posibilitatea de a-şi dirija acţiunile în urma constrângerii fizice sau psihice. În cazul în care persoana are posibilitatea de a-şi alege un anumit comportament şi a lua o decizie sau alta se vor aplica prevederile stării de extremă necesitate.

V. Stare de afect, ca stare care exclude raspunderea penala

Articolul 146 Cod penal ne spune ca:

Page 17: psihologia referat

Omorul săvârşit în stare de afect, survenită în mod subit provocată de acte de violenţă sau de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut sau ar fi putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui, se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani.

1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.

2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.

3. Latura obiectivă se realizează prin omorul săvârşit în stare de afect, provocată de acte de violenţă sau de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut sau ar fi putut

avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui.4. Starea de afect constituie o stare a psihicului omului, în care acesta, deşi îşi dă

seama de acţiunile sale, în mare măsură pierde controlul asupra propriilor sale acţiuni şi capacitatea de a le conduce. În acest caz omul acţionează în stare de afect fiziologic. În această ordine de idei, important este a nu confunda starea de afect fiziologic cu starea de afect patologic, când psihicul făptuitorului se află în stare de iresponsabilitate, adică persoana nu poate să-şi dea seama de acţiunile sale ori să le conducă, din cauza unei tulburări psihice.

În starea de afect fiziologic persoana răspunde pentru acţiunile sale, dar aceasta este considerată o circumstanţă atenuantă.

5. Omorului în stare de afect îi premerg trei categorii de acţiuni exprimate prin:a) acte de violenţă prin care trebuie înţeleasă atât violenţa fizică, adică orice atentat

la integritatea corporală sau sănătate (lovituri, bătăi, vătămări corporale, tentativă de omor), cât şi violenţa psihică - ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice. Aceste acte de violenţă sunt cuprinse de dispoziţia art.146 CP numai atunci când nu au fost folosite drept mijloc de apărare contra violenţei ilegale, pentru că în acest caz ele trebuie calificate după regulile legitimei apărări;

b) insulta gravă presupune cuvinte şi acţiuni ale victimei, care, din punct de vedere moral, se consideră deosebit de insultătoare şi care au provocat ucigaşului o stare de afect, ca rezultat al înjosirii cu adevărat grosolane a cinstei şi demnităţii vinovatului sau a rudelor lui;

c) prin alte acte ilegale sau imorale ale victimei se înţelege orice acţiune ilegală sau imorală care a avut sau a putut să aibă consecinţe grave pentru vinovat. De exemplu, incendierea casei, călcarea cu automobilul a unui copil, distrugerea unui bun material important, închiderea unicului drum spre casă, o înşelare grosolană din partea unei persoane apropiate, infidelitate conjugală etc.

6. Răspunderea pentru omorul în stare de afect poate fi stabilită numai în cazul în care starea de afect şi intenţia de a săvârşi omorul apar subit în timpul comportării ilegale a victimei sau îndată după aceasta şi se aduce la îndeplinire fără întârziere. Dacă însă starea de afect nu a apărut imediat după acţiunile ilegale ale victimei sau omorul a fost comis după un anumit răstimp, omorul nu poate fi calificat potrivit art.146 CP.

7. Potrivit indicaţiilor HP CSJ din 15 noiembrie 1993, omorul săvârşit în stare de afect şi în prezenţa circumstanţelor agravante prevăzute de alin.2 sau 3 art.145 CP trebuie calificate numai potrivit art.146 CP.

Page 18: psihologia referat

8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.9. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit

vârsta de 16 ani.

VI. Depresia maniacală ca stare care exclude raspunderea penala

Termenul de depresie maniacală a fost folosit pentru a descrie starea unor persoane care trec de la exaltare la disperare. În timpul fazei maniacale, oamenii să se simtă invincibili şi plini de idei interesante, vorbirea li se accelerează, nu dorm mai mult de câteva ore pe noapte şi pot pierde orice simţ al responsabilităţii financiare - scoţând uneori sume uriaşe de pe carduri. În faza de depresie, ei depun eforturi pentru a lua cele mai simple decizii, iar uneori au tentaţii sinucigaşe.

Cercetarea sugerează că este o afecţiune genetică în cea mai mare parte, dar este declanşată şi de o experienţă stresantă, cum ar fi pierderea unui loc de muncă, un deces sau o boală fizică. Pacienţii pot experimenta o trecere rapidă de la o extremă la alta, la fiecare câteva săptămâni.

Astăzi, termenul-umbrelă de tulburare bipolară acoperă două forme. O formă este atunci când pacientul a suferit cel puţin un episod maniacal - când devine extrem de agitat, insomniac, vorbeşte repede şi îşi pierde inhibiţiile - etapă care durează mai mult de o săptămână, urmată de depresie severă.

Cea de-a doua formă, de tipul celei cu care a fost diagnosticată Catherine Zeta-Jones, este cea în care pot exista perioade lungi de depresie moderată, punctate de atacuri uşoare de manie. Este caracterizată prin hipomanie, când o persoană poate fi într-o stare semipermanentă de excitaţie, ce poate fi confundată cu energie pură şi entuziasm de către apropiaţi, înainte de a cădea într-o depresie ce poate varia de la debilitare la strivire, astfel că nu se poate da jos din pat.

Chiar şi pentru psihiatri tulburarea bipolară 2 poate fi greu de deosebit de depresie. Se crede că asocierea cu geniul artistic este un motiv-cheie pentru cei care caută un diagnostic bipolar.

Termenul este mai acceptabil decât cel de depresie maniacală, dar creşterea rapidă a folosirii etichetei bipolare a provocat o divizare în cadrul comunităţii din domeniul sănătăţii mintale. Mulţi psihologi sunt alarmaţi de evidenta suprafolosire a etichetei bipolare şi se tem ca ea să nu fie manipulată de cei care vor să pună pe seama stresului o afecţiune medicală. Există, de asemenea, îngrijorarea că cei care experimentează simptome bipolare ca rezultat al unei medicaţii cronice sau al abuzului de alcool se pot folosi de legitimitatea unui diagnostic medical pentru a-şi ascunde problemele.

Sunt prezente urmatoarele tipuri de tulburari:Tulburari de afectivitate: - euforie (cel putin 4 zile pentru diagnosticul de hipomanie si 7 zile pentru manie)

cu optimism, satisfactie, incredere, cresterea stimei de sine, sau

Page 19: psihologia referat

- iritabilitate

Tulburari ale ritmului somn-veghe:- insomnie partiala sau totala, scade nevoia de somn.

Tulburari de atentie:- atentia este superficiala, distractibila.

Tulburari de perceptie:- hiperestezie perceptiva- halucinatii auditive laudative care apar in mania cu simptome psihotice.

Tulburari de gândire:- tahipsihie, fuga de idei- delir de grandoare

Tulburari ale instinctelor- creste instinctul alimentar- creste instinctul sexual

Tulburari de comunicare:- tahilalie- logoree- incoerenta (in cazul fugii de idei)- hiperexpresivitate mimico-gestuala- tinuta extravaganta- hipersociabilitate

Tulburari de activitate motorie:- tahikinezie- hiperactivitate motorie, pâna la agitatie psihomotorieTulburari de comportament:- comportament riscant, iresponsabil: jocuri de noroc, conducere auto

imprudenta, cheltuieli excesive, danseaza in public

VII. Schizofrenie ca stare care exclude raspunderea penala

Schizofrenia este un sindrom clinic de psihopatologie variabila, dar profund disruptiva, care implica cognitie, emotie, perceptie, si alte aspecte comportamentale. Expresia acestor manifestari variaza in functie de pacienti si de-a lungul timpului, dar efectul bolii este intotdeauna sever si este, de obicei, de durata. Aceasta tulburare incepe in general inainte de varsta de 25 de ani, persista de-a lungul vietii, si afecteaza persoane din toate clasele sociale. Atat pacientii, cat si familiile lor suporta de cele mai multe ori ingrijiri lacunare si ostracizare sociala din cauza ignorantei foarte raspandite in ceea ce priveste tulburarea. Desi schizofrenia este considerata ca fiind o singura boala, probabil comprima un grup de tulburari cu etiologii eterogene, si afecteaza pacienti a caror prezentare

Page 20: psihologia referat

clinica, raspuns la tratament si desfasurare variaza. Clinicienii ar trebui sa fie constienti de faptul ca diagnosticul de schizofrenie este bazat in intregime pe istoria psihiatrica si examinarea statutului mental. Nu exista teste de laborator pentru schizofrenie. Formele schizofreniei

DSM-IV-TR (1994) realizeaza o clasificare a schizofreniei in cinci subtipuri.

Schizofrenia paranoida. Aceasta forma de schizofrenie este caracterizata de preocuparea pentru una sau mai multe iluzii sau halucinatii auditive frecvente. In mod clasic, forma paranoida este caracterizata in mare parte de prezenta iluziilor de persecutie sau grandoare.

Schizofrenia dezorganizata. Forma dezorganizata se caracterizeaza printr-o regresie marcata catre comportamente primitive si dezorganizate si prin absenta simptomelor care sunt incluse in criteriile de diagnosticare a schizofreniei catatonice.

Schizofrenia catatonica. Trasatura clasica a formei catatonice este o perturbare marcata a functiilor motorii; aceasta poate include stupoare, negativism, rigiditate sau asezarea intr-o anumita pozitie (postarea).

Schizofrenia nediferentiata. In mod frecvent, pacientii care sunt cu siguranta schizofreni nu pot fi incadrati cu usurinta intr-o anumita forma de schizofrenie. Sunt prezente simptomele criteriului A. – idei delirante, halucinatii, incoerenta ideo-verbala, comportament dezorganizat, dar nu sunt intrunite criteriile pentru formele paranoide, dezorganizate, catatonice.

Schizofrenia reziduala. Forma reziduala a schizofreniei este caracterizata de existenta continua a tulburarii schizofrene in absenta unui set complet de simptome active sau suficiente simptome pentru a indeplini criteriile de diagnostic pentru o alta forma de schizofrenie.

Alte subtipuri: bouffe delirante, latenta, oneroida, parafrenia, schizofrenia pseudonevrotica, tulburarea deteriorativa simpla, tulburarea depresiva postpsihotica a schizofreniei, schizofrenia cu debut timpuriu, schizofrenia cu debut tardiv, schizofrenia deficitara

Examinarea statutului mental

Descriere generala. Un pacient cu schizofrenie poate fi de la o persoana complet dezorganizata, tipatoare, agitata, pana la o persoana obsesiv de ingrijita, complet silentioasa, si imobila. Intre acesti doi poli, pacientii pot fi vorbareti si pot expune posturi bizare. Comportamentul lor poate deveni agitat sau violent, aparent intr-un mod neprovocat, dar in general ca raspuns la halucinatii. Alte comportamente ciudate includ ticuri, manierisme, si, ocazional, ecopraxia, in care pacientii imita postura sau comportamentul examinatorului.

Page 21: psihologia referat

Dispozitii, sentimente si afecte. Doua dintre cele mai cunoscute simptome in schizofrenie sunt responsivitatea emotionala redusa si emotiile excesive si neadecvate precum extremele de manie, fericire, si anxietate. Alte sentimente mai sunt perplexitatea, simtul izolarii, ambivalenta coplesitoare, si depresia.

Tulburari perceptuale.

Halucinatii. Oricare din cele cinci simturi poate fi afectat de experiente halucinatorii la pacientii cu schizofrenie. Cele mai comune halucinatii sunt cele auditive, cu voci adesea amenintatoare, incriminatoare, sau ofensatoare. Halucinatiile vizuale sunt comune, dar cele tactile, olfactive, si gustative sunt neobisnuite, iar halucinatiile chinestezice sunt senzatii nefondate de stari modificate in organele corpului.

Iluziile. Iluziile sunt distorsiuni ale imaginilor reale sau ale senzatiilor, in timp ce halucinatiile nu sunt bazate pe imagini sau senzatii reale. Iluziile pot aparea la pacientii cu schizofrenie in timpul fazelor active, dar pot avea loc si in timpul fazelor anterioare si in timpul perioadelor de remisie.

Gandirea.

Continutul gandirii. Tulburarile continutului gandirii reflecta ideile, credintele, si interpretarile stimulilor proprii pacientului. Pacientii pot crede ca o entitate externa le controleaza gandurile sau comportamentul.

Forma gandirii. Tulburarile de forma a gandirii sunt observabile in mod obiectiv in limbajul scris si vorbit al pacientilor. Tulburarea include pierderea asociatiilor, incoerenta, tangentialitatea, neologismele, ecolalia.

Procesul de gandire. Tulburarile de proces de gandire se refera la modul in care ideile si limbajul sunt formulate. Tulburarile de proces al gandirii includ ideile fugitive, blocarea gandirii, atentia deficitara, saracia continutului gandirii.

Tulburari de senzatie si cognitie.

Orientarea. Pacientii cu schizofrenie sunt de obicei orientati in timp si spatiu. Lipsa unei astfel de orientari ar trebui sa alerteze clinicienii sa investigheze posibilitatea unei tulburari medicale sau cerebrale neurologice.

Memoria. Memoria, asa cum a fost testata in examinarea statutului mental, este in general intacta, dar pot fi deficiente cognitive minore.

Deterioarea cognitiva. O parte importanta in intelegerea psihopatologiei schizofreniei este o apreciere a semnificatiei deteriorarii cognitive in aceasta tulburare. La pacientii externi, deteriorarea cognitiva este un mai bun predictor al nivelului de functionare decat severitatea simptomelor psihotice. Pacientii cu schizofrenie prezinta de obicei disfunctii

Page 22: psihologia referat

cognitive subtile in ariile precum ar fi atentia, functia executiva, memoria de lucru, si memoria episodica.

Judecata si intelegerea. In mod clasic, pacientii cu schizofrenie sunt descrisi ca avand o intelegere scazuta in ceea ce priveste natura si severitatea tulburarii lor. Asa-numita lipsa de intelegere este asociata cu o slaba raspundere la tratament. La examinarea pacientilor cu schizofrenie, clinicienii ar trebui sa defineasca atent diferite aspecte ale intelegerii, precum constientizarea simptomelor, probleme in a relationa cu oamenii, si motivele acestor probleme.

Incredere. Un pacient cu schizofrenie nu este mai putin demn de incredere decat orice alt pacient cu o tulburare psihiatrica. Natura tulburarii, totusi, solicita examinatorului sa verifice informatiile importante din surse suplimentare.

Imbolnavirea somatica

Descoperiri neurologice. Semnele neurologice localizate si non-localizate au fost raportate ca fiind mai comune la pacientii cu schizofrenie decat la alti pacienti psihiatrici.

Prezenta semnelor si simptomelor neurologice coreleaza cu o severitate cresuta a bolii, tocire afectiva, ticuri, stereotipii, grimase si un pronostic nefavorabil.

Examinarea ochilor. Pacientii cu schizofrenie au o rata ridicata de clipire. Aceasta este considerata a reflecta activitatea hiperdopaminergica.

Vorbirea. Desi tulburarile de limbaj in schizofrenie (de exemplu, slabirea asociatiilor) sunt considerate in mod clasic a indica o tulburare a gandirii, pot de asemenea indica o forma de afazie, poate implicand lobul parietal dominant. Inabilitatea pacientilor cu schizofrenie de a percepe dezordinea vorbirii sau de a-si conjuga propriul discurs poate fi vazuta ca un simptom neurologic al unei tulburari in lobul parietal non-dominant.