PROTECTIA INTERNATIONALA A DREPTURILOR OMULUI

Conf. Univ. Dr. Corneliu Liviu Popescu10 cursuri

CURSUL 1.

NOTIUNEA SI TRASATURILE DIDODreptul international al drepturilor omului (DIDO) este o institutie a dreptului international public, alcatuita din normele juridice internationale care consacra si garanteaza drepturile omului.

Drepturile omului din perspectiva dreptului international al drepturilor omuluiDef: Acele drepturi subiective care sunt esentiale pentru viata (existenta), demnitatea, libertatea, egalitatea, fericirea si pentru libera dezvoltare a fiintei umane si care sunt consacrate si garantate prin normele dreptului international public.

Trasaturi esentiale ale drepturilor omului: (a) drepturi individuale- titularul lor este individul (exista si drepturi colective)(b) drepturi esentiale(c) consacrate si garantate/ protejate prin norme internationale

Drepturile omului nu sunt colective.. Drepturile colective (adică cele al căror titular este colectivitatea, cum ar fi drepturile minoritatilor) nu intereseaza materia drepturilor omului.In dreptul intern si in cel comunitar se vorbeste despre drepturi fundamentale. In dreptrul international se foloseste notiunea de „drepturile omului”

Exista 2 mari categorii de drepturi ale omului: (a) drepturile civile si politice; si (b) drepturile economice, sociale si culturale.

Drepturile civile si politiceDrepturile civile si politice, sunt primele aparute si reprezinta libertatile fundamentale clasice (ex. dreptul la viata). S-au nascut in dreptul intern si au fost preluate apoi in dreptul international. Aceste drepturi pun accent pe individ, sunt nascute o data cu revolutiile burgheze, au aparut ca o reactie impotriva absolutismului feudal si sunt de inspiratie liberală.Drepturile civile se refera la fiinta umana in general. Drepturile politice se refera la cetatean. Aceste drepturi au avut initial numai o dimensiune negativa (obligatia statului de a nu le incalca; de a se abtine de la aceasta). Treptat au dobandit si o dimensiune pozitiva, care consta in obligatia statului de a lua masuri pentru a proteja aceste drepturi fata de toata lumea.

Drepturile economice, sociale si culturaleAceste drepturi permit participarea individului la viata economica, sociala si culturala. Au aparut mult mai tarziu, dupa ce societatea capitalista s-a dezvoltat, sunt de inspiratie socialista si au aparut tot in planul dreptului intern (cand s-a pus problema redistribuirii bogatiei), fiind ulterior preluate in dreptul international.

Drepturile economice, sociale si culturale nu exprima o situatie existenta, ci depind in mod esential de situatia economica dintr-o tara. Aceste drepturi nu sunt justitiabile (nu exista actiune pentru protejarea lor), spre deosebire de drepturile civile si politice, care sunt drepturi justitiabile.Aceste drepturi reprezintă un obiectiv de atins, un program.Incălcarea lor nu dă dreptul unei acţiuni la CEDO.

Unii autori afirmă că ar exista si o a 3-a categorie de drepturi, asa-zisele „drepturi de solidaritate” (ex. dreptul la pace, dezvoltare, mediu sanatos (drepturile de a 3-a generatie)).CL Popescu: aceste drepturi (presupunand că ele există) s-au nascut direct in plan international. Ele sunt de inspiratie tiermondista (lumea a 3-a). Problema este ca nu se precizează cine este titularul dreptului de solidaritate si cine este titularul obligatiei corelative (un individ, un stat, un grup de state). În orice caz, daca aceste drepturi exista, ele nu sunt drepturi individuale, asa ca nu fac obiectul de cercetare al materiei PIDO.

DIDO este o institutie a dreptului international avand ca obiect de reglementare drepturile omului. DIDO nu este o ramura de drept, ci este o institutie a dreptului international (care este ramura de drept). In consecinta, se pune problema identificarii trasaturilor sale: genul proxim (ce il aseamana de dreptul international) si diferenta specifica (cu ce se deosebeste de dreptul international).

TRASATURILE Dreptului international al drepturilor omului

1

1. Caracterul recent al acestei institutii (DIDO) a dreptului international public. -DIDO a aparut la jumatatea sec 20, dupa al 2-lea razboi mondial. -pana la al 2-lea razboi mondial, problema drepturilor omului era una exclusiv interna, aceste drepturi fiind

protejate si garantate exclusiv la nivelul statelor. De altfel, aceasta a fost una din cauzele celui de-al 2- lea razboi mondial.

-pana la 1940 existau norme (reduse ca intindere) in materia DO in 4 domenii:1. interzicerea sclaviei si traficului de sclavi2. dreptul international umanitar (reguli umanitare in timp de conflict armat)3. protectia lucratorilor (Org. Intl a Muncii)-1919-Tratatul de la Versailles4. protectia minoritatilor nationale (doar in Europa)

Primele doua tipuri de norme au aparut in sec 19, iar ultimele doua dupa 1918

- institutia DIDO se cristalizeaza dupa 1945 - pe data de 10 dec. 1948, la Paris, are loc „nasterea DIDO”, prin adoptarea Declaratiei Universale a Dr

Omului (soft law). Aceasta nu este un tratat de drept international public, asa ca nu are in principiu forta juridica. 10 decembrie este ziua internationala a dr omului.

Din acest moment DIDO evolueaza in 2 planuri: la nivel universal si pe mai multe niveluri regionale.La nivel universal 2 etape

etapa declaratorie - principala sursa este Declaratia Universala a Drepturilor Omuluietapa conventionala - 1966- adoptarea celor 2 pacte internationale relative la drepturile civile si politice

& drepturile economice,sociale si culturale (in vigoare din 1976).

La niveluri regionaleevolutii mai rapidee mai usor de gasit un numitor comun privitor la valori

Primul sistem regional (si cel mai avansat azi) este sistemul regional european, nascut o data cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului. In 1949 incep negocierile pentru redactarea CEDO, in 1950 se adopta, iar in 1953 intra in vigoare.Dupa modelul regional european s-au inspirat sistemul regional american si cel african.Avantajul caracterului recent este ca institutia DIDO nu este rigida, ci receptiva la schimbari, iar dezavantajul consta in aceea că in anumite domenii ale DIDO apar ambiguitati.

In sec 19, in a 2-a jumatate apare DI Umanitar, in 1918 DI al Refugiatilor, in 1945 DIDO, iar in 1990 DI criminal/penal.

2. Excluderea regulii competentei nationale exclusive in materia drepturilor omului si limitarea suveranitatii statului prin drepturile omuluiExista anumite „domenii- rezervate” competentei nationale (ex. forma de guvernamant). Drepturile omului nu mai fac parte din „domeniul rezervat” al competentei nationale, fiind interesata si societatea internationala.Materia drepturilor omului este reglementata atat de dreptul intern cat si de dreptul international, facand obiectul cooperarii internationale. Suveranitatea statului sub aspectul drepturilor omului nu este absoluta (deci limitata), statele trebuind sa respecte tratatele privind drepturile omului.Suveranitatea statelor se opreste acolo unde incep drepturile omului. 3. Crearea unui regim international de ordine publica (imperativ) in domeniul drepturilor omului, cu consecinta excluderii principiului reciprocitatiiDreptul international clasic este un drept consensual. Normele se nasc prin exprimarea de vointa a statelor , prin tratate (principala sursa a dreptului international, care consta in acordul de vointa al unor state suverane si egale, tratatele neputand fi impuse acestor state) sau cutuma.In materia drepturilor omului, sistemul este imperativ pentru ca se creeaza drepturi direct pentru indivizi (nu pentru state), asa ca problema intereseaza intreaga societate internationala.Multe din normele de drepturile omului nu sunt numai norme conventionale, ci au dobandit valoare cutumiara sau de jus cogens (ex. interzicerea torturii, a sclaviei, a discriminarii). Principalele norme internationale in materia drepturilor omului au valoare de norme imperative ale dreptului international. Astfel, un tratat international care incalca o astfel de norma este nul.

Principiul reciprocitatii (invocarea unei exceptii de neexecutare in cazul tratatelor sau a contractelor, in dreptul intern) este exclus in cazul drepturilor omului, intrucat nu este vorba de obligatii intre state (este exclusa situatia in care un stat nu respecta drepturile omului, ceea ce confera unui alt stat dreptul de a face la fel).

2

Sub aspect procedural exista o particularitate a actiunilor internationale pentru protejarea drepturilor omului. Regula in dreptul intern este actiunea personala, pusa la dispozitia individului care pretinde incalcarea unui drepturilor sale. Pentru apararea ordinii publice exista actiunea publica, al carei titular este Ministerul Public. Pentru DIDO, nu exista un organ cu rol de Minister Public la nivel international. In consecinta, ca substitut al actiunii publice s-a creat actiunea populara, care are ca titular orice stat parte la tratatul respectiv. Actiunea populara este o actiune pentru apararea ordinii publice internationale, nu o actiune personala. In cazul CEDO, orice alt stat parte la Conventie are la dispoziţie acţiunea populară europeană, în cazul în care pretinde că s-au încălcat drepturile omului.

4. Subsidiaritatea DIDO fata de dreptul internRolul principal in consacrarea si garantarea drepturilor omului revine statelor (prin dreptul intern).Subsidiaritatea, din punct de vedere al consacrarii drepturilor omului consta in aceea că DIDO reprezintă un standard minimal la care statele pot adauga o protectie superioara (prin norme mai favorabile, iar din punct de vedere al garantarii drepturilor omului, subsidiaritatea semnifica faptul ca statele trebuie sa asigure respectarea drepturilor omului si repararea eventualelor incalcari, instantele internationale intervenind doar atunci cand statele nu pot sau nu vor sa intervina (regula epuizarii cailor interne de atac).

5. Aplicabilitatea directa a normelor DIDO in sistemul national de dreptTratatele internationale in materia dr omului au caracter „self-executive”. In mod traditional, normele internationale nu sunt direct aplicabile in dreptul intern.

In dreptul international public se vorbeste despre doua tipuri de teorii: teoria monista - un singur sistem de drept in care se includ si normele de drept internaional si cele de

drept intern, astfel incat tratatul de drept international da nastere in mod direct la drepturi si obligatii

teoria dualista – este necesara transpunerea in dreptul intern a tratatelor internationale

In materia DIDO, in principiu, normele internationale sunt direct aplicabile.

Exista 2 tipuri de conditii pentru aplicabilitatea directa a DIDO in dr intern:1. o conditie interna – dr national sa recunoasca aplicabilitatea lui2. doua conditii internationale:

A. Norma sa fie susceptibila de aplicabilitate directa.Conditii: a) norma sa fie suficient de clara/precisa. In general satisfac aceasta conditie

normele privind dr civile si politice, nu si cele privind drepturile economice, sociale & culturale.b) sa existe intentia pentru partile la tratat sa-i confere acestuia aplicabilitate directa (ex. CEDO. art 1 - „Inaltele părţi contractante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor drepturile si libertatile…”. Ex. opus - Conventia cadru pentru protectia drepturilor minoritatilor nationale (aceasta este doar un cadru in care trebuie sa se introduca legislatia internationala).

B. Norma internationala sa fie in vigoare pentru statul in cauza, iar statul sa nu fi formulat vreo rezerva cu privire la un anumit text

Aplicabilitatea directa a normelor DIDO in dreptul intern produce doua efecte: un efect vertical (in relatiile dintre stat si individ, ceea ce presupune raporturi de subordonare/ supraordonare) si un efect orizontal (in relatiile intre indivizi).

6. Superioritatea DIDO fata de reglementarile interne (normele sistemelor juridice nationale)In plan international, adica in fata unui tribunal international, norma internationala are intotdeauna superioritate (chiar fata de constitutia statului), dreptul intern fiind o simpla situatie de fapt.In plan intern, daca este respectată condiţia de aplivabilitate directă, pozitia DIDO depinde de dreptul intern, de măsura in care acesta recunoaste DIDO. Astfel, DIDO poate avea dupa caz o valoare a) supraconstitutionala, b) constitutionala c) infraconstitutionala dar supralegislativa, d) legislativa. De regulă, se recunoaşte DIDO măcar o valoare supralegislativă.Prin corelarea principiilor superioritatii si subsidiaritatii se ajunge la concluzia ca, in caz de conflict intre norma internationala si norma interna, se aplica intotdeauna norma cea mai favorabila. Astfel, dacă norma internaţională este mai favorabilă, se aplică principiul superiorităţii, iar dacă norma internă este mai favorabilă, se aplică principiul subsidiarităţii.

7. Existenta unor tribunale internationale specializate in materia drepturilor omuluiIn general, dreptul international nu are caracter justitiabil in fata instantelor internationale. Curtea Internaţională de Justiţie are competenţă materială generală.DIDO cunoaste tribunale internationale specializate aseamanandu-se din acest punct de vedere cu dreptul international penal si cu dreptul comunitar. Astfel, există trei tribunale specializate, la nivel regional: Curtea

3

Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Interamericană a Drepturilor Omului şi Curtea Africană a Drepturilor Omului şi Popoarelor

8. Rolul important al jurisprudentei ca sursa a didoIzvoarele tradiţionale ale dreptului internaţional clasic sunt convenţia (tratatul) şi cutuma. In DIDO se remarcă aparitia unui „bloc de conventionalitate”, alcatuit din tratate si jurisprudenta (aflată la acelaşi nivel cu sursa conenţională).

9. Pozitia individului ca subiect al DIDONormele internaţionale vizează direct individul, care dobandeste drepturi direct din tratate şi are acces direct la organele de jurisdicţie, iar in plan procesual (ex. in fata CEDO), individul se află pe o poziţie de egalitate cu statul.

CURSUL 2

SURSELE/ IZVOARELE DIDO. SISTEMELE INSTITUTIONALE (DR INSTITUTIONAL)

SURSELE DIDODupa natura lor, se disting 4 mari surse (importante sunt numai 3):

1. sursele conventionale2. sursele cutumiare (au o importanţă redusă)3. sursele jurisprudentiale4. alte surse (inclusiv soft law (dreptul „moale”))

1. Sursele conventionale (tratate)Există 2 criterii de clasificare: după conţinut şi după sfera geografică:

După conţinut (ratione materiae), tratatele sunt: generale : consacră toate drepturile omului si toate fiintele umane speciale / specializate : se refera fie la o anumita categorie speciala de drepturi fie la o categorie

speciala de persoane protejate.După sfera geografică (ratione loci, aplicabilitatea in spatiu) tratatele sunt:

universale (cu vocaţie universală) : orice stat are vocatie sa fie parte la ele regionale: numai unele grupuri de state

Prin combinarea criteriul material cu cel teritorial rezultă 4 tipuri de surse conventionale:

1. sursele conventionale (tratate) universale generaleExistă 4 asemenea surse: Pactul international relativ la drepturile civile si politice (plus 2 protocoale facultative), si Pactul relativ la drepturile economice, sociale si culturale. Aceste pacte nu cuprind toate drepturile, ci doar drepturile civile si politice, respectiv cele economice, sociale si culturale.Declaratia Universala a Drepturilor Omului este „soft law” si nu intră în această categorie

2. tratate universale specializateSe refera fie la anumite drepturi, fie la anumite categorii de persoane protejate. Cele mai importante surse universale specializate sunt: Conventiile ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala, Convenţia Naţiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare fata de femei, Convenţia Naţiunilor Unite asupra torturii, Convenţia privind protejarea drepturilor copilului, Convenţia privind protecţia lucrătorilor migranţi.Surse universale specializate se regasesc in cadrul institutiilor specializate ale ONU (ex. UNESCO - Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Stiinţă şi Cultură), OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii).

3. tratate regionale generaleExista 3 mari sisteme regionale, care au la baza cele 3 surse regionale generale (sistemul regional european, american si african)

Pentru sistemul regional european există 2 surse generale: a) Convenţia Europeana a Drepturilor Omului (drepturi civile si politice): plus 14 protocoale (15 tratate in total), din care numai cateva sunt aditionale, iar celelalte sunt de revizuire. În prezent, forma Convenţiei este data de revizuirea ei prin Protocolul 11 (in vigoare de la 1 noiembrie 1998).

Protocoale aditionale: P1, P4, P6, P7, P12, P13.Protocoale de amendare: P2, P3, P5, P8, P9, P10, P11Protocolul 14 nu este încă în vigoare.

4

b) Carta Sociala Europeana, în două forme: CSE initiala si CSE revizuita. Cand ratifica CSE revizuita, statele parti la cea initiala devin parte numai la CSE revizuita, iar CSE initiala inceteaza. Statele care ratifică pentru prima data CSE sunt obligate sa ratifice doar CSE revizuita.

Sistemul american – Carta interamericană a Drepturilor OmuluiSistemul african – Carta africană a Drepturilor Omului

4. tratate regionale specializate – ex. Conventia europeană impotriva torturii, Convenţia cadru pentru protectia minoritatilor nationale, convenţia privind drepturile omului si biomedicina, Convenţia privind protectia drepturilor omului in raport cu tratamentul automatizat al datelor. Romania a devenit parte si la Conventia privind drepturile omului si biomedicina, si la Protocolul aditional privind clonarea umana.

2. Sursele cutumiareÎn general, în materia DIDO, materia e codificată prin tratate. Multe din normele consacrate conventional au dobandit in acelasi timp valoare cutumiara, asa ca acestea sunt obligatorii in calitate de cutuma si pentru statele care nu sunt parti la tratat. Oricum, cutuma in domeniul drepturilor omului nu aduce nimic nou fata de drepturile din tratate. Exemple: interzicerea scalviei, torturii, discriminării rasiale.

3. Sursele jurisprudentialeSursele jurisprudenţiale au un rol deosebit de important in DIDO. Toata practica/ jurisprudenta tribunalelor internationale specializate si a altor organe internationale, fie cvasijudiciare, fie parajudiciare, constituie sursa a DIDO (ex. jurisprudenta CEDO)Sistemul european este fundamentat atat pe dreptul continental (principalul izvor de drept este legea) cat si pe dreptul anglo-saxon (principalul izvor este jurisprudenta). În materia drepturilor omului, tratatele si jurisprudenta fac corp comun, alcatuind un „bloc de conventionalitate”.

4. Alte surse (inclusiv soft law)a) Surse interne cu forţă juridică propriu-zisă (obligatorii): Regulamentul CEDO, care este adoptat de Curte, nu este un tratat, dar este o sursa obligatorie a DIDOb) surse de „soft law” (declaratii, rezolutii, recomandari - acte politice si juridice care nu au valoare juridică deplină) (ex. Declaratia Universala a Drepturilor Omului.

DREPTUL INTERNAŢIONAL INSTITUTIONAL AL DREPTURILOR OMULUI / INSTITUTIILE INTERNATIONALE DE PROTECTIE A DREPTURILOR OMULUIInstituţiile de protecţie a drepturilor omului au rolul de a garanta aceste drepturi la nivel international

Tipurile de institutii internationale (2 criterii: geografic; natura organului implicat in protectia drepturilor omului)I. După criteriul geografic, exista 2 categorii de sisteme internationale de protectie a drepturilor omului: sistemul universal şi sistemele regionale. Sistemul institutional universal de protectie a drepturilor omului functioneaza in principal in cadrul ONU, dar si in cadrul institutiilor specializate din sistemul ONU (ex. UNESCO, OIM).II. După natura organului implicat în protectia internatională a drepturilo omului, se disting următoarele tipuri:

a) judiciare (curţi internaţionale)b) parajudiciare (organe independente care funcţionează în tandem cu un organ judiciar – ex. Comisia

Europeană a Drepturilor Omului)c) cvasijudiciare (organe independete care funcţionează de sine-stătător)d) nejudiciare (nu sunt compusr din membri independenţi, ci din reprezentanţi ai statelor)

Sistemul din cadrul ONU (onusian)1. organe nespecializate in domeniul drepturilor omului, care au insa o anumita competenta in materie.

– Adunarea Generala a ONU – adopta declaratii, rezolutii, tratate in materia drepturilor omului.In sistemul ONU, adoptarea unei conventii este precedata de o rezolutie/ sursa de soft law, care are rolul de a „tatona” terenul (ex.: Declaratia ONU privind drepturile minoritatilor)

- Consiliul de Securitate – dupa 1990, in rezolutii, a legat pacea de respectarea drepturilor omului. Stă la baza Tribunalelor internationale pentru fosta Iugoslavie si Rwanda

-ECOSOC /Consiliul Economic si Social-Curtea Internationala de Justitie – jurisprudenta sa cuprinde si trimiteri la drepturile omului

2. organele specializate (2 tipuri: organe conventionale şi organe interne)

A. Organele conventionale. Aproape toate tratatele internationale in materia drepturilor omului isi creeaza un organ special de protectie (organele sunt „conventionale” pentru ca sunt create prin conventii internationale).

5

Exemple: Pactul international privind drepturile civile si politice Comitetul Drepturilor Omului Convenţia privind discriminarea rasiala Comitetul pentru eliminarea discriminarii rasiale Convenţia internatională privind eliminarea discriminarea faţă de femei Comitetul pentru eliminarea

discriminarii fata de femei Convenţia impotriva torturiiComitetul impotriva torturii Convenţia drepturilor copiluluiComitetul drepturilor copilului

Aceste 5 „comitete” au ca trasatura comuna faptul ca sunt organe cvasijudiciare (adică sunt compuse din experti independenti, iar procedura in fata lor cuprinde elemente jurisdictionale).

B. Organele interne

Organele interne sunt create prin acte interne ale organizatiilor internationale. Exemple:

1. Comisia Drepturilor Omului - depinde de ECOSOC (organ principal)2. Comisia Conditiei Femeii – depinde tot de ECOSOC.

Aceste organe sunt comisii, nu comitete (adică sunt formate din reprezentantii statelor, şi nu din experti, ceea ce înseamnă că nu au un caracter cvasijudiciar).

3. Comitetul drepturilor economice, sociale si culturale. Există un tratat (Pactul relativ la drepturile economice, sociale si culturale) care nu şi-a creat un organ conventional de control. Pentru a remedia aceasta lipsă, ECOSOC-ul a infiintat ca organ intermediar acest comitet. Comitetul este alcatuit din experti independenti dar, prin modul de constituire, este un organ intern.

4. Inaltul Comisar al Natiunilor Unite pentru Drepturile Omului5. Inaltul Comisar ONU pentru refugiati

Organele interne, cu excepţia Comitetului drepturilor economice, sociale si culturale, sunt „comisii” şi au o natură nejudiciară (nu sunt organe independente), fiind formate din reprezentanţii statelor (au caracter politic)

Alte instituţii specializateUNESCO – Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi CulturăOIM – Organizaţia Internaţională a Muncii

SISTEME REGIONALEExistă 3 mari sisteme regionale de protectie a drepturilor omului - european, inter-american şi african). Primul aparut şi cel mai dezvoltat în prezent este sistemul european. Unii autori consideră si sistemul musulman al drepturilor omului ca incipient. Cf. CL Popescu, nu există un sistem musulman al drepturilor omului pentru ca acesta contravine conceptelor fundamentale ale DIDO. (pedeapsa cu moartea persista; lipsa egalitatii intre barbat si femeie; drepturile omului sunt recunoscute doar drept-credinciosilor) Totuşi, DIDO presupune universalitatea drepturilor - drepturile omului exista pentru toate fiinţele umane.

1. Sistemul european cuprinde Europa geopolitică şi fostele state URSS.În 1949 se infiinteaza Consiliul Europei.Sistemul european se dezvolta in cadrul a 3 organizatii distincte: (1) Uniunea Europeană (25 state), Consiliul Europei (46 state) şi OSCE (55 de state – Cele din Consiliul Euopei, Belarus, Vatican, 5 republici ex-sovietice, SUA, Canada).Toate statele UE sunt membre ale Consiliului Europei. Toate statele Consiliului Europei sunt membre OSCE. În consecinţă, cei din Uniunea Europeană se bucură de protectia drepturilor omului din toate cele 3 sisteme.

Din aceste 3 organizatii internationale, specializata in drepturile omului este Consiliul Europei, care a urmărit de la inceput a urmarit protejarea acestor drepturi. Scopul celor 3 organizaţii a fost acelaşi (pacea în Europa), dar mijloacele au fost diferite (UE – plan economic, OSCE – securitate, Consiliul Europei – menţinerea regimurilor democratice în statele din Europa prin respectarea drepturilor omului).Consiliul Europei este fundamentat pe 3 valori: (1) democratia, (2). drepturile omului şi (3) statul de drept/ suprematia legii. In cadrul Consiliului Europei, cel mai important sistem institutional este Curtea Europeana a Drepturilor Omului, sistem creat prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

2. Sistemul interamericanÎn cadrul Organizatiei Statelor Americane sistemul este inspirat de modelul european pana la Protocolul 11, si cuprinde Comisia Inter-Americana a DO (organ parajudiciar) şi Curtea Inter-Americana a DO (organ judiciar)3. Sistemul africanIn cadrul Organizatiei Unitatii Africane exista Comisia Africana pentru Drepturile Omului si Popoarelor şi Curtea Africana pentru Drepturile Omului si Popoarelor.

Instituţii ale UE, Consiliului Europei şi OSCE:Uniunea Europeană

6

Parlamentul European, CJCE (nespecifice)Ombudsman (mediator european)

OSCEBiroul pentru Drepturile Omului şi Instituţii DemocraticeInaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale

Consiliul EuropeiConsiliul Europei a fost creat prin Statutul Consiliului Europei din 1949.a) Comitetul Ministrilor – organ politic principal, cu rol decizional (din care face parte ministrul afacerilor externe sau delegatii MAE – reprezentanţii statelor)b) Adunarea Parlamentara – organ politic principal care are doar cu rol consultativc) Secretarul General – organul executiv, organ principald) Curtea Europeană a Drepturilor Omului - organ principal. Comisia EDO a fost suprimată prin Prot. 11e) diverse comitete de experţi (ex. privind tortura)

Modul de organizare a Curţii Europene a Drepturilor OmuluiConvenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost semnata in 1950 si este in vigoare din 1953. Aceasta prevedea ca au competente specifice in materia dr omului Comisia EDO, Curtea EDO şi Comitetul Ministrilor.

Curtea EDO este un organ principal al Consiliului Europei, cu caracter judiciar, înfiinţată prin Convenţia EDO. Comisia EDO (organ parajudiciar) este desfiinţată de Protocolul 11, in vigoare din 1 noiembrie 1998. Atributiile Comisiei sunt preluate de noua Curte EDO.

Curtea EDO in prezentCurtea EDO-se compune din judecatori. Numărul lor este dat de numărul statelor parti la Convenţie. Există cate un judecator ales in numele fiecarui stat parte. („in numele” şi nu „reprezentând statul”, pentru că judecatorii, deşi aleşi de state, sunt impartiali). In principiu, numărul statelor parti la Convenţie corespunde cu numărul statelor membre ale Consiliului Europei. Pentru a deveni parte la Convenţie, un stat trebuie să fie membru al Consiliului Europei, dar un stat membru al Consiliului Europei nu este obligat sa ratifice şi Convenţia. In prezent, această obligatie de ratificare există pentru noile state membre. Explicatia acestui fapt este aceea că, dupa 1990, statele din Est au dorit sa intre in Consiliul Europei, iar Consiliul a impus o perioada de monitorizare, de semnare şi de ratificare a Convenţiei de un an. În acest mod, toate statele membre ale Consiliului Europei sunt parti la CEDO. In prezent doar Monaco trebuie sa ratifice Convenţia (perioada de tranzitie).Manadatul judecătorilor e în prezent de 6 ani (cu posbilitatea realegerii), iar după intrarea în vigoare a Prot. 14, mandatul va fi de 9 ani (fără posibilitatea realegerii).Numirea judecătorilor se face în felul următor: fiecare stat membru la Conventie propune 3 candidati (fără a exista o condiţie de cetăţenie, cei propuşi pot fi cetăţeni ai oricărui stat din lume), iar alegerea judecătorilor (câte unul de pe lista fiecărui stat) se face de către Adunarea Parlamentară a statelor membre.

Protocolul 14 permite aderarea Uniunii Europene la Convenţia EDO. Printr-un aviz consultativ, CJCE a respins psobilitatea aderării Comunităţilor Europene la Convenţia EDO (dacă nu se modifică tratatele constitutive). În prezent, Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa prevede aderarea Uniunii Europene la Conv. EDO, iar Protocolul 14 prevede ca UE poate deveni parte la Convenţie (totuşi, nici unul dintre acte nu a intrat în vigoare, dar s-au creat premisele necesare).

Curtea EDO este structurata in structuri administrative şi formatiuni jurisdictionale.Structurile/ diviziunile administrative :

a) Adunarea Plenara a Judecatorilor (doar o formaţiune administrativă)b) Sectiile Curtii

Nu exista nici o cerinta de cetatenie pentru judecatorii Curtii.Curtea este în prezent compusă din 4 Secţii (în viitor vor fi 5), judecătorii fiind împărţiţi în mod egal. Sectiile nu sunt diferentiate ratione materiae (pe categorii de litigii), împărţirea fiind pur administrativă (pe criterii geografice, sex, sisteme de drept – common law/ civil law). În cadrul Secţiilor se constituie Camerele, din una dintre acestea făcând parte şi judecătorul naţional. Cauzele se atribuie în principiu Secţiei din care face parte judecătorul naţional.

Formatiunile de judecată ( jurisdictionale)În prezent sunt doar patru. Protocolul 14 introduce si instituţia judecătorului unic în scopul accelerării/ simplificării procedurii.

a) comitetele – formate din 3 judecatori (judecă admisibilitatea plângerii)b) camerele – 7 judecatori (judecă fondul în primă instanţă)c) Colegiul Marii Camere – 5 judecatori (judecă admisibilitatea căii de atac)d) Marea Cameră – 17 judecatori (judecă pe fond calea de atac) - cea mai inalta structura de judecata (nu exista o adunare plenara)

7

Institutia judecatorului ad hocAtunci cand judecatorul national nu poate sa participe la judecata din diverse motive (incompatibilitate, boală etc.), statul în numele căruia a fost ales are mai multe posibilităţi: fie numeşte un judecător ad-hoc care să intre în locul judecătorului naţional în cauza respectivă, fie desemnează în locul judecătorului naţional un alt judecător al curţii, fie poate renunţa la ambele posiblităţi (se judecă în complet, fără judecătorul naţional). Statul are interesul ca judecătorul naţional să facă parte din complet, întrucât acesta cunoaşte cel mai bine sistemul naţional de drept şi poate să-l explice celorlalţi).Această instituţie e o reminiscenţă a tribunalelor internationale clasice si a celor arbitrale (ex. Curtea Internationala de Justitie)

Participarea judecătorului naţional (în funcţie de formaţiunea de judecată)Comitetele - pentru judecatorul national nu exista nici dreptul, nici obligatia de a participa. In comitete nu va participa niciodată judecatorul ad hocCamerele şi Marea Cameră - judecatorul national participa în mod obligatoriu. Daca nu este posibil, statul poate desemna un judecator ad-hoc. Colegiul Marii Camere – interdicţie absolută de participare a judecatorului national. Instituţia judecatoruli ad hoc nu este aplicabilă în acest caz.

CURSUL 3

DREPTUL PROCEDURAL AL DREPTURILOR OMULUI

Clasificarea procedurilor internationale de controlDupa natură, procedurile se împart în nejudiciare şi judiciare

PROCEDURI NEJUDICIARE rapoartele sesizarile statale plangerile individuale anchetele sesizarile colective autosesizarile avizele formele politico-diplomatice

PROCEDURI JUDICIARE sesizarile statale plangerile individuale

PROCEDURILE NEJUDICIARE:Cea mai simpla forma de control statal este controlul pe calea rapoartelor. Statele sunt obligate sa se autoevalueze periodic pe calea acestor rapoarte. Obligativitatea raportlui decurge din ratificarea unui tratat. (ex. Convenţia privind drepturile copilului beneficiază de ratificare cvasiunanima: 192 state din 194 (toate mai putin Somalia si SUA, care încă aplică pedeapsa cu moartea si pentru minori).În general, celelalte forme (in special sesizarile statale, plangerile individuale, ancheta) nu decurg direct din ratificarea tratatelor internationale. Vointa (suplimentara) expresa a statului deriva fie dintr-o declaratie facultativa, fie dintr-un protocol facultativ.Vointa suplimentara este necesară pentru că este vorba de mijloace suplimentare de control. (ex. Pactul privind drepturile civile si politice)

procedura sesizarilor interstatale - un stat parte la un tratat sesizeaza organul international cu privire la incalcarea dr omului de catre alt stat parte. Ordinea publica in DIDO constituie un regim garantat de actiunea populara; în consecinţă, nu se invoca un drept vatamat, ci vatamarea ordinii publice. Totusi, pentru declansarea procedurii sesizarii statale este nevoie de consimtamantul ambelor state pentru acceptarea sesizarii internationale

plangerile individuale – vatamarea unui drept subiectiv ancheta

Există 3 mari organe internationale de control:1. Comitetul impotriva torturii din sistemul ONU - actioneaza pe calea anchetelor2. Comitetul european impotriva torturii (creat de Conveţia europeana impotriva torturii) - actioneaza pe calea vizitelor facute in locurile de detentie. Statele accepta ca acest Comitet sa viziteze oricand (fara aviz) orice loc de detentie.3. Subcomitetul N.U. imp torturii (creat de Protocolul la Conventia Natiunilor Unite impotriva Torturii)

PROCEDURILE JUDICIARE

8

CEDO, Curtea Inter-Americana a Drepturilor Omului

CEDOCurtea Europeană a Drepturilor Omului aplică 2 forme de proceduri

proceduri judiciare (2 tipuri) sesizari statale (art. 34)plangeri individuale –cele mai importante (art. 33)

procedura nejudiciara avizul consulativ (folosită până în prezent o singură dată, caz în care CEDO s-a declarat necompetentă)

Initial s-a pus accent pe sesizarile statale, de importanţă mare pentru că dau expresie ideii de ordine publică (prin acţiunea populară). Totuşi, acestea au fost rare, doar două soluţionându-se pe fond (Irlanda vs. Marea Britanie, privind situaţia din Irlanda de Nord; Cipru vs. Turcia, privind situaţia din Ciprul de Nord)

Functionarea sistemului inainte de Protocolul 11 Sistemul initial, înainte de Protocolul 11 , prevedea 3 organe cu competenţe în materia drepturilor omului: Comisia DO, Curtea EDO şi Comitetul Ministrilor.

Protocolul 111. suprima Comisia EDO, ceea ce înseamnă că reclamanţii se adresează direct Curţii EDO2. jurisdictia Curtii devine obligatorie. Prin simpla ratificare a Convenţiei, statele părţi au acceptat să devină fie reclamant, fie pârât în cauzele de pe rolul Curţii. Nu mai este necesar un compromis/ declaraţie de acceptare a competenţei Curţii, iar rezervele formulate de state nu sunt admise în această materie.3. nu mai este necesară o declaratie facultativa pentru sesizarea individuala (rezultă direct din Convenţie)4. Comitetul Ministrilor isi pierde orice competente pe fond

Procedura plangerii individuale la CEDO dupa Protocolul 11Etapa I. Introducerea si inregistrarea plangerii individualePartile in procedura:

principale - reclamantul şi pârâtultertii intervenienti

Partile principaleReclamantul (latura activă)

capacitate procesuala activa - orice persoana fizica, orice ONG sau orice grup de indivizi cu sau fără personalitate juridică (adică orice particular). Nu exista nici o condiţie de cetatenie/ nationalitate (ex. un cetatean american poate face plangere impotriva Romaniei)

calitate procesuala activa - orice persoana/ particular care se pretinde victima a incalcarii unuia din drepturile sale prevăzute de Convenţie. Dacă dreptul nu e prevăzut de Convenţie, Curtea nu e competentă, chiar dacă s-a încălcat dreptul intern.

Pârâtul (latura pasivă)capacitate procesuală pasivă - orice stat parte la Convenţia EDO

calitatea procesuala pasivă - statul despre care se pretinde ca a incalcat drepturile omuluiex. Ilascu si altii vs. Moldova şi Rusia – Transnistria aparţine Moldovei de jure şi Rusiei de facto. Curtea EDO le-a condamnat pe amândouă – Moldova pentru că nu a oprit abuzurile, iar Rusia pentru că susţine politic şi financiar puterea separatistă de la Tiraspol.

Pentru sesizarea statala, orice stat parte are atât calitate cât şi capacitate. În ceea ce priveşte latura activă, nu trebuie dovedit un interes personal, pentru că se apără ordinea publică, aşa că acţiunea populară poate fi introdusă de orice stat membru la Convenţie. Latura pasivă este asemănătoare cu cea prezentată în cazul sesizărilor individuale.

Calitatea procesuală reprezintă îndeplinirea cumulativă a cerinţelor de capacitate şi interes.

Tertii intervenientiExistă 2 tipuri de interventie: cea voluntară şi cea autorizată/ la invitaţie

interventia voluntară – dreptul (dar nu obligaţia) intervenientului de a interveni in procedură. Intervenientul este un stat parte la conventie a carui cetatenie o are reclamantul (reminiscenta a instituţiei protectiei diplomatice)

interventie autorizata/ la invitatie – orice alt stat sau subiect de drept poate fi autorizat sau invitat de Curte sa intervina in procedura, fără ca acest lucru să reprezinte un drept sau o obligaţie. In cazul autorizării, iniţiativa aparţine celui în cauză. Sunt necesare acordul Curtii

9

si vointa intervenientului în acest sens, subiectele de drept având o simplă vocaţie de a interveni. (ex. în cauza Ilascu împotriva Moldovei/ Rusiei, două persoane erau cetateni români. Romania nu si-a exercitat dreptul de interventie voluntara, dar a intervenit la invitaţia Curţii)

Inainte de introducerea plangerii trebuie parcursă procedura prealabilă, care constă în epuizarea cailor interne de atac. Termenul de introducere a plangerii este de 6 luni de la data deciziei definitive (de fapt e vorba de data arhivării la prima instanţă).

Cererea se depune la Curte şi se inregistreaza. Presedintele Curţii atribuie cauza sectiei din care face parte judecatorul national al statului parat. Daca un stat are foarte multe plangeri (ex Turcia – circa jumătate din cauzele de la CEDO) sau daca este vorba de două state parate, se va face o redistribuire.Presedintele Secţiei desemneaza un judecator raportor (care poate sau nu să fie judecătorul naţional).

Etapa a II-a. AdmisibilitateaJudecatorul raportor (pentru că intocmeste un raport) analizeaza admisibilitatea plangerii.

Conditii de admisibilitate ale plangerii/ cererii:1. epuizarea cailor interne de atac (în caz contrar, cererea e respinsă ca prematură)

Reprezintă o expresie a principiului subsidiarităţii şi înseamna parcurgerea completa a cailor ordinare de atac interne. Notiunea de cale ordinara de atac este o notiune europeana autonoma, şi nu se suprapune întotdeauna peste ce anume considera legislatiile nationale ca fiind o cale ordinara). Este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii:

a) calea de atac să fie accesibilă, adică să fie disponibila partilorb) calea de atac să fie efectivă, adică să fie susceptibilă de efect util (să rectifice violarile drepturilor omului)

De exemplu, în România, recursul este o cale extraordinara de atac în materie civilă şi ordinară în materie penală. CEDO consideră că recursul este o cale de atac ordinara din punct de vedere european, aşa că trebuie parcursă. Aceeaşi este situaţia şi cu contestatia in anulare, revizuirea şi excepţia de neconstituţionalitate. Recursul in interesul legii şi sesizarea Avocatului Poporului nu sunt căi ordinare de atac în sens european (nu sunt utile, iar prima nu e nici accesibilă)

2. sa nu se fi depasit termenul de 6 luni de la data deciziei interne definitive. În caz contrar, plangerea este inadmisibila, fiind tardiva. Termenul curge de la momentul arhivării la prima instanţă.3. sa nu existe un caz de litispendenta, adica sa nu fie sesizat si alt organ international cu acelasi litigiu (ex. competenta CEDO si a Comitetului drepturilor omului al ONU). Principiul aplicat este „electa una via non datur recursus ad alteram”.4. sa nu existe autoritate de lucru judecat sau decis, inclusiv in raport cu alte organe internationale5. plangerea sa nu fie anonima. Reclamantul trebuie să fie cunoscut6. plangerea sa nu fie in mod manifest contrara dispozitiilor conventiei7. plangerea sa nu fie in mod manifest neintemeiata (ex. dreptul de a calatori in spatiul extraatmosferic)8. plangerea sa nu fie abuziva (ex. plângerea pentru rele tratamente cu certificate medico-legale false)

Judecatorul raportor poate trimite cauza unui Comitet sau direct Camerei. Dacă apreciază că cererea e vădit inadmisibilă, judecatorul raportor are posibilitatea sa sesizeze un Comitet format din 3 judecatori. Acesta poate sa dea o decizie definitivă de inadmisibilitate, cu unanimitate. (situaţia a 80-90% din deciziile Curtii).Daca cererea nu este considerată inadmisibilă în unanimitate, fără a mai lua o decizie, Comitetul va trimite cauza unei Camere de 7 judecători, care va analiza problema inadmisibilitatii. Judecatorul raportor poate, de asemenea, trimite cauza direct Camerei. In aceasta ipoteza Camera va decide asupra inadmisibilitatii. Inadmisibilitatea se decide cu majoritate simpla, ceea ce duce la încheierea procedurii. Declararea ca admisibilă are ca efect trecerea în etapa următoare a procedurii.

Etapa a III-a Încercarea de solutionare amiabila a cauzei Această fază este o expresie a subsidiaritatii mecanismului international fata de cel intern. Acest mecanism urmareste nu condamnarea ci repararea incalcarii drepturilor omului.În cazul în care Camera a reusit solutionarea amiabila, Curtea este obligată să accepte înţelegerea părţilor şi pronunţă o hotărâre de radiere a cauzei de pe rol. Dacă nu s-a reuşit soluţionarea amiabilă, se trece la etapa următoare.Decizia de admisibilitate este o simpla hotarare preparatorie iar nu interlocutorie (ea nu leaga instanta).

Etapa a IV-a Judecarea fondului in prima instantaCamera de 7 judecatori pronunţă o hotarare care nu este definitiva, ci estee susceptibila de a fi atacata cu o cerere de retrimitere. Această cerere este o cale extraordinara de atac, de reformare (se judeca de o formatiune jurisdictionala superioara).Termenul de introducere este de 3 luni si incepe sa curga in principiu de la pronuntarea

10

hotararii Camerei. Prin exceptie, cand hotararea nu se pronunta in sedinta publica, termenul de 3 luni incepe de la comunicarea hotararii catre parti (în acest caz, comunicarea valoreaza pronuntare).

Etapa a V-a Judecarea cauzei in calea de atacCauza se judeca in 2 etape: admisibilitatea caii de atac (justificarea căii de atac) şi fondul caii de atac (nu al plangerii). Admisibilitatea caii de atac este de competenta Colegiului Marii Camere (5 judecatori). Colegiul Marii Camere poate sa pronunte o decizie de inadmisibilitate, ceea ce face ca hotarârea Camerei să devină definitivă.Daca Colegiul Marii Camere consideră calea de atac admisibila, se trece la urmatoarea etapă a hotararii, anume judecarea pe fond in calea de atac (competenţa revine Marii Camere - 17 judecatori). Calea de atac este devolutivă. Marea Camera dă o hotarare care este definitiva din momentul pronuntarii (sau comunicarii care valoreaza pronuntare). Marea Cameră nu casează decât cu reţinere (niciodată cu trimitere).

Hotararea Camerei (7 judecatori) devine definitiva în următoarele situaţii la expirarea termenului de 3 luni daca nu s-a exercitat calea de atac daca in interiorul termenului de 3 luni toate partile renunta în mod expres la exercitarea caii de atac declararea căii de atac ca inadmisibilă de către Colegiul Marii Camere

Etapa a VI-a Executarea hotărâriiAceastă etapa nu e de competenţa Curţii, ci a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei.

În afară de procedura standard, descrisă mai sus, există şi două proceduri speciale.1. Unirea admisibilitatii cu fondulPosbilitatea soluţionării amiabile nu dispare pentru ca instanta anunta partile de intentia de a uni admisibilitatea cu fondul, dar solutionarea amiabila se poate face pana la unire. Curtea va pronunţa o singură hotărâre, în care statuează intai asupra admisibilitatii, apoi asupra fondului. Procedura se foloseşte atunci când există o hotărâre de principiu într-o cauză, iar în cauzele ulterioare apare aceeaşi problemă de drept.

2. procedura desesizarii Camerei in favoarea Marii Camere. Camera se poate desesiza in favoarea Marii Camere oricand din momentul investirii Camerei pana in momentul dezinvestirii ei (prin pronuntarea hotararii). Aceasta este o procedură exceptională, care intervine numai pentru motive de drept, in 2 ipoteze alternative: (a) crearea unei jurisprudente noi, în situaţia unei probleme grave de drept, care apare pentru prima dată în faţa Curţii; sau (b) schimbarea unei jurisprudente. Efectul desesizarii constă în aceea că dosarul trece la Marea Cameră unde judecata continuă in exact acea faza procedurala in care ramasese la Cameră. Singura diferenta procedurală este aceea că nu există o cale de atac impotriva hotararii de fond a Marii Camere, hotararile acesteia fiind definitive. Această desesizare este este posibilă numai daca partile nu se opun, întrucât ele sunt private de o cale de atac).

Căile extraordinare de atac de retractare În afară de cererea de retrimitere (cale de atac de reformare), există 3 căi extraordinare de atac de retractare (aceeasi jurisdictie, nu cea superioară). Aceste căi de atac pot fi intentate impotriva hotararii Camerei sau Marii Camere. Toate cele 3 căi vizeaza numai hotararile Curtii. Deciziile Curtii nu sunt susceptibile de atac.

1. cererea de revizuire2. cererea de interpretare a hotărârilor Curţii3. cererea de rectificare a erorilor materiale

Hotararile pe fond ale CurtiiMultă vreme, printr-o interpretare restrictiva a art. 41 din Convenţie (Reparaţia echitabilă) competenţele Curţii au fost restrânse la două forme de contencios de drept public:

1.un contencios de validitate (pentru a se verifica dacă măsurile interne sunt sau nu conforme cu CEDO)Curtea verifica daca a avut sau nu loc o violare a conventiei, si pronunţă o hotarare de condamnare sau de achitare a statului (în jargon).

2. un contencios de plină jurisdicţie sub forma unui contencios in indemnizareCurtea acorda victimei o satisfactie echitabila sub forma unei indemnizatii in bani. Aceasta indemnizatie poate cuprinde 4 elemente: daune materiale, daune morale, cheltuieli de procedura (atât internă cât şi în faţa Curţii) şi dobânzi moratorii (în caz de executare cu întârziere a hotărârii).Curţii nu poate acorda mai mult decât o sumă de bani.

Pentru acordarea unei indemnizatii echitabile, articolul 41 prevede 3 conditii cumulative:1. sa se fi constatat existenta violarii unui drept din Convenţie2. Curtea să considere necesară acordarea aceastei indemnizaţii (exista hotarari prin care Curtea afirmă că nu exista prejudicii materiale, simpla constatare de catre Curte a violării dreptului constituind o reparaţie suficienta).

11

3. dreptul intern al statului parat să nu permită decât o reparare imperfecta a conditiilor violării (expresie a principiului subsidiaritatii protectiei internationale)Din punct de vedere al celei de-a 3-a condiţii, există 2 tipuri de hotarari pe fond ale Curtii:

a) Curtea statueaza si asupra existentei violarii şi a satisfactiei echitabile prin aceeasi hotarare b) Curtea statueaza asupra existentei sau inexistenţei violării şi, ulterior, printr-o altă hotarare, Curtea se pronunţă asupra articolului 41 (satisfactia echitabila) – situaţie rar întâlnită – ex. cazul Brumărescu. În această situaţie, părţile au posbilitatea de a ajunge la un acord în privinţa satisfacţiei echitabile (principiul subsidiarităţii).

In practică, a 3-a conditie este ignorată de Curte. In imensa majoritate a cazurilor se pronunţă o singură hotarare prin care Curtea se pronunţă şi asupra violarii si asupra satisfactiei, ratiunea Curtii fiind aceea că timpul derulării procedurii interne şi a celei în faţa Curţii EDO este oricum foarte lung).

Treptat, Curtea a castigat si alte competente (în număr de 3), care nu rezulta strict din art. 41, dar care au fost deduse prin interpretarea extensivă a art. 41 şi 46 din Convenţie (evoluţie foarte rapidă).

1.o competenţă explicita decurgand dintr-un contencios de plină jurisdicţie sub forma unui contencios în injonctiune (ordin dat de o instanta unei autorităţi publice să facă sau să nu facă ceva)

a) cazul violării art. 1 din Protocolul I (dreptul de proprietate), fiind vorba de restitutio in integrum (in natura). Această competenţă este asumată de CEDO prin jurisprudenta ei. Statul are o obligatie alternativă: fie plăteşte o indemnizaţie de satsifacţie echitabilă, fie restituie bunul. Alegerea aparţine statului, care se poate elibera prin oricare dintre cele două modalităţi.b) cazul violării art. 5 din CEDO privind dreptul la libertate (ex. Assanidze vs. Georgia, Ilaşcu şi alţii vs. Moldova şi Rusia). În acest caz nu mai este vorba de o obligaţie alternativă.

2. o competenta implicita decurgand dintr-un contencios de plină jurisdicţie injoncţiune sub forma unui contencios în injoncţiune privind masuri cu caracter general.Violarea CEDO se poate face în două feluri:

a) un organ al statului, încălcând atât CEDO cât şi dreptul intern, violează drepturile omului. În acest caz nu e necesară exercitarea acestei forme de contenciosb) agentul statal a respectat dreptul intern, violand dispozitiile CEDO (ex. procurorii puteau emite mandate de arestare pe 30 de zile).În acest caz, luarea de măsuri individuale nu mai este suficientă. Există posibilitatea unor violări repetate ale Convenţiei, aşa că este nevoie de măsuri cu caracter general (ex. abrogarea unei legi, sau chiar modificarea constituţiei – cazul Pantea)

3. o competenta implicita care decurge dintr-un contencios de plină jurisdicţie sub forma unui contencios în injoncţiune privind măsuri individuale, care indirect devine un contencios în anulare. Obligaţia impusă statului este aceea de a redeschide procedurile interne şi de a rejudeca o cauză. Condiţia de admisibilitate este epuizarea căilor interne de atac. În mod indirect, hotărârea internă îşi pierde autoritatea de lucru judecat. Hotararea de condamnare a statului constituie motiv de exercitare a unei cai extraordinare de atac pe plan intern. (ex. revizuirea sau recursul în anulare – înainte de abrogarea acestei instituţii).

Etapa ExecutionalaAceasta nu se desăfăşoară în faţa Curţii. Executarea este supravegheată de Comitetul Miniştrilor.Hotărârile Curtii sunt definitive şi obligatorii dar nu au caracter executoriu (nu există o astfel de dispoziţie în Convenţie). Dreptul român recunoaste hotararilor Curtii caracterul obligatoriu (OG 94/99).Daca un stat nu execută o hotărâre a Curţii, Curtea acordă dobânzi moratorii. Consiliul Ministrilor nu poate trece la executare, dar executarea este garantată de niste sanctiuni internationale. Dupa sursa internationala care le prevede, se disting 3 tipuri de sanctiuni:

1. sursa jurisprudentiala (jurisprudenta Curtii) - dobanzile moratorii2. actele interne ale Adunarii Parlamentare ale Consiliului Europei (Regulamentul Adunarii Parlamentare) - sanctiuni cu caracter politic (ex. suspendarea delegatiei parlamentare a statului parat care nu executa hotararea).3. Statutul Consiliului Europei (tratat international). Principiile fundamentale ale Consiliului Europei sunt democratia, drepturile omului şi statul de drept. In general, statele executa hotararile. În caz contrar, neexecutarea/ nerespectarea hotararilor aduc atingere drepturilor omului si statului de drept. In cazul violarii acestor valori fundamentale se pot aplica sanctiuni statutare de catre Comitetul Ministrilor (ca organ politic al Consiliului Europei. Există 3 astfel de sancţiuni:

a. suspendarea statului din Consiliul Europeib. invitatia adresata statului de a se retrage din CEc. excluderea statului din Consiliul Europei

Comitetul Miniştrilor nu acţionează ca organ execuţional al Curţii, ci ca organ politic principal al Consiliului Europei, în temeiul statutului acestei organizaţii.

12

DREPTUL SUBSTANTIAL / MATERIAL AL DR OMULUI

Drepturile omului sunt civile si politice, respectiv economice, sociale si culturale. Nu fac obiectul de studii al materiei decat drepturile civile si politice la nivel regional european, adică cele consacrate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Protocoalele la Convenţie şi Jurisprudenta Curţii.

I. Inviolabilităţi1) dreptul la viaţă şi interzicerea pedepsei cu moartea (art 2, Prot 6 – interzicerea pedepsei cu moartea, Prot 13 – interzicerea pedepsei cu moartea în toate împrejurările)2) interzicerea torturii (art 3)3) interzicerea sclaviei şi a muncii forţate (art. 4)4) dreptul la libertate şi siguranţă (art. 5) şi interzicerea privării de libertate pentru datorii (art. 1 Prot 4)5) nulla poena sine lege (art 7)6) libertatea de circulaţie (art. 2,3,4 Prot. 4)

II. Drepturi privind respectarea vieţii private1) dreptul la respectarea vieţii private (art. 8)2) dreptul la respectarea vieţii familiale (art. 8), drepul la căsătorie (art. 12), egalitatea între soţi (art. 5 P7)3) dreptul la respectarea domiciliului (art. 8)4) dreptul la respectarea corespondenţei (art. 8)

III. Libertăţile spiritului1) libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie (art. 9)2) libertatea de exprimare (art. 10)3) dreptul la instruire (art. 2 Prot 1)

IV. Protecţia proprietăţii1) dreptul de proprietate (art 1 Prot. 1)

V. Interzicerea discriminării1) Interzicerea discriminării (art. 14 şi Prot. 12)

VI. Libertăţile de acţiune socială şi politică1) Libertatea de reuniune (art. 11)2) Libertatea de asociere (art. 11)3) Dreptul la alegeri libere (art. 3 Prot. 1)

VII. Drepturi de procedură1) dreptul la un proces echitabil (art.6), dreptul de a nu fi judecat şi pedepsit de două ori (art. 4 Prot 7), dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară (art. 3 Prot 7), dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală (art. 2 Prot. 7)2) dreptul la un recurs efectiv (cale efectivă de atac) – art. 133) garanţii procedurale în cazul expulzării străinilor (art. 1 Prot 7)

Drepturile civile vizeaza individul/ fiinta umana independent de cetatenie, in timp ce drepturile politice sunt recunoscute numai cetatenilor. Majoritatea drepturilor din Convenţie sunt civile.

Drepturi politicedreptul la alegeri libere (art. 3 din Protocolul 1)dimensiunea internationala a libertatii de circulatie si chestiunea expulzarii (art 2 (partial)+ art 3 din P4 (i)libertatea de exprimare & asociere (art. 10 şi 11 – sunt doar parţial drepturi politice)

Desi are o realitate materiala, separarea in drepturi civile si politice şi drepturi economice, sociale şi culturale se face pe un criteriu pur formal. Toate drepturile din CEDO sunt drepturi civile si politice. Toate drepturile din Carta sociala europeana sunt economice, sociale si culturale. Exista o singura exceptie, anume un drept care se gaseste şi in CEDO şi in Carta Sociala Europeană (drept civil si social în acelaşi timp). Este vorba despre libertatea sindicala (art 11 CEDO - Libertatea de asociere -dreptul de a constitui un sindicat).

CURSUL 4INGERINTELE SI DEROGARILE PRIVIND DREPTURILE OMULUI

Ambele sunt masuri care afecteaza drepturile omului (restrângeri ale existenţei/ exercitării acestor drepturi), dar in proportii diferite si in situatii diferite. Ingerintele intervin in situatii normale si inseamna restrangerea exercitiului dreptului. Derogarile intervin in situatii excepţionale, de criza si pot merge pana la suprimarea dreptului.

Ingerintele. Aspecte generale/ Teorie generala

Din perspectiva ingerinţelor, există două mari categorii de drepturi:A) absolute – nu sunt susceptibile de ingerinţe (ex. interzicerea torturii, dimensiunea internă a libertăţii de gândire şi conştiinţă)B) susceptibile de ingerinţe

13

Ingerinţa, sub aspectul reglementăriia) este posbiliă în mod implicit (textul nu reglementează expres posbilitatea ingerinţei)b) ingerinţa este prevăzută în mod explicit printr-o normă specialăc) ingerinţa este prevăzută în mod explicit printr-o normă de drept comun

Analiza facută de Curte curpinde 3 etape: 1. verificarea daca dreptul exista (dacă articolul respectiv din Conventie este aplicabil)2. după stabilirea existenţei dreptului, Curtea verifica daca a existat o ingerinta la acest drept3. Curtea verifică dacă ingerinta respectă conditiile prevazute de Conventie

Există 3 condiţii cumulative pentru validitatea unei ingerinte (de drept comun). Analiza lor se face in cascada (in aceasta ordine) Fiecare conditie se subdivide tot in cascada in subconditii.

1. ingerinta sa fie prevazută de lege Trebuie să existe o bază legală in dreptul intern pentru ingerinţă. Notiunea de lege utilizata de Conventie este o notiune europeana autonoma. Legea este privită în sens material, nu formal (adica act al Parlamentului). În consecinţă, prin „lege” se înţelege orice sursă de drept (ex. legea stricto sensu, act administrativ, jurisprudenţă - pentru statele in care jurisprudenta este izvor de drept).Două subconditii cumulative:

1. legea trebuie sa existe (sa existe o baza legala)2. legea trebuie sa satisfaca anumite conditii/ cerinte calitative (calitatea legii) - 3 subconditii

a) legea trebuie sa fie accesibila (să fie cunoscută – in general, prin publicare)b) legea trebuie sa fie clara si previzibila. La nevoie, pentru a intelege conţinutul legii, se poate face apel la o consultanta juridică. Previzibilitatea legii înseamnă faptul că se pot prevedea consecintele ei.c) legea trebuie sa ofere garantii impotriva arbitrariului

2. ingerinta sa urmareasca un scop legitim (ex. siguranta nationala, ordinea, sanatatea şi morala publica, infaptuirea justitiei, apararea drepturilor si intereselor altuia)

3. ingerinta sa fie necesara intr-o societate democratica – 3 subconditii:a) existenta unei nevoi sociale imperioase. Ingerinta trebuie să fie strict necesară întrucât este singura modalitate pentru atingerea scopului legitim urmarit (ingerinta este o nevoie sociala imperioasa)b) ingerinta sa fie proportionala cu scopul legitim urmarit (ex. perchezitia, privarea de libertate, de domiciliu)c) autoritatile care recurg la ingerinte sa justifice in mod temeinic aceasta masură.

Daca o singură conditie/ subconditie nu este respectată, are loc a violare a drepturilor prevăzute de Convenţie.

MASURILE DEROGATORIISediul materiei : art 15 CEDOPot viza fie exercitarea, fie existenţa drepturilor.Conditii cumulative pentru validitatea masurilor derogatorii:

1. sa existe o stare de razboi sau un alt pericol grav care ameninta viata natiunii.2. să fie strict necesare (nevoie socială imperioasă) – singura modalitate de a salva viaţa naţiunii este suprimarea drepturilor cetăţeneşti3. proportionalitatea derogarii in raport cu intersul/ scopul urmarit4 măsurile derogatorii trebuie să aibă ca scop „salvarea vietii natiunii”- restabilirea situatiei de normalitate [condiţia decurge logic din text –a 2-a conditie în ordinea firească])5. masura sa nu fie discriminatorie [nu apare expres in text]6. măsurile derogatorii sa nu vizeze drepturi de nederogat

Art 2 – dreptul la viaţă, art. 3 –interzicerea torturii, art. 4 alin. 1 - interzicerea sclaviei sau servitutii, art 7- nullum crimen sine lege, Protocolul 4 (interzicerea pedepsei cu moartea), art 4 Protocol 7 (non bis in idem), Protocolul 6 (interzicerea pedepsei cu moartea), Protocolul 13 (interzicerea in orice conditii a pedepsei cu moartea).

Toate celelalte sunt drepturi condiţionale.Drepturile de nederogat din CEDO nu corespund perfect cu drepturile de nederogat din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice (ex. libertatea de religie e de nederogat în pact). Curtea devine indirect competentă şi pentru o încălcare a acestui Pact, dacă statul e membru şi la CEDO şi la Pact.

7. respectarea celorlalte angajamente internationale ale statului, în special dreptul internaţional umanitar (ex. Pactul privind drepturile civile si politice conţine drepturi de nederogat. Daca statul nu respecta un drept de nederogat care se regăseşte în Pact dar nu şi în Convenţie, statul incalcă Convenţia indirect (prin ricoseu). Curtea EDO este competentă, dar condamnarea se întemeiază pe condiţia a 7-a, nu pe a 6-a.

14

8. situaţia să fie excepţională (de criză), măsurile derogatorii să fie proclamate oficial şi aduse la cunoştinţa publicului9. notificarea Secretarului General al Consiliului Europei. (asupra luării/ încetării măsurii) În absenţa notificării, Curtea nu verifică celelalte condiţii privind derogarea, ci doar verifică respectarea dreptului.

ANALIZA DREPTURILOR PREVAZUTE DE CEDO

INVIOLABILITĂŢIDREPTUL LA VIATASediul materiei: Art 2 CEDO şi Protocoalele 6 şi 13Curtea a afirmat că dreptul la viaţă este o valoare fundamentală a statelor democratice membre ale Consiliului Europei. Acest drept condiţionează toate celelalte drepturi.Noţiunea şi conţinutul dreptului la viaţă. Dreptul la viaţă nu inseamna dreptul la un anumit standard de viata. Acest drept se refera la viaţă la nivel biologic, nu economic. Dreptul la viaţă presupune garantarea de catre stat a faptului ca nimeni nu va fi privat în mod arbitrar de viata sa (simplul deces nu e p ingerinţă arbitrară).Momentul de inceput/ sfarsit al dreptului la viataMomentul de inceput - infans conceptus (VO vs. Franţa). Mom de sfarsit - sinucidere, eutanasie (Pretty vs. UK)Titularul dreptului la viata este persona, ceea ce înseamnă o fiinta deja nascuta. Dreptul la viata vizeaza doar copilul nascut, nu si doar conceput.

Sinuciderea, în principiu, nu constituie un motiv de aplicare a art. 2 din CEDO, întrucât faptul că o personă isi ia singura viata nu reprezintă o privare arbitrara de viaţă). Exista însă o două exceptii: cazul detinutilor/ persoanelor private de libertate), şi cel al militarilor încorporaţi, în care sinuciderea face ca art 2 sa fie aplicabil. Persoanele private de libertate se afla intr-o stare de vulnerabilitate. Deoarece statul îşi manifestă puterea asupra acestor persoane, statul are obligatii mai mari de a le proteja decât în cazul celorlalte persoane.Obligatia statului de a lua masuri pentru a preveni sinuciderile in mediul judiciar, pentru persoanele private de libertate este o obligaţie de prudenţă si diligenţă. (ex. speta Mills vs. Regatului Unit.- un detinut s-a sinucis. Curtea a apreciat că trebuiau luate masuri concrete de protecţie, întrucât detinutul era bolnav psihic. Art 2 a fost gasit aplicabil, dar Curtea a apreciat că Regatul Unit a actionat corect şi a luat masurile necesare).

Art 2 determina pentru stat două obligaţii: una pozitivă (de protecţie acordată tuturor persoanelor) şi una negativă (abţinerea de la luarea vieţii unei persoane)

Obligaţia pozitivă (obligaţie de diligenţă, nu de rezultat) presupune că statul trebuie să ia toate măsurile de protecţie a vieţii persoanei, care pot fi cerute în mod rezonabil şi obiectiv, în raport cu oricine (efectul orizontal al drepturilor omului)

a) sa adopte o legislatie penala care sa reprime infractiunile impotriva vietii (obligaţie generală substanţială)b) să creeze un aparat de stat care sa reprime in concret infractiunile impotriva vietii obligaţie generală substanţială)c) să efectueze o ancheta efectiva pentru identificarea si pedepsirea celor vinovati. d) să ia masuri suplimentare de protecţie daca exista amenintari cu acte teroriste. Aceste măsuri trebuie luate şi dacă există ameninţări credibile că o anumita persoană este in pericol (ex. judecatorii anti-mafia)

Există anumite ipoteze in care se poate provoca decesul unei persoane fara a se incalca art 2. Aceste situaţii reprezintă limitele dreptului la viaţă (ingerinţe prevăzute explicit)

1. pedeapsa cu moartea. Prot. 6, Prot. 13 – în prezent, nu mai exista pedeapsa cu moartea in Europa2. legitima aparare – este o reminiscenta a ipotezei anterioare aproprierii justitiei de catre stat (justitia este în prezent monopolul statului). Din punctul de vedere al Convenţiei, legitima aparare vizeaza numai apararea vietii si integritatii, nu si proprietatea. (precum în unele state din SUA)3. impiedicarea unei evadari dntr-o stare legala de detinere4. reprimarea unei revolte / insurectii

În ultimele două situaţii, care implică o acţiune din partea statului, nu este vorba de o încălcare a dreptului la viaţă (nu este vorba de o ingerinţă arbitrară) dacă sunt indeplinite 2 conditii cumulative:

provocarea mortii sa nu fie un scop, decesul fiind neintentionat (ex. intenţia de a opri evadarea, nu a omorî evadatul)

proportionalitatea măsurilor folosite

INTERZICEREA TORTURII A TRATAMENTELOR DEGRADANTESediul materiei: art. 3 CEDOCurtea a afirmat că art. 3 inglobează o valoare fundamentala a oricarei societati democratice. In timpuri normale, art 2 (dreptul la viaţă) are anumite limite. În schimb, art. 3 nu permite nici o ingerinţă. În consecinţă, protecţia oferită de art. 3 este absolută .

15

Notiunea de prag/ nivel minimal de gravitatePentru ca art. 3 să fie aplicabil, este nevoie de o intensitate minima a relelor tratamente. În cazul deţinuţilor notiunea de prag minimal dispare, deoarece obligaţia de protecţie este mai mare în cazul lor. Orice act de violenţă nejustificat (oricat de mic) impotriva unui detinut determina aplicarea art. 3 fara a se lua in considerare nivelul minim de gravitate.Formele relelor tratamente (încadrarea într-o categorie se face în mod gradat, crescător)

1. pedepse/ tratamente degradante – actele care umilesc grosier individul, il injosesc in ochii sai si ai altora (nu include şi suferinţe fizice)2. pedepse/ tratamente inumane – cele care provoaca suferinte fizice sau psihice acute (ascuţite).3. tortura – cauzeaza suferinte fizice/ psihice de o intensitate cu totul deosebita. Tortura este un act de barbarie care violeaza constiinta umanitatii

Formele superioare de rele tratament le includ pe cele inferioare. Diferenţa dintre forme e doar de intensitate, cantitativă, nu şi calitativă. Pentru a vedea dacă art. 3 este aplicabil, se verifică întâi nivelul minim de gravitate, şi apoi se ţine seama de ierarhizarea formelor. În ambele cazuri (gradul minim de gravitate/ forma) este vorba de o apreciere în concret, nu exista un sablon standard, aşa că trebuie verificate anumite elemente: natura tratamentului aplicat, timpul/ durata, intensitatea, starea victimei (varsta, sex, sanatate).

Exemplu de prag minim de gravitate: perchezitia unui deţinut gol în prezenţa a 10 gardieni, din care 2 femei, şi palparea organelor sexuale ale acestuia

Conţinutul dreptului (obligaţiile statului) în cazul dreptului la viaţă (pozitivă şi negativă), sunt aplicabile mutatis mutandis şi în cazul relelor tratamente (art. 3). Nu există limitări ale acestui drept. Interzicerea relelor tratamente este un drept absolut. Derogările nu sunt permise nici în timpuri normale, nici în situaţii excepţionale.

TorturaConventia ONU impotriva torturii prevede 3 conditii cumulative:

1. intensitatea desavarsita a suferintei2. intentia calificata şi existenta scopului. Scopul poate fi acela de a obţine o informaţie sau o recunoaştere sau de a pedepsi persoana.3. subiectul activ calificat – tortura este una oficiala, cel care tortureaza este un agent al statului sau un particular sub influenta unui agent al statului

Sistemul european este mai favorabil decât Convenţia ONU, excluzând necesitatea condiţiei a 3-a (agentul oficial).

INTERZICEREA SCLAVIEI, SERVITUTII ŞI A MUNCII FORTATESediul materiei: art. 4Sclavia este acea stare juridică în care asupra persoanei se exercită toate/ unele dintre prerogativele dreptului de proprietate. Sclavul este un bun, obiect al dreptului de proprietate.Până în prezent există o singură condamnare pe servitute – Franţa (2005). „Sclavia modernă” (traficul de fiinţe umane) – o femeie africană, fără forme legale în Franţa, lucrează la o familie 7 zile pe săptămână, 14 ore pe zi, într-o stare de dependenţă faţă de acea familie. Statul şi-a încălcat obligaţiile pozitive (efectul orizontal, în raport cu oricine)Interzicerea sclaviei şi servitutii reprezintă drepturi de nederogat. Nu există limite ale dreptului.

Interzicerea muncii forţate/ obligatoriiEste interzisă munca împotriva voinţei persoanei, chiar dacă e plătită şi chiar dacă nu e umilitoare.Curtea trimite la definiţiile date în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM).Limitele dreptului sunt următoarele:

a) serviciul militarb) munca în situaţii excepţionale (ex. calamităţi)c) obligaţiile civice normaled) munca impusă deţinuţilor

LEGALITATEA ÎN MATERIE PENALĂSediul materiei: art. 7 CEDO

Notiunea de „infractiune” este sinonimă cu o notiunea de „penal” prevăzută de art. 5 (notiune europeana autonoma), Notiunea de drept din art 7 este tot o notiune europeana autonoma, sinonima notiunii de lege. Alternativ se foloseşte sintagma „drept national sau international” (nu mai există un monopol al dreptului national in materie penala. O faptă poate fi calificată drept infractiune potrivit dreptului national sau international).În materie penală, legalitatea se apreciază strict. Calitatea legii penale este net superioară legii din alte domenii. Legea penală se interpretează mereu restrictiv (sunt interzise interpretarea prin analogie şi interpretarea extensivă).Dubiul profită mereu celui acuzat. Calificarea unei fapte ca infractiune si pedepsele atasate trebuie prevazute in lege, care trebuie să existe la data savarsirii faptei (principiul legalităţii incriminării).

16

Retroactivitatea este interzisă în materie penală, cu două excepţii: legea penală dezincriminatoare şi legea penală mai favorabilă.Principiul legalităţii şi interzicerea retroactivităţii nu se opun judecării şi condamnării pentru crime calificate astfel potrivit normelor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate. Crimele internaţionale includ: genocidul, crima de război, crime împotriva umanităţii şi crima de agresiune. Paragraful 2 apare ca o excepţie de la paragraful 1 pentru că nu s-a dorit punerea sub semnul intrebarii a judecatilor Tribunalului Militar International de la Nurenberg. Totuşi, este vorba doar de o exceptie aparentă: principiile generale de drept sunt o sursa a dreptului international (Statutul CIJ). Paragraful 2 confirma principiul legalitatii intr-o formă specifică.

CURSDREPTUL LA LIBERTATE SI LA SIGURANTA Sediul materiei: art. 5Din punct de vedere tehnico-juridic, art. 5 e structurat în trei părţi:

1. consacrarea dreptului – art 5 para 1 fraza 12. cazurile de privare de libertate (adică limitele dreptului la libertate individuala)3. garantiile de care se bucura persoanele private de libertate

I. CONSACRAREA/ AFIRMAREA DREPTULUIConsacrarea dreptului la libertate şi siguranţă se găseşte în-art 5 paragraful 1 fraza 1: „Orice persoană are dreptul la libertate şi siguranta. II. INGERINŢELE (LIMITELE) - CAZURILE DE PRIVARE DE LIBERTATEAcestea se găsesc în art 5, paragraful 1, fraza a 2-a, lit a-fPentru validitatea privarii de libertate conform Convenţiei, textul impune 2 conditii cumulative:

1. respectarea dreptului intern („potrivit căilor legale”)2. sa se regaseasca unul dintre cele 6 cazuri indicate la literele a-f (prevăzute alternativ şi limitativ)

1. Particularitatea art 5 : respectarea Convenţiei depinde de respectarea dreptului intern.Curtea nu verifică daca s-a incălcat/ respectat dreptul intern, ci verifică doar dacă s-a incălcat Convenţia. Curtea nu cenzurează dreptul intern. În cazul art 5., respectarea Convenţiei depinde de respectarea dreptului intern. Incalcarea dreptului intern determina eo ipso (automat) incalcarea convenţiei. În acest caz, dreptul intern este „absorbit” in Conventie.Notiunea de „lege” folosită în articolul 5 este o notiune europeana autonoma.

2. Încadrarea in unul din cele 6 cazuri/ ipoteze in care Conventia permite o privare de libertate. Convenţia permite, nu impune aceste cazuri. În consecinţă, in dreptul intern nu se pot adăuga cazuri suplimentare, dar pot exista mai puţine astfel de situaţii (sisteme mai favorabile). In dreptul român sunt prevăzute doar 5 cazuri.

Cele 6 cazuri / ipoteze:1. privarea de libertate ca masura sanctionatorie (numai in materie penală şi doar pronunţată de o instanţă)Notiunea de penal este o notiune europeana autonoma. Pedeapsa privativa de libertate urmareste un scop legitim - scop aflictiv/ punitiv (apărarea societăţii)

2. privarea de libertate ca măsură de constrangere corporala. Persoana este deposedata de corpul sau (principiul habeas corpus – corpul e al tău). Constrangerea corporală este permisa numai pentru garantarea executarii unei obligatii legale sau judiciare, dar este interzisă pentru garantarea executarii unei obligatii contractuale. Eliberarea trebuie să aibă loc în clipa executării obligaţiei.Exista o corelatie perfecta in acest sens intre art 5 al 1 lit b si art 1 P4, care interzice constrangerea corporala pentru executarea obligatiilor contractuale. Este interzisă închisoarea datornicilor.Nu este vorba despre o masura sanctionatorie, ci are rolul de a constrange o persoană să execute o obligaţie. Dreptul român nu o prevede, aşa că o astfel de măsură ar încălca dreptul intern, ceea ce deschide calea unei unei plângeri la CEDO. Totuşi, există sisteme de drept in care, pentru obligatii fiscale sau vamale, o persoana poate fi constransa corporal.

3. privarea de libertate ca masura de preventie/ preventiva (notiunea de „penal” în sens autonom)Astfel de cazuri apar pe parcursul procesului. Desi persoana nu este condamnată, fiind prezumată nevinovată, exista un interes social important pentru luarea măsurii. Regula pentru procesul penal este ca urmarirea şi judecarea se fac in libertate, pana la ramanerea definitiva in caile de atac.O astfel de măsură trebuie să respecte 3 condiţii:

1. trebuie sa existe motive temeinice la momentul luarii masurii (ex. persoana supusă măsurii ameninţă martorii, fuge etc.)2. organul care ia masura restrangerii libertatii trebuie sa justifice expres luarea acelei masuri (Notă: condiţia nu mai apare în cursul predat de CLPopescu în 2006)

17

3. motivele trebuie sa continue sa subziste pe toata durata privarii de libertate. O dată cu dispariţia motivelor, măsura nu se mai justifică (art 5 alin 1 lit c : motive temeinice)

4. privarea de libertate ca masura educativa cu privire la minori

5. privarea de libertate ca masura de siguranta cu privire la anumite categorii de bolnavi sau marginali sociali (ex alcoolici, alienati, toxicomani, vagabonzi)

6. privarea de libertate ca masura de siguranta in legatura cu trecerea unei frontiere fie pentru a preveni patrunderea ilegala pe teritoriu, fie pentru a garanta o masura de deportare silita de pe un teritoriu (expulzare, extradare).

III GARANTIILE DE CARE SE BUCURA PERSOANELE PRIVATE DE LIBERTATEAceste garanţii sunt reglementate de paragrafele 2,3,4 şi 5 ale art 5.Există 2 tipuri de garantii: generale şi speciale:

generale - sunt recunoscute persoanelor private de libertate in oricare din cele 6 cazuri / ipoteze (paragraful 1, lit a-f)

speciale - sunt prevazute in text numai pentru persoanele private de libertate pe temeiul paragrafului 1 litera c- privarea de libertate ca masura de preventie.

Garantiile speciale sunt garantii suplimentare in raport cu garantiile generale, iar nu garantii de substituire. Rolul lor este de a asigura o protecţie sporită.

Garantii generale (3):

1. paragraful 2 - dreptul de a fi informat cu privire la motivele privarii de libertate, si daca este cazul (pentru ca nu toate privarile de libertate presupun o acuzatie), cu privire la natura invinuirii. Cel privat de libertate trebuie informat in termenul cel mai scurt. Conform jurisprudenţei CEDO, această informare trebuie făcută in principiu, la momentul luarii deciziei sau de îndată ce este posbil.Informarea trebuie făcută în mod complet în fapt si in drept (motivul privării de libertate şi acuzaţia adusă) si pe intelesul celui in cauza (ţinându-se seama de nivelul intelectual al acestuia, într-o limbă pe care o intelege, fără să fie neaparat vorba de limba oficială a statului sau de limba sa maternă).

2. paragraful 4 - dreptul la un control judiciar al privării de libertate. Este vorba despre dreptul de a face plangere la un judecator care sa verifice legalitatea detentiei si, daca este cazul, sa ordone eliberarea detinutului. (Convenţia nu stabileste cine poate lua masura privarii de libertate, această problemă privind dreptul intern – ex. o comisie de medici, procurorul) Aceasta garantie urmareste impiedicarea existenţei unor privări de libertate arbitrare şi abuzive.În jurisprudenta CEDO s-a afirmat că, dacă insăşi luarea masurii privarii de libertate s-a facut de un judecator, nu mai există dreptul de a face plangere, pentru că garanţia prevăzută de art. 4 este respectată de la început.

3. paragraful 5 - dreptul la dezdaunari in cazul unei privari nelegale de libertate.

Garantiile speciale, aplicabile numai în cazul privării de libertate ca măsură de prevenţie (para. 1, litera c)Au rol de garanţii suplimentare, nu de substituire, sunt în număr de două şi sunt reglementate de paragraful 3.

1. dreptul persoanei private de libertate de a fi adusa de indata in fata unui judecator sau altui magistrat abilitat prin lege cu exercitarea functiilor judiciare, care sa verifice legalitatea pretentiei si sa-l elibereze in caz de nelegalitate.Aceasta garantie este mai favorabila decât cea din paragraful 4, care vorbeşte despre dreptul unei persoane detinute de a face plângere, această persoană putând exercita sau nu dreptul. În cazul paragrafului 3, obligaţia şi dreptul de a aduce persoana in fata instantei revin autorităţilor care au dispus privarea de libertate.

Noţiunea de „de îndată”. Conform jurisprudenţei CEDO, termenul de 4 zile si 6 ore nu a fost considerat „de indata”, chiar si pentru infractiuni grave de terorism sau crima organizata.„Judecator sau magistrat imputernicit prin lege”. Judecătorul este un magistrat de scaun apartinand puterii judiciare care se bucura de impartialitate, independenta, inamovibilitate si a carui hotarare trebuie garantata prin executare silita. Acel „alt magistrat imputernicit prin lege” nu este un judecator, dar nici un reprezentant al Ministerului Public (un procuror) nu satisface aceasta conditie (ex. condamnarea României in cazul Pantea).CEDO are o jurisprudenta constanta în acest sens din 1978. Scopul paragrafului 3 este acelasi ca la paragraful 4, anume o garantie impotriva abuzurilor. CEDO apără drepturi reale si efective (iar nu teoretice sau iluzorii), or pentru ca garantia din paragraful 3 să fie reală si efectivă este necesar ca persoana in fata careia este adus cel privat de libertate sa fie (a) independentă; şi (b) impartială.

18

Exigentele de independenţă şi imparţialitate pentru acest magistrat nu trebuie sa se ridice neaparat la cele pentru judecator; putând fi mai reduse. Este posibilă o subordonare ierarhica între acesti magistrati cu conditia ca subordonarea să se facă tot faţă de un magistrat iar sistemul din care fac parte sa fie independent si impartial, adică cel din vârful sistemului sa fie pe deplin independent si impartial. În România, capul Ministerului Public este Ministrul Justitiei, om politic şi membru al puterii executive. În consecinţă, procurorii nu sunt impartiali.Procurorul este parte in procesul penal. Procurorul apare în faza de judecată, în care nu este imparţial şi, conform teoriei contaminării, nu poate fi considerat impartial nici in faza de urmarire.

2. persoana privata de libertate are dreptul sa fie judecata intr-un termen rezonabil (judecarea arestării preventive – termenul este diferit de cel din art. 6) sau eliberată pe parcursul proceduriiEliberarea poate fi subordonată condiţiei depunerii unei garanţii (cauţiuni).Starea de libertate este regula pe parcursul procesului penal (perioadă în care operează prezumţia de nevinovăţie). Privarea de libertate ca măsură preventivă este posibilă (art. 5 para. 1 lit. c), dar această măsură nu poate dura exagerat de mult, sau persoana trebuie să fie eliberată pe parcursul procesului.Motivele care justifică detenţia preventivă trebuie:

1 să existe când s-a luat măsura2. treubie să subziste tot timpul cât persoana e deţinută. În caz contrar, eliberarea e obligatorie.

Termenul „rezonabil” de art. 5 este mai scurt decât cel prevăzut de art. 6. LIBERTATEA DE CIRCULATIE ŞI CHESTIUNEA EXPULZARIISediul materiei: art 2,3,4 Protocolul 4Libertatea de circulatie are 2 mari dimensiuni: una internă şi una internaţională (sau externă).

Dimensiunea internă a libertăţii de circulaţie presupune două elemente1. libertatea / dreptul de a circula in mod liber2. libertatea de a-şi stabili în mod liber resedinta pe teritoriul statului

Aceste două elemente ale libertăţii de circulaţie interne sunt condiţionate de legalitatea aflarii pe teritoriul unui stat. Libertatea este recunoscuta atat cetatenilor cat si strainilor, neexistând nici o conditie de cetatenie. Libertatea de circulatie in dimensiunea interna este un drept civil, nu politic.

Dimensiunea internationala a libertăţii de circulaţie are 2 elemente:1. libertatea/ dreptul de a parasi teritoriul unui stat (dintr-o tara spre exterior), inclusiv propriul stat. Acesta este un drept recunoscut oricarei persoane, pe care îl au atât strainii cât şi proprii cetateni. Acest prim element este un drept civil.2. dreptul de a intra intr-o tara (art 3 para 2) este recunoscut exclusiv cetatenilor acelui stat, fiind un drept politic. Pedeapsa exilului este interzisă. Dreptul de a intra într-un stat nu este recunoscut strainilor. Ca drept al omului, nu exista dreptul de a intra intr-o ţară straina, fiecare stat poate stabili in mod liber politica de primire sau nu a strainilor. Un strain se poate plange totuşi pe temeiul art. 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi familiale).

Dreptul la liberă circulaţie e uneori drept civil şi uneori drept politic.

Problema expulzariiÎn această materie există două reguli:

1. pentru cetateni expulzarea este interzisa ca masura individuală sau colectivă (art. 3 Prot. 4)2. este permisa expulzarea ca masura individuala, dar este interzisa expulzarea ca masura colectivă (art 4)

Cetăţenii nu pot fi expulzaţi sub nici o formă. Ei nu pot fi siliţi să plece din ţară şi nu pot fi împiedicaţi să intre în ţară. Exilul e interzis.O masură individuală presupune (a) individualizarea persoanei; şi (b) analizarea şi prezentarea tuturor motivelor expulzării. Expulzarea mai multor persoane se poate face printr-un singur act, dar analiza motivelor se face pentru fiecare persoana în parte.Expulzarea este colecivă dacă este condiţionată de simpla apartenenţă la un anumit grup (ex. rrom).Interzicerea expulzării colective este un drept civil. Interzicerea expulzarii individuale este un drept politic.Există o garanţie procedurală specifică în privinţa expulzării care vizează numai cetăţenii străini-(art. 1 Prot. 7) – „Garanţii procedurale în cazul expulzărilor de străini”. Este vorba despre un drept de procedura intim legat de aceasta libertate fizică.

II. DREPTURILE PRIVIND RESPECTAREA INTIMITATIIAceste 4 drepturi sunt reglementate prin 3 articole:

1. dreptul la respectarea vietii private – art 8 CEDO2. dreptul la respectarea vietii de familie – art 8 CEDO, dreptul la casatorie- art 12 CEDO, egalitatea intre soti (art 5 din Prot 7)3. dreptul la respectarea domiciliului4. dreptul la respectarea corespondentei

19

Toate aceste 4 drepturi au fost interpretate foarte larg. CEDO a extins foarte mult domeniul este aplicare a art 8.

1. DREPTUL LA RESPECTAREA VIETII PRIVATE- art 8Viaţa privată este o noţiune europeană autonomă, cu un sens extrem de larg, care nu poate fi definită cu precizie. Este mereu interpretată extensiv şi poate fi descrisă printr-o enumerare

Protecţia intimităţii persoanei sub aspectul vieţii private personalevieţii private sexualevieţii private socialeprotecţiei mediului

a) Viaţa privată personală (intimitatea privită ut singuli)Elemente:

dreptul de a avea un nume si un prenume si de a le schimba dreptul la protecţia integrităţii fizice si psihice dreptul la imagine dreptul la onoare şi reputaţie dreptul la protecţia datelor cu caracter personal dreptul la protecţia datelor care ţin de starea persoanei (inclusiv situaţia medicală – medicilor nu li se

permite să transmită informaţii cu privire la starea medicală a persoanei altora decât acelei persoane sau rudelor apropiate. Statul are obligaţia de a adopta o legislaţie care să sancţioneze acest comportament. Există o Convenţie cu privire la protecţia datelor cu caracter personal.

b) Viaţa sexuală (inclusă de unii autori în cadrul vieţii private personale)Curtea are o jursiprudenţă evolutivă.

dreptul la relatii sexuale, inclusiv homosexuale. Acest drept există dacă relatiile sexuale sunt cumulativ: intre adulti să fie liber consimţite sa se desfăşoare in privat să nu presupună o contraprestaţie bănească

Condiţiile sunt aplicabile şi pentru relaţii heterosexuale, şi pentru cele homosexuale. Convenţia protejează practici foarte largi, inclusiv sado-masochiste, dacă au loc cu consimţământul soţilor (jurisprudenţă vs. Belgiei)Reprimarea penala a relatiilor homosexuale in conditiile de mai sus incalca art 8. (ex. Curtea Constitutionala a Romaniei a stabilit neconstitutionalitatea variantei tip a art 200 din Codul Penal)

dreptul la identitate sexuala (ex. problema transsexualilor) şi dreptul la schimbarea sexuluiTranssexualismul constă în absenta de identitate intre sexul bilogic (sexul genetic, al aparatului sexual (organe sexuale de un anumit tip) şi somatic (infatisarea de femeie sau barbat) si sexul psihologic (cum se „simte” persoana). Sexul aparatului sexual si cel somatic se pot adapta sexului psihologic. Cel genetic nu poate fi schimbat. Dreptul la identitate sexuala presupune si dreptul de a face toate aceste schimbari, plus toate celelalte modificări ce decurg din acestea.

c) Viaţa privată socială dreptul de a stabili şidezvolta relatii sociale cu semenii

d) Protecţia mediului înconjurător dreptul de a trăi în condiţii optime de mediu înconjurător, fără poluare fonică, chimică

Toate elementele sunt protejate câtă vreme se menţin în sfera privată. Dacă, în mod voluntar, individul face publice aceste aspecte, acestea nu mai fac parte din viaţa sa privată şi nu mai beneficiază de protecţie.Statul are două obligaţii:

1. o olbigaţie negativă (de a nu încălca drepturile)2. o obligaţie pozitivă (de a proteja intimitatea persoanei faţă de toată lumea)

DREPTUL LA RESPECTAREA VIEŢII DE FAMILIESe intrepatrunde de multe ori cu viata privata. Noţiunea de familie este o noţiune noţiune europeană autonomă foarte largă. Familia nu se reduce la casatorie si relatiile cu copiii (familia de drept), ci cuprinde şi familia de facto (existenţa unor relaţii stabile şi de durată care trebuie protejate). Relaţiile de familie se stabilesc:

între soţi – corelare cu art. 12 – prin căsătorie se întemeiază o familie,dar căsătoria nu e singura formă de familie protejată de art. 8

între părinţi şi copii între alte rude decât părinţi şi copii (ex. bunici-nepoţi) concubinajul (familie de facto protejată)

20

Există multe situaţii in care familia nu izvoreste din casatorie (ex. relatiile parintelui cu copilul din afara casatoriei, relatiile copilului cu parintele divortat la care nu este incredintat). Chiar si uniunea stabila de fapt, neoficializata (ex. concubinajul) intra in notiunea de familie.

Art. 8 protejează familia existentă, nu protejează dreptul de a avea o familie. Acest drept e recunoscut doar pe temeiul art. 12, sub forma căsătorieiExistă totuşi o excepţie, o situaţie în care în mod absolut natural şi obiectiv o familie s-ar naşte dacă nu ar fi împiedicată. (ex. ipoteza separării nou-născutului de părinţi imediar după naştere – e firesc să se creadă că, în mod normal, s-ar crea relaţii de familie, deşi familia nu s-a creat încă).Curtea a făcut să prevaleze realitatea bioligică asupra ficţiunii juridice:Exemplu stabilirea filiaţiei – cazul unei femei despărţite de mulţi ani de soţ (dispărut), care avea relaţii de

concubinaj cu un alt bărbat. Se naşte un copil. Tatăl, este, conform prezumţiei de paternitate, soţul mamei, care era dispărut, acesta fiind singurul care putea contesta paternitatea. Curtea a preferat stabilirea paternităţii reale decât protejarea ficţiunii juridice.

Protecţia pe temeiul art. 8 se întinde şi asupra memoriei strămoşilor (ex. dreptul de a asista la înmormântarea părinţilor, de a muta rămăşiţele părinteşti ale rudelor)Prin art. 8 se realizează şi protecţia indirectă a străinilor. „Migranţii de a doua generaţie” sunt persoane fără cetăţenia, dar care au familia în ţara respectivă, unde s-au născut şi căreia îi vorbesc limba. Aceştia au dreptul la protejarea vieţii private şi de familie (art. 8, art. 12, art.5 Prot. 7)

DREPTUL LA CASATORIE – art 12Viata de familie izvoreste din casatorie dar nu exclusiv din casatorie.Casatoria prevazuta de art 8 este cu 2 trasaturi fundamentale:

monogama (caracter de ordine publică în dreptul internaţional privat) heterosexuală (un barbat si o femeie) (uneori nu mai e considerat de ordine publică)

CEDO nu interzice casatoriile homosexuale dar nici nu confera un astfel de drept. Textul Cartei privind drepturile fundamentale ale UE nu mai prevede obligativitatea existenţei unui bărbat şi a unei femei. Totuşi, o astfel de evoluţie nu e posibilă încă la nivelul Consiliului Europei.Conform Curţii, transsexualii au dreptul la casatorie (ex. Goodwin vs. Marea Britanie – transexualul poate, potrivit Curţii, să se căsătorească cu o persoană de sex opus actualului sex.) Conform unei jurisprudenţe evolutive, dreptul la căsătorie nu e condiţionat de posibilitatea de a procrea.

Egalitatea la casatorie presupune două aspecte: sotii sunt (a) egali intre ei (b) egali fata de copii.

Curtea a refuzat să recunoască pe temeiul art. 12 dimensiunea negativă a dreptului la căsătorie, adică dreptul la divorţ

DREPTUL LA DOMICILIUSediul materiei – art 8Acest drept are în vedere

domiciliul/ resedinta personala (statornică sau temporară – camera de hotel, rulotă, cort, zona în care locuiesc persoanele nomade)

sediul profesional al membrilor profesiilor liberale sediul si depozitele comerciale ale societăţilor comerciale

Exista divergente cu privire la noţiunea de domiciliu intre CEDO si CJCE.

Principala ingerinţă adusă dreptului la domiciliu (art. 8) este percheziţia.

Dreptul la corespondenţă se referă la orice formă de corespondenţă (ex. telefon, email, scrisori) Ascultarea convorbirilor telefonice este o ingerinţă care trebuie să aibă un scop legitim, să fie necesară într-o societate democratică şi să existe garanţii împotriva arbitrariului.Dreptul la corespondenţă este apărat în mod special pentru deţinuţi, pentru că reprezintă un mod de menţinere a relaţiilor sociale. Convenţia apără drepturi efective şi reale, iar nu teoretice şi iluzorii, aşa că secretul corespondenţei implică în primul rând dreptul de a avea o corespondenţă, iar statul are obligaţia pozitivă dea a-i furniza deţinutului cele necesare.

Există 3 tipuri de ingerinţă, gradate şi care trebuie justificate temeinic.1) deschiderea corespondenţei2) citirea corespondenţei3) interceptarea corespondenţei – oprirea ei (ex. suspiciuni de evadare, coruperea martorilor)

21

Curtea e foarte severă privind protejarea corespondenţei cu avocatul, care nu poate fi supusă în principiu unor ingerinţe, decât la limita deschiderii corespondenţei. (art.8, art. 6 – dreptul la un proces echitabil şi la apărare)Nu este permisă nici o ingerinţă în corespondenţa cu Curtea EDO, pentru că s-ar încălca dreptul persoanei de a face plângere la Curte (art. 8, art. 34)

CURS LIBERTATILE SPIRITULUISediul materiei: Art 9, 10 CEDO, art. 2 Prot 1

LIBERTATEA DE GANDIRE, CONSTIINTA SI RELIGIESediul materiei: art. 9 CEDOExistă două mari dimensiuni ale dreptului:

forul interior al persoanei (ex. ganduri, idei, teorii, conceptii, sentimente) dimensiunea exteriorizată – vizeaza numai religia

Dimensiunea internă presupune un drept absolut, nesusceptibil de ingerinţe (ex. administrararea de substanţe halucinogene pentru a determina o persoană să spună ce gândeşte sau îndoctrinarea copiilor în şcoală sunt încălcări ale dreptului.) Caracterul absolut al dimensiunii interne a art 9 protejeaza absolut orice ganduri, opinii, indiferent daca ele sunt morale sau imorale, legale sau nelegale.Dimensiunea exteriorizată a acestei libertăţi se referă la practicarea ritului, a cultului etc, în mod individual sau cu alţii. Posibilitatea de ingerinta se întinde numai asupra libertatii de a manifesta religia sau convingerile (art 9 para 2), adică doar asupra dimensiunii exterioare a libertăţii de religie.

Art. 9 consacra intre altele libertatea religiei.Cand se aduce atingere dreptului la religie, Curtea se referă mai ales la art 9, desi se invoca art 9, 10 şi 11.Conform CEDO, libertatea religiei este esentiala intr-o societate democratica si a fost greu cucerita si scump platita de-a lungul secolelor. O societate democratica, pluralista, este bazata pe toleranta, spirit de deschidere si fericirea fiecaruia.Libertatea religiei este valabila pentru orice forma de manifestare a cultelor religioase. Ea presupune si dreptul unei persoane de a-si schimba religia.Această libertate are două dimensiuni – una pozitivă şi una negativă:

dimensiunea pozitivă - dreptul de a avea orice religie dimensiunea negativa - dreptul de a nu avea nici o religie

Din imbinarea dimensiunii pozitive cu cea negativa rezultă dreptul de a schimba religia.Cu privire la titularii libertatii de religie, acest drept este important si pentru atei, agnostici, sceptici sau indiferenti.Statul are obligaţia negativă de neutralitate faţă de cultele religioase pentru ca libertatatea religiei presupune egalitatea cultelor. Daca prin conventie se permite autorizarea din partea statului, obligatia statului de neutralitate interzice ca in procedura de autorizare sa fie asociat un alt cult religios (ex. speta Mitropolia Basarabiei vs. Moldova – statul aprecia „validitatea” unei credinţe religioase).Prozelitismul religios este permis dar sub rezerva de a nu fi agresiv.

Impunerea unui jurământ religios obligatoriu încalcă art. 9 (ex. Buscarini vs. San Marino, Constituţia României – jurământul preşedintelui şi al membrilor guvernului).

LIBERTATEA DE EXPRIMARESediul materiei: art. 10 CEDOAcest drept este considerat esenţial într-o societate democratică, pluralistă.Conform Curţii, libertatea de exprimare exista nu numai pentru ideile sau opiniile general acceptate de societate sau privite cu indiferenta, ci si pentru, si mai ales pentru, „ideile care lovesc, nelinistesc, şochează, nemulţumesc societatea”, pentru ca libertatea de exprimare inseamna în primul rând toleranţă.

Există 2 dimensiuni ale libertatii de exprimare: libertatea de opinie şi libertatea de informatie.Informatia are un caracter obiectiv, care arata ca un anumit lucru exista sau nu exista.Opinia are un caracter subiectiv, o parere personala.Diferenta sub aspect probator între informaţie şi opinie constă în aceea că, atunci cand se exercită libertatea de informare, se poate cere demonstrarea/ proba faptei. Opinia nu este apta de proba. A cere proba unei opinii inseamna violarea art 10. Există totuşi o nuanţă, o situaţie intermediară, anume cazul în care o opinie decurge dintr-oi bază de fap şi pentru care se poate cere proba acelei baze de fapt.

Libertatea de informatie nu este general recunoscuta de art 10: persoana are dreptul sa primeasca/ difuzeze informatia. Nu exista un drept garantat/ consacrat de a obtine/ cere informatia de la o autoritate. (a se vedea legea nr. 507/2003 privind accesul la informatii publice)

22

Libertatea de exprimare din art. 10 este extrem de importanta in dimensiunea sa de libertate a presei (face parte dintr-un intregu). Libertatea presei a fost calificata de CEDO ca un element esential al unei societati democratice. (societate pluralista). CEDO califica expres presa drept „cainele de paza al democratiei”, ea contribuind la dezbaterea democratică prin exprimarea de opinii şi transmiterea de informaţii.In exercitarea libertatii de exprimare ziaristul, chiar dacă trebuie să dea dovadăde responsabilitate, are dreptul la o doza de exagerare, chiar de provocare, specfice stilulul ziaristic. Dreptul ziaristului de a pastra secretul sursei de informatie constă în respectarea confidenţialităţii sursei (care ulterior nu ii va mai furniza informatii dacă obligaţia este încălcată).Libertatea de exprimare (art. 10) garanteaza si continutul si forma exprimarii opiniilor/ informatiilor.

Libertatea presei (care inseamna si opinie si informatie) si, in general, libertatea de exprimare pot intra in conflict cu alte drepturi garantate de Convenţie, cum ar fi, de exemplu, dreptul la viata privată (art. 8), prezumtia de nevinovatie (art 6 alin 2), aşa că se pune problema unui just echilibru între art 10 si celelalte articole.. Acest echilibru se stabileste in concret, de la caz la caz. Echilibrul are o geometrie variabila pentru omul simplu, respectiv pentru omul politic. Punctul de echilibru este diferit pentru cele 2 categorii. La omul politic, sfera notiunii de viata privata este mai restransa iar sfera noţiunii de libertate de exprimare este mult extinsa.Conform Curţii, pentru oamenii politici limitele criticii admisibile sunt mult mai largi. Oamenii politici se supun constient, voluntar unei priviri atente a publicului si a presei. În consecinţă, ei trebuie sa dea dovada de o mare toleranta fata de criticile care li se aduc. Despre un om politic, atunci când este vorba despre dezbateri privind interesul public, se pot face afirmaţii critice protejate şi pe formă şi pe fond (substanţă).Simplul particular are dreptul la protejarea vieţii private. Totuşi, protecţia împotriva violenţei în familie este de interes public.Între categoria omului politic şi cea a simplului particular se află funcţionarul public. Libertatea de exprimare nu e atât de largă precum în cazul oamenilor politici, pentru că statul are interesul legitim să protejeze funcţia publică şi încrederea generală în autorităţi publice. În cadrul noţiunii de funcţionari publici, Curtea introduce unele nuanţe, de exemplu în cazul magistraţilor – pentru care Curtea acceptă o protecţie mai severă, libertatea de expirmare împotriva acestora fiind mai redusă, în scopul protejării independenţei justiţiei. Totuşi, Curtea face o diferenţă între judecători şi procurori, care pot fi criticaţi mai larg. Magistraţii sunt mai bine protejaţi decât membrii unor autorităţi politico-jurisdicţionale (ex. Curtea Constituţională), iar pe măsură ce magistratul e mai sus în ierarhie, limitele criticii devin mai largi.

Libertatea de exprimare politică este foarte bine protejată prin art. 10, atât în cazul oamenilor politici, cât şi în cazul altor persoane. În cazul exprimării politice, marja naţională de apreciere este extrem de redusă. În principiu, ideile politice nu pot fi cenzurate sub aspectul exprimării lor. Curtea acceptă o protecţie sporită a libertăţii de exprimare politică a membrilor unui organ reprezentativ ales (ex. Parlamentul, Consiliile locale).În ceea ce priveşte imunitatea parlamentară şi conflictul dintre libertatea de exprimare a aleşilor, respectiv liberul acces la justiţie al celui calomniat de aceştia, Curtea a apreciat că este o ingerinţă în drepul de acces la justiţie, dar urmăreşte un scop legitim, anume protejarea libertăţii de exprimare a celor aleşi. În consecinţă, imunitatea parlamentară nu intră în conflict cu Convenţia. Totuşi, este posibil ca imunitatea parlamentară să violeze Convenţia atunci când ea este recunoscută pentru afirmaţii care nu ţin de dezbaterea publică sau de alte chestiuni de interes public. Astfel, imunitatea parlamentară nu este absolută, ci vizează doar libertatea de exprimare în ceea ce priveşte celelalte chestiuni de ordine publică.

DREPTUL LA INSTRUIRESediul materiei : art 2 Prot 1

LIBERTATILE DE ACTIUNE SOCIALA SI POLITICAArt 11 CEDO-Libertatea de manifestare şi asociereArt 3 Prot 1- Dreptul la alegeri libere

LIBERTATEA DE MANIFESTARE ŞI ASOCIERESediul materiei: art. 11

Libertatea de reuniune (manifestaţie)Această libertate constă în a manifesta pentru a exprima o opinie, fiind legată de libertatea de exprimare (art. 10)Criteriul de distinctie între „reuniune” („manifestaţie”) şi „asociere”

reuniunea (manifestatia) este temporara, asociatia are o durata mai lunga asociatia are un caracter institutionalizat, presupune o ierarhie şi organe de conducere, spre deosebire

de reuniune (manifestaţie), care este nestructurată.Manifestatia poate avea orice forma (mitinguri, intruniri fie statice, fie in miscare), si se poate desfăşura într-un loc public sau privat (ex. sediul unui partid).Singura conditie pusă de text pentru aplicarea art 11 este ca manifestatia sa fie pasnica (fara nici un fel de arme) Scopul manifestaţiei poate fi politic sau nepolitic.

23

Libertatea de asociere (art. 11)Asocierea presupune o structura de drept privat, fără scop lucrativ, indiferent dacaă are sau nu personalitate juridică. Art. 11 garantează dreptul de a constitui o asociaţie (care poate fi sau nu un nou subiect de drept), nu o persoană juridică.

Asociaţia are următoarele caracteristici este o structura privata nu are un scop/ element lucrativ (sunt excluse societăţile comerciale) nu conţin elemente de putere public (sunt excluse ordinele profesionale)

Se exclud entităţile de drept public (stabilimente publice/ stabilimente de utilitate publică)Se exclud ordinele profesionale ale medicilor, farmacistilor, avocatilor, notarilor, pentru că au un element de putere publica desi nu au element lucrativ. Ordinul profesional garantează competenta profesională şi disciplina membrilor săi. În consecinţă, obligaţia de a fi membrul unui barou pentru a profesa avocatura nu încalcă art. 11 (dimensiunea negativă), pentru că art. 11 nu este aplicabil unui ordin profesional.

Libertatea de asociere presupune o dimensiune pozitivă (dreptul de a constitui o asociaţie şi de a fi membru) şi o dimensiune negativă, anume nimeni nu poate fi obligat sa fie membru intr-o asociatie, orice poate părăsi o asociaţie) Societatea comercială are scop lucrativ, aşa ca art. 11 nu este aplicabil. Dreptul de a înfiinţa o societate comercială e un drept economic, care nu e garantat de Convenţie.

Ca si art 10 (libertatea de exprimare), poate fi privit, dupa cum este folosit in concret, fie ca drept civil fie ca drept politic (are o natură duala). Statul poate restrânge aplicarea art. 11 numai în cazul activităţii politice a străinilor (art. 16), nu şi în cazul activităţilor în scop civil ale acestora.Art 11 prevede posibilitatea sporită de ingerinta pentru o notiune foarte larga de functionari publici, membri activi ai armatei, politiei sau ai administratiei de stat (inclusiv magistratii)

Asociatiile protejate de art 11 pot fi, de exemplu: asociatii si fundatii sindicatele (libertatea sindicala este drept civil, dar este si drept social inclus in Carta Sociala

Europeană; libertatea sindicală are natură duala) partidele politice (beneficiază şi de protecţie prin dreptul la alegeri libere) cultele religioase orice altă entitate de drept privat fără scop lucrativ, în orice domeniu (asociaţii, fundaţii,

federaţii(

În cazul partidelor politice, ingerinţa cea mai gravă este interzicerea partidului politic (dizolvarea lui/ neacordarea autorizaţiei de constituire). Existenţa paritdelor politice este esenţială într-o societate democratică, pluralistă. Totuşi, prin excepţie, este posibilă interzicerea unui partid politic dacă:

proiectul politic propus de acel partid este nedemocratic mijloacele de care înţelege să se folosească partidul sunt ilegale/ violente

Un partid politic poate aduce în dezbaterea politică orice teme, inclusiv cele care contravin legii/ constituţiei, dar nu poate fi dizolvat decât dacă propune un regim nedemocratic.

DREPTUL LA ALEGERI LIBERESediul materiei: Art. 3 Prot. 1Dreptul la alegeri libere are o natură exclusiv politică.

Acest drept are 2 dimensiuni: dreptul de vot dreptul de a candida în alegeri („dreptul de a fi ales” ne e corect formulat)

Rationae materiae, acest drept se refera numai la alegerea Parlamentului, nu si la algerile pentru seful de stat sau organele locale.Conform CEDO, în cazul unui Parlament bicameral, art 11 nu impune sufragiu universal direct pentru ambele Camere, dar Camera aleasa trebuie sa fie in ultima instanta cea care decide.Curtea are o jurisprudenţă evolutivă cu privire la acest drept:

1. Parlamentul statului2. Parlamentul European (ex. 1999 - Matthiews vs. UK - pana la aceasta hotarare, fosta Comisie CEDO nu retinea cauzele care vizau Parlamentul European. O data cu evolutia dreptului comunitar, Parlamentul European a căpătat putere de decizie, aşa că poate fi calificat drept corp legiuitor. În consecinţă, cetatenii statelor membre trebuie sa dispuna de dreptul de vot universal, egal, direct pentru Parlamentul European.)3. Parlamanentele statelor federale (art. 3 Prot. 1 se aplică atât pentru statul federal cât şi pentru statele componente)

24

4. organele legiuitoare paralamentare ale regiunilor politice din statele regionalizate politic (ex. Spania, Italia)5. regiunile de peste mări, dotate cu putere de autodeterminare (Pi vs. Franţa 2003/2004 – Parlamentul din Noua Caledonie).

INTERZICEREA DISCRIMINARIISediul materiei:-art 14 CEDODreptul acesta constă în aplicarea unui tratament egal persoanelor aflate în situaţii similare.Regula o constituie tratamentul egal. In principiu, o diferenta de tratament inseamna discriminare. În consecinţă, de regulă, diferenţa de tratament este in principiu interzisa.Prin excepţie, este posibil ca o diferenta de tratament sa nu constituie discriminare, atunci când diferenta de tratament este justificata in mod obiectiv: (2 condţiii cumulative):

1. autoritatile care recurg la aceasta diferenta de tratament furnizeaza o justificare adecvata a acestei diferente (ex. doar femeile au concediu pentru naştere, dar cel pentru îngrijirea copilului poate fi acordat şi bărbaţilor)2. diferenţa de tratament este proportionala

Daca aceste 2 conditii sunt intrunite în mod cumulativ, nu există discriminare.

Uneori, interdicţia discriminării presupune măsuri afirmative (pentru persoanele care nu sunt în situaţii similare, aplicarea aceluiaşi tratament poate însemna discriminare). Uneori există şi obligaţia pozitivă de a trata în mod diferit persoanele aflate în situaţii diferite, pentru a asigura o egalitate reală de şanse. Această diferenţă de tratament poartă denumirea de „măsuri afirmative sau pozitive” („disriminare pozitivă”). Aceste măsuri trebuie să respecte şi ele criteriile de proporţionalitate şi să fie în principiu temporare (cât durează starea de vulnerabilitate)

Există 2 chestiuni mai importante: (a) notiunea de discriminare şi (b) caracterul dependent al art 14.

a) Notiunea de discriminareEste necesară discutarea a două aspecte: 1. diferenta de tratament; şi 2.criteriile de discriminare

1. In principiu, tratamentul trebuie sa fie la fel.2. Criterii de discriminare: (ex.-sex, varsta, religie, origine, rasa sau orice alt criteriu)

b) Caracterul dependent al art. 14, până la Protocolul 12Art 14 prevede un drept care nu are o existenţă de sine-stătătoare. Conventia interzice discriminarea dar nu la modul absolut (adica in general) ci doar relativ, cu privire la drepturile prevazute de aceasta („in exercitarea drepturilor …prevazute de Convenţie”). Dacă e vorba de un drept prevăzut în dreptul intern dar nu în Convenţie, art. 14 nu este aplicabil.Totusi, art 14 este autonom, deşi nu este independent (este posbilă violarea art. 14 fara sa existe violarea dreptului la care se refera. (Ex. interzicerea filmelor porno la TV, până la ora 10 pentru protejarea tinerilor este permisă. Interzicerea doar a filmelor cu albi constituie o discriminare - art 10 este respectat dar art. 14 este violat; rechiziţionarea bunurilor în caz de inundaţii e permisă, dar rechiziţionarea doar a bunurilor rromilor e discriminatorie).Protocolul 12: protejează nediscriminarea şi introduce interdictia discriminarii in general, nu numai cu privire la drepturile si libertatile garantate de Convenţie.

DREPTUL DE PROPRIETATE –art 1 Protocolul I

Înscrierea acestui drept în Conveţie a fost controversată. Statele puteau face rezerve la Protocolul 1. Dreptul de proprietate este un drept civil (esential pentru fiinta umana), nu economic.Notiunea de „proprietate” (echivalentă cu notiunea de „bun”) este o notiune europeana autonoma şi are un sens foarte larg. Ea include:

1. dreptul de proprietate (bunuri mobile şi imobile)2. orice alte drepturi reale3. drepturi de creatie intelectuala4. drepturile de creanta5. orice valoare economica, patrimoniala (actiuni/ părţi sociale, clientela profesională, comercială)

CEDO a stabilit ca textul garanteaza dreptul de proprietate, nu dreptul la proprietate. Este vorba deci de protectia proprietatii existente, a bunurilor actuale, si nu de dreptul de a dobandi in viitor o proprietate. Treptat insa, in jurisprudenta CEDO apare o categorie intermediara: speranta legitima (acea vocaţie concretă, recunoscută de norme juridice, de a deveni proprietar). O persoana cu o certitudine suficient de mare poate spera in mod obiectiv ca va obtine recunoasterea unei valori patrimoniale, atunci aceasta speranta legitima este protejata pe temeiul art 1 Prot 1.

Din punct de vedere al structurii art 1 Prot 1 contine 3 reguli:

25

1. Consacrarea dreptul de proprietate (alin 1, fraza 1) „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.”2. Privarea de proprietate (alin 1, fraza 2) „Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.3. Reglementările utilizării bunurilor, plata impozitelor şi a amenzilor (alin 2) „Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”

Regulile 2 si 3 fac referire la limite, la ingerinte. Prima regulă are caracter general. Regulile 2 şi 3 sunt norme speciale in raport cu prima.

Privarea de proprietatePentru ca aceasta sa fie valida trebuie indeplinite 2 categorii de conditii:

a. conditii prevazute expres in text: (asemănătoare condţiilor pentru validitatea oricărei ingerinţe)1. cauza de utilitate publica- marja naţională este foarte largă (scopul legitim)2. prevazuta de lege3. respectarea principiilor generale ale dreptului international.

persoanele de nationalitate/ cetatenie straina care au proprietati in alt stat sunt protejati de această condiţie şi aceştia trebuie sa fie despagubiti Indemnizaţia nu e prevăzută în cazul propriilor cetăţeni

Lipseşte condiţia necesităţii într-o societate democratică (proporţionalitatea între ingerinţă şi scopul urmărit).In epoca redactării Convenţiei, dreptul internaţional era conceput ca aplicandu-se exclusiv in raporturile intre state. Intenţia autorilor a fost sa nu conditioneze deposedarea de plata unei despagubiri, cu singura exceptie: cazul deposedarii strainilor

b. conditii jurisprudentiale1. deposedarea in schimbul platii unei indemnizatii2. despagubirea trebuie sa fie în principiu echitabila (se ţine cont de valoarea bunurilor şi de dezvoltarea economică a ţării)3. despagubirea trebuie sa fie la valoarea de circulatie a bunurilor (interpretare evolutivă – Brumărescu)

Curtea a afirmat că, din economia generală a art. 1 Prot. 1, ca de altfel din economia tuturor textelor rezultă un principiu fundamental, anume asigurarea unui just echilibru între drepturile individuale pe de-o parte si interesele generale ale societatii pe de alta parte. În cazul privării de proprietate, e vorba de plata unei indemnizaţii/ despăgubiri.

Prin privare de proprietate Curtea intelege nu numai lipsirea de toate prerogativele dreptului de proprietate, ci chiar si lipsirea de un singur element esential al dreptului de proprietate.

Reglementarea utilizarii bunurilor / Asigurarea platii impozitelor, amenziiNu este vorba despre o privare de propritetate, ci despre o ingerinţă a statului în cazul utilizării unor bunuri care vizează interesul general (ex. proprietarul unui autovehicul trebuie să-l inmatriculeze; permisul de port-armă)Trebuie respectat principiul proportionalitatii.

DREPTURILE DE PROCEDURA I. Dreptul la un proces echitabilII. Dreptul la o cale efectiva de atac- art 13 CEDO

I. DREPTUL LA UN PROCES ECHITABILSediul materiei: art. 6 CEDO si art 2,3,4 Prot. 7Este invocat în cel puţin jumătate din plângerile de la CEDO.

Sfera ratione materiae: - nu vizeaza toate procesele, ci numai pe cele civile şi penale.Notiunile de „civil” şi „penal” sunt notiuni europene autonome cu o sfera foarte largă.

Procesul civil cuprinde:1. ceea ce dreptul intern califica ca litigiu civil2. orice litigiu de drept privat (lato sensu) -drept comercial, dreptul muncii, dreptul familiei3. litigiile de drept public caracterizate printr-o dimensiune patrimoniala importantă (ex. litigiu de contencios administrativ privind retragerea unei autorizaţii de construire sau privind concedierea unui funcţionar public)

26

Nu intra în această categorie acele litigii de drept public unde dimensiunea de putere publica este predominanta, intim legate de exercitarea suveranităţii naţionale. (ex. contencios electoral, contenciosul partidelor politice, contencios fiscal (deşi, în urma interpretării evolutive, e posibil ca art. 6 să devină în curând aplicabil), contenciosul înaltei functii publice (pentru acele functii intim legate de zona politicului sau de exercitiul suveranitatii nationale membrii Guvernului, magistrati, politisti, militari, diplomati, membri SRI)

Procesul penal –exista 3 criterii alternative1. Calificarea ca proces penal facuta de dreptul national. Tot ceea ce, potrivit dreptului intern, este calificat ca penal intra si in notiunea europeana.2. Natura si gravitatea faptelor ilicite reproşate acuzatului, chiar dacă, potrivit dreptului intern, unele fapte grave nu sunt calificate ca fiind penale.3. Natura si asprimea sanctiunilor pe care le risca acuzatul. O materie este penala in cazul unei sanctiuni privative de libertate sau a unor sancţiuni pecuniare (amenzi) foarte mari.

Pentru calificarea unui litigiu ca fiind penal, se ţine cont de (a) sfera destinatarilor normei; şi de (b) scopul normei. Astfel, dacă tinatarii normelor sunt toate persoanele (aplicabilitate generală) şi dacă sanctiunea are un scop preventiv si punitiv, materia este penală.CEDO a urmarit prin largirea notiunii de penal sa evite frauda la lege (adică la Convenţie), prin dezincriminarea unor infracţiuni, dar pedepsirea acelor fapte ca contravenţii, dar cu aceleaşi pedepse, ceea ce ar fi atras inaplicabilitatea art. 6 din Convenţie. Sfera rationae temporis: La prima vedere, pe toata durata procesului.În realitate, unele garanţii se aplică şi înainte de începerea procesului, şi după încetarea procesului.Inainte de începerea procesului:

1) în procesele penale există anumite garanţii care se aplică nu numai în faza judecăţii, ci şi în faza urmăririi penale2) dreptul la un proces echitabil în materie civilă include dreptul de acces la o instanta. Curtea a statuat în jurispdrudenţa sa că dreptul la un proces echitabil presupune dreptul la un proces3) prezumtia de nevinovatie există pe tot parcursul procesului penal, şi cu atât mai mult înainte de începerea procesului

După terminarea procesului:1) dreptul partii de a obtine o hotarare judecatoreasca 2) dreptul la stabilitatea hotarârii intrate puterea lucrului judecat, dupa epuizarea cailor de atac (interpretarea art. 6 s-a făcut în lumina principiului preeminentei dreptului, inscris in preambulul Convenţiei, care presupune, între altele, siguranţa raporturilor juridice)3) dreptul de a obţine concursul statului la executarea hotărârii, chiar dacă debitorul refuză (garantia executarii silite a hotararii judecatoresti). În principiu, când este vorba despre hotărâri împotriva statului, executarea trebuie să se facă de bună-voie, fără să fie necesară executarea silită.

CONTINUTUL ŞI GARANTIILE DREPTULUITermenii de „civil” şi „penal” (sau „infractiune”) se folosesc cu aceeaşi semnificaţie oriunde în cuprinsul Convenţiei.

Textul reglementeaza 2 tipuri de garantii:1. generale – valabile atat in procese civile cat si in cele penale2. speciale – numai in materie penala. Nu sunt garantii de substituire, ci garantii suplimentare

Garantiile pot fi explicite (expres prevazute de text) sau implicite (afirmate in jurisprudenta Curtii)

I GARANTII EXPLICITEGarantii generale: art. 6, paragraful 1A. Dreptul ca procesul să se desfăşoare în faţa unei instanţe independente,impartiale,stabilite prin lege.

Notiunea de instanta –art 6- formatiune jurisdictionala care are plenitudine de jurisdictie atat in fapt cat si in drept, compusă din judecători care, pe baza unei proceduri contradictorii, solutioneaza litigiul dedus judecatii printr-o hotarare care, dupa ce intra in puterea lucrului judecat este obligatorie (are valoare de adevăr judiciar), se bucura de stabilitate si este garantata prin executare silită.Elementele instantei:

instanta are plenitudine de jurisdictie in fapt si in drept: este deplin competenta sa stabileasca faptele si sa interpreteze si sa aplice dreptul.

instanta transeaza litigiul – adopta o hotarare (nu o opinie sau un aviz) care solutioneaza acel litigiuNotiunea de instanta folosita de art 6 este o notiune euopeana autonoma in sens larg: nu se includ numai instantele judecatoresti ci si instantele administrative, jurisdictiile fiscale, jurisdictiile profesionale si ordinale. Dreptul român este mai favorabil. Art. 6 CEDO vorbeste de o instanta dar art 21 din Constituţia României vorbeste de acces la justitie (la instantele judecatoresti),

27

Instanta independenta: se analizeaza in raport cu puterile statului. Instanţa nu trebuie să fie subordonată unei alte puteri în stat, în special faţă de puterea executivă. Garanţia cea mai mare a independenţei este inamovibilitatea judecătoruluiInstanta impartiala: se analizeaza in raport cu partile procesului. Judecătorul trebuie să se afle la o distanţă egală faţă de părţi, iar judecătorul nu poate fi el însuşi parte.Judecătorul care a judecat fondul şi a fost promovat nu va judeca şi apelul. Judecatorul care a dispus arestarea preventiva nu mai poate fi considerat impartial (se presupune ca s-a pronuntat).Dreptul procesual penal român NU prevede incompatibilitatea intre judecatorul care a dispus arestarea si cel care judecă. Partea are dreptul de a recuza judecatorii, iar aceştia au obligatia de a se abtine daca exista un caz de incompatibilitate. Judecarea cererii trebuie facuta de un complet care nu include judecatorul recuzat sau care se abtine. În faţa Curtii Constitutionale a României, acesti judecatori nu pot fi recuzati.Instanta impartiala şi independenta – ambele caracteristici au două dimensiuni şi pot fi analizate dintr-o perspectiva subiectiva si una obiectiva.Din punct de vedere subiectiv, este vorba despre o chestiune concretă, anume despre pozitia personala a unui anume judecator într-o anumita cauză.Din punct de vedere obiectiv: nu trebuie să existe temeri legitime că judecătorul nu ar fi independent si impartial. Aparentele sunt importante, pentru că independenţa şi imparţialitatea trebuie să fie vizibile.Instanta stabilita prin legeNoţiunea de „lege” este cea aplicabilă şi în materia ingerinţelor.

B. procesul sa se desfasoare in mod echitabil Partile trebuie sa aiba sanse egale sa-si prezinte cauza (principiul egalităţii armelor în proces, inclusiv în procesul penal, între procuror şi acuzat).Acest principiu (al desfăşurării procesului în mod echitabil) ţine de relaţia dintre părţi, pe când imparţialitatea priveşte relaţia părţilor cu judecătorul.

C. procesul sa se desfasoare in mod publicSe referă numai la faza de judecată. Urmărirea penală este lăsată în marja de apreciere naţională.

Etapa dezbaterilor - publicitatea este regula. Exista totuşi exceptii, astfel că unele sau chiar toate şedinţele pot fi declarate secrete (ex. minori, siguranta nationala)Pronuntarea este publică în mod absolut. Nu există excepţii. Nu e obligatorie pronunţarea în şedinţă publică, dar hotărârea trebuie să fie accesibilă publicului în orice mod (publicarea pe internet, tinerea la dispozitia publicului la grefa), pentru ca garanţiile să fie îndeplinite.Deliberările se fac de regulă în secret.Nu este obligatoriu ca in faza de judecata publicitatea sa functioneze in toate gradele de jurisdictie.

D. proces intr-un termen rezonabilNotiunea de termen rezonabil este o notiune relativa.Curtea, in analiza lui, va tine cont de complexitatea cauzei, comportamentul partii, comportamentul autoritatilor, importanta/ miza procesului pentru parte. Curtea pretinde o celeritate deosebita in procese ca: stabilirea filiatiei, in litigiile de munca, de securitate sociala. Termenul rezonabil înseamnă un termen scurt, dar care să nu conducă la o justiţie expeditivă. Durata rezonabilă a procesului este esenţialmente relativă (se stabileşte de la caz la caz)

Garantii SpecialeGaranţiile vizează doar procesele penale. Sunt garanţii suplimentare, nu de substituire.

a. prezumtia de nevinovatie – art 6(2)b. drepturile apararii – art 6(3); art 2,3,4 Prot. 7c. dreptul la dublul grad de jurisdictie în materie penală– art 2 Prot. 7 (nu şi în materie civilă)

Exceptii:1. infractiunile marunte2. ipoteza judecarii cazului in primă instanta de cea mai inalta jurisdictie a tarii3. o condamnare pronuntata in calea de atac declarata impotriva unei hotarari de achitare

d. dreptul la despagubiri in caz de eroare judiciara – art 3 Prot. 7 (cu condiţia ca celui în cauză să nu-i poată fi imputată eroarea judiciară)e. non bis in idem – art 4 Prot. 7. Se aplica exclusiv raporturilor dintre jurisdictiile penale ale aceluiasi stat. Regula nu se aplica in raporturile dintre jurisdictiile penale ale unui stat si cele ale altui stat, nici in raporturile dintre jurisdictiile penale ale unui stat si o jurisdictie penala internationala. Totuşi, nu se poate trage concluzia ca „non bis in idem” nu se aplică, ci doar că nu se aplică cu titlu de normă a DIDO. Principiul e aplicabil ca normă a dreptului internaţional penal (cooperarea judiciară internaţională)

II. GARANTIILE IMPLICITEExemple:

dreptul de acces la o instantaplenitudinea de jurisdictie a instantei principiul egalitatii armelor

28

dreptul partii de a fi prezenta la judecarea cauzei (partea trebuie citata)privilegiul tacerii : dreptul acuzatului de a nu se autoincriminaobligatia de loialitate a organelor judiciare in adunarea probelor si in participarea la procesobligatia de motivare a hotararii judecatorestidreptul partii de a obtine o hotarare judecatoreasca prin care sa se transeze litigiul dreptul la stabilitatea hotararii intrata in puterea de lucru judecatdreptul la executarea silita a hotararii judecatoresti

DREPTUL LA O CALE EFECTIVA DE ATAC – art 13 CEDORecours (fr.) înseamnă „cale de atac”, nu recurs.Calea de atac este mijlocul procedural la dispoziţia părţii (nu neapărat un mijloc judiciar). Calea de atac se indreapta la o autoritate publica, nu neaparat la o instanta. (ex. plângerea administrativ-ierarhică, sesizarea Avocatului Poporului).Art. 13 se corelează cu principiul epuizarii cailor interne de atac. Partea trebuie să dispună de căile de atac pentru a le putea epuiza.Calea de atac trebuie sa aiba caracter efectiv

Disponibilă părţii Susceptibilă să producă un efect util (aptă să remedieze violarea drepturilor omului) Să ofere anumite garanţii minimale de procedură

Art 13 nu este independent (trebuie legat de un drept prevăzut de Conventie) dar este autonom (ca şi în cazul discriminării - art 14). Astfel, este posbilă violarea art 13 şi violarea unui alt articol, dar poate sa nu existe o violare separata a celuilalt articol.Garantiile din art 6 sunt mult mai puternice decat garantiile din art 13, care apar ca un drept subsidiar. Curtea verifică dacă e respectat art. 6, şi doar în cazul unui răspuns negativ verifică respectarea art. 13. Doar dacă art. 6 nu e aplicabil se verifică direct art. 13 (ex. dreptul este prevăzut de Convenţie, dat litigiul nu e nici civil, nici penal, cum ar fi litigiul privind dreptul la alegeri libere)

Modalităţile de interpretare a Convenţiei de către Curtea EDO:evolutivă (ex. Selmouni vs. Franţa)pe baza noţiunilor europene autonomeconvergenţa sistemelor de dreptdrepturile din Convenţie trebuie să fie reale şi efective iar nu teoretice şi iluzorii.

29