Centrul de instruire SCHOOL CONSULTING

Curs formare MENTOR

PROIECTAREA ACTIVITĂȚII DIDACTICE DIN GRĂDINIȚĂ

Cursant Prof. pt. înv. preșc. GODICIU ILEANA- MARIA

Grădinița cu P.P. nr. 3 SebeșJud. Alba

Mentor-formator Prof. LAURENŢIU JUDE

Alba Iulia 2012

1. Demersului didactic, expresie a creativităţii şi inovării în activitatea didactică concretizat prin proiect didactic şi finalizat prin demers didactic la clasă.

Toate activităţile socio-umane, deci şi cele didactice, pentru a fi realizate la nivelele de calitate, performanţă şi eficienţă cerută implică, în mod necesar, o anticipare a lor prin organizare şi proiectare, activitate ce necesită efort creativ şi inovator din partea cadrului didactic. Concretizat printr-o formă scrisă numită proiect didactic, ce constituie un instrument de optimizare în procesul instructiv-educativ, dar şi o modalitate de control, prin feed-back, asupra receptării de către elevi a unei părţi dintr-o unitate de învăţare, parte numită de regulă „lecţie”

Ca activitate, organizarea şi proiectarea reprezintă acţiuni complexe de concepere anticipată, într-o viziune sistematică, a modelelor activităţilor în funcţie de care vor fi îndeplinite competent şi eficient componentele procesului de învăţământ: obiective, conţinuturi, strategii, formele de activitate didactică şi evaluarea.Proiectarea demersului didactic, nefiind standardizată, este o activitate personalizată, creatoare, desfăşurată de cadrul didactic respectiv a mentorului, care constă în anticiparea etapelor şi a acţiunilor concrete de realizare a predării şi care presupune ca anterior să se fi realizat: lectura programei şcolare, realizarea planificării calendaristice şi proiectarea unităţilor de învăţare. La planificarea calendaristică anuală şi semestrială cadrul didactic are ca suport obligatoriu programa şcolară. O unitate de învăţare reprezintă o structură didactică deschisă şi flexibilă, care are următoarele caracteristici: determină formarea la elevi a unui comportament specific, generat prin integrarea unor obiective de referinţă, este unitară din punct de vedere tematic, se desfăşoară în mod sistematic şi continuu pe o perioadă de timp (una sau mai multe ore), se finalizează prin evaluare. Proiectarea unei unităţi conţine suficiente elemente pentru a oferi o imagine asupra fiecărei ore (lecţii). Ca element structural al unităţii de învăţare, lecţia reia, cu ponderi variabile, secvenţele acesteia: familiarizare, structurare, aplicare. Diferenţierea dintre lecţii în interiorul unităţii de învăţare este dată de accentuarea uneia sau a alteia dintre aceste secvenţe.

În proiectarea unităţilor de învăţare şi a lecţiilor creativitatea cadrului didactic este solicitată intens.

Demersul didactic personalizat exprimă dreptul cadrului didactic de a lua decizii asupra modalităţilor pe care le consideră oportune în creşterea calităţii procesului de învăţământ, în funcţie de condiţii şi cerinţe concrete. Proiectarea didactică se prezintă ca rezultat a următoarelor acţiuni: stabilirea unor obiective de referinţă în concordanţă cu conţinuturile, stabilirea unităţilor de învăţare şi organizare pe secvenţe, organizarea parcurgerii unităţilor de învăţare, respectând criteriul cronologic şi stabilirea timpului necesar fiecăreia dintre ele, implementarea strategiilor de învăţare, stabilirea metodelor şi mijloacelor de învăţământ, a formelor de organizare (frontal, individual, pe grupe) şi interacţiune (profesor-elev, elev-profesor, elev-elev), stabilirea modalităţilor de evaluare şi cuantificarea raportului cerinţă-realizare.

Creativitatea cadrului didactic va fi solicitată şi în proiectarea lecţiei ce reprezintă premeditarea derulării concrete a unor momente, în cadrul cărora se desfăşoară activităţi specifice de învaţare. Lecţia este înţeleasă ca o componentă operaţională (cum?) pe termen scurt a unităţii de învaţare. Dacă unitatea de învăţare oferă înţelegerea procesului din perspectivă strategică, lecţia oferă înţelegerea procesului din perspectivă operativă. Proiectul unităţii de învăţare trebuie să ofere o derivare simplă a lecţiilor componente . Ca urmare, trecerea de la unitatea de învăţare – o entitate supraordonată- la o lecţie componentă trebuie să permită o “repicare” în acelaşi timp funcţională (De ce?), structurală(Cu ce?) şi operaţională (Cum?) a unităţii de învăţare, la o scară temporală mai mică şi într-un mod subordonat. Acest

mod de tratare orientată către scopuri precise caracterizează atât unitatea de învăţare cât şi lecţia.

Standarde de calitate a proiectului de lecţie: să fie bine finalizat, să ofere perspectivă de ansamblu, să fie cât mai aproape de realizarea, posibil integrală, să fie realist, să dea dovadă de simplicitate şi operaţionalitate, să fie suficient de flexibil, să convertească acţiunile cadrului didactic în metode şi procedee adecvate, să prevadă condiţii de aplicare şi realizare. Proiectul de lecţie este un ghid pentru cadrul didactic, care îl îndrumă unde să meargă şi cum să ajungă acolo. Proiectul de lecţie exprimă o intenţie a cărei aplicabilitate este validată de clasa de elevi, ca urmare acesta trebuie să fie suficient de flexibil încât să se poată plia la condiţiile concrete ce apar odată cu intrarea cadrului didactic la oră, probleme ce apar în context, elemente surpriză etc. inevitabile în lumea reală. Un cadru didactic creativ va avea abilitatea de a face faţă atunci când lucrurile nu merg tocmai bine. Este bine, atunci când planificăm o lecţie, să ne construim câteva sarcini alternative suplimentare şi câteva exerciţii. De asemenea, cadrul didactic trebuie să fie conştient de ceea ce se întâmplă în clasă. Elevii pot interveni cu subiecte interesante şi ar putea furniza oportunităţi neaşteptate de a derula o lecţie. Este evident că nu trebuie să lăsăm planul să domine lecţia, trebuie să fim flexibili, astfel încât, atunci când sunt necesare anumite modificări pe parcursul orei, să le putem face.

2. Proiectarea demersului didactic:- este acea activitate desfăşurată de către cadrul didactic prin care se anticipează toate

etapele şi acţiunile concrete de realizare a obiectivelor (strategiile didactice), mijloacele necesare, metodele şi procedeele eficiente de realizare a predării-învăţării. Proiectarea didactică reprezintă o muncă minuţioasă, de „creaţie și inginerie cognitivă”, unde partea teoretică a învăţării se transformă în modele de instruire practică, concretă, adecvată pentru munca cu copiii de vârsta preşcolară.Proiectarea presupune:conceperea, schiţarea, alegerea unei modalităţi de rezolvare „a acţiunii” raportată la obiective şi conţinut, prevederea, soluţionarea optimă a demersului didactic. Sau a proiecta înseamnă a elabora un proiect ori un plan de acţiune, a enunţa o ipoteză cu privire la organizarea şi desfăşurarea unei activităţi didactice, ceea ce echivalează cu a impune un curs voit evoluţiei demersului didactic, opus unei derulări spontane.

O particularitate pentru învăţământul preşcolar o constituie proiectarea activităţilor de învăţare pe bază de proiecte tematice. Metoda proiectului tematic presupune o abordare transdisciplinară a unei teme bine stabilite în raport cu cerinţele programelor şcolare, cu capacităţile intelectuale implicate, dar şi cu interesele şi abilităţile practice ale elevilor, fiind o formă de evaluare motivantă pentru ei, chiar dacă volumul de muncă este sporit.În realizarea acestor proiecte se parcurg trei etapte:

1. Selectarea şi conturarea subiectului care va fi investigat. În acest sens, se vor avea în vedere câteva criterii:

să fie strâns legat de experienţa cotidiană a copiilor; să fie suficient de familiar cel puţin câtorva copii pentru a fi capabili să formuleze

întrebări relevante; să permită exersarea deprinderilor din toate domeniile de dezvoltare: limbă şi

comunicare, domeniul cognitiv, socioemoţional, al dezvoltării fizice şi al atitudinilor şi capacităţilor în învăţare;

să fie suficient de bogat pentru a fi studiat cel puţin o zi, cel mult cinci săptămâni; să poată fi cercetat şi acasă şi la grădiniţă;Tot în această etapă se poate întocmi o hartă conceptuală, pe baza de brainstorming

împreună cu copiii, hartă care poate fi completată şi pe măsură ce proiectul se desfăşoară. În timpul discuţiilor preliminare, educatorul şi copiii propun întrebări la care vor căuta să

răspundă prin investigaţia pe care o vor face, în acest fel valorificându-se experienţa lor trecută referitoare la subiect.

2. Activitatea de teren, constă într-o cercetare directă pentru a investiga locurile, obiectele sau evenimentele. În această etapă copiii cercetează, desenează în urma observaţiei, construiesc modele, observă atent şi înregistrează datele, explorează, formulează predicţii, discută şi dramatizează noile semnificaţii ale subiectului analizat.

3. Finalizarea şi detalierea evenimentelor. Se poate realiza sub forma unor discuţii, descrieri a ceea ce au descoperit şi a prezentării unor produse, a unor prezentări dramatice, spectacole sau prin realizarea unor excursii.Proiectele tematice prezintă avantaje multiple: copilul dobândeşte cunoştinţe profunde şi solide, identifică mai uşor relaţiile dintre idei şi concepte, face corelaţii între temele abordate în grădiniţă şi cele din afara ei, parcurge teme care-l interesează şi le studiază mai mult timp, se încurajează comunicarea, învaţă să rezolve sarcini prin cooperare, se formează sentimentul de apartenenţă la grup, devine mai responsabil în procesul învăţării.La rândul lor, părinţii sunt implicaţi în activitatea clasei ca voluntari, se simt eficienţi împărtăşind din experienţa lor, înţeleg modul de abordare a învăţării la copii şi-i pot sprijini mai bine. De asemenea, educatorii stimulează interesul pentru abordarea unor noi conţinuturi şi metode, îşi organizeaza mai bine planificarea, utilizează o varietate de activităţi pentru a prezenta tema în profunzime, încurajează copiii să producă idei originale pentru activităţi.

Proiectele tematice pot avea ca puncte de plecare o întâmplare, o jucărie, o carte, o idee, un eveniment din familie sau din cadrul comunităţii. În planificare e important să existe proiecte tematice iniţiate de copii şi de educator, e necesar un echilibru între sursele de provenienţă ale subiectelor abordate.

Aceste exemple de teme trebuie subsumate celor şase teme din noul curriculum revizuit: Cine sunt, suntem?, Când, cum și de ce se întâmplă?, Cum este, a fost și va fi aici pe pământ?, Cine, cum planifică și organizează o activitate?, Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?, Ce și cum vreau să fiu?. Durata realizării acestor proiecte diferă în funcţie de interesul copiilor pentru temă, de anotimp şi evenimentele specifice (sărbătorile religioase, istorice).

Proiectarea unei teme se referă la elemente mai concrete de ordin strategic, cum ar fi :- esenţializarea şi prelucrarea conţinutului respectiv al temei din acel moment,- organizarea activităţii propriu-zise,- procurarea,confecţionarea mijloacelor didactice,- operaţionalizarea obiectivelor stabilite, - prevederea şi utilizarea bugetului de timp alocat,- anticiparea tipurilor de strategie didactică,- prevederea formelor de activitate,- selecţionarea criteriilor, a modalităţilor de evaluare formativ-continuă şi sumativă.În proiectarea activităţii se impune să se elaboreze obiectivele generale şi de referinţă,

să se analizeze condiţiile iniţiale (mă refer la nivelul de pregătire al copiilor, la locul de desfăşurare, la cadrul ambiental ),să se anticipeze cele mai eficiente strategii didactice care să sprijine asimilarea unui procent mărit de cunoştinţe, deprinderi, comportamente în mod calitativ, să se precizeze desfăşurarea secvenţională, şi introducerea factorilor implicaţi în timpul şi la momentul adecvat.

Un aspect important în proiectarea unui demers din grădiniţă este şi cel care se referă la corelarea-în cadrul procesului instructiv-educativ proiectat - a activităţii copilului în diferite arii de joc concepute ca arii de stimulare psihică şi activitatea frontală-obligatorie. Proiectul conceput într-o asemenea perspectivă, sprijină individualizarea şi integrarea copilului, dezvoltarea fiecărui copil după propriile direcţii.

Activitatea instructiv-educativă din grădiniță de copii constă în interacțiunea mai multor componente și se realizează cu participarea mai multor factori și presupune anumite condiții și resurse. Principalele procese și situații componente ale actului didactic care antrenează o acțiune de anticipare într-o succesiune relativ stabilă pot fi structurate astfel: 1. Precizarea scopurilor și obiectivelor operaționale și pedagogice că punct de plecare în conceperea procesului didactic și în funcție de nivelul și etapă activității proiectate. Identificarea scopurilor și obiectivelor permite organizarea rațională a procesului de predare. constituie ghid pentru activitatea de învățare, conturează secvențele procesului didactic, structura și succesiunea acestora, favorizează evaluarea obiectivă a rezultatelor și a calității procesului instructiv-educativ;

2. Cunoașterea resurselor și a condițiilor de desfășurare a procesului instructiv- educativ; 3. Organizarea și pregătirea conținutului procesului instructiv educativ; 4. Proiectarea implică identificarea obiectivelor pedagogice concrete, a tipurilor de comportamente ce urmează a fi realizate prin învățare; 5.Stabilirea activităților de predare -învățare în vederea realizării obiectivelor propuse;

6.Modalități de evaluare a rezultatelor obținute și realizarea feedbackului didactic, etc.

O altă dimensiune a învăţământului preşcolar este dată de promovarea, în noul curriculum, a activităţilor integrate care, spre deosebire de activităţile pe discipline sau de lecţiile din ciclul primar, prezintă câteva particularităţi ale proiectării. Activitatea integrată armonizează și sintetizează informații din diferite domenii, renunțându-se la logica lor particulară, cu scopul creării unui tablou integrativ al realității cu care copilul intră în contact. Prin abordarea integrată a activitătilor în grădinită, facem ca granitele dintre tipurile si categoriile de activităti să dispară și studiem tema aleasă cu ajutorul mijloacelor de investigare a mai multor științe. Activitatea se desfăsoară pe grupuri, nu cu întreaga grupă. Reusita acestor activităti se bazează pe un scenariu unitar foarte bine întocmit de către educatoare, cu obiective clare, cu o repartizare a sarcinilor zilnice în fiecare sector de activitate si asigurarea unei palete variate de opţiuni care duc la atingerea obiectivelor propuse.

Scenariul începe întotdeauna cu o întâlnire în grup, motivul fiind o poveste, o întâmplare sau un personaj şi chiar dacă acele conţinuturi aparţin unor domenii diferite,au totuşi un subiect comun care urmează să fie studiat în urma realizării obiectivelor propuse. Integrarea se va face prin împletirea într-un scenariu bine închegat a conţinuturilor corespunzătoare celor două arii curriculare implicate. Evident, conţinuturile propuse au un subiect comun, care urmează a fi investigat şi elucidat în urma parcurgerii acestora şi a realizării obiectivelor prpuse.

Foarte important este faptul că învăţarea se realizează prin efortul propriu al copiilor. În realizarea corespunzătoare a proiectului trebuie să ţinem seama de cele trei etape ale unei activităti, răspunzând celor trei întrebări:„Ce ştim deja?”,” Ce am dori să știm?”, „Ce am învătat?”.

Educatoarea este aceea care crează atmosfera şi tonusul clasei, personifică acele calităţi pe care doreşte să le regăsească la copii, comunică entuziasmul ei copiilor, face procesul de învăţare activ şi interesant. Întotdeauna trebuie să existe un echilibru între ceea ce oferă educatoarea şi ceea ce doreşte copilul, pentru ca obiectivele propuse să se realizeze cu succes. Diversitatea şi varietatea materialelor încurajează copiii să se manifeste, să observe, să gândească, să-şi exprime ideile, să interpreteze date, să facă predicţii. Activităţile integrate se pot desfăşura fie frontal, fie pe grupuri ajungând până la individual.

Copilul învaţă prin descoperire în interacţiunea sa cu mediul. Această interacţiune şi motivaţia explorării este cultivată de pedagog. Metodele şi mijloacele de explorare şi cunoaştere ale copilului sunt individuale, adesea neaşteptate, originale.

Lucrând în grupuri, copiii îşi asumă responsabilităţi şi roluri în microgrupul din care fac parte, participând la jocuri de rol interesante şi iniţiate la sugestia educatoarei sau create de ei.

De exemplu : centrul ,,Bibliotecă’’ oferă posibilitatea copiilor de a-şi exersa liber opiniile, de a citi imagini pe care le asociază cu aspecte din viaţă, de a audia poveşti, de a crea poveşti după anumite tablouri, de a dezvolta dialoguri între personajele întâlnite în cărţi, de a cunoaşte literele alfabetului asociindu-le cu imagini corespunzătoare, etc.

Centrul ,,Ştiinţă’’ direcţionează copiii spre exersarea atât a conţinuturilor matematice : jocuri de măsurare, de comparare, de reconstituire, de numărare, grupare, dar şi spre conţinuturile cunoaşterii mediului : acvariu, lumea plantelor, animalelor, a insectelor, a omului, etc. De un real folos în completarea conţinuturilor sunt : vizitele de documentare, plimbările, excursiile, întâlnirile cu specialiştii, teatrul, diafilmele, etc. Tematica acestora este aleasă în aşa fel încât prin activităţile integrate să se înlesnească contactul cu lumea înconjurătoare astfel încât copilul să exerseze o învăţare activă. Proiectarea activităților instructiv-educative constituie o necesitate obiectivă determinată de complexitatea dimensiunilor educației în general și de importantă vârstei preșcolare în formarea omului în special. O proiectare științifică riguroasă a întregii activități din grădiniță, corelând cu mijloacele de realizare, cu particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor va duce la finalizarea vizată de noua programă, conturarea elementelor personalității copiilor preșcolari capabili să se integreze într-o noua formă de activitate, cea de tip școlar. Concepută în această perspectivă, proiectarea didactică la nivelul învățământului preșcolar trebuie să vizeze realizarea unei tematici prevăzută în noul Curriculum. Educatoarea stabilește volumul informațiilor transmise, urmând ca eșalonarea acestora după diverse criterii să faciliteze receptarea semnificației acestora sporindu-le gradul de utilitate. În proiectarea, organizarea și desfășurarea activităților din grădiniță este necesar că educatoarea să îmbine cunoștințele teoretice cu cele oferite de practică educațională pentru a conduce pe copil spre construirea autonomiei personalității sale apropiindu-i de specificul activității școlare.

2. Eficienţa unei lecţii bine planificate este baza unei predări eficiente.Un cadru didactic eficient trebuie să dea dovadă de multă creativitate pentru ca să

găsească tot timpul ceva nou la fiecare lecţie, fie cu o idee deosebită de celelalte chiar dacă exerciţiile se repetă pentru a fi consolidate şi învăţate, un cadru didactic creativ trebuie să găsească diferite forme de realizare şi rezolvare a lor.

Expresia pregătirii responsabile a cadrului didactic şi a afirmării competenţei, creativităţii sale didactice pentru a educa şi forma un elev, este reprezentată de proiectarea acţiunilor de realizare a actului educaţional. Pentru un cadru didactic proiectarea va rămâne o “ adevărată piatră de încercare “în realizarea căreia cadrul didactic va da frâu liber creativităţii şi inovării.

O lecţie bine proiectată poate răspunde în mod concret la următoarele întrebări pentru a identifica:Acţiune Întrebarea la care

răspunde acţiuneaExemple de întrebări

Identificarea obiectivelor

De ce voi face?

-De ce este valoroasă pentru elevi această temă?-Cum se leagă ea de experienţa lor personală şi de interesele lor?

-Ce vor fi capabili să facă elevii în timp scurt, prin învăţarea temei?-Ce le va permite ea elevilor să facă sau să înţeleagă în viitor?-Ce ocazii de reflecţie le oferă elevilor această temă?-Cum îi va pregăti ea pe elevi, pentru a afla mai mult şi a înţelege mai bine această disciplină?

Selectarea conţinuturilor

Ce voiface?

-Ce cunoştinţe cuprind conţinuturile selectate?-Care dintre ele au legătură cu obiectivele de referinţă stabilite?-Care dintre ele sunt necesare şi suficiente pentru scopul stabilit?-Ce cunoştinţe vor fi explorate de elevi şi care transmise de mine?-Ce aspecte ale temei invită pe elevi la continuarea investigaţiilor sau la un alt tip de acţiune, dupăpredarea lecţiei?

Analiza resurselor

Cu cevoiface?

-Cum se leagă tema de ceea ce am predat sau voi preda mai departe?-Cum se aşază tema pe deprinderile pe care elevii şi le-au format deja?-Ce trebuie să ştie şi să poată face elevii, pentru a învăţa această lecţie?-Ce alte unităţi de conţinut ar mai fi potrivite să completeze tema?-Cum poate fi examinată tema la nivelul ariei curriculare?

Determinarea activităţilor de învăţare

Cum voiface?

-Cum poate fi folosită tema pentru a dezvolta abilităţile de comunicare, analiză şi investigaţie caresă poată fi folosite pentru alte teme?-Cum poate fi ales sau aranjat conţinutul temei, pentru a stimula o gamă largă de răspunsuri personale?-Care sunt câteva dintre problemele importante interpretabile sau care pot invita elevii la exprimarea punctului de vedere propriu?

Stabilirea instrumentelor de evaluare

Cât s-arealizat?

-Ce dovezi vor exista că elevii au învăţat ceva din conţinutul lecţiei?-Ce procese de gândire, strategii de învăţare şi procese de grup ne aşteptăm să observăm la elevi?De unde ştim că elevii le folosesc?-Ce pot realiza elevii, pentru a demonstra că au atins obiectivele?-Care este specificul grupului de elevi pentru care proiectez evaluarea?-Pentru ce tipuri de evaluare optez, în ce scop şi când?-Cum voi proceda, astfel încât evaluarea să fie valide?-Cum voi folosi datele, pentru a asigura progresul fiecărui elev?

EVENIMENTELE LECŢIEI„Un eveniment înseamnă o schimbare, iar lecţia nu este altceva decât o succesiune deevenimente externe, care, valorificând resursele avute, conduce la declanşarea evenimentelorinterne, adică la învăţare" (loan Şerdean, 1993, p. 20).

1. Captarea atenţieiOrice act de învăţare presupune crearea unei anumite stări de pregătire pentru învăţare, de concentrare a elevului în vederea selectării şi receptării conţinutului învăţării în care este angajat. Captarea şi menţinerea continuă a atenţiei întregii clase stimulează angajarea elevului în activitate, dispoziţia de a învăţa, amplifică motivaţia învăţării, sporeşte randamentul acesteia. „Priceperea de a capta atenţia reprezintă o parte din arta profesorului, implicând cunoaştereaprofundă a elevilor de care se ocupă" (Idem).

2. Enunţarea scopului şi a obiectivelor urmăriteElevii învaţă mai bine, mai eficient, dacă ştiu de la început unde trebuie să ajungă. De aceea, adesea scopul şi obiectivele lecţiei sunt anunţate elevilor, în termeni accesibili, încă de la începutul lecţiei, contribuind astfel la captarea atenţiei, curiozităţii şi la angajarea lor în realizarea sarcinilor de învăţare. Exista situaţii de proiectare şi desfăşurare a unor lecţii pe baza de strategii euristice, de căutare şi descoperire; în aceste cazuri nu este indicată comunicarea, în prealabil, a obiectivelor propuse.

3. Reactualizarea structurilor învăţate anteriorVizează actualizarea legăturilor - ancoră care vor constitui baza pentru învăţarea noilor cunoştinţe, formarea priceperilor şi deprinderilor.Asigurarea continuă a legăturilor - ancoră are ca scop asigurarea unităţii întregului sistem delecţii (capitol). Cu cât sunt mai bine organizate în mintea elevului cunoştinţele însuşiteanterior, cu atât mai uşor vor fi asimilarea şi reţinerea datelor noi ce vor fi raportate şiintegrate în structurile vechi, deja organizate. Semnificaţia acestui eveniment nu trebuieconfundată cu simpla verificare a tuturor cunoştinţelor din lecţia precedentă sau a temelor date pentru acasă.

4. Prezentarea optimă a conţinutuluiInformaţiile, „stimulii", care trebuie prezentaţi sau comunicaţi elevului sunt cei implicaţi în performanţele care reflectă învăţarea. Organizarea în timp şi succesiunea evenimentelor - stimul joacă un rol deosebit în învăţare. Prezentarea de către educatorA acestor „stimuli" se face atât pe cale orală, cât şi prin modelele grafice însoţite de explicaţiiverbale. În învăţarea conceptelor şi a regulilor este necesar folosirea unei varietăţi simple de exemple,procedându-se de cele mai multe ori inductiv, conducând elevul de la analiza faptelorconcrete la elaborarea noţiunilor noi, de la percepţia intuitivă la gândirea abstractă; de lacazuri concrete la idee, de la particular la general etc. Apelarea la anumite tipuri de strategiididactice în prezentarea conţinutului se realizează în funcţie de tipul de învăţare adoptat, despecificul materiei de predat.

5. Dirijarea învăţăriiStilurile de activitate didactică bazate pe dirijare şi control sistematic, pe individualizare şi motivaţie extrinsecă sunt mai eficiente decât alte stiluri (I. Cerghit, 1990). Angajarea efortului intelectual al elevului în actul învăţării depinde de capacitatea învăţătorului de a

dirija învăţarea, de a antrena elevii în rezolvarea sarcinilor de învăţare, solicitându-i la diferite niveluri cognitive, motivaţionale, volitive, conform profilului psihologic individual.

6. Obţinerea performanţeiEtape:

I. Elevul „a văzut" cum să procedeze;II. Cadrul didactic îi cere elevului „să arate", „să demonstreze" că ştie cum

să procedeze; III. Dobândirea performanţei. Elevul este în stare „să arate", „să demonstreze" că ştie cum să procedeze aşa cum „a văzut".

7. Asigurarea conexiunii inverse (feedback-ului)Autoreglarea priveşte atât autoreglarea elevilor, cât şi ceea ce trebuie să îndrepte, dacăe cazul, învăţătorul/profesorul. Se asigură pe întreg parcursul activităţii didactice. Obţinereaperformanţelor propuse pe parcursul învăţării depinde, în mare măsură, de capacitatea elevilorde a se auto - controla, de nivelul la care ei reuşesc să-şi perfecţioneze activitatea de învăţare,în funcţie de informarea imediată asupra rezultatelor obţinute până în acel moment. În cadrulactivităţii şcolare există multe sarcini care asigură un tip de feedback „automat". În alte situaţii, feedback-ul poate proveni din exterior, de la educator, în diverse feluri: un gest de aprobare, un zâmbet, un cuvânt;„caracteristica importantă a comunicării nu este conţinutul, ci funcţia sa: furnizarea către eleva informaţiei referitoare la corectitudinea performanţei" (Idem).

8. Evaluarea performanţeiSe bazează pe măsurarea cât mai riguroasă a rezultatelor, precum şi aprecierea acestora prin acordarea de calificative/note şcolare. Această evaluare se realizează zilnic, în cadrul fiecărei lecţii. Măsurarea şi aprecierea trebuie să vizeze nu atât volumul cunoştinţelor reprodus, cât mai ales nivelul de însuşire de către elevi a unor tehnici de muncă intelectuale, capacitatea de transfer a cunoştinţelor, abilitarea de a opera cu noţiunile şi categoriile învăţate în rezolvarea unor sarcini noi de învăţare.

9. Intensificarea retenţiei şi a transferuluiAchiziţiile dobândite în procesul învăţării sunt valoroase numai dacă sunt operaţionaleşi se păstrează pe termen lung. Calitatea informaţiilor dobândite este asigurată de măsura încare aceste informaţii, cunoştinţe sunt exprimate în idei, concepte, teze fundamentale, norme,principii şi sunt utilizate în dobândirea de noi cunoştinţe, formarea de priceperi şi deprinderi.

Indiferent de ciclul de învăţământ, proiectul didactic trebuie să fie adecvat situaţiilor concrete de învăţare, să fie operaţional pentru a fi posibil de transpus în practică, să prezinte un anumit grad de flexibilitate şi adaptabilitate la condiţiile noi şi să conducă la obţinerea celor mai bune rezultate.Orice planificare muncită oferă o satisfacţie deosebită prin valoarea ei ca document funcţional, faţă de orice fel de planificare xeroxată, fără nicio contribuţie personală, fără o cunoaştere perfectă a programelor, a conţinuturilor, a obiectivelor, a manualelor etc

Bibliografie:

Cerghit I., Etapele proiectării demersului didactic, Editura Polirom, Iaşi, 2002;

Cucoş, C., Pedagogie, Polirom, Iaşi, 2002; Franţ, I., A., - Ghid de practică pedagogică pentru studenţii colegiilor universitare de

institutori, Ed. Solnnes, Timişoara, 2003; School Consulting, Mentor - curs de perfecţionare - Cod COR 235902, Sighişoara,

2012; Stanciu, M.,Didactica postmodernă, Editura Universităţii Suceava, 2003.