proiect economie

30
Istoric The Royal Bank si-a inceput activitatea in anul 1930 fiind una dintre putinele banci care a supravietuit celui de-al doilea razboi mondial, desfasurandu-si activitatea pana in present. Banca are un capital integral privat, a fost infiintata de Baronul Silvius, unul dintre cei mai avuti conducatori ai anilor 1900. Aceasta are ca principala activitate finantarea proiectelor de dezvoltare tehnologica si industriala. Odata cu trecerea anilor, aceasta si-a dezvoltat aria de investitii, finantand ramuri precum: investitii in agricultura, in infrastructura, acordarea de credite, etc. In prezent, banca acopera tot ceea ce inseamna credite de dezvoltare. Sediul central The Royal Bank este situat in Capitala Romaniei, Bucuresti, in zona Piata Victoriei, una dintre cele mai dezvoltate zone din punct de vedere economico-financiar. Denumirea The Royal Bank are o importanta istorica, aceasta fiind prima banca din Romania recunoscuta de casa regala. Elementele definitorii ale acestei banci fiind egalitatea, transparenta, respectul increderea si reciprocitatea. 1933 are loc prima majorare de capital , la 200 miliarde de lei. 1995 Capitalul social s-a majorat la 400 miliarde de lei , sunt deschise 3 noi sucursale si o noua agentie . A fost introdus serviciul de plata a salariilor in cont .

Upload: diana-madalina

Post on 02-Feb-2016

5 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Creearea unei banci

TRANSCRIPT

Page 1: Proiect economie

Istoric

The Royal Bank si-a inceput activitatea in anul 1930 fiind una dintre putinele banci care a

supravietuit celui de-al doilea razboi mondial, desfasurandu-si activitatea pana in present.

Banca are un capital integral privat, a fost infiintata de Baronul Silvius, unul dintre cei mai

avuti conducatori ai anilor 1900. Aceasta are ca principala activitate finantarea proiectelor de

dezvoltare tehnologica si industriala. Odata cu trecerea anilor, aceasta si-a dezvoltat aria de

investitii, finantand ramuri precum: investitii in agricultura, in infrastructura, acordarea de

credite, etc. In prezent, banca acopera tot ceea ce inseamna credite de dezvoltare.

Sediul central The Royal Bank este situat in Capitala Romaniei, Bucuresti, in zona Piata

Victoriei, una dintre cele mai dezvoltate zone din punct de vedere economico-financiar.

Denumirea The Royal Bank are o importanta istorica, aceasta fiind prima banca din Romania

recunoscuta de casa regala. Elementele definitorii ale acestei banci fiind egalitatea,

transparenta, respectul increderea si reciprocitatea.

1933 are loc prima majorare de capital , la 200 miliarde de lei.

1995 Capitalul social s-a majorat la 400 miliarde de lei , sunt deschise 3 noi sucursale

si o noua agentie . A fost introdus serviciul de plata a salariilor in cont . In acest an

Banca Oamenilor Eficienti a fost cotata la Bursa de Valori Bucuresti.

1999 Capitalul social s-a majorat la 500 mld lei , iar extinderea teritoriala a continuat.

din 2003 pana-n 2014 capitalul social s-a majorat de-a lungul timpului ajungandu-se

la 800 mld lei .

In anul 2015 a inceput sa isi dezvolte un plan de dezvoltare regional, deschizand

sucursale in zonele cheie ale tarii.

Page 2: Proiect economie

Elementele definitorii ale organizatiei si valori

Egalitatea: Urmarim eliminarea discriminarii. In acest sens tratam oamenii cu respect si

incercam satisfacerea in mod nepartinitor a nevoilor tuturor Clientilor in momentul in care

suntem intr-o relatie de colaborare sau atunci cand le oferim asistenta de orice fel.

Transparenta: Atunci cand ne referim la mesaje cu privire la informatii despre produsele si

serviciile oferite Clientilor ne asiguram de transmiterea acestora la timp si de imartasirea

corespunzatoare a detaliilor si cunostintelor cu cel mai ridicat nivel de colaritate si

completitudine .

Respect: Respectul rezulta din definirea corespunzatoare a rolurilor si responsabilitatilor

pentru fiecare angajat al companiei si prin acordarea de atentie sporita aoamenilor si nevoilor

acestora referitoare la valori. De asemena respectful se refera la protejarea confidentialitatii

informatiei obtinute si adoptarea de reguli de conduit profesionala in concordanta cu valorile

companiei.

Incredere: Se refera la “a fi de cuvant” si mentinerea unei amosfere relaxate in ccolaborarea

cu Clientii, prin dezvoltarea de relatii stabile si de lunga durata.

Reciprocitatea: Crearea unei atmosphere propice colaborarii, considerearea nevoilor

individuale si oferirea de conditii de securitate sporita Clientilor, precum si intelegerea

nevoilor acestora si traducerea acestor nevoi in produse si servicii.

Misiunea

Misiunea bancii noastre este satisfacerea nevoilor clientilor nostri la un nivel calitativ ridicat

prin promovarea valorilor bancii noastre.

Page 3: Proiect economie

Obiective

Menţinerea poziţiei în grupul băncilor leader ale sistemului bancar din Romania. Banca va

continua să se dezvolte pe pieţele deja existente prin extinderea cantităţii şi îmbunătăţirea

calităţii produselor sale bancare.

Respectarea criteriului principal de fiabilitate, lichiditate, stabilitate a Băncii - în conformitate

cu toate cerinţele de reglementare ale BNR şi ale institutelor financiare internaţionale care

colaborează cu noi

Determinarea în calitate de obiectiv principal al Băncii în domeniul creditării creşterea

calitativă şi profitabilă a portofoliului de credite în baza minimizării şi diversificării riscurilor

creditare.

Stimularea dezvoltării formelor contemporane de creditare bancară din contul implementării

produselor creditare noi şi extinderea celor existente: creditarea express a businessului micro

şi mic cu aplicarea sistemelor de scoring, creditarea ipotecară, factoring, linii de credit

polivalente, creditarea diversă de consum a persoanelor fizice, inclusiv creditele expres.

Continuarea lucrului asupra echilibrării structurii activelor şi pasivelor prin implementarea

metodelor contemporane de dirijare întru dezvoltarea bazei de resurse din contul:

atragerii clienţilor noi deţinători de resurse, precum şi a agenţilor economici - exportatori;

dezvoltării noilor tipuri de depozite pentru persoanele juridice şi fizice în valută naţională şi

străină la condiţii atractive şi pe diferite termene de păstrare;

cordarea noilor tipuri de servicii întru creşterea fluxurilor de mijloace: utilizarea sistemului de

decontări rapide, primirea tuturor tipurilor de plăţi, businessul cu carduri, sistemul "Client-

Bancă" şi acordarea serviciilor decontări internaţionale.

Intensificarea colaborării fructuoase cu Organizaţiile financiare internaţionale în scopul

obţinerii resurselor suplimentare, inclusiv pentru dezvoltarea business-ului mic şi mijlociu.

Page 4: Proiect economie

Extinderea sferei de influenţă a băncii în domeniul operaţiunilor de import-export în Romania

pe calea atragerii şi finanţării diverselor proiecte noi cu utilizarea schemelor moderne de

finanţare comercială prin participarea activă a băncilor străine şi companiilor de asigurare,

din contul creşterii sumei şi numărului de linii de credit acordate băncii pentru confirmarea

operaţiunilor documentare aferente finanţării comerţului.

Extinderea şi optimizarea zonei de influenţă a pieţei "retail", pe calea acordării spectrului

maxim de servicii valutare în orice punct îndepărtat al filialei, analizării sistematice a pieţei

locale şi ridicării calităţii deservirii.

Elaborarea unui program pe scară largă pentru instruirea personalului, în special a verigii

medii, inclusiv şi pentru atragerea specialiştilor din organizaţiile internaţionale, auditul intern

şi extern sau din diverse organizaţii de consulting; schimbarea cardinală a managementului

politicii resurselor umane; crearea sistemului de evaluare a performanţelor personalului şi

integrarea ei în sistemul de retribuire şi motivare a personalului.

Asigurarea, prin exercitarea funcţiei de acumulare a mijloacelor băneşti ale populaţiei şi

întreprinderilor, a plasării lor fără risc în credite, investiţii, alte instrumente profitabile, în

scopul intensificării protecţiei intereselor deponenţilor şi altor creditori.

Asigurarea controlului asupra prevenirii şi combaterii spălării banilor, procedurilor,

politicilor şi regulamentelor din acest domeniu.

Perfecţionarea şi dezvoltarea sistemului de plăţi prin intermediul cardurilor cu cuprinderea

unor pături mai largi ale populaţiei şi agenţilor economici.

Asigurarea utilizării în activitatea sa a tehnologiilor avansate şi oferirea noilor servicii

informaţionale şi electronice clienţilor.

Perfecţionarea continuă a structurii organizatorice a Băncii în scopul conformării ei imaginii

de bancă modernă cu abilitatea de a deservi clienţii la un nivel calitativ şi de a le acorda un

spectru complet de servicii.

Perfecţionarea sistemului controlului intern al băncii în scopul ridicării nivelului de protecţie

a băncii împotriva riscurilor.

Page 5: Proiect economie

Produse si servicii

Pentru clienti avem urmatoarele servicii :

1. Cardurile de credit

2. Cardurile de debit

3. Credite de consum

4. Credite pentru investitii imobiliare

5. Si alte tipuri de credite

6. Asigurari destinate copiilor

7. Asigurari destinate persoanelor fizice

8. Private Banking

9. The Royal Club – Abonament lunar in valoare de 500 lei ce-ti ofera acces nelimitat la

activitati culturale precum: teatru, opera, fitness, spa, cinema si alte activitati recreative

si culturale.

Pentru companii avem urmatoarele servicii :

1. IMM

2. Corporate

3. Agribusiness

4. Career Start (Credit pentru plata cursurilr\ certificatelor\ atestatelor)

5. Smart Investment ( Ofera finantare pentru cei sub 25 de ani fara dobanda in ideea de

a sustine dezvoltarea economia a tinerilor antreprenori )

Public tinta

The Royal Bank se adreseaza persoanelor ce vor sa isi deschida o afacere inovatoare si au

nevoie de sustinere financiara.

Page 6: Proiect economie

Sigla

Culoarea aleasa este violet, aceasta fiind constituita din rosu si albastru in proportii identice,

din luciditate si actiune cugetata, echilibru intre pamant si cer, simturi si spirit, patima si

intelepciune.

Auriul trimite direct spre concepte şi valenţe universale precum : înţelepciunea, lumina,

virtutea, uniunea şi, evident, prosperitatea. Totodata auriul are si rangul de metal-simbol al

eternităţii şi perfecţiunii.

Slogan

We excel where others failed !

Noi excelam unde ceilalti esueaza !

Page 7: Proiect economie

Comunicarea interna si externa

Comunicarea interna

Marketingul intern, specific comunicarii interne, precede marketingul extern – se referă

la activităţile băncii de pregătire şi notificare a propriilor angajaţi în scopul de a presta

consumatorilor, servicii de calitate. În momentul în care clientul vine în contact direct cu

angajatul băncii cu intenţia de a se interesa/cumpăra serviciul respectiv, serviciul trebuie să

fie corespunzător celui aşteptat în baza promisiunilor făcute prin intermediul campaniilor

publicitare realizate produselor financiare ofertate. Succesul este condiţionat de existenţa

unui sistem foarte bine pus la punct de comunicare între angajaţii băncii (cei care lucrează în

« bucătăria internă » şi cei care asigură distribuţia şi vânzarea efectivă a produselor şi

servicilor).

Toţi angajaţii băncii trebuie să fie conştienţi de importanţa menţinerii unei relaţii bune cu

clienţii. Nu este suficientă existenţa unui compartiment de marketing dacă personalul ce intră

în contact direct cu clienţii nu lucrează ca o echipă ce are ca scop mulţumirea consumatorului

de produse şi servicii bancare.

Dezvoltarea unei comunicari interne dinamice si flexibile – fara a exista un feed-back

intern al informatiilor nici o instituite financiara nu poate functiona corespunzator si nu isi

poate asigura climatul necesar adaptarii propriului sistem organizational de norme si valori, la

sistemele de interese ale propriilor angajati, asa cum, numai prin intermediul unei comunicari

interne pertinente poate creste gradul de loialitate al angajatilor fata de institutie.

Comunicarea interna se realizeaza prin:

- team buildinguri

- conferinte de informare

- seminarii

- prezentari de filme

- furnizari de pliante in cadrul angajatilor bancii

- intranet si posta electronica

Page 8: Proiect economie

Comunicarea internă are în principal rolul (funcţia):

1. de a prezenta - rezultate, bilanţuri etc.;

2. de a transmite - informaţii, cunoştinţe, chiar şi meserii etc.;

3. de a explica - o nouă orientare, un nou proiect, o nouă metodă etc.

Comunicarea externa

Marketingul extern al institutiilor financar-bancare dezvolta comunicarea externa prin

relatia sa cu clientii potentiali – se referă la grupul de procese premergatoare crearii şi livrarii

propriu-zise a serviciilor. Are ca punct de plecare nevoile consumatorilor, nevoi cunoscute

prin sondajele efectuate la nivelul pietei si în urma carora, banca proiectează serviciul şi îl

aduce la cunostinta clientilor sai prin ofert. Actiunea in sine se realizeaza prin alcatuirea mix-ului comunicational specific, in cadrul

caruia o componenta centrala o reprezintă produsul oferit, corelat corespunzator cu

promovarea (publicitate şi personal de vanzare), distribuţia şi preţul.

La nivelul bancilor de dimensiuni mari, comunicarea externa este dezvoltata prin

intermediul a o serie de departamente aflate la nivelul centralei bancii respective.

Astfel avem de-a face cu urmatoarea structura organizatorica:

- departament specializat pe dezvoltarea de produse,

- departament specializat pe promovarea produselor bancii,

- departament specializat in gasirea celor mai bune metode si strategii comunicationale

si de marketing financiar-bancar orientate spre o buna distributie a produselor

bancare,

- departament specializat pe stabilirea unui preţ al serviciilor care să fie competitiv pe

piaţă, dar să aducă şi profit băncii.

In cadrul bancilor de talie medie şi mica, nu se justifica aceasta structura ampla.

Intreaga activitate este desfasurata de un numar redus de persoane în cadrul unui departament

de marketing de mici dimensiuni.

Page 9: Proiect economie

Comunicarea externa reprezinta totodata modul prin care organizatia tine legătura cu

mediul extern si se realizeaza prim mai multe mijloace:

Mass-media;

Televiziune;

Reclame;

Radio;

Ziare;

Reviste;

Pliante;

Brosuri;

Conferinte de presa;

Comunicate de presa;

Comunicatul de presa este unul dintre instrumentele fundamentale de comunicare in

orice program de relatii publice. Ele se transmit presei ori de cate ori dorim sa oferim

informatii(lansare de noi produse sau servicii, numiri in functii

importante,sponsorizari).

Site-ul bancii;

Cointeresarea angajaţilor in dezvoltarea comunicarii externe - având în vedere

interacţiunea aproape permanentă dintre angajatul băncii şi client cu ocazia vânzării unui

produs, este foarte importantă înţelegerea de către angajat a importanţei controlului costurilor

şi a maximizării profitului.

Page 10: Proiect economie

Instrumentele financiar bancare

Credite

Ai la dispoziţie o ofertă variată de credite pentru persoane fizice. Creditele se disting

prin flexibilitate şi dobânzi atractive, adresându-se dorinţelor unui număr din ce în ce mai

mare de clienţi. The Royal Bank încearcă să anticipeze nevoile tale şi să le vină în

întâmpinare, cu produse de creditare care să se muleze cât mai bine pe ceea ce îţi doreşti.

Depozite

The Royal Bank te stimulează să faci economii! Numărul mare de tipuri de depozite

demonstrează flexibilitatea de care dăm dovadă atunci când dorim să te ajutăm să

economiseşti. Dobânzile oferite sunt avantajoase. Depozitele The Royal Bank îţi aduc o

mulţime de beneficii.

Carduri

The Royal Bank ocupa locul 5 atât în topul băncilor emitente de carduri cât şi în topul

băncilor acceptoare de cârduri, având peste 1.400.000 carduri emise şi peste 8000 de

terminale pentru acceptarea cardurilor la plata instalate. În prezent avem o cotă de piaţă de

10% pe piaţa cardurilor atât pe partea de emitere cât şi în ceea ce priveşte acceptarea

cardurilor.

Trezorerie

The Royal Bank, prin Direcţia Trezorerie, îţi pune la dispoziţie servicii personalizate

asigurându-ţi accesul facil la piaţa monetară, valutară sau de capital.

Direct Debit

The Royal Bank îţi oferă posibilitatea achitării facturilor direct din contul curent.

Operaţiunea se desfăşoară automat fără a mai fi nevoie de niciun drum la bancă. Fără

întârziere! Fără bătăi de cap!

Fonduri de investiţii

Avantajele investiţiei în fondurile noastre se constituie în servicii de calitate oferite

clientului iar portofoliul diversificat al acestora reduce riscurile prezente în operaţiunile din

piaţa de capital şi maximizează profitul.

Page 11: Proiect economie

Elemente de cultura organizationala

Cultura organizationala reprezinta unul dintre conceptele importante care s-au afirmat relativ

recent si au influentat o maniera semnificativa modul de gandire si actiune si al

cercetatorilor, profesorilor si studentilor , a managerilor si intreprinzatorilor, a specialistilor

din diverse organizatii, din toate zonele lumii. Acest interes a crescut exponential, ca urmare

a presiunilor venite din interiorul si exteriorul organizatiilor, presiuni ce solocitau o

cunoastere mai buna si o amplificare a competitivitatilor organizatiilor si componentelor

acestora pentru a reusi sa supravietuiasca si sa se dezvolte in noile conditii. Dezvoltarea

conceptului de cultura organizationala a fost favorizata si de reconsiderarea majora a rolului

pe care resursa umana il are in evolutia organizatie.

Printre componentele unei culture organizationale se numara :

sentimentul la apartenenta (care ne ajuta in propria identificare, ne ajuta sa ne

intelegem, ne da sentimentul ca apartinem cuiva, apartinem de cineva, ne integram

undeva anume iar identitatea sociala reprezinta un segment al conceptului de sine)

pauza de cafea (departe de a oferi doar cantitatea de cafeină generatoare de impulsuri

suplimentare, având drept obiectiv rezolvarea sarcinilor de serviciu, cafeaua servită

într-o mult râvnită pauză de lucru, furnizează un mecanism eficient de reducere a

stării de stres la locul de muncă)

mobilitatea personalului ( personalul fiind capabil sa se mobilizeze usor in vederea

realizarii obiectivelor propuse)

traditii ( 1 data pe luna intreaga companie se aduna la gratar ,pe banii companiei )

gandire critica ( personalul este capabil sa critice constructiv, imbunatatind serviciile

companiei)

scop ( bunastarea clientilor si totodata a angajatilor companiei).

Page 12: Proiect economie

Responsabilitatea sociala a companiei

Responsabilitatea faţă de societate constituie un element de diferenţiere  foarte  puternic 

pentru  companii, întrucât consumatorii încep  să  fie  mai receptivi la mesajele  companiilor

care  urmăresc  dezvoltarea  durabilă  a societăţii, decât cele  care sunt pasive la acest lucru şi

sunt percepute ca având ca unică direcţie profitul.

 Angajamentul organizatiei de a contribui la dezvoltarea economica a comunitatii prin

implicarea activa a angajatilor, a familiilor acestora, a comunitatii locale, a societatii pe scara

larga;

- Realizarea de activitati comunitare, cu un impact ridicat asupra societatii;

- O practica de afaceri transparenta si responsabila fata de societate;

- Relatia pe care o dezvolta o companie cu clientii, angajatii, membrii comunitatii,

investitorii etc;

- O investitie realizata de companii pentru binele comunitatii/societatii;

- Un contract intre societate si sectorul de afaceri.

- Realizarea de diverse activitati si proiecte in parteneriat cu alte companii, institutii publice,

organizatii neguvernamentale, grupuri civice etc;

Canale de comunicare

The Royal Bank ofera clientilor sai posibilitatea comunicarii prin urmatoarele canele:

Reteaua de agentii

Call-Center

Mobile banking

Online banking

Page 13: Proiect economie

Solutii de informare

Extrasul de cont

Extrasul de cont ofera informatii detaliate privind intrarile si iesirile inregistrate pe

cont in perioada pentru care extrasul de cont a fost generat, inclusiv in timpul zilei. In afara

extrasului de cont electronic, disponibil in aplicatiile de electronic banking (internet banking,

Multicash, CMI), sunt disponibile si optiuni complete de export si transfer catre client a

extrasului de cont prin SWIFT. Afisarea structurata a informatiilor in extrasul de cont permite

citirea rapida si completa a acestuia, precum si interfatarea cu sistemele de contabilitate ale

clientilor.

Raport de activitate

The Royal Bank ofera clientilor sai posibilitatea accesarii in agentie a rapoartelor de

activitate ce afiseaza operatiunile pe conturile curente, inlcusiv pentru ziua curenta.

Raport de monitorizare a instrumentelor de debit

The Royal Bank ofera clientilor sai ce utilizeaza un numar semnificativ de instrumente de

debit (cecuri, bilete la ordin, cambii), platibile in lei, un nou serviciu pentru monitorizarea si

previzionarea fondurilor ce urmeaza a fi incasate, respectiv, platite prin instrumente de debit.

Raportul contine detalii legate de ciclul de decontare al instrumentelor de debit, platibile in

lei, ce afecteaza conturile clientului relativ la momentul pentru care este generat raportul.

Online banking

In ziua de azi este imposibil de imaginat activitatea de management al lichiditatilor intr-o

companie in afara serviciilor bancare electronice.

Page 14: Proiect economie

The Royal Bank ofera clientilor sai un sistem de servicii bancare electronice, bazat

fie pe instalarea unui software (Multicash) sau pe mijloace de acces la internet. Performanta,

stabilitatea si maxima securitate sunt principalele caracteristici ale aplicatiilor bancare

electronice. In afara de instructarea platilor si accesarea extrasului de cont, functia de import

poate optimiza intr-adevar modul in care executati platile. Autorizarea este realizata prin

intermediul semnaturilor electronice, dand clientilor independenta din punct de vedere al

spatiului si timpului. Acest lucru permite si sediilor centrale ale clientilor implicarea in

procesul zilnic de plati si autorizarea distribuita.

Comunicarea in situatii de criza

Comunicarea în situaţii de criză este cea mai provocatoare şi fascinantă practică a

comunicării. Informaţia lipseşte sau este săracă şi nu este timp suficient pentru cercetare şi

culegere de date. Este greu de stabilit în situaţii de criză ce opţiune reprezintă o alegere bună

sau greşită. Un curs stabilit al acţiunii deschide o serie de probleme, iar un alt curs va

deschide un altul. Importantă pentru rezolvarea crizelor este decizia rapidă şi comunicarea

eficientă şi eficace.

Deciziile se iau, de regula, impreuna, dar ca o criza sa se poata rezolva efficient sau sa se mai

petreaca deloc, e nenoie ca managmentul din partea companiei client sa tina cont de sfaturile

agentiei nu numai in privinta comunicarii, ci mai ales in privinta masurilor ce vor fi,ulterior,

communicate. Putine crize se repara numai “din vorbe” – cele reale si profunde se repara in

primul rand prin fapte.

Rolul auditorului in activitatea organizatiei

Auditul reprezinta examinarea realizată de un profesionist competent şi independent de

organizaţie, în vederea exprimării unei opinii motivate asupra regularităţii, sincerităţii şi

imaginii fidele a conturilor anuale ale întreprinderii.

Următoarele obiective ale auditului intern:

Page 15: Proiect economie

a) verificarea conformităţii activităţilor din entitatea economică auditată cu politicile,

programele şi managementul acestuia, în conformitate cu prevederile legale;

b) evaluarea gradului de adecvare şi aplicare a controalelor financiare şi nefinanciare dispuse

şi efectuate de către conducerea unităţii în scopul creşterii eficienţei activităţii entităţii

economice;

c) evaluarea gradului de adecvare a datelor/informaţiilor financiare şi nefinanciare destinate

conducerii pentru cunoaşterea realităţii din entitatea economică;

d) protejarea elementelor patrimoniale bilanţiere şi extrabilanţiere şi identificarea

e) metodelor de prevenire a fraudelor şi pierderilor de orice fel.

Rolul auditului intern este de a oferi o asigurare independentă că gestionarea riscului într-o

organizatie, procesele de guvernanţă si de control intern funcţionează eficient. Auditorii

interni se confruntă cu probleme care sunt fundamental importante pentru supravieţuirea şi

prosperitatea din orice organizaţie. Spre deosebire de auditori externi, auditorii interni se uită

dincolo de riscurile financiare şi declaraţiile si iau în considerare aspecte mai largi, cum ar fi

reputaţia organizaţiei, creşterea, impactul său asupra mediului şi modul în care tratează

angajaţii săi.

Audit extern

Obiectivul auditului rapoartelor financiare ale unei bănci efectuat de către un auditor

extern este de a permite unui auditor independent să-şi exprime opinia cu privire la

întocmirea sau nu a rapoartelor financiare ale băncii, sub toate aspectele semnificative, în

conformitate cu cerinţele stabilite faţă de aceste rapoarte.

Auditorul extern planifică şi efectuează auditul pentru a obţine o asigurare rezonabilă

că sînt detectate denaturările rapoartelor financiare ale băncii, care, individual sau cumulat,

sînt semnificative în raport cu informaţiile financiare prezentate de acele rapoarte. Evaluarea

a ceea ce înseamnă semnificativ este o problemă de judecată profesională pentru auditor şi

este influenţată de deciziile economice pe care utilizatorii rapoartelor financiare ale băncii le

vor lua în baza acestor rapoarte financiare.

Pentru ca sunte o firma care pune accent pe profesionalism,am luat decizia de a colabora cu o

firma de audit care pune accent pe aceleasi valori, mai exact KPMG.

Page 16: Proiect economie

Reprezentarea rapoartelor financiare

o In milioane euro

Active

Numerar si echivalente de numerar 4.123.586

Conturi curente si plasamente la bãnci centrale 70.591.884

Plasamente la bãnci 7.211.205

Active financiare detinute pentru

tranzactionare -

Credite si avansuri acordate bãncilor 305.196

Credite si avansuri acordate clientelei 102.887.780

Titluri de valoare disponibile pentru vânzare 33.996.368

Titluri de valoare deþinute pânã la scadenta 1.120.560

Participatii 6.185.171

Imobilizãri corporale 16.954.793

Imobilizãri necorporale 889.641

Impozit amânat - activ 56.738

Alte active 570.001

Total active 244.892.923

Datorii

Depozite de la bãnci 5.100.508

Depozite de la clienti 175.970.877

Împrumuturi de la bãnci si alte institutii financiare 23.751.612

Alte datorii constituite prin titluri -

Alte datorii si provizioane 2.630.819

Datorii privind impozitul amânat -

Page 17: Proiect economie

Total datorii 207.453.816

Interese minoritare -

Capitaluri proprii

Capital social 21.196.925

Rezerve 7.352.118

Rezultatul reportat 8.890.064

Total capitaluri proprii 37.439.107

Total datorii, interese minoritare si

capitaluri proprii 244.892.923

Contul de profit si pierdere

o In milioane euro

Venituri din dobânzi si asimilate 24.310.336

Cheltuieli cu dobânzile si asimilate

11.081.999

Venituri nete din dobânzi 13.228.337

Venituri din speze si comisioane 6.184.648

Cheltuieli cu speze si comisioane 522.598

Venituri nete din speze si comisioane 5.662.050

Venituri din dividende 28.207

Venit net din tranzactionare

1.187.166

Câstig net din instrumente financiare altele

Page 18: Proiect economie

decât cele detinute pentru tranzactionare 274.364

Alte venituri din exploatare 693.007

Cheltuieli operationale

11.049.523

Cheltuieli nete din provizioane pentru

deprecierea valorii activelor 2.064.081

Ajustare la hiperinflatie, pierdere din pozitia

monetarã netã -

Profit operational

7.959.527

Profit din participatii în filiale 355.809

Profit înainte de impozitare si interesele

minoritare 8.315.336

Cheltuiala cu impozitul pe profit 2.001.102

Profit înainte de interesele minoritare 6.314.234

Interese minoritare -

Profit net al exercitiului financiar 6.314.234

Page 19: Proiect economie
Page 20: Proiect economie

Proiect Realizat De:

Cuibar Diana Madalina