Proiect co�nanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013Axa prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”Domeniul major de intervenţie 5.2 „Promovarea sustenabilității pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce privește dezvoltarea resurselor umane și ocuparea forței de muncă”Titlul proiectului: „MEȘTERUL TURISTIC - Integrarea abilităților mesteșugărești în turismul local - alternativă viabilă de revitalizare a spațiului rural”Contract număr: POSDRU/135/5.2/S/131192Bene�ciar: Asociaţia PartNET – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă

FONDUL SOCIAL EUROPEAN

Investește în

OAMENI

Propunere Strategie de integrare a activității meșteșugărești din județul Vrancea

în activitatea turistică locală / regională

CUPRINS:

Analiza situaţiei meşteşugurilor în judeţul Vrancea

Potenţialul turistic al judeţului Vrancea

Analiza SWOT privind integrarea abilităților meșteșugărești în turismul

local din judeţul VRANCEA

Propuneri

Analiza situaţiei meşteşugurilor

în judeţul Vrancea

Vrancea pastorală este şi în prezent deţinătoarea vechilor meşteşuguri populare tradiţionale:

oieritul, caşul afumat, cioplitul lemnului (mica dogărie, tiparele şi păpuşarele de caş, troiţele,

obiectele gospodăreşti), olăritul, ţesutul pânzei, stofei, ştergarelor şi confecţionarea (cusutul,

brodatul) portului popular vrâncenesc, făuritorii de instrumente populare (fluier, caval, trişcă,

cimpoi, bucium, ocarină,etc) din Nereju, Nistoreşti, Spulber şi a autenticelor măşti tradiţionale din

Nereju, Năruja, Vintileasca, practicate, în special, în zona montană, prelucrarea artistică a răchitei,

papurei la Suraia şi, nu în cele din urmă, meşteşugul vinului, cu excelentele sale soiuri autohtone,

reunite într-o salbă de podgorii şi crame de prelucrare, stocare şi degustare, renumite, cum sunt:

Coteşti, Jariştea, Odobeşti şi Panciu, cu vinul său spumant, reunite într-un străvechi “Drum al

Podgoriilor”, meşteşuguri practicate în zonele de deal şi de şes ale Vrancei.

Vrancea este un spaţiu etnografic distinct, caracterizat prin prezenţa unor elemente valoroase

de ordin etnografic şi folcloric. Prelucrarea lemnului este una dintre îndeletnicirile de bază ale

creatorilor populari din judeţul Vrancea. Din punct de vedere artistic, cele mai valoroase obiecte de

artă populară, confecţionate din lemn, sunt tiparele şi păpuşarele pentru caş, cu crestături

ornamentale unice, care nu se mai realizează în alte zone ale ţării.

În unele sate, meşteşugurile ţesutului, broderiei, cojocăritului şi marochinăriei formau,

odată, o mică industrie. Se mai păstrează şi acum, în unele case bătrâneşti, scoarţe de lână, pe pereţi

sau ştergare, ce decorează icoanele. Tradiţia ţesutului, veche de mii de ani pe aceste meleaguri, mai

are doar câţiva susţinători.

Covoarele, pânza de casă, ştergarele, feţele de masă sau de perne, măiestrit cusute şi

brodate, iile şi cămăşile cusute manual, cojoacele şi căciulile, sumanele şi chimirele sunt, astăzi,

întâlnite preponderent în târgurile specializate, în lăzile de zestre ale caselor de la ţară şi, pe alocuri,

decorau „casa mare“.

Ţesutul şi cusutul pentru familie, făceau parte dintre îndeletnicirile de bază ale femeii

române. De la piese de port cotidian, la cele de sărbătoare şi până la textilele care "îmbrăcau"

locuinţa, era totul lucrat de mâini harnice şi măiestre. Până în zilele noastre, s-a păstrat tradiţia ca

fetele să deprindă, în familie, arta ţesutului. Cele mai multe începeau la 6-7 ani să coasă prima

"floare pe pânză" sau să-şi ajute mama la "făcutul" războiului. Şi astfel, fiecare fată deprindea arta

ţesutului şi cusutului, străduindu-se să realizeze piese cât mai frumoase, cu care urma să se

mândrească în sat.

Păretarul și cergile erau piesele cele mai folosite în interiorul încăperilor. Cerga de Vrancea

avea mițele mult mai lungi si erau spălate la dârste, cum este cea întâlnită în zona Negrilești.

Ornamentele folosite erau: rombul, grebla, dispuse în rânduri suprapuse (numite cheptani),

creanga, ce poate fi considerată o interpretare locală a pomului vieții, ramurile se terminau într-o

floare stilizată (una din variantele crengii, numită blendac, seamană cu aripile desfășurate ale unei

păsări). Alte motive, folosite la păretare sunt: ghiocul, gura păpuşii, mocănelul, urma matei,

cârligul ciobanului. În orice gospodărie existau valuri de stofă și zeci de coți de lăicere, ce

înconjurau încăperile.

A fost descoperit, în anul 1972, la Cândeşti, tot în județul Vrancea, un atelier de prelucrare a

silexului şi a pietrei, aparţinând culturii Boian, din perioada neolitică.

Exista o școală pentru învățarea meșteșugului de prelucrare a lemnului: prelucrarea tiparelor

pentru cașcaval, în care predominau motivele solare, unelte și obiecte gospodărești.

În cadrul obiceiurilor din zona Vrancei, poate cele mai spectaculoase ca prezentare, masca

era folosită, mai ales, ca element de recuzită și ocupa un rol primordial. Pentru a se apăra de

inexplicabil, de plăsmuirile temerilor sale, omul a luptat, prin mijloace materiale şi spirituale, pe

care le-a socotit mai eficace şi ca rezultat a inventat un instrument magic, menit să-l protejeze:

Masca. Vatra satului era scena, pe care se desfăşurau jocurile populare cu măşti, spectatorii fiind

membrii colectivităţii.

Măștile populare sunt reflectări ale unor reminiscențe ale memoriei colective, ce vin din

timpuri străvechi. Ele se foloseau în cadrul unor ritualuri ale fertilității, ale chemării ploii, vânătorii

sau în dansuri ritualice și reprezentau personaje din mitologia populară și din folclor. Jocurile cu

măști se desfășurau în anumite momente ale anului (Crăciun, Anul Nou, Rusalii) sau cu ocazia unor

evenimente definitorii pentru viața omului (nuntă, moarte). În Vrancea, la priveghiul mortului,

oamenii cu măști pe față dansau în curte, la lumina focului și în ritmul tobei, la ultima petrecere,

oferită celui care a trecut pragul dintre lumi. Doar bărbații erau cei care se mascau și era interzisă

divulgarea numelui celui mascat, obiceiuri derivate probabil din străvechile ritualuri de inițiere.

Măștile erau confecționate din piele și blană de animale, țesături de pânză sau postav gros,

lut ars, lemn cioplit, coaja de tei, de mesteacăn, de brad, bucăți de metal sub formă de plăci sau

cercuri, sfoară groasă colorată, pene de păsări, câlți de cânepă, păr de cal sau de porc, boabe de

fasole și porumb, paie, pănuși de porumb, hârtie și carton colorat, mărgele, nasturi, bucăți de sticlă,

coarne de animale sau resturi de obiecte, precum doage de cofe sau funduri de putini. Unele dintre

aceste materiale se și colorau, anterior lucrării măștii. Cele mai utilizate unelte, pentru

confecționarea măștilor, sunt cuțitul, scoaba, foarfeca, ciocanul, tesla, sfredelul, cleștele. Măștile

sunt rămășițe ale unei lumi stranii, simbolice, care se pierde, din ce în ce mai mult, în lumea

industrializată de astăzi.

Arta încondeierii ouălor de Paști reprezintă un obicei străvechi, în tradiţia românească.

Ouăle roşii, cum li se spune obişnuit ouălor de Paşti, deşi par a reprezenta între altele o artă

“minoră”, au o ascendenţă impresionantă, de prim rang. Prin componenta coloristică, trimit mult

înapoi de era noastră, la epoci şi civilizaţii precreştine, iar prin simpla lor existenţă obiectuală, ele

trimit încă mai departe, la Origini, la actul prim al Creaţiei. Oul este dătător de viaţă, este obârşie a

tot şi a toate. Astfel, “oul roşu”, preluând culoarea focului, a puterii, asociat cu înfăptuirea lumii, a

străbătut veacurile, ajungând să fie astăzi, simbolul esenţial al Sărbătorilor Pascale.

În Vrancea, ouăle, care urmau a fi vopsite şi încondeiate, se alegeau în miercurea din a patra

săptămână de post. Ouăle erau vopsite în nuanțe de verde, roșu, albastru, cu chenare negre pe fond

galben, având motive ornamentale florale si vegetale. Gospodinele alegeau numai ouă de găină,

mari şi cât mai proaspete, cu coaja netedă şi curată, pentru ca vopseaua şi desenul „să prindă” mai

bine. Vopsirea se făcea din joia mare, dar se continua, dacă era nevoie, vineri şi sâmbătă. Ca tehnică

tradiţională era cea care folosea ceara curată de albine, „condeiul” fiind constituit dintr-un beţişor,

la capătul căruia se fixa un tub subţire din tablă, prin care se treceau unul sau trei fire de păr de

porc. Această unealtă, rudimentară în felul ei, este utilizată şi azi de gospodine, pe care o numesc

„chişiţă”, cu variantele „pcişiţă” sau „pchişiţă”. Ouăle de Paşti erau încondeiate, în patru feluri: ouă

monocrome, numite „merişoare”; ouăle monocrome cu ornamente, poartă numele de ouă „chicate”,

„încondeiate” sau „scrise”; cele policrome şi încondeiate, cunoscute sub denumirea de „ouă

muncite”; iar cele cu ornamente de ceară, în relief, poartă denumirea de „ouă chinovărite”. Un fapt

interesant pentru Vrancea este că femeile nu-şi împrumutau modelele, nu datorită unei dorinţe de

neapărată originalitate, ci pentru că, în timp, creatoarele şi-au format un „repertoriu de motive” cu

variante pe care le executau cu îndemânare şi, mai ales, cu rapiditate. Din studierea ornamenticii,

ouălor de Paşti din Vrancea, motivele pot fi împărţite astfel: motive vegetale, motive zoomorfe,

motive din universul gospodăresc, ornamente din universul cosmic sau religios.

Tehnologia prelucrării produselor cerealiere era ilustrată, în trecut, de un grup de instalații

de măcinat, respectiv, cel al morilor de apă de la Raiutu şi Rachitisu, de pe Valea Milcovului,

Spulber de pe Valea Zăbalei și Putna de pe Valea Putnei. Aceste instalații au arătat că se foloseau

două tipuri de moară: una cu roata orizontală sau cu “titirez”, având aducțiunea interioară și

transmisia directă la pietre și unul cu roata verticală, prevăzută cu cupe, având aducțiunea

superioară, al doilea tip fiind mai evoluat și mai eficient decât primul.

Alte tehnici de prelucrare, privesc economia viticolă, din subzona podgoriilor și sunt

ilustrate detaliat, prin unelte și instalații de vinificare, amenajate în crama monument de la Cotești,

datată printr-o înscripție, în anul 1859. Dârsta pentru îngroșatul cergilor, piua pentru îndesatul

stofei de suman și ițari, aduse din comuna Nistorești, precum și joagărul de la Tulnici pentru

fasonarea lemnului, demonstrează, de asemenea, modul de prelucrare al unor materii prime, în etapa

arhaică a tehnicii populare.

Specific zonei Vrancei era și meșteșugul confecționării buciumului, un instrument popular

local muzical. Un astfel de instrument era folosit, pe vremuri, şi de Ştefan cel Mare, care îşi chema

voinicii la luptă cu buciumul. El era folosit și de ciobani, pentru chemări și diverse semnale,

precum și pentru ghidarea oilor și a câinilor. Buciumul tradiţional avea între 1,3 şi peste 3 metri

lungime și se făcea din două bucăţi de lemn de brad, paltin, frasin sau chiar (parțial) din

metal, scobite cu un instrument special şi acoperite, printr-o tehnică specială, cu scoarţă de cireş sau

mesteacăn. Forma lui era de trunchi de con, cu capătul întors în sus şi cu un orificiu simplu pentru

suflat.

Între creaţiile originale, care se mai păstrează în Vrancea arhaică, se remarcă şi buciumul,

instrument muzical popular, cu largă răspândire în zonele de munte, confecţionat doar în localitatea

Spulber. Creatorii populari de la Spulber continuă și în prezent să confecționeze fluiere și buciume

– instrumente populare, care au o largă răspândire în zonele montane ale țării.

Ţesături tradiţionale se confecţionează la Bârseşti, localităţile de munte ale judeţului, făcând

parte din categoria zonelor etnografice, în care populaţia din mediul rural continuă să poarte, la

evenimente speciale, costumul popular tradiţional.

Turistul, aflat în trecere prin Vrancea montană, poate vizita şi se poate chiar implica în

prelucrarea lutului, care ia forme deosebite în mâinile meşterilor olari din Ireşti, comuna Vidra,

comună situată la intrarea în Vrancea arhaică. Totodată, la Nereju, poate fi descoperit un meşteşug

mai rar, confecţionarea măştilor. Măştile se folosesc în cadrul unor obiceiuri şi datini legate, în

special, de solstiţiul de vară, la Anul Nou sau cu ocazia unor evenimente speciale din viaţa

colectivităţii (nuntă, înmormântare, precum şi în ritualuri ale fertilităţii ori înainte de vânătoare) şi

reprezintă personaje din mitologia populară. Portul popular vrâncenesc, oieritul, ţesutul pânzei,

caşul afumat, cioplitul lemnului (mica dogărie, tiparele şi păpuşarele de caş, troiţele, obiectele

gospodăreşti), olăritul, confecţionarea ştergarelor (cusutul, brodatul), confecţionarea de instrumente

populare (fluier, caval, cimpoi, bucium, ocarină, etc), din întreaga arie turistică vizată, dar şi

autenticele măşti tradiţionale, reprezintă şi în prezent vechile meşteşuguri populare tradiţionale din

zona Vrancea. Aici se menţin şi astăzi elemente caracteristice vechilor aşezări vrâncene de răzeşi, în

multe sate putându-se admira locuinţe construite în întregime din bârne, cu structura şi amenajarea

interioară, ce păstrează elementele de bază caracteristice tradiţiei locale.

Spaţiul rural vrâncean este important pentru potenţialul său turistic generos, atât datorită

mediului natural de o înaltă valoare ecologică, cât şi al celui cultural-etnografic. Creatorii populari

continuă şi în prezent, să confecţioneze fluiere şi buciume - instrumente populare, care au o largă

răspândire în zonele montane ale ţării noastre. Casele ţărăneşti din Tulnici păstrează şi acum

amenajarea moştenită din generaţiile trecute, femeile realizând piese textile de interior, ce sunt

printre cele mai izbutite piese de artă populară românească. În Negrileşti, spre exemplu, se menţine

meşteşugul sculptatului în lemn (tipare de caş din lemn cu ornamente), iar în Nereju pot fi întâlniţi

creatorii populari de măşti, cu un deosebit talent, dar şi făuritori de vase pirogravate, vase specifice

odinioară activităţii meşteşugarilor vrânceni. Să nu uităm că produsele agricole şi alimentare, de

origine tradiţională, sunt valorificate, cu mare succes, de localnicii acestor meleaguri.

Potenţialul turismului

în judeţul Vrancea

Situat în partea de sud-est a țării, la curbura Carpaților Orientali, județul Vrancea constituie

o punte de legătură între cele trei provincii istorice – Moldova, Țara Românească și Transilvania.

Ca așezare, se învecinează cu județul Bacău, la nord, la nord-est, cu județul Vaslui, la est, cu județul

Galați, la sud-est, cu județul Brăila, la sud, cu județul Buzău, iar la vest, cu județul Covasna.

Ținutul Vrancei deține un teritoriu foarte variat, atât din punct de vedere al altitudinii, al

formei, cât și ca origine și vârstă geologică. A fost un ținut al transhumanței, fapt de necontestat,

care explică caracterul său păstoresc și tradițiile etnofolclorice.

De menționat este faptul că, în creația folclorică populară vrânceană, există câteva sute de

variante ale baladei „Miorița”, una dintre acestea fiind culeasă pentru întâia oară de Alecu Russo, la

Soveja, în1946, trimisă lui Vasile Alecsandri și publicată în culegerea acestuia „Poezii populare”.

Această zonă poate fi considerată leagănul celui mai expresiv poem al etnogenezei românești.

Relieful. Variațiile originii, formei, alcătuirii interne și vârstei principalelor forme de relief,

determină diferențierea în cadrul teritoriului a mai multor unități și subunități de relief – Munții

Vrancei, dealurile subcarpatice și Câmpia Siretului – eșalonate în ordinea înălțimii și vechimii, de la

vest la est. Astfel, treapta vestică, cea mai înaltă, este alcătuită din culmi și masive muntoase, cu

aspect de măguri, ale căror altitudini oscilează între 960 – 1783 m. Ele formează Munții Vrancei,

care domină printr-o diferență de nivel de 300 – 600 m, un prelung uluc depresionar, situat la est de

linia ce unește localitățile Tulnici, Văcăria, Neculele. Depresiunea, ce se întinde către nord, până la

vest de Soveja, este fragmentată de văi transversale, într-o serie de culmi deluroase, ale căror

altitudini variază între 500 – 850 m. Către est, aceasta este străjuită de culmi și masive deluroase,

înalte de 600 m până la 1000 m. La est de culmile înalte vestice, se află un al doilea uluc

depresionar, cu altitudine mai mică decât primul (350 m – 650 m ).

În partea estică a județului, se găsesc dealuri înalte, înșirate pe un singur aliniament,

fragmentat de văi transversale (ale apelor Șușița, Putna, Milcov), ale căror altitudini variază între

600 m – 996 m.

Partea de vest a județului Vrancea prezintă, prin faptul că este o zonă montană bine

împădurită, un deosebit interes științific și educațional. În scopul protejării caracteristicilor

deosebite ale acestei zone și al conservării pentru generațiile viitoare, au fost înființate, în urma

unor studii de fundamentare, o serie de rezervații naturale, de diferite tipuri. Putem spune, așadar,

că relieful Țării Vrancei este armonios împărțit, de la masive muntoase, cu înălțimi de până la 1.783

m, până la o câmpie întinsă între cursurile râurilor Siret, Trotuș şi Râmnic.

Rețeaua hidrografică. Teritoriul județului Vrancea este străbătut de mai multe cursuri de

apă. Râul Siret (cu o lungime de 116 km, delimitează județele Vrancea și Galați, fiind principalul

curs de apă, în care se varsă râurile interioare ale județului), Râul Trotuș (afluent al râului Siret, are

o lungime de 14 km, suprafața bazinului de 130 km2, pe județul Vrancea), Pârâul Șușița (75 km

lungime), Râul Putna (izvorăște din munții Vrancei şi are 153 km lungime, este cel mai important

din județ), Râul Milcov (cu o lungime de 79 km, care, în partea superioară a bazinului, prezintă o

mineralizare naturală), Pârâul Râmna (cu o lungime de 66 km, în perioadele secetoase nu are debit),

Râul Rm. Sărat (traversează județul Vrancea, pe o lungime de 86 km și județul Buzău, pe o lungime

de 51 km).

Izvoare minerale sărate se găsesc pe văile Poenița, Bou, Rupturi, în jurul Măgurii

Spineștilor, în Valea Cerbului. Izvoare sulfuroase sunt în valea pârâului Furul, Sclifii, la Jitia, la

Sările, la Pucioasele, în valea pârâului Motnăul Puturos, Motnăul Mic, Valea Neagră la Poiana

Păcurii, Andreiașu de Sus, Valea Reghiorul, Valea pârâului Preda și cea a pârâului Râşcanu, la

Vâlcăneasca.

Poziția geografică, cadrul natural și cel cultural istoric favorizează diferitele forme de

turism: de circulație, de sejur, cultural, rural, de vânătoare și pescuit, agromontan sau de weekend.

Turismul de sejur, în zonele montane, de podgorie sau șes, este favorizat de existența a numeroși

factori naturali, care pot determina mai multe forme de petrecere a vacanțelor, de odihnă și recreere,

în stațiuni balneoclimaterice, cu peisaj pitoresc și cu particularități microclimatice deosebite. Soveja

este unul dintre locurile, cu cel mai ozonat aer din țară, iar Vizantea se remarcă prin apele sale

minerale.

Clima. Dispunerea reliefului în trepte, ce coboară către est, deschide larg spațiul, în primul

rând, influențelor est-continentale, dar și influențelor de climat nordic și sudic. Totodată, Carpații de

curbură au funcția unui deversor natural pentru masele de aer vestice.

Influența reliefului este predominantă în traseul izotermelor. Câmpia are o temperatură

medie anuală mai mare de 90 C, dealurile subcarpatice, inclusiv glacisul subcarpatic, între 6

0 si 9

0

Celsius, iar munții între 20 și 6

0 C, în timp ce, pe cele mai înalte culmi ale Munților Vrancea -1

0 și

20 C. Precipitațiile atmosferice prezintă variații importante, de la un loc la altul, atât datorită

altitudinii, cât și a circulației diferite a maselor de aer. Circulația diferită a maselor de aer, de la o

perioadă la alta, determină schimbări nepericuloase ale stării vremii, tocmai datorită faptului că

teritoriul județului este deschis maselor de aer de proveniență și cu proprietăți diferite, formate în

zone situate la mii de kilometri (zona arctică, oceanică, tropicală). Relieful determină însă o

repartiție inegală a precipitațiilor. Astfel, în Câmpia Siretului, treapta de relief cea mai joasă,

cantitatea medie de precipitații este mai mică de 600 mm/an, în regiunea dealurilor subcarpatice

precipitațiile nu depășesc decât local 800 mm/an, iar în regiunea muntoasă până la 1200 mm/an.

Intervalul cel mai ploios este mai – iunie, iar cel mai uscat, decembrie – februarie, uneori cu

prelungiri până în martie.

Analiza SWOT

privind integrarea abilităților meșteșugărești în turismul local

din judeţul Vrancea

Puncte TARI

Existenţa celui mai mare bazin viticol al

ţării – Coteşti, Odobeşti, Panciu, Nicoreşti –

cu bogata sa ofertă, care include un

fermecător cules de vie în vestitele podgorii,

o degustare de vinuri, într-un celebru beci

domnesc, păstrat intact încă de pe timpurile

lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, şi o suită de

ample spectacole, dedicate zeului Bachus,

însoţite de frumoasele şi originalele

obiceiuri ale locului.

Relief variat, de mare diversitate, dispus în

trei trepte, de la est la vest, de la Vârful

Goru (1785 m), din Munţii Vrancei, la

Câmpia şi lunca Siretului inferior, prin

dealurile subcarpatice de curbură Măgura

Odobeştiului (1001 m).

Bune condiţii de practicare şi dezvoltare a

turismului montan în Munţii Vrancei, cu

culmi prelungi, uşor accesibile, şi văi

prăpăstioase, a drumeţiilor montane şi a

sporturilor de iarnă, a turismului de aventură

şi sportiv (alpinism, escaladări, mountain

bike, zboruri cu parapanta ş.a.).

Includerea judeţului şi a tezaurului său de

podgorii, beciuri şi crame vechi, ca obiectiv

principal, în captivanta ofertă naţională

intitualtă „Drumul Vinului”.

Calitatea de gazdă iniţiatoare şi

organizatoare de manifestări cu caracter de

unicat, menite să pună în valoare bogatul

relief spiritual vrâncean, păstrător de

inestimabile comori ale culturii şi artei

populare româneşti între care, de o atracţie

aparte, mai ales, printre turiştii străini, se

bucură spectacolele prezentate sub titulatura

de „Buciumul vrâncean”, de la Odobeşti, de

fluieraşii din Paltin, Năruja şi Andreiaşu, de

cimpoierii din Nistoreşti, de buciumaşii din

Spulber şi de mulţi alţi meşteri interpreţi,

artişti unici în folosirea unor milenare

Puncte SLABE

Managementul defectuos al deşeurilor poate

periclita atractivitatea mediului nepoluat,

favorizat de aerul curat, furnizat de marea

întindere de păduri, şi calitatea excepţională

a surselor de ape minerale.

Neglijarea potenţialului oferit de Carpaţii

Orientali, evidentă prin neamenajarea nici

unei pârtii de schi, deşi domeniu schiabil

există, pârtiile de schi lipsesc cu desăvârşire.

Slaba comunicare-colaborare, între

administraţia locală şi agenţii economici din

turism.

Creşterea suprafeţelor terenurilor degradate,

cu consecinţe nefaste în două sectoare

economice esenţiale – agricultură şi turism.

Calitatea precară a drumurilor judeţene şi

comunale generează timpi ridicaţi de

deplasare, disconfort şi solicită la maxim

răbdarea turiştilor.

Reţele de alimentare cu apă slab dezvoltate,

în ciuda existenţei unor bogate resurse de

apă potabilă.

Lipsa staţiilor de epurare afectează imaginea

judeţului de zonă nepoluată.

Neglijarea asigurării cu forţă de muncă înalt

calificată a „industriei” turistice, prin

neatragerea din rândul şomerilor a tinerilor

şi femeilor, ca şi a persoanelor cu

dizabilităţi, în multitudinea de forme de

calificare şi recalificare, de pregătire şi

perfecţionare continuă de specialişti în

turism, corespunzător nevoilor reclamate de

piaţa turistică (agenţi pentru circuite

tematice, lucrători în turism cunoscători a

două sau mai multe limbi străine,

antreprenori etc.).

instrumente muzicale.

Bogata zestre de rezervaţii şi monumente

ale naturii, capabile să ofere imagini şi

impresii de neuitat, cum sunt cele întâlnite

în preajma Cascadei din Munţii Vrancei şi a

Rezervaţiei geologice, de pe cursul superior

al râului Milcov, unde „Focul viu”, de la

Andreieşu de Jos, lasă impresii de ţinut

minte turiştilor, prin spectacolul flăcărilor

(de jumătate de metru înălţime), produse de

gazele naturale, care ţâşnesc din pământ şi

se aprind spontan.

Aşezare favorabilă, de-a lungul unui circulat

drum transcarpatic.

Mare întindere de pădure, care acoperă

aproape 70% din teritoriul judeţului –

bogată resursă de aer curat, de fond

forestier de bună calitate, de biodiversitate,

deosebit de favorabilă unei vaste reţele de

arii protejate.

Lipsa surselor de poluare industrială,

asigură o calitate a mediului, atractivă

pentru turiştii orăşeni, atât din România, cât

şi din străinătate.

Existenţa unor produse alimentare

tradiţionale foarte căutate, mai ales, în

domeniul lactatelor.

Reţeaua foarte densă, de drumuri naţionale,

care străbat judeţul, inclusiv, de drumuri

forestiere şi drumul naţional transcarpatic,

asigură o bună accesibilitate rutieră în judeţ

şi în locurile cu potenţial turistic ridicat.

Deosebit de valoroase valenţe etnoculturale,

interesante şi originale, specifice Ţării

Vrancei, zonă în care sunt bine conservate şi

prezentate turiştilor meşteşugurile

tradiţionale, între care prelucrarea artistică a

lemnului, la Bârseşti şi Mera, ţesutul

articolelor pentru împodobirea caselor,

olăritul, la Ireşti, confecţionarea portului

popular şi, mai ales, a ineditelor măşti

populare.

Dezvoltată infrastructură turistică de cazare

şi alimentaţie publică, în care sunt antrenate

numeroase cadre cu experienţă şi bună

pregătire profesională.

Lipsa serviciilor de informare şi consiliere

profesională pentru ocupare în turism.

Lipsa unor programe de promovare şi de

dezvoltare susţinută a potenţialului turistic.

Neglijarea ofertei de reţete unice româneşti

şi, în general, de gastronomie românească

tradiţională.

Bună capacitate de a organiza Târguri şi

Festivaluri, ca modalităţi de promovare a

potenţialului turistic judeţean (Festivalul

Vinului de la Focşani).

Lipsa surselor de poluare asigură, în

majoritatea localităţilor ofertante de atracţii

turistice, un mediu înconjurător de calitate,

plăcut şi sănătos.

OPORTUNITĂŢI

Valorificare la maxim a potenţialului etno-

cultural, prin iniţierea de noi evenimente de

atracţie turistică (serbări populare,

demonstraţii de artă a meşteşugarilor

tradiţionali, parade ale portului popular,

spectacole folclorice etc).

Programe de reabilitare a terenurilor

degradate şi reîmpădurirea zonelor defrişate.

Promovarea produselor tradiţionale, sub

protecţia mărcilor locale, recunoscute la

nivel european.

Susţinerea financiară a fermierilor implicaţi

în turismul rural şi agroturism.

Constituirea Grupului de Acţiune Local

„Ţara Vrancei”.

Accesarea Fondurilor Structurale.

Specificul modului de viaţă a vrâncenilor,

reflectat în ocupaţiile şi obiceiurile lor,

importantă resursă de dezvoltare a

turismului rural, ecoturismului şi

agroturismului.

AMENINŢĂRI

Zonă seismică recunoscută, generatoare de

riscuri specifice.

Clima cu precipitaţii neuniforme şi lipsa de

control ferm al gestionării ariilor

împădurite, crează condiţii pentru

producerea de inundaţii şi alunecări de

teren.

Riscul îmbătrânirii demografice, agravat de

migrarea forţei de muncă tinere, afectează

grav piaţa muncii şi reduce din posibilităţile

agenţilor economici din turism de a-şi

dezvolta şi diversifica afacerile.

Lipsa preocupării administraţiilor locale de

conştientizare a populaţiei rurale privind

însemnătatea datinilor şi obiceiurilor

tradiţionale moştenite din străbuni şi a

posibilităţii de valorificare a acestora prin

oferirea de servicii turistice specifice

satelor, creşte riscul pierderii tradiţiilor

etnografice.

Slaba capacitate a managerilor unităţilor de

primire turistică în atragerea de investiţii,

din surse interne şi europene.

Propuneri

Centrele de cultură de la Consiliile Judeţene să devină furnizor de formare profesională în

meserii tradiţionale.

Introducerea în şcolile de la sat a cursurilor de prezentare a meșteşugurilor tradiţionale din

zonă.

Introducerea în nomenclatorul de meserii a unor meşteşuguri tradiţionale.

Realizarea de parteneriate între UAT şi asociaţii de meşteşugari sau meşteşugari pentru

promovare.

Sprijin din partea UAT pentru dezvoltarea antreprenoriatului in domeniul meşteşugaresc.

Realizarea de “Sate turistice” în care să se înveţe și meşteşuguri.

Iniţierea de centre de achiziţii pentru produse populare şi artizanat.

UAT care organizează târguri să aibă spaţii special amenajate, distincte, pentru meşteşugari

şi produse artizanale autentice.

Realizarea de târguri şi expoziţii tematice pentru meşteşugarii din zonă.

Participarea la târguri naționale și internaționale.

Înfiinţarea de parteneriate între asociaţiile de meşteşugari sau meşteşugari şi patronatele din

turism şi agroturism.

Fiecare unitate de cazare să aibă un punct de vânzare cu obiecte de artizanat şi produse

meşteşugăreşti autentice, pliante de promovare a asociaţiilor meşteşugăreşti şi

meşteşugarilor locali.

Realizarea de siteuri de vânzări online a produselor de artizanat şi meşteşugăreşti autentice.

Realizarea de centre de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale în domeniul

meşteşugurilor care să elibereze atestate şi certificate pentru persoanele ce realizează

produse meşteşugăreşti autentice.