pre zen tare limbaj borland c

Download Pre Zen Tare Limbaj Borland c

Post on 24-Jun-2015

632 views

Category:

Documents

0 download

Embed Size (px)

TRANSCRIPT

PREZENTAREA LIMBAJULUI BORLAND C

Capitolul 1: Cum se scrie un program (in C) ? Programele sunt scrise pentru a instrui masinile sa lucreze cu taskuri specifice sau sa rezolve probleme specifice. O procedura (descrisa pas cu pas) asociata unui task se numeste algoritm. Programarea este activitatea de comunicare (codificare) a algoritmilor in calculatoare. Procesul de programare are (in general) patru pasi: 1. Specificarea task-ului; 2. Descoperirea unui algoritm pentru solutia sa; 3. Codificarea algoritmului in C; 4. Testarea codului. Un calculator este o masina electronica digitala compusa din trei componente: 1. procesor (central processing unit sau CPU); 2. memorie; 3. dispozitive de intrare/iesire. Procesorul lucreaza cu instructiuni care sunt inregistrate in memorie. Pe langa aceste instructiuni, in memorie sunt pastrate si date. Dispozitivele de intrare/iesire iau informatii de la agenti externi catre masina si produc informatii pentru acesti agenti. Dispozitivele de intrare sunt (de obicei): 1. tastatura; 2. discheta; 3. banda; 4. CD-ROM. Dispozitivele de iesire sunt (de obicei): 1. ecranul terminalului; 2. imprimanta; 3. discheta; 4. banda; 5. CD-ROM. Sistemul de operare consta intr-o colectie de programe speciale si are doua scopuri principale: 1. coordoneaza resursele (memoria, procesorul, imprimanta) masinii. De exemplu, daca un fisier este creat pe disc sistemul de operare are grija de detaliile localizarii acestuia si memoreaza numele, lungimea si data creearii; 2. produce instrumente necesare utilizatorilor, multe dintre ele sunt folositoare utilizatorilor C. De exemplu, doua dintre acestea sunt un editor de texte si un compilator de C.

Un cod C se numeste cod sursa, iar un fisier ce contine un cod sursa se numeste fisier sursa. Dupa ce a fost creat un fisier sursa, atunci se invoca un compilator de C. De exemplu, pentru sistemele MS-DOS se poate da comanda: bc ex1.c sau tcc ex1.c iar pentru unele sisteme UNIX: cc ex1.c Daca nu sunt erori in ex1.c, atunci aceasta comanda produce fisierul executabil asociat (ex1.exe). Acum acesta poate fi rulat (executat) cu numele sau (ex1 sau ex1.exe). In continuare, vom preciza trei dintre trasaturile procesului de compilare (mentionam ca asupra acestor notiuni, vom reveni cu detalii interesante intr-un capitol viitor): 1. invocarea preprocesorului; 2. invocarea compilatorului; 3. invocarea incarcatorului. Preprocesorul modifica o copie a codului sursa prin includerea altor fisiere si facand alte schimbari. Compilatorul traduce aceasta in cod obiect folosit de incarcator pentru producerea fisierului executabil final. Fisierul care contine codul obiect se numeste fisier obiect. Fisierele obiect, spre deosebire de fisierele sursa, nu se pot intelege asa usor. Cand spunem deci compilare, de fapt invocam preprocesorul, compilatorul si apoi incarcatorul. Dupa ce scriem un program, acesta trebuie compilat si testat. Daca sunt necesare modificari, atunci codul sursa trebuie editat din nou. Asadar, partea proceselor de programare consta din ciclul: 1. editare > 2. compilare > 3. executie 1.1 Un prim program O sa incepem cu un exemplu de program C necesar pentru tiparirea unui sir pe ecran. #include main() { printf("azi am inceput laboratoarele de C\n"); } Folosind un editor de texte, presupunem ca am scris si salvat acest fisier numit "ex1.c". Cand programul este compilat si rulat atunci va apare pe ecran sirul: azi am inceput laboratoarele de C Explicatii: 1. #include

Liniile care incep cu "#" se numesc directive de preprocesare (precompilare). Acestea comunica cu preprocesorul. Aceasta directiva "#include" determina preprocesorul sa includa o copie a fisierului header "stdio.h" in acest punct al codului. Parantezele unghiulare din "" indica ca acest fisier se gaseste in biblioteca C (pentru compilatorul Borland 3.1 pentru MSDOS, acesta se gaseste in subdirectorul BC31/INCLUDE). Am inclus acest fisier deoarece acesta contine informatii despre functia "printf()". 2. main() Fiecare program are o functie numita "main", care se executa intai. Parantezele ce urmeaza dupa "main" indica compilatorului ca aceasta este o functie. 3. { Acolada stanga incepe corpul fiecarei functii. O acolada dreapta corespunzatoare trebuie sa fie la sfarsitul functiei. 4. printf() Sistemul C contine o biblioteca standard de functii care poate fi utilizata in programe. "printf()" este o functie din biblioteca care tipareste pe ecran. Aceasta este o functie descrisa in biblioteca "stdio.h" (care se numeste prototipul functiei "printf()"). 5. "azi am inceput laboratoarele de C\n" Un sir constant in C consta dintr-un numar de caractere incadrate intre ghilimele. Acest sir este un argument al functiei "printf()". Caracterele \n de la sfarsitul sirului (se citesc "backslash n"), reprezinta, de fapt, un singur caracter numit "newline". O forma echivalenta a programului de mai sus: #include main() { printf("azi am inceput "); printf("laboratoarele de C\n"); } Observatii: 1. Primul "printf" contine la sfarsit un spatiu. 1.2 Variabile, expresii si asignari In urmatorul exemplu vom ilustra folosirea variabilelor pentru manipularea valorilor intregi. Variabilele sunt folosite sa memoreze valori. Din moment ce diferite tipuri de variabile sunt folosite sa memoreze diferite tipuri de date, tipul fiecarei variabile trebuie specificat.

Pentru a ilustra aceasta idee vom calcula cate ore si minute contin un anumit numar de zile. Algoritmul ar fi: 1. asigneaza un numar de zile unei variabile; 2. calculeaza numarul de ore si memoreaza-l intr-o variabila; 3. calculeaza numarul de minute si memoreaza-l intr-o variabila; 4. afiseaza numarul de zile, ore si minute pe ecran. Urmatorul program scris in C reprezinta implementarea algoritmului precedent: #include main() { int zile, ore, minute; zile=7; ore=24*zile; minute=60*ore; printf("O saptamana are %d ore, %d minute.\n",ore, minute); } Cand compilam si rulam acest program, pe ecran va apare mesajul: O saptamana are 168 ore, 10080 minute. Explicatii: 1. Linia: int zile, ore, minute: Reprezinta o declaratie de variabile. Variabilele zile, ore, minute sunt declarate de tip "int", unul dintre cele mai importante tipuri din C. O variabila de tip "int" poate lua o valoare intreaga intre -32678 si 32677. Toate variabilele dintrr-un program trebuie declarate inainte de a fi utilizate. Declaratiile, la fel ca si instructiunile, au la sfarsit ";". 2. Linia: zile=7: Reprezinta o instructiune de atribuire (sau asignare). Semnul "=" este operatorul de asignare de baza in C. Valoarea expresiei din partea dreapta a simbolului "=" este atribuita variabilei din partea stanga. 3. Instructiunea: printf("O saptamana are %d ore, %d minute.\n",ore, minute); Este similara celei prezentate in exemplul precedent, dar are trei argumente. Primul argument, intotdeauna un sir de caractere, se numeste sir de control. Aici, intalnim specificarea de conversie (care se mai numeste format) "%d". Formatele "%d" determina tiparirea valorilor expresiilor corespunzatoare (al doilea si al treilea argument) in formatul intregilor zecimali. Asadar, primul format "%d" corespunde cu valoarea variabilei "ore", iar cel de-al doilea format "%d" cu valoarea variabilei "minute".

In C, toate variabilele trebuie declarate inainte de a fi utilizate in expresii si instructiuni. Forma generala a unui program simplu este: Directive de precompilare: main() { declaratii instructiuni } Un nume de variabila, numit si identificator, consta dintr-o secventa de litere, cifre si "underscore", dar fara a incepe cu cifra. Cuvintele cheie, numite si cuvinte rezervate, nu pot fi utilizate ca nume de variabile. Exemple de cuvinte cheie: char, int, float. Operatorii binari: + - * / % Sunt folositi pentru adunare, scadere, inmultire, impartire sau modul. Exemple: 5 % 2 = 1 si 7 % 4 = 3. Evident, in expresia a % b, b nu trebuie sa fie zero, din moment ce nu se poate face impartirea cu zero. 1.3 Un exemplu de utilizare a variabilelor de tip float #include main() { float x, y; x = 1.0; y = 2.0; printf("Suma dintre x si y este %f.\n", x+y); } Pe ecran se va afisa: Suma dintre x si y este 3.000000. Observatii: 1. Linia: float x, y; Semnifica declararea variabilelor x si y de tip "float" (deci de tip real). In realitate sunt numere rationale din intervalul [-10^{308},-10^{-308}] U [10^{-308},10^{308}]. 2. Linia: printf("Suma dintre x si y este %f.\n", x+y);

Are doua argumente si reprezinta o tiparire la ecran. De remarcat, ca spre deosebire de exemplele precedente (unde foloseam formatul %d), aici folosim formatul pentru numere reale, care este "%f". 3. Precizarea tipului variabilelor este esential. De exemplu, daca, sa zicem, ca x=7.0 si y=2.0, sunt declarati ca fiind de tip float, atunci x/y se evalueaza la 3.5. Daca, insa x=7 si y=2, sunt declarati ca fiind de tip int, atunci x/y se evalueaza la 3 (ramane doar partea intreaga). 1.4 Initializarea variabilelor Initializarea variabilelor se poate face si cand se declara acestea. De exemplu, putem scrie: char c='A'; int i=1; Putem astfel modifica programul precedent, inlocuind liniile int zile, ore, minute; zile=7; cu int zile=7, ore, minute; Observatii: 1. De obicei, pentru initializarea unei variabile se folosesc constante sau expresii constante. Se pot insa folosi si variabile care au deja valoarea precizata. De exemplu, urmatoarea secventa de program este corecta: int zile=7, ore=zile * 24, minute=ore * 60; 1.5 Folosirea directivei #define Reamintim ca in procesul de compilare a programelor C, intai este invocat preprocesorul. De exemplu, pot fi incluse fisiere, sau anumite siruri de caractere specificate pot fi modificate in alte siruri. Directivele de preprocesare incep cu caracterul # (in C traditional, acesta trebuie pus pe prima coloana, pe cand in ANSI C poate fi precedat de spatii). Se recomanda scrierea # pe prima coloana, iar a directivelor de precompilare la inceputul programului. Iata cateva exemple de folosire a directi