practica la raiffeisen bank busteni
TRANSCRIPT
Cuprins
Capitolul 1. Prezentarea entităţii.......................................................................................11.1 Înfiinţare, denumire, capital............................................................................................................11.2. Domeniu de activitate.....................................................................................................................31.3. Structura organizatorică..................................................................................................................5
1.3.1. Prezentare.................................................................................................................................51.3.2. Conducerea societăţilor bancare..............................................................................................61.3.3. Structura organizatorică a agenţiei . Agenţia Raiffeisen Bank Buşteni...................................7
1.4. Modul de organizare şi conducere a contabilităţii. Circuitul documentelor...................................8Capitolul 2. Întocmirea documentelor contabile, a registrelor contabile, a declaraţiilor şi deconturilor......................................................................................................................11Capitolul 3. Întocmirea unui dosar de creditare..............................................................13
3.1. Întocmirea documentaţiei..............................................................................................................143.2. Analiza bonităţii clientului............................................................................................................153.3. Stabilirea scoringului....................................................................................................................173.4. Acceptarea garanţiilor...................................................................................................................183.5. Acordarea creditului......................................................................................................................20
Capitolul 4. Utilizarea instrumentelor de plată şi decontare clasice şi moderne (cec, ordin de plată, trata, bilet la ordin, acreditiv documentar)...............................................20
4.1. Utilizarea instrumentelor de plata şi decontare clasice.................................................................214.1.1. Decontările fără numerar.......................................................................................................21
4.1.1.1. Cecul din carnet cu limită de sumă.................................................................................224.1.1.2. Acreditivul......................................................................................................................234.1.1.3. Dispoziţia de plată operată în prealabil în contul plătitorului.........................................254.1.1.4. Dispoziţia de plată...........................................................................................................254.1.1.5. Dispoziţia de încasare.....................................................................................................26
4.1.2. Decontarea pe baza ordinului de plată...................................................................................264.1.3. Decontarea pe baza cecului....................................................................................................294.1.4. Decontarea pe baza biletului la ordin.....................................................................................31
4.2. Instrumente moderne de plată.......................................................................................................324.2.1. Cardul....................................................................................................................................334.2.2. Servicii bancare electronice..................................................................................................33
Capitolul 5. Elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli..............................................36
0
Capitolul 1. Prezentarea entităţii
1.1 Înfiinţare, denumire, capital
Raiffeisen Bank România este subsidiara Raiffeisen International Bank-Holding AG care, la
rândul său, este subsidiara integral consolidată a Raiffeisen Zentralbank Österreich AG (RZB - Austria)
cu sediul în Viena. RZB este compania mamă a Grupului RZB şi entitatea principală a Grupului Bancar
Raiffeisen din Austria, cel mai mare grup bancar al ţării din punct de vedere al activelor totale, având
cea mai vastă reţea de distribuţie locală.
Despre Grupul Bancar Raiffeisen
Friedrich Wilhelm Raiffeisen (1818-1888), care a fost primar al mai multor oraşe germane, a
întemeiat în 1862 prima uniune de credit în Anhausen, Germania. În 1886, apare prima uniune bancară
Raiffeisen în Mühldorf, Austria. Grupul Raiffeisen este cel mai mare grup bancar din Austria şi are o
structură pe trei nivele. Primul nivel cuprinde 680 de bănci locale, care la rândul lor au un total de
1.680 de sucursale. Numărul total de unităţi Raiffeisen ajunge astfel la 2.360. Toate aceste unităţi oferă
o gamă vastă de servicii bancare. Cel de-al doilea nivel este format din bănci regionale, aşa numitele
Landesbank. Acestea operează în cele nouă provincii ale Austriei, având rolul unor case de
compensare. Landesbank se numără printre acţionarii principali ai Raiffeisen Zentralbank Ősterreich
AG (RZB-Austria), deţinând împreună mai mult de 80% din capitalul social. RZB-Austria care este
acţionarul principal al reţelei de bănci din Europa Centrală şi de Est constituie cel de-al treilea nivel şi
reprezintă instituţia centrală a grupului bancar.
Raiffeisen Bank Romania
Prezenta Raiffeisen Zentralbank Oesterreich (RZB) in Romania a început în anul 1994 prin
deschiderea unei reprezentante la Bucureşti. În 1998, reprezentanţa a fost transformată într-o subsidiară
a RZB, oferind servicii şi produse pentru companii. În acelaşi timp, una dintre cele mai mari bănci
deţinute de statul român - Banca Agricolă - se afla într-o situaţie financiară dificilă. Datorită măsurilor
luate de autorităţile române - precum preluarea creditelor neperformante de către stat - banca a fost
pregătită pentru privatizare în anul 2000.
1
În februarie 2001, RZB, împreună cu Romanian - American Enterprise Fund (RAEF), şi-a
exprimat interesul de a achiziţiona pachetul majoritar de acţiuni ale Băncii Agricole. Astfel, Raiffeisen
Bank Romania a rezultat prin fuziunea, încheiată în iunie 2002, a celor două entităţi deţinute de Grupul
Raiffeisen România: Raiffeisenbank (România) şi Banca Agricola Raiffeisen S.A.
Raiffeisen BANK S.A.
Societate pe acţiuni având un capital social de 1.196,259 mil. lei, integral vărsat.
Administraţia centrală: Piaţa Charles de Gaulle nr. 15, Sector 1, Cod 011857, Bucureşti
Număr de ordine in registrul Comerţului: J40/44/1991
Număr de înregistrare in Registrul Bancar: RB-PJR-40-009/18.02/1999
Cod unic de înregistrare: 361820
Cod de înregistrare fiscală: RO361820
Societate administrată în sistem dualist
Emblema Raiffeisen Bank
Doi căluţi încrucişaţi completează acoperişul unui vârf de casă, simbol al protecţiei şi
siguranţei, protejând ocupanţii acesteia de orice tip de pericol. „Căluţii” se regăsesc de sute de ani în
tradiţia folclorului european şi reprezintă un simbol al apărării împotriva pericolelor vieţii. Simbolul
„Căluţilor” încrucişaţi a devenit în timp cea mai cunoscută şi respectată marcă din Austria. Organizaţia
Raiffeisen a transformat acest simbol al protecţiei în propria marcă deoarece membrii acesteia se
protejează reciproc de dificultăţile economice, colaborând unul cu celalalt.
1.2. Domeniu de activitate
Raiffeisen Bank este o bancă universală de top pe piaţa românească, oferind o gamă completă
de produse şi servicii de calitate superioară persoanelor fizice, IMM-urilor şi corporaţiilor mari, prin
multiple canale de distribuţie: unităţi bancare (peste 550 în toată ţara), reţele de ATM şi EPOS, phone-
banking (Raiffeisen Direct), mobile banking (myBanking) şi internet banking (Raiffeisen Online).
Raiffeisen Bank deserveşte peste 2 milioane de clienţi, din care aprox. 100.000 IMM-uri, şi
peste 4.400 companii cu o cifră anuală de afaceri ce depăşeşte 5 milioane EUR, entităţi publice şi
instituţii financiare.
2
Banca deţine diferite unităţi specializate ca “agenţii de retail” care se adresează persoanelor
fizice şi IMM-urilor. De asemenea, Raiffeisen Bank este prima bancă de pe piaţă românească care a
lansat unităţi destinate exclusiv acordării de credite imobiliare - „Raiffeisen Bank – Casa Ta”.
Raiffeisen Exclusive, marca pentru serviciile de private banking destinată clienţilor bancari de top,
oferă pachete de produse pentru o gamă largă de investiţii, în spaţii dedicate în marile oraşe ale ţării,
adăugând o notă personală serviciilor de calitate pe care le oferă, fiecare client având bancherul său
personal. Pentru segmentul corporatist, banca are reprezentanţi în toate centrele regionale corporatiste,
oferind clienţilor marele avantaj de a beneficia de soluţii bancare adaptate cerinţelor acestora în orice
zonă a ţării.
De asemenea, Raiffeisen Bank este un jucător important pe piaţa cardurilor – a lansat primul
card de credit co-branded şi oferă clienţilor săi toata gama de carduri: de debit şi de credit, pentru
persoane fizice şi juridice, în lei sau în valută, cu utilizare naţională sau internaţională, de tip Visa sau
Mastercard.
Principalele produse şi servicii ale băncii Raiffeisen Bank Agenţia Buşteni sunt:
a) Creditele:
- pe termen scurt (persoane fizice şi juridice);
- pe termen mediu (persoane fizice şi juridice);
- pe termen lung (persoane fizice şi juridice);
b) Carduri de debit cu facilitate de overdraft (persoane fizice)
c) Operaţiuni documentare:
- acreditive (persoane juridice);
- scrisori de garanţie (persoane juridice).
d) Conturi curente (persoane fizice şi persoane juridice)
e) Depozite (persoane fizice şi persoane juridice)
f) Carduri de credit (persoane fizice şi persoane juridice)
g) Carduri de debit (persoane fizice şi persoane juridice)
Alte servicii oferite de bancă:
h) Încasări şi plăţi (persoane fizice şi persoane juridice)
i) Operaţiuni pe piaţă de capital (persoane juridice)
3
j) Operaţiuni de schimb valutar (persoane fizice şi juridice)
k) Operaţiuni cu titluri de stat (achiziţie titluri în numele/contul clientului, operaţiuni repo şi
reverse repo - persoane fizice şi persoane juridice)
l) SmartTel (persoane fizice şi persoane juridice)
m) Custodie şi păstrare valori (persoane fizice şi persoane juridice)
În sensul prezentei norme vor fi identificate următoarele categorii de produse şi servicii:
- produse şi servicii cu cont bancar asociat;
- produse şi servicii fără cont bancar asociat.
Produse şi servici fără cont bancar asociat:
a) operaţiuni Western Union efectuate de clienţi ce nu au cont deschis la bancă;
b) schimb valutar prin casele de schimb valutar efectuat de clienţii ce nu au cont deschis la bancă.
Produsele şi serviciile fără cont bancar asociat li se va acorda o atenţie specială în procesul de
monitorizare.
Viziune, Misiune, Valori
„Viziune, Misiune, Valori” – trei cuvinte care definesc esenţa băncii ca organizaţie, care descriu
principiile de bază ale activităţii, care includ trecutul şi prezentul, dar mai ales definesc viitorul.
Grupul Raiffeisen Bank face partea dintr-un grup bancar European puternic. Ceea ce îi
diferenţiază de alte bănci internaţionale este că, pentru Raiffeisen Europa Centrală şi de Est nu este
doar o piaţă, ci este, alături de Austria, principala piaţă asupra căreia se concentrează activitatea.
Programul „Viziune, Misiune, Valori” precizează care sunt obiectivele şi cum vor fi atinse şi care
este conduita aşteptată din partea fiecăruia în activitatea de zi cu zi.
Contribuţia la realizarea viziunii Raiffeisen se traduce într-o viziune locală care arată astfel
Raiffeisen Bank va fi liderul pieţei bancare prin calitate, dinamism şi inovaţie.
Valorile care ghidează în tot ceea ce se întreprinde sunt: respectul faţă de clienţi, consolidarea
investiţiilor acţionarilor, principii solide de etică, motivare, delegare de competenţă şi asumare de
responsabilitate.
Viziunea şi misiunea sunt liniile directoare ale întregii activităţi, ele spun ce trebuie să devină
bancă şi care sunt căile de urmat. Valorile fixează coordonatele principale a conduitei zilnice a fiecărui
membru al echipei Raiffeisen Bank, fie că se raportează la colegi, la clienţi la acţionari sau competitori.
4
1.3. Structura organizatorică
1.3.1. Prezentare
Grupul Raiffeisen aduce în România o tradiţie de peste 130 de ani, ce a fost construită pe
filosofia Raiffeisen: accesibilitate, eficienţă şi încredere. Profesioniştii Raiffeisen dezvoltă în fiecare zi
o relaţie constructivă între bancă şi clienţi, răspunzând cu promptitudine întrebărilor şi sugestiilor
clienţilor şi prin oferirea celor mai simple şi accesibile soluţii.
Banca există pentru clienţii săi. Ca instituţie şi activitate, ea a apărut pe o anumită treaptă de
dezvoltare a societăţii, datorită nevoii oamenilor de a efectua diverse tranzacţii. Evoluţia societăţii
omeneşti în toate domeniile şi, în special, în economie a impus adaptarea activităţii bancare la noile
cerinţe, lucru ce a necesitat nu doar modernizarea şi dezvoltarea serviciilor oferite de bănci clienţilor,
dar şi apropierea de aceştia.
Grupul Raiffeisen este reprezentat în România prin: Raiffeisen Leasing, Raiffeisen Capital &
Investment, Raiffeisen Asset Management, Raiffeisen Investment Romania, Raiffeisen Banca pentru
Locuinţe, Raiffeisen Bank.
Legea privind activitatea bancară (nr.33/1991) prevede astfel: “Structura organizatorică,
conducerea şi administrarea societăţilor bancare se stabilesc prin statutele proprii.” (art.4)
Fiecare bancă este persoană juridică, fiind organizată ca societate comercială bancară pe
acţiuni. Structura reţelei de unităţi a Raiffeisen Bank este împărţită în:
Centrala băncii;
Sucursale judeţene şi sucursala municipiului Bucureşti;
Agenţii, subordonate filialelor sau, în unele cazuri, chiar sucursalelor.
Reprezentanţe.
Raiffeisen Bank ocupa poziţia a treia în sistemul bancar românesc după activele totale şi are una
dintre cele mai extinse reţele de agenţii, POS-uri şi ATM-uri din România. Banca oferă o gamă
completă de produse şi servicii financiar-bancare pentru peste 2,2 milioane de clienţi de retail (dintre
care 130.000 sunt IMM-uri) şi pentru 5.000 de companii mari şi medii.
1.3.2. Conducerea societăţilor bancare
5
Pentru buna desfăşurare a activităţii, la nivelul fiecărei bănci se stabilesc organe de conducere,
care să asigure procesul de coordonare, conducere şi decizie.
Administrarea, conducerea şi controlul societăţilor bancare sunt asigurate, în cadrul fiecărei
bănci, de: Adunarea generală a acţionarilor băncii (în cazul băncilor cu capital privat sau mixt – de stat
şi privat), Consiliul de Administraţie al băncii, Comitetul de direcţie al băncii, Preşedinte şi
vicepreşedinţi, Comitetul de Conducere (la sucursale, filiale şi agenţii), Comisia de Cenzori.
1.3.3. Structura organizatorică a agenţiei . Agenţia Raiffeisen Bank Buşteni
Agenţiile sunt unităţi teritoriale, operative ale societăţilor bancare. Ele funcţionează în oraşele
mai importante din cadrul judeţelor şi, în unele cazuri la nivelul sectoarelor din municipiul Bucureşti,
fiind subordonate sucursalelor şi având la rândul lor, după caz, în subordine agenţii. Agenţiile au
autonomie gestionară şi operativă, în limita competenţelor acordate de centrala băncii.
Agenţiile ca şi sucursalele îşi desfăşoară activitatea pe mai multe compartimente specializate, şi
anume: compartiment de creditare, compartiment operaţiuni valutare, compartiment conturi şi
viramente, compartiment contabilitate şi informatică, compartiment secretariat administrativ,
compartiment casierie, compartiment juridice şi contencios.
Principalele atribuţii ale agenţiilor:
răspund, prin conducerea numită de Consiliul de Administraţie, în faţa centralei, de activitatea
desfăşurată în unităţile din subordine;
se conformează cerinţelor şi evidenţelor sucursalelor;
organizează şi conduc activitatea desfăşurată de unităţile din subordine;
raportează sucursalelor informaţiile privind activitatea desfăşurată în cadrul filialei şi în unităţile
din subordine;
relaţii cu clienţii privind:
- activitatea de creditare, în lei şi valută, a persoanelor fizice şi juridice;
- operaţiuni legate de deschiderea de conturi, şi operarea în conturi;
- operaţiuni de schimb valutar;
- consultanţă.
îndeplinesc atribuţiile stabilite de centrală pe linie de personal, salarizare şi organizare.
6
Pentru ducerea la îndeplinire a sarcinilor ce-i revin, Raiffeisen Bank are organizată în teritoriu o
reţea de unităţi: sucursale judeţene, sucursala municipiului Bucureşti, filiale şi agenţii.
Sucursalele, filialele şi agenţiile sunt unităţi cu sarcini operative, ele neavând personalitate
juridică. În calitatea lor de unităţi operative acestea execută operaţiuni specifice băncii, reglementate
prin lege, în limitele competenţelor stabilite de Centrală şi funcţionând pe baza aprobării Consiliului de
administraţie al băncii. Acestea au relaţii directe cu clienţii din raza lor de activitate.
Agenţia are autonomie operativă şi de gestiune, în limita unor competenţe delegate de centrală
şi în acest caz, activitatea se desfăşoară pe compartimente specializate.
Organigrama băncii Raiffeisen Bank Agenţi Buşteni arată astfel:
1.4. Modul de organizare şi conducere a contabilităţii. Circuitul documentelor
Raiffeisen Bank, în activitatea de execuţie, pentru efectuarea operaţiunilor proprii şi ale
clienţilor săi, operează cu o documentaţie contabilă specifică. Având în vedere necesitatea înregistrării
7
zilnice a unui volum important de operaţiuni bancare şi a exercitării cu acest prilej a unui control
bancar adecvat, documentele bancare sunt tipizate, uniformizate şi standardizate. Pentru ca
documentele bancare să fie acceptate de personalul băncii, ele trebuie să îndeplinească anumite condiţii
în ceea ce priveşte modul de întocmire a lor, şi anume:
să conţină elemente necesare identificării lor: denumire, număr şi data întocmirii;
să fie înscrise date despre titularii de conturi: denumirea lor, băncile la care au deschise
conturile şi numărul conturilor în care urmează să se opereze înregistrările;
să aibă înscrisă corect suma în cifre şi în litere;
să fie menţionat scopul plăţii;
să fie autorizate prin semnături şi stampilă de către titularii de conturi.
Circuitul documentelor presupune organizarea fluxului informaţional la nivelul întregului
sistem bancar. Prin circuitul documentelor după RAIFFEISEN şi nu numai se înţelege mişcarea
succesivă a lor din momentul întocmirii sau prezentării lor la ghişeu de către titularii de conturi, în
vederea efectuării operaţiilor în conturile analitice şi sintetice şi până în momentul arhivării lor.
Fazele mişcării succesive a documentelor bancare:
1. Primirea documentelor la ghişeu, întocmirea acestora de către personalul băncii.
2. Contabilizarea documentelor ce se realizează prin transpunerea înregistrărilor în note contabile sau
prin închiderea directă a conturilor
3. Înregistrarea succesivă a documentelor bancare în evidenţa contabilă analitică şi sintetică.
4. Confruntarea datelor din contabilitatea analitică cu cele din contabilitatea sintetică.
5. Clasarea şi păstrarea documentelor, expedierea acestora titularilor de conturi.
Circuitul documentelor trebuie să se desfăşoare respectând o serie de principii:
încasările în numerar, în baza foilor de vărsământ cu chitanţă sau a ordinelor de încasări în cazul
operaţiunilor proprii presupune primirea sumelor de către casierii încasatori numai după
confirmarea acestor operaţiuni are loc înregistrarea sumelor în conturile depunătoare;
plăţile în numerar se evidenţiază mai întâi în conturile titularilor după aceea se eliberează
numerarul de către casieria băncii;
virarea sumelor din unele conturi în altele, în debitul contului plătitorului apoi în creditul
contului beneficiarului;
toate documentele bancare (de încasări, plăţi) se înregistrează mai întâi în evidenţa analitică şi
apoi în cea sintetică;
8
operaţiunile privind activarea de credite să fie efectuate cu operativitate cel târziu până la
începutul zilei operative;
confruntarea operaţiunilor de casă, de către grupele operative, cu evidenţa din cadrul serviciului
tezaur şi casierie trebuie să se realizeze zilnic;
evidenţa contabilă analitică se punctează cu evidenţa sintetică în aceeaşi zi cu efectuarea
operaţiilor.
Documentele bancare se păstrează în funcţie de natura operaţiunilor:
documente de casă se păstrează în andosare pe zile în casierie în următoarea ordine:
1. documente de încasări în numerar
2. documente de plăţi în numerar
3. documente privind conturile în afara bilanţului referitoare la casa de circulaţie şi fondul
de rezervă de semne monetare al Băncii Naţionale.
documente de decontare se clasează pe zile după simbolurile conturilor într-o ordine. Fiecare
dosar al zilei este însoţit de un document de arhivare semnat de cei responsabili pentru controlul
arhivării tuturor documentelor zilei respective.
documentele privind operaţiunile proprii ale băncilor documente de casă pe timp de un an şi
documente de decontare pe timp de o lună.
Arhivarea şi păstrarea documentelor de încasări şi plăţi
Păstrarea documentelor de încasări şi plăţi şi a documentelor de evidenţă din cadrul circuitului
intern al acestora se face astfel:
în cadrul compartimentului decontări-contabilitate, în cursul anului, conducătorul stabilind
referentul care va avea obligaţia primirii şi păstrării;
în cadrul arhivei unităţii, predarea documentelor respective făcându-se, prin grija aceluiaşi
referent, în termen de 90 de zile de la sfârşitul anului;
Predarea către arhivă a documentelor se face prin acelaşi referent menţionat anterior, potrivit
reglementărilor stabilite prin normele de arhivare în unităţile Raiffeisen Bank.
Termenele de păstrare a documentelor sunt următoarele:
actele de casă - 10 ani;
registrele de evidenţă ce se întocmesc, în diverse faze ale circuitului intern - 3 ani;
corespondenţa privind documentele de încasări şi plăţi - 3 ani;
9
documentele de încasări şi plăţi (cifriere) - 10 ani.
În fiecare caz în care identitatea este solicitata, banca va păstra o copie de pe document, ca
dovadă de identitate sau referinţă de identitate pe o perioada de 5 ani începând cu data când se încheie
relaţia cu clientul. In cazul persoanelor fizice se vor păstra copii ale documentelor de constituire aşa
cum se prevede în normele interne privind înrolarea clienţilor şi deschiderea conturilor.
Capitolul 2. Întocmirea documentelor contabile, a registrelor contabile, a
declaraţiilor şi deconturilor
10
Documentaţia contabilă bancară reprezintă totalitatea documentelor pe baza căreia Raiffeisen-
ul efectuează înregistrări în evidenţa contabilă. Documentele bancare sunt tipizate, standardizate şi
uniformizate existând o permanentă preocupare pentru simplificarea şi naţionalizarea documentelor
bancare şi totodată are în vedere lărgirea perioadelor de întocmire şi raportare a informaţiilor,
eliminarea paralelismelor, reducerea numărului de exemplare precum şi renunţarea la unele elemente
inutile în schimbul menţinerii celor necesare. Documentele bancare trebuie să îndeplinească unele
condiţii ca: să conţină elemente necesare identificării lor, să aibă corect înscrisă suma în cifre şi litere,
să menţioneze scopul plăţii, autorizare prin semnături şi ştampilă de titularii de conturi.
Documentele bancare sunt:
1. după locul de întocmire:
interne;
externe.
2. după natura operaţiunilor:
documente de casă (operaţii de încasări şi plăţi cu numerar: foile de vărsământ cu chitanţă,
cecurile de ridicare a numerarului, ordine de încasări şi plăţi privind operaţiuni cu numerar);
documente de decontare (care ocupă o pondere mare a documentaţiei bancare;
documente diverse (se include situaţia verificării garanţiei creditelor, documentarea
necesară deschiderii conturilor, dările de seamă).
3. după momentul întocmirii şi al volumului:
documente primare(foaia de vărsământ, cecul, ordinul de plată);
documente centralizate (borderourile, specificaţiile, jurnalele).
4. din punct de vedere al evidenţei bancare:
documente utilizate în cadrul evidenţei contabile analitice (conturi personale însoţite de
extracte de cont);
documente folosite de evidenţa contabilă sintetică (note contabile, balanţe de verificare,
balanţe contabile, fişele centralizatoare);
documente de evidenţă statistică.
Documentaţia bancară este supusă unui proces continuu de perfecţionare pentru a obţine datele
cu maximă operativitate şi pentru a permite extinderea prelucrării electronice a informaţiilor bancare.
Întocmirea documentelor contabile şi a registrelor contabile
11
În România, contabilitatea este reglementată de prevederile Legii 82/1991, republicată în 2008.
În conformitate cu Legea Contabilităţii, toate persoanele juridice şi persoanele fizice autorizate
au obligaţia să îşi ţină evidenţele contabile în limba română şi în moneda naţionala. Pentru nevoia
proprie de informare, entităţile contabile pot alege să îşi întocmească situaţii economice şi într-o altă
monedă.
Persoanele juridice sau fizice autorizate au obligaţia să menţină evidenţa scrisa a tuturor
tranzacţiilor efectuate şi să înregistreze aceste tranzacţii în evidenţele lor contabile. Registrele contabile
obligatorii conform Legii contabilităţii sunt: Registrul Jurnal, Registrul Inventar (întocmit în baza
inventarierii anuale a activelor şi pasivelor), şi Cartea Mare (întocmit în baza informaţiilor contabile
preluate din documentele justificative sau Registrul Jurnal). Registrele şi înregistrările contabile pot fi
întocmite pe hârtie sau în format electronic şi pot fi folosite ca dovezi în justiţie şi ca obiect al
controalelor din partea autorităţilor fiscale şi judiciare române. Contabilii trebuie să întocmească anual
balanţa de verificare pe baza informaţiilor din Cartea Mare, aceasta constituind baza pentru întocmirea
situaţiilor financiare periodice.
În procesele sale de luare a deciziilor, Raiffeisen Bank se bazează pe corectitudinea şi
acurateţea înregistrărilor de contabilitate. În acest context, este important ca datele de siguranţă şi
personale cât şi datele contabile şi financiare să fie tratate ca fiind confidenţiale. Toate tranzacţiile de
afaceri trebuie raportate în registre în conformitate cu procedurile specifice şi principiile de verificare şi
principiile de contabilitate general acceptate. Aceste înregistrări conţin informaţiile necesare referitoare
la tranzacţiile respective.
Raiffeisen Bank se obligă sa furnizeze periodic date complete, precise şi inteligibile în
mijloacele de comunicare în cadrul obligaţiilor sale de a disemina informaţii către autorităţile de
supraveghere şi public.
Capitolul 3. Întocmirea unui dosar de creditare
12
Creditarea este o activitate de bază într-o bancă. Băncile primesc bani sub formă de depozite de
la clienţi, cărora le plătesc dobândă pentru sumele depuse. Banca trebuie să genereze venit pentru a
plăti dobândă deponenţilor, pentru a realiza profit în beneficiul acţionarilor săi, precum şi pentru
propria dezvoltare. O modalitate prin care băncile realizează venituri este de a da cu împrumut (sau a
plasa) banii depozitaţi. Băncii i se plăteşte dobândă pentru sumele date cu împrumut: rata dobânzii
percepute pentru împrumuturi va fi mai mare decât rata dobânzii plătite la depozite. Diferenţa dintre
aceste două rate ale dobânzii se numeşte marjă şi constituie o sursă importantă pentru venitul băncii.
O parte din fondurile avansate în procesul de creditare provin din capitalul propriu al băncii.
Nivelul capitalului este reglementat de Banca Naţională a României, corespunzător Convenţiei de la
Basel.
Procesul de creditare joacă un rol esenţial în economie. Încasând sume mici de bani de la
deponenţi şi agregând aceste fonduri pentru a le împrumuta solicitanţilor, băncile pun la dispoziţie banii
necesari dezvoltării economice. În acest proces, băncile protejează deponenţii, prin analizarea riguroasă
a cererilor de creditare. Creditarea, în condiţii prin care se asigură rambursarea, permite băncii să obţină
un câştig pentru deponenţii ei, reducând semnificativ nivelul de risc.
3.1. Întocmirea documentaţiei
În cazul în care o bancă acordă un credit unui client-persoană fizică sau persoană juridică, iar
aceasta, din anumite motive, nu va putea să-şi achite obligaţiile faţă de bancă (restituirea creditului plus
dobânda aferentă), banca va înregistra pierderi pe care va trebui să le suporte din profit. Pentru a reduce
la minim pierderile rezultate din credite neperformante, lucrătorii bancari implicaţi în activitatea de
creditare trebuie să procedeze cu responsabilitate la evaluarea riscurilor pe care le presupune acordarea
împrumuturilor.
Acceptul unei bănci de a acorda un credit reflectă punctul ei de vedere privind capacitatea de
rambursare, prezentă şi viitoare, a clientului. Prin urmare, este esenţial ca banca să obţină cât de multe
informaţii în legătură cu situaţia financiară a potenţialului client şi să fie sigură că se poate baza pe
toate informaţiile oferite de acesta. În această analiză, banca trebuie să ia în considerare măsura în care
îl cunoaşte pe client; analiza se face diferenţiat pentru un client nou şi pentru un client tradiţional.
Dacă solicitantul este deja un client al băncii, banca va lua în considerare evidenţele sale
referitoare la acesta; de exemplu, referitor la creditele anterioare se verifică dacă a fost respectat
13
graficul de rambursare a ratelor şi dobânzilor. Orice solicitare de reînnoire a unui credit se bazează pe
relaţiile anterioare cu clientul.
Solicitările noilor clienţi trebuie tratate diferit. Dacă cel care solicită un credit nu este clientul
băncii, ca un prim pas, trebuie să se obţină referinţe satisfăcătoare despre integritatea şi situaţia
financiară a persoanei. Trebuie să se obţină informaţii financiare relevante de care are nevoie banca.
3.2. Analiza bonităţii clientului
Principii specifice privind contra-partida (clientul)
1. Trebuie clar identificate scopul creditului şi sursele de rambursare.
2. Trebuie evaluate profilul de risc al contrapartidei/clientului şi garanţiile.
3. Trebuie evaluate istoricul serviciului datoriei clientului, capacitatea actuală şi viitoare de
rambursare, pe baza situaţiilor financiare în istoric şi a previziunilor de fluxuri de numerar.
4. Trebuie evaluate experienţa în activitate a clientului şi poziţia sa în sectorul în care îşi desfăşoară
activitatea.
5. Pe baza aprobării creditului conform prezentelor proceduri, se vor stabili prin clauze contractuale
termenii şi condiţiile pentru a limita modificările cu efect advers asupra profilului de risc
al clientului/tranzacţiei.
6. Trebuie ca banca să aibă asigurată capacitatea de a institui garanţiile cu formula executorie şi a le
vinde la preţul pieţei.
7. Trebuie verificate integritatea şi reputaţia clientului, capacitatea ca din punct de vedere
juridic să îşi asume obligaţiile către bancă şi toate aspectele rezultate trebuie luate în
considerare.
8. Trebuie identificate şi evaluate toate aspectele importante pentru o eventuală incapacitate
de plată a clientului. În situaţia în care personalul de specialitate al băncii nu poate face o
recomandare cu privire la diversele aspecte ale unei tranzacţii (ex.: garanţii, aspecte
juridice, investiţie) se poate apela la resurse externe băncii.
Calcularea venitului disponibil
14
Venitul disponibil se calculează ca sumă între venitul net lunar al solicitantului şi alte venituri
nete permanente din care se scade costul de întreţinere şi alte costuri permanente. Venitul disponibil în
rate lunare au o siguranţă mai mare de rambursare a creditului. Raportul debit – venit se calculează ca
sumă între rata lunară, rata lunară la altă bancă, obligaţii curente cum ar fi de întreţinere, penalităţile
fiscale sau pensia alimentară care nu trebuie să depăşească 70% din venitul net lunar al solicitantului.
Când procentul obligatoriu este mai mare de 70% se va recurge la unele modificări cum ar fi avansul,
mai mare sau prelungirea termenului.
Calcularea bugetului lunar include costul de întreţinere (alimentare utilizator) care este stabilit ca
valoare fixă de minim 25% din valoarea net totală. În cazul în care există mai mulţi membri ai familiei
care realizează venituri, costul utilizator va fi împărţit la numărul acestor membrii. Când un client este
deţinătorul unui card la o altă bancă şi are deschis un overdraft pe acesta, în calcularea bugetului lunar
se va lua 20% din max. de descoperit. În acest caz banca ar obliga clientul să ramburseze 20% din suma
trasă, la sfârşitul fiecărei luni.
VENIT LUNAR
NET
CHELTUIELI
DIRECTE
(%)
CHELTUIELI
GOSPODĂREŞTI
(%)
SUMA MAXIMĂ
DE RAMBURSAT
(%)
< 150 EUR 35 15 20
150-200 30 15 25
201-250 30 12 28
251-350 28 11 31
351-500 27 8 35
>500 24 6 40
Fig. 2 Calcularea bugetului lunar
Venitul disponibil = venitul net lunar al solicitantului + alte venituri nete permanente lunare ale
solicitantului - costuri de întreţinere - alte cheltuieli permanente
Cu cât venitul disponibil este mai mare decât ratele lunare, cu atât solicitantul prezintă o siguranţă mai
mare de rambursare a creditului.
15
Raportul debit - venit se calculează astfel: rata lunară la altă bancă plus alte obligaţii curente
(cheltuieli de întreţinere, penalităţi, pensie alimentară) care nu trebuie să depăşească 70% din venitul
net lunar al solicitantului.
Când procentul total al obligaţiilor depăşeşte procentul mai sus menţionat, cererea va putea fi
aprobată cu modificarea condiţiilor fie prin majorarea valorii depozitului, fie prin prelungirea
termenului.
Cheltuielile directe se calculează astfel: cheltuielile directe = cheltuieli alimentare + cheltuieli
nealimentare (de transport, consumabile)
În cazul în care cheltuielile cu utilităţile din facturile depuse de client sunt mai mari decât cele
calculate automat, în funcţie de venitul net, RCO (ofiţer credite retail) are obligaţia să adauge în
bugetul lunar această diferenţă.
În cazul în care clientul locuieşte cu chirie se va completa poziţia – “cheltuieli cu chiria” cu
suma lunară de plată.
La poziţia “datorii bancare” se va înscrie suma lunară de rambursat conform scadenţarului
prezentat când clientul beneficiază de overdraft (se va lua în calcul o sumă reprezentând 20% din
plafonul de overdraft).
În cazul în care există un contract de leasing - la poziţia “datorii cu leasing” se va completa o
rată lunară.
3.3. Stabilirea scoringului
Scoringul este un instrument de selecţie bazat pe analiza statistică a datelor demografice ale
aplicantului sau a comportamentului de plată (pentru cei care au accesat credite în trecut). Sistemul de
scorare se creează în timp, prin analiza clienţilor existenţi şi se validează periodic. În funcţie de datele
personale ale aplicantului, sistemul va puncta fiecare caracteristică şi va estima un profil de risc. În
funcţie de acest profil, banca poate decide dacă acordă sau nu acordă creditul. Sistemele de scoring
diferă de la o bancă la alta şi sunt revizuite periodic. Asta înseamnă ca, un client respins azi de o banca
poate fi acceptat de alta banca sau ulterior poate fi acceptat de banca care l-a respins, întrucât aceasta
şi-a revizuit scoringul.
16
După verificări, cererile de credit vor trebui să fie trecute prin sistemul “Scoring”. Angajaţii
sucursalei şi ai departamentului Apărării Credite de Retail vor utiliza Instrumente Automatizate de
Încadrare a Creditului, realizate de Comitetul de Risc al Creditului de Retail.
Atunci când un client solicită un card de credit Raiffeisen Bank angajatul băncii îi va face iniţial
un calcul (prescoring) pentru a verifica dacă clientul îndeplineşte condiţiile propuse de bancă. La acest
calcul clientul va completa cu ajutorul reprezentantului băncii o "Cerere de emitere card de credit
Raiffeisen Bank" şi va primi "Oferta estimativa Credit Card" împreună cu "Condiţiile de creditare si
utilizare aplicabile cardurilor de credit". După efectuarea calcului clientul va primi oferta băncii şi
graficul de rambursare a creditului. (vezi Anexa 1).
În funcţie de rezultatul calculului efectuat şi de decizia clientului, în cazul în care se aprobă
creditul, banca poate începe întocmirea dosarului de creditare.
3.4. Acceptarea garanţiilor
Garanţia este denumirea generică utilizată pentru a desemna orice metodă, instrument sau
angajament accesoriu contractului de împrumut, pus la dispoziţia sau emis în favoarea băncii, în
virtutea contractului încheiat, în măsură să asigure banca de realizarea certă a drepturilor garantate,
respectiv recuperarea sumelor împrumutate (inclusiv dobânzile), în cazul nerambursării acestora de
către debitor.
Pornind de la accepţiunea dată garanţiei, obligaţia din contractul de împrumut este obligaţia
principală. În virtutea ei, clientul este obligat să ramburseze ratele scadente şi dobânzile aferente la
termenele convenite. Garanţia cerută suplimentar de bancă dă naştere unei a doua relaţii, secundare:
dacă obligaţia iniţial asumată nu a fost îndeplinită, banca apelează la executarea garanţiei.
Cel solicitat să ofere o garanţie suplimentară băncii, privind îndeplinirea obligaţiei de
rambursare a creditului are, în principiu, două alternative:
poate garanta cu bunuri materiale, imobile, terenuri sau active financiare pe care le pune la
dispoziţia băncii, sub forma ipotecii, gajului, depozitului bancar etc., acestea fiind denumite
garanţii reale;
poate apela la o terţă persoană – numită garant, care să-şi asume obligaţia că va achita
datoria (sau va despăgubi băneşte banca), în cazul în care cel pentru care garantează
(debitorul, clientul băncii) nu îşi îndeplineşte obligaţia asumată prin contractul de împrumut.
17
Instrumentul garantării poate fi în acest caz scrisoarea de garanţie bancară, avalul cambial,
acestea făcând parte din garanţiile personale.
Indiferent de tipul garanţiei (reală sau personală), aceasta trebuie să răspundă anumitor cerinţe
de bază:
existenţa unui patrimoniu independent de relaţia contractuală, suficient de mare şi cert în
timp, pentru a acoperi obligaţia garantată;
garanţia să fie astfel concepută încât să asigure băncii dreptul şi posibilitatea de a o executa
fără ca debitorul să se poată opune acestei executări;
banca, în calitate de beneficiar al garanţiei, să aibă asigurată posibilitatea de a transforma
garanţia în bani, rapid şi fără pierderi. Astfel spus, garanţia să aibă un grad ridicat de
lichiditate, dacă trebuie executată în cazul în care clientul nu îşi rambursează datoria.
Părţile implicate în garanţie
Atunci când se solicită o garanţie, de regulă, se disting trei părţi implicate:
1. Ordonatorul garanţiei, care este debitorul principal: el este cel căruia partenerul de contract
(de exemplu, în contractul de credit, partenerul de contract e banca ce acordă creditul) îi
solicită o garanţie. În consecinţă, ordonatorul fie oferă o garanţie din propriul său
patrimoniu (sub formă de gaj sau ipotecă), fie solicită unui terţ – garant – să ofere o
garanţie, în locul lui.
2. Beneficiarul garanţiei este cel în favoarea căruia s-a constituit garanţia, în cazul nostru
banca. Beneficiarul execută garanţia, respectiv încasează banii care rezultă din vânzarea
bunului, dacă debitorul principal nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată de a rambursa banii.
3. Garantul este debitorul secundar, care în anumite cazuri, poate fi însuşi debitorul principal,
când garantează cu bunurile sale, sau poate fi un terţ (o altă bancă, o altă firmă sau instituţie)
care garantează că, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor debitorului principal, va îndeplini
obligaţia de plată sau de rambursare a sumelor.
Deci, în relaţia de garantare pot apărea:
două persoane – beneficiarul garanţiei (banca) şi debitorul (clientul băncii), când acesta din
urmă garantează cu propriul său patrimoniu (ipotecă, gaj);
trei persoane – când debitorul apelează la o terţă persoană, garantul, ca acesta din urmă să
garanteze obligaţia lui de plată. În ambele cazuri, beneficiarul este banca, în poziţie de
creditor.
18
Tipuri de garanţii
Cele mai uzuale tipuri de garanţii sunt:
garanţia principală a creditorului: creditorului este consacrată în legislaţie sub denumirea de
drept de gaj general asupra tuturor bunurilor mobile sau imobile ale debitorului;
depozitul bancar;
ipoteca: este una din formele de garantare cele mai utilizate. Ipoteca serveşte la garantarea
obligaţiilor debitorului faţă de creditorul său printr-un bun imobil din propriul său patrimoniu,
anume desemnat pe cale legală în acest scop. Ipoteca se materializează printr-un contract de
ipotecă, care este un contract accesoriu la contractul de creditare.
gajul: spre deosebire de ipotecă, presupune înstrăinarea bunului şi constă în remiterea de către
debitor în favoarea creditorului a unui bun mobil care, în cazul în care datoria nu va fi achitată
la scadenţă, va fi vândut şi, din banii obţinuţi se va acoperi datoria debitorului.
3.5. Acordarea creditului
Înainte de acordarea efectivă din creditul aprobat, Ofiţerul de Administrare credit de la
Sucursală trebuie să se conformeze Procedurii de Control specifice. Ofiţerul de Administrare
credit de la Agenţie trebuie să efectueze o ultimă verificare pentru a controla următoarele:
termenii contractului de credit corespund condiţiilor din aprobarea creditului;
s-au îndeplinit toate condiţiile precedente;
se face revizuirea aprobării cu clientul, răspunzându-se la orice întrebări şi explicând
termenii pe care nu îi cunoaşte ;
contractul de credit si documentele de garanţie sunt complete şi întocmite corespunzător, iar
clientul a semnat contractul de credit şi contractele privind garanţiile;
se mulţumeşte clientului pentru tranzacţia cu acesta.
19
Capitolul 4. Utilizarea instrumentelor de plată şi decontare clasice şi moderne (cec, ordin de plată, trata, bilet la ordin, acreditiv documentar etc.)
În practica bancară, încasările şi plăţile fără numerar operează sub denumirea de operaţiuni de
viramente sau decontări. Datorită faptului că efectuarea viramentelor este posibilă numai prin
intermediul conturilor deschise la bănci, deci sub forma monedei scripturale, organizarea operaţiunilor
de încasări şi plăţi prin intermediul banilor de cont este un atribut direct al aparatului bancar.
În mod direct, în organizarea operaţiunilor de încasări şi plăţi fără numerar este implicată Banca
Naţională a României căreia îi revine sarcina de a elabora cadrul normativ şi de a facilita operaţiunile
de viramente ale celorlalte bănci comerciale prin intermediul decontărilor interbancare. Prin aceste
atribuţii, Banca Naţională se situează în ipostaza de centru unic de decontare la nivelul întregii ţări.
Pentru desfăşurarea în condiţii normale a operaţiunilor de încasări şi plăţi fără numerar între
agenţii economici, în sensul accelerării transferului de sume între conturi, se impune ca acestea să se
efectueze în cadrul unor termene riguros stabilite. Astfel, în prezent, majoritatea operaţiunilor de
decontare se realizează, folosind ca instrumente de decontare ordinul de plată şi cecul, cambia şi biletul
la ordin, care se desfăşoară în cadrul unor termene stabilite pe zile şi urmărite de către unităţile bancare
implicate în serviciul de decontare.
În principal, în practica bancară se utilizează patru modalităţi principale privind plăţile fără
numerar. Acestea sunt:
acceptarea : se caracterizează prin aceea că plata, la cererea furnizorului, nu poate avea loc
decât cu consimţământul expres al debitorului (cumpărătorului) sau al băncii sale;
ordinul de transfer : presupune că plăţile se efectuează de către bancă din contul titularului, din
iniţiativa şi potrivit dispoziţiilor acestuia;
compensarea: sumele care fac obiectul operaţiunilor de încasări şi plăţi se lichidează reciproc şi
numai diferenţa rezultată se înregistrează în conturile participanţilor;
acreditivul: plata are loc în momentul prezentării documentelor de către furnizor la banca unde
este domiciliat acreditivul.
20
4.1. Utilizarea instrumentelor de plata şi decontare clasice
4.1.1. Decontările fără numerar.
Ţinând seama de modalităţile de plată folosite, la rândul lor, instrumentele de decontare pot fi
fie din iniţiativa cumpărătorului sau plătitorului (se foloseşte ordinul de plată), fie din iniţiativa
furnizorului sau a beneficiarului sumei (cecurile şi scrisorile de garanţie).
Oricare ar fi instrumentele de decontare, operaţiunile de viramente se derulează exclusiv prin
intermediul conturilor. Plăţile şi încasările prin conturile bancare reprezintă virări de sume,
corespunzătoare valorii mărfurilor livrate, a serviciilor prestate şi a lucrărilor executate, din contul
cumpărătorilor (plătitorilor) în conturile furnizorilor (beneficiarilor de sume).
În operaţiunile de încasări şi plăţi, clienţii băncii Raiffeisen Bank pot să utilizeze ca forme şi
instrumente de decontare, prin virament, următoarele:
a. Cu rezervare prealabilă a sumelor necesare efectuării plăţii:
cecul din carnet cu limită de sumă;
acreditivul;
dispoziţia de plată operată, în prealabil, în contul plătitorului;
ordinul de plată;
scrisoarea de garanţie;
b. Fără rezervare prealabilă a sumelor necesare efectuării plăţii:
dispoziţia de plată;
dispoziţia de încasare;
Clienţii băncii, în funcţie de specificul operaţiunilor, frecvenţa acestora şi capacitatea de plată a
partenerilor pot folosi oricare din formele şi instrumentele menţionate, precum şi alte forme şi
instrumente prevăzute de normele legale.
4.1.1.1. Cecul din carnet cu limită de sumă
21
Cecul din carnet cu limită de sumă este un înscris prin care clientul, denumit trăgător, dispune
băncii, denumită tras, să-i plătească din fondurile pe care le are la aceasta o sumă determinată unei terţe
persoane, denumită beneficiar.
Cecul este un instrument de plată folosit de client pentru care banca efectuează serviciul de
casă. Banca eliberează clientului, contra cost, carnete de cecuri, cu blanchete în alb, pe care acesta le
completează la nevoie, în favoarea beneficiarului, iar banca este obligată să-i deconteze în limita
fondurilor de care dispune clientul.
Cecurile din carnet cu limită de sumă se pot folosi pentru efectuarea plăţilor privind livrările de
mărfuri, executările de lucrări, prestările de servicii şi cheltuielile ocazionate de acestea (transport,
manipulare, locaţii, magazinaj, etc.), precum şi alte cheltuieli.
Carnetele de cecuri cu limită de sumă se utilizează numai de persoane juridice. Banca nu
acceptă la plată decât cecuri pe formulare emise de ea, tipizate, numerotate şi având ştampila băncii,
care să cuprindă menţiunile obligatorii şi anume: denumirea emitentului cecului şi localitatea, codul
fiscal al emitentului, numărul contului emitentului şi banca la care este deschis, seria şi numărul
cecului, locul şi data emiterii, denumirea băncii în calitate de tras, denumirea exactă a beneficiarului
căruia urmează a i se face plata, în completare la formula “plătiţi…..” şi contul acestuia, şi banca la
care se face virarea, suma de plată în cifre şi litere, semnăturile autorizate şi ştampila emitentului,
scopul plăţii care se trece pe verso-ul cecului.
4.1.1.2. Acreditivul
Acreditivul este o modalitate de plată prin care plătitorul solicită băncii să asigure, anticipat, din
disponibilităţile pe care le are sau din credite, sumele necesare efectuării plăţilor pentru livrările de
mărfuri, executările de lucrări şi prestările de servicii, convenite între părţile contractante. În acest scop,
la cererea cumpărătorului, banca acestuia rezervă, la dispoziţia furnizorului, antreprenorului sau
prestatorului de servicii, după caz, denumiţi beneficiari, o sumă care i se eliberează pe măsura
îndeplinirii condiţiilor menţionate în cererea de deschidere a acreditivului.
Există mai multe forme de acreditiv:
1. acreditiv simplu;
22
2. acreditiv documentar(comercial);
La rândul său, acreditivul documentar poate fi:
revocabil - poate fi modificat sau anulat de către plătitor;
irevocabil - nu poate fi modificat decât cu acordul ambilor parteneri;
irevocabil confirmat;
revolving - se reînnoieşte la valoarea stabilită iniţial, după fiecare utilizare;
transferabil - conţine clauza de transferabilitate;
Deschiderea acreditivului se face de către bancă la cererea plătitorului, din disponibilităţile
băneşti, existente în conturile deschise la bancă, sau din credite acordate de bancă.
Cererea de deschidere a acreditivului se formulează pe o dispoziţie de plată, care se prezintă de
plătitor la banca Raiffeisen.
Cererea-dispoziţie de plată pentru deschiderea acreditivului se întocmeşte în 4 exemplare:
exemplarul 1 rămâne la banca plătitorului şi se clasează la dosarul cu documentele zilei, exemplarul 2
se anexează la fişa contului “acreditive deschise”, exemplarul 3 se remite beneficiarului, pentru a lua la
cunoştinţă de condiţiile în care a fost deschis acreditivul, exemplarul 4 prevăzut cu dată, ştampilă şi
semnătură de primire a băncii, se restituie delegatului plătitorului.
Utilizarea acreditivului:
După efectuarea livrărilor, executarea lucrărilor sau prestarea serviciilor, după caz, beneficiarul
acreditivului prezintă la bancă o dispoziţie de încasare în 3 exemplare, însoţită de documentele
prevăzute în acreditiv.
În cazul în care acreditivul este deschis la banca plătitorului, la cererea beneficiarului, banca
acestuia poate primi documentele spre încasare, pe care le remite băncii plătitorului, beneficiarul
suportând spezele bancare pentru această prestare de servicii.
În vederea efectuării plăţilor din acreditiv, referentul de ghişeu care ţine contul de acreditive
este obligat să verifice dacă beneficiarul a respectat condiţiile acreditivului. În cazul îndeplinirii lor,
reţine documentele, menţionând pe ele că au fost achitate pe baza acreditivului ori restituie
documentele care nu sunt conforme cu aceste condiţii sau care depăşesc soldul disponibil din acreditiv.
Termenul de valabilitate al acreditivului este maxim 60 de zile. La solicitarea plătitorului, cu
aprobarea conducerii băncii, acest termen poate fi prelungit la maxim 90 de zile. În cazul în care
disponibilităţile plătitorului, din care s-a deschis acreditivul, reprezintă alocaţii bugetare, valabilitatea
acreditivului nu va putea depăşi 31 decembrie a anului respectiv.
23
Majorarea sau reducerea sumei acreditivului, precum şi revocarea lui se fac pe baza unei
scrisori prezentate de plătitor, în 2 exemplare, la banca acestuia, unde exemplarul 1 se ataşează la fişa
de cont a plătitorului, iar exemplarul 2 se remite beneficiarului sau băncii acestuia, prin înştiinţare.
Operaţiunile de majorare, reducere sau anulare a valorii acreditivului se efectuează prin
creditarea, respectiv debitarea contului de “acreditive deschise” şi debitarea respectiv creditarea
contului de disponibilităţi ori de credite.
Acreditivul se închide în următoarele cazuri:
la folosirea integrală a valorii lui;
la expirarea valabilităţii;
la cererea plătitorului, care în cazul acreditivului irevocabil va avea şi acordul
beneficiarului.
Soldul acreditivului rămas neutilizat la expirarea termenului de valabilitate, respectiv la data
închiderii, la cererea plătitorului, se virează de către bancă, pe bază de notă de contabilitate, în contul
plătitorului sau al băncii acestuia, în ziua următoare expirării termenului de valabilitate sau cererii de
închidere.
4.1.1.3. Dispoziţia de plată operată în prealabil în contul plătitorului
Dispoziţia de plată operată prealabil în cont este un instrument de decontare, prin care
plătitorul plăteşte din contul său contravaloarea mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor înainte ca acestea să
fi fost livrate, respectiv executate ori prestate.
Această formă de decontare se practică numai în cazul în care a fost convenit între părţile
contractante şi a fost stipulat, în mod expres, prin contract. Se mai practică şi în cazul taxelor de timbru
care se achită înainte de prestarea serviciilor respective, de către instituţiile publice în cauză.
Dispoziţia de plată se depune de plătitor la banca unde îşi are deschis contul din care se face
plata anticipată.
Cele 3 exemplare ale dispoziţiei de plată au următoarea destinaţie: exemplarul 1 serveşte la
debitarea contului plătitorului şi se clasează , la bancă, la dosarul cu documentele zilei, exemplarul 2 se
transmite beneficiarului, exemplarul 3 se restituie plătitorului.
24
4.1.1.4. Dispoziţia de plată
Dispoziţia de plată este un instrument de decontare prin care titularul de cont, denumit plătitor,
dispune băncii să efectueze din contul său plata unei sume în favoarea unei terţe persoane, denumită
beneficiar. Se utilizează de regulă pentru decontarea mărfurilor livrate, lucrărilor executate sau
serviciilor prestate, în toate cazurile în care prin contractele încheiate nu s-a prevăzut un alt instrument
de decontare.
Dispoziţia de plată se foloseşte şi pentru alimentarea sau suplimentarea carnetelor de cecuri cu
limită de sumă, pentru deschiderea acreditivelor, rambursarea creditelor acordate de bancă şi a
împrumuturilor acordate de către terţi.
4.1.1.5. Dispoziţia de încasare
Dispoziţia de încasare este un instrument de decontare prin care beneficiarul solicită băncii să-i
efectueze încasarea în cont, de la plătitor, a contravalorii mărfurilor livrate, lucrărilor executate sau a
serviciilor prestate. Se foloseşte ca instrument de decontare în cazurile în care această modalitate de
plată s-a stabilit între părţi prin contractul încheiat. Ea este însoţită de factura care confirmă că
mărfurile , lucrările sau serviciile au fost efectiv livrate, respectiv executate sau prestate.
Dispoziţia de încasare se foloseşte şi pentru punerea în aplicare a titlurilor executorii şi a
hârtiilor judecătoreşti. Odată cu dispoziţia de încasare, se va depune o copie după documentele care
stau la baza efectuării plăţii, cu excepţia cazurilor când legea prevede altfel.
Beneficiarul depune dispoziţia de încasare la banca unde plătitorul îşi are deschis contul în 3
exemplare.
4.1.2. Decontarea pe baza ordinului de plată
Ordinul de plată este instrumentul de plată cel mai des utilizat de Raiffeisen Bank şi constituie o
dispoziţie necondiţionată dată de un titularul de cont băncii sale, de a pune la dispoziţia unui beneficiar
o anumită sumă de bani reprezentând contravaloarea unor mărfuri, executării unor lucrări sau prestării
unor servicii.
25
O astfel de dispoziţie este considerată ordin de plată numai dacă:
unitatea bancară care recepţionează un ordin de plată în vederea executării, dispune de
fondurile băneşti prevăzute în acesta, fie prin debitarea unui cont al emitentului, fie prin
încasarea lor de la emitent;
nu prevede că plata trebuie să fie făcută la cererea beneficiarului.
În cadrul unui ordin de plată, plătitorul poate fi un client al unităţii bancare iniţiatoare sau
unitatea bancară iniţiatoare. Beneficiarul poate fi un client al unităţii bancare destinatare sau unitatea
bancară destinatară.
Obligaţiile emitentului ordinului de plată
1) Emitentul este obligat să se asigure că ordinul de plată conţine menţiunile obligatorii
specificate.
2) Un emitent este obligat printr-un ordin de plată numai dacă acesta a fost emis de el sau de către
o altă persoană care are mandatul de a-l reprezenta.
3) Un prezumat emitent nu este obligat dacă dovedeşte că ordinul de plată acceptat de către
unitatea băncii receptoare a fost rezultatul acţiunii unei persoane, alta decât un actual sau un fost
angajat al său sau persoană a cărei relaţie cu prezumatul emitent îi dădea dreptul acesteia să aibă
acces la autentificare.
4) Un emitent este obligat printr-un ordin de plată în termenii în care s-a făcut recepţia, respectiv
recunoaşterea de către unitatea băncii receptoare că a primit spre autentificare, acceptare şi
executare un ordin de plată.
5) Un emitent este obligat să plătească unităţii băncii receptoare pentru un ordin de plată emis
atunci când aceasta îl acceptă: în cazul în care plata se face înaintea perioadei de executare a
ordinului de plată, se consideră efectuată pe riscul emitentului.
Plata obligaţiei emitentului faţă de unitatea băncii receptoare se consideră a fi făcută în
următoarele condiţii:
în momentul în care s-a făcut debitarea contului emitentului;
în momentul în care unitatea bancară emiţătoare creditează un cont al unităţii bancare
receptoare;
în momentul în care decontarea finală este făcută prin creditarea contului unităţii bancare
receptoare deschis la Banca Naţională a României;
în momentul în care decontarea este făcută în favoarea unităţii bancare receptoare;
26
printr-un alt mod prevăzute de lege, dacă cele arătate mai sus nu sunt aplicabile.
Obligaţiile unităţii băncii receptoare a plătitorului
Unităţile băncii, indiferent de circuitele de decontare utilizate, primesc pentru autentificare,
acceptare şi executare, ordine de plată în 3 exemplare având următoarea destinaţie: exemplarul 1, de
culoare neagră rămâne la unitatea băncii receptoare, exemplarul 2, de culoare roşie se transmite unităţii
bancare destinatare a beneficiarului, exemplarul 3, de culoare verde, după recepţionare se restituie
emitentului-plătitorului.
Înainte de recepţionarea unui ordin de plată de la plătitor, unităţile băncii trebuie să verifice
dacă acesta: este întocmit potrivit standardului prevăzut, conţine menţiunile obligatorii specificate,
semnătura plătitorului corespunde cu specimenul de semnături din bancă sau a fost emis de persoana
indicată, emitentul are disponibil suficient în cont.
Unitatea băncii receptoare are obligaţia să facă în scris emitentului, sub semnătură autorizată, o
comunicare de refuz la executarea ordinului de plată. Nu este necesar să se facă în scris emitentului,
atunci când plata trebuie făcută prin debitarea unui cont al emitentului deschis la unitatea bancară
receptoare şi nu are disponibil suficient în cont sau atunci când nu există suficiente informaţii pentru
identificarea emitentului.
Comunicarea de refuz trebuie făcută cel târziu în ziua bancară următoare zilei în care a fost
recepţionat ordinul de plată, se întocmeşte în 2 exemplare unde primul se transmite emitentului, iar
celălalt rămâne la unitatea băncii.
Unitatea băncii receptoare datorează penalităţi de întârziere emitentului pentru orice sumă pe
care a primit-o de la acesta.
Obligaţiile unităţii bancare destinatare a beneficiarului:
1. Unitatea bancară destinatară, la primirea unui ordin de plată, direct de la emitent sau de la
unitatea bancară a acestuia trebuie să accepte sau să refuze executarea lui. Unitatea bancară
destinatară, după acceptarea unui ordin de plată, este obligată să pună fondurile la dispoziţia
beneficiarului în ziua acceptării sau cel mai târziu în ziua următoare.
2. Momentul acceptării unui ordin de plată de către unitatea bancară destinatară este:
a. la recepţia sa de la emitent în cazul în care între emitent şi unitatea bancară destinatară
există un acord în acest sens;
b. în momentul în care l-a înştiinţat pe emitent cu privire la acceptare;
27
c. în momentul în care a debitat un cont al emitentului deschis la ea ca plată pentru ordinul
de plată respectiv;
d. în momentul în care a creditat contul beneficiarului;
e. în momentul în care a comunicat beneficiarului că are dreptul să retragă sau să utilizeze
fondurile provenite în urma acceptării respectivului ordin;
f. în momentul în care unitatea bancară destinată a folosit fondurile pentru acoperirea unei
datorii a beneficiarului.
3. În cazurile prevăzute la litera d) şi litera f),e) de mai sus, unitatea băncii destinatară are obligaţia
să aducă în scris la cunoştinţa beneficiarului, modalitatea în care i-a pus la dispoziţie sau i-a
folosit fondurile băneşti care fac obiectul ordinului de plată.
4. Unitatea băncii destinatară, dacă nu poate executa un ordin de plată deoarece nu conţin
menţiunile obligatorii sau datorită inconsecvenţei datelor pe care le conţine, va face emitentului
o comunicare de refuz la executare, care se remite acestuia, cel mai târziu în ziua lucrătoare
următoare zilei recepţiei ordinului de plată de către ea.
4.1.3. Decontarea pe baza cecului
Cecul este un instrument de plată creat de trăgător care în baza unui disponibil creat în prealabil
la o societate bancară, dă ordin necondiţionat acesteia, care se află în poziţia de tras, să plătească la
prezentare, o sumă determinată unei terţe persoane sau însuşi trăgătorului emitent, aflat în poziţie de
beneficiar.
Unitatea băncii în calitate de tras, efectuează serviciul de casă pentru trăgător. În acest scop,
unitatea băncii eliberează clientului - trăgător mai multe formulare necompletate, pe care acesta le va
putea transforma în cecuri, în limitele disponibilităţilor proprii ce le are în cont. Cecul trebuie să fie
completat, în întregime, prin dactilografiere sau de mână cu cerneală sau pix, de culoare neagră sau
albastră.
Raiffeisen Bank primeşte cecuri comerciale si necomerciale şi onorează pe loc cecuri de
călătorie. Exemple de cecuri de călătorie: American Express, Thomas Cook, Visa, Citicorp etc.
Raiffeisen Bank primeşte cecuri comerciale şi necomerciale, altele decât cele de călătorie, în
următoarele valute: USD, EUR, GBP,CHF, CAD, AUD, JPZ, SEK.
28
Produsul cecuri comerciale şi necomerciale, altele decât cele de călătorie, se adresează exclusiv
clienţilor Raiffeisen Bank. În cazul în care cecul se prezintă la încasare de către o persoană fizică sau
juridică care nu are cont curent deschis la Raiffeisen Bank, acesta va fi preluat şi procesat numai după
respectarea procedurii de deschidere cont curent pentru persoane fizice, respectiv juridice. În cazul în
care clientul nu doreşte să îşi deschidă cont, cecul nu se va primi.
Raiffeisen Bank nu emite cecuri în valută.
Reguli privind prezentarea la plată a cecului:
cecul poate fi tras numai la vedere (la prezentare);
cecul care are înscrisă ca dată a emiterii sale o dată ulterioară datei prezentării la plată (cec
postdatat) este plătibil în ziua prezentării, data menţionată ca dată a emiterii considerându-se ca
şi cum nu ar fi scrisă;
în cazul în care cecul este prezentat unei case de compensaţii, prin intermediul unităţii bancare
unde îşi are contul operaţiunea respectivă este echivalentă cu o prezentare la plată;
dacă cecul este reţinut de o autoritate judecătorească, posesorul său legitim poate cere plata, în
baza unei dispoziţii a autorităţii judecătoreşti respective;
între trăgător şi unitatea bancară, poate interveni o înţelegere conform căreia trasul va plăti
cecul numai după ce trăgătorul a avizat instrumentul respectiv.
cecul emis trebuie să fie prezentat la plată în termen de 3 zile, dacă este plătibil în chiar
localitatea unde a fost emis, iar în celelalte cazuri în 15 zile;
ordinul dat de trăgător trasului, de a nu plăti suma înscrisă pe cec nu este valabil decât după
expirarea termenului de prezentare. Un cec va putea fi revocat în interiorul termenului de
prezentare la plată numai în cazul pierderii sau furtului instrumentului respectiv;
cecul fiind un instrument de plată plătibil la vedere, cu termen de prezentare foarte scurt,
înscrierea pe el a unor menţiuni privind dobânda, nu sunt luate în considerare.
Controlul băncii înainte de plata cecului
Unitatea băncii, înainte de punerea în plată a cecurilor primite verifică:
a. cecurile să fie emise de clienţii săi pe blanchete cec Raiffeisen şi să aibă toate menţiunile
obligatorii;
b. cecuri girate şi/sau avalizate să aibă operaţiunea de girare pe verso-ul cecului, iar
operaţiunea de analizare pe cec sau pe un adaos al acestuia.
c. sumele înscrise (de plată) să fie indicate atât în cifre cât şi în litere;
29
d. numele trăgătorului să fie redactat clar, iar semnăturile să corespundă cu specimenele de
semnături existente în bancă;
e. cecurile să nu aibă anexate prin diverse modalităţi alte acte
f. pentru suma de plată înscrisă pe cec să existe disponibilităţi băneşti în contul
trăgătorului.
În cazul cecurilor refuzate la plată, unitatea băncii, la solicitarea posesorului cecului, poate
înscrie pe acesta motivele refuzului, sub semnătura contabilului şef, data şi ştampila băncii.
Cecurile care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute, sunt restituite de către unităţile băncii, la
ghişeu, posesorului care le-a prezentat băncii pentru plată.
Plata cecului
Unităţile băncii primesc cecurile la ghişeu şi le plătesc posesorilor lor dacă, în urma verificării,
se constată că sunt îndeplinite condiţiile de plată prevăzute mai sus. Plata se efectuează din conturile de
disponibilităţi băneşti sau de credite ale trăgătorului, după caz, menţionate pe cec. Odată cu aceasta se
operează în cont şi comisionul perceput de bancă pentru astfel de operaţiuni.
În cazul în care suma de plată este înscrisă de mai multe ori pe faţa cecului, suma care se
plăteşte este suma cea mai mică. În cazul în care există diferenţe între suma înscrisă pe cec în litere şi
cea în cifre, suma de plată va fi considerată cea înscrisă în litere.
Cecurile care se primesc de unităţile băncii pentru plata în numerar, se înregistrează în ziua
respectivă în jurnalul de casă pentru plată, după care se predau la casieria băncii pentru efectuarea
plăţii. Casierul plătitor, la primirea cecurilor, procedează potrivit normelor privind operaţiunile de casă
în unităţile Băncii Raiffeisen.
Înregistrarea în conturile clienţilor a sumelor plătite se efectuează la sfârşitul zilei operative pe
baza jurnalelor de casă plăţi din ziua respectivă, care se asimilează la documentele zilei.
La cererea unităţii băncii, odată cu primirea plăţii, posesorul cecului predă cecul plătit. Unitatea
băncii solicită înscrierea pe cec de către posesor a menţiunii „achitat”, după efectuarea plăţii, sub
semnătură şi dată.
Posesorul este obligat să primească orice plată parţială care i se oferă atâta timp cât cecul nu a
fost protestat. Acesta este obligat să elibereze băncii o chitanţă separată pentru plata făcută.
4.1.4. Decontarea pe baza biletului la ordin
30
Biletul la ordin este un titlu de credit sub semnătură privată, prin care subscriitorul sau
emitentul, în calitate de debitor, se obligă să plătească o sumă de bani fixată, la un anumit termen sau la
prezentare, unei alte persoane denumită beneficiar, care are calitatea de creditor.
Biletul la ordin, pentru a fi valabil, trebuie să îndeplinească condiţiile de formă şi să cuprindă
menţiunile obligatorii prevăzute de lege şi normele BNR: denumirea de bilet de ordin trecută în însuşi
textul titlului, obligaţiunea necondiţionată de a plăti o sumă de bani determinată „ voi plăti…”, scadenţa
de plată, locul unde trebuie făcută plata, numele celui care sau la ordinul căruia trebuie făcută plata,
data şi locul emiterii, numele şi adresa celui care trebuie să efectueze plata, codul fiscal al emitentului.
Banca nu va accepta în cadrul operaţiunilor bilete la ordin cărora le lipsesc una sau mai multe
din menţiunile obligatorii prevăzute mai sus, cu excepţia următoarelor cazuri:
a. dacă indicarea scadenţei nu se face în mod expres pe titlu, se va considera biletul la
ordin plătibil la vedere;
b. dacă locul de plată nu este menţionat în mod expres pe titlu, se va considera ca loc de
plată, locul emiterii titlului;
c. dacă nu este menţionat locul unde biletul a fost emis, se consideră locul indicat lângă
numele emitentului.
Spre deosebire de o trată, care presupune existenţa a cel puţin trei persoane, biletul la ordin, în
calitate de instrument de credit comercial, pune în legătură doar două persoane: emitentul (debitorul) şi
beneficiarul ( creditorul). Biletul la ordin este emis la cererea creditorului ca o recunoaştere a datoriei
debitorului.
Circulaţia biletului la ordin
Potrivit legii, emitentul se obligă a plăti biletul la ordin, iar în caz de replată, posesorul are o
acţiune directă împotriva sa.
Biletul de ordin, plătibil la un anumit termen la vedere, trebuie prezentat emitentului spre
avizare pentru a da posibilitatea curgerii termenului de un an de la data emiterii titlului. Termenul de
plată va curge în acest caz de la data vizei pusă de emitent. Aceasta presupune înscrierea semnăturii
acestuia pe faţa titlului de către beneficiar la emitent.
Agenţia Raiffeisen Bank Buşteni nu operează cu instrumentele de plata cambie şi trata.
4.2. Instrumente moderne de plată
31
4.2.1. Cardul
Cardul este un instrument de plată bazat pe electronică, iar deţinătorul lui are dreptul de acces la
o procedură de autorizare şi plată cu card. Cardul înglobează în banda magnetică informaţii
standardizate, securizate şi individualizate care, prin decodificare, permit accesul la contul bancar,
autorizarea de plăţi, efectuarea de plăţi sau obţinerea de numerar.
Astfel, un domeniu important al activităţilor Raiffeisen îl reprezintă activitatea cu cărţile de
credit. Raiffeisen Bank mizează pe extinderea numărului comercianţilor cu amănuntul care să accepte
plata prin carduri, în locul celor în numerar, şi care să încheie contracte de procesare cu această bancă.
Raiffeisen consideră că numărul crescând de deţinători de carduri va învinge în cele din urmă reţinerile
comercianţilor privind acest mijloc de plată.
Trăsăturile comune ale cardurilor sunt:
Pe faţa cardului să se regăsească anumite informaţii despre client şi bancă: denumirea şi sigla
emitentului, numărul cardului, numele şi prenumele deţinătorului, data la care expiră
valabilitatea cardului (LL/AA), o hologramă vizibilă la lumina naturală, care s-a impus a fi cea
mai eficientă tehnică de asigurare a securităţii cardului;
Pe partea din spate: banda magnetică înregistrabilă pe cel puţin trei piste care respectă
prevederile ISO, spaţiul (panel) de semnătură unde clientul semnează la primirea cardului,
informaţii pentru deţinătorul cardului.
Cardul este comparabil ca formă şi dimensiune cu o carte de vizită, având componente
electronice speciale pentru decodificarea diferitelor operaţiuni pentru care a fost conceput; în principal,
accesul deţinătorului la contul său bancar şi efectuarea electronică a plăţii, de unde şi denumirea de
„monedă electronică” sau „bani electronici”.
Raiffeisen Bank este angajată într-un proces continuu de diversificare a gamei de produse şi
servicii pe care le oferă clienţilor săi şi de îmbunătăţire a calităţilor acestora.
Cardul emis de Raiffeisen Bank este un instrument de plată sigur, comod şi modern. Pentru a
intra în posesia unui card trebuie să fie prezentate următoarele documente: cerere tip, furnizată de
Raiffeisen Bank, act de identitate, copie şi original, adeverinţă de venit standard, completată şi semnată
de angajator.
4.2.2. Servicii bancare electronice
32
Raiffeisen Online
Cu Raiffeisen Online oferă: acces 24/7 online, securizat, la conturile clienţilor oriunde în lume,
consultarea soldurilor conturilor şi istoricul tranzacţiilor efectuate şi toate tranzacţiile se realizează în
timp real şi soldurile conturilor sunt permanent actualizate, ordonarea plăţilor intra sau interbancare în
lei (şi/sau programarea ca acestea să se efectueze automat în viitor) către conturile proprii sau ale altor
titulari, ordonarea plăţilor către trezoreria statului, plata facturilor către furnizorii de utilităţi agreaţi de
bancă şi împuternicirea băncii să le platească automat, predefinirea beneficiarilor pentru plăţi intra şi
interbancare, posibilitatea constituiri şi lichidări depozitelor, efectuării schimburilor valutare între
conturile proprii, realizarea transferurilor între conturile proprii, vizualizarea întregului istoric al
activităţii tale online (maximum 6 luni).
Raiffeisen Direct
Operaţiunile pe care se pot efectua prin intermediul serviciului Raiffeisen Direct pentru un client
Raiffeisen Direct (dacă a solicitat serviciul Raiffeisen Direct în una dintre unităţile băncii şi a semnat
contractul aferent): informaţii despre conturile tale şi despre oferta băncii, ordonarea de plăţi intra sau
interbancare în lei către conturile proprii sau ale altor titulari/furnizori, constituirea sau lichidarea
depozitelor, solicitarea de emitere carduri de debit, efectuarea de schimburi valutare între conturile
proprii (valabil doar pentru rezidenţi).
Plăţi directe către furnizori
Se poate efectua automat plata facturilor primite de la furnizorii de utilităţi (telefon, energie, apă, gaze).
Avantaje: economisire de timp în favoarea altor activităţi, plata se poate face prin transfer bancar fără
numerar, factura vine în continuare la domiciliul clientului, extrasul de cont dovedeşte plăţile, se poate
refuza plata, în avans, printr-o cerere, costuri minime - depunere bancară fără comision, transfer bancar
cu un comision scăzut, comision pentru fiecare plată este de 6,500 lei, nu se admit plăţile parţiale.
Plăţile se fac doar în cazul în care în cont se află suma de plătit plus comisionul bancar.
Western Union
Raiffeisen Bank vă oferă serviciul de transferuri rapide de bani prin intermediul Western Union . Acest
serviciu permite transferul electronic de numerar de la oricare din agenţii Western Union, putîndu-se
33
primi sau trimite bani oriunde în lume, fară a se folosi conturi bancare, carti de credit sau ordine de
plata.
Western Union cuprinde:
Will Call - Money Transfer: transferuri între persoane fizice. Permite clienţilor să trimită şi să
primească bani, prin intermediul oricărui agent Western Union, oriunde în lume, în cîteva
minute
Quick Pay - cel mai rapid, sigur şi demn de încredere mijloc de plată folosit pentru ca o
companie să primească sume de bani transmise de clienţii săi din întreaga lume. Aceste fonduri
primite de persoanele juridice străine, înregistrate în sistemul Western Union, vor fi direct
depozitate în contul bancar al acestora.
Quick Cash - serviciu ce oferă o modalitate sigură şi rapida pentru o companie de a trimite
fonduri, prin intermediul retelei Western Union, clientilor sai sau a salariaţilor săi oriunde în
lume.
Avantajele serviciului Western Union sunt:
- accesibilitatea: orice persoana fizica sau juridica are acces la serviciul Western Union, conform
reglementarilor în vigoare;
- simplitatea folosirii: sumele se pot transmite prin reţeaua Western Union prin simpla
completare a unui formular, în limita plafoanelor stabilite;
- siguranţa: sistemul informatizat al reţelei Western Union asigura maxima securitate a
transferurilor.
- rapiditate: încasarea în câteva minute a sumelor expediate, în orice colt al lumii, Western Union
fiind cel mai rapid sistem de transfer al banilor în acest moment (in maxim10 min. de la
depunere).
Mobile Banking. Mybanking Vodafone şi myBanking Orange
MyBanking este un serviciu bancar modern care nu presupune deplasarea la sediul băncii al plătitorului
sau al furnizorului de utilităţi: poti efectua operaţiuni bancare direct din meniul telefonului mobil.
34
Capitolul 5. Elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli
Bugetul de venituri şi cheltuieli, componentă a procesului planificării, este instrumentul
esenţial al conducerii unei entităţi în cadrul decizional pe care aceasta îl aplică pe o perioadă
determinată de timp, de regulă un an.
Bugetele de venituri şi cheltuieli au drept obiectiv realizarea controlului activităţii entităţii prin
intermediul programării şi urmăririi cheltuielilor ce pot fi acoperite din venituri şi din alte resurse,
evidenţiind posibilităţile de finanţare a cheltuielilor la nivelul diferitelor structuri organizatorice,
precum şi la nivelul întreprinderii în ansamblul ei.
Analiza situaţiei financiare a unei bănci reprezintă un “stop-cadru” al poziţiei băncii respective
la un moment dat în sistem, completată cu alte “fotografii” realizate pe baza aceloraşi situaţii financiare
din anii anteriori. Situaţiile financiare pe baza cărora se efectuează analiza de standing financiar sunt
bilanţul şi situaţia veniturilor, acestea având ca obiect evaluarea gradului de eficienţă şi riscurile în care
se desfăşoară activitatea bancară.
Scopul final al întregii activităţi de atragere a mijloacelor băneşti şi de valorificare a acestora
prin credite şi alte categorii de plasamente este obţinerea de venituri, respectiv realizarea profitului.
Profitul reprezintă pentru societatea bancară principala sursă de majorare a capitalului, iar existenţa sau
lipsa acestuia au un impact deosebit asupra încrederii publicului în banca respectivă.
Bugetul de venituri şi cheltuieli reprezintă elementul cheie al evaluării interne a performanţelor
unei bănci, atât la nivelul central cât şi la nivelul unităţilor componente. Elaborarea, defalcarea şi
execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli este o activitate ce se circumscrie obiectivului fundamental
al oricărei bănci, acela de maximizare a profiturilor în condiţii de reducere a riscurilor.
Elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli este precedată de elaborarea unor planuri ce
prelimină unele elemente patrimoniale organizate pe structuri bilanţiere sau operative. Bugetul de
venituri şi cheltuieli este astfel o consecinţă a proiecţiilor patrimoniale, la care s-au aplicat nivelurile
preliminate ale cotelor de venituri şi cheltuieli aferente. Unele elemente patrimoniale sunt direct
producătoare de venituri (creditele, plasamentele în titluri, plasamentele interbancare), în vreme ce alte
elemente patrimoniale sunt indirect generatoare de venituri (prin serviciile de transfer, serviciile de
protejare a resurselor clienţilor, serviciile de asigurare a informaţiilor) sau de cheltuieli cum sunt
activele fixe, materialele consumabile sau resursele din salarii. Ponderea elementelor patrimoniale
35
direct producătoare de venituri sau de cheltuieli în bilanţul unei bănci este sau trebuie să fie mult
superioară ponderii celorlalte categorii care prezintă caracteristica de elemente auxiliare ce participă la
realizarea obiectivelor băncii şi care îi suplimentează atât costurile cu operaţiunile, cât şi veniturile din
operaţiuni.
Din punct de vedere strict funcţional, cât şi din punct de vedere al aplicării principiilor
strategiei, este necesară elaborarea mai multor planuri din care unele se referă direct la elementele
patrimoniale producătoare de venituri şi cheltuieli (cum sunt planul de trezorerie, care este în fapt un
plan de resurse şi plasamente, sau planul de credite) ori se referă la categorii de activităţi ce sprijină
realizarea obiectivelor cuprinse în planurile elementelor patrimoniale (planul de investiţii, planul de
marketing, planul de orientare şi perfecţionare profesională şi normativele de cheltuieli de funcţionare).
Modalitatea şi etapele de elaborare a bugetului de venituri şi cheltuieli la nivelul unei bănci
comerciale nu diferă foarte mult comparativ cu realizarea procesului la întreprinderile nonbancare. În
esenţă, elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli presupune parcurgerea următoarelor etape:
1. Elaborarea de niveluri orientative la nivelul centralei băncii, niveluri ce au în vedere conţinutul
strategiei băncii, precum şi evaluarea stării mediului economic preconizată pentru perioada
următoare în funcţie de estimările băncii privitoare la rata inflaţiei, aşteptările din domeniul
legislativ, evoluţiile pe piaţa valutară, chiar şi de traseele factorilor politici care pot determina
modificări sensibile ale predicţiilor în domeniul economic.
2. Transmiterea acestor niveluri orientative la subunităţile organizatorice sau bugetare, în funcţie
de funcţiunile pe care le alocă acestora conducerea băncii. Nivelurile orientative sunt prelucrate
de către subunităţile băncii, corelate cu situaţia concretă a acestora şi cu estimările privind
evoluţiile economice locale.
3. Întocmirea şi transmiterea la centrală a propunerilor fiecărei unităţi a băncii privind bugetul
propriu de venituri şi cheltuieli.
4. Finalizarea lucrărilor de elaborare a bugetului la nivel de bancă, aprobarea acestuia de către
Consiliul de Administraţie al băncii Raiffeisen Bank.
5. Defalcarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe componentele sale teritoriale sau funcţionale.
6. Urmărirea realizării capitolelor bugetare, efectuarea de corecţii, justificarea abaterilor.
Organizarea procesului de elaborare, urmărire şi control al realizării bugetului de venituri şi
cheltuieli este o opţiune a conducerii fiecărei bănci, în funcţie de obiectivele specifice ale acesteia.
Având în vedere specificul activităţii bancare, atât în ceea ce priveşte modalităţile şi mijloacele de
36
realizare a veniturilor, cât şi structura organizatorică specifică, de tip arborescent, cu o largă răspândire
teritorială, forma de organizare a activităţii de bugetizare în bănci se particularizează faţă de alte
categorii de entităţi economice după cum urmează:
Bugetul de venituri şi cheltuieli ce conţine elementele de venituri şi cheltuieli organizate pe
structura planului contabilităţii financiare, se poate structura pe unităţi, având în vedere relativa
autonomie contabilă a acestora, concretizată în marea majoritate a situaţiilor în elaborarea de
balanţe de verificare proprii, componente ale balanţei generale a băncii. Autonomia contabilă dă
posibilitatea repartizării veniturilor şi cheltuielilor realizate direct în contabilitatea financiară,
fără a mai fi necesară deschiderea unor conturi de gestiune;
În funcţie de scopul propus, bugetul de venituri şi cheltuieli se poate defalca, de asemenea, pe
structuri funcţionale, indiferent de localizarea lor teritorială, caz în care este uneori necesară
utilizarea conturilor de gestiune care înregistrează veniturile şi cheltuielile pe locaţii predefinite.
Se poate astfel organiza bugetizarea activităţii de creditare, ori bugetizarea activităţii de
trezorerie;
De asemenea, banca poate opta pentru cuantificarea veniturilor şi cheltuielilor unităţilor
organizate pe principiul centrelor de profit, cărora li se alocă o anumită autonomie
organizatorică, aceasta incluzând cuantificarea aportului centrelor respective la realizarea
veniturilor sau efectuarea cheltuielilor în alt centru de profit (centrala de exemplu, în cazul
transferurilor externe sau în cazul aprovizionărilor centralizate). În acest caz, modelul de buget
conţine şi elemente extracontabile, ce reflectă veniturile şi cheltuielile rezultate în urma
transferurilor de resurse ori de servicii bancare. Aceasta implică utilizarea unor modalităţi de
evidenţă specifice contabilităţii de gestiune.
În urma determinării influenţelor rezultate din costul resurselor redistribuite, a constituirii
provizioanelor şi a participării la constituirea rezervei minime obligatorii se obţine profitul brut calculat
prin diferenţa între totalul veniturilor şi cheltuielilor centrului de profit formate din:
Venituri aferente activităţilor de bază – creditare, decontări, servicii bancare: venituri din
dobânzi la creditele curente acordate, venituri din dobânzi la creditele restante, venituri din
dobânzi la rezerva minimă obligatorie, venituri din comisioane, taxe şi speze bancare, venituri
aferente excedentului de resurse, venituri din provizioane, venituri din creanţe reactivate, alte
venituri.
37
Cheltuieli privind operaţiunile bancare şi cheltuieli cu funcţionarea băncii: cheltuieli cu
dobânzi la conturile de disponibilităţi, cheltuieli cu dobânzi la conturile de depozit, cheltuieli cu
dobânzi aferente deficitului de resurse, cheltuieli cu comisioane, taxe şi speze bancare,
cheltuieli de interes general şi administrativ gospodăreşti din care: cheltuieli materiale,
cheltuieli cu personalul, lucrări şi servicii executate de terţi, impozite, taxe şi vărsăminte
asimilate, cheltuieli cu amortizările, alte cheltuieli.
În esenţă, obiectivul fundamental al bugetului de venituri şi cheltuieli este cuantificarea
nivelurilor preliminate ale profitului, care la rândul său este elementul de bază al evaluării
performanţelor unei bănci. În raport cu principiile evaluării performanţelor bancare, profitul preliminat
se poate evalua, în baza elementelor de venituri şi cheltuieli, din contabilitatea financiară sau i se pot
adăuga elemente de venituri şi cheltuieli extracontabile, în funcţie de opţiunea băncii privind
determinarea indicatorilor de performanţă pe diverse paliere sau componente ale activităţii.
38
Bibliografie
1. Vasile Dedu, Adrian Enciu, “Contabilitate bancară”, Ed. Economică,
Bucureşti, 2001
2. Documentaţie de la Agenţia Raiffeisen Bank Buşteni
3. Norme metodologice Raiffeisen Bank România
4. Pliante Raiffeisen Bank
5. www.raiffeisen.ro
6. www.bnr.ro
39
40