Universitatea pedagogică de stat ,,Ion Creangă’’

Portofoliu

Teoria şi metodologia educaţiei

Tonu Dumitru

Teoria educaţieiIntroducere

Teoria educaţiei este o discipină de bază integrată în domeniul ştiinţelor pedagogice /educaţiei care studiază fundamentele activităţii de formare-dezvoltare permanentă a personalităţii umane definitorii la nivel de sistem şi proces.

Tema 1: Statutul ştiinţelor educaţieiSubiectele:1. Conceptul, definiţia, caracteristici, rolul pedagogiei2. Concepţiile de bază a pedagogiei:

a) Educaţieb) Educabilitatec) Dezvoltared) Instruiree) Învăţămînt

3. Sistemul ştiinţelor educaţiei4. Normativitatea pedagogică

Subiectul 1: . Conceptul, definiţia, caracteristici, rolul pedagogiei.

Pedagogia ( gr. veche pais - „copil“ si agoge - „conducere“, „educaţie“, paideea - „învăţămînt“, „educaţie“ paidagogos - „îndrumator de copii“, „pedagog“) este stiinta care are ca obiect de studiu specific dimensiunea functional-strucuturală a educaţiei abordabilă metodologic din perspectiva personalităţii umane.

Principalele caracteristici a pedagogiei ca ştiină a educaţiei este reflectarea complexităţii obiectului de cercetate şi activitatea de formare - dezvoltare a personalităţii umane analizată din diferite aspecte istorice şi metodologice.

Subiectul 2: Concepţiile de bază ale pedagogiei:Conceptele de bază ale pedagogiei sunt:a) Educaţia – constitue obiectul de studiu al pedagogii abordabil din perspectiva dimensiunii

sale functional- structuralDefinirea educaţiei la nivelul unui concept pedagogic fundamental presupune stabilirea unor

repere metodologice necesare pentru delimitarea funcţiilor specifice activităţii de formare-dezvoltare a peronalitaţii si a structurii specific de proiectare şi realizare a acesteia.\

În această perspectivă educaţia reprezintă activitatea psihosocială proiectată la nivelul unor finalităţi pedagogice care vizează realizazrea funcţiei de formar dezvoltre permanentă a personalităţii umane prin intermediul unei acţiuni pedagogice structurată la niveul educaţiei corelaţiei subiect/educator – obiect/educat, desfăşurată într-un cîmp pedagogic deschis. Etimologia cuvîntului, de origine latină sugerează complexitatea fenomenului educaţiei la nivelul a 3 semnificaţii primare

a) Educatio – creştere, hrănireb) Educo-educare – a creşte, a hrăni, a forma, a instruic) Educo-educere – a scoate din ... , a ridica, a înălţa.

1

Cele 3 semnificaţii reflectă, în mod gradual, percepţia socială a fenomenului educaţiei, operabilă din diferite perspective istorice

a) Perspectiva limitată, reducţionistă – creşterea, cultivarea plantelor b) Perspectiva general umană – formrea oului pentru viaţăc) Perspectiva genrală modernă – conducerea, dirijarea, orientării unei activităţi

Analiza educaţiei la nivel funcţional-structural presupune raportarea la trei repere metodologice

a) Un reper metodologic de ordin social, care priveşte educaţia, în mod special, produsb) Un reper metodologic de ordin psihologic care priveşte educaţia, în mod special, ca

procesc) Un reper metodologic integrator de ordin psihosocial care priveşte educaţia, în mod

special, ca activitate cu o funcţionalitate şi o structură de acţiune specifică Educaţia ca produs reflectă o necesitate de natură socială, care orientează activitate de

formare - dezvoltare a personalităţii umane. Dina această persepectivă trebuie înţeles ,,caracterul istoric şi de clasă al educaţiei, dar şi accentul său naţional. Sunt trăsături obiectivate social, în diferite ipostaze partculare, desfăşurate în timp şi spaţiu.

Educaţia apare astfel ca un produs al relaţiilor sociale. Dinamica acestor relaţii condiţionează rezultatele educaţiei de la nivelul continuităţii şi al discontinuităţii între generaţii pînă la ,,reproducerea ierarhiilor sociale’’, care nu a fost eradicat nici chiar în societatea democratică, , de tip informatizat.

Operaţionalizarea reperului etodologic de ordin social permite definirea prioritară a educaţiei ca produs. Educaţia este chiar o producţie a omului ca om, o creaţie continuă a omului de către om, o producţie a omului social prin societate.

Educaţia ca proces reflectă o necesitate de natură psihologică, angjată la nivelul numeroaselor raporturilor interindividuale cae intervin în activitatea de formare – dezvoltare a personalităţii umane

Educaţia apare ca un proces specific uman, realizabil peo traiectorie bio – psihosocială care urmăreşte valorificarea ,,conştiinţei individuale’’, respectiv a resurselor interne a personalităţii

Operaţionalizarea reperuului metodologic, de ordin psihologic permite definirea prioritarp a educaţie ca proces prin definirea prioriară a educaţi ca proces prin identificarea elementelor esenţiale care formarea – dezvoltarea personalităţii umane

Acţiunile şi influenţele psihosociale, aflate în centrul sau la periferia procesuluid de educaţie, angajează strucurile cognitive aeciv şi volitive ale personalităţii, resursele motivaţionale, aptitudinale, şi caracteriale ale acesteia.

Analiza educaţiei ca proces contribuie la explicaera dimensiuni subiective a educaţiei carepermite interpretarea evoluţiei personalităţi prin valorificarea prioritară a resurselor sale interne. Acest reper întreţine un anumit psihologism care promovează individualismul şi descriptivismul pedagogic prin accentuarea importanţei factorului subiectiv care atrage, după sine, neglijarea sau eludarea finalităţilor educaţiei.

Ambele repere metodologice prezentate anterio, dezechilibrează analiza educaţiei, care este fie explicată istpric, doar ca produs istoric, doar ca produs social, fie interpretată doar de ca proces psihologic.

Cele două tendinţe traversează, de altfel, istoria pedagogie şi a şcolii. Aceasta dezvoltă de-a lungul timpului concepţii şi practici educaţionale centrea, pe de o parte, pe profesor (magistrocentrismul) şi pe facorul social, iar pe de altă parte pe individualitatea copilului

2

(pedocentrismul). Împăcarea celor două tendinţe este încercată, în cea de-a doua jumătate a sec. XX, prin promovarea curentului tehnocentrist care valorifică progresele înregistate în ştiinţele socio-umane, mai ales în psihologia cognitivă şi în pedagogia bazată pe obiective şi pe strategiile moderne de proiectare şi de dezvoltare curriculară

Analiza educaţie dintr-o perspectivă epistimologică viabilă presupune depăşirea celor două tendinţe de abordar unilaterală a conceptului. Educaşia este simultan un proces şi un produs proiectat şi realizat la nivelul unei activităţi psihosociale umane fundamentale.

Educaţia ca activitate reflectă o necesitate de natură psihologică şi socială a personalităţii umane angajată într-un produs şi într-un proces permanent de formare-dezvoltare, proiectat şi realizat conform unor finalităţi elaborate la nivel global, care determină un ansamblu de acţiuni structurate pe corelaţia subiect-obiect, orientată în dicşia auto-educaţiei

Operaţionalizarea acestui nou reper, de ordin epistemologic, permite analiza educaţii simltan ca produs şi ca proces, proiectat şi realizat integral în cadrul unei activităţi psihosociale cu funcţie şi structură specifică, deschisă (autperfecţionării). În această concepţie, devenită clasică, educaţia este o acţiune pe care o xercităm nu numai asupra semenilor noştri, ci şi asupra noastă înşine

Educaţia ca produs marchează rezultatul socializării metodice dar si al individualizării activităţii de formare a personalităţii

În mod analogic, educaţia ca proces, marchează drumul psihologic dar şi social, a personalităţii, spre umanizare, spre (auto)dezvoltarea sa continuă.

Educaţia apare astfel, în primul rînd ca o activitate psihosocială fundamentală proiectată şi realizată conform unor finalităţi elaborate la nivelul macrostructurii societăţii pentru realizarea funcţiei sale specifice de formare dezvoltare a personalităţii

Educaţia apare, în ala doilea rînd ca o activitae psihosoacială fundamentală care are un nucleu structural specific bazat pe relaţia subiec-obiect, care. În condiţii optime, evoluează în direcţia atingerii unui stadiu superior al umanizării: autoeducaţia

Analiza educaţie ca obiect de studiu specific pedagogiei presupune, în acelaşi timp , evidenţierea conţinuturilor, formelor şi a tendinţelor de evoluţie a acestei activităţi umane fundamentale.

Conţinuturile educaţiei vizează dimensiunle/laturile principale ale activităţiide formare dezvoltare permanentă a personalităţii, proiectată realizată în plan: intelectual, moral, tehnologic, estetic, fizic.

Formele educaţiei vizează ansamblul acţiunilor şi al influenţelor pedagogice realizate simultan sau succesiv, la nivel instituţiona şi la niveş noninstituţionale

Tendinţele de evoluţie a educaţiei, angajate, în perspectiva sec.XXI, la scara modelului cultural al societăţii postindustriale/informatizate, vizează:

Formarea – dezvoltarea permanentă a personalităţii, posibilă şi necesară prin integrarea tuturor formelor şi conţinuturilor/dimensiunlor educaţiei pe verticala şi pe orizontala sistemului de educaţie.

Autoformrea – autodezvoltarea personalităţii umane, posibilă şi necesară prin proiectarea şi realizarea superioară a ciclurilor de educaţie permanentă, desfăşurate, la nivel optim, pe verticala şi orizontala sistemului de educaţie

Valorificare deplină a educabilităţii la nivelur corelaţiei pedagogice existente între factorii care asigură autoformare – autodezvoltarea personalităţii umane: educaţia – mediul- ereditatea

3

proiectarea curriculară a educaţiei, centrată asupra obiectivelor formative şi aq corespondeţelor pedagogice, posibile şi necesare între obiective – conţuturi – metodologie - evaluare

b) Educabilitatea reprezintă o caracteristică esenţiala a personalităţii umane care desemnează capacitatea acestuia de dezvoltare pedagogică progresivă, permanentă continuă.

În calitate de concept pedagogic fundamental, educabilitate defineşte raporturile de interacţiune şi de interdependenţă formative existente între 3 factori fundamentali:

a) ereditatea – care reprezintă premisa naturală a dezvoltării pedagogice a personalităţiib) mediu – care reprezintă condiţia socială a dezvoltării pedagogice a personalităţiic) educaţia – care reprezintă conexiunea determinată pentru dezvoltarea pedagogică a

personalităţii prin valorificarea formative deplină a premiselor ereditare şi a condiţiilor sociale

Reflectînd dimensiunile unui concept integrator, educabilitatea concetrează premisele, condiţiile şi conexiunile determinate ale dezvoltării pedagogice la nivelul a 3 procese complementare:

a) Procesul biologic, centrat pe fenomene de creştere şi maturizare fizică, morfologică, şi biochimică a diferitelor componente ale organismului uman.

b) Procesul social, centrat asupra capacităţilor de reglare a conduitei umane în raport de normele societăţii

c) Procesul psihologic, centrat pe evoluţia fenomenelor psihice în plan functional şi structural

Prin analogie cu factorii dezvoltării psihice, ereditatea mediul şi educaţia au valoarea unor noţiuni operaţionale care concetrează influenţele constante profunde şi esenţiale pentru dezvoltarea pedagogică a personalităţii , differentiate nrt de cele episodice, superficiale, accidentale.

Educabilitatea reflectă conţinutul pedagogic specific al relaţiei dintre ereditate – mediu – educaţie, conţinut care departe de a se închide în ea, se deschide spre viitor în etape distincte şi solidare.

Valorificarea pedagogică deplină a educabilităţii presupune cunoaşterea fiecărui stadiu al dezvoltării, în mod special a faptului că momentele de criză apar, de regulă, în fazele de trecere la o nouă vîrstă psihologică – fenomen acutizat în jurul vîrstei de 14 ani, al trecerea de la preadolescenţă, la adolescent.

Sesizarea diferenţei specific dintre stadiile dezvoltării psihice şi etapele dezvoltării pedagogice a generat soluţia restructurării treptelor şcolare în sistemele modern de învăţămînt, organizate, în cea mai mare parte, în formula 6+3+3 care permite ieşirea din fazele psihologice critice în interiorul aceluiaşi ciclu de învăţămînt.

Valorificarea deplină a educabilităţii sugerează o anumită normativitate a acţiunii educaţionale care propune:

1) Depăşirea antinomiei: influenţe interne – externe2) Concentrarea substratului energetic motivaţional al dezvoltării pedagogice la nivelul

obiectivelor formative ale educaţiei, deschise, în direcţia (auto)perfecţionării personalităţii umane

3) Delimitarea diferenţei specific dintre stadiul psihic şi stadiul pedagogic, operantă în sistemele modern de învăţămînt care ai instituţionalizat, de cele mai multe, ori structura de organizare 6+3+3

4

Educabilitatea confirmă astfel resursele dezvoltării pedagogice a personalităţii nelimitate în contextul valorificării depline a premiselor ereditare şi a condiţiilor de mediu, determinate psihosocial la nivelul sistemului educaţional, sistemului de învăţămînt, procesului de învăţămînt

c) Dezvoltarea pedagogică reprezintă ansamblul acţiunilor şi influenţelor educaţionale care asigură evoluţia personalităţii umane în plan psihologic şi social. Ea valorifică resursele educabilităţii angajate în optimizarea raporturilor dintre ereditate-mediu-educaţie, în funcţie de trăsăturile generale , particulare, şi individuale ale personalităţii umane.

Dezvoltarea pedagogică valorifică evoluţiile înregistrate la nivelul structurii de funcţionare a personalităţii în plan cognitive, social, şi (inter)personal. Pe de altă parte, corelarea acestor evoluţii angajează următoarele tipuri de dezvoltare evidente la nivel de ontogeneză în limitele anumitor legi probabilistice, specifice ştiinţelor socio-umane:

Dezvoltare intelectuală: preoperatorie (vîrsta 0-1 an) preconceptuală (vîrsta 2-3 ani) intuitivă (4-5 ani) operatorie concretă (6-11 ani) operatorie abstractă, pe cale de formare (12-15 ani) operatorie abstractă formată şi integrabilă în diferite domeniii ale cunoaşterii (după 16-18 ani)

Dezvoltarea socială presocială (vîrsta 1-5 ani) de explorarea a factorilor de socializare (6-15 ani) de organizare conştientă a relaţiilor sociale (15-24 ani) de realizare socială (după 25-27 ani).

Dezvoltare psihosocială: prin imitaţie (vîrsta 5-7 ani) prin identitate (8-12 ani) prin interiorizare (13-16 ani) prin generalizare (după 17 ani, în diferite grade dependente de ciclurile vieţii )

Dezvoltare morală: prin sancţiuni, recompense, (vîrsta 5-9 ani) prin relativism utilitar (10-12 ani) prin concordie interpersonală (13-15 ani) prin lege şi ordine (16-24 ani) prin contracte sociale (realizabile după 25-27 de ani adaptabile la condiţiile

diferitor situaţii profesionale şi umane)Dezvoltarea pedagogică angajează toate tipurile de evoluţii prezentate anterior,

instituţionalizate în cadrul organizaţiei şcolare, procesului de instruire, managemnetului resurselor umane, informaţionale, materiale şi financiare. Valorificarea acestora presupune proiectarea unei noi structuri de funcţionare a sistemului de învăţămînt care implică:

depăşirea fazei psihologice critice situată la trecerea la un nou stadiu de dezvoltare, în interiorul aceluiaşi nivel sau aceleiaşi trepte şcolare

prelungirea învăţămîntului de bază la vîrsta de 16 ani considerate optima din perspectiva depăşirii fazei celei mai critice şi a structurării fondului aptitudinal – atitudinal al personalităţii elevului.

5

Adoptarea strategiilor de orientare şcolară şi socială – formative care vizează dezvoltarea de ansamblu a personalităţii elevului, într-o perspectivă actuală şi potenţială superioară tendinţelor stadial – clinice sau psihomotrice.

Dezvoltarea pedagogică generală angajează toate modalităţile prin care instituţia şcolară reuşeşte să-şi consolideze serviciile administrative, didactice, educative, plecînd de la obiectivele formative elaborate special pentru valorificarea resurselor de evoluţie globală a personalităţii elevului.

Dezvoltarea curriculară marchează procesul de îmbogăţire continua a programelor şcolare cu noi date, informaţii, cunoştinţe. Acest process urmăreşte optimizarea raportului dintre creşterea şi dezvoltarea psihologică a personalităţii în vederea asigurării saltului de la evoluţia liniară la cea pluridimensională, de la obiectivele minimale la finalităţile maximale, de la standardizarea închisă.

d) Instruirea - reprezintă activitatea specifică realizată în cadrul procesului de învăţămînt conform obiectivelor pedagogice generale elaborate la nivel de sistem în termen de politică a educaţiei

Etimologia cuvîntului – instructio, în limba latină, înseamnă aranjare, amenajare, construire, - sugerează dimensiunea complexă care constă în ,, a trimite pe cineva a învăţa şi a-i asigura în principal o cultură sub înrumarea cuiva’’

Conţinutul conceptului de instruire are o sferă mai restrînsă în raport cu educaţia dar mai largă decît învăţarea deoarece include mai multe forme de muncă intelectuală, extradidactică şi extraşcolare, cu resurse mai substanţiale, directe şi indirect, de natură morală – tehnologică – morală – estetică psihofizică.

Raportul instruire educaţie constituie o problemă analizată pe larg în literature de specialitate a ultimelor decenii. Calitatea cadrului didactic, la toate nivelurile sistemului, marchează tocmai capacitatea acestruia de a educa şi instrui. Ea stimulează responsabilitatea elevului, operaţionalizată în aptitudinea sa, perfectibilă, în timp şi spaţiu.

Evoluţiile (post)modern, dezvoltate la nivelul proiectării curriculare, subliniază faptul că cele două concepte fundamentale care reflectă o realitate complexă, nu sunt sinonime dar nici opuse. Astfel, a reduce educaţia la instruire înseamnă a limita omul doar la aspectele cognitive ale realităţii sale

Pe de altă parte, instruirea susţine fundamentele educaţiei, prin cunoştinţele, capacităţile şi atitudinile ştiinţifice transmise, conform diferitelor programr şcolare/ universitare, care asigură formarea şi dzvoltara intelectuală a elevului/studentului premise formării şi dezvoltării morale – tehnologice – estetice – psihofizice permanente a personalităţii umane.

e) Învăţămîntul – reprezintă principala formă de organizare a educaţiei realizată în funcţie de obiectivele pedagogice stabilite la nivel de sistem si proces. Desfăşurarea sa presupune valorificarea structurii acţiunii educaţionale la nivelul corelaţiei funcţionale dintre profesor şi elev/student, exersată în situaţii educative din ce în ce mai numeroase şi variate angajate la toate nivelurile sistemului de învăţămînt

La nivel de sistem, învăţămîntul răspunde finalităţilor macrostructurale care definesc idealul de personalitate şi scopurile pedagogice angajate pe termen mediu şi lung, la nivel de politică a educaţiei

La nivel de proces, învăţămîntul presupune proiectarea unor activităţi didactice/educative realizabile conform obiectivelor generale şi specifice definite în cadrul programelor şcolare, operaţionalizate de fiecare profesor în funcţie de situaţiile concrete ale fiecărui colectiv de elevi.

6

Din această perspectivă învăţămîntul reprezintă ansamblul obiectivelor propuse de profesor, atinse de elev.

Conţinutul conceptului care defineşte activitatea specifică a învăţămîntului, are o sferă mai restrînsă în raport cu educaţia care vizează formare şi dezvoltarea permanentă a personalităţii.

Învăţămîntul marchează doar o parte a educaţiei care revine sistemului şcolar, care pune accent pe acţiunea de prelucrare pedagogică a cunoştinţelor ştiinţifice şi de comunicare pedagogică a acestora în contextul corelaţiei funcţional – structurale existentă între subiect şi obiect, întred educator şi educat. Ponderea dimensiunii intelectuale a edcuaţiei, evidentă la nivelul învăţămîntului, implică însă, o multitudine, de efecte directe şi indirecte, relevante în plan moral – fizic – tehnologic – estetic, care angajează practic toate domeniile dezvoltării personalităţii elevului.

În această perspectivă reprezintă un proces de comunicare care suscită învăţarea la nivelul valorilor sale formative superioare. El modifică mediul de existenţă al unui elev sau al mai multor elevi prin producere unor comportamente determinate în condiţii specifice sau adecvate la condiţii specifice.

Subiectul 3: Sistemul stiintelor educatiei

Delimitarea ştiinţelor din domeniul educaţiei se poate face în funcţie de obiectul/domeniul de investigaţie, respective de componentele sau laturilr acţiunii educaţionale, care intră în aria lor de studiu, de relaţiile dintre ele, de interacţiunile dintre acţiunea educaţională şi societate, precum şi în funcţie de metodele şi tehnicile folosite pentru cunoaşterea acelui domeniu. Obiectul de studia şi metoda sunt cei doi parametric care pot conferi statutul de ştiinţă unei discipline. De aceea pe măsură ce se desprind noi aspecte şi se conturează metodele de cercetare se pot constitui noi ramuri. Gradul de maturitate a unei ştiinţe este apreciat în funcţie de metoda sa, de capacitatea cunoştinţelor dobîndite de a se converti în metodă şi de a facilita astfel obţinerea de noi rezultate.

Ţinînd seama de acest lucru, putem delimita următoarele ramuri ale ştiinţei educaţiei - Pedagogia generală este o disciplina teoretică care studiază acţiunea educaţională, dintr-un

unghi general de vedere, urmărind să-i surprindă anumite legităţi, valabile indifferent de locul şi timpul în care desfăşoară. Vorbind despre educaţie, arătăm că ea a apărut odată cu societatea şi va exista atîta timp cît va exista societatea. Aceasta înseamnă că, indiferent de modificările ce au intrervenit pe parcursul istoriei societăţii umane, educaţia şi-a păstrat şi îşi va păstra anumite trăsături invariabile, esenţiale şi stabile pe care le studiază pedagogia generală. Desigur, aceste trăsături invariabile nu există de la sine, desprinse de un conţinut concret, sarcina pedagogiei generale fiind tocmai aceeea de a se ridica la un nivel de abstractizare, încît să sesizeze dincolo de ceea ce este trecător şi instabi, ceea ce este invariant şi stabil. Acest lucru este posibil, fie prin organizarea unor investigaţii proprii, fie prn valorificarea rezultatelor obţinute de către alte disciplione pedagogice

Privită prin prisma relaţiei dintre continuitate şi discontinuitate putem spune că pedagogia generală are în vedere acţiunea educaţională din punctual de vedere al continuităţii. Ea se concetrează deci asupra laturii invariabile a educaţiei

- Pedagogia preşcolară – Aria ei de studii se delimitează în funcţie de vîrsta obiectului educational, ocupîndu-se, dec, de problematica şi tehnologia acţiunii educaţionale cu copii de vîrstă preşcolară în cadrul grădiniţei-

7

- Pedagogia şcolară – abordează problematica acţiunii educaţionale în cadrul şcolii, cu copii normal dezvoltaţi

Pedagogia experimentală – are ca obiect problemele legate de investigaţia experimentală a educaţiei. Supunînd unui control ştiinţific, experimentînd diverse aspecte ale educaţiei, ea le dovedeste utilitatea în perfecţionarea procesului educaţional. Pornind de la problemele concrete pe care le ridică procesul instructiv – educativ, pedagogia experimentală organizează şi provoacă situaţii noi, prelucrează şi interpretează datele înregistrate în cadrul experimentării. Pe această bază se formulează concluzii privind valoarea si utilitatea unor principii şi tehnici noi pentru activitatea practică.din punct de vedere fizic si psihic.

- Pedagogia specială – abordează problematica şi tehnologia desfăşurării acţiunii educaţionale privind copiii deficienţi din punct de vedere fizic, psihic si psihomotric, în scoli şi în instituţii speciale.

-Pedagogia comparată se ocupă cu studierea particularităţilor naţionale ale educaţiei în vederea relevării a ceea ce este tipic şi universal. Ea a apărut din necesitatea cercetării realităţii educaţionale din diverse ţări, cu ajutorul metodologiei comparate, pentru a facilita un transfer de valori educaţionale de la o ţară la alta. Utilitatea ei se evindenţiază cu ocazia organizării unor reforme şcolare, prin aceea că oferă material concret despre sistemele de învăţămînt, care le-au generat din alte ţări private în conexiune cu cu condiţiile istorico – culturale care le-au generat în vederea unei organizări mai bune a învăţămîntului într-p altă ţară. Din această cauză o putem conidera disciplină descriptive şi explicativă a sistemelor de educaşie din diverse ţări. Comparaţia se poate face urmărind diverse aspect, transversal sau longitudinal, individual sau global, din două sau mai multe ţări, cum ar fi: conţinutul învăţămîntului exprimat în planuri, programe şi manuale, organizarea învăţămîntului, modul de desfăşurare a examenelor şi concursurilor , orientara şcolară şi profesională, învăţarea limbilor străine, sistemul de pregătire a cadrelor didactice, toate fiind private în corelaţie cu condiţiile economico – spirituale din ţara sau ţările resprective şi subliniindu-se ceea ce este caracteristic nu numai prin ceea ce există, ci şi prin tendinţa devenirii sale.

Subiectul 4: Normativitatea pedagogicaNorma pedagogică indică unul sau mai multe criterii obligatorii în realizarea acţiunii, condiţii

minimale de îndeplinit şi după care se apreciază reuşita acţiunii, numărul de acţiuni pe unitatea de timp, interdicţiile, permisiunile în acţiune, algoritmii de respectat

Conceptul de normă pedagogică desemnează o forumă abstractă care admite o judecată de valoare prin raportarea acţiunii educaţionale la o anumnită finalitate, la un anumit model, la un anumit sistem de principii şi reguli. În ultima instanţă operaţionalizarea acestui concept, multiplicabil în diferite variante practice, presupune definirea unor reguli, colective sau commune care servesc drept ghid în orientarea acţiunii

Funcţia principală a normei pedagogice are valoarea, proprie, ştiinţelor socioumane, de criteriu obiectiv sau de standard de reuşită, stabilizat, din punct de vedere theoretic şi practic la nivelul sistemului şi al procesului de învăţămînt.

În plan teoretic, norma pedagogică este fixate pe baza legităţilor pedagogice şi în raport cu coordonatele principale ale acţiunii pedagogice. În această concepţie norma pedagogică, reflectă un ansamblu de cerinţe de maximă generalitate concentrate la nivelul pricipiilor pedagogice ale procesului de învăţămînt care au valoare de legi pedagogice

8

În plan practic, norma pedagogică traduce cerinţele exprimate la nvielul cerinţelor pedagogice, la nivelul unor indicaţii obligatorii, sau idei călăuzitoare, directive, care trebuie urmărite şi respectate în cadrul activităţii de instruire cu valoare de principii didactice.

Sfera de aplicare a normei pedagogice angajează toate dimensiunile şi formele educaţiei. În această accepţie sunt evocate următoarele tipuri de norme pedagogică

Normă de conduit Normă de control Normă de învăţare Normă docimologică Normă morală Normă socială Normă de apreciere a acivităţii elevului şi a profesorului Norme de vîrstă Norme diferenţiale Norme integrate Norme locale Norme naţionale Norme specific unui nivel şcolr, norme profesionale etc.

Normele didactice sunt corelate cu cele pedagogice şi pot fi: organizaţionale (reglementări de funcţionare a instituţiei şcolare), procedurale (utilizarea metodologiilor didactice), comunicative (relaţia educator-elev), obligatorii sau permisive, generale sau particulare, orientative pentru acţiunea viitoare;

Relaţia lege-principiu-normă-regulă: Teoria instruirii precizează principiile didactice, metodologia ei dezvoltă normele şi regulile de respectare, aplicare a lor, în rezolvarea variatelor situaţii concrete ale predării-învăţării-evaluării. Teoria educaţiei insistă şi pe legitatea pedagogică. Din aprofundarea acestui aspect se poate înţelege mai clar relaţia lege-principiu-normă-regulă şi evita limitarea sa sau confundarea bazei logice (lege, principiu) cu cea procedurală (normă, regulă), în construcţia, interpretarea şi realizarea educaţiei.

Principiul este o cerinţă cu caracter logic care arată necesitatea educaţiei şi a funcţionalităţii ei, exprimă o idee de bază pe care se întemeiază gândirea pedagogică, un punct de reper pentru acţiune.

Tema 2: Finalităţile educaţieiSubiectele:

1) Dimensiunea teleologică a educaţiei2) Finalităţile educaţiei3) Idealul educaţiei: concept şi caracteristici4) Scopul: concept şi funcţii5) Constituirea taxonomiei pedagogice 6) Modele taxonomice pe domeniile: cognitiv, afectiv, psihomotor.

.

9

Subiectul 1: Dimensiunea teleologică a educaţieiCaracterul teleologic al educaţiei evidenţiază importanţa studierii finalităţii activităţii umane .

Explicarea realităţii printr-o judecată tleologică ce dă sens părţilor plecînd la un întreg, care angajează funcţionalitatea generală a organismului. Ea este specifică activităţii umane, fiind opusă explicaţieu cauzale, care intervine în cazul fenomenelor naturii

Caracterul teleologic al educaţiei evidenţiază diferenţa fundamentală existentă între finalitatea intenţionată proprie activităţii umane şi finalitatea materială, specifică naturii, care intervine spontan, fără conştiinţa unor scopuri declarate , recunoscute şi urmărite în mod explicit.

Finalitatea intenţionată solicită educaţiei un demers ştiinţific de tip comprehensiv, care implică înţelegerea problemelor globale ale domeniului şi interpretarea flexibilă a acestora în diferite contexte pedagogice. Acest demers, propriu ştiinţelor socioumane, este deosebit de demersul explicativ, reducţionist, aplicabil, de regulă, în analiza fenomenelor naturii.

Caracterul teleologic al educaţiei sintetizează 3 trăsături fundamentale ale activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii:

a) Orientarea spre o finalitate care trebuie atinsă în viitorb) Orientarea spre problemele globale care susţin funcţionalitatea generală a activităţii.c) Orientarea spre acţiunile strategice care integrează continuu produsele şi procesele

trecute şi prezente ale educaţiei, la nivelul unei activităţi psihosociale noi, superioare.Aceste caracteristici stabile controlează din punct de vedere metodologic ,,inflaţia termenului

de finalitate’’, generată de tndinţa restrîngerii sau a exploatării funcţiei specifice a educaţiei: formare-dezvoltare personalităţii prin intermediul valorilor culturale, optime la fiecare etapă a vieţii.

Educaţia însăşi apare astfel ca funcţie socială globală, legată intim de ideea de cultură, luată în accepţia sa antropologică cea mai largă, care vizează dezvoltarea, transformarea şi progresul social.

Subiectul 2: Finalităţile educaţieiFinalităţile pedagogogice reprezintă orientările asumate la nivel de politică a educaţiei în

vederea realizării activităţii de formare dezvoltare a personalităţii umane conform anumitor valori angajate în proiectare sistemului şi a procesului de învăţămînt.

Într-un sens pedagogic larg, acest concept reflectă şi concentrează, în plan teoretic şi practic, un motiv pentru care se face sau pentru care există ceva, care asigură în fond raţiunea de a fi a activităţii de educaţie.

În calitate de concept pedagogic fundamental finalitatea educaţiei sintetizează 4 elemente funcţional – structurale constante:

a) Orientarea generală a activităţii de educaţii în direcţia formări dezvoltării permanente

Subiectul 3: Idealul pedagogicIdealul pedagogic reprezintă finalitatea educaţională de maximă generalitate care angajează toate resusrsele informative ale societăţii existente la nivel instituţional într-un cadru formal, nonformal şi informal.

10

Caracteristicile esenţiale ale idealului pedagogic vizează însuşirile funcţionale specifice tipului de finalitate macrostructurală, proiectat şi realizat la cel mai înalt nivel de generalitate psihologică şi socială. Aceste caracteristici sunt:

a) Caracterul istoricb) Caracterul abstractc) Caracterul prospectivd) Caracterul strategice) Caracterul politic

Subiectul 4: Scopul: concept şi funcţiiScopurile pedagogice, reprezintă finalităţile macrostructurale determinate de idealul pedagogic la nivelul liniilor generale de politică a educaţieiCaracteristicile esenţiale scopurilor pedagogice sunt:

a) Caracterul practicb) Caracterul strategicc) Caracterul tactic

Subiectul 5: Constituirea taxonomiei pedagogiceTaxonomia pedagogică reprezintă o modalitate de clasificare sistematică a unor concepte din domeniul educaţieiClasificarea finalităţilor pedagogice poate fi realizată pe baza următoarelor criterii:

a) Criteriul formei de obiectivare a orientărilor valorice Finalităţi tip proiect Finalităţi tip produs

b) Criteriul modului de raportare la sitemul de educaţie Finalităţi macrostructurale Finalităţi microstructurale

c) Criteriul gradului de generalitate reflectat Finalităţi de maximă generalitate Obiective pedagogice specifice Obiective pedagogice operaţionale

d) Criteriul gradului de generalitate asumat Finalitate pedagogică Scop pedagogic Obiectiv pedagogic intermediar Obiectiv pedagogic operaţional Micro-obiectiv pedagogic

e) Criteriul gradului de raportare la teoria şi la practica pedagogică Finalităţi pedagogice teoretice Obiective pedagogice teoretice orientative Obiective pedagogice aplicative Obiecctive concrete (operaţionale)

f) Criteriul gradului de divizibilitate Finalităţi indivizibile Finalităţi divizibile

Subiectul 6: Modele taxonomice pe domeniul: cognitiv, afectiv, psihomotorTema 3: Clasic şi modern în educaţie

Subiectele:1. Tradiţii şi modernitate în educaţie

11

2. Factorii formării personalităţii:a. Ereditateab. b.Mediul

3. Educaţia - cadru integrator al eredităţii şi mediului.

Subiectul 1: Tradiţii şi modernitate în educaţieCa acţiune socială, educaţia se înfăptuieşte în limitele unor cerinţe unor graniţe naţionale şi statale, pe fondul unei vieţi sociale şi al unor tradiţii ce s-au acumulat de-a lungul dezvoltării poporului şi naţiunii respective. Organizarea întregului sistem educaţional constituie un atribut al suveranităţii de stat. Logica internă a educaţiei se opune imitării mecanice a unor modele universale, acestea trebuind să fie expresia cerinţelor sociale din fiecare ţară. În acelaşi timp, educaţia nu se poate închide la limite strict naţionale, făcînd abstracţie de ceea ce s-a realizat. Cunoaşterea şi valorificarea unor asemenea rezultate sunt posibile numai asmilîndu-le şi adaptîndu-le la particularităţile naţionale din ţara respectivă. În concluzie, dezvoltarea şi perfecţionarea educaţiei trebuie să se pornească întotdeauna de la realităţile naţionale şi numai pe această bază să se asimileze experienţa universală, acumulată în cadrul altor sisteme educaţionale.

Subiectul 2: Factorii formării personalităţiiPersonalitatea reprezintă un ansamblu unitar integrar şi dinamic de însuşiri procese şi structuri psihico –fiziologice si psihico-sociale care diferenţiaza modul de conduita a unui om în raport cu alţii asigurîndu-i o adaptarea originală a mediului strict legată de o activitate constientă şi eficientă .Pedagogia a reusit sa stabileasca factorii principali ai dezvoltarii personalitatii acesti factori sunt:ereditatea,mediul,si educatia.a) Ereditatea - reprezintă ansamblul (pre)dispozitiilor de natura anatomofixiologice înnăscute sau transmise prin mecamismele şi informaţiile genetice de la generaţiile anterioare la generaţiile tinere prin intermediul părinţilor.Ereditatea este premiza naturală necesară şi obiectivă a dezvoltării psihice în condiţiile mediului socio-culturalb) Mediul – reprezintă ansamblu condiţiilor înconjurătoare în care omul traieşte , se dezvoltă şi acţionează.Mediul poate avea 2 component principale: mediul natural si mediul social.Mediul natural cuprinde condiţiile de climă relief,vegetaţie şi faună. Mediul natural are o anumită importanta privind dezvoltarea personalităţii de aceea nu trebuie neglijat nici ca factor de esenţă şi nici ca factor ce influenţează dezvoltarea omuluiMediul social cuprinde ansamblul factorilor istorico - culturali, axiologici, instituţionali de organizare socială de grup. în cadrul cărora există şi se dezvoltă relaţiile interurmane variate : social-familiale, scolare, de munca şi productie , comerciale, opinia publică etc au un rol si o putere deosebita in formarea si dezvoltarea personalităţii.c) Vezi Subiectul 3

Subiectul 3: Educaţia – cadru integrator al eredităţii şi mediului.Educaţia, la nivelul, unui concept pedagogic fundamental, presupune definirea unor repre metodologice necesare pentru delimitarea funcţiilor specifice de proiectare şi de realizare a acesteia.

12

Ca factor de mediu, educaţia are rolul de a valorifica ansamblul (pre)dispoziţiilor de natura anatomofixiologice înnăscute şi de a valorifica resursele înconjurătoare pentru realizarea ei, adică valorificarea resurselor mediului ca componente auxiliare în realizarea acţiunii educative.

Tema 4: Formele educaţieiSubiectele:1. Educaţia formală2. Educaţia informală3. Educaţia non-formală

IntroducereFormele educaţiei reprezintă ansamblul acţiunilor şi al influenţelor pedagogice desfăşurate

succesiv sau simultan în cadrul activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii umane

Subiectul 1: Educaţia formalăEducaţia formală reprezintă ansamblul acţiunilor pedagogice proiectate instituţional prin

structuri organizate sistemic pe niveluri şi trepte de studii în cadrul unui proces de instruire realizat cu rigurozitate în timp şi spaţiu.

Obiectivele pedagogice specifice educaţiei formale angajează toate conţinuturile activităţii de formare şi dezvoltare a personalităţii operaţionalizabile în raport cu particularităţile fiecărei trepte şi discipline şcolare:

a) dobîndirea cunoştinţelor fundamentale în interdependenţa lor sistemică b) exersarea aptitudinilor şi a atitudinilor general-umane într-un cadru metodologic

stimulativ deschis (auto)perfecţionarii.c) aplicarea instrumentelor de evaluare socială ladiferite niveluri de integrare în procesul

de învăţămînt.Conţinutul şi metodologia educaţiei formale valorifică următoarele coordonate funcţionale

valabile la nivelul sistemului şi al procesului de învăţămînt ce asigură ‚,substanţa pedagogică’’ a acţiunii educaţionale de tip formal.:

a) proiectarea pedagogicăb) orientarea prioritară a finalităţilorc) învăţarea sistematicăd) evaluarea pe criterii socio-pedagogice riguroase

Deschiderea educaţiei formale spre alte modalităţi de organizare a acţiunii pedagogice permite depăşirea limitelor sale inerente care ţin de normativitatea excesivă a programelor.

Subiectul 2: Educaţia informală

Educaţia informală reprezintă ansamblul influenţelor pedagogice exercitate spontan şi continuu asupra personalităţii umane începînd de la nivelul familiei şi terminînd cu nivelul comunităţii şi mass mediei. Ea evoluează în plin cîmp psihosocial preluînd direct sau individual influenţele cu efecte pedagogice rezultate din contextul situaţiilor şi ala ctivităţilor cotidiene care nu îşi propun în mod deliberat atingerea unor ţeluri de ordin educativ.Specificul educaţiei informale consemnează 2 tendinţe contradictorii:

a) diminuarea funcţiei formative în condiţiile inexistenţei unei acţiuni pedagogice organizată sistematic

13

b) accentuarea funcţiei informative, în condiţiile extinderii (re)surselor de influenţă pedagogică

În condiţiile societăţii contemporane aria de influenţă a educaţiei informale înregistrează o creştere substanţială susţinută de o masă informaţională enormă ca volul dar eterogenă şi diversificată ce variază zi de zi şi de la persoană la persoană. Totodată, ascensiunea mass-mediei cu implicarea tehnologiilor de vîrf generalizează fenomenul de suprainformare proporţiile cărui devine greu de controlat din punct de vedere pedagogic.Influenţele pedagogice pot fi grupate la nivelul a 2 coordante orientative:

a) Influenţe neorganizate provenit din medii sociale ca: familia, cartier, strada etc.b) Influenţe organizate transmise la nivelul unor instituţii mass-media care le proiectează

din perspectiva altor instanţe şi interese decît pedagogice. În concluzie putem spune că deşi influenţele educaţiei informale, în condiţiile dezvoltării mass-mediei, precede şi depăşeşte ca volum şi variaţie educaţia formală, aceste devin tot mai aleatorii în lipsa unor scopuri, specifice acţiunii educaţionale de tip formal şi non-formal.

Subiectul 3: Educaţia non-formalăEducaţia non-formală reprezintă ansamblul de acţiuni pedagogice preoiectate şi realizate într-un cadru instituţionalizat extradidactic sau/şi extraşcolar constituit ca o ‚,punte între cunoştinţele asimilate la lecţii şi informaţiile acumulate informalEducaţia non-formală sprijină acţiunile sistemului de învăţămînt pe 2 circuite pedagogice principale:a) Un circuit pedagogic situat în afara clasei sub formă de:

1) cercuri pe discipline de învăţămînt, cercuri interdisciplinare, cercuri tematice2) ansambluri sportive , artistice, culturale3) întreceri, competiţii, concursuri olimpiade şcolare

b) Un circuit pedagogic situat în afara şcolii1) activităţi perişcolare organizate special pentru valorificare timpului liber cu resurse

tradiţionale şi moderne2) activităţi paraşcolare organizate în mediul socio-profesional ca soluţii alternative de

autoperfecţionareObiectivele pedagogice specifice educaţiei non-formale completează resursele educaţiei formale la nivelul unor coordonate ‚,de vocaţie’’ menite să sprijine elevii/studenţii cu capacităţi speciale/minime/maxime. Conţinutul şi metodologia educaţiei non-formale evindenţiază următoarele note specifice

a) Proiectarea pedagogică neformalizată, cu programe deschise spre inter-disciplinaritate şi educaţie permanentă

b) Organizarea facultativă cu profialre dependentă de opţiunile elevilor cu deschideri speciale spre experiment şi inovaţie

c) Evaluarea facultativă neformalizată cu accente psihologice prioritar stimulative fără not sau calificative oficiale.

Aceste note explică avantajele dar şi limitele educaţiei non-formale. Limitele respective reflectă fluiditatea structurilor organizatorice focalizate pe realizarea obiectivelor pe termen scurt şi a unor competenţe care rareori duc la o calificare oficală a lor. Ele comportă astfel 3 riscuri pedagogice majore:

14

I. Promovarea unui activism de suprafaţă dependent doar de realizarea unor obiective concrete

II. Anvansarea unui proiect dependent doar de mijloacele tehnice disponibile III. Eludarea posibilităţilor de validare socială în raport cu ‚,diplomele şi certificatele’’

obţinute la nivelul educaţiei formale.În condiţiile societăţii umane contemporane, dezvoltarea educaţie nonformale angajează ‚,noile mass media’’ care intervin din ce în ce mai mult în sprijinul educaţiei.

Tema 5: Agenţi ai educaţiei1. Dimensiunile educaţiei2. Relaţia pedagogică3. Profesorul diriginte.

Subiectul 1: Dimensiunile educaţieiDimensiunile educaţiei marchează conţinuturile relativ stabile ale activităţii de formare-

dezvoltare a personalităţii umane în plan: Intelectual Moral Tehnologic Estetic Fizic

Educaţia intelectuală reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalităţii umane ,,prin ştiinţă pentru ştiinţă’’. Educaţia intelectuală avansează premisele pedagogice necesare pentru realizarea tuturor laturilor educaţiei. Principiile educaţiei intelectuale indică regularitatea normativă a activităţii de formare şi dezvoltare a personalităţii umane proiectată şi realizată ,,prin ştiinţă pentru ştiinţă’’

a) Principiul unităţii şi diversităţii b) Principiul ponderii formative a educaţiei intelectuale în raport cu toate celelalte

dimensiuni ale educaţiei c) Principiul corelaţiei dintre conţinutul cultural al educaţiei inetelectuale şi vîrsta

psihologică/sociala.Conţinutul şi metodologia educaţiei intelectuale reflectă dimensiunea generală şi specifică a

obiectivelor asumate avîn la bază conceptul ,,prin ştiinţă pentru ştiinţă’’. Ca strategii ale culturii intelectuale metodele şi procedeele educaţiei intelectuale formează în primul rînd obişnuinţe exprimate ca atitudini superioare care dezvoltă afectiv dorinţa de a şti întodeauna mai mult şi mai bine

Educaţia morală reprezintă dimensiunea internă a activităţii de formare dezvoltaer a personalităţii care vizează ceea ce este mai profund şi maiaccentuat subiectiv în fiinţa umană. În perspectivă pedagică, educaţia morală reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a conştiinţei morale în mod special pe plan cognitiv dar şi pe plan afectic şi volitiv.

Principiile morale valorifică determinările interne angajate în definirea acestei dimensiuni profunde de formare a personalităţii:

a) Principiul corepondenţei pedagogice dintre teoria morală şi practica moralăb) Principiul valorificării resurselor şi a disponibilităţilor pozitive ale personalităţii

umane în vederea eliminării celor negative

15

c) Principiul unităţii şi continuităţii axiologice între toate formele de proiectare şi de realizare a educaţiei morale

d) Principiul diferenţierii educaţiei morale în funcţie de determinările sale particulare e) Principiul corelării funcţionale între cerinţele morale şi stimulentele morale.

Conţinutul educaţiei morale rflectă doua coordonate definitorii ce vizează :I. Raportarea omului la societate, adică educaţia moral – civică

II. Raportarea omului la sine – educaţia moral – individuaă În condiţiile mediului (pre)şcolar şi universitar metodologia educaţiei morale include un

ansamblu de metode şi procedee care pot fi grupate la nivelul a 2 modele orientative:

I. Modelul strategic II. Modelul instrumentalEducaţia tehbnologică reprezintă de activitate de formare şi dezvoltare a personalităţii umane,

proiectată şi realizată prin aplicarea cunoştinţelor ştiinţifice din diferite domenii, dobîndite la diferite niveluri, în viaţa socială, în special în cea economică.

Principiile educaţiei tehnologice afirmate la nivel de UNESCO, vizează reconcilierea cunoaşterii cu ştiinţa de a acţiona:

a) Principiul complementarităţii, prin alternanţă şi continuitate între formarea intelectuală şi formarea practică a personalităţii umane

b) Principiul integrării personalităţii umane în mediul social prin acţiunec) Princpiul echilibrului între acumularea cunoaşterii teroretice şi dezvoltarea

experienţei practice.d) Principiul proiectării resurselor aplicative ale cunoaşterii ştiinţifice la toate vîrstele

Conţinutul educaţiei tehnologice, proiectat şi realizat din perspectiva orientării şcolare, profesionale şi sociale a celor care constituie obiectul educaţiei, implică adoptarea unui model conceptual formativ care pune accent pe necesitatea educării permanente a personalităţiii în ansamblul său în vederea alegerii şi a perfecţionării sale prfoesionale. Aceste modele sunt:

a) Modelul psihofiziologicb) Modelul motivaţionalc) Modelul clinic

Metodologia educaţiei tehnologice orientează valoric raporturile pedagogice existente între: culutra generală-cultura de profil-cultura de specialitate profesională.

Cultura generală asigură dezvoltare normală a personalităţii umane în cadrul învăţămîntului general.

Cultura de profil prelungeşte cultura generală pe domenii de studii/cunoaşterii determinate evoluţia structurală a personalităţii.

Cultura de specialitate/profesională lărgeşte şi aprofundează cultura de profil la nivelul unor structuri proiectate şi realizate conform unor structuri proiectate şi realizate conform unor obiective specifice.

Educaţia estetică reprezintă activitatea de foramre dezvoltare a personalităţii, proiectată şi realizată prin receptarea, evaluarea şi crearea frumosului existent în natură, societate, artă.

Principiile educaţiei estetice indică regularitatea normativp a acţiunii de receptare şi evaluare şi creare a frumosului artistic, social, natural. Ele orientează circuitele reuşitei formative care concentrează experienţa pozitivă acumulată în domeniu , refelctată la nivelul unor teze generale cu valoare teoretică şi practică:

16

a) Principiul deschiderii educaţiei estetice spre toate (re)susrsele de furmos existente în artă, societate şi natură.

b) Principiul interdependenţei dintre area estetică, evaluarea estetică şi creaţia artistică , realizabilă la nivelul artei, societăţii şi al naturii.

c) Principiul înţelegerii unitare şi constituale a raporturilor existente între conţinutul şi forma obiectelor estetice din artă , societate, natură.

d) Principiul modelării estetice a personalităţii umane Conţinutul şi metodologia educaţiei estetice solicită o abordare sistemică a activităţii de

formare şi dezvoltare a personalităţii, modelată dintr-o perspectivă psihologică şi socială. Conţinutul educaţiei estetice reflectă funcţionalitatea pedagogică a obiectivelor generale şi

specifice ale activităţii de formare dezvoltare a personalităţii prin intermediul valorilor frumosului la nivelul artei, societăţii şi naturii.

Metodologia educaţiei estetice responsabilizează mijloacele instituţionale formale şi non-formale, centrîndu-le asupra acelor elemente caracteristice frumosului din artă, societate, natură care asigură stabilitatea şi (auto)perfecţionarea capacităţilor generale şi specifice de receptivitate – evaluare – creaţie estetică.

Educaţia fizică evidenţiază ,,baza fiziologică şi psihologică’’ a activităţii de formare şi dezvoltare a personalităţii umane aflată într-un proces de ,,reaşezare’’ în funcţie de solicitările tot mai intense ale societăţii moderne. Ea foloseşte pe deplin resursele pontenţialului fizic, fiziologic şi psihologic al organismului în condiţiile specifice societăţii moderne, contemporane.

Principiile educaţiei fizice indică regularitatea normativă a activităţii de formare-dezvoltare ,,corporală’’ a personalităţii umane:

a) Principiul corespondenţei pedagogice dintre dezvoltarea psihică şi dezvoltarea fizică a personalităţii umane

b) Principiul interdependenţei pedagogice dintre cultivarea permanentă a deprinderilor igienico – sanitare şi dezvoltarea deplină a potenţialului biologic al personalităţii umane

c) Principiul deschiderii educaţiei fizice spre activitatea sportivă de masă şi de performanţă

Conţinutul şi metodologia educaţiei fizice susţin stimularea şi consolidarea dezvoltării biologice şi a celei psihice.

Conţinutul educaţiei fizice include un ansamblu de deprinderi şi capacităţi specifice domeniului care vizează dezvoltarea armonioasă a personalităţii umane printr-un echilibru funcţional realizat practic între ,,calităţile fizice’’ şi ,,calităţile psihice’’

Metodologia educaţiei fizice corespunde cerinţelor pedagogice legate de dezvoltarea armonioasă a personalităţii în cadrul unui echilibru funcţional ,,fizic – psihic’’ şi de orientarea integral vocaţională a personalităţii în cadrul acţiunii de valorificare deplină a însuşirilor fizice, fiziologice, aplicată în mod progresiv.

17

Teoria instruiriiDidactica generala este o stiinta pedagogica fundamentala care defineste si analizeaza

conceptele de baza stabilizate epistemic la nivelul unei teorii a instruirii care este o subteorie a teorii despre educatie.

Tema 1Subiectele:1. Problematica şi dimensiunile procesului de învăţămînt2. Constituirea didacticii generale ca ştiinţă 3. Conceptele de bază ale didacticii

a) Procesul de învăţămîntb) Principiile didacticec) Metode de învăţămîntd) Proiectarea didactică

4. Structura procesului de învăţămînt5. Caracteristicele procesului de învăţămînt.

Subiectul 1: Problematica si dimensiunile procesului de invatamintProcesul de invatamint reprezinta principalul subsistem al procesului de de invatamint

specializat in proectarea si realizarea obiectivelor pedagogice generale,specific si concrete operationalizabile la nivelul activitatilor didactice/educative desfasurate de regula in scolar

DIMENSIUNILE PROCESULUI DE INVATAMINT-reflecta resursele activitatii didactice angajate in plan functional,structural si operational

Dimensiunea functionala a procesului de invatamint reflecta legatura acestuia cu sistemul de invatamint realizata la nivelul raporturilor existente intre finalitatile pedagogice macrostructurale si finalitatile pedagogice micro structural

Subiectul 2: Constituirea didacticii generale ca stiinta.Istoria didacticii reflecta evolutia conceptiilor despre invatamint si invatare proectate pe

fondul doctrilelor pedagogice si a institutiilor generale.Fundamentare didacticii generale implica parcurgerea a 3 etape distincte pina la nivelul teoriei

curriculumului;1etapa didacticii traditionale de tip magistrocentrist2etapa didacticii moderne de tip psihicocentrist3etapa didacticii postmoderne de tip curricular

Subiectul 3: Conceptele de baza ale didacticiiPrincipiile didactice-sunt norme care orienteaza si imprima un sens functional procesului de

invatamint asigurindui premizele necesare indeplinirii obiectivelor si sarcinilor pe care le urmareste in desfasurarea sa.

Principiile didactice sunt:a)Principiul intuitii-se realizeaza prin imbinarea materialului didactic intuitiv-natura si de

substitutieb)Principiul legarii teoriei de practica-exprima necesitatea imbinarii strinse a componentei

ideatice a invatarii-a actului de insusire a cunostintelor teoretice cu component actionala aplicativa a invatarii

c)Principiul insusirii constiente si active a cunostintelor-exprima necesitatea ca invatarea sa se faca cu stiinta ,adica sa fii constient si active in acelas timp

d)Principiul sistamatizarii si continuitati cunostintelor-exprima necesitatea ca material de studio sa fie structurata in unitati metodice ordonate intr-o succesiune logica.

18

e)Principiul accesibilitatii cunostintelor-exprima necesitatea ca material de studio sa fie transmisa si asimilata in cit sa fie inteleasa cu o anumita usurinta a particularitatilor de virsta ale elevilor.

Metodologia invatamintului reprezinta teoria care vizeaza definirea,clasificarea si valorificarea metodelor-procedeelor-mijloacelor didactice in vederea optimizarii permanente de predare invatare evaluare.

Proiectarea didactica-reprezinta activitatea de structurare a actiunilor si operatiilor care asigura functionalitatea sistemului si a procesului de invatamint la diferite niveluri operational conform finalitatilor elaborate in termen de politica a educatiei

Subiectul 5: Structura sistemului de invatamintStructura sistemului de invatamint evidentiaza elemente,componente si relatiile de

interdependenta intre acestea care asigura functionalitatea sociala a ansamblului pedagogic.Structura sistemului de invatamint consta in urmatoarele niveluriNivelurile functionale ale structurii sistemulii de invatamint marcheaza procesele strategice

care autoregleaza modalitatile de organizare interna si actiunile agentilor sociali externi ingajati direct in activitatea de formare,dezvoltare a personalitatii umane prin mijlace institutionale specific.sunt 4 niveluri functionale ale structurii:

1. Nivelul structurii de adaptare 2. Nivelul structurii material3. Nivelul structurii de conducere a sistemului4. Nivelul structurii de relatie

Subiectul 6: Caracteristicele procesului de invatamintCaracteristicile generale ale procesului de invatamint sunt evidente la nivelul analizei

structurii de functionare a actiunii educationale,aceste caracteristici vizeaza:a) interactiunea subiect-obiectb) unitatea informativ-formativc) autoreglarea activitatii cadrului didactic

Tema 2: Conţinuturile procesului de învăţămîntTema 3: Tehnologia didactică

Subiectele1. Conceptul de: metodologie, metodă, procedeu didactic2. Lecţia ca formă de bază de organizare a procesului de învăţămînt3. Forme complementare de organizare a procesului de învăţămînt

Subiectul 1: Conceptul de: metodologie, metodă, procedeu didactic1. Metoda reprezintă o acţiune (auto)reglatorie proiectată conform unui program care

anticipează o suită de operaţii care trebuie îndeplinite în vederea atingerii unui rezultat determinat

2. Metodologia reprezintă ansamblul de principii normative, de reguli şi procedee aplicabile diverselor discipline şi forme de instruire.

3. Procedeul didactic reprezintă operaţiile subordonate acţiunii declanşate la nivelul metodei de instruire propusă de profesor şi adoptată de elev

Subiectul 2: Lecţia ca formă de bază de organizare a procesului de învăţămîntLecţia reprezintă forma de bază de organizare a procesului de învăţămînt fiind constituită

dintr-o succesiune de etape sau secvenţe ce se desfăşoară într-o unitate de timp în care se asigură o coordonare între activitatea de predare şi cea de învăţare, în vederea realizării finalităţilor procesului de învăţămînt.

19

Delimitarea tipului de lecţie se face după sarcina didactică fundamentală. Astfel putem delimita 5 tipuri de lecţie:

Lecţia mixtă Lecţia de comunicare Lecţie de formare a priceperilor şi deprinderilor Lecţie de recapitulare şi sistematizare Lecţie de verificare, apreciere, evaluare

Lecţia mixtă urmăreşte realizarea, aproximativ, în aceeaşi măsură, a mai multor sarcini didactice, fiecăreaia din acestea fiindu-i rezervată o verigă sau un eveniment al instruirii.

Lecţia de comunicare are ca scop principal dobîndirea de către elevi a unor cunoştinţe şi dezvoltarea, pe această bază, a proceselor şi însuşirilor psihice, a capacităţilor instrumentale şi operaţionale.

Lecţiei de formare a priceperilor şi deprinderilor îi este specifică ponderea pe care o ocupă munca independentă a elevilor consacrată rezolvării sarcinilor de învăţare în vederea elaborării unor componente acţionale.

Lecţie de recapitulare şi sistematizare are ca obiectiv fundamental fixarea şi consolidarea cunoştinţelor prin stabilirea de noi corelaţii între cunoştinţe , prin elaborarea unor genralizări mai largi, prin relevarea unor structuri logice între diverse cunoştinţe.

Lecţia de verificare, apreciere, evaluare are drept cop fundamenta controlul şi urmărirea randamentului şcolar. Prin astfel de lecţii se urmăreşte, verificarea cunoştinţelor asimilate, concomitent cu capcitatea de aprofundare, înţelegere şi operare cu aceste informaţii, iar pe de altă parte măsurarea şi evaluare celor constatate.

Subiectul 3: Forme complementare de organizare a procesului de învăţămîntExcursiile şi vizitele didactice sunt una din cele mai cunoscute forme complementare de

organizare a procesului de învăţămînt. Scopul principal este vizitarea unei locaţii în vedera realizării unor obiective instructiv-educative, legate de anumite teme prevăzute în programele de învăţămînt.

După criteriul sarcinii didactice fundamentale putem delimita următoarele tipuri de excursii şi vizite:

a) Excursii şi vizite introductiveb) Excursii şi vizite organizate în vederea de comunicării de cunoştinţe noic) Excursii şi vizite finale (de fixare şi consolidare).

În cadrul acestor tipuri de excursii şi vizite putem distinge o mulţime de variante în funcţie de mai mulţi factori ca conţinutul, locul, specificul locaţiei etc.

Consultaţiile sunt acele forme de organizare în cadrul cărora profesorul lămureşte şi acordă îndrumări suplimentare asupra unor probleme ridicate de elevi. Ele se realizează prin discuţii individuale sau pe grupe în cadrul cărora elevii declnşează activitate prin diferite moduri.

Meditaţiile se organizează în vederea sprijinirii elevilor care întîmpină greutăţi în activitatea de învăţare. Ele se desfăşoară din iniţiativa profesorului care selectează şi stabileşte modalităţile de ajutor.

Cercurile de elevi se organizează în vedera aprofundării pregătirii elevilor într-un anumit domeniu al dezvoltării aptitudinilor şi expirmării creativităţii.

Ţinînd seama de conţinutul activităţii putem distinge mai multe categorii de cercuri: Cercuri cultural-artistice Cercuri ştiinţifice Cercuri tehnico-aplicative Cercurile de informatică Cercurile sportive

O importanţă deosebită prezitnă valorificarea rezultatelor. Ea se realizează prin expoziţii, participări la concursuri, organizarea diferitor evenimente cu tematica cercului etc.

20

Tema 4: Sistemul metodelor didacticeMetodele didactice reprezintă un ansamblu de procedee şi mijloace integrate la nivelul unor

acţiuni implicate în realizarea obiectivelor pedagogice concrete ale activităţii instruire/educaţie proiectate de profesor.

Conceptul pedagogic de metodă didactică de învăţămînt defineşte o acţiune cu funcţie, proiectată conform unui program care anticipează o suită de operaţii.

I. Expunerea didactică – această metodă se caracterizează prin expunerea de către profesor a unor materiale noi prin intermediul unor structuri bine legate ce în final asigură un rezultat ridicat. În această situaţie, este transmisă de către profesor o anumită cantitate de cunoştinţe într-un interval de timp bine definit.

II.Conversaţia didactică – prezintă un dialog ce are loc între profesor şi elev, trezind interesul elevului printr-un set de întrebări care în final duc la aflarea adevărului . Prin această metodă elevii sunt determinaţi să facă propriile primblări prin universul cunoştinţelor şi să facă legăturile necesare între acestea.

III. Demosntraţia didactică – se evidenţiază prin prezentarea unor obiecte/fenomene care vor asigura înţelegerea unor fenomene mult mai complexe

IV.Exerciţiul didactic – reprezintă o metodă de învăţămînt în care predomină acţiunea practică. Această metodă implică automatizarea acţiunii didactice prin consolidare şi perfecţionarea operaţiilor de bază care asigură realizarea unei sarcini didactice.

V. Algoritmizarea – metodă didactică care este bazată pe procesul de similitudine cu alte cuvinte şi secvenşe bazată pe un ritm de acţiune.

VI. Modelarea didactică – este denumirea metodei de preadare în cadrul căreaia mesajul didactic este transmis prin prisma unui model.

VII. Probelematizarea – ciocnire a 2 idei dintre care una este cunoscută iar cealaltă – nu. VIII. Instruirea programată – asigură o informare operativă asupra rezultatelor învăţării

utilizată în sarcini de rezolvare a probelemelor matematice, prin jocuri didactice etc.IX. Proiectul didactic – reprezintă activitatea de structură a acţiunilor didactice care asigură

funcţionalitatea sistemului procesului de învăţămînt la nivel general specific şi concret. X. Studiu de caz – metodă ce constă din confruntarea elevului cu un caz real prin a cărei

observare, înţelegere urmează să realizeze un proces de cunoaştereXI Simularea didactică presupune implicarea cît mai multă direact a participanţilor în situaţii

şi circumstanţe simulate ce pot lua forme variate.XII. Sigemtica – admite lucruri inexistente, fantezia elevul.XIII. Brain storming – flux de idei , stare de intensă activitate.

Tema 5: Mijloacele de învăţămîntSubiectele:1. Funcţiile mijloacelor de învăţămînt2. Evaluarea rezultatelor şcolare3. Notarea şi fenomenele ei4. Evaluarea randamentului şcolar

Subiectul 1: Funcţiile mijloacelor de învăţămîntMijoacele de învăţămînt sunt instrumente auxiliare carefacilitează transmiterea informaţiei ca

act al predării, sprijinind şi stimulînd în acelaşi timp activitatea de învăţarea. Ele nu substituie activităţii de predare, ci doar amplifică şi diversifică funcţiile acesteia printr-

o mai bună ordonare şi valorificare a informaţiei transmise. Oricît s-ar performa aceste mijloace, ele nu vor putea înlocui activitatea profesorului, ci doar îl vor ajuta să-şi îndeplinească mai bine sarcinile ce-i revin.

21

Subiectul 2: Evaluarea rezultatelor şcolareEvaluarea rezutltatelor şcolare vizează totalitatea rezultatelor elevului privite din perspectivă

informativă şi formativă. Această acţiune relevă şi limite progresului şcolar care exprimă gradul de realizare a

obiectivelor specifice la nivelul condiţiilor concrete de învăţarea ale fiecărui elev şi colectiv de elevi.

Evaluarea succesului şcolar plasează operaţiile de apreciere – decizie la nivelul corelaţiei subiect – obiect. Această corelaţie reflectă, însă şi importanţa factorilor sociali, cu valoare de resurse externe, care explică gradul de eficienţă pedagogică al activităţii didactice evaluate, nu n umai la nivel de succes ci şi la nivel de randament şcolar.

Subiectul 3: Notarea şi fenomenele eiNotarea reprezintă un act de decizie asumate de către profesor în cadrul activităţii de evaluare

didactică, după realizarea integrală a acţiunilor de măsurare cantitativă şi de apreciere caliatativă a gradului şi a modului în care elevul asigură îndeplinirea sarcinilor definite la nivelul obiectivelor operaţionale.

Funcţiile notei şcolare reflectă finalităţile angajate în orice activitate de evaluare şi de dezvoltare intelectuală :

a) Funcţia de indicare a tendinţelro progres – regres ale elevului şi ale clasei de elevi.b) Funcţia de realizare a comparaţiei între elevi în cadrul clasei de elevi, între clasele de

elevi, de acelaşi nivel, în cadrul şcoliic) Funcţia de adaptare a proiectului pedagogic la ,,incidentele generate de parcursul

elevul şi al clasei de elevi în direcţia atingerii obiectivelor’’ asumate la nivelul procesului de învăţămînt/activităţii didactice

d) Funcţia de motivare a elevului şi a clasei de elevi în contextul realizării unor conexiuno inverse pozitive, externe şi interne, cu scop de corecţii, ameliorare, ajustare, restructurare a activităţii.

Perfecţionarea evaluării didactice solicită ,,lărgirea sensului notei şcolare’’ prin intermediul testelor pedagogice/şcolare şi docimologice care angajează ,,o apreciere cifrată după un barem prealabil ales’’. Nota şcolară poate deveni astfel simultan sau succesiv:

Notă a vîrstei Notă analitică Notă brută Notă derivată Notă etalonată Notă globală Notă transformată Notă adevărată

Subiectul 4: Evaluarea randamentului şcolarEvaluarea randamentului şcolar presupune abordarea raportului mangerial determinat la nivel

de politică a educaţiei: între factorii angajaţi la intrarea în sistem; factorii angajaţi în realizarea activităţii didactice ; factorii angajaţi la ieşirea din sistem în termeni de stoc şi de flux

Tehnicile de evaluare analizate dintr-o perspectivă curriculară au valoarea unor procedee didactice integrabile în cadrul oricărei metode/strategii de instruire. Prin mecanismele aceste procedee stimulează perfecţionarea permanentă a activităţii de predare-învăţare-evaluare. Aici se are în vedere tehnicele de evaluare prin:

Chestionare în formă curentă finală

Lucrări scrise curente de sinteză

22

Lucrări practiceScări de apreciereTeste de cunoştinţe de tip:

Biometric Psihologic Sociologic Şcolar

ExameneTema 6: Proiectul didactic

Subiectele :1. Nivelurile proiectării didactice2. Evoluţia proiectării didactice3. Conţinutul şi structura proiectării didactice4. Evaluarea cadrului didactic

Subiectul 1: Nivelurile proiectării didactice.Proiectarea didactică reprezintă activitatea de structurare a acţiunilor şi operaţiilor care

asigură funcţionalitatea sistemului şi a procesului de învăţămînt la nivel general , specific/intermediar şi concret/operaţional conform finalităţilor elaborate în termenii de politică a educaţiei.

23