MYTHOLOGICA

I.Monstra Horribilia

1.HARPIILE

În mitologia greacă, Harpiile sunt monştri feminini, care aparţin generaţiei divine primor-diale, cea de dinaintea Olimpienilor. La început, au fost două, apoi numărul lor sporeşte, devenind trei. Aveau chip de femeie bătrană şi corp de pasăre, cu aripi mari şi gheare ascuţite. Răpeau su-fletele morţilor. Prin unirea cu zeul Zefir, una din ele a dat naştere celor doi cai divini ai lui Ahile, Xanthos şi Balie, iuţi ca vantul.

Numite şi "hoţii", ele sunt descrise, în versiuni timpurii ale mitologiei greceşti, ca fecioare fru-moase, înaripate. Mai tarziu ele au devenit monştri înaripaţi, cu feţe de femei bătrane şi urate, care au gheare ascuţite şi încovoiate. Sunt reprezentate cărand persoane spre lumea subterană, pedepsindu-le sau torturandu-le. Persoanele pe care le luau cu ele nu mai erau văzute niciodată. Harpiile sunt, probabil, personificările vanturilor de furtună. Numele lor sunt: Aello, Celaeno şi Ocypete.

Miroseau îngrozitor şi erau veşnic flămande. Cele trei harpii îi atacau pe troienii care acostasera din cauza furtunii în insulele Strofade. În concluzie, harpiile întruchipeaza acţiunea devastatoare a viciilor şi a răutăţii umane iar despre o femeie care este rea şi hrăpăreaţă, se spune ca este o harpie. Se spune că erau fiicele lui Thaumas şi ale oceanidei Elektra (într-o altă variantă,fiice ale lui Posei-don şi Geea). Ele răpeau copiii şi sufletele morţilor. Din porunca Herei ele au spurcat bucatele ce se aflau în faţa nefericitului rege Phineus.Acesta a cerut ajutorul boreazilor (Zetes şi Calais) care le-au biruit şi le-au pus pe fugă. Ele intervin şi in legenda regelui Pandareos, răpindu-i fetele.

2.CYCLOPES

Ciclopi (sau Cyclopes) au fost în mitologia greacă fiinţe fabuloase, reprezentate ca nişte uriaşi cu un singur ochi în frunte. Ciclopii sunt asemanatori cu oamenii dar difera prin marimile gigantice. Initial erau doar trei: Brontes, Steropes si Arges.

Au rezultat din uniunea dintre Gaea (Mama Natura) si Uranus (Cerul).

Ciclopii au fost primii fierari. Se crede ca vulcanii sunt rezultatul muncii lor.

Ei erau de mai multe categorii:

· Ciclopi uranieni (Arges, Brontes şi Steropes), născuţi din Uranus şi Gaia

· Ciclopi păstori (populau coastele Siciliei)

· Ciclopi făurari, ajutoarele lui Hephaistos; aceştia lucrau în muntele Aetna, alături de zeul făurar, arme pentru oameni şi pentru zei.

Cronus i-a inchis pe ciclopi in Tartarus. Ei au fost eliberati de Zeus si au luptat alaturi de el im-potriva titanilor. Ca rasplata, ciclopii i-au oferit lui Zeus armele: fulger si tunet. Ei au ramas munci-torii sai lucrand pe muntele Olimp.

Polyphemus (fiul lui Poseidon) este cel mai cunoscut ciclop. A ramas orb dupa lupta cu Odysseus. Se spune ca Apollo i-a omorat pe ciclopi pentru a razbuna moartea fiului sau, Aesculapius, omorat de Zeus.

3.SIRENES

Sirenele, de obicei 3 la numar, erau nimfe marine, jumatate femei, jumatate pasari, carora traditia medievala le va atribui coada de peste.

Nimfele sunt genii ale naturii, pe care cei vechi şi le închipuiau ca pe nişte fecioare tinere şi fru-moase. Ele locuiau în grotele de pe varfurile munţilor, în codrii deşi, pe campii sau în ape şi erau de mai multe categorii: nimfele apelor purtau numele de oceanide, nereide şi naiade, cele ale munţilor de oreade, iar cele ale pădurilor de driade şi hamadriade. Nimfele erau înzestrate cu darul profeţiei. De cele mai multe ori oamenii le invocau în calitate de genii protectoare, implorandu-le sprijinul. Legendele legate de numele lor sunt numeroase, ele fiind iubite de zei şi nu arareori şi de muritori (de exemplu, Daphne, Callisto etc.).

Tinere frumoase si seducătoare, nimfele au numerosi iubiti, majoritatea zei: Zeus, Apollo, Hermes si Dionis. Dar nimfele cautau de obicei tineri. Astfel, cucerite de frumusetea lui Hylas, ele i-l rapesc lui Heracle si-l atrag in adancurile izvorului lor. Puternice, nimfele sunt redutabile. Insasi fru-musetea lor poate duce la nebunie. Erau considerate divinitati secundare, cu puteri limitate, iar cul-tul lor nu se preta la mari celebrari publice, insa erau foarte populare. Apropiate de oameni, erau venerate prin intermediul preotilor. Sanctuarele lor erau doar izvorul, copacul, stanca sau fantana, locuri pe care taranii le decorau asa cum doreau

4.GORGONES

Ca exemplu, (Euryale, Stheno şi Medusa) erau cele trei fiice monstruoase ale lui Phorcys şi Ceto. Dintre ele, primele două erau nemuritoare. Medusa - considerată prin excelenţă "gorgonă" - era muritoare. Sălaşul gorgonelor se afla la capătul lumii, în apropierea Grădina Hesperidelor. Ele aveau o înfăţişare înspăimantătoare: în jurul capetelor li se încolăceau zeci de şerpi, privirile lor de foc împietreau pe oricine le-ar fi întalnit. Aveau braţe de bronz şi aripi de aur, cu ajutorul cărora se înălţau în văzduh. Perseus a reuşit să o ucidă pe Medusa în timp ce dormea. Cand i-a tăiat capul, din gatul ei retezat au ieşit doi fii pe care i-i dăruise Poseidon, singurul dintre zei care avusese cura-jul să se împreuneze cu ea: Chrysaor şi calul înaripat Pegas. Mai tarziu, zeiţa Athena şi-a împodobit egida cu chipul Medusei, a cărei simpla vedere transforma pe orice muritor în stană de piatră. San-gele ei, adunat de Perseus, putea fi folosit cand ca otravă ucigătoare, cand ca un leac tămăduitor

Gorgonele, de pildă, fiice ale unor divinităţi marine, aveau „maini uriaşe din aramă, cu gheare ascuţite de oţel. În loc de păr, capul le era acoperit cu şerpi veninoşi, care mişunau şuierand. Cu colţi ascuţiţi ca junghierele, cu buzele roşii ca sangele şi cu ochii sclipind de furie, chipurile lor oglindeau atata răutate şi erau atat de înfricoşătoare, încat oricine le arunca o singură privire se pre-făcea în stană de piatră” .

5.CENTAURI

Popor legendar din Tesalia, jumătate oameni, jumătate animale, cu trup de cal şi bust de oameni. Comportarea lor la nunta lui Piritou, regele lapiţilor, la care au fost invitaţi, este un episod memorabil din mitologia greacă: ei au pus atunci stăpanire pe tanăra soţie şi pe ceilalţi invitaţi, şi au provocat astfel unele înfruntări pe viaţă şi pe moarte.

Au fost învinşi însă de lapiţi, ajutaţi de Tezeu şi izgoniţi pentru totdeauna din Tesalia. (Lupta aceasta este cunoscută cu numele de centauromachie.) Au mai fost învinşi altă dată de Heracles.

Sunt demne de a fi reţinute numele a doi centauri: Chiron şi Nexus. Centaurii întruchipează forţa umană şi animală, unită într-o singură creatură.

II.

1. PARCAE

Moirae (Ursitoarele) au fost în mitologia greacă fiice ale lui Zeus şi ale zeiţei Themis, care contro-lau destinul tuturor oamnenilor, din momentul naşterii şi pană la moarte. Numele lor era : Clothos („cea care toarce”) , Lachesis („cea care imparte”) si Atropos („inflexibila”).

Atropos este reprezentată ca o femeie cu o foarfecă, în unele regiuni s-au închinat zeiţei localităţi ca de exemplu oraşul Atropatene. Echivalentul ei în mitologia romană era Morta („Moarte“).

Chiar dacă zeii erau consideraţi nemuritori, pană şi puternica Hera avea motive să se teamă de put-erea Ursitoarelor.

În vechime erau descrise ca nişte babe urate, reci şi neiertătoare. Nimic nu putea schimba destinul, iar cand Atropos a tăiat firul vieţii regelui Admetus, din Thesalia, zeul Apollo, care îi fusese păstor în timpul izgonirii din Olimp, s-a rugat să îi redea viaţa. Moirele nu puteau să modifice firul destin-ului, dar au promis că regele va trăi numai dacă altcineva îi va lua locul în taramul lui Hades. Soţia lui Admetus, Alcestis s-a oferit să ia locul soţului său, dar Heracle prezent ca oaspete în casa regelui, reuşeşte să o salveze şi reunească familia regelui Admetus

2. Flaminii ( flamines) erau preotii unor anumite divinitati, ei se ingrijeau de aducerea jertfelor pentru zeii respectivi. Existau , in aceasta categorie, 15 flamines, cei mai importanti fiind flamines majores: cei ai lui Jupiter ( flamines Dialis), ai lui Marte si ai lui Quirinius.

3. În antichitatea romană augurii erau cei 16 preoţi ai unui colegiu religios cărora li se atribuia facultatea de a prevesti viitorul şi de a interpreta voinţa zeilor după zborul şi cantecul păsărilor sau după măruntaiele animalelor sacrificate. Augurii erau specialişti în divinaţie, avand sarcina de păs-trare a regulilor tradiţionale privitoare la observarea şi interpretarea auspiciilor. Ei deţineau cărţi unde erau consemnate metodele şi rezultatele observaţiilor lor.

4 Alaturi de auguri exista colegiul haruspicilor (haruspices) ai carui sacerdoti faceau preziceri cercetand maruntaiele animalelor aduse jertfa, in special ficatul; sau a unor fenomene neobisnuite - cutremure, tunete.

Daca in Grecia stiinta ghicirii viitorului se mentine in limitele teoreicului, la Roma divinatia are un rol important atat in plan institutional, cat si in viata cotidiana.

III.

1.Triada Iuppiter, Marte si Quirinus

• IUPPITER

În mitologia romană, Jupiter deținea același rol precum cel al lui Zeus în panteonul grecesc. El era numit Jupiter Optimus Maximus (Jupiter Cel mai Înalt, Cel mai Mare), fiind zeitatea supremă a statului roman, avand în grijă legile și ordinea socială. Jupiter este o derivație a lui Jove și pater (latină: tată).Acest articol se concentrează asupra lui Jupiter în timpurile începutului Romei și asupra practicilor cultului. Pentru informații privind surse mitologice despre Jupiter, adanc influențate de către mitolo-gia greacă, vezi Zeus.

Numele zeului a fost adoptat drept numele planetei Jupiter și a fost punctul de plecare pentru nu-mele zilei de joi a săptămanii (rădăcina etimologică este mai vizibilă în limba franceză jeudi, de la Jovis Dies). În mod ironic, studiile lingvistice îl identifică ca fiind derivat din același zeu precum și zeul germanic Tiwaz, al cărui nume a fost dat zilei de marți. O altă referință etimologică este Dyaus Pita, aparținand religiei vedice.

• QUIRINUS

Quirinus a fost un zeu roman războinic. A fost preluat din mitologia sabină, identificat ulte-rior fie cu Marte (a cărui dublură a fost inițial), fie cu Ianus, iar după moartea lui Romulus, supranume acordat acestui rege legendar. Mai tarziu a fost inclus în marea triadă supremă romană (alături de Jupiter și Marte). La origine, quirinus a însemnat manuitor de lance, deși romanii arhaici îl adoraseră ca geniu al vegetației de primăvară. După ce este suprapus cultural lui Romulus, i se consacră sărbătorile anuale Quirinalia.

• MARTE

Marte a fost zeul roman al războiului. Marte provine dintr-o fuziune a zeului agrar și războinic Mavors, dintr-un vechi cult umbric, cu zeul etrusc Maris și cu zeul grec al războaielor, Ares. Pană la cristalizarea acestui sincretism caracteristic mitologiei romane, Mavors era invocat ca protector al muncilor campului și chiar mai tarziu, cand se consolidează cultul lui Marte, noua di-vinitate e venerată mai ales tot ca ocrotitoare a activităților agricole, personificand totodată re-nașterea periodică a naturii. Problemele de delimitare a terenurilor agricole și de apărare a gospodăriilor și recoltelor contra incursiunilor de prădăciune îl învestesc pe același zeu cu atributul nou al patronării războiului, dar inițial aceste atribute se înrudeau strans: preoții zeiței agrare Ceres, Arvales, îl invocau pentru ocrotirea ogoarelor și pe Marte, numindu-l Marmar, Marmor, Berber. Iar Cato lansase odată îndemnul de a se aduce sacrificii speciale lui Marte ca să aibă grijă de cirezile de boi. Printre vechile epitete ale zeului, două erau caracteristice: Rusticus și Silvanus. Cand Marte devine, în epoca imperială, un zeu mai complex și în primul rand simbolul forței militare romane, începe să fie considerat fiul cuplului Jupiter-Iuno. Numit Mars Ultor (Marte Pedepsitorul) și Mar-spiter (Mars Pater, Tatăl), e inclus în triada protectoare a Romei, împreună cu Jupiter și Quirinus. Sunt tatal lui Romulus si Remus si sot cu Rhea Silva.

2.LARES, PENATES, VESTA

• LARES

Lar (la singular) și Lares (reprezintă doi zei romani), preluați din mitologia etruscă. Fii nimfei Lara și ai zeului Mercurius, născuți - după mitul inițial - din viol. Lares erau venerați ca di-vinități protectoare ale Romei. În credințele mitologice populare mai tarzii, Lares se multiplică și sunt socotiți suflete ale strămoșilor care ocrotesc toate familiile cărora le aparținuseră, ca și grupurile umane mai mari:

• Lares domestici - aveau grija gospodăriei și a căminului familial;• Lares praestites - patronau orașul;• Lares compitales - protejau cartierele și răspantiile;• Lares permarini - ocroteau pe navigatori;• Lares militares - ocroteau soldații;• Lares rurales - ocroteau țăranii.

În fiecare casă romană, un altar special din atrium, numit Laralia, era împodobit cu imaginile Lar-ilor casnici, cărora li se puneau ghirlande de flori la sărbătorile familiale, ca unor apărători ai vetrei.

• PENATES

Penatii au fost multa vreme zeii “nevazuti” ai vetrei si ai caminului. Aeneas aduce in Latium zeii Penati protectorii casei si statului. Ei sunt zeitati ale proviziilor (camarilor = penus) reprezentate pe vetrele romane, in special la sate. Pe langa penatii familiei existau si penatii statului (penates publici), care erau cinstiti la focul de vatra al templelor publice.

• VESTA

Vesta, fiica lui Saturn, a fost o veche divinitate romană, considerată drept protectoare a focului din cămin și a căminului în general. Vesta este adesea identificată cu Hestia din mitologia greacă. Prezența lui Vesta era simbolizată prin focul sacru care ardea în templele sale. Focul zeiței Vesta era păzit în temple de preotesele ei, Vestalele. Acest foc sacru era înnoit la fiecare 1 Martie și a ars pană la 1 Martie 391 e.n., cand împăratul Teodosiu I a interzis slujbele păgane în public.Vestalele, proveneau din familii romane nobile de patricieni și erau obligate să-și păstreze virgini-tatea timp de 30 de ani, fără dreptul de a se căsători sau de a da naștere unor copii. Virginele vestale (în latină Virgo Vestalis, cu numele original oficial Sacerdos Vestalis - preotesele vestale) era denumirea preoteselor romane care slujeau zeița romană Vesta, simbolul vatrei sau a căminului de casă.

Ordinul vestalelor era constituit din 6, ulterior în antichitatea tarzie din 7 preotese, care slujeau de la varsta de 6-7 ani, timp de cel puțin 30 de ani. Ele aveau obligația de a păzi și întreține focul în „Templul Vestei”, care nu avea voie să se stingă, să aducă apă de la izvorul sfant al nimfei Egeria, pentru a curăți templul. De asemenea, ele pregăteau „mola salsa”, un amestec de apă sărată cu tărațe și să obțină „suffimen”, cenușa rezultată de arderea vițeilor nenăscuți, care servea la tratarea vacilor.

Vestalele erau subordonate din punct de vedere cultural și disciplinar Colegium-ului condus de Pontifex Maximus și se bucurau de un statut juridic preferențial în Imperiul Roman, avand mai multe drepturi juridice decat femeile obișnuite. În perioada în care slujeau în templu, era pretinsă vestalelor castitatea absolută. O vestală dezvirginată, constituia un delict grav și însemna o nenoro-cire mare pentru societatea romană. O vestală care nu respecta această regulă era înlăturată ca preoteasă fiind îngropată de vie.

• IANUS

Ianus (sau Ianus bifrons) a fost una dintre cele mai vechi divinități din mitologia romană. La origine, Ianus a fost un rege care a domnit în Latium în epoca de aur. După moarte a fost di-vinizat. Ca zeu protector al Romei i se atribuia un miracol care a salvat cetatea de o invazie a sabinilor: în timp ce dușmanii se pregăteau să treacă peste zidurile Capitoliului, Ianus a făcut să țașnească în fața lor un șuvoi fierbinte, care i-a silit să se retragă. În amintirea acestui fapt persista la Roma obiceiul de a lăsa în timp de război porțile templului lui Ianus deschise, pentru a-i da posibili-tate zeului să vină în ajutorul romanilor. În timp de pace ele se închideau. Ianus era înfățișat cu două fețe opuse: una privea înainte, cealaltă, înapoi. Era zeul ușii, al sărbătorilor și riturilor de trecere și al fenomenelor de tranziție.

IV.SACRA AGARIA

• PAGANALIA erau sarbatori religioase romane care se desfasurau in ianuarie, pentru a se stimula incoltirea graului. Numele lor provine de la pagi, satele romane reorganizate de Servius Tullius. Cu ocazia acestor sarbatori, toti locuitorii satelor ofereau monede, diferite dupa varsta, sex, utilizate la recensamantul populatiei. Asemanatoare cu Paganaliile erau Sementivae, sarbatori ale semanatului dedicate zeitelor Ceres si Tellus.

• CEREALIA(19 aprilie) erausarbatori dedicate zeitei Ceres. Ceres este zeița romană a recoltei și graului. Ceres provine din sincretismul dintre o veche divinitate italică agrară și zeița greacă Demeter. În epoca imperială patronează simbolic painea albă. După izvoarele latine, sabinii numeau ceres painea și granele. Romanii o serbau în festivalurile Ludi Cereris sau Cere-alia, între 12-19 aprilie, venerand-o drept creatoarea recoltelor; în acest sens, era invocată de Frații Arvali, fiind cea care-i învață pe oameni detaliile tehnice ale agriculturii: semănatul, secer-ișul etc. Astfel devine zeița întregii lumi vegetale, dar și divinitatea htonică a morților. La cere-moniile consacrate zeiței, femeile nu puteau asista decat dacă erau curate. Mai tarziu, Ceres face parte dintr-o triadă a plebei, împreună cu Liber Pater și Libera.

• SATURNALIA(17-23 decembrie) era ziua Saturnaliei, o sărbătoare în onoarea zeului ro-man Saturn, zi care coincidea cu solstițiul de iarnă. Pentru vechile civilizații antecreștine aceasta era ziua nașterii zeilor, cand zilele începeau să se lungească, iar omul era binecuvantat prin re-nașterea naturii. În calendarele romane, ziua de 25 decembrie era indicată drept ziua nașterii Soarelui, iar biserica creștină a adoptat această dată drept zi de naștere a lui Iisus Hristos spre a îmbina cultura antecreștină cu cea creștină și spre a-i converti pe oameni la creștinism. Festiv-itățile de Anul Nou au originea în Babilon, apoi se transmit în Grecia și în cele din urmă la Roma. Romanii au numit-o Saturnalia - în cinstea lui Saturn. Printre romani era o sărbătoare extrem de populară - un timp de distracție, băutură și orgii - care se termina cu sacrificii umane. In Roma, unde iernile nu erau la fel de rele ca cele din nord, Saturnalia – o sarbatoare in onoarea lui Saturn, zeul agriculturii – era sarbatorita. Incepand din saptamana premergatoare solstitiului de iarna si continuand pentru o luna intreaga, Saturnalia era o perioada hedonistica, cand bauturile si man-carea erau indestulate iar ordinea sociala normala era inversata. Pentru o luna sclavii deveneau stapani si taranii controlau orasul. Afacerile si scolile erau inchise ca fiecare persoana sa poata participa.

V.

• HORAE

Horae, divinități care vegheau asupra ordinii din natură și societate, precum și asupra an-otimpurilor. Trei la număr, Eunomia (Disciplina), Dice (Dreptatea) și Irene (Pacea), ele erau fiicele lui Zeus și ale zeiței Themis. Străjuiau la porțile Olympului, o slujeau pe Hera și, în același timp, erau reprezentate ca însoțitoare ale Aphroditei și ale lui Dionysos.

• GRATIAE

Grațiile (sau Cele trei Grații) erau personificări ale grației și frumuseții feminine. Romanii le numeau Gratiae. Erau fiicele lui Zeus și ale Eurynomei, trei la număr: Aglaia, Euphrosyne și Thalia. Sălășluiau în Olimp, unde trăiau alături de muze și erau deopotrivă protectoarele poeților. Erau socotite cand însoțitoarele lui Apollo, cand ale Athenei sau ale Aphroditei, mai rar ale lui Dio-nis.

• MUSAE

Musae erau cele 9 fiice ale lui Zeus și ale Mnemosynei, considerate drept inspiratoare ale muzicii, ale dansului, ale poeziei și patroanele artelor în general. Ele îi desfătau pe zeii Olimpului cu cantecele lor la ospețe și serbări. Au participat, de pildă, în această calitate, la nunta Harmoniei cu Cadmus, la cea a lui Thetys cu Peleus. S-au născut în Thracia, anume în Pieria (de unde și denu-mirea pe care o purtau de Pierides), și sălășluiau în pădurile umbroase ale Heliconului și ale Parna-sului. Poeții Homer, Hesiod, Pindar afirmau că muzele erau atotștiutoare, datorită simbolului mamei lor Mnemosyne, zeița memoriei. Erau nouă surori:

• Calliope (Καλλιόπη) - muza poeziei epice• Clio (Κλειώ) - muza istoriei• Erato (Eρατώ) - muza poeziei erotice• Euterpe (Ευτέρπη) - muza poeziei lirice• Melpomene (Μελπομένη) - muza tragediei• Terpsichore (Τερψιχόρη) - muza dansului• Thalia (θάλλεω) - muza comediei• Polyhymnia (Πολυμνία) - muza retoricii• Urania (Ουρανία) - muza astronomiei

• FURIAE

V.

• CYBELE

Cybele (sau Kybele, în greacă Κυβέλη - Kubelē, în latină Cibelis, iar în romană Cibela), era o zeitate de origine frigiană[1], considerată drept Magna Mater ("Marea Mamă a Zeilor"), zeița peșterilor și a Pămantului în starea sa naturală și protectoare a vegetației, adorată pe culmile munților. Domnea peste animalele sălbatice, fiind și protectoarea albinelor. A fost preluată în mi-tologia romană, cultul ei fiind primul din calendarul roman. Împreună cu soțul ei, Attis, Cybele era venerată în ceremonii sălbatice, sangeroase, orgiastice. La romani, Cybele era zeița naturii și a fer-tilității. Deoarece domnea peste munți și fortărețe, era reprezentată avand o coroană cu forma unui zid de cetate. Cultul lui Cybele era celebrat de preoți eunuci denumiți coribanți, care îi conduceau pe credincioși în riturile orgiastice, acompaniate de țipete sălbatice și muzică interpretată la fluier, tobe și cimbale. Sărbătoarea ei anuală de primăvară celebra moartea și învierea iubitului ei Attis. Cultul orgiastic al Cybelei a persistat pană tarziu în Imperiul Roman. Era adesea confundată cu zei-tatea Rhea, mama lui Zeus, din mitologia greacă.

• ISIS SI OSIRIS

În mitologia egipteană, Isis este zeița magiei și a vieții, a căsătoriei, simbolul armoniei mat-rimoniale și fidelității femeii față de soț. Soția și sora a lui Osiris, fiica zeilor Geb și Nut și mama lui Horus, Isis este una din principalele divinități venerate de vechii egipteni. Ea aparține Eneadei de la Heliopolis, iar în epoca elenistică a devenit protectoarea marinarilor. Numele ei s-ar putea traduce prin "Regina tronului", ea fiind chiar o personificare a tronului faraonului și a puterii regale. Cu toate acestea, hieroglifa ei însemna la început "muritoare" și e posibil ca zeița să fie o sinteză a mai multor regine egiptene deificate. Originile zeiței Isis sunt necunoscute, deși se crede că ar proveni de la egiptenii din Delta Nilului. Spre deosebire de celelalte zeități egiptene, Isis nu are un cult cen-tralizat într-o zonă anume. Prima mențiune a zeiței a apărut în timpul celei de-a Cincea Dinastie a Egiptului atunci cand primele texte literare sunt găsite, dar cultul ei devine proeminent în istoria Egiptului Antic mai tarziu, cand Isis începe să absoarbă elemente de la alte zeițe din Orient. În cele din urmă, în perioada elenistă, cultul lui Isis s-a răspandit peste granițele Egiptului către Orientul Mijlociu și Europa. Se mai poate ca Isis să fi fost o fecioară numită Io, care a fost rapită de soția lui Zeus, Hera și trecand prin multe peripeții, aceasta a ajuns în Egipt, unde s-a căsătorit cu regele Osiris. După un mit circuland în Regatul Nou (1580-1100 î.C.) Isis a izbutit să afle numele secret a lui Ra, dobandind astfel puteri nemărginite asupra universului. În altă zonă a Egiptului, cand pan-teonul a fost definitivat, Isis a devenit una din zeitățile componente ale Eneadei de la Heliopolis, fi-ică a zeului pămantului, Geb și a zeiței cerului, Nut, și soră cu zeii Osiris, Seth și Nephthys. Ca zei-tate a morții, a fost asociată cu Osiris, zeul lumii subterane (Aaru) și a fost considerată soție a aces-tuia. Cele două surori, Isis și Nephthys erau deseori înfățișate pe sarcofage cu aripile întinse, ca pro-tectoare împotriva răului. O legendă tarzie descrie apariția unui nou zeu al lumii morților, Anubis, atunci cand cultul lui Osiris a caștigat mai multă autoritate. Vrand să îl atragă pe Seth, Nephthys se deghizează astfel încat să fie la fel de frumoasă ca Isis, dar nu reușește. În cele din urmă însă, Osiris se îndrăgostește de înfățișarea ei și crede că este chiar soția lui, Isis. În urma relației dintre Nephthys și Osiris rezultă un copil, Anubis. Temandu-se de furia lui Seth, Nephthys o convinge pe Isis să îl adopte pe micul Anubis.

VI.

• APOLLO

Apollo este, în mitologia greacă și în mitologia romană, zeul zilei, al luminii și al artelor, protector al poeziei și al muzicii, conducătorul corului muzelor, personificare a Soarelui. Era numit și Phoebus-Apollo. Era fiul lui Zeus și al lui Leto. Pentru că Hera, din gelozie, îi refuzase lui Leto un loc unde să poată naște, Poseidon a scos la iveală, din valurile mării, insula Delos. Acolo, după nouă zile și nouă nopți de chinuri, Leto a adus pe lume doi gemeni: pe Apollo și pe Artemis. Crescand miraculos de repede, la numai cateva zile după naștere, Apollo, al cărui arc și ale cărui săgeți deveniseră temute, a plecat la Delphi, unde a ucis șarpele Python, odinioară pus de Hera să o urmărească pe Leto și care ulterior devenise spaima întregului ținut. După aceea, Apollo a înfi-ințat acolo propriul său oracol, instaurand totodată și Jocurile Pitice. (Tot de la acest fapt provenea și denumirea purtată de zeu, aceea de Pythius). Un alt episod care i se atribuie era cel al uciderii ci-clopilor: fiul lui Apollo, Asclepios, inițiat de centaurul Chiron în tainele medicinei, nu s-a mai mulțumit să vindece, ci a început să-i învie pe cei morți. Acest fapt a atras asupra sa mania lui Zeus, care l-a omorat cu trăsnetul său. Îndurerat de pierderea lui și neputand să se răzbune pe Zeus, Apollo i-a pedepsit pentru moartea fiului său pe ciclopi, ucigandu-i la randul său, cu săgețile lui. Singura vină a acestora era faptul că făuriseră trăsnetul lui Zeus. Drept pedeapsă pentru actul său necugetat, Apollo a fost osandit de Zeus să slujească timp de un an, ca sclav, pe un muritor. El și-a ispășit pedeapsa păzind turmele lui Admetus. Apollo a iubit numeroase nimfe și muritoare, printre care pe Daphne, Cyrene, Marpessa, Cassandra și uneori chiar tineri ca Hyacinthus și Cyparisus. Zeul era înfățișat ca un tanăr frumos și înalt, cu o statură zveltă și impunătoare. Era reprezentat, un-eori, cantand la lira. Atributele lui erau multiple: inițial, Apollo era considerat ca o divinitate temută, răzbunătoare, care, justificat sau nu, răspandea molimi sau pedepsea cu săgeți aducătoare de moarte pe oricine îi stătea împotrivă. Era socotit totodată zeu vindecător, priceput în arta lecuirii, și tatăl lui Asclepios. Avea darul profeției, de care erau legate numeroasele lui oracole. Dintre acestea, cel mai vestit era cel de la Delphi. Se spunea că, îndrăgostit fiind de Cassandra, fiica regelui Priam, Apollo ar fi inițiat-o și pe ea în această taină. Mai tarziu, el a devenit zeul muzicii, al poeziei și al artelor frumoase. Era înfățișat, în această calitate, înconjurat de muze, pe muntele Parnassus. Apollo era zeul invocat în călătorii de cei care navigau pe mare, care proteja orașele și noile construcții. Se spunea că împreună cu Alcathous ar fi ajutat la reconstruirea cetății Megara, care fusese distrusă. În sfarșit, Apollo era considerat ca zeu al luminii (de aici și epitetul de Phoebus) și era identificat ade-sea cu însuși Soarele. Era serbat în numeroase centre ale lumii grecești: la Delphi, Delos, Claros, Patara etc. Avand, așa cum s-a arătat, un rol preponderent în mitologia greacă, Apollo a fost împru-mutat de timpuriu și de alte neamuri. Era, de pildă, onorat de vechii etrusci și mai tarziu a fost adop-tat și de romani. În cinstea lui s-au instituit la Roma Ludi Apollonares, și tot acolo, pe vremea îm-păratului Augustus, i se aduceau onoruri deosebite.

GRAMATICA

Substantivul

DECLINAREA I  

Substantivele de declinarea I sunt majoritatea de genul feminine, masculine fiind doar acelea care denumesc îndeletniciri bărbăteşti sau nume de bărbaţi.

Terminaţia de la genitiv după care distingem substantivele de declinarea I este (ae).Terminaţiile:

Singular: N. – (a), G. – (ae), D. – (ae), Ac. – (am), Abl. – (a), V. – (a);Plural: N. – (ae), G. – (arum), D. – (is), Ac. – (as), Abl. – (is), V. – (ae);

OBS: Terminaţia (a) de la ablativ singular este vocala lungă, dar distincţia pentru noi, care nu vorbim fluent limba latină, este greu de făcut în pronunţie.

Acum vom declina un substantiv feminin şi unul masculin:Silva, silvae = pădure:

(după terminaţia de la a doua forma putem vedea că este de declinarea I, iar fiindcă nu reprezintă nume de bărbaţi sau îndeletniciri ale acestora, rezultă că este de genul feminin;singular: N. – (silva), G. – (silvae), D. – (silvae), Ac. – (silvam), Abl. – silva), V. – (silva);plural: N. – (silvae), G. – (silvarum), D. – (silvis), Ac. – (silvas), Abl. – silvis), V. – (silvae);

agricola, agricolae = agricultor:(după terminaţie ne dăm seama că este de declinarea I, dar fiind o îndeletnicire bărbăteasca, rezultă că este de genul masculin;)singular: N. – (agricola), G. – (agricolae), D. – (agricolae), Ac. – (agricolam), Abl. – (agricola), V. – (agricola);plural: N. –(agricolae), G. – (agricolarum), D. – (agricolis), Ac. – (agricolas), Abl. – (agricolis), V. – (agricolae);(se poate observa că ambele substantive au fost declinate la fel, deci nu există vreo diferenţă în modul de declinare, dar distincţia între genuri este foarte importantă pentru că adjectivele sau par-ticipiile verbale se acordă şi în gen cu substantivele)

Atenţie! La declinarea I sunt două excepţii de formare a dativului si ablativului plural – sub-stantivele dea, deae şi filia, filiae nu fac dativul plural deis, respectiv, filiis, ci deabus şi filiabus.O altă excepţie este aceea că expresia Pater familias se foloseşte în acest fel, deşi gramatical ar fi Pater familiae.

Declinarea a II-a 

Substantivele de declinarea a II-a sunt majoritatea de gen masculine şi neutru. Cele de gen masculine au la nominativ singular terminaţia (us), iar cele neuter au la nominativ singular termi-naţia (um): Sunt şi substantive de genul feminin, care sunt terminate în (us) la nominativ singular şi se comportă ca şi cele masculine, doar că acestea denumesc arbori sau nume de ţări.Mai sunt şi substantive care au la nominativ singular terminaţia (er), dar în rest se declină la fel cu celelalte.

Recunoaşterea substantivelor de declinarea a II-a se face după terminaţia (i) de la genitiv singular, care este comună fiecărui gen.

Terminaţiile :Masculin şi feminin :

Singular : N. – (us sau er), G. – (i), D. – (o), Ac. – (um), Abl. – (o), V. – (e sau er);Plural: N. – (i), G. – (orum), D. – (is), Ac. – (os), Abl. – (is), V. – (i);

Neutru:Singular: N. – (um), G. – (i), D. – (O), Ac. – (um), Abl. – (o), V. – (um),;Plural: N. –(a), G. – (orum), D. – (is), Ac. – (a), Abl. – (is), V. – (a);

Notă: La genul neutru totdeauna nominativul, acuzativul şi vocativul sunt identice, în cazul declinării a II-a singular (um) şi plural (a).

Excepţii: Sunt două substantive care masculine care nu fac vocativul în (e), ci identic cu no-minativul: Agnus, agni = miel şi deus dei = zeu.

Sunt trei substantive de genul neutru care se termină la nominativ singular în (us) : virus, viri  = virus ; pelagus, pelagi = mare ; vulgus, vulgi = gloată ;

Substanivele care au tema terminată în (i), fac genitivul identic cu tema : Ovidius, Ovidii, vocativ Ovidi ;

Declinarea a III-a 

Substantivele de declinarea a III-a sunt recunoscute după terminaţia genitivului, care este (is). Nominativul este de mai multe feluri.

Declinarea a III-a se împarte în două – substantivele sunt de două categorii : imparisilabice şi parisilabice.

Substantivele imparisilabice sunt acelea care au un număr diferit de silabe la nominative faţă de genitiv. De exemplu : carmen, carminis, civitas, civitatis etc..

Substantivele parisilabice sunt acelea care au un număr egal de silabe la nominativ şi geni-tiv. De exemplu : avis, avis etc.. 

Genul substantivelor de declinarea a III-a sunt de toate trei felurile – (pentru a ne fi mai uşor, trebuie să avem un dicţionar.) Totuşi se poate vedea şi din unele forme cam de ce gen este un substantiv : -dacă un substantiv are la nominativ terminaţia (men) şi la genitiv are terminaţia (minis), acesta este de gen neutru – (carmen, carminis ; agmen, agminis). -dacă un substantiv are terminaţia (us) la nominativ şi (oris sau eris) la genitiv, atunci acela este tot de gen neutru – (pondus, ponderis ; tempus temporis).-dacă la nominativ un substantiv are terminaţia (tio) şi la genitiv (tionis), de cele mai multe ori este de genul feminin – (oratio, orationis).-daca un substantiv are terminaţia (tas) la nominativ şi (tatis) la genitiv acesta este de genul feminin – (civitas, civitatis). 

Terminaţiile :Imparisilabice  feminin şi masculin :Singular : N. - (.), G. – (is), D. – (i), Ac. – (em), Abl. – (e), V. – (.);Plural: N. – (es), G. – (um), D. – (ibus), Ac. – (es), Abl. – (ibus), V. – (es) ; 

La aceleaşi genuri, diferenţa dintre declinarea substantivelor imparisilabice şi parisilabice este aceea că la genitiv plural, cele parisilabice fac terminaţia (ium). 

Genul neutru se declină diferit la cazurile nominativ, acuzativ şi vocativ acestea trei fiind la fel la acelaşi număr :Cele imparisilabice la singular nominativul, acuzativul şi vocativul sunt la fel, nefiind o terminaţie constantă – (depinde de nominativ), iar la plural terminaţia la nominativ, acuzativ şi vocativ este (a).La cele parisilabice diferenţa este aceea că la plural terminaţia de neutru pentru nominativ, acuzativ şi vocativ este (ia). 

Şi la declinarea a III-a sunt excepţii de la reguli :Sunt substantive care deşi au formă de imparisilabice se declină ca şi cele parisilabice şi invers :-substantivele imparisilabice care sunt monosilabice la nominativ, precum (mons, montis ; pons, pontis), se comportă ca şi cele parisilabice, adică fac genitivul plural în (ium), nu în (um).

-substantivele care au formă de parisilabice, dar au tema terminată în (tr), se comportă ca şi cele im-parisilabice, adică fac genitivul plural în (um) – (mater, matris ; pater, patris).

Declinarea A IV-a 

Substantivele de declinarea a Iv-a sun recunoscute după terminaţia (us) de la genitiv singu-lar.

La declinarea a IV-a substantivele sunt mai multe de genul masculin şi neutru.Cele de genul masculina au la nominativ singular terminaţia (us) ca la genitiv singular, iar cele neutre au la nominativ singular terminaţia (u).Sunt şi substantive de genul feminin, (au la nominativ terminaţia (us)), dar denumesc gradele de ru-denie – (socrus, socrus ; norus, norus etc ..). 

Terminaţiile pentru masculin şi feminin :Singular : N. – (us), G. – (us), D. – (ui), Ac. – (um), Abl. – (u), V. – (us);Plural: N. – (us), G. – (uum), D. – (ibus), Ac. – (us), Abl. – (ibus), V. – (us); 

La genul neutru, terminaţiile sunt la fel pentru cazurile nominativ, acuzativ şi vocativ :Pentru singular (u), iar pentru plural (ua).

Declinarea a V-a  

Substantivele de declinarea a V-a sunt recunoscute dupa terminatia de la genitiv singular – (ei), la nominativ terminatia fiind (es).

Genul substantivelor la aceasta declinare este în general feminin, totusi sunt substantive care au genul masculin – (res, rei si dies diei – acesta din urma cand nu are sens de data fixa).  

Terminatiile :Singular : N. – (es), G. – (ei), D. – (ei), Ac. – (em), Abl. – (e), V. – (es);Plural: N. – (es), G. – (erum), D. – (ebus), Ac. – (es), Abl. – (ebus), V. – (es).  

De mentionat ca substantivele de declinarea a V-a au fost preluate în latina mai tarzie de catre declinarea I. Deasemenea si substantivele de declinarea a IV-a au fost preluate de declinarea a II-a. De aceea în clasa a VIII-a, de exemplu, se învata doar primele trei declinari.

ADJECTIVUL

ADJECTIVELE DE CATEGORIA I   

Adjectivele de categoria I se enunţă cu trei forme: masculinul (terminat în us), femininul (terminat în a) şi neutrul (terminat în um). De exemplu: beatus, beata, beatum = fericit, fericită; Bonus, bona, bonum = bun, bună; 

După cum ar fi trebuit să observaţi, cele trei terminaţi aparţin declinărilor I şi a II-a de la substantiv. Să explicăm cât mai scurt cu putinţă modul de declinare al adjectivelor:Terminaţia (us) de la masculin reprezintă terminaţia nominativului singular al substantivelor de de-clinarea a II-a masculine; asta înseamnă că pentru masculinul adjectivelor vom folosi terminaţiile declinării a II-a masculin, pe care le adăugăm la tema adjectivului, temă pe care o obţinem, înde-părtând terminaţia (us) de la prima formă. Astfel, când avem un substantiv masculin şi vrem să-l de-clinăm împreună cu un adjectiv de categoria I, luăm prima formă din cele trei enunţate şi la tema acestei forme, adăugăm terminaţiile declinării a II-a masculin, fiind atenţi la numărul şi cazul sub-stantivului determinat – se acordă cu el.

Exemplu: Luăm substantivul poeta, poetae (declinarea I, gen masculin) şi ajdectivul clarus, clara, clarum = renumit (adjectiv de categoria I); deci, substantivul este de genul masculin, aşa că şi adjectivul va fi declinat tot la genul masculin, fiindcă se acordă:Singular: N. – (clarus poeta), G. – (clari poetae), D. – (claro poetae), Ac. – (clarum poetam), Abl. – (claro poeta), V. – (clare poeta);Plural: N. – (clari poetae), G. – (clarorum poetarum), D. – (claris poetis), Ac. – (claros poetas), Abl. – (claris poetis), V. – (clari poetae);

Trebuie un pic de logică şi este foarte uşor de înţeles de ce este aşa! 

Dacă substantivul determinat este de genul feminin, luăm a doua formă a adjectivului; după cum observăm, această formă este terminată în (a), adică chiar nominativul declinării I. Rezultă că genul feminin la adjective se declină, folosind terminaţiile declinării I de la substantiv.

De exemplu luăm substantivul feminin civitas, civitatis = cetate şi adjectivul magnus, magna, magnum = mare:Singular: N. – (magna civitas), G. – (magnae civitatis), D. – (magnae civitati), Ac. – (magnam civi-tatem), Abl. – (magna civitate), V. – (magna civitas);Plural: N. – (magnae civitates), G. – (magnarum civitatum), D. – (magnis civitatibus), Ac. – (mag-nas civitates), Abl. – (magnis civitatibus), V. – (magnae civitates); 

La genul neutru se procedează analog, doar că folosim terminaţiile de la declinarea a II-a neutru.

ADJECTIVELE DE CATEGORIA A II-A  

Adjectivele de categoria a II-a se enunţă cu două terminaţii, prima reprezentând masculinul şi femininul şi a doua, neutrul. Prima terminaţie este (is), iar la a doua formă terminaţia este (e).

De exemplu (brevis, breve = scurt). Masculinul şi femininul, adică ce aparţine de prima formă, se declină după declinarea a III-a

parisilabică a substantivelor, cu diferenţa că la ablativ singular terminaţia este (i), nu (e).Neutrul se declină tot după declinarea a III-a parisilabică, la singular nominativul, acuzativul

şi vocativul, fiind la fel, adică (e); la plural (ia). 

De exemplu să declinăm substantivul (vita, vitae = viaţă) împreună cu adjectivul de catego-ria a II-a (brevis, breve = scurt): după cum vedem, vita, vitae este un substantiv de genul feminin, ceea ce înseamnă că vom folosi prima formă a adjectivului:Singular: N. – (brevis vita), G. – (brevis vitae), D. – (brevi vitae), Ac. – (brevem vitam), Abl. – (brevi vita), V. – (brevis vita);Plural: N. – (breves vitae), G. – (brevium vitarum), D. – (brevibus vitis), Ac. – (breves vitas), Abl. – Brevibus vitis), V. – (breves vitae); 

Acum vom lua un substantiv de genul neutru – (carmen, carminis = poezie) şi-l vom declina împreună cu adjectivul (brevis, breve): fiind un substantiv neutru, pentru adjectiv vom folosi forma a doua (breve):Singular: N. – (breve carmen), G. – (brevis carminis), D. – (brevi carmini), Ac. – (breve carmen), Abl. – (brevi carmine), V. – (breve carmen);Plural: N. – (brevia carmina), G. – (brevium carminum), D. – (brevibus carminibus), Ac. – (brevia carmina), Abl. – (brevibus carminibus), V. – (brevia carmina);  

Tot la categoria a II-a se încadrează şi adjectivele cu o singură terminaţie. Acestea se enunţă tot cu două forme, numai că aici enunţăm nominativul şi genitivul ca la un substantiv obişnuit de declinarea a III-a imparisilabice. De exemplu adjectivul cu o terminaţie (felix, felicis) = fericit, fer-ictă). Este nevoie să enunţăm şi forma a doua (genitivul) pentru a putea stabili tema, la care vom adăuga terminaţiile declinării a III-a a substantivelor imparisilabice.

GRADELE DE COMPARATIE

Comparativul se enunta cu doua forme: prima pentru masculin si feminin, iar a doua pentru neutru; ele se formeaza adaugand la tema adjectivului: (ior) pentru prima forma si (ius) pentru a doua, in-diferent de categoria adjectivului.

     Spre exemplu comparativul adjectivului (brevis, breve) este (brevior, brevius = mai scurt, mai scurta). Comparativul adjectivului (clarus, clara, clarum) este (clarior, clarius = mai renumit, mai renumita).

     Pe parcursul declinarii comparativului, (ior) are valoare de sufix, dupa care se adauga terminati-ile declinarii a III-a imparisilabice. De observat ca terminatia (ius) apare numai la neutru singular, si anume la cazurile nominativ, acuzativ si vocativ.

     De exemplu declinam substantivul (planities, planitiei = campie) impreuna cu adjectivul (formo-sus, formosa, formosum = frumos) la comparativ (formosior, formosius):

     singular: N. - (formosior planities), G. - (formosioris planitiei), D. - (formosiori planitiei), Ac. - (formosiorem planitiem), Abl. - (formosiore planitie), V. - (formosior planities);

     plural: N. - (formosiores planities), G. - (formosiorum planitierum), D. - (formosioribus plani-tiebus), Ac. - (formosiores planities), Abl. - (formosioribus planitiebus), V. - (formosiores plani-ties);

     Sa declinam acum substantivul neutru (carmen, carminis) cu adjectivul (brevis, breve) la com-parativ: (brevius carmen = poezie mai scurta):

     Singular: N. - (brevius carmen), G. - (brevioris carminis), D. - (breviori carmini), Ac. - (brevius carmen), Abl. - (breviore carmine), V. - (brevius carmen);

     plural: N. - (breviora carmina), G. - (breviorum carminum), D. - (brevioribus carminibus), Ac. - (breviora carmina), Abl. - (brevioribus carminibus), V. - (breviora carmina).

     Superlativul adjectivului se comporta ca un adjectiv de categoria I, format din tema adjectivu-lui, sufixul (issim) si terminatiile declinarii a II-a pentru masculin/neutru si a declinarii I pentru feminin.

     Spre exemplu, adjectivul (brevis, breve) are superlativul (brevissimus, brevissima, brevissimum = cel mai scurt, scurta sau foarte scurt, scurta). De mentionat ca in limba latina nu exista forme diferite pentru superlativul absolut si cel relativ.

     Vom declina acum substantivul stagnum, stagni = mlastina impreuna cu adjectivul profundus, profunda, profundum = adanc, adanca), la superlativ (profundissimus, profundissima, profundissi-mum):

     singular: N. - (profundissimum stagnum), G. - (profundissimi stagni), D. - (profundissimo stagno), Ac. - (profundissimum stagnum), Abl. - (profundissimo stagno), V. - (profundissimum stagnum);

     plural: N. - (profundissima stagna), G. - (profundissimorum stagnorum), D. - (profundissimis stagnis), Ac. - (profundissima stagna), Abl. - (profundissimis stagnis), V. - (profundissima stagna);

     NOTE: La superlativ, atunci cand tema adjectivului se termina in (r), se foloseste sufixul (rim) in loc de (issim) - de exemplu adjectivul (pulcher, pulchra, pulchrum) va forma superlativul (pul-chrrimus, pulchrrima, pulchrrimum = foarte frumos sau cel mai frumos). Iar daca adjectivul are tema terminata in (l), va folosi sufixul (lim) in loc de (issim).

     Unele adjective compuse fac comparativul si superlativul adaugand inainte de ior/ius si de is-simus/a/um un (ent): benevolus/a/um va face comparativul benevolentior benevolentius, iar superla-tivul va fi benevolentissimus/a/um.

     Exista cateva adjective care fac superlativul cu prefix, ca in exemplul: lucidus, a, um la superla-tiv este perlucidus, a, um.

     Exista adjective care fac gradele de comparatie in mod analitic, folosindu-se de magis pentru comparativ si maxime pentru superlativ; aceste adjective au inainte de (us a um) vocala "i" / "e" / "u". Asadar, un adjectiv precum egregius, egregia, egregium nu va face comparativul egrediior, ci magis egredius/a/um, iar superlativul va fi maxime egredius/a/um.

Adjectivele neregulate

     Exista cinci adjective neregulate:

     Mare: pozitiv = magnus, magna, magnum; comparativ = maior, maius; superlativ = maximus, maxima, maximum;

     Mic, mica: pozitiv = parvus, parva, parvum; comparativ = minor, minus; superlativ = minimus, minima, minimum;

     Bun, buna: pozitiv = bonus, bona, bonum; comparativ = melior, melius; superlativ = optimus, optima, optimum;

     Rau, rea: pozitiv = malus, mala, malum; comparativ = peior, peius; superlativ = pessimus, pes-sima, pessimum;

     Multi, multe: pozitiv = multi, multae, multa; comparativ = plures, plura; superlativ = plurrimi, plurrimae, plurrima;

     Dupa cum se observa acesta din urma nu are forme decat pe

PRONUMELE

Pronumele posesiv

     Pronumele posesive sunt acelea care inlocuiesc numele posesorului: "in conspectu exercitus nos-tri" (= in prezenta armatei noastre). Aici nostri tine locul substantivului Romanorum, care erau pos-esorii armatei despre care este vorba in text.

     Dar pronumele posesiv poate inlocui in acelasi timp si numele posesorului si pe al obiectului posedat: "Helvetii prelio nostros lacessere coeperunt" (= Helvetii au inceput sa hartuiasca pe ai nos-tri prin lupta). Aici nostros tine locul substantivelor milites Romanorum, dintre care Romanorum

reprezinta pe posesor, iar milites reprezinta obiectul posedat.

     Pronumele posesive sunt:

   Un singur posesor:

• meus, mea, meum = al meu, a mea (obiectul posedat apartine persoanei I)• tuus, tua, tuum = al tau, a ta (obiectul posedat apartine persoanei a II-a)• suus, sua, suum = al sau, a sa (obiectul posedat apartine persoanei a III-a)

   Mai multi posesori:

• noster, nostra, nostrum = al nostru (obiectul posedat apartine persoanei I)• vester, vestra, vestrum = al vostru (obiectul posedat apartine persoanei a II-a)

     Primele trei se declina in felul adjectivelor de clasa I terminate in -us, -a, -um; celelalte doua se declina in felul adjectivelor de clasa I terminate in -er, -ra, -rum, cu urmatoarele deosebiri:

   a) Vocativul singular al lui meus este mi. Cand meus insoteste un substantiv care are vocativul la fel cu nominativul, face vocativul meus: "sanguis meus!" (= sangele meu!).

   b) vester nu are vocativ.

Pronumele demonstrativ de apropiere

     In limba latina, pronumele demonstrativ de apropiere poate fi exprimat in trei feluri:

• Pronumele HIC HAEC HOC• Pronumele IS EA ID• Pronumele ISTE ISTA ISTUM

          1. Pronumele HIC HAEC HOC =Acesta aceasta

          Declinare:

Singular:

        N. (hic haec hoc), G. (huius), D. (huic), Ac. (hunc hanc hoc), Abl. (hoc hac hoc);

Plural:

       N. (hi hae haec), G. (horum harum horum), D. (his), Ac. (hos has haec), Abl. (his);

     Pentru exemplificare, vom declina aici un substantiv feminin impreuna cu pronumele demonstra-tiv HIC HAEC HOC:

Haec silva = aceasta padure:

Singular:

        N. (haec silva), G. (huis silvae), D. (huic silvae), Ac. (hanc silvam), Abl. (hac silva);

Plural:

       N. (hae silvae), G. (harum silvarum), D. (his silvis), Ac. (has silvas), Abl. (his silvis).

          2. Pronumele IS EA ID Acesta aceasta

          Declinare:

Singular:

        N. (is ea id), G. (eius), D. (ei), Ac. (eum eam id), Abl. (eo ea eo);

Plural:

       N. (ei/ii eae ea), G. (eorum earum eorum), D. (iis/eis), (Ac. (eos eas ea), Abl. (iis/eis);

     Spre exemplificare, vom declina un substantiv masculin cu pronumele IS EA ID:

Is hortus:

Singular:

        N. (is hortus), G. (eius horti), D. (ei horto), Ac. (eum hortum), Abl. (eo horto);

Plural:

       N. (ei/ii horti), G. (eorum hortorum), D. (eis/iis hortis), Ac. (eos hortos), Abl. (eis/iis hortis).

          3. Pronumele ISTE ISTA ISTUD acesta aceasta

          Declinare:

Singular:

        N. (iste ista istud), G. (istius), D. (isti), Ac. (istum istam istud), Abl. (isto ista isto);

Plural:

       N. (isti istae ista), G. (istorum istarum istorum), D. (istis), Ac. (istos istas ista), Abl. (istis);

     Spre exemplificare, vom declina un substantiv neutru, impreuna cu pronumele ISTE ISTA IS-TUM:

Istum stagnum:

Singular:

        N. (istum stagnum), G. (istius stagni), D. (isti stagno), Ac. (istum stagnum), Abl. (isto stagno);

Plural:

       N. (ista stagna), G. (istorum stagnorum), D. (istis stagnis), Ac. (ista stagna), Abl. (istis stagnis).

Pronumele interogativ

Pronumele relativ

     Pronumele relativ introduce o propozitie subordonata, facand legatura intre aceasta si un anumit cuvant (substantiv sau pronume) din propozitia regenta: "...gentes devictas per Tiberium Neronem, qui tunc erat legatus meus" (...neamurile infrante de Tiberius Nero, care atunci era loctiitorul meu).

     Cand cuvantul din regenta, la care se refera pronumele relativ, e un pronume demonstrativ (is sau ille), acesta poate fi omis in traducere: "faciam id quod volunt" - voi face (ceea) ce vor. Ca si in limba romana, pronumele relativ se acorda in gen si numar cu antecedentul, se pune, insa, la cazul cerut de functia sa in propozitie: "per Tiberium Neronem (acuzativ cerut de prepozitia -per-), qui (nominativ subiect) ... erat legatus meus".

NUMERALUL

VERBUL

 Verbul latin este impartit in patru conjugari, distinctia facandu-se dupa terminatia acestuia la modul infinitiv prezent activ.      Conjugarea I are la indicativ prezent activ terminatia (a) inainte de (re) De exemplu: laudo lau-dare laudavi laudatum;      Conjugarea a II-a are inainte de (re) un (e) accentuat; de exemplu: maneo manere mansi man-tum;      Conjugarea a III-a are vocala (e) inainte de (re), dar in acest caz nu este accentuata; de exem-plu: lego legere legi lectum;      Conjugarea a IV-a are inainte de (re) un (i); de exemplu: audio audire audivi auditum.      Pentru a ne fi mai usor sa punem diferitele terminatii pentru anumite moduri, timpuri si per-soane, enuntam verbul cu patru forme: prima forma reprezinta indicativul prezent ptersoana I singu-lar diateza activa (laudo, maneo, lego, respectiv, audio); a doua forma reprezinta infinitivul preactiv (laudare, manere, legere, respectiv, audire) - de la aceasta forma se porneste la conjugarea anumitor moduri si timpuri (forma de la care se porneste in acest caz se numeste tema prezentului); a treia forma reprezinta indicativ perfect persoana I singular - de aici formam tema perfectului, la care adaugand anumite terminatii, conjugam anumite moduri si timpuri; a patra forma reprezinta supinul, de la care se formeaza tema supinului.

Indicativul prezent

     Indicativul prezent activ al verbului latin se foloseste, in general, ca si cel roman.

     Dupa cum s-a vazut, atunci cand enuntam un verb, prima forma este indicativul prezent persoana I singular (laudo, maneo, lego, respectiv, audio).

     Prezentul indicativ se formeaza, adaugand terminatiile (o), (s), (t), (mus), (tis) si (nt), la tema prezentului.

     Tema prezentului se formeaza, indepartand terminatia (re) de la infinitivul prezent activ in cazul conjugarilor I, II si Iv, iar in cazul conjugarii a III-a se indeparteaza si vocala neaccentuata "e" care precede terminatia (re); astfel: lauda, mane, leg, audi;

     Adaugand la tema prezentului terminatiile amintite mai sus, obtinem:

     Laudo [eu laud], laudas [tu lauzi], laudat [el, ea lauda], laudamus [noi laudam], laudatis [voi lau-dati], laudant [ei, ele lauda];

     Nota: In limba latina, de obicei, nu se foloseste pronumele personal - eu, tu, el etc. -, el reiesind din terminatie.

     Similar se conjuga si verbele de conjugarea a II-a si a IV-a, cele de a III-a comportandu-se putin diferit:

     Deoarece tema verbelor de conjugarea a III-a se termina intr-o consoana, pentru a putea forma indicativul (si nu numai), se folosesc vocalele de legatura; acestea sunt: "i" inainte de "m", "s" sau "t"; "u" inainte de "n" si "e" inainte de "b" si "r".

     Verbul legere (conjugarea a III-a):

     Lego, legis, legit, legimus, legitis, legunt.

     In cazul in care la un verb de conjugarea a III-a apare (i) in fata lui (o) la persoana I singular, acest (i) va aparea si in fata lui (unt) de la persoana a III-a plural:

     Verbul conficio, conficere confeci confectum:

     Conficio conficis conficit conficimus conficitis conficiunt.

     Diateza pasiva se formeaza, adaugand la tema prezentului terminatiile: (r), (ris), (tur), (mur), (mini), (ntur):

     Laudor (eu sunt laudat), laudaris (tu esti laudat), laudatur (el, ea este laudat, laudata), laudamur (noi suntem laudati), laudamini (voi sunteti laudati), laudantur (ei, ele sunt laudati, laudate);

     Pentru conjugarea a III-a se folosesc vocalele de legatura in mod corespunzator:

     Legor, legeris, legitur, legimur, legimini, leguntur;

Indicativul imperfect

     Indicativul imperfect al verbului latin se foloseste, de obicei, ca si cel romanesc.

     La diateza activa, imperfectul se formeaza, adaugand la tema prezentului sufixul (ba), dupa care se pun desinentele de persoana si numar: (m), (s), (t), (mus), (tis), (nt);

     Pentru laudare:

   Laudabam (eu laudam), laudabas (tu laudai), laudabat (el, ea lauda), laudabamus (noi laudam), laudabatis (voi laudati), laudabant (ei, ele laudau).

     In cazul verbelor de conjugarea a III-a si a IV-a, se pune in fata lui (ba) vocala "e".

     Pentru verbul legere:

   Legebam (eu citeam), legebant (ei, ele citeau).

     Pentru audire:

   Audiebam (eu auzeam), audiebant (ei, ele auzeau).

     Verbele de conjugarea a III-a care au "i" in fata lui (o) la indicativ prezent, il pastreaza si in fata lui "e" care precede (ba) (un astfel de verb este conficio, conficere):

   Conficiebam, conficiebas, conficiebant;

     Diateza pasiva se formeaza analog, ca sufixul (ba) fiind urmat de terminatiile specifice pasivului:

     Pentru laudare:

   Laudabar (eu eram laudat), laudabaris (tu erai laudat), laudabatur (el, ea era laudat, laudata), laud-abamur (noi eram laudati), laudabamini (voi erati laudati), laudabantur (ei, ele erau laudati, laudate).

Indicativul perfect

     Perfectul indicativului latin este echivalentul perfectului compus al indicativlului romanesc.

     Acesta se formeaza, pornind de la tema perfectului.

     Tema perfectului se stabileste, indepartand terminatia (i) de la a treia forma din enuntarea verbu-lui (indicativ perfect persoana I singular: laudavi (laudav), mansi (mans), legi (leg), respectiv, au-divi (audiv).

     La aceasta tema se adauga terminatiile:

   (i), (isti), (it), (imus), (istis), (erunt sau ere).

     Pentru laudare:

   Laudavi (eu am laudat), laudavisti (tu ai laudat), laudavit (el, ea a laudat), laudavimus (noi am laudat), laudavistis (voi ati laudat), laudaverunt sau laudavere (ei, ele au laudat).

     Diateza pasiva se formeaza cu ajutorul prezentului verbului neregulat [sum esse fui] si participiul perfect pasiv al verbului de conjugat.

   (Recomand citirea mai intai a participiului perfect pasiv, care se comporta ca un adjectiv de cate-goria I).

     Prezentul verbului [sum esse fui (a fi)] este:

   Sum (eu sunt), es (tu esti), est (el, ea este), sumus (noi suntem), estis (voi sunteti), sunt (ei, ele sunt).

     Astfel, verbul laudare se conjuga la perfect pasiv:

   Laudatus, laudata, laudatum + sum, es, est.

   Laudati, laudatae, laudata + sumus, estis, sunt.

     Participiul isi schimba genul in functie de subiect.

     De observat ca, spre deosebire de limba romana, in latina se foloseste prezentul verbului a fi pentru formarea perfectului pasiv, nu a prezentului pasiv (eu sunt laudat (in romana = acum)), lau-datus sum (eu am fost laudat (in latina = candva)).

Indicativul mai mult ca perfect

     Indicativul mai mult ca perfect al limbii latine se foloseste exact ca si cel al limbii romane.

     Acesta se formeaza de la tema perfectului, adaugand terminatiile (eram), (eras), (erat), (eramus), (eratis), (erant).

     Dupa cum se poate observa, se adauga exact formele imperfectului indicativ al verbului "sum, esse, fui".

     De exemplu, conjugarea verbului laudare:

   laudaveram (eu laudasem), laudaveras (tu laudasesi), laudaverat (el, ea laudase), laudaveramus (noi laudaseram), laudaveratis (voi laudaserati), laudaverant (ei, ele laudasera).

     Diateza pasiva se formeaza intr-un mod similar cu perfectul pasiv, pornind de la formele de nominativ ale participiului perfect pasiv si, pentru ca momentul actiunii este mai in urma decat la perfect, se va folosi imperfectul verbului (sum, esse, fui).

     De exemplu:

   laudatus, laudata, laudatum + eram, eras, erat;

   laudati, laudatae, laudata + eramus, eratis, erant.

Indicativul viitor I

     In limba latina viitorul simplu al indicativului se foloseste ca si in limba romana, pentru a ex-prima actiuni care se vor intampla.

     Acesta se formeaza, pornind de la tema prezentului si difera in functie de conjugare.

     La diateza activa, verbele de conjugarea I si II formeaza viitorul I, adaugand la tema prezentului terminatiile: bo, bis, bit, bimus, bitis, bunt.

     De exemplu pentru verbul laudare:

   laudabo (voi lauda), laudabis (vei lauda), laudabit (va lauda), laudabimus (vom lauda), laudabitis (veti lauda), laudabunt (vor lauda);

     In cazul verbelor de conjugarea a III-a si a IV-a, viitorul I se formeaza, adaugand la tema prezen-tului terminatiile: am, es, et, emus, etis, ent.

     De exemplu, viitorul verbului legere este:

   legam (voi citi), leges (vei citi), leget (va citi), legemus (vom citi), legetis (veti citi), legent (vor citi).

     Diateza pasiva a viitorului I al indicativului se formeaza adaugand la tema prezentului terminati-ile bor, beris, bitur, bimur, bimini, buntur pentru conjugarea I si a II-a, iar pentru conjugarile a III-a si a IV-a se folosesc terminatiile ar, eris, etur, emur, emini, entur.

     De exemplu verbul maneo manere:

   manebor (voi fi ramas/ramasa), maneberis, manebitur, manebimur, manebimini, manebuntur.

     Pentru verbul lego legere:

   legar (voi fi citit/citita), legeris, legetur, legemur, legemini, legentur.

     De observat ca ambele diateze se formeaza intr-un mod similar, diferenta fiind desinentele de ac-tiv si cele de pasiv - se formeaza practic din sufixul (b) si desinente, intre (b) si acestea fiind vo-calele de legatura aferente; a se observa, de exemplu terminatia folosita la persoana a II-a singular (beris) - deci b + ris, iar, dupa cum stim, inainte de "r" se foloseste vocala de legatura "e".

Indicativul viitor II (anterior)

     Viitorul anterior se formeaza, la diateza activa, adaugand la tema perfectului terminatiile: ero, eris, erit, erimus, eritis, erunt (chiar formele de viitor simplu ale lui "sum esse fui").

     De exemplu pentru verbul laudare:

   laudavero (voi fi laudat), laudaveris (vei fi laudat), laudaverit (va fi laudat), laudaverimus (vom fi laudat), laudaveritis (veti fi laudat), laudaverunt (vor fi laudat).

     Diateza pasiva a viitorului II se formeaza din nominativul participiului perfect pasiv si formele de viitor ale lui sum esse fui.

     laudatus/laudata/laudatum ero/eris/erit, laudati/laudatae/laudata erimus/eritis/erunt (voi fi fost laudat/laudata, vei fi fost laudat/laudata etc.).

Imperativul

     Imperativul limbii latine se foloseste ca si cel al limbii romane.

    Cu ajutorul lui se poate exprima o porunca, un indemn si (specific limbii latine) o porunca la tim-pul viitor, folosita cu precadere in continutul legilor.

     Formare

     Imperativul prezent se formeaza de la forma de infinitiv prezent activ.

     In limba latina, imperativul prezent are forme de persoana a II-a singular si plural;

     Prezentul singular se formeaza, indepartand terminatia (re) de la infinitivul prezent activ; astfel: lauda!, mane!, lege!, respectiv, audi!;

     Prezentul plural se formeaza folosind terminatia (te), pe care o adaugam la tema prezentului: lau-date!, manete!, legite!, respectiv, audite!;

   (se observa folosirea vocalei de legatura "i" pentru verbele de conjugarea a III-a, fiind necesara pentru a se putea pronunta, mai ales la verbele care formeaza tema prezentului cu o consoana in fi-nal.

     Viitorul imperativului are forme de persoana a II-a si a III-a singular si plural.

     La singular se formeaza, adaugand terminatia (to) la tema prezentului (aceeasi forma pentru per-soana a II-a si a III-a): laudato!, maneto!, legito!, respectiv, audito!;

     Pluralul persoanei a II-a se formeaza adaugand terminatia (tote) la tema prezentului: laudatote!, manetote!, legitote!, respectiv, auditote!;

     Pluralul persoanei a III-a se formeaza, adaugand terminatia (o) la forma de indicativ prezent per-soana III plural: laudanto!, manento!, legunto!, respectiv, audiunto!;

     Diateza pasiva a imperativului are atat forme de prezent, cat si de viitor.

     La prezent exista doua forme, persoana a II-a singular si a II-a plural:

     La singular este la fel cu infinitivul prezent (ca forma) - laudare, loquere (de la loquor loqui, lo-cutus sum (= a vorbi)). Se observa aici ca desi loqui este verb deponent, formeaza un fel de infinitiv activ, cand este la imperativ pasiv.

     Pluralul este identic cu forma indicativului prezent pasiv, persoana a II-a plural - laudamini, lo-quimini.

     Viitorul are forma de singular persoana a II-a si a III-a si plural a III-a:

     Singularul are aceeasi forma si pentru persoana a III-a si pentru a IV-a - se pune un tor la tema - laudator, loquitor, legitor etc..

     Pluralul se formeaza prin adaugarea lui ntor sau, mai bine spus, prin adaugarea unui (r) la forma omologa de activ - laudantor, leguntor.

     De mentionat ca formele de pasiv sunt foarte rar folosite.

Conjunctivul prezent

   Conjunctivul prezent al limbii latine se formeaza de la tema prezentului, in functie de conjugarea verbului.

   Pentru conjugarea I, conjunctivul prezent se formeaza, adaugand terminatiile em, es, et, emus, etis, ent la tema prezentului, numai ca vocala -a- care apare in finalul temei conjugarii I se con-topeste cu vocala -e- si ramane numai -e-.

   De exemplu pentru verbul laudare:

laudem (sa laud), laudes (sa lauzi), laudet (sa laude), laudemus (sa laudam), laudetis (sa laudati), laudent (sa laude);

   In cazul conjugarilor a II-a, a III-a si a IV-a, conjunctivul prezent se formeaza, adaugand la tema prezentului terminatiile: am, as, at, amus, atis, ant.

   De exemplu pentru verbul manere:

maneam (sa raman), maneas (sa ramai), maneat (sa ramana), maneamus (sa ramanem), maneatis (sa ramaneti), maneant (sa ramana).

   Diateza pasiva se formeaza similar, numai ca se folosesc terminatiile specifice pasivului;

   In cazul conjugarii I se folosesc terminatiile er, eris, etur, emur, emini, entur;

   In cazul conjugarilor a II-a, a III-a si a IV-a, conjunctivul prezent pasiv se formeaza, adaugand la tema prezentului terminatiile: ar, aris, atur, amur, amini, antur.

Conjunctivul imperfect

     Conjunctivul imperfect se formeaza, adaugand terminatiile (m), (s), (t), (mus), (tis), (nt) la forma de infinitiv prezent activ (forma a doua din dictionar - laudare, manere, legere, audire).

     Exemplu: laudarem - (as lauda), laudares - (ai lauda), laudaret - (ar lauda), laudaremus - (am lauda), laudaretis - (ati lauda), laudarent (ar lauda);

   De multe ori, conjunctivul imperfect se traduce prin conditionalul limbii romane.

     Diateza pasiva se formeaza adaugand tot la infinitivul prezent activ terminatiile specifice pasivu-lui:

     laudarer, laudareris, laudaretur, laudaremur, laudaremini, laudarentur.

Conjunctivul perfect

   In limba Latina conjunctivul perfect se foloseste mai mult in propozitii subordonate, putand fi tradus prin mai multe moduri in limba romana.

   Diateza activa se formeaza, adaugand la tema perfectului urmatoarele terminatii: (erim), (eris), (erit), (erimus), (eritis), (erint).

   A nu se confunda cu viitorul II - cu exceptia persoanelor I singular si a iii-a plural, modul de con-jugare a celor doua coincide.

   Exemplu: legerim, legeris, legerit, legerimus, legeritis, legerint.

   Diateza pasiva se formeaza cu ajutorul participiului perfect pasiv si a verbului (sum, esse, fui) la conjunctiv prezent.

   Conjuntivul prezent al verbului (esse) este: sim, sis, sit, simus, sitis, sint.

   Diateza pasiva a verbului audire (conjunctiv perfect) este:

• singular: auditus, audita, auditum sim, sis, sit ;• plural: auditi, auditae, audita simus, sitis, sint.

   Amintim ca participiul perfect pasiv se comporta ca un adjectiv de categoria I.

Participiul prezent

     Participiul prezent are doar forma de activ. El desemneaza ceva care face ceva - se traduce de obicei prin "cel care face", unde in loc de face poate fi orice alt verb. De exemplu de la verbul amo

amare amavi amatum participiul prezent este (amans amantis = cel care iubeste), de aici a venit si in romana amant.

     Se formeaza de la tema prezentului, adaugand la aceasta terminatiile (ns) pentru nominativ si (ntis) pentru genitiv; la conjugarea a III-a si a IV-a se adauga si vocala "e" -- la a III-a pentru ca tre-buie vocala de legatura, iar la a IV-a prin analogie cu a III-a.

     Luam verbul curro currere cucurri, cursum (= a alerga), avem tema prezentului (curr...) pentru ca e de a III-a, la aceasta adaugam "e" + (ns) si rezulta currens, iar la genitiv "e" + (ntis): currentis. Daca luam verbul de conjugarea a IV-a (audio, audire, audivi, auditum), la participiu este: (audiens, audientis).

     Participiul astfel format se poate declina precum un substantiv de a III-a, mergand in general dupa parisilabice, doar la ablativ singular fiind terminatia (e) atunci cand participiul nu are valoare adjectivala (cand se foloseste in constructiile ablativului absolut), iar (i) atunci cand are valoare ad-jectivala.:

     Declinarea lui (currens, currentis):

   singular: N. - (currens), G. - (currentis), D. - (currenti), Ac. (currentem (neutru - currens)), Abl. - (currente/currenti), V. - (currens);

   N. - (currentes (neutru - currentia)), G. - (currentium), D. - (currentibus), Ac. - (currentes (neutru - currentia)), Abl. - (currentibus), V. - (currentes (neutru - currentia)).

     Uneori poate fi tradus prin gerunziul romanesc, foarte adesea intra in alcatuirea ablativului abso-lut la forma prezenta.

     De exemplu enuntul: "Diogene puerum cava manu aquam bibentem vidit" (=Diogene a vazut un copil band apa cu mana caus). Aici "bibentem" este un participiu prezent activ in acuzativ, care il are ca regent pe "puerum" cu care se acorda si este pe langa el ca un atribut, arata ca "puerum" e cel care face actiunea sau o facea in momentul vorbirii, iar in romana merge tradus cel mai bine prin gerunziu.

Gerunziul

     Gerunziul latin se formeaza, pornind de la tema prezentului, adaugand sufixul (nd) si terminatiile declinarii a doua (genul neutru).

     Gerunziul este un substantiv de provenienta verbala. Fiind de provenienta verbala, el poate sa aiba complemente directe. Ca substantiv, gerunziul este de genul neutru si se declina dupa de-clinarea a II-a.

     Gerunziul are doar cazurile genitiv, dativ, acuzativ si ablativ.

     1. Genitivul gerunziului

     Se intrebuinteaza:

   A) Dupa unele substantive, ca: ars, scientia, potestas (putere), facultas (capacitate), occasio (prilej), consuetudo (fel de viata), mos, tempus, voluptas (placere), studium (ravna, preocupare);

In aceste situatii, gerunziul are functia sintactica de atribut verbal, redat in limba romana printr-un infinitiv precedat de prepozitia -de-.

De exemplu: Ars scriendi = arta de a scrie; modus vivendi = mod, fel de viata.

   B) Dupa adjective care cer cazul genitiv: cupidus, avidus, studiosus (preocupat), peritus, inperitus;

De exemplu: Cupidus bellandi = dornic de razboi (de a se razboi).

   C) Gerunziul se mai intrebuinteaza dupa locutiuni ca: mos est, consuetudo est (este obiceiul), con-silium est (este sfatul - de a face ceva).

   D) Gerunziul se mai intrebuinteaza cu cuvintele "causa" si "gratia" - "pentru a face ceva".

De exemplu: Pugnandi causa = pentru a lupta; Gratulandi gratia = pentru a felicita.

     2. Dativul gerunziului

     Dativul gerunziului are valoarea unui dativ final si se intrebuinteaza dupa adjective ca: aptus a um, opportunus a um (potrivit), par is (asemanator), utilis e, inutilis e.

De exemplu: Charta inutilis scribendo = hartie nefolositoare pentru scris;

Dupa asemenea adjective, se poate intrebuinta si acuzativul gerunziului, precedat de prepozitia -ad- - de exemplu, Naves ad navigandum utiles = corabii folositoare pentru navigat.

     Dativul gerunziului se intrebuinteaza si dupa verbe si locutiuni ca: operam dare (a-si da silinta - intr-un scop anume); intendum esse (a se orienta spre).

De exemplu: Agrum colendo aut venando, intendum aetatem, agere = a-si petrece viata preocupat sa cultive pamantul si sa vaneze.

     3. Acuzativul gerunziului

     Acuzativul gerunziului se intrebuinteaza, frecvent, cu prepozitia -ad- si, rar, cu prepozitiile -in-ter-, -ante-, -ob- (din cauza), circa (in legatura cu, referitor la).

Aceasta constructie arata scopul sau directia; uneori, prepozitia -ad- are sensul de (in ceea ce priveste, cat despre); de exemplu, Ea res hostes ad insequendum tardabat = acest lucru ii intarzia pe dusmani, in ceea ce priveste urmarirea (privind actiunea de a urmarii).

     4. Ablativul gerunziului

     Ablativul gerunziului are valoarea unui complement de mod sau instrumental. Poate fi folosit, atat fara prepozitie, cat si insotit de prepozitii ca: -ab/a-, -ex/e-, -de-, -in-.

De exemplu: Mens discendo allitur et cogitando = mintea se hraneste prin invatatura si gandire - in-vatand si gandind); Summa voluptas ex discendo capitur = cea mai mare invatatura se dobandeste prin invatatura, prin faptul de a invata.

     Ablativul gerunziului se poate reda in limba romana, printr-un gerunziu, ca un complement de mod.

     Dupa cum am mentionat, gerunziul, fiind de provenienta verbala, poate avea complement direct, ca in exemplu: Ars recte regendi rempublicam, dificilis est = arta de a carmui bine treburile publice (statul), este grea.