POLUAREA FONICA

Sunetul este un fenomen fizic. Sunetele reprezintă "vibraţii ale particulelor unui

mediu capabile să producă o senzaţie auditiva”.

Definitie

Sunetul este o formă de energie fizică creată de obiectele care vibrează. Aceste vibraţii se transmit sub forma unor unde de presiune crescută sau scăzută care iradiază de la suprafaţa obiectului. Aceste unde constituie stimuli fizici pentru ureche. Sunetul se propagă sub formă de unde elastice numai în substanţe (aer, lichide şi solide) şi nu se propagă în vid. Atunci când auzim ceva, de fapt urechea este atinsă de vibraţiile unduitoare ale presiunii atmosferice. Urechea transformă undele sonore în impulsuri electrice, pe care le transmite mai departe, la creier, care la rândul sau decodifică semnalele. Urechea se obişnuieşte treptat cu sunetele, iar cu timpul învăţăm şi sensul acestora.

Frecvenţa (numărul de cicluri de vibraţii produse într-o secundă). În general, la om plaja auditivă (suprafaţa de audibilitate) se înscrie între 16 şi 16.000 Hz (cicluri/s). În cazul unui analizor sensibil, limita superioară ajunge la 20.000 Hz. Sensibilitatea maximă a urechii umane este în domeniul 2000 - 5000 Hz. Sunetele sub 16 Hz se denumesc infrasunete, iar cele peste 20000 Hz - ultrasunete. Frecvenţa sunetelor din zgomot joacă un efect hotărâtor, deoarece nu toate frecvenţele sunt percepute la fel, cum ar fi ultrasunetele şi infrasunetele.

Intensitatea (nivelul de presiune sonoră, se notează cu S), se exprimă prin comparaţie cu un nivel de referinţă, notat S0 şi se măsoară în Belli (mai frecvent subunităţi, respectiv decibeli, dB). Pentru om, limita medie de suportabilitate este de 65 dB iar intensitatea maxim tolerabilă este în jur de 80-100 dB, dar ea variază în funcţie de frecvenţă. Scara de sunete audibile este de la 0 la 140 dB. Nivelul de 20-30 dB este inofensiv pentru organismul uman, acesta este fondul sonic normal. Sunetul de 130 dB provoacă senzaţia de durere, iar de 150 dB este insuportabil. Un frigider produce un zgomot de max. 20 dB, un aspirador - 50 dB, un autocamion - 90dB,un avion cu reacţie la decolare - 106 dB, o motocicletă în demaraj - 110 dB, o orchestră de Jazz - 112 dB.

Dimensiunile fizice ale sunetului sunt:

Durata sunetului are de asemenea impact asupra organismelor vii. Dacă se depăşesc limitele de suportabilitate se poate ajunge la o psihoză periculoasă.

Timbrul este calitatea care deosebeşte între ele sunetele egale ca frecvenţă şi intensitate. Timbrul diferit al sunetelor este dat de armonicile semnalului sonor. Sunetele pure sunt foarte puţine, acestea conţin o singură frecvenţă (de exemplu diapazonul). Majoritatea conţin mai multe armonici, acestea deosebesc două sunete cu aceeaşi frecvenţă unul de altul (de exemplu două instrumente diferite).

Studiile de specialitate au evidenţiat limitele inferioare (pragul de audibilitate) şi superioare (pragul senzaţiei dureroase) ale sunetelor pentru a fi receptate de om, precum şi faptul că aceste praguri variază odată cu frecvenţa sunetului. Astfel urechea umană este mai puţin sensibilă la frecvenţe joase decât la sunetele cuprinse între 1000-6000 Hz. Un sunet de 60 dB la 100 Hz nu este perceput la fel de puternic ca un sunet de 60 dB la 2000 Hz.  Efectele zgomotului asupra omului sunt în funcţie de intensitatea şi de durata sa. Primele efecte sunt la nivel psihic (distragerea atenţiei, reducerea performanţelor în sarcini care utilizează memoria de scurtă durată), vegetative (creşterea activităţii cardiace), suferinţă auditivă şi apoi dificultăţi în coordonarea mişcărilor.

Există însă în jurul nostru şi multe sunete neplăcute sau nedorite, denumite în mod obişnuitzgomot; alături de alţi poluanţi, zgomotul în anumite situaţii devine factor de disconfort mergând până la a reprezenta un potenţial pericol pentru starea de sănătate a persoanelor expuse. Zgomotul este o suprapunere dezordonată a mai multor sunete. Este produs din surse naturale, dar mai ales antropice: utilaje, mijloace de transport, aparate, oameni etc.

Poluarea fonică sau sonoră

Poluarea fonică sau sonoră constă în sunete produse de activitatea umană sau utilaje, maşini care afectează sau

dezechilibrează activitatea omului sau animalelor.

În natura sunetele puternice sunt o rarietate, zgomotul este slab si de obicei de scurtă durată.  Sunete precum murmurul apei unui izvor, ciripitul pasărelelor, sunetul valurilor, al unei cascade, freamătul frunzelor sunt întotdeauna plăcute  omului, ele liniştesc, elimină stresul, dar aceste sunete devin tot mai rare, fiind inlocuite de zgomotul provocat de industrie şi transport.

Marea majoritate a activităţilor omeneşti este generatoare de zgomote: alarmele, lucrările din construcţii, sistemele energetice, muzica intensă, vorbirea puternică, sunetul sirenelor, soneriile, claxoanele, zgomotul produs de traficul auto sau aerian (traficul aerian în special cel supersonic prezintă o sursa de zgomot cu implicaţii puternice. Unele motoare aviatice se aud  de la 30 km). Cuvântul în engleză “noise” care corespunde termenului “zgomot”, provine de la cuvântul latin “noxia” care s-ar putea traduce prin “prejudiciu, rană”.

În oraşele moderne, în special în metropole, cauza principală a poluării o constituie traficul rutier, în continuă creştere, cauzat atât de creşterea numărului de vehicule cât şi de viteza acestora. Pe autostrăzi de multe ori nivelul zgomotului depăşeşte 80 dB. Nici localităţile mici nu sunt ferite de poluarea sonoră atunci când sunt străbătute de artere de circulaţie importante.

Infrasunetele  pot apare la automobile cu viteză mare (16 Hz), elicoptere (11,5 Hz), la apropierea furtunii (6 Hz), prin interacţiunea oceanului planetar cu masele de aer (0,1-10 Hz), explozii, cutremure, în timpul zborului avioanelor supersonice. Infrasunetele sunt foarte greu absorbite, deci se atenuează puţin cu distanţa. Astfel se explică transmiterea infrasunetelor emise de avioanele supersonice la mii de kilometrii distanţă. Infrasunetele, ca şi ultrasunetele sunt percepute de sugari, animale şi păsări.

Ultrasunetele au frecvenţe între 20 kHz şi 1 milion kHz. Sunt produse în natură, în industrie, sau de aparatura electrocasnică. Animalele recepţionează ultrasunetele, iar liliecii utilizează ultrasunetele emise de ei pentru orientarea în timpul nopţii. La om, ultrasunetele distrug globulele roşii din sânge, produc migrene, greaţă, sau chiar pierderea echilibrului. Aspecte pozitive ale ultrasunetor sunt că distrug bacteriile, viruşii, ca de exemplu: bacilul tuberculozei, virusul gripei, al tifosului ş.a. şi că ele îşi găsesc aplicaţii în diagnosticarea medicală.

Ultra şi infrasunetele

Auz deficitar care poate fi acompaniat de tinnitus (zgomot în urechi) care apare la frecvenţe cuprinse între 3 000–6 000 Hz;

Dificultatea de a înţelege vorbirea, ca efect secundar al poluării sonore;

Tulburări de somn - acesta este efectul major al poluării fonice pe durata nopţii sau ca urmare a zgomotului pe durata zilei.

Afectarea funcţiilor fiziologice, în cazul muncitorilor expuşi în permanenţa la zgomot, a populaţiei care locuieşte lângă aeroport.

Boli mentale. Poluarea sonoră în sine nu conduce la boli mentale, dar poate accelera sau intensifica dezvoltarea latentă a acestora.

Afectarea performanţelor cognitive: cititul, atenţia, rezolvarea problemelor, memorarea, performanţele intelectuale;

Efecte sociale şi de comportament (cum ar fi indispoziţia, supărarea) care în general sunt complexe, subtile, indirecte şi rezultate ca urmare a interacţiunii cu mai multe variabile non-auditive. Zgomotele de peste 80 dB diminuează comportamentul civilizat şi cresc agresivitatea.

Efecte combinate asupra sănătăţii cauzate de zgomot şi alte surse mixte. În mediu coexistă sunete diferite, din surse diferite care combinate pot avea un efect cumulat asupra organismelor, în special asupra calităţii somnului de noapte;

Afectarea unor subgrupe vulnerabile care necesită mai multă protecţie faţă de poluarea sonoră, cum ar fi persoanele cu hipertensiune, bolnavi internaţi în spitale, cei cu probleme auditive, fetuşi, sugari, copii mici, bătrâni.

Ca o concluzie la cele de mai sus, efectele produse de poluarea fonică sunt nu numai de natură medicală, ci şi socială, provocând:

BIBLIOGRAFIE

1. Barnea, M., “Efectele poluării mediului asupra omului”, Editura Academiei R.S.R, Bucureşti, 1973, p. 73-90.

2. Bogathy, Z., „Introducere în psihologia muncii”, Tipografia Universităţii de Vest, Timişoara, 2002.

3. Rojanschi V., Bran Florina,. Diaconu Gh, „Protecţia şi ingineria mediului”, ediţia a II-a, Editura Economică, Bucureşti, 2002.

4. Jurcău, N., ”Psihologie inginerească” , UT Pres , Cluj – Napoca, 2003.

5. Roşu Daniela, “Poluarea sonoră” capitol în “Ecologie. Suport de curs”, editor Albulescu Mariana, Editura Eurobit, Timişoara, 2008.

6. Vişan, S., ş.a., “Ecotehnologii aplicaţii tehnico-economice”, Ed. ASE CIEDD, Bucureşti, 2001.

7. Ciplea. L.I, Ciplea Al., “Poluarea mediului ambiant”, Editura Tehnică, Bucureşti, 1979.

8. Căpăţînă Camelia, Tomescu Ion, „Poluarea sonoră”, University’s day, 8-th International Conference, Universitatea „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu Târgu Jiu, May 24-26, 2002.

9. Guidelines For Community Noise”, edited byBirgitta Berglund, Thomas Lindvall, Dietrich H Schwela, World Health Organization, Geneva, London, 1999, http://www.ruidos.org/Noise/WHO_Noise_guidelines_contents.html

10. Andronescu, Medeea - Nadia Tăriceanu Nicolae , Chiţu Mihai-Lucian, “Managementul zgomotului în şantierele de construcţii.

Va multumesc!