Facultatea de Istorie şi GeografieDepartamentul de ştiinte umane şi Social-politiceSpecializarea : Relaţii internaţionale şi studii europeneAnul III, semestrul I, Grupa I

CARDINALUL RICHELIEU

Seminar:Politica externă şi diplomaţieElaborat de: Mateiciuc Diana Nicoleta

26 octombrie 2015

Cuprins:

1. Introducere2. Educaţia3. Activitatea politico-diplomatică

● Ministru şi prim-ministru● Roma, negocierea şi marea● Războiul de 30 de ani şi politica externă a lui

Richelieu4. DiplomaŢia lui Richelieu5. Richelieu-pro Şi contra6. Opera7. Concluzii8. Bibliografie

Marile incendii se nasc din scântei mici.

Introducere

Armand-Jean I. du Plessis de Richelieu (1585-1642) intrat în istorie cu numele de Cardinalul Richelieu, a fost un cleric, nobil şi om politic francez.

● Se naşte la 9 septembrie 1585, la Paris

● Este al treilea fiu al familiei Richelieu

● A avut titlurile de: Marquis du Chillou, episcope de Luçon (1608),

cardinal (1622), prim duce de Richelieu (1631) şi prim duce de

Fronsac (1634), abate de Cluny, Cîteaux şi Prémontré

● Tatăl: Francois du Plessis de Richelieu, il slujise cu credinţă pe

Henric al III-leqa, având mari resposabilităţi politice şi administrative

● Mama: Suzzane de La Porte, fiica unui avocat pe lângă Parlamentul

din Paris

Educaţia

◊ În 1594, la vârsta de 9 ani, Richelieu alături de fraţii este inscris de către unchiul lor Amador de la Porte la Colegiul Navara din Paris. Fiind al treilea fiu al familiei, era de aşteptat ca acesta să urmeze o carieră militară.

◊ După absolvirea cursurilor Colegiului Navarei, unde învăţase foarte bine limba latină, el optează pentru Academia lui Antoine de Pluvinel, pe atunci la modă, pentru a-şi însuşi artele marţiale. Pe baza educaţiei primite, tânărul Armand-Jean vedea deschizîndu-i-se cariera militară, unde marea lui energie şi clarviziune l-ar fi dus foarte departe.

◊ Episcopia Lucon a ramas vacantă după ce fratele lui Alphonse devine calugar , astfel ca Richelieu este nevoit să renunţe sabie pebtru mitră.Richelieu îşi dovedise deja capacitatea intelectuală. Acum îşi arăta puterea de a-şi concentra ambiţia şi disciplina interioară care âl vor deosebi de ceilalţi. Începe aşadar un studiu intensiv de teologie şi filozofie. Deoarece nu atinsese încă vârsta canonică, s-a dus la Roma pentru dispersa religioasa în 1607 şi a impresionat autorităţile prin erudiţia şi talentul său oratoric.

◊ În 1608, acesta este sfinţit ca episcop de Lucon, unde cu o energie deosebită, face ordine în dioceza dezorganizată în timpul războiului hughenot. În această perioadă de timp, Richelieu se împrieteneşte cu François Le Clerc du Tremblay, un călugăr capucin, care mai târziu devine unul din oamenii săi de încredere. Încă din tinereţe, Richelieu dovedeşte interes pentru arena politică.

◊ Moldelul pe care şi-l alege Richelieu în noua lui ambiţie sacerdotală, este cardinalul Duperron (1556-1618), prelat politic de mare subtilitate, specializat atât în diplomaţie, cât şi în oratorie, unde susţinuse controverse strălucite cu pastorii protestanţi.

◊ Richelieu s-a preocupat de pe atunci de spinoasa problemă pusă de existenţa şi implantarea calvinismului în întreaga Franţă de apus şi de sud. Ce l-a impresionaz de pe atunci au fost tendinţele centrifuge ale nobilimii şi ale burgheziei calviniste

Activitatea politico-diplomatică

● La vîrsta de 29 de ani, Richelieu intră în atenţia publicului când la Adunarea Generală din 1614, la care a luat parte ca reprezentant al Clerului din “Poitou”, a rostit primul său discurs ce avea să starnească în toate cercurile curiozitate şi interes.

● Maria de Medici, în calitate de regentă ( fiind mama lui Ludovic al XIII-lea care era încă minor ) îl aduce la curtea regală pe Richelieu în anul 1616.

● În acelasi an el devine Secretar de stat cu resortul “politica externă” şi “război”.

Secretarul de stat avea în primul rând sarcina de a se ocupa de problemele puse de relaţiile

externe. ►1622- este numit în funcţia de Cardinal de către Papa Grogore al XV-lea. Cand

Richelieu a devenit cardinal, aceată numire a însemnat mai mult decmât o promovare în

ierarhia bisericească. El şi-a câşstigat un dublu statut: reprezentatul principat al intereselor

Bisericii, şi reprezentantul principal, din punctul de vedere al Romei, în formularea

politicii regale care afecta Roma.

●1629- Richelieu preia funcţia de Prim ,inistru.

Ministru şi prim-ministru

◊ În calitate de prim-ministru, Richelieu şi-a exercitat puterea în numele regelui. Regele era conştient că Richelieu impunea respect în ţară şi în afara ei, ca avea un har excepţional şi că muncea fără odihnă pentru a asigura securitatea regatului. În 1626 regele afirma următoarele referitoare la cardinalul Richelieu: Încrederea mea în tine este absolută şi n-am întalnit niciodată vreun om a cărui slujire să mă mulţumească atât de mult. Cardinalul a fost înzestrat cu una din calitățile primordiale ale unui mare om de stat: arta de a-și alege colaboratorii, deviza sa fiind: ” Trebuie să-l folosești pe fiecare Trebuie să-l folosești pe fiecare pentru slujba care i se potrivește mai binepentru slujba care i se potrivește mai bine”.

◊ Pentru a îmbunătăți activitățile diplomatice Richelieu a fost silit să reorganizeze Ministerul de Externe. Politica sa externă a avut un singur scop fundamental: reducerea influenței Habsburgilor.

► Politica cardinalului Richelieu a implicat două obiective principale:

a)centralizarea puterii în Franţa b)opoziţia faţă de dinastia de Habsburg (care a domnit atât în Austria cât şi în Spania).

La scurt timp după ce a devenit ministrul principal a lui Ludovic, el s-a confruntat cu o criză în Valtellina, în nordul Italiei. Decizia lui Richelieu de a sprijini un canton protestant împotriva Papei a fost o previzualizare a politicii de putere pur diplomatice pe care el a adoptat-o în politica sa externă.

•Richelieu a fost singurul om de stat care a avut de la început viziunea urmărilor acestor politici pentru soarta continentului și a izbutit să i se împotrivească și s-o înfrângă.•Politica lui Richelieu a fost una realistă și pragmatică. Ea se axa pe rațiunea de stat, concepută ca mijloc și țel, ca scut al politicii naționale și monarhiei franceze. Voința lui de fier cum observa istoricul Hilaire Belloc, i-a îngăduit să ducă la bun sfârșit: „crearea statului modern”.•Spirit modern, Richelieu va acorda o înaltă prețuire metodei tratativelor. ”Statele – va scrie el în MEMORIILE sale – datoresc atât de multe înlesniri unor tratative continui, atunci când tratativele sunt duse cu multă prudență, încât nu-i cu putință s-o credem, dacă nu aflăm acest lucru prin experiență”.•Astfel el afirma: „ Pot s-o spun cu adevărat că, în vremea mea, am văzut schimbându-se cu totul afacerile Franței și ale creștinătății, numai datorită faptului că mi-a fost îngăduit, sub autoritatea regelui să pun în practică acest principiu ,până atunci cu totul trecut cu vederea în regatul Franței.”

◊ Pentru Richelieu, întemeietor al unui nou stil de diplomație, negocierile erau esențiale și ca mijloc de informare. Cel care negociază este prin aceasta în măsură să cunoască tot ce se petrece în lumea largă, ceea ce nu este de mică însemnătate pentru binele statelor. Trebuie să acționezi pretutindeni și de aproape și de departe.

Roma, Negocierea și Marea.

► Richelieu moștenește de la fostul secretarul lui Filip al II-lea regele Spaniei,

Antonio Perez următoarea formulă: „Roma, Consejo, Y Mar”.

Consejo, sfat, negocierea a devenit mijlocul de manifestare în chestiunile externe a

inteligenței politice ale lui Richelieu.

► Papalitatea era la acea dată o forță spirituală și politică de care toți oamenii

politici țineau seama.. Richelieu îl vedea pe Papa foarte important în menținerea

unui echilibru spiritual și politc în Europa.

► Al treilea element spre care îndrepta atenția formula fostului secretar al lui Filip

al II-lea era marea.

Cu toată larga ei fațadă maritimă, mediteraneeană și atlantică, Franța nu fusese

niciodată pâna la Richelieu o putere maritimă.

Războiul de 30 de ani și politica externă a lui Richelieu

Ținând seama de faptul că ”războiul este continuarea politicii” și urmărind ”Politica dinainte de război, politica care duce și a dus la război” se constată că înainte de a începe războiul de 30 ani se creaseră, în zona viitorului teren al războiului, două grupe de puteri care se constituiseră pe parcursul luptei pentru libertate a Țărilor de Jos împotriva Spaniei și împotriva tendinței pentru hegemonie a Habsburgilor.

Situația Franței la începutul Războiului de 30 ani

Războiul de 30 de ani (1618-1648) era în plină desfășurare când Richelieu ia în mâini politica franceză. Evenimentele evoluând într-un sens primejdios pentru Franța.

Așa-numita politică externă a lui Richelieu era, prin urmare, o politică a războaielor. Totul depindea de rezultatul războiului de 30 de ani (1618-1648), care făcea ravagii în Europa. Prin diplomație, intervenții indirecte și în final prin intervenția directă, Richelieu a prelungit războiul pentru a preveni o extindere a puterii Habsburgilor.

Ea fiind încercuită de Spania și Italia, dominate de Habsburgi sud și sud-est, de Țările de Jos spaniole la nord vest și de teritoriul habsburgilor austrice la est.

Ascensiunea violentă și impunătoare a Casei de Habsburg, a devenit un pericol pentru echilibrul european.

Richelieu avea o gamă limitată de obțiuni.

Una din opțiuni a fost ocuparea porțiunii drumului spaniol, linia vitală de aprovizioanare ce ducea spre Olanda, Valtellina, trecătoare montană ce legă Lombardia de Tirol. Ocuparea de către trupele franceze a acestei trecătoare a constituit o manevră bine găndită, a lui Richelieu.

O altă opțiune a fost sugerată de nevoie de a supune pe hughenoți și de-a încheia o înțelegere temporară cu Spania prin Tratatul de la Monzon (1626).

În cele din urmă a treia opțiune a constituit-o finanțarea unor aliați de încredere, pentru a lupta cu Germania și a pentru a opri înaintarea Imperialilor.

Succesul deplin al francezilor depindea în principal de trei condiții:

O cooperare reușită cu armatele suedezefermitate olandezilor în încercarea lor de a îmbunătăți termenii de bază în care sperau să obțină independențaepuizarea voinței habsburgilor și dorinței de a continua. Războiul se extinsese și toți mai muți combatanți aveau interese de satisfăcut și tot mai multe victime cereau compensații. Richelieu odată angajat în război nu se grăbea în nici un caz să încheie pace – cel puțin care nu ar aducă Franței avantaje semnificative. Astfel 1642, după ce francezii au capturat Perpignan-ul, Olivares a fost înfrânt și aliatul său imperial suferea sub loviturile de ciocan al lui Tortensson. Deși Richelieu nu va mai trăi să vadă victoria finală de la Rocroi.

Richelieu a urmat două politici pararele: El a încercat să construiască o bază personală, cu

guvernatori și venituri suficiente, pentru a sprijini și în același timp a îmbunătăți reputația regelui, gloria sa ca pe un mod de consolidare a influenței Coroanei asupra generalilor săi.

Pentru a se asigura de loialitatea comandanților-a susținut pe cei din familia sa și pe mulți din protejații săi. A fost un noroc faptul ca singura familie care s-a zbatut s-o lege de a sa – cea a lui Conde i-a dat, prin tânărul învingător de la Rocroi, pe unul din cei mai remarcabili militari ai epocii.

●Marile calităţi ale lui Richelieu au fost supleţea, elasticitatea energică, şi, mai ales, clarviziunea. Alături de acestea, profunda cunpaştere a oamenilor, i-a îngăduit să-şi aleagă cu îndemânare colaboratori nimeriţi pentru fiecare funcţiune în parte, să acţioneze asupra opiniei publice şi să desluşească ţelurile, calităţile şi defectele tuturor adversarilor politici.

● Pentru chestiuni pur diplomatice, Richelieu a fost silit să reorganizeze Ministerul de Externe. Hughenoţii (protestanţii), alcătuiau un "stat în stat" în timpul lui Ludovic al XIII-lea în Franţa. Prin Edictul din Nantes aveau asigurate oraşe cu o administraţie militară proprie şi erau sprijiniţi de englezi, care le erau aliaţi. După asasinarea lui Henric IV-lea, protectorul hughenoţilor, s-au iscat din nou conflicte militare între hughenoţi şi catolici. Pentru a realiza o monarhie absolută de durată în Franţa, Richelieu trebuia să nimicească potentialul militar hughenot. Principalul oraş hughenot, La Rochelle, cade după un asediu de un an, în 1628. Prin Edictul din Ales din 1629 hughenoţii păstrează libertatea cultului lor, însă pierd definitiv potenţialul militar.

● Pentru ceea ce îşi propune nu trebuie să conteze nici pe nobilime, nici pe puternicele curţi supreme de judecată, nici pe catolici, nici pe protestanţi. „Cel ce stă în slujba statului trebuie să se poarte ca o stea şi să le lumineze câinilor, fără să ţină seama de scheunatul lor”, afirmă cardinalul.

Diplomaţia lui Richelieu

● Începând cu Richelieu, influenţa diplomaţiei franceze va creste mereu, ajungând în timpul lui Ludovic al XIV-lea predominantă şi universală.

● Richelieu a fost primul om de stat care a acordat diplomaţiei importanta pe care o merita.

● Principiile pe care le-a elaborat în acest domeniu , după care s-a călăuzit şi pe care le-a transmis urmaşilor în aşa fel în care să le aibă mereu în vedere pot fi rezumate în sase puncte principale:

a) interesele statului sunt mai presus de orice opinii si prejudecaţi sentimentale, doctrinare sau ideologice

b) politica oricarui guvern nu poate fi incununata de succes daca nu se bucura de sprijinul opiniei publice nationale

c) echilibrul politic dintre marile puteri este singura modalitate de asigurare a linistii si a sigurantei statelor europene

d) tratativele diplomatice trebuie sa constituie o activitate permanenta; ele nu sunt rezultatul unui fapt intamplator , ci un act constient, care nu trebuie intrerupt nici in timp de pace, nici in timp de razboi; negocierile inseamna mai mult decat reglementarea unor chestiuni litigioase, ele sunt un mijloc de informare

e) tratatul ( de pace, de alianta, economic, etc. ) trebuie incheiat cu maxima responsabilitate si odata incheiat trebuie respectat cu strictete; el trebuie sa cuprinda stipulatii precise , care sa excluda orice subterfugii sau interpretari ulterioare care pot crea stari de tensiune “

f) ambasadorul nu trebuie sa nesocoteasca instructiunile, caci risca sa compromita bunele intentii ale suveranului sau.

1. L'Instruction du chrétien (1618 )

2. Traité de la perfection du chrétien (1639)

3. Testamentul politic

4. Memorii Cardinalul duce de Richelieu

III. Opera:

Concluzii

„Dacă Dumnezeu ar exista,atunci cardinalul Richelieu va trebui să răspundă pentru multe.Dacă nu există, atunci a procedat foarte bine”.

◊ Triumful politicii iniţiate de cardinalul Richelieu a avut darul să atragă privire altor oameni de stat, aparţinând altor naţiuni, asupra metodelor care îi reuşiseră atât de strălucit lui Richelieu. Alte raţiuni de stat, puse în slujba altor idealuri, s-au înălţat pe contonent, umbrind opera cardinalului.

◊ Istoria senină,nepărtinitoare,va păstra pentru totdeauna, în filele ei de marmură albă, numele acestui om care înțelegând realitățile și necesitățile epocii sale, și-a pus în slujbă țării luciditatea și energia și s-a străduit împotriva tuturor s-o înalțe deasupra tuturor.

VII. Bibliografie

1. DAN A. Lăzărescu, Diplomați iluștri, Editura Politică București,1970.

2. Richard Wilkinson, Franța și Cardinalii 1610-1661,Editura All,1999.

3. Geoffrey Treasure, Richelieu și Mazarin, Editura Artemis,București,1998.

4. Ilie Gramda, Franța lui Richelieu, Editura Junimea,1971.

5. Nicolaie Ciachir, Gheorghe Bercan, Diplomația Europeană în epoca Modernă.