pliant ver2

3
MISIUNEA “Centrului “Primăvara”: ”să acţioneze pentru drepturile copiilor cu dizabilităţi la îngrijire specială, educaţie şi instruire spre a-i ajuta să atingă nivelul cel mai ridicat de autorealizare şi spre a ajunge să ducă o viaţă plină şi activă în societate” OBIECTIVE: Dezvoltarea statutului de Centru- resursă pentru părinţi, cadre didactice din şcoala publică, pentru specialişti în domeniul educaţiei speciale şi educaţiei integrate; Integrare, normalizare, socializare pentru copii cu cerinţe educaționale speciale, preponderent din judeţul Caraş- Severin; Acordarea de servicii de abilitare copiilor şi elevilor între 0 – 16 ani cu dizabilităţi congenitale şi/sau dobândite, preponderent din judeţul Caraş- Severin; ACORDĂ SERVICII pentru: copii proveniţi din familii, centre de plasament, creşe, grădiniţe şi şcoli publice: cu vârste între 0-6 ani, cu întârziere în dezvoltarea neuro- psiho-motorie, datorată nestimulării şi/sau cu tulburări din sistemul educație specială şi/sau integrată; cu vârste între 0-16 ani, cu dizabilități neuro-psiho-motorii sau multiple elevi, studenţi, părinţi, profesori, voluntari SCHEMĂ FUNCŢIONALĂ

Upload: albulescu-i-cristian-valentin

Post on 09-Nov-2015

287 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

pliant

TRANSCRIPT

MISIUNEA:Centrului Primvara:

MISIUNEA Centrului Primvara: s acioneze pentru drepturile copiilor cu dizabiliti la ngrijire special, educaie i instruire spre a-i ajuta s ating nivelul cel mai ridicat de autorealizare i spre a ajunge s duc o via plin i activ n societateOBIECTIVE: Dezvoltarea statutului de Centru-resurs pentru prini, cadre didactice din coala public, pentru specialiti n domeniul educaiei speciale i educaiei integrate; Integrare, normalizare, socializare pentru copii cu cerine educaionale speciale, preponderent din judeul Cara-Severin; Acordarea de servicii de abilitare copiilor i elevilor ntre 0 16 ani cu dizabiliti congenitale i/sau dobndite, preponderent din judeul Cara-Severin;

ACORD SERVICII pentru: copii provenii din familii, centre de plasament, cree, grdinie i coli publice:

cu vrste ntre 0-6 ani, cu ntrziere n dezvoltarea neuro-psiho-motorie, datorat nestimulrii i/sau cu tulburri din sistemul educaie special i/sau integrat; cu vrste ntre 0-16 ani, cu dizabiliti neuro-psiho-motorii sau multiple

elevi, studeni, prini, profesori, voluntari

SCHEM FUNCIONAL

CUM FACEM? ASIGURM o educaie de calitate la toate nivelurile;

FURNIZM metode de lucru, cuantificabile prin numr i impact;

PRODUCEM schimbri n interiorul sistemului, n coala obinuit i n comunitate, generate de nevoile copiilor i legislaia specific;

ASIGURM informaiile/serviciile profesionale de care coala obinuit are nevoie pentru a asigura autonomia eleviilor cu dizabiliti;

SUNTEM DESCHII ctre comunitate i FLEXIBILI nct s dezvoltm rapid serviciile de care are aceasta nevoie;

PARTICIPM, prin expertiza profesionitilor notri, la implementarea strategiilor i politicilor de dezvoltare a educaiei incluzive la nivel regional, naional i european.

DEZVOLTARE INSTITUIONAL Produse rezultate din activitile proiectelor derulate de CSEI Primvara /Asociaia Pentru Copiii Primverii Evaluarea copiilor cu cerine educative speciale n perspectiva integrrii (ghid practic pentru formarea personalului didactic din nvmntul special) 1998 Modalit de lucru cu persoanele cu dizabiliti (manual pentru formatori de voluntari) 2002 Primvara Reia Cara-Severin 10 ani de activitate (album omagial) 2003 Voluntar n comunitate (ghid pentru voluntari, organizaii i instituii)2003 Centrul pilot de educaie special i recuperare pentru copii Primvara reabilitare cldire i dezvoltare activitate 2004 Volunteering for Inclusion (booklet) 2004 De la prini pentru prini (experiene mprtite) 2004 Agenda comunicrii ntre coal i familie (auxiliar didactic) 2005 Voluntariatul-experien de nvare 2005 (revist) Caietul elevului integrat 2005 (didactic auxiliar) Volunteering-learning experience 2006 (magazine) Caietul elevului integrat ediie revizuit (didactic auxiliar) 2007 Voluntariatul-experien de nvare (Revist) 2007 Standarde educaionale minimale pentru colile care integreaz elevi cu CES (auxiliar didactic) 2007 nfiinare Cabinet de stimulare polisenzorial 2009 Ghid practic de stimulare polisenzorial la copii (auxiliar didactic) 2009 Emoiile trire i nelegere (Manual didactic auxiliar) 2009 Educaia incluziv n Romnia i Portugalia studiu comparativ- 2010 Reabilitarea cldirii Centrului Primvara la exterior (H.E.L.P.) 2010 Stagii de practic pentru elevi i studeni din ar i strintate Cursuri de formare pentru cadre didactice, prini, voluntari, specialitiSuntem aici pentru voi!

Reia, Str. Primverii nr. 51Judeul Cara-Severin, RomniaTelefon/fax: +40-255-216301,Telefon: +40-255-210713,E-mail: [email protected] Web page: www.centruprimavara.org

CENTRUL COLAR DE EDUCAIE INCLUZIV PRIMVARA REIA

Motto-ul nostru: S cunoatem potenialul copilului i s-l folosim pentru a-i formaabilitile necesare dezvoltrii i nvrii