platon - mitul pesterii

Upload: bogdanchitara

Post on 10-Jul-2015

7.738 views

Category:

Documents


3 download

TRANSCRIPT

Platon-Mitul pesterii

Mitul pesterii este lucrarea filosofului Platon asupra firii omenesti in privinta educatiei si lipsei acesteia, dupa cum zice chiar in primul paragraf. Astfel avem descrierea,impartita in secvente, a unui proces cauzat de educatia acelor vremuri. Procesul consta intr-o serie de analogii. Cadrul initial este pestera in care oamenii sunt legati cu fata la un perete pe care se vad umbrele partiale ale unor lucruri ce trec prin spatele oamenilor, lucruri aflate dupa un zid, dar luminate de un foc, ce arunca acele umbre pe perete. Legaturile ce tin oamenii in scaune reprezinta prejudecatiile, peretele simbolizeaza ingradirea ce si-o fac oamenii singuri, prin prejudecati, umbrele reprezinta cultura oamenilor, bazata pe prejudecati, deci SUPERFICIALITATE, iar aceste umbre sunt si ele partiale , fiind doar scapari de dupa zidul din spatele oamenilor, zidul reprezinta o piedica psihologica a oamenilor, FRICA, ce sta intre om si lumina, FOCUL, adica un soare care simbolizeaza intelepciunea si adevarul. Exista si o mentiune foarte importanta: Oamenii sunt pusi in scaune si legati inca din copilarie. Urmeaza o fraza ce tine de psihologie, chiar de sociologie : "daca ei ar fi in stare sa vorbeasca unii cu altii, nu crezi ca oamenii nostri ar socoti ca numind aceste umbre, pe care le vad ei, numesc realitatea?". Aici se explica modul de concepere al realitatii din punctul de vedere al acestor indivizi legati. Al doilea cadru este o posibilitate, un viitor a ceea ce s-ar putea intampla daca oamenii ar fi dezlegati. Dezlegarea din lanturi inseamna insusirea gandirii, a mentalitatii filozofice sau cum zice Platon "vindecarea din lipsa lor de minte". Ridicatul din scaun si privitul in jur reprezinta primul pas spre educatia filozofica , acea contestare sau negare a ceea ce stii si inceputul cautarii adevarului, primul pas fiind cel mai dureros si greu; indreptarea privirii asupra focului si a obiectelor ce provocau umbrele reprezinta o a doua etapa a gasirii adevarului, prin faptul ca a gasit prima forma de lumina. Focul ceea ce este asemenea soarelui (si in acelasi timp reprezinta o dezamagire ce ar putea intoarce omul din "drum"), datorita ca nu vede obiectele din cauza stralucirii focului; observarea obiectelor sub lumina focului reprezinta inceperea redefinirii realitatii, a cunostintelor asupra lumii. Al treilea cadru consta in drumul (calea) pe care trebuie sa il faca omul dezlegat pt a intra in lumina soarelui. Suisul greu simbolizeaza dificultatea schimbarii mentalitatii spre cea filozofica. Primul contact cu lumina soarelui, ce umple ochii omului cu lacrimi reprezinta gasirea ratiunii si a primului adevar, prin care realitatea "adevarata" se va descoperii. Lacrimile sunt in acest caz lacrimi de durere a ochilor fapt ce simbolizeaza intensitatea luminii, a adevarului coplesitor pentru omul recent dezlegat. Suferinta produsa in urma acestei secvente reprezinta prima mare suferinta din devenirea unui filozof "iluminat". Platon spune ca este mai bine sa se ia usor acest prim proces, prin metoda obisnuintei: "ar vedea mai bine umbrele, dupa aceea oglindirile oamenilor si a celorlalte obiecte , ia-r fi mai usor sa priveasca in timpul noptii ceea ce e pe cer si cerul insusi, privind deci lumina stelelor si a lumii mai curand decat in timpul zilei, soarele si lumina sa." Noaptea reprezinta un alt fel de intuneric, fata de cel din pestera, o altfel de lume, o lume in care lumina vine de la astre mai mici decat soarele, cel care ofera tot lumina adevarata. Cugetarile in legatura cu soarele reprezinta primele incercari de folosire a filosofiei, a ratiunii si a lumii oferite de soare, iar toate acestea duc spre univers, cum functioneaza "totul" si ajungand sa vada lumea din exterior (obiectivitate). Platon mentioneaza sentimentul care apare atunci: mila fata de oamenii care sunt inca legati, astfel apare si intentia de a ii elibera, de a "da lumina". Al patrulea cadru descrie intoarcerea omului liber in lumea celor legati: "acel om, coborand,s-ar aseza in acelasi scaun" -uitandu-se iar la umbre cu ochii plini de intunecime nu ar putea sa le vada, astfel oamenii din jurul lui l-ar socoti ca un handicapat, un om cu vederea corupta si deci nu ar merita sa se urce si ei la lumina. Acest cadru descrie situatia filozofului in contextul comunitatii, a societatii, adica de cele mai multe ori e judecat ca "nebun" sau chiar

"diavol". Aici apare acest paradox in viata de filosof, sa stii adevarul, sa cunosti lumina, sa vrei sa ajuti oamenii "orbi", dar sa nu poti din cauza superficialitatii judecatii lor, din cauza orgoliului lor. Acesta este stagiul cel mai dificil si mai frustrant din viata unui filosof, cauza care l-a determinat pe Platon sa compuna acest dialog.