Plantele ornamentale aparţin unui mare număr de familii botanice şi sunt, în majoritate originare din zonele calde ale globului. Există astăzi numeroase scrieri şi documente arheologice care atestă existenta plantelor decorative de camera încă de la popoarele antice. Ele erau foarte preţuite, şi de multe ori ridicate la rangul de simbol al divinităţii.

Creşterea şi dezvoltarea plantelor horticole depinde de calitatea proprietăţiilor chimice şi fizice ale solului, cât şi de cantitatea de elemente nutritive aflate în solul de cultură în stare asimilabilă.Nutriţia minerală a plantelor este un proces fiziologic de aprovizionare a plantelor cu substanţe nutritive.

Elementele de care plantele ornamentale au nevoie în cantităţi mari sunt azotul, fosforul, potasiul, magneziul şi fierul. Acestea sunt elemente principale (macroelemente). Dar plantele au nevoie şi de cantităţi mici din alte elemente, numite microelemente sau oligoelemente, dintre care fac parte, zincul, borul, clorul, iodul, cobaltul şi manganul.

Cerinţele plantelor ornamentale pentru elementele nutritive se deosebesc în mod evident. Fiecare substanţă nutritivă este importantă şi lipsa uneia nu poate fi compensată de către alta.

Când în nutriţia plantelor lipseşte sau este insuficient un element chimic necesar, apar boli fiziologice, însoţite de încetinirea sau oprirea creşterii rădăcinii, a tulpinii, şi a frunzelor.

Rolul fiziologic al macroelementelor

Azotul stimulează formarea masei vegetative, dând plantei vigoare şi un colorit de un verde închis.Carenţa azotului în nutriţia plantelor duce la îngălbenirea frunzelor la încetinrea sau oprirea creşterii acestora. Excesul de azot duce la prelungirea perioadei de vegetaţie, la formarea abundentă a frunzelor şi la mărirea sensibilităţii la boli.

Fosforul are un rol deosebit la fortificarea ţesuturilor de susţinere, creşterea bobocilor florali, formarea florilor şi mărirea numărului de flori pe plante, grabirea înfloritului şi prelungirea perioadei de înflorit. De asemenea, contribuie la formarea unui sistem radicular viguros. Micşorează consumul specific de apă al plantelor. Fosforul se acumulează în organele tinere şi în seminţe. În lipsa lui, plantele rămân mici, rădăcinile sunt lungi şi rare, tulpina rigidă, frunzele verde-închis, până la albastru-verde, luând de multe ori o culoare roşie sau purpurie.

Potasiul sporeşte capacitatea plantelor de a absorbi

apa, şi de a rezista la ger şi secetă. El favorizează intensificarea acumulării glucidelor în plantă. Se acumulează mai ales în ţesuturile tinere cu metabolism intens şi creştere rapidă, dintre care vârfurile vegetative, cambiul şi periciclul. Toamna, înainte de căderea frunzelor, potasiul migrează din ele în ramuri sau tulpină.

Carenţa potasiului în nutriţia plantelor diminuează creşterea şi dezvoltarea lor. Se produce o brunificare şi răsucire a frunzelor. Se dereglează metabolismul, scade intensitatea fotosintezei, a protosintezei. Se diminuează cantitatea amidonului şi proteinelor, se micşorează rezistenţa la boli, iar la anumite specii pe faţa inferioară a frunzelor apar pete albe, galbene, brun-roşcate sau brune.

Magneziul este un element absolut necesar plantelor, indispensabil formării clorofilei, în procesul de sinteză a glucidelor, lipidelor şi proteinelor. El este un activator al multor enzime necesare respiraţiei, activator al enzimelor ce participă în sinteza ARN şi AND. Insuficienţa magneziului în nutriţie se manifestă prin apariţia unei coloraţii galbene-portocalii, pe marginea frunzelor sau apariţia unor pete clorotice de culoare verde-închis pe lamina cloriară.

Fierul este utilizat de plante sub formă de săruri feroase şi ferice. El este absorbit de plantele terestre prin sistemul radicular, iar de plantele acvatice, submerse prin întreg corpul lor sub formă de ioni. Carenţa fierului în corpul plantei determină îngălbenirea frunzelor şi încetinirea creşterii.

Rolul fiziologic al microelementelorMicroelementele sunt elemente minerale

necesare plantelor în cantitaţi foarte mici.Insuficienţa sau lipsa microelementelor

produce diferite boli fiziologice sau înfrâneazä înflorirea, creşerea şi alte procese, iar în cazuri extreme, lipsa unor microelemente poate duce la moartea plantei.

Simptomele carenţei în microelemente sunt diferite, în funcţie de elementul respectiv şi dispar când se trateazä solul sau direct planta cu soluti din microelemente în cauză.

Zincul este indispensabil pentru plante. Carenţa lui în corpul plantelor se manifestă prin reducerea creşterii plantelor, dispunerea în rozetă a ramurilor şi frunzelor terminale, pătarea cu galben a frunzelor.

Borul stimulează absorbţia unor macro şi microelemente. Insuficienţa lui în nutriţie provoacă cloroza, răsucirea şi deformarea frunzelor superioare, moartea prin uscare a mugurilor terminali, oprirea proceselor de creştere şi dezvoltare, apariţia de pete brune sau negre în interiorul fructelor sau a unor organe.

Clorul este un element prezent în toate plantele. Plantele superioare îl iau din sol prin sistemul radicular şi din atmosferă în stare gazoasă, prin stomatele frunzelor. Insuficienţa în nutriţie determină cloroza frunzelor la tomate, ondularea marginilor frunzelor şi inhibarea creşterii rădăcinilor, dereglarea metabolismului plantelor.

Insuficienţa sau lipsa microelementelor produce diferite boli fiziologice sau înfrâneazä înflorirea, creşerea şi alte procese, iar în cazuri extreme, lipsa unor microelemente poate duce la moartea plantei. Simptomele carenţei în microelemente sunt diferite, în funcţie de elementul respectiv şi dispar când se trateazä solul sau direct planta cu soluti din microelemente în cauză.

Cloroza (îngălbenirea frunzelor) se datorează unei scăderi a sintezei de clorofilă sau a unei intensificări a degradării clorofilei. Apare în cazul deficienţei de magneziu, azot, fier.

Cloroza la Hibiscus

Necrozele sunt zone de ţesut mort datorate deficienţei de magneziu, potasiu sau mangan.

Modificările de culoare, de exemplu apariţia coloraţiei roşietice datorată sintezei de antociani poate fi observată în cazul deficienţei de fosfor.

Reguli generale pentru fertilizarea plantelor ornamentale de

apartamentPentru plantele crescute în ghivece trebuie luate măsuri deosebite atunci când se aplică fertilizatori pentru că aceştia se pot acumula în vasul de cultură şi pot ajunge la o concentraţie toxică pentru plantă.

Există perioade în viaţa plantelor când au nevoie de repaos şi când necesarul de nutrienţi este mai mic (iarna). Când creşterea este intensă, sau în perioada de înflorire sunt necesare cantităţi suplimentare de fertilizatori (de primăvara până toamna).

Aplicarea unui fertilizator cu o compoziţie minerală neadecvată poate stopa înflorirea plantelor. Ca regulă generală se aplică îngrăşăminte cu o concentraţie mai mare azot pentru plantele ornamentale fără flori şi îngrăşăminte cu o cantitate mai mare de potasiu pentru plantele cu flori.

Cantitatea de nutrienţi care se aplică trebuie să ţină seama de mărimea plantei şi de mărimea vasului.

Fertilizare insuficientă:• creştere lentă• rezistenţă scăzută faţă de dăunători şi de boli• lipsa florilor sau flori mici

Fertilizare în exces• frunze ofilite• crustă albă la suprafaţa solului sau a ghiveciului• creştere de vară redusă şi o creştere intensă de iarnă dar cu tulpini firave.