Academia de Studii Economice, BucurestiFacultatea de Economie Agroalimentara si a Mediului

Piata cerealelor in Romania

An universitar2006-2007

Considerente cu privire la cererea şi oferta de produseagricole şi alimentare

Pieţele agricole şi alimentare reprezintă locul de întâlnire şi participare a tuturor producătorilor şi consumatorilor, consideraţi ca fiind buni cunoscători ai cererii şi ofertei de bunuri agricole şi alimentare. Interesul acestora constă în a obţine cel mai bun preţ care să fie avantajos pentru ambele părţi participante la schimb. Fiecare producător urmăreşte obţinerea unui preţ cât mai mare pentru bunul oferit spre consum, în timp ce fiecare consumator vizează procurarea unui produs cât mai ieftin.

Pieţele agricole sunt situate la confluenţa dintre exploataţiile agricole şi întreprinderile de colectare (cooperativă sau comerciant) sau industria de prelucrare. Acest tip de piaţă este specific tuturor produselor obişnuite şi perisabile care necesită efectuarea unor condiţionări într-un mod rapid şi eficace, pentru a-şi păstra neatinse toate caracteristicile şi proprietăţile. După realizarea unor astfel de condiţionări, produsele agricole devin vandabile pe piaţă.

Pieţele alimentare şi de consum final se află poziţionate în aval de industria alimentară, incluzând în prezent angrosiştii şi detailiştii (marea distribuţie). Întreaga distribuţie, distinctă de consumatorul final, constituie de fapt, principalul client al industriei. Procesatorii trebuie să manifeste un interes continuu nu numai în ceea ce priveşte perceperea produselor de către consumatori, ci şi în ceea ce priveşte modul în care se desfăşoară distribuţia acestora.

Datorită caracterului său specific, agricultura nu este o ramură economică care să funcţioneze în condiţii normale într-un mediu economic dominat numai de legile pieţei. Astfel, putem menţiona că, pe termen scurt, cererea pentru produsele agricole este destul de rigidă, fiind foarte puţin elastică în raport cu modificările care intervin în nivelul preţurilor. Pe termen lung însă, se manifestă o cerere relativ inelastică nu numai faţă de preţuri, dar şi faţă de veniturile consumatorilor. La pâine şi produsele de panificaţie acest fenomen iese şi mai mult în evidenţă.

O creştere a veniturilor consumatorilor individuali nu presupune în acelaşi timp şi o creştere a cererii de produse agricole, explicaţia fiind datorată limitei în care se încadrează potenţialul biologic de consum al omului dar şi rigidităţii schimbărilor din structura consumului şi a populaţiei. Studiile economice relevă faptul că pentru produsele agroalimentare este estimată o elasticitate a cererii in jurul valorii de 0,45, faţă de aproximativ 1,8 la servicii, ceea ce sugerează că, în situaţia creşterii veniturilorconsumatorilor cu 10%, cererea de servicii va înregistra o creştere cu 18%, comparativ cu o creştere de numai 4,5% în cazul produselor agroalimentare.

Atât oferta, cât şi cererea de produse agroalimentare, creează aspecte de instabilitate, fie că ne referim la oscilaţii de preţuri sau structuri diferite de consum. Astfel, „pe terenul” pieţelor produselor agricole şi al conduitei independente manifestate de către consumator, există pericolul ca, după o perioadă în care preţurile au fost ridicate, să asistăm la o ofertă în cantitate extrem de ridicată. Un astfel de rezultat este consecinţa unei supraoferte sau oferte în cantităţi suplimentare, care poate conduce la o scădere în lanţ a preţurilor şi automat a veniturilor producătorilor agricoli (Efectul King).

La rândul ei, instabilitatea cererii de produse agroalimentare este rezultatul diferitelor cauze de ordin subiectiv şi obiectiv manifestate din partea consumatorilor, faţă de un anumit produs sau grupe de produse, în sensul renunţării la unele din ele sau cumpărării altora fară nici o ezitare.

Acest efect al instabilităţii cererii generează modificări structurale în consumul alimentar şi induce tendinţe de scădere sau de creştere în oferta producătorilor agricoli şi, implicit, a industriilor alimentare, după caz.

Pentru o analiză aprofundată a pieţei cerealelor vom studia mai întâi cererea de cereale in Romania, pe o perioada de referinta de 6 ani, perioada cuprinsa intre 2000 si 2005 (tabel 1). Observam o crestere, in fiecare an, a consumului de grau. Consumul de porumb, orez si secara este fluctuant, inregistrandu-se diferente mari de consum de la un an la altul. In ceea ce priveste cererea pentru ovaz, aceasta este oscilanta, lipseste un an, in urmatorii doi este in crestere, apoi lipseste doi ani, ca in anul 2005 sa fie de doua ori mai mare decat in 2002.

Tabel 1Cosum UM 2000 2001 2002 2003 2004 2005Grau tone 3602.82 3656.04 3912.89 4105.79 4163.26 4187.35Porumb tone 908.66 866.67 1067.81 1072.25 960.69 993.18Orez tone 141.72 139.56 141.97 137.71 146.03 139.27Ovaz tone   0.33 0.71     1.52Secara tone 10.12 12.56 12.24 10.04 13.80 9.58

Sursa: FAOSTAT

1. Consumul cumulativ

Se poate observa (tabel 2 si figura 1) ca in perioada analizata au loc fluctuatii destul de mari, chiar si pentru ani consecutivi, acestea putandu-se datora schimbarilor climatice aparute de la un an la altul, anul 2002 reprezentand apogeul perioadei, fiind imediat urmat de un declin puternic.

Tabel 2

Figura 1

Tabel 3

Export cereale si preparate pe baza de cereale

Anul 2000 2001 2002 2003 2004

Valoare (mil euro) 43 86 96 38 67

Figura 2

In perioada de timp analizata modificarile de la un an la altul sunt minime, lucru perfect explicabil deoarece in aceeasi perioada de timp populatia a suferit la randul ei niste modificari foarte mici, iar acestea reprezinta hrana de stricta necesitate (materie prima pentru mancarea de baza a populatiei), consumul fiind foarte putin influentat de orice fel de schimbari, deoarece indiferent de venit toata lumea trebuie sa aibe asigurat minimul de hrana.

2. Consumul individual

a. Grau Tabel 4

Destinatie UM 2000 2001 2002 2003 2004 2005Consum tone 3.602,82 3.656,04 3.912,89 4.105,79 4.163,26 4.187,35Export tone 121,8 416,29 280,39 39,2 54,18 288,62

Sursa:INSCum s-a afirmat mai sus, dat fiind ca graul este un produs de stricta necesitate in alimentatie,

cererea (consumul) pentru acesta ramane relativ constanta la modificarea diferitilor factori de influenta, in toti cei 6 ani consumul crescand doar cu 16%.

Referindu-ne la export (tabel 4 si figura 3)variatia acestuia se poate trage de la modificarea productiei totale, dat fiind ca partea de consum sufera mici schimbari, cel mai important factor care poate influenta productia fiind vremea.

Figura 3

b. Porumb

Tabel 5Destinatie UM 2000 2001 2002 2003 2004 2005

Consumul mediu anualAnul 2000 2001 2002 2003 2004Echiv boabe (kg/loc) 219,7 221,2 225 215 219,8Echiv faina (kg/loc) 165,8 166,9 169,8 162,2 166,2

Consum tone 908,66 866,67 1.067,81 1.072,25 960,69 993,18Export tone 168,69 43,88 214,89 117,37 346,16 447,56

Sursa:INSPorumbul, ca si graul este un produs de stricta necesitate, prin aceasta se explica faptul ca are o

cerere foarte putin elastica, cum bine se poate observa din tabel.Diferentele de la sectiunea export (tabel 5 si figura 4) pot fi explicate prin diferentele de

productivitate de la un an la altul, tot datorita conditiilor meteorologice.

Figura 4c. Orez

Tabel 6Destinatie UM 2000 2001 2002 2003 2004 2005Consum tone 141,72 139,56 141,97 137,71 146,03 139,27Export tone 2,18 1,05 0,64 0,28 0,26 0,62

Sursa:INSCa si la culturile precedente acelesi concluzii pot fi trase si in acest caz referitore la evolutia, mai

bine zis relativ constanta, a consumului si fluctuatiile exportului.

Figura 5

d. Ovaz

Tabel 7Destinatie UM 2000 2001 2002 2003 2004 2005Consum tone   0,33 0,71     1,52Export tone - 1 - - 0,01 2,74

Sursa:INSDesi nu se poate trage o concluzie exacta datorata lipsei de date se poate observa atat un consum

cat si o cerere relativ fluctuanta, dar si un export ce depaseste consumul.La consumul intern se poate observa o tendinta crescatoare, ceea ce poate indica o posibila

crestere a utilizarii acestui produs in alimentatia animalelor domestice, aceasta fiind principala utilizare. Se foloseste si in alimentatia omului, dar nu este considerat un produs de stricta necesitate, cum este graul pentru paine, ci este considerat un supliment. Se poate observa o crestere de aproape 5 ori intr-un interval de 4 ani.

Referitor la export o modificare importanta se observa intre anii 2004 si 2005, o crestere de aproape 300 ori.

e. Secara

Tabel 8Destinatie UM 2000 2001 2002 2003 2004 2005Consum tone 10,12 12,56 12,24 10,04 13,8 9,58Export tone 1,02 0,52 0,26 0 0,01 0,01

Sursa:INSSi consumul national de secara (tabel 8 si figura 6) prezinta modificari notabile de la an la an, cele

mai impresionante fiind intre 2003-2005 (+37% respectiv -30%). Totusi piata nu prezinta socuri, 2004 putand fi considerat apogeul perioadei.

La export lucrurile stau mai putin bine deoarece se observa o scadere continua a exportului, ajungandu-se in final la 1% din valoarea initiala prezentata in tabel.

Figura 6

Pentru o analiză aprofundată a ofertei pe piaţa cerealelor vom studia suprafeţele cultivate, productiile medii si producţiile totale, pe fiecare cultura in parte. Cauzele care au determinat oscilaţii bruşte de-a lungul anilor la producţia de cereale în România au fost creşterea sau descreştera suprafeţelor cultivate şi a randamentelor.

În general, producţia de cereale este corelată cu suprafaţa însămânţată, însă, uneori apar paradoxuri, unde deşi suprafaţa cultivată este mare, producţia este mică. De la an la an, agricultorii şi specialiştii din agricultură se confruntă cu variate probleme, de cele mai multe ori fiind imposibil să facă faţă unor situaţii dificile care pot interveni. Explicaţiile sunt multiple: fie sunt legate de aspectele meteorologice (inundaţii repetate sau secetă prelungită; temperaturi ridicate sau foarte scăzute), fie de apariţia diferitelor boli şi dăunători. Ca urmare, concluzia pe care o putem desprinde din cele menţionate mai sus este că producţia de cereale obţinută nu este întotdeauna determinată de suprafaţa cultivată: pot interveni situaţii când, deşi sunt însămânţate suprafeţe mari, nu se înregistrează şi un record al producţiilor obţinute.

Grâul este cereala cea mai importantă din lume, ocupând pe plan mondial cele mai mari suprafeţe. Importanţa deosebită a grâului este relevată prin următoarele elemente:■ conţine substanţe hrănitoare necesare organismului uman, în cantităţi bine proporţionate: peste 67% extractive neazotate, până la 13,5-14% proteine, 2% grăsimi, 1,6% substanţe minerale, vitaminele B, E, PP;■ transformat în făină, se foloseşte la fabricarea pâinii; făina se mai foloseşte la fabricarea pastelor făinoase, a prăjiturilor, biscuiţilor, grişurilor;■ boabele de grâu se folosesc în industrie, la fabricarea amidonului, dextrinei, glucozei. Tărâţele, obţinute la măcinarea grâului, reprezintă un nutreţ concentrat foarte valoros, bogat în proteine, grăsimi, săruri

minerale; un număr însemnat de oameni le consumă ca produs dietetic şi de slăbire sau pentru producerea borşului;■ conferă posibilităţi nelimitate de mecanizare a culturilor şi de obţinere a unei producţii la un cost scăzut. Boabele pot fi păstrate timp îndelungat sau transportate la distanţe mari, fără să se altereze;■ prezintă posibilităţi de cultivare în cele mai diferite condiţii de climă şi la altitudini până la 4000 metri.

În ţara noastră, grâul reprezintă circa 40% din totalul necesar de calorii în alimentaţia oamenilor. Tărâţele şi alte resturi de la industrializarea grâului contribuie cu 10-15% din totalul unităţilor nutritive consumate de animale. Datorită importanţei deosebite, grâul reprezintă cultura cu cea mai mare răspândire pe plan mondial, în ţara noastră ocupând anual puţin peste 2 milioane ha.

Grâul necesită, în general, un climat moderat în ceea ce priveşte umiditatea şi căldura. Este relativ pretenţios faţă de sol, dând rezultate bune de producţie pe solurile cu textură mijlocie până la grea, care au o bună capacitate de înmagazinare a apei şi cu o reacţie între slab acidă şi slab alcalină (cernoziom, brun roşcat, soluri aluvionare). În ţara noastră, grâul găseşte condiţii prielnice pe 92% din suprafaţa arabilă a ţării. Cele mai importante specii de grâu sunt :■ grâul comun (triticum aestivum), care are cea mai mare răspândire pe glob, ocupând circa 90% din suprafaţa cultivată, fiind utilizat in principal la fabricarea pâinii;■ grâul tare (triticum durum), folosit îndeosebi la fabricarea pastelor făinoase.

Recoltarea grâului se face la începutul maturităţii depline, când boabele au 15% umiditate, realizându-se, la nivelul ţării noastre, producţii medii cuprinse între 2600 şi 4000 kg/ha.

In ceea ce priveste oferta de grau, evidentiata in Tabelul 9, observam ca productiei totale record de grau inregistrata in anul 2004 ii corespunde de asemenea o productie medie ridicata, indicand faptul ca acest an a fost favorabil culturii. Atat suprafata cultivata, cat si productiile fluctueaza de la an la an. Tabel 9

Specificare UM 2000 2001 2002 2003 2004 2005Suprafata mii ha 1937.9 2453.2 2294.5 1748 2008.1 2448.15

Productie medie Kg/ha 2290 3038 1923 1428 3870 2998.50

Productie totala tone 4430.6 7725.4 4412.6 2496.4 7771.4 7340.66

Sursa: FAOSTAT

Porumbul are numeroase întrebuinţări în alimentaţia omului, ca furaj pentru animale şi ca materie primă pentru unele industrii. Din porumb se obţin numeroase produse alimentare, produse pentru hrana animalelor (se folosesc toate părţile aeriene ale plantei şi boabele care nu au o valoare nutritivă ridicată), amidon, dextrină, glucoză, ulei (din embrion), alcool, bere. În unele ţări, printr-un procedeuindustrial de transformare enzimatică a amidonului, se obţin zaharoze.

Porumbul se cultivă pe toate continentele, ocupând o suprafaţă de peste 134 milioane ha, situându-se pe locul al III–lea după grâu şi orez. În ţara noastră ocupă, din acest punct de vedere, primul loc între plantele de cultură.

Porumbul are cerinţe relativ ridicate pentru căldură, relativ reduse pentru umiditate, suportând uşor perioade scurte de secetă. Cele mai potrivite soluri pentru porumb sunt solurile aluvionare, cernoziomurile şi solurile brun roşcate cu textură lutoasă şi luto-nisipoasă. Perioada optimă de recoltare începe când umiditatea boabelor ajunge la 30 – 32 % şi se încheie când aceasta este cuprinsă între 24 şi 26%, obţinându-se producţii medii de porumb boabe între 3200 – 4500 kg/ha.

Oferta de porumb, evidentiata in tabelul 10, ne arata ca, la fel ca si la grau, anul 2004 a fost un an favorabil in care s-a inregistrat valoarea maxima a productiei totale de porumb de 14126,2 tone si o productie medie de 4630 kg/ha. Aici a actionat, insa, si factorul extensiv deoarece in anul 2004 s-au cultivat 3201.9 mii ha, fata de recordul de suprafata inregistrat in anul 2003 de 3206.5 mii ha.

Tabel 10

Specificare UM 2000 2001 2002 2003 2004 2005Suprafata mii ha 3049.4 2947 2894.5 3206.5 3201.9 2609.11

Productie medie Kg/ha 1603 3066 2902 2988 4630 3981.60

Productie totala tone 4897.6 9119.2 8399.8 9581.7 14126.2 10388.50

Sursa: FAOSTAT

Orezul constituie alimentul de bază a peste un miliard de oameni, şi aliment de completare pentru toată populaţia globului. În alimentaţia omului, boabele de orez se folosesc în cele mai diverse forme, având valoare nutritivă şi digestibilă ridicată. În industrie sunt folosite la fabricarea conservelor, amidonului, spirtului, fainii etc. Este o plantă cu cerinţe ridicate faţă de apă, cultivându-se numai în regiuni de irigare, sub un strat de apă de 10 –15 cm. Faţă de sol este mai puţin pretenţios, putându-se cultiva pe soluri foarte diferite ca fertilitate şi textură, chiar pe sărături. Recoltarea orezului se începe, de regulă, când umiditatea boabelor ajunge la 20-22%, fiind o plantă productivă şi asigurând o producţie de peste 5000 kg/ha.

Oferta de orez, evidentiata in tabelul 11, ne arata ca anul 2005 a fost cel mai productiv an al perioadei analizate. Totusi si anul 2004 pare a fi unul productiv, avand in vedere ca productia medie la ha este de 4006 kg/ha, fata de recordul inregistrat in 2005 de 4197.4 kg/ha. Acest lucru se poate datora unei culturi intensive. Putem remarca faptul ca suprafetele cultivate cu orez sunt mici in comparatie cu suprafetele cultivate cu celelalte culturi, acest fapt datorandu-se conditiilor specifice cerute de cultura de orez.

Tabel 11Specificare UM 2000 2001 2002 2003 2004 2005Suprafata Mii ha 1.4 1.2 0.5 0.1 1.2 3.40Productie medie

Kg/ha 2495 1263 1284 2410 4006 4197.40

Productie totala

tone 3.6 1.5 0.6 0.3 5.0 14.25

Sursa: FAOSTAT

Ovăzul constituie unul din cele mai importante furaje concentrate, folosite mai ales pentru animale de reproducţie şi tineret. În alimentaţia omului, boabele de ovăz se folosesc sub formă de fulgi, făină, grişuri, care prin valoarea lor nutritivă foarte ridicată sunt recomandate copiilor sau adulţilor cu regim dietetic. Necesită un climat umed şi răcoros, este mai puţin pretenţios faţă de sol. Recoltarea seexecută în faza maturităţii depline, obţinându-se o producţie de 2500 – 4000 kg/ha.

Oferta de ovaz, evidentiata in tabelul 12, desemneaza anul 2004 ca fiind cel mai productiv, obtinandu-se o productie totala de 447.1 tone la o suprafata cultivata de 207.5 mii ha, suprafata mult mai mica decat cele din anii precedenti.

Tabel 12Specificare UM 2000 2001 2002 2003 2004 2005Suprafata Mii ha 232.3 219.4 239.4 242.3 207.5 205.08Productie medie

Kg/ha 1050 1743 1368 1334 2154 1,840.50

Productie totala

tone 243.8 382.4 327.4 323.1 447.1 377.46

Sursa: FAOSTAT

Secara este o cereală panificabilă ce asigură hrana de bază pentru populaţia multor regiuni ale globului. Cultura secarei se defineşte prin faptul că tărâţele constituie un nutreţ concentrat valoros pentru toate speciile de animale. De asemenea, secara furnizează, prin ciuperca Claviups purpurea, materia primă pentru obţinerea ergotinei şi a altor substanţe antihemoragice. Se cultivă în condiţii mai vitrege de sol unde grâul dă producţii mici.

În timpul iernii, plantele rezistă la – 25 grade C. Are cerinţe mai mici şi faţă de umiditate şi se poate cultiva pe soluri cu fertilitate scăzută. La noi în ţară se cultivă în zonele colinare cu climat mai umed şi răcoros, pe soluri podzolice, cât şi pe solurile nisipoase din întreaga ţară. Recoltarea secarei se face la sfârşitul maturităţii, cu combina, deoarece prezintă un pericol mai mare de scuturare decât grâul, obţinându-se producţii medii de 2500 - 3000 kg/ha.

In ceea ce priveste oferta de secara, evidentiata in tabelul 13, obervam ca anul 2004 a fost si la aceasta cultura foarte productiv, inregistrandu-se o productie totala de 55 tone.

Tabel 13Specificare UM 2000 2001 2002 2003 2004 2005Suprafata Mii ha 13.80 12.27 10.50 10.76 21.79 20.65Productie medie

Kg/ha 1579.30 2333.20 1912.40 1613.00 2523.90 2371.00

Productie totala

tone 21.80 28.63 20.08 17.36 55.00 48.96

Sursa: FAOSTAT

P roduc tia medie la ha

0500

100015002000250030003500400045005000

2000 2001 2002 2003 2004 2005

grau

porumb

orez

ovaz

s ecara

Figura 7

In figura 7 observam ca cea mai ridicata productie medie la ha si cu un trend asccendent o are cultura de porumb, fiind urmata de cea de orez, care desi incepe printr-o scadere tinde sa creasca. Productia de grau este cea mai fluctuanta, iar productia pentru ovaz si secara se mentine in anumite limite, fara a fluctua foarte tare.

Incertitudinea şi riscul în agricultură sunt des întâlnite, determinând instabilitatea şi pierderi însemnate ale producţiei. Apariţia riscurilor, indiferent de natura acestora, este inevitabilă atât în ceea ce priveşte producţia urmărită a se realiza în decursul unei perioade bine definite, cât şi în ceea ce priveşte comercializarea produselor agroalimentare. Putem aminti aici aşa numitul „risc fizic” care se întâlneşte în situaţia distrugerii sau deteriorării produselor ca urmare a factorilor menţionati mai sus, şi binecunoscutul „risc al pieţei”, survenit în urma diverselor modificări a „valorii produselor între procesul de producţie şi cel de consum”.

Este extrem de important, în acest context, să menţionăm diferenţa între situaţiile de risc şi cele de incertitudine care pot surveni în procesul pregătitor oricăror activităţi economice, agricole în general.

Astfel, riscul este de aşteptat în momentul în care se poate asocia o probabilitate unor rezultate posibile ale unei acţiuni date. Incertitudinea poate interveni în momentul în care informaţia pe care o avem la dispoziţie este atât de redusă încât nu este posibil de atribuit o probabilitate diferitelor rezultate posibile. Riscul se poate măsura folosind parametri de dispersie ai legilor probabilităţii. Din punct de vedere practic, specialiştii au în vedere nu numai dispersia venitului brut care se obţine la o cultură, dar şi punctele de vedere ale agricultorilor asupra acestei dispersii52.

În linii mari, din analiza datelor se pot observa fluctuaţii la nivelul suprafeţelor cultivate cu grâu şi secară. De asemenea, prin compararea suprafeţelor cultivate cu producţiile obţinute, cele mai multe situaţii scot în evidenţă obţinerea de producţii ridicate de pe suprafeţele mai mari, în timp ce suprafeţelor mici le corespund producţii mai mici. Pot interveni situaţii excepţionale, cum sunt acelea întâlnite în cazul obţinerii unor producţii mai mari de pe suprafeţe mai mici, şi vice versa, obţinerea unor producţii insignifiante, chiar dacă suprafaţa alocată a fost mult mai mare, nefiind în concordanţă cu previziunile aşteptate. Cauzele sunt multiple, în principal fiind factorii de influenţă economici, tehnici, sociali etc.

TRASATURILE CEREALELOR MARFA CA OBIECT AL TRANZACTIILOR COMERCIALE

Comertul care se practica pe piata libera cu cereale are unele particularitati si caracteristici care il deosebesc in numeroase privinte de cel care se efectueaza cu alte marfuri, neagricole.Principalele trasaturi ale cerealelor, care determina incheierea tranzactiilor comerciale in anumite conditii, sunt urmatoarele: - productia de cereale este diferentiata in timp, in sensul ca recoltarea este sezoniera si dureaza numai cateva zile dintr-un an, pe cand consumul este permanent. Nivelarea acestor diferente, intre timpul scurt de recoltare si durata lunga de consum, se face prin intermediul comertului; - productia de cereale este diferentiata in spatiu, in sensul ca in unele zone recolta este excedentara, iar in altele este deficitara. Echilibrarea intre excedent si deficit se realizeaza prin operatiunile de vanzare-cumparare;- cerealele sunt indispensabile pentru hrana oamenilor si furajarea animalelor, din care cauza prezinta importanta nationala si chiar mondiala, fiind considerate in anumite conjuncturi, din punct de vedere economic, marfuri de interes strategic;- tranzactiile comerciale cu cereale se incheie, in functie de imprejurari, prin: prezentarea marfii in totalitate sau numai a unei probe reprezentative, prezentarea unei fise descriptive; - incheierea tranzactiilor cu cereale se face atat in situatia cand vanzatorul poseda efectiv cantitatea respectiva, cat si in cazul cand cerealele sunt in stadiul de cultura sau abia semanate;- tranzactiile cu cereale se lichideaza atat prin materializarea livrarii, cat si prin compensarea intre contracte;- caracteristicile calitative ale cerealelor determina influente, in anumite sensuri, asupra pretului, bonificatiilor si penalizarilor valorice;- insusirile de higroscopicitate, termodifuziune, autosortare, conservabilitate etc. ale cerealelor determina luarea anumitor masuri si stipularea anumitor conditii contractuale, in special la tranzactiile cu termen viitor (lung) de livrare. Piaţa cerealelor în România

Piaţa românească a cerealelor cuprinde o gamă largă de produse, asemănătoare cu cele întâlnite pe piaţa mondială a cerealelor, având însă anumite particularităţi. Printre cele semnificative particularităţi ale pieţei cerealelor se înscriu următoarele:■ comparativ cu alte subsisteme de marketing, piaţa cerealelor se distinge, în primul rând, prin raportul dinamic dintre cerere şi ofertă. Piaţa cerealelor constituie un mijloc de echilibrare a pieţei, deoarece are ca obiect produse care reprezintă o sferă economică de larg interes pentru ansamblul populaţiei, iarstabilirea unui echilibru între cerere şi ofertă, cât mai apropiat de cel considerat satisfăcător, are efecte economice şi sociale dintre cele mai importante;■ piaţa cerealelor reprezintă un indicator al pulsului pieţei, care poate anticipa schimbări şi direcţii de acţiune pentru întreprinderile din sfera sa de influenţă, dar şi asupra mediului comercial, în general;■ comportamentul cumpărătorului este puţin influenţat de factori emoţionali sau impulsivi, deoarece cumpărătorii sunt dispersaţi, iar consumul este relativ constant, indiferent de mărimea veniturilor sau preţurilor, în situaţia în care consumul s-a stabilit la nivel raţional;■ filierele de marketing cerealier sunt lungi, intervenind un număr din ce în ce mai mare de intermediari specializaţi pentru care activitatea promoţională are o pondere redusă, iar comerţul internaţional este dominat de mari întreprinderi comerciale specializate.

Comercializarea cerealelor a reprezentat, din cele mai vechi timpuri, o activitate importantă în România, ele constituind sursa alimentaţiei umane şi, într-o măsură însemnată, a celei animale. În ultimii ani însă, a crescut gradul de prelucrare al cerealelor, consumatorii devenind din ce în ce mai exigenţi în legătură cu produsele finale obţinute în urma prelucrării acestora.

Un fenomen care a influenţat negativ piaţa cerealelor, îndeosebi a celor panificabile, a fost (şi este încă) reprezentat, în ultimii ani, de creşterea stocurilor la producătorii agricoli. Acest fenomen este, evident, şi o consecinţă a preţurilor practicate pe piaţă.

O altă problemă sensibilă cu care se confruntă piaţa cerealelor în România este aceea a repartizării teritoriale a culturilor cerealiere. Dispersia ofertei generează probleme de colectare, de transport, distribuţie etc., având în vedere faptul că cererea este repartizată uniform pe teritoriul ţări.

In ceea ce priveste comertul exterior cu grau, observam din figura 8 ca in cea mai mare parte a perioadei analizate (2000-2005), Romania a importat grau, cota maxima de import atingandu-se in anul 2003, cand au fost importate 1931.67 tone. Exportul maxim este atins in anul 2001, cand au fost exportate 416.29 tone. Desi in tara nostra cultura de grau ocupa cea mai mare suprafata, se pare ca productia obtinuta nu este suficienta pentru a asigura cererea existenta pe piata.

C omertul c u g rau (tone)

0

500

1000

1500

2000

2500

2000 2001 2002 2003 2004 2005

E xport

Import

Figura 8

In figura 9 avem prezentata situatia comerciala a porumbului. Din grafic se desprinde faptul ca, importul de porumb a atins nivelul maxim in anul 2001, de 490.32 tone.

Insa, Romania a si exportat in aceasta perioada, in anul 2005 ajungandu-se la un nivel maxim al exportului de 447.56 tone.

C omertul c u porumb (tone)

0

100

200

300

400

500

600

2000 2001 2002 2003 2004 2005

E xport

Import

Figura 9Figura 3

In ce priveste comertul cu orez, prezentat in figura 10, observam valori foarte mici ale exportului, aceasta datorandu-se faptului ca aceasta cultura nu este specifica tarii noastre si necesita conditii mai speciale de cultivare. Totusi valoarea maxima a exportului in perioada analizata a fost atinsa in anul 2000 cand au fost exportate 2.18tone. In ceea ce priveste importul, valoarea maxima este atinsa in anul 2004, cand au fost introduse in tara 161.56 tone de orez.

C omertul c u orez (tone)

020406080

100120140160180

2000 2001 2002 2003 2004 2005

E xport

Import

Figura 10Figura 4

Comertul cu ovaz inregistreaza in cea mai mare parte a perioadei importuri, insa la un nivel scazut de maxim 3 tone. Nivelul maxim atins in anul 2004 este de 0.67 tone. Anul 2005 este anul in care Romania a exportat cea mai mare cantitate de ovaz, de 2,74 tone.

C omertul c u ovaz (tone)

0

0,5

1

1,5

2

2,5

3

1 2 3 4 5 6

E xport

Import

Figura 11Figura 5

Comertul cu secara, este asemeni celui cu ovaz, la un nivel scazut. Tara noastra a exportat cea mai mare cantitate de secara in anul 2000, de 1.02 tone, spre sfarsitul perioadei analizate nivelul exportului fiind extrem de scazut, aproape inexistent. Importul maxim de secara este atins in anul 2003, cand au fost introduse in tara 1.28 tone secara.

C omertul c u s ec ara (tone)

0

0,2

0,4

0,6

0,8

1

1,2

1,4

2000 2001 2002 2003 2004 2005

E xport

Import

Figura 12

In concluzie, in ceea ce priveste exportul si importul de cereale, tragem urmatoarele concluzii. Desi Romania are un potential de cultivare destul de ridicat, metodele arhaice folosite de cultivatori si faptul ca nu exista tehnologii de cultivare performante, isi spun cuvantul si astfel importam o mare cantitate de cereale pentru a asigura cererea pe piata. Pentru a evidentia acest lucru am ales un an de referinta, anul 2005. Prin urmare, in 2005, cea mai exportata productie de cereale (figura 13) este cea de porumb, urmata de cea de grau. Orezul, ovazul si secara au o evolutie nesemnificativa, in comparatie cu porumbul si graul, insa, dintre cele trei ovazul are cea mai mare pondere. Importul de cereale efectuat in 2005 (figura 14) arata ca cea mai mare pondere a cantitatilor importate o are graul, fiind urmat de orez si porumb. Ca si la export, ovazul si secara au o evolutie nesemnificativa, dintre acestea ovazul avand o pondere mai mare.

E xportul de c ereale pe 2005

grau

porumb

orez

ovaz

s ecara

Importul de c ereale pe 2005

grau

porumb

orez

ovaz

s ecara

Figura 13 Figura 14

Cerealele sunt cultivate peste tot in lume, dar tarile exportatoare sunt relativ putine: primul si departe cel mai important exportator sunt S.U.A., urmate de Canada, Australia, Argentina si Franta. Pe ansamblu insa, Piata Comuna prezinta o balanta in cereale deficitara, importurile sale de grau tare, porumb si soia depasind exporturile de grau moale si faina. Japonia este, de asemenea un importator de mari cantitati de cereale.

Piata mondiala a cerealelor este dominata net de catre S.U.A. in productia mondiala de grau, estimata in sezonul 2000-2001 la circa 650 milioane tone, Statele Unite detineau o pondere de 15%, iar din exportul mondial apreciat in acelasi sezon la 180 milioane, o pondere de circa 45%. Ceilalti mari exportatori de grau sunt canada (circa 30 milioane tone/an), Australia (20-25 milioane tone/an), Argentina (aproape 10 milioane tone/an) si Piata Comuna (15-20 milioane tone/an).

Dependenta pietei mondiale de situatia recoltelor americane este si mai evidenta in cazul cerealelor furajere, S.U.A. detinand aproape 30% din totalul productiei lumii (estimat la peste 1 miliard de tone in 2000-2001) si peste 70% din exportul mondial (estimat la circa 150 milioane tone ). Alti mari exportatori de cereale furajere sunt Argentina, Canada, Republica Africa de Sud si Thailanda. In legatura cu comertul international de cereale mai trebuie semnalat faptul ca, paralel cu tranzactiile ce se realizeaza pe piata libera, un rol tot mai important tinde sa-l aiba acordurile de lunga durata intre mari exportatori si mari importatori de cereale. Prin aceste acorduri tarile respective doresc sa-si asigure o mai mare stabilitate in realizarea exporturilor si respectiv a aprovizionarii cu cereale. Trebuie insa mentinut ca proliferarea acestor acorduri nu este de natura sa diminueze importanta burselor de cereale in comertul international. Rolul de barometru al burselor se mentine clauzele de pret inscrise in aceste acorduri se raporteaza, fara exceptie, la cotatiile de bursa.

Dupa cum se observa, balanta internationala a cererilor este fragila. Compromiterea recoltei intr-o zona producatoare, datorita conditiilor climaterice nefavorabile, poate deteriora raportul cerere-oferta si majorarea substantiala a preturilor. Scaderea productiei de orez in tarile asiatice are, de asemenea, drept consecinta sporirea cererii mondiale de grau. Fragilitatea raportului cerere-oferta a determinat in ultimii ani fluctuatii puternice ale preturilor cerealelor. Propunerile privind constituirea unui stoc international de rezerva, facute de Organizatia Natiunilor Unite pentru Agricultura si Alimentatie, au ridicat o serie de probleme in legatura cu implementarea lor.

Pentru a proteja producatorii agricoli de fluctuatiile de pret, multe tari ale lumii aplica masuri selective de politica economica. In tarile membre ale CEE producatorii de cereale primesc un pret minim garantat; in plus, producatorii de cereale comunitari sunt protejati de concurenta externa printr-un sistem complex de taxe de import.

Pretul de vanzare al produselor agricole, o piedica in calea dezvoltarii agriculturii

Raportul nefavorabil dintre pretul de cost si pretul de vanzare, care controleaza piata interna a principalelor produse agricole, creeaza mari dificultati economice producatorilor agricoli si franeaza ritmul de dezvoltare a agriculturii. De exemplu, pentru infiintarea unui hectar cu grau si conducerea culturii pana la recoltare inclusiv, se cheltuiesc in medie 11 milioane de lei vechi, in conditiile aplicarii unei tehnologii care sa asigure o productie economica pe unitatea de suprafata cat mai apropiata de potentialul natural al zonei de cultura. Similar, pentru un hectar cu porumb se cheltuiesc peste 11 milioane. Angajarea de cheltuieli pentru obtinerea acestor produse, fara sa se stie cine le cumpara si la ce pret, este, inca de la infiintarea culturilor, un risc economic pentru oricare producator.

Comercializarea produselor agricole in tari cu agricultura dezvoltata

Fara a intra in amanunte, pentru comparatie, o prezentare sumara a comercializarii produselor agricole in tarile cu agricultura dezvoltata (SUA, Canada, Franta) nu este, desigur, lipsita de interes. In aceste tari, in comercializarea produselor agricole de interes national sunt angrenate numeroase intreprinderi publice si private autorizate de guvern, care ofera o multitudine de servicii menite sa asigure

circulatia recoltei agricole din poarta fermei si pana la destinatia finala. In aceasta categorie se regasesc silozurile zonale si centrale, intreprinderile de transporturi rutiere si de cai ferate, diverse agentii comerciale, exportatori si armatori.

Cum functioneaza acest organism care pare atat de complicat la prima vedere? La inceputul fiecarui an agricol guvernul stabileste un pret de cost limita pe tona de produs specific pentru fiecare intreprindere si agentie comerciala care se angajeaza sa presteze servicii in sfera circulatiei si a comercializarii produselor agricole. Apoi stabileste si un pret initial pe tona de produs, evident la indicii de calitate standard, pe care il ofera fermierilor inca de la infiintarea culturilor.

In politica sa de stabilire a acestui sistem de preturi guvernul face evaluari si tine seama de influenta a numerosi factori economici care actioneaza atat pe piata interna, cat si pe piata externa. Intre factorii interni figureaza cererea de produse pe piata interna, cheltuielile antrenate cu circulatia si comercializarea acestor produse din poarta fermei si pana la consumatorii finali, costurile cu energia, precum si puterea de cumparare pe piata intrena, jocurile inflatiei pe piata financiara si altele. Pentru piata externa sunt evaluati factori precum: cererea de produse agricole, pretul concurential fata de produsele altor tari, disponibilitatile pentru export, valoarea monedei nationale in comparatie cu monedele forte, cheltuielile cu transporturile navale si altele.

Acest sistem de preturi este garantat prin lege si reprezinta pivotul economic fundamental al agriculturii din tarile dezvoltate.

Prin acest sistem guvernul detine un control absolut al costurilor cu tehnologia folosita in procesul de productie agricola, al statisticii culturilor, suprafetei insamantate si productiei obtinute. Guvernul detine, de asemenea, si un control deplin asupra comercializarii recoltei agricole astfel incat pe lungul traseu comercial, din poarta fermei si pana la vanzarea in engros sau cu amanuntul pe piata interna sau in partizi mari la export, sa nu patrunda nici un speculant, iar prin actul de vanzare-cumparare toti partenerii sa obtina profit, cea mai mare cota revenindu-i fermierului.

Comercializarea produselor agricole in tara noastra

In comparatie cu situatia din aceste tari, problemele reale cu care se confrunta agricultura din Romania de mai multi ani sunt departe de a fi rezolvate. Fiecare guvern a ocolit sistematic aceste probleme si s-a limitat sa acorde o subventie pe hectar (de exemplu doua milioane de lei in ultimii ani) si atat. De aici producatorii agricoli au fost lasati sa se descurce singuri si s-au “descurcat”. Toti partenerii cu care ei sunt nevoiti sa colaboreze in timpul procesului de productie s-au imbogatit iar producatorii sunt saraci. Fara resurse financiare proprii, ei sunt nevoiti sa contracteaze la banci credite cu dobanzi mari si scadenta la termen. Daca aceste credite nu sunt rambursate la timp, dobanzile cresc substantial.

Producatorii agricoli din Romania sunt, de asemenea, dependenti de firmele care detin monopolul principalelor materii prime si materiale necesare procesului de productie si pe care le comercializeaza la preturi foarte mari, cu plata la termen. Daca termenul este depasit, preturile pot creste cu pana la 15%.

Producatorii mai sunt dependenti si de spatiile pentru depozitarea produselor agricole, unde sunt adesea Inselati la receptionarea, conditionarea si analizele de laborator ale produselor recoltate. Producatorii mai depind si de societatile de asigurari, care obtin profituri fabuloase, dar, cand este vorba de calamitati, inventeaza tot felul de motive ca sa nu le acorde despagubiri.

Atunci cand producatorii trebuie sa-si vanda produsele, apar pe piata tot felul de comercianti, cei mai multi fara identitate, care, actionand in numele unor firme inexistente, necontrolati de nimeni si neingraditi de nici o lege, ofera producatorilor preturi de vanzare mici in comparatie cu pretul de cost pe tona de produs.

Sub presiunea creditelor cu plata la termen contractate, producatorii se gasesc adesea intr-o situatie fara iesire si accepta aceste preturi. In anul 2005, spre exemplu, graul s-a vandut cu numai 2.600 lei kilogramul, iar porumbul cu 1.800 lei.

Din veniturile incasate, cei mai multi dintre producatori nu si-au recuperat nici macar cheltuielile de productie, astfel ca de profit, care este, de altfel, ratiunea oricarei activitati economice, nici nu poate fi vorba.

Din aceste cauze agricultura romaneasca nu este un mediu de munca menit a oferi prosperitate si bunastare pentru cei care traiesc si muncesc in mediul rural. Si acestia nu sunt deloc putini: ei reprezinta aproape 45% din populatia acestei tari.

Ca urmare, o implicare a guvernului in rezolvarea problemelor complexe cu care se confrunta producatorii agricoli, si care franeaza ritmul de dezvoltare a agriculturii, este de stricta si neaparata actualitate. Cu fermieri saraci, care au la indemana doar cea mai inapoiata tehnica si care sunt lasati pe mana a tot felul de speculanti, nu putem avea o agricultura moderna, cu inalta performanta economica.

In ce priveste evolutia preturilor culturilor studiate in aceasta lucrare, deducem din figura 15, ca cel mai ridicat pret l-a avut orezul, urmat de porumb si grau. Rezulta ca pretul este scazut in comparatie cu cheltuielile mari de productie.

P retul c erealelor

0

5000

10000

15000

20000

2000 2001 2002 2003 2004

RO

L/k

g

grau

porumb

orez

ovaz

s ecara

Preţul cerealelor s-a liberalizat, dar rămâne sub directa influenţă a procesatorilor, care sunt mai bine organizaţi şi au interesul ca acest preţ să fie în avantajul lor, ca urmare, să fie cât mai redus. Producătorii agricoli sunt numeroşi şi cu o putere economică extrem de scăzută, fapt care-i face vulnerabili pe piaţă. Slaba organizare a producătorilor de grâu şi cereale în plan asociativ şi puţinele organisme neguvernamentale care-i reprezintă determină ca interesele acestora să fie insuficient reprezentate şi apărate iar propunerile legislative în interesul acestora să fie foarte rare şi inconsistente.

Preţul cerealelor a crescut în fiecare an, dar de fiecare dată creşterea a fost sub rata anuală a inflaţiei, fapt care a făcut ca puterea economică a producătorilor de grâu să aibă un trend descrescător.

CONCLUZII

Deoarece cerealele au o importanta deosebita pe piata agroalimenatara, fiind o importanta sursa de hrana, atat pentru oameni, cat si pentru animale, am analizat in acesta lucrarea cererea, oferta, comertul, preturile si concurenta.

Astfel, au fost analizate consumul de cereale la nivel cumulativ si individual, suprafata cultivata, productia medie, productia totala, importul, exportul si pretul a cinci dintre culturile de cereale (grau, porumb, orez, ovaz, secara) pe o perioada de referinta de 6 ani (2000-2005).

Am observat ca productia obtinuta de porumb a fost mult mai mare decat cea de grau, ca urmare a acestui lucru, Romania a si exportat o cantitate mare in perioada analizata. In ceea ce priveste pretul, acesta este mai ridicat la porumb decat la grau.

Importurile de cereale ating niveluri semnificative în anii cu recolte slabe, acestea fiind dependente de condiţiile climatice. Politica de sprijinire a

producătorilor de grâu nu a avut efectele scontate, iar exportul se situează sub potenţialul ţării noastre.

Veniturile producătorilor de cereale sunt nesatisfăcătoare ca urmare a parcelării excesive a terenurilor, randamentelor la hectar scăzute, a costurilor ridicate datorită inputurilor scumpe, deficienţelor majore din sistemul de distribuţie şi depozitare, calităţii necorespunzătoare a grâului produs de unii agenţi economici. Iniţierea de afaceri competitive în domeniul agricol, bazate pe cultivarea eficientă a terenurilor; creşterea producţiei medii şi a calităţii produselor cerealiere; diversificarea gamei de culturi în concordanţă cu noile pieţe în curs de formare şi dezvoltare; creşterea valorii adăugate la produsele vegetale, prin activităţi de procesare şi de furajare a animalelor; încurajarea investiţiilor străine ar fi unele metode si oportunitati de redresare a agriculturii romanesti, de care avem nevoie, mai ales acum in aceasta perioada de tranzitie la Uniunea Europeana.

BIBLIOGRAFIE:

Manole V., Stoian M., Ion R.A., „Agromarketing”, Editura Academia de Studii Economice Bucureşti, 2003www.agriplus.rowww.ase.rowww.fao.orgwww.insse.ro