PERSONALITATEA

Asist.univ.Dr. Minodora Manea

FACTORII DE FORMARE AI

PERSONALITATII

• I. Imprinting – termen derivat din etologie

• functia de holding a mamei formarea

ataşamentului

• Învăţarea emoţională (Exemple: copiii crescuţi

fără mamă)

FACTORII DE FORMARE AI

PERSONALITATIIII. MICA COPILĂRIE

• - rolul familiei, a cuplului parental (funcţia tatălui)

• - rolul bunicilor

• - poziţia în fratrie

III. COPILĂRIA MIJLOCIE

- rolul familiei

- Rolul grupului şcolar

IV. ADOLESCENŢA

- modelul parental (mama, tata)

- modelul social (identificarea cu eroii preferaţi)

V. ADULTUL TANĂR

- rolul grupului profesional

- rolul comunităţii

Definiţii

• Lat. persona, “faţa-masca” pe care noi o etalăm celorlalţi

• Personalitatea reprezintă pattern-ul distinctiv si caracteristic al gândirii, afectivităţii si comportamentului, care defineşte stilul personal al unui individ, influenţează interacţiunea acestuia cu mediul, asigură consistenţa transsituaţională.

Definiţii

• După OMS personalitatea este un stil

complex de gânduri, afecte şi

comportamente, caracterizat printr-un mod

de a trăi şi a se adapta unic al unui individ

şi care este rezultatul interacţiunii dintre

factorii constituţionali, developmentali şi

experienţele sociale.

CaracteristiciTotalitatea:

• Nici un fapt psihic nu poate fi descris ca străin sau petrecându-se în afara personalităţii.

• Istoria personalităţii este însăşi istoria devenirii individului sub toate aspectele sale: biosomatic, psihic, socio-cultural.

Transformarea

• Personalitatea este într-o continuă şi necesară transformare

• “Formele progresive ale construcţiei persoanei nu pot fi concepute decât ca nivele dinamice de integrare, în care inferiorul, face întotdeauna parte integrantă din ansamblul noii structuri”(H.EY)

Reglajul

• În dezvoltarea sa, personalitatea este supusă în permanenţă unei continue determinări exterioare.

• Personalitatea se autoconstruieşte, se autoformează, dar are şi capacitatea de a se autoameliora şi autoperfecţiona, atât în sensul individualizării sale, cât şi în cel al unei tot mai bune adaptări la lume, realizând o veritabilă unicitate în libertatea de fiinţare.

• Personalitatea are un anumit grad de permanenţă, o dinamică şi o economie proprie.

• Personalitatea este compusă din elemente precum temperament şi caracter a căror natură este diferită.

• Personalitatea este rezultatul unui proces genetic.

Teoria trăsăturilor de

personalitate• personalitatea poate fi descrisă în raport cu o

serie de dimensiuni continue, fiecare dintre acestea reprezentând o anumită trăsătură.

• trăsăturile de personalitate sunt elementele fundamentale pe care se bazează organizarea personalităţii, având rolul de a integra ceea ce altminteri nu ar fi decât stimuli şi răspunsuri distincte

• Cei mai cunoscuţi cercetători care au abordat teoria trăsăturilor de personalitate sunt Gordon Allport, Hans Eysenck precum şi P.Costa &McCrae, M. Zuckerman, Robert Cloninger.

Analiza factorială

• Psihologii şi-au concentrat atenţia asupra modului în care oamenii pot fi grupaţi şi comparaţi între ei. Acest mod diferit de abordare a contribuit la elaborarea testelor psihometrice utilizate astăzi în studierea personalităţii.

• Testele sunt utilizate pentru a găsi legi sau principii generale, necesare compararii indivizilor diferiţi pe aceeaşi scală

Analiza factorială

• metoda analizei factoriale a redus foarte mult numărul trăsăturilor de personalitate ce prezintă relevanţă pentru studiul personalităţii

• Hans Eysenck (1963) a investigat 700 soldaţi, care erau trataţi la Spitalul Maudsley.

• 3 dimensiuni esenţiale de personalitate, care stau la baza diferitelor tipuri umane pe care le întâlnim:

• extraversiune,

• neuroticism (stabilitatea-instabilitatea emoţională ),

• psihoticism

Big Five-P.Costa & McCrae

• Cei 5 factori dovediţi a fi relativ constanţi pentru studiile de analiză factorială a personalităţii sunt:

• Neuroticismul - N, (Anxietate, Ostilitate, Depresie, Sfială, timiditate, Impulsivitate, Vulnerabilitate) ↑ în borderline↓ în schizoid

• Extroversiunea - E, (Căldură, Sociabilitate, Afirmare, Insistenţă, Energic, activism, Căutarea noutăţii, Emoţii pozitive ) ↑ în histrionic↓ în evitant

• Deschiderea la experienţă - O, (Fantezie, Estetică, Sentimental, Acţiuni, Idei, Valori ) ↑ în schizotipal↓ în paranoid

• Amabilitatea - A, (Încredere, Sinceritate, Cinste, Altruism, Obedienţă, Modestie, Sensibilitate, Tandreţe) ↑ în dependent↓ în narcisic

• Conştiinciozitatea - C (Competitivitate, Ordine, Simţul datoriei, Sârguincios, Autodisciplinat, Prudent ) ↑ în obsesiv-compulsiv↓ în antisocial .

Modelul psihobiologic al lui

Cloninger „SFM”Personalitatea poate fi descompusă în două dimensiuni psihobiologice distincte: temperament şi caracter.

• Temperamentul este nucleul emoţional al personalităţii fiind relaţionat mai ales cu structurile limbice şi striate, dependent astfel de un sistem mnezic percetual cu proiecţie predominant subcorticală, la nivelul structurilor de decodare a informaţiei vizuo-spaţiale şi a valenţelor afective.

• Temperamentul este în bună măsură transmis genetic şi este stabil de-a lungul vieţii indiferent de contextul cultural şi de învăţarea socială. Temperamentul este considerat un soi de infrastructură, fiind conceptualizat drept “nucleul tare”, din care şi în jurul căruia se construieşte personalitatea.

Temperamentul

• Rothbart (1987) consideră personalitatea noului-nascut ca fiind dată de temperament căruia i se adaugă în timp:

• 1.conceptul de sine, conceptualizări ale celorlalţi indivizi, reprezentări ale lumii fizice.

• 2. concepte, scheme şi naraţiuni personale vizând relaţiile dintre propria persoană şi restul lumii (sociale şi non-sociale)

• 3. adaptări cognitive la lumea socială, inclusiv strategii de coping.

• Trecerea de la temperament la personalitate ar fi dobândită ca urmare a maturizării individului şi a interacţiunii sale cu mediul, prin parcurgerea traseului de la acţiune/comportament la reprezentare.

Caracterul

• Caracterul dă măsura specificităţii individuale la nivelul

relaţiilor sine-obiect care se dezvoltă stadial ca rezultat

al interacţiunilor non-lineare dintre temperament, mediul

familiar şi experienţele de viaţă personale

• ca şi sisteme neurale implicate caracterul este mai

degrabă legat de funcţionarea neocortexului şi a

hipocampului.

• Caracterul poate fi operaţionalizat prin procese simbolice

abstracte, cum ar fi comportamentul autodirectionat (ex.

responsabilitate, orientare, disciplină), empatie şi

creativitate

DESCRIPTORII TEMPERAMENTULUI

DIMENSIUNILE TEMPERAMENTULUI

Varianta cu scor inalt Varianta cu scor scazut

1.EVITAREA TRAUMEI

2. CAUTAREA NOUTATII

3. DEPENDENTA DE

RECOMPENSA

4. PERSISTENTA

- pesimist - fricos - timid - fatigabil - explorator - impulsiv - extravagant - iritabil - sentimental - deschis - cald - afectuos - silitor - hotarat - entuziast - perfectionist

- optimist - cutezator - prietenos - energic - rezervat - ponderat, deliberativ - calculat - stoic - detasat - distant - rece - independent - lenes - alintat - superficial - pragmatic

DESCRIPTORII CARACTERULUUI

DIMENSIUNILE CARACTERULUI

Varianta cu scor inalt

Varianta cu scor scazut

1. AUTO-

DIRECŢIONARE

2. COOPERARE

3. AUTO-

TRANSCENDENŢA

- responsabil - orientat spre scop - plin de resurse - acceptare de sine - disciplinat - blând - empatic - săritor - plin de compasiunel - principial - imaginativ - intuitiv - încrezător - spiritualizat - idealist

- acuzator - fără scopuri - pasiv - nesăţios - nedisciplinat - intolerant - insensibil - egoist - răzbunător - oportunist - convenţional - logic - neîncrezător - materialist - relativist

Temperamentul

• Căutarea noutăţii se referă la răspunsul

individului faţă de stimuli noi. Răspunsul

comportamental principal este o activitate

exploratorie în căutarea unei recompense

potenţiale şi de evitare activă a monotoniei

şi a consecinţelor neplăcute. Acest tip de

comportament solicită circuite corticale

controlate predominant de neuronii

dopaminergici mezencefalici.

Temperamentul

• Dimensiunea evitarea pericolului măsoară

tendinţa individului de a răspunde mai mult

sau mai puţin intens la stimulii aversivi cu

intenţia de a evita pedepse, noul sau

frustrarea.

• Sistemul neurobiologic subiacent acestei

dimensiuni este sistemul serotoninergic şi

căile septo-hipocampice.

Temperamentul• Dimensiunea dependenţa de recompensă

exprimă tendinţa unui răspuns intens şi susţinut atunci când subiectul este confruntat cu un stimul care reprezintă o recompensă (mai ales aprobare socială şi/sau interpersonală) sau evitarea unei pedepse. Această dimensiune implică noradrenalina ca principal neurotransmiţător şi căile ascendente, mai ales cele care pleacă din locus coeruleus către sistemul limbic.

• Persistenţa, a patra dimensiune temperamentală s-a desprins mai târziu din dimensiunea dependenţa de recompensă.

Caracterul

• Rafinarea modelului a dus la introducerea a trei trăsături de caracter:

• autodirecţionarea “capacitatea de a avea un scop” defineşte capacitatea de a se identifica pe sine ca un individ autonom,

• cooperarea “capacitatea de a colabora” se referă la capacitatea subiectului de a se înţelege pe sine în raport cu societatea

• si “autotranscendenţa” încearcă să surprindă fantezia, lipsa de convenţionalitate

Tulburările de personalitate

Tulburările de personalitate - stiluri

comportamentale profund înrădăcinate şi

persistente care se manifestă inflexibil într-

un spectru larg de situaţii personale şi

sociale

Personalitatea dizarmonică

• Personalitatea dizarmonică trebuie înţeleasă ca

un rezultat al tulburării echilibrului trăsăturilor de

personalitate, cu predominanţa unora dintre ele.

Efectul este disfuncţionalitatea întregului

ansamblu, iar consecinţa, incapacitatea de

integrare armonioasă în mediul social.

• Clasificări ale tulburărilor de personalitate, care

se doresc a fi din ce în ce mai apropiate de

natura umană aparţin lui: KURT SCHNEIDER,

OMS (ICD-10), APA (DSM III, IIIR, IV, IVR).

TIPOLOGIA CLINICĂ A

PERSONALITĂŢII K. SCHNEIDER

– T. Hipertimic

– T. Depresiv

– T. Neliniştiti

– T. Fanatic

– T. Histrionic

– T. Instabil

– T. Exploziv

– T. Apatic

– T. Abulic

– T.Astenic

Tulburarea de personalitate

(DSM IV)• O organizare (“un pattern”) durabilă de comportamente şi trăiri

(ale personalităţii) care deviază de la standardele socio-culturale ce caracterizează comportamentul persoanelor într-o comunitate dată şi se caracterizează prin două sau mai multe din următoarele:

– Deviaţii notabile în ceea ce priveşte perceperea şi interpretarea sinelui, ale altor persoane şi ale evenimentelor (aspect cognitiv).

– Deviaţii notabile în ceea ce priveşte gama, intensitatea, labilitatea şi adecvarea răspunsurilor emoţionale (aspect afectiv).

– Deviaţii (insuficiente) în ceea ce priveşte controlul impulsurilor

• Respectiva organizare este durabilă, rigidă, inflexibilă în raport cu o gamă largă de situaţii personale şi sociale.

• Comportamentul şi trăirile stau la baza unei perturbări semnificative (clinic) în domeniul social, profesional sau alte domenii importante de funcţionare.

Continuumul stil personal –

tulburări de personalitate

• Un studiu de specialitate condus de

Widiger şi Costa, 1994 susţine ipoteza că

tulburările de personalitate DSM-IV-TR

reprezintă variante extreme ale trăsăturilor

de personalitate normale.

Continuumul stil personal –

tulburări de personalitate

Stil personal

Vigilent

Solitar

Bizar (particular, manierist,

sensibil)

Aventuros

Nestatornic

Dramatic (hiperexpresiv)

Prea încrezător în sine

Sensibil

Devotat

Conştiincios

Tulburări de personalitate

Paranoid

Schizoid

Schizotipal

Antisocial

Borderline

Histrionic

Narcisic

Evitant

Dependent

Obsesiv-compulsiv

Tulburarea de personalitate

• Vulnerabilitate

• Stimă de sine scăzută

• Locus de control extern

Vulnerabilitate

Teoria stres/vulnerabilitate.

Personalitatea dizarmonică a ajuns să fie considerată ca o expresie a vulnerabilităţii într-o anumită direcţie, stopată sau încrustată în structura caracterială.

• Astfel:

• vulnerabilitatea spre schizofrenie→ se exprimă prin tp de tip schizoid

• vulnerabilitatea spre delir→ se exprimă prin tp de tip paranoid

• vulnerabilitatea spre obsesionalitate→ se exprimă prin tp de tip anankast

Stima de sine

• Stima de sine este o atitudine care descrie gradul în care persoana are tendinţa de a se autoevalua pozitiv şi de a respinge atributele negative, având atât componente cognitive cât şi afective.

• Stima de sine este conceptualizată ca o caracteristică cognitivă de autoprotecţie şi autoîntărire (Kaplan, 1996).

• Stima de sine este considerată o caracteristică esenţială în sănătatea mintală. Beck relevă rolul major al stimei de sine scăzute asociată cu evenimente de viaţă negative în declanşarea şi menţinerea unor tulburări psihiatrice precum depresie, tulburări de personalitate, toxicomanii. (Whisman şi Kwon, 1993).

Locusul de control

• Locusul de control este o importantă dimensiune a personalităţii, care furnizează o explicaţie a tendinţei indivizilor de a atribui forţelor externe sau interne cauzalitatea comportamentului lor.

• Locusul de control este un construct care îşi are originea în teoria învăţării şi care se referă la gradul în care un individ percepe evenimentele şi acţiunile vieţii ca fiind consecinţele comportamentului, abilităţilor şi caracteristicilor proprii (L C intern) sau soartei, norocului, şansei sau puterii altora (L C external).

• S-a constatat că locusul de control mediază influenţa evenimentelor de viaţă asupra bunăstării psihologice individuale şi capacitatea de coping.