patrimoniu 303-345 mail.pdf

303 Volker Wollmann

de la sitele din primul rând. Pe sitele mobile co-nurile de hamei stau tot cca. 2 ore, după care se scot din camera de uscare (o).

Împreună cu sitele şi se transportă la locul de depozitare, în uscătorie cu ajutorul unei mese mobile (m). Aici sita mobilă se goleşte prin răs-turnarea plasei de sârmă din interiorul ei, astfel încât conurile de hamei cad de la sine pe podul de depozitare (Fig. 339). Aceste uscătorii sistem Linhart sau Boemia erau de mai multe mărimi, şi anume cu suprafaţa de uscare de 4, 6, 9, 12 şi 16 mp., fiind concepute pentru cărbune sau cocs. Conurile de hamei uscate şi condiţionate s-au ambalat iniţial în saci cu un diametru de 0,70-0,75 m şi lungimea de 2-2.5 m, în care în-cap 80 – 120 kg. conuri. Pentru această operaţie se folosea iniţial o presă manuală (Fig. 340). Mai târziu s-au folosit prese hidraulice, cu ajutorul cărora s-au obţinut baloturi perfect cilin-drice, de dimensiuni ceva mai mici faţă de sacii ambalaţi cu presa manuală.

La ora actuală în Saschiz mai există doar două astfel de uscătorii cu calorifer, des-completate sau primind o folosinţă secundă (transformată în bucătărie de vară) (Fig. 341 a – b).

La Sighişoara, extravilan, pe Valea Rohrau s-a păstrat, într-o stare jalnică, uscătoria familiei cultivatorilor de hamei Abraham, al cărei reprezentant cel mai de seama a fost

Fig. 340. Saschiz (jud. Mureş). Presă manuală de ambalat de ambalat sacii cu hamei (Foto: 2006)

Fig. 341 a-b. Saschiz (jud. Mureş). a) uscătorie de hamei a lui Johann Schaser dotată cu calorifer; b) primul rând de site mobile pentru uscat (Foto: 1993)

a.

b.

304 Patrimoniu preindustrial și industrial în România

Ludwig Abraham (1861-1917) care din anul 1885 s-a îngrijit de calificarea şi îndrumarea cultivatorilor de hamei (Fig. 342 a-b). Lăsată în seama nimănui, adică dobândită de un om de afaceri din alt colţ al ţării, inconştient de importanţa acestei construcţii cu carac-ter de unicat naţional, care surprinde tocmai momentul trecerii de la preindustrial la industrial, ea are puţine şanse de a mai sta în picioare în următorii ani. Tuburile spiralate de încălzire împreună cu sitele şi celelalte echipamente au dispărut de mult. Nici con-strucţia în sine n-ar mai exista, dacă n-ar fi locuită la ora actuală.

Acest sistem, perfecţionat se foloseşte şi azi în ţinutul Holledau din Bavaria Inferi-oară, cea mai renumită regiune în ce priveşte cultura hameiului, unde există şi Muzeul German al Hameiului, la Wolnzach.

Dar au dispărut sau au fost abandonate în ultimii ani şi marile uscătorii sistematice, cu aer încălzit, care au fost construite la Sighişoara sau la Dumbrăveni în anii 1953-1955 sau la alte ferme care au luat fiinţă între 1970 şi 1990, la Albeşti, Acăţari, Zau de Câmpie, Şura Mică, Slimnic, Rupea, Simeria, Aiud, Gherla, Huedin, dintre care unele ar fi meritat să se fi păstrat pentru arhitectura lor industrială, specifică şi originală într-un fel.

4.2. Fabricile de bere – monumente unice de arhitectură industrială

4.2.1 Scurt istoric despre producerea berii în RomâniaCine parcurge cele două volume „Berea la Români – pagini de istorie” (V. Diaconu

2009) ar putea rămâne cu impresia că berea a fost o băutură naţională la români, lucru care nu este tocmai aşa. Adevărul este că producerea şi consumul acestei băuturi are o vechime apreciabilă, fiind tot mai mult preferată altor băuturi. Prima atestare documen-tară a unui berar (braxator) întâlnită până în prezent, datează din 13 decembrie 1362, când este menţionat Iacob berarul din Cluj, care participă la o răzmeriţă în Floreşti, când i s-a tăiat capul lui Pavel, fiul lui Chuey.

Fig. 342 a-b. , Sighişoara. Fosta uscătorie tip Linhart a familiei de cultivatori de hamei Abraham dinValea Rohrau (Foto: 2012)

305 Volker Wollmann

Documentele referitoare la producerea berii în Ţările Române nu sunt prea nume-roase. Cele mai multe dintre ele vorbesc despre sladniţe (mălţării) – adică instalaţii des-tul de rudimentare pentru producerea sladului (malţului), care este materia prima pen-tru bere, oferind deci informaţii indirecte despre procesul producerii berii. Constantin C. Giurescu afirmă că la Baia, capitala Moldovei, ar fi existat o „sladniţă” deja în secolul al XIV-lea, întrucât berea ar fi fost băutura tradiţională a saşilor stabiliţi aici înainte de anul 1241. Despre o moară de slad, donată mănăstirii Moldoviţa unde se măcina orzul încolţit şi uscat, se aminteşte într-un document din 1402. La Suceava este atestat un „brazeator” în anul 1407 şi o „sladniţă” în 1522, pentru care Alexandru Lăpuşneanu cere bistriţenilor, în 20 august 1567, să-i trimită doi meşteri berari. Berea a rămas în Moldova multă vreme o băutură de lux, care se consuma mai mult la curtea domnească, cum re-latează şi călătorul Paul de Alep, invitatul lui Vasile Lupu în 1650. În Ţara Românească berea se aducea în timpul domnitorului Radu de Afumaţi din Braşov, după cum reiese dintr-un document din 1522. Prima sau una dintre primele berării, ca loc de producerea a acestei băuturi (nu în sensul folosit mai târziu ca loc de consumat) este menţionată în anul 1627, dăruită de voievodul Miron Barnovschi mănăstirii Hangu, în Târgu Neamţ. Chiar dacă pe lângă aceasta au mai existat şi alte berării particulare cu caracter manufac-turier în Moldova, nu avem suficiente motive ca să subscriem afirmaţiei autorului celor două volume amintite mai sus: „Aşadar, la acea vreme, consumul de bere era oarecum generalizat”, pentru că ea se contrazice cu următoarea constatare „Impunerea ei faţă de băuturile tradiţionale, vinul, miedul şi rachiul, s-a făcut destul de anevoios”.

Relativizând afirmaţia lui N. Ior-ga, potrivit căreia cei dintâi băutori de bere fuseseră ofiţerii şi soldaţii arma-telor străine de ocupaţie (în secolul al XVIII-lea) ea se bazează totuşi pe fapte istorice reale. Primele fabrici de bere din faza preindustrială fireşte, au apă-rut în preajma marilor garnizoane aus-triece după ocuparea Banatului, şi încă destul de timpuriu. Astfel, berării s-au înfiinţat la sud-est Cetatea Timişoa-rei în anul 1718, la Caransebeş în anul 1726, în apropierea nemijlocită a cetă-ţii (Fig. 343), la Orşova (1726), Oradea (1727), Arad (1729).

Şi pentru regimentele grănicereşti Năsăud sau Orlat s-au construit fabrici

Fig. 343. Harta Cetăţii Caransebeş din anul 1740: „Nr. 12: Kaise(rliches) BREIHAUS” (Biblioteca Naţională Brno, Cota. Moll-0090-900)


de bere. Altele au apărut în mari-le centre miniere sau unde exis-tau topitorii înfiinţate în veacul al XVIII-lea în Banat, Transilvania şi Maramureş, dar şi în alte regiuni ocupate de austrieci, cum ar fi Bu-covina. Pentru marele centru in-dustrial Zlatna, unde se afla sediul Direcţiunii Miniere, s-a construit o fierbătorie de bere la Galaţi (jud. Alba). Aceasta este menţionată în numeroase documente din a doua jumătate a veacului al XVIII-lea,

printre care există şi o schiţă (plan orizontal) din anul 1783. De aici rezultă că fierbătoria avea un uscător propriu de malţ (turn de uscare), trei cazane de fiert şi instalaţii anexe (Fig. 344). O reprezentare detaliată şi fidelă a unei fierbătorii cu trei cazane se găseşte în enciclopedia lui Diderot şi D’Alembert Enciclopédie ou Dictionainaire raisonné du sci-entes, des arts et des métiers. Se ridică întrebarea, dacă pentru procesul de fierbere n-ar fi ajuns un singur cazan, dar probabil că ele se foloseau şi pentru plămădire şi fermentare (N. N.) (Fig. 345). Fierbătoria de la Ciclova, din Banatul Montan, datează din anul 1728, şi acoperea consumul localităţilor miniere grupate în jurul centrului Oraviţa. În timpul administraţiei austriece s-a construit o astfel de fierbătorie şi la Rădăuţ în anul 1799. Po-trivit unei statistici din anul 1841 a geografului Elek Fényes din totalul de 81 de fabrici de bere din Transilvania, 38 se aflau in zona graniţelor militare; în 1851 în aceiaşi provincie istorică existau 130, dintre care 102 aveau regim industrial, iar 28 funcţionau ca anexe ale unor unităţi agricole.

Deşi anevoios, apar noi fierbătorii de bere şi în provinciile ocupate de otomani. O fierbătorie de bere a fost construită la Roman în anul 1788, iar o altă fierbătorie cu statut de fabrică ar fi funcţionat între 1809-1821 la Bucureşti. S-au mai construit astfel de uni-tăţi preindustriale la Târgu Neamţ în anul 1832 şi la Dorohoi în anul 1833. Din era ma-şinismului, care de fapt în acest sector începe ceva mai târziu, datează fabrica lui Marcu Schein la Galaţi (1842), una la Floreşti-Stângaciu (Vaslui) din anul 1861 unde se foloseşte deja munca salariată, un indiciu pentru începuturile industrializării în acest sector, ca şi la alte câteva fabrici din judeţul Neamţ. La unele, printre care se număra şi o fabrică din Bacău se folosea ca forţă motrice aburul, ca rezultat direct al revoluţiei industriale care câştigă supremaţie în tot mai multe sectoare economice.

Producerea berii cunoaşte un avânt după Unirea Principatelor Române în anul 1859, câştigarea independenţei faţă de Poarta Otomană şi după proclamarea Regatului Româ-

Fig. 344. Planul fierbătoarei din Galaţi (jud. Alba) (Arhivele Naţionale. Serviciul Judeţean Cluj, Tezaurariatul Minier, cota: 685)

307 Volker Wollmann

niei. Regele Carol I nu numai că a adus specialişti din Bavaria, dar a şi încurajat importul hameiului. Dar abia după ce a intrat în vigoare legea pentru încurajarea industriei din 1887 s-au făcut primii paşi în direcţia dezvoltării unei industrii a berii. În statistica elabo-rată cu prilejul a 40 de ani de domnie al Regelui Carol I şi 25 de ani de la Înfiinţarea Re-gatului României, existau în anul 1906, 12 fabrici de bere (care o să fie amintite mai jos).

După formarea Statului Naţional Român în anul 1918, în urma căruia s-a alipit Tran-silvania, (incl. Banatul şi Bucovina) a crescut producţia de bere a României la 1 milion hl/pe an. Până la Marea Unire, necesităţile pieţei berii din Ardeal şi Banat au fost acoperite de către fabricile de bere din Ungaria, foarte bine organizate şi dotate chiar şi cu vagoane proprii frigorifere. După anul 1918, cele 19 fabrici de bere din Banat şi Ardeal au acoperit în mare, cererea de bere.

La nivel de România au funcţionat potrivit unor statistici o perioadă mai lungă sau mai scurtă un număr de 215 fabrici de bere (inclusiv cele 24 de fabrici din Basarabia şi Bucovina) repartizate în 117 localităţi.

Situaţia favorabilă a industriei berii se datorează şi faptului că materia primă, în cea mai mare parte, mai ales orzul, se procura din ţară. În schimb hameiul, fără care berea n-ar fi ajuns „Regina băuturilor”, era importat în România, deşi era o ţară eminamente agrară. În timp ce Regatul României a importat între 1880-1899 hamei de la bursele din Germania, în Transilvania, s-a început cultivarea lui în împrejurimile Clujului pe la 1860, în jurul anului 1870 în împrejurimile oraşului Sighişoara, cultura hameiului ocupând înaintea Primului Război Mondial aprox. 500 ha. Abia începând cu anul 1898 Domeniul Coroanei a introdus cultura hameiului, în mod raţional, pe două moşii: Gherghiţa şi Co-

Fig. 345. Reprezentarea unei fierbătorii de bere cu trei cazane la Diderot şi D’Alembert. Enci-clopédie ou Dictionainaire raisonné du scientes, des arts et des métiers, Pl. II: Brasserie.


cioc. Ferma de la Cocioc, de lângă gara Periş, constituia la acea dată un model în ce pri-veşte cultura, recoltarea şi uscarea hameiului. După al Doilea Război Mondial s-a redus suprafaţa la 10 ha, ca după 1965 cultura hameiului să ocupe 700 ha, amenajându-se us-cătorii mari în special la fermele din Sighişoara, Saschiz şi Dumbrăveni (vezi, infra, p. ..).

4.2.2. Materii prime şi procesul tehnologicMateriile prime folosite de o bună vreme încoace pentru fabricarea berii sunt orzul,

hameiul, apa şi drojdia de bere. Pentru al face solubil orzul trebuie transformat în preala-bil în malţ, operaţie care se poate realiza pe cale biologică prin germinarea lui în condiţii de temperatură şi umiditate strict controlate. Odată atins acest scop, operaţiunea este brusc oprită prin uscarea rapidă a orzului germinat; ceea ce se obţine se numeşte malţ. În funcţie de temperatura la care a fost uscat orzul germinat, se obţine malţ blond folosit pentru fabricarea tipurilor de bere pils sau malţ brun destinat altor tipuri de brune sau negre.

Cum s-a arătat mai sus hameiul este o materie primă indispensabilă în procesul fa-bricării berii, conţinând componente chimice care conferă berii gustul plăcut amar şi aroma specifică, plus că are şi proprietăţi conservante. Singura parte a plantei care se utilizează la fabricarea berii este inflorescentă feminină, adică conurile de hamei.

Apa este cea de treia materie primă, deoarece prin compoziţia ei chimică determină în mare măsură calitatea berii. De altfel cea mai renumită bere din lume, berea Pilsen, îşi datorează faima calităţii apei captate din puţurile proprii ale fabricii. Dacă la sfârşitul secolului al XIX-lea fermentarea a fost declanşată de microflora spontană din atmosferă, astăzi se folosesc exclusiv şuşe de drojdii selecţionate şi verificate în producţie. Fiecare fabrică îşi are propria tulpină de drojdie adaptată la compoziţia mustului fabricat, aceas-ta determinând în mod hotărâtor caracteristicile organoleptice ale berii fabricate.

Procesul de fabricare a berii comportă trei etape mai importante: obţinerea mustului de bere, fermentarea acestuia şi maturizarea berii tinere. Pentru obţinerea mustului de bere, malţul în prealabil măcinat este amestecat cu apă, rezultând plămada. Prin încăl-zirea treptată a temperaturii în cazanele de fierbere se urmăreşte transformarea cât mai completă a amidonului din malţ în dextrine şi zaharuri fermentabile. Odată plămada zaharificată ea este pompată în cazanul de filtrare unde partea lichidă – mustul de bere – este separat de partea solidă rămasă – borhotul – un deşeu valoros pentru furajarea vacilor de lapte. Mustul de bere este apoi fiert cu hamei, răcit la 6° C şi însemânţat cu drojdie bere.

Urmează etapa a doua a procesului tehnologic, procesul de fermentare prin care se obţine berea tânără care are în compoziţie un rest de extract rămas nefermentat, alcool, bioxid de carbon şi multă apă. Deoarece acest proces este însoţit de o puternică degajare de căldură, berea trebuie răcită tot timpul. La sfârşit, berea se limpezeşte, iar drojdia se

309 Volker Wollmann

depune pe fundul linului, refolosindu-se pentru un nou ciclu de fermentare. Cea de a treia etapă a procesului tehnologic constă în introducerea berii tinere în rezervoare me-talice închise ermetic, numite tancuri de maturare, pentru maturarea gustului, proces care durează 4-6 săptămâni, la o temperatură cât mai apropiată de zero grade. De acuma berea este aptă de a fi filtrată şi îmbuteliată (Fig. 346 a – b). Pentru a se putea păstra produsul îmbuteliat un timp cât mai îndelungat până la consumare, berea poate fi pas-teurizată. Acest proces îşi trage numele de la Loius Pasteur, care a efectuat prima dată această operaţie în anul 1874.

Procesul tehnologic clasic descris mai sus a evoluat în timp, în sensul că se aplică metode de fermentare şi maturare rapidă prin folosirea unor preparate enzimice care permit prelucrarea directă a orzului sau a altor cereale cu conţinut ridicat de amidon, fără a mai fi necesară malţificarea lor prealabilă. În Germania, Elveţia şi Norvegia astfel de procese sunt interzise de legea purităţii din anul 1516 (Reinheitsgebot), care interzice folosirea altor materii prima în afară de orz, hamei şi apa.

Pentru obţinerea a 100 l bere (adică a unui hectolitru = hl, unitate de măsură folosită în industria berii. N. N.) este nevoie de 28 kg. de orz (sau 20 kg. de malţ), 0.2 kg hamei, ½ litru de drojdie terci, 1 mc de apă; iar consumul de energie se ridică la 15 KW energie electrică şi de 40-50 Kcal energie termică.

Fig. 346. Schema tehnologică a fabricării berii (după F. Theiss, Berea)


4.2.3. Fabrici de bere din România, cu valoare de monument istoricÎn prezentarea fabricilor de bere ne-am bazat pe informaţiile ce se găsesc în primul

repertoriu complet care s-a întocmit pentru această categorii de unităţi industriale, pu-blicat în Germania de medicul Traian Popescu în cinci ediţii (I 1986, II, 1988, III, 1995, IV, 2011, V, 2012), sub titlul „Brauerei-Verzeichnis – Rumänien”. Repertoriul, fără pretenţii de exhaustivitate, cuprinde pe lângă denumirea sub care au funcţionat fabricile de bere şi forma de administraţie, volumul producţiei anuale, numele sorturilor de bere, reclamele promoţionale, şi în măsura în care au fost accesibile izvoare mai mult sau mai puţin credibile, perioadele în care au funcţionat aceste manufacturi, respectiv fabrici de bere.

O să selectăm în continuare din acest inventar, în ordinea alfabetică a localităţilor, fabricile care se remarcă prin tradiţia lor, cele pentru care există material ilustrativ şi informaţii suplimentare cu caracter istoric şi tehnic.

Aita Mare (jud. Covasna): Fabrica Barta János (1876-1882);Alba Iulia (jud. Alba): Fabrica de bere a Episcopiei Romano-Catolice (1870-1882)

„Püspöki Sörfözöház”;Fabrica de Bere Ionas Rezsö (1924-1925);Arad (jud. Arad): Fabrica lui Sigmind Lovaß (înfiinţată în 1752)„Brauerei W. Friedmann & Söhne” (1870-1880);Bierbrauerei Josef Gisuing (1870-1885);Gräfliche Zselensky’sche Brauerei care a funcţionat în Aradul Nou fabrica baronului

Ladislaus Zselénsky (1892-1893) care funcţiona în Aradul Nou (Fig 347 a-b). Fosta fabrică de bere din Aradul Nou este cea mai veche clădire industrială a oraşu-

lui. Marea majoritate a instalaţiilor au fost aduse în 1827 din Germania. Faţada în stil barock a clădirii a fost placată cu cărămizi ornamentale, păstrând până azi forma iniţială a acoperişului.

Fig. 347 a-b. Aradul Nou (cartier al Municipiului Arad). Clădirea fostei fabrici de bere (a. carte poştală ilustrată din 1902 b. fotografie din jurul anului 1910) (Arhiva: Traian Popescu)

a. b.

311 Volker Wollmann

Fabrica de bere a funcţionat sub diferite nume până în anul 1930, când a fost cumpă-rată de Fabrica de Bere Dreher-Haggenmacher S. A. din Oradea şi transformată pentru un an în mălţărie, după care a fost închisă. Fabrica de bere a văduvei contelui Alexius Nopsa din Aradul Nou „Báro Nopca Elekné uradalmi sörfözöháza” a funcţionat până în anul 1918, când şi-a schimbat titulatura în Fabrica de bere Baroneasa Nopcea Matilda văduva (1918-1930). Berea „Bika Sör” fabricată aici, a fost foarte căutată şi apreciată. Baronesa Nopcea Matilda, născută Mathilde Zelensky, cunoscută pentru actele sale de caritate, a construit o fabrică nouă, modernă pentru vremea respectivă, a cărei clădire mai există şi azi în Aradul Nou, cunoscând mici modificări după ce a primit o nouă des-tinaţie, ca depozit de materiale. Aceste transformări constau printre altele în înlocuirea vechilor geamuri şi în recompartimentarea spaţiilor interioare (Fig. 348 a-b).

Azuga (jud. Prahova). Este o fabrică cu renume, fondată în anul 1899 de Eduard Grund, specialist în fabricarea berii, şi Petre Rădulescu, doctor în chimie, reprezentanţii unei Societăţi Anonime constituită în acest scop din capital autohton. Aceştia instalează un singur cazan, cu o capacitate de 9.000-10.000 litri, marca „Riedinger” având calorifere directe, cu care se puteau obţine 50.000 litri bere în 10 zile. Fabrica avea 20 de linuri pentru fermentarea mustului, cu o capacitate de câte 3.000 litri: depozite cu o capacitate cu 100 de zăcători pentru conservarea berii având o capacitate aproximativă de 5.000 l. Pentru răcirea extractului de malţ şi hamei, precum şi a berii puse în consumaţie existau aparate frigorifice moderne pentru vremea respectivă. Între anii 1900 – 1927 fabrica a

Fig. 348 a-b. Aradul Nou. Noua fabrică de bere a baronesei Nopcea Matilda, modernizată în mai multe etape (Foto: 2011)


funcţionat ca Societate Anonimă cu numele de Fabrica de Bere „Azuga” S.A. comp. p. a., având un capital social de 750.000 lei (Fig. 349 a – b). În anul 1906 fabrica producea 14.000 hl de bere, ca în anul 1935 producţia crească la 140.000 hl. La data respectivă forţa motrice reprezenta 255 CP iar numărul lucrătorilor ajunsese la cifra 178. Sortimentul cel mai căutat, produs la Fabrica de Bere Azuga S A. R. care şi-a schimbat numele în anul 1940, era berea Caraiman à la Pilsen,, Coroana, Excelsior şi Monopol.

Bacău (jud. Bacău). În anul 1895 intră în funcţiune Fabrica de Bere „Felix Grivel” care, se pare, a funcţionat până în anul 1924. În perioada anilor 1924-1925 se menţi-onează fabrica de bere „Rădulescu & Haas”, în 1927 fabrica de bere „WALLY” Osiasa Herscovici, iar între anii 1931-1932 fabrica de bere „Mihail Anton Fodor”, fără a putea stabili până acuma o continuitate între acestea.

Baia Mare (jud. Maramureş). Cu toate că este greu de imaginat ca în acest oraş cu exploatări miniere şi topitorii importante să nu se fi produs bere din secolul al XVIII-lea, nu cunoaştem nici o fabrică din perioada respectivă. Prima unitate de acest fel, despre care deţinem informaţii, este o Bräuhaus menţionată la 1833 şi Fabrica de bere şi de spirt a oraşului Baia Mare, care a funcţionat între anii 1862-1875.

Baia Sprie (jud. Maramureş). Începuturile producţiei de bere în acest centru minier înfloritor se leagă de existenţa unui Bräuhaus, care este menţionată între anii 1785 şi 1833, interval de timp care rămâne deschis în ambele direcţii.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea au existat aici două fabrici de bere: cea oră-şenească (1878 – 1885), şi una înfiinţată de industriaşul Johann Hafner, despre care se ştie că a funcţionat până în anul 1896

Baraolt (jud. Covasna). Aici au existat între anii 1877-1895 fabrica de bere: „Becsazy János” şi între 1878-1885, fabrica de bere „Gábor Zuaturetzky”. Până în anul 1905 a func-ţionat şi fabrica lui Vilmos Köper.

Bârlad (jud. Vaslui). Cel puţin între anii 1892-1893 se aflau aici în concurenţă cele două fabrici de bere: „J. V. Boroda” şi „Sterian Dimitriu”.

Fig. 349 a-b. Azuga (jud. Prahova). Fabrica de bere reprezentată în cărţi poştale ilustrate din anii 1906 şi 1920 (Arhiva: Traian Popescu)

313 Volker Wollmann

Beclean (jud. Bistriţa-Năsăud). Aici a funcţionat între anii 1902-1910 fabrica de bere „Alfred Haurik” cu o producţie de bere anuală de numai 320-339 hl.

Bistriţa (jud. Bistriţa-Năsăud). Cele mai vechi fabrici de bere au fost: cea orăşeneas-că, arendată între anii 1862-1880 lui Schiffbeiner, şi a lui Anton Hüttner, care a func-ţionat între anii 1862-1870, preluată în 1870 de către Andreas Habermann, iar în 1885 devine „Rohrlich Süsse és Brechner Dávid sörgyára”, funcţionând până în anul 1918. Berea produsă se numea „Besterczei Korona-Sör”.

Bocşa Montană (jud. Caraş-Severin). Între anii 1878-1893 este documentar menţio-nată fabrica de bere „Panajoth Franziska”. Ceva mai târziu între anii 1900-1917, propri-etarul fabricii este Michael Panajoth, când se înregistrează o producţie anuală crescândă de la 620 hl/1902 la 3320 hl/1913.

Botoşani (jud. Botoşani). Prima fabrică de bere a fost cea a lui Ovanes Brăteanu, care a funcţionat cel puţin începând cu anul 1892 şi care în anul 1905 devine fabrica Fabrica de Bere „Anton Brăileanu”. În anul 1895 se pune în funcţiune Fabrica de Bere „August Hartenstein”. Între anii 1931 şi 1936 funcţiona în cătunul Cişmea (com. Păpăuţ) Fabrica de Bere „Cişmea” Leon şi Samuel Spodheim.

Brăila (jud. Brăila). După câte se ştie, cea mai veche fabrică de bere a fost cea fondată de Ulrich Waibl, în anul 1861. În anul 1871 ia fiinţă „Fabrica de bere Müller” înregistrată sub numele H. Müller & Co., care a funcţionat până după anul 1940 (Fig. 350). Fabrica livra sortimentele Bavareză, Duba de export. Între 1890-1900 se mai producea bere şi la fabrica lui Radu Nanu.

Braşov (jud. Braşov). Ca şi în alte oraşe transilvănene, şi la Braşov prima fabrică de bere a fost cea orăşenească („Städtisches Bierbrauereihaus”), aflată în producţie în anul 1857. Între anii 1862-1865 fabrica a fost arendată lui Eisler, ani în care a mai funcţi-onat şi fabrica de bere Schmidt. Între 1862 şi 1890 a mai existat la Braşov şi fabrica de bere Josef Prohaska. Nu se cunoaşte în schimb data la care a început producţia fa-brica „Josef & Hajek”, care îşi încetează activitatea în anul 1900. La fel, nu se ştie data înfiinţării fabricii de bere a lui Johann Habermann, preluată în anul 1898 de Firma Czell („Erste Dampf-Bierbraurei Friedrich Zell & Söhne”). Concernul Friedrich Zell & Fiii. a fost fondat în anul 1855,

Fig. 350. Etichetă de bere a „Fabricii de Bere Müller din Brăila” din jurul anului 1937 (Arhiva: Traian Popescu)


având iniţial ca obiect de activitate expor-tul de lână de oaie spre Anglia. Mai târziu s-a abandonat această activitate în favoa-rea fabricării şi comercializării spirtului, scop pentru care s-a construit fabrica de la Cristian. Din acest motiv s-au depus efor-turi susţinute pentru introducerea cultu-rii cartofului în Ţara Bârsei. În anul 1892 „Czell & Fii” achiziţionează şi fabrica de spirt din Dârste, şi construieşte aici, o nouă fabrică cu o capacitate de 20.000 hl în anul 1896 (Fig. 351 a-b). La început personalul fabricii consta din numai 40 de lucrători, ca în anul 1922 să crească la 130 şi produc-ţia de bere la 40.000 hl. În urma distruge-rilor suferite în anul de război 1916 (Fig. 352). Fabrica din Dârste a fost reconstruită în anii 1917-1918. În decursul timpului fa-

brica a suferit mai multe modificări: în 1911-1912 a fost construită secţia de malţ, cu o capacitate zilnică de prelucrare de 8.000 kg orz; în 1923 au fost construite 17 linuri de fermentaţie din beton armat, cu un volum de 3.800 hl; în anul 1930 o nouă casă de fierbe-re (descrisă mai jos), cu o capacitate de prelucrare de 5.000 kg măciniş, ce însemna până la patru fierberi în 24 de ore. În anul 1930 se construieşte fabrica de gheaţă artificială iar în 1935 se instalează tancuri de oţel smălţuit, cu un volum de 4.950 hl.

Fig. 351 a-b. Braşov (Dârste). a) fabrica de bere „Friedrich Zell & Söhne” (carte poştală ilustrată din anul 1900); b) etichetă cu reprezentarea an-samblului industrial (Arhiva: Traian Popescu

Fig. 352. Braşov (Dârste). Distrugerile suferite de Fabrica de bere „Czell & Fiii” în anul 1916 (Fotografie din albumul unui militar din 1916) (Arhiva: Traian Popescu)

a.b.

315 Volker Wollmann

Cele mai importante sectoare ale fabricii erau: orzăria şi fabrica de malţ şi secţia de fierbere am-plasată lângă secţia malţ. Orzăria avea trei pâlnii de descărcare din beton. Fabricarea malţului se făcea în două instalaţii pneumatice cu tobe de germina-re, una tip GALLAND-FREUND, din anul 1894 şi cealaltă, sistem TOPF, din anul 1911 cu mai multe vase de înmuiat şi tobe de germinare.

Secţia pentru fierbere a fost construită din beton armat în anul 1930 şi avea cinci etaje. Ea includea rezervoarele de apă (110 mc), silozuri tampon pentru malţ, mori de măcinare pentru malţ (cu şase valţuri) şi pentru porumb cu patru valţuri. Instalaţiile propriu-zise de fierbere con-stau din patru cazane, pentru plămădit şi fiert plămada, filtrarea mustului de bere şi un extrac-tor de hamei.

Răcirea se făcea în complexul maşinilor-compresoare, care se afla în continuarea secţiei de orzărie, având la parter compresoare cu amoniac, o maşină cu aburi, compre-soare de aer, răcitoarele pentru apă, la etajul I răcitorul de bere şi magazia de hamei, iar la etajul II tava dublă de răcire, instalată tot în anul 1930. În sala cazanelor se aflau două cazane tip „CORNWALL” de 184 mp suprafaţă de încălzire. Complexul fermentaţiei, depozitare bere şi gheţar avea la subsol opt sectoare de depozitare a berii şi la parter două sectoare pentru fermentarea berii în linuri, din beton, şi una de fermentare cu tancuri din oţel emailat. Alipită de acest complex se afla hala de spălat-umplut butoaie cu o in-stalaţie de spălat şi smolit, una pentru umplut berea în butoaie şi câte una pentru filtrat berea şi spălat masa de filtrare. Spălarea şi umplerea sticlelor se făcea într-o secţie dotată cu două linii automate de spălat, umplut şi capsulat sticle bere (Fig. 353).

Începând cu 1937 şi până la naţiona-lizare fabrica se va numi Fabrica de Bere „Czell”, S.A.R. iar produsul se numea Czell spezial sau Triumf în sticle prevăzute cu dopuri din ceramică, care se aplicau la gâ-tul buteliilor cu un dispozitiv din sârmă. La începuturi berea se livra în butoaie de lemn de stejar (de 50, 100 şi 200 l), confec-ţionate într-o dogărie proprie (Fig. 354).

Fig. 354. Braşov (Dârste). Fabrica de bere „Czell & Fiii”. Dogăria veche, (Fotografie din jurul anu-lui 1950)

Fig. 353. Braşov (Dârste). Fabrica de Bere „Czell & Fiii” (Foto Oskar Neto-liczka, în jurul anului 1935, Arhivele de Stat Freiburg)


Berea îmbuteliată în sticle se livra în lăzi din lemn necompartimentate, în care 15 se aşezau normal şi 9 cu gura în jos.

Din 1948 de la naţionalizarea, fabrica de bere şi lichior Dârste a luat denumirea „Au-rora”.

Bucureşti. Prima fabrică de bere din Bucureşti, ce a funcţionat între anii 1809-1821, a fost a lui Johann Timpel, zis neamţul. La moartea lui afacerea a fost preluată de An-drei Kube, originar tot din Prusia, care de fapt începe să producă bere numai din anul 1825. Pe piaţa de bere bucureşteană îşi fac apariţia şi produsele altor fabrici, care au luat fiinţă în deceniile cinci-şapte ale socolului al XIX-lea, cum ar fi berea „Skalka”, „Roth”, „Kübler”, „Dominger”, Hirsch” (Frenkel), „Czyzyk” şi „Ziepzer” (Czipser). Un moment important în istoria fabricării berii, a fost introducerea puterii aburului, lucru petrecut la fabrica lui Wilhelm Höflich („Oppler” fiind originar din Oppeln, Silezia de Sus) în anul 1870, situată la data aceea pe strada Izvor. Pe aceeaşi stradă a luat fiinţă în anul 1916 fabrica lui J. Haug. Se constată un sistem quasi oligarhic în această branşă berăriei, în ce priveşte schimbarea proprietarilor: Fabrica lui Dominger din Zalhana, a fost cumpărată de către Sura lui Israil Hirsch, devenită soţia lui Israil Frenkel, care, în 1867, trece în po-sesia lui Czyszyk, care l-a luat pe Erhardt Luther, berar din Bavaria, ca asociat. Fabrica de bere Erhardt Luther a funcţionat între anii 1869-1894, fiind modernizată în anul 1885, când se introduce forţa aburului în fabricaţie, de unde şi numele ei „Fabrica de Bere şi Malţ cu aburi Erhardt Luther”. Ea era cunoscută prin sortimentele, bere de Pilsner, bere de martie şi bere Bavareză. La moartea lui Erhardt Luther, în anul 1890, fabrica rămâne soţiei sale, care în anul 1894 se căsătoreşte cu D. M. Bragadiru. Dar după divor-ţul intervenit în anul 1905, Sofia Luther vinde fabrica fraţilor Czell din Braşov. Între anii 1905 -1911 noii proprietari modernizează fabrica, introducând maşini şi cazane cu aburi şi alte instalaţi. În anul 1912 firma „J. A.Topf & Söhne” din Erfurt construieşte mălţăria cu o capacitate zilnică de 1,5 vagoane de malţ. În 1919 se reconstruieşte orzăria, distrusă în timpul Primului Război Mondial. De acuma înainte, până la naţionalizare, societatea poartă numele „Fabrica de Bere Luther –Succesori Fraţii Czell”. Sortimentele noi de bere fabricate fiind Pilsen şi Jubileu. Conform inventarului de maşini, aparate şi instalaţii ale fabricii, care avea sediul pe Şoseaua Basarab, întocmit în anul 1948, în anul 1912 au fost construire de firmele „Weigel Werke” şi „Gebrüder Seck” fierberea, moara de malţ şi pivniţa de hamei, reconstruite în 1923. În 1925 firma „J. A. Topf & Söhne” construieşte o nouă curăţătorie de orz şi silozurile. După acest inventar ne putem da seama, că fabrica a fost compatimentată şi organizată ca şi „sora” ei din Braşov.

În 4 aprilie şi în 7 mai 1944 fabrica a fost bombardată şi o parte din clădiri, în special orzăria veche, şi instalaţiile au fost distruse sau avariate. În orzăria veche se afla depozi-tată şi linia nouă de fierbere, de fabricaţie „Weigel-Werle – Neisse”, comandate în anul 1941 şi livrate în 1943.

317 Volker Wollmann

Între 1931-1948, fabrica purta denumirea Fabrica de Bere „Luther”. S.A. producând pe lângă bere şi malţ şi gheaţă. Datele statistice pentru anul 1935 arată: 120.000.000 lei capital social, 246.000.000 capital investit; 1.030 CP forţa motrice, 389 salariaţi şi capaci-tatea maximă de producţie 300.000 hl.

După 1948 fabrica a fost numită Fabrica de Bere „Griviţa” şi a produs sortimentele de bere Bucureşti, Cazinou, Griviţa, Porter.

De un renume deosebit s-a bucurat Fabrica de Bere Dumitru Marinescu Bragadiru (Fabrică de Spirt rafinat, Romuri, Liqueruri, etc. Prima Fabrică sistematică de Drojdii comprimate), înfiinţată în 1893 pe Calea Rahovei, dotată la început cu două cazane şi 40 de căzi de fermentare cu o capacitate de 4.000 litri fiecare, iar pivniţa avea instalaţii de refrigerare (Fig. 355 a - c). În 1895 producţia s-a ridicat la ca. 10.000 hl, berea regăsindu-se în sortimentele Bragadiru Berea de Martie, Sleeping-Car, Specială, Rahova.

Din momentul în care devine asociat fiul lui Bragadiru, în anul 1902, fabrica îşi schimbă numele în „Fabrica de Bere şi Drojdie presată D. M. „Bragadiru” şi Fiu (Rafi-nerie şi Spirt Alcool absolut). Fabrica se modernizează în două etape. Între 1909-1913,

Fig. 355 a-c. Bucureşti Fabrica de Bere Dumitru Marinescu Bragadiru, a-b) cărţi poştale care au circulat în jurul anului 1910 (Arhiva: Traian Popescu);

a.

b.


când s-au montat pe lângă cazanul cu aburi, motoare Diesel pentru asigurarea energiei electrice şi in-stalaţii pentru fabricarea malţului şi între anii 1924-1928, când sec-ţia de fierbere este completată cu şase cazane, secţia de fierbere cu utilaje noi, mărindu-se în acelaşi timp şi capacitatea de depozitare, prin procurarea unor tancuri de beton şi de aluminiu. Potrivit sta-tisticii din 1935, citată şi la Fabrica

„Luther”, fabrica avea la data respectivă: capital social 120.000.000 lei, capital investit 333.000.000, forţa motrice 2.800 CP, personal 392 salariaţi şi capacitatea maximă de producţie 240.000 hl de bere, 340 vagoane de malţ, 600 vagoane de gheaţă şi 150 de tone de acid carbonic. După naţionalizare a devenit Fabrica de bere „Rahova”, care producea, începând cu anul 1950, sortimentele Bucureşti şi Caramel. Corpul principal al fabricii folosit în aceşti ani, mai există şi azi, dar în stare de paragină. În fotografia (Fig. 355 c), făcută în noiembrie 2012 dinspre Calea Rahovei, se poate vedea ce a mai rămas dintr-una din cele mai renumite fabrici de bere din România.

Printre fabricile de bere cu tradiţie din Bucureşti mai amintim „Les Grandes Brasse-ries de Bucarest”, cu sediul la Bruxelles, care a funcţionat în Bucureştii Noi între 1909-1914, cunoscută prin berea Triumf (Fig. 356). Tot în Bucureştii Noi este menţionată în anul 1909 fabrica de bere „ Bazilescu” fără a se cunoaşte încă exact durata funcţionării aceste fabrici.

Buzău (jud. Buzău). La începutul secolului al XX-lea, pe la 1900 se înfiinţează două fabrici de bere, aflate una în proprietatea lui Dumitru Michăescu până la 1905 şi alta în proprietatea lui Filip Dumitrescu, ce a mai supravieţuit cinci ani în plus.

Calafat (jud. Dolj). Prima fabrică de bere, menţiona-tă în anul 1898 este cea a lui E. Schest, fără a se cunoaşte amănunte despre durata exis-tenţei ei. În anul 1915 este în-

Fig. 356. Bucureşti. Fabrica de bere „Les Grandes Brasseries de Bucarest” (Foto: 1911: Arhiva Traian Popescu)

Fig. 355 c.) starea de degradare a corpului principal al fabricii (Foto: 2012)

c.

319 Volker Wollmann

registrată Fabrica de Bere „Constantinescu & Co.” care între 1924 şi 1939 are numele de firmă Fabrica de Bere „Aurora” Gh. Constantinescu, iar mai târziu, în 1948, Fabrica de Bere „Aurora-Gambrinus”,

Călăraşi (jud. Călăraşi). În ultimul deceniu al secolului al XIX-lea au funcţionat în paralel Fabrica de Bere Nicolae Dinulescu şi Fabrica de Bere Gheorghe H. Perieţeanu. Nu cunoaştem motivele pentru care aici ca şi în alte oraşe din Fostul Regat al României, s-au închis multe fabrici de bere în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea şi începutul secolului următor.

Caransebeş (jud. Caraş-Severin). Cum s-a arătat în partea introductivă a acestui sub-capitol, producerea berii are tradiţie în anumite centre importante industriale mai vechi unde se practica mineritul, metalurgia sau producţia de sticlă (ca de ex. la Beliu, jud. Arad) sau în oraşe de garnizoană, printre care se numără Caransebeşul de la începutul secolului al XVIII-lea. Referitor la Fabrica de Bere orăşenească, care era erarială, adică ţinea de camera aulică din Viena, se cunosc, cu mici excepţii arendaşii din anii 1722-1738. Această „Bräuhaus” se afla situată în afara fortificaţiei, aşa cum apare într-o hartă din 1740 (vezi, Fig. 346).

Din ultima decadă a secolului al XIX-lea sunt cunoscute din Caransebeş, fabricile de bere ale proprietarilor C. Homolka (1870-1885), Johann Schmidt (1870-1895), Carl Niesner jun. (1890) şi a lui Wilhelm Mayer. Pentru nici una nu deţinem date referitoare la capacitatea lor de producţie, care precis nu era prea mare, menirea acestor fabrici fiind acoperirea nevoile locale.

Carei (jud. Satu Mare). Între anii 1862-1894 a funcţionat pe domeniul nobiliar făbri-cuţa „Gróf Károlyi György Serözdéje”.

Chişinău-Criş (jud. Arad). Tot pe un domeniul nobiliar au deschis aici o fabrică de bere urmaşii arhiducelui Iosif, despre care se ştie că a funcţionat între 1870-1882.

Ciacova (jud. Timiş). Pare a fi un fenomen destul de neobişnuit, cum într-o comună, adevărat una dintre cele mai bogate din Banatul de Câmpie să fi existat două fabrici de bere: „Beogradacz Lukkó Sörfözdéje” care a funcţionat între 1862-1882 sub acest nume şi până in 1892 ca firma „Beogradacu & Co.” Cam în aceeaşi perioda (1870-1895) este cunoscută şi Fabrica de Bere „Peter Seller & Co.”.

Ciclova Montană (jud. Caraş - Severin). Una dintre primele fabrici de bere din Ro-mânia, după cea din Timişoara, a fost cea din Ciclova Montană, localitate situată le ca. 3 km de Oraviţa, unde se afla de la începutul veacului al XVIII-lea centrul administrativ al districtelor miniere din Banatul austriac. Despre preocupările Camerei aulice de la Viena, de a înfiinţa fabrici de bere în preajma marilor centre miniere şi metalurgice în provinciile de coroană s-a vorbit şi în alt loc. Primele lucrări au debutat în 1726, iar în 1728 fabrica începe să producă bere, având în general o capacitate anuală de 17.000 hl. Timp de aproape un secol, activitatea acestei fabrici a fost destul de modestă. Un rol


foarte important l-a jucat, la începutul secolului al XIX-lea, farmacistul şi botanistul Karl August Knoblauch care a studiat şi compoziţia chimică a izvoarelor de la Ciclova, de la poalele mănăstirii, comparate cu cele de la Pilsen. Rezultatul investigaţiilor sale a fost deschiderea unei fabrici de bere în anul 1818, pe care a vândut-o în 1821 a vândut-o ba-varezului Johann Fischer, cu care se va inaugura o perioadă fructuoasă de peste un secol pentru fabrică de peste un secol, adică până în anul 1936. Fiul lui Johann Fischer Michael Georg (1822-1878) a reconstruit fabrica şi a extins toate amenajările. Cel mai mare depo-zit, construit în anul 1864, se afla la poalele dealului, săpat direct în stâncă. Pivniţele erau răcite la temperatura dorită cu blocuri de gheaţă naturală tăiate iarna din pârâul Ciclova. Fermentarea ingredientelor reci era naturală, ca la vin, adică fără drojdie. În principiu, berea nu era filtrată, limpezirea ei făcându-se prin decantare. Dacă materia tulbure nu se agita în timpul transportului, butoaiele erau transportate la consumatori cu un fel de sanie, atât vara cât şi iarna. Această firmă condusă de cinci generaţii ai familiei Fischer a purtat următoarele denumiri: „Gebrüder Fischer” (1870-1890), asociaţi din 1882 cu Robert Bähr, Cornelius Fischer (1895), M. G. Fischers Nachfolger (1896-1918) (Fig. 357 a-b). După 1918 şi până la 1936 s-a numit Fabrica de Bere Ciclova. Volumul producţie varia între 17.000 hl în anul 1896 şi 21.400 hl în 1917. Sortimentele foarte căutate au

fost: Bayerisches Bier, Bock-Bier, Ciclo-vaer braunes Export-Bier, Doppelmär-zen, Märzen. După încheierea Primului Război Mondial, Fabrica de bere Ciclova,

Fig. 357 a-b. Ciclova Montană (jud. Caraş-Severin). Fabrica de bere în cărţi poştale ilust-rate din 1905 şi în preajma anului 1918

321 Volker Wollmann

cum se intitula în acea perioadă, a decăzut din nou. Piaţa tradiţională de desfacere, care ţinea de Banatul Montan până spre Biserica Albă, în Serbia, s-a redus din cauza noilor graniţe, taxele vamale făcând exportul de bere nerentabil. După câţiva ani a survenit şi criza economică din 1929-1933, care a lovit puternic şi această unitate. În Anuarul Ro-mâniei din 1930 nici nu mai era menţionată, producţia sa fiind absolut neglijată. Numai Robert Fischer era consemnat ca simplu birtaş sau cârciumar. În 1936, producţia scăzuse la 1.200 hl. Aşadar şi după încheierea crizei, fabrica îşi revenea foarte greu. Situaţia sa financiară era precară, fapt care a determinat proprietarul din acel moment, respectiv Casa de Păstrate S.A. din Oraviţa, să o vândă fabricii de bere din Timişoara.

După ce timp de aproape 40 de ani clădirile fostei fabrici au stat nefolosite, în anul 1974 au început lucrările de reclădite şi punere în funcţiune a fabricii, ca o secţie a Între-prinderii de Bere din Timişoara, care asigura şi materia primă. Ar fi de evidenţiat faptul că la această fabrică s-a instalat prima fierbere de construcţie românească, cu un tip de cazan omologat în iunie 1975.

Cisnădie (jud. Sibiu). Numărul apreciabil de patru fabrici de bere in Cisnădie care au luat fiinţă în Cisnădie până la Primul Război Mondial, se explică în parte şi prin impor-tanţa acestui centru, cu multe fabrici textile, care în a doua jumătate a secolului al XIX-lea au trecut de la faza manufacturieră la cea industriala. Aceste fabrici de bere se aflau în proprietatea lui Peter Nekel, G.B.Bindau, Johann Kasper şi August Trausch.

Cluj-Napoca (jud. Cluj). Printre oraşele devenite cunoscute în România pentru o bere de bună calitate, se număra după Azuga, Timişoara şi Bucureşti necontestat şi ora-şul Cluj. Dacă începuturile fabricării berii datează din evul mediu, obţinerea acestei bău-turi pe scară industrială se poate urmări din deceniile şapte şi opt al secolului al XIX-lea, când au luat fiinţă fabrica de bere orăşenească „Városi Sörfözöház” (1862), cea „dom-nească” (seniorială) „Uradalmi Söfözde” (1870) şi cea comunală (1890), arendată fraţilor Sigmond, care devin în 1895 proprietarii ei şi care o vor exploata până în anul 1904.

Nu se cunoaşte data la care a luat fiinţă fabrica de bere din Cluj-Mănăştur, viitoa-rea fabrică „Ursus”, dar afirmaţia potrivit căreia, ea ar fi opera călugărilor iezuiţi nu are suport. Un indiciu, dar încă nu dovada, că fabrica de bere a funcţionat deja în deceniul patru al secolului al XIX-lea poate fi placa de asigurare a clădirii „Assicurazioni Trieste – 1837”, care se afla pe frontonul fabricii. În realitate, anul 1837 este data când această fir-mă de asigurări şi credit a deschis o filiala în Transilvania (N.N.). Marca de bere „Ursus” apare de fapt numai după 1918, iar ca emblemă grafică după ce a fuzionat cu fabrica de bere din Turda. În anul 1902, fabrica a fost cumpărată de firma „Friedrich Czell & Söh-ne” purtând numele „Czell Frigyes és Fiai sörfözde”. În anii următori, 1909, 1910 şi 1912 fabrica a fost mărită în mai multe etape, producând berea Maláta Sör. După anul 1927 îşi schimbă numele în Fabrica de Bere „Ursus”, iar în anul 1929 a fuzionat cu Fabrica Bere Turdeană sub numele de Ursus Fabricile de Bere Unite din Cluj şi Turda S.A. Până


în anul 1929 se fabricau sortimentele de bere Ursus, Ursus extra şi cel de bere nutritivă Hercules, ca poi să se producă sortimentul Gloria şi Koloszvári Világos.

Comparând capitalul social, capitalul investit, forţa motrice (cu numai 353 CP), numărul lucrătorilor (44) şi capacitatea de producţie: 55.000 hl, trecut în statistica din 1935, cu alte fabrici de bere reiese că fabrica era relativ mică faţă de cele din Bucureşti sau cea a fraţilor Czell din Braşov (Fig. 358 a-b). Fabrica avea o dogărie proprie, care mai funcţiona în anii 60-70 ai secolului trecut (Fig. 359 a-b). Nici celelalte secţii n-au cunoscut o extindere în anii de după naţionalizarea fabricii, când, între 1948-1962, purta numele „Înainte” şi după aceia „Ursus”, până în anul 1993, când a fost elaborat un pro-gram de modernizare în colaborare cu acţionarul majoritar „Brau und Brunnen GmbH” din Dortmund.

Fig. 358 a-b. Cluj-Napoca (jud. Cluj). Fabrica de bere, a) secţia de îmbuteliat sticle; b) transporul butoaielor de bere cu cai (Foto: 1920: Arhiva Traian Popescu)

Fig. 359 a-b. Cluj-Napoca (jud. Cluj). Fabrica de bere „Înainte” (fostă „Ursus”) (Fotografii din preaj-ma anului 1955)

a. b.

323 Volker Wollmann

Din repertoriul „Brauereiverzeichnis” – sursa bibliogarfică de bază pentru această temă – cităm şi în continuare numai primele fabrici, din localităţile cuprinse, respectiv cele care au luat fiinţă până la naţionalizarea mijloacelor de producţie din iunie 1948. Datorită carenţei izvoarelor, informaţiile de epocă sunt sporadice astfel, pentru unele localităţi, din păcate este menţionat doar un şi denumirea fabricii.

Codlea (jud. Braşov) Restaurantul şi Fabrica de Bere „Zum Südpol” (1860), arendată lui Johann Danhammer

Comloşu Mare (jud. Timiş) Fabrica lui Derenczi Mór (1892)Constanţa (jud. Constanţa). În cartierul Palas din Constanţa a funcţionat fabrica de

bere „C. Schmidt” iar în cartierul Anadolchioi Fabrica de Bere „Julius Gruber”, ce a func-ţionat între 1888-1932, iar în perioada 1920-1930 a purtat numele de Fabrica de Bere „Fraţii Gruber”, fiind proprietatea lui Otto şi Julius Gruber. Greutăţi financiare şi con-curenţa berii din Capitală au cauzat închiderea fabricii, care a fost preluată mai de parte de către creditori, supravieţuind până în anul 1935 sub denumirea „Creditul industrial” Constanţa. Între anii 1900-1905 a funcţionat aiici şi Fabrica de Bere „Alexa Stoica”.

Craiova (jud. Dolj). Una dintre cele mai vechi fabrici de bere craiovene, sau poate chiar prima, a fost înfiinţată de întreprinzătorii Hers şi Alter, care funcţiona cu siguranţă în anul 1852. Mai târziu, în anul 1900, erau în funcţiune cel puţin trei fabrici de bere: Fa-brica de Bere „G. Andronescu”, care în 1905 devine Fabrica de Bere „Andronescu & Co.” care funcţionează până în 1910; între 1898 şi 1910 figura printre producătorii de bere din Craiova şi Louis Bömches; Fabrica de Bere a lui N. Lăzărescu, înfiinţată în anul 1900. Ultima fabrică din perioada interbelică, cu care s-a stins tradiţia producerii berii în capi-tala Olteniei, a fost Fabrica de Bere „Rovine” S. A. care a funcţionat între anii 1931-1935.

Deva (jud. Hunedoara). Ca şi în alte oraşe transilvănene, care ţineau să producă bere pe plan local, a existat şi la Deva o fabrică care a funcţionat între anii 1878-1892. Pro-prietarul ei se numea Andreas Pietsch, iar firma evident „Pietsch András Serfözdéje”. Scurtă vreme mai este atestată la Deva, între anii 1924-1925, fabrica de bere a lui Adolf Nussbaum.

Drobeta-Turnu Severin (jud. Mehedinţi). În acest oraş de pe Dunăre, cu mare trafic comercial, istoria berii a fost scrisă până la naţionalizarea din 1948, cu excepţia primei fabrici, înfiinţată de Louis de Bie în anul 1892, de producătorul Rudolf Aurelian Arth-ner, care a început producţia de bere în anul 1906. Până în 1925, fabrica purta numele Rudolf Aurelian Arthner, ca din anul 1930 până la naţionalizare să-şi desfacă produsele cu numele Fabrica de Bere „Traian”, Rudolf de Artner. Este de remarcat că în anul 1914, fabrica ajunsese să producă deja 10.210 hl de bere.

Dumbrăveni (jud. Sibiu). Chiar şi regiuni viticole, cum ar fi regiunea Târnavelor, sau nu întâmplător tocmai acolo, au fost înfiinţate fabrici de bere încă destul de timpuriu. Dăm ca exemplu târgul Dumbrăveni (azi oraş) unde a funcţionat între anii 1878-1885


fabrica lui Iszak Masvilagi. Este regre-tabil faptul, că pentru astfel de fabrici mai mici sau mai mari, nu se găsesc fotografii istorice, pentru a ne putea face o imagine măcar despre aspec-tul lor exterior, din care s-ar putea deduce eventual şi capacitatea lor de producţie ca să nu mai vorbim despre dotarea lor tehnică.

Printre fabricile de bere care ur-mează în ordine alfabetică la litera „F” în repertoriul după care ne-am ghidat în aceas-tă prezentare, care figurează cu fabrici de bere alături de: Făget (jud. Alba), Făget (jud. Timiş), Fălticeni (jud. Suceava), dorim să scoatem în evidenţă cea de la: Feldioara (jud. Braşov). Bazele ei le-a pus industriaşul Edurad Grund în anul 1888, pentru ca în anul 1890 să devină prima fabrică de bere cu aburi din Ţara Bârsei, aparţinând lui Franz Ti-chy („Első barczaszági gözsörfözde Tichy Ferencz”), cu o producţie respectabilă, care a crescut de la 7.200 hl în anul 1912 la 11.350 hl în anul 1915 (Fig. 360 a – b).

Folea (jud. Timiş). În anul 1883 este menţionată aici o fabrică de bere.Galaţi (jud. Galaţi). Producţia de bere din Galaţi se afla până la Primul Război Mon-

dial în mâna a doua familii de întreprinzători: Maracus Schein, care înfiinţează o fabrică deja în anul 1842, şi Josef Ploll, a cărui fabrică lucra cu abur, începând din anul 1885 sub denumirea „Josef Ploll – Dampfbrauerei – Galatz”. Produsul acestei fabrici se numea Pil-sen de Salon. O altă fabrică de Bere şi Malz cu abur din Galaţi care producea bere Pilsen se numea „Carolina” (S. Petrina). Pe eticheta produsului scrie „Fondat 1842”, scoţându-

Fig. 360 a-b. Feldioara (jud. Braşov). Pri-ma Fabrică de Bere cu Aburi din Ţara Bârsei (Cărţi poştale ilustrate din anul 1905 şi 1912: Arhiva Traian Popescu)

325 Volker Wollmann

se în evidenţă tradiţia berăritului la Galaţi. În primele decenii ale secolului al XX-lea, de la 1900-1920), respectiv până în anul 1925 s-a produs bere şi la Fabricile „Suré & Co.” şi „Sirdaru”.

Gheorgheni (jud. Harghita).Între anii 1890-1902 este atestată aici activitatea fabricii de bere a lui János Romfeld.

Giurgiu (jud. Giurgiu). În jurul anului 1900 a funcţionat numai fabrica de bere Ed-monf Topper, care a fost înfiinţată de fapt în anul 1897 şi a produs bere până în preajma Primului Război Mondial. Sigur este că între 1914 şi 1922 şi-a întrerupt producţia, fiind repusă în funcţiune după 1922 de Lt. Comandor Th. Maxim, apoi reutilată de A. Maxim & Co sub numele de Fabrică de Bere „Poarta Dunării”. Ea a fost trecută sub ocrotirea legii (LMI, cod 265: GR-II-m-B-14881).

Hălchiu (jud. Braşov). În Hălciu a existat pe lângă cele două fabrici de bere, cea a lui Franz Schimdt, care a funcţionat între anii 1878 şi 1886, şi a lui Franz Tichy, şi o fabrică de malţ, care aparţinea de fabrica „Trei Stejari“ Sibiu.

Hunedoara (jud. Hunedoara). Deşi centru metalurgic important de mai multe secole industria berii la Hunedoara a fost mai mult efemeră. Aici a funcţionat între 1888-1898 Fabrica de bere „Vajda Hunyad – Glasbrenner“.

Huşi (jud. Vaslui). Cele două fabrici de bere care cunoscute din Huşi, au fost constru-ite la sfârşitul secolului al XIX-lea, au avut o perioadă scurtă de funcţionare. Aceste au aparţinut familiei Herbert şi Adalbert Takobek

Iaşi (jud. Iaşi). După unele surse bibliografice, au existat în anul 1845 în Iaşi cinci producători de bere, în 1875 trei, iar între anii 1890 şi 1921 a funcţionat o singură fabrică de bere, fosta fabrică de bere Johan(n) Zweck, devenită „Zimbru“, aflată în proprietatea lui Nicu Nanu. Începând cu 1892, Nicu Nanu măreşte beciurile, reface clădirile, aduce maşini, o uzină electrică şi schimbă reţetele. Desfacerea berii se făcea şi direct în grădina amenajată în curtea fabricii, luminată electric la 8 mai 1896, înaintea oraşului. La Iaşi funcţionase deja Fabrica de Bere Herletz Gerach, sub dealul Muntenimii de Sus „de la vale de cişmeaua lui Păcurar“, între anii 1786-1793. Alta fabrică care producea bere până în anul 1832, avea trei proprietari: Tudora Mihailovna Müller (Miller), Ignaţ Schultz şi Natan Steiner. Cea a lui Schultz a a fost preluată în 1845 de Johann Zweck, care producea sortimentele „Beri di acé di rînd” şi „Bere di Bavaria”. S-a arătat deja că fabrica lui Johan Zweck a fost preluată în anul 1892 de Nicu Nanu, ce va purta numele „Zimbru“. Între 1905-1914 se înregistrează o producţie anuală ce varia între 3181,25 şi 4643 hl. În anul 1918 proprietarii, Marcu Casap (Caţap) şi Avram Beniaminovici, trec în scurt timp la modernizarea şi măririi capacităţii fabricii. Se aduc pentru centrala electrică trei motoa-re proprii şi unul împrumutat de la direcţia tramvaie, un elevator sistem „pater noster“, două ciuruitoare: una pentru orzoaică şi alta pentru malţ, o zdrobitoare Nowak et Fritz, din Praga. Din dotarea tehnică a fabricii mai făceau parte: o fierbătoare cu capacitatea de


80 hl de la firma Rickenhofen, un zaharometru, răcitor întins, sistem românesc, 22 decantoare a 17 hl fiecare, 114 butoaie din lemn de stejar a 176-456 l, o maşină de spălat sticle, o maşină de

umplut butoaie şi una pentru umplut sticle marca Rickhofen, o maşină de înmuiat mal-ţul, un cazan pentru fiert bere, o instalaţie pentru apă gazoasă şi două aparate de umplut sifoane, fabricate la Malmadier-Köln ş. a.. Personalul angajat în fabrică în anul 1920 era de 40 de oameni, din care 35 muncitori conduşi de un maistru berar, Rudolf Giller, adus din Germania. În ianuarie 1937, Avram Beniaminovici devine singurul proprietar, până la 11 iunie 1948. După ce s-a construit, între anii 1973-1974, o altă fabrică de bere în Iaşi, vechea fabrică „Zimbru“ a devenit Secţia a II-a, care a mai supravieţuit după privatizare până în anul 2003. Ca atare, a început demolarea unor hale industriale, care, înainte de a se întîmpla acest lucru, au fost documentate de specialişti-muzeologi de la Muzeul Şti-inţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu“ din Iaşi. Astfel există şi o documentaţie foto cu prin-cipalele hale de producţie a sectorului de fierbere, clădirea cu turn, un depozit (=beci 1), gheţăria, moara cu patru valţuri, marca „Cehia“, şi diferite agregate, sita plană de la moară, tancuri vechi, vase de păstrare a drojdiei ş.a. (Fig. 361 a – c).

Lipova (jud. Arad). În anul 1896 funcţiona la Lipova fabrica de bere „Poppovits & Párten“, doi ani mai târziu fabrica îşi schimbă proprietarii şi devine „Lippai serfözde Bondy és Tarsa“, care înainte de a se închide în anul 1910, mai exact în anul a atins pro-ducţia de 5.000 hl (Fig. 362). În 1910 ? devine „Szent György“ sörfözde r.t. preluată de „Temesvarer Bürgerliche Bierbrauerei AG“ – care aparţinea de Banca Comercială din Timişoara -, producând berea marca „St. Georg” până în anul 1918. Sub administraţie românească fabrica şi-a reluat activitatea cu numele de firmă ”Sfântul Gheorghe” S. A., până în 1931 când a fost închisă.

Fig 361 a-c. Iaşi (jud. Iaşi). Fosta Fabrică de Bere „Zim-bru” a) . . . b) . . . c) (CD. L. Chiriţa-I, 1622, 1639, 1631)

327 Volker Wollmann

Lovrin (jud. Timiş). Între anii 1878-1884 este atestată o fabrică de bere „domnească” aparţinând baronului Liptai Anton. În mono-grafia comunei apărută în 1979 (în Germania) se spune că fabrica de bere domnească („herr-schafliche Bierbrauerei” din Strada Nouă, exista în anul 1846, fiind închisă deja în ulti-mii ani ai secolul al XIX-lea.

Lugoj (jud. Timiş). Fabricarea berii este atestată documentar în anul 1752 alături de ferberea ţuicii din prune, din cereale şi din cartofi.

Marghita (jud. Bihor). În această localitate baronul Teleki deţinea cel puţin din anul 1862 o fabrică de bere şi de spirt. După anul 1885 se pare că a fost preluată până în anul 1892, când s-a închis, de János Zach.

În judeţul Harghita au existat mai multe fabrici mai mici, ca de exemplu la Mereşti, sau chiar şi la Odorheiul Secuiesc, dar ne limităm în prezentarea noastră la cea din: Miercurea Ciuc (jud. Harghita). Una dintre primele fabrici de bere a fost cea a lui Felix Romfeld („Romfeld Elek sörfözde“), care a funcţionat sub conducerea lui între anii 1888-1896, iar după moartea lui, din anul 1905, de văduva Romfeld („Romfeld Félixné sörföz-de“). În anul 1908 intră în funcţiune prima fabrică de bere cu aburi din fostul comitat Ciuc „Első csikmegyei gözsorfözdéje Gal Ferenc“, care producea în anul 1908 cantitatea de 2.000 hl de bere, ajungând în anul 1912 la 4.400 hl de bere pe an. Prin anul 1915 o preia Franz Gal junior, în timpul căruia producţia de bere a rămas constantă. În 1930

intră în proprietatea familei Czell, numindu-se Fabrica de Bere „Frederic Czell şi Fiii. Grupa Carol Czell“, rămând aşa până când, în 1935, apare cu numele: „Szentgyörgy Czell Sörgyár R. T. Din anul 1974 fabrica se numea: I.B.S.A. „Harghita“: Intreprinderea de Bere, Spirt, Ami-don, Glucoză şi Dextrină“, funcţionând până în anul 1990. După privatizarea ei s-a aplicat pe turnul de apă din nou numele GÁL FERENCZ (Fig 363).

Fig. 363. Miercurea Ciuc (jud. Harghita). Turnul de apă dezafectat a fostei fabrici de bere Czell apoi „Hargita” denumită după 1990 GÁL Ferencz, (Foto: 2011)

Fig. 362. Lipova (jud. Arad). Fabrica de bere (Carte poştală ilustrată în preajma anului 1901: Arhiva Traian Popescu)


Năsăud (jud. Bistriţa-Năsăud). Devenit sediu al Regimentului II Românesc de Grani-ţă, la Năsăud se amplasează a fabrică de bere şi spirt, în anul 1765. O altă fabrică de bere, a lui Franz Gruber, a fost înfiinţată 1878 şi care a funcţionat până în 1886. În acelaşi an intră în funcţiune fabrica de bere şi de spirt a lui Friedrich Goldschmidt („Goldschmidt Frigyes, serfözde- és szeszgyár tulajdonos“), condusă de urmaşii şi alţi membrii ai famili-ei: Johann, Friedrich, până în anul 1918. Între anii 1903-1916 fabrica apare sub numele „Goldschmidt & Ulrich”, şi în ultimii doi ani sub numele Goldschmidt şi urmaşii. Fabrica a ajuns în proprietatea lui Iulian Marţian (1866 – 1937), apare înregistrată ca „Fabri-ca de bere Marţian & Comp” fost ofiţer al armatei cezaro-crăieşti, bibliofil, colecţionar de documente şi arheolog amator, în urma căsătoriei cu Ida Goldschmidt, una dintre moştenitoarele firmei. Amplasată pe malul canalului morii, fabrica năsăudeană şi încetat producţia la sfârşitul celui de-al doilea Răuboi Mondial.

Olteniţa (jud. Călăraşi). Înainte de a se construi Fabrica de Baere Luther în Bucu-reşti, berarul E. Luther a avut o mică fabrică de bere în Olteniţa. În 1870 se căsătoreşte cu Sofia (născ. Kaltmayer) şi cu capitalul dobândit reuşeşte să termine Fabrica de Bere din Bucureşti, începută în 1869.

Oradea (jud. Bihor). Existenţa unei „fierbătorii” de bere pe teritoriul oraşului Ora-dea este atestată din 24 iunie 1717, care se afla în apropierea Cetăţii, fiind proprietatea oraşului şi a Capitlului, În anul 1727 se menţionează în documente o altă fierbătorie de bere Braxa Dominalis, dincolo de pârâul Peţa, în localitatea limitrofă Seleuş, în partea de sud-est a oraşului, ce aparţinea Episcopiei romano- catolice. Producţia industrială de bere începe după anul 1850, prin înfiinţarea unei fabrici la Seleuş, posibil în locul sau în imediata apropiere a fierbătoriei de bere înfiinţate în 1727. În anul 1873 se construieşte o fabrică de malţ, care a funcţionat până la închiderea fabricii de bere, şi ceva mai târziu cu o fabrică de ghiaţă. În anul 1895 ia fiinţă fabrica de bere cu aburi „Nagyvárad-Szöllösi Göz-Sörgyár” din Seleuş care funcţionat cu acest nume între anii 1895-1900. La sfârşitul secolului al XIX-lea îşi face simţită prezenţa concurenţa, prin berea marca Dreher care cucereşte piaţa orădeană. În repertoriul fabricilor de bere „Brauereiverzeichnis” este menţionată Fierbătoria de bere şi fabrica de malţ „Hungaria” S. A. care funcţionează până în 1909. Tot aici apare informaţia că între 1902-1908 a funcţionat la Oradea Fabrica de Bere şi Gheaţă Béla Krausz. După 1908 fabrica ia forma unei Societăţi în Nume Colec-tiv până în 1913, ca apoi să devină Societate în Comandit până în anul 1918.

În anul 1918 fabrica se transformă în societate pe acţiuni, primind numele „Fabrica de Bere din Oradea Mare” S. A. Fabrica de Bere „Dreher Haggenmacher” achiziţionează de la Banca Autohtonă din Budapesta, acţiunile Fabricii de Bere din Oradea, tranzacţie care se încheie în anul 1922 (Fig. 364 a). Din acest moment începe modernizarea fabricii de bere din Seleuş după modelul fabricii Dreher-Haggenmacher din Budapesta, ajun-gând astfel la o producţie de 165.000 hl, prin care firma se situa printre primele cinci

329 Volker Wollmann

fabrici de bere din România. În cadrul procesului de modernizare fabrica a fost dotată cu un cazan de plămădeală sau fermentare model 1910, livrat de firma „Göggl & Sohn” (Fig. 364 b), un cazan de zaharificare livrat de aceeaşi firmă tot în anul 1910 (Fig. 364 c), un cazan de filtrare (Fig. 364 d) şi o baterie cu 12 robineţi pentru scurgerea mustului (Fig. 364 e). Şi aceste instalaţii au fost livrate de aceeaşi firmă din München. Adunarea generală ex-traordinară din 5 martie 1923 ia decizia schimbării denumirii fabricii în Fabrica de Bere „Dreher-Haggenmacher” SA., care închiriază în acelaşi an şi Fabrica de bere „Nopcsa” din Aradul Nou. Din statistica mai des citată din 1935 rezultă următoarele date: capital social 40.000.ooo lei, capital investit 81.200.000 lei, forţa motrice 330 CP, personal de conducere şi lucrători 85 de oameni, capacitatea maximă 200.000 hl de bere şi 6.000 t

Fig. 364 a-d. Seleuş (jud, Bihor). a) vedere generală a Fabricii de Bere Dreher-Hagenmacher (Foto: 1942); b) cazan de plămădeală sau fermentare model 1922; c) cazan de filtrare; d) baterie pentru scurgerea mustului (după: R. Hochhauser, Contribuţii la o istorie a indus-triei); e) ???.

a. b.

c. d.

e.


de ghiaţă artificială. Sortimentele de bere ale fabricii au fost: Bak, Dacia, Herkules, Szent Lászlo, Turul Barna Sör, Dreher-Haggenmacher.

Orăştie (jud. Hunedoara). Din acest oraş se cunosc numai două farici de bere, a căror durată de funcţionare era între 1862-1880 avându-i ca proprietari pe M. Danninger şi Gestalter.

Orlat (jud. Sibiu). Cam în aceaşi periodă (1862-1882) au fost în producţie şi cele două fabrici de bere in Orlat, unde, după cum s-a mai sus, presupunem că a funcţionat o fabrică deja în secolul al XVIII-lea.

Orşova (jud. Mehedinţi). În acest oraş de port şi de ganizoană, a funcţionat într-ade-văr o fierbătoare de bere orşenească între anii 1727 – 1737. Din 1856 intră în funcţiune fabrica „Jovanovici“, apoi în 1878 cea a lui S. Reichel, al cărui urmaş, Alexander Raichl (Reichel) modernizează fabrica, întroducând aburii. Fabrica care a funcţionat până în 1925 a atins până în anul 1917, producţia maximă de 2.807 hl în anii de război 1915 - 1916.

Pâncota (jud. Arad). Ducele Schukowsky a înfiiţat aici în anul 1862 o fabrică de spirt şi de bere, care a funcţionat până în 1875, care a rămas profilată în continuare numai pe bere până ân anul 1882. Pe lângă această fabrica mai exista în Pâncota şi cea a lui Anton Waller („Voller Antal sörgyar“) (1878-1896).

Piatra Neamţ (jud Neamţ). Prima fabrică de bere este atestată în acest oraş în 1890, fiind vorba despre Fabrica „H. Ivil”, care a funcţionat doar până prin 1893. În acelaşi an, proprietarul funciar Nicu Brădescu înfiinţează o fabrică de amidon înregistrată „Prima fabrică de scrobeală” (vezi infra, p. ). Fabrica a fost cumpărată de industriaşii Christian Cioma şi Moritz Rosman, care în 1922 înscriu firma „Fabricile de Amidon, Glucoză şi Bere Zimbru şi Carpaţi” (Fig. 365). În scurt timp fabrica devine „Societatea anonimă pe acţiuni „Zimca”, care în 1926 face un împrumut de bani de la firma S.A. „Ripiceni”

şi ca urmare a nerambursării datoriei în termen, scoate S. A. „Zimca” la licitaţie. În anul 1942 fabricile „Zimca” (= de la Zimbru Carpaţi) au fost vân-dute de S. A. Ripiceni S. A. fir-mei „Dorneşti” Suceava, unde a funcţionat în continuare cu o activitate sezonieră şi sub capacitate până la naţionali-zare (1948).

Piteşti (jud. Argeş). Pro-ducţia de bere a început în

Fig. 365. Piatra Neamţ (jud. Neamţ) Fabrica de bere „Zimca” (Fotografie din preajma anului 1923: Arhiva Traian Popescu)

331 Volker Wollmann

acest oraş în anul 1866, la Fabrica de Bere Carolina Fuchs, care a funcţionat cel puţin până în anul 1910. În anul 1914 industriaşul F. J. Schwarz înfiinţează Fabrica de Bere, Malţ şi Derivate „Trivalea“ care a funcţionat până în anul 1925.

Rădăuţi (jud. Suceava). După unele surse bibliografice, în acest important centru economic şi administrativ al Bucovinei, exista o fierbătorie de bere deja în anul 1775, aparţinând Administraţiei Domeniale Rădăuţ. În anul 1789 s-a înfiinţat o fabrică, care sub conducerea arendaşilor Mechulem Koffler şi Mechel Rudich a funcţionat până în anul 1890. (Fig. 366) În acest an Ministerul Agriculturii vinde fabrica Fondului Bisericesc greco-ortodox, având arendaşii Michael Dudich & Co., iar în anul 1897 a vândut-o lui M. Rudich, de la care a preluat-o urmaşul său Solomon Rudich. Acesta o va moderniza în anul 1911, întroducând în procesul tehnologic forţa aburului, mărind capacitatea de la 8.000 hl la 20.000 hl de bere anual. Până la 1918 fabrica purta denumirea „Erste Bukowi-naer Dampfbrauerei, S. Rudich“, arendată la rândul ei. În urma distrugerilor provocate de acţiunile militare ale Primului Război Mondial, fabrica a trebuit refăcută de Erwin, fiul lui Salomon Rudich şi utilajele reparate Dotarea tehnică a fabricii în anul 1922 era următoarea: pentru producerea forţei motrice existau două maşini cu vapori, de 120 şi 150 CP, trei cazane de vapori cu o suprafaţă de încălzire de 90 mp, 110 mp şi 250 mp. şi presiune de opt atmosfere, un generator de curent continuu de 68 kW şi 220 V, opt motoare electrice de 54 CP. Instalaţiile pentru prepararea mustului primitiv aveau o capacitate de 100 vagoane de malţ; pentru prepararea mustului se folsoseau un concasor, un cazan de fiert, un cazan pentru bere, două pompe de apă, un filtru de apă şi maşini pentru curăţat, sortat orzul şi malţul. Alte maşini şi agregate serveau pentru procesul de

Fig. 366. Rădăuţi (jud. Suceava) Fabrica de bere, (Foto: 1935: Arhiva Traian Popescu)


răcire (producerea ghieţii), îmbutelierea şi spălarea butoaielor. Fabrica avea o dogărie proprie, care avea în inventarul ei şi un aparat pentru ungerea butoailor cu păcură. Cea mai mare producţie a înregistrat fabrica, în care lucrau 30 de funcţionari şi 95 de lucră-tori în anul 1926 cu 60.000 hl bere.

Râşnov (jud. Braşov). Aici au existat două fabrici de bere: Fabrica care a funcţionat între 1867-1869 a lui Julius Zichardt şi cea a lui Joseph Peutsch, producând bere între 1878-1902, dintre care probabil cea de-a doua a fost nevoită să-si înceteze activitatea din cauza concurenţei „concernului“ Czell.

Reghin (jud. Mureş). Oraşul Reghin, care o să devină foarte cunoscut printr-un sor-timent foarte mare de bere de bună calitate are o tradiţie în producerea acestei băuturi. Între 1870-1885 funcţiona aici fabrica lui P. Dürr; până în anul 1896 fabrica lui Schi-ffbäumer & Co. iar cea a lui Georg Kosch până în 1908; fabrica de bere orăşenească între 1870-1882. Renumita Întreprindere de Bere Reghin a luat fiinţă în anul 1974, devenind după privatizare S. C. Silva Reghin S. A.

Reşiţa (jud. Caraş-Severin). Cea mai veche şi singura fabrică de bere din acest mare centru industrial până în anul 1992 era cea a lui Anton Fessler, despre care se ştie că a funcţionat de la 1878-1892.

Roman (jud. Neamţ). Dintre cele patru fabrici bere care au existat la Roman, trei au o vechime apreciabilă, dar cu o perioadă scurtă de funcţionare: fabrica lui Constantinh Pertradi este amintită la 1814, fabrica de bere a episcopului Gherasim pe la 1816 împre-ună cu cea a lui Alexandu Dos tot la 1816. În anul 1892 a fost pusă în funcţiune Fabrica de Bere Simon Cramer care a funcţionat probabil până în anul 1905.

Săcele (jud. Braşov). Se poate presupune că şi aici, ca şi în alte localităţi din Ţara Bârsei unele fabrici de bere care au luat fiinţă în ultimele trei-patru decenii ale secolului al XIX-lea n-au rezistat. Fabrica de bere a lui Johann P. von Jekel, a funcţionat între anii 1862-1876 şi a fost urmată de fabrica de bere a lui H. Jekelius închisă în anul 1880 şi fa-brica lui Ernst Jilk „Jilk Ernő sörfözde“ atestată între 1890-1902.

Sadu (jud. Sibiu). Începuturile fabricii de bere datează din anul 1892, când Thomas Binder împreună cu Peter Simonis a cumpărat la Sadu o fabrică de spirt şi de pături. La moartea lui Peter Simonis în anul 1909, Thomas Binder devenise singurul proprietar, construind în anul 1912 şi o fabrică, care purta numele „Fabrica de Bere Thomas Binder şi Fii”. S-a ales acest loc pentru noua fabrică de bere în primul rând datorită calităţii izvoarelor de apă din apropierea nimijlocită. Personalul calificat a fost adus din Boemia. S-au importat cazane de plămădire şi fermentare tip „Rostock”, s-au construit tancuri din beton şi oţel emailat cu o capacitate de 150 şi 250 hl. Pentru procesul de răcire s-au instalat compresoare cu amoniac, în timp ce întreaga pivniţă s-a izolat cu plută. Fabrica a început cu o producţie anuală de 10.000 hl, ca în anul 1928 să ajungă la 21.000 hl. Ca-pacitatea maximă a fabricii putea fi de 36.000 hl. S-a produs bere blondă „Rex” şi bere

333 Volker Wollmann

neagră marca „Bock”. Reconstruită în urma distrugerilor pe care le-a suferit în anul de război 1916 fabrica a dobândit în anul 1917 şi fabrica de bere Habermann, care s-a folosit în continuare numai pentru producerea malţului. Potrivit statisticii din 1935, capitalul investit a fabrici reprezenta 7.760.000 lei, forţa motrice 106 CP, iar personalul consta în total din numai 19 lucrători. (Fig. 367 a – b). Fabrica şi-a reluat activitatea, în anul 1945 funcţionând cu denumirea „Fabrica de Bere Sadu” S. A. până în anul 2007.

Sânnicolaul Mare (jud. Timiş). Una dintre fabricile cele mai imporante de bere din Banat, după cea din Timişoara, Ciclova şi Arad era cea „seniorială” a baronului Nako Kolo-man, înfiinţată în anul 1870. Înainte de 1902 până în anul 1918 ea a funcţionat sub numele „Groß-St.-Nikolauer Bierbrauerei und Malzfabrik A. G. / Nagyszentmiklosi sörfözde- és malátgar r. t.”, periodă din care ne-a parvenit o carte postală ilustrată (Fig. 368 a – b) din care ne putem da seama că în decursul anilor, fabrica nu şi-a schimbat aspectul exterior, deşi în anii industrializării socialiste, a primit alte destinaţii, servind şi ca abator.

Fig. 367 a-b. Sadu (jud. Sibiu). Fabrica de bere „Thomas Binder şi Fii”, a) fotografie din

preajma anului 1930 din „Industrie- Zeitung” 10, 1931); b) curtea fabricii părăsite

(fotografie din preajma anul 1950).

Fig. 368 a-d. Sânnicolaul Mare (jud. Timiş). Fabrica de Bere şi Malţ, a-b) reprezentări din cărţi poştale ilustrate din preajma anului 1910 (Arhiva Traian Popescu);

a. b.


De la data înfiinţării a producţia de bere a crescut de la 8.000 hl la 13.000 hl, în anii 1915-1916. Începând cu anul 1918 a funcţionat sub numele de „Fabrica de Bere Sânnico-laul Mare” ca de la 1921 să poartă numele „Fabrica de Bere şi Malţ” S.A. În prezent, adică în anul 2010, încă nu se ştia ce se v-a întîmpla cu ea (Fig. 368 c – d).

Satu Mare (jud. Satu Mare). Printre oraşele, în care producţia bere n-a avut tradiţie în perioada industrializării producţiei agro-alimnetare şi de băuturi alcoolice, şi în care au apărut fabrici de bere mult mai târziu, se numără şi Satu Mare, unde între anii 1862-1895 a funcţionat doar Fabrica de bere orăşenească „Városi Sörfözde Szatmár“.

Sfântu Gheorghe (jud. Covasna). Producţia de bere a acestui oraş se afla din 1878 până în 1902 în proprietatea familie Johann Wellenreiter, transformată apoi în Societa-tea Secuiască de Bere pe acţiuni „Székely Sörgyár Részvénytaársaság“ care a existat până în anul 1904.

Sibiu (jud. Sibiu). O fierbătorie de bere a funcţionat la Sibiu începând cu anul 1717, dar de o producţie industrială se poate vorbi eventual din anul 1862, când a luat fiinţă fabrica lui Johann Seiler, cu o scurtă perioadă de funcţionare (până în anul 1868) ca de al-tfel şi fabrica de bere cunoscută sub numele „Edy”, sau cea a Societăţii „Hermannstädter Bierbrauereigesellschaft“. Una din cele mai mari, a fost renumita Fabrică de Bere Johann Habermann care a funcţionat între 1862-1895), prima care a fost şi prima care a lucrat cu maşini cu aburi, numită de urmaşii lui Johann Habermann „Erste Siebenbürgische Dampfbierbrauerei der Johann Habermann’s Erben“ cei care au hotărât destinele fabri-cii până în anul 1916, după ce în anul 1905 luase numele „Bierbrauerei Rudolf Haber-mann – Habermann Rezsö sörgyára“. Producţia maximă înregistrată de fabrica Rudolf Habermann a fost de 12.804 hl în perioada 1915-1916 era relativ mică în comparaţie cu cea înregistrată de antecesorii lui, în anul 1896 producţia fabricii era de 14.000 hl de bere. Sortimentele produse până în 1905 erau Hermannstädter Bier, Salvator-Bockbier, Transsylvaniabräu, iar în anii următori, până în 1916 s-a trecut la fabricarea berii, mar-ca Karpathenbräu şi Urbräu. Cum s-a arătat la prezentarea fabricii de bere din Sadu,

c. d.

Fig. 368 c-d) stadiul actual de păstrare (Foto: 2010)

335 Volker Wollmann

Habermann a fost preluat de fabrica de bere „Trei Stejari” şi Tomas Binder, ca pri-ma să devină în anul 1928 proprietar unic. Clădirea fabricii folosită în continuare ca mălţărie, a mai existat până în anul 2004 când a fost demolată, ca să se construiască un complex pe terenul respectiv (Fig. 369).

Fabrica „Trei Stejari, care a devenit emblematică pentru berea de Sibiu, până şi pentru generaţiile mai tinere de consuma-tori ai „reginei băuturilor” a fost înfiinţată în anul 1887 die Friedrich Jikeli şi Joha-nn Haber (Fig. 370). După Primul Război Mondial fabrica s-a extins foarte mult fiind dotată cu aparatură modernă (compresoa-re) pentru sala frigorifică, cu o capacitate de 120.000 calorii pe oră, care producea pe zi un vagon de ghiaţă. Instalaţia a fost

Fig. 370. Fabrica de Bere „Trei Stejari”din Sibiu, reprezentată într-un desen din anul 1889 de A. Sporner

Fig. 369. Sibiu (jud. Sibiu). Corpul central al fabricii de bere Habermann părăsit

(Foto: 1987)


alimentată cu apă adusă dintr-o fântână arteziană cu o adâncime de 87 m. În sala caza-nelor existau pentru producerea forţei motrice două cazane: unul tip Cornwall cu tub de flacără având suprafaţa de încălzire de 82 mp şi unul şi un cu ţevi fierbătoare, marca Tischbein, cu o suprafaţă de încălzire de 72 mp. În sala de maşini se aflau o maşină cu vapori cu un cilndru de 120 CP şi o maşină cu vapori cu doi cilindri, a câte 50 CP, mar-caTatzel-Tropau, care erau cuplate cu două compresoare de amoniac, amintite mai sus. Mai existau în total 21 de motoare electrice, care însumau 85 CP, alimentate de la uzina electrică locală. În sala pentru prepararea malţului funcţiona o maşină pentru curăţat şi sortat orzul, una pentru curăţat malţul, un concasator pentru măcinat malţ, o presă de malţ, iar în sala de fierbere funcţiona un cazan din oţel Martin de 110 hl, un cazan de plămădeală sau fermentare de 80 hl; în antrepozitul frigorific exista o navă frigorifică din fier forjat pentru 90-100 hl plămădeală şi diferite filtre şi instalaţii de evaporare. În pivniţa de fermentaţie – cu cinci compartimente – se găseau 12 ciubere din lemn cu o capacitate a 40 hl fiecare şi alte 42, de numai 30 de hl. Pivniţa-depozit avea în dotare 204

butoaie din lemn cu capacitatea totală de 4930 hl, achiziţioante în anul 1926 şi trei tancuri de aluminiu a 200 hl fiecare. Deci capacitatea de depozitare era în total de 5530 hl. Tot în anul 1926 fabrica de bere a cumpărat de la firma „Enzinger-Werke A. G.” in Worms (Germania) o maşină automată de umplut butoaie şi o linie du-blă de umplut sticle, tip „Igel” (Fig. 371). De reţinut, că L. A. Enzinger a inventat în anul 1878 filtrul de bere.

În incinta fabricii a mai funcţionat şi o spălătorie de butoie din lemn, o dogărie, şi mai multe ateliere de întreţinere. În incinta fabricii mai exista în anul 1999 şi vechiul hambar pentru orz şi hamei, construit în anul 1902, o construcţie impunătoare de acest gen, cu un pod uriaş prevăzut cu multe luca-rene de aerisire. În ciuda apelului lansat în „Hermannstädter Zeitung“ (10 septembrie 1999) în care se propunea clasarea acestei construcţii cu ccracter de unicat ca monu-ment istoric, el a fost demolat în întregime (Fig. 372 a - b).

În anul 1935 când fabrica producea bere Trei Stejari şi Victoria special, datele statis-tice au consemnat: un capital investit de 13.888.000 lei, forţa motrice 263 CP, personal de conducere şi lucrători 45 oameni şi capacitatea maximă de

producţie 25.000 hl ânregistrată de fapt în anul 1933. În anii ei de existenţă fabri-ca a funcţionat sub denumirile „Drei Eichenbrauerei“ (1887-1912), apoi „Drei-Eichen-Brauerei. Dr. Friedrich Jikeli’s Nachf(olger)“ (1913-1918), „Fabrica de Bere „Trei Stejari“,

Fig. 371. Fabrica de Bere „Trei Stejari”din Sibiu, înfăţişată pe o etichetă de bere din anul 1910 (Arhiva Traian Popescu)

337 Volker Wollmann

Friedrich Jikeli succ.“ După 1918, până 1932, şi de atunci până la naţionalizare figura sub numele”Fabrica de Bere Trei Stejari S.i.n.c. Gebrüder Jikeli“.

Fabrica de bere „Trei Stejari” din Sibiu a construit o fabrică de malţ la Hălchiu, pe considerentul că în regiunea respectivă se cultiva mult orz. Capacitatea ei de producţie era de 30-40 vagoane de malţ pe an.

Cu o producţie modestă de bere, de 4050 hl şi-a început în anul 1911activitatea Fa-brica de Bere Johann Hager din Sibiu, care a funcţionat cinci ani sub denumirea „Bier-braurei Gebr. Hager / Hager testvérek sörfözdéje“, cunoscută apoi între anii 1918-1925 sub numele „Fabrica de Bere Fraţii Hager“. Nu se ştie motivul pentru care ea s-a închis în anul 1932, cu toate că berea produsă aici Helles Lager şi Bockbier era foarte căutată şi vândută la un preţ convenabil. Berea a fost desfăcută ca şi în alte oraşe unde se încetăţe-nise acest obicei, într-o grădină de vară, amenajată în incinta fabricii (Fig. 373).

Fig. 373. Fabrica de Bere Johann Haber din Sibiu cu grădina de vară (Foto: Emil Fischer, 1917)

Fig. 372 a-b. Sibiu (jud. Sibiu). Hambarul fabricii de bere „Trei Stejari” în anul 2000 înainte de de-molare (Foto: H. Balthes); b) Locul unde se afla hambarul (Foto: A. Olănescu, 2012)


Sighetu Marmaţiei (jud. Maramureş). Singura fabrică de bere atestată între anii 1895-1898 aparţinea proprietarilor M. Samuel Kahn & Nathan Samuel Kahn.

Sighişoara (jud. Mureş). În ultimele trei decenii ale secolului al XIX-lea, nenvoile locale de bere ale oraşului au fost acoperite da fabrica de bere orăşenească, care a fost arendată între anii 1870-1976 lui Josef Teutsch & Co. Mai târziu, până în 1896 lui August Pfuhl, ca în 1896 să fie preluată de Friedrich Czell & Fiii, care de altfel se aprovizionau cu hamei la fermele care au fost înfiinţate aici de Ludwig Abrahan. (vezi, supra … p. …). În 1902 este menţionată şi fabrica de bere a lui Robert Götz.

Şimleul Silvaniei (jud. Sălaj). Fabrica de bere „Ludwig Roscher“, singura din această localitate a funcţionat fără întrerupere între anii 1862-1895.

Siret (jud. Suceava). În Siret a existat una din cele mai vechi fabrici de bere din Buco-vina, înfiinţată în anul 1795 de Menard Beill. În anul 1862 îşi schimbă numele în „Bier-brauerei Gustav Beill’s Erben“. Din anul 1908 fabrica de bere „Lagerbierbrauerei Julius Beil” se afla în proprietatea văduvei Ines Beill, preluată fiind de Oskar Beill, a cărui aren-daşi Dihm & Chwastek o administează până în anul 1918. Din acest an până la sfărşitul celui de-al Doilea Război Mondial fabrica funcţiona sub numele „Prima Fabrică Buco-vineană Julius Beill. Producţia de bere a crescut de la 749 hl în anul 1913, la 12.250 hl. în anul 1917. În 1922 fabrica deţinea o maşină cu aburi stabilă de 12 CP cu un cazan de 30 mp suprafaţă de încălzire. Din dotarea tehnică mai făcea o instalaţie completă pentru prepararea malţului, un cazan de fiert dublu, cu o capacitate de 60 hl o pivniţa de fer-mentat şi una pentru depozitat 2.500 hl, diferite filtre, un aparat de umplut botoaie, un aparat de umplu sticle ş.a.

A doua fabrică de bere din Siret, aflată în producţie între 1898-1905 era în proprieta-tea lui Josef Kwiatkowsky.

Solca (jud. Suceava). Fabrica de bere din Solca a fost înfiinţată în anul 1810 în cadrul fostei mănăstiri de călugări, construită de Tomşa Vodă între anii 1615-1623. Cu admi-nistrarea ei s-a ocupat Fondul Bisericesc greco-ortodox al Bucovinei, care a arendat-o în anul 1896 lui Ferdinand Schaffer & Co. apoi în 1905. lui Anton Pressner & Co. Între 1908-1918 fabrica de bere funcţionează sub numele „Solka”, arendată de data aceasta lui Aron Pressner jun. & Chaim Zwecker. Aceştia au rămas arendaşii fabricii şi în timpul ad-ministraţiei româneşti, între anii 1918 – 1925, când aceasta funcţiona sub numele „Fabri-ca de Bere a Fondului Bisericesc Ortotox Român al Bucovinei de Sud”. Producţia fabricii a crescut treptat, ajungând la 8.500 hl în 1913 şi 10.000 hl în 1915. Arendaşii s-au mai schimbat o dată până la naţionalizare după ce după cel de-al Doilea Război Mondial şi-a lărgit sortimentele produse, numindu-se doi ani încă „Fabrica de Bere, Spirt şi Lichior Margulies et Comp. s.i.n.c.”. Lichiorul purta numele arendaşului Josef Margulies. După cum rezultă din statistica fabricilor de bere din anul 1922, fabrica era dotată rudimentar, neavând maşini de forţă motrică. Ca inventar avea o instalaţie simplă pentru prepararea

339 Volker Wollmann

malţului, o instalaţie pentru fierbere şi zaharificare, cu o capacitate de numai 30 hl în 24 de ore, o pivniţă pentru fermentare pentru 300 hl şi un beci de depozitare pentru 1400 hl. Producţia înregistrată a fost de cca. 3.000 hl, deşi ar fi putut produce până la 10.000 hl pe an. La naţionalizare a devenit Fabrica de Bere „Constantin Dobrogeanu Gherea”. La 1 decembrie 1952, trece în administraţia Fabricii de Bere Rădăuţi, devenind astfel o secţie de producţie a acesteia. Au loc procese de mofernizare a fabricii, în trei etape (1954, 1965 şi 1966), cu rezultate în creşterea producţiei de bere de la 3.000 hl/an la 40.000 hl/an. În 1973 se construieşte un nou sediu administrativ, iar în 1983 se înfiinţează un mic muzeu al berii. În 1984 fabrica beneficiază de o instalaţie de îmbuteliere a sticlelor cu o capacitate de 8.000-9.000 de sticle pe oră. Fabrica a funcţionat până în anul 1997 şi deşi reprezintă un monument istoric şi un obiectiv de patrimoniu înscris în LMI, cod 427 : SV-II-m-B-05646, a fost demolată iar utilajele valorificate la fier vechi, în anul 2004.

Suceava (jud. Suceava). În satul Areni (care a devenit un cartier al municipiului Su-ceava) a funcţionat între anii 1723-1778 fierbătoria de bere a lui Georg Meixner. Acelaşi Georg Meixner înfiinţează apoi în Iţcani (azi tot cartier al municipiului Suceava) o fa-brică de bere, care a funcţionat între anii 1783 şi 1790. Mai sunt atestate în anul 1802 o fabrică care avea ca proprietari pe Abraham Sachter, Aron Barber şi Bauer, iar în 1862 Fabrica de Bere a lui Markus Wischoffer. Din aceste fabrici mai mici sau mai mari se v-a impune din cele din urmă Fabrica lui Moses Schwerberg, care se afla în producţie zeci ani fără întrerupere. În 1895 ia fiinţă prima fabrică care producea bere Lager (adică o bere preparată din malţ şi orz la temperaturi scăzute) sub numele „Erste Suczawaer Lagerbierbrauerei Menfel Schwerberg & Leib Breier”, trecută în proprietatea urmaşilor acestor întreprinzători, cărora s-au asociat în anul 1908 şi fraţii Hellmann.

Târgovişte (jud. Dâmboviţa). Încă înainte de 1900 este atestată în Târgovişte fabrica de bere „Andrei Alenadrescu, devenită în 1904 Fabrica de Bere „Anton şi Ana”. În 1910 s-a înfiinţat Fabrica de Bere „Fraţii Pitiş”, iar în 1931 Fabrica de Bere „Ioan Weseley”, care era în funcţiune în anul 1932.

Târgu Jiu (jud. Gorj). Fabri-ca de Bere Josef Wisner a pro-dus bere între anii 1901 – 1918. După cum se poate deduce din-tr-o fotografie istorică din anul 1911 fabrica avea şi un atelier propriu de dogărie (Fig. 374).

Târgu Mureş (jud. Mureş). În anul 1862 este atestată pri-ma fabrică de bere „Seibriger & Roth”, în cadrul căreia funcţi-

Fig. 374. Dogarii fabricii de Bere „Josef Wisner” din Târgu Jiu (Foto: 1911: Arhiva Traian Popescu)


ona şi o distilerie de spirt. Fabrica de bere Carl Krafft „Krafft Károly Serfözdéje“ înfiinţată în 1890 cu-noscuta mai târziu fabrică de bere Bürger, după întreprinzătorul Al-bert Bürger (1861-1938), care în 1924 se transformă într-o societate comercială. Fabrica de Bere avea înainte de Primul Război Mondial un număr de 199 de angajaţi şi o putere instalată de 120 CP. În 1904 au fost efectuate lucrări de extinde-

re, fiind amenajate nişte răcitoare şi pivniţa-depozit (Fig. 375). Fabrica dispunea de o uzină electrică proprie, patru cazane pentru fierbere, Din 1921 funcţiona şi fabrica de butoaie înzestrată cu şapte maşini electrice cu o putere instalată de 56 CP, cu o producţie anuală de 379 tone de butoaie. Statistica din 1935 a consemnat următoarele date: capital social 15.000.000 lei, cu toate că iniţial el consta din 30.000.000 lei, capital investit 26.232.000 lei, forţa motrice 428 CP, personal de conducere şi lucrători 33 de oameni, capacitatea maximă 150.000 hl, realizată în anul 1924. În anul 1936 când a încetat producţia berii, ea reprezenta doar 4000 hl. Fabrica producea şi malţ.

Târgu Secuiesc (jud. Covasna). În acest oraş au funcţionat din deceniul opt al se-colului al XIX-lea până în perioada interbelică şapte fabrici de bere. În 1878 a început să producă fabrica intreprinzătorilor Nagy & Kober preluată în 1892 de Nagy Dénes, în 1905 de Nagy Dyonis & Szöcs Károly, trecând apoi în anul 1908 în mîinile altor doi in-treprinzători: Nagy & Jancso. Tot în anul 1878 s-au dat în folosinţă fabrica de bere a lui Gaspar Feil (în funcţiune până în anul 1892), a Josefinei Kovács, a lui Jozsef Csiszár, şi a lui Georg Wellnreiter care deţinea prima fabrică de bere cu aburi „Első gözsörfözdéjéböl Wellnreiter György“ cu o producţie continuă până în anul 1904. Cel mai căutat sor-timent de bere a fost Korona Sör din care s-a produs în anul 1902-3 3250 hl. Johann Wellenreiter care a preluat fabrica a reuşit să mărească producţia la 7900 hl în anul 1917. Începând cu 1918 îşi românizează numele fabricii în „Fabrica de Bere „Ioan Wellreiter”, administrând-o până în anul 1935.

Cea de-a şase fabrică a fost înfiinţată de Károly Szöcs în anul 1892, preluată în anul 1902 de Samuel Törok jun.. Între 1910-1918 fabrica funcţionează sub numele „Török és Szöcs sörgyara“ şi din 1924 - 1935 cu numele bilingv de firmă „Fabrica de Bere Török Sörgyár – Târgu Sacuesc – Kézdivasárhely“. Cea din urmă fabrică de bere din cele şapte care existau la Tärgu Secuiesc, aparţinea fraţilor Zisman & Co. „Zisman testvérek és tár-saság Sörgyara“. Durata ei de funcţionare a fost din 1925 până în 1930.

Fig. 375 a – b. Fabrica de Bere „Bürger”, Târgu-Mureş (jud. Mureş) (Carte poştală ilustrată din preajma anului 1900)

341 Volker Wollmann

Timişoara (jud. Timiş). După unele surse bibliografice, primul document care atestă existenţa unei fierbătorii de bere din Timişoara datează din anul 1718. Pe de altă, parte se ştie, că erariul, a acordat prima dată privilegiul fabricării berii şi pentru distilarea alcoo-lului, prin Comisia de organizării a Ţării Banatului („Banater Landes-Einrichtungskom-mission”), în 4 noiembrie 1717 pe bază de contract întreprinzătorului Abraham Keppis-ch din Bratislava, urmând să producă bere după metoda din Boemia „auf böhmische Art“. Cererea de bere era atât de mare, că până în anul 1733 vor fi înfiinţate unităţi similare la Oraviţa şi Aradul Nou. În anul 1727 fabricile de bere din Banat ajungeau în arenda lui Philip Bauer, iar în anul 1733, pentru suma anuală de 20.000 florini, în arenda comună a primarului Peter Soldner şi a meşterului dulgher Nikolaus Widmesser. Din 1748 fabrica a fost arendată negustorului Rosendorf, apoi Magistraturii oraşului. În 1774 figurează ca arendaş V. Viechner, iar în 1776 Toma de Tomeian.

În anul 1779 ia fiinţă fierbătoria de bere a oraşului „Temesvarer Bierbrauerei”. La 1868 controlul asupra Fabricii de Bere trecuse în mâna unei Societăţi pe acţiuni, numită „Részvény Gyáruvár – Fabrikshof Bierbrauerei“, formată din familiile cele mai înstărite din Timişoara. În urma pierderilor mari pe care societatea le suferă în anul 1873, fa-brica trece în posesia Primei Case de Economii din Timişoara, fiind arendată în anul 1875 unui grup format din Anton Vilsmeier, Johann Riedl şi Franz Gerhauser. Fabrica de bere, reoganizată în anul 1883 de negustorul Deutsch Ignác din Budapesta care a func-ţionat sub denumirea Temesvarer „Fabrikshof“ Brauerei A. G. între 1883-1911, ajunge cea mai puternică intreprindere din rândul unităţilor similare din Ungaria. În anul 1908 atinsese deja producţia de 42.600 hl. Sortimentele produse au fost: Bajor, Bok, Duppla Márcziusi, Export Märzen, Korona, Maria. Berea de Timişoara, renumită prin calitatea ei, a obţinut medalia de bronz la expoziţia de la Arad în anul 1890, o medalie de argint cu ocazia expoziţiei agro-industriale de la Timişoara 1891, iar în 1908 un „Grand Prix”, tot cu ocazia unei expoziţii la Timişora. Cea mai veche imagine cunoscută a fabricii de bere din Timişoara, datează din anul 1900 (Fig. 376). Se distinge bine complexul secţiilor

Fig. 376. Fabrica de Bere din Timişoara (Carte poştală ilustrată din anul 1900)


de producţie malţ cu depozi-tul de orz în formă de cruce, fierberea precum şi actua-lul pavilion administrativ. Se poate vedea vechea poartă de intrare în fabrică precum şi şinele tramvaiului tras la înce-put de cai, apoi din 1899 elec-tric, tramvai ce lega depozitul de orz cu gara de cale ferată din cartierul Fabric. Între anii 1900-1920 a avut loc înlocu-irea majorităţii utilajelor de fabricare a malţului şi a berii. S-a înlocuit frigul natural (cu

ghiaţă) cu compresoare de amoniac tip Linde cu o capacitate de 500.000 kcal/oră, cu o producţie de 30 t pe zi. Pentru actionarea atât a acestor compresoare cât şi a unui gene-rator electric, fabrica a fost dotată cu o maşină cu aburi de tip Compound cu o capacitate energetică de 350 CP alimentată de două generatoare de aburi de tip Steinmüller care lu-cra pe cărbuni. Tot în 1900 s-a construit şi un nou uscător de malţ cu două grătare, dând randament până în anul 1982. În anul 1925 instalaţia de fierbere a fost completată cu un filtru pentru plămădeală, întroducându-se concomitent 49 de tancuri emailate din oţel, livrate de firma Pflauder şi opt tancuri de beton smolite în interior cu o masă bituminoa-să specială. Între timp, adică în anul 1918 „Temesvarer Bürgerliche Bierbrauerei A. G. şi-a schimbat numele în „Fabrica de Bere Civilă S. A”, devenind în anul 1922 Fabrica de Bere „Timişoreana” S. A. Sortimente produse în această perioadă au fost Casino, Corvin a la München, English Porter, Extra, de Martie, Record (Fig 377).

Nu s-au făcut alte investiţii până în 1942, când se instalează prima linie modernă de îmbuteliere Enzinger, cu o capacitate de 4500 sticle/oră, nivelul producţiei menţinându-se la ca. 100.000 hl până la naţionalizare, cu excepţia anilor de război când a urcat chiar până la 148.hl/an. Şi după cel de-al Doilea Război Mondial transportul berii se făcea cu mijloace hipo, cu 12 atelaje. Livrarea se făcea în lăzi a câte 40 de sticle împachetate în paie sau în butoaie de 1/8, 1/4 , 1/2, 1 şi 2 hl. (Fig. 378).

Ansamblul fabricii de bere, care figurează în LMI cod 139 (TM-m-A-06167.01) este compus din mai multe corpuri, între care trei, dezvoltate pe parter şi un etaj ocupă fron-turile stradale şi altele cu mai multe nivele sunt dispuse în incinta fabricii. Volumele dinspre stradă sunt acoperite în două ape, au pinioane tratate fie în trepte, fie cu arcaturi ce marchează cornişa, sau faţadele ritmate de lezene şi ferestre rectangulare, cu ancadra-

Fig. 377. Reclamă pentru berea „Timişoreana” (pe reversul unui plic oficial al fabricii, care a circulat în preajma anului 1928) (Colecţia Dan T. Demeter)

343 Volker Wollmann

mente uşor profilate. Parte din aceste clădiri cu ziduri masive din cărămidă, păstrează sistemul de boltire la nivelul parterului.

Între corpurile din incintă, cel mai spectaculos este hala amplasată central (Fig. 378 ...?) tratată cu un acoperiş înalt şi cu verticalitatea accentuată de lezene, construcţie în a cărei rezolvare se recunosc elemente de detaliu specifice arhitecturii secession.

Turda (jud. Cluj). În monografia oraşului Turda Torda város és környéke (Budapes-ta, 1889) a lui Orbán Balázs scrie, că pe malul stâng al podului peste Arieş a existat în mijlocul unei grădini plăcute o fabrică de bere a oraşului, cu o inscripţie în piatră pe fronton: AN(n)O DOMNI (M + I în ligatură) /1756, FIERI /CVRAVIT/STE-PHANVS TORÖK/NOB: OP Oei [cititit de Orbán: DE] VJ/TORDA DUCTOR /PRIMARIVS (Fig. 379). Cândva, probabil cu ocazia ter-minării clădirii principale a fabricii de bere a lui Lazar (Simon) Mendel în anul 1911, această inscripţie a fost incastrată în faţada noii fabrici, pe considerentul că provine de la vechea fabrică aflată în acelaşi loc, plus că era prevăzută şi cu un decor original. Acest decor nu conţine şi nu putea să conţină un simbol legat de bere sau de băuturi în general. Inscripţia ates-

Fig. 378 Timişoara (jud. Timiş). Aspectul actual al fostei Fabrici de Bere „Timişoreana”, (Foto: 2010).

Fig. 379. Turda (jud. Cluj). Inscripţia din anul 1756 de pe faţada fabricii de bere (azi dispărută) (Foto: 1986)


tă un (con)ductor primarius, adică un edil al oraşului Turda, care s-a îngrijit mai mult ca sigur de construirea podului peste Arieş, o realizare spectaculoasă pentru mijlocul veacului al XVIII-lea (Fig. 380 a –b). Din cauza acestei erori de mai multe ori această inscrpţie s-a pus în legătură cu începuturile producţiei de bere în oraşul Turda. Eroarea s-a ivit poate şi din motivul, că pe clădirea fostei fabrici de bere se afla după Orbán Balázs încă o inscripţie ce nu s-a păstrat, scrisă în limba maghiară, pe care istoricul Secuimii a consemnat-o, cum spune el însuşi, din cauza originalităţii ei. În traducere ar suna în felul următor: „Această fierbătorie de bere a fost reconstruită pentru folosinţa publică a împrejurimilor oraşului Turda în timpul administraţiei locotenentul major Ostro-vitzi József şi inginerul şi Vermesi Dániel, MDCCCXIV, pe când Bachus a purtat pe capul înclinat spre stânga, fără chef, o coroană de orz fără ciorchini”. Din acest text s-ar putea deduce că în anul 1814 a fost reconstruită vechea fierbătorie de bere orăşe-nească, preluată, probabil în anul 1890 de întreprinzătorii Székely & Co. După unele informaţii fabrica a mai fost renovată în anul 1880. Cum s-a mai spus clădirea principală a fost terminată abia în anul 1911, când fabrica de bere se numea „Méndel Lázár Fiai Serfözdeje“, ca între 1912-1918 să poartă numele de Societate Comercială de Acţiuni „Mendel Sörfözöde és Kereskedelmi Részvénytársaság“, pe care îl românizează în 1924 în „Fabrica de Bere „Mendel“ şi Societate Comercială pe acţiuni „Turda“ (Fig. 381 a – b).

În 1927 avea 90 de angajaţi şi producea 50.000 hl bere. Între 1939 şi 1940 apare sub numele „Fabricile Unite de Bere din Cluj şi Turda „Ursus“ S. A. La începutul anilor ´40 Fabrica de Bere a fost cumpărată de turdeanul Hermann Ausländer, apoi închisă în tim-pul celui de-al Doilea Război Mondial. După naţionalizare a mai funcţionat un timp oarecare ca o secţie a fabricii de bere „Înainte“ din Cluj (adică Ursus), dar numai pentru fabricarea malţului.

Fabrica figurează pe Lista Monumentelor Istorice (cod 1300: CJ-II-m-B-07787), şi a reuşit să-şi păstreze mulţi ani aspectul ei originar, ca o construcţie impresionantă de tip industrial, plasată pe o poziţie dominantă între Turda Veche şi Turda Nouă. În 2006 în-

Fig. 380 a-b. Turda (jud. Cluj) Vechiul pod peste Arieş, (Cărţi poştale ilustrate în preajma anul 1908, colecţia P. Suciu)

345 Volker Wollmann

cepea demorarea unor părţi ale fabricii, altele au primit o folosinţă secundară (Fig. 382). În general ansamblul industrial, cu o ahitectură remarcabilă încă, n-a ajuns într-o

fază de degradare atât de avansată, ca să nu mai poate fi reabilitată ca un monument.Fabrica este o construcţie monumentală tip industrial, cu parter şi două etaje, com-

pusă din mai multe corpuri jucate ca volumetrie. Cel central prezintă un acoperiş pi-ramidal înalt şi are o tratare complexă a şarpantei, cu pionioane marcate de elemente verticale.

Faţadele corpurilor laterale sunt simple, cu goluri rectangulare. Cele ale volumului central sunt accentuate de lezene, care unifică etajele asigurând grupaje de câte două ferestre la nivelele superioare şi câte un gol mare, cu arc în plin centru, la parter.

Fig. 381 a-b. Turda (jud. Cluj) Fabrica de Bere în două imagini istorice din anul 1914 şi 1924 (colecţia P. Suciu)

Fig. 382. Turda (jud. Cluj). Imagini cu aspectul actual al Fabricii de Bere (Foto: 2011)

patrimoniu 303-345 mail.pdf

Documents