Ortezarea membrului superior

Obiective, clasificare, aspecte motivaţionale legate de utilizarea ortezelor (criterii de

utilizare, precauţii generale)

Suplimentar principiilor generale, ortezele pentru membrele superioare trebuie să satisfacă

următoarele cerinţe:

1. ortezele trebuie să asiste puterea motorie reziduală sau să substituie puterea motorie în

cazul absenţei acesteia.

Exemple: (1) pacientul cu neuropatie radială poate utiliza muşchii cubitali şi muşchii mediani

inervaţi mai eficient în cazul în care orteza este montată pentru a susţine încheietura mâinii într-o

poziţie neutră sau de dorsoflexie.

(2) un pacient cu tetraplagie la nivel C5 poate beneficia de o orteză ce oferă

prehensiune.

2. forţa de prehensiune trebuie să fie adecvată pentru a oferi pacientului posibilitatea de a

efectua activităţi zilnice dar nu atât de puternică încât să prejudicieze pacientul sau să determine

degete inestetice.

3. cu o orteză pe bază de curent electric, pacientul va putea să îşi ghideze respectivul organ

cu mai multă siguranţă. Placa de control poziţionată de obicei pe umăr, trebuie să aibă

senzitivitate normală şi o putere motoare bună.

4. ortezele pentru membrele superioare necesită păstrarea percepţiei senzaţiilor tactile

asupra suprafeţelor pe cale le acoperă.

Exemplu: pacientul cu tetraplegie de C7 poate să nu utilizeze o orteză în jurul încheieturii mâinii

chiar dacă aceasta ajută la prehensiune pentru că curelele acesteia împiedică persoana să mai aibă

senzaţii residuale.

5. orteza poate proteja respectivul segment al corpului împotriva durerii sau a deformării.

Exemplu: (1) Pacienţii care suferă un puseu acut de artrită reumatică la nivelul articulaţiei

pumnului pot obţine, prin utilizarea ortezei, un anumit confort la mişcarea mâinii şi a

încheieturii.

(2) Pacieţii care suferă de dureri de cot au nevoie de orteze care să prevină contractura

pe flexie.

1

6. un pacient poate beneficia de mai multe orteze decât de o singură orteză complexă.

Exemplu: un pacient care suferă de tetraplegie poate necesita o unealtă de apucare pentru a ţine

un creion şi o orteză oponentă care să menţină arhitectura osului mâinii într-o formă normală.

7. ortezele pot corecta deformările.

Exemplu: Deformări ale degetelor mâinii (ex. contracturi de hiperextensie ale articulaţiilor

metacarpiene) pot fi reduse prin utilizarea unei orteze care aplică o forţă în partea dorsală către

articulaţiile metacarpienelor şi pe partea volară lângă falange.

Evaluarea fizică a pacienţilor pentru ortezare

1. alinierea membrelor superioare: se evaluează în întregime membrele superioare pentru a

observa eventualele dezaxări sau deviaţii.

2. evaluarea articulară presupune controlul tuturor articulaţiilor membrului superior.

Exemplu: Pacientul cu tetraplagie care are contracţii la nivelul mâinii este posibil să nu poată

folosi orteza pentru prehensiune .

3. puterea musculară

a. evaluaţi abilitatea de prehensiune a pacientului

b. evaluaţi abilitatea pacientului de a-şi poziţiona mâna pe spaţiul de lucru.

4. coordonarea şi spasticitatea

5. evaluare senzorială

a. evaluaţi deosebirea dintre durerile simţite de către pacient pentru a determina dacă orteza

sau orice alt obiect care este în contact cu membrul superior exercită o presiune prea mare.

b. Deosebirea adecvată a presiunilor exercitate este necesară pentru ca pacientul să evite

folosirea unei forţe excesive în momentul în care ţine obiecte şi deasemenea să se evite

alunecarea acestora.

c. Distincţia între temperaturi protejează persoana de răni provocate de arsuri sau de starea

de frig.

6. Pielea. Examinaţi pacientul pentru prezenţa:

a. schimbări trofice

b. abraziuni

c. dermatite

d. atrofii

2

e. cicatrici

7. dexteritatea mâinii

a. dominanţa

Exemple : - un pacient care a suferit o afectare a mâinii dominante de obicei interferează cu

activitatea zilnică sau vocaţională. În orice caz, pacientul poate să nu tolereze o orteză excesiv de

voluminoasă sau mult prea complexă.

- un pacient care a suferit un traumatism sau are un handicap la ambele membre

superioare de obicei este mult mai motivat să utilizeze mâna dominantă. Mai bine decât să i se

potrivească o orteză complexă, terapeutul va monta orteza pe mâna dominantă pentru a câstiga

profesionalism cu o singură orteză. Apoi pacientul şi terapeutul vor decide dacă este necesară o a

doua orteză.

b. Abilitatea de a suporta curbele, curelele şi cataramele şi alte legături

8. Simţ vizual

a. Pacientul trebuie să aibă o vedere destul de bună pentru a se putea îmbrăca de unul

singur.

b. Pacientul trebuie să poată de asemenea să citească instrucţiunile scrise. În caz contrar

ortezistul trebuie să-i explice cât se poate de clar modul de utilizare a ortezelor.

9.Alte handicapuri. Acceptarea ortezelor pentru membrele superioare poate fi influenţată

de alte handicapuri pe care le poate avea pacientul.

Exemplu: un pacient în ambulatoriu cu o paralizie a membrului superior este puţin probabil să

accepte o orteză. În contradictoriu cu aceasta, o persoană care utilizează un scaun cu rotile poate

accepta o orteză pentru că scaunul cu rotile poate suporta volumul acesteia.

Clasificarea ortezelor pentru membrul superior.

Ortezele de membru superior pot fi de tip static (pasive) sau dinamic (active).

I. Orteze de tip static Au următoarele obiective:

imobilizarea sau limitarea activităţii articulare

poziţionarea şi menţinerea corectă a aliniamentului articular

prevenirea şi combaterea contracturilor

întinderea pasivă în contracturi

stabilizarea mai multor articulaţii în lanţ cinematic

3

1. imobilizare sau limitarea activităţii articulare

Referitor la mână şi pumn un rol important îl are poziţionarea acestor segmente în vederea

limitării mişcărilor, care influenţează negativ procesul de reparare. Aceste orteze sunt folosite

frecvent în manifestări de tip artrită sau alte categorii de afectări inflamatorii, în cazul

modificărilor degenerative durerea este un factor, care limitând mobilizarea, induce progresiv

modificări de tonus şi forţă musculară. Ortezele statice urmăresc limitarea mişcării pe una sau

mai multe articulaţii (cum ar fi articulaţia carpometacarpiană a policelui) pentru a reduce durerea

şi a încuraja pacientul să folosească mâna normal, stabilizând articulaţia şi refăcând forţa

muşchilor tenari.

2. poziţionarea şi menţinerea corectă a aliniamentului articular.

Orteza de tip pasiv, în afară de funcţia de repaus pentru perioade acute, este folosită pentru

prevenirea sau corectarea diferitelor categorii de deviaţii (deviaţia radială sau cubitală a mâinii,

deviaţia cubitală a degetelor) motiv pentru care orteza se aplică şi peste noapte şi mai ales ziua,

în activităţile solicitante.

În condiţiile unor deformări neglijate, ele trebuie corectate progresiv, necesitând o perioadă de

timp mai lungă. În această etapă tabloul clinic poate prezenta: durere, spasm, contractură

musculară: secundar se dezvoltă diverse poziţii patologice de repaus (cum ar fi flexia pumnului,

flexia degetelor la un pacient hemiplegic).

3. prevenirea şi combaterea contracturilor

Contracturile musculare se pot dezvolta sub acţiunea unor situaţii extrem de variate, cele mai

frecvente dintre ele fiind:

retracţia capsulară sau hiperlaxitatea capsulară iniţială, cu modificarea

jocului în balanţa musculară (prin modificarea lungimii şi amplitudinii de mişcare şi solicitarea

secundară anormală a fibrelor musculare)

solicitarea anormală a grupelor musculare, fie post -imobilizare în poziţii

defectuoase, fie prin scurtare în paralizii musculare (ca o consecinţă a organizării fibroase

tisulare)

4

4. Stabilizarea şi/sau poziţionarea uneia sau mai multor articulaţii pentru dezvoltarea

corectă şi funcţională.

Una dintre condiţiile importante disfuncţionale pentru mână este pierderea flexiei cotului,

care pune mâna într-o situaţie dezavantajoasă şi de aceea flexia cotului într-o postură pasivă

temporară va facilita utilizarea mâinii şi prevenirea deteriorărilor distale. Utilizarea ortezei de

pumn în extensie (în paralizia de radial) permite mâinii o mişcare de prehensiune eficientă.

Tipuri de orteze

1. Orteza statică de posturare pentru umăr ridică braţul la cca 90 de abducţie şi permite

mişcarea gleno-humerală; se sprijină pe peretele toracic printr-un bandaj elastic şi poate fi

confecţionată din metal sau plastic. Una dintre situaţiile în care se poate indica această orteză

este traumatismul de plex brahial sau fractura de claviculă la naştere sau se poate folosi pentru

arsuri la nivel axilar. Nu este recomandată pentru o perioadă mai lungă pentru că poate dezvolta

sau favoriza paralizia de plex brahial de tip superior (tip Erb).

2. Orteza statică de cot este indicată pentru a creşte mobilitatea, atât în flexie cât şi în

extensie, urmărind gradarea unghiului de solicitare şi controlând astfel forţa exercitată pe braţ şi

antebraţ; concomitent poate preveni contracturile şi organizările fibroase retractile post-

combustie.

3. Orteza statică de pumn. La nivelul pumnului orteza statică se indică frecvent pentru

imobilizarea articulară

Exemple : - în caz de neuropraxie de nerv radial prognosticul funcţional este bun şi rapid,

putând fi ajutat de orteză termoformabilă, care va susţine mâna la 15 de dorsiflexie a pumnului,

5

urmărind întreţinerea mobilităţii funcţionale a pumnului; cu cât programul de recuperare se

instituie mai precoce cu atât rezultatele sunt mai rapide.

- în poliartrita reumatoidă orteza de pumn din metal sau plastic poate fi aplicată pe faţa

volară a antebraţului şi pumnului şi poate fi fixată prin 3 clame: la nivel de apofiză stiloidă

radială, la nivel metacarpian şi mijlocul antebraţului; când este aplicată corect poate preveni sau

ameliora tendinţa la subluxaţie a oaselor carpiene pe faţa volară în deviaţie radială sau ulnară a

mâinii sau pumnului. Orteza spirală poate stabiliza pumnul printr-un suport metalic sau plastic

din mijlocul mâinii până la mijlocul antebraţului.

4. Orteza statică de mână poate fi folosită pentru imobilizare a articulaţiilor degetelor sau

pentru a ameliora aspectele funcţionale privind solicitarea degetelor în cele mai favorabile poziţii

evitând deviaţiile, prin posturarea în poziţii funcţionale

5. Orteze statice pentru degete urmăresc stabilizarea individuală a articulaţiilor

interfalangiene sau combinaţia articulaţiilor interfalangiene, pot fi confecţionate din material

metalic rigid sau termoformabil, cu acoperire parţială sau globală a zonei interesate întărite de

susţinătoare sau arcuri metalice, liniare sau în spirală; o articulaţie interfalangiană instabilă poate

fi corectată prin orteză de postură pentru stabilizare şi prevenirea hiperextensiei.

6

II. Orteze dinamice

Orteza dinamică este un mijloc tehnic de corecţie sau de prevenire a deformărilor, putând

fi confecţionată din materiale elastice care să echilibreze activitatea musculară deficitară, la care

se pot asocia diferite alte materiale cu calităţi elastice.

Obiective:

stimularea nivelului proprioceptiv

combaterea deformărilor prin dezechilibre musculare (hipo-atrofie, contracturi)

menţinerea tonusului şi forţei musculare

corectarea deformărilor prin deficitul muscular neurogen

întreţinerea schemelor de mişcare

Principalele tipuri de orteze sunt:

1. ortezele dinamice de umăr susţin acţiunile umărului, în special pentru solicitările cele mai

importante în flexie şi abducţie. Unele dintre ele prezintă suport la nivelul crestei iliace şi se

întind superior până în zona axilară sau lateral, de jur împrejurul umărului; sunt suporturi

complexe exoscheletale, care trebuie să fie uşor de purtat.

2. orteza helicolidală a membrului superior în paraliziile de plex brahial. Este o orteză

destinată handicapului motor a membrului superior cu o liertate de miăcare normală, ca în cazul

paraliziilor de plex brahial, cu conservarea-fără conservarea unei mâini funcţionale; ea trebuie să

îndeplinească următoarele obiective:

a. susţinerea eficientă a membrului superior pentru a preveni:

- subluxaţia umărului

- tracţiunea pe rădăcinnile nervoase, care poate fi sursă de durere şi cauză de

întârziere a unei eventuale regenerări

7

- retracţiile musculare accentuate prin dezechilibrul dintre muşchii neafectaţi şi

paralizaţi

b. solicitarea funcţiilor neafectate, în special pentru o mână funcţională, pentru

întreţinerea prehensiunii şi a prono-supinaţiei

c. asigurarea unei stări lejere şi confortabile la purtare

d. acces facil-se aplică şi se detaşează uşor

e. întreţinerea aspectelor dinamice, în asistenţa mişcării în cazul unui deficit

muscular parţial

f. asistarea şi stimularea muşchilor în funcţie de momentul recuperării

Descrierea ortezei. Se poate prezenta sub diferite aspecte, în funcţie de momentul recuperării.

Modulul de bază: e construit dintr-o structură brahială şi antebrahială, articulată la cot.

Ansamblul înconjoară braţul şi antebraţul, ca o elice.

Suportul brahial: acoperă porţiunea lungă a tricepsului, partea internă a braţului şi faţa sa antero-

internă. Deschiderea este posterioară. Pot exista variante, în funcţie de sechele.

Suport antebrahial: înconjoară în spirală antebraţul, de la cot până la pumn sau până la palmă, se

pot lăsa libere metacarpo-falangienele, sau se poate prelungi până la faţa dorsală a primei

falange, facilitând extensia degetelor. Partea deschisă a elicei se găseşte pe faţa internă a

antebraţului.

Articulaţia cotului: este bilaterală. Se pot alege diferite sisteme:

a. cot cu cremalieră cu zăvor: antebraţul este flectat pasiv şi unghiul de flexie este

menţinut de zăvor. Sistemul necesită o cremalieră legată de un sistem cu cablu, terminat printr-o

mică proeminenţă, o tracţiune pe bilă provoacă un blocaj articular

b. cot cu resort spiralat anti-gravitaţional: se includ în articulaţie 1-2 resorturi

spiralate, forţa lor compensează total greutatea antebraţului şi a mâinii

c. sistemul de zăvoare poate fi cuplat cu 1-2 resorturi, se pot cupla 1-2 elastice de

rapel în flexie

d. cot cu comandă activă, extinderea mişcărilor din articulaţia controlată

scapulotoracică se urmăreşte pentru a obţine flexia-extensia cotului, transmisă printr-un sistem

ham-cablu

8

e. cot cu comandă electrică,se foloseşte un motor electric şi angrenaje de

demultiplicare, energia e dată de acumulatori reîncărcabili, iar comanda este mioelectrică sau

mecanică:

sistem comandă mioelectrică: este posibilă dacă există, la nivelul

flexorilor şi extensorilor cotului, sisteme mobile funcţionale, capabile de mişcare voluntară, care

eliberează o tensiune electrică, captată prin miocontact ce pune în mişcare motorul electric, într-

un sens sau în altul: flexie prin biceps, extensie prin triceps.

comanda mecanică: contactul ei este inserat într-un ham legat de umărul

opus. În timpul unei tracţiuni, contactul comandă mişcarea de flexie. O altă tracţiune pune

sistemul în repaus, a –III-a comandă extensia. Sistemul este încă în studiu.

Utilizarea ortezei helicoidale – permite utilizarea la maxim a muşchilor funcţionali; purtarea ei

este tranzitorie, în aşteptarea intervenţiei chirurgicale sau în contextul programului de recuperare,

în cursul evoluţiei ea va fi modificată.

Concluzii: utilizarea ei este indicată în toate paraliziile plexului cu respectarea funcţiei, chiar

parţiale a mâinii. Permite susţinerea şi întinderea câmpului de prehensiune a mâinii valide.

3. orteze de mobilizare a antebraţului. Între ortezele funcţionale se numără şi cea care

susţine concomitent aspectele funcţionale ale umărului şi cotului, în condiţiile insuficienţei

musculare marcate (paralizie, miopatii). Acest mecanism complex poate fi ataşat scaunului cu

rotile sau la masa de lucru; el este format dintr-un suport, în care se aşează porţiunea proximală a

antebraţului, un pivot şi un sistem de legătură între acest suport şi partea inferioară a braţului,

care permite realizarea mişcării la nivelul cotului fără a solicita umărul sau cu o moderată

solicitare a trunchiului şi umărului.

Exemple:

Neuropatie mediană

Obiective:

Reducerea durerii

Menţinerea spaţiului de mişcare a policelui

Menţinerea policelui în poziţie opozabilă, prevenind deformarea.

Menţinerea arcului transversal al palmei

Asistatea prehensiunii

9

Opţiune 1 : prescrierea unei orteze de bază pentru încheietura mâinii şi opozabilitatea policelui

Argumente:

- orteza aminteşte purtătorului să reducă mişcările când apare vindecarea;

în cazul în care sunt necesare restricţii suplimentare pentru mişcare se montează o bară pe

antebraţ şi alte curele vor fi adăugate la orteză.

- Bara de abducţie menţine spaţiul de mişcare pentru a preveni abducţia

policelui.

- Bara de opoziţie aplică o forţă asupra cubitusului împotriva primului os

metacarpian

- Barele palmare şi dorsale susţin arcul transversal.

Menţinerea policelui în opoziţie ajută pacientul să utilizeze forţa motoare reziduală mult mai

eficient.

Opţiune 2 : prescrierea unei orteze opozabile pentru încheietura mâinii cu control din articulaţie.

Argumente: bara montată pe antebraţ evită mişcarea încheieturii care altfel poate agrava

incapacitatea mâinii

Neuropatii radiale

Obiective:

-previn contracţiile musculare provocate de flexia pumnului

- previn contracţiile musculare provocate de extensia degetelor

Opţiune: prescrierea unei orteze de control a extensiei pumnului:

Argumente:

- orteza previne flexia pumnului, astfel previne contracţia musculaturii

încheieturii radiocarpiene şi a degetelor.

- prehensiunea este asistată prin menţinerea tensiunii adecvate pe muşchii

flexori ai degetelor.

Tetraplegia de C6

Obiective:

- asigură prehensiunea

10

- menţine flexibilitatea mâinii, pumnului şi a cotului

Opţiune: prescrierea unei orteze de asigurare a prehensiunii . Această orteză realizează

stabilizarea articulaţiilor policelui, indexului şi mediusului.

Argumente:

- Prehensiunea.

Exemplu: pentru a manevra o foaie de hârtie individul trebuie ori să extindă încheietura

complet, ori să apese butonul pentru a reduce nivelul de prehensiune.

Atenţie : Chiar dacă pacienţii cu tetraplagii de C7 şi C8 au functiunile mâinii reduse accepta

foarte rar orteze preferând să uitlizeze forţa motoare residuală. Suplimentar, ortezele pentru

obtinerea prehensiunii şi dispozitivele similare interferează cu sistemul de propulsie a scaunelor

cu rotile.

- Flexibilitatea: Bara palmară şi activitatea braţului interacţionează cu rigiditatea legăturilor

Tetraplagia de C5

Obiective:

- Asigură prehensiunea

- Menţine flexibilitatea braţului, încheieturii şi cotului.

Optiune: prescrieti o unealtă de apucare . Această orteză poate fi produsă în serie şi în mod

obişnuit. Este realizat dintr-o manseta care are un buzunar în palmă. Benzile pentru încheietură

sunt opţionale: acestea echilibrează balansul greutăţii braţului si obiectul ţinut.Obiectele de tip

furculiţă, lingură pot fi poziţionate printr-un dispozitiv suplimentar care este pus în respectivul

buzunar.

Rationamentul pentru aceasta alegere este acela că orteza permite pacientului să apuce ustensile

potrivite ca mărime, inclusiv cele mai multe dintre acelea utilizate pentru a mânca, , scrie sau a

se îngriji. Purtătorul poate necesita asistentă cu inserarea si scoaterea ustensilelor. Orteza este

mult mai ieftină decât alternativa electrică, pentru că nu detine părţi mobile, apucătorul de

ustensile este foarte durabil.

4. ortezele funcţionale de pumn. Cel mai frecvent sunt folosite în asociere cu orteza de

mână. Dacă este necesară numai susţinerea extensiei pumnului, ea se poate realiza printr-o orteză

termoformabilă aplicată pe faţa volară şi prelungită la nivelul antebraţului. Poate fi ataşat un

11

suport cu pivot la nivelul pumnului prevăzut cu piesă pentru antebraţ şi fixare palmară, se

ataşează benzi elastice pe faţa dorsală, susţinute într-un suport pentru pumn care poate fi ajustat

pentru a permite extensia pumnului. Există un grup de mijloace incluse în categoria ortezei, de

tipul orteză-suport pentru flexia mâinii sau care folosesc forţa pumnului pentru a susţine funcţia

degetelor, în diversele aspecte legate de prehensiune.

Atenţie!! La aplicarea ortezei, pacientul trebuie învăţat modul de poziţionare şi funcţionare,

riscul sau limitele aplicaţiei ei.

Există aspecte importante legate de purtarea ortezelor de care trebuie să ţină cont atât

pacientul cât şi ortezistul:

1. circulaţia vasculară.

Sunt mai mulţi factori ce pot induce tulburări circulatorii. Ajustarea ortezei trebuie să se

realizeze evitând fie accentuarea acestora, fie apariţia lor. Punctele de contact de presiune

crescută vor fi controlate încercând o redistribuire pe o arie de solicitare mai întinsă, pentru a

scade presiunea pe unitatea de suprafaţă, mai ales în condiţii monotone prelungite. Corectarea

valorii articulare, întinderea şi fenomenul de contractură, prezenţa intermitentă a spasmelor sau

spasticităţii toate necesită grijă şi atenţie în construcţia ortezei.

Aplicaţia pe arii mici cum ar fi degete trebuie făcută cu grijă datorită posibilelor tulburări de

circulaţie.

Faţa dorsală a mâinii este mai vulnerabilă (mai puţin protejată de ţesutul adipos) şi are nevoie de

o atenţie crescută la aplicarea ortezei. Prezenţa anesteziei în orice parte a mâinii necesită atenţie

specială.

2. sincronizarea (durata de utilizare şi frecvenţa utilizării în timp)

Nici o orteză nu poate fi purtată continuu timp de 24 de ore, iar la începutul utilizării sau

schimbarea ortezei pacientul are nevoie de o zi de acomodare progresivă. Sentimentul de confort,

lipsa durerii îi dă încredere, o foloseşte, nu se apără şi nu forţează.

Trebuie să ne asigurăm că pacientul a înţeles corect perioada de timp pentru purtarea ortezei;

dacă pacientul este confuz, atenţie la responsabilitate

3. reacţii cutanate

Pacientul va fi avertizat asupra tuturor semnelor posibile şi atenţionat să semnaleze orice fel de

manifestare cutanată (reacţie inflamatorie, alergie, alergie la material, tulburări circulatorii)

12

Orteze de mână

Principii generale care stau la baza ortezării în recuperarea mâinii postraumatice.

Mâna prezintă din punct de vedere funcţional multiple caracteristici în planul recuperării:

- complexitate anatomică, care reprezintă suportul aspectelor complexe de biomecanică

- complexitate funcţională

- mâna, ca reprezentare corticală

Particularităţiile anatomice şi biomecanice

Mâna este formată din lanţuri cinematice poliarticulare independente, ce pornesc din zona

de stabilitate articulară a pumnului, degetele putând prin extensie completă să ruleze un unghi de

225. Mobilizarea diferitelor segmente depinde de două categorii de grupe musculare:

- musculatura intrinsecă

- musculatura extrinsecă

Aceste grupe musculare realizează atât solicitările de forţă cât şi pe cele de fineţe. Echilibrul

muscular este controlat şi modificat de musculatura intrinsecă, care asigură poziţia relativă a

lanţurilor digitale. În tot acest ansamblu de mişcări este antrenat jocul tendoanelor, secvenţă

anatomo-funcţională, care atât prin calităţile intrinseci (elastice şi de rezistenţă), cât şi prin

modificările spaţiilor de culisare, poate pune probleme deosebite de recuperare.

Realizarea mişcărilor sau a diferitelor categorii de comenzi motorii necesită un echilibru extrem

de fin al grupelor musculare, orice modificare funcţională sau organică induce rapid

dezechilibrul muscular urmat de:

- pierderea stabilităţii articulare sau ligamentare

- dezvoltarea progresivă a deformărilor (iniţial reductibile, neglijate în timp ireductibile)

- apariţia edemului

- prezenţa diferitelor tulburări trofice şi a aderenţelor

Atât ţesuturile moi de tipul tegument, fascii, aponevroze, tendoane cât şi structurile articulare pot

fi implicate în apariţia redorii şi a limitării mobilităţii sectoarelor articulare solicitate. Fiecare

dintre aceste structuri, prin corelaţia şi interdependenţa mecanică, poate dezvolta aspecte

patologice în lanţ funcţional, necesitând program de recuperare.

13

Particularităţile funcţionale ale mâinii

Funcţiile mâinii sunt:

prehensiunea

funcţia de cunoaştere a mediului şi adaptare la acesta (sensibilitatea termică,

tactilă, dureroasă)

funcţia de expresie a personalităţii pacientului

Mâna realizează practic relaţia individului cu lumea, subordonându-se multiplelor scheme

voliţionale din activitatea cotidiană sau profesională – această funcţie complexă de prehensiune

este dezvoltată în relaţie cu celelalte categorii funcţionale.

Mâna corticală (proiecţia corticală a mâinii)

Apreciind aria sectorului rezervat de proiecţie corticală a mâinii, atât senzitiv cât şi motor

(homunculus motor şi senzitiv), reflectăm asupra importanţei acestei zone complexe topografice,

atât în relaţia cu mediul cât şi ca tip de reacţie particulară în diferite situaţii posttraumatice mai

ales urmărind motor şi senzitiv evoluţia programelor de recuperare. Ortezarea în recuperarea

mâinii foloseşte un grupaj de structuri cu acţiune mecanică utilizate pentru:

mobilizarea globală sau parţială a mâinii traumatizate, inflamate

limitarea jocului articular, pentru a proteja structurile lezate sau o sutură

controlul instabilităţii articulare

întreţinerea raporturilor normale între structurile moi şi combaterea dezechilibrului

musculo-tendinos, care se poate dezvolta prin alterarea suprafeţelor articulare

combaterea redorii articulare

conservarea sau refacerea direcţiei corecte de mişcare

Funcţia principală a ortezei este de a menţine corectă postura în:

a. poziţia de repaus, corectând deficienţele poziţiilor de repaus

b. poziţia de repaus, corectând deviaţiilor axelor şi dezaxările

c. poziţia de solicitare în diferite activităţi: evitând riscul apariţiei subluxaţie

sau al luxaţiei uni sau pluriarticulare

Pentru o mână funcţională se urmăresc:

14

menţinerea pumnului, mâinii, degetelor într-o anumită poziţie, care să favorizeze

activitatea în condiţii de securitate

încurajarea pacientului pentru refacerea aspectelor complexe funcţionale

Evaluarea pentru ortezarea mâinii

Când se prescrie orteza ca parte componentă a programului terapeutic de recuperare

primul element de care se ţine cont este diagnosticul. Va fi indicat un tip de orteză, dar aspectele

tehnice de confecţionare şi modalităţile de aplicare revin ortezistului, care va fi responsabil pe

acest sector în strânsă relaţie cu programul de kinetoterapie şi a terapiei ocupaţionale.

Astfel, pentru toţi pacienţii trebuie realizat un examen preliminar al mâinii, care are o

secvenţă de rutină, dar trebuie notate elementele specifice de apariţie ale afectării,

particularităţile evolutive şi fundalul patologic, aspecte care scot fiecare caz din anonimat,

dovedind ca „fiecare experienţă este o nouă experienţă”. Cunoscând diagnosticul se vor căuta şi

se vor aprecia

diferitele simptome şi semne clinice

integritatea pielii şi a ţesuturilor subcutanate

deformările şi deviaţiile

manifestările funcţionale articulare şi musculare (redoare, blocaj, anchiloză,

contractură).

Acestea vor fi apreciate prin teste specifice înainte, în timpul programului terapeutic aplicat şi la

distanţă, pentru a înţelege realul beneficiu şi apariţia unor eventuale efecte negative: durere

reziduală, tulburări trofice, leziuni cutanate.

Contextul clinico-funcţional obligă pe specialistul de recuperare şi pe ortezist să desfăşoare

examinarea ţinând cont de:

topografia mişcărilor, chiar dacă sunt unilaterale, se va efectua examinarea biltareral,

simetric, în cazul afectării unei singure zone ea va fi examinată şi inclusă în lanţul cinematic:

prezenţa edemului, cauzelor deterministe şi evoluţia lui pentru adaptarea ortezei la

volumul segmentului ortezat

gradul de mobilitate la nivelul cotului, pumnului şi complexului articular al mâinii,

interpretat prin aprecierea simetrică,, notându-se prezenţ unghiurilor utile

15

identificarea poziţiilor favorabile şi funcţionale şi condiţiile în care apare sau se

accentuează durerea

identificarea tulburărilor de sensibilitate de tip hipo sau anestezie

identificarea tulburărilor trofice distale, unghiale sau periunghiale, zone supuse unor

presiuni prelungite, dezvoltând durere distală

cauzele şi tipurile de manifestări musculare.

Evaluarea ortezelor pentru membrele superioare

În tabelul de mai jos sunt prezentate câteva aspecte de care trebuie să ţinem cont la recomandarea

ortezelor.

Standarde ce trebuiesc

verificate

Deficienţe posibile

Montarea uşoară a

ortezelor

1. orteza este prea strânsă

2. orteza prea complexă

3. incorectitudini din punct de vedere tehnic

Confortul la purtare 1. îmbinările mecanice nu sunt la acelaşi nivel cu cele

anatomice

2. componentele apasă asupra proeminentelor osoase

Aspectul satisfăcător Proiectarea sau construcţia ortezelor este excesiv de

voluminoasă sau de proastă calitate

Functionarea la

maximum a ortezei

1. obstrucţionarea suprafeţei palmei sau a degetelor

2. nu se poate extinde partea de opoziţie

3. bara pentru abductie nu este poziţionată corespunzător

4. barele palmare sau dorsale nu sunt conforme

5. piedica pentru extensia metacarpiana nu este funcţională

6. policele, indexul si mijlociul nu sunt aliniate pentru

operaţiunea de apucare

7. bara pentru antebraţ e prea lungă sau prea scurtă

8. bara pentru antebraţ nu menţine încheietura in poziţia

dorită

9. activatorul electric nu este safisfacător

16

10. baterii ne adecvate

11. partea de prindere a ustensilelor este prea mare sau prea

mica

Aspectul satisfăcător 1. orteze mult prea voluminoase sau greoaie

La înlăturarea ortezei

construcţia este

satisfăcătoare

1. muchii necizelate, neşlefuite

2. zimţi metalici

3. cusături necorespunzătoare

4. Niturile nu sunt aliniate cu suprafaţa

5. modelarea plasticului neuniformă

Pielea neafectată după

înlăturarea ortezei la 10

minute de la această

acţiune

1. orteza prea strânsă

2. orteza prea largaăpermite alunecarea

1. muchii necizelate

Purtătorul este satisfăcut 1. orice defect mai sus menţionat

2. disconfort la nivelul membrelor superioare

3. disfuncţii psiho-sociale

17

18