ORDINprivind aprobarea Normelor tehnice pentru protecţia pădurilor şi a îndrumărilorprivind aplicarea Normelor tehnice pentru protecţia pădurilor

În conformitate cu prevederile art.29 şi 117 din Legea nr.26/1996 Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art.8 alin. (1) lit. c) si ale art.37 din Ordonanţa Guvernului nr.96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată, având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr.739/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, ministrul agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului emite umătorul ordin:

Art. 1. (1) Se aprobă Normele tehnice pentru protecţia pădurilor, prevăzute în anexa nr.1, care face parte integrantă din prezentul ordin. (2) Se aprobă Îndrumările privind aplicarea Normelor tehnice pentru protecţia pădurilor, prevăzute în anexa nr.2 care face parte integrantă din prezentul ordin. Art. 2 (1) Proprietarii de păduri şi deţinători cu orice titlu vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. (2) Structurile autorităţii statului abilitate cu controlul regimului silvic vor controla modul de aplicare a prevederilor prezentului ordin. Art. 3 (1) La data intrării în vigoare a prezentului ordin îşi încetează plicabilitatea Ordinul ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 1652/2000 privind aprobarea Normelor şi îndrumărilor tehnice privind protecţia pădurilor. (2) Prezentul ordin şi anexa nr.1 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare în termen de 15 zile de la data publicării. (3) Anexa nr.2 se pune la dispoziţie Regiei Naţionale a Pădurilor, ca administrator al fondului forestier proprietate publică a statului, şi fiecărei structuri de administrare a celorlalte categorii de fond forestier, de către Direcţia Reglementării silvice din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului.

Ministrul agriculturii, pădurilor, apelor şi mediuluiIlie SârbuBucureşti, 14 iulie 2003

N O R M E T E H N I C Epentru protecţia pădurilor

CAPITOLUL IDispoziţii generale

1

Art. 1. Prezentele Norme tehnice pentru protecţia pădurilor stabilesc cadrul tehnic şi juridic referitor la măsurile de protecţie a pădurilor împotriva dăunătorilor. Art. 2 Termenii folosiţi în prezentele norme tehnice se definesc astfel:

a) dăunător = orice agent de natură biotică sau abiotică capabil să producă vătămări pădurii;b) dăunători biotici = insecte, agenţi fitopatogeni şi mamifere;c) dăunători abiotici = vânt, zăpadă, secetă, îngheţ, brumă, ploi torenţiale, grindină, inundaţii, avalanşe,

alunecări de teren, noxe industriale, ploi acide, scurgeri de ţiţei, apă sărată, incendii etc.;d) dăunător primar = orice agent de vătămare care acţionează asupra unui puiet, arbore, cultură sau

arboret sănătos, căruia îi produce vătămări, şi care, în cazul unui agent de vătămare biotic, în anumite condiţii, se poate înmulţi în masă;

e) dăunător secundar = orice agent biotic de vătămare care se găseşte în stare de latenţă într-o cultură sau arboret şi nu produce vătămări, dar care se poate înmulţi în masă în condiţiile în care asupra arborilor acţionează un agent biotic sau abiotic considerat dăunător primar;

f) focar de insecte dăunătoare = orice sursă de infestare, arbore doborât, rupt, debilitat fizilogic, vătămat, afectat de factori de climă şi de poluare şi infestat cu o insectă dăunătoare şi de la care infestarea se poate extinde pe suprafeţe mari, când condiţiile sunt favorabile înmulţirii în masă şi răspândirii insectei;

g) focar de ipide = orice arbore pe picior atacat de insecte de tulpină, ulterior predispus uscării;h) gradaţie = perioadă de timp în care are loc înmlţirea în masă a unei insecte, alacătuită dintr-o

perioadă de creştere a efectivului populaţiei progradaţie şi o perioadă de descreştere a populaţiei retrogradaţie;i) suprafaţă de control = locul din care se culeg elementele necesare pentru depistarea şi prognoza

dăunătorilor forestieri, delimitată prin însemnarea arborilor perimetrali, pe cel puţin 0,1ha, şi amplasată în arboretele în care au loc gradaţii ale dăunătorilor de prognoză şi în zonele favorabile înmulţirii acestora;

j) semnalarea dăunătorilor = lucrarea prin care se ia cunoştinţă de prezenţa în culturi/arborete a agentului vătămător sau/şi a atacului produs de acesta; k) depistare acţiunea prin care se localizează răspândirea dăunătorului şi se evaluează intensitatea atacului produs de acesta;

l) prognoză = stabileşte tendinţa de înmulţire în masă a principalelor insecte defoliatoare, a insectelor care atacă între scoarţă şi lemn şi a cărăbuşilor, pentru anul care urmează sau pentru mai mulţi ani, precum şi vătămările probabile care pot avea loc în pădurile de foioase şi de răşinoase, pe baza unor elemente de natură cantitativă şi calitativă ale populaţiei de insecte;

m) numărul critic = numărul de insecte capabile să vatăme în întregime un arbore sau o cultură de pe o anumită suprafaţă; n) procentul de vătămare = raportul dintre densitatea populaţiei de insecte şi numărul critic înmulţit cu 100;o) Raportul de semnalare a ivirii dăunătorilor formularul 1 documentul prin care pădurarul, titular de canton, semnalează prezenţa unui dăunător sau a unei vătămari; p) zonă de combatere = suprafaţă infestată cu insecte defoliatoare, pe care se aplică lucrări de combatere a acestora;

r) zonă de supraveghere = suprafaţă infestată cu insecte defoliatoare, în care se urmăreşte dinamica densităţii populaţiei de insecte, pentru ca în condiţiile depăşirii pragurilor de vătămare admise să se intervină cu măsuri de combatere;

s) Statistica dăunătorilor şi dinamica focarelor active în arborete/pepiniere/în anul … formularul 2 lucrare întocmită anual de ocoalele sivice, până la finele trimestrului III, şi care reprezintă rezultatul depistărilor efectuate în culturi şi arborete;

ş) documentaţie de prognoză formularele 3A, 3B şi 3C lucrare întocmită anual, până la finele trimestrului III, de către ocoalele silvice.

2

CAPITOLUL IIDăunători biotic

1. INSECTE 1.1. Depistarea, prognoza, prevenirea şi combaterea insectelor din culturile forestiere 1.1.1. Insecte care atacă rădăcina, mugurii, tulpina şi frunzele În culturi de foioase şi răşinoase

Art. 3. (1) Depistarea cărăbuşilor: Melolontha melolontha (cărăbuşul de mai), Melolontha hippocastani (cărăbuşul de pădure), Amphimallon solstitialis (cărăbuşul de iunie), Polyphylla fullo (cărăbuşul marmorat), specii de Anoxia şi Anisoplia etc. se face în stadiul de larvă, prin sondaje în sol.

(2) Se interzice înfiinţarea de culturi în terenurile în care nu s-au efectuat sondaje pentru larvele cărăbuşilor prevăzuţi la alin. (1).

(3) Pe suprafeţele destinate înfiinţării pepinierelor şi terenurile de împădurit în care din sondaje rezultă depăşirea numerelor critice pentru larvele cărăbuşilor prevăzuţi la alin. (1) menţionate în Îndrumările privind aplicarea Normelor tehnice pentru protecţia pădurilor, se interzice înfiinţarea de culturi.

(4) Prognoza zborului cărăbuşilor prevăzuţi la alin. (1) se face în stadiile de pupă şi adult depistate în sol (formularul 4).

(5) Pentru prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, precum şi pentru combaterea cărăbuşilor prevăzuţi la alin. (1) se aplică metode agrotehnice, fizico-mecanice şi chimice.

Art. 4. (1) Depistarea coropişniţei Gryllotalpa gryllotalpa se face în stadiile de ou, larvă şi adult şi după caracteristicile atacului.

(2) Insecta prevăzută la alin. (1) se combate prin metode fizico-mecanice şi chimice, indiferent de intensitatea atacului şi de suprafaţa pe care a fost semnalat atacul.

Art. 5. (1) Depistarea larvelor sârmă, care reprezintă stadiul de larvă al gândacilor pocnitori sau săritori din genurile Agriotes, Melanotus etc., a gândacului pământiu Opatrum sabulosum şi a răţişoarei Tanymecus palliatus şi Tanymecus dilaticollis, se face după prezenţa insectelor în/pe sol şi după atacul produs de acestea.

(2) Insectele dăunătoare prevăzute la alin. (1) se combat prin metode fizico-mecanice şi chimice.

Art. 6. (1) Depistarea omidei de stepă Loxostege sticticalis se efecutează în stadiile de adult şi larvă. 2) Omida de stepă se combate prin aplicarea de metode fizico-mecanice şi chimice în stadiul de larvă.

În culturi de foioase

Art. 7. (1) Depistarea trombarului plopilor Cryptorrhynchus lapathi se face în stadiile de larvă şi de adult şi în funcţie de caracteristicile atacului.

(2) Este obligatorie prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă a insectei prevăzute la alin. (1) prin metode siviculturale.

(3) Combaterea larvelor hibernante şi a adulţilor de C. lapathi se face prin metode chimice, indiferent de intensitatea atacului şi de aealul de răspândire al insectei.

Art. 8. (1) Depistarea insectelor: Galerucella lineola (gândacul galben), Phyllobius argentatus (trombarul argintiu), Phyllodecta sp. gândacii albaştrii, Plagiodera versicolor gândacul verde - Lepyrus palustris trombarul butaşilor de plop - Lochmaea caprea, Chlorophanus viridis, Melasoma sp. gândacii roşii, Aphrophora alni scuipatul cucului etc. Se face în stadiile de larvă şi adult şi după caracteristicile atacului.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, precum şi combaterea insectelor prevăzute la alin. (1) se fac prin metode siviculturale si chimice.

3

Art. 9. (1) Depistarea defoliatorilor din răchitării, Earias chlorana, Orthosia stabilis şi Caliroa annulipes, se face în stadiile de larvă şi adult şi după caracteristicile atacului produs de aceştia.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă a omizilor defoliatoare prevăzute la alin. (1) se asigură prin metode silviculturale şi fizico-mecanice.

(3) Combaterea omizilor defoliatoare prevăzute la alin. (1) se face prin metode chimice.

În culturi de răşinoase

Art. 10. (10 Depistarea trombarului Hylobius abietis şi a speciilor de Hylastes în culturile de răşinoase se face în stadiul de adult şi după caracteristicile atacului, prin metoda scoarţelor toxice.

(2) În culturile de răşinoase este obligatorie prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă a insectelor prevăzute la alin. (1) prin aplicarea de măsuri silviculturale, cum sunt: cojirea cioatelor, curăţarea parchetelor de resturi de exploatare şi împădurirea acestora după cel puţin 2 ani de pauză de la reprimirea lor.

(3) Combaterea insectelor prevăzute la alin. (1) este obligatorie şi se face prin amplasarea de scoarţe toxice şi pari cursă şi prin administrare de tratamente chimice, în conformitate cu Îndrumările privind aplicarea Normelor tehnice pentru protecţia pădurilor.

Art. 11. Depistarea, prevenirea înmulţirii în masă şi combaterea speciilor Otiorrhynchus niger şi O. ovatus se fac în conformitate cu prevederile art.10.

Art. 12. (1) Depistarea moliei miniere a lujerilor de pin Rhyacionia buoliana se face în stadiile de larvă, pupă şi adult ale insectei, după atacul caracteristic şi prin utilizarea curselor feromonale.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, precum şi combaterea insectei prevăzute la alin. (1) se face prin metode silviculturale, fizico-mecanice, chmice şi biologice.

1.1.2. Insecte sugătoare

Art. 13. (1) Depistarea păduchilor de gale - Sacchiphantes abietis şi Gilleteella cooley se face după prezenţa galelor pe lujeri.

(2) Prevenirea apariţiei şi combaterea păduchilor de gale prevăzuţi la alin. (1) se asigură prin metode silviculturale şi fizico-mecanice.

1.2. Depistarea, prognoza, prevenirea şi combaterea insectelor din arborete În păduri de foioase

1.2.1. Insecte xilofage

Art. 14. (1) Depistarea croitorului stejarului Cerambyx cerdo se face în stadiile de larvă, pupă şi adult şi în funcţie de carcateristicile atacului produs.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, precum şi combaterea insectei prevăzute la alin. (1) se fac prin metode silviculturale şi sunt obligatorii în arboretele de cvercinee.

Art. 15. (1) Depistarea cariului lemnului de foioase Trypodendron domesticum se face după caracteristicile atacului produs de acesta.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, precum şi combaterea insectei prevăzute la alin. (1) se asigură prin metode fizico-mecanice.

Art. 16. (1) Depistarea insectelor Saperda populnea croitorul mic al plopului, S. carcharias (croitorul mare al plopului) şi Paranthrene tabaniformis (sesia mică a plopului) etc. se face în stadiul de adult şi după galele şi galeriile caracteristice atacului.

4

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, precum şi combaterea insectelor prevăzute la alin. (1) se fac prin metode silviculturale, fizico-mecanice şi chimice.

Art.17. (1) Depistarea sfredelitorului tulpinilor - Cossus cossus şi a sfredelitorului ramurilor - Zeuzera pyrina se face în stadiul de adult al insectelor şi după caracteristicile atacului produs de acestea.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, precum şi combaterea insectelor prevăzute la alin. (1) se fac prin metode fizico-mecanice.

Art. 18. (1) Depistarea ţânţarului de gale al tulpinilor de salcie - Rhabdophaga saliciperda se face după atacul caracteristic produs de larvele insectei pe tulpini şi pe ramuri.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, precum şi combaterea insectei prevăzute la alin. (1) se fac prin metode fizico-mecanice.

1.2.2. Insecte defoliatoare

Art. 19. (1) Depistarea defoliatorilor: Lymantria dispar (omida păroasă a stejarului), Tortrix viridana (molia verde a stejarului), Operophtera brumata (cotarul verde), Erannis sp. şi alţi cotari, Semiothisa alternaria (cotarul salcâmului), Malacosoma neustria (inelarul), Euproctis chrysorrhoea (fluturele cu coadă aurie), Thaumaetopoea processionea (omida procesionară a stejarului), Drymonia ruficornis, Apethymus filiformis (viespe), Dasychira pudibunda (omida cu coadă roşie), Tischeria complanella (molia minieră a frunzelor de stejar), Parectopa robiniella (molia minieră a frunzelor de salcâm), Hyponomeuta rorellus (molia punctată a sălciilor), Phalera bucephala (omida cu dungi galbene şi negre), Hyphantria cunea (omida păroasă a dudului), Stilpnotia salicis (fluturele alb al sălciilor), Pygaera anastomosis, Phyllocnistis suffusella şi Lithocolletis populifoliela se face în anumite stadii de dezvoltare ale insectei, pentru fiecare specie separat, în conformitate cu Îndrumările privind aplicarea Normelor tehnice pentru protecţia pădurilor.

(2) Prevenirea înmulţirii în masă şi combaterea omizilor defoliatoare prevăzute la alin. (1) se fac prin metode silviculturale, fizico-mecanice, chimice şi biologice.

Art. 20. (1) Depistarea gândacilor defoliatori din pădurile de foioase: Haltica quercetorum (gândacul de frunză al stejarului), Melolontha sp., Polyphylla fullo şi alte specii de cărăbuşi, Orchestes fagi (trombarul frunzelor de fag), Stereonichus fraxini (trombarul frasinului), Lytta vesicatoria (gândacul frasinului), Galerucella luteola gândacul de frunză al ulmului, Melasoma sp. (gândacii roşii ai plopului), Agelastica alni (gândacul de frunză al aninului) etc. se face numai în anumite stadii de dezvoltare ale insectelor, pentru fiecare specie separat, în conformitate cu Îndrumările privind aplicarea Normelor tehnice pentru protecţia pădurilor.

(2) Prevenirea înmulţirii în masă şi combaterea gândacilor defoliatori prevăzuţi la alin. (1) se fac potrivit prevederilor art. 19 alin. (1).

1.2.3. Insecte care vatămă fructificaţiile

Art. 21. (1) Depistarea trombarului ghindei - Balaninus glandinum şi a omidei ghindei Laspeyresia splendana se face toamna, după ghinda vătămată căzută prematur la sol.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, precum şi combaterea insectelor prevăzute la alin. (1) se fac prin metode fizico-mecanice şi chimice.

Art. 22. (1) Depistarea trombarului seminţelor de acerinee - Bradybatus creutzeri, a moliei păstăilor de salcâm - Etiella zinkenella, a trombarului seminţelor de frasin - Lignyodes enucleator, a colţanului - Adleria quercus şi a moliei salbei - Alispa angustella se face potrivit art.21 alin. (1).

5

1.2.4. Insecte sugătoare şi de gale

Art. 23. Depistarea păduchilor: Phyllaphis fagi (păduchele de frunză al fagului), Phloeomyzus passerini (păduchele de frunză al plopului) şi Cryptococcus fagisuga (păduchele lânos al fagului) se face după prezenţa acestora în arborete.

Art. 24. Depistarea insectelor: Mikiola fagi (ţânţarul de gale al fagului), Arnoldia cerris, Tetraneura ulmi, Biorrhiza pallida, Cynpis quercus, Adleria spp.şi Rhodites rosae se face după prezenţa galelor pe frunze.

Art. 25. (1) Depistarea păduchilor ţestoşi - Parthenolecanium corni de pe salcâm şi P. rufulum de pe stejar, se face după prezenţa ţestelor pe ramuri şi pe lujeri.

(2) Păduchii ţestoşi prevăzuţi la alin. (1) se combat prin metode chimice.

1.2.5. Insecte de scoarţă

Art. 26. (1) Depistarea gândacilor: Scolytus scolytus (gândacul mare al scoarţei de ulm), S. multistriatus (gândacul mic al scoarţei de ulm), S. pygmaeus, S. kirschi, Pteleobius vittatus, Hylesinus fraxini - gândacul mic al scoarţei de frasin, H. crenatus (gândacul mare al scoarţei de frasin), H. oleiperda (gândacul negru al scoarţei de frasin), Dryocetes villossus (gândacul scoarţei de stejar), Ernoporus fagi şi E.tiliae se face după prezenţa insectelor în diferite stadii de dezvolatre şi în funcţie de caracteristicile atacului, în conformitate cu Îndrumările privind aplicarea Normelor tehnice pentru protecţia pădurilor.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă a gândacilor prevăzuţi la alin. (1) este obligatorie şi se asigură prin metode silviculturale.

(3) Combaterea gândacilor prevăzuţi la alin. (1) se face prin metode chimice.

În păduri de răşinoase

1.2.6. Insecte xilofage

Art. 27. (1) Depistarea insectei Trypodendron lineatum (cariul lemnului de răşinoase) se face după zborul adulţilor, prezenţa orificiilor de intrare şi sistemul de galerii practicat în lemn de insectă.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, precum şi combaterea insectei prevăzute la alin. (1) sunt obligatorii în arboretele de răşinoase şi se asigură prin metode fizico-mecanice şi chimice.

Art. 28. Depistarea, prevenirea înmulţirii în masă şi combaterea speciilor de Tetropium castaneum (croitorul mic al scoarţei de molid), Urocerus gigas (viespea lemnului de răşinoase), Monochamus sp. (croitorii mari ai scoarţei de molid), Paururus (Sirex) juvencus, Criocephalus rusticus (croitorul pinului), Callidium violaceum (croitorul pinului şi a laricelui) etc. se face conform prevederilor art. 27

1.2.7. Insecte defoliatoare

Art. 29. (1) Depistarea defoliatorilor: Lymantria monacha (omida păroasă a molidului), Choristoneura (Cacoecia) murinana (tortricidul cu cap negru al bradului), Semasia rufimitrana (tortricidul cu cap roşu al bradului), Pristiphora abietina, Coleophora laricella (molia minieră a laricelui), Diprion pini (viespea cu ferăstrău a acelor de pin), Neodiprion sertifer (viespe), Dendrolimus pini (omida păroasă a pinului), Epiblema tedella (molia acelor de molid) etc. se face în anumite stadii de dezvolatre ale insectei, pentru fiecare specie separat, potrivit cu Îndrumările privind aplicarea Normelor tehnice pentru protecţia pădurilor.

(2) Prevenirea înmulţirii în masă şi combaterea insectelor prevăzute la alin. (1) se fac prin aplicarea de metode silviculturale, biologice si chimice.

6

1.2.8. Insecte care vatămă fructificaţiile

Art. 30. (1) Depistarea insectelor: Cydia strobilella (molia conurilor de brad), Dioryctria abietella (fluturele conurilor de molid), Strobilomya anthracina (musca conurilor de molid), Kaltenbachiola strobi (musculiţa conurilor de molid), Plemeliella abietina (musculiţa seminţelor de molid), Megastigmus strobilobius (viespea seminţelor de molid), Barbara herrichian (molia conurilor de brad), Reseliella piceae (musculiţa conurilor de brad), Earomya impossibile (musca conurilor de brad), Megastigmus suspectus (viespea seminţelor de brad), Retinia (Petrova) perangustana, Strobilomya laricicola, S. melania, S. infrequens, Resseliella skuhravyorum, Megastigmus pictus, M. spermotrophus (viespea seminţelor de duglas), Cydia conicolana şi Pissodes validirostris (trombarul conurilor de pin) se face după prezenţa insectei în diferite stadii de dezvoltare şi după atacul caracteristic în conuri. (2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, precum şi combaterea insectelor prevăzute la alin. (1) se fac prin metode agrotehncie, fizico-mecanice si chimice.

1.2.9. Insecte sugătoare şi gale

Art. 31. Physokermes piceae păduchele ţestos al molidului se depistează după ţestele prezente pe ramuri, Dreyfusia piceae, în stadiul de adult, iar Adelges laricis, după galele identificate în arboret.

1.2.10. Insecte de scoarţă

Art. 32. (1) Depistarea insectelor de scoarţă: Ips typographus (gândacul mare de scoarţă al molidului), Ips amitinus gândacul de scoarţă al molidului, Pityogenes chalcographus (gândacul mic de scoarţă al molidului) şi alte insecte de scoarţă ale molidului, Pityokteines curvidens (gândacul de scoarţă al bradului), Cryphalus piceae (gândacul mic de scoarţă al bradului) şi alte insecte de scoarţă ale bradului, Blastophgus piniperda (gândacul mare de scoarţă al pinului), Blastophgus minor (gândacul mic de scoarţă al pinului), Ips acuminatus (gândacul mic de scoarţă al vârfului de pin), Ips sexdentatus şi alte insecte de scoarţă ale pinului se efectuează în diferite stadii de dezvoltare ale insectei, precum şi după caracteristicile atacului produs, în conformitate cu Îndrumările privind aplicarea Normelor tehnice pentru protecţia pădurilor.

(2) Depistarea insectelor de scoarţă: Ips typographus, Pityogenes chalcographus şi Pityokteines curvidens se efectuează şi prin utilizarea curselor feromonale.

(3) Prevenirea înmulţirii în masă a insectelor de scoarţă prevăzute la alin. (1) se asigură prin:a) interzicerea menţinerii în pădure a lemnului de răşinoase doborât şi necojit, în intervalul de timp 1

aprilie - 1 octombrie;b) aplicarea de măsuri silviculturale şi fizico-mecanice.(4) Se exceptează de la prevederile alin. (3) lit.a) situaţiile de calamităţi naturale, când posibilităţile de

exploatare şi valorificare a lemnului doborât sunt depăşite.(5) Combaterea insectelor de scoarţă prevăzute la alin. (1) se realizează prin metode silviculturale,

biologice şi chimice

7

2. AGENȚI FITOPATOGENI

2. 1. Depistarea, prevenirea şi combaterea agenţilor fitopatogeni din culturile forestiere

2.1.1. Agenţi fitopatogeni care produc îmbolnăviri ale rădăcinilor

În culturi de foioase şi răşinoase

2.1.1.1. Agenţi fitopatogeni care produc îmbolnăvirea plantulelor

Art. 33. (1) Depistarea bolii de natură micotică ''culcarea plantulelor'', produsă de ciuperci din genurile Fusarium, Pythium, Phytophthora, Aspergillus, Rhizoctonia, Phomopsis, Botrytis, se face după prezenţa plantulelor căzute. (2) Prevenirea apariţiei ''culcării plantulelor'', provocată de ciupercile prevăzute la alin. (1), se realizează prin metode biologice şi prin tratarea chimică a patului nutritiv/solului şi a seminţelor. (3) Combaterea ciupercilor prevăzute la alin. (1) se asigură prin metode chimice.

2.1.1.2. Agenţi fitopatogeni care produc îmbolnăvirea puieţilor

Art. 34. (1) Depistarea bolii de natură micotică ''putrezirea rădăcinilor puieţilor'', produsă de ciuperci din genurile Rosellinia, Rhizoctonia şi altele, se face după prezenţa puieţilor uscaţi sau în curs de uscare şi a rădăcinilor putrezite.

(2) Prevenirea înmulţirii în masă şi combaterea ciupercilor prevăzute la alin. (1) se fac prin metode silviculturale şi chimice.

2.1.2. Agenţi fitopatogeni care produc boli ale lujerilor, ramurilor şi tulpinilor

În culturi de foioase

Art. 35 (1) Depistarea bolii de natură micotică ''uscarea puieţilor de plop'', provocată de Discosporium populeum, cu forma conidiană Dothichiza populea, şi Cytospora spp., se face pe baza identificării lujerilor uscaţi şi a corpurilor fructifere ale ciupercilor.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, respectiv combaterea ciupercilor prevăzute la alin. (1), se face prin metode silviculturale şi chimice.

În culturi de foioase şi răşinoase

Art. 36. (1) Depistarea antofitei parazite ''cuscuta'' sau ''torţelul'' Cuscuta spp., care provoacă strangularea tulpinilor puieţilor sau răchitei, se face după prezenţa plantelor parazite.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, respectiv combaterea antofitei parazite prevăzute la alin. (1) se face prin metode fizico-mecanice şi chimice.

8

2.1.3. Agenţi fitopatogeni care produc boli foliare

În culturi de foioase

2.1.3.1. Agenţi fitopatogeni care produc pătări foliare

Art. 37. (1) Depistarea bolilor de natură micotică cunoscute sub denumirea de ''pătări foliare'' şi produse de speciile de ciuperci din genurile Marssonina, Cercospora, Mycosphaerella, Coccomyces, Phoma şi altele se face pe baza simptomelor tipice produse de fiecare specie de ciupercă.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, precum şi combaterea ciupercilor prevăzute la alin. (1) se asigură prin metode chimice.Art. 38. (1) Depistarea bolilor produse de virusuri şi micoplasme se face după simptomele specifice: cloroză, pătarea, mozaicarea frunzelor etc.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, precum şi combaterea agenţilor fitopatogeni prevăzuţi la alin. (1) se asigură prin metode silviculturale,biologice şi chimice.2.1.3.2. Agenţi fitopatogeni care produc făinărea frunzelorArt. 39. (1) Depistarea bolii de natură micotică cunoscute sub denumirea de ''făinarea frunzelor'' şi induse de ciuperci din familia Erysiphaceae cel mai des întâlnită în pădurile de cvercinee este specia Microsphaera alphitodes syn. M. abbreviata se face după aspectul albicios al frunzelor.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă a ciupercilor care produc făinări se asigură prin metode silviculturale şi prin combaterea defoliatorilor.

(3) Combaterea ciupercilor din familia Erysiphaceae se face prin metode chimice. În culturi de foioase şi răşinoase2.1.3.3. Agenţi fitopatogeni care produc rugini foliareArt. 40. (1) Depistarea bolilor de natură micotică denumite ''rugini foliare'' şi produse de specii de ciuperci din ordinul Uredinales se face după fructificaţiile ciupercilor.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă a speciilor de ciuperci din ordinul Uredinales care produc ''rugini foliare'' se asigură prin metode siviculturale.

(3) Combaterea ciupercilor din ordinul Uredinales care produc ''rugini foliare'' se face prin metode chimice.

În culturi de răşinoase 2.1.3.4. Agenţi fitopatogeni care produc înroşirea şi căderea acelor Art. 41. (1) Depistarea ciupercilor din genurile Lophodermium, Mycosphaerella, Dothistroma, Diplodia, Hypodermella şi altele, care produc ''înroşirea şi căderea acelor'' se face după aspectul acelor şi după fructificaţiile ciupercilor.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă a ciupercilor prevăzute la alin. (1) se realizează prin metode siviculturale.

(3) Combaterea ciupercilor prevăzute la alin. (1) se asigură prin metode chimice. Art. 42. (1) Depistarea ciupercilor: Septoria parasitica, Phomopsis spp., Brunchorstia pinea, Sphaeropsis sapinea, Phoma spp., Botrytis cinerea, Gremeniella spp. şi altele, care produc ''uscarea lujerilor'' sau ''uscarea puieţilor'' de răşinoase, se face după lujerii uscaţi, acele înroşite şi fructificaţiile produse de ciuperci.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, precum şi combaterea ciupercilor prevăzute la alin. (1) se asigură prin metode siviculturale, fizico-mecanice şi chimice.

9

2.1.3.5. Agenţi fitopatogeni care producînnegrirea frunzelor Art. 43. (1) Depistarea bolilor de natură micotică cunoscute sub denumirea de Art. 43. (1) Depistarea bolilor de natură micotică cunoscute sub denumirea de ''necroze foliare'' şi produse de ciupercile Venturia spp., Physalospora miyabeana, Glomerella cingulata şi Rhytisma spp. şi altele se face după petele închise la culoare, prezente pe frunze şi pe lujeri.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, precum şi combaterea ciupercilor prevăzute la alin. (1) se realizează prin metode chimice. Art. 44. (1) Depistarea ciupercilor Herpotrichia spp., care produc ''împăienjenirea acelor'' la diferite specii de răşinoase, se face după prezenţa miceliului care acoperă acele şi lujerii.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă a ciupercilor prevăzute la alin. (1) se asigură prin metode silviculturale şi chimice. 2.2. Depistarea, prevenirea şi combaterea agenţilor patogeni din arborete În păduri de foioase şi răşinoase2.2.1. Agenţi fitopatogeni care afectează sistemul reticular Art. 45. (1) Ciupercile din genul Armillaria, unoscute cu numele popular de ''gheba de rădăcină'', se depistează după prezenţa rizomorfelor, a tecilor miceliene şi a corpurilor fructifere produse de acestea.

(2) Prevenirea apariţiei pagubelor produse de ciuperci din genul Armillaria se asigură prin metode silviculturale.

În păduri de răşinoase Art. 46. (1) Heterobasidion annosum sun. Fomes annosum provoacă ''putregaiul roşu'' sau ''putregiul central'' la răşinoase şi se depistează după putregaiul central, brun-roşcat, identificat în secţiune la baza tulpinii.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, precum şi combaterea agentului fitopatogen H. annosum se realizează prin metode silviculturale, biologice şi chimice. 2.2.2.Agenţi fitopatogeni care produc îmbolnăviri ale lujerilor, ramurilor şi tulpinilor

În păduri de foioase şi răşinoase 2.2.2.1. Agenţi fitopatogeni care produc colorarea lemnului Art. 47. (1) Depistarea ciupercilor care produc ''alterarea cromatică a lemnului'' sau ''mucegăirea lemnului'' şi aparţin genurilor Alternaria, Aspergillus, Fusarium, Penicillium, Trichoderma, Trichotecium, Verticillium, Epicocum şi altele se face după prezenţa mucegaiurilor şi colorarea lemnului.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, precum şi combaterea ciupercilor prevăzute la alin. (1) se asigură prin metode silviculturale, chimice şi biologice. Art. 48. (1) Depistarea ''inimii roşii''´la fag, provocată de oxidarea lemnului şi/sau de acţiunea unor ciuperci lignicole, se face pe baza colorării duramenului.(2) Prevenirea apariţiei ''inimii roşii'' la fag se face prin metode silviculturale. Art. 49. (1) Depistarea traheomicozelor, produse de speciile de ciuperci: Ophiostoma (Ceratocystis), Fusarium sau Verticillium, şi a traheobacteriozelor, produse de specii ale bacteriei Erwinia, se face după colorarea alburnului şi prezenţa corpurilor fructifere.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, respectiv combaterea agenţilor fitopatogeni prevăzuţi la alin. (1) se asigură prin metode silviculturale, biologice şi chimice. 2.2.2.2. Agenţi fitopatogeni care produc cancere

În păduri de foioase Art. 50. (1) ''Cancerul bacterian'', produs de Agrobacterium tumefaciens la foioase, respectiv de Pseudomonas syringae f. populea şi Xanthomonas populli la plop şi la alte foioase, se depistează după prezenţa scurgerilor brune şi a cancerelor pe rădăcini, ramuri şi tulpini.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, precum şi combaterea bacteriilor prevăzute la alin. (1) se fac prin metode silviculturale şi chimice.

10

Art. 51. (1) ''Cancerele'' micotice, induse de Nectria spp. la fag, Cryphonectria parasitica syn. Endothia parasitica la castanul comestibil, Lachnellula willkommii -syn. Dasyscypha willkommii la larice, se depistează pe baza prezenţei leziunilor canceroase pe ramuri şi tulpini, precum şi a fructificaţiilor ciupercilor implicate în procesul infecţios.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, precum şi combaterea ciupercilor prevăzute la alin. (1) se fac prin metode silviculturale şi biologice. 2.2.2.3. Agenţi fitopatogeni care produc necroze pe tulpini În păduri de foioase Art. 52. (1) Depistarea bolii de natură micotică cunoscute sub denumirea de ''necroza scoarţei fagului''şi produse de ciuperca Nectria coccinea se face după prezenţa fructificaţiilor ciupercii şi uscarea scoarţei infectate.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă a ciupercii N. coccinea se asigură prin metode silviculturale şi chimice. 2.2.2.4. Agenţi fitopatogeni care produc rugini pe trunchi În păduri de răşinoase Art. 53. (1) Depistarea ciupercii Melampsorella caryophyllacearum, care produce ''mătura vrăjitoarelor'' la brad, se face după prezenţa în coroană a lujerilor proliferaţi şi a racilelor pe ramuri şi tulpină.

(2) Prevenirea apariţiei şi combaterea ciupercii M. caryophyllacearum se realizează prin metode silviculturale. Art. 54. (1) Ciupercile din genul Cronartium, care provoacă ''rugina veziculoasă a tulpinilor şi a ramurilor de pini'' se depistează după prezenţa cancerelor de tulpină. (2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, respectiv combaterea ciupercilor Cronartium spp. se face prin metode silviculturale şi chimice. În păduri de foioase şi răşinoase 2.2.2.5. Agenţi fitopatogeni care produc putrezirea lemnului Art. 55. (1) Depistarea ciupercilor xilofage se face după prezenţa corpurilor fructifere şi a putregaiului de tulpină.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă a ciupercilor xilofage se asigură prin metode silviculturale. 2.2.2.6. Agenţi fitopatogeni care produc îmbolnăviri ale fructelor şi seminţelor Art. 56. (1) Depistarea ''mucegaiului'' sau a ''putregaiului'' fructelor şi seminţelor forestiere se face pe baza colorării sau a putrezirii fructelor şi seminţelor ori a prezenţei miceliilor ciupercilor implicate în procesul infecţios.

(2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă a ciupercilor şi bacteriilor patogene pentru seminţele şi fructele forestiere se asigură prin metode silviculturale şi chimice. 2.2.2.7. Agenţi fitopatogeni care producantofitoze Art. 57. (1) Depistarea antofitei parazite cunoscute sub denumirea de ''vâsc'' se face pe baza prezenţei plantei parazite în arborete. (2) Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă a vâscului se asigură prin metode silviculturale.

CAPITOLUL IIIMamifere

Vătămări produse de vânat

11

Art. 58. (1) Semnalarea prezenţei speciilor de vânat: Capreolus capreolus căprior, Cervus elaphus cerb carpatin, Cervus dama cerb lopătar, Lepus europaeus iepure, Sus scrofa mistreţ, Ursus arctos urs în arborete se face în funcţie de caracteristica vătămării şi de pagubele produse.(2) Protejarea culturilor faţă de acţiunea de vătămare produsă de speciile de vânat prevăzute la alin. (1) se realizează prin metode fizico-mecanice şi chimice.

Vătămări produse de rozătoare Art. 59. (1) Semnalarea prezenţei rozătoarelor: Apodemus sylvaticus şoarecele de pădure, Apodemus tauricus flavicolis - şoarecele gulerat, Arvicola terrestris şobolanul de apă şi Microtus arvalisi şoarecele de câmp în culturi se face după prezenţa galeriilor din sol şi a vătămărilor produse.

(2) Protejarea culturilor faţă de acţiunea de vătămare provocată de speciile de rozătoare prevăzute la alin. (1) se face prin metode agrotehnice şi fizico-mecanice.(3) Combaterea rozătoarelor prevăzute la alin. (1) se practică în culturi şi se efectuează prin metode fizico-mecanice şi chimice. Art. 60. Semnalarea prezenţei pârşului Glis glis se face după caracteristicile atacului produs şi după pagubele cauzate. Art. 61. (1) Semnalarea prezenţei rozătorului Spalax leucodon orbete în culturi se face după caracteristica vătămării produse. (2) Combaterea rozătorului prevăzut la alin. (1) se realizează prin metode chimice. Art. 62. (1) Semnalarea prezenţei cârtiţei Talpa europaea se efctuează după prezenţa galeriilor din sol şi a muşuroaielor de la suprafaţa acestuia. (2) Combaterea cârtiţei se asigură prin metode fizico-mecanice şi chimice.

CAPITOLUL IVPrevenirea şi combaterea dăunătorilor

Criterii de prevenire şi combatere a dăunătorilor Art. 63. Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, precum şi combaterea dăunătorilor sunt obligatorii în solarii, pepiniere şi răchitării, indiferent de suprafaţa pe care aceştia au fost semnalaţi şi de intensitatea atacului. Art. 64. Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, precum şi combaterea dăunătorilor în plantaţii, semănături directe şi regenerări naturale sunt obligatorii când intensitatea atacului are valori care depăşesc pragul de intensitate slabă. Art. 65. În arborete lucrările de prevenire şi de combatere se fac în funcţie de natura, compoziţia şi structura acestora, de specia de dăunător, gradul de vătămare şi de faza gradaţiei, în cazul omizilor defoliatoare. Art. 66. (1) Delimitarea zonei de combatere şi supraveghere pentru insectele defoliatoare la foioase se face în funcţie de dăunător, faza gradaţiei, procentul de defoliere, compoziţia, vârsta şi valoarea economico-socială a arboretelor.

(2) Se include în zona de combatere pădurile de cvercinee în care stejarul reprezintă mai mult de 30%, procentul de defoliere este mai mare de 50%, iar gradaţia este in faza I III.

(3) Se mai include în zona de combatere: a) păduri de interes social deosebit, cele din jurul Bucureştiului, din reşedinţe de judeţ, din municipii, din staţiuni balneo-climaterice de interes naţional, obiective speciale cu un procent de defoliere de peste 25%;b) păduri afectate de fenomenul de uscare, arborete limitrofe livezilor pomicole, păduri infestate cu dăunători care atacă şi specii pomicole, rezervaţii de seminţe, arborete cu peste 30% stejar pedunculat, stejar brumăriu, stejar pufos, gorun din clasa I III de producţie la defolieri mai mari de 25% în progradaţie şi de 50% în retrogradaţie;c) păduri care au în compoziţie minimum 20% stejar pedunculat, stejar brumăriu, stejar pufos, gorun, gârniţă, iar cer, frasin, minimum 30% la defolieri mai mari de 50%;

12

d) arborete de plopi euroamericani şi sălcii selcţionate infestate cu Lymantria dispar, Leucoma salicis, Hyponomeuta sp., Clostera (Pygaera) anastomosis, arborete de salcâm infestate cu Semiothisa alternaria şi alte specii de cotari la defolieri de peste 50%;e) păduri în care frasinul sau ulmul reprezintă cel puţin 30%, fiecare fiind infestată cu Stereonichus fraxini, Lytta vesicatoria şi Galerucella luteola, cu o intensitate a atacului mai mare de 50%.(4) În cazul infestărilor cu mai multe specii de insecte în acelaşi arboret, includerea în zona de combatere se face după procentul de defoliere cumulat.(5) Nu se include în zona de combatere arboretele de salcâm infestate cu Lymantria dispar, rezervaţiile ştiinţifice, cele în care se efectuează cercetări, trupurile izolate de pădure care în următorii 2-3 ani se defrişează şi arboretele în care mortalitatea produsă de paraziţi, prădători şi ciupercile entomopatogene asigură stingerea naturală a focarelor. Art. 67. (1) Delimitarea zonei de combatere şi supraveghere la insectele defoliatoare din pădurile de răşinoase se face în funcţie de compoziţia arboretelui, insecta defoliatoare şi de procentul de defoliere.

(2) Se include în zona de combatere pădurile de răşinoase şi pădurile în care răşinoasele reprezintă 30%, în amestec cu fag, infestate cu Lymantria monacha, şi în care se preconizează defolieri de peste 10%, indiferent de grupa funcţională din care fac parte.

(3) În zona de combatere se include şi arboretele de răşinoase limitrofe, care prezintă infestări cu Lymantria monacha sub 10%, situate până la o distanţă de 1 km de cele în care se prevăd defolieri mai mari de 10%.

(4) Arboretele de brad sau brad în amestec cu alte specii, în care bradul reprezintă 30%, infestate cu Choristoneura murinana şi Semasia rufimitrana, se include în zona de combatere când procentul de defoliere este de peste 25% indiferent cărei grupe funcţionale îi aparţin arboretele.

(5) Plantaţiile şi arboretele de răşinoase infestate cu Pristiphora abietina, Neodiprion sertifer, Diprion pini, Coleophora laricella, Dendrolimus pini se prevăd pentru combatere când procentul de defoliere este mai mare de 25%. Art. 68. Zona de supraveghere se constituie din toate pădurile de foioase şi răşinoase infestate cu insecte defoliatoare de prognoză, care nu sunt incluse în zona de combatere. Art. 69. (1) Lucrările de prevenire a apariţiei în masă a dăunătorilor forestieri sunt obligatorii pe tot parcursul dezvoltării arboretului, a rezervaţiei de seminţe, pepinierei silvice, plantaţiei, a regenerării, precum şi în parchetul de exploatare a lemnului.(2) Lucrările de prevenire specifice fiecărei categorii de dăunători şi fiecărui dăunători sunt cele prevăzute în Îndrumările privind aplicarea Normelor tehnice pentru protecţia pădurilor. Art. 70. (1) Lucrările de combatere a dăunătorilor forestieri sunt obligatorii şi se realizează ori de câte ori este cazul, astfel încât să se asigure menţinerea echilibrului ecologic în pădure. (2) Lucrările de combatere specifice fiecărei categorii de dăunători şi fiecărui dăunător sunt cele prevăzute în Îndrumările privind aplicarea Normelor tehnice pentru protecţia pădurilor. Art. 71. Este obligatorie respectarea normelor specifice de protecţie a muncii privind utlizarea produselor de uz fitosanitar în silvicultură, în vigoare.

CAPITOLUL V

Dăunători abiotici

Art. 72. (1) Semnalarea dăunătorilor abiotici vânt, secetă, îngheţ, inundaţii, factori populanţi se face după efectul produs de aceştia, manifestat prin ruperi, doborâturi, debilitări fiziologice, uscări apărute în culturi şi arborete. (2) Prevenirea apariţiei şi combaterea dăunătorilor abiotici prevăzuţi la alin. (1) se realizează prin metode silviculturale.

13

CAPITOLUL VI

Uscarea arborilor

Art. 73. Pentru monitorizarea şi limitarea procesului de uscare a arborilor se semnalează imediat fenomenul şi se urmăreşte evoluţia acestuia, se valorifică arborii în curs de uscare sau uscaţi şi se ameliorează sau se refac arboretele respective, întocmindu-se documente potrivit formularelor 5 7.

CAPITOLUL VII

Dispoziţii finale

Art. 74. (1) Pentru speciile de insecte şi agenţi fitopatogeni neidentificaţi sau pentru atacurile neidentificate produse de aceştia personalul silvic este obligat să solicite sprijinul specialiştilor din laboratoarele de protecţia pădurilor din I.C.A.S. şi facultăţile de silvicultură din ţară, pentru determinări şi stabilirea metodelor deprevenire şi combatere.

(2) În situaţia în care se constată apariţia unor agenţi de vătămare, în conformitate cu prevederile anexelor nr.1 şi 2 la Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1030/2001, publicată în Monotorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 13 noiembrie 2001, ocolul silvic va informa în scris direcţia fitosanitară judeţeană sau a municipiului Bucureşti în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, în termen de maximum 24 de ore de la semnalarea agentului de vătămare. Art. 75. Pentru prevenirea apariţiei şi combaterea dăunătorilor forestieri se folosesc în mod obligatoriu criteriile elaborate în urma cercetărilor efectuate de I.C.A.S. şi aprobate conform prevederilor legale. Art. 76. În lucrările de prevenire şi de combatere a dăunătorilor forestieri se folosesc exclusiv produse de uz fitosanitar omologate pentru a fi utilizate în silvicultură conform Codexului produselor de uz fitosanitar omologate pentru a fi utilizate în România, în vigoare. Art. 77. Deţinătorii de pepiniere silvice şi/sau culturi de plantă mamă se înregistrează la direcţia fitosanitară judeţeană sau a municipiului Bucureşti în cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 503/2001 privind procedura de înregistrare a producătorilor, depozitelor colective, centrelor de expediere şi a importatorilor de plante, produse vegetale sau articole reglementate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.61 din 29 ianuarie 2002. Art. 78. Lunar, până la data de 10 a lunii următoare perioadei avute în vedere, fiecare ocol silvic va transmite, în scris, la direcţia fitosanitară judeţeană sau a municipiului Bucureşti în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, o sinteză a situaţiei privind infestările cu dăunători forestieri. Art. 79. Prezentele norme tehnice au caracter obligatoriu pentru toţi proprietarii, respectiv deţinătorii de păduri şi de vegetaţie forestieră din afara fondului forestier. Art. 80. Formularele 1, 2, 3A, 3B, 3C, 4, 5, 6 şi 7*) fac parte integrantă din prezentele norme tehnice.

14

Formular 1

Intensitate slabă 0 L P AIntensitate mijlocie 00 LL PP AAIntensitate puternică

000

LLL

PPP AAA

Ocolul silvic_______________Districtul silvic _____________Cantonul silvic ________________

RAPORT NR. ____ DE SEMNALIZARE15

a ivirii dăunătorilor ________________________

Vă facem cunoscut că în pepinierele, plantaţiile şi arboretele din cuprinsul cantonului ce mi-a fost incredinţat, dăunătorii se gasesc la data de azi în următoarele situaţii înscrise pe verso:

________________________________________________________________

Data ______________

Luat nota:Verificat pe teren ______________Dăunătorul identificat _______________Măsuri necesare ____________________

Şef ocol:Ing. Silvic, technician P.P. Pădurar,

Format A6, t2,

- Verso

Dăunătorul apărut

Pepiniera, pădurea, UP, ua, grupe ua

Sup(ha) Specia atacată

Infestat Vătămat

Sup.( ha) Stadiul şi intensitatea infestării

Sup. (ha) Intensitatea vătămării

1 2 3 4 5 6 7 8

Formular 2

Ocolul silvic/Pepiniera silvică* ____________________

În arboreta În pepiniere

STATISTICAdăunătorilor şi dinamica focarelor active în arboreta/pepiniere/în anul _____

PĂDUREA (PEPINIERA) Dăunătorul, Suprafaţa Intensitatea

16

boala sau factorul biotic

infestată în anul…. ha/ari

infestării in anul…… ha/ari

Denumirea Ua/Grupe de ua/cultura

Sup. (ha)

Compoziţia (specia din cultură)

Vârsta (ani)

Prece-dent

Curent Prece-dent

Curent

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

A4, t2*Altele decât cele cantonale - verso -

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Verificat, Întocnit,

Formularul 3A

Ocolul silvic ___________________________ Dăunătorul

PROGNOZAvătămătorilor în anul _______

Denu-mirea UP/

Denumirea pădurii bazinetului UP

ua Suprafaţa Gradul de vătămareprobabilă *

Caractere calificative

Faza anul gradaţia

Totală Efectiv f.s s m p f. f f/ p%

17

infestată p m1 2 3 4 5 6 7 8 9 1

011

12 13 14

A4, t2

-Verso-1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14

Verificat, Întocmit,*f.s. = foarte slabs = slabm = mijlociup= puternicf.p. = foarte puternic

Formularul 3B

Ocolul silvic _____________________ U.P., ua _______________Pădurea ____________________ Suprafaţa _____________Altitudinea/expoziţie _____

FIŞA LOTULUI Nr. __________

Arbore cursă Data observării Intensitatea ataculuiNr.

crt.D1/2 cm

Lungi-mea–m-

DataIntrării prime-lor insecte

Cojiri

Stadiul de dezvoltare al insectelor

Data observării/ Nr. Familii / mp

18

1 A B 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

A4, t2 Verificat Întocmit,

Ocolul silvic ___________________

PROGNOZAAtacului de ipide în anul ______

Nr. crt

UP brazi bet

u.a./ grupe de u.a.

Suprafaţa arboretelor de răşinoase

Densitatea populaţieiNr. găuri /dm2

Arbori infestaţi din categoria

Nr. arbori cursă necesari pentru categoria

Arbori

Tota-le

Infes-tate

I II I II Cursa(I+II)

Con-trol

Total(11+12)

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

11 12 13

A4, t2

-verso –1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

Verificat, întocmit,

Formular 3C

Arbori doborâţi, rupţi, infestaţi şi arbori pe picior atacaţi de ipidela data de _____________________________

U.P.Denumire

u.a. / grupe de u.a.

Volum doborât,rupt(mii mc)

Volum infestat(mii mc)

Din care: Arbori pe picior atacaţi de ipide

Slab-foarte slab(mii mc)

Mijlociu

(mii mc)

Puternic- foarte puternic(mii mc)

În anul în curs

Rămaşi pe picior la sfârşitul anului

1 2 3 4 5 6 7 8 9

19

Verificat, Întocmit,

- verso -1 2 3 4 5 6 7 8 9

Verificat, Întocmit,

Formularul 4

Rezultatul sondajului la larvele de cărăbuşi

Ocolul silvic

Pepiniere sau teren de împădurit

Caracteristicile principale ale solului

Nr. sondaje

Specia

Numărul mediu de larve, pupe şi gândaci pe mp

Larve de alte specii vătămătoare găsite în sol /mp

Denumirea

Suprafaţa totală(ha)

Larve active de vârsta

Nr pupe

Nr gân-daci

20

Denumire şi număr mediu

I II III

Nr larve transformate în vârsta aIII-a

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

Formularul 5

Ocolul silvic _________________ Districtul ____________________

Fişa de evidenţă a suprafeţei de probă permanent ___________U.P. ___________ u.a. ______________ ampasată în anul _________ pentru urmărirea evoluţiei procesului de uscare la specia ____________________ .Mărimea suprafeţei ____________ m2, altitudinea ______________ expoziţia ___________________ panta _______________ tip de staţiune _____________tip de pădure naturală şi actuală_____________ tip de sol ______________ Arboret: compoziţie ___________________ provenienţă ___________________ vârstă ____________ diametrul mediu ____________ înălţime medie ________ clasa de producţie ___________ consistenţă

21

___________________________ subarboret: compoziţie _________________ grad de acoperire _____________Nr crt

Anul ClasaKraft*

Număr de arbori Volumul arborilor uscaţi(mc)

Observaţii asupra procesului de uscare(dăunători)Tot

alPe grade de uscare ** extraşi de extras

0 1 2 3 4

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 111 2002 P

DCTotal

2 2003 PDCTotal

*) P = arbori predominanţi **) 0 = arbore sănătos D = arbori dominanţi 1 = arbore foarte slab vătămat 1-10% C = arbori codominanţi 2 = arbore slab vătămat 11-25% 3 = arbore moderat vătămat 26 -65% 4= arbore puternic vătămat inclusiv uscat peste 65%Fişa de evidenţă se întocmeşte pe specii. Dacă într-o suprafaţă de probă permanent sunt 2 sau mai multe specii afectate se întocmeşte câte o fişă de evidenţă pentru fiecare specie.

Formularul 6

Ocolul silvic _________________________Districtul __________________

Evidenţa fenomenului de uscare a arborilor din specia __________în anul ____

Nr crt

UP

ua

Date privind u.a. Date privind uscarea

Cauze probabile ale

Volumul arborilor cu uscare puternică, inclusiv

Suprafaţ

Tipul de

Participarea

Proveni

Vârsta

Clasa

Consi

Suprafa

Gradul

Procent

22

a totală(ha)

pădure şi starea actuală

specie în compoziţie (%)

enţa arbo-rilor

(ani) de producţie

stenţa

ţa afectată(ha)

de vătămare a speciei

de arbori cu grad de uscare2+3+4

uscării (dăunători abiotici şi biotic)

arbori uscaţiPus în valoare(mc)

Extras(mc)

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

Formularul 7

Ocolul silvic ____________________

Evidenţa fenomenului de uscare a arborilor din specia ________________ în anul ___________________

Nrcrt

UPDenumire

Date privind uscarea Volumul arborilor cu uscare puternică inclusive arbori uscaţi

Suprafaţa

Tipul de

Participa-rea

Provenienţa

Vârsta

Clasa de

Consisten

Gradul de

Nr de arbori

Pus în valoare

Extras(mc)

23

afectată (ha)

pădure şi starea actuală

speciilor în compo-ziţia arbore-telor(%)

arborilor

(interval)(ani)

produc-ţie

ţa medie

vătămare aspeciei

2+3+4

(mc)

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Anexa nr. 2la Ordinul ministrului agriculturii,pădurilor, apelor şi mediului nr. 454 / 14.07 2003INDRUMăRI PRIVIND APLICAREA NORMELOR TEHNICEPENTRU PROTECţIA PăDURILOR

Potrivit art. 29 din Codul Silvic - Legea nr. 26 / 1996,Regiei Naţională a Pădurilor îi revine obligaţia ca prin măsurile de prevenire şi combatere a dăunătorilor şi bolilor să asigure starea de sănătate a pădurilor, indiferent de forma de proprietate a acestora. Ordonanţa Guvernului nr. 96 / 1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 75 / 2002, prevede la art. 8 alin. (1) lit. c) că proprietarii de păduri şi deţinătorii cu orice titlu au ca obligaţie ,,să execute lucrările necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor pădurilor, stabilite de organele autorităţii publice pentru silvicultură, cu mijloace proprii sau contra cost, prin unităţi silvice specializate”. Cap. I DATE GENERALE

1. Depistarea şi prognoza dăunătorilor forestieri24

Codul Silvic (art. 30)prevede că Regia Naţională a Pădurilor, prin sisteme de supraveghere specifice, întocmeşte anual statistica şi prognoza dăunătorilor vegetaţiei forestiere pentru întreg fondul forestier naţional. Prin depistare şi prognoză se realizează o supraveghere permanentă a stării de sănătate a pădurilor şi se stabilesc direcţiile de evoluţie a dăunătorilor forestieri.

1.1. Semnalarea şi depistare Lucrarea prin care se ia cunoştinţă de prezenţa în culturi / arboret a unui agent vătămător sau a atacului produs de acesta se numeşte semnalarea dăunătorilor. După semnalarea dăunătorilor sau a vătămărilor provocate se efectuează lucrarea de depistare, pentru a localiza răspândirea acestuia şi a evalua intensitatea atacului produs. Lunar, pădurarul titular de canton completează “Raportul de semnalare a ivirii dăunătorilor” (Formular1). Acest document cuprinde elemente cu privire la agentul dăunător, suprafaţa de răspândire şi intensitatea atacului, în funcţie de stadiul de dezvoltare al insectei. Raportul se verifică de şeful de district, cu care prilej se fac cuvenitele rectificări. Obligatoriu, la sfârşitul fiecărei luni, rapoartele se depun la ocol, chiar dacă unele situaţii au fost prezentate în lunile precedente sau în luna în curs. In cazul unor atacuri periculoase, organul constatator depune la ocol raportul de semnalare în 24 ore şi verifică în teren pentru a se putea lua urgent măsurile necesare. Pentrusituaţiile obişnuite, rapoartele de semnalare se verifică în teren de organul tehnic care răspunde de protecţia pădurilor în cadrul ocolului în cel mult 7 zile, în funcţie de gravitate şi care va trebui să fie însuşit de şeful de ocol. Pe teren se identifică dăunătorul, vătămarea produsă, suprafaţa de răspândire, gradul de vătămare şi se stabilesc măsurile necesare de aplicat. In cazul cănd organele tehnice ale ocolului nu au reuşit să identifice dăunătorul semnalat, cât şi cauzele care au determinat atacul, se anunţă imediat organele tehnice din structurile silvice superioare şi concomitent se solicită sprijinul specialiştilor Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice sau Facultăţilor de Silvicultură (Procesele verbale se înregistrează şi se păstrează la ocol) Cu ocazia deplasării pe teren a organelor de la care s-a solicitat asistenţă tehnică, se consemnează datele într-un document care se anexează la “Raportul de semnalare a ivirii dăunătorilor” întocmit iniţial de organul constatator.

1.2. Prognoza Prognoza stabileşte , pentru anumiţi dăunători , tendinţa acestora de înmulţire în masă pentru anul ce urmează sau pe mai mulţi ani, cât şi vătămările probabile care pot avea loc.In ţara noastră prognoza se efectuează pentru principalele insecte defoliatoare din arborele de foioase şi răşinoase, pentru insectele care atacă între scoarţă şi lemn la speciile de foioase şi de răşinoase şi pentru cărăbuşi. Datele necesare elaborării prognozei se culeg din anumite suprafeţe de control care se amplasează în pădurile în care are loc înmulţirea în masă a dăunătorilor respectivi sau în cele în care condiţiile sunt favorabile acestui proces.Elementele care ajută la elaborarea prognozei sunt de natură cantitativă şi calitativă.

1.2.1. Elemente cantitative Densitatea populaţiei (d) - se exprimă prin numărul de insecte raportat la unitatea de măsură, adică puiet, arbore, ramură, mugure, suprafaţă (mp, ar, ha). Coeficientul de creştere al populaţiei (R) - reprezintă valoarea raportului dintre densitatea actuală a populaţiei (d1) şi densitatea pupulaţiei din anul anterior declanşării procesului de înmulţire în masă (d2) şi indică viteza de dezvoltare a gradaţiei R= d1/d2. Frecvenţa - este raportul dintre numărul de arbori / puieţi atacaţi şi numărul total de arbori / puieţi controlaţi şi se exprimă în procente. In general, pentru evaluarea fregvenţei atacului se foloseşte scara: 1-10 % frecvenţa foarte slabă, 11-25 % slabă, 26-50 % mijlocie, 51-75 % puternică şi peste 75% frecvenţă foarte puternică.1.2.2. Elemente calitative Fecunditatea - este capacitatea unei femele de a depune ouă , în funcţie de numărul acestora stabilindu-se faza gradaţiei.

25

ndicele sexual (i) - reprezintă valoarea raportului dintre numărul de femele (F) şi numărul de masculi (M) sau raportul procentual dintre numărul de femele (F) şi numărul total de masculi şi femele ( F+M ). Valoarea indicelui sexual indică creşterea sau descreşterea populaţiei de insecte. F F i = ----------------------- x 100; i = ------------------ x 100 M M + F 1.2.2. Elemente calitative Fecunditatea - este capacitatea unei femele de a depune ouă , în funcţie de numărul acestora stabilindu-se faza gradaţiei. Indicele sexual (i) - reprezintă valoarea raportului dintre numărul de femele (F) şi numărul de masculi (M) sau raportul procentual dintre numărul de femele (F) şi numărul total de masculi şi femele ( F+M ). Valoarea indicelui sexual indică creşterea sau descreşterea populaţiei de insecte.

Factorii de mortalitate - sunt prădătorii, parazitoizii şi patogenii care acţionează asupra insectelor dăunătoare, se exprimă procentual şi indică posibilitatea stingerii naturale a înmulţirii acestor insecte. Aspectul exterior al insectei - în baza acestui element se fac aprecieri privind fecunditatea şi vitalitatea insectei. Dimensiunile mari ale pupelor şi femelelor indică o fecunditate ridicată, iar coloritul viu şi mai intens al adulţilor arată că insecta a intrat în gradaţie. Procentul de vatamare (p) - exprimă valoarea raportului dintre densitatea populaţiei (d) şi numărul critic (n) d p = --------- x 100 n în care: d=densitatea populaţiei; n=numărul critic şi reprezintă populaţia de insecte capabilă să vatăme în întregime un arbore/puiet/cultură de pe o anumită suprafaţă (mp,ar, ha) 1.3. Elaborarea documentaţiilor de statistică şi prognoză a dăunătorilor La sfârşitul lunii septembrie , ocoalele silvice, pe baza datelor de depistare şi prognoză culese din teren, cât şi a analizelor efectuate de unităţile de cercetare pentru elementele gradologice, eleborează statistica şi prognoza.

a. Statistica este lucrarea care reprezintă rezultatul depistărilor efecuate în culturi şi arborete în anul în curs .Formularul 2 tipizat - “Statistica dăunătorilor şi dinamica focarelor active pe anul ...” se întocmeşte separat pentru pepiniere, iar suprafaţa se exprimă în ari şi separat pentru răchitării, culturi tinere şi arborete când suprafaţa este redată în hectare. Atât în pepiniere, cât şi în arborete, dăunătorii se grupează în : dăunători biotici - insecte, paraziţi vegetali şi mamifere şi dăunători abiotici.

Insectele, după natura organului vegetal atacat, se grupează astfel: insecte care atacă rădăcina, tulpina, mugurele, lujerul şi frunza puieţilor; insecte xilofage; insecte defoliatoare; insecte sugătoare şi galicole; insecte de fructificaţii; insecte de scoarţă. Paraziţii vegetali pot afecta sistemul radicular, frunzele, lujerii, trunchiul, etc. producând îmbolnăviri cum ar fi: putreziri şi necrozări ale rădăcinilor, făinarea, înroşirea şi lepădarea frunzelor, rugini ale frunzelor, lujerilor şi trunchiului, pătări, băşicări, fumagini ale frunzelor. Paraziţii xilofagi produc boli de rădăcină şi putrezire ale trunchiului, cancere, boili vasculare şi de alterare cromatică, iar antofitozele sunt boli produse de antofite parazite (vâscul, tortelul). Dăunătorii abiotici sunt: vântul, zăpada, seceta, îngheţul, bruma, ploi torenţiale, grindina, inundaţiile, avalanşe, alunecări de teren, noxe industriale, ploi acide, scurgeri de ţiţei şi apă sărată, incendii. În ulele situaţii la o grupă de dăunători, frecvent pentru insecte, dar mai ales la defoliatori, în aceeaşi pădure se înregistrează infestări cu mai multe specii. În acest caz fiecare dăunător este înregistrat separat.

26

Aşadar o suprafaţă de pădure poate fi notată de mai multe ori, în funcţie de dăunătorii depistaţi rezultănd în final o suprafaţă cumulată. De aceea pe specii şi pe grupe de specii se va evidenţia suprafaţa efectivă afectată pe care în final să se înregistreze suprafaţa reală a culturii sau arboretului respectiv. b. Prognoza se întocmeşte de ocoalele silvice, separat pentru fiecare dăunător în parte, potrivit formularelor 3A, 3B, 3C. Formularul 3A se referă, în special, la insectele defoliatoare, iar formularele 3B şi 3C fac referire la insectele de scoarţă. Statistica şi prognoza sunt însoţite de hărţile unităţilor de producţie, cât şi a ocolului silvic la scara 1:20000; 1:100000, în care sunt figurate pădurile care fac obiectul lucrărilor de protecţie. În cazul pădurilor infestate de defoliatori, suprafeţele se colorează pe hartă în funcţie de intensitatea atacului după cum urmează: intensitate foarte slabă (1 - 10%defoliere) - culoare galbenă; slabă (10,1 - 25% ) - culoare roz; mijlocie (25,1 - 50%) - culoare verde; puternică (50,1-75%) - culoare albastru deschis şi intensitate foarte puternică (peste 75% defoliere) - culoare albastru închis. Pe hartă pentru fiecare pădure infestată se figurează un cerculeţ în care se indică special şi gradul de atac.

Cap. II DăUNăTORI BIOTICI

1. INSECTE Insectele reprezintă grupul cel mai numeros de organisme de pădure care afectează o vegetaţie. O parte din aceasta, în anumite condiţii, pot produce pagube de importanţă economică.1.1.Depistarea, prognoza, prevenirea şi combaterea insectelor din culturile forestiere Insecte care atacă rădăcina, tulpina, lujerul şi frunzele În culturi de foioase şi răşinoase. 1.1.1.Cărăbuşii vatămă culturile forestiere în stadiul de larvă, prin roaderea rădăcinilor puieţilor. Specia cu cea mai mare răspândire este Melolontha melolontha (cărăbuşul de mai), iar cu răspândire mai redusă sunt:Melolontha hippocastani (cărăbuşul de pădure),Polyphylla fullo (cărăbuşul marmorat), Amphimallon solstitialis (cărăbuşul de iunie), specii de Anoxia, Anisoplia etc. Durata de dezvoltare a unei generaţii este de 3-4 ani. Gradul de infestare cu cărăbuşi din culturi se stabileşte prin sondaje efectuate în sol, de 1/1/1m, în număr de 10/ha în pepinierele şi răchităriile în care se fac butăţiri şi de 3/ha în teren împădurit. Asemenea sondaje se fac ori de câte ori se consideră necesar, însă pentru lucrarea de depistare şi prognoză a ocolului sondajele se efectuiază în perioada august-septembrie. În formularul 4 se înregistrează larvele active care se separă pe specii şi vârste (după lăţimea capsulei cefalice), cât şi pupele şi adulţii. Dacă în urma sondajelor efectuate în solarii, pepiniere, răchitării şi teren de împădurit rezultă că infestarea cu larve depăşeşte numărul critic, nu se creează culturi noi, urmând ca terenul respectiv să se menţină ogor negru (tabelul1). Tabelul 1 Numerele critice determinate pentru unele specii de cărăbuşi

27

Prognoza zborului de cărăbuşi pentru anul următor se stabileşte în funcţie de numărul mediu de pupe şi adulţi găsiţi pe metru pătrat. Intensitatea atacului poate fi estimată după cum urmează: - intensitate slabă la sub 0.2 adulţi şi pupe/m ; - intensitate mijlocie - 0,2 - 0,5 adulţi şi pupe /m ; - intensitate puternică - 0,5 - 1 adulţi şi pupe /m ; - intensitate foarte puternică la peste 1 adulţi şi pupe /m . Măsurile de prevenire şi combatere au în vedere un complex de lucrări agrotehnice şi chimice. Distrugerea cărăbuşilor în stadiul de larvă se asigură prin arături şi inundarea solului. In timpul zborului terenurile de cultură se tratează chimic şi dacă este posibil se acoperă. Se mai pot folosi fumul şi capcanele luminoase pentru prinderea adulţilor. In culturile din solarii, pepiniere şi răchitării (anul butăşirii) infestate de cărăbuşi se fac tratamente chimice. 1.1.2. Gryllotalpa gryllotalpa (coropişniţa) este o insectă mare, cu durata de dezvoltare a unei generaţii de doi ani. Primăvara când are loc zborul şi împerecherea, femela depune în sol 300 - 600 ouă în cuib. Coropişniţa roade rădăcinile puieţilor din solarii şi pepiniere, provocând uscarea acestora.In solarii, prin galerii, insecta dislocă seminţele şi plantulele. Gradul de infestare se stabileşte în funcţie de numărul de cuiburi pe unitatea de suprafaţă, după următoarea scară: - infestare slabă - până la 1 cuib / ar; - infestare mijlocie de la 1 - 2 cuiburi /ar; - infestare puternică la 3 - 4 cuiburi / ar; - infestare foarte puternică la peste 4 cuiburi / ar. )cu ajutorul capcanelor, distrugerea cuiburilor de ouă, vara (iunie - iulie ), administrarea de tratamente chimice în culturile afectate, iar în perioada de iarnă prin prinderea insectelor în strat de bălegar.Combatrea coropişniţei se face prin capturarea adulţilor în timpul împerecherii (mai - iunie). 1.1.3. Larvele sârmă reprezintă stadiul larvar al gândacilor pocnitori sau săritori. Larvele, au o activitate de 3 - 5 ani, rod cotiledoanele embrionului şi distrug rădăcinile. Măsurile de combatere sunt similare cu cele folosite împotriva cărăbuşilor şi se aplică cănd se înregistrează 10 - 15 larve/ m de sol. Gândacii de întuneric sunt reprezentaţi de Opatrum sabulosum (gândacul pământiui), care produce vătămări culturilor din pepiniere atât ca adult, cât şi ca larvă. Sunt atacate seminţele din sol, rădăcinile şi plantulele. Omizile de pământ vatămă rădăcinile, tulpinile şi rod cotiledoanele şi frunzele puieţilor. Specia cu răspândirea cea mai largă este Agrotis segetum (buha semănătorilor).Măsurile de combatere sunt similare cu cele folosite în combaterea cărăbuşilor.Tanymecus palliatus, Tanymecus dilaticollis (răţişoara) în stadiul de adult şi larvă roade rădăcinile şi frunzele plantulelor, mai ales a celor de salcâm, butaşi de plopi alte specii din pepiniere şi din plantaţii. La o populaţie de sub 1 adult / m în culturile respective se administrează tratamente chimice. Măsurile prevăzute pentru combaterea cărăbuşilor asigură şi distrugerea larvelor şi adulţilor de gândaci pocnitori, gândaci de întuneric, omizi de pământ şi răţişoară.

28

1.1.4. Loxostege sticticalis (omida de stepă) este un fluture de talie mijlocie care are 2 - 3 generaţii pe an. Vătămarea este produsă de omizi, care se hrănesc cu frunzele unor puieţi forestieri. Culturile atacate se izolează cu şanturi sau se tratează cu produse chimice.

In culturi de foioase

1.1.5. Cryptorrhynchus lapathi (trombarul plopilor) se constată, frecvent, în culturile de răchită mai ales în cele formate de Salix rigida. Prezenţa acestuia, se semnalează mai rar la plop. Atacul este produs de adulţi prin incizii făcute în nuiele, considerat atac de maturare, dar şi de larve care sapă galerii de 5 - 20 cm în lemn. Depistarea trombarului Cryptorrhynchus lapathi se face după atacul produs de larve pe tulpini şi cioate, prin identificarea în martie - aprilie a rumeguşului fin, ruginiu la început, apoi albicios aţos pe cioate, a inciziilor din scoarţa mlădiţelor, precum şi după prezenţa insectei în timpul zborului. Prevenirea apariţiei atacului produs de trombarul plopilor se asigură prin folosirea de butaşi sănătoşi, trataţi cu produse chimice sau biologice. Recoltarea mlădiţelor se face la nivelul solului, cioatele se toaletează şi se ard, iar răchităria dacă este posibil se inundă. Combaterea dăunătorului se execută prin tratamente chimice administrate primăvara împotriva larvelor hibernate active, prin stropirea abundentă a cioatelor iar în perioada iulie - august contra adulţilor.

1.1.6. In răchitării se depistează frecvent speciile Galerucella lineola (gândacul galben), Phyllobius argentatus (trombarul argintiu), Phyllodecta spp. (gândacii albaştri), Plagiodera versicolor (gândacul verde), Lepyrus palustris (trombarul butaşilor deplop), Lochmaea caprea, Melasoma spp (gândacii roşii), Chlorophanus viridis, Aphrophora alni etc. Toate insectele, exceptând Aphrophora alni ( scuipatul cucului ), produc roaderea frunzelor. Larvele şi adulţii de A. alni atacă mlădiţele prin înţepături dispuse liniar, orientate perpendicular pe axul mlădiţei. Prevenirea apariţiei acestor insecte dăunătoare în răchitării se asigură prin respectarea tehnologiilor de cultură - instalarea, îngrijirea şi exploatare. Combaterea se efectuiază prin aplicarea a 1 - 3 tratamente chimice, în funcţie de specia de combătut, în perioada aprilie - august..1.7. Earias chlorana, în stadiul de omidă, vatămă culturile de Salix prin roaderea conului vegetativ şi a frunzelor mlădiţelor. O singură omidă poate vătăma 4 - 5 mlădiţe. Omizile de Orthosia stabilis produc vătămări asemănătoare cu cele provocate de E. chlorana la speciile de Salix. Larvele viespei Caliroa annulipes scheletizează frunzele de răchită de la bază la vârf. Depistarea omizilor defoliatoare E. chlorana şi O. stabilis se face pe tot parcursul sezonului de vegetaţie, după cuiburile de larve de la vârful mlădiţelor, frunzele înfăşurate strâns cu un fir de mătase şi prezenţa fluturilor, iar a viespei Caliroa annulipes după prezenţa omizilor din generaţia a II-a. Prevenirea apariţiei şi înmulţirii în masă a acestor defoliatori se face prin strângerea resturilor vegetale din cultură după recoltarea mlădiţelor şi mobilizarea solului. Combaterea se asigură prin aplicarea de tratamente cu produse chimice. In culturile de răşinoase

1.1.8. Adulţii de Hylobius abietis ( trombarul puieţilor de molid ) vatămă puieţii de răşinoase de 1 - 5 ani, prin roaderi ale scoarţei, localizate mai ales în zona coletului, dar care se pot extinde şi spre vârful acestora. Roaderea puieţilor are loc pe tot parcursul anului, dar este mai pronunţată primăvara în perioada aprilie-mai şi toamna în august-octombrie, fiind produsă de gândacii tineri care fac atac de maturare. Puieţii atacaţi care prezintă rosături ale scoarţei sub formă de pete, localizate îndeosebi în zona coletului, se ofilesc, iar apoi se usucă complet. Inmulţirea trombarului Hylobius este determinată de plantarea puieţilor de molid, brad şi pin în parchete proaspăt exploatate şi reprimite cu cioate necojite sau cojite parţial, cât şi cu resturi de exploatare, inclusiv trunchiuri lăsate în suprafeţele respective, în care insecta găseşte condiţii favorabile de dezvoltare şi înmulţire.

29

Controlul şi depistarea dăunătorului Hylobius abietis se face în culturile de răţinoase care au mai puţin de 4 ani de la instalare, sunt create în suprafeţele proaspăt expoatate sau situate în vecinătatea unor parchete cu vechime de 3 - 4 ani. Concomitent cu plantarea puieţilor de răşinoase la un hectar se instalează 20 - 30 de scoarţe toxice (30 x30 cm) tratate cu insecticid. Aceste scoarţe se verifică săptămânal, iar la interval de cel mult 2 săptămâni se schimbă. Se numără gândacii găsiţi (vii sau morţi) pe aceste scoarţe, precum şi cei identificaţi la 50 de puieţi din jurul fiecărei curse şi se calculează numărul mediu de gândaci la 100 de puieţi. Totodată se inventariază puieţii roşi şi uscaţi ca urmare a atacului produs. La stabilirea intensităţii infestării culturii se ţine seama de natura condiţiilor staţionale folosind datele din tabelul 2.

Scara intensităţii infestării plantaţiilor cu Hylobus abietis Tabelul 2

Stabilirea frecvenţei şi intensităţii atacului se face în suprafeţe de control de 100m2 în care se vor verifica toţi puieţii. In cazul unor suprafeţe de până la 3 hectare se vor face 5 sondaje/ ha, dacă se pot separa cu uşurinţă microstaţiuni, şi 3 sondaje / ha în celelalte situaţii. Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă a trombarului Hylobius abietis se realizează prin promovarea regenerărilor naturale, amplasarea unor parchete de maximum 3 hectare,cojirea cioatelor, curăţirea şi eliberarea parchetelor de resturi de exploatare şi plantarea acestora după 1 an de pauză de la reprimirea lor. In cazul unor parchete de grohotişuri sau în situaţii când există pericolul erodării solului, înmlăştinării etc., plantaţiile pot fi create mai devreme cu condiţia folosirii unor puieţi viguroşi şi a unor tehnologii adecvate. Inainte de plantare, partea aeriană a puieţilor se va îmbăia într-un amestec format dintr-un insecticid emulsionabil şi un adeziv. Pentru combaterea Hylobius abietis se foloseşt scoarţe toxice (30x30cm) tratate cu insecticid, după ce acestea în prealabil acestea au fost pensulate cu melasă. Scoarţele se instalează în mai multe serii, folosind 75 - 100 scoarţe/ha la infestările slabe, 150 - 200 scoarţe/ha la infestările mijlocii, 300 scoarţe/ha la infestările puternice şi 400 scoarţe/ha pentru infestările foarte puternice. Scoarţa tratată se aşează cu partea melasată lângă puiet, fiind parţial acoperită cu pamânt, iar deasupra se plasează o piatră pentru a fi menţinută în poziţie orizontală. In cazul când nu se poate folosi procedeul cu scoarţe toxice, mai cu seamă toamna la roaderea de maturare a găndacilor tineri, cât şi la unele infestări puternice şi foarte puternice, puieţii atacaţi se tratează individual cu un insecticid emulsionabil.

1.1.9. Insectele Hylastes ater şi Hylastes cunicularius vatămă puieţii de molid, prin roaderi ale scoarţei de pe rădăcini şi în zona coletului, producând ofilirea şi în final uscarea acestora. Primăvara gândacii rod scoarţa suculentă din zona coletului şi a rădăcinilor la arborii proaspăt tăiaţi sau la puieţii de molid. După roaderea de maturare a gândacilor tineri şi de regenerare a celor maturi are loc zborul şi împerecherea din a doua decadă a lunii mai pâna în iunie. Femela sapă în scoarţă o galerie mamă în care depune ouă, fiind preferate părţile umbrite ale ale arborilor tăiaţi sau doborâţi cu lâncezire avansată, cioate sau rădăcini ale acestora, resturi de exploatare necojite. Puieţii de molid de 3 - 5 ani sunt vătămaţi de gândacii de Hylastes la rădăcină, dar pot fi roşi şi în zona coletului, puţin deasupra acestuia, deosebindu-se de vătămările produse de Hylobius abietis prin galeriile scurte, nergulate care în secţiune transversală au forma unor pălnii răsturnate. Depistarea speciilor de Hylastes se face după caracteristicile atacului şi prin capturarea insectelor la scoarţe toxice şi la pari cursă. Gradul de infestare se stabileşte în funcţie de numărul de familii sau sisteme de galerii /

30

m2 . Infestarea se consideră slabă pâna la 10 familii / m2 , mijlocie 11 - 50 familii /m2 şi puternica peste 50 familii /m2 Prevenirea înmulţirii în masă şi combaterea insectelor Hylastes se realizează prin utilizarea de scoarţe toxice şi pari curse. Parii cursă sunt bucăţi de molid sau crengi proaspete necojite, lungi până la 1 m şi cu diametrul de 4 - 10 cm. Aceştia se îngroapă în sol căte 5 - 10 buc. la un loc, la o adâncime de 15 cm, aşezaţi oblic în aşa fel încât să fie acoperiţi minim 3 / 4 din lungime. Controlul parilor - cursă se face periodic şi în cazul lui Hylobius abietis . Când insectele sunt în stadiul de larvă - pupă, parii cursă se cojesc sau se ard.

1.1.10. Dăunătorii Otiorrhynchus niger şi Otiorrhynchus ovatus se depistează şi se combat la fel ca Hylobius abietis.

1.1.11. Rhyacionia buoliana (molia minieră a lujerilor de pin ) este un fluture care în stadiul de omidă minează lijerii fragezi de pin, îndeosebi pin silvestru cu vârsta de 3 - 14 ani. Aceştia se deformează înregistrând defecte de creştere a tulpinii. Omida eclozată roade 4 - 6 ace, apoi pătrunde în mugure unde iernează, iar primăvara continuă atacul. O omidă poate distruge 3 muguri sau un lujer, iar atacul se poate repeta şi în următorii ani. Depistarea dăunătorului Rhyacionia buoliana se realizează prin amplasarea de curse feromonale tip panou sau tetratrap, 3 la ha, în perioada zborului fluturilor. Primăvara în aprilie -mai, depistarea se face în stadiul de larvă şi pupă, după mugurii şi lujerii infestaţi şi deformaţi, iar toamna tot la larve şi după mugurii acoperiţi cu scurgeri albe de răşină. Pentru prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă a acestei molii miniere, arboretele se înfiinţează în staţiuni corespunzătoare având în compoziţie specii de amestec. Combaterea acestui dăunător se realizează prin metode fizico - mecanice cum ar fi tăierea şi arderea lujerilor deformaţi, cu larve sau pupe (aprilie - mai), chimice prin administrare de tratamente în perioada zborului şi biologice prin utilizarea feromonilor sexuali, omologaţi exclusiv, pentru Rhyacionia buoliana.

Insecte sugătoare 1.1.12. Sacchiphantes abietis (păduchele de gală al molidului), atacă în stadiul de larvă mugurii puieţilor de molid cu o stare precară de vegetaţie. Larvele pătrund în muguri, care se transformă în gale cu aspect de con. Galele de culoare verde - deschis se formează de obicei la baza lujerului, iar uneori la mijlocul acestuia. depistarea se face după galele identificate pe puieţi. Combaterea insectei se asigură prin strângerea şi arderea galelor de pe puieţii din pepinierele şi plantaţiile tinere de molid.

1.1.13. Gilleteella cooley atacă culturile de dugas, provocând încovoierea, îngălbenirea lujerilor şi căderea acestora. Depistarea dăunătorilor se face după caracteristicile atacului. Prevenirea înmulţirii acestuia se realizează prin măsuri silviculturale.

1.2. Depistarea, prognoza, prevenirea şi combaterea insectelor din arborete

In pădurile de foioase

1.2.1. Insecte xilofage Insectele care fac parte din acest grup sunt gândacii (Coleoptera), viespi (Hymenoptera), fluturi (Lepidoptera) şi ţânţari (Diptera), de mărimi diferite. Gândacii produc vătămări în principal în stadiile de larvă şi adult, iar fluturii numai în stadiul larvar. Majoritatea acestor dăunători au generaţia de 2-3 ani, o parte din aceştia de un an,dar unii pot avea mai multe generaţii pe an.

31

1.2.1.1. Cerambyx cerdo (croitorul stejarului) este o insectă de talie mare şi are generaţia de 3 ani. Produce vătămări grave în exemplarele speciilor de cvercinee afectate de uscare, de regulă la arborii cu vârste înaintate. Larvele fac galerii în lemn cu o lungime medie de 50 cm, putând ajunge însă şi până la 1 m lungime. Larva se împupează şi se transformă în gândac care iese printr-un orificiu de zbor oval-rotund Depistarea croitorului Cerambyx cerdo se face după prezenţa gândacilor pe tulpinile de stejar, cât şi a larvelor, pupelor şi adulţilor în galerii, dar şi după caracteristicile atacului produs. Pe scoarţa arborilor se observă scurgeri brune negricioase, cât şi orificii de zbor ovale. Frecvenţa atacului se apreciază în funcţie de procentul arborilor atacaţi astfel: frecvenţă slabă - până la 10%, mijlocie 11-25%, puternică 26-50% şi foarte puternică peste 50%. Pentru prevenirea înmulţirii dăunătorului Cerambyx cerdo se recomandă o bună gospodărire a arboretelor de stejar, asigurându-se o vegetaţie activă, implicit o stare corespunzătoare de sănătate. De îndată ce se consemnează arbori debilitaţi şi cu urme de atac, aceştia se vor inventaria, exploata şi valorifica pentru a se evita prejudiciul ce s-ar produce în arboretul respectiv. Măsurile de combatere în arboretele infestate de C. cerdo constau în extragerea, evcuarea şi valorificarea urgentă a arborilor afectaţi. 1.2.1.2. Trypodendron domesticum produce vătămări prin adulţi şi larve, care rod galerii în lemn, dispuse perpendicular pe axul tulpinei. Insecta atacă în special arborii maturi şi debilitaţi la speciile ; fag, carpen, salcâm, nuc etc. Depietarea insectei se face după orificiile de intrare şi rumeguşul evcuat. Prevenirea înmulţirii în masă şi combaterea lui T. domescticum se asigură prin extragerea şi depozitarea lemnului în locuri aerisite. 1.2.1.3. Plopii pot fi atacaţi de gândacii Saperda populnea (croitorul mic al plopului) cu generaţia de un an, Saperda carcharias (croitorul mare al plopului) cu generaţia de 2 ani şi de fluturele Paranthrene tabaniformis (sesia mică a plopului) cu generaţia de 1 an. In proporţie mult mai scăzută la plopi se mai semnalează Aegeria apiformis (fluturele cu aripi de albină), Lamia textor (croitorul negru al plopilor), Agrilus suvorovi populneus (buprestida mică a plopului), Melanophila decastigma etc. Croitorii Saperda populnea şi Saperda carcharias se depistează după prezenţa adulţilor în perioada zborului şi a depunerilor deouă, dar după atacul produs. Când atacul este produs de Saperda populnea după căderea frunzelor se observă gale fusiforme pe lujerii de 1-2 ani, iar la cel de Saperda carcharias la baza tulpinii se constată deformări şi incizii, iar pe sol rumeguş ruginiu sau aţos albicios. Paranthrene tabaniformis se depistează pe puieţii de plop de 1-10 ani din pepiniere, culturi de plante mamă şi plantaţii după gale şi galeriile caracteristice. La dăunătorii xilofagi ai plopului pentru fiecare specie se stabileşte frecvenţa şi intensitatea atacului. Prevenirea înmulţirii insectelor xilofage la plop se realizează prin folosirea în cultură a unor clone rezistente şi valoroase care regulat vor fi parcurse cu tăieri de îngrijire şi extragerea exemplarelor afectate. Combaterea în pepiniere şi culturi de plantă mamă, se face indiferent de gradul de infestare cu S. populnea , prin recoltarea porţiunilor de lujeri cu gale şi distrugerea prin ardere, puieţii afectaţi se recepează, iar în plantaţiile de 1-2 ani infestate de la foarte slab la mijlociu se recoltează lujerii laterali cu gale şi se ard. Lujerii axiali nu se vor recolta. In plantaţiile infestate de la mijlociu la foarte puternic combaterea se face prin efectuarea de tratamente chimice. Prevenirea înmulţirii în masă a insectei de S. carcharias se face prin folosirea de material biologic cu rezistenţă genetică. Combaterea se asigură prin extragerea arborilor puternic afectaţi şi la frecvenţe ale atacului de peste 10-15% şi prin tratarea cu produse chimice a tulpinii până la înălţimea de 1 m de la sol, în perioada de zbor a insectei. Prevenirea înmulţirii în masă a insectei Paranthrene tabaniformis se asigură prin folosirea în terenurile de împădurit de puieţi sănătoşi, liberi de P. tabaniformis , procuraţi din pepiniere. Combaterea sesie mici a plopului - Paranthrene tabaniformis în pepiniere şi culturi de plante mamă se face prin tăierea şi arderea exemplarelor cu gale, iar în plantaţiile puternic infestate prin aplicarea de tratamente chimice.

32

1.2.1.4. Alte insecte xilofage care afectează foioasele, dar cu răspândire mai redusă sunt fluturii Cossus cossus (sfredelitorul tulpinilor), Zeuzera pyrina (sfrederitorul ramurilor) cu generaţia de 2 ani, care produc vătămări în stadiul de omidă.Cossus cossus preferă salcia, dar atacă şi plop, frasin, ulm, tei, anin, arţar, mesteacăn, fag, stejar, nuc, pomi fructiferi, iar Zeuzera pyrina afectează îndeosebi frasinul, acerineele, pomaceele etc.

1.2.1.5. Pe sălcii se remarcă tot mai mult Rhabdophaga saliciperda (ţânţarul de gale al tulpinelor de salcie) cu o singură generaţie pe an. Vătămarea este produsă de larve care formează gale de dimensiuni pe tulpini şi pe ramuri, care ulterior se usucă. Prevenirea înmulţirii şi combaterea insectelor C. cossus, Z. pyrina şi R. saliciperda constă din identificarea şi inventarierea exemplarelor atacate, extragerea şi arderea acestora.

1.2.2. Insecte defoliatoare Defoliatorii, în majoritate sunt reprezentaţi de omizile fluturilor (Lepidoptera), mai puţin de gândaci (Coleoptera), cât şi de unele viespi (Hymenoptera). Fluturii şi viespile vatămă frunzele în stadiul de larvă, iar gândacii ca adulţi şi larve rod şi scheletizează frunzele. Aceste insecte au o singură generaţie pe an, cu excepţia gândacilor cu două generaţii pe an. Primăvara, odată cu pornirea vegetaţiei intră în activitate şi insectele,larvele eclozează din ou şi se hrănesc cu frunzişul arborilor, arbuştilor şi subarbuştilor. Gândacii defoliatori, ca adulţi, rod frunzele, iar în continuare larvele le scheletizează. In primele trei vârste consumul de frunze este foarte redus (3,4% la Lymantria dispar ), şi mult mai ridicat în ultimile vârste. La arborii expuşi defolierilor se produc modificări morfo - fiziologice concretizate în importante reduceri de creşteri radiale şi axiale. asfel, o defoliere totală primăvara timpuriu, produsă de T. viridana, determină, în anul defolierii, o reducere a creşterii radiale de circa 60%, spre deosebire de o defoliere mai târzie provocată de L. dispar, când reducerea este de circa 33%. Dacă defolierea este stopată, în anul următor, reducerile de creştere radială sunt mai mici în cazul defolierilor timpurii (43%) şi mai mari dacă acestea s-au produs mai târziu (52%). Efectele defolierii se menţin şi în al doilea an de la încetarea acestora, reducerea de creştere radială şi axială ajungând la circa 40%. Defolierile totale repetate dou ani consecutiv, determină reducerile de creştere radială care variază de la 33%, în anul primei defolieri, la 76% în anul al doilea cu defolieri şi la 83%, în anul următor, când defolierile au încetat. In mod asemănător se au în vedere şi alţi dăunători la care efectul defolierilor este diminuarea producţiei de masă lemnoasă. Arborii defoliaţi mai mulţi ani la rând se usucă. Omizile defoliatoare şi miniere alcătuiesc grupa cea mai răspăndită, reprezentând 60-70% din totalul insectelor.

1.2.2.1. Lymantria dispar (omida păroasă a stejarului) este dăunătorul cu potenţialul cel mai ridicat de înmulţire. In decursul timpului Lymantria dispar a format gradaţii de mare amploare mai ales în formaţiunile de stejar. Ecloziunea omizilor are loc în a doua parte a lunii aprilie, iar stadiul de larvar durează două pănă la trei luni. Semnalarea prezenţei defoliatorului L. dispar se face în toate stadiile de dezvoltare ale insectei, iar depistarea suprafeţelor infestate se face după depunerile de ouă în septembrie - octombrie. O suprafaţă se consideră infestată cu L. dispar dacă la 50 arbori se găseşte o depunere de ouă. In cazul activităţii speciilor de Dermestes care răvăşesc şi distrug pontele de L. dispar , cât şi în prezenţa unor paraziţi specifici, în primăvară se reverifică densitatea populaţiei şi se recalculează prognoza. O unitate amenajistică sau grup de unităţi amenajistice uniform infestate se parcurg în diagonală pentru a analiza cel puţin 10 - 20 arbori/arbuşti, cu care prilej se inventariază pontele (depunerile de ouă) şi se notează diametrul arborilor de stejar la înălţimea

33

de 1,30m. Densitatea populaţiei se raportează la arbore. Fecunditatea (f) reprezintă numărul e ouă dintr-o depunere şi se determină prin formula: f = 1204,56 x g + 40,89 - în care g reprezintă greutatea medie a unei depuneri. Greutatea medie a unei depuneri (g) se determină prin recoltarea şi cântărirea a 40 - 50 depuneri de ouă. Densitatea (D) este produsul dintre numărul mediu de depuneri pe arbore şi fecunditatea (f) - numărul de ouă sănătoase dintr-o depunere. Procentul de defoliere se calculează prin raportul dintre densitate şi numărul critic (tabele 3,4,5,6). Faza gradaţiei se determină după: - greutatea medie a unei pupe femele vii; - fecunditatea medie - numărul de uoă sănătoase dintr-o depunere; - greutatea medie a unei depuneri de ouă (mg); - indicele sexual F - care se determină în stadiul de pupă; -------- X 100 F + M - mortalitatea (%) la ouă, omizi, pupe; - coloraţia fluturilor.

Numerele critice determinate pentru defoliatorul Lymantria dispar în stadiul de ou în funcţie de faza gradaţiei Tabelul 3

Diam. mediu (cm)

Numărul mediu de ouă vii pe un arbore la defoliere totală

Faza I - II Faza III - 1 Faza III - 2 Faza IVcer Gami

taSt,Go

cer Gamita

St,Go

cer Gamita

St,Go

cer Gamita

St,Go

5 104 102 - 178 175 - 214 210 - 356 3506 151 144 - 258 246 - 310 295 - 516 4927 198 186 - 338 318 -- 406 382 - 676 6368 245 227 - 418 390 - 502 468 - 836 7809 292 269 - 499 462 - 599 554 - 998 92410 340 310 300 589 533 520 695 640 624 1158 1066 104011 408 370 380 696 633 648 835 760 778 1392 1266 121912 476 430 460 812 733 776 974 880 931 1624 1466 155213 544 490 540 928 832 904 1114 998 1085 1856 1664 180814 612 550 620 1044 931 1032 1253 1117 1238 2088 1862 206415 680 610 700 1160 1030 1160 1392 1236 1392 2320 2060 232016 766 680 780 1308 1152 1288 1570 1382 1546 2616 2304 257617 852 750 860 1456 1274 1416 1747 1529 1699 2912 2548 283218 938 820 940 1604 1396 1544 1925 1675 1853 3208 2792 308819 1024 890 1020 1752 1518 1672 2102 1822 2006 3504 3036 334420 1111 960 1100 1900 1640 1800 2280 1968 2160 3800 3280 360021 1212 1042 1214 2076 1782 1988 2491 2138 2386 4152 3564 397222 1314 1124 1328 2252 1924 2176 2702 2309 2611 4504 3848 435223 1416 1206 1442 2428 2066 2364 2914 2479 2837 4856 4132 472824 1518 1288 1556 2604 2208 2552 3125 2650 3062 5208 4416 510425 1620 1370 1670 2780 2350 2740 3336 2820 3288 5560 4700 548026 1740 1464 1784 2984 2512 2928 3581 3014 3514 5968 5024 5856

34

27 1860 1558 1898 3188 2674 3116 3826 3209 3739 6376 7348 623228 1980 1652 2012 3392 2836 3304 4070 3403 3965 6784 5672 660829 2100 1756 2126 3592 2998 3492 4310 3598 4190 7184 5996 698430 2220 1840 2240 3800 3160 3680 4560 3792 4416 7600 6320 736031 3246 1944 2388 4108 3338 3972 4930 4006 4766 8216 6676 794432 2472 2048 2536 4416 3516 4264 5299 4219 5117 8832 7032 8528

33 2598 2152 2684 4724 3694 4556 5669 4433 5467 9448 7388 9112

34 2724 2256 2832 5032 3872 4848 6038 4646 5818 10064 7744 969635 2850 2360 2980 5340 4050 5140 6408 4860 6168 10680 8100 1028036 2980 2480 3128 5652 4244 5432 6782 5093 6518 11304 8488 1086437 3110 2600 3276 5964 4438 5724 7157 5326 6869 11928 8876 1144838 3240 2720 3424 6276 4632 6016 7531 5556 7219 12552 9264 1203239 3370 2840 3572 6588 4826 6306 7906 5791 7570 13176 9652 1261640 3500 2960 3720 6900 5020 6600 8280 6024 7920 13800 10040 13200

Modificarile valorice ale elementelor calitative ale gradatiei defoliatoruluiLymantria dispar în funcţie de faza gradaţiei Tabelul 4Nr crt Elemente Valori medii în faza gradaţiei

I – II - a a- III-a a- IV-a1 Greutatea medie a unei

pupe femele vii (mg)1200-1800 700-910 sub 500

2 Fecundatia medie 500-800 250-350 sub150

3 Greutatea medie a unei pupe depuneri (mg)

450-650 170-250 sub 110

4 F x100F+M

peste 50% 40-50% sub 40%

5 Mortalitate (%)la oua omizi prepupe, pupe

1-520-30sub 20

5-10 50-6530-50

peste 10peste 70peste 70

6 coloraţia fluturilor masculi

Intensa,bruna,inchisa

Bruna-cenusie Deschisa, bruna,cenusie

Numerele critice determinate pentru defoliatorul Lymantria disparla plop e.a. din clonele R16 I 214, pe faze ale gradatiei insectei Tabelul 5

35

Numerele critice au fost calculate pentru arbori cu starea medie a coroanei de 20%(vezi scara de monitoring forestier). Pentru arboretele cu o altăstare a coroanei (debilitate), actualele numere critice se vor înmulţi cu un coefficient după cum urmează

Arborete cu stare medie a coroanei arborilor de (%)

coeficient de multiplicare

10 1,120 1,030 0,9

40 0,8

50 0,7

60 0,670 0,580 0,4

Numerel critice determinate pentru defoliatorul Lymantria dispar la salcia albăselecţionată, tratată în scaun pe diametre medii ale sulinarilor Tabelul 6

Diametrul mediu sulinar Numărul critic pentru........Progradaţie Retrogradaţie

4 121 1786 175 2578 253 37310 366 53912 530 781

14 767 1131

16 1111 163636

1.2.2.2. Tortrix viridana (molia verde a stejarului) este defoliatorul cu cea mai mare răspândire în arealul stejarului. Insecta, preferă stejarul pedunculat, gârniţa, stejarul brumăriu, stejarul pufos şi gorunul. Infestează şi cerul însă fără să producă vătămări. Tortrix viridana se poate semnala, depista şi prognoza în toate stadiile sale de dezvoltare. In stadiul de adult se face controlul populaţiei defoliatorului prin utilizarea feromonilor sexuali, omologaţi exclusiv, pentru Tortrix viridana . Pentru capturarea fluturilor masculi se folosesc cursele feromonale, alcătuite din panouri albe de material plastic de 40 / 30cm încleiate pe o parte, în mijlocul căroră re fixează nada feromonală. Nada feromonală etste practic un dop de cauciuc ( asemănător celor de la sticuţelor de penicilină), în concavitatea căruia este stocat feromonul. Cursele feromonală se instalează în pădurile de stejar pedunculat, stejar brumăriu, stejar pufos, gârneaţă, gorun, în care participarea acestor specii în compoziţia arboretului este de peste 30%. Se folosesc puncte de control, fiecare din acestea având 2 - 3 arbori, cât mai apropiaţi, pe care se fixează panourile feromonale. Punctele se stabilesc în aşa fel încât să reprezinte caracteristica pădurii, adică să fie la liziera arboretului, în masiv, în apropiere de poiană, luminiş sau arboret cu consistenţă redusă. Totodată se va avea în vedere ca punctele respective să fie amplasate şi în locuri în care s-au constatat defoliatori. Arborii şi panourile se numerotează. Panourile se fixează pe partea însorită a arborilor cu diametrul mai mare, la o înălţime de 1,2 - 1,5 m. Amplasarea curselor feromonale se face înainte de zborul insectei. Fluturii de masculi de Tortrix viridana capturaţi pe panou se inventarieză la 2 -3 zile , după care se îdepărtează odată cu alte insecte. în funcţie de numărul fluturilor capturaţi pe panou se poate stabili intensitatea infestării, care însă are caracter orientativ, după cum urmează: - sub 50 de fluturi / panou se apreciază o defoliere slabă de 10 - 20%; - 51 - 75 de fluturi / panou - reprezintă o defoliere de 21 - 25%; - 76 - 120 fluturi / panou - reprezintă o defoliere de 26 - 35%; - 121 - 200 fluturi / panou - reprezintă o defoliere de 36 - 57%. In pădurile în care media fluturilor pe panou depăşeşte 50 de exeplare, se vor efectua analize după ouă. Aceste analize au în vedere mai întâi punctele în care s-au prins mai mulţi fluturi, continuând apoi în alte puncte în ordinea descrescătoare a capturilor. Depistarea şi prognoza la Tortrix viridana se fac în stadiul de ou şi se fac prin analiza a 6 ramuri de pe un arbore, de cel puţin 1m lungime fiecare, câte două ramuri de la bază, mijlocul şi vârful coroanei. Aceşti arbori, de regulă câte 3 într-o parcelă, trebuie să fie uniform repartizaţi în pădure. Pe fiecare ramură se numără mugurii bine dezvoltaţi şi cu ajutorul binocularului şi inventariază ouăle. Procentul de defoliere rezultă din raportul dintre numărul de ouă vii şi numărul de muguri controlaţi (tabel 7).

Stabilirea procentului de defoliere la Tortrix viridana în funcţie de infestarea cu ouă Tabelul 7Numărul ouă vii/număr muguri Procent de defoliereMai mare de 1 Foarte puternic0,5 – 1 Puternic0,2 – 0,5 Mijlociu0,1 – 0,2 SlabSub 0,1 Foarte slab

Pentru a reduce volumul de lucru se poate folosi şi procedeul secvenţial. Pentru aceasta în a doua jumătate a lunii mai şi prima jumătate a lunii iunie se delimitează suprafeţele cât mai uniform defoliate, pe patru clase de defoliere şi anume: clasa I cu defoliere de până la 25%; clasa a II - a cu defoliere de 26 - 50%; clasa a III - a cu 51 - 75% defolierea şi clasa a IV-a cu defoliere de peste 75%. Determinarea indicelui sexual, a mortalităţii şi fecundităţii medii presupun analiza a cel puţin 150 de pupe sau exuvii pupale recoltate de pe minimum 5 arbori cu defoliere medie din fiecare suprafaţă de sondaj. In perioada septembrie - decembrie, din fiecare suprafaţă de sondaj, dintr-un arbore se iau ramuri de 1,2 - 1,5 m lungime din jumătatea superioară şi inferioară a coroanei. O

37

ramură de la vârf şi una de la bază constituie un sondaj. Fiecare ramură se împarte în rămurele componente, care se analizează până la găsirea primului ou viabil. Cu rezultatele obţinute după analizarea ramurilor se intră într-un plan secvenţial, conform tabelului 8, pe baza căruia se determină procentul probabil de defoliere.

Pan secvenţial tabelar Tabelul 8Sondaj nr % mediu pe

sondajSuma % medii pe sondaje

Limita pentru defoliere de: Decizie de luat25%(sup.) 50%(inf.)

0 1 2 3 4 5I. Stejar pufos

1 63,6 63,9 34,5 76,0 Continuare2 66,7 130,7 90,5 131,5 Continuare3 67,1 197,7 146,0 187,0

Sistare

4 70,0 267,7 201,5 242,55 65,2 332,9 257,0 298,06 312,5 353,57 367,9 409,0

8 423,5 464,59 478,9 520,010 534,5 575,5

II. Stejar peduncular1 17,2 61,52 62,2 106,53 107,2 151,54 152,2 196,55 197,2 241,56 242,2 286,57 287,2 331,58 332,2 376,59 377,2 421,5

III. Gorun1 3,8 61,22 36,3 93,73 68,8 126,24 101,3 158,75 133,8 191,26 166,3 223,77 198,8 256,28 231,3 288,79 363,8 321,2

IV. Garniţa1 0 64,62 29,9 96,13 61,4 127,64 92,9 159,15 124,4 190,6

38

6 155,9 220,17 187,4 253,68 218,9 285,19 250,4 316,6

1.2.2.3. Speciile de Geometridae (cotari) (Operpphtera brumata, Erannis defolieria, Er. aurantiaria, Er. leucophaearia, Er. marginaria etc) sunt un grup important şi destul de răspândit, mai ales în formaţiunile de stejar. Depistarea şi prognoza cotarilor se efectuiază în stadiile de larvă, pupă şi adult. Pentru stadiul de larvă, controlul se face primăvara, la ecloziunea acestora. Defolierea se stabileşte estmând că o omidă de Operophtera brumata consumă 3,5 - 4 frunze de stejar ceea ce înseamnă, în medie, o reştere, iar o omidă de Erannis defoliaria cca. 9 - 10 frunze de stejar (tabelul 9). Procentul de defoliere se obţine prin raportarea numărului de omizi vii la numărul de creşteri luate de pe diferiţi arbori de probă. Pentru stadiul de pupă, toamna, în a doua jumătate a lunii septembrie, la 3 arbori, aleşi avându-se în vedere distribuţia uniformă a acestora, se efectuiază câte 3 sondaje de 1m2 , la fiecare arbore, la o adâncime de 10cm. Se recoltează pupele care se separă pe specii şi sex, stabilind numărul mediu de pupe sănătoase la m2 şi folosind numerele critice se obţine procentul de defoliere (tabelul 10). Depistarea în stadiul de adult, se face în perioada octombrie - decembrie. Având în vedere faptul că femelele de cotari sunt aptere şi pentru a ajunge în coroana arborelui urcă pe trunchiul acestuia, se folosesc inele de clei pentru capturarea femelelor, care se aplică la 5 arbori de control pe parcelă, din care 3 la speciile de stejar, 2 la tei sau carpen. Inelele, cu o lăţime de5 cm, se fac pe arbore la înălţimea de 1,5 m. Femelele, în acţiunea de urcare în coroană sunt capturate pe inelele de clei. Controlul se face la 2 - 3 zile, cu care ocazie se inventariază femelele care se păstrează în sticluţe cu spitr, cât şi fluturii masculi care se îndepărtează. Toamna, depistarea şi prognoza se fac la speciile care zboară în această perioadă şi anume: Operpphtera brumata, Erannis defolieria, Er. aurantiaria, Colotois pennaria (la care femela are aripi) etc. In februarie - martie se efectuiază depistarea la speciile: Erannis. leucophaearia, Er. marginaria , Alsophila aescularia, Phigalia pedaria etc. In vederea calculării procentului de defoliere pentru Operpphtera brumata, Erannis. leucophaearia, Er. marginaria şi Alsophila aescularia se folosesc numerele critice din tabelul 11. Speciile Erannis defolieria, Erannis aurantiaria, Colotois pennaria,Phigalia pedaria, captate la inelele de clei se vor transforma în fluturi de Operpphtera brumata înmulţind numărul acestora cu coeficientul 2,5. Depistarea cotarului salcâmului Semiothisa alternaria se face în stadiul de omidă, în luna mai, pentru prima generaţie şi în perioada iulie - august pentru a doua generaţie, iar în stadiul de pupă, începănd din septembrie până în primăvara următoare.

Stabilirea gradului de defoliere la catari în stadiul de omidă Tabelul 9

Numărul de Frunze care sunt cosumate de omidăOperpphtera brumataAlsophila aescularia

Erannis defolieriaColotois pennaria

Erannis aurantiaria

Stejar, gorun Carpen Stejar, gorun Stejar, gorun3,5 5 9 - 10 7 - 8

Numerele critice pentru cotari în stadiul de pupa/mp Tabelul 10

O .brumata E. E. O .brumata E. E.

39

A.esculariaE.

leucophaeria

DefolieriaPhigaliapedaria

AurantiaE.marginaria

A. esculariaE.

leucophaeria

DefolieriaPhigaliapedaria

AurantiaE.marginaria

In arboreal de stejar, gorun In arboreal de fag, carpen20,0 8,5 11,0 26,5 11,5 14,5

Numerele critice determinate pentru Operpphatera brumata în funcţie de densitatea medie pe arbore a fluturilor femelă Tabelul 11

Diametrul(cm)

Numerele critice exprimate în female/arboreGorun Stejar

5 14 1310 46 4415 90 8820 146 14625 214 21630 290 29735 376 38940 470 49245 574 60450 648 727

1.2.2.4. Melacosoma neustria (inelarul) este un defoliator polifag care atacă stejarul, cerul, stejarul pufos, gârniţa, plopul, salcia, pomaceele etc. Depistarea şi prognoza insectei se fac în stadiul de ou din august până în noiembrie, prin analiza a câte unei zecimi din fiecare coroană, la 10 arbori din parcelă sau grup de parcele, uniform răspânditi. Se inventariază inelele de ouă care se găsesc pe ramurile de 2 - 3 ani, pentru a se stabili numărul mediu de inele pe arbore. Se recoltează 40 de inele şi, prin cântărirea acestora, se obţine greutatea medie a unui inel (g), care se introduce în formula de calcul a fecundităţii, ce reprezintă în acest caz numărul de ouă dintr-un inel. f = 2288,06g + 18,19 Produsul dintre numărul mediu de inele de ouă pe arbore şi fecunditatea (f) reprezintă densitatea (D). Controlul prezenţei dăunătorului Melacosoma neustria se poate face şi în stadiile de pupă, adult şi mai ales larvă, primăvara în aprilie - mai, când omizile se pot observa în cuiburile ţesute în primele patru vârste. Procentul de defoliere se determină cu formula: p = (d / n ) x 100 Numerele critice pentru M. neustria sunt prezentate în tabelul 12, iar elementele în funcţie de care se stabileşte faza gradaţiei sunt redate în tabelul13.

Numerele critice determinate pentru defoliatorul Malacosoma neustria în diferite faze ale gradaţiei Tabelul 12

D1,30

(cm)Numărul mediu ouă vii pe un arbore la o defoliere totală la Quercus…robur cu prov. petraea frainett

ocerris pubescens pedunculiflora

lăstar sămânţă0 1 2 3 4 5 6 7Fazele I şi a II- a

40

5 380 360 250 340 310 200 30010 1300 1100 800 1000 1000 900 130015 2100 2800 1600 2000 2000 2200 280020 3300 4800 2600 3200 3400 4200 490025 4800 7300 3800 4700 4900 6900 750030 6400 10100 5200 6300 6800 - 1070035 8200 13400 6700 8000 8800 - -40 10200 17100 8400 10000 11100 - -45 12200 21200 10300 - - - -50 14500 25800 12300 - - - -Faza aIII-a, an 15 460 490 300 390 370 240 43010 1400 1700 100 1200 1200 1100 160015 2700 3600 1900 2400 2400 2700 360020 4300 6200 3100 3700 4000 5200 620025 6100 9300 4500 5400 5800 8500 960030 8200 13000 6200 7200 8000 - 1400035 10500 17200 8000 9200 10400 - -40 13000 21900 10100 11500 13100 - -45 15700 27200 12300 - - - -50 18600 33000 14600 - - - -Faza a III-a, an 25 490 510 350 490 410 290 45010 1500 1100 1100 1500 1300 1400 170015 2800 3800 2300 2900 2700 3300 370020 4500 6500 3700 4600 4400 6300 650025 6400 9700 5430 6700 6500 10400 1000030 8600 13600 7300 8900 8900 - 1430035 11000 18000 9500 11500 11600 - -40 13600 23000 11900 14300 14600 - -45 16400 28400 14500 - - - -50 19500 34500 17300 - - - -Faza a IV - a5 570 600 420 510 510 360 52010 1700 2100 1400 1600 1700 1700 200015 3300 4400 2700 3000 3300 4100 440020 5200 7600 4400 4900 5500 7800 760025 7500 11400 6400 7000 8000 12700 1170030 10000 15800 8700 9400 10900 - 1670035 12800 21000 11300 1200 14200 - -40 15900 26800 14200 14900 17900 - -45 19100 33200 17500 - - - -50 22700 40300 20700 - - - -

41

Modificarea valorică a elementelor calitative ale gradaţiei de Melacosoma neustria, pe faze ale gradaţiei Tabelul 13Nr.crt.

Elemente Valori medii pe faze

I-a, a II-a a II - a a IV - aAn 1 An 2

1 Greutatea medie a unei pupe female vii (mg)

600 - 700 500 - 590 400 - 490 280 – 390

2 Fecunditatea medie (nr.ouă) 300 - 360 250 - 300 200 - 250 50 – 1503 F

------------ x 100 (%) F + m

Peste 50 40 - 45 35 - 40 32 – 38

4 Morbiditatea (%)OuăOmiziPrepupe, pupe

Sub 1550 – 55Sub 15

18 – 2060 – 6720 - 25

18 – 4067 – 7420 - 40

Peste 4080 – 87Peste 50

1.2.2.5. Euproctis chrysorrhoea (fluturele cu coadă aurie) este o specie polifagă care se înmulţeşte mai ales în formaţiunile de stejar, în livezile de pomi etc. După zborul fluturilor din a doua jumătate a lunii iunie până la jumătatea lunii iulie, femela depune ouă din care ies larve, care după a doua năpârlire ţes un cuib de iernare în care majoritatea omizilor sunt de vârsta aIII-a. Depistarea şi prognoza pentru Euproctis chrysorrhoea se fac în stadiul larvar în perioada septembrie - aprilie. Se inventariază cuiburile de omizi la 100 de arbori şi se calculează media acestora la un arbore. Un număr de 50 de cuiburi se curăţă şi se determină greutatea medie a unui cuib (g). Folosind formula f = 136 g - 14,88 , se obţine numărul de omizi vii la un cuib. Densitatea infestării este produsul dintre numărul mediu de cuiburi pe un arbore şi numărul de omizi vii la un cuib. Pentru a calcula procentul de defoliere se folosesc numerele critice din tabelele 14 şi 15. In cazul arboretelor de crâng cu rezerve, prognoza se face separat pentru rezerve şi separat pentru crâng.

Numerele critice determinate pentru defoliatorul Euproctis chrysorrhoea în funcţie de numărul mediu de omizi vii pe arbore Tabelul 14

Vârsta arboretelor (ani)

Numărul mediu de omizi vii pe arbore, în arboret ……faza

Toate arboretele Arborete normal Arborete cu vegetaţie lâncedă

I-a – II -a a III- a a IV-a a IV- a10 660 700 920 84020 1540 1720 2150 198030 2420 2640 3390 312040 3520 3870 4930 458050 4400 4840 6160 572060 5720 6290 8010 744070 7480 8230 10470 972080 9680 10650 13550 1258090 12320 13550 17250 16220100 14650 16100 20500 19050

42

Variaţia elementelor calitative ale gradaţiei de Euproctis chrysorrhoea, în funcţie de fazele gradaţiei Tabelul 15

Nrcrt

Elemente Valoarea medie a indicatorului, pe faze ale gradaţieiI-a, a II-a a III- a a IV- a

1 Fecunditatea medie 400 - 500 200 - 300 sub 1802 Greutatea medie a unei pupe

female vii în grame0,24 – 0,27 0,14 - 0,20 sub 0,13

3 Greutatea unei depuneri 0,07 – 0,09 0,03 – 0,05 sub 0,034 F

----------- x 100 (%)F + m

peste 50 40 - 50 sub 40

5 Morbiditatea (%) lapupeprepupeomizi hibernate

sub 15sub 15sub 15

15 – 2520 – 3010 - 25

peste 25peste 40pPeste 25

1.2.2.6. Thaumaetopoea processionea (omida procesionară a stejarului ) atacă cvercineele, dar mai ales stejarul pufos şi cerul. Depistarea şi prognoza se fac în stadiul de ou. In stadiul de larvă la 20 de arbori se inventariază cuiburile cu omizi şi se grupează parcelele după criteriul numărului de cuiburi/ arbore după cum urmează: - cu mai mult de 0,5 cuiburi / arbore; - cu 0,1 - 0,4 cuiburi / arbore; - cu mai puţin de 0,1 cuiburi vii / arbore. In grupa de parcele în care la un arbore s-au găsit mai mult de 0,5 cuiburi vii se aleg 10 arbori din care 3 în arboret cu consistenţă redusă, 4 în arboret cu consistenţă medie şi 3 în arboret cu consistenţă plină. Din fiecare arbore se taie 25% din coroană, luând ramuri de la toate nivelurile. Se inventariază depunerile noi şi se stabileşte numărul de depuneri pe arbore. La cel puţin 26 de depuneri se măsoară lungimea lor (l) în mm, iar prin formula :

Nr. mediu ouă = 4,41 L + 56,03 - se obţine fecunditatea.

Cu ajutorul numerelor critice din tabelul 16 se calculează procentul de defoliere. Numerele critice determinate pentru defoliatorul Thaumaetopoea processionea exprimate în număr mediu de depuneri / arbore şi număr mediu de ouă / arbore Tabelul 16

Vârsta arboretelui (ani)

Numărul mediu în fazele:

a II – a şi a II - a a IV - aouă depuneri ouă depuneri

Arborete de Q. cerris10 2000 9 – 10 3500 3520 8500 42 14900 15030 15000 75 26600 26540 19700 100 34900 35050 23700 118 41900 41060 27300 136 48200 480

43

70 30100 150 53200 53080 31700 158 56100 55090 32700 163 57800 570100 33500 185 58500 580Arborete de Q. pubescens10 470 2 830 820 1400 7 2500 2530 4450 20 7910 7940 11050 55 19500 195

1.2.2.7. Dasychira pudibunda (omida cu coadă roşie) este un defoliator polifag, dar care preferă fagul. Omidaparcurge 8 vârste şi roade frunzele până în octombrie, când se împupează în sol, stadiu în care insecta iernează. Identificarea prezenţei dăunătorului Dasychira pudibunda în pădure se face în toate fazele de dezvoltare, potrivit schemei din tabelul 17. Densitatea populaţiei se exprimă prin numărul de pupe viabile / mp . Literatura germană indică ca număr critic, 4 pupe sănătoase / mp .

Schema utilizării pentru controlul prezenţei defoliatorului Dasychira pudibunda Tabelul 17Perioada Stadiul insectei Locul de controlMai – iunie Ouă în depunere Tulpina până la înălţimea de 5 m;

Nivelul arbuştilor, pătura ierbaceeIunie – octombrie Omidă Frunze pe toi arborii din zona afectatăOctombrie – mai Pupă În litiera, pe proiecţia coronamentuluiMai - iunie fluture La nivelul păturii ierbacee, pe arbuşti sau pe arbori

până la înălţimea de 5m, între orele 12 - 16

1.2.2.8. Drymonia ruficornis se întâlneşte cu predilecţie în arboretele de cer şi gârniţă. Depistarea şi prognoza defoliatorului se fac în aprilie prin iventarierea ouălor stabilind numărul mediu de ouă pe arbore (D). Folosind datele din tabelul 18 se obţine procentul de defoliere.

Gradul de defoliere pentru Drymonia ruficornis în stadiul de ou Tabelul 18

VârstaArboretelui(ani)

Numărul mediu de ouă pe arbore în arboreta cu defoliere:mai mică de 50% mai mare de 50%cer gârneaţă stejar cer gârneaţă stejar

10 980 490 300 1570 780 48020 1120 560 393 1790 900 63030 1340 670 510 2140 1070 81040 2000 1000 650 3200 1600 104050 3500 1750 870 5600 2800 139060 5160 2560 1310 8250 4130 2100

44

70 6820 3410 1850 10900 5450 2960

1.2.2.9. Phalera bucephalas (omida cu dungi galbene şi negre) este o specie polifagă care afectează: stejarul, teiul, plopul, salcia, mesteacănul etc. Depistarea şi prognoza se efectuiază în stadiul de pupă. In intervalul august - octombrie se fac câte 3 sondaje / ha, la sol, în plantaţii sau regenerări naturale şi 6 sondaje / ha în pepiniere, răchitării. Se recoltează pupele, care se separă pe sexe, pentru a cunoaşte numărul mediu de pupe femele vii la m.p. Folosind numerele critice din tabelul 19 se obţine procentul de defoliere.

Numerele critice pentru defoliatorul Phalera bucephalas stabilite în funcţie de numărul de pupe / mp Tabelul 19

Vârstaculturii

Numărul mediu de pupe female-ou sub coroana unui arbore mediu

Vârsta culturii

Numărul mediu de pupe female vii sub coroana unui arbore mediu

3 0,05 30 4,47 0,6 40 6,410 0,7 50 9,520 1,4 60 12,5

1.2.2.10. Hyponomeuta rorellus (molia punctată a sălciilor) atacă specii de salcie şi plop. Semnalarea şi depistarea acestui dăunător se face în toate stadiile de dezvoltare ale insectei. Pentru prognoză, numerele critice sunt stabilite după numărul de ouă / arbore şi număr de cuiburi de omizi / arbore (tabelul 20), cu ajutorul cărora se obţine procentul de defoliere.

Numerele critice pentru defoliatorul Hyponomeuta rorellus, stabilite în funcţie de numărul de ouă şi de numărul de cuiburi Tabelul 20Vârsta arborelui (ani) 2 5 7 10 15 20 25Nr. ouă / arbore 1520 3720 5220 8100 9180 10140 14280Nr. cuiburi / arbore 40 93 130 203 230 253 3571.2.2.11. Apethyus filiformis este o viespe care se înmulţeşte în arborete de gorun şi stejar. Zborul adulţilor are loc toamna, la sfârşitul lui septembrie şi înceşutul lui octombrie. Femela face o incizie în scoarţă, fără a ajunge în cambiu, depune până la 50 de ouă, izolat sau în şiruri de 20 de bucăţi pe lujerii tineri cu diametru de 2 - 5 cm. Ecloziunea larvelor are loc în prima decadă a lunii aprilie. Larvele până în vârsta aV-a consumă frunză de stejar, iar în vârsta aVI - a se retrag în sol şi se transformă în eonimfă, stadiu care durează 130 -140 de zile, sau poate intra unu sau doi ani în diapauză. In perioada septembrie - octombrie are loc transformarea în pronimfă (8 - 14 zile) şi apoi în nimfă (17 - 22 zile). Adulţii dezvoltaţi apar din sol la 13 - 26 de zile. O specie asemănătoare este Apethyus braccatus . Depistarea suprafeţelor infestate se face în stadiul de larvă (primăvara0, în stadiul de eonimfă, în intervalul august - septembrie, prin sondaje în sol de 1x1 m, iar în stadiul de nimfă în a doua jumătate a lunii septembrie. Intensitatea infestării se poate stabili în stadiul de ou, similar cu Tortrix viridana.

1.2.2.12. Hyphantria cunea (omida păroasă a dudului) este polifagă şi atacă mai ales dudul, arţarul american, salcia, frasinul, plopul, pomaceele etc. Depistarea insectei se face după omizi, la fiecare din cele două generaţii. Se determină numărul mediu de cuiburi de omizi/arbore, pe 20 de arbori de control, iar prin analiza a 10 cuiburi se stabileşte numărul mediu de omizi vii/cuib. Produsul dintre numărul mediu de cuiburi/arbore şi numărul mediu de omizi vii/cuib reprezintă densitatea. Cu ajutorul numerelor critice pentru salcie şi plop la generaţiile I şi II se poate calcula procentul de defoliere.

45

1.2.2.13. Stilpnotia salicis (fluturele alb al sălciilor) afectează plopul şi salcia. Depistarea se face, după omizi, în lunile mai - iunie şi toamna în septembrie, iar după pupe, în iulie. Numerele critice, în funcţie de omizi, la plop, sunt separate pentru generaţia de vară cu ajutorul cărora se determină procentul de defoliere.

1.2.2.14. Pyaera anastomosis afectează plopul, iar depistarea şi prognozarea se fac în stadiul de larvă.

1.2.2.15. Tischeria eckebladella (molia minieră a frunzelor de stejar) atacă stejarul, gorunul, cerul, gârneaţa, stejarul brumăriu, castanul. Depistarea şi prognoza se fac în funcţie de numărul de omizi/frunză.

1.2.2.16. Parectopa robiniella (molia minieră a frunzelor de salcâm) în ultima perioadă a produs înmulţiri în masă la salcâmete pe mari suprafeţe, mai ales în sudul Olteniei. Depistarea se face în stadiile de larvă şi adult, precum şi după caracteristicile atacului, cum ar fi minarea ţesuturilor frunzelor.1.2.2.17. Phyllocnistis suffusella (molia minieră a frunzelor de plop ) şi Lithocolletis populifoliela (molia minieră a frunzelor de plop) se depistează după minele miniere făcute în ţesutul frunzei. Gândacii defoliatori constituie un grup de insecte mai restrâns care vatămă diferite foioase.

1.2.2.18. Halitica quercetorum (gândacul de frunză al stejarului) perforează frunzele de stejar în stadiul de adult, iar larva o scheletizează. Inmulţiri în masă ale insectei au loc mai des în pepiniere, plantaţii şi regenerări naturale. Depistarea se face în perioada iunie - august şi începutul lui septembrie în stadiul de larvă, prin analizarea frunzelor perforate şi scheletizate, cât şi în perioada de zbor a gândacilor. Când frecvenţa atacului depăşeşte 50%, se aplică tratamente chimice în vederea combaterii.

1.2.2.19. Cărăbuşii, în stadiul de adult, rod frunzele arborilor, mai ales pe liziere unde preferă stejarii, dar atacă şi acerineele, carpenul, fagul, teiul, salcâmul, mesteacănul etc. Prognoza zborului la cărăbuşi se stabileşte în funcţie de numărul mediu de pupe şi adulţi /m2 de sol. Intensitatea atacului se evaluiază potrivit pragurilor din tabelul 21.

Intensitatea probabilă a zborului la cărăbuş în funcţie de densitatea în stadiul de pupă (adult) Tabelul 21

Numărul mediu de pupe şi gândaciExustente la mp

Intensitatea probabilă a zborului

Sub 0,20 Slab0,21 – 0,50 Mijlociu0,51 – 1,0 PuternicPeste 1,0 Foarte puternic 1.2.2.20. Orchestes fagi (trombarul frunzelor de fag) . Adultul, primăvara perforează frunzele de fag şi depune ouă pe faţa inferioară a acestora. Larva pătrunde în parenchimul frunzei unde formează, prin roadere în L1 - L2, o mină de forma unei galerii înguste, paralelă cu una din nervurile secundare, iar la vârsta L3 formează o mină care cuprinde tot vârful frunzei. Adulţii tineri, eclozaţi în luna iunie, rod frunzele, insular, sau peţiolul, până toamna. atacă şi jirul. Depistarea se face după numărul mediu de perforări pe frunze, numărul de mine la o frunză şi adulţii hibernaţi. In lunile iunie - august se analizează frunzele de pe ramuri pe 2 m lungime, inventariindu - se frunzele fără mine, cele cu o singură mină se înmulţeşte cu coeficientul 0,3 (Pr.I), iar a celor cu 2 - 3 mine cu 0,5 (Pr. II). Gradul de vătămare (Gv) = Pr I + Pr II.

46

Procentul de defoliere (%) = Gv x F - în care F reprezintă frecvenţa atacului.

In stadiul de adult hibernat, primăvara, se amplasează panouri de 1m2 , încleiate pe o singură parte, pentru determinarea densităţii adulţilor hibernaţi / m2 şi se compară cu grila în care o defoliere probabilă de 5% corespunde la o densitate de 321 adulţi /m2 , iar o defoliere de 10% la iar o defoliere de 10% la o densitate de 756 adulţi /m2 .1.2.2.21. Stereonichus fraxini (trombarul frunzelor de frasin) atacă toate speciile de frasin. Adulţii rod şi găuresc mugurii, perforează foliolele, iar larvele rod mezofilul frunzei. Deppistarea în stadiul de adult se face odată cu umflarea mugurilor şi pornirea în vegetaţie, de larvă prin observarea acesteia în coronament. In stadiul de pupă depistarea se face la sol, litieră iar uneori în crăpăturile scoarţei sau pe plante erbacee. De asemenea, depistarea se face şi după defoliere. In prima decadă a lunii iunie, se execută un tratament forte la trei arbori medii situaţi în masiv, înregistrându-se numărul larvelor şi adulţilor căzuţi pe prelate. Sub protecţia coroanei aceloraşi arbori se fac 3 sondaje la m2 pentru a inventaria pupele, care se extind apoi la protecţia coroanei. La pupele recoltate se stabileşte procentul de parazitare (p%). Densitatea probabilă (D) = Ad + (L + P)p% / arbore Procentul de defoliere = _Densitatea (adulţi /arbore) x 100 Număr critic (adulţi /arbore) Numărul criti pentru un arbore de frasin de 80 de ani este 250.000 adulţi / arbore. Combaterea chimică a trombarului Stereonichus fraxini se face cănd proporţia frasinului în arboret este de cel puţin 30%, iar procentul de defoliere depăşeşte 50%. 1.2.2.22. Lytta vesicatoria (gândacul frasinului) atacă, în special Fraxinus excelsior, mai rar Fraxinus ornus şi alte foioase. Adulţii rod frunzele parţial sau total, iar la apariţia în masă, dăunătorul poate provoca defolieri complete la frasinii tineri. Depistarea şi stabilirea gradului de infestare se fac după defolierea produsă cât şi după prezenţa adulţilor.Când atacul este semnalat pe suprafeţe reduse, adulţii de Lytta vesicatoria sunt scuturaţi pe prelete, adunaţi şi distruşi, mai ales cei de pe plantele tinere. In condiţiile de atac puternic se aplică tratamente chimice. 1.2.23. Galerucella luteola (gândacul de frunză al ulmului) atacă speciile de ulm. Depistarea se face în toate stadiile de dezvoltare ale insectei. Adulţii se semnalează pe frunze în perioada aprilie - septembrie, depunerile de ouă, în grămezi, de pe faţa inferioară a frunzelor în aprilie - iulie, larvele după scheletizarea frunzelor pe faţa lor inferioară în aprilie - august, iar pupele în crăpăturile scoarţei sau în litieră în intervalul mai - august. In luna iunie se administrează untratament forte la 3 arbori în masiv şi se inventariază larvele şi adulţii căzuţi pe prelate. Pupele vor rezulta din 3 sondaje la cei 3 arbori, efecuate fiecare pe câte 1m2 şi extinse apoi la proiecţia coroanei, stabilindu-se totodată şi procentul de parazitare al pupelor inventariate (p%). D (densitatea probabilă) = Ad + (L + P)p% / arbore Procentul de defoliere = D x 100 n Numărul critic (n) pentru un ulm de 50 de ani este de 60.000 adulţi / arbore. Combaterea insectei G.luteola se face prin măsuri chimice sau biologice în cazul arboretelui în care ulmul participă cu cel puţin 30%, iar procentul probabil de defoliere rezultă ca fiind mai mare de 50%. Tratamentul se aplică la ambele generaţii, în stadiul de larvă, vârstele I - II. 1.2.2.24. Melasoma populi (gândacul roşu al plopului) produce defolieri, mai ales în pepiniere şi plantaţii tinere, prin adulţi şi larve care rod şi respectiv scheletizează frunzele. Depistarea se face în sezonul de vegetaţie în stadiile de adult şi de larvă. Defolierea probabilă se determină ca raport procentual dintre densitatea adulţilor hibernaţi şi numerele critice.Combaterea se efectuiază prin aplicarea de tratamente chimice, îndeosebi pentru distrugerea adulţilor hibernaţi, mai ales în plantaţii, răchitării şi culturi tinere. Speciile Melasoma tremulae, Melasoma salicis şi Melasoma aenea au biologia asemănătoare cu Melasoma populi.

47

1.2.2.25. Agelastica alini (gândacul de frunză al aninului) afectează toate speciile de anin, prin adulţii care rod frunzele şi larvele care le scheletizează. Depistarea şi prognoza se fac după aceeaşi tehnologie ca şi la insecta Galerucella luteola.

1.2.3. Insecte care vatămă fructificaţiile Acest grup de insecte este format din gândaci (Coleoptera), fluturi (Lepidoptera), viespi (Hymenoptera), ţânţari şi muşte (Diptera).

1.2.3.1. Balaninus glandium (trombarul ghindei) are cea mai mare pondere între insectele care produc vătămări fructificaţiilor arboretelor. In luna iulie adultul perforează ghinda şi depune 1 - 6 ouă, iar larvele eclozează după 10 - 15 zile consumă cotiledoanele embrionului. Ghinda atacată cade prematur pe sol. Depistarea trombarului B. glandiu se face toamna după ghinda atacată şi căzută pe sol, iar gradul de infestare se stabileşte în funcţie de procentul de ghindă atacată. In vederea conservării ghinda se sortează prin scufundarea acesteia în apă. Depozitarea se face în încăperi pardosite cu ciment pentru ca larvele care încă mai ies din fructificaţii să poată fi adunate şi distruse, iar sub grămezile de ghindă se plasează insecticide granulate. 1.2.3.2. Laspeyresia splendana ( omida ghindei ) atacă frecvent, concomitent, cu trombarul ghindei. Adulţii depun ouăle pe peţiolul, cupa sau pericarpul ghindei, iar omizile eclozate pătrund în interiorul acesteia şi rod cotiledoanele. Măsurile de prevenire şi combatere sunt similare cu cele prevăzute la B. glandiu Fructificaţiile de stejar pot fi afectate şi de Adleria (Cynips) quercus (colţan), care produce gale, ce îmbracă total sau parţial ghindele, cu aspect de con colţuros, de unde şi numele de colţan. Alte insecte care afectează fructificaţiile la foioase sun Bradybatus creutzeri (trombarul seminţelor de acerinee), Etiella zinkenella (molia păstăilor de salcâm), Lignyodes enucleator (trombarul seminţelor de frasin).

1.2.4. Insecte sugătoare şi de gale

1.2.4.1. Phyllaphis fagi (păduchele de frunză al fagului) se dezvoltă în colonii pe faţa inferioară a frunzelor de fag, dar şi pe lujerii tineri, suge seva elaborată şi produce uscarea vârfului lujerilor şi căderea frunzelor determinând diminuarea creşterii masei lemnoase. Inmulţirea în masă a acestei insecte se stinge de obicei în mod natural. Phloeomyzus passerini este vector pentru Xanthomonas populi şi se depistează după prezenţa coloniilor pe scoarţa ramurilor şi tulpinilor. Cryptococcus fagisuga (păduchele lânos al fagului) se găseşte pe scoarţa ramurilor si tulpinilor de fag. Păduchii sug seva şi produc uscarea şi căderea scoarţei şi atacă asociat cu ciuperca Nectaria coccinea/ N. ditissima. 1.2.4.2. Mikiola fagi (ţânţarul de gală al fagului) atacă fagul. Larva pătrunde în mugure suge seva şi dezvoltă o gală. In condiţii climatice favorabile (ca cele din 1992), insecta se poate înmulţi în masă. Arnoldia cerris, Tetraneura ulmi, biorrhiza pallida, Cynips querqus folii, Adleria (Cynips) kollari, A.hungarica, Rhodites rosae sunt insrcte care dezvoltă gale pe rădăcinile, lujerii sau frunzele speciilor de foioase, dar cu o frecvenţă redusă.1.2.4.3. Dintre păduchii ţestoşi specia cea mai răspândită este Parthenolecanium corni (păduchele ţestos al salcâmului), polifag, dar cu preferinţă pentru salcâm. Atacul produs de această insectă provoacă uscarea lujerilor şi a ramurilor, afectănd starea de vegetaţie a arborilor respectivi. Parthenolecanium rufulum (păduchele ţestos al stejarului) , atacă ramurile subţiri şi lujerii de stejar, castan, alun, carpen. Păduchii ţestosi se combat prin administrarea de tratamente, de iarnă şi primăvară după apariţia larvelor, cu produse chimice de uz fitosanitar.

1.2.5. Insecte de scoarţă

48

Insectele care atacă între scoarţă şi lemn la foioase au o răspândire mai mare la ulm şi mai redusă la frasin şi la alte specii. Dintre insectele de scoarţă care afectează ulmul Scolytus scolytus (gândacul mare al scoarţei de ulm) şi Scolytus multistriatus (gândacul mic al scoarţei de ulm) au frecvenţa cea mai mare. Mai slab reprezentaţi sunt Scolytus pygmaeus, Scolytus kirschi, Pteleobis vittatus. Frasinul este atacat de Hylesinus fraxini (gândacul mic al scoarţei frasinului) cu o frecvenţă ceva mai mare, în raport cu speciile Hylesinus crenatus (gândacul mare al scoarţei frasinului) şi Hylesinus oleiperda (gândacul negru al scoarţei frasinului). Foarte rar, pe stejar, se identifică Dryocoetes villossus (gândacul de scoarţă al stejarului), pe fag Ernoporus fagi, iar la tei Ernoporus tiliae. Atacul la ulm este produs primăvara de către generaţia hibernată şi în vară de noua generaţie. Sunt atacaţi arborii de ulm doborâţi, rupţi cât şi arborii pe picior aflaţi întro stare precară de vegetaţie.Totodată gândacii de scoarţă de genul Scolytus sunt vectorii ciupercii Ophiostoma ulmi care contribuie la uscarea ulmului. Frasinul doborăt sau debilitat pe picior este atacat în primăvară de insecte de scoarţă care au o singură generaţie pe an. Ulterior, roaderea de regenerare sau roaderea de maturare, în scoarţa netedă a ramurilor sau în scoarţa exemplarelor tinere, şi formarea de galerii scurte, în toate direcţiile, de păna la 2 cm lungime, favorizează apariţia ,,trandafirilor de frasin”, care sunt o creştere anormală a scoarţei. Semnalarea şi depistarea insectelor de scoarţă la foioase se fac în funcţie de zborul adulţilor, prezenţa insectelor în diferite stadii de dezvoltare în sistemele de galerii şi de caracteristicile atacului produs. Prevenirea înmulţirii insectelor de scoarţă la foioase se asigură prin tăieri de igenă, cu care prilej se extrag din pădure arborii atacaţi, doborâţi, rupţi, răniţi, debilitaţi fizic. Combaterea gândacilor de scoarţă se asigură prin: - instalarea de 2 - 4 arbori-cursă/hectar, care se cojesc când insectele se află în stadiul de larvă - pupă; - tratamente chimice administrate pe arborii infestaţi.

In păduri de răşinoase

1.2.6. Insecte xilofage Trypodendron lineatum (cariul lemnului de răşinoase) este un găndac mic, de regulă cu două generaţii pe an care frecvent infestează răşinoasele, mai ales lemnul care se află depozitat în locuri cu exces de umiditate. Prin atacul produs dăunătorul depreciază materialul lemnos, reducându-se coeficientul de utilizare al acestuia.Depistarea cariului se face după zborul adulţilor primăvara - vara, prezenţa orificiilor de intrare în lemn, cu rumeguş alb, fin şi după sistemul de galerii făcut în lemn, înnegrit datorită sporilor ciupercii Monilia candida. Intensitatea atacului produs de insectă se calculează prin inventarierea orificiilor de intrare pe 1m2 de lemn şi se apreciază ca fiind : - slabă, la sub 10 orificii de intrare /m2 . - mijlocie, la 10 - 30 orificii de intrare /m2 . - puternică, la peste 30 orificii de intrare /m2 . In perioada noiembrie - martie, se stabileşte numărul de găndaci la m2 de sol, prin prelevarea de probe de sol de sub stive. Prevenirea apariţiei atacului produs de Trypodendron lineatum se asigură prin evacuarea lemnului din zonele umbrite şi cu exces de umiditate şi stivuirea acestuia în cruce, în locuri însorite. Tasoanele şi depozitele de buşteni de răşinoase atacate, de acest dăunător, pot fi tratate primăvara, la apariţia primilor gândaci, cu insecticide administrate sub formă de aerosoli, cu condiţia ca amplasamentul să fie situat la cel puţin 50 m de o sursă de apă. De asemenea, lemnul cojit sau necojit, dispersat sau adunat în depozite, se poate trata chimic, la începutul zborului, cănd găndacii se împerechiază, sau la ieşirea adulţilor din lemn, înainte de a intra în sol pentru iernare (august - octombrie). In locurile în care iernează insecta (depozite de buşteni, cherestea), se aplică tratamente cu insecticide, cu condiţia ca acestea să pătrundă în sol, sau se pot utiliza feromoni.

49

Alte insecte xilofage care pot infesta speciile de răşinoase, dar cu o răspândire mai redusă sunt: Tetropium castaneum , care în anumite condiţii poate deveni dăunător primar, specii de Monochamus, Callidium violaceum, Urocerus gigas, Sirex juvencus, Criocephalus rusticus etc.

1.2.7. Insecte defoliatoare Defoliatorul cel mai de temut, la molid este Lymantria monacha, iar la brad Choristoneura murinana şi Semasia rufimitrana. Destul de rar sunt semnalaţi Neodiprion sertifer şi Diprion pini, iar la larice Coleophora laricella. Defolierile la răşinoase sunt extrem de periculoase, deoarece chiar la intensităţi scăzute , procesele fiziologice ale arborilor sunt puternic perturbate, producându-se debilitarea exemplarlor infestate care ulterior sunt atacate de specii de Scolytidae. 1.2.7.1. Lymantria monacha (omida păroasă a molidului) este specifică molidului, dar atacă şi la pin, brad, duglas,fag, carpen etc. Omizile de L. monacha rod acele parţial sau total, iar mugurii tineri deschişi sunt roşi în întregime, atacul înregistrându-se în perioada aprilie - iulie. Controlul prezenţei fluturilor de Lymantria monacha se face prin utilizarea de feromoni sexuali, omologaţi exclusiv, pentru L. monacha. In funcţie de numărul fluturilor capturaţi se continuă sau nu depistarea insectei în stadiile de ou şi larvă. In vederea depistării după fluturi, se folosesc curse de diferite tipuri care se instalează în sistem monitoring în păduri de molid,brad sau de amestec al acestor specii cu fagul, în care răşinoasele participă cu peste 30%, indiferent de vârsta arborulor. O cursă feromonală constituie un punct de control care va primi un număr de ordine pe ocol. Arborii pe care se instalează cursele (şi care sunt marcaţi cu un cerc de vopsea), se menţin în permanenţă. In pădurile din Carpaţii Orientali din raza judeţelor Suceava, Neamţ, Bistriţa, Harghita, Mureş - la 50 ha se instalează o cursă feromonală; în Carpaţii de Curbură: judeţele Vrancea, Buzău, Covasna, Braşov, cât şi în Bacău şi Mureş se instalează o cursă feromonală la 100ha, iar în Carpaţii Meridionali, Apuseni şi în Banat se instalează o cursă feromonală la 200ha. Controlul curselor se face începănd cu data instalării acestora şi până la ncheierea zborului. Numărarea fluturilor pe panou se face dimineaţa, de două ori pe săptămână. In carnetul de control se notează numărul de fluturi de Lymantria monacha capturaţi, menţionându-se exemplarele cu coloritul aripilor mai închis, caracteristic fazei incipiente a gradaţiei. Fluturii capturaţi se păstrează în cutii de carton. După încheierea zborului datele obţinute se centralizează la nivelul ocolului, acestea constituind documentul primar al lucrării respective. Aprecierea momentului de ieşire din starea de latenţă se face numai după controlul în stadiul de ou şi de larvă. Dacă la o cursă feromonală se capturează 200 - 500 de fluturi masculi în arborete în vârstă de sub 60 de ani şi 500 - 100 de masculi în cele de peste 60 de ani, în anul următor se execută depistarea după larve, iar cursele feromonale se dublează. Folosind datele din tabelul 22, rezultă numărul de omizi în funcţie de numărul de fluturi masculi capturaţi. In tabelul 23 este prezentată scara intensităţii infestării cu Lymantria monacha în stadiul de larvă. Dacă la o cursă se prind 500 - 1000 de fluturi masculi în arboretele în vârstă de sub 60 de ani şi 1000 - 2000 de fluturi în cele de peste 60 de ani în aceeaşi toamnă se efectuiază depistarea şi prognoza după ouă. Controlul fluturilor cu surse luminoase se execută la becuri cu neon, pe timp cald, liniştit între orele 22 - 4 sau, în serile întunecate, fără lună plină. Datele au caracter de sondaj şi se înregistrează separat. Controlul fluturilor cu metoda Dyk presupune capturarea masculilor pe panouri cu clei folosind ca nade femele nefecundate. Controlul fluturilor cu metoda Welenstein se aplică în perioada de zbor a insectei. din trei în trei zile se numără fluturii aşezaţi pe trunchiul arborilor de control până la înălţimea de 3 m.Se separă fluturii pe sexe şi se stabileşte numărul mediu de femele ce revin la un arbore. Folosind numerele critice corespunzătoare se află procentul de defoliere. Depistarea şi prognoza în stadiul de ou se execută atunci când rezultatele obţinute după fluturi prin utilizarea feromonilor impun acest lucru. Acest control se efectuiază din septembrie pănă în primăvară, pe timp uscat, căutând ouăle, prin desfacerea solzilor cu ritidom. Numărul de ouă găsite se majorează cu 30%. Procentul de defoliere se stabileşte folosind numerele critice din tabelul 24.

50

Determinarea densităţii omizilor de Lymantria monacha în funcţie de numărul de fluturi masculi capturaţi la o cursă feromonală (nr.omizi / arbore) Tabelul 22

Nr. mascul/ cursă

Nr. omizi /arbore

Nr. mascul/ cursă

Nr. omizi/arbore

Nr. mascul/cursă

Nr. omizi/arbore

100200300400500600700

491420253036

80090010001100120013001400

42485359657176

150016001700180019002000-

82889399105111-

Intensitatea infestării cu Lymantria monacha în funcţie de numărul de omizi Tabelul 23

Intensitatea infestării

Nr. omizi/arbore în arboret de răşinoase în vârstă de:40 50 60 70 80 90 100

LatentFoarte slabăSlabăMijlocieputernică

3301507501500

44020010002000

55025012502500

66030015003000

88040020004000

1010050025005000

1212060030006000

Numerele critice stabilite după ouă pentru defoliatorul Lymantria monacha în funcţie de vârsta arboretelui Tabelul 24

Vârsta arboretelui (ani)

10 20 30 40 50 60 70 80 90 100

Nr. mediu de ouă/arbore

400 800 1100 1500 2000 2500 3000 4000 5000 6000

Controlul după exuvii pupale se face analizând coroana, ramurile şi tulpina. Depistarea şi prognoza după larve se efectuiază în perioada de ecloziune şi când omizile au vârste mijlocii şi mari. In perioada ecloziunii, la sfârşitul lunii aprilie, în arboretele în care s-a semnalat Lymantria monacha ,se inelează cu clei câte 10 arbori cu scoarţă solzoasă la 2 m înălţime. Controlul se face de două ori pe săptămână, iar numărul omizilor găsite se multiplică cu 4, estimându-se astfel numărul de omizi pe un arbore. Procentul de defoliere se calculează comparând numărul de omizi pe arbore cu numărele critice determinate pentru ouă(tabelul 24). Dacă procentul de defoliere este mai mare de 15%, se consideră că dăunătorul a intrat în gradaţie. In luna iunie, când omizile sunt de vârste mijlocii şi mari, se inventariază omizile căzute pe prelate în urma tratamentelor forte sau seara la arborii de control.Folosind datele din tabelul 23, se obţine procentul probabil de defoliere. Procedeul colectării excrementelor se realizează cu ajutorul unor panouri de 100 x 100 cm (50 x 50 cm), instalate în poziţie orizontală, la 30 - 50 cm de la sol. Zilnic se înregistrează excrementele, iar printr-o formulă de calcul se obţine numărul de omizi pe arbore.

51

Controlul prezenţei insectei după vătămarea provocată se execută în perioada iunie - august şi constă în analiza creşterilor curente cât şi a celor din anii precedenţi. Depistarea defoliatorului Lymantria monacha în vederea elaborării prognozei şi eventual a constituirii zonei de combatere şi zonei de supraveghere se face numai după rezultatele controlului în stadiile de larvă şi de ou. In suprafeţele de control se recoltează datele cu privire la elementele gradologice pentru a determina fecunditatea, mortalitatea, activitatea paraziţilor şi faza gradaţiei.

1.2.7.2. Choristoneura (Cacoecia) murinana (tortricidul cu cap negru al bradului) este un dăunător specific arboretelor bătrâne de brad. Omida roade acele de pe lujerii anuali, iar primăvara omizile hibernate pătrund în mugurele pe care îl consumă parţial sau total. Omizile pot fi găsite între acele ţesute cu fire de mătade. O omidă distruge cca. 120 de ace sau 1 - 2 lujeri normali. Depistarea şi prognoza în stadiul de ou se execută în lunile iunie - iulie prin analiza a 9 ramuri de 1 m lungime luate de la vârful , mijlocul şi baza coroanei a 1 - 3 arbori. Se înregistrează depunerile de ouă şi numărul lor, precum şi numărul mugurilor. Coeficientul de infestare şi gradul probabil de defoliere rezultă din raportarea numărului mediu de oua la numărul mediu de muguri. Se consideră număr critic când pe 1 metru de ramură se identifică mai mult de două depuneri de ouă. Depistarea şi prognoza după omizi se fac pe ramuri în perioada 1 ianuarie - 30 iunie, la 3 arbori pentru 20ha. Pe 6 ramuri luate câte 2 de la vârf, mijloc şi bază se analizează şi se înregistrează numărul de omizi şi de muguri. Coeficientul de infestare rezultă din raportul dintre numărul de omizi şi numărul de muguri. Se va avea în vedere că o omidă poate consuma în medie acele de pe 2 lujeri anuali. Depistarea şi prognoza după pupe se efectuiază între 10 - 25 iulie, folosind 6 ramuri de control. Se recoltează omizile retrase pentru împupare, pupele şi exuviile pupale, stabilindu-se densitatea populaţiei, coeficientul de infestare, fecunditatea medie, indicele sexual şi mortalitatea naturală. In funcţie de numărul pupelor femele sănătoase, se calculează numărul mediu de pupe pe arbore. Determinarea procentului de defoliere după omizi şi pupe femele se face folosind numerele critice din tabelul 25. Controlul după defolieri se efectuiază între 15 iulie - 30 octombrie, analizând dezvoltarea lujerilor din creşterea curentă şi din anii precedenţi de pe 6 ramuri de câte 1 m lungime, prelevate câte 2 de la vârful, mijlocul şi baza coroanei. Se determină lungimea creşterilor curente defoliate care se raportează la total creşteri, obţinându-se coeficientul de infestare.

Numerele critice determinate pentru defoliatorul Choristoneura murinana în funcţie de numărul de omizi şi pupe female Tabelul 25 Clasa de vârsta a arborelui 61 – 80 81 – 100 101 – 120Nr. Critic după omizi 4058 6082 6777Nr. Critic după pupe female 54 82 91

1.2.7.3. Semasia rufimitrana (torticidul cu cap roşu al bradului) atacă bradul în stadiul de omidă care roade acele şi mugurii de pe lujerii anuali. Depistarea şi prognoza se fac după ouă, începând din luna august şi până în luna mai a anului următor. La 100 ha se aleg 3 arbori de probă, iar de la fiecare arbore se analizează câte 3 ramuri, de la vârful , mijlocul şi baza coroanei. Raportul dintre numărul de ouă sănătoase şi mugurii viabili analizaţi reprezintă coeficientul de infestare.

52

Depistarea şi prognoza în stadiul de larvă se fac în perioada mai - iunie prin analiza a câte 3 ramuri prelevate de la vârful şi mijlocul a 3 arbori la 100 hectare. Raportul dintre omizile găsite şi creşterile analizate reprezintă coeficientul de infestare. Depistarea şi prognoza după pupe se face în intervalul iunie - august prin recoltarea pupelor dinsuprafeţele de probă de 1m2 amplasate sub protecţia coroanei a 3 arbori de control pe parcelă. Se stabileşte numărul de pupe sănătoase pe arbore.Procentul de defoliere la Semasia rufimitrana se calculează după omizi şi pupe folosind numerele critice din tabelul 26. Pentru calcularea intensităţii atacului pe baza evaluării defolierilor produse, se analizează 6 ramuri de câte 1 m lungime recoltate de la vârful şi mijlocul coroanei a 3 arbori pe parcelă sau grup de parcele cu condiţii similare. Se determină procentul defolierii lujerilor şi frecvenţa lujerilor defoliaţi şi a arborilor din parcelă afectaţi. Intensitatea defolierii rezultă din produsul dintre procentul mediu de defoliere şi frecvenţa arborilor defoliaţi raportat la 100.Numerele critice stabilite în funcţie de numărul de omizi şi pupe femele pentru defoliatorul Semasia rufimitrana Tabelul 26Clasa de vârstă a arborelui 61 - 800 81 - 100 101 - 120Nr. critic de omizi 9864 13872 14856Nr. critic după pupe femele 175 255 275 1.2.7.4 Pristiphora abietina atacă molidul, de preferinţă cu vârste cuprinse între 10 şi 30 ani de ani. Larvele se hrănesc împreună rozând acele până la vârf. Depistarea şi prognoza se fac în stadiul de ou în perioada aprilie - mai prin analiza ramurilor din jumătatea superioară a coroanei la câte 3 arbori pe parcelă. Gradul de atac se stabileşte orientativ folosind numerele critice pentru Diprion pini.

Depistarea omizilor în coroana arborilor se face în cursul lunii iunie prin analiza ramurilor şi înregistrarea insectei. Din iulie pâna în primăvară se execută sondaje în sol pe un m.p. sub câte 3 arbori pentru a afla densitatea medie a coconilor, care se va compara cu numerele critice ale viespei fierăstrău a acelor de pin. 1.2.7.5. Coleophora laricella (molia minieră a laricelui), în stadiul de larvă, minează acele de larice, mai ales a celor cu vârsta de 10 - 40 de ani, producând defolierea acestora. Controlul prezenţei fluturilor se face în lunile mai - iunie prin utilizarea de curse tetratrap amorsate cu feromonul specific acestei insecte. Depistarea se face în luna mai, dar şi în perioada august - octombrie, când se observă acele vătămări şi omizile în ramuri. Dacă numărul omizilor depăşeşte jumătate din numărul mugurilor, se aplică tratamente chimice în vederea combaterii. 1.2.7.6. Diprion pini (viespea cu ferăstrău a acelor de pin) atacă pinul silvestru, pinul negru, pinul strob şi mai rar alţi pini, prin larve. Acestea rod acele, care ulterior se îngălbenesc şi se răsucesc. Depistarea se face în stadiul de ou, în lunile mai şi august, prin inventarierea acestora pe câte 3 ramuri de la bază şi vârf la arborii de probă, stabilind numărul de ouă pe arbore. Folosind numerele critice din tabelul 27 se obţine procentul de defoliere. Depistarea şi prognoza în stadiul de larvă se efectuiază în perioadele iunie - iulie şi august - septembrie când se poate constata şi prezenţa excrementelor pe sol, folosind o tehnică similară cu cea de la depistarea în faza de ou. In luna iulie, depistarea se poate face şi după pupe (coconi), stabilind numărul de coconi de vară/arbore.

Numărul critic determinat pentru defoliatorul Diprion piniîn funcţie de numărul de ouă pe arbore Tabelul 27

53

Vârsta arborelui 30 50 70 90 100Numărul de ouă pe arbore 6000 7200 11400 15600 20400

1.2.7.7. Neodiprion sertifer, în stadiul de omidă, atacă pinul negru cu vârste cuprinse între 3 şi 20 de ani provocând roaderi ale acelor şi vârfurilor lujerilor. Depistarea şe execută în toate stadiile de dezvoltare ale insectei cât şi după vătămările produse de acestea. Sporadic, în molidişuri se mai semnalează prezenţa insectelor Epiblema tedella (molia acelor de molid) la molid, iar la pin Dendrolimus pini (omida păroasă a pinului).

1.2.8. Insecte care vatămă fructificaţiile

Laspeyeresia (Cydia ) strobilella (molia conurilor de molid) depune 1 - 6 ouă pe conurile de molid iar omizile după ecloziune pătrund în con rod măduva axului, părţile de bază alesolzilor şi seminţele. Dăunătorul se depistează toamna prin selecţionarea conurilor şi constatarea prezenţei larvelor, iar în perioada de zbor, fluturii sunt depistaţi cu ajutorul feromonilor. Dioryctria abietella (fluturele conurilor de molid) atacă conurile de molid, brad, larice. Omizile rod solzii şi seminţele din conuri. Prezenţa insectei se recunoaşte după caracteristicile atacului sau după larve în intervalul iulie - septembrie. Conurile de molid mai pot fi atacate de Strobilomyia anthracina (musca conurilor de molid), Kaltenbachiola strobi (musculiţa conurilor de molid), Plemeliella abietina (musculiţa seminţelor de molid), Megastigmus strobilobius (viespea seminţelor de molid) a căror depistare se face prin secţionarea conurilor. Barbara herrichiana (molia conurilor de brad) atacă conurile de brad. Din ouăle depuse pe bractee ies omizi care pătrund în con şi vatămă seminţele. Depistarea dăunătorului se face în stadiile de ou, larvă şi pupă sau după caracteristicile atacului. cu frecvenţă mai mică, la conurile de brad se mai semnalează speciile de Reseliella piceae (musculiţa conurilor de brad), Earomyia impossibile (musculiţa conurilor de brad), Megastigmus suspectus (viespea seminţelor de brad), a căror depistare se face prin analiza conurilor şi seminţelor pentru a identifica prezenţa dăunătorilor în diferite stadii de dezvoltare. Retinia (Petrova) parangustana este un fluture mic care în stadiul de omidă roade solzii, conurile şi seminţele de larice. depistarea insectei se face prin analiza conurilor şi prin utilizarea feromonilor. Laricele mai pot fi atacate de speciile Strobilomyia melania, Strobilomyia infrequens, Resseliella skuhravyorum, Megastigmus pictus pentru care depistarea se efectuiază prin analiza de conuri în vederea identificării ouălor şi larvelor. Megastigmus spermotrophus (viespea seminţelor de duglas) este o viespe mică care vatămă seminţele de duglas şi a cărei depistare se efectuiază prin selecţionarea seminţelor. Conurile de pin pot fi atacate de Cydia conicolana care se depistează prin analiza şi secţionarea conurilor. Un alt dăunător important al conurilor de pin este Pissodes validirostris (trombarul conurilor de pin) a cărei depistare se face prin analiza conurilor în cel de al doilea an de dezvoltare şi în funcţie de caracteristicile atacului. Prognoza pierderilor din producţia de seminţe se poate face potrivit datelor prezentate în tabelul 28. Pierderile cantitative în valoari absolute (kg / ha) au în vedere că producţia medie a unui con este de 210 seminţe de molid, 218 seminţe de brad, 70 - 90 seminţe de larice, 60 seminţe la pin negru, 40 - 46 seminţe la pin silvestru, din care la toate speciile 30 - 50% sunt seminţe seci, iar la pin 10 - 50% sunt avortate. Lucrările de protecţie urmăresc în primul rând protejarea fructificaţiei plantajelor de molid, larice şi pin prin aplicarea complexului de măsuri agrotehnice, fizico - mecanice şi chimice, constând în mobilizarea solului în zona de proiecţie a coordonatelor arborilor, strângerea conurilor sau resturilor din arbori şi de pe sol, precum şi a seminţelor şi valorificarea sau distrugerea lor prin ardere, strângerea larvelor care ies din conuri în depozite şi arderea acestora, aplicarea de tratamente chimice care să asigure o acoperire cât mai uniformă a coroanei, evitând aplicarea acestora în perioada de polenizare.

54

1.2.9. Insecte sugătoare şi de gale Adelges laricia atacă prin larvele de vară care înţeapă şi sug seva acelor de larice, care capătă o culoare cenuşie. Generaţia sexuată afectează molidul pe care produce gale rotunjite de mărimea alunei. Cu o răspândire mai redusă se semnalizează prezenţa insectei Dreyfusia piceae pe brad. Physokermes piceae se depistează în colonii pe molizii cu vârste cuprinse între 5 şi 20 de ani, cu stare precară de vegetaţie. Insecta produce vătămări arborilor prin sugerea sevei.

Pierderi procentuale din producţia de seminţe a principalelor specii de răşinoase, în funcţie de frecvenţa conurilor infestate şi de intensitatea atacului(după Stadniţki şi al … 1978, completat) Tabelul 28

Specia dăunătoare Nr. mediu larve/con

Conuri infestate la nivelelul arborelui (%)

25 50 75 100Pierderi din producţia de seminţe (%)

1 2 3Cydia strobiliella (L) 1 – 2

3 - 57 -811 - 14

15 – 1622 - 28

22 – 2633 - 42

27 – 3544 – 55

Strobilomyia antracina(Czerny)

12 - 3

1118

2237

3355

4474

Kaltebachiola strobi (Winn.) 5 - 10 5 - 7 8 - 10 12 -14 17 – 19Resseliella sp. (la molid) 5 - 10 3 6 12 15Dioryctria sp. (la molid) 1 15 30 - -Dioryctria sp. (la brad)1 1 – 2

3 - 43 – 715

6 – 1430

9 – 2143

12 – 2858

Earomyia impossibleMorgen1

204060

3610

71120

101628

132139

Resseliella pieceaeSeitn1

60 - 180 4 - 9 7 - 19 10 - 27 14 – 37

Dioryctria sp. (la larice) 1 25 50 - -

Retinia perangustana(Snellen)

1 – 23 - 4

7 – 911 - 17

13 – 1823 - 34

20 – 2734 - 50

27 – 3645 - 67

1 2 3 4 5 6

Strobilomyia sp.(la larice) 12

10 – 202

2524 – 3550

40 – 5275

64 – 96100

Resseliella skuhravzorumSkrz.

1 - 1011 – 2021 – 3030

26914

5111828

7172642

9223556

Dioryctria sp. (la pin) 1 25 50 - -

Notă: 1 - Datele se referă la bradul de caucaz (Abies nodmanniana), care are conuri aproape la fel de mari ca şi Abies alba; 2 - Limita superioară a valorilor din tabel este valabilă pentru conurile de dimensiuni mici, cu un număr redus de seminţe. Valorile se referă la conuri de Larix gmelinii, care sunt în ansamblu - mai mici decât cele de Larix decidua.

55

1.2.10. Insecte de scoarţă Insectele de scoarţă se dezvoltă între scoarţă şi lemn şi sunt cunoscute ca dăunători secundari. In situaţia când în prealabil acţionează un facstor primar de natură biotică 9insecte, paraziţi vegetali, mamifere rozătoare) sau abiotică (vănt, zăpadă, poluare, etc), arborii respectivi sunt debilitaţi fiziologic şi în felul acesta devin un mediu favorabil instalării şi dezvoltării insectelor de scoarţă. Prin înmulţirea în masă, aceste insecte din dăunători secundari devin dăunători primari, capabili să atace arborii sănătoşi pe picior. In majoritate, insectele de scoarţă atacă răşinoasele, dar mai ales molidul. Principalele insecte de scoarţă care afectează molidul sunt Ips typographus (găndacul mare de scoarţă al molidului) - specie majoritară, Ips amitinus, Pytiogenes chalcographus, iar cu o frecvenţă mai redusă şi uneori sporadic Polygraphus polygraphus, Dryocoetes autographus, Hylurgops glabratus, Hylurgops palliatus, Cyphalus abietis, Dendroctomus mecans etc. La brad Pityokteines curvidens predomină, frecvent asociat cu Cyphalus piceae şi cu alte specii. Pinii sunt atacaţi de Blastophagus piniperda, Bl. minor , Ips acuminatus, Ips sexdentatus, etc. Atacul produs de gândacii de scoarţă se produce în principşal primăvara, fiind realizat de insectele care în majoritate au iernat ca adult şi aparţin primului zbor. Infestarea arborilor este continuă şi în vară de către generaţia soră, iar în toamnă este provocată de insectele noii generaţii. Inmulţirea găndacilor de scoarţă ai răşinoaselor este determinată de existenţa în pădure a arborilor doborâţi, rupţi, răniţi, slăbiţi fiziologic, defoliaţi, afectaţi de uscare etc. In cazul doborârilor de amploare care nu pot fi exploatate în termen, acestea vor favoriza creşterea nivelului populaţiei de 7 - 10 ori de la un an la altul. In aceste condiţii, insectele din dăunătorii secundari devin dăunători primari, capabile să atace arborii sănătoşi pe picior, formănd astfel focare de ipide. De obicei, sunt afectaţi arborii de pe liziera zonelor calamitate. Focarele de ipide apar când unul sau mai mulţi arbori sănătoşi pe picior, indiferent devârstă, sunt atacaţi de aceste insecte. In prima fază, atacul produs pe arborii pe picior se recunoaşte după orificiile de intrare, scurgerile de răşină şi înroşirea frunzişului. Ulterior, sfârşitul verii, toamnă, se observă urme de ciocănitoare şi scoartă exfoliată. Zonele mai afectate de ipide sunt cele cu dobprâri dispersate, care de fapt reprezintă puncte cu potenţial ridicat de înmulţire a insectelor. In doborârile de masă, arborii care menţin legătura cu solul şi continuă să vegeteze în primul an sunt infestaţi în procent scăzut pentru ca în următorii ani să devină favorabili cu ipide, în felul acesta îndeplinind rolul de arbori-cursă. In situaţia când arborii pe picio atacaţi nu se exploatează şi nu se evacuiază din pădure, focarul în punctul respectiv se extende. Dela producerea unei doborări în masă, maximul de înmulţire al găndacilor de scoarţă are loc în al treilea şi al patrulea an, după care în 1 - 2 ani se revine la situaţia iniţială, în condiţiile în care materialele lemnoase afectate, inclusiv arborii pe picior atacaţi s-au exploatat şi evacuat din pădure In limitarea şi stingerea focarelor de ipide acţionează şi factorii climatici prin extremele de temperatură şi excesul de umiditate, care afectează insectele mai ales în stadiile de larvă, pupa şi adulţi tineri. De asemenea, un aport însemnat îl au şi entomofagii, mai ales speciile de Thanasimus, căt şi cipercile.

56

Este necesar ca până în primăvara următoare cănd se va produce zborul găndacilor de scoarţă, arborii atacaţi de ipide să fie expoataţi şi evecuaţi din pădure sau trataţi chimic. Depistarea şi prognoza se efectuiază pentru Ips typographus , Ips amitinus, Pytiogenes chalcographus, ş.a. la molid , Pityokteines curvidens Cyphalus piceae ş.a. la brad, Blastophagus piniperda, Bl. minor , Ips acuminatus, Ips sexdentatus, la pin. Gândacii de scoarţa ai răşinoaselor se semnalează şi depistează în tot cursul anului, în funcţie de stadiul de dezvoltare al insectelor şi de caracteristica atacului. Prezenţa găndacilor de scoarţă şe observă primăvara şi vara, după roiurile de insecte în zbor şi după găndacii care se deplasează pe arbore în căutarea locului de intrare. Lângă orificiile de intrare, sub solzii scoarţei, sunt grămăjoare de rumeguş fin, gălbui - roşiatic. Prin cojiri parţiale sau totale ale arborilor se identifică sistemele de galerii, cât şi insectele în toate stadiile de dezvotare. La arborii pe picior atacaţi se constată orificii de intrare, scurgeri de răşină, frunziş înroşit şi rărit, urme de ciocănitoare, scoarţă exfoliată. Un arbore se consideră infestat când pe trunchiul acestuia se găsesc cel puţin o familie/sistem de galerii de Ips typographus sau Ips amitinus sau Pytiogenes chalcographus la molid de Pityokteines curvidens la brad, de Blastophagus piniperda, Blastophagus. minor sau Ips acuminatus sau Ips sexdentatus la pin Depistarea insectelor de scoarţă Ips typographus, Pytiogenes chalcographus şi Pityokteines curvidens se face prin utilizarea curselor barieră amorsate cu feromonii specifici fiecărei specii de insectă. Eficacitatea feromonilor se manifestă în perioadele dezbor şi de reproducere a insectelor. Nadele feromonale (în număr de 4 - 10) se introduc în pungi metalizate, care păstrează substanţa stocată în suport. Deschiderea pungii se face numai în momentul când nadele se instalează în pădure.Insectele atrase de feromoni se reţin în capcane. Cursele pot fi de tip barieră (zbor), confecţionate din sticlă, folie de polietilenă sau alte materiale, şi instalate deasupra unui jgheb care conţine apă. Se pot folosi şi curse tubulare (repaos) confecţionate din pvc, sau din scoarţă de molid. Amplasarea curselor se face pe liziere, în luminişuri, la mai puţin de 10 - 30m de marginea pădurii. Distanţa dintre curse este de 50 - 100 m, putând ajunge la 200 - 300 m, în funcţie de densitatea populaţiei şi de orografia terenului. O singură cursă feromonală este suficientă pentru evaluarea densităţii populaţiei de Ips typographus, căt şi pentru prevenirea atacului produs de aceasta pe o suprafaţă de 2 - 4 ha. Cursele se instalează la începutul zborului, iar în locurile de instalare nu vor fi arbori doborâţi, rupţi sau arbori care de regulă sunt preferaţi de insecte. Densitatea infestării este elementul specific al înmulţirii în masă al insectei şi se exprimă prin numărul sistemelor de galerii la un metru pătrat de scoarţă. Pentru Pityokteines curvidens se estimează : - infestare foarte slabă sub 12 sisteme de galerii / m2 de scoarţă; - slabă 12 - 18 sisteme de galerii / m2 ; - mijlocie 29 - 56 sisteme de galerii / m2 ; - puternică 57 - 113 sisteme de galerii / m2 ; - foarte puternică - peste 113 sisteme de galerii / m2 de scoarţă. Evaluarea intensităţii atacului produs de Ips typographus , în funcţie de numărul de gândaci capturaţi la o cursă feromonală pe întreg sezonul de vegetaţie, se face avănd în vedere următoarele praguri: - până la 300 gândaci / cursă - infestare foarte slabă; - 301 - 750 gândaci / cursă - infestare slabă - 751 - 750 gândaci / cursă - infestare mijlocie;

57

- 1501 - 3000 gândaci / cursă - infestare puternică; - peste 3000gândaci / cursă - infestare foarte puternică. Frecvenţa atacului (procentul de arbori atacaţi0, se apreciază după următoarea scară: - până la 10% frecvenţa este foarte slabă; - 10 - 25% - frecvenţă slabă; - 26 - 50% - frecvenţă mijlocie; - 51 - 75% - frecvenţă puternică; - peste 76% - frecvenţă foarte puternică. Prognoza înmulţirii gândacilor de scoarţă ai răşinoaselor stabileşte tendinţa de dezvoltare a acestora pentru anul următor. In funcţie de nivelul densităţii populaţiei se calculează numărul de arborilor cursă sau curse feromonale ce se impun a fi instalate în primăvara viitoare în vederea prevenirii înmulţirii şi combaterii insectelor de scoarţă, prin două procedee: - procedeu clasic are în vedere separarea arborilor infestaţi pe 2 categorii. In categoria I-a se includ arborii-cursă, de control şi alţi arbori infestaţi proveniţi din doborâri, rupturi sau pe picior, care s-au decojit în timp util ori s-au evacuat din pădure. La 2 - 5 arbori dintre aceştia, în funcţie de intensitatea atacului, revine un arbore-cursă. In categoria a II-a sunt incluşi arborii-cursă, de control şi alţi arbori infestaţi, inclusiv arborii pe picior atacaţi care nu s-au cojit sau evacuat în termen din pădure. La un arbore de acest fel se stabilesc 1 - 2 arbori-cursă. O cursă feromonală înlocuieşte 2 arbori-cursă. Un arbore sau porţiune din trunchiul arborelui tratat chimic şi amorsat cu feromon înlocuieşte 3 arbori cursă. - procedeul de calcul al arborilor - cursă în cazul doborâturilor şi rupturilor provocate de vânt în masă a cărei exploatare durează mai mult timp, constă în stabilirea frecvenţei atacurilor evaluate în zonele calamitate, prin folosirea formulei de calcul:

N x F A = ----------- x 0,002 L x d

în care: A = numărul de arbori - cursă; N = numărul de arbori infestaţi; F = numărul mediu de familii/sisteme de galerii pe arbore mediu infestat; L = lungimea medie a arborelui-cursă (m); d = diametrul mediu la ½ a arborelui-cursă (m); 0,002 - coeficient de reducere. Pentru a cunoaşte numărul de arbori infestaţi (N) din suprafaţa calamitată se instalează puncte de observaţie. Un punct de observaţie se organizează pentru 10.000 - 20.000 m şi cuprinde 50 - 100 de arbori doborâţi şi rupţi repartizaţi în aşa fel încât să reprezinte caracteristica doborâturii. Periodic aceşti arbori se controlează înregistrându-se intrările, care în final dau frecvenţa infestării. Prin aplicarea acestui procent la volumul neexploatat la 1 aprilie anul viitor,

58

Numărul critic reprezintă populaţia de insecte care poate vătăma un arbore şi este evaluat la 80 de sisteme de galerii /m2 de scoarţă pentru speciile de Ips typographus / Ips amitinus .In cazul gândacului Pytiogenes chalcographus se consideră că un număr de 10 sisteme de atac ale acestei insecte este echivalent cu un sistem de Ips typographus. La Pityokteines curvidens numărul critic este de 113 sisteme de galerii /m2 de scoarţă. Intensitatea atacului produs de de Ips typographus şi Ips amitinus este considerată: - foarte slabă pâna la 8 sisteme de galerii / m2 de scoarţă; - slabă - 8,1 - 20 sisteme de galerii / m2 ; - mijlocie - 20,1 - 40 sisteme de galerii / m2 ; - puternică - 40,1 - 80 sisteme de galerii / m2 ; - foarte puternică la peste 80 sisteme de galerii / m2 de scoarţă.se va determina volumul infestat. La 5 - 10 % din arbori se urmăreşte evoluţia infestării şi dezvoltarea insectelor, obţinând numărul mediu de familii (F) la arbore. Măsurile de prevenire a înmulţirii gândacilor de scoarţă au în vedere: - creşterea ponderii regenerării naturale la răşinoase; - reîmpădurirea suprafeţelor calamitate cu specii prin care să se obţină arborete rezistente şi parcurgerea regulată a acestora cu tăieri de îngrijire şi de igienă; - în doborâturile în masă se va acţiona eşalonat ţinând seama de infestarea acestora cu insecte; - arborii doborâţi şi care menţin legătura cu solul, în următorii 2 - 3 ani îndeplinesc şi rolul de arbori-cursă urmând a fi cojiţi la timp sau trataţi chimic; - în exploatări sunt recomandate tehnologii de lucru care să evite vătămarea arborilor sănătoşi în jur; - potrivit reglementărilor în vigoare se interzice menţinerea în pădure şi în depozite în intervalul 1 aprilie - 1 octombrie a lemnului de răşinoase doborât şi necojit.In caz de calamitate, când astfel de material rămâne de pe un an pe altul, devine obligatorie cojirea arborilor infestaţi sau tratarea lor chimică. - doborâturile produse după iulie - august, nu mai prezintă pericol de infestare şi de înmulţire a ipidelor pentru anul respectiv; - eventualele corectări de perimetru în suprafeţele calamitate este bine să se facă în anii ulteriori, în felul acesta arborii care se vor doborâ vor fi folosiţi ca arbori - cursă. Combaterea ipidelor în arboretele de răşinoase se realizează prin utilizarea arborilor-cursă a curselor feromonale, prin cojirea arborilor infestaţi şi tratarea lor chimică. Arborii cursă rezultaţi din prognoză, de regulă se aleg din doborâturi, rupturi, cât şi din arbori prejudiciaţi. Arborii-cursă se instalează în parchetele de răşinoase în curs de exploatare sau cu vechime de 3 - 4 ani, în zonele calamitate cu doborâturi şi rupturi de vânt zăpadă, în arboretele slăbite fiziologic sau atacate de Lymantria monacha, Choristoneura amurinana, Semasia rufimitrana etc. şi în arboretele vătămate prin exploatare sau de vânat. Numărul de arbori - cursă rezultaţi din prognoză se eşalonează în funcţie de fenologia insectelor în trei serii. Seria I-a de arbori-cursă, care reprezintă 405, din numărul de arbori-cursă rezultaţi din prognoză, se instalează pănă la 30 martie - 15 aprilie; seria aII-a de arbori-cursă, în proporţie de 40%, se amplasează în momentul în care insectele au marcat primele intrări la seria I-a de arbori, ţinând seama de intensitatea acestor infestări. Seria a III-a de arbori reprezintă 20% şi se instalează la o lună după ce insectele au făcut primele intrări la seria I-a şi a II-a de arbori. Pentru generaţia nouă care se formează în

59

cursul anului şi va produce al doilea zbor, se pot amplasa 1 - 10% arbori din numărul de arbori folosiţi pentru primul zbor, ţinând seama de intensitatea atacului. Arborele -cursă este apt să atragă insectele pănă la 30-45 zile, după care scoarţa se usucă şi devine improprie captării insectelor. Arborii dezrădăcinaţi care menţin legătura cu solul, fiind în vegetaţie, îşi păstrează capacitatea de a atrage insectele 1-3 ani de la producerea doborâturii. Arborii pe picior atacaţi de ipide şi semnalaţi în vară, consideraţi arbori-cursă, se inventariază, doboară şi se cojesc în situaţia cănd insectele în majoritate sunt sunt în stadiul de larve-pupă. Dacă predomină adulţii maturi, coja sau arborii respectivi se tratează chimic, în situaţia când nu sunt evacuaţi din pădure. Arborii - cursă favorabili atragerii găndacilor de scoarţă ai molidului, de regulă au diametrul la mijlocul trunchiului de 17-28 cm, lungimea de 19-28 m şi vărsta de 60-90 de ani; la brad diametrul la ½ din lungime de 21-36 cm, lungimea 18-20 m şi vârsta de 60-80 de ani. Arborii-cursă plasaţi pe suporţi îşi sporesc suprafaţa şi capacitatea de atragere a insectelor. Cojirea arborilor-cursă, de control şi a altor arbori se face cănd se semnalizează primele pupe, respectiv în stadiile de larvă şi pupă, urmând cojirea scoarţei şi din partea de dedesupt a arborelui. După cojire, scoarţele se espun la soare care în cca. 6-12 ore omoară larvele şi pupele în procent de 100%. Cojirea cu întârziere a arborilor-cursă, când majoritatea insectelor sunt adulţi maturi, nu este eficientă, dacă nu se face şi un tratament chimic scoatţelor. Cursele feromonale se folosesc pentru captarea insectelor Ips typographus, Pityogenes chalcographus şi Pityokteines curvidens, iar în perioada de eficacitate a feromonului utilizat se menţine pe întreg sezonul de vegetaţie. La 2-3 zile se inventariază gândacii capturaţi care se înregistrează, iar în cazul folosirii curselor barieră se asigură apa în jgheab. Deoarece frecvent în asociaţie cu Ips typographus se mai găsesc Ips amitinus, Pityogenes chalcographus şi alte specii, se combină folosirea feromonilor cu cea a arborilor-cursă. Astfel perimetral depozitelor de lemn se amplasează curse feromonale. In zonele de răşinoase puternic calamitate de vânt/zăpadă se foloseşte procedeul arborilor sau a porţiunilor de trunchi trataţi cu un insecticid în perioada de declanşare a zborului insectelor şi amorsarea acestora cu feromoni. Arborii se instalează perimetral suprafeţelor calamitate, iar în locurile unde este posibil se folosesc porţiuni de trunchi de 6-8 m lungime, care se amplasează limitrof cu zonele de doborâturi în baterii de 3-5-7-9-11 şi chiar 13. La arborele din mijloc se montează o singură nadă feromonală. In cazul că nu se realizează mortalitatea insectelor şi nu se evacuiază la timp materialul din pădure, arborii din baterii se cojesc când insecta ajunge în stadiul de larvă-pupă. In focarele de ipide se intervine rapid şi cu măsuri riguroase. arborii pe picior, atacţi şi depistaţi în vară sau în toamnă, în acelaşi an trebuie evacuaţi din pădure. Aşa cum s-a menţionat aceşti arbori se inventariază, înregistrează ca arbori-cursă şi se tratează ca atare. Dacă din anumite motive arborii pe picior atacaţi din focarele de ipide rămăn în pădure până în anul următor, este necesar ca pănă la zborul din primăvară aceştia să fie exploataţi şi evacuaţi din pădure sau să fie trataţi chimic, inclusiv scoarţa exfoliată căzută pe suprafaţa solului în care se găsesc insecte. Altfel focarele se extind cuprinzând arborii limitrofi. ţinând seama de situaţia creată, se recalculează necesarul de arbori-cursă pentru zona respectivă. Cojirea arborilor calamitaţi în locurile în care intensitatea infestării se apreciază de la mijlocie pănă la foarte puternică, constituie o măsură eficace.

60

Combaterea gândacilor de scoarţă prin folosirea tratamentelor chimice este limitată şi utilizată numai în situaţii justificată. In arboretele afectate de doborâturi şi rupturi de vânt şi zăpadă, cu cantităţi mari de masă lemnoasă calamitată, în care exploatarea lemnului se întinde pe mai mulţi ani, dacă în urma depistării rezultă că în unele puncte arborii prezintă infestări apreciate de la mijlocii la foarte puternice, se poate interveni cu tratamente chimice locale. De asemenea, în cazul în care insectele în majoritate sunt maturi, se recomandă administrarea de tratamente chimice. Schema de combatere integrală a găndacilor de scoarţă la răşinoase are în vedere măsurile silviculturale, combinate cu lucrări de protecţie pe tipuri de pădure.

2. AGENţII FITOPATOGENI

Agenţii fitopatogeni sunt microorganisme care provoacă boli. acestea sunt de natură infecţioasă fiind denumite în funcţie de agentul patogen care le produce: viroze, bacterioze, micoze etc, iar cele cauzate de plante superioare parazite-antofitoze. In evoluţia oricărui proces infecţios se disting trei faze: infecţia, incubaţia şi manifestarea bolii. O fază premergătoare producerii infecţiei este contaminarea care se produce la contactul dintre agentul patogen şi diferite organe ale plantei. In sol contaminarea rădăcinilor se face prin micelii, cordoane miceliene şi rizomorfe. Infecţia constă în pătrunderea agentului patogen în ţesuturile gazdei prin orificii naturale (stomate, lenticele, cicatrice foliare ş.a.) sau accidentale (răni, înţepături şi roaderi produse de nematozi, acarieni, insecte, păsări, mamifere, leziuni produse de unii patogeni instalaţi anterior) şi stabilirea raporturilor parazit-plantă gazdă. Unele ciuperci au capacitatea de a penetra direct ţesuturile protectoare ale plantei gazdă (genul Sclerotinia). După pătrunderea patogenului în ţesuturi, între patogen şi planta gazdă au loc o serie de interacţiuni care pot duce la apariţia bolii sau pot opri dezvoltarea patogenului. Un rol important îl au condiţiile pedoclimatice şi starea de vegetaţie a culturilor şi arboretelor forestiere care pot favoriza sau nu producerea infecţiilor. Incubaţia este perioada cuprinsă între faza de infecţie şi apariţia primelor simptome ale bolii, timp în care parazitul se dezvoltă, se înmulţeşte şi se extinde limitat în jurul locului de infecţie, sau invadează întreaga plantă. Condiţiile de mediu, în special umiditatea şi temperatura, condiţionează, de fapt produce-rea infecţiei şi durata incubaţiei. Manifestarea bolii este ultima etapă a patogenezei şi începe din momentul apariţiei primelor simptome vizibile de îmbolnăvire. Această etapă se caracterizează prin apariţia de modificări fiziologice şi structurale în planta gazdă.

Principalele boli produse de agenţii fitopatogeni

a. Virozele sunt boli produse de virusuri. Virusurile se multiplică numai în celulele vii ale organismelor afectate. Infecţiile se transmit prin contact direct cu organele bolnave sau prin vehicularea particulelor virale de către nematozi, ciuperci, insecte, acarieni etc. Virozele produc modificări structurale ale celulei gazdă infectate şi modificări fiziologice şi anatomo-morfologice ale plantelor infectate. Bolile de natură virotică afectează îndeosebi frunzele şi lujerii.

61

Simptomele tipice produse de virusuri sunt: - decolorarea verde gălbuie cloroza frunzelor, vizibilă mai ales primăvara şi toamna; - pătări inelare clorotice sau neclorotice, pe frunze, lujeri şi chiar fructe; - mozaicul frunzelor pătarea dispersă a laminei cu pete galbene sau verzi de mărimi variabile; - modificarea morfologiei frunzelor; - reducerea creşterilor care diminuează frunzele sau chiar planta întreagă producând fenomenul de nanism; - cancere, pietrificări de ţesuturi, colorări diverse, etc. Prevenirea apariţiei virozelor se poate asigura prin utilizarea materialelor de multiplicare (generativă sau vegetativă) libere de particule virale şi prin acţiunea factorilor fizici şi chimici care limitează dezvoltarea virusurilor respectiv combat vectorii acestora. b. Bacteriozele sunt boli produse de bacterii. Acestea au forme diferite, sunt mai mari decât virusurile si pot pune în evidenţă cu microscopul optic. Înmulţirea bacteriilorn se realizeazăprin diviziunea celulelor, mai rar prin sporulare. Sporii rezistă la temperaturi de până la 100- 300 C. Bacteriile fitopatogene nespecifice se transmit de regulă din sol la rădăcină sau seminţe. Bacteriile parazite specifice infectează seminţele sau organele plantei prin diseminarea acestora de către vânt, apă, insecte, nematozi, etc. Cea mai rapidă răspândire a infecţiei în plantă are loc prin vasele liberiene sau lemnoase. Bacteriozele produc modificări fiziologice, biochimice şi anatomo-morfologice în planta gazdă şi se recunosc după simptomele tipice îmbolnăvirilor provocate de bacterii: - decolorări şi pătari ale frunzelor, florilor, lujerilor şi ţ esuturilor lemnoase (Erwinia);- necroze ale organelor afectate;- cancere de rădăcină, tulpină sau ramură (Agrobacterium, Pseudomonas);- inimă udă a lemnului, putregai umed al seminţelor, fructelor, etc. (Xantomonas, Erwinia); - ofilirea frunzelor şi rărirea coroanei (Erwinia etc); c. Micozele sunt boli produse de ciuperci, care sunt microorganismelipsite de pigmenţi asimilatori, procurându-şi hrana prin descompunerea substanţelor organice. Unele ciuperci saprofite au capacitatea de a deveni agresive faţă de plantele sensibilizate de factorii de mediu trecând la o viaţă parazitară (Fusarium, Botrytis ş.a.). Speciile care produc rugini (Melampsoraceae) sunt ciuperci obligat parazite care trăiesc şi se hrănesc numai pe ţesuturi vii. Ciupercile pot fi ectoparazite vegetează la suprafaţa ţesutului vegetal sau endoparazite se dezvoltă în profunzimea ţesuturilor vegetale sau în vasele conducătoare. Înmultirea ciupercilor se face pe cale vegetativă, asexuată şi sexuală. d. Antofitozele sunt boli produse de unele plante superioare, cu flori, care se hrănesc din ţesuturile plantei gazdă. Mai frecvente sunt vâscul de stejar şi de brad şi torţelul.

2.1. Depistarea, prevenirea şi combaterea agenţilor fitopatogeni din culturile forestiere 2.1.1. Agenţi fitopatogeni care produc îmbolnăviri ale rădăcinilor

62

În culturi de foioase şi raşinoase

2.1.1.1. Agenţi fitopatogeni care produc îmbolnăvirea plantulelor Depistarea “culcării plantulelor”, produsă de ciuperci din genurile Fusarium, Pythium, Phytophthora, Aspergillus, Rhizoctonia, Phomopsis, Botrytis, se face după prezenţa plantulelor căzute şi fructificaţiile ciupercilor identificate prin analize microscopice. Boala afectează plantulele de răşinoase şi foioase cu seminţe mici din solarii şi pepiniere, dar se întâlneşte şi în regenerările naturale. Plantulele afectate se îngălbenesc, colet apar pete brune urmate de strangularea tulpiniţelor în zona de atac. Exemplarele respective se ofilesc, cad şi se usucă, putând fi uşor scoase din sol. Perioada critică este de 40 50 zile de la semănare. Boala are o evoluţie rapidă, în câteva zile culturile pot fi compromise. Prevenirea apariţiei infecţiilor, provocate de ciupercile implicate în producerea (culcării plantulelor) se asigură prin dezinfecţia patului nutritiv/solului şi tratarea seminţelor cu produse cu acţiune fungicidă, cu spectrul larg de acţiune şi prin crearea condiţiilor optime de dezvoltare a plantulelor. Curativ, se aplică tratamente la intervale scurte, fungicidele fiind administrate în timpul udării. La salcâm şi gârniţă unde infecţiile sunt produse de Fusarium spp. Se vor efectua tratamente cu fungicide cu acţiune sistemică în alternanţă cu fungicide cu acţiune de contact. Tratamentele administrate în vederea combaterii manei la fag, produsă de Phytophthora spp., se fac la observarea primelor simptome ale bolii, folosind alternativ fungicide cu mod de acţiune diferit. Acoperirea solului cu un strat de ace proaspete de răşinoase are un efect fungicid foarte bun, asigurând şi o protecţie bună a plantulelor, prevenind arsura/opărirea coletului, acţiunea mecanică a picăturilor de apă, îngheţul, tasarea patului nutritiv ş.a.. Stratul trebuie să cuprindă numai ace proaspete, sănătoase, acesta fiind înlocuit după un timp. Tratamentele administrate dau rezultate bune, cu condiţia respectării indicaţiilor tehnice privind cultura în solarii, dintre care se recomandă în special menţinerea pH-ului patului germinativ sub 6 prin: încorporarea de turbă, cenuşă de fag sau răşinoase, schimbarea patului sau a solei după fiecare cultură, aerisirea corespunzătoare după încolţirea seminţelor, menţinerea temperaturii sub 25 C, udarea cu apă la temperatura solului ( +5 C). 2.1.1.2. Agenţi fitopatogeni care produc îmbolnăvirea puieţilor Depistarea “putrezirii” şi “necrozării rădăcinilor puieţilor”, produsă de ciuperci digenul Rosellinia (R. necatrix pe salcâm, paltin, stejar, salcie, etc., R. quercina la stejar, paltin, fag, brad, molid, etc., şi R. inflata pe pin, molid, brad etc.), Rhizoctonia ş.a., se face după simptome ca: prezenţa puieţilor uscaţi sau în curs de uscare şi a rădăcinilor putrezite şi prin identificarea speciilor patogene prin analize de microscopie. Necroza se dezvoltă pe rădăcinile puieţilor din pepiniere (R. quercina), dar şi pe rădăcinile arborilor (R. necatrix). Pagubele pot fi mari prin uscarea în masă a puieţilor din pepiniere, sau chiar din plantatii tinere, mai ales în condiţii de umiditate ridicată. Pentru prevenirea apariţiei şi combaterea patogenilor din genul Rosellinia se îndepărtează exemplarele şi resturile infectate, se reduce excesul de umiditate şi se aplică tratamente chimice cu fungicide cu acţiune sistemică.

63

În vederea prevenirii apariţiei şi combaterii atacului produs de Rhizoctonia spp. Se evită excesul de apă în sol, puieţii vor fi protejaţi împotriva arşiţei şi secetei şi se administrează tratamente preventive cu fungicide cu acţiune sistemică când atacul este în faza incipientă.

2.1.2. Agenţi fitopatogeni care produc boli ale lujerilor, ramurilor şi tulpinilor

În culturi de foioase

Depistarea ”uscării puieţilor de plop”, provocată de Discosporium populeum (cu forma conidiană Dothichiza populea) şi Cytospora spp., se face pe baza simptomelor bolii: prezenţa lujerilor uscaţi şi a corpurilor fructifere ale ciupercilor. Ambele ciuperci fac parte din categoria paraziţilor de slăbiciune. Infecţiile se produc iarna, către sfârşitul căreia se observă pe scoarţa arborilor ţesuturi brun-negricioase. În aprilie, apar pustule sub formă de umflături mici.

Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, cât şi combaterea ciupercilor D. populeum şi Cytospora spp se asigură prin metode siviculturale şi chimice. Astfel se recomandă folosirea de clone de plop cu rezistenţă genetică faţă de boli şi respectiv administrarea de tratamente chimice cu fungicide cu acţiune sistemică.

În culturi de foioase şi răşinoase

Depistarea antofitei parazite “torţel” sau “cuscuta”, care produce strangularea tulpinilor puieţilor sau răchitei, se face pe baza prezenţei plantelor parazite. Paraziţii de tulpină: Cuscuta spp. (C. campestris “cuscuta mare”; C. lupuliformis “torţel”, “mătase”, “borangic”; C. epilinum; C. europaea; C. trifolii “cuscuta mică”, “cuscuta trifoiului”), sunt plante anuale, fără frunze sau pigmenţi clorofilieni, cu flori mici dispuse în glomerule şi fructul capsule cu 2-4 seminţe. Tulpinile volubile se încolăcesc în jurul tulpinii plantei gazdă, prinzându-se cu ajutorul unor ventuze şi preiau seva elaborată din vasele gazdei, prin intermediul haustorilor. Cuscuta spp. parazitează diferite specii agricole sau forestiere (salcie, plop, slacâm, glădiţă, alun ş. a.). Pagubele produse de “torţel” sunt importante în special în răchitării, unde se impun prevenirea şi combaterea parazitului. Se recomandă extragerea exemplarelor atacate împreună cu planta parazită, înainte ca aceasta să fructifice. Cea mai eficace metodă de prevenire şi combatere se bazează pe erbicidarea culturilor primăvara devreme cu erbicide neselective sau în timpul sezonului e vegetaţie cu erbicide selective. 2.1.3. Agenţi fitopatogeni care produc boli foliare ïn culturi de foioase 2.1.3.1. Agenţi fitopatogeni care produc pătări foliare

64

Depistarea “pătărilor foliare” , produse de specii de ciuperci din genurile Marssonina, Cercospora, Mycosphaerella, Coccomyces, Phoma ş. a., se realizează pe baza simptomelor tipice produse de fiecare specie de patogen. “Pătarea mozaicată a frunzelor de plop” este provocată de specii de Marssonina. Dintre acestea, M. brunnea produce boala numită “defolierea timpurie a plopilor” sau “brunificare frunzelor de plop”. Pe frunze, mai ales la baza coroanei apar pete brune, rotunde, izolate cu tendinţa de a se uni. Frunzele se îngălbenesc şi începând din mai-iunie cad. Atacurile puternice repetate (3 ani) duc la uscarea unor părţi din coroană şi ulterior chiar la uscarea în întregime a exemplarelor respective. Alte pătări foliare sunt produse de : Cercospora microsora la tei. C. fraxini la frasin, Septoria acerina pe acerinee etc. “Punctarea frunzelor” este produsă de Mycosphaerella în pepiniere, plantaîii, spaţii verzi, cât şi pe arbori. “Băşicarea frunelor” este produsă de specii de Taphrina, din care, T. populina infectează plopul, iar T. coerulescens atacă stejarii. Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, precum şi combaterea ciupercilor care produc pătări foliare se asigură prin aplicarea de tratamente preventive sau curative cu fungicide cu acţiune de contact sau sistemică.

Depistarea virozelor şi micoplasmozelor se face pe baza simptomelor specifice produse de acestea: cloroze, pătări sau mozaicări ale frunzelor ş. a. “Virozele foliare” pot afecta acerineele, fagul, frasinul, liliacul, plopul (mozaicul plopului), salcâmul, scoruşul, stejarul, teiul, ulmul etc.

Dintre micoplasmoze, “mătura vrăjitoarelor” la frasin sau salcâm afectează ramurile, lujerii şi frunzele unor specii forestiere. “Reversiunea coacăzului negru” produce un număr mare de muguri globuloşi care avortează sau produc lujeri. “Nanismul” afinului, dudului, murului şi zmeurului produce necroze, creşteri mici, uscări timpurii. Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă a virusurilor şi micoplasmelor se asigură prin metode silviculturale, cum ar fi controlul materialului de multiplicare vegetativă (butaşi, altoaie), prin utilizarea de soiuri rezistente în pepiniere sau culturi şi prin aplicare de tratamente chimice timpurii (la desfacerea frunzelor din muguri) cu fungicide cu acţiune de contact.

2.1.3.2. Agenţi fitopatogeni care produc făinarea frunzelor Depistarea “făinării frunzelor” , indusă de ciuperci din familia Erysiphaceae se face pe baza aspectului albicios al frunzelor. Aparatul vegetativ este un miceliu filamentos de culoare albă, care se dezvoltă în general pe suprafaţa frunzelor, lujerilor, florilor şi fructelor.

În sectorul silvic cele mai mari probleme le creează “făinarea stejarilor” produsă de Microsphaera alphitoides (syn. M. abbreviata, cu formma conidiană Oidium alphitpoides). Miceliul apare pe partea superioară a frunzelor sub formă de pete care se lăţesc progresiv, iar pe partea inferioară ca o împletitură fină sub forma unui miceliu afânat. Ciuperca iernează sub formă de miceliu de rezistenţă la nivelul mugurilor şi lujerilor. Primăvara are loc infectarea frunzelor proaspete aflate în contact direct cu pâsla miceliană sau prin ascospori. Extinderea bolii este rapidă, în condiţii climatice favorabile, iar conidiile apărute la câteva zile de la infecţie se multiplică repetat în sezonul de

65

vegetaţie. Infecţiile primare se observă în perioada mai iunie, când produc pete mici, izolate formate din hife miceliene. Pe măsură ce frunzele sunt colonizate de miceliul ciupercii, petele se măresc şi capătă culoarea cenuşie sau albicioasă. Producerea masivă de conidii, face ca petele să ia aspect pudrat, alb. La sfârşitul verii şi în toamnă pe ambele feţe ale frunzelor apar puncte mici globuloase, brun-negre reprezentând stadiul perfect al ciupercii. Dintre factorii favorizanţi ai acestei boli cel mai important este alternanţa dintre perioadele secetoase şi cele cu ploi moderate. Seceta prelungită încetineşte producerea infecţiilor, iar perioadele excesiv de ploioase împiedică dezvoltarea ciupercii. Sensibilitate sporită faţă de M. alphitoides prezintă lăstarii, frunzele tinere din creşterea a doua. Pe de altă parte, frunzele care apar după defolieri sunt foarte sensibile la infecţii. Mai afectate sunt culturile din pepiniere, plantaţii şi arborete tinere.

În funcţie de intensitatea infecţiei, se disting mai multe de atac:- atac slab pete mici, izolate, care însă pot deveni periculoase;- atac moderat pete mari, izolate, care acoperă un sfert din suprafaţa laminei diminuând procesele fiziologice din funză;- atac puternic pete mari confluente, pe 75% din suprafaţa laminei, care perturbă procesele fiziologice. Petele se pot extinde şi pe lujeri;- atac foarte puternic infecţii generalizate pe frunze şi vârful lujerilor care duc la deformarea organelor afectate şi uscarea acestora.Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă a ciupercilor care produc făinări se asigură prin măsuri silviculturale cum ar fi: - evitarea instalării pepinierelor în locuri expuse îngheţurilor târzii;- evitarea realizării de arborete pure;- combaterea la timp a insectelor defoliatoare şi a celor care rod rădăcinile puieţilor. Combaterea ciupercilor din familia Erysiphaceae se asigură prin metode chimice. Primul tratament se administrează la apariţia primelor pete si se repetă la 2-3 săptămâni. Toamna după maturizarea frunzelor, când la 60% din exemplare s-a format mugurele terminal nu se mai aplică tratamente.

În culturi de foioase şi răşinoase

2.1.3.3. Agenţi fitopatogeni care produc rugini foliare Depistarea “ruginilor foliare”, produse de speciile de ciuperci din ordinul Uredinales, se face pe baza fructificaţiilor ciupercilor implicate în procesul infecţios. a). ”Rugina veziculoasă a acelor de pin” este produsă de Coleosporium spp. mai frecventă este specia Coleosporium tussilaginis. Sunt afectaţi pinii cu două ace (Pinus silvestris, P. nigra, P. mugo ş. a.). Speciile din flora spontană constituie gazde alternative. Atacul produs de aceste ciuperci este frecvent în culturile tinere de până la 10 ani. Infecţiile afectează părţile însorite ale coroanei, plantaţiile rărite şi arborii izolaţi. Acele afectate cad din toamnă până în primăvara următoare. b).”Ruginile molidului şi bradului” sunt produse de ciuperci din genul Chrysomyxa, Pucciniastrum, Calyptospora ş. a.. Mai răspândită este Chrysomyxa rhododendri (rugina veziculoasă a acelor de molid sau rugina smârdarului), care are gazde primare Picea abietis, P. pungens, P.sitchensis, iar gazde secundare Rhododendron kotschy şi alte specii din acest gen. Pucciniastrum epilobii produce rugina veziculoasă a acelor de brad.

66

Infecţiile provocate de Chrysomyxa rhododendri se produc primăvara, fiind contaminate acele în dezvoltare. Acestea prezintă benzi galben-verzui. Factorii care favorizează apariţia şi evoluţia atacului sunt lumina, îngheţurile târzii, altitudini de peste 1000 m, vânt, umiditate atmosferică etc. Mai sensibili sunt molizii cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani şi puieţii de 2-4 ani. Acele atacate se înroşesc şi la sfârşitul sezonului de vegetaţie cad.

c)''Rugunile plopului şi ale salciei'' sunt cauzate de Melampsora spp. Aceste ciuperci îşi realizează primele stadii pe pin, larice sau plante ierbacee, iar stadiile secundare pe plop. M. pinitorqua începe ciclul evolutiv pe pinul silvestru, mai rar pe pinul strob, jneapăn etc. Stadiile intermediare sunt realizate pe plop tremurător, plop cenuşiu şi alb. M. larici populina dezvoltă primele stadii pe larice şi continuă pe plop. M. alnii populina dezvoltă stadiile primare pe Allium, iar cele secundare pe plop. Infecţiile de acest tip au loc primăvara, după ce lujerul s-a alungit, iar acele s-au îndepărtat de ax. Incubaţia durează puţin, iar dezvoltarea ciupercii continuă într-un ritm rapid. Plantaţiile de plop şi pin sunt mai sensibile. Infecţiile puternice sau repetate produse de M. pinitorqua duc la deformarea şi uscarea lujerilor anuali la puieţii de pin silvestru. Se poate înregistra o diminuare a creşterii, dar mai ales a calitaţii tulpinii pinului. Curbarea caracteristică a lujerilor anuali a dat numele bolii “încârjarea lujerilor de pin”. Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă a speciilor de ciuperci din ordinul Uredinales se asigură prin eliminarea gazdelor alternative, tăierea tufelor şi lăstarilor de plop în luna iulie, recoltarea litierei din pepinierele infectate. La plop, se recomandă promovarea speciilor/clonelor rezistente la rugini foliare. Combaterea ciupercilor patogene din ordinul Uredinales se face prin metode chimice. Pentru combaterea ruginilor răşinoase, în pepiniere, se aplică tratamente lunar cu fungicide cu acţiune de contact, în perioada de răspândire a patogenului în general în linile mai-iunie, mai timpuriu la altitudini mici. Pentru combaterea ruginilor din culturile tinere de plop, se administrează tratamente cu fungicide cu acţiune de contact, în perioada iunie-august, care se repetă la 2-4 săptămâni.

În culturi de răşinoase

2.1.3.4. Agenţi fitopatogeni care produc înroşirea şi căderea acelor

Depistarea ciupercilor din genurile Lophodermium, Mycosphaerella, Dothistroma. Diplodia, Hypodermella ş. a., care produc “înroşirea şi căderea acelor”, se face după aspectul acelor şi după fructificaţiile ciupercilor implicate în patologie. a).”Înroşirea sau lepădarea acelor de răşinoase” este provocată de specii de Lophodermium. La pin, L. pinastri este răspândită la arbori, iar L. seditiosum la puieţi. Boala afectează frecvent acele de pin silvestru şi mai rar cele de pin negru. La molid, înroşirea acelor este produsă de L. macrosporum, iar la molid şi brad de L. piceae. La pin,infecţiile seproduc pe acele noi, începând din iunie-august, pânătoamna târziu. Pe ace, se observă pete mici gălbui, care devin brune. În felul acesta coroana atacată se înroşeşte. Infecţiile sunt accentuate de succesiunea unor ani ploioşi, boala devenind cronică. Căderea acelor de doi ani se produce de obicei primăvara (aprilie-mai), dar poate continua şi în restul anului. Seceta, poluarea şi alţi factori grăbesc căderea acelor.

67

La brad şi molid sunt atacate acele de doi ani. L. macrosporum la început provoacă pete violacee, care înaintează de la baza acului spre vârf. Primăvara, acele se îngălbenesc sau devin brun-negricioase. Acele cad sau rămân aderente mai mult imp, caz în care apare un inel închis la baza lor. Uscarea acelor înaintează de la baza coroanei spre vârf şi de la tulpină spre capătul ramurilor. Pot apare uscări în pepiniere sau plantaţii. L. nervisequum atacă puieţii tineri de brad. b).”Colorarea cenuşie sau gălbuie a acelor de pin” este provocată de specii de Hypodermella. H. sulcigena atacă pinul silvestru, pinul negru sau jneapănul, iar H. laricis laricele. Infecţiile se produc în perioadele umede, din mai până în august. Baza acelor rămasă verde la pin se delimitează de partea afectată printr-o linie vizibilă. c).”Boala dungilor roşii la acele de pin” este produsă de ciuperca Dothistroma septospora troma septospora (syn. D pini). De obicei, este atacat pinul negru cu vârsta în jur de 15 ani, dar se poate întâlni şi pe larice şi duglas. Mai expuse sunt plantaţiile cu densitate ridicată. Înroşirea şi căderea acelor progresează de la bază spre vârful coroanei. Căderea timpurie a acelor slăbeşte vitalitatea puieţilor sau arborilor afectaţi. Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă a ciupercilor care produc înroşirea şi căderea acelor se realizează prin efectuarea tăierilor de îngrijire cu scopul de a rări arboretele tinere, în vederea unei mai bune circulaţii a aerului, eliminarea surselor de infecţie şi a îmbunătăţirii condiţiilor de vegetaţie. Combaterea ciupercilor implicate în fenomenul de înroşire şi cădere a acelor se asigură prin aplicarea de tratamente cu fiungicide cu acţiune de contact. Tratamentele se aplică în perioada iunie-august la interval de 2-4 săptămâni.Depistarea ciupercilor Septoria parasitica, Phomopsis sp., Brunchorstia pinea, Sphaeropsis sapinea, Phoma spp., Botrytis cinerea, Gremeniella spp., care produc “uscarea lujerilor” sau “uscarea puieţilor” de răşinoase, se face după lujerii uscaţi, acele înroşite şi fructificaţiile produse de patogeni. a).”Uscarea lujerilor puieţilor de răşinoase” este produsă de mai multe specii de ciuperci. Din acestea menţionăm Sirococcus strobilinus (Septoria parasitica), Phomopsis abietina, Ph. Juniperivora, Ph. Pseudotsugae, Ph. Conorum, Thekospora areolata ş. a. Infecţiile provocate de Septoria prasitica se dezvoltă primăvara, iar primele simptome apar în mai-iunie în culturile de molid din pepiniere, plantaţii. Se produce ofilirea acelor, care devin brune şi cad de la bază sau mijlocul lujerului anual. Lujerii laterali se curbează.Phomopsis conorum afectează lujerii de răşinoase primăvara, provocând înroşirea, cădereă acelor şi uscarea lujerilor tineri. b).”Uscarea lujerilor de pin şi molid” este cauzată de ciuperca Brunchorstia pinea. Infecţia mugurelui terminal se produce în sezonul de vegetaţie, iar în repausul vegetativ ciuperca se propagă în ace şi lujeri. Acetsea se brunifică, se usucă şi cad. Pinul negru este afectat de Ascocalyx abietina. c).”Uscarea lujerilor de pin” este produsă de ciuperca imperfectă Sphaeropsis sapinea. La pinul negru atacul puternic poate produce uscarea lujerilor sau a ramurilor, după inelarea acestora la bază, iar la pinul silvestru are loc numai uscarea lujerilor. d).”Ofilirea şi uscarea lujerilor” este cauzată de Botrytis cinerea (mucegaiul cenuşiu), întâlnită în special la puieţii de duglas, dar care produce pagube şi la larice, brad, molid etc. Infecţiile sunt favorizate de umiditate atmosferică ridicată şi îngheţuri târzii. Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, cât şi combaterea patogenilor care produc “uscarea lujerilor” sau “uscarea puieţilor” de răşinoase se asigură prin instalarea culturilor de răşinoase în zone ferite de umiditate atmosferică ridicată, iar în cazul

68

duglasului, ferite de îngheţuri şi prin extragerea exemplarelor uscate sau în curs de uscare. O altă măsură de prevenire a apariţiei atacului produs de ciupercile implicate în uscarea lujerilor sau puieţilor de răşinoase este tratarea seminţelor cu fungicide cu acţiune sistemică.Primăvara se recomandă administrarea de tratamente preventive sau curative, cu produse cu acţiune de contact la 3-4 săptămâni, dar şi fungicide cu acţiune sistemică la 1-3 săptămâni.

2.1.3.5. Agenţi fitopatogeni care produc înegrirea frunzelor

Depistarea “necrozelor foliare”, produse de ciupercile Venturia spp.,Physalospora miyabeana, Glomerella gingulata şi Rhytisma spp., se face după petele închise la culoare prezente pe frunze sau lujeri şi fructificaţiile ciupercilor patogene identificate prin analize microscopice. a).”Necroza frunzelor şi lujerilor de salcie” cunoscută ca “defolierea de primăvară a plopilor” sau “pătarea frunzelor de plop” este produsă de ciupercile Venturia populina, V. saliciperda, V. chorospora, V. minuta, Physalospora miyabeana. La plopi, infecţiile primare au loc pe frunzele tinere, imediat după desfacerea mugurilor. Ulterior, acestea pot cuprinde şi lujerul, la care scoarţa se necrozează. La sălcii şi răchite, bolile produse de Venturia spp. (cu faza conidiană Pollaccia spp) sunt caracteristice prin nectroza frunzelor şi lujerilor de salcie, uscarea vârfurilor de răchită ş. a. Pierderi mari sunt înregistrate în regenerările naturale de plop tremurător. La sălcii şi răchite are loc uscarea frunzelor şi lujerilor.b).”Antractoza puieţilor de lemn câinesc” este produsă de Glomerella cingulata. Infecţiile au loc de primăvara până toamna, pe timp ploios şi relativ cald. Boala produce necroze pe tulpini, care generează cancere sau uscare de la vârf la bază. c).”Pecinginea frunzelor de acerinee” este cauzată de Rhytisma acerinum şi de R. punctatum. La început, infecţiile de R. acerinum sunt gălbui, apoi negre ca smoala. R. punctatum produce pete neregulate, inegale şi gălbui.Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă cât şi combaterea patogenilor implicaţi în fenomenul de necroze foliare se realizează prin aplicarea de tratamente cu caracter preventiv în semănături, cu fungicide cu acţiune de contact. În funcţie de evoluţia bolii, tratamentele se pot repeta la 2-3 săptămâni. Depistarea ciupercilor care provoacă boli ce poartă numele de “împăienjenirea acelor”, “înnegrirea lujerilor”, sau “mucegaiul negru de zăpadă”, - Herpotrichia nigra la molid, H. parasitica la brad şi H. juniperi la ienupăr se face după miceliul care acoperă acele şi lujerii. În final, acele şi lujerii atacaţi de aceste ciuperci se înnegresc şi putrezesc.Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă a acestor patogeni se asigură prin metode silviculturale.Pentru prevenirea atacului, se recomandă ca pepinierele să fie ferite de acumularea zăpezii abundente.Combaterea se poate executa după topirea zăpezii prin efectuarea de tratamente cu fungicide cu acţiune de contact.

2.2. Depistarea, prevenirea şi combaterea agenţilor fitopatogeni din arborete

69

În păduri de foioase şi răşinoase

2.2.1. Agenţi fitopatogeni care afectează sistemul radicularCiupercile din genul Armillaria cunoscute cu numele popular de “gheba de rădăcină”, se depistează după rizomorfele, tecile miceliene subcorticale şi corpurile fructifere ale ciupercilor. Armillaria ostoyae este cu pălărie mai închisă la culoare, A. gallica - “gheba de stejar”, cu picior puternic îngroşat, A. mellea - “gheba de câmpie” cu pălăria mai deschisă şi piciorul mai subţire, A. tabescens - “gheba fără inel”, iar A. cepistipes este o ghebă de munte care seamănă care seamănă cu A. gallica.Răşinoasele sunt sensibile la atacul produs de ciupercile din genul Armillaria iar dintre foioase stejarul, fagul, paltinul, frasinul sunt cele mai afectate. La cele mai multe specii infecţiile sunt cauzate de rizomorfe şi prin contactul rădăcinilor bolnave cu cele sănătoase. Factorii favorizanţi sunt seceta, inundaţiile, defolierile ş. a. Efectul atacului produs de Armillaria constă în reducerea creşterii lujerilor, uscarea coroanelor, fructificaţii abundente înaintea uscării, scurgeri de răşină. Pagubele constau în reducerea producţiei de masă lemnoasă,iar în cazuri grave uscarea arborilor şi puieţilor.Prevenirea apariţiei de pagube produse de Armillaria spp. se asigură prin obţinerea de arborete de amestec parcurse regulat cu tăieri de îngrijire, care să aibă o stare bună de sănătate, cojirea cioatelor, extragerea exemplarelor atacate etc.

În păduri de răşinoase Heterobasidion annosum (syn. Fomes annosum), care provoacă - “putregaiul roşu”, sau “putregaiul central” la răşinoase, se depistează după prezenţa putregaiului central, brun-roşcat din secţiunile bazei tulpinii. Depistarea putregaiului de rădăcină se mai poate face şi după următoarele simptome: îngroşări ale bazei trunchiului, crăpături în ritidom, scoarţa neregulată şi groasă, scurgeri de răşină, prezenţa corpurilor de fructificaţie sau prin probe extrase cu burghiul Pressler. Ciuperca atacă răşinoasele: molid, brad, pin şi mai rar foioasele învecinate. Ea provoacă putrezirea cilindrului central al rădăcinilor şi produce putregai de duramen. Din duramenul rădăcinilor, miceliul ciupercii poate înainta pe trunchi, până la înălţimi de 5-6 m sau chiar mai mult, producând putregaiul central/roşu. Degradarea lemnului este treptată. Corpurile fructifere sunt relativ rare. Infecţia se transmite prin contactul rădăcinilor bolnave cu cele sănătoase sau prin spori. În timpul răriturilor, tăierilor de igienă şi al tăierilor principale vor fi efectuate observaţii privind frecvenţa şi importanţa infecţiilor pe cel puţin 50 cioate. Arboretele cu mai mult de 20% arbori moderat atacaţi vor fi cuprinse obligatoriu în statistici şi în amenajament. Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, căt şi combaterea infecţiilor produse de H. annosum, se realizează prin metode siviculturale, care să asigure arborete de amestec cu material genetic rezistent. Cele puternic afectate vor fi substituite cu arborete de foioase locale. Deoarece putregaiul de rădăcină slăbeşte rezistenţa la doborâturile de vânt, devine necesară aplicarea de timpuriu şi susţinută a tăierilor de îngrijire. Combaterea chimică şi biologică se fac, în timpul răriturilor, prin tratarea cioatelor conco-mitent cu tăierea arborilor.

70

2.2.2. Agenţi fitopatogeni care produc îmbolnăvirii ale lujerilor, ramurilor şi tulpinilor

În păduri de foioase şi răşinoase

2.2.2.1. Agenţi fitopatogeni care produc colorarea lemnului

Depistarea ciupercilor care produc ''alterarea cromatică a lemnului'' sau ''mucegăirea lemnului'', aparţinând genurilor Alternaria, Aspergillus, Fusarium, Penicillium, Trichoderma, Trichotecium, Verticillium, Epicocum şi altele, se face după prezenţa mucegaiurilor, colorarea lemnului şi identificarea speciilor patogene prin analize de microscopie. Colorările sunt diferite în funcţie de agentul cauzal şi de specia gazdă. Astfel pot fi colorări galbene, cenuşii, galben-castanii, roz, roz-roşii, pătări-roşii, verzi, verzi-gălbui, cafenii, brun-deschise, brun-cenuşii, brun-negre, negre (uneori albăstrii). Infecţiile se produc în sezonul de vegetaţie, mai ales în perioadele umede. Seceta excesivă ca şi temperaturile foarte scăzute împiedică dezvoltarea miceliilor ciupercilor implicate în colorarea lemnului. Pagubele produse de aceste ciuperci sunt mari, în special în doborâturi şi rupturi de vânt şi zăpadă, unde deseori lemnul este exploatat cu întârziere. Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, cât şi combaterea ciupercilor care produc alterarea cromatică a lemnului se asigură pe lemnul doborât, rupt şi secţionat, prin scoaterea transportului, prelucrarea şi uscarea rapidă a lemnului şi prin metode chimice şi biologice (tratarea capetelor cu paste sau soluţii cu acţiune fungicidă).

Depistarea ''inimii roşii la fag'', provocată de oxidarea lemnului (inimă roşie oxidativă) şi/sau acţiunea unor ciuperci lignicole (inimă roşie patologică) se face pe baza colorării duramenului. Acest defect apare la arborii maturi.În parchetele de fag, vor fi efectuate obligatoriu observaţii privind inima roşie (pe minim 50 de cioate), înregistrându-se în amenajament şi statistici parcelele cu inimă roşie sau stelată puternic dezvoltate (peste 50% din diametru).Prevenirea apariţiei ''inimii roşii'' la fag se face prin metode silviculturale: degajări, curăţiri, rărituri.

Depistarea traheomicozelor, produse de specii de Ophiostoma (Ceratocystis), Fusarium sau Verticillium şi a traheobacteriozelor produse de specii de Erwinia, se face după colorrea alburnului şi prezenţa corpurilor fructifere. a).”Albăstreala lemnului de răşinoase” este produsă de specia colectivă Ophiostoma pilifera, care se subîmparte în O. pini şi O.cana pe pini, cât şi O. piceae, O. coeruleum pe molid şi brad. Miceliul ciupercii se răspândeşte rapid în alburnul arborilor debilitaţi, astfel încât, în final, colorarea cuprinde în secţiunile transversale un sector de cerc (tot alburnul). Hifele pătrund în celule hrănindu-se din conţinutul celular. Arborii viguroşi, cu o umiditate normală, rezistă la infecţii. Mai afectaţi sunt arborii debilitaţi de secetă, de insolaţie (arborete brusc rărite sau cele situate pe expoziţii însorite) şi mai ales de gândacii de scoarţă. În arboretele slăbite fiziologic, vectorul principal al ciupercilor de albăstreală sunt insectele de scoarţă (Ipidae) cu care se află în strânsă relaţie simbiotică. Ciupercile se dezvoltă în sistemele de galerii ale ipidelor de unde infectează alburnul. În lunile de primăvară ca şi în verile răcoroase şi umede, dezvoltarea infecţiilor este rapidă.

71

În duramenul buştenilor, pe cherestea şi chiar obiecte de mobilier sau tâmplărie în condiţii de umiditate, miceliul ciupercii se poate reactiva. b).”Uscarea stejarilor” este un fenomen complex, cauzat de mai multe grupe de factori abiotici şi biotici. Principalii agenţi fitopatogeni care contribuie la uscarea stejarilor sunt: virusul TMV identificat la cer, stejar pedunculat şi gorun; bacteriile Erwinia valachica şi E. quercicola; ciupercile Ophiostoma roboris, O. valachicumi şi Verticillium albo-atrum la stejar pedunculat, gorun, sălcioară etc. Simptomele principale sunt colorarea brună a inelelor anuale corespunzătoare perioadei de declin fiziologic, rărirea coroanei, uscarea treptată a ramurilor, atacul insectelor corticale şi xilofage ş. a. Ciuperca Fusarium solani provoacă ''albăstrala alburnului d stejar pedunculat şi gorun'' colorările pornind de la galeriile insectei Agrilus angustulus. Fusarium oxysporum şi F. oxysporum var. orthoceras produc trahemicoze la puieţii de stejar pedunculat şi sălcioară. La cer Vertucillium albo-atrum pătrunde prin rădăcini, se propagă în axe prin vasele alburnului, provocând colorări brun-vineţii.Colorarea stelată a duramenului este frecventă la baza trunchiului arborilor de cer uscaţi, unde se remarcă şi scurgeri negre, ca cerneala. Duramenul se colorează în brun-cenuşiu, iar alburnul are pete brune.Uscarea cerului şi a altor stejari este însoţită uneori şi de atacuri produse de Armillaria abescens, Fistulina hepatica, şi de gândacul xilofag Cerambyx cerdo ş. a.Gârniţa este mai sensibilă la scăderea bruscă a umidităţii atmosferice sau a solului. Uscarea arborilor de gârniţă este bruscă, fără a lăsa urme în alburn sau duramen.c).”Uscarea ulmului” sau “grafioza ulmului'' este o boală complexă provocată de ciuperca Ceratocystis ulmi şi gândacii de scoarţă din genul Scolytus. Hifele miceliene pătrund în ţesuturile alburnului parazitând vasele prin care circulă. ţesuturile se colorează în brun. Primele simptome ale bolii, care apar la începutul verii, sunt îngălbenirea, căderea frunzelor şi rărirea coroanei, uscarea lujerilor, ramurilor şi apariţia lăstarilor lacomi. Seceta şi alţi factori pot grăbi uscarea arborilor.d).”Uscarea fagului” a fost provocată de un complex de factori favorizanţi (climatul regional secetos, soluri cu rezervă utilă de apă redusă, îngheţuri târzii), declanşatori (seceta puternică), agravanţi (insectele de scoarţă Agrilus spp. şi de lemn Xyleborus saxeseni, ciupercile de scoarţă Nectria coccinea, Schizophyllum commune şi ciupercilor de lemn Coriolus hirsutus, Fomitopsis pinicola, Oudemansiella mucida, Fomes fomentarius etc., ciupercile de rădăcină Armillaria spp. ş. a.).Simptomele principale sunt: rărirea şi colorarea frunzişului, uscarea ramurilor fine sau groase, găuri în scoarţă, pătarea cenuşie sau negricioasă a scoarţei, scurgeri de sevă pe trunchi, galerii şi insecte subcorticole, ciuperci de scoarţă sau xilofage.e).”Uscarea bradului” face parte din categoria bolilor complexe provocate pe fondul unor factori predispozanţi (climat mai arid, îngheţuri târzii, soluri cu capacitate mică de stocare a apei sau soluri hidromorfe) de secete excesive, urmate de factori agravanţi (insecte de scoarţă şi lemn, ciuperci de scoarţă, alburn sau duramen).Uscarea arborilor de foioase sau răşinoase se consemnează obligatoriu în amenajamente şi statistici şi se urmăreşte în suprafeţele de probă instalate în acest scop.Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă, respectiv combaterea patogenilor care produc traheomicoze şi traheobacterioze în pădurile de foioase se asigură prin metode silviculturale, biologice şi chimice.

72

Dintre metodele culturale de prevenire, se pot enumera: menţinerea stării de sănătate a arboretelor, scoaterea rapidă a arborilor atacaţi de insecte de scoarţă, a arborilor doborâţi sau cu simptome evidente de uscare.Secţionarea la baza trunchiului a arborilor de răşinoase doborâţi, urmată de fasonarea parţială a tulpinii, lăsând doar ramurile din treimea superioară a coroanei contribuie la uscarea rapidă a scoarţei, ce devine stfel improprie dezvoltării ipidelor şi ciupercilor patogene de alburn.Combaterea prin metode chimice a ipidelor şi tratarea lemnului cu produse chimice sau biologice întârzie extinderea albăstrelii lemnului de răşinoase şi face posibilă valorificarea lemnului afectat.La regenerarea arboretelor afectate vor fi promovate speciile cele mai rezistente şi adaptate la condiţii locale. Reinstalarea noilor arborete se va baza pe studii staţionale (pedologice şi climatice) şi observaţii biologice (asupra agenţilor biotici) de specialitate.

2.2.2.2.Agenţi fitopatogeni care produc cancere

În păduri de foioase

”Cancerul bacterian”, produs de Agrobacterium tumefaciens la foioase, respectiv de Pseudomonas syringaei şi Xanthomonas populi la plop şi la alte foioase, se depistează după prezenţa scurgerilor brune şi a cancerelor de pe rădacini, ramuri şi tulpini.a).”Cancerul bacterian al coletului, rădăcinilor şi tulpinii” este provocat de Agrobacterium tumefaciens. Boala afectează toate foioasele: salcie (răchitării), plop, castan, nuc, tuie, tei etc. Bacteria vegetează saprofit în sol şi pătrunde în rădăcini sau în zona coletului prin răni, unde se formează cancerul. Răspândirea bolii se face prin butaşii recoltaţi de la plante bolnave, prin apa de irigaţii ş. a.b).”Cancerul bacterian al plopului” produs de Xanthomonas populii şi Pseudomonas syringae f. populeai se manifestă la începutul primăverii, formând pe scoarţa netedă pustule veziculare, care pe timp ploios crapă, eliminând o masă fluidă brun-negricioasă bogată în bacterii. Acestea se scurg pe scoarţă şi produc noi infecţii. Pe lujerul annual cancerele deseori ajung în lemn provocând colorarea alburnului şi degradarea lemnului.Perioadele umede, ploioase, favorizează răspândirea infecţiilor şi apariţia altor cancere. La fel inundaţiile, pârlirea scoarţei, seceta, rănile, insectele xilofage şi vântul favorizează producerea infecţiilor. Pagubele sunt însemnate, diminuând calitatea şi valoarea lemnului. Deprecierea acestuia este accentuată şi de ciupercile xilofage care ulterior infectează plopii. Deseori exemplarele afectate se usucă. Boala trebuie consemnată în amenajamente şi statistici pentru ca silvicultorii să fie avertizaţi în momentul stabilirii soluţiilor de reîmpădurire.Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă a cancerelor bacteriene se face prin asigurarea condiţiilor optime de vegetaţie prin operaţiuni culturale, a unei stări fitosanitare adecvate prin tăieri de igienă, scoaterea şi prelucrarea rapidă a lemnului infectat.a) Măsurile speciale de prevenire a apariţiei şi de combatere a infecţiilor produse de A. tumefaciens constau în utilizarea de butaşi din culturi sănătoase, precum şi tratarea chimică a acestora. Butaşii cât şi cioatele după recoltare se tratează cu fungicide cu acţiune de contact. În suprafeţele infectate cu A. tumefaciens nu se fac butăşiri, iar uneltele de tăiat se dezinfectează periodic. Exemplarele afectate de cancere se extrag şi se ard.

73

b) Prevenirea apariţiei şi combaterea cancerului bacterian al plopului se realizează prin folosirea în culturi a unor specii/clone rezistente. Tratarea butaşilor şi uneltelor de butăşit se efectuează cu produse dezinfectante sau cu acţiune fungicidă.''Cancerele'' micotice, induse de Nectria spp. la foioase, Cryphonectria parasitica (syn. Endothia parasitica) la castanul comestibil, Lachnellula willkommii (syn. Dasyscypha willkommii) la larice, se depistează pe baza prezenţei leziunilor canceroase pe ramuri şi tulpini, cât şi a fructificaţiilor ciupercilor implicate în procesul infecţios.a) Nectria ditissima cu forma conidiană Cylindrocarpon willkommii produce cancerulfagului. Nectrina galligena cu formă conidiană Cylindrocarpon mali provoacă cancere şi necroze ale scoarţei la măr, acerinee, frasin, păr, salcie, mesteacăn, fag american ş. a. Alte specii de patogeni care infectează scoarţa şi lemnul proaspăt căzut sau în curs de uscare la diferite esenţe forestiere sunt Nectrina coccinea, N. cinnabarina, N. coryli, N. fuckeliana etc.Nectrina ditissima este o ciupercă parazită, prezentă în arboretele de fag, mai ales în cele de la limita inferioară a arealului speciei. Infecţiile au loc în condiţiile debilitării fagului, ca urmare a acţiunii factorilor climatici (stres hidric, îngheţ, grindină). Cancerul fagului s-a dezvoltat exploziv pe suprafeţe însemnate din toate zonele deluroase şi uneori în cele montan-inferioare.Nectrina ditissima preferă lemnul de dimensiuni mici spre medii. De aceea, cancerele apar frecvent pe puieţi şi pe tulpinile arborilor tineri, pe arborii bătrâni boala fiind localizată în coroanăFactorii care favorizează apariţia şi evoluţia cancerului produs de N. ditissima sunt de natură pedo-climatică sau silviculturală.Simptomele care semnalează prezenţa cancerului fagului sunt: pătarea vineţie a scoarţei, îngroşarea şi aplatizarea lujerilor (''gât de cobră''), apariţia fructificaţiilor patogenului (puncte mici roşii), cancere pe tulpină şi ramuri, uscarea vârfurilor, defecte de forma literei T în secţiuni transversale ale lemnului.Pagubele produse de cancerul fagului constau în declanşarea lemnului. Uscarea arborilor este mai puţin frecventă, dar uscarea vârfurilor ramurilor principale are loc mai ales în anii secetoşi (sfârşitul verii începutul toamnei). Intensitatea atacului produs de N. ditissima se estimează în funcţie de frecvenţa cancerelor pe tulpină şi ramuri.Cancerul fagului este cel mai complex indicator al staţiunilor defavorabile pentru fag. De aceea, cartarea arboretelor infectate în masă prin înscrierea lor în amenajamente şi în statisticile dăunătorilor forestieri, este o măsură obligatorie.b) ''Cancerul castanului'', ''uscarea'' sau ''ofilirea castanului comestibil'' este produs de Cryphonectria (Endothia) parasitica. Sporii ciupercii infectează arborii prin crăpăturilor scoarţei din dreptul inserţiei unei ramuri (lujeri). Sub scoarţa bolnavă se găsesc teci miceliene gălbui în formă de evantai. Fructificaţiile ciupercii sunt de culoare galbenă sau portocalii-brune şi sunt dispuse marginal pe formaţiunile canceroase. Seceta, poluarea şi alţi factori agresivi favorizează apariţia şi evoluţia bolii. Uscarea castanului trebuie atent monitorizată, deoarece boala poate distruge de la arborete foarte tinere până la cele multiseculare.c) ''Cancerul laricelui'' este provocat de ascomiceta Lachnelluls (Dasyschypha)willkommii şi se manifestă prin ofilirea, îngălbenirea, uscarea şi căderea acelor de la vârful coroanei spre bază. Corpurile fructifere, portocalii apar în jurul cancerelor sau pe lujerii în curs de uscare. Umiditatea şi gerurile târzii favorizează boala.

74

Mai afectaţi sunt puieţii până la 4-5 ani şi exemplarele cu vârste cuprinse între 10 şi 25 de ani.Prevenirea apariţiei şi combaterea ciupercilor implicate în producerea cancerelor micotice se face prin metode silviculturale.Metodele silviculturale au un rol important în prevenirea apariţiei şi combaterea cancerului fagului produs de N. ditissima şi cuprind o serie de măsuri precum: extragerea exemplarelor cu tulpini şi ramuri bolnave, prin lucrări culturale şi tăieri de igienă, substituirea exemplarelor cu tulpini şi ramuri bolnave, prin lucrări culturale şi tăieri de igienă, substituirea parţială a fagului puternic afectat de cancer cu specii corespunzătoare staţiunii respective la stabilirea compoziţiei noului arboret. De asemenea, un rol important revine promovării exemplarelor cu rezistentă genetică la Nectria ditissima.Măsurile de prevenire a apariţiei infecţiilor în masă, produse de Cryphonectria parasitica, sunt culturale şi constau în alegerea de forme şi varietăţi rezistente adaptate la condiţiile staţionale, constituirea de arborete de amestec cu specii compatibile, toaletarea arborilor, extragerea arborilor puternic afectaţi, eliminarea ramurilor bolnave ş. a. Combaterea biologică se bazează pe utilizarea tulpinilor hipovirulente de C. parasitica.Prevenirea atacului produs de L. willkommii se asigură prin: alegerea corectă a locurilor de cultură (versanţi superior aerisiţi, soluri bine drenate), folosirea de provenienţe valoroase de larice şi a schemelor de plantare care să permită o bună ventilaţie a aerului.

2.2.2.3. Agenţi fitopatogeni care produc necroze pe tulpini

În păduri de foioase Depistarea ''necrozei scoarţei fagului'', produsă de ciuperca Nectria coccinea, se face după atacul păduchelui Cryptoccocus fagisuga, vizibil prin învelişul ceros alb al larvelor, colorarea roşie portocalie a scoarţei, scurgeri de secreţii, cancere mici şi dese, rărirea coroanei, corpuri fructifere roşii de N. coccinea şi exfolierea scoarţei. Ciuperca este polifagă şi apare pe scoarţa arborilor în curs de uscare, pe cioate şi buşteni proaspăt tăiaţi de fag, acerinee, anin, carpen, cvercinee, frasin, salcie, scoruş, tei etc.. N. coccinea se dezvoltă ca parazit de slăbiciune sau ca saprofit. Ciuperca distruge ţesuturile corticale, însă nu pătrunde în scoarţa nevătămată. Zonele afectate sunt apoi colonizate de Schizophyllum commune, urmată de xilofaga Coriolus hirsutus. Principalii factori care favorizează apariţia şi evoluţia ''necrozei scoarţei fagului'' sunt: infestările puternice cu păduchele C. fagisuga, secetele prelungite, neparcurgerea arboretelor cu operaţiuni culturale.Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă a atacului produs de N. coccinea se asigură prin metode silviculturale cum sunt: extragerea exemplarelor afectate, promovarea speciilor de amestec adaptate condiţiilor locale şi chimic prin combaterea păduchelui vector.

2.2.2.4. Agenţi fitopatogeni care produc rugini pe trunchi

În păduri de răşinoase

Depistarea atacului produs de ciuperca Melampsorella caryophyllacearum (syn. M. cerastil), care produce ''mătura vrăjitoarelor'' la brad, se face după lujerii cu proliferări din coroană şi după racilele de pe ramuri şi tulpină. Ciuperca este heteroică şi pentru

75

dezvoltarea completă are nevoie de două gazde brad (Abietis alba) şi o plantă din familia Caryophyllaceae (din genul Arenaria, erastium, Silene sau Stellaria). ''Mătura vrăjitoarelor'' la brad, se face după lujerii cu roliferări din coroană şi după racilele de pe ramuri şi tulpin. Cancerele de tulpină au formă de butoiaş circular sau semicircular (pe tulpini groase) cu ritidom crăpat şi lemn casant. Rupturile de vânt la brad şi infecţiile cu ciuperci xilofage sunt favorizate de atacul ciupercii.Prevenirea apariţiei şi combaterea ciupercii M. caryophyllacearum se realizează prin metode silviculturale. Tăierea şi arderea ramurilor cu mături se recomandă de toamna până primăvară, în special în parcuri şi păduri de agrement. De asemenea se recomandă promovarea provenientelor rezistente la rugină.

Ciupercile din genul Cronartium provoacă ''rugina veziculoasă a tulpinilor şi a ramurilor de pin'', şi sunt depistate după prezenţa cancerelor de tulpină. Dintre acestea, mai frecventă este C. ribicola, care formează primele stadii pe pini cu 5 ace, iar stadiile secundare pe frunzele de Ribes. C. flaccidum realizează primele stadii pe pini cu 2 ace, iar stadiile următoare pe diferite specii erbacee. Infectarea scoarţei pinilor este însoţită de scurgeri de răşină, iar apoi de umflături canceroase. Atacul are caracter cronic, infecţiile reactivându-se primăvara, iar cancerele apar ca reacţie a arborilor de a acoperi porţiunile de scoarţă afectate de ciupercă.Pinul strob este preferat de Cronartium ribicola, iar pinul silvestru de Cronartium faccidum.Prevenirea apariţiei ciupercilor Cronartium spp. se face prin metode silviculturale precum extragerea rapidă a pinilor afectaţi şi arderea porţiunilor infectate, distrugerea gazdelor intermediare pe o rază de cel puţin 2 km., evitarea culturilor de pin în aceleaşi pepiniere în care sunt culturi de coacăz. Tot în scop preventiv se impun: dezinfecţia seminţei de pin şi controlul provenienţei acesteia.Pentru combaterea ciupercilor din genul Cronartium, în pepiniere, pe coacăz sau pin, se recomandă administrarea de tratamente cu produse cu acţiune fungicidă.

În păduri de foioase şi răşinoase

2.2.2.5. Agenţi fitopatogeni care produc putrezirea lemnuluiDepistarea ciupercilor xilofage se face după simptome: prezenţa putregaiurilor, rănilor, defectelor de formă, anomaliilor morfologice de tulpină şi după corpurilor fructifere etc.a) ''Putregaiul de trunchi'' este produs de specii din genul Phellinus ca Ph. pini, Ph.hHartigii (iasca bradului), Ph. robustus, Ph. igniarius (iasca de cioată a foioaselor), de Fomes fomentarius (iasca fagului), cât şi de specii din genurile Inonotus, Laetyporus, Ganoderma, Pholiota, Flamula, Pleurotus etc., care infectează lemnul prin răni, ramuri sau de la cioate. Lemnul sănătos este separat de cel atacat printr-o dungă subţire neagră. Putrezirea trunchiurilor expune arborii respectivi la doborâturi şi rupturi de vânt.b) ''Ciupercile de rană''mai răspânditesunt Stereum sanguinoletum ''ciuperca de rană a răşinoaselor'' şiS. hirsutum ''ciuperca de rană a foioaselor''. Sporii ciupercilor răspândiţi de vânt, ajung pe rănile de tulpină sau ramură, germinează şi infectează arborii. Infecţia evoluează în alburn sau duramen producând alterări cromatice sau putregai.c) Dintre ''ciupercile de cioată şi baza trunchiului'' mai răspândită este Coriolus versicolor ''iasca de cioată'' care afectează mai mult foioasele. Ciuperca creşte saprofit pe cioate,

76

buşteni sau ramuri căzute şi mai rar caparazit pe rănile arborilor pe picior. Produce un putregai alb al ciotelor şi al lemnului de foioase.d) ''Putregaiul cenuşiu'' produs de Ustulina deusta cât şi de alte specii de Xylariaceae, este mai frecvent la fag.e) ''Putrezirea lemnului doborât'' este provocată de diverse ciuperci. Colonizarea lemnului doborât cu sporii ciupercilor xilofage are loc după scăderea umidităţii. Iniţial se emnalează prezenţa miceliilor subcorticale ale speciilor de Armillaria, iar la sfârşitul verii şi începutul toamnei din al doilea sezon de vegetaţie următor doborâturilor încep să apară fructificaţiile diferitelor ciuperci xilofage. Pe buşteni şi cioate de molid şi brad se întâlnesc infecţii produse de Gloeophyllum spp., Hirschioporus spp., Stereum sanguinoletum etc. pe vârfurile rupte de molid apar primele infecţii. Buştenii de fag sunt atacaţi rapid (în primul sezon cald) de Coriolus hirsutus (care urmează infecţiilor cu Schizophyllum commune) ce produce un putregai activ încă din primul sezon ulterior doborâturii. Ciupercile xilofage amintite produc o degradare structurală trptată a lemnului până în stadiul de putregai. Infecţiile produse de ciupercile de putregai se itensifică începând cu al doilea sezon de vegetaţie.f) ''Sufocarea'' sau ''încingerea lemnului de fag'' ca şi ''inima roşie patogenă'' şi ''inima stelată'' sunt forme de degradare structurală provocate de ciupercile xilofage, care evoluează lent (sau rapid în cazul lemnului rupt/doborât) spre putregai avansat.Sufocarea lemnului apare la buşteni şi la arborii uscaţi pe picior. Colorarea are un contur ondulat. Degradarea lemnului de fag începe primăvara (mai-iunie), având o evoluţie rapidă. Dacă buştenii nu sunt prelucraţi până în iunie, în lipsa unor măsuri speciale de protecţie, calitatea lemnului poate fi compromisă.Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă a patogenilor care produc putrezirea lemnului se face prin metode silviculturale cum sunt: evitarea rănirii arborilor în timpul diverselor tăieri, efectuarea la timp a operaţiunilor culturale, menţinerea unei bune stări de igienă a pădurii.Prevenirea pagubelor produse de ciupercile xilofage în arboretele afectate de doborâturi şi rupturi de vânt şi zăpadă se asigură prin exploatarea şi transportarea neîntâRziată a lemnului, mai ales cel de fag, dând prioritate arborilor rupţi sau afectaţi anterior de aceşti patogeni.Conservarea lemnului în parchete, depozite sau pe timpul transportului se poate face prin aplicarea unor măsuri de menţinere a umidităţii crescute în lemn precum, udarea permanentă sau scufundarea lemnului, în special cel de fag, în apă, respectiv tratarea capetelor buştenilor cu produse cu acţiune antifungică.

2.2.2.6. Agenîi fitopatogeni care produc îmbolnăviri ale fructelor şi seminţelor

Depistarea''mucegaiului'' sau a ''putregaiului'' fructelor şi seminţelor forestiere se face pe baza colorării sau putrezirii fructelor şi seminţelor sau a miceliilor ciupercilor.a. Aspergillus niger ''mucegaiul seminţelor'' este întâlnit în mod frecvent pe ghindă, jir şi seminţe de răşinoase, producând un mucegai negru, constituit din miceliul şi fructificaţiile ciupercii. În cazul atacurilor puternice seminţele putrezesc, iar cele afectate parţial îşi pierd facultatea germinativă.b. Penicillium sp. ''mucegaiul verde al seminţelor'' se întâlneşte pe majoritatea fructelor şi seminţelor speciilor forestiere, predominând mai ales în locurile de pă

77

strare necorespunzătoare. La suprafaţa fructelor şi seminţelor, se dezvoltă un mucegai verde-albăstrui, constituit din miceliul, conidioforii şi conidiile ciupercii. Dacă atacul este intens, fructele şi seminţele putrezesc, pierzându-şi treptat capacitatea germinativă.c. Diaporthe insularis ''mucegaiul alb al ghindei'' cu forma conidiană Phomopsis quercella se instalează pe ramurile de stejar şi pe ghinda în curs de germinare. Pe cotiledonate ghindelor în curs de germinaţie, apar pete de culoare castanie, ce se extind rapid şi se acoperă cu o stromă cenuşie, în care se formează fructificaţiile ciupercii (picnospori, respectiv peritecii).d. Sclerotinia spp. ''mumifierea ghindei'' este întâlnită de regulă pe ghinda depozitată. Boala este semnalată pe cotiledoane, care prezintă pete rotunde sau ovale, în dreptul cărora ţesuturile sunt adâncite şi au culoare portocalie. Cu timpul petele confluează şi cotiledoanele devin galbene, apoi roşcate iar în final au o culoare brună, cu pete măslinii. Ghinda se înnegreşte, capătă o consistenţă spongioasă şi devine sfărămicioasă. Ciuperca distruge în întregimecotiledoanele ghindei şi formează scleroţi pe care în primăvară apar apotecii cu asce cu ascospori.Prevenirea apariţiei şi combaterea ciupercilor şi bacteriilor care produc vătămari seminţelor şi fructelor forestiere se face prin metode culturale şi chimice. Înainte de semănare sau depozitare se impune tratarea seminţelor forestiere cu insectofungicide, sau cu fungicide. Pe lângă tratamentele chimice, vor fi respectate cu stricteţe instrucţiunile tehnice ce vizează depozitarea ghindei.

2.2.2.7. Agenţi fitopatogeni care produc antofitoze

Depistarea ''vâscului'' se face pe baza prezenţei plantelor parazite:a. Viscum album este o plantă hemiparazită cu trei varietăţi: var. abietis (pe brad şi mai rar pe molid), var. pini (pe pinii cu două ace), şi var. mali (pe foioase). Vâscul este un arbust de 30-60 cm înălţime, cu tulpină scurtă, dihotomic-ramificată, galben-verzuie. Frunzele sunt veşnic verzi mai mult sau mai puţin gălbuie, pieloase, ovat-alungite cu margini întregi, dispuse opus. Florile sunt mici, iar fructul este globulos, alb-gălbui, lipicios, conţinând o sămânţă.b. Loranthus europaeus (''vâscul de stejar'') se diferenţiază de Viscum album prin ramurile mai închise la culoare (brun-gălbui), frunzele nepersistente ce cad toamna, ovat-lanceolate, îngustate spre bază. Inflorescenţele sunt în formă de spic terminal, iar fructul este globulos, lipicios, conţinând o singură sămânţă de culoare galben-deschis.Prevenirea apariţiei şi a înmulţirii în masă a vâscului se face prin metode silviculturale precum extragerea arborilor, stimularea vigorii arborilor printr-un complex de măsuri silviculturale, promovarea amestecurilor cu specii forestiere nongazde pentru vâsc.

Cap. III MAMIFERE ROZăTOARE

1. Vătămări produse de vânatVânatul reprezentat de Capreolus capreolus (căprior), Cervus elaphus (cerb carpatin), Cervus dama (cerb lopătar) şi Lepus europaeus (iepure), Sus scofa (mistreţ), Ursus arctos (urs) vatămă culturile tinere, producând roaderea mugurilor, lujerilor, frunzelor, călcarea şi strivirea puieţilor, distrugerea semănăturilor, smulgerea scoarşei de pe arbori. Mai afectate sunt culturile tinere de răşinoase. Astfel de vătămări au loc mai ales iarna când vânatul duce lipsă de hrană, dar uneori şi primăvara

78

În principal, protecţia culturilor forestiere împotriva prejudiciilor cauzate de vânat se asigură prin menţinerea unor efective la nivelul de capacitate al fondurilor de vânătoare. Protejarea culturilor expuse vătămărilor de către cervide se poate asigura prin tratarea lujerilor şi mugurilor terminali cu diverse repelente care se aplică toamna înainte ca temperatura să coboare sub zero grade, întrucât substanţele devin vâscoase şi îşi pierd adezivitatea. Repelentele nu conţin particule care să rănească lujerii sau mugurii trataţi, nefiind toxice pentru om, animale şi plante. Protecţia individuală se poate asigura prin folosirea de pungi de plastic perforate, care să acopere mugurele şi lujerul terminal la fiecare puiet.Eficacitatea lucrărilor de protecţie împotriva vătămărilor produse de vânat se stabileşte prin raportul procentual dintre puieţii prejudiciaţi şi totalul puieţilor controlaţi.

2.Vătămări produse de rozătoare

Principalele specii de şoareci care se semnalează în culturi şi arborete sunt Apodemus sylvaticus (şoarece de pădure), Apodemus tauricus flavicolis (şoarece gulerat), Arvicola terrestris (şobolan de apă), Microtus arvalis (şoarece de câmp).Dezvoltarea populaţiei de şoareci este favorizată mai ales de anii bogaţi în fructificaţie la fag şi stejar, de raportul între sexe, cât şi de condiţiile climatice din anii respectivi.Depistarea acestor dăunători se face după prezenţa galeriilor şi vătămărilor produse. Intensitatea atacului se determină după puieţii prejudiciaţi, precum şi în funcţie de găurile populate.Prevenirea atacului de şoareci se asigură printr-un sistem agrotehnic cât şi prin izolarea culturilor în cazul unor invazii ale acestor rozătoare.Combaterea rozătoarelor prin metode fizico-mecanice se face prin folosirea de capcane cu arc, capcane cu plasă de sârmă, cât şi prin izolarea culturilor atacate cu şanţuri (50 x 30 cm), cu pereţii drepţi.Combaterea prin metode chimice se aplică, la densităţi mari de rozătoare, prin folosire de momeli toxice care se pun în găurile de intrare sau ieşire, cât şi în locurile de circulaţie ale şoarecilor. De asemenea trebuie menţionată acţiunea păsărilor răpitoare şi a mamiferelor carnivore care asigură echilibrul ecologic din biocenozele respective în ceea ce priveşte rozătoarele.Glis glis (pârş) este răspândit în păduri, livezi, grădini şi se hrăneşte cu ghindă, coajă de molid, lăstari, muguri de fag şi molid. Vătămări mai pronunţate, produce în culturile de molid în care inelează vârful puieţilor.Spalax leucodon (orbete), se semnalează frecvent în Dobrogea în culturile de stejar, mai ales în pepiniere şi mai rar în Câmpia Română, sau Transilvania şi vatămă rădăcina puieţilor stejarului din pepiniere şi uneori din plantaţii. Pentru combaterea orbetelui se folosesc aceleaşi metode ca în cazul şoarecilor.Talpa europaea (cârtiţa) vatămă culturi din solarii şi pepiniere. Combaterea se face prin metode mecanice şi chimice.

Cap.IV PREVENIREA şI COMBATEREA DăUNăTORILOR

1.Criterii de prevenire şi combatere a dăunătorilor

79

Combaterea dăunătorilor forestieri se face în funcţie de criterii biologice şi silviculturale.Criteriile biologice privesc specia de dăunător, nivelul densităţii populaţiei, stadiul în care se poate realiza vătămarea maximă, iar în cazul omizilor defoliatoare, faza gradaţiei.Criteriile silviculturale au în vedere compoziţia culturii create, valoarea economico-socială a arboretului, cât şi structura acestuia.

1. În solarii, pepiniere şi răchitării combaterea dăunătorilor se face ori de câte ori aceştia se semnalează. În acest caz se identifică şi delimitează suprafaţa în care se constată prezenţa dăunătorului respectiv. În funcţie de specie, se prevăd şi aplică lucrările necesare de protecţie.

1.2. În plantaţii, semănături directe şi regenerări naturale pâna ce acestea realizează starea de masiv,lucrările de protecţie se aplică de la intensităţi slabe ale atacului.1.3. În arborete, lucrările de protecţie se aplică în funcţie de natura, compoziţia şi structura acestora, de specia de dăunător, gradul de vătămare ( în cazul omizilor defoliatoare) şi de faza gradaţiei.Lucrările de protecţie, de regulă au caracter preventiv şi ele se aplicăpentru a evita formarea eventualelor focare,în măsură să se extindă şi să crească în intensitate.1.4. Criterii de constituire a zonelor de combatere şi supraveghere în pădurile infestate de insecte defoliatoare. Delimitarea acestor zone se face în funcţie de dăunător, faza gradaţiei, procentul de defoliere, compoziţia, vârsta şi valoarea economico-socială a arboretelor.Pădurile de foioase, în care procentul de defoliere este mai mare de 50%, iar gradaţia este în faza I-III, se include în zona de combatere pentru defoliatorii: Lymantria dispar, Tortrix viridana , Geometridae sp., Malacosoma neustria, Euproctis chrysorrhoea, Thaumaetopoea processionea, Drymonia ruficornis, Leucoma salicis, Dasyhira (Calliteara) pudibunda, Hyphantria cunea, Hyponomeuta sp., Pygaera (Clastera) anastomosis, Apethimus abdominalis, Melolontha sp., Galerucella luteola, Haltica quercetorum, Stereonichus fraxini, Lytta versicatoria etc. În cazul arboretelor de amestec se va avea în vedere ca stejarul, frasinul, ulmul şi paltinul să reprezinte cel puţin 30% fiecare în parte.Se mai includ în zona de combatere: păduri de interes social deosebit cele din jurul capitalei, a reşedinţelor de judeţ, municipiilor şi staţiunilor balneo-climaterice de interes naţional, păduri cu obiective speciale, când se prevăd defolieri de peste 25%; pădurile afectate de fenomenul de uscare,rezervaţiile de seminţe, arborete limitrofe livezilor pomicole, păduri infestate cu dăunători care atacă şi specii pomicole, arborete cu peste 30% stejar pedunculat, stejar brumăriu, stejar pufos şi gorun din clasa I-III de producţie, când se prevăd defolieri de peste 25% în progradaţia şi peste 50% în retrogradaţie; arborete de stejar pure sau în amestec cu alte specii în care participarea stejarului pedunculat, a stejarului brumăriu, a stejarului pufos, a gorunului şi a gârniţei este de minimum 20%, a cerului şi frasinului de 30%, când gradul de defoliere este mai mare de 50%; arborete de plopi euroamericani şi sălcii selecţionate infestate de Lymantria dispar, Leucoma salicis, Hyponomeuta sp., Pygaera anastomossis, când gradul de defoliere este de peste 50%; arboretele de salcâm infestate de Semiothisa alternaria şi alte specii de cotari când defolierea este mai mare de 50%.În cazul infestărilor cu mai multe specii de insecte în acelaşi arboret, includerea în zona de combatere se face după procentul de defoliere cumulat. Trupurile de pădure cu

80

infestări neuniforme se trec în zona de combatere, dacă în suprafaţa respectivă defolierile sunt de peste 50%. În situaţia defolierilor sub 50%, când acestea se încadrează în criteriile menţionate, se delimitează suprafeţe distincte de combatere. În cazul defolierilor puternice produse de defoliatori cu decalaj fenologic (Tortrix viridana cu Lymantria dispar, Drymonia ruficornis etc.), pentru combatere se utilizează un produs a cărui remanenţă să asigure combaterea defoliatorilor respectivi printr-un singur tratament. Totuşi, în caz cu totul special şi justificat economic şi social se pot admite două tratamente. La fel şi pentru infestări puternice produse de Lymantria dispar în arboretele de plop situate în zona de inundaţii, justificat se pot admite două tratamente. Primul tratament pentru situaţia menţionată se aplică de îndată ce omizile au eclozat şi s-au răspândit în coroană, iar al doilea tratament, după retragerea apei, în situaţia că densitatea omizilor viabile rămase depăşeşte 50%.În zona de combatere nu se include arboretele de salcâm infestate de Lymantria dispar, indiferent de procentul de defoliere, rezervaţiile ştiinţifice sau cele în care se efectuează cercetări, trupurile izolate de pădure care în următorii 2-3 ani se defrişează, cât şi arboretele în care mortalitatea naturală produsă de paraziţi, prădători şi boli va asigura stingerea naturală a focarelor.Pădurile de răşinoase şi amestec de răşinoase cu procent de peste 30% cu fag, infestate de Lymantria monacha în care se prevăd defolieri de peste 10% indiferent în ce grupă sunt pădurile, se include în zona de combatere.În zona de combatere se include şi arboretele de răşinoase, limitrofe care prezintă infestări cu Lymantria monacha sub 10% situate până la o distanţă de 1 km de cele în care se prevăd defolieri mai mari de 10%.Arboretele de brad sau brad în amestec cu alte specii, în care bradul participă în procent de peste 30%, indiferent de grupă, infestate de Choristoneura murinana, Semasia rufimitrana se include în zona de combatere când defolierea este peste 25%Plantaţiile şi arboretele de răşinoase infestate de Pristiphora abietina, Neodiprion sertifer, Diprion pini, Dendrolimus pini, Coleophora laricella ş.a. se prevăd pentru combatere la un procent de defoliere mai mare de 25%

2. Prevenirea înmulţirii dăunătorilor

Lucrările de prevenire a înmulţirii dăunătorilor au scopul de a asigura culturilor şi arboretelor forestiere o dezvoltare viguroasă în care organismele de dăunare să nu găsească condiţii prielnice de înmulţire. De aceea este necesară promovarea speciilor autohtone de importanţă economică şi protectivă, care să asigure o bună stabilitate ecologică, iar funcţiile de protecţie ale mediului înconjurător să fie îndeplinite. Rezultă deci că măsurile de prevenire au în vedere întreg ciclul de dezvoltare al arboretului, începând cu rezervaţiile de seminţe şi continuând până la recoltarea masei lemnoase.Rezervaţiile de seminţe trebuie să corespundă din punct de vedere fitosanitar scopului propus. Regulat, din aceste rezervaţii se extrag arborii uscaţi, în curs de uscare, vătămaţi, rupţi, doborâţi etc., care pot deveni focare de înmulţire a dăunătorilor. Uneori în stejărete, gorunete şi gârniţete, mugurii floriferi şi vegetaţia pornită este expusă atacului de Tortrix viridana, Euproctis chrysorrhoea etc.În asemenea situaţii sunt necesare tratamente în vederea protejării mugurilor floriferi. Acelaşi lucru se poate întâmplaşi în cazul

81

tortricidelor bradului Choristoneura murinana şi Semasia rufimitrana, care primăvara consumă mugurii pe măsură ce aceştia se deschid.Seminţele, fructele şi conurile se strâng pe timp uscat, evitându-se formarea de grămezi care ar favoriza dezvoltarea dăunătorilor. Atacurile produse de ciuperci, bacterii şi insecte se previn prin efectuarea de tratamente la seminţe.Stratificarea seminţelor se face în mediu cu umiditate constantă şi temperatură specifică fiecărei specii, pentru a asigura o protecţie corespunzătoareîmpotriva ciupercilor şi insectelor. Aceleaşi măsuri se aplică şi la butaşi obţinuţi din mlădiţe recoltate din exemplare sănătoase în vârstă de 1 an. Mlădiţele se iau din partea superioară şi luminoasă a coroanei. Butaşii se trateaz pe timp uscat. Extragerea seminţelor se face în aşa fel încât acestea să nu fie afectate calitativ. Ambalarea, transportul, depozitarea şi păstrarea seminţelor se fac în condiţii în care puritatea ţi puterea de germinaţie a acestora să nu aibă de suferit.Lucrările de protecţie în pepiniere se efectuează cu scopul prevenirii apariţiei şi combaterii eventualilor dăunători care ar produce vătămări de importanţă economică. De aceea, în pepiniere ţi solarii, lucrările de protecţie se fac ori de câte ori se constată prezenţa unui dăunător pe suprafaţa respectivă, indiferent de suprafaţa de atac. Puieţii atacaţi de insecte sau patogeni nu se livrează pentru împăduriri. Împăduririle se execută potrivit compoziţiei de regenerare stabilită. Înainte de împădurire terenul se controlează prin sondaje în sol, cel puţin 3 la hectar, pentru a stabili gradul de infestare cu cărăbuşi sau alţi dăunători care ar periclita cultura creată. Rădăcinile se mocirlesc într-o soluţie de insecticid, iar în cazul semnalării larvelor de cărăbuşi, gropile se tratează cu insecticid. În culturile de stejar frecvent atacate, făinarea se previne prin tratamente cu produse cu acţiune fungicidă. În arboretele tinere şi preexploatabile prin curăţiri se extrag exemplarele rănite şi vătămate de vânat sau la exploatare, atacate de dăunători, rău conformate etc. În acelaşi timp se scot exemplarele cu coroană deformată, sub formă de mătură, cu trunchiuri strâmbe, aplecate, cu creştere încetinită etc. Astfel, se asigură selecţia speciilor valoroase şi rezistente şi se urmăreşte consolidarea structurii viitorului arboret. Totodată , prin aceste lucrări se deschid şi căile de acces în pădure.Prin rărituri se extrag arborii răniţi, vătămaţi, bolnavi, cu defecte şi rău conformaţi. La cvercinee se urmăreşte menţinerea subetajului şi subarboretului, care vor contribui la buna dezvoltare a arborilor de viitor.Lucrările de igienă se execută permanent în culturi şi arborete şi se efectuează pe întreaga perioadă de dezvoltare a unei păduri. Prin aceste lucrări se urmăreşte extragerea şi evacuarea din pădure a arborilor doborâţi,răniţi, vătămaţi, rupţi, debilitaţi etc., care reprezintă medii favorabile de înmulţire în masă a insectelor şi în consecinţă, de formare a unor focare periculoase de dăunători.Măsurile de protecţie în exploatarea lemnului au în vedere evitarea vătămării arborilorsănătoşi şi a seminţişurilor naturale folosind tehnologii de lucru adecvate acestui scop. Orice rană provocată arborilor, înseamnă o poartă de acces pentru organismele de dăunare, cu consecinţe asupra stării de sănătate a pădurii. 3.Combaterea dăunătorilor biotici

Metodele şi procedeele folosite în combaterea defoliatorilor diferă în funcţie de natura şi structura arboretului,cât şi de biologia speciei care a produs atacul. Combaterea se face la începutul înmulţirii insectelor, înainte de producerea vătămărilor prin metode biologice,

82

chimice, fizico-mecanice sau prin îmbinarea acestor metode astfel încât să se asigure menţinerea echilibrului ecologic în pădure.

3.1.Metode biologiceMetodele biologice de combatere reprezintă un ansamblu de produse, organisme vii şi metode, selective şi nepoluante pentru om, animale şi mediul înconjurător utilizate în scopul reglării densităţii populaţiilor de dăunători.Combaterea biologică se realizează cu ajutorul microorganismelor entomopatogene (virusuri, bacterii, ciuperci, protozoare), a zoofagilor ( prădători, parazitoizi), a păsărilor şi mamiferelor insectivore la care se adaugă utilizarea feromonilor şi rezistenţa genetică.Din categoria microorganismelor entomopatogene fac parte unele virusuri,bacterii, ciuperci şi protozoare. Metoda în sine se bazează pe utilizarea unor produse biologice care au ca principiu activ aceste microorganisme şi se foloseşte mai mult în combaterea insectelor defoliatoare.Combaterea biologică realizată în mod natural de către zoofagi, [entomofagi (prădători, parazitoizi), nematozi, păsări şi mamifere insectivore].Dintre insectele prădătoare o largă răspândire o au speciile: Calosoma sycophanta, C.inquisitor, Carabus violaceus, C. auratus, C. glabratus etc. care se hrănesc cu omizi şi pupe de defoliatori. Importanţă mare au şi alte specii de prădători, cum sunt: Megatoma undata, Dermestes erichsoni, D. lardarius care distrug depunerile de Lymantria dispar, specia Thanasimmus formicarius, ce se hrăneşte cu gândacii de scoarţă ai răşinoaselor şi specii de Coccinellidae care distrug afidele.Un rol cu totul deosebit în menţinerea unui echilibru stabil în biocenozele forestiere îl au însă furnicile. Cea mai mare frecvenţă o au speciile Formica rufa (41%), Formica pratensis (28%) şi Formica polyctena (24%). Mult mai puţin sunt semnalate Formica trunchorum, F.execta, F. nigricans etc.Furnicile trăiesc în colonii sub formă de muşuroaie care difera ca dimensiuni şi sunt alcătuite dintr-o zonă subterană şi una aeriană (cupolă). De regulă, muşuroaiele sunt mai mari în pădurile de răşinoase în amestec cu foioase. Un muşuroi este format din 500.000-1.500.000 de furnici lucrătoare şi mătci (regine), care la Formica polyctena sunt în număr de peste 300. Furnica de pădure este polifagă, hrănindu-se cu larve şi pupe de Tortrix viridana, Operophtera brumataq, Erannis defoliaria, E.marginaria, E.aurantiaria, Lymantria dispar, L. monacha etc. Formica polyctena este mai agresivă şi prezintă avantajul că într-un cuib se pot întâlni mai multe mătci, în consecinţă un potenţial de înmulţire mai mare.ţinând seama de aportul furnicilor în asigurarea echilibrului ecologic din păduri, în atenţia organelor silvice trebuie să-şi găsească loc mai întâi, operaţia de inventariere a cuiburilor de furnici şi apoi aplicarea măsurilor de protejare a acestoraîmpotriva distrugerii de către vânat şi prin păşunat. Totodată se recomandă şi metoda de colonizare a unor păduri cucuiburi, prin segmentarea celor bine dezvoltate şi transmutarea lor în locuri lipsite de muşuroaie. Astfel 4-5 muşuroaie la hectar pot fi în măsură să contribuie la menţinerea echilibrului ecologic în suprafaţa respectivă.Insectele parazitoide au omare importanţă în stingerea gradaţiilor de dăunători forestieri. Acestea trăiesc şi se hrănesc cu ţesuturile altor insecte provocăndu-le moartea lentă. Sunt paraziţi, cum ar fi Anastatus disparis şi Ooencyrtus kuwanae care distrug ouăle de Lymantria dispar, iar Apanteles solitarius, Compsilura concinnata, Pimpla etc. atacă omizile şi pupele diverselor specii de insecte dăunătoare.

83

Păsările insectivore reprezintă o verigă de seamă în lanţul trofic ce contribuie la asigurarea echilibrului biologic din pădure dat fiind faptul că hrana principală a păsărilor o constituie insectele. Păsările se găsesc în tot arealul ocupat de păduri, dar mai populate sunt zăvoaiele şi pădurile de amestec. Densitatea mai mare este în treimea inferioară a versanţilor, care descreşte pe măsură ce se ajunge în treimea mijlocie şi superioară. Cele mai răspândite păsări insectivore sunt speciile de Parus (piţigoi), Sturnus vulgaris (graur), Turdus merula (mierla), Turdus viscivorul (sturz de vâsc), Passer montanus (vrabie de câmp), Fringilla coelebs (cinteza), Cuculus canorus (cuc), Coturnix coturnix (grangur), Luscinia megarhynchos (privighetoare), Sitta europaea (ţoi) etc.Un rol de seamă într-o biocenoză forestieră revine şi păsărilor răpitoare (uliu, şoim etc.) care în principal se hrănesc cu şoareci, şobolani şi alte rozătoare. Anii bogaţi în fructificaţii (jir şi ghindă) determină înmulţirea în masă a rozătoarelor (şoareci) care pun în pericol culturile forestiere. În astfel de ani păsările distrug un mare număr de rozătoare.Menţinerea efectivului de păsări în păduri şi stimularea înmulţirii acestora se asigură prin crearea condiţiilor favorabile de viaţă. În acest scop se confecţionează şi se instalează în diferite locuri cuiburi artificiale care să ofere condiţii apropiate celor naturale pentru cuibărit şi clocit. Se consideră că 4-5 cuiburi la hectar sunt în măsură să asigure sporirea semnificativă a efectivului de păsări dintr-o pădure, cu urmări benefice asupra echilibrului ecologic.Un rol deosebit în distrugerea dăunătorilor forestieri revine şi mamiferelor insectivore cum ar fi liliacul, ariciul, bursucul, dihorii, chiţcanii etc.Nematozii (viermii cilindrici) sunt organisme care parazitează organe şi ţesuturi ale insectelor, determină slăbirea fiziologică şi în final moartea acestora. Unii nematozi pot fi vectorii unor bacterii entomopatogene.

3.2. Metode chimice

Metodele chimice au o largă aplicabilitate în prevenirea şi combaterea dăunătorilor forestieri şi se bazează pe folosirea de produse chimice (insecticide, fungicide etc.) cu acţiune toxică asupra insectelor şi paraziţilor vegetali. Folosirea pe perioade îndelungate şi pe suprafeţe apreciabile a tratamentelor cu produse chimice, atât în silvicultură cât şi agricultură, a determinat apariţia efectelor negative. Au fost distruşi parazitoizii şi prădătorii, dereglând echilibrul biocenotic, iar în timp au apărut populaţii de dăunători rezistente la unele produse chimice. Toxicitatea imediată şi reziduală a insecticidelor faţă de oameni şi animale vertebrate, precum şi poluarea mediului, au determinat înlocuirea treptată a produselor cu grad de toxicitate cu unele mai puţin toxice, dar care să rezolve problemele specifice privind combaterea dăunătorilor, atât sub aspectul eficacităţii, cât şi al eficienţei economice.

a.Produsele de uz fitosanitar sunt formate dintr-o componentă cu acţiune biologică asupra organismelor ţintă, substanţa activăţi agenţii de condiţionare.Se impune ca produsele de uz fitosanitar să fie toxice pentru insectă sau agentul fitopatogen împotriva căruia se administrează, să-şi păstreze durata de acţiune, adică eficacitatea faţă de dăunătorul de combătut, să se disperzeze uşor, să acopere corespunzător vegetaia din suprafaţa care se tratează şi să fie ieftine. De asemenea,este necesar ca acestea să fie compatibile cu alte produse de uz fitosanitar, iar după acţiunea biologică să se descompună, repede, în produşi netoxici. În acţiunea de

84

combatere a dăunătorilor se are în vedere înlocuirea treptată a produselor de uz fitosanitar cu grad ridicat de toxicitate, cu altelemai selective, a căror influenţă negativă asupra mediului înconjurător să fie limitată la maximum.În funcţie de dăunătorul care se combate, produsele de uz fitosanitar se împart în: fungicide,care se folosesc împotriva agenţilor fitopatogeni; insecticide utilizate în combaterea insectelor; repelente (repulsive) împotriva vânatului; rodenticide pentru combaterea rozătoarelor etc.Produsele de uz fitosanitar se încadrează în grupe de toxicitate, în funcţie de doza letală 50% (DL 50). Prin doza letală 50% (DL 50) se înţelege doza de substanţă activă (ş.a.) exprimată în mg/kg corp, care administrată oral şobolanilor albi, supuşi în prealabil la un post de 24 ore, provoacă moartea la 50% din lotul experimental, în 14 zile de observaţie. Produsele sunt grupate după toxicitate astfel:Grupa I-produse extrem de toxice,având DL 50 până la 50 mg/kg corp-etichetă roşie;Grupa a II-a-produse puternic toxice, cu DL 50 între 50-200 mg/kg corp-etichetă verde;Grupa a III-a-produse moderat toxice cu DL 50 între 200 şi 1000 mg/kg corp-etichetă albastră;Grupa a IV-a-produse cu toxicitate redusă, cu DL 50 peste 1000 mg/kg corp-etichetaneagră. b. Perioada de aplicare a tramentelor chimice împotriva omizilor defoliatoare se stabileşte în funcţie de evoluţia fenologică a pădurii şi a dăunătorului, cât şi de natura şi structura arboretului.Tratamentele se efectuează când omizile sunt în primele trei vârste, cu exceptia defoliatorului Tortrix viridana la care tratamentele se pot aplica şi la vârsta a IV-a (tabelul 29)

Tabelul 29Variaţia lăţimii capsulei cefalice la unele omizi defoliatoare în functie de vârstaSpecia Lăţimea medie a capsule cefalice pe vârste (mm)

I II III IV V VI VIILytmantria dispar 0,6 1,2 2,2 3,2 4,4 6,0 -Tortrix viridana 0,3 0,5 0,7 1,0 1,7 - -Archips xylosteana 0,3 0,4 0,7 1,3 2,0 - -Operophtera brumata 0,3 0,5 0,7 1,2 1,8 - -Colotois pennaria 0,5 0,9 1,4 2,3 3,5 - -Malacosomo neustria 0,5 0,8 1,3 2,3 3,5 4,5 -Euproctis chrysorrhoea 0,4 0,5 0,8 1,0 1,9 2,9 -Stiipnotia salicis 0,5 0,7 1,1 2,1 4,0 - -

Thaumaeto poeaprocessionea 0,5 0,7 1,3 2,0 2,8 3,3 -Drymonia rufycornis 0,6 1,2 1,9 3,0 4,3 - -Hyphantria cunea 0,3 0,5 0,8 1,1 1,5 1,9 2,5

Hyponomeuta rorellus 0,2 0,3 0,6 1,0 1,5 - -Orgya antique 0,6 0,7 1,2 1,9 2,6 3,4 -Lymantria monacha 0,6 1,1 1,6 2,4 3,3 4,3 -

Choristoneura murinana 0,2 0,3 0,4 0,6 1,0 1,6

85

Diprion pini 0,5 0,8 1,1 1,5 1,9 2,2 -Phalera bucephala 0,5 1,0 2,0 3,5 5,0 - -

Tortrix viridana, Operophtera brumate,Erannis defoliaria şi alţi cotari se combat chimic când mugurii de stejar sunt deschişi şi frunzele încep să se formeze, iar majoritatea omizilor sunt în vârsta L1 şi L2.Timpuriu se combate şi Malacosoma neustria ale căror omizi în primele vârste fiind gregare îşi formează cuib din fire de mătase la bifurcaţia ramurilor şi Euproctis chrysorrhoea care ierneaza în stadiul larvar şi se combate imediat ce se deschide vegetaţia ,altfel produce daune pădurii.La Lymantria dispar combaterea începe după terminarea ecloziunii omizilor, perioadă când majoritatea acestora se găsesc în vârstele I-II,fiind răspândite în coroană.În acest timp ,frunza stejarilor este aproape individualizată,inclusiv a cerului cu decalaj fenologic pronunţat. Tratamentele continua şi în vârsta a III-a, până când omizile trec în vârsta a IV-a când tratamentele trebuie sistate.La infestări combinate şi cu decalaj fenologic , momentul de combatere se fixează în functie de intensitatea maximă a speciei preponderente.Rezultatele pot fi bune dacă se reuşeşte ca în cazul infestărilorcombinate,omizile de Geometridae şi Malacosoma să fie în vârstele II-III, cele de Tortrix viridana în III-IV, iar cele de Lymantria dispar în vârstele I-II. Maximum III. La infestările puternice cu Tortrix viridana, Operophtera brumata, Eranis defoliaria şi Malacosoma neustria,combaterea se execută la încheierea ecloziunii omizilor de Lymantria dispar,ceea ce înseamnă că omizile din prima categorie vor fi de vârsteleIII-IV.Totuşi în situaţia unor infestări puternice produse de Tortrix viridana, Geometridae şi de Lymantria dispar,este greu de asigurat eficacitatea cu un singur tratament,în care caz se poate accepta şi al doilea tratament.În ultimele decenii a devenit necesară combaterea trombarului Stereonichus fraxini în există posibilitatea ca prin tratamentele făcute la molia verde a stejarului să se reducă şi populaţia de Stereonichus fraxini. În mod obişnuit, acest trombar se combate când frasinul este înfrunzit, iar dăunătorul se găseşte în stadiul de adult la începutul depunerii ouălor şi partial ca larvă(L1 , L2 ).În cazul culturilor de plop din lunca şi Delta Dunării inundate şi puternic infestate de Lymantria dispar, se administrează primele tratamente pentru omizile care au eclozat şi s-au răspândit în coroană. Al doilea tratament se poate aplica în situatia când după retragerea apelor, densitatea omizilor eclozate depăşeşte procentul de 50%,iar omizilesunt în măsură să producă defolieri puternice.Omizile de Lymantria monacha, Semasia rufimitrana şi Choristoneura murinana se combat în primele trei vârste Momentul tratării la Lymantria monacha se stabileşte observând ecloziunea şi migraţia omizilor în coronament, folosind inele de clei. Când se constată că numărul de omizi d vârsta I adunate sub inel se micşorează trei zile la rând, rezultă ca omizile au eclozat în marea lor majoritate. În acelaşi timp controlul fenologic se va face şi la arborii de probă din poligoane,prin analiza de ramuri recoltate din aceştia ,la care ,la fel, se urmăreşte dezvoltarea omizilor. Momentul de începere al tratamentelor este atunci când 75 % din omizi sunt eclozate.în cele mai reci puncte ale zonei de combatere.

86

c. Eficacitatea tratamentelor efectuate cu produse chimice se stabileşte pe trei arbori de probă care se aleg înainte de tratament pentru fiecare poligon cu suprafaţa de până la 300 ha.În cazul depăşirii acestei suprafeţe, pentru 200 ha în plus se mai alege un arbore. Sub proiecţia acestor arbori se instalează o prelată.Zilnic se numără omizile moarte şi bolnave căzute din coroană pe specii, până ce mortalitatea încetează şi se păstrează în sticluţe cu alcool medicinal.În final la aceşti arbori se taie 1 / 3-1 / 4 din coroană şi se inventariază omizile vii , moarte şi bolnave.

Eficacitatea E=x 100 în care :M=numărul de omizi moarte căzute pe prelată din coroană plus cele parazitate;T=numărul total de omizi pe arbore(moarte, parazitate, şi vii).

Lucrarea se consideră corespunzătoare,atât pentru tratamentele efectuate cu produse chimice, cât şi pentru cele cu produse cu acţiune biologică, dacă la infestări slabe până la mijlocii eficacitatea este de peste 90-92 %,iar la infestări puternice şi foarte puternice de peste 95%.Altă modalitate de calcul a eficacităţii tratamentelor constă în compararea densităţii populaţiei de omizi viabile înainte de tratament (D) cu populatia de omizi vii rămasă după efectuarea tratamentului (d). Această metoda se recomandă în special în cazul folosirii produselor de tip inhibitori ai metamorfozei artropodelor când omizile moarte nu cad pe prelate.

Eficacitatea (E)=x100 în care:D-numărul de omizi viabile pe arborele de control înainte de combatere;d-numărul de omizi vii pe arbore după tratament.

d. Protecţia muncii în lucrările de protecţie a pădurilor. În vederea prevenirii producerii accidentelor de munca în timpul efectuării de lucrări cu produse de uz fitosanitar sau a manipulării acestora, se vor respecta,normele specifice de protectie a muncii privind utilizarea produselor de uz fitosanitar în silvicultură aflate în vigoare.3.3. Metode fizico-mecanice

Metodele de combatere fizico-mecanică permit intervenţia în culturi sau arborete cu scopul extragerii şi evacuării a exemplarelor sau organelor de plantă atacate,uscate sau în curs de uscare , precum şi distrugerea focarelor de dăunători incipiente sau în curs de dezvoltare.Asemenea procedee se încadrează în schemele de luptă integrată, evitându-se astfel acolo unde este posibil, intervenţiile pe cale chimică.În cazul insectelor defoliatoare, folosirea acestor metode dă posibilitatea distrugerii unor dăunători în diferite stadii de dezvoltare. În stadiul de ou, la Lymantria dispar se poate acţiona în latenţă cât şi în primele faze ale înmulţirii, la intensităţi slabe şi foarte slabe, prin recoltarea şi distrugerea depunerilor de ouă, ceea ce poate duce la întreruperea eventualei gradaţii a dăunătorului.În stadiul larvar, procedeul de distrugere se aplică la speciile Euproctis chrysorrhoea, Hyphantria cunea, Hyponomeuta rorellus. Omizileacestor insecte trăiesc împreună şi după năpârlire îşi ţes cuib.În funcţie de biologia dăunătorului, intensitatea atacului şi structura arboretului, cuiburile de omizi se recoltează şi se ard.

87

În stadiul de adult se adună şi se distrug gândacii de cărăbuş şi de Lytta vesicatoria care dimineaţa sunt inerţi, pe frunzele şi ramurile arborilor. Sub coroana arborilor mai tineri şi nu prea înalţi se pun prelate pe care se scutură ramurile şi trunchiurile, se adună gândacii, care apoi se ard sau se îngroapă.

3.4. Combaterea integrată

Combaterea integrată a dăunătorilor forestieri constă în îmbinarea diferitelor metode de combatere silviculturale, fizico-mecanice,biologice şi chimice cu activitatea factorilor limitativi biotici.S-a pornit de la ideea dirijării populaţiilor de insecte folositoare în biocenozele afectatede dăunatori,pentru menţinerea nivelului acestora sub pragul critic de vătămare. În acelaşi timp s-au avut în vedere şi măsurile silviculturale,care să asigure realizarea de arborete viabile şi rezistente la atacul dăunătorilor.În astfel de formaţiuni se va dezvolta o faună şi entomofaună adecvată.În acelaşi timp se vor crea condiţii care să stimulezedezvoltarea organismelor folositoare,al căror rol în lanţul trofic şi în controlul dăunătorilor este tot mai important. Utilizarea metodelor chimice în combaterea dăunătorilor forestieri afectează şi o serie de organisme utile,iar refacerea potenţialului biologic al entomofaunei este o acţiune extrem de dificilă. Cu toate acestea din componentele schemelor de combatere integrată a dăunătorilor, procedeele chimice nu se exclud ci se restrâng, prin utilizarea de produse mult mai selective şi mai puţin toxice,care să nu ridice probleme la manipulare şi în ceea ce priveşte impactul asupra mediului înconjurător,dar care să poată rezolva problemele specifice din silvicultură. Prin combaterea integrată nu se urmăreşte distrugerea totală a unui dăunător, ci menţinerea acestuia sub pragul critic de vătămare. De fapt nu este nici posibilă şi nici recomandată eradicarea unui organism dintr-o biocenoză, deoarece în natură orice nişă ecologică trebuie să fie ocupată pentru buna funcţionare a conexiunilor biologice într-un ecosistem. O altă latură a combaterii integrate este de a asigura şi stimula înmulţirea entomofagilor. Pentru aceasta este necesar ca în biocenozele forestiere, în goluri, la liziera pădurii şi pe marginea drumurilor,să fie menţinută în anumite limite şi pe suprafeţe restrânse o floră ierbacee şi arbustivă bogată favorabilă dezvoltării faunei utile.Schemele de combatere integrată a dăunătorilor forestieri se elaborează pe grupe de dăunători şi formaţiuni forestiere ( tipuri de pădure reprezentative), ţinând seama de gradul de expunere al acestora la actiunea factorilor vătămători,pentru care se indică măsuri silviculturale, cât şi lucrări propriu-zise de protecţie. Elaborarea unor asemenea scheme este dificil de realizat, având în vedere că dăunătorii,chiar dacă se inmulţesc în anumite condiţii de arboret şi de staţiune, prezintă caracteristici variate de la o perioadă la alta de timp.Schemele de combatere a defoliatorilor la foioase, îndeosebi la cvercinee au în vedere formaţiunile forestiereîn care grupurile respective de dăunători formează frecvent gradaţii. În lucrările de protecţie recomandate , ponderea o au mijloacele preventive. Se pune accentul pe cunoaşterea rezervelor biologice din păduri, pe acţiunea factorilor biologici şi pe zoofagi. Un rol de seamă între aceştia îl au muşuroaiele de furnici şi cuiburile de păsări,fiind necesară protejarea şi stimularea înmulţirii acestora.În acelaşi timp se are în vedere utilizarea feromonilor care indică nivelul densităţii populaţiilor, mai ales la Lymantria monacha şi Tortrix viridana. Pentru eradicarea focarelor incipiente de insecte trebuie aplicate cu prioritate metode biologice de combatere.

88

Cap. V DăUNăTORII ABIOTICI

1.Factorii climatici

Vântul. În condiţiile în care viteza vîntului depăşeşte 12-17 m/sec. Se produce ruperea şi dezrădăcinarea arborilor, îndeosebi a acelora cu rădăcină superficială. Pagubele produse de vînt se accentuează dacă în prealabil au avut loc precipitaţii care slăbesc coeziunea acestuia, ceea ce determină micşorareastabilităţii arborilor.Arboretele pure şi unietajate, cum sunt cele de molid, sunt cele mai expuse doborâturilor. În ultima jumătate desecol, periodic răşinoasele au fost calamitate de vânt,mai ales în Carpaţii Orientali, fiind afectate mari cantităţi de lemn pe suprafeţe însemnate. Pentru a limita cât mai mult efectuldistructiv al vântuluiasupra pădurii s-au cercetat şi elaborat tehnologii speciale privind crearea şi dezvoltareaculturilorşi arboretelor de răşinoase care să aibă o rezistenţă sporită faţă de un astfel de impact. Aceste recomandări trebuie folosite în gospodărirea pădurilor de răşinoase.Îngheţurile pot fi timpurii, de toamnă, care surprind puieţii şi lujerii incomplet lignifiaţişi îngheţuri târzii, de primăvară, care afecteazăvegetaţia pornită.În felul acesta în culturile şi arboretele respective se produc pagube importante. De aceea, se are în vedere ca momentul semănăturilor să fie bine ales, iar culturile din pepiniere să fie acoperite.Seceta, produsă din lipsa precipitaţiilor,pe perioade mai lungi sau mai scurte, se răsfrânge negativ asupra vegetaţiei forestiere şi mai ales a culturilor tinere. Prin măsuri silviculturale adecvate se are în vedere ameliorarea structurii solului, întreţinerea culturilor, precum şi semănarea timpurie pentru ca puieţii să beneficieze de umiditatea din primăvară. La fel, alegerea şi asocierea speciilor trebuie făcută judicios pentru ca arboretele create să fie rezistente la stresul hidric.Inundaţiile sunt datorate precipitaţiilor abundente, topirii bruşte a zăpezii, ruperii sau avarierii barajelor, etc. În funcţie de durata lor, provoacă pagube importante vegetaţiei forestiere, prin asfixierea şi putrezirearădăcinilor puieţilor şi arborilor. La fel, în unele zonejoase, apa stagnantă influenţează negativ culturile din zona respectivă. Măsurile de protecţie constau din drenarea excesului de apă printr-o reţea de canale şi diguri, amplasarea pepinierelor în locuri neinundabile, folosirea speciilor adecvate.

2.Factorii poluanţi

Poluarea este produsă de noxe industriale, ploi acide,reziduuri petroliere, apă sărată etc.Noxele industriale se referă îndeosebi la emanaţiile de metale grele (Pb, Cd., Zn, Cu, ş.a.) aparţinînd industrieie neferoase, la emanaţiile de SO2, NO3, CO2, difuzate de termocentrale, la pulberile provenite de la fabricile de ciment etc.Ploile acide se formează din condensarea vaporilor de apă cu noxele industriale..Reziduurile petroliere şi apa sărată sunt rezultate în urma procesului de foraj şi extracţie a ţiţeiului.Efectul poluării se resimte în primul rând asupra frunzişului care se necrozează, decolorează şi se usucă, iar apoi are loc scăderea vitalităţii arborilor, inhibarea creşterilor etc. Acţiunea combinată a sulfului şi metalelor grele determină reducerea creşterilor şi uscarea arborilor. În solurile poluate este împiedicată activitatea microbiologică, are loc blocarea substanţelor nutritive, ceea ce are ca efect asfixierea rădăcinilor şi moartea plantelor.

89

Gradul de vătămare a arborilor datorat poluării se determină folosind datele din tabelul 30. În zona I (expunere maximă la poluare) sunt incluşi arborii vătămaţi şi uscaţi total, arborii din zona a II-a (expunere puternică la poluare) au o stare lâncedă, cu îngălbenirea frunzelor la foioase,brunificarea şi înroşirea acelor la răşinoase, în special la pini, iar dintre aceştia mai mult pinul silvestru şi pinul strob, în zona a III-a (expunere medie la poluare) arborii prezintă vătămări moderate, iar în zona a IV-a (expunere redusă la poluare) sunt incluşi arborii slab vătămaţi în partea superioară a coroanei. În statistica forestieră, culturile şi arboretele forestiere afectate de poluare se înregistrează pe grade de vătămare, potrivit datelor din tabelul 30. Tabelul 30Cheia pentru încadrarea arboretelor pe grade de vătămare, respective zone de vătămare Tabelul 30

Gradul de vătămare pe arbore

Limitele mediei ponderate (nr. arbori pe grade de vătămare) (%)

Limitele procesului pierderilor de crestere în volum

Zona de vătămare

0 - - V1 21 – 35 1 – 20 IV2 36 – 55 21 – 45 III3 56 – 70 46 – 70 II4 Peste 70 Peste 70 I

Măsurile de limitare a efectelor poluării asupra vegetaţiei forestiere se pot realiza prin dotarea obiectivelor industriale, surselor de difuzare a noxelor cu filtre,crearea de perdele forestiere în jurul acestor întreprinderi,refacerea culturilor şi arboretelor cu specii rezistente la poluare, administrarea de amendamente calcaroase pe solurile acide, cât şi de fertilizanţi minerali şi organici,în vederea reechilibrării condiţiilor de nutriţie a vegetaţiei forestiere.

Cap. VI-USCAREA ARBORILOR

Uscarea arborilor este un fenomen care se manifestă în urma acţiunii unui complex de factori abiotici şi biotici,influenţată de condiţiile staţionale, de evoluţia elementelor climatice, îndeosebi temperatura aerului şi precipitaţii, de compoziţia,structura arboretelor, cât şi de modul acestora de gospodărire. Clasificarea arborilor în raport cu starea lor de sănătate după proporţia uscării în coroana acestora se face pe grade de vătămare, potrivit tabelului 31.

Grade de vătămare ale arborilor Tabelul 31

Gradul de vătămare a arborelui

Simbolul Reducerea aparatului foliar faţă de starea normal, inclusive acele sau frunzele înroşite sau necrozate şi ramurile uscate (%)

Sănătos 0 Sub 1Foarte slab vătămat 1 1 – 10

90

Slab vătămat 2 11 – 25Mediu vătămat 3 26 – 65Puternic vătămat(uscat) 4 Peste 65

Uscarea arborilorîn pădure este semnalată în statisticile forestiere de foarte multă vreme. Acest fenomen este mai accentuat la cvernicee, mai ales în arboretele de stejar pedunculat, gorun şi gârniţă. În astfel de cazuria acţionat un complex de factori, din care efectul secetelor periodice şi prelungite s-au resimţit cel mai mult.Uscarea la brad a afectat în special arboretele situate pe calcare (Banat) sau pe soluri compacte cu stagnări de apă (Bucovina), cât şi în arboretele din alte zone forestiere,mai ales în suprafeţele în care bradul a fost scos în afara arealului său natural. Uscarea la brad a fost afectată şi de secetă, poluare precum şi depăşirea vârstei fiziologice.La pini, uscarea în mare măsură s-a datorat condiţiilor pedoclimatice neprielnice (soluri scheletice), vârste înaintate.La salcâm, uscarea a avut loc în special la arboretele pe soluri carbonatice sau bogate în nisip grosier şi pietriş, dar mai ales prin prelungirea duratei de folosire a cioatelor.La fag s-au înregistrat uscări atât în zone poluate, cât şi la limita de jos a arealului în care a crescut simţitor prezenţa cancerului produs de Nectria ditissima.La plopi şi sălcii, uscarea s-a semnalat îndeosebi în luncile marilor râuri interioare în care s-au efectuat lucrări hidrotehnice de regularizare şi unde nivelul apelor freatice a coborât simţitor. La fel, uscarea plopilor şi sălciilor a avut loc şi în lunca şi Delta Dunării, mai ales după îndiguirile făcute intens în ultimii ani.În ultima vreme, uscări accentuate se constată la frasinul comun, mai ales în cazul arboretelor situate în câmpie şi cu vârste mijlocii-mari.La fel şi carpenul aflat la limita de jos a arealului de răspândire începe să se usuce.Uscarea la ulm, fenomen vechi, se menţine, fiind accentuat de prezenţa speciilor de Scolytus principali vectori ai ciupercii Ophiostoma ulmi, mai cu seamă la vârste de peste 25-30 ani.În arboretele în care castanul comestibil predomină,mai ales la Baia Mare, fenomenul de uscare se extinde. În procesul de uscare al castanului comestibil un rol foarte important îl are prezenţa ciupercii Cryphonectriaparasitica (syn. Endotia parasitica).Uscări s-au mai semnalat la nucul situat în ternuri neprielnice, cât şi la tei.În unităţi amenajistice cu arborete afectate de uscare se instalează suprafeţe de probă circulare sau de alte forme, câte 3 când u.a. este sub 3 haq, 4 la u.a.-uri cu 3-10 ha şi 5 sondaje la cele cu peste 10 ha. O suprafaţă de probă are 200 m2 în arborete pâna la 60 de ani şi 500 m2 în arborete de peste 60 ani. Observaţiile în aceste suprafeţe de probă se fac prin inventarierea pe speciia arborilor predominanţi, dominanţi şi codominanţi. Pentru fiecare arbore se stabileşte gradul de vătămare potrivit tabelului 31. Pe baza acestor date se evaluează gradul de vătămare (Gv) pe specii şi arborete folosind formula:

N2 + N3 + N4 Gv = ---------------------------------------- x 100 N0 + N1 + N2 + N3 + N4în care:N0-număr arbori sănătoşi;N1-număr arbori cu vătămare foarte slabă (simbol 1);N2-număr arbori cu vătămare slabă (simbol 2);

91

N3-număr arbori cu vătămare medie (simbol 3);N4-număr arbori cu vătămare puternică (uscaţi-simbol 4);N0+N1+N2+N3+N4-reprezintă total arbori analizaţi şi inventariaţi.N2, N3, N4-reprezintă arborii inventariaţi cu grad de vătămare mai mare de 1 %.În acest fel se exprimă ponderea arborilor cu grad avansat de vătămare, iar după mărimea acestuia, arborele se încadrează pe grade de uscare în procente astfel:0-nevătămat sau foarte slab vătămat 0-5%;1-slab vătămat 6-25%;2-mijlociu vătămat 26-50%;3-puternic vătămat 51-75%;4-foarte puternic vătămat peste75%.Pentru arborii inventariaţi se calculează volumul. La stabilirea gradului de uscare se iau în considerare şi arboriiuscaţi în anii anteriori, pentru care există evidenţe.Evoluţia uscării arborilor se urmăreşte în pădurile afectate de acest fenomen prin pieţele de probă instalate în acest scop. La nivel de district în perioada 15 iulie-15 septembrie se face inventarierea arborilor în fişa de evidenţă potrivit formularului 5. Pâna la 15 octombrie, şeful districtului centralizează dateleşi întocmeşte tabelul privind fenomenul de uscare al arborilor,potrivit formularului 6.Ocolul silvic elaborează lucrarea centralizată a fenomenului de uscare conform formularului 7 până la 15 noiembrie a anului în curs.Pentru a evita pe cât posibil producerea de pierderi economice importante este necesar ca prin sistemul de depistare, orice început de uscare să fie imediat semnalat pentru ca în funcţie de amploarea fenomenului să se întreprindă măsurile ce se impun. Totodata arboretele respective vor fi în atenţia organelor silvice pentru ca în funcţie de natura şi compoziţia lor, precum şi de intensitatea vătămării să fie ameliorate ori refăcute.La întocmirea amenajamentelor se vor analiza tabelele de evidenţă a fenomenului de uscare pe ultimii 10 ani, concluziile urmând a fi prezentate separat.

92