open minded aconcagua, 2017

20
ACONCAGUA Argentina, 4-21 ianuarie 2017 SANTINELA DE PIATR Ă Circuitul 7 SUMMITS

Upload: 1001-adventures

Post on 28-Jul-2016

245 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Atunci când urci un munte, deguști un vin bun, te îndrăgostești, regăsești pe cineva drag etc, trăiești o adevărată și profundă experiență, care îți va întări, de fiecare dată, aprecierea atât pentru ceea ce este în jurul tău, cât și pentru ceea ce este înăuntrul tău. Vino să experimentezi alături de noi o explozie complexă de trăiri senzaționale, într-un periplu fantastic, marca 1001 Adventures, așa cum te-ai obișnuit deja că ți le oferim. Alătură-te nouă în drumul nostru spre Aconcagua, cel mai înalt vârf al celor două Americi, în încercarea de a-ți adjudeca și tu acest râvnit trofeu din circuitul “Seven Summits”.

TRANSCRIPT

Page 1: Open Minded Aconcagua, 2017

ACONCAGUA Argentina, 4-21 ianuarie 2017

SANTINELA DE PIATRĂ

Circuitul 7 SUMMITS

Page 2: Open Minded Aconcagua, 2017

© Peter Schmidts

Page 3: Open Minded Aconcagua, 2017

Atunci când urci un munte, deguști un vin bun, te îndrăgostești, regăsești pe cineva drag etc, trăiești o adevărată și profundă experiență, care îți va

întări, de fiecare dată, aprecierea atât pentru ceea ce este în jurul tău, cât și pentru ceea ce este înăuntrul tău.

Vino să experimentezi alături de noi o explozie complexă de trăiri senzaționale, într-un periplu fantastic, marca 1001 Adventures, așa cum te-

ai obișnuit deja că ți le oferim. Alătură-te nouă în drumul nostru spre Aconcagua, cel mai înalt vârf al celor două Americi, în încercarea de a-ți

adjudeca și tu acest râvnit trofeu din circuitul “Seven Summits”.

Echipa 1001 Adventures

CERRO ACONCAGUA, santinela de piatră. 6.962 m amsl

Cel mai înalt vârf al Americii de Sud și cel mai înalt de pe glob, în afara Asiei.

Toat

e dr

eptu

rile

reze

rvat

e. 1

001

Adv

entu

res

este

mar

că în

regi

stra

tă a

Fai

nă-i

Lum

ea S

RL

1001 ADVENTURES este un laborator de călătorii, specializat exclusiv pe circuite cu înalt grad de rafinament și spectaculozitate. Fie că este vorba

despre aventuri culturale, spirituale, culinare, muzicale, sportive, extreme, sau de altă natură, 1001 Adventures este adresa corectă pentru o experiență completă și profundă. Noi nu vindem pachete turistice, ci fabricăm experiențe, amintiri și trăiri pe care le vei purta cu tine toată viața. Nu degeaba se spune că singurele lucruri pe care le poți cumpăra cu bani și care te fac mai bogat sunt cărțile și călătoriile!

Deviza noastră: CĂLĂTOREȘTE PENTRU A ÎNȚELEGE! www.1001adventures.ro • [email protected]

Itinerarii de colecție - 1001 ADVENTURES

Page 4: Open Minded Aconcagua, 2017

ACONCAGUA este cel mai înalt vârf al Americii de Sud și cel mai înalt de pe glob, în afara Asiei. Din acest motiv el este inclus în circuitul “Seven Summits”, care constă în escaladarea celor mai înalte vârfuri de pe toate cele șapte continentele. Aconcagua face parte din lanțul muntos al Anzilor și este localizat în provincia Mendoza, în Argentina, la 69º59´ longitudine vestică și 32º39´ latitudine sudică. Originea numelui de Aconcagua nu este pe deplin elucidată. În limba aymará, Kon-Kawa înseamnă “munte înzăpezit”. Pe de altă parte, popoarele araucanos, din Chile, îi spuneau Aconca-Hu, adică “de cealaltă parte”. Iar pentru popoarele quechua, Aconcagua vine de la Akon-Kahuak, ceea ce înseamnă “santinela de piatră”. Aconcagua prezintă o serie întreagă de rute către vărf, de la cele simple până la cele complexe. Se spune despre Aconcagua că oferă posibilitatea celui mai înalt trek din lume (highest trek in the world), sugerându-se că este cel mai înalt munte al planetei pe care se poate ajunge fără a fi necesare cunoștiințe prealabile de alpinism. Acesta este însă și motivul pentru care mulți se întorc dezamăgiți de faptul că nu au reușit atingerea vârfului, uitând practic că este vorba despre un munte cu o înâlțime de aproape 7 kilometri, subestimându-l!

Page 5: Open Minded Aconcagua, 2017

Înaintea unei astfel de călătorii, multe lucruri trebuie minuțios planificate. Aici te putem ajuta noi, astfel încât ție să-ți fie mai ușor și să ai cât mai puține bătăi de cap din punct de vedere organizatoric. În același timp însă, trebuie să fii foarte bine pregatit, atât din punct de vedere fizic, cât și al echipamentului! Aici te putem doar consilia, restul depinde de tine. Cel mai important aspect însă, credem noi, este starea ta de spirit! Oare chiar cel mai important este să arăți că ești cel mai bun, sau e ok să recunoști că poate ai o zi mai proastă? Trebuie cu orice preț să atingi vârful, riscând prostește într-o astfel de aventură? Sau are oare sens să-ți petreci ziua încerând să faci ca lucrurile să semene cu ceea ce ți-ai imaginat de acasă? Nu ar fi oare mai bine să te bucuri de această oportunitate, de această aventură, să fii natural, și să ai ochii și mintea deschisă? Fă-ți prieteni noi și adu cu tine multe amintiri din fascinanții Anzi sud-americani! Sigur că îți dorești să atingi vârful, dar atingerea acestui obiectiv nu este cel mai important lucru. Dacă reușești, e excepțional! Iar dacă nu, vei ieși oricum învingător. Cum așa? Pentru că e foarte greu să atingi vărful, dar și mai greu este să renunți la el!

De aceea, deviza noastră: OPEN-MINDED ACONCAGUA!

© Peter Schmidts

Page 6: Open Minded Aconcagua, 2017

ITINERARIUL

Ziua 1 ➠ 5.01.2017, joi [ - , - , - ] Mendoza*, Argentina (760m)

Sosire individuală sau cu grupul la Mendoza și transfer la hotelul nostru;

* Mendoza, capitala provinciei cu același nume, este un oraș cu o populație de circa 120.000 locuitori, situat la est de Anzi, în vestul Argentinei. Mendoza este cunoscută în lume pentru două lucruri: pentru vinurile sale excepționale (în această zonă se produc 70% din totalul vinurilor argentiniene), și pentru că este punctul de plecare principal către expedițiile pe cel mai înalt vârf al Americilor, Aconcagua.

știai că aici s-a filmat “Șapte Ani în Tibet”?© Cami Moise

Page 7: Open Minded Aconcagua, 2017

Ziua 2 ➠ 6.01.2017, vineri [ Md , - , - ] Mendoza

După micul dejun, ne vom ocupa de obținerea permiselor de intrare în parcul național (Parque Provincial Aconcagua);

Doritorii pot închiria și o bună parte din echipamentul necesar expediției (pentru detalii contactați agenția);

Rezolvăm restul cumpărăturilor necesare pentru munte; Timp liber și cină pe cont propriu.

Obținerea permisului este obligatorie în vederea intrării în parc. Prețul acestuia variază în funcție de sezon și de tipul de activitate care se dorește a fi practicată în parc. Suntem în măsură să vă comunicăm tariful permisului, pentru sezonul care va urma, de îndată ce acesta este stabilit de către autoritățile parcului. Odată plătită, taxa de parc nu este returnabilă. În plus, ea poate suferi modificări, fără o înștiințare prealabilă în acest sens din partea autorității parcului. Începând cu sezonul 2012 / 2013, obținerea permisului se face în doi pași: mai întâi se completează un formular on-line, conținând informațiile personale, iar apoi se face plata efectivă a permisului.

© Peter Schmidts

Page 8: Open Minded Aconcagua, 2017

Ziua 3 ➠ 7.01.2017, sâmbătă [ Md , - , C ] (ziua 1 pe munte) Mendoza -> Puente del Inca* (2.725m) -> Confluencia (3.390m)

După micul dejun, pornim către Puente del Inca*, unde predăm bagajele la catâri, iar apoi către intrarea în parc. După verificarea și vizarea documetelor, începem urcarea pe valea Horcones, către prima noastră tabără, Confluencia. * Puente del Inca (Podul Incaşilor), la 2725m altitudine, este un sătuc la marginea drumului principal, cu o serie de facilităţi (inclusiv un lodge), situat în Provincia Mendoza, lângă aşezarea Las Cuevas (aflată la doar aprox. 25 de km de Cerro Aconcagua).  Denumirea locului provine de la o arcadă naturală care formează un pod peste Râul Vacas şi care apare şi într-o serie de schiţe din 1835 ale lui Charles Darwin. Sub aceeaşi denumire sunt cunoscute şi apele termale din zonă, foarte bogate în sulf și cu recunoscute proprietăți terapeutice.

Puente del Inca© Peter Schmidts

Page 9: Open Minded Aconcagua, 2017

© Cami Moise

Page 10: Open Minded Aconcagua, 2017

Tabăra Plaza de Mulas

Ziua 4 ➠ 8.01.2017, duminică (ziua 2 pe munte) [ Md , P(p) , C ] Confluencia (3.390m) -> Plaza de Mulas (4.300m)

După micul dejun, pornim către Plaza de Mulas, tabăra de bază;

Prânzul îl primim la pachet; Vom parcurge traseul în circa 8-9

ore, iar bagajele noastre ne vor aștepta deja acolo.

Ziua 5 ➠ 9.01.2017, luni (ziua 3 pe munte) [ Md , P , C ] Plaza de Mulas (4.300m)

Zi de aclimatizare și odihnă; Se poate face o tură de aclimatizare

pe vârful Bonete (5.007m) din apropiere (6-7 ore, dus-întors).

* Plaza de Mulas este considerată a fi a doua tabăra de bază ca marărime în lume, după Everest Base Camp. Aici există mai multe corturi destinate servirii mesei, duşuri şi acces la internet. Tot aici, cei care se pregătesc pentru ascensiunea vârfului, sunt verificaţi de către o echipă de medici, pentru a verifica gradul de aclimatizare.

Page 11: Open Minded Aconcagua, 2017

Ziua 6 ➠ 10.01.2017, marți (ziua 4 pe munte) [ Md , P , C ] Plaza de Mulas -> Canada (5.050m) -> Plaza de Mulas (4.300m)

Tur de aclimatizare până la tabăra Canada (3-4 ore); Ne transportăm o parte din bagaj în tabăra Canada și revenim pentru

noapte în Plaza de Mulas.

Ziua 7 ➠ 11.01.2017, miercuri (ziua 5 pe munte) [ Md , P , C ] Plaza de Mulas (4.300m) -> tabăra Canada (5.050m)

Urcare până la tabăra Canada (3-4 ore).

Les Penitentes

Page 12: Open Minded Aconcagua, 2017

Ziua 8 ➠ 12.01.2017, joi (ziua 6 pe munte) [ Md , P , C ] Canada (5.050m) -> Nido de Condores (5.550m) -> Canada (5.050m)

Tur de aclimatizare până la tabăra Nido de Condores (4-5 ore); Ne transportăm o parte din bagaje în tabăra Nido de Condores (Cuibul

Condorilor) și revenim pentru noapte în tabăra Canada.

Ziua 9 ➠ 13.01.2017, vineri (ziua 7 pe munte) [ Md , P , C ] Canada (5.050m)-> Nido de Condores (5.550m)

Urcare până la tabăra Nido de Condores (4-5 ore).

Apus la Nido

© Cami Moise

Page 13: Open Minded Aconcagua, 2017

Ziua 10 ➠ 14.01.2017, sâmbătă (ziua 8 pe munte) [ Md , P , C ] Nido de Condores-> Cólera (5.970m) -> Nido de Condores (5.550m)

Tur de aclimatizare până la tabăra Berlin sau Cólera (3-4 ore); Ne transportăm o parte din bagaje în tabăra Berlin (sau Cólera - funcție de

vreme, aglomerația taberelor și de nivelul de aclimatizare) și revenim pentru noapte în tabăra Nido de Condores.

Ziua 11 ➠ 15.01.2017, duminică (ziua 9 pe munte) [ Md , P , C ] Nido de Condores (5.550m) -> Berlin sau Cólera (5.930m / 5970m)

Urcare până la tabăra Berlin sau Cólera (3-4 ore).

deasupra taberei Cólera

© Peter Schmidts

Page 14: Open Minded Aconcagua, 2017

Ziua 12 ➠ 16.01.2017, luni (ziua 10 pe munte) [ Md , - , C ] Berlin/Cólera -> Cerro ACONCAGUA (6.962m) -> Cólera (5.970m)

Pornim dimineața devreme cu dorința arzătoare de a cuceri cel mai înalt vârf al celor două Americi: majestuosul Aconcagua, cu cei 6.962 metri ai săi! Timp de urcare estimat: 8-12 ore!

Coborâm până la Cólera (5.970m) sau Nido de Condores (5.550m), în funcție de oră și de starea vremii / oboseală.

A nu se pierde din vedere faptul că energia consumată la coborâre este comparabilă cu energia necesară la urcare, mai ales că acum organismul dispune de un nivel mai scăzut de resurse. De aceea trebuie evitată continuarea drumului către vârf într-o stare avansată de epuizare. Pe vârf nu se termină traseul, acolo este abia începutul unui alt segment care implică putere şi concentrare. Succesul unei astfel de călătorii, care are ca scop atingerea unui vârf montan foarte înalt, stă, printre altele, și în cunoaşterea foarte bună a propriului organism şi preconizarea, pe cât posibil, a reacţiilor acestuia.

Ziua 13 ➠ 17.01.2017, marți (ziua 11 pe munte) [ Md , - , - ] Coborâm până la Plaza de Mulas (4.300m), timp de 5-6 ore. Ne refacem

forțele în ultima noapte pe munte.

Ziua 14 ➠ 18.01.2017, miercuri (ziua 12 pe munte) [ Md , - , - ] Mic dejun și, după circa 7-8 ore de mers, facem formalitățile și părăsim

Parcul Național Aconcagua. Suntem preluați la poartă și transferați la Mendoza.

Page 15: Open Minded Aconcagua, 2017
Page 16: Open Minded Aconcagua, 2017

Ziua 15, 16 ➠ 19.01.2015 - 20.01.2017, joi - vineri [ Md , - , - ] (ZILE DE REZERVĂ)*

*Aceste zile sunt planificate ca zile de rezervă, în caz de vreme rea sau de aclimatizare insuficientă. Dacă nu avem nevoie de ele, vom coborî mai repede în Mendoza, unde putem să ne bucurăm de bucătăria și vinul argentinian. Putem chiar închiria o mașină și face o escapadă până în Chile, spre exemplu. Am rezervat și hotelul din Mendoza pentru aceste zile, pentru mai multă siguranță.

Ziua 17 ➠ 21.01.2017, sâmbătă [ Md , - , - ] După micul dejun ne pregătim pentru drumul spre casă; Transfer la aeroport.

Mulțumim pentru participare și te mai așteptăm și în alte aventuri!

Malbec, regiunea Mendoza

Page 17: Open Minded Aconcagua, 2017
Page 18: Open Minded Aconcagua, 2017

Tariful Pachetului (4 - 21 ianuarie 2017)

* 200 USD: supliment cameră single.

* preț valabil pentru un grup format din min. 5 și max. 13 persoane. În cazul formării unui grup mai mic de 5 persoane, expediția se va reprograma.

* Achitarea contravalorii călătoriei se va realiza: 20% la momentul înscrierii, 30% cu 90 de zile înainte de plecare şi 50% cu min. 30 de zile înainte de plecare.

Tariful include: Transferurile de la și către aeroport/hotel, în Mendoza; 5 nopți de cazare cu mic dejun la hotel de 4* (Mendoza); 3 nopți de cazare în corturi fixe (1x Confluencia, 2x Plaza de Mulas); Transfer cu autocar, din Mendoza la Puente del Inca și retur; Transferul bagajelor cu catâri, de la Puente del Inca la Plaza de Mulas (în limita a 30kg/pers.) și retur (în limita a 20 kg/pers.); Mesele specificate în program. Mâncarea pe perioada expediției: în tabăra de bază sunt asigurate alimentele, iar mâncarea și-o pregătește fiecare; În taberele superioare (Canada, Nido de Condores, Cólera) avem la dispoziție, pe lângă alimente, un bucătar, inclusiv ustensile pentru gătit, un cort-bucătărie și combustibil; Porter pentru bagaje (în limita a 10kg/pers), la urcare și la coborâre; Corturile; Ghid local, acreditat de parcul național, pentru ziua de vârf; Spațiu de stocare al bagajelor în exces (la Plaza de Mulas) Utilizarea gratuită a toaletelor în Confluencia & Plaza de Mulas; Însoțitor de grup experimentat, vorbitor de limba română.

Tariful NU include: Transportul cu avionul intern și internațional; Taxa de acces în Parcul Național (circa USD 700); Mesele nespecificate în program; Asigurarea de călătorie; Cheltuielile personale; Bacșișuri; Cheltuieli aferente oricăror activități neincluse în program.

Recomandări Suma minimă recomandată pentru cheltuieli la fața locului, care nu sunt incluse în pachet: 150 - 300 Eur/pers + taxa de intrare în parc (±$700). Biletele de avion se pot procura individual, nu neapărat prin intermediul nostru. Înainte de a le cumpăra te rugăm să ne consulți cu privire la orarul de zbor, pentru a asigura o bună coordonare a plecărilor și sosirilor.

* 3200 USD / persoană (circa €2800)

Page 19: Open Minded Aconcagua, 2017

OPȚIONALE Pe lângă serviciile incluse în program, fiecare membru al expediției poate opta, în mod individual, pentru următoarele servicii suplimentare:

În Plaza de Mulas (25$/loc/noapte), poți opta să stai în corturi fixe (25$/loc/noapte), amenajate cu paturi supraetajate și saltele. În Confluencia, acest serviciu este deja inclus, iar în Plaza de Mulas este inclus pentru 2 nopți (la sosirea în tabără și la întoarcerea de pe munte); Porter personal. Serviciile oferite includ deja un porter în limita a 10kg/pers. Dacă ai nevoie de mai mult, costurile sunt confrom tabelului de mai jos, și se înțeleg pe segmente (ex: un porter pentru 20kg, din Plaza de Mulas până la Berlin, costă $170 + $250 + $305 = $725).

Serviciul de instalare al cortului poate fi utilizat în cazul în care ai tocmit un porter personal. Instalarea cortului o va face porterul în fiecare tabără, contra unei taxe de 35$/cort/tabără. Mese în taberele de bază, conform tarifarului de mai jos (pentru detalii legate de meniu, te rugăm să ne contactezi). Costurile zilnice arată așa:

Dacă dorești să mai adaugi un plus de aventură expediției, poți opta pentru serviciul de coborâre cu elicopterul de la taberele inferioare:

Îți mulțumim pentru participare și te așteptăm și în alte aventuri!

Nº of People Confluencia Plaza de Mulas or Plaza Argentina

1

2

3

U$D 1,000.-

U$D 500.-

U$D 350.-

U$D 2,000.-

U$D 1,000.-

U$D 667.-

Page 20: Open Minded Aconcagua, 2017

Fiecare călătorie ne crează. Fiecare experiență, care presupune traversarea unor graniţe, fizice sau mentale, ne transformă.

CĂLĂTOREȘTE PENTRU A ÎNȚELEGE! [email protected] [email protected]

Peter: +40-723-291.269

© Peter Schmidts

Toate drepturile rezervate. 1001 Adventures este marcă înregistrată a Faină-i Lumea SRL

Pentru tururi personalizate sau grupuri private, te rugăm să ne contactezi.