nuovo Документ microsoft office word (6)

11
MODULUL XII. CĂILE ORDINARE DE ATAC 12.1 Secţiunea 1 Apelul 12.1.1 Hotărîrile supuse apelului Sentinţele pot fi atacate cu apel în vederea unei noi judecări în fapt şi în drept a cauzei, cu excepţia sentinţelor pronunţate de către instanţele judecătoreşti privind infracţiunile pentru a căror săvîrşire legea prevede exclusiv pedeapsă nonprivativă de libertate. Încheierile date în primă instanţă pot fi atacate cu apel numai o dată cu sentinţa cu excepţia cazurilor în care, potrivit legii, pot fi atacate separat. Apelul declarat împotriva sentinţei se consideră făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea sentinţei. 12.1.2 Persoanele care pot declara appel Pot declara apel: 1) procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă; 2) inculpatul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă. Sentinţele de achitare sau de încetare a procesului penal pot fi atacate şi în ce priveşte temeiurile achitării sau încetării procesului penal; 3) partea vătămată, în ce priveşte latura penală; 4) partea civilă şi partea civilmente responsabilă, în ce priveşte latura civilă; 5) martorul, expertul, interpretul, traducătorul şi apărătorul, în ce priveşte cheltuielile judiciare cuvenite acestora; 6) orice persoană ale cărei interese legitime au fost prejudiciate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei. Apelul poate fi declarat în numele persoanelor menţionate în pct.2)-4) şi de către apărător sau reprezentantul lor legal. 12.1.3 Termenul de declarare a apelului Termenul de apel este de 15 zile de la data pronunţării sentinţei integrale, dacă legea nu dispune altfel.

Upload: marynyka-panainte

Post on 02-Oct-2015

219 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

m

TRANSCRIPT

MODULUL XII. CILE ORDINARE DE ATAC 12.1 Seciunea 1 Apelul 12.1.1 Hotrrile supuse apelului Sentinele pot fi atacate cu apel n vederea unei noi judecri n fapt i n drept a cauzei, cu excepia sentinelor pronunate de ctre instanele judectoreti privind infraciunile pentru a cror svrire legea prevede exclusiv pedeaps nonprivativ de libertate. ncheierile date n prim instan pot fi atacate cu apel numai o dat cu sentina cu excepia cazurilor n care, potrivit legii, pot fi atacate separat. Apelul declarat mpotriva sentinei se consider fcut i mpotriva ncheierilor, chiar dac acestea au fost date dup pronunarea sentinei. 12.1.2 Persoanele care pot declara appel Pot declara apel: 1) procurorul, n ce privete latura penal i latura civil; 2) inculpatul, n ce privete latura penal i latura civil. Sentinele de achitare sau de ncetare a procesului penal pot fi atacate i n ce privete temeiurile achitrii sau ncetrii procesului penal; 3) partea vtmat, n ce privete latura penal; 4) partea civil i partea civilmente responsabil, n ce privete latura civil; 5) martorul, expertul, interpretul, traductorul i aprtorul, n ce privete cheltuielile judiciare cuvenite acestora; 6) orice persoan ale crei interese legitime au fost prejudiciate printr-o msur sau printr-un act al instanei. Apelul poate fi declarat n numele persoanelor menionate n pct.2)-4) i de ctre aprtor sau reprezentantul lor legal. 12.1.3 Termenul de declarare a apelului Termenul de apel este de 15 zile de la data pronunrii sentinei integrale, dac legea nu dispune altfel. n cazurile prevzute n art.401 alin.(1) pct.5) i 6), calea de atac poate fi exercitat de ndat dup pronunarea ncheierii, prin care instana a dispus asupra cheltuielilor judiciare sau a luat o alt msur, dar nu mai trziu de 15 zile de la pronunarea sentinei prin care s-a soluionat cauza. Judecarea apelului se face numai dup soluionarea cauzei n fond, n afar de cazul cnd procesul a fost suspendat. Dac procurorul care a participat la judecarea cauzei sau partea vtmat a declarat n termen apel n defavoarea inculpatului, procurorul participant n instana de apel, n termen de 15 zile de la data primirii de ctre parte a copiei apelului declarat, poate declara apel suplimentar, n care poate invoca motive adugtoare de apel. Dac inculpatul declar apel n termen i i nlocuiete aprtorul, noul aprtor, n termen de 15 zile de la data primirii de ctre parte a copiei apelului declarat, poate declara apel suplimentar pentru inculpat, n care poate invoca motive adugtoare de apel. n cazul declarrii apelurilor suplimentare n condiiile alin.(4) i (5), copiile de pe apelurile suplimentare se nmneaz prilor i se acord timp necesar pentru pregtirea ctre judecarea apelurilor. 12.1.4 Repunerea n termen a apelului Apelul declarat dup expirarea termenului prevzut de lege este considerat ca fiind fcut n termen dac instana de apel constat c ntrzierea a fost determinat de motive ntemeiate, iar apelul a fost declarat n cel mult 15 zile de la nceperea executrii pedepsei sau ncasrii despgubirilor materiale. Pn la soluionarea repunerii n termen, instana de apel poate suspenda executarea hotrrii. Apelul peste termen Participantul la proces care a lipsit att la judecarea, ct i la pronunarea sentinei i nu a fost informat despre adoptarea sentinei poate declara apel i peste termen, dar nu mai trziu de 15 zile de la data nceperii executrii pedepsei sau ncasrii despgubirilor materiale. 89

Apelul declarat peste termen nu suspend executarea sentinei. Instana de apel poate suspenda executarea sentinei atacate. 12.1.5 Declararea apelului Apelul se declar prin cerere scris. Cererea de apel trebuie s conin: 1) denumirea instanei la care se depune apelul; 2) numele i prenumele apelantului, calitatea procesual i adresa lui; 3) denumirea instanei care a pronunat sentina, data sentinei, numele i prenumele inculpatului n privina cruia se atac sentina; 4) coninutul i motivele cerinelor apelantului; 5) indicarea probelor i mijloacelor cu ajutorul crora acestea pot fi administrate, dac se invoc necesitatea administrrii de noi probe. Poate invoca administrarea de noi probe numai procurorul i avocatul care nu au participat la judecarea cauzei n prim instan. Prile care au participat la judecarea cauzei n prim instan pot invoca administrarea de noi probe numai dac despre acestea nu au tiut la momentul judecrii cauzei sau dac instana de fond a respins cererea de a le administra; 6) data declarrii apelului i semntura apelantului; 7) lista documentelor ce se anexeaz la cererea de apel. Pentru persoana care nu poate s semneze, cererea de apel se atest de un judector de la instana a crei hotrre se atac. Cererea poate fi atestat i de secretarul consiliului local al localitii unde domiciliaz apelantul. Cererea de apel se depune la instana a crei sentin se atac, cu attea copii ci participani la proces snt. Persoana arestat poate depune cererea de apel la administraia locului de deinere, fr a anexa copii. Dup expirarea termenului stabilit pentru declararea apelului, instana de judecat care a pronunat sentina trimite, n termen de 5 zile, dosarul penal mpreun cu apelul i cu copiile acestuia n instana de apel despre ce informeaz prile. Retragerea apelului Pn la nceperea cercetrii judectoreti la instana de apel, oricare dintre pri i poate retrage apelul declarat. Retragerea trebuie s fie fcut de apelant. Apelul declarat de procuror poate fi retras i de procurorul ierarhic superior. n cazul retragerii apelului, instana de apel nceteaz procedura de apel. Efectul suspensiv al apelului Apelul declarat n termen este suspensiv de executare att n ce privete latura penal, ct i latura civil, n afar de cazul cnd legea dispune altfel. Efectul devolutiv al apelului i limitele lui Instana de apel judec apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat i la persoana la care se refer declaraia de apel i numai n raport cu calitatea pe care apelantul o are n proces. n limitele prevederilor artate n alin.(1), instana de apel este obligat ca, n afar de temeiurile invocate i cererile formulate de apelant, s examineze aspectele de fapt i de drept ale cauzei, ns fr a nruti situaia apelantului. Neagravarea situaiei n propriul appel Instana de apel, soluionnd cauza, nu poate crea o situaie mai grav pentru persoana care a declarat apel. n apelul declarat de procuror n favoarea unei pri, instana de apel nu poate agrava situaia acesteia. Efectul extensiv al apelului Instana de apel examineaz cauza prin extindere cu privire la prile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se refer, avnd dreptul de a hotr i n privina lor, fr s creeze acestor pri o situaie mai grav. 90

Repartizarea cauzelor parvenite cu apel, fixarea termenului de judecat a apelului i prezena prilor. Cauzele penale parvenite cu apel se repartizeaz n ordinea prevzut la art. 344. n termen de pn la 10 zile de la data de la care i-a fost repartizat, preedintele completului de judecat cruia i-a fost repartizat cauza fixeaz termenul de judecat a apelului, iar dac este necesar, fixeaz termen pentru edina preliminar care se desfoar conform prevederilor art.345. Judecarea apelului se face cu citarea prilor i nmnarea copiilor de pe apel. Judecarea apelului are loc n prezena inculpatului, cnd acesta se afl n stare de arest. Neprezentarea prilor legal citate n instana de apel nu mpiedic examinarea cauzei. Dac este necesar, instana de apel poate recunoate prezena prilor obligatorie i ia msurile corespunztoare pentru asigurarea prezenei lor. La judecarea apelului, participarea procurorului, precum i a aprtorului, dac interesele justiiei o cer, este obligatorie. Apelul poate fi judecat n lipsa nemotivat a avocatului n msura n care nu se ncalc dreptul la aprare. 12.1.6 Procedura judecrii apelului La judecarea apelului se aplic regulile generale pentru judecarea cauzelor n prim instan, cu excepiile prevzute n Partea special titlul II capitolul IV seciunea 1. Preedintele edinei anun cauza ce urmeaz a fi judecat i verific prezena prilor, apoi anun numele i prenumele judectorilor din completul de judecat, ale procurorului, ale grefierului, precum i ale interpretului i traductorului dac acetia particip, ale aprtorului i precizeaz dac nu au fost formulate cereri de recuzare. Dup aceasta, preedintele edinei verific dac prile prezente au fcut alte cereri sau demersuri i asupra lor instana de apel d o ncheiere. Instana de apel, la cererea prilor, poate cerceta suplimentar probele administrate n prim instan i poate administra probe noi. n cazul n care invoc necesitatea administrrii de noi probe, prile trebuie s indice aceste probe i mijloacele cu ajutorul crora pot fi administrate, precum i motivele care au mpiedicat prezentarea lor n prim instan. Preedintele edinei ofer cuvntul apelantului, intimatului, aprtorilor i reprezentanilor lor, apoi procurorului. Dac ntre apelurile declarate se afl i apelul procurorului, primul cuvnt l are acesta. Prile au dreptul la replic cu privire la chestiunile noi aprute n procesul dezbaterilor. Inculpatul are cel din urm cuvntul. 12.1.7 Judecarea apelului Instana de apel, judecnd apelul, verific legalitatea i temeinicia hotrrii atacate n baza probelor examinate de prima instan, conform materialelor din cauza penal, i n baza oricror probe noi prezentate instanei de apel. Instana de apel verific declaraiile i probele materiale examinate de prima instan prin citirea lor n edina de judecat, cu consemnarea n procesul-verbal. n cazul n care declaraiile persoanelor care au fost audiate n prima instan se contest de ctre pri, la solicitarea acestora, persoanele care le-au depus pot fi audiate n instana de apel conform regulilor generale pentru examinarea cauzelor n prim instan. n vederea soluionrii apelului, instana de apel poate da o nou apreciere probelor. Instana de apel se pronun asupra tuturor motivelor invocate n apel. Instana de apel nu este n drept s-i ntemeieze concluziile pe probele cercetate de prima instan dac ele nu au fost verificate n edina de judecat a instanei de apel i nu au fost consemnate n procesul-verbal. n cazul sesizrii de ctre pri a nerespectrii termenului rezonabil de judecare a cauzei de ctre prima instan, instana de apel se expune i asupra nerespectrii acestui termen. 12.1.8 Decizia instanei de apel Instana de apel, judecnd cauza n ordine de apel, adopt una din urmtoarele decizii: Respinge apelul, meninnd hotrrea atacat, dac: 91

1) apelul a fost depus peste termen, cu excepia cazurilor prevzute n art.402; 2) apelul este inadmisibil; 3) apelul este nefondat;

Admite apelul, casnd sentina parial sau total, inclusiv din oficiu, n baza art.409 alin.(2), i pronun o nou hotrre, potrivit modului stabilit, pentru prima instan. Admite apelul, caseaz sentina primei instane i dispune rejudecarea de ctre instana a crei hotrre a fost anulat. Rejudecarea de ctre instana a crei hotrre a fost anulat se dispune numai atunci cnd nu a fost citat inculpatul, nu i s-a asigurat dreptul la interpret, nu a fost asistat de un avocat sau au fost nclcate prevederile art. 3335. Sentina poate fi casat numai cu privire la unele fapte sau persoane ori numai n ce privete latura penal sau latura civil, dac aceasta nu mpiedic soluionarea just a cauzei. Judecnd apelul declarat mpotriva sentinei de achitare, instana de apel nu este n drept s pronune o hotrre de condamnare fr audierea nvinuitului prezent, precum i a martorilor acuzrii solicitai de pri. Martorii acuzrii se audiaz din nou n cazul n care declaraiile lor constituie o mrturie acuzatorie, susceptibil s ntemeieze ntr-un mod substanial condamnarea inculpatului. Decizia instanei de apel este susceptibil de a fi pus n executare din momentul adoptrii. 12.1.9 Coninutul deciziei instanei de appel Decizia instanei de apel trebuie s cuprind: 1) data i locul pronunrii deciziei; 2) denumirea instanei de apel; 3) numele i prenumele judectorilor completului de judecat, procurorului, grefierului, precum i ale aprtorului, interpretului i traductorului, dac acetia particip la edin; 4) numele i prenumele apelantului, cu indicarea calitii lui procesuale; 5) datele privind identitatea persoanei condamnate sau achitate de ctre prima instan, prevzute n art.358 alin.(1); 5.1) datele referitoare la termenul de examinare a cauzei; 6) fapta constatat de prim instan i coninutul dispozitivului sentinei; 7) fondul apelului; 8) temeiurile de fapt i de drept care au dus, dup caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum i motivele adoptrii soluiei date; 9) una din soluiile prevzute n art.415; 9.1) meniunea cu privire la ultimul act procedural rmas valabil de la care procesul trebuie s-i reia cursul. n caz contrar, toate actele procedurale snt desfiinate de drept; 10) meniunea c decizia este executorie, dar poate fi supus recursului, i termenul prevzut pentru aceast cale de atac.

n cazul cnd inculpatul se afl n stare de arest, n decizie se indic timpul care se include n termenul pedepsei. Dac exist temeiuri prevzute n art.218, instana de apel pronun o decizie interlocutorie. 12.1.10 Adoptarea deciziei de ctre instana de appel Deliberarea i adoptarea deciziei se efectueaz conform prevederilor art. 338 i 339. Dup pronunarea deciziei, instana de apel remite, n termen de cel mult 5 zile, dosarul penal n instana de fond pentru executare, fapt despre care se informeaz prile. 12.1.11 Procedura de rejudecare Rejudecarea cauzei de ctre instana de apel se desfoar potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor n prim instan, care se aplic n mod corespunztor. 12.1.12 Limitele rejudecrii Instana de rejudecare trebuie s se conformeze hotrrii instanei de apel n msura n care situaia de fapt rmne cea avut n vedere la soluionarea apelului.