Problematica Rationalitatii

Imaginea dup care disciplinele actuale studiaz omul, pleac de la presupoziia lui Homo Sapiens ca fiina logica ce tinde nspre cunoatere completa. Este oare aceasta singura imagine rezonabila a mintii umane? In secolul 18, fizicianul i astronomul Pierre imon Laplace, unul dintre cei mai influeni oameni de tiina din trecut, a creat o fiina ficionala cunoscuta sub numele de Demonul lui Laplace. Acest demon avea o cunoatere perfecta a trecutului, a prezentului i putea determina cu certitudine viitorul. Acest Demon reprezint primele 2 din cele 4 modele de baza (Gerd Gigerenzer, Rationality for Mortals, 2008) ce ilustreaz idealul raionalitii: raionalitatea nseamn cunoaterea perfecta a trecutului i a prezentului; astfel ca raionalitatea ar nsemna omniscienta i omnipotenta, iar determinarea certa a viitorului pe baza acestei cunoateri ar nsemna ca lumea este previzibila. Bineneles, o asemenea perspectiva asupra raionalitii nu are valoare reala i este asumata ca model teoretic pe baza cruia se determina aspectele pozitive i negative ale funcionrii normale a mintii umane, dei rmne, pentru o mare parte a lumii tiinifice, un ideal de urmrit.Raionalitatea nu este perfecta , ns este perfectibila, prin acumularea unor cantiti din ce in ce mai mari de informaii, strategiile cele mai bune fiind acolo pentru a fi descoperite. In acest caz, constrngerile de mediu i mentale (la nivel de resurse), determina posibilitatea gsirii unor asemenea strategii.Raionalitatea este expusa iluziilor cognitive i deci iraionalitii. Daca in primele doua modele se considera ca individul este raional, in acest model, individul este prezentat intr-o lumina deloc mgulitoare. Scopul acestui model este de a determina ce face o judecata valida i invalida la nivelul proceselor cognitive i sa demonstreze erorile de judecata ca devieri de la raionalitate. Dei acest model chestioneaz daca ntr-adevr oamenii urmeaz sau nu nite legi ale raionalitii, nu chestioneaz aceste aa-zise legi.La nivelul cunoaterii comune, raionalitatea este vzuta prin prisma unei optici duble: deseori, ea este opusa emoiei, reflectnd o abilitate de a rezista influentelor nefaste ale acestora. Controlul, autonomia i discernmntul sunt cuvintele cheie ce ar descrie o astfel de nelegere. Alteori, ea este vzut ca fiind un simplu instrument, fie in slujba dorinei, fie in slujba unor mecanisme biologice de care nu suntem contieni, fiind perceputa astfel ca fiind reducionist, rece i impersonala. Paradoxul ntreinut de o asemenea viziunea este ca raionalitatea i asuma ca motive pentru convingeri i aciuni dorine ce nu sunt raionale de aici rolul instrumental - i, prin urmare, nu pot oferi motive de aici ruptura dintre raionalitate i dorina. Efectul acestora e ca lumea e vzut ca un construct in care de fapt nimic nu ar conta, caci nu avem motive propriu-zise pentru a ne pasa ntr-adevr de ea, doar dorine de satisfcut determinnd astfel lumea ca simpla scena a dinamicii propriilor dorine, i nu ca fiind valoroas n ine.Oricum este ns vzut, raionalitatea se pare ca ar avea acces la ambele trmuri ale gndirii: att cea legata de emoie i afectivitate (sub forma convingerilor, opiniilor, credinelor, ateptrilor), precum i cea legata de gsirea celor mai bune mijloace nspre anumite scopuri (sub forma dorinelor, deciziilor, inteniilor, atitudinilor, preferinelor). In ambele cazuri, emoia i reflecia se mbina. Rationalitatea ar fi astfel mult mai profund ataat de ceea ce in mod normal am numi ine, dect un simplu control emoional sau rol instrumental. Iar aceasta pentru ca limbajul i intenionalitatea umana, adic abilitatea de a se proiecta pe ine nspre ceva i de a i justifica aceasta proiectare denota deja raionalitate.Se poate nva faptul de a fi mai raional? Ce nseamn mai exact aceasta? Nu e vorba de un control mai puternic asupra emoiei, cum nu nseamn nici decizii perfecte. In primul rnd nseamn mai multa cunoatere. De ine i de lume. Cu cat cunoti mai mult, cu att devii mai suspicios fata de soluiile imediate ce nu implica efort, fata de secretele ce garanteaz succesul imediat, sau fata de adevratul ine. Iar asta nseamn deja posibilitatea unor decizii mai bune, la fel cum nseamn i un grad mai mic de frustrare pentru ca lumea exista i independent de observator. Cunoaterea antreneaz posibilitatea unui orizont personal i social mult mai larg dect acceptarea necondiionat a mamelor dominante. De aici i legtura dintre raionalitate i critica constructiva a mediului ei.Raionalitatea este in primul rnd despre dobndirea unor deprinderi mentale subtile, prin care persoana poate sa-i explice iei i altora de ce are convingerile pe care le are i de ce acioneaz in felul in care o face. De aici ncolo ncepe posibilitatea nelegerii (pentru ca raionalitatea nseamn i abilitatea de a explica lucrurile in care se crede) i a comunicrii (prin stabilirea unor noiuni ce pot fi valorizate in comun, ergo posibilitatea aciunii in grup) intre oameni, grija fata de mediu i interesul fata de lume. Astfel ca raionalitatea nseamn posibilitatea eticii; ea afecteaz ceea ce nelegem prin responsabilitate i ncurajeaz regndirea rolului pe care l avem intr-o lume cruia ii pasa (grup/comunitate) i nu ii pasa de noi (natura).In acest caz, ce mai nsemna sa fi iraional? Iraionalitatea ar prea sa fie tot ceea ce raionalitatea nu este. ns ar fi nejustificat sa-i acordam un asemenea credit. O persoana ce acioneaz n funcie de convingerile sale, chiar daca acestea ar fi greite, nu este iraionala. Din contr, ar fi raional ca ea sa acioneze n funcie de convingerile sale, in ciuda neadevrului acestora, pentru ca astfel ar aciona ntr-un mod coerent i consistent cu ceea ce crede. Iraionalitatea apare ns atunci cnd in ciuda dovezilor naturii eronate a convingerilor, o persoana continua cu obstinaie sa cread n ele. In acest punct, nu mai sunt convingerile pe care le deine cele care-i justifica punctul de vedere, ci un ataament, pe care deseori l numim ca fiind emoional fata de acestea. De aici i paralela dintre raionalitate i tinerea n fru a dorinelor. La fel, iraional ar fi ca o persoana sa cread ca indiferent de situaie, ar exista un singur fel de aciune capabila sa o schimbe ( mai muli bani, mai multe valori, mai multa tradiie, mai mult bun sim etc. ), ignornd alternativele deja cunoscute, sau posibilitatea gndirii acestora.Raionalitatea se prezint astfel nu ca o facultate distincta a mintii umane, ci ca o funcie de gestionare/ordonare a informaiei ce ajunge sa ne afecteze de-a lungul vieii (amintiri, scenarii, evaluri, proiecii, ateptri etc.) i integrarea acesteia in construcia complexa a minii i a lumii noastre.Daca noiunea de raionalitate pare suficient de larga pentru a crea ambiguitate i a da natere la ambivalente, ceea ce trebuie urmrit este felul in care motivaiile ajung sa fie rezonabile in sensul in care se bazeaz pe cat de corecte sunt propriile noastre convingeri. Aceasta poate fi obinuta in mai multe feluri. Cel mai simplu mod este acela de a nu contrasta n mod empiric cu realitatea ( vara nu-i e ca iarna). Alte modaliti implica abilitatea de a justifica i de a explica convingerile pe baza crora motivele apar (am fcut X pentru ca Y. Dar de ce Y i nu Z?) precum i felul in care acestea ar putea fi puse in practica, ar ntri un sistem deja existent de valori i preferine sau ar determina modificarea unor credine deja deinute.Conceptul de raionalitate este unul complex care nu poate funciona (nu are sens) dect in anumite spaii conceptuale, in prezena unor premise paradigmatice specifice. Acest concept este asociat in general cu acele sisteme teoretice care sunt orientate ctre individ, ctre aciunile i deciziile acestuia. Raionalitatea are sens numai in msura in care este asociat cu individul care acioneaz, intenioneaz, delibereaz (discuia despre raionalitate nu pare s aib sens dac ne referim la aciunile unor colectiviti dect dac i conferim o conotaie metaforic). Pe de alt parte, pare dificil de separat aciunea individual de orice form de raionalitate. Aceast separaie este posibil numai in situaiile in care, a discuta despre raionalitatea indivizilor, este considerat fie inutil metodologic, fie este inadecvat ontologic. In aceste situaii explicaiile sunt non-raionaliste. Absena recursului la raionalitate intr-un sistem explicativ poate fi interpretat: - fie prin faptul c nu este considerat necesar recurgerea la nelegerea aciunii i deciziilor individuale (vezi Durkheim) pentru a explica faptele/fenomenele sociale. - fie motorul aciunii individuale nu se afl la nivelul proceselor deliberative, contiente ale individului (procese cu care este in general asociat conceptul de raionalitate). Aciunea individului este determinat de alte fore a cror natur se afl la nivelul subcontientului(vezi Freud). Sisteme teoretice care acord conceptului de raionalitate un rol fundamental in nelegerea i explicarea fenomenelor economice i sociale: Teoriile care au la baz paradigma individualismului metodologic reprezint spaiul conceptual in care raionalitatea indivizilor a cunoscut cele mai ample analize i dezvoltri. Primele sisteme explicative, utiliznd principiile individualismului metodologic, s-au constituit in cadrul analizelor economiei neoclasice al cror debut a fost marcat de introducerea in analiza economic a principiului utilitii marginale. La sfritul secolului al XIX-lea teoriile marginaliste au fost dezvoltate in paralel de ctre Stanley Jevons in Anglia, Leon Walras in Elveia, Carl Menger in Austria. Accentul pus pe aciunea individual, determinantele cognitive i necesitatea nelegerii acestora s-a manifestat apoi i alte discipline precum sociologia, istoria, tiinele politice. Avantajele metodologice oferite de premisele raionaliste (dezvoltate iniial in cadrul revoluiei marginaliste in economie) au fost promitoare prin simplitatea lor aparent i o putere explicativ mare. Economitii au avut astfel posibilitatea explicrii unor fenomene greu de neles pe baza teoriilor existente (a se vedea teoriile cu privire la formarea preului unui bun pe pia). Problemele au aprut mai cu seam in momentul eforturilor de explicare a fenomenelor sociale generate de alte arene decizionale dect cele economice. Eforturile metodologice au fost ndreptate in aceast situaie fie spre o delimitare a ariei fenomenelor care pot fi nelese utiliznd premisele raionalitii individuale, fie spre rafinarea acestui concept in aa fel nct s devin util i aplicabil asupra unei arii ct mai mari de fenomene. In ambele cazuri se pune problema limitelor. Explorarea acestor limite i-a determinat pe teoreticieni s se raporteze la problematica iraionalitii. Limitele explicative sunt date de modul in care este neles principiul raionalitii i de raportarea la iraionalitate. Consider c raportrile la problematica iraionalitii pot fi mprite in dou categorii in funcie de modul in care este proiectat conceptul de raionalitate. Pentru fiecare dintre abordri, raportarea la problematica iraionalitii are consecine semnificative cu privire la modul in care este proiectat, orientat cercetarea i apoi construit explicaia. Modul de abordare a iraionalitii precizeaz ce face obiectul legitim al cercetrii i modul in care se pun accentele in cadrul explicaiilor. O prim categorie este cea a construirii conceptului de raionalitate ca instrument metodologic. O a doua categorie este cea care pleac de la o serie de premise ontologice cu privire la raionalitatea individului. Raionalitatea este un atribut al individului. In cadrul primului tip de abordare nu se fac asumpii cu privire la raionalitatea efectiv a indivizilor ci se exploreaz utilitatea explicativ/metodologic a conceptului. Iraionalitatea in cadrul acestei categorii este tratat fie ca o limitare a ariei fenomenelor care pot/trebuie s fie explicate, fie iraionalitatea este tratat ca o fals problem. In primul caz voi analiza raportrile la iraionalitate ale unor sociologi precum M.Weber, R.Boudon, J.Coleman. Fiecare dintre acetia admit faptul ontologic c indivizii nu sunt in totalitate raionali i iraionalitatea indivizilor este permanent prezent in aciunile i manifestrile lor . Pe de alt parte se recomand conceperea raionalitii ca instrumentul cu cea mai mare putere explicativ a unui fenomen i pornirea de la premisa c indivizii sunt in primul rnd raionali. Eforturile sunt orientate in cadrul acestor teorii in a explica ct mai mult cu putin folosind instrumentul raionalitii. Iraionalitatea este admis ca realitate ontologic, dar nu beneficiaz de analize, elaborri teoretice cu privire la ce reprezint sau la ce ar fi util nelegerea formelor de manifestare a acesteia. Iraionalitatea este o zon care trebuie limitat i delimitat ct mai precis pentru a putea apoi lsa spaiu ct mai mare raionalitii ca instrument principal explicativ. Variaiile in aplicarea conceptului de raionalitate in cadrul acestui grupaj sunt determinate de raportul optim dintre o conceptualizare ct mai simpl, ngust, aplicabil a raionalitii i puterea explicativ ct mai crescut dat de volumul fenomenelor de care poate da seam. J. Coleman(1990) consider, in modul cel mai utilitarist, c individul trebuie tratat ca raional, ca maximizator de satisfacie (utilitate). Recomandarea sa este de a privi cu circumspecie actele aparent iraionale deoarece de cele mai multe ori acestea pot fi explicate prin mecanisme raionale. Este oferit in acest sens exemplul aparentei iraionaliti a revoluiilor care apar dup o perioad de cretere a nivelului de trai a unei societi anterior afectate de srcie. R.Boudon menine aceeai linie de argumentaie de evitare a fenomenelor rezultate din aparenta iraionalitate i limitarea pe ct posibil a acestora. Utilizeaz ns, pentru a limita sfera fenomenelor de iraionalitate o definiie mult mai relaxat a raionalitii, de tip semantic. Acesta apreciaz c sunt iraionale comportamentele care nu pot fi descrise in mod natural, cu ajutorul unor expreii de tipul: X avea motive ntemeiate s fac Y, deoarece fr a crea o impresie de absurditate. Utiliznd criteriul de tip semantic, R.Boudon(1997) extinde ns sfera aciunilor catalogate ca fiind raionale in raport cu definiia weberian. Dac M.Weber recomand din raiuni de ordin metodologic tratarea aciunilor tradiionale i afective (emoionale) ca fiind iraionale, ca abateri de la tipul ideal , Boudon tinde s le include i chiar las deschis lista pentru considerarea altor aciuni ca raionale pe baz de testare semantic. Se vorbete de pild de raionalitate tradiional formulat ca: X avea motive ntemeiate s fac Y, deoarece X a fcut ntotdeauna Y i nu avea nici un motiv ntemeiat s pun in discuie aceast practic. Rmne deschis in cazul definiiei semantice a relativitii gradului de temeinicie a motivelor despre care se amintete in definiia semantic. Un al doilea caz de utilizare a raionalitii ca instrument metodologic este cel care consider c problematica iraionalitii nici nu trebuie pus deoarece este fals, deoarece se adreseaz altui palier epistemologic. Acesta este cazul praxiologiei lui Mises i a recomandrilor popperiene. In cadrul acestui grupaj teoretic expresia aciune raional este cel mult tautologic. Raionalitatea este un principiu care trebuie s anime orice model teoretic. Karl Popper(trad.1998), care susine c raionalitatea este singurul principiu valid care poate anima modele noastre explicative. El nu se supune principiului falsificabilitii deoarece este fals din start. Argumentarea lui K. Popper parcurge in esen urmtoarele puncte: 1. Explicaia i nelegere in tiinele sociale se realizeaz numai cu ajutorul analizei situaionale. Se urmrete elaborarea unor modele de situaii sociale tipice. 2. Pentru a anima aceste modele avem nevoie de supoziia c persoanele acioneaz, in mod adecvat situaiei sau cum se cuvine. Acesta este principiul raionalitii. Acest principiu nu are nimic de a face cu aseriunile empirice sau psihologice asupra raionalitii. 3. Acest principiu nu are rol de teorie sau ipotez. Acest principiu este esenialmente fals deoarece este o simplificare, o aproximare a realitii. i tiinele naturii opereaz cu astfel de modele simplificate 4. In orice explicaie avem un model situaional i un principiul raionalitii care l anim. Dac explicaia eueaz recomandarea este ca vinovat s fie fcut modelul i nu principiul care l anim. Este mult mai interesant i instructiv s perfectm modelele situaionale prin ncercri i erori dect s ncercm s perfectm capacitatea noastr de a aciona adecvat i de nelege ce este adecvat. Asta mai ales in msura in care principiul raionalitii dei este fals, el aproximeaz destul de bine adevrul. Folosirea oricrui alt principiu nu face dect s dea oricrui model un caracter arbitrar. Fiecare acioneaz adecvat in temeiul situaie, cunotinelor pe care le are. Chiar i nebunul .Tratarea raionalitii ca premis i problem ontologic-In cadrul acestei categorii problema fundamental este cea a determinrii criteriilor dup care se poate stabili dac o aciune, decizie este raional sau iraional. i in cadrul acestui grupaj pot fi identificate dou tipuri utilizare a acestor criterii. O prim categorie care este cea mai discutabil sub aspectul modului de elaborare a criteriilor. In general presupune atribuirea caracterului de iraional aciunilor neinteligibile. In aceast categorie am inclus analizele care suprapun cel puin parial raionalitatea cu logica, inteligena, educaia i iraionalitatea cu lipsa de logic, erorile de logic i chiar lipsa inteligenei sau a educaie. Sandra J. Peart realizeaz o excelent incursiune in acest sens in modurile in care a fost tratat i privit iraionalitatea de ctre economitii neoclasici de la sfritul secolului XIX (S.Jevons, A.Marshall, I.Fisher, A. Pigou). Iraionalitatea este privit in acest caz ca o realitate ontologic care trebuie investigat, dar este privit ca o curiozitate. Pericolele sociocentriste ale acestei abordri sunt evidente. In cadrul articolului Irrationality and intertemporal choice in early neoclasical thought, 2000, S. Peart identific tendine sistematice de atribuire, de ctre economitii neoclasici menionai, a iraionalitii in special claselor muncitoare datorat in special lipsei de educaie i a ignoranei. Cei din clasele muncitoreti sunt caracterizate printr-o tendin puternic pentru venitul i consumul prezent, imediat in detrimentul economisirii sau consumului viitor chiar dac acesta este mult mai promitor. Acest lucru se datoreaz unor factori precum nerbdarea, lipsa controlului, a voinei, a educaiei (capacitatea de a calcula corect consecinele pe termen lung). .Raionalitatea sociala Ca problema a sociologiei - dincolo de diversificrile doctrinar metodologice, care le asigur identitatea epistemologic in ordine istoric, orientrile i curentele sociologice ce se aseamn, intre ele, prin efortul euristic de soluionare a aceluiai univers problematic: spaiul social global in calitatea sa de "matrice de condiiei umane".Considerate preponderent entropic, preocuprile tehnico-metodologice i praxiologice au polarizat in raport cu descoperirea surselor de "raionalitate" ale spaiului social i promovarea unor coordonate de evoluie care s-i confere parametri de raionalitate compatibili cu ateptrile individuale i comunitare, specifice fiecrei etape de evoluie a societii umane. Cum, ns, istoric vorbind, sociologia i-a definit relativ recent obiectul epistemic, problema raionalitii sociale are vechime in perimetrul reflexiei filosofice, unde a fost abordat in manier speculativ. Fie i in acest mod, raionalitatea, inclusiv raionalitatea social, a cumulat unele achiziii conceptuale care nu pot fi ignorate, mai ales c unele se dovedesc benefice completrii aspectelor sociologice ale raionalitii sociale.Din aceast cauz nu ne dispensm de aportul explicativ al "tipurilor" de raionalitate acreditate deja, in literatura de specialitate. Etimologic, cuvntul raiune provine de la "ratio", participiul lui reor (a crede, a gndi) i pare a fi semnificat, naintea epocii clasice, mai ales calcul i raport, sens cu care a circulat in antichitate prin echivalentul grecesc "logos", in scopul desemnrii inteligibilitii lumii. Ulterior, cu referire la metodologia cunoaterii, termenul de raionalitate s-a impus ndeosebi prin Ren Descartes care a i rmas referenial sub numele orientrii care-i poart numele: cartezianismul. In orizontul acestuia, pledoaria pentru "ideile clare i distincte" a evoluat spre "aplicarea matematicii la datele experienei" - ca principal caracteristic a raionalismului modern care, prin Leibniz aspir s ofere fundamente filosofice in scopul legitimrii cunoaterii matematice , ca singur posibil in "raionalizarea" ntregii cunoateri umane.O prim distincie, care va marca "destinul epistemic" al raionalitii, a operat-o I. Kant intre raiunea teoretic al crei potenial explicativ vizeaz domeniul naturii , i raiunea practic, prin care are loc instituirea umanului ca expresie a moralei libertii. Cunoaterea analitic, expresie a etapei moderne a tiinelor naturii, ;i datoreaz apariia tot raionalismului modern.ncercnd o sintez intre logosul grec i raionalismul modern, G.W.F. Hegel este ntemeietorul categoriei de raiune dialectic in lucrarea "Fenomenologia spiritului", prin care raiunea cumuleaz nu numai prerogativele inteligibilitii, ci chiar pe acelea de construcie a realului: "ceea ce este real, este i raional". In acest sens, pe baza altor premise ontologice A. Comte a susinut posibilitatea producerii de ctre om a raionalitii lumii in care triete. Prin intermediul tiinei, omul poate cunoate aria de manifestare a raionalitii i i poate corija formele de manifestare prin reorganizarea societii pe principiile tiinei. Raionalitatea, nu este o proprietate intrinsec a naturii, gndirii sau societii, ci un rezultat al "proieciei intereselor noastre ca specie178, un atribut al prestaiilor umane".Raionalitatea "global" i cea "local" (Husserl, Hartmann) a permis clarificarea faptului c "raionalitatea nu se reduce la logicitatea sistemelor conceptuale ci implic i considerabile valene axiologice". Georg Klaus, ncercnd o definire ct mai puin controversabil a raionalitii, propune drept criteriu una din performanele sistemului: atingerea i meninerea stabilitii. Raionalitate face, de fapt, trecerea "raiunii" de la perspectiva eminamente teoretico-filosofic la cea sociologic. Referenial, in ordine istoric, rmne Max Weber care, plecnd de la geneza i structura aciunii umane, a stabilit patru forme de manifestare a raionalitii:a) zweckrational = raional in raport cu un scop, prin care se nelege utilizarea datelorimpersonale ale mediului pentru atingerea unor scopuri personale. In esen, aceasta vizeaz folosirea adecvat a mijloacelor. Aici intervine o raionalitate "formal"care include calcularea mijloacelor pentru scopuri date, i o raionalitate "material" prin care se nelege definirea, ca atare, a scopurilor. Raionalizarea aciunii practice se realizeaz prin: "adecvarea mijloacelor in funcie de consecinele lor preliminate, asumarea normativ a unei valori in virtutea convingerii". Aceasta definete aria de manifestare a "raionalitii instrumentale";b) wertrational = raional in raport cu o valoare care poate fi: etic, estetic, religioas etc.c) orientarea afectual a aciunii sociale prin vibraia afectiv, prin emoii sau sentimentele care motiveaz implicarea in spaiul social;d) tradiional = determinarea aciunii sociale pe baza modelelor de comportament legitimat de obinuin.Spre deosebire de aceste patru feluri de determinare a aciunii sociale din "Conceptele sociologice de baz" (1921), "Knies i problema raionalitii" (1903 -1906) Max Weber relev o "bidimenionalitatea" a aciunii umane:1) zweckrationales (pline de scop) i prin aceasta liber (freis) nscris in "matricea normativ" a determinrii sociale, ceea ce-i confer raionalitate.2) in aceast perspectiv "iraional" este nu aciunea fr sens (inn), ci aceea care are alte semnificaii dect cele asociate sensului nsui.O prim clasificare a tipurilor de raionalitate o datorm lui Giambattista Vico care a definit trei tipuri de raiuni:1) raiunea divin - care opereaz practic prin revelaie;2) raiunea de stat - subordonat imperativului "pstrrii neamului omenesc" i cunoscut ndeosebi de cei care guverneaz;3) raiunea natural - care arat c "ceea ce este drept pentru toi sau majoritatea oamenilor, trebuie s constituie regula vieii sociale acesta fiind principiul "tiinei noi".Literatura de specialitate prezint ca valoare de patrimoniu urmtoarele tipuri de raionalitate:a) raionalitatea in raport cu un scop care este perceput practic sub forma raionalitiiinstrumentale i a raionalitii strategice: se evalueaz "prin eficien";b) raionalitatea comunicativ - se manifest sub forma raionalitii axiologice;c) raionalitatea autoexpresiv: o serie a raionalitii comunicative i se evalueaz prin "criticabilitatea veracitii operei" (Erwin Goffman);d) raionalitatea conceptual - definete procesul de cretere a gradului de concizie i pertinen semantic a conceptelor;e) raionalitatea logic - vizeaz consistena logic;f) raionalitatea epistemologic - se refer asupra optimului dintre empiric i teoretic in spaiul cunoaterii tiinifice i al legitimrii tiinifice a cunoaterii, in general;g) raionalitatea ontologic - are in vedere relevarea consistenei interne a viziunii despre lume asociate metodologiei de cercetare, precum i compatibilitatea dintre aceasta i exigenele cunoaterii tiinifice;h) raionalitatea valoric - are in vedere nu numai definirea ncrcturii valorice a scopului, cicapacitatea indivizilor in atingerea efectiv a scopurilor. "Matematicienii i logicienii exceleaz in raionalitatea conceptual, logic i metodologic. Oamenii de tiin se presupune c rmn credincioi raionalitii metodologice, epistemologice i ontologice. Tehnologii, managerii i oamenii de aciune accentueaz mai curnd raionalitatea valoric i practic. Cei mai muli dintre noi, ns,nu inem cu consecven la una din cele apte raionaliti i puini sunt cei care dac exist s preuiasc toate cele apte; cei care fac acest lucru vor fi numii "raionaliti totali";(Mario Bunge: Seven Deiderats for Rationality).i) raionalitatea integratoare - de competena filosofiei prin viziune, ea este, pe plan practic, legitimat metodologic in abordarea profilului organizatoric al societilor i vizeaz structura unor programe de nfptuit: economice, culturale, sociale etc.In acest sens, cele mai valoroase contribuii aparin lui Jrgen Habermas care, ncercnd o retrospectiv critic i novatoare asupra relaiei dintre teorie i praxis, a lansat ipoteza unei "teorii a societii in intenie practic" .. ca parte component a fazei moderne a filosofiei sociale. Insistnd asupra finalitii practice a tiinelor social-umaniste aflate sub riscul de a fi subordonate conjuncturilor politice, J. Habermas precizeaz: "In opera aristotelic politica este parte a filosofiei practice. Tradiia ei dureaz pn in zorii secolului al XIX-lea, abia prin istorism este definitiv stopat. Albia ei seac cu ct curentul de via filosofic este condus in canalele tiinelor particulare. De la sfritul secolului al XVIII-lea, tiinele sociale nou constituite au separat apele dreptului public, pe de o parte, de politica clasic, pe de alt parte. Acest proces de dezlegare de corpusul filosofiei practice se ncheie deocamdat cu stabilirea politicii dup modelul unei tiine experimentale moderne, care nu mai are comun cu acea veche politic ceva mai mult dect numele. Cnd o ntlnim pe aceasta din urm, ea ne pare a fi de mod veche. Deja odat cu nceputul epocii moderne I se contest chiar dreptul in cadrele filosofiei: cnd Hobbes la mijlocul secolului al XVII-lea se ocupa de "the matter form and power of commonwealth" el nu mai face politic in felul lui Aristotel, ci "social philosophy".Societatea modern demonstreaz faptul c in practica raporturilor sociale, motivate axiologic, pentru a evita riscul reducerii acestora la simple probleme "tehnice" este imperios necesar "o nou concepie asupra politicii".Filosofiei sociale a zilelor noastre i se replic faptul c "transpunerea teoriei in praxis st, spre deosebire de o simpl aplicare tehnic a rezultatelor tiinifice, in faa sarcinii de a ptrunde in contiina i simirea cetenilor dispui la aciune: soluiile teoretice trebuie s se dovedeasc a fi, in situaii concrete, soluii necesare practic pentru satisfacerea trebuinelor obiective, mai mult, ele trebuie s fie concepute in prealabil din acest orizont al celor ce acioneaz".In spaiul social global, "aciunea instrumental"i "aciunea strategic" se articuleaz praxiologic pentru a forma "sistemul aciunii raionale in raport cu un scop" - sistem prin care J. Habermas definete "munca".Ca proiecie antropologic, la nivel instituionalizat al individului integrat solicitrilor comunitare, "munca" este una din formele de "luare in stpnire a proceselor sociale". Disociindu-se de "ingineria social" generat de pozitivismul tehnocratic, J. Habermas pledeaz pentru o nou "teorie a aciunii sociale" bazat pe trei tipuri de aciuni:a) aciunea instrumental: orientat spre "interesul de stpnire a obiectelor exterioare";b) aciunea comunicativ: legitimat de intersubiectivitatea vieii sociale;c) aciunea emancipativ: operaionalizeaz cunotine critice.Dac tipul a) servete in acest scop, de cunotine analitic-experimentale, tipul b) face uz de cunotine istorico-hermeneutice; "emanciparea progresiv" este dimensiunea fundamental a aciunii sociale orientat de valorile reprezentative pentru transformrile in curs care caracterizeaz societatea modern.Convins fiind c nu filosofia social, ci sociologia ar putea fi in msur s rezolve problema raionalizrii sociale, M. Crozier i-a ctigat un loc distinct in istoria sociologiei prin maniera original in care a studiat logica consensului in spaiul social organizat. In concepia sa "emanciparea" aciunii sociale este posibil prin "raionalizarea progresiv a spaiului social", dar cel puin pe moment, practicul este sensibil diferit de rigoarea teoretic a principiilor. Mai mult, teoria politic a societii moderne (occidentale) dei coerent din punctul de vedere al logicii sale interne i fondat pe o logic a consensului, i relev in practic multe aspecte iraionale.Un exemplu tipic, propus de M Crozier pentru a demonstra "eecul raionalitii sociale de tip american, l constituie "raionalitatea pragmatic"potrivit creia "adevrul"vieii sociale trebuie "controlat" in funcie de interesele nemijlocite ale actorilor implicai in aciunea social. Or, aceast condiionare, specific raionalitii sistemice (in special de tip funcionalist), demonstreaz o confuzie intre ordinea social i legitimarea ideologic a ei: coerena argumentelor ideologice respect prescripiile premiselor teoretice i mai puin articularea real a componentelor societii globale".Raionalitatea social poate fi realizat practic, dar prin alte mijloace dect cele exprimate in orizontul ideologiei. Viaa real confirm o permanent interferen intre logica consensului i logica dezordinii."In logica consensului, cu ct oamenii se ntlnesc mai mult, cu att se "aranjeaz" mai bine intre ei; fac compromisuri, nva s se neleag unii pe alii i i reglementeaz astfel conflictele; in logica dezordinii, cu ct oamenii se ntlnesc mai mult, cu att mai mult se detest, emit pretenii mai mari, protesteaz i se supun". Competiia efectiv dintre grupurile de interese reflect existena unui "pluralism al realitilor" care trebuie, ca atare, prezentat in teoria i practica sociologic. Raionalitatea sistemului se constituie prin echilibrul dinamic dintre raionaliti "limitate".In acest sens, sociologia este, la rndul ei, o teorie a raionalitii "imperfecte" sau "strategice", nu "teorie abstract a unei presupuse realiti unitare". Plecnd de la aceast realitate, M Crozier i restrnge sfera consideraiilor asupra organizaiilor sociale a cror raionalitate o prezint ca "funcie in sistemul puterii".Studierea organizaiilor permite, astfel, o abordare i a schimbrii, problem fie tratat confuz, fie ignorat de sociologia "raionalitii sociale clasice" preocupat cu precdere de conservarea structurilor in perimetrul "imperativelor funcionale". Totui, chiar i transformarea radical a structurilor sociale, pentru M Crozier nu reprezint dect "un proces de invare colectiv, care permite instituirea de noi construcii ale aciunii colective, care creeaz i exprim, la rndul lor, o nou structur a cmpurilor sociale".Dac la nivel micro "pluralismul" raionalitii i gsete o confirmare greu controversabil, la nivel macrosocial, modelul dihotomic al raionalitii - a priori / a posteriori - propus de C.E. Lindblom, este considerat de M. Crozier complet artificial i schematic, deoarece reduce complexitatea realitii sociale la nite abstraciuni defective de realitate. Practica social, in spe cea organizatoric, opereaz nu cu aceste dimensiuni polare, ci cu un model "intermediar" care distribuie cu mult flexibilitate ponderea "controlului social" n funcie de solicitrile integrative ale mediului i de natura sarcinii care motiveaz aciunea social. Printre alte ipoteze i teorii ale raionalitii, de care M Crozier se disociaz polemic, mai amintim:a) modelul lui A. Hirschman potrivit cruia "oamenii i decidenii nu tiu niciodat precis ceea ce vor" deoarece structura opiunilor valorice nu poate fi congruent cu structura dinamic a unei realiti in permanent transformare. De aceea ceea ce se recunoate a fi "scop al aciunii" este, de cele mai multe ori, un rezultat al recompunerii, retroactive, a mai multor fragmente de obiective reformulate pe parcursul "experienei": scopurile se descoper in cursul aciunii, nu se pot predetermina teoretic, ntruct orice teoretizare reprezint o tentativ de restrngere a complexitii sociale la "capacitatea semantic" i la "potenialul explicativ" al conceptelor. Toate acestea relev faptul c in societate acioneaz o "mn ascuns" alturi de "mna invizibil" invocat de A. Smith.b) ipoteza care st la baza schiei de model propus de March const in definirea dezvoltrii ca proces de diversificare permanent a registrului scopurilor. Scopurile, fiind un rezultat al creaiei individuale i comunitare, se afirm ca resurse de inovaie social. Raionalitatea spaiului social ar consta, in aceast perspectiv, in lansarea oamenilor in ct mai multe i mai diversificate experiene pentru a le da posibilitatea s contribuie la lrgirea gamei de scopuri posibile;c) modelul raionalitii limitate propus de H.imon se bazeaz pe premisa c "omul nu este un animal care urmrete optimizarea, ci unul care caut satisfacia". In acest context, o "raionalitate global" este nu numai o utopie, ci i chiar un fals deziderat: omul nu trebuie s-i propun noi constrngeri, ci s caute s restrng att numrul de constrngeri minime, ct i aria de manifestare a constrngerilor indispensabile dimensiunii organizaionale a spaiului social.Aigurarea confortului psihologic trebuie s primeze in spaiul social, nu "imperativele" unei raionaliti impersonale i supraindividuale.Disociindu-se de unele aspecte ale modelelor rezumate anterior, M.Crozier le folosete novator integrndu-le constructiv intr-un model propriu numit model al raionalitii conflictuale. Acest model se intemeiaz pe premisa raionalitii deciziilor ca surs primar de raionalizare a spaiului social. Astfel, prin deciziile sale, omul i ingularizeaz locul su in ontologia social in care se manifest ca principal creator de ordine intr-un domeniu eminamente entropic. Practica decizional a confirmat, deja, faptul c in orice decizie, secvena cea mai important o constituie"formularea problemei"; de aici decurge faptul c, in plan social, coninutul raionalitii depinde in mare msur de "calitile personale ale decidenilor". Acest adevr ne ndreptete s afirmm c nu exist o singur "raionalitate", ci "raionaliti multiple" specifice fiecrui actor i fiecrei "microculturi" n care s-a format i dezvoltat fiecare actor.Cum "microculturile" din care provin "actorii" sunt diferite, sau chiar opuse, "raionalitile actorilor" antreneaz urmtoarea situaie dilematic: ori actorii iau decizii i atunci "raionalitile lor" intr in conflict, ori evit luarea deciziilor i genereaz riscul supravieuirii organizaiei. Restrngndu-i consideraiile, in exclusivitate asupra organizaiilor, M.Crozier susine c raionalitile divergente, in practic, "negociaz" aspectele care le difereniaz pentru a ajunge la un "compromis" in formularea problemei. Acest "compromis" asigur echilibrul dinamic al segmentului organizat al spaiului social.In cadrul procesului de negociere se constituie "structurile care opereaz la intersecia diferitelor jocuri ale deciziei. In cea mai mare parte, lupta raionalitilor se d in definirea problemelor. Integrarea acestor raionaliti pare a se face mai degrab prin schimbarea structurii, dect prin negociere deschis". Raionalitatea conflictual se dovedete a fi, in ultim instan un tip "intermediar" de raionalitate intre structura social "standard" a societii globale i raionalitile "locale" ale organizaiilor.Caracteristica principal a tipului standard de structur social constituie lupta permanent dintre "grupurile strategice" i "grupurile conservatoare": dac primele exploateaz oportunitile posibile inovrii aciunii sociale, cele din urm sunt preocupate de meninerea avantajelor ce decurg din oportunitile de care dispun, deja. "Raionalitatea conflictual" se constituie prin competiia "exponenilor" acestor categorii de "grupuri", avnd ca scop integrarea in "tipul" standard de structur; schimbarea structurii, la M. Crozier are sensul de schimbare a elitei organizaionale.Studiind "visul raionalitii americane", pe care o consider un "standard al democraiei", ajunge la concluzia c raionalitatea definete, in esen, un proces nentrerupt de a dobndi "mereu mai mult organizare"; organizarea nefiind incompatibil cu democraia ntruct democraia nu se poate dispensa de ideea unei autoriti care polarizeaz in raport cu ine celelalte segmente ale spaiului social. Faptul c "dezordinea" social din societatea american a torpilat sistematic orice proiect de "raionalizare global" a spaiului social, demonstreaz c "autoritatea" i "democraia" pot exista infirmnd ipoteza posibilitii de realizare a unei "raionaliti absolute" de tip sistematic.Caracteristica principal a societilor moderne o constituie faptul c intre ele "nu exist raionalitate absolut, ci numai raionaliti pariale, contingente, legate de circumstane."Statutul actual al organizrii democratice a spaiului social relev faptul c raionalitatea social, in prezent, este dublu condiionat:a) condiia necesar o reprezint democraia, iarb) condiia suficient este asigurat de autoritate.Ct privete dimensiunea praxiologic a acestei "raionaliti moderne", ea dovedete un izomorfism intre palierele micro i macro ale socialului: la ambele niveluri se stabilesc raporturi formale intre un "grup supraorganizaional" i "masa organizaiei". Grupul supraorganizaional (indiferent ca este Statul, grupul strategic sau cel conservator) cumuleaz prerogativele iniierii i stpnirii "regulilor jocului organizaional".Raionalitatea social se dovedete a fi, in ultim instan, o raionalizare a "jocurilor" organizaionale ce se desfoar la nivelul tuturor organizaiilor din spaiul social. ntruct "fiecare organizaie i are reguli proprii" pentru "jocul" organizaional care o particularizeaz in societatea global, "negocierea" intre raionalitile fiecreia este un proces fundamental pentru sensul evoluiei sociale. Obiectul de studiu este tocmai coninutul acestui proces, i nu rezultatul acestui proces, deoarece sociologul nu este un simplu "grefier" al societii, ci un participant activ la corijarea traseelor de patologie social ale societii moderne in care "birocratizarea" structurilor "reprezint un ru necesar". Problema este nu aceea a eliminrii totale a "birocraiei" ci a reducerii acesteia la un minimum necesar care face posibil organizarea eficient a comunitilor sociale i a grupurilor de interese existente in societatea uman n prezent.Suspectat de obedien fa de puterea instituional , datorit pledoariei pentru "ordine" i "integrare", sociologia sistematic, ataat principal unei ipotetice "raionaliti absolute", a fost supus unei virulente polemici din partea adversarilor "sistemismului". Acetia au inaugurat o orientare care nu are nc, o platform doctrinar. Cunoscut deja, sub numele de "criticism", aceast orientare este, uneori, considerat ca surs de inovare metodologic i de iniiere a procesului schimbrii de paradigm pentru viitorul sociologiei ca tiin.O soluie de mediere intre "sistemism" i "criticism" a fost inserat in circuitul tiinific de ctre E.Dahlstrom, care pleac de la premisa c "o societate raional trebuie s ndeplineasc anumite cerine, pornind de la faptul c, totdeauna, controlul sistemului (elitei) este responsabil fa de periferie (non-elita), c oamenii particip democratic in sistem i c alocarea valorilor satisface nevoile oamenilor". Inspirat din analogia dintre planificare i raionalitatea social, concepia lui E. Dahlstrom se vrea o form de protest fa de instrumentalizarea sociologiei din doctrinele sistemice. Modelul raionalitii aferent acestora se bazeaz pe premisa stabilirii nevoilor oamenilor de la "neutru" unde se fixeaz scopurile aciunii sociale, tiinelor sociale, implicit sociologiei, revenindu-le identificarea mijloacelor operative de realizare efectiv a scopurilor.Domeniul de implicare pentru tiinele sociale l-ar constitui, astfel, raionalizarea instrumental. Aceast raionalizare instrumental a contribuit, ns, la "sectorizarea" raionalitii spaiului social global, antrennd o amplificare a procentului de iraionalitate inerent societii moderne. De aceea, pentru viitor, este preferabil s fie orientat efortul de investigare al tiinelor sociale ctre raionalitatea substanial.In particular, sociologia trebuie s cumuleze in mod legitim, prerogativele formulrii scopurilor sociale colective prin definirea clar a raionalitii nevoilor care se reflect in scopurile propuse. Pentru a se ridica la nlimea acestor exigene, este imperios necesar o nou abordare a raionalitii, care s surmonteze att limitele modelului tehnologico-birocratic, ct i modelul liberal autonom. Aceast nou abordare se impune datorit faptului c cele dou modele amintite anterior reprezint dou extreme: primul centralizeaz pn la monopolizare cunoaterea social, cel din urm disperseaz procesele dezarticulnd aciunea social care devine, astfel, ineficient.Aceast nou concepie asupra raionalitii sociale propus de E. Dahlstrom este cunoscut sub numele de model al aciunii democratice. ntruct acest model este inspirat din social-democraia rilor scandinave (i tocmai de aceea "pigmentat" ideologic), coninutul su nu este lipit de unele accente politologice sau chiar de politic curent. Semnalndu-le, o facem in primul rnd pentru a ne afirma deschis intenia de a reine in exclusivitate aspectele sociologice ale acestui model.Rezumativ, modelul aciunii democratice articuleaz urmtoarele niveluri de analiz:a) cunoaterea social prin "explorarea practic" a ntregului univers problematic al vieii sociale;b) elevarea nivelului de nelegere al "maselor" prin plasarea lor in contexte participative care s le mreasc posibilitatea de cunoatere a proceselor care definesc societatea modern;c) legitimarea aciunii sociale numai prin ntemeierea deciziilor pe baza rezultatelor cercetrii tiinifice a spaiului social global;d) colaborarea organelor legislative cu instanele specializate in cercetarea tiinific afenomenalitii sociale in scopul organizrii "cercetrii-aciune" care poate nlocui practica decizional actual in care cei ce iau decizii sunt, de cele mai multe ori, foarte departe de "pulsul" real al problemelor pe care ncearc s le rezolve;e) trecerea tiinelor sociale de la faza de "justificare" a realitii sociale, sau de nregistrare pasiv a datelor de tip "sociografic" la o faz "criticist", prin promovarea unor puncte de vedere rezolutive in raport cu problemele studiate;f) renunarea la prejudecata conform creia numai "elitele" ar putea s rezolve eficient i competent problemele de fond ale societii i antrenarea tuturor "actorilor" in toate etapele "cunoaterii sociale" a problemelor, respectiv in stabilirea strategiilor de aciune rezolutiv. "Teza c poporul este fora creatoare a istoriei poate s devin adevrat i in aria producerii cunoaterii sociale, i aceasta poate fi semnificaia central a modelului aciunii democratice".Prin "cunoatere social" E. Dahlstrom definete procesul de nelegere a genezei socialului i a sensului evoluiei societii umane, aspecte prin care "elitele" au organizat spaiul social din punctul de vedere al intereselor de grup. O adevrat "democratizare" a spaiului social comport nu numai o lrgire progresiv a ariei de "cuprindere" a elitelor, ci i un acces al tuturor membrilor la "cunoaterea social", respectiv o aducere a "voinei colective" a maselor in spaiul deciziei. Cum decizia eficient presupune cunoaterea temeinic a tuturor aspectelor in numele crora se exercit, "cunoaterea social" este considerat de E. Dahlstrom ca parte component a"democratizrii" progresive prin lrgirea ariei de cuprindere a cunoaterii att a "produselor" cunoaterii sociale, ct i a "procesului" de cunoatere. Logica socialului apare, in aceast perspectiv, ca o logic a aciunii i participrii democratice a oamenilor la stabilirea scopurilor colective pe baza evalurii nevoilor lor individuale. In acest context, raionalitatea social definete tocmai procesul de "autocunoatere i autodezvoltare a colectivitilor umane" dezvluindu-se a fi o parte a micrii istorice reale, nu o "schem" sau un "model" abstract menit a "ordona" o realitate haotic i aflat sub zodia spontanului.In prezent, ca rezultat al diviziunii sociale a muncii, societatea prezint o diviziune structural instituionalizat la nivelul unei "fragmentri instituionale" corespunztoare. Refacerea unitii organice a spaiului social este sarcina "sociologiei militante" care trebuie s imprime "militantism" eficient tuturor tiinelor sociale in scopul reducerii conflictelor de interese pe care le genereaz actuala "frmiare instituional".Reconstrucia raionalitii sociale, fiind o necesitate obiectiv pentru practica social nemijlocit, nu poate ncepe dect cu proiectarea unor programe socio-culturale compatibile cu tendinele de fond ale micrii istorice ireversibile. Raionalitatea social nu este, deci, un rezultat al aciunii exogene, ci definete procesul nsui de articulare endogen a vectorilor de aciune ai tuturor "actorilor" grupai n structurile sociale legitimate instituional.Reprond tuturor tentativelor de definire a "raionalitii sociale", cunoscute pn acum, fie parialitatea, fie inconsistena premiselor, J. Elster se disociaz critic de orice analogie a raionalitii sociale cu alte tipuri de raionalitate. In particular, cu modelul organicist, integrat in demersul sociologic de ctre raionalitatea funcional, J. Elster polemizeaz deschis pentru a-i contura mai precis originalitatea punctului su de vedere. Astfel, dac sociologia funcionalist, plecnd de la preluarea mecanic a raionalitii "perfecte" existente in spaiul biologic, a ajuns la postularea aceleiai raionaliti in spaiul social, realitatea arat c "nu exist nici un mecanism social corespunztor seleciei naturale care ne-ar permite s inferm c funciile latente ale unei structuri menin in mod tipic structura prin relaii de feed-back".Aceast diferen devine evident dac analizm "mediul nconjurtor": in cazul organismelor biologice mediul este considerat constant, spre deosebire de cel specific omului care nu poate fi constant deoarece este in permanen modificat sub impactul aciunii generate de interesele sale individuale i comunitare, instituionalizate sau nu.Raionalitatea biologic definete creterea performanelor indivizilor, sau a speciilor ntregi, in adaptarea la un mediu considerat constant (biotopul); de aceea ea este o raionalitate "parametric". Acest tip de raionalitate este "local", nu global.Raionalitatea social, avnd ca obiectiv o cretere global a performanelor i desfurndu-se intr-un mediu dinamic nu mai poate fi perfect; ea este, inevitabil, imperfect. Ea ar putea deveni "perfect" in situaia in care oamenii ar dispune in mod egal de toat informaia de care dispune sistemul social i ar aciona pe baza unor principii i metodologii mprtite i acceptate de toi actorii.O astfel de "situaie acional" s-ar putea crea numai prin centralizarea i distribuirea egal a informaiei disponibile la nivelul tuturor actorilor. Or, acest lucru este posibil numai in comunitile tradiionale i cele mai restrnse numeric i structural. Societilor moderne le este caracteristic "raionalitatea imperfect" potrivit creia actorii i structurile sunt pri componente ale mediului social aflat intr-un echilibru dinamic.Urmrind o "maximizare global" i pe termen lung a performanelor, ea se dovedete a fi o raionalitate strategic a crei teorie urmeaz a fi elaborat cu aportul conjugat al sociologiei i al celorlalte tiine social-umaniste. Cu titlul de contribuie personal la aceast "teorie a raionalitii strategice", J. Elster lanseaz in circuitul specific dou concepte: cel de "autoobligaie" i cel de "automanipulare". Autoobligaia reprezint o cale privilegiat de a rezolva problema slbiciunii voinei; ea este tehnica principal pentru realizarea raionalitii (imperfecte) prin mijloace indirecte.Premisa de la care pleac J. Elster este urmtoarea: o aciune social, proiectat raional la nivel global, nu poate fi urmat numai de raiunea individual deoarece interesul epistemic este numai una din componentele motivaiei participrii actorilor. O cretere a performanelor participrii "performante" implic i aportul voinei, sentimentelor i credinelor care fortific energetic participarea individual i colectiv la aciune. Cum prezena factorilor afectivi ridic riscul manipulrii "maselor", pentru atenuarea acestui risc este necesar "automanipularea" ca principal prghie de depire a impedimentului amintit.Un alt segment al raionalizrii imperfecte l constituie, in concepia lui J. Elster, utilizarea unor "strategii stereotipe" de aciune. De ce sunt ele necesare?Pentru c, in mod practic actorii aleg ci optime de aciune intre mai multe alternative posibile, iar timpul afectat acestor alegeri ridic costurile globale ale aciunii, reducndu-I gradul de competitivitate.Recurgerea la o "credin (iraional) intr-o valoare determinat" cu rol de arhetip scurteaz timpul alegerilor, "raionalizeaz" aciunea prin articularea mutual a ateptrilor actorilor, dar confer raionalitii un caracter imperfect. Totui, pe moment, aceast raionalitate imperfect reprezint maximul posibil care poate fi obinut in eforturile omului de a-i construi un mediu social i uman in condiii mai bune pentru dezvoltarea plenar a personalitii sale. O caracterizare deplin a ceea ce nseamn s fii uman ar trebui s includ cel puin trei trsturi: omul poate fi raional in sensul sacrificrii deliberate a gratificaiei prezente pentru cea viitoare; el nu este deseori raional, ci manifest mai curnd slbiciunea voinei. Chiar atunci cnd nu este raional, tie aceasta i se poate autoobliga s se apere mpotriva iraionalitii. Aceast raionalitate de grad secund sau raionalitate imperfect ine cont att de raiune, ct i de pasiune. Ceea ce se pierde, poate, este sensul aventurii. In acest context, ceea ce se dorea a fi o teorie global, se relev a fi, mai degrab. O "tehnic de ghidare i evaluare a aciunii marcate de inconsisten in timp a preferinelor".Ca pledoarie pentru integrarea subiectivitii umane in realitatea proteic a lumii moderne, tehnica raionalitii imperfecte constituie un element deloc neglijabil in resurecia problematicii raionalitii sociale ca obiect al reflexiei calificate i al practicii novatoare caracteristice "experilor" in tiinele social-umaniste contemporane."Rezistena epistemologic" pe care o manifest raionalitatea social este, in esen, trstura definitorie a realitii sociale: un echilibru dinamic ca garanie a continurii procesului dezvoltrii.