U.S.A.M.V.-BUCURESTI Facultatea de Management,Inginerie economica in Agricultura si Dezvoltare rurala -Filiala Calarasi-

Indrumator: Studenti:Sef lucrari:D-na Culea Rodica Badica Anda-Cristina Mugea Loredana-Adriana Vesman Andreea-Larisa Grupa I

-2010-

Introducere……………………………………………………. 31. Daunatorii porumbului,bolile si combaterea acestora………51.1 Daunatori…………………………………………………..51.2 Boli…………………………………………………….......71.2.1 Inflorirea alba a boabelor………………………………..71.2.2 Putregaiul tulpinilor si stiuletilor………………………..81.2.3 Taciunele comun al porumbului………………………...92. Daunatorii florii-soarelui,bolile si combaterea acestora…...102.1 Daunatori…………………………………………………102.1.1 Gandacul pamantiu……………………………………..102.1.2 Ratisoara porumbului………………………………….. 112.2 Boli……………………………………………………….112.2.1 Mana florii-soarelui…………………………………….112.2.2 Patarea bruna a frunzelor si frangerea tulpinilor……….122.2.3 Putregaiul alb al florii-soarelui…………………………122.2.4 Innegrirea tulpinilor de floarea-soarelui………………..132.2.5 Putregaiul cenusiu al florii-soarelui…………………….132.2.6 Alternarioza florii-soarelui……………………………...143. Daunatorii graului,boli si combaterea acestora…………….143.1 Boli………………………………………………………..143.1.1 Mozaicul dungat al graului……………………………...143.1.2 Fainarea graului…………………………………………153.1.3 Patarea bruna a frunzelor sau septorioza………………..163.1.4 Septoria tritici…………………………………………...173.1.5 Septoria nodurum……………………………………….183.1.6 Fuzoriaza tulpinilor si inrosirea spicelor………………..183.1.7 Taciunele zburator al graului……………………………203.1.8 Rugina bruna a graului…………………………………. 213.1.9 Rugina galbena a graului………………………………..223.1.10 Rugina neagra a graului………………………………..23Bibliografie……………………………………………………24 Microorganisme daunatoare cerealelor.

2

Boli ale cerealelor

Introducere

Dăunătorii sunt nişte organisme, de obicei insecte, care provoacă deprecieri asupra culturilor de cereale, dar şi asupra produselor depozitate. Mulţi dintre dăunătorii care provoacă aceste deprecieri trăiesc numai în spaţii de depozitare, având una sau mai multe generaţii pe an. Sunt însă insecte care au mai multe generaţii pe an, din care cel puţin o generaţie se dezvoltă în câmp sau una din etapele ciclului de dezvoltare are loc în câmp. Aceasta denotă faptul că recoltele agricole pot fi deja infestate la introducerea în spaţiul de depozitare.

Insectele dăunătoare iernează în crăpăturile din pardoseală, din pereţi, ascunse la elementele acoperişului, în boabe, etc. De asemenea migrează de la un spaţiu la altul, îndeosebi în vecinătăţi apropiate. Unele sunt atât de mici încât sunt duse de vânt sau se prind de blana şoarecilor, şobolanilor, pisicilor, pe haine.

Dăunătorii pot deprecia cerealele şi produsele obţinute din prelucrarea acestora, provocând pagube mari. Aceşti dăunători, în general, sunt adaptaţi condiţiilor de viaţă din magazii, silozuri, unităţi de producţie sau din câmp, pierzând facultatea de a zbura, şi nu se poate dezvolta în afara contactului cu masa de cereale sau cu planta in lan. Dăunătorilor le sunt proprii anumite zone de răspândire (areal), consecinţă a unei evoluţii îndelungate şi complexe sub acţiunea factorilor ecologici si geologici. Gradul daunelor produse de fiecare insectă nu este uniformă pe întinderea întregului areal de răspândire a speciei respective. Se disting trei zone: zona de maximă intensitate, zona daunelor probabile şi zona daunelor neinsemnata. Studiul arealului de răspândire al fiecărui organism şi stabilirea arealului are o importanţă deosebită în organizarea măsurilor de protecţie.Cauzele care provoacă variaţii în numărul insectelor dăunătoare în anumiţi ani şi proporţia lor sunt condiţionate de combinarea factorilor ecologici. Dacă se întâlnesc condiţii optime de câţiva ani, specia începe să se hrănească intens şi înmulţindu-se provoacă o invazie în masă. Invazia poate fi provocată şi de lipsa de activitate gospodărească a omului.Căldura şi umiditatea sunt considerate factori ecologici principali care influenţează dezvoltarea dăunătorilor.

Insectele dăunătoare cerealelor se împart în trei grupe: 1) insecte cu aripi tari ( coleoptere, gândaci) dintre acestea cele mai periculoase fiind gărgăriţele2)fluturii(lipidoptere);3)acarienii.Infestarea cerealelor cu insecte şi acarieni se poate prezenta sub două forme:

3

- Forma vizibilă, în care dăunătorii aflaţi în orice stadiu de dezvoltare se pot descoperi cu ochiul liber sau când cerealele prezintă semne vizibile de atac (înţepături, orificii, rosături, etc.);

- Forma ascunsă, în care dăunătorii aflaţi în orice stadiu de dezvoltare sunt localizaţi în interiorul cerealelor, tratarea cu reactivi speciali sau prin radiografie. Principalii dăunători ai culturii de grâu

Tripsul grâului (Haplotrips tritici)Diagnoza atacului. Modul de manifestare al atacului se face prin albirea

spicului de grâu şi în acelaşi timp are loc răsucirea tulpinii.Dăunătorul şi biologia sa. Adultul are corpul de culoare brun-negricioasă de 2-3 mm, cu ultimul segment al abdomenului alungit sub formă de tub. Aripile anterioare prezintă o singură nervură longitudinală. Are o singură generaţie pe an; iernează sub formă de larve şi ca adulţi şi nimfe în resturile vegetale. Se hrănesc prin înţeparea şi sugerea frunzelor, tulpinilor, organelor florale determinând albirea spicelor, zburlirea aristelor şi secarea boabelor. Tripşii sug boabele în faza de lapte.

Răspândire şi importanţă economică. Tripsul grâului are o largă răspândire pe glob. În Europa, tripsul grâului este predominant în zonele de climă temperată. Produce reducerea cantităţii cât şi a calităţii recoltei de boabe. Ploşniţa cerealelor (Eurygaster integriceps)

Diagnoza atacului. Specie oligofagă, dezvoltându-se în principal pe culturile de grâu, dar atacă şi alte graminee cultivate şi spontane. Adulţii înţeapă tulpinile tinere, frunzele, rahisul spicelor, florile şi boabele. La locul înţepăturii se formează o mică umflătură numită ,,con salivar” în jurul căreia apare o zonă de culoare gălbuie. Adesea frunza atacată se îngălbeneşte, se răsuceşte şi se usucă, de la locul înţepăturii atârnând ca o sfoară. Uneori spicul rămâne în burduf, iar când apare, are aristele ondulate şi poate fi parţial sau total steril, albit, aspect care se întâlneşte frecvent la vârful spicelor. Boabele atacate sunt şiştave, zbârcite sau dacă nu sunt deformate, poartă urmele înţepăturilor sub formă de puncte negre, înconjurate de o zonă decolorată. Dăunătorul şi biologia sa. Adultul are corpul oval, de 11-13 mm lungime, de culoare brună.Capul este triunghiular. Antenele sunt constituite din 5 articule. Pronotul este aproape hexagonal.Scutelul foarte dezvoltat egal în lungime cu abdomenul, cu o carenă în partea mediană şi cu două puncte gălbui la bază. Oul este sferic şi de culoare verzuie la depunere şi de culoare închisă, pe măsură ce se dezvoltă embrionul. Larva este asemănătoare cu insecta adultă, fiind mai mică şi lipsită de aripi sau cu rudimente de aripi, în funcţie de vârsta acesteia.

Are o generaţie pe an. Iernează ca insectă adultă, sub frunzarul pădurii, în liziera pomilor din apropierea culturilor, sub ierburi. Primavara la temperaturi de peste 10º C, insectele îşi fac apariţia, la început pe gramineele spontane, apoi zboară în culturile de cereale. Numărul maxim de insecte pe culturi se înregistrează

4

la jumătatea lunii mai. După o perioadă de hrănire şi maturaţie sexuală are loc copulaţia şi depunerea pontei. Larvele apar la 8-10 zile de la depunerea pontei. Până la maturare se hrănesc şi năpârlesc de 4-5 ori, întreaga lor evoluţie durând 30-40 zile, ceea ce corespunde cu ajungerea la maturitate a cerealelor. Adulţii din noua generaţie apar la sfârşitul lunii iulie, hrănirea lor continuând până în cursul lunii august, când se retrag pentru iernare.

Răspândire şi importanţă economică. Ploşniţele cerealelor sunt răspândite în centrul şi sud-estul Europei, în vestul Asiei şi în nord-estul Africii. La noi în ţară se întâlnesc în toate zonele cultivatoare de grâu, în densităţi mai mari în regiunile de stepă şi ale pădurilor de stejar. Eurygaster integriceps este specia cea mai frecventă şi păgubitoare.

Atacul ploşniţei grâului produce şiştăvirea boabelor de grâu în procent de 1-2%, iar saliva introdusă în bob provoacă distrugerea glutenului, ceea ce duce la diminuarea calităţii grâului.

1. DAUNATORII PORUMBULUI , BOLILE SI COMBATEREA ACESTORA

1.1 DAUNATORI

Dintre daunatorii porumbului se numara: lacusta calatoare (lacusta migratoria), lacusta italiana (Calliptamus italicus), lacusta marocana (Dociotaurus marocanus), cosasul verde (Tettigonia viridissima), paduchii de frunze ai porumbului (Rhopalosiphum maidis si Schizaphis gragraminum) carabusul de mai ( Melolontha melolontha), carabusul de stepa (amoxia villosa), carabusii cerealelor (Anisophia sagettum si A. austriaca), purici de pamant (Chaetocnema aridula si Phyllotreta vittula) viermii sarma (Agriotes lineatus, A. ustulatus si A. obscurus), ratisoara porumbului (Tanymecus dilaticollis), buha samanatorilor (Scotia sagetum), Sfredelitorul porumbului (Astrinia nubilatis), molia porumbului (Sitotroga cerealella), musca suedeza (Ascinella frit), precum si insecte din fauna utila: Coccinella septempunetata si Chrysopa perla.

Combaterea biologica consta in distrugerea daunatorilor plantelor cultivate cu ajutorul biopreparatelor si a dusmanilor naturali, hormonilor si antocidiei. Organismele folosite in combaterea biologica sunt: virusurile, bacteriile, ciupercile protozoarele, nematozii, insectele antropodele precum si unele verteblate.

5

Metodele biologice de combatere prezinta avantaje apreciabile in comparatie cu celelalte procedee. Aceste avantaje sunt:

- lipsa de toxicitate pentru om si animale- mentinerea echilibrului biocenotic- eliminarea pericolului rezidiilor si a celor legate de aparitia rezistentei. Metodele pot fi folosite indiferent destadiul de dezvoltare a plantei, iar

pentru efectuarea tratamentelor nu sunt necesare masuri speciale de protectie a muncii.

Combaterea pe cale biologica a buhai (Scotia segetum) se realizeaza prin utilizarea parazitilor de oua, larve, pupe. Dintre acestia avilogul Trichogramma evanescens, crescut si raspandit in culturi, in perioada pontei flututilor, in doze de 50 – 100 de mii de exemplare la ha, reduce in mod considerabil populatiile de buha semanatorilor.

Scotia segetum este distrusa de granuloza care se transmite prin oua. Acestea sunt parazitate de viespea trichogramma evanescens. Omizile si pupele sunt distruse de numerosi dusmani naturali, dintre care 24 de specii de himenoptere, 13 de diptere si 2 de nematode parazite si 16 specii pradatoare. Printre speciile parazite mai frecvente se numara : Apantheles congestus, Metheorus scutellator, Rhogas dimidiatus, Hister sp, Ambliteles panseri. Se utilizeaza de asemenea curse de feromoni specifici, pentru atragerea fluturilor masculi in vederea aprecierii nivelului populatiei. O astfel de metoda, utila pentru avertizarea tratamentelor si eventual combaterea in masa a fluturilor, se practica in tara noastra,feromonul specific fiind pe cale de generalizare in productie. S-a testat si chimiosterilizarea daunatorului, pecale d emomeli alimentare, utilizand produsele Tiotepa in concentratie de 0,1 – 0,3 %, Afolatul in concentratie de 1 – 1,5 % si Tetramina in concentratie de 3 – 5 % .

Viermii sarma adulti pot fi capturati cu ajutorul feromonilor specifici. In anii cu precipitatii ridicate larvele si pupele de elateriete sunt puternic infectate cu ciuperci (Beauveria sp, Metarrhizium sp, Entomophthora sp) si infestate de paraziti, dintre care cel mai important este proctotrupidul Raracodrus apteroginus, care distruge pana la 60 % din larve.

In culturile de porumbi au fost utilizate efectele sterilizante ale radiatiilor ionizate sau ale unor substante chimice (chemosterilizanti, substante radiomilimetice). Initial s-a considerat ca prin copulari succesive intre indivizii sterili si naturali, sterilizarea ar putea fi anulata. Ulterior s-a ajuns la concluzia ca, prin lansarea unui evectiv de insecte sterile mult superior populatiilor naturale in care se aplica tratamentul, acest neajuns poate fi inlaturat. Aceasta metoda s-a aplicat in cazul Sfredelitorului porumbului.

1.2 BOLI

6

1.2.1 Înflorirea alba a boabelor

Aceasta fuzarioza a porumbului are o larga raspândire geografica, fiind destul de frecventa în tara noastra.

SIMPTOME : Boala se poate manifesta în toate fazele de vegetatie a porumbului. Daca infectiile se produc de timpuriu, plantutele putrezesc si mor în scurt timp, chiar înainte de rasarire. Ca urmare a infectiei este împiedicata dezvoltarea normala a radacinilor.

Efectul vatamarilor la samânta se limiteaza numai la putrezirea plantelor tinere. La plantele mai dezvoltate atacul este localizat la baza tulpinii si pe radacini care putrezesc si se acopera cu un mucegai roz.

Cel mai frecvent, mai caracteristic si totodata cel mai grav, este atacul pe stiuletii, care se manifesta prin craparea boabelor în perioada maturitatii. (Fig. 31)

Boabele izolate sau grupe de boabe de pe unele portiuni ale stiuletului au o culoare roza, apoi rosie-bruna si sunt acoperite de un mucegai alb sau roz-violaceu, purverulent, constituit din miceliul si conidiile ciupercii.

În caz de atac puternic, acest mucegai cuprinde întreg stiuletele. Deseori tegumentul boabelor se rupe, continutul devine aparent, boabele luând un aspect caracteristic al "floricelelor de porumb". Boabele bolnave sunt mai usoare decât cele sanatoase si cu puterea germinativa redusa. COMBATARE: Pentru prevenirea bolii se recomanda folosirea semintei sanatoase sau tratarea ei fie prin prafuire cu produse organomercurice (Criptodin, 100 g/100 kg samânta), fie pe cale hidrotermica (la 55oC timp de 30 minute). De asemenea sunt indicate sortarea stiuletilor si depozitarea numai a celor cu umiditatea normala (16-17oC) respectându-se conditiile optime de pastrare (aerisire). Periodic este necesar sa se controleze stiuletii depozitati, combaterea moliilor stiuletilor si aplicarea îngrasamintelor cu fosfor limiteaza atacul.

1.2.2 Putregaiul tulpinilor si stiuletilor

7

Putregaiul tulpinilor si stiuletilor produs de Fusarium roseum cerealis se întâlneste în toate tarile cultivatoare de porumb. Apare mai frecvent în zonele temperate, cu umiditate ridicata, producând în unii ani importante scaderi de productie, în special când se cultiva hibrizii sensibili.

În tara noastra aceasta boala este destul de raspândita, producând atacuri îndeosebi în sud si Câmpia de vest. SIMPTOME : Porumbul poate fi infectat în toate fazele de vegetatie. Plantutele atacate putrezesc chiar înainte de rasarire, radacinutele si cotiledoanele lor fiind acoperite de un mucegai alb-roz (miceliul si conidiile ciupercii).

Acest atac provine fie de la samânta infectata, fie din solul infestat. Mai târziu în perioada matasii - fecundarii, boala se localizeaza pe radacini si pe tulpini, obisnuit pe internodiile bazale.

Radacinile infectate putrezesc, se înrosesc, iar plantele pot fi usor scoase din pamânt. Primele 2-3 internodii de la baza se coloreaza în galben ca paiul, apoi în brun, iar maduva este descompusa.

Într-o sectiune prin tulpina, se observa o brunificare a tesuturilor si uneori caverne pline cu miceliul ciupercii COMBATERE: Mijlocul cel mai important pentru combaterea fuzariozei la porumb îl reprezinta utilizarea de samânta sanatoasa. Tratarea chimica cu produse organomercurice sau pe baza de T.M.T.D. s-a dovedit foarte eficace în protejarea semintelor în sol împotriva putrezirii, la care participa frecvent si ciuperca Fusariuma roseum gramineorum.

La tara boabele destinate însamântarii sunt supuse unui tratament semiumed cu produsul românesc Tirodin 75% prin mocirlire . Aceasta metoda consta în stropirea semintei cu o cantitate foarte mica de suspensie densa a produsului în apa. De asemenea, se recomanda respectarea complexului de masuri agrofitotehnice prevazut în tehnologia culturii porumbului.

1.2.3 Taciunele comun al porumbului

8

Taciunele comun sau basicat al porumbului este o boala originara din America,de unde a patruns si în Europa fiind semnalat mai întâi în Italia (1809) si Franta (1815) si ulterior si în alte tari.

În tara noastra este frecventa în Câmpia Dunarii, nordul Moldovei si estul Transilvaniei. Pagubele produse sunt evaluate în medie la 2-5% din recolta anuala,dar în anumite zone pagubele înregistrate pot fi si mai mari.O intensitate mai mare a atacului se înregistreaza când porumbul este cultivat în monocultura iar în ultimii ani se întâlneste în lanurile producatoare de samânta hibrida, dezvoltându-se pe tesuturile ranite în urma ruperii paniculelor.

SIMPTOME: Atacul ciupercii se manifesta dupa rasarire sau când porumbul are 7-8 frunze si pâna la coacere.

Principalul simptom al bolii îl constituie prezenta unor pungi pline cu clamidospori,pe toate organele aeriene ale plantei, uneori si pe radacinile adventive. Cel mai frecvent sunt atacate tulpinile si stiuletii, mai rar frunzele si paniculele. O infectie puternica a plantelor tinere are ca urmare deformarea si distrugerea lor.

Pe tulpini, tumorile se formeaza de regula la nodurile bazale sau în treimea superioara a plantei, deasupra stiuletelui, iar în acest caz urmarile atacului sunt mai grave.

COMBATERE: Pentru prevenirea taciunelui comun se recomanda: adunarea resturilor de plante ramase dupa recoltare precum si adunarea si distrugerea tumorilor pentru a evita marirea rezervei de clamidospori din sol. Aratura adânca, respectarea unui asolament de 4-5 ani. Aplicarea îngrasamintelor cu fosfor si evitarea gunoiului de grajd proaspat deoarece clamidosporii îsi pastreaza capacitatea de infectie chiar si dupa ce au trecut prin tubul digestiv al animalelor hranite cu porumb taciunat. Evitarea ranirilor mecanice, distrugerea insectelor daunatoare.

9

2. DAUNATORII FLOAREA- SOARELUI, BOLILE SI COMBATEREA ACESTORA

2.1 DAUNATORI

2.1.1 Gândacul pământiu

Gândacul pământiu este un dăunător polifag care atacă: floarea-soarelui, în anii secetoşi pagubele mari provocate culturilor de floare-soarelui putând depăşi 50% din recoltă. Adulţii rod seminţele abia încolţite, frunzele bazale ale plantelor şi chiar coletul puieţilor din pepiniere. Atacul se produce, de obicei, în lungul rândurilor, realizându-se, mai ales, noaptea. În cazul larvelor, acestea se hrănesc la început cu diferite vegetale intrate în descompunere, atacând apoi rădăcinile plantelor, asemeni viermilor sârmă, fără a provoca însă daune notabile.Prevenire: a)rotaţia culturilor; b)arătura adâncă de toamnă pentru distrugerea larvelor; c)adunarea şi distrugerea prin ardere a tuturor resturilor după recoltare; d)cultivare de soiuri şi hibrizi rezistenţi.

2.1.2 Răţişoara porumbului

10

Insecta este polifagă, atacând peste 30 de specii de plante cultivate şi spontane.

În cultura de floarea soarelui plantulele pot fi roase din faza de răsărire, uneori chiar înainte de apariţia lor la suprafaţa solului. Până în faza de 2-3 frunze, plantele pot fi retezate în zona coletului. Această perioadă este cea mai periculoasă pentru culturile de floarea soarelui, mai ales dacă timpul este călduros şi uscat. Plantele atacate într-o fază mai avansată prezintă un atac caracteristic, frunzele fiind roase marginal, în trepte. La plantele tinere rosăturile bazale provoacă frângerea frunzelor. Când plantele depăşesc faza de 4-5 frunze, adulţii le părăsesc şi migrează pe flora spontană.

Prevenire: a)rotaţia culturilor; b)arătura adâncă de toamnă pentru distrugerea larvelor; c)adunarea şi distrugerea prin ardere a tuturor resturilor după recoltare; d)cultivarea de soiuri şi hibrizi rezistenţi.

2.2 BOLI

2.2.1 Mana florii soarelui

Boala se poate observa atât pe samulastră cât şi în culturi, manifestându-se în toate fazele de vegetaţie ale florii soarelui. Pe partea superioară a frunzelor apar decolorări sub formă de pete, orientate de-a lungul nervurilor. Pe faţa inferioară în dreptul acestor pete se formează un puf compact de culoare albă, reprezentat de miceliul şi organele de fructificare ale patogenului. Plantele atacate de timpuriu se dezvoltă cu dificultate (se pipenicesc), au tulpină joasă, cu internodii scurte şi capituli de mici dimensiuni, cu seminţe puţine, mici, în mare măsură seci.

11

Prevenire: a)aplicarea unui asolament de lungă durată 6-7 ani; b)a se evita cultivarea plantei pe terenurile joase şi umede sau în terenurile infestate; c)distrugerea samulastrei care constituie focare de infecţie; d)folosirea de seminţe neinfestate.

2.2.2 Patarea bruna a frunzelor si frangerea tulpinilor

Atacul se manifestă prin apariţia pe tulpini, frunze, peţioli şi mai rar pe capitule, a unor pete brune cu marginile difuze care se extind, antrenând şi ţesuturile din profunzime. Aceste infecţii au loc în faza de 6-8 perechi de frunze, simptomele fiind vizibile abia la formarea butonului floral sau la începutul înflorituluiPrevenire: a)respectarea unei rotaţii raţionale; b)reducerea focarelor de infecţie prin efectuarea de arături adânci; c)distrugerea samulastrei care constituie focare de infecţie; d)se recomandă sortarea seminţelor şi tratarea lor.

2.2.3 Putregaiul alb al florii soarelui

Boala poate să apară în toate fazele de vegetaţie, manifestându-se pe rădăcini, tulpină, frunze şi capitul.

La plantele tinere atacul se localizează în zona hipocotilului, provocând înmuieri şi brunificări ale ţesuturilor şi, ca urmare moartea plantelor.La plantele mature atacul se observă mai frecvent la baza tulpinii, în regiunea coletului şi pe rădăcini. Pe capitule boala se manifestă mai târziu (iulie-august). Pe rădăcini

12

şi tulpini boala apare sub forma unor pete brune, pe timp umed acoperite cu o pâslă albicioasă. Ţesuturile interioare (măduva) putrezesc, patogenul formând corpuşoare mici, negre (scleroţi), care îi asigură perpetuarea de la un an la altul. Pe frunze se formează pete necrotice care avansează de la margine spre centrul limbului. Prevenire: a)respectarea unei rotaţii raţionale; b)a se evita terenurile cu exces

de umiditate; c)arătura adâncă de toamnă diminuează atacul în ani următori; d)nutriţia echilibrată, semănatul la dată, densitate şi adâncime optimă; e)cultivarea de hibrizi cu rezistenţă combinată.

2.2.4 Înnegrirea tulpinilor de floarea-soarelui

Cazul unui atac puternic tulpina se înnegreşte în întregime, măduva şi ţesuturile mecanice de susţinere sunt puternic afectate şi devin fragile, tulpinile frângându-se cu uşurinţă în timpul recoltării mecanice. Atacul se manifestă şi pe frunze, mai ales pe peţioli, ceea ce conduce la uscarea frunzelor. Atacul pe calatidii produce stagnări în creştere, îmbolnăvirea şi şiştăvirea seminţelor.

Prevenire : a)îngroparea prin arătură adâncă a resturilor vegetale; b)sortarea seminţelor precum şi tratarea lor; c)arătura adâncă de toamnă diminuează atacul în ani următori; d)nutriţia echilibrată, semănatul la dată, densitate şi adâncime optimă.

2.2.5 Putregaiul cenuşiu al florii-soarelui

Boala se manifestă numai pe capitule, primele simptome apărând pe partea inferioară a acestora, sub forma unor pete brune, asemănătoare celor produse de Sclerotinia sclerotiorum, însă mult mai bine delimitate de zonele neatacate

Seminţele atacate sunt lipsite de luciu şi se scutură cu uşurinţă, facultatea lor germinativă scăzând foarte mult.

13

Prevenire : a)îngroparea prin arătură adâncă a resturlor vegetale; b)respectarea cu stricteţe a verigilor tehnologice; c)nutriţia echilibrată, semănatul la dată, densitate şi adâncime optimă; d)tratarea seminţelor este obligatorie.

2.2.6 Alternarioza florii-soarelui

Boala se manifestă pe toate organele aeriene, primele simptome apărând în faza de formare a butonilor florali, în luna iulie. Atacul se caracterizează prin apariţia de pete circulare sau colţuroase pe frunze, frecvent circumscrise într-un halou galben de decolorare. Pe tulpini şi peţioluri petele sunt alungite, iar pe calatidii sunt circulare, cu aspect catifelat.

Prevenire: a)îngroparea prin arătură adâncă a resturlor vegetale; b)nutriţia echilibrată, evitarea excesului de azot; c)tratarea seminţelor este obligatorie; d)cultivarea de soiuri şi hibrizi cu rezistenţă genetică.

3. DAUNATORII GRAULUI, BOLI SI COMBATEREA ACESTORA

3.1 BOLI

3.1.1 Mozaicul dungat al grâului

Boala este cunoscuta de mult timp în SUA si Canada. In Europa a fost pentru prima data semnalata în tara noastra de I. Pop în 1961 si este destul de raspândita.A fost semnalata si în alte tari europene, dar atacul este în general redus. In natura, în afara de grâu virusul mai poate infecta orzul, ovazul, secara, porumbul precum si graminee spontane.

SIMPTOME: Primele simptome apar pe grâul de toamna la 2-3 saptamâni de la rasarire. Frunzele plantelor bolnave prezinta de-a lungul limbului dungi sau striuri de culoare verde deschis sau galbuie , discontinui, paralele cu nervurile.Intr-un

14

stadiu mai avansat,întreaga suprafata a limbului devine de culoare galbuie. Plantele bolnave se caracterizeaza printr-o crestere mai slaba si capacitate de înfratire redusa ,plantele sunt pitice, paiul se scurteaza cu 20-30%, spicele sunt mici si sterile în majoritatea cazurilor.Aceasta reducere este accentuata la plantele infectate toamna, comparativ cu cele infectate primavara.

COMBATERE: Principala masura de prevenire este respectarea perioadei de semanat deoarece s-a observat ca infectia cu acest virus descreste odata cu întârzierea semanatului. Se recomanda totusi semanarea grâului de primavara de timpuriu pentru ca plantele sa se dezvolte pâna în perioada de raspândire a bolii. Se impune distrugerea samulastrei si a buruienilor gazda, distrugerea vectorilor si cultivarea de soiuri mai putin afectate de acest virus.

3.1.2 Fãinarea grâului

Fainarea este una dintre cele mai raspândite boli la cerealele paioase, mai ales la grâu si orz, dar poate sa apara si la gramineele din pasuni si fânete.

În tara noastra apare an de an dar cu intensitati diferite, putând produce pagube cuprinse între 3-4% ,pâna la 20% din productie.

SIMPTOME: Boala începe sa se manifeste primavara de timpuriu din aprilie, mai sau chiar din luna martie, prin simptome caracteristice evidente pe toate organele plantei, dar mai ales pe tulpini si frunze. (Fig. 14)

La început, la baza tulpinilor si pe tecile si limbul frunzelor inferioare apar pete galbene sau verde deschis acoperite cu pernite pâsloase, albe, prafoase, izolate sau confluente,sub care tesutul gazdei se necrozeaza. Aceste pernite sunt constituite din miceliul si conidioforii cu conidiile ciupercii.

15

Uneori la plantele puternic atacate, miceliul se usuca si cade iar în locul lui se observa pe frunze pete alungite,brun violacee de tesut mort.

Cînd conditiile climatice sunt favorabile, boala se extinde si pe frunzele superioare, si chiar pe spice. În pâsla miceliana, care devine cu timpul de culoare galben roscata, apar numeroase puncte brun-negricioase, vizibile si cu ochiul liber, care sunt periteciile ciupercii. Acestea rezista pe frunzele bolnave sau pe tulpini pâna toamna sau primavara urmatoare.

COMBATERE: Pentru prevenirea si combaterea patogenului se recomanda respectarea unui complex de masuri agrofitotehnice : semanatul la epoca optima si la distanta stabilita de tehnologiile de cultura, aratura adânca, rotatia culturilor, aplicarea îngrasamintelor în doze echilibrate, drenarea excesului de umiditate din sol, distrugerea resturilor de plante bolnave, prin arderea miristii, cultivarea de soiuri rezistente sau tolerante (de ex.: dintre soiurile de grâu de toamna sunt rezistente soiul Montana, Silvana, Doina iar din soiurile de primavara : Hatri, Rubin; rezistenta mijlocie au soiurile Ileana, Lovrin 231, Turda 84.Dintre soiurile de orz de toamna rezistenta buna au soiurile Miraj si Victoria). Trebuie mentionat ca rezistenta soiurilor de grâu la fainare este diferita : unele sunt rezistente în faza tânara altele numai în faza adulta.Exista soiuri rezistente la fainare în tara de origine iar dupa cultivare la noi, dupa câtiva ani au început sa-si diminueze aceasta însusire.Chiar si conditiile de mediu precum si agrotehnica aplicata influenteaza rezistenta plantelor la fainare de ex. dupa o nutritie intensa cu fosfor plantele devin mai sensibile pe când potasiul mareste rezistenta acestora. Ierbicidele pe baza de uree maresc intensitatea atacului de fainare pe când cele pe baza de stimulatori de crestere nu-l influenteaza ci chiar par sa-l reduca.

3.1.3 Patarea bruna a frunzelor sau septorioza

Grâul poate fi parazitat de mai multe specii al genului Septoria, cele mai comune si pagubitoare fiind Septoria tritici si Septoria nodorum.

I.Septoria tritici - cauzeaza patarea bruna, boala larg raspândita în diferite tari ale globului, din Europa si continentul american, Asia precum si în tara noastra unde în unii ani a produs pagube de 10-15% din productie.

SIMPTOME: Aceasta boala se întâlneste atât primavara cât si toamna pe organele aeriene ale plantelor. Simptomul principal îl constituie aparitia pe limbul foliar a unor pete ovale sau alungite, de câtiva mm, de culoare galbena sau bruna. Cu timpul aceste pete se maresc ca dimensiuni, mijlocul lor capata o nuanta cenusie albicioasa, ramânând înconjurate de un chenar brun-deschis si fiind limitate lateral de nervuri.

16

Când atacul este puternic petele conflueaza, tesuturile se necrozeaza si ca rezultat frunzele se usuca de timpuriu.

În dreptul petelor se observa puncte negre = picnidiile usor cufundate în tesut, dispuse în siruri paralele de-a lungul nervurilor.

Întotdeauna atacul începe de la baza plantei, adeseori fiind chiar limitata la frunzele inferioare, dar în conditii de mediu favorabile, atacul se extinde si la frunzele superioare.

De la un an la altul ciuperca se transmite prin resturile de plante bolnave unde ciuperca rezista prin miceliu si picnidii si prin seminte infectate unde se gaseste sub forma de miceliu în straturile superficiale ale tegumentului.Dupa germinarea boabelor sunt infectate si plantutele , deci infectia este germinala.

3.1.4 Septoria tritici

II.Septoria nodorum - este o specie foarte pagubitoare care apare frecvent la noi în tara, în zonele cu umiditate ridicata.

SIMPTOME: Boala se manifesta pe toate organele aeriene în toate fazele de vegetatie. Simptomele sunt apropiate de cele produse de Septoria tritici, cu deosebirea ca acestea apar mai mult pe coleoptil, pe tulpini în dreptul nodurilor si pe spice. (Fig. 17)

Petele au forma liniara, la mijloc sunt mai închise la culoare, iar picnidiile apar dupa necrozarea tesuturilor, spre deosebire de S. tritici unde picnidiile apar înaintea acestui proces.

La spicele bolnave se observa o brunificare a paleelor în treimea sau jumatatea superioara, însotita de aparitia picnidiilor ciupercii.

În cazul unui atac puternic spicele ramân partial sterile sau formeaza boabe mici, sticloase, mai închise la culoare,pe care se dezvolta, dupa germinare, picnidii negricioase, situate în special în dreptul santului ventral si la vârful cariopselor.

17

3.1.5 Septoria nodurum

Miceliul ciupercii este hialin când este tânar si brun la maturitate, se dezvolta în spatiile intercelulare ale tesuturilor atacate. Picnidiile sunt globuloase sau piriforme, cu numerosi picnospori pluricelulari, hialini.Periteciile sunt globuloase, negre si contin asce cilindrice, hialine cu câte 8 ascospori fusiformi, tetracelulari, bruni.

COMBATERE: Se recomanda urmatoarele masuri preventive: respectarea unui asolament corespunzator; distrugerea resturilor de plante bolnave si a samulastrei prin araturi adânci; folosirea de samânta sanatoasa.

3.1.6 Fuzarioza tulpinilor si înrosirea spicelor

Fuzariozele reprezinta un grup de boli produse de Fusarium, raspândite pe toate continentele, fiind mai pagubitoare în tarile temperate, cu clima umeda când pierderile de productie pot ajunge în anii favorabili atacului, la 10-20%.

Boala apare frecvent la grâu, orz, secara, mai putin la ovaz si la diferite graminee spontane. La porumb produce putregaiul rosu al porumbului.

18

SIMPTOME: Simptomele sunt diferite în functie de faza de vegetatie a grâului. (Fig.18)

Din semintele de grâu infectate si netratate apar plantute bolnave, care se îngalbenesc, se rasucesc si putrezesc iar ca urmare, culturile sunt rare, cu goluri multe si dau productie mai mica.

În faza de înfratire plantele sunt infectate la radacina sau la colet, care se brunifica sau se înnegresc pe o zona de 10-12 cm. În acest caz ca sursa de infectie este miceliul sau organele de rezistenta ale ciupercii aflate în sol sau pe resturile de cereale din anul precedent. Plantele îmbolnavite în aceasta perioada se dezvolta mai slab si formeaza spice mici, adeseori sterile.

Cînd atacul apare mai târziu, dar tot la baza tulpinii, aceasta se înnegreste,de obicei la primul internod. si în acest caz spicele contin boabe putine, sistave.

Cea mai grava forma de atac apare dupa faza de înspicare, în lunile mai iunie, pe spice, care ramân mai mici decât cele sanatoase si se albesc treptat.

La început atacul este limitat la spiculete izolate dar în conditii favorabile, cuprinde tot spicul.

Spiculetele bolnave se înmoaie, devin clorotice si se usuca. Cînd infectia se produce de timpuriu, spicele tinere se usuca înainte de vreme si

ramân sterile. Pe timp umed si cald, toate componentele spicului se acopera cu un învelis micelian de culoare alb-roz sau alb rubiniu, pe care se formeaza fructificatiile asexuate ale ciupercii (sporodochiile) sub forma unor pernite roz-portocalii. La spicele mature de grâu, forme de înmultire sexuata se dezvolta pe palee, ariste si chiar pe boabe, si este reprezentata de peritecii, cu aspect de puncte negre, superficiale, aglomerate. Boabele provenite din spicele puternic atacate sunt mici,zbârcite, albicios-cenusii sau roz, mate, usoare cu facultatea germinativa si puterea de strabatere a solului foarte scazute.

COMBATERE: Se recomanda urmatoarele masuri agrofitotehnice : distrugerea resturilor de plante si a buruienilor prin dezmiristire si aratura adânca, folosirea de samânta, evitarea terenurilor umede, irigarea rationala a culturilor, fertilizarea cu doze echilibrate de îngrasaminte.

3.1.7 Taciunele zburator al grâului

19

Taciunele zburator al grâului este cunoscut de foarte mult timp, fiind raspândit în toata zona de cultura a grâului producând pagube ce variaza de la o regiune la alta si de la un an la altul.

SIMPTOME: Boala este evidenta în câmp în timpul înspicarii plantelor.Principalul simptom îl reprezinta distrugerea tuturor componentelor spicului,

cu exceptia rahisului si înlocuirea acestora cu o masa de clamidospori prafoasa, brun negricioasa.

COMBATERE: Cel mai eficace mijloc pentru combaterea taciunelui zburator la grâu este dezinfectarea hidrotermica a semintelor dupa procedeul bifazic sau monofazic. Procedeul bifazic consta în scufundarea semintelor 4-5 ore în apa la temperatura de 28-30°C (pentru saturarea miceliului cu apa) si apoi în apa fierbinte (10 minute la 50°C sau 7 minute la 53°C). Dupa tratarea cu apa fierbinte semintele sunt supuse imediat racirii cu ajutorul unui curent de apa (pentru a se evita actiunea prelungita a temperaturilor ridicate asupra embrionului) si apoi a uscarii (pentru a se evita mucegairea).

La locul de contact cu pericarpul, filamentul de infectie formeaza un apresor si apoi o punte de patrundere care strabate pericarpul si învelisul seminal. Miceliul ciupercii se dezvolta intercelular ajungând în embrion dupa 4 saptamâni de la germinarea clamidosporului.Infectia are loc din momentul fecundarii oosferei si pâna când bobul atinge 2/3 din marimea lui normala.Ciuperca trece în stare de repaus si ramâne cuibarita în bobul de grâu sub forma de miceliu de rezistenta. La exterior, bobul infectat nu se deosebeste de cel sanatos.

3.1.8 Rugina bruna a grâului

20

Rugina bruna sau rugina limbului este raspândita în toate tarile unde se cultiva grâu. La noi în tara este cea mai frecventa dintre rugini, producând pagube estimate pâna la 5% din recolta si aparând fara exceptie în toti anii, cu intensitati diferite în functie de factorii care o conditioneaza.

SIMPTOME: Rugina bruna a grâului apare primavara de timpuriu pe frunze.

Boala se manifesta prin aparitia de numeroase pustule ovale, eliptice sau circulare,mici, de culoare bruna, risipite neuniform pe ambele fete ale limbului frunzei, mai rar pe teci, tulpini sau spice. Prin ruperea epidermei, aceste pustule devin aparente si pulverulente. Ele contin uredosporii ciupercii, care, luati de vânt servesc la raspândirea ruginii brune. La început boala este localizata pe frunzele inferioare,dar cu timpul se extinde si pe cele superioare.În cazul unui atac puternic, frunzele se îngalbenesc si se usuca prematur si ca urmare se produce sistavirea boabelor.

Un simptom aparte îl constituie prezenta de insule verzi pe frunze,cu acumularea de clorofila în zonele din jurul uredopustulelor. La soiurile sensibile apar pe frunze pete clorotice în timpul formarii uredosporilor iar la cele hipersensibile se observa pete necrotice, fara uredospori.

COMBATERE: Se recomanda : semanatul la epoca optima, aplicarea de îngrasaminte cu fosfor, potasiu si azot în doze echilibrate, distrugerea samulastrei, cultivarea de soiuri rezistente. Dintre soiurile de grâu de toamna sunt rezistente: Dacia, Ceres, Montana, Lovrin 25 (Triticum aestivum) si Topaz (Triticum durum) iar dintre soiurile de grâu de primavara: Rubin (Triticum aestivum).

Crearea de soiuri rezistente la rugini figureaza permanent în preocuparile de ameliorare a grâului. Pentru combaterea ruginii brune prezinta interes, în zonele endemice, cultivarea de soiuri precoce.

3.1.9 Rugina galbena a grâului

21

Rugina galbena sau rugina glumelor este raspândita pe tot globul cu exceptia Australiei si a unor tari din nordul Africii. Apare si este foarte pagubitoare în regiunile umede si reci din zonele temperate.

În tara noastra se manifesta mai ales în anii cu primaveri reci si umede, când provoaca pagube considerabile, ce au ajuns în unii ani la 60-70% din productie.

SIMPTOME: Rugina galbena apare în aprilie, mai si prima jumatate a lui iunie pe toate organele aeriene ale grâului. (Fig. 21)

Pe frunze (limb, teci), tulpini, glume, ariste, chiar pe boabe, apar pustule mici, dreptunghiulare galben portocalii, ce contin uredospori. Infectia porneste de la frunzele bazale si progreseaza treptat în sus.

Pe frunze se observa pustule cu uredospori mai ales pe fata inferioara,a caror dispozitie este caracteristica, sub forma de siruri paralele, formînd siruri alungite fusiforme,însotite de pete clorotice.

Pe tulpini, mai ales în treimea superioara a internodurilor apar striuri asemanatoare cu cele de pe frunze.

Pe rahisul spicului si spiculetelor si pe ariste apar uredosori izolati sau în siruri.

Pe fata interna a glumelor apar pustule cu uredospori în siruri, fiind aglomerate mai ales spre baza.

Mai târziu se formeza pustule cu teleutospori a caror asezare este identica cu a pustuleor cu uredospori,dar au culoare neagra.

COMBATERE: Se recomanda : semanatul la epoca optima, aplicarea de îngrasaminte cu fosfor, potasiu si azot în doze echilibrate, distrugerea samulastrei.

Cea mai importanta metoda de combatere este crearea si introducerea în cultura de soiuri rezistente. Dintre soiurile de grâu de toamna sunt rezistente : Lovrin 231, Ceres, Silvana (Triticum aestivum) iar dintre soiurile de primavara : Hatri,Rubin

3.1.10 Rugina neagra a grâului

22

Rugina neagra este o boala larg raspândita în toate zonele de cultura ale grâului, fiind considerata cea mai pagubitoare boala a acestei plante.

La noi în tara se manifesta în toti anii , cu intensitati diferite de la an la an. Pagubele produse au importanta practica atunci când conditiile sunt favorabile unor atacuri puternice si când pagubele pot ajunge la 50-80% din recolta de grâu.În conditiile din tara noastra rugina neagra apare ultima, pe semanaturile de grâu întârziate, ajunse aproape de maturitate.

SIMPTOME : Simptomele bolii se manifesta prin aparitia de uredopustule pe toate organele aeriene ale grâului, îndeosebi pe tulpina, de aceea se mai numeste si rugina paiului.

COMBATERE: Se recomanda un complex de masuri agrofitotehnice: cultivarea de soiuri precoce care ajung la maturitate înainte de aparitia ruginii negre în lan, recoltarea la epoca optima si în perioade scurte, evitarea terenurilor joase, umede, respectarea perioadei optime de semanat. Aplicarea îngrasamintelor în complex cu fosfor si potasiu si evitarea excesului de azot, distrugerea samulastrei, distrugerea gazdei intermediare : dracila - aceasta poate fi distrusa mecanic sau chimic.

23

1.Internet www.referate.ro www.wikipedia.ro

2.Tehnologiile culturilor agricole pentru Judetul Calarasi (Lucrarea este elaborata de colectivul de cercetatori de la I.C.C.P.T Fundulea condus de dr. Ing.Vranceanu Alexandru Viorel, in colaborare cu ing. Alexe Constantin, ing. Salai Florica, ing. Culea Gheorghe si ing. Prevenda Gheorghe 3.Arborele lumii

24