MENINGITA

Meningita este o infecție a țesuturilor creierului (meningele) și uneori și a lichidului cefalorahidian (LCR) care înconjoară creierul și măduva spinării. Meningita constă în tumefierea (umflarea) țesuturilor creierului și în unele cazuri și a țesuturilor măduvei spinării numită meningita spinală. Atunci când țesuturile creierului sunt tumefiate la celulele creierului ajunge mai puțin sânge și prin urmare mai puțin oxigen. Dacă nu se tratează, în unele cazuri pot apărea sechele ale creierului. Infecția apare mai frecvent la copii, la adulții tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani, la adulții în vârstă și la persoane care au o afecțiune cronică, precum o scădere a sistemului imunitar (sistemul de apărare al organismului). Meningita poate îmbrăca forme ușoare sau severe, ce pot amenința viața. De regulă, severitatea depinde de microorganismul care a cauzat infecția și de vârsta persoanei, precum și de starea generală de sănătate a organismului în momentul infectării.

Cauze: De obicei, meningita este cauzată de virusuri sau bacterii precum Neisseria meningitidis (cunoscută și meningococ) și Streptococcus pneumoniae (pneumococul). Meningita mai poate fi cauzată și de alte microorganisme sau de alte condiții. În cazuri rare, fungii, paraziții, tuberculoza și organismele ce provoacă sifilis și boala Lyme pot provoca meningita. Infecția se poate dezvolta de asemenea și ca o complicație a altor afecțiuni, a unei răni (în particular a cutiei craniene sau a feței) sau a unei intervenții chirurgicale pe creier. În cazuri foarte rare, unele medicamente pot cauza meningita, cum ar fi carbamazepina (Tegretol), clotrimoxazol (Bactrim, Septra, trimetoprim-sulfametoxazol), medicamente antiinflamatorii nonsteroidiene (precum ibuprofen și naproxen), levamisol (Ergamisol), metronidazol (Flagyl), globuline imune și vaccinurile împotriva rubeolei și împotriva oreionului. Uneori cauza nu se poate identifica aceasta putând fi multiplă.

Tipologie - 1) Meningita virala: Între 80% si 92% din persoanele care fac meningită virală în fiecare an sunt infectate cu virusuri care trăiesc în mod normal în intestin. Aceste enterovirusuri (cum ar fi virusul Coxsackie și echovirusul) fac parte din flora intestinală fără să producă vreo boală. Totuși, ele pot provoca meningită atunci când sunt transmise de la o persoană la alta prin intermediul alimentelor, apei sau obiectelor contaminate. Meningita provocată de enterovirusuri apare cel mai frecvent la copii mici și la sugari. Virusurile herpetice pot fi de asemenea o cauză de meningită cuencefalită. Ele sunt adesea prezente în organismul uman fără să determine nici o boală, totuși ocazional ele devin active și provoacă afecțiuni. Virusurile herpetice pot fi transmise de la o persoană la alta prin intermediul contactelor apropiate, precum sărutul, tusea, strănutul sau contactul sexual. Uneori, virusurile herpetice pot trece de la o mamă la copilul ei, în timpul nașterii. În cazuri rare, alte virusuri, precum virusul imuno-deficienței umane (HIV) sau virusul ce provoacă oreionul, pot cauza meningită.

2) Meningita bacteriana: La cei mai mulți oameni care fac meningita bacteriană, aceasta este provocată de unul din cele două tipuri de bacterii: Streptococcus pneumoniae sau Neisseria meningitidis. Aceste bacterii trăiesc adesea în organismul uman, cel mai frecvent la nivelul nasului și a gâtului, fără să provoace afecțiuni. Totuși, bacteriile acestea pot provoca meningită dacă pătrund în circulația sanguină, de unde ajung la lichidul cefalorahidian sau la țesuturile (meninge) care înconjoară creierul și măduva spinării. De asemenea, aceste bacterii pot fi transmise de la o persoană la alta, de obicei prin intermediul salivei sau a secrețiilor nazale infectate. Alte două bacterii care pot provoca uneori meningita sunt streptococul de grup B și Listeria monocytogenes. Meningita cauzată de bacteria streptococică de grup B apare cel mai frecvent la nou-născuți, care se pot infecta în timpul nașterii sau după. Meningita cauzată de Listeria monocytogenes apare cel mai frecvent la nou-născuți și la adulții în vârstă. Programele pentru prevenția infecției cu streptococii de grup B au scăzut incidența bolii. Aceste programe includ recomandarea sceening-ului prenatal la toate femeile însărcinate în săptămâna 35–37 și administrarea de antibiotice în timpul nașterii la femeile care sunt infectate cu această bacterie. În cazuri rare, alte bacterii pot cauza meningita, de obicei la persoane cu afecțiuni medicale îndelungate.

Simptome: febră, durere de cap severă și persistentă, gâtul este înțepenit și dureros, cel mai bine evidențiindu-se la încercarea de a atinge pieptul cu bărbia, vărsături, confuzie și un nivel scăzut de conștiență/luciditate, convulsii, sensibilitatea ochilor și dureri ale ochilor la lumină puternică, erupție cutanată, momente de amețeală, la sugari, semnele de meningită pot fi febra, o iritabilitate care este greu de calmat, scăderea poftei de mâncare, erupție cutanată, vărsături și un țipăt ascuțit, sugarii mai pot prezenta de asemenea niște pete ușor umflate la nivelul capului, care nu se datorează plânsului și corpul încordat, etc.

Mod de transmitere: Microorganismele care cauzează meningita pot fi transmise de la o

persoană la alta sau transmise de la rozătoare sau insecte la oameni. Totuși, expunerea la un

microorganism care provoacă meningita nu înseamnă neapărat că persoana respectivă va face

meningită. Microorganismele pot fi transmise de la o persoană la alta:

în timpul nașterii. O mamă poate transmite copilului ei un microorganism care cauzează meningita,

chiar dacă mama nu are nici un simptom. Nașterea copilului cu operație cezarianăși nu pe cale

normală nu îl protejează întotdeauna pe copil împotriva infectării. Microorganisme precum

enterovirusurile, streptococii de grup B și Escherichia coli se pot transmite în acest mod.

prin intermediul materiilor fecale. Enterovirusurile și unele bacterii (de exemplu, Listeria

monocytogenes și E. coli) se pot transmite în acest fel. Pe această cale, meningita apare în special la

copii și mult mai rar la adulți.

prin tuse sau strănut. Persoanele infectate pot transmite anumite bacterii care sunt prezente în mod

normal la nivelul nasului și gâtului lor (precum Streptococcus pneumoniae și Neisseria meningitidis)

prin intermediul salivei sau a secrețiilor nazale

prin sărut, prin contact sexual sau prin contactul cu sângele infectat. Virusul imunodeficientei umane

(HIV) poate de asemenea să provoace meningită și poate fi transmis de la o persoană infectată la

altă persoană prin contact sexual sau prin sânge, dar nu prin sărut. Unele microorganisme care

provoacă meningita cu encefalită pot fi transmise la oameni de la rozătoare sau insecte. Cele mai

frecvente dintre acestea sunt arbovirusurile (inclusiv virusul encefalitei St. Louis și virusul West Nile)

și coriomeningita limfocitică, care se transmite prin praf sau alimente contaminate cu urină de la

șoareci, hamsteri sau șoricei.

Factori de risc:

stare generală de sănătate precară. Persoanele cu sănătate precară sau cele care au alte afecțiuni

cronice pot avea un risc crescut de a face meningită deoarece mecanismele de apărare naturale ale

organismelor lor sunt scăzute. De exemplu, copiii care au anemie cu hematii în seceră (siclemie) sau

cancer au un risc mai mare decât alți copii;

prezența unui defect din naștere al cutiei craniene, o leziune la cap sau o operație chirurgicală;

tratament cu dializă renală;

prezența altor infecții, precum infecțiile căilor respiratorii superioare, oreion, tuberculoză (TBC), sifilis,

boala Lyme și afecțiuni cauzate de virusurile herpetice;

prezența unui implant cohlear pentru hipoacuzie (surditate) severă. Un studiu recent arată că

implantele cohleare la copii dau un risc crescut de meningită bacteriană;

copil născut dintr-o mamă infectată cu un microorganism ce cauzează meningita. Virusurile precum

enterovirusurile și herpes virusurile și bacteriile precum streptococii de grup B, Listeria

monocytogenes și E. coli pot fi transmise de la mama infectată la făt în timpul nașterii;

prezența unui episod de meningită în trecut. Unele persoane care au avut meningită în trecut au o

probabilitate mai mare de a o face din nou. Aceste persoane sunt cele cu defecte din naștere sau

leziuni la nivelul cutiei craniene sau al feței, cele cu sistemul imun afectat sau cele care fac reacții

adverse neașteptate la unele medicamente.

Tratament:

Tratamentul meningitei depinde de microorganismul care a cauzat infecția, de vârsta, de

extinderea infecției și de prezența altor afecțiuni medicale sau a complicațiilor meningitei.

Majoritatea cazurilor de meningită sunt cauzate de virusuri (determinând meningita virală). Cele

mai multe persoane cu meningită virală de obicei încep să se simtă mai bine după 3 zile de boală și se

fac bine în aproximativ 2 săptămâni.

Meningita cauzată de bacterii trebuie tratată în spital, cu antibiotice. Este mai probabil să se

dezvolte complicații în cursul bolii (cum ar fi febra prelungită și convulsii) și complicații pe termen lung

(precum pierderea auzului și probleme cu vederea) în cazul meningitelor bacteriene decât în cazul celor

virale. Dacă meningita bacteriană nu este tratată prompt și adecvat, poate surveni decesul. Meningita

bacteriană sau meningita virală severă pot impune tratarea în spital, cu:

antibiotice. Aceste medicamente se administrează de obicei în venă (pe cale intravenoasă sau IV).

Antibioticele se administrează numai dacă infecția este cauzată de o bacterie. Administrarea de

antibiotice atunci când nu este nevoie poate duce la apariția rezistenței la ele

măsuri pentru reducerea presiunii din creier. Dacă meningita provoacă creșterea presiunii în creier,

se administrează medicamente cortizonice precum dexametazona. Aceasta administrată în asociere

cu antibiotice, cel mai curând posibil în evoluția meningitei, poate reduce riscul de apariție a sechelor

și a decesului. Totuși, un studiu arată că steroizii nu au ameliorat evoluția la copiii din țările în curs de

dezvoltare, atunci când adeseori copiii nu sunt aduși la spital suficient de devreme după ce

simptomele de meningită încep să se dezvolte

măsuri pentru reducerea febrei. Medicamente precum acetaminofen (Paracetamol, Tylenol),

consumul de lichide și o bună ventilare a camerei pot reduce febra. În caz de febră înaltă, poate fi

nevoie de o intervenție, cum ar fi punerea unui cearceaf udat cu apă rece pe pat

măsuri pentru prevenirea convulsiilor. Dacă apar convulsiile, este nevoie de un mediu înconjurător

calm și liniștit. Medicamente precum fenobarbital sau diazepam pot fi administrate pentru oprirea lor

oxigenoterapia. Administrarea de oxigen se face în caz de dificultate a respirației și pentru creșterea

cantității de oxigen în întregul organism. Oxigenul se poate administra printr-un cort sau o capotă

plasate deasupra corpului, printr-o mască facială pusă deasupra nasului și a gurii, printr-o piesa

ținută sub nas (canula nazală) sau în cazuri severe, printr-un tub introdus prin gură până la nivelul

traheei

monitorizarea consumului de lichide. Poate fi nevoie de consum de lichide în plus deoarece infecțiile

cresc nevoia organismului de apă. Consumul de lichide poate reduce de asemenea riscul posibil al

deshidratării. Lichidele se administrează intravenos (IV) în cazul în care vărsăturile împiedică

consumarea lichidelor pe cale orală. Medicii și asistentele controlează cantitatea de lichide

administrată deoarece persoanele cu meningită pot face complicații în cazul în care au prea puține

sau prea multe lichide

monitorizarea analizelor sângelui. Se fac frecvent teste sanguine pentru măsurarea electroliților,

precum sodiul, potasiul și a glucozei din sânge.

Profilaxie:

Vaccinarea (imunizarea) împotriva unora din microorganismele ce pot provoca meningita este cel

mai eficient mod de a preveni apariția bolii. Imunizarea împotriva unor cauze comune de meningita includ:

vaccinul împotriva pojarului, a oreionului și a rubeolei (measles, mumps, and rubella =MMR). Acest

vaccin este administrat de rutină la copii cu vârsta între 12 luni și 15 luni;

vaccinul împotriva varicelei (vărsat de vânt). Acest vaccin este recomandat la copii cu vârsta mai

mică de 18 luni, precum și la copii mai mari, adolescenții și la adulții care nu au avut vărsat de vânt;

vaccinul împotriva Haemophilus influenzae, tipul b. Imunizarea împotriva Haemophilus influenzae

tipul b se recomandă la toți copiii cu vârsta între 2 luni și 5 ani, precum și la toate persoanele cu

vârsta peste 5 ani care are o afecțiune medicală precum anemia cu hematii în secera (siclemie) sau

are sistemul imun afectat.

De la introducerea acestui vaccin în 1985, acesta a dus la o scădere semnificativă a numărului cazurilor

de meningită provocată de această bacterie

vaccinurile împotriva celor mai frecvente cauze de meningită bacteriană (Streptococcus

pneumoniae și Neisseria meningitidis) sunt recomandate la persoanele cu risc crescut de infecție.

Aceste persoane cu risc mare includ vârstnicii și copiii și adulții care au sistemul imun scăzut, ca de

exemplu cei care prezintă o boală gravă sau care nu au o splină funcțională (care este o parte a

sistemului imun). De asemenea, persoanele care au avut meningită în trecut au un risc crescut.

Reducerea riscului de meningita:

evitarea persoanelor care au meningită;

separarea persoanelor cu meningită de ceilalți din casă ;

spălarea frecventă a mâinilor în cazul în care aveți meningită sau dacă aveți în îngrijire o persoană cu

meningită.

evitarea insectelor și a rozătoarelor purtătoare de microorganisme ce pot cauza meningită.