1. b-blocante: metoprolol, bisoprolol, carvedilol, nebivolol

CONCOR 5/10, tablete filmate

bisoprololum

Compoziţie: 1 tabletă conţine 5 mg/10 mg de bisoprolol fumarat (2:1). Toxicologie: Studiile toxicologice efectuate nu au demonstrat leziuni organice ireversibile induse de bisoprolol. În experimentele pe animale nu a produs efecte citotoxice sau mutagenice. Bisoprololul, în doze mari, nu este embriotoxic sau teratogen, iar la şoarece şi şobolan nu are efecte carcinogene.Farmacocinetică: Proprietăţile farmacocinetice favorizează admi-nistrarea într-o singură doză, asigurând o variabilitate inter- şi intraindividuală foarte mică a concentraţiilor plasmatice. Bisoprololul este atât lipofil (cu rată de absorbţie crescută > 90%) cât şi hidrofil (timp de înjumătăţire mare şi efect de prim pasaj mic), ocupând cu un grad de metabolizare de 50% o poziţie intermediară printre b-blocantele lipofile şi hidrofile. Biodisponibilitatea pentru o tabletă filmată de bisoprolol este de 90%. Absorbţia de bisoprolol este > 90% (maxim 10% este inactivat prin metabolizare) şi nu este influenţată de nici un factor, astfel că administrarea de bisoprolol poate fi făcută în orice parte a zilei. Doza medie este de 10 mg/zi în priză unică. Distribuţie: Numai 30% din bisoprolol este legat în plasmă de proteinele plasmatice. Astfel, în caz de interacţiuni cu alte substanţe, nu apar mutaţii de pe proteine. Farmacocinetica bisoprololului nu este influenţată de modificările fiziopatologice ale proteinelor plasmatice, de ex., în cazul creşterii 1-glicoproteinelor. Eliminarea bisoprololului din plasmă are loc pe două căi de clearance, la fel de eficiente: hepatică, sub formă de metaboliţi inactivi şi renală, sub formă nemodificată. Cinetica bisoprololului nu este dependentă de vârstă, biotransformarea bisoprololului nefiind accelerată nici în cazul pacienţilor hipertiroidieni. Timpul de înjumătăţire al bisoprololului este de 10-12 ore, ceea ce face posibilă administrarea unică, zilnică a medicamentului. Nivelele plasmatice maxime sunt atinse la 1-3 ore de la administrare.

Farmacologie clinică: Hemodinamică: În studii hemodinamice, s-a demonstrat că bisoprololul are un efect inotrop negativ minim. Electrofiziologie: -blocantele inhibă efectul stimulat electrofiziologic al adrenalinei. Frecvenţa centrilor de automatism primar şi secundar va fi redusă, conducerea AV întârziată, iar perioada refractară a nodului AV va fi prelungită. Acţiunea bisoprololului asupra parametrilor electrofiziologici va corespunde acţiunii b-blocantelor. 1-selectivitate: Gradul de ocupare a receptorilor 1 şi 2 poate fi determinat printr-un test specific receptorilor 1 şi 2, folosind serul voluntarilor/pacienţilor cărora li s-au administrat beta-blocanţi. Datele obţinute au demonstrat corelaţia directă dintre ocuparea procentuală a receptorilor 1 şi reducerea tahicardiei induse de efort. Administrarea de 5 sau 10 mg de bisoprolol nu a condus la blocarea receptorilor 2 la acest model ex vivo / in vivo. Funcţia respiratorie: Bisoprololul este un blocant 1 selectiv fără afinitate clinică relevantă faţă de receptorii 2 la concentraţii maxime. Circulaţia periferică: În cazul bisoprololului, efectele secundare manifestate prin fenomene de insuficienţă circulatorie periferică, ca extremităţi reci sau sindromul de picioare grele, sunt rare. În cazul apariţiei acestor efecte secundare, ele sunt atribuite apariţiei reducerii debitului cardiac. Metabolism: În general, în cazul unui tratament prelungit, bisoprololul nu va conduce la modificarea fracţiilor de colesterol, inclusiv a HDL-colesterol; nu va influenţa metabolismul glucidic. Într-un studiu randomizat comparativ, 129 de pacienţi hipertensivi au primit timp de 36 de luni, propranolol (160 mg/zi), atenolol (100 mg/zi), mepindolol (10 mg/zi) sau bisoprolol (10 mg/zi), urmate de o lună de medicaţie placebo. Rezultatele studiului au demonstrat că bisoprololul modifică mai puţin trigliceridele decât propranololul sau atenololul, iar pe perioada celor 36 de luni de tratament nu s-au observat modificări semnificative statistic ale HDL-colesterolului. Nu au fost modificate nici colesterolul total şi nici LDL-colesterolul. Acest studiu confirmă ipoteza că selectivitatea mai mare conduce la o acţiune scăzută asupra lipidelor plasmatice. În cazul pacienţilor hipertensivi cu diabet zaharat tip II care necesită tratament, administrarea de bisoprolol nu face necesară monitorizarea pacientului, respectiv modificarea medicaţiei antidiabetice orale. Tensiunea arterială: Bisoprololul are efect antihipertensiv în toate cazurile hipertensive investigate; va proteja miocardul ischemic. Tensiunea arterială în repaus - administrarea în doză unică de

1

bisoprolol va normaliza tensiunea arterială pentru 24 de ore. Tensiunea arterială în timpul efortului: bisoprololul va controla peak-urile tensionale din timpul efortului pe o perioadă de 24 de ore. Astfel sunt evitate creşterile tensionale care pot apărea în diversele situaţii cât şi complicaţiile cardiovasculare. Bisoprololul va inhiba secreţia bazală şi stimulată de renină. Rata de normalizare: Administrat ca monoterapie în hipertensiunea esenţială, bisoprololul s-a dovedit a fi util la peste 80% din pacienţii (scăderea tensiunii arteriale diastolice la 90 mm Hg sau mai puţin la 24 de ore de la prima administrare). Efectul pe 24 de ore a fost garantat chiar şi în condiţii de stres. Regresia hipertrofiei ventriculare stângi: Tratamentul cu bisoprolol conduce atât la reducerea hipertrofiei ventriculare stângi cât şi la ameliorarea rezervei coronariene. Bisoprololul reduce valorile tensiunii arteriale şi la pacienţii în vârstă. Rezultatele unor studii deschise pe termen lung, în directă legătură cu vârsta, au demonstrat că bisoprololul este la fel de eficient la toate grupele de vârstă. Calitatea vieţii: Calitatea vieţii a devenit o măsură relevantă a eficacităţii studiilor clinice. Informaţii referitoare la acest parametru pot fi obţinute evaluând starea de sănătate generală sau măsuri specifice raportate la boală. Sub tratamentul cu bisoprolol calitatea vieţii nu este afectată. Studiul TIBBS (Total Ischemic Burden Bisoprolol Study) a demonstrat că pacienţii cu angină stabilă sub tratament cu bisoprolol, faţă de cei sub tratament cu nifedipin cu eliberare lentă, au prezentat un număr de episoade ischemice tranzitorii şi o durată a acestora reduse semnificativ, precum şi ameliorarea întregului tablou ischemic. TIBBS-follow up a demonstrat că reducerea ischemiei a condus la o îmbunătăţire a calităţii vieţii pacienţilor. Studii actuale: Insuficienţa cardiacă congestivă (ICC). Studiul CIBIS (Cardiac Insufficiency Bisoprolol Study) a cuprins 641 de pacienţi. CIBIS este un studiu european randomizat, controlat placebo, al cărui scop principal este evaluarea impactului bisoprololului comparativ cu placebo (ambele sunt administrate în asociere cu o medicaţie preexistentă) asupra mortalităţii la pacienţii cu insuficienţă cardiacă de diverse etiologii. Rezultatele acestui studiu au arătat o reducere a mortalităţii cu 21% la grupul tratat cu bisoprolol, cu toate că nu a atins o semnificaţie statistică. Anumite subgrupe de pacienţi au beneficiat de bisoprolol, ca de ex. pacienţii cu etiologie neischemică, cu cardiomiopatie dilatativă şi alură ventriculară > 80 bătăi/minut. De asemenea, bisoprololul a condus la o ameliorare în clasa NYHA, a redus episoadele de insuficienţă cardiacă acută ce necesită spitalizare şi a fost bine tolerat în comparaţie cu placebo. Studiul CIBIS II este un studiu european extins. Obiectivul principal al acestui studiu a fost de a evalua efectul pe termen lung (mai mare sau egal cu 2,5 ani) al diferitelor doze de bisoprolol în comparaţie cu placebo, asupra mortalităţii de toate cauzele. Ambele tratamente au fost asociate cu tratamentul standard (diuretice şi inhibitori ai enzimei de conversie) şi administrate la 2 647 de pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă simptomatică şi cu fracţie de ejecţie mai mică sau egală cu 35%. Studiul a fost terminat prematur la data de 5 martie 1998, deoarece o analiză interimară a demonstrat că mortalitatea de toate cauzele - obiectivul principal al studiului - a fost semnificativ redusă cu 34% la grupul de pacienţi trataţi cu bisoprolol. De asemenea moartea subită a fost redusă cu 44% şi numărul de spitalizări cu 32%. Acest lucru a fost confirmat de prof. Dargle de la Universitatea din Glasgow, Marea Britanie - din partea Comitetului ªtiinţific al CIBIS II. Rezultatele acestui studiu cu -blocantul 1 selectiv bisoprolol sunt încurajatoare: ele confirmă că -blocantele cu bisoprolol ar trebui să ocupe un loc ferm în schema terapeutică a insuficienţei cardiace congestive. Studiul CIBIS II a demonstrat cu succes faptul că bisoprololul, asociat cu tratamentul standard, a redus semnificativ mortalitatea la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă. Prin acestea, bisoprololul este singurul -blocant care şi-a demonstrat eficacitatea într-un studiu al ICC extins, controlat placebo, al cărui scop principal a fost mortalitatea de orice cauză.

Indicaţii: Hipertensiune, angină pectorală, insuficienţă cardiacă congestivă.Contraindicaţii: Insuficienţă cardiacă decompensată; bloc AV de gradul II sau III, boală de nod sinusal; astm bronşic; bradicardie < 50/min; hipotensiune marcată; şoc cardiogen; stadii avansate ale tulburărilor circulatorii periferice. Notă - se va administra cu atenţie în: acidoză metabolică (ex. în caz de post prelungit); diabet zaharat; în feocromocitom se va administra numai după un tratament cu -blocante.

Efecte secundare: Greaţă, diaree, constipaţie; oboseală; agravarea insuficienţei cardiace în anumite condiţii, bradicardie, bloc cardiac; scăderea tensiunii arteriale; spasm bronşic; furnicături şi senzaţie de rece la nivelul membrelor, agravarea tulburărilor circulatorii periferice; scăderea fluxului lacrimal (atenţie! purtătorii de

2

lentile de contact); reacţii cutanate; crampe musculare (systremma), slăbiciune musculară; tulburări de somn (somn agitat şi coşmaruri); halucinaţii; psihoze depresive; dezechilibrul stării de prediabet sau de diabet metabolic (simptomatologie mascată); rar, tulburări de dinamică sexuală. Mai pot apărea la începutul tratamentului - ameţeli, cefalei uşoare, transpiraţii. Scăderea toleranţei la glucoză mai ales la diabeticii vârstnici.

Interacţiuni medicamentoase: Anestezice; antiaritmice şi antagonişti de calciu de tipul verapamilului (Verapamil, Gallopamil, Diltiazem): (a, b) efect pronunţat depresor asupra funcţiilor miocardului (antagoniştii de calciu: atenţie la administrarea i.v.); insulina, sulfonilureea: accentuarea şi prelungirea hipoglicemiei datorită inhibării mecanismelor de reglare (mascarea simptomelor); agenţi antihipertensivi (ex. sunt incluse vasodilatatoarele şi medica-mentele psihotrope): efect antihipertensiv marcat, bradicardie accen-tuată de administrarea concomitentă a agenţilor antihipertensivi cu efect central (ex. rezerpină, a-metildopa, clonidină, guanfacin); glicozide cardiace: efectul cronotrop şi dromotrop negativ este intensificat; alcaloizii ergotaminici nehidrogenaţi: risc crescut de tulburări circu-latorii periferice. Notă: în caz de tratament concomitent cu clonidină, acesta poate fi întrerupt treptat, numai dacă administrarea b1 blocantului a fost încheiată în urmă cu câteva zile. Notă: Reactivitatea! Trata-mentul hipertensiunii cu acest medicament necesită o monitorizare riguroasă. Datorită faptului că reactivitatea faţă de acest medicament variază de la individ la individ, pot fi modificate reacţiile din timpul condusului autovehiculului. Acest lucru poate apărea mai ales la începutul tratamentului sau când se schimbă medicaţia, cât şi în asociere cu alcoolul. Deoarece este posibil ca la nou-născuţi să apară bradicardie, hipotensiune şi hipoglicemie, este indicată oprirea trata-mentului cu Concor cu 72 de ore înainte de data presupusă a naşterii. Dacă acest lucru nu este posibil este nevoie de o monitorizare riguroasă a nou-născuţilor pe o perioadă de 48-72 de ore de la naştere.

Mod de administrare: Regulă - Tratamentul cu Concor se face pe o perioadă lungă. Doza medie este de 1 tabletă de 10 mg/zi sau 1 x 2 tablete de 5 mg/zi. În cazuri mai puţin severe - 5 mg/zi. Dacă este nevoie, doza poate fi crescută la 1 x 2 tablete de 5 mg/zi sau 1 tabletă de 10 mg/zi. În cazuri izolate doza poate fi crescută la 1 x 2 tablete de 10 mg/zi. În insuficienţa renală şi hepatică severă este nevoie de maximum o tabletă de 10 mg. A nu se opri brusc administrarea de Concor. Tablete se vor lua întregi, cu puţin lichid, pe cât posibil dimineaţa pe nemâncate sau în timpul micului dejun.

Formă de prezentare: Cutii a 30, 50 şi 100 tablete filmate de 5 mg. Cutii a 30, 50 şi 100 tablete filmate de 10 mg.

DILATREND 12,5 mg, comprimate

carvedilolum

Substanţă activă: Carvedilol.Compoziţie: 1 comprimat de Dilatrend 12,5 mg conţine 12,5 mg Carvedilol ca substanţă activă şi, ca substanţe inactive: Lactoză, Stearat de Magneziu, Polyvidon, Zaharoză, Bioxid de siliciu înalt dispersat, oxid de fier roşu şi galben (E 172).Formă farmaceutică: Comprimate rotunde, de culoarea piersicii şi posedând pe ambele părţi o incizie şi o notaţie: B/M, F/3.Formă de prezentare: 1 cutie cu 1 blister a 28 comprimate.

Acţiune farmaceutică: Dilatrend 12,5 mg acţionează rapid prin dilatarea vaselor sanguine, în special la nivelul coronarelor. Administrarea sa împreună cu alte medicamente ameliorează starea pacienţilor cu insuficienţă cardiacă.Indicaţii: Insuficienţa cardiacă cu tulburări cardiace la efort fizic mediu şi mic, asociat medicaţiei de bază.

3

Contraindicaţii: Dilatrend 12,5 mg nu trebuie administrat în următoarele cazuri: hipersensibilitate la unul din componenţii preparatului, tulburări de ritm cardiac (sindrom de sinus bolnav, bloc sino-atrial, bloc atrio-ventricular de grad 2 şi 3) cu excepţia pacienţilor având pace-maker, tulburări cardiace netratate, tulburări cardiace severe cu insuficienţă în stare de repaus, hipotensiune arterială (tensiunea sistolică sub 85 mmHg), puls foarte scăzut (sub 50 pulsaţii pe minut), şoc cardio-vascular, angină instabilă - angina Prinzmetal, hipertensiune arterială pulmonară şi hipertrofie atrio-ventriculară dreaptă consecutivă, tulburări pulmonare cu insuficienţă respiratorie (astm bronşic, bronhopneumopatie obstructivă cronică cu componentă bronhospastică - mai ales la pacienţii supuşi unui tratament cu medicaţie orală sau inhalată), tulburări funcţionale hepatice grave, administrare simultană a unor medicamente pentru tratamentul stărilor depresive (inhibitori MAO), administrarea simultană intravenoasă a unor produse destinate tratamentului afecţiunilor cardiovasculare (Verapamil, Diltiazem). Nu se administrează la copii şi tineri sub 18 ani datorită datelor insuficiente despre tolerabilitatea produsului.

Precauţii: Înainte de începerea tratamentului, pacienţii sunt rugaţi să-şi informeze medicul asupra următoarelor stări fiziologice: tulburări circulatorii severe ale membrelor, diabet, acidoză, alergii, reacţii alergice, hipersensibilitate la medicamente, tratamentul alergiei (hipo- sau desensibilizare), afecţiune renală - feocromocitom, eczeme (psoriazis), chiar în cazul în care acestea s-au produs mai demult sau când apar doar la membrii familiei.Atenţie! Acest produs medicamentos poate modifica abilitatea de a conduce vehicule sau de a manipula aparate. Înainte de începerea administrării, informaţi-vă medicul dacă: aveţi sau aţi avut alergii sau alte boli; luaţi şi alte medicamente; sunteţi gravidă sau alăptaţi. Dilatrend 12,5 mg poate fi administrat doar dacă vă puteţi afla sub urmărirea regulată a unui centru cardiologic. Trebuie urmate strict indicaţiile medicului asupra investigaţiilor de făcut pe timpul tratamentului. Dacă în timpul tratamentului apărea insuficienţă respiratorie şi la efort şi în repaus, dacă vă tremură picioarele, dacă simţiţi nevoia să urinaţi noaptea sau dacă aveţi senzaţia de ameţeală simultan cu puls scăzut, anunţaţi imediat medicul. S-a observat o deteriorare reversibilă a funcţiei renale la terapia cu carvedilol în cazul pacienţilor cu insuficienţă cardiacă şi cu hipotensiune (tensiune sistolică sub 100 mmHg), cu cardiopatie ischemică şi cu maladie vasculară difuză şi/sau cu insuficienţă renală preexistentă. Dacă se observă simptome de bronhospasm la pacienţii cu astfel de tendinţe, este nevoie de monitorizare frecventă în timpul începerii tratamentului, precum şi al creşterii dozei. Tratamentul cu Dilatrend nu trebuie întrerupt brusc sau fără o discuţie prealabilă cu medicul, deoarece întreruperea poate duce la creşteri ale tensiunii sanguine sau la apariţii mai frecvente de crize de angină pectorală. Dacă trebuie să fiţi supus unei intervenţii chirurgicale, medicul anestezist trebuie informat asupra tratamentului cu Dilatrend 12,5 mg. La pacienţii cu diabet, trebuie ţinut cont de faptul că în cursul tratamentului cu Dilatrend, simptomele timpurii de hipoglicemie acută pot fi mascate sau atenuate. Poate avea loc înrăutăţirea controlului asupra glucozei sanguine, ceea ce implică necesitatea monitorizării regulate a acestui parametru la iniţierea tratamentului sau la mărirea dozelor. Se poate ajunge la scăderea fluxului lacrimal în timpul administrării Dilatrend 12,5. Persoanele care poartă lentile de contact trebuie să dea atenţie acestui fapt. Medicamentul nu se va lăsa niciodată la îndemâna copiilor. Ca şi în cazul altor medicamente utilizate numai după prescripţie, Dilatrend nu se va oferi spre administrare şi altor persoane din jur.

Interacţiuni medicamentoase: Dacă insuficienţa cardiacă este controlată cu digitală, diuretice şi/sau un inhibitor ACE, trebuie ţinut cont de faptul că atât digitala cât şi carvedilolul încetinesc conducţia AV. Informaţi medicul asupra medicamentelor pe care le utilizaţi în afara Dilatrend. Acţiunea unor astfel de medicamente poate fi mărită sau scăzută chiar şi dacă ele se iau la momente diferite faţă de Dilatrend. Odată tratamentul cu Dilatrend început, nu utilizaţi medicamente noi fără să fi înştiinţat în prealabil medicul. Pot apărea interacţiuni medicamentoase cu: preparate nitrice, alte hipotensoare (ex. Clonidina), alte preparate cu acţiune vasocirculatorie (preparate antiaritmice, glicozide digitalice, antagonişti de calciu), medicamente cu acţiune asupra sistemului nervos vegetativ (parasimpaticomimetice, simpatomimetice), narcotice şi tranchilizante, antidepresive, alcool, anestezice, antimigrenoase (ergotamină), antiastmatice (aminofilină, teofilină), anumite antialgice şi antiinflamatoare (antiflogistice nesteroidiene), anumite preparate hormonale

4

(preparate pe bază de estrogeni), insulină, hipoglicemiante, rifampicină, anumite miorelaxante (curarizante) şi cimetidină.

Mod de administrare: Doza optimă este stabilită de către medic pentru fiecare pacient în parte. Nu modificaţi din proprie iniţiativă doza prescrisă de către medic. Cu deosebire la începutul tratamentului cu Dilatrend, trebuie făcute de obicei controale medicale în mod regulat, pentru a se determina doza optimă. Pentru cazurile în care trebuie început tratamentul cu doze mici, se produc trei forme de Dilatrend (Dilatrend 6,25 mg; Dilatrend 12,5 mg; Dilatrend 25 mg). Dacă nu se specifică altfel, modul de administrare este următorul: La începutul tratamentului luaţi 1/2 comprimat de Dilatrend 6,25 mg dimineaţa şi 1/2 comprimat de Dilatrend 6,25 mg seara. Dacă toleraţi medicamentul, medicul Dvs. va dubla doza la interval de aproximativ două săptămâni. După aproximativ 6 săptămâni se poate atinge doza necesară pentru tot restul intervalului de tratament. În majoritatea cazurilor se utilizează o tabletă de Dilatrend 25 mg dimineaţa şi una seara. La începutul tratamentului este necesar a se acorda atenţie la fenomene ca: modificarea frecvenţei sau amplitudinii respiraţiei, palpitaţii, edeme ale membrelor inferioare sau ameţeli. În cazul apariţiei unor astfel de simptome, anunţaţi medicul. Tabletele pot fi administrate independent de ora de masă. Totuşi, pacienţii cu insuficienţă cardiacă trebuie să ia Dilatrend în timpul meselor, deoarece în acest caz Dilatrend este metabolizat mai lent şi nu se produce o scădere prea bruscă a tensiunii (senzaţie de ameţeală). Urmaţi întocmai indicaţiile medicului. Înghiţiţi comprimatul nemestecat, cu apă sau cu alt lichid nealcoolic. Dacă utilizaţi 1/2 comprimat, aşezaţi-l pe o suprafaţă tare. Apăsaţi cu degetele mari de la ambele mâini asupra comprimatului, în dreapta şi în stânga, pentru a-l secţiona.

Durata tratamentului: Durata unui tratament este stabilită de către medic. Tratamentul nu trebuie întrerupt brusc, iar înainte trebuie să discutaţi cu medicul Dvs. Acest lucru este necesar mai ales la pacienţii cu cardiopatie ischemică. Pentru aceşti pacienţi, întreruperea medicaţiei trebuie să se facă pe parcursul a 1-2 săptămâni. Dacă aţi uitat să luaţi o doză de Dilatrend la momentul indicat, nu trebuie să luaţi următoarea doză în cantitate dublă. Continuaţi tratamentul în modul obişnuit.

Supradozare: În cazul supradozajului pot apărea scăderea puternică a tensiunii sanguine, puls scăzut, dificultăţi respiratorii, vărsături, tulburări de conştiinţă şi crampe musculare. În caz de supradozare, medicul trebuie anunţat imediat. Terapia intoxicaţiilor: În afara măsurilor uzuale trebuie realizată urmărirea şi corectarea, în regim de terapie intensivă, a parametrilor vitali. Se pot administra următoarele substanţe-antidot: 0,5-1 mg Orciprenalin i.v. (Alupent) sau Glucagon: întâi 1-10 mg i.v. şi apoi 2-5 mg/oră ca perfuzie lentă (pentru protejarea funcţiei cardiace). În cazul bradicardiei: atropină 0,5-2 mg i.v.; în cazul bradicardiei refractare la terapie: pacemaker; în cazul bronhospasmelor: b2-simpatomimetice. La apariţia vasodilataţiei periferice (extremităţi calde la scăderea tensiunii sanguine) se folosesc: norfenefrin sau noradrenalină. În cazul crampelor: administrare lentă, i.v., de Diazepam sau Clonazepam. Atenţie: în cazul intoxicaţiilor grave cu simptomatologie de stare de şoc, terapia trebuie să fie de durată, pentru a se contracara durata lungă de eliminare a carvedilolului şi pentru a se asigura eliminarea sa din compartimentele profunde ale organismului. Durata tratamentului depinde de gradul de supradozare. Măsurile terapeutice trebuie să fie utilizate până la stabilizarea stării pacientului.

Efecte secundare: Comprimatele de Dilatrend 12,5 mg sunt de obicei bine tolerate. Ca orice medicament, poate produce totuşi efecte secundare. Informaţi medicul sau farmacistul asupra eventualei apariţii a următoarelor efecte secundare: Sistemul nervos: Senzaţie de ameţeală, dureri de cap, oboseală (mai ales la începutul tratamentului sau la creşterea dozei), stări depresive, tulburări de somn. Sistem cardiovascular: Puls scăzut, hipotensiune de postură (ameţeli, înnegrirea câmpului vizual, în rare cazuri pierderea cunoştinţei). Edeme ale ţesuturilor; mai ales în timpul creşterii dozei de carvedilol. În asemenea cazuri, revenirea la starea normală se poate realiza prin utilizarea de diuretice, sau - temporar -, prin menţinerea constantă, scăderea sau chiar întreruperea administrării dozei de carvedilol; tulburări ale ritmului cardiac; dureri de piept (angină pectorală); rareori tulburări de irigare a membrelor (intensificarea simptomelor la pacienţii cu sindrom

5

Raynaud - uneori spasme vasculare cu scăderea irigării degetelor extremităţilor); rareori, înrăutăţirea stării de insuficienţă cardiacă (mai ales la creşterea dozei). Sistemul respirator: Insuficienţă respiratorie, crize astmatiforme (mai ales la persoanele cu predispoziţie); rareori nas înfundat. Tractul digestiv: Greţuri, diaree, dureri abdominale şi vărsături, rareori constipaţie. Pielea: Reacţii alergice (eriteme, urticarie, prurit); descuamare fină. Alte reacţii secundare: Tulburări de vedere, dureri articulare, scăderea secreţiei lacrimale, rare tulburări de sensibilitate ca de ex. parestezie, iritaţie oculară, uscăciune a gurii, tulburări la urinare, tulburări de potenţă, scădere a greutăţii corporale, înrăutăţire a funcţiilor renale (rareori blocaj renal). Valori ale testelor de laborator: Creşterea nivelului de zahăr din sânge (mai ales la diabetici), creşterea valorilor colesterolului, scăderea numărului de plachete sanguine şi respectiv a leucocitelor, creşterea valorilor sanguine ale parametrilor hepatici.

Condiţii de păstrare: Comprimatele de Dilatrend trebuie ferite de lumină. De aceea, păstraţi mereu ambalajul original de carton. Utilizaţi acest medicament în limitele termenului de valabilitate înscris pe ambalajul extern şi intern.

NEBILET®, comprimate

nebivololum

Compoziţie: 1 comprimat conţine 5,45 mg clorhidrat de nebivolol (corespunzător la 5 mg nebivolol).Indicaţii: Hipertensiune arterială esenţială.Contraindicaţii: Nebilet nu se va administra la pacienţi cu hipersensibilitate la nebivolol, cu tulburări ale funcţiei hepatice, în timpul sarcinii şi alăptării, la copii în şoc cardiogen, insuficienţă cardiacă netratată, sindrom de nod sinuzal, tulburări în sistemul de conducere (bloc de sinus atrial, bloc AV de gradul doi şi trei), bronhospasm şi astm bronşic în antecedente, tumoră netratată a glandei suprarenale (feocromocitom), frecvenţă cardiacă mai mică de 50 bătăi/min (bradicardie).

Precauţii în cursul tratamentului cu -blocante: Nebilet se va administra cu prudenţă în următoarele cazuri: la pacienţi peste 75 ani; la pacienţi cu cardiopatie ischemică tratamentul se va întrerupe treptat timp de 1-2 săptămâni; Diabet: Nebilet nu infuenţează nivelul glicemiei dar poate masca simptomele de hipoglicemie; Hipertiroidism: poate fi mascată o frecvenţă cardiacă crescută.Interacţiuni medicamentoase: Acţiunea Nebilet poate fi potenţată sau inhibată de administrarea concomitentă de alte medicamente. De aceea, vă rugăm informaţi medicul despre o altă terapie concomitentă sau recent administrată. Sunt posibile interacţiuni cu alţi agenţi antihipertensivi, antiaritmice, digitalice, hipoglicemiante, anestezice.

Sarcină şi alăptare: În studiile efectuate pe animale nu au fost observate efecte toxice. Cu toate acestea, nu se recomandă administrarea de Nebilet în timpul sarcinii şi în perioada de alăptare.Mod de administrare: Doza zilnică recomandată pentru adulţi este de 1 comprimat (5 mg nebivolol). Efectul antihipertensiv devine evident după 1-2 săptămâni de tratament. În unele cazuri efectul optim este obţinut după 4 săptămâni de tratament. Nebilet poate fi administrat ca terapie unică sau în combinaţie cu alţi agenţi antihipertensivi. Doza iniţială recomandată la pacienţii cu insuficienţă renală sau peste 65 ani este 1/2 comprimat Nebilet pe zi (2,5 mg nebivolol). La nevoie, doza poate fi crescută la 1 comprimat pe zi. Comprimatele se administrează în timpul mesei. Este preferabil ca doza zilnică să fie administrată la aceeaşi oră a zilei. Hipertensiunea arterială este o afecţiune care necesită de regulă tratament de lungă durată şi efectul antihipertensiv al Nebilet se menţine pe întreaga perioadă de tratament.

Reacţii adverse: Dacă se respectă dozele prescrise, reacţiile adverse pot apărea doar rareori şi sunt de regulă reversibile. În foarte rare cazuri pot apărea cefalee, vertij, diaree, greaţă şi cu totul izolat pot apărea edeme.

6

Efectele adverse tipice ale -blocantelor pot apărea doar în cazuri foarte rare: puls scăzut, scăderea tensiunii arteriale, insuficienţă cardiacă. Dacă apar manifestări nedorite vă rugăm informaţi imediat medicul.Valabilitate: 2 ani.

Formă de prezentare: Cutie cu 14 comprimate. Cutie cu 28 comprimate.

2. Antiaritmice3. Antianginoase: Nitroglicerina, Isosorbiddinitrat, Isosorbidmononitrat

NITROGLICERINĂ

nitroglycerinum

Compoziţie: Comprimate conţinând 0,65 mg nitroglicerină.Acţiune farmacoterapeutică: Nitroglicerina acţionează prin venodilataţie determinând scăderea umplerii ventriculare. Permite de asemenea restabilirea echilibrului între nevoile de oxigen ale miocardului şi cantitatea de oxigen disponibilă efectiv. La doze mai mari provoacă vasodilataţie arteriolară cu diminuarea presiunii arteriale. Aceste proprietăţi hemodinamice justifică utilizarea şi ca tratament adjuvant al insuficienţei cardiace severe.

Indicaţii: Tratamentul crizelor de angină pectorală, tratamentul preventiv pe termen foarte scurt (sau precritic) al crizelor anginoase.Precauţii de utilizare: Dacă în mod excepţional apare cianoză, fără pneumopatie intercurentă, dozaţi methemoglobina (methemoglo-binemia survine mai curând în timpul tratamentului cu doze mari).Reacţii adverse: Nitroglicerina poate produce cefalee, aceasta dispărând de obicei în mai puţin de o săptămână după administrarea unui tratament continuu şi poate fi atenuată prin administrarea unui analgezic. La doze mari poate produce hipotensiune accentuată în special la persoanele în vârstă.

Contraindicaţii: Insuficienţă cardiacă, glaucom, tromboză coronariană acută, ramolisment cerebral, hipotensiune posturală, hipertensiune intracraniană, idiosincrazie la Nitroglicerină; stări de şoc şi colaps, anemii grave.Mod de administrare: Perlingual câte 1/2-1 comprimat în timpul crizelor de angină pectorală sau imediat înaintea efortului provocator. Doza se poate repeta după 15 minute. Dacă după administrarea a 3 doze sub formă de comprimate de Nitroglicerină, criza de angină nu cedează, se recomandă prezentarea la medic pentru suspiciune de infarct miocardic.

Supradozare: În caz de absorbţie masivă accidentală, manifestările sunt de 2 tipuri: vasodilataţie generalizată cu colaps; cianoză prin methemoglobinemie. De la 0,8 g/100 ml de methemoglobinemie tratamentul consistă în administrarea de soluţie de albastru de metilen intravenos 1-2 mg/kg corp sau în cazuri mai uşoare oral 50 mg/kg corp. Se recomandă ca tratamentul în supradozajul cu Nitroglicerină să se efectueze în centre specializate. Atenţie! Păstrarea îndelungată duce la diminuarea eficacităţii, corespunzător volatilizării Nitroglicerinei.

Formă de prezentare: Flacoane cu 40 comprimate.

ISOSORBID DINITRAT 10 mg, comprimate

7

isosorbidi dinitras

Compoziţie: Substanţa activă: dinitrat de isosorbid 10 mg pentru un comprimat. Excipienţi: lactoză, polivinilpirolidonă, amidon de porumb, talc, stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal. Forma farmaceutică: Comprimate destinate administrării pe cale orală.Acţiune farmacoterapeutică: Este un vasodilatator acţionâd direct asupra muşchilor, nu prin intermediul neurotransmiţătorilor. Mecanism de acţiune: Principalul mecanism prin care Isosorbid dinitrat acţionează asupra funcţiei cardiace este datorat acţiunii periferice a acestuia. Isosorbid dinitrat produce o vasodilataţie periferică în special venoasă, ce conduce la o redistribuţie a volumului circulator cu creşterea capacitanţei venoase paralel cu scăderea reîntoarcerii venoase şi scăderea presarcinii. Astfel nevoia de oxigen a inimii scade influenţând favorabil boala coronară. La doze mai mari Isosorbid dinitrat produce vasodilataţie arteriolară; scăzând rezistenţa vasculară, scade şi efortul cardiac. Acţiunilor periferice li se adaugă efectele centrale, studiile demonstrând efectele benefice asupra circulaţiei coronariene. Investigaţii angiografice cantitative, asupra circulaţiei coronare au arătat nu numai că Isosorbid dinitrat dilată vasele coronare normale, ci şi că la unii subiecţi produce creşterea diametrului interior al vaselor din regiunile stenotice, atât în cazul vaselor mari cât şi în cazul celor mici. Vasele coronare colaterale sunt mai largi după Isosorbid dinitrat şi fluxul colateral este crescut. În miocardul ischemic Isosorbid dinitrat creşte fluxul de sânge, oxigenarea zonelor ischemice producându-se printr-o redistribuire a fluxului sanguin coronarian. Isosorbid dinitrat creşte durata exerciţiului fizic, întârziind apariţia durerii anginoase. Studiile clinice au demonstrat că Isosorbid dinitrat este tot atât de potent ca şi blocantele canalelor de calciu, în prevenirea vasospasmului coronarian. Isosorbid dinitrat este eficace în tratamentul pacienţilor cu insuficienţă cardiacă congestivă, care au o substanţială creştere a presiunii în ventriculul stâng şi un debit cardiac scăzut. Efectul se datorează modificării a patru factori, fie direct, fie indirect prin acţiune reflexă: contractilitate miocardică, presarcina, postsarcina şi frecvenţa cardiacă.

Farmacocinetică: Absorbţia Isosorbid dinitratului se face bine indiferent de calea de administrare: sublinguală, orală şi cutanată. Biodisponibilitatea este de circa 30% când se administrează sublingual, 22% când se administrează oral (metabolizarea la primul pasaj hepatic este mică în comparaţie cu nitroglicerina). În cazul dinitraţilor ficatul este principalul organ responsabil al metabolizării acestuia cu clearance sistemic de 45 ml/minut şi kg. Timpul de înjumătăţire mediu este de 0,8 ore. Derivaţii mononitraţi (2-mononitrat de isosorbid şi 5-mononitrat de isosorbid) rezultaţi prin metabolizare sunt activi şi contribuie la eficacitatea terapeutică; timpul de înjumătăţire este în jurul a 2 ore.

Indicaţii: Produsul se foloseşte în: tratamentul curativ şi profilactic al crizelor de angină pectorală, în insuficienţa cardiacă cronică (monoterapie sau asociat cu digitalice şi diuretice), tratamentul cardiopatiei ischemice dureroase, sechele după infarct miocardic, infarct miocardic recent cu insuficienţă acută ventriculară stângă, insuficienţă cardiacă dreaptă (cord pulmonar cronic), rinite angiospastice, alte afecţiuni ale vaselor periferice însoţite de spasm.Contraindicaţii: Produsul este contraindicat persoanelor cu hipersensibilitate la derivaţii nitraţi şi celor cu hipotensiune gravă. Nu este recomandat în caz de şoc, colaps, hemoragii cerebrale, traumatisme cerebrale, glaucom, cardiomiopatie obstructivă, primele trei luni de sarcină.

Precauţii: Tratamentul trebuie atent prescris datorită riscului hipotensiunii arteriale şi cefaleelor violente la unii pacienţi. Interacţiuni: Se va evita asocierea cu produse methemoglobinizante. Asocierea cu beta-blocante poate fi utilă în cazul insuficienţei coronariene. Poate fi prescris în acelaşi timp cu anticoagulante, sedative şi IMAO. Substanţele vasodilatatoare, antihipertensive şi diuretice pot mări efectul hipotensiv al Isosorbid dinitratului mai ales la persoanele în vârstă. Efectul vasodilatator al alcoolului se conjugă cu cel al Isosorbidului dinitrat; asocierea lor conduce la creşterea acţiunii hipotensive.

8

Atenţionări speciale: Se recomandă ca tratamentul să nu fie întrerupt brusc în cazul administrării dozelor ridicate. Este recomandat ca în cursul sarcinii administrarea de Isosorbid dinitrat să se facă numai când balanţa risc-beneficiu justifică folosirea sa. Nu este stabilit dacă Isosorbid dinitratul se elimină prin laptele matern, totuşi se recomandă evitarea folosirii lui în perioada de alăptare. Datorită riscului hipotensiunii ortostatice se impune prudenţă la pacienţii care conduc autovehicule, utilizează utilaje sau execută activităţi periculoase.

Doze, mod de administrare: Instituirea tratamentului cu Isosorbid dinitrat, dozele şi modul de administrare vor fi stabilite de către medic. Doza eficace va trebui să fie atinsă progresiv pentru a evita cefaleea şi scăderea tensiunii arteriale. Nu se va întrerupe brusc tratamentul, mai ales după administrarea prelungită. În atacul crizelor de angină pectorală se administrează sublingual o doză de 5 - 10 mg, care se poate repeta la nevoie la un interval de 5 - 10 minute. În edemul pulmonar acut, 5 - 10 mg isosorbid dinitrat se asociază tratamentului clasic (se poate repeta doza la nevoie). Pentru prevenirea atacurilor anginoase şi insuficienţei cardiace moderate se vor administra 1 - 2 comprimate a 10 mg la 4 - 6 ore. Pentru tratamentul insuficienţei cardiace refractare şi a angorului instabil cu atacuri anginoase repetate se vor administra zilnic 4-8 comprimate a 10 mg, în funcţie de gravitatea cazului.

Supradozare: Supradozarea se manifestă prin: scăderea bruscă a tensiunii arteriale; durere de cap persistentă; vertigo; palpitaţii; perturbarea acuităţii vizuale; transpiraţii, apoi ten rece şi cianotic; greţuri şi vărsături; posibil colici şi chiar diaree sanguinolentă; sincopă; methemoglobinemie cu cianoză şi anorexie, iniţial hiperpnee, apoi dispnee şi respiraţie încetinită, puls scăzut şi intermitent, bloc cardiac; creşterea presiunii intracraniene cu simptome cerebrale, confuzie, febră moderată, paralizie şi comă urmată de convulsii clonice, posibil moartea prin colaps circulator. Există o corelaţie între doză şi simptom. Doza letală: fenomenele toxice apar la doze de 500 de ori mai mari decât cele utilizate curent în terapeutică. La dozele uzuale cazurile de metemoglobinemie sunt rare, dar în cazul unor anomalii genetice acestea pot apărea. Tratamentul supradozării: În cazul ingestiei se face evacuarea imediată a conţinutului gastric prin spălături gastrice. Pacienţii se aşează în poziţie confortabilă efectuâdu-se mişcări pasive ale extremităţilor pentru a ajuta reîntoarcerea venoasă. Se recomandă oxigenoterapia şi respiraţia artificială. Methemoglobinemia se combate prin administrarea de albastru de metil 1%, 1 - 2 mg/kg intravenos lent. Nu se cunoaşte dacă Isosorbid dinitrat poate fi dializat. Adrenalina este ineficientă în tratarea hipotensiunii provocate de supradozare, ea şi compuşii înrudiţi fiind contraindicaţi.

Reacţii adverse: Pot să apară cefalee, vertije, oboseală, mai ales la începutul tratamentului.Conservare: În ambalajul original, la temperaturi cuprinse 15-25C. Produsul se va folosi doar până la data de expirare înscrisă pe ambalaj.Formă de prezentare: Cutie pliantă cu 2 blistere a câte 10 comprimate.

MONO MACK Depot, agent terapeutic coronarian

isosorbidi mononitras

Substanţă activă: Isosorbid-5-nitrat.Compoziţie: 1 comprimat retard conţine: Substanţă activă: isosorbid- 5 - nitrat - 100 mg. Excipienţi: ceară montanglicol, hidroxipropil metil celuloză, talc, aerosil, natrium stearil fumarat.Indicaţii: Tratamentul de lungă durată al tulburărilor de circulaţie coronariană (angină pectorală): prevenirea crizelor de angină pectorală; tratamentul post-infarct miocardic în cazul persistenţei durerilor anginoase;

9

hipertensiune în circulaţia pulmonară; tratamentul insuficienţei cardiace severe (insuficienţă cardiacă cronică) în asociere cu glicozide cardiotonice şi/sau diuretice.

Contraindicaţii: Mono Mack Depot nu trebuie să fie administrat la pacienţii cu: hipersensibilitate la nitroderivaţi; infarct miocardic acut cu presiuni de umplere scăzute; disfuncţie ventriculară stângă (insuficienţă cardiacă stângă) cu presiuni de umplere scăzute; stări de şoc; tensiune arterială foarte scăzută; cardiomiopatie cu reducerea cavităţii cordului (cardiomiopatie hipertrofică obstructivă); inflamaţie constrictivă a pericardului (pericardită constrictivă); tamponada pericardului. La pacienţii cu hipertensiune pulmonară primară (hipertensiune pulmonară de etiologie necunoscută) datorită unei posibile hiperirigări a regiunilor alveolare hipoventilate (în zone pulmonare hipoventilate) poate să apară o hipoxemie (reducerea conţinutului în oxigen al sângelui arterial). Cele de mai sus se referă mai ales la pacienţii cu tulburări de circulaţie coronariană (maladie coronariană). O supraveghere medicală deosebită se impune în cazurile următoare: stenoză aortică şi/sau mitrală (îngustarea lumenului valvular aortic sau mitral); tendinţă la dereglări circulatorii datorate presiunii arteriale scăzute; maladii asociate cu o presiune crescută intracraniană (până în prezent o creştere suplimentară a tensiunii a fost observată numai la administrarea intravenoasă de doze mari de nitroglicerină); la pacienţii cu tulburări grave ale funcţiei renale, Mono Mack Depot nu se recomandă pentru tratamentul crizelor acute de angină pectorală.

Sarcină şi alăptare: Deşi în experimentele pe animal nu au fost constatate efecte dăunătoare asupra embrionului, isosorbid mononitrat nu trebuie administrat în timpul sarcinii şi al alăptării decât la recomandarea expresă a medicului. Nu se dispune de nici o experienţă privind administrarea lui la femeile însărcinate şi nici în perioada alăptării.Efecte secundare: La începutul tratamentului poate să apară cefalee ("cefaleea nitroderivaţilor") care de obicei dispare după câteva zile de tratament. Mai ales după prima administrare, precum şi la mărirea dozelor are loc deseori o scădere a tensiunii arteriale, care poate fi însoţită de o creştere reflexă a frecvenţei pulsului precum şi de senzaţie de ameţeală şi slăbiciune. Ocazional pot apărea greaţă, vomă, înroşirea tranzitorie a pielii (flush) şi reacţii cutanate alergice. În cazuri rare, scăderea puternică a tensiunii poate fi însoţită de o accentuare a simptomelor de angină pectorală (efect paradoxal al nitraţilor) şi/sau de bradicardii paradoxale (rărirea frecvenţei pulsului). Izolat au fost observate stări de colaps şi sincope (pierderea bruscă a conştienţei). În cazuri izolate poate să apară o dermatită exfoliativă (boală inflamatorie a pielii). A fost descrisă o dezvoltare a toleranţei ca şi prezenţa unei toleranţe încrucişate cu alţi compuşi nitraţi în condiţiile unui tratament continuu cu doze mari de isosorbid mononitrat. În scopul evitării atenuării efectului sau a pierderii lui trebuie respectată indicaţia medicului.

Precauţii: Chiar la o administrare a medicamentului conform prevederilor, capacitatea de reacţie poate fi modificată în aşa măsură încât să fie afectată participarea activă la conducerea autovehiculelor, precum şi cea de deservire a maşinilor. Acestea sunt accentuate de consumul concomitent de băuturi alcoolice.Interacţiuni medicamentoase: Administrarea concomitentă de preparate antihipertensive, betablocante, antagonişti de calciu, alte produse vasodilatatoare, neuroleptice sau antidepresive triciclice sau de alcool poate intensifica acţiunea hipotensivă a preparatului Mono Mack Depot. Acţiunea hipertensivă a dihidroergotaminei poate fi potenţată prin administrarea simultană a preparatului Mono Mack Depot. O diminuare a acţiunii preparatului Mono Mack Depot nu poate fi exclusă în cazul administrării concomitente de antireumatice nesteroidiene.

Mod de administrare: Dacă nu se prescrie altfel, se va administra o dată pe zi, un comprimat retard Mono Mack Depot nemestecat, cu lichide, după masă. La pacienţii neobişnuiţi cu nitraţi şi/sau care prezintă labilitate circulatorie, se recomandă o creştere graduală a dozelor, de exemplu în primele patru zile câte o jumătate de comprimat Mono Mack Depot; începând din a cincea zi câte un comprimat întreg de Mono Mack Depot. Durata tratamentului o stabileşte medicul. Întreruperea tratamentului cu Mono Mack Depot nu trebuie

10

să se facă brusc, ci gradual, deoarece fenomenele "rebound" nu pot fi excluse. Mono Mack Depot nu trebuie să fie folosit după expirarea termenului de valabilitate menţionat pe ambalaj.

Atenţie! Medicamentul nu trebuie să fie lăsat la îndemâna copiilor!Proprietăţi: Mono Mack Depot duce la o ameliorare hemodinamică a inimii, de lungă durată. Aprovizionarea cu oxigen a zonelor slab irigate ale miocardului este simţitor îmbunătăţită, iar capacitatea la efort este crescută.Forme de prezentare: Cutii cu 10 comprimate retard. Cutii cu 20 comprimate retard (N2). Cutii cu 50 comprimate retard (N3). Ambalaje clinice.

4. Ca++ - blocante: Verapamil, Diltiazem - gen II : Amlodipină, Felodipină, Nicardipină, Nitrendipină, Lercanidipină

VERAHEXAL® 120 RETARD

verapamilum

Substanţă activă: Verapamilclorhidrat.Compoziţie: 1 capsulă retard conţine 120 mg verapamilclorhidrat, dietilftalat, poli (etilacrilat, metilmetracrilat); poli (acid metacrilic, metilmetracrilic), selac, talc, coloranţi E 127, E 171.Indicaţii terapeutice: În tratamentul insuficienţei coronariene (stări de oxigenare insuficientă a muşchiului cardiac); angină cronică stabilă (angina de efort); angină de repaus inclusiv angina vasospastică (primzmetal Angină, Variant-Angină), cât şi angină instabilă (crescendo-Prainfarct-Angina); angina pectorală după infarct. În tratamentul unor aritmii cum sunt: tahicardie paroxistică supraventriculară, fibrilaţie şi flutter atrial cu frecvenţă mărită (în afară de sindromul WPW, vezi contraindicaţii), extrasistole supraventriculare, extrasistole ventriculare, în cazul în care sunt cauzate de ischemie cardiacă. În tratamentul hipertensiunii arteriale (hipertonie).

Contraindicaţii: Contraindicaţiile reprezintă afecţiuni sau situaţii în care anumite medicamente nu pot fi utilizate sau se utilizează numai după o prealabilă analiză medicală complexă, deoarece în acest caz efectul benefic nu este într-o relaţie favorabilă faţă de efectul negativ al acestora. În aceste condiţii medicul trebuie să fie corect şi complet informat despre îmbolnăvirile anterioare, boli asociate cu tratament concomitent cât şi condiţiile care individualizează cazul. Uneori contraindicaţiile pot apărea sau pot fi cunoscute după începerea tratamentului. În acest caz trebuie informat medicul dvs.

Este interzis a se folosi verapamil în: şoc cardio-vascular; infarct miocardic recent cu complicaţii (bradicardie, hipotonie, insuficienţă cardiacă stângă); bloc AV II şi III; bloc sinoatrial; hipotonie a miocardului (insuficienţă cardiacă manifestă); fibrilaţie şi flutter atrial şi existenţa concomitentă a unui sindrom WPW (risc mărit de a declanşa o tahicardie atrială). Este necesară o supraveghere medicală deosebită în: bloc AV gradul I; hipotensiune sistolică sub 90 mm Hg; bradicardie (puls sub 50 bătăi/minut); funcţie hepatică foarte redusă (vezi dozare). În timpul sarcinii (în special în primele trei luni) să fie utilizat verapamilul numai în indicaţii deosebite.

Reacţii adverse: Efectele adverse observate la utilizarea temporară a verapamilului, dar care nu trebuie să apară la fiecare pacient, sunt enumerate mai jos: În cazul utilizării de verapamil, în special la doze mai mari şi/sau corespunzător traumelor anterioare ale cordului, pot apărea efecte adverse în legătură cu conducerea influxului (blocaj AV), a frecvenţei cardiace (bradicardie sinuzală), a tensiunii (scăderea tensiunii) şi a travaliului cardiac (insuficienţă cardiacă). Ocazional pot apărea ameţeli, nervozitate, cefalee, oboseală, senzaţii false cu furnicături (parestezii) surzenie, greaţă, aciditate, edeme ale gleznelor şi înroşirea feţei

11

(flush). Se semnalează deseori stări de constipaţie. Rareori apar fenomene alergice pe tegumente (exanteme) şi prurit (urticarie), înroşiri dureroase ale tegumentelor (eritromelalgie) şi spasme ale musculaturii bronşice (bronhospasm). Foarte rar pot apărea dureri musculare şi articulare. Mai există şi raportări de edeme angioneurotice şi sindrom Stevens-Johnson. În cazuri rare se constată o mărire reversibilă a transaminazelor serice şi/sau ale fosfatazelor alcaline, probabil ca expresie a unei hepatite alergice. La persoane în vârstă s-a constatat în cazuri rare la o terapie prelungită mărirea glandei mamare la bărbaţi (ginecomastie), care a fost reversibilă în toate cazurile după întreruperea medicamentului. S-a semnalat şi mărirea valorilor prolactinei. Foarte rar în cazul unui tratament îndelungat se poate ajunge la modificări gingivale (gingivohiper-plazie) care se remit după întreruperea tratamentului. Tratamentul hipertensiunii cu verapamil necesită control medical regulat.

Datorită apariţiei de reacţii diferite individuale poate fi influenţată posibilitatea de participare la traficul rutier sau utilizarea maşInilor. Această manifestare este mai accentuată la începutul tratamentului sau al schimbării preparatului cât şi în legătură cu consumul de alcool.

Interacţiuni cu alte medicamente: Întrebaţi-vă medicul, în cazul în care folosiţi permanent alte medicamente sau le-aţi utilizat de curând sau dacă doriţi să le folosiţi concomitent cu acest preparat. Medicul dvs. vă poate spune dacă în aceste condiţii trebuie luate anumite măsuri ca de ex.: dacă este necesară stabilirea unei alte doze din acest medicament. Următoarele interacţiuni între medicamentul de faţă şi altele trebuie luate în considerare:

Antiaritmicebeta-blocanţiAnestezice de inhalaţie Potenţare reciprocă a acţiunilor cardiovasculare (blocaj de grad înalt AV, scădere accentuată a frecvenţei cardiace, apariţia unei insuficienţe cardiace, hipotensiune accentuată)Antihipertensive (medicamente care scad tensiunea) Mărirea efectului antihipertensivDigoxin Ridică nivelul plasmatic al digoxinei pe baza unei eliminări renale reduse (atenţie la simptomele unei supradozări a digoxinei şi dacă este necesar se reduce doza glicozid, eventual după determinarea concentraţiei plasmatice)Chinidină Sunt posibile scăderea accentuată a tensiunii şi edeme pulmonareCarbamazepin Acţiunea carbamazepinei creşteCimetidinăRanitidină Poate ridica conţinutul plasmatic al verapamiluluiLitiu Micşorează acţiunea litiului, măreşte neurotoxicitateaRifampicinăFenitoinFenobarbital Micşorează conţinutul plasmatic şi acţiunea verapamiluluiTeofilinăPrazosinCiclosporină Mărirea conţinutului plasmatic de teofilină, prazosin, respectiv la ciclosporinăRelaxanţi musculari Posibile accentuări ale efectului verapamiluluiAdministrarea i.v. de b-blocanţi în timpul tratamentului cu verapamil trebuie evitată (excepţie medicaţie intensivă).Mod de administrare: Dacă nu există alte indicaţii se recomandă următoarele: doza generală pentru adullţi şi tineri cu greutate peste 50 kg. (120) - 240 - 480 mg verapamil pe zi corespunzător la (1) - 2 - 4 Verahexal 120 retard); doza generală la copii (numai în cazul dereglărilor de ritm cardiac); copii preşcolari mai mari până la 6 ani: 80-120 mg verapamil/zi; copii şcolari înre 6-14 ani: 80-360 mg verapamil/zi. Dozajul se va adapta individual, la adulţi începând cu doza de 40 - 80 mg verapamil de trei ori pe zi. Doza poate fi mărită în intervale zilnice sau săptămânale până la obţinerea efectului clinic benefic în cadrul intervalului de dozare. Doza zilnică maximă trebuie să fie depăşită numai în cazuri justificate. La pacienţi cu funcţie hepatică redusă poate să se mărească simţitor disponibilitatea sistemică. De accea la aceşti pacienţi trebuie redusă doza, în funcţie de gravitatea bolii cu 20%. Pentru aceşti pacienţi există Verahexal cu doză mică neretardată de 40 mg (Verapamil 40 mg). Administrarea se face cu puţin lichid în timpul sau imediat după mese. Durata tratamentului nu este limitată, ea se stabileşte de medicul curant. După un tratament îndelungat să nu se

12

întrerupă tratamentul brusc ci să se reducă doza treptat. Medicamentul să nu fie utilizat după termenul de expirare prevăzut pe ambalaj.

Formă de prezentare: Ambalaje originale cu 50 (N2) şi 100 (N3) capsule retard.

DILTIAZEM, comprimate

diltiazemum

Compoziţie: Fiecare comprimat conţine 60 mg clorhidrat de diltiazem.Acţiune terapeutică: Diltiazem este un antagonist al canalelor lente de calciu capabil să îmbunătăţească circulaţia coronariană şi să reducă în acelaşi timp rezistenţa periferică şi consumul miocardic de oxigen. În acest mod medicamentul măreşte rezistenţa cardiacă la efort, descreşte frecvenţa atacurilor de angină şi reduce tensiunea arterială ridicată. Peak-ul plasmatic se realizează la 2 - 4 ore după administrare, T 1/2 este de 4 - 7 ore, se elimină prin urină şi fecale.

Indicaţii: Diltiazem este indicat în profilaxia şi terapia anginei pectorale cronice stabile, anginei Prinzmetal, hipertensiunii arteriale esenţiale uşoare şi moderate, după infarctul miocardic precum şi în tulburările de ritm cardiac.Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la clorhidratul de diltiazem, hipotensiune (presiune sistolică sub 90 mm Hg), insuficienţă cardiacă congestivă, tulburări de conducere (bloc atrioventricular sau sino-atrial de gradul II sau III). Diltiazem nu va fi administrat în timpul sarcinii şi al lactaţiei. La femeile de vârsta fertilităţii trebuie exclusă sarcina înainte de începerea tratamentului şi trebuie instituite măsuri contraceptive eficiente pe toată durata tratamentului.

Precauţii: Administrarea de Diltiazem concomitent cu medicamente antihipertensive poate duce la o creştere a efectului hipotensor. În consecinţă este necesară ajustarea dozei de medicament. Diltiazem trebuie administrat cu precauţie la bolnavii cu bloc atrio-ventricular sau insuficienţă cardiacă. În cazul în care un bolnav căruia i se administrează Diltiazem urmează să suporte o intervenţie chirurgicală sub anestezie generală, medicul anestezist trebuie informat despre acest tratament.

Efecte secundare: Cele mai frecvente efecte secundare, care uneori pot necesita întreruperea tratamentului sunt: bradicardia sinusală, blocul sino-atrial. Cele mai rare şi trecătoare efecte secundare includ: astenie, ameţeală, cefalee, insomnie, tulburări digestive (greaţă, dispepsie, dureri epigastrice, uscăciunea gurii, constipaţie sau diaree), somnolenţă. Rareori s-a constatat o uşoară creştere a nivelului enzimelor hepatice - SGPT etc. Aceste fenomene dispar în general la întreruperea tratamentului sau la reducerea dozei utilizate.

Mod de administrare: În aritmii cardiace: 1 comprimat de 3 - 4 ori/zi. În cazurile de insuficienţă coronariană: 1 comprimat de 3 - 4 ori/zi, după mesele principale sau conform prescripţiilor medicului. În cazurile de hipertensiune: 1/2 comprimat de 3 ori/zi pentru formele uşoare; 1 comprimat de 3 ori/zi pentru formele severe, doza poate fi mărită până la 2 comprimate de 3 ori/zi. Supradozare: Supradozarea poate provoca bradicardie şi hipotensiune arterială. În asemenea situaţii se recomandă administrarea ca antidot a atropinei, adrenalinei şi glucagonului. În cazurile de bradicardie severă se recomandă electrostimulare.

Formă de prezentare: Cutie cu 20 comprimate.

NORVASC

13

amlodipidum

Compoziţie: Ingredient activ: amlodipina. Tabletele şi capsulele conţin: amlodipina besilat echivalentă a 5 sau 10 mg amlodipină.Forma farmaceutică: Tablete. CapsuleIndicaţii terapeutice: Amlodipina este indicată ca prima alegere în tratamentul hipertensiunii şi poate fi folosită ca monoterapie în tratamentul hipertensiunii arteriale la majoritatea pacienţilor. Pacienţilor care nu răspund la monoterapie antihipertensivă cu amlodipina, li se pot asocia diuretice tiazidice, a-blocante, b-blocante sau inhibitori de enzimă de conversie. Amlodipina este indicată ca prima alegere în tratamentul ischemiei miocardice datorată obstrucţiei fixe (angina stabilă) şi/sau vasospasm/vasoconstricţie (angina Prinzmetal sau angina variabilă) a coronarelor. Amlodipina poate fi folosită acolo unde semnele clinice sugerează o posibilă componentă vasospastică/vasoconstrictivă dar vasospasmul/vasoconstricţia nu au fost confirmate. Amlodipina poate fi folosită singură, ca monoterapie, sau în combinaţie cu alte medicamente antianginoase la pacienţi cu angina care este refractară la nitraţi şi/sau doze adecvate de -blocante. Amlodipina este indicată în tratamentul pacienţilor cu insuficienţă cardiaca cronică severă (Clasa NYHA III-IV) fără semne clinice sau simptome de ischemie majoră. Într-un studiu (PRAISE) controlat placebo care a evaluat amlodipina la 1153 pacienţi cu insuficienţă cardiacă cronică severă trataţi cu digoxin, diuretice şi inhibitori de enzimă de conversie, amlodipina a redus semnificativ morbiditatea şi mortalitatea, cât şi mortalitatea singură la pacienţi fără semne sau simptome sugestive de etiologie ischemică.

Posologie şi mod de administrare: Atât pentru hipertensiune cât şi pentru angină doza uzuală iniţială de amlodipină este de 5 mg o dată pe zi, care poate fi crescută la maximum 10 mg în funcţie de răspunsul pacientului. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică severă (Clasa NYHA III-IV) fără semne sau simptome sugestive de ischemie majoră, doza uzuală este de 10 mg o dată pe zi. Tratamentul trebuie iniţiat cu 5 mg o dată pe zi şi crescută la 10 mg o dată pe zi în funcţie de toleranţă. Nu este necesară ajustarea dozei de amlodipina la administrarea concomitentă de diuretice tiazidice, b-blocante şi inhibitori de enzima de conversie. Folosirea la copii. Nu a fost utilizată amlodipina la copii.

Contraindicaţii: Amlodipina este contraindicată la pacienţii cu sensibilitate cunoscută la dihidropiridine.Avertismente şi precauţii speciale de folosire: Folsirea la pacienţii cu insuficienţă hepatică. Ca la toţi antagoniştii de calciu, timpul de înjumătăţire la amlodipină este prelungit la pacienţii cu insuficienţă hepatică, şi recomandările de dozaj nu au fost stabilite. De aceea medicamentul trebuie administrat cu precauţie la aceşti pacienţi. Folosirea la pacienţii cu insuficienţă renală. Amlodipina este metabolizată în mare parte în metaboliţi inactivi, 10% fiind excretată în urina nemodificată. Modificările concentraţiei plasmatice de amlodipină nu sunt corelate cu gradul insuficienţei renale. Amlodipina poate fi utilizată la aceşti pacienţi în doze normale. Amlodipina nu dializează. Folosirea la vârstnici. Timpul de atingere al concentraţiilor plasmatice de vârf de amlodipină, este similar la vârstnici şi tineri. Clearanceul de amlodipină are tendinţa de scădere rezultând creşteri ale AUC (Aria de sub curbă) şi ale timpului de înjumătăţire final la pacienţii vârstnici. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă creşterile ale AUC şi timpului de înjumătăţire au fost cele ale grupului de pacienţi vârstnici. Amlodipina folosită în doze similare la pacienţi vârstnici şi tineri este la fel de bine tolerată. De aceea, se recomandă regimuri de dozaj normale.

Interacţiuni medicamentoase şi alte forme de interacţiuni: Amlodipina se poate administra cu: diuretice tiazidice, a-blocante, b-blocante, inhibitori de enzimă de conversie, nitraţi retard, nitroglicerină sublingual, antiinflamatorii nesteroidiene, antibiotice şi hipoglicemiante orale. Studiile clinice au relevat faptul că asocierea administrării de amlodipină cu digoxin nu modifică nivelurile serice de digoxin sau clearanceul renal al digoxinului, la voluntarii normali şi ca asocierea amlodipină-cimetidină nu alterează farmacocinetica amlodipinei. Date in vitro: din studii cu plasma umană reiese faptul că amlodipina nu afectează legarea de

14

proteinele plasmatice a drogurilor testate (digoxin, fenitoin, warfarina sau indometacin). La voluntarii sănătoşi bărbaţi, asocierea amlodipinei cu warfarina nu modifică semnificativ timpul de protrombină.

Sarcina şi alăptarea. Profilul de siguranţă al amlodipinei la gravide sau femei care alaptează nu a fost stabilit. În studiile de reproducere pe animale nu s-a demonstrat toxicitatea amlodipinei decât prelungirea parturiţiei şi prelungirea travaliului la şobolani, la doze de 50 de ori mai mari decât maximum recomandat la subiecţii umani. Astfel, folosirea în sarcină este recomandată doar acolo unde nu este altă alternativă şi când boala în sine constituie un mare risc pentru mamă şi făt.

Efecte asupra conducerii auto şi manipulării utilajelor: Nu sunt.Reacţii adverse: Amlodipina este bine tolerată. În studii clinice controlate placebo cuprinzând pacienţi cu hipertensiune sau angină, cele mai frecvente efecte adverse au fost: cefalee, edeme, fatigabilitate, somnolenţă, greaţă, dureri abdominale, roseaţă, palpitaţii şi ameţeli. În aceste studii nu au fost semnalte modificări clinic semnificative ale testelor de laborator legate de tratamentul cu amlodipină. Efecte adverse mai puţin frecvente: modificări ale dinamicii intestinale, artralgii, astenie, dispepsie, dispnee, hiperplazie gingivală, ginecomastie, impotenţă, polachiurie, modificări de dispoziţie, crampe musculare, mialgii, prurit, rash, tulburări de vedere şi rar eritem polimorf. Au fost de asemenea raportate foarte rar, icter şi creşteri ale enzimelor hepatice (în general legate de colestază). Au fost raportate unele cazuri severe care au necesitat spitalizare asociate cu utilizarea de amlodipină. În multe cazuri cauzalitatea este incertă. Ca şi la celelalte blocante de calciu, următoarele efecte adverse au fost raportate rar şi nu se poate face distincţia de istoria bolii de bază; infarct miocardic, aritmie (incluzând tahicardia ventriculară şi fibrilaţia atrială) şi precordialgii. Nu s-a semnalat nici o modificare semnificativă clinic a testelor de laborator legate de administrarea de amlodipină.

Supradozare: Experienţele cu supradozaj voluntar sunt limitate. Spălătura gastrică este necesară în unele cazuri. Date disponibile sugerează ca supradozajul poate determina o vasodilataţie periferică excesivă, cu o hipotensiune sistemică ulterioară şi probabil prelungită. O hipotensiune semnificativă clinic datorată supradozajului de amlodipină, necesită suport activ cardiovascular incluzând frecvent monitorizarea funcţiei cardiace şi respiratorii, poziţie Trendelenburg a pacientului şi urmărirea volumului circulator şi volumului urinar. Se poate folosi un vasoconstrictor pentru refacerea tonusului vascular şi a tensiunii arteriale - nefiind nici o contraindicaţie de utilizare. Administrarea intravenoasă de gluconat de calciu poate fi benefică pentru contracararea efectelor blocării canalelor de calciu. Deoarece amilodipina este legată de proteinele plasmatice, dializa nu are efect.

Proprietăţi farmacodinamice: Amilodipina este un inhibitor al fluxului de ioni de calciu (blocant de canale sau antagonist de ioni de calciu) şi inhibă fluxul transmembranar de ioni de calciu la nivelul musculaturii netede cardiace şi vasculare. Mecanismul acţiunii antihipertensive al amlodipinei este datorat efectului direct relaxant pe musculatura netedă vasculară. Mecanismul exact prin care amlodipina este antianginos nu este bine determinat, dar amlodipina reduce total ischemia prin următoarele două acţiuni: Amlodipina dilată arteriolele periferice şi astfel scade rezistenţa periferică (postsarcina), împotriva căreia inima luptă. Alura ventriculară rămânând stabilă, scăderea post-sarcinei determină scăderea consumului de energie şi necesarului de oxigen la nivelul miocardului. Mecanismul acţiunii amlodipinei, probabil cuprinde şi dilatarea arterelor coronare principale şi arteriolelor coronare atât cele normale cât şi cele ischemiate. Această dilataţie creşte aportul miocardic de oxigen la pacienţi cu spasm arterial coronarian (angina Pinzmetal sau angina variabilă) şi reduce vasoconstricţia coronariană indusă de fum. La pacienţii hipertensivi, o doză unică zilnică determină reducerea semnificativă clinic a tensiunii arteriale în clino- şi ortostatism de-a lungul a 24 ore. Datorită instalării lente a acţiunii, administrarea de amlodipină nu determină hipotensiunea acută. La pacienţii cu angină, o doză unică de amlodipină creşte durata efortului fizic, a intervalului de timp de instalare a crizelor anginoase, a timpului până la apariţia unei subdenivelări a segmentului ST de 1 mm, şi scade frecvenţa atât a atacurilor anginoase cât şi a consumului tabletelor de nitroglicerină. Studii in vitro au demonstrat că aproximativ 97,5% din amlodipina circulantă este legată de proteinele plasmatice. Administrarea de amlodipină nu a fost asociată cu

15

nici un efect advers metabolic sau modificări ale lipidelor plasmatice şi se poate administra pacienţilor cu astm, diabet şi gută. Un studiu de farmcocinetică cu ciclosporină a demonstrat că amlodipina nu modifică semnificativ farmacocinetica ciclosporinei. Studii de hemodinamică şi studii clinice cu probă de efort la pacienţi cu insuficienţă cardiacă clasa II-IV NYHA au demonstrat că amlodipina nu determină deteriorarea fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng şi a simptomatologiei clinice măsurată prin probă de efort. Un studiu clinic, controlat placebo (PRAISE) pentru evaluarea pacienţilor cu insuficienţă cardiacă clasa III-IV NYHA care urmau tratament cu digoxin, diuretice şi inhibitori de enzima de conversie, a arătat faptul că amlodipina nu creşte riscul mortalităţii sau combinat mortalitatea şi morbiditatea la pacienţii cu insuficienţă cardiacă. În acelaşi studiu la un grup de pacienţi fără semne sau simptome sugestive de ischemie s-a observat o reducere semnificativă clinic şi statistic a mortalităţii şi combinat mortalitatea şi morbiditatea în urma tratamentului cu amlodipină.

Proprietăţi farmacocinetice: Absorbţie. După administrarea orală a dozelor terapeutice, amlodipina este bine absorbită şi atinge concentraţia sanguină maximă la 6-12 ore. Biodisponibilitatea a fost estimată a fi între 64 şi 80%. Volumul de distribuţie este de aproximativ 21 l/kg. Absorbţia de amlodipină nu este afectată de consumul de alimente. Biotransformare/eliminare. Timpul de înjumătăţire final este de aproximativ 35-50 ore - convenabil pentru administrarea unică zilnică. Timpul de atingere a platoului plasmatic este de 7-8 zile de dozaj consecutiv. Amlodipina este în mare parte metabolizat de ficat, în metaboliţi inactivi cu 10% component iniţial şi 60% metaboliţi excretaţi în urină.

Particularităţi farmaceutice: Lista excipienţilor. Celuloza microcristalină, fosfat dibazic de calciu anhidru, amidon glicolat de sodiu, stearat de magneziu.

PLENDIL®

felodipinum

Formă de prezentare: Comprimate cu eliberare prelungită, 2,5 mg, 5 mg şi 10 mg. Comprimate cu eliberare prelungită filmate după principiul matricei de gel hidrofil. Pentru administrare orală.Indicaţii terapeutice: Hipertensiune arterială. Angină pectoralăMod de administrare: Hipertensiunea arterială: Doza va fi ajustată individual. Tratamentul se va iniţia cu 5 mg zilnic. Dacă este necesar se va mări doza sau se va adăuga un alt preparat antihipertensiv. Dozele uzuale de întreţinere sunt de 5 mg-10 mg zilnic. La vârstnici se va iniţia tratamentul cu 2,5 mg zilnic. Angina pectorală: Doza va fi ajustată individual. Tratamentul se va iniţia cu 5 mg zilnic, crescându-se până la 10 mg zilnic dacă este necesar. Comprimatele vor fi înghiţite dimineaţa, cu apă şi nu vor fi divizate, zdrobite sau mestecate. Administrarea lor nu este influenţată de momentul alimentării. Experienţa privind tratamentul cu felodipină la copii este limitată.

Contraindicaţii: Sarcina. Hipersensibilitate la felodipinăPrecauţii: În rare cazuri felodipina, ca şi alte dilatatoare arteriolare, poate precipita o hipotensiune semnificativă, care la pacienţii susceptibili poate determina ischemie miocardică.Interacţiuni: Administrarea concomitentă de produse care interferă cu sistemul enzimatică citocrom P 450 poate afecta concentraţia plasmatică a antagoniştilor canalelor de calciu de tipul dihidropiridinelor cum este felodipina. Inhibitorii enzimatici (ca de ex. cimetidina, eritromicina, itraconazol şi anumite flavonoide conţinute în sucul de grapefruit) au determinat creşteri ale concentraţiei plasmatice a felodipinei. Inductorii enzimatici (ca de ex. fenitoina, carbamazepina, barbiturice) au determinat scăderi ale concentraţiei plasmatice a felodipinei. Felodipina nu afectează concentraţia plasmatică a ciclosporinelor. Fracţiunea mare de felodipină legată de proteinele plasmatice nu va afecta fracţiunea nelegată a altor medicamente cu grad crescut de legare plasmatică cum este warfarina.

16

Sarcină şi alăptare: Nu se va administra felodipină pe perioada sarcinii. Felodipina este detectată în laptele matern. Dacă se respectă dozele terapeutice la mamă, este mai puţin probabil ca sugarul să fie afectat.Efecte asupra capacităţii de a conduce şi de a manevra maşini: Felodipina nu va afecta capacitatea de a conduce şi de a manevra maşini.Reacţii adverse: Ca şi alte dilatatoare arteriolare, felodipina poate determina flush, cefalee, palpitaţii, obnubilare şi fatigabilitate. Majoritatea acestor reacţii sunt dependente de doză şi apar la începutul tratamentului sau la creşterea dozei. Dacă vor apărea asemenea reacţii, ele sunt tranzitorii şi diminuează în timp. Ca şi după alte dihidropiridine, la pacienţii trataţi cu felodipină pot apărea edeme declive dependente de doză. Acestea sunt rezultatul vasodilataţiei precapilare şi nu a retenţiei generalizate de fluide. Ca şi în cazul altor antagonişti de calciu, la anumiţi pacienţi cu gingivită/ paradontoză pronunţată s-a observat o tumefiere moderată a mucoasei gingivale. Acest fenomen poate fi prevenit sau ameliorat printr-o igienă corectă a cavităţii bucale. Următoarele reacţii adverse au fost raportate în cadrul studiilor clinice şi de către Controlul Post-Marketing. În majoritatea cazurilor nu s-a putut stabili o relaţie cauzală între aceste evenimente şi tratamentul cu felodipină. Piele: Rar rash, prurit, Izolat reacţii de fotosensibilitate. Sistem musculo-scheletic: Izolat artralgii, mialgii. Sistem nervos central şi periferic: Cefalee, obnubilare, Izolat parestezii. Sistem gastrointestinal: Izolat greţuri, vărsături, hiperplazie gingivală. Ficat: Izolat creşterea valorii enzimelor hepatice. Sistem cardiovascular: Rar tahicardie, palpitaţii, sincopă. Sistem vascular (extracardiac): Edem periferic, flush. Altele: Rar fatigabilitate, Izolat reacţii de hipersensibilitate ca de ex. urticarie, angioedem

Supradozare: Simptome: Supradozarea poate cauza vasodilataţie periferică excesivă cu hipotensiune marcată şi uneori cu bradicardie. Tratament: În caz de hipotensiune severă se va institui tratament simptomatic. Pacientul va fi aşezat în decubit dorsal cu picioarele ridicate. Dacă se asociază şi bradicardie, se va administra 0,5-1 mg atropină intravenos. Dacă nu este suficient, volumul plasmatic va fi crescut prin administrare de perfuzii cu glucoză, soluţii saline sau dextran. Dacă şi aceste măsuri sunt insuficiente, se vor administra medicamente simpatomimetice cu efect predominant asupra receptorilor 1- adrenergici.

Proprietăţi farmacodinamice: Felodipina este un blocant selectiv al canalelor de calciu care determină scăderea presiunii sanguine arteriale prin scăderea rezistenţei vasculare sistemice. Ca urmare a gradului înalt de selectivitate asupra musculaturii netede arteriolare, dozele terapeutice de felodipină nu au efect direct pe contractilitatea sau conducerea cardiacă. Deoarece felodipina nu are efect asupra musculaturii netede venoase sau asupra controlului vasomotor adrenergic, nu se va produce hipotensiune ortostatică. Felodipina are un uşor efect natriuretic/diuretic astfel că nu se produce retenţie de fluide. Felodipina este eficientă în toate gradele de hipertensiune. Poate fi recomandată ca şi monoterapie sau în combinaţie cu alte antihipertensive, ca de exemplu blocante beta-adrenergice, diuretice sau inhibitori ai enzimei de conversie, pentru obţinerea unui efect antihipertensiv crescut. Felodipina reduce atât presiunea sanguină sistolică cât şi pe cea diastolică putând fi utilizată în cazurile de hipertensiune sistolică izolată. Efectul antihipertensiv al felodipinei se menţine pe perioada tratamentului concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene (NSAID). Felodipina are un efect antianginos şi antiischemic prin îmbunătăţirea raportului dintre necesarul şi aportul de oxigen la nivel miocardic.Felodipina scade rezistenţa vasculară coronariană, iar debitul sanguin coronarian şi aportul de oxigen miocardic vor creşte ca urmare a dilataţiei arterelor şi arteriolelor epicardice. Felodipina combate eficient vasospasmul coronarian. Reducerea presiunii sanguine arteriale determinată de felodipină duce la scăderea încărcării ventriculare stângi şi a necesarului de oxigen la nivel miocardic. Felodipina îmbunătăţeşte toleranţa la efort şi reduce numărul de atacuri anginoase la pacienţii cu angină pectorală stabilă indusă de efort. La pacienţii cu angină vasospastică, felodipina reduce ischemia miocardică simptomatică şi cea silenţioasă. La pacienţii cu angină pectorală stabilă, felodipina poate fi utilizată în monoterapie sau în combinaţie cu un - blocant adrenergic. Felodipina este eficientă şi bine tolerată de pacienţii adulţi indiferent de vârstă şi rasă şi este de asemenea bine tolerată în prezenţa altor boli concomitente cum ar fi insuficienţa cardiacă congestivă, astm sau alte boli pulmonare obstructive, funcţie renală alterată, diabet, gută,

17

hiperlipidemie, sindrom Raynaud şi în transplantul renal. Felodipina nu are efect asupra nivelului glicemiei sau asupra profilului lipidic.

Mecanism de acţiune: Caracteristica farmacodinamică predominantă a felodipinei este selectivitatea vasculară pronunţată versus cea miocardică. Musculatura netedă miogenic activă din vasele arteriale de rezistenţă este sensibilă la felodipină. Felodipina inhibă activitatea electrică şi contractilă a celulelor musculare netede vasculare printr-un efect asupra canalelor de calciu din membrana celulară. Efecte hemodinamice: Efectul hemodinamic primar al felodipinei este reducerea rezistenţei vasculare periferice totale care duce la scăderea presiunii sanguine. Acest efecte sunt dependente de doză. În general, o reducere evidentă a presiunii sanguine se observă după 2 ore de la prima doză orală şi durează aproximativ 24 ore, raportul trough/peak fiind adesea peste 50%. Concentraţia plasmatică a felodipinei este corelată pozitiv cu scăderea rezistenţei vasculare periferice totale şi a presiunii sanguine. Efecte cardiace: În limitele dozelor terapeutice, felodipina nu are efecte asupra conducerii la nivelul sistemului de conducere specializat al inimii şi asupra perioadei refractare AV. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă, felodipina influenţează favorabil funcţia ventriculului stâng, fapt demonstrat de valorile fracţiei de ejecţie şi a volumului bătaie, fără a cauza activări neurohormonale. Oricum, felodipina nu va afecta supravieţuirea. Astfel, Plendil poate fi recomandat şi pacienţilor cu hipertensiune sau angină pectorală la care funcţia ventriculului stâng este afectată. În limitele dozelor terapeutice, felodipina nu are efect negativ asupra contractilităţii cardiace. Tratamentul antihipertensiv cu felodipină este asociat cu scăderea semnificativă a hipertrofiei ventriculare stângi preexistente. Efecte renale: Felodipina are un efect natriuretic şi diuretic ca urmare a reabsorbţiei tubulare reduse a sodiului filtrat. Aceasta contracarează retenţia de sare şi apă observate la alte vasodilatatoare. Felodipina nu afectează excreţia zilnică de potasiu. Felodipina scade rezistenţa vasculară renală. Rata normală a filtrării glomerulare rămâne nemodificată. La pacienţii cu funcţie renală afectată, rata filtrării glomerulare poate creşte. Felodipina nu influenţează excreţia urinară de albumină. În cazurile de transplant renal tratat cu ciclosporină, felodipina reduce presiunea sanguină şi îmbunătăţeşte circulaţia sanguină renală şi rata filtrării glomerulare. Felodipina poate îmbunătăţi funcţia precoce a grefei renale.

Proprietăţi farmacocinetice: Absorbţia şi distribuţia: Felodipina este administrată sub formă de comprimate cu eliberare prelungită complet absorbite la nivelul tractului gastrointestinal. Biodisponibilitatea sistemică a felodipinei este de aproximativ 15% şi în limitele dozei terapeutice, este independentă de doză. Comprimatele cu eliberare prelungită determină o fază de absorpţie a felodipinei mai lungă. Aceasta se reflectă şi în valorile concentraţiei plasmatice a felodipinei pe 24 ore, în limitele dozei terapeutice. În limitele de 2,5 -10 mg concentraţia plasmatică este direct proporţională cu doza. Felodipina se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de aproximativ 99%. Se leagă predominant de fracţiunea albumină. Metabolism şi eliminare: Felodipina este intens metabolizată la nivel hepatic şi toţi metaboliţii identificaţi sunt inactivi. Felodipina este un medicament cu clearance sanguin crescut, în medie 1200 ml/min. Timpul de înjumătăţire a felodipinei în faza terminală este de 24 ore. Nu s-au produs acumulări semnificative pe parcursul unui tratament prelungit. La vârstnici şi la pacienţii cu funcţie hepatică alterată, valorile medii ale concentraţiei plasmatice a felodipinei sunt mai crescute decât la pacienţii tineri. Cinetica felodipinei nu este afectată la pacienţii cu funcţie renală alterată, inclusiv cei hemodializaţi. Aproximativ 70% din doza administrată este excretată sub formă de metaboliţi pe cale urinară; fracţiunea restantă este eliminată prin materii fecale. Mai puţin de 0,5% din doză se regăseşte nemodificată în urină.

Excipienţi: Ceară de carnauba, hidroxi propil metilceluloză*, oxizi de fier E 172, lactoză anhidră, celuloză microcristalină, polietilenglicol 6000, polivinil pirolidonă**, ulei de castor polioxil 40 hidrogenat, propil galat, silicat sodic de aluminiu, stearyl fumarat sodic, titanium dioxid E 171, apă purificată.

* Numai în formulările felodipină ER 9 mm.

** Numai în formulările felodipină ER 11 mm.

18

BAYPRESS® 10 mg

nitrendipinum

Compoziţie: 1 comprimat de Baypress conţine 10 mg nitrendipină. Alte componente: amidon, celuloză microcristalină, lactoză, poli(1-vinil-2-pirolidon) 25, dodecilsulfat de sodiu, stearat de magneziu, dioxid de fier roşu (EG nr. E 172)Acţiune terapeutică: Antagonist de calciu, antihipertensiv, în special prin efectul vasodilatator periferic. Nitrendipina blochează selectiv canalele de calciu din musculatura vaselor de sânge şi miocard. Produsul ameliorează circulaţia renală, cardiacă şi periferică.

Indicaţii: Hipertensiune arterială.Contraindicaţii: Sarcina şi alăptarea. Insuficienţă hepatică, renală şi cardiacă grave.Reacţii adverse: Cefalee, eritem facial, senzaţie de căldură. Aceste efecte apar cu o probabilitate mai mare în timpul primelor săptămâni de tratament, de regulă dispărând pe parcursul tratamentului. Edemele gambelor apar ocazional şi nu au cauze cardiace sau renale. În cazuri rare: greaţă, ameţeală, senzaţie de obseală, prurit, tahicardie, palpitaţii. În cazuri extrem de rare: ca şi alte substanţe vasoactive poate produce dureri de tip anginos, la 15-30 minute după administrare, creşteri izolate ale fosfatazei alcaline serice.

Interacţiuni: Efectul hipotensiv al Baypress poate fi potenţat de alte antihipertensive, de asemenea şi de administrarea cimetidinei, ranitidinei, rifampicinei. La administrarea concomitentă de digitalină poate apare o creştere a nivelului plasmatic de glicozid peste cel obţinut în mod obişnuit.Precauţii: Datorită variabilităţii reacţiilor individuale, abilitatea de a conduce sau de a lucra pe maşini poate fi afectată, în special la începutul tratamentului, după o schimbare a medicaţiei şi în cazul consumului concomitent de alcool.

Mod de administrare: Tratamentul trebuie individualizat în funcţie de gravitatea afecţiunii. Adulţi: în hipertensiune: 2 1 comprimat pe zi (20 mg Baypress zilnic). Dacă sunt necesare doze mai mari, doza zilnică poate fi crescută până la 40 mg (4 comprimate) zilnic. După o administrare de durată (2-4 luni) se reduce doza la 1 comprimat o dată pe zi (10 mg). În cazul pacienţilor cu afecţiuni hepatice sau renale cronice, excreţia medicamentului este întârziată. Este necesară o ajustare individualizată a dozei în funcţie de gravitatea afecţiunii. Tratamentul trebuie început cu o doză de 5 mg (o jumătate de comprimat de Baypress 10 mg). Comprimatul este administrat de obicei întreg, cu apă, după mese.

Prezentare farmaceutică: Cutii cu 20, 28 şi 50 comprimate. Atenţie! A nu se lăsa la îndemâna copiilor!

5. Tonicardiace:- Digitalice: Digoxin- Nedigitalice:

o Simpatomimetice: Dopamina, Dobutaminao Inhibitori de fosfodiesterază III: Amrinonă, Milrinonăo Ca++ sensibilizante: Pimobendan, Levosimendano Epinefrină

DIGOXIN, comprimate şi fiole

digoxinum

19

Compoziţie şi formă de prezentare: Fiolă a 2 ml soluţie injectabilă, conţinând digoxină 0,5 mg; comprimate conţinând digoxină 0,25 mg Acţiune terapeutică: Tonicardiac cu acţiune intensă rapidă şi de scurtă durată; are efect inotrop pozitiv prompt şi efect bradicartizant moderat. Efectul apare la 20 minute după injectare intravenoasă şi la 1-2 ore după administrarea orală, este maxim la 1-3 ore respectiv la 6 ore şi dispare în medie la 5-7 zile după oprirea medicaţiei (la bolnavul digitalizat).

Indicaţii: Insuficienţă cardiacă, fibrilaţie atrială, flutter atrial, tahicardie paroxistică, tahicardie supraventriculară, şoc cardiogen (mai ales când este însoţit de edem pulmonar acut). Este de ales în situaţii acute şi la bolnavii cu tendinţă mare de acumulare a digitalicelor.Mod de administrare: Adulţi şi copii peste 10 ani: intravenos, lent iniţial 0,25-0,50 mg apoi cu grijă, câte 0,25 mg la intervale de 4-6 ore până la digitalizarea deplină (obişnuit până la 1 mg doză totală) recomandabil sub control ECG; oral, iniţial 0,50-0,75 mg, apoi, câte 0,25-0,50 mg la 6-8 ore până la digitalizarea deplină (obişnuit până la 1-1,5 mg doză totală). Doza uzuală de întreţinere este de 0,125-0,50 mg (în medie 0,25 mg/zi) oral. În cazuri deosebite, intravenos (ca doză unică sau fracţionat): la bătrâni şi la bolnavii cu insuficienţă renală se dau doze mai mici - doza uzuală de întreţinere este de 0,125-0,25 mg/zi. Copii: doza digitalizantă pentru nou-născuţi este de 0,025-0,04 mg/kg corp în injecţii intravenoase (la nevoie intramusculare) sau 0,040-0,060 mg/kg corp în administrarea orală, pentru copiii de 1 lună-2 ani 0,035-0,050 mg/kg corp sau 0,060-0,080 mg/kg corp oral; pentru copiii de 2-10 ani, 0,025-0,040 mg/kg corp parenteral sau 0,040-0,060 mg/kg corp oral (se administrează iniţial 1/4-1/2 din doza totală, apoi câte 1/4 la 6-8 ore până la digitalizarea deplină); doza zilnică de întreţinere este de 20-30% din doza digitalizantă). Tratamentul se face individualizat, sub control medical.

Reacţii adverse: Supradozarea poate provoca anorexie, greaţă, vomă, diaree, tulburări de vedere, cefalee, slăbiciune, bradicardie sinuzală, aritmii ectopice (extrasistole, mai ales bigeminism, tahicardie atrială, ritmuri nodale, tahicardie ventriculară), bloc atrio-ventricular; foarte rar reacţii alergice, urticarie, trombocitopenie, efecte de tip estrogenic - ginecomastie uni- sau bilaterală.Contraindicaţii şi precauţii: Simptomele de supradozare, pericardita cronică constrictivă, tahicardia ventriculară, fibrilaţia ventriculară, alergia la digoxină, reprezintă contraindicaţii. Prudenţă şi/sau doze mici la bolnavii cu insuficienţă renală, la nou-născuţii prematuri şi imaturi, în stenoza subaortică hipertrofică idiopatică, cardita reumatismală, infarctul de miocard, bolile pulmonare grave, hipoxie, mixedem, blocul atrioventricular incomplet (mai ales în prezenţa sindromului Stokes-Adams) stările de hipokaliemie.

Interacţiuni medicamentoase: La bolnavii trataţi în prealabil cu digitoxină (digitală) poate provoca fenomene de supradozare (doze mici, prudenţă mai ales pentru calea intravenoasă) aminele simpatomimetice şi preparatele parenterale, de calciu pot provoca aritmii severe (asocierea cu digoxina este contraindicată); diureticele kaliuretice energice, purgativele (folosite abuziv) şi medicaţia cortizonică pot favoriza aritmiile digitalice determinând deficit de potasiu (prudenţă în asociere); rezerpina accentuează efectul bradicardizant; hidroxidul de aluminiu, trisilicatul de magneziu, kaolin, acidul aminosalicilic şi sulfasalazină reduc absorbţia digoxinei din tractul gastrointestinal, de aceea aceste produse vor fi administrate la intervale cât mai mari de la administrarea digoxinei.

Formă de prezentare: Cutie cu 5 fiole a 2 ml soluţie injectabilă (0,5 mg digoxină). Flacon cu 40 de comprimate, a 0,25 mg digoxină.Condiţii de păstrare: Se păstrează la loc răcoros, la adăpost de lumină şi umezeală. Se va feri de accesul copiilor.

CLORHIDRAT DE DOPAMINĂ

20

dopaminum

Compoziţie: Fiole a 10 ml, conţinând soluţie 0,5% clorhidrat de dopamină.Acţiune farmacoterapeutică: Dopamina este un agent simpatomimetic cu efecte directe şi indirecte. Dopamina diferă faţă de adrenalină şi noradrenalină prin efectul de dilatare a vaselor renale şi mezenterice, determinând creşterea diurezei, aparent printr-un mecanism dopaminergic. Acest efect este predominant. La doze mici în perfuzie (în jur de 2 mg/kg corp şi minut) la doze de 10 mg/kg corp şi minut stimulează şi receptorii beta-1 adrenergici de la nivelul miocardului. Efectul inotrop asupra cordului se asociază cu un efect de accelerare a frecvenţei cardiace, precum şi o incidenţă a aritmiilor, ambele mai reduse decât cele ale izoprenalinei. Această dublă acţiune a dopaminei prezintă avantajul că poate corecta dezechilibrul hemodinamic, exercitând totodată un efect inotrop asupra cordului, fără tahicardie consecutivă şi în acelaşi timp determinând ameliorarea perfuziei renale. Totuşi, la doze mari, dopamina are şi efecte alfa-stimulante, în special vasoconstricţie; atunci când se administrează doze mari, vasoconstricţia poate predomina în raport cu vasodilataţia renală.

Indicaţii: ªoc cardiogen, traumatic, hipovolemic, toxic şi septic, în special la pacienţii care prezintă oligurie şi rezistenţă periferică normală sau scăzută; hipotensiune arterială marcată după anestezie peridurală sau rahianestezie; sindrom de debit cardiac scăzut, în special după intervenţii chirurgicale pe cord.Contraindicaţii şi precauţii la folosire: Feocromocitom, aritmii ventriculare, vasoconstricţie periferică cu post-sarcină crescută, tireotoxicoză; prudenţă la bolnavii cu ateroscleroză, la cei cu boli vasculare şi la diabetici (risc crescut de tulburări ischemice).

Interacţiuni medicamentoase: Inhibitorii de monoaminoxidază potenţează efectele dopaminei (se folosesc doze de 10 ori mai mici); asocierea cu ciclopropan, halotan şi alte anestezice halogenate favorizează aritmiile; guanetidina măreşte efectul vasoconstrictor alfa-adrenergic al dopaminei, iar aceasta antagonizează efectul antihipertensiv al guanetidinei; soluţia de dopamină este incompatibilă cu soluţiile alcaline. Simpatomimeticele figurează pe lista substanţelor dopante (este interzisă la sportivi).

Reacţii adverse: Greaţă, vomă, palpitaţii, tahicardie, aritmii ventriculare, vasoconstricţie periferică şi hipertensiune arterială, dureri angioase (la doze mari); în caz de supradozare se opreşte perfuzia (dopamina este inactivă în decurs de 1-2 minute). Extravazarea poate provoca necroza locală.Posologie şi mod de administrare: Conţinutul unei fiole (50 mg) se diluează în 250 ml soluţie salină sau glucoză (soluţii izotone) - (1 ml sau 20 picături conţin 200 mg dopamină); se introduce strict intravenos, în perfuzie cu debit constant. Doza se stabileşte în funcţie de starea hemodinamică şi greutatea corporală: se începe cu 285 mg/kg corp şi minut (14-36 picături/minut la adultul de 70 kg), crescând progresiv - doza eficace uzuală, în jurul a 6,5 mg/kg corp şi minut (45-46 picături/minut la 70 kg greutate corporală) poate fi crescută, la nevoie, până la 15 mg/kg corp şi minut (105 pică-turi/minut la 70 kg greutate corporală); la sfârşitul tratamentului doza se reduce progresiv (se înjumătăţeşte la fiecare oră). Administrarea dopaminei se face obligatoriu sub supraveghere clinică şi hemo-dinamică, corectând în prealabil hipovolemia, hipoxemia, acidoza şi dezechilibrele electrolitice eventuale.

Formă de prezentare: Cutii cu 100 fiole a 10 ml.Condiţii de păstrare: Ferit de lumină şi căldură.Valabilitate: 4 ani de la data fabricaţiei.

DOBUTAMIN

dobutaminum

Prezentare farmaceutică: Flacon injectabil cu 530 mg liofilizat, conţinând 280 mg dobutamină hidroclorică (corespunzând la 250 mg dobutamină).

21

Acţiune terapeutică: Dobutamina este o amină simpatomimetică sintetică, cu acţiune inotrop pozitivă, explicată în principal de acţiunea agonistă pe receptorii cardiaci 1 şi 1. Creşte contractilitatea, creşte volumul bătaie şi debitul cardiac. Dobutamina are, de asemenea, efecte agoniste pe receptorii periferici 2 (şi, în mai mică măsură, pe receptorii 2). Are acţiune cronotrop pozitivă şi efecte pe vasele periferice, mult mai puţin importante decât celelalte catecolamine. Dobutamina acţionează direct şi independent de concentraţia sinaptică de catecolamine, dar nu afectează receptorii de dopamină şi nu afectează eliberarea endogenă de noradrenalină.

Indicaţii: Tratamentul inotrop pozitiv al insuficienţei cardiace acute sau cronice decompensate acut, de tip antero- sau/şi retrograd.Dozare şi mod de administrare: Doza trebuie ajustată individual. Debitul necesar al perfuziei depinde de răspunsul pacientului la tratament şi de apariţia efectelor adverse. La adulţi: experienţa a arătat că cei mai mulţi pacienţi răspund la doze între 2,5 şi 10 g/kg corp/min. Doze peste 40 g/kg corp/min au fost administrate în cazuri individuale. La copii: s-au utilizat doze între 1 şi 15 g/kg corp/min. Există dovezi că doza minimă eficace este mai mare la copii decât la adulţi. Se recomandă atenţie la doze mari. La doze peste 7,5 g/kg corp/min se observă cele mai multe efecte secundare şi mai ales tahicardie. Doza necesară la copii trebuie tatonată atent, pentru a intercepta fereastra terapeutică probabil mai îngustă la copii. Se recomandă ca doza să fie redusă gradat înainte de întreruperea dobutaminei. Din cauza timpului de înjumătăţire scurt, dobutamina trebuie administrată în perfuzie intravenoasă continuă. Durata tratamentului perfuzabil depinde de necesităţile clinice şi este stabilită de medic. În timpul administrării de dobutamină trebuie atent monitorizate frecvenţa cardiacă, ritmul cardiac, tensiunea arterială, fluxul urinar şi debitul perfuziei. Dacă este posibil, presiunea venoasă centrală şi presiunea capilară pulmonară de ocluzie trebuie monitorizate continuu.

Efecte secundare: Chiar la doze terapeutice, frecvenţa cardiacă creşte de obicei (cu 5-15 bătăi/min la cei mai mulţi pacienţi). O creştere a presiunii sistolice (de 10-20 mmHg la cei mai mulţi pacienţi) s-a observat în mod similar la doze terapeutice. La pacienţii cu hipertensiune se aşteaptă o creştere mai mare a presiunii arteriale. O scădere bruscă şi pronunţată a presiunii sanguine s-a raportat ocazional, reîntorcându-se rapid la valoarea iniţială după reducerea dozei sau oprirea perfuziei. Tratamentul poate fi necesar în cazuri izolate. Dobutamin poate determina noi aritmii ventriculare sau poate accentua aritmii ventriculare preexistente. Tahicardiile ventriculare sau fibrilaţia ventriculară apar foarte rar. Cum dobutamina scurtează timpul de conducere AV, poate apărea o creştere a frecvenţei de contracţie ventriculară la pacienţii cu fibrilaţie atrială. Pacienţii cu fibrilaţie atrială cu transmitere rapidă ventriculară trebuie de aceea digitalizaţi înainte de a primi dobutamină în perfuzie. Ocazional, s-a observat uşoară vasoconstricţie, în special la pacienţii care au fost trataţi în prealabil cu ß-blocanţi. Simptome de angină pectorală s-au observat la 1-3 % din pacienţi, mai ales vârstnici. Efecte secundare asupra necesarului miocardic de oxigen, tabloului simptomelor şi metabolismului cardiac nu pot fi neglijate la pacienţii având cardiopatie ischemică severă. Simptome ca erupţie cutanată, febră, eozinofilie şi bronhospasm apar ocazional şi sunt semne de hipersensibilizare. Dobutamina poate, de asemenea, să ducă la scăderea potasiului seric, dar rareori duce la hipopotasemie. La copii, creşterea frecvenţei cardiace şi/sau a presiunii sanguine pot fi mai pronunţate iar scăderea presiunii capilare pulmonare mai mică decât la adulţi.

Contraindicaţii: Dobutamin 250 mg nu poate fi administrat în caz de: hipersensibilitate cunoscută la dobutamină; existenţă a unui obstacol mecanic al umplerii şi/sau golirii ventriculare, ca în: tamponada cardiacă, pericardita constrictivă, cardiomiopatia hipertrofică obstructivă şi stenoza aortică severă; stări hipovolemice severe; administrare concomitentă de inhibitori de monoaminoxidază (IMAO).Precauţii speciale: După terapia cu dobutamină s-au observat creşteri şi descreşteri regionale ale fluxului sanguin coronarian, ceea ce poate modifica consumul miocardic de oxigen. La pacienţii cu boală coronariană severă poate apărea o deteriorare severă a simptomelor clinice, mai ales dacă terapia cu dobutamină este însoţită de o creştere importantă a frecvenţei cardiace şi/sau tensiunii arteriale. Ca în cazul tuturor substanţelor

22

inotrop pozitive, utilizarea dobutaminei la pacienţii cu cardiopatie ischemică trebuie atent cântărită de la caz la caz.

Sarcină şi alăptare: Cum nu există experienţă privind siguranţa administrării în timpul sarcinii şi alăptării, la gravide dobutamina trebuie administrată doar în indicaţii vitale şi când nu este disponibil un alt tratament cu risc mai scăzut. Dacă este necesar tratamentul în timpul alăptării, alăptarea trebuie întreruptă pe durata tratamentului.Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiuni: Administrarea concomitentă de ß-blocanţi poate atenua efectele catecolaminergice ale dobutaminei prin inhibare competitivă de receptor. În plus, predominanţa efectelor a poate duce la vasoconstricţie periferică, rezultând creşterea tensiunii arteriale. Concomitent cu blocarea a-receptorilor, predominanţa efectelor -mimetice poate duce la tahicardie suplimentară şi vasoconstricţie periferică. Vasodilatatoarele predominant venoase (de ex.: nitroprusiatul de sodiu, nitraţii) pot duce în combinaţie cu dobutamina- la o creştere înaltă a debitului cardiac şi la o scădere mai pronunţată a rezistenţei vasculare periferice şi a presiunii de umplere ventriculară decât o pot face ele însele. Administrarea de dobutamină poate duce la o creştere a necesarului de insulină la pacienţii diabetici. Nivelul glicemiei la diabetici trebuie de aceea verificat la începutul tratamentului cu dobutamină, la modificarea debitului perfuziei şi la întreruperea perfuziei, modificând corespunzător doza de insulină, dacă este necesar.

Administrarea concomitentă de inhibitori ai enzimei de conversie (ex., captopril) şi a unor doze mari de dobutamină poate duce la o creştere a debitului cardiac, însoţită de o creştere a consumului de oxigen. Apariţia durerilor toracice şi a aritmiilor a fost raportată în acest context. Spre deosebire de monoterapie, asocierea de dobutamină cu dopamină duce (ca un rezultat al dozei de dopamină) la o creştere mai marcată a presiunii sanguine şi la o scădere - sau nici o modificare - a presiunii de umplere ventriculară. Administrarea concomitentă de IMAO este contraindicată întrucât poate duce la efecte adverse care ameninţă viaţa, precum crize hipertensive, insuficienţă cardiacă, aritmii, hemoragie intracraniană.

INOCOR, soluţie 5 mg/ml injectabilă i.v.

amrinonum lactatum

Indicaţii terapeutice: Amrinona este recomandată pentru tratamentul intravenos pe termen scurt al insuficienţei cardiace.Contraindicaţii, avertizări: Sunteţi hipersensibil la Amrinonă sau la unul dintre excipienţi. Amrinona poate agrava anumite afecţiuni, de aceea trebuie să informaţi medicul dvs. despre orice suferinţă, actuală sau anterioară. Utilizarea Amrinonei în timpul fazei acute a infarctului de miocard trebuie întreprinsă numai sub supraveghere atentă. Amrinona nu trebuie folosită în locul procedurilor chirurgicale în cazurile de maladie valvulară obstructivă severă aortică sau pulmonară sau de stenoză subaortică hipertrofică. Deoarece pot apărea hipotensiune, tahicardie sau tulburări de ritm cardiac (aritmii supraventriculare şi ventriculare, flutter sau fibrilaţie atrială), Amrinona trebuie administrată sub monitorizarea atentă a presiunii arteriale şi a frecvenţei cardiace. În mod special trebuie să informaţi medicul dacă urmaţi simultan un tratament cu diuretice. În timpul tratamentului cu Amrinonă se vor efectua analize sanguine pentru a supraveghea funcţia renală, numărul de trombocite şi funcţia hepatică. Amrinona va fi folosită la copii numai dacă beneficiul potenţial depăşeşte orice risc potenţial.

Interacţiuni medicamentoase şi alte interacţiuni: Medicul dvs. trebuie să ştie dacă urmaţi în prezent alte medicaţii. El va decide dacă celelalte tratamente trebuie întrerupte sau dacă sunt necesare atenta supraveghere sau ajustarea dozelor. În mod special trebuie să informaţi medicul dacă urmaţi în prezent un tratament cu diuretice sau cu disopiramid.

23

Sarcină şi alăptare: Amrinona va fi prescrisă femeilor însărcinate sau care alăptează numai dacă beneficiul potenţial depăşeşte orice risc potenţial pentru fetus. Amrinona este destinată strict administrării intravenoase, în spital.

Posologie: Pentru administrarea Amrinonei este recomandată următoarea procedură: începeţi tratamentul cu o doză de atac de 0,75 mg/kg, injectată lent, în 2–3 minute. Continuaţi tratamentul cu o perfuzie de întreţinere având între 5 şi 10 mg/kg/min. În funcţie de răspunsul clinic, se poate injecta un bolus suplimentar de 0,75 mg/kg, după 30 de minute de la începerea tratamentului. Viteza de perfuzare este de obicei cuprinsă între 5 şi 10 mg/kg/min, astfel încât doza zilnică totală recomandată (inclusiv doza de încărcare) nu depăşeşte 10 mg/kg. Un număr limitat dintre pacienţii la care au fost studiate doze mai mari au suportat doze până la 18 mg/kg/zi pentru o durată de tratament mai scurtă.

Administrare şi instrucţiuni de utilizare: Dozele de atac de Amrinonă lactat trebuie administrate din soluţia ca atare (nediluată). Perfuziile de Amrinonă lactat pot fi diluate în soluţie salină normală sau seminormală până la concentraţii cuprinse între 1 şi 3 mg/ml. Amrinona lactat nu trebuie diluată înainte de injectare cu soluţii conţinând dextroză (glucoză). Cu toate acestea, Amrinona poate fi injectată într-o perfuzie instalată cu dextroză (glucoză), printr-un racord în Y sau, dacă se preferă, direct în tubulatură. După diluare, soluţia trebuie folosită în 24 de ore. Furosemid (sau bumetanid, un compus înrudit chimic) nu trebuie administrat în linia intravenoasă care conţine Amrinonă lactat.

Efecte adverse: În timpul tratamentului cu Amrinonă pot apărea efecte adverse. Următoarele manifestări au fost raportate: Manifestări cardiovasculare, cum ar fi tulburări de ritm cardiac (aritmii ventriculare şi supraventriculare) sau hipotensiune. Tulburări sanguine, în special trombocitopenie (reducerea numărului de trombocite). Tulburări gastrointestinale, inclusiv greaţă şi vărsături, durere abdominală, diaree sau anorexie. Tulburări hepatice sau renale, cum ar fi anomalii ale testelor funcţionale hepatice sau renale. Reacţii de hipersensibilitate (alergie). Alte efecte adverse, inclusiv cefalee, febră, reacţii locale la locul injectării. Semnalaţi medicului dvs. orice efect nedorit care nu a fost menţionat în acest prospect. Supradozarea Amrinonei lactat poate produce hipotensiune şi aritmii cardiace. În acestă situaţie trebuie imediat întreruptă administrarea până la revenirea completă, apoi reluată cu o viteză mai mică, dacă reluarea se consideră necesară.

Formă de prezentare: Flacon 20 ml, cutie cu 10 flacoane. Valabilitate: Nu folosiţi acest medicament după data de expirare inscripţionată pe ambalaj. Acest prospect nu conţine toate informaţiile despre medicamentul dvs. Companiile farmaceutice nu pot aprecia starea dvs. personală de sănătate, de aceea, dacă aveţi întrebări sau nelămuriri, cereţi sfatul medicului dvs. Nu lăsaţi la îndemâna copiilor!

COROTROPE®, soluţie injectabilă i.v. 1 mg/ml

milrinonum lactatum

Indicaţii terapeutice: Milrinona este recomandată pentru tratamentul intravenos pe termen scurt al insuficienţei cardiace, inclusiv al stărilor cu debit scăzut, consecutive chirurgiei cardiace. Contraindicaţii, avertizări: Nu trebuie să vi se administreze Milrinonă lactat dacă: sunteţi alergic la milrinonă sau la unul dintre excipienţii din compoziţie. Milrinona poate agrava anumite stări patologice. De aceea, trebuie să îi vorbiti medicului despre orice suferinţă a dvs., actuală sau trecută. Folosirea milrinonei în timpul fazei acute a infarctului de miocard se va face cu mare precauţie. Milrinona nu va fi utilizată în locul procedurilor chirurgicale în maladiile valvulare obstructive aortice sau pulmonare grave, ori în stenoza subaortică hipertrofică. Deoarece pot să apară hipotensiune, tahicardie sau tulburări de ritm cardiac (aritmie supraventriculară şi ventriculară, flutter sau fibrilaţie atrială), milrinona va fi adminis-trată sub atenta

24

monitorizare a tensiunii arteriale şi a frecvenţei car-diace. Trebuie să informaţi medicul dacă suferiţi de afecţiuni renale sau urmaţi un tratament cu diuretice. Se vor efectua teste sanguine pentru a monitoriza funcţia renală. Milrinona va fi utilizată la copii numai dacă beneficiile potenţiale justifică riscul potenţial.

Interacţiuni medicamentoase şi alte interacţiuni: Trebuie să informaţi medicul dacă utilizaţi în prezent alte medicamente. Medicul dvs. va hotărî dacă trebuie să întrerupeţi alte medicaţii sau dacă sunt necesare supravegherea atentă ori ajustarea dozelor sau a schemei de tratament. Sarcină şi alăptare: Milrinona nu va fi prescrisă femeilor însărcinate sau care alăptează, cu excepţia cazurilor în care beneficiul potenţial justifică riscul potenţial pentru fetus. Milrinona este destinată utilizării stricte intravenoase în spital.

Doze: Tratamentul cu milrinonă va fi început cu o doză de atac, urmat de o perfuzie continuă (doza de întreţinere), conform protocolului: Doza de atac: 50 g/kg, administrare lentă, în 10 minute. Doza de întreţinere: 0,375 până la 0,75 g/kg/min. Rata de perfuzare va fi reglată în funcţie de răspunsul hemodinamic şi clinic. Doza zilnică maximă nu va depăşi 1,13 mg/kg. Durata tratamentului va depinde de responsivitatea pacientului. Ajustarea dozelor la pacienţii cu tulburări renale: datele obţinute de la pacienţii cu tulburări renale severe, dar fără insuficienţă cardiacă, au demonstrat că prezenţa tulburărilor renale creşte semnificativ semiviaţa eliminării terminale a milrinonei.

Doza de atac nu este afectată, dar poate fi necesară reducerea ratei perfuziei de întreţinere, conform următorului tabel:

Clearance-ul creatininei (ml/min/1,73 m2) Rata de perfuzare (mg/kg/min)5 0,2010 0,2320 0,2830 0,3340 0,3850 0,43Instrucţiuni de utilizare: Furosemid sau Bumetanid (compus înrudit chimic) nu trebuie administrate pe linia venoasă ce conţine milrinonă lactat. Milrinonă lactat nu trebuie diluată în bicarbonat de sodiu soluţie perfuzabilă. În timpul tratamentului cu milrinonă pot apărea efecte adverse. Următoarele manifestări au fost raportate: simptome cardiovasculare, precum unele tulburări de ritm cardiac sau hipotensiune; cefalee, tremor; reacţii cutanate; anomalii ale tes-telor funcţionale hepatice; alte manifestări ca: hipokaliemie, bronho-spasm, şoc anafilactic şi trombocitopenie. Comunicaţi medicului dvs. orice efect advers sau manifestare neplăcută care nu a fost menţio-nată în acest prospect. Supradozarea milrinonei poate induce hipo-tensiune şi aritmie cardiacă. În acest caz milrinona trebuie întreruptă până la dispariţia efectelor adverse.

Valabilitate: Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare pe care o găsiţi inscripţionată pe ambalaj. Acest prospect nu conţine toate informaţiile despre medicamentul dvs. Companiile farmaceutice nu sunt în măsură să aprecieze starea dvs. medicală personală, de aceea, dacă aveţi întrebări sau nu sunteţi sigur de ceva, consultaţi medicul sau farmacistul dvs.

Formă de prezentare: Fiole 10 mg/10 ml, cutie cu 10 fiole.

ADRENALINĂ, fiole

epinephrinum

25

Compoziţie: 1ml soluţie apoasă conţine 1mg adrenalină (epinefrină).Acţiune terapeutică: Simpatomimetic (a şi b adrenergic); acţiune antialergică: inhibă degranularea mastocitelor prin reacţia antigen-anticorp; acţiune asupra vaselor: vasoconstricţia arteriolelor mici din tegumente şi mucoase; acţiune asupra cordului: stimulează automatismul, conductibilitatea, excitabilitatea şi contractilitatea miocardului, îmbunătăţeşte conducerea atrio-ventriculară, măreşte energia sistolelor şi presiunea maximală, amplifică debitul şi travaliul cardiac, ale cărui nevoi în substanţe metabolizabile şi oxigen cresc în mod paralel; acţiune asupra bronhiilor: suprimă spasmul fibrelor musculare netede ale arborelui bronşic, ea este considerată drept una dintre cele mai active substanţe bronhodilatatoare.

Farmacocinetică: Administrarea subcutanată a adrenalinei este urmată de absorbţie relativ lentă (3-5 minute) datorită vasoconstricţiei locale. Absorbţia este mult mai rapidă în cazul injectării i.m. Adrenalina este metabolizată prin metilare ciclică şi dezaminare şi eliminată pe cale urinară sub formă de metaboliţi inactivi.Indicaţii: Urgenţe alergice: şoc anafilactic, alte reacţii anafilactice acute sistemice, angioedem laringean; afecţiuni cardiovasculare: stop cardiac (prin asistolie ventriculară), hemoragii capilare de suprafaţă (în aplicaţie locală), se asociază anestezicelor locale vasodilatatoare (procaină, lidocaină) pentru a le prelungi acţiunea şi a le diminua toxicitatea generală; afecţiuni bronhopulmonare: criza de astm bronşic (ca tratament curativ).

Dozare şi mod de administrare: Astm bronşic, subcutanat 0,3 mg (0,3 ml din fiolă), eventual repetat la 20 de minute (cel mult 2-3 doze); şoc anafilactic, intravenos lent, cu multă prudenţă, 0,1-0,5 mg (0,1-0,5 ml din fiolă), diluate în 10 ml soluţie salină izotonă, sau subcutanat 0,3-0,5 mg la fiecare 10-20 minute, sau per lingual 1 mg (o fiolă); sincopa cardiacă, intravenos lent 0,5-1 mg (1/2-1 fiolă), eventual repetat după 5-15 minute; hemostatic, în aplicaţii locale, soluţie 1/100 000- 1/2 000, asociată anestezicelor locale, în soluţie 1/200 000- 1/20 000.

Contraindicaţii: Hipertensiunea arterială, bolile miocardice, cardiopatia ischemică, tahicardia şi aritmiile ectopice, infarct miocardic, ateroscleroza avansată, cord pulmonar, hemoragii interne, hipertiroidismul, feocromocitomul, glaucomul cu unghi îngust, adenomul de prostată cu retenţie de urină, insuficienţa renală severă, parkinsonism. Contraindicaţiile sunt relative în situaţii de urgenţă, care pun viaţa în pericol.Precauţii: Prudenţă la diabetici, basedowieni, tineri, bătrâni, femei la menopauză, în stări de hipercalcemie şi hipokaliemie. Epinefrina are un indice terapeutic mic, de aceea trebuie folosită numai la indicaţia medicului şi sub control medical strict.

Reacţii adverse: Palpitaţii, tahicardie, aritmii ectopice, dureri anginoase, anxietate, nelinişte, slăbiciune, ameţeli, cefalee, parestezie în extremităţi, creşterea glicemiei; injecţiile intravenoase sunt îndeosebi periculoase (multă prudenţă).Sarcină şi alăptare: Se va administra cu prudenţă în sarcină.Interacţiuni medicamentoase: Nu se administrează în timpul anesteziei cu ciclopropan şi halotan (aritmii grave); prudenţă când se asociază cu atropina în anestezie; antidepresivele triciclice, IMAO, glicozidele digitalice şi guanetidina cresc acţiunile simpatomimetice. Chinina este antagonistă cu epinefrina. Clorpromazina are acţiuni antiadrenergice. Incompatibilităţi în soluţie: atropină sulfurică, carbenicilină, cefalotină, cloramfenicol hemisuccinat, clorpromazină clorhidrică, meticilină sodică, novobiocină sodică, benzilpenicilină sodică şi potasică, soluţii alcaline, tetraciclină clorhidrică, vitamina C.

Supradozare: Injectarea i.v. de doze excesive poate produce hemoragie cerebrală, fibrilaţie ventriculară (în special la cardiaci) şi infarct miocardic acut (la bolnavi cu cardiopatie ischemică).Formă de prezentare: Cutii cu 100 fiole de 1 ml.Condiţii de păstrare: Ferite de lumină, cele cu conţinut precipitat sau colorat în brun-închis nu vor fi folosite.Termen de valabilitate: 2 ani.

26

6. Diuretice

27