LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS L TUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOT S LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOT S LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOT S LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LO US LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS LOTUS

ŞCOALA ŞCOALA ŞCOALA ŞCOALA CU CLASELE I CU CLASELE I CU CLASELE I CU CLASELE I ---- VIII VIII VIII VIII „DUMITRU ALMAŞ”„DUMITRU ALMAŞ”„DUMITRU ALMAŞ”„DUMITRU ALMAŞ”

NEGREŞTI

RRREEEVVVIIISSSTTTĂĂĂ DDDEEE CCCRRREEEAAAŢŢŢIIIEEE LLL IIITTTEEERRRAAARRRĂĂĂ

NR. 12 / 2010

- 1 -

„Creaţia artistică este revărsarea unui prinos interior care se cere împărtăşit”

Petra Vlah

Iubite cititorule,

Ne aflăm la cel de-al doisprezecelea număr al revistei noastre. În acest număr, lectura vă va purta spre antrenanta aventură a spiritului.

Aşa cum spunea şi Mircea Eliade, cu toţii purtăm în noi nostalgia paradisului pierdut şi aspirăm inconştient sau nu, spre starea perfectă, exteriorizându-ne prin creaţie. Cu toţii suntem în esenţă buni şi răi, îngeri şi demoni, iar pentru a ajunge la un compromis, la o armonie, trebuie echilibrată balanţa celor două simboluri, pentru a trece dincolo de ele. Toate acţiunile cu care ne confruntăm în lumea fizica îşi au scenariul şi regia în propriul univers lăuntric al inconştientului nostru. Din această cauză, ne propunem să arătăm cum privim noi natura şi evenimentele ce ţin de primăvară.

Suntem convinşi că vom reuşi să îţi captăm atenţia, şi de această dată, deoarece te vei regăsi în ideile şi sentimentele celor care scriu aici!

Sperăm să fim la înălţime şi să îţi pătrundem în suflet! Colectivul de redacţie

- 2 -

Legende, legende

Istoria [i legengendele Mqr]i[orului La Roma, începutul anului nou se sãrbãtorea la 1 martie, luna care purta numele zeului Marte, ocrotitor al câmpului [i al turmelor, zeu care personifica rena[terea natu

rii. La vechii traci acelea[i atribute le avea zeul Mar syas Silen, considerat inventatorul fluierului, cultul sãu fiind legat de glia maternã [i de vegeta]ie. Lui îi erau consacrate sãrbãtorile primãverii, ale florilor [i fecunditã]ii naturii. În

multe sãpãturi arheologice din România s-au gãsit mãr]i[oare cu o vechime mai mare de 8000 de ani. Sub forma unor mici pietre de râu vopsite în alb [i ro[u, ele erau în[irate pe aþã [i se purtau la gât. Culoarea ro[ie, datã de foc, sânge [i soare, era atribuitã vie]ii, deci femeii. În schimb, culoarea albã, conferitã de limpezimea apelor, de albul norilor era specificã în]e lepciunii bãrbatului. De altfel, [nurul mãr]i[orului exprimã împletirea inseparabilã a celor doua principii ca o permanentã mi[care a materiei. El semnificã schimbul de for]e vitale care dau na[tere viului, necurmatul ciclu al natu-rii. Culorile alb [i ro[u au rãmas pânã în zilele noastre ca simbol al sexelor, ele fiind regã- site [i la bradul de nuntã sau înmormântare. Rãspândit în toate provinciile ]ãrii, mãr]i[o- rul este pomenit pentru prima datq de Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Ma- rian relateazã cã în Moldova [i Bucovina mãr]i[orul consta dintr-o monedã de aur sau de argint legatã cu un [nur alb [i ro[u la gâtul copiilor. Era credin]a cã portul mãr]i[orului face ca ace[tia sã aibã noroc. Fetele îl purtau timp de doisprezece zile la gât, dupã care-l prindeau în pãr [i-l ]ineau astfel pânã la sosirea berzelor sau pânã ce înflorea primul pom. Dupã aceea, cu [nurul legau creanga pomului, iar cu banul respectiv î[i cumpãrau ca[, pentru ca tot anul sa le fie fa]a frumoasã [i albã. Pornind de la tradi]ia de mai sus, Tudor Arghezi face specula]ii asupra istoricului mãr]i[orului. Reproducem în forma originalã câte-va pasaje din volumul "Cu bastonul prin Bucure[ti", recunoscute pentru pitorescul lor: "...La început, atunci când va fi fost acest început, mãr]i[orul nu era mãr]i[or [i poate cã nici nu se chema, dar fetele [i nevestele, care ]ineau la nevinovã]ia obrazului încã înainte de acest început, au bãgat de seamq cã vântul de primãvarq le pãteazã pielea [i nu era niciun leac. Cãrturãresele de pe vremuri, dupã care au venit cãrturarii, fãcând "farmece" [i fãcând [i de dragoste, au învã]at fetele cu pistrui sã-[i încingã grumazul cu un fir de mãtase rãsucit.

- 3 -

Firul a fost atât de bun încât toate cucoanele din mahala [i centru ie[eau în martie cu firul la gât. ...Vântul u[urel de martie, care împestri]a pleoapele, nasul [i bãrbia, se numea mãr]i-

[or [i, ca sã fie luat rãul în pripã, [nurul de mãtase era pus la zin]ii de mart. Dacã mai spunem cã firul era [i ro[u, în]ele-gem cã el ferea [i de vânt, dar [i de deochi. Un giuvaergiu, ca sã-[i vândã firele vindecãtoare mai iute, avu ideea sã atârne de ele câte o mãrturie, care a intrat in pre]. Pe când se plãtea firul, bijuteria era gratuitã. Regula s-a stricat când bijuteria începu sã fie vândutã, de

venind gratuit firul de mãtase..." Mãr]i[orul (martu la romani) este un obicei specific românesc mo[tenit de la daci [i romani, inexistent la alte popoare. Numele popular al lunii martie - "mãr]i[or" este de origine latinã (martius). La 1 martie, dupã vechiul calendar roman, este prima zi din an [i se cele- bra sãrbãtoarea "Matronalia". În aceastã zi se desfã[urau serbãrile lui Marte, zeul for]elor naturii, al primãverii [i agriculturii. Fetele [i femeile primeau diferite cadouri.Pentru strã-mo[ii no[tri, anul nou de la 1 martie însemna reînvierea naturii. Mãr]i[orul, simbol al pri-mãverii, se confec]iona din fire de cânepã sau lânã (mai târziu din bumbac), albe [i ro[ii, care se leagã în formã de 8.De acest [nur se atârnau monede din aur sau argint, dar [i fire de iarbã, muguri sau flori.

În zonele române[ti strãvechi, mamele prindeau copiilor mãr]i[orul la gât, la mânã sau la picior, obiceiul pãstrându-se [i astãzi în unele sate. Mãr]i[orul se poartã toatã luna martie. Îmbina- rea culorilor alb [i ro[u e tradi]ionalã purtându-se

la nun]i, când se nasc copii, la hainele de înmor- mântare ale bãtrânilor(în Oltenia), cele douã culori simbolizând continuitatea vie]ii dupã moarte.

Cu alb [i ro[u se împodobesc primele oi care intrq în stânã [i primul plug ie[it la arat. Între 1 si 9 martie, în "Zilele babelor", primãvara se luptã cu iarna alungând-o. În cele nouã zile, baba Dochia apare torcând pe lângã oi, îmbrãcatã în nouã cojoace, scuturând în fiecare zi

- 4 -

câte unul. La înmânarea mãr]i[orului de 1 martie, ritual arhaic la aromâni, copiii vin din locurile însorite de pe munte pânã în pragul casei cu brazdele de iarbã [i cu primele flori de corn. Fiecare membru al familiei trece de trei ori pragul peste brazdã, mama iese cu colaci, iar florile se trec din gurã în gurã, pentru ca oamenii sã devinã tari precum lemnul de corn. Floarea de corn se poartã legatq împreunã cu cele douã fire, alb [i ro[u, pânã la sfâr[itul sãrbãtorilor. În ultima zi a lunii martie, înainte de rãsãritul soarelui, are loc ritualul scoaterii mãr]i[orului [i predãrii lui cãtre naturã. În localitã]ile de câmpie mãr]i[orul se pune pe un pom înflorit sau în crengile vi[inilor, cire[ilor prunilor etc. În satele de la munte [i deal, mãr-]i[orul se pune pe cornul sau mãce[ul înflorit. Cu monedele de la mãr]i[oare, fetele cumpãrã ca[, pentru ca toatã vara sã le fie fa]a bucuroasã [i albã. Existã credin]a cã mãr]i[orul este ridicat de rândunele [i purtat spre soare, binecuvântând astfel norocul celui care l-a pus în pom. Primul cãrturar român care a scris despre mãr]i[or a fost Iordache Golescu în "Condica limbii române", lucrare rãmasã în manuscris la Academia Românã [i cercetatã de Cornelia Cãlin în studiul "Contribu]ia lui Iordache Golescu la cunoa[terea culturii noastre populare". Colectivul de redac]ie

- 5 -

Aniversqri literare Ion CreangăIon CreangăIon CreangăIon Creangă

---- Mărţişorul literaturii româneMărţişorul literaturii româneMărţişorul literaturii româneMărţişorul literaturii române---- „„„„Iubite cetitoriu, Multe prostii ăi fi cetit de când eşti.Iubite cetitoriu, Multe prostii ăi fi cetit de când eşti.Iubite cetitoriu, Multe prostii ăi fi cetit de când eşti.Iubite cetitoriu, Multe prostii ăi fi cetit de când eşti. Ceteşte, roguCeteşte, roguCeteşte, roguCeteşte, rogu----te, şi ceste şi, undete, şi ceste şi, undete, şi ceste şi, undete, şi ceste şi, unde----i vede că nui vede că nui vede că nui vede că nu----ţi vin la socoteală,ţi vin la socoteală,ţi vin la socoteală,ţi vin la socoteală, ie până ie până ie până ie până în mâîn mâîn mâîn mână şi dă şi tu altceva mai bun la ivală,nă şi dă şi tu altceva mai bun la ivală,nă şi dă şi tu altceva mai bun la ivală,nă şi dă şi tu altceva mai bun la ivală, căci eu atâta mcăci eu atâta mcăci eu atâta mcăci eu atâta m----am priceput am priceput am priceput am priceput şi atâta am făcut.şi atâta am făcut.şi atâta am făcut.şi atâta am făcut.”””” (Ion Creangă)(Ion Creangă)(Ion Creangă)(Ion Creangă)

Rezumat bRezumat bRezumat bRezumat biograficiograficiograficiografic

• 1 martie 1837: se naşte la Humuleşti, primul copil al lui Ştefan a Petrei Ciubotariul şi al Smarandei Creangă.

• 1846 - 1853: Ion Creangă învaţă în şcolile din Humuleşti, Broşteni şi Târgu Neamţ.

• 1854 - 1855: urmează şcoala catihetică din Fălticeni. • 1855 - 1858:

frecventează cursurile Seminarului de la Socola-Iaşi. • 1859: se căsătoreşte cu Ileana Grigoriu şi este hirotonosit

diacon. • 1860: se naşte Constantin, unicul său fiu. • 1863: Ion Creangă se înscrie la Şcoala Normală din Iaşi. • 1871: intrat în conflict cu autoritatea bisericească este

răspopit, iar în anul următor este destituit din învăţământ.

• 1874: reîntegrat în învăţământ de către fostul său director de la şcoala normală, funcţionează la şcolile din Sărărie şi Păcurari. Preocupat de dezvoltarea învăţământului, Ion Creangă a contribuit la elaborarea unor manuale şcolare ca: „Metoda nouă de scriere şi cetire”„Metoda nouă de scriere şi cetire”„Metoda nouă de scriere şi cetire”„Metoda nouă de scriere şi cetire”, „Învăţătorul„Învăţătorul„Învăţătorul„Învăţătorul copiilor” copiilor” copiilor” copiilor”, „Povăţuitorul la cetire prin metoda „Povăţuitorul la cetire prin metoda „Povăţuitorul la cetire prin metoda „Povăţuitorul la cetire prin metoda fonetică”fonetică”fonetică”fonetică”, „Geografia judeţului Iaşi”Geografia judeţului Iaşi”Geografia judeţului Iaşi”Geografia judeţului Iaşi” ş.a.

• 1875: Creangă îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, cu care leagă o strânsă prietenie şi la îndemnul căruia începe să scrie şi să frecventeze cercul Junimii.

• 1876 - 1878: publică în Convorbiri literareConvorbiri literareConvorbiri literareConvorbiri literare: „Soacra cu trei „Soacra cu trei „Soacra cu trei „Soacra cu trei nurori”, „Capra cu trei iezi”, „Moş Nichifor Coţcariul”, nurori”, „Capra cu trei iezi”, „Moş Nichifor Coţcariul”, nurori”, „Capra cu trei iezi”, „Moş Nichifor Coţcariul”, nurori”, „Capra cu trei iezi”, „Moş Nichifor Coţcariul”,

„Povestea lui Stan Păţitul”„Povestea lui Stan Păţitul”„Povestea lui Stan Păţitul”„Povestea lui Stan Păţitul”, „Ivan Turbinc㔄Ivan Turbinc㔄Ivan Turbinc㔄Ivan Turbincă”, „Povestea lui Harap Alb”„Povestea lui Harap Alb”„Povestea lui Harap Alb”„Povestea lui Harap Alb”, etc. • 1881 - 1882: publică primele două părţi din Amintiri din Amintiri din Amintiri din Amintiri din

copilăcopilăcopilăcopilărierierierie. • după 1885: starea sănătăţii sale se înrăutăţeşte. • 1887: vizitează pe Mihai Eminescu, care se află la

Mănăstirea Neamţ. • la 31 decembrie 1889 se stinge din viaţă în casa sa din

Ţicău-Iaşi.

„Bărbat chipeş, bălan, aproape roşcovan, la faţă şi la păr, cu glas limpede şi puternic, ochii verzui, pătrunzători, vorbind blând şi familiar cu oricine-i făcea cunoştinţă, Creangă devenea din primul moment simpatic tuturor celor cu care sfătuia ceva.” N.A. Bogdan N.A. Bogdan N.A. Bogdan N.A. Bogdan „În Creangă trăiesc credinţele, datinile, obiceiurile, limba, poezia, morala, filosofia poporului.” G. IbrăG. IbrăG. IbrăG. Ibrăileanuileanuileanuileanu

- 6 -

Aniversqri literare Elena FaragoElena FaragoElena FaragoElena Farago

(29.03.1978(29.03.1978(29.03.1978(29.03.1978----4.01.1954)4.01.1954)4.01.1954)4.01.1954) Elena Farago rămâne unul dintre autorii preferaţi ai generaţiilor de copii de ieri, de azi şi de mâine. Căci cine oare nu a citit sensibilele sale creaţii Gândăcelul, CăţGândăcelul, CăţGândăcelul, CăţGândăcelul, Căţeeeeluşul şluşul şluşul şluşul şcccchiop, hiop, hiop, hiop, Motanul pedepsit, Micul vânător, Bondarul leneşMotanul pedepsit, Micul vânător, Bondarul leneşMotanul pedepsit, Micul vânător, Bondarul leneşMotanul pedepsit, Micul vânător, Bondarul leneş, Fluturii, Fluturii, Fluturii, Fluturii, , , , Cloşca, Doi fraţi cuminţCloşca, Doi fraţi cuminţCloşca, Doi fraţi cuminţCloşca, Doi fraţi cuminţi i i i ? Pe 29 martie 1878 se năştea, la Bârlad, Elena Paximade, cea care avea să devină apoi cunoscută sub numele de Elena Farago. Pregătirea şcolară de bază şi-a făcut-o în oraşul natal, apoi a pornit într-o lungă peregrinare prin ţară, stabilindu-se în cele din urmă la Craiova, acolo unde a şi creat cea mai mare parte a operei sale. Elena Farago a început să scrie de foarte tânără, debutând publicistic în 1898. A scris - cu dăruire şi talent - literatură pentru copii, majoritatea volumelor fiind în versuri: Pentru copiiPentru copiiPentru copiiPentru copii (volumul I apare în 1913, iar volumul II - în 1920), Copiilor Copiilor Copiilor Copiilor (1913), Din traista lui MoşDin traista lui MoşDin traista lui MoşDin traista lui Moş Cr Cr Cr Craciunaciunaciunaciun (1920 - premiat, de asemenea, de Academia Română), Bobocica Bobocica Bobocica Bobocica (1921), Să nu plâSă nu plâSă nu plâSă nu plângem ngem ngem ngem (1921), A ciocnit un ou de lemnA ciocnit un ou de lemnA ciocnit un ou de lemnA ciocnit un ou de lemn (1943), ÎntrÎntrÎntrÎntr----o o o o noapte de Crănoapte de Crănoapte de Crănoapte de Crăciunciunciunciun (1944), Patru gâze năzdrăPatru gâze năzdrăPatru gâze năzdrăPatru gâze năzdrăvanevanevanevane (1944).

Elena Farago este şi autoarea unor cărţi în proza, la fel de apreciate, de-a lungul timpului, de cei mici: SăSăSăSă fim bun fim bun fim bun fim buni i i i (apărută în anul 1922), Ziarul unui motanZiarul unui motanZiarul unui motanZiarul unui motan (1924) sau ÎntrÎntrÎntrÎntr----un cuib de rândunicăun cuib de rândunicăun cuib de rândunicăun cuib de rândunică (1925). Tot pentru tânăra generaţie, scriitoarea s-a preocupat de coordonarea publicaţiei Prietenul CopiilorPrietenul CopiilorPrietenul CopiilorPrietenul Copiilor (care a apărut între anii 1943 şi 1946), o revistă educativă pentru copii şi tineret. Elena Farago a fost răsplătită cu multe distincţii pentru literatură, fiind laureată a Academiei Române, în 1924 a primit Premiul Internaţional Femina, iar în 1938 - Premiul Naţional pentru Literatură, o recunoaştere a valorii operei sale. În anul 1978, la propunerea UNESCO, Elena Farago a fost omagiată la implinirea a 100 de ani de la naştere, la peste 20 de ani de la trecerea sa în nefiinţă (4 ianuarie 1954). Dedicându-şi talentul şi energia creaţiilor pentru cei mici, numele Elenei Farago este asociat cu literatura pentru copii şi a fost atribuit unui număr mare de şcoli şi grădiniţe.

Gândăcelul -De ce m-ai prins în pumnul tău, Copil ca tine sunt şi eu, Copil frumos, tu nu ştii oare Şi-mi place să mă joc şi mie, Că-s mic şi eu şi că mă doare Şi milă trebuie să-ţi fie De ce mă strângi aşa de rău? De spaima şi de plânsul meu!

De ce să vrei să mă omori? Şi-ar plânge tata mult de tot Aşa plângea un gândăcel Că am şi eu părinţi ca tine, Căci am trăit abia trei zile, În pumnul ce-l strângea să-l rupă Şi-ar plânge mama după mine, Îndură-te de ei, copile, Şi l-a deschis copilul după Şi-ar plânge bietele surori, Şi lasă-mă, că nu mai pot!… Ce n-a mai fost nimic din el! A încercat să-l mai învie Scârbit de fapta ta cea rea Şi zi-le că de-acum ai vrea Suflându-i aripile-n vânt, Degeaba plângi, acum, copile, Să ocroteşti cu bunătate, Dar a căzut în ţărnă frânt Ci du-te-n casă-acum şi zi-le În cale-ţi, orice vietate, Şi-nţepenit pentru vecie!… Părinţilor isprava ta. Oricât de făr-de-nsemnătate Şi-oricât de mică ar fi ea!

- 7 -

Încercări literare

Ghiocelul

Din pământul îngheţat Culeg ce am semănat, Un vestitor minunat, Ce primăvara a anunţat! Ghiocelul iscusit De sub zăpadă s-a ivit Să alunge-ntreaga haină, Ce i-a stat ca o povară. Ţipete de fericire Se aud de pe câmpie, Bucuria e în toi Căci primăvara e la noi! În natură-i sărbătoare, Soarele e plin de-ardoare: Încălzeşte, străluceşte, Iar primăvara ne zâmbeşte! Roibu Ioana Cecilia – clasa a VII-a Zi de martie Pe cer se grăbesc câţiva nori cenuşii. Deodată, mici picături reci ating uşor palma întinsă pe fereastră. Picăturile cad din ce în ce mai des, dar dispar după câteva minute. O rază străpunge norii neştiind unde să se oprească. Aceştia, parcă alungaţi, lasă în urma lor un albastru clar, iar în mijloc un bulgăre de aur. Se observă lupta dintre soare şi nori, dintre iarnă şi primăvară. Primăvara, cu forţe proaspete câştigă lupta. Soarele trimite raze trandafirii peste întreaga natură. M-am îmbrăcat în costumul cel nou şi am ieşit. Aerul este proaspăt, iar mirosul de pământ ud se simte peste tot. Privesc ghiocelul plăpând şi, parcă, în adierea caldă se aude un clinchet slab ce anunţă sosirea primăverii. Primăvară, bine ai venit! Humă Mădălina –clasa a VI-a

- 8 -

Mărţişor

Mărţişorul este un mic obiect de podoabă legat de un şnur împletit dintr-un fir alb şi unul roşu, care apare în tradiţia românilor şi a unor populaţii învecinate. Femeile şi fetele primesc mărţişoare şi le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. Împreuna cu mărţişorul se oferă adesea şi flori timpurii de primăvară. Mituri ale M ăr ţişorului:

Voinicul care a eliberat Soarele Un mit povesteşte cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată

preafrumoasă. Dar un zmeu a furat-o şi a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă şi veselie, şi lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura şi a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer şi iarăşi a luminat întregul pământ. A venit primăvara, oamenii şi-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei — vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinsteşte memoria tânărului curajos legând cu o aţă două flori: una albă, alta roşie. Culoarea roşie simbolizează dragostea către frumos şi aminteşte de curajul tânărului, iar cea albă este a ghiocelului, prima floare a primăverii.

Lupta Primăverii cu Iarna Conform unui mit care circula în Republica Moldova, în prima zi a lunii

martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Ea a hotărât să-l ajute şi a început a da la o parte zăpada şi a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat şi a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a îngheţat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului simbolizează sângele ei roşu pe zăpada albă.

- 9 -

Istoricul mărţişorului

Originile sărbătorii mărţişorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Această dualitate este remarcată în culorile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roşu — război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.

Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărţişorul datând de acum cca. 8 000 ani. Amuletele formate din pietricele vopsite în alb şi roşu erau purtate la gât. Documentar, mărţişorul a fost atestat pentru prima oară într-o lucrare de-a lui Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian presupune că în Moldova şi Bucovina mărţişorul era compus dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu aţă albă-roşie şi era purtat de copii în jurul gâtului. Fetele adolescente purtau şi ele mărţişor la gât în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr şi să-l păstreze până la sosirea primilor cocori şi înflorirea arborilor. La acel moment, fetele îşi scoteau mărţişorul şi-l atârnau de creanga unui copac sau altul, iar moneda o dădeau pe caş. Aceste „ritualuri” asigurau un an productiv.

În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României şi Moldovei, pomii sunt împodobiţi de mărţişoare.

În unele judeţe ale României, mărţişorul este purtat doar primele două săptămâni. În localităţile transilvănene mărţişoarele sunt atârnate de uşi, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se pot speria duhurile rele. În judeţul Bihor se crede că dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzuta pe 1 martie, vor deveni mai frumoşi şi mai sănătoşi. În Banat, fetele se spală cu zăpadă ca să fie iubite. În Dobrogea, mărţişoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare şi înaripată. În zona Moldovei pe 1 martie se oferă mărţişoare băieţilor de către fete, aceştia oferind la rândul lor fetelor de 8 martie (o mică diferenţă faţă de restul ţării).

Obiceiuri asemănătoare se pot întâlni în zona Balcanilor, în Bulgaria unde se cheamă Martenitsa (mărţişor), Macedonia, Albania.

Documentare realizată de

Roibu Ioana-Cecilia – clasa a VII-a

- 10 -

Primăvara

Peste dealuri, peste văi Râuri de splendoare! Inima tresare-n zbor Mai să te doboare! Ă, A, A, A, ……..e Val călduţ- Adie vântul Răspândind fiorul Arzător de primăvară! Stăcescu Nicoleta – clasa a VIII-a

MĂRŢIŞORUL LA VECINII NOŞTRI

Dacă mergi pe străzile Bulgariei, pe data de 1 Martie, vei întâlni numeroase figuri fericite. Dar în primul rând, ochii tăi vot fi captivaţi de mărţişoare. Toata lumea îşi decorează hainele cu ele. Mai mult, poţi să observi mărţişoare purtate chiar de câini şi pisici. În satele mici din munţi, oamenii îşi aranjează şi animalele domestice din ogradă (miei, cai, capre, etc.) cu astfel de podoabe. Casele au şi ele, de asemenea, propriul lor mărţişor.

Te-ai putea întreba de unde provine acest obicei. În timpurile vechi, mărţişoarele au fost acceptate ca un semn de ritual, ca o amuletă creată special pentru a te proteja de spiritele rele. În zilele noastre, aproape toate aceste simboluri au fost uitate, rămânând doar cel legat de venirea primăverii. Dar şi acum, bulgarii cred că vor fi sănătoşi tot timpul anului dacă poarta "martenitsa" în luna martie. Există o zicală din bătrâni care spune că "dacă nu porţi mărţişor, Baba Marta va aduce spiritele rele în casa ta". Caracterul mitic Baba Marta personifica primăvara şi soarele care poate cu uşurinţă să ardă feţele sensibile ale oamenilor.Conform credinţei naţionale, Baba Marta este o bătrână neputincioasă. Acesta este motivul pentru care are tot timpul la ea un băţ de fier în care se sprijină. Bulgarii cred că, temperamentul bătrânei este instabil. Astfel că, atunci când Marta zâmbeşte, soarele străluceşte pe cer, iar atunci când este supărată pe cineva, vremea urâtă îşi face simţită prezenţa. Majoritatea ritualurilor aveau ca obiectiv principal mulţumirea bătrânei. Baba Marta nu va vizita decât casele curate şi bine îngrijite. Din acest motiv, în fiecare an, la sfârşitul lui februarie, bulgarii obişnuiesc să-şi facă în case curăţenie generală. Baba Marta are cerinţe specifice pentru cei cu care se va întâlni la începutul lui martie. Astfel că, bătrânii nu trebuie niciodată să iasă

- 11 -

prea devreme din casă în aceste zile pentru că bătrâna doreşte să întâlnească doar fete şi femei. Doar aşa vremea va fi tot anul frumoasă şi călduroasă. Toată lumea poartă "martenitsa" în Bulgaria, inclusiv necuvântătoarele. Mărţişoarele bulgarilor sunt asemănătoare celor din România. Sunt făcute din două bucăţi de mătase, una albă şi cealaltă roşie, răsucite între ele, la care se ataşează monede, păr din coadă de cal, mărgele, usturoi, carcase de melci etc. Împreună formează amuleta. În anumite regiuni din Bulgaria mărţişoarele sunt purtate în funcţie de statutul social al persoanelor în cauză. Astfel, fetele nemăritate vor purta mărţişorul în partea stângă a rochiei, în vreme ce femeile îl vor purta pe degetul mic al mâinii stângi. Bărbaţii căsătoriţi poartă "martenitsa" la şoseta dreaptă.

Mărţişoarele se poartă o perioadă bine determinată, după care se agaţă în copacii care urmează să înflorească. Procesul scoaterii mărţişoarelor a fost legat de practicile de previziune a vremii. În sud, spre exemplu, oamenii cred că ar trebui să-ţi dai jos mărţişorul doar atunci când vei observa un stol de berze. În alte regiuni acest lucru se întâmplă la vederea unei lebede, existând credinţa că vei fi tot anul la fel de graţios precum respectiva pasăre..

Scoaterea mărţişorului, conform ritualurilor, are un scop bine întemeiat: să marcheze astfel tranziţia dintre sfârşitul iernii şi noul anotimp care începe. Martenitsa, această amuletă magică, moştenită de la predecesori, este primul semn al venirii primăverii. El simbolizează credinţa fiecăruia că toate vor fi mai bune în anotimpul ce va să vină.

Documentare realizată de Angheluş Camelia – clasa a VII-a Martie Martie, cel iubitor, Ne aduce binişor: Mărţişoare mii şi mii Pentru doamne şi copii. Martie, cel minunat; Simboluri iar a dat Pentru fete şi băieţi Şi pentru copii isteţi. Roibu Ioana-Cecilia – clasa a VII-a

- 12 -

Legenda mărţişorului

A fost odată ca niciodată, o vreme în care Soarele, întruchipat într-un bărbat chipeş, obişnuia să coboare pe pământ pentru a dansa hora în sate. Ştiind care este noua pasiune a Soarelui, un dragon l-a urmărit şi într-una dintre aceste incursiuni pe pământ, l-a răpit şi l-a aruncat într-un beci, în castelul său.

Păsările au încetat să cânte, iar copiii nu mai puteau să râdă, dar nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe dragon.

Într-una dintre zile, un tânăr curajos a decis să coboare în beci şi să salveze Soarele. Majoritatea oamenilor l-au însoţit, dându-i tânărului din puterea lor, pentru a reuşi să învingă puternicul dragon.

Călătoria sa a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. La sfârşitul ultimului, tânărul a reuşit să găsească acel castel al dragonului, unde era întemniţat Soarele. Şi a început lupta, care a durat zile până când dragonul a fost înfrânt. Fără puteri şi rănit, tânărul a eliberat Soarele, reuşind să facă fericiţi pe toţi cei care-şi puseseră ultimele speranţe în el. Natura a reînviat, oamenii au început să zâmbească din nou, doar flăcăul nu a mai apucat să vadă primăvara venind. Sângele cald din rănile sale cădea pe zăpadă.

În timp ce zăpada se topea, flori albe, numite ghiocei, mesageri ai primăverii, răsăreau din pământul desţelenit. Când ultimul strop de sânge al tânărului s-a scurs pe zăpada imaculată, a murit fericit că viaţa sa a servit unui scop atât de nobil. De atunci oamenii obişnuiesc să împletească doi ciucuri: unul alb şi altul roşu. La începutul lunii martie, bărbaţii oferă această amuletă, numită mărţişor, fetelor pe care le iubesc.

Culoarea roşie reprezintă dragostea pentru tot ceea ce e frumos şi rămâne simbolul sângelui bravului tânăr. Albul simbolizează puritatea, sănătatea şi ghiocelul, prima floare care apare primăvara.

Semnificaţia literară a mărţişorului este: micul martie, un martie mai mic pe care să-l purtăm la piepturile noastre pentru ca iarna să fie uitată şi noul anotimp să înceapă.

Dîdă Maria-Alexandra – clasa a VII-a

- 13 -

Primăvara cea şireată

Primăvara-i ca o boare, Care vine şi dispare! Nu stă-n loc mai mult de-o clipă, Dar noi tot nu-i purtăm pică. Floricele pastelate Nu poţi să le vezi pe toate, Ele-s sprintene şi verzi Nici nu ştii când, cum le pierzi? Mieluşeii mititeii Se jucau cu ghioceii, Dar ei se-ascund în zăpadă Ca mieii să nu-i mai vadă. Multe păsări, rând pe rând, Vor să-şi facă un cuib în prund! Izvoarele-s dezgheţate, Vulpea caută bucate! Lumea asta e de vis, Mai ceva ca-n Paradis, Primăvara-i minunată, Veselă şi cam şireată! Angheluş Camelia – clasa a VII-a Sentiment în primăvară Ai revenit frumoasă primăvară, Cu tot alaiul tău de gală; Copacii parcă-s ninşi cu atâta floare, Iar eu sunt tot mai visătoare! Ascult, admir, respir cu bucurie, Parfumul, mersul tău în simfonie Şi visul dulce în liniştea de seară, Mi-alină inima plină de iarnă! Stăcescu Nicoleta- clasa a VIII-a

- 14 -

Mama Mama este locul unde Dragostea răsare din pământ Şi fericirea cântă asemenea clopotelor În onoarea naşterii noastre. Mama este soarele care străluceşte Pentru viaţa cerului nostru interior, Ca să putem şti că suntem iubiţi Şi să n-avem a ne-ntreba de asta. Mama este luna care luminează pământul Deasupra disperării noastre negre, Ca atunci când suntem îndureraţi, să ştim Că cineva ne veghează tot timpul. Oricare ar fi teama, durerea sau deznădejdea Care ne-ar umple viaţa, Ştim că deasupra acestei furtuni Avem, mereu, dragostea ei! Dîdă Maria-Alexandra – clasa a VII-a

Primăvara

Mieluşeii, pe câmpii, Zburdă veseli şi zglobii; Cântă cucu-n dumbrăvioară: Salutare, primăvară! Doroftei Măriu ţa – clasa aVII-a

Primăvară cea frumoasă, Te poftim la noi în clasă! Noi, elevii te-aşteptăm De tine să ne bucurăm.

Vrem să ştii că te iubim Şi în suflet te poftim, Ca pe toţi să ne-ncălzeşti, Vremea rea s-o izgoneşti!

- 15 -

Anotimpurile Pe aceste meleaguri late Când toamna se arată, Existau patru surate: Fructele se coc. Prima cu verdele ei, Ne strângem să culegem Ce-nfloreşte orice tei. Strugurii pe loc. Vara este arzătoare, Este o regină Vrea să ne bronzăm la soare, Fără de egal, Ne oferă o vacanţă Care schimbă totul Şi să mergem la distanţă. Fără să ai habar! Iarna cea albă este Cea mai frumoasă poveste, Ne aduce stele de nea Şi zăpezi de catifea! Hoga Olguţa – clasa a VI-a Primăvara Primăvară, bine ai venit! Câmpul iarăşi a-nverzit, Ghiocelul cel plăpând Şi-a scos capul tremurând. Totul e o veselie Pe dealuri şi pe câmpie. Mieii zburdă jucăuşi, Hai la joacă pe imaş! Păsările vin în zbor Căutându-şi locul lor, Vin cocorii rând pe rând Primăvara anunţând! Totu-i verde şi curat, Anotimp mult aşteptat, Gospodarii o rânduiesc Şi de Paşti se pregătesc! Dîdă Maria-Alexandra – clasa a VII-a

- 16 -

Invierea Domnului

Nici un evanghelist nu descrie Învierea Domnului, deoarece nu au fost martori la această minune. Evangheliştii consemnează numai ceea ce s-a petrecut după ce Hristos a ieşit din mormânt. Din evanghelii aflăm că în prima zi a săptămânii, duminica, femeile mironosiţe au venit cu miresme la mormântul lui Hristos, cu care aveau de gând să ungă, după obicei, trupul lui Iisus. Se pare că Maria Magdalena, venită

cu celelalte femei, ajunge prima la mormânt şi uimită de vederea pietrei ridicate şi a mormântului gol, nu le mai aşteaptă pe celelalte femei şi aleargă să le vestească apostolilor cele petrecute. Ea nu mai vede îngerul, care le întâmpină pe celelalte femei şi nici nu-i ascultă mesajul - că Hristos a înviat. Pe când femeile mironosiţe mergeau către apostoli să vestească cele întâmplate, sunt întâmpinate de Hristos cu următoarele cuvinte: "Bucuraţi-vă" şi "Nu vă temeţi". El le repetă îndemnul dat de înger: "Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei, să meargă în Galileea şi acolo mă vor vedea". La mormânt ajung şi Ioan şi Petru. Deşi Ioan soseşte primul, el intră în mormânt după Petru. Se pare că înafară de prezenţa giulgiului şi a mahramei, care indicau că Hristos a înviat, apostolii au văzut în mormânt ceva minunat. A fost o experienţă învăluită în taină, care a constituit o adevărată iluminare. Din această clipa, Ioan a crezut fără şovăială în Învierea lui Hristos. Cei doi apostoli vor merge să vestească şi celorlalţi Învierea lui Hristos. Maria Magdalena, care îi urmase pe cei doi ucenici, nu pleacă de la mormânt, rămâne aici să plângă. Gândul ei era că trupul lui Iisus fusese furat. Pe când plângea, potrivit Scripturii, i se arata doi îngeri. După puţin timp, i se arată şi Hristos, pe care Îl aseamănă pentru început cu un grădinar, căruia îi cere să-i vestească unde a fost pus Hristos. După ce are loc recunoaşterea lui Hristos, primeşte misiunea să meargă şi să vestească ucenicilor: "Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă voi sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru". Deşi trupul lui Hristos fusese preamărit, Hristos acceptă, în răstimpul celor 40 de zile, să se adapteze dimensiunilor actuale ale universului uman. Acest "trup al slavei" nu mai este dependent nici de spaţiu, nici de timp, căci nu mai face parte din lumea căzută. Domnul se face accesibil simţurilor: poate fi văzut, auzit şi chiar pipăit. Hristos cel înviat este tot atât de real ca şi Cel dinainte de Patimi, dar trupul Său nu mai este supus morţii, în El străluceşte Duhul. Deşi trupul a fost îndumnezeit, ca şi natura Sa omenească, firile vor continua să

- 17 -

rămână neschimbate şi de sine stătătoare pentru veşnicie. Învierea lui Hristos nu este o simplă revenire la viaţa pământească, ci începutul altei vieţi: viaţa veşnică. De aceea, Biserica Ortodoxă cântă în ziua de Paşti: "Prăznuim astăzi omorârea morţii şi începutul unei alte vieţi, veşnice”. Se spune că Mântuitorul a refăcut chipul divin din om, lepădând în mormânt, în dimineaţa Învierii, trăsătura pătimitoare. Din momentul morţii şi a Învierii Domnului, istoria intră în perioada de instaurare a Împărăţiei lui Dumnezeu sau viaţa veacului ce va să vină, iar Împărăţia Sa tinde să înglobeze treptat toată creaţia. În Hristos cel înviat începe transfigurarea lumii, dar această transfigurare nu se descoperă decât prin mijlocirea acelora care au atins culmile sfinţeniei. Trebuie să reţinem că Învierea nu-L îndepărtează pe Hristos de oameni. El va continua, chiar şezând de-a dreapta Tatălui, lucrarea de prefacere a lumii. Documentare de pe www.CrestinOrtodox.ro realizată de Dîdă Maria-Alexandra, clasa a VII-a;

Pe cruce Vasile Voiculescu

Iisus murea pe cruce. Sub arşiţa grozavă Şi chiar în clipa morţii huliră cărturarii Pălea curata-i frunte ce-o sângerase spinii Cu fierea oţelită îl adăpau străjerii... Pe stâncile Golgotei tot cerul Palestinii Râdea cu hohot gloata cu spasmele durerii Părea că varsă lavă. Şi-l ocărau tâlharii.

Zdrobită, la picioare-i zăcea plângând Maria Departe ucenicii priveau fără putere... Şi-adânc zbucnea blestemul din inima-i de mamă N-aveau decât să fugă în lumea cea pribeagă Alături Magdalena, în lunga ei maramă, Cu el se năruise nădejdea lor întreagă Ţipa văzând urgia. Şi fără mângâiere.

Târziu, porni mulţimea în pâlcuri spre cetate Măslini fără de frunze dormeau mocnind pe coaste Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite În vale, ca-ntr-o pâclă, dormea Ierusalimul, Trecură fariseii cu fetele smerite Pe cruce somnul morţii dormea de-acum sublimul Şi bărbile-argintate. Iisus, vegheat de oaste.

- 18 -

Hristos a înviat! Paştele, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, se serbează în amintirea Învierii lui Iisus Hristos. După ce a fost vândut de Iuda şi judecat de mulţime, Hristos a fost răstignit pe cruce. A treia zi după crucificarea Sa, când femeile mironosiţe s-au dus la mormântul Lui pentru a-l îmbălsăma, au fost întâmpinate de un înger care le-a spus că Iisus a înviat şi şade de-a dreapta Tatălui. Învierea Domnului din morţi este sărbătoarea sărbătorilor, motiv pentru care creştinii se salută, timp de 40 de zile, cu „Hristos a înviat”, răspunsul fiind „Adevărat a înviat”. Paştele se sărbătoreşte primăvara simbolizând şi noua viaţă pe care au câştigat-o creştinii prin crucificarea şi Învierea Domnului. Cuvântul Paşte vine de la sărbătoarea evreiască Pesach. Cina Pesach a marcat marea trecere, prin Marea Roşie, a evreilor conduşi de Moise şi sosirea lor în Cana Galileea. Momentul a coincis cu prima lună plină ce urmează echinocţiului de primăvară. Există mai multe legende creştine care leagă simbolul ouălor roşii de patimile lui Iisus. Una dintre ele spune că, atunci când a venit să-şi vadă fiul răstignit, Maria avea un coş cu ouă, care s-au însângerat sub cruce. O alta spune că toate pietrele pe care necredincioşii le aruncau în Iisus se transformau în ouă roşii de îndată ce îl atingeau. Obiceiul de a vopsi ouă de Sfintele Paşti este practicat de către multe popoare din Europa şi Asia. La noi, arta înroşirii şi a încondeierii ouălor este deosebită, prin tehnica desenului, a compoziţiei ornamentale şi cromatice. Bătrânii spun că oul roşu are puteri miraculoase: vindecă, îndepărtează răul şi aduce sănătate, frumuseţe şi spor.

În dimineaţa din duminica Paştelui, oamenii îşi spală faţa cu apă proaspătă în care au pus un ou roşu şi câţiva bănuţi pentru a fi frumoşi şi îmbelşugaţi tot anul. Cojile roşii sunt păstrate pentru a fi puse în brazde, la arat. Ciocnitul ouălor se face respectându-se anumite reguli: persoana mai în vârstă ciocneşte capul oului pe care îl ţine în mână cel mai tânăr.

Bobric Ionela-Simona, clasa a VI-a;

- 19 -

De Paşti Oraşul iar s-a luminat, Cu ornamente s-a îmbrăcat, Iar mirosul bucatelor Iese pe uşile caselor. În câmpia înverzită, Vine un iepure fără frică Vestind venirea primăverii Şi Sfintele zile ale Învierii! Biserica, în astă seară, E mai ceva ca o comoară, Luceşte-n noapte cu putere Anunţând sfânta Înviere. Şi cât e de frumos atunci, Când toţi creştinii merg tăcuţi La biserica străbună Să se umple de lumină! Roibu Ioana-Cecilia – clasa a VII-a Pregătirile pentru Paşte Mare forfotă şi repezeală este pe uliţă! Toată lumea se grăbeşte: acela aici, aia acolo, baba ici, moşul acolo! Şi de ce oare?....Da…vine Paştele! Toată lumea este ocupată: bunicul taie mielul, tata face curăţenie prin curte, bunica face cozonaci, iar mama sărmăluţe. Nimeni nu stă locului. Sarmalele deja sunt pe foc, pe hogeag fumul iese cu repezeală, iar copiii plâng pentru că părinţii nu au timp de ei. Eu sunt un simplu observator…mă mai cert din când în când cu sora mea, care se ţine ca scaiul de mine. Un miros plăcut îmi gâdilă frumos nasul! Vine de la cuptor, s-au copt cozonacii şi pasca! Îl văd şi pe tata cum se îndreaptă spre beci ca să aducă vin şi ţuică… Nu se poate ca bucatele alese să nu fie puţin sfinţite şi cu o licoare aleasă! Nu mai e mult şi ne vom pregăti să mergem la biserică pentru a lua lumina sfântă. Vom cânta în cor „ Hristos a înviat” şi ne vom bucura de învierea Domnului!...Odată ajunşi acasă, vom gusta din bunătăţile pregătite de mama şi îl vom aştepta pe iepuraşul mustăcios cu ale sale daruri! Hristos a înviat! Cotfasă-Humă Octavian – clasa a V-a

- 20 -

Sărbătorile Pascale

După cum se ştie, cu multă vreme în urmă, pe Golgota a fost răstignit Domnul Nostru Iisus Hristos pentru ca toate păcatele omenirii să fie iertate. A treia zi după Scripturi, când Maria Magdalena venea la mormântul Domnului, a văzut că piatra de pe mormânt era dată la o parte şi pe ea stătea un înger. Acesta i-a spus că Mântuitorul a înviat. Maria a plecat spre ucenici şi în drum spre ei L-a întâlnit pe Iisus, care a rugat-o să-i anunţe pe ucenici că îl vor găsi în Galileea. Ucenicii au mers în grabă şi l-au recunoscut după rănile de la mâini şi picioare cauzate de piroanele de la răstignire. După o vreme Hristos le-a spus apostolilor că se va înălţa în împărăţia cerurilor la tatăl sfânt. Apostolii vor avea misiunea de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu. De atunci, toată omenirea sărbătoreşte Învierea Domnului sau Sfintele Paşti. Această sărbătoare a păstrat numeroase tradiţii cum ar fi vopsitul ouălor cu roşu, sacrificarea mieilor, coacerea cozonacilor etc. Doroftei Măriu ţa –clasa a VII-a Lacrima O lacrimă amară pe-obrazul tău se scurge, Gândirea ta-i plecată spre-o veche amintire, Privirea ţi-e tot tristă şi-n ea se-ascunde-o taină Ce te închide-n neguri pustii şi-amare! Ce amintire, oare te-a cufundat atât Încât această lacrimă amară S-a transformat într-un izvor de suferinţă…?! Stăcescu Nicoleta- clasa a VIII-a

- 21 -

Iepuraşul de Paşte

În timpul Sfintelor Sărbători de Paşti, toţi copiii aşteaptă Iepuraşul să le aducă multe cadouri, haine, dulciuri sau jucării. Dar oare de unde a apărut acest iepure în contextul sărbătoririi Paştelui? Iepuraşul aducător de ouă roşii provine de pe meleaguri germane şi simbolizează fertilitatea. Prima apariţie a iepuraşului ca simbol al Paştelui a avut loc în Germania, apărând menţionat în cărţi în jurul anului 1500, deşi e probabil ca el să fie prezent de mai multă vreme în tradiţia populară. Germanii primii care au inventat dulciurile în formă de iepuraşi, la 1800, din aluat şi zahăr. În aceeaşi perioadă, în Franţa şi Germania au apărut şi primele ouă din ciocolată. Simbolul iepurelui provine încă din vremea festivalurilor păgâne dedicate zeiţei Eastre. Legenda spune că Eastre a găsit într-o iarnă o pasăre rănită pe câmp; pentru a o salva de la moarte, zeiţa a transformat-o într-o iepuroaică, aceasta

păstrând însă capacitatea de a depune ouă. Pentru a-i mulţumi binefacătoarei sale, iepuroaica decora ouăle făcute şi i le dăruia zeiţei. Din această legendă s-a născut şi tradiţia ca iepurasul să aducă daruri copiilor. În America, această tradiţie a iepuraşului de Paşti, care aduce cadouri ouă vopsite copiilor cuminţi, a fost adusă de emigranţii germani. Năforeanu Mădălina – clasa a VII-a

Scrisoare către Iepuraş

2 aprilie 2010, Negreşti, Dragă Iepuraşule, Numele meu este Simona Bobric şi am 12 ani. Ştiu că sunt cam mare pentru a-ţi scrie, dar o fac în numele copiilor mai mici. La noi este credinţa că vremea de Florii se va repeta şi în ziua de Paşte. Eu aş vrea să te rog să împiedici asta deoarece anul acesta a plouat foarte tare de Florii. Dacă va ploua, noi, copiii nu ne vom putea juca în voie, nu vom putea culege flori minunate de primăvară. Aşteptăm să ne bucurăm cu toţii de Învierea Domnului, iar razele soarelui ne vor umple sufletele de fericire. Iepuraşule, ajută-i, dacă poţi şi pe copiii nevoiaşi! Dă-le tuturor cozonaci şi ouă roşii să se bucure şi ei de această mare sărbătoare! Eu îţi promit, în numele tuturor, că vom fi cuminţi şi vom primi cum se cuvine Lumina Sfântă a Învierii. Cu drag, Simona! Bobric Simona –clasa a VI-a

- 22 -

IneditIneditIneditInedit Convorbiri cu Eminescu Într-o noapte am adormit cu capul pe o carte cu poezii ale lui Mihai Eminescu. Imediat, un om s-a aşezat lângă mine şi am început să vorbim. L-am recunoscut după chipul său din manualele de limba şi literatura română: era însuşi marele poet. Emoţionat, am început să-l întreb: - Unde îţi place să-ţi petreci timpul şi care locuri te inspiră să scrii poezii atât de frumoase ? - Natura este cel mai frumos loc, îmi place să inspir aerul curat al pădurii, să ascult susurul izvoarelor şi să simt adierea îmbălsămată a vântului. Îmi place să mă acopăr cu cerul înstelat, să îmi ascund gândurile în stelele misterioase şi să îmi oglindesc privirea în astrul tutelar. - De aceea, în poeziile tale, natura este descrisă atât de minunat. Dar care este copacul tău preferat? - Teiul, deoarece el ascunde taina dragostei. - Ce conducător te-a impresionat din istoria neamului nostru? - Mircea cel Bătrân m-a impresionat prin înţelepciunea lui şi curajul de care a dat dovadă atunci când l-a înfruntat pe Baiazid. - Mare poet, cum aş putea să mă mai întâlnesc cu tine? - Mă poţi găsi oricând în cărţile mele, dar şi în manualele tale! M-am trezit uimit şi m-am gândit cu drag la poetul nostru naţional. Lehaci Andrei – clasa a VII-a

Profilul psihologic al lui Mihai Eminescu

Au trecut 160 de ani de la naşterea marelui poet. Multe lucruri s-au spus despre el, dar, parcă mereu mai este ceva de spus…A avut o fire neobişnuită. Imprevizibil, cufundat într-o taină impenetrabilă, într-o lume a lui obsedantă şi febrilă; producând întotdeauna o impresie deosebită prin gest, prin gând sau prin înfăţişare; sociabil, dar şi însingurat, detaşat, dar şi preocupat de mizeria vieţii, cu amici şi inamici, iubind, sperând şi renunţând; departe de familie şi fără să-şi întemeieze o familie; boem, dar muncind enorm; suportându-şi boala cu demnitate, ca pe un destin; grăbindu-se să înfrângă – prin creaţie – destinul; zdrobit devreme şi nemeritat, Mihai Eminescu nu avea cum să

fie un om obişnuit. Cea mai realistă analiză psihologică a lui Eminescu i-o datorăm lui I.L. Caragiale, care după moartea poetului a publicat trei scurte articole pe această temă: În Nirvana,

- 23 -

Ironie şi Două note. După părerea lui Caragiale, trăsătura caracteristică a lui Eminescu era faptul că „avea un temperament de o excesivă neegalitate”. Viaţa lui Eminescu a fost o continuă oscilare între atitudini introvertite şi extravertite. „A şa l-am cunoscut atuncea, aşa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel şi trist; comunicativ şi ursuz;blând şi aspru; mulţumindu-se cu nimica şi nemulţumit totdeauna de toate; aci de o abstinenţă de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieţii; fugind de oameni şi căutându-i; nepăsător ca un bătrân stoic şi iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!” Criticul Titu Maiorescu, cel care l-a sprijinit moral şi material pe parcursul întregii vieţi dar mai ales după tragicul moment al declanşării bolii sale, s-a ocupat de poezia sa în două dintre articolele sale, Direcţia nouă în poezia şi proza românească(1872), în care va analiza doar câteva poezii publicate în revista Convorbiri literare până în momentul tipăririi articolului, este vorba despre Venere şi Madonă, Mortua Est, şi Epigonii şi va reveni ulterior după moartea poetului asupra întregului set de poezii publicate antum în studiul Eminescu şi poeziile sale, publicat la scurtă vreme după moartea sa prematură. Dar, poate documentul cel mai uman, cel mai cald este scrisoarea pe care i-o trimite în perioada în care poetul se îngrijea de sănătate, în străinătate, într-un sanatoriu din Viena, asigurându-l că volumul său de Poesii, editat de Socec în ediţie princeps în 1883, se bucură de o bună recepţie, fiind citit atât de locuitorii mahalalei Tirchileştilor cât şi de doamnele de la Curtea Reginei Carmen Sylva, o altă admiratoare declarată a poetului, cea care a intervenit pe lângă regele Carol I pentru a-i fi acordată distincţia "Bene merenti", refuzată totuşi de poet din motive politice. În portretul pe care i l-a făcut poetului în studiul Eminescu şi poeziile sale(1889), Titu Maiorescu accentuează trăsăturile introvertite ale lui Eminescu, care de altfel erau dominante. Maiorescu a promovat imaginea unui visător rupt de realitate, care nu suferea din cauza condiţiilor materiale în care trăia, indiferent la ironiile şi laudele semenilor, caracteristica lui principală fiind „seninătatea abstractă” . „Ceea ce caracterizează mai întâi de toate personalitatea lui Eminescu este o aşa covârşitoare inteligenţă, ajutată de o memorie căreia nimic din cele ce-şi întipărise vreodată nu-i mai scăpa (nici chiar în perioadele bolnave declarate), încât lumea în care trăia el după firea lui şi fără nici o silă era aproape exclusiv lumea ideilor generale ce şi le însuşise şi le avea pururea la îndemână. În aceeaşi proporţie tot ce era caz individual, întâmplare externă, convenţie socială, avere sau neavere, rang sau nivelare obştească şi chiar soarta externă a persoanei sale ca persoană îi era indiferentă.” În realitate, aşa cum se poate constata din poeziile sau scrisorile sale, şi aşa cum îşi aminteşte Caragiale, Eminescu era de multe ori sub influenţa unor impulsuri inconştiente nestăpânite. Viaţa lui Eminescu a fost o suprapunere de cicluri de diferite lungimi formate din avânturi alimentate de visuri şi crize datorate impactului cu realitatea. Ioan Slavici, un alt mare scriitor junimist, descoperit tot de Mihai Eminescu la Viena, a evocat în câteva texte cu caracter memorialistic atât amintirile din perioada prieteniei lor vieneze, cât şi sărbătoarea consacrată serbării de la Putna, organizată la propunerea societăţii "României june", din care cei doi au făcut parte în epoca studiilor lor la Universitatea din Viena. Prof. Dominte Elena-Lămîiţa

- 24 -

Exotic

Haiku

Haiku este un gen de poezie cu formă fixă, tradiţional japoneză, (limba japoneză fiind o limbă silabică), alcătuită din 17 silabe repartizate pe 3 "versuri" formate din 5, 7, 5 silabe.

1Martie Copacul Dor Mărţişoare noi Cu frunze pale Norii din suflet Cumpărăm cu toţii azi Acoperi lumea de griji Se-adună pe cerul tău Să le oferim. Şi este bine. De dragoste mort. Vacanţă Maşina Zile de vară La plimbare azi Cu cer albastru şi senin, Cu maşina am ieşit Vacanţa mare. Spre călătorit. Stăcescu Nicoleta- clasa a VIII-a

.

- 25 -

SPRING DAY SPRING DAY SPRING DAY SPRING DAY ---- 2010 2010 2010 2010 9 MAI9 MAI9 MAI9 MAI---- ZIUA EUROPEI ZIUA EUROPEI ZIUA EUROPEI ZIUA EUROPEI

Sub imboldul cuvintelor lui Jean Monet „nu formăm coaliţii între state , ci uniune între oameni”, noi, cei din Şcoala „Dumitru Almaş”, Negreşti, ne-am hotărât să ne alăturăm celorlalte şcoli din ţară şi din celelalte ţări ale Uniunii Europene participante la proiectul SPRING DAY- 2010.

Am redescoperit Europa şi ne-am gândit că cea mai frumoasă apropiere se poate face prin celebrarea Zilei de 9 mai, încă de după 1989. În toţi aceşti ani, Ziua Europei a semnificat pentru noi speranţa şi dorinţa de a deveni parte a familiei europene.

Pentru că am avut privilegiul să trăim clipe istorice (integrarea României în Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2007) , am dorit să surprindem cu elevii aceste evenimente marcante prin activităţi diverse pe diferite arii curriculare , prin ingeniozitate , spontaneitate şi profunzime.

Vom încerca să cunoaştem şi să promovăm valorile Uniunii Europene: demnitate, libertate, democraţie, egalitate, statul de drept, respectarea drepturilor omului.

A-i învăţa pe copii să gândească democratic înseamnă a-i face să găsească soluţii la situaţiile multiple cu care se vor confrunta la un moment dat în viaţă. Copiii trebuie să înţeleagă că au dreptul să opteze pentru acele sisteme sociale care consideră că le vor rezolva problemele lor şi ale comunităţii în care trăiesc. Colaborarea la acest proiect urmăreşte: dezvoltarea spiritul de competitivitate şi creativitate, formarea şi dezvoltarea aptitudinilor de comunicare şi cooperare cu elevii din spaţiul european, promovarea respectului şi aprecierea valorilor culturale naţionale şi europene, dezvoltarea conştiinţei apartenenţei la spaţiul european. Sperăm ca acest proiect să reprezinte o experienţă inedită atât pentru elevi, pentru cadre didactice, dar şi pentru membrii comunităţii noastre.

- 26 -

Simboluri europene

Steagul Steagul, cu cele 12 stele, aşezate în cerc, pe un fond albastru, înseamnă unitatea şi identitatea popoarelor Europei. Cercul reprezintă solidaritatea şi armonia, iar stelele, în număr de 12, reprezintă perfecţiunea ( nu numărul statelor membre UE). Istoria steagului începe în 1955. Întâi, el a fost folosit de Consiliul Europei, organizaţie internaţională apărătoare a drepturilor omului şi

valorilor culturale europene. În anul 1985, statele membre UE l-au adoptat ca steag al Comunităţilor Europene (CEE), începând cu 1986 el este utilizat de către toate instituţiile Uniunii Europene. Imnul

Consiliul Europei a fost cel care a decis, în 1972, ca “Odă Bucuriei” (ultima parte a Simfoniei a IX-a de Beethoven) să devină imnul său, iar în 1985, Statele Membre UE l-au adoptat, şi ele, ca imn oficial al Uniunii Europene. Uniunea Europeană nu a urmărit, prin această

decizie, să înlocuiască imnurile naţionale ale Statelor Membre. Alegerea acestei melodii, ca imn, subliniază aspiraţia spre valorile comune, unitatea în diversitate şi idealurile de libertate, pace şi solidaritate care stau la baza Uniunii Europene.

"Unitate în diversitate"

"Unitate în diversitate" este deviza Uniunii Europene. A fost folosită în anul 2000 şi a fost pentru prima dată menţionată oficial în Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, încheiat în 2004. Semnificaţia devizei este că, prin Uniunea Europeană, europenii îşi unesc eforturile pentru menţinerea păcii, pentru prosperitate, şi, că toate culturile, tradiţiile şi limbile

trebuie să coexiste în Europa. Deviza apare în cele 20 de limbi oficiale, precum şi în diferite postere publicate cu ocazia zilei de 9 mai, Ziua Europei.

- 27 -

Moneda unică - euro

La originea conceptului de monedă unică se află tratatele care stau la baza Uniunii Europene. Tratatul de la Roma (1957) declara că piaţa comună este unul dintre obiectivele Comunităţii Europene ce va contribui la o “uniune mai strânsă între popoarele Europei”. Tratatul Uniunii Europene (1992 - Maastricht) introduce Uniunea Economică şi Monetară şi pune bazele monedei unice. Iar în decembrie

1995, Consiliul European de la Madrid decide ca moneda unică să poarte numele de “euro”. Începând cu 1 ianuarie 2002, Euro a intrat propriu-zis în circulaţie şi în buzunarele cetăţenilor europeni. În acel moment, doar 12 din cele 15 state membre au adoptat-o, ulterior li s-a alăturat Grecia. Euro a devenit un simbol al Uniunii Europene. Monedele şi bancnotele naţionale ale statelor din Zona Euro au fost scoase din circulaţie pe 28 februarie 2002. Reprezentarea grafică a monedei unice a fost inspirată de litera greceasca epsilon, ea trebuind să facă legătura atât cu leagănul civilizaţiei şi democraţiei europene, cât şi cu prima literă din cuvântul “Europa”. Cele doua linii paralele din simbolul grafic sunt un indicator al stabilităţii monedei. Ziua Europei - 9 mai

Ziua de 9 mai 1950 a reprezentat primul pas către crearea a ceea ce este astăzi Uniunea Europeană. În acea zi, la Paris, Ministrul de Externe al Franţei, Robert Schuman, a citit presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa, Germania şi celelalte popoare ale Europei să îşi unească producţiile de oţel şi cărbune, ca “prima fundaţie concretă a unei federaţii europene”. Propunerea lui avea ca scop crearea unei

comunităţi în cadrul căreia membrii să îşi pună sub control comun producţia de oţel şi cărbune – ca bază a puterii lor militare -, în scopul evitării izbucnirii unui nou război. Ţările cărora li se adresa în primul rând această provocare – Franţa şi Germania – fuseseră în război timp de aproape 100 de ani, iar cel de-al doilea război mondial aproape că le distrusese. În 1985, când proiectul construcţiei europene era deja clar conturat, cele zece state membre care formau la acea dată Comunitatea Europeană, au hotărât ca ziua de 9 mai să devină Ziua Europei. Coordonatori, Prof. Dominte Lămîiţa, înv. Gugiu Neculai

- 28 -

REVISTĂ DE CREAŢIE LITERARĂREVISTĂ DE CREAŢIE LITERARĂREVISTĂ DE CREAŢIE LITERARĂREVISTĂ DE CREAŢIE LITERARĂ a elevilor din NEGREŞTIa elevilor din NEGREŞTIa elevilor din NEGREŞTIa elevilor din NEGREŞTI----NEAMŢNEAMŢNEAMŢNEAMŢ

Echipa de redac ţie:

Cotfas ă-Humă Octavian – clasa a V-a Bobric Ionela-Simona, clasa a VI-a;

Humă Mădălina, clasa a VI-a; Anghelu ş Camelia – clasa a VII-a Roibu Ioana-Cecilia – clasa a VII-a

Dîdă Maria-Alexandra, clasa a VII-a; Năforeanu M ădălina, clasa a VII-a; Lehaci Andrei – clasa a VII-a Doroftei M ăriu ţa –clasa a VII-a Stăcescu Nicoleta, clasa a VIII-a; Cordonatori: Prof. Dominte L ămâi ţa

Înv. Gugiu Neculai Prof. Dasc ălu-Radu Viorica Colaboratori:

Prof. Dasc ălu-Radu Dan Tehnoredactare: Înv. Gugiu Neculai

Adresa: Şcoala cu clasele I-VIII „Dumitru Alma ş”, com. Negre şti, jud.Neam ţ Telefon/fax: 0233242565 E-mail: sc_dumitru_almas@yahoo.com