JOCUL - FORMA DE ACTIVITATE INSTRUCTIV-EDUCATIVA 2.1 DEFINIREA SI CARACTERIZAREA JOCULUI "Omul este un om intreg numai atunci cand se joaca" (Fr. Schiller) Jocul este forma de activitate dominanta in copilarie, dar nu trebuie sa lipseasca de-a lungul intregii vieti. Este necesara dezvoltarea laturii ludice a personalitatii pentru a pute privi solutiile cu fantezie si inventivitate. Normele didactice impun respectarea principiului adaptarii continuturilor invatarii la particularitatile de varsta ale celui educat. Jocul este prezent in mediul institutional al gradinitei, dar continua in toate mediile sociale in care se formeaza. Jocul alaturi de invatare, munca si creatie este una dintre activitatile umane fundamentale. Jocul este o activitate constientizata de copil si tratata ca atare neputand sa o confunde cu celelalte activitati umane. S-a constatat ca efortul depus de copil in joc este la fel cu cel depus de adult in munca. Nu trebuie perceput jocul ca o activitate neserioasa, lipsita de importanta deoarece pentru copil jocul este o activitate dominanta prin care el construieste lumea, o apropie, o analizeaza si cauta sa o inteleaga, prin care actioneaza si scoate la lumina sentimente si idei interiorizate. Astfel jocul il introduce pe cel care-l practica in specificitatea lumii imaginare create de jucatorul respectiv. Scopul jocului este actiunea insasi, capabila sa-i satisfaca jucatorului imediat dorintele sau aspiratiile proprii. Prin atingerea unui asemenea scop, se restabileste echilibrul vietii psihice si se stimuleaza functionalitatea de ansamblu a cesteia.

Jocul este o activitatea specific umana, dominata in copilarie, prin care omul isi satisface nevoile imediat, dupa propriile dorinte, actionand constient si liber in lumea imaginara ce si-o crease. Jocul are o semnificatie functionala esentiala si nu este un simplu amuzament. El formeaza, dezvolta si restructureaza intr 949b14j eaga viata psihica a copilului. Prin joc copiii isi dezvolta perceptiile, reprezentarile, creativitatea, isi amplifica posibilitatile memoriei, isi formeaza insusirile vointei, rabdarea, perseverenta, stapanirea de sine. Tot prin joc sunt modelate trasaturile de personalitate:respectul fata de altii, responsabilitatea, cinstea, curajul. Astfel psihologul Ursula Schiopu considera faptul ca "jocul stimuleaza cresterea capacitatii de a trai din plin cu pasiune fiecare moment, organizand tensiunea proprie actiunilor cu finalitate realizata, avand functia de mare si complexa scoala a vietii" Jocul este o scoala deschisa, cu un program tot atat de bogat precum este viata. Prin joc, viitorul este anticipat si pregatit. Se apreciaza chiar ca jocul indeplineste in viata copilului de 3-7 ani acelasi rol ca munca la adulti. Este forma specifica in care copilul isi asimileaza munca si se dezvolta. Este suficient sa amintim concentrarea copilului prins in joc, precum si gravitatea cu care el urmareste respectarea unor reguli sau lupta in care se angajeaza pentru a castiga. Copiii se joaca pentru a se juca. Jocul este o forma de activitate bine gandita, necesara si indispensabila procesului educatiei, este o activitate prin care continutul, forma si functionalitatea sa specifica nu se confunda cu nici o alta forma de activitate instructiv-educativa,

motiv pentru care nu poate fi suplinita si nici nu este in masura sa suplineasca pe una din ele. Pentru a intelege specificul jocului ca forma de activitate instructiveducativa, trebuie sa cunoastem si celelalte sensuri ce i se atribuie jocului, cum ar fi: activitate specific umana, activitate dominanta la varsta prescolara, factor hotarator in viata copilului prescolar. Aceste sensuri indica, fie pozitia jocului in raport didactic cu celelalte forme de activitate specifice omului, fie aportul jocului in procesul educatiei. Jocul este o activitate specific umana pentru ca numai oamenii il practica in adevaratul sens al cuvantului. Este una dintre variatele activitati desfasurate de om, fiind in stransa legatura cu acestea. Este determinat de celelalte activitati invatarea, munca, dar in acelasi timp este puternic implicat in acestea. Invatarea, munca, creatia, includ elemente de joc si in acelasi timp jocul este purtatorul unor importante elemente psihologice de esenta neludica ale celorlalte activitati specific umane. Jocul - activitate dominanta la varsta prescolara , are rol hotarator in evolutia copilului. La varsta prescolara jocul este o activitate cu caracter dominant, fapt demonstrat de modul in care polarizeaza asupra celorlalte activitati din viata copilului, dar si de durata si ponderea sa. Aceasta idee este sustinuta si de rolul pe care-l are pe planul dezvoltarii copilului, favorizand trecerea sa pe o treapta superioara de dezvoltare. Pentru copil, evidentiaza J. Chateau, aproape orice activitate este joc sau, dupa cum afirma Claparede "jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vietiieste singura atmosfera in care fiinta sa psihologica poate sa respire si, in consecinta, poate sa actioneze".

Jocul este elementul care face trecerea de la gradinita la scoala sa nu fie perceputa de fiinta umana ca un "soc" ci ca o continuare fireasca a activitatilor desfasurate in cadrul gradinitei numai cu un grad de dificultate mai ridicat. Activitate dominanta, fundamentala la varsta prescolaritatii, jocul reprezinta o forta cu caracter propulsor in procesul dezvoltarii copilului, permitandu-i acestuia sa patrunda in realitatea pe care o cunoaste activ, sporindu-ti totodata intregul potential de care dispune. "Copilul traieste in lumina fericita a jocului, spiridus ce preface zilele in sarbatoare si viata in minune" (S. Bivolaru). 2.2. IMPORTANTA SI FUNCTIILE JOCULUI Sub influenta jocului se formeaza, se dezvolta si se restructureaza intr 949b14j eaga activitate psihica a copilului. Modul serios si pasiunea cu care se joaca copiii constituie indicatori ai dezvoltarii si perfectionarii proceselor de cunoastere. Prin joc se dezvolta personalitatea copilului, prin crearea si rezolvarea progresiva a diverse feluri de contradictii: a) intre libertatea de actiune si conformarea la schema de joc; b) intre invitatie si initiativa; c) intre repetitie si variabilitate; d) intre dorinta de joc si pregatirea prealabila necesara; e) intre ceea ce este partial cunoscut si ceea ce se cunoaste bine; f) intre absenta vreunui rezultat material util si bucuria jocului; g) intre operarea cu obiecte reale si efectuarea de actiuni simbolice; h) intre emotiile dictate de rolul indeplinit si emotia pozitiva provocata de participarea la joc.

Putem afirma ca, la varsta prescolaritatii, jocul ofera cadrul pentru efort si depasire a unor obstacole, iar "moralitatea ludica" contribuie la geneza comportamentului socio-moral, la asimilarea unor elemente de disciplina in ansamblul expresiilor comportamentale ale copiilor. Important este ca jocul le ofera copiilor posibilitatea dezvaluirii naturii autentice a copilului, a fortelor sale, observandu-se o ultima cerinta spre afirmare. Este suficient sa privesti copiii in timpul jocului pentru a-ti face o impresie referitoare la conduita acestora si la particularitatile lor psihologice. Unii copii se exprima deschis, clar, dezinvolt, in timp ce altii sunt mai retinuti, mai putin activi. Primii sunt mai usor de cunoscut deoarece manifestarile lor sunt spontane, iar ceilalti exprima mai mascat trasaturile lor interne. Se poate afirma ca, jocurile satisfac o anumita cerinta implacabila care il stimuleaza pe copil la o activitate permanenta. Valorificand disponibilitatile interne, jocul propulseaza copilul pe traiectoria progresului in dezvoltarea sa. Solutiile adoptate in joc, inventivitatea si capacitatea de a gasi strategiile cele mai nimerite pentru reusita actiunii odata cu corelarea cu partenerii de joc, denota arta interogarii in colectivitate si in viata sociala. Cu cat un prescolar este mai dezvoltat din punct de vedere psihologic, cu atat se joaca mai mult, mai bine si mai frumos, se remarca a fi un veritabil creator si initiator de actiuni, cu semnificatii multiple pentru evolutia ulterioara. Jocul contribuie la dezvoltarea intelectuala a copiilor, la formarea perceptiilor de forma, marime, spatiu, timp, la educarea spiritului de observatie, a imaginatiei creatoare, a gandirii si nu in ultimul rand la dezvoltarea limbajului.

Tot jocul este un mijloc eficient si suficient pentru realizarea sarcinilor educatiei morale a copilului, contribuind la dezvoltarea stapanirii de sine, autocontrolului, spiritului de independenta, disciplinei constiente, perseverentei, precum si a multor altor calitati de vointa si trasaturi de caracter. Valoarea jocului se observa si in dezvoltarea sociabilitatii, a spiritului de colectivitate, a relatiilor reciproce intre copii. Jocul isi are importanta sa in formarea colectivului de copii, in formarea spiritului de independenta, in formarea atitudinii pozitive fata de munca, in corectarea unor abateri sesizate in comportamentul unor copii. Toate aceste efecte educative se sprijina, ca pe un adevarat fundament, pe influenta pe care jocul o exercita asupra dezvoltarii psihice a copilului, asupra personalitatii lui. Jocul raspunde trebuintei de creatie a personalitatii, dar si a sinelui in raport cu viata si ipostazele ei fericite. Analiza jocului pune in evidenta (oglindeste) statutul mintal, cel afectiv, cel de sanatate al copilului, dar si structura experientei si a mediului de cultura. Prin toate jocurile, dar mai ales prin cele de miscare, se creeaza posibilitati multiple de dezvoltare armonioasa a organismului. In plus, jocul determina o stare de veselie, de buna dispozitie, cu efecte benefice pe planul dezvoltarii. Prin jocurile de miscare se realizeaza numeroase din sarcinile educatiei fizice. Prin joc copilul dobandeste deprinderi de autoservire, in scopul satisfacerii trebuintelor proprii si odata formate acestea permit ca jocul sa devina mai complex cu o valoare formativa sporita.

Participand la joc, prescolarul este initiat in tainele frumosului si invata sa-l creeze, realizandu-se astfel si sarcini de educatie estetice. In concluzie, se poate spune ca prin joc are loc o larga expansiune a personalitatii copilului, realizandu-se o absorbtie uriasa de experienta si traire de viata, de interiorizare si de creatie, conturarea de aspiratii, dorinte care se manifesta direct in conduita si reprezinta latura proiectiva a personalitatii. Jocul ii permite individului sa-si realizeze "eu-l", sa-si manifeste personalitatea, sa urmeze, pentru un moment, linia interesului sau major, atunci cand nu o face prin alte activitati. Este bine cunoscut ca acel copil care nu se joaca ramane sarac din punct de vedere cognitiv, afectiv, al intregii dezvoltari a personalitatii. Ca scoala a vietii sociale, jocul face apel la optimismul specific varstei, la dorinta copilului de a avea un rol, de a indeplini o functie, de a avea o pozitie in grup, de a se afirma si de a-si face datoria. Diferite studii si observatii efectuate asupra jocului au evidentiat faptul ca acesta indeplineste multiple functii. J. Piaget stabileste urmatoarele functii ale jocului: 1. functia de adoptare realizata pe cele doua coordonate: asimilarea realului la

"eu" si acomodarea, transformarea "eu-lui" in functie de modelele exterioare; 2. 3. functia catarctica, de descarcare energetica si rezolvare a conflictelor; functia de socializare, constand in acomodarea copilului la ceilalti,

asimilarea relatiilor cu cei din jur la propriul "eu"; 4. functia de extindere a "eu-lui", de satisfacere a multiplelor trebuinte ale

copilului, de la trebuintele cognitive de explorare a mediului la cele de valorificare

a potentialului de care dispune, de la trebuintele perceptive si motorii la cele de autoexprimare in plan comportamental. Psihologul Ursula Schiopu in lucrarea "Probleme psihologice ale jocului si distractiilor" stabileste functiile jocului precizand ca acestea se pot grupa in functii esentiale, secundare si marginale.

Functiile esentiale ale jocului sunt urmatoarele: functia de cunoastere care se exprima in asimilarea practica si mentala a

caracteristicilor lumii si vietii; functia formativ-educativa exprimata in faptul ca jocul constituie o scoala a

energiei, a educatiei, a conduitei, a gesturilor, a imaginatiei. Jocul educa atentia, abilitatile si capacitatile fizice, trasaturile de caracter (perseverenta,

promptitudinea, spiritul de ordine), trasaturi legate de atitudinea fata de colectiv (corectitudinea, spiritul de competitie, de dreptate, sociabilitatea, s.a), modeleaza dimensiunile etice ale conduitei. functia de exercitare complexa, stimulativa a miscarilor (pusa in evidenta

mai ales de Gross si Carr) concretizata in contributia activa pe care jocul o are la cresterea si dezvoltarea complexa. Aceasta apare ca functie principala in jocurile de miscare, jocurile sportive, de competitie si ca functie secundara in jocurile simple de manuire, proprii copiilor mici. In perioada copilariei si tineretii este o functie principala, devenind ulterior marginala. Printre functiile secundare ale jocului se inscriu urmatoarele: functia de echilibru si tonificare prin caracterul activ si compensator pe

care-l intretine jocul fata de activitatile cu caracter tensional; functia catarctica si proiectiva;

functia distractiva. Ca functie marginala este precizata functia terapeutica ce se manifesta cu

succes in cazuri maladive. 2.3. CLASIFICAREA JOCURILOR Clasificarea jocurilor a constituit si constituie in continuare o preocupare pentru multi specialisti, cu toate acestea, nu s-a ajuns la o clasificare unanim acceptata, date fiind perspectiva din care au fost investigate si criteriile diferite care au stat la baza diferentierii jocurilor. S-a operat, astfel, cu criterii multiple de clasificare, cum ar fi: continutul, forma, sarcina urmarita cu prioritate, materialele folosite, s.a. In lucrarea "Probleme ale adaptarii scolare - ghid pentru perfectionarea activitatii educatoarelor si invatatorilor", Editura All, Bucuresti 1999, autoarea, Elvira Cretu realizeaza urmatoarea clasificare a jocurilor: jocuri in care sunt solicitate functiile psihofiziologice (senzoriale, motorii, intelectuale); jocuri tehnice (productive) care solicita fondul de reprezentari, memoria, motricitatea si care dezvaluie medii de viata (agricole, industriale, mestesugaresti, scoala); jocuri care exerseaza relatiile sociale (de familie, de grup scolar); jocuri artistice (desen, muzica, arte plastice, s.a.)

J. Piaget abordeaza evolutia jocului la copil si realizeaza o interesanta clasificare a jocurilor, concludenta pentru buna intelegere a functiilor sale: jocul exercitiu - forma cea mai elementara a jocului, prezenta in etapa inteligentei senzorio-motorii si consta in repetarea unei activitati insusite anterior pe alte cai pentru placerea activitatii; jocul simbolic (de imaginatie) indeplineste in cea mai mare masura functia de adaptare. Permite asimilarea realului la "eu-l" copilului fara constrangeri si sanctiuni, asigura retrairea unor realitati transformate dupa propriile trebuinte;

jocul cu reguli apare in stadiul gandirii preoperatorii (2-7 ani). Are un rol deosebit in socializarea copilului, deoarece realizeaza intelegerea reciproca prin intermediul cuvantului si disciplinei; jocul de constructie care se dezvolta pe baza jocului simbolic dupa varsta de 5-6 ani. Jocurile de constructie apar ca jocuri integrate in simbolismul ludic pentru ca mai tarziu sa devina autentice adaptari, rezolvari de probleme, creatii inteligente Clasificare a jocurilor realizeaza si A.N. Leontiev, stabilind urmatoarele tipuri: jocurile cu rol in care prim plan apare rolul asumat de copil, care reprezinta de fapt o functie sociala generalizata a adultului; jocurile cu rol si subiect in care copilul isi asuma o functie sociala anume pe care o realizeaza prin actiunile sale; jocurile cu reguli care apar mai tarziu, in cadrul lor copilul subordoneazaunei ordini fixe si raporturi intre participanti, includ o anumita sarcina, au un mare rol in structurarea personalitatii si in socializarea copilului; jocurile de tranzitie spre activitatea de invatare ("jocurile de granita"). Din aceasta categorie fac parte: jocurile distractive, dramatizarile, jocurile sportive, jocurile didactice. Acestea pregatesc invatarea, incep sa substituie procesul de joc cu invatarea. Clasificare mai complexa si mai nuantata, luand in considerare mai multe criterii ce opereaza succesiv, realizeaza autoarele lucrarii "Activitati de joc si recreativ-distractie. Manual pentru scolile normale".

Ele impart jocurile in doua mari categorii dupa schema de mai jos:

(Barbu H., Popescu E., Serban F., - "Activitati de joc si recreativ-distractive. Manual pentru scolile normale", Edit. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1993)