ioan marini _pacatul

Păcatul 1

Ioan Marini

PÃCATUL

110

2 Ioan Marini

© Toate drepturile rezervateEditurii «Oastea Domnului» – Sibiu

str. Ch. Darwin, nr. 11

ISBN 978-973-710-159-4

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

MARINI, IOAN

Păcatul / Ioan Marini. - Sibiu: Oastea Domnului, 2010ISBN 978-973-710-159-4

289(498)Oastea Domnului

Păcatul 3

Ioan MARINIIoan MARINIIoan MARINIIoan MARINI

PÃCATULEdiţia a III-a

Apare cu binecuvântarea

ÎPS Sale Dr. LAURENŢIU STREZA,Mitropolitul Ardealului

Editura «Oastea Domnului»Sibiu, 2010

4 Ioan Marini

„Iată, vă voi stropşicum stropşeşte pământulcarul încărcat cu snopi”

(Amos 2, 13)

Păcatul 5

UN SUFLET DE APOSTOL1

unt oameni la care amintirea treceriilor prin lume e tot atât de vie, de nu

chiar mai luminoasă, decât însăşi scurta lorexistenţă pământească. Timpul consumă tot ceeace era perisabil în fiinţa lor, dă la o parte toatemicile mizerii legate de o mână de pământ, şter-ge rugina prejudecăţilor contemporanilor, lă-sând să apară dincolo de ani, strălucitor şi bi-ruitor, omul spiritual, model de vieţuire pentrugeneraţii de-a rândul.

Un astfel de om a fost blândul învăţător IOANMARINI, de la a cărui trecere la Domnul s-au îm-plinit anul acesta, la 2 februarie, 50 de ani.

Suferinţa, care l-a cercetat încă din anii tine-reţii, i-a dat prilejul să-l întâlnească pe un altmare înfrăţit cu durerea şi jertfa, pe Părintele Io-sif Trifa, întemeietorul pământesc al mişcării re-

1 Prefaţă la ediţia a II-a, din 1997

S

6 Ioan Marini

ligioase «Oastea Domnului», din cadrul BisericiiOrtodoxe Române.

Era în Sanatoriul Geoagiu, unde tânărul în-văţător fusese adus de o boală nemiloasă. Sufle-tul îi era măcinat de deznădejde, căci orizontulvieţii i se părea prea de timpuriu cufundat în ne-gură. Dar întâlnirea cu preotul de la Sibiu i-amarcat întreaga existenţă, dându-i o altă înţele-gere a rosturilor omului în lume.

De acum boala şi suferinţa primeau un altînţeles, erau văzute prin răbdarea tăcută şi mân-tuitoare a Golgotei. Pacientul a părăsit sanato-riul cu boala... ameliorată, dar cu sufletul com-plet vindecat. Din slăbiciunea trupului supus tre-cerii inevitabile s-a ivit făptura cea nouă, născutădin lacrimi şi căinţă.

La început vorbirea lui era plină de poticniri,preaplinul inimi nu găsea cuvântul cel mai nime-rit. Cu timpul, pe măsură ce s-a dăruit lui Hris-tos, pe măsură ce Îl trăia zilnic în viaţa lui, înŞcoala Duhului Sfânt, a primit un duh de vorbirecăruia „nimeni nu-i putea sta împotrivă”. Privi-rea, cuvântul, gestul, întreaga lui fiinţă deveneauo putere care dărâma zidurile păcatului, făcând

Păcatul 7

inimile să se prăbuşească, zdrobite de căinţă, laCrucea Domnului Iisus.

Prima cetate cucerită pentru Dumnezeu va fiînsăşi comuna Săsciori, locul unde a văzut lumi-na zilei înflăcăratul apostol. Cârciumile se în-chid, ţigara dispare din viaţa sătenilor; în case,pe uliţe şi pe ogoare în loc de înjurături se audcântări de laudă pentru Domnul!

Mai târziu, câmpul lui de acţiune se va ex-tinde asupra Banatului, Transilvaniei, îndeosebicea de nord, Moldovei, mai ales în timpul mariisecete din vara anului 1946. Suferind împreunăcu mulţimile flămânde şi însetate, le vestea ade-vărurile mântuitoare, potolindu-le foamea şi se-tea cu pâinea cea nepieritoare şi cu apa cea vie aCuvântului Evangheliei.

În Apahida sau la Alba Iulia, la predica luiţinută pe peronul gării, călătorii, personalul tre-nului, mecanicii de locomotivă l-au înconjuratdin toate părţile şi, fermecaţi de puterea cuvân-tului lui Dumnezeu, au întârziat mai bine de ooră, uitând de călătoria pământească şi schim-bând macazul spre Patria Cerească.

8 Ioan Marini

Întâlnirea cu acest om al lui Dumnezeu, cares-a lepădat de toată grija cea lumească, îmbră-când haina sărăciei şi a smereniei, însemna unprilej unic, un moment de conştiinţă şi de adevărrăscolitor.

Când, în 1929, „gornistul de la Sibiu” îlcheamă în redacţia săptămânalului «Oastea Dom-nului», renunţă la toate şi se dăruieşte ogoruluiEvangheliei cu o desăvârşită lepădare de sine,asemenea părintelui său duhovnicesc.

Nu peste mult timp, răspunzând aceleiaşichemări, va veni de pe plaiurile bihorene tânărulTraian Dorz, viitorul poet, din a cărui harfă se vaînchega „doina Golgotei”, doina unui neam careşi-a purtat crucea în istorie, însângerând veacu-rile, şi căruia, ca dreaptă răsplătire, la vremearânduită, Dumnezeu i-a dăruit, în mila Sa, în-vierea naţională şi spirituală.

Amândoi vor deveni „calfele lui Neemia”,rămânându-i statornici în biruinţe şi înfrângeri,sorbindu-i cu evlavie nu numai învăţăturile, ci şiultima suflare, în casa de pe Aleea Filozofilor dinSibiul anilor 1938.

Astfel, pe paginile ziarelor «Lumina Satelor»şi «Oastea Domnului» şi-a făcut ucenicia pentru

Păcatul 9

a deveni un condei înaripat şi o sabie de luptă în-cercată.

Articolele publicate în aceste ziare, iar maitârziu în «Isus Biruitorul», «Viaţa Creştină», «Fa-milia Creştină», «Misionarul Vieţii Creştine» sauîn bogatele calendare de masă, izvorau dintr-oexperienţă religioasă profundă şi roditoare. Avearesponsabilitatea cuvântului scris şi rostit, fieca-re predică sau articol însemnând pentru el ofrângere de sine pe altarul adevărului. Conştiinţalui de luptător al lui Hristos nu-i permitea să lo-vească în vânt, ci întotdeauna la ţintă. Ştia sărăspundă cu îndrăzneală şi la obiect unor in-telectuali batjocoritori de cele sfinte, punân-du-i la punct nu cu armele unui Goliat teolo-gic, ci cu pietricica smeritului David.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial,a fost închis ca... „eretic şi răzvrătit”. Acolo, încelulă, prin exemplul unui creştinism model unitcu meditaţia, rugăciunea şi dragostea jertfitoare,îi eliberează pe mulţi din robia păcatului, che-mându-i la pocăinţă şi la o viaţă cu Hristos. Darconvertirea cea mai spectaculoasă este aceea adoi intelectuali de forţă: un profesor de latină şi

10 Ioan Marini

un medic – care slujiseră o ideologie izvorâtă dinură şi teroare.

– Dumneata şi popa Trifa, i se adresă unul dinei, n-aţi urmărit decât să faceţi afaceri cu ziarele şicu sutele de mii de cărţi cu care aţi umplut ţara!

La aceasta, blândul Marini i-a răspuns cudemnitatea şi siguranţa pe care numai Adevărulle poate da:

– Puteţi să-mi arătaţi, aici în Sibiu sau învreun loc din ţară, care este vila ori fabrica pre-otului Iosif Trifa? S-a găsit, cumva, după moar-tea lui vreo sumă de bani depusă la vreo bancădin ţară sau străinătate? La Geoagiu, la Sibiu, laDavos în Elveţia, n-a „depus” decât suferinţă...Este singurul aur pe care l-a strâns cu o lăcomiesfântă în toţi anii vieţii lui! Ba, mai mult, pe patulde moarte i-a fost luată până şi modesta reveren-dă de preot... A murit în sărăcie şi umilinţă el,care a îmbogăţit sute de mii de suflete cu aurulcurat al Evangheliei.

Cât despre mine, iată cu ce m-am ales du-pă atâţia ani de colaborare cu dânsul: căciulaasta roasă şi paltonul vechi care-l vedeţi pemine. Mi le-a lăsat ca dar şi amintire înainte dea închide ochii.

Păcatul 11

Au trecut săptămâni la rând până când, în-tr-o zi, mândria şi încăpăţânarea de cremene alecelor doi intelectuali s-au topit sub lucrarea în-noitoare a Duhului Sfânt.

La părăsirea celulei, au ieşit făpturi noi întruHristos.

Asemenea dascălului său, a trăit în suferinţă,sărăcie şi smerenie. Şi cât de bine îi stătea lui înaceastă haină a smereniei!

Ţinea atât de puţin la el şi la viaţa lui. Sufereamereu de suferinţa aproapelui. De fapt, a iubi cuadevărat înseamnă a trăi viaţa aproapelui.

Puţinii bani câştigaţi nu întârziau prea mult înbuzunarul lui. La Cluj, strângea săracii de pestrăzi, îi ducea la o cantină, le plătea prânzul şi, întimp ce aceştia îşi potoleau foamea, le vestea cu-vântul Evangheliei. Aceasta pentru că binele mate-rial neînsoţit de cel spiritual nu este mântuitor.

Pe stradă, în tren şi pe drumurile ţării, în de-sele lui călătorii misionare, dispăreau de pe elpardesiul, haina, puloverul, acestea ajungând, cudiscreţie, la cei care, considera el, se aflau în maimare strâmtorare şi suferinţă decât dânsul.

Era aşa de puţin legat de lucrurile şi bogăţi-

12 Ioan Marini

ile sau chiar de confortul de care viaţa noastră, acelor de azi, atârnă atât de mult!

În vara anului 1946, într-o adunare mare laRoşia Montană, a vestit Cuvântul cu o aşa pute-re, încât toate inimile erau scăldate în lacrimilepocăinţei. Un inginer de la mina de aur nu ştiacum să-şi arate bucuria şi recunoştinţa faţă deacest om care i se părea extraordinar. A părăsitadunarea iar, după un sfert de oră, a revenit şi,îndreptându-se spre omul lui Dumnezeu, îi întin-se o cutiuţă frumoasă. Acesta o deschise calm,apoi din ea, deodată, a strălucit în lumină unbulgăraş de aur. Uimire generală! L-a luat înmână, l-a întors pe o parte şi pe alta, fără ceamai mică urmă de surpriză ori de satisfacţie pefaţă. Apoi, cu gestul cu care ai ţine în mână obucată de fier ruginit, îi întinse binevoitoruluisău preţiosul metal.

– Dar e-al dumneavoastră! Vă rog, luaţi-l,stărui din toată inima inginerul.

– Nu. Mulţumesc, dar faţă de aurul pe care îlam aici, zise el luând Biblia în mână, este atât deuşor şi de spălăcit... În drumul spre cer, metalulăsta nu rezistă!

În noaptea Anului Nou 1947, în biserica or-

Păcatul 13

todoxă din Săsciori, la îngroparea anului vechi,ca sub lumina unei înştiinţări de Sus, a încheiatultima parte a testamentului său pentru OasteaDomnului, spunând printre altele: „Va veni vre-mea, şi trebuie să ne pregătim de pe acum pentruea, când centrul de greutate nu va mai cădea peadunarea din pieţe, săli de conferinţe sau alte lo-curi publice, ci pe «Biserica» din doi sau trei, dela Evanghelia Sf. Matei, 18, 20, adică pe «celulade rugăciune». Prin aceasta va vorbi DomnulIisus oamenilor din această parte a lumii, pentrumultă vreme de aici înainte. Însăşi Biserica-Mamă va fi în suferinţă, iar toţi aceia care se vorlupta să nu dea Cezarului ceea ce este al luiDumnezeu vor avea de pătimit.

Vor veni zilele când firma va fi dată jos, iarcredincioşii vor scrie în fiecare zi o pagină deEvanghelie, nu cu vorbe, ci cu sângele faptelorizvorâte din trăirea cu Iisus cel Răstignit; o trăirenu pe Tabor, ci jos în Ierusalimul care îi închidepe prooroci sau le dă o cruce de pe care vor fipărtaşi la marea Înviere. Oamenii pot răstigniAdevărul, îl pot pune sub lespezi grele, dar ulti-mul cuvânt este totdeauna al lui Dumnezeu:INVIEREA!”

14 Ioan Marini

Secretul acestei vieţi exemplare? Totala le-pădare de sine, smerenia, fapta bună, statorni-cia în păzirea şi păstrarea adevărului primit,rugăciunea şi iar rugăciunea, unită cu postul celadevărat!

Acest slujitor al Adevărului, cum prindea oclipă de răgaz, alerga la rugăciune. El simţea ne-voia permanentă de a fi în legătură continuă cuCerul. Rugăciunea era oxigenul care îi întreţineamereu vie arderea spirituală.

Când venea la Săsciori, dacă era vreme fru-moasă, îl vedeai seara cum o lua spre pădurea debrazi ce urca de pe malurile râului Sebeş. Se aflaacolo, de îndată ce părăseai o cărăruie anevo-ioasă, o stâncă cu un intrând ce-l ferea de privi-rile vreunui trecător întâmplător. Şi, deodată,totul devenea rugăciune! Luna, stelele, ierburile,brazii, vietăţile, clipocitul vesel al undelor, toatese uneau cu glasul lui într-o rugăciune de mulţu-mire unică şi necuprinsă a tuturor văzutelor şi ne-văzutelor, adresată Marelui Creator care pe toatele-a întocmit cu atâta dragoste şi înţelepciune!

De câte ori nu pleca în amurg şi se întorceaîn zori...

Păcatul 15

Uneori dispărea în toiul adunării. Era atâtaputere în Cuvântul vestit, încât întreaga adunarese transforma într-un râu de lacrimi mântuitoare.Fiecare se simţea primenit, descătuşat, o făpturănouă în Hristos. De-abia mai târziu, după ceasemenea „dispariţii” s-au mai repetat, am înţe-les că în adunare sau biserică era putere pentrucă, în ascuns, cineva stăruia cu suspine negrăite.Asemenea rugători, fie că se află în pustie sau încreierii munţilor, fie că străbat satele şi oraşele,sunt sarea şi lumina pământului. Dumnezeu îirânduieşte să fie astfel pentru ca noi cei mulţi ca-re facem umbră pământului, cufundaţi în neguraîngrijorărilor şi îndoielilor, să avem, din loc înloc, stâlpi de foc şi de aducere-aminte care să neajute să nu ne abatem, ci să ţinem drumul înaintespre ţinta mântuirii noastre.

Apostol înflăcărat al lui Hristos, în veaculacesta de pe urmă, Ioan Marini rămâne un exem-plu luminos pentru toţi aceia care şi-au făcut dinmântuire idealul suprem al existenţei lor, iar dinIerusalimul cel Ceresc culmea dorurilor lor sfinte.

Gheorghe Precupescu

16 Ioan Marini

Păcatul 17

O ICOANĂ GRĂITOAREă ne închipuim că suntem în lanul degrâu. Carul încărcat cu snopi trece scâr-

ţâind din toate încheieturile, lăsând urme adâncide-a lungul holdelor pe unde trece.

Noi Îi mulţumim lui Dumnezeu şi-L preamă-rim, lăudându-L pentru roada bogată cu care ne-abinecuvântat şi pentru timpul bun ce ne-a dat,rugându-L să ne ajute până ce şi ultima claie degrâu va fi adusă acasă; iar plugarul să se bucureatunci cu mare veselie că-şi vede roada strânsăgrămadă în ograda sa.

Ce icoană minunată a binefacerilor cereştieste pentru noi carul încărcat cu snopi! Din lea-găn şi până la mormânt, noi suntem înzestraţineîncetat cu darurile scumpe ale lui Dumnezeu.Fiecare zi ne-a adus un snop de binecuvântări. Cene-ar fi putut dărui Dumnezeu mai mult decâtne-a dăruit? El ne-a încărcat zilnic cu binefaceri,ocrotindu-ne necontenit cu dragostea Sa. Să ne

S

18 Ioan Marini

închinăm bunătăţii Sale şi cu inima plină de bucu-rie să-I mulţumim întotdeauna.

Dar, ah, carul încărcat cu grâu mai are şi unalt înţeles.

În timp ce Dumnezeu ne încarcă cu darurileSale, noi Îl încărcăm cu păcatele noastre.

În timp ce El ne îngrămădeşte mereu, unuldupă altul, cu snopii dărniciilor Sale, noi îlîngrămădim, rând pe rând, cu faptele noastrerele, până ce povara păcatelor noastre ajungede nesuportat. Şi El strigă atunci cu glas tarede sub povara păcatelor noastre, zicându-ne:Sunt stropşit de voi (de păcatele voastre) pre-cum este stropşit pământul de carul încărcatcu snopi.

Textul nostru începe cu „iată”. Cuvântul„iată” este în Biblie ca firma unei prăvălii ce a-trage atenţia. Oriunde întâlnim în Sfânta Scripturăcuvântul „iată”, să luăm aminte, fiindcă el aratăcă acolo ni se spune un lucru la care trebuie săprivim cu toată grija. Acest „iată” este ca un solcare stă pe treptele casei înţelepciunii şi strigă:„Veniţi înăuntru voi, inimilor înţelepte, şi ascul-taţi glasul Domnului!”.

Păcatul 19

Să ne deschidem şi noi ochii, ca să vedem şisă ne rugăm ca Duhul Sfânt să-şi croiască drumprin ochii noştri şi prin urechile noastre, să ne deapocăinţa şi scârba de noi înşine să ne cuprindă cuputere, pentru ca să urâm păcatul şi să nu-l maifăptuim, ci să umblăm în neprihănire înainteaDumnezeului nostru milostiv.

Desigur, ceea ce s-a spus mai sus despre gre-utatea cu care păcatul apasă pe Dumnezeu este oicoană de vorbire. Fiindcă Dumnezeu nu poate fiapăsat de oameni. Oricât de multe păcate ar făptuicineva, acestea nu pot să tulbure pacea desăvârşi-rii dumnezeieşti ori să aducă vreun val de ne-mulţumire în liniştea cerească. Dar El vrea să-ifacă pe oameni să înţeleagă ceea ce este păcatulînaintea Sa, de aceea vorbeşte în chip obişnuit, îngraiul nostru, ca să putem pricepe în chip desă-vârşit ceea ce ne spune. După cum bunicul vor-beşte nepoţeilor săi după mintea lor, ca să-l poatăpricepe, tot aşa şi Domnul Se pogoară la înţelege-rea noastră. În Cuvântul Său, ne vorbeşte în graiulnostru şi în cuvintele noastre, pentru a descoperiacestei lumi slăbănoage şi neştiutoare tainele ce-rului şi binefacerile dragostei Sale pentru noi toţi.

20 Ioan Marini

Cum se îndoaie osia la un car şi roţile scâr-ţâie de povara cea mare, aşa zice Domnul că esteîmpovărat, gârbovit de păcatele oamenilor, pânăce strigă, fiindcă nu mai poate suferi răutăţileacelora care păcătuiesc împotriva Lui.

Să cercetăm pe rând cele de mai sus.

În primul rând, ceea ce ni se descoperă lămu-rit e faptul că păcatul este foarte dureros şi apă-sător pentru Dumnezeu.

Uimeşte-te, cerule, şi minunează-te, pămân-tule, că Dumnezeu vorbeşte, spunând că este apă-sat şi stropşit de păcat, dar nicăieri nu se spune căîntreaga Creaţie ar fi o povară pentru Cel PreaÎnalt. Iată, insulele sunt ca nişte fire de praf îna-intea Lui. Nici soarele, nici luna, nici stelele, nicitoate planetele mari şi toate corpurile cereşti pecare le-a creat Atotputernicia Sa nu L-au costatmare lucru.

Dumnezeu, Care ţine pământul şi Care câr-muieşte întreg universul, niciodată nu oboseşte.Nu poţi găsi nici cel mai mic semn undeva care săarate că grija şi conducerea lumii (a Universului)ar obosi pe Dumnezeu. El veghează ziua şi

Păcatul 21

noaptea. Puterea Lui o simţim în fiecare clipă. Elface să răsară luceafărul dimineţii la timpul său.El e temelia pământului şi El ţine piatra cea dincapul unghiului. El le poartă toate cu puterea mâi-nii Sale şi nimic nu stă şi nu mişcă fără ştireaLui... El arată locul unde trebuie să se ivească zo-rile şi desparte întunericul de umbra nopţii.

Cum într-un moment se cufundă spuma învalurile apei care o poartă şi cum dispare o piatrăaruncată în apă, aşa ar dispare pe totdeauna în-treagă lumea, dacă Dumnezeul cel veşnic n-ar ţi-ne-o cu mâna Sa.

Această lucrare fără sfârşit nu împuţineazănicidecât puterea lui Dumnezeu; nu există obo-seală pentru El şi nici nu poate fi vorba de o isto-vire a Lui. El a făcut şi pune în mişcare toate lu-crurile; cu toate acestea, ele nu-I sunt o povară,căci sunt ca o nimica pentru El.

Însă, ciudat, neînţeles şi nespus de ciudat,minune a minunilor: păcatul este o povară pentruDumnezeu, deşi lumea, universul întreg nu-i este!Fapta rea Îl apasă pe Cel Preaînalt, cu toate căgreutatea întreagă a conducerii lumii este pentruEl numai ca un fir de praf într-o căruţă.

22 Ioan Marini

Ah, oameni nesocotiţi! Voi luaţi păcatuldrept un lucru de nimic; glumiţi cu păcatul(Prov 14, 9). Şi voi, fii ai lui Veliar, îl luaţidrept o plăcere şi ziceţi: „El nu bagă de sea-mă... El nu observă... El nu ştie... şi dacă ştie,El nu se sinchiseşte de păcatele noastre!...”Dar învăţaţi din Cartea lui Dumnezeu căn-aveţi dreptate şi sunteţi departe de adevărcând gândiţi astfel. Păcatele voastre sunt pen-tru El mai mult decât dureroase, mai mult de-cât o greutate şi o povară – îi sunt mai apăsă-toare; ca un car supraîncărcat cu snopi, aşaeste apăsat El, copleşit peste măsură şi strivitde păcatele oamenilor.

Păcatul 23

STRICĂCIUNEA PĂCATULUIcest lucru ne va fi foarte lămurit dacă negândim o clipă la ceea ce este păcatul şi

la urmările lui.Păcatul este corupătorul (stricătorul) cel mare

al tuturor lucrurilor lui Dumnezeu.Păcatul l-a schimbat pe un arhanghel într-un

duşman de moarte al lui Dumnezeu şi dintr-unînger al luminii, într-un spirit al răului.

Până nu s-a ivit el, în grădina Edenului erapace, fericire şi linişte. Îndată ce s-a arătat el(păcatul), nenorocirea şi jalea, plânsul şi durereaau luat locul cântecelor şi bucuriei. La privirealui, toate florile din Eden se uscau şi toate fiinţelefugeau îngrozite. Grădina desfătărilor devine ast-fel, deodată, o vale a plângerii.

Înainte de a veni păcatul, Creatorul a spusdespre pământ şi despre toate cele create că „suntfoarte bune”. Însă când s-a ivit păcatul, acesta L-atulburat adânc pe Dumnezeu în inima Sa, făcând

A

24 Ioan Marini

să-I pară rău că a creat o astfel de fiinţă cum eomul (Fac 6, 6).

Nimic nu strică şi nu întunecă atât de multfrumuseţea ca păcatul, căci el distruge chipul luiDumnezeu din făptura Sa. Pe lângă aceasta, pă-catul face creaturile lui Dumnezeu nefericite.Toate nenorocirile care au lovit pământul şi peom sunt rodul lui, sunt secerişul lui. Şi să nu-lurască Dumnezeu pentru aceasta?

Păcatul! O, ce grozav cuvânt! Numai auzulnumelui său mă face să mă cutremur, fiindcă în elvăd pricina tuturor nenorocirilor care au prefăcutacest pământ un loc al scârbei, al lacrimilor şi amă-răciunii, iar pe om, într-un nenorocit şi osândit...

Câte lacrimi, câte vieţi distruse, câte familiinenorocite, câte lucrări ruinate, câte vaiete, câtechinuri nu umplu cu glasul lor jalnic aerul în toatepărţile, oriunde te întorci pe rotocolul acestui pă-mânt! ...

Pricina? Una singură:

Păcatul 25

PĂCATUL!

ăcatul e pricina tuturor relelor din viaţaoamenilor şi de pe pământ. Nenorociri,

foamete, război, cutremure de pământ şi boli...Adunând toate durerile şi suferinţele din toate ca-sele şi spitalele, putem scrie deasupra lor: „Iatăurmările păcatului!” Adunând toate pedepsele,descurajările şi mizeria celor din închisori, putemscrie deasupra lor: „Iată urmările păcatului!” In-trând în cimitire să deschidem criptele şi mor-mintele şi adunând tigvele şi oasele morţilor, săscriem deasupra: „Iată urmările păcatelor!”

Păcatul distruge totul, tăgăduieşte totul, esteîntunericul, este ruina, este moartea.

Dumnezeu n-a voit niciodată ca vreo creatu-ră a mâinii Sale să fie nenorocită. El a făcut peom şi întreagă făptura numai cu scopul de a fifericită.

El a dat păsărilor cântecul lor frumos; flori-lor, mirosul lor plăcut şi văzduhului, balsamul

P

26 Ioan Marini

lui înviorător. A dat zilei soarele surâzător şinopţii podoaba stelelor şi a lunii. El dorea cazâmbetul şi fericirea să fie adorarea statornică afăpturilor Sale şi bucuria să se ridice spre cerurica mireasma de tămâie a jertfelor plăcute şi pri-mite. Însă păcatul a schimbat făptura fericită alui Dumnezeu într-un nenorocit; odraslei luiDumnezeu, care a fost întocmită după chipul şiasemănarea Sa, i s-a întunecat cu totul faţa, iarputerea şi voinţa i-au slăbit, înclinând de-acummai mult spre rău.

Păcatul a dărâmat fericirea minunată a omu-lui, făcând din el un cerşetor nedemn, un netreb-nic, un vierme ticălos ce se târăşte prin pulbereapământului.

Cât de fericit a fost omul când trăia şi se des-făta în faţa privirilor Creatorului său! Îndată ce asăvârşit păcatul, el s-a ascuns din faţa Domnului(Fac 3, 8). În starea de nevinovăţie, omul avea ofericită legătură cu Dumnezeu, dar păcatul a rupt-o. Viaţa de păcat este o fugă continuă, care ducela o depărtare tot mai mare de Dumnezeu. Urma-rea este dezamăgire, cuget pătat, necazuri,strâmtorare, temeri, suferinţe, rău, numai rău!

Păcatul 27

Păcatul! Cât de înşelător este şi câtă pustiireaduce el în viaţa oamenilor! Cât de mult strică elfrumuseţea sufletului!... Ce paragină face el dingrădinile înflorite ale nevinovăţiei!... El schimbăciripitul voios al neprihănirii în croncănitul decorbi al cârtirilor, nemulţumirii, mâhnirii şi bles-temului... Ce privire limpede avea tânărul acelaieri şi ce gingăşie, tânăra aceea! Şi astăzi? Privi-rea lui e împăienjenită, întunecoasă, înfăţişarea ei,neplăcută şi neprietenoasă. Urmele păcatului!Când castitatea vieţii e pierdută, cerul vieţii s-a acoperit cu nori; şi noaptea ameninţă să în-văluie întreaga viaţă cu umbrele ei.

Iată de ce urăşte Dumnezeu păcatul şi esteapăsat şi îndurerat de el: păcatul face fiinţele Salenenorocite, aruncând în mizeria şi nefericirea ceamai amară sărmanele inimi omeneşti.

Să ne gândim apoi că păcatul Îl atacă pe Dum-nezeu în toate însuşirile Sale; dă năvală asupra tro-nului Său, străduindu-se să distrugă Fiinţa Sa. Ca osăgeată otrăvită, păcatul ţinteşte la inima lui Dum-nezeu, ca să fie, dacă ar putea, omorâtor al Lui...Grozav şi înfiorător este acest lucru, dar este aşa.

Şi mai întrebi:

28 Ioan Marini

CE ESTE PĂCATUL?

l este „abaterea” de la Legea morală alui Dumnezeu... este „greşirea ţintei” în

îndeplinirea voii lui Dumnezeu… Păcatul este„fărădelegea”, ceea ce înseamnă a merge împo-triva voii lui Dumnezeu... Păcatul este „nele-giuirea”, ceea ce e tot una cu a nu ajunge să facibinele, „binele” care este voia lui Dumnezeu.Păcatul este „nedreptate”, adică pierderea dinvedere a căii înguste şi drepte a lui Dumnezeu...Păcatul este o „înşelăciune”, – adică a te credecă eşti ceva în faţa lui Dumnezeu, când, de faptnu eşti... Păcatul este „călcarea legii”, adică stri-carea legilor divine, neascultarea faţă de Dum-nezeu, răzvrătirea împotriva Lui.

Păcatul este „iubirea de sine” fără măsură,(exagerată) – împotriva tuturor fiinţelor şi chiar alui Dumnezeu. Acest fel de iubire de sine estespiritul unei voinţe de fier a egoismului, care ex-plică toate păcatele oamenilor. Toate păcatele se

E

Păcatul 29

nasc din iubirea de sine atât de mare, încât răs-toarnă drepturile lui Dumnezeu şi ale oamenilor.

Păcătosul se face pe sine însuşi centrul în ju-rul căruia clădeşte totul. Într-un cuvânt, se poatespune: tot ce mă desparte de Dumnezeu şi de

semenii mei este păcat. Orice lucru făcut numaide mântuială, tot ce se ocupă numai de o parte şineglijează restul, tot ce se gândeşte numai la mo-mentul care trece şi nu se interesează decât desimţuri este păcat. Cu alte cuvinte, păcatul este totce s-a răsculat împotriva vieţii, veşniciei, adevă-rului şi a lui Dumnezeu.

Şi mai întrebi: Ce este păcatul? Nu este el oa-re o ofensă adusă înţelepciunii lui Dumnezeu?Dumnezeu îţi porunceşte să faci voia Lui; şi dacătu faci contrariul e pentru că tu te faci mai înţeleptşi zici: Eu ştiu mai bine ce este bine pentru mine,Dumnezeu nu ştie. Tu explici totul, ca şi când în-ţelepciunea infinită a lui Dumnezeu ar fi în rătăci-re, şi tu, făptura unei zile, ştii mai bine, eşti un ju-decător mai bun în ce priveşte fericirea, decât În-suşi Dumnezeu.

Păcatul tăgăduieşte bunătatea lui Dumnezeu,căci prin păcat tu spui că Dumnezeu nu ţi-a dat tot

30 Ioan Marini

ceea ce te-ar fi făcut fericit. Dar acesta nu este felulde a lucra al unui tată bun şi iubitor, cum zice căeste El. Deci păcatul cu o mână vatămă înţelepciu-nea lui Dumnezeu, iar cu cealaltă bunătatea Lui.

Păcatul loveşte apoi în îndurarea lui Dumne-zeu. Şi cu cât păcătuieşti mai mult, cu atât maineruşinat eşti în faţa Lui. Şi cu atât e mai vinovatpăcatul tău, cu cât îndelunga Sa răbdare te îngă-duie mai mult.

Dacă tu n-ai suferit nici o boală, nici o pagu-bă, nici o cruce şi ai petrecut timpul în desfrânărişi răzvrătiri îndărătnice, nu vrei să vezi că bună-tatea şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu te în-deamnă la pocăinţă?... Iar dacă o suferinţă te-acercetat, aceasta nu este decât cercetarea pe careţi-a făcut-o îndurarea Lui, spre binele tău, chiardacă tu vei gândi poate altfel.

Poate fi numită aceasta o durere mică, atuncicând Dumnezeul dragostei vede cum desfrânaţii şidesfrânatele risipesc bunurile şi prădează averea şidarurile pe care li le-a dat El? El nu poate suferi casă ajungă copilul Său la o aşa mare înjosire, încâtchiar însuşi harul care cheamă la pocăinţă să fiearuncat la pământ şi călcat în picioare.

Păcatul 31

Pe lângă aceasta, vrem să reamintim celornepăsători şi nepocăiţi că fiecare păcat este o în-dărătnicie, încăpăţânare faţă de puterea Lui dum-nezeiască.

Acela care păcătuieşte este asemenea unuiacare ridică pumnii contra măreţiei cereşti a luiDumnezeu, provocându-L şi dorind ca să-L ni-micească. Întotdeauna când tu păcătuieşti, Îl pro-voci pe Dumnezeu să-ţi dovedească dacă El Îşipoate menţine legile Sale drepte. Lucrezi împotri-va legilor Lui, ca să-ţi baţi joc de ele, fiindcă Elnu pedepseşte îndată.

Este oare aceasta puţin lucru, ca un vierme,creatura unei zile, să-L provoace pe Dumnezeu,Care a făcut toate şi ţine totul prin puterea Cu-vântului Său? Cum să nu-L supere, cum să nu-Lobosească pe El astfel de insulte şi necinstire?

Gândiţi-vă la oricare dintre însuşirile Lui –păcatul a pătat-o. Vorbiţi despre Dumnezeu dinoricare privinţă vă convine; vedeţi că păcatul aaruncat o pată asupra Lui. Păcatul a lovit în dra-gostea Lui, în răbdarea, în bunătatea şi în toatăFiinţa măreaţă şi sfântă a Sa!... Ce răutate mare

32 Ioan Marini

este păcatul! Păcatul e rău, numai rău; de aceea eldisplace şi este o scârbă înaintea Celui Preaînalt.

Păcătosule! Ştii tu că orice faptă a neascultă-rii tale este o crimă faţă de Dumnezeu?

Ce altceva cauţi şi trebuie să cauţi tu, decâtpe Dumnezeu, adevăratul tău Stăpân şi Domn, peCare trebuie să-L asculţi şi să-L urmezi!... Darîntotdeauna când nu faci voia Sa, tu faci pe placulvoii tale. Şi asta înseamnă că tu te faci Dumne-zeu, iar pe Cel Preaînalt Îl des-dumnezeieşti, Îldejoseşti, coborându-L mai prejos decât omul.

Este o nimica această insultă, ca să-I ieicoroana de pe cap şi din mâna Sa toiagul dedomnie? Nu! Păcatul este o astfel de faptă, unastfel de rău, încât nici cerul n-ar mai fi pututsta, dacă el n-ar fi fost pedepsit. Dacă aceastăcrimă ar rămâne nepedepsită, atunci, roţileîmpărăţiei cereşti ar fi smulse de la osiile lorşi întreagă conducerea înţelepciunii cereşti arfi dărâmată. O astfel de trădare faţă de Dum-nezeu nu poate să merite decât cea mai mareşi mai aspră pedeapsă.

Pentru a ajunge la culme, păcatul este un

atac asupra lui Dumnezeu.

Păcatul 33

Păcatul nu vrea să fie nici lege care să-l jude-ce, nici judecător care să-i ceară socoteală. Esteun fleac aceasta, ca să fii un ucigaş de Dumnezeuşi să doreşti izgonirea Lui din lumea pe care a fă-cut-o El? Este aceasta un lucru pe care să-l poţitrece cu vederea atât de uşor? Poate Cel Preaînaltsă audă astfel de lucruri şi să nu fie apăsat de gre-utatea lor?

34 Ioan Marini

CÂTEVA PILDEroorocul Osea îl înfăţişează pe păcătos cuun cântar în mână, gata să cântărească.

Într-o parte a cântarului Îl pune pe Dumnezeu, iarde cealaltă, plăcerea păcatului, patimile, nemulţu-mirile ori răzbunările lui. Un timp stă la îndoială,dar apoi se hotărăşte şi zice: „Plece Dumnezeu şisă biruie voinţa mea. Eu rămân cu păcatul!”.

Când citim despre Pilat că, pentru a înduplecamulţimea, L-a pus pe Iisus cel nevinovat, biciuit, în-cununat cu spini, acoperit de scuipat alături deBaraba, un criminal şi obraznic, şi toţi strigară:„Iisus să moară!... Să trăiască Baraba!”, noi ne cu-tremurăm. Şi totuşi, aceasta este istoria noastră detotdeauna, când păcătuim. Da, ori de câte ori săvâr-şim păcatul, noi strigăm, de fapt: „Dumnezeu sămoară!... Diavolul să trăiască! Răstigniţi-L pe Iisus,trăiască sudalma, trăiască beţia, destrăbălarea, ura şipoftele!” Groaznică biruinţă au secerat atunci mariipreoţi în curtea lui Pilat!... Ah, dar această biruinţăse repetă ori de câte ori se făptuieşte păcatul.

P

Păcatul 35

Când citim că Iuda L-a vândut pe Dumneze-iescul său Învăţător pentru treizeci de arginţi, de-plângem atâta orbie!... Dar ce altceva face păcă-tosul, decât să reînnoiască, de fiecare dată cândpăcătuieşte, această vânzare urâtă, pentru o nimi-ca toată. Pentru puţină mânie, pentru un oarecarelux, o lăcomie, o privire, o vorbă, o plăcere, omână de orz, ori o fărâmă de pâine!

Când auzim povestindu-se că păgânii, în lo-cul lui Dumnezeu, adoră soarele, luna sau ani-malele, simţim compătimire pentru ei; dar păcă-tosul este şi el un idolatru, fiindcă L-a înlocuit peDumnezeu cu păcatul căruia-i slujeşte.

Esau şi-a vândut dreptul de întâi născut şi bi-necuvântarea părintească pentru un blid de mânca-re. Mai târziu, când şi-a dat seama de ceea ce a fă-cut, a început să plângă, să se tânguiască, strigând:„Vai de mine păcătosul, ce-am făcut! Pentru atâtde puţin, am vândut toată avuţia mea!” Dar de osută de ori mai nenorociţi suntem noi când păcă-tuim, căci prin păcat vindem diavolului toatămoştenirea noastră, fericirea noastră veşnică, Para-disul; azvârlim în mâna vrăjmaşului tot ce este maiscump şi mai de preţ, pentru o nimica toată.

36 Ioan Marini

ACESTEA NU SUNT EXAGERĂRI!

ă rog să nu credeţi că această alarmareîmpotriva păcatului ar fi de prisos. Ba,

cineva ar vrea să spună că prea exagerăm, vor-bind în felul acesta. O, nu, dragii mei, aici n-aveţidreptate!

Păcatul este şi rămâne o astfel de grozăvie,că niciodată puterea de închipuire omenească nuva putea să-l arate aşa cum este el, în toată groză-via lui.

Şi nu va fi niciodată cu putinţă buzelormuritoare ale omului – chiar şi dacă ar fi atin-se cu cărbunii aprinşi de la altar, ca ale luiIsaia – să zugrăvească marea hidoşenie a pă-catului. Şi chiar dacă ar tuna de mii de oricontra celui mai mic păcat săvârşit contra luiDumnezeu, tot e prea puţin faţă de ceea ceeste păcatul înaintea Lui.

Se spune despre un împărat că, aflând despreun complot pe care un fiu al său îl urzea împotriva

V

Păcatul 37

lui, îl chemă la sine şi, ducându-l într-o pădure dea-să şi arătându-i un pumnal înveninat, îi vorbi aşa:

– Ascultă, nenorocitule, ştiu că tu vrei să-miiei viaţa; să ştii că dacă mă omori vei fi descoperitşi pedepsit şi toată familia va fi acoperită de ruşi-ne... Aici nimenea nu ne vede, nimeni nu ne aude,nimeni nu va descoperi vreodată crima ta... Iaacest pumnal, omoară-mă şi îngroapă-mă înaceastă pădure... Vei putea să n-o faci pe faţă şisă scapi familia de ruşine.

La această vedere şi la aceste cuvinte, sărma-nul fiu se simţi atât de ruşinat şi mişcat, încât searuncă la picioarele tatălui său zicând:

– Nu!... Nu voi face aşa ceva niciodată!...Tatăl meu, iartă-mă!... Iartă-mă!...

Ah, om păcătos!... Ori de câte ori îţi vine do-rinţa să păcătuieşti, gândeşte-te la starea de faţă alui Dumnezeu – şi mergi înainte! Dă lovitura îninima acestui bun Părinte, dacă îndrăzneşti.

Noi însă Îl vedem pe Mântuitorul nostru răs-tignit, cu capul încununat cu spini, acoperit desânge şi, cu toate acestea, urmăm a păcătui liniş-tiţi. O, ce nesimţire şi orbire! Ah, cum nu te în-grozesc faptele, păcătosule, cum nu te îngrozeşti!

38 Ioan Marini

Cum poţi să mai mergi înainte aşa!Între cele mai neplăcute fapte ale istoriei, o

găsim şi pe aceasta: regele cimenilor se afla pepatul de moarte, fără a hotărî care dintre cei treifii ai săi ar trebui să-i urmeze la tron. Murind re-gele, ei s-au adunat şi au făcut sfat, hotărând, încruzimea lor de popor barbar, să pună în picioare,lângă un perete, cadavrul tatălui lor; şi acela să fierege, care va lovi cu săgeata în inima tatălui lor.

Unul după altul au întins arcul şi au dat dru-mul la săgeată; pieptul tatălui fu străpuns, însănici unul n-a lovit în inimă. Voiau să repete în-cercarea, însă au fost cuprinşi de atâta groază, că,tremurând, au aruncat săgeţile şi, plini de ruşine,au fugit.

Şi tu, păcătosule, vei fi oare şi mai crud decâtaceşti barbari? Vei continua oare să îndrepţi şimai departe săgeţi spre inima lui Dumnezeu, prinpăcatele săvârşite împotriva Lui? Ah, încetează,încetează şi nu mai păcătui! Îngrozeşte-te de ceeace ai săvârşit păcătuind şi cere-I iertarea Aceluia,împotriva Căruia ai luptat prin păcat.

Gândiţi-vă, iubiţi prieteni: noi suntem făptu-rile Lui şi să nu vrem să facem voia Lui? Noi

Păcatul 39

suntem hrăniţi şi îngrijiţi de El; sufletul ne estedat de El, şi noi îl întrebuinţăm spre a cârti şi a nerăzvrăti? El ne-a dat atâtea daruri şi...

Când săvârşim păcatul Îl ocărâm pe Dumne-zeu chiar prin darurile pe care ni le-a dat.

De câte ori n-am săvârşit noi păcatul slu-jindu-ne de ochi, de limbă, de mâini, de min-tea, de averea noastră, de toate aceste bunurişi scumpe daruri pe care le-am primit de laDumnezeu!...

Ne-am purtat astfel ca şi acel nenorocit dinFranţa, despre care se spune că, mergând la unepiscop, îl rugă să aibă milă de el, fiindcă, pier-zându-şi slujba, a rămas în mizerie cu cinci copiicare suferă de foame. Fiindu-i milă de el, episco-pul scoase o monedă de aur de o sută de franci, i-o dădu – „Şi când vei mai avea nevoie – îi zisebinefăcătorul – vino iarăşi la mine şi voi fi tot-deauna fericit să te pot ajuta”.

Aproape fără să mulţumească, omul ieşi îngrabă şi ce făcu? Se duse într-o prăvălie cu armeşi-şi cumpără un pumnal ascuţit. A doua zi, pecând episcopul se afla la slujbă, un necunoscut,ieşind de după un stâlp, se repezi la episcop şi-i

40 Ioan Marini

împlântă pumnalul în inimă. Episcopul se prăbuşila pământ, spunând: „Acesta e nenorocitul pe carel-am ajutat ieri!...”

Ce grozăvie!... Ce nemernicie!... Ce nemer-nic şi ce ticălos!... Dar opriţi-vă! O mârşăvie şimai mare este păcatul săvârşit înaintea lui Dum-nezeu şi faţă de Dumnezeu!... Răutatea păcatuluieste mult mai mare când se slujeşte de darurile pecare le-a primit de la El, daruri scumpe, pe carepăcătosul le foloseşte împotriva Lui...

Apoi încă ceva: Noi suntem mereu sub privi-rea Dumnezeului nostru Atotştiutor. Da, da, noilucrăm, vorbim, gândim, ne mişcăm neîncetat subprivirea Lui, Ochiul Lui pe toate le vede, urecheaLui pe toate le aude.

Când noi păcătuim, Îl supărăm pe Dumnezeuîn prezenţa Lui, păcătuim în ochii Lui, în auzulLui, în faţa Lui, fiindcă El este peste tot; nimic nueste ascuns de El – chiar şi gândurile noastre suntdescoperite în faţa Lui. (Ps 33, 13-14; 90, 8; 139,1-5,11,12; Evr 4, 13; Iov 34, 21-22; Prov 15, 11).

Nu ne este oare de ajuns starea de faţă alui Dumnezeu spre a ne constrânge să fim as-cultători? Dacă un om calcă legea în prezenţa

Păcatul 41

legiuitorului, fără îndoială, aceasta nu sepoate suferi; el va trebui să-şi ia pedeapsa.Dar ce altceva aţi făcut voi şi eu?

Păcătuind, noi am păcătuit în faţa privirilorDumnezeului Celui Preaînalt, în faţa ochilor Ce-lui Atotputernic şi împotriva Lui. Ce putem face,decât, plecând capul cu ruşine, să recunoaştemîmpreună cu cel ce-a scris demult acest adevăr:„Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuitşi-am făcut ce este rău împotriva Ta” (Ps 50, 4).

Să ne gândim apoi că noi am păcătuit

având cunoştinţă, n-am făcut fără voie ceea ceam făcut. Noi nu păcătuim ca hotentoţii şi cani-balii, care zac în întunericul neştiinţei. În ţaranoastră a fost aprinsă lumina; de aceea vinanoastră este cu mult mai mare. Noi păcătuim îm-potriva Luminii, de aceea greşeala noastră esteînşeptit mai mare.

Este aceasta ceva de nebăgat în seamă? Pu-teţi voi aştepta ca Dumnezeu să treacă cu vedereapăcatele cu voia şi intenţia? O, dacă buzele aravea limbi de foc, să spună, ca a-ceastă inimă săpoată arde odată! Când inima ar putea spune mâr-şăvia înspăimântătoare a păcatului, ar îngheţa

42 Ioan Marini

sângele chiar şi în venele faraonului orgolios, iarmândrul Nebucadenţar şi-ar pleca în jos capul,îngrozit...

De fapt, e ceva îngrozitor să te răzvrăteştiîmpotriva Celui Preaînalt. Doamne, fii milostivcu robii Tăi şi dăruieşte-le iertare!

Aceasta e ceea ce am voit să spun despre ră-utatea păcatului. Dumnezeu Însuşi să-ţi descopereşi să te înveţe, iubite suflete, prin Duhul Său celSfânt, ca să cunoşti ce este păcatul înaintea Lui.O, dacă Duhul ţi-ar putea deştepta conştiinţa, casă vezi cât de păcătos este păcatul, căci el este opovară şi o durere pentru Dumnezeu!

Mai departe, vom spune că unele păcate suntîndeosebi insultătoare şi ocărâtoare pentru Dum-nezeu.

Din versetul nostru de la început, putem vedeadesluşit un lucru: greutatea păcatului. Nu existăpăcate uşoare. Toate păcatele sunt mari. Sunt totuşimai multe feluri de vini. Unele păcate le întrec pealtele în vinovăţia lor. Ar fi nedrept să zici că ungând păcătos e tot aşa de vinovat ca şi o faptă pă-cătoasă. O idee scârboasă, mârşavă este păcătoasă,

Păcatul 43

cu totul păcătoasă şi foarte păcătoasă, însă totuşi, ofaptă urâtă ajunge la un mai înalt grad de vină.

Sunt unele păcate care Îl întărâtă pe Dumne-zeu la mânie. În legătură cu textul nostru, citim căacest lucru îl face mai ales:

DesfrânareaDesfrânareaDesfrânareaDesfrânarea

Poporul evreu apare pe timpul lui Amosfoarte desfrânat şi cu totul înghiţit de plăcerilejosnice ale necurăţiei.

Acesta este şi marele păcat al zilelor noastre.Străzile la miezul nopţii, filmele şi romanele pi-cante, barurile şi teatrele uşoare, iadul din atâteafamilii, procesele de divorţ mărturisesc îndestuldespre păcatul acesta devenit modern. Eu nu zicmai mult. Fiecare să-şi ţină corpul în curăţenie,căci necurăţia este un păcat greu înaintea luiDumnezeu.

AsuprireaAsuprireaAsuprireaAsuprirea

Este, după profetul nostru, alt păcat care Îlîntărâtă la mânie pe Dumnezeu. Profetul vorbeşte

44 Ioan Marini

despre vânzarea sărmanilor pentru o pereche desandale; vorbeşte despre văduve necăjite, de or-fani şi de muncitori care trebuie să muncească dingreu pe degeaba.

Este oare acest păcat mai puţin rar în zilelenoastre? Câţi negustori nu fac milostenie din câş-tiguri nedrepte şi înşelăciuni! Câte societăţi şiparticulari nu se îndeletnicesc cu împrumutul debani, luând de la amărâţii care le cad în mână do-bânzi peste dobânzi? S-ar putea spune că spiritulnedreptăţii şi asupririi aproapelui stăpâneşte ca şiîn timpul lui Amos, dacă nu şi mai mult.

Să luăm seama să nu fim nedrepţi, căci toţiaceia cărora asuprirea le slujeşte drept unealtă, caşi cei care sunt nedrepţi, nu vor moşteni Împărăţialui Dumnezeu.

Închinarea la idoliÎnchinarea la idoliÎnchinarea la idoliÎnchinarea la idoli

Este, la rândul său, o mare urâciune şi deose-bit de jignitoare pentru Dumnezeu. Când cinevaeste robul mâncării şi băuturii, robul banului şi alaverii, robul trupului sau al iubirii de lume şi alprea marii alipiri şi iubiri de ceea ce este pămân-

Păcatul 45

tesc şi firesc – şi trăieşte pentru acestea, şi nu pen-tru Dumnezeu – atunci păcătuieşte prin idolatrie.Este un vrăjmaş al Crucii lui Hristos. Sfârşitul luieste pierzarea, precum este scris (Flp 3, 19).

LăcomiaLăcomiaLăcomiaLăcomia

Este, de obicei, nedespărţită de tovarăşele ei:nedreptatea, înşelăciunea şi furtul; este iarăşi unpăcat urât înaintea lui Dumnezeu. Cel lacom nucunoaşte nici ruşinea şi nici frica. Este o păcătuirecu voia, de aceea este un păcat greu, un păcatstrigător la cer, care-L oboseşte pe Dumnezeuprin greutatea lui şi atrage după sine mânia Lui.

Mai este apoi:

Zgârcenia,Zgârcenia,Zgârcenia,Zgârcenia,

care se plânge de „puţinul câştig”, pentru a strân-ge banul la care se închină, şi a nu da nimănuinimic. Lipsit de milă, zgârcitul nu vrea să vadăsuferinţa aproapelui şi să aline durerea celui lip-sit, de aceea şi el va fi lipsit de milă... Este un pă-cat greu, asupra căruia apasă judecata.

46 Ioan Marini

Flecăreala,Flecăreala,Flecăreala,Flecăreala,

calomnia, ne aduc aminte de cuvintele din Biblie:„gâtlejul lor este un mormânt deschis” (Ps 5, 9;Rom 3, 13). Aceste cuvinte înfăţişează trăncă-neala, vorbele multe ale nelegiuitului. Nimic nune umple mai mult de scârbă ca un mormânt des-chis, din care iese duhoare de ciumă, dintr-un ca-davru putred. Ca un mormânt deschis care răs-pândeşte aburi răi şi miasme otrăvitoare. Cât deuşor poate să cadă într-însul un călător şi să seafle astfel, deodată, printre morţi! Aşa şi din lim-ba calomniosului şi flecarului, iese ceea ce esteputred, împuţit. Fii cu băgare de seamă faţă degura rea a nelegiuitului, căci nimic nu-i pare preascârbos să vorbească, numai de te-ar putea ducela pieire. El arde de dorul să-ţi nimicească numelebun, ca apoi să te îngroape în mormântul urâciosal gurii sale nelegiuite. Nelegiuiţii ruinează pe al-ţii prin cuvintele lor răutăcioase.

LinguşireaLinguşireaLinguşireaLinguşirea

O limbă linguşitoare este un lucru primejdi-os; mulţi au fost robiţi de ea. Printre oameni sunt

Păcatul 47

mulţi care se aseamănă cu mâncătoarele de fur-nici. Prin limbile lor lungi, acoperite cu untde-lemnul prefăcătoriei, îi atrag şi-i prind pe ceinebăgători de seamă, care le sunt o bună pradă.Când lupul ajunge să lingă mielul, atunci estegata să-şi ude dinţii în sângele lui.

MinciunaMinciunaMinciunaMinciuna

Ce mai lucrare a satanei se face cu aceastăunealtă a lui! Partea tuturor mincinoşilor va fi ia-dul cu foc şi pucioasă. „Tu pierzi pe cei minci-noşi”, fie că ei spun minciuni în glumă sau în se-rios. Câte unul reuşeşte să umble cu minciunifără ca legile omeneşti să-i poată face ceva,însă el nu va scăpa de legile lui Dumnezeu.Cel ce spune minciuni (fie şi numai în glumă),dacă nu se pocăieşte, se va duce, cu toată si-guranţa, în iad.

Mincinoşii au aripi scurte, zborul lor se vasfârşi curând şi apoi ei vor cădea în valurile defoc ale pieirii.

48 Ioan Marini

SudalmaSudalmaSudalmaSudalma

este un alt păcat greu. Suduitorul este un lucrător alsatanei, unul dintre cei mai nenorociţi semănători ailui, ca şi hulitorul care ridică glasul împotriva CeluiPreaînalt şi varsă cuvinte de ocară împotriva Ace-luia care i-a dat viaţă. Tot aşa, şi cel ce blestemă cuuşurinţă pe aproapele său. Aceştia sunt nelegiuiţiicare-i ruinează pe alţii prin cuvintele lor răutăcioase.Iată inimi care sunt adevărate magazii ale diavolu-lui, cum spunea un credincios de demult.

ÎnşelăciuneaÎnşelăciuneaÎnşelăciuneaÎnşelăciunea

E scris că Domnul urăşte pe cei ce varsă sân-ge şi înşală. Cei ce s-au scăldat în sângele altorase vor îneca în propriul lor sânge; şi cine a înce-put să-i înşele pe alţii va sfârşi cu propria lui în-şelare. Un proverb din bătrâni spune: Setoşii desânge şi înşelătorii îşi sapă propria lor groapă.

Necredincioşii şi batjocNecredincioşii şi batjocNecredincioşii şi batjocNecredincioşii şi batjocooooritorii,ritorii,ritorii,ritorii,

oameni fără Dumnezeu, care aruncă pietre de po-ticnire în calea credincioşilor tineri, care n-au bu-

Păcatul 49

curie mai mare decât când pot face pe cineva săcadă... aduc mult rău sufletelor, atrăgându-şiasupră-le pedeapsă aspră.

Cei care Îl tăgăduiesc pe Dumnezeu, tăgădu-iesc veşnicia; se leagă de cuvinte din Scriptură casă le batjocorească, îşi râd de credinţă şi n-au li-nişte dacă nu pot să spună cuvinte care te fac să-ţifie ruşine, de care ţi se face părul vâlvoi – atâtsunt de ocărâtoare împotriva Celui Atotputer-nic!... Toate acestea sunt lucruri grele. Toţi aceş-tia săvârşesc păcate mari. Dumnezeu este întristatadânc şi jignit greu prin asemenea lucruri ca celeamintite mai sus.

MândriaMândriaMândriaMândria

Şi voi, mândrilor, care vă credeţi drepţi, ui-taţi-vă la calea lui Cain şi luaţi seama, să nu că-deţi în acelaşi păcat! Mândria cu gândul că sunteţidrepţi ascunde în ea sămânţa oricărui păcat. Deaceea, îngâmfaţilor, care vă făliţi cu virtutea şifaptele voastre, uitaţi-vă la trupul ucis al celuidintâi martir, căci acolo duce înşelătoria religioa-să cu care vă amăgiţi.

50 Ioan Marini

PĂCATUL –O SEMĂNĂTURĂ A STRICĂCIUNII

ar, va zice cineva, dacă păcătuiesc, pen-tru mine păcătuiesc. Păcatul meu numai

pe mine mă priveşte! Cu neputinţă! Căci tot aşaar putea zice şi miasma: „Sunt otrăvitoare numaipentru mine!” La fel ar zice şi holera: „Suflareamea dătătoare de moarte e numai pentru mine!”Dar nu este aşa!

Cel ce păcătuieşte este un agent al iadului.

Necurăţia ta se răspândeşte ca şi mirosul uneimlaştini; ca şi un lepros, tu laşi peste tot urmelenecurăţiei ori de ce te atingi. Chiar şi aerul care teîmpresoară e plin de aburii otrăvitori pe care pă-catul tău îi produce.

Păcatul tău îl atinge şi pe aproapele tău. Eleste o sămânţă a stricăciunii. Alţii învaţă de la ti-ne ce văd că faci tu. Unii vor fi la fel cu tine, alţiite vor întrece; chiar dacă au învăţat de la tine nu-

D

Păcatul 51

mai alfabetul, vor învăţa să citească în cartea ia-dului mai bine decât tine. Pilda voastră îi va înrâ-uri nu numai pe copiii voştri, ci şi pe toţi cei cevor veni în legătură cu voi. Păcatul este cea maibună unealtă pentru împărăţia satanei... Şi oareacesta este un lucru mic înaintea lui Dumnezeu?

De aceea stai pe loc şi fă-ţi socoteala. Întrea-bă-te care e scopul creării tale; ce fel de viaţă aitrăit până acum; cât timp ai pierdut; câtă iubire aicălcat în picioare şi câtă mânie dumnezeiască ţi-aiadunat. Trage-te la răspundere, – cum ai întrebu-inţat darurile? Cât de necredincios ai fost cu celeîncredinţate ţie? Ce fel de pregătire ai făcut pen-tru ceasul morţii şi cum te-ai pregătit pentru ziuacea mare a socotelilor?

Trebuie să fim pătrunşi de adevărul că Dum-nezeu, Care este drept, trebuie să urască păcatul.„Tu nu eşti un Dumnezeu Căruia să-i placă răul”(Ps 5, 4). El nu-l adăposteşte pe cel rău. Nici pepământ şi cu atât mai puţin în cer, nimic rău nu vafi răbdat în locuinţa lui Dumnezeu. Cât de proştiam fi noi dacă am încerca să adăpostim doi oas-peţi, care sunt atât de înverşunaţi unul faţă de ce-lălalt ca Hristos şi Belial. Putem fi siguri că

52 Ioan Marini

Hristos nu va locui în odaia inimii noastre, dacă îlgăzduim pe diavolul într-ascuns, în pivniţa gân-durilor noastre.

Regii pământului obişnuiau, înainte vre-me să aibă în suita lor şi câţiva proşti care fă-ceau nebunii, numiţi bufoni; însă Atotînţelep-tul Dumnezeu nu vrea să aibă în palatul Săuasemenea nebuni.

O, voi, toţi cei cufundaţi în păcat! Treziţi-vă,treziţi-vă! Treziţi-vă astăzi la glasul duios şiblând al harului, la glasul care vă cheamă astăzi:Veniţi şi luaţi iertare, căci dacă nu vreţi, va trebuisă auziţi glasul îngrozitor al trâmbiţei care vă vaaduce vestea cea mai grozavă şi mai neplăcutădintre toate veştile care se vor fi auzit vreodată:„Duceţi-vă, blestemaţilor!”.

Păcatul 53

PĂCATUL –O PRIETENIE PIERZĂTOARE

u te juca şi nu glumi cu păcatul, căci teva costa viaţa. Câţi nu păţesc ca acel

îmblânzitor de şerpi dintr-un circ, care crescuseîncă de mic şi îmblânzise un mare şarpe cu careda reprezentaţii înaintea publicului. De vreo 25 deani se înfăţişa mereu înaintea celor ce veneau lacirc. Sub privirea lui, şarpele îl asculta în cele maimici lucruri. Cel din urmă lucru pe care-l făceaacest şarpe era că, la un semn al stăpânului său, seîncolăcea în jurul trupului până deasupra capului.După ce oamenii izbucneau în aplauze înflăcăra-te, şarpele se desprindea încet de pe el. Într-o sea-ră se auzi un pocnet, urmat de un ţipăt pătrunză-tor; şarpele îşi strânse stăpânul aşa de tare, încâtl-a omorât. Timp de 25 ani, stăpânul se jucase cuel; acum şarpele îi răpuse viaţa. Ani de-a rândul,şarpele păruse nevătămător pentru stăpânul său,

N

54 Ioan Marini

dar deodată şi-a luat îngăduinţa să lupte cu adevă-rat cu stăpânul său şi l-a biruit de tot. Aşa se în-tâmplă şi cu păcatul. Te joci cu el ani de zile,poate chiar toată viaţa, şi tocmai când zici că te-aiobişnuit cu el şi că nu mai e nici o primejdie pen-tru tine, tocmai atunci îţi aduce moartea.

Nu cumva, cititorule, te afli şi tu în ceataaceasta a celor păcătoşi? O, suflete dragă, ce harmare ţi-a făcut Dumnezeu că te-a suferit atât demult! Va veni timpul când răbdarea Lui se vasfârşi. El va zice atunci: Destul! Eu vreau s-osfârşesc cu vrăjmaşii mei şi să mă scap de ei. Ceuşor Îi va fi Lui să vă arunce deoparte şi să vă deapieirii veşnice!

Păcatul 55

STĂRUINŢA ÎN PĂCATunt mulţi păcătoşi care Îl întărâtă pe Dum-nezeu prin îndrăzneala şi bunăvoinţa pe

care o au pentru plăcerea josnică a păcatului şi adesfrâului lor, iar alţii mulţi îşi atrag pedeapsaprin dăinuirea şi stăruinţa pe care o au în păcat.

De câte ori L-a întărâtat pe Dumnezeu un omcărunt! Să numere însă şi cei tineri anii lor deneascultare şi răzvrătire şi, venindu-şi în fire, să în-ceteze cu răutatea şi păcatul lor. Să bată fiecare laporţile înţelepciunii, ca să nu li se întâmple ceea cescrie în cartea Proverbelor 5, 22-23: „Fiindcă celrău va muri din lipsă de înfrânare, se va poticnidin prea multa lui nebunie”. Şi dacă acest sfat estepentru cei tineri, ce să vă spun vouă, celor care deo jumătate de veac aţi luptat făţiş în contra luiDumnezeu, iar unii aveţi în spatele vostru nu maipuţin de 60, 70, ba chiar 80 de ani de împotrivire şipăcat. Optzeci de ani L-aţi respins mereu prin ne-păsarea voastră. Şi oare aşa trebuie răsplătiţi anii

S

56 Ioan Marini

răbdării, bunătăţii şi îngăduinţei lui Dumnezeu?Prin nepăsare? O, Doamne Dumnezeule, câtă scâr-bă, cât dezgust îţi face mulţimea aceasta de păcate,strânse într-o viaţă de atâţia ani! Ani de răzvrătireşi neascultare şi pentru care nu este nici o părere derău şi nici o pocăinţă.

ÎncăpăţânareaÎncăpăţânareaÎncăpăţânareaÎncăpăţânarea

Dumnezeu este dezgustat îndeosebi de păca-tul care este legat de încăpăţânare. O, ce îndărăt-nicie este la unii oameni! Ei vor să fie neapăratosândiţi! Lor nu li se poate ajuta cu nimic, ei suntaşa de nerăbdători în săvârşirea păcatului şi îm-potriva lor înşişi, aproape furioşi. Parcă ar vrea săsară peste Carpaţi, ca pentru a ajunge pe un cri-minal, cu atâta furie şi orbie se grăbesc ei împo-triva lui Dumnezeu. Ar vrea să înoate prin mareade foc, pentru a-şi ruina sufletul cu orice preţ. Ah,ce orbie şi nebunie grozavă!...

ÎndărătniciaÎndărătniciaÎndărătniciaÎndărătnicia

Urâtă şi grozavă stare! Eu v-aş putea spunedespre oameni care au fost greu bolnavi de febră

Păcatul 57

tifoidă, de pneumonie şi de alte boli grele şi mo-lipsitoare, care în timpul bolii lor au făcut juruinţesă trăiască în ascultare de Dumnezeu şi, când s-aufăcut sănătoşi, ei s-au întors iarăşi la păcatele lor.

Câţi n-au avut pierderi în afacerile lor! Eierau odată în situaţii bune, însă şi-au mâncat ave-rea în destrăbălări şi au sărăcit cu totul. Cu toateacestea, ei ostenesc mai departe în păcate şi fără-delegi. Şi, dacă sărăcia lor creşte, iar hainele lesunt zălogite la casa de amanet, ei tot nu vor sărămână restanţieri de la cârciumă. Încă un copilmoare! Femeia este bolnavă şi foamea i se poateciti pe faţă. Cu toate acestea, nu se lasă doborâţide suferinţă pentru a se întoarce... Mai găsesc în-că putere să meargă înainte în păcatele lor.Aceasta este îndărătnicia în păcat.

Păcătosule! Dumnezeu te va lăsa să mergi pecalea ta, şi această cale duce la pierzare veşnică.Pentru că tu L-ai obosit pe Dumnezeu prin îndă-rătnicia ta. Cei care sunt porniţi să continue a trăiîn păcat şi stricăciune şi sunt hotărâţi pentruaceasta, cu toate aşteptările, invitările şi rugămin-ţile Lui, să ia aminte! Ah, cât aş vrea să te pottrezi până când nu este prea târziu!...

58 Ioan Marini

În legătură cu aceasta, ni se pare potrivit aspune că nemulţumirea este o sarcină mare pentruDumnezeu. El Însuşi spunea aceasta poporuluicând îl scotea din Egipt, când i-a izgonit pe amo-rei, când a ridicat profeţi şi nazirei din fiii popo-rului Său şi totuşi, ei s-au răzvrătit împotriva Lui.Cu câtă bunătate şi cu câtă dragoste răbdătoare s-a purtat El cu poporul Său, dar ei n-au făcut al-tceva decât să cârtească şi să păcătuiască mereu.

Unul din lucrurile care mi-au sfâşiat maimult inima când m-am întors la Dumnezeu ca unpăcătos vinovat a fost nu atât răutatea vieţii me-le, ci îndeosebi harul de care El a făcut să măbucur, îndelunga Lui răbdare, bunătatea şi dra-gostea cu care m-a aşteptat şi m-a primit cândm-am întors. Ce bun şi milostiv a fost Dumne-zeu cu atâţia dintre noi!

Adu-ţi aminte şi vezi bunătatea Lui şi tu, pri-etene, care niciodată n-ai fost aruncat în sărăcie şilipsă!... El nu ne-a lăsat pe căi rătăcite, ca săajungem pietre de sminteală şi pilde rele şi să fimastfel de ocara lumii. În dragostea Lui ne-a ocrotitmereu. A iubit casa noastră şi ne-a purtat de grijăchiar şi când noi nu L-am iubit!...

Păcatul 59

Şi cum i-am răsplătit noi aceasta?... Cât demult bine n-a făcut El poporului nostru! De câtebinecuvântări nu ne-a făcut El parte! Libertate,bunăstare şi atâtea daruri ne-a dat! Cu toate aces-tea, noi am păcătuit atât de mult în faţa Lui! Şi,dacă suferinţa brăzdează astăzi trupul îndurerat allumii, asta vorbeşte lămurit de multele păcate decare ne-am făcut vinovaţi. Noi am păcătuit. Amputea spune că, tocmai ca un car încărcat cu snopi,El este apăsat de păcatele noastre cele multe.

Şi lăsaţi-mă să spun că, după textul nostru,Domnul este chiar atât de împovărat, încât ţipăsub greutatea aceasta; întocmai ca şi carul caregeme sub povara lui, aşa geme Domnul sub pova-ra păcatelor noastre.

N-aţi auzit niciodată glasul acesta? Auzi,cerule, şi tu, pământule, ia aminte, căci Domnulvorbeşte: „Eu am crescut fii, i-am îngrijit şi eis-au răzvrătit împotriva Mea! De ce voiţi să mu-riţi voi, casa lui Israel?” Ascultă mai bine tân-guirea blândă şi îndurerată, ca a izvorului, care aieşit de pe buzele lui Iisus: „Ierusalime, Ierusali-me, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pecei trimişi la tine! De câte ori n-am voit să adun

60 Ioan Marini

pe fiii tăi cum îşi adună găina puii sub aripi, darn-aţi vrut!...”

Păcătosule! Păcatul tău sfâşie inima luiDumnezeu. Creatorul tău se întristează de ceeace tu râzi! Mântuitorul te cheamă din păcatulpe care tu îl ţii de fleac: „O, nu înfăptui aceas-tă urâciune pe care Eu o urăsc!” Pentru nu-mele lui Dumnezeu, nu o face!... Câţi nu spunfără nici un rost, în stările lor de vorbă:„pentru Dumnezeu!” – fără să ştie ce zic. Însăcuvintele acestea: „Pentru numele lui Dumne-zeu”, înseamnă: nu mai mâhniţi, nu mai supă-raţi pe Creatorul vostru, ca să nu daţi prilejCelui Veşnic să ţipe sub greutatea păcatelorvoastre! Lipsiţi-vă, o lipsiţi-vă de răutatea firiivoastre rele; de ce voiţi voi să muriţi, casa luiIsrael?...

„Fiii oamenilor, până când va fi batjo-corită slava Mea? Până când veţi iubi de-şertăciunea şi veţi umbla după minciuni?”(Ps 4, 2).

Până când te gândeşti tu să alergi dupăchipuri amăgitoare, lucrând ţesătura de min-ciuni? Până când te gândeşti să glumeşti cu

Păcatul 61

slava Lui şi să batjocoreşti Numele Lui? Nute-ai săturat încă de păcătuit? Te gândeşti caîncă să glumeşti, până ce sufletul tău va ajun-ge în iad, şi să continui râsul până ce răzbuna-rea Celui Prea Înalt îţi va schimba veselia înurlete grozave?

62 Ioan Marini

CUTREMURAŢI-VĂŞI NU PĂCĂTUIŢI

âţi nu întorc pe dos sfatul acesta, ca săpăcătuiască şi să nu se cutremure... Ne-

chibzuinţa, lipsa de cugetare şi băgare de seamătrebuie să fie unul din motivele pentru care oa-menii sunt atât de nebuni, încât Îl dispreţuiesc peHristos şi resping cu ură harul ce li se oferă. Ah,de-ar tăcea odată patimile lor şi de s-ar linişti,pentru ca astfel, înconjuraţi de liniştea solemnă,să-şi arunce privirea asupra trecutului şi să cugetela pieirea neînlăturată care îi aşteaptă! Un om ca-re cugetă ar trebui să fie atât de înţelept, ca să re-cunoască prostia păcatului şi deşertăciunea tutu-ror poftelor lumeşti.

Stai pe loc, păcătosule nechibzuit, stai pe locşi te gândeşte mai înainte de a face ultima săriturăîn pierzare. Nu arunca sufletul tău pentru un ni-mic! Îngăduie judecăţii şi minţii tale să-ţi vor-

C

Păcatul 63

bească. Pentru ce trăieşti pe lume? Lasă zgomotullumii să tacă o clipă şi dă voie sărmanului tău su-flet să vorbească cu tine, ca să-ţi vii în fire maiînainte ca să-i pecetluieşti soarta şi să-l arunci înpierzare veşnică. Păcătosule, opreşte-te o clipă!Gândeşte-te, cât mai este timp, la ceea ce-ţi slu-jeşte ţie spre pace.

Spune şi tu cum spuneau sfinţii de odinioară:Mai degrabă moartea, dar păcatul nu! Un credin-cios de demult obişnuia să spună: Eu nu mă temdecât de păcat! Aruncându-ne la picioarele luiIisus, să spunem:

Plâng şi gem de-atâta vreme,faţa-mi arde de ruşine,Doamne-ndură-te de mine!O, Iisuse, plin de ruşine şi de durere pentru

păcatele mele, eu le plâng şi le urăsc; şi Tu, Celnesfârşit de bun, ai milă de mine!

Să trecem acum mai departe.Dacă este adevărat că păcatul este mâhnitor

pentru Dumnezeu, atunci să-L slăvim pe El, pen-tru milostivirea Sa, văzând că El poartă sarcinapăcatelor noastre. Dar, după cum nu se poate

64 Ioan Marini

spune despre car că el se rupe, ci numai că esteapăsat, aşa este şi Dumnezeu apăsat şi totuşi lepoartă. Dacă voi şi eu am fi în locul lui Dumnezeu,le-am purta noi oare? Nu! Sigur că nu! Căci timpde o săptămână am arde universul cu foc sau l-amstrivi cu picioarele şi l-am face numai praf.

Dacă legea cerului ar pedepsi atât de repedeca legea omului, unde am ajunge? Ce uşor şi-arputea răzbuna el onoarea Sa! Câţi slujitori ai Săinu stau gata să-I împlinească porunca! Cum ie-şeau consulii romani însoţiţi de lictorii lor carepurtau securi, aşa este însoţit în continuu Dumne-zeu de aceia care sunt gata să îndeplinească sen-tinţa Sa. O piatră, o ţiglă de pe acoperiş, un trăs-net, un vânt puternic, ruperea unei artere, a uneivene din trup – şi totul s-a sfârşit, iar tu eşti mort,în mâinile lui Dumnezeu plin de mânie. De fapt,El a oprit pe slujbaşii mâniei Sale, căci cerul stri-gă: „Pentru ce să adăpostim pe căpetenia acestorticăloşi?” Şi pământul întreabă: „Pentru ce să-idau eu recoltă plugarului păcătos?” Fulgereletrăsnesc şi zic: „Dă-ne voie să lovim pe răzvrăti-tori”. Iar marea urlă împotriva păcătoşilor, dorindsă-i îngroape sub valurile ei. Dar Dumnezeu rab-

Păcatul 65

dă şi slujitorii Săi se supun, pentru ca tu, păcăto-sule, să te trezeşti şi să te pocăieşti! Nu este o do-vadă mai mare a atotputerniciei lui Dumnezeu carăbdarea Sa îndelungă! Cea mai mare putere aLui se arată prin faptul că El este în stare să Sestăpânească, să rabde.

Păcătosule! Dumnezeu te rabdă! Şi te-a răb-dat atât de mult! Îngerii s-au minunat de răbdareaacesta! Ei credeau că El te va lovi, dar s-a abţinut.El încă te rabdă! El încă te suferă! Câtă îndelungărăbdare!...

Aţi văzut vreodată un om răbdător să înjure?Iată, un nemernic îl întâlneşte pe stradă şi-l batjo-coreşte, bătându-şi joc de el în faţa unei cete decopii. El însă rabdă. Acela îl scuipă în faţă. Elmai rabdă încă. Insultătorul îl loveşte. El rabdă întăcere. „Loveşte-l cu trestia!” – îi zice unul. „Nu,zice el, eu îl iert pentru toate”. Şi nelegiuitul îltrânteşte jos şi-l tăvăleşte în tină, iar el rabdă şi,ridicându-se plin de murdărie, îi zice: „Dacă aiceva, vreo nevoie, ca să-ţi pot veni în ajutor, cutoată dragostea o fac”. Chiar în clipa aceea, tică-losul este arestat de un magistrat, pentru niştedatorii. Şi omul de care el şi-a bătut joc atât de

66 Ioan Marini

mult, scoţându-şi punga din buzunar, plăteşte în-treagă datoria aceluia, zicându-i: „Mergi în pace,eşti liber!” Omul mizerabil, drept răsplată, îlscuipă iar în faţă. Acum, ziceţi voi, să-l lăsăm înseama legii! Mai poate fi vorba de răbdare aici?

Aşa i s-ar fi întâmplat omului, dacă răbdarealui Dumnezeu i s-ar fi sfârşit. Dar, deşi El esteapăsat ca şi carul sub greutatea snopilor, totuşiosia carului nu se rupe. El îi rabdă încă pe păcăto-şii nepocăiţi.

Şi acum, trecând la a patra parte a stăriinoastre de vorbă, rog pe cititor să dea cea maimare ascultare celor ce vor urma.

Mă tem că unii din voi n-au privit niciodatăpăcatul în această lumină, adică să vadă cât demult păcatul Îl întristează pe Dumnezeu, fiindcăatunci n-ar mai fi dorit să-L întristeze şi mai de-parte. Pe de altă parte, sunt alţii care simt că pă-catul este un lucru tare neplăcut şi doresc să scapede el.

Aceasta e ceea ce voim să spunem: nu numaică Dumnezeu rabdă încă păcatul, ci, în persoanaFiului Său, Dumnezeu poartă păcatul şi-l ia asu-

Păcatul 67

pra Lui. Aceste cuvinte ar avea o însemnătateadâncă dacă ar fi puse pe buzele lui Iisus: „Eusunt apăsat de voi cum este apăsat carul încărcatcu snopi”. Aici era problema cea mare: Dumne-zeu trebuia să pedepsească păcatul, şi totuşi doreasă-Şi arate milostivirea Sa faţă de păcătoşi. Cumavea să se facă aceasta? Iată cum: Iisus vine sămoară în locul nostru. Greutatea osândei este pu-să pe umerii Săi. Vedeţi cum sunt de îngrămădiţisnopii păcatelor omeneşti peste El?

„Cu dragoste multă-n tăcere adâncă,El poartă marea şi trista povară;eu sunt vinovatul, a mea este vina,dar Tu cu-ndurarea purtat-ai păcatul,ruşinea şi marea ocară.”Dumnezeu a aruncat asupra Lui toate păca-

tele noastre. Aici stau ele ca snop peste snop pânăce, gârbovit şi apăsat, El strigă, ţipând, asemeneacarului încărcat cu snopi, care geme în timp cemerge. El a fost batjocura batjocoriţilor. El apurtat bolile noastre şi cu durerile noastre s-a îm-brăcat. Priviţi-L!... Vedeţi-L!... Sudoarea Sa e pi-curi de sânge care cad pe pământ. Irod îşi bate jocde El. Pilat Îl dispreţuieşte. Ei I-au dat palme Re-

68 Ioan Marini

gelui Iudeii. „Eu ţineam spatele celor ce Mă lo-veau şi obrazul Meu acelora care Mă pălmuiau;n-am ascuns faţa Mea de batjocură şi scuipat”.L-au legat de stâlp, L-au bătut cu vergi, dându-Inu mai puţin de 40 de lovituri fără una; „căci nueste cu nici una mai puţin pentru El”. „Pedeapsanoastră a luat-o El, ca noi să avem pace. Prinrănile Lui suntem tămăduiţi.”

Priviţi-L! Ca un car încărcat cu snopi păşeşteEl pe uliţele Ierusalimului: plângeţi, fiice ale Ie-rusalimului, deşi El v-a spus: „Nu Mă plângeţi peMine, ci plângeţi-vă pe voi!...”. El este întovărăşitde strigăte animalice care se aud în urma Luicând trece pe stradă gârbovit sub greutatea cruciiapăsătoare şi grea de păcatele noastre.

Îl duc la Golgota. Aici Îl trântiră pe spate, Îiîntinseră mâinile şi picioarele, şi piroanele bles-temate Îl pătrunseră prin părţile cele mai simţitoa-re ale corpului Său, acolo unde se întâlnesc ceimai mulţi nervi. Ei ridică crucea. O, Mântuitorulesângerânde, Ţi-a sosit timpul durerilor celor maiamare!... Cu o smucitură şi putere barbară, ei în-fig crucea în pământ. Piroanele Îi sfâşie mâinile şipicioarele Sale. Ce dureri!... Ce dureri!...

Păcatul 69

El stă atârnat în cele mai grele chinuri, căciDumnezeu L-a părăsit. Duşmanii Săi Îl urmăresc şizic: „Iată că n-are cine să-L scape!”. Ei îşi bat jocde goliciunea Lui; arătă cu degetul frica Lui demoarte. Se uită chiorâş la El, Îl fixează cu privirea,Îi necinstesc suferinţele prin glume murdare. Dinrugăciunea Lui fac joc de cuvinte. De fapt, El numai este om, ci vierme strivit în picioare. Cu greuîşi poate închipui mintea omenească cum că Eleste şi Dumnezeu. Frigurile Îl mistuie, gura Îi esteuscată ca o floare arsă de soare şi El strigă: „Mi-esete!” Şi tot ce i se poate da este oţetul. Soarele nuvrea să-şi mai dea lumina şi bezna întunecoasă aacestei amiezi înspăimântătoare este un simbolpotrivit al întunericului din sufletul Său. Fiori degroază plutesc deasupra pământului, iar El strigăcu glas mare: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu,pentru ce M-ai părăsit?...”

Într-adevăr, o cât de îngreuiat a fost El! N-afost niciodată o durere, ca durerea Lui! Toate du-rerile inimii omeneşti s-au adunat în inima Lui şipedeapsa vinovăţiei păcatului omenesc, s-a revăr-sat peste corpul şi sufletul Său, ca apa mării pesteuscat.

70 Ioan Marini

Şi păcatul să fie pentru noi un lucru de ni-mic? Să râd eu de ceea ce L-a făcut pe Mântuito-rul meu să geamă? Să joc şi să fac nebunii cu ce-ea ce a sfâşiat inima Lui?

Păcătosule! Nu vrei tu să-ţi predai păcatele înseama Aceluia Care a suferit pentru păcate? Da, ţi-o spun cu toată siguranţa: El a suferit şi pentru ti-ne!... Da, sângele lui Iisus Hristos s-a vărsat şipentru tine. Şi sângele acesta este sângele carespală orice păcat. De-ar fi chiar păcate de care nuse poate vorbi, ei bine, nu există păcat ce n-ar pu-tea fi curăţit de sângele lui Iisus Hristos. Hulirealui Dumnezeu, oricât de obraznică ar fi; pofta, ori-cât de dobitocească ar fi; lăcomia de avere, oricâtde mult s-ar fi mărit, ajungând până la fapt şi în-şelăciune; călcarea poruncilor lui Dumnezeu şiîmpotrivirea faţă de El, oricât de mari ar fi, toateacestea se pot spăla prin sângele lui Iisus Hristos şipot fi iertate. De aceea strig către tine care tremuri:oricât de mare ar fi fărădelegea care este trecută încartea păcatelor tale, oricât ai fi întrecut pe aproa-pele tău în rău, dacă ai înaintat mai mult în viaţa tade răutăţi decât un Saul, o Magdalenă şi ca cel maiurâcios dintre păcătoşi – totuşi sângele lui Iisus

Păcatul 71

Hristos este în stare să spele păcatul tău... Oricât demari ar fi păcatele tale, sângele lui Iisus Hristoseste şi mai mare. Păcatele tale sunt ca munţii, darSângele lui Iisus Hristos este ca apele lui Noe, careau ajuns din ce în ce mai mari şi toţi munţii înalţicare sunt sub cer au fost acoperiţi (Fac 7, 19-20).Astfel va acoperi sângele lui Iisus Hristos toţimunţii de păcate.

Vrei tu să-ţi încredinţezi sufletul numaidecâtîn mâinile Lui? O vei face? Vrei să faci acest lu-cru chiar acum?

Vei şti şi vei vedea atunci îndată cum a muritEl pentru tine şi ţi-a luat păcatele asupra Lui; cuma purtat El toate suferinţele tale, iar tu eşti mântuitşi liberat, căci Dumnezeu este împăcat şi tu eştiiertat şi izbăvit de orice vină. Vino, dragul meu,îngenunchează la crucea Domnului Iisus, ca săvezi şi să înţelegi cum a fost împovărat El, ca tusă fii uşurat; cum a fost El legat, ţintuit pe cruceşi apăsat, ca tu să fii slobozit de păcat.

Eu voiam şi doream să vorbesc despre Stăpâ-nul meu cum ar fi vorbit Ioan, care L-a văzut şi amărturisit, căci el putea să mărturisească în chipmişcător despre chinurile de pe Golgota ale Învă-

72 Ioan Marini

ţătorului Său. Ceea ce am, aceea vă dau. O, Dum-nezeule, întăreşte puterile oricărui suflet şi trimiteharul Tău, ca să creadă cu adevărat în Tine...

Căci, dacă nu – şi aici este ultimul punct! –,Dumnezeu va purta numai puţin timp povara în-dărătniciei noastre; şi dacă noi nu suntem înHristos când vine sfârşitul, această greutate ne vastrivi pentru vecie.

Textul nostru este redat de diferiţi traducă-tori, altfel decât în traducerea de faţă. După ei arînsemna: „Eu vă apăs ca un car care este încărcatcu grâu”. Asta însemnează că întocmai cum uncar încărcat zdravăn apasă pe străzile nepavateale orientului şi lasă urme adânci sub ele, aşavreau Eu să vă strivesc sub greutatea păcatelorvoastre, zice Dumnezeu. Aceasta îţi va fi soarta,iubite cititor, dacă eşti în afară de Hristos: fapteletale te vor apăsa, păcatele tale te vor strivi subgreutatea lor chinuitoare. Trebuie să zugrăvimmai departe aceste grozăvii ale păcatului? Cred cănu! Trebuie numai ca tu, dragul meu, să iei învă-ţătură din ameninţările acestea. Să părăseşti pă-catul şi să te întorci la Dumnezeu.

Păcatul 73

Alegeţi acum! Alegeţi, vă rog! Fiecare sărăspundă, fiecare să aleagă pentru sine.

Vrei tu să-L urmezi cu adevărat pe DomnulIisus? Te rog fierbinte, ascultă-mă ca şi când tu aifi singura persoană care ar citi aceste rânduri. Unsuflet fără Hristos este deja judecat, fiindcă nucrede (nu-L urmează). Cum vrei tu să scapi, să temântuieşti, dacă tu dispreţuieşti o mântuire aşa demare ca aceea care ţi se dă în Hristos? Domnul îţivorbeşte şi îţi spune: „Priveşte pe drumul tău, aigrijă de calea ta pe care mergi... Celui ce ve-ghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mân-tuirea lui Dumnezeu...”

În timp, în veşnicie, în viaţă, în moarte, încer, în iad, oriunde ar merge El, eu te rog, urmea-ză-L pe Hristos, căci El îi poate mântui şi pe ceimai îndepărtaţi care vin la El. Însă dacă tu nu vreisă-L urmezi pe Hristos, atunci în păcatele tale osă mori. Vino la El! Primeşte-L pe Hristos şi-Lurmează, căci în afară de Hristos nu poţi găsi nicio scăpare.

Cine nu găseşte mântuirea în Hristos n-o vagăsi nicăieri. Ce grozav ar fi să pierzi ceea ce apregătit El pentru tine! Căci cum vom scăpa noi,

74 Ioan Marini

dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa demare? (Evr 2, 3). Fie că facem parte dintre păcă-toşii cei mari, fie că nu facem parte încă dintre ei,ce grozav lucru ar fi să murim fără Mântuitor! O,voi, cei păcătoşi! De v-ar împinge această groză-vie spre tronul harului! Nu vei găsi niciodată hardacă nu-l vei căuta la picioarele lui Iisus! O, gân-deşte-te ce ar însemna să nu se deschidă niciodatăporţile cerului pentru tine! Nu există altă uşă ce s-ar putea deschide vreodată şi să fii mântuit! DacăHristos te leapădă, lepădat eşti; dacă nu eşti stro-pit cu sângele Lui, eşti pierdut.

Vino, om păcătos! Ce zici? Vrei să intripe poarta cea strâmtă sau vrei să dispreţuieştiviaţa veşnică? Vrei să intri umilit pe calea în-gustă, prin poarta strâmtă, cu nădejdea că El,Care S-a dat pentru tine, te va primi şi te vamântui chiar acuma şi te va face fericit peveci? Vrei? Vino!

Nu este greu să pluteşti în viaţă peste ape li-niştite; dar valurile aspre ale Iordanului morţii tevor face să recunoşti câtă nevoie ai de un Mântu-itor. Este greu să mori fără nădejde. A face ultimasăritură în întuneric este un lucru teribil.

Păcatul 75

Am văzut un bătrân care, murind, a spus cănu vrea să moară; şi când era aproape să moară, astrigat: „Întuneric, întuneric, întuneric! O, Dum-nezeule, nu pot să mor!” Ah, şi ce grozavă erafrica lui când mâna puternică a morţii îl împingeaspre prăpastie! A fost zguduitoare clipa când apărăsit pământul şi sufletul lui s-a scufundat înadâncimile mâniei veşnice.

Când inima ta va bate tot mai încet şi neregu-lat, vei vedea câtă nevoie ai de un Mântuitor, de unînger la patul tău de moarte. Când se va despărţisufletul de trup, vei avea nevoie de o călăuză caresă te conducă prin norii întunecaţi ai morţii, sprelăcaşurile fericite ale casei din ceruri. De aceea ca-ută-L pe Domnul, caută iertarea, caută mântuirea,caută izbăvirea din osândă din bună vreme. „Cău-taţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi, che-maţi-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel răude calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gându-rile lui, să se întoarcă la Domnul, Care va aveamilă de el, la Dumnezeul nostru, Care nu oboseşteiertând...” (Isaia 55, 6-9). O Doamne, întoarce-nela Tine şi atunci vom fi întorşi la Tine! Atrage-ne,şi atunci vom alerga după Tine!...

Amin.

76 Ioan Marini

Păcatul 77

CĂTEVA CUGETĂRIÎN LEGĂTURĂ CU PĂCATUL„Păcatul să nu mai domnească în trupul vostru...”

(Rom 6, 12)

„Nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire în-tre voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă as-cund faţa Lui...” (Isaia 59, 2)

„Păcatul este o ofensă pentru Dumnezeu. El esteo săgeată îndreptată către inima lui Dumnezeu, esteun atac asupra lui Dumnezeu.”

(«Misionarul Vieţii Creştine» nr. 21, 1940, pag. 1)

„Păcatul este o robie din care numai Iisus ne poa-te libera, o întinăciune pe care numai sângele Său opoate spăla.” («Glasul Dreptăţii» nr. 5, 1938, pag. 4)

„Păcatul este o atât de grea boală pentru om, în-cât numai Sfântul Duh îl poate libera de el.”

(«Familia Creştină» nr. 5-6, 1941, pag. 4)

78 Ioan Marini

„Păcatul este microbul sufletului. Dintre toţi mi-crobii din lume, păcatul e cel mai primejdios şi acelase înmulţeşte mai repede.”

(«Viaţa Creştină» nr. 29, 1939, pag. 3)

„Păcatele sunt ca nişte cârlige ale diavolului de ca-re-şi agaţă funiile lui, smucindu-le unde şi cum vrea el.”


„Păcatul e viermele care roade rădăcina de lapomul credinţei şi strică rodul dragostei, care nu maipoate ajunge la coacere.”


„Păcatul este înainte-mergătorul rătăcirilor şiînşelăciunilor diavolului.”

(«Familia Creştină» nr. 1, 1942, pag. 3)

„Păcătoşii sunt lunatici morali.”(«Viaţa Creştină» nr. 29, 1939, pag. 3)

„Păcatele sunt stâncile ascunse de care se lovesccorăbiile vieţii, ducându-le la fund.”

(Calendarul «Familia Creştină» 1946, pag. 86)

Păcatul 79

„Orice păcat este o trădare faţă de Domnul, dacăstărui în el până la sfârşit.”


„Păcatele credincioşilor, chiar şi cele mai mici,sunt luate drept puncte de ochire cu care Satana cautăsă lovească în slava şi cinstea Domnului.”


„Păcatul nostru nu ne face rău numai nouă înşi-ne, ci şi altora – chiar fără să se vadă aceasta.”


„Păcatul l-a schimbat pe om, făptura iubită a luiDumnezeu, într-un nenorocit.”


„Un caracter întreg înseamnă împotrivire faţăde păcat; un caracter slab înseamnă îngăduinţă faţăde păcat; şi fără caracter înseamnă a nu se împotrivicâtuşi de puţin păcatului.”


„Dintre toate păcatele credincioşilor, cel mai gro-zav este trădarea.” (Recabiţii, pag. 5)

80 Ioan Marini

„A te lăuda cu păcatul este un păcat.”(Calendarul «Familia Creştină» 1940, pag. 53)

„Ce este păcatul? Tot ceea ce mă desparte deDumnezeu şi de semenii mei este păcat.”


„Începutul păcatului în viaţa fiecăruia din noieste: o privire, un gând, o poftă şi... cădere. Pentru căprivirea naşte gândul, gândul naşte pofta şi poftaaduce căderea.”


„Desfrânarea e păcatul lumii de azi şi e calea cealargă pe care oamenii aleargă la pieire.”


„Dacă în inima ta stăpâneşte lumea, vei găsi uşordrumul ei.” («Hotărâţi şi statornici», pag. 19)

„Crâşma este scara pe care cobori în iad.”(Calendarul «Familia Creştină» 1945, pag. 17)

„Unde-i păcatul, nu-i Dumnezeu.”(«Viaţa Creştină» nr. 50, 1939, pag. 3)

Păcatul 81

„Nimic nu e atât de primejdios ca încrederea ce-lui ce face păcate, gândindu-se că doar în mila Lui,Dumnezeu îl iartă.”


„Unde se duce casă bună cu păcatul, Dumnezeunu poate să fie.”

(Hotărâţi şi statornici, pag. 26)

„Nimic nu întunecă ochiul sufletului mai mult şinimic nu ucide cugetul mai sigur ca un păcat căruia,cu ştiinţă, i se face loc în inimă. O spărtură mică faceca un vapor mare să se scufunde şi o scânteie micăaprinde un foc mare.”

(Hrană pentru familia creştină, pag. 86)

„A glumi cu păcatul înseamnă orbie şi cea maivinovată nepăsare pe care o poate avea cineva faţă deun lucru.”


„Prin păcatul ascuns, omul răspândeşte în jurulsău miasma morţii.”

(«Familia Creştină» 1942, nr. 10-11, pag. 13)

82 Ioan Marini

„Nu păcatul este acela care-l chinuieşte pe om, ciomul este acela care iubeşte şi doreşte păcatul şi nu vreasă se lepede de el. Pentru că, în măsura în care vrea,prin harul lui Dumnezeu, poate să şi fie liber de păcat.”


„Înaintea lui Dumnezeu trebuie să ştii că nu estepăcat mic. Toate sunt grele.”


„Păcatul îl face pe om neliniştit. Omul care păcă-tuieşte îşi pierde pacea.”


„Un singur păcat are în sine atât de multă întu-necare, încât este în stare să umbrească chiar soarele.”


„În orice pahar al plăcerii pământeşti (al păca-tului) se află pe fund o scorpie: moartea.”


„Ascultaţi ce vă spun şi nu cruţaţi niciodată unpăcat mic!... Fiţi încredinţaţi că nici un om nelegiuitn-avea de gând să ajungă nelegiuit. Începe prin a-şi

Păcatul 83

îngădui o mică abatere. Această mică abatere duce laabateri mai mari şi apoi – căderea...”


„Orice păcat loveşte împotriva lui Dumnezeu înprimul rând.” (Calendarul Tineretului 1947, pag. 21)

„Opreşte-te înainte de a face primul pas spre pă-cat, fiindcă după întâiul urmează ceilalţi paşi; şi estemai uşor să te păstrezi curat decât să te speli după cete-ai murdărit.” (Calendarul Tineretului 1947, pag. 21)

„Dumnezeu şi păcatul stau pe două planuri opu-se. Nimeni nu poate întoarce faţa către Dumnezeupână ce mai întâi nu întoarce spatele păcatului.”


„Păcatul este atât de necurat pentru Dumnezeu,încât numai sângele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dum-nezeu, ne poate curăţi.”


„Păcatul este atât de scârbos pentru Dumnezeucel drept, încât atrage după el pierzarea veşnică a celorcare trăiesc şi mor murdăriţi de el.”


84 Ioan Marini

„Cea mai mare greutate pe care o porţi nu-i nicifamilia, nici boala, nici sărăcia, nici lipsurile şi nevoilede care te plângi, ci e păcatul.”


„Nesimţirea este una dintre cele mai grozaveurmări ale păcatului.”


„Primul rod al păcatului este un păcat mai mare;neascultarea naşte uciderea.”


„A vorbi despre păcatul mic înseamnă a vorbidespre sămânţa cea mică a neghinei. Căci atât păcatulmic cât şi păcatul mare au un viitor mare.”


„Un singur păcat – şi este destul ca să doboare pe celmai puternic om.” («Viaţa Creştină» nr. 29, 1939, pag. 3)

„Ori de câte ori păcătuim, cerem răstignireaDomnului. Ori de câte ori alegem păcatul, stăm şi noiîn ceata celor ce strigă: «Vrem pe Baraba... iar Iisus săfie răstignit».”


Păcatul 85

„Ori de câte ori faci voia ta, lucrând păcatul, tute faci dumnezeu şi pe Dumnezeu Îl cobori mai jos de-cât omul.”


„Plăcerile păcatului smulg de la păcătoşi danii pecare niciodată n-ar fi în stare să le jertfească într-ofaptă de iubire.”


„De plâns este omul gârbov şi de plâns este omulorb. Dar, decât aceştia, mai de plâns este cel care cau-tă să-şi îndreptăţească păcatele şi să se întărească înnecredinţă.” («Viaţa Creştină» nr. 29, 1939, pag. 3)

„Nimic nu este mai delicat decât vârful unui ac;dar după ce şi-a făcut loc, trage tot firul după el. Aşa eşi cu păcatul mic.”

(Hrană pentru familia creştină», pag. 88)

„Păcatul este o robie de care numai DomnulIisus ne poate elibera.”


Culese din volumul«Firimituri de la masa Harului»

86 Ioan Marini

Deschide-ţi, frate, inima

Deschide-ţi, frate, inima, din nou te cheamă Domnul,o, vino, vino, nu mai sta şi las-acuma somnul!Trezeşte-te, iubitul meu, tu dormi în greu păcat,de vine moartea, eşti pierdut, muri-vei neiertat!

O, nu mai sta nepăsător de mântuirea ta,ci-ntoarce-te şi, blând, Hristos azi te va lumina!Iubitul meu, ascultă azi de glasul cel duios,deschide-I cald inima ta, să intre-n ea Hristos!

Nu te-ntreba, iubitul meu, că ce-ai să-I spui acum,zi: Doamne, sunt un păcătos întârziat pe drumşi-acum Te rog, plângând amar, să-mi ierţi păcatul meu,ridică-mă-n iubirea Ta, să merg spre cerul Tău!

Păcatul 87

CuprinsUn suflet de apostol ............................................ 5O icoană grăitoare ............................................. 17Stricăciunea păcatului ....................................... 23Păcatul ............................................................... 25Ce este păcatul?................................................. 28Câteva pilde....................................................... 33Acestea nu sunt exagerări ................................. 35Păcatul – o semănătură a stricăciunii ................ 49Păcatul – o prietenie pierzătoare ....................... 52Stăruinţa în păcat............................................... 54Cutremuraţi-vă şi nu păcătuiţi ........................... 60Câteva cugetări în legătură cu păcatul .............. 75Deschide-ţi, frate, inima.................................... 86

88 Ioan Marini

Tehnoredactare computerizată,coperta şi aranjamentul grafic:

Editura «Oastea Domnului», Sibiu

ioan marini _pacatul

Documents