inventarul -...
TRANSCRIPT
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
Fond nr. 798 Inv. nr.
ARHIVELE NAŢIONALE D I R E CŢ I A J U D EŢE A NĂ C L U J
Fond Universitatea din Cluj
INVENTARUL Registrelor contemporane de evidenţă
1916-1976 439 u.a
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
2
PREFAŢĂ
Evoluţia organizatorică a Universităţii din Cluj este punctată de trei coordonate
cronologice: Decretul imperial de înfiinţare (12 octombrie 1872), momentul 1918-1919 şi Legea
învăţământului din 1948; fiecare din etapele pe care aceste limite cronologice le delimitează marchează
momente de organizare structurală, fără a evidenţia schimbări radicale în sistemul organizatoric al
Universităţii.
Decretul imperial din 1872 sancţionează schema de organizare a acestei instituţii, clasică atât
prin preluarea modelului de organizare universitară contemporană, cât şi prin prelungirea acestui model
până la Legea învăţământului din 1948.
Principalele unităţi din structura Universităţii sunt facultăţile, secţiile, catedrele, seminariile şi
institutele. Secţiile, catedrele, seminariile şi institutele, ca subdiviziuni ale facultăţii au un grad diferit de
apartenenţă la aceasta, diferenţiere determinată de specificitatea rezultată din profilul ştiinţific abordat.
Rolul şi atribuţiile acestor unităţi universitare rămân aceleaşi în întreaga perioadă de existenţă a
Universităţii clujene. Prin urmare, facultăţile se constituie ca entităţi principale, după 1924 având, ca şi
Universitatea, personalitate juridică. Atribuţiile unei facultăţi sunt de a organiza şi de a desfăşura
activitate instructivă, ştiinţifică şi educativă într-o anumită direcţie profesională şi domeniu sau domenii
apropiate ale ştiinţei. Rolul catedrei, aşa cum a fost el instituit de universitatea germană este de centru în
jurul căreia se desfăşoară activitatea didactică şi ştiinţifică. Este unitatea didactică a disciplinelor fără
laborator dar, cu seminar. Institutele sunt entităţi administrative subordonate facultăţilor, fiind compuse
din servicii cu preocupări similare. Oficiile, inovaţie interbelică, au doar destinaţie administrativă şi
puteau aparţine, fie direct facultăţii, fie Universităţii.
Structura pe facultăţi a Universităţii din Cluj, sancţionată prin articolul III din Decretul imperial
de înfiinţare era:
1. Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat
2. Facultatea de Medicină
3. Facultatea de Filosofie, Litere şi Istorie
4. Facultatea de Matematică şi Ştiinţe
În întreaga perioadă dintre 1872-1948 aceste patru facultăţi vor constitui scheletul pe baza
căruia se va desfăşura activitatea Universităţii. Prima modificare va fi introdusă în 1942 când se schimbă
ordinea protocolară a facultăţilor (Drept, Filosofie, Litere şi Istorie, Ştiinţe, Medicină).
După 1919 pot fi detectate modificări şi restructurări la nivelul catedrelor şi al numărului
acestora din cadrul secţiilor. Legea învăţământului din 1932 şi Regulamentul general de aplicare
introduc Universitatea din Cluj în conduita legislativă românească. Structura organizatorică clasică a
Universităţii rămâne în vigoare: delimitarea în facultăţi, secţii, catedre, seminarii şi institute, precum şi
cele patru facultăţi clasice în ordinea protocolară stabilită în 1872 ca şi textele latine ale diplomelor de
doctor.
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
3
Organismele de conducere ale Universităţii în această perioadă sunt: Rector şi Consiliul
Universităţii (Senat); facultatea era condusă şi reprezentată de decan şi Consiliul facultăţii.
Legea învăţământului din 1948 schimbă radical structura Universităţii, fiecare secţie căpătând
statut de facultate. De exemplu, din Facultatea de Ştiinţe, secţiile acesteia vor deveni: Facultatea de
Matematică şi Fizică, Facultatea de Chimie, Facultatea de Biologie-Geografie şi Facultatea de Ştiinţe
Naturale.
Pe parcursul evoluţiei sale, Universitatea a purtat următoarele denumiri succesive:
1872-1918 – Universitatea „Ferencz Jozsef”
1919-1927 – Universitatea Daciei Superioare
1927-1947 – Universitatea „Regele Ferdinand I”
1948-1959 – Universitatea „Victor Babeş” (Simultan funcţionează Universitatea „Bolyai”. Cele
două universităţi vor fuziona în 1959)
1959-1988 – Universitatea „Babeş-Bolyai”
1988-1991 – Universitatea din Cluj
1991 – Universitatea „Babeş-Bolyai”.
În perioada 1940-1945, Universitatea din Cluj se refugiază la Sibiu, în timp ce la Cluj
funcţionează Universitatea din Szeged.
Direcţia Judeţeană Cluj a Arhivelor Naţionale deţine ca fonduri arhivistice ale Universităţii:
Universitatea „Ferencz Jozsef” (1872-1918), Universitatea „Regele Ferdinand I” (1919-1948), Institutul
de Medicină şi Farmacie din Cluj, Universitatea „Victor Babeş” (1949-1959) şi Universitatea „Babeş-
Bolyai” (1959-1976), Facultatea de Ştiinţe.
Documentele din fondul arhivistic Universitatea „Regele Ferdinand I” au fost preluate de la
Universitatea „Babeş-Bolyai” în cantitate de 100,00 ml, din care 11,00 ml reprezintă instrumentele
contemporane de evidenţă. Acestea au fost ordonate şi inventariate cronologic, pornind de la indexele
şi registrele Rectoratului, apoi cele ale facultăţilor. Provenite dintr-o preluare ulterioară, procesele-
verbale ale Senatului Universităţii se regăsesc la sfârşitul inventarului instrumentelor contemporane de
evidenţă. La prelucrarea documentelor fondului s-a ţinut cont de ordonarea dată de creator, ca urmare
ele sunt ordonate pe baza registrului de intrare-ieşire.
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
4
Nr. crt.
Cuprinsul unităţii arhivistice Anii
extremi Nr. file Obs.
1 Index alfabetic 1916-1917 124
2 Index alfabetic al Universităţii 1917-1927 172
3 Procese-verbale de şedinţe ale Consiliului Facultăţii de Drept 1919-1924 495
4 Registru de intrare-ieşire al Facultăţii de Drept 1919-1922 219
5 Registru de examene al Facultăţii de Drept 1919-1921 267
6 Registru de examene al Facultăţii de Drept 1919-1931 300
7 Registru matricol al Facultăţii de Litere şi Filosofie, semestrul I 1919-1920 169
8 Registru matricol al Facultăţii de Litere şi Filosofie, semestrul I 1919-1920 168
9 Registru matricol al Facultăţii de Litere şi Filosofie, semestrul II 1919-1920 176
10 Registru matricol al Facultăţii de Litere şi Filosofie, semestrul II 1919-1920 177
11 Index alfabetic privind hotărârile Consiliului Facultăţii de Litere şi Filosofie 1919-1927 295
12 Procese-verbale de şedinţe ale Consiliului Facultăţii de Litere şi Filosofie 1919-1924 248
13 Index alfabetic al Facultăţii de Litere şi Filosofie 1919-1921 28
14 Index alfabetic al Facultăţii de Litere şi Filosofie 1918-1920 434
15 Registru matricol al Facultăţii de Ştiinţe şi a Farmaciştilor, anul I, semestrul I 1919-1920 121
16 Registru matricol al Facultăţii de Ştiinţe şi a Farmaciştilor, anul I, semestrul II 1919-1920 120
17 Procese-verbale de şedinţe ale Facultăţii de Ştiinţe 1919-1921 160
18 Jurnalul taxelor de studii 1919-1920 123
19 Cartea principală 1919-1920 311
20 Index alfabetic 1920-1921 290
21 Registru de intrare-ieşire 1920-1921 294
22 Registru de intrare-ieşire 1920-1923 25
23 Registru de intrare acte financiare 1920-1921 38
24 Registru (borderou) acte justificative 1920 205
25 Registru (borderou) acte justificative 1920 205
26 Jurnal financiar 1920-1921 49
27 Registru matricol al Facultăţii de Ştiinţe, semestrul I 1920-1921 129
28 Registru matricol al Facultăţii de Ştiinţe, semestrul II 1920-1921 111
29 Registru matricol al Facultăţii de Ştiinţe, semestrul II 1920-1921 109
30 Registru de intrare-ieşire al Facultăţii de Filozofie şi Litere 1920-1923 160
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
5
Nr. crt.
Cuprinsul unităţii arhivistice Anii
extremi Nr. file Obs.
31 Index alfabetic al Universităţii 1921-1922 287
32 Registru de intrare-ieşire al Universităţii 1921-1922 205
33 Registru de intrare-ieşire al Comisiei căminelor 1921-1931 201
34 Procese-verbale ale examenelor fundamentale, Facultatea de Drept Oradea 1921-1931 113
35 Procese-verbale ale examenelor fundamentale, Facultatea de Drept Oradea 1921-1931 131
36 Procese-verbale ale examenelor fundamentale, Facultatea de Drept Oradea 1921-1931 178
37 Index alfabetic al Universităţii 1922-1923 285
38 Registru de intrare-ieşire al Universităţii 1922-1923 197
39 Index alfabetic 1922-1923 30
40 Registru de intrare-ieşire 1922-1923 254
41 Registru de intrare-ieşire 1922-1923 192
42 Registru de intrare-ieşire al Facultăţii de Drept 1922-1923 158
43 Registru de intrare-ieşire al Facultăţii de Ştiinţe 1922-1923 92
44 Condica Facultăţii de Litere 1922 400
45 Registru de intrare-ieşire 1922-1923 245
46 Index alfabetic al Universităţii 1923-1924 280
47 Registru de intrare-ieşire al Universităţii 1923-1924 283
48 Index alfabetic al Facultăţii de Drept 1923-1927 137
49 Index alfabetic al Facultăţii de Litere şi Filosofie 1923 45
50 Registru de intrare-ieşire al Facultăţii de Litere şi Filosofie 1923-1925 96
51 Procese-verbale ale Consiliului Facultăţii de Ştiinţe 1923-1925 122
52 Registru de intrare-ieşire al Facultăţii de Ştiinţe 1923-1924 100
53 Index alfabetic al Universităţii 1924-1925 310
54 Registru de intrare-ieşire al Universităţii 1924-1925 339
55 Registru de intrare-ieşire 1924-1925 101
56 Procese-verbale de şedinţe ale Consiliului Facultăţii de Drept 1924-1925 38
57 Registru de intrare-ieşire al Facultăţii de Drept 1924-1926 197
58 Procese-verbale de şedinţe ale Consiliului Facultăţii de Filosofie şi Litere 1924-1929 240
59 Procese-verbale de şedinţe ale Facultăţii de Ştiinţe 1924-1925 58
60 Index alfabetic al Facultăţii de Ştiinţe 1924-1925 28
61 Registru matricol al Facultăţii de Medicină şi Farmacie 1924-1934 608
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
6
Nr. crt.
Cuprinsul unităţii arhivistice Anii
extremi Nr. file Obs.
62 Procese-verbale de şedinţe ale Societăţii studenţilor medicinişti „Moldova întregită” 1924 89
63 Registru inventar al Facultăţii de Medicină 1924-1925 52
64 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1925-1926 202
65 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1925-1926 267
66 Index al Universităţii 1925 143
67 Registru contabil 1925-1926 203
68 Procese-verbale ale Consiliului Facultăţii de Drept 1925-1926 35
69 Registru de intrare-ieşire al Facultăţii de Drept 1925-1926 505
70 Registru de intrare-ieşire al Facultăţii de Litere şi Filosofie 1925-1932 425
71 Registru de intrare al Societăţii studenţilor în litere şi filosofie 1925-1926 35
72 Registru de intrare al Societăţii studenţilor în litere şi filosofie 1925-1937 32
73 Registru de procese-verbale ale Facultăţii de Ştiinţe 1925-1926 84
74 Registru de examene al Facultăţii de Matematică 1925-1932 127
75 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1926-1927 97
76 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1926-1927 254
77 Index alfabetic al Comisiei căminelor 1926-1935 99
78 Index alfabetic al Administraţiei Universităţii 1926-1927
79 Index alfabetic privind personalul Universităţii 1926-1927 71
80 Registru de procese-verbale de şedinţe ale Facultăţii de Drept 1926-1927 30
81 Registru de examene al Facultăţii de Drept 1926-1928 306
82 Index alfabetic al Facultăţii de Drept 1926-1927 92
83 Condica proceselor-verbale ale Facultăţii de Ştiinţe 1926-1927 84
84 Index alfabetic al Facultăţii de Ştiinţe 1926-1927 88
85 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1927-1928 111
86 Index alfabetic 1927-1928 94
87 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1927-1928 314
88 Registru de intrare-ieşire al Administraţiei Universităţii (documente contabile) 1927 235
89 Procese-verbale ale Consiliului Facultăţii de Drept şi Ştiinţe de Stat 1927-1928 17
90 Registru de procese-verbale asupra examenului fundamental de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat, vol. II
1927-1930 312
91 Index alfabetic privind hotărârile Consiliului Facultăţii de Drept şi Ştiinţe de Stat 1927-1932 178
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
7
Nr. crt.
Cuprinsul unităţii arhivistice Anii
extremi Nr. file Obs.
92 Procese-verbale de şedinţe ale Consiliului Facultăţii de Ştiinţe 1927-1928 44
93 Registru de intrare-ieşire de la Facultatea de Ştiinţe 1927-1928 167
93a Teză de licenţă susţinută de Aleodor Suciu, absolvent în matematici 1927 42
94 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1928-1929 115
95 Index alfabetic al Facultăţii de Litere şi Filosofie 1928-1929 109
96 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1928-1929 627
97 Registru de intrare-ieşire al Administraţiei Universităţii 1928 234
98 Index alfabetic pentru documentele financiar-contabile 1928-1929 112
99 Registru de ordonanţare al Rectoratului Universităţii 1928-1929 94
100 Procese-verbale ale Consiliului Facultăţii de Drept 1928-1929 26
101 Registru de examene ale Facultăţii de Drept şi Ştiinţe de Stat 1928-1932 246
102 Procese-verbale privind examenele de doctorat de la Facultatea de Drept 1928-1929 297
103 Registru de intrare-ieşire al Facultăţii de Ştiinţe 1928-1929 172
104 Procese-verbale de şedinţe ale Consiliului Facultăţii de Ştiinţe 1928-1929 91
105 Registru de examene ale Facultăţii de Drept şi Ştiinţe de Stat 1928-1930 263
106 Inventar special pentru biblioteca Facultăţii de Litere şi Filosofie <1928> 10
107 Nicodim Ispas, „Aplicarea forţei publice în legislaţia noastră” – teză de doctorat 1928 44
108 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1929-1930 120
109 Index alfabetic 1929-1930 148
110 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1929-1930 365
110a Registru de intrare-ieşire al Administraţiei Universităţii 1929
111 Registru de intrare-ieşire al Administraţiei Universităţii 1930 314
112 Registru de intrare-ieşire al Facultăţii de Ştiinţe 1929 184
113 Procese-verbale ale Consiliului de la Facultatea de Drept 1929-1930 44
114 Procese-verbale încheiate în şedinţele Consiliului profesoral de la Facultatea de Litere şi Filosofie, vol. III 1929-1934 231
115 Procese-verbale încheiate în şedinţele Consiliului profesoral de la Facultatea de Ştiinţe 1929-1931 243
116 Situaţia nominală şi datele personale ale membrilor „Şoimii Carpaţilor” 1929-1930 132
117 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1930-1931 118
118 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii, vol. II 1930-1931 88
119 Index alfabetic al Administraţiei Universităţii 1930 101
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
8
Nr. crt.
Cuprinsul unităţii arhivistice Anii
extremi Nr. file Obs.
120 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1930-1931 348
121 Registru de partide pentru cheltuieli materiale pe exerciţiul financiar 1930 105
122 Procese-verbale încheiate în şedinţele Consiliului profesoral al Facultăţii de Drept 1930-1931 47
123 Procese-verbale asupra examenului fundamental de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1930-1931 238
124 Procese-verbale asupra examenului fundamental de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1930-1931
125 Registru pentru bibliotecă de la Facultatea de Drept 1930 211
126 Index alfabetic al Facultăţii de Ştiinţe 1930-1931 176
127 Registru de intrare-ieşire al Facultăţii de Ştiinţe 1930-1931 164
128 Registru nominal al studenţilor înscrişi la Facultatea de Litere şi Filosofie 1930-1931 55
129 Registru de intrare-ieşire de la Seminarul de Istoria literaturii române 1930-1949 90
130 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1931-1932 117
131 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1931-1932 294
132 Registru de intrare-ieşire al Consiliului căminelor Universităţii 1931-1940 105
133 Procese-verbale încheiate în şedinţele Consiliului profesoral de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1931-1932 56
134 Registru procese-verbale asupra examenului fundamental de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1931-1933 243
135 Registru procese-verbale asupra examenului fundamental de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1931-1935 250
136 Registru procese-verbale asupra examenului fundamental de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1931-1933 246
137 Registru de examene al Facultăţii de Drept din Oradea, anul I 1931-1934 149
138 Registru de examene al Facultăţii de Drept din Oradea, anul II 1931-1934 149
139 Registru de examene al Facultăţii de Drept din Oradea, anul III 1931-1932 138
140 Index alfabetic al Facultăţii de Ştiinţe 1931-1932 111
141 Registru de intrare-ieşire al Facultăţii de Ştiinţe 1931-1932 149
142 procese-verbale încheiate în şedinţele Consiliului profesoral de la Facultatea de Ştiinţe 1931-1932 64
143 Registru nominal al studenţilor înscrişi la Facultatea de Litere şi Filosofie 1931-1932 50
144 Inventarul Institutului „Pasteur” privind bunurile mobile şi imobile 1931 69
145 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1932-1933 105
146 Index alfabetic 1932-1949 398
147 Index alfabetic al actelor intrate 1932 65
148 Index alfabetic al actelor intrate 1932-1933 134
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
9
Nr. crt.
Cuprinsul unităţii arhivistice Anii
extremi Nr. file Obs.
149 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1932-1933 475
150 Registru de intrare-ieşire 1932-1938 365
151 Registru de intrare-ieşire al Administraţiei Universităţii 1932 221
152 Registru Cartea Mare 1932-1939 41
153 Index alfabetic al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe de Stat 1932-1933 167
154 Index alfabetic (Cartea arhivarului) de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1932 287
155 Procese-verbale încheiate în şedinţa Consiliului profesoral de la facultăţile de drept şi ştiinţe 1932-1935 197
156 Procese-verbale asupra examenelor de doctorat de la Facultatea de Drept 1932-1933 301
157 procese-verbale asupra examenului fundamental de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1932-1935 249
158 Procese-verbale asupra examenului fundamental de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1932-1934 247
159 Procese-verbale asupra examenului fundamental de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1932-1934 247
160 Registru de intrare-ieşire al Facultăţii de Ştiinţe, vol. I 1932 141
161 Registru de intrare-ieşire al Facultăţii de Ştiinţe, vol. II 1932-1933 246
162 Condică cu hotărârile principale ale Consiliului Facultăţii de Ştiinţe 1932-1945 45
163 Registrul studenţilor de la Facultatea de Litere şi Filosofie 1932-1933 48
164 Registru jurnal de la Facultatea de Litere şi Filosofie 1932-1948 402
165 Evidenţa nominală a studenţilor înscrişi la Facultatea de Medicină şi Farmacie, anii I-VI 1933-1932 53
166 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1934 110
167 Index alfabetic 1933-1934 253
168 Registru de procese-verbale ale Asociaţiei personalului administrativ şi tehnic de la universitate 1933-1940 66
169 Procese-verbale încheiate în şedinţele Consiliului profesoral de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1933-1934 25
170 Procese-verbale ale examenului fundamental de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1933-1935 246
171 Index al registrului matricole al Facultăţii de Litere şi Filosofie 1933-1934 47
172 Registru de intrare-ieşire de la Seminarul de matematici 1933-1938 46
173 Examene la seminarul de matematici (subiecte pentru examene şi rezultatul nominal cu calificativul obţinut <1933-?> 236
174 Registru de intrare-ieşire 1933-1934 241
175 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1934 420
176 Jurnalul împrumutul Administraţiei Universităţii 1934-1945 70
177 Procese-verbale ale Consiliului Facultăţii de Drept şi Ştiinţe de Stat 1934-1935 25
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
10
Nr. crt.
Cuprinsul unităţii arhivistice Anii
extremi Nr. file Obs.
178 Procese-verbale privind examenele de doctorat de la Facultatea de Drept 1934-1935 309
179 Registru de evidenţa examenului fundamental de la Facultatea de Drept, anul I 1934 52
180 Procese-verbale privind examenul fundamental de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1934-1936 261
181 Procese-verbale încheiate în şedinţa Consiliului profesoral de la Facultatea de Litere şi Filosofie 1934-1939 270
182 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1935 420
183 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1935-1936 127
184 Registru Cartea Mare al Administraţiei Universităţii 1935-1936 116
185 Procese-verbale încheiate în şedinţele Consiliului profesoral de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1935-1937 125
186 Procese-verbale privind examenul de doctorat de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1935 291
187 Procese-verbale privind examenul de doctorat de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1935-1936 313
188 Procese-verbale privind examenul fundamental de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1935-1936 251
189 Procese-verbale privind examenul fundamental de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1935-1937 251
190 Procese-verbale privind examenul fundamental de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1935-1937 263
191 Registru matricol al Facultăţii de Medicină, anii I-VI 1935-1948 760
192 Registru de intrare-ieşire al Administraţiei Universităţii 1935-1939 79
193 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1936 400
194 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1936 151
195 Registru de intrare-ieşire al Facultăţii de Drept şu Ştiinţe 1936 100
196 Registru de intrare-ieşire al Facultăţii de Ştiinţe 1936-1937 156
197 Index alfabetic al Facultăţii de Ştiinţe 1936 101
198 Registru de partide al Administraţiei Universităţii <1936> 193
199 Registru absolutoriu 1936-1937 198
200 Procese-verbale asupra examenelor de doctorat de la Facultatea de Drept 1936-1937 307
201 Procese-verbale privind examenul fundamental de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1936-1937 254
202 Matricola mică de la Facultatea de Ştiinţe 1936-1937 28
203 Inventarul Institutului de Igienă şi Igienă Socială 1936-1937 39
204 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1937 132
205 Index alfabetic 1937-1938 180
206 Index alfabetic 1937-1938 99
207 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1937 430
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
11
Nr. crt.
Cuprinsul unităţii arhivistice Anii
extremi Nr. file Obs.
208 Registru jurnal al operaţiunilor de contabilitate 1937-1939 250
209 Procese-verbale ale Consiliului Facultăţii de Drept 1937-1940 127
210 Procese-verbale privind examenul fundamental de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1937-1939 258
211 Procese-verbale privind examenul fundamental de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1937 251
212 Procese-verbale privind examenul fundamental de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1937 191
213 Procese-verbale privind examenele de licenţă de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1937-1940 176
214 Registru de intrare-ieşire al Facultăţii de Filosofie şi Istorie 1937-1947 800
215 Matricola mică a Facultăţii de Litere şi Filosofie 1937-1938 50
216 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1938 136
217 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1938 481
218 Registru de intrare-ieşire 1938 53
219 Registru de prezenţă al Facultăţii de Drept 1938-1942
220 Registru Cartea Mare a Universităţii 1938-1939 91
221 Registru jurnal 1938-1939 38
222 Registru jurnal al Asociaţiei personalului administrativ şi tehnic al Universităţii 1938-1939 51
223 Registrul de evidenţă al înscrişilor la Facultatea de Litere şi Filosofie 1938-1939 50
224 Registru de intrare-ieşire al Facultăţii de Drept 1938-1939 197
225 Procese-verbale privind examenele de doctorat la Facultatea de Drept 1938-1941 300
226 Procese-verbale privind examenul fundamental la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1938 259
227 Registru matricol al Facultăţii de Medicină 1938-1943 739
228 Index alfabetic 1939 155
229 Index alfabetic 1939 100
230 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1939 461
231 Registru Cartea Mare a Administraţiei Universităţii 1939-1940 89
232 Procese-verbale privind examenele de licenţă la Facultatea de Drept 1939 249
233 Registru de intrare-ieşire de la Laboratorul de algebră 1939-1948
234 Proces-verbale încheiate în şedinţele Consiliului profesoral la Facultatea de Litere şi Filosofie 1939-1944 186
235 Registru cu evidenţa studenţilor înscrişi la Facultatea de Litere şi Filosofie 1939-1940 50
236 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1940 138
237 Index alfabetic 1939-1940 178
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
12
Nr. crt.
Cuprinsul unităţii arhivistice Anii
extremi Nr. file Obs.
238 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1940 428
239 Registru de intrare-ieşire al Şcolii Normale Superioare Cluj 1940 100
240 Cartea Mare a Administraţiei Universităţii 1940-1941 88
241 Registru-jurnal al Administraţiei Universităţii 1940-1941 99
242 Registru matricol al Facultăţii de Medicină, anii I-VI 1940-1943 739
243 procese-verbale încheiate în şedinţele Consiliului profesoral al Facultăţii de Drept 1940-1941 36
244 Procese-verbale încheiate în şedinţele Consiliului profesoral al Facultăţii de Ştiinţe 1940-1942 147
245 Procese-verbale privind examenele de licenţă de la Facultatea de Drept 1940-1943 189
246 Registru de intrare-ieşire al Seminarului de limba şi literatura germană de pe lângă Facultatea de Litere şi Filosofie
1939-1950 32
247 Foi de cursuri A-Z de la Facultatea de Litere şi Filosofie 1940-1941 468
248 Registru cu evidenţa studenţilor înscrişi la Facultatea de Litere şi Filosofie 1940-1941
249 Index alfabetic 1941-1942 153
250 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1941 493
251 Registru-jurnal al Administraţiei Universităţii 1941-1942 120
252 Cartea Mare a Administraţiei Universităţii 1941-1942 99
253 Inventarul general al Universităţii 1941 161
254 Registru taxe şcolare 1941-1942
255 Index alfabetic al Facultăţii de Drept 1941-1943 148
256 Procese-verbale privind examenul de doctorat la Facultatea de Drept 1941-1948
257 Procese-verbale privind examenul fundamental de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat 1941-1943 78
258 Registru de intrare-ieşire al Facultăţii de Drept 1941-1947 87
259 procese-verbale ale Cercului matematic al Societăţii de Ştiinţe din Cluj 1941-1943 97
260 Registru cu evidenţa studenţilor înscrişi la Facultatea de Litere şi Filosofie 1941-1942 50
261 Condică pentru practica pedagogică de la Facultatea de Litere şi Filosofie 1941-1942 16
262 Foi de cursuri A-Z de la Facultatea de Litere şi Filosofie 1941-1942 463
263 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1942 193
264 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1942 464
265 Registru de intrare-ieşire al Facultăţii de Drept 1942-1948 397
266 Registru matricol al Facultăţii de Medicină, anii I-VI 1942-1949 De la nr. 2241 la 2940
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
13
Nr. crt.
Cuprinsul unităţii arhivistice Anii
extremi Nr. file Obs.
267 Registru alfabetic de înscrieri şi taxe anul I la Facultatea de Medicină 1942-1948 240
268 Registru alfabetic de înscrieri şi taxe anul II la Facultatea de Medicină 1942-1948 240
269 Registru alfabetic de înscrieri şi taxe anul III la Facultatea de Medicină 1942-1948 240
270 Registru alfabetic de înscrieri şi taxe anul IV la Facultatea de Medicină 1942-1948 240
271 Registru alfabetic de înscrieri şi taxe anul V la Facultatea de Medicină 1942-1948 240
272 Registru alfabetic de înscrieri şi taxe anul VI la Facultatea de Medicină 1942-1948 240
272a Registru de înscrieri în anii I-V la Universitatea din Cluj 1942-1943
273 Registru-jurnal al Administraţiei Universităţii 1942-1943 150
274 Registru contabil al Universităţii 1942-1943
275 Registru contabil al Universităţii 1942-1943 98
276 Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului profesoral de la Facultatea de Drept 1942-1943 54
277 Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului profesoral de la Facultatea de Drept 1942-1943 54
278 Cataloagele examenelor de licenţă, sesiunile octombrie 1942 – iulie 1944 de la Facultatea de Drept 1942-1944 450
279 Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului profesoral de la Facultatea de Ştiinţe 1942-1944 149
280 Evidenţa studenţilor înscrişi şi taxele achitate de la Facultatea de Litere şi Filosofie 1942-1943 50
281 Foi de cursuri A-Z de la Facultatea de Litere şi Filosofie 1942-1943 552
281a Programul zilnic al cursurilor şi lucrărilor practice de la Facultatea de Drept 1942-1949 401
282 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1943
283 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1943
284 Registru contabil al Universităţii 1943 130
285 Cartea Mare a Administraţiei Universităţii 1943-1944 90
286 Jurnal de casă al casieriei Universităţii 1941-1943
287 Registru-jurnal al Administraţiei Universităţii 1943-1944 148
288 Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului profesoral de la Facultatea de Drept 1943-1944 45
289 Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului profesoral de la Facultatea de Drept 1943-1944 45
289a Registru operaţiuni de casă la universitate 1943-1947 241
290 Registru matricol al Facultăţii de Igienă 1943-1945 Nr. 1-548
291 Evidenţa alfabetică a studenţilor de la Facultatea de Litere şi Filosofie 1943-1944 52
291a Carnet de mobilizare. Situaţia nominală a personalului de la universitate 1943-1944
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
14
Nr. crt.
Cuprinsul unităţii arhivistice Anii
extremi Nr. file Obs.
292 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1944
293 Index alfabetic al Facultăţii de Drept 1944-1946 228
294 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii, I 1944-1945
295 Cartea Mare a Administraţiei Universităţii 1944-1945 85
296 Registru-jurnal al Administraţiei Universităţii 1944-1948 288
297 Cataloagelor examenelor de licenţă, sesiunile octombrie 1944 – iulie 1946 de la Facultatea de Drept 1944-1946 445
298 Registru matricol al Facultăţii de Ştiinţe 1944-1946
299 Registru matricol al Facultăţii de Medicină 1944-1949 Nr. 2950-3645
300 Registru matricol al Facultăţii de Medicină 1944-1947 Nr. 3646-4443
301 Evidenţa studenţilor înscrişi şi taxele achitate la Facultatea de Litere şi Filosofie 1944-1945 50
302 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1945
303 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1945
304 Cartea Mare a Administraţiei Universităţii 1945-1946 87
305 Evidenţa studenţilor înscrişi şi taxele achitate la Facultatea de Litere şi Filosofie 1945-1946 47
306 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1946 168
307 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii, vol. I 1946 401
308 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii, vol. II 1946 170
309 Cataloagele examenelor de licenţă, sesiunile decembrie 1946 – iunie 1947 de la Facultatea de Drept 1946-1947 486
310 Registru matricol al Facultăţii de Medicină 1946-1953 Nr. 4442-5257
311 Registru alfabetic de înscrieri şi taxe la Facultatea de Litere şi Filosofie 1946-1947 72
312 Teza de doctorat „Voinicii şi vitejii în lumina istoriei românilor”, susţinută de Chindriş-Codrescu Emil de la Facultatea de Litere şi Filosofie
1946 98
313 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1947
314 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1947
315 Cataloagele examenelor de licenţă, sesiunile octombrie 1947 – iulie 1948, de la Facultatea de Drept 1947-1948 513
316 Evidenţa studenţilor înscrişi şi taxele achitate la Facultatea de Litere şi Filosofie 1947-1948 49
317 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1948
318 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1948 484
319 Registru inventar special al bunurilor din dotarea Universităţii 1948 50
320 Registru alfabetic de înscrieri şi taxe, anul I, la Facultatea de Medicină şi Igienă 1948-1950
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
15
Nr. crt.
Cuprinsul unităţii arhivistice Anii
extremi Nr. file Obs.
321 Registru alfabetic de înscrieri şi taxe, anul III, la Facultatea de Medicină generală 1948-1950
322 Registru de intrare-ieşire al Centrului de asistenţă studenţească Cluj, vol. I 1948 50
323 Registru de intrare-ieşire al Centrului de asistenţă studenţească Cluj, vol. II 1948-1949
De la 1046 la 2035
324 Registru de intrare-ieşire al Centrului de asistenţă studenţească Cluj 1948
325 Registru de intrare-ieşire al Centrului de asistenţă studenţească Cluj, vol. III 1948-1949 51
De la 2036 la 2594
326 Registru de intrare-ieşire al Şcolii Normale Superioare Cluj 1950 106 De la
1521 la 2490
327 Registru-jurnal de contabilitate al Centrului de asistenţă studenţească Cluj 1948-1949 79
328 Registru alfabetic de înscriere a studenţilor din anii IV-VI la Facultatea de Igienă 1948-1955
329 Registru alfabetic de înscriere a studenţilor la Facultatea de Pediatrie 1948-1955
330 Index alfabetic al documentelor de la universitate 1949
331 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1949
332 Registru de intrare-ieşire al Administraţiei Universităţii 1949
333 Registru de intrare-ieşire de la Căminul şi cantina „Elena Sârbu” 1949
334 Jurnal contabil de la Centrul de asistenţă studenţească Cluj 1949 59
335 Registru jurnal 1949 200
336 Registru index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1950
337 Index alfabetic Serviciul Administrativ 1950-1951
338 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii „Victor Babeş” Cluj, vol. I 1950
339 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii „Victor Babeş” Cluj, vol. II 1950
340 Index alfabetic al Facultăţii de Geologie-Geografie 1950-1956
341 Registru de intrare-ieşire cadre 1950-1955
342 Registru de intrare-ieşire de la Centrul de asistenţă studenţească 1949-1950 198
343 Registru de intrare-ieşire de la Centrul de asistenţă studenţească 1949-1950 398
344 Registru de intrare-ieşire al cantinei „Elena Pavel” Cluj 1950
345 Registru jurnal 1950
346 Registru alfabetic de înscrieri la Facultatea de Medicină generală, anul I 1950-1955 480
347 Registru alfabetic de înscrieri la Facultatea de Medicină generală, anul II 1950-1955 480
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
16
Nr. crt.
Cuprinsul unităţii arhivistice Anii
extremi Nr. file Obs.
348 Registru alfabetic de înscrieri la Facultatea de Medicină generală, anul III 1950-1955 480
349 Registru alfabetic de înscrieri la Facultatea de Medicină generală, anul IV 1950-1955 480
350 Registru alfabetic de înscrieri la Facultatea de Medicină generală, anul V 1950-1955 480
351 Registru alfabetic de înscrieri la Facultatea de Medicină generală, anul VI 1950-1955 480
352 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1951
353 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii „Victor Babeş” Cluj 1951 339
354 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii „Victor Babeş” Cluj 1951-1952
355 Index alfabetic al Facultăţii de Ştiinţe Naturale 1951-1955
356 Registru de intrare-ieşire cadre 1951-1955
357 Registru de intrare-ieşire al Facultăţii de Ştiinţe Naturale 1951-1955
358 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii, partea I 1952
359 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii, partea II 1952
360 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii, vol. II 1952
361 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1953
362 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1953
363 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1954
364 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1954
365 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1955
366 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1955
367 Registru de intrare-ieşire Serviciul contabilitate 1955
368 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1956
369 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1956
370 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1957
371 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1957
372 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1958
373 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1958
374 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1959
375 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1959
376 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1960
377 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1960
378 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1961
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
17
Nr. crt.
Cuprinsul unităţii arhivistice Anii
extremi Nr. file Obs.
379 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1961
380 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1962
381 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1962
382 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1963-1964
383 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii 1963
384 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1964
385 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii, vol. I 1964
386 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii, vol II 1964
387 Index alfabetic al Rectoratului Universităţii 1965
388 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii, vol. I 1965
389 Registru de intrare-ieşire al Rectoratului Universităţii, vol. II 1965 8001-
13300 PROCESE VERBALE ALE SENATULUI UNIVERSITĂŢII
390 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1919-1920
391 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1920-1921
392 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1921-1922
393 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1922-1923
394 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1923-1924
395 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1924-1925
396 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1925-1926
397 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1926-1927
398 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1927-1928
399 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1928-1929
400 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1929-1930
401 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1930-1931
402 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1931-1932
403 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1932-1933
404 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1933-1934
405 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1935-1936
406 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1936-1937
407 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1937-1938
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
18
Nr. crt.
Cuprinsul unităţii arhivistice Anii
extremi Nr. file Obs.
408 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1938-1939
409 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1943-1944
410 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1945-1946
411 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1946-1947
412 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1947-1948
413 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1957-1961
414 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1961-1962
415 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1963-1965
416 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1965-1967
417 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1967-1968
418 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1969
419 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1968-1969
420 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1970
421 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1971
422 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1972
423 Procese-verbale ale Senatului Universităţii 1976
MATRICOLE ALE FACULTĂŢII DE LITERE ŞI FILOSOFIE
424 Index alfabetic 1919-1948
425 Registru matricol nr. 1-400 1919-1921
426 Registru matricol nr. 401-800 1921-1923
427 Registru matricol nr. 801-1200 1924-1926
428 Registru matricol nr. 1201-1600 1926-1928
429 Registru matricol nr. 1601-2000 1928-1930
430 Registru matricol nr. 2001-2400 1930-1932
431 Registru matricol nr. 2401-2800 1932-1933
432 Registru matricol nr. 2801-3200 1933-1936
433 Registru matricol nr. 3201-3600 1936-1939
434 Registru matricol nr. 3601-4000 1939-1943
435 Registru matricol nr. 4001-4400 1943-1945
436 Registru matricol nr. 4401-5200 1945-1946
437 Registru matricol nr. 5201-5660 1946-1948
© Ar
hive
le N
aţio
nale
ale
Rom
ânie
i
19
Nr. crt.
Cuprinsul unităţii arhivistice Anii
extremi Nr. file Obs.
MATRICOLA FACULTĂŢII DE PEDAGOGIE
438 Registru matricol nr. 1/4396-119/4588 1945-1947
MATRICOLA FACULTĂŢII DE FILOSOFIE
439 Registru matricol nr. 1/4602-42/4779 1945-1947
Prezentul inventar conţine 439 (patrusutetreizecişinouă) u.a.
Întocmit, Lia Dragomir Laurenţiu Mera Dr. Adriana Florica Muntean