BUCURAŢI-VĂ CĂ SUNTEŢI ORTODOCŞI!interviu cu Profesorul Karl Christian Felmy

Realizat de Ana Ocoleanu

Cetatea Creştină (C.C.): Stimate domnule profesor, deşi dumneavoastră sunteţi creştin evanghelic, vă număraţi printre clasicii teologiei ortodoxe, alături de un Schmemann, un Stăniloae sau un Zizioulas. Cum vă împăcaţi cu această situaţie paradoxală?

Prof. Felmy: Da, aceasta este o problemă. Aş zice, totuşi, că personal nu am fost niciodată un creştin evanghelic obişnuit. Există, de altfel, şi pastori evanghelici pentru care Liturghia, Euharistia, slujirea sacerdotală, asceza, aşadar elemente care joacă un rol important în Ortodoxie, sunt importante şi pentru ei. Astfel, încă din tinereţe nu a trebuit să mă schimb prea mult pentru a ajunge la o înţelegere a problematicii şi teologiei ortodoxe. Desigur că există o dificultate care m-a marcat foarte puternic. Astfel, deşi în viaţa mea privată rostesc, de fapt, numai rugăciuni ortodoxe, merg însă şi în Biserica Evanghelică şi cânt imne ale tradiţiei evanghelice, care, în parte, sunt şi ele, de asemenea, foarte frumoase. Da. Aş zice că există o problemă în acest sens, dar există în acelaşi timp şi o solidaritate. La noi nu se mai poate schimba acest lucru. Presupunând că voi deveni ortodox - şi poate chiar voi deveni cândva ortodox - atunci vor rămâne singuri unii oameni care sunt acum cu mine pe drum înapoi, la izvoare, către Sfinţii Părinţi, cum spune un mare teolog pe care dumneavoastră nu l-aţi amintit, părintele George Florowski. De altfel, nu este adevărat ceea ce aţi spus despre mine, cum că aş aparţine clasicilor teologiei ortodoxe, ca Schmemann, Stăniloae sau Zizioulas. Eu am fost însă foarte influeţat de aceştia şi în cărţile mele îi citez. Ceea ce eu am făcut, poate, este că am arătat care sunt teologii ortodocşi importanţi şi că aceştia pot da Bisericii Ortodoxe mai mult decât ceilalţi teologi, teologii de şcoală seci.

C.C.: Ce preţuiţi în mod special la Ortodoxie şi ce nu vă place la ea?

Prof. Felmy: Drumul meu către faptul de a mă ocupa cu Ortodoxia arată şi ceea ce eu preţuiesc la ea în mod deosebit. Mai întâi mi-a plăcut Sf. Liturghie, bogăţia ei în sensul ortodox de Liturghie Dumnezeiască şi apoi, mai târziu, slujbele ceasurilor şi bogăţia imnelor, a cântărilor liturgice. Asta în primul rând.

Foarte devreme m-au atras icoanele. Faptul acesta are de-a face puţin şi cu biografia mea. Am locuit mult timp în Muenster, în Westfalia şi la 70 de kilometri depărtare se află la Recklinghausen un muzeu de icoane, unde am avut prilejul să văd icoane. Al doilea motiv ar fi acesta. Aşadar, Liturghia într-un sens mai larg al cuvântului, viaţa liturgică, icoanele. Când a început să mă preocupe Ortodoxia în Heidelberg, ca teolog evanghelic a trebuit să scriu o lucrare de seminar, care, între noi fie vorba, mă cam plictisea, am văzut în bibliotecă o lucrare despre monahism şi viaţa asceţilor. Cartea aceasta m-a impresionat foarte mult. Acestea sunt lucrurile pe care eu le apreciez în mod deosebit la Ortodoxie.

Ceea ce nu apreciez la ea este faptul că, deseori, mai ales în Rusia, episcopii au mult prea multă putere, într-o măsură pe care Sfintele canoane nu o prevăd. Cunosc foarte mulţi arhierei deosebiţi, dar chiar şi la unii dintre aceştia există un anumit dram de arbitrariu. Acesta ar fi un aspect pe care nu-l apreciez.

Un alt aspect pe care-l preţuiesc şi mai puţin este faptul prezentării teologiei de şcoală importată din Vest, după o prealabilă „ornare” aşa-zis ortodoxă, ca fiind însăşi teologia Sfinţilor Părinţi.

Ceea ce de asemenea îmi displace este faptul că unii teologi îşi prezintă propria lor teologie ca

fiind singura teologie ortodoxă. Prin aceasta nu susţin nicidecum samavolnicia pluralismului protestant. Există însă în Ortodoxie o largheţe care presupune o anumită pluralitate de enunţuri teologice. Întâlnesc deseori teologi ortodocşi care sunt aşa de puţin lipsiţi de frică. De fapt, Ortodoxia este aşa de bogată, iar, în contextul acestei bogăţii, temerile nu sunt justificate.

C.C.: Sunteţi cunoscut ca reprezentant al ecclesiologiei euharistice. Prin ce se deosebeşte aceasta de ecclesiologia teologiei de şcoală?

Prof. Felmy: Ceea ce mie mi-a plăcut întotdeauna la Ortodoxie şi în special la ecleziologia euharistică este faptul că ea provine din experienţă. Eu experiez Biserica, în timp ce teologia de şcoală afirmă că ea nu se poate experia. Teologia de şcoală afirmă că Biserica sobornicească, Biserica „una, sfântă, sobornicească şi apostolească” este Biserica universală, întinsă peste tot pământul, în timp ce comunităţile locale, în care se săvârşeşte Sfânta Euharistie sunt părţi ale ei. Eu nu experiez însă Biserica în sensul de parte, ci ca întreg în Biserica locală, în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie sub conducerea episcopului. Aceasta nu este o parte a Bisericii, pentru că acolo unde este plinătatea Trupului lui Hristos nu există „părţi”, nu există decât Întregul. Ecleziologia euharistică afirmă: Biserica locală, care sub conducerea proetosului ei canonic, preot sau episcop, săvârşeşte Euharistia, este o adevărată Biserică sobornicească, ce are plinătatea harului în măsura în care se află în koinonia, în comuniune cu celelalte Biserici.

Aşadar, ceea ce Stăniloae, marele teolog ortodox, reproşează ecleziologiei euharistice, respectiv faptul că Biserica locală ar fi despărţită de celelalte biserici, nu are propriu-zis de-a face cu ecleziologia euharistică. Dimpotrivă, aceasta afirmă că biserica locală, în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie, este Biserica sobornicească doar în comuniune cu celelalte biserici în care se săvârşeşte Euharistia şi care, prin consumarea Trupului şi al Sângelui Mântuitorului, devin astfel Trup tainic al lui Hristos.

C.C.: Aţi scris mult despre icoană şi vă ocupaţi de asemenea şi cu restaurarea icoanelor. Cum aţi defini icoana, din perspectiva experienţei dumneavoastră? Ce înseamnă pentru dumneavoastră icoana?

Prof. Felmy: E bine că aţi pus această întrebare suplimentară. Nu îmi place să definesc icoana. Ce preţuiesc la icoane? Există desigur şi alte tipuri de reprezentări care sunt, de asemenea, frumoase. Ca elev m-a preocupat arta în mod deosebit. Mergeam cu bicicleta sute de kilometri pentru a vedea opere de artă apuseană. Există, aşadar, alături de icoane, şi alte imagini frumoase.

Ce preţuiesc eu însă în mod special la icoane? Pe de o parte, Sfinţii Părinţi au scris deseori că oamenii simpli, credincioşii simpli, au nevoie de reprezentări picturale, de imagini. Nu-mi place să-i contrazic pe Sfinţii Părinţi, dar în acest caz o fac. Imaginile sunt, în general, mult mai importante pentru intelectuali decât pentru oamenii simpli. Intelectualii nu se arată, în general, foarte încântaţi de faptul de a idolatriza o imagine. Ei înclină cu precădere să transforme credinţa într-un complex de afirmaţii cu caracter abstract. Dar icoana arată, dimpotrivă, că nu poate fi vorba despre adevăruri abstracte, ci despre ceva concret. Faptul acesta îl arată şi tablourile apusene. Numai că icoana realizează acest fapt şi într-un limbaj abstractizant. Se observă astfel, în cazul reprezentării Chipului lui Hristos, cum Mântuitorul este înfăţişat ca om concret, însă, în acelaşi timp, icoana arată, prin abstracţii şi simboluri ca nimbul, mandola, culorile, umbrele, faptul că există şi o altă dimensiune. Aşadar, în icoană sunt reprezentate atât realitatea Întrupării, cât şi, în acelaşi timp, graţie unui limbaj simbolic specific, o realitate spirituală de nereprezentat.

C.C.: Ce le-aţi putea transmite cititorilor periodicului „Cetatea Creştină”?

Prof. Felmy: Ceva ce deja am spus în cursul acestui interviu: bucuraţi-vă că sunteţi creştini

ortodocşi, experiaţi bogăţia Ortodoxiei, creaţi, pornind de la această bogăţie, fără să aveţi frică.

C.C.: Domnule profesor, vă mulţumim.

Profesorul Karl Christian Felmy s-a născut în anul 1938 în Liegnitz/Silezia şi a studiat teologie evanghelică la Münster şi Heidelberg. Şi-a susţinut doctoratul în anul 1970 cu teza „Predica în Biserica Ortodoxă Rusă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea”. A predat la Heidelberg între anii 1982-1985, iar din anul 1985 a devenit titularul catedrei de Istoria şi Teologia Bisericilor Răsăritene la Universitatea Erlangen-Nürnberg. Este autorul mai multor volume de specialitate între care „Tălmăcirea Dumnezeieştii Liturghii în teologia rusă” (1984), „Die orthodoxe Theologie der Gegenwart. Eine Einführung” în 1990, tradusă şi în limba română la Editura Deisis cu titlul „Dogmatica experienţei ecleziale. Înnoirea teologiei ortodoxe contemporane” (1999), „Vom urchrlistlichen Herrenmahl zur Göttlichen Liturgie der Orthodoxen Kirche. Ein historischer Kommentar”, tradusă şi în româneşte la Editura Deisis cu titlul „De la Cina cea de Taină la Dumnezeiasca Liturghie” (2004), „Diskos” (2003), o colecţie a principalelor sale studii între care amintim celebrul studiu „Ce deosebeşte această noapte de celelalte nopţi”.