Mihaela NICOLAU

INSTITUŢII BANCARE INTERNAŢIONALE

Note de curs

- 2006 -

CUPRINS

Capitolul I FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL ............. .........05I.1. Crearea Fondului Monetar Internaţional ............... .........05I.2. Statutul Fondului Monetar Internaţional ................ .........06I.3. Cadrul instituţional şi financiar al F.M.I. ................ .........09I.4. Drepturile de tragere, facilităţile şi întârzierile la

rambursare ............................................................ .........13I.5. Necesitatea perfecţionării FMI .............................. .........15

Capitolul II GRUPUL BĂNCII MONDIALE ............................. .........17II.1. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi

Dezvoltare ............................................................. .........18II.2. Corporaţia Financiară Internaţională ..................... .........22II.3. Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare ........... .........23II.4. Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor şi

Centrul Internaţional de Reglementare a Conflictelor din Domeniul Investiţiilor .................... .........25

II.5. Relaţiile României cu Grupul Băncii Mondiale ...... .........25II.6. Strategia de asistenţă a Grupului Băncii

Mondiale ............................................................... .........27

Capitolul III UNIUNEA ECONOMICĂ ŞI MONETARĂ ............ .........29III.1. Realizarea Uniunii Economice şi Monetare.

Principii şi instituţii ale UEM .................................. .........30III..2 Criteriile participării la moneda unică. Avantajele

euro ....................................................................... .........33

Capitolul IV ACQUISUL COMUNITAR ŞI LIBERA CIRCULAŢIE A SERVICIILOR FINANCIARE ..... .........36

IV.1. Aquis-ul comunitar – noţiuni introductive .............. .........36IV.2. Libera circulaţie a serviciilor financiare la nivelul

României ............................................................... .........38

Capitolul V INSTITUŢII FINANCIARE EUROPENE ............... .........49V.1. Banca Centrală Europeană ................................... .........50V.2. Banca Europeană de Investiţii .............................. .........60V.3. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi

Dezvoltare ............................................................. .........65

3

Capitolul VI INSTITUŢII BANCARE INTERNAŢIONALE PE PIAŢA ROMÂNEASCĂ ........................................ .........68

VI.1. Grupul Société Générale ..................................... .........68VI.2. Raiffeisen International Bank-Holding AG

(Raiffeisen International) ....................................... .........69VI.3. Grupul UniCredit ................................................... .........72

Capitolul VII PROGRAMELE INTERNAŢIONALE DE FINANŢARE ......................................................... .........74

VII.1. Fondurile structurale şi de coeziune ..................... .........75VII.2. Programul PHARE şi aplicabilitatea sa în

România ................................................................ .........82VII.3. Programul Instrument Structural de Pre-Aderare

(ISPA) ................................................................... .........89VII.4. Programul SAPARD ............................................. .........93

BIBLIOGRAFIE ............................................................................. .........101

4

CAPITOLUL IFONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL

I.1. Crearea Fondului Monetar Internaţional

Fondul Monetar Internaţional este o agenţie specializată care are ca scop promovarea siguranţei economice la nivel mondial. A fost fondat în iulie 1944 în urma unei conferinţe monetare organizată la Bretton Woods. În cadrul acestei conferinţe se redactează proiectul de statut al FMI care va deveni text de referinţă pentru funcţionarea Sistemului Monetar Internaţional.

În linii mari, orientările FMI prevăzute la această conferinţă sunt valabile şi astăzi.

Crearea unui nou sistemConferinţa de la Bretton Woods s-a desfăşurat pentru a

analiza dezordinea economică generată de al doilea război mondial şi pentru a căuta o modalitate de stabilitate economică la nivel internaţional. S-a pus întrebarea prin ce mecanism internaţional se poate evita revenirea la condiţiile economice dezastruase de dinaintea celui de-al doilea război mondial. Pentru a evita instaurarea dezordinii monetare internaţionale, Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie decid să pună fundamentele unui nou sistem internaţional, capabil să asigure stabilitatea economică mondială după război.

Au fost propuse două planuri:a) Planul “White”, din partea Statelor Uniteb) Planul Keynes, din partea Marii Britanii.

Planul White pleacă de la idea că marea criză a anilor ’30 a fost provocată de supraevaluarea monedelor, ceea ce a provocat o puternică instabilitate a schimburilor şi o frecventă devalorizare a monedelor naţionale. El propune să se creeze un Fond de Stabilitate a Naţiunilor Unite şi a asociaţiilor acestora, fond care să împiedice revenirea la politici de schimb necooperatiste şi să acorde credite ţărilor care vor să-şi apere monedele. Planul prevede, de asemenea, crearea unei Bănci Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, însărcinată să finanţeze reconstrucţia ţărilor distruse de

5

conflicte militare, precum şi dezvoltarea economică a statelor slab dezvoltate.

Planul Keynes a apărut într-o prima versiune în septembrie 1941 şi reia idea înfiinţării unei bănci supranaţionale. Acest organism e denumit în acest plan “Camera Internaţională de Compensaţie”, ar fi fost însărcinat să efectueze o compensaţie multilaterală între băncile centrale şi să acorde credite ţărilor în dificultate. Keynes prevede ca toate plăţile să fie făcute într-o nouă monedă cu acoperire în aur, pe care o denumeşte bancor.

Deşi elaborate separat, cele două planuri coincid în privinţa obiectivelor de atins, respectiv:

stabilizarea cursului de schimb;restabilirea convertibilităţii libere a monedei;încurajarea comerţului internaţional;acordarea de finanţări ţărilor aflate in dificultate.

Planurile se opun însă în două domenii principale:a) domeniul finanţărilor. Englezii susţin că sistemul de

finanţare prevăzut de proiectul american riscă să provoace o penurie de dolari şi să blocheze expansiunea comerţului internaţional. În mod contrar, americanii apreciază că sistemul de finanţare elaborat de Keynes va duce la o îndatorare nelimitată a ţărilor ale căror balanţe de plăţi sunt în deficit, iar această îndatorare riscă să pună în pericol stabilitatea Sistemului Monetar Internaţional.

b) modul de ajustare. Planul Keynes propune ca efortul de ajustare să fie suportat de ţările excedentare, obligându-le să-şi mărească importurile. În mod contrar, Planul White propune ca ajustările să fie suportate de ţările deficitare, obligându-le să prevadă programe de stabilizare prin reducerea importurilor.

I.2. Statutul Fondului Monetar Internaţional

Statutul FMI cuprinde 31 de articole care definesc regulile şi obiectivele sale de funcţionare. Principalele articole sunt cele care stabilesc rolul FMI, regimul schimburilor fixe şi stabilitatea schimburilor, convertibilitatea monedelor şi facilităţile de credit.

Art.1. – Stabileşte rolul Fondului Monetar Internaţional. Conform acestui articol, Fondul Monetar Internaţional este înfiinţat ca

6

o instituţie permanent însărcinată să menţină buna funcţionare a Sistemului Monetar Internaţional.Pentru acesta, el trebuie să favorizeze schimburile de informaţii între ţările membre, să încurajeze o apropiere între responsabilii moneţări şi să pună în funcţiune mecanisme de cooperare internaţională pentru a împiedica acţiuni unilaterale.

Art.4. – Regimul schimburilor fixe şi stabilitatea schimburilor.Acest articol stipulează că toate ţările membre trebuie să declare oficial Fondului o paritate centrală a monedelor lor. Aceste parităţi trebuie exprimate în aur, însă practic ele sunt exprimate în dolari. Astfel dolarul devine etalonul sistemului deoarece e unica monedă convertibilă în aur la un curs fix. Odată declarate aceste parităţi, statele membre trebuie să menţină acest curs la un nivel limitat de fluctuaţii de 1%.

Art.8. – Convertibilitatea monedelor. Statutul FMI obligă statele membre să facă în aşa fel încât monedele lor să fie convertibile în vederea operaţiunilor curente. În acest sens, ţările se angajează să elimine restricţiile la cumpărarea de devize de către rezidenţi şi pentru operaţiunile curente. Este prevăzută şi o clauză de protecţie care să permită statelor membre cu dificultăţi ale balanţelor de plăţi să menţină un control al schimburilor pe o perioadă de cinci ani de la crearea Fondului, dacă pot justifica această necesitate.

Art.5. – Facilităţile de credit. Statutul Fondului Monetar Internaţional prevede pentru ţările membre posibilitatea de a face apel la resursele sale financiare. Acordarea de credite urmăreşte să uşureze adoptarea de politici de deschidere şi de liberalizare, şi asigură autorităţile că o finanţare va fi posibilă pentru a compensa eventualul impact al acestor politici asupra balanţelor de plăţi. Prin acordarea acestor credite, Fondul Monetar Internaţional încurajează politicile privind realizarea liberalizării monedei, liberalizarea schimburilor şi facilitarea mişcărilor de capital la nivel internaţional.Aceste credite încurajează ţările care se confruntă cu deficit al balanţei de plăţi să nu aplice politici nefaste pentru comerţul Internaţional, cum ar fi devalorizarea competitivă sau blocarea schimburilor externe. Statutul precizează că aceste resurse au caracter temporar, deoarece acordarea de credite pe termene nelimitate ar putea încuraja menţinerea de politici nefaste.

Conferinţa de la Bretton Woods dă naştere la trei organizaţii:Fondul Monetar InternaţionalBanca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (Banca Mondială)

7

Organizaţia Comerţului Internaţional.Idea creării Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi

Dezvoltare îşi are originea în constatarea faptului că pieţele financiare s-au arătat reticente în a finanţa proiecte în ţările în curs de dezvoltare, chiar dacă aceste proiecte prezentau garanţii semnificative în ceea ce priveşte seriozitatea şi rentabilitatea.

Banca Mondială e concepută cu misiunea de a contribui la finanţarea acestor proiecte de investiţii, în special în zonele mai puţin dezvoltate. Ea este, de asemenea, însărcinată să acorde guvernelor asistenţă tehnică şi să promoveze iniţiativa privată, garantând şi participând la proiecte private.

Naşterea Organizaţiei Comerţului Internaţional a pornit de la dorinţa Statelor Unite ale Americii de a crea un organism Internaţional capabil să impună o reducere generală a ţărifelor vamale şi o eliminare progresivă a măsurilor protecţioniste.

Statutul noului organism creat s-a stabilit în cadrul Conferinţei de la Havana, în 1947, dar abia în anii ’50 se va pune pe picioare GATT-ul, o reuniune permanentă a părţilor interesate, cu un secreţăriat al cărui scop este de a oferi un cadru juridic pentru reglementarea conflictelor comerciale şi pentru destabilizarea măsurilor protecţioniste.

Spre deosebire de FMI şi BIRD, GATT nu este o organizaţie internaţională, deoarece nu dispune nici de finanţări şi nici de reglementări. GATT trebuie să promoveze schimburile mondiale prin combaterea restricţiilor ţărifare şi neţărifare.

În perioada 1945 -1970, Fondul Monetar Internaţional şi celelalte organisme ale sale au reuşit să menţină un regim de schimburi fixe. În cursul perioadei de existenţă a acestui regim, FMI joacă trei roluri succesive:

1) incită statele membre să adopte parităţi fixe şi să facă după război în aşa fel încât monedele să fie liber convertibile;

2) încurajează ajustarea economică în ţările industrializate, mai ales în cele europene;

3) încearcă, dar fără succes, să salveze Sistemul Monetar Internaţional de marile dificultăţi pe care le traversează la sfârşitul anilor ’60, creând drepturile speciale de tragere.

I.3. Cadrul instituţional şi financiar al F.M.I.

8

Fondul Monetar Internaţional nu este o instituţie independentă, precum băncile centrale. El este condus de reprezentanţii statelor membre, reuniţi în diferite forme de organizare.

1. CONSILIUL GUVERNATORILOR. Este cel care conduce Fondul Monetar Internaţional, fiind compus din cate un guvernator din fiecare stat membru, care de regulă este ministrul de finanţe sau guvernatorul băncii centrale din ţara respectivă.Consilul Guvernatorilor se reuneşte o data pe an în adunare generală, când examinează activităţile fondului şi adoptă deciziile importante cum ar fi revizuirea statutului Fondului sau admiterea de noi ţări membre.

2. CONSILIUL DE ADMINISTRATIE. Este format din 24 de administratori, cu sediul în permanenţă la Washington. Cinci dintre administratori sunt numiţi în mod direct de către ţările lor (Statele Unite ale Americii, Japonia, Germania, Franţa, Marea Britanie), Rusia, China şi Arabia Saudită au obţinut dreptul de a avea administratori proprii, iar toate celelalte ţări membre trebuie să se reunească în cadrul unor circumscripţii, adică pe grupe de ţări.Rolul Consiliului de Administraţie este de a conduce afacerile curente referitoare la supravegherea politicilor de schimb, la acordarea de sprijin financiar, la problemele administrative şi financiare.

Deciziile Consiliului de Administraţie şi ale Consiliului Guvernatorilor sunt luate cu majoritate calificată.

3. DIRECTORUL GENERAL AL F.M.I. dirijează serviciile şi prezidează Consiliul de Adminstraţie. El este ales de Consiliul de Administraţie pe o perioadă de cinci ani şi, printr-o convenţie tacită, Directorul General este întotdeauna european, în timp ce preşedintele Băncii Mondiale este american.

Directorul general este asistat de trei directori generali adjuncţi.

4. COMITETUL INTERIMAR a fost creat în 1974 şi este compus din 24 de membri, la nivel de miniştri sau guvernatori de bănci centrale, care se reunesc de două ori pe an, primăvara şi cu ocazia Adunării Generale a Guvernatorilor.

Rolul Comitetului este de a propune Adunării Generale marile orientări ale Sistemului Monetar Internaţional şi funcţionarea Fondului Monetar Internaţional. Numărul redus al membrilor săi oferă posibilitatea să fie un bun forum de discuţii.

5. COMITETUL DE DEZVOLTARE este format din 24 de membri, miniştri sau guvernatori de bănci centrale, cu rol de consilieri

9

pe lângă guvernatorii FMI şi ai Băncii Mondiale, în legătură cu probleme de tranferuri de fonduri către ţările în curs de dezvoltare. Aceste Comitet se reuneşte în acelaşi timp cu Comitetul Interimar.

Adoptarea deciziilor în cadrul FMIStatele membre ale FMI au drepturi de vot diferenţiat astfel: li

se atribuie un minim de 250 de drepturi de vot, la care se adaugă un drept de vot suplimentar pentru fiecare tranşă de o suta de mii DST cota parte vărsată.

În general, deciziile se iau pe baza unui consens între toate statele membre. Totuşi, atunci când nu apare un consens, decizia se ia pe baza unui vot al administratorilor sau guvernatorilor. În acest caz, celor mai multor dintre decizii li se aplică regula majorităţii simple (50%). O regula de majoritate calificată înseamnă 70% din voturi, şi se aplică în cazul deciziilor foarte importante, mai ales în ceea ce priveşte comisioanele legate de creditele Fondului şi remunerarea avuţiilor în DST.Pentru deciziile care angajează viitorul Fondului, cum ar fi schimbarea cotelor părţi, alocarea de DST sau vânzările de aur, sunt necesare şi obligatorii 85% din voturi. În acest caz, anumite ţări sau grupuri de ţări, pot să-şi manifeste dreptul de veto.

Acest sistem de majoritate calificată i-a determinat pe anumiţi analişti să spună că FMI este dominat de Statele Unite ale Americii.

Influenţa americanaă este contrabalansată însă de alţi factori. Pe de o parte, deciziile curente precum acordarea unui credit sau aprobarea unui program de ajustare nu necesită decât o majoritate simplă, de 50%, la care SUA nu se pot opune. Pe de altă parte, ţările industrializate sau cele în curs de dezvoltare ar putea uşor constitui o minoritate de blocaj de 15%, care s-ar opune majorităţii americane în cazul deciziilor foarte importante.În consecinţă, SUA pot într-adevăr să frâneze o decizie sau o orientare, dar pot rareori să o împiedice definitiv.

Resursele FMIEsenţialul resurselor de care dispune Fondul Monetar Internaţional pentru a acorda credite este format din cotele părţi subscrise de statele membre. Aceste cote nu sunt întotdeauna suficiente pentru a răspunde cerinţelor ţărilor membre. De aceea Fondul apelează la resurse împrumutate.Cotele părţi reprezintă capitalul FMI, adică fonduri proprii, care îi permit să acorde credite. Fiecărui stat membru i se atribuie o cotă

10

parte, cotă care serveşte la determinarea importanţei drepturilor de vot şi a mărimii eventualelor credite. Totalul capitalurilor proprii ale FMI a evoluat de la înfiinţare şi până în prezent. Statutul FMI nu precizează în ce mod se face determinarea cotelor părţi individuale. Consiliul Guvernatorilor a decis să lege cotele părţi de factori economici, cum ar fi: venitul naţional, rezervele de schimb sau comerţul exterior.Cotele părţi sunt subscrise prima oară cu ocazia adeziunii la FMI şi ulterior cu ocazia revizuirii generale a cotelor părţi.

Aceste subscripţii implică vărsăminte pentru 75% din total în monedă naţională şi pentru 25% în DST, sau într-o monedă desemnată de Fond ca liber utilizabilă.

Pentru ţările în curs de dezvoltare, vărsămintele în devize implică utilizarea rezervelor de schimb ale ţărilor respective, care în general sunt insuficiente.

Pentru a menţine capitalul FMI într-o proporţie constantă cu nivelul schimburilor comerciale internaţionale, nivelul cotelor părţi este revizuit la fiecare cinci ani. Atunci când este cazul, când se constată o dezvoltare a schimburilor internaţionale, capitalul Fondului se măreste. Totuşi există ţări care s-au arătat reticente faţă de acceptarea unor creşteri prea frecvente şi prea ample ale capitalului Fondului Monetar Internaţional.

Drepturile Speciale de Tragere – DSTDST reprezintă prima monedă internaţională creată vreodată, luând naştere în 1967 cu scopul de a furniza lichidităţile necesare bunei funcţionări a Sistemului Monetar Internaţional.

Iniţial era compusă dintr-un grup de cinci monede, cărora le-a fost atribuită o anumită pondere (dolarul american, yen-ul japonez, marca germană, francul francez şi lira sterlină).

O creare de DST-uri este echivalentă cu crearea de monedă de către o bancă centrală. DST-urile astfel create sunt repartizate între ţările membre în funcţie de prorata cotelor părţi.Părţile de DST alocate pot fi folosite de ţările membre astfel:

a) să le deţină în rezervele lor oficiale;b) să le schimbe într-o moneda forte, printr-o simpla cerere

adresată FMI;c) să achite plăţi către FMI, de exemplu pentru rambursarea

împrumuturilor sau pentru a plăti o parte din creşterile cotelor părţi.

11

Ultima emisiune de DST s-a făcut în 1981. Totuşi, de câţiva ani, anumite ţări industrializate, preconizează o noua alocare de DST-uri însoţită de o redistribuire a acestora în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare, a ţărilor din Europa de Est şi din fosta Uniune Sovietica.

Împrumuturile FMIPentru a elimina riscul de lichiditate cu care FMI s-a confruntat

în perioadele de puternice tensiuni financiare, Fondul a decis recurgerea la împrumuturi pentru mărirea resurselor.

Aceste împrumuturi permit Fondului să dispună de lichidităţi importante, pe care le poate utiliza în caz de criza financiară gravă.Recurgerea la împrumuturi riscă să schimbe natura Fondului, făcându-l să semene mai mult cu o bancă care se împrumută pentru a-şi finanţa creditele, aşa cum face Banca Mondială.Ţările membre au decis însă că Fondul trebuie să rămână o instituţie ale căror resurse provin, în mod esenţial, din cotele părţi, şi au impus un plafon echivalent cu 60% din valoarea totală a acestora ca fiind suma totală pe care FMI poate să o împrumute pentru a-şi asigura lichidităţile.

În 1963, singurul împrumut disponibil era cel cunoscut sub denumirea de “Acordul general de împrumut”. El este contractat de ţările componente ale Grupului celor 10 ţări cel mai puternic industrializate, cărora li s-au adăugat Elveţia şi Arabia Saudită.

Această linie de credit este o rezervă pentru situaţii de urgenţă, destinată a fi utilizată doar în cazul unei crize grave a Sistemului Monetar Internaţional. Ea a fost utilizată de mai multe ori de ţări puternic industrializate, precum Franţa in 1969 şi SUA în 1978, pentru a le ajuta să finalizeze dificultăţile temporare ale balanţei de plăţi.În 1995, ca urmare a acordării unui credit foarte mare Mexicului, urmat de un altul acordat Rusiei, FMI a observat că îi scad foarte repede lichidităţile. Pentru a-i furniza resursele necesare, Grupul celor 10 (G10), a decis în 1996 să dubleze suma acordurilor generale de împrumut.

Una dintre misiunile cele mai importante ale FMI este aceea de a acorda credite ţărilor membre pentru a le ajuta să-şi rezolve dificultăţile balanţelor de plăţi. Pentru multe ţări în curs de dezvoltare, Fondul Monetar Internaţional este singura sursă de finanţare în devize, atunci când pe piaţa privată, şi uneori chiar şi Banca Mondială, li se refuză acordarea de credite.

12

În aceste situaţii, FMI acordă credite în baza unui program de ajustare economică. Acordarea unui credit de către FMI în baza unui program de ajustare economică oferă în acelaşi timp şi creşterea credibilităţii ţării respective pe pieţele private, ceea ce ar putea duce la obţinerea de credite în devize şi de pe aceste pieţe.

Împrumuturile ţărilor membre sunt proporţionale cu cotele părţi, iar mărimea creditelor depinde de asemenea de nevoia de finanţare externă, de calitatea programului întreprins, de mărimea datoriei faţă de Fond, de perspectivele balanţei de plăţi şi de uşurinţa de adaptare.

Datoria faţă de FMI trebuie să rămână inferioara cifrei de 300% faţă de cota parte.

FMI caută în primul rând să exercite un rol de catalizator, adică să ajute ţările membre să mobilizeze o asistenţă financiară pe lângă creditorii de fonduri bilaterale, pe lângă celelalte organizaţii internaţionale şi, eventual, în cadrul reeşalonării datoriilor externe. În lipsa unui program de ajustare aprobat de Fondul Monetar Internaţional, această asistenţă nu va fi acordată.

În al doilea rând, prudenţa Fondului se explică prin faptul că a acorda împrumuturi unor ţări cu balanţe de plăţi deficitare este o acţiune riscantă şi poate genera întârzieri ale rambursărilor faţă de FMI.

În al treilea rând, creditele FMI sunt, prin natura lor, susţinute financiar pe perioade scurte de timp şi sunt destinate să ajute la depăşirea dificultăţilor de scurtă durată ale balanţei de plăţi. Aceste credite sunt deci diferite de cele ale instituţiilor de dezvoltare, cum ar fi Banca Mondială, care au ca scop asigurarea unei finanţări pe termen lung.

I.4. Drepturile de tragere, facilităţile şi întârzierile la rambursare

Tragerile din fondurile FMI se fac sub forma dreptului de a cumpăra devize convertibile. Statele membre au dreptul să cumpere de la FMI devizele de care au nevoie, plătindu-le cu propriile monede. În momentul în care operaţiunea ia sfârşit, ţara işi răscumpără propria monedă cu deviza străina, pe care si-a procurat-o între timp.

13

Aceste operaţiuni de cumpărare sunt asemnătoare unui credit şi rambursării lui ulterioare. Statul care împrumută devize străine cu ajutorul monedei sale naţionale, plăteşte un comision, respectiv o dobândă, asupra acestei trageri, şi apoi trebuie să răscumpere moneda sa cu aur sau cu devizele forte stabilite de FMI.

Aceste trageri asupra resurselor în devize ale FMI sunt supuse unor reguli stricte, deoarece măresc depozitele FMI în monede slabe şi reduc rezerva devizelor forte disponibile. Pentru a evita acest lucru, tragerile sunt supuse unor condiţii din ce în ce mai stricte.

Orice stat membru are dreptul la o tranşă de credit iniţială, corespunzând la 25% din cota sa parte, şi poate fi obţinut în orice moment, în mod automat şi fără condiţii. Tranşele următoare pe care le poate obţine un stat membru sunt împărţite în patru tranşe de credit egale fiecare cu 25% din cota parte. Pentru a trage din aceste tranşe, ţara beneficiară trebuie să demonstreze că practică politici de redresare a balanţei sale de plăţi, care ii vor permite să răscumpere moneda sa naţională.

Facilităţile FMIExista mai multe facilităţi oferite statelor membre de către

Fondul Monetar Internaţional. Alegerea facilitaţii depinde de natura problemei cu care se confruntă ţara respectivă.

Tipurile de facilităţi acordate de FMI sunt:1) Tranşele de credit. Acestea reprezintă politica de credit

cea mai veche şi cea mai răspândită. Creditele sunt disponibile pentru ţările membre în tranşe echivalente cu 25% din cota parte. Pentru prima tranşă, ţările trebuie sa demonstreze dorinţa de echilibrare a balanţei de plăţi, iar pentru tranşele superioare se cere un acord de confirmare Stand-by, bazat pe politici de stabilizare ce acoperă o perioada de 1 – 2 ani. În mod normal, la aceste acorduri se adaugă anumite criterii de realizare.

2) Mecanismul acordurilor extinse – este destinat statelor membre care au dificultăţi structurale ce nu pot fi depăşite într-o perioadă scurtă de timp. Aceste acorduri permit să se abordeze ajustarea economică pe parcursul mai multor ani.

3) Facilităţile de ajustare structurală reîntărită. Aceste facilităţi răspund la eşecul programelor de ajustare tradiţională aplicate în ţările cele mai sărace. Se pune accentul pe creşterea economică, pe lupta împotriva sărăciei, reformele structurale bazându-se pe o finanţare extinsă pe o perioada de 3 ani. Se obţin în

14

aceste situaţii împrumuturi relativ mari, care însă cer eforturi deosebite în domeniul structural şi fac obiectul unor condiţionări riguroase, ca de exemplu vizite ale misiunilor FMI şi criterii cantitative de respectat înaintea fiecărei trageri.

4) Facilitatea de compensare si finanţare a cheltuielilor neprevăzute. Aceasta facilitate are ca scop acoperirea pierderilor temporare ale încasărilor din exporturi, şi să finanţeze o creştere a costului importului de cereale.

5) Facilităţi pentru transformarea sistemică. Scopul în această situaţie este să se permită finanţarea ţărilor în curs de tranziţie, care se confruntă cu dificultăţi ale balanţei de plăţi din cauza dispariţiei relaţiilor lor comerciale tradiţionale, din cadrul CAER. Aceste facilităţi au avut un caracter temporar, create în aprilie 1993, şi încetându-şi existenţa la 1 mai 1995. Au recurs la acest tip de facilitate 20 de ţări, suma cea mai mare fiind primită de Ucraina.

6) Asistenţă financiară în caz de urgenţă. Aceasta permite acordarea unui ajutor financiar ţărilor membre care se confruntă cu probleme ale balanţelor de plăţi ca urmare a unor catastrofe naturale.

Întârzierile la rambursare.Fondul Monetar Internaţional dispune de un statut special de

creditor privilegiat. El nu recurge niciodată la reducerea obligaţiilor sau anularea datoriilor. Totuşi, FMI a înregistrat, începând cu anii ’80, o creştere a întârzierilor la rambursare a unui mic grup de ţări. Aceste întârzieri fac ca FMI să nu poată realiza refinanţări ale acestor ţări, deoarece, prin statut, i se interzice să împrumute ţări care înregistrează întârzieri la rambursare.

Ţările care întrerup rambursarea sunt marginalizate, fiind încadrate într-o situaţie de ilegalitate financiară internaţională. Aceste ţări nu primesc nici un ajutor tehnic şi nici sprijin financiar din partea Fondului Monetar Internaţional, şi le este interzis accesul la credite bilaterale şi la mecanismele de reeşalonare a datoriei.

I.5. Necesitatea perfecţionării FMI

În prezent, FMI se află în faţa unor noi provocări. S-au înmulţit criticile la adresa sa, considerându-se că FMI este o instituţie privată, sau subordonată intereselor ţărilor dezvoltate, mai ales ale SUA.

Printre criticile aduse Fondului se numără:

15

1) a dobândit o putere mult prea mare, ce riscă să scape de sub control. Argumentul adus în acest sens este intervenţia FMI în criza asiatica, îndatorând aceste ţări în scopul de a salva băncile internaţionale care au garantat creditele plasate în economia acestor ţări;

2) este acuzat de lipsa transparenţei, de faptul că operaţiunile pe care le derulează nu sunt cunoscute în amănunt, oferindu-se opiniei publice doar informaţii sumare;

3) atitudinea FMI şi politica acestuia în ţările sărace şi în cele aflate în procesul de tranziţie de la economia centralizată la cea de piaţa: de cele mai multe ori FMI a fost acuzat că nu ţine cont de condiţiile concrete din aceste ţări, iar condiţiile impuse duc la înrăutăţirea situaţiei;

4) aplicarea unei reţete unice în materie de tranziţie nu a condus la o creştere economică în ţările sărace şi cele în curs de tranziţie. Analiştii economici consideră că în cazul ţărilor în tranziţie şi sărace, programele FMI trebuie să realizeze un compromis viabil între ajustare şi dezvoltare;

5) FMI-ul în calitatea sa de instituţie centrală a Sistemului Monetar Internaţional, este incapabil să facă faţă unei crize declanşate în interiorul Sistemului. Există opinii care susţin că o criză în SUA sau Japonia ar duce la prăbuşirea întregului sistem financiar internaţional. Crizele din Mexic, Asia de Sud-est şi Argentina au arătat o vulnerabilitate deosebită a Sistemului. De aceea mulţi experţi consideră necesară realizarea unor mecanisme flexibile care să permită intervenţia FMI în cazurile de urgenţă de tipul crizei asiatice;

6) globalizarea tot mai accentuată a economiei mondiale necesită racordarea acţiunilor FMI la noile realităţi economice mondiale, inclusiv la îmbunătăţirea statutului şi a obiectivelor funcţionale.

16

CAPITOLUL IIGRUPUL BĂNCII MONDIALE

Banca Mondială reprezintă o sursă vitală de asistenţă financiară şi tehnică pentru ţările în curs de dezvoltare la nivel mondial. Nu este o bancă în sensul comun al cuvântului, fiind de fapt constituită prin cooperarea a două instituţii de dezvoltare care cumulează 184 de ţări membre, respectiv Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), şi Agenţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID). Fiecare dintre cele două instituţii joacă un rol diferit, dar susţinut în misiunea Băncii Mondiale de a reduce sărăcia la nivel mondial şi de a îmbunătăţi standardele de viaţă.

Grupul Băncii Mondiale este alcătuit din cinci organizaţii:

1.Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) – a fost înfiinţată în 1945, are 184 de membri. Obiectivul BIRD este reducerea sărăciei în ţările mai puţin dezvoltate, solvabile şi cu venituri medii, promovând o dezvoltare durabilă prin împrumuturi, garanţii şi servicii nelegate de împrumuturi (analiza, consultanta etc.)

2. Agenţia Internaţionala pentru Dezvoltare (AID) – a luat fiinţă în 1960, are 162 de membri. Contribuţia la AID permite Băncii Mondiale să furnizeze 6 – 7 miliarde dolari pe an, sub forma de credite fără dobânda, celor mai sărace 78 ţări din lume, fiind practic singura soluţie de împrumut pentru ţările respective.

3. Corporaţia Financiara Internaţionala (CFI) – s-a înfiinţat în 1956, şi are 175 de membri. Mandatul CFI este extinderea dezvoltării economice prin sectorul privat. Corporaţia Financiară Internaţională investeşte în întreprinderi particulare viabile din ţările în curs de dezvoltare şi oferă împrumuturi pe termen lung, garanţii şi servicii de gestionare a riscului şi consultanţă pentru clienţii săi.

17

4. Agenţia de Garantare Multilaterala a Investiţiilor (MIGA) – fiinţează din 1988 şi are în prezent 157 de membri, iar garanţiile emise sunt în valoare de 13,5 mld. USD. Obiectivul organizaţiei este încurajarea investiţiilor străine în ţările în curs de dezvoltare, prin acordarea de garanţii împotriva unor riscuri ce pot apărea din finanţarea de proiecte din ţările membre.

5. Centrul Internaţional de Reglementare a Conflictelor din Domeniul Investiţiilor (ICSID) – a luat naştere în 1966, are 134 de membri şi contribuie la încurajarea investiţiilor străine în ţările în curs de dezvoltare prin acordarea de garanţii investitorilor, oferind cadrul instituţional de consiliere şi arbitraj pentru conflicte din domeniul investiţiilor, astfel încât să se creeze un climat de încredere reciprocă între state şi investitorii străini.

II.1. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

Funcţionează ca o societate anonimă, fiind completată ulterior de celelalte organisme (CFI, AID, MIGA).

Conducerea BIRD este asigurată de cinci organisme:Consiliul Guvernatorilor - unde fiecare ţară membră este reprezentată de guvernatorul băncii sale centrale;administratorii executivi, în număr de 24 cu tot atâţia supleanţi Preşedintele, care conform tradiţiei este din SUAConsiliul ConsultativComitetele de împrumut, care au ca obiect de acţiune analiza şi elaborarea unor rapoarte în ceea ce priveşte recomandarea sau nerecomandarea realizării unor proiecte propuse şi pentru care au fost solicitate finanţări.

Resursele financiare ale Băncii Mondiale, utilizate în acordarea de împrumuturi se formează din:

Cotele subscrise de fiecare ţară membră;Venituri nete rezultate din operaţiuni bancare proprii;

18

Fonduri obţinute din plasarea pe pieţele Internaţionale a obligaţiunilor emise sau prin contracte directe cu băncile centrale ale ţărilor membre;Venituri realizate din dobânzi şi comisioane percepute la creditele acordateÎmprumuturi de capital contractate pe pieţele financiare, în special de pe pieţele ţărilor membre şi Elveţia.

Printre principalele obiective ale Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare se numără următoarele:

1. sprijinirea reconstrucţiei ţărilor membre şi dezvoltarea acestora, prin înlesnirea investiţiilor de capital în scopuri productive, inclusiv refacerea economiilor distruse de război;

2. dezvoltarea aparatului de producţie şi a resurselor din ţările mai puţin dezvoltate;

3. încurajarea investiţiilor străine private prin intermediul garanţiilor oferite sau participării la împrumuturi;

4. stimularea dezvoltării echilibrate de lungă durată a comerţului internaţional şi menţinerea unor balanţe de conturi echilibrate prin înlesnirea investiţiilor internaţionale făcute pentru dezvoltarea resurselor productive ale membrilor;

5. coordonarea împrumuturilor acordate sau garantate de ea cu împrumuturi internaţionale obţinute pe alte căi, astfel încât cele mai urgente şi mai eficiente proiecte sau programe să fie luate în considerare cu prioritate;

6. ajutarea ţărilor membre în efortul trecerii la economia de piaţa, în special sprijinirea ţărilor în Europa de Est.

În vederea realizării acestor obiective, BIRD organizează şi îşi conduce operaţiunile sale bancare ţinând cont de consecinţele pe care le vor avea investiţiile internaţionale asupra condiţiilor economice din ţările membre în perioada imediat următoare acordării acestor împrumuturi. Din aceste puncte de vedere se poate afirma că Banca Mondială este asimilată unei bănci de investiţii internaţională.Pe lângă operaţiunile de bază, Banca Mondială desfăşoară şi o serie de acţiuni secundare precum:

a) medierea în vederea rezolvării unor litigii internaţionale;b) crearea Corporaţiei Financiare Internaţionale;c) asistenţă tehnică sub diverse forme, printre care stabilirea

şi elaborarea de proiecte tehnice şi de caiete de sarcini cu sprijinul propriilor ingineri consultanţi;

19

d) acordarea de sprijin băncilor de dezvoltare internaţională;e) înfiinţarea unor consorţii bancare pentru mobilizarea de

fonduri şi acordarea de asistenţă financiara, în special pentru ţările în curs de dezvoltare;

f) înfiinţarea Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare.Unul dintre principalele roluri pe care Grupul Băncii Mondiale îl

are în susţinerea procesului dezvoltării este şi acela de acordare de credite în condiţii mai puţin avantajoase.

Caracteristicile funcţiei de creditare a Băncii Mondiale pot fi sintetizate astfel:

creditele acordate de Banca Mondială sunt destinate ţărilor membre, cu predilecţie pentru restructurarea şi retehnologizarea industriei, agriculturii, producţiei şi distribuţiei de energie electrică, pentru infrastructură, echipamente portuare, industria siderurgică, industria chimică, învăţământ, sănătate, protecţia mediului, planificare familiala etc. creditele nu sunt puse direct la dispoziţia solicitantului, ci sunt destinate direct furnizorului în conformitate cu documentele justificative. Uneori, solicitantului i se remit doar sume ce acoperă o plată deja efectuată;solvabilitatea este un criteriu determinant în acordarea de credite. În acest sens, BIRD foloseşte drept criteriu produsul net brut pe locuitor, pentru aprecierea nivelului dezvoltării. Având în vedere deteriorarea raportului de schimb şi creşterea în timp a inflaţiei, nivelul PNB/locuitor ce menţine ţările în sfera de creditare a Băncii Mondiale a fost majorat de la 1000 USD, cât era în 1973, la 2 650 USD.Proiectele sunt evaluate de o echiăa de specialişti ai băncii, uneori în colaborare cu personal aparţinând şi altor agenţii ONU sau experţi consultanţi, angajaţi special în acest scop.

Principalele elemente urmărite în finanţarea unui proiect de către Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare sunt:

aspectul economic al proiectului;aspectul tehnic, instituţional, organizatoric şi managerial, respectiv posibilitatea de a recruta personal local în vederea executării proiectului;aspectul comercial, referitor la aranjamentele privind vânzarea – cumpărarea de materiale necesare

20

execuţiei proiectului, cât şi pentru acoperirea consumurilor necesare şi desfacerii produselor ce urmează a se realiza după terminarea proiectului; aspectul financiar, presupune evaluarea fondurilor necesare în timpul executării proiectelor şi a surselor de procurare a acestora, precum şi evaluarea cheltuielilor şi a veniturilor în perioada următoare terminării lucrării.

Banca Internaţionala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare cooperează foarte strâns cu Fondul Monetar Internaţional, promovând programe de ajustare structurală pe termen lung ce urmăresc cu predilecţie următoarele aspecte:

stabilirea unor politici monetare şi de credit care să limiteze expansiunea creditului şi reducerea dezechilibrului extern;

realizarea unei politici valutare care să permită folosirea raţională a valutei şi să contribuie la impulsionarea exporturilor;

reducerea şi eliminarea deficitelor bugetare, mărirea veniturilor obţinute dintr-o activitate economică profitabilă prin reducerea evaziunii fiscale şi reducerea cheltuielilor guvernamentale, concomitent cu restructurarea acestora;

mobilizarea economiilor nternaţionale, prin politici fiscale şi financiare;

rentabilizarea întreprinderilor de stat şi, dacă este necesar, privatizarea acestora;

îmbunătăţirea rentabilităţii investiţiilor din sectorul public si al politicilor economice interne;

reforma aranjamentelor instituţionale în vederea susţinerii proceselor de ajustare;

liberalizarea şi diversificarea comerţului exterior, astfel încât acestea să contribuie la creşterea economică a ţărilor mai puţin avansate.

Printre problemele legate de susţinerea procesului de dezvoltare în ţările cele mai sărace, BM şi FMI subliniau necesitatea adoptării unei politici specifice, legată de acordarea de asistenţă financiară. Această politică ar trebui a aibă în vedere anumite aspecte şi anume: identificarea căilor de reglare a problemelor datoriei externe prin concentrarea atenţiei asupra acestora, găsirea unor politici potrivite fiecărei ţări prin intermediul cărora să fie

21

susţinută reforma, îmbunătăţirea şi dezvoltarea mecanismului actual de acordare a asistenţei pe cale multilaterală, angajarea eforturilor tuturor creditorilor pentru găsirea celor mai potrivite soluţii în vederea rezolvării problemei datoriei externe.

Rolul acestor instituţii trebuie amplificat şi modelat în conformitate cu problemele pe care le au ţările în curs de dezvoltare, trebuie adaptat restricţiilor legate de resursele de care aceste ţări dispun şi focalizat asupra necesităţii obţinerii unei eficienţe cât mai mari.

II.2. Corporaţia Financiară Internaţională

Înfiinţată în 1956 şi cu un număr de 175 de membri, Corporaţia Financiară Internaţională (CFI) are un portofoliu de angajamente de 23,5 miliarde dolari.

Mandatul CFI este extinderea dezvoltării economice prin sectorul privat. Lucrând cu partenerii de afaceri, CFI investeşte în întreprinderile particulare viabile din ţările în curs de dezvoltare şi oferă împrumuturi pe termen lung, garanţii şi servicii de gestionare a riscului, precum şi consultanţă pentru clienţii săi.

La 20 iulie 1956, această instituţie s-a înfiinţat la Washington, ca afiliată a BIRD şi având 113 membri. Obiectivul său consta în sprijinirea financiara a firmelor productive din sectorul privat al ţărilor celor mai sărace, pe baza capitalurilor mobilizate de pe piaţa externă şi autohtonă.

Deşi este o entitate aparte, beneficiază totuşi de aceeaşi structură administrativ - organizatorică şi de acelaşi personal cu al BIRD.

Iniţial, capitalul subscris de 110 milioane de dolari a provenit de la BIRD şi a fost majorat în 1977 la circa 700 milioane de dolari.

Destinaţiile asistentei prin CFI sunt complexe, însă în principal se urmăreşte:

investiţii în economie, rentabile şi fără garantare guvernamentală, pentru termene cuprinse între 7 si 12 ani, şi condiţii mai avantajoase ca dobândă decât cele oferite de BIRD;participaţii la capital din partea unor investitori străini, drept catalizator al penetrării capitalului străin în forme locale;

22

participaţii la capitalul institutelor locale de finanţare a investiţiilor

Se poate concluziona că, Corporaţia Financiară Internaţională se axează pe următoarele aspecte:

finanţarea investiţiilor de capital în întreprinderi private din ţările membre;acordarea de credite sau achiziţionarea de participaţii în întreprinderi industriale private, fără a solicita garanţii guvernamentale din respectiva ţara membră;studierea raportului care există între rata de schimb, politicile tarifare, fiscale şi practicile de contingentare, acordarea licenţelor şi expansiunea industrială;furnizarea de consultanţă şi alte servicii conexe privind crearea şi consolidarea pieţelor financiare şi a celorlalte instituţii existente în domeniul pieţelor financiare.

II.3. Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare

Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID) a fost înfiinţată în 1960, are 162 de membri şi o cifră cumulativă a împrumuturilor acordate de 151 miliarde de dolari.

Contribuţiile AID permit Băncii Mondiale să furnizeze 6-7 miliarde de dolari pe an sub forma de credite fără dobândă celor mai sărace 78 de ţări din lume, unde trăiesc aproximativ 2,4 miliarde de oameni. Aceasta asistenţă este vitală pentru că aceste ţări au o capacitate minimă sau inexistentă de a împrumuta în condiţiile pieţei.

Înfiinţată în 1960, cu sediul la Washington, principala sa destinaţie o constituie asistenţă financiara a ţărilor slab dezvoltate în condiţii care să greveze mult mai puţin asupra balanţei de plăţi decât cele impuse de BIRD: fără dobândă, eşalonarea rambursării pe 50 de ani, perioada de graţie de 10 ani şi un comision de 0,75% perceput numai pentru sumele utilizate efectiv.

Asistenţă acordată prin AID vizează prioritar cele mai sărace ţări, al căror PNB variază puţin în jurul nivelului de 625 dolari tip 1978. Aici se includ aproape 50 de ţări.

Sursele sale de finanţare se compun din: subscripţiile iniţiale ale membrilor;

23

subvenţiile acordate de ţările industrializate şi dezvoltate;contribuţiile speciale ale unor ţări nemembre (Elveţia);tranferurile de la BIRD din beneficiile nete.

Membrii AID se împart în două categorii: prima include pe membrii plătitori a tuturor subscrierilor

şi a sumelor suplimentare în moneda convertibilă utilizabilă în mod liber sau prin preschimbare în cadrul operaţiunilor asociaţiei;

a două se compune din plătitorii a 10% din subscrierea iniţială, în moneda convertibilă, iar 90% plătesc în moneda proprie; condiţia este ca finanţarea proiectelor asociaţiei pe seama acestor sume să se facă numai cu acordul expres al aceluiaşi membru (plătitor).

Procurarea de fonduri a fost foarte dificilă. Creditele sunt acordate unor organisme guvernamentale, publice sau private şi vizează toate domeniile: agricultura, infrastructura, educaţie, sănătate, urbanizare, energie etc.

Asociaţia participă şi la creditare alături de BIRD sau de alte organisme finanţatoare. Deşi distinctă de BIRD, asociaţia funcţionează şi este administrată de chiar acelaşi personal cu aceasta.

Concluzionând, AID are ca scop:1. acordarea de asistenţă ţărilor subdezvoltate;2. finanţarea ţărilor foarte sărace, în condiţii avantajoase,

pentru realizarea unor investiţii, în condiţiile în care aceste ţări nu îşi pot permite procurarea de împrumuturi cu dobânzi ridicate din alte surse, din cauza capacităţii lor insuficiente de rambursare;

3. stimularea dezvoltării economice din regiunile mai puţin dezvoltate ale globului, prin acordarea guvernelor ţărilor respective mijloacele financiare corespunzătoare nevoilor acestora;

4. finanţarea în condiţii mai avantajoase a ţărilor foarte sărace, care, din cauza dobânzilor foarte ridicate, nu-şi pot permite realizarea unor investiţii prin împrumuturi de pe piaţa internaţională a creditului.

24

II.4. Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor şi Centrul Internaţional de Reglementare a Conflictelor

din Domeniul Investiţiilor

Agenţia de Garantare Mutilaterală a Investiţiilor (MIGA) a fost înfiinţată în 1988, are 157 de membri şi o cifră cumulativă a garanţiilor emise de 13,5 miliarde dolari.

Obiectivul MIGA este încurajarea investiţiilor străine în ţările în curs de dezvoltare, prin acordarea de garanţii împotriva unor riscuri ce pot apărea din finanţarea de proiecte în ţările membre

Centrul Internaţional de Reglementare a Conflictelor din Domeniul Investiţiilor (ICSID) este o instituţie creată în 1966, cu 134 de membri. ICSID contribuie la încurajarea investiţiilor străine, oferind cadre internaţionale de conciliere şi arbitraj pentru conflicte din domeniul investiţiilor, ajutând astfel la crearea unui climat de încredere reciprocă între stat şi investitorii străini.

II.5. Relaţiile României cu Grupul Băncii Mondiale

România este membră a BIRD (din 1972), IFC (din 1990) şi MIGA (din 1992). Activitatea Grupului Băncii Mondiale în România a început în anul 1991 şi cuprinde atât programe şi proiecte publice, finanţate de către Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare prin împrumuturi acordate direct statului, prin Ministerul Finanţelor Publice, cât şi proiecte private, fără garanţie de stat, prin sprijinul acordat de către Corporaţia Financiară Internaţională şi Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor.

Banca Mondială este un partener important al României în procesul de dezvoltare.

Portofoliul de proiecte al Băncii Mondiale în România este unul dintre cele mai semnificative din Europa Centrală şi de Est, cuprinzând peste 40 de operaţiuni de împrumut începând cu anul 1990, în valoare de cca. 5 miliarde USD, ceea ce reprezintă peste 40% din totalul împrumuturilor externe contractate de România. BM sprijină integrarea europeană a României şi, dat fiind faptul că acquis-ul comunitar nu se referă la probleme sociale, Banca a preluat atribuţii importante în domeniul învăţământului, sănătăţii, protecţiei sociale. Împreună cu UE, Banca ajută la implementarea unor programe de modernizare a administraţiei publice şi justiţiei, la

25

restructurarea industriei miniere, a finanţat proiecte de modernizare a asistenţei medicale şi învăţământului în special în mediul rural, potenţează efortul României în domeniile protejării mediului, infrastructurii comunale, dezvoltării tehnologiei informatice, conservării mediului şi valorilor culturale etc. Din 1997 BM a iniţiat un program de sporire a atribuţiilor „comunităţilor asupra resurselor şi deciziei”, direcţionând fondurile nerambursabile (grant-uri) către proiecte de infrastructură şi servicii sociale (comunitatea trebuie să participe cu 5 – 15% din valoarea grant-ului).

Progresele României în ceea ce priveşte reformele structurale şi privatizarea sunt sprijinite de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare prin programele multianuale PAL - vizează reforma administraţiei publice, a justiţiei şi eficientizarea sistemului de cheltuieli publice şi PSAL - prevede îndeplinirea a cinci obiective pentru dezvoltare: privatizarea şi restructurarea băncilor de stat; privatizarea / restructurarea / lichidarea întreprinderilor de stat; reforma în sectorul energetic (petrol, gaze naturale, energie electrică); îmbunătăţirea mediului de afaceri; măsuri pentru atenuarea impactului social al implementării reformelor.

Corporaţia Financiară Internaţională a aprobat o serie de investiţii în sectorul privat, fără garanţii de stat, care reprezintă 60% din totalul creditelor preluate de România de la BM. Cele mai importante investiţii ale IFC s-au derulat în sectorul bancar, finanţări în sectoarele comunicaţii, infrastructură, industrie, sănătate, întreprinderi mici şi mijlocii.

La rândul ei, Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor a garantat creditele Raiffeisen Zentralbank Austria în cadrul privatizării Băncii Agricole, Volksbanken Austria pentru modernizarea Spitalului Clinic Colţea, HVB şi Raiffeisen Bank în vederea extinderii activităţilor de creditare a întreprinderilor mici şi mijlocii.

Noua Strategie de Asistenţă pentru perioada 2005 – 2008 prevede un „parteneriat strategic de ţară” între Bancă şi Guvernul României. Obiectivul pentru următorii ani ai asistenţei pe care BM o oferă României este acela de a sprijini îndeplinirea angajamentelor cu privire la preluarea acquis-ului comunitar şi pregătirea pentru a face faţă provocărilor ulterioare momentului aderării la UE. BM îşi încheie activitatea în ţările care realizează un venit de minim 6000 USD/ locuitor, moment în care ţara membră se transformă din primitor în donator de fonduri.

26

II.6. Strategia de asistenţă a Grupului Băncii Mondiale

Strategia de asistenţă a Grupului Băncii Mondiale prezintã două scenarii distincte. Dacã România va accelera reforma, asistenţa oferită de Bancă va sprijini un set de reforme structurale şi sectoriale în vederea accelerării creşterii economice şi pregătirii României pentru eventuala aderare la UE. În cadrul acestui scenariu de asistenţă maximã, sumele acordate de Bancă ar atinge maximum 995 milioane de dolari pe perioada 2002-2004 pentru trei-patru operaţii pe an, spre deosebire de cei 600 milioane dolari acordaţi în perioada 1998-2000. Această creştere s-ar datora în special împrumuturilor de ajustare (pânã la 550 de milioane pe o perioada de trei ani) pentru sprijinirea programului de reforme al Guvernului, asociată cu accelerarea reformelor.

Prima operaţiune de ajustare va sprijini reformele care încurajează dezvoltarea sectorului privat (inclusiv reforma întreprinderilor şi a sectoarelor financiar şi energie). Următoarele operaţiuni vor sprijini reformele la nivel instituţional, de reglementare şi de guvernare, precum şi continuarea reformelor vizând dezvoltarea sectorului privat. Împrumuturile de ajustare vor completa împrumuturile pentru reforme sectoriale sub formã de împrumuturi individuale pentru investiţii. Serviciile non-împrumut vor include cel puţin patru studii asupra reformei pe an, plus diverse granturi, asistenţă tehnică, şi training oferit de Institutul Băncii Mondiale în domenii cheie ale reformei. Corporaţia Financiarã Internaţionalã (IFC), membrã a Grupului Bãncii Mondiale, va completa sprijinul acordat de Banca Mondială pentru dezvoltarea sectorului privat, cu accent pe patru domenii cheie: restructurarea infrastructurii municipale, obţinerea finanţării pentru restructurarea post-privatizare, sprijinirea dezvoltării pieţelor de capital şi a întreprinderilor mici şi mijlocii şi selectarea investiţiilor din sectorul privat pentru domeniul forestier. In general, nivelul activităţii IFC va depinde foarte mult de îmbunătăţirea mediului de afaceri din ţară.

Scenariul pentru o asistenţă maximă va fi determinat de progresul înregistrat în stabilirea cadrului macroeconomic responsabil de reducerea inflaţiei şi creşterea economicã, precum şi de progresul înregistrat în domeniul următoarelor politici cheie: (i) încheierea privatizãrilor şi restructurărilor conform PSAL I; (ii) iniţierea privatizării şi procesului de restructurare a numărului rămas

27

de întreprinderi mari de stat; (iii) acord asupra unui plan şi unei agende pentru reducerea arieratelor din sectorul energie; (iv) acord irevocabil asupra metodei şi calendarului privatizării Băncii Comerciale Române (BCR) şi a CEC; (v) îmbunătăţirea cadrului legislativ şi de supraveghere a sectorului financiar; (vi) aprobarea legislaţiei pentru asistenţă socialã (legea cadru pentru venitul minim garantat şi pentru asistenţă socială).

28

CAPITOLUL IIIUNIUNEA ECONOMICĂ ŞI MONETARĂ

Naşterea monedei europene este în mod cert evenimentul financiar mondial cel mai important de la crearea sistemului financiar Internaţional (Bretton Woods). Ea este o etapă importantă a construcţiei europene, care se înscrie într-un proces început în urma cu 50 de ani, o dată cu crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), în 1952, şi semnarea în 1957 a Tratatului de la Roma instituind Comunitatea Economică Europeană.

După încheierea Tratatului de la Roma, chiar dacă iniţiatorii gândiseră crearea unei monede comune, activitatea Comunităţilor Europene se desfăşura pe baza prevederilor aranjamentului de la Bretton Woods şi a sistemului de cursuri fixe. Până în 1958 a funcţionat Uniunea Europeana de Plăţi, un sistem de clearing multilateral. În 1970 a fost publicat Planul Werner, care conţinea principalele elemente ale unei Uniuni Monetare Europene, ce urma a fi realizată în 3 etape, pe o perioadă de 10 ani. Se avea în vedere: o convergenţă a politicilor economice, convertibilitatea totală şi ireversibilă a monedelor, stabilirea unei parităţi fixe între acestea, eliminarea marjelor de fluctuaţie a cursurilor, completa liberalizare a mişcărilor de capital şi adoptarea unor linii directoare pentru adoptarea bugetelor naţionale. Singurul rezultat al planului a fost crearea, în 1972, a sistemul european de flotare controlată între limite înguste a cursului de schimb al monedelor participante, supranumit “şarpele valutar”, prin care statele membre îşi luau angajamentul de a nu permite fluctuaţii ale cursurilor de schimb mai mari de +/-2,25% în raport cu dolarul SUA. Ca urmare a incidentelor din economia mondială de la începutul anilor ’70, după doi ani de la crearea sa, în acest sistem mai rămăseseră doar marca germana, monedele din Benelux şi coroana daneză.

29

III. 1. Realizarea Uniunii Economice şi Monetare. Principii şi instituţii ale UEM

Temeiul juridic pentru funcţionarea Uniunii Economice şi Monetare este constituit de Tratatul instituind Comunitatea Europeana, Partea I, Titlul VI “Politica economică şi monetară”, precum şi de protocoalele la acest tratat privind procedura deficitului bugetar excesiv şi privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene (republicate, cu modificările si completările aduse prin Tratatul de la Amsterdam, în J.O.C.E. nr. C 340, 10.11.1997, pp. 173-308). O serie de dispoziţii ale acestora vor fi modificate şi completate prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa (J.O.C.E. nr. C 80, 10.03.2001, pp. 3-87). Expresie a consensului economic dintre statele membre ale Uniunii Europene, euro a devenit factorul decisiv al integrării europene. Obiectivele introducerii monedei unice, precum şi avantajele derivate, izvorăsc din dorinţa europeană de a constitui Uniunea Economică şi Monetară. În acest sens, Art. 4 al Tratatului instituind Comunitatea Europeana arată: ,,Activităţile statelor membre şi ale Comisiei Europene trebuie să includă (...) adoptarea unei politici economice bazate pe o cooperare strânsă a politicilor economice ale statelor membre, pe piaţa internă şi pe stabilirea unor obiective comune, care trebuie realizate în concordanţă cu principiul unei economii de piaţă deschise şi concurenţiale. (…) aceste măsuri vor include fixarea ireversibilă a ratelor de schimb urmărind introducerea unei monede unice, ECU, şi stabilirea şi desfăşurarea unor politici monetare şi de schimb unice, al căror principal scop va fi sprijinirea stabilităţii preţurilor(…).’’

Unul din obiectivele Uniunii Europene, prezentate în Art. 5 al Tratatului instituind Comunitatea Europeana este promovarea unui progres economic şi social echilibrat şi durabil, în special prin crearea spaţiului fără frontiere interne, prin întărirea coeziunii economice şi sociale şi prin crearea unei uniuni economice şi monetare (UEM) incluzând, în viitor, o monedă unică.

În privinţa cadrului instituţional de realizare a obiectivelor propuse, articolele 7 si 8 din acelaşi tratat arată care este acesta, incluzând şi acele instituţii legate de realizarea şi funcţionarea UEM: Sistemul European al Băncilor Centrale şi Banca Centrală Europeană. Aceste două instituţii asigură coerenţă şi continuitate

30

acţiunilor întreprinse în vederea îndeplinirii obiectivelor sale, respectând şi dezvoltând acquis-ul comunitar.

Principiile care stau la baza realizării Uniunii Economice şi Monetare, şi care constituie o componentă principală a obiectivelor Uniunii, sunt:

sistemul economiei de piaţă sau al concurenţei este liber acolo unde pieţele sunt deschise;stabilitatea monetară este garantată de o dezvoltare ritmică a economiei;existenţa unui nivel înalt de ocupare a forţei de muncă şi a stabilităţii sociale;finanţe publice puternice şi sănătoase în toate statele membre;libertatea deplină a mişcării capitalurilor şi o perfectă integrare a pieţei financiare;stabilitate irevocabilă în ceea ce priveşte cursul de schimb, şi în final, o monedă unică.

Uniunea economică se corelează indispensabil cu Uniunea monetară. Politica monetară trebuie să însemne încredere şi stabilitate. Există un cerc virtuos al încrederii în monedă – populaţia este dispusă să economisească, investiţiile cresc, economia are o creştere stabilă neinflaţionistă. Pentru aceasta, una din condiţiile existentei zonei euro este disciplina bugetară strictă. Orice modificare operată în domeniul economic trebuie obligatoriu operată şi în domeniul financiar. Politica economică şi financiara este guvernată de principiul subsidiarităţii care prevede că statele membre păstrează responsabilitatea politicilor lor economice şi financiare, considerate însă a fi probleme de interes comun. De aceea, ele sunt numai coordonate la nivelul Uniunii în conformitate cu orientările politicilor economice şi financiare ale statelor membre şi ale Uniunii. Acestea sunt adoptate la nivel comunitar, fiind transmise statelor membre sub forma orientărilor generale.

Uniunea Economică si Monetară este considerată o uniune politico - monetară. Introducerea monedei unice reprezintă o decizie politică luată la nivelul Uniunii şi ea este condiţionată de îndeplinirea unor criterii politice şi economice. Reuşita introducerii euro constituie o reformă majoră care necesită îndeplinirea unor condiţii care să vizeze atât politica monetară, cât şi reformele structurale.

Dezvoltarea economiei fiecărui stat membru şi a comunităţilor, în general, este controlată sistematic prin intermediul convergenţei economice, în funcţie de orientările stabilite. Dacă în cadrul

31

procedurilor de urmărire multilaterală se stabileşte că politica economică a unuia dintre statele membre se depărtează de orientările generale convenite sau ameninţă să pună în pericol buna funcţionare a Uniunii Economice şi Monetare, Consiliul UE poate adresa o recomandare statului membru, recomandare care poate fi exprimată public. Procedurile supravegherii şi formulării recomandărilor au drept scop chiar pe acela de a garanta o politica economică şi monetară a statelor membre care să fie compatibilă cu obiectivele Uniunii Economice şi Monetare.

Dispoziţiile cu privire la respectarea disciplinei bugetare în statele membre constituie unul din elementele esenţiale ale acestei UEM. Tratatul instituind Comunitatea Europeana prevede obligaţia pentru fiecare stat membru de a evita deficitul bugetar excesiv. Acesta defineşte totodată, preocupările la nivel de principiu ale unei politici bugetare stabile, interzicând băncilor centrale să acorde credite autorităţilor publice. Tratatul stabileşte şi responsabilitatea proprie a fiecărui stat pentru datoria publica, definind criteriile care permit determinarea existentei unui deficit bugetar excesiv şi valorile de referinţă menţinute în conexiune cu aceste criterii, precum şi aplicarea unor sancţiuni statelor care şi-au încălcat obligaţiile.

În privinţa politicii monetare şi de schimb, aceasta este condusă într-o manieră uniformă la nivelul Uniunii Monetare de către Banca Centrală Europeană.

Institutul Monetar European a avut ca principal scop susţinerea obiectivului comunitar de stabilitate a preţurilor. A reprezentat o primă instituţie care a dezvoltat instrumentele şi procedurile aferente implementării euro. Organul său decizional, reprezentat de Consiliul Institutului includea preşedinţii Băncilor centrale ale statelor membre.

Institutul Monetar European, care a fost înlocuit de Banca Centrală Europeană, a constituit împreuna cu Băncile centrale sistemul de facilitare a circulaţiei plăţilor “Target” (Trans European Automated Real Time Gross Settlement Expres Transfer System). În acest sens, Banca Centrala Europeana a adoptat în aprilie 2001 un ghid al Sistemului de transfer “Target”. Acesta reprezintă o reţea între sistemele de circulaţie a plăţilor naţionale în scopul promovării şi dezvoltării afacerilor în euro la nivel supra-naţional.

Banca Centrală Europeană şi Băncile Centrale Naţionale constituie un sistem cunoscut sub numele de Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC), sistem care răspunde de moneda unica. Banca Centrala Europeana fixează rata inflaţiei (până în anul 1999

32

aceasta sarcina revenea Băncilor Centrale Naţionale), asigură stabilitatea preţurilor, sprijină politica economică şi conduce politica monetară în cadrul Comuniţării.

Consiliul Guvernatorilor BCE defineşte politica monetară şi fixează taxele de interes major ale Uniunii Monetare. Băncile Centrale naţionale contribuie la definirea politicii monetare unice şi executa operaţii de politică monetară în manieră descentralizată.

III.2. Criteriile participării la moneda unică.Avantajele euro

Pentru a introduce moneda unică euro, fiecare stat membru trebuie să satisfacă câteva criterii de convergenţă:

a) un criteriu instituţional. Banca centrală a fiecărui stat membru trebuie să fie independenta faţă de orice altă putere din stat şi să nu fie influenţată în deciziile pe care le ia.

b) un set de criterii economice. Potrivit Art. 121 al Tratatului instituind Comunitatea Europeana, rata inflaţiei monedelor naţionale nu trebuie să depăşească cu mai mult de 1½ puncte procentuale performanţele celor mai bune trei state membre din anul anterior, deficitul public anual nu trebuie să depăşească 3% din PIB (cu anumite excepţii temporare), iar datoria publică brută anuală trebuie să se încadreze în plafonul de maximum 60% din PIB (cu anumite excepţii temporare). De asemenea, este necesară participarea la Sistemul Monetar European fără o devalorizare voluntară a monedei naţionale timp de cel puţin doi ani consecutivi, şi o limitare a ratei nominale pe termen lung a dobânzilor la maximum 2 puncte procentuale mai mult decât cea practicată în anul anterior de cele mai bune trei state membre.

Apariţia euro pe plan internaţional este menită să servească la adâncirea cooperării pe baza apropierii şi convergenţelor în politicile valutare ale principalilor parteneri mondiali. Utilizarea monedei unice euro la nivelul Uniunii Europene are o serie de avantaje în plan economic şi financiar:

1. Stabilitatea schimburilor. Existenţa euro ca monedă unică europeana conduce la evitarea necesitaţii de schimb a banilor şi a cheltuielilor care însoţesc acest procedeu, cum ar fi: comisionul bancar, costul cu plata angajaţilor în gestionarea valutei, etc. Aceste costuri sunt diferenţiate pe categorii de operaţiuni, dar, oricum, ele

33

reprezintă un procent însemnat în cadrul societăţilor comerciale cu cifră mică de afaceri. Cu o monedă unică comună nu vor mai exista fluctuaţii de schimb riscând să blocheze comerţul intra-european, cu toate că preţurile interne pot evolua, după ritmurile diferite ale fiecărei ţări, în aşa fel încât puterea de cumpărare a euro să varieze de la o ţara la alta. Stabilitatea puterii de cumpărare este un avantaj important deoarece conduce în principiu la o creştere a comerţului internaţional, moneda unică putând conduce la o integrare şi mai puternica a pieţelor şi la o încurajare a comerţului.

2. Eliminarea riscului valutar. Moneda unică contribuie şi la eliminarea riscului valutar, atacurile speculative care constrâng o ţară să ridice dobânzile pentru a-şi păstra moneda naţională, fiind eliminate. O dobândă ridicată are un cost deloc de neglijat pentru economie: mai puţine investiţii, o rata a şomajului mai ridicată, iar creşterea economică mai lentă. Doar firmele mari pot – printr-unmanagement de trezorerie, sau prin operaţiuni pe termen – să se protejeze împotriva expunerii la risc valutar.

3. Eliminarea costurilor de convertibilitate . Acest lucru se realizează prin eliminarea costurilor de comision şi de tranzacţie pentru persoanele fizice şi juridice care întreprind acte şi fapte de comerţ.

4. Monedă internaţională. Euro va fi o monedă internaţională importantă, bazată pe existenţa zonei euro, pe utilizarea acesteia ca monedă de facturare, de operare în euro pe piaţa financiar-bancară, pe stabilitatea şi credibilitatea euro. Implementarea euro ca monedă unică consolidată prin convergenţa situaţiilor macroeconomice şi în contextul unei discipline economice şi financiare monitorizate de SEBC, asigură omogenitatea disciplinară a ratelor de schimb pe termen scurt, garantând lansarea euro şi la nivel internaţional.

5. Reducerea ratei dobânzilor. Moneda unică permite o reducere a dobânzilor în Europa, precum şi a mişcărilor de capital ce decurg de aici. Cu o monedă unică devalorizarea va fi practic imposibilă şi prima de risc va dispărea. O alta consecinţa va fi aceea de stimulare a plasamentelor în diferite categorii de titluri în euro, acestea fiind privite la fel ca plasamentul în exterior.

6. Factor de stabilitate a preturilor. Moneda unică elimină costurile provocate de inflaţie, având rolul de a consolida cursul valutar.

7. Facilitatea de comparare a preturilor. Firmele şi persoanele fizice pot mai uşor să compare preţurile în diferite ţări

34

europene atunci când acestea vor fi exprimate în Euro, fără a mai calcula convertibilitatea. Un alt avantaj al utilizării euro este şi simplificarea activităţii administrative a firmelor care vor opera în contabilitate cu aceeaşi monedă.

35

CAPITOLUL IVACQUISUL COMUNITAR ŞI LIBERA CIRCULAŢIE A SERVICIILOR FINANCIARE

IV.1. Aquis-ul comunitar – noţiuni introductive

Acquis-ul comunitar reprezintă legislaţia Uniunii Europene. Acesta se refera atât la Tratatele UE şi legislaţia secundară adoptată de instituţiile Uniunii, dar şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comuniţării Europene, actele internaţionale la care Comunitatea este parte, precum şi cele încheiate între statele membre UE şi care fac referire la activitatea Uniunii.

Negocierile de aderare se desfăşoară pe baza acquis-ului comunitar. Pentru sistematizare, acquis-ul a fost structurat în 31 de capitole, acoperind, practic, toata societatea. Al 31-lea capitol nu cuprinde acquis, ci se referă la aspectele din negocieri care au rămas nerezolvate. Aceste capitole sunt: Cap. 1 – Libera circulaţie a mărfurilor;

Cap. 2 – Libera circulaţie a persoanelor;Cap. 3 – Libera circulaţie a serviciilor;Cap. 4 – Libera circulaţie a capitalului;Cap. 5 - Dreptul societăţilor comerciale;Cap. 6 – Politica în domeniul concurenteiCap. 7 – AgriculturaCap. 8 – PescuitulCap. 9 – Politica în domeniul transporturilorCap. 10 – ImpozitareCap. 11 – Uniune economicã şi monetarãCap. 12 – StatisticăCap. 13 – Politici sociale şi ocuparea forţei de muncãCap. 14 – EnergieCap. 15 – Politica industrialãCap. 16 – Întreprinderi mici şi mijlociiCap.17 – Ştiinţã şi cercetare

36

Cap.18 – Educaţie, formare profesionalã şi tineretCap.19 – Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiilorCap.20 – Cultura şi politica în domeniul audiovizualuluiCap.21 – Politica regionalã şi coordonarea instrumentelor structuraleCap.22 – Protecţia mediului înconjurătorCap.23 – Protecţia consumatorilor şi a sănătăţiiCap.24 – Justiţie şi afaceri interneCap.25 – Uniune vamalãCap.26 – Relaţii externeCap.27 – Politica externă şi de securitate comunãCap.28 – Control financiarCap.29 – Dispoziţii financiare şi bugetareCap.30 – InstituţiiCap.31 – Diverse

Un principiu de baza în negocieri este faptul că acquis-ul nu se negociază, pentru că un stat poate participa la procesul decizional şi poate modifica legislaţia comunitară doar când este membru al Uniunii. Aşadar, România negociază cum şi când aplică acquis-ul comunitar atât până la aderare, cât şi după ce devine membru al Uniunii, în cazul în care sunt agreate perioade de tranziţie.

Perioada de tranziţie reprezintă o excepţie cu caracter temporar de la aplicarea normelor comunitare într-un domeniu precis al unui capitol, solicitată de statul candidat prin documentul de poziţie şi ulterior înscrisă în Tratatul de Aderare. Statul candidat trebuie să argumenteze de ce nu poate aplica acquis-ul până la data aderării şi ce va face astfel încât, la finalul perioadei de tranziţie, acesta să fie aplicat. Trebuie precizat că şi Uniunea Europeana poate cere perioade de tranziţie (ex. perioada de tranziţie 2+3+2 privind libera circulaţie a persoanelor, conform cărora, dacă piaţa muncii le e pusa în pericol, statele membre pot sa aplice, pentru 2,5 sau 7 ani, reglementările naţionale pentru lucratori, şi nu acquis-ul, care le permite acestora să îşi caute liber un loc de muncă în altă ţară a UE).

Derogarea reprezintă o excepţie permanentă de la aplicarea normelor comunitare într-un domeniu precis determinat; poate lua sfârşit doar când normele comunitare de la care s-a solicitat derogarea sunt abrogate sau modificate, iar derogarea devine fără obiect.

37

IV. 2. Libera circulaţie a serviciilor financiare la nivelul României

Pentru aderarea la Uniunea Europeana erau şi sunt necesare modificări în sectorul bancar, precum:

clarificarea poziţiei autorităţilor române în ceea ce priveşte statutul şi activităţile Eximbank şi a caselor de ajutor reciproc, şi luarea unei decizii cu privire la posibila excludere a acestora de sub incidenţa directivelor bancare;introducerea prohibiţiei pentru instituţiile de credit de a-şi reduce fondurile proprii sub cerinţele minime de capital;implementarea normelor europene privind deţinerile calificate de acţiuni la bănci;armonizarea cu regulile privind investiţiile instituţiilor de credit în societăţile nebancare etc.

Unul dintre cei mai importanţi paşi în procesul de implementare a acquis-ului comunitar aferent sectorului bancar l-a reprezentat modificarea Legii nr. 58/1998 - Legea bancară, în următoarele etape:

I.A. La sfârşitul anului 2003, prin emiterea Legii nr. 485/2003 pentru modificarea şi completarea Legii bancare nr. 58/1998:

Amendamentele propuse asigură armonizarea legislaţiei bancare naţionale cu prevederile Directivei 2000/12/CE, ale Directivei 2000/28/CE şi ale Directivei 2000/46/CE. De asemenea, sunt preluate şi prevederile Directivei 2001/24/CE referitoare la situaţiile de lichidare a băncii dispuse de banca centrală sau lichidare a băncii la iniţiativa acţionarilor.

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 485/2003 au fost eliminate 10 bariere existente în sectorul bancar identificate de Grupul de lucru stabilit în acest scop* , după cum urmează:

1. de la data intrării în vigoare a Legii nr. 485/2003: sfera de cuprindere a noţiunii de "instituţie de credit"; definirea şi sfera de cuprindere a instituţiei financiare; obligativitatea obţinerii în prealabil a aprobării BNR pentru acţionarii semnificativi; procentele de participare ale acţionarilor semnificativi;

38

aplicarea de către sucursalele din România ale băncilor persoane juridice străine, a prevederilor din Legea privind activitatea bancară referitoare la constituirea rezervei generale pentru riscul de credit; cetăţenia conducătorilor băncilor;

2. cu aplicabilitate de la data aderării, în cazul Statelor Membre ale Zonei Economice Europene:

obligativitatea autorizării sucursalelor băncilor străine şi deţinerea unui capital minim de dotare; existenţa unor restricţii aplicate băncilor în ceea ce priveşte implicarea directă în activitatea de leasing financiar; existenţa unui tratament discriminatoriu în ceea ce priveşte calificarea şi experienţa profesională a conducătorilor sucursalelor de bănci străine faţă de cei ai sucursalelor de bănci româneşti; nepreluarea principiului exercitării supravegherii instituţiilor de credit de către autoritatea competentă din ţara de origine;

3. odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 485/2003 a fost făcut primul pas în înlăturarea barierei referitoare la "existenţa unor restricţii aplicate băncilor în ceea ce priveşte implicarea directă în unele dintre activităţile prevăzute de legislaţia privind valorile mobiliare şi bursele de valori". Aceasta a fost eliminată prin intrarea în vigoare a Legii nr. 297/28.06.2004 privind piaţa de capital, în luna iulie 2004.

Celelalte bariere se vor elimina până la data aderării României la Uniunea Europeană.   I.B. La sfârşitul anului 2004, prin emiterea Legii nr. 443/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară, în următoarele direcţii de acţiune:

clarificarea statutului instituţiilor de credit din UE în raport cu cele din afara UE; eliminarea, începând cu data aderării, a cerinţelor privind cunoaşterea limbii române şi a cerinţelor de studii (educaţie) pentru conducătorii sucursalelor şi filialelor instituţiilor de credit din UE;

39

introducerea nivelului minim al capitalului iniţial în textul legii; renunţarea la evaluarea cererii de autorizare a unei instituţii de credit din perspectiva condiţiilor existente în piaţă; reflectarea într-un mod cât mai fidel posibil a structurii Directivei 2000/12/CE în cuprinsul Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară cu modificările şi completările ulterioare.

II. Alte progrese majore pe linia transpunerii şi implementării acquis-ului comunitar pot fi sintetizate astfel:

II.A. În ceea ce priveşte cadrul de reglementare aplicabil organizaţiilor cooperatiste de credit, progrese semnificative au fost înregistrate ca urmare a emiterii Legii nr. 122/2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit.

Au fost eliminate barierele referitoare la cetăţenia conducătorilor şi a administratorilor, precum şi la naţionalitatea auditorilor. Menţionăm că aceste bariere au fost eliminate în avans faţă de calendarul stabilit iniţial, respectiv termenul de decembrie 2006. Bariera referitoare la condiţionarea calităţii de beneficiar al serviciilor prestate de aceste instituţii de credit pentru persoanele fizice/juridice de existenţa domiciliului/sediului social în raza teritorială de operare a cooperativei de credit urmează să fie eliminată conform termenului iniţial, respectiv în luna decembrie 2006. Se creează posibilitatea organizaţiilor cooperatiste de credit ale căror cereri de autorizare a funcţionării au fost respinse de Banca Naţională a României să solicite din nou autorizarea funcţionării. De aceste dispoziţii vor putea beneficia reţelele cooperatiste de credit Aurora Română, Creditul Românesc şi Concordia Română. Legea prevede realizarea consolidării celor trei reţele cooperatiste respinse de Banca Naţională a României în procedura de autorizare prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 la nivelul unei singure reţele cooperatiste de credit. Scopul urmărit este ca, în

40

urma fuziunilor, noua reţea să aibă capacitatea de a îndeplini toate cerinţele de prudenţă impuse instituţiilor de credit. Se prevede că entităţile care nu vor solicita autorizarea funcţionării în termenul prevăzut de lege vor intra în lichidare începând cu luna iunie 2005. Acelaşi regim îl vor avea, după epuizarea procedurii de autorizare şi a căilor de atac prevăzute de lege şi entităţile cărora în urma solicitării nu le-a fost acordată autorizaţia de funcţionare de către Banca Naţională a României.

Cadrului normativ pentru desfăşurarea procesului de autorizare a organizaţiilor cooperatiste de credit prevăzute de Legea nr. 122/2004 a fost creat prin emiterea Normelor nr. 7/2004 privind autorizarea organizaţiilor cooperaţiei de credit şi organizaţiilor cooperatiste de credit prevăzute la art. II, alin. (1) din Legea nr. 122/19.04.2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit (M.O. nr. 797/30.08.2004), în vederea continuării armonizării cu prevederile Directivei 2000/12/CE.

Prin aceste norme: (i) se reglementează condiţiile în care Banca Naţională a

României autorizează organizaţiile cooperatiste de credit ale căror cereri de autorizare depuse în temeiul art. 146 din OUG nr. 97/2000, cu modificările şi completările ulterioare, au fost respinse în anul 2003,

(ii) se asigură un regim unitar al condiţiilor de autorizare a organizaţiilor cooperatiste de credit,

(iii) se instituie o serie de cerinţe pentru crearea premiselor necesare funcţionării reţelei cooperatiste de credit în conformitate cu prevederile legale şi cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase.

Totodată, BNR a adoptat Normele nr. 8/2004 pentru modificarea şi completarea Normelor nr. 13/2002 privind capitalul minim al organizaţiilor cooperatiste de credit şi capitalul agregat minim al reţelelor cooperatiste de credit (M.O. nr. 747/17.08.2004), prin care se urmăreşte atingerea graduală, până la data de 30 iunie 2006, a unui nivel minim al capitalului şi respectiv, al fondurilor proprii reprezentând echivalentul în lei a 5 milioane EUR de către o casă centrală a unei reţele cooperatiste de credit, şi a unui nivel minim al

41

acestor indicatori de 10 milioane EUR la nivelul unei reţele cooperatiste de credit.

În vederea clarificării regimului juridic al caselor de ajutor reciproc, a fost emisă Ordonanţa de urgenţă nr. 74/28.08.2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor şi al uniunilor acestora, care stabileşte faptul că aceste entităţi nu intră în categoria instituţiilor de credit, neputând atrage depozite şi nici fonduri rambursabile, în afară contribuţiilor membrilor.

II.B. În scopul armonizării cadrului legislativ aferent activităţii bancare cu dispoziţiile comunitare în materie, au fost emise, o serie de noi acte normative (la fel ca la punctul A)

Ordonanţa nr. 9/22.01.2004 privind unele contracte de garanţie financiară, aprobată prin Legea nr. 222/27.05.2004 (MO nr. 508/07.06.2004), care transpune prevederile Directivei 2002/47/CE privind contractele de garanţie financiară. Această ordonanţă reglementează regimul juridic al contractelor de garanţie financiară încheiate între beneficiarul şi furnizorul garanţiei financiare, în scopul garantării obligaţiilor financiare (obligaţii care constau în plata unei sume de bani şi/sau transmiterea proprietăţii asupra unor instrumente financiare şi a căror executare este garantată printr-un contract de garanţie financiară).

Ordonanţa nr. 10/22.01.2004 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit (M.O. nr. 84/30.01.2004), care transpune prevederile Directivei 2001/24/CE privind reorganizarea şi lichidarea instituţiilor de credit. Legea nr. 278/2004 pentru aprobarea Ordonanţei nr. 10/2004 a fost publicată în M.O. nr. 579/30.06.2004. Prin intrarea în vigoare a Ordonanţei 10/2004, a fost abrogată Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului instituţiilor de credit, cu modificările şi completările ulterioare. Noua reglementare preia integral prevederile Directivei 2001/24/CE, recunoscându-se în România măsurile de reorganizare şi procedurile de lichidare adoptate de alte state membre asupra instituţiilor de credit autorizate de

42

acestea şi care au sucursale în România, reglementându-se astfel cerinţele cu privire la efectele îndeplinirii formalităţilor necesare în situaţiile menţionate.

II.C. Conform angajamentelor asumate prin Documentul de poziţie aferent Capitolului 3 - Libera circulaţie a serviciilor, BNR a emis o serie de reglementări cu incidenţă asupra stabilităţii sistemului bancar, care transpun acquis-ul comunitar relevant

Normele nr. 11/2003 privind supravegherea pe bază individuală şi consolidată a fondurilor proprii (M.O. nr. 17/09.01.2004), care reglementează nivelul minim al capitalului iniţial şi al fondurilor proprii ale băncilor, caselor de economii pentru domeniul locativ şi instituţiilor emitente de monedă electronică, la nivel individual şi consolidat, precum şi metodologia de calcul şi, după caz, de raportare a acestora. Obligativitatea determinării fondurilor proprii consolidate se instituie începând cu 1 ianuarie 2005; Normele nr. 12/2003 privind supravegherea solvabilităţii şi expunerilor mari ale instituţiilor de credit (M.O. nr. 51/21.01.2004), care, faţă de reglementările anterioare ce au transpus numai metodologia de determinare a indicatorului de solvabilitate şi a expunerilor mari la nivel individual (inclusiv în cazul expunerilor din operaţiuni cu instrumente financiare derivate), conţin şi dispoziţii privind supravegherea pe bază consolidată a solvabilităţii şi expunerilor mari ale tuturor instituţiilor de credit existente în România precum şi dispoziţii privind recunoaşterea acordurilor de compensare bilaterală a creanţelor şi datoriilor reciproce decurgând din operaţiuni cu instrumente având la bază cursul de schimb şi rata dobânzii şi operaţiuni similare cu aur; Normele nr. 9/20.08.2004 pentru completarea şi modificarea Normelor BNR nr. 12/2003 (M.O. nr. 786/26.08.2004). Prevederile acestor norme referitoare la supravegherea solvabilităţii şi expunerilor mari la nivel individual urmează să între în vigoare la data de 1 octombrie 2004, iar cele referitoare la supravegherea acestor indicatori la nivel consolidat se vor aplica

43

începând cu data de 1 ianuarie 2005. Normele nr. 9/2004 cuprind prevederi referitoare la expunerile faţă de persoanele aflate în relaţii speciale cu instituţiile de credit (transpunerea integrală a Principiului 10 din Basel Core Principles), precum şi faţă de personalul propriu şi familiile acestuia; Normele nr. 14/2003 privind investiţiile permise instituţiilor emitente de monedă electronică (M.O. nr. 921/22.12.2003), dispun acoperirea integrală a obligaţiilor financiare aferente monedei electronice emise cu active de calitate superioară din punct de vedere al gradului de lichiditate şi categoriei de risc de credit din care fac parte şi detaliază tipologia activelor eligibile; Normele nr. 17/2003 privind organizarea şi controlul intern al activităţii instituţiilor de credit şi administrarea riscurilor semnificative, precum şi organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit intern a instituţiilor de credit (M.O. nr. 47/20.01.2004), conţin cerinţe minimale legate de domeniile de activitate reglementate şi se aplică tuturor instituţiilor de credit, persoane juridice române. Acestea trebuie să asigure aplicarea în mod corespunzător a prevederilor reglementării şi de către entităţile cuprinse în perimetrul de consolidare al acestora, astfel încât să fie create condiţiile pentru efectuarea supravegherii consolidate, precum şi de către societăţile prestatoare de servicii auxiliare sau conexe, prin adaptare la specificul acestora; Normele nr. 5/2004 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit (M.O. nr. 768/23.08.2004), transpun integral prevederile aferente domeniului bancar conţinute în Directiva 93/6/CEE privind adecvarea capitalului societăţilor de investiţii şi a instituţiilor de credit, aşa cum a fost modificată de Directiva 98/31/CE şi Directiva 98/33/CE. Prin preluarea respectivei directive, cadrul de reglementare din România a înregistrat un progres semnificativ în direcţia apropierii de standardele internaţionale în materie, stabilirea cerinţelor de capital aferente riscului de piaţă fiind importantă în condiţiile implicării tot mai mari a instituţiilor de credit din România în expuneri pe

44

portofolii de tranzacţionare. Normele menţionate intră în vigoare la 1 ianuarie 2005 şi abrogă Normele BNR nr. 10/2002 privind instrumentele financiare derivate cu modificările şi completările ulterioare, consecinţa imediată a implementării acestor norme fiind posibilitatea acordată instituţiilor de credit de a efectua întreaga gamă de tranzacţii cu instrumente financiare derivate.

II.D.Banca centrală a continuat procesul de completare a cadrului de reglementare aplicabil instituţiilor de credit, altele decât băncile, urmărind impunerea de standarde, exigenţe şi cerinţe financiare echivalente cu cele aferente băncilor şi pentru aceste entităţi.

Alături de Normele BNR nr. 12/2003 şi Normele BNR nr. 17/2003, Normele BNR nr. 13/2003 pentru modificarea si completarea Normelor BNR nr. 3/2002 privind standardele de cunoaştere a clientelei impun un tratament similar tuturor instituţiilor de credit existente in România, iar Normele BNR nr. 11/2003 privind supravegherea pe bază individuală şi consolidată a fondurilor proprii instituie, la nivel individual, acelaşi regim pentru bănci persoane juridice române, case de economii pentru domeniul locativ şi instituţii emitente de monedă electronică. La nivel consolidat, prevederile acestor norme se aplică şi caselor centrale ale cooperativelor de credit.

II.E. În anul 2003, Banca Naţională a României a demarat un proiect de modernizare a activităţii Centralei Riscurilor Bancare ce s-a concretizat în Regulamentul BNR nr. 4/2004 privind organizarea şi funcţionarea la BNR a Centralei Riscurilor Bancare, care a intrat în vigoare la data de 1 septembrie 2004.

La elaborarea acestei reglementări s-au avut în vedere modificările aduse legislaţiei bancare, necesitatea de a asigura o mai mare flexibilitate în transmiterea şi procesarea informaţiilor de risc bancar, precum şi dezvoltarea bazei de date a Centralei Riscurilor Bancare, prin includerea de noi informaţii de risc bancar, care se referă la:

grupurile de debitori evidenţiate de instituţiile de credit; fraudele cu carduri produse de către posesorii de carduri;

45

restanţele mai mari de 30 zile înregistrate în restituirea creditelor de către persoanele fizice; creditele acordate persoanelor juridice nonbancare nerezidente, care în prezent nu sunt incluse în baza de date a Centralei Riscurilor Bancare.

Noul regulament integrează, de asemenea, informaţiile din baza de date a Centralei Incidentelor de Plăţi cu cele din baza de date a Centralei Riscurilor Bancare. Astfel, informaţiile din baza de date a Centralei Riscurilor Bancare despre un debitor vor fi completate cu informaţii despre incidentele de plăţi produse de acesta: număr incidente produse pe fiecare instrument de plată, din care incidente majore şi perioada totală de interdicţie bancară.

II.F. În vederea monitorizării împrumuturilor acordate persoanelor fizice, instituţiile de credit au înfiinţat Biroul de Credit, care funcţionează din data de 16 august 2004 conform termenului stabilit de Adunarea generală a acţionarilor.

Un număr de 28 de bănci şi-au exprimat opţiunea de a deveni participanţi la acest sistem şi au parcurs etapele pregătitoare (dintre acestea, 24 de bănci sunt acţionare ale Biroul de Credit, iar 4 bănci nu fac parte din acţionariat).

Pentru a deveni participant, o bancă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

să semneze un contract cu Biroul de Credit; să se conecteze la sistem şi să transmită cu succes datele iniţiale în sistem.

Până la data de 26 august 2004, Biroul de Credit a semnat contractul cu 20 de bănci, iar condiţiile de participare au fost îndeplinite de 14 bănci.

Biroul de Credit gestionează trei categorii de informaţii referitoare la:

(i) debitorii cu restanţe mai mari de 30 de zile, (ii) persoanele care au săvârşit o infracţiune sau o contravenţie în relaţia cu banca,(iii)declaraţiile neconforme cu realitatea.

II.G. O altă preocupare permanentă a Băncii Naţionale a României o constituie alinierea cadrului de reglementare din domeniul contabilităţii instituţiilor de credit la prevederile similare existente în

46

domeniu la nivelul UE, precum şi la Standardele Internaţionale de Raportare Financiară.

În condiţiile în care, începând cu situaţiile financiare ale exerciţiului financiar al anului 2003, Reglementările contabile armonizate (respectiv, acele reglementări contabile armonizate cu Directiva 86/635/CEE privind conturile anuale şi conturile consolidate ale băncilor şi altor instituţii financiare şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile instituţiilor de credit, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1982/5/2001, cu modificările şi completările ulterioare) se aplică tuturor instituţiilor de credit, în planul reglementării contabile au fost emise o serie de acte normative care să permită asigurarea aplicării corespunzătoare a acestor reglementări:

Ordinul Ministerului Finanţelor Publice şi al Guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 263/2/2004 (M.O. nr. 163/25.02.2004) pentru modificarea şi completarea unor reglementări contabile aplicabile instituţiilor de credit, care cuprinde, printre altele, soluţii şi prevederi referitoare la întocmirea situaţiilor financiare ale exerciţiilor financiare, precum şi la obligativitatea, începând cu anul 2005, a întocmirii situaţiilor financiare de către instituţiile de credit în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară. Ordinul Ministrului Finanţelor Publice şi al Guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 948/4/2004 (M.O. nr. 620/8.07.2004) pentru modificarea şi completarea Reglementărilor contabile armonizate, în vederea preluării în reglementările contabile naţionale aplicabile instituţiilor de credit a modificărilor aduse directivelor contabile europene, respectiv a prevederilor Directivei nr. 2001/65/CE care amendează prevederile Directivei nr. 86/635/CEE privind conturile anuale şi conturile consolidate ale băncilor şi altor instituţii financiare.

Derularea procesului de negocieri

47

Cu ocazia Conferinţei Interguvernamentale de Aderare a României la UE, desfăşurată la data de 20 decembrie 2002, România a deschis negocierile la Capitolul 3 - Libera circulaţie a serviciilor.

BNR a contribuit la realizarea Documentului de Poziţie la acest capitol în anul 2001, a Documentelor de Poziţie Complementare I (2003) şi II (2004), precum şi la elaborarea Documentelor de Informaţii Suplimentare I (2002), II(2004) şi III (2004).

Negocierile au fost închise provizoriu în cadrul Conferinţei Interguvernamentale de Aderare România - UE din 23 septembrie 2004.

48

CAPITOLUL VINSTITUŢII FINANCIARE EUROPENE

Unicitatea construcţiei europene se reflecta în primul rând în arhitectura instituţională. Statele acceptă să delege o parte din puterile lor suverane unor instituţii comune create prin tratatele fondatoare, cu modificările succesive, instituţii al căror scop este să asigure o participare democratică a Statelor Membre la luarea de decizii.

În momentul actual funcţionarea Uniunii se bazează pe cinci instituţii: Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul de Miniştri, numit pe scurt Consiliu, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (prescurtat CJCE) şi Curtea de Conturi. Tratatul constituţional consacră formal funcţionarea Consiliului European ca instituţie de sine stătătoare.

Pe lângă instituţii, UE include o serie de organisme specializate:

Mediatorul European şi instituţiile financiare: Banca Centrală Europeană si Banca Europeană de Investiţii;Organisme cu rol consultativ: Comitetul Regiunilor şi Comitetul Economic şi Social;Organisme interinstituţionale: Oficiul de Publicaţii Oficiale al Comunităţilor Europene şi Oficiul de Selecţie a Personalului Comunităţilor Europene;Agenţii descentralizate:

17 agenţii comunitare specializate care funcţionează în cadrul  domeniul comunitar (primul pilon al Tratatului CE);

ISIS (Institutul European pentru Studii de Securitate) şi Centrul European pentru Observaţii din Satelit, ambele funcţionale în cadrul Politicii Externe şi de Securitate Comună (al doilea pilon);

49

Europol şi Eurojust în cadrul Cooperării Poliţieneşti şi Judiciare în Materie Penală (al treilea pilon).

V.1. Banca Centrală Europeană

Banca Central Europeană (BCE) – cu sediul la Frankfurt - a fost înfiinţată în 1998 şi este responsabilă pentru politica monetară a UE. Ea este banca centrală a Uniunii Europene, cu funcţia de administrare a politicii monetare în cele 12 ţări care folosesc euro ca monedă (Uniunea Monetară Europeană).

Principalul obiectiv al BCE este asigurarea stabilităţii preţurilor, astfel încât să se păstreze valoarea monedei unice (Euro) şi economia europeană să nu fie afectată de procesele inflaţioniste. În plus, politica monetară are şi rolul de a sprijini alte obiective politice stabilite la nivel comunitar.

BCE este administrată de un preşedinte şi un consiliu executiv, care menţin o cooperare strânsă cu băncile centrale naţionale ale SM ce au aderat la zona Euro – alcătuind astfel Sistemul European de Bănci Centrale (SEBC), sau Eurosistemul.

Obiectivele acestui sistem sunt:definirea şi implementarea politicii monetare a zonei euro;derularea operaţiunilor externe;păstrarea şi administrarea rezervelor Statelor Membre;promovarea unui sistem eficient de plăţi.

Banca Central Europeană a înlocuit Institutul Monetar European. Tratatul de la Nisa nu schimbă componenţa Consiliului Guvernator al BCE, însă aduce schimbări în ceea ce priveşte regulile de decizie (decizii adoptate, în general, prin majoritate simplă – un membru, un vot).

Banca Centrală Europeană (BCE) reprezintă o instituţie singulară şi complexă.

a) Singulară deoarece nici o altă bancă centrală modernă nu a mai fost creată prin voinţa politică a 15 state dezvoltate în cadrul unui tratat;

50

b) Complexă datorită faptului că reprezintă vârful sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), care influenţează băncile centrale naţionale.

Banca Centrală Europeană trebuie analizată prin prisma a două caracteristici de bază: este o bancă centrală şi o instituţie supranaţională.

Este bancă centrală deoarece:administrează începând cu 1 ianuarie 1999 sistemul monetar in eurojoacă un rol important în conducerea politicilor economicese poate implica în menţinerea stabilităţii preţurilor şi a resurselor umane

si instituţie supranaţională pentru că:organizează relaţiile monetare între mai multe ţări cum a făcut şi Sistemul Monetar European (SME) lansat în 1979 şi care a supravieţuit până la apariţia euroeste banca centrală a 11 state din Uniunea Europeanăeste instanţă federală în UE

BCE pune bazele unei cooperări economice şi monetare între statele membre şi reprezintă o etapă spre o integrare politică.

Începuturile cooperării monetarea) Primele proiecte au apărut o dată cu Planul Barre depus

în februarie 1969 la cererea Comisiei. Acesta prevedea: interdependenţa între integrarea economică şi monetară convergenţa performanţelor economice a coordonării politicilor bugetare şi monetare.

Planul Werner din 1970 se axează pe concluziile Barre iar perspectiva sa generală era uniunea economică şi monetară. Principalele concluzii erau:

să fie păstrate monedele naţionale, dar pe lângă acestea să fie creată o monedă unică. uniunea economică şi monetară are nevoie de o convergenţă a economiilor naţionale;mişcările de capital trebuiesc să fie totale şi fără restricţii;fixarea totală şi irevocabilă a parităţilor între monede;

51

simbolurile monetare naţionaleAcordul de la Bruxelles din 9 februarie 1971 a fost fondat pe

concepţiile planului Werner dar au întâmpinat greutăţi în cursul crizei care a afectat anii 1970. b) Adaptările în faţa crizei din anii ’70

Ordinul monetar internaţional de la Bretton-Woods s-a dizolvat la sfârşitul anilor 1960. La 15 august 1971 preşedintele Statelor Unite, R.Nixon, suspendă convertibilitatea dolarului în aur; deci Sistemul Monetar Internaţional era muribund. CEE a prezervat în ciuda evenimentelor interdependenţa şi solidaritatea între monedele statelor membre.

În 1972 la Paris se discută de uniunea economică şi monetară prevăzută pentru sfârşitul deceniului şi a fost lansat Fondul European de Cooperare Monetară (FECOM) la 3 aprilie 1973 cu sediul provizoriu la Luxemburg.

FECOM, instituţie de tip federal, avea următoarele funcţii:gestionarea coordonată a preţurilor de schimbera un mecanism de multilateralizare şi compensare a Băncilor Centrale din cadrul Comunităţiigestionarea creditelor pe termen scurt între statele membre

În octombrie 1973 are loc criza petrolului care a dus la stagnarea planurilor CEE, iar abia în 1979 la summit-ul de la Brena se lansează Sistemul Monetar European (SME).Principiile Sistemului Monetar Internaţional erau următoarele:

o monedă coş (ecu)participarea la mecanismele de schimb europene nu este obligatorie, dar intervenţiile trebuiesc să fie simetricerezerve comune pentru susţinerea monedelor statelor membre aflate în dificultate

FECOM va fi integrată în SMI iar funcţiile sale se extind astfel:A) ECU public:

- FECOM primeşte rezerve provenite de la statele membre şi emite ECU publici numiţi şi ECU

oficialacesta va crea un fond de creditare către băncile naţionale ale ţărilor membre cu posibilitatea schimbării lor în această monedă coş a mărcii naţionale

operaţiile financiare şi de susţinere a băncilor centrale

52

ECU public circulă exclusiv între băncile centrale din interiorul SMI

este o monedă de bancă, fără particularităţi fiziceB) ECU privat:

devine unitatea de cont în care se realizează contractele privateeste modalitatea de plată în transferurile scripturaleare 3 funcţiuni monetare:

a) unitate de cont b) rezervă de valoare c) modalitate de plată

ECU privat este totuşi o monedă incompletă, deoarece nu are statutul oficial de monedă, nu există o legătură între sfera ECU public şi cel privat. Până la urmă a ECU privat a fost tratat drept o deviză străină.

Ultima treaptăa) Raportul Delors a fost prezentat în iunie 1989 la summit-ul

de la Madrid şi defineşte caracteristicile unei uniuni economice şi monetare. Uniunea economică – principii:

o piaţă unică susţinută de către o politică de concurenţăpolitici de ajustare structurală şi dezvoltare regionalăo coordonare a politicilor macroeconomicereguli bugetare stricte pentru fiecare stat

Uniunea monetară – principii:o convertibilitate totală şi ireversibilă a monedelor ţărilor membre între eleo fixare irevocabilă a parităţilorintegrarea completă a pieţelor monetare şi financiare

b) Tratatul asupra Uniunii Europene a fost semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht şi reia toate orientările propune de către raportul Delors şi anume:I) Existenţa unei monede uniceII) O derulare pe trei etape:

1) libera circulaţie a capitalurilor (1 iulie 1990)2) crearea Institutului Monetar European cu

sediul la Frankfurt3) moneda unice să fie euro începând cu anul 1999

53

III) Criterii de convergenţă nominală:a) criteriul stabilităţii preţurilor (procentul de inflaţie nu trebuie să depăşească mai mult de 1,5% în raport cu cele trei state cu rezultatele cele mai bune în materie)b) criteriul de convergenţă al preţurilor curentec) criteriul de participare la mecanismul de schimb din cadrul SMEd) criteriul finanţelor publice care prevede ca un stat membru nu trebuie să aibă un deficit excesiv (deficitul public din PIB nu trebuie să depăşească 3%, iar datoria publică 60% din PIB)

IV) Statele derogatoare posibile (se pot găsi în două forme): 1)Clauza „opting-out” – este clauza stipulată în

tratat prin care un stat membru poate să adere sau nu la Uniunea Europeană Monetară (UEM) ca în cazul Regatului Unit şi Danemarcei.

2) „Non-respectul” criteriilor - reprezintă nerespectarea criteriilor de convergenţă ceruţi.

La 3 mai 1998, 11 state ale Uniunii din 15 au fost calificate de către o decizie a Consiliului Uniunii Europene. Două state nu îndeplineau criteriile de convergenţă şi aceste sunt: Grecia şi Suedia; iar două au apelat la clauza derogatoare (Danemarca şi Regatul Unit).V) Lansarea euro

Din primele ale lunii ianuarie 1999 anul 2002, euro devine monedă scripturală; iar lansarea în circulaţie a monedei se va face începând cu data de 1 ianuarie 2002 până la 1 iulie 2002.

MONEDĂ * = 1 EURO 1. Punt Irlandez 0,7875642. Deutschemark 1,955833. Florin Olandez 2,203714. Marca Finlandeză 5,945735. Franc Francez 6,559576. Schilling Austriac 13,76037. Franc Belgian 40,33998. Franc Luxemburghez 40,33999.Pesetas Spaniol 166,38610. Escudos Portughez 200,482

54

11. Lira Italiană 1936,27*Raporturile de preţ a monedelor statelor membre în corelaţie cu noua monedă europeană.

V.1.1. Arhitectura Sistemului European al Băncii Centrale (SEBC)

Sistemul European al Băncii Centrale este format din:Banca Centrală Europeană (BCE)Băncile Centrale Naţionale (BCN) ale tuturor statelor membre Uniunii Europene chiar dacă aparţin sau nu zonei euro.

S-au creat două zone:a) Eurosistemul: cuprinde statele în care circulă eurob) SEBC ce cuprinde Eurosistemul şi se extinde pe teritoriul

acestuia, 15 state membre ale Uniunii Europene

Principiile generale ale SEBC:a) Federalismul reprezintă sistemul SEBC şi este un sistem de

tip federal unde deciziile sunt luate în mod colegial şi central în cadrul Băncii Centrale Europene;

b) Independenţa; de aici rezultă că SEBC este independent faţă de puterea politică şi anume:

Independenţa instituţională care interzice acceptarea de instrucţiuni ce nu aparţin sferei SEBC

Independenţa personală ce decurge din statutul decidenţilor

Independenţa funcţională de unde rezultă obligaţie de a stăpâni inflaţia

Independenţa financiară provine din capitalul şi din resursele proprii ale SEBC-ului;

c) Obiectivul de stabilitate a preţurilor;d) Subsidiaritatea de unde rezultă metoda de repartiţie a

competenţelor între Uniunea Europeană şi statele membre;e) Transparenţa ce arată independenţa Sistemului European al

Băncii Centrale Îi conferă o obligaţie de transparenţă vis-a-vis de statele membre;

f) Responsabilitatea în a atinge obiectivele de stabilitate a preţurilor pe care Tratatul le-a fixat;

55

g) Cooperarea în sânul Uniunii Europeneh) Comunicarea spre exterior a Băncii Centrale Europene

V.1.2. Modul de funcţionare şi organismele oficiale ale Băncii Centrale Europene

Banca Centrală Europeană, înfiinţată la 1 iunie 1998 şi devenită operaţională la 1 ianuarie 1999 cu sediul la Frankfurt are următoarele structuri:

1. Consiliul guvernatorilor reprezintă organ de decizie suprem, şi are în alcătuirea sa şase membrii ai Băncilor Centrale Naţionale care aparţin Eurosistemului iar în anul 1999 numărul membrilor s-a mărit, ajungând la 17.

Responabilităţi:defineşte politica monetară a Eurosistemului ia deciziile privind obiectivele monetare intermediare şi a aprovizionărilor in rezerve a Eurosistemuluidecide recursul la alte metode operaţionale de control monetarreglementează limita rezervelor obligatoriiautorizează emisiunea de bilete de bancă în euro şi a volumului acesteiadecide asupra regulilor contabile şi de informaţii ale operaţiunilor Băncilor Centrale Naţionaleadoptă regulamentul interior al BCE şi a organelor de decizie.

2. Consiliul director se compune din preşedinte, vice-preşedinte şi alţi patru membrii, care sunt aleşi pe un mandat de opt ani care nu se poate reînnoi.

Responsabilităţi:pun în practică politica monetară adoptată de Consiliul guvernatorilor transmite instrucţiuni necesare Băncilor Centrale Naţionalepregăteşte întrunirea Consiliului guvernatorilorare responsabilitatea afacerilor curente a BCE

56

3. Preşedintele prezidă ansamblul organismelor Băncii Centrale Europene şi o reprezintă în exterior.

4. Consiliul general al Băncii Centrale Europene se compune din preşedinte şi vice-preşedintele BCE şi guvernatorii tuturor Băncilor Centrale Naţionale (BCN)

Modul de funcţionare al Băncii Centrale Europenea) Gestiune internă

Numărul de salariaţi ai Băncii Centrale Europene se ridică la 604, iar la acest număr se adaugă şi personalul băncilor centrale naţionale ale statelor membreExemplu: Banca Naţională a Franţei înregistrează un număr de 14.000

b) Relaţiile SEBC cu celelalte organisme ale UE: Rapoarte şi auditări Acorduri şi statut de observator Participări fără titlu formal

c) SEBC şi interzicerea finanţărilor publiceArticolele 104 şi 104A a Tratatului stipulează interzicerea

SEBC-ului de a finanţa deficitele publice prin emisiune de monedă.d) SEBC şi relaţiile internaţionale

FMI reprezintă centrul Sistemului Monetar Internaţional (SMI), iar Sistemul European al Băncii Centrale este reprezentat şi el de băncile naţionale ale statelor membre UE; La 21 decembrie 1998 FMI a acordat Băncii Centrale Europene un post de observator permanent

e) Controlul contabil şi judiciarf) Comunicarea externă a BCE cu alte state ce nu aparţin UE

V.1.3.Resursele Băncii Centrale Europene si rolul Comitetului economic şi financiar

Principalele resurse ale fondurilor BCE sunt următoarele:1. Capitalul BCE - la creare a avut un fond de 5 miliarde de

euro;

57

2. Rezervele de schimb, in afară de moneda euro - aceasta mai are rezerve şi în cadrul FMI-ului, sub forma de DST-uri în valoare de 50 de miliarde de euro;

3. Contribuţia fiecărui membru - este fixată în mod proporţional în funcţie de capitalul subscris. Fiecare BCN primeşte din partea BCE în contrapartidă o creanţă echivalentă acestei contribuţii;

4. Beneficiile repartizate ale BCE

Comitetul economic si financiar nu este un organism al SEBC, dar are o funcţie importantă în politica monetară a UE. A fost creat la 1 ianuarie 1999 şi succede Comitetul Monetar.

Misiunile Comitetului sunt:a) formează propriile iniţiative în faţa Consiliului Ecofin şi a

Comisieib) organizează situaţia în materie a mişcărilor de capital şi

libertăţii plăţilorc) Contribuie la pregătirea lucrărilor Consiliului Ecofin în

domenii ca: afacerile bugetare, financiare şi plăţile internaţionale

V.1.4. Politica monetară a Băncii Centrale Europene

Politica monetară a SEBC a fost creată de către Institutul Monetar European (IME).

Strategiile Băncii Centrale EuropeneO strategie de politică monetară reprezintă ansamblul de

proceduri care fondează coerenţa deciziilor luate de o bancă centrală pentru a atinge obiectivul său final. Obiectivul principal al SEBC reprezintă menţinerea stabilităţii preţurilor şi susţinerea politicilor economice în Comunitate.

a) Afirmarea caracterului monetar al inflaţieiInflaţia, fără prezenţa monetară şi nivelul general al preţurilor

nu ar putea exista, şi deci cauza principală a acesteia reprezintă o creştere necontrolată corespunzător a masei monetare în circulaţie.

Avantajele stabilităţii preţurilor se bazează pe patru argumente:

58

eliminarea distorsiunilor în mecanismul de ajustare a preţurilor relativediminuarea preţurilor curente de interes nominaleconomia din punct de vedere a resurselor reale care este mobilizată pentru a reduce efectele de incertitudine asupra preţurilor viitoaredispariţia efectelor inflaţioniste asupra repartiţiei patrimoniilor reale şi financiare şi asupra repartiţiei veniturilor între creditori şi debitori

Nici o bancă centrală nu dispune de instrumente de politcă monetară care să îi permită controlul direct asupra nivelului preţului.

b) Căutarea unei credibilităţi operaţionaleO politică monetară utilizează anumite instrumente pentru a-şi atinge obiectivele finale. Uneori pentru a ajunge şi a controla ţinta finală este mai uşor de a întrebuinţa un obiectiv intermediar; deci se poate vorbi de ţinte finale şi ţinte intermediare.

Pentru ca un obiectiv intermediar să fie competent trebuiesc luate în calcul:

să fie un indicator fiabil evoluţiei obiectivului final, adică să existe o puternică relaţie între aceştia doitrebuie să fie urmărit şi controlat de autorităţile monetaretrebuie să aibă caracter de confidenţialitate

Obiectivele intermediare a politicii monetare sunt de trei tipuri:

c) Linia strategică adoptatăInstitutul Monetar European (IME) a reţinut două strategii

posibile pentru Banca Centrală Europeană:un obiectiv monetar ca ţintă intermediarăo ţintă directă asupra inflaţiei

Obiectivul monetar ca ţintă intermediară se bazează pe compararea evoluţiilor prevăzute şi constatate a agregatelor monetare ca ţintă. Dacă creşterea înregistrată a unui agregat monetar este mei rapidă decât creşterea anticipată, politica monetară trebuie să devină mai restrictivă.Ţintă directă asupra inflaţiei se bazează pe compararea între inflaţia prevăzută şi cea realizează.

Agregate monetareTaxa de interes Taxa de schimb

59

La 13 octombrie 1998 BCE nu a dorit să adopte nici un din strategiile propuse de către IME şi a decis să-mi impună propria politică monetară îndreptată asupra unui obiectiv final reprezentat de preţ şi un obiectiv intermediar un agregat monetar.

Pentru a pune în aplicare aceste două strategii BCE s-a ajutat de cele patru recomandări ale IME:

fixarea unui obiectiv cuantificat pentru inflaţiefixarea unui obiectiv cuantificat pentru masa monetarăa utiliza o largă gamă de indicatoria fi prospectivă

V.2. Banca Europeană de Investiţii

Instituţie financiară a UE, înfiinţată în baza Tratatului de la Roma, Banca Europeană de Investiţii (BEI) finanţează proiecte ce duc la realizarea obiectivelor Uniunii în Europa şi în toată lumea.

BEI este un organism cu personalitate juridică şi independenţă financiară şi are sediul la Luxemburg.

Acţionarii BEI sunt SM ale Uniunii, banca fiind administrată de un Consiliu al Guvernatorilor, alcătuit din 15 miniştri de finanţe (număr echivalent celui al SM). Responsabilităţile Consiliului constau în:

stabilirea politicilor de creditare, aprobarea bilanţului şi raportului anual,autorizarea operaţiunilor de finanţare din afară Uniunii şi luarea de decizii cu privire la majorările de capital.

De asemenea, Consiliul Guvernatorilor numeşte membrii Consiliului Directorilor, ai Comitetului de Management şi ai Comitetului de Audit.

Activitatea BEI se desfăşoară pe baza unui document strategic, numit “Planul Operaţional Corporativ” 1

şi aprobat de Consiliul Directorilor, document care defineşte politica băncii pe termen mediu şi stabileşte priorităţile operaţionale prin prisma obiectivelor stabilite de Consiliul Guvernatorilor, fiind în acelaşi timp un instrument de evaluare ulterioară (ex-post) a activităţilor băncii.

Documentul acoperă o perioadă de trei ani, ultimul fiind adoptat în decembrie 2001 şi acoperind perioada 2002-2004, ale cărei priorităţi operaţionale sunt:

1 The Corporate Operaţional Plan.

60

sprijinirea dezvoltării regionale şi a coeziunii economice şi sociale pe teritoriul Uniunii;implementarea iniţiativei “Inovarea 2000”2;protecţia mediului şi îmbunătăţirea calităţii vieţii;pregătirea ţărilor în curs de aderare pentru integrarea în UE;întărirea ajutorului comunitar de dezvoltare şi a politicii de cooperare în ţările partenere3.

Banca Europeanã de investiţii are misiunea sã contribuie la dezvoltarea echilibratã şi neîntreruptã a pieţei comune în interesul Comunităţii, apelând la pieţele de capital şi la resursele sale proprii.

Pentru aceasta, Banca faciliteazã, prin acordarea de împrumuturi şi garanţii şi fãrã a urmãrii un scop lucrativ, finanţarea proiectelor de mai jos, în toate sectoarele economiei:

proiecte care vizeazã dezvoltarea regiunilor mai puţin dezvoltate;proiecte care vizeazã modernizarea sau conversia întreprinderilor sau crearea de noi activităţi ca urmare a instituirii progresive a pieţei comune, care, prin natura sau amploarea lor, nu pot fi finanţate în întregime prin diferitele mijloace existente în fiecare din statele membre;proiecte de interes comun pentru mai multe state membre care, prin amploarea sau natura lor, nu pot fi finanţate în întregime prin diferitele mijloace existente în fiecare din statele membre.

În îndeplinirea misiunii sale, Banca faciliteazã finanţarea programelor de investiţii, conjugat cu asistenţă acordatã de fondurile structurale şi de alte instrumente financiare ale Comunităţii.

Structura BEI1. Consiliul Guvernatorilor este format din miniştrii

desemnaţi de fiecare dintre Statele Membre, de regulă Miniştrii de Finanţe. Consiliul stabileşte politicile de creditare, aproba bilanţul şi raportul anual, autorizează operaţiunile de finanţare în afară Uniunii şi ia decizii cu privire la majorările de capital. De asemenea, numeşte membrii Consiliului Directorilor, ai Comitetului de Management şi ai Comitetului de Audit.

2 “Iniţiativa 2000” are drept scop promovarea modernizării tehnologice şi pregătirea capitalului uman pentru a

face faţă unei economii în schimbare.3 E vorba de ţările zonei mediteraneene, cele balcanice, ţările Americii Latine şi ale Asiei.

61

2. Consiliul Directorilor este compus din 26 de directori şi 16 membri supleanţi numiţi de către Consiliul Guvernatorilor. Statele membre desemnează 25 de directori şi 15 membri supleanţi iar Comisia Europeana este reprezentată printr-un director şi un membru supleant. În acelaşi timp, Consiliul poate coopta până la 6 experţi (3 directori şi 3 supleanţi), fără drept de vot.

3. Comitetul de Management, organ executiv colegial, controlează toate operaţiunile curente; face recomandări Directorilor cu privire la hotărârile pe care urmează să le adopte şi răspunde de aplicarea acestora. Preşedintele Băncii sau, în absenţa sa, unul dintre Vice-Preşedinţi, conduce şedinţele Comitetului de management.

Începând cu 1 mai 2004, deciziile au fost luate cu o majoritate compusă din cel puţin o treime a membrilor cu drept de vot şi reprezentând cel puţin 50% din capitalul subscris.

4. Comitetul de Audit verifică operaţiunile şi contabilitatea Băncii, pe baza activităţii desfăşurate atât de organele interne de control şi audit cât şi de auditorii externi.

Activitatea BEI BEI finanţează proiecte care au ca obiectiv promovarea

politicilor UE şi implementarea Agendei Lisabona, a Iniţiativei Inovare 2010 de creare şi promovare a unei economii bazate pe cunoaştere. BEI împrumută până la 50% din valoarea unui proiect şi co-finanţează investiţiile împreună cu alte bănci (BERD).

În prezent, BEI a devenit cea mai importantă sursă de finanţare internaţională a proiectelor din noile state membre ale UE, dar şi pentru cele din regiunea Balcanilor. Aproape jumătate din sumele împrumutate au fost orientate către proiecte în domeniul transporturilor. Proiectele din sectorul industrial, de mediu şi telecomunicaţii au absorbit aproape 15% fiecare, în timp ce 10% a fost împrumutat pentru proiectele din sectorul energetic, sănătate şi educaţie.

Începând din anul 1990, banca a fost autorizată de Consiliul Guvernatorilor să acorde împrumuturi în ţările din Europa Centrală şi de Est. În perioada de pre-aderarea a celor opt state din Europa Centrală şi de Est la UE, BEI a acordat împrumuturi în valoare de 25 miliarde euro în vederea finanţării proiectelor de infrastructură, mediu, servicii şi industrie, educaţie, sănătate şi IMM-uri.

BEI operează şi în afară Uniunii Europene sub incidenţa unor protocoale financiare încheiate cu 12 ţări din regiunea Mediteranei,

62

30 ţări din Asia şi America Latină şi cu 70 de state din cadrul Convenţiei de la Lome (Africa, Caraibe şi Pacific). Acţiunile băncii în exteriorul Uniunii Europene s-au ridicat la 5 miliarde Euro în 2005.

În anul 2005, s-a înregistrat o evoluţia pozitivă a operaţiunilor de împrumut ale băncii, totalizând 47,4 miliarde Euro, ceea ce reprezintă o creştere cu peste 10% faţă de anul 2004. Sectoarele prioritare finanţate au fost:

Coeziunea economică şi socială în cadrul UE (34 miliarde Euro); Programul „Inovare-2010” (11 miliarde Euro, respectiv o creştere cu peste 50% faţă de anul anterior); Reţele trans-europene „TEN” (7,7 miliarde Euro - noi împrumuturi acordate în UE, la care se adăuga 550 milioane Euro proiecte destinate României); Protecţia mediului şi calitatea vieţii (11 miliarde Euro - împrumuturi individuale); Întreprinderile mici şi mijlocii (4 miliarde Euro - împrumuturi globale).

În 2005, au fost lansate două noi iniţiative menite să conducă la intensificarea cooperării pe linia creşterii eficienţei utilizării fondurilor structurale:

1. JASPERS (parteneriat între BEI, BERD şi Comisia Europeană pentru sprijinirea autorităţilor regionale şi naţionale în vederea pregătirii proiectelor finanţate din bugetul UE);

2. JEREMIE (schema gestionată prin Fondul European de Investiţii care permite statelor membre şi regiunilor să transforme o parte din fondurile structurale alocate în instrumente financiare dedicate întreprinderilor mici si mijlocii).

În ceea ce priveşte activitatea băncii în viitor, BEI urmăreşte, în cadrul Uniunii, angajarea în proiecte inovative (cercetare-dezvoltare, reţelele tranşeuropene, energie), propunând creşterea capitalului alocat Facilităţii de Finanţare Structurată (Structured Finance Facility) de la 750 de milioane la 1,25 de miliarde Euro şi a capitalului Fondului European de Investiţii de la 2 la 3 miliarde Euro.

În viitor, BEI urmăreşte continuarea dialogului cu Comisia Europeană în ceea ce priveşte acţiunea sa externă, dar şi cu instituţiile financiare internaţionale. Prioritară va fi finanţarea de proiecte în zona învecinată Uniunii.

63

Obiectivele BEI pentru 2006 - 2008Consiliul director a elaborat Planul Operaţional pentru

următorii 3 ani în care sunt definite obiective strategice pe termen mediu şi priorităţile operaţionale, pe baza priorităţilor stabilite de Consiliul Guvernatorilor. În această perioadă, activitatea de creditare a băncii se va concentra asupra următoarelor 6 priorităţi:

Coeziune economică şi socială într-o Uniune extinsă Implementarea iniţiative Inovaţie 2010 (i2i) Dezvoltarea reţelelor tranşeuropene Sprijinul UE pentru dezvoltare şi cooperare cu ţări partenere Îmbunătăţirea protecţiei mediului, inclusiv schimbări climatice şi energie regenerabilă Sprijin pentru IMM-uri.

Activitatea BEI în RomâniaDupă aderarea la Uniunea Europeană, România va deveni

acţionar al băncii, urmând a avea un reprezentant în Consiliul Guvernatorilor şi un număr adecvat de membri în Consiliul Director. România va contribui la capitalul subscris al BEI cu 42,3 milioane Euro.

Principalul rol al băncii este de a sprijini pregătirea pentru aderarea României la Uniunea Europeană prin acordarea de împrumuturi pentru finanţarea de proiecte în sectoare importante precum transporturile, telecomunicaţiile, energia, utilităţile municipale şi întreprinderile mici şi mijlocii.

În România, portofoliul BEI cuprinde credite acordate atât sectorului public, cât şi celui privat.

În perioada 1990 - 2005, valoarea împrumuturilor acordate de BEI în România pentru proiecte legate de aderarea la Uniunea Europeană a atins nivelul de 4,3 miliarde dolari. Acestea au vizat următoarele domenii:

Transport (61% din totalul împrumuturilor) Mediu înconjurător, în special reconstrucţie în urma pagubelor produse de inundaţii (15%) Sănătate şi educaţie (7%)

Pentru a accelera integrarea României în Uniunea Europeană şi a recupera decalajele de dezvoltare în perioada post-aderare, BEI are în vedere o creştere a activităţii sale de creditare, în special în

64

acele domenii care vor determina creşterea competitivităţii economiei româneşti.

Principalele proiecte de transport la care va contribui şi BEI sunt:

Reabilitarea căii ferate pe Coridorul pan – european IV (300 milioane Euro co-finanţare alături de ISPA); Reabilitarea infrastructurii rutiere pe Coridorul pan – european VI (350 milioane Euro); Construirea autostrăzii Cernavoda - Constanta (187,5 milioane Euro).

În domeniul mediului înconjurător, BEI va finanţa, alături de ISPA, instalaţia de epurare a apei de la Glina. De asemenea, vor fi finanţate proiecte de infrastructură la nivel local.

V. 3. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost înfiinţată în 1991, în scopul susţinerii dezvoltării sectorului privat într-un mediu democratic, în ţările foste comuniste.

Astăzi, BERD utilizează toate instrumentele financiare şi investiţionale de care dispune pentru a susţine construirea economiilor de piaţă şi a democraţiilor în 28 de ţări din Europa Centrală până în Asia Centrală. BERD este cel mai mare investitor instituţional în regiune şi mobilizează investiţii străine directe semnificative, pe plângă propriile finanţări.

Banca, cu un capital subscris de 20 miliarde euro, este deţinută de 60 de ţări membre şi două instituţii interguvernamentale. Dar, în ciuda faptului că acţionarii BERD sunt din sectorul public, Banca investeşte în principal în întreprinderi private, de obicei împreună cu parteneri comerciali.

BERD finanţează proiecte de afaceri, acţionând, în special, în domeniul bancar şi industrial, lucrează cu companii aflate în proprietate de stat pentru a susţine privatizarea, restructurarea şi îmbunătăţirea serviciilor municipale.

Prin investiţiile sale, BERD promovează reformele structurale şi sectoriale, competiţia, privatizarea, instituţii financiare şi sisteme juridice mai puternice, dezvoltarea infrastructurii pentru susţinerea

65

sectorului privat şi guvernarea corporativă eficientă. BERD promovează co-finanţarea şi investiţiile străine directe, mobilizează capital intern şi oferă asistenţă tehnică.

Relaţiile României cu BERDRomânia este membră a BERD din 1991 şi are o cotă de

participare de 96 milioane euro la capitalul Băncii.De-a lungul perioadei de tranziţie a României la economia de

piaţa, BERD s-a dovedit a fi una dintre instituţiile financiare internaţionale care au susţinut intens acest proces pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite, prin acordarea de împrumuturi care au ajutat la implementarea proiectelor necesare transformării economice şi la intensificarea reformelor structurale.

BERD este cel mai mare investitor internaţional în România, angajamentele sale depăşind, la 31 aprilie 2006, 3,1 miliarde de euro. Totodată, România este al 3-lea mare receptor de finanţare din partea BERD din regiune, după Federaţia Rusă şi Polonia.

Portofoliul BERD în România , la 31 martie 2005, includea 89 proiecte de investiţii în derulare, inclusiv componente din o serie de proiecte regionale. Prin aceste investiţii şi implicarea directă a reprezentanţilor Băncii în Consiliile de Administraţie ale unui număr mare de companii în care a investit, BERD a reuşit să îmbunătăţească practicile de conducere corporativă şi să extindă dialogul politic. Portofoliul Băncii s-a extins rapid în arii precum privatizarea la scară largă cu investitori strategici, investiţii de tip greenfield în sectorul privat, dezvoltarea sectorului financiar şi a infrastructurii în domeniile energetic, transporturi, comunicaţii şi a infrastructurii municipale. Banca susţine activ dezvoltarea sectorului financiar non-bancar prin promovarea investiţiilor în societăţi de leasing şi asigurare, precum şi în fonduri de capital, pensii şi ipoteci. BERD reprezintă un catalizator major pentru investiţii în România, cu un portofoliu cumulat la sfârşitul lunii aprilie 2006 de 166 de proiecte.

Creşterea portofoliului cumulat în ultimii doi ani a fost semnificativă, majoritatea (70%) regăsindu-se în sectorul privat.

Banca a angajat: 282 milioane euro în 2001, 447 milioane euro în 2002, 384 milioane euro în 2003, 401 milioane euro în 2004 şi 475 milioane euro în 2005.

BERD a finanţat un număr considerabil de proiecte pentru a sprijini dezvoltarea sectorului privat în următoarele domenii: infrastructură (transport, energie, utilităţi), telecomunicaţii, sectorul financiar, agricultură, industrie şi turism.

66

Pe lângă propria sa investiţie, BERD a ajutat la mobilizarea altor 5,9 miliarde euro, reprezentând co-investiţii în perioada 1991-noiembrie 2005.

Obiectivul BERD va rămâne, şi în perioada următoare, extinderea într-o manieră dinamică a activităţilor sale în sectorul privat, iar implicarea în sectorul public se va concentra pe proiecte cu impact semnificativ asupra tranziţiei sau având o dimensiune regională.

BERD va sprijini eforturile guvernului de implementare a programului de reforme pentru îmbunătăţirea climatului investiţional al ţării şi pentru accelerarea dezvoltării sectorului privat local. Per ansamblu, priorităţile operaţionale ale Băncii se vor axa pe dezvoltarea generală a sectorului privat şi reabilitarea infrastructurii şi sectorului energetic.

Strategia BERD pentru România pentru perioada 2006 - 2007 (aprobată la 12 decembrie 2005) se axează pe următoarele direcţii prioritare:

Continuarea suportului pentru dezvoltarea infrastructurii prin transferul către proprietatea privată şi comercializarea utilităţilor energetice. BERD va căuta să colaboreze cu investitori strategici interesaţi de privatizarea sectorului energetic. De asemenea, crearea unei Pieţe Regionale a Energiei în Sud-estul Europei este considerată o prioritate. Continuarea sprijinului acordat sectorului privat. O atenţie specială va fi acordată firmelor din sectorul agricol. Contribuţia la lărgirea şi adâncirea intermedierii financiare prin consolidarea rolului acesteia şi facilitarea accesului la o gamă largă de produse financiare. De asemenea, se va pune accentul pe creşterea creditul acordat în moneda locală şi pe dezvoltarea pieţelor locale de capital.Pentru realizarea acestor obiective, BERD va contribui

şi la întărirea capacităţii administrative a autorităţilor locale şi a administraţiei publice de a absorbi atât fondurile de preaderare cât şi pe cele ulterioare aderării.

67

CAPITOLUL VIINSTITUŢII BANCARE INTERNAŢIONALE PE PIAŢA ROMÂNEASCĂ

VI.1. Grupul Société Générale

Grupul Société Générale este unul din primele grupuri de servicii financiare din zona euro şi a 7a societate franceză, după capitalizarea sa bursieră (45,1 miliarde de euro decembrie 2005). La finele anului trecut, Grupul, care numără 103.000 de angajaţi, a realizat un venit net bancar de 10,6 miliarde euro şi un profit net de 4,4 miliarde de euro.

Portofoliul său de activităţi se axează pe trei mari domenii:1. Reţeaua de retail şi servicii financiare

Prima bancă de retail nemutualizată din Franţa, după cifra de afaceri şi numărul de agenţii. 19.2 milioane de clienţi persoane fizice în Franţa şi în străinătate Pe plan internaţional Banca de retail are 9,2 milioane de clienţi, în 30 de filiale, care acoperă 26 de ţări. Modelul său este cel al unei bănci universale, care oferă o gamă completă de servicii clienţilor particulari şi societăţilor.

În ultimii ani, Grupul şi-a construit, prin creştere externă sau internă, o reţea de bancă de retail în Europa Centrală şi de Sud-est: în România, Bulgaria, Grecia, Slovenia, Slovacia, Cehia, Serbia şi Rusia.2. Banca de finanţare şi investiţii

SG Corporate & Investment Banking (SG CIB) cuprinde activităţile bancare de finanţare şi de bancă de investiţii. Este în serviciul companiilor, instituţiilor

68

financiare şi a investitorilor în 45 de ţări din Europa, Asia şi continentul american. a 3-a bancă de finanţare din zona euro, după Produsul Net Bancar Bancă de referinţă în cele 3 domenii ţintă: piaţa de capital din zona euro, produsele derivative şi finanţările structurate

3. Administrarea de active şi servicii pentru investitoriGrupul Société Générale este al patrulea administrator de active din zona euro, cu 386 miliarde de euro în gestiune şi peste 1.418 miliarde de euro în custodie. Administrarea de active şi servicii pentru investitori cuprinde următoarele activitãţi:

Gestiunea mobiliară, prin SG Asset Management Gestiunea privată, prin SG Private Banking Intermedierea tranzacţiilor cu valori mobiliare, prin SG Global Securities Services for Investors

Pe piaţa bancară românească, Grupul este prezent în calitate de acţionar principal al Băncii Române de Dezvoltare. BRD - Groupe Société Générale este a două bancă românească, după activele bancare.

Cu o capitalizare de 3,5 miliarde euro la sfârşitul lunii aprilie 2006, BRD - Groupe Société Générale deţine prima poziţie, conform acestui indicator, între societăţile din domeniul financiar, listate la Bursa de Valori Bucureşti şi a doua poziţie după acelaşi nivel al capitalizării bursiere, dacă luăm în considerare toate companiile listate la BVB, indiferent de domeniu.

BRD - Groupe Société Générale este prezentă în toate judeţele României printr-o reţea de peste 360 de agenţii şi peste 600 ATM-uri. La sfârşitul lunii martie 2006, BRD număra 1,8 milioane clienţi activi individuali şi corporativi şi peste 1,3 milioane de posesori de carduri.

VI.2. Raiffeisen International Bank-Holding AG (Raiffeisen International)

Raiffeisen Internaţional Bank-Holding AG (Raiffeisen Internaţional) este o unitate consolidată în întregime a Raiffeisen

69

Zentralbank Österreich AG (RZB), prezentă în România prin subsidiara sa, Raiffeisen Bank România.

La rândul său, RZB este instituţia centrală a Grupului Bancar Raiffeisen din Austria, cel mai puternic grup financiar din ţara. La data de 31 decembrie 2004, bilanţul total consolidat al Grupului Bancar Raiffeisen a fost de 145,5 miliarde EUR. Aproximativ un sfert din toate activităţile bancare din Austria sunt derulate prin grup, care are cea mai mare reţea de distribuţie, formată din aproape 2.300 de unităţi şi aproximativ 23.000 de angajaţi.

Înfiinţată în 1927, RZB oferă o gamă largă de servicii bancare şi de investment banking în Austria şi este considerată un pionier în Europa Centrală şi de Est. Aceasta se numără printre principalele bănci din regiune şi oferă servicii bancare pentru companii şi persoane fizice în următoarele pieţe (prezentate în ordine cronologică în funcţie de anul înfiinţării sau achiziţiei):

Ungaria Raiffeisen Bank Rt. Slovacia Tatra banka, a.s. Polonia Raiffeisen Bank Polska S.A. Republica Ceha Raiffeisenbank a.s. Bulgaria Raiffeisenbank (Bulgaria) E.A.D. Croaţia Raiffeisenbank Austria d.d. Rusia ZAO Raiffeisenbank Austria Ucraina JSCB Raiffeisenbank Ukraine si JSPP Bank Aval România Raiffeisen Bank S.A. Bosnia si Herzegovina R aiffeisen Bank d.d. Bosna i Hercegovina Serbia si Muntenegru Raiffeisenbank a.d. Slovenia Raiffeisen Krekova banka d.d. Kosovo Raiffeisen Bank Kosovo J.S.C. Belarus Priorbank, JSC Albania Raiffeisen Bank Sh.a.

Raiffeisen International este compania care administrează aceste bănci, deţinând o mare parte din acţiunile acestora (în majoritatea cazurilor 100% sau aproape 100%). De asemenea, din grup fac parte numeroase companii de leasing (inclusiv una în Kazakhstan). Raiffeisen Internaţional este o unitate consolidată în întregime a RZB. În urma celei mai mari oferte publice iniţiale din istoria Austriei, care a avut loc în aprilie 2005, RZB a rămas acţionarul majoritar al Raiffeisen International, cu 70% din capitalul social. Restul acţiunilor (30%) sunt liber tranzacţionabile, inclusiv acţiunile International

70

Finance Corporation (IFC) şi Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), care deţin, fiecare, aproximativ 3% din capitalul social.

Ca şi în anii anteriori, expansiunea Raiffeisen International a continuat şi în acest an. La jumătatea anului 2005, activele totale ale acesteia au ajuns la 32,9 miliarde EUR, în creştere cu 13,7% faţă de sfârşitul anului 2004. Profitul înainte de impozitare conform Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) a ajuns la 273,3 milioane EUR, ceea ce reprezintă o creştere cu 58% faţă de primul semestru al anului 2004. Rentabilitatea capitalului propriu a crescut cu 0,6 puncte procentuale, ajungând la 22,8%, iar raportul costuri/venituri a ajuns la 59,9%. La data bilanţului, Raiffeisen Internaţional avea 971 unităţi bancare în Europa Centrala şi de Est şi peste 24.600 de angajaţi.

La sfârşitul anului 2004, valoarea bilanţului Grupului RZB a fost de 67,9 miliarde EUR, în creştere cu peste o cincime faţă de anul 2003. Profitul înainte de impozitare conform IFRS a crescut de mai mult de două ori, ajungând la 706 milioane EUR. Rentabilitatea capitalului propriu înainte de impozitare a fost de 27,4% (in creştere cu 11,9%), aceasta fiind una dintre cele mai bune rentabilităţi înregistrate de o banca de primă clasă din Austria. Raportul costuri/venituri al Grupului s-a îmbunătăţit cu 4,7%, ajungând la 50,4%. La data raportării, Grupul avea peste 25.300 de angajaţi în întreaga lume.

Pe lângă băncile subsidiare – la care se adaugă reprezentanţele din Rusia (Moscova) şi Lituania (Vilnius) – RZB este prezenta în Europa Centrala şi de Est prin mai multe companii specializate care oferă, printre altele, servicii în domeniul fuziunilor şi achiziţiilor, dezvoltării de proiecte imobiliare, managementul fondurilor, leasing şi credit ipotecar.

În Europa Occidentală şi în SUA, RZB este prezentă printr-o sucursală la Londra şi reprezentanţe la New York, Bruxelles, Milano, Paris şi Stockholm. La acestea se adaugă o companie de finanţare în New York (cu reprezentanţe la Chicago şi Houston) şi o bancă subsidiară la Malta. În Asia, RZB are sucursale la Beijing şi Singapore şi reprezentanţe la Hong Kong, Ho Chi Min, Mumbai, Teheran şi Seul. Această prezenţă internaţională ilustrează clar strategia băncii privind pieţele în dezvoltare.

Angajamentul permanent al Grupului RZB pentru calitate este recunoscut prin numeroasele premii locale şi internaţionale. Pentru a doua oară consecutiv, RZB şi Raiffeisen International au primit

71

premiul „Cea mai bună bancă în Europa Centrală şi de Est” acordat de prestigioasa revistă Global Finance în aprilie 2005. Totodată, Raiffeisen Bank din România, Raiffeisen Bank Albania, Raiffeisen Bank Bosnia şi Herzegovina, Raiffeisenbank Serbia şi Muntenegru şi Priorbank Belarus au primit premiul „Cea mai bună bancă“ pentru pieţele respective. În iulie 2005, Euromoney, binecunoscuta revistă britanică, a desemnat RZB împreună cu subsidiara Raiffeisen International drept „Cea mai bună bancă în Europa Centrală şi de Est”. De asemenea, Grupul RZB a primit patru premii pentru subsidiarele din Austria, Albania, Belarus, Serbia şi Muntenegru.

Prezenţa Raiffeisen Zentralbank Oesterreich (RZB) în România a început în anul 1994 prin deschiderea unei reprezentanţe la Bucureşti. în 1998, reprezentanţa a fost transformată într-o subsidiară a RZB, oferind servicii şi produse pentru companii.

În acelaşi timp, una dintre cele mai mari bănci deţinute de statul roman - Banca Agricola - se afla într-o situaţie financiară dificilă. Datorită măsurilor luate de autorităţile romane - precum preluarea creditelor neperformante de către stat - banca a fost pregătită pentru privatizare în anul 2000.

În februarie 2001, RZB, împreună cu Romanian-American Enterprise Fund (RAEF), şi-a exprimat interesul de a achiziţiona pachetul majoritar de acţiuni ale Băncii Agricole. Contractul de achiziţie a fost semnat la sfârşitul lunii iulie 2002.

Reţeaua de unităţi a Raiffeisen Bank România cuprinde un număr de 248 sucursale, agenţii şi reprezentanţe.

VI.3.Grupul UniCredit

Grupul UniCredit este una dintre cele mai importante instituţii financiare din lume, deţinând HVB în Germania, Bank Austria-Creditanstalt în Austria, precum şi o serie de bănci din Europa Centrală şi de Est. Valoarea de piaţa a Grupului UniCredit este  de circa 60 miliarde EURO, având active totale de peste 750 miliarde EURO.

UniCredit Group este cel mai mare grup bancar din Italia, din punct de vedere al capitalizării bursiere, înregistrând circa 30 miliarde EURO. În Europa este unul din primele cinci grupuri bancare din punct de vedere al eficienţei şi profitabilităţii, şi unul din primele douăzeci din punct de vedere al volumului activelor (265 miliarde

72

EURO). El este lider în zona Europei Centrale şi de Est unde a făcut achiziţii importante: Pekao Bank în Polonia, UniBanka în Slovacia, Zagrebacka Banka în Croaţia, Bulbank în Bulgaria, UniCredit România în România, Zivnostenska Banka în Cehia, Koç Financial Services în Turcia. Regiunea Europei Centrale şi de Est este generic numită "New Europe" (Noua Europă), de către Grup şi cuprinde ţările care sunt în plin proces de negociere sau au aderat recent la Uniunea Europeană.

UniCredit Group este un grup responsabil şi implicat activ în ţările în care a făcut investiţii, unde îşi manifestă angajamentul pe termen lung, sprijinind creşterea şi dezvoltarea mediului de afaceri local. Grupul UniCredit deţine în prezent o reţea internaţionala de peste 4.500 sucursale şi 70.000 de angajaţi.

În prezent, Grupul UniCredit este reprezentat pe piaţa bancară din România prin intermediul UniCredit România, Banca Ţiriac şi HVB Bank, cu o valoare cumulată a activelor de peste 3 miliarde EURO.

UniCredit România este una dintre primele trei bănci din România ce oferă servicii de factoring intern şi internaţional, fiind membră a International Factor's Chain.

UniCredit România are o reţea de 50 de sucursale, dintre care 14 în Bucureşti, iar restul în 33 de oraşe din întreaga ţară: Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Braşov, Brăila, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Craiova, Deva, Drobeta Turnu Severin, Focşani, Galaţi, Iaşi, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sfântu Gheorghe (Covasna), Sibiu, Slatina, Suceava, Târgu Mureş, Târgovişte, Târgu Jiu şi Timişoara.

73

CAPITOLUL VIIPROGRAMELE INTERNAŢIONALE DE FINANŢARE

Orice organizaţie este obligată să se adapteze mediului în care funcţionează, menţinându-şi în acelaşi timp coeziunea internă şi reducând la minimum incertitudinea care caracterizează transformările mediului intern şi extern.

Pentru ca în urma eforturilor de adaptare, organizaţia să îşi păstreze identitatea, dezvoltarea sa trebuie planificată cu cât mai mare atenţie, iar acest plan trebuie revizuit periodic. Finanţarea reprezintă procesul de asigurare a unor fonduri băneşti necesare desfăşurării unor activităţi ale unei întreprinderi, instituţii sau ONG.

Finanţarea poate fi realizată apelând la surse proprii sau la surse externe (din afară organizaţiei).

A) Sursele interne de finanţare pot fi:     a. Contribuţiile proprieţărilor sau ale membrilor organizaţiei;     b. Resursele excedentare generate de activitatea organizaţiei (autofinanţare).

B) Sursele externe de finanţare pot fi: a. Credit; b. Finanţarea nerambursabilă.

Indiferent de formă, fiecare tip de finanţare prezintă avantaje şi dezavantaje. A) Sursele interne de finanţare     Avantaje:

menţinerea independenţei şi autonomiei financiare, deoarece nu se creează obligaţii suplimentare (dobânzi, garanţii);

păstrarea capacităţii organizaţiei de a contracta credite; constituie un mijloc sigur de acoperire a necesitaţilor

financiare ale organizaţiei.Dezavantaje:

74

proprietarii dispun de fonduri mai reduse pentru a investi în alte activităţi mai profitabile decât activitatea care a generat excedentul financiar.

B) Sursele externe de finanţare a. Creditul

    Avantaje: timp scurt de acces la resursele financiare necesare; este accesibil în orice moment; poate fi obţinut un volum variabil de resurse financiare, funcţie de necesităţi; posibilitate de negociere a condiţiilor de rambursare.

Dezavantaje: apariţia unor obligaţii suplimentare (dobândă, garanţii); existenta unor formalităţi obligatorii de îndeplinit (documentaţii, rapoarte periodice etc.).

b. Finanţarea nerambursabilă (subvenţii guvernamentale, programe de finanţare nerambursabilă publice sau private)

    Avantaje: pot fi finanţate activităţi fără să se consume resurse proprii sau să se contracteze credite; este păstrată independenţa şi autonomia financiară a organizaţiei.

    Dezavantaje: acces dificil (fondurile se acordă periodic, de regulă pe baza unor licitaţii); control strict al modului de utilizare a fondurilor de către finanţatori, inclusiv prin colaborare cu alte instituţii de specialitate (Curtea de Conturi etc.).

Principalele forme de finanţare internaţională la nivelul României sunt, conform Ministerului Integrării Europene, fondurile structurale şi de coeziune, programele SAPARD, PHARE, ISPA.

VII.1. Fondurile structurale şi de coeziune

Fondurile Structurale ale UE sunt administrate de Comisie în scopul finanţării ajutorului structural dat Comunitaţii.

75

Sprijinul financiar oferit de Fondurile Structurale este orientat, în principal, spre regiunile mai sărace, în scopul întăririi coeziunii economice şi sociale a Uniunii, astfel încât piaţa unică să poată fi realizată în mod adecvat pe tot cuprinsul UE.

Fondurile structurale în RomâniaRomânia va beneficia de fonduri structurale de circa 28-30

miliarde de euro din partea UE în perioada 2007-2013. 8,5 milioane de euro vor trebui cheltuiţi zilnic, inclusiv sâmbăta şi duminica, după 1 ianuarie 2007. Ce sunt fondurile structurale şi care vor fi proiectele de succes care vor beneficia de finanţare UE?

Ce sunt fondurile structurale?La fel ca fondurile de preaderare (Sapard, Phare, Ispa), fondurile structurale sunt o forma de finanţare nerambursabilă care vor fi operaţionale şi în România cu începere din 2007. Aceste fonduri vor fi alocate spre diverse proiecte prin intermediul programelor de dezvoltare care conţin anumite direcţii de dezvoltare şi măsuri eligibile pentru a primi astfel de finanţări.FONDURILE STRUCTURALE sunt instrumente financiare prin care Uniunea Europeana acţionează pentru eliminarea disparităţilor economice şi sociale între regiuni, în scopul realizării coeziunii economice şi sociale:

1) Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) - este fondul structural care sprijină regiunile mai puţin dezvoltate, prin finanţarea de investiţii în sectorul productiv, infrastructură, educaţie, sănătate, dezvoltare locală şi întreprinderi mici şi mijlocii, precum şi la conversia economică şi socială pentru zone care se confrunta cu dificultăţi structurale.

2)Fondul Social European (FSE) - este fondul structural destinat politicii sociale a Uniunii Europene, care sprijină măsuri de ocupare a forţei de muncă şi dezvoltare a resurselor umane.

3) Fondul European pentru Orientare şi Garantare în Agricultura (FEOGA) - secţiunea "Orientare" - este fondul structural destinat politicii agricole comune a Uniunii Europene, care sprijină măsuri pentru modernizarea agriculturii şi dezvoltare rurală.4) Instrumentul Financiar pentru Orientare Piscicola (IFOP) - este fondul structural destinat politicii comunitare din domeniul pescuitului, care sprijină măsuri pentru creşterea competitivităţii sectorului piscicol, în condiţiile asigurării unui echilibru durabil între resurse şi capacitatea de exploatare.

76

Pe lângă acestea, funcţionează de asemenea şi Fondul de Coeziune, tot ca instrument structural; acesta suplimentează unele finanţări, mai ales pentru noile state membre care au nevoie de proiecte de dezvoltarea a infrastructurii (mari artere şi reţele de transport, reţele de alimentare cu apa şi canalizare, electricitate, etc), dar trebuie în acelaşi timp să respecte cu stricteţe o cifră impusă pentru deficitul bugetar admisibil. Astfel, Fondul de Coeziune este mai degrabă o asistenţă financiara cu efect scontat la nivel macroeconomic.

În principiu, fiecare dintre cele patru fonduri structurale finanţează anumite proiecte care se relaţionează cu acestea:

FEDR finanţează în principal investiţiile în unităţi de producţie, infrastructură şi dezvoltarea IMM-urilor;FEADR finanţează măsurile care urmăresc ajustarea agriculturii la PAC (Politica Agricola Comuna a UE) şi dezvoltarea rurală; FSE finanţează măsurile referitoare la piaţa muncii şi angajarea forţei de muncă (sisteme educaţionale, pregătire profesională şi asistenţă de recrutare personal).

Finanţarea se face, în cea mai mare parte, sub forma unui ajutor nerambursabil (şi mai puţin ca ajutor rambursabil, ex.: subvenţionarea ratelor dobânzilor, garanţii etc.) şi respectând anumite plafoane.

Domenii de intervenţie a fondurilor structuralePaisprezece domenii pot fi finanţate din fondurile structurale şi

de coeziune ale UE: 1.Cercetare şi dezvoltare tehnologică2. Informatizarea societăţii3. Transport 4. Energie5. Protecţia mediului şi prevenirea riscului6. Turism 7. Cultură 8. Regenerare urbană şi rurală 9. Suport pentru companii şi antreprenori10. Acces la locuri de muncă stabile11. Incluziune socială pentru persoane defavorizate

77

12. Dezvoltarea capitalului uman 13. Investiţii în infrastructura socială, inclusiv cea de sănătate şi educaţie14. Promovarea dezvoltării parteneriatului

Pentru a ne putea crea o viziune asupra afacerilor, necesară pentru definirea strategiilor, este important să se prezinte domeniile de intervenţie pe categoriiş subcategorii:1. Sectorul Productiv

1.1. Agricultură- Investiţii în loturile agricole- Iniţierea activităţii tinerilor fermieri- Formare profesională- îmbunătăţirea procesării şi marketing-ului produselor agricole

1.2. Silvicultură- Investiţii în păduri- Îmbunătăţirea recoltării / tăierii, procesării şi marketingului produselor forestiere- Promovarea unor noi modalităţi de folosire şi marketing al produselor forestiere-Înfiinţarea de asociaţii ale proprieţărilor de păduri- Refacerea potenţialului de producţie forestierăpierdut în urma dezastrelor naturale şi focului şi introducerea unor instrumente preventive adecvate- Împădurirea terenurilor neagricole- Îmbunătăţirea / păstrarea stabilităţii ecologice a pădurilor cu rol de protecţie- Formare profesională

1.3. Promovarea adaptării şi dezvoltării zonelor rurale- Îmbunătăţiri funciare- Reparcelare- Înfiinţarea serviciilor de ajutor şi management al fermelor- Marketing al produselor agricole de calitate- Servicii de bază pentru economia şi populaţia rurală- Renovarea şi dezvoltarea satelor şi protecţia şi conservarea moştenirii rurale- Diversificarea activităţilor agricole şi a celor apropiate de agricultură, pentru asigurarea de activităţi multiple sau de venituri alternative

78

- Gospodărirea resurselor de apă pentru agricultură- Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii asociate dezvoltării agriculturii- Încurajarea activităţilor turistice- Încurajarea activităţilor meşteşugăreşti- Conservarea mediului înconjurător asociată cu conservarea terenurilor, pădurilor şi peisajului, precum şi cu îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale animalelor- Refacerea potenţialului de producţie agricolă pierdut în urma dezastrelor naturale şi introducerea unor instrumente preventive adecvate- Inginerie financiară

1.4. Pescuitul- Restructurarea activităţii de pescuit- Înnoirea şi modernizarea flotei de pescuit- Procesarea, marketingul şi promovarea produselor piscicole- Acvacultura- Echiparea porturilor pescăreşti şi protejarea zonelor marine de coastă- Măsuri socio-economice (inclusiv ajutoare pentru oprire temporară şi compensaţii pentru restricţii tehnice)- Acţiuni ale pescarilor de profesie (inclusiv formare profesională, pescuit pe coastă la scară redusă)

1.5. Sprijinirea marilor afaceri- Investiţii în capital fizic (utilaje şi echipamente, co-finanţare a ajutoarelor de stat)- Tehnologii nepoluante şi neagresive, tehnologii curate şi economice din domeniul energiei - Servicii de consultanţă în afaceri (inclusiv internaţionalizare, export şi gestionarea problemelor mediului, achiziţie de tehnologii)- Servicii pentru factorii interesaţi / implicaţi (de sănătate şi de siguranţă, asigurarea îngrijirii persoanelor dependente)- Inginerie financiară

1.6. Sprijinirea sectorului IMM şi meşteşugăresc- Investiţii în capital fizic (utilaje şi echipamente, co-finanţare a ajutoarelor de stat)- Tehnologii nepoluante şi neagresive, tehnologii curate şi economice din domeniul energiei

79

- Servicii de consultanţă în afaceri (informaţii, planificarea afacerilor, servicii de consultanţă, marketing, management, design, internaţionalizare, export, management al problemelor de mediu, achiziţionare de tehnologii)- Servicii pentru participare în afaceri (spaţii pentru desfăşurarea afacerilor, incubatoare de afaceri, servicii de stimulare, promovare, crearea de reţele de comunicare, conferinţe, târguri)- Inginerie financiară- Servicii în sprijinul economiei sociale (asigurarea îngrijirii persoanelor dependente, servicii de sănătate şi siguranţă, activităţi culturale)- Formare profesională

1.7. Turism- Investiţii fizice (centre de informare, cazare, servire, facilităţi)- Investiţii de altă natură decât cele fizice (dezvoltarea şi oferirea de servicii turistice, activităţi sportive, culturale şi de ocupare a timpului liber, tradiţie)- Servicii de participare pentru sectorul turistic (inclusiv activităţi promoţionale, crearea de reţele de comunicare / de contacte, conferinţe, târguri)- Formare profesională

1.8. Cercetare, dezvoltare tehnologica şi inovare - Proiecte de cercetare efectuate în universităţi şi institute de cercetare- Transferuri de inovare şi tehnologie, înfiinţarea de reţele de comunicare / de contacte şi parteneriate între companii şi/sau institute de cercetare- Infrastructura pentru cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare- Pregătire pentru cercetători

2. Resurse Umane 2.1. Politica pieţei muncii2.2. Integrarea socială2.3. Dezvoltarea formării educaţionale şi profesionale (persoane şi firme)2.4. Flexibilitatea forţei de muncă, activităţi antreprenoriale, tehnologii de inovare, informare şi comunicare (persoane şi

80

firme)2.5. Acţiuni pe piaţa muncii în avantajul femeilor

3. Infrastructura de bază3.1. Infrastructura de transport

- Cale ferată- Drumuri- Autostrăzi- Aeroporturi- Porturi- Canale navigabile- Transport urban- Transport multi-modal- Sisteme inteligente de transport

3.2. Infrastructura pentru telecomunicaţii şi societatea informaţională

- Infrastructura de bază- Tehnologia Informaţiei şi Comunicării (inclusiv măsuri de securitate şi transmisie sigură)- Servicii si aplicaţii pentru cetăţeni (sănătate, administraţie, educaţie)- Servicii şi aplicaţii pentru IMM-uri (comerţ şi tranzacţii electronice, educaţie şi formare, crearea de reţele de comunicare/de contacte)

3.3. Infrastructura în sectorul energetic (producţie, distribuţie) - Electricitate, gaze naturale, petrol, carburant solid- Surse regenerabile de energie (energia solară, energia eoliană, hidro-electricitatea, biomasa) - Eficienţa energetică, co-generare, control energetic

3.4. Infrastructura de mediu (inclusiv apa)- Aer- Zgomot- Deşeuri urbane şi industriale (inclusiv deşeuri sanitare şi periculoase)- Apa potabilă (colectare, depozitare, tratare şi distribuţie)- Canalizare şi purificare

3.5. Planificare şi reabilitare- Modernizarea şi reabilitarea siturilor industriale şi militare - Reabilitarea zonelor urbane

81

- Protejarea, îmbunătăţirea şi regenerarea mediului natural- Menţinerea şi restaurarea patrimoniului cultural

3.6. Infrastructura socială şi sănătatea publică4. Diverse

4.1. Asistenţă tehnică şi acţiuni inovative (FEDR, FSE, FEOGA, IFOP)

- Pregătire, implementare, monitorizare, publicitate- Evaluare- Studii- Acţiuni inovative - Informarea publicului

VII.2. Programul PHARE şi aplicabilitatea sa în România

Programul PHARE este unul dintre cele trei instrumente de pre-aderare finanţate de Uniunea Europeană în procesul de asistenţă acordată ţărilor din Centrul şi Estul Europei, candidate la aderarea la Uniunea Europeană.

Creat iniţial pentru asistenţa Poloniei şi Ungariei (Pologne et Hongrie - Aide á Restructuration Economique), programul a fost extins la toate ţările candidate din Europa Centrala şi de Est.

Obiectivele Phare sunt: a) întărirea administraţiilor şi instituţiilor publice pentru a funcţiona eficient în interiorul Uniunii Europene;b) apropierea de acquis-ul comunitar (legislaţia extinsă a Uniunii Europene) şi reducerea necesităţii perioadelor de tranziţiec) promovarea coeziunii economice şi sociale

Programul Phare acoperea, în 2001, 10 ţări: Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, România şi Bulgaria. Deoarece în 2004, 8 din cele 10 ţări candidate au devenit membre EU, programul Phare a suferit modificări esenţiale începând cu anul 2003.

În calitate de ţară în curs de aderare, România beneficiază de asistenţă financiară din partea Uniunii Europene, acordată prin Phare.

82

Uniunea Europeană sprijină România prin programul Phare încă din 1991, alocând, în perioada 1991-2001 aproximativ 1,7 miliarde Euro pentru asistenţă financiară nerambursabilă.

Începând cu anul 1998, sprijinul PHARE în România este alocat în proporţie de 70% pentru investiţii şi de 30% pentru construcţie instituţională.  Prin “construcţie instituţională” se înţelege procesul de sprijinire a ţărilor candidate de a-şi dezvolta structurile, strategiile, resursele umane şi managementul necesare dobândirii capacităţii de a pune în aplicare o legislaţie armonizată cu cea a statelor membre ale Uniunii Europene.

În cadrul fiecărui program anual Phare se finanţează proiecte care să asigure pregătirea României în vederea aderării la Uniunea Europeană, urmărindu-se domeniile prioritare, aşa cum sunt acestea identificate în Parteneriatul de aderare, grupate pe criterii politice, economice, de întărire a capacităţii administrative şi a capacităţii de asumare a obligaţiilor de stat membru (adoptarea acquis-ului comunitar în diferite domenii).

Programul Phare furnizează sprijin pentru îndeplinirea cerinţelor primului criteriu de la Copenhaga, anume stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia, statul de drept, respectarea drepturilor omului şi protecţia minorităţilor.

 A două prioritate, “investiţii”, îmbracă două forme: Investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii de reglementare, necesare pentru a asigura conformitatea cu legislaţia comunitară, şi investiţii directe, legate de legislaţia comunităţilor europene. Alinierea la normele şi standardele Uniunii Europene presupune investiţii pentru dotarea instituţiilor cheie, a căror capacitate de a monitoriza sau aplica corpul legislativ comunitar trebuie întărită.

Investiţiile în coeziunea economică şi socială impun prin măsuri similare celor finanţate în statele membre ale Uniunii Europene prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDER) şi al Fondului Social European (FSE). Aceste investiţii contribuie la dezvoltarea unei economii de piaţă funcţionale şi la dezvoltarea capacităţii de a face faţă presiunilor concurenţiale şi forţelor pieţei din Uniunea Europeană.

Pe lângă aceste priorităţi, programul Phare include anual alocări pentru proiecte în cadrul cooperării transfrontaliere cu Bulgaria şi Ungaria, precum şi pentru participarea la programele comunitare.

Implementarea programelor Phare se realizează în momentul de faţă pe baza Manualului DIS (Decentralised Implementation

83

System – Sistem descentralizat de implementare) şi a Ghidului pentru Phare, ISPA şi SAPARD (PRAG - Practical Guide for Phare, ISPA & SAPARD).

Memorandumurile de Finanţare Phare prevăd o perioadă de implementare a proiectelor de trei ani: în primii doi ani fondurile alocate trebuie contractate, în caz de necontractare fondurile putând fi pierdute, iar cel de-al treilea an este destinat efectuării plăţilor, sumele contractate dar neplătite în interiorul perioadei prevăzute de Memorandumul de Finanţare putând fi de asemenea pierdute.

Programele Phare 2001-2004I. Fondurile alocate prin Programele Phare naţional 2001 şi

Phare 2001 de cooperare trans-frontalieră România-Bulgaria şi România-Ungaria au însumat 261,89 milioane euro şi au fost contractate în procent de 96,9%.

 II. Din bugetul Phare 2002, România a beneficiat de o alocare totală de 279 milioane euro, distribuită astfel: 265,5 milioane euro pentru programul Phare naţional, 13 milioane euro pentru programele de cooperare transfrontalieră cu Ungaria şi Bulgaria şi 0,5 milioane euro prin Programul Phare orizontal pentru Securitate nucleară.

III. Fondurile Phare alocate României din bugetul Comunităţii pentru anul 2003 însumează 284,5 milioane euro, din care:

265,5 milioane euro pentru Programul Phare naţional, 11 milioane euro destinate celor două Programe de

cooperare trans-frontalieră, cu Ungaria şi Bulgaria 5,6 milioane euro prin Iniţiativa pentru Frontiera Externă

(EBI) 2,885 milioane euro prin Programul Phare orizontal

pentru Securitate nucleară. IV. Alocarea prin Programul Phare Naţional 2004 însumează

405,3 milioane euro. Memorandumul de finanţare a fost semnat la data de 21 decembrie 2004.

Perioada de implementare a proiectelor durează până la 30 noiembrie 2007.

Tot la data de 21 decembrie 2004 a fost semnat şi Memorandumul de finanţare al Programului Phare orizontal pentru Securitate nucleară, prin care au fost alocate României 1,959 milioane euro.

84

Programarea fondurilor PhareProgramarea fondurilor Phare este procesul prin care se

decide volumul şi distribuţia resurselor Phare, (pe sector /program /proiect), precum şi modul în care acestea vor fi utilizate astfel încât să contribuie la pregătirea României pentru aderarea în Uniunea Europeană.  Ministerul Finanţelor Publice este responsabil la nivel central pentru întreaga coordonare a asistenţei de pre-aderare acordată României de Uniunea Europeană. Acesta, prin Direcţia de Coordonare a Programului Phare, reprezintă interlocutorul principal atât pentru diferitele ministere de resort ce beneficiază de sprijin de pre-aderare cât şi pentru Comisia Europeană în desfăşurarea exerciţiului de programare (ce include negocierea sectoarelor şi a proiectelor prioritare, precum şi elaborarea documentelor cheie de programare). În relaţia cu Comisia Europeană, ministrul finanţelor îndeplineşte rolul de Coordonator Naţional al Asistenţei (CNA) pentru fondurile Phare.  Phare reprezintă, alături de ISPA şi SAPARD, parte integrantă dintr-o abordare mai amplă a pregătirii pentru aderare. Foaia de Parcurs şi Parteneriatul de Aderare reprezintă cadrul general de acţiune a fiecărui stat candidat, stabilind priorităţile generale pe care statul respectiv trebuie să le aibă în vedere în pregătirea pentru aderare şi resursele disponibile aferente. Bazat pe evaluările din rapoartele anuale, Parteneriatele de Aderare stabilesc o serie de priorităţi generale pe termen scurt şi mediu.  Programul Naţional de Adoptare a Acquisului Comunitar este programul ţării candidate de pregătire pentru aderare. Acesta estimează durata şi costurile etapelor necesare de pregătire pentru aderare, precum şi implicaţia în ceea ce priveşte resursele financiare şi umane. Fiecare stat candidat decide dacă şi când va continua actualizarea programului naţional de adoptare a acquisului comunitar. România a elaborat o ultimă versiune a acestui document în anul 2002.  Având în vedere priorităţile Parteneriatului de Aderare legate de consolidarea capacităţii judiciare şi administrative, începând cu anul 2002 sunt elaborate planuri de acţiune la fiecare negociere de ţară. Acestea identifică etapele necesare atingerii unui nivel corespunzător a capacităţii judiciare şi administrative până la momentul aderării şi stabilesc măsuri clare ce se impun pentru realizarea acestui obiectiv.

85

Majoritatea fondurilor Phare sunt repartizate prin programe naţionale, structurate pe două elemente. Unul are ca scop Dezvoltarea Instituţională a sectorului public şi investiţiile corespunzătoare necesare pentru adoptarea şi implementarea acquisului comunitar. Cel de-al doilea constă în investiţii pentru sprijinirea coeziunii economice şi sociale care să permită tranziţia la Fondurile Structurale după aderare. Dezvoltarea Instituţională (cu investiţiile corespunzătoare) reprezintă prima prioritate a Programului Phare.  Ca etapă în procesul de pregătire a Planului de Dezvoltare/Documentului Unic de Programare, solicitat de Comisia Europeană pentru Fondurile Structurale, fiecare ţară trebuie să-şi pregătească un Plan Naţional de Dezvoltare. Acesta este evaluat de către serviciile Comisiei Europene şi oferă cadrul strategic pentru programarea investiţiilor Phare în domeniul coeziunii economice şi sociale, şi împreună cu Documentul Comun de Programare reprezintă baza de programare a fondurilor pentru cooperarea transfrontalieră.   Pentru a asigura legătura între priorităţile generale identificate în strategia de pre-aderare şi acţiunile specifice care vor fi finanţate din Phare, Comisia Europeană împreună cu reprezentanţii CNA elaborează anual un Document de Planificare.   Pentru perioada 2004-2006 documentele de planificare vor pune accent pe reforma administraţiei publice, inclusiv aspecte legate de guvernare şi vor fi bazate pe o abordare multianuală indicând asistenţa disponibilă pe această perioadă şi stabilind sectoarele cheie în care se va realiza intervenţia Phare. Aceste documente trebuie sa fie în conformitate cu planurile naţionale de dezvoltare şi fundamentate de analize sectoriale detaliate în sectoarele cheie. În fiecare an documentul de planificare se actualizează pentru a răspunde evoluţiilor recente, experienţei acumulate şi oricărei schimbări necesare.  Ca urmare a discuţiilor privind programarea, reprezentanţii Comisiei Europene şi cei ai CNA convin cu privire la acţiunile specifice care vor fi finanţate din Phare în domeniile cheie identificate în documentele de planificare. CNA înaintează ulterior fişe de proiect detaliate pe un format standard al Comisiei Europene.   În perioada 2004 – 2006, un procent semnificativ al fondurilor Phare pentru România este alocat pe bază multianuală (având în vedere obiectivele stabilite în documentele sectoriale de planificare pe termen mediu), pentru sectoare prioritare convenite între Comisia

86

Europeană şi statul candidat. Programarea multianuală conferă o viziune strategică şi prioritizarea fondurilor de pre-aderare şi contribuie la o mai bună planificare a dezvoltării instituţionale (inclusiv alocarea corespunzătoare a resurselor umane).  Începând cu anul 2004, fişele de proiect pentru România au devenit multianuale pentru 8 sectoare selectate împreună cu Comisia Europeană (coeziune economică şi socială, administraţie publică, justiţie, managementul frontierelor, protecţia mediului, agricultură, minorităţi, finanţe publice ). Fişele multianuale sunt elaborate având la bază Fişa Standard Sectorială. Fiecare fişă propusă pentru finanţare din Phare 2004, specifică acţiuni propuse pentru anul respectiv şi oferă previziuni cu privire la acţiunile pentru 2005 şi 2006. Fişele multianuale vor fi actualizate in fiecare an în conformitate cu documentele de planificare.   Pentru a avea o abordare strategică, Comisia Europeană promovează fişe de proiect sectoriale sau sub-sectoriale în defavoarea acţiunilor punctuale, în acest fel asigurându-se sinergia, coerenţa, coordonarea şi secvenţialitatea acţiunilor propuse. Principalele criterii de selecţie vizează claritatea în stabilirea obiectivelor, facilitatea implementării, monitorizării şi evaluării.  Pe baza fiselor de proiect, anual se elaborează Propunerea Financiară (PF) de către direcţiile de specialitate ale Comisiei Europene. Propunerea Financiară reprezintă documentul principal de programare. Propunerea Financiară şi fişele de proiect reprezintă documente cheie pentru evaluarea Phare ex-ante şi de aceea, ca şi documentele de planificare care le preced trebuie sa evidenţieze experienţa acumulată din proiectele anterioare, în conformitate cu Reglementarea CE 1687/2001.  După consultările în direcţiile de specialitate ale Comisiei Europene, PF este înaintată Comitetului de Gestiune Phare (CGP) pentru opinie, în timp ce fişele de proiect sunt înaintate Comitetului doar spre informare. Pentru alocarea 2004 Comitetul de Gestiune Phare, pe baza PF, îşi va exprima opinia cu privire la activităţile specifice propuse pentru 2004 iar in cazul fiselor multianuale se vor avea în vedere şi alocările indicative propuse pentru 2005 şi 2006. În acest caz, PF 2005 va conţine aceleaşi fişe actualizate, dacă este necesar, iar CGP îşi va exprima opinia cu privire la activităţile propuse pentru 2005 şi va avea în vedere acţiunile propuse pentru 2006. PF 2006 se va referi la aceleaşi fişe multianuale, reactualizate dacă este necesar, iar CGP i se va cere opinia cu privire la activităţile

87

pentru 2006. Pentru fişele anuale se vor elabora documente noi care vor fi prezentate anual în PF.   Ca urmare a opiniei favorabile a CGP, Comisia Europeană elaborează Decizia financiară de alocare şi ulterior statul candidat semnează Memorandumul de Finanţare care reprezintă baza legală pentru implementarea programului. Simultan, Comisia Europeană şi statul candidat semnează un schimb de scrisori la care se anexează fişele de proiect care reprezintă baza din punct de vedere tehnic pentru implementarea proiectelor.  Programul este implementat ulterior in conformitate cu prevederile fişelor de proiect care reprezintă documente cheie de implementare. Cu condiţia ca fişele de proiect sa rămână corelate cu textul Memorandumului de Finanţare, acestea pot fi modificate printr-o înţelegere (schimb de scrisori), între CNA şi Comisia Europeană, pe perioada de valabilitate a programului. Orice modificare a Memorandumului de Finanţare trebuie sa fie autorizată printr-o nouă Decizie a Comisiei. 4

  În perioada anterioară programul Phare a fost gestionat în sistem descentralizat ex-ante (Sistem de Implementare Descentralizată – SID). În vederea pregătirii pentru absorbţia Fondurilor Structurale (care sunt gestionate descentralizat, ex-post) şi pentru a facilita implementarea proiectelor Phare după aderare, statele candidate vor adopta Sistemul Extins de Implementare Descentralizată (EDIS). Condiţiile de trecere la EDIS şi Foaia de Parcurs EDIS au fost trimise statelor candidate, stabilind în acest fel etapele procedurale care conduc la Decizia Comisiei cu privire la adoptarea sistemului EDIS. Pentru a sprijini adoptarea EDIS, Comisia pune la dispoziţia statelor candidate, resurse financiare suplimentare.  Statele candidate pot aplica după acreditarea EDIS reglementările naţionale privind achiziţiile publice cu condiţia respectării Titlului V al Reglementării Financiare 1605/2002. Acesta prevede transpunerea integrală a directivelor europene privind achiziţiile publice în legislaţia naţională şi respectarea regulilor de eligibilitate Phare privind naţionalitatea şi originea bunurilor.

4 Excepţie: realocări între bugetele proiectelor, până la limita de maximum 15% din valoarea Memorandumului de Finanţare

88

VII.3. Programul Instrument Structural de Pre-Aderare (ISPA)

ISPA (Instrument Structural de Pre-Aderare) este un program intrat în vigoare începând cu anul 2000. Obiectivul sãu îl constituie dezvoltarea infrastructurii de transporturi si protecţia mediului în ţările candidate la aderare.

Programul ISPA (Instrument pentru Politici Structurale de Pre-Aderare) este unul dintre cele trei instrumente de finanţare nerambursabilã (împreunã cu Phare şi Sapard) care sprijinã ţãrile candidate în pregãtirea lor pentru aderarea la Uniunea Europeanã.

ISPA finanţeazã, în perioada 2000-2006, proiecte în domeniul infrastructurii de transport şi de mediu, contribuind astfel laîndeplinirea criteriilor de aderare şi a angajamentelor asumate în cadrul negocierilor cu Uniunea Europeanã.

Astfel, prin programul ISPA, se urmãreşte:sprijinirea ţãrilor beneficiare în vederea alinierii standardelor de mediu la cele ale Uniunii Europene;extinderea şi conectarea reţelelor de transport ale statelor beneficiare la cele trans-europene,familiarizarea ţãrilor beneficiare cu politicile şi procedurile Uniunii Europene.

În domeniul protecţiei mediului, ISPA se concentreazã pe “investiţii masive” legate de directivele de mediu, a cãror implementare solicitã costuri foarte importante. Ele se referã la urmãtoarele domenii: rezerva de apã potabilã, tratarea apelor reziduale, administrarea deşeurilor solide şi a celor periculoase şi respectiv poluarea aerului.

În domeniul transporturilor, ISPA acordã prioritate investiţiilor legate de integrarea sistemului naţional în sistemul de transporturi al Uniunii Europene şi în reţelele trans-europene. De asemenea, se acordã prioritate îmbunãtãţirii legãturilor cu alte ţãri candidate, precum şi eliminãrii lacunelor din sistemul naţional de transporturi. ISPA finanţeazã dezvoltarea cãilor ferate, a şoselelor şi a cãilor de navigaţie.

În perioada 2000 – 2006, România beneficiazã prin Programul ISPA, de finanţare nerambursabilã de aproximativ 240 milioane euro anual, împãrţiţi în mod egal pentru cele douã sectoare de intervenţie – mediu şi transporturi. În conformitate cu decizia Consiliului

89

European de la Copenhaga (decembrie 2002), din mai 2004, o datã cu aderarea la Uniunea Europeanã a primului val de state candidate, finanţarea anualã pentru România a crescut cu 20% în anul 2004, va creşte cu 30% în 2005 şi cu 40% în 2006.

ISPA pentru România(alocare indicativã)

mil. euro2000 2001 2002 2003 2004

+20%2005+30%

2006+40%

TOTAL

239 246 255 261 315 348 347 ~2.2

Dupã ultimul Comitet de Gestiune ISPA, prin care statele membre UE au probat, în data de 28 octombrie 2004, 8 noi proiecte pentru România, au mai rămas aproximativ 261 milioane euro, pentru proiectele ISPA în România în perioada 2005 -2006.

Cu un buget total angajat de aproximativ 1,77 miliarde de euro pânã în prezent, Programul ISPA ajutã România sã:

reformeze politicile sectoriale pentru transporturi şi protecţia mediului;transpunã legislaţia UE, în conformitate cu criteriile de aderare;consolideze structurile de management şi control la nivelul administraţiei centrale şi localepregãteascã administraţia centralã şi localã pentru implementarea instrumentelor structurale (în special Fondul de Coeziune) dupã data aderãrii (preconizatã pentru 1 ianuarie 2007).

Astfel, rolul programului ISPA nu este reprezentat doar de dezvoltarea infrastructurilor în sine. Programul ISPA are ca prim obiectiv sprijinirea statelor candidate în îndeplinirea criteriilor de aderare (punerea în practicã a legislaţiei europene, trecerea la o economie de piaţã funcţionalã şi întãrirea structurilor administrative).

Dacã principalul obiectiv al programului ISPA este susţinerea României în procesul de pre-aderare, primele rezultate vizibile ale acestui instrument financiar sunt însã reprezentate de reabilitarea şi modernizarea infrastructurilor de mediu şi transport.

Astfel, finanţarea ISPA alocatã României în perioada 2000 – 2004 înseamnã:

În sectorul de transporturi:

90

Construcţia a 54 km de autostradã; Construirea şi reabilitarea a 356 km de drumuri

naţionale; Construcţia de variante ocolitoare pentru 4 oraşe; Reabilitarea a 237,71 km de cale feratã.

În sectorul de protecţia mediului construcţia şi reabilitarea a: 22 staţii de epurare a apelor uzate 831 km de conducte de canalizare 265 km de conducte de alimentare cu apã potabilã Peste 30 staţii de pompare noi 16 staţii de alimentare noi

În sectorul de protecţia mediului construcţia şi reabilitarea a: 6 depozite ecologice pentru deşeuri solide 4 uzine de reciclare a deşeurilor solide şi a 4 staţii de

sortare a deşeurilor În ceea ce priveşte asistenţa tehnicã:

18 060 000 euro pentru pregãtirea de proiecte în domeniul protecţiei mediului

7 605 000 euro pentru întãrirea capacitãţii administrative la nivel central şi local

4 300 000 euro pentru pregãtirea de proiecte în sectorul transporturi.

Pânã în prezent, România a încheiat cu Comisia Europeanã 48 de Memorandumuri de Finanţare ISPA în valoare totalã de aproximativ 2,4 miliarde euro, din care aproximativ 1,776 miliarde euro sunt asiguraţi prin intermediul Programului ISPA.

Astfel, suma angajatã pânã în prezent reprezintã peste 85% din asistenţa financiarã alocatã de Uniunea Europeanã României în cadrul Programului ISPA pentru perioada 2000 – 2006.

De asemenea are in derulare alte 15 proiecte ISPA (10 în domeniul mediului şi 5 în domeniul transporturilor) prin care România va asigura angajarea, în întregime, a bugetului alocat de Uniunea Europeanã prin ISPA pentru perioada 2000 – 2006.

Pregãtirea proiectelor ISPA

Deşi, spre deosebire de alte instrumente financiare comunitare, ISPA finanţeazã direct proiecte de investiţii în

91

infrastructurã, procesul de pregãtire a acestor proiecte trebuie sã aibã la bazã Strategiile Naţionale ISPA.

Strategiile ISPA trebuie sã prezinte, în primul rând, o analizã detaliatã a sectorului de infrastructurã şi apoi sã fundamenteze obiectivele propuse, în strânsã corelare cu propunerile de proiecte şi sursele de finanţare ale acestora.

Având în vedere faptul cã strategiile ISPA reprezintã instrumente de planificare a investiţiilor, în cadrul exerciţiului de elaborare a acestor documente, statele candidate urmãresc:

prioritãţile sectoriale şi sub-sectoriale;prioritãţile geografice, înlãturarea blocajelor de trafic, zone critice din punctul de vedere al poluãriiutilizarea optimã a fondurilor ISPA (în combinaţie cu alte resurse).

Ca urmare a acestui exerciţiu, sunt finalizate strategiile ISPA care definesc criteriile de promovare a proiectelor pentru finanţare prin ISPA, precum şi lista proiectelor identificate (cu posibile surse de finanţare).

În România, programarea ISPA a demarat prin elaborarea, în anul 2000, a celor douã documente strategice:

Strategia naţionalã ISPA în domeniul mediuluiStrategia naţionalã ISPA în domeniul transporturilor.

Astfel, sectoarele pentru care va fi acordatã finanţare ISPA în România sunt:

Pentru secţiunea mediu >tratarea apelor uzate, >gestionarea deşeurilor urbane >protecţia calitãţii aerului.

Pentru secţiunea transporturi: >integrarea în reţelele de transport europene >reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea

infrastructurilor existente.Proiectele ISPA sunt pregãtite de cãtre Beneficiari. Beneficiarii

programului ISPA pot fiPentru infrastructura de mediu: autoritãţile locale şi centrale (ministerul de resort, c o n s i l ii l e j u d e ţ e n e , p r i m ã r i i l e ) , regiile autonome,Pentru infrastructura de transporturi: ministerul de resort, regiile autonome şi companiile naţionale care sunt capabile sã dezvolte proiecte de infrastructurã de amploare, precum Compania Naţionalã de Autostrãzi şi

92

Drumuri Naţionale şi Compania Naţionalã de Cãi Ferate.

Pentru ca un proiect ISPA sã fie aprobat de cãtre Comitetul de Gestiune ISPA, beneficiarii trebuie sã pregãteascã o aplicaţie ISPA în formatul standard prezentat pe site-ul DG Politici Regionale din cadrul Comisiei Europene şi anexele aferente (Master Plan, Studiu de fezabilitate, Analiza financiarã, Analiza instituţionalã şi Evaluarea impactului asupra mediului).

În ceea ce priveşte implicarea Instituţiilor Financiare Internaţionale (IFI) în co-finanţarea proiectelor ISPA pentru România, pânã în momentul de faţã, două IFI au rãspuns pozitiv:

Banca Europeanã pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Conducerea BERD a aprobat Facilitatea de Creditare pentru Mediul Urban, în valoare de 80 milioane euro pentru România, menitã sã ofere municipalitãţilor selectate co-finanţãri pentru granturile ISPA fãrã garanţie suveranã Banca Europeanã pentru Investiţii (BEI) a creat “Municipal Water Infrastructure Scheme”, o Facilitate de Împrumut Orizontalã pentru a co-finanţa proiecte de mediu cu garanţie suveranã. Însã pentru garantarea de cãtre stat a împrumutului cofinanţat de BEI, beneficiarul final trebuie sã mai elaboreze o a două variantã a studiului de fezabilitate, în conformitate cu Ordinul MFP / MLPTL nr.1013 /873 din 12 iunie 2001.

Co-finanţarea proiectelor ISPA poate fi asiguratã şi de la bugetul de stat (proiectele de transporturi, proiecte promovate de municipalitãţi care au depãşit gradul de îndatorare prevãzut de lege) sau de la bugetul local.

VII.4. SAPARD

SAPARD este un program operaţional din anul 2000. Are drept scop sprijinirea agriculturii si dezvoltarea ruralã în ţările candidate din Europa Centralã si de Est.

În perioada 2000-2006, România urmeazã sã primeascã 150 milioane Euro/an, fiind cel de-al doilea mare beneficiar după Polonia. În plus, guvernul României va contribui cu suma de 50 milioane Euro.

93

SAPARD finanţează proiecte majore din domeniul agricol si al dezvoltãrii rurale. România a identificat patru mãsuri prioritare care urmeazã sã fie finanţate în cadrul acestui program:

Îmbunătăţirea activităţilor de prelucrare si comercializare a produselor agricole si pescăreşti;Dezvoltarea si îmbunătăţirea infrastructurii rurale;Dezvoltarea economiei rurale (investiţii în companiile cu profil agricol; Diversificare economicã; Silvicultura);Dezvoltarea resurselor umane (Îmbunãtãţirea activităţii de instruire profesionale; Asistenţă tehnicã, inclusiv studii menite sã sprijine pregãtirea si monitorizarea programului, campanii de informare si publicitate).

În comparaţie cu instrumentele PHARE şi ISPA, Programul SAPARD acordă statelor candidate responsabilităţi depline în ceea ce priveşte gestionarea proiectelor de investiţii, începând cu etapa de selectare şi până la efectuarea plăţilor, în vederea acumulării de experienţă în implementarea normelor şi practicilor U.E. şi în gestionarea, în viitor, a fondurilor structurale.  PROGRAMUL SAPARD (Special Accession Programme for Agriculture and Rural Development) a fost iniţiat în baza Reglementării nr. 1268/1999 a Consiliului Uniunii Europene, privind sprijinul pentru măsurile de pre-aderare în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, în ţările candidate din centrul şi estul Europei.   Obiectivul prioritar al Programului SAPARD este acela de a crea cadrul necesar implementării unei agriculturi performante şi dezvoltării durabile a zonelor rurale în ţările candidate. Programul urmăreşte preluarea acquis-ului comunitar şi adaptarea progresivă a mecanismelor de piaţă la principiile care guvernează Politica Agricolă Comună.  În baza unor criterii reprezentative pentru toate ţările candidate (suprafaţa agricolă, populaţia ocupată în agricultură, produsul intern brut, situaţia teritorială specială, zone defavorizate), prin Decizia Comisiei C(2000) 3742 Final a fost aprobat Planul Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (PNADR). Alocările anuale indicative ale contribuţiei financiare comunitare (preţuri/1999), care, în cazul României reprezintă 150,636 milioane euro anual, au fost stabilite prin Decizia Comisiei nr.595/EC/1999.  La data de 31 iulie 2002, Comisia Europeana a emis Decizia care prevede conferirea managementului Programului SAPARD autorităţilor de resort din România (Decizia EC/638/2002).

94

  Pentru definirea condiţiilor privind managementul financiar şi tehnic, regulile de gestiune şi control, precum şi cadrul general administrativ pentru implementarea Programului SAPARD, a fost semnat la Bruxelles, la data de 2 februarie 2001, Acordul Multianual de Finanţare SAPARD între Guvernul României şi Comisia Comunităţii Europene (Multi-Annual Financing Agreement – MAFA). Acest acord a fost ratificat prin Legea nr.316/18 iunie 2001 (MO nr. 362/5 iulie 2001). MAFA reprezintă documentul oficial prin care s-a decis alocarea unei contribuţii financiare nerambursabile României, în valoare de 1099 milioane Euro, angajată pe perioada 2000-2006, în vederea implementării programului SAPARD.  În conformitate cu prevederile Legii nr.316/2001 pentru ratificarea Acordului Multianual de Finanţare SAPARD, angajamentul financiar al Comunităţii Europene precum şi perioada de valabilitate a acestui angajament, sunt stabilite anual, în Acordurile anuale de finanţare.  Până în prezent, au fost încheiate între Guvernul României şi Comisia Comunităţii Europene şi ratificate de către Parlamentul României, Acordurile anuale de finanţare aferente anilor 2000 (ratificat prin Legea nr. 317/2001 – MO nr. 338/2001), 2001 (ratificat prin Legea nr. 416/2002 – MO nr. 508/2002), 2002 (ratificat prin OUG nr. 26/2003 – MO nr. 283/2003) şi, respectiv, 2003 (ratificat prin Legea nr. 496/2003 – MO nr. 843/2003.  Programul SAPARD urmăreşte să sprijine România în pregătirea pentru participarea la Politica Agricolă Comună implementată în Uniunea Europeană, obiectivele operaţionale în acest sens fiind:

rezolvarea problemelor specifice legate de o dezvoltare rurală durabilă;îmbunătăţirea standardelor de calitate ale produselor agricole si piscicole, ale procesului de producţie şi de comercializare a acestora şi aducerea lor la standardele practicate în Uniunea Europeană;sprijinirea României în implementarea legislaţiei Uniunii Europene (“acquis-ului comunitar”) corespunzătoare acestui sector.

Cadrul instituţional pentru implementarea programuluiInstituţia responsabilă cu implementarea tehnică şi financiară

a programului în România este Agenţia SAPARD, instituţie publică

95

cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale, Agenţia SAPARD are în structură o unitate centrală, situată în municipiul Bucureşti, şi opt Birouri Regionale de Implementare a Programului SAPARD (BRIPS) (regiunile sunt definite conform normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 151/1998 privind dezvoltarea regională în România). Autoritatea Competentă

Responsabilitatea pentru managementul financiar al fondurilor SAPARD revine Responsabilului Naţional cu Autorizarea Finanţării (Naţional Authorising Officer – NAO), conform prevederilor Legii nr. 316/2001 pentru ratificarea Acordului Multianual de Finanţare. Fondul Naţional din cadrul Ministerului Finanţelor Publice acţionează în calitate de Autoritate Competentă, având rolul de a emite, monitoriza şi retrage acreditarea Agenţiei SAPARD şi de a numi Organismul de Certificare.

Autoritatea de ManagementMinisterul Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale are în

atribuţii coordonarea, raportarea, monitorizarea si evaluarea Programului SAPARD si îndeplineşte funcţia de Autoritate de Management pentru Programul SAPARD. Acest organism asigură monitorizarea efectivă a derulării Programului şi raportează Comitetului de Monitorizare pentru Programul SAPARD, progresele înregistrate în implementarea măsurilor şi dacă este cazul, ale sub-măsurilor. Organismul de Certificare

Rolul de Organism de Certificare pentru Programul SAPARD este îndeplinit de Curtea de Conturi a României. Principalele atribuţii ale acestui Organism constau în certificarea conturilor Agenţiei SAPARD, raportarea asupra sistemelor control şi verificarea elementelor de co-finanţare. Comitetul de Monitorizare

Comitetul de Monitorizare pentru Programul SAPARD are rolul de a asigura supervizarea, eficienţa şi calitatea implementării Programului, în vederea atingerii obiectivelor specifice. Principalele atribuţii ale Comitetul de Monitorizare se referă la examinarea Raportului de evaluare intermediară, aprobarea Rapoartelor anuale de implementare şi a Raportului final, precum şi la aprobarea

96

propunerilor privind amendarea/revizuirea Programului. Comitetul de Monitorizare are în componenţă reprezentanţi ai organismelor guvernamentale cu responsabilităţi în domeniu, parteneri sociali şi observatori din partea Comisiei Europene. Serviciile Tehnice Delegate

Agenţia SAPARD a delegat îndeplinirea unor funcţii de implementare tehnică (cu excepţia funcţiilor de executare a plăţilor şi de contabilizare a angajamentelor şi plăţii), către instituţii specializate. Astfel, au fost încheiate protocoale de delegare cu Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Direcţia de Dezvoltare Rurală din cadrul Ministerului Agriculturii, Apelor si Dezvoltării Rurale, care stabilesc cadrul juridic, administrativ şi tehnic conform căruia Agenţia SAPARD a delegat Serviciilor Tehnice Delegate (STD) din cadrul MTCT şi MAPDR, o serie de atribuţii pentru implementarea Măsurii 2.1 „Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale” şi respectiv, Măsurii 1.1 „Îmbunătăţirea prelucrării şi marketingului produselor agricole şi piscicole”. Ca urmare a deciziei de preluare de către Agenţia SAPARD a atribuţiilor delegate MTCT pentru implementarea Măsurii 2.1, a fost emisă OUG nr. 11 din 23/03/2004, privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, care modifică OUG nr. 142/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei SAPARD pentru implementarea tehnică şi financiară a Programului SAPARD, în sensul preluării de la MTCT a celor 50 de posturi împreună cu personalul aferent  Activităţi eligibile pentru finanţare  Conform Planului Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală al României, prin intermediul Programului SAPARD vor fi finanţate în perioada 2000 – 2006 unsprezece Măsuri*, structurate pe patru priorităţi, astfel:  Axa 1: Îmbunătăţirea accesului la pieţe si a competitivităţii produselor agricole şi piscicole prelucrate:  1.1  Îmbunătăţirea prelucrării si marketingului

produselor agricole şi piscicole;1.2 Îmbunătăţirea structurilor in vederea realizării controlului de calitate, veterinar si fitosanitar, pentru calitatea produselor alimentare şi pentru protecţia consumatorilor;

97

  Axa 2: Îmbunătăţirea infrastructurii pentru dezvoltare rurală şi agricultură:

2.1 Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale;2.2  Managementul resurselor de apă pentru agricultură;

  Axa 3: Dezvoltarea economiei rurale:3.1 Investiţii în exploataţiile agricole;3.2 Constituirea grupurilor de producători;3.3 Metode agricole de producţie proiectate să protejeze mediul şi să menţină peisajul rural (agro-mediu);3.4 Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice pentru generarea de activităţi multiple şi venituri alternative;3.5 Silvicultura;

  Axa 4: Dezvoltarea resurselor umane:4.1 Îmbunătăţirea pregătirii profesionale;4.2  Asistenţă tehnică,

  Până în prezent, prin Programul SAPARD este asigurata implementarea a sase măsuri, dintre care, trei măsuri au fost acreditate de către Comisia Europeana in cursul anului 2002 si anume: Măsura 1.1 „Îmbunătăţirea prelucrării şi marketingului produselor agricole şi piscicole”, Măsura 2.1 „Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale” si Măsura 4.2 „Asistenţa tehnică”.  Măsura 1.1 Îmbunătăţirea prelucrării şi marketingului produselor agricole şi piscicole

Potenţialii beneficiari asociaţii si grupuri de producători (cu personalitate

juridică; societăţi comerciale cu capital 100% privat; în sectorul vinificaţie sunt sprijinite: asociaţiile,

grupurile de producători şi societăţile comerciale private care procesează numai soiuri nobile de struguri.

Tipurile de investiţii vizate îmbunătăţirea şi optimizarea fluxurilor de producţie,

prelucrare şi marketing al produselor agricole si piscicole; crearea sau modernizarea reţelelor locale de

colectare, a capacităţilor de recepţionare, depozitare, condiţionare, sortare şi ambalare a produselor agricole si piscicole.

98

  Aceste investiţii vor contribui la accelerarea ameliorării standardelor naţionale prin adaptarea progresivă la standardele comunitare în sectoarele: lapte şi produse lactate; carne (taurine, suine, ovine, păsări) şi ouă; legume, fructe şi cartofi; prelucrarea strugurilor - soiuri nobile pentru vin; peşte şi acvacultură şi produse de ostreicultură (stridii şi midii); cereale; seminţe oleaginoase; zahăr, plante textile (in şi cânepă).  În cadrul acestei măsuri sunt finanţate proiecte a căror valoare totală eligibilă este cuprinsă între 30.000 şi 2.000.000 EURO. 

Măsura 2.1 Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale

Potenţialii beneficiari Consiliile locale comunale; Asocieri de tip partenerial, cu statut juridic, între

consiliile locale comunale. Tipurile de investiţii vizate

Drumuri în zonele rurale; Alimentarea cu apă în sistem centralizat în zonele

rurale; Canalizări în sistem centralizat în zonele rurale.

  În cadrul acestei măsuri sunt finanţate proiecte a căror valoare totală eligibilă este cuprinsă între 100 000 EURO şi 1 000 000 EURO. 

Măsura 4.2 Asistenţa tehnică Potenţialii beneficiari

Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Integrării Europene

Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului Tipurile de activităţi eligibile

cheltuieli cu întâlnirile Comitetului de Monitorizare (inclusiv costurile experţilor),

cheltuieli cu campaniile de informare şi publicitate (incluzând costurile atribuirii lor),

cheltuieli asociate pregătirii măsurilor în cadrul Programului,

cheltuieli pentru Evaluare pe termen mediu cerută în baza prevederilor Articolului 10 din Secţiunea B a Acordului Multianual de Finanţare.

99

  În prima parte a lunii decembrie 2003, Comisia Europeană a emis Decizia de acreditare pentru încă trei măsuri, după cum urmează:

Măsura 3.1 „Investiţii în exploataţiile agricole”, Măsura 3.4 „Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor

economice pentru generarea de activităţi multiple şi venituri alternative”

Măsura 4.1 „Îmbunătăţirea pregătirii profesionale”.

Primirea cererilor de finanţare pentru proiectele SAPARD s-a sistat începând cu 1 august 2006, ca urmare a depăşirii fondurilor alocate României prin Programul SAPARD.

100

BIBLIOGRAFIE

1. Cerna, Silviu “Sistemul monetar şi politica monetară”Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1996

2. Cerna, Silviu “Unificarea monetară în Europa”Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1997

3. Corduneanu, C. “Importanţa trecerii de la o economie de îndatorare la o economie a pieţelor financiare” în “Procese financiar monetare ale tranziţiei: probleme şi dileme”, Academia Română, ICF “V. Slăvescu”, Ed. Alpha, 1998

4. Dardac, NicolaeVascu, Tatiana

“Monedă şi credit”, vol.1, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 2000

5. Dănilă, Nicolae “Bipolarizarea monetară”Ed. Economică, 1999

6. Doltu, Claudiu “Sisteme monetare comparate”Ed. Economică, 1997

7. Dragomir, Georgeta,Mistreanu, Ana

“Inflaţie şi sisteme monetare”, Ed. Fundaţiei Academice Danubius, Galaţi, 2001

8. Hommet, J-M “Le système bancaire français”, Ed. Dunod, Paris, 1991

9. Jachand, Gill “La monnaie et son role dans l’economie”, Ed. Dunod, 1995

101

10. Lenain, Patrick “F.M.I-ul”, Ed. Coresi S.A, Bucureşti, 2000

11. Madan, B.K. “Ecouri de la Bretton Woods”, in “Finance and Development”, nr.2, iunie 1999

12. Simon, Claude “Băncile”, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993

13. Teulon, Fréderic

“Sistemul monetar internaţional”,Ed. Institutul European, Iaşi, 1997

14. Turliuc, VasileCocris, Vasile

“Monedă şi credit ”, Ed. Ankarom, Iasi, 1998

15. ht tp : / /www. imf .o rg

16. ht tp : / /www.ecb . in t

17. ht tp : / /www.wor ldbank .o rg

18. ht tp : / /www.ebrd .com

19. ht tp : / /www.e ib .o rg

20. ht tp : / /www.mae. ro

21. ht tp : / /www.mie . ro

22. http://www.bnr.ro

102