inflatia si crizele economice

Facultatea de Economie si Administrare a Afacerilor

Inflatia si crizele economice. Elemente de economie comportamentala

Cosmin Banica

Masterand. Anul I

D.E.C.A.

1


1. Introducere

Lucrarea de fata isi propune stabilirea principalelor coordonate in abordarea tematicii fenomenului inflationist prin prisma unor repere ale economiei comportamentale.

In spiritul unei analize care sa indeplineasca rigorile stiintifice, gasesc necesara o delimitare prelimiara a conceptelor evocate in titlu:

Inflaţia se poate defini ca o creştere a nivelului general al preţurilor atât la bunuri cât şi la servicii în condiţiile în care puterea de cumpărare scade. Inflaţia se face simţită atât la nivelul consumatorului cât şi la nivelul macroeconomic. Cauzele care declanşează apariţia acestui fenomen sunt multiple şi au făcut obiectul de cercetare al specialiştilor în domeniu.Multitudinea de teorii poate fi sintetizată în patru idei: - cererea în exces a bunurilor de consum (inflaţia prin cerere)- creşterea costului de producţie (inflaţia prin costuri)- emisiunea de monedă în exces (fenomen monetarist)- falimentul instituţiilor publice

Economia comportamentala este o latura emergenta a economiei, ce incearca sa integreze aspecte psihologice intr-o explicatie cat mai fidela realitatii asupra comportamentului economic uman. Aceasta ia in calcul, desi impropriu spus, acele elemente necuantificabile, acele fluctuatii ale ratiunii umane precum efectul de turma, emotii, predispozitii de caracter s.a.m.d.

2. De la „Homo economicus” la „Too big to fail”

Cu permisiunea dumneavoastra, stabilite fiind premisele discutiei, as dori sa parcurgem impreuna drumul de la „Homo economicus” al lui Adam Smith, acest model primordial al omului cu preocupari economice, pana in prezent, remarcand pe parcurs modul in care s-a modificat acest concept si punctand totodata legaturile cu fenomenul inflationist.

Economia clasica a fost cladita in jurul premisei ca oamenii sunt fiinte rationale, perfect capabile sa ia deciziii economice conform unor calcule simple. „Homo economicus” amintit mai sus s-a dovedit insa a fi un model teoretic si nimic mai mult. In realitate, oamenii actioneaza irational, auto-distructiv, fara o analiza temeinica a riscurilor si, de cele mai multe ori, sub imperiul manipularii.

Intr-un numar al revistei Discover Magazine, economistul George Loewnstein mentiona urmatoarele aspecte referitoare la irationalitatea umana si fenomenul inflationist:

2


„Oamenii nu sunt computere. Daca vrem sa credem ceva, avem o capacitate uriasa de a ne convinge de acest lucru. Oamenii au crezut ca preturile caselor vor creste la infinit. Este incredibil, pentru ca in anii 90’ am un boom pe piata de capital, iar analistii au avertizat ca vechile modele se vor prabusi. La mai putin

de 10 ani, oamenii au crezut din nou ca pietele vor creste la infinit. Este mai mult decat evidenta incapacitatea oamenilor de a actiona rational.”

Inflatia, in opinia mea, reprezinta o premisa a progresului, si acest lucru se bazeaza pe considerente cat se poate de simple. In cadrul economiilor reale, aflate in dezvoltare, s-a constatat frecvent un „deficit” sau un „decalaj” ce reclama sporirea masei monetare. Acest decalaj poate fi pus pe seama puterii de cumparare care este cronic deficitara in sensul ca aceasta nu distribuie producatorilor suficienti bani pentru ca acestia sa-si dezvolte activitatea. Aceasta „scurgere misterioasa” poate fi explicata cu ajutorul ecuatiilor, insa ea nu reprezinta subiectul discutiei de astazi ci vine in scopul justificarii necesitatii manifestarii fenomenului inflationist.

In esenta, dupa cum remarca si Milton Friedman, inflaţia, “întotdeauna şi oriunde” este un fenomen monetar – dacă dezvoltarea activităţii economice reale este surclasată de creşterea volumului masei monetare, preţurile vor creşte şi ele.

Problema este lesne de remarcat atunci cand facem observatia ca nici in productie comportamentul uman nu se manifesta rational. Ne confruntam, inca din debutul secolului trecut cu un exces de motivatie promovat de catre marile companii ce a generat o cultura a lacomiei si excesului. Imperativul „cat mai sus, si cat mai repede”, a reprezentat premisa exploziei sistemelor de creditare, incepand cu 1920 si pana in prezent.

In cifre concrete în 1926 o statistică a New York Times arăta că 60% din maşini şi 80% din radiouri fuseseră achiziţionate în rate, in vreme ce valoarea creditelor ipotecare in SUA a urcat de la 50 de miliarde $ in anii 90 la peste 300 miliarde in 2003-2004. Acelasi George Loewnstein mentioneaza ca, in urma unor studii clinice efectuate in laborator, in creierul uman se formeaza senzatii asemanatoare cu durerea de fiecare data cand trebuie sa platim un pret prea mare pentru un ceva. Cartile de credit anesteziaza aceasta senzatie, deoarece creeaza inlocuiesc ideea de cheltuiala cu cea de imprumut, mult mai acceptabila.

3


Figura 1: Evoluţia volumului creditelor ipotecare acordate, în miliarde dolari

Sursa: videodocumentarul Inside Job

Daca indivizii ar fi actionat rational, ar fi cautat sa-si restranga nivelul creditelor si ar fi evitat sa mareasca sumele imprumutate peste un nivel pe care si-ar fi permis sa-l sustina. In acest context, departe de a fi un sustinator al supra-reglemetarii, nu pot sa nu ma gandesc la faptul ca, un control mai eficient al pietelor si al creditelor, ar fi atenuat cel putin efectele mirajului.

Aceeasi irationalitate ne face prada unui fenomen deosebit de interesant care insoteste inflatia si anume – iluzia monetara. Definita in in mod profan drept satisfactia resimtita de catre oameni in conditiile in care poseda mai multi bani, facand abstractie de scaderea puterii de cumparare a acestora. Acest fenomen isi are cel mai probabil originiea in ambiguizarea a doua dintre rolurile banilor – acela de unitate de masura a valorii, respectiv acela de simbol al bogatiei. In alta ordine de idei, oamenii considera ca o cantitate de bani sporita, inseamna implicit un spor de avere, negijand faptul ca, intr-o economie inflationista, puterea de cumparare scade.

In concluzie, in opinia mea, faptul ca toate sistemele monetare ce au existat de-a lungul timpului s-au dovedit a fi susceptibile crizelor, indica faptul ca numai prin controlul monedei (masa monetara, cursuri de schimb, dobanzi interbancare etc.) nu pot fi evitate dezechilibrele severe. Prin urmare, Banca Centrala ar trebui sa isi bazeze politica nu numai pe masuri monetare ci si pe o mare varietate de alti factori, precum exuberanta irationala a pietelor.

Revenind in sfera fenomenologiei economice se impune o ultima observatie: atata timp cat modelul avant/prabusire al sistemului capitalist global supravietuieste „testarii”, el se va manifesta din nou cu si mai mare intensitate, pana ce lacunele actualului sistem vor fi recunoscute si remediate sau pana la sucombarea sa. Dupa orice obstacol depasit cu succes urmeaza o perioada de accelerare, iar dupa perioada de accelerare – momentul adevarului.

3. Bibliografie

1. Cerna, S., Economie monetară, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2008;

2. Smith, A., Avuţia naţiunilor, Editura Publica, 2011;

3. Morris, C., Criza economică şi profetii ei, Editura Litera, Bucuresti2010

4. Banica, C., Lucrare de Licenta – Crizele economice. O perspectiva milenara, 2013

4


5

inflatia si crizele economice

Documents