INDICATORII FIZICI AI APEI

I. INTRODUCERE

Apa….este cea mai pretioasa substanta. O bem, o folosim la gatit, ne spalam cu ea, inotam in ea si suntem alcatuiti in mare masura din ea. Omul se poate lipsi in situatii exceptionale de apă pentru alte folosinţe, dar nu şi de apa de băut, rezistă timp destul de îndelungat fără mâncare, dar foarte puţin fără apă. De aceea pentru om cea mai importantă apă a fost, este şi va fi apa potabilă.

In prezent, în unele ţări, consumul de apă potabilă pe cap de locuitor este foarte ridicat, specialiştii propun o folosire mai raţională a apei şi avertizează cu privire la pericolul epuizării şi a poluării în viitor a resurselor de apă potabilă.

Este adevărat că majoritatea suprafeţei planetei este acoperită de apă, insă 97% din apa disponibilă la nivel planetar este apă marină, prea sărată pentru uzul uman. Din apa disponibilă rămasă, 2 % se află în gheţari şi calotele glaciare, deci rămâne numai 1% din totalul apelor de pe glob pentru a fi utilizata de oameni.

Serviciile de apa si de canalizare reprezinta activitatile de utilitate publica si de interes economic general, aflate sub autoritatea administratiei publice locale, care au drept scop asigurarea apei potabile si a serviciilor de canalizare pentru toti utilizatorii de pe teritoriul localitatilor. Serviciul public de alimentare cu apa cuprinde, in principal, activitatile de captare, de tratare a apei brute, de transport si de distributie a apei potabile si industriale la utilizatori.

Sistem public de alimentare cu apa potabila reprezinta ansamblul constructiilor si terenurilor, instalatiilor tehnologice, echipamentelor functionale si dotarilor specifice, prin care se realizeaza serviciul public de alimentare cu apa potabila. Gradul de accesibilitate la apa potabilă sigură şi în cantitate suficientă constituie un indicator mondial al nivelului de civilizaţie şi de dezvoltare durabilă al unei ţări.

Apă potabilă face parte din categoria apelor dulci care au un grad de puritate (referitor la bacterii şi substanţe toxice) ridicat încât este adecvat băutului, sau pentru bucătăria omului.O apă potabilă de calitate bună trebuie să fie rece ( 5°), cu un gust plăcut, incoloră şi inodoră, cu un conţinut mediu de substanţe minerale (carbonaţi de calciu, magneziu, săruri de sulfaţi cu metalele amintite).

Condiţiile de potabilitate ale apei sunt următoarele:• să fie incoloră, transparentă, inodoră, relativ insipidă, să nu conţină substanţe chimice organice sau de altă natură peste limita maximă admisibilă de standardele obligatorii; • să fie lipsită de microorganisme patogene şi relativ patogene; • microflora saprofită să fie limitată strict la un număr foarte redus; • să aibă compoziţie acceptabilă în săruri de calciu care imprimă aşa - numita duritate a apei. Duritatea apei se exprimă în grade germane şi este cuprinsă între 10 şi 20 grade germaneRolurile apei în organism sunt multiple, cele mai importante fiind: - rolul structural, ca şi principal component al organismului; - rolul de mediu de reacţie pentru şi intervenţia în toate procesele metabolice; - contribuţia la menţinerea homeostaziei (fiind esenţială pentru variate procese, ca absorbţia, transportul, difuzia, osmoza, excreţia...); - rol în metabolismul macronutrienţilor (din a căror degradare rezultă apă);- sursă de Ca, Mg, Na, K şi alte substanţe utile pentru organism, dar uneori şi de elemente nedorite (toxice, agenţi patogeni...).

Calitatea apei potabile pentru evitarea bolilor transmise prin apă, se realizează prin reguli riguroase de igienă, cantitatea de apă necesară unui om fiind de 2 - 3 l zilnic. Sursa de obţinere a apei potabile în Europa este frecvent apa freatică (fântâni) şi izvoare, o altă sursă este apa de la suprafaţă a râurilor şi lacurilor naturale sau artificiale.

Transportul apei de la sursă la consumator se realizează prin instalaţiile de apă (conducte, bazine, pompe staţiuni de filtrare), sau în cazuri speciale cu autocamioane-cisternă, sticle.

In ţările calde se obţine apa potabilă prin desalinizarea apei marine. In Uniunea Europeana apa este definita ca un sistem complex, ca un factor social important in relatia om-natura, care trebuie gestionata prin metode stiintifice, tehnice si politice. Se preconizeaza crearea unor unitati administrative teritoriale ca factor de decizie in utilizarea apei. Ca factor economic, apa potabila si industriala are valoarea si caracteristicile de marfa, avand pretul de 2 - 3 euro/m3, suma care variaza in functie de procesele de epurare industriale utilizate.

In Romania, 11 milioane de locuitori (45% din populatie) consuma apa din puturi, ale carei calitati organoleptice nu sunt cunoscute prin analize de laborator. In localitatile romanesti de pe malul Dunarii nu exista nici o statie de epurarea apei.

Apa din fantani contine de regula azotati, proveniti de la ingrasaminte, in multe cazuri nu se respecta perimetrul de protectie fata de haznale, iar in regiunile petroliere, apa din fantani este poluata cu hidrocarburi. In urma inundatiilor, apa este poluata si nu poate fi consumata si nici in orase locuitorii nu consuma apa de calitate.

Printre negocierile de aderare la Uniunea Europeana se cere si rezolvarea problemei apei potabile prin organizarea epurarii apelor pe cale mecanica sau biologica. In Romania, 35% din totalul populatiei Romaniei nu beneficiaza inca de apa potabila distribuita prin sistemul public iar 47% nu beneficiaza de acces la serviciile de colectare si epurare a apelor uzate. In Romania, apa reprezinta o resursa specifica, utilizabila in regim natural, de aproximativ 1.870 mc/locuitor/an, care ne plaseaza pe locul 13 in Europa (media la nivel european fiind de 4.000 mc/locuitor/an).

Cele 4864 cursuri de apa, cu o lungime de aproximativ 78.905 km, reprezinta principala resursa de apa a Romaniei. Aproximativ 7% din lungimea totala a cursurilor de apa se incadreaza in clasele a IV-a si a V-a de calitate (stare ecologica slaba si proasta). In multe zone geografice din tara, apa subterana contine cantitati mari de azotati, din cauza poluarii istorice cu ingrasaminte folosite in agricultura iar in jurul marilor orase apa din fantani este poluata cu substante organice. La acestea se adauga reducerea resurselor utilizabile de apa, ca efect al schimbarilor climatice ce se manifesta tot mai pregnant in ultimii ani.

Pe de alta parte, 35% din totalul populatiei Romaniei nu beneficiaza inca de apa potabila distribuita prin sistemul public iar 47% nu beneficiaza de acces la serviciile de colectare si epurare a apelor uzate.”.

Anul 2008, declarat “Anul International al Starii de Salubritate”, aduce in fata constiintei publice cinci obiective, menite sa reliefeze importanta salubritatii, care reprezinta un drept fundamental uman:- salubritatea este vitala pentru sanatatea umana;- salubritatea genereaza crestere economica;- salubritatea contribuie la cresterea demnitatii si la dezvoltare sociala;- salubritatea ajuta mediul;- imbunatatirea salubritatii este un lucru realizabil.

II. INDICATORII FIZICI AI APEI

1. GENERALITĂŢI

Sursele de alimentare cu apă a centrelor populate şi industriilor pot fi: Surse de apă de suprafaţă care sunt constituite din ape curgătoare (râuri, afluenţi şi fluvii), lacuri

naturale şi artificiale şi apele mărilor şi oceanelor; Surse de apă subterană.

Apele de suprafaţă reprezintă cea mai importantă sursă de apă potabilă pentru ţara noastră. Scopul analizei compoziţiei apelor de suprafaţă îl reprezintă stabilirea caracteristicilor fizice şi organoleptice, chimice, biologice şi bacteriologice şi radioactive, în raport cu condiţiile impuse în legislaţia în vigoare, pentru a se putea aprecia calitatea sau gradul de poluare al apelor de suprafaţă. Astfel, în HG nr. 100/2002 (actualizată) sunt prezentate Normele de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele de suprafaţă utilizate pentru potabilizare şi Normativul privind metodele de măsurare şi frecvenţa de prelevare şi analiză a probelor din apele de suprafaţă destinate producerii de apă potabilă.

Poluarea apei reprezintă alterarea calităţilor fizice şi organoleptice, chimice, biologice, bacteriologice şi radioactive ale acesteia, produsă direct sau indirect de o activitate umană, apele rezultate devenind improprii pentru pentru folosirea normală ca apă de băut, industrială, agrement, în agricultură.

Sursele de poluare pot fi clasificate în: Surse de poluare concentrate sau organizate (ape uzate municipale epurate, ape uzate industriale); Surse de poluare neorganizate (dispersate pe suprafaţă bazinului hidrografic şi sunt constituite din apele de precipitaţii care spală suprafeţele urbanizate, depozitele de reziduuri, terenuri pe care s-au aplicat îngrăşăminte sau pesticide). Categorii de poluanţi: Bacterii, virusuri, paraziţi; Compuşi organici biogeni; Compuşi poluanţi toxici; suspensii inerte, materiale coloidale sau materiale fin divizate ; compuşi anorganici; apa caldă; substanţe petroliere; detergenţi; grăsimi şi uleiuri; substanţe radioactive.

Indicatorii fizici şi organoleptici sunt: gustul, mirosul, culoarea, temperatura, conductivitatea electrică, turbiditatea, solidele în suspensie.

2. RECOLTAREA PROBELOR DE APĂ

Recoltarea probelor de apă de suprafaţă se face conform standardelor în vigoare. În mod curent recoltarea se face în recipienţi de polietilenă sau sticlă cu condiţia ca acestea să fie închise ermetic şi să nu conţină bule de aer. Pentru analizele bacteriologice se folosesc recipienţi din sticlă, deoarece pot fi spălaţi şi sterilizaţi prin încălzire.

Principalele consideraţii generale privind alegerea recipienţilor de prelevare a probelor de apă sunt:1) Materialul recipienţilor poate produce contaminarea probelor, de exemplu: sodiul şi siliciul pot fi

eliberaţi în sticlă, iar substanţe organice din materialul plastic;2) Poluanţii ce trebuiesc analizaţi pot fi adsorbiţi pe pereţii recipienţilor, de exemplu: urme de metale

prin proces de schimb ionic pe suprafaţa sticlei, adsorbţia benzinelor pe material plastic etc.3) Constuienţii din probe pot reacţiona cu materialul recipientului, de exemplu: fluorurile pot reacţiona

cu sticla etc.De aceea, înainte de folosire se spală recipienţii de sticlă cu acid cromic şi cei de polietilenă cu

acid clorhidric 1 M. Se recomandă evitarea folosirii acidului azotic concentrat pentru recipientele de polietilenă, deoarece acest acid are proprietăţi schimbătoare de ioni.

Nu se recomandă spălarea cu detergenţi (probele pot fi contaminate cu ioni PO43- . Dacă se

impune spălarea cu detergenţi, se recomandă clătirea foarte bine cu apă şi apoi cu soluţie de acid în conformitate cu cele precizate mai sus.

3. DETERMINAREA CARACTERISTICILOR FIZICE A APELOR DE SUPRAFAŢĂ

TURBIDITATEA

Tulburarea apei se datorează substanţelor în suspensie şi se exprimă în grade. Un grad de turbiditate reprezintă tulbureala produsă de 1 mg caolin sau pământ de infuzorii în suspensie într-un litru de apă distilată.

Noţiunea de turbiditate realizează o corelare cu proprietăţile optice ale apelor, exprimând reducerea transparenţei acestora datorită atât materiilor în suspensie cât şi materiilor coloidale. Corelaţia turbidităţii cu cantitatea de materii în suspensie este dificilă datorită dimensiunilor, formei şi indicilor de refracţie diferiţi ai particulelor componente.

Coloizii sunt agregate de atomi, molecule sau materiale mixte care au dimensiuni cuprinse între 0,001 si 0,1 μm, şi au proprietăţi diferite faţă de cele ale dispersiilor sau suspensiilor. Coloizii posedă sarcină electrică, fie datorită grupelor funcţionale din structura lor, fie datorită adsorbţiei ionilor din soluţia în care se găsesc, fapt care le conferă un grad mare de stabilitate (practic coloizii sunt nesedimentabili în mod natural - sedimentarea se poate face numai prin adăugare de reactivi de coagulare şi floculare).

a) Determinarea turbiditatii cu ajutorul spectrofotometruluiPrincipiul metodeiMetoda se bazează pe compararea intensităţii luminii dispersate de proba de analizat cu

intensitatea luminii dispersate de către suspensia standard de referinţă, în aceleaşi condiţii de lucru (aceeaşi lungime de undă, aceleaşi condiţii de agitare). Cu cât este mai mare intensitatea luminii dispersate, cu atât este mai mare turbiditatea.

Formazina este un polimer (obţinut din soluţie de sulfat de hidrazină şi hexametilen-tetramină) utilizată ca suspensie cu turbiditate standard (pentru metodele fotometrice), deoarece este mai uşor de preparat şi rezultatele sunt reproductibile comparativ cu soluţiile care conţin argilă. Turbiditatea poate fi exprimată în unităţi de formazină (FTU) sau în unităţi nephelometrice (NTU) funcţie de metoda după care se face determinarea.

Turbiditatea se mai poate exprima prin grade de turbiditate în scara silicei. Gradul de turbiditate, denumit şi grad SiO2, reprezintă turbiditatea realizată de 1 gram caolin sau pământ de infuzori într-un litru de apă.

Materiale şi aparatură:- Spectrofotometru de tip JASCO;- Apă demineralizată pentru proba martor.

De asemenea, turbiditatea poate fi măsurată cu ajutorului turbidimetrului de tip HANNA.Modul de lucruDeterminarea turbidităţii prin metoda fotometriei de absorbţie se efectuează la 450 nm prin citirea

absorbaţei faţă de o probă martor de apă distilată şi calcularea valorii turbidităţii din curba de etalonare. Se va lucra la spectrofotometrul JASCO sau la un alt tip de spectrofotometru.Experimental se va aplica metoda cu ajutorul turbidimetrului HANNA

b) Determinarea turbiditatii cu comparatorul nefelometricDeterminarea turbiditatii apei se face prin compararea apei de cercetat cu o soluţie cunoscută. Pentru

aceasta este nevoie de un comparator nefelometric care se bazează pe principiul efectului Tyndall : dacă se luminează cu un fascicul luminos puternic un lichid care conţine particule în suspensie, privind perpendicular pe direcţia fascicolului luminos, se observă lumina reflectată pe aceste particule, sub aspectul unor opalescenţe cu atat mai intense cu cat particulele sunt mai luminoase. Această luminozitate se poate aprecia cantitativ prin comparaţie cu lichide de tulbureală cunoscută.

Comparatorul nefelometric se compune dintr-o cutie metalică în care s-a asezat un bec de 100 W, care proiectează uniform lumina printr-o sticlă mată aşezată deasupra unei deschizături în peretele superior al cutiei. Peste această sticlă se aşează o altă cutie metalică prevazută cu două locaşuri în care se pot aşeza două eprubete identice, separate între ele printr-un perete metalic. Un orificiu lateral permite observarea celor două eprubete alăturate. Într-unul din orificiile locaşului se pune eprubeta cu lichidul de cercetat, iar în orificiul alăturat se pun, pe rând, eprubetele cu diferite turbidităţi etalon până ce luminozitatea observată este egală cu ambele eprubete. În această situaţie, valoarea tulburelii lichidului cercetat este aceeaşi cu valoarea etalonului folosit.

Prepararea soluţiei etalon de turbiditate : 20-30 g de pământ de infuzorii sau caolin, bine pulverizat în mojar de agat, se trec printr-o sită de mătase cu ochiurile de 0,1 mm. Pulberea cernută se agită bine cu 2-3 litri de apă distilată şi se lasă în repaus 24 de ore într-un pahar Berzelius mare. După acest timp se sifonează stratul din mijlocul lichidului. Soluţiile tulburi sifonate se lasă să sedimenteze 3 zile, apoi se îndepartează lichidul prin sifonare, păstrandu-se numai sedimentul. Sedimentul se agită cu circa 1 litru apă distilată, apoi 200 ml din suspensia astfel obţinută se filtrează printr-un filtru cantitativ spălat în prealabil. Filtrul se usucă şi se calcinează până la greutate constantă. Dacă soluţia conţine peste 100 mg/l suspensie, se diluează pentru a obţine o soluţie etalon cu turbiditate egală cu 100 mg/l. Dacă soluţia conţine mai puţin de 100 mg/l, se lasă să sedimenteze 3 zile, apoi se scoate volumul de apă limpede excedentar. Soluţia astfel obţinută se conservă cu sublimat, în proporţie de

1 ml soluţie saturată de Cl2 Hg pentru un litru de soluţie tulbure.Din această soluţie de bază, în momentul determinarii, se prepară soluţii etalon de lucru, având turbidităţi

cuprinse între 1-100°. Cu aceastea se compară turbiditatea apei de cercetat.

pH-UL

pH-ul se determină prin citiri directe la un pH-metru digital sau folosind hârtie indicatoare. pH-ul se poate modifica repede datorită proceselor fizice şi biologice ce au loc în proba de apă. Trebuie să se măsoare pH-ul cât mai repede posibil la locul de prelevare, într-un interval scurt nedepăşind 6 h de la prelevare. Dacă aceasta pare a fi imposibil sau inutil în anumite cazuri, se fixează un tub flexibil între robinetul de prelevare şi recipientul de prelevare şi se umple recipientul până când deversează. Altă variantă este aceea de a clăti recipientul şi de a-l imersa în proba de apă. Se umple evitând orice turbulenţă. Se elimină toate bulele de aer ale probei agitând uşor recipientul, apoi se închide. Se procedează la efectuarea analizei cât mai repede posibil, dar nu mai târziu de 24 h de la prelevare. Trebuie evitată orice schimbare de temperatură şi schimbul gazos cu atmosfera.

Materiale şi aparatură- aparat pH/cond 340i, care permite efectuarea măsurătorilor de pH, Redox şi conductivitate rapid

şi sigur.Modul de lucruSe spală electrodul cu apă deionizată şi cu probă, apoi se imersează în probă. Se agită soluţia şi se

citeşte valoarea pH-ului (se citeşte fără agitare).Se spală electrodul cu apă şi se imersează pentru a evita orice urmă provenind de la probă sau de

la soluţia tampon.

SUSPENSIILE TOTALE

Substanţele în suspensie care apar în apele de suprafaţă pot fi: nisip, argilă, nămol fin, subsţante organice şi anorganice fin divizate (de exemplu: fibre fine din industria celulozei, plancton, organisme microscopice).

Materiile în suspensie sunt substanţe insolubile care se pot separa prin: filtrare, centrifugare, decantare (dimensiuni de maxim 2 mm).

Materiile în suspensie se determină conform STAS 6953-81 astfel:- conţinut total de materii în suspensie;- conţinut de materii în suspensie: sedimentabile, nesedimentabile, plutitoare;- determinarea pierderii la calcinare a materiilor totale în suspensie (conţinut în materii organice);- determinarea reziduului la calcinare al materiilor totale în suspensie (conţinut în materii

minerale).a) Conţinut total de materii în suspensiePrincipiul metodei Separarea materiilor în suspensie prin filtrare, urmată de uscarea şi cântărirea acestora. Pentru ape

uzate cu conţinut mare de materii în suspensie, filtrarea se face în laborator pe hârtie de filtru, iar pentru ape uzate cu conţinut mic de materii în suspensie filtrarea se face pe creuzet filtrant tip G4, cu strat de azbest.

Materiale si aparatură- etuvă termoreglabilă la temperatura de 105,3 oC;- capsule de portelan;- hârtie de filtru de porozitate mică; hârtia de filtru se spală cu apă distilată fierbinte, se lasă să se

scurgă bine şi se introduce în capsula de porţelan, şi apoi la etuvă timp de 1 oră, la 105,3 oC. Se răceşte jumătate de oră în exicator şi se cântăreşte la balanţă analitică. Se repetă operaţiile de uscare, răcire, cântărire până se aduce la pond constant;

- pâlnie de filtrare. Modul de lucruProba de apă omogenizată în prealabil se filtrează pe hârtie de filtru. Reziduul se spală cu apă

distilată pentru îndepărtarea sărurilor solubile. Precipitatul şi hârtia de filtru se usucă la 105,3 oC, timp de o oră, se răceşte jumătate de oră în exicator şi se cântăreşte la balanţa analitică.

în care:m1- masa capsulei cu hârtia de filtru, mg;m2- masa capsulei cu hârtia de filtru şi solid, mg; V - volumul de apă uzată luat în analiză, ml.b) Determinarea materiilor în suspensie sedimentabilePrincipiul metodei Metoda volumetrică - se determină materiile sedimentabile după un interval de 30 - 120 minute în

cilindru gradat sau în con Imhoff. Se va aplica experimental.Metoda gravimetrică - materiile în suspensie sedimentabile se determină prin diferenţa între

materialele totale în suspensie şi materialele în suspensie nesedimentabile din supernatant (după ce a avut loc sedimentarea liberă un timp determinat).

Materiale şi aparatură - Conuri Imhoff sau cilindru de sticlă de 1 l (pentru conţinut mare de sedimente);- Baghetă (cu manşon de cauciuc);Modul de lucru

Proba de apă de suprafaţă omogenizată în prealabil se introduce în cilindrul gradat sau în conul Imhoff şi se menţine în poziţie verticală şi în repaus. După 2 ore se citeşte volumul sedimentului, observând linia de separare între sediment şi supernatant.

Rezultatele se exprimă în (ml/l).

CONDUCTIVITATEA ELECTRICA

Determinarea conductivitatii probelor de apaMetoda de analiza conductometrica este utilizata in special pentru determinarea punctului de

echivalenta in reactiile de neutralizare si precipitare care sunt insotite de variatii ale concentratiei ionilor cu mobilitati diferite.

Marimea fizica care sta la baza metodei este conductanta:

G= (Ω)

O solutie de electrolit prezinta o anumita rezistenta electrica atunci cand este strabatut de un current I generat de o diferenta de potential U.aceasta rezistenta poate fi scrisa sub forma :

R= (Ω)

R

l

S

l

Materii totale suspensie = m2 - m1

V (2.1)

1

C

1000

ρ-rezistivitatea (Ωcm);l-distanta dintre electrozii cufundati in solutie (cm);S-sectiunea electrozilor (cm2).

Raportul: K= se numeste constanta celulei.

Conductanta se mai exprima prin relatia:

G= =

χ-conductivitatea (conductanta specifica)

χ= [χ]S.I=μScm-1

χ: -distilate 1μScm-1

-demineralizate 0,1….1μScm-1

-distilate 5……10μScm-1

-potabile 100…..200μScm-1

-dure 200…..1500μScm-1

Conductivitatea echivalenta Λ reprezinta raportarea conductivitatii la concentratia solutiei de electrolit:

Λ= (Ω-1cm-1 echiv/l)

Conductivitatea echivalenta limita reprezinta conductivitatea echivalenta a unei substante la diluatie infinita:

Λ0=K0(μ++μ -)

μ+-mobilitatea cationuluiμ - -mobilitatea anionului

TEMPERATURA

S

l

R

l

K

Temperatura este o caracteristică importantă ce influentează majoritatea proceselor fizice, chimice şi biologice care au loc pentru descompunerea materiei organice în procesul de autoepurare al apelor de suprafaţă.

Variaţiile de temperatură implică fie deversarea apei calde provenite din procesele tehnologice în amonte (având ca rezultat scăderea cantităţii de oxigen dizolvat din emisar) sau infiltrări ale apelor de suprafaţă sau subterane (scăderea temperaturii cu 10°C conduce la încetinirea proceselor biologice).

Se determină prin menţinerea termometrului în apă timp de minimum 5 min.Determinarea temperaturii apelor naturale explică multiplele procese fizico-chimice şi biologice din

bazinele de apă.Temperatura apei se determină introducând în apă la adancimea de la care s-a recoltat proba sau, unde nu

este posibil, în vasul în care s-a recoltat proba chiar în momentul când s-a facut recoltarea.Când se recoltează proba de la adancimi pna la 10 m, termometru se fixează în barometru, pentru a

exclude influenta straturilor superioare de apă atunci când termometru este scos din apă. La adâncimi mai mari de 10 m se folosesc termometre speciale, reversibile, care printr-o rotaţie de 180° îşi întrerup coloana de mercur la temperatura înregistrată la adâncimea respectivă.

Când se ia temperatura unei probe, termometrul trebuie ţinut în apă cel puţin 5 minute.Concomitent cu măsurarea temperaturii apei trebuie să se determine şi temperatura aerului.În unele cazuri, compararea temperaturii aerului cu a apei recoltate poate da indicaţii asupra unor factori

care influenţează regimul de temperatură al bazinului.

CULOAREA

În conformitate cu SR ISO 7887/1997, o apă pură analizată în lumina transmisă, într-o adâncime de mai mulţi metri, emite o culoare albastru deschis care se poate modifica în prezenţa poluanţilor, pentru a produce o varietate infinită de culori.

Apele industriale şi uzate proaspete au coloraţie gri-deschis, spre deosebire de cele conţinând materie organică în descompunere care au coloraţie gri-închis.

Apele uzate industriale au diferite coloraţii funcţie de compuşii poluanţi pe care-i conţin (exemplu: coloranţi, clor - ape uzate galbene etc.).

În conformitate cu acelaşi standard sunt definite următoarele: Culoarea aparentă a apei: culoarea datorată substanţelor dizolvate şi materiilor în suspensie; ea se

determină în proba de apă brută nesupusă filtrării sau centrifugării; Culoarea reală a apei: culoarea datorată numai substanţelor dizolvate; ea se determină după

filtrarea probei de apă prin membrană cu porozitate de 0,45 μm.Pentru nevoi analitice, culoarea reală este cea care interesează. In practică, culoarea reală a apei

poate fi neglijabilă, înteresând mai mult culoarea aparentă a probelor. Se va observa culoarea sau se va determina utilizând spectrofotometrul HACH 2000.Pentru orientare, se toarnă într-un pahar sau flacon şi se observă la lumina difuză a zilei ; gradul de

culoare se notează în felul următor : încolor, uşor galbui, galben deschis, galben, galben închis, etc. Apa tulbure se filtrează înainte de determinare.

a) Determinarea culorii cu ajutorul unei scări etalon (cu planşeta).

Determinarea se face cu ajutorul unui comparator. Într-un cilindru gradat, special pentru determinarea coloraţiei, se toarnă apă distilată pană la semn, iar într-un al doilea cilindru identic, aceeaşi cantitate de apă de examinat.

Planşeta cu etaloane corespunzătoare pentru 10-80° in scara de platină-cobalt, se aşează in locaşul de jos al comparatorului, sub cilindru, cu apă distilată.

Se priveşte de sus in jos şi se miscă planşeta pană ce intensitatea coloratiei uneia sau alteia dintre etaloane corespunde cu coloraţia apei examinate. Cifra corespunzătoare acestui etalon exprimă coloraţia apei în grade.

În cazul când coloraţia apei trece de 80°, se diluează cu apă distilată înainte de determinare şi rezultatul obţinut se înmulteşte cu gradul diluţiei.

b) Determinarea culorii cu etaloane lichide (anexa 1)În laboratoarele unde nu există un comparator, determinarea cantitativă a coloraţiei apei se poate face prin

comparare cu soluţie etalon.Pentru acesta se prepară două solutii :- soluţia 1 (soluţie de bază) : într-un balon cotat de 1 litru se dizolvă în puţină apă distilată 0,0875 g de

bicromat de potasiu, 2 g de sulfat de cobalt (CoSO4 x7H2 O) şi 1 ml de acid sulfuric concentrat, d=1,84 chimic pur, apoi se completează volumul la 1 litru de apă distilată. Coloraţia acestei soluţii corespunde la 500° de culoare ;

- soluţia 2 : într-un balon cotat de 1 litru se introduce 1 ml de acid sulfuric concentrat, d=1,84 chimic pur, apoi se aduce la semn cu apă distilată.

Amestecând volume diferite din soluţia (1) cu volume diferite din soluţia (2), se obţine urmatoarea scară de coloraţii :

III. ÎNSUŞIRILE FIZICE ALE APEI ŞI IMPORTANŢA LOR ÎN PISCICULTURĂ

Pentru viaţa peştilor, o importanţă deosebită o are apa, cu toate caracteristicile şi însuşirile ei: mecanice, fizice, organoleptice, chimice, biologice, bacteriologice şi radioactive. Mişcarea apei, viteza de curgere, curenţii sunt factori fizico-chimici ce influenţează direct şi indirect viaţa peştilor, determinând în timp adaptări morfo-funcţionale.

Viteza de curgere a apei este importantă în funcţie de specia de peşti care se dezvoltă în apa respectivă. Astfel, pentru ciprinide sunt corespunzătoare apele cu viteze de curgere de 5-30 cm/s; pentru mreană şi clean 30-50 cm/s, iar pentru salmonide 50-100 cm/s. Viteza minimă de reacţie a peştilor pare a fi de 2-10 cm/s. Organul de percepere este reprezentat de linia laterală. Efectele vitezei de curgere a apei asupra peştilor se împart în directe şi indirecte. Cele directe se referă la: deplasarea, transportul peştilor; transportul icrelor şi larvelor la distanţe mari, iar cele indirecte, puternic resimţite de peşti, se referă la: modificarea regimului hidrologic, modificarea temperaturii apei, modificarea oxigenului dizolvat, modificarea salinităţii, producţia de fito şi zooplancton, calitatea mâlului şi fundului heleşteelor.

Curenţii verticali au rol în amestecarea apelor, oxigenare, uniformizarea temperaturii şi salinităţii.

Densitatea şi vâscozitatea apelor din lacuri variază cu temperatura. Astfel, densitatea cea mai mare a apei se înregistrează la temperaturi de peste 4°C şi scade la temperaturi mai mari sau mai mici de 4°C. În straturile superficiale, densitatea apei este mai scăzută, aceasta crescând către fundul apei. Vâscozitatea apei scade direct proporţional cu creşterea temperaturii, cantitatea de suspensii organice şi anorganice. Densitatea şi vâscozitatea apei au mare influenţă asupra fenomenului de plutire liberă a organismelor acvatice. Cu cât temperatura apei este mai mică, cu atât densitatea şi vâscozitatea apei sunt mai ridicate, permiţând o plutire mai bună a organismelor acvatice. În apă, rezistenţa de înaintare este de aproximativ 100 de ori mai mare decât în aer.

Presiunea apei este puternic resimţită de către peşti, chiar la modificarea presiunii atmosferice.Transparenţa apei depinde de cantitatea de suspensii, de natura fundului apei şi de adâncimea

acesteia. Pentru crap, apa este adecvată atunci când transparenţa este de 25-40 cm, iar pentru păstrăv de 60-65 cm. Apa tulbure are asupra peştilor efecte directe (împiedică respiraţia, blochează branhiile, produce moartea peştilor prin asfixie) şi indirecte prin modificările pe care le produce asupra apei: diminuarea luminozităţii, reducerea fotosintezei, creşterea temperaturii prin intensificarea absorbţiei calorice, reţinerea în apă a unei cantităţi mai mici de oxigen, diminuarea productivităţii ecosistemelor. Peştii s-au adaptat la apa tulbure, în sensul că prezintă ochii mici, iar pielea lor secretă un mucus care precipită rapid suspensiile, limpezind apa.

Temperatura apei. Încălzirea apei este făcută în general de razele solare. Radiaţiile calorice generate de soare sunt absorbite de straturile superioare ale apei, la care se adaugă căldura iradiată de atmosferă şi de maluri. Încălzirea apei este direct proporţională cu suprafaţa. În lacurile adânci se constată o stratificare termică a apei. Temperatura apei este în relaţie cu adâncimea apei, zona de amplasare a exploataţiei şi cu anotimpul. Astfel, vara, temperatura apei la suprafaţa apelor din regiunea de şes variază între 20-25 °C, iar la cele montane între 14-16 °C. Temperatura descreşte cu adâncimea, ajungând în zona de fund până la 4°C. Scăderea temperaturii apei pe verticală se realizează în mod treptat şi uniform până la o anumită adâncime, unde are loc o scădere bruscă.

Acest nivel poartă numele de pătura saltului termic sau metalimnion. Stratul de apă de deasupra

metalimnionului se numeşte epilimnion, iar cel de sub hipolimnion. Epilimnionul este bine luminat, oxigenat, încălzit şi bogat populat cu organisme vegetale şi animale. Acest strat reprezintă pătura trofogenă, unde se formează materia organică de către plante macro şi microscopice. Hipolimnionul este obscur, rece, slab oxigenat, bogat în gaze: CO2, SO2, CH4, gaze care rezultă din procesul de descompunere sau de fermentaţie al materiilor organice.

Odată cu răcirea aerului, apa se răceşte la suprafaţă, devine mai grea şi coboară mai jos, locul ei fiind luat de apă mai caldă şi mai uşoară, care urcă la suprafaţă. Curentul vertical se accentuează şi se menţine până când toată apa bazinului ajunge la temperatura de 4°C. Odată cu uniformizarea termică se face şi uniformizarea oxigenului solvit. Iarna, apa se răceşte la suprafaţă în continuare până la 0°C, când este favorizată formarea cristalelor de gheaţă. Sub podul de gheaţă format, temperatura creşte spre fund, ajungând la + 4°C, aceasta reprezentând stratificarea termică inversă de iarnă. Primăvara creşte temperatura aerului, ceea ce duce la topirea gheţii. Straturile de apă de la suprafaţă încep să se încălzească, devin mai dense şi coboară până unde găsesc straturile de apă cu aceeaşi valoare termică, stricând stratificarea termică a apei din timpul iernii. Procesul continuă până când apa capătă aceeaşi temperatură de + 4°C pe toată grosimea ei.

Fenomenele de stratificaţie termică a apei din timpul verii şi iernii şi uniformizările de temperatură din toamnă şi primăvară sunt de foarte mare importanţă pentru biocenoze. Temperatura apei influenţează densitatea ei, stratificarea, curenţii, mişcarea apei, oxigenul dizolvat, intensitatea proceselor biochimice şi biologice ale apei, metabolismul şi vitalitatea peştilor, epoca reproducţiei, nutriţia, consumul de furaje, patologia peştilor.

Temperatura apei are influenţă atât asupra creşterii peştilor, cât şi asupra stării lor de sănătate. Sistemul imunitar la majoritatea speciilor de peşti funcţionează optim la temperatura apei în jur de 15°C. Sub zona de confort termic, apar modificări ale indicatorilor fiziologici ai peştilor: se reduc metabolismul bazal, consumul de oxigen, ritmul respirator, absorbţia branhială şi de penetrare a toxinelor, cinetica reacţiilor de aspirare, motricitatea gastrointestinală; iar la temperaturi peste zona de confort, toţi aceşti indicatori menţionaţi se măresc.

Oscilaţiile bruşte de temperatură sunt periculoase pentru peşti, mai ales scăderea bruscă a temperaturii (variaţii mai mari de 7°C), care poate produce şocul termic, caracterizat prin: paralizia muşchilor branhiali şi cardiaci, stres, cu consecinţe energetice şi imunologice. În cazul oscilaţiilor termice treptate şi mai mici, peştii au capacitatea să-şi modifice echipamentul enzimatic şi să producă izoenzime care să activeze în concordanţă cu temperatura mediului ambiant. Impactul termic direct letal conduce la coma şi moartea peştilor, precedate de: anorexie, excitaţie, accelerarea respiraţiei, defecări frecvente, pierderea echilibrului, hipodinamie, congestia sau paliditatea branhiilor şi culoarea mată a corpului.

Oscilaţiile bruşte de temperatură apar frecvent în timpul transportului materialului piscicol, la transferul peştilor dintr-o categorie de bazine în alta, în cazul defecţiunii sistemului de alimentare – evacuare şi în cazul scăderii bruşte a nivelului apei. Temperaturile prea coborâte ale apei pot genera la peşti necroze şi hiperplazie epidermică. Temperatura prea ridicată a apei poate duce la anorexie, asfixie, încetinirea creşterii la peşti, diminuarea fecundităţii gameţilor şi unele anomalii ale embrionilor sau chiar moartea acestora. Indirect, temperatura apei influenţează sănătatea peştilor prin: modificarea parametrilor calitativi ai apei în care trăiesc peştii, respectiv conţinutul în oxigen solvit, amoniacul disociat, toxine, stimularea dezvoltării de alge şi bacterii cu rol în mineralizarea substanţelor organice în descompunere, favorizarea multiplicării unor bioagresori.

Lumina prezintă o influenţă directă în orientarea, comunicarea şi deplasarea peştilor şi una indirectă, respectiv: excită metabolismul bazal, induce bioritmul nictemeral, întunericul determină

hipovitaminoza A, influenţează maturarea elementelor sexuale, influenţează procesele fizico-chimice şi biologice din apă, influenţează dezvoltarea microbiocenozei (suport de hrană), influenţează înflorirea apei, biodegradarea substratului organic şi dezvoltarea plantelor acvatice care intervin în fotosinteză şi oxigenarea apei. La adâncimea apei de 8-9 m, se pierde un procent de 90% lumină. Peştii văd clar la 1-5 m distanţă, însă nu disting culorile. Lumina schimbă culoarea peştilor, distingându-se coloritul pelagic, coloritul pajiştilor submerse, coloritul bentonic şi cel nupţial.

Sunetul şi vibraţiile. Peştii percep sunetele şi emit şi ei sunete ca mijloace de comunicare intra şi interspecifice. Organele specializate în acest sens sunt vezica, musculatura specială, linia laterală şi labirintul membranos. Peştii percep vibraţiile mecanice, infrasonore, sonore şi ultrasonore (curenţii de apă, exploziile în apă).

Radioactivitatea apei. Radioactivitatea apei este dată de razele α, β, γ şi X. Peştii preiau radioactivitatea apei direct din apă şi indirect prin biomasa consumată. Radioactivitatea se cumulează pe lanţuri trofice. În ceea ce priveşte sensibilitatea faţă de radioactivitate, cele mai sensibile sunt icrele, urmate de puiet, adulţii fiind cei mai rezistenţi. Elementele radioactive din apă se concentrează în schelet, opercule, branhii, viscere şi muşchi şi au efect la nivel molecular, celular, tisular. Crapul adult iradiat prezintă gonadele distrofice şi ovulele necrozate. La caras se înregistrează scăderea numărului de trombocite şi prelungirea timpului de coagulare.

Însuşirile organoleptice ale apei şi importanţa lor în pisciculturăMirosul apei este dat de pătrunderea pe cale naturală sau artificială în ea a unor substanţe: fenoli,

produse petroliere, detergenţi, dejecţii, purin, substanţe organice care în descompunere degajă amoniac, H2S, indoli, mercaptani, metan, acizi graşi volatili, imprimându-i mirosuri specifice. Mirosul intens al apei imprimă la rândul lui peştilor miros specific, făcându-l neconsumabil sau scăzându-i valoarea de întrebuinţare. În bălţile cu mâl gros, peştele prezintă miros caracteristic de mâl.

Gustul apei este dat de totalitatea sărurilor dizolvate şi de prezenţa unor compuşi accidentali.

IV. APA IN ROMANIA

1. CALITATEA APEI IN ROMANIA

Calitatea apei potabile, apele uzate si sistemele de epurare constituie mari probleme pe care Romania trebuie sa le solutioneze. Multa vreme lipsa fondurilor a constituit argumentul cu care s-au aparat autoritatile.

In prezent, in Romania exista 224 statii de epurare a apelor reziduale orasenesti. La ora actuala, in Romania exista 1398 de statii de tratare a apei, din care 601 statii, mai mari,

pentru sisteme care aprovizioneaza mai mult de 5000 de persoane. 25% din statiile mici si 10% din statiile mari au apa necorespunzatoare, iar apa potabila distribuita cu intreruperi mai mari de 8 ore pe zi in 21% dintre localitatile urbane, afecteaza 12,5% din totalul populatiei urbane deservite. Din 1.359 de statii de epurare verificate in anul 2004, 555 de statii, reprezentand 40,8%, au functionat corespunzator, iar restul de 804 statii, adica 59,2% nu s-au ridicat la standardele impuse.

Conform datelor Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor, in anul 2004, aproximativ 71% din apele uzate, provenite de la principalele surse de poluare, au ajuns in rauri, neepurate sau insuficient epurate. Fata de un volum total evacuat de 3.854,162 milioane metri cubi pe an, peste 2.098 milioane metri cubi, 54,5% constituie ape uzate care trebuie epurate.

Din volumul total de ape uzate care necesita tratere, peste 29 %, au fost corespunzator epurate. In rest 614 milioane metri cubi, adica circa 29%, reprezinta ape uzate neepurate si aproape 879 milioane metri cubi, circa 42 %, ape uzate insuficient epurate.

Una dintre cauzele situatiei actuale in domeniul tratarii apelor o constituie lipsa banilor, implementarea directivelor din domeniul alimentarii cu apa si epurarii apelor uzate implica eforturi financiare considerabile.

Costurile asociate implementarii standardelor in materie de calitatea apei au fost estimate la circa 15 miliarde euro si vor fi suportate partial de Uniunea Europeana (circa 500 milioane euro anual), bugetul statului si din imprumuturi de la institutiile financiare internationale.

Probleme exista si la capitolul de monitorizare a calitatii apelor. Conform rapoartelor de implementare a directivelor europene, in prezent exista 359 de surse punctiforme semnificative de poluare a apelor, o treime din cele 2.347 de corpuri de apa din Romania sunt "puternic modificate", iar 43% din ele risca sa nu atinga obiectivele de mediu la aderare.

2. REGLEMENTARI IN PRIVINTA APEI POTABILE IN ROMANIA

Raurile, lacurile si apele costale europene, ca de altfel si sanatatea europenilor vor fi mai bine protejate impotriva poluarii cu o serie de substante periculoase datorita unei reglementari noi propuse in data de 18 iulie de Comisia Europeana.

Directiva va stabili limite ale concentratiei de pesticide, metale grele si alte substante chimice periculoase care dauneaza vietii animale si vegetale acvatice dar si sanatatii omului. Aceste limite vor trebui respectate pana cel tarziu in 2015.

La lansarea propunerii, Comisarul pentru probleme de mediu, Stavros Dimas a declarat :"O picatura de substanta periculoasa poate fi indeajuns pentru a polua mii de litri de apa, asa ca este de o importanta vitala sa controlam corect si eficient substantele chimice care pun in pericol mediul si

sanatatea omului. Aceste standarde comune de protectie sunt necesare pentru ca multe bazine ale raurilor si ape costale traverseaza frontiere internationale.

Poluantii patrund in mediul acvatic dintr-o varietate larga de surse care includ agricultura, industria si incinerarea. Poluarea chimica poate distruge ecosistemele acvatice prin reducerea biodiversitatii. Poluantii se pot acumula in lantul trofic si pot dauna animalelor pradatoare care consuma prada contaminata. Oamenii pot fi expusi la poluantii chimice prin hrana contaminata, peste sau fructe de mare, prin apa poluata sau prin activitatea recreationala in zone contaminate.

Directiva privind standardele de calitate a mediului in domeniul politicii apelor este ultima reglementare necesara sprijinirii Directivei 2000/60/EC de stabilire a cadrului comunitar de actiune in domeniul strategiei apelor cunoscuta sub denumirea de Directiva WFD, piatra de temelie a protectiei apelor in UE.

In Romania urmeaza sa se stabileasca un regim nou pentru prevenirea si controlul poluarii chimice a apelor. Noua propunere va implementa acest obiectiv pentru apele de suprafata; apele subterane au deja o propunere de Directiva specializata- COM(2003) 550. Cele 41 de substante sau grupe de substante pentru care propunerea de Directiva stabileste limite de concentrare includ 33 de substante catalogate drept "substante prioritare" de catre WFD. Ele prezinta un risc semnificativ pentru mediul acvatic deoarece sunt utilizate la scara larga si conduc la concentratii mari in apele de suprafata.

Cele 41 de substante includ pesticide, biocide si metale grele ca si alte grupe de substante ca de exemplu cele care reduc raspandirea focului.

Romania trebuie sa atinga limitele propuse pentru toate substantele prioritare pana in 2015 si sa stopeze deversarile si emisiile de substante periculoase prioritare pana in 2025.

Limitele stabilite se bazeaza pe evaluarile UE de riscuri ale substantelor chimice. Pentru a deveni lege, propunerea trebuie sa fie aprobata de Consiliu si de Parlamentul European,

prin procedura de codecizie. Odata adoptata, Directiva trebuie sa fie inclusa, de catre statele membre in masurile necesare pentru a atinge standardele stabilite prin Planul de Management al Bazinelor Hidrografice, pe care fiecare stat trebuie sa il elaboreze pana in 2009, conform Directivei Cadru WFD.

In Romania de-a lungul timpului, s-a constatat o greseala grava in utilizarea apelor. Astfel, apele subterane avand calitati potabile au fost intrebuintate in industrie, iar cele de suprafata pentru populatie, dupa ce au trecut prin statiile de purificare. In acest sens sunt necesare masuri imediate pentru remedierea situatiei

3. TENDINTE IN DOMENIUL APEI POTABILE DIN ROMANIA

In acest moment, cele mai mari investitii in statiile de epurare a apelor sunt produse de companiile din industria alimentara. Acestea sunt obligate sa faca o preepurare a apelor reziduale in cazul in care deverseaza in canalizarea localitatilor. Un raport din 2004 arata ca din 31 de unitati agroalimentare mari poluatoare, numai 3 aveau statii de epurare ce respectau standardele Uniunii Europene.

In prezent, lucrarile de modernizare vor include facilitati noi si reabilitarea, modernizarea extinderea celor existente ceea ce va fi foarte dificil de realizat cu tehnologiile disponibile care vor necesita resurse finaciare mari si o perioada foarte mare de timp pentru realizare. Cea mai mare parte a acestor investitii trebuie finantate de catre autoritatile publice locale care au responsabilitatea colectarii si epurarii apelor uzate si alimentarea cu apa potabila. In acest sens, sunt disponibile fonduri europene (ISPA si SAPARD in prezent si Fonduri de coeziune dupa aderare) care vor acoperi maxim 40 la suta din

necesarul de fonduri, restul urmand a fi acoperit de la bugetul de stat, bugetul local, parteneriate public-privat.

Pentru a se putea efectua aceste lucrari de modernizare, nevoile investitionale au fost prioritizate, fiind luate in considerare aglomerarile urbane mari, de peste 150 000 locuitori echivalenti.

In vederea optimizarii costurilor de investitie si a costurilor operationale s-a acordat prioritate proiectelor integrate (alimentare cu apa si canalizare-epurare) de anvergura din aglomerarile mari. Pentru toate cele 22 aglomerari urbane cu peste 150.000 locuitori echivalenti au fost aprobate proiecte prin programul ISPA, in prezent fiind in diferite stadii de promovarea sau executie, urmand sa fie finalizate in perioada 2007 - 2010. Pentru aglomerarile umane cu peste 10 000 locuitori, au fost lansate sase proiecte ISPA, iar pentru 58 de localitati din 10 judete au fost pregatite aplicatii complete pentru finantare din Fondurile structurale si coeziune cu ajutorul unei asistente tehnice ISPA, finalizate in ianuarie 2007. Romania trebuie sa cheltuiasca aproximativ 5,6 miliarde de euro, pana la sfarsitul anului 2015, pentru a raspunde cerintelor impuse de legislatia europeana privitoare la apa potabila. Potrivit planului de implementare in domeniul negociat de Romania cu Uniunea Europeana, in aceasta perioada, tara noastra trebuie sa aloce 2,5 milioane de euro pentru realizarea monitorizarii calitatii apei potabile la nivel national. Mai sunt necesare 5,6 milioane de euro pentru echipamentele producatorilor si peratorilor de apa potabila, tot pentru realizarea monitorizarii, banii urmand sa fie cheltuiti pana la finalizarea reabilitarii statiilor de tratare a apei. Pana in 2015, sunt necesare 2 miliarde de euro pentru imbunatatirea tehnologiilor si extinderea tratarii apei potabile (n.r. - 75% din reteaua de transport si distributie ar trebui inlocuita), iar 3,6 miliarde de euro sunt pentru reabilitarea si extinderea retelelor de distributie.

In totalul de 5,6 miliarde de euro nu au intrat costurile pentru schimbarea instalatiilor interioare, costuri care nu au fost inca estimate. Din intreaga suma estimata a fi necesara, 1,083 miliarde de euro vor veni de la Bugetul de stat si de la bugetele locale, iar 827 milioane de euro din alte fonduri, iar cea mai mare parte a banilor va proveni din fondurile alocate de UE. Astfel, investitiile comunitare in domeniu sunt estimate la 3,69 miliarde de euro, iar planul de implementare prevede si un impact economic in urma impunerii investitiilor, fiind previzibila cresterea tarifelor la apa potabila, ceea ce poate sa conduca la reducerea consumului, stagnarea apei si modificarea calitatii ei.

In continuare, planul de implementare vizeaza si fantanile din mediul rural, fiind inventariate aproape un milion de fantani publice in peste 14.300 de sate, ce totalizeaza 8,7 milioane de locuitori, constatandu-se poluarea cu nitrati si pesticide a fantanilor publice din judetele Botosani, Iasi, Vaslui, Galati, Constanta, Calarasi, Ialomita, Dolj, Olt si Mehedinti. Alte 2512 sate vor avea fantanile curate pana in 2011, iar restul de 2321 pana la 22.12.2015. Pentru pesticide, fantanile din 785 de sate vor fi curate pana in 2011, iar 902 pana la 22.12.2015.

Marea sansa pentru dezvoltarea localitatilor din mediul rural din Romania pare sa fie reprezentata, dupa aderare, de Programul National pentru Dezvoltare Rurala, prin care se dau, pe baza de proiecte, bani europeni din Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala. Acesta este un instrument de finantare creat de Uniunea Europeana pentru a sprijini tarile membre in implementarea politicii agricole comune - adica a seturilor de reguli si mecanisme menite sa reglementeze producerea, procesarea si comercializarea produselor agricole in Uniunea Europeana. Acest Fond reprezinta o oportunitate unica de finantare pentru spatiul rural romanesc, fiind puse la dispozitia Romaniei peste 7,5 miliarde de euro, incepand cu 2007 si pana in 2013.

Din acest fond se dau bani pentru proiecte care urmaresc imbunatatirea calitatii vietii in zonele rurale, dezvoltarea satelor, imbunatatirea serviciilor de baza pentru economia si populatia rurala, implementarea strategiilor de dezvoltare locala si imbunatatirea mediului si spatiului rural.

Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilitati Publice a subliniat importanta modernizarii statiilor de epurare ale apei, dar mai ales a celor de tratare a apei.

In continuare, Guvernul va contracta de la Banca Europeana de Investitii (BEI) un imprumut in valoare de 41,5 milioane euro pentru reabilitarea retelelor de alimentare cu apa in mediul urban. Proiectul vizeaza reabilitarea si modernizarea sistemelor de alimentare cu apa si tratare a apelor uzate in municipiile Baia Mare, Bistrita, Drobeta-Turnu Severin, Pitesti si Ramnicu Valcea.Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, Administratia Nationala „Apele Romane” impreuna cu Instititul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor au organizat conferinte, sesiuni de dezbatere si au lansat o campanie de responsabilitate sociala.Pentru a marca evenimentul si in tara, Directiile de Ape din cadrul ANAR au organizat, la nivelul fiecarui bazin hidrografic, sedinte ale comitetului de bazin, cu implicarea participantilor la procesul decizional privind gospodarirea apelor.De asemenea, tot la nivelul Directiilor de Ape s-au organizat excursii tematice in cadrul carora elevii vor face vizite in diferite sectoare ale cursurilor de apa, in scopul constientizarii asupra importantei protejarii resurselor de apa.

Tema „Starea de salubritate a apei” incearca sa atraga atentia asupra provocarilor impuse de necesitatea asigurarii unei stari corespunzatoare de salubritate a apei, conditie esentiala pentru mentinerea sanatatii populatiei.Celebrarea Zilei Mondiale a Apei, pe 22 martie, este o initiativa ce a decurs din Conferinta Natiunilor Unite pentru Mediu si Dezvoltare, desfasurata in 1992, la Rio de Janeiro. Organizatia Natiunilor Unite a declarat intervalul 2005 - 2015 ca fiind Deceniul International al Natiunilor Unite in lupta „Apa pentru Viata”.

CONCLUZII

Dacă apa disponibilă ar fi folosită în mod raţional şi resursele de apă subterană conservate, resursele existente ar fi suficiente pentru a îndeplini cel puţin nevoile unei populaţii care creste într-un ritm moderat. Dar în condiţiile unei creşteri pronunţate a populaţiei şi o intensificare a activităţilor pentru adaptarea la acest număr în continuă creştere, atingerea acestui scop devine aproape imposibilă, resursele actuale fiind incapabile de a satisface cererea unei populaţii aflate într-un proces de creştere accentuată.

Datele furnizate de Eurostat evidentiaza starea precara a infrastructurii de apa si canalizare din Romania, prin comparatie cu alte State Membre UE si accentueaza necesitatea unor investitii urgente in acest sector, Romania fiind a doua tara dupa Polonia din puct de vedere al investitiilor necesare pentru acest sector, in perioada 2007-2013.Pentru reducerea riscului de imbolnavire, in special pentru populatia din mediul rural, sunt necesare investitii majore in alimentarea cu apa si canalizare.

Totodata, este nevoie de un control mai riguros al poluarii cursurilor de apa in zonele industriale, limitarea descarcarii deseurilor de orice fel in apa, alaturi de investitii in realizarea statiilor de epurare a apelor uzate, in zona marilor aglomerari urbane. Pentru realizarea acestor deziderate este nevoie de solidaritate si actiune concertata a tuturor factorilor implicati”.

Pentru a face fata acestor provocari, trebuie sa ne schimbam atitudinea fata de apa, prin recunoasterea importantei pe care aceasta o are asupra dezvoltarii sociale si a vietii, in general.

Utilizarea durabila a resurselor de apa si promovarea unor bune practici agricole, adaptate la noile cerinte climatice, reprezinta doar doua exemple de actiune pentru atingerea starii bune a apei

BIBLIOGRAFIE

1. http://www.descopera.ro/tags/apa-potabila

2. http://www.agir.ro/univers-ingineresc/apa_potabila_-_resursa_epuizabila_1105.html

3. http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/2551/Romania-va-bea-apa-potabila-din-2016.html

4. http://ro.wikipedia.org/wiki/Ap%C4%83_potabil%C4%83

5. http://www.greenagenda.org/eco-aqua/potabil.htm

ANEXE

ANEXA 1

Soluţia 1(ml)

0 1 2 3 4 5 6 8 10 12 14 16

Soluţia 2(ml)

100 99 98 97 96 95 94 92 90 88 86 84

Corespundela gradecoloraţie

0° 5° 10° 15° 20° 25° 30° 40° 50° 60° 70° 80°

Fiecare etalon are un volum de 100 ml. Se pot prepara şi etaloane cu un volum de 10 ml. Scara se poate păstra 2-3 luni de zile ţinută la întuneric, fiecare tub fiind bine închis cu un dop de cauciuc.