importanţa antipsihoticelor atipice în tratamentul tulburării bipolare

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE CRAIOVA

TEZĂ DE DOCTORAT – REZUMAT

Conducător ştiinţific: Prof. Dr. Tudor UDRIȘTOIU

Doctorand: Andreea DUMITRAȘCU

Craiova 2010

3

CUPRINS

PARTEA GENERALĂ

Introducere. Importanța problemei ...................................................................................................... 5

Cap I. Tulburarea bipolară .................................................................................................................... 7 1.1. Date epidemiologice ................................................................................................................... 7 1.2. Elemente etiopatogenice ............................................................................................................. 8

1.2.1. Factori genetici ...................................................................................................................... 8 1.2.2. Neuroanatomie ...................................................................................................................... 9 1.2.3. Neurobiochimie ................................................................................................................... 10 1.2.4. Ipoteză psihodinamică ........................................................................................................ 13 1.2.5. Factori de mediu ................................................................................................................. 13

1.3. Evoluția conceptului. Încadrare nosologică .............................................................................. 14 1.4. Diagnostic ................................................................................................................................. 16

1.4.1. Diagnosticul pozitiv al Tulburării Bipolare ........................................................................ 16 1.4.2. Diagnostic diferențial .......................................................................................................... 21

Cap. II. Terapia tulburării bipolare .................................................................................................... 23 2.1. Tratament medicamentos .......................................................................................................... 23

2.1.1. Stabilizatori de dispoziție .................................................................................................... 23 2.1.2. Antipsihotice atipice ........................................................................................................... 24 2.1.3. Antidepresive ...................................................................................................................... 24 2.1.4. Alte medicamente ............................................................................................................... 24

2.2. Terapia electoconvulsivantă ...................................................................................................... 25 2.3. Psihoterapia ............................................................................................................................... 26

Cap. III. Antipsihoticele atipice (novel) în tulburarea bipolară ....................................................... 27 3.1. Definiție. Istoric ........................................................................................................................ 27 3.2. Amprenta receptorală ................................................................................................................ 27 3.3. Structura chimică ...................................................................................................................... 28 3.4. Mecanism de acțiune................................................................................................................. 28 3.5. Utilizarea antipsihoticelor atipice în Tulburarea Bipolară ........................................................ 30

CERCETĂRI PROPRII

Cap. IV. Ipoteza de lucru. Obiectivele cercetării. Coordonate metodologice ................................. 35 4.1. Ipoteza de lucru ......................................................................................................................... 35 4.2. Obiectivele cercetării ................................................................................................................ 35 4.3. Coordonate metodologice ......................................................................................................... 35

4.3.1. Design ................................................................................................................................. 36 4.3.2. Date înregistrate .................................................................................................................. 36 4.3.3. Instrumente de lucru ........................................................................................................... 36 4.3.4. Prelucrare date – definiții operaționale ............................................................................... 37 4.3.5. Loturi de lucru ..................................................................................................................... 39 4.3.6. Aparat statistic .................................................................................................................... 39 4.3.7. Valorificarea rezultatelor .................................................................................................... 41

4

Cap. V. Rezultate și discuții ................................................................................................................. 42 5.1. Statistică descriptivă ................................................................................................................. 42

5.1.1. Lot A ................................................................................................................................... 42 5.1.2. Lot B ................................................................................................................................... 61

5.2. Evaluare comparativă a evoluției loturilor ................................................................................ 68 5.2.1. Structura loturilor ................................................................................................................ 68 5.2.2. Durata tratamentului ........................................................................................................... 69 5.2.3. Număr de episoade afective ................................................................................................ 70 5.2.4. Durata episoadelor de boală ............................................................................................... 77 5.2.5. Număr de zile de spitalizare ................................................................................................ 83

5.3. Analiză statistică – Discuții ...................................................................................................... 85 5.3.1. Număr episoade de boală în tratamentul cu AA ................................................................. 85 5.3.2. Număr de episoade de boală în cele două loturi ................................................................. 86 5.3.3. Număr de episoade de manie-hipomanie în tratamentul cu AA ......................................... 88 5.3.4. Durata bolii în cele două loturi ........................................................................................... 89 5.3.5. Număr de zile de spitalizare în tratamentul cu AA ............................................................. 90 5.3.6. Număr de zile de spitalizare în cele două loturi .................................................................. 91

5.4. Corelații. Semnificație statistică ............................................................................................... 92

Concluzii ................................................................................................................................................ 97

Bibliografie ............................................................................................................................................ 99

Anexe .................................................................................................................................................... 113

5

INTRODUCERE. IMPORTANȚA PROBLEMEI

Tulburarea Bipolară face parte din grupa Tulburărilor de Dispoziție, încadrată anterior ca

Psihoză Maniaco-Depresivă și apoi ca Boala Maniaco-Depresivă. Are un caracter cronic în care pacienții experimentează episoade de manie sau hipomanie și depresie cu relativă stabilitate dispozițională interepisodică. Este asociată cu dificultăți cognitive și tulburări comportamentale, iar în cazurile severe pacienții pot prezenta și simptome psihotice. Reprezintă a treia cauză de mortalitate în cadrul populației tinere de 15-24 de ani, 25% dintre pacienții bipolari prezintă cel puțin o tentativă suicidară în timpul vieții (10). De asemenea este a șasea cauză de dizabilitate în cadrul populației 15-44 de ani și a patra cauză de dizabilitate în rândul afecțiunilor neuropsihice (27).

Severitatea bolii este accentuată de comorbidități psihiatrice și somatice: Abuzul de substanțe se asociază cu tulburarea bipolară în 60% din cazuri (15); 46% dintre

bipolari au dependență de alcool, iar 40% consumă abuziv sau au dependență de droguri (7); Tulburările de anxietate: tulburare de panică, fobie socială; Sindromul de stres posttraumatic; Tulburarea obsesiv-compulsivă; Tulburările de control ale impulsurilor: gambling, cleptomanie; Deficitul de atenție și hiperactivitate, asociat la 11% din copiii bipolari (7); Afecțiunile cardiovasculare - 44% dintre pacienți bipolari suferă de boli coronariene (76), iar

două treimi sunt obezi și o treime suferă de HTA (9); Diabetul zaharat este prezent la 26% dintre bipolari (16). Aceste comorbidități, alături de implicațiile sociale și economice, sporesc costurile directe și

indirecte ale tulburării. Dacă în anul 1985, în Statele Unite, costurile totale legate de tulburarea bipolară erau estimate la 20.8 miliarde de dolari și în 1990 la 30.4 miliarde de dolari, aceste costuri au crescut în 1991 la 45 miliarde de dolari din care 84,5% reprezintă cheltuieli indirecte (37,8% datorate incapacității de muncă, 6,7% pensiile de boală, 6,7% costuri datorate instituționalizării, 17,8% costuri legate de suicid și 13,3% costuri de îngrijire) (17; 28). Costurile unui episod maniacal totalizează în USA 11720 dolari, pentru un caz rezistent la tratament ajung la 624785 dolari, iar costul cazurilor nou diagnosticate într-un an este estimat la 24 miliarde de dolari (2). În UK costurile directe pentru tratamentul tulburării bipolare sunt de 2 miliarde pe an sau de 6900 de lire pe persoana, iar costurile indirecte datorate incapacității de muncă se ridică la 1510 milioane de lire (5).

Tulburarea Bipolară cauzează variații majore de dispoziție, energie, gândire și comportament, care interferează cu abilitățile de funcționare ale persoanei, afectându-i munca, performanțele școlare, relațiile interpersonale. Un diagnostic precoce de Tulburare Bipolară reduce aceste repercusiuni devastatoare socio-familiale, profesionale şi economice.

Tratamentul biologic este esențial în managementul tulburării bipolare, influențând în mod decisiv evoluția bolii. Tratamentul medicamentos este reprezentat de timostabilizatori, antipsihotice convenționale și atipice, antidepresive. Stabilizatorii de dispoziție au reprezentat mult timp prima linie în tratamentul Tulburării Bipolare, dar în prezent aceștia tind să fie înlocuiți de antipsihoticele atipice. Antipsihoticele atipice reprezintă o alternativă eficientă atât în tratamentul episoadelor acute (depresiv, maniacal sau mixt), cât și în tratamentul de întreținere (6).

Lucrarea de față încearcă să evalueze măsura în care antipsihoticele atipice reușesc să îmbunătățească evoluția bolii prin reducerea frecvenței și severității recurențelor, cu consecințe pozitive asupra impactului social, asupra costurilor directe și indirecte, în comparație cu antipsihoticele convenționale.

6

CAP. I. IPOTEZA DE LUCRU. OBIECTIVE CERCETĂRII.

COORDONATE METODOLOGICE

1.1. IPOTEZA DE LUCRU

Cercetarea epidemiologică sugerează existența unor relații ale răspunsului terapeutic și evoluției tulburării bipolare cu tratamentul aplicat, dar și cu caracteristicile individuale ale pacienților. Apare astfel oportun un studiu comparativ al antipsihoticelelor convenționale și atipice, privind ameliorarea evoluției pe termen lung a tulburării bipolare. Asemenea cercetări ar putea perfecționa strategiile terapeutice în sensul eficacității și eficienței managementului acestei tulburări.

Acuratețea rezultatelor este influențată de elemente de bias, determinate atât de multiplele necunoscute etiopatogenice, cât şi de imperfecţiuni metodologice inevitabile.

1.2. OBIECTIVELE CERCETĂRII

Obiectiv principal Evaluarea evoluției pe termen lung a pacienților cu Tulburare bipolară Tip I, tratați cu

antipsihotice convenționale și atipice, comparativ cu cei tratați numai cu antipsihotice atipice. Obiectiv secundar Cercetarea relației între caracteristicile individuale și tipologia episoadelor afective în cadrul

fiecărui lot.

1.3. COORDONATE METODOLOGICE Studiu retrospectiv pe un lot de pacienți (N=100) cu Tulburare bipolară Tip I, aflați în evidenţa

Centrului de Sănătate Mintală (CSM) Craiova, în intervalul 1990-2009.

Date înregistrate Sex Vârstă Mediu de rezidenţă Nivel de instruire Relația de cuplu și suport familial Statut ocupațional Vârsta la debut Numărul, tipul și durata episoadelor afective, Numărul zilelor de spitalizare, Tipul de tratament psihotrop: antipsihotice convenționale (AC) sau atipice (AA), Tratamente asociate: timostabilizatori sau antidepresive.

Instrumente de lucru NIMH Life Chart for Recurrent Affective Illness SCID-I (Research Version) Structured Clinical Interview for DSM Disorders

7

Loturi de lucru Lotul A – n1 = 50 de pacienţi cu Tulburare Bipolară Tip I, aflaţi în evidenţa CSM Craiova în

anul 2009, care au urmat tratament inițial cu antipsihotice convenționale și ulterior cu antipsihotice atipice pe perioade cuprinse între 54 luni și 240 luni.

Lotul B – n2 = 50 de pacienţi diagnosticați cu Tulburare Bipolară Tip I, aflaţi în evidenţa CSM Craiova în anul 2009, care au urmat de la debutul afecțiunii tratament numai cu antipsihotice atipice, pe perioade cuprinse între 12 luni și 120 luni.

Criterii de includere: Diagnostic de Tulburare Bipolară Tip I conform criteriilor DSM IV TR, cu cel puțin un

episod afectiv maniacal sau mixt cu sau fără elemente psihotice, congruente sau incongruente cu dispoziția;

Domiciliu în judeţul Dolj; Acceptare participare (consimțământ informat); Intrarea în evidență în intervalul 1989-2008 și existența în evidență la sfârșitul perioadei; Completitudine date. Criterii de excludere: Refuz participare la studiu ( refuz consimţământ informat); Complianță redusă, fără tratament constant de întreținere, ci doar sporadic, în timpul

episoadelor acute; Diagnostic de tulburare de personalitate pe axa II DSM IV TR.

Aparat statistic

Metode de statistică descriptivă S-a observat o grupare diferită a pacienţilor pe anumite intervale în care pot fi împărţite seriile

de date. Datele din fiecare serie le-am centralizat pe intervale de repartiţii de frecvenţă a pacienţilor cu acelaşi număr de apariţii într-un interval dat. Am calculat media aritmetică ponderată prin formula:

n

iii

nn vnnn

vnvnvnx1

2211 1...

Numărul care arată de câte ori se repetă fiecare valoare (ni) este "ponderea" valorii respective. Reprezentările grafice au evidențiat frecvenţele maxime şi intervalele în care au apărut, pentru a se

putea face comparaţie pe acelaşi tip de caracteristici statistice, între loturile studiate. Pentru a determina dispersia valorilor dintr-o caracteristică statistică faţă de valoarea medie am

folosit ca indicator statistic abaterea standard.Această măsură se referă la “împrăştierea” valorilor dintr-o serie de date, fiind un indicator al omogenităţii seriei de date, fiind calculat cu formula:

unde este media seriei de date, iar este dimensiunea seriei de date (=50). Compararea dispersiilor a două sau mai multe serii de date s-a făcut ţinându-se seamă ca seriile să exprime acelaşi tip de date, exprimate în aceleaşi unităţi de măsură (număr luni, număr episoade, număr zile de spitalizare).

Analiza de corelaţie S-a utilizat modalitatea de analiză a unei populaţii statistice (pacienţii investigaţi), prin serii

statistice cu două dimensiuni, în total 190. Calculele aferente statisticii de corelaţie, asigură evidenţierea unor aspecte noi (care nu se văd

în contextul statisticii descriptive rezultate în urma analizei seriilor unidimensionale), precum existența corelaţiei între variabile, prin sensul şi intensitatea dependenţei (valoarea lui „r”). Coeficientul de corelaţie „r” are o variaţie în intervalul [-1, +1], valoarea sa maximă fiind –1 (corelaţie inversă) sau +1 (corelaţie directă). Valoarea minimă a acestui coeficient este 0. Când coeficientul de corelație este

8

pozitiv, între cele două serii de date există o legătură directă (când valorile dintr-o serie de date cresc, trebuie să crească într-o anumită proporţie şi valorile din seria a doua de date). Când coeficientul de corelație este negativ, între cele două serii de date există o legătură inversă (când valorile dintr-o serie de date cresc, trebuie să scadă într-o anumită proporţie şi valorile din seria a doua de date).

După determinarea coeficientului de corelaţie „r” s-a trecut la calculul „valorii p” a pragului critic de la care corelaţia este semnificativă statistic.

Ca nivel de semnificaţie statistică (pragul de separare între semnificaţia statistică acceptabilă și cea inacceptabilă) pentru coeficientul de corelaţie „r” a fost aleasă valoarea a=0,05, adică probabilitatea de 95%, la care s-au raportat valorile „p” calculate pe baza coeficientului de corelaţie al fiecărui studiu în parte, utilizând algoritmul descris în lucrarea „Handbook of Mathematical Functions With Formulas, Graphs and Mathematical Tables” – autori: Milton şi Irene A. Stegun Abramowitz, 1970 (link http://www.graphpad.com/quickcalcs/pvalue1.cfm, unde se va folosi „p from r” iar DF =50 – numărul de pacienţi). „Valoarea p” este cel mai mic nivel de semnificație care ne permite să acceptăm ca adevărată ipoteza existenţei semnificaţiei statistice a „legăturii” dintre seriile de date comparate, „sensului” şi „intensităţii” acesteia. Valoarea „1-p” a permis calculul probabilităţii ca să existe corelaţia dintre seriile de date (cu sensul şi intensitatea ei) luate în studiu.

9

CAP. II. REZULTATE ȘI DISCUȚII

1. Lot A 50 de pacienți: 26 bărbați și 24 femei;

Vârstă 27-63 ani, x=43,5 ± 7,9; Tratament cu antipsihotice convenționale (AC) și cu antipsihotice atipice (AA).

1.1. Sex şi grupe de vârstă Repartiţia pe sexe a lotului A este aproape uniformă, 48% femei și 52% bărbați (Fig. 1), în

concordanță cu literatura de specialitate; toate studiile epidemiologice, indiferent de zona geografică, de nivelul de dezvoltare socio-economică, de particularitățile etnice, rasiale sau culturale, evidențiază o prevalență egală pe sexe.

Fig. 1. Distribuția pe sexe în lotul A

Cei mai mulți pacienți din lotul A se încadrează în grupa de vârstă 31-45 de ani, 48%, iar cei

mai puțini aparțin grupei de vârstă < 30 de ani, 12%, în timp ce pentru grupa de vârstă ≥ 46 de ani procentul este de 40%.

Numărul redus de pacienți cu vârstă < 30 de ani, în lotul de pacienți tratați inițial cu antipsihotice convenționale și ulterior cu antipsihotice atipice se datorează reducerii utilizării în ultimii zece ani a antipsihoticelor convenționale în terapia psihiatrică în general, și în tratamentul de întreținere al tulburării bipolare, în special.

Se constată predominenţa sexului feminin în cadrul grupei de vârstă 31-45 de ani și a sexului masculin în grupa de vârstă ≥ 46 de ani, în timp ce în grupa de vârstă ≤30 de ani ponderea pe sexe a fost egală (Fig. 2).

Fig. 2. Distribuția pe sexe și grupe de vârstă în lotul A

52%48%BărbațiFemei

0

10

20

30

40

50

60

70

≤ 30 ani 31-45 ani ≥ 46 ani

5041,7

35

5058,3

65

%

Grupe de vârstă

Bărbați

Femei

10

1.2. Mediu de rezidenţă În structura lotului A pacienţii din mediul urban reprezintă 60%,față de pacienții din mediul rural

40% (Fig. 3). Predominența pacienților din mediul urban ar putea avea mai multe explicații: Tendința generală de scădere a populației din mediul rural; din 1950 factorul migraţie a

provocat importante mutaţii în structura pe vârstă şi sex a populaţiei din urban şi rural, sensul migraţiei fiind predominent de la sat spre oraş, din zonele mai puţin dezvoltate economic spre cele dezvoltate;

Nivelul de stres mai ridicat la care sunt expuși rezidenții din mediul urban, comparativ cu cei din mediul rural, stresul fiind un factor vulnerabilizant major, implicat în etiopatogenia tulburării bipolare;

Carenţele educaţionale şi mentalităţile specifice mediului rural, unde afecțiunile psihiatrice continuă să reprezinte un stigmat, adresabilitatea la serviciile psihiatrice fiind mult mai redusă, comparativ cu mediul urban.

Fig. 3. Distribuția după mediul de rezidență în lotul A

Pe grupe de vârstă, se constată predominența pacienților din mediul urban, în grupele de vârstă 31-45 de ani, 62,5% urban și 37,5% rural, și în grupa de vârstă ≥ 46 de ani, 60% urban și 40% rural, în timp ce în grupa ≤ 30 de ani numărul de pacienți din mediul urban este egal cu cel din mediul rural (Fig. 4). Această tendință de egalizare în grupa de vârstă 30 și sub 30 de ani s-ar explica prin creșterea accesibilității în ultimii ani la informație și la serviciile psihiatrice a pacienților din mediul rural.

Fig. 4. Distribuția după mediul de rezidență și grupe de vârstă în lotul A

1.3. Nivel de instruire În cadrul lotului A, nivelul de instruire dominant a fost cel mediu și superior, reprezentând 48% și

respectiv 22% cu un total de 70 %,ponderea pacienților care au absolvit doar școala elementară fiind de 30% (Fig. 5). Aceste rezultate sunt în concordanță cu literatura de specialitate; un studiu desfășurat de King`s College din Londra și Institutul Karolinska din Suedia a arătat că există un risc de patru ori mai mare de a dezvolta o tulburare bipolară la elevii cu rezultate foarte bune la învățătură (numai cu note de ”A”) comparativ cu elevii de nivel mediu.

60%40%

Urban

Rural

0

10

20

30

40

50

60

70

≤ 30 ani 31-45 ani ≥ 46 ani

5062,5 60

50

37,5 40%

Grupe de vârstă

Urban

Rural

11

Fig. 5. Distribuția după nivelul de instruire în lotul A

Distribuția pacienților după nivelul de instruire pe grupe de vârstă este diferită (Fig. 6): În grupa pacienților ≤ 30 de ani, 50% au studii medii, 33,3% au studii superioare, iar 16,7%

au doar școala elementară; În grupa pacienților 31-45 de ani, 45,8% au studii medii, 33,3% au studii superioare, iar

20,8% au doar școala elementară; În grupa pacienților ≥ 46 de ani, 50% au studii medii, 5% au studii superioare, iar 45% au

doar școala elementară.

Fig. 6. Distribuția după nivel de instruire și grupe de vârstă în lotul A

1.4. Relații de cuplu La nivelul întregului lot A, 52% dintre subiecţi sunt căsătoriţi sau trăiesc în cuplu, în timp ce 48%

trăiesc singuri, având doar relații ocazionale, de scurtă durată sau multipli parteneri (Fig. 7). Acest număr mare de pacienți, care nu au o relație stabilă de cuplu, se datorează instabilității datorate oscilațiilor dispoziționale și consecințelor negative ale comportamentului caracteristic episoadelor de manie.

Fig. 7. Distribuția după relația de cuplu în lotul A

În grupele de vârstă ≤ 30 de ani și 31-45 de ani numărul pacienților bipolari care trăiesc în

cuplu este egal cu numărul pacienților care nu au o relație stabilă (Fig. 8).

30%

48%

22%

ElementarMediuSuperior

0

10

20

30

40

50

≤ 30 ani 31-45 ani ≥ 46 ani

16,7 20,8

4550

45,8 50

33,3 33,3

5

%

Grupe de vârstă

Elementar

Mediu

Superior

48%52%SingurÎn cuplu

12

Se observă o creștere a numărului de pacienți care trăiesc în cuplu – 55%, comparativ cu cei ce trăiesc singuri – 45%, în grupa de vârstă ≤ 46 de ani (Fig. 8), creștere explicată prin caracteristicile evolutive ale tulburării bipolare – odată cu vârsta crește numărul episoadelor de depresie în detrimentul numărului de episoade de manie.

Fig.8. Distribuția după relația de cuplu și grupe de vârstă în lotul A

1.5. Statut ocupațional În lotul A se observă o predominanță, a pacienților cu statut de pensionari – 68%, în timp ce

18% din pacienți sunt salariați și 14% din pacienți sunt fără ocupație (Fig. 9).

Fig.9. Distribuția după statutul ocupațional în lotul A

În grupa ≤ 30 ani ponderea este: salariați – 0%, pensionari – 33,3%, fără ocupație – 66,7% (Fig. 10). În grupa 31-45 ani ponderea este: salariați – 33,3%, pensionari – 54,2%, fără ocupație –12,5%. În grupa ≥ 46 ani ponderea este: salariați – 5%, pensionari – 95%, fără ocupație – 0%. Numărul mai mare de pacienți fără ocupație, din grupa de vârstă 30 și sub 30 de ani, se

datorează predominenței episoadelor de manie la această categorie, care se caracterizează printr-o mai mare instabilitate cu schimbări frecvente ale orientării profesionale și ale locului de muncă. Cei mai mulți salariați sunt în grupa 31-45 ani, pacienții bipolari reușind să facă față cerințelor profesionale impuse de locul de muncă datorită scăderii numărului de episoade maniacale și remisiunilor de durată mai lungă și bună calitate.

1.6. Vârsta la debut În lotul A, numărul de pacienți la care Tulburarea Bipolară a debutat înainte de 25 de ani este

27 (54%), superior numărului pacienților la care tulburarea bipolară a debutat după 25 de ani, respectiv 23 (46%), (Fig. 11). Ținând cont de perioada în care au fost diagnosticați o mare parte din pacienții lotului A, 1989- 1999, și de lipsa unor instrumente standardizate care să crească acuratețea diagnosticului, există un decalaj de timp între debutul propriu-zis al tulburării bipolare (frecvent confundat cu tulburările de comportament sau de adaptare ale copilului și adolescentului) și diagnosticul pozitiv de tulburare bipolară.

0

10

20

30

40

50

60

≤ 30 ani 31-45 ani ≥ 46 ani

50 5045

50 50 55

%

Grupe de vârstă

Singur

În cuplu

14%18%

68%Fără ocupațieSalariatPensionar

13

Fig. 10. Distribuția după statutul ocupațional și grupe de vârstă în lotul A

Fig. 11. Distribuția după vârsta avută la debutul afecțiunii în lotul A

2. Lot B 50 de pacienți: 31 bărbați și 19 femei;

Vârstă 21-57 ani, x=35±6,8; Tratament cu antipsihotice atipice (AA).

2.1. Sex şi grupe de vârstă În lotul B se observă o predominență a pacienților de sex masculin – 62%, în detrimentul

pacienților de sex feminin – 38% (Fig. 12). Ponderea mai mare a pacienților de sex masculin se explică prin predominența episoadelor maniacale și mixte la bărbați, ceea ce crește acuratețea diagnosticului de tulburare bipolară tip I.

Fig. 12. Distribuția pe sexe în lotul B

Acest aspect este evident la grupele de vârstă ≥ 46 de ani (70% bărbați și 30% femei) și la grupa 31-45 de ani (63,63% bărbați și 36,37% femei), și mai puțin la grupa pacienților ≤ 30 de ani, unde există o tendință de egalizare a distribuției pe sexe – 55,55% bărbați și 44,45% femei (Fig. 13).

0

20

40

60

80

100

≤ 30 ani 31-45 ani ≥ 46 ani

66,7

12,5 0033,3

533,3

54,2

95

%

Grupe de vârstă

Fără ocupație

Salariat

Pensionar

54%46% Sub 25 ani

Peste 25 ani

62%38%

BărbațiFemei

14

Fig. 13. Distribuția pe sexe și grupe de vârstă în lotul B

2.2. Mediu de rezidenţă În lotul B diferența între mediul urban și cel rural este importantă, 66% din pacienți provin din

mediul urban și numai 34% din mediul rural (Fig. 14). Acest aspect poate fi explicat prin tendința accentuată de îmbătrânire a populației de la sate și prin adresabilitatea și accesibilitatea mai reduse ale pacienților din mediul rural față de serviciile de psihiatrie.

Fig. 14. Distribuția totală după mediul de rezidență în lotul B

Pe grupe de vârstă se constată o distribuție similară: în grupa de vârstă ≤ 30 ani, 66,67% din pacienți provin din mediul urban și 33,33% din mediul rural, în grupa de vârstă 31-45 ani, 63,63% din pacienți provin din mediul urban și 36,37% din mediul rural, în grupa de vârstă ≤ 46 ani, 70% din pacienți provin din mediul urban și 30% din mediul rural (Fig. 15).

Fig. 15. Distribuția după mediul de rezidență și grupe de vârstă în lotul B

0

10

20

30

40

50

60

70

≤ 30 ani 31-45 ani ≥ 46 ani

55,663,6

70

44,436,4

30

%

Grupe de vârstă

Bărbați

Femei

66%34%

Urban

Rural

0

10

20

30

40

50

60

70

≤ 30 ani 31-45 ani ≥ 46 ani

66,763,6

70

33,3 36,430

%

Grupe de vârstă

Urban

Rural

15

2.3. Nivel de instruire În lotul B se observă că ponderea pacienților cu studii medii este de 46%, iar 40% au absolvit o

facultate sau sunt studenți. Numai 14% dintre pacienți lotului B au doar studii elementare (Fig. 16). Acest rezultat se explică prin tendința de creștere a nivelului de instruire în cadrul populației generale datorată unei accesibilități sporite la o gamă din ce în ce mai largă de forme de învățământ superior, precum și prin IQ ridicat al persoanelor predispuse la Tulburare Bipolară.

Fig. 16. Distribuția după nivelul de instruire în lotul B

Distribuția după nivelul de instruire, pe grupe de vârstă (Fig. 17): Pacienții ≤ 30 de ani: 5,56% studii elementare, 61,11% studii medii, 33,33% studii superioare; Pacienții 31-45 de ani: 13,63% studii elementare, 36,37% studii medii, 50% studii

superioare; Pacienții ≥46 de ani: 30% studii elementare, 40% studii medii, 30% studii superioare.

Fig. 17. Distribuția după nivelul de instruire și grupe de vârstă în lotul B

2.4. Relații de cuplu În lotul B, predomină pacienții care au o relație stabilă de cuplu – 62%, față de cei care trăiesc

singuri – 38% (Fig. 18). Această situație s-ar putea datora instabilității afective și integrative, caracteristică tulburării bipolare.

Fig. 18. Distribuția după relația de cuplu în lotul B

14%

46%

40%ElementarMediuSuperior

0

10

20

30

40

50

60

70

≤ 30 ani 31-45 ani ≥ 46 ani

5,6 13,6

30

61,1

36,4 4033,3

50

30%

Grupe de vârstă

Elementar

Mediu

Superior

38%62% Singur

În cuplu

16

Distribuția după relația de cuplu, pe grupe de vârstă în cadrul lotului B (Fig. 19): pacienții ≤ 30 de ani: 61,11% trăiesc singuri, 48,89% au o relație stabilă de cuplu; pacienții 31-45 de ani: 31,81% trăiesc singuri, 68,19% au o relație stabilă de cuplu; pacienții ≥46 de ani: 10% trăiesc singuri, 90% au o relație stabilă de cuplu.

Fig. 19 Distribuția după relația de cuplu și grupe de vârstă în lotul B

Tendința de creștere a procentului de bipolari care au o relație stabilă de cuplu odată cu înaintarea

în vârstă se datorează scăderii numărului de episoade de manie-hipomanie odată cu vârsta.

2.5. Statut ocupațional În lotul B numărul salariaților este de 42%, 36% dintre pacienți sunt pensionari și 22% sunt

fără ocupație (Fig. 20). Ca și în cadrul lotului A, se observă o creștere a numărului de pensionari odată cu vârsta, în contradicție cu numărul persoanelor fără ocupație (Fig. 21).

Fig. 20. Distribuția după statutul ocupațional în lotul B

Pe grupe de vârstă, distribuția după statutul ocupațional în lotul B (Fig. 21): ≤ 30 de ani: 33,33% sunt fără ocupație, 55,56% sunt salariați și 11,11% sunt pensionari; 31-45 de ani: 22,73% sunt fără ocupație, 40,90% sunt salariați și 36,37% sunt pensionari; ≥ 46 de ani: 0% sunt fără ocupație, 20% sunt salariați și 80% sunt pensionari.

Fig. 21. Distribuția după statutul ocupațional și grupe de vârstă în lotul B

0

20

40

60

80

100

≤ 30 ani 31-45 ani ≥ 46 ani

61,1

31,810

38,9

68,2

90

%

Grupe de vârstă

Singur

În cuplu

22%

42%

36% Fără ocupațieSalariatPensionar

0

20

40

60

80

≤ 30 ani 31-45 ani ≥ 46 ani

33,322,7

0

55,6

40,9

2011,1

36,4

80

%

Grupe de vârstă

Fără ocupațieSalariatPensionar

17

2.6. Vârsta la debut În lotul B, numărul de pacienți la care tulburarea bipolară a debutat înainte de 25 de ani este 24

(48%), comparativ mai mic decât numărul pacienților la care tulburarea bipolară a debutat după 25 de ani, respectiv 26 (52%) (Fig. 22).

Fig. 22. Distribuția după vârsta la debut în lotul B

3. EVALUARE COMPARATIVĂ A EVOLUȚIEI LOTURILOR

3.1. Structura loturilor În lotul A, din cei 50 de pacienți 26 sunt bărbați și 24 sunt femei, în timp ce în lotul B din cei

50 de pacienți 31 sunt bărbați și 19 sunt femei. Dacă în lotul A raportul bărbați/femei de 1:1 corespunde cu distribuția pe sexe a tulburării bipolare din literatura de specialitate, în lotul B raportul dintre bărbați și femei de 1,6:1 se explică prin modalitatea de abordare terapeutică: la bărbați, la care predomină episoadele maniacale și mixte, se preferă medicația antipsihotică atipică, în timp ce la femei, la care predomină episoadele depresive, se preferă tratamentul cu timostabilizatori în asociere cu antidepresive. În ceea ce privește distribuția pe grupe de vârstă, în lotul A ponderea pacienților din grupa de vârstă ≥ 46 de ani este de 40%, dublă comparativ cu lotul B, de 20%, grupa de vârstă 31-45 de ani are o pondere aproximativ egală în ambele loturi 48% în lotul A și 44% în lotul B, iar pacienții cu vârstă ≤ 30 ani au o pondere de trei ori mai mare în lotul B, 36%, comparativ cu lotul A, 12%. Această distribuție se explică prin criteriile de selecție ale celor două loturi: lotul A include pacienți care au urmat într-o primă etapă tratament cu antipsihotice convenționale, a căror utilizare s-a restrâns foarte mult în ultimii ani, pe când cei din lotul B au urmat tratament numai cu antipsihotice atipice, a căror indicație s-a extins la tulburarea bipolară doar de câțiva de ani. Diferențele existente între structurile celor două loturi, ca și numărul relativ mic de pacienți din componența fiecărui lot, determină o limitare a rezultatelor cercetării.

3.2. Durata tratamentului Durata medie a tratamentului la pacienții tratați doar cu antipsihotice atipice, a fost de 48,3 luni,

mult mai scurtă decât durata medie a întregului tratament a pacienților din lotul A – 126,9 luni, dar și decât fiecare perioadă de tratament din lotul A: 54,82 luni pentru AA și 72,82 luni pentru AC (Fig. 23).

Omogenitatea duratei de tratament în lotul A a fost de 41,11, cu o deviație standard de 42,06 pentru perioada de tratament cu antipsihotice convenționale și de 20,84 pentru perioada de tratament cu antipsihotice atipice, în timp ce în lotul B omogenitatea a fost de 25,13 (Fig. 24).

Numărul maxim de pacienți care au urmat aceeași perioadă de tratament, în lotul A, a fost de 13 pentru antipsihoticele convenționale pe intervalul 21,3-40 luni, 14 pentru antipsihoticele atipice pe intervalul 53,11-64 luni și 11 pentru toată perioada tratamentului pe intervalul 105,6-126,3 luni. În lotul B, numărul maxim de pacienți care au urmat aceeași perioadă de tratament a fost de 11 pentru două intervale de tratament: 27-38,3 și 38,3-49,6 luni (Fig. 25).

48%52% Sub 25 ani

Peste 25 ani

18

Fig. 23. Media numărului lunilor de tratament în lotul A și în lotul B

Fig. 24. Omogenitatea duratei tratamentului în lotul A și în lotul B

Fig. 25. Numărul maxim de pacienți cu același interval de luni de tratament

în lotul A și în lotul B

3.3. Număr de episoade afective În cadrul lotului B, media episoadelor afective pe an a fost de 0,77, mai mică decât media

episoadelor afective pe an pentru întreaga perioadă de tratament a pacienților din lotul A – 1,1, dar și decât media episoadelor afective pe an pentru perioada de tratament cu antipsihotice convenționale a pacienților din lotul A – 1,38 episoade și decât media episoadelor afective pe an pentru perioada de tratament cu antipsihotice atipice a pacienților din lotul A – 0,83 episoade (Fig. 26).

Terapia pacienților bipolari cu antipsihotice atipice încă de la debutul afecțiunii a determinat reducerea recurențelor afective cu 44,2%, comparativ cu tratamentul cu antipsihotice convenționale,

0

20

40

60

80

100

120

140

72,82

54,82

126,9

48,3

Nr. lu

ni

Medii aritmetice ponderate

Nr. luni de tratament AC - Lot ANr. luni de tratament AA - Lot ANr. luni de tratament - Lot ANr. luni de tratament AA - Lot B

0

10

20

30

40

50

42,06

20,84

41,11

25,13

Deviații standard

Tratament AC - Lot ATratament AA - Lot ATratament global - Lot ATratament AA - Lot B

0

5

10

15

>21,3≤40 >53,11≤64 >105,6≤126,3 >27≤38,3>38,3≤49,6

13 14

11 11

Nr. p

acien

ți

Luni


19

iar schimbarea antipsihoticelor convenționale cu atipice a determinat de asemenea o scădere a numărului de episoade afective cu 39,85%. Global recurența în lotul B a fost cu 30% mai mică față de lotul A. Reducerea recurențelor afective, în cazul antipsihoticelor atipice, este determinată de creșterea timpului de recădere unor remisiuni de bună calitate, comparativ cu antipsihoticele convenționale, care permit o reintegrare socio-profesională și familială completă, factor determinant în declanșarea recurențelor afective. Superioritatea antipsihoticelor atipice în reducerea recurențelor afective, incluziv în formele de bipolaritate cu ciclare rapidă și refractare, este în concordanță cu rezultatele studiilor clinice (1, 4, 5, 8, 12, 20, 24, 25, 26 ).

Fig. 26. Media numărului de episoade de boală în lotul A și în lotul B

Omogenitatea numărului de episoade de boală pe an a fost de 0,36 pentru lotul A, cu o deviație

standard de 0,45 pentru perioada de tratament cu antipsihotice convenționale și de 0,33 pentru perioada de tratament cu antipsihotice atipice. Comparativ, lotul B este mai omogen cu o deviație standard mai mică, de 0,29, față de lotul A și apropiată de omogenitatea lotului A pentru perioada tratamentului cu antipsihotice atipice (Fig. 27).

Fig. 27. Omogenitatea numărului de episoade de boală în lotul A și în lotul B

Numărul maxim de pacienți cu același număr de episoade afective pe an a fost de 15 pentru

antipsihoticele convenționale pe intervalul 1,13-1,36 episoade, 11 pentru antipsihoticele atipice pe intervalul 0,5-0,67 episoade și 11 pe intervalul 0,74-0,92 pentru toată perioada tratamentului cu antipsihotice în lotul A. În lotul B, numărul maxim de pacienți cu același număr de episoade afective pe an a fost de 20 pentru antipsihoticele atipice pe intervalul 0,644-0,8 episoade (Fig. 28). Se constată că in lotul B numărul maxim de pacienți se situează intr-un interval de episoade pe an mai mic, 0,644-0,8, comparativ cu lotul A, în care intervalul cu număr maxim de pacienți este mai mare, 0,74-0,92.

0

0,2

0,4

0,6

0,8

1

1,2

1,41,38

0,83

1,1

0,77

Nr. e

piso

ade


Nr. episoade de boală AC - Lot ANr. episoade de boală AA - Lot ANr. episoade de boală - Lot ANr. episoade de boală AA - Lot B

0

0,1

0,2

0,3

0,4

0,5

0,45

0,330,36

0,29

Deviații standard

Tratament AC - Lot A

Tratament AA - Lot A

Tratament global - Lot A

Tratament AA - Lot B

20

Fig. 28. Numărul maxim de pacienți cu același interval de episoade de boală


3.3.1. Episoade depresive În cadrul lotului B, media numărului de episoade depresive pe an a fost de 0,27 episoade/an,

mai mică decât media numărului de episoade depresive pe an pentru întreaga perioadă de tratament a pacienților din lotul A, 0,4 episoade/an, dar și decât media numărului de episoade depresive pe an pentru perioada de tratament cu antipsihotice convenționale din lotul A, 0,44 episoade/an și decât media numărului de episoade depresive pe an pentru perioada de tratament cu antipsihotice atipice din lotul A 0,33 episoade/an (Fig. 29).

Deci, tratamentul cu antipsihotice atipice la debutul afecțiunii determină o recurență a episoadelor depresive cu 38,6% mai mică decât antipsihoticele convenționale, iar schimbarea convențional cu atipic determină reducerea recurențelor depresive cu 25%. Global recurența episoadelor depresive a fost cu 32,5% mai mică în lotul B, comparativ cu lotul A. Acest rezultat este în concordanță cu literatura de specialitate; antipsihoticele convenționale pot genera depresie, crescând numărul recurențelor depresive, în timp ce antipsihoticele atipice prin acțiunea lor timostabilizatoare au efect antidepresiv, determinând reducerea recurențelor depresive (3, 19, 23 ).

Fig. 29. Media numărului de episoade de depresie în lotul A și în lotul B

Omogenitatea numărului de episoade depresive pe an a fost de 0,39 pentru lotul A, cu o

deviație standard de 0,47 pentru perioada de tratament cu antipsihotice convenționale și de 0,34 pentru perioada de tratament cu antipsihotice atipice. Comparativ, lotul B este mai omogen cu o deviație standard mai mică, de 0,25, față de lotul A și mai apropiată de omogenitatea lotului A în perioada tratamentului cu antipsihotice atipice (Fig. 30).

Numărul maxim de pacienți cu același număr de episoade depresive pe an a fost de 14 pentru antipsihoticele convenționale pe intervalul 0-0,096 episoade, 14 pentru antipsihoticele atipice pe intervalul 0,5-0,67 episoade și 19 pe intervalul 0,09-0,27 episoade pentru toată perioada tratamentului

0

5

10

15

20

>1,13≤1,36 >0,5≤0,67 >0,74≤0,92 >0,644≤0,8

15

11 11

20

Nr. p

acien

ți

Nr. episoade


0

0,1

0,2

0,3

0,4

0,5

0,44

0,330,4

0,27

Nr. e

piso

ade


Nr. episoade de depresie AC - Lot ANr. episoade de depresie AA - Lot ANr. episoade de depresie - Lot ANr. episoade de depresie AA - Lot B

21

cu antipsihotice în lotul A. În lotul B, numărul maxim de pacienți cu același număr de episoade depresive pe an a fost de 12 pentru antipsihoticele atipice pe intervalul 0,183-0,306 episoade (Fig. 31).

Fig. 30. Omogenitatea numărului de episoade de depresie în lotul A și în lotul B

Fig. 31. Numărul maxim de pacienți cu același interval de episoade de depresie


3.3.2. Episoade de manie-hipomanie În cadrul lotului B, media numărului de episoade de manie-hipomanie/an a fost de 0,32

episoade/an, mai mică decât media numărului de episoade de manie-hipomanie/an pentru întreaga perioadă de tratament a pacienților din lotul A, 0,38 episoade/an, dar și decât media numărului de episoade manie-hipomanie/an pentru perioada de tratament cu antipsihotice convenționale a pacienților din lotul A, 0,57 episoade/an și mai mare decât media numărului de episoade de manie-hipomanie/an pentru perioada de tratament cu antipsihotice atipice a pacienților din lotul A, 0,23 episoade/an (Fig. 32).

Deci, tratamentul cu antipsihotice atipice la debutul afecțiunii determină o recurență a episoadelor de manie-hipomanie cu 43,86% mai mică decât antipsihoticele convenționale, iar schimbarea convențional cu atipic determină reducerea recurențelor de manie-hipomanie cu 59,65%. Global, recurența episoadelor de manie-hipomanie a fost cu 15,79% mai mică în lotul B, comparativ cu lotul A. Paradoxal, recurența episoadelor de manie-hipomanie în perioada de tratament cu AA în lotul A a fost cu 28,15% mai mică decât în perioada de tratament cu AA în lotul B.

Efectul antimanic al antipsihoticelor atipice este astfel foarte bine evidențiat de scăderea marcată a numărului de recurențe maniacale la trecerea de pe antipsihotic convențional pe atipic, în cadrul lotului A. Acest rezultat este în concordanță cu studiile clinice care au demonstrat eficacitatea superioară a antipsihoticelor atipice în tratamentul fazei acute de manie, comparativ cu cele convenționale (11, 13, 14, 18, 21, 22, 26).

Omogenitatea numărului de episoade de manie-hipomanie pe an a fost de 0,24 pentru lotul A, cu o deviație standard de 0,32 pentru perioada de tratament cu antipsihotice convenționale și de 0,28 pentru

0

0,1

0,2

0,3

0,4

0,50,47

0,340,39

0,25

Deviații standard


0

5

10

15

20

≤0,096 >0,5≤0,67 >0,09≤0,27 >0,183≤0,306

14 14

19

12

Nr. p

acien

ți

Nr. episoade


22

perioada de tratament cu antipsihotice atipice. Comparativ, lotul B este mai omogen cu o deviație standard mai mică, de 0,22, față de lotul A și mai omogen decât lotul A în perioada tratamentului cu antipsihotice atipice care a prezentat o deviație standard de 0,28 (Fig. 33).

Fig. 32. Media numărului de episoade de manie-hipomanie în lotul A și în lotul B

Fig. 33. Omogenitatea numărului de episoade de manie-hipomanie în lotul A și în lotul B

Numărul maxim de pacienți cu același număr de episoade de manie-hipomanie/an a fost de 11

pentru antipsihoticele convenționale pe intervalul 0-0,091 episoade, 20 pentru antipsihoticele atipice pe intervalul 0-0,098 episoade și 13 pe intervalul 0,19-0,319 episoade pentru toată perioada tratamentului cu antipsihotice în lotul A. În lotul B, numărul maxim de pacienți cu același număr de episoade de manie-hipomanie/an a fost de 16 pentru antipsihoticele atipice pe intervalul 0,175-0,292 episoade (Fig. 34).

Fig. 34. Numărul maxim de pacienți cu același interval de episoade de manie-hipomanie


0

0,1

0,2

0,3

0,4

0,5

0,60,57

0,23

0,380,32

Nr. e

piso

ade


Nr. episoade de manie-hipomanie AC- Lot ANr. episoade de manie-hipomanie AA- Lot ANr. episoade de manie hipomanie -Lot ANr. episoade de manie-hipomanie AA- Lot B

0

0,05

0,1

0,15

0,2

0,25

0,3

0,35

0,320,28

0,24 0,22

Deviații standard


0

5

10

15

20

≤0,091 ≤0,098 >0,19≤0,319 >0,175≤0,292

11

20

13

16

Nr. p

acien

ți

Luni


23

3.3.3. Episoade de dispoziție mixtă În cadrul lotului B, media numărului de episoade de dispoziție mixtă pe an a fost de

0,19/an, mai mică decât media numărului de episoade de dispoziție mixtă/an pentru întreaga perioadă de tratament a pacienților din lotul A, 0,31/an, dar și decât media numărului de episoade de dispoziție mixtă/an pentru perioada de tratament cu antipsihotice convenționale, 0,36/an și decât media numărului de episoade de dispoziție mixtă/an pentru perioada de tratament cu antipsihotice atipice a pacienților din lotul A – 0,27/an (Fig. 35).

Tratamentul cu antipsihotice atipice la debutul afecțiunii determină o recurență a episoadelor mixte cu 47,22% mai mică decât antipsihoticele convenționale, iar schimbarea convențional cu atipic determină reducerea recurențelor mixte cu 25%. Global recurența episoadelor mixte a fost cu 38,7% mai mică în lotul B, comparativ cu lotul A. Ca și în cazul episoadelor de manie-hipomanie, eficacitatea superioară a antipsihoticelor atipice față de cele convenționale este în concordanță cu rezultatele studiilor clinice (11, 13, 14, 18, 21, 22, 26).

Fig. 35. Media numărului de episoade de dispoziție mixtă în lotul A și în lotul B

Omogenitatea numărului de episoade de dispoziție mixtă pe an a fost de 0,2 pentru lotul A, cu

o deviație standard de 0,3 pentru perioada de tratament cu antipsihotice convenționale și de 0,22 pentru perioada de tratament cu antipsihotice atipice. Comparativ în lotul B omogenitatea numărului de episoade de dispoziție mixtă pe an a fost de 0,23 similară cu cea din perioada de tratament cu atipice din lotul A (Fig. 36).

Fig. 36. Omogenitatea numărului de episoade de dispoziție mixtă în lotul A și în lotul B

Numărul maxim de pacienți cu același număr de episoade de dispoziție mixtă pe an a fost de 9

pentru antipsihoticele convenționale pe intervalul 0-0,059 și în intervalul 0,41-0,52 episoade, 15 pentru antipsihoticele atipice pe intervalul 0-0,37 episoade și 13 pe intervalul 0,312-0,4 episoade pentru toată perioada tratamentului cu antipsihotice în lotul A. În lotul B numărul maxim de pacienți cu același număr de episoade de dispoziție mixtă pe an a fost de 21 pentru antipsihoticele atipice pe intervalul 0-0,4 episoade (Fig. 37).

00,050,1

0,150,2

0,250,3

0,350,4

0,36

0,270,31

0,19

Nr. e

piso

ade


Nr. episoade de dispoziție mixtă AC -Lot ANr. episoade de dispoziție mixtă AA -Lot ANr. episoade de dispoziție mixtă - Lot ANr. episoade de dispoziție mixtă AA -Lot B

0

0,05

0,1

0,15

0,2

0,25

0,3 0,3

0,22 0,20,23

Deviații standard


24

Fig. 37. Numărul maxim de pacienți cu același interval de episoade de dispoziție mixtă


3.4. Durata episoadelor de boală În cadrul lotului B, media lunilor de boală pe an a fost de 1,33, mai mică decât media lunilor de

boală/an pentru întreaga perioadă de tratament a pacienților din lotul A, 2,2 luni/an, dar și decât media lunilor de boală/an pentru perioada de tratament cu antipsihotice convenționale a pacienților din lotul A, 2,91 luni/an și decât media lunilor de boală/an pentru perioada de tratament cu antipsihotice atipice a pacienților din lotul A, 1,45 luni/an (Fig. 38).

Tratamentul cu antipsihotice atipice la debutul afecțiunii determină o scădere a duratei episoadelor afective cu 54,3% față de tratamentul cu antipsihotice convenționale, iar schimbarea convențional cu atipic determină reducerea duratei episoadelor afective cu 50,17%. Global, durata episoadelor afective a fost cu 39,54% mai mică în lotul B, comparativ cu lotul A. Acest rezultat este în concordanță cu studiile clinice (8, 11, 13, 14, 18, 20, 21, 22, 25) și se explică prin acțiunea de stabilizare a dispoziției a antipsihoticelor atipice, care spre deosebire de cele convenționale, nu permit oscilații nici în sensul elevării, nici în sensul deprimării dispoziționale. Efectul mai rapid al atipicelor se datorează și unei cantități mai mici de efecte adverse: sedare, dificultăți de concentrare, fenomene extrapiramidale, care permit o reinserție socio-profesională și familială rapidă și de bună calitate.

Fig. 38. Media numărului lunilor de boală în lotul A și în lotul B

Omogenitatea lunilor de boală a fost de 0,82 pentru lotul A, cu o deviație standard de 1,12 pentru

perioada de tratament cu antipsihotice convenționale și de 0,83 pentru perioada de tratament cu antipsihotice atipice. Comparativ, în lotul B omogenitatea a fost de 0,63. Comparativ, lotul B este mai omogen cu o deviație standard mai mică, de 0,63, față de lotul A (Fig. 39).

Numărul maxim de pacienți cu același număr de luni de boală pe an a fost de 10 pentru antipsihoticele convenționale pe intervalul 1,7-3,2 luni, 20 pentru antipsihoticele atipice pe intervalul 1,09 - 1,6 luni și 13 pe intervalul 1,87- 2,3 luni pentru toată perioada tratamentului cu antipsihotice în

0

5

10

15

20

25

≤0,059;>0,41≤0,52

≤0,037 >0,312≤0,4 ≤0,05

9

1513

21Nr

. pac

ienți

Nr. episoade


0

0,5

1

1,5

2

2,5

32,91

1,45

2,2

1,33Nr. lu

ni


Nr. luni de boală AC - Lot A

Nr. luni de boală AA - Lot A

Nr. luni de boală - Lot A

Nr. luni de boală AA - Lot B

25

lotul A. În lotul B, numărul maxim de pacienți cu același număr de luni de boală pe an a fost de 12 pentru antipsihoticele atipice pe intervalul 0,658-0,971 luni (Fig. 40).

Fig. 39. Omogenitatea duratei lunilor de boală în lotul A și în lotul B

Fig. 40. Numărul maxim de pacienți cu același interval de luni de boală


3.4.1. Durata episoadelor de depresie În cadrul lotului B, media lunilor de depresie/an a fost de 0,49 luni, mai mică decât media

lunilor de depresie/an pentru întreaga perioadă de tratament a pacienților din lotul A – 0,81 luni, dar și decât media lunilor de depresie/an pentru perioada de tratament cu antipsihotice convenționale a pacienților din lotul A – 0,93 luni și decât media lunilor de depresie/an pentru perioada de tratament cu antipsihotice atipice a pacienților din lotul A – 0,81 luni (Fig. 41).

Tratamentul cu antipsihotice atipice la debutul afecțiunii determină o scădere a duratei episoadelor depresive cu 47,3% față de tratamentul cu antipsihotice convenționale, iar schimbarea convențional – atipic determină reducerea duratei episoadelor depresive cu 38,7%. Global, durata episoadelor depresive a fost cu 39,5% mai mică în lotul B, comparativ cu lotul A. Rezultatul corespunde cu datele din literatura de specialitate bazate pe studii clinice (3, 19, 23).

Omogenitatea lunilor de depresie a fost de 0,89 pentru lotul A, cu o deviație standard de 1,06 pentru perioada de tratament cu antipsihotice convenționale și de 0,6 pentru perioada de tratament cu antipsihotice atipice. Comparativ, lotul B este mai omogen cu o deviație standard mai mică, de 0,52, față de lotul A și apropiată de omogenitatea lotului A în perioada tratamentului cu antipsihotice atipice (Fig. 42).

Numărul maxim de pacienți cu același număr de luni de depresie/an a fost de 15 pentru antipsihoticele convenționale pe intervalul 0-0,285 luni, 16 pentru antipsihoticele atipice pe intervalul 0-0,13 luni și 20 pe intervalul 0,25-0,75 luni pentru toată perioada tratamentului cu antipsihotice în lotul A. În lotul B, numărul maxim de pacienți cu același număr de luni de depresie/an a fost de 16 pentru antipsihoticele atipice pe intervalul 0-0,128 luni (Fig. 43).

0

0,2

0,4

0,6

0,8

1

1,21,12

0,83 0,820,63

Deviații standard


0

5

10

15

20

>0,658≤0,971 >1,7≤3,2 >1,09≤1,6 >1,87≤2,3

1210

20

13

Nr. p

acien

ți

Luni


26

Fig. 41. Media numărului de depresie în lotul A și în lotul B

Fig. 42. Omogenitatea duratei lunilor de depresie în lotul A și în lotul B

Fig. 43. Numărul maxim de pacienți cu același interval de luni de depresie


3.4.2. Durata episoadelor de manie-hipomanie În cadrul lotului B, media lunilor de manie-hipomanie/an a fost de 0,52, mai mică decât media

lunilor de manie-hipomanie/an pentru întreaga perioadă de tratament a pacienților din lotul A, 0,78 luni/an, dar și decât media lunilor de manie-hipomanie/an pentru perioadă de tratament cu antipsihotice convenționale a pacienților din lotul A, 1,24 luni/an și mai mare decât media lunilor de manie-hipomanie/an pentru perioada de tratament cu antipsihotice atipice a pacienților din lotul A, 0,38 luni/an (Fig. 44).

Tratamentul cu antipsihotice atipice la debutul afecțiunii determină o scădere a duratei episoadelor de manie-hipomanie cu 58,06% față de tratamentul cu antipsihotice convenționale, iar

0

0,2

0,4

0,6

0,8

10,93

0,57

0,81

0,49Nr. lu

ni


Nr. luni de depresie AC - Lot A

Nr. luni de depresie AA - Lot A

Nr. luni de depresie - Lot A

Nr. luni de depresie AA - Lot B

0

0,2

0,4

0,6

0,8

1

1,2

1,06

0,6

0,89

0,52

Deviații standard


0

5

10

15

20

≤0,285 ≤0,13 >0,25≤0,75 ≤0,128

15 1620

16

Nr. p

acien

ți

Luni


27

schimbarea convențional cu atipic determină reducerea duratei episoadelor de manie-hipomanie cu 69,35%. Global durata episoadelor de manie-hipomanie a fost cu 33,3% mai mică în lotul B, comparativ cu lotul A. Rezultatul corespunde cu datele din literatura de specialitate bazate pe studii clinice (11, 13, 14, 18, 21, 22, 26).

Fig. 44. Media numărului lunilor de manie-hipomanie după tipul de tratament


Omogenitatea lunilor de manie-hipomanie a fost de 0,54 pentru lotul A, cu o deviație standard de 0,79 pentru perioada de tratament cu antipsihotice convenționale și de 0,52 pentru perioada de tratament cu antipsihotice atipice. Comparativ, lotul B este mai omogen cu o deviație standard mai mică, de 0,48, față de lotul A și apropiată de omogenitatea lotului A, în perioada tratamentului cu antipsihotice atipice (Fig. 45).

Fig. 45. Omogenitatea duratei lunilor de manie-hipomanie în lotul A și în lotul B

Fig. 46. Numărul maxim de pacienți cu același interval de luni de manie-hipomanie


0

0,2

0,4

0,6

0,8

1

1,2

1,4

1,24

0,38

0,78

0,52

Nr. lu

ni


Nr. luni manie-hipomanie AC - Lot ANr. luni manie-hipomanie AA - Lot ANr. luni manie-hipomanie - Lot ANr. luni manie-hipomanie AA - Lot B

0

0,2

0,4

0,6

0,8 0,79

0,52 0,540,48

Deviații standard


0

5

10

15

20

25

>0,98≤1,37 ≤0,131 >0,47≤0,79 >0,125≤0,375

11

2017

21

Nr. p

acien

ți

Luni


28

Numărul maxim de pacienți cu același număr de luni de manie-hipomanie/ an a fost de 11 pentru antipsihoticele convenționale pe intervalul 0,98-1,37 luni, 20 pentru antipsihoticele atipice pe intervalul 0-0,131 luni și 17 pe intervalul 0,47-0,79 luni pentru toată perioada tratamentului cu antipsihotice în lotul A. În lotul B, numărul maxim de pacienți cu același număr de luni de manie-hipomanie/an a fost de 21 pentru antipsihoticele atipice pe intervalul 0,125-0,375 luni (Fig. 46).

3.4.3. Durata episoadelor de dispoziție mixtă În cadrul lotului B, media lunilor de dispoziție mixtă/an a fost de 0,34, mai mică decât media

lunilor de dispoziție mixtă/an pentru întreaga perioadă de tratament a pacienților din lotul A, 0,64 luni/an, dar și decât media lunilor de dispoziție mixtă/an pentru perioadă de tratament cu antipsihotice convenționale a pacienților din lotul A, 0,77 luni/an și decât media lunilor de dispoziție mixtă/an pentru perioada de tratament cu antipsihotice atipice a pacienților din lotul A, 0,5 luni/an (Fig. 47).

Tratamentul cu antipsihotice atipice la debutul afecțiunii determină o scădere a duratei episoadelor mixte cu 55,84% față de tratamentul cu antipsihotice convenționale, iar schimbarea convențional – atipic determină reducerea duratei episoadelor mixte cu 35,06%. Global, durata episoadelor mixte a fost cu 46,87% mai mică în lotul B, comparativ cu lotul A. Rezultatul corespunde cu datele din literatura de specialitate bazate pe studii clinice (11, 13, 14, 18, 21, 22, 26).

Omogenitatea lunilor de dispoziție mixtă a fost de 0,48 pentru lotul A, cu o deviație standard de 0,69 pentru perioada de tratament cu antipsihotice convenționale și de 0,55 pentru perioada de tratament cu antipsihotice atipice. Comparativ lotul B este mai omogen cu o deviație standard mai mică, de 0,41, față de lotul A și apropiată de omogenitatea lotului A (Fig. 48).

Numărul maxim de pacienți cu același număr de luni de dispoziție mixtă/an a fost de 12 pentru antipsihoticele convenționale pe intervalul 0,5-0,83 luni, 15 pentru antipsihoticele atipice pe intervalul 0-0,173 luni și 15 pe intervalul 0,13-0,39 pentru toată perioada tratamentului cu antipsihotice în lotul A (Fig. 49). În lotul B, numărul maxim de pacienți cu același număr de luni de dispoziție mixtă/an a fost de 21 pentru antipsihoticele atipice pe intervalul 0-0,1 luni (Fig. 49).

Fig. 47. Media numărului lunilor de dispoziție mixtă în lotul A și în lotul B

Fig. 48. Omogenitatea duratei lunilor de dispoziție mixtă în lotul A și în lotul B

00,10,20,30,40,50,60,70,8

0,77

0,5

0,64

0,34Nr. lu

ni


Nr. luni de dispoziție mixtă AC - Lot ANr. luni de dispoziție mixtă AA - Lot ANr. luni de dispoziție mixtă - Lot ANr. luni de dispoziție mixtă AA - Lot B

0

0,1

0,2

0,3

0,4

0,5

0,6

0,7 0,69

0,550,48

0,41

Deviații standard


29

Fig. 49. Numărul maxim de pacienți cu același interval de luni de dispoziție mixtă


3.5. Număr de zile de spitalizare În cadrul lotului B, media zilelor de spitalizare/an a fost de 1,33 zile/an, mai mică decât

media zilelor de spitalizare/an pentru întreaga perioadă de tratament a pacienților din lotul A, 2,2 zile/an, dar și decât media zilelor de spitalizare/an pentru perioada de tratament cu antipsihotice convenționale a pacienților din lotul A, 2,91 zile/an și decât media zilelor de spitalizare/an pentru perioada de tratament cu antipsihotice atipice a pacienților din lotul A, 1,45 zile/an (Fig. 50).

Tratamentul cu antipsihotice atipice la debutul afecțiunii determină o scădere a duratei de spitalizare cu 59,53% față de tratamentul cu antipsihotice convenționale, iar schimbarea convențional cu atipic determină reducerea duratei de spitalizare cu 51,72%. Global, durata spitalizării a fost cu 43,1% mai mică în lotul B, comparativ cu lotul A. Efectul mai rapid al atipicelor de stabilizare a dispoziției, numărul mai redus de efecte adverse: sedare, dificultăți de concentrare, fenomene extrapiramidale, determină reducerea duratei sau chiar necesității de spitalizare și permit o reinserție socio-profesională și familială rapidă și de bună calitate. Prin reducerea semnificativă a duratei spitalizării, raportul eficiență/cost crește în favoarea antipsihoticelor atipice, cheltuielile generate de spitalizare și de incapacitatea temporară de muncă având ponderea cea mai mare costurile pentru tratamentul tulburării bipolare (2, 5, 17, 28).

Fig. 50. Media numărului de zile de spitalizare în lotul A și în lotul B

Omogenitatea numărului de zile de spitalizare pe an a fost de 7,17 pentru lotul A, cu o deviație standard de 9,8 pentru perioada de tratament cu antipsihotice convenționale și de 9,8 pentru perioada de tratament cu antipsihotice atipice. Comparativ, lotul B este mai omogen cu o deviație standard mai mică, de 5,46, față de lotul A (Fig. 51).

Numărul maxim de pacienți cu același număr de zile de spitalizare pe an a fost de 20 pentru antipsihoticele convenționale pe intervalul 17,8-24,9 zile, 21 pentru antipsihoticele atipice pe intervalul

0

5

10

15

20

25

>0,5≤0,83 ≤0,173 >0,13≤0,39 ≤0,1

1215 15

21Nr

. pac

ienți

Luni


0

5

10

15

20

25

22,93

11,07

16,31

9,28

Nr. z

ile sp

italiz

are


Nr. zile de spitalizare AC - Lot ANr. zile de spitalizare AA - Lot ANr. zile de spitalizare - Lot ANr. zile de spitalizare AA - Lot B

30

2,6-8 zile și 16 pe intervalul 10,5-15,02 zile pentru toată perioada tratamentului cu antipsihotice în lotul A (Fig. 52).

În lotul B, numărul maxim de pacienți cu același număr de zile de spitalizare pe an a fost de 12 pentru antipsihoticele atipice pe intervalul 3,78-6,3 zile (Fig. 52).

Fig. 51. Omogenitatea numărului de zile de spitalizare în lotul A și în lotul B

Fig. 52. Numărul maxim de pacienți cu același interval de zile de spitalizare


4. CORELAȚII. SEMNIFICAȚIE STATISTICĂ În cadrul lotului A, se constată că un nivel superior de instruire este corelat înalt semnificativ

statistic (99,79%) cu un număr mai mic de episoade afective, valoarea pragului de semnificație p=0,0021 și un coeficient de corelație r=–0,4168. Corelația este semnificativă statistic – 95,14%, și pentru episoadele de depresie, cu valoarea pragului de semnificație p=0,0486 și a coeficientului de corelație r=–0,2749, fapt explicat de o complianță mai bună a pacienților cu un nivel superior de instruire, provenită dintr-o înțelegere a bolii și a necesității tratamentului. Aceste rezultate sunt în concordanță cu literatura de specialitate; un studiu desfășurat de Institutul Psihiatric King`s College din Londra și Institutul Karolinska din Suedia a arătat că există un risc de patru ori mai mare de a dezvolta o tulburare bipolară la elevii cu rezultate foarte bune la învățătură(numai cu note de ”A”) comparativ cu elevii de nivel mediu.

În cadrul lotului A, se constată că o relație stabilă de cuplu este corelată semnificativ statistic (97,78%) cu un număr mai mic de episoade afective, valoarea pragului de semnificație p=0,0222 și un coeficient de corelație r=–0,3166. Acest rezultat este în concordanță cu literatura de specialitate care subliniază importanța suportului familial în consolidarea remisiunilor și prevenirea recurențelor prin creșterea aderenței la tratament și reducerea stigmatului bolii.

0

2

4

6

8

10

1211,23

9,8

7,175,46

Deviații standard


0

5

10

15

20

25

>17,8≤24,9 >2,6≤8 >10,5≤15,02 >3,78≤6,3

20 21

1612

Nr. p

acien

ți

Nr. zile de spitalizare


31

Pacienții pensionari, din cadrul lotului A, au prezentat un număr semnificativ mai mare de episoade afective, de luni de boală și de zile de spitalizare comparativ cu pacienții salariați sau fără ocupație, fapt evidențiat de mai multe corelații:

ocupația de pensionar corelată înalt semnificativ statistic – 99,99%, cu numărul de episoade afective/an, cu o valoare a pragului de semnificație p=0,0001 și un coeficient de corelație r=0,5487;

ocupația de pensionar corelată înalt semnificativ statistic – 99,96%, cu numărul de luni de boală/an, cu o valoare a pragului de semnificație p=0,0004 și un coeficient de corelație r=0,4736;

ocupația de pensionar corelată semnificativ statistic – 95,18% cu numărul de zile de spitalizare/an, cu o valoare a pragului de semnificație p=0,0468 și un coeficient de corelație r=0,2770.

Aceste rezultate corespund datelor din literatura de specialitate și pot fi legate de faptul că o bună inserție socio-profesională este corelată cu un risc inferior de recădere, recurență și cu un număr mai mic de zile de incapacitate de muncă.

În comparație cu lotul A, în lotul B corelațiile pensionar număr de luni de boală și de zile de spitalizare sunt slab semnificative statistic, iar în cazul numărului de episoade afective corelația este nesemnificativă statistic – 20,39%:

ocupația de pensionar corelată slab semnificativ statistic – 93,28%, cu numărul de luni de boală/an, cu o valoare a pragului de semnificație p=0,0672 și un coeficient de corelație r=0,2558;

ocupația de pensionar slab corelată statistic – 92,38%, cu numărul de zile de spitalizare/an, cu o valoare a pragului de semnificație p=0,0762 și un coeficient de corelație r=0,2480.

În cazul antipsihoticelelor atipice corelația inserție socio-profesională-recurență-zile de spitalizare este mai slabă, comparativ cu antipsihoticele convenționale, datorită acțiunii timostabilizatoare superioare și numărului mai mic de efecte secundare ale atipicelor.

În cadrul lotului A, se constată existența unei corelații între vârsta de debut a tulburării bipolare și tipul episodului afectiv dominant :

vârsta de debut corelată înalt semnificativ statistic – 99,15%, cu numărul de episoade depresive/an, cu o valoare a pragului de semnificație p=0,0085 și un coeficient de corelație r=0,3612;

vârsta de debut corelată înalt semnificativ statistic – 98,17%, cu numărul de episoade mixte/an, cu o valoare a pragului de semnificație p=0,0183 și un coeficient de corelație r=0,3262;

corelația dintre vârsta de debut și numărul de episoade de manie-hipomanie/an nu este semnificativă statistic – 23,55%.

Concluzia, în concordanță cu literatura de specialitate, este că debutul mai tardiv al tulburării bipolare se asociază cu un număr semnificativ mai mare de episoade depresive și mixte și cu un număr mai mic de episoade maniacale-hipomaniacale, care sunt mult mai frecvente la vârstele tinere.

La pacienții din lotul B, se constată că debutul mai târziu se asociază slab semnificativ statistic cu un număr mai mare de zile de spitalizare – 96,58%, valoarea pragului de semnificație p=0,0342 și un coeficient de corelație r=0,2942. La aceste vârste asocierea unor comorbidități somatice, a ideilor depresive hipocondriace și a manifestărilor somatoforme și anxioase sunt mai frecvente decât la vârstele tinere, ceea ce determină creșterea numărului de zile de spitalizare.

În cadrul lotului A, se constată menținerea unui tip dominant de episod afectiv indiferent de tipul de tratament, cu antipsihotic convențional sau atipic:

numărul de episoade depresive/an în perioada AC este corelat înalt semnificativ statistic – 99,99%, cu numărul de episoade depresive/an în perioada AA, cu o valoare a pragului de semnificație p<0,0001 și un coeficient de corelație r= 0,6956;

numărul de episoade mixte/an în perioada AC este corelat semnificativ statistic – 98,99%, cu numărul de episoade mixte/an în perioada AA, cu o valoare a pragului de semnificație p=0,0101 și un coeficient de corelație r=0,3535;

numărul de episoade manie-hipomanie/an în perioada AC este corelat semnificativ statistic – 98,00%, cu numărul de episoade manie-hipomanie /an în perioada AA, cu o valoare a pragului de semnificație p=0,02 și un coeficient de corelație r=0,3218.

32

Personalitatea premorbidă a pacienților îi predispune pe aceștia la un anumit tip de recurențe afective, predispoziție care se menține constantă de-a lungul vieții și nu este influențată de tipul de tratament.

Numărul episoadelor afective a crescut odată cu vârsta la pacienții bipolari în cadrul lotului A, corelație înalt semnificativă statistic – 99,97%, în timp ce în lotul B acest lucru nu se mai constată, corelația fiind nesemnificativă statistic – 36,63%. Acest rezultat se explică prin remisiunile incomplete, fără recuperare totală, ci cu deficit cognitiv caracteristic tratamentului cronic cu antipsihotice convenționale, ceea ce generează dificultăți de reinserție socio-profesională, care la rândul lor constituie factori favorizanți ai recăderilor.

Durata episoadelor afective a crescut odată cu vârsta, la pacienții bipolari, atât în cadrul lotului A, cât și în cadrul lotului B, fapt evidențiat de corelația directă, semnificativă statistic, mai accentuată pentru lotul A:

vârstă-număr de luni de boală/an lot A cu o valoare a pragului de semnificație p=0,0001 și un coeficient de corelație r=0,5055 – 99,99%;

vârstă-număr de luni de boală/an lot B cu o valoare a pragului de semnificație p=0,0058 și un coeficient de corelație r=0,3778 – 99,94%.

Concluzie: la bipolari tratamentul cu antipsihotice atipice, spre deosebire de cel cu antipsihotice convenționale, nu este asociat cu o creștere a numărului de episoade afective pe an, ci numai cu o creștere a duratei acestora odată cu vârsta. Creșterea duratei episoadelor afective odată cu vârsta se explică prin creșterea duratei de răspuns la tratament și reducerea mecanismelor compensatorii.

Numărul și durata episoadelor depresive a crescut odată cu vârsta la pacienții bipolari, atât în cadrul lotului A, cât și în cadrul lotului B, fapt evidențiat de corelația directă, semnificativă statistic între acești parametri, mai accentuată pentru lotul A:

vârstă-număr de episoade depresive/an în lotul A cu o valoare a pragului de semnificație p=0,0062 și un coeficient de corelație r=0,3746 – 99,38%;

vârstă-număr de luni de depresie/an lot A cu o valoare a pragului de semnificație p=0,0027 și un coeficient de corelație r=0,4072 – 99,73%;

vârstă-număr de episoade depresive/an lot B cu o valoare a pragului de semnificație p=0,048 și un coeficient de corelație r=0,2756 – 95,20%;

vârstă-număr de luni de depresie/an lot B cu o valoare a pragului de semnificație p=0,0269 și un coeficient de corelație r=0,3068 – 97,31%.

Concluzie: la bipolari tratamentul cu antipsihotice convenționale, dar și cu antipsihotice atipice este asociat cu o creștere a numărului de episoade depresive pe an și cu o creștere a duratei acestora odată cu vârsta. Acest rezultat corespunde tendinței recunoscute din tulburarea bipolară de creștere a numărului de episoade depresive și de scădere a numărului de episoade de manie-hipomanie odată cu vârsta.

În cadrul lotului A, se observă că o perioadă mai lungă de tratament cu antipsihotice convenționale este corelată cu o creștere a numărului de luni de boală/an, înalt semnificativă statistic – 99,60%, cu pragul de semnificație p=0,0040 și coeficient de corelație r=0,3926 precum și a numărului de luni de depresie/an, semnificativă statistic – 95,32%, cu pragul de semnificație p=0,0468 și coeficient de corelație r=0,2770. În opoziție, o perioadă mai lungă de tratament cu antipsihotice atipice, este corelată, semnificativ statistic, cu un număr mai mic de luni de boală/an – 91,07%, cu pragul de semnificație p=0,0893 și coeficient de corelație r=–0,2380, precum și cu un număr mai mic de luni de depresie/an – 94,15%, cu prag de semnificație p=0,0585 și coeficient de corelație r=–0,2641.

Concluzie: tratamentul pe o perioadă mai lungă cu antipsihotice convenționale a determinat o creștere a duratei episoadelor afective, în special a celor depresive, în timp ce tratamentul cu antipsihotice atipice a determinat o reducere a duratei episoadelor afective, în special a celor depresive. Rezultatul corespunde cu datele din literatura de specialitate, conform cărora antipsihoticele convenționale pot genera depresie, crescând astfel și recurența episoadelor afective, în timp ce antipsihoticele atipice, prin acțiunea timostabilizatoare reduc recurența episoadelor afective, iar prin acțiunea antidepresivă reduc numărul episoadelor depresive.

În cadrul lotului B asocierea unui timostabilizator de dispoziție la antipsihoticul atipic a determinat o scădere, înalt semnificativă statistic, a duratei episoadelor de manie-hipomanie (99,95%, p=0,0005 și r=–0,4670), a numărului de episoade de depresie (99,94%, p=0,0006 și r=–0,4620) și o scădere semnificativă statistic a duratei episoadelor de dispoziție mixtă (95,25%, p=0,0475 și r=–0,2762). Rezultatul este în concordanță cu studiile clinice care atestă creșterea eficacității timostabilizatoare prin asocierea antipsihoticelor atipice.

33

CONCLUZII

1. Tratamentul cu antipsihotice atipice (Lot B), în comparație cu tratamentul cu

antipsihotice convenționale urmat de tratament cu antipsihotice atipice (Lot A), la pacienții cu Tulburare Bipolară tip I, a redus semnificativ statistic numărul mediu de episoade/an cu 30%, iar durata bolii, exprimată în numărul mediu de luni de boală pe an, cu 39,5%.

2. Reducerea numărului de episoade, semnificativă statistic, a fost de 32,5% pentru cele depresive și de 38,7% pentru cele mixte, în timp ce reducerea duratei bolii s-a concretizat în 39,5% pentru depresie, 33,3% pentru manie și 46,9% pentru episoadele mixte.

3. Comparând direct perioadele de tratament cu antipsihotice convenționale și cu antipsihotice atipice de la debut, obținem o reducere semnificativă statistic a recăderilor/recurențelor cu 44,22%, adică 38,6% pentru episoadele depresive, 43,9% pentru episoadele maniacale și 47,22% pentru episoadele mixte.

4. Schimbarea tratamentului de la antipsihotice convenționale la antipsihotice atipice, în evoluția lotului A, a determinat scăderea semnificativă a duratei bolii cu 50,2%, respectiv 38,7% pentru depresie, 69,3% pentru manie și 35,06% pentru episoadele mixte.

5. Numărul mediu de zile de spitalizare/an înregistrat de pacienții tratați de la debut cu antipsihotice atipice (Lot B), a fost cu 43,1%, semnificativ statistic, mai mic decât al pacienților tratați inițial cu antipsihotice convenționale și ulterior cu antipsihotice atipice (Lot A).

6. Trecerea de la tratamentul cu antipsihotice convenționale la tratamentul cu antipsihotice atipice, în evoluția lotului A, a determinat o reducere semnificativă de 51,7% a numărului mediu de zile de spitalizare.

7. Predominența episoadelor depresive și mixte se corelează direct și semnificativ cu vârsta debutului, în Tulburarea Bipolară tip I.

8. Vârsta pacienților se corelează direct cu numărul și durata episoadelor depresive numai la pacienții tratați cu antipsihotice convenționale și apoi cu antipsihotice atipice (Lot A).

9. Nivelul superior de instruire se corelează înalt semnificativ statistic – 99,8%, cu un număr mai mic de episoade afective, în special depresive – 95,1%.

10. Relația stabilă de cuplu este corelată înalt semnificativ statistic – 97,8%, cu un număr redus de episoade afective.

11. Utilizarea antipsihoticelor atipice – novel reprezintă o opțiune terapeutică cu eficacitate net superioară pentru Tulburarea Bipolară tip I atât în perioadele acute, cât și în menținere și prevenirea recurențelor.

12. Asigurarea accesului precoce pe scară largă la antipsihotice atipice pentru pacienții cu Tulburare Bipolară tip I poate produce o ameliorare importantă a calității vieții acestora, dar și o reducere a costurilor directe și indirecte, pe termen mediu și lung.

34

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Bastiampillai TJ, Reid CE, Dhillon R (2010). The long-term effectiveness of clozapine and

lamotrigine in a patient with treatment-resistant rapid-cycling bipolar disorder J Psychopharmacol.; 24, 12:1834-6.

2. Begley CE, Annegers JF, Swann AC, et al. (2001). The lifetime cost of bipolar disorder in the US: an estimate for new cases in 1998. Pharmacoeconomics 19:483-495.

3. Calabrese JR, Elhaj O, Gajwani P, Gao K (2005). Clinical highlights in bipolar depression: focus on atypical antipsychotics. J Clin Psychiatry. 66 Suppl 5:26-33.

4. Carta MG, Zairo F, Mellino G, Hardoy MC, Vieta E (2006). An open label follow-up study on amisulpride in the add-on treatment of bipolar I patients Clin Pract Epidemiol Ment Health. 24; 2:19

5. Das Gupta R, Guest MSc and Julian F, PhD (2002). Annual cost of bipolar disorder to UK society, The British Journal of Psychiatry 180: 227-233

6. Derry S, Moore RA (2007). Atypical antipsychotics in bipolar disorder: systematic review of randomised trials BMC Psychiatry 2007, 7:40

7. Evans DL (2000). Bipolar disorder: diagnostic challenges and treatment considerations. J Clin Psychiatry 61(Supp 13):26–31.

8. Ferreira MA, ODonovan MC, Meng YA, Jones IR, Ruderfer DM, Jones L, et al. (2008). Collaborative genome-wide association analysis supports a role for ANK3 and CACNA1C in bipolar disorder. Nat Genet.

9. Garcia-Portilla Maria P., Pilar A. Saiz, Antonio Benabarre, Pilar Sierra,Josefina Perez, Alfonso Rodriguez, Lorenzo Livianos,Pedro Torres, Julio Bobes (2008). The prevalence of metabolic syndrome in patients with bipolar disorder- Journal of Affective Disorders 106, 197-201.

10. Keck PE, Jr., McElroy SL, Arnold LM (2001). Bipolar disorder. Med Clin North Am 85:645-61, ix.

11. Keck PE Jr, Calabrese JR, McIntyre RS, McQuade RD, Carson WH, Eudicone JM, Carlson BX, Marcus RN, Sanchez R (2007). Aripiprazole Study Group Aripiprazole monotherapy for maintenance therapy in bipolar I disorder: a 100-week, double-blind study versus placebo J Clin Psychiatry. 68(10):1480-91

12. Ketter TA, Brooks JO 3rd, Hoblyn JC, Holland AA, Nam JY, Culver JL, Marsh WK, Bonner JC (2010). Long-term effectiveness of quetiapine in bipolar disorder in a clinical setting. J Psychiatr Res. 44(14):921-9.

13. McIntyre RS, Brecher M, Paulsson B, Huizar K, Mullen J (2005). Quetiapine or haloperidol as monotherapy for bipolar mania - a 12-week, double-blind, randomised, parallel-group, placebo-controlled trial. Eur Neuropsychopharmacol. 15(5):573-85.

14. McIntyre RS (2010). Aripiprazole for the maintenance treatment of bipolar I disorder: A review. Clin Ther. 32 Suppl 1:S32-8.

15. NIMH. Bipolar disorder research at the National Institute of Mental Health (2000). NIH publication number 00-4502.

16. Regenold WT, Thapar RK, Marano C, Gavirneni S, and Kondapavuluru PV (2002). Increased prevalence of type 2 diabetes mellitus among psychiatric inpatients with bipolar I affective and schizoaffective disorders independent of psychotropic drug use. J. Affect. Disord. 70(1):19–26.

17. Rice DP, Miller LS (1995). The economic burden of affective disorders. Br J Psychiatry Suppl Apr(27):34-42.

18. Sachs GS, Grossman F, Ghaemi SN, Okamoto A, Bowden CL (2002). Combination of a mood stabilizer with risperidone or haloperidol for treatment of acute mania: a double-blind, placebo-controlled comparison of efficacy and safety. Am J Psychiatry. 159(7):1146-54.

35

19. Shelton RC, Stahl SM (2004). Risperidone and paroxetine given singly and in combination for bipolar depression J Clin Psychiatry. 65(12):1715-9.

20. Smulevich AB, Khanna S, Eerdekens M, Karcher K, Kramer M, Grossman F (2005). Acute and continuation risperidone monotherapy in bipolar mania: a 3-week placebo-controlled trial followed by a 9-week double-blind trial of risperidone and haloperidol Eur Neuropsychopharmacol. 15(1):75-84.

21. Thomas P, Vieta E (2008). Amisulpride plus valproate vs haloperidol plus valproate in the treatment of acute mania of bipolar I patients: a multicenter, open-label, randomized, comparative trial Neuropsychiatr Dis Treat. 4(3):675-686

22. Tohen M, Goldberg JF, Gonzalez-Pinto Arrillaga AM, Azorin JM, Vieta E, Hardy-Bayle MC, Lawson WB, Emsley RA, Zhang F, Baker RW, Risser RC, Namjoshi MA, Evans AR, Breier A (2003). A 12-week, double-blind comparison of olanzapine vs haloperidol in the treatment of acute mania. Arch Gen Psychiatr, 60(12):1218-26.

23. Tohen M, Greil W, Calabrese JR, Sachs GS, Yatham LN, Oerlinghausen BM, Koukopoulos A, Cassano GB, Grunze H, Licht RW, Dell'Osso L, Evans AR, Risser R, Baker RW, Crane H, Dossenbach MR, Bowden CL (2005). Olanzapine versus lithium in the maintenance treatment of bipolar disorder: a 12-month, randomized, double-blind, controlled clinical trial. Am J Psychiatry. 162(7):1281-90.

24. Tohen M, Calabrese JR, Sachs GS, Banov MD, Detke HC, Risser R, Baker RW, Chou JC, Bowden CL (2006). Randomized, placebo-controlled trial of olanzapine as maintenance therapy in patients with bipolar I disorder responding to acute treatment with olanzapine. Am J Psychiatry. 163(2):247-56.

25. Vieta E, Goikolea JM, Olivares JM, González-Pinto A, Rodriguez A, Colom F, Comes M, Torrent C, Sánchez-Moreno J (2003). 1-year follow-up of patients treated with risperidone and topiramate for a manic episode J Clin Psychiatry. 64(7):834-9.

26. Vieta E, Bourin M, Sanchez R, Marcus R, Stock E, McQuade R, Carson W, Abou-Gharbia N, Swanink R, Iwamoto T (2005). Aripoprazole Study Group. Effectiveness of aripiprazole v. haloperidol in acute bipolar mania: double-blind, randomised, comparative 12-week trial Br J Psychiatry. 187:235-42.

27. The World Health Organisation (2002). The World Health Report. 28. Wyatt RJ, Henter I (1995). An economic evaluation of manic-depressive illness-1991. Soc

Psychiatry Psychiatr Epidemiol 30(5):213-219.

importanţa antipsihoticelor atipice în tratamentul tulburării bipolare

Documents