Atestat

Igiena Bazelor Sportive

Îndrumător, Elev,

Tăbuci Eugenia Purghel Mădălina

Oana

Liceul cu Program Sportiv

Roman

Igiena bazelor sportive

Cuprins

Introducere ................................................................................................................ 4

I. Igiena și sarcinile ei de bază .................................................................................. 5-6

II. Igiena personală .................................................................................................... 6

II. 1. Regimul zilei ........................................................................................ 6

II. 2. Igiena corpului ...................................................................................... 6-7

II. 3. Igiena îmbrăcămintei ............................................................................ 7-8

II. 4. Igiena încălțămintei .............................................................................. 8

II. 5. Igiena somnului .................................................................................... 8

II. 6. Igiena locuinței ..................................................................................... 9

II. 7. Înlăturarea obiceiurilor neigienice ....................................................... 9

III. Cerințele igienico-sanitare generale ale bazelor sportive ................................... 10

III. 1. Alegerea terenului ............................................................................... 10

III. 2. Amplasare ........................................................................................... 11

III. 3. Orientare ............................................................................................. 11

III. 4. Evacuarea apelor murdare și a gunoaielor .......................................... 12

III. 5. Căi de acces ......................................................................................... 12

IV. Terenurile de atletism ......................................................................................... 12

IV. 1. Pista de alergări ................................................................................... 12-13

IV. 2. Sectoarele pentru sărituri .................................................................... 13

IV. 3. Sectoarele pentru aruncări .................................................................. 13-14

IV. 4. Întreținerea și salubrizarea pistei de atletism ...................................... 14

V. Terenurile pentru jocurile sportive ....................................................................... 14-15

Concluzii ................................................................................................................... 16

- 4 -

Introducere

Prin bază sportivă se înțelege orice construcție sau amenajare specială, permanentă sau

temporară, împreună cu anexele social-sanitare necesare și prevăzute cu utilajul corespunzător

practicării exercițiilor fizice și sportului.

Ele se împart în două mari categorii:

1. Baze sportive deschise unde activitatea este limitată, de obicei, de anotimp (terenuri

de sport, pârtii de schi, stadioane etc.);

2. Baze sportive închise care permit activitatea sportivă în decursul întregului an (săli,

piscine etc.).

În funcție de amploarea activității bazele sportive pot fi: simple destinate unui singur

sport și complexe destinate practicării mai multor ramuri de sport.

În cadrul bazelor sportive, amenajările pot fi:

1. Amenajări de bază, unde se practică exercițiile fizice și sportul: sală, teren etc;

2. Amenajări auxiliare administrative, care asigură condițiile materiale: magazii,

ateliere;

3. Amenajări auxiliare sanitare: garderobă, vestiare, dușuri, wc-uri, cabinete

medicale;

4. Amenajări pentru spectatori: tribune, anexe social-sanitare.

Practicarea exercițiilor fizice și sporturilor își atinge adevăratul scop, întărirea stării de

sănătate și obținerea de rezultate sportive superioare, numai dacă se respectă condițiile de

igienă sportivă.

În cadrul igienei sportivilor un rol important îl ocupă și igiena bazelor sportive.

- 5 -

I. Igiena și sarcinile ei de bază

Igiena educației fizice și sportului face parte din domeniul mai mare al igienei, cu

aplicații la domeniul respectiv.

Cuvântul igienă derivă de la Hygeia, care în mitologia greacă era zeița sănătății, fiica

lui Asklepios (Esculap), zeul vindecător al bolilor.

Știința igienei este una din cele mai vechi ramuri ale medicinei și a avut întotdeauna ca

scop prevenirea îmbolnăvirii și păstrarea sănătății oamenilor, spre deosebire de ramurile

clinice, care au ca obiect principal studiul bolii, a proceselor patologice, în scopul vindecării

bolnavilor.

Igiena poate fi definită ca fiind știința sănătății populației, a păstrării și perfecționării

sănătății oamenilor, a colectivităților umane și, de aceea ea este disciplina de bază a medicinii

preventive, profilactice și în același timp disciplina de bază a medicinii colectivității.

Igiena elaborează norme și legi sanitare, măsuri de asanare și profilaxie care să

fundamenteze un mediu igienic de viață.

Scopurile igienei sunt:

1. Păstrarea sănătății și perfecționarea ei la nivelul individului și a colectivității

umane;

2. Ridicarea rezistenței organismului;

3. Prelungirea duratei medii de viață a populației;

4. Prelungirea duratei biologice active a vieții.

Obiectivul principal al igienei este sănătatea.

Organizația Mondială a Sănătății definește sănătatea ca o bunăstare fizică, mintală și

socială a oamenilor.

Sănătatea este rezultantă interacțiunii permanente dintre om și mediu, a interacțiunii

factorilor ereditari, de mediu și comportamentali.

Obiectivul esențial al igienei este profilaxia.

Noțiunea de profilaxie cuprinde noțiunile teoretice și măsurile practice care contribuie

la păstrarea, promovarea și desăvârșirea sănătății oamenilor și la prevenirea îmbolnăvirii sau a

implicațiilor lor.

- 6 -

Măsurile elaborate de igienă se adresează atât mediului înconjurător, cât și populației.

Măsurile care se adresează mediului înconjurător se numesc măsuri de asanare, iar cele care

se adresează populației se numesc măsuri profilactice. Acestea din urmă sunt: vaccinări,

vitaminizări, control medical la angajare, control medical periodic al populației, elaborarea de

norme sanitare.

II. Igiena personală

II. 1. Regimul zilei

La alcătuirea regimului zilei este necesar de a lua în considerație: starea voastră de

sănătate, nivelul de antrenare, activitatea sportivă planificată, condițiile casnice, de la

instituție etc. Respectarea regimului zilei va intra în obișnuință și nu vă va face incomodități

în respectarea lui. Respectând acest regim, veți simți cu timpul îmbunătățirea sănătății voastre.

La încălcarea nebenevolă a regimului zilei, cum, spre exemplu, lucrul încărcat în

timpul pregătirii de examene, este necesar de a recompensa pe sine însuși printr-o odihnă mai

îndelungată, îmbunătățirea alimentației ș.a.m.d.

II. 2. Igiena corpului

Igiena corpului se concordează cu activitatea corectă a organismului, duce la

îmbunătățirea schimbului de substanțe, circulației sangvine, digestiei alimentare, respirației,

dezvoltării posibilităților fizice și intelectuale a omului.

- 7 -

Igiena corpului necesită, mai întâi de toate, păstrarea curățeniei pielii. Rolul pielii

pentru organism este foarte mare. La nivel cu plămânii, pielea participă la respirație. În același

timp pielea apără organismul de agenții externi.

Este foarte important de a spăla, regulat, corpul cu săpun și apă fierbinte.

După fiecare antrenament sau competiție este necesar de a se spăla bine sub un duș

cald și cu săpun. Deasemenea este necesar de a introduce în regimul personal al zilei frecările

cu prosop și udarea cu apă (dacă nu este posibilitatea de a face duș) după efectuarea

gimnasticii de dimineață.

Îngrijirea părului necesită o acuratețe deosebită deoarece în păr se adună cel mai mult

praf.

Mâinile și picioarele trebuie spălate cu săpun de mai multe ori pe zi. Unghiile trebuie

tăiate și permanent păstrate curate, atât la mâini cât și la picioare.

Rănile posibile ce apar la folosirea incorectă a încălțămintei sportive trebuie unse cu

iod și bandajate cu un tifon curat. Dacă aveți picioare ce se asudă repede și intens, atunci

trebuie ca, zilnic, înainte de culcare să le spălați cu apă răcoritoare și să le ungeți cu soluție de

10% formalină sau galimanaină, praf de acid boric.

Dinții trebuie curățați zilnic, pentru a rămâne sănătoși și pentru o condiție excelentă a

digestiei.

II. 3. Igiena îmbrăcămintei

Îmbrăcămintea apără corpul nostru de factori externi (frig, căldură, ploaie) și de factori

mecanici.

Țesăturilor hainelor li se cere de a respecta următoarele cerințe igienice: o bună

aerisire, îmbibarea apei pe timpul ploii să fie minimă, greutate nu prea mare și o bună valoare.

Hainele sportive trebuie să corespundă caracterului ocupației diferitor tipuri de sport

(tenis, înot, gimnastică) și regulilor de competiții.

- 8 -

Echipamentul sportiv trebuie îmbrăcat doar în timpul antrenamentului sau competiției.

II. 4. Igiena încălțămintei

Încălțămintea apără picioarele nu doar de oscilațiile de temperatură, ci și de frânturile

mecanice externe, de lovituri etc. Trebuie să asigure o libertate totală în mișcare și să

corespundă cu forma estetică a piciorului.

Pentru preîntâmpinarea îmbolnăvirilor este necesar de a se uita, ca picioarele să fie

uscate. Dacă picioarele sunt umede, atunci trebuie neapărat uscate și schimbată încălțămintea

umedă.

O importanță deosebită are curățenia în partea interioară a încălțămintei și a colțunilor,

ce trebuie schimbați foarte des.

II. 5. Igiena somnului

Somnul este salvatorul sistemului nervos, spunea I. V. Pavlov.

După parerea lui I. M. Secenov, somnul omului matur trebuie să dureze nu mai puțin

de 7-8 ore pe zi. Cel mai util somn este acel ce începe în prima jumătate a nopții (înainte de

ora 24).

Aerul în cameră trebuie să fie curat, să nu fie îmbibat cu fum de țigară. Fereastra să fie

închisă în timpul somnului. Așternutul să fie comod, destul de lung și destul de lat. Înainte de

somn nu trebuie supraîncărcat stomacul cu mâncare sau băuturi.

- 9 -

II. 6. Igiena locuinței

Locuința trebuie să fie destul de încăpătoare, uscată, luminoasă, curată și caldă în

timpul rece al anului și răcoroasă în timpul cald.

Cel mai mare factor negativ al locuinței este umezeala. Temperatura normală în

încăperile de locuit: +16-18o.

Pentru păstrarea sănătății în orice încăpere de locuit aerul trebuie să fie întotdeauna

curat. Încăperea trebuie aerisită cât de des posibil, dimineața după somn și seara înainte de

somn este obligatoriu.

II. 7. Înlăturarea obiceiurilor neigienice

Pentru a-și asigura longevitatea sportivă, cel ce practică sportul trebuie să renunțe, în

cadrul regimului său de viață la o serie de obiceiuri neigienice, care sunt considerate uneori

“plăceri” ale vieții obișnuite. În acest sens, el trebuie să evite fumatul, folosirea dopingului,

excesul de alcool, excesele sexuale și de altă natură.

Fumatul are o mare influență negativă asupra organismului sportivului rezultată din

substanțele toxice care se găsesc în fumul de țigară: nicotină, oxid de carbon, bioxid de

carbon, amoniac, acroleină, acid fermic, acid cianhidric, alcool metilic etc. Aceste din urmă

au efecte negative asupra vederii, produc uscăciune în gât, răgușeală. Fumul de țigara mai

conține și substanțe cancerigene: piridina, acizii volatili, benzopiren, plutoniu 6, arsenic etc.

Fumatul are o influență negativă asupra majorității organelor și a sistemelor organismului.

- 10 -

III. Cerințele igienico-sanitare generale ale bazelor sportive

La construirea unei baze sportive, indiferent de felul acesteia, se va ține cont de unele

cerințe igienico-sanitare generale.

III. 1. Alegerea terenului

Acest factor este important pentru construirea unei baze sportive din mai multe puncte

de vedere.

În primul rând se va stabili natura și configurația solului. Solul pe care se construiește

o bază sportivă trebuie să aibă granulații mari și uniforme, care îi conferă un grad mare de

porozitate. Aceasta îi asigură o bună permeabilitate pentru aer și, deci, oxigenul necesar

proceselor de oxidare, care ajută la mineralizarea și autopurificarea solului.

Solul cu porozitate mică este umed și nesănătos. Într-un astfel de sol, la un gram se pot

găsi sute de milioane de microbi, cel mai des întâlniți fiind bacilul titanic, bacilul antraxului și

bacilul cangrenei gazoase. Cea mai mare parte a microbilor din sol se găsește la o adâncime

de 20-30 cm, la suprafața solului ei fiind distruși de razele ultraviolete, oxigenul din aer și de

uscăciune. Un sol poluat este periculos, având în vedere faptul că sportivul are contacte dese

și dure cu solul, se poate răni și în acest caz poate contacta boli determinate de microbii din

sol. De asemenea solul poluat poate influența negativ calitatea aerului de deasupra lui,

inclusiv aerul din încăperile construite pe el.

Alte condiții pe care trebuie să le îndeplinească terenul pe care se construiește o bază

sportivă sunt acelea de a fi însorit și uscat, să aibă o pantă suficientă pentru scurgerea apelor

meteorice, iar primul strat de apă freatică să se găsească la cel puțin 2 m adâncime.

Este de preferat să nu se construiască o bază sportivă pe terenurile folosite în trecut ca

rampe pentru gunoaie, cimitire, terenurile de umplutură, mlăștinoase, terenurile din

depresiuni.

Înainte de a construi o bază sportivă trebuie să se facă o analiză chimico-

bacteriologică a solului pentru a se stabili gradul de poluare și capacitatea de autopurificare.

Dacă solul prezintă un grad ridicat de poluare trebuie să se ia măsuri de însănătoșire a lui.

Terenul va fi arat adânc timp de 3-4 ani consecutiv, pentru a-l ajuta la autopurificare. După

aceea se va așeza la suprafața solului un strat de pământ sănătos și curat, gros de 25-30 cm,

peste care se va semăna sau se va întinde zgura. Dacă terenurile sunt umede și au

permeabilitate mică pentru apă se vor usca prin drenare.

- 11 -

III. 2. Amplasare

Se recomandă ca amplasarea bazelor sportive ca amplasarea bazelor sportive să se

facă în cadrul zonelor de locuit ale locatarilor. Bazele sportive pentru preșcolari sau școlari se

vor amplasa la o distanță de maximum 1 km depărtare față de zona de locuit. Bazele sportive

de întreprindere se pot amplasa în apropierea acestora, dar în afara zonei de poluare.

Pentru realizarea unui microclimat favorabil și a unei ambianțe plăcute, este ca baza

sportivă să fie amplasată în apropierea unei ape curgătoare, în cadrul unui parc natural.

Această amplasare prezintă mai multe avantaje sub aspect igienic: aerul este mai curat

deoarece praful se depune în mare parte pe frunzele copacilor, aerul este mai bogat în oxigen

în timpul zilei datorită procesului de asimilație clorofiliană, temperatura aerului este mai

scăzută vara și mai crescută iarna și prezintă variații mai mici, umiditatea aerului este mai

crescută, este mai multă liniște, culoarea verde a frunzelor și a ierbii odihnește ochiul și

sistemul nervos central, creând o stare psihică pozitivă.

Se va evita construirea bazelor sportive în apropierea unor surse de poluare a aerului

cu praf, fum, substanțe toxice, străzi cu circulație mare.

Important în amplasarea bazelor sportive este stabilitatea direcției vântului dominant

în zona respectivă. Dacă o bază sportivă trebuie amplasată intr-o zonă cu aerul mai puțin

curat, în apropierea unui obiect poluant, ea se va amplasa în partea dinspre care bate vântul

dominant. Aerul va trece mai întâi deasupra bazei sportive și apoi deasupra fabricii respective.

Când se amplasează o bază sportivă, trebuie să se țină cont și de posibilitățile de

alimentare cu apă potabilă și pentru salubritate. Pentru băut, igiena corporală a sportivului,

bazine de înot se va folosi apă potabilă din rețeaua centrală de alimentație a localității. Dacă

această rețea nu există, atunci se poate crea o sursă proprie pentru baza sportivă respectivă,

folosindu-se de sursa de apă de adâncime (fântână) sau apă curgătoare cu debit mare și

constant. În ultimul caz, din apa curgătoare se va face o derivație, înainte de folosire apa fiind

prelucrată prin sedimentare, filtrare și clorurare.

III. 3. Orientare

Orientarea bazelor sportive deschise se face cu axa lungă pe direcția nord-sud, iar a

celor închise cu axa lungă pe direcția est-vest. Dacă baza sportivă este amplasată în regiuni cu

vânturi dominante puternice, orientarea bazei sportive deschise se va face în așa fel încât

vântul dominant să bată perpendicular pe axa lungă a terenului.

- 12 -

III. 4. Evacuarea apelor murdare și a gunoaielor

Acestea fiind rezultate în urma activităților depuse la nivelul bazei sportive se poate

realiza în mai multe feluri. Cel mai igienic sistem îl reprezintă deversarea apelor murdare în

rețeaua de canalizare a localității. Dacă aceasta nu există, apele reziduale pot fi deversate intr-

o apă curgătoare din apropiere care să aibă un debit mare și constant. Dacă nu există această

posibilitate, atunci apele murdare pot fi îndepărtate printr-un sistem de drenaj răspândit pe o

suprafată mare de teren, la o adâncime de 40-50 cm, în afara localității. Se mai poate folosi și

sistemul de colectare în puțuri absorbante, care vor trebui evacuate des.

Pentru colectarea gunoaielor se vor crea spații speciale prevăzute cu pubele acoperite

cu capace pentru a nu avea acces animalele și insectele care pot răspândi aceste resturi.

Gunoiul va fi evacuat periodic.

III. 5. Căi de acces

Construcțiile și amenajările sportive mai trebuie prevăzute cu căi de comunicație

dimensionate în așa fel încât să asigure accesul ușor și posibilitatea evacuării rapide a

publicului spectator. Căile de acces trebuie să fie asfaltate sau, la sate, stropite cu păcură,

pentru a evita ridicarea prafului.

IV. Terenurile de atletism

În afara indicațiilor date cu privire la alegerea, amenajarea, și utilarea stadioanelor,

există alte reguli și considerații de ordin igienic cu privire la locul destinat antrenamentelor

pentru diferite forme de atletism.

IV. 1. Pista de alergări

În atletism, cu excepția crosului și a probelor de peste 10 km, alergările se fac pe benzi

de teren special amenajate, cunoscute sub numele de piste de alergări. Pista de alergări

modernă este formată din cauciuc sintetic (coritan, polytan etc.), pistele vechi sunt formate

dintr-un amestec de zgură, pământ vegetal și alte adaosuri (lut, nisip, rumeguș etc.).

- 13 -

O îngrijire permanentă și minuțioasă a pistei trebuie să-i asigure menținerea unei

suprafețe netede, pentru a evita provocarea întinderilor de ligamente, a luxațiilor, a clacajelor

sau altor traumatisme, care s-ar putea produce din cauza neregulilor cât de mici pe care le-ar

avea pista.

Pentru toate alergările în linie dreaptă, pista trebuie să fie mai lungă de 15 m deoarece

concurentul, la probele de viteză, dezvoltă o viteză maximă și în virtutea inerției continuă să

alerge și după linia de sosire. De aceea, pentru distanța ce mai mare în linie dreaptă, de 110 m

garduri, lungimea totală, în linie dreaptă, trebuie să fie cel putin 123-130 m.

La alergările și concursurile care au loc în încăperi închise, podeaua nu trebuie să fie

lunecoasă, în cazul sălilor ce nu dispun de material sintetic, pentru acestea se recomandă să se

așterne peste podea un covor de cauciuc. Alergările în sală se fac numai dacă linia dreaptă are

cel puțin 30 m lungime, plus 2 m de la perete la start și 8 m dincolo de linia de sosire, peretele

din fața liniei de sosire trebuie să fie acoperit cu saltele până la înălțimea pieptului.

IV. 2. Sectoarele pentru sărituri

Săriturile în lungime și triplusaltul se execută cu elan, pe o pistă de alergare cu

aterizare în gropi de dimensiuni speciale, în raport cu săritura de efectuat. Pragurile de bătaie

trebuie să fie la nivelul solului și vopsite în alb. Nisipul va fi tot timpul săpat și nivelat

indiferent dacă este vorba de antrenament sau mai ales concurs.

Săritura cu prăjina și săritura în înălțime se fac în sectoare special amenajate cu

aterizare pe saltele care au dimensiuni specifice.

Pentru ca, în timpul elanului, razele soarelui să nu cadă în ochii sportivului este bine

ca sectoarele de sărituri să fie construite la nordul și sudul terenului.

După întrebuințare, saltelele vor fi acoperite, pentru a fi ferite de ploaie și murdării.

IV. 3. Sectoarele pentru aruncări

În atletism, aruncările cu disc, greutate și ciocan se execută din cercuri cu dimensiuni

speciale. Aruncarea suliței se face în sector special amenajat pe același material din care este

facută pista de alergare.

În jurul cercului pentru aruncarea ciocanului, greutății și a discului se recomandă

montarea, în spatele aruncătorului, unei plase speciale de protecție în formă de semicerc.

Cercurile pentru aceste aruncări se îngroapă în pământ până la nivelul solului exterior.

- 14 -

Locurile de aruncare trebuie dispuse în așa fel încât razele soarelui să nu cadă în ochii

aruncătorului în timpul elanului, iar sectoarele de aruncare să fie dispuse, ca, în cazul scăpării

obiectului din mâinile aruncătorului, acesta să nu rănească alți concurenți sau pe spectatori.

Programul aruncărilor să se întocmească în așa fel încât să nu se execute pe teren două

probe de aruncări în același timp, iar în cadrul aceleiași probe să nu se facă aruncări din

direcția opusă.

IV. 4. Întreținerea și salubrizarea pistei de atletism

Pista de atletism nu va fi folosită decât în scopurile pentru care a fost creată. Nu se vor

face antrenamente de ciclism, hipism etc. pe pista de atletism. Nu se vor face aruncări decât în

spațiul destinat acestora. Jucătorii de fotbal, rugby, nu vor face încălzirea încălțați în ghete cu

crampoane pe pista de atletism.

V. Terenurile pentru jocurile sportive

Pentru jocurile sportive se folosesc terenuri mari: stadioane stratificate și gazonate, pe

care se desfășoară jocul de fotbal, rugby și terenuri mici pe care se desfășoară jocul de volei,

baschet, tenis de câmp.

Terenul de fotbal trebuie să aibă suprafața plană, acoperită cu gazon, fără gropi sau

movilițe. Dimensiunile terenului de fotbal sunt de 105/70 m. Lățimea zonei de siguranță în

lungimea terenului este de 2 m, iar după liniile porților este de 4m. Pe acest spațiu, împrejurul

terenului, nu trebuie să existe nici un fel de obiecte: bănci pentru public, stâlpi etc.

Terenul de rugby trebuie gazonat obligatoriu.

Pentru terenurile de baschet, handbal, volei se va amenaja un spațiu de protecție de

minim 2-3 m, iar pentru terenurile de tenis de câmp, spațiul de protecție va fi de 3-4 m pe

laturi și de 6-8 m în spate. Toate terenurile trebuie să aibă în afara spațiului de protecție o

împrejmuire înaltă de 0,75 m care le ferește de degradare.

Suporturile care susțin panourile de baschet sau stâlpii de volei și tenis vor fi situați cu

1,5 m în afara terenului de joc.

Stâlpii care susțin panourile de baschet vor fi căptușiți pe partea care privește terenul

cu salteluțe de doc umplute cu iarbă de mare, până la înălțimea de 2 m.

Terenurile de volei, baschet și tenis vor fi stropite cu 30 de minute înaintea

antrenamentelor sau competițiilor.

- 15 -

Starea igienică a terenurilor tuturor jocurilor sportive vor fi controlate în mod

permanent, pentru a se îndepărta la timp neregulile ivite, obiectele străine etc.

Îngrijirea zilnică a terenurilor sportive și menținerea lor în condiții igienice optime, va

scădea în mare măsură procentul traumatismelor printre sportivi.

În cazul în care antrenamentele și competițiile se desfășoară noaptea, este necesar ca

terenurile să fie bine iluminate, împreună cu spațiul liber în care se evoluează. Iluminarea se

face cu reflectoare sau lampioane suspendate. Lumina artificială va fi apropiată, ca spectru, de

cea naturală; să nu fie strălucitoare, să nu jeneze sportivii, să fie constantă, să nu oscileze și să

nu creeze posibilitatea de incendiu.

- 16 -

Concluzii

Igiena se deosebește de celelalte discipline medicale prin faptul că are un caracter pur

profilactic, urmărind prevenirea îmbolnăvirilor, nu și tratarea cazurilor de boală. Deci, putem

considera igiena drept o știință a sănătății, care urmărește nu numai păstrarea sănătății

individului și a colectivității umane, ci și îmbunătățirea ei.

Obiectul de studiu al igienei este deci starea de sănătate a individului și colectivității.

Studierea factorilor mediului fizic extern (aer, apă, sol, radiații, alimente), ai mediului

social (condiții de viață și de muncă) și ai mediului biologic (animale, plante, microbi,

virusuri etc.), care pot influența favorabil sau nefavorabil sănătatea omului.

Sănătatea fiind obiectul principal al igienei, este necesar să definim această noțiune.

După definiția dată de O.M.S. (Organizația Mondială a Sănătății), sănătatea reprezintă starea

de bine din punct de vedere fizic, psihic (mintal) și social.

Cu alte cuvinte sănătatea nu înseamnă lipsa bolii, ci reprezintă o stare optimă a

organismului, în condiții fizice și psihice corespunzătoare unei vieți și activități normale, o

bună integrare socială a omului. Ea are la bază un echilibru în interiorul organismului (al

numeroaselor funcții ale acestuia), dar și un echilibru cu mediul ambiant.

Scopul principal al educației fizice și sportului este întărirea sănătății și creșterea

capacității de efort a organismului celor ce le practică, pentru obținerea unui randament

crescut în producție și a unor performanțe înalte în sport. Pentru realizarea acestui deziderat,

pe lângă o activitate de pregătire științifică sub toate aspectele, trebuie ca mediul în care se

desfășoară activitatea practică să îndeplinească o serie de cerințe igienice, pentru a influența

favorabil asupra organismului sportivilor. Acest mediu este reprezentat în activitatea sportivă

de către bazele sportive.

Bibliografie

Fiziologia educației fizice și sportului, C. Bota, A.N.E.F.S., 1993

Bazele fiziologice ale educației fizice și sportului, A. Demeter, Ed. Stadion, 1974

Medicina sportivă aplicată, I. Drăgan, Ed. Didactică, București, 1994

Aspecte biologice ale formei sportive, I. Drăgan, București, 1978

Ghidul antrenorului III, A. Muraru, București, 2005

Medicina culturii fizice, București, 1965

Biomecanica și biologia mișcării, I.N.C.S., București, 2003

Surse de energie și alimentație în sport, I.N.C.S., București, 2003

Igiena educației fizice și sportului, Dr. C. Alexandrescu, Ed. Sport-Turism, 1977