Pastelul

Iarna

de Vasile Alecsandri

1. Apariția operei:

Poezia „Iarna”, de Vasile Alecsandri a apărut în revista „Convorbiri literare”, înm1868, împreuna cu alte pasteluri închinate anotimpului alb. Descrierea peisajului este realizată prin îmbinarea discretă a planului uman-terestru cu cel universal-cosmic, tablou construit cu imagini artistice și figuri de stil.

2. Încadrarea în gen și specie:

a). Definiția genului:

Poezia refelctă lirismul obiectiv, fără implicarea directă a eului liric, de aceea verbele și pronumele sunt la persoana a III – a: cerne, plutesc, ninge, se pierd, se prevăd, strălucește, răsună, se văd etc.

b). Definiția speciei:

Pastelul este creația lirică în versuri, în care este descris un tablou din natură, iar poetul își exprimă în mod direct sentimentele trăite în fața peisajului zugrăvit. Compozițional, pastelul îmbină armonios planul terestru cu cel cosmic, iar procedeele artistice se definesc prin imagini vizuale, auditive, motorii, olfactive, un rol important avându-l figurile de stil și cromatica.

3. Tema:4. Titlul:

Enunță numele anotimpului hibernal, „Iarna”, sugerând un tablou grandios și impresionant al sezonului alb, precum și admirația poetului pentru noianul de ninsoare ce a cunprins „ai țării umeri dalbi”.

5. Compoziția:

Poezia „Iarna” de Vasile Alecsandri este alcătuită din patru catrene cu versuri lungi specifice pastelurilor acestui poet. Compozițional, poezia cuprinde două tablouri inegale ca întindere. În prima parte – corespunzătoare primelor trei strofe – este descris un spațiu vast, în care ninsoarea acoperă întreaga țară, iar în partea a doua – ultima strofă – prezintă

același peisaj înseninat de apariția soarelui și însuflețit de prezența omului și de clinchetul de zurgălăi al saniei.

6. Comentarea secvențelor:

În prima strofă este „desenat” un tablou de natură, în care iarna personificată „cerne” din vazduh „norii de zăpadă”, în cantități enorme, deoarece aceștia par ”Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă”. De la planul cosmic, sugerat prin elementele lexicale „din vazduh”, „în cer”, „în aer”, fulgii ajung în plan terestru, „Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi”. Imaginile realizate sunt vizuale si dominate cromatic de culoarea albă: „norii de zăpadă”, „fulgii zbor, plutesc”, ca un roi de fluturi albi”, „umeri dalbi”. Ele sunt alcătuite din epitetele „de zăpadă”, „lungi călătoare”, „dalbi” -, personificări – „fulgii zbor”, „umeri dalbi” și comparația „ca un roi de fluturi albi”. Sentimentele de uimire și înfiorare pe care poetul le trăiește în fața acestui spectacol al naturii sunt sugerate și de epitetele „cumplita iarnă” și „flori de gheață”.

În strofa a doua, perspectiva din care este prezentat anotimpul se schimbă. Este înfățișată acum căderea necontenită a zăpezii atât prin repetiția verbului „ninge” după fiecare termen al enumerației „ziua…, noaptea…, dimineața”, cât și prin adverbul „iară”. Zăpada a acoperit întreaga țară, cerul este întunecat de nori, iar „Soarele rotund și palid” abia se zărește. Și în această strofă descrierea este situată în planul înaltului, cosmic, redat prin cuvintele „soare” și „nori”, iar planul terestru este conturat prin imaginea vizuală – „Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară” – realizată cu ajutorul epitetelor „zale argintie”, „mândra țară” și a personificării „se îmbracă”, având și rolul de a umaniza natura. Peisajul îndeamnă poetul la meditație asupra scurgerii timpului – „printre anii trecători” - , iar tristețea pe care o încearcă este sugerată prin epitetul dublu „soarele rotund și palid” și comparația „se prevede printre nori ca un vis de tinerețe”.

Strofa a treia începe print-o certitudine înfricoșătoare, întreaga fire este acoperită de albul zăpezii: „Tot e alb, pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare”. Elementele terestre sunt reprezentate de enumerația complementelor de loc și compun un tablou impresionant. Comparația plopilor cu „fantasme albe” conferă imaginii vizuale valențe fabuloase, ireale, iar epitetele „întinderea pustiei”, „satele pierdute”, „clăbuci albii” accentuează spaima provocată de cormatica dominantă și copleșitoare a acestei strofe, albul, culoare reiterată prin mai multe forme flexionare: „alb”, „albe”, „albii”.

În partea a doua – corespunzătoare ultimei strofe – peisajul se însuflețește și iarna nu mai înspăimântă firea, deoarece ninsoarea se oprește și norii personificați „fug”. Tabloul de natură este dominat acum de lumina mângâietoare a soarelui, care „strălucește și dizmiardă” imensitatea albă, sugerată prin metafora hiperbolizantă „oceanul de ninsoare”. Își face apariția o sanie „ușoară”, care „trece peste văi”, răspândind veselia prin „clinchete de zurgălăi”. Luminozitatea peisajului aduce bucuria în sufletul poetului, sentiment pe care acesta îl transmite prin epitetele în inversiunea „doritul soare”, „voios răsună” și

personificarea „soarele (…) dismiardă”. Poezia se încheie cu o imagine auditivă: „În vazduh voios răsună clinchete de zurgălăi” care sugerează veselia generală.

7. Realizarea artistică:

Pe tot parcursul demersului liric, sugestia compune tabloul naturii dominat de culoarea albă, exprimată printr-o suită de epitete cromatice: „fluturi albi”, „umeri dalbi”, „zale argintie”, „fantasme albe”, „clăbucii albi”. Descrierea anotimpului este concretă, obiectivă, constatativă, în cadrul căreia se manifestă pregnant elementele abstracte ale meditației și gândirii, procedeu cu totul nou în realizarea pastelurilor. Comparațiile „Ca un vis de tinerețe printre anii trecători” și „Ca fantasme albe plopii înșirați se pierd în zare” ilustrează meditația asupra curgerii timpului și asupra armoniei perfecte dintre om și natură.

Expresivitateta poeziei este susținută de verbele aflate la tmpul prezent, numind acțiuni continue, care nu se finalizează, ci tind să se eternizeze: „cerne”, „plutesc”, „ninge”, „răsună”, „fug”, „strălucește”, „dizmiardă” etc.

Poezia are un ritm trohaic, rima este împerecheată, iar versurile lungi, specifice pastelurilor lui Alecsandri, au măsura de 15-16 silabe.