Fiinta suprema, Existenta divina personala.Teologia ortodoxa, prefera categoria misterului si termenii doxologici cand vorbeste de Dumnezeu, \"nume mai presus de orice nume\". In lucrarea areopagitica a Sf. Dionisie Aeropagitul despre \"Numele divine\", se arata ca Dumnezeu nu poate fi nici definit, nici limitat de imaginile create, si ca insasi notiunea de Dumnezeu este relativa, deoarece ea se refera la legatura Lui cu creatia, nu la misterul fiintei Sale transcendente, adica \"esenta supraesentiala\" (cf. Ierarhia cereasca, XV, 2).  

Calea Lactee este galaxia gazdă a sistemului nostru solar şi a altor aproximativ 200 miliarde de stele cu planetele lor şi peste 1000 nebuloase. Stelele, chiar si cele mai apropiate, seafla atât de departe, încît distanta lor este greu de exprimat în km. Se prefera folosirea unei unitati mult mai mari: anul lumina. Aceasta este distanta parcursa de lumina într-un an, în vid. Lumina este tot ce poate fi mai rapid. Ea parcurge în vid aproximativ 300 000 de km/s. Steaua cea mai apropiata se alfa la o distanta de peste 4 ani-lumina. Aceasta stea, numita Proxima, este situata în constelatia Centaur. Foarte adesea, lumina unei stele care ajunge la noi a fost emisa cu sute sau mii de ani în urma!

Privind la stele, înţelegând mărimea universului, văzând minunăţiile naturii, şi frumuseţea unui asfinţit de soare – toate acestea arată către un Dumnezeu Creator. Şi dacă aceste motive nu sunt de ajuns, există dovezi ale lui Dumnezeu în propriile noastre inimi. Eclesiastul 3:11 ne spune: “…a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei…”. Există ceva în adâncul fiinţei noastre care recunoaşte că viaţa nu se sfârşeşte aici pe pământ şi că nu aparţinem acestei lumi pentru totdeauna.

În plus faţă de argumentele Bibliei cu privire la existenţa lui Dumnezeu, există şi argumente logice.:

1. Ontologic (existential). Cea mai cunoscută formă a argumentului ontologic utilizează conceptul de Dumnezeu pentru a demonstra existenţa lui Dumnezeu. Se începe prin definirea lui Dumnezeu drept “cineva sau ceva mai presus de care nimic nu poate fi conceput”. Apoi este clar că a exista înseamnă mai mult decât a nu exista, şi astfel cel mai mare lucru care se poate concepe trebuie să existe. Dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci El nu ar fi cea mai mare fiinţă care ar putea exista – însă asta ar intra în contradicţie chiar cu definiţia lui Dumnezeu.

2.Teleologic. constă în aceea că întrucât universul ne

arată o concepţie atât de uimitoare, încât trebuie să existe o Persoană Divină care să îl fi conceput. De exemplu, dacă pământul s-ar situa la numai câteva sute de kilometri mai aproape sau mai departe de soare, nu ar fi în măsură să aibă viaţă pe el aşa cum se întâmplă acum. Dacă elementele din atmosfera terestră ar avea proporţii diferite cu numai câteva procente, orice vieţuitoare de pe pământ ar muri. Probabilitatea de apariţie a unei singure molecule de proteină este de 1 la 10243 (adică 10 urmat de 243 zerouri). Pe de altă parte, o singură celula este formată din milioane de molecule de proteine.

1. Unul. Sf. Apostol Pavel scrie corintenilor: „Totuşi, pentru noi este un singur Dumnezeu-Tatăl, din Care sunt toate si noi întru El; şi un singur Domn Iisus Hristos, prin Care sunt toate şi noi prin El” (I Cor. 8, 6). Dumnezeu este unul singur pentru că unul singur e universul pe care l-a făcut. Sf. Efrem (306-373) zice: «Dacă nu e un singur Dumnezeu, nu e Dumnezeu»

2.Duh. Cum o mărturiseşte Mântuitorul însuşi femeii samarinence:„Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr” (Ioan 4, 24). «El e nematerial si netrupesc», spune Sf. Ioan Damaschin(675-749). El e izvorul din care-şi ia începutul toată firea înţelegătoare şi duhul.

3.Simplu. adică necompus, fiindcă e nematerial. Firea Sa e necompusă şi duhovnicească. El nu admite nici un fel de adaos în Sine şi nu are ceva mai mare, sau mai mic, în Sine.

4. Neschimbător. Sf. Iacov „Părintele luminilor, la Care nu e schimbare sau umbră de mutare” (1, 17).

5. Veşnic. cum ne încredinţează cuvintele Apocalipsei: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel ce era, Cel ce este şi Cel ce vine” (Apoc. 4, 8). El e înainte de timp, pentru că timpul creat de El.

6. Necuprins. pentru că este nesfârşit şi de nespus. Dumnezeu este nevăzut.Cuvântul se adresează către El în tăcere, simţul se toceşte vrând să-L cerceteze, iar înţelegerea se poticneste vrând să-L îmbrăţişeze. 7. Atotprezent. cum ne spune Psalmistul: „De mă voi sui în cer, Tu acoloeşti; de mă voi coborâ în iad, de faţă eşti. De voi lua aripile mele de dimeneaţă şi mă voi sălăşlui la marginile mării, şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta” (Ps. 138, 8-10). Fiind fără început şi fără sfârşit, Dumnezeu este atotprezent, pentru că nu El e în altceva, că toate sunt în El. El e pretutindeni şi e în întregime pretutindeni. 8. Atotputernic. cum ne încredinţează Sf. Evanghelie: „Cele ce nu sunt cuputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 27). Puterea lui Dumnezeu e nevăzută şi ascunde o mare pătrundere şi simţire Duhului. 9. Atotştiutor. Cum ne spune Sf. Apostol Pavel: „O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercate judecăţile Lui seNepătruns atotştiutor, cum ne spune Sf. Apostol Pavel: „O, adâncul bogăţiei şi alcăiele Lui!” (Rom. 11, 33). Ştiinţa lui Dumnezeu cunoaşte toate deodată: celetrecute, cele prezente, cele viitoare. El cunoaşte totul din veci; Prin prezenţa Sa,Dumnezeu nu ne obligă să facem cele viitoare. Dumnezeu ştie toate câte se vorîntâmpla prin libera voinţă a oamenilor, dar această preştiinţă nu nimiceşteliberul arbitru sau libera hotărâre.

10. Drept. Psalmistul spune: „Domnul iubeşte judecata şi nu va părăsi

pe cei cuvioşi ai Săi; (aceştia) în veac vor fi păziţi; iar cei fără-de-lege vor fi

izgoniţi şi seminţia celor necredincioşi va fi stârpită (Ps. 36, 28). 11. Bun. Mântuitorul zice: „Nimeni nu este bun decât numaiunul Dumnezeu” (Matei 19, 19). 12. Iubire. “ Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8 şi 16). 13. Lumina. Dumnezeu este lumină (I Ioan 1, 5). 14. Desăvârşit. Mântuitorului zice: „Fiţi dar desăvârşiţi,precum Tatăl vostru din ceruri desăvârşit este” (Matei 5, 48).

Dumnezeu e desăvârşit în toate, egal şi asemenea cu

Sine. Nu e supus prefacerii lucrurilor, nici naşterii, nici

întâmplării. El nu Se micşorează, nici nu creşte, ci e totdeauna acelaşi.

Dumnezeu este unul după fiinţa Lui. Descoperirea dumnezeiască

ne învaţă însă că acest Dumnezeu, unul după fiinţă, este în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Sf. Duh.

Aceste trei persoane sau ipostaze dumnezeieşti alcătuiesc Sf. Treime, taina de nepătruns de mintea omenească şi împărtăşită nouă prin Descoperirea dumnezeiască.

Tatăl, Fiul şi Sf. Duh au împreună însuşirea de a fi nefăcuţi şi Dumnezeirea.

Fiul şi Sf.Duh au împreună însuşirea că sunt din Tatăl. Tatăl este nenăscut Fiul este născut, Sf. Duh este purces. Aşa cum soarele are disc, rază şi lumină, dar e un singur soare. Tatal =discul solar; Fiul=razele soarelui; Sf. Duh=caldura

“Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor” (Crezul) Pentru că Dumnezeu a făcut cerul şi pământul şi tot ce există, cum ne spune Sf. Scriptură: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul” (Fac. 1, 1). Psalmistul Îl laudă pentru puterea atotţiitoare: „Că în mâna Lui sunt marginile pământului si înălţimile munţilor ale Lui sunt. Că a Lui este marea şi El a făcut-o şi uscatul mâinile Lui l-au zidit” (Ps. 94, 4-5). Dumnezeu a făcut totul din nimic. La crearea lumii iau parte toate cele trei persoane ale Sf.Treimi.

Despre contributiaCuvântului la facerea lumii, ne mărturiseşte Sf. Apostol Pavel, zicând: „Ca în El (Fiul) au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute” (Col. 1, 16).

Despre contributia Duhului mărturisesc cuvintele Sf. Scripturi: „Şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apei” (Fac. 1, 2). Dumnezeu a făcut lumea în timp, după o anumită ordine, cu scopul de a fi fericită şi de a slăvi pe Dumnezeu.

 

Cel ce ne-a mântuit pe noi este Însuşi Fiul lui Dumnezeu, iar mântuirea ne-a înfăptuit-o prin întruparea Sa ca om, prin învăţătura şi prin moartea Sa pe cruce şi Învierea din morţi, după care S-a înalţat la ceruri întru slava, de a dreapta Tatălui. Multă iubire ne-a arătat Dumnezeu şi prin facerea lumii şi a oamenilor, despre care ne vorbeşte articolul I din Simbolul Credinţei. Dar dovada cea mai mare a iubirii nemărginite ce ne-o poartă ne-a arătat-o prin aceea că pe Însuşi Fiul Său L-a trimis în Lume, ca om, şi L-a dat morţii pe cruce “pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”.

Despre această iubire ne spune chiar Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a venit în lume: „Că aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe Fiul Său cel Unul-Născut L-a dat, ca tot cel ce crede întru El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).

In Simbolul de Credinta marturisim: “Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii: Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Durnnezeu adevărat, născut iar nu făcut, Cel ce este de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut).

Numele de „Iisus” înseamnă Dumnezeu Mântuitorul. Iisus înseamnă în limba ebraică Mântuitor şi numele acesta I se potriveşte în chip desăvârşit, căci El e într-adevăr Mântuitorul lumii. Şi I se potriveşte atât de desăvârşit pentru că nu I 1-au dat oamenii, ci îngerul, laporunca Tătalui Ceresc, Care a ştiut de mai înainte ce lucrare va săvârşi Fiul Său în lume. „Nu te teme”, spune îngerul lui Iosif, „a lua pe Maria logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însă este de la Duhul Sfânt. Şi ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus”. Şi îngerul arată îndată şi pricina acestei numiri: „Că Acesta va mântui pe norodul Său de păcatele lor”(Matei 1, 20-21 ).

Numele „Hristos” înseamnă „Uns”. La evrei, unşi se numeau preoţii, proorocii şi împăraţii, pentru că la intrarea în slujbă erău unşi cu mir, care închipuia darul Sfântului Duh.

Profetul Samuel il unge cu mir pe noul rege David.

Cele două firi sunt unite în persoana Lui unică, în chip nedespărţit şi neîmpărţit, dar fără amestecare şi fără schimbare. Tot aşa sunt unite în chip nedespărţit şi neîmpărţit, dar fără amestecare şi fără schimbare, lucrările şi voinţele celor două firi. Astfel, Iisus Hristos trăia şi lucra prin amândouă firile, în chip nedespărţit şi neamestecat. Când tămăduia ochiul orbului, prin firea omeanscă atingea ochiul lui, prin cea dumnezeiască vindeca. Era o singură faptă dumnezeiască-omenească, săvârşită prin două firi, sau prin lucrarea dumnezeiască şi lucrarea omenească, în mod nedespărţit dar şi neamestecat. Căci deşi vieţuiau şi lucrău împreună, firea şi lucrarea dumnezeiască nu se schimba în fire şi lucrare omenească

Flavius Iosefus (37-100) este unul dintre cei mai renumiţi istorici evrei. În lucrările sale intitulate Antichităţile, el face referire la Iacov ca “fratele lui Iisus, care era numit Hristos”. Există un pasaj controversat în lucrarea sa (18:3) care spune: "În acea vreme exista Iisus, un om înţelept, dacă am putea să îl numim om. Pentru că el a fost unul care a făcut lucruri neobişnuite, suprinzătoare. . . . El a fost Hristosul . . . El s-a arătat viu din nou a treia zi, după cum au prevestit profeţii sfinţi şi după cum zece mii de alte lucruri mărturisesc despre El". O altă traducere a acestui pasaj este: "A existat în acea vreme un om înţelept numit Iisus. Comportamentul Său a fost bun şi a fost vestit prin virtuţile Sale. Şi mulţi oameni dintre evrei şi dintre alte naţiuni au devenit discipolii Săi. Pilat L-a condamnat să fie omorât prin crucificare. Însă cei care au devenit discipolii Săi nu au abandonat învăţăurile Sale. Au spus că El s-a arătat acestora a treia zi după crucificarea Sa şi că El era viu; astfel, probabil că El era Mesia, despre care profeţii au povestit înainte deja minunile Sale."

«Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit, Care a grăit prin Prooroci».

Sfântul Duh este întru totul egal cu Tatăl şi cu Fiul, fiind că şi Ei veşnic, atotputernic, atotştiutor, pretutindeni de faţă, cuvenindu-I-se aşadar aceeaşi închinare şi slavă ca şi Tatălui şi Fiului. Dar nu numai atât. Cuvintele acestea nu arată numai că Duhului I se cuvine aceeaşi închinare şi cinste ca Tatălui şi Fiului, ci şi ca atunci când ne şi închinăm şi dăm slava Tatălui şi Fiului trebuie să ne închinăm şi să dăm slavă şi Sfântului Duh, căci e nedespărţit de Aceia; fiind a treia persoana dumnezeiască a Sfintei Treimi. Aceasta înseamnă că Sfântul Duh este de o fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul, cum am văzut că este şi Fiul de o fiinţă cu Tatăl. Sfântul Duh este în Tatăl şi în Fiul, precum şi Fiul este în Tatăl şi în Sfântul Duh, şi Tatăl, în Fiul şi în Sfântul Duh. Toţi trei au o singură fiinţă, voinţă, putere şi slavă, o singură Dumnezeire, arătată în trei ipostasuri, sunt un singur Dumnezeu în trei persoane, aşa cum soarele are disc, rază şi lumină, dar e un singur soare.

Cuvintele acestea arată că Duhul Sfânt e din Tatăl, dar nu prin naştere ca Fiul, ci prin purcedere. Ce este însă purcederea şi prin ce se deosebeşte ea de naştere, Biserica n-a căutat să lămurească, pentru că nici Dumnezeu nu a descoperit. De aceea, Sf. Părinţi au luat aceste cuvinte întocmai aşa cum se află în Evanghelia lui Ioan 15, 26 şi le-au pus în Simbolul Credinţei: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul adevărului; Care de la Tatăl purcede, Acela, va mărturisi despre Mine”. Acesta este de altfel singurul loc din Sfânta Scriptură care vorbeşte despre purcederea, Duhului Sfânt. Despre purcederea Sfântului Duh din Tatăl atâta ştim, că ea e dinainte de veci, că şi naşterea Fiului, căci niciodată n-au fost Tatăl şi Fiul fără Duhul. Naşterea Fiului şi purcederea Duhului din Tatăl sunt deodată, din veci. Aşa cum îndată ce există focul, există şi lumina şi căldura lui, tot astfel, din veşnicie, de când există Tatăl, există şi Fiul prin naştere şi Duhul Sfânt prin purcedere din Tatăl.

Elohim – Domnul Dumnezeu, Cel puternic, divin (Geneza 1:1) Adonai - Domnul, indicând o relaţie de tipul Stăpân-slujitor (Exod 4:10,13) El Elion – Cel Preaînalt (Isaia 14:20) El Roi – Cel ce vede totul (Geneza 16:13) El Shaddai – Dumnezeu atotputernic (Geneza 17:1)

El Olam – Dumnezeu cel veşnic (Isaia 40:28) Yahweh - DOMNUL "Eu sunt", având sensul de Dumnezeu veşnic, existent în El Însuşi (Exod 3:13,14).