COLECTIA PANOPTICON ,

1lllIllr� Idea Design & Print

Editură

Casa Cărţi i de Ştiinţă

Cluj, 2007

HANNAH ARENDT ....,

CONDITIA UMANA ,

Traducere de CLAUDIU VEREŞ şi GABRIEL CHINDEA

Idea Design & Print Editură

Casa Cărtii de Stiintă , , ,

Cluj,2007

Hannah Arendt The Human Condition © The University of Chicago, 1958

© Idea Design & Print, Editură, 2007, pentru această ediţie.

www.ideaeditura.ro

REDACTORI DE COLECŢIE

Alex . Cistelecan Ciprian Mihali Ovidiu Ţichindeleanu

REDACTOR

George State

CORECTOR

Vasi Ciubotariu

TEHNOREOACTOR

Lenke Janitsek

COPERTĂ, CONCEI'ŢlE GRAFICĂ ŞI 11 PAR

Idea Design & Print, Cluj

ISBN (13) 978-973-7913-53-1

NOTA TRADUCĂTORI LOR

Ediţia englezească folosită la traducerea Condiţiei umane a fost Hannah Arendt, The Human Condition, The Universiry of Chicago Press, Chicago & London, 1958.

În cuprinsul acestei ediţii există numeroase citate sau expresii În alte limbi decît engleza, dintre care o parte Însoţite de traducerea autoarei Înse�i. Drept urmare, ne-am abţinut de la traducerea originalului grecesc, latinesc, franţuzesc sau german al acestor fragmente, preferînd să ne folosim de traducerea deja existentă, pentru a rămîne cît mai aproape de intenţiile, de limbajul şi de conceptele autoarei. În schimb, În cazul expresiilor sau al citatelor străine lăsate netraduse În ediţia englezească, am tradus în româneşte direct origi­nalul, marcînd intervenţia noastră cu paranteze drepte. (Citatele din limba ger­mană au fost traduse de George State, căruia îi mulţumim.) Tot Între paranteze drepte am trecut explicaţiile sau completările pe care le-am adăugat ori de cîte ori am crezut că este nevoie de o lămurire sau de o Întregire a textului.

Cît priveşte traducerea cărţii propriu-zise, există o alegere care trebuie sem­nalată şi explicată ca atare: e vorba de felul În care am hotărît să ÎI redăm pe work, care împreună cu labor (muncă) şi action (acţiune) reprezintă un con­cept fundamental al Condiţiei umane. Dificultatea traducerii a venit din sem­nificaţia complexă pe care Hannah Arendt i-o conferă lui work: distins de labor, termenul este, pe deasupra, polisemic, desemnÎnd, pe de o parte, activitatea de producere a unui obiect, iar, pe de altă parte, rezultatul unui asemenea proces, adică obiectul Însuşi. Din păcate, nu am reuşit să găsim În româneşte un echivalent unic şi lipsit de echivoc, care să cuprindă în sine amîndouă înţe­lesurile. Astfel, pentru work luat ca activitate, cuvîntul românesc cel mai potri­vit ni s-a părut a fi lucru. Într-adevăr, lucrul (work.) se deosebeşte de muncă (Iabor), fiind, de asemenea, corespondentul grecescului ergazesthai, allatinescu­lui facere sau fabricari, al franţuzescului ouvrer, sau al germanului werken, de care Hannah Arendt aminteşte explicit. Totuşi, produsul lucrului, care În en­glezeşte poate fi desemnat tot prin work şi care este echivalentul grecescului ergon, al latinescului opus, al franţuzescului muvre, sau al germanului Werk, nu poate fi exprimat în româneşte prin lucru fără un anume echivoc. În plus, este cu neputinţă a mai folosi lucru atunci cînd e vorba de work ofart, care, pen­tru Hannah Arendt, reprezintă Însă forma eminentă În care se poate Întru­pa rezultatul activităţii productive. În schimb, varianta cea mai convenabilă În ultimul caz ar fi operă. Dar, etimologic, operă nu are nicio legătură cu lucru. Mai mult, operă ni s-a părut prea pretenţios pentru a desemna produsul meş­teşugarului şi cu totul nepotrivit pentru a numi rezultatul activităţii gîndirii divine, respectiv actualitatea pură, pe care Hannah Arendt îl are de aseme­nea În vedere atunci cînd vorbeşte despre work. Iată de ce am hotărît ca pen­tru produsul lui work să ne oprim la românescul/ucrare, rămînînd ca lucru, cu care este atît de înrudit, să se refere la work ca proces şi activitate.

Claudiu Vereş şi Gabriel Chindea

5

PROLOG

În 1957, un obiect născut pe Pămînt şi făcut de mîna omului a fost lansat În Univers, unde s-a Învîrtit timp de cîteva săptămîni În jurul Pămîntului, după aceleaşi legi ale gravitaţiei care fac să se rotească, ţinînd În mişcare, corpurile cereşti - Soarele, Luna şi stelele. Fireşte, satelitul produs de om nu era lună sau stea, nici vreun corp ceresc care să Îşi urmeze traiectoria circulară un răs­timp care pentru noi, muritorii legaţi de timpul pămîntesc, dăinuie o veşni­cie. EI a reuşit totuşi să rămînă pentru o vreme pe bolta cerească, găsindu-şi locul şi mişcîndu-se În vecinătatea corpurilor cereşti ca şi cînd ar fi fost acceptat, cu titlu de Încercare, În sublima lor companie.

Evenimentul, neÎntrecutÎn importanţă de niciun altul, nici chiar de fisiu­nea nucleară, ar fi fost întîmpinat cu neştirbită bucurie, dacă nu ar fi exis­tat stînjenitoarele împrejurări militare şi politice care l-au Însoţit. Dar, oricît de curios ar părea, bucuria nu a fost triumfală; nu mîndria sau uimirea În faţa formidabilei puteri şi măiestrii omeneşti au umplut inimile oamenilor, care, ridicîndu-şi acum priviri le spre ceruri, puteau zări acolo un obiect pro­dus de ei Înşişi. Reacţia imediată, de moment, a fost de uşurare la vederea primului "pas făcut către evadarea omului din starea de prizonierat de pe Pămînt". Iar această ciudată declaraţie, departe de a fi fost scăparea Întîm­plătoare a unui reporter american, repeta fără să ştie cuvintele extraordi­nare care, cu mai bine de douăzeci de ani În urmă, fuseseră gravate pe piatra funerară a unuia din marii savanţi ai Rusiei: "Omenirea nu va rămîne pentru totdeauna legată de Pămînt".

Asemenea sentimente sînt de.la o vreme locuri comune. Ele ne arată că omul nu este niciodată prea Încet pentru a prelua şi pentru a se adapta la descoperirile ştiinţifice şi la progresele tehnice, ci că, dimpotrivă; le-a devansat cu decenii Întregi. În această privinţă, ca şi În altele, ştiinţa a Înfăptuit şi a confirmat ceea ce omul anticipase În vise care nu erau nici nebuneşti, nici deşarte. Nou e doar faptul că unul din ziarele americane cele mai respec­tabile a publicat în sfîrşit pe prim a pagină ceea ce fusese pînă atunci Îngropat În deloc respectabila literatură ştiinţifico-fantastică (căreia, din păcate, nimeni nu i-a acordat Încă atenţia pe care o merita ca vehicul al sentimen­tel or şi al aspiraţii lor de masă). Banalitatea declaraţiei nu trebuie să ne facă să trecem cu vederea caracterul ei excepţional; căci, deşi creştinii au vorbit despre Pămînt ca despre o vale a plîngerii, iar filosofii şi-au privit trupul ca pe o temniţă a minţii sau a sufletului, nimeni În istoria omenirii nu s-a gîn­dit vreodată la Pămînt ca la o Închisoare a trupurilor omeneşti şi nici nu s-a străduit atît de mult pentru a pleca cu adevărat pe Lună. Oare emancipa­rea şi secularizarea epocii moderne, Începute nu neapărat cu o respingere a lui Dumnezeu, cît a unui dumnezeu care era Tatăl din ceruri al oamenilor,

7

se vor incheia printr-o chiar mai fatală repudiere a unui Pămînt care a fost Mama tuturor făpturilor vii de sub soare?

Pămîntul este tocmai chintesenţa condiţiei umane şi, după cîte ştim, natu­ra terestră este poate unica din univers care le asigură fiinţelor omeneşti un mediu de locuit În Gre se pot mişca şi pot respira fără efort şi fără a se folosi de mijloace artificiale. Artificialul lumii create de om separă existenţa umană de orice mediu pur animal, Însă viaţa ca atare se află În afara acestei lumi artificiale şi, prin intermediul vieţii, omul rămîne legat de toate celelalte or­ganisme vii. De ceva vreme, o bună parte din strădaniile ştiinţifice sînt îndreptate spre transformarea vieţii Înseşi În ceva "artificial", spre retezarea ultimei legături prin care pînă şi omul se numără printre copiii naturii. Ace­eaşi dorinţă de a evada din prizonieratul terestru se vede În Încercarea de a crea viaţă În eprubetă, În tendinţa de a combina la microscop "plasmă embrionară congelată, provenită de la persoane cu aptitudini dovedite, pentru a produce fiinţe umane superioare" şi "pentru a (le) modifi ca mări­mea, forma şi funcţia"; iar năzuinţa de a scăpa de condiţia umană, bănui­esc eu, stă de asemenea În spatele speranţei de a prelungi durata de viaţă a omului cu mult peste limita de o sută de ani.

Acest om al viitorului, pe care savanţii ne spun că ÎI vor produce În nu mai mult de o sută de ani, pare stăpînit de un sentiment de revoltă Împotri­va existenţei umane aşa cum a fost ea dată, un cadou gratuit venit (în lim­baj secularizat) de nicăieri, pe care doreşte să o schimbe, ca să zicem aşa, cu ceva făcut de mîna lui. Nu avem niciun motiv să ne Îndoim de capacita­tea noastră de a realiza un astfel de schimb, la fel cum nu avem niciun mo­tiv să ne îndoim de capacitatea noastră actuală de a distruge orice formă de viaţă organică de pe pămînt. Problema este Îhsă dacă dorim să ne folosim În felul acesta de noile cunoştinţe ştiinţifi ce şi tehnice, şi ea nu poate fi tran­şată prin mijloace ştiinţifice; este o problemă politică de prim rang şi, de aceea, nu poate fi cîruşi de pUţin lăsată pe seama hotărîrii oamenilor de ştiinţă profesionişti sau a politicienilor de profesie.

Chiar dacă asemenea posibilităţi ţin Încă de un viitor Îndepărtat, primele efecte de bumerang ale marilor succese ştiinţifi ce s-au făcut simţite Într-o criză apărută În chiar sînul ştiinţelor naturii. Dificultatea vine din faptul că "adevărurile" concepţiei ştiinţifice modeme despre lume, deşi pot fi demons­trate prin formule matematice şi pot fi probate tehnologic, nu mai sînt po­trivite pentru o exprimare normală În vorbire şi În gîndire. În momentul În care asemenea "adevăruri" sînt rostite cu coerenţă conceptuală, rezultă enunţuri care "nu sînt poate la fel de lipsite de sens ca termenul de «cerc triunghiular», dar sînt cu mult mai lipsite de sens decît cel de «Ieu Înaripat»" (Ervvin Schrbdinger). Nu ştim Încă dacă o atare situaţie este definitivă. S-ar putea Însă ca noi, făpturi tel"estre care am început să acţionăm ca şi cînd am fi 10ClJitorii universului, să nu mai fim niciodată capabili să înţelegem -adică să gîndim şi să vorbim despre -lucrurile pe care sîntem totuşi În stare să le facem. În cazul acesta, totul s-ar petrece ca şi cînd mintea noastră, care este condiţia materială, fizică a gîndurilor noastre, ar fi neputincioasă

8

să urmărească ceea ce facem, ÎnCÎt de acum Înainte să avem Într-adevăr nevoie de maşini artificiale care să gîndească şi să vorbească În locul nostru. Dacă s-ar dovedi adevărat că gîndirea şi cunoaşterea (În sensul modern de pricepe-

. re practică) s-au separat definitiv, am deveni Într-adevăr robii neputincioşi nu atît ai r:naşinilor noastre, CÎt ai priceperii noastre practice, făpturi nechib­zuite aflate la bunul plac al tuturor dispozitivelor şi posibilităţilor tehnice, oricît ar fi ele de criminale.

Totuşi, chiar dacă lăsăm la o parte aceste ultime şi Încă nesigure conse­cinţe, situaţia creată de ştiinţe este de o mare Însemnătate politică. Oriunde este În joc importanţa vorbirii, chestiunile devin prin definiţie politice, Întrucît vorbirea este ceea ce face din om o fiinţă politică. Dacă am urma sfatul, pe care ÎI primim atît de des, de a ne adapta atitudinile culturale la starea ac­tuală a realizărilor ştiinţifice, ne-am Însuşi cu toată seriozitatea un mod de viaţă În care vorbirea nu ar mai avea Înţeles. Căci astăzi ştiinţele au fost con­strînse să folosească un "limbaj" de simboluri matematice care, deşi inven­tat la Început doar pentru prescurtarea afirmaţiilor rostite, cuprinde acum expresii care nu mai pot fi nicicum retraduse În vorbire. Motivul pentru care ar fi Înţelept să nu avem Încredere În judecata politică a oamenilor de ştiinţă qua oameni de ştiinţă nu este În primul rînd lipsa lor de "caracter", Întrucît nu au refuzat să fabrice arme atomice, sau naivitatea lor, ÎntruCÎt nu au Înţeles că, odată fabricate aceste arme, ei urmau ,să fie ultimii consultaţi În legă­tură cu folosirea lor, ci tocmai faptul că ei se mişcă Într-o lume În care vor­birea şi-a pierdut puterea. Or, tot ce ea ce oamenii fac, cunosc sau experimentează poate avea sens doar În m ăsura În care este ceva despre care se poate vorbi. Pot exista adevăruri mai presus de cuvinte, de o Însemnăta­te considerabilă pentru om la singular, adică pentru om În măsura În care nu este o fiinţă politică, indiferent ce altceva poate el fi. Oamenii la plural, adică oamenii În măsura În care trăiesc, se mişcă şi acţionează În această lume, pot avea experienţa deplinei inteligibilităţi doar dacă pot vorbi şi se pot Înţelege unii cu alţii şi cu ei Înşişi.

Mai apropiat şi poate la fel de hotărîtor este un alt eveniment, nu mai puţin ameninţător. E vorba de apariţia automatizării, care, În cîteva decenii, va goli probabil fabricile şi va elibera om enirea de povara ei cea mai veche şi cea mai naturală, povara muncii şi constrîngerea necesităţii. În joc este şi aici un aspect fundamental al condiţiei umane, Însă revolta Împotriva lui, dorinţa de eliberare de "truda şi necazul" muncii nu sînt moderne, ci tot atît de vechi ca istoria consemnată. A fi scutit de muncă nu este ceva nou; o asemenea libertate fi gura odinioară printre privilegiile cele mai ferm stabili­te ale celor puţini. În cazul acesta, s-ar părea doar că s-a profitat de progre­sul ştiinţific şi de dezvoltările tehnice pentru a se Înfăptui ceva la care toate epocile trecute au visat, dar pe care niciuna nu a fost În stare să ÎI realizeze.

Totuşi, lucrurile stau aşa doarÎn aparenţă. Epoca modernă a fost Însoţită de o giorifi care teoretică a muncii, ceea ce a avut drept rezultat transforma­rea efectivă a Întregii societăţi Într-o societate a muncii. Împlinirea dorinţei, la fel ca Împlinirea dorinţelor din basme, vine Într-un moment cînd ea nu

9

mai poate decît să se contrazică singură. Avem de a face cu o societate de muncitori gata să fie eli berată de lanţurile muncii, i ar această societate nu mai are cunosti ntă de celelalte activităti mai Înalte si mai Însemnate de dra-

, , ) ,

gul cărora ar merita cîştigată o asemenea li bertate. În interiorul acestei so­cietăţi, egalitară deoarece egalitarismul reprezintă modul În care munca Îi face pe oameni să trăi ască Împreună, nu a mai rămas nicio clasă, nicio aris­tocraţie, fie de natură politică, fie de natură spiri tuală, de la care să poată porni din nou o restaurare a celorlalte facultăţi ale omului. Pînă şi preşedinţii, regii sau prim-miniştrii Îşi privesc funcţia ca pe o slujbă necesară pentru via­ţa societăţii, iar, printre i ntelectuali, cei care văd În ceea ce fac o lucrare, şi nu un mod de a Îşi cîştiga existenţa, au rămas doar indivi zi solitari . Ne con­fruntăm cu perspectiva unei societăţi de muncitori fără muncă, adi că li p­siţi de si ngura activitate care le-a mai rămas. Fără Îndoial ă, ni mic nu poate fi mai rău.

Cartea de faţă nu oferă răspuns la asemenea griji şi dileme. Astfel de răspunsuri se dau În fiecare zi şi sînt chestiuni ce ţin de poli tica practi că, supusă consensului celor mulţi; ele nu se pot regăsi niciodată În consideraţiile teoretice sau În opini a unei singure persoane, ca şi cum ne-am ocupa aici de probleme pentru care nu ar exista decît o singură soluţie. În cele ce ur­mează, propun Însă o reconsiderare a condiţiei umane din punctul de vedere al experienţelor noastre celor mai noi şi al spaimelor noastre celor mai re­cente. Ceea ce reclamă, cu siguranţă, reflecţie, pe cînd lipsa de reflecţie -nesăbuinţa oarbă, confuzia iremediabilă sau repetarea complezentă a unor "adevăruri" devenite banale şi goale - pare să se numere pri ntre caracteri s­ticile de seamă ale vremii noastre. Propunerea mea este, aşadar, foarte sim­plă: ni mic mai mult decît să gîndim ceea ce facem.

"Ceea ce facem" alcătuieşte Într-adevăr tema centrală a acestei cărţi. În ea este vorba doar despre structura şi părţile cele mai elementare ale condiţiei umane, despre acele activităţi considerate, atît În mod tradiţional, cît şi potri­vit opiniei obi şnuite, ca aflÎndu-se la Îndemîna fiecărei fiinţe omeneşti. Din acest motiv, ca şi di n altele, cea mai Înaltă şi poate cea mai pură activitate de care oamenii sînt capabili, activitatea gîndiri i , este lăsată În afara conside­raţiilor de faţă. Prin urmare, cartea se limitează sistematic la o discuţie des­pre muncă, lucru şi acţiune, care alcătuiesc cele trei capitole centrale ale ei. Din punct de vedere i stori c, În ulti mul capitol mă ocup de epoca modernă şi, pe parcursul Întregii cărţi, de diversele configuraţi i din interiorul ierarhiei activităţilor, aşa cum le cunoaştem din i storia Occidentului.

Epoca modernă nu se confundă totuşi cu lumea modernă. Di n punct de vedere ştiinţific, epoca modernă, care a Început În secolul al XVII-lea, s-a Încheiat la Începutul secolului al XX-lea; din punct de vedere politic, lumea modernă, În care trăim astăzi, s-a născut odată cu primele explozi i atomi ­ce. Eu nu discut despre această lume modernă, pe fundalul cărei a a fost scrisă cartea de faţă. Mă li mi tez; pe de o parte, la o analiză a acelor facul­tăţi omeneşti generale care decurg din condiţia umană şi sînt permanente, adică nu pot fi definitiv pierdute cît timp condiţia umană nu se modi fică

10

ea însăşi. Pe de altă parte, scopul analizei istorice este să urmărească pînă la origini Înstrăi narea lumii moderne, dubla ei fugă de pe Pămînt spre Uni­vers şi din l ume spre sinele individual, pentru a înţelege natura societăţii, asa cum s-a dezvoltat si s-a înratisat ea În chiar momentul cînd a fost

, ) ) ,

copleşită de sosirea unei epoci noi şi Încă necunoscute.

11

CAPITOLUL I CONDITIA UMANĂ ,

11/7:4 ACTIVA ŞI CONDIŢIA UMANĂ

P rin termenu l de vita activa Îm i propun să desemnez trei act ivităţi omeneşti fu nd amentale: munca, l ucrul şi acţi u nea . Ele sînt fundamentale pentru că fiecare corespunde u ne ia dintre cond i ţi i l e de bază În care i-a fost dată omu­l u i v iaţa pe pămînt.

Munca este activitatea care corespunde p rocesu l ui b i ologic al corpu lu i omenesc, a l e cărui fu ncţi i spontane d e creştere, metabo l ism ş i declin final sîn t legate de necesităţi l e vitale pe care mu nca le prod u ce şi le introd uce În procesu l vieţii. Condiţ ia u man ă a munci i este viaţa Însăşi.

Lucru l este activitatea ce corespunde caracterului nenatu ra l al existenţei umane , care nu este înti părită În şi a cărei moarte nu este compensată de cicl ul perpetu u al vieţi i specie i . Lucru l as igu ră o l ume "artificială" de obiecte, cu totul diferi tă de orice mediu natural. În interioru l graniţe lor aceste i l u m i artificiale , fiecare vi aţă ind ivi d uală găseşte adăpost, în timp ce lumea Însăşi este menită să du reze mai mult şi să depăşească toate vieţi le individuale. Condiţ ia u mană a l u cru l u i este apartenenţa- la- l u me.

Acţiu nea, singura activitate care se petrece d e-a d reptu l în tre oameni , fără m ijloc i rea obiectelor sau a materiei, co respu n de cond iţi e i umane a p l u ra l i tăţi i, faptu l u i că oamenii , nu Omul, trăiesc pe pămînt şi popu lează l u mea. Deşi toate aspecte le condiţie i u mane sînt, Într-un fel sau altu l , legate de pol i tică, p l u ra l i tatea este în mod p articu lar condiţia - nu n u mai o condi­tia sine qua non, ci şi o conditia per quam - ori cărei v i eţi po l itice . Astfel, l i mba romanilor, pesemne poporul cel mai po liti c pe care îl cunoaştem, folosea ca s inonime expresi i le "a trăi" şi "a fi p ri n tre oameni" (inter homines esse) sau "a muri" şi "a înceta de a fi printre oameni" (inter homines esse desinere). Dar, în forma ei cea mai elementară, condiţia umană a acţi un ii este presupusă ch iar şi de GeneZă ( " parte bărbătească şi parte feme iască i-a Tacut"), dacă acceptăm că această istorisire a facerii omului este în ch ip esenţi al d i ferită de cea d upă care la începu t Dumnezeu l-a facut pe Om (adam), pe "el", nu pe "e i " , mulţ i mea fiinţelor omeneşti reprezentînd rezu ltatu l m u lti p l icării. 1

1. Analizînd gîndirea politică postclasică, �ste adesea CÎt se poate de grăitor să se obselve la care din cele două versiuni biblice ale creaţiei se face trimitere. Astfel, diferenţa dintre învăţătura lui Isus din Nazaret şi învăţătura lui Pavel se vede foarte bine pentru că Isus, discutînd despre relaţia dintre soţ şi SOţie, trimite la Geneza, 1,27: "Oare n-aţi citit că Ziditorul i-a

13

Acţiunea ar fi un lux i nuti l , o i ngeri nţă cap ricioasă În l egile gene rale de com­portame nt, dacă oam e n i i nu ar fi decît rei terări l e reproductibile la nesflrşi t a le acelui aşi mo del , a cărui n atură sau ese nţă ar fi aceeaşi pentru toţi şi tot atît de previ zibilă ca natura sau esenţa oricăru i alt l ucru. Plural i tatea este co nd iţ ia acţiunii u mane fiindcă no i sîntem toţi la fe l, adică uman i , fără ca ci n eva să fie vreodată ide ntic cu altci neva care a trăit, trăieşte sau va trăi cîn dva.

Toate cele tre i activi tăţi şi cond iţi i l e corespu nzătoare lor sînt i n ti m legate de con diţia cea mai generală a existenţei umane: naşterea şi moartea, natal i ­tatea şi m ortal i tatea. Munca nu asigură n u mai sup ravi eţu irea i n d ividua lă, ci şi vi aţa specie i. Lucrul şi produsu I său, artificialul uman, co nferă un grad de perm anenţă şi de durabil i tate zăd ărn ic ie i vieţi i muritoare şi caracte ru lui efemer al t impului omen esc. Acţiunea, În măsura În care se angajează În În­te meierea de organisme poli ti ce şi În conservarea lor, creează cond i ţia reme­morări i, adică a istorie i . Munca şi lucrul, la fel ca acţi unea, se În răd ăci nează şi În natali tate, În m ăsura În care au sarci na de a asigura şi de a păstra l u mea pentru valul constant de nou-ven i ţi care se nasc În lume ca stră in i , pe care trebuie să ÎI prevad ă şi să ÎI ia În considerare. Totuşi, d intre ce le trei, acţi unea are l egătura cea mai strînsă cu co nd iţ ia umană a natalităţi i ; nou l Început i n erent naşteri i se poate face simţit În lume doar fi i ndcă noul-ven i t posedă capaci tatea de a Începe ceva d i n nou, adică de a acţiona. În acest sens, al i n iţ iative i , un e lement de acţiune şi deci de nata l itate este i nerent tutu ror activi tăţilor umane. În p lus, dat fii nd că acţi u n ea este activi tatea politi că pri n excel enţă, natalitatea, şi nu m ortalitatea, ar putea fi catego ri a cen tra lă a gîndiri i po l i ti ce ca gîn d i re deosebi tă de gîndirea metafizică.

Co nd iţi a umană cupri nde mai mult decît co nd iţi i le În care viaţa i -a fost dată omului. Oamen i i sînt fiinţe con d i ţionate fi i n dcă toate lucruri le cu care vi n În con tact se transform ă i m ediat În condiţie a existenţei lo r. Lu mea În care se petrece vita activa co nstă d i n obiecte prod use pri n activi tăţi omen eşti; Însă obiecte le , deşi Îşi dato rează num ai oamen i lor existe nţa, Îşi condiţio­nează totuşi În mod constant creator i i . Pe lîngă condiţi i l e În care viaţa Îi este dată omului pe pămînt şi În parte porn i nd de la e le, oamen i i îşi creează În perman enţă propri i l e con di ţi i , făcute ch iar de ei , care, În ciud a origi n i i lor

făcut de la început parte bărbătească şi parte femeiască" (Matei, 1 9,4), în timp ce Pavel, Într-o împrejurare asemănătoare, susţin e că femeia a fost făcută "din bărbat" şi deci "pen­tru bărbat", chiar dacă slăbeşte apoi Întrucîtva dependenţa femeii de bărbat: "nici femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie" (1 Corinteni, 1 1 ,8-12). Deosebirea scoate la iveală cu mult mai mult decît o atitudin e diferită cu privire la rolul fe meii. Pentru Isus, cre­dinţa era strîns legată de acţiune (cf. În continuare § 33); pentru Pavel, credinţa era În pri­mul rînd legată de mîntuire. Foarte interesant În această privin ţă este Augustin (De civitate Oei, XII, 21), care nu numai că ignoră cu desăvîrşire Geneza, 1, 27, ci vede totodată deose­birea dintre om şi animal În aceea că omul a fost creat unum ac singulum, pe cînd tuturor ani­malelor li s-a poruncit "să ia tiinţă mai multe deodată" (plurasimul iussit exsistere). Lui Augustin, istorisirea creaţiei Îi oferă un binevenit prilej de a stărui asupra caracterului de specie al vieţii animale, spre deosebire de singularitatea existenţei umane.

.-

14

umane şi a variabil ităţi i lo r, posedă aceeaşi forţă de cond iţionare ca lucru ri le natu rale. Tot ce atinge sau intră Într-o relaţie de durată cu viaţa u mană dobîn­deşte imed i at caracteru l de cond i ţie a existenţe i umane. I ată de ce, ind ife­rent de ceea ce fac, oameni i sînt Întotdeau na fiinţe cond iţionate . Tot ceea ce pătrunde În lumea umană, de bună voie sau tras În interioru l e i prin efor­tu l omenesc, devine parte a condiţi ei umane. Impactu l real ităţi i l um i i asupra existenţei u mane este resi m ţi t şi receptat ca o forţă de co nd i ţi onare. Obiectivi tatea l u mi i - caracterul e i de obiect sau de a fi ceva su bzistent - şi cond iţi a u m ană se Întregesc rec i proc; pentru că este cond iţionată, existenţa umană ar fi i mposib i l ă În l ipsa ob iecte lor, iar ob iectele, dacă nu ar fi elemen­te de cond iţ ionare a existenţei umane, ar fi o grămadă de arti cole d i sparate, o ne- l u me.

Să evităm ori ce neînţel egere: condiţ ia umană nu este totuna cu natu ra umană, iar suma activităţi lor şi a facultăţi l o r omeneşti corespunzătoare cond i ţie i umane nu consti tu ie ni m ic de fe l u l unei natu ri umane. Căci n ici activi tăţile şi facultăţi l e pe care le l uăm ai c i În d iscu ţie, n ici ce l e pe care le lăsăm de o parte, precum gînd i rea ş i raţiu nea, şi nici chiar cea mai meticu­loasă enumerare exhaustivă a lor nu constitu ie caracteristi ci esenţi ale a le exi stenţei umane, În sensul că fără e le aceasta ar Înceta să mai fie umană. Sch imbarea cea mai radicală pe care ne-o putem imagina În privinţa condiţie i umane ar fi m igrarea oamen i lor de pe Pămînt pe o altă p lanetă. Un aseme­nea even iment, care nu mai este cu totu l imposib i l , ar Însemna că omu l ar trebu i să trăi ască În condiţi i prod use de e l , fundamental d iferite de cele pe care i le oferă Pămîntul . N ici munca, nici l ucru l , nic i aCţi unea şi nic i ch iar gînd i rea aşa cu m o ştim nu ar mai avea atunci sens . Însă ch iar şi aceşti pre­zu mtivi rătăcitori p l ecaţi de pe Pămînt ar fi Încă umani; iar s ingu ra afi rmaţie pe care am putea-o face cu privi re la "natu ra" l o r ar fi că ei sînt În continua­re fiinţe condiţi onate , ch iar dacă cond iţia lo r este acu m , Într-o măsură con­s iderabi lă , prod usă de ei Înşiş i .

Prob lema natu ri i u m ane, augustin iana quaestio mihi factum sum ( "am ajuns o Întrebare pen tru m ine Însu mi" ) , pare inso l ub i l ă atît În sensu l ei ps i ­ho logic ind ividual , cît şi În sensu l e i fi losofic general . Este foarte puţin proba­bi l ca noi , cei care putem cunoaşte, dete rm ina şi defini esenţa natu ral ă a tutu ror lucru rilo r ce ne Înconj oară şi care sînt d iferi te de noi Înş ine, să fim vreod ată În stare să procedăm l a fe l c u no i Înşine - a r fi ca ş i cu m am sări peste propria umbră. Pe deasupra, n im ic nu ne Îndreptăţeşte să ad mitem că omu l are o natu ră sau o esenţă În acelaşi sens ca celel alte lucrur i . A ltfe l spus, d acă no i avem o natu ră sau o esenţă, atunci cu s iguranţă nu mai un zeu ar putea-o cunoaşte şi defin i , i ar prima cerinţă ar fi ca zeu l să poată vorbi despre un "cine" ca şi cînd ar fi un "ce" . 2 D i l ema vine d in faptul că

2. Augustin, socotit de obicei a fi primul care a pus În filosofie aşa-numita problemă antropo­logică, ştia foarte bine acest lucru. EI face deosebirea Între Întrebările "Cine sînt eu?" şi "Ce sînt eu?", prima, pe care omul şi-o adresează sieşi ("Şi m-am Întors spre mine Însumi şi mi-am zis: Tu, cine eşti? şi am răspuns: Un om" - tu, quis es? (Confessiones, X, 6)), iar a doua, pe

1S

mod u ri l e cunoaşter i i omeneşt i ap l i cab i l e obiectelor cu cal i tăţi "n atu rale", inc l usiv nouă Înşine, În măsura l im i tată În care sîntem ihd ivizi i cele i mai evolua­te speci i d e viaţă organică, nu ne mai sînt de n ici u n folos cînd punem Între­barea: şi noi cine sîntem? Iată de ce Încercări l e de a defin i natu ra u mană sfîrşesc aproape i nvariab i l cu fabricarea oarecu m a unei divi n i tăţi , adică a dumnezeu lu i fi losofi lor, care, Începînd de la Platon , s-a dovedit, l a o cerceta­re mai atentă, a fi un fel de Idee platoniciană a om ului. Fi reşte, a demasca În asemenea concepte fi losofice ale divi nu l u i conceptu al izări ale facultăţilor şi ale cal i tăţi lor omeneşti nu Înseamnă a demonstra i nexistenţa l u i Dumnezeu şi nici măcar a aduce u n argument În favoarea e i ; dar faptu l că Încercările de a defin i natu ra omu lu i conduc atît de lesne la o idee care ne izbeşte cate­goric ca "supraomenească" , fiind de aceea i dentificată cu d ivi n u l , poate arun­ca o u m bră de susp ic i u ne asu pra con ceptu l u i însuşi de " n atu ră umană" .

Pe de altă parte, cond iţ i ile exi stenţei umane - vi aţa însăş i , natali tatea şi mortal i tatea, apartenenţa- la- lu me, p l u ra l i tatea şi Pămîntu l - nu pot n ic io­dată "explica" ceea c e sintem, nici n u pot răspu nde la întrebarea "ci n e sîn­tem" pentru simplu l motiv că n iciodată nu ne condiţionează în mod absolut. Aceasta a fost Întotdeau na op i n i a filosofie i , spre deoseb i re de şti i n ţe le - an­tropo logie , psi ho log ie , b io logie etc. - care se ocupă de asemenea de om. Astăzi Însă putem aproape spune că am demonstrat ch iar ş i şti i nţ ific că, deşi trăi m acu m şi probab i l vom trăi mereu în con d i ţi i l e Pămîntu l u i , nu sîn­tem simp l e faptu ri te restre . Şti i n ţa modernă a natu ri i Îşi datorează mari le sa le succese faptulu i de a fi privit şi tratat natu ra terestră d i ntr-un pu nct de vedere cu adevărat un iversal, adică d i ntr- un pu nct arh imed ic de sprij in, sta­b i l it, În mod intenţionat şi exp l ic it , În afara Pămîntu l u i.

2 TERMENUL VITA ACTIVA

Termenu l vita activa este Încărcat şi supraîncărcat de trad iţ ie . Este l a fe l de vech i ( dar nu mai vechi ) ca trad iţi a gînd i ri i noastre po l i tice. Iar această trad iţ ie, departe de a cuprinde şi de a co nceptual iza toate experienţe le

care i-o adresează lui Dumnezeu ("Atunci ce sînt eu, Dumnezeul meu? Care este natura mea?" - Quid ergo sum, Deus meus? Quae natura sum? (X, 17)). Căci, În "marea taină", grande pro{UI1' dum, care este omul (iV, 14), există "un ceva al omului (a/iquid hominis), pe care duhul omu­l u i care este În el nu Îi cunoaşte. DarTu, Doamne, care l-ai Tacut ({ecisti eum),!e ştii pe toate ce ţin de el (eius amnia)" (X, 5) . Astfel, cea mai cunoscută dintre frazele citate În text, quaes­tia mihi fact�/s sum, este o Întrebare ridicată În prezenţa lui Dumnezeu, "În ochii căruia am ajuns pentru m ine Însumi o Întrebare" (X, 33). Pe scurt, răspunsul la Întrebarea "Cine sînt eu?" este simplu: "Eşti un om - orice va fi Însemnînd lucru l acesta"; iar răspunsul la Între­barea "Ce sînt eu?" poate fi dat nu mai de Dumnezeu care l-a Tacut pe om. Întrebarea refer­itoare la natura omului nu este mal pu ţin teologică decît întrebarea referitoare la natura lui Dumnezeu; ambele putînd f, lămurite doar- printr-u,n răspuns revelat În chip divin.

16

po l i tice a le u m an i tăţi i occidentale, s-a ivit d intr-o configuraţie i stori că parti culară: procesu l l u i Socrate şi confl i ctu l d i ntre fi losof şi polis. Ea a Înlă­turat nenu mărate experienţe ale u nui trecut mai timpuri u , care nu aveau Însemnătate pentru ob i ective le sale poli tice i med iate , şi, pînă l a sfirş itu l ei, petrecut În opera lui Karl M arx, a conti nuat Într-o fonmă cît se poate de selec­tivă. Expres ia ca atare, reprezentînd În fi losofia med ievală trad ucerea stan­dard a termenu l u i aristote l i c bios politikos, se Întî lneşte deja la Augusti n, unde, ca vita negotiosa sau actuosa, reflectă Încă Înţelesu l său prim i tiv: o vi aţă ded i cată chesti u n ilor pub l i co-po l i tice.3

Aristotel deosebea Între tre i moduri de vi aţă (bioi) pe care oamen i i le-ar putea a lege În l i bertate, adi că Într-o dep l i nă i ndependenţă de necesităţi l e vieţi i şi de rel aţi ile pe care acestea l e generează. Premisa l i bertăţi i excludea toate moduri le de viaţă consacrate În p rimu l rînd supravieţu i ri i i nd ividu l u i - nu numai munca, mod u l de viaţă al sc lavu l u i , su pus atît necesităţi i d e a rămîne În vi aţă, cît şi dom inaţie i stăpînu l u i său, ci şi viaţa l aborioasă a meş­teşugarului l i ber şi cea mercanti lă a negustorului. Pe scu rt, ea Îi exc ludea pe toţi cei care, de bună voie sau nu , pentru Întreaga viaţă sau doar tempo­rar, Îşi p ierduseră l i bertatea de mişcare ş i l ibertatea de a-şi alege activităţil e.4 Cele trei mod u ri de vi aţă rămase aveau În comun preocuparea pentru "fru­mos", ad ică pentru ceea ce nu este n i ci necesar, n i ci pur şi s i mp l u ut i l : viaţa care se bucu ră de p lăceri l e fizice, În care fru mosu l se consumă aşa cum este dat; vi aţa dedi cată treburi l o r polis-u l u i , În care exce lenţa prod uce fapte fru­moase; ş i vi aţa fi losofu l u i , consacrată cercetării şi contem p lări i lucruri l or eterne, a căror fru museţe nepieri toare nu poate fi rodu l i ntervenţie i produc­tive a o m u l u i şi n ic i n u poate fi alterată de consum u l omenesc. 5

Deoseb i rea pri nci pa lă d i ntre accepţi u nea aristote l ică a te rmenu l u i şi fo­losirea lui ulterioară În Evul Mediu constă În aceea că bios politikos desem­na În mod exp l i cit d oar domeni u l treburi lor omen eşt i , stăru i n d asu pra acţi u n i i , praxis, necesare pentru a- I Întemeia şi a-I SUSţi ne. N ici m u nca, nici

3. Vezi Augustin , De civitate Oei, XIX, 2, 1 9. 4. William L. Westermann ("Between Slavery and Freedom" , American Historical Review, vo I . L

( 1 945» susţine că "afirmaţia lu i Aristotel ... după care meşteşugarii trăiesc într-o stare de relativă sclavie însemna că, atu nci cînd încheia un contract de muncă, artizanul ren unţa la două d in cele patru elemente ale statutului său de om l iber (şi anume la libertatea de a desfă­şura activităţi economice şi la dreptul de l iberă m işcare ), Însă O făcea de bună vo ie şi pen­tru o perioadă provizorie"; dovezile citate de Westerman n arată că, potrivi t concepţiei din vremea respectivă, libertatea era înţeleasă ca "statut, inviolabilitate personală , l i bertate de a desfăşura activităţi economice, dreptde liberă mişcare" şi că, drept urm are , sclavia Însem­na "l ipsa acestor patru atribute". În enumerarea "moduri lor de viaţă" din Etica Nicomahică (1,5) şi din Etica Eudemică (121 5 a 35 şi urm.), Ari stotel n i ci măcar nu menţion ează modul de viaţă al meşteşugarului; pentru el era eyident că un banausos nu este l i ber e cf. Politica, 1 337 b 5). EI am i n teşte totuşi "cîştigul de ban i " ca pe un mod de viaţă şi îl respi nge pentru că şi el este "întreprins sub constrîngere" (Etica Nicomahică, 1096 a 5). Faptul că libertatea este criteriu l se arată exp l i cit În Etica Eudemică: Aristotel enumeră doar ace le moduri de viaţă care sînt alese ep' exousian.

5. Despre rrumos În contrast cu necesarul şi cu utilul, vezi Politica, 1 333 a 30 şi urm., 1332 b 32.

1 7

l u cru l n u erau cons iderate ca avînd suficientă demn itate pentru a constitu i u n bias, u n mod de vi aţă autonom şi cu adevărat omenesc; ÎntruCÎt s lujeau şi produceau ceea ce era necesar şi uti l , cele două activităţi nu puteau fi l i bere,

i nd ependente de nevo i l e şi de ceri nţe le omeneşti . 6 Dacă modu l po l it ic de viaţă a scăpat de un asemenea verd i ct a fost pentru că grec i i înţe legeau vi aţa palis-u l u i d rept o formă de organ izare po l i tică foarte particul ară, l i ber aleasă, şi în n i ci u n caz drept o formă oarecare de acţi une necesară menţi neri i ordo­nate a oamen i lor lao lal tă . Fi reşte , greci i sau Ari stote l şti au foarte b ine că vi aţa omenească are Întotdeau na nevo i e de o an umită formă de organizare pol i tică şi că a dom n i asupra u nor su puşi poate constitu i u n mod de vi aţă d i sti nct; însă modu l de viaţă al despotu l u i , pentru că era "doar" o necesita­te, nu putea fi socotit l i ber şi nu avea n i ci o legătu ră cu bias palitikas.7

Odată cu d i spariţ ia o raşu l u i-stat anti c - August i n pare să fi fost u l timu l care ştia c e l puţi n ce Însemna al tăd ată a fi cetăţean - termenu l vita activa ş i -a p i erd ut sensu l po l i t ic parti cu l ar, aj ungînd să desemneze toate ti puri l e de angaj are activă în trebu ri l e acestei l u m i . Desigu r, de ai c i nu rezu ltă că l ucrul şi munca arfi urcat În ierarhia activităţi lor omeneşti , dobînd ind o demn i­

tate egal ă cu a vieţ i i consacrate pol it ic i i. 8 Lucru ri l e s-au petrecut mai cu rînd invers: ş i acţi un ea era acu m socoti tă d rept una d i n necesităţi le vieţ i i pămîn­teşti , aşa înCÎt contemplaţi a (bias theâretikas, trad usă ca vita contemplativa) a rămas s i ngu ru l mod de vi aţă cu adevărat l i ber. 9

Cu toate acestea, uriaşa su periori tate a contemplaţi e i În raport cu orice fe l de activi tate , i ncl usiv În raport cu acţi unea , nu este de origi ne creşti nă .

O găsim În filosofia politică a lu i Platon, unde Întreaga reorgan izare utopică a vi eţi i palis-ului nu numai că este gh idată de înţel egerea superioară a fi loso­fu l u i , dar n i ci nu are al t scop decît să facă posib i l modu l de vi aţă fi losofic .

La Aristotel , Însăşi ordonarea d iferitelor modu ri de viaţă, Între care viaţa înch i­nată pl ăceri lor joacă un ro l secu nd ar, este în mod l im pede orien tată după ideal u l contemp laţi e i (theâria). La mai vechea e l iberare de necesităţi le vi eţi i şi de constrîngerea ven ită d i n partea ce lorla l ţi, filosofii au adăugat e l ibera­rea de activi tatea pol i tică ş i suspendarea ei (schafe)10, astfel că cererea de

6. Despre libertate În contrast cu necesarul şi cu u ti lu l , vezi ibid., 1332 b 2.

7. Vezi ibid., 1277 b 8, pentru distincţia dintre conducerea despotică şi cea politică. Pentru argumen tu l potrivit căruia viaţa despotu lui nu este egală cu viaţa unui om liber pentru că primul se ocupă de "lucruri necesare", vezi ibid., 1325 a 24.

8. Despre opinia larg răspîndită potrivit căreia aprecierea modernă a muncii este de origine creştină, vezi În continuare § 44.

9. Vezi Toma d'Aquino, Summa Theolo�ca, 11, 2, 179, În special articolul 2, unde vita activa decurge din necessitas vitae praesentis, şi Expositio in Psalmos, 45,3, unde organismului politic Îi este atribuită sarcina de a găsi tot ceea ce e necesar pentru viaţă: in civitate oportet invenire omnia necessaria ad vitam.

10. Cuvîntul grecesc schole, ca şi latinescu l otium Înseamnă În primul rînd scutire de activitatea politi că şi nu pur si simplu ti mp liber, chiar dacă ambele cuvi nte sînt folosite şi pentru a indica scutirea de :nuncă şi de necesităţile vieţii. În orice caz, ele indică Întotdeauna o stare scutită de frămîntări şi de griji . O excelentă descriere a vieţii de fiecare zi a unui cetăţean

18

mai tîrziu a creştinilor de a fi eliberaţi de treburile lumeşti, de toate proble­mele lumii acesteia, a fost precedată de - şi şi-a avut originea În - apo/itia filosofică a Antichităţii tîrzii. Ceea ce fusese revendicat doar de cei puţini era acum considerat un drept al tuturor.

Termenul vita activa, cuprinzînd toate activităţile omeneşti şi definit din punctul de vedere al repausului absolut al contemplaţiei, corespunde, aşa­dar, mai degrabă grecescului ascho/ia ("lipsă-de-repaus")l1, prin care Aristotel desemna orice fel de activitate, decît grecescului bios po/itikos. Încă de la Aristotel, distincţia dintre repaus şi lipsă de repaus, dintre abţinerea aproa­pe Încremenită de la mişcarea fizică exterioară şi activitatea de orice tip, este mai importantă decît diferenţa dintre modul politic şi cel teoretic de viaţă, căci, În cele din urmă, ea se poate regăsi în interiorul fiecăruia dintre cele trei moduri de viaţă. Este aidoma deosebirii dintre război şi pace: aşa cum războiul are loc În vederea păcii, tot astfel fiecare tip de activitate, chiar şi procesele gîndirii pure, trebuie să culmineze În repausul absolut al contem­plaţiei.12 Fiecare mişcare, mişcările corpului şi ale sufletului, ca şi cele ale vorbirii şi ale raţiunii, trebuie să înceteze În faţa adevărului. Adevărul, fie el adevărul antic al Fiinţei sau adevărul creştin al Dumnezeului celui viu, se poate dezvălui doar În liniştea umană desăvîrşită.13

În mod tradiţional şi pînă la Începutul epocii moderne, termenul vita activa nu şi-a pierdut niciodată conotaţia negativă de "lipsă-de-repaus", neco­tium, a-scho/ia. Ca atare, el a rămas intim legat de distincţia grecească chiar mai importantă dintre lucrurile care sînt prin ele Însele ceea ce sînt şi lucrurile care Îşi datorează existenţa omului, dintre lucrurile care sÎntphysei şi lucrurile care sînt nomâ. Primatul contemplaţiei asupra activităţii se Întemeiază pe convingerea că niciun produs al mîinilor omeneşti nu poate egala În frumu­seţe şi În adevăr kosmos-ul fizic, care se mişcă În sine Însuşi Într-o eternitate neschimbătoare, fără niciun amestec sau sprijin venite din afară, din partea omului sau a zeului. Această eternitate se descoperă ochilor muritori abia atunci cînd toate mişcările şi activităţile omeneşti sînt Într-un repaus de­săvÎrsit. În comparatie cu această atitudine de repaus, toate părtile si dis-

" J ,

tincţiile din vita activa dispar. Privind lucrurile din punctul de vedere al

atenian obişnuit, care se bucură de libertate deplină faţă de muncă şi faţă de lucru, poate fi găsită În Fustel de Coulanges, The Ancient (iţy (ed. Anchor, 1956), pp. 334-336; ea va convinge pe oricine de felul cum activitatea politică, care cerea mult timp, se desfăşura în condiţiile oraşului-stat. Putem ghici cu uşurinţă cît de plină de griji era această via�ă politică obişnuită, dacă ne amintim că legea ateniană nu îngăduia neutralitatea şi Îi pedepsea cu pierderea cetăţen iei pe cei ce refuzau să se declare de partea cuiva În disputele dimre facţiun i .

1 1. Ascho/ia poate fi tradus mai exact prin ocupaţie sau chiar agitaţie. (N. tr.)

12. Vezi Aristotel, Politica, 1333 a 30-33. Toma d'Aquino defineşte contemplaţia drept quies ab exterioribus motibus [o Încetare a mişcărilor exterioare 1 (Summa The%gica, II, 2, 179, 1).

13. Toma d'Aquino pune accentul pe liniştea sufletului şi recomandă vita activa, deoarece ea epuizează şi astfel "potoleşte pasiunile lăuntrice" şi pregăteşte pentru contemplaţie (Summa Theologica, 11,2,182,3).

19

contemp laţie i , nu contează ce anume tu l bu ră repausu l necesar, CÎtă vreme el este tu l bu rat.

În mod trad iţiona l , aşadar, termen u l vita activa Îşi p ri meşte Înţelesu l de l a vita contemplativa; demn itatea prea puţin i mportantă de care se bucură Î i vi ne d in faptu l că vi aţa activă s lujeşte nevo i lor şi ceri nţe lor contemp laţi ei Într-un corp vi u . 1 4 Creşti n i smu l , cu cred inţa sa Într-o viaţă de apoi ale cărei bucu ri i se an unţă În desfatări le contemp laţiei 1 S , a sancţ ionat re l igios decă­derea suferi tă de vita activa, aj unsă Într-o poziţi e derivată şi secundară; Însă ordonarea Ca atare a co i ncis tocmai cu descoperi rea contemplaţi e i (the6ria) cafacu ltate omenească Întru totu l d iferită de gînd ire şi de raţiune, descoperire facută În şcoal a socratică şi care, de atu nci Îna inte, a dom inat gînd i rea metafizică şi pol itică de-a l ungu l întregi i noastre trad iţi i . 1 6 Pentru scopu l meu de acu m , nu pare necesar să d i scut raţi un i l e acestei trad iţi i . Ele sînt evi dent mai profunde deCÎt Împreju rarea istorică În u rma căreia a izbucn it conflic­tu l d i n tre polis şi fi losof şi care, astfe l , a condus totodată, aproape acciden­tal , l a descoperi rea contemplaţie i ca mod fi losofic de viaţă. Aceste raţi un i trebu ie să ţi nă de un aspect cu totu l d iferit al condiţiei umane, a cărei diver­sitate nu se epu izează În fe lu ri tele părţi existente În vita activa ş i , putem bănu i , nu s-ar epu iza n i c i dacă gînd i rea şi m işcarea raţi u n i i a r fi i n c luse În ea.

În conseci nţă, dacă fo los irea termenu l u i vita activa, aşa cu m o propun eu a ic i , se găseşte Într-o contradicţi e manifestă cu trad iţi a este pentru că eu nu pun l a Îndoia lă adevăru l experienţei care stă l a baza d i sti ncţie i , ci mai curînd ord i nea ierarh ică i n erentă ei Încă de la Început. Ceea ce nu Înseam­nă că Îmi doresc să contest sau , la d rept vorb i nd , să i au măcar În d iscuţie conceptu l trad iţi onal de adevăr ca revel aţie ş i deci ca ceva esenţia lmente dăru i t omu l u i , sau că prefer aserţi unea pragmatică a epoci i moderne, după care omu l poate cunoaşte nu mai ceea ce produce el Însuş i . Eu SUSţi n do

·ar

că greu tatea u riaşă a contemp laţiei În i e rarh ia trad iţ iona lă a estom pat d i sti ncţi i l e şi structu ra exi stente În Însăşi vita activa şi că, În pofida apa­renţel or, această s ituaţi e nu s-a sch i mbat În mod esenţi al pri n ru ptu ra mo­dernă de trad iţie ş i pri n răstu rnarea u lterioară a ord i n i i e i ierarh i ce la Marx şi la N ietzsche. Ţi ne de Însăşi natu ra faimoasei "răstu rnări " a s istemelor

14. Toma d'Aq uino este dt se poate de exp licit În privinţa legătu rii dintre vito activa şi cerinţele ş i nevoile corpului omenesc, comune oamenilor ş i an imalelor (Summa Theolo�ca, 11 , 2, 1 82, 1 ) .

1 5 . Augustin vorbeşte despre "povara" (sarcina) vieţii active impuse de datoria iu biri i , care ar fi insuporrabi lă fără "dulceaţa" (suavitos) şi "desfătarea adevărului" dăruite În contemplaţie (De civitote Oei, XIX, 1 9 ) .

1 6. Resentimentul consacrat a l fi losofului faţă de condiţia umană a corporali tăţi i nu este totu­na cu disp reţul an tic faţă de necesi tăţi le vieţii; a fi supus necesităţi i era doar unul din as­pectele existenţei corporale, iar corpul, odată eli berat de această necesitate, era capabi l d e acea apariţie pură p e care grecii o numeau frumuseţe. ÎncepÎnd d e la Platon, fi losofii au adăugat la resentimentul faţă de constringerile impuse de ceri nţele corporale şi resen­timentu l faţă de mişcarea de orice fel. Dat fiind că filosoful trăieşte Într-un repaus desăVÎrşit, numai corpul său, potrivit lui Platon, locuieşte În cetate. Aici se găseşte şi originea primelor reproşuri de agitaţie (polypragmosyne) Îndreptate Împotriva celor ce îşi petrec viaţa În politică.

20

filosofice sau a valori lo r acceptate în mod obişnu it, adică de natu ra operaţiei înseşi , să l ase cadru l conceptu al mai mu lt sau mai puţin nesch i mbat.

Răstu rnarea modern ă şi ierarh ia tradiţ ională îm părtăşesc presupu nerea că în toate activi tăţi le oamen i l o r trebu ie să prevaleze aceeaş i preocupare u mană centrală, de vreme ce fără un pri n ci p iu cuprinzăto r un ic n u se poate stab i l i n i c io ord ine . O asemenea presupunere nu este ceva de la s ine înţel es, iar fel u l în care eu fo l osesc termenu l vita activa presupune că preocu parea care stă la baza tuturor activităţi lo r acestei vieţi nu coi ncide cu preocupa­rea centra lă a une i vita contemplativa, nefi i nd n i ci su perioară, n ic i inferioară u nei asemenea preocupări .

3 ETERN ITATE VERSUS NEMURIRE

Faptu l că d iverse le moduri de angajare activă în trebu ri le l um i i aceste ia şi gînd i rea pură care cu lm inează în contemp laţi e ar putea corespunde la două preocupări omeneşti centrale cu totu l d i feri te una de alta s-a văzut, într-un fel sau altu l , încă de cînd "oameni i gîndiri i şi oameni i acţiun i i au Început să o apuce pe căi d iferite" 17 , ad ică de la apariţi a în şcoala socratică a gînd i ri i pol i tice. Totuş i , cînd a u descoperit - ş i se poate bănu i , deşi nu se poate dove­d i , că descoperi rea a fost făcută de Socrate în suşi - că domen i u l pol i tic nu se îngrijea, cu m era de aşteptat, de toate activităţi le mai înalte a le omu l u i , fi losofii au socotit de înd ată că descoperiseră nu ceva î n p l u s pe lîngă ceea ce se ştia deja , ci un princ ip iu su perior care să în l ocu iască pri n cip i u l care guvern a polis-u l . Calea cea mai scu rtă, deşi întrucîtva superficială, de a i nd i ­ca ce l e două princ ip i i d iferite şi , pîn ă la un punct, ch iar opuse, este să rea­m i ntim deoseb irea d i n tre nemuri re şi etern i tate.

Nemuri rea înseam nă pers istenţă În tim p, viaţă fără-de-moarte pe acest pămînt şi în această l ume, aşa cum li s-a dat, potrivit concepţie i greceşti , natu ri i şi zei lor ol impieni . În faţa acestu i fundal al veşn icei reîntoarceri a natu ri i şi al vieţi i fără-de-moarte şi fără-de-vÎrstă a ze i lor stăteau oameni i muritori , singu ri i muritori Într-un un ivers nemuritor, însă nu etern, confruntaţi c u vieţi le nemu ritoare ale ze i l or lor, dar fără a se afla su b stăpîni rea unu i Dumnezeu etem. Dacă e să îi dăm crezare l u i Herod�t, deoseb irea d intre ce le două pare să îi fi u im i t pe greci ch iar şi îna intea formu l ări i conceptua le întrepri nse de fi losofi şi deci înai nte de experienţe le specific greceşti privi nd eternu l , afl ate la baza acestei forlT1u lări . Di scutînd despre fo rme le de înch in are şi despre cred i nţel e asi atice într-un Dumnezeu invizib i l , Herodot spune exp l ic it că, În

1 7 . Vezi F. M. Comford, "Plaro's Commonwealth", in Unwritten PhiJosophy ( 1 950), p. '54: "Moartea lui Pericle şi războiul peloponesiac marchează momentul clnd oamenii gîndirii şi oamenii acţiunii au început să o apuce pe căi diferite, menite să se îndepărteze tot mai mult una de alta, pînă ce inţeleptul stoic a incetat să mai fie cetăţean al ţării lui şi a devenit cetăţean al un iverşu lu i" .

21

comparaţie cu acest Dumnezeu transcendent (cum am spune noi astăzi ) , care este d incolo de timp, de viaţă şi de un ivers, zei i greceşti sÎnt anthrâpophyeis) au aceeaşi natu ră, nu doar aceeaşi formă cu omu l . l a Preocuparea grec i lor pentru nem u ri re s -a născut d i n experienţa lor l egată de natu ra nemu ritoare şi de zei i nemuritori care, Împreună, Încad rau vieţi le i nd ividuale ale oamen i ­l or muritori . Înti părit Într-un cosmos unde totu l era nemuritor, caracteru l muritor a devenit marca existenţei umane. Oameni i sînt "muritori i " , s ingurele real i tăţi mu ritoare existente, căc i , spre deosebire de animale, ei nu există nu mai ca membri ai u ne i speci i a cărei vi aţă nemuritoare este garantată pri n procreaţie . 1 9 Caracteru l muritor al oamen i l o rvine d i n faptu l că vi aţa i nd ivi­duală, avînd de la naştere ş i pîn ă la moarte o poveste-a-vieţi i recognosci bi­lă, se desprinde de vi aţa b io logi că. Viaţa i nd ivid ua lă se deosebeşte de toate ce le la lte rea l ităţi prin cu rsu l ei recti l i n i u , care, ca să spunem aşa, Îşi taie dru m pri n mişcarea ci rculară a vieţi i b io logice. Iată ce este caracterul muritor: m işca­rea În l i n i e d reaptă Într-un un ivers unde totu l , dacă cu mva se m i şcă, o face Într-o ord i ne cici i că.

Sarcin a ş i potenţi al a măreţi e a muritori lor stau În capacitatea lor de a produce anumite rea l ităţi - lucrări , fapte ş i cuvi nte20 - care ar merita să fie şi , Într-o măsu ră cel puţi n , sînt facute să dă inu iască veşnic , astfel că, datorită lor, muritori i şi-ar putea găsi locu l Într-un cosmos unde, cu excepţi a lor, totu l este nemuri tor. Pri n capacitatea de a face fapte nemuritoare, pri n ab i l i tatea de a l ăsa u rme nepieritoare , oamen i i , În ci uda i nd ividual ităţi i lor m u ri toare, ati ng o nem u ri re proprie şi se dovedesc a fi de n atu ră "d ivi nă". D isti ncţi a d i n tre om şi an imal străbate ca o l i n ie de demarcaţie Însăşi spec ia umană: doar cei mai b un i (aristoi) cei ce arată neconten it că sînt cei mai bun i (aris­teuein) verb pentru care nu există ech ivalent În n ic io altă l imbă) ş i "p referă faima nemuritoare lucruri lor muritoare" sînt cu adevărat umani ; cei lalţi , satis­facuţi cu i nd iferent ce p lăceri le va oferi natu ra, trăiesc şi mor ca n i şte an ima­le. Aceasta era Încă ş i op in ia l u i Heracl i t2l ) op in ie al cărei ech ivalent cu greu mai poate fi găsit l a vreun u l d i n fi losofii de după Socrate.

1 8 . Herodot ( 1, 1 3 1 ) povesteşte că perşi i nu au "ch ipuri de zei, nici temple , nici altare , ci socotesc drept nesăbuite astfel de fapte", ceea ce, expl ică el În continuare, arată că perş i i "nu cred, precum greci i , că zei i sînt anthropophyeis, de natură umană", sau, am putea noi adăuga, că zei i şi oamen i i au aceeaşi natură. Vezi ş i Pindar, Carmina Nemaea, VI.

1 9 . Vezi Ps. Aristotel , Economice, 1 343 b 24: Natura le asigură speci i lor dăinuirea prin reîntoarcere (periodos), dar nu i-o poate asigura tot aşa şi i ndividu lu i . Acelaşi gînd : "Pentru cele vi i , viaţa Înseamnă fi inţa" - apare şi În Despre su{let, 41 5 b 1 3 .

20 . Umba greacă nu d istinge între " lucrări " şi "fapte" , ci le numeşte pe amîndouă erga, dacă sînt Îndeajuns de durabi le să dăinu iască şi îndeajuns de măreţe să fie păstrate În amintire. Abia cînd filosofi i, sau mai exact sofişti i , au Început să-şi formu leze "nesfîrşite le d i sti ncţi i" şi să deosebească Între a prod uce şi a acţiona (poiein şi prattein), substantivele poiemata şi pragmata au cunoscut o mai l argă răspînd i re (vezi Platon, Charmides, 1 63) . Homer n u cu­noaşte Încă cuvîntul pragmata, care la Pl aton (ta ton anthropon pragmata) poate fi red at cel mai b i ne prin "treburi omeneşti" şi are conotaţi i l e de necaz şi de zădărn i cie. La Herodot, pragmata poate avea aceeaşi conotaţie (cf. , bunăoară, 1, 1 55) .

2 1 . Heracl it, frag. B 29 ( Diels, Fragmente der Vorsokratiker, (ed . a 4-a, 1 922)) .

22

În contextu l nostru , contează prea puţi n dacă socrate însuşi sau P l aton a fost cel ce a descoperit etern u l d rept ad evăratul centru al gînd i ri i p ro­pri u -zis metafizice. În favoarea l u i Soc rate cîntăreşte greu faptu l că, d i ntre mari i gînd i tori , nu mai el - un i c în această privi nţă, ca ş i În mu lte altele - nu s-a s inchis it n ic iodată să Îşi consemneze gînd u ri le ; căc i , i nd iferent de i n tere­su l pentru etern i tate arătat de un gînd i tor, este l impede că, În momentul cînd se aşază să îş i scrie gînduri le, e l În cetează să mai fie preocupat În pri m u l rînd de etern i tate ş i Îşi Îndreaptă atenţi a spre fe l u l î n care a r putea s ă l ase o u rmă a lo r. EI intră În vita activa, alegînd modu l e i de a dăinu i şi de nemuri re potenţi a lă. Un l u cru e sigu r: numai l a P laton , preocu parea pentru etern ş i pentru vi aţa fi losofu l u i sînt văzute ca fi i nd p ri n e le Înse le În contrad icţie cu aspi raţia l a nemuri re şi În confl ict cu o asemenea asp i raţi e, cu acel bios poli­tikos, modu l de viaţă al cetăţeanu l u i .

Experi enţa fi l osofică a eternu l u i , care pen tru P laton era arrheton ( " i nex­p rimab i Iă") , iar pentru Aristote l aneu logou ( "fără cuvînt") şi care a fost con­ceptual izată mai tîrziu În paradoxala formulă nunc stans ("acum-ul staţionar"), poate avea loc nu mai În afara domeni u l u i trebur i lor omeneşti ş i În afara p lu ra l i tăţi i oamen i lor, aşa cum şti m d i n m i tu l peşteri i i storis i t În Republica l u i Platon , unde fi losofu l , după ce s-a el i berat de l anţu ri l e care ÎI ţi neau legat de semen i i săi , părăseşte peştera În tr-o dep l i nă "s ingu lari tate", c� să zicem aşa, n ici Însoţit, n i ci u rmat de alţi i . Dacă, d i n punct de vedere po l itic, a muri este ace laş i l u cru cu " a Înceta de a mai fi printre oamen i " , experienţa eter­n u l u i este un fe l de moarte, i ar s inguru l l ucru care o separă de moartea ade­vărată e faptu l că nu este defin i tivă, pentru că n icio făptu ră vie nu o poate Înd ura un ti mp nedefi nit. Este tocmai ceea ce separă vita contemplativa de vita activa În gînd i rea med ievală22. Ceea ce rămîne totuş i hotărîtor e că expe­rienţa eternu lu i , spre deoseb ire de experi enţa nemuri ri i , nu corespunde n ici­u nei activi tăţi ş i nu poate fi transformată În activitate, de vreme ce pîn ă şi activitatea gînd i ri i , care se desfăşoară cu ajutoru l cuvi nte lor În s inea omu­l u i , nu este numai , În mod l impede, nepotrivită pentru a o reda, dar ar Între­ru pe şi ar d istruge experienţa Însăşi .

Theâria sau "contemp laţi a" desemnează experienţa eternu l u i ca d iferită de toate ce le l alte atitud i n i care pot avea cel mu l t o l egătu ră nu mai cu ne­muri rea . S-ar putea ca descoperi rea etern u l u i de către fi l osofi să fi fost În­lesn ită de Îndo ia la lor înd reptăţită cu privi re l a şansele de nemuri re sau ch iar de d urab i l i tate ale polis-u l u i şi s-ar putea ca şocu l u nei asemenea des­coperi ri să fi fost atît de cop leşitor, Încît fi losofii nu au mai putut face al tce­va decît să descons idere orice năzu i nţă l a nemuri re şi să o trateze d rept deşertăci une şi s lavă deşartă, p lasÎndu -se astfel , fără Îndoială, În tr-o opoziţi e faţişă cu oraşu l-stat antic şi cu re l igi a care l -a i nsp i rat . Cu toate acestea, b i ­ru i nţa fi n al ă a preocup ări i pentru eternitate asupra oricăror aspi raţi i l a

2 2 . In vita activa fixi permanere possumus; in contemplativa autem intenta mente manere nul/o modo vale­mus [În via�a activă ne putem menţine mereu , pe cînd în cea contemplativă nu putem n ici­cum rămîne cu mintea încord ată] (Toma d'Aqu ino, Summa Theologica, 1 1 , 2 , 1 8 1 , 4).

23

nemuri re nu i se datorează gînd i ri i fi l osofice. Căd erea I m peri u l u i roman a demonstrat l ăm u rit că n ic iun produs al mîi n i lor mu ritoare nu poate fi nemu­ritor şi a fost însoţită de ri d i carea evanghel ie i creşti ne, propovăd u i nd o vi a­ţă i n d ivid ua lă veşn ică, la poziţia de re l igie u n i că a u manităţi i occidentale . fm preună, ce le două even i mente au transform at orice năzui nţă l a nemuri rea pămîntească în ceva zad arn ic şi de p risos. Şi au reuşit atît de b i n e să facă d i n vita activa şi d i n bios politikos s luj n ice le contem p l aţi e i , înCÎt n ic i ch iar as­censi unea secu l arizări i în epoca m odernă şi, si m u l tan, răstu rn area ierarh ie i trad iţiona le d i n tre acţi une şi contemplaţi e nu au fost de aj uns pentru a sal­va de la u i tare n ăzu i nţa la nemuri re, care constitu ise l a început izvoru l şi centru l u nei vita activa .

24

CAPITO LU L I I DOM EN I U L PU B LI C S I CEL PRIVAT ,

4 O M U L: ANI MAL SOCIAL SAU ANIMAL POLITIC

Vita activa, vi aţa omenească În măsura În care este angajată activ in a face ceva, se În răd ăci nează Întotdeau na Într-o l u m e de oameni şi de obiecte pro­d use de o m , pe care nu o părăseşte n ic iodată şi n ici nu o depăşeşte cu totu l . Obiectele ş i oameni i formează mediu l ambiant a l fiecăreia d i n activităţi le omu­l u i , care, fără o asemenea situ are, ar fi l i psite de sens; acest med iu , l u mea În care ne naştem, nu ar exista totuşi În l i psa activităţi i umane care l-a produs (de pildă, obiecte le fabricate) , care îl îngrijeşte (de p i l d ă, pămîntu l cultivat), sau care l -a Întemei at, o rganizîndu- I (de p i l d ă, ord i nea pol it ică). N i c io vi aţă omenească, nici măcar vi aţa s i h astru l u i d i n pusti u l n atu ri i , nu este posi b i lă fără o l u me care, d i rect sau i n d i rect, atestă prezenţa altor fi i nţe u mane.

Toate activităţi l e omeneşti sînt co ndiţion ate de faptu l că oamen i i tră­iesc Îm preună, Însă acţi unea este s ingura care nu poate fi ni ci m ăcar i m a­ginată În afara soci etăţi i oamen i l o r. Activitatea m u n ci i n u are nevoie de prezenţa celorl alţi , cu toate că o fi i nţă m u nc ind În dep l i n ă izol are nu ar mai fi o fi inţă u mană, ci u n animal laborans În Înţe lesu l cel mai propri u al cuvîntu­l u i . O m u l care lucrează, fabrică şi constru i eşte o l u me locu ită n u m ai de e l ar rămîne cu toate acestea u n creator, ch iar d acă nu un homo {aber: el ş i -ar pierde cal itatea specific u mană şi ar deven i , mai curînd, un zeu - nu Creatorul , fi reşte, ci u n dem i u rg d ivi n , aşa cum Platon l -a Înfăţişat într- u n u l d i n mitu ri le sale. N u mai acţi unea este prerogativa exc lus ivă a o m u l u i ; n ic i an i m al u l , n i ci zeu l nu sînt capab i l i d e acţi u ne' , ş i n u m ai acţi unea d e p i n d e î n întregi me de prezenţa co nstantă a cel o rl al ţi .

Re l aţi a speci a lă d i n tre acţi une ş i existen ţa-în-co mun pare s ă îndreptă­ţească Întru totu l trad u cerea i n i ţia lă a te rm en u l u i aristote l i c zoon politikon

1 . E de-a d reptul izbitor cum zei i homerici acţionează doar În raport cu oamen i i , conducîn­du-i de departe sau amesteCÎndu-se În treburi l e lor. Disputele şi vraj b a d i n tre zei par şi ele să se nască mai a les datorită rol u lu i jucat de zei În trebu rile omeneşti sau datorită unor atitu­d in i părtin itoare faţă de mu ritori. Rezu ltă, aşadar, o poveste În care oameni i şi zeii acţionează Împreună, d ar În care scena este pregătită de muritori, ch iar şi atu nci cînd h otărirea este l u ată În ad un area zei lor d i n O l i m p . Cred că la o asemenea "co-operare" tri m ite vers u l homeric eri andrân te theon te [faptele zei lor şi a le oameni lor] (Odiseea, 1 , 338 ) : bard u l cîntă fapte le zei lor ş i ale oameni lor, iar nu i stori i ale zei lor şi istorii ale oamen i lor. La fel , Teogonia l u i Hesiod nu se ocu pă de faptele zei lor, ci de naşterea l u m i i ( 1 1 6 ) ; ea povesteşte de aceea cum au l u at fii nţă lucru ri le prin zămis l i re şi prin naştere ( mereu re petate). Rapsod u l , s luj i ­tor a l Muzelor, CÎntă "glorioasele isp răvi a le oamen i lor d in vechime şi pe b in ecuvîntaţii zei" (97 şi urm . ) , Însă n icăieri , după cît Îmi dau searna, nu CÎntă glorioasele fapte ale zei lor.

2S

cu animal socialis, întîl nită deja l a Sen eca şi deven ită apoi, pri n Toma d'Aq u i no, trad uce rea consacrată: homo est naturaliter politicus, id est, socialis ( " o m u l este p ri n natu ră po l i tic , ad ică social ")2 . M ai m u l t decît orice teorie e l aborată, în locu i rea i nconşti entă a pol i ticu l u i cu soci al u l trăd ează grad u l în care înţe­l egerea grecească i n i ţia lă a p o l i ti c i i fusese p ierdută . Este sem n ificativ În această p rivi nţă, fără a fi Însă hotărîtor, că term e n u l "social " este de origi­ne romană, neavînd ech ival ent în l i m b a sau în gînd irea greacă. Totuşi fo losi­rea lati nă a cuvîntu lu i societas avea la Început şi un clar, chiar dacă ci rcumscris, Înţe les po l it ic ; cuvîntu l i n d ica o al i anţă, încheiată cu un scop p rec i s, ca atu nci cînd oamen i i se organ izează pentru a domni asu pra altora sau pen­tru a săvîrşi o nelegi u i re.� Ab ia od ată cu conceptu l mai recent de societas gene­ris humani, de "soci etat� ' a neam u l u i omenesc"4, termen u l " soci a l" începe să dobînd ească înţe lesu l ge neral de co nd iţie umană fu nd amentală; Ceea ce n u Înseamnă că Pl ato n sau Aristotel ar fi ignorat sau nu ar fi fost preocu­paţi de faptu l că o m u l n u poate trăi În afara tovărăşie i oamen i lor, ci n u m ai că nu au socotit o asemenea co ndiţ ie ca figu rînd prin tre caracteri sti ci l e spe­cific u m ane; d i m potrivă, ea era pentru ei o Însuş ire pe care vi aţa omenească o are În co m u n cu cea an i m ală ş i , d i n acest motiv, ea nu Îi putea aparţi ne o m u l u i În ch i p esenţi a l . 'Asocierea natu ral ă, pur social ă a speciei u m ane era socotită d rept o l i m itare i m pusă de nevo i l e vieţi i b io logice, care sînt ace­leaşi pentru an i m a l u l u m an ca şi pen tru alte fo rme de vi aţă an i mală . . '.

Pentru gîn d irea greacă, capacitatea u m ană de organ izare pol itică nu este doar d iferită de, ci se şi afl ă În opoziţ ie d i rectă cu acea asociere n atu rală În centru l căre i a stau casa (oikia) şi fam i l i a .. Apari ţi a oraş u l u i-stat a Înse m n at că, "pe lîngă vi aţa sa privată", o m u l p ri m ea " u n fel de a doua vi aţă, u n bios politikos al său . Fiecare cetăţean ţi nea acu m de două ord i n e de existe nţă; i ar În vi aţa l u i se făcea o d istincţie cl ară În tre ceea ce era al său (idion) şi ceea ce era co m u n (koinon)" .s Nu este nu ma i op in ia sau teoria l u i Aristcrte.l, ci este un fapt i stori c că Înteme ierea polis- u l u i a fost preced ată de d i strugerea tutu ro r fo rm elor de organizare bazate pe legătu ri de ruden ie, aşa cum erau phratria sau phyJe6. Dintre toate activi tăţi l e necesare, prezente În com u n ităţi le

2 . Citatu l este pre luat d i n Index Rerum la ediţia tau n n iană a operei l u i Tom a d'Aq u i no ( 1 922) . Cuvîn tul " p o l iticus" nu figu rează Î n text, Î n s ă Indexul rezu mă corect ideea l u i Toma, d u p ă c u m s e poate vedea d in Summa Theologica, 1 , 96, 4; I I , 2 , 1 09 , 3.

3 . SoC/etas regni l a Livius, societassceleris la Comel ius Nepos. O asemenea al ianţă putea fi Încheiată şi În scopuri co merci ale, iar Tom a d'Aq u i n o mai susţi ne că o "adevărată societas" Între negu stori nu există decît aco lo "unde i nvesti toru l ia parte el Însuşi la risc", ad ică aco lo u nde parteneriatul este cu adevărat o alianţă (vezi W. J. Ash ley, An Introduction to English Economic History and Theory ( 1 931 ), p. 41 9) .

4. În ce le ce u rmează voi folosi cuvîntu l "umanitate" [man-kindJ pentru a desemna specia uma­nă, În co n trast cu termenu l "omenire" [mankind], care ind ică ansam b l u l fi inţe lor u m ane.

5 . Werner J aeger, Paideia ( 1 945 ), I I I , 1 1 1 .

6. Deşi , potrivit I ntroduceri i l a The Ancient City (ed . Anchor; 1 956) , teza princi pa lă a l u i Fustel de Coul anges u rmăreşte să demonstreze că l a baza structuri i fami l iei antice ş i a oraşu lu i stat antic stă "aceeaşi rel igie", autoru l face numeroase referi ri l a faptul că regi m u l lui gens,

26

omen e?ti , n u m ai d o u ă erau socoti te a fi p o l i t ice şi a consti t u i ceea ce Ari stote l n u mea bios politikos, şi an ume acţi unea (praxis) ş i vorb i rea (Iexis), d i n care s e naşte dome n i u l treburi l or omeneşti ( ta ton anthropon pragmata, cum î l nu mea Plato n ) , domen iu care exc lude categori c tot ceea ce este doar ne-cesar sau utiL' .

: Cu toate că, neîn doie l nic, ab ia întem ei erea o raşu l u i -stat le-a perm i s oamen i l o r să îşi petreacă în treaga vi aţă în d o m e n i u l po l i tic, Î n acţi une ş i în vorbire, co nvi ngerea că cele două facu ltăţi formează un tot ş i că sînt ce le mai înalte facu l tăţi u m ane pare totuş i s ă fi precedat ap ariţi a polis-u lu i , exis­tînd dej a în gînd irea presocratică,) Prestigi u l homericulu i Ah i l e poate fi înţe les doar dacă erou l este privit ca "faptu i torul unor fapte mari şi rosti to ru l u n o r vorbe măreţe"? Spre deosebire d e ceea c e a r putea înţelege modern i i , aseme­nea cuvi nte nu erau socoti te m ari pentru că expri mau gîn d u ri măreţe; d i m ­potrivă, aşa cum şti m d in u lt imele versuri d i n Antigona, capacitatea d e a rosti "vo rbe m ari " (megaloi logoi) ca răspuns la l ovitu ri l e nenorociri i este poate cea care, în cele d i n u rm ă, la bătrîn eţe, va da n aştere gÎn d i ri i .8 Gîn d i rea era

bazat pe rel igi a fami l i e i , şi regimu l cetăţi i "erau În real itate două fo rme de guvernare antago­nice . . . Cetatea trebuia fie să d ispară, fie, În ti mp, să dezi ntegreze fami l i a" (p. 252) . Impresia mea este că motivu l contrad icţ i e i existente În această mare carte stă În Încercarea l u i Cou l anges de a trata Împreună Roma şi oraşele-stat greceşti ; În ce priveşte dovezi le şi cate­

. gori i le la care recurge, el se bazează În pri ncipal pe sensi b i l i tatea i nstituţio nală ş i politică romană, chiar dacă recunoaşte că, "În Grecia", cu ltul Vestei "s lăbise la o dată foarte ti mpu-rie . . . fără a fi sl ăb it Însă vreodată la Roma" (p . 146). Nu numai că prăpastia d intre locui nţa domestică şi cetate era cu mu lt mai adîncă în Grecia decît la Roma, ci, pe deasupra, doar În Grecia rel igia ol impiană, religia l u i Homer ş i a oraşu lu i -stat, era separată de mai vechea rel igie a fami l iei şi a locuinţei domestice şi su perioară ei. În timp ce Vesta, zeiţa vetre i , a devenit, după unificarea şi a doua Întemeiere a Rome i , protectoarea "vetrei oraşu lu i" şi parte a cu l ­tu lui po l itic, oficial, colega ei greacă, Hestia, este menţionată pentru prima oară de Hesiod, si nguru l poet grec care, opunîndu- i-se conştient lui Homer, proslăveşte viaţa căm in ului şi a locui nţei domestice; În re ligia oficia lă a polis-u lu i , Hestia a trebuit să îi cedeze l u i D ionysos locul pe care îl ocupase în adunarea celor do isprezece zei o l impieni (vezi Mommsen, Rămische Geschichte (ed . a 5-a), cartea 1 , cap. 1 2 , şi Robert Graves, The Greek Myths ( 1 955), 27, k).

7. Pasaju l apare În discursul l u i Fen ix, lIiada, IX, 443, şi se referă În chi p văd it l a educaţia pen­tru război ş i pentru agora, ad unarea pub l ică, unde oamen i i se pot d istinge. Trad ucerea l ite­rală este u rmătoarea: " (părintele tău ) m-a Însărci n at să te Învăţ toate astea, să fii u n rostitor de vorbe şi un făptu itor de fapte" (mythân te rheter' emenai prektera te ergân) [de-asta şi el mă trimise, ca eu să te-nvăţ cum se cade meşter la vorbă să fii şi vrednic la fapte, trad . G. Murnu , Jliada, IX, 437-438] .

8. Traducerea l iterală a u ltimelor versuri din Antigona ( 1350-54) este unmătoarea: "Vorbele măreţe, zădărn icind (sau răzbunînd ) însă grel e le lovi turi ale cel u i semeţ, Înţelegerea o învaţă la VÎr­sta senectuţi i " . Conţi nutu l acestor rîn du ri este atît de deconcertant pentru înţelegerea modernă, încît cu greu se găseşte un traducător care să înd răznească să le redea sensul pro­pri u-zis . O excepţ ie este traducerea lui Holderl i n : "Grosse B l icke aber,/ Grosse St,eiche der hohen Sch u l tem/ Vergeltend,/ S ie haben im Alter gelehrt, zu denken" [Măreţe priviri însă,! Măreţe-nfăptui ri ale bărbaţi lor de seamă/ Răsplăti nd,/ Ei au depri ns gînd i rea la vîrstă-nain­tată] . O anecdotă povestită de Plutarh poate înfăţişa cu mult mai s implu legătura dintre ac­ţiune şi vorbire. Un om veni odată la Demostene istorisindu-i cît de crunt fusese bătut. "Ţ u Însă", îi zise Demostene, "n-ai suferit n im ic d i n cele ce-mi spu i" . La auzul acestor cuvinte, celălalt îş i ri d ică g lasu l şi strigă: "N-am suferit n im ic?" . "Acu m", zis� Demostene, "aud glasul cu i ­vacare a fost lovit şi care a suferit" ( Vieţi paralele, Demostene). O ultimă rămăşiţă a legătu ri i

27

sec u n d ară În raport cu vorb i rea, Însă vorb i rea şi acţi u n ea erau considerate s i m u ltan e şi egal e, de ace l aşi rang şi de aceeaşi natu ră; ceea ce, l a În ceput, nu Însem na n u m ai că acţi unea pol i tică, În măsura În care se menţ in e În afara sferei vi o le nţe i , se real izeză Într-ad evăr, de ce l e m ai m u lte ori , pri n cuvi nte ,

ci , mai mult decît atît, că a găsi cuvi nte le potrivite la momentu l potrivit, lăsînd cu totu l deop arte i nformaţ i a sau mesaj u l pe care le-ar putea transm ite, În­seamn ă acţi u ne . N u m ai vi o lenţa pu ră este mută ş i , din acest motiv, viol enţa În si ne nu poate fi n icicînd măreaţă. Chiar şi atu nci cînd , re lativ tîrzi u În Antichi­tate , arta război u l u i şi arta vo rb i ri i (retorica) au deven i t ce le două sub iecte po l itice pri nc ipal e a le ed ucaţie i , asta s-a înti"mpl at Încă sub i n fl u enţa aces­tei m ai vech i experie nţe ş i trad i ţi i , anterioare polis- u l u i , căre ia i -a rămas sub­ordonată.

În experienţa polis-u l u i - n u m i t, nu fără înd reptăţi re , cel mai l im but d in ­tre toate sistemele po l itice - ş i , Într-o ch i ar ş i mai mare măsu ră, În fi losofi a po l i tică ce a izvo rît d in ea, acţi u nea şi vo rb i rea s-au separat şi au deven i t activităţi tot mai i n d e pendente . Accentu l s - a mutat de pe acţi u n e pe vorb i­re, şi pe vo rb i re mai cu rînd ca m ij loc de a convi nge decît ca manieră pro­prie omu l u i de a răsp u nde , de a rep l i ca ş i de a se măs u ra cu tot ceea ce se Întîm p l ă ori se face .9 A fi po l i tic, a trăi În tr- u n polis Însem n a că totu l se ho­tăra pri n cuvi n te şi convi ngere, ş i n u pri n forţă ş i vio l enţă . În concepţia gre­c i lor, a con strînge prin vi o lenţă, a poru n c i mai cu rînd decît a co nvi nge erau mod a l i tăţ i p repo l it i ce de a- i trata pe oam en i , speci fi ce vieţi i d i n afara po­lis- u l u i , vi eţi i căm i n u l u i ş i fam i l i e i , u n de ca p u l fam i l i ei conducea cu puteri despo tice , necon testate, sau vieţi i d i n i m peri i le barbare d i n Asia, al căror despoti sm era adesea asemănat cu organizarea u n ei locu i nţe domestice.

Defi niţ ia aristote l ică a o m u l u i ca zoon politikon n u era n u m ai l i ps ită de legătu ră ş i chiar În dezaco rd cu asoc ierea natu ral ă experimen tată În viaţa domestică , dar n ici nu poate fi pe dep l i n Înţe leasă dacă nu i se ad augă o a d o u a defi n iţi e aristote l i că, n u m ai puţi n ce lebră, d u pă care o m u l este un zoon logon echon ( " o fi i n ţă vie capab i l ă d e vorb ire" ) . Tradu cerea l ati n ă a aces­tu i termen pri n animal rationale vi ne d i n tr-o neînţel egere nu mai puţi n i mpo r­

tantă decît În cazu l te rmen u l u i " a n i m al soci a l " . Aristote l n u ş i-a propus n ic i să dea o defi n i ţi e a omu lu i În general , n i ci să i nd ice facu ltatea u mană c e a mai Îna l tă, care pen tru el nu era logos- u l , ad ică vmbi rea sau raţi unea, ci nous-u l , facu l tatea conte m p l aţi e i , al căru i con ţi n ut - ş i asta e caracteri s­tica l u i p ri n c i pa l ă - este cu nep u ti nţă să fie transpus În vorb i re. i O În aceste

antice d i n tre vorb ire şi gîndi re , străină concepţiei noastre după care cuvintele sînt expre­sia gind i ri i , se poate În tîl n i În s intagma ciceroniană re luată adesea de ratia et aratia.

9. Tipic pentru această evoluţie este faptul că fiecare pol itician era numit "retor" şi că retorica, arca vorb iri i În publ ic , spre deosebire de di alectică, arta discursivităţi i filosofice, este definită de Aristotel ca al1:ă a convingeri i (vezi Retorica, 1 3 54 a 1 2 şi u rm" 1 355 b 26 şi unn.) . (D istinc­ţi a p rovine ea însăşi de la Platon, Gorgias, 448. ) În acest sens trebuie Înţeleasă opinia greceas­că despre decl i nu l Tebei , pus pe seama negl ijăr i i de către tebani a retori ci i În favoarea exerciţi i lor m i l i tare (vezi Jacob Burckhardt, Griechische Kulturgeschichte. ed . Kroener, I I I , 1 90) .

1 0 . Etica Nicomahicii, 1 1 42 a 25 ş i 1 1 78 a 6 şi u rm .

28

d ouă, ce l e mai faimoase, defi n iţi i a le sale, Aristotel n u a Tacut decît să for­m u l eze o p i n i a ob işnu i tă în po/is cu p rivi re l a om şi l a m od u l pol i ti c de vi aţă , o p i n ie potrivi t căre ia toţi cei d i n afara po/is- u l u i - sc lavi i şi barbari i - erau aneu /ogou, l i psiţi nu de facu l tatea vo rb i ri i , fi reşte, ci de un mod de vi aţă în care vo rb i rea, ş i nu m ai vo rb i rea, avea sens şi u n de p reocu parea centrală a tuturo r cetăţen i lor era de a vorb i u n i i cu alţi i .

Neînţelegerea profu n d ă expri mată d e tradu cerea lati n ă a "pol it icu l u i " pri n "soci a l" nu apare poate n icăieri m a i l i mpede decît într-o d i scuţie Î n care To m a d 'Aq u i n o com pară n atu ra c o n d u ce ri i d o m esti ce cu co n d u cerea po l i tică: conducătoru l casei , constată e l , se aseam ănă în anumite p rivi nţe cu cond u cătoru l u n u i regat, Însă, adaugă e l , p u terea l u i nu este l a fel de " perfectă" ca aceea a regel u i l 1 . Nu doar în Grecia şi În cad ru l po/is- u l u i , c i În toată Antichitatea occidental ă ar fi fost, În sch imb, cît se poate de l i mpede că n ici ch iar puterea tiran u l u i nu era atît de mare , atît de "perfectă" ca pute­rea cu care pater {ami/ios, acel dominus, stăpîn ea asu p ra casei sale alcătu ite d i n sclavi şi d i n fam i l i e . Şi asta n u se întîmpla pentru că puterea cîrm u i toru ­l u i cetăţi i era egalată ş i l i m itată de p u teri l e conjugate a l e cap i l o r de fam i ­l ie, c i pentru c ă d o m n i a necontestată, abso lută ş i domeniu l po l itic propriu-zis se excl u d eau reci proc . 1 2

5 POLlS-UL ŞI LOCUINŢA DOM ESTiCĂ

. Deşi înţe legerea greş i tă a d o me n i u l u i p o l iti c , ech ival area l u i cu dome­n i u l socia l , este tot atît de veche ca tradu cerea term e n i l o r greceşti În l ati nă şi ad aptarea lor l a gîn d i rea ro mano-creşti nă, confuzi a nu a facut decît să se adîncească dacă ne u ităm la fel u l În care modemii folosesc ş i înţeleg concep­tu l de soci etate. Distincţia di ntre sfera p rivată ş i cea pub l ică a vieţi i corespun­de domen i i l o r domestic şi pol itic , care au exi stat ca entităţi separate ş i d i sti ncte cel puţ in de l a ap ariţi a oraşu lu i-stat anti c;�ivi rea, Însă, a domen i u ­l u i soci a l , care, l a drept vo rb i n d , nu este n i c i priv�i:, n i ci p u b l ic , consti tu i e un fenomen rel ativ n o u , a căru i origi ne a coi ncis cu apariţia epoci i mod er­ne şi care şi-a găsit expres ia pol it ică în statu l-naţi u n e .

/ 1 1 . Toma d 'Aquino, op. cit., I I , 2, 50 , 3 .

1 2 . Termen i i dominus ş i pater fami/ias erau , pri n urmare, s inon im i , c a ş i termeni i servus ş i famil­iaris: Dominum patrem familiae appellaverunt; servos . . . familiares [pe tatăl fami l ie i l-au numi t domn; pe sclavi . . . de-ai fami l i ei] (Seneca, Scrisori, 47 , 1 2 ) . Vechea l i bertate romană a cetăţeanu lu i a dispărut atu nci cînd împăraţi i romani ş i-au luat titlu l de dominus [domn] . "ce nom, qu 'Auguste et que Tibere encore, repoussaient co mme une maled iction et une i njure" [acest nume, pe care Augustus şi Tiberi u , încă, îl respingeau ca pe un b lestem ş i ca pe o i nj u rie] (H. Wal lon , Histoire de I'esclavage dans I'antiquite ( 1 847), I I I , 2 1 ) .

29

Ceea ce ne i n teresează În contextu l de faţă este greu tatea extraordin ară cu care, d i n pri ci na acestei evo luţi i , ajungem să înţe legem d ivizi unea fu nda­mental ă între domen i i l e pub l i c şi privat, între sfera polis-u l u i şi sfera casei ş i a fam i l iei ş i , în fine, în tre activi tăţi le legate de o lume comună ş i ce le l egate de întreţi nerea vi eţi i , d ivizi une pe care s-a întemeiat, considerînd-o drept evi­dentă şi axiomatică, toată gînd i rea pol it ică antică. În concepţia noastră, l i ­n i a de despărţi re s-a şters cu totu l , deoarece noi ne reprezentăm popoarele şi com un i tăţi l e po l i tice după ch i pu l une i fami l i i de a l e cărei treburi zi l n ice trebu ie să se îngrij ească o giganti că ad m i n istraţi e naţiona lă de ti p domes­ti c . Gînd i rea şti i nţi fică ce răspunde acestei evo l uţi i nu mai este şti i n ţa po l i ti­că, ci "economia naţional ă" , "economia socia lă" sau Volkswirtschaft, care, toate, i nd ică un ti p de "gospodări re co lectivă" 1 3 ; ansamb l u l de fami l i i orga­n izate economic într-o formă asemănătoare unei si ngu re fami l i i supraumane este ceea ce num im "societate", iar form a ei de organ izare po l i ti că se nu­meşte " n aţi une" . 1 4 Ne vi ne de aceea greu să înţelegem că, du pă fe l u l în care antici i înţe legeau aceste chesti u n i , în săşi expresia de "economie po l i tică" ar fi fost o contrad icţie în te rmen i : orice era "economic" , asoci at cu viaţa i nd i ­vid u l u i ş i cu su pravieţu i rea speci ei , reprezenta p ri n defin i ţie o chesti une de natu ră domestică, nepo l i tică. 1 s

D i n punct d e vedere istoric , este foarte probab i l c a apariţ ia oraşu lu i -stat şi a domen i u l u i pub l i c să se fi petrecut în detri mentu l domen i u l u i privat al fami l ie i ş i al locu i nţei domesti ce . 1 6 Totuş i , vechea sacral i tate a vetrei , deşi cu mu l t mai puţi n pronunţată în Grecia c lasică decît în Roma antică, nu s-a p ierd ut n i c iodată comp l et. Ceea ce a împ ied i cat polis-u l să încalce viaţa

1 3 . Potrivit l u i G u nnar Myrdal (The Political Element in the Oevelopment ofEconomic Theory ( 1 953) , p. XL) , " ideea de economie soci ală sau de econom ie domestică colectivă (Vofkswirtscha{t)" este u n u l d i n tre "cele trei focare principale" in jurul cărora "s-a cristalizat speculaţia pol itică ce a i m p regnat economia încă de la început" .

1 4 . Ceea ce nu înseamnă că statul -naţi u n e şi societatea sa nu provi n d i n regatu l medieval ş i d in feu d a l i s m , unde structu ra fam i l i a l ă ş i domestică are o i m p o rtanţă neegal ată În Antichi tatea c lasică. Deoseb irea este totuşi importantă. În contextul feudal , fami l i i l e şi lo­c u i n ţe le domestice erau aproape inde pende nte une le de alte le , astfe l Încît casa regală, reprezentînd o regi une teritorială dată şi conducindu- i pe sen iorii feudal i ca primus interpares, n u preti ndea, precum un con d u cător despotic, să fi e capu l une i fam i l i i un ice. "Naţi u n ea" medievală era un co nglomerat de fami l i i ; membri i e i nu socoteau că ap arţi n unei singure fam i l i i inglobind intreaga naţi u n e .

1 5 . Dist incţi a este cit se poate de clară in p ri mele paragrafe ale tratatu lu i pseudoaristote l ic Economice, unde conducerea despotică exercitată de u n si ngu r om (mon-archia), p roprie orga­n izări i do mestice, este op usă organ izări i cu toru l d iferite a polis- u l u i .

1 6 . L a Atena, p u nctu l de cotitu ră este vizi b i l i n l egislaţia l u i S o l o n . Cou l anges vede pe bună d reptate În l egea aten iană, care facea o d atorie fi l ială d in intreţi nerea părinţi lor, dovad a p ierderi i puteri i p aterne (op. cit., p p . 31 5-3 1 6 ) . Totuş i , puterea paternă era l i mitată doar dacă venea in conflict cu interese le cetăţi i , n ic iodată Însă de d ragul membri l or i ndividua l i ai fami l i e i . Astfe l , practica vînzării copi i l o r şi a expuneri i nou-născuţi lor s-a păstrat de-a l u ngu l în tregi i Antichităţi i (vezi R. H. Barrow, Slavery in the Roman Empire ( 1 928), p . 8: "Alte d reptu ri d i n patria potestas căzuseră în desuetud ine; d ar d reptul expu n eri i nu a fost interzis pînă în 3 74 e . n . " ) .

30

privată a cetăţen i l o r săi şi l -a făcut să considere d rept sacre l i m i te le care Îm­prej m u iau fiecare propri etate nu a fost respectu l faţă de propri etatea priva­tă aşa cu m o Înţe legem no i , c i faptu l că u n om nu putea partici pa la trebu ri l e l um i i fără a poseda o casă, ad ică fără a avea un loc În l ume care să fie p ro­p ri u-zis al l u iY Pîn ă şi Platon , ale cărui p lan u ri po l i tice p revedeau abol i rea propri etăţi i p rivate şi exti nderea sferei pub l i ce pînă la an i h i l area totală a vi eţi i private , ÎI pune Încă l a loc de c inste pe Zeus Herke ios , p rotectoru l l i n i i l o r de hotar, ş i , fără a vedea vreo contrad icţie , numeşte d ivi n e acele horoi, gra­n i ţe le d i ntre o proprietate şi alta. 1 8

Faptu l că În i nterioru l casei oamen i i trăi au împreună, deoarece e rau constrînş i de propri i l e lor cerinţe şi nevo i , era o trăsătură specifică a sferei domestice. Forţa de constrîngere o reprezenta vi aţa însăşi - penaţi i , ze i i do­mestici , fi i nd , potrivit l u i P lutarh , "zei i care ne fac să trăim ş i ne h rănesc cor­pU I " 1 9 - viaţă care, pentru întreţi nerea ei i nd ivi duală şi pentru supravieţu i rea e i ca vi aţă a speci e i , avea nevo ie de compan i a altora. Că întreţi nerea i nd i ­vidua lă trebu i e să consti tu i e sarci na bărbatu l u i , iar supravi eţu i rea specie i sarci na femei i , era u n fapt evident, iar aceste fu ncţi i naturale, mu nca bărba­tu l u i menită să asigu re hrană şi mu nca de procreaţi e a femei i , erau deopotrivă supuse acele iaş i constrîngeri a vieţi i . Comu n itatea natu rală d i n locu i nţa dom esti că l ua naştere , aşadar, d i n necesi tate, şi neces itatea guverna toate activităţi l e desfăşurate În sîn u l e i .

Domen i u l polis- u l u i , d impotrivă, form a sfera l i bertăţi i ş i , d acă Între cele două sfere exista o re l aţie , contro l u l neces i tăţi l o r vi eţi i în casă reprezenta, ca un l uc ru de l a si ne înţeles, cond i ţi a l i bertăţi i pofis-u l u i . Pol iti ca nu putea fi în n ic iun caz doar un m ij loc de protej are a societăţi i - o societate a celor cred incioş i , ca În Evu l Med i u , o soci etate de proprietari , ca l a Locke, o socie­tate asi duu angajată într-un proces de ach iziţ ie, ca la H obbes, o soci etate de prod ucători , ca la Marx, o soci etate de angajaţi , ca În societatea noas­tră, sau o societate de mu ncitori , ca în ţări l e social iste şi comu n i ste . În toate aceste cazu ri , l i bertatea, iar În une le aşa-zisa l i bertate a soci etăţi i este cea care rec lamă şi j ustifică restrîngerea autorităţi i po l i ti ce. Li bertatea e p l asată În domen i u l social u l u i , i ar forţa sau vio lenţa devi n monopo l u l statu l u i .

1 7 . Interesant l a această d isti ncţie este că În une le cetăţi greceşti cetăţenii erau obl igaţi p rin lege să îş i împartă recolta ş i să o consume în com u n , cu toate că fiecare d intre ei se bucu­'ra de prop rietatea absol ută, necontestată a pămîntu l u i său. Vezi Coulanges (op. cit., p. 6 1 ) , care nu meşte această lege "o contrad i cţie s ingulară"; n u este vorba de n ic io con trad icţie , d eoarece, în înţelegerea antică, aceste două ti puri de proprietate nu aveau n imic în com u n .

1 8 . Vezi Legife, 842 .

1 9 . Citat d i n Co ulanges, op. cit., p. 96; referinţa este la Pl utarh, Quaestiones Romanae, 5 1 . Pare curios că, pu nînd u n i l ateral accentu l pe zeităţi le su bpămîntene din rel igia greacă şi romană, Co u l anges nu ved e că aceşti zei n u erau n i şte s i m p l i zei ai morţi l o r, iar cultul lor n u era un s implu "cu l t al morţi i" , ci că această re l igi e pr imitivă l egată de pămînt sl uj ea vi aţa şi moar­tea, În care vedea două as pecte a le ace l u i aşi proces. Vi aţa i ese d in pămînt şi se întoarce în e l ; naşterea şi mo artea nu sînt al tceva d ecît două faze d ife rite ale ace le iaşi vi eţi b io logi­ce peste care sînt stăpîn i zei i subpămînte n i .

31

Toţi fi l osofi i grec i , i nd iferent dt de osti l i ar fi fost faţă de vi aţa polis-u lu i , socoteau de l a s i ne Înţe les că l i bertatea se situează excl usiv Î n domeniu l po l itic , că necesitatea este În pri mu l rînd u n fenomen prepol i tic, caracteri stic organi­zări i domestice p rivate, şi că forţa ş i vio l enţa sînt justificate În sfera domest i ­că Întrucît sînt s ingure le m ij loace l a care i nd ivi d u l poate recu rge pentru a dom i n a necesitatea - de exemp lu , stăpîn i nd peste scl avi - şi a deven i l i ber. Pen tru că sînt supuse neces ităţi i , toate fi i nţe le u m ane au dreptu l de a fo los i vi o lenţa faţă de a l ţ i oamen i ; vi olenţa reprezi ntă actu l prepo l it ic pri n care i n d ivid u l se e l i berează de neces i tăţi le v ieţi i pentru a accede l a l i bertatea l u­m i i . O asemenea l i bertate este cond i ţia esen ţ ia l ă a ceea ce grec i i nu meau feri c i re , eudaimonia, care era un statut obiectiv cond i ţionat În ai n te de toate de bogăţie şi de săn ătate . A fi sărac sau a avea o sănătate precară Însem­na a fi supus n eces ităţ i i fizice, i ar a fi sc lav Însem na , în p l u s , a fi supus vi o­l enţe i u m ane . Această dub lă ş i Îndoită " n eferi c i re" a scl avie i era l i psită cu totu l de l egătu ră cu bunăstarea sub i ectivă concretă a scl avu l u i . Astfe l , un om l i ber sărac prefera nesigu ran ţa unei p ieţe de mu ncă supuse variaţi i l or zi ln ice lucru l u i garantat ş i regu l at care , pentru că î i restrîngea l i bertatea de a acţiona În fiecare zi după cum cred ea de cuvi i nţă, era deja resi mţi t d rept servi tute (dou/eia), şi ch iar munca aspră, du reroasă era preferată vi eţ i i uşoare a mu l tor sc lavi domesti c i . 20

Forţa pre po l i tică cu care capu l locu i nţei domestice îş i con ducea fami­l i a ş i sc lav i i ş i care era cons id erată necesară întrucît, înai nte de a fi un "an i­ma l po l i ti c" , omul este u n "an i mal soc ia l" nu are totuş i n i m i c în com un cu "starea natu rală" haotică, de a cărei v i o lenţă , potr iv i t gînd i ri i po l i t ice a se­col u lu i al XVI I - l ea, oam e n i i nu ar putea scăpa decît pu nî nd bazele u ne i guve rn ări care, p ri n tr- un monopol a l pu teri i şi al vio l enţei , ar abol i " războ iu l tutu ror îm potriva tuturor" , " i nspi rîndu - I e tuturor un senti ment de teamă" .2 1

Din contră, orice concept de conduce re şi de supunere , de guvernare şi de putere , în sensu l în care no i înţe l egem asemenea noţi u n i , cît ş i ord i n ea reglementată care le însoţeşte , era socotit a fi p repo l i t ic şi a aparţ i ne mai curînd sfere i private decît sfere i pub l ice .

Polis-u l se deosebea de fami l i e pentl1J că nu cunoştea decît "egal i " , în timp ce fam i l i a era centru l cele i mai stri cte i negal ităţi . A fi l iber Însemna deopotrivă

a n u fi su p us necesităţi lor vieţi i sau ord i ne lor al tcu iva şi a n u te găsi tu însuţi În s ituaţi a de a porunc i . Însemn a a nu conduce ş i a nu fi co ndu s . 22 Astfe l ,

20 . Di,cuţia dintre Socrate ş i Eutherus, consemnată in lvIemorabilia l u i Xenofon ( I I , 8 ) , este cît se poate de interesantă: EutherLls e silit de nevoie să m u ncească cu corp u l şi e convins despre corp u l l u i că nu va fi în stare să suporte acest fe l de via�ă mu ltă vreme ş i , de asemenea, că, la bătrîneţe, va aj unge u n nevo iaş . EI crede totuşi că e m ai bine să m u nceşti decît să cerşeşti . Drept urmare, Socrate î i propune să caute pe cineva "care are o situ aţie bună şi care are nevoie de un ajutor" , Eutherus ii răsp unde că nu ar putea îndura servitutea (douleia) ,

2 1 , Trimiterea este la H o bbes, Leviatanul, partea " cap, 1 3 ,

2 2 , Cea m ai fai moasă ş i mai fru moasă refer inţă este d i scuţ ia despre diferite l e fo rme d e guvemare, consemn ată d e Herodot ( 1 1 1 , 80-83 ) , i n c u rs u l căreia Otanes, apărătorul egal i ­tăţi i greceşti (isonomie), dec lară că nu îşi "d o reşte nici să conducă, n ici să fie condus", Este

32

l ibertatea nu exista În i n terioru l locu inţei domestice, căci capu l acesteia, COI1-

ducătoru l ei, era cons iderat l i ber doar În măsura În care avea puterea de a părăsi l ocu i nţa domestică şi de a pătrunde În domen i u l po l i tic , acolo unde toţi erau egal i . Fără Îndo ial ă, egal i tatea prop ri e domen i u l u i pol i ti c avea foarte puţi ne În comu n cu conceptu l nostru de egal i tate : ea Însemna a trăi pri ntre egal i şi a avea de a face doar cu ei şi p resupunea existenţa " inegal i lor" , cei ce formau , de fapt, Întotdeauna maj oritatea popu laţiei unui o raş-stat. 23 Prin urmare, egalitatea, departe de a fi legată de justiţie, ca În timpu ri le moder­ne, consti tu ia Însăş i esenţa l i bertăţi i : a fi l i ber Însem n a a fi ferit de i negal i ­tatea prezentă În actu l de conducere ş i a te m işca Într-o sferă unde n ici cond ucerea, n ici supunerea nu exi stau .

Totuşi , posi b i l i tatea de a descrie Îfl termen i de opoziţie c lar contu rată d iferenţa profundă di ntre Înţelegerea modemă a pol itici i şi Înţelegerea ei antică încetează ai ci . În lumea modernă, domen i i l e social şi pol iti c sîn t cu m u lt mai p uţi n d i sti ncte. I deea că po l i t ica nu este n im ic al tceva decît o fu ncţie a societăţi i , că acţi u nea , vorb i rea ş i gînd i rea sînt În primu l rînd suprastruc­tu ri a le i n teresu lu i social n u este o descoperi re făcută d e Karl Marx, c i , d im­potrivă, se numără pri n tre presu poziţi i l e axiomatice pre luate de Marx fără examen crit ic de la econom işti i po l i tici ai epoci i moderne . O asemenea fu ncţi onal izare face i nsesizabi l ă existenţa vreu nei prăpasti i reale În tre ce le două domeni i ; şi asta nu e o chesti une de teori e sau de ideo logie , dat fi i nd că, odată cu ascensiu nea soci etăţi i - adică a activităţi l o r "domestice" (oilda) sau economice - În domen iu l pu b l i c , gospodări rea şi toate chesti un i l e care altădată priveau sfera privată a fami l ie i au deveni t o preocupare "colectivă" .24 Într-adevăr, În l umea modern ă, cele două domen i i , asemen i unor val uri , se revarsă În permanenţă unu l În celăl alt În cu rgerea neîntreru ptă a Însuşi p ro­

cesu l u i vi eţi i .

vorba Însă de acelaşi sp irit cu cel În care Aristotel afirmă că viaţa un u i om l iber este mai bună decit viaţa unui despot, contestÎndu-i despotu lu i l ibertatea, l ucru de la sine înţeles (Politica, 1 3 25 a 24). Potrivit l u i Co u langes, toate cuvintele greceşti şi lati neşti care exp rimă o anu­mită formă de stăpîn ire asupra altora, precum rex, parer, anax, basileus, priveau la Început rela�ile domestice şi erau nume pe care sclavi i le dădeau stăpînu l u i lor (op. cit., pp . 89 şi urm. , 228) .

23. Proporţia vari a şi este fără Îndoială exagerată În cele transmise de Xenofon despre Sparta, unde un străin n u a n u mărat mai mult de şaizeci de cetăţen i Între cele patru mii de persoa­ne aflate În piaţă ( Hel/enica, 1 1 1 , 35) .

24. Vezi Myrdal, op. cit. : " Ideea că societatea, precum un cap de fami l ie , în treţine casa pentru membri i ei este adînc În rădăci n ată În term i no logi a econ omică . . . În germană , Volks· wirtschaftslehre sugerează . . . existenţa unui sub iect colectiv al activităţii economice . . . avînd un scop comun şi valori com u ne . În engl eză, . . . theory ofwealth sau theory ofwelfare exprimă idei simi lare" (p. 1 40). "Ce se Înţelege prin economie socială, a cărei funcţie este gospodări rea socială? În primul rînd , ea implică sau sugerează o analogi e Între ind ivid u l care îşi con· duce propria locuinţă dom estică sau pe cea a famil iei sale şi societate. Adam Smith şi James Mi I I au elaborat explicit această analogie. Ca urm are a criti ci i lu i J . S. Mi I I ş i od ată cu mai l arga recunoaştere a d istincţie i dintre economia politică practică şi economia pol itică teo­retică, analogi a a fost În general mai puţi n scoasă În evidenţă" (p . 1 43 ) . Faptu l că nu a mai fost fo losită i se dato rează pesemne şi unei evo lUţi i În cu rsul căreia soc ietatea a devo­rat structura familială, pînă ce a aj uns să i se substitu ie În In tregime.

33

Dispariţi a prăpastie i pe care antic i i erau obl igaţi să o traverseze zi l n i c pentru a transcende domen iu l îngust al locu inţe i domestice ş i "a accede" în domen i u l pol i tic i i este un fenomen esenţialmente modern . Prăpastia d i n­tre p rivat ş i pub l i c exi sta Încă, într- u n anu m it fe l , În Evu l Med i u , deş i semnificaţia ei se p ierduse În mare măsură, iar poziţia i se sch imbase În total­itate . S-a remarcat pe bună dreptate că, după căderea I m peri u l u i roman, Biserica Cato l i că a fost cea care le-a oferit oamen i lor un În locu itor pen tru cetăţen ia care consti tu ise od in ioară prerogativa guvernări i mun ic ipale . 25 Tensi unea med ievală d i ntre obscuri tatea vieţi i de fi ecare zi şi sp lendoarea grand ioasă care Însoţea tot ce era sacru ş i , si mu ltan , înălţarea de la secu­lar l a rel ig ios corespund în mu lte priv i nţe Înălţări i de la privat la pub l i c d in Antich itate . Deoseb i rea este, des igu r, cît se poate de pronunţată, căci , ind iferent cît de " l umească" ar fi devenit Biserica, preocu parea pentru l umea ceala ltă a fost Întotdeauna cea care, mai presus de toate, a ţi nut laola ltă comun i tatea de cred i ncioşi . Deşi domen i u l pub l ic poate fi ech ivalat cu cel rel igios doar cu anum i te rezerve, În feudal ism domen iu l secu lar a reprezen­tat într-adevăr, În ansamb lu l l u i , ceea ce domeniu l privat fusese În Antich i tate . Trăsătu ra d isti nctivă a Evu l u i M ed i u a consti tu i t-o absorbţi a tutu ror activităţi lor În sfera dom esti că, unde e le nu aveau decît o semn ificaţie pri ­vată ş i , Î n conseci nţă, absenţa ca atare a unu i domen iu pub l ic. 26

Caracteri stic pentru această expans iune a domeni u l u i privat ş i , În paran­teză fie spus, pentru deoseb irea d intre capul l ocui nţei domestice antice şi sen ioru l feudal este că seni oru l feudal putea face dreptate pe domen iu l stăpîn it de e l , În timp ce capu l fami l ie i antice, deşi putea recurge la o condu­cere mai b lîndă sau mai aspră, nu avea cu noşti nţă nic i de legi , n ici de justiţie În afara domen iu l po l it icY Tend i nţa de a Îngloba toate activităţi l e umane În domen iu l privat şi de a modela toate re laţi i le d intre oameni după modelu l

25 . R. H . Barrow, The Ramans ( 1 953 ) , p . 1 94 .

26 . Caracteristi ci l e pe care E. Levasseur (Histaire des c1asses ouvrieres et de I'industrie en France avant 1 789 ( 1 900» le descoperă În organ izarea feudală a mu nci i sînt valabi le pentru ansamb lu l com u n ităţi lor feuda le : "Chacun vivait chez so i et vivait de soi-meme, le nob le sur sa seigneur ie , l e vi la in sur sa culture, l e ci tad i n dans sa vi i le" [ Fiecare trăia acasă ş i d i n resurse­le sale, nob i lu l pe domeniu l său , ţăranu l pe ogorul său, orăşean ul în oraşul său 1 (p. 229) .

27 . Tratamentul ech itab i l ap l i cat sc lavi lor, pe care Platon ÎI recomandă În Legjle (777), are prea puţin de a face cu j ustiţi a ş i nu este reco mandat "d in consideraţie pentru (sclavi), ci m ai m u lt d in respect faţă de noi înş ine". Despre coexistenţa a două legi , legea pol itică a justiţiei şi l egea domestică a co nd uceri i , vezi Wal l o n , ap. cit., I I , p. 200: "La loi, pendant bien long­temps, donc . . . s'abstenait de penetrer d ans la fami l ie , ou el l e reco nn aissait I 'em pire d'une autre' lo i " [Ti m p Înde lungat, aşadar, l egea . . . s-a abţinut să pătru ndă În fami l ie , unde recu­noştea domi n aţia altei legi J . J u risd icţia antică, În special cea romană, referitoare la chesti u­n i l e domestice , la tratamentul apl icat scl avi lor, la rel aţi i l e fam i l ia le etc . , era În esenţă men ită să restringă puterea altminteri l ipsită de restricţi i a capu lu i fami l ie i ; era de neînchipuit că ar putea exista o domnie a ju stiţiei în interioru l societăţii În întregi me "private" a sclavi­lor, În trucît sclavii se găseau prin definiţie În afara domeniu lu i legii şi erau su puş i autorităţii stăpînu lu i lor. Doar stăpîn u l , În măsura în care era şi cetăţean, se supu nea prescripţi i lor legi lor, care, în i n teresu l cetăţi i , puteau ch iar să î i red ucă puterea în casă.

34

raportu ri l o r domestice s-a exti ns cons iderab i l , cu p ri nzînd organ izaţi i l e p ro­fesionale ti p ic medievale d in oraşe, gh i lde le, confreri i l e [confreriesJ şi corpora­ţi i l e [compagnonsJ, şi ch iar prime le com pan i i comerciale, În care "asocierea domestică de la Început p ărea să fie dovedită de Însuşi cuvîntu l «companie» (com-panis) . . . [ş i ] de expres i i p recum «oam en i i care mănîncă aceeaşi pîi ne» 'sau «oamen i i care Împart aceeaşi pîine şi ace laşi vi n»"28!(Conceptu l medieval de "bun comun" , departe de a ind ica existenţa unu i domeniu pol i tic , recu­noaşte d oar că ind ivizi i p rivaţi au În comun interese, materia le şi sp irituale, că ei Îş i pot păstra viaţa privată şi se pot ocupa de treburi l e lor propri i nu­mai dacă unu l d i n ei Îşi asu mă sarci na de a veghea la acest interes comun . ' Ceea ce deosebeşte de real itatea modernă această ati tud ine esenţia lmente creşti nă faţă de po l i tică nu este atît recunoaşterea unu i "bun comun" , CÎt exclus ivitatea sferei private şi absenţa ace l u i curios domen iu h ibri d unde i n terese le private dobîndesc Înse(Tlnătate pub l ică ş i pe care noi ÎI num im "societate" .

I ată de ce nu e surpri nzător că gîn d i rea pol itică medieval ă, preocupată excl us iv de domen iu l secu l ar, a ignorat p răpastia care separă vi aţa adăpos­ti tă d i n locu i nţa domestică ·d e neÎn d u rătoarea expunere d i n polis şi, În conseci nţă, vi rtutea curaju lu i ca pe u na d intre cel e mai e lementare ati tud i ­n i pol it ice. Ceea ce rămîne su rpri nzător este că si nguru l teoretic ian pol it ic postc las ic care , Într-un efort extraord i nar de a red a pol it ici i vech ea e i dem­n i tate, a ses izat prăpastia ş i a Înţeles ceva din cu raju l necesar pentru a o străbate a fost Mach iavel l i , cel ce a Înfăţişat traversarea ei În termeni i înălţări i "condoti eru l u i de l a cond i ţi a um i l ă l a u n rang Înalt", de la vi aţa privată l a pri n ci pat, ad ică de l a ci rcumstanţe comune tutu ror oamen i lor l a gloria

, străl uc itoare a fapte lor măreţe29, Părăs i rea locu inţei dom estice, la Început cu scopu l Îmbarcări i Într-o

aventură şi Într-o întrepri ndere glorioasă, iar apoi d oar În vederea consacră­ri i vieţi i treburi l o r cetăţi i , cerea cu raj , deoarece, Într-o primă instanţă, i nd ivi­du l se ocu pase de propria vi aţă şi supravieţu i re numai În sîn u l l ocu i n ţei domestice. Oric ine intra În domen i u l po l itic treb u i a mai Întîi să fie gata să Îş i rişte viaţa, o prea mare d ragoste pen tru vi aţă fi ind un obstacol În cal ea l i bertăţi i ş i un semn sigu r de servi l itate .3o Curaj u l a devenit, de aceea, vi rtutea

28, W. 1. Ashley, op, cit., p, 41 S .

29 , "Înălţarea" de la un anumit domeniu sau rang la u n u l m a i înalt este o temă care tot revi ne la MacHiavel l i (vezi în speci al Principele, cap, 6, despre H ieron din S iracuza, şi cap, 7; şi Discursuri, cartea a I I -a, cap , 1 3 ) ,

30 , "În timpul lu i Solon, sclavia ajun sese s ă fie socotită mai rea decît moartea" (Robert Schlaifer, "Greek Theories ofSl avery /l-am Homer to Aristotle", Harvard Studies in Classical PhilolOgJ ( 1 936), XLVI I ) , Începînd de atunci, phi/opsychia ("d ragostea pen tru viaţă") şi laşitatea s·au identifi­cat cu servi l itatea , Astfel , Pl aton credea că demonstrase servi l i tatea naturală a sclavi lo r, deoarece ei nu aleseseră moartea înrobiri i (Republica, 386 a), Un ecou tîrziu al acestei poziţi i se poate Încă găsi În răspunsul lu i Seneca la plîngerile sclavi lor: "Libertatea e atît de la îndemînă, cum se face că mai există vreun sclav?" (Scrisori, 77, 1 4) sau În afirmaţia sa: vita si moriendi virtus abest, servitus est - "viaţa arfi scl avie fără virtutea de a şt i cum să mo ri" (77, 1 3 ) , Pentru

3S

pol i tică pri n exce l enţă, ş i doar cei ce ÎI posed au puteau fi acceptaţi În tr-o comun itate pol itică prin conţi n ut şi scop, care depăşea astfel s imp l a asociere i mpusă tuturor - scl avi , barbari şi greci deopotrivă - de ceri nţe l e u rgente ale vi eţi i .3 1 "Viaţa bună" , cu m a n um i t Aristotel vi aţa cetăţeanu l u i , nu era, aşadar, pur şi s i m p l u mai bună, m ai l i psită de grij i sau mai nobi lă decît viaţa obişn u i tă, ci era de o cal itate cu totu l d iferită. Era "bună" În măsura În care, stăpîn i nd neces i tăţi le e l ementare a le vieţi i , întruCÎt era scuti tă de mu ncă ş i de l ucru ş i domina porn i rea înnăscută a tutu ror făptu ri lor vi i de a-ş i asigu­ra propri a supravi eţu i re , nu mai era l egată de procesul vieţi i b io logice.

La rădăci na conşti in ţei pol iti ce greceşti găs im o claritate şi o precizie fără egal În form u l area acestei d i sti ncţi i . N ici une i activi tăţi care nu servea altu i scop d eCÎt CÎştigări i exi stenţei , întreţi neri i procesu l u i vieţi i , nu i se îngăd u ia să intre în domen i u l po l it ic, şi asta cu riscu l serios de a abandona comerţu l şi producţi a artizanală În seam a hărn ic ie i scl avi lor şi a străi n i lor, Atena de­ven i nd în tr-adevăr acel "pens ionopol is" cu un "pro letariat de consuma­tori" , pe care Max Weber l -a descris atît de vi u32 • Adevăratu l caracter al acestui polis este Încă cu totu l vizi b i l În fi losofi i l e po l i tice ale l u i Pl aton şi Aristotel , ch iar dacă l i n i a de despărţ ire d i ntre l ocu inţa domesti că şi polis este uneori ştearsă, Îndeosebi l a Pl aton care, urmîndu- I probabi l pe Socrate, a Început să îş i i a exemp le l e ş i i magi n i l e pentru polis d i n experienţe le de fiecare z i a le vieţi i p rivate, dar ş i l a Aristote l , atunc i CÎnd , urmÎndu-1 pe P l aton , presupune că ce l puţi n origi nea i sto rică a polis- u l u i trebu ie l egată de necesităţi le vieţi i şi că doar conţi nutul polis-u l u i , scopu l (te/os) i nerent l u i , transcende viaţa înspre acea "vi aţă bună".

Aceste aspecte a le învăţături lor şco l i i soctq.tice, care aveau să devină curind axiomatice pînă într-atît în CÎt să se banal izeze , erau atunc i cele mai noi ş i mai revo l uţionare d i ntre toate şi nu proveneau din experienţa efectivă a vie­ţi i po l i ti ce , ci d in dorinţa de e l i berare de povara une i asemenea v ieţi, dori n­ţă pe care, potrivi t prop ri e i lor înţelegeri , fi l osofi i o puteau justifica doar

a Înţelege atitudinea ant ică faţă de scl avie, nu este l i psit de importanţă să ne am intim că majoritatea sclavi lor erau inam ici Înfrînţi şi că, de regu lă, numai un mic număr de oameni se năşteau scl avi . Ş i , În ti mp ce În Republ ica romană sclavii erau aduşi , În general , d in afara gran iţe lor guvernări i romane, scl avii greci erau de obicei de aceeaşi naţional itate cu stăpîn i i lor; e i Îşi doved iseră natura servi lă refuzînd să se sin ucidă ş i , de vreme ce curaj u l era virtu­tea pol itică pri n excelenţă, Îşi arătaseră astfel nevredn icia "naturală", inaptitud inea de a fi cetăţeni . Atitudinea faţă de sclavi s-a schimbat În Imperiul roman nu numai din cauza influen­ţei stoicismu lu i , ci şi pentru că o parte cu mu lt mai mare din popu laţia de sclavi era alcătu i­tă d in scl avi din naştere. Dar chi ar şi la Roma, labos este considerat, de către Vergi l i u , a fi strÎns legat de moartea l i psită de glorie (Eneida, VI) .

3 1 . C ă o m u l l iber s e d i stinge d e scl av prin cu raj , aceasta pare să fi fost tema u n u i poem al poetu lu i cretan Hybrias: "AVUţii le-mi sÎnt lancea ş i spada ş i fnumosul scut . . . Dar cei ce Îndrăzneală n-au să poarte lancea şi spada şi scutul cel fnu mos, ce ocroteşte tnupu l , cad toţi Îngenuncheaţi , cuprinşi de spaimă, Domn mă numind, şi Rege preamărit" (citat d in Ed uard Meyer, Die Sklaverei i m Altertum ( 1 898), p. 22) .

3 2 . M ax Weber, "Agrarverha ltn i sse i m Altertum" , Gesammelte Aufsătze zur Sozial- und Wirtscha(tsgeschichte ( 1 924), p. 1 47 .

36

demonstrînd că pînă şi acest mod de viaţă, cel mai l i ber d i n tre toate, era încă legat de necesitate şi supus necesi tăţi i . Însă funda lu l experienţei pol itice efective, cel puţin la Pl aton ş i la Aristote l , a rămas atît de putern ic , Încît d i stincţia d i ntre sfera vieţi i domestice şi cea a vieţi i pol i tice nu a fost n i ci­cînd pusă la Îndo ial ă. N i ci vi aţa, n i ci "vi aţa bu nă" nu sînt posi b i l e fără a domina necesităţi le vieţi i În l ocu i nţa domestică, d ar po l it ica n u se face n ic iodată În vederea vi eţi i . Pentru membri i polis-u l u i , viaţa domestică există în vederea "vi eţi i bune" d i n polis.

6 AsCENSIUNEA SOCIALULUI

Apariţi a societăţi i - ascensi unea ad min istrări i domesti ce, a activi tăţi lor, a prob lemelor şi a mecan ismelor de organ izare care Îi sînt propri i -, ieşind din penumbra spaţi u l u i domesti c l a l um ina sferei pub l ice, nu a şters doar vechea l i n i e de despărţi re d i ntre privat ş i pol itic, ci a ş i sch imbat, făcîndu-le aproape de nerecunoscut, sensul ce lo r doi te rmeni şi semnificaţi a lor pen­.tru viaţa i nd ivi d u l u i ş i a cetăţean u l u i . Nu e vorba n umai de faptu l că noi nu am fi de acord cu greci i , pentru care o vi aţă petrecută În sfera "a ceea ce Îi aparţi ne i nd ivi d u l u i În mod propri u" (idion), În afara l um i i constitu ite de ceea ce e comun , este " id ioată" prin defi n iţie, sau cu roman i i , cărora pri­vatui nu le oferea altceva decît un refugiu temporar împotriva treburi lor legate de res publica; astăzi noi n um im privată o sferă de i ntim i tate ale cărei Începu­turi l e-am putea descoperi În Antich i tatea romană tîrzie, deşi cu greu s-ar putea găsi vreo u rmă a 10r În vreuna d i n perioadele Antich ităţi i greceşti , dar a le cărei d iversitate şi varietate unice i-au fost cu siguranţă necunoscute oricărei perioade anterioare epoci i moderne.

Nu este numai o chesti une de sch imbare de accent. Pentru sens ib i l i tatea antică, trăsătu ra privativă a privatu l u i , i nd icată d e cuvîntu l Însuş i , era cît se poate de importantă; ea semnifica l i teralmente o stare de privare de ceva, ba chiar privarea de cele mai Înal te şi mai umane facu ltăţi ale omu l u i . Omu l care n u trăia decît o vi aţă privată, căru i a, la fe l c a sclavu lu i , n u i s e Îngăd u­i a să pătrundă În domeni u l pub l i c sau care, a idoma barbaru lu i , alesese să nu Întemeieze u n asemenea domen iu , n u era pe depl in uman. Cînd fol os im cuvîntu l " p rivat", noi nu ne mai gînd im în primu l rînd la o stare de privare, i ar asta vi ne În parte de la enorma Îmbogăţi re a sferei private datorată i nd ivi dua l ismu l u i modern . Totuş i , încă şi mai important pare faptu l că p ri­vatu i modern se opune domen i u l u i soci al - necu noscut antici lo r, care con­siderau conţinutu l lu i d rept o chesti une privată - cel p uţi n la fel de categoric pe cît i se opune şi domen i u l u i pol it ic propri u-zis . Faptu l istori c hotărîtor este că privatu l modern , În funcţia l u i cea mai i m portantă;cea de a adăpos­ti i n tim itatea, nu a fost descoperit ca opus sferei pol i tice, ci ca opus sfere i socia le, de care este, prin u rmare , mai strîns şi mai autentic legat.

37

Primu l exp lorator si stematic ş i , Într-o anum i tă măsu ră, ch iar pri m u l teoretician al intim i tăţi i a fostJean-Jacques Rousseau , cel care, Î n mod sem­n ificativ, este si ngu ru l mare scri i tor ci tat încă adeseori doar cu prenumele .

EI a aj uns să facă această descoperi re revoltîndu-se nu îm potriva opresi u­n i i statu l u i , ci împotriva i nto lerabi le i pervertiri l a care societatea supune in ima omenească, împotriva i nvadări i de către soci etate a unei regi un i cît se poate de adînci a omu lu i , care pînă atunci nu avusese nevoie de protecţi e specială. I ntim itatea i n im i i , spre deoseb i re de locui nţa domestică privată, nu ocu pă în l ume un loc tangi b i l , ob iectiv, aşa cum n ici societatea îm potriva căre ia ea protestează şi se afi rmă pe s ine însăşi nu poate fi local izată cu aceeaşi precizie ca spaţi u l pub l ic . Pentru Rousseau, intimu l ş i soci al u l erau mai cu­rînd , atît u n u l CÎt şi cel ăl alt, mod u ri sub i ective de exi stenţă umană şi cu el totu l s-a petrecut ca şi cînd J ean-Jacq ues s-ar fi revo ltat împotriva unu i om numi t Rousseau . I ndivi du l modern ş i nesnrşite le l u i conflicte, i ncapacitatea l u i fie de a se s imţi acasă În societate , fi e de a trăi cu totu l în afara e i , d i spoziţi i l e l u i mereu sch imbătoare şi subi ectivismu l rad ical a l vi eţi i l u i afecti ­ve s-au născut d i n această răzvrăti re a i n im i i . Autentic itatea descoperi ri i l u i Rousseau este mai presus de orice Îndo ială, i nd iferent cît de Îndoiel n ică ar fi autenti c i tatea i nd ivi du l u i Rousseau . U l u itoarea înflori re a poezi ei ş i a mu­zici i începînd de la mij locul seco lu lu i a l XVI I I- lea pînă aproape În u ltima tre ime a ce l u i de-al XIX- lea, însoţită de apariţ ia romanu l u i , si ngu ra formă de artă i n tegral soci ală, ce coinc ide cu decl i n u l nu mai puţi n su rpri nzător al tutu­ror arte lor pub l i ce, înd eosebi al arh itectu ri i , certifică îndeajuns re l aţi a strîn­să d i ntre social ş i i n ti m .

Reacţi a d e revoltă îm potriva soci etăţi i , î n cu rsu l căre ia Rousseau ş i ro­mantic i i au descoperit i ntimitatea, a fost înd reptată înai nte de toate tmpotri­va ceri nţe lor n ive l atoare ale soci al u l u i , împotriva a ceea ce astăzi am num i conformismu l i nerent fiecărei societăţi . Este important de ami ntit că această revo ltă a avut l oc Înai nte ca princ i p iu l ega l i tăţi i , căru ia, de l a Tocquevi l l e încoace, i s-a reproşat apariţi a conformismu l u i , s ă fi avu t ti mpu l de a se impune fie în domen iu l soc ia l , fie în cel pol itic . D in acest punct de vedere, nu contează p rea mu l t dacă naţi unea se compune din egal i sau din nee­gal i , căci soci etatea cere întotdeau na ca membri i ei să acţioneze ca şi cînd ar fi membri i unei s i ngu re fam i l i i u ri aşe, avînd o s i ngu ră opin ie şi un si ngu r interes. Îna inte de dezi ntegrarea modernă a fam i l iei , i n teresul comun şi opi­n ia un ică erau reprezentate de capu l l ocui nţei domestice, care cond ucea pe baza lor, preîntîmpi nînd l i psa posi b i l ă de un i tate d i n tre membri i fam i l i e i . 33 Coinc idenţa izbitoare d i ntre ascensiu nea societăţi i şi decl i nu l fam i l i e i i nd i că l i mpede că ceea ce s-a petrecut de fapt a fost o absorbţie a cel u l ei fam i l i a­le în grupuri sociale corespunzătoare . Egal i tatea d i ntre membri i acestor

33 . Ceea ce se vede foarte bine d in observaţia lu i Seneca, care, d iscutÎnd despre fo losCJI scl avi­lor b ine educaţi (care cunosc toţi clasicii pe de rost) pentru un stăpÎn presu pus ignorant, face următorul comentariu : "Ce ştie casa, ştie şi stăpînu l" (Scrisori, 27, 6, citat din Barrow, Slavery in the Roman Empire, p. 6 1 ).

38

grupuri , departe de a fi o egal itate Între persoane de ace laşi rang, nu se asea­mănă cu n im i c mai mu l t decît cu egal itatea membri lor fam i l i e i În faţa pute­ri i despoti ce a capu l u i case i , cu deoseb i rea că În societate , unde număru l Întăreşte i mens forţa naturală a i nteresu lu i comun un ic şi a op in i e i unan ime un ice, s-a putut renunţa În ce l e d i n u rmă l a conducerea efectivă exercitată de un si ngu r om, care să reprezinte interesu l comun şi op in ia justă. Fenome­nu l conform i smu l u i este caracteristic pentru u l tima fază a acestei evo luţi i moderne.

E adevărat că În soci etate - aşa cum o cu noaştem noi astăzi , cînd vîr­fu l ord i n i i soc ia le nu mai este format d i n casa regală a domn itoru l u i abso­lut - domn ia monarh ică, domn ia unu i s i ngur om , declarată de antic i d rept procedeu l de organizare a l ocu inţei domestice, s-a transformat Într-un fel de domn ie a n i mănu i . Însă, cu toate că şi-a p i erdut personal i tatea, acest n imen i , presupusu l i nteres un ic pentru economie al soci etăţi i l uate În ansam­b l u , precum şi presupusa op in i e un ică a societăţi i eleg�nte d i ntr-un salon , nu Încetează să stăpînească. După cum şti m d i n cea mai socia lă formă de guvernare, ad ică din b i rocraţi e (care reprezi ntă u l tima fază de guvernare d i n cadrul statu lu i -naţi une, tot aşa cum domn ia unu i si ngur om În absolut ism şi În despotismu l l um i nat a constitu i t prima e i fază), domn ia n i mănu i nu Înseamnă neapărat o l i psă de domnie; În anumite circumstanţe, ea s-ar putea dovedi ch iar drept una d i n tre cele mai crude şi mai ti ran i ce forme . ,

Hotărîtor este faptu l că, la toate n ive l u ri le e i , soci etatea exc lude posi bi­l i tatea acţi un i i , care al tădată era exclusă din locu inţa domestică. În sch imb , societatea aşteaptă d in partea fiecăru i a d in membri i săi un anumit ti p de com­portament, ce impune regul i nenumărate şi d iverse, care, toate, ti nd să Îi "nor­mal izeze" pe membri i e i , să îi determine să adopte condu ita cuven i tă, să excl udă acţi un i l e spontane sau real izări l e excepţionale . Odată cu Rousseau, descoperim aceste pretenţi i În sa loanele Înaltei societăţi , ale cărei convenţi i pun Întotdeau na pe picior de egal i tate ind ivid u l cu rangu l pe care ÎI ocu pă În ierarh ia socială. Contează numai această ech ivalare cu statu tu l social , fi ind l i psit de importanţă dacă statutul social este un rang propri u -zis al so­ci etăţi i pe j umătate feudale a seco l u l u i al XVI I I - lea, un titl u în societatea de cl ase a secol u l u i al XIX- lea sau o sim plă funcţi e În societatea de masă de astăzi . D impotrivă, ascensi unea societăţi i de masă dovedeşte nu mai că d i ­versele grupuri sociale au suferit a�elaş i proces de absorbţie -Într-o un ică socie­tate, pe care structu ri l e fam i l ia le ÎI suferiseră mai devreme; odată cu apariţi a societăţi i de m asă, domen iu l soc ial u l u i , după mai mu l te seco le de dezvol ­tare, a aj uns În sfîrş it l a punctu l În care Î i cupri nde ş i î i contro lează În egală măsură şi cu egală tărie pe toţi membri i unei comun i tăţi date. Or, societatea eg"al izează În ori cţ circumstanţe, i ar victo ri a egal i tăţi i În l u mea modernă nu Înseam nă altceva decît recunoaşterea pol it ică ş i j u rid ică a faptu l u i că socie­tatea a cuceri t domen i u l pub l i c şi că dist in cţia şi d iferenţa au deven i t ches­ti u n i private ale i nd ivi d u l u i .

_ Egal i tatea modernă, bazată pe conformismu l inerent societăţi i ş i posi b i ­lă doar În trucît condu ita a În l ocu it acţi unea ca mod primord i al al re laţiei

39

umane, se deosebeşte În toate p rivi nţe le de egal i tatea d in Antichi tate şi , În parti cu l ar, de cea d i n oraşele-stat greceşti . A aparţi ne număru l u i restrîns al celor "egal i " (homoioi) Însemna a avea posi b i l i tatea de a trăi În mij locu l pro­pri i lor semeni ; Însă domen iu l pub l ic, polis-u l , era pătruns el Însuşi de un feroce sp iri t agonal , fiecare fi ind ob l igat neîncetat să se d i sti ngă de toţi cei l alţi , să dovedească pri n fapte sau pr in real izări un ice că este cel ma i bun d i n tre toţi (aien aristeuein) .34 Altfel spus , domen i u l pub l i c era rezervat i nd ivid ual i tăţi i ; era s i ngu ru l l o c unde oamen i i puteau arăta ci ne sînt c u adevărat ş i c e Î i face de neîn locu i t. Pentru a profita de o asemenea şansă, ca şi d i n d ragoste pen­tru s istemu l po l i tic care o facea cu put inţă pentru ei toţi , fiecare era d ispus , Într-o mai mare sau mai m ică măsu ră, să îş i asu me povara judecări i , a apă·· rări i ş i a ad m i n i strări i trebu ri lor pub l ice .

Ace laşi conform ism , presupoziţia că oamen i i nu acţionează, ci adoptă o condu ită un i i faţă de alţi i , stă la baza şti inţei moderne a economie i , a cărei naştere a co incis cu ascens iu nea soci etăţi i ş i care, Împreu nă cu pri n ci pal u l e i i n stru ment tehn ic , statistica, a deven it şti i nţa socială pri n excelenţă. Eco­nom ia - pînă În epoca modernă o parte nu foarte i m portantă a etic i i ş i a po l i tic i i , ce p leca de l a premisa că oamen i i acţionează În activi tăţi l e lor eco­nom ice la fe l cum acţionează În orice al tă privi nţă35 - a putut dobînd i un caracter şti i nţific ab ia cînd oamen i i au devenit fi i nţe soci ale şi au adoptat În u nan im i tate anum ite mode le de condu i tă, astfel că cei ce nu respectau regu l i le puteau fi cons ideraţi d rept asocial i sau anormal i .

Legi le statisti ci i sînt val ab i le doar aco lo unde este vorba d e n umere mari sau de perioade l ungi , iar acţi un i l e sau even imentele n u pot apărea statis­ti c decît ca devi aţi i sau fl uctuaţi i . J ustificarea statisti c i i este că, În viaţa de fiecare zi ş i În i storie , faptele ş i even imentele constitu ie fenomene rare. To­tuş i , sensu l re l aţi i l o r zi l n i ce nu se dezvăl u i e În viaţa cotid iană, ci În fapte le rare , Întocmai după cum sem n ificaţi a une i perioade i storice se descoperă

34. Aien aristeuein kai hypeirochan emmenai al/ân ("veşn ic să fii cel mai bun şi deasupra celorlalţi " ) constitu i e cea mai mare grijă a eroi lor l u i Homer (Iliada, VI, 208), iar Homer a fost "edu­catorul E lade i" .

35 . "Concepţia potrivit căreia economia pol itică este Înainte de toate o «şti inţă» datează doar de la Adam Sm ith" , fi indu- le necunoscută nu doar Antichităţi i şi Evu lu i Med iu , ci şi doc­trinei canonice, prima "doctrină economică completă", care "se deosebea de economia moder­nă, În trucît era mai curînd «o artă" decît o «şti i nţă»" (W. j . Ash ley, ap. cit., pp. 379 şi urm . ) . Economia clasică pleca de la premisa că, î n măsura Î n care este o fii nţă activă, omu l ac­ţionează exclusiv d in i n teres propriu , nefi ind mÎnat deCÎt de o si ngură dorinţă, dori nţa ach i ­ziţionări i . I n troducerea de către Adam Smith a une i "mîin i invizib i le care conduce spre un final care nu făcea parte d in i ntenţia ( n imănu i )" dovedeşte că pînă ş i acest min imum de acţiune , cu motivaţi a ei un iformă, cuprinde Încă prea mu ltă in i ţi ativă ne prevăzută pentru a da naştere unei şti inţe. Marx a dezvoltat În continuare economia clasică, în locuind intere­sele i nd ivid uale şi personale cu interese de grup sau de cl asă ş i red ucînd interese le de clasă l a două clase majore, capital iştii ş i muncitori i , astfel că, acolo unde economia clasică văzuse o mu lţime de conA icte contrad ictori i , e l a rămas cu unu l singur. Motivu l pentru care siste­mul economic marxist este mai consecvent şi mai coerent şi deci, În aparenţă, cu mu lt ma i "şti inţific" decît sistemele predecesori lor să i stă În primul rînd în conceptul de "om social i ­zat", o fi i nţă chiar mai puţin activă decît "omul economic" al economişti lor l iberal i .

40

doar În ce le cîteva even imente care o l um i nează. Apl icarea legi i n u mere lor mari ş i a perioade lor l u ngi l a pol iti că şi l a istori e Înseamnă tocmai an u l area del i berată a Însuşi conţi n utu l u i jX>litic i i şi a l istori e i , i ar căutarea unu i sens În po l i tică sau a unei semn ificaţi i În i storie este o Întreprindere zadarn ică atunc i cîn d tot ceea ce nu constitu i e com portament zi l n i c sau tend i nţe au­tomate a fost e l im i nat ca fără importanţă.

Cum Însă legi l e stati sti ci i sînt perfect val abi l e acolo unde avem de a face cu numere mari , este evident că fiecare creştere a nu măru l u i popu l aţ ie i În­seamnă o spori re a val ab i l ităţi i l egi lor stati stice şi o accentuată scădere a "deviaţi e i " . D i n punct de vedere po l i tic , asta Înseamnă că există mai mu l te şanse ca social u l , mai curînd decît po l i ticu l , să constitu ie domen i u l pub l ic , dacă popu laţ ia u nu i s i stem po l i tic dat este mai numeroasă. Grec i i , al căror oraş-stat a fost cel mai i nd ividual i st ş i ce l mai puţi n conformist s istem po­l i tic cunoscut de noi, erau pe depl i n conştienţi că polis-u l , cu accentu l său pus pe acţiune şi pe vorb i re , putea supravieţu i doar dacă număru l de cetăţeni rămînea l im itat. Un număr mare de oamen i , Îngrămăd iţi lao la l tă, sînt cu­pri nş i de o Încl i naţie aproape i rezisti b i l ă spre despoti sm, fie că e vorba de despotismu l domnie i unei s i ngu re persoane, fie de ce l al domnie i majorităţi i ; ş i , c u toate că statistica, ad ică tratarea matematică a real i tăţi i , era necunos­cută În ai nte de epoca modernă, fenomenele sociale care fac posib i l ă o asemenea tratare - numere le mari , răspunzătoare de conform ismu l , de be­haviori smu l ş i de automati smul d i n treburi l e omeneşti - erau tocmai ace l e trăsătu ri care, după grec i , deosebeau civi l izaţia persană de aceea a lor.

Adevăru l dep lorabi l despre behaviori sm şi despre val ab i l i tatea " l egi lor" l u i este că, cu cît exi stă mai mu l ţi oameni , cu atît sînt mai mu lte şanse ca e i să adopte o anumită condu ită şi mai puţi ne şanse să tolereze nonconfor­m i smu l . Lucru care, d i n punct de vedere statist ic , se ved e În n ive l a rea fluctuaţi i l or. În rea l i tate , fapte le au tot mai puţi ne şanse de a stăvi l i şuvo iu l comportamental , i a r even imente le Îşi p ierd d i n ce În ce mai mu lt semn ifica­ţia, ad ică capaci tatea de a aru nca o l um ină asupra ti mpu lu i i storic . Un ifor­m itatea statistică nu este n ic idecu m un ideal şti i nţific i nofens iv; este ideal u l po l i tic , de acu m decl arat, a l une i societăţi care , scufundată pe de-a-ntre­gu l În ruti na existenţei zi l n i ce, întreţi ne re l aţi i paşn ice cu concepţi a şti i n ţifică inerentă Înseşi existenţei e i .

Comportamentul uniform, care se potriveşte determ inări i statistice ş i deci pred icţi i lor corecte d i n pu nct de vedere şti i n ţific, nu poate fi cîtuş i de puţi n exp l i cat p rin i poteza l i beral ă a unei "armon i i " naturale "a i ntereselor", fu n­dament a l economie i "c las ice"; nu Karl Marx, ci Înşiş i econom işti i l i beral i au fost cei care s-au văzut nevoiţi să i ntrod ucă "ficţiu nea comun istă" , adică să presupună că există un i nteres un i c al soci etăţi i l u ate În ansamb lu , care călăuzeşte cu "o mînă invizi b i lă" comportamentu l oamen i lor şi armonizează interesele lor d ivergente.36 Deoseb irea d intre Marx şi predeceso ri i l u i n u a

36. Că uti l itarismul l i beral , iar nu social i s m u l este ce l "constrîns să ad opte o « fiCţi u n e comu­nistă» i mposibi l de susţin ut privitoare la unitatea societăţi i " şi că "ficţi unea comu nistă (este)

4 1

fost decît aceea că el a tratat real itatea confl ictu l u i , aşa cum se prezenta În socie.tatea epoci i sale, cu aceeaşi seriozitate cu care a tratat şi ficţi u nea ipo-: tetică a armonie i ; el a avut dreptate să conch idă că "social izarea omu lu i " va armon iza automat toate i nteresele şi nu a făcut altceva decît să dovedească mai mu l t cu raj ca Învăţători i l u i l i beral i atu nc� cînd a propus Întemeierea În rea l itate a "ficţi un i i comun iste" sub i acente tutu ror teori i l o r economice. Ceea ce Marx nu a înţe les ş i , în epoca lu i , n ici nu putea Înţelege era că germen i i soci etăţi i comun iste erau prezenţi în real itatea admin istrări i domestice naţio­nale şi că dezvoltarea lor depl ină nu a fost stînjen ită de n ic iun interes-de-clasă ca atare, ci numai de structu ra monarh ică, deja perimată, a statu lu i -naţi une. Evident, ceea ce a împied icat l i na fu ncţionare a societăţi i au fost doar anu­mite reziduuri trad i ţionale care interveneau în ş i Încă i nfluenţau comporta­mentu l c laselor " retrograde". Din punctu l de vedere al societăţi i , nu era vorba decît de factori pertu rbatori stînd În calea dep l i nei dezvo ltări a "forţel or sociale", factori care nu mai corespundeau real ităţi i şi erau de aceea, într-un sens, cu mu lt ma i "fi ctivi" decît "ficţi unea" şti i nţifică a interesu l u i un ic .

Victoria totală a soci etăţi i va produce întotdeauna un an umit ti p de "fic- . ţi une comun i stă", a cărei trăsătu ră po l i tică fu ndamentală este de a fi în­tr-adevăr condusă de o "mînă i nvizi b i lă", al tfel spus de n imen i . Ceea ce numim În mod trad iţional stat şi guvernare I asă aici locu l adm i n istraţi ei pu re - sta­re de l ucru ri pe care Marx a prezi s-o corect ca "d ispariţ ie a statu l u i " , deşi a greşit presupunînd că numai o revo luţ ie ar putea-o înfăptu i , ş i a greş it În­tr-o măsură încă ş i mai mare atu nci cînd a crezut că victori a totală a socie­tăţi i va însemna apariţ ia, în cele din u rmă, a "domen i u l u i l i bertăţi i "37.

Pentru a măsura proporţi i l e victoriei societăţi i în epoca modemă, Începînd de la în locu i rea acţiun i i cu condu ita şi ajungînd , În cele din urmă, la În locu i rea autori tăţi i personale cu b i rocraţi a, cu conducerea n imănu i , ar fi b i ne să ne amint im că prima şti i nţă a societăţi i , şti i nţa economie i , care impune mode­le de condu i tă doar în domen iu l de activitate umană, re l ativ l im i tat, care îi e propri u , a fost urmată pînă la urmă de pretenţi a atotcupri nzătoare a şti i nţelor sociale care, În cal itate de "şti i n ţe ale comportamentu l u i " , caută

imp l ici tă În majoritatea lucrări lor de economie" , aceasta este una d i n teze le princ ipale ale străl ucitei l ucrări a lui Myrdal (ap. cit., pp. 54 şi 1 50) . Autorul arată În înche iere că econo­mia poate fi o şti inţă doar dacă se presupune că un interes unic străbate soci etatea În an­samb lu l e i . În spatele "armon izări i i ntereselor" stă Întotd eauna "ficţiunea comun istă" a interesu l u i u n ic, ce poate fi numită apoi prosperitate sau bunăstare generală. Economişti i l iberal i au fost, prin urmare, călăuziţi Întotdeauna de un ideal "comun ist", şi anume de " interesu l societăţi i luate ca Întreg" (pp . 1 94-1 95) . Neajunsul argumentu lu i v ine d in fap­tul că o asemenea presupoziţie "revi ne la afirmaţia după care societatea trebu ie concepută ca un singur sub iect. Or, tocmai asta nu putem concepe. Dacă ne-am angaja Într-o aseme­nea Încercare, ar Însemna să facem abstracţie de faptu l esenţial că activitatea socială este rezu ltatu l intenţi i lor mai mu l tor i nd ivizi " (p . 1 54).

3 7 . Pentru o strălucită expunere a acestu i aspect, de obicei negl ijat, ce reflectă Însemnătatea teori i lor l u i Marx pentru societatea modernă, vezi Si egfried Landsh ut, "D ie Gegenwart i m Lichte der Marxschen Lehre" , Hamburger jahrbuch fUr Wirtscha(ts- und Gesellscha(tspalitik, voI . I ( 1 956 ) .

42

să red ucă omu l , l uat ca Întreg, cu toate activi tăţi le l u i , l a un an imal condi­ţionat ş i cu o cond uită adecvată. Dacă economia este şti i nţa societăţi i În stad i i l e sa le de Început, cînd putea să Îşi i m pună regu l i l e de comportament doar asupra unor segmente ale popu l aţi ei şi asu pra unor părţi ale activi tăţi lor lor, ascens iu nea "şti i n ţe lor com portamentu l u i " i nd i că l impede faza fi n ală a acestei evol uţi i , cînd societatea d e masă a devorat toate stratu ri l e naţi u n i i , iar "comportamentu l socia l" a deven i t normă pentru toate sectoare le vieţi i .

D i n momentu l ascensi u n i i soci etăţi i , a l ad m i teri i Î n domen i u l p ub l i c a activi tăţi l o r domestice şi de gospodări re, una d i n caracteristic i le dominante al e nou l u i domen i u a fost tend i nţa i rezi sti b i l ă de a creşte , de a devo ra atît mai vech i l e domen i i a le po l i ticu l u i şi privatu l u i , cît şi mai de curînd consti­tu ita sferă a intim ităţi i . Această creştere constantă, a căre i nu mai puţin cons­tantă accelerare poate fi observată de-a lungu l a cel pu�n trei secole, Îşi capătă forţa d i n faptu l că, pri n i ntermed i u l societăţi i , Însuşi procesu l vi eţi i este cel care, Într-o formă sau alta, a fost canal izat spre domen i u l pub l i c . Domen iu l privat al locu i n ţe i domestice alcătu ia sfera u nde erau l u ate În grijă şi asigu­rate necesităţi le vieţi i , cele legate de supravieţu i rea ind ividuală, ca şi cele legate de perpetu area speci e i . U n a d i n caracteri st ic i l e sfere i private, Îna i ntea descoperi ri i i n tim i tăţi i , era că omu l nu exista În sînu l ei ca o fi i nţă cu adevă­rat umană , ci doar ca un i nd ivi d al speciei an i m ale formate d i n uman i tate. Acesta era, În ch i p precis, motivu l fu ndamental pentru nemărgi n itu l d i spreţ pe care Antichi tatea îl nutrea la adresa ei. Apariţia societăţi i a sch imbat opin ia cu privi re l a această Întreagă sferă, fără a- i transforma Însă cîtuş i de puţ in natu ra. Caracteru l mono l i ti c al fiecărui t ip de soci etate, conform ism u l său , care nu ad m i te decît un s ingur i n teres şi o si ngură op i n ie , se înrădăcinează, în cele d i n urmă, În un i tatea speciei umane. Tocmai pentru că un i tatea spe­ciei umane nu este o h imeră şi n ic i măcar o s imp lă i poteză şti i n ţifică, p re­cum În "ficţiu nea comun i stă" a econom iei c lasice, societatea de masă, În care omu l ca animal social cond uce suveran şi unde, după cîte se pare, supra­vi eţu i rea specie i ar putea fi asigu rată l a scară p lanetară, poate amen i nţa În acel aşi timp u man i tatea cu d i spariţi a total ă. ,

Cel mai cl ar i nd ici u că societatea consti tu ie organ izarea pub l i că a Însuşi procesu l u i vieţi i stă poate În faptu l că, Într-un timp re lativ scu rt, noul dome­n i u soc ia l a transformat toate comun ităţi le moderne În societăţi de munci­to ri şi de angajaţi ; altfe l spus , oamen i i s-au concentrat fără Întîrzi ere În j u ru l si ngu re i activi tăţi n ecesare pentru Întreţi nerea vieţi i . ( Pentru a avea o socie­tate de m u ncitori nu este, fi reşte, necesar ca fiecare membru al soci etăţi i să fie propri u -zis mu ncitor sau l ucrător - nici chiar emanci parea c lasei mun­citoare ş i enorma forţă potenţia lă pe care dom n ia majori tăţi i i -o conferă nu sînt hotărîtoare aici - , ci doar ca toţi membri i soci etăţi i să cons idere tot ceea ce fac În primu l rînd drept un m ij loc de Întreţi nere a vieţi i l o r ş i a vieţi i fam i l ie i lor. ) Societatea este acea formă În care faptu l dependenţei reci proce d intre oamen i , În vede rea asigu rări i vieţi i ca atare, dobîndeşte Însemnătate pub l ică, şi În care activi tăţi lor legate de supravieţu i rea pur şi simp lu li se Îngă­du i e să apară În pub l i c .

43

N u este defel indife�ent dacă o activitate este Înfăptuită Într- u n spaţiu privat sau În pu b l i c. Desigu r, caracteru l domen i u l u i pub l ic tre b u i e să se sch imbe d u p ă activităţi le adm ise În interioru l l u i , Însă, Într-o m ăsu ră con­s id erab i l ă, activitatea Însăşi Îşi sch imbă şi ea n atu ra. Activitatea m u nci i , deşi asociată În toate împrejurări le cu procesul vieţi i În sensu l lui cel mai elementar, cel b io logic, a rămas staţionară timp de mi i de an i , captivă recu renţei perma­nente a procesu l u i vital de care era legată. Acordarea unui statut publ ic munci i , departe d e a înlătu ra caracteru l ei de proces - cum se putea aştepta, dacă ne amint im că entităţi le pol itice au fost Întotdeau na co ncep ute pen tru a d u ra, iar l egi le lor au fost mereu înţelese drept l i m ite im puse mişcări i - a e l i ­be rat, d i m potrivă, acest proces d e recurenţa lu i circu l ară, monotonă şi l -a transformat într-o evo l Uţi e care progresează rap id şi a le cărei rezu ltate au sc h i m bat cu desăvîrş ire, în cîteva secole, întreaga lume locu ită.

În c l i p a cînd mu nca a fost e l i berată de restri cţi i l e i m puse de exi l area ei în domen iu l privat - iar această emanci pare a muncii nu a fost urmarea eman­ci pări i cl asei mu ncitoare, ci a preced at-o -, totul s-a petrecut ca şi cum ele­mentu l de creştere inerent oricărei vi eţi organ ice ar fi cop leşit şi întrecut cu totu l procesele de alterare pri n care vi aţa organ ică este l im itată şi ech i l ibrată în economia natu ri i . Dome n i u l soci al , în care procesu l vieţi i ş i-a întemeiat propri u l domeniu publ ic , a declanşat o creştere nenatu rală, ca să zicem aşa, a natu ral u l u i ; şi împotriva acestei creşteri , adică nu doar împotriva soci etăţi i , c i împotriva unui domeniu social în conti n u ă d ezvo ltare, privatu l şi inti m u l , p e de o parte, ş i pol iticu l (În sensu l cel m ai strict a l cuvîntu l u i ) , p e de altă parte , s-au d oved it incapab i l e să se apere s ingu re.

Ceea ce am numit creştere nenatu ra lă a natu ral u l u i este d e ob icei consi­derat a fi mări rea con stant accelerată a prod uctivi tăţi i mu nci i . Factoru l ho­tărîto r al aceste i spori ri constante a fost, încă de l a început, organ izarea m u nc i i , vizi b i l ă în aşa- n u m ita d ivizi u n e a mu nci i , care a preced at revo luţi a ind ustria lă ; pînă şi mecan izarea procese lor mun ci i , a l d o i l ea factor impor­tan t al productivităţi i m u nci i , se bazează pe ea. Dat fi i n d că pri nci p i u l o rga­n izări i provi ne el Însuşi, în mod evi dent, d in domen iu l publ ic mai curînd decît d i n ce l p rivat, d ivizi u n ea m u ncii reprezintă tocmai ceea ce se întîm plă cu activi tatea mu ncii în co ndiţi i l e domeni u l u i p u b l i c şi ceea ce n u s-ar fi putut Întîm pla n iciodată în sfera privată a l ocu inţei domestice.38 În nicio altă sferă

38 . Folosesc aici şi În continuare termenu l de "d iviziune a munc i i " doar pentru condiţ i i le de m u ncă mod erne, În care o s ingu ră activi tate este divizată şi atomizată În nenu mărate manevre punctuale, şi nu pentru "divizi unea munci i" dată de special izarea profesională. Cea de-a doua poate fi socotită o d ivizi u ne doar dacă presupunem că soci etatea trebu ie concepută ca un sub iect unic, ale cărui n evoi sînt satisfăcute prin repartizarea sarci n i lor În tre mem bri i soci etăţi i de către "o mînă invizib i lă" . Ace laşi l ucru este valab i l , mutatis mu­tandis, pentru curioasa noţiune de d ivizi une a m u nci i Între sexe, socotită de u n i i autori ca fiind d ivizi unea cea mai originară . Ea presupune drept subiect un ic uman itatea, specia umană, care şi-a Împărţit munci le Între bărbaţi şi femei . Acolo unde Antich i tatea se fo loseşte de acel aşi argu ment (vezi , de p i ldă, Xenofon , Oeconomicus, VI I , 22), accentul şi sensul sînt cu totu l d iferite. Divizi unea pri nci pa lă se face Între o viaţă petrecută În i n terior, În locu i nţa domestică, şi o viaţă petrecută afară , În l u me . Nu mai cea de a doua este o vi aţă În tru

44

a vieţi i n u părem să fi ati ns o asemenea excelenţă ca În transformarea revo­luţionară a munci i , şi asta Într-o asemenea măsură Încît semn ificaţi a lexica­lă a cuvîntu l u i Însuşi ( care a fost Întotd eau na asociat cu abi a suportab i l e l e "trudă şi necaz" , cu efortu l şi cu suferi nţa ş i , În consec inţă, cu deformarea corpu l u i omenesc, astfel că sursa ei nu puteau fi decît m izeria şi sărăci a extre­me) a Început să Îşi p iardă pentru noi înţe lesu l .39 Deşi cumpl i ta necesi tate a facut munca i nd ispensab i l ă pentru Întreţi nerea vieţi i , excelenţa ar fi fost u l timu l l u cru la care să ne aşteptăm de la ea.

Exce lenţa Însăş i , aret€ cum ar fi n u m it-o grec i i , virtu5 cu m i-ar fi spus ro­man i i , a fost mereu atributu l domen iu lu i pub l ic, unde i ndividu l putea exce la, se putea d isti nge de toţi cei l alţ i . Fiecare activitate Îndep l in ită În publ ic poate ajunge la o excelen ţă n ic icînd egalată în spaţi u l privat; excelenţa, p rin defin i ­ţie , rec lamă În totdeauna prezenţa altora, iar această prezenţă are nevo ie de un pub l i c ofici al al cătu it d i n egal i i i nd ivid u l u i , care nu s e poate confunda cu prezenţa fam i l i ară, obişn u ită a semeni lor sau a i nferiori lor l u i .40 N ici ch iar domen i u l social - cu toate că a aruncat excelenţa În anon imat şi a stăru i t mai curînd pe progresu l omen iri i decît pe reuş itele oamen i lor, mod ificînd atît de mult conţi n utul domeni u l u i pub l i c, încît l-a facut de nerecu noscut - nu a izbutit să an u l eze cu totu l l egătu ra d intre activitatea pub l ică şi exce lenţă. Ch iar dacă am deven it excelenţi În munca pe care o real izăm În publ ic , ca­pacitatea noastră de acţi une ş i de vorb i re a p ierdut mu l t din cal i tatea e i de a ltădată d i n cl i pa cînd ascens i unea domen i u l u i social a exi l at acţi unea şi

totu l demnă de om, iar noţiunea egal ităţi i d intre bărbat şi femeie, premisă necesară pen­tru ideea diviz iun i i munci i , este desigu r cu totu l absentă (cf. n . 81 ) . Antichitatea pare să nu fi cu noscut decît special izarea profesion ală, care era predeterminată, după cu m se poate presupune, de cal ităţi le ş i de Înzestrări l e naturale. Astfel , l ucrul În mine le de aur, de care se ocu pau mai multe mii de l ucrăto ri , era d istribu it În fu ncţie de forţă şi de măies­trie . Vezi J . -P. Vern ant, ''Travai l et natu re dans la Grece ancienne" ,Journal de psycholagie nor­male et pathologique, voI . Ll I , nr. 1 ( ianu arie-martie, 1 955).

39 . Toate cuvintele europene care desemnează " munca" , labor În lat ină şi În engleză, ponas În greacă, travai/ în franceză, Arbeit în germană, Înseamnă "suferinţă" şi "efort" şi sîn t, de aseme­nea, fo losite pentru du reri l e naşteri i . Labar are aceeaşi rădăcină eti mologică ca labare ("a se pot icn i sub greutatea unei poveri " ) ; panos şi Arbeit au aceleaşi rădăcin i etimologice ca "sărăcie" (penia În greacă ş i Armut În genman ă). Chiar şi Hesiod , socotit Îndeobşte drept unu l din puţin i i apărători ai munci i În An tich itate, a aşezat ponon alginaenta ("mu nca cea obositoare") pe primu l loc Între nenoroci ri le care se abat asupra omu lu i (Teogonia, 226) . Pentru folos irea cuvîntului În greacă, vezi G. Herzog-Hauser, "Panas", În Pauly-Wissowa. În germană, Arbeit ş i arm derivă amîndouă din cuvîntul german ie arbma-, ce înseamnă "s in­gur" şi "neglij at", "părăsit". Vezi Kl ugejGbtze, Etymalagisches Warterbuch ( 1 951 ) . În germa­na medievală, cuvîntul se folosea la traducerea unor termeni ca labar, tribulatia, persecutia,

adversitas, malum (vezi Klara Vontobel , DasArbeitsethas des deutschen Protestantismus ( Disertaţie, Berna, 1 946)) .

40 . Gîndu l l u i Homer, citat ad esea, după care Zeus Îi răpeşte omulu i j u mătate d in excelenţă (arete) cînd ÎI aj unge z iua robiei (Odiseea, XVI I , 320 şi urm . ) , este pus În gura lu i Eumeu, sclav el Însuşi, şi e rosti t ca o declaraţie obi ectivă, n u ca o critică sau ca o judecată morală. Sclavul şi-a pierdut excelenţa, deoarece a pierdut accesul În domeniul publ ic, locu l unde excelenţa se poate arăta.

45

vorb i rea În sfera i n timu l u i şi a privatu l u i . Această cu rioasă d i screpanţă nu a scăpat atenţie i pub l ice, care o pune de ob icei pe seama unu i presupus decal aj Între capacităţi l e noastre teh n ice ş i dezvoltarea noastră u man istă genera lă , sau Între şti i nţe le natu ri i , care modifică şi stăpîn esc n atu ra, şi şti i nţe le soci a le, care încă nu şti u cum să mod ifice şi să stăpînească soci­etatea. Lăsîn d de o parte cele l alte sofisme legate de un asemenea mod de a argu menta, semnalate atît de de s ÎnCÎt nu este cazu l să le repetăm , putem observa că o asemenea cri tică nu ia În seamă decît o posi b i lă sch imbare În psi ho logi a fi i nţe lor omeneşti - o sch imbare a aşa-n um i te lor lor ti pare de comportament -, iar nu o sch imbare a lumi i În care e le se m işcă. I ar această i n terp retare ps iho logică, pentru care absenţa sau prezenţa unu i domen i u pub l i c contează la fel de puţ in ca orice rea l itate mu ndană concretă, pare mai cu rînd îndo ie ln ică, avînd în vedere că n ic io activitate nu poate deven i exce l entă dacă l umea nu as igu ră un spaţi u potrivi t pen tru Îndep l i n i rea e i . N ici educaţia, n ici ingen iozitatea ş i n ici tal entul nu pot În locui e lemente l e constitutive a le domen i u l u i pub l ic, ce l e care fac d i n e l locu l potrivit pentru excelenţa umană.

7 DOM ENIUL PUBLIC CEEA CE E COMUN

tLermenu l "pub l i c" desemn ează două fenomene strîns legate Între e le , Însă nu Întru totu l identice:

EI se referă mai Întîi la faptu l că tot ceea ce apare În pub l i c poate fi văzut şi auzit de toată l u mea, avînd parte de cea mai largă pu b l ic itate cu putinţ[j Pentru no i , ceea ce se arată - ad ică este văzut şi auzit atît de alţi i , cît şi de noi înş ine - constitu i e real itatea. În comparaţie cu real i tatea pe care o confe­ră faptu l d e a fi văzut şi auzit, ch iar şi cele mai mari fo rţe ale vi eţi i i nt ime -pasi un i l e i n im i i , gîndu ri l e mi nţi i , p lăceri l e s imţu ri lor - au o existenţă nesigu­ră ş i obscură, cel puţi n cîtă vreme nu au fost transformate, dep rivatizate şi d ezi nd ivi d ual izate , aşa zicînd , spre a prim i o formă corespunzătoare pen­tru a apărea în pub l i c .41 O asemenea transformare se Întî lneşte cel mai ade­sea În actu l povesti ri i ş i , În genera l , În transpunerea artistică a experienţe lor i nd ivi dua le . Nu este nevoie Însă de o expresi e artisti că pentru a as ista la o atare transfigu rare: De fiecare dată cînd vorb im despre l u cru ri care nu pot fi experimentate decît în mod privat sau În i ntimitate, le p lasăm Într-o sferă unde vor dobînd i un ti p de real itate pe care, în pofida i ntensităţi i lor, nu ar fi putut-o avea înainte . Prezenţa alto ra, care văd ceea ce ved em noi şi aud ceea ce auzim noi, ne asigu ră de real i tatea l um i i şi de rea l i tatea noastră şi ,

41 . Este şi motivu l pentru care e imposibi l "de schiţat caracteru l unu i sclav care a trăit . . . Cîtă vreme nu ies la lumina l ibertăţi i şi a notorietăţi i , sclavii rămîn mai curînd figu ri obscu re decît persoane" ( Barrow, Slavery in the Roman Empire, p. 1 56) .

46

cu toate că i nti m itatea une i vi eţi private pe dep l i n dezvoltate, necu noscută Înai nte de apariţi a epoci i moderne ş i de decl i nu l , În parale l , al domen i u l u i publ ic , va i n tensifica Întotdeauna ş i va Îmbogăţi considerabi l Întreaga gamă de emoţi i sub i ective şi de senti mente private, o asemenea i ntensificare se va petrece mereu În detrimentu l certitud i n i i real ităţi i l um i i ş i a oamen i lor.

Într-adevăr, senti mentu l cel mai i n tens pe care ÎI cunoaştem, şi anume experi enţa unei mari suferinţe fizice - atît de intens Încît şterge toate cele­lalte experienţe - este În acelaşi ti mp sentimentu l cel mai privat şi cel mai pu­ţi n com u n icabi l d i n tre toate . Nu n umai că suferi n ţa este poate s ingura experienţă pe care nu sîntem În stare să o transformăm, dÎndu- i o formă co­respunzătoare pentru a apărea În publ ic, ci, În plus, ea ne privează Într-o aseme­nea măsu ră de senti mentul real i tăţi i , Încît o putem u i ta mai repede şi mai uşor decît u i tăm ori ce altceva. De la subiectivi tatea cea mai rad ical ă, În care nu mai sînt " recognosci b i l " , la l u mea exteri oară a vieţi i nu pare să existe nÎ<;: io punte de trecere.12 Al tfe l spus , suferi n ţa, ad evărată experienţă l im ită Între vi aţă, ca "existenţă pri n tre oamen i" (inter homines esse), şi moarte, este atît de sub iectivă şi de Îndepărtată de l umea ob iecte lor şi a oamen i lo r, În cît n u Îşi poate face Î n n i ci un ch ip apariţi a.43

Dat fi i nd că, pen tru no i , sentimentu l real ităţi i depi.n de În Întregime de apariţie ş i deci de existenţa unu i domen iu pub l i c În care l ucruri l e po't apărea ieş ind din obscu ri tatea unei vieţi puse la adăpost, chi ar ş i c larobscuru l care ne l um inează vi ata privată si i n timă Îsi are sursa, În u lti mă i n stantă, În l um i-, " , na cu mu l t mai crudă a domen i u l u i pu b l ic . Există totuş i numeroase l uc ru ri care nu pot suporta l um ina străl ucitoare şi imp lacab i lă a prezenţei constante a altora pe scena pub l ică, acolo unde nu poate fi to lerat decît ceea ce este cons iderat i mportant, demn de a fi văzut sau auzit, astfe l că ceea ce este l i ps it de Însemnătate devi'ne automat o chesti u ne privată. Asta nu Înseam­nă, desigu r, că preocupări le private sînt În general l i psite de importanţă; dim­potrivă, vom vedea că există chesti un i cît se poate de Însem nate care nu pot supravi eţu i decît În sfera privatu l u i . I u birea, bunăoară, spre deoseb i re de

�

42. Fo los�sc aici un poem despre suferi n ţă, puţi n cunoscut, scris de Ri l ke pe patul de moarte : primele versuri ale poe m u l u i fără titl u sint următoarele: "Komm d u , du letzter, den ich aner­kenne,/ heilloser Schmerz im leibl ichen Geweb" [Vin'tu , tu cel d in urmă, pe care-I recu nosc,j chin fără leac În ţesătu ra cărn i i ] ; şi poemu l se Încheie astfel : " B i n ich es noch, �e r da u n ­kenntl ich brennt? Eri n nerungen reiss i c h nicht here in ./ ° leben, leben: Draussensein./ u n d i c h in lohe. N iemand , der m i ch ken nt" [Sînt Încă e u , c e l care arde neşti ut?j Cele-ami nti te nu le tîrăsc În interior./ 0, vi aţă, viaţă: a fi În afară/ Tn vÎlvătaie-s. N imen i nu mă ştie . ] .

43. Despre subiectivitatea suferi n ţei şi despre i m portanţa e i pen tru toate varietăţi l e de hedo­nism şi de senzual ism, vezi § 15 şi § 43 . Pentru cei v i i , moartea Înseamnă În ' primul rîn d dispariţie. Dar, spre d eoseb ire d e suferi n ţă, există u n aspect a l morţi i p r i n care ea pare s ă Îşi facă apariţia Î n mij locu l c e l o r v i i , ş i asta se Întîm p l ă la bătrîn eţe. Goethe remarca odată

. că Îmbătrî n i rea Înseamnă " retragere treptată d i n apari ţie" (stufenweises Zurucktreten aus der Erscheinung); adevăru l acestei rem arc i , precum şi apariţia efectivă a procesu lu i d ispariţie i d evi n cît se poate de vizib i le În autoportretele de bătrîneţe ale mari lor m aeştri - Rembrandt, leo nard o etc. - În care intensitatea privi ri i pare să l u m i neze şi să domine trupu l care se retrage.

47

prieten ie, moare, sau mai cu rînd se sti nge, În cl ipa cînd este expusă În pu­b l ic . ( "Nu căuta i ub i rea să ţi -o spui/ I ub i rea spusă n icicînd nu poate fi . " ) Fi i nd prin esenţă l i ps ită de l ume, i ub i rea nu poate decît să se denatureze ş i să s e pervertească atu nci cînd e fo losită î n scopuri po l i tice , cum ar fi trans­fo rmarea sau salvarea l um i i .

Ceea ce domen i u l pub l i c consideră ca l i psit de importanţă poate avea un farmec atît de extraord inar şi de contagios, Încît un Întreg popor îl poate adopta ca mod de vi aţă, fără a-i sch imba astfel caracteru l esenţi a lmente privat. Fasci naţia modernă pentru " l ucru ri le mic i" , deş i exaltată de poezia de la Începutu l seco l u l u i al XX- lea În aproape toate l imb i l e europene, şi-a găsit prezentarea cl asică În acel petit bonheur al poporu l u i francez. Odată cu decăderea domen iu l u i lor publ ic, cîndva măreţ şi glorios, francezi i au devenit maeştri În arta de a fi fericiţi pri ntre " l ucru ri l e mic i" , Între ce i patru pereţi ai l ocu i nţei , În tre du l ap şi pat, masă şi scaun , cîi ne, p is ică şi gh iveci u l de flori , tratînd aceste l ucru ri cu o atenţie şi o gi ngăşie care, Într-o l u me unde industria l izarea accelerată suprimă continuu lucruri l e de i eri pentru a produ­ce obiecte le de azi , pot să pară chiar a fi ultimu l ungher pur omenesc al l um i i . Exti nderea privatu l u i , fasc inaţia, ca să zicem aşa, care a cu prins un Întreg popor, nu face d i n privat ceva publ ic, nu constitu i e un domeniu pu bl ic , ci , d impotrivă, înseamnă doar că domeniu l publ ic s-a retras aproape În întregime, astfel că pretuti nden i măreţia a cedat locu l farmecu l u i ; căci , deşi poate fi măreţ, domen i u l pub l ic nu poate fi fermecător tocmai pentru că este i nca­pab i l să pri mească În e l neÎnsemnatu l . . În a l do i l ea rînd, termenu l "publ i c" se referă l a l umea însăşi , Î n măsura în care aceasta ne este comună tuturor şi se disti nge de locu l pe care ÎI deţinem în mod privat În ea. Această l ume nu se identifică totuşi cu Pămîntu l sau cu natu ra, ca spaţi u de mişcare mărgin it al oamen i lo r şi ca o cond iţi e gene­ral ă a vieţi i organ ice. Ea se leagă mai curînd de artificia l u l uman , de produ­su l mîi n i l o r omeneşti , precum şi de treburi le care se desfăşoară În m ij locu l cel or ce locu iesc împreună l umea făcută-de-om. A trăi împreună În l ume Înseamnă În esenţă că o l ume de obiecte se găseşte între cei ce au În comun lumea, tot aşa după cum masa este aşezată Între cei ce stau În juru l e i ; l umea, ca orice enti tate intermed iară, îi l eagă şi îi separă În acelaşi ti mp pe oamen i . . , Domen i u l pub l i c , ca l ume comună, ne strînge pe toţi lao laltă şi totuşi ne Împied ică, aşa zicînd, să cădem un i i peste a lţi i . Ceea ce face societatea de masă atît de greu de su portat nu este, sau , cel puţi n , nu este În pri m u l rînd număru l de oamen i , c i faptu l că lumea d intre e i ş i-a p ierdut puterea de a-i strînge laola ltă, de a- i l ega şi de a-i separa. Ci udăţen ia acestei s ituaţi i ne poate duce cu gîndu l la o şed i nţă de spi rit ism în cursu l căre ia mai mulţi oameni adunaţi În j u ru l u nei mese ar putea vedea d intr-odată, printr-un truc magic, cum masa d ispare pe neaşteptate d i n m ij locu l lor, astfel că două persoane aşezate faţă În faţă nu numai că nu ar mai fi separate, ci n i ci nu ar mai fi l egate prin n im ic tangib i l .

I stori c vorb ind , avem şti i nţă numai de u n s ingur princi p i u e l aborat vre­odată cu scopu l de a menţi ne lao laltă o comun i tate de oamen i care Îşi

48

pierduseră i n teresu l pentru l u mea comună şi care nu se mai s imţeau n i ci l egaţi , n ic i separaţi de ea. Găs irea u n u i legătu ri Între oamen i , Îndeaj un s de putern ice pen tru a În locu i l umea, a fost pri n ci pala sarci nă po l i tică a primei fi losofi i creşti ne, i ar Augustin a fost cel care a propus ca nu n u m ai "frăţi a" creşti nă, c i toate re laţi i l e omeneşti să se Întemeieze pe cari tate. Însă carita­tea, deş i , pri n l i p sa-de- I ume i nerentă ei, corespunde lăm u ri t experienţei umane generale a i u b iri i , se d i sti nge În ace laşi tim p categori c de ea, Întrucît, la fel ca l umea, se s i tuează Între oameni : "Pînă şi tîl hari i n u mesc cari tate ceea ce exi stă Între ei (inter se)"44. Această surprinzătoare i l ustrare a pri nci p iu­l u i pol it ic creşti n este, de fapt, fo arte b i ne al easă, căci l egătu ra i n sti tu ită de cari tate Între oamen i , deşi i ncapabi l ă să Întemeieze un domen i u pub l i c pro­pri u , este Întru totu l potrivită cu princ i p i u l creşti n fu ndamental al resp in ­geri i l u m i i ş i se pretează ad m i rab i l l a cond ucerea prin lume a unu i gru p de oamen i pri n natu ra lor l i psiţi-de- I ume, un grup de sfi nţi sau un gru p de rău­făcători , Însă cu cond iţi a să se Înţeleagă că l u mea este ea Însăşi cond amnată şi că, Înău ntru l e i , ori ce activi tate este Întreprinsă sub rezerva: quamdiu mun· dus durat (" cîtă vreme dăi n u i e l u mea" )4s . Caracteru l nepu b l i c, nepol it ic al comun ităţi i creşti ne a fost Încă de timpuriu definit prin cererea adresată comu­n ităţi i de a fo rma un corpus, un "corp" , ai căru i membri aveau să fie l egaţi un i i de alţi i ca fraţi ai ace le iaşi fami l i i .46 Structu ra vieţi i comune a fost mo­del ată d u pă re laţi i l e existente Între mem bri i u nei fam i l i i , pentru că acestea erau recu noscute ca fi i nd nepo l i tice, ba ch iar anti po l i tice . N i ci u n domen i u pub l i c nu s e născuse vreodată Între membri i u nei fam i l i i ş i , pri n u rmare , era puţi n probab i l să se formeze unu l p lecînd de l a vi aţa com un i tăţi i creşti ne , presupu nînd că această viaţă se conducea excl usiv după pri nc ip i u l cari tăţi i . Ch iar ş i Într-un asemenea caz, după c u m şti m d i n istori a ş i d i n regu l i l e ord i ­ne lor monastice - s ingu rele comu n ităţi În care s-a Încercat vreodată punerea În practică a pri nc i p i u l u i carităţi i ca i nstru ment po l i ti c -, perico l u l ca activi ­tăţi le Întreprinse sub constrîngerea "necesi tăţi lor vieţi i de acu m" (necessitas vitae praesentis)47 să conducă pri n e le Înse le , dat fi i nd că erau Înfăptu i te În

44. Contra Faustum Manichaeum, V, S .

45 . Aceasta con ti nua desigur să fie şi presupoziţ ia fi losofiei pol i tice a lu i Toma d'Aqu ino (vezi op. cit. , I I , 2 , 1 81 , 4).

46. Termenul corpus rei publicae este obişnu i t În latina precreştină, avînd Însă sensu l de popu­laţie locu ind o res publica, un domen iu pol i tic dat. Termenu l grecesc co respu nzător, soma, nu este n iciodată întrebu inţat în greaca precreşti nă cu o semnificaţie pol itică. Metafora pare să se Întî lnească pentru prima oară la Pavel ( 1 Corinteni, 1 2 , 1 2-27) şi este obişnu i tă la toţi autorii creştin i timpurii (vezi , de pi ldă, Tertu l ian, Apologeticus, 39, sau Ambrozie, De officiis ministrorum, I I I , 3, 1 7). Ea a ajuns foarte importantă În teoria po l itică medievală, care presupunea întotdeauna că toţi oameni i sînt quasi fAnum corpus [ p recum un singur corp 1 (Toma d 'Aquino , op. cit., I I , 1 , 81 , 1 ). Dar, În timp ce autori i primelorveacuri creştine stăruiau asupra ega l ităţi i membrelor, care sîn t, toate, la fe l de necesare pentru bunăstarea corpu­l u i l uat ca Întreg, accentul s-a mutat mai tÎrziu pe deosebirea d intre cap şi membre, pe datoria capu lui de a conduce şi a membrelor de a se supune. (Pentru Evul Med i u , vezi Anton ­

Herman n Chroust, ''The Corporate Idea in the Middle Ages", ReviewofPolitics, voI . VI I I ( 1 947) . )

47. Toma d'Aqu ino , op. cit., 1 1 , 2 , 1 79, 2 .

49

prezenţa altora, la întemeierea unu i fel de contra- lume , a unu i domen iu pu­bl ic În cad ru l ord ine lor însele, era îndeajuns de mare pentru a i m pune re­gu l i şi reglementări su p l imentare, cea mai semnificativă pentru contextu l nostru fi i nd interzi cerea exce lenţei şi a mîndrie i care decurge d i n ea.48 \ ALipsa-de- lume ca fenomen po l itic n u este posib i lă decît p lecînd de la pre­

su poziţi a că l u mea nu va dă inu i ; totuş i , odată ad m isă o asemenea i poteză, este aproape imposi b i l ca l i psa-de- Iu me, într-o formă sau alta, să nu înceapă să domine scena po l i tică. Ceea ce s-a şi întîm plat după căderea I m peri u l u i roman ş i , ch iar dacă d i n cu totu l alte motive ş i Î n forme foarte diferite, poate ch iar mai su mbre, pare să se întîmp le d i n nou În zi le le noastre. Înfrîn area creşti nească de la ce le l umeşti nu este n i cidecum s ingura conc luzie care re­zu ltă d i n convi ngerea că prod usele omu lu i , ale mîi n i l o r sale muritoare, sînt la fel de mu ri toare ca autori i l or. Di mpotrivă, o astfel de convi ngere ar putea la fel de b ine spori savurarea şi consu marea obiectelor l um i i , ad ică acele fe luri de raport cu l umea În care aceasta nu este Înţeleasă în primu l rînd drept koinon, drept ceea ce e comu n tu tu ror. Doar existenţa unu i domeniu pub l i c ş i , ca o conseci nţă, transformarea l u m i i într-o comun i tate de obiecte câre Îi strînge pe oameni l ao l altă ş i Îi leagă pe un i i de alţi i dep ind În întregime de du rabi­l i tate . Dacă este ca l u mea să cupri ndă un spaţi u pub l ic , acesta nu poate fi edificat pentru o s i ngu ră generaţie şi p lan ificat doar pentru cei vi i ; el trebu ie să depăşească d u rata de vi aţă a oamen i lor muritori .

Fără o asemenea depăşi re către o posib i lă nemurire terestră, n icio pol itică, la drept vorb ind , n ic io l ume comună şi n ici u n domeniu pub l i c nu sînt cu putinţă. Căci ,�pre deoseb ire de b i nele comun aşa cum l-a înţeles creşti n ismu l - mîntu i rea sufletu l u i ca preocu pare comună tuturor - l umea comună este cea În care intrăm cînd ne naştem şi pe care o lăsăm în urmă cînd murim . Ea depăşeşte durata noastră de vi aţă deopotrivă î n trecut ş i Î n vi i tor; era aco lo Înai nte de ven i rea noastră şi va supravieţu i scu rtu l u i nostru popas În ea. Ea este ceea ce avem În com un nu numai cu cei ce trăi esc deod ată cu no i , ci , de asemenea, cu cei ce au fost aici Înaintea noastră şi cu cei ce vor ven i după no i . Însă o asemenea l ume co mună poate supravieţu i ven i ri i şi pl ecări i gene­raţi i lo r doar În măsu ra În care apare În pub l i c . Pub l i citatea domen i u l u i pu­b l ic este cea care poate abso rbi şi face să stră lu cescă de-a l u ngu l veacu ri lor tot ceea ce oamen i i ş i -ar putea dori să salveze de ru i na natu ral ă a ti mpu l u i . Secole la rînd pînă l a no i - fără ca Î n prezent să se ma i Întîmple aşa - oamen i i au i n trat În domen i u l pub l i c pen tru că doreau ca ceva care l e aparţi nea În ch ip propriu sau ceva pe care ÎI aveau În comun cu alţi i să fie mai du rab i l decît viaţa lo r terestră . (Astfe l , blestemu l sc laviei nu consta numai î n privarea de l i bertate şi de vizi b i l i tate, ci şi În teama acesto r oamen i ob.scu ri că, "d in prici na obscurităţi i , vor trebui să piară fără a lăsa vreo urmă a existenţei lor" .49)

48. Vezi Artico lu l 57 al regu l i i benedictine , În Levasseur, op. cit., p. 1 87: Dacă vreunu l d in căl ugări devenea mîndru de lucrarea sa, trebuia să o abandoneze.

49. Barrow (Slavery in the Roman Empire, p. 1 68), Într-o edificatoare d iscuţie despre calitatea de membru în co l egi i l e ro mane de sclavi , care asigu ra, pe lîngă "o bună tovărăşie În vi aţă şi

50

Nu există poate o dovad ă mai cl ară a p ierderi i domen i u l u i pub l i c În epoca modernă decît p ierderea aproape tota lă a unei autentice preocupări pen­tru nemurire , p ierdere u m brită întrucîtva de d ispariţi a simu ltană a preocu­pări i metafizi ce pentru etern i tate. Aceasta d i n u rmă, Întrucît co nsti tu ie preocu parea fi losofi lor ş i ţ i ne de vita contemplativa, trebu ie să rămînă În afara cons ideraţi i l o r noastre de acu m. Pri ma este Însă doved i tă de p lasarea atît de frecventă a năzu inţei la nemuri re al ătu ri de vici u l p rivat al van i tăţi i . În ­tr-adevăr, În cond i ţi i l e modern e, este atît de neverosi m i l ca ci neva să asp i re cu seriozitate la nemuri rea te restră, Încît sîntem pesemne Înd reptăţiţi să cred em că o asemenea asp i raţi e nu Înseamn ă n im i c altceva decît van itate .

Fai mosu l pasaj d i n Aristote l : "C ine se ocupă de treburi l e omeneşti , nu trebu ie să . . . Î I cons idere pe om aşa cum este ş i n i c i să i a În cons iderare ceea ce e muri tor în lucruri l e mu ritoare , c i să le j udece ( n u mai ) În măsu ra În care au posi b i l i tatea de a deven i nemuri toare" , se găseşte , pe bună d reptate , În scrieri l e sale po l i ti ce.sa Căci polis- u l a fost pentru grec i , aşa cum res publica a fost pentru roman i , În primu l rînd o garanţie Îm potriva zădărn ic ie i vieţi i i nd ivi du ale, spaţi u l protejat Împotriva acestei zădărn ic i i şi rezervat re lativei du rab i l ităţi a mu ritori lor, dacă nu ch iar nemuri ri i lor . . _.Op i n i a epoci i moderne despre domen i u l pub l ic , formată În u rma spec­

�cu loasei ascensi u n i pub l i ce a societăţi i , a fost expri mată de Adam Smith , care, c u dezarmantă si n ceri tate, vo rbeşte d e "acea de loc prosperă rasă de oamen i n u m iţi de obicei oamen i de l i tere", pentru care "adm i raţi a pub l ică . . . face Întotdeau na parte d i n recompensa pe care o p ri mesc . , o parte cons i ­derab i Iă . . . În profesia med ic ine i ; una poate ch iar mai mare În aceea a drep­tul u i ; În poezie ş i În fi l osofie ea alcătu ieşte aproape Întreaga răsp l ată" . 5 1 Se Înţel ege de la s ine că ad m i raţia pub l ică şi recom pensa bănească sînt aici de aceeaşi natu ră ş i se pot substitu i una ce le i l alte . Ad miraţi a pub l i că este ş i ea un ob iect de Întrebu i n ţat şi de consu mat, iar statu tu l , cum am spune noi astăzi , satisface o nevoie tot aşa cum h rana o satisface pe alta: van ita­tea i nd ivid uală consu mă ad miraţi a pub l ică, aşa cu m foamea consumă h ra­na. Este l i m pede, d i n acest punct de vedere, că dovad a co nc l udentă a real i tăţi i n u stă În prezenţa pub l i că a altora, ci mai curînd În caracteru l mai

, mult sau mai puţi n presant al nevo i lo r, a căror exi stenţă sau i nexistenţă nu poate fi adeverită de n imeni a ltci neva decît de cel care se Întîmp lă să sufere de pe urma lor. Şi , Întrucît nevo ia de h rană Îşi are baza de real i tate demonstra­b i l ă În Însuş i procesu l vi eţi i , este l a fe l de l i m pede că du reri le pe de-a-n tre­gu l sub i ective provocate de foame sînt mai reale decît "s lava deşartă", cum obişnu i a Hob bes să nu mească nevo ia de ad m i raţi e pub l ică. Totuş i , ch iar dacă, mu l ţu mită unu i m i raco l de empatie, aceste nevoi ar fi res i mţite ş i de

sigu ranţa unei Înmormîntări cuvi i ncioase . . . glori a supremă a unui ep itaf, În care sclavu l găsea o plăcere me lancol ică".

50. Etica Nicomahică, 1 1 77 b 3 1 .

5 1 . Wealth ofNations, cartea 1 , cap . 1 0 (pp . 1 20 şi 95 d in va l . 1, ed. Everym an) .

5 1

alţi i , propria lor zădărn ic ie l e-ar Împi ed ica să Întemeieze vreodată ceva tot atît de so l id şi de durabi l precu m o l u me comună . Esenţial nu este, aşadar, că În l umea modernă domneşte o l i psă de ad m i raţi e pub l ică pen tru poezie şi fi losofi e, c i că o asemenea ad m i raţi e nu creează un spaţi u În care l ucru ri l e să fie salvate de la d i strugerea cauzată de ti mp . D im potrivă, ad m i raţi a pu ­b l i că, consu mată zi l n i c În cantităţi tot mai mari , s e dovedeşte atît de vană, Încît recompensa bănească, unu l d intre cele mai vane lucru ri care există, poate deven i m ai "obi ectivă" şi mai rea lă .

Spre deoseb i re de această "obiectivitate", a căre i un ică bază o constitu ­

ie ban i i ca n u mitor comun al satisfaceri i tutu ror nevoi lor, real itatea domeniu­lu i pub l i c se bizuie pe prezenţa si mu l tană a nenumărate lor perspective ş i aspecte În care l umea comu nă se prezi ntă ea Însăş i şi pen tru care nu s-ar putea născoci vreod ată n i c i măsură, n i ci num ito r comu n . Căci , deşi l umea com ună este locu l com un de Întîl n i re al tuturor, cei prezenţi ocupă În ea locu ri d iferi te , i ar locu l unu ia nu poate co i ncide- cu locu l cel u i l a lt, tot aşa cum nu se amestecă locuri l e a două ob iecte d i sti ncte. I mportanţa faptu l u i de a fi văzut şi auzit de alţi i vi ne d i n aceea că fiecare vede şi aude d i n tr-o pozi ţ ie d iferită. Acesta este sensu l vieţi i pub l i ce, În com paraţie cu care n i ci ch iar cea mai bogată şi mai sati sfăcătoare vi aţă de fam i l i e n u poate oferi altceva decît prel u ngirea sau m u ltip l icarea proprie i poziţ i i a u n u i i nd ivid , cu aspecte le ş i perspectivele care o Însoţesc . Subiectivitatea privatu lu i s e poate pre lu ngi şi mu ltip l ica Într-o fam i l i e şi poate deven i ch iar atît de putern i că, Încît greu tatea e i să se facă s imţită În domen i u l pub l ic ; dar această " lu me" fam i l i ală nu va putea În locu i n i c iodată real i tatea care se naşte d in suma as­pecte lor pe care un s ingur ob iect le oferă une i mu l ţim i de spectatori . Ab i a aco lo unde, fără a-şi schi mba identi tatea, ob iectele pot fi văzute de un ma­re nu măr de oameni Într-o d iversi tate de aspecte, astfel că cei ad unaţi În ju ru l lor şti u că văd o identitate În depl i nă d iversitate, real itatea lumi i se poate manifesta cu adevărat şi Într- un ch ip demn de Încredere.

În co nd i ţi i l e unei l um i comu ne, real i tatea nu este garantată În primu l rînd de "natu ra com ună" a tutu ror oameni lor care al cătu i esc l umea, c i ma i curînd de faptul că, Î n pofida d iferenţe lor de pozi ţi e ş i a d iversi tăţi i de per­spective decurgînd de aici , toţi sînt Întotdeau na preocupaţi de acelaş i obiect .

Dacă identitatea ob iectu l u i nu mai poate fi percepută, n ic io natu ră comună a oamen i lor ş i c u atît ma i puţ in conformismu l nen atu ral a l unei soci etăţi de masă nu vor putea Împied ica d istrugerea l um i i com une , preced ată de ob icei de d istrugerea aspecte lor mu l ti p le În care ea se prezi ntă În faţa p lu ­ra l i tăţi i umane. Este ceea ce se poate Întîm p la În cond i ţi i de izo lare rad i ca­lă , cînd n imen i nu mai poate fi de acord cu n imen i , cum este de regu lă cazu l În ti ran i i . Ace l aş i l ucru se poate Întîmp l a Însă şi În cond i ţi i l e societăţi i de masă sau ale i sterie i de masă, cînd vedem cum oamen i i se comportă cu toţ i i deodată ca şi cînd ar fi membri i une i s ingu re fam i l i i , fiecare mu lti p l i cînd ş i pre lungi nd perspectiva veci nu l u i său . În ambe le cazuri , oamen i i au deven i t În întregi me privaţi , ad ică au fost privaţi de posi b i l i tatea de a- i vedea şi auzi pe alţi i ş i de posi b i l i tatea de a fi văzuţi ş i auziţi de aceştia. Ei sînt cu toţ i i

52

i=aptivi i s ub iectivităţi i proprie i experi enţe s i ngu lare, care nu Încetează să fi e s ingu l ară ch i ar dacă este mu l ti p l icată de nen u mărate ori . Sfirşitu l l um i i co­mu ne vi n e atu nc i cînd ea nu mai este văzută decît sub un s ingur aspect şi cînd nu i se m ai perm i te să se Înfăţişeze decît Într-o s ingură perspectivă.

8 DOMENIUL PRIVAT: PROPRI ETATEA

Înţelesu l termenu l u i "privat" , În sensu l său privativ origi nar, se defineşte În raport cu aceste m u lti p le sem n ificaţi i a le domen i u l u i pub l i c . A trăi o via­ţă În întreg ime privată Înseamnă, m ai p resus de toate, a fi privat de l ucru ri l e esenţia le a l e u nei vi eţi cu ad evărat u m ane: a fi privat de rea l i tatea care de­curge d i n faptul de a fi văzut ş i auzit de alţi i , a fi privat de o re laţi e "ob iecti ­vă" cu ce i l al ţ i , rel aţie care rezu Ită d i n faptu l de a fi legat şi separat de ei pri n i n termed i u l u n e i l um i com u n e de ob iecte , a fi privat d e posib i l i tatea d e a real iza ceva ma i du rabi l decît vi aţa Însăş i . Caracteru l privativ al privatu l u i stă Î n absenţa ce lorl a lţi ; faţă de e i , omu l p rivat n u s e arată ş i , de aceea, este ca şi cum nu ar exista. Orice ar face rămîn e fără Însemnătate şi fără u rmări pentru alţi i , i ar ceea ce contează pentru el este l i ps it de i n teres pentru e i .

În c i rcumstanţe le moderne, această privare de re l aţi i "ob i ective" cu cei l a lţi ş i d e rea l i tatea garantată pri n i ntermed i u l lor a deven i t fenomen u l de masă a l s i ngu rătăţi i , l uînd astfe l fo rma s a cea m ai extremă � i cea ma i an t i uman ă . 5 2 M otivu I acestei si tuaţi i extreme este acel a că societatea de masă nu d istruge n u m ai domen i u l pub l i c , ci ş i domen i u l privat, privÎnd u- i pe oamen i nu numai de locul lor În lume, c i şi d e casa lor privată, unde altă­dată se s imţeau la ad ăpost de l ume şi unde, În ori ce caz, pîn ă şi cei excluş i d i n l ume găseau u n În locu i tor î n căl dura căm i nu l u i ş i Î n rea l i tatea l im i tată a vieţi i de fami l i e . Transformarea integrală a vieţi i cămin u l u i şi a fam i l i e i În­tr-un spaţi u interior ş i privat o datorăm extraord i naru l u i s imţ pol i tic al po­poru l u i roman , care, spre deosebi re de grec i , nu a sacri ficat n i ci odată privatu l În favoarea p u bl i cu l u i , ci, d impotrivă, a înţeles că aceste două domen i i n u pot exista decît convi eţu i nd . Şi , deşi cond i ţi i l e sclavi lor n u erau probabi l cu n i m i c ma i bune l a Rom a decît l a Atena, este cît se poate de semn ificativ că un scri itor roman socotea că, pentru sclavi , locu inţa domesti ­că a stăpîn u l u i era ceea ce res publica era pentru cetăţen i53 . Totuş i , oricît de suportabi lă ar fi putu t fi vi aţa privată În sînu l fam i l i e i , este l i m pede că ea nu putea fi În n i c i un caz altceva decît un în locu itor, ch iar dacă, la Roma,

52. Despre singurătatea modernă ca fenomen de masă, vezi David Riesman, The Lonely. Crowd ( 1 950) .

53 . Astfel , Pl in iu cel TInăr, citat În W. l. Westermann, "5klaverei" , În Pauly-Wissowa, supl i ­mentul VI, p . 1 045.

S3

ca şi l a Atena, domen iu l privat oferea spaţi u d in belşug pentru activităţi pe care astăzi le aşezăm pe o treaptă superioară activităţi i pol itice , cum ar fi , de exemp lu , acumularea de bogăţ ie, În Grec ia , sau consacrarea În s lujba artei ş i a şti inţei l a Ro ma. O asemenea atitud ine " l i beral ă", care În an u mite ci rcumstanţe a putut avea drept rezu ltat apariţi a unor scl avi foarte pros­peri ş i extrem de educaţi , Însem na doar că, În polis-u l grec, a fi prosper nu Însemna n im i c ş i că, Î n Repub l ica romană, a fi fi losof nu era ceva care să conteze prea mu l t .s4

Se înţel ege de la s ine că, În u rma ascens i u n i i creşti n i smu l u i , trăsătu ra privativă a p rivatu l u i , conşti i nţa că o vi aţă petrecută excl usiv În sfera restrîn­să a locu i nţei domestice privează de ceva esenţ ia l , ar fi trebu it să sufere o atenuare pînă aproape de punctu l d ispari ţ iei . Morala creşti nă, spre deose­

b i re de precepte l e ei re l igi oase fu ndamentale, a susţi nut mereu că fiecare trebu ie să se îngrijească de probleme le l u i ş i că responsab i l itatea pol itică constitu ie În pri mu l rînd o povară , asumată numai de dragu l bunăstări i şi al mîntu i ri i ce lor pe care îi e l i berează de grij a trebu ri l o r pub l i ce.ss Este su r­pri nzător că această ati tud ine a supravieţu it în epoca modernă l aică Într-o asemenea măsură, În CÎt Karl Marx, care În această privi nţă ca şi În al te le nu a Tacut decît să rezume, să conceptua l izeze şi să transforme În program presu­

poziţi i l e sub iacente une i perioade de două secole de modern itate, a putut snrş i pri n a prezice şi spera În "d ispariţia" întregu l u i domen iu pub l i c . Deose­b i rea, În această p riv i nţă , d in tre punctele de vedere creşti n ş i soci a l i st, u n u l privi nd guvernarea ca p e u n rău necesar d i n cauza păcătoşen ie i omu l u i , iar ce lăl alt sperînd să o abo lească În cele d i n u rmă, n u reprezi ntă o deoseb i re de apreciere cu privi re la sfera pub l i că, ci l a natu ra umană. Ceea ce Îi rămîne ascuns fiecăru i a d i n aceste două puncte de vedere este că "d ispariţ ia statu­l u i " la M arx fusese precedată de o d i spari ţ ie a domen i u l u i pub l i c sau, mai curînd, de transformarea lu i Într-o foarte restrînsă sferă de guvernare; În epoca l u i Marx, această guvernare Începuse deja să se d izo lve într-o şi mai mare măsu ră, ad ică să fie transformată într-o "gospodări re" naţional ă, pînă ce, În epoca noastră, a Început să d isp ară cu totu l În sfera i mpersona lă, şi ch i ar mai l i m itată, a ad m in i straţ ie i .

54. Există n e n u mărate dovezi ale acestei aprecieri d iferite a bogăţi ei şi a cultu ri i la Roma şi în Grecia. Este însă interesant de notat cît de concordantă era această apreciere cu statutu l scl avilor. La Roma, sclavi i au jucat în cultu ră un rol cu m ult mai mare decÎt în Grecia, u nde, pe de al tă parte, ro l u l lorîn viaţa economică era cu mult mai important (vezi Westermann , în Pau ly-Wissowa, p. 984) .

5 5 . Augusti n (De eivitate Oei XIX, 1 9) vede În datoria de a arăta caritas pentru utilitas proximi ("intere· sul aproapelu i " ) l im itarea otium·u lu i şi a contemplaţie i . Or, "În viaţa activă, nu se cuvi ne să rÎvnim la onoruri l e ori la p uterea vieţi i acesteia, . . . ci la binele celor aflaţi sub con d u · cerea no astră (salu tem subditorum)". Fi reşte, un asemenea ti p de res ponsab i l i tate seam ănă mai degrabă cu cea a cap u l u i case i pentru fami l i a lu i deCÎt cu responsabi l itatea pol it ică propriu-zisă. Prece ptul creşti n adresat ind ivid u l u i de a-şi vedea de propri i l e treburi vine din 1 Tesaloniceni, 4, 1 1 : "să cău taţi să tră iţi l i n i ştiţi şi să vă vedeţi de treburi " (prattein ta idia, În care ta idia [ ce le propri i ) sînt l u ate ca opuse la ta koina (" treburi l e publ ice obişn u i te")) .

54

rPare s� ţină.d.e

.natu ra r�l aţi�i d int:e domeniu l p�bl i� şi cel priv�t ca etapa

fin� a d l spanţlel domen i u l u I pub l i c să fie Însoţită ŞI de amem nţarea de l ich idare a domen i u l u i privaUAşa cum nu e o Întîmplare că Întreaga discuţie s-a transformat pînă la u rmă Într-o d i spută p rivi nd dezi rab i l i tatea sau i n ­dezirabi l itatea proprietăţi i private. Căci , pus Î n legătură cu proprietatea, cuvîn­tu l "privat" , chi ar şi d in punctu l de vedere al gîndiri i pol itice antice, Îşi pierde de Înd ată caracteru l p rivativ şi o bună parte d in opoziţi a faţă de domen i u l pub l i c Î n general ; proprietatea are Î n mod clar an um ite atri bute care , deş i ţi n de domen iu l privat, au fost socotite Întotdeauna ca fi ind de cea mai mare i mportanţă pentru sistemu l po l i tic .

�funda legătură d i ntre privat şi publ ic, vizib i lă l a n ivelu l ei ce l mai ele­mentar În chesti unea proprietăţi i private, ar putea fi răstălmăcită astăzi d i n cauza ech ivalenţei modeme d intre bogăţie ş i p ropAJtate, pe de o parte, ş i d intre sărăcie şi l ipsa de proprietate, pe de altă pamf O asemenea răstă lmă­ci re este cu atît mai supărătoare cu cît, i stori ceşte vorb ind, proprietatea ş i bogăţi a sînt, şi una ş i ceal altă, de o m ai mare importanţă pentru domeniu l pub l i c decît orice altă chesti une sau preocu pare privată şi au jucat, formal cel puţi n , aproximativ acelaşi rol de cond iţi e pri ncipală de ad mitere În do­meniu l pu b l ic ş i de aco rdare a cetăţen iei dep l ine . De aceea, se u ită uşor că bogăţi a şi proprietatea, departe de a se confunda, sînt de natu ri cu totu l d i ­feri te. Apari ţi a pretuti nden i , astăzi , a unor societăţi potenţial sau efectiv foarte bogate, d i n care propri etatea este fu ndamental absentă, deoarece bo­găţia fiecăru i ind ivid constă În partea care Î i revi ne d i n ven itu l anual al so­cietăţi i l uate În ansamblu , arată l im pede cît de puţ in sînt legate ce le două. Una inte de epoca modemă, care a Început cu exproprierea ce lor săraci

ş i a 'conti n uat apoi cu emanci parea no i lor cl ase l i ps ite de propri etate, toate civi l izaţi i l e s-au Întemei at pe caracteru l sacru al propri etăţi i private. Bogăţi a, d impotrivă, fie că era deţi n ută privat sau d istri bu ită pub l ic, nu fu sese n i cio­dată sacră Înai nteJLa origi ne , a fi proprietar Însemn a n ic i mai mu lt, n ic i mai puţi n decît a avea u n loc Într-o an um ită parte a l u m i i ş i a aparţi ne dec i sistem u l u i po l i tic, ad ică a fi capu l une ia d i ntre fami l i i l e care, Îm preună, a l ­cătu iau domen i u l pub l ic . Această bucată de l ume deţi nută În mod privat se identifica atît de profund cu fami l i a care o posedas6, Încît expu lzarea unu i cetăţean putea Însem na nu doar confiscarea bunuri lor sale, c i ş i d i strugerea efectivă a c lăd i ri i propri u-zises7. Bogăţia unu i străi n ori a unu i sclav nu se

56. Cou langes (op. cit.) SUSţi ne: "Adevărata semn ificaţie a cuvîn tului familia este cea de propri ­etate; el desemnează ogoru l , casa, bani i şi sclavi i " (p . 1 07). Această "prop rietate" n u este văzută totuşi ca legată de fam i l ie ; d i m potrivă, "fami l ia este legată de căm i n , iar căm i n u l de pămînt" (p . 62) . Ideea este următoarea: "Averea este fixă, l a fe l ca vatra şi ca m o rmîn­tul de care este legată. Omul este cel ce trece" ( p . 74).

57. Levasseu r (op. cit.) prezintă În u rmători i termen i În teme ierea unei comune medievale şi cond iţi i l e de adm itere În ea: "I I ne suffisait pas d'habiter la vi i l e pour avoir droit il cette adm iss ion. II fal la it . . . posseder une maison . . . " [Nu era suficient să locuieşti În o raş pen-tru a avea dreptul la această admitere . Trebuia . . . să fii posesoru l unei case . . . ] . În plus: "Toute i nj u re proferee en pub l i c con tre la comm une en traÎnait la demo l ition de la ma iso n et l e

55

substi tu i a în n ici un caz acestei p ropri etăţi58 , iar sărăcia nu îl priva pe capu l unei fami l i i de locul l u i î n l u me ş i n ici de statutul de cetăţean care decu rgea de aici . La început, dacă cu iva i se întîm p la să Îşi p i ardă l ocu l , p ierdea aproape automat ş i cetăţen ia, ş i protecţia legi i .59 Sacral i tatea privatu lu i era aidoma sacral i tăţi i l ucru ri l or ţi nute ascu nse, şi an ume a naşteri i ş i a mOrţi i , începutul ş i sfîrşitu l muritori lbr care, la fel ca toate creaturi le vi i , ies d i n întuneri­cul ş i se Întorc în întu nericu l une i l um i subpămîntene. 60 Trăsătu ra neprivativă a domen iu l u i domestic îi era la început conferită de faptu l că era domen iu l naşteri i ş i a l morţi i , care trebu ia ţi nut ascu ns de domen iu l pub l i c pentru că adăpostea l ucruri ascu nse och i lor omeneşti şi de nepătruns pentru cunoaş­terea umană.6 1 Era ţi nut ascu ns deoarece omu l nu ştia de u nde vi ne cînd se naşte ş i unde merge cînd moare .

N u i n terioru l acestu i domen i u , care rămîne ascuns ş i fără Însemnătate pub l ică, ci înfăţişarea lu i exterioară este la rîndu l ei importantă pentru ce­tate, i ar el apare În spaţi u l cetăţi i datori tă gran iţe lor care separă o locu i nţă domestică de al ta. La origi ne, l egea era identificată cu această l i n i e de graniţă62 , care În vremu ri l e străvech i e ra Încă un spaţi u efectiv, un fel de ţi nut

bann issement d u co upable" [Orice i nj u rie pronunţată Î n publ ic împotriva co m u nei d u cea la demol area casei ş i la izgon irea cel u i v inovat] (p. 240, inc lusiv n . 3 ) .

5 8 . Distincţia este CÎ t s e poate de clară În cazul sclavi l or, care, deşi erau l ipsiţi de proprietate În înţeles antic ( adică l i psiţ i de un loc care să l e aparţi nă În chip propriu) , nu erau n i cide­cum l i psiţi de proprietate în sens modern . Acel pecu/ium (" posesiunea privată a unu i sclav") putea aju nge la sume considerab i le ŞI pute a i n c lude chiar scl avi ai sclavu lu i Însuş i (vicarii) . Barrow vorbeşte despre " p ropri etatea pe care cel mai umi l d i n clasa lu i o poseda" (Slavery in the Roman Empire, p. 1 22 ; această lucrare este cea mai bună expunere despre ro lu l acel u i pecuhurn) .

59 . Coul anges aminteşte o remarcă de-a l u i Aristotel d u p ă care, Î n vremurile străvech i , fiu l nu putea fi cetăţean În timp u l vieţi i tatălui său ; la moartea acestu ia, doar fi u l ce l mai mare se bucura de dreptu ri pol itice (op. cit., p. 228) . Coulanges susţi ne că, la Început, acea p/ebs romană era alcătuită d i n oameni l i pS i ţ i de casă şi de vatră, că se distingea de aceea vizi b i l de popu/us Romanus (pp. 229 ş i urm . )

60 . "Toată această rel igie era Închisă În tre pereţi i fiecărei case . . . . Toţi aceşti zei - Vatra, Lari i şi Mani i - erau n u m iţi zeii ascu nşi sau zei i interioru l u i . Toate actele acestei re ligii trebuiau ofici ate În secret, sacrificia oceu/ta, cum spu nea Ci cero (De arusp. resp/., 1 7)" (Coulanges, op. cit., p. 37) .

6 1 . E ca ş i cum misterele eleusine ar fi asigu rat o experienţă comună şi cvasipubl ică a acestu i Întreg domen iu , care , d i n cauza propriei sale natu ri şi cu toate că le era com u n tuturor, trebuia ţinut ascuns, ferit de domeniu l public: toată l umea putea participa la ele, Însă nimănui nu Î i era îngăd uit să vorbească despre e le . M isterele priveau i nefabi lu l , iar experienţele mai presus de cuvinte erau nepo l i tice, şi poate ch iar antipol itice pri n definiţie (vezi Karl Kerenyi, Die Geburt der He/ena ( 1 943-1 945 ) , pp. 48 şi u rm. ) . Legătu ra lor cu secretu l naşterii ş i al morţi i pare dovedită de un fragment al l u i Pindar: oide men biou te/eutan, oiden de diosdoton archan ( frag. 1 37 a ) , unde se spune despre in iţiat că "şti e sfirş itu l vieţii şi Începutu l dăru i t de Zeus" .

6 2 . Cuvîn tu l grecesc pen tru lege, nomos, derivă d i n rlemein, care Înseamn ă a distribu i , a pose­d a (ceea ce a fost distribu it) şi a locu i . Com b i n aţia de lege şi gard Împrej m u i tor din cuVÎn­tul rlomos este pe depl i n vizi b i lă Într-un fragment al lui Heracl it : machesthai chre ton demon hyper tou nomotl hokâsper teieheos ( " po porul treb u ie să lu pte pentru lege ca pentru un zid " ) .

S6

al n imănui63 , s itu at Între privat şi pub l ic, adăpostind şi ocrotind ambele do­men i i ş i separîndu- Ie În acel aşi timp unu l de celălalt. Legea polis-ulu i a depă­şit desigur această Înţelegere străveche, d i n care a păstrat totuşi semn ificaţi a spaţială i n iţială. Legea oraşu lu i-stat n u forma n ici conţinutu l acţi un i i pol itice ( ideea că activitatea po l i tică este În primu l rînd activitate legisl ativă, deşi de origine romană, este esenţialmente modemă şi şJ':.a găsit cea mai grandioasă expresie în fi losofia pol itică a l u i Kant) şi nu era n icio l i stă de interd icţi i În te­meiată, aşa cu m sînt încă toate legi l e moderne , pe acele "Să nu faci . . . " ale Decalogu lu i . Ea însemna l i teral mente un zid, fără de care ar fi putut exi sta o aglomerare de case, un oraş (asţy), Însă nu o cetate, o comun i tate pol i ti ­că. Această lege ca-un-zid era sacră, dar n umai zona Îngrăd ită era pol i tică.64 În l i psa e i , un domeniu pub l i c ar fi putut exista tot atît de puţin ca o proprie­tate fără un gard Împrejmu i tor; prima ocrotea şi Împrejmu ia viaţa pol itică, după cum cel ălalt ad ăpostea şi p roteja procesul vieţi i b iologice a fam i l ie i .65

', Nu este, aşadar, întru totu l exact să se afi rme că, îna inte de epoca mo­dernă, proprietatea privată era considerată a fi o condiţie de la si ne înţeleasă de ad mitere În domen iu l pub l ic ; ea reprezenta cu mult mai mu l t decît atît. Privatul era asemeni unu i revers, întunecat şi ascu ns, al domen iu lu i pol itic ş i d acă a fi pol it ic însemna a real iza pos ib i l i tatea su premă a exi stenţei uma­ne, atunci a nu avea n ici un loc care să Îţi aparţină În ch i p propri u (ca scl a­vu l ) . însemna a înceta de a mai fi uman .

De origi ne cu totu l d iferită ş i m ai aprop iată i storic este semn ificaţia pol i tică a bogăţie i private d i n care ind ividu l Îşi extrage m ij loace le de trai . Am vorbit mai devreme despre identificarea antică a neces ităţi i cu dome­n iu l privat al locu i nţei domesti ce, unde fiecare trebu ia să domi ne, pentru s ine Însuş i , necesi tăţi le vieţi i . Omu l l i ber, care d ispunea de propri u l spaţi u privat şi nu se afl a, asemeni scl avu l u i , la dispoziţi a unu i stăpîn , putea fi cu toate acestea "supus constrÎngeri i " prin sărăcie. Sărăcia îl constrînge pe omu l l i ber să acţioneze ca un sdav.66 Aşadar, bogăţia privată nu a devenit

CuVÎntul roman pentru lege, lex, are un sens cu totul diferit; el indică mai curînd o rel aţie protocolară în tre oameni decît zidu l care îi separă. Însă graniţa şi zeu l ei, Termin us, care separau agrum publicum a privato [ogoru l publ ic de cel privat] (Livi us) erau mai intens veneraţi decît acei theoi horoi, corespondentu l lor grecesc.

63 . Cou langes aminteşte o veche lege grecească, după care era in terzis ca două clădiri să se ati ngă (op. cit., p . 63) .

64. CUVÎntu l polis sugera la început ceva asemănător unu i "zid circu lar" şi se pare că latines­cul urbs expri;"a, de asemenea, ideea de "cerc" şi era derivat d in aceeaşi rădăcină ca orbis. Găsim aceeaşi legătu ră în cuvîntul engl ezesc town, "oraş", care, la fel ca termenu l german Zaun, însemna la origi ne gard împrejmuitor (vezi R. B. Onians, The Oriins of European Thought ( 1 954), p. 444, n. 1 ) .

65. Legisl atoru l nu trebuia, aşadar, să fie cetăţean şi era adesea i nvitat d in afară. Opera l u i nu era de natură politică; totuşi, viaţa pol itică putea începe abi a după ce acesta îşi încheia I egisl aţi a.

66. Demostene, Orationes, 57, 45: "Sărăcia îl constrînge pe cel l iber să facă numeroase lucru ri servi le şi josnice" (polla doulika kai tapeina pragmata tous eleutherous he penia biazetai poiein) .

S7

o cond iţ ie de ad mitere În vi aţa publ ică pentru că posesoru l ei era angajat În p rocesu l acu mu lări i e i , ci , d impotrivă, pentru că ea garanta cu o rezonab i lă certitud ine că ce l ce o deţine nu va fi nevoit să se ocupe de asigu rarea propri i ­lor sale m ij loace de Întreţi nere şi de consu m şi va fi l i ber să se ded ice activi ­tăţi i pub l iceY Fi reşte, vi aţa pub l ică devenea posi b i lă ab ia după ce fuseseră rezo lvate nevo i le cu mu l t mai urgente al e vieţi i înseşi . M ij locul de a le rezo l­va era mu nca, motiv pentru care bogăţi a unei persoane era adesea calcu l a­tă În fu ncţie de număru l de muncitori , ad ică de scl avi , pe care îi deţi nea.68 A posed a o propri etate Însemna, În acest caz, a fi stăpîn peste necesităţi le p roprie i vi eţi şi deci a fi În mod potenţi al o persoană l i beră, l i beră să depă­şească sfera proprie i vieţi şi să i ntre în l umea pe care toţi o avem În comun.

Abia od ată cu apariţia, într-un ch i p concret şi tangi b i l , a unei asemenea l um i comune, adică odată cu ascens iu nea oraşu lu i-stat, acest ti p de posesi u­ne p rivată şi-a putut dobînd i emi nenta semn ificaţie pol itică ş i , de aceea, este aproape de la s ine înţeles de ce celebra "dispreţu i re a ocu paţi i lor casni­ce" n u se Întîl neşte încă în lumea homerică. Dacă proprietaru l al egea să îşi exti ndă proprietatea în loc să o consume în total i tate pentru a duce o viaţă po l i tică, era ca şi cu m şi-ar fi sacrificat benevol l i bertatea şi ar fi deven it de bună vo ie ceea ce sclavu l era împotriva vo inţei l u i , un servitor a l necesităţi i . 69

Pîn ă l a începutu l epoci i moderne, acest tip de proprietate nu fusese n ic icînd socotit ca sacru şi ab ia aco lo unde bogăţia, ca sursă de ven i t, a co-

67. Această condi \ie de admitere În domen i u l pub l i c era Încă În vigoare la Începutul Evu l u i Med i u . În Angl ia, "Că�i le de obicei u ri " făceau Încă "o c lară deosebire Între meşteşugar ş i omu l l i ber, franke homme, d in oraş . . . . Dacă ajungea Într-atît de bogat Încît Îşi dorea să devi­nă un om l i ber, meşteşugaru l trebu ia mai Întî i să renunţe la meşteşugul său şi să se deba­raseze de toate une ltele d i n casă" (W. J . Ash l ey, op. cit., p. 83). Abia sub domnia l u i Eduard al I I I - lea au devenit meşteşugari i atît de bogaţi Înclt, "În loc să fie socoti ţi ne potriviţi pen­tru statutul de cetăţean , cetăţen i a a ajuns să fie legată de calitatea de membru al unei cor­poraţi i " ( p . 89 ) .

68 . Cou l anges, spre deosebi re de alţi autori , stăruie mai curînd asu pra activităţi lor consuma­toare de ti m p şi de energie cerute unu i cetăţean antic decît asu pra "timpu lu i " său " l i ber" şi observă, pe bună dreptate, că afirmaţia lu i Aristotel, după care n ic iun om care trebuia să lucreze pen tru a-şi cîştiga existenţa nu putea fi cetăţean , era o simplă afi rmaţie factu­ală, iar nu expresia unei prejudecăţi (op. cit., pp. 335 şi urm.) . Este caracteristic pentru evoluţia istorică modern ă că bogăţi i l e ca atare, i nd iferent de ocupaţi a posesoru lu i lor, au aj uns să facă posib i l ă obţinerea cetăţenie i : abia acum a fi cetăţean era un pt'ivi l egi u pur şi s imp lu , fără legătură cu vreo activi tate propriu-zis pol itică.

69. Aici văd soluţ ia " celebrei en igme d in studi u l istori ei economice a lumii antice, iscate de fap­tu l că industria s-a dezvoltat pînă la un anumit punct, dar s-a oprit fără a mai face progre­sele care ar fi fost de aşteptat . . . (aVÎnd În vedere) meticulozitatea şi capacitatea de organizare pe scară mare doved i te de roman i În alte departamente, În servici i l e publ ice şi În armată" ( Barrow, Slavery in the Roman Empire, pp. 1 09-1 1 0 ) . Pretenţia de a descoperi aceeaşi capac­i tate de organ izare În servici i le private ca În cele "pub l ice" pare o prejudecată datorată cond i ţi t lor moderne. Max Weber, În remarcab i lu l său eseu (op. cit.) , ins istase dej a asupra faptu lu i că oraşele antice erau mai curînd "centre de consum decît de producţie" şi că pro­pri etaru l antic de sclavi era un "rentier, şi nu un capitalist (Unternehmer) " (pp. 1 3 , 22 şi u rm . , ş i 1 44). I ndiferenţa însăşi a autori lor antici faţă de chestiun i le economice ş i l i psa documentelor În această privinţă dau o greutate În plus argumentului lui Weber.

58

i ncis cu bucata de pămînt pe care era stab i l i tă fam i l i a, ad i că Într-o socie­tate ese n ţia lmente agrară, cele două ti p u ri de p ro prietate au p utu t co i n­cide Într-o asemenea m ăs u ră, ÎnCÎt orice propri etate a dobîn d i t un caracter sacru . În o rice caz, apărători i modern i ai pro p ri etăţi i private, care o Înţe leg în u n an i m i tate ca bogăţi e deţi n u tă p rivat ş i n i m i c al tceva, n u au tem e i u ri serioase pentru a i nvoca o trad iţ ie d u p ă care u n d omen i u p u b l i c l i ber n u poate exi sta Î n l i psa organ izări i ş i p rotej ări i adecvate a domen i u l u i privat. Căci e n o rma acu m u l are de b ogăţi e , Încă În desfăşu rare , d i n societatea m odern ă, care a Început pri n exp ro p ri ere - exp ro p rierea c lase l o r ţărăn eşti , care a fost l a rîn d u i ei con seci nţa apro ap e acci dentală a expro p ri e ri i Biseri ci i şi a p roprietăţi l o r m o n astice Î n u rma Reformei?O -, n u a arătat n i ci o d ată o m are cons ideraţi e pen tru p ropri etatea privată, sac rifidnd-o , d i m potrivă, ori d e cîte o ri a ven it În confl i ct cu acu m u l area de bogăţi e . D i cto n u l l u i Pro u d h o n , d u pă care p ro p rietatea este u n fu rt, are o so l i d ă bază d e ade­văr În origi n i l e capi tal i s m u l u i modern ; este cu atît mai semn ifi cativ că pînă şi Pro u d h o n a ezi tat să accepte Înd o i e l n icu l rem ed i u al exp ropri e ri i gen erale , întru cît şti a prea b ine că abol i rea prop rietăţi i private, d eş i p utea vi nd eca rău l sărăc i e i , avea toate şansele de a stîrni rău l m ai m are al ti ran ie i . ? ' D at

70. Toate istori i le clasei m u n citoare , ad ică ale clasei de oamen i l i psiţi de orice proprietate ş i trăi nd doar d in mu nca mîin i lor lor, suferă d in cauza presupu nerii naive că o asemenea cl asă a exi stat d in totdeau na . Totuşi , aşa cum am văzut , În Anti chi tate n ici chiar sclavii nu erau l i ps iţi de p roprietate , iar aşa-zisa mu ncă l iberă se doved ea În genera l reprezentată de activi­tatea " prăvăl i aş i lor, a negustori lor şi a meşteşugari lor l i beri " ( B arrow, 51avery in the Roman Empire, p. 1 2 6) . M. E. Park (The Plebs Urbana in Cicero 's Day ( 1 92 1 )) aj unge, p rin u rmare, la concl uzia că În Antich i tate nu exista mun că l i b eră, de vreme ce omu l l iber pare În tot­deauna să fi fost un proprietar de un anum i t fe l . W. J . Ash ley rezum ă în termenii u rmători si tu aţi a d i n Evu l Mediu pînă În seco l u l al XV·lea: "Nu exista Încă o clasă n u m eroasă de m u n citori p lăti ţi , o «c l asă muncitoare» în sens u l modem al cuvîntu l u i . Pri n «muncitori" , înţelegem un gru p de oam e n i , d i n rîn d u ri l e căru i a se pot într-adevăr rid ica cîţiva i n d ivizi spre a deve ni stăpîn i , dar a căru i majoritate nu poate nicidecum spera să ajungă la o po· ziţ ie mai În altă. În seco lu l al XIV-lea Însă, cîţiva ani de muncă de calfă nu insemnau altce­va decît o fază pri n care trebuiau să treacă cei mai săraci , În timp ce m ajori tatea Începeau probab i l , pe cont propri u , să pract ice meseria ca meşteri artizani de Îndată ce pe t'ioada de ucen ic ie l ua sfîrş i t" (op. cit., pp. 93-94). Astfel, c lasa munc i toare din Antichi tate nu era nici l i beră, n ic i l ipsită de propri etate; dacă, prin manumis iune, i se aco rda ( I a Roma) sau Îşi cu m păra ( I a Atena) l i be rtatea, sclavu l nu aj u ngea muncitor l iber, ci devenea imed iat negustor sau meşteşugar i ndependent. ("Ce i mai mulţi scl avi , odată cu dobînd i rea l i bertăţi i , par să fi lu at cu ei un anumit cap ital care le aparţinea", pentru a i n tra În comerţ sau În i ndustri e (Barrow, 51avery in the Roman Empire, p. 1 03 ) ) . l ar În Evu l Mediu , postura de muncitor În sensu l mod ern al cuvîntu l u i era o eta­pă provizorie În viaţa cu iva, de pregăti re În vederea dobînd i ri i măiestrie i une i meserii şi a matu rizări i . M unca angajată era o excepţie În Evu l Med iu , iar zi l ieri i genmani (Tageliihner În traducerea B i b l iei l u i Luther) , sau acei manoouvres francezi trăiau În afara com un i tăţ i lor şi se confundau cu nevo i aşi i , cu acei labouringpoor din Angl ia (vezi Pierre Brizon, Histoire du travail et des travai/leurs ( 1 926), p. 40). Pe deasupra , faptu l că, pin ă la "Cod u l l u i Napo leon " (Code Napoleon), n ic i u n cod de legi nu se ocupă de mu nca l iberă (vezi W. Endemann , Die 8ehandlungder Arbeit im Privatrecht ( 1 896) , pp. 49, 5 3 ) dovedeşte În ch ip convingător cît de recentă este existenţa u n ei c lase mu nc i toare .

71 . Vezi i ngen i osu l comentariu cu privi re la afi rmaţ ia : "p roprietatea este u n fu rt" , care apare în l uc rarea lu i Pro u d h o n pu b l i cată postum , Theorie de la propriete, pp . 209-2 1 0 , u n de

59

fi i n d că e l n u a Tacut deoseb i re Între p roprietate şi bogăţie , ce l e două observaţi i ale sale apar Î n opera lu i ca n işte contradicţi i , ceea c e Î n fapt nu sînt. Pe termen l u ng, ap roprierea i nd ivid uală a bogăţie i va arăta l a fe l de puţin respect pentru proprietatea privată ca ş i social izarea procesu lu i de acu­mu l are . Că privatu l , l uat În ori ce sens, nu poate decît stînjen i dezvoltarea "productivităţi i " sociale ş i că, pri n u rmare, orice formă de cons ideraţi e faţă de propri etatea privată trebu ie respi nsă În favoarea procesu l u i de continuă creştere a bogăţi ei socia le , acest fapt nu este o i nvenţie a l u i Karl Marx, ci ţi ne În rea l i tate de Însăşi natu ra aceste i societăţi . 72

9 SOCIALUL ŞI PRIVATUL

Ceea ce am numit mai devreme ascensi unea social u l u i a coi nci s d i n punct d e vedere i storic c u transformarea grij i i private pentru proprietatea pri­vată Într-o preocupare pub l ică. Atunci cînd a pătruns pentru întîi a dată în domen iu l publ ic, societatea a luat masca unei organizaţi i a proprietari lor care, în loc să revendice accesu l l a domen iu l pub l ic, dată fi ind bogăţia lor, au cerut să fie protejaţi împotriva lu i , pentru a putea acumu la ş i mai mu l tă bogăţie . În termen i i l u i Bod in , guvernarea aparţi nea regi lor, iar proprietatea supuşi lor, astfel că datori a ce lor d i n tîi era să domnească în i n teresu l p ropri etăţi i supuş i lor lor. "Statu l [commonwealth]" , după cu m s-a su b l i n i at de cu rînd , "a existat în p ri m u l rînd În fo losu l bogăţiei comune [common wealth ]"73 .

Cînd aceste i bogăţii comu ne, rezu ltatu l activi tăţi lor altădată a lu ngate în spaţi u l privat al l ocu i nţei domesti ce, i s-a permis să ia în stăpîn i re dome­n i u l pub l i c, posesi un i l e p rivate - care, pri n esenţă, sînt cu m u lt mai puţi n d u rab i l e şi cu m u l t mai vu l n erabi le l a moartea propri etari l o r lor decît este l u mea com u nă, cea care provi ne întotdeauna d i n trecut şi este desti nată să du reze pentru generaţi i l e vi itoare - au început să submineze du rab i l i tatea l um i i . E adevărat că bogăţia poate fi acumu lată într-o asemenea măsură, încît n i cio viaţă i nd ividuală să nu fie îndeaj uns de l u ngă pentru a o consu ma Î n întregi me, astfel că mai curînd fam i l i a decît i nd ividu l devi ne p ropri etaru l ei . Totuş i , bogăţia rămîne ceva de în trebu i n ţat şi de consu mat, i nd iferent

proprietatea, În "natura ei egoistă, d iabol ică", este prezentată ca "cel mai efic ien t mij l oc de a rezista despotismulu i fără a răsturna statul " .

72. Trebu ie să mărtu ri sesc că nu reuşesc să Î m i dau seama pe ce bază, În societatea contem­porană, econom işti i l i bera l i ( care astăzi Îşi spun conservatori ) Îşi pot justifica optimism u l Î n ce priveşte ideea c ă aproprierea privată de bogăţie v a fi suficientă pentru a apăra l i ber­tăţi le i nd ividuale - că va îndepl i n i , cu alte cuvi nte, acelaş i ro l ca proprietatea privată. În­tr-o societate de angajaţi - aceste l ibertăţi sînt sigure doar cît ti m p sînt garan tate de stat, ele fiind chiar şi acum amen inţate În permanenţă, nu de stat, ci de societate, cea care d istri­buie locuri l e de m u n că şi determină partea indivi duală de apropriere.

73. R. W. K. Hinton, "Was Charles I a Tyrant?", Review ofPolitics, voI . XVI I I ( ianu ari e, 1 956) .

60

cîte vieţi i nd ividuale poate ea susţi ne . Abia cînd bogăţi a a deven i t capital , a căru i funcţie pri nci pal ă era de a genera mai mu l t capital , p ropri etatea pri­vată a ega lat sau s-a apropiat de du rabi l i tatea proprie l u mi i împărtăş ite în mod comun .l4 Această durabi l itate este însă de natură diferită; este mai curînd d urabi l i tatea unui proces deCÎt cea a une i structu ri stabi l e . Fără procesu l acu mu lări i , bogăţi a ar recădea de îndată în procesu l i nvers al dezi ntegrări i pri n Întrebu inţare şi consu m.

Pri n u rmare, bogăţia comu n ă n u poate deven i n icicînd comună În sen­su l în care vorb im de o l ume comună; ea a rămas sau , mai cu rînd, i ntenţi a era de a o menţi ne strict privată. Comu n ă era doar guvernarea, d esemnată să îi apere, pe un i i de alţi i , pe propri etari i privaţi , concu renţi În lupta pentru acum u larea de mai mu ltă bogăţie . Contrad i cţi a evidentă a acestu i concept modern de guvernare, În cadru l căre ia s i ngu ru l l ucru pe care oamen i i Î I au În comun sînt i nteresele lor private, nu trebu ie să ne mai deranjeze, aşa cum Î I deranja Încă pe Marx, de vreme c e no i şti m că'istenţa une i contrad i cţi i Între p rivat şi pub l ic , ti p ică pentru fazele i n iţ ia le ale epoci i moderne, a fost un fenomen temporar, care a prefaţat supri marea totală a d ifere'lfe i înseşi d intre domen i i l e p rivat ş i pub l i c, i mersi a ambelor în sfera social u l ujJ În p l us, noi n e afl ăm într-o poziţie cu mu l t mai bună pentru a înţel ege consecinţe le pe care l e are pentru existenţa umană d i spariţi a sferelor pub l i că ş i privată ale vieţi i , cea pub l ică Întrucît a deven i t o fu ncţie a celei private, i ar cea priva­tă ÎntruCÎt a deven i t s ingura preocupare comună rămasă.

Privită din acest punct de vedere, descoperi rea modernă a i ntim i tăţi i pare o fugă d i n l u mea exterioară, În întregu l e i , către su b iectivitatea i n teri oară a i nd ivi du l u i , adăposti tă şi p rotejată od in ioară de domen i u l privat. Disol Uţi a În social a acestu i domen iu poate fi urm ărită cel mai b i ne în procesu l de transformare a proprietăţi i i mob i le În proprietate mobi lă, d esfăşurat progre­siv pînă ce d isti ncţia d i n tre prop rietate şi bogăţie, d i n tre ace le fungibiles şi ace le consumptibiles din d reptu l ro man , îşi p ierde în ce le d i n u rm ă Întreaga semn ificaţie , deoarece fi ecare ob iect tangi b i l , "fungib i l " , a deven it u n u l de "consum" ; propri etatea ş i -a p i e rdut va loarea de Întrebu i n ţare p rivată , determ i n ată de locu l pe care îl ocu pa, dobînd ind o valoare excl us iv soci al ă, determ inată de conti n ua ei converti b i l itate, a căre i fl uctuaţie nu a putut fi ea Însăşi fixată deCÎt temporar, p ri n rapo rtarea l a n u mitoru l comun al ban i ­lor.7s În strînsă l egătu ră cu această evaporare socială a tangib i l u l u i se găseşte cea, mai revo l u ţionară contribuţie m odernă l a conceptu l d e proprietate, potrivit căre ia proprietatea nu rep rezi ntă o parte fixă şi p recis l ocal izată a l um i i , dobînd ită Într-un fel sau altu l de posesoru l e i , c i , d i m potrivă, îşi are

74. Pentru istoria cuvîntu lu i "capital" , derivat d in l atinescul caput, care În dreptul rom an era folosit pentru a desemna cuantumu l unei datori i , vezi W. J . Ash ley, op. cit., pp. 429 şi 433 , n. 1 83 . Abia autori i d in seco lu l al XVI I I - lea au Început să Întrebu inţeze cuvîntu l În sensul modern de "bogăţie investită În aşa fel Încît să aducă benefici i " .

75. Teoria economică medievală nu concepea Încă bani i ca numitor comun ş i ca etalon, ci î i socotea ca făcînd parte d intre consumptibiles.

6 1

izvoru l în omu l însuş i , ca posesor al u nu i corp şi ca propri etar i n contesta­b i l al vigori i acestu i corp, pe care Marx a num it-o "forţă de muncă".

Proprietatea modernă şi-a pierdut astfel caracterul de obiect care aparţi ne l um i i , stab i l i nd u- i -se locu l în însăsi persoana umană, ad ică în ceea ce i nd i ­vidu l nu p�ate p ierde decît odată c� viaţa sa. l stori ceşte vorb ind , presupoziţia l u i 8, după care munca corpu l u i consti tu ie origi nea propri etăţi i , este mai mu l t decît d i scutab i l ă; avînd în vedere însă că no i trăi m deja în cond i ţi i în care s ingu ra noastră proprietate sigu ră este îndemînarea noastră şi forţa noas­tră de muncă, exi stă toate şansele ca ea să devi nă ad evărată. Căci , după ce s-a transformat în tr-o preocu pare p u b l i că, bogăţi a a ati ns asemenea proporţi i , încît este aproape imposib i l de contro lat pri n deţi nere privată. E ca şi cu m domen i u l privat şi-ar fi l u at revanşa împotriva celor care au încer­cat să se folosească de el în folosu l i ntereselor lor private . Oricum, în această s ituaţie , cea mai mare amen i n ţare nu o constitu i e abol i rea deţi neri i private a bogăţi e i , ci abo l i rea p roprietăţi i private în sensu l de loc deţi n u t în ch i p concret î n l u me.

Pentru a înţelege pericolu l c.are pîndeşte exi stenţa umană în u rma e l im i ­nări i domen i u l u i privat, pentru care int imitatea nu este un în locuitor cu totul demn de Încredere, cel mai bine ar fi să l uăm În considerare acele trăsătu ri neprivative ale privatu l u i care sînt mai vech i decît descoperi rea i nti m ităţi i şi i ndependente de ea. Deosebirea d intre ceea ce avem În comun şi ceea ce de­ţi nem În ch i p privat vi ne În primu l rînd d i n faptu l că de posesi u n i l e noastre private, pe care le Întrebui nţăm şi le consumăm zi ln ic, avem cu mu lt mai u rgent nevo ie decît de orice parte a l um i i comune; fără propri etate, cum a sub l i ­n iat Locke, "ceea-ce-e-comun n u ne este de n ici un fo los"76. Aceeaşi neces i ta­te , care, d i n perspectiva domen i u l u i pub l ic, se arată doar sub aspectu l ei negativ, ca privare de l i bertate, posedă o forţă de mişcare a cărei Întîi etate rămîne neegalată de aşa-n umite le dori n ţe şi asp i raţi i mai Înalte ale omu l u i ; nu nu mai că ea va fi Întotdeauna prima d i ntre nevo i l e ş i grij i l e omu l u i , c i va preven i , de asemenea, i nstalarea apati e i şi d ispari ţi a i n iţiativei care ameni nţă atît de l impede toate comun i tăţi l e excesiv de bogate.?? Necesitatea ş i viaţa sînt i nti m asoci ate şi l egate Între e le, astfe l că, aco lo unde necesitatea este e l im inată cu desăvîrşi re, vi aţa Însăşi se vede ameninţată. Căci suprimarea nece­sităţi i , departe de a duce automat la instau rarea l i bertăţi i , n u face decît să şteargă l i n i a de demarcaţie d i ntre l i bertate şi necesitate . ( Discuţi i l e moderne despre l i bertate, În care l i bertatea nu este n iciodată Înţel easă ca o stare obiectivă a exi stenţei umane, ci apare fie ca o i nsol ub i lă problemă sub iectivă, de vo i nţă În întregi me determ inată sau nedeterm i n ată, fie ca ceva ce rezu ltă din necesitate, i nd i că toate că deosebirea concretă, obiectivă, d i n tre a fi l i ber ş i a fi constrîns de neces itate, a Încetat să mai fie sesizată. )

76 . AI doilea tratat de guvernare civilă, secţiunea 27.

77 . Cazu ri l e relativ rare În care autori i antici l audă munca şi sărăcia sînt inspirate de acest peri­col ( pentru referin\e, vezi G. Herzog- Hauser, op. cit. ) .

62

A doua caracteristi că nep rivativă i m portantă a privatu l u i este că cei pa­tru pereţi ai p roprietăţi i private îi oferă i ndivi d u l u i u n icu l refugi u s igur unde se poate ascunde de l umea pub l i că comună: nu doar de tot ceea ce se pe­trece În i n terio ru l e i , ci ch i ar ş i de pub l ic i tatea l u m i i comune , de faptu l În­suşi de a fi văzut ş i auzit. O vi aţă În Întregi me petrecută În pub l ic, în prezenţa altora, d evi ne , cum am spune no i , superfici ală . Deşi Îşi păstrează vizi b i l i ­tatea, ea Î ş i p i erde cal i tatea de a se Înfăţişa privi ri i i eş i nd l a ivea lă d i n tr-un p lan ma i obscu r, care trebu ie să rămîn ă ascu ns pentru a nu îşi pierde profun­zi mea Într-un sens de loc sub iectiv, c i cît se poate de real . S i ngu ru l m ij l oc eficient pen tru a garanta, îm potriva l u m in i i pub l i ci tăţi i , obscu ritatea a ceea ce trebu ie ţi nu t ascuns este proprietatea p rivată, locu l deţi nut În ch i p pri­vat în vederea ascu nderi i . 78

Deşi este abso lut fi resc ca trăsătu ri le neprivative ale privatu l u i să se arate lămurit m ai ales cînd oamen i i sînt ameni nţaţi cu l i psa l u i , man iera concretă În care state le premodeme au tratat propri etatea p rivată arată l i m pede că oamen i i au fost întotdeau na conşt ienţi de exi stenţa şi de Însemn ătatea lor. Ceea ce n u i-a făcut totu ş i să protejeze d i rect activităţi l e d i n domen iu l p ri­vat, c i să protejeze mai curînd gran i ţe le care separau partea deţi nută în mod privat de ce le l a lte părţi din l u me , ş i mai ales de Însăşi l u mea com ună. Pe. de altă parte, trăsătu ra specifică teoriei pol it ice şi economice mod erne, În măsura În care vede p ropri etatea privată ca pe o chesti une cruc ia lă , a fost accentul pus , În detri mentu l prop ri etăţi i tangi b i l e propri u-zi se, pe activi ­tăţi le private ale proprietari lor şi pe nevoia lo r de a fi protejaţi de stat pen­tru a putea acu mu l a bogăţie. I mportant pentru domen i u l pub l i c n u este totuş i sp i ri tu l mai mu l t sau mai puţi n întrepri nzător al oamen i l o r de afa­ceri privaţi , ci garduri l e care înconjoară casele şi grăd in i l e cetăţen i lor. I nvada­rea privatu l u i de către societate, "soci al izarea omu l u i " ( Marx), se real izează cel mai eficient cu aj utorul exp roprie ri i , fără însă ca exproprierea să fie s i n ­gu ra cale de a o face. În această privinţă, ca ş i î n altele, măsuri l e revol Uţionare al e soci al i smu l u i sau ale comun i smu lu i pot fi foarte b ine În locu ite cu o mai lentă şi nu mai puţi n s igu ră "d iso luţi e" a domen i u l u i privat În general ş i a propri etăţi i private În parti cu lar.

Deosebi rea d i ntre domen iu l p ub l ic şi cel privat, văzută mai curînd d i n punctu l de vedere a l privatu l u i decît a l corpu l u i pol i tic , ech ival ează c u d is­ti nctia d i n tre l ucruri care trebu ie arătate si lucru ri care trebu ie ti nute ascunse.

, "

Abia epoca modernă, în revolta ei împotriva soci etăţi i , a descoperit cît de bogat ş i de variat poate fi, În cond i ţi i l e i n tim i tăţi i , domen i u l reprezentat de ceea-ce-trebu ie-ţi n u t-ascuns ; este izbito r însă că, de l a începutu l i storie i ş i pînă în zi le le noastre , cea care a trebu i t ascu nsă În spaţi u l p rivat a fost mereu partea co rporală a exi stenţei u mane, tot ceea ce era legat de necesi­tatea p rocesu l u i vi eţi i ca atare , proces care, în ai n te de epoca modernă,

78. Cuvi ntele grec şi lati n care desemnează interiorul casei , megaron şi atrium, au o puternică conotaţie de obscu ritate şi de întu neci me (vezi Mommsen, op. cit., pp. 22 ş i 236) .

63

cuprindea toate activi tăţi l e puse În servic iu l su bzistenţe i i ndivi d u l u i şi al su­pravieţu i ri i specie i . " M u ncitori i , care cu corpu l lor se îngrijesc de nevoi le (cor­po rale ) ale vi eţi i "79 , şi femei le , care cu co rpu l lor as igu ră supravi eţu i rea fizică a specie i , erau ţin uţi ascu nşi . Femei le şi scl avi i aparţi neau aceleiaşi cate­go ri i şi n u erau ţ in uţi ascu nşi doar pentru că form au proprietatea altcu iva, ci şi pentru că duceau o viaţă " laborioasă", consacrată fu ncţi i lor corporale.80 La Începutu l epoci i moderne, cînd mu nca " l i beră" nu s-a mai putut ascu nde În spaţi u l privat al locui nţei domesti ce, m u n citori i erau ascu nşi ş i izo l aţi de com u n i tate , l a fe l ca infractori i ţi n uţi În spate le zi d u ri l o r Înalte şi sub conti­nuă supraveghere.81 Faptu l că epoca modernă a emancipat c lasele m u nci­toare şi fe me i l e aproape În ace l aş i moment istoric trebu ie fără Îndoia lă i nc lus p ri n tre caracteristici le u nei epoci care n u mai crede că fu ncţi i l e corpo­rale şi grij i le materia le se cuvi n ascunse. Este cu atît mai s im ptomatic pen­tru natu ra acesto r fe nomene că, pînă ş i În civi l izaţi a noastră, puţi n u l rămas d i n p rivatu l În sens stri ct este asociat cu "nevo i l e" l u ate În sensu l i n iţ ia l de l ucru ri a căror necesitate decurge din faptu l de a avea u n corp .

1 0 LOCU L ACTIVITĂŢI LOR OMEN EŞTI

Chiar dacă d eoseb irea d intre privat şi p u b l i c co inc ide cu opoziţia d in­tre necesitate şi l i bertate, d intre zăd ărnic ie ş i d u rab i l i tate ş i , În fi ne, d i ntre ru ş ine şi onoare, nu este cîtuşi de puţ in ad evărat că doar rea l i tăţi l e nece­sare, zad arn ice sau ruşi noase Îşi au , locul În domen i u l privat. Semnifi caţi a cea mai e lementară corespu nzăto are ce lor două domen i i ind ică faptu l că există real i tăţi care, pentru a exista, trebu ie ţi nute ascu nse, În vreme ce altele trebu ie exp use În pub l ic. Dacă le-am exami n a, i n d iferent unde l e-am găsi , În orice civi l izaţi e dată, am ved ea că fiecare activitate omenească tri m i te l a locu l d i n l u m e care Î i este propri u . Ceea ce e adevărat pen tru m u n că, l u cru

79. Aristotel , Politica, 1 254 b 25,

80, Aristotel numeşte vi aţa u nei femei ponetikos, Despre naşterea animalelor, 775 a 33. Că femei le şi sclavi i trăiau laolaltă şi alcătu iau un tot, că nic io femeie, n ici chiar soţia capu l u i casei , nu trăia printre egal i i ei - alătu ri de alte femei l i bere -, astfel c ă rangu l n u depindea atît de naştere, cît de "ocupaţie" sau de funcţie, acest fapt este foarte bine prezentat de Wal lon (op. cit" 1 , 77 şi urrn.) , care vorbeşte despre o "confusion des rangs, ce partage de toutes les fo ncti ons domesti ques" [confuzie de ranguri , această Împărţire a tuturor fu ncţi i lor domestice J : "Les fem mes . . . se confondaient avec leurs esclaves dans les soins habituels de la vie interieure. De quelque rang qu 'elles fussent, le travai l etait leur apanage, co m m e aux hommes la guerTe" [Femei le . . . se confundau cu sclavii lor În grij i l e obişnuite ale vieţi i d in interiorul casei. Orice rang ar fi a�ut, m unca era partea ce le revenea, aşa cum pentru bărbaţi era război u l ) .

8 1. Vezi Pierre Brizo n, H;sto;re dll travail et des travoi/lellr3 (ed. a 4-a, 1926), p . 184, despre con­d iţi i l e de m uncă În fabrică În seco lu l al XVI I- lea.

64

şi acţi une , pri n ci pale le activi tăţi ce ţi n de vita activa; există însă un caz, extrem, ce-i d rept, a l acestu i fenomen, care poate servi d rept exemp l u , Întrucît are avantaj u l de a fi j u cat u n ro l cons iderab i l în teori a po l i tică.

Bu n ătatea În sens absol ut, În contrast cu ceea ce În Antich i tatea greacă şi romană trecea d rept "bu n la" sau "excel ent" , a deven it cu noscută În civi ­l izaţi a noastră doar odată cu ascensi unea creşti n i smu l u i . De atu nci Încoace , privim faptele bune ca pe o importantă categori e de acţi une u mană pos ib i ­l ă . B ine cunoscutu l antagon ism d i ntre creşti n i smu l primar ş i res publica, atît de ad m i rab i l rezumat de form u la l u i Tertu l i an : nec uita magis res aliena quam

publica ( " n im ic nu ne este m ai stră in decît ceea ce contează În pub l ic" )82 , este , de ob icei şi pe d rept cuvînt, înţeles ca o consec inţă a aşteptări lor esca­tologice ti mpuri i , a căror semn ificaţi e de im i nenţă s-a p ierdut abia după ce experi enţa a l ăsat să se înţe l eagă că n ici ch iar prăb uş i rea I m peri u l u i roman nu avea să Însemne sflrş itu l l um i i . 83 Totuşi preocuparea creşti n i sm u l u i pen­tru o a ltă l ume are Încă o sursă, poate ch iar mai i nti m l egată de Învăţătu ri le l u i I sus din Nazaret ş i , În orice caz, atît de i ndependentă de cred inţa În ca­racteru l p ier ito r al l u m i i , Încît sîntem ten taţi să ved em În ea adevăratu l motiv i nterio r pentru care Înstrăi n area creşti nă de l ume a putut supravieţu i atît de lesne neÎm p l i n i ri i evi dente a speranţe lo r sale escato logice.

Si ngu ra activi tate propovăd u i tă de Isus În cuvînt ş i În faptă este p racti­carea bunătăţi i , iar bun ătatea are În ch ip evident tend i nţa de a se ascunde spre a n u fi văzu tă sau auzită. Osti l i tatea creşti nă faţă de domen i u l pub l ic , tend i nţa, cel puţ in a prim i l o r creşti n i , de a duce o vi aţă cît mai Îndepărtată cu puti n ţă de domen i u l pub l i c po ate fi Înţel easă ş i ca o conseci nţă fi rească a devotamentu l u i pentru fapte le bune , i ndependent de orice cred inţă ş i de orice aşteptări . Căci e l impede că, În momentu l cînd aj unge cu noscută sau pub l ică, fapta bun ă Îşi p ierde caracteru l specific de bunătate , de l ucru În­făptu it exc lusiv din bunătate . Cînd apare În văzu l tutu ror, bun ătatea n u mai este bunătate , ch i ar dacă poate fi În conti n u are folos itoare sub formă de cari tate o rganizată sau de act de so l id ari tate . De aceea: " Luaţi seama să nu faceţi m i l osten i e în a intea oamen i l or, ca să fiţi văzuţi de e i"84 . Bun ătatea poate exi sta doar atunci cînd n u este sesizată n i ci ch i ar de autorul e i ; orici ne se vede pe s ine Însuş i săvîrş ind o faptă b ună, nu mai este bun , c i ce l mu l t un membru uti l a l societăţii sau un membru devotat a l unei biseric i . De aceea: "Să nu şti e stînga ta ce face d reapta"85 .

S-ar putea ca această cu rioasă cal itate negativă a bunătăţi i , l i psa mani­festări i fenomenale exterioare , să fie cea care face d in apariţ ia în istorie a

82 . Tertul ian , op. cit., 38 .

83 . Experienţa aceasta diferită poate exp l ica în parte deoseb i rea d intre remarcabi l de sănă­toasa j udecată a lui Augusti n şi op in i i l e îngrozito r de concrete ale lU i Tertu l ian cu privi re la pol it ică. Amindoi erau rom ani şi erau profund influe nţaţ i de viaţa politică roman ă .

84. Matei, 6 , 1 . (N. tr.) 85 . Matei, 6, 3 . (N. tr.)

65

l u i I sus d i n Nazaret un even i ment atît de profund paradoxal ; ea pare neîndo­ie ln ic să fie motivu l pentru care el a crezut ş i a propovăd u i t că n ic i un om nu poate fi bun : " Pentru ce mă numeşti bun? N i meni nu este bun decît unu l si ngu r: Dumnezeu"86 . Aceeaşi convi ngere Îşi găseşte expresi a În povesti rea tal­mud ică despre cei tre izeci şi şase de d repţi de dragu l cărora Dumnezeu mîn­tu ieşte l u mea şi care, tot aşa, nu sînt cu noscuţi de n imen i , ş i cu atît mai puţi n d e e i Înş iş i . Ceea ce ne am inteşte de marel e adevăr a l l u i Socrate , după care n ici un om n u poate fi înţel ept, adevăr d in care s-a născut i ub i rea de înţelep­ciune, sau fi lo-sofia; întreaga poveste a vieţi i l u i Isus pare să confirme că iub irea de bun ătate se naşte d i n înţel egerea faptu l u i că n ic iun om nu poate fi bun .

I u b i rea de Înţelepci une ş i cea de bun ătate, dacă trec Î n activităţi l e fi loso­rari i ş i ale faceri i de fapte bune , au în comun faptu l că amîndouă se Încheie i med iat, se an u l ează s ingure, ca să zicem aşa, ori de cîte ori se ad mi te că omu l po ate fi Înţe l ept sau poate fi bun . Încercări l e de a face să exi ste ceea ce nu poate defel s up ravi eţu i momentu l u i trecător al actu l u i în suş i nu au l i psit n i ciodată şi au dus Întotdeauna la situaţi i absurde. Fi losofi i Antich i tăţi i tîrzi i , care Îşi impu neau să fie Înţel epţi , erau absurzi atu nci cînd p reti ndeau că sînt fe ri ciţi să ardă de vi i În faimosu l Tau r fal eri c . Şi nu mai puţi n absur­dă este cerinţa creşti nă de a fi bun şi de a Întoarce ce lăl alt obraz, CÎnd nu este l uată În sens metaforic, ci este Încercată ca un mod real de vi aţă.

Dar asemănarea d intre activităţi le care se nasc d in i ub i rea de bunătate şi d i n i ub i rea de Înţel epciune se opreşte aici . E adevărat, ambele se afl ă În­tr-un an um it raport de opozi ţie faţă de domen i u l pub l ic, însă cazul bunătăţi i este cu mu l t mai catego ri c În această privi nţă ş i , de aceea, de o mai mare Însemn ătate în contextu l de faţă. Nu mai bunătatea trebu ie să rămînă cu totu l ascunsă şi să se ferească de orice apariţi e , dacă e să evite an i h i l area. Fi l osofu l , ch iar dacă se hotărăşte , Împreună cu P laton , să părăsească "peş­tera" treburi l or omeneşti , nu trebu ie să se ascundă de si ne; d im potrivă, sub ceru l Ide i lor, el găseşte nu numai adevărate l e esenţe a tot ceea ce există, ci se descoperă şi pe s ine , În d ial ogu l d intre "m ine şi eu Însumi" (eme emautâ) În care Pl aton a văzut, după CÎte se pare, esenţa gÎnd i ri i . 8? A fi si ngu r înseam­nă a fi Împreu nă cu p ropri u l tău sine şi, din acest motiv, gînd i rea, deşi este poate cea mai so l i tară d intre toate activi tăţi le , nu este n ic iodată cu totu l l i ps ită de tovarăş şi de companie .

Însă, omu l i ub ito r de bun ătate nu Îşi poate defel permite să ducă o via­ţă so l i tară ş i totuşi exi stenţa l u i alătu ri de alţi i şi pentru alţi i trebu ie să ră­mîn ă esenţi al mente l i ps ită de martori şi l i psită În primu l rînd de compan ia propri u l u i s i ne . U n asemenea om nu este so l i tar, ci si ngu r; trăi nd alătu ri de

86 . Luca, 1 8 , 1 9 . Aceeaşi Idee apare Î n Matei, 6 , 1 - 1 8, u n d e Isus avertizează îm potriva raţărn i­ciei , împotriva etalării evlaviei . Evlavia nu se poate "înraţişa oameni lor" , ci doar lu i D u m nezeu, care "vede în ascu ns" . E adevărat, Dumnezeu va " răspl ăti " omul , Însă n u t 'pe faţă" , c u m pretinde trad ucerea con sacrată. Cuvîntul germ an Scheinheiligkeit expri mă fo arte corect acest fenomen re l igios, în care s im pla apariţie înseamnă deja raţărn ici e .

87. Expresia se găseşte În mal m u l te pasaj e d i n Pl aton (vezi În special Gorgias, 482 ) .

66

a l ţi i , el trebu ie să se ascu ndă de ei şi nu se poate Încrede n ici chiar În si ne pentru a fi martoru l faptelor sa le . Fi losofu l poate Întotdeauna conta pe gîn­du ri l e sale pentru a-i ţi ne com pan ie , pe cînd fapte le bune n u pot ţi ne n i ci o­dată com pan ie cu iva; e le trebu ie u i tate în cl i pa cînd sînt săvîrş ite , căci pînă şi am i nti rea le d i struge cal itatea de a fi "bu n e" . În p l us, gînd i rea, Întrucît poate fi rememorată, se poate cristal iza În gîn d , iar gînduri l e , la fe l ca toate cîte Îşi datorează exi stenţa aduceri i -aminte, pot fi transformate În obi ecte tangib i l e , care, precum pagi na scri să sau cartea ti părită, devin parte a arti­fici al u l u i uman . Faptele bune , pen tru că trebu ie de Îndată u itate, nu pot n icicînd deven i parte a l u m i i ; e le vi n şi p l eacă, ne lăsÎnd n ic io u rm ă. Cu ade­vărat, el e nu sîn t d i n l u mea aceasta.

Tocmai acest refuz al l um i i propriu faptelor bune este cel ce face din omu l i ub itor de bun ătate o figură esenţi al mente re l igioată, i ar d i n bun ătate , la fel ca d in înţel epciune În Antichitate, o cal itate În mod esenţial neu mană, suprau mană. Şi totuşi i ub i rea de bunătate, spre deoseb i re de i ub i rea de În­ţe lepci une , nu se red uce l a o experi enţă a ce lof puţi n i , tot aşa cu m s ingură­tatea, spre deoseb i re de so l i tud i ne , este l a Îndemîna fiecăru i om . De aceea, bunătatea ş i s i ngurătatea sîn t Într-un an ume sens de o i m portanţă cons ide­rab i l mai mare pentru po l iti că decît Înţelepci unea şi so l i tud i nea; cu toate acestea, numai sol i tud i nea poate deven i , În persoan a fi l osofu l u i , un auten­t ic mod de viaţă, În ti mp ce experienţa cu m� l t mai genera lă a s i ngu rătăţi i este atît de contrară cond iţie i umane a p l u ral i tăţi i , Încît devine pu r şi si m­pl u i n su portab i l ă, ch iar ş i pentru un scu rt i n terval de ti mp , ş i are nevoie de com pani a l u i Dumnezeu , si ngu ru l martor imagi nabi l a l faptel or bune , dacă e să n u an i h i l eze cu totu l existenţa omenească. Preocuparea pentru o altă lume , proprie experienţei rel igioase, În măsura În care este Într-adevăr o expe­rienţă a d ragostei În sens de activitate, iar nu experienţa cu mu l t mai frecven­tă a contemp lări i pasive a unu i adevăr reve lat, se man ifestă în i n terioru l l um i i înseş i ; ca toate ce le l alte activi tăţi , ea n u părăseşte l umea, c i trebu ie efectu a­tă Înău ntru l l u m i i . Însă această man ifestare, cu toate că se produce în spa­ţiu l unde sîn t îndep l i n i te alte activi tăţ� şi dep inde de e l , este În mod activ de o natu ră negativă; fugi nd de l ume şi ascu nzÎndu-se de locu ito ri i e i , ea neagă spaţi u l pe care l u mea îl oferă oamen i l o r şi mai al es acea parte pub l i ­că a l um i i unde fiecare real itate şi fiecare om sînt văzuţi ş i auziţi de cei l al ţi .

Bunătatea, aşad ar, c a mod d e viaţă închegat, nu este numai imposi b i lă În l i m ite le domen i u l u i pub l i c , c i are ch iar u n efect d i stru ctiv asu pra l u i . N i ­meni poate nu a în trezări t cu mai mu ltă persp icaci tate caracteru l ru inător al faceri i de b ine decît Mach i ave l l i , cel care, Într-un pasaj celebru , a Îndrăzn it să îi Înveţe pe oameni "cum să nu fie bun i"BB. I n uti l să mai spunem, el nu a afi rmat şi n u a vrut să afi rme că oameni i trebu ie învăţaţi cu m să fie răi ; actu l cri m ina l , ch iar dacă d in al te motive , trebu ie şi el să se ferească de posi­b i l i tatea de a fi văzut ş i auzit de a l ţi i . Pentru M ach iave l l i , crite ri u l acţi u n i i

8 8 . Principele, cap. 1 5 .

67

pol iti ce era faima, acel aş i ca În Antich itatea c las ică, i ar răutatea se poate acoperi de faimă tot atît de puţi n ca bunătatea. De aceea, toate metod ele pri n care "c ineva poate cîştiga Într-adevăr putere, dar nu ş i fai m ă" sînt re­le . 89 Răutatea care iese d in ascundere este neruş inată şi d i struge În mod d i rect l u mea comună; bun ătatea care iese d i n ascundere şi Îşi asu mă un ro l pu­b l ic Îş i Înca lcă propri i termen i , Încetînd să mai fie bună ş i deven i n d , În sch imb, coruptă, corupere pe care o va purta cu s ine oriunde va merge. Astfel , În opin ia lu i Mach iave l l i , motivu l pentru care Bi serica deven ise o s u rsă de i nfl uenţă coru pătoare În pol it ica i tal iană era parti ci parea ei la treburi l e l u ­meşti ş i n u depravarea i nd ivid ua lă a episcop i lor sau a pre l aţi l o r. Pentru e l , p rob lema conduceri i re l igi oase a domen iu l secu lar ducea inevitab i l la urmă­toarea altern ativă: sau domen i u l pub l i c corupe organ ismu l re l igios, aj ungînd astfel corupt el Însuş i , sau organ i smu l re l igios rămîne i ncorupti b i l ş i d istruge cu desăvîrş ire domen i u l pub l ic . În och i i l u i Mach iave l l i , o Biserică reforma­tă era, aşad ar, ch iar mai pericu loasă, iar asta l-a facut să privească cu m u lt respect, dar cu şi ma i m u ltă Îngrijorare, renaşterea re l igioasă d i n vremea l u i , " no i l e ord i ne" care, "salvînd re l igi a de l a d i strugerea provocată de imora l i ­tatea pre laţi l o r ş i a cap i l o r Biseric i i " , Î i Învăţau pe oamen i să fie bun i ş i să n u "se împotrivească rău lu i " - cu rezu ltatu l că "domnitori i ne legiu i ţi săvîrşesc cîte re le poftesc" . 90

Am ales exemp l u l recu noscut ca extrem al faceri i de b ine , extrem Întrucît această activitate n u se s i mte În l argu l ei n ic i ch iar În domen i u l p rivat, pen­tru a arăta că judecăţi l e i storice ale comun ităţi lor po l i tice , pe baza cărora fiecare com u n itate a stab i l i t care d i n tre activi tăti le ti nÎnd de vita activa tre-

, ,

bu ie expuse În pub l i c şi care trebu ie ascu nse În spaţi u l p rivat, ş i -ar putea avea corespondentu l În ch iar natura acestor activităţi . Rid icînd o aseme­nea problemă, nu am i ntenţia să Întrepri nd o anal iză exhaustivă a activităţi lor ţ inînd de vita activa ale cărei părţi ş i structu ră, În mod curios, au fost trecute cu vederea de o trad iţ ie care a judecat-o În pri m u l rînd d i n perspectiva u n ei vita contemplativa, ci să Încerc să determ i n , cu o oarecare certitud i ne , sem n i ­ficaţi a lor pol i tică.

89 . Ibid.) cap. 8 .

90. Oiscursuri, Cartea a I I I -a, cap . 1 .

68

CAPITO LU L I I I M UNCA

În cap i to l u l ce urmează, Karl M arx va fi criti cat. Neferic it l u cru , Într-o vreme În care atîţi a scri itori , care altădată Îşi CÎştigau exi stenţa Împrumutînd, pe faţă sau fără să o spună, d in marea bogăţie a ide i lor şi a i ntu i ţi i l o r mar­xiste , au h otărît să devi nă anti marxişti de profesie, u nu l d i n ei descoperind ch iar că Marx nu a fost e l Însuş i În stare să îş i cîştige pîi nea, u i tînd pentru o cl ipă de generaţi i l e de autori pe care Marx i-a "Întreţi n ut" . În faţa u n u i asemenea obstaco l , aş evoca afi rmaţia făcută de Benjam i n Constant cînd s-a văzut s i l i t să ÎI atace pe Rousseau : "J 'eviterai certes de me jo i ndre aux detracteu rs d ' un grand homme. Quand le hasard fait q u 'en apparence j e me rencontre avec eux sur un seu l poi nt, je su i s en defi ance de moi-meme; et pou r me conso ler de paraÎtre un instant de l eur avis . . . j 'ai beso in de desa­vouer et de fletri r, autant qu ' i l est en moi , ces pretend us auxi l i ai res" . ( "Voi evita, fi reşte , să mă alătu r detractori lo r unu i mare om. Cînd Întîmp larea face să mă potrivesc, În aparenţă, cu ei, fie ş i În tr-o si ngu ră privi nţă, mă privesc cu neîncredere pe m ine însu m i ; iar ca să mă conso lez de a fi părut, pentru o c l ipă, în acord cu părerea lor . . . s imt nevo ia de a-i dezaproba şi înfiera, pe cît Îmi stă În put inţă, pe aceşti preti nş i Însoţitori . " ) 1

1 1 " M UNCA TRUPULU I NOSTRU Ş I LUCRUL MÎI N I LOR NOASTRE"2

Disti n cţi a pe care o p ropun Între muncă [Iabar] şi l ucru [wark] este n eo­bişn u ită. Evidenţa e i fenomenală este p rea izbitoare pentru a putea fi ign o­rată, dar, cu toate acestea, istoric vorbind, dacă lăsăm la o parte cîteva remarci răzleţe, care, În p lus , n u au fost n i cicînd dezvol tate n i ci ch iar În teori i l e autori l o r lor, nu există aproape n i m ic care să o susţi nă, n ici În trad iţ ia pre­modernă a gînd i ri i pol it ice, n ic i În marea masă a teori i l o r moderne despre muncă. Împotriva unei asemenea l i pse de dovezi i storice stă totuşi o măr­tu rie foarte cl ară şi statorn ică, şi anume faptu l si mp lu că fiecare l imbă euro­peană, veche sau modernă, cup rinde două cuvi nte, fără legătură etimologică Între e le , pentru a desem na ceea ce am aj uns să cons iderăm ca fi i nd aceeaşi

1 . Vezi "De l a l i berte des anciens comparee a cel le des modernes" ( 1 8 1 9) , reed itată În Cours de politique constitutionnelle ( 1 872), I I , 549.

2. Locke, Second Treatise of Civil Government, secţi u n ea 26 .

69

activi tate, conservîndu - I e în pofi d a permanentei l o r Întrebu i n ţări s i n o­n i m ice .3

Astfe l , deoseb i rea făcută de Locke Între mîi n i l e care lu crează ş i corpu l care m u nceşte aminteşte Întrucîtva de vechea d i stincţie grecească d intre cheirotechnes, meşteşugaru l , căru ia Îi corespunde cuvîntul german Handwerker, şi cei care, precu m "sc lavi i şi an i m ale le domestice, se Îngrij esc cu corpu l l o r de necesi tăţi le vieţi i "4 , sau care, precum Î n exp res ia grecească tâ sâmati erga­zesthai, l u crează cu corpu l lor - ch iar dacă, şi aici , mu nca şi l ucru l sînt deja privite ca identice, Întrucît cuvîntu l fo losit nu este ponein (a munci }, ci erga­zesthai (a l ucra). Întrebu inţarea antică, ca şi cea modernă a ce lor două cu­vinte ca s inon ime a eşuat com plet doar Într-o singu ră privi nţă, care d in punct de vedere l i ngvistic este totuşi cea mai importantă, şi an ume În formarea unu i su bstantiv corespunzăto r. Aici descoperim Încă od ată o unan im itate dep l i nă; cuvîntu l "muncă" , Înţeles ca su bstantiv, nu desem nează n iciodată produsul fin it, rezu l tatu l activităţi i munc i i , ci rămîne un substantiv verbal aparţi nînd acele iaşi cl ase ca gerunzi u l , În timp ce prod usu l Însuşi este derivat i nvariabi l d in cuvîntu l întrebu inţat pentru lucru , ch iar şi atunci cînd Întrebu in­ţarea de zi cu zi a u rmat atît de aproape evoluţia modernă propri u -zisă, ÎnCÎt forma verbală a cuvîntu l u i " l ucru" a căzut În desuetud ine . 5

Motivu l pentru care această d i sti ncţie a putut fi trecută cu vederea în Antichitate, i ar semn ificaţia ei a rămas neexp lorată, pare Îndeajuns de evi ­dent. Dispreţu l faţă de mu ncă, izvorînd la început d in tr-o pătimaşă năzu inţă spre e l i berarea de necesi tate şi d intr-o nu mai puţi n păti maşă i n to leranţă faţă de toate eforturi l e care nu lăsau n icio u rmă, n ic i un monu ment, n ic io mare operă dem�ă de aducere aminte, s-a răspîndit od ată cu so l ic itări l e d in ce În ce mai mari l a care vi aţa polis- u l u i supunea timpu l cetăţen i lor ş i cu pre­tenţi a legată de abţinerea (schole) cetăţeni lor de la ori ce altă activitate. În afara

3. Astfe l , l imba grea�ă d istinge Între ponein şi ergazesthai, l atina în tre labarare şi facere sau fabri­cari (care au aceeaşi răd ăci nă etimologică), franceza Între travailler şi auvrer, germana Între arbeiten şi werken. În toate aceste cazuri , n u mai echivalenţele "munc i i" au o conotaţi e ne­ech ivocă de d u rere şi de n ecaz. CuvÎntu l german Arbeit era fo losit la Început doar pentru a desemna munc i l e agricole executate de şerbi , şi nu l ucrul m eşteşugan.il u i , n u m it Werk. Cu­vîntul francez travailler a În locuit mai vech i u l /abourer şi este derivat din tripalium, un fel de tortură. Vezi Gri m m , Warterbuch, pp. 1 8 54 ş i u rm . , şi Lucien Febre, "Travai l : evo lution d 'un mot et d 'une i dee" ,journal de pSJchologie normale et patho/agique, voI . XLI , n r. 1 ( 1 948 ) .

4. Aristotel, Politica, 1 2 54 b 25 .

5 . Este cazul l ui ouvrer În franceză şi al l u i werken în ge rmană. Spre d eosebire de folos irea obi ş­nu ită a englezescu l u i " Iabor" , travailler ş i arbeiten aproape că şi-au pi erdut În ambe le l i m b i semnificaţia in iţială de suferi nţă şi de necaz; Grimm (op. cit.) remarcase deja această evol uţie la mij locu l seco l u l u i trecut: "Wăhrend 'in ălterer Sprache d ie Bedeutung von mo/estia und schwerer Arbeit vorherrschte, d ie von opus, opera, zUrUcktrat, tritt umgeke hrt i n der heutigen d iese vor u nd jene erscheint seltener" [În ti mp ce În l i m b a mai veche predo m i n a înţe l esu l de molestia şi de muncă grea, d i m p otrivă, În l imba de astăzi , cel ce se trage de la opus, opera a păşit înai nte, iar celălalt se întîln eşte mai rar] . Este i nteresant de asemenea că, În toate cele trei l imb i , substantivele work, ceuvre, Werk tind tot mai mult să fie folosite pentru a desem­n a l ucrări le de artă.

70

cel ei po l it ice, pînă ce un asemenea d isp reţ a aj uns să acopere toate l u cru ri l e care cereau un efort. Vechea cutu mă po l i tică, anterioară dep l ine i dezvoltări a oraşu lu i-stat, făcea deoseb i re doar între scl avi , duşmani i înfrÎn ţi (dmiJes

sau dau/oi), care erau pu rtaţi împreu nă cu restu l prăzi i În locu i nţa Învi ngă­toru l u i , u nde, ca l ocatari ai casei (oiketai sau fami/iares), mu nceau pentru pro­pria lor viaţă şi pentru vi aţa stăpîn u l u i l or, şi demiourgo,i, l ucrători i a căror activi tate putea fi pusă În s lujba oamen i lor În general şi care se m i şcau l i ber În afara domeni u l u i privat şi În interioru l domen iu l u i pub l i c . 6 Într-o epocă m�i tîrzi e, se va sch imba ch i ar şi nume le acestor artizan i , pe care Solon îi socotea Încă drept fi i i Atene i şi ai l u i Hefai stos , num i ndu�i banausoi, ad ică oamen i a căror princi pală preocu pare este meşteşugu l lor, ş i nu piaţa pu­bl ică. Ab i a de la sf'irşitu l seco l u l u i al V- lea, po/is-u l a Început să o �doneze ocu paţi i l e În fu ncţi e de mărimea efortu l u i pe care ÎI preti nd eau , astfe l că Aristote l a văzut În activi tăţi l e "în care corpu l suferă cea mai mare deterio­rare" cele mai de jos ocupaţi i . Şi, cu toate că a refuzat să recunoască d rep­tu l l a cetăţen ie a l acestor banausoi, e l l -ar fi acceptat totuşi pentru păstori şi p ictori ( n u Însă şi pentru ţăran i sau sGu lpto ri ) . ?

6. Vezi J . - P . Vern ant, "Travai l e t natu re dans la Grece anc ie n ne" (journal de psychologie normale et pathologique, Ll I , Nr. 1 ( ianuarie- martie, 1 9 55)) : "Le terme demiourgoi, ch ez Homere et Hesiode, ne qua l ifie pas it I 'origi n e I 'artisan en tant que tel, co mme «ouvrier» : il defi n i t toutes les activites qu i s'exercent en dehors du cad re de I 'oikos, en faveur d ' u n p u b l ic , demos: les artisans - charpentiers et forgerons - mais non moins q u 'eux les devi ns, les herau l ts, les aedes" [Termenul demiourgoi, la Homer şi la Hesiod, nu d esemnează la origi ne artizan u l ca atare, ca " l u crător": e l defi n eşte toate activităţi l e care se practică În afara cad ru lu i stabi l i t de oikos, În favoarea u n u i publ ic , demos: artizan i i - d u lgh eri ş i fierari -, Însă În aceeaşi măsu ra ghi citori i , heralzi i , aezi i ] .

7 . Politica, 1 2 58 b 35 ş i u rm . Pentru discu�ia pu rtată de Aristotel cu privi re la recu noaşterea d rep­tului la c,etăţenie al acestor banausoi, vezi Politica, I I I , S. Teoria aristotelică corespunde Îndeaproape real ităţi i : se estimează că, În proporţie de pînă la 80%, mu nca l iberă, l ucrul şi co merţul erau asigu rate de ne-cetăţen i , fie "străi n i" (katoikountes şi metoikoi), fie scl avi emancipaţi care intrau În aceste clase (vezi Fritz Heichel hei m , Wirtscha{tsgeschichte desAltertums ( 1 938), 1 , 398 ş i urm . ) . Jacob Burckhardt, care Î n l ucrarea sa Griechische Kulturgeschichte (vo I . I I , sec. 6 ş i 8) ne trans­mite opin ia grecească obişnuită cu privire la cine aparţine sau nu clasei formate de banausoi, observă de asemenea că noi nu avem cunoşti nţă de existenţa niciu nu i tratat de scul ptură. Avînd În vedere că s-au păstrat numeroase lucrări de muzică şi poezie, o asemenea l i psă este probabil Într-o la fel de mică măsură un acciden t al ·trad iţiei ca şi faptul că există atîtea relatări despre pronunţatu l sentiment de superioritate şi chiar de aroganţă Întîln i t la pi ctorii celebri , care nu îşi găsesc perechea În anecd ote sim i l are despre sculptori . Această aprec iere legată de pictori şi d e scu l ptori a supravi eţuit secole la rîn d . Ea se În tîlneşte şi În Renaştere, unde scu l p­tura se numără printre artele servi le, pe cînd pictura ocu pă o pozi ţi e de mijloc între artele l ibe­rale şi cel e servi le (vezi Otto Neurath , " Bei trăge zur Gesch ichte der Opera Servi l ia" , Archiv fUr Sozialwissenscha{t und Sozialpolitik, vo I . XLI , nr. 2 ( 1 91 5)) .

Că,opin ia pub l ică d in oraşele-stat greceşti judeca ocu paţi i le În funCţi e de efortul ceru t şi de timpu l pe care ÎI consu mau - acest fapt este susţi nut de o remarcă făcută de Aristotel despre viaţa păstori lor: "Există d eosebi ri Însemnate Între mod u ri le omeneşti de viaţă. Cei mai l eneşi sînt păsto ri i ; căci ei Îşi primesc mîncarea fără m u n că (panos) de l a an i m ale le domestice şi se bucură de timp l i ber (scholazousin)" (Politica, 1 256 a 30 şi urm . ) . Interesant este că Aristotel , u rmînd probabi l opin ia curentă, aminteşte aici lenevia (aergia) laolaltă c u - ş i întruCÎtva ca o cpndi�ie pentru - scho/e, abţinerea de la anumite activităţi, care este condiţia u nei vieţi pol itice. În genera l , ci titoru l modem nu trebuie să u ite că aergia şi scho/e n u se confundă. Lenevi a avea

71

Vom vedea mai tîrziu că, pe lîngă d i spreţu l lor faţă de mu ncă, greci i aveau propri i l e motive pentru a nu se Încrede În meşteşugar, sau , m ai cu rîn d , În mental itatea l u i homo faber. O neîncredere Întîl n ită totuş i doar În an umite perioade, În timp ce toate aprecieri l e antice privind activităţi l e omeneşti , inc lu­s iv ce l e care, cum se Întîmp lă l a Hes iod, se crede că s l ăvesc muncaB, se spri­j i n ă pe convi ngerea că mu nca corpu l u i nostru , impusă de nevo i l e sal e , este servi l ă. Porn i nd de aici , ocu paţi i l e care, deşi nu co nstau În mu ncă, nu erau totuşi Întreprinse de dragu l lor, ci cu scopu l asigurări i necesităţi lor vieţi i , erau asi m i l ate cond iţ ie i mu nc i i , ceea ce exp l ică sch im bări l e şi vari aţi i l e surven i te În perioade şi În locuri d iferi te În apreci erea şi În cl asificarea lor. Op in ia după care m u n ca şi l ucru l erau d i spreţu ite În Anti chi tate pentru că numai sc lavi i erau angajaţi În executarea lor este o prejudecată a i storici l o r modern i . An­ti c i i Taceau raţi onamentu l i nvers, socoti nd că trebu ie să ai bă scl avi d in cau­za natu ri i servi l e a tutu ror ocu paţi i l o r puse În servici u l Întreţi neri i vieţi i . 9 I n sti tuţi a sc l aviei era apărată ş i j u st ificată tocmai porn i nd de aici . A mu nci Însemna a fi supus n eces i tăţi i , iar o asemen ea aservi re era i n ere ntă În

aceleaşi conotaţi i pe care l e are ş i pentru no i , iar o vi aţă dedicată acestei schole nu era con­s iderată o viaţă leneşă. Ech ivalarea l u i schole cu trÎndăvia corespunde totuşi u nei anumite evoluţ i i petrecute În sînu l polis-u lu i . Astfel , Xenofon rel atează că l u i Socrate i s-a adus acuzaţia de a fi citat u rmătoru l vers din Hesiod : " Lucrul nu este o ruş ine , însă lenevi a (aergia), da" . Sensul învi nu i ri i era că Socrate le i nsuflase d i scipo l i lor să i un sp irit servi l (Memorabilia, 1 , 2 , 56). I stori ceşte vorbind, este important s ă nu u ităm diferenţa d intre d i spreţu l p e care oraşele· stat greceşti ÎI nutreau faţă de toate ocupaţi i l e nepo l i tice , şi care izvora d in enormele sol i c i ­tări l a care erau supuse timpu l ş i energia cetăţen i lo r, şi d i spreţul anterior, mai arhaic şi ma i general , cu care erau privite activi tăţi le care nu servesc decît l a întreţi nerea vi eţ i i - ad vitae sustentationem cum erau Încă defin i te opera servilia În seco lu l al XVI I I · l ea. În l u mea homerică, Paris şi U l i se aj ută la rid icarea case lor lor, Nausicaa spal ă ea Însăşi rufele fraţi lor e i etc. Toate acestea ţi n de autosufici enţa erou l u i homeric , de i nd ependenţa ş i de su premaţi a autonom ă a persoanei sale. Nici un lucru nu este sordid dacă înseamnă o mai mare independenţă; aceeaşi activi tate poate fi un semn de servi l i tate În cazu l CÎnd miza ei nu este Independenţa persona­lă , ci pura supravieţu i re , În cazul CÎnd ea nu este o expresie a suveran ităţi i , ci a supu neri i faţă de necesi tate . Aprecierea diferi tă a măiestriei meşteşugăreşti la Homer este desigur bine cunoscută. Însă adevăratu l e i sens este ad mi rabi l prezen tat Într-o recentă lucrare a l u i Richard Harder, Eigenart der Griechen ( 1 949) .

8 . Mu nca şi l ucrul (panos şi ergon) sînt d i st inse la Hes iod ; numai l ucru l i se datorează lu i Eri s , zeiţa rival ităţi i sa lutare (Munci şi zile, 20-26 ) , pe cînd mu nca, l a fel ca toate ce le lalte re le, a ieşit d i n cuti a Pandorei (90 şi urm . ) şi este o pedeapsă trim isă de Zeus pentru că "d i baci u l " Prometeu " I-a păcăl it" . De atunc i , "zei i a u ascuns de oameni viaţa" (42 ş i u rm. ) , iar blestemu l lo r î i loveşte pe "oamen i , ce i care se hrănesc cu pÎine" (82) . În p lus , pentru Hesiod este de la s ine Înţe les că munc i le agricole propriu-zise sînt făcute de sc lavi şi de an imale l e domesti­ce. EI s lăveşte vi aţa de fiecare zi - ceea ce, pentru un grec, este deja îndeaj u ns de extraord i ­nar -, însă ideal u l său este ma i curind fermieru l-genti l om decît muncitoru l , ce l ce rămîne acasă, se ţi ne departe atît de aventuri le de pe mare , cît şi de trebur i le pub l ice din agora (29 şi u rm. ) şi Îş i vede de treburi l e l u i .

9. Aristotel îşi începe faimoasa diSCUţie despre sclavie (Politica, 1 253 b 25) afirmînd că, "În l i psa celor trebuincioase, atÎt v iaţa, cît şi v iaţa bună sînt cu neputi nţă" . A fi stăpîn de sclavi este fe l u l omenesc de a stăpîn i n ecesitatea şi nu este, aşadar, para physin, împotriva natu ri i ; vi aţa Însăşi o cere. Iată de ce ţăran i i , care asigură necesităţi le vieţi i , sînt aşezaţi , şi de Pl aton , ş i de Aristotel , al ătu ri de sclavi (vezi Robert Schlaifer, "Greek Theories ofSlavery fro m Homer to Aristotle" , Harvard Studies in Classical Philalol')', vo I . XLVI I ( 1 936») .

72

conditi i le vieti i omenesti . Întrucît erau dom inaţi de neces ităti le vieti i , oamen i i , , , , >

nu Îşi puteau cîştiga l i bertatea al tfe l d ecît pri n dom inarea ce lor pe care Îi supuneau p ri n forţa necesităţi i . Degrad area scl avu l u i era o l ovitu ră a sorţi i , s i Încă a une i sorţi ma i re le decît moartea, deoarece atrăgea d u pă si ne �ransformarea omu l u i În ceva asemănător unui an i mal domestic . 1 0 I ată de ce sch imbarea statutu l u i scl avu l u i , care putea s urven i , de exem p lu , prin e l i ­berarea lu i de către stăpîn , sau prin sch imbarea s ituaţiei pol i tice generale, În u rma căre ia an um ite ocu paţi i dobÎndeau o Însemnătate pub l ică, atrăgea autom at după s ine sch imbarea "natu ri i " sc lavu l u i . 1 1

Ce l puţi n la încep ut, i n sti tuţi a antică a sclaviei nu a fost un mij loc d e a obţine mînă de lucru iefti nă, n ici un instru ment de exp loatare În vederea profitu l u i , ci mai curînd o Încercare de a e l i m in a munca d i n cond iţi i l e vieţi i omu l u i . Ceea ce oamen i i Împart cu toate cele l alte forme de vi aţă an imal ă nu era consi derat d e natu ră umană. (În treacăt fie spus , aceasta era ş i ex­p l i caţi a atît de răstăl măcitei teori i greceşti despre natu ra neumană a scl avu­l u i . Aristotel , care a susţi n ut În chip atît de exp l ici t o asemenea teorie , i ar apo i , pe patu l de moarte, ş i-a e l i be rat scl avi i , nu a fost poate atît de i ncon­secvent pe cît sînt Încl i n aţi să cread ă modern i i . EI nu a negat capacitatea sclavu l u i de a fi uman, ci doar a resp ins fo los i rea cuvîntu l u i "oamen i " pen­tru membri i spec ie i u mane atîta vreme cît rămîn În În tregi me su puş i necesi tăţi iY) Ş i este adevărat că fo l os i rea cuvîntu l u i "an ima l " În conceptu l animal laborans, spre d eoseb i re de foarte discutab i la Întrebu inţare a acel u i aş i cuvînt În termen u l animal ratianale, este pe dep l i n Îndreptăţi tă. Animal laba­rans nu este, În tr-adevăr, decît una, În cel m ai bun caz cea mai În al tă, d in­tre speci i l e an i male care popu lează pămîntu l .

Nu este d e m i rare că d i sti ncţ ia d i n tre muncă ş i l u cru a fost ignorată În Antich itatea c las ică. Deoseb i rea d i n tre locu i nţa domestică şi domen i u l po­l itic pub l ic , d i ntre locataru l case i , care era sclav, şi cap u l casei , care era cetă­ţean , d i ntre activi tăţi le care trebuiau să fie ascu nse În sfera privată şi cele care meri tau văzute , auzi te şi păstrate În ami nti re a pus În umbră şi a p rede­term inat toate ce le lalte d isti ncţi i pîn ă ce nu a mai rămas decît un s ingu r crite­ri u : unde e nevo ie de mai mu lt ti m p şi efo rt, În domen iu l privat sau În cel pub l ic? Este ocu paţi a motivată de cura privati negatii sau de cura rei publicae,

1 0 . În acest sens, Euripide Îi numeşte "răi" pe toţi sc lavi i : ei văd totu l d in pu nctul de vedere al stomacu lu i (Supplementum Euripideum, ed . Arn im , frag. 49, nr. 2) .

1 1 . Astfel, Aristotel recomanda ca sclavii cărora l i se încred inţaseră "ocupaţi i l ibere" (ta eleuthera ton ergon) să fie trataţi cu mai mu l tă demn i tate, şi nu ca s imp l i sclavi . Pe de altă parte , În primele secole ale Imperiu lu i roman , CÎnd au crescut prestigiu l şi importanţa anumito rfunqi i pu b l ice care fuseseră Întotdeauna Îndepl in i te de scl avi pu b l i c i , acestor servi publici - care Îndepl ineau de fapt sarcin i le funcţionari lo r civi l i - li s-a permis să poarte toga şi să se căsă­to rească cu femei l i bere.

1 2 . Cele două atri bute care, potrivit lui Aristotel , îi l ipsesc sclavu lu i - ş i din cauza acesto r de­fecte el nu este u man - sînt facultatea de a del i bera şi decide (ta bouleutikon) şi cea de a prevedea şi a lege (praairesis) . O asemenea afirmaţie nu este des igu r deCÎt un mod mai ex­pl icit de a spune că sclavu l este supus necesităţi i .

73

de grija pentru ceva privat sau de grij a pentru trebu ri l e pub l ice? 1 3 Odată cu dezvoltarea teorie i po l i tice , fi l osofi i au anu l at ch i ar ş i aceste d isti ncţi i , pri n care cel puţi n s e făcuse o deoseb i re între activi tăţi , opu nînd ned iferenţi at contem p laţia tutu ror ti p u ri l o r de activi tate. Împreu nă cu e le , pîn ă şi activi ­tatea pol itică a fost red usă l a rangu l de necesi tate, care avea să devi nă de aic i înainte num i toru l comun a l tutu ror părţi lor d in vita activa . N u putem spera l a vreun aj utor n ici d i n partea gînd i ri i pol it ice creşti ne, care a accep­tat d isti ncţia fi losofi lo r, a rafi nat-o şi , în trucît re l igi a era pentru cei mu lţi , pe cînd fi losofia doar pentru cei puţin i , i-a dat o val abi l i tate un iversală, obl iga­torie pen tru toţi oamen i i .

Este totuş i de m i rare, l a p rima vedere, că epoca modernă - răstu rnînd toate trad iţi i l e , atît statutu l trad i ţional al acţi un i i ş i al contemp laţi e i , cît ş i ierarh ia trad iţională din însăşi vita activa, glorificînd munca drept izvor al tutu­ror valo ri l o r şi înă lţîndu- 1 pe animal laborans la poziţ ia ocu pată În mod tra­d iţional de animal rationale - nu a produs n ici măcar o s i ngu ră teori e În care animal laborans şi homo {aber, "mu nca trupu l u i nostru şi l ucru l mîi n i l o r noas­tre" , �ă fie c lar deosebite. În sch imb , găs im mai Întîi d i sti ncţia d i ntre munca productivă şi cea neprod uctivă, apoi , ceva mai tîrzi u , deoseb i rea d i n tre l u ­cru l cal ificat şi cel necal ifi cat şi , Î n cele d i n urm ă, Întrecîndu- Ie Î n grad pe amîndouă datorită u nei semn ificaţi i În aparenţă e lementare , d ivizi u nea tuturor activităţi lor În mu ncă manu ală ş i muncă intel ectuală. Totuşi , d i n ­tre cele tre i , n umai d isti ncţi a d intre mu nca productivă ş i cea neproductivă ati nge m iezu l prob lemei , şi nu este o Întîmplare că cei doi mari teoretic ien i d in domen i u , Adam Smith şi Karl Marx, au l uat-o ca bază pentru în tregu l eşafodaj al argumentaţiei lo r; Motivu l ascensi un i i munci i În epoca modernă a fost "p roductivitatea" e i , iar ideea aparent b l asfemiatoare a lu i M arx, du­pă care munca (ş i nu Dumnezeu ) l -a creat pe om, sau munca (şi nu raţi unea) l-a deosebit pe om de cele la lte an imale, nu a Însemnat al tceva decît formu­l area cea ma i rad ical ă şi mai consecventă a unu i l u cru asupra căru ia în trea­ga epocă modernă căzuse de acord . 1 4

1 3 . Ci cero , De re publica, V , 2 .

1 4. "Crearea o m ulu i prin munca lu i " a fost una d in ide i le ce le mai stato rnice ale l u i Marx, încă d i n tinereţea sa. Ea apare, în numeroase forme, înJugendschriften (în "Kri ti k der Hegelschen Dialekti k" , unde Marx i-o atri bu ie lu i Hege l ) . (Vezi Marx-Engels Gesamtausgabe, Partea 1 , vo I . ' 5 ( Berl i n , 1 932) , pp . 1 56 ş i 1 67 . ) D i n context rei ese l impede c ă Marx urmărea Într-ade­văr să îl definească pe om ca animal laborans, defini�ie care urma să o în locu iască pe cea tradiţiona lă de animal rationale. Teoria este co nfirmată de o frază d i n Deutsche Ideologie, care a fost u l teri or e l im inată. "Der erste geschichtliche Akt dieser Individuen, wodurch s ie sich von den Tîeren unterscheiden, ist n icht, dass sie denken, sondern , dass sie anfangen i h re Lebensm ittel zu produzieren " [ Primu l act istoric al acestor ind ivizi , prin care ei se deo­sebesc de an imale, nu este că gîndesc, c i că încep să îşi producă mij loacele de trai ] (ibid., p. 568) . Formulări asemănătoare se întîlnesc în "Okonomisch-phi losoph ische Manuskripte" (ibid., p. 1 25) şi în "Die hei l ige Famil ie" (ibid., p. 1 89) . Engels a recurs În nenumărate rîn ­du ri la expres i i de fe l u l acesta, de exemplu în Prefaţa din 1 884 la Ursprung der Familie sau În artico l u l de ziar d in 1 876 intitu lat "Labour in the Transition from Ape to Man" (vezi Marx şi Engels, Selective Works (London, 1 950), voi. I I ) .

74

În p l us, atît Smith, cît şi Marx erau În acord cu opin i a pub l ică modernă atunci cînd d i spreţu i au mU11ca neproductivă socoti nd-o parazitară, de fapt un fe l de perverti re a munci i , ca ş i cum n im ic d i n ceea ce nu ducea l a Îm­bogăţi rea l um i i nu era demn de numele de mu ncă. Marx Împărtăşea fără Îndoial ă d ispreţu l l u i Smith pentru "servitori i domestic i " , cei care , asemeni unor "oaspeţi leneş i . . . , nu Iasă n imic În u rma lor În schi mbu l consumaţiei făcute" . l S Şi totuş i aceşti servitori domestic i , aceşti locatari ai casei , oiketai sau (amiliares, munc ind pentru pu ra subzistenţă, necesari mai cu rînd În vede­rea consu mu l u i l i ps it de efort decît În vederea p roducţie i , erau tocmai ace ia pe care toate epoci l e anterioare ce lei moderne Îi aveau În vedere atu nci CÎnd identificau cond iţ ia munci i cu sclavi a . Ceea ce l ăsau ei În urmă În sch imbu l consu maţiei lor nu era n ic i ma i mult, n i c i mai puţin deCÎt l i bertatea stăpîn u­l u i lor sau , În l imbaj modern , productivi tatea potenţi ală a stăpîn u l u i lor.

Cu alte cuvi nte, d i sti ncţi a d i ntre mu nca productivă şi cea neproductivă conţine , ch iar dacă într-o man i eră pern icioasă, deoseb irea mai fu nd amen­tală d i n tre lucru ş i mu ncă. 1 6 Marta ori cărei m u nci este Într-adevăr că nu Iasă n im i c În urmă, că rezu l tatul efortu lu i e i se consu mă aproape l a fe l de repede pe cît s-a che ltu i t efortu l . Şi totuşi , În c iuda zăd ărn ic ie i sa le , acest efort se naşte d i n tr-o mare urgenţă ş i este motivat de un i m pu l s mai puter­n ic d ecît ori ce al tceva, deoarece viaţa Însăşi dep inde de el . Epoca modernă În general ş i Karl Marx În particu l ar, cop leş iţi , ca să zicem aşa, de producti­vitatea real ă, fără precedent, a uman ităţi i occ identale, au avut o înc l i naţie aproape i rezistib i lă de a considera orice muncă d rept lucru şi de a vorb i despre animal laborans in termen i cu m u l t mai potrivi ţi de fapt pentru homo (aber, sperînd mereu că nu ma i era nevoie decît de un s ingu r pas pentru a e l im i ­na cu desăvîrş i re mu nca şi necesi tateaY

Se pare că H u me, ş i n u Marx a fost p rimu l care a susţinut că munca îl deosebeşte pe om de ani mal (Adri ano Tilgher, Homo (aber ( 1 929) ; ed. engleză, Work: What It Has Meant to Men through the Ages ( 1 930» . Cum munca nu joacă nic iun ro l semnificativ în filosofia l u i H u m e, faptul nu are decît o valoare i storică; pentru e l , această caracteristi că nu a făcut mai productivă vi aţa umană, ci doar mai asp ră şi mai du reroasă deCÎt viaţa an imală . Este totuşi i n teresant de remarcat în acest context grij a cu care a repetat H ume că n id gîndi­rea, n ic i raţiunea nu îl d isti ng pe om de an imal , comportamentul fiarelor demonstrînd că ele sînt capabile atît de u n a, cît şi de alta.

1 5 . Wealth ofNations (ed. Everym an), 1 1 , 302.

1 6 . Distincţi a dintre munca productivă şi cea neproductivă l i se datorează fiziocraţi lor, ce deose­beau clasele productive, de proprietari, de cele sterile . Dat fiind că ei SUSţineau că sursa origi­nară a întregii productivităţi stă în forţele naturale ale pămîntu lu i , etalonu l lor de productivitate era legat de confecţionarea de noi obiecte, şi nu de nevoi le şi de cerinţele oameni lor. Astfel , marchizul de Mirabeau , tatăl fai mosu lu i orator, numeşte steri lă " Ia classe d'ouvriers dont les travaux, quoique necessai res aux besoins des hommes et uti les ă la societe, ne sont pas neanmoins productifs" [clasa de muncitori ale căror munci , deşi necesare pentru nevoi le oameni lor şi uti l e societăţi i , n u sînt cU ,toate acestea productive] şi îş i i l ustrează distincţia d intre l ucrul steri l şi cel productiv comparînd-o cu d iferenţa d intre ciopl irea unei p ietre şi producerea ei (vezi Jean Dautry, "La notion de travail chez Saint-S imon et Fourier" ,Journal de psychologie normale et pathologique, voI . L1 1 , nr. 1 ( ianuarie-martie, 1 955» ,

1 7 , Această speranţă l-a însoţit pe Marx de la început pînă la sfîrşit, O găs im deja în Deutsche

75

Neîndo ie ln ic, evo lu ţi a istori că efectivă, care a scos mu nca d i n ascundere şi a i ntrodus-o În domen i u l pub l i c, unde putea fi organ izată şi "d ivizată" 1 8 , a consti tu i t u n putemic argu ment În e l aborarea acestor teori i . Însă u n fapt ch iar mai sem n ificativ În această privi nţă, pres imţit deja de economişti i c la­s ic i şi descoperit şi s istematizat cu cl aritate de Karl Marx, este ace la că Însăşi activitatea munci i , i nd iferent de c i rcumstanţe le i sto ri ce şi i ndependent de locu l În care se găseşte , În domen i u l privat sau În cel pub l ic, posedă Într-a­devăr o "p roductivitate" proprie , oricît de deşarte şi de efemere ar fi prod u­se le e i . Această productivi tate nu ţi ne de n i c i unu l d in prod use le munc i i , c i de "puterea" umană, a cărei forţă nu se epu izează În producerea m ij loacelor proprie i sa le su bzistenţe şi su pravieţu i ri , ci este capab i l ă să p rod ucă un "surp lus" , să producă, al tfel spus , mai mult decît ceea ce e necesar pentru " reprod ucerea" sa. Tocm ai pen tru că nu munca Însăş i , c i surp l u su l "forţei de mu ncă" (Arbei tskrafi:) omeneşti exp l ică productivitatea munc i i , i n trod u­cerea acestu i te rmen , cum a remarcat pe bu nă dreptate Enge ls , a fost e le­mentu l cel mai origi na l şi mai revo l uţ ionar al Întregu l u i s i stem al l u i Marx. 1 9 Spre deoseb i re de productivi tatea l ucru l u i , care adaugă n o i ob iecte la artifi­c ial u l uman , p rodu ctivitatea fo rţei de m u ncă prod uce doar acc idental ob i ecte, ocu pÎndu-se În pri m u l rînd de m ij loace le proprie i sale reproduceri ; dat fi i nd că pute rea sa nu este epu izată od ată cu reproducerea sa , ea poate fi Întrebu i n ţată la rep rod uce rea procesu l u i mai mu l tor vieţi , deş i n u "prod u­ce" n i ciodată al tceva decît vi aţă. 20 Pri n opres i une vio lentă, În tr-o soci etate sci avagistă, sau pri n exp loatare, În soci etatea cap ita l i stă d i n epoca l u i Marx, ea poate fi În aşa fe l can al izată, Încît mu nca cîtorva să fie sufici entă pentru vi aţa tutu ror.

D i n punctu l acesta de vedere, care este pu r social şi care este punctu l de vedere al Întregi i epoci modeme, dar care şi-a pri m it exp res ia cea mai coerentă şi mai grand ioasă În opera l u i Marx, orice muncă este "produc­tivă" , iar mai vechea d i sti ncţi e d intre Îndep l i n i rea "sarci n i l o r dom estice" , care n u Iasă n icio u rmă, şi producerea de obiecte Îndeajuns de d u rabi l e pentru

Ideologie: "Es hande l t s ich n icht daru m die Arbeit zu befre ien , sondern s ie aufZuheben" [ N u e vorba de a e l ibera mu nca, c i de a O suprima) ( Gesamtausgabe, partea 1 , vo I . 3 , p . 1 85 ) ş i , mu l te decen i i mai tîrzi u , În ce l de-al trei lea vol um d i n Das Kapital, cap. 48: " Das Reich der Fre ihe it begi nnt i n derTat erst da, wo das Arbeiten . . . aufhort" [Împărăţia l i bertăţi i Începe Într-adevăr acolo unde munca . . . Încetează) (Marx-Engels Gesamtausgabe, partea a I I -a (Zu rich , 1 933) , p . 873) .

1 8 . În Introducerea la cartea a doua din Wealth ofNations (ed. Everyman, 1 , 241 şi urm . ) , Adam Smith sub l i n iază că productivitatea i se datorează mai curînd d iviziun i i mu nci i decît munci i Înseş i .

1 9 . Vezi I n trod ucerea l u i Enge ls l a lucrarea lu i Marx, "Wage, labour and Capita l" ( În Marx ş i Enge ls , Selected Works ( london, 1 950) , 1 , 384), unde Marx introdusese nou l termen cu o anumită emfază.

20. Marx a subl in iat Întotdeauna, şi mai cu seamă În tinereţea l u i , că pri ncipala funcţie a munci i este "producerea vieţi i " ş i , În conseci nţă, a pus munca l aol altă cu procreaţia (vezi Deutsche Ideologie, p. 1 9 ; de asemenea, "Wage, Labour and Capita l " , p. 77) .

76

a putea fi acu mu l ate Îşi p ierde va lab i l i tatea. Pu nctu l de vedere social coi n ­cide pe de-a-n tregu l , aşa cu m a m văzut mai devreme , c u o i n terp retare care n u i a În cons iderare n im i c al tceva d ecît procesu l vital al uman ităţi i şi În al cărei cad ru de referi n ţă toate real i tăţi l e devi n obiecte de consu m . În i n terio­ru l une i " u man ităţi " com plet "social izate", al cărei unic scop ar fi Întreţi nerea procesu l u i vieţi i - ş i , d in neferici re, acesta e idealu l deloc utopic care călăuzeşte teori i l e l u i Marx21 -, d i sti ncţia d intre mu ncă şi lucru ar d ispărea cu desăvîrş ire; orice l ucru ar deven i muncă, deoarece ob iecte le , În total i tatea lo r, nu ar mai fi Înţelese În cal i tatea lor ob iectivă , de obiecte s ituate În l u me , ci ca rezu l ta­te ale forţei de mu ncă vi i şi ca fu ncţi i a le procesu l u i vi eţi i . 22

Este interesant de observat că deosebiri le d intre l ucru l calificat şi cel necal i­ficat ş i d i n tre l u cru l i n te lectu al şi cel m anua l nu joacă n ici u n ro l În econo­mia po l i tică c lasică sau În opera lu i Marx. În comparaţie cu p rod uctivitatea munci i , e l e sînt Într-ad evăr de i m portanţă secu nd ară. Fi ecare activi tate re­c lamă u n an um it grad de cal ificare , cu răţen i a sau gătitul În aceeaşi m ăsură ca scrierea u nei cărţi sau constru i rea u nei case . Deoseb i rea nu se referă l a activităţi d iferi te, c i i nd i că doar anum i te etape ş i cal i tăţi care s e regăsesc În fiecare d i n tre ele . Ea ar putea dobîn d i o an u m ită i mportanţă datorită d ivi­zi u n i i moderne a mu nci i , În care sarci n i l e rezervate altădată cel o r ti neri şi l i psiţ i de experienţă au fost Îngheţate În ocupaţi i pe vi aţă. Însă această con­seci nţă a d ivizi u n i i munci i , care Înseam nă d ivizarea une i activităţi În atît de mu lte părţi i nfi me, Încît fiecare executant special izat are nevoie doar de un m in imum de cal ificare, ti nde să abolească cu totu l mu nca cal ificată, aşa

21 . Termeni i vergesellschafteter Mensch sau gesellschaftliche Menschheit au fost adesea fo losiţi de Marx pentru a ind ica ţel u l socia l i smu lu i (vezi , de p i ldă, cel de· al trei lea vo l um din Das Kapital, p. 873, şi cel de-al zece lea d in "Tezele despre Feuerbach" : "Punctu l de vedere al vech iu lu i materi a l ism este reprezentat de societatea « civ i l ă» ; punctu l de vedere al nou lu i materia­l i sm este reprezentat de socie tatea umană'sau de uman itatea social izată" (Selected Works, 1 1 , 367) ) . Ţel u l consta În e l im i narea p răpastie i d in tre exi stenţa i nd ividuală a omu lu i şi exi s­tenţa lui socială, astfel Încît, "În fi inţa sa cea mai i nd ividuală, omu l să fie În ace laşi tim p o fi i nţă soc ia lă ( un Gemeinwesen)" Uugendschriften, p. 1 1 3) . M arx n umeşte adesea această natu ră socia lă a om u lu i p ropriu l său Gattungswesen, natura l u i de membru al specie i , iar faimoasa "Înstrăin are de s ine" m arxistă desemnează în prim u l rînd Înstră inarea omu l u i de natu ra sa de Gattungswesen (ibid., p. 89: "E ine un m i tte lbare Konsequenz davon , dass der Mensch dem Produkt se iner Arbeit, seiner Lebenstătigkeit, seinem Gattungswesen entfrem­det i s t , i st d ie Encfremdung des Menschen von dem Menschen" [O consecinţă nemij l ocită a fapcu l u i că omu l se înstrăi nează de p rodusu l munc i i sale, al activităţi i vieţi i sale, al naturi i l u i de mem bru al speci e i , este Înstrăin area o mu l u i de o m ] ) . Soc ietatea id eală este o stare de l ucru ri În care toate activităţi l e omeneşti derivă tot atît' de natu ral d in " n atu ra" umană pe cît de natu ral secretă alb ine le ceara pentru confecţi on area fagu rel u i ; a trăi şi a munc i pentru viaţă vor fi devenit unu l şi ace laşi l ucru , iar viaF nu va mai "începe pe ntru ( m u nci­tor) aco lo unde Încetează (activitatea mu nc i i )" ( "Wage, Labour and Cap ita l" , p. 77) .

22 . Acuzaţi a in iţ ia lă lansată de Marx la ad resa soc ietăţi i capitaliste nu privea numai transfor­marea tutu ror obiectelor În m ărfu ri , ci atitud inea m unc itoru l u i , care "aj unge să se poarte faţă de produsu l munc i i sale ca faţă de un obiect străi n" ("dass der Arbeiter zum Produ kt seiner Arbei t als e inem fremden Gegenstand s ich verhălt" Uugendschriften, p. 83 )) - privea, altfel spus, ob iectele l um i i care, odată ce au fost prod use de oameni, ajung În tr-o an umi ­tă m ăsură independente, "străine" de viaţa omenească.

77

'cum Marx a p";zis În mod corect. Rezu ltatu l ei este că pe pi aţa munc i i nl..\ se vinde şi nu se cumpără cal ificare ind ividuală, ci "forţa de mu ncă" pe care toate fi i nţe le omeneşti aflate În vi aţă ar trebu i să o posede În aproxi mativ aceeaşi cantitate. Pe deasupra, dat fi ind că l ucru l necal ificat este o contrad icţie În termeni , d i sti ncţia este ea Însăşi val abi l ă doar pentru activitatea munci i , iar \

Încercarea de a face d in ea un cad ru de referi nţă i mportant dovedeşte deja că deosebirea d intre muncă şi l ucru a fost abandonată În favoarea munci i .

Cazu l mai populâre i categori i a l ucru l u i manual ş i i n telectu al este c u totu l d iferit. A ic i , l egătura sub i acentă d intre cel ce munceşte cu mîi n i l e şi cel ce munceşte cu capu l o reprezintă Încă o dată procesu l m u nci i , Înfăptu it În­tr-un caz de cap, în celălalt de o altă parte a corpu l u i . Totuşi gînd i rea, care , du pă cîte se presu pune , este activitatea capu l u i , deşi se aseamănă într-un fe l cu mu nca - Întrucît este şi ea u n proces care se încheie , probab i l , abi a od ată cu vi aţa însăşi - este şi mai puţi n "productivă" decît mu nca ; dacă mu nca nu I asă n ic io u rmă durab i lă, gînd i rea nu Iasă În u rmă n im i c tangi­b i l . Pri n ea Însăş i , gînd i rea nu se materi al izează n iciodată În obi ecte . Ori de cîte ori doreşte să îşi man ifeste gînd u ri l e , l ucrătoru l i n tel ectu al trebu ie să îşi fo losească mîi n i le ş i să îşi însuşească dexterităţi manuale la fe l ca orice alt lu crător. Altfel spus, gînd irea şi l ucru l sînt două activităţi d iferi te care nu co incid n ic iodată pe dep l i n ; gînditorul care vrea ca l umea să cunoască "conţinutu l " gînduri lor sale trebuie, înainte de toate, să se oprească din gîndire şi să Îşi amintească propri i l e gînduri .

În acest caz, ca şi În toate cele la l te , rememorarea pregăteşte ceea ce e intangib i l ş i uşor În vederea pos i b i l e i sa le material izări ; e începutu l procesu l u i de real izare a lucrări i ş i , la fel ca observa­rea model u l u i care ,Îi călăuzeşte meşteşugaru l u i l u crarea, este etapa l u i cea mai im ateri ală. Pri n u rm are, l ucru l însuşi are nevoie Întotdeauna de un ma­teri al pe seama căru ia să fie executat şi care , pri n fabricare, p ri n activitatea l u i homa {aher, să fie transformat Într-un ob iect al l um i i . Cal i tatea specifică de l u cru a l ucru l u i i n te lectual i se datorează " l ucru l u i mîi n i lo r noastre" tot atît de mu l t ca o rice alt gen de l ucru.

Pare p lauzib i l , şi ch iar se ob işnu ieşte să se j ustifice ş i să se pună în l egă­tu ră d isti ncţia modernă d i n tre munca inte lectu ală şi cea man ua lă cu deose­birea antică d i ntre C�artele l iberal e" şi ce le "servi le". Totuşi , trăsătura distinctivă a arte lor l i berale faţă de cele servi l e nu este cîtuşi d e puţi n "u n grad mai Înalt de intel igenţă" , ori faptu l că "arti stu l l i beral " lucrează cu m i ntea, pe cînd "negustoru l sord id" �u mîi n i l e . Criteri u l antic este În primu l rînd po l i tic . Sînt l i berale ocupaţi i l e care presu pun prudentia, capacitatea de a judeca b ine , care este vi rtutea oamen i lor de stat, şi profesi i l e de i n teres pub l ic (ad hominum

23 . De dragul comodităţi i , voi urma discuţia despre ocupaţi i l e l i berale ş i cele servi l e exp usă de Cicero În De officiis; 1 , 50-54. Criteri i l e de prudentia şi de utilitas sau utilitas hominum sînt afirmate În paragrafele 1 5 1 şi 1 55. (Traducerea lu i prudentia prin "grad mai Înalt de inteligenţă" de către Walter Mi l l er În ed iţia Loeb Classical Li brary mi se pare greşită. )

24. Pl asarea agricu l tu ri i prin tre artele l i berale este desigur t ipic romană. Ea nu i se datorează vreune i "ut i l i tăţi " speciale a cu ltivări i pămîntu l u i , aşa cum am pu tea-o noi înţelege, ci se

7 8

utilitatem)2\ precu m arh itectura, med ic ina ş i agricu l tu ra.24 Toate meseri i l e , meseri a de scrib În egal ă m ăsură cu cea de du lgher, sînt "sord ide" , nepotrivi­te pentru u n cetăţean cu dreptu ri dep l i ne, i ar cel e mai rele sînt cele pe care noi le-am socoti drept ce l e ma i uti l e, cum ar fi meseri i l e de "negustor de peşte, măcel ar, bucătar, vînzător de păsări sau pescar" . 2 5 Însă n ic i ch iar aces­tea nu Înseamnă neapărat muncă pură. Mai există ş i o a tre ia catego rie , În care tru d a şi efortul (operae În contrast cu opus, si mp la activitate În contrast cu l ucrarea care rezu ltă d in ea) sînt e le Însele p lătite, i ar În aceste cazuri "p lata Însăş i este o garanţie a servituţi i " . 26

Disti ncţia d i ntre l u cru l m anual şi cel i ntelectu al , deş i s-ar putea stab i l i că Îş i are origi nea În Evu l Medi u27, este totuşi modernă şi are două cauze cu totu l diferite, ambele fiind Însă la fel de caracteristice pentru cl imatul gene­ral al epoci i mod erne . Cu m , În cond i ţi i l e moderne, fiecare ocu paţie trebu ia să Îşi dovedească "uti l i tatea" pen tru societate În ansamb l u l e i ş i În truCÎt uti l i ­tatea ocu paţi i l o r i nte lectu ale deven ise mai mu lt deCÎt Îndoi e l n ică d in cauza g lorificări i moderne a mu nci i , era fi resc ca i nte l ectu al i i să Îşi dorească, şi e i , să fie i nc luş i În rîn du i popu laţie i lucrătoare. În ace laş i tim p Însă, ş i doar În aparentă contrad icţie cu această evol uţie , căutarea şi stima de care s-au bucu­rat an u m i te real izări " i n tel ectuale" În această societate au aj un s la un grad fără precedent În istoria noastră, cu excepţia secole lor de decl i n ale Imperiu l u i roman . În acest context, este b ine poate să ne aminti m că, pe tot parcursul istoriei antice, servici i l e " i nte lectuale" ale scrib i lor, fie că s lujeau nevoi lor dome-

- n i u l u i publ ic, fie ce lor d i n domen i u l p rivat, erau executate de sclavi şi aprecia­te în consecinţă. Abia birocratizarea Imperi u l u i roman, însoţită de ascensi unea socială şi politică a împăraţi lor) a dus la o reevaluare a servici i lor " intelectuale" .28

l eagă mai cu rînd de ideea ro mană de patria, potrivit căre ia ager Romatlus, şi nu n u mai cetatea Romei, reprezi ntă locul ocu p at de domen iu l p u b l ic.

25. Tocmai această uti l i tate pentru s i m p l a exi stenţă este cea pe care Cicero o numeşte medio­cris utilitas (paragrafu l 1 5 1 ) , excluzînd-o d i ntre arte le l iberale . D i n nou, mi se pare că tra­duceri i Î i scapă esenţial u l : nu este vorba de "profesi i . . . d i n care nu se obţine n ici u n benefici u , oricît de mic, pentru societate", ci de ocupaţii care, Î n opoziţie făţişă cu Îndeletn ic i ri le menţio­nate mai devreme, depăşesc u ti l i tatea vu lgară a b u n u ri l o r de consum.

26 . Roman i i socoteau atît de hotărîtoare diferenţa d intre opus şi operae, ÎnCÎt aveau două forme d iferi te de contract, locatia operis şi locatia operarum, d intre care cea de-a doua juca u n ro l i n s ignifiant, deoarece munca era lacu tă În speci al de scl avi (vezi Edgar Loeni ng, În Hand­wiirterbuch der Staatswissenschaften (1 890), 1, 742 şi urm . ) .

27. În Evul Med i u , opera liberalia erau identificate cu l ucru l i n telectual sau m a i cu rînd sp iritual ' (vezi Otto Neurath , "Bei trage zur Geschichte der Opera Servi l i a" , Archiv fiir Sozialwissenscha{t und Sozialpolitik, voi . XLI ( 1 9 1 5 ) , n r. 2).

2 8 . H. Wal lon descrie acest p roces su b dom nia l u i Diocleţian: " . . . Ies fonctions jadis servi les se t rouverent anobl ies, elevees au p remier rang de I 'Etat. Cette haute consi derati on qu i de I 'em pere u r se repandait sur les premiers servite u rs du palais, sur les p l u s hauts dignitaires de I 'em p i re, descendait il tDUS les degres des fo nctions pub l iques . . . ; le service p u b l i c devine u n office p u b l ic" [ Funcţi i le cindva servi le au fost În nobi l ate, ri d i cate pe p rima treaptă a sta­tu l u i . Această Îna ltă cons ideraţie care, de la Împărat, s-a răspînd i t la pri m i i s lujbaşi ai pala­tu l u i , la cei mai de seamă demn itari ai i m p e ri u l u i , a coborît la toate n ive l u ri l e fu ncţi i l o r

79

În măsu ra în care nu este un adevărat " l ucrător" - angajat, ca toţi ce i l alţi l ucrători , de la cel mai u m i l meşteşugar pîn ă la cel mai mare artist, în p ro­cesu l ad ăugări i încă u n u i ob iect, du rab i l pe cît posi b i l , la artificia l u l u man -, i n te l ectu al u l nu se aseam ănă probabi l cu n imen i mai mu l t decît cu "servi­toru l domestic" al l u i Ad am Smith , deşi fu ncţia l u i este mai puţi n de a men­ţi ne i n tact procesu l vieţi i şi de a se ocu pa de regenerarea lu i , cît de a se îngrij i de întreţi nerea diverse lor maş i nări i b i rocratice gigantice a le căror p rocese îi consu mă servici i l e ş i Îi devorează p roduse le tot atît de reped e şi de neîn­d u rător pe cît o face însuş i p rocesu l vieţi i b io logice.29

1 2 CARACTERUL-DE-OBIECT AL LUM I I '

Dispreţu i rea mu nc i i În teori a antică şi glorifi carea ei în teoria modernă se orientează, ş i una, ş i alta, d u pă atitud i nea sau activi tatea sub iectivă a muncitoru l u i , fie privi ndu- i cu neîncredere durerosu l efort, fie IăudÎndu- i pro­d uctivi tatea. Caracteru l sub iectiv al i n terpretări i este poate mai evi dent În d i sti ncţi a făcută între l u cru l uşor şi ce l du r, dar am văzut, cel puţ in În cazu l l u i Marx - care, fi i nd cel mai mare d i ntre teoretici e n i i modern i ai m u nci i , rep rezi ntă fără îndo ia lă o p i atră de Încercare Î n cursu l d i scuţi i l or de faţă - , că productivi tatea mu nc i i se măsoară şi se eval uează În raport cu p retenţi i l e procesu l u i vieţi i l a p ropri a reproducere ; ea constă În surp l usu l potenţial i nerent forţe i u mane de mu ncă, şi n u În cal i tatea ori În caracteru l ob i ecte lor pe care l e p roduce. În acelaş i fe l , op i n ia grecească, care î i p l asa pe p ictori deasu pra scu l ptori lor, n u se înteme ia cu sigu ranţă pe o mai mare conside­raţie pentru p ictu ră.30 Se pare că d i sti ncţi a Între mu ncă şi l u cru , negl ijată

p u b l ice . . . ; servic iu l pub l ic a devenit o s lujbă pub l ică l " Les ch arges les p lus servi les, .. ' les noms q u e nous avons cites aux fonctions de I ' esclavage, sont revetus de I 'ec lat q u i reja i l ­l i t de l a personne d u prince" [Însărci nări l e ce le m ai servi le , . . . n u m e l e pe care l e-am menţio nat l a Îndatori ri l e scl avie i , sînt acoperite de străl ucirea care izvoră);te din persoana prinţu l u i ) (Histoire de I'esc!avage dans I'antiquittf ( 1 847), I I I , 1 2 6 şi 1 3 1 ) . Înai n te de această Înăl ţare a servic i i lor, scrib i i erau pl asaţi În aceeaşi catego rie cu paznici i ed ific i i lor publ ice sau chiar cu oamenii care Îi conduceau pe luptători În arenă (ibid., p. 1 7 1 ) . Pare demn de atenţie că promovarea " intelectu al i lor" a coincis cu constitu i rea une i birocraţi i ,

29 , " M unca unora d i ntre c e l e mai respectabi l e ord ine d in societate, Întocmai c a mu nca servi­to ri lor domestic i , nu produce n icio val oare" , spune Adam Smith, i n cl uzîn d În rînd u i l o r "arm ata şi mari n a Î n În tregu l e i " , "funcţion ari i publ ici " ş i rep rezentanţii profesi i lor l i berale precu m "cleric i i , avocaţi i , medic i i , oameni i de l i tere de toate fe l u ri le" . Lu cru l lor, " Ia fe l ca decl amaţi a actori lor, ti rada oratorulu i sau melodia m uzician u lu i . . . piere În chiar c l ipa pro­d uceri i l u i " (op. cit., 1 , 295-296) . E l impede că Smith nu ar fi Întîmpinat nic io d ificu ltate În clasificarea "s lujbe lor gulerelor albe" d i n societatea noastră.

3 0 . Dimpotrivă, este Îndoielnic că vreo pictură a fost vreodată atît de ad mirată ca statuia l u i Zeus de la Olympia, sculptată de Fidias, despre care se credea că are puterea magică de a şterge aminti rea oricăror necazu ri ' sau suferi nţe; cine nu o văzuse, se spunea, trăise În zadar etc.

8 0

cu atîta Încăpăţînare de teoreti ci en i i noştri şi păstrată atît de stăru itor În l imb i l e noastre , aj u nge Într-adevăr o s imp l ă d iferenţă de grad atu nc i cînd caracteru l de ob iect-aparţi nÎnd- l u m i i a l ob iectu l u i p rodus - amp lasarea, funcţi a ş i du rata şederi i sal e În l ume - nu este l uat În considerare. Deoseb i rea d i ntre o pîi ne , a cărei "speranţă de viaţă" În l ume ab i a dacă depăşeşte o zi , şi o masă, care poate l esne supravi eţu i m ai m u ltor generaţi i de oamen i , este fără Îndo ia lă cu m u l t mai evidentă si ma i h otărîtoare decît d iferenta d i n tre

, ,

un brutar şi u n du lgher. Curioasa d iscrepanţă d i n tre l imbaj ş i teori e , pe care am sem nalat-o l a

Început, s e dovedeşte, aşadar, o d i screpanţă Între l imbaj u l "obiectiv" , orien­tat-spre- I u me, pe care ÎI vorb im , ş i teo ri i l e su biective, orientate-spre-om , de care ne fo los im În Încercarea noastră de a Înţel ege. Mai cu rînd decît teo­ria, l imbaj u l ş i experienţe le umane fu ndamenta le ce Îi stau la bază sînt ce le care ne Învaţă că obi ecte le l u m i i , În m ij l ocu l cărora se desfăşoară vita acti­va, sînt de natu ră foarte d iferită şi sînt prod use cu aj utoru l unor ti pu ri de activi tate cu totu l d eoseb i te. Privite ca parte a l u m i i , p rod use le l u cru l u i - ş i nu prod use le m u nc i i - garantează permanenţa ş i d u rab i l i tatea fără de care o l ume n u ar fi cîtuşi de puţ in posi b i l ă. Abia În i nteri oru l acestei l u m i de obiecte d u rab i l e Întîl n i m bunu ri l e de consum pri n i n termed i u l cărora vi aţa Îşi as igu ră m ij loacele p roprie i su pravieţu i ri . Necesare corpu l u i nostru şi pro­duse pri n m u nca l u i , dar l i ps ite de stabi l i tate proprie , aceste ob iecte desti­nate u n u i consum neîncetat apar ş i d ispar Într- un med i u de ob iecte care nu . sînt consumate, ci Întrebu i n ţate ş i cu care, folos i ndu- le , ne ob i şnu im ş i ne. depri ndem . Ca atare, e le dau naştere fam i l i ari tăţi i l um i i , deprinderi l o r ş i ob işn u i nţe lor p ropri i raportur i lor d i ntre oamen i ş i ob iecte sau d i ntre oa­men i şi oamen i . Ceea ce b u n u ri l e d e con sum sînt pentru vi aţa o m u l u i , ob iecte le de întrebu i n ţare sîn t pentnu l umea l u i . D e l a e le , bu n u ri l e de con­sum Îşi dobîndesc caracteru l -de-ob i ect; i ar l i m ba, care nu Îi perm i te activi­tăţi i munci i să formeze ceva atît de sol id şi de neverbal precu m un substantiv, ne dă de Înţe les că, foarte probab i l , noi n i ci nu am şti măcar ce este un obiect dacă nu am avea îna intea noastră " l u crarea mîi n i lor noastre" .

Deoseb i te deopotrivă de b u n u ri l e de con s u m ş i d e ob i ecte l e d e Întrebu i nţare sînt, în sfîrşit, "prod u se le" acţi un i i ş i ale vorb i ri i , care formează Împreună ţesătu ra re laţi i l o r şi a treb u ri l o r omeneşti . Lăsate În seam a lor,

. acestor "p roduse" n u le l i pseşte doar caracteru l tangi b i l al altor ob iecte, ci sînt ch iar mai puţi n d u rab i l e şi m ai zadarn ice decît ceea ce producem În ve­derea consu mu l u i . Real itatea lor dep inde În întregi me de p lural i tatea umană, de statorn ica p rezenţă a altora care pot vedea ş i auzi şi , p ri n u rm are , le pot certifica existenţa. Acţi unea ş i vorb i rea sînt totu ş i man ifestări exterioare ale vieţi i u m ane , ce nu cunoaşte decît o s ingură activitate care , deşi l egată În mu l ti p l e ch i p u ri de l u mea exteri oară, nu se man ifestă neapărat În ea ş i n u are nevoie s ă fi e văzută, auzită, Întrebu inţată sau consu mată pentru a fi reală: activi tatea gînd i ri i .

Privi te totuşi sub aspectu l apartenenţei l o r l a l u me, acţi u nea, vorb i rea şi gîn d i rea au cu mu l t mai mu lte În com u n decît are ori care d i n tre e le cu

8 1

l u cru l sau cu munca. El e În sele nu "produc" , nu dau naştere la n imic, sînt l a fel de deşarte ca vi aţa Însăşi . Ca să devi nă obiecte ale l um i i , ad ică i sprăvi , fapte, even imente, tipare de gînd i re sau idei , e le trebuie mai Întîi văzute, auzite şi rememorate , iar apoi transformate, re ificate, aşa zicînd, În ob iecte - În rosti ri l e poeziei , În pagin i l e scrise sau În cărţi l e ti părite, În p ictu ri sau În scu l ptu ri , În tot soi u l de mărtu ri i , docu mente ş i monu mente. Întreaga l u me factuală a treburi l or omeneşti dep inde, În privi nţa real ităţi i sale şi a exi stenţei sale conti n ue, mai Întîi de prezenţa altora, care au văzu t, au auzit ş i Îşi vor amint i , i ar apoi de transformarea i n tangib i l u l u i În obiecte tangib i l e . În l i psa rememorări i ş i fără re ificarea de care aducerea aminte are nevo ie pentru a se real iza şi care face, într-adevăr, d i n ea, aşa cu m susţineau greci i , mama tuturor artelor, activităţi l e vi i a le acţi un i i , vorb iri i şi gînd i ri i şi -ar p ierde real i ­tatea l a capătu l fiecăru i p roces ş i ar d i spărea ca şi cum nu ar fi exi stat vreo­dată. Preţu l material izări i pe care ele trebuie să o sufere ca să rămînă În l ume este că, de fiecare dată, " l i tera moartă" în locu ieşte ceva ce a izvorît d i n tr-u n "sp i rit vi u " ş i care, pentru o cl i pă trecătoare, a existat cu adevărat ca "spi ­ri t vi u" . E un preţ pe care trebu i e să îl p lătească, deoarece, p rin natura lor, e le n u aparţin l um i i şi au de aceea nevoie de sprij i n u l unei activităţi de o natu ră cu totu l d iferită; În ceea ce p riveşte rea l i tatea şi material izarea lor, e l e dep ind de aceeaşi pricepere artizanală care constru i eşte ce l ela lte obiecte ale artific ia l u l u i u man.

Rea l i tatea şi trăin ic ia lumi i omeneşti se sprij i nă În primu l rînd pe faptu l că sîntem Înconj u raţi de obiecte mai du rab i l e decît activitatea care l e-a pro­dus şi poate ch iar mai du rabi le decît vieţi l e autori l o r lor. Vi aţa omenească, În măsu ra În care Înseamnă constru i rea-une i - I u m i , este angajată Într-un permanent proces de reificare, ia r gradu l În care obiectele produse, care toate lao l altă formează artificia lu l uman , aparţin l um i i dep inde de mai marea sau mai m ica lor du rab i l itate În cadru l l u m i i Înseşi .

1 3 _ M UNCA ŞI VIAŢA

Cel e m ai puţi n durabi le d intre obiectele tangibi l e sînt cele necesare însuşi procesu l u i vieţi i . Consumarea lor ab i a dacă supravieţu i eşte actu l u i pri n care sînt prod use; În termen i i l u i Locke, toate ace le " l ucru ri bune" ce sînt "cu adevărat folositoare pentru viaţa omu lu i " , pentru "necesităţi le su bzistenţe i " , sînt "În general de scu rtă du rată, În aşa fe l Încît, dacă nu sînt consu mate pri n Întrebu inţare , se vor deterio ra şi vor p ieri de l a s ine"31 . După o scu rtă şedere în l u me, e le se reîntorc - fie pri n absorbţi a În procesu l vieţi i an i ma lu ­l u i u m an , fie pri n deteriorare - În procesu l natu ral care l e-a fu rn izat; În

31 . Locke, op. cit., secţiunea 46.

82

forma prim i tă d i n mîna omu l u i , pri n i n termed i u l căre ia şi-au dobînd it locu l efemer În l u mea ob iecte lor făcute de o m , e le d i spar mai repede decît orice al tă parte a l u m i i . Privi te sub aspectu l apartenenţei lor la l u me, ele aparţin l um i i Într-o ma i m i că măsu ră decît ori ce altă real i tate şi sînt, În acel aşi ti mp , real i tăţi l e ce l e m ai natu ra le . Cu toate că sînt făcute de om , ele vi n şi p leacă, sînt prod use ş i consu mate, supunÎnd u -se m i şcări i veşn ic cic l ice a n atu ri i . C ic i i că este, de asemenea, m işcarea organ ism u l u i vi u , i ncl u siv a corpu l u i omenesc, cîtă vreme el poate rezi sta p rocesu l u i care îi pătru nde fi inţa şi care î i dă vi aţă. Viaţa este un proces care epu izează pretutinden i du rab i l i tatea, o erodează, o face să d i spară, pîn ă cînd , în cele d in u rmă, materia moartă, rezu ltatu l mic i lor cic l u ri vitale i n d ivi duale , se reÎntoarce În giganti cu l c ic l u gl obal al natu ri i Înseşi , În care nu există n i ci Început, n i ci stlrş it ş i În care toate rea l i tăţi l e natu ral e pend u l ează Într-o repetiţ ie ce nu s e sch i m bă şi n u are moarte.

Natu ra ş i m işcarea c ic i ică pe care ea o impu ne tutu ror l ucru ri lor vi i nu cunosc n i ci n aştere , n ic i moarte , aşa cum le Înţel egem noi . Naşterea ş i moartea fi i nţe lor u m ane nu sîn t s imp l e Întîmp lări naturale, ci sînt l egate de o lume În care apar şi d in care pleacă ind ivizi d i sti ncţi , entităţi u n ice, i repe� tab i l e şi de neîn locu it. Naşterea şi moartea presupu n o l u me care n u se află Într-o perm anentă m işcare, ci ale căre i d u rab i l i tate şi rel ativă permanenţă fac apari ţ ia şi d i spari ţi a cu put inţă, o l u m e care exista Înai nte de -apariţ ia oricăru i i n d ivid ş i care va supravieţu i p l ecări i o ricăru i i nd ivi d . Fără o l ume În care oamen i i s e nasc ş i p e care o părăsesc murind , nu ar exista n im ic altce­va decît o nesch imbăto,\re şi veşn ică reîntoarcere, perert-itatea nemuritoare a speciei u m ane ca şi a tutu ror celorl al te speci i an imale . O fi losofie a vieţi i care n u aj u nge, p recu m N ietzsche, l a afi rm area "etern e i reÎntoarceri " (ewige Wiederkehr) ca princip i u suprem al Întregi i existenţe nu şti e pu r şi simp lu despre te vorbeşte .

Cuvîntu l "vi aţă" are totuşi un sens cu totu l d iferi t dacă este pus În l egă­tu ră cu lu mea şi men it să desemneze intervalu l de ti mp cu prins Între n aştere ş i moarte . Mărgi n ită de un Început şi de u n stlrş it, ad ică ,de ce le două even i ­mente supreme ale apari ţie i În l ume ş i d ispari ţ ie i d in l ume, viaţa u rmează o desfăşurare stri ct l i neară, al căre i mers este, cu toate acestea, imprimat de motoru l vi eţi i b io logice pe care omu l o Împărtăşeşte cu cel e lal te l ucru ri vi i ş i care păstrează neconten it În si ne mişcarea cici i că a natu ri i . Pri nc ipa la carac­teristică a acestei vieţi specific omeneşti , a cărei apariţ ie şi a cărei d i spariţ ie reprezi ntă even imente ce ţi n de l u me , este că e Întotdeauna p l i nă de even i ­mente care, l a stlrşit, poi: fi i storis i te ca 6 poveste, pot constitu i o b iografie; despre această viaţă, bios spre deoseb i re d e s impla zoe, spu nea Aristote l că, "Într-un anume fel , ea este un tip de praxis"32. Căci acţi unea şi vorb i rea, care, În Înţe l egerea grecească a pol it ici i , formează, aşa cu m am văzut deja, u n tot u n i tar, sîn t cu adevărat ce le două activităţi al căro r rezu ltat fin a l va fi

32. Politica, 1 254 a 7.

83

întotdeauna o poveste îndeajuns de coerentă spre a fi spusă, oricît de accidenta­l e sau de întîm plătoare pot părea evenimentele şi cauze le lor l uate separat.

M iscarea c ic i ică a natu ri i se manifestă sub forma cresteri i si a decăderi i , , , numai în i nterioru l l um i i omeneşti . La fel ca naşterea şi moartea, creşterea ş i decăderea nu sînt, n i ci e le , la d rept vorb ind , întîmpl ări naturale; ele nu îş i găsesc locu l În cic l u l necurmat şi neobosit în care pendu l ează fără înce­tare Întreaga economie a natu ri i . Abia cînd pătru nd În l u mea făcută de om, procese le naturi i pot fi caracterizate de creştere ş i decădere; doar dacă vom consid era prod use le natu ri i , copacul acesta sau cîi ne le acesta, ca l u ­cru ri ind ividuale, îndepărtÎndu- le astfe l deja de mediu l lor "natu ral" şi p lasîn­d u- le În l u mea noastră, e le vor începe să crească şi să decad ă. În vreme ce natu ra se manifestă În existenţa umană pri n mişcarea c ircu l ară a fu ncţi i l o r noastre corporale, ea îşi face s imţită prezenţa În l u mea făcută de om pri n i ntermed iu l constantei amen inţări de creştere exces ivă sau de decădere la care l u mea este expusă. Procesu l b io logic l a care e supus omu l ş i p rocesu l creşteri i ş i decăderi i l a care e su pusă l u mea au În comun faptul că amîn­două fac parte d i n m işcarea cic i ică a natu ri i şi că se repetă de aceea la ne­sfîrşit ; toate activităţi le omeneşti care decurg d i n neces itatea de a face faţă acestor procese sînt l egate de c ic l u ri l e perpetue ale natu ri i şi nu au În ele Înse le , l a d rept vorb ind , n ici Încep ut, n ic i sfîrşit; spre deoseb i re de lucru, care ia sfîrş it atu nci cînd obiectu l a fost term in at, gata de a fi adăugat la l u mea com ună de obiecte, munca se m işcă întotdeauna în acel aş i cerc, pre­scris de procesu l b io logic al organ ismu l u i vi u , iar "truda ş i necazu l " care Îi sîn t propri i iau sfîrş it ab ia odată cu moartea acestu i organ ism .33

33. În l i teratu ra t impurie despre mu ncă şi pînă în ult ima treime a seco lu lu i al XIX-lea n u era ceva neobişnuit să se insiste asupra legăturii d i ntre m u ncă şi mişcarea ciciică a procesu l u i vi eţi i . Astfel , Schu lze- Del itzsch, într-o prelegere intitu lată Die Arbeit ( Lei pzig, 1 863), începe cu o descriere a ciclu lu i dorinţă-efort-satisfacţie - "Beim letzten Bissen fangt schon die Verd au u ng an" [Cu ult ima îmbu cătură a început deja digestia ] . Totuş i , în imensa l i teratu ră post-m arxistă dedicată problemei mu nci i , s ingurul autor care sub l i n iază şi teoretizează acest aspect CÎt se poate de elementar al activităţii mu ncii este Pierre Navi l le , a cărui l ucrare La vie de travail et ses probhlmes ( 1 954) reprezintă una d intre cele mai interesante contribuţ i i recente ş i poate chiar cea mai o rigi nală d intre ele. Luînd În d iscuţie trăsătu ri le particulare ale zi lei de lucru , diferite de alte forme de măsu rare a ti mpu lu i de muncă, el spune următoa­re le : " Le trait princi pal est son caractere cyc l ique ou ryth mique . Ce caractere est lie il. Ia fois il. I 'esprit naturel et cosmologique de la journee . . . et au caractere des fonctions physiolo· gi q ues de Petre humain, qu ' i l a en comm u n avec les especes an imales superieures . . . I I est evident que l e travai l devait etre de prime abord lie il. des rythmes et fonctions naturels" [Trăsătu ra pri ncipală o reprezi ntă caracteru l ei cicl ic sau ritmic . Acest caracter este legat deopotrivă de spiritul natural şi cosmologic al zi le i . . . şi de caracteru l funcţi i lor fizio logice pe care fii nţa umană îl are în comun cu speci i l e animale superioare . . . . E l i m pede că munca trebu ia să fie de la început l egată de ritm u ri ş i de fu ncţi i natu rale]. De aici decurge carac· terul cicl ic al cheltuiri i şi al reproducerii forţei de muncă ce determină un itatea de timp a zi le i de l u cru. În măsura în care vi aţa u m ană nu este numai p arte a vieţi i speciei, caracteru l e i temporal - şi aceasta este intuiţia c e a m a i i mportantă a lu i Navi l l e - se află Într-un con· trast categoric cu caracte rul tem poral ciclic al zi le i de muncă. " Les l i m ites n atu re l l es superieures de la vie . . . ne sont pas d ictees, comme ce l le de la journee, par la necessite et la possi b i l i te de se rep roduire, mais au contraire , par I ' i m possi b i l ite de se renouvel er, sinon il.

84

Atu nci cînd a defin it munca drept "metabol ism u l omu l u i cu natu ra" , În al căru i proces "materi a l u l natu ri i (este) ad aptat printr-o sch i m bare de for­mă la ceri n ţel e omu lu i " , astfel că "mu nca Însăşi este Încorpo rată sub iectu­l u i e i" , Marx a ind icat l i m pede că "vorbea din tr-un punct de vedere fizio logic" şi că mu nca şi consumu l nu sînt decît două faze al e c ic l u l u i perpetuu al vieţi i b io logice .34 Acest c ic lu trebu i e susţinut pri n consu m, iar activi tatea care fu r­n izează m ij loacele consumu l u i este munca.3S Tot ceea ce mu nca produce este destinat să fie absorbit aproape imed i at În procesu l vieţi i umane, iar acest consu m , regenerînd procesu l vi tal , p roduce - sau mai cu rînd , reprodu­ce - o nou ă "forţă d e muncă", necesară În vederea Întreţi neri i pe mai departe a corpu l u i .36 D in punctu l de vedere al exigenţe lor procesu l u i vital , al "n ecesi­tăţi i de a su bzista" , potrivit fo rmulei lui Locke, mu nca şi consumu l Îşi urmează atît de strîns, ÎnCÎt constitu ie aproape una şi aceeaşi mi şcare, care, abia În­cheiată, trebu i e l uată de la Început . " Neces i tatea de a su bzista" guvernează deopotrivă munca şi consumul , iar munca, atunci cînd încorporează, "adună" şi se "contopeşte" fizic "cu" ceea ce îi oferă natu ra37, face În ch i p activ ceea

I 'eche l le de I 'espece . Le cyc le s' accom pl i t en une fois , et ne se renouvel le pas" [Li mitele natu­rale superioare ale vie�i i . . . nu sînt d ictate, ca cele ale zi le i , de necesitatea şi de posi b i l i tatea de a se reproduce, ci , d impotrivă, de imposibi litatea de a se reînnoi altfel decît la scara speciei . Cic lul se efectuează o s i ngu ră dată şi nu se reînnoi eşte] (pp. 1 9-24).

34. Capital ( ed . Modem Lib rary) , p. 201 . Formu la apare frecvent În opera lu i Marx şi e Întot­deauna repetată aproape cuvînt cu cuvînt: munca reprezi ntă etern a necesi tate n atu rală de a real iza metabol i smu l d i n tre om şi natu ră . (Vezi , de exemplu , Das Kapital, vo I . 1 , partea a l -a, cap . 1 , sec. 2, ş i partea a 3-a, cap. 5 . Trad uceri i engl eze standard , ed iţia Modern Li brary, pp . SO, 205, îi l i pseşte precizia l u i Marx. ) Găs im aproape aceeaş i form ul are În vo I . I I I d in Das Kapital, p. 872. E l i mpede că atu nci cînd vorbeşte, aşa cum o face adesea, despre "procesul vital al societăţi i" , Marx nu gîndeşte în metafore .

35 . Marx nu mea mu nca un "consum prod uctiv" (Capital (ed. Modern Li brary) , p. 204) şi nu a p ierdu t n iciodată d in vedere caracterul e i. de cond iţie fizi ologică.

36. Întreaga teorie a l u i Marx se sprij i nă pe i ntu iţ ia t imp u rie că muncitorul îşi rep rod uce Înai nte de toate propria vi aţă producîndu-ş i m ij loacele de su bzistenţă. În prime le sale scrieri , Marx considera "că oamen i i Încep să se distingă de animale atu nc i cînd Încep să Îşi producă mij loace le de su bzistenţă" (Deutsche Ideolorie, p . 1 0) . Acesta este într-adevăr conţinutu l Însuşi al defin iţiei omu l u i ca anima" aborans. Este cu atît mai remarcabi l că În alte pasaje Marx se arată nesatisfăcut de această defin iţie, pentru că ea n u ÎI d isti nge îndeajuns de clar pe om de an im ale. "Un păianjen desfăşoară operaţiun i care seamănă cu ale unu i ţesător, iar o albină Îi face de ruşine pe mu lţi arh i tecţi cînd construieşte ce lu le le fagu rel u i e i . Însă ceea ce ÎI deosebeşte pe cel mai prost arhitect de cea mai bună albină este că, Înai nte de a Înălţa edifici u l În real i tate, arh itectu l îl rid ică În i mag i naţ ie . La capătu l fiecăru i proces de mu ncă, obţi nem un rezultat care, În im ag in aţia m u ncitorulu i , exista deja d intru Început " (Capital (ed. Modern Library) , p. 1 98) . Este l impede că M arx nu mai vorbeşte despre muncă, ci despre lucru - de care nu se ocupă; şi cea mai bună dovadă este că elementul "imaginaţie i", aparent indispensab i l , nu joacă absolut n ic iu n rol În teori a sa despre mu ncă. În cel de-al tre i lea vol um din Das Kapital, Marx repetă că su rp lusu l de mu ncă ce depăşeşte nevo i l e i me­d iate serveşte la "exti nderea progresivă a procesu l u i de reproducere" (pp . 872, 278) . În pofid a unor ezitări ocazionale, Marx a rămas convi ns că "M i lton a creat Paradisul pierdut d in ace laşi motiv pentru care vie rmele de mătase produce mătase a" (Theories of5urplus Value ( London, 1 95 1 ), p. 1 86) .

37. Locke , op. cit., res pectiv secţiun i le 46, 26 ş i 27.

85

ce corpu l face într-un ch i p ch i ar mai i nti m atu nci cînd îşi consumă h rana. Ambele sînt procese devoratoare, care în haţă materia şi o d istrug, iar " lucrul" pe care munca Î I execută asupra materia lu l u i ei n u este altceva decît pregătirea eventuale i l u i d istrugeri .

Aspectu l' d i structiv, devorant al activităţi i mu nc i i n u este desigu r v�zi b i l

decît d i n punctu l de vedere a l l umi i şi În contrast cu lucru l , care nu pregăteşte materi a în vederea încorporări i , ci o p resch imbă În materia l , cu scopu l de a l ucra asu pra e i ş i de a se fo losi de produsu l fin it. D in punctul de vedere al natu ri i , l ucru l este însă mai d istru ctiv decît munca, de vreme ce procesu l l ucru l u i smu lge materia d in mîi n i l e naturi i rară a i -o restitu i prin rap ida des­raşu rare a metabo l i smu l u i natu ral al corpu l u i vi u .

La fel de l egată de cicl u ri l e perpetue ale m işcări l or naturale, rară a fi Însă tot atît de u rgent i m pusă omu l u i de "cond iţia" Însăşi a "vieţi i omeneşti "38 , este şi cea de-a doua sarci nă a mu nci i : l upta ei co nstantă, nesnrşită Împotri­va procese lor de creştere şi de decădere prin care natura i nvadează rară înce­tare artificia l u l uman , amen i n ţînd d u rabi l i tatea l u m i i ş i adecvarea e i l a întrebu inţarea umană. Păstrarea l um i i ş i protejarea e i îm potriva procesel or natu ral e se nu mără pri ntre corvezi l e care presupun monotona îndep l i n i re a sarci n i l o r cotid i ene. Această l u ptă a mu nci i , spre deoseb i re de man iera esenţia lmente paşn ică În care mu nca se supune ord i ne lor nevoi lor corpo ra­l e i med iate, deşi este poate ch iar mai puţi n " p rod uctivă" decît metabol i s­m u l d i rect al omu l u i cu natu ra, are o mu l t mai strînsă l egătu ră cu l u mea, pe care o apără împotriva naturi i . În vech i l e basme şi În povesti ri l e m i to lo­gice, ea a l u at adesea forma grand ioase lor l u pte eroice pu rtate Împotriva unor p ied ici covîrşitoare, ca În povestea despre cu răţarea stau le lor l u i Augias de către Hercu le , u na d i n cel e do uăsprezece "munci" pe care erou l le-a avut de Îndepl in it. Un Înţeles apropiat, de ispravă eroică ce are nevoie de o tări e şi de u n cu raj cons iderab i l e , înraptu i tă într-un sp i rit de l u ptă, desco peri m În întrebu i n ţarea med ieval ă a cuvi nte lor labor, travail, Arbeit. Totuş i , l u pta de zi cu zi în care co rpu l omenesc este prins pentru a păstra l u mea cu rată şi a Împied ica degradarea ei se aseamănă În tr-o m ică măsură cu faptele eroice; ten acitatea de care este nevoie pentru a repara, din nou în fiecare zi , stricăciu­n i l e produse de zi ua de ieri nu Înseam nă cu raj , iar ceea ce face efortu l d u reros nu este perico l u l , ci repetarea lu i neîncetată. " M u nci l e" he rcu l eene au în com u n cu toate mari l e isp răvi faptu l că sînt u n ice; d i n nefer ic ire Însă doar m iticel e stau l e ale l u i Augias vor rămîne cu rate od ată ce efo rtu l a fost racut şi sarci na a fost îndep l i n ită.

38. Ibid., secţiu nea 34.

86

1 4 MUNCA ŞI RODN ICIA

Brusca şi spectacu loasa ascens i u ne a m unc i i din postu ra cea mai u m i lă, cea mai d i spreţu i tă, l a rangu l cel mai în alt, de cea mai ap reciată d i ntre toa­te activi tăţi l e u m ane, a început atu nci cînd Locke a descoperit că mu nca este su rsa ori cărei propri etăţi . Ea ş i-a u rmat cursu l atu nci cînd Adam Sm ith a afi rmat că munca este izvoru l ori căre i bogăţi i şi a ati ns apogeu l în "siste­mu l m u nc i i " al l u i Marx39, în care munca a deven it sursa ori căre i producti ­vităţi şi expresia însăşi a umanităţi i omu lu i . Totuşi, d i ntre cei tre i , doar M a rx s-a i n teresat propri u-zis de m uncă; Locke era preocu pat de i n sti tuţia pro­prietăţi i p rivate ca bază a soci etăţi i , iar Sm i th năzu ia să exp l ice ş i să asigu­re progresu l nestînjen it al unei nel im i tate acumu lări de bogăţi e. Toţi trei însă, ch iar dacă Marx a făcut-o cu cea mai mare forţă ş i coerenţă, au cons ide­rat mu nca d rept cea mai înaltă d intre facu ltăţi l e omeneşti capab i l e de a con­stru i o lume ş i , întrucît m unca este într-adevăr activitatea omenească cea mai natu rală şi cea mai puţi n legată de l u me, fiecare d in tre ei - ş i , d i n nou , n ic i ­unu i mai m u It decît Marx - s-a văzut prins în strînsoarea cîtorva contrad icţi i real e . Pare să ţi nă de însăşi natu ra aceste i chesti u n i că so l uţi a cea mai evi ­dentă a u nor asemenea contrad icţi i sau , mai cu rînd , motivu l cel mai evi ­dent pentru care aceşti mari autori n u şi-au dat seama de prezenţa lor este că toţi trei au identificat l u cru l cu munca, atri bu i nd u- i astfel m u nc i i an um i ­te însuş iri pe care n u mai l ucru l l e posedă. O asemenea identificare duce în­totdeau n a la absu rd i tăţi evidente , ch i ar dacă ele nu apar, de obi ce i , atît d e exp l i c i t ca î n u rmătoarea frază a l u i Veb l en : " Dovad a trai n i că a m u nci i pro­ductive este produsu l ei materi al - de regu lă un arti col de consum"40, în care "dovad a trai n i că" cu care Veb len începe, avînd nevo ie de ea pen tru presu­pusa productivitate a mu nci i , este numaidecît an u l ată de "consum area" prod usu l u i cu care e l înche ie , constrîns, ca să zicem aşa, de evidenţa fac­tuală a fenomenu l u i însuşi .

Astfel , pen tru a salva m unca de ru ş inea atît de vizi b i l ă de a n u produce decît "rea l i tăţi trecătoare" , Locke a fost nevoi t să i n trod ucă ban i i - "ceva train ic pe care oamen i i î l pot păstra fără să îl stri ce" -, un fe l de deus ex machi­na fără de care corpu l care munceşte, su pus procesu l u i vieţi i , n u ar fi putut n i c icînd deven i orig inea u ne i real i tăţi atît de persistente ş i de d u rab i l e ca propri etatea, deoarece nu exi stă " real i tăţi d u rabi le" care să fie păstrate şi să supravieţu iască activităţi i procesu lu i m unc i i . Chiar şi Marx, care a definit de fapt omu l ca anima" aborans, a trebu it să ad m ită că prod uctivi tatea mun­ci i nu începe, l a d rept vo rb i nd , d eCÎt odată cu re ificarea (Vergegenstiind­lichung), cu "înălţarea une i l u m i de obiecte" (Erzeugung einer gegenstăndlichen

39. Expresi a îi aparţi ne l u i Karl Dunkm ann (Soziologie der Arbeit ( 1 933), p. 71 ), care observă . foarte b ine că marea operă a l u i Marx poartă un ti t lu nepotrivit şi că ar fi trebu it să se

numească System der Arbeit {Sistemul muncii}.

40. Curioasa formu l are il-pare la Thorste in Veblen, The Theory ofthe Leisure C/ass { 1 9 1 7) , p. 44.

87

We/t) .4 1 Dar efortu l munci i n u îl scuteşte n ic iodată pe an imal u l muncitor de ob l igaţi a de a-I repeta şi rămîne de aceea o "necesi tate veşn ică, impusă de natu ră"42. Atu nci cînd ins i stă că "procesu l mu nc i i ia snrşit în prod us"43 , Marx u i tă defin iţ ia pe care a dat-o el Însuş i acestu i p roces ca "metabol i �m Între om şi natu ră" , În cursul căruia produsul este imediat "Încorporat", consu­mat şi an i h i l at de procesu l vital al corpu l u i .

Dat fi ind că n ici u nu l , n ici cel ălalt nu se ocupă propriu-zis de muncă, Locke şi Smith Îşi pot perm i te să accepte an u mite d i sti ncţi i care ar ech ivala de fapt cu o d iferenţă de princ ip i u Între muncă şi l ucru , asta dacă nu ar i nterpreta trăsătu ri l e autentice al e mu nci i ca l i psite pur ş i si mp l u de importanţă. Astfe l , Sm ith numeşte "muncă nep roductivă" toate activi tăţi l e legate de consu m , ca ş i cînd e l e nu a r reprezenta decît trăsătu ra negl ijabi l ă ş i acci dental ă a une i rea l i tăti a cărei adevărată natură este de a fi p roductivă. Însusi d i spretu l cu , , , care descrie modu l cu m "sarci n i l e şi servici i l e domesti ce p ier În general În ch iar cl i pa îndep l i n i ri i lor, lăsînd rareori vreo urmă sau vreo valoare"44, este cu mu l t mai apropiat, În această privi nţă, de op in ia p remodernă 'decît de glorifi carea modernă. Sm ith şi Locke erau încă pe depl i n conştienţi că nu orice tip de muncă "î i conferă unui obiect o diferenţă de valoare"4s ş i că există un ti p de activitate care nu adaugă n im i c la "valoarea materia le lor asupra cărora l ucrează"46 . Desigu r, munca îi ad augă totuş i natu ri i ceva propri u omu lu i , Însă proporţi a d in tre ceea ce dă natu ra - " l ucru ri le bune" - şi ceea ce ad augă omu l este inversă la produsele munci i În raport cu p rod usele

41 , Termenu l vergegenstăndlichen nu se Întîl neşte foarte frecvent l a Marx, Însă apare Întotdeau­na Într-un context hotărîtor. Cf.jugendschrifi;en, p , 88: "Das praktische Erzeugen einer gegen­stănd l ichen Welt, die Bearbeitung der unorganischen Natu r ist die Bewăh rung des Menschen als eines bewussten Gattungswesens. '" (Das Tier) produziert unter der Herrschan des unmit· te l baren Bed Ulfn isses, wăhrend der Mensch sel bst fre i vom physischen Bed Urfnis produ­ziert und erst wahrhan prod uziert in der Fre ihe it von demsel ben" [ Producerea practică a u n ei l um i de obi ecte, prel ucrarea naturi i anorgan i ce este con firmarea omu lu i ca fi i nţă socială conştientă. ". (Animalu l ) produce stăpîn it de nevoia imediată, În timp ce omul Însuşi produce liber de nevoia fizică şi , În l i bertatea sa, e l prod uce mai ales durabi l ] . Ai c i , ca şi În pasaju l din Capitalul citat În nota 36, Marx introduce În mod evident un concept de mu ncă Întru totu l diferit, vorbind, În speţă, despre lucru şi despre fabricare, Aceeaşi re i fi care este menţionată În Das Kapital (vo i . 1 , partea a 3-a, cap , 5 ) , deşi În tr-o manieră oarecum ech ivocă: "(Die Arbeit) ist vergegenstănd l icht und der Gegenstand ist verarbeitet" [ ( Munca) este obiectivată, iar obiectu l este pre lucrat] . Jocul de cuvinte cu termenu l Gegenstand [obiect] maschează ceea ce se întîm plă de fapt În cursul procesu lu i : prin re ificare a fost produs ceva nou, Însă "real i tatea" pe care acest proces a transformat-o Într-un obi ect este, d i n punc­tu l de vedere al procesu l u i , numai un mate ria l , şi nu un ob iect. (Trad ucerea engl eză, ed , Modern Library, p, 201 , trece pe lîngă sensul textu lu i german şi de aceea Îi scapă ech ivocu l . )

42 . Fo mularea revi ne adesea Î n scrieri l e l u i Marx. Vezi, de exemplu , Das Kapital, vo I . I (ed , Modern Li brary, p, 50) şi vo I . I I I , pp, 873-874.

43 , " Des Prozess erl i scht im Prod ukt" (Das Kapital, voI . 1 , partea a 3-a, cap . 5 ) ,

44 , Ad am Sm ith, op, cit., 1 , 295 .

45 , Locke, op, cit., secţiunea 40.

46, Adam Smith, op, cit., 1 , 294,

88

lucru l u i . "Ce le bu ne" pentru consum nu îş i p ie rd n i ciodată cu totu l natu ra­l itatea, i ar bobu l de grîu nu d ispare n ic iodată cu totu l În pîi ne, aşa cum copa­cu l a d i spărut În masă. Astfe l , deşi n u i-a dat prea mu l tă atenţi e proprie i d isti ncţi i d i n tre "mu nca trupu l u i nostru �i l ucru l mîi n i lor noastre" , Locke a trebu i t să recunoască deoseb i rea d i ntre o biecte le "trecătoare" şi ce l e care "du rează" în deaj u ns de mu l t "ca oamen i i să le poată păstra rară să se stri ­ce"47 . Pentru Sm ith şi pentru Locke, d ificu ltatea era aceeaş i : "p rod use le" lor aveau nevo ie să dăi n u i e În l umea ob i ecte lor tangi b i l e pentru a deven i "valoroase" şi , În fe l u l acesta, e l i ps i t de i mportanţă dacă Locke defineşte valoarea d rept ceva ce poate fi păstrat, deven i n d proprietate , sau dacă Smith o priveşte ca pe ceva ce d u rează Îndeaj uns de mu l t pentru a putea fi sch imbat pe altceva.

Acestea sînt, rară îndo ială, amănun te de mică Însemnătate În compara­ţie cu contrad icţia fu ndamentală care străbate ca un fir roşu întreaga gînd i re a l u i Marx şi care este În egală măsură prezentă În cel de-al trei l ea vo l u m al Capitalului ori în scrieri l e tînăru l u i M arx. Atitud inea lu i Marx faţă de muncă, ad ică faţă de tema centra lă a gînd i ri i sale, nu a încetat n i c iodată să fie ech i ­VOCă .48 Cu toate că munca este o "necesi tate veşn ică, i mpusă de natu ră" , precum şi cea mai umană ş i ma i prod uctivă d i ntre activităţi l e omu l u i , revo lu ­ţia, potrivit l u i M arx, n u are d rept sarci nă emanci parea c lase lor muncitoa­re, ci em anci parea omu l u i faţă de mu ncă; abia cînd m unca este abo l ită, "domen i u l l i bertăţi i " poate lua locu l "domen i u l u i necesităţi i " . Căci "dome­n i u l l i bertăţi i Începe ab ia aco lo u nde Încetează munca determ in ată de l i p­suri şi de uti l i tatea exteri oară" , aco lo u nde ia sfirş it "domn ia nevo i lo r fizice imed iate"49 . Contrad icţi i atît de fu nd amentale ş i de flagrante se Întîl nesc rareori la scri i tori i de mîna a doua; la mari i autori , ele conduc d i rect în m iezu l opere i . În cazu l l u i M arx, de ale căru i fide l i tate şi corectitud i ne În d escrierea fenomene lor, aşa cum s-au prezentat e le privi ri i sale, n u ne putem îndo i , d iscrepanţe le i m portante d i n operă, semnal ate de toţi exegeţi i săi , nu pot fi atri bu ite n i ci deoseb i ri i "d i ntre punctul de ved ere şti i n ţific al istori cu l u i şi

47. Op. cit., secţiun i l e 46 şi 47 .

48. L'etre et le travail ( 1 949) a lu i J u les Vu i l l em in este un bun exemplu pentru ceea ce se Întîm­plă dacă se Încearcă rezolvarea contrad icţi i lor şi a echivocuri l or centrale ale gînd i ri i lui Marx. Asta se poate face doar dacă se abandonează cu totul evidenţa fenomenală şi se trece la tratarea conceptelor l u i Marx ca şi cu m ar constitu i În ele Înse le un compl icat mozaic de abstracţi un i . Astfe l , munca "izvorăşte ap arent d i n necesitate", Însă " real izează de fapt opera l i bertăţi i ş i afi rmă puterea noastră"; În muncă, "necesitatea expri mă ( pentru om) o l ibertate ascu nsă" (pp . 1 5 , 1 6) . Împotriva acestor tentative de vu lgarizare sofisti cată, ne putem aminti atitud inea suverană a lu i Marx Însuşi faţă de opera sa, aşa cum o relatează Kautsky În următoarea anecdotă: În 1 881 , Kautsky ÎI Întreabă pe Marx dacă nu are În vedere o editare a operelor sale complete, la care M arx Îi răspunde : "Aceste opere trebu ie mai În­tîi scrise" (Kautsky, Aus der Frahzeit des Marxismus ( 1 935 ) , p . 53) .

49 . Das Kapital, I I I , 873 . 1n Deutsche Ideologie, M arx afi rmă: "d ie kommunistische Revolu tion . . . d i e Arbeit beseitigt" [ revo luţia comun i stă . . . l i ch idează mu nca] ( p . 5 9 ) , d u p ă ce, c u CÎteva pagi n i ma i d evreme ( p . 1 0 ) , declarase că n u m ai p rin mun că se d eosebeşte omu l de an i male .

89

punctu l de vedere moral al profetu l u i"50 , n ici u nei mişcări d i alectice, care are nevo ie de negativ, sau de rău , pentru a produce pozitivu l , sau b ine le . Fapt e că în toate fazele operei sa le , Marx defineşte omu l ca animal laborans, pentru a- I conduce apoi într-o soci etate în care puterea sa cea mai mare ş i cea mai umană nu î i mai este necesară. Ni se I asă alternativa mai degrabă tri stă de a al ege între sclavi a prod uctivă ş i l i bertatea neprod uctivă.

Se ri d i că astfel întrebarea de ce, cu toată pătru nderea de care au dat dovadă, Locke şi toţi succesori i l u i au aderat cu atîta încăpăţîn are la ideea mu nc i i ca origine a proprietăţi i , a bogăţie i , a tutu ror valori lor ş i , în fine, a înseşi uman i tăţi i omu l u i . Sau, în alţi te rmen i , care au fost experienţe le pro­pri i activi tăţi i mu nc i i care s-au doved it de o atît de mare însemnătate pen­tru epoca modernă?

Istoriceşte vorbind, începînd d i n seco lu l al XVI I- lea, teoreticien i i pol itici i au fost confru ntaţi cu un proces de creştere a bogăţiei , a proprietăţi i şi a ach i­ziţiei nemaiîntîl n i t pîn ă atu nci . În încercarea de a exp l ica această creştere con stantă, atenţia lor a fost în ch i p fi resc atrasă de însuşi fenomen u l proce­su l u i progresiv, astfel că, d i n motive pe care va trebu i să le l uăm în d iscuţie mai tîrzi u51 , conceptu l de proces a deven it termen u l-che ie al noii epoci , pre­cum şi al şti inţelor, istorice sau ale naturii , pe care ea le-a elaborat. De la început, d i n cauza aparentei sale ne l im itări , acest proces a fost înţeles ca un proces natural , sau, mai precis, reprezentat după ch ipu l însuşi al procesu lu i vieţi i . Su persti ţi a cea mai grosolană a epoci i moderne - c ă "ban i i nasc ban i" - , ca ş i i n tu i ţia ei pol it ică cea mai pătru nzătoare - că puterea generează putere -e verosi m i l ă datorită metaforei sub iacente a rod nicie i natu rale a vieţi i . D intre toate activităţi le omeneşti , doar munca, nu acţi unea şi n i ci l ucru l , este fără snrşit, progresînd automat, precum viaţa însăş i , şi pl asîndu-se În afara sfe­re i decizi i lor vol untare sau a obiectivelor umane i nte l igib i l e .

N im ic altceva nu i nd ică poate mai l impede anvergura gînd i ri i l u i Marx şi fide l i tatea descri eri lor sale faţă de rea l itatea fenomenală ca faptu l că şi-a bazat întreaga teorie pe înţelegerea munci i şi a procreaţie i ca două moduri a le acel u i aşi proces rodn ic al vi eţi i . Pentru el , munca însemna " reproduce­rea vieţi i p ropri i " , care asigu ra supravieţu i rea i nd ivid ua lă , i ar procreaţi a în­sem n a p rod ucerea "vieţi i a l tu i a" , care asigu ra supravi eţu i rea spec ie i . 5 2 Această idee rep rezi ntă, crono logi c, originea n ic icîn d ui tată a teori ei sa le , pe care a e l aborat-o apoi în locu ind "mu nca abstractă" cu forţa de mu ncă a organ i sm u l u i vi u ş i înţelegînd surp l u su l de m u ncă drept cantitatea de for­ţă de muncă rămasă după ce muncitorul şi-a produs mijloacele proprie i repro­duceri . Pri n această i dee, M arx a sondat experienţa pîn ă l a o adînc ime neatinsă de nic i unu l d intre predecesori i săi - cărora le-a datorat, de altminteri , aproape toate i nsp i raţi i l e sale hotărîtoare - ş i de n ic i u n u l d intre succeso ri i

50. Formularea îi aparţine l u i Edmund Wilson şi apare În Ta the Finland Station (ed . Anchor, 1 953 ) , Însă această critică este bine cunoscută În l i teratura marxistă.

5 1 . Vezi , În continu are, cap. VI, § 42.

5 2 . Deutsche Ideologie, p. 1 7.

90

săi . EI ş i-a pus de aco rd teori a, teori a epoci i moderne, cu cele m ai vech i şi mai pers istente i ntu iţ i i l egate de n atu ra munci i , care , potrivi t atît cu trad iţi a ebraică, cît ş i cu cea c las ică, era l a fe l de nemij l ocit l egată de vi aţă ca ş i p ro­creaţia . Tot aşa, adevărata semn ificaţi e a nou descoperi te i productivi tăţi a munci i devi ne vizi b i l ă abia În opera l u i Marx, unde se bazează pe ech ival area productivi tăţ i i cu rodn ic ia, astfel că faimoasa dezvo ltare a "forţe lor produc­tive" a le uman i tăţi i pînă l a stad i u l de soci etate , caracterizat pri n abundenţa de " l ucru ri bu ne" , n u se supune de fapt nic i une i alte l egi şi n ici unei alte nece­sităţi decît poru nc i i de la Începuturi : "Creşteţi ş i vă în mu lţiţi " , în care pare să răsune Însăşi vocea natu ri i .

Rodnic ia metabol ismu lu i omu lu i c u natu ra, c e decurge d i n surp lusu l natu­ral de fo rţă de muncă, se împărtăşeşte încă d i n supraab undenţa pe care o vedem pretutinden i în economia natu ri i . "B inecuvîntarea sau bucuria" mun­ci i reprezi ntă moda l itatea umană de a experi menta feric i rea pu ră de a fi În viaţă, pe care o Împărţi m cu toate creatu ri le v i i ş i care reprezi n tă de fapt si ngu ru l m ij l oc pri n care pîn ă ş i oamen i i se pot menţi ne şi pot pend u l a mu l ţum iţi Î n c iclu l prescris a l natu ri i , trud i nd ş i od ihn i nd u-se, muncind ş i consumÎnd , cu aceeaşi regu laritate feri cită ş i fără ţi ntă cu care zi u a ş i noap­tea, viaţa ş i moartea Îş i u rmează una alteia. Răsp lata pentru truda şi necazu l suferite stă În rod n ic ia naturi i , În cal ma Încredere că cel ce ş i -a Îndep l i n i t cu "trudă ş i necaz" treaba rămîne parte a natu ri i prin vi i toru l cop i i l o r săi ş i a l copi i lor copi i lor săi . Vech iu l Testament, care, spre deosebire de Antichitatea clasică, susţi nea că vi aţa este sfîntă şi că de aceea n ic i moartea, n ici mu nca nu sînt un rău ( şi cu atît mai puţi n un argument împotriva vieţi i )S3 , Înfăţişează În istoris i ri l e despre patriarh i cu cîtă nepăsare faţă de moarte Îş i trăi au e i

5 3 . Nicăieri în Vech iu l Testament moartea nu este " plata păcatu lu i " . I a r blestemu l prin care omu l a fost alu ngat d i n parad is nu însemna că i s-a d at ca pedeapsă munca şi naşterea; blestemul a făcut doar aspră munca şi plină de durere naşterea. Potrivit Genezei, omul (adam) fusese creat să îngrijească şi să păzească pămîntul (adamah), aşa cum ind ică şi nume le l u i , fo rma m ascu l ină a cuvîntu l u i "pămînt" (vezi Geneza, 2 , 5 , 1 5 ) . "Şi Adam nu trebu ia să cul­tive adamah . . . şi E I , Dumnezeu , l -a făcut pe Adam din ţărîna lui adamah . . . EI , Dumnezeu, l -a luat pe Adam şi l-a aşezat În grăd ina Ed enu lu i ca s-o cu ltive şi s -o păzească" (Urmez trad ucerea lui M arti n Buber şi Franz Rosenzweig, Die Schri{t ( Berl i n , fără dată)) . În ebraică, cuvîntu l pentru "a cu l tiva" , care u lterior a aj uns să Însemne "muncă", leawod, are înţe lesu l de "a s luj i " . Blestemu l nu menţionează acest cuvînt, Însă sensul e cl ar: s luj i rea pentru care omu l a fost creat a devenit acum servitute . Obişnu ita răstălmăcire a blestemului este deter­minată de o interp retare i nvolu ntară a Vechi u l u i Testament În lumina gînd i ri i greceşti . Eroarea este de obicei evitată de autorii cato l ici . Vezi , de exemplu , J acques Leclercq, Le�ons de droit naturel, vo I . IV, partea a 2-a, "Travai l , Propriete" , ( 1 946 ) , p. 3 1 : "La pe ine du tra­vaii est le resu ltat du peche origina l . . . L' homme non dechu eut travai l l e dans la joie, mais i l eut travai l le" [Truda mu ncii este conseci nţa păcatu l u i origi nar . . . Dacă nu arfi căzut, om u l ar fi m uncit cu bucurie, Însă ar fi muncit] ; sau J . Chr . Nattenmann , Die moderne Arbeit, 50-ziologisch und theologisch betrachtet ( 1 953 ) , p. 9. E interesant de comparat, În contextul de faţă, b lestemu l d in Vech iu l Testament cu expl i caţi a aparent asemănătoare a asp rim i i mu ncii l a Hesiod . Hesiod i storiseşte că ze i i , ca să îl pedepsească pe om, au ascu ns viaţa de e l (vezi nota 8 ) , astfe l Încît omu l să fie nevo i t să o caute, pe cînd Înainte, după cîte se pare, nu trebu ia să facă n im ic altceva deCÎt să cu leagă road ele pămîntu lu i de pe cîmpuri şi d in copaci. Blestemul nu constă aic i numai În asprimea mu nc i i , ci În munca Însăşi .

9 1

viaţa, cu m nu rîvn eau n i ci l a nemu ri rea terestră i nd ividua lă, n i c i l a as igura­rea nemuri ri i sufletu l u i lor ş i cu m moartea venea peste ei l uînd ch ipu l fam i ­l i ar a l nopţi i ş i a l od ihne i netu l bu rate şi veşn ice, l a o vîrstă Îna intată , cînd erau deja "bătrîn i şi sătu i de z i le" .

B in ecuVÎntarea vi eţi i p rivite ca În treg, b i necuvîntare proprie munci i , n u poate fi n i ci cînd regăs ită În l ucru şi n u trebuie confundată cu răstimpu l , i n e­vitab i l scu rt, de uşu rare şi de bucurie care u rmează Împl i n i ri lo r şi care Înso­ţeşte reuş i ta. B i necuvîntarea mu nc i i este că efortul şi recompensa se succed reci proc, la fel de strîns ca p roducerea şi consu marea mij l oace lor de su bzis­tenţă, astfel că feri ci rea Însoţeşte procesu l Însuş i , tot aşa cu m p l ăcerea Înso­ţeşte fu ncţionarea u n u i corp săn ătos. " Ferici rea a cît mai mu l ţi " , În care am general izat ş i am vu lgarizat fe rici rea cu care viaţa terestră a fost Întotdeau­na b in ecuVÎntată, a conceptu al izat Într-un " idea l" rea l i tatea fund amental ă a unei umanităţi muncitoare. Dreptu l de a căuta această feric ire este Într-ade­văr tot atît de i n contestab i l ca şi d reptu l la viaţă; este ch iar identi c cu aces­ta d i n u rmă. EI nu are Însă n im ic în comun cu norocu l , care e rar, nu du rează şi nu poate fi căutat, deoarece norocu l depinde de şansă şi de ceea ce Întîm­p l area dă şi ia, deş i , "căutînd ferici rea", cei mai mu lţi oameni aleargă după noroc şi aj u ng neferic iţi chi ar şi atu nci cînd au parte de e l , pentru că vo r să păstreze şansa şi să se bucure de ea ca şi cînd ar fi o sursă nesecată de " l ucru ri bune" . Nu există ferici re du rab i l ă În afara cicl u l u i prescri s al epu izări i du ­reroase ş i al refaceri i p lăcute ş i tot ceea ce dezech i l i b rează acest c ic lu - sără­cia şi m izeri a, În care epu izarea, În loc să fie u rmată de refacere, este u rmată de l i psuri , sau mari l e bogăţi i şi o viaţă l i ps ită cu desăvîrş i re de efort, În care p l i cti su l i a locu l epu izări i şi În care mori l e necesităţi i , a le co nsu m u l u i şi a le d igesti ei m aci nă , pînă l a moarte, fără milă ş i În gol , un corp uman neput in­cios - ru i n ează feric i rea e lementară pe care o dă si mp l u l fapt de a fi În vi aţă .

Forţa vi eţi i este rodn icia. Organ i smu l vi u n u este epu izat În momentu l cînd ş i-a asigu rat propri a reproducere, i ar "surp l usu l " său stă Î n potenţial a sa mu lt i p l icare . Natural i smu l consecvent al l u i Marx a desco perit În "forţa de muncă" mod u l specific uman al forţe i vital e care este tot atît de capab i ­l ă să creeze u n "surp l us" ca şi natura Însăş i . Cum Marx s-a interesat aproape excl usiv de acest p roces, procesu l "forţe lor productive ale societăţi i " , În a cărei vi aţă, l a fe l ca În vi aţa oricărei spec i i an imale , producţi a şi consumu l s e echi l i b rează Întotdeauna, p rob lema un ei exi stenţe separate a obiecte lor aparţi nînd l um i i , a căror du rabi l i tate va rezi sta ş i va sup ravieţu i procese lor devorante ale vieţi i , nu apare de loc l a e l . D i n pu nctu l de vedere a l vieţi i spe­ciei , toate activi tăţi le Îşi găsesc Într-adevăr n um itoru l com u n În m uncă, i a r s inguru l criteri u de d iferenţiere rămas este abun denţa sau penu ria de bunuri care să a l i menteze procesu l vieţi i . Cînd fiecare rea l itate a deven it obiect de consum , faptu l că surp lusu l munci i nu sch imbă natu ra "trecătoare" a pro­duse lor Îşi p i erde Întreaga importanţă, i ar această p ierdere este vizi b i l ă În opera l u i M arx În d i spreţu l cu care tratează d i sti ncţi i l e înde l u ng repetate de predecesori i săi d intre munca productivă şi cea neproductivă, sau d intre mun ­ca cal ifi cată ş i cea necal ifi cată.

92

M otivu l pentru care predecesori i l u i M arx n u au fost în stare să se debaraseze de aceste d i sti ncţi i , care revi n În esenţă la d i sti ncţi a mai fu nda­mental ă d i ntre l ucru şi muncă, nu a fost că ei erau mai puţi n "şti i nţifi c i " , c i că scri au Încă p l ecînd d e la prem isa proprietăţi i private, sau , ce l pUţi n , a aproprieri i i ndividua le a bogăţi e i naţiona le . Pentru consti tu i rea propri etăţi i , simp l a ab undenţă nu poate fi n i c iodată d e aj uns; produse le m u nci i n u de­vi n mai d u rabi l e În vi rtutea abundenţei lor şi nu pot fi "îngrămăd ite" şi de­pozitate pentru a deven i parte a proprietăţi i omu l u i ; d i m potrivă, e le vo r d ispărea foarte probab i l În procesu l aprop ri eri i sau vo r "p i e ri fără n i c io uti ­l i tate" dacă nu sînt consu mate "Înain te de a se strica" .

1 5 CARACTERU L PRIVAT AL PROPRI ETĂŢI I Ş I AL BOGĂŢI EI

La pri ma vedere trebu i e să pară într-ad evăr ci udat că o teorie care s-a închei at atît de categori c cu abo l i rea ori căre i proprietăţi a avut ca punct de plecare Întemeierea teoretică a prop rietăţi i private. C iudăţen ia poate fi to­tuşi întrucîtva expl icată dacă ne am i nti m de aspectu l foarte po lemic al pre­ocupări i moderne pentru proprietate, ale cărei dreptu ri au fost exp l ic it afirmate Împotriva domen iu l u i comun şi Împotriva statu l u i . Cum n ic io teorie pol i tică anterioară social ismu l u i şi comun ismu l u i nu Îşi propusese să Întemeieze o so­cietate pe de-a-n tregu l l i ps i tă de p rop rietate ş i cum îna inte de seco l u l al XX-lea n i ci u n guvern nu arătase Încl i naţi i serioase pentru exproprierea cetă­ţen i lor săi , conţi nu tu l no i i teori i nu putea fi În n ici u n caz insp i rat de nevo ia de a proteja drepturi l e de proprietate împotriva unu i pos i b i l amestec a l adm i n istraţie i guvernamental e . De fapt, în epoca respectivă, spre deoseb i re de ceea ce se Întîm p lă acu m, cînd toate teori i l e despre proprietate se afl ă În mod evident pe poziţi i defensive, economişti i nu se aflau cîtuş i de pUţi n în de­fens ivă, ci , d im potrivă, erau făţiş osti l i în tregi i sfere a guvernări i , cons iderate , În cel mai bun caz, drept un " rău necesar" şi o "ogl i nd i re a naturi i umane"S4 ş i , În cel mai rău caz, drept un parazit În corpul altminteri săn ătos al societăţi i . 55

54. Autori i epoci i moderne sînt, cu toţi i , de acord că l atura " bun ă" şi " produ ctivă" a n atu ri i umane se reflectă în societate , pe cînd ticăloş ia e', face necesară guvernarea. După cum spunea Thomas Pai ne : "Societatea este produsă de nevo i le noastre, iar guvern area de ti ­căloş i a noastră; prima face să ne crească feri c i rea într- u n ch ip pozitiv, reu n i ndu-ne pasi u ­ni le, cea de-a doua Într-un chip negativ, înfrînîndu-ne vici i l e . . . Societatea este o binecuvîn tare În orice stat, însă guvernarea, pîn ă şi în cel mai bun stat, este un rău necesar" (Common Sense, 1 776) . Sau Madison : "însă ce altceva este guvern area însăş i , dacă nu cea m ai mare ogl ind i re a naturi i umane? Dacă oamen i i ar fi îngeri , n ic io guvernare nu ar mai fi n ecesară . Dacă îngerii i -ar guverna pe oameni , n ic i contro lu l extern , nic i cel i n tern nu ar mai fi nece­sare" (The Federalist (ed. Modern Library), p . 337) .

55 . Aceasta era , bunăoară, op i nia l u i Adam Sm ith , ce l ce era profund ind ignat de "extravaganţa pub l ică a guvernări i " : "Întregul sau aproape Întregu l ve n i t pu b l ic este fo losit În cele mai mu lte ţări pentru întreţi nerea unor angajaţi neproductivi" (op. cit. , 1 , 306) .

93

Ceea ce epoca modernă a apărat cu atîta ardoare nu a fost n ic idecu m pro­prietatea ca atare, ci goana nestăvi l i tă după mai mu ltă proprietate sau d upă apropriere; Îm potriva -tutu ror organ ismelor care sprij i neau perpetua­rea "moartă" a l um i i com u ne, ea şi-a purtat bătăl i i l e În nu me le vieţi i , al vieţi i soci etăţi i .

N u Încape Îndoia lă că, aşa cum procesu l natural a l vieţi i este local izat În corp, n u există activitate mai n em ij l ocit legată de viaţă decît m u nca. Locke nu putea rămîne satisfacut n ici de exp l icaţia trad iţ ională a mu nc i i , după care mu nca este conseci nţa naturală şi i nevitabi lă a sărăciei , şi n i ci de­cum un m ij loc de abol ire a e i , n ic i de expl icaţi a trad iţională a origi n i i propri e­tăţi i , care atri bu i e proprietatea ach iziţ ie i , cuceri ri i sau unei Împărţi ri i n i ţia l e a l um i i comune . 56 Ceea ce Î I i n teresa de fapt era aproprierea, i ar ceea ce trebu ia să găsească era o activitate de apropriere a lumi i , a l căre i caracter privat trebu ia să fie, În acel aşi ti mp , mai presus de orice îndoia lă şi d ispută.

Desigu r, n im i c nu este mai privat decît fu ncţi i le corporale ale p rocesu­lui vieţi i , i n cl u siv rod n icia sa, ş i meri tă observat că cele cîteva cazuri În care pîn ă şi o " uman i tate social izată" respectă şi impune caracteru l stri ct privat privesc tocmai "activităţi le" rec lam ate de Însuş i procesul vi eţi i . D i ntre e le , m u nca, pentru că este o activi tate, ş i n u doar o fu ncţie, este cea mai puţ in privată, ca să zicem aşa, s i ngura pe care nu socotim că ar trebu i să o ascun­dem; ea rămîne totuşi Încă Îndeaj un s de apropi ată d e procesu l vi eţi i pen­tru a face p lauzi b i l argu mentul În favoarea caracteru l u i privat al aproprieri i , argu ment foarte diferit de cel ad us Î n favoarea caracteru l u i privat a l proprie­tăţi iY Locke a Întemeiat proprietatea privată pe real itatea deţi nută În ch i ­pu l ce l mai p rivat, "propri etatea (omu l u i ) asupra proprie i persoane", ad ică asupra propri u l u i corp . sa " M u nca trupu l u i nostru şi l ucru l mîi n i lor noas­tre" se identifică, pentru că amîndouă sînt "m ij loacele" de "a apropria" ceea ce "Dumnezeu . . . a dat. . . În comun oamen i lor" . I ar aceste m ij loace, corpu l , mîi n i l e şi gu ra, sînt i n strumente natu rale de apropri ere, Întrucît n u "apar­ţi n În comun uman i tăţi i " , ci Îi sînt d ate fiecăru i om pentru întrebu in ţarea sa privată.59

56 . Fără îndoială, "înainte de 1 690 n imeni n u credea că u n om are un drept natural asupra proprietăţii create prin mu nca lu i ; după 1 690 ideea a ajuns să fie o axiomă a şti in ţe i so­ciale" ( Richard Sch l atter, Private Property: The History ofan Idea ( 1 95 1 ) , p . 1 56) . Conceptele de mu ncă şi de proprietate se excludeau rec iproc, pe cînd cele de m uncă şi d e sărăci e (ponos şi penia, Arbeit şi Armut) ţi neau unu l de celălalt, În sensul că activitatea co respunzătoare cond iţie i de sărăcie era munca. De aceea, Pl aton , care SUSţinea că sclavii muncitori sînt " răi" pen tru că nu sînt stăpîn i i părţi i an imale dinăuntrul lor, spu nea aproape ace laş i l ucru despre cond iţia de sărăcie. Săracul "nu îşi este propriu l stăpîn " (penes 6n kai heautou me krat6n (Scrisoarea a faptea, 3 1 5 a)). N iciunu l d i ntre autori i clasici nu şi-a imagi nat vreodată mu nca drept o pos ib i lă sursă de bogăţie . Potrivit lui Ci cero - şi el nu face probabil decît să rezu me op in ia contemporani lor săi - proprietatea este rezu ltatul fie al u ne i vechi cucerir i , fie al une i victori i , fie al une i Împărţi ri legale (aut vetere occupatione aut victoria aut lege (De officiis, 1 , 2 1 ) ) .

57 . Vezi, m ai sus, § 8 .

58. Op. cit., secţiu nea 26.

59. Ibid., secţi unea 25.

94

Aşa cu m Marx a fost nevo it să i n troducă o forţă natu ral ă, "forţa de m uncă" a corpu l u i , pentru a exp l i ca productivi tatea mu nci i ş i procesu l p ro­gresiv de creştere a bogăţi e i , tot astfel Locke, deşi mai pUţi n exp l i ci t, a tre­bu i t să stab i l ească o orig i n e natu ral ă a pro p rietăţi i , descoperi n d-o În apropriere , pentru a În lătu ra prin forţă acele gran iţe stab i l e a le l um i i care "Îm prej m u i esc" şi separă astfel "de ceea ce e comun" partea de l ume pe care fiecare persoan ă o deţi ne În ch i p privat.60 M arx Împărtăşea Încă dori nţa l u i Locke de a vedea procesu l de creştere a bogăţie i ca pe un proces natu­ral , care Îşi u rmează automat propri i l e legi şi care se afl ă mai presus de ho­tărîri le şi de ob i ective l e vol u ntare . Dacă era ca vreo activi tate omenească să fie imp l icată În proces, aceasta nu putea fi decît o "activi tate" corpo ral ă a cărei fu ncţion are natu ra lă nu putea fi opri tă n i ci ch iar dacă c ineva ar fi dorit să o facă. A Împiedica aceste "activităţi" Înseamnă Într-adevăr a d istru­ge natura, şi pentru Întreaga epocă modernă, fie că rămîne strîns ataşată i nstituţiei proprietăţi i private, fie că o consideră drept o p iedică În calea creşte­ri i bogăţi e i , frÎn area sau con tro larea proces u l u i bogăţie i ech ivala cu u n atentat la vi aţa Însăşi a societăţi i .

Evoluţ ia epoci i moderne ş i ascens iu nea societăţi i , u nde mu nca, cea mai privată d i n tre toate activi tăţi l e omeneşti , a deven i t pub l ică ş i a p rim i t d rep­tu l de a-şi constitu i propri u l domen iu com u n , pot stîrn i Îndo ie l i cu privi re la capaci tatea proprietăţi i , ca loc deţinut În ch ip privat În i nteri o ru l l u m i i , d e a rezista procesu l u i neobosit d e creştere a bogăţi e i . Este adevărat Însă că Însuş i caracteru l privat al posesi u n i lor i ndividuale , ad ică dep l i na lor i nde­pendenţă "faţă de ceea ce este com u n " , nu ar putea fi mai b ine garantat decît pri n transformarea proprietăţi i În ap ropriere sau prin tr-o i n terpretare care vede În "Împrejmu i rea care separă de ceea ce e com u n " rezu ltatu l , "produsu l " activităţi i corporale. În fel u l acesta, corpu l devi ne Într-adevăr ch in ­tesenţa oricărei propri etăţi , deoarece este s ingura rea l i tate pe care n imen i nu ar putea-o Împărtăş i , n ici ch iar dacă ar vrea să o facă. De fapt, n im i c nu este m ai pu ţ i n comun ş i mai puţi n comun icab i l ş i , de aceea, mai ferm apărat îm potriva vizi b i l i tăţi i şi a aud ib i l i tăţi i domen i u l u i pub l i c decît ceea ce se petrece În i n terioru l corp u l u i , p l ăceri le şi d u reri l e sale, mu nca şi consu­mu l . La fel , n imic nu ne smulge mai rad i cal d i n l ume decît concentrarea excl u­sivă asupra vi eţi i corporale , concentrare i mpusă omu l u i În starea de sc lavie sau În agon ia d u reri i i n suportab i l e . Ci ne doreşte, i nd iferent din ce motiv, să facă di n existenţa umană ceva În În tregi me " privat" , i ndependent de l u ­me ş i conştient doar de faptu l propriei su bzistenţe, trebu ie să Îş i Întemeieze argumentele pe aceste experi enţe; şi , În trucît co rvezi l e n ecruţăto are a le mu nci i de sc lav nu sînt "natu rale" , ci impuse de om şi În opoziţ ie cu rod n i ­cia natu ra lă a l u i animal laborans} a căru i vigoare n u s-a epu izat ş i al căru i timp nu s-a consumat În momentul cînd şi-a reprodus propria viaţă, experien­ţa "natu rală" sub iacentă atît i ndependenţei stoice, cît ş i cele i ep icu riene faţă

60. Ibid., secţi unea 3 1 .

9 S

de l u m e n u este m u nca sau sc lavi a, ci d u rerea. Feri ci rea dobîn d i tă În izo l a­rea de l u m e de care i n d ivi d u l se b u c u ră În l i m i te le exi stenţei sale p rivate nu poate însem n a n i ciodată altceva deCÎt fai moasa "absenţă a d u reri i " , d efi n i ­ţ i e asu pra căre i a to ate vari aţi u n i l e u n u i senzu al ism coerent trebu i e s ă cadă de aco rd . Hedon ism u l , doctri n a d u p ă care n u mai senzaţi i l e corporale sînt rea le , nu este decît fo rm a cea m ai rad ical ă a u n u i mod de vi aţă cu totu l p ri ­vat, nepo l i ti c , adevărată îm p l i n i re a senti nţe i lu i Epicu r: lathe bi6sas kai me politeuesthai ( " trăieşte ascuns , rară să Îţi pese de l u me" ) .

În m o d ob işnu it, absenţa d u reri i reprezi ntă cond iţi a corporală d e experi­mentare a l u m i i şi n i m ic în p l us; n u m ai cîn d corp u l n u este i ri tat şi, d i n p ric i ­na i ri tări i , constrîns să se repl ieze asu p ra l ui Însuşi , si mţuri l e noastre corporale pot fu ncţi o n a n o rmal , pot pri m i ceea ce l i se oferă. Absenţa d u re ri i este de ob ice i "s i mţită" doar În scu rtu l i n terval d i n tre d u rere şi În cetarea e i , iar sen­zaţia corespunzătoare conceptu lu i de ferici re al senzu al işti lor este mai curînd e l i berarea de d u rere decît absenţa e i . I n te ns i tatea aceste i senzaţi i este i n d is­cutab i l ă; ea este , Într-adevăr, egal ată n u mai de însăşi senzaţi a d u re ri i . 6 1 Efortul m ental ceru t de fi l osofi i le care, d in d iverse motive, aspi ră să îl " e l i ­bereze " pe om de l u m e con stitu ie Întotdeau na u n act de i m agi n aţie în care s i m p l a absenţă a d u reri i este expe ri mentată şi actu al izată ca o senzaţi e a e l i berări i de d u rere.62

În o ri ce caz, d u rerea şi, În paralel , experienţa e l i berări i de d u rere sînt s in ­gu rele experienţe sensi b i le atît de i n dependente de l u me, Încît n u conţi n expe­rie n ţa n i ci u n u i ob iect care să ţi n ă de l u me. Du rerea p rovocată de o sab ie sau gîd i l ătu ra u nei pene n u Îm i spun , Într- adevăr, abso l u t n imic desp re ca l i ­tăţi l e sau măcar desp re caracteru l de obi ect aparţi nînd l u m i i al sab ie i sau

61 . M i se pare că anumite fo rme uşoare ş i destul de frecvente de dependenţă de d roguri , atribu i te de cele mai multe ori proprietăţii droguri lor de a crea dependenţă, s-ar putea dato­ra dorin ţei de a repeta pl ăcerea el i berări i de du rere, resimţită cîndva, Împreu nă cu inten­sa ei senzaţie de euforie. Fenomen u l era b ine cunoscut În Antichitate, pe cînd În l i teratura modernă, si ngurul sprij i n pentru ipoteza mea l-am găs it În povesti rea lui Isak Dinesen , "Converse at Night in Copenhagen" (Last Tales ( 1 957), pp. 338 ş i u rm . ) , În care autoarea inc lude "Încetarea dureri i " printre cele "tre i ti puri de fericire desăvîrşită" . Platon , deja, ple­dase Împotriva ce lor care, ",atu nci cînd reuşesc să scape de durere, cred cu tări e că au ati ns culmea . . . p lăceri i " (Republica, 585 a), dar recunoaşte că aceste "p l ăceri amestecate" , care vi n În urma suferi nţei sau a privaţiun i i , sînt mai i ntense decît plăceri le pure, cum arfi bu nă­oară plăcerea de a mirosi un parfum ales sau plăcerea de a contempla figuri l e geometrice. Oricît de curios ar părea, hedonişti i au fost cei care au Încîlcit lucru ri l e şi nu au vrut să admită că p l ăcerea el iberări i de durere depăşeşte În intensi tate "p lăcerea pu ră", tară a mai pune la socoteală s impla absenţă a dureri i , Astfel, Cicero l-a acuzat pe Epicu r de a fi con­fu ndat s imp la absenţă a dureri i cu p l ăcerea el iberării de durere (vezi V. Brochard , Etudes de philosophie ancienne et de philosophie moderne ( 1 9 1 2) , pp. 252 şi urm. ) . I ar Lucreţiu excla­ma: "Nu vezi tu oare că natura cere doar două lucruri , un corp scutit de durere, o m in te el iberată de griji . . , ? " (The Nature ofthe Universe (ed. Penguin) , p, 60).

62. Brochard (op. cit.) face un rezumat excel ent al doctri ne lor fi losofi lor d in Antichitatea tîrzi e, În special al doctri ne i lui Epicur. Calea spre o necl intită fericire sensib i lă stă În capacitatea sufletu lu i "de a se refugia Într-o lume mai fericită creată de el, Încît, cu ajutoru l imaginaţie i , să poată Întotdeauna convinge corpul să guste aceeaşi plăcere pe care a cunoscut-o cînd­va" ( pp , 278 şi 294 şi urm . ) .

96

al penei . 63 Doar o i rezisti b i l ă neîncredere În capacitatea si mţu ri l o r omeneşti de a procu ra o experienţă adecvată a l u m i i - şi Într-o asemenea neîncredere Îşi are origi nea Întreaga fi losofie propriu -zi s modernă - poate expl i ca alegerea stran ie şi ch iar absu rdă a unor fenomene precum du rerea sau gÎd i l ătu ra, care Îm p ied ică În ch ip evident fu ncţionarea normală a s imţu ri l o r noastre , ca exemp le pen tru experienţa sensi bi l ă În general , spre a putea deriva d i n ele caracteru l sub iectiv a l cal i tăţi lor "secu ndare" , ş i ch iar a l celor " pri mare" . Dacă nu am avea a lte percepţi i sensi b i l e decît cel e În care corp u l se s i mte pe s ine Însuş i , nu n umai că rea l i tatea l um i i exterioare ar putea fi pusă l a Îndo ia lă, dar n u a m mai poseda n i ci măcar i deea d e l u me.

S ingu ra activi tate ce corespunde Întru totu l experienţe i l i p se i -de- I u me, sau mai curînd a p ierderi i l u m i i care s urvine În u rma d u reri i , este mu nca, În cursu l căreia corpu l omen esc, În ci uda activi tăţi i sale , se rep l i ază de ase­menea asu p ra l u i Însuşi , se concentrează exc lus iv asupra proprie i existenţe şi rămîne prins În metabol ism u l d i n tre el ş i natu ră, fără a depăşi sau a se e l i ­bera vreodată de cic l u l permanent al p roprie i fu ncţionări . Am am intit mai devreme Îndoita suferinţă legată de procesu l vi eţi i , cele două aspecte pen­tru care l imba nu are decît un si ngu r cuvÎnqi care, potrivit B ib l ie i , i -au fost impuse Împreu nă vieţi i omu l u i : efortu l du reros cerut de reproducerea vieţi i i nd ivi du ale şi ce l i m pus de reprod ucerea vi eţi i speci e i . Dacă acest efort du re­ros al vieţi i şi al rodn icie i ar fi adevărata origine a proprietăţi i , atu nci caracterul

63: Este tipic pentru toate teori i l e care contestă capacitatea s imţur i lor de a oferi o cunoaştere a l um i i că destitu ie vederea d i n poziţia ei de cel mai Înalt şi mai nob i l si mţ, substi tu in · du- i p ipăitul sau gustu l , care sînt Într-adevăr s imţuri l e ce le mai private, adică cele În care corpul se s imte În primu l rînd pe s ine atunci cînd percepe un obiect. Toţi gînd i tori i care neagă real itatea l um i i exterioare ar fi fost de aco rd cu Lucreţi u, care spunea: "Căci p i păi­tu l şi n im ic altceva decît pipăitu l este (Între toate cele pe care oamen i i le nu mesc sfinte) esenţa tuturor senzaţi i lor noastre corporale" (op. cit., p. 72) . Totuş i , asta nu aj unge; p ipăi ­tul sau gustu l Într-un corp ne i ritat oferă Încă prea m u lt d in reali tatea lumi i : cînd mănînc o farfur ie de căpşune, ceea ce s imt este gustu l căpşunelor, şi nu gustu l În sine, sau, pen­tru a Împrumuta un exemplu de la Gal i l e i , cînd

'''Îmi trec mîna mai Întîi peste o statu ie d e

marmu ră, apoi peste un om vi u", sînt conştient d e corpul d e marm ură ş i de corpu l vi u , i ar nu În primu l rînd de mîna mea care le atinge. Pri n urmare, atunci cîtld doreşte să de­monstreze că acele cal ităţi secu nd are de felu l cu lori l o r, gustu ri l o r, m i rosuri lor nu sîn t " n i m i c altceva decît s imple n u m e c e Îşi a u sed iu l exc lus iv Î n corpu l sensi b i l " , Gal i le i s e vede obl igat să renunţe la propriu l său exemp l u şi să introducă senzaţia gÎd i lătu ri i provocate de o pană, pen tnu a conchide imed iat d u pă aceea: "Socotesc că aceste cal ităţi d iverse, de felu l gusturi lor, m i rosuri lor, cu lor i lor ş i a l alto ra, care sînt atribu ite co rpuri lor naturale, au o exi stenţă Întru totul asemăn ătoare ş i nu ma i mare" ( lI Saggiatore, În Opere, I V , 333 ş i urm . ; traducerea [engleză) citată d in E . A . Burtt, Metaphysical Foundations of Modern Science ( 1 932) . Acest argu ment se poate baza numai pe experienţele senzo riale, În care corpu l este În ch ip văd it s i l i t să se rep l ieze asupra lu i Însuş i , fi i nd de aceea expu lzat, ca să zicem aşa, d i n l u mea În care se mişcă de obicei . Cu cît senzaţia corporală internă este mai puternică, cu atît argu­mentul d evine mai convi ngător. Urmîn d acelaşi raţionament, Descartes declară urmă­toarele : "M i şcarea simplă a unei săbi i care tai e o bucată din pielea noastră provoacă durere, Însă nu ne face, din această prici nă, conştienţi de mişcarea sau de forma sabie i . Şi este cert că această senzaţie de d u rere nu este mai puţin d iferită de m işcarea care o pro­voacă . . . decît sînt senzaţi i l e pe care le avem despre culoare, su net, m i ros sau gust" (PrinciPii, partea a 4-a, trad ucerea [engleză) de Haldane şi Ross, Philosophical Works ( 1 9 1 1 » .

97

privat al aceste i proprietăţi ar fi într-adevăr tot atît de l i ps i t de l ume pre­cu m este caracteru l pri n excelenţă p rivat al faptu l u i de a avea un corp şi de a experimenta durerea.

Totuşi , deşi defineşte În ch i p esenţia l aproprierea, acest caracter privat nu este în n ici u n caz ceea ce Locke, al e căru i concepte aparţi neau Încă În esenţa lor trad iţ ie i premoderne, Înţe legea prin proprietate privată. I nd iferent de origi nea ei, această proprietate Însemna Încă pentru el o "îm p rejmu i re care separă de ceea ce este comun" , ad ică, În pri m u l rînd , un loc În l u me u nde ceea ce este privat poate fi ascuns şi p rotejat împotriva domen i u l u i pu bl ic . Ca atare, proprietatea a rămas În contact cu l u mea com u n ă ch iar şi într-o epocă În care creşterea bogăţi ei şi a aproprieri i au Început să ame­n i nţe această l ume cu d i spariţ ia. Proprietatea nu amp l ifică, ci mai curînd atenuează l ipsa de legătură cu l umea a procesu lu i munc i i , dată fiind siguranţa situări i sale În l ume. Tot aşa, caracteru l de proces al munci i , ·perseverenţa imp lacab i l ă cu care m u nca este so l ic itată şi impusă de însuşi procesu l vi eţi i , este în trerupt pri n ach iziţia de proprietate. Într-o societate d e p roprietari , spre deosebi re de o soci etate de muncitori sau de angajaţi , l umea, nu abun­denţa natu rală, ş i n ic i necesitatea pu ră a vieţi i , este cea care se află Încă În centru l preocu pări i ş i a l grij i i omeneşti .

Chesti unea devi ne cu totu l d iferi tă dacă i n teresu l pri nci pal n u ÎI mai constitu ie proprietatea, ci creşterea bogăţiei şi procesu l acu mu lări i ca atare. Acest proces poate fi i nfi n it, l a fe l ca procesu l vital al speci e i , şi tocmai i n ­fin i tatea sa este permanent pusă la Încercare ş i Întreruptă de neajunsu l că i nd ivizi i p rivaţi nu trăiesc veşn ic şi nu au În faţă u n ti mp infin it . Acest p ro­ces se poate desfăşu ra În dep l i nă l i bertate ş i la vi teză maximă, nestÎnjen it de l i m i te le i m puse de du rata de vi aţă a i nd ivi d u l u i sau de propri etatea de­ţi nută i nd ividual , doar dacă vi aţa soci etăţi i ca Întreg este co nsiderată, În locu l vi eţi lor l im i tate ale oamen i lo r i ndividua l i , d rept sub iectu l gigan tic al procesu l u i acu mu l ări i . Doar cînd omu l nu mai acţionează ca i nd ivid , pre­ocu pat exclu siv de propria su pravi eţu i re, ci ca "membru al specie i" , ca un Gattungswesen, cum ob işnu ia Marx să spu nă, doar cînd reprod ucerea vieţi i i nd ivi dua le este absorb ită În procesu l vital al specie i umane, procesu l vital col ectiv al une i " uman ităţi soci al izate" poate să Îşi u rmeze propri a "necesi­tate" , a ltfel spus, cursu l automat al rodn icie i sale În dub l u l sens a l m u lt ip l i ­cări i vieţi lo r ş i a l creşteri i abundenţe i de bunuri necesare lor.

Coi nc idenţa d i ntre fi losofia m u nc i i a l u i Marx şi teori i l e despre evol uţie şi dezvol tare fo rm u late În seco l u l al XIX- lea - evol Uţia natu ral ă a u n u i un ic proces vital de la ce le mai e lementare forme de viaţă organ ică pîn ă la apariţi a an imal u l u i u man şi dezvo l tarea istori că a unu i proces vital al întregi i uma­n i tăţi - este izbitoare şi a fost repede sesizată de Engels , care l-a n u m it pe Marx " u n Darwi n al istori ei " . Ceea ce au În com un toate aceste teori i a le d iverse lor şti i nţe - economie , i storie , b io logie, geo logie - este conceptu l de p roces, p ractic necunoscut Înai nte de epoca modern ă. Cum descoperi rea p rocese lor În şti i n ţe l e natu ri i a co i n cis cu descoperi rea i n trospecţi e i În fi l osofie, era abso l u t firesc ca procesu l b io logic ce se desfăşoară în no i să

98

devi nă În cele d i n u rmă ch iar model u l nou l u i concept; pri ntre experi.enţel e oferite i ntrospecţiei cunoaştem un s ingur proces, cel al vi eţi i d i n i n terioru l corpu l u i nostru , i ar s i ngu ra activitate În care îl putem trad uce şi care Îi cores­punde este munca. Porn ind de a ic i , poate părea aproape i nevi tabi l ca ech i ­val enţei d i ntre prod uctivi tate şi rod n ic i e d i n fi l osofia modernă a mu nci i să î i fi u nmat d iferite le forme de fi losofie a vieţi i Întemeiată pe aceeaşi ech iva­lenţă.64 Deoseb irea d intre teori i l e m unci i , e laborate la Început, şi fi losofi i l e vieţi i , exp use ma i tîrzi u , vi ne În pri m u l rînd d i n faptu l că cele d i n u rmă au pierdu t d in vedere s ingura activi tate necesară pentru SUSţinerea p rocesu l u i vi eţi i . Însă ch iar ş i această om i s i une pare să corespundă evo l u ţie i istori ce factuale , care a facut ca m u nca să fie mai uşoară ca n iciodată şi să fie de aceea şi mai .asemănătoare cu automatismu l procesu l u i vieţi i . Dacă l a sfîrşi­tu l seco l u l u i ( pri n N ietzsche ş i p ri n Bergson) vi aţa, ş i n u mu nca a fost pro­clamată d rept "creatoare a tuturor valori lor" , o asemenea g lorificare a d inamism u l u i pur al procesu l u i vieţi i l ăsa de o parte acel m i n imum de i n iţi a­tivă prezent pîn ă şi în ace le activităţi , de fel u l munci i şi al procreaţiei , care îi sînt im puse omu l u i de necesitate .

Totuş i , n i ci enorma creştere a rod n ic iei şi n i ci soci a l izarea proces u l u i , ad ică În locu i rea d in postu ra de sub iect a l procesu l u i a oameni lor i nd ividua l i cu societatea sau cu specia umană colectivă, nu pot e l im ina caracteru l În tru totu l privat ş i ch i ar crud d i n experi enţa procese lor corporale, În care viaţa însăşi se manifestă, sau d i n activi tatea m unci i . N ic i abu ndenţa de bunu ri şi n i ci red ucerea ti mpu l u i efectiv pe care i nd ivi du l îl petrece m unc ind nu au şanse să d ucă la constitu i rea unei l u m i comu ne, i ar animal laborans, expro­pri at, nu devi ne m ai puţi n privat pentru că a fost l i ps it de un loc privat care să îi aparţi nă în ch i p propri u şi u nde să se ascundă şi să fie protejat împotri ­va domen i u l u i com un . Marx a prezis corect, deşi cu o neju stificată încîntare , "dispari ţia" domeniu l u i pub l ic în cond iţi i l e dezvoltări i nesti ngherite a "forţelor de producţie a le societăţi i " şi a avut În egală m ăsură d reptate , adică a fost consecvent cu concepţi a sa despre om ca animal laborans, cînd a prevăzut că "oameni i social izaţi" îş i vor petrece l i bertatea conferită de scutirea de muncă dedicînd u-se acelor activi tăţi stri ct private şi esenţial mente l i ps ite-de- I ume pe care astăzi le num im "hobby"- u ri . 6s

64. Această legătură a fost vag sesizată de discipoli i lui Bergson din Franţa (vezi În special Edouard Berth, Les mefaits des intellectuels ( 1 9 1 4) , cap . 1 , şi George Sore i , D'Aristote a Marx ( 1 935) ) . Aceleiaşi şco l i Î i aparţi ne l ucrarea exegetu lu i ital ian Adriano Ti lgher (ap. cit.), care sub l in ia­ză că ideea mu nci i este centrală şi constituie cheia noi i concepţi i şi reprezentări despre viaţă (ed . engleză, p. 55) . Şcoala l u i Bergson, asemenea maestru lu i ei, idealizează munca, echi­valînd-o cu lucrul şi cu fabricarea. Cu toate acestea, asemănarea d intre motoru l vieţi i bio­l ogice şi acel tilon vital al lu i Bergson rămîne izbitoare .

65 . În societatea comun istă sau social istă, toate profes i i le ar deven i , aşa zicînd, hobby-u ri : n u a r mai �ista p ictori , c i doar oameni care, printre alte l ucruri, Îşi ocupă timpu l ş i c u pictu­ra; adică oameni care "astăzi fac una, mîi ne fac alta, care d im ineaţa vînează, du pă-am ia­za merg la pescuit, seara se ocu pă de creşterea vite lor, după c ină sînt critic i , după cum găsesc de cuvi i n ţă, fără a deveni totuşi vreodată vÎnători , pescari , crescători de an imale sau critic i" (Deutsche Ideologie, pp. 22 şi 373) .

99

1 6 I NSTRU MENTELE LUCRULUI Ş I D IVIZI UNEA MUNCI I

Din neferic i re, pare să ţină de natu ra cond iţi i l or vieţi i , aşa cu m i-a fost ea dată o m u l u i , ca s ingu ru l avantaj posi b i l al rod n i cie i forţei de muncă omeneşti să stea în capaci tatea ei de a asigu ra necesităţi l e pentru mai mu l t decît un s ingur om sau decît o s ingură fami l i e . Produsele mu nci i , prod use ale metabol i smu l u i omu l u i cu natu ra, nu rămîn în l ume îndeajuns de m u lt pentru a deven i parte a e i , i ar activi tatea munc i i , concentrată exc lus iv asupra vieţi i şi asupra întreţi neri i e i , u i tă ea însăşi de l ume În aşa măsu ră Încît aj un­ge să o pi ardă. Animal laborans, condus de nevo i l e corpu lu i său , nu Îşi fo loseşte l i ber corpu l , aşa cu m homo {aber Îşi foloseşte mîi n i le, uneltele sale primord iale , şi acesta este motivu l pentru care Pl aton a sugerat că muncitori i ş i sclavi i nu sînt nu mai supuşi necesi tăţi i ş i incapab i l i de l i bertate, ci sînt de asemenea i napţi să Îşi stăpînească partea "an imală" d i năuntru l lor66. O soci etate de masă, formată d i n muncitori , aşa cum este cea pe care o avea în vedere Marx cînd vorbea despre " u man itatea social izată" , constă În i nd ivizi l i ps iţi -de­l ume ai speciei umane, fie că sînt scl avi domestic i , aduş i În această s ituaţie de viol enţa altora, sau i nd ivizi l i beri , îndep l i n i ndu-ş i de bună voi e fu ncţi i l e .

Desigu r, l i psa-de- I ume a l u i animal laborans este cu totu l d iferi tă de fuga neobosită d i n faţa pub l i c ităţi i l um i i , i nerentă, d u pă cu m am văzut, activi­tăţi i faceri i de "fapte bu ne" . Animal laborans nu fuge de l ume, ci este exp ulzat d i n ea În măsura în care rămîne prizon i eru l caracteru lu i privat al propri u l u i corp , pri n s În procesu l de satisfacere a nevo i lor, la care n imen i n u poate partici pa şi pe care n i men i n u îl poate comu n ica pe de-a-ntregu l . Faptu l că scl avi a şi exi l area În locu inţa domestică au constitu it, În general , cond iţ ia socială a tutu ror muncitori lor de d i naintea epoci i moderne, se datorează În primu l rînd Înseşi cond iţie i umane; viaţa, care pentru toate cele l alte speci i an imale rep rezi ntă esenţa în săşi a fi inţe i lor, devi ne pentru om o povară d i n cauza " ave rs i u n i i l u i " Înnăscute "faţă de zăd ărn icie"67. Această povară este cu atît mai grea cu cît n ic i una d i n aşa-zisele "aspi raţi i mai Înalte" nu este l a fel de presantă, nefi indu - i p ropri u -zis i mpusă omu l u i de necesi tate , ca nevoi le elementare ale vieţi i . Sclavia a devenit condiţia socială a claselor munci­toare pentru că era socotită a fi condiţ ia natu rală a vieţi i Înseş i . Omnis vita servitium est [ o rice vi aţă Înseamnă robie ] . 68

Povara vieţi i b io logice, apăsînd şi consumînd răstimpu l vieţi i specific umane d in tre naştere şi moarte, nu poate fi îndepărtată decît prin folosirea servito­ri lor, iar pri nci pala funcţie a sclavi lor antici era mai curînd de a duce povara consu m u l u i domestic decît de a produce pen tru societate în genera l . 69

66. Republica, 590 c.

67 . Veb len , ap. cit., p. 33. 68. Seneca, De tranquillitate anime, 1 1 , 3 .

69. Vezi excelenta anal iză făcută de Winston Ashley, The Theory afNatural Slavery, according to Aristotle and St. Thomas ( Disertaţie , University ofNotre Dame ( 1 9 14), cap. 5) , care subl in iază

1 00

Motivu l pentru care munca scl avi l o r a putut j uca un ro l atît de mare În socie­tăţi le antice şi pentru care ri s ipa şi neproductivitatea ei nu au fost descoperite este că oraşul-stat antic era În primu l rînd un "centru de consum" , spre deose­bi re de oraşe le med ievale care erau În princ i pal centre de prod uqie . l° Preţu l p l ăti t pentru Îndepărtarea poveri i vieţ i i de pe umeri i tutu ror cetăţen i lor era enorm şi n u consta În n i c i un caz doar În nedreptatea vio lentă prin care o parte a u m an i tăţi i era forţată să i n tre În ten ebrele suferi nţei şi ale necesităţi i . Cum aceste tenebre erau naturale , propri i cond iţ ie i umane - artific ial era numai actu l vio lenţe i , Încercarea unu i gru p de oameni de a scăpa de lanţu ri l e care ne leagă pe toţi de suferinţă ş i de neces i tate -, preţu l e l i berări i absol ute de necesitate este Într-un sens vi aţa Însăşi , sau mai cu rînd În l ocu i rea vi eţi i reale cu o viaţă trăită prin mandatar. În cond iţi i l e scl avie i , mai mari i pămîntu­l u i Îş i puteau folosi ch i ar şi s imţu ri l e pri n m andatar, "pu teau vedea şi auzi graţie sc lavi l o r l o r" , potrivi t expresiei pe care o Întîl n im În jargo n u l grecesc al l u i H erodot71 •

La n ive l u l cel mai e lementar, "truda şi necazu l " pri n care se obţ in - ş i pl ăceri le pri n care se "Încorporează" - neces ităţi l e vieţi i sînt atît de strîn s le­gate lao l a ltă În cic l u l vi eţi i b io logice , al căru i ritm recu rent cond i ţionează viaţa omenească În m i şcarea e i u n ică ş i u n i l i neară, În cît În lătu rarea total ă a suferinţei şi a efortu l u i munc i i n u ar l i psi d oar vi aţa b io logică de p l ăceri ­le ei ce le mai naturale, ci ar priva şi vi aţa specific umană de vio ic iu nea şi de vital i tatea care Î i sînt propri i . Cond iţi a u m ană este de aşa natură Încît suferi nţa ş i efortu l nu sînt n i şte s imptome care să poată fi Îndepărtate fără a sch imba vi aţa Însăş i ; e le sînt mai cu rînd mod u ri l e În care vi aţa Însăşi , Îm­preună cu necesitatea de care este l egată, se face s imţi tă. Pentru muritori , "viaţa uşoară a zei l o r" a r fi o vi aţă l i psi tă de viaţă.

Căci Încrederea noastră În real itatea vieţi i şi Încrederea În real i tatea l um i i nu sînt ace laş i l u cru . Cea de-a doua de rivă În prim u l rînd d in permanenţa şi d in du rabi l i tatea l um i i , care sînt infin i t superioare celor al e vi eţi i muritoare. Dacă cineva ar şti că lumea se va sfîrşi odată cu sau la scurt timp după moartea sa, l u mea ş i-ar p ierde Întreaga rea l i tate , tot aşa cum ş i -a p ierd u t-o pentru prim i i creşti n i cîtă vreme au fost convi nşi de Împ l i n i rea im i nentă a aşteptă­ri lor l o r escato logice. Încrederea În rea l i tatea vi eţi i , d im potrivă, depi nde aproape exc lusiv de i n tens itatea cu care este s imţi tă vi aţa, de im pactu l cu care se face ea Însăşi si mţită. Această i n tens itate este atît de mare , i ar forţa

pe b u n ă d reptate: "A crede că Ari stotel îi consi dera pe sclavi necesari tot ti mpu l doar ca unelte de producţie ar însemna, aşadar, a nu înţelege deloc argumentele sale. EI pune accen­tu l mai curînd pe necesi tatea lor pentru consum".

70. Max Weber, "Agrarverh ăltnisse im Alte rtu m " , în Gesammelte Au{Sătze zur Sozial- und Wirtseha{tsgesehichte ( 1 924), p. 1 3 .

71 . Herodot, 1 , 1 1 3 , d e p i ldă : eide te dia touton, dar ş i î n alte locuri . O expresie s imi lară apare la Pl in i u , Naturalis historia, XXIX, 1 9 : alienis pedibus ambulamus; alienis oculis agnoscimus; aliena memoria salutamus; aliena vivimus opera (ci tat după R. H. Barrow, Slavery in the Roman Empire ( 1 928) , p . 26 ) . " Păşi m cu pic ioare stră ine; vedem cu ochi străi n i ; îi recunoaştem şi îi salutăm pe oameni cu o memorie străi nă; tră im d in muncă străi nă" .

1 0 1

ei atît de e lementară Încît acolo u nde prevalează, În fericire sau În Întristare, ea face u itată orice altă real i tate mundană. S-a remarcat adesea că viaţa ce lo r bogaţi p ierde d i n vital i tate, d i n fami l i aritatea cu " l ucru ri l e bu ne" ale natu ri i pe cît cîştigă În rafinament ş i În sensi b i l i tate faţă de l ucruri l e frumoase d in l um.e. Cert e că aptitud inea omenească de a trăi În l ume imp l ică Întotdea­una o abi l i tate de depăş ire a proceselor vieţi i Înseşi şi de Înstrăi nare faţă de e le , pe cînd vital i tatea şi vio ic iu nea nu pot fi păstrate decît În măsu ra În care oamen i i sînt d i spuş i să i a asu pra lor povara, truda şi necazu l vieţi i .

Este adevărat că u riaşa perfecţionare a unelte lor noastre de muncă - ro­boţi i fără glas cu care homo fiiber a ven i t În aj utoru l l u i animal laborans, În con­trast cu i n stru mentele u mane, cuvÎntătoare ( instrumentum vocale, cu m erau num iţi scl avi i În casele antice) pe care omu l acţi un i i trebu ia să le stăpînească şi să le oprime atunci cînd dorea să Î I e l i bereze de l anţu ri l e sal e pe animal laborans - a făcut Îndoita mu ncă a vieţi i , efortu l Întreţi neri i ei şi d u rerea pro­creaţi e i , ma i uşoară şi mai puţ in du reroasă decît a fost vreodată. Ceea ce nu a d us, desigu r, la el im i narea constrÎngeri i d i n activi tatea munc i i , n ic i la În l ătu rarea d i n vi aţa uman ă a cond i ţie i supuneri i faţă de nevoie şi faţă de necesitate . Spre deosebire Însă de soci etatea sci avagi stă, În care "b lestemu l" necesităţi i rămînea o real itate vi e, Întrucît vi aţa unu i scl av depu nea zi l n i c mărtu ri e despre faptu l că "viaţa este scl avi e", această cond iţ ie n u mai este pe dep l i n vizi b i l ă , i ar l i psa ei de, vizi b i l i tate a făcut-o cu mu l t m ai greu de remarcat şi de păstrat În memorie . Peri co l u l este aici evident. Omu l nu poate fi l i ber dacă nu şti e că este supus necesităţi i , pentru că l i bertatea l u i se cîştigă Întotdeauna pri n Încercări l e sale, n ic icînd pe dep l i n reuş i te, de a

se e l i bera de necesi tate. Şi cu toate că este poate adevărat că i mpu l su l său cel mai putern i c către această e l i berare vi ne d in "avers iu nea l u i faţă de ză­dărn i c ie" , s-ar putea de asemenea ca impu l su l să s lăbească pe m ăsu ră ce zădărn ic i a pare mai uşoară, pe măsură ce preti nde mai puţi n efort. Căci este Încă posi b i l ca u riaşel e transform ări ce ne stau În u rmă, ale revoluţie i i ndustrial e, ca şi cele Încă şi mai mari , ce ne stau În faţă, ale revol uţ ie i ato­m i ce să rămîn ă doar n işte sch i mbări ale l um i i , i ar nu sch imbări ale co nd iţiei fu ndamentale a vi eţi i umane de pe pămînt.

U ne l te le ş i i n str4 mente le care pot uşura co ns iderab i l efortul mu nci i nu sînt e l e Însele prod usu l munc i i , ci al l ucru l u i ; e l e n u aparţi n procesu l u i con­su mu l u i , ci fac parte i n tegrantă d in lu mea obiectelor de Întrebu i nţare . Ro l u l lo r, oricît de mare a r fi Î n mu nca ori cărei civi l izaţi i date, n u poate egal a n i cio­dată im portanţa fu ndamentală a u ne ltelor destin ate oricăru i tip de l u cru . N ic io l uc rare n u se poate produce fără une l te, i ar naşterea l u i homo fiiber şi apariţi a u n ei l um i de ob iecte artificia le sînt de fapt contemporane cu des­coperi rea un elte lor ş i a i n stru mente lor. Din perspectiva munci i , une l te le În tăresc ş i sporesc vigoarea omu l u i pîn ă aco lo Încît aj u ng aproape să o În­locu iască, cum se Întîmplă În toate cazu ri le În care nu doar ob iecte le mate­riale, ci şi forţele natu rale, de fel u l an imale lor domestice, al energiei h idrau l i ce sau al e l ectric ităţi i , sînt su bordonate unu i stăpîn uman. La fel , u neltele spo­resc rodn icia natu rală a l u i animal laborans ş i Î i fu rn izează o abu ndenţă de

1 0 2

bunuri de consum. Însă toate aceste schimbări sînt de ordin cantitativ, În timp ce calitatea Însăşi a realităţilor fabricate, de la cel mai simplu obiect de Întrebuinţare pînă la capodopera artistică, depinde În chip nemijlocit de existenţa instrumentelor potrivite.

În plus, limitele instrumentelor În ce 'priveşte uşurarea muncii vieţii -simplul fapt că serviciile unui singur servitor nu pot fi niciodată pe deplin Înlocuite de o sută de aparate de bucătărie şi de o jumătate de duzină de roboţi din subsolul casei - sînt cît se poate de importante. O curioasă şi neaşteptată dovadă În această privinţă este că un asemenea fapt a putut fi prezis cu mii de ani Înainte ca fabuloasa dezvoltare modernă a uneltelor şi a maşinilor să aibă loc. Pe un ton pe jumătate visător, pe jumătate ironic, Aristotel a imaginat odată ceea ce între timp a devenit o realitate, şi anume ce s-ar întîmpla dacă "fiecare unealtă şi-ar face, la comandă, treaba pe care o are de Îndeplinit ... Întocmai ca statuile lui Dedai sau trepiedele lui Hefaistos, care, spune poetul, «intrau de la sine În adunarea zeilor»". Atunci, "suveica ar ţese şi pana ar atinge lira fără o mînă care să le ghideze". Asta, continuă Aristotel, ar Însemna Într-adevăr că meşteşugarul nu ar mai avea nevoie de ajutoare omeneşti, fără a Însemna Însă că nu ar mai fi nevoie de sclavi domestici. Căci sclavii nu sînt instrumente pentru fabricarea obiectelor sau pentru producţie, ci instrumente puse În serviciul vieţii, care le con­sumă fără Încetare serviciile.l2 Procesul fabricării unui obi�ct este limitat, iar rolul jucat de instrument Îşi are snrşitul previzibil, controlat, În produ­sul finit; procesul 'vieţii, care reclamă muncă, este o activitate nesnrşită, iar singurul "instrument" apt să Îi corespundă ar trebui să fie un perpetuum mo· bile, adică acel instrumentum vocale care e tot atît de viu şi de "activ" ca organis­mul Însufleţit pe care îl slujeşte. Tocmai pentru că "instrumentele domestice nu au nicio altă întrebuinţare decît cea care decurge din Însăşi posesia lor", ele nu pot fi înlocuite cu uneltele şi instrumentele meşteşugarului, "din care rezultă ceva mai mult decît simpla lor întrebuinţare".73

Dacă uneltele şi instrumentele, concepute spre a produce ceva care să nu se reducă la şi să difere întru totul de simpla lor întrebuinţare, sînt de importanţă secundară pentru muncă, nu acelaşi lucru se Întîmplă cu celălalt mare principiu al procesului muncii omeneşti: diviziunea muncii. Diviziunea I muncii decurge, într-adevăr, direct din procesul muncii şi nu trebuie confun-dată cu principiul În aparenţă asemănător al specializării, care domneşte în procesele de lucru şi cu care este de obicei echivalată. Specializarea lucru­lui şi diviziunea muncii au în comun doar principiul general de organizare, care în sine nu are nimic de a fac

'e nici cu lucrul, nici cu munca, ci îşi are

originea În sfera strict politică a vieţii, a capacităţii omului de a acţiona, şi de a acţiona împreună şi în acord cu alţi oameni. Specializarea lucrului şi diviziunea muncii pot să se realizeze numai în cadrul organizării politice, acolo unde oamenii nu trăiesc pur şi simplu laolaltă, ci acţionează împreună.

72. Aristotel, Politica, 1 253 b 30 - 1254 a 18.

73. Wi nston Ashley, ap. cit., cap. 5.

103

Totuşi, În timp ce specializarea lucrului este ghidată În mod esenţial chiar de produsul finit, care reclamă prin natura sa competenţe diverse ce sînt apoi reunite şi organizate Împreună, diviziunea muncii, dimpotrivă, presupune echivalarea calitativă a tuturor activităţilor luate separat, activi­tăţi pentru care nu se cere nicio calificare specială, care nu au nicio finalita­te În ele Însele şi care nu reprezintă de fapt decît Însumarea Într-o manieră Pur cantitativă a unor cantităti de fortă de muncă. Diviziunea muncii se ba-, , zează pe faptul că doi oameni Îşi pot uni forţa de muncă şi "se pot compor­ta unul faţă de altul ca şi cum ar fi o singură persoană"74. Această unificare este exact contrariul cooperării, ea indică unitatea speciei din al cărei punct de vedere fiecare membru În parte este identic şi Înlocuibil. (Formarea unui colectiv de muncă În care muncitorii sînt organizaţi social potrivit acestui principiu al forţei de muncă comune şi divizibile este tocmai contrariul diverselor organizaţii ale lucrătorilor, de la vechile ghilde şi corporaţii la anu­mite tipuri de sindicate moderne, ai căror membri sînt legaţi Între ei prin com­petenţele şi prin specializările care Îi deosebesc de alţii.) Cum niciuna din activităţile În care procesul este divizat nu are o finalitate În sine, finalitatea naturală este, În cazul lor, exact aceeaşi ca În cazul muncii "nedivizate": fie simpla reproducere a mijloacelor de subzistenţă, adică a capacităţii de con­sum a muncitorilor, fie epuizarea forţei de muncă omeneşti. Niciuna din aces­te două limite nu este totuşi definitivă; epuizarea face parte din procesul vital al individului, nu al colectivităţii, iar subiectul procesului muncii În condiţiile diviziunii muncii este o forţă de muncă colectivă, iar nu forţa de muncă indi· viduală. Caracterul inepuizabil al acestei forţe de muncă corespunde de fapt tocmai nemuririi speciei, al cărei proces vital luat În ansamblu nu este, nici el, Întrerupt de naşterile şi de morţile individuale ale membrilor ei.

Mai serioasă, se pare, este l imita impusă de capacitatea de consum, care rămîne legată de individ chiar şi atunci cînd forţa de muncă individuală a

fost Înlocuită de una colectivă. Progresul acumulării bogăţiei poate fi nelimi­tat Într-o "umanitate socializată" care s-a debarasat de limitele proprietăţii individuale şi care a depăşit l imita aproprierii individuale dizolvÎnd În bani de cheltuit şi de consumat Întreaga bogăţie stabilă, posesiunea de obiecte "adunate laolaltă" şi "depozitate". Trăim deja Într-o societate În care bogăţia este apreciată În funcţie de puterea de cîştig şi de cheltuire, care nu este altce­va decît modificarea Îndoitului metabolism al corpului omenesc. Problema este, aşadar, cum să adaptăm consumul individual la o nelimitată acumu­lare de bogăţie.

Cum umanitatea luată În ansamblu este Încă foarte deparre de a fi atins limita abundenţei, modul În care societatea poate depăşi această limită

74. Vezi Vi ktor von Weizsacker, "Zum Begriff der Arbeit", În Festschrift fiir Alfred Weber (1948), p. 739. Lucrarea este demnă de atenţie, date fiind anumite observaţii izolate , dar este, d in păcate, în general inuti l izabi lă, deoarece Weizsăcker nu face dec1t să com pl ice şi mai mult conceptul de muncă, presupunînd cu totu l gratuit că o fiinţă uman ă bolnavă trebu ie să "presteze o muncă" pentru a se însănătoşi.

104

naturală a propriei rodnicii nu poate fi observat decît cu titlu provizoriu şi la o scară naţională. La o asemenea scară, soluţia pare destul de simplă. Ea Înseamnă a trata toate obiectele de Întrebuinţare ca şi cum ar fi bunuri de consum, astfel ca un scaun sau o masă să fie consumate la fel de repede ca o haină, iar o haină aproape tot atît de rapid ca o mîncare. Acest tip de raportare la obiectele lumii se potriveşte pe deasupra Întru totul cu modul În care obiectele sînt produse. Revoluţia industrială a Înlocuit toate meşte­şugurile cu munca, iar rezultatul a fost că, În loc să fie produse ale lucru­lui, care există pentru a fi Întrebuinţate, obiectele lumii moderne au devenit produse ale muncii, a căror soartă este de a fi consumate. Aşa cum unelte­le şi instrumentele, deşi Îşi au originea În lucru, au fost Întotdeauna folosite şi În procesele muncii, tot astfel diviziunea muncii, pe deplin potrivită pen­tru şi adaptată la procesul muncii, a devenit una din caracteristicile princi­pale ale proceselor moderne de lucru, adică de fabricare şi de producere a obiectelor de Întrebuinţare. Diviziunea muncii mai curînd decît mecanizarea sporită a Înlocuit specia!izarea riguroasă cerută altădată În orice meşteşug. De meşteşug este nevoie doar pentru conceperea şi fabricarea de modele Înaintea introducerii lor În producţia de masă, care depinde, şi ea, de unelte şi de maşini. Dar producţia de masă ar fi la rîndul ei cu totul imposibilă fără Înlocuirea lucrătorilor şi a specializării cu muncitori şi cu diviziunea muncii.

Uneltele şi instrumentele uşurează suferinţa şi efortul şi schimbă astfel modurile În care necesitatea urgentă proprie muncii era vizibilă altădată pen­tru toată lumea. Ele nu schimbă necesitatea însăşi; ele servesc doar la ascun­derea ei de simţurile noastre. Ceva asemănător se petrece cu produsele muncii, care nu devin mai durabile prin abundenţă. Situaţia este cu totul diferită În simultana transformare modernă a lucrului datorată.introduce­rii principiului diviziunii muncii. Aici Însăşi natura lucrului se schimbă, iar procesul de producţie, deşi nu produce cîtuşi de puţin obiecte pentru con­sum, ia trăsăturile muncii. Cu toate că maşinile ne-au Împins Într-un ritm al repetiţiei infinit mai accelerat decît cel prescris de ciclul proceselor natu­rale - iar această accelerare tipic modernă este întru totul capabilă să ne facă să trecem cu vederea natura repetitivă a oricărei munci -, repetiţia şi caracterul ei nesfirşit îi imprimă procesului însuşi amprenta inconfundabilă a muncii. Iar asta e Încă şi mai vizibil la obiectele de Întrebuinţare produse prin aceste tehnici de muncă. Însăşi abundenţa lor le transformă În bunuri de consum. Caracterul nesfirşit al procesului muncii este garantat de nevoile de consum permanente; caracterul nesfirşit al producţiei poate fi asigurat doar dacă produsele sale Îşi pierd natura de obiecte de întrebuinţare, de­venind din ce În ce mai mult obiecte de consum, sau, altfel spus, dacă rit­mul de Întrebuinţare este accelerat Într-un asemenea grad Încît diferenţa obiectivă dintre întrebuinţare şi consum, dintre durabilitatea relativă a obiectelor de Întrebuinţare şi rapida sosire şi plecare a bunurilor de con­sum se micşorează pînă la a deveni nesemnificativă.

În nevoia pe care o avem de a Înlocui din ce În ce mai repede obiectele din jurul nostru ce aparţin lumii, nu ne mai putem permite să le Întrebuinţăm,

105

să respectăm şi să păstrăm durab i l i tatea care le este in erentă; trebu ie să con­sumăm, să devorăm, aşa zicînd , casele, mobi l i eru l , maşi n i l e noastre, ca şi cînd ar fi "l ucruri l e bu ne" ale natu ri i care se stri că fără rost dacă nu sînt rap id atrase În c ic l u l nesnrşit al metabo l i smu l u i omu l u i cu natu ra. E ca şi CUm

am fi Î n l ăturat pri n forţă gran i ţe le care , separÎnd-o de natu ră, protejau l umea, artific ial u l uman , de procesu l b io logic care se desfăşoară În ch iar mij locu l n atu ri i , ca şi de procesele natu ral e cic l ice care înconj oară natu ra, ofe ri nd u - I e şi aban donÎnd u- le stab i l i tatea mereu amen i n ţată a l umi i omeneşti .

Idealu ri le l u i homo (aber, creator de l ume, În speţă permanenţa, stabilita­tea si d u rab i l i tatea, au fost sacrificate În favoarea abundente i , ideal u l l u i ani�af faboriJ/1s. Trăim Într-o societate de muncitori pentru că

' doar m u nca,

pri n rodn icia e i inerentă, are şanse să dea naştere abundenţe i ; şi am transfor­mat l ucru l În mu ncă, l-am descompus În particu le m i n uscu l e pînă ce s-a potrivit cu d ivizi unea în care se poate ajunge la numitoru l comun al execuţiei celei mai s imple , pentru a Îndepărta d i n cal ea forţei de muncă omeneşti -care este parte a natu ri i şi este poate chiar cea mai putern ică d i n tre toate forţele naturale - obstacolu l stabi l i tăţi i "nenaturale", ce Îi aparţi ne doar l um i i , ad ică artific ial u l u i uman .

17 O SOCIETATE DE CONSUMATORI

Se afi rmă adesea că trăim Într-o societate de consu matori ş i , Întrucît, aşa cum am văzut, m unca şi consumu l nu sînt decît două faze ale acel uiaşi proces i m pus omu l u i de necesi tăţi l e vieţi i , o asemenea afi rmaţie este doar un alt mod de a spune că tră im Într-o societate de muncitori . Această so­cietate nu a apărut pri n emanciparea claselor muncitoare, ci pri n emanci­parea activi tăţi i propriu -z ise a munc i i , care a precedat cu seco le Întregi emanc iparea pol i tică a muncitori lo r. I m portant nu este că, pentru prima oară În i storie, muncitori i au fost adm iş i , prim i nd dreptu ri egal e , Î n dome­n i u l pub l i c, ci că aproape am reuş it să n ive lăm toate activi tăţ i l e umane l a num itoru l comun a l as igu rări i necesităţi lor vieţi i ş i a l Întreţi neri i abundenţei. Orice am face, se presupune că o facem pentru "cîştigarea exi stenţe i " ; aşa su nă verd ictu l societăţi i , iar număru l celor care l-ar putea contesta, mai ales din profesi i l e care le-ar permite să o facă, s-a micşorat rapid . Si ngu ra excepţie pe care societatea este d ispusă să o accepte este artistu l , care, la d rept vor­b i nd , este s i nguru l " l ucrător" rămas Într-o soci etate a munci i . Aceeaşi ten­d i nţă de a n ive la toate activi tăţi l e serioase, coborÎnd u- l e la statutu l de m ij loace d e cîştigare a exi stenţei , se vede În teori i l e actuale despre mu ncă, În care mu nca este aproape unan im defin i tă ca opusu l jocu l u i . Ca u rmare , toate activi tăţi le serioase, i nd iferent de roadele lor, sînt n um ite mu ncă, iar fiecare activi tate care n u este necesară n ici pentru viaţa i nd ivi d u l u i , niCI

106

pentru procesu l vital al societăţ i i este subsumată catego rie i jocu l u i '?s Aceste teorii, care, re luÎnd l a n ivel teoretic opinia curentă Într-o soci etate a munci i , o accentuează şi o împ i ng pînă l a extrema care î i e proprie, n u mai I asă l oc nici măcar " lucrări i " artistice; l ucrarea se dizolvă În joc şi îşi p ierde semnificaţi a de ob i ect aparţi nînd l um i i . Joaca artistul u i este apreci ată ca îndep l i n i nd în procesu l vital de muncă al societăţ i i aceeaş i fu ncţie pe care un joc de ten i s saU cu l tivarea u n u i hobby o îndepl ineşte în viaţa i nd iv idu l u i . Emanci parea munc i i n u a dus l a egal i tatea ei cu cel e la l te activi tăţi ce ţi n de vita activa, ci la prevalenţa ei ap roape necontestată. Di n perspectiva "cîştigări i exi stenţei ", fiecare activi tate care nu are legătură cu m u nca devi ne un "hobby",?6

Ca să ris ip im ceea ce pare convi ngătorÎn această autointerpretare a omu­l u i modern , ar fi b i ne să ne ami ntim c ă toate civi l izaţi i l e anteri oare lum i i noastre a r fi fost mai cu rînd de acord cu Pl aton , după care "arta cîşti gu l u i

75. Deşi, la prima vedere, pare să fie atît de generală ÎnCÎt să nu aibă niciun sens, categoria muncă-joc este caracteristică În altă privinţă: adevărata opoziţie subiacentă ei este cea din­tre necesitate şi libertate, şi e Într-adevăr remarcabil de văzut CÎt de ispitită este gîndirea modemă să considere jocul drept sursa libertăţii. Pe lîngă această generalizare, se poate afirma că, În linii mari, idealizările moderne ale muncii cad sub următoarele categorii: (1) Munca este un mijloc de a atinge un scop mai Înalt. Aceasta e În general poziţia catoli­că, al cărei mare merit este de a nu eluda cu totul realitatea, astfel Încît legăturile strînse dintre muncă şi viaţă şi dintre muncă şi suferinţă sînt de obicei măcar menţionate. Un reprezentant de seamă este Jacques Leclercq din Louvain, mai ales datorită discuţiei sale despre muncă şi proprietate din Leţons de droit naturel (1946), voI. IV, partea a 2-a. (2) Munca este un act de modelare, prin care "o structură dată este transformată Într-o altă struc­tură, mai Înaltă". Aceasta e teza centrală a faimoasei lucrări a lui Otto Lipmann, Grundriss der Arbeitswissenschafr (1926). (3) Într-o societate a muncii, munca este plăcere pură sau "poate deveni În toate privinţele la fel de satisfăcătoare ca activităţile desfăşurate În tim­pul liber" (vezi Glen W. Cleeton, Making Work Human (1949)). E poziţia adoptată astăzi de Corrado Gini În lucrarea sa Ecconomica Lavorista (1954), care consideră Statele Unite drept o "societate a muncii" (societa lavorista) În care "munca este o plăcere şi unde toţi oamenii doresc să muncească". (Pentru un rezumat În limba germană al poziţiei sale, vezi Zeitschrifi fiir die gesamte Staatswissenschaft, CIX (1953) şi CX (1954).) În paranteză fie spus, teoria nu e atît de nouă pe CÎt pare. Ea a fost formulată pentru prima dată de F. Nitti ("Le travail humain et ses lois", Revue internationale de sociologie (1895)), care susţinea chiar şi În vre­mea aceea că "ideea potrivit căreia munca este dureroasă reprezintă mai curînd un fapt psihologic decît unul fiziologic", astfel că suferinţa va dispărea Într-o societate În care toată lumea munceşte. (4) În fine, munca este confirmarea de sine a omului Împotriva naturii, care, prin muncă, ajunge să Îi fie subordonată. Aceasta e premisa care - explicit sau implicit - stă la baza noii tendinţe, În special franceze, a umanismului muncii. Reprezentantul său cel mai cunoscut este Georges Fried mann.

După toate aceste teorii şi discuţii academice, este reconfortant să aflăm că, dacă este Întrebată: "de ce munceşte omul?", marea majoritate a muncitorilor răspunde pur şi sim­plu: "pentru a putea să trăiască" sau "pentru a face bani" (vezi Helmut Schelsky, Arbeiterjugend Gestern und Heute (1955), ale cărui publicaţii sînt, În mod remarcabil, lipsite de prejudecăţi şi idealizări) .

76. Rolul hobby-ului În societatea modernă a muncii este cu totul izbitor şi ar putea să stea la baza experienţei din teoriile despre muncă-joc. Demn de remarcat, mai ales În contextu l de faţă, este că Marx, care nici măcar nu bănuia o asemenea evoluţie, se aştepta ca În socie­tatea sa utopică, fără muncă, toate activităţile să se desfăşoare Într-o manieră foarte asemănătoare hobby-urilor.

107

de ban i " (techne mistharnetike) nu are n i cio l egătu ră n ici măcar cu conţi n u tu l propri u-zi s al unor arte precu m med ici na, navigaţi a sau arh itectura, care presupuneau recompense băneşti . Tocmai pen tru a exp l ica o asemenea re­compensă bănească, ce, în mod evident, este de n atu ră cu totu l d iferită de sănătate, ob iectu l med ici ne i , sau de înă lţarea edifici i l o r, ob iectu l arh itectu­rii, Platon a introd us o artă supl imentară care să le însoţească pe toate. Aceas­tă artă sup l imentară nu este înţeleasă cîtuşi de puţi n ca un e lement al munc i i prezent în arte le a ltm i n teri l i bere, ci , d impotrivă, ca s ingura artă mu l ţum i tă căre ia "artistul " , l u crătoru l profesion i st, cum am spune no i , se menţi ne l i ber fată de necesitatea de a munci .?? O asemenea artă intră în aceeasi cate-, ' gorie cu arta cerută stăpînu l u i une i case, care trebu ie să şti e cum să îşi exer-cite autori tatea şi să facă uz de vi o lenţă pentru a-ş i conduce scl avi i. Scopul ei este să scutească de obl igaţia "cîştigări i existenţe i " , în vreme ce scopuri l e ce lorla lte arte sînt Încă şi mai îndepărtate de această necesi tate e lementară.

Emanci parea munc i i ş i , co ncomitent, emanci parea cl aselo r m u ncitoare de sub opres iune şi exp loatare au Însemnat, fără Îndoia lă, un progres în d i ­recţi a non-vio l enţei . Este cu mu l t mai puţin sigu r că a fost ş i un progres În d irecţia l i bertăţi i . N icio formă de vio lenţă exercitată de om, cu excepţi a vio­l enţei fo los ite în cazu l tortu ri i , nu se poate măsu ra cu forţa natu rală cu care necesitatea însăşi constrînge. Este motivu l pen tru care greci i au derivat d i n necesitate cuvîntu l lor pentru tortură, n um i nd-o anagkai, ş i nu d i n bia, cuvînt fo losit pen tru a desem na vio lenţa exercitată de om asu pra omu l u i , fi i nd totodată motivu l care exp l ică faptu l istoric că, de-a lungu l Antichităţi i occiden­tale, tortura, "necesi tatea căre ia n i c i un om nu îi poate rezista", a putut fi fo­los ită numai împotriva scl avi lor, care erau oricum supuş i necesi tăţi i .78 Artele vio lenţe i , arta războ iu l u i , arta p i rateri e i ş i , În cele d in u rmă, arta conduceri i despotice, au fost cele care i-au ad us pe cei învi nş i în servici u l învi ngăto ri lor ş i astfel au ţi nu t în frîu necesi tatea de-a l ungu l ce le i mai mari părţi a i sto ri ei consemnate.79 Epoca modernă, într-un mod cu mu l t mai pronu nţat decît

77. Republica, 346. Prin urmare, "arta CÎştigului Înl ătură sărăcia, aşa cum medicina Înlătură boala" (Gorgias, 478). Cum p lata pentru servici i le lor era benevolă ( Loening, op. cit.), profesiun ile liberale trebuie Într·adevăr să fi atins o remarcabilă perfecţi une În "arta de a face bani".

78. Explicaţia modernă obişnuită a acestu i ob ice i caracteristic pentru Întreaga Antichitate greacă ş i latină - potrivit căreia origin ea lui se găseşte În "cred in ţa că sclavul este incapabi l să spună adevărul, mai puţin atunci CÎnd e supus la cazne" (Barrow, op. cit., p.31) - este complet greşită. Cred inţa era, di mpotrivă, că nimeni nu poate inventa o m inc i u nă sub tor· tu ră: "On croyait recuei l l i r la vo ix meme de la nature dans les cris de la douleur. Plus la douleur penetrait avant, p l us intime et plus vrai sembla etre ce temoignage de la chair et du sang" [Se credea că În ţipetele de durere se aude Însăşi vocea naturi i. Cu CÎt d u rerea pătrundea mai adînc, cu atît mai intimă şi m ai adevărată părea să fie mărturia cărnii şi a sîngelu i] (Wal lon, op. cit., 1,325). Psi hol ogia antică era cu mu lt mai conştientă decît sînte m noi de elementul de l i bertate , de născocire l i beră dintr-o minciună. Se presupunea că "necesităţi le" tortu rii distrug această l i bertate şi, de aceea, nu pu teau fi apl i cate cetăţen i lor l i beri.

79. Cele mai vechi cuvinte greceşti pentru sc lavi, riouloi şi dmâes, Însemnau Încă d uşman Înfrînt. Despre războaie şi despre vînzarea prizonieri l or de război ca principala sursă a sclaviei În Antichitate, vezi W. L. Westermann , "Sklaverei " , În Pauly·Wissowa.

108

creşti n i sm u l , a provocat - În paral e l cu g lo rificarea munc i i - o enormă depreci ere a acestor arte şi o d im i n uare, mai puţi n considerab i l ă, dar n u mai puţi n importantă, a Fo los iri i i n strumente lor vi o lenţei În treburi l e omeneşti În general . 80 Ascens iunea mu nci i ş i necesi tatea proprie metabo l i smu l u i mu nci i cu natu ra par a fi strîns l egate de devalorizarea tutu ror activi tăţi l o r care fie izvorăsc d i rect d i n vio lenţă, cum este cazul folosi ri i Forţei În re l aţi i l e u mane, fie adăpostesc În e le Înse le u n e lement de vio lenţă, cu m este cazu l , vom ve­dea, cu ori ce l ucrare meşteşugărească. Totu l se petrece ca şi cum e l im i narea progresivă a vi o lenţei În cursu l epoci i moderne ar fi deschis aproape automat calea reÎntoarceri i necesităţi i la n ivel u l ei ce l mai e lementar. Ceea ce s-a mai Întîmp lat o dată În istoria noastră, În veacuri le decl i n u l u i Imperi u l u i roman, se Întîmp lă poate d i n nou . Ch iar ş i atu nci , m unca a deven it o ocu paţie a claselor l i bere "doar pentru a l e im pune ob l igaţi ile c lasel or servi le"81 .

Perico l u l ca emanc iparea mu nc i i În epoca modernă n u nu ma i să nu reuşească să i n augu reze o eră a l i bertăţ i i pen tru toţi , c i , d impotrivă, să Îm­pingă pentru prima oară Întreaga uman i tate sub j ugu l necesi tăţi i fusese deja c lar sesizat de Marx cîn d susţinea că ţelul revo luţie i n u poate fi În n i ciun caz emanci parea deja-real izată a cl asel or muncitoare, ci trebu i e să Însemne emanci parea omu l u i faţă de m uncă. La pri m a vedere, u n astfel de ţe l pare utop ic, ch iar si ngu ru l e lement cu adevărat utopic d i n Învăţătu ri l e l u i Marx.82 Em anci parea faţă de mu ncă reprezi ntă, În termen i i lui Marx, emanc ipare

80. Astăzi, d in cauza recentelor perfecţionări ale instrumentelor războ iu lui şi d i strugeri i , sîn ­tem încl i naţi să trecem cu vederea această importantă tend i nţă a epoci i modeme. De fapt, seco lu l al XIX-lea a fost unu l d i ntre cele mai paşnice secole d i n istorie.

81. Wal l on , ap. cit., III, 265. Wal lon arată în mod strălucit cum general izarea stoică tîrzie, după care toţi oamenii sînt sclavi, s-a bazat pe evo luţia Imperi u l ui roman, în care guvernarea imperială a abol it treptat vechea l i bertate, astfel că, în cele din urmă, n imen i nu mai era l iber ş i toată lumea avea un stăpîn. Cotitura s-a produs atunci cînd Cal igula, cel dintîi, şi Trai an, după aceea, au acceptat să fie numiţi dominus, cu un cuvînt folosit altădată doar pentru stăpînu l casei. Aşa-zisa morală de scl av d in Antichitatea tîrzie ş i premisa ei, potri­vit căreia între viaţa unui sclav şi viaţa unui om liber nu există n ic io d iferenţă reală, aveau un fu ndal cît se poate de realist. Acum sclavul îi putea într-adevăr spune stăpîn u l u i său: n imeni nu este l iber, toţi au un stăpîn. În termenii lui Wallon: "Les condamnes aux mines ont pour confreres, il. un moind re degre de pe i ne, les cond amnes aux moul ins, aux boulan­geries, aux relais publics, ii tout au tre travail faisant I'objet d'une corporation particul iere" [Ocnaşii îi au drept confraţi, pe o treaptă i nferioară a caznei, pe osîndiţ i i la munca în mori , în bru tări i , la popasuri l e poşte i pub l ice, sau la orice alt fel de muncă al cărei ob iect ţ ine de o corporaţie particul ară] (p. 216). "C'est le droit de I 'esclavage qui gouverne mai ntenant l e citoyen ; et nous avons retro uve taute la legislation propre aux escl aves dans les regle­ments qui concernent sa perso nne, sa familie ou ses biens" [Dreptul sclaviei îl guvernează acum pe cetăţean; şi noi am regăslt, În reglementări l e care îi privesc persoana, fami l ia sau bu nuri l e, întreaga legis laţie proprie sclavi lor] (pp. 2 19-220).

8 2. Soci etatea fără clase şi fără stat a lui Marx nu este utopică. Pe lîngă faptu l că evolUţi i l e moderne au tend i nţa cl ară de a abol i distincţii l e de cl asă d in societate şi d e a în locui guvernarea cu acea "adm in istrare a lucruri lor" care, potrivit l u i Engels, trebuia să fie marca societăţii social iste, la Marx În suşI aceste ideal uri au fost În mod clar concepute în concor­danţă cu democraţ ia ateniană, doar că În societatea comun istă privi l egi i l e cetăţenil or l iberi u rmau să fie exti nse l a toată l u mea.

109

faţă de n ecesi tate, ceea ce ar Însemna, În u l timă i n stanţă, şi emanc iparea faţă de consum , adică de metabo l i smu l cu natu ra care formează însăşi cond iţi a vi eţi i uman e.83 Totuş i , p rogrese le d i n u l timu l decen i u şi Îndeoseb i posi b i l i tăţile desch i se mu lţum ită dezvo l tări i În conti n uare a automatizări i ne Înd reptăţesc să ne întrebăm dacă utop ia de ieri n u va deven i rea l i tatea de mîine , astfe l că, În ce l e d i n urmă, d i n "truda şi necazu l " propri i cic l u l u i b io logic de a l căru i motor este legată vi aţa omenească n u va mai rămîne decit efortul consu mu l ui.

Şi totu şi , n i ci chiar această utopie n u ar putea sch imba fu ndamentala zădărn ic ie pămîntească a procesu l u i vieţi i . Cele două faze pri n care trebu ie să treacă cic l u l perpetuu a l vieţi i b io logice, fazele munc i i ş i consumu l u i , Îşi pot sch imba proporţi a pînă aco lo ÎnCÎt aproape Întreaga "fo rţă de muncă" umană să se cheltu iască În consum, ceea ce ar conduce totodată la serioasa p rob lemă soc ia lă a timpu l u i l i ber, ad ică, În esenţă, la prob lema fel u l u i În care s-ar putea asigu ra suficiente pri l eju ri de epu izare zil n ică pentru a menţi ne i ntactă capacitatea de consum.84 Consumu l l i ps it de suferi nţă ş i de efort n u a r schi mba, c i doar a r mări caracteru l devorant a l vieţi i b io l ogice, pînă ce o uman i tate cu totu l "e l i berată" de l anţuri l e du reri i ş i ale efortu l u i va fi l i beră să "consume" Întreaga l ume şi să reproducă zi l n i c toate ob iecte le pe care doreşte să le consume. Cîte l ucru ri ar apărea şi ar d i spărea În fiecare zi şi În fiecare oră În procesu l vi tal al une i asemenea societăţi ar fi, În cel mai bun caz, l ipsit de Însemnătate pentru l ume, admiţind că l umea ş i carac· terul-e i -de-ob i ect ar putea ţi ne piept d i namismu l u i nesăbu i t al u n u i proces vital pe de-a-ntregu l motorizat. Perico lu l automatizări i vi itoare stă mai puţin În mu l t dep lÎnsa mecan izare şi artificial izare a vieţi i natu rale, CÎt În faptul că, În c iuda artific ia l i tăţi i sale, întreaga productivitate umană ar putea fi ab­sorbită Într-u n proces vital teri b i l de i n tensificat şi ş i-ar u rma automat, fără suferinţă sau efort, c ic l u l natu ral perpetu u. Ritmu l maşi n i l o r ar creşte şi ar i n tens ifica teri b i l ritmu l natu ral al vi eţi i , Însă n u ar sch imba caracteri stica

83. Nu este poate n icio exagerare să afi rmăm că La condition o!lvrillre (1951) a lui Simone Weil este singura carte din imensa literatură consacrată chesti unii mu ncii care se ocupă de pro­bl emă rară prejudecăţi sau sentimental ism. Ca motto al j u rnal u l u i care îi re latează zi de zi experienţele din tr-o fabrică, ea a ales u rmătorul vers din Homer (i/iada, VI, 458): pa//' aekad­zomene, kratere d'epikeiset' anagke ("adînc împotriva voinţei, mai puternic necesitatea asu­pra-ţi apasă"); ea conchide că speranţa într-o eliberare fina lă de mu ncă şi de necesitate este singurul element utopic al marxismului, fiind în acelaşi timp adevăratul motor al tutu­ror mişcăril or muncitoreşti revoluţionare de i n spiraţ ie marxistă. Această speranţă este "opiu l poporu l u i" pe care Marx credea că î l reprezi ntă rel igia.

84. In ut i l să mai spunem că acest timp liber nu coincide defe l , cum susţine opin ia curentă, cu scho/e a Antichităţii, care nu era un fenomen de consum, "ostentativ" sau nu, şi nu s-a ivit d intr-un "timp disponib i l" scăpat de muncă, ci, d impotrivă, a fost o "abţinere" conşti en­tă de la orice activitate legată de simpla existenţă, de la activitatea de consum ca ş i de la cea de muncă. Piatra de încercare a acestei schoJe, spre deosebire de idealul modem al timpu­l u i liber, este frugalitatea bi necu noscută şi ad esea descrisă a vieţii greceşti din perioada c lasică. Astfel, este caracteristică suspici unea cu care era privit negoţul maritim, răspunză­tor, mai mult decît orice al tceva, pentru bogăţia din Atena, aşa Încît Platon, pe urmele lui Hesiod, a recomandat întemeierea noilor oraşe·stat departe de mare.

110

pri nc ipal ă a vieţi i În raportu l ei cu l umea, care este de erodare a du rabi l i ­tăţi i , ci doar ar face-o mai mortală .

E o cale l u ngă de la red ucerea treptată a număru l u i ore lor de muncă, care a progresat constant timp de aproape u n seco l , pîn ă l a această utopie . În plus , progresu l real izat a fost mai curind supraestimat, deoarece a fost măsu­rat pri n contrast cu cond iţ i i l e de exp loatare cu totu l i numane dominante În cursul primelor faze ale capital i smul ui. Dacă gînd im În perioade ceva mai l ungi, cantitatea anual ă de timp l i ber de care o persoană beneficiază În prezent nu pare atît o real izare a modern i tăţi i , cît o apropiere tard ivă de normal i tate.8s În această privi nţă, ca şi În alte le , spectru l unei adevărate societăţi de consu­matori este mai al armant ca ideal al soci etăţi i actuale decît ca real i tate deja existentă. I dealu l nu e nou; era clar ind icat În premisa necontestată a economiei pol itice cl asice, după care scopu l ultim pentru vita activa este creşterea bogăţie i , abundenţa şi "ferici rea a cît mai mu l ţi " . Ş i , În defin itiv, ce altceva este acest ideal al societăţi i moderne dacă nu vi su l străvech i al celor săraci şi l i ps iţi , care poate avea u n farmec aparte cît tim p rămîne u n vis, dar se transfo rmă În ­tr-o păcăleal ă de parad i s de Îndată ce este realizat.

Speranţa care i -a i nsp irat pe Marx şi pe cei mai bun i d intre membri i d iver­selor m işcări muncitoreşti - că, în ce l e d i n u rmă, tim pu l l i ber Îi va emancipa pe oamen i de necesitate şi ÎI va face productiv pe animallaborans - se Înte­meiază pe i l uzia unei fi losofii mecan iciste care presupu ne că forţa de mun ­că, ca ori ce altă formă de energie, n u se poate p ierde n ic iodată, astfe l că, dacă nu este cheltu ită ş i epu izată În corvoada vieţi i , va a l imenta automat alte activităţi , "mai Înalte" . Model u l căIăuzitor al aceste i speranţe l a M arx a fost fără îndoia lă Atena lu i Peric le, care, în vi i tor, cu aj uto rul productivi tăţi i con­s iderab i l sporite a munc i i omeneşti , nu ar mai avea nevoie de sc lavi pentru a se SUSţine, ci ar deven i o real i tate pentru toţi . La o sută de an i după Marx, ştim În ce constă eroarea acestui raţionament; timpu l l i ber al l u i animal la­borans nu este che ltu i t n i ciodată în al tceva decît În consum ş i , cu cît Îi rămîne mai mu lt timp, cu atît dori n ţe le sale sînt mai lacome şi mai i n s istente. Faptu l

85. Se estimează că În timpu l Evului Mediu nu se muncea mai mult de ju mătate din zilele anu­lui. Sărbătorile oficiale numărau 141 de zil e (vezi Levasseur , op. cit., p. 329; vezi, de aseme­nea, Liesse, Le Travail (1899), p. 253, pentru numănui de zile lucrătoare din Franţa de dinaintea Revol uţiei) . Creşterea monstruoasă a zilei de muncă este caracteristică pentnu Începu tu l revoluţie i industriale, cînd muncitorii au fost obligaţi să concu reze cu maşini le de curînd introduse . Înainte de asta, În Angl ia, durata zilei de muncă ajungea la unsprezece sau la douăsprezece ore În seco lu l al XV-lea şi la zece ore În secolul al XVII-lea (vezi H. Herkner, "Arbeitszeit" , În Handwărterbuch fUr die Staatswissenschaft (1923), 1, 889 şi urm.). Pe scurt, "Ies travailleurs ont connu pendant la premiere moitie du 1ge siecle, des conditions d'existences pires que cel les subies auparavant par les plus infortunes" [În prima jumătate a secolul ui al XIX-lea, muncitorii au cunoscut condiţii de trai mai re le decît cele suportate În ainte de cei mai nenorociţ i) (Edouan;1 Dolleans, Histoire du travail en France (1953)). Dimensiun i le progresulu i realizat În epoca noastră sînt În general supraapreciate, pentru că noi facem eval uarea În comparaţie cu un ev Într-adevăr "Întunecat". Bunăoară, s-ar putea ca speranţa de viaţă În cele mai civi l izate ţări de astăzi să corespundă abia speranţei de viaţă din anumite secole ale Antichităţii. Desigu r, e un lucru pe care nu ÎI ştim, dar o asemenea bănuială se stÎmeşte dacă judecăm după vîrsta m orţi i d i n biografii le oamenilor celebri.

111

faţă de neces itate, ceea ce ar Însemna, În u l timă i nstanţă, şi emanc iparea faţă de consum, ad ică de metabo l i smu l cu natu ra care fo rmează Însăşi cond iţ ia vi eţi i umane.83 Totuş i , progresele d i n u l ti mu l decen i u şi Îndeosebi posi b i l i tăţi l e desch ise mu lţum ită dezvoltări i în conti nuare a au tomatizării ne înd reptăţesc să ne Întrebăm dacă utop ia de ieri nu va deven i real i tatea de mîi ne, astfe l că, În cele d i n u rmă, d i n "truda şi necazu l" propri i c ic l u l u i b io logic d e a l căru i moto r este l egată vi aţa omenească n u va mai rămîne decît efortu l consumu l u i .

Ş i totuşi , n ici ch iar această utop ie n u a r putea sch imba fu ndamentala zădărn ic ie pămîntească a procesu l u i vieţi i . Cel e două faze pri n care treb uie să treacă cic l u l perpetuu al vieţi i b io logice, fazele munc i i şi consumu l u i , Îşi pot sch imba proporţi a pînă aco lo încît aproape întreaga "forţă de mu ncă" umană să·se cheltu iască În consum, ceea ce ar conduce totod ată la serioasa prob lemă soci a lă a ti mpu l u i l i ber, ad ică, În esenţă, la prob lema fe l u l u i În care s-ar putea asigu ra suficiente pri l ej u ri de epuizare zi l n ică pentru a menţine i n tactă capacitatea de consu m .84 Consumu l l i ps it de suferi nţă şi de efort nu ar sch imba, ci doar ar mări caracteru l devorant al vieţii b io logice, pînă ce o uman i tate cu totu l "e l i berată" de l anţuri l e du reri i ş i al e efortu l u i va f i l i beră să "consume" Întreaga l ume ş i să reproducă zi l n ic toate ob iecte le pe care doreşte să le consume. Cîte l ucru ri ar apărea şi ar d i spărea În fiecare zi şi În fiecare oră În procesu l vital al unei asemenea societăţi ar fi , în cel mai bun caz, l i ps it de însemnătate pentru l ume, admiţînd că l umea şi carac­teru l -ei-d e-ob iect ar putea ţine p iept d i namismu l u i nesăbu it al u n u i proces vital pe de-a-ntregu l motorizat. Perico lu l automatizări i vi itoare stă mai puţin În mu l t dep lÎnsa mecan izare ş i artifici al izare a vieţi i natu rale, cît În faptu l că, În ci uda artifici al i tăţi i sal e, întreaga productivi tate umană ar putea fi ab­so rb i tă în tr-un proces vital teri b i l de i n tensifi cat ş i şi-ar u rma automat, fără suferi nţă sau efort, c ic l u l n atu ral perpetu u . Ritmu l maşi n i l o r ar creşte şi ar i n tens ifica teri b i l ritmu l natu ral al vieţi i , Însă nu ar sch imba caracteristica

83. Nu este poate n icio exagerare să afirmăm că La condition ouvriere (1951) a lu i Simone Weil este singura carte din imensa l iteratură consacrată chesti unii mu ncii care se ocupă de pro­blemă fără prejudecăţi sau sen timental ism. Ca motto al jurnal u l ui care îi re l atează zi de zi experienţele dintr·o fabrică, ea a ales următoru l vers d i n Homer (lliada, VI, 458): poli' aekad­zomene, kraten! d'epikeiset' anagke ("adînc împotriva voinţei , mai putern ic necesitatea asu· pra-ţi apasă"); ea conchide că speranţa Îmr-o eliberare finală de muncă şi de necesitate este singuru l e lement utopic al marxismu lu i, fiind în acelaşi ti mp adevăratul motor al cucu­rO'r mişcări lor muncitoreşti revo luţ ionare de in spiraţ ie marxistă. Această speranţă este "opiu l poporu lui" pe care Marx credea că îl reprezintă religia.

84. Inuti l să mai spunem că acest timp l iber n u coincide defel , cum susţ ine opin ia curentă, cu schoJe a Antichităţii, care nu era un fenomen de consum, "ostentativ" sau nu, şi n u s-a ivit d intr-u n "timp d ispon ibil" scăpat de muncă, ci, d impotrivă, a fost o "abţinere" conştien­tă de la orice activitate legată de simpla existenţă, de la activitatea de consu m ca şi de la cea de muncă. Piatra de Încercare a acestei schole, spre deosebire de ideal ul modem al timpu­l u i l iber, este frugal itatea binecunoscută ş i adesea descrisă a vieţii greceşti din perioada clasică. Astfel, este caracteristică suspiciunea cu care era privit negoţul maritim, răspunză­tor, mai mult decît orice altceva, pentru bogăţia d in Atena, aşa Încît Pl aton, pe urmele l ui Hesiod, a recomandat întemeierea noi lor oraşe-stat departe de mare.

1 1 0

princ ipa lă a vieţi i În raportul ei cu l umea, care este de erodare a d u rab i l i­tăţi i , ci doar ar face-o mai mortală .

E o cale l u ngă de l a reducerea treptată a numărulu i ore lor de muncă, care a progresat constant timp de aproape un seco l , pîn ă la această utopie . În plus, progresu l real izat a fost mai curînd supraestimat, deoarece a fost măsu­rat pri n contrast cu cond i ţi i l e de exploatare cu totu l i n umane dom inante În cursul primelor faze ale capital ismu lu i . Dacă gînd im În perioade ceva mai l ungi , canti tatea anuală de t imp l i ber de care o persoană beneficiază În prezent nu pare atît o real izare a modern i tăţi i , cît o apropiere tard ivă de normal i tate.a5 În această privi nţă, ca şi În alte le, spectru l u ne i adevărate societăţi de consu­matori este mai al armant ca i deal al societăţi i actuale decît ca rea l itate deja existentă. Idealu l nu e nou; era clar i nd icat În premisa necontestată a economie i po l i tice clasice, după care scopul u l tim pentru vita activa este creşterea bogăţiei , abundenţa şi "ferici rea a cît mai mu lţi " . Şi , În defin i tiv, ce altceva este acest ideal al societăţi i moderne dacă n u visu l străvechi al celor săraci şi l i ps i ţi , care poate avea u n farmec aparte cît timp rămîne u n vis, dar se transformă În­tr-o păcăleal ă de parad i s de Îndată ce este real izat.

Speranţa care i -a i nsp i rat pe Marx şi pe cei mai bun i d intre membri i d iver­selor m i şcări muncitoreşti - că, În cele d in u rmă, timpul l i ber Îi va emancipa pe oamen i de necesitate şi ÎI va face productiv pe animallaborans - se Înte­meiază pe i l uzi a unei fi losofi i mecan iciste care presupune că forţa de mun­că, ca orice altă fo rmă de energie , n u se poate p ierde n iciodată, astfel că, dacă nu este cheltu i tă şi epu izată În corvoad a vieţi i , va a l imenta automat alte activităţ i , "mai Înalte" . Model u l căIăuzitor al acestei speranţe la Marx a fost fără Îndoia lă Atena l u i Peric le , care, În v i itor, cu ajutoru l productivităţi i con­siderab i l sporite a munc i i omeneşti , n u ar mai avea nevoie de scl avi pentru a se susţi ne , ci ar deveni o real i tate pentru toţi. La o sută de ani d upă Marx, şti m În ce constă eroarea acestu i raţionament; timpu l l i ber al l u i animal la­borans nu este cheltu i t n ic iodată În altceva decît În consum şi , cu cît Îi rămîne mai mu l t timp, cu atît dori n ţele sale sînt mai l acome şi mai i n s isten te. Faptu l

85. Se estimează că În timpu l Evu l u i Med iu nu se muncea mai mult de jumătate din zil e le anu­l u i. Sărbători le oficiale numărau 141 de zil e (vezi Levasseur, op. cit., p. 329; vezi, de aseme­nea, Liesse, Le Travail ( 1 899), p. 253, pentru număru l de zil e l ucrătoare din Fran�a de c;linaintea Revoluţiei). Creşterea monstruoasă a zi l ei de mu ncă este caracteristică pentru Începutu l revo l u�iei industriale, cînd muncitorii au fost obl iga�i să concu reze cu maşini le de curînd in troduse. Înainte de asta, În Angl ia, durata zil ei de muncă aju ngea la unsprezece sau la douăsprezece ore În secol ul al XV-lea şi la zece ore În seco lu l al XVI I-lea (vezi H. Herkner, "Arbeit5zei t", În Handwarterbuch fiir die Staatswissenschaft (1 923 ), 1 , 889 şi u rm.). Pe scurt, "Ies travai l l eurs ont connu pendant la premiere moitie du 1ge siecle, des conditions d'existences pires que cel l es subies auparavant par les p lus infortunes" [În prima jumătate a seco l u l u i al XIX-lea, muncitorii au cunoscut condiţii de trai mai re le decît ce le suportate Înainte de cei mai nenoroci�il ( Edouan;l Dol leans, Histo ire du travail en France (19S3 )) . Dimensiuni le progresu l u i realizat În epoca noastră sînt În general supraapreciate, pentru că noi facem evaluarea În comparaţie cu un ev Într-ad evăr "Întunecat". Bunăoară, s-ar putea ca speranţa de viaţă În cele mai civi lizate ţări de astăzi să corespundă abia speranţei de viaţă d in anum ite seco le ale Antichită�ii. Desigur, e un lucru pe care nu ÎI ştim, dar o asemenea bănuială se stîrneşte dacă judecăm după vîrsta morţii din biografiile oameni lor celebri.

1 11

că aceste dori nţe devin mai sofisticate, astfel ÎnCÎt consumu l n u se mai l im i­tează la necesităţi , ci, d impotrivă, se concentrează mai ales asupra lucru ri lor netrebu i ncioase vieţi i , n u sch imbă caracteru l acestei soci etăţi i , ci co nţi ne perico l u l grav ca, În cele d i n u rmă, n i c i un obiect a l l um i i să nu mai fie ferit de consum şi de an i h i l area pri n consum.

Adevăru l mai curînd nep lăcut a l p roblemei este că vi ctori a obţi nu tă de l umea modernă asupra necesităţi i se datorează emancipări i munci i , ad ică faptu l u i că lu i animallaborans i s-a permis să ocupe domen i u l pub l ic; ş i to­tu şi , cît tim p animallaborans rămîne în poses ia l u i , nu se poate vo rbi de un adevărat domen iu pub l ic, c i n umai de activi tăţi private expuse î n pub l i c . Re­zu ltatu l este ceea ce, pri ntr-un eufemism, se numeşte cu l tu ra de masă, i ar neajunsu l său profund este o neferi c i re u n iversală, cauzată, pe de o parte, de ech i l i bru l tu l bu rat d i n tre mu ncă şi consum şi, pe de altă parte, de cereri l e i nsi stente al e l u i animallaborans de a obţi ne o feri c ire care poate fi ati nsă numai acolo unde există un ech i l ibru perfect între procesele vitale de epu izare şi de regenerare, de suferi n ţă şi de e l iberare de suferinţă . Pretenţi a u n ive rsa­lă la feri ci re şi neferic irea larg răspînd i tă d i n societatea noastră ( ce le două nefi i nd altceva deCÎt feţe le acele i aşi monede) se numără pri ntre semne le ce le mai convi ngătoare că am Început să trăim În tr-o societate a munci i care nu are destu l ă mu ncă care să o menţi nă satisfăcută. Căci doar animallaborans, şi n u meşteşugaru l, n i ci omu l acţi u n i i , a preti ns vreodată să fie "feri c it" ori a crezut că oamen i i muritori pot fi fericiţi.

Unu l din semnele evidente ale perico lu lu i că sîntem poate pe cale să real i ­zăm ideal u l lu i animal laborans este măsura În care Întreaga noastră economie a devenit o economie a ris ipe i , În care ob iectel e trebu ie devorate ş i aru nca­te aproape la fel de repede pe CÎt au apărut în l ume, pentru ca procesu l însuşi să nu aj ungă brusc la un sfirşit catastrofa l . Dar, dacă ideal u l ar fi dej a real i ­zat, iar no i nu am fi cu adevărat n im i c al tceva decît mem bri i unei societăţi de consumatori , nu am mai trăi n ic idecum Într-o l ume, ci am fi pu r şi s im ­

p lu cond uş i de u n proces În ale căru i cicl u ri perpetue ob iecte le apar şi dis­par, se arată şi se fac nevăzute, fără a dăi nu i vreodată îndeajuns pen tru a

împrejmu i procesu l vital d i n m ij locu l lor. Lumea, casa înălţată de om pe pămînt, făcută d i n material u l pe care

natu ra terestră ÎI fu rn izează mîin i lo r omeneşti, n u constă d i n ob iecte care se consumă, ci d i n ob iecte care se întrebu inţează. Dacă natu ra şi pămîn ­

tu l co nsti tu i e în genere cond iţ ia vieţii umane, atu nci l umea şi ob iecte le l um i i constitu i e cond iţi a în care această vi aţă specific umană s e poate s i mţi acasă pe pămînt. Văzută cu och i i l u i animallaborans, natu ra este mare le fu rn izor al tutu ror "lucruri lor bune", care le aparţi n În egală măsură tu tu ro r co pii­lor e i , cei care " ( l e ) iau d i n mîn i l e (e i)" ş i "se amestecă cu" ele În muncă şi În consu m.86 Văzută cu och i i l u i homo faber, co nstructoru l l um i i , aceeaşi na­tură "fumizează numai materiale care în ele însele nu preţu iesc aproape n imic",

86. Locke, op. cit., secţiunea 28.

112

a că ror Întreagă valoare stă În luc ru l executat asupra lor.B7 Fără a l ua obiec­tele din mîin i le natu rii şi a l e consu ma şi fără a se apăra pe si ne Împotriva proceselor naturale de creştere şi decădere , animallaborans nu ar p utea nici ­decum su pravieţu i . Însă, fără a se si mţi acasă În m ij locu l obiectelor a căror durabilitate le face potrivite pentru întrebuinţare şi pentru Înălţarea unei l um i a cărei permanenţă s e află În contrast făţiş c u viaţa, această vi aţă nu ar fi n ic idecu m u m ană .

Cu cît a deven it mai uşoară Într-o soc ietate de consumatori sau de mun­citori , cu atît Îi va fi mai greu acestei vieţi să rămînă conştientă de sol ic itări l e necesităţii de care este cond usă, chiar şi atunci cînd suferinţa şi efortul , man i ­festări l e exterioare a l e necesităţi i , sînt aproape i n sesizab i l e . Perico l u l este ca o asemenea societate, orbită de abu ndenţa rodn iciei sal e cresCÎnde şi prin ­să În funcţionarea lină a u n u i proces fără sfîrş it , să n u mai fie În stare să îşi recunoască propria zădărn ic ie - zădărn ic ia unei vieţi care "nu se fi xează şi n ici nu se rea l izează pe sine Într-un subiect permanent care să dureze după ce mu nca (e i ) s-a isprăvit"88.

87. Ibid., secţiunea 43.

88. Adam Smith, ap. cit., 1, 295.

113

CAPITOLU L IV LUCRU L

1 8 D U RABI LITATEA LUM I I

Lucrul mîinilor noastre , spre deoseb ire d e munca trupurilor noastre -homo (aher, cel care face şi " lucrează" literalmente "asupra"l , spre deosebire de animal 'ahorans, cel care m unceşte ş i "se amestecă cu" - fabrică varietatea cu adevărat nesflrşită de obiecte al căror ansam blu constituie artificialul uman. Ele sînt m ai cu seamă, Însă nu exclusiv obiecte de întrebuinţare; ele posed ă d urabili tatea d e care Locke avea nevoie pentru Întem eierea propri etăţii , "valoarea" d e care Ad am Smith avea nevoie pentru piaţa d e sch i m b şi sînt dovada productivităţi i , pe care Marx o socotea drept piatra de Încercare a naturii u m ane. Întrebui nţarea lor adecvată nu le face să dispară, ele confe­rind stabil itatea şi trăinicia fără de care artifi cialul u man nu ar putea fi un :ad ăpost demn de Încredere pentru această creatură nestatom ică şi m uritoa­. re care este omul.

Durabil itatea artifici alului u m an nu e absolută; deşi nu Î I cons u m ă, în­trebuinţarea pe care i-o dăm ÎI erod ează. Procesul vieţi i , care n e pătrunde Întreaga fi inţă, invad ează şi artificialul u man ; prin urmare, dacă nu sînt În­trebuinţate, obiectele l u m i i se degrad ează şi ele În cele d i n urmă, ÎntorCÎn­.du-se În ansam blul procesului natural d in care au fost scoase şi Împotriva căruia au fost rid icate. Lăsat În seama lui sau Îndepărtat d in lum ea omu­lu i , un scaun va redeveni lemn, iar lemnul se va d egrada şi se va Întoarce În solul din care s-a ivit copacul În ainte de a fi fost tăiat pen tru a d eveni mate­rialul asupra căruia să se lucreze şi cu aj utorul căruia să se constru i ască. Însă, chiar d acă acesta este poate sflrşitul inevitabil al tuturor obi ectelor din lu me lu ate separat şi semnul că sînt produsele unui creator muri tor, nu la fel de sigur este şi destinul final al artificialului uman ca atare, În care toate obiectele luate separat pot fi În perm anenţă înlocuite odată cu schim barea generaţiilor care vin, locui esc lumea făcută de om şi pleacă. În plus, d eşi utilizarea duce fatalmente l a erodarea acestor obi ecte, un asemenea sf'lrşit

1 . Cuvîntul latin (aber, Înrudit probabi l cu facere ("a face ceva" În sensul de "a produce"), ÎI desem­na la Început pe creatoru l , pe artistul care l u crează asupra unu i material dur, p recum pi atra sau lemn u l ; termenul se fo losea, de asemenea, ca traducere a grecescu lu i tektân, care are ace­Iaşi Înţeles. Cuvîn tu l (abri, adeseori urmat de tignarii, Îi desemna Îndeosebi pe lucrători i d in construcţii şi pe du lgheri . Nu am reuş it să stab i l esc cînd şi unde a apărut pentru prima oară expresia homo faber, care este fară îndoială de origi ne modernă, postmedievală. Jean Leclercq ("Vers la societe basee su r le travai l " , Revue du travail, voI . LI, nr. 3 (martie, 1 950» sugerează că abia Bergson "ar fi pus În ci rculaţie conceptul de homo faber" .

1 1 5

nu constitu ie soarta lor în acelaş i sens în care d istrugerea reprezintă sfîrşi ­tul inerent tuturor obiectelor de consum. Ceea ce util izarea uzează este du­rabili tatea.

Durabi l i tatea conferă obiectelor lu m i i o relativă independen ţă faţă d e oameni i care le-au produs ş i care l e întrebu inţează, o "obiectivitate" care le face să reziste, să "stea împotrivă"2 şi să înd ure, măcar pentru o vreme, nevoile şi cerinţele n estăpîni te ale prod ucătorilor şi utilizatorilor lor vi i . D i n acest punct d e vedere, obi ectele lu m i i a u rolul de a stabiliza viaţa omeneas­că, iar obiectivi tatea lor - În contrast cu vorba heraci i teană d l!pă care u n o m n u poate intra de dou ă ori În acelaşi rîu - ţine de faptul că, în ci ud a naturi i lor mereu sch i mbătoare, oameni i îşi pot recăpăta putinţa-de-a-fi­ace iaş i , ad i că identitatea, raportînd u -se la acelaşi scau n sau l a aceeaş i masă. Altfel spus, su biectivităţi i oamenilor i se opune mai cu rînd obiectivi­tatea lu m i i făcute de om deCÎt subli ma i n d iferenţă a unei n aturi virgine, a cărei copleşitoare forţă elementară, d i mpotrivă, îi va s ili pe oameni să pen­d u l eze fără preget în cercul propriei lor mişcări b iologice, care se potriveşte perfect cu m işcarea cici i că gen erală a economiei naturi i . Doar noi , cei care, porn ind d e la ceea ce ne dă natura, am înălţat obiectivitatea unei lu m i care ne aparţine, cei care am con stru i t-o în i n teriorul mediulu i n atural pentru a fi astfel p rotejaţi împotriva lu i , putem privi natura ca pe ceva "obiectiv" . Fără o lume între oamen i şi natu ră, exi stă m işcare etern ă, Însă n u obiectivi tate.

Cu toate că Întrebu inţarea nu se confundă cu consu m ul, tot aşa cu m lucrul n u s e confundă c u munca, În anu mite domeni i i mportante ele pat· să se suprapună Într-o asemenea măsu ră, înCÎt acordul unani m cu care atît opinia pu blică, CÎt şi cea savantă au identificat aceste două reali tăţi distincte pare CÎt se poate de Îndreptăţit. Într-adevăr, întrebu inţarea co nţine un ele­ment de consu m În măsura în care procesul de uzare se p rodu ce prin con­tactul obiectulu i de întrebu i n ţare cu organismul vi u care consu mă, ş i , cu CÎt contactul d i ntre corp ş i obiectul Întrebu i n ţat va fi mai strîns, cu atît mai i spititoare va părea ech ivalarea celor două. Cine interpretează, bunăoară, n atura obiectelor de întrebu i n ţare În termeni i arti colelor de îmbrăcăm inte, va fi tentat să conch idă că întrebu inţarea nu Înseam n ă ni m ic altceva deCÎt un consu m mai lent. U nei asemenea i nterpretări i se opun cele aminti te m ai devreme, În speţă că d istrugerea, deşi i n evitab ilă, este accidentală în cazu l întrebu inţări i , dar este i n erentă consu mulu i . Ceea ce deosebeşte cea mai slabă pereche de pantofi de b u n u rile d e co nsum propri u -zise este că pri ma n u se strică dacă nu o port, că are o i n dependenţă proprie , ori CÎt de modes­tă, care îi perm ite să supravi eţu iască ch i ar şi un ti mp îndelungat caprici ilor sch imbătoare ale proprietarulu i ei. Întrebu inţată sau nu , perechea de pantofi va rămîne În lume o an u m i tă vreme, dacă nu cu mva este distrusă d i n seni n .

2 . Acest sens este imp l icit Î n verbu l lati n obicere, din care a derivat mai tîrziu "obiectu l " nos­tru, şi În Gegenstand, cuvîntul german pentru "obiect" . Literal, "obiect" Înseamnă "ceva arun· cat" sau upus împotrivă".

1 16

I n favoarea id entifi cări i d intre lucru ş i m u n că poate fi ad us u n argu ment asemănător, cu m ult mai celebru ş i cu m u lt mai convingător. Cea mai nece­sară şi mai e lementară muncă a om u l u i , cultivarea pămîntulu i , pare să fie exempl u l perfect, ca să zicem aşa, de m u n că ce se transform ă pe parcurs în lucru . Totu l pare să se întîmple astfel deoarece cultivarea pămîntu l u i , în c iuda strÎnsei sale legăt uri cu cicl u l b iologic şi a totalei sale dependenţe de ciclu l mai cuprinzător al natur i i , Iasă în urmă an u m ite prod use care d epăşesc în d u rată activitatea cult ivări i propri u-zise şi alcătu i esc un d urabil adaos la ar­tificialul uman: aceeaşi sarcină, înd epli n i tă an d upă an, va transforma în cele d i n urm ă pustietatea În teren cu ltivat . Tocmai d in acest motiv, exemplul figu­rează la loc de cinste În toate teoriile antice sau modeme despre muncă. Totuşi , în pofi d a unei netăgăd uite asemănări şi cu to ate că, neîndoielnic, prestigiul trad iţional al agriculturi i decurge din faptul că activitatea cultivări i pămîn­tu lui nu nu mai că procură m ijloace de su bzi stenţă, ci , procurînd u-Ie, pre­găteşte pămîntul în ved erea constru iri i lu m i i , deosebirea rămîne ch i ar ş i acu m cît se poate d e cl ară: terenul cultivat n u este, la d rept vorbind, u n obiect de întrebu inţare , care să existe în virtu tea propri e i sale durabili tăţi şi care să n u reclam e pentru a dăi n u i decît o îngrij ire obişnu ită d est i n ată conservări i sale; d acă este să rămînă cultivat, pămîn tul trebu ie m u ncit Ta.ră Încetare. Cu alte cuvinte, o adevărată reificare, prin care existenţa obiectulu i prod us să fie definitiv asigurată, n u s-a petrecut n i ciodată; ca să rămînă cît de cît în i nteriorul l u m i i u m ane, ob iectul trebuie în permanenţă reprod us.

1 9 REI FI CAREA

Fabricarea, lu crul lu i homo {aber, con stă În reificare. Soli d i tatea, proprie tuturor obiectelor, ch iar şi celor mai fragile, vi ne de la materialul asupra căruia se lu crează, însă acest material nu este el însuşi pur şi s implu dat, su bzis­tînd asemenea road elor cîmpulu i şi ale po m ilor pe care le pu tem culege sau le putem lăsa neatinse fără a sch i m ba economia natu ri i . M aterialul este deja un prod us al mîinilor omeneşt i , care l-au scos din starea sa natu rală fie su­pri mîn d un proces vi tal , ca în cazul copaculu i care trebu ie doborît pentru a fu rniza lemn, fie întrerupînd unul di n tre procesele mai lente ale naturi i , ca în cazul fierulu i , a l p ietrei sau al m arm urei sm ulse d i n pîntecele pămîntu­lu i . Elementul de viol, de violenţă este prezent în orice fabricare, iar homo {aber, creatoru l artific ialulu i u man , a fost întotdeauna un d istrugător al na­turi i . Animal laborans, cel care m ulţu m i tă corpulu i său ş i cu aj utorul ani male­lor domestice hrăneşte viaţa, este poate dom nul şi stăpîn ul tuturor făpturilor vi i , dar rămîne în continu are sluj i torul nat u ri i şi al pămîntulu i ; doar homo {aber se poart ă ca dom n şi stăpîn al întregu l u i pămînt. Cum prod uctivi tatea sa a fost concepută după ch i p u l unu i D u m nezeu Creator, astfel ca acolo u nde Dumnezeu creează ex nihilo, om ul să creeze porni nd de la o substanţă

1 1 7

d ată, productivitatea uman ă era menită pri n defi n i ţie să ducă la o revoltă prom eteică, d eoarece putea să Înalţe lumea făcu tă de om n u m ai d u pă ce distrugea o parte a n aturi i create de Dum n ezeu.3

Experie n ţa acestei violenţe este experi enţa cea mai elemen tară a puteri i omen eşti ş i , pri n urmare, tocm ai contrari ul efortulu i dureros şi istovitor experi mentat În munca ad evărată. Ea poate da s iguranţă de s i n e şi satisfac­ţi e şi poate d even i ch i ar o sursă d e Încred ere În s i n e de-a lungul vi eţi i - ceea ce e cu totul diferit de ferici rea care poate Însoţi o vi aţă de m uncă şi de trudă, sau de plăcerea trecătoare, ch iar d acă i n te nsă, a m unci i Înseş i , care apare cîn d efortul este coord o n at şi organ izat ritm ic şi care este În esenţă aceeaşi cu plăcerea res imţită În alte m işcări corporale ritm ice. Cele mai multe d es­cri eri ale " bucuri ilo r munci i " , În măsura În care nu sînt ecouri tîrzii ale feri ­c iri i b ibl ice de a trăi şi de a muri Împăcat şi nu confundă pur şi s implu mîndria de a fi Îndepli n it o slujbă cu " bucuria" Înfăptu i ri i ei , vorbesc despre exaltarea �esi mţită În urma exercitări i violente a u n ei puteri pri n care omul se m ăsoară pe sine cu forţele copleşitoare ale elementelor n aturi i şi pe care, datorită ingenioasei născociri a uneltelor, ştie cu m să o multiplice cu mult peste măsura ei naturală.4 Trăi n icia n u este rezu ltatul plăceri i sau al istoviri i Încercate de cel ce îş i cîştigă pîi n ea "cu sudoarea frunţi i " , c i al acestei pu teri şi nu este împru m utată sau cu leasă p u r şi s i mplu ca un dar gratu it din prezenţa eternă a naturi i , cu toate că o asemenea tră in ici e ar fi cu n eputi n ţă În lipsa mate­rialulu i smuls d i n n atură; ea este d eja un prod u s al mîinilor om eneşti .

Lucrarea de fabricare propri u-zisă se execută urm ărind un model În con­form i tate cu care este con struit obi ectul. Mod elul poate fi o i m agine văzu tă cu och i i m inţi i sau un plan În care i m aginea şi-a găsit d eja, prin i n term e­d i ul lucrul u i , o Încercare de materializare. În ambele cazuri , ceea ce gh idează

3. Această interp retare a creativi tăţi i u mane este medievală, în ti mp ce ideea de om ca domn al pămîntu l u i este caracteristică epoci i moderne. Ambele sînt în contrad icţie cu spir itu l Bibl ie i . Potrivit Vechi u l u i Testament, omul este stapînu l tuturor vie�uitoare lor ( Geneza, 1 ) , care au fost create să îl ajute (2, 1 8-1 9 ) . Însă n ici unde el nu este Tacut domn şi stăpîn al pămîntu l u i ; d im potrivă, el a fost pus în grăd ina Eden u l u i să o lu creze şi să o păzească ( 2 , 1 5 ) . Este i n teresant de remarcat că Luther, resp i ngînd în mod conştient compromisu l sco­lasti c cu Antichitatea greacă şi l ati nă, încearcă sa el im ine orice e lement de producere şi de fabricare din lucrul şi din munca omulu i . După e l , munca omenească constă doar în "des­coperi rea" comori lor puse de Dumnezeu În pămînt. Urmînd Vech iu l Testament, Luther stăru ie asupra completei dependenţe a omu lu i de pămînt, iar nu asu pra stăpîn i ri i l u i : "Sage an, wer l egt das Si lber und Gold in d i e Berge, dass man es findet? Wer legt in d i e Ăcke r solch grosses Gut als heraus wăchst. . . ? Tut das Menschen Arbeit? Ja woh l , Arbeit findet es woh l ; aber Gott m uss e s dah in l egen , so l i e s d i e Arbeit finden . . . 50 finden wi r denn , dass a l l e unsere Arbeit n ichts ist denn Gottes GUtter finden und aufheben, n ichts aber măge machen und erhalten" [Răspunde , cine pune în munţi argi ntu l şi au ru l care se găsesc acolo? Cine pune în ogoare tot b ine le ce creşte . . . ? O face mu nca omulu i? Da, mu nca le găseşte într-adevăr, dar Dumnezeu trebuie să le pună acolo, pentru ca m u nca să le găsească . . . Deci le găsim astfel încît toată munca noastră n u înseamnă nimic al tceva decît a găsi ş i a rid ica bunu ri l e l u i Dumnezeu , n im ic în afara de a putea face şi obţine] (Werke, ed . Walch, V, 1 873 ) .

4. Hendri k de Man, bunăoară, descrie <!proape numai satisfacţi i l e fabri cări i ş i al e artizanatu ­l u i sub titl ul înşelător: Der Kampf um die Arbeitsfreude [Lupta pentru bucuria muncii] ( 1 927) .

1 18

lucrarea de fabricare se găseşte În afara creatorulu i şi precedă procesul pro­

pri u-zis de lucru , oarecu m În acelaşi fel În care urgenţele procesulu i vital di năuntrul muncitoru l u i precedă p rocesu l p ropri u-zis al mu nci i . (Această

descriere este În contrad icţie flagrantă cu descoperi rile psi hologie i moderne, care ne spun aproape Într-un glas că i magi n ile m entale sînt tot atît d e sigur local izate În capul nostru , pe cît d e sigu r sînt localizate În stomac du rerile

provocate de senzaţi a de foame. O asemenea subiectivizare a şti inţei moder­ne, care nu face decît să oglind ească o ch i ar mai radicală sub i ectivizare a

lu m i i moderne, se explică În caZu l de faţă pri n faptul că, În l u m ea modern ă, l ucru l se execută Într-adevăr de cele mai multe ori În maniera m unci i , ast­fel că lucrătorul, nici ch iar dacă ar vre a, nu ar putea " m u nci pen tru lu crarea sa mai d egrabă decît pentru sine"5, Întru cît, cel mai adesea, el are nu m ai un rol i nstru mental În producerea ob iectelor despre a căror formă finală nu are n ici cea mai vagă idee.6 Ase menea circu mstanţe, deşi de mare impor­tanţă istori că, nu sînt concludente pentru descrierea structuri l or fundamen­tale din vita activa . ) Ceea ce ne solicită atenţi a este adevărata prăpasti e care desparte toate senzaţi ile corporale, plăcerea sau suferinţa, dorinţele şi satis­facţi i l e - atît de "private" Încît nu pot fi n ici m ăcar expri mate În ch ip adec­vat şi cu atît m ai pu ţin reprezentate În lu mea exterioară, fi i n d d e aceea cu totul incapabi l e de re ificare - de i m agi n i l e m entale care pot fi atît de lesne şi d e fi resc reificate , Încît nu putem po rni la confecţionarea unu i pat fără a avea mai Întîi Înaintea privi ri i noastre i nterioare o anumită imagine, o anu m i­tă " idee" a patulu i şi nici nu ne putem i m agi na un pat fără să fi avu t o anu mi­tă experi enţă vizua lă a unu i obiect real.

Pentru rolul pe care fabricarea a aj uns să ÎI joace În ierarh i a d in vita acti­va este de mare importanţă că imaginea sau modelul a căru i form ă gh i d ează procesul fabricări i nu nu mai că precedă produsul finit , ci nici nu dispare odată cu e l , supravi eţu indu-i intact, prezent, aşa zicînd, spre a se oferi unei cont inu ări infinite a fabricări i . Această multiplicare potenţială, proprie lucru ­lu i , este În principiu diferi tă de repetiţia care este marca m unci i . Repetiţia este impusă d e ciclul biologic, căru ia Îi rămîn e subordonată; nevo i l e ş i ce­rinţele corpulu i omenesc vin şi p leacă şi, cu toate că reapar fără Încetare la i ntervale regulate, nu persistă ni ciodată un ti mp Îndelungat. M u ltipl icarea, În contrast cu s impla repeti ţie, m ulti plică ceva ce posedă dej a o existenţă relativ stabilă, relativ permanentă În lu me. Permanenţa - această calitate a

S. Yves S imon, Trois le�ons sur le travail (Paris, fără dată). Acest tip de ideal izare se întîlneşte frecvent în gînd i rea catol ică l i berală sau de stînga d in Franţa (vezi În special J ean Lacro ix, "La notion du travai l " , LA vie intellectuelle ( iun ie, 1 952) , şi dominicanul M . D. Chenu , "Pour une theolo­gie du travai l " , Esprit ( 1 952 şi 1 955) : "Le travai l leur travai l l e pour son ceuvre p l u tât que pour l u i -meme: lo i de generosite metaphys ique, qui defin i t I 'activi te laborieuse" [Muncitoru l munceşte mai curînd pentru l ucrarea sa decît pentru s i ne : l ege de generozitate metafizică, ce defineşte activitatea laborioasă] ).

6. Georges Friedmann (problemes humains du machinisme industriei, ( 1 946), p. 2 1 1 ) relatează cît de des se Întîmplă ca l ucrători i d i n mari l e uzine să nu ştie nic i măcar numele sau funqia precisă a p iesei produse de maşi na · Ior.

1 1 9

mod e l u l u i sau a i magini i de a exista Înainte de începerea fabricări i şi de a

dăinui după încheierea ei , supravi eţu ind tuturor posi bilelor obiecte de Între­buinţare l a a căror apari ţie continuă să contri bu i e - a avut o putern ică influenţă asupra d octrinei plato nic iene a I d eilor eterne . În măsura în care s-a inspirat din cuvîntul idea sau eidos ("figură" sau "formă") , pe care Platon l-a folosit pentru pri ma oară Într-un context filosofic, Învăţătura pl atonicia­nă s-a Înte meiat pe experi en ţele legate de poiesis, de fabricare şi , cu toate că şi-a folos it teori a pent ru a expri ma experien ţe cu totul d iferite şi probabi l cu m u lt mai "filosofice" , Platon nu a Încetat niciodată să Îşi extragă exem­plele d in domen iul produceri i , atunci cînd voi a să dovedească plauzibil itatea spuselor sale.? În Învăţăturile lui Platon, Ideea eternă şi u n ică ce domneşte peste o mulţi me de lucruri pi eritoare poate fi Înţeleasă pornind de la perma­nenţa şi de la unicitatea modelulu i după care se pot produce un n u m ăr mare de obi ecte pi eritoare.

Proces ul produceri i este el Însuşi determ inat pe de-a-ntregul de categori ­ile m ijlocului şi sfirşitulu i . Obiectul fabri cat este un p rodus final În dublul sens În care procesul de producere ia sfirşit În el ("procesul dispare În pro­dus " , cum spunea M arx) şi este doar un mijloc de a produce acest sfirşit . Desigur, ş i munca produce în vederea unui sfirş it care este consumul , dar cum acestui sfirşit , ad ică obi ectului de consu mat , îi l ipseşte permanenţa apartenenţei la lu me pe care o posedă o lucrare , sfirşitul procesul u i nu este d etermi n at de produsul fi n al , ci mai curînd de epuizarea forţei de muncă,

7. M ărturia lu i Ari stote l , d upă care Platon a introdus cuvîntul idea În terminologia fi losofică, apare În prima carte a Metafizicii sale (987 b 8). Un raport excelent privind mai vechea fo losire a termenu lu i ş i privi nd Învăţătura l u i Platon se găseşte În stud i u l lui Gerard F. E lse , "The Terminology ofldeas", În Harvard Studies in C/assical Philololfl, voI . XLVI I ( 1 936) . E lse susţine pe drept cuvînt că "nu putem afla din dialoguri ce a fost doctri na Ideilor În forma sa com­pl etă şi finală" . Sîntem tot atît de nesiguri În privinţa origin i i doctrine i , doar că aic i căl ăuza cea mai sigu ră poate fi cuvÎntul Însu ş i , pe care Platon l-a i n trodus într-un chip atît de izb i tor În terminologia fi losofică, ch iar dacă el nu avea o întrebu inţare curentă în vorb irea atică . Cuvi ntele eidos ş i idea au legătură neîndoie ln ic cu forme sau figuri vizib i l e , Îndeosebi ale făp­tu ri lor vi i ; de aceea este puţin probabi l ca Platon să fi conceput doctrina Ide i lor sub influen­ţa formelor geometrice. Teza l u i Francis M. Comford (Plato and Parmenides (ed. Liberal Arts), pp . 69-1 00), potrivit căreia doctrina p latoniciană este probabi l de origi ne socratică, Î n măsura În care Socrate a căutat să definească d reptatea În s ine sau bun ătatea în s ine, care nu pot fi percepute cu simţurile, dar şi pitagoreică, în măsura În care doctrina existenţei eterne a ide i lor, separate (chârismos) de toate l ucruri le pi eritoare imp l ică "existenţa separată a unu i suflet conştient şi cunoscător, independent de corp ş i de simţuri", mi se pare foarte convi ngă­toare. Prezentarea mea Iasă însă În suspensie toate aceste ipoteze. Ea se referă doar la car­tea a zecea a Republicii, unde Platon îşi expl ică el însuşi doctrina l uÎnd "exemplu l obişnU it" al unu i meşteşugar care face patu ri şi mese "În conformitate cu Ideea ( lor)" şi adaugă apo I : "acesta e modul nostru de a vorbi într-o asemenea situaţie şi În situa�i asemănătoare". Fireşte , pentru Platon , însuş i cuvîn tu l idea era sugestiv şi era al es să sugereze "activitatea meşteşu· garu l u i care nu face un pat sau o masă u i tîndu-se . . . Ia un alt pat sau la o altă masă, ci u i tin ·

du-se la I d eea de pat" (Kurt von Fritz, The Constitution of Athens ( 1 950) , pp . 34-35) . E de prisos să mai spunem că n ic iuna d in aceste expl icaţi i nu ati nge rădăcina problemei , ad ică, pe de o parte, experi enF specific fi losofică subiacentă conceptu lu i de Idei ş i , pe de altă parte, cal i tatea lor cît se poate de izbitoare - puterea lor de a l um i na, faptul că sÎnt ta phanotaton sau ekphanestaton .

1 2 0

În ti mp ce, pe de altă parte , produsele Însele redevin numai decît m ij loace, mijloace de subzi stenţă şi de reprod ucere a forţei de muncă. D i m potrivă, În

procesul produceri i , snrşi tul este mai presus de orice îndoială: procesul i a sfirşit atu nci cînd un obi ect c u totul nou , avînd sufi cientă durab ili tate pen­tru a se m enţine În lume ca entitate i ndependentă, a fost adăugat la artifi­cialul u man. Din perspectiva obi ectului , a produsului final al fabricări i ,

procesul nu s e cere repetat. I m pulsul de a- I repeta vine din nevoia meşteşu­garului de a-şi cîştiga m ij loacele de su bzi stenţă, i ar atunci lucru l lui coin­cide cu munca lui ; sau v ine d intr-o cerere d e multiplicare existentă pe p iaţă,

iar atunci meşteşu garul dornic să satisfacă această cerere adaugă la meşteşugul său, după cum ar fi spus Pl aton, arta cîştigului de bani. I mportant aici este că, În ambele cazuri , procesul se repetă din motive ce îi sînt exte­rioare şi se deosebeşte de repetiţia ob ligatorie, propri e munci i , În care indi­vidul trebu i e să mănînce ca să m u n cească ş i trebuie să muncească ca să mănînce.

A avea un Început preci s ş i un snrşit precis şi previzibil - i ată marca fa­bricării, care prin această singură caracteristică se deosebeşte de toate ce le­lalte activi tăţi omen eşti . Munca, p ri n să În m işcarea cici i că a procesului vital al corpului , nu are nici Început, nici stlrş it. Acţi unea, ch iar dacă poate avea un Început prec is , nu are n iciodată, aşa cu m vom vedea, un snrşit previzi­bil. Această mare precizie a lucrului se refl ectă În faptul că, spre deoseb ire de acţi une, procesul de fabricare nu este ireversib i l : orice obi ect produs de mîinile omeneşti poate fi distru s de e le şi n iciun obiect de întrebui nţare nu este cerut cu atîta urgenţă În procesul vieţi i , încît producătorul lui să nu poată supravi eţui distrugeri i sale, ori să nu Îş i pe rm ită să ÎI distrugă. Homo faber este cu adevărat domn şi stăpîn, şi asta nu doar pentru că este - sau se pre­tinde a fi - stăpînu l întregi i naturi, ci pentru că Îşi este propriul stăpîn şi stăpînul faptelor sale. Ceea ce nu este adevărat n ici pentru animal laborans, care este supus necesităţi i propriei vieţi , n ici pentru omul acţiunii , care rămîne depen­dent de sem eni i săi . S ingur cu i m aginea vi i torulu i său produs, homo faber este l iber să producă şi , tot aşa, aflîndu-se s i n gur În faţa lucrări i mîinilor sa­le, este li ber să o distrugă.

20 I NSTRU M ENTALITATEA Ş I AN/MAL LABORANS

Din perspectiva lui homo [aber, a celu i care se bizu i e în în tregime pe unel­tele pri mordiale care sînt mîini l e sale, omul, cum spunea Benjamin Frankl in, este un "făuritor de unelte" . Aceleaşi instru mente, care, În cazul lui animal laborans, nu fac decît să uşureze povara ş i să m ecanizeze munca, sînt conce­pute ş i inventate de homo [aber în vede rea edificări i une i lum i de obiecte, iar adecvarea şi precizi a lor sînt dictate mai curînd de acele ţe l u ri "obiective" pe care el Îşi doreşte să le real izeze decît de nevoi şi de cerinţe su biective .

1 2 1

Uneltele ş i i n stru m entele sînt Într-o atît de mare m ăsură obiecte aparţinînd lu m i i , încît putem clas ifica civi l izaţi i întregi folosindu-le drept criteri i . Totuşi , caracteru l lor de ob iecte ce ţi n de l u m e n u este n iciodată mai vizi b i l d ecît at unci cînd sînt folosite În procesele m unci i , acolo und e constitu ie Într-a­devăr s ingurele obiecte tangi b ile ce supravieţu i esc atît m unci i , cît şi proce­sulu i Însuşi de con su m . Iată de ce, pentru animal laborans, întrucît e supus proceselor d evoratoare ale vieţi i �i e în perm �nenţă ocupat cu ele , durabil i ­t atea şi stab ilitatea lu m i i sînt reprezentate În pri mul rînd d e uneltele ş i de i nstru mentele de care se foloseşte, iar Într-o soci etate de m uncitori există toate sansele ca uneltele să dobînd ească un caracter sau o functie care să , . , nu fie pu r instru m entală.

Reproşurile pe care le auzi m ad esea despre pervertirea scopurilor �i a

m ijloacelor În societatea modernă, d espre faptul că oameni i d evin sluj itori i maşinilor pe care e i înşiş i le-au inventat � i că, Î n loc să întrebuinţeze maşinile ca instru mente pentru nevoile şi cerinţele omeneşt i , ei se "adaptează" liL exigen­ţele m aşi n ilor, Îşi au răd ăcinile În si tu aţi a efect ivă a m unci i . În aceast ă situaţie, în care prod ucţia const ă În pri m u l rînd În pregătirea pe ntru con­su m , d i st i ncţia Însăşi d intre m ijloace şi scopu ri , atît de caracteristică pen­tru act ivităţile lu i homo (aber, nu mai are pur şi si mplu sens, i ar instru m ente le pe care homo (aber le-a inventat ş i cu care a venit În sprij inul m unci i lui ani­mal laborans îşi p ierd , prin urm are, caracteru l instru m ental d in momentul în care acesta le foloseşte . În interiorul procesului vieţi i , d in care munca rămîne parte i n tegrantă şi pe care ea nu ÎI transcende niciod ată, este inutil să ne

punem întrebări care să ţină de categori a mijloacelor ş i a s'Copulu i , cum ar fi , de exempl u , dacă oameni i trăiesc şi con sumă pentru a avea putere să m u n cească sau d acă muncesc pentru a avea m ijloace de cons u m .

Dacă exam inăm această pierdere a facu ltăţi i de a d istinge clar între mij­loace şi scopuri În interiorul comportamentulu i u m an, pu tem spune că ale­gerea şi întreb u i n ţarea l i bere a u n eltelor În vederea unui an u m it produs final sînt Înlocu ite cu unificarea rit mică dintre corpu l care m unceşte ş i usten­si la sa, m işcarea m u nci i acţionîn d ea însăşi ca forţă u n ificatoare. Pentru a obţine cele m ai bune rezultate, munca - nu Însă şi lucrul - reclam ă o execu­tare ordon ată ritmic ş i , În măsura În care mai mulţi muncitori se asoci ază,

8. Bine cunoscuta cul egere de cîntece muncitoreşti ritmice al cătu ită de Karl Bucher în 1 897 (Arbeit und Rhythmus (a 6-a ediţie , 1 924)) a fost u rmată de o vol um i noasă l i teratură de na· tu ră mai şti i n ţifică. Un u l d intre cele mai bune stud i i pe această temă Uoseph Schopp, Das deutsche Arbeitslied ( 1 935)) sub l in iază faptul că există doar CÎntece de muncă, nu şi cîntece de l ucru . CînteGele meşteşugari lo r sînt sociale ş i sînt cîntate după l ucru. Adevăru l este , desigu r, că nu ex istă un ritm natural al l ucru l u i . Asemănarea izb itoare d intre "ritmu l " natu· rai pro priu fiecărei operaţi i de muncă ş i ritmul maşi n i lor a fost semnal ată u neori , l ăsînd de o parte repetatele plîngeri privi nd ritmu l "artificia l" pe care maşin i le îl impun muncitorulu i . Este semnificativ că asemenea plîngeri sînt rel ativ rare pri n tre munci tori i Înş iş i , care, d impo· trivă, par să găsească aceeaşi plăcere În l ucru l repetitiv al maşin i i ca în ori ce altă muncă repeti· tivă (vezi , de exemp lu , Georges Friedmann, O,;, va le travail humain? (ed . a 2'a, 1 953), p. 233, şi Hendrik de Man, op. cit., p. 2 1 3 ) . Ceea ce confirmă observaţi i l e deja făcute În uzi nele Ford la Începutu l seco l u l u i nostru . Karl Bucher, care credea că "munca ritm ică este o mu ncă

1 22

ea cere o coordonare ri tm ică a tutu ror mişcări lo r i nd ivid uale .8 În această mişcare , unelte le Îşi p ierd caracte ru l i n strumental , iar deoseb i rea c lară d i n­tre om şi ustens i le le sale, ca şi cea d i ntre om şi scopu ri l e sale , se şterge . Ceea ce domi nă procesu l mu nc i i şi toate procese le de l u cru executate În maniera mu nc i i nu este n i ci efortu l i n tenţionat al omu l u i , n ici produsu l pe care el şi l-ar putea dori , ci m işcarea procesu l u i Însuşi şi ritm u l pe care ea Î I impune murici tori l or. Ustensi l e le munc i i sînt abso rb ite În acest ri tm pÎna c e corpu l şi u neal ta pendu l ează Î n aceeaşi m işcare repetitivă, ad i că, pîn ă ce, Î n Între­bu inţarea maşi n i lor, care, d intre toate ustens i le le , sînt cele mai potrivi te pen­tru executarea Înfaptu ită de animal laborans, nu m i şcarea corpu l u i 'este cea care determ i nă m işcarea ustens i l e i , c i m işcarea maşin i i este cea care impune mi şcări l e co rpu l u i . Important este aici că n im ic n u poate fi mecan izat mai uşor şi mai puţi n artificial d ecît ritmu l procesu l u i m unci i , care corespunde , la rînd u i l u i , ritmu l u i repeti tiv, tot atît de automat, al procesu l u i vieţi i ş i al metab�l i smu l u i său cu natu ra . Tocmai pentru că nu Întrebu i n ţează une lte şi i n stru mente ca să constru i ască o l ume , ci ca să uşu reze munci l e p ropri u­l u i proces vita l , animal 'aborans a trăit de fapt Într-o l ume de maşi n i În că de cînd revo l uţia i nd ustria lă ş i emanc iparea munci i au În locu it aproape toate unelte le man u al e cu maş in i care, Într-un fe l sau' altu l , au subst itu i t forţa de muncă omenească pri n puterea superioară a forţe lo r natu rale.

Dife renţa categorică d i n tre u n elte ş i maşi n i se vede poate cel mai b i ne În d i scuţ ia aparent nesnrşită pu rtată În j u ru l Întrebări i dacă omu l este cel care trebu i e "adaptat" la maşi nă sau dacă maşi n i le sînt ce l e care trebu ie adaptate la " natu ra" om u l u i . Am arătat În pri m u l capito l motivu l p ri n c i­pal pentru care o asemenea d iscuţie rămîne fatalmente steri l ă: dacă cond iţ ia umană constă În aceea că omu l este o fi i nţă cond i ţionată, pen tru care toa-

profund spirituală (vergeisti?J)", afinna deja: "AufTei bend werden nu r solche einfonnigen Arbei­ten, die sich n icht rhyth misch gestalten lassen" [vorfi extenuante Ilumai acele munci monoto­ne care nu se Iasă modelate ritm ic ] (op. cit., p. 443). Căci, deşi viteza lucru l u i la maşină este neîndoie l n i c cu mult mai rid icată şi mai repetitivă decît a munci i spontane "naturale", reali­tatea executări i ritm ice ca atare face ca mu nca la maşină şi munca pre industria lă să aibă între ele mai mu l te În comun decît are fiecare d i n tre ele cu l ucru l . Hendrik de Man, bunăoa­ră, este pe dep l in conştient că "d iese von Bucher. .. gepreisene Welt weniger die des . . . hand­werksmassig schopferischen Gewerbes als d ie der e infachen , sch ieren . . . Arbei tsfron ( ist)" [această din cărţi . . . lăudată lume , (este ) mai puţin cea . . . a m eşteşugu l u i artizan al produc­tiv, cît cea a simple i , purei ." corvoad e a m unc i i ] '(op, cit., p. 244).

Toate aceste teori i par extrem de d i scutabi le avînd În vedere faptu l că lucrătorii Îş i mo­tivează e i Înşişi cu totu l d iferi t preferi n ţa lor pentru mu nca repetitivă. Ei o preferă pentru că e mecan ică şi nu cere atenţi e, astfel că se pot gîndi la altceva În timp ce o execută. ( E I pot "geistig wegtreten " [să Îşi ţi nă mintea departe ] , după cum s-au exprimat l ucrători i d i n Berl i n . Vezi Th ie l i cke şi Pentzl i n , Mensch und Arbeit im technischen Zeita/ter: Zum Prob/em der /Wtionalisierung ( 1 954) , pp. 35 şi u rm " care relatează de asemenea că, potrivit une i anchete întreprinse de Max P/anck Institut{iir ArbeitspsJchologie, circa 90% d i ntre l u crători preferă sarci­ni le monotone . ) Această exp l i caţi e este cu atît mai demnă de atenţie cu cît ea coincide cu recomandări l e creşt i ne foarte timpu ri i privi nd merite le munc i i manuale, care, deoarece re­clamă mai pUţi nă atenţie, riscă mai puţin decît alte ocu paţi i şi îndeletn ic iri să stÎnjenească contemp laţia (vezi Etienne Oelaruel l e, " Le travai l dans les regl es monastiques occidentales du 4' au 9' siecle" ,Joumal de psychologie normale et pathologique, voi. XLI , n r. 1 ( 1 948) ) .

1 23

te obiectele, date sau făcute de om, d evin imediat con d iţie a exi stenţei sal e ulterioare, atunci o m u l s-a "adaptat" la u n med i u de maşini încă d i n cl ipa cîn d le-a conceput. Ele au devenit, fără îndoială, o cond iţie tot atît de inal ie­nabi l ă q existenţei noastre, pe cît au fost uneltele şi ustensi le le În toate epo­c i le precedente. Interesan t, d in punctul nostru de vedere, este, aşadar, mai cu rînd faptul că problema adaptări i s-a put ut pune ca atare. N i m eni nu s-a Înd oit vreodată cu privi re la real itatea sau la necesitatea adaptării omului la unelte le de care se foloseşte; la fel de bi n e s-ar fi putut Încerca adaptarea om ului la mîi n i l e sale . cazu l maşi ni l or este cu totul diferit. Spre deoseb i re de une lte l e meşteşugarulu i , care la fiecare moment al procesulu i de l u cru rămîn servitoarele mîini i , maşini l e cer ca muncitorul să l e s l ujească, ca el să adapteze ritmul natural al corpu l u i său la m işcarea lor mecan i că. Ceea ce n u Înseam n ă, desigu r, că oamenii ca atare se adaptează la maşinile lor sau că devi n servi tori i l o r, ci că, atît a vreme cît durează lucru l la maşină, proce­sul m ecan i c Înl ocu i eşte ritm u l corpulu i omenesc. Chiar şi cea mai rafinată u n ealtă rămîne În servi ci u l mîini i , pe care n u poate să o ghi deze ori să o În­locu iască. Chiar şi cea mai pri mitivă maşină ghidează munca corpu l u i şi , În cele di n urmă, o În locu i eşte cu totu l .

Aşa cu m se Întîmpl ă adeseori Î n evoluţiil e istorice, s-ar părea c ă adevăratele i mpl i caţi i ale teh n o l ogie i , ad ică ale Înlocu i ri i u n eltelor şi ustensilelor cu ma­şini le , 'au i eş it la lum i n ă abi a În ulti ma ei fază, odată cu apariţia autom a­tizări i . Pentru scopu ri le n oastre ar putea fi ut i l să reaminti m , ch iar dacă pe scu rt, fazele pri n cipale ale dezvol tării teh nologiei modern e, po rn i n d de l a Începutul epoci i m oderne. Pri ma fază, inven tarea m otorul u i cu abu ri, care a desch is drumul revo luţi e i in d u stri a le , era caracte rizată Încă de i m i tarea proceselor natu rale şi de în trebuin ţarea forţelor naturale În scopuri uman e, ceea ce nu se deosebea În pri ncipiu de vechea fol osi re a puteri i apei şi a vîntu­l u i . N u pri ncipi u l motorului cu aburi era n o u , ci m ai curînd descoperirea şi În trebu inţarea minelor de cărbuni care să ÎI ali menteze . 9 Maşini le- u n elte ale acestei pri me faze refl ectă im itarea proceselor cu noscute În mod natura l ; căci ele im ită, l a rîndui lor, ş i uti l ize ază mai energic activi tăţi l e natural e a le mîi n i i omeneşti . Dar astăzi ni se spu ne că "cea mai mare capcan ă care tre­bu i e evitată este credinţa că ţel u l propus ar fi reprodu cerea mişcări lor man­u al e a le operatorului sau ale munci to ru lui " . l 0

Faza următoare este caracterizată mai c u seamă d e folosirea electri ci tăţi i , ş i Într-adevăr electricitatea determ ină Încă etapa actuală a dezvoltării teh n i ce.

9. Una d in condiţi i l e materiale importante ale revoluţie i industri ale a fost d i strugere.a pădu ri lor ş i descoperi rea cărbune lu i ca În locui tor al lemnu l u i . So luţ ia propusă de R. H . Barrow ( în lucrarea sa 51avery in the Roman Empire ( 1 928) ) "ce lebrei en igme d in stud iu l istoriei econom­ice a l um i i amice: de ce ind ustria s -a dezvo ltat pîn ă la un anumit punct, dar nu a Tacut progrese le care ar fi fost de aşteptat" - este cît se poate de interesantă şi foarte convi ngă· toare în .această privinţă. Un icu l factor, afinmă e l , care a "împiedicat uti l izarea maşin i lor în i nd ustrie (a fost) . . . absenţa combusti b i l u lu i ieftin şi de bună cali tate, . . . întrucît nu existau la îndemînă rezerve abu ndente de cărbune" (p. 1 23 ) .

1 0 . John Diebold , Automation: The Advent ofthe Automatic Factory ( 1 952) , p . 6 7 .

1 24

Această fază nu se mai Iasă d escrisă în termen i i une i gigantice exti nderi ş i conti nu ări a vech i lor arte ş i meşteşugu ri , i ar categori i l e l u i homo faber, pen­tru care fi ecare i nstrument este un m ij loc d e a real iza un scop d i n ai n te sta­bi l it , în cetează să se mai ap l i ce tocmai odată cu această l ume. Căci acum nu mai fo los im materia lu l pe care n i - I fu rn izează natu ra, suprimînd, întreru ­pînd sau im i tînd procesel e natu ral e . În toate aceste cazuri , no i sch imbam şi denatu ram natu ra în vederea propri i lo r noastre scopuri l egate de l u me, astfe l că l umea sau artific ial u l uman, pe de o parte, şi natu ra, pe de a ltă parte, rămîneau două enti tăţi cl ar separate . Astăzi , în sch imb , am început să "creăm ", aşa zicînd , ad ică să descătuşăm procese natu ral e care ne aparţi n şi care , fără no i , nu ar fi avut l oc n ic iodată, ş i , în loc să împrejmu im cu grij ă artifi c ial u l uman cu m ij l oace de apărare îm potriva forţe lor e l ementare a le naturi i , care ar fi trebu it ţi n u te cît mai departe cu putinţă de l umea făcută de om, no i am can al izat aceste forţe, împreună cu puterea lor e lementară, către l u mea însăş i . Rezu ltatu l a fost o veritab i l ă revo luţi e a conceptu l u i d e fabricare; prod ucerea, care reprezen tase Întotdeau na "o seri e de paşi sepa­raţi " , a deven it " un proces conti n uu " , procesu l transportoru l u i cu bandă şi a l l i n i e i de montaj . l l

Automatizarea este faza cea mai recentă a acestei dezvoltări , cea care , într-adevăr, " l ămureşte Întreaga istori e a maşi n ismu lu i " . 1 2 Ea va rămîne cu sigu ranţă punctul cu lm i nant al d ezvol tări i moderne, chiar d acă era atomi­că ş i tehnologia bazată pe descoperi ri l e nucleare îi pun destu l de repede capăt.

1 1 . Ibid., p. 69.

1 2 . Friedmann , Problemes humains du machinisme industriei, p . 1 68 . Aceasta este, de fapt, conclu­zia cea mai evidentă ce poate fi extrasă d in cartea lu i Diebold: l in ia de montaj este rezu lta­tul "conceptu l u i de fabricare ca proces continuu" , iar automatizarea, s-ar putea adăuga, este rezu ltatu l maşi nizări i l i n i e i de montaj . La el iberarea fOrţei de muncă umane din prima fază a i ndustrial izări i , automatizarea adaugă e l iberarea forţei cre ieru lu i omenesc, deoarece "sarcin i l e de monitorizare şi de contro l executate acum de om vor fi efectuate de maş in i " (op. cit., p. 1 40) . Şi una ş i ceal altă e l iberează munca, nu l ucru l . Lucrătoru l sau "meşteşuga­ru l care se respectă", ale căru i "valori umane şi psi hologice" (p. 1 64) aproape toţi autorii din domeniu Încearcă cu disperare să le salveze - şi u neori cu un dram de i ron ie i nvolunta­ră, ca atunci cînd Diebold şi alţi i cred cu toată convingerea că repararea, care nu va fi proba­bil n iciodată pe de-a-ntregu l automată, poate insp i ra aceeaşi satisfacţie ca fabricarea şi producerea unui nou ob iect -, nu Îşi are locul În acest tab lou, pentru s imp l u l motiv că a fost e l iminat d i n uzi nă cu mult Înainte ca cin eva să fi auzit de automatizare . Lucrătorii d i n uzi nă au fost În totdeau na mu ncitori ş i , cu toate că POt avea excelente motive de a se res­pecta, respeGtu l faţă de ei Înş iş i nu poate, fără Îndoia lă , decu rge d i n lucru l pe care îl fac. Nu se poate decît spera că nu vor accepta ei Înşişi su rogate le sociale ale mu lţumiri i şi respec­tu l u i de sine pe care l i l e oferă teoretic ien i i mu nci i care cred În prezent cu adevărat că i ntere­sul pentru lu cru şi satisfacţi a măiestriei artizanale pot fi În locuite de " relaţi i l e umane" şi de respectu l pe care lucrători i Î I cîştigă "În och i i colegi lor lor" (p. 1 64). În definitiv, automati­zarea ar trebui să aibă cel puţi n avantaju l de a demonstra absurd itatea tutu ror "uman isme­lor munci i" ; dacă semnificaţia l iterală şi istorică a cuvîntu lu i "umanism" este cît de cît luată În considerare, termenu l Însuşi de "umanism al munc i i" reprezi ntă În chip evident o contra­d icţie În termen i . ( Pentru o exce l entă critică a modei " relaţi i lor umane", vezi Daniel Be I I , Work and Its Discontents ( 1 956) , cap . 5, şi R . P. Genel l i , "Facteur hu main ou facteu r social du travai l", Revue franraise du travail, voI . VII, nr. 1 -3 ( ianuarie-martie, 1 952), În care se găseşte de asemenea o denunţare foarte fermă a "te ri b i l e i i l uzi i" a "bucuriei munci i " . )

1 2 5

Pri me l e i n strumente a le teh no logie i nuc leare , d iversele ti pu ri d e bombe atom ice , care, l ansate în cantităţi sufic iente, n i ci măcar foarte mari , ar pu­tea d i struge întreaga viaţa organică de pe pămînt, dovedesc îndeaj uns scara enormă l a care o asemenea sch i m bare ar putea avea loc. În acest caz n u ar mai fi vorba de declanşarea şi dezlănţu i rea procesel or natu ral e e lementare, ci de man ipu l area pe pămînt şi în vi aţa zi l n ică a unor energ i i ş i forţe care nu se man ifestă decît în afara pămîntu l u i , În u n ivers; ceea ce s-a făcut deja, Însă doar În l aboratoare le de cercetare ale speci al i şti lor în fizică nucl eară. 1 3 Dacă tehno logia actuală constă În canal izarea forţe lor natu rale către l u mea artificial u l u i uman , teh nologi a vi i toare ar putea, în tr-o bună zi , să cons iste în canal izarea forţelor un iversale ale cosmosu lu i d i n juru l nostru către natu­ra pămîntu l u i . Rămîne de văzut dacă tehn ic i le vi itoare vor transform a econo­mia natu ri i , aşa cum o şti m de l a Începutul l um i i noastre, În aceeaşi măsură sau Într-o chiar mai mare măsură decît cea În care actual a tehnologie a sch im­bat însuş i caracteru l de lume al artific ial u l u i uman .

Can al izarea forţe lor natu ral e către l u mea u man ă a spu lberat Însuşi ca­racteru l de scop al l um i i , faptu l că ob i ecte le sînt ţel u l În vederea căru ia sînt concepute unelte le şi usten s i l e le . Trăsătu ra proprie tuturor procese lor natu­rale e că se prod uc fără aj utoru l omu l u i , În trucît rea l i tăţi le natu ra le nu sîn t "fabri cate" , ci cresc pri n e le înse le , i nd iferent de ceea ce aj ung să fie . (Acesta este şi sensul autentic al cuvîntu lu i nostru "natură", fie că îl derivăm d in rădăci­na sa l ati n ă, nasci, a se naşte, fie că mergem pe urmele l u i pînă la originea sa grecească, physis, care provi ne din phyein, a creşte din, a apărea pri n s ine Însuş i . ) Spre deoseb,i re de produse le mîi n i lor omeneşti , care trebu ie real izate treptat şi pen tru care procesu l fabricări i este cu totu l d iferit de exi stenţa ca atare a ob iectu l u i fabricat, exi stenţa l ucru l u i natu ral nu este separată de pro­cesu l pri n care acesta ia fi i nţă, ci este întrucîtva identică cu e l : sămînţa con ­ţi ne ş i , într-un an um i t sens, este deja copacu l , iar copacu l Încetează să mai existe dacă p rocesu l creşteri i pri n care el a l uat fi i n ţă Încetează. Dacă le pri­vi m din perspectiva scopuri lor omeneşti , care au un Început i n tenţionat şi un sfrrş it determ i nat, aceste procese dobîndesc caracteru l de automatism . Num im autom ate toate ti puri l e de m i şcare ce se desfăşoară de l a s ine şi care se p lasează astfel În afara sferei i n tervenţie i de l i berate şi voite . În mod u l de producţie i n trodus de autom atizare , d i sti ncţi a d i ntre operaţi e ş i produs , ca ş i Întîi etatea prod usu lu i În raport cu operaţi a (care nu este decît m ij l ocu l de producere a scopu l u i ) Îş i p ierde sensu l şi cade În desuetud i ne . 1 4 Cate­gori i le l u i homo (aher şi ale l um i i l u i se apl ică aici tot atît de puţin pe cît i s-au putut vreod ată apl ica natu ri i şi u n iversu l u i natu ra l . Ceea ce, În treacăt fie

1 3 . GU nther Anders, Într- un interesant eseu despre bomba atomică (Die Antiquierheit des Menschen ( 1 956)) , su sţi ne în mod convi ngător că termenu l "experi ment" nu se mai poate apl ica la experimentele nuc leare ce im pl ică explozii ale no i lor bombe. Căci caracteristica experimentelor era ca spaţ iu l În care se desfăşu rau să fie strict l im itat şi izo lat de lumea înconjurătoare. Efectele bombelor sînt atît de uriaşe, ÎnCÎt " laboratoru l lor devi ne coexten­siv cu globu l" (p . 260).

1 4 , Oiebo ld , op, cit., pp , 59-60 .

1 2 6

spus , este motivu l pentru care susţi nători i modern i ai automatizări i se opu n , de ob icei foarte ferm , concepţie i mecan ic i ste despre natu ră şi ut i l itari smu­lu i practi c d i n seco lu l al XVI I I - l ea, atît de caracteri stice pentru orientarea u n i l ate ra lă şi exc lusivă către l ucru a l u i homo {aher.

Discutarea prob leme i teh no logie i În ansamb l u l e i , adică a transform ări i vieţi i şi a l u m i i În u rma i n troduceri i maşi n i l o r, a fost În ch i p c i udat pu rtată pe căi greşite , d i n pri ci na concentrări i prea excl us ive a atenţie i asupra servi­ci i l o r sau deservici i l or pe care m aşi n i l e l e ad uc oamen i l or. Premisa de la care se p leacă este că toate u ne l te le , toate ustens i l e l e sînt concepute În pri m u l rînd spre a-i face o m u l u i vi aţa mai uşoară ş i m u nca mai puţi n d u reroasă. I n strum ental i tatea lor este Înţel easă exc lusiv În acest sens antropocentri c . Însă instrumental itatea unelte lor şi a ustensi le lor este cu mult mai strîns legată de ob iectu l pe care este desti nată să ÎI p roducă, iar "valoarea" pur "umană" a uneltelor ş i a ustensi l e lor se m ărg ineşte l a Întrebu i n ţarea pe care le-o dă animal /aborans. Altfel spus, homo {aber, rau ritoru I une l te lor, a i nven tat unelte­le ş i ustens i l e l e cu scopu l ed ificări i une i l u m i , ş i nu - cel puţi n nu În primu l rînd - ca să su sţi n ă procesul vi tal u m an . Pri n u rmare , În trebarea e nu atît dacă no i sîntem stăpîn i i sau scl avi i maş in i lor noastre, cît dacă maşi n i l e se afl ă Încă În servici u l l um i i şi al obiecte lor ei sau dacă, d impotrivă, e le ş i m işca­rea automată a proceselor lor au Început să stăpînească şi ch i ar să d istrugă l u niea şi ob iecte le .

Un l u cru e s igu r: procesu l automat şi conti nuu al fabricări i nu s-a de­barasat numai de "presu poziţi a gratu ită" potrivit căre ia "mîi n i l e omeneşti di rij ate de creieru l omenesc asigu ră un maximum de eficienţă" l s , ci şi de pre­su poziţi a cu mu l t m ai i m portantă după care obiecte le l um i i ce ne Încon­joară trebu i e să dep i ndă de con cepţi a o m u l u i ş i trebu i e co n stru i te În conform i tate fie cu criteri u l uman de uti l i tate, fie cu ce l de frum useţe. În l o­cui uti l i tăţi i şi al frum useţi i , amîndouă cri teri i ale l u m i i , am aj uns să conce­pem produse care Încă Îndep l i n esc an um ite "funcţi i de bază" , Însă a căror forrnă va fi determ i nată În pri m u l rînd de operaţi i l e maşi n i l or. " Funcţi i l e de bază" sînt des igu r cele ale procesu l u i vital al ani mal u l u i uman , d at fi i nd că n icio altă funcţie nu este În ch ip fu ndamental necesară, Însă prod usu l Însuş i - nu n umai vari aţi i l e sa le , ci ch iar " sch i mbarea total ă Într- u n nou produs" - va dep inde pe de-a-n tregul de capacitatea maşi n i l or. 1 6

A concepe ob iecte pentru capaci tatea operaţiona lă a maşi n i i În l oc de a concepe maş in i pentru producerea anumi tor ob i ecte ar reprezenta, În­tr-adevăr, tocmai răstu rn area categ'o ri ei mij l oc-sco p, ad miţÎnd că această categorie ar avea Încă un sens. Dar ch iar ş i scopu l cel mai general , e l i bera­rea mîi n i i de l u cru , a căru i Îndep l i n i re revenea de ob icei maşi n i l o r, este con­s iderat acu m d rept un ţe l secu ndar ş i desuet, nepotrivi t pentru şi l im itînd posi b i l e "creşteri spectacu loase În efi cienţă" Y Aşa cum se prezi n tă astăzi

1 S. /bid., p. 67.

1 6 . /bid. , pp. 38-45 .

1 7 . /bid., pp . 1 1 0 şi 1 57.

1 27

l u cru ri l e , descrierea l um i i maşi n i l o r În termen i de m ij loace şi de scopuri a

deven it tot atît de l i ps ită de sens , pe cît a fost întotdeauna tend i nţa de a îi pune natu ri i în trebarea dacă ea produce sămînţa pentru co pac sau copa­cu l pentru sămînţă. Tot aşa, s-ar prea putea ca procesu l conti nu u ce cores­punde canal izări i nesflrşi telo r p rocese ale natu ri i către l u mea u m ană - deşi ar putea foarte b i ne să d i strugă l umea qua l ume, ca artific ia l u man - să îi asigu re specie i umane necesităţi le vi eţi i l a fe l de sigu r şi de ne l im itat pe cît natu ra însăşi o facea Înainte ca oamen i i să edifice pe pămînt casa lor arti­ficială si să rid i ce o bari eră între e i s i natu ră. , ,

Pentru o societate de muncitori , l u mea maş in i lor a deven it în locu ito ru l l um i i reale, ch iar dacă această pseudo- lume nu poate îndepl in i sarcina cea mai importantă a artifici al u l u i uman, care este aceea de a le oferi mu ritori ­lor o locu intă mai durab i lă si mai stab i lă decît ei însisi . În procesul operaţional , , , , conti nuu , l umea maşi n i lor pierde ch iar şi acel caracter de l u me i ndependent, pe care u nelte le, ustens i le le ş i pri mele maş in i ale epoci i moderne îl posedau într-un grad atît de înalt. Procesele natu rale cu care ea se h răneşte o leagă tot mai m u lt de însuşi procesu l b io logic, astfel că aparatele pe care altădată le mÎnu iam l i ber Încep să arate ca n işte "carcase aparţinînd corpu l u i ome­nesc, aşa cum carapacea aparţi ne corpu lu i unei ţestoase" . Privită din perspec­tiva acestei evo luţi i , tehnologi a nu mai apare de fapt "ca produsu l efortu l u i uman conştient de a spori puterea materială, c i ma i curînd ca o dezvoltare b io logică a umanităţi i În care structu ri le înnăscute ale organism u lu i omenesc sînt transplantate Într-o măsură mereu crescîndă În med i u l omu lu i " . 1 8

2 1 INSTRUMENTALITATEA Ş I HOMO FABER

Ustens i l e le şi une lte le l u i homo faber, care pri l ej u iesc experi enţa cea mai fu ndamentală a i n strumental i tăţi i , determ i nă orice l ucru şi orice fabri care. În cazu l acesta, e cît se poate de adevărat că scopu l scuză m ij loacele; ch i ar mai mu lt, le prod uce şi organ izează. Scopu l scuză vio lenţa l a care e supusă natura pentru obţi nerea materi al u l u i , aşa cum lemnu l scuză tăierea copacu­l u i , i ar masa d i strugerea lem n u l u i . U ne lte le sînt concepute şi ustens i l e l e in ­ventate p l ecînd de la prod usu l final ş i tot e l organ izează procesu l însuş i de l ucru - stab i leşte necesaru l de speci al i şti , grad u l de cooperare, număru l de asi stenţi etc . În cu rsu l p rocesu l u i de l u cru , totu l se judecă exc lus iv În ter­men i de conform itate şi de uti l i tate pentru scopu l dorit .

Aceleaşi criteri i de l11 ij loc ş i de scop se ap l i că la produsu l Însuş i . Cu toa­te că este un scop pen tru m ij loace le pri n care a fost produs şi este scopu l procesu l u i d e fabri care, prod usu l nu devi ne n i ciodată u n , aşa zi cînd , scop În s ine, cel p uţi n n u atîta vreme cît rămîne ob iect de Întrebu inţare . Scau n u l ,

1 8. Werner Heisenberg, Das Naturbild der heutigen Physik ( 1 955) , pp. 1 4- 1 5 .

1 28

care este scopu l du lgheri tu l u i , Îş i poate doved i uti l i tatea doar redeven ind un m ij l oc, fi e ca obi ect a căru i du rabi l i tate perm i te folos i rea l u i ca m ij loc pentru un trai comod , fie ca m ij l oc de sch i m b . Neajunsu l provocat de cri ­teri u l uti l i tăţi i , i n erent ori cărei activi tăţi de fabri care, este că re l aţi a d intre m ij l oace şi scop pe care se bazează seamănă Într-o foarte mare m ăsură cu un l anţ ale căru i scopuri pot servi din nou, fiecare În parte, ca m ij l oc Într-un alt context. Cu alte cuvinte, Într-o l u me stri ct uti l i tari stă, toate scopuri l e sînt sortite să fie d e scurtă durată şi să fi e transformate În m ij loace pentru alte scopu ri u l terioare . 1 9

Un asemenea paradox, i n tri nsec oricăru i uti l i tari sm consecvent - fi l osofi a pri n excelenţă a lu i homo {aher - poate fi diagnosticat teoretic ca o incapacitate În născută de a Înţel ege d i sti ncţia d i ntre uti l i tate şi sens, pe care, l i ngvi stic , no i o exprimăm d i sti ngînd Între l ocuţi u n i l e "cu scopu l de a" ş i "de d ragu l a". Astfel , idealu l uti l ităţi i care impregnează societatea de meşteşugari - aseme­nea ideal u l u i confortu lu i d intr-o societate de mu ncitori sau ideal u l u i ach izi ţie i care domină societăţi le de comercianţi - nu mai reprezintă de fapt o chesti une de uti l itate, c i una de sens. " De dragu l " uti l i tăţi i În general homo {aher j udecă şi face totu l "cu scopu l de a". I d ea lu l uti l i tăţi i , la fe l ca şi i deal u ri l e a ltor societăţi , nu mai poate fi el În suş i conceput ca ceva necesar În scopu l de a se dobînd i altceva; el sfidează pu r şi sim pl u întrebarea privitoare l a propri a s a uti l i tate . N u exi stă, evident, n i c i un răspuns l a Întrebarea pe care Less i ng o punea altăd ată fi l osofi lor uti l i tarişti d i n vremea l u i : "ş i care e fo losu l uti l i ­tăţi i ? " . Paradoxu l uti l i tari smu l u i stă Î n aceea că se Iasă prins î n l anţu l nesf'fr­şit de m ij loace şi scopuri , fără a aju nge vreodată la u n princ ip iu care ar putea ju stifica categori a scopu l u i ş i a m ij loace lor, ad i că a uti l i tăţi i Înseş i . "Cu scopu l de a" a deven i t conţi nutu l l u i "de dragu l a" ; În alţi termen i , uti l i tatea institu i tă ca sens aj unge să genereze l i psa de sens .

Înăuntrul categorie i scopu lu i şi a mij loacelor, Între experienţel e i n strumen­tal ităţi i ce guvernează întreaga l u me a ob iecte lor de întrebu in ţare şi a u ti l i ­tăţi i nu se poate pune capăt l anţu l u i de scopuri ş i m ij l oace şi nu se poate Împiedica u l terioara refolos ire a tutu ror scopuri lor ca m ij loace decît declarîn­du-se că ceva sau al tceva este un "scop În s ine" . În l umea lui homo {aher, un ­de totu l trebu ie să fo losească la ceva, adică trebu ie să s e ad apteze posturi i de instrument uti l izab i l l a real izarea a altceva, sensu l însuş i nu poate s ă apară decît ca scop , ca "scop În s i ne" , ceea ce înseamn ă de fapt sau o tautologie apl icab i l ă tutu ror scopuri lor, sau o co ntradi cţie în termen i . Căci un scop , odată ati n s, Încetează să mai fie scop ş i îş i p ierde capacitatea de a gh ida ş i de a justifi ca al egerea m ij l oace lor, de a l e organ iza ş i de a l e produce . E I de­vi ne acu m un obiect printre ob i ecte , ad ică este ad ăugat la u ri aşu l arsenal de obiecte date din care homo faher Îşi alege l i ber m ij loacele de a-ş i u rmări scopuri le . Sensu l , d impotrivă, trebu ie să fie permanent ş i să nu p iardă n im ic

1 9 . Despre i nfin i tatea înlănţu i ri i mij loc-scop ( acel '7weckprogressus in infinitum") ş i despre d istru ­gerea sensului care decurge de aic i , a se comp ara cu Nietzsche, aforism u l 666 d i n Wille zur Macht [Voinţa de putere J.

1 2 9

d i n caracteru l său , fie că este ati ns sau , mai cu rînd , descoperit de om, fie că Îi scapă omu l u i . În măsura În care nu este n im i c al tceva decît u n creator şi nu gîndeşte În alţi termeni decît În cei de m ij l oc şi de scop ce decu rg d i rect d i n activi tatea sa de l ucru , homo {aber este tot atît de i ncapab i l să În ţe leagă sensu l , pe cît de i ncapab i l este animal laborans să Înţe leagă instrumental i tatea. Ş i la fe l cu m ustensi le le şi unel te le de care homo {aber se fol oseşte pentru a

edifica l umea devi n pentru animal laborans l u mea În săşi , tot aşa sem n ifi caţi a acestei l um i , care Îi e de fapt i nacces ib i lă l u i homo {aber, devi ne pentru el para­doxal u l "scop În s ine" .

S ingu ra cale de ieş i re d i n d i lema l i psei de sens a fi l osofie i strict uti l i tariste constă În abandonarea l um i i ob iective a ob iecte lor destin ate Întrebu inţări i şi În reven irea la subiectivitatea Întrebu in ţări i Înseşi . Numai Într-o l ume strict antropocentrică, unde uti l izatoru l , ad ică omu l Însuş i , devi ne scopu l u l t im care pune capăt l anţu l u i nesnrşit de scopuri ş i de m ij loace, uti l i tatea ca atare poate să dobîndească demn i tatea sensu l u i . Traged ia este totuşi că, În cl ipa cînd pare să îş i fi găsit Împ l i n i rea În termen i i proprie i sale activi tăţi , homo {aber Începe să degradeze l umea obiecte lor, scopu l şi produsu l final al m i nţi i şi al mîi n i l o r sale ; dacă omu l ca uti l izator este scopu l suprem , "măsura tutu ror lucrurilor", atunci nu numai natu ra, tratată de homo {aber ca " materia­l u l " aproape "fără valoare" asupra căru i a se l u crează, ci ch iar şi ob iecte l e "valoroase" devi n s i mp le m ij l oace, p ierzînd u-şi prin aceasta propri a "valoa­re" i ntri nsecă.

Uti l i tari smu l antropocentri c al l u i homo {aber şi-a găsit expres i a cea ma i Înaltă În form u la kanti ană care spune că n ic iun om nu trebu ie să servească vreod ată d rept m ij l oc în vederea unu i scop, că fiecare fi i nţă u mană este u n scop În s ine . Deşi conşti i nţa consecinţelor funeste pe care gînd i rea, cînd func­ţion ează nestingheri t ş i dezorientat folosi nd u-se de categori a de scop şi de m ij loace, le atrage i nvariab i l d upă sine În domen iu l po l i ti c se întî l neşte ma i devreme (bunăoară, În i nsi stenţa cu care Locke susţi nea că n i ci u nu i om nu i se poate îngăd u i să posede corpu l altu i om ori să s e fol osească de forţa sa corporal ă) , fi l osofia pri me lor faze ale epoc i i moderne se e l i berează În În­tregi me abia la Kant de p latitud i n i l e s imţu l u i com un pe care le întîl n i m În­totdeau na aco lo unde homo {aber stab i leşte criteri i l e soci etăţi i . M otivu l este, desigur, ace la că i ntenţi a l u i Kant nu era de a formu la sau de a conceptual i ­za princ i p i i l e de bază a le uti l i tari smu lu i epoci i sa le , ci , d im potrivă ş i În primu l rind , de a plasa categoria scop-mij loace la locul care Î i e propriu ş i de a Împied i­ca folos i rea e i În domen iu l acţi u n i i pol i tice. Formu la kanti ană nu poate , cu toate acestea, nega că Îşi are origi nea în gînd i rea uti l i taristă, tot aşa cu m nu o poate face n ici i n terpretarea sa, celebră ş i totodată inevitab i l paradoxal ă, privi nd ati tud inea omu l u i faţă de si ngurele ob iecte care nu sînt "de între­bu inţare" , În speţă lucrări l e de artă, În care, spunea e l , găs im "p lăcere fără n i c i un interes" . 20 Căci aceeaşi operaţie pri n care omu l este i n stitu i t ca "scop

20. Termenu l lui Kant este "e in Wohlgefal len ohne al les I n teresse" (Kritik der Urteilskra{t (ed . Cass irer), V , 272) .

1 3 0

suprem" Îi permite omu l u i "să supună, dacă poate, natu ra Întreagă aces­tu i SCOp"2\ ad ică să degradeze natu ra şi l u mea la rangul de simp l e m ij loace , deposedÎndu- l e pe amîndouă de demnitatea i ndependenţei l or. N ici ch iar Kant n u a putut rezo lva d i lema, nic i nu a putut vi ndeca orbi rea lu i homo faber

În ceea ce priveşte p rob lema sensu l u i fără a recu rge l a paradoxal u l "scop În si n e" , i ar această d i l emă stă În faptul că, deş i nu mai fab ri carea Îm preu­nă cu i n stru mental itatea ei este capab i l ă să constru iască o l ume, această l ume devi ne tot atît de l i ps ită de val oare ca materia l u l fo los it, un s imp lu mij loc pus În s lujba unor scopuri vi i toare , dacă criteri i lor care reglementează apariţ ia ei l i se perm ite să o guverneze d u pă ce a fost Întemeiată.

Omu l , În măsura În care este homo {aber, i n strumental izează, i ar i nstru­mental izarea sa atrage după s ine degradarea tutu ror obi ecte lor la rangu l de m ij loace, p i e rderea valori i l o r i n tri nseci şi i ndependente , astfel încît, în ce le d i n urm ă, nu numai ob iecte le fabri cări i , ci ş i "pămîntu l În general ş i toate forţe l e natu ri i " , care, În ch i p evi dent, au l uat fi i n ţă fără aju toru l omu­lu i ş i care există i ndependent de l umea umană, Îş i p ierd "va loarea pentru că (e le) n u au parte de reificarea care provi n e d i n l ucru" . 22 Tocmai această atitud i ne a l u i homo faber faţă de l ume a constitu it motivu l pentru care, În perioada l o r c lasică, greci i au decl arat întregu l domen iu al artelor şi al meş­teşugu ri l o r, cel În care oamen i i l u crează cu aj utorul i n stru mente lor şi În care fac ceea ce fac nu d i n p l ăcere, ci cu scopu l de a produce ceva d iferi t, d rept banausic, termen care s-ar trad u ce poate cel mai b i ne pri n "fi l i st in " , i nd icînd vu lgari tatea de a gînd i ş i de a acţiona Î n termen i de u ti l i tate. Vehe­menţa acestu i d i spreţ n u va Înceta n i cicînd să ne u i mească dacă ne dăm seama că mari i maeştri ai scu l ptu ri i şi ai arh itectu ri i greceşti nu erau exceptaţi cîtuş i de puţ in de la un asemenea verd ict.

Chesti u nea afl ată În joc nu este , des igur, i n strumental i tatea ca atare , folosi rea m ij loacelor În vederea ati ngeri i u nu i scop, ci mai curînd generalizarea experi enţei fabricări i , În care u ti l i tatea şi fo losu l sînt stab i l i te d rept criteri i supreme a l e vi eţi i ş i ale l um i i oamen i l o r. O asemenea general izare e i n eren­tă activităţi i l u i homo (aber, deoarece experi enţa scopu lu i şi a m ij loace lor, aşa cu m este ea prezentă În fabri care, nu d ispare odată cu produsu l fin i t, ci se exti nde la desti naţia u ltimă a prod usu lu i , care este aceea de a servi ca obiect de Întrebu i n ţare . I nstru mental izarea l um i i ş i a pămîntu l u i în ansam b lu l l o r, devalorizarea nel i m itată a tot ceea ce este d at, p rocesu l p ierderi i p rogresive de sens În care toate scopuri l e sînt transform ate În m ij loace şi care nu poate fi oprit decît făcînd d i n om domnu l şi stăpînu l tutu ror obiectelor - toate aces­tea nu provi n d i rect d i n p rocesu l de fab ricare; căc i , d i n punctu l de vedere al fabri cări i , prod usu l fi n i t este u n scop În s ine , o enti tate i n d ependentă şi

2 1 . lbid., p. 5 1 5.

22. " Der Wasserfa l l , wie die Erde uberhaupt, wie al le Natu rkraft hat keinen Wert, we i l er keine i n i h m vergegenstănd l i chte Arbeit darste l l t" [Cascada, la fel ca pămîntul În gen eral , l a fe l ca orice forţă a natu ri i , nu are valoare, pentru că n u reprez i ntă În si ne n i ci o muncă reifica­tă] (Das Kapital, I I I (Marx-Engels Gesamtausgabe, Abt. I I , Zu rich , 1 933 ), 698) .

1 3 1

du rabi l ă, avînd existenţă propri e, tot aşa cu m, În fi l osofi a po l i tică a l u i Kant, omu l este u n scop În s ine . Produsu l fin it redevi ne m ij l oc doar În mă­sura În care fabricarea fabrică mai cu seam ă ob iecte de În trebu i n ţare , iar i nstrumental i tatea productivă şi l im i tată a fabri cări i se transformă În i n stru­mental izarea ne l im i tată a tot ce exi stă doar În măsu ra În care procesu l vital pune stăpîn i re pe ob i ecte ş i le fo loseşte pentru scopuri l e sale.

E cît se poate de evident că grec i i se temeau de această devalorizare a

l um i i şi a natu ri i cu antropocentrismu l in erent ei - op i n i a "absu rdă" după care omu l este fi i nţa supremă, iar toate ce l e la lte se supun exigenţe lor vieţi i umane (Aristotel) - , la fel de mu l t pe cît dispreţuiau vu lgaritatea pură a oricărui u ti l i tarism consecvent. Faimosu l argument ad us de Platon Îm potriva l u i Protagoras şi a afi rm aţiei sale aparent evi dente În s i ne, potrivit căre ia "omu l este măsu ra tutu ror obi ecte lor de Întrebu inţare (chremata), a exi stenţe i ce lor ce sînt şi a non-existenţe i ce lor ce nu sÎnt"23 , i l ustrează poate cel mai b ine În ce măsură Îşi dădeau greci i seama de conseci nţe le pe care le imp l ică ho­tărîrea de a vedea În homo (aber cea mai Înaltă pos ib i l i tate umană. (E l impede că Protagoras nu a spus : "Om u l este măsura tutu ror l ucru ri lor" , aşa cum trad iţi a ş i traduceri l e stand ard pretind că ar fi Tacut-o . ) M iezu l chesti un i i este u rm ătoru l : P laton a văzut imed iat că, dacă s e face d i n om măsura tu­tu ror ob iecte lor desti nate Întrebu i n ţări i , atu nci n u omu l vorb itor sau În ac­ţi une , ori omu l gînd i tor, ci omu l uti l izator şi i n strumental izato r devi ne acel a la care l u mea aj unge să fie raportată. Ş i , Întrucît stă În natu ra omu l u i ut i l iza­tor şi i n stru mental izator să privească totu l ca pe un m ij l oc În vederea unu i scop - fiecare copac ca l emn potenţia l - , asta trebu ie , Î n ce le d i n urmă, să Însemne că omu l nu devi ne măsură numai pentru obiecte le a căror exi stenţă dep inde de e l , ci l i teral mente pentru tot ce exi stă.

În această i n terpretare p laton i ciană, Protagoras se prez intă de fapt ca cel d i n tîi precu rsor al l u i Kant, căci , dacă omul este măsura tuturor lucruri lor, atunci omu l este s i ngu ra real itate situată În afara re laţ ie i m ij loace-scop , s in­guru l scop În s ine care se poate folosi de toate cele la lte lucru ri ca de un m ij loc. P laton şti a foarte b ine că posib i l i tăţi le de a prod uce obiecte de Întrebu inţare şi d e a trata toate l ucru ri l e n atu ri i ca pe n i şte potenţ i a l e ob i ecte de întrebu i n ţare sînt la fe l de ne l im i tate pe cît sînt nevo i l e ş i talente le fi i nţe lor umane . Dacă cri teri i lor lu i homo (aber l i se permite să guverneze l u mea fin ită aşa cum, În ch i p necesar, ele trebu ie să guverneze producerea aceste i l um i , atunci homo (aber s e va servi î n cele d i n u rmă de toate ob iecte le ş i va consi­dera tot ceea ce exi stă drept s imp lu mij loc afl at la d ispoziţ ia sa. EI va judeca

23. Theaitetos, 1 52 şi Cratylos, 385 e. În cazu ri le de faţă, ca şi În alte menţi onări antice al e cele­bru lu i d icton , Protagoras este Întotdeauna citat astfe l : panton chremat6n metron estin anthrâ­pos (vezi Die ls, Fragmente der Vorsokratiker (ed . a 4-a, 1 922) , frag. B 1 ) . Cuvîntu l chremata nu sem n ifică n i cidecum "toate l ucru ri le" , ci, În mod particu lar, obiecte le pe care oameni i le Întrebu inţează, de care au nevoie sau pe care le posedă. Presupusu l d icton protagoreic, "Omul este măsura tutu ror lu cruri lor", ar fi fost exprimat În greacă mai curînd ca anthro­pos metron pantân, asemănător, bunăoară, cu aforismu l lui Heraclit: polemosparerpantân ("lupta este părintele tutu ror l ucru ri lor" ) .

1 3 2

fiecare real i tate ca şi cu m aceasta ar aparţi ne c lasei ace lor chremata, a obiec­telor de în trebu i n ţare, aşa încît, pentru a re l ua ch iar exem p lu l l u i P laton , vîn tu l n u va mai fi înţeles porn ind de l a ceea ce e În ch ip propriu , ca forţă natu rală, ci va fi privit numai în fu ncţie de nevoia umană de căl du ră sau de răcoare - ceea ce înseamnă, desigu r, că vîntu l ca dat obiectiv a fost e l im i­nat d i n experienţa umană. D in cauza unor asemenea conseci nţe, Pl aton , care l a sflrşitu l vieţi i sale aminteşte Încă o dată Î n Legile dictonu l l u i Protagoras, răspunde pri ntr-o formu lă aproape paradoxal ă: nu omu l - care d i n prici na nevo i lo r ş i a talente lor sale vrea să Întrebu inţeze totu l ş i sfirşeşte , d e aceea, l i psi nd toate obi ectele de valoarea l o r i n tri n secă -, ci "zeu l este măsu ră (ch iar ş i ) pentru s imp le le ob iecte de întrebu i nţare" . 24

2 2 PIAŢA DE SCHI MB

Marx remarca od ată - Într-una d i n nu meroase le d igres i u n i care fac do­vada remarcab i l u l u i său simţ i sto ric - că defin iţ ia dată de Benjam in Fran kl i n , după care omu l e un Tau ritor de une l te, este tot atît de caracteristică pen­tru "yankism", ad ică pentru epoca modernă, pe cît de caracteristică era pen­tru Antich itate defin iţia omu lu i ca an imal pol itic.25 Adevăru l acestei observaţi i stă În faptu l că epoca modernă a fost l a fe l de preocupată să Î I excl udă d i n domen i u l său pub l ic p e omu l po l it ic, ad ică pe omu l care acţi onează şi vor­beşte, pe cît a fost de preocu pată Antich i tatea să ÎI excl udă pe homo (aber. În n i c i u n u l d i n cazuri , exc luderea nu era ceva de la s ine Înţeles, aşa cu m era, În sch i mb, exc luderea muncitori l o r ş i a c laselor l i ps ite de propri etate pînă la em anci parea lor În seco l u l al XIX- lea . Desigur, epoca modernă a fost pe dep l i n conştientă că domen i u l pol i tic nu era Întotdeauna şi n u trebu ie să fie În ch ip necesar o s imp lă funcţi e a "societăţi i " , desti nată să protejeze, pri n adm in i strare guvernamentală , l atu ra prod uctivă, soci a lă a natu ri i umane ; ea a privit Însă tot ceea ce trece d i ncolo de apl i carea legi i ş i a ord i n i i d rept "vorbărie goală" ş i "s lavă deşartă". Facultatea u mană pe care ea ş i-a bazat pretenţi a legată de productivi tatea natwal ă În născută a societăţi i a fost pro­ductivi tatea i ncontestab i l ă a l u i homo (aber. I nvers , Antich i tatea cu noştea foarte b ine tipuri de comun itate umană În care nu cetăţean u l polis-u l u i şi n u res publica ca atare stabi leau şi determi nau conţi nutu l domen i u l u i pub l ic, c i unde viaţa pub l ică a omu l u i obişnu it s e mărginea l a ! I a l ucra În folosu l poporu­l u i " În genera l , ad ică la a fi un demiourgos, un l ucrător pentru popor, În con­trast cu oiketes, muncitoru l domestic şi deci sclavu l . 26 Trăsătu ra particu l ară a

24. Legile, 7 1 6 d citează textu al d icto n u l l u i Protagoras, cu deoseb i rea că În locu l cuvîntu l u i " o m " (anthrâpo5) apare cuvîntu l "zeu l " (ho theo5) .

25 . Capital (ed . Modern Li brary) , p. 358, n. 3 .

26 . Istoria medievală ti mpurie şi mai cu seamă istoria gh i lde lor meşteşugăreşti i l ustrează b ine

1 33

acestor comun ităţi nepol iti ce era că spaţi u l lor publ ic, agora, nu era un loc de Întî ln i re a cetăţen i lor, ci o p iaţă u nde meşteşugari i puteau să Îşi expu nă ş i să îşi sch imbe produsele . În p lus , În Grecia, am biţi a, mereu zădărn ici tă, a tutu ror ti ran i lor era de a îi descu raja pe cetăţeni să se ocupe de treburi l e pub l ice, să Îş i i rosească timpu l în neproductive le agoreuein ş i politeuesthai, şi de a transforma agora Într-un ansamb lu de magazi ne asemăn ătoare baza­ru ri lo r despoti sm u l u i oriental . Ceea ce caracteriza aceste p ieţe şi avea să ca­racte ri zeze u l teri or carti ere le comerc ia le şi meşteşugăreşti d i n oraşe le med ievale era că expu nerea bunu ri lor de vînzare era însoţită de expunerea produceri i lor. "Producerea ostentativă" (dacă ne este îngădu i t să sch im­băm termenu l l u i Veb len) este, de fapt, o trăsătu ră a societăţi i de producă­tori , în aceeaşi măsu ră În care "consumu l ostentativ" este o caracteristi că a soci etăţi i de mu ncitori .

Spre deosebire de animal laborans, a căru i vi aţă soci a lă e l i ps ită de l ume ş i gregară şi care e , de aceea, i ncapabi l să ed ifice sau să locu iască un dome­n i u pub l i c , o l u me, homo faber e pe dep l in capab i l să Îşi ai bă propri u l dome­n i u pub l i c , ch iar dacă nu se poate vorbi de un domeniu pol iti c propri u-zi s . Domen i u l său pub l i c este p iaţa de sch imb , în care el poate prezenta produ­se le mîin i lor sa le ş i poate prim i ap rec ierea ce i se cuvine . Această încl i naţie spre etalare este strîns legată de şi probabi l nu mai puţi n adînc înrăd ăc ina­tă decît "p red i lecţia pentru troc şi pentru sch imbu l unu i obiect cu altu l " , cea care, potrivit l u i Adam Smirh , î l deosebeşte pe om de an imalY Importan t este că homo faber, constructoru l l um i i şi prod ucătoru l obi ecte lor, îşi poate stabi l i propria relaţie cu alţi oameni doar dacă face sch imb de produse, Întrucît prod usele Însele sînt fabri cate Întotdeauna în izol are. Dreptu l l a viaţă priva­tă, pe care epoca modernă l-a reclamat la Începutu ri l e ei ca drept suprem al fiecăru i membru al societăţi i , constitu ia , de fapt, garanţi a izo lări i , fără de care n ic io l ucrare nu poate fi produsă. Nu privitori i şi spectatori i d in pieţele med ievale , locul unde meşteşugaru l ieşea din izo larea sa, expu nîndu-se În l u m ina pub l i că, ci abia ascensi u nea domen i u l u i soci al , În care ce i l alţi nu se mu l ţumesc să privească, să judece şi să admire, ci vor să fie ad miş i În compa­n ia meşteşugaru l u i şi să partici pe ca egal i l a procesu l de l u cru , a amen i nţat

adevărul propriu concepţiei antice care vedea În mu ncitori n işte locatari domestic i , În opo­ziţie cu meşteşugari i , consideraţi l ucrători aflaţi În servici u l poporulu i În genera l . Căci "apa­riţia (ghi lde lor) marchează cea de-a doua etapă din istoria industrie i , trecerea de la sistemul fami l ial l a sistemu l artizan al sau de gh i ldă . În ce l d intîi , nu exista n ic io clasă propriu -zisă de artizani . . . deoarece toate nevo i le fami l iei ori ale altor grupuri domestice . . . erau sati sfă­cute pri n munca membri lor grupu lu i Însuşi" (W. J . Ash ley, An Introduction to English Economic History and Theory ( 1 93 1 ) , p. 76).

În germana medieval ă, cuvîntu l Stiirer este echivalentul exact al cuvîntu lu i grecesc d€ml­ourgos. "Der griechische demiourgos heisst « Starer» , er geht beim Vo lk arbeiten, er geht auf d ie Stor" [Grecescul demiourgos se cheamă Stiirer, ce l ce merge să muncească pe la popor, cel ce merge la l ucru acasă la c l ient) . StOr Înseamn ă demos (" popor" ) . (Vezi Jost Trier , "Arbeit und Gemeinschaft", Studium Generale, vo I . I I I , nr. 1 1 (no iembrie, 1 950).)

27. EI ad augă cu o oarecare insistenţă: "Nimeni nu a văzut vreodată doi cîi n i făcînd Între ei , c instit şi cu bună şti inţă, sch imb de oase" (Wealth ofNations (ed. Everyman) , 1, 1 2 ) .

1 34

"splend i da izolare" a l ucrătoru l u i şi a subm i nat, În cele d i n urmă, Înseşi no­ţi u n i l e de com petenţă şi de exce lenţă. Izo larea de cei l alţi este cond iţia de viaţă necesară pentru orice măiestrie artizana lă, care constă În a fi s ingur cu " ideea", cu imaginea mental ă a vi i toru l u i ob iect. O asemenea măi estri e, În contrast cu formele de dominaţi e pol itice, înseamnă în primu l rînd o stăpî­n ire a obi ectelor şi a materia le lor, n u a oamen i lor. Stăpîn i rea oameni lor este, de fapt, cu totu l secundară în activi tatea meşteşugărească, iar cuvi nte le " l ucrăto r" ş i "stăpîn " - ouvrier ş i maÎtre - erau folosite i n iţial ca s inon i me . 28

Si ngu ra formă de asociere care se dezvoltă d i rect d i n măi estri a artizan a­Iă vine d i n nevoia meşteru l u i de a avea ajutoare sau d in dori nţa l u i de a- i învăţa pe al ţi i meseria sa. Însă d i st incţia d i n tre ÎndemÎnarea meşteru l u i şi aj utoru l necal ificat este provizori e, l a fe l ca d i sti ncţi a d intre ad u lţi şi copi i . Aproape n im ic nu este ma i străin sau ch i ar mai d istructiv pentru măi estria artizana lă decît l u cru l în ech ipă, care nu rep rezintă, de fapt, decît o specie a d ivizi u n i i munci i şi care presupune "descompunerea operaţi i l o r în mişcări l e lor constitutive s imple" . 29 Ech i pa , s ubiectul cu mai mu l te capete al ori cărei producţi i real izate după princ i p i u l d iviziu n i i munci i , posedă aceeaşi coeziu­ne ca părţi l e ce formează Întregu l , ş i fiecare Încercare de izo lare ven ită d i n partea membri lor ech ipei a r fi fatală pentru producţia însăşi . Nu numai această un itate Îi l i pseşte însă meşteru l u i şi l u crăto ru l u i cît ti m p este activ angajat în producţie; formele propriu-zis pol itice de asociere, de acţi une con­certată ş i de d ial og se situează cu totu l în afara sferei produ ctivi tăţi i sale. Abia cînd Încetează să lucreze ş i cînd produsu l său este terminat, poate el să Îş i părăsească izolarea.

Istori ceşte vorb ind , u l timu l domeniu pub l i c , u l timu l loc de Întîl n i re care se mai afl ă cît de CÎt În l egătu ră cu activi tatea l u i homo faber este pi aţa de sch imb în care sînt expuse prod usele acestu i a . Societatea de comercianţi , caracteristi că pentru primele faze ale epoci i moderne sau pentru începutu ri l e capital i sm u lu i manufactu ri er, s -a născut d in această "producţie ostentativă" ş i , în ace l aş i timp , d in foamea ei de posi b i l i tăţi u n iversa le de troc şi de sch imb ş i s-a închei at odată cu ascens iu nea mu nci i şi a societăţi i mu nci i ,

28. E . Levasseu r, Histoire des classes ouvrieres et de I'industrie en France avant 1 789 ( 1 900): "Les mots maÎtre et ouvrier etaient encore pris comme synonymes au 1 4' siecle" [Cuvi ntele «stăpîn>' şi «lucrător>' erau Încă luate ca s inon ime În secolu l al XIV-lea] (p . 564, n. 2) , pe cînd "au 1 5' siec le . . . Ia maÎtrise est devenue un titre auq uel il n'est permis it tous d 'asp irer" [În seco­lu l al XV-lea . . . calitatea de stăpîn a devenit u n tit lu la care nu le este penmis tuturor să aspi re] (p . 572 ) . La început, " le mot ouvrier s'appl iquait d 'ord in aire it qu iconque ouvrait, faisait ouvrage, m aÎtre ou val et" [cuvîntul " lucrător" I se apl ica de obicei oricui l ucra, oricui Tace a o l ucrare, stăpîn sau s luj itor] (p . 309). În atel i ere şi În afara lor, În viaţa social ă, nu se Tacea prea mare deosebire între stăpîn sau proprietar al unu i atel ier şi lucrători ( p. 3 1 3) . (Vezi de asemenea Pierre Brizon, Histoire du travail et des travailleurs (ed. a 4-a; 1 926), pp. 39 şi urm.)

29 . Charles R. Walker şi Robert H . Guest, The Man on the Assembly Line ( 1 952), p. 1 0 . Fai moasa, descriere a acestu i princi p iu , Tacută de Ad am Smith În cazu l fabricări i ace lor (op. cit., 1 , 4 şi u rm . ) , arată l impede În ce fe l lucrul la maşină a fost· precedat de d ivizi u nea munci i şi cum Îş i derivă princ ip iu l d in ea.

1 35

care au În locu it producţi a ostentativă şi mînd ri a ei cu "consu mu l ostenta­tiv" ş i cu van i tatea acestu ia.

Fără Îndoial ă, oamen i i care se Întîl neau În p iaţa de sch imb n u mai erau ei Înş iş i producători i şi n u se Întîl neau ca persoane, ci În cal i tate d e propri­etari de m ărfu ri ş i de valori de sch imb , aşa cu m Marx a arătat cu pri sosin ţă. Într-o societate În care sch imbu l de produse a deven it pri nc ipal a activitate pub l ică, ch iar şi muncitori i , pentru că sînt confru ntaţi cu "posesori i de ban i sau de mărfu ri " , devi n propri etari , "posesori ai propriei lor forţe de mu ncă" . Abia În acest moment se i nstal ează fai moasa Înstrăi nare-de-si ne teoretiza­tă de Marx, degradarea oameni lor la rangu l de mărfuri, i ar această degradare este defin i tori e pentru s ituaţi a m u nc i i d i n tr-o soci etate manufactu ri eră, care n u îi j udecă pe oameni ca persoane, ci ca producători , în fu ncţie de cal i tatea produse lor lor. O soci etate a munci i , d impotrivă , îi judecă pe oa­men i după fu ncţi i l e pe care le îndep l i nesc în procesu l munc i i ; în vreme ce În och i i l u i homo faber forţa de muncă nu este decît m ij l ocu l de a produce un scop cu necesitate mai înalt, ad ică sau u n obi ect de Întrebu inţare , sau unu l de sch imb , societatea mu nc i i atribu i e forţei de muncă aceeaşi valoare de ord i n su perior pe care o rezervă maşi n i i . Cu alte cuvi nte, această socie­tate este doar aparent mai " umană", deşi este adevărat că, în cond i ţi i l e sal e, preţu l munc i i umane creşte Într-o asemenea măsură, Încît mu nca umană poate să pară mai preţu ită ş i mai val oroasă decît orice material sau materi e d ată; de fapt, ea nu face decît să prevestească ceva chiar mai "va loros" , şi an ume m ai l i n a fu ncţionare a maşi n i i , a cărei form idabi l ă putere de proce­sare mai întîi standard izează, iar apoi devalorizează toate real ităţi l e , reducîn­du - l e la statu tu l de bunu ri de consu m .

Societatea de comercianţi , sau capital i smu l î n fazel e sale i nci p iente, pe cînd era încă stăpîn it de un feroce sp i rit competitiv şi acaparator, conti nuă să se cond ucă după citeri i l e l u i homo faher. Cînd i ese d i n izol area sa, homo faber apare ca negustor şi comerci ant, i ar În această cal itate organizează piaţa de sch imb . O asemenea p iaţă trebu i e să existe înai nte de ascens i unea u nei c lase de manufactu ri eri , care va produce apoi exc lus iv pentru p i aţă, ad ică va produce mai cu rînd obiecte de sch imb decît obi ecte de Întrebu inţare. În procesu l treceri i de la măiestri a artizanală izol ată la fabricarea pentru piaţa. de sch i m b, produsu l final îşi sch imbă ÎntruCÎtva, Însă nu Întru totu l , cal i ­tatea. Du rab i l i tatea, s ingura care stabi l eşte dacă u n obiect poate exista ca obiect şi poate dăi n u i ca entitate d i sti nctă În l u me, rămîne criteri u l suprem , cu toate că, pentru produsu l fabricat, a fi durabi l nu ma i Înseamnă a fi potri ­vi t pentru întrebu i nţare, ci mai curînd a fi potrivit pentru "depozitare" în vederea u n u i vi i tor sch imb.30

Aceasta este sch imbarea de cal i tate pe care o reflectă d i sti ncţi a obişn u ­ită d i ntre valoarea de întrebu inţare ş i valoarea de sch imb , Î n care cea de-a doua este legată de prima tot aşa cum negustoru l ş i comerciantu l sîn t l egaţi de producător şi de manufacturier. În măsura În care homo �berfabrică obiecte

30. Adam Sm ith, op. cit., I I , 24l .

1 3 6

de Întrebu inţare, el nu le produce numai În izol are privată, ci şi pentru uti­l izare privată, de unde ele ies la l um i nă ş i se prezintă În domen i u l publ i c atunci cînd devi n mărfu ri pe p iaţa de sch imb . S -a remarcat adesea ş i , d in păcate, s -a u i tat l a fel de des că valoarea, " ideea de raport Între poses ia u n u i obi ect ş i posesi a altu i a Î n concepţia omu l u i"3 1 , "Înseamnă Întotdeauna va­loare de sch imb"32 . Căci ab ia pe p iaţa de sch imb , aco lo u nde totu l poate fi sch imbat cu al tceva, toate obi ecte le , fie că sînt produsele mu nci i sau ale lucru l u i , b u nu ri de consu m sau obi ecte de Întrebu i nţare, necesare pentru viaţa corpu l u i , pentru confortul existenţei sau pentru vi aţa sp i ritu l u i , devin "valori " . Această valoare constă excl usiv În aprecierea acordată În domen i u l pu b l ic, u nde ob iectele s e prezi ntă ca mărfuri , ş i n ici m unca, n i c i l u cru l , n ic i capi tal u l , n ici profitu l , n ici mate ri al u l n u conferă o asemenea valoare u nu i obiect, c i numai ş i n umai domen i u l pub l i c, u nde ob iectu l s e prez intă spre a fi apreci at, cerut sau negl ijat. Valoarea este cal i tatea pe care un ob iect nu o poate n ic icînd poseda În domen i u l privat, dar pe care o dobîndeşte au­tomat În cl i pa cînd apare În publ ic. Această "valoare de piaţă" , aşa cum Locke a arătat cît se poate de l i mpede, nu are n imic de-a face cu "valoarea natu­rală i ntri nsecă oricăru i ob iect"33 , care este o cal itate obiectivă a ob iectu l u i Însuş i , "separată d e voinţa cumpărătoru l u i sau a vînzătoru l u i i nd ividual ; ceva ataşat de ob iectu l Însuş i , existînd fie că vînzătoru l u i sau cumpărătoru l u i î i p lace, fie că nu, ş i pe care acesta trebu ie să o recunoască"34. Această va­loare i n tri nsecă ob iectu l u i nu poate fi sch imbată decît pri n sch imbarea obiectu l u i Însuş i - astfe l , valoarea une i mese poate fi d i stru să dacă i se ru pe un p ic ior - pe cînd "valoarea de p i aţă" a mărfii se modifică pri n " modifi­carea raportu l u i pe care marfa respectivă ÎI Întreţi ne cu altceva"3s.

Al tfe l spus, valori l e , spre deoseb i re de obi ecte, de fapte sau de idei , n u sînt n ic iodată produsele une i anu m i te activităţi omeneşti , c i s e nasc ori de

3 1 . Această defin i ţie a fost d ată de eco nomistul ital i an Abbey Gal iani . Eu citez după Hann ah R. Sewal l , The Theory o{ Value be{ore Adam Smith ( 1 90 1 ) ("Publ ications of the American Economic Association", seria a 3-a, voI . I I , n r. 3 ) , p. 92 .

32. Alfred Marsha l l , Principles ofEconomics ( 1 920) , 1 , 8 . 33 . "Consid erations upon the Lowering of lnterest and Rais ing the Value of Money" , Col/ected

Works ( 1 801 ) , I I , 2 1 .

34. W. J . Ashley (op. cit., p. 1 40) observă că "diferen�a fundamental ă d i ntre punctu l de vedere medieval ş i cel modem . . . e că, pentru noi, valoarea e ceva În întregime subi ectiv: e ceea ce fiecare ind ivid vrea să dea În sch i mbul unu i obi ect. Pentru Toma d 'Aqu ino, valoarea era ceva obiectiv" . Observaţia e adevărată doar Într-o anumită măsură, căci "primu l lucru asupra căru ia ins istă profesorii medieval i e că valoarea nu este determinată de excelenţa intrinsecă obiectu lu i ca atare, fi indcă, dacă ar fi aşa, o muscă ar avea mai multă valoare decît o perlă, Întrucît gradul ei intri nsec de excelen� este mai mare" (George O'Brien , An Essay on Medieval Economic Teaching( 1 920), p. 1 09) . Neconcordanţa se rezolvă dacă se introduce distincţia făcută de Locke În tre valor naturalis ş i pretium sau va/ar. Disti ncţia există, desigur, În toate societăţi le, cu excepţia celor mai prim itive, darÎn epoca modemă valoarea naturală dispare tot mai mu lt În favoarea valorii de pia�ă. (Pentru Învăţătura medievală, vezi de asemenea Slater, "Value in Theology and Po l i t ical Economy", Irish Ecc/esiastical Record (septembrie, 1 90 1 ) . )

35 . Locke, Second Treatise of Civil Government, secţiunea 22 .

1 37

cîte ori vreun astfe l de prod us este atras În re l ativi tatea puru ri sch imbătoare a sch imbu l u i d i ntre membri i societăţi i . Aşa cum susţi nea pe bună d reptate Marx, privit "În izo larea sa", n i men i " nu produce valori " şi n imănu i , ar fi putut el adăuga, nu Îi pasă În izo lare de e le ; ob iecte le , ide i le sau id eal u ri l e morale "devin valori doar În re l aţi i l e lor soc iale"36 .

Confuzi a din economia cl asică37 şi confuzi a mai gravă stÎrn ită de folos i rea În fi losofie a termenu l u i "valoare" au fost la Început p rovocate de În locu i rea mai vech i u l u i cuvînt "preţ" , pe care Î I Întî l n im Încă la Locke, cu termenu l aparent mai şti i nţifi c de "valoare de Întrebu i n ţare" . Marx a acceptat şi el această term ino logie şi , În vi rtutea avers iu n i i sale faţă de domen i u l pub l i c, a văzut, cu totu l l ogic, În trecerea de la valoarea de Întrebu inţare la valoarea de sch imb păcatu l origi nar al capital i smu l u i . Dar Îm potriva acestor păcate ale societăţi i de comercianţi , cea În care p iaţa de sch i m b este cu ad evărat locu l pub l i c cel mai i m portant şi În care fiecare ob iect devi ne , În conseci nţă, o val oare de sch imb, o marfă, Marx nu a i nvocat valoarea ob iectivă " intrin­secă" a ob iectu l u i În sine. În locu l ei , el a p l asat funcţi a pe care ob iecte le o au pentru oameni În procesul vital al consumu lu i , ce nu are n ici un preţ obiec­tiv şi i ntri nsec, n ic i o valoare sub i ectivă şi determ i nată soci al . În d i stri bu i rea soc ia l i stă egal ă a tuturor bun uri lo r Între toţi cei ce muncesc, fiecare ob iect tangi b i l se d izolvă Într-o s imp lă fu ncţie a procesu l u i de regenerare a vieţi i ş i a forţei de muncă.

Această confuzie verbală nu ne spune totuş i decît o parte a poveşti i . Mo­tivu l ÎncăpăţÎnări i cu care Marx a păstrat termenu l "val oare de Întrebu in ­ţare" , ca ş i al numeroaselor Încercări zadarn ice de a găsi o origi ne ob i ectivă cum ar fi mu nca, pămîntu l sau profitu l - pentru naşterea valori lor - a fost ace la că n i mănu i nu i -a ven i t uşor să accepte faptu l s imp lu că nu există vreo "valoare absol u tă" pe pi aţa de sch imb , cea care reprezi n tă sfera de valori propri u -zisă, şi că Încercarea de a o căuta ech ival ează cu Încercarea de a-i da cercu l u i o formă pătrată. Înde l u ng deplÎnsa devalorizare a tutu ror l ucru­ri l o r, ad ică p ierderea oricăre i valori i n tri nsec i , Începe odată cu transforma­rea acesto ra În valori sau În mărfuri , căc i , d i n acest moment, e le exi stă doar În re l aţie cu u n alt obi ect ce poate fi obţi nut În locul lor_ Rel ativitatea u niver­sală, faptu l că un ob iect exi stă doar În raport cu alte obi ecte , şi p i erderea valor i i i ntri nseci , faptu l că n im i c nu mai posedă o valoare "obiectivă" i nde­pendent de eval uări le mereu sch i m bătoare ale cereri i şi a le ofertei , sînt pro­p ri i Însuşi conceptu l u i de valoare.38 Motivu l pentru care această evo l U ţi e ,

3 6 . Das Kapital, 1 1 1 , 689 (Marx-Engels Gesamtausgabe, partea a I I -a (Zu rich , 1 933» .

37. Confuzia se vede cel mai b i ne În teori a valori i e laborată de Ricardo, mai cu seamă În cre­d inţa lui d isperată"În existenţa unei valori absolute. (Excelente sîn t i n terpretări l e lui Gun nar Myrda l , The Political Element in the Development of Economic TheolJ' ( 1 953) , pp. 66 şi u rm . , şi Walter A. Weisskopf, The Psychology ofEconomics ( 1 955) , cap. 3 . )

38 . Adevărul observaţiei l u i Ash ley citate mai s u s (n . 34) stă Î n faptul c ă Evu l Med iu nu cunoştea propriu-zis piaţa de sch imb . Pentru profesorii med ieval i , valoarea unu i obiect era deter­m inată fie de val oarea l u i natu rală, fie de nevo i l e obiective ale oamen i lo r - ca, de exem­pl u , l a Buridan: valor rerum aestimatursecundum humanam indigentiam [valoarea l ucruri lo r este

1 38

ce pare i n evitab i l ă Într-o soci etate de comerc ianti , a deven it u n adînc izvo r de ne l i n i şte, aj u ngînd În ce le d i n u rmă pr inc i pal� prob lemă a no i i şti i �ţe a econom ie i , n u a fost n i c i m ăcar re l ativitatea ca atare, ci mai cu rînd faptul că homo (aber, a căru i Întreagă activitate este determ i n ată de Întrebu i n ţarea .constantă a etaloanelor, măsurări lo r, regu l i lor ş i criteri i lor, nu a putut supor­ta p ierderea criteri i l o r sau a etaloane lor "abso l ute" . Căci ban i i , care În ch i p evident servesc ca n u mitor comu n al d iversităţi i ob iecte lor, perm i ţînd sch im­bu l rec iproc, n u posedă cîtuşi de puţi n exi sten ţa i ndependentă ş i ob i ectivă care să depăşească orice întrebu inţare ş i să su p ravi eţu iască oricăre i man ipu ­l ări , pe care i ardu l sau o rice altă măsu ră o posedă În raport cu obiecte l e pe care se presupune că l e măsoară ş i Î n raport cu oamen i i care le mîn u i esc.

Tocmai această p i e rdere a cri teri i l o r ş i a regu l i l o r un iversal e, fără de care n i cio l ume nu ar putea fi vreodată Înăl ţată de om, fusese deja sesiza­tă de P laton În p ropu nerea l u i Protagoras de a face d i n om creatoru l ob iec­te lor, ş i d i n întrebu i n ţarea pe care e l l e-a dă acestora suprema lor măsu ră. Ceea ce arată cît de strîns este legată re lativitatea p i eţei de sch imb de i n stru­mental itatea care Îşi are origi nea În l umea m eşteşugaru l u i ş i În experienţa fabri cări i . Într-adevăr, prima se dezvoltă coerent şi fără ru ptu ri d i n a doua. Totuş i , răspunsu l l u i Pl aton - după care nu omu l , ci u n "zeu este măsu ra tuturor lucru ri lor" - nu ar fi decît un gest gol , moral izator, dacă ar fi realmen­te adevărat, aşa cum a presupus epoca modernă, că i n stru menta l i tatea deghizată sub masca uti l i tăţi i guvern ează domen i u l l um i i fi n ite l a fe l de stri ct pe cît guvernează activi tatea care dă naştere l um i i ş i tutu ror ob iectel or pe care aceasta le conţi ne .

23 PERMAN ENŢA LUM I I Ş I LUCRAREA ARTISTiCĂ

Pri n tre ob i ecte le ce Î i dau artifi c ial u l u i uman stab i l i tatea fără de care 'n u ar putea fi n i c iodată o casă de n ădej d e pentru oamen i exi stă u ne le care sînt cu totu l l i psite de uti l i tate şi care, în p l u s , fi i nd un ice, nu se pot sch im­ba cu altceva ş i , Î n conseci nţă, sfidează egal izarea pri n tr-un numi tor comu n d e fel u l ban i l o r; dacă i ntră p e p i aţa d e schi m b , e l e nu pot fi eval uate decît arbitrar. Pe deasu pra, e l i m pede că nu "Întrebu i n ţarea" este raportu l potri ­vi t pe care ÎI putem avea cu o l ucrare arti sti că; d im potrivă, pentru a-şi găsi locu l care i se cuvi ne În l ume , l u crarea artistică trebu ie scoasă cu grij ă d i n

apreciată în fu ncţie de nevo ia u man ă] - , iar " p reţu l just" reprezenta d e ob icei rezu ltatul eval uări i comune, deşi, "din pric i na diverse lor dori n ţe corupte ale omu lu i , este i nd icat ca media să fie fixată ţinîndu-se seama de j udecata cîtorva oameni înţelepţi" (Gerson, De can­tractibus, 1 , 9 , ci tat după O'Brien, ap. cit., pp. 1 04 şi u rm . ) . În absenţa unei pieţe de sch imb, era de n econceput ca valoarea u n u i obi ect să î i vi nă exclusiv d in re laţia sau d in raportu l său cu alt o b iect. Pri n urmare, prob lem a nu este atît dacă valoarea este obiectivă sau subiec­tivă, cît dacă poate fi absolută sau nu Face decît să exprime re laţi a d intre obiecte.

1 39

În tregu l con text al obiecte lor de întrebu inţare obişnu i te. Tot astfel , ea trebu­ie Îndepărtată d i n sfera exigenţe lor şi a nevo i l o r vieţi i de fiecare zi , cu care are mai puţine legătu ri decît cu orice altceva. Dacă l i psa de uti l i tate a ob iec­te lor de artă a privi t d i ntotdeauna arta sau dacă arta a servit al tădată aşa­num itelor nevo i re l ig ioase ale oamen i lor, aşa cum obiectele de întrebu inţare obişn u ite servesc unor nevoi obişnu ite, o asemenea întrebare n u ne i nteresea­ză acum . Ch i ar dacă origi nea i storică a artei ar avea un caracter exc lus iv re­l igios sau m i to logic, este c lar că arta a supravieţu it În ch ip glorios separări i ei de re l igie, magie şi m it.

Dată fi ind remarcab i l a lor permanenţă, l ucrări le artisti ce sînt, d i ntre obiecte le tangibi le , ce le care aparţi n cel mai profund l um i i ; du rabi l i tatea lo r rămîne aproape nealterată de efectu l coroziv al procese lor natu rale, de vre­me ce e le nu sînt supuse Întrebu i nţări i de către fi i nţele vi i , întrebu i nţare care, Într-adevăr, departe de a actualiza scopu l i nerent lor - aşa cum sco­pu l u n u i scau n este actual izat cînd se stă pe e l -, nu poate decît să le d i stru ­gă. Astfe l , d u rabi l i tatea lor este de u n ord i n superior d u rab i l i tăţi i de care toate obi ecte le au nevoie pentru a exista; ea poate ati nge o permanenţă de veacuri . În această permanenţă, stab i l i tatea Însăşi a artifici al u l u i uman , cel care, fi i nd l ocu it ş i Întrebu i n ţat de m u ritori, nu poate fi n ic iodată absol ut, dobîndeşte o reprezentare proprie e i . N icăieri altundeva d u rab i l i tatea pro­priu -zisă a l um i i obiecte lor nu apare cu o asemenea pu ri tate şi cl aritate, prin u rmare n i căieri altundeva această l ume-obiect nu se dezvăl u ie atît de spec­tacu los d rept casa nemu ritoare a fi i n ţe le mu ritoare. Totu l se petrece ca şi cum stab i l i tatea l um i i ar fi devenit transparentă În permanenţa arte i , ast­fe l că presi mţi rea nemuri ri i , nu a nemu ri ri i sufletu l u i sau a vieţi i , ci a ceva nemuritor Tacut de mîi n i mu ritoare, a deven i t prezentă În mod tangi bi l , pen tru a străluci şi a fi văzută, a răsuna ş i a fi auzită, a vorbi ş i a fi citită.

Sursa i med iată a l ucrări i artistice este facu l tatea umană a gînd i ri i , tot aşa cum "Înc l i naţ ia omu l u i spre troc şi sch imb" este su rsa ob iecte lor de sch imb , i ar aptitud i nea l u i de a da o Întrebu i nţare stă la origi nea ob iectelor de întrebu inţare. Toate acestea sînt facultăţi ale omu lu i , şi nu s imp le atribute ale an imal u l u i u man precu m sentimente le , dori nţele şi nevo i le , de care ele sînt legate ş i care adesea le alcătu iesc conţi n utu l . Acestea d i n u rmă sînt la fel de l i psite de legătu ră cu l umea pe care omu l o creează, spre a-i servi d rept casă pe pămînt, ca ş i Însuş i ri l e corespu nzătoare ale altor spec i i an imale , iar dacă ele ar fi să alcătu iască un med i u Tacut de mîna omu l u i pentru an i mal u l uman , acesta ar fi o non- lume , produsu l emanaţiei mai cu rînd decît al crea­ţiei . Gînd i rea este legată de sentiment, a căru i deznădejde mută şi dezarticu­I ată o tran sformă, tot aşa cum sch imbu l tran sformă l ăco m ia n udă a

dori n ţe i , iar întrebu inţarea transformă pofta vio lentă stÎrn ită de nevo i , pînă ce toate sînt pregătite să i n tre în l ume şi să fie transformate în obiecte, să fie reificate . În fiecare caz, o facu l tate omenească, care pri n Însăşi natu ra ei este comun icativă şi desch isă-spre- l ume, depăşeşte şi e l iberează d i n capti­vi tatea sa d i năuntru l s i ne l u i o pasi unea putern ică pe care o răspîndeşte În l um e.

1 40

În cazu l l ucrări lor artistice, reificarea nu e doar s imp lă transformare; este transfigurare , o adevărată metamo rfoză, în care totu l se petrece ca şi cum cursu l natu ri i , ce vrea ca fiecare foc să ardă pînă l a capăt, s-ar vedea răstu r­nat, astfel că pînă şi pu l berea ar putea izbucn i în flăcări . 39 Lu crări l e artisti­ce sînt ob iecte ale gînd i ri i , ceea ce nu le împ ied ică să fie Însă ob iecte. În s ine , procesu l gînd i ri i nu produce ş i nu fabri că ob i ecte tangib i l e , precum cărţi l e, pictu ri l e , scu l ptu ri l e sau compoziţi i le , tot aşa cum, în s ine, n ic i întrebu inţarea nu prod uce şi nu fabrică case şi mobi l i er. Reificarea pri l ej u ită de scrierea unu i text, de p ictarea unei imagi n i , de modelarea unei figuri sau de compune­rea une i me lod i i are, fi reşte, l egătu ră cu gînd i rea care a p reced at-o, însă ceea ce face de fapt din gînd i re o real i tate ş i fasonează obi ecte le gînd iri i este aceeaşi măiestrie artizanal ă care, prin i ntermed iu l instrumentu l u i primor­d ial al mîi n i l o r omeneşti , constru ieşte ce l e l a lte ob i ecte du rab i l e al e artifi­c ial u l u i u man .

Am ami ntit mai devreme că re ificarea, materia l izarea fără de care n ic io gînd i re n u poate deven i ob iect tangib i l , se p lăteşte întotdeau na, iar preţu l este vi aţa însăş i : "sp i ritu l vi u" trebu ie de fiecare dată să supravi eţu i ască într-o " l iteră moartă" , o moarte d i n care el poate fi salvat doar atu nci cînd l itera moartă re i ntră în contact cu o viaţă d i spusă să o facă să renască, cu toate că o asemenea înviere d i n morţi păstrează ceea ce le e comu n tu tu ­ror făputu ri l or vi i , fi ind ad ică şi ea d i n nou sortită morţi i . Totuş i , această moarte , deşi e Într-un fe l sau altu l p rezentă în întreaga artă, i nd i cînd , ca să spunem aşa, d i stanţa d i ntre sălaşu l o rigi nar al gînd i ri i , d i n i n ima sau m i ntea omu l u i , ş i desti naţia ei final ă, l u mea, ia forme vari ate În d iverse l e arte . În muzică şi În poezi e , artele cel e mai puţin "materi al iste" , întrucît "materia­l u l " lor co nstă d i n sunete şi d i n cuvi nte, re ificarea ş i măi estri a artizanal ă pe care această moarte le pretinde sînt m in ime. Tînăru l poet şi micul gen i u muzi­cal pot ati nge o anu mită perfecţi une rară p rea mu ltă pregăti re şi experienţă - fenomen prea puţi n egalat în p ictură, scu l ptu ră sau arh itectu ră.

Poezia, al cărei materi al este l i mbaj u l , e poate cea mai umană şi cea mai puţ in l egată de l u me d intre arte, cea în care prod usu l final rămîne ce l mai aproape de gînd i rea care l -a insp i rat. Durabi l i tatea unu i poem este prod usă pri n condensare , ca ş i cu m l im baju l rostit cu o dens itate ş i cu o concentra­re maxi me ar fi poeti c în s ine . Aici , aducerea ami nte, Mnemosyne, mama mu­ze lor, s e transformă imed iat în memorie , i ar mij locu l poetu l u i de a înfăptu i

39 . Textul face aluzie la un poem despre artă al l u i Ri l ke, care, sub titl u l " M agie", descrie această transfigu rare. Poemul sună astfe l : "Aus un besch rei bl icher Verwand l ung stammen/ solche Gebi lde -: Fu h l ! und gl a u b !/ Wir le idens oft: zu Asche werden Flammen,/ doch, in der Ku nst: zur R amme wi rd der Stau b . / H ier i st M agie. I n das 8ereich des Zau bers/ scheint das gemeine Wo rt h inaufgestuft . . ./ und ist doch wirkl ich wie der Ruf des Taubers,/ der n ach des unsichtbaren Tau be ruft" [ Provin d i n nedescrisă presch imbare/ atari i m agin i - : S imte ! Cred e ! / Ades o suferi m : cenuşă se fac flăcări le ,! Însă-n artă: fl acără se face p rafu l . / Aici m agie-i . În dome n iu l vrăj i i/ pare cuvîn tul oarecare-nobi lat/ ş i - i ch iar precu m chemarea poru m be l u l u i ,/ ce cheam ă nevăzuta poru m b i ţă] (În Aus Taschen·Biichern /ind Merk-B/ăttern ( 1 950) ) .

1 4 1

transformarea este ritmu l , pri n i n termed i u l căru i a poemu l aj u nge să se fixe­ze aproape si ngu r în aminti re . Tocmai această apropiere de ami n ti rea vi e îi perm i te poemu l u i să dăi n u i e, să îşi păstreze du rabi l i tatea, În afara pagi n i i scri se sau t ipărite, ş i , ch iar dacă "cal i tatea" unu i poem poate fi supusă unei d iversităţi de criteri i , d u rabi l i tatea sa, a9 ică şansa de a rămîne defin i tiv fixat În ami n ti rea omen i ri i , va fi i n evitabi l determ i nată de "memorabi l i tatea" sa. Dintre toate ob iectele gînd i ri i , poezi a este cea mai aprop iată de gînd i re, i ar u n poem este într-o mai m i că măsură obiect decît orice altă l ucrare artisti­că; cu toate acestea, ch iar ş i un poem, oricît de mu l t tim p a existat ca rosti­re vie în aminti rea bardu l u i şi a celor ce ÎI ascultă, va fi În cele din u rmă "făcut", adică scris şi transformat într-un obiect tangib i l pri ntre alte obiecte , deoarece aducerea am in te şi daru l am i nti ri i , d i n care izvorăsc toate dori n ţe le de nemuri re, au nevoie de obi ecte tangi b i l e care să le ream in tească, ca nu cumva e le însele să p i ară.4o

Gînd i rea şi cunoaşterea n u sînt identice. Gînd i rea, izvoru l l ucrări lor artis­tice, se manifestă fără transformare sau transfigurare în toată marea fi losofie, În timp ce pri nci pala manifestare a proceselor cunoaşteri i , pri n care dobîndim ş i acu mu l ăm cu noşti n ţe, sînt şti i nţe le . Cunoaşterea u rmăreşte întotdeau­na un scop precis, ce poate fi stab i l i t în fu ncţi e de considerente p ractice sau de o "curiozitate frivoIă" ; Însă, odată scopu l ati ns , procesu l de cu noaştere i a snrş it . Gînd i rea, d impotrivă, nu are n i ci capăt, n i ci scop în afara ei înseşi ş i n i ci măcar nu produce rezu ltate; nu doar fi losofia uti l i tari stă a l u i homo [aher, dar n ici oamen i i acţi u n i i ş i cei ce Înd răgesc rezu l tatele d i n şti i n ţe nu au obosit n ic iodată să arate cît de cu totu l " nefolositoare" este gînd i rea -tot atît de nefolositoare, într-adevăr, ca l ucrări le artistice pe care le i n sp i ră. Ş i n ic i ch iar aceste produse nefolositoare nu pot fi revend icate de gînd i re, căci n ic i e le, n i ci mari l e si steme fi losofice nu pot fi socotite, la drept vorbi nd , rezu l tate ale gînd i ri i pu re, de vreme ce tocmai procesu l gînd i ri i este ce l pe care artistu l sau fi losofu l scri i tor trebu i e să îl Întrerupă şi să î l tran sforme În vederea reificări i ce î i materi al izează l ucrarea. Activi tatea gînd i ri i este la fe l de neîntreruptă şi de repeti tivă ca vi aţa însăşi , i ar întrebarea dacă gînd i rea are vreun sens constitu ie aceeaşi en igmă fără răspuns ca ş i în trebarea referi­toare la sensu l vieţi i ; procese le sale străbat atît de i nti m întreaga exi stenţă umană, încît începutu l şi snrş itu l ei co inc id cu începutu l şi cu sfirşitul vieţi i

40. Expresi a "a face versu ri"sau faire des vers, fo losită pentru a desem na activitatea poetu l u i , s e referă deja l a această reificare. Ace laş i l ucru este valab i l pen tru cuvîn tul germ an dichten, care vine probabi l d in lati nescul dictare: "das ausgesonnene geistig Geschaffene niederschreiben oder zu m Niederschrei ben vorsagen" [a aşterne În scris produsu l n ăscocit d e m inte sau a d icta pentru a n ota pe hîrtie] (Gri m m , Wărterbuch); ace laşi l ucru ar fi valab i l dacă cuvîn­tul ar deriva, cum sugerează acu m Etymologisches Warterbuch ( 1 95 1 ) al lu i Kl uge/Gotze, d i n tichen, vechi cuvînt pen tru schaffen, care este Înru d i t poate c u lati nescu l fingere. În acest caz, activi tatea poetică ce prod uce poem u l Înai nte de scrierea lui e În�el easă şi ea ca "fab ri ca­re" . Astfel, Dem ocrit slăvea d iv inu l gen iu al lui Homer, cel care "d in tot soi u l d e cuvi nte a constru i t o lume" - epeon kosmon etektenato pantoi6n ( Die ls , op. cit., B 2 1 ) . Aceeaşi i n sistenţă asupra caracteru l u i artizan al al activităţi i poeţi lor este prezentă În exp resia grecească prin care era denum ită arta poezie i : tektânes hymnân .

1 42

u m ane Înseş i . I ată d e ce, cu toate că Îi i n s p i ră l u i homo faher cea m ai Înaltă prod u ctivi tate din l u me, gîn d i rea n u este În n i c i u n caz p re rogativa l u i ; ea ;ncepe să se afi rme ca su rsa l u i de i n s p i raţi e abi a aco l o u n d e el se depăşeşte pe s ine , ca să s p u n e m aşa, şi Începe să prod ucă ob iecte nefo l os itoare care nu au legătu ră n ici cu cerinţe le m ateri ale, n ici cu cele intelectu ale şi care satis­fac nevo i l e fizice ale o m u l u i tot atît de p Uţi n pe cît astÎm p ără setea l u i de cu noaşte re . Cu noaşterea, pe de altă parte, se Întî l neşte În toate procesele l ucru l u i , ş i n u doar În ce le i n te lectu ale sau arti stice; l a fe l ca fabricarea În­săş i , cunoaşterea este u n proces cu Început şi cu sfirş i t, a căru i uti l i tate poate fi testată şi care d ă greş dacă nu p ro d u ce n i c i u n rezu l tat, tot aşa c u m m ăiestria artizanal ă a u n u i d u lgher dă greş cînd acesta fabrică o masă c u două p i c i o are. Procese le cu noaşteri i d i n şti i n ţe n u d iferă În ch i p fu ndamen­tal d e ro l u l pe care Î I are cunoaşte rea În cursu l fabricări i ; rezu ltate le şti i nţifice produse p ri n i n termedi u l cun oaşteri i sîn t ad ău gate la artifi c ial u l u m an la fe l ca toate cel e l a lte ob i ecte.

În p l u s , atît gîn d i rea, cît şi cunoaşte re a tre b u i e deose b i te de pute rea de raţi o n are l ogică, ce se m an ifestă În operaţi i precu m ded ucţi i l e d i n afi rm aţi i axi o m atice sau evi dente pri n s i n e , În subsumarea cazu ri l or parti c u l are sub regu l i gen e ral e sau În metodele de a În l ănţu i concl uzi i În tr-o m a n i eră l ogi ­că. În cazu l acesto r aptitu d i n i umane, avem d e a face de fapt cu u n fe l de putere a m i nţi i care seamănă m ai ales, ş i n u doar Într-o s ingură privi nţă, cu forţa de m u ncă pe care an i mal u l uman o p u n e În m işcare În m etabol i s­m u l său cu natu ra. Procese l e mental e al i mentate de puterea m i nţi i sînt ceea ce n u m i m de o bice i i n te l igenţă, i a r această i nte l igenţă poate fi Într-ad evăr măs u rată pri n teste , tot aşa cum fo rţa co rpo ral ă poate fi măsu rată p rin alte proced ee. Legi l e l o r, legi l e l ogi c i i , pot fi d esco perite asemenea altor l egi a le natu ri i deoarece, În fon d , e le Îşi au răd ăci n i l e În structu ra cre ieru l u i ome­nesc şi , În cazu l i n d ivizi l o r normal dezvo ltaţi , au aceeaşi forţă de constrîn­gere ca ş i necesitate a ce regl ementează ce le l alte fu ncţi i al e corp u l u i n ostru . Ţi n e de structu ra cre ieru l u i omenesc să fie con strîns să ad m i tă că do i p l us doi fac patru . Dacă ar fi adevărat că o m u l este un animal rationale În se nsu l În care epoca modernă a Înţeles termenu l , ad ică o specie an imală ce se deose­beşte de alte an i m ale pri n aceea că este Înzestrată cu o pu te re a cre ieru l u i superi oară, atu nc i maş i n i l e e l ectro n ice d e curînd i nventate, care, u n eori spre spai m a, al teori spre su rpri n derea i nventatori l o r l o r, sînt În c h i p sp ecta­culos cu m u l t m ai " i ntel igente" decît fi i nţe le omeneşti , ar fi Într-ad evăr n işte homunculi. În real i tate, asemenea tutu ror m aşi n i l o r, e le sînt s i m p l i În l ocu itori ai fo rţe i u m ane de m u ncă ş i d i spozitive artific ia le de Îm b u n ătăţ i re a aces­teia, u rmînd mecanis m u l trad iţi o n al a l o ricăre i d ivizi u n i a m u n c i i ce con­stă În a desco m p u n e fiecare operaţi e În m işcări le sa le constitutive ce le mai s imp le , În l ocu i n d , bu n ăoară, În m u lţ i rea cu ad u n area repetată . Puterea su­perioară a maş i n i i se vede În viteza e i , cons iderab i l mai mare decît aceea a puteri i cre i e ru l u i o m e n esc; d atorită acestei vi teze s u p eri o are , m aşi n a se poate dispensa de Înmulţire, care este procedeu l tehnic preelectronic de accele­rare a ad u n ări i . Tot ceea ce d ovedesc calcu latoare le gigantice este că epoca

143

modernă s-a Înşe lat cînd a crezut, Împreună cu Hobbes, că raţiona l i tatea, În sensu l de "calcu l al conseci nţe lor" , este cea mai În altă ş i mai umană d in­tre facu l tăţi le omu l u i şi că fi losofi i vi eţi i şi ai munc i i , Marx, Bergson sau N ietzsche, au avut dreptate să vadă În acest ti p de i ntel igenţă, pe care l-au confundat cu raţi unea, o s imp lă funcţie a Însuşi p rocesu l u i vi eţi i sau , În ter­meni i l u i Hume, o s implă "sclavă a pasiun i lor" . Fi reşte, această putere a m inţi i şi procesele logice i mperioase pe care ea le generează nu sînt capabi le să edifice o l ume şi sînt tot atît de l ipsite de l ume ca şi procese le constrÎngă­toare ale vieţi i , ale mu nci i şi ale consumu l u i .

Una d i n neconcordanţele izb itoare ale economie i c lasice este că adese­ori aceiaşi teoretic ien i care se mÎndreau cu coerenţa concepţiei lor uti l i ta­riste nu au văzut cu och i bun i pura uti l i tate. Ei erau , de regu l ă, pe depl i n conştienţi că productivi tatea specifică l ucru l u i nu stă atît În uti l i tatea l u i , CÎt În capacitatea l u i de a produce d u rab i l i tate . Prin această neconcordan­ţă, ei recunosc În ch ip tacit l i psa de realism a p ropriei lor fi losofi i uti l ita­riste . Căc i , deşi d u rabi l itatea obiectelor obişnu ite nu este decît reflectarea pal i dă a permanenţei de care sînt capabi le obi ectel e care ţi n cel mai pro­fu nd de lu me, l ucrări le artistice, ceva d in această cal itate - d ivi nă pentru P laton , Întrucît se apropie de nemuri re - se găseşte În fiecare obiect Ca obiect şi tocmai această cal i tate sau l i psa ei străl uceşte În forma ob iectu­l u i şi ÎI face frumos sau u rît. Desigu r, un banal obiect de Întrebu i nţare nu este ş i nu trebu ie să fie făcut cu i ntenţia de a fi frumos; totu şi , tot ce are o

formă şi poate fi văzut e i nevitab i l sau fru mos, sau u rît, sau ceva În tre fru­mos şi u rît. Tot ce este trebu ie să apară, şi n im i c nu poate să apară fără o

formă care să Îi fie p roprie ; de u nde rezu l tă că n u exi stă de fapt n i c i un obi ect care să nu Îşi depăşească Într-un an um it fe l Întrebu inţarea fu ncţiona­lă, iar transcendenţa sa, frumuseţea sau urîţen ia sa, coi nc ide cu apariţi a l u i Î n pub l i c ş i cu faptu l de a fi văzut. În ch i p asemăn ător, mai exact pri n existenţa sa c e ţi ne propri u -zis de l u me, fiecare obi ect, od ată te rm i nat, depăşeşte, de asemenea, sfera purei i n strumental ităţi . Criteri u l d u pă care se j udecă excelenţa unu i obiect n u este n ic icînd s imp la uti l i tate, ca şi cum o masă u rîtă va Îndep l i n i aceeaşi fu ncţie ca o masă e legantă, c i este gradu l de adecvare sau de i nadecvare al obi ectu l u i l a fel u l cum trebuie să arate, ceea ce, În l imbaj p latonic ian, nu Înseamnă n imic altceva deCÎt gradul său de adec­vare sau de inadecvare la eidos sau la idea, imaginea mental ă sau, mai curînd , imagi nea văzută cu och i u l i n terior, cea care a precedat ven i rea obiectu l u i Î n l ume ş i care supravi eţu ieşte d i strugeri i l u i potenţ ia le . Altfel spus , n i ci ch iar ob iectele de Întrebu inţare nu sînt j udecate doar d u pă nevo i l e subiec­tive a le oamen i lor, ci şi d u pă criteri i l e ob iective ale l um i i În care e le Îşi vor găsi locu l spre a dăi n u i , spre a fi văzute şi Întrebu inţate.

Lu mea de obiecte făcută de mîna omu lu i , artific ial u l uman În ălţat de homo {aber, devi ne casă pentru oamen i i muritori , o casă a cărei stab i l i tate va rezista şi va supravieţu i m i şcări i mereu sch imbătoare a vieţi i şi a acţi u n i lor oamen i lor, doar În măsura În care ea depăşeşte atît pura fu ncţional i tate a obiecte lor produse pentru consum, cît şi pura uti l i tate a obiecte lor produse

1 44

pentru Întrebu i nţare . Viaţa În sens nebiologic, răsti m p u l de care fi ecare om dispune Între naştere ş i moarte , se manifestă În acţi une şi În vorb i re , amîn­două Împărtăşi nd zăd ărn ici a esenţia lă a vi eţi i . " Făptu i rea de fapte mari şi rostirea de vorbe măreţe" nu vor lăsa n ic io u rmă, n ici un prod us care să poată dăi n u i d u pă ce momentul acţi u n i i şi al cuvîntu l u i rosti t va fi trecut. Dacă anima" aborans are nevoie de aj u toru l l u i homo (aher pentru a-şi uşura m u nca şi a e l i m i n a suferi nţa, i ar d acă m u rito ri i au nevoie de sprij i n u l său pentru a Înălţa o casă pe pămînt, oam e n i i care acţi onează şi vorbesc au nevoie de aj utoru l l u i homo faher În cal i tatea sa cea m ai Îna ltă, ad ică de aj u toru l artişti lor, al poeţi lor ş i a l i storiografi lor, a l creatori l o r de mon u m ente ş i al scri ito ri l o r, deoarece, În l i psa acestora, s ingu ru l prod us al activităţi i ce lor d i n tî i , povestea pe care o pun În scenă şi o spu n , n u ar supravi eţu i n i ci d e­cu m . Ca să fie ceea ce l u mea e Întotdeau n a menită să fie, o casă pentru oamen i d e-a l u ngul vieţi i lor pe pămînt, artific ia l u l u m an trebu ie să fie un loc potrivit pentru acţi une şi pen tru vo rb i re, pentru activităţi care nu sînt numai Întru totu l nefo lositoare pentru necesi tăţi le vieţi i , ci sînt şi d e o natu ră cu totu l d iferi tă de n u m eroasel e activi tăţi de fabricare p ri n care l u mea Însăşi şi toate obi ecte le d i n ea sîn t prod use . Nu ave m de al es aici Între Platon ş i Protagoras, ori de hotărît dacă o m u l sau un zeu trebu ie să fie m ăs u ra tutu­ror l ucru ri lor; cert este că măsura nu poate fi nici necesitatea constrÎngătoa­re a vi eţi i b io logice ş i a m u n c i i , n i ci i nstru mental ism u l u ti l i tari st al fabricări i şi al uti l izări i .

1 45

CAPITO LU L V ACTI U N EA ,

"Toate necazu ri le pot fi Înd u rate dacă le p u i Într-o poveste sau d acă sp u i o poveste despre e l e . " ( Isak D inesen )

Nam in omni actione principaliter intenditur ab agente, sive necessitate naturae sive voluntarie agat, propriam similitudinem explica re; unde (it quod omne agens,

in quantum hui!-lsmodi, delectatur, quia, cum om ne quod est appetat suum esse, ac in agendo agentis esse modammodo amplietur, sequitur de necessitate

delectatio . . . Nihil igitur agit hisi tale existens quale patiens (ieri debet. (Căci , fie că acţi onează mînat de necesitatea natu rală, fie că o face d i n vo inţă l i beră, agentu l u rmăreşte În pri m u l rînd să Îşi dezvălu ie

În fiecare acţi une p ro pria i m agi n e . De aceea se Întîm p lă că fiecare agent se u m p le de pl ăcere În măsura În care acţ ionează; cu m tot ce există

lşi doreşte propria fi i nţă şi cu m, În acţ i u n e , fi i nţa agentu lu i este Într-un fe l i ntensifi cată, p l ăcerea decu rge În ch i p necesar . . . Astfe l , n i m i c n u acţio­

nează dacă nu Îşi m an ifestă ( p ri n acţ i u n e ) s ine le l atent. ) ( Dante)

24 D EZVĂLU I REA AGENTU LUI ÎN VORB I RE Ş I ÎN ACTI U N E

Pl u ral i tatea u m ană, cond i ţie fu ndamenta lă deopotrivă a acţi u n i i ş i a vor­b iri i , posedă d u b l u l caracter al egal ităţi i ş i al deoseb i ri i . Dacă nu ar fi egal i , oamen i i n u a r putea n i c i s ă s e Înţe leagă u n i i p e alţi i , n i c i s ă Î i Înţe leagă p e cei care a u trăi t În ai ntea l o r, n i c i s ă facă p lan u ri de vi itor ş i n i c i s ă prevad ă nevo i l e ce lor care vor ven i d u pă e i . Dacă nu ar fi d iferiţi - fiecare fi i nţă u m a­nă deoseb ind u-se de ori care alta care este, a fost sau va fi vreod ată -, oa­men i i nu ar avea nevoie n ici de vorb ire, n ici de acţi une pentru a se face Înţeleş i . Semne le ş i su nete le ar fi de aj uns pentru a co m u n i ca nevo i· ş i d o rinţe ime­d iate şi i dentice.

Diferenţierea oamen i lor n u este ace l aş i lu cru cu al teritatea - acea Însuşire c iudată n u m ită alteritas, pe care o posedă tot ceea ce există şi care, de aceea, În fi l osofi a med ievală, a fost una d i n ce le patru trăsătu ri fu ndamentale şi un i ­versale a le Fi i nţe i , fi i nd transcen dentă tuturor cal i tăţi lor particu l are . Alteri­tatea, ce-i drept, constitu ie un aspect i mportant al p l u ral ităţi i , motiv pentru care toate defin i ţi i l e noastre sînt d isti n cţi i şi pentru care sîntem incapab i l i să spu nem ce este ceva fără a-I d i sti nge de al tceva. În form a sa cea m ai abstrac­tă, al teritatea se Întî lneşte doar în pura m u lti p l icare a obiecte lor anorganice,

1 47

în ti mp ce întreaga vi aţă organ ică prezi ntă deja vari aţi i şi d i sti ncţi i , pînă şi între i n d ivizi i aparţi nînd ace le iaş i speci i . Însă n u m ai omu l po ate expri m a această deoseb ire ş i se poate deoseb i , şi numai el poate să se com u n i ce pe s ine , iar nu pur şi s i m p l u ceva - p recu m setea sau foamea, afecţi unea, osti l i ­tatea sau teama. În om, alteri tatea, pe care el o îm părtăşeşte cu tot ceea c e

exi stă, ş i d iferenţierea, pe care o împărtăşeşte cu tot ceea ce e vi u , devi n u n i­c i tate , iar p l u ral i tatea umană este paradoxala p l u ral itate de fi i nţe un ice .

Vorbi rea şi acţi u nea dezvăl u i e această d iferenţi ere un ică. M u lţu mită lor, oam e n i i se deosebesc ei înşiş i , în loc să fie p u r şi si m p l u deosebiţi ; el e sînt m od u ri l e în care fi i n ţe le omeneşti se înfăţişează u nele înai ntea altora nu ca obiecte fizice, ci qua oamen i . Această înfăţi şare, spre deoseb i re de s im p la existenţă corporală, se Întemeiază pe i n i ţiativă, Însă o i n iţiativă de l a care n icio fi i nţă omenească nu se poate abţi ne dacă este să rămînă totuş i u m ană. Ceea ce n u este cazu l cu n ic io al tă activi tate ce ţi ne de vita activa . Oameni i pot foarte b ine trăi fără să m u n cească, îi pot s i l i pe alţi i să m u ncească în locu l lor şi pot foarte b ine alege să se fo losească şi doar să se buc u re de l u ­mea obiecte lor, fără a ad ăuga ei înş iş i la ea u n si ngu r ob iect uti l ; vi aţa u n u i exp loatator, vi aţa u n u i proprietar de sc lavi sau cea a u n u i parazit pot fi ne­d repte, dar sînt neîndoi e l n i c umane. Pe de al tă parte, o vi aţă l i ps i tă de vor­b i re şi de acţi une - şi acesta e si ngu ru l mod de vi aţă care a renunţat cu toată seriozi tatea la orice manifestare şi la ori ce deşertăciune în sensu l b ib l i c al cuvîntu l u i - este l i teral mente moartă pentru l u me; ea a Încetat să mai fie o vi aţă omenească, pentru că nu mai este trăită în m ij l ocu l oam e n i l or.

Pri n cuvînt şi faptă ne introducem noi înşi ne în l u mea u m ană, i ar această i ntrare e ca o a doua naştere , p ri n care confirmăm şi ne asu măm faptu l nud al apariţie i noastre fizice i n iţ iale. O asemenea intrare nu ne este i m pusă, pre­c u m mu nca, de necesitate şi nu ne este sugerată, precu m l u c ru l , de uti l i ­tate . Ea poate fi stimu lată de prezenţa altora, în a căror tovărăşie am putea dori să ne aflăm , Însă n u este n i c icînd cond iţ io nată de ce i l alţi ; i m bold u l ei izvorăşte d i n începutu l care a ven it în lume atu nci cînd ne-am născut şi căru ia Îi răspundem Începînd din proprie i n i ţi ativă ceva nou . ' A acţi ona , în sensu l cel mai general , înseam nă a l u a i n i ţ iativa, a începe (aşa cu m i n d ică cuvîn­tu l grecesc archein, "a începe", "a conduce" ş i , În fi ne, "a cîrm u i " ) , a pune ceva în m işcare ( acesta fiind sensu l i n iţi a l al l ati nesc u l u i agere) . Pentru că, În virtutea naşteri i , sînt initium, nou ven iţi ş i i n i ţi atori , oamen i i i au i n i ţi ati­va, sînt înde m n aţi să acţioneze . (Initium) ergo ut esset, creatus est homo, ante quem nul/us [uit ( "ca să fie u n început a fost creat om u l , Înai nte de care n u

1 . Această descriere e confirmată de descoperiri le făcute recent Î n psihologie şi Î n biologie, care stăru ie , de asemenea, asupra Înrud iri i inteme d intre vorbire şi acţiune , a naturii lor spontane şi a l ipse i lor de fi nal itate practică . Vezi mai ales Amold Gehlen, Der Mensch: Seine Natur und seine Stellung in der Welt ( 1 955) , care oferă un excelent rezu mat al rezu ltate lor şi i nterpretări lo r cercetării ştiinţifice actuale ş i conţine o mulţime de intuiţii valoroase . Nu este cazul să ne preocu­pe acum că Geh len , la fel ca oameni i de şti inţă pe rezultatele cărora se bazează teori i l e sale, crede că aceste facultăţi specific umane sînt şi o "necesitate biologică", ad ică sînt necesare pentru organ ismu l p lăpînd şi slab ech ipat d in punct de ved ere biologic care este omul .

1 48

exista n i m e n i ' ) , spunea Augusti n în fi losofi a sa pol it ică .2 Acest început este altceva decît începutu l l u m i i3 ; n u este începutu l a ceva, ci al cu iva, care este el însuş i i n i ţi ator. Od ată cu crearea o m u l u i , pri nc ip iu l începutu l u i a ven i t în l u mea însăş i , ceea ce, des igur, n u este d ecît u n a l t m o d de a s p u n e c ă pri nc i p i u l l i bertăţi i a fost creat od ată cu o m u l , i ar nu Înai nte.

Stă în n atu ra începutu l u i să i şte ceva n o u , ceva ce n u p u tea fi aşteptat

de la n i m i c d i n ceea ce s-a în tîm p lat m ai inai nte. Acest caracter neaştep­tat, su rpri nzător este propri u oricăru i început şi o ri cărei orig i n i . Astfe l , n aş­terea vi eţi i d i n m ateri a anorganică re prezi ntă o i m p robabi l i tate i n fi n i tă de

procese anorgan ice, aşa cu m sînt şi apariţ ia Pămîntu l u i , privită d i n pu nc­tu l de ved ere al procese lor d i n un ivers, sau dezvo ltarea vieţi i u m ane d i n via­ţa an imală . Nou l are loc întotdeau n a împotriva şanse lor cop l eş itoare al e legi l q r statistice şi a le probab i l i tăţi i lor, care, în cazu l tuturo r scopur i lor practi ce de fiecare zi , ech ivalează cu certitu d i nea; i ată de ce nou l apare în­totdeau n a su b masca u n u i m i racol . Faptu l că o m u l e capab i l de acţi une Înseam nă că de la e l se poate aştepta neaşteptatu l , că e l e în m ăsu ră să real i­zeze ceea ce este de o i n fi n i tă i m p robab i l itate . Ceea ce, i arăş i , e cu puti nţă doar"întru cît fiecare om este un ic , astfe l că, od ată cu fiecare naştere, ceva nou şi u n i c vi ne În l ume. D in punctul de vedere al acestu i ci neva care e u n ic , se poate afirma Într-adevăr că Înai n te de e l n u mai exista n i men i în l u me. Dacă acţiu nea ca Început corespunde faptu l u i naşteri i , dacă ea este actu al i ­zarea con d iţ ie i u m ane a n atal ităţi i , atu nci vorb i rea cores p u n d e faptu l u i d iferenţieri i ş i este actu al izarea cond iţie i u m ane a p l u ral i tăţi i , care Înseam­nă a trăi ca fi i nţă un i că ş i d eoseb ită pri ntre egal i .

Acţi unea ş i vorb irea sînt atît d e strîns legate Între ele pentru că actu l primor­d ial şi specific u man trebu ie să conţi nă În acel aşi ti m p răspunsu l l a Între­barea pusă fiecăru i nou ven it: "Tu c i ne eşti ? " . Dezvăl u i rea fi i nţei u n u i om e imp l i cită atît în cuvintel e, cît ş i În faptele sal e; totuş i , afi n i tatea d i ntre vo rbi­re şi reve l a re este În ch i p evi dent cu mult m ai strînsă decît aceea d i ntre ac­ţi une şi revel are4, tot aşa cu m afi n itatea d i n tre acţi u n e şi Început este mai strînsă decît aceea d intre vorb i re şi Început, cu toate că n u mero ase acte, ba ch iar majori tatea lor sînt rea l izate În man iera vorb i ri i . În orice caz, fără acompan i amentu l vorb i ri i , nu n u m ai că acţi unea ş i -ar p ierde caracteru l revelator, ci ş i-ar pierde şi subiectu l , ca să spu nem aşa; nu ar mai exista oameni activi , c i roboţi executanţi , ale căror acte, omen eşte vorb ind , ar rămîne de neînţeles. Acţi unea mută nu ar mai fi acţiune, deoarece nu ar mai exi sta agent,

2 . De civitate Oei, XI I , 20. 3. Pentru Augustin , cele dou ă erau atît de deoseb ite, Încît a folosit un cuvînt diferit ca să ind ice

Începutul adus de om (initium), desemnÎnd începutu l l um i i pri n principium, care este traduce­rea consacrată a primu lu i verset al B ib l ie i . Aşa cum se poate vedea În De civitate Oei, XI , 32 , cuvîntu l principium avea pentru Augustin u n Înţeles cu mult ma i puţ in radica l ; Începutu l l um i i "nu Înseamnă că nu s -a Tacut n imic înai nte (căci existau Îngeri i )" , pe cînd În cazu l omu lu i e l adaugă exp l icit În fraza ci tată ma i sus că n imen i nu era Înainte d e e l .

4. Iată motivu l pentru care Platon spune că /exis ( "vorb i rea") e legată mai strîns de adevăr decît praxis.

1 49

iar agentu l , făptu itoru l faptelor, nu se poate man ifesta decît dacă este toto­dată rostitoru l vorbe lor. Acţi unea pe care el o Începe se d ezvăl u i e omeneşte pri n cuvînt ş i , cu toate că fapta l u i poate fi sesizată În apariţi a ei fizică brută fără acom pan iament verbal , ea devi n e semnifi cativă doar m u l ţu m i tă cuvîn ­tu l u i rosti t pri n care agentu l se identifică pe si ne ca agent, anunţînd ce face, ce a făcut şi ce i n tenţionează să facă.

N ic io altă activitate omenească nu rec lamă vorbi rea În aceeaş i măsu ră ca acţi u nea. În toate cele l alte activităţi , vorb irea joacă u n rol secu ndar, ca m ij l oc de com u n icare sau ca s imp lu acom pan iament a ceva ce s-ar putea Înfăptu i şi În tăcere. Este adevărat că vorbi rea e extrem de folositoare ca mij loc de com u n i care şi de i nform are , Însă, ca atare, ea ar putea fi În locu ită de un l i m baj de semne, care u l terior s-ar putea doved i mai uti l ş i mai conven ab i l pentru a transmite an u mite semn ifi caţi i , c u m se Întîm p lă În m atem atică şi În alte d iscip l ine şti inţifice sau În anumite forme de lucru În ech ipă. Este ade­vărat totod ată că apti tud i nea o m u l u i de a acţi ona, şi mai ales de a acţiona În com u n , e extrem de fol ositoare atu nci cînd e vorba de autoapărare ori de u rm ări rea i n terese lor; În să, dacă s ingu ra m iză aflată aici În joc ar fi folo­si rea acţi u n i i ca m ij l oc În ved erea ati ngeri i u n u i scop, este l i m pede că ace­Iaşi scop ar p u tea fi ati ns cu mu l t mai uşor pri n vio lenţă mută, astfel că acţi unea nu pare un În locu itor foarte eficient al vio lenţe i , tot aşa cu m, d i n punctu l de vedere a r pu rei uti l i tăţi , vorb i rea pare u n În locu itor greoi a l l i m­baj u l u i semnelor.

Acţionînd şi vorb i n d , oamen i i arată c ine sînt, Îşi dezvăl u i e În ch i p activ identitatea personală u n ică ş i astfel Îşi fac apariţia În l u mea u m ană, în vre­me ce identi tatea lor fizică se arată, fără n ic i u n aport d i n partea lor, În as­pectu l u n i c al corp u l u i şi În sunetu l u n i c al voci i . Această dezvăl u i re a l u i " c i n e sîntem " pri n contrast c u " c e sîntem" - cal ităţi l e , daru ri l e , tal ente le şi defectele , pe care le putem expune sau ascu nde - este i m p l icită În tot ceea ce spunem şi facem. Acest "ci ne" poate fi ascu ns doar În tăcerea dep l i n ă şi În pasivi tatea totală, Însă dezvălu i rea l u i nu se poate real iza aproape nic ioda­tă În mod del i berat, ca şi cu m am poseda şi am putea d ispune de acest "c ine" În aceeaşi man ieră În care avem cal i tăţi ş i putem d ispune de e le . Din con­tră, e cît se poate de p robabi I ca acest " c ine", care altora l e apare atît de l impede şi de desluşit, să ne rămîn ă nouă Înşi ne ascuns, asemeni ace lu i daimân d i n re l igi a greacă, ce îl Însoţeşte pe fiecare om de-a l u ngu l vieţi i sa l e, privi nd Întotdeau na din spatele o m u l u i ş i peste u măru l l u i , vizi bi l astfel doar pen­tru cei pe care omu l Îi Întî lneşte .

Această cal i tate reve latoare a vorb i ri i şi a acţi u n i i se rem arcă acolo unde oamen i i sînt Împreună cu alţi oamen i , n ic i de partea lor, n ici Împotriva lor -ad ică În existenţa p u r col ectivă a oamen i lor. Cu toate că n i meni n u şti e pe c ine revelează atu nci cînd se Înfăţi şează pe s ine În faptă sau În cuvînt, omu l treb u ie să fie d ispus să rişte dezvăl u i rea, risc pe care nu ş i - I pot asu m a n i ci cel ce face fapte bune, căci e l trebu ie să renu nţe la s i ne şi să păstreze un ano­n imat depl i n , nici crim i n al u l , care trebuie să se ascundă de cei lalţi . Am bi i sînt figu ri s i ngu ratice, unu l fi ind de partea, cel ălalt Împotriva tutu ror oamen i lor;

1 50

ei rămîn d e aceea În afara re l aţi i lor umane şi sînt, d i n pu nct de vedere pol i ­ti c, figu ri m argi nale care de ob icei pătru nd pe scena i storie i În vremuri de coru pţi e, de dezi ntegrare ş i de fal iment po l iti c . Di n cauza tend i n ţei pro pri i ei de a dezvăl u i agentu l odată cu actu l , acţiunea are nevoie, pentru a se Înfăţişa pe d ep l i n , de străl uc i rea rad ioasă pe care altăd ată o numeam gl o ri e şi care este posi b i l ă n u m ai În domen i u l pub l i c.

În l i psa dezvăl uri i age n tu l u i În act, acţi unea Îşi p ierde caracteru l speci­tic ş i devi ne o fo rm ă de activitate p ri n tre alte l e . Ea aj u nge atu nci să fie u n m ij loc Î n ved erea real izări i u n u i scop Î n aceeaşi măs u ră Î n care fab ricarea .este un m ij l oc de produ cere a u n u i obiect. Asta se Întîm plă ori de cîte ori existenţa colectivă a oamen i lor se p ierde, adică atu nci cînd oamen i i sînt doar de partea sau doar Îm potriva altor oamen i , ca de p i l d ă În războ i u l modern , -tn care oam en i i i n tră Î n acţi u ne ş i Întrebu i nţează m ij loacele vi o l enţei c a să real izeze an u m ite ob iective În fo losul tabere i lor ş i Împotriva d u ş m an u l u i . În asemenea cazu ri , care desigu r a u existat d i n totdeau na, vo rb i rea devi ne Într-adevăr "fl ecăreală", s imp lu m ij loc pri ntre altele În vederea real izări i sco­pu l u i , servi nd la Înşel area i n amicu lu i sau la derutarea tutu ror pri n propagan­

. dă; aici cuvi nte le nu reve lează n i m ic, dezvălu i rea ven ind exclu siv d i n fapta însăşi , iar o asemenea real izare, ca oricare alta, nu ÎI poate dezvăl u i pe ace l "c ine", identitatea un ică şi d i sti nctă a agentu l u i .

În aceste cazu ri , acţi u nea Îşi p ierde cali tatea datori tă căreia e a depăşeşte 'si mp la activi tate produ ctivă, a cărei sem nificaţie, de la u m i l a fab ri care a ob iecte lor de Între b u inţare pînă l a creaţi a i nsp i rată a l ucrări lor artistice, se revelează in tegral în prod usu l fin it şi care n u caută să prezi nte mai m u lt decît ceea ce este vizi b i l În ch ip des luş i t la capătu l procesu l u i de prod ucţie. Acţi u­riea fără un n u me, fără u n "c ine" ataşat de ea, este l i psită d e semnificaţi e , pe cîn d o l ucrare artistică Îş i păstrează rel evanţa fie că şti m sau n u n u m ele maestru l u i d in spate le e i . Monu mentel e înch i n ate "So ldatu l u i Necunoscut" d u pă Pri m u l Război Mond ial confi rmă nevoia de g lorificare Încă exi stentă pe atu nci , nevo ia de a găsi un "c ine" , u n c ineva identificab i l pe care patru ani de măcel În masă ar fi trebu it să î l dezvăl u ie . Frustrarea i scată de această dori nţă şi refuzu l de a se rese m n a În faţa faptu l u i brutal că agentu l război u ­l u i n u a fost de fapt n i m e n i a u i ns p i rat înălţarea m o n u m ente lor Î n c instea Fe lor " necu noscuţi " , a tutu ro r ce lor pe care război u l nu izbutise să îi facă cunoscuţi şi pe care, În fel u l acesta, .îi l i psise nu de real izări l e lor, ci de dem­n itatea l o r u m ană.5

5. A Fable ( 1 954), rom an u l l u i Wi l l i am Fau lkner, întrece în pătrundere şi în claritate aproape întreaga l i teratură consacrată Primu lu i Război Mondia l , pentru că erou l său este Soldatu l Necunoscut.

1 5 1

2 5

REŢEAUA RELAŢI I LOR Ş I POVESTI RILE PUSE ÎN SCENĂ

Manifestarea ace lu i "cine" de neîn l ocuit al cel u i ce vorbeşte şi acţionează, deşi Întru totu l vizi b i l ă, păstrează o cu rioasă i ntangi b i l i tate care n ăru i e orice efort de expri m are verbală l i psită de ech ivoc. În cl i p a În care vrem să spun em cine este c ineva, Însuşi vocabu laru l nostru ne abate pe un d rum greşi t, făcîn­d u -ne să spu nem ce este acel ci neva; ne Încurcăm Într-o descriere a cal i tăţi­lor pe care respectivu l l e Împărtăşeşte În ch ip i nevitab i l cu a lţi i asemenea l u i ; Începem să descriem un ti p sau u n "caracter" În vech i u l Înţel es a l cuvîntu­l u i , iar rezu ltatu l este că un i c itatea sa particu l ară ne scapă.

Această nep uti nţă se în rudeşte Îndeaproape cu b i ne-cu noscuta i m posi­b i l i tate fi losofică de a aj unge la o defi n iţ ie a o m u l u i , toate defin i ţi i l e nefi ind decît dete rm i n ări sau interpretări referitoare l a ceea ce este omu l , pri n u rmare ale cal ităţi lor pe care el le-ar putea Împărtăşi cu alte fi i nţe vi i , În ti mp ce d i ­ferenţa lu i specifică s-ar găs i dacă s -ar determ i n a ce fel de "c ine" este e l . Totuş i , l ăsînd la o parte această d i l emă fi losofi că, i m posi b i l i tatea, aşa zi­cînd , de a coagula În cuvinte esenţa vie a persoan ei , aşa cum se arată ea În fluxu l acţi u n i i ş i al vorb i ri i , priveşte Într-o m ăsură co nsid erab i l ă Întregu l do­men iu al treburi lo r o meneşti , În care noi exi stăm În pri m u l rînd ca fi i nţe care acţionează şi vorbesc. Ea exc l ude În princ i p iu capacitatea noastră de a ne ocupa vreodată de aceste treburi aşa cu m ne ocupăm de l u cru ri l e a căror natu ră, ÎntruCÎt le putem n u m i , se afl ă la d i spozi ţia no astră. I m portant este că manifestarea acestu i "c ine" are loc În ace l aş i fe l ca ş i m an ifestări l e , recu­noscute ca nesigu re , ale oraco le lor anti ce, care, potrivit lu i Herac l i t, " n ici nu descoperă, n i c i nu ascund În cuvi nte, ci fac sem ne vizi b i le"6 . Acesta e un factor de bază ai ia fel de recu noscutei nesigu ranţe ce caracterizează n u doar toate chesti u n i l e p o l it ice, ci ş i toate trebu ri l e ce sînt puse la cale d i rect În tre oameni , fără influenţa i ntermedi ară, stabi l izatoare şi coagu lantă a obiectelor.?

I m posibi l i tatea de a expri ma fără ech ivoc acel "cine" al agentu l u i nu este decît cea d i n tîi d i ntre n u meroasele neput inţe de care suferă acţi u nea ş i , În conseci nţă, existenţa colectivă ş i raportu ri l e d intre oamen i . Ea este pesemne cea mai i m portantă d i ntre cele de care ne vom ocu pa, În sensu l În care ea nu rezu ltă d in comparaţi a cu activităţi mai s igure şi mai prod u ctive, pre­cum fabricarea, contemp l area, cunoaşterea sau ch iar m u n ca, ci i n d ică ceva ce obstrucţionează acţi unea din pu nctul de vedere al propri i lor scopuri . M iza pusă În j oc este caracteru l reve lator fără de care acţi u nea şi vo rb i rea ş i -ar p ie rde Întreaga sem n ificaţi e u mană.

6. Oute legei oute kryptei aiia semainei ( Die ls , Fragmente der Vorsokratiker (ed . a 4-a, 1 922 ) , frag. B 93) .

7. Socrate fo losea acelaşi cuvînt ca şi Heraclit, semainein (Ha arăta şi a face semne" ) , pentru a da seama de manifestarea ace lu i daimonion al său (Xenofon , Memorabilia, 1, 1 , 2, 4). Dacă e să Îi dăm crezare l u i Xenofon, Socrate asemuia acest daimonion cu oraco lele, SUSţi nînd că şi unu l , şi celel alte ar trebui folosite nu mai pentru treburi l e omeneşti , În care n im ic nu e sigur, i ar nu În probleme de artă şi de meşteşug, unde totu l este previzi bi l (ibid., 7-9).

1 52

Acţi u nea şi vorb i rea, Întrucît sînt d i recţ ion ate spre oamen i , au loc În tre oameni şi Îşi păstrează capacitatea d e dezvăl u i re-a-agentu l u i ch iar şi atu nci cînd co n ţi n utu l lor este excl usiv "ob iectiv", p reocu pat de pro b l eme le l u m i i ob i ecte lor Î n care oamen i i s e m işcă, acea l u m e care, d i n punct de vedere fizi c, se Întinde Între ei şi d i n care provi n i n teresele lor legate de l u me, ob iecti­ve, precise . Aceste i nterese constitu i e , În Înţe lesu l cel m ai l i teral al cuvîntu­lu i , ceva ce inter-est, ce se Întinde Între oamen i ş i , de aceea, Îi poate l ega ş i strînge l ao lal tă. În cea mai mare parte, acţi u n ea şi vorb i rea au l egătu ră cu acest între-un i i -ş i-al ţi i care vari ază cu fiecare gru p de oameni , astfel că majo­ritatea cuvi nte lor şi a fapte lor, pe lîngă faptu l că sînt o dezvăl u i re a agentu­lu i care acţionează ş i vo rbeşte , tri m it la o an umită real itate ob iectivă a l u m i i . Cu m această dezvăl u i re a sub iectu l u i este parte i n tegrantă a oricăru i raport, ch iar şi a cel u i mai "ob iectiv" , acest Între-un i i -ş i -a lţi i ce ţi ne de l u me, fizic, este aco perit ş i , ca să zicem aşa, năpăd it, Îm preună cu i n terese le sale, de un Între-un i i -ş i -a lţ i i cu totu l d iferit, care con stă În fapte şi cuvi nte ş i care Îşi dato rează origi nea excl usiv faptu l u i că oam e n i i acţio nează şi vorbesc d i rect u n i i cu alţi i . Acest Între- u n i i -ş i -alţ i i secu nd ş i sub iectiv n u este tangi bi l , d at fi i nd că n u exi stă ob i ecte tangi b i l e În care s-ar putea coagu l a; p rocesu l ac­ţi u n i i ş i al vorbi ri i nu poate lăsa În u rm a sa asemenea prod use fi n i te şi rezu l ­tate. Dar În ci uda intangi b i l ităţi i sale , acest Între-un i i-ş i -alţi i nu este mai puţin real decît l u mea ob iecte lor pe care o avem În com u n În mod vizi b i l . N u m i m această re a l i tate " reţeau a" re l aţi i l o r u m a ne , i n d i cînd p ri n i n term ed i u l metafore i cal i tatea e i Întru cîtva i n tangi b i l ă.

Desigu r, această reţea n u e mai puţi n legată de l u mea ob iectivă a l u cru­ri lor decît e legată vo rb i rea de existen ţa u n u i corp Însufl eţit, Însă re laţia nu e ca aceea a une i faţade sau , În term i n ologie marxistă, ca a une i suprastru c­tu ri esenţ ia lmente superflue ataşate la structu ra fu ncţiona lă a con strucţiei Înseşi . Eroarea fu n dame ntal ă a ori căru i materia l i sm În po l i ti că - i ar acest materi a l i sm nu este de origi ne marxistă ş i n ic i măcar modernă, ci e la fe l de vechi ca istori a teoriei noastre pol iti ceB - este că trece cu vederea faptul că, În mod inevitab i l , oamen i i se dezvăl u i e ca su b iecţi , ca persoane d isti ncte şi un ice, ch i ar ş i atu nci cînd se concentrează În întregi me asu pra ati ngeri i u n u i

8 . Material ismul În teoria politică este cel puţin l a fel d e vechi ca ş i ipoteza platonico-aristotel iciană după care co m u n ităţi l e po l i tice (poleis) - ş i nu doar vi aţa fam i l iei sau coexistenţa u n u i n u măr de locu i n ţe d o m estice (oikiai) - Îşi datorează existenţa necesi tăţi i materia le . ( Pentru P lato n , vezi Republica, 369, u n d e origi nea polis-u l u i este descoperită În nevo i le noastre şi În incapac­itatea noastră de a fi autosufici enţi . Pentru Aristotel , care ş i aic i , ca ş i În altă parte este mai aproape decît P laton de op in ia greacă obişnuită, vezi Politica, 1 252 b 29: "Polis-u l ia fi inţă de d ragu l vieţi i , dar rămîne să existe de d ragu l vieţi i bune" . ) Conceptul aristotel ic ian de �m­pheron, pe care ÎI reÎntî in im la Cicero sub fo rma conceptu l u i de utilitas, trebu ie Înţeles În sen­s u l acesta. În sch i m b, amîndoi sînt precursorii teoriei i n teres u l u i de mai tîrzi u , elaborate pe depl in încă d e la Bod in - aşa cum regi i dom nesc peste popoare, I n teresu l domneşte peste regio În evo luţ ia modernă, M arx este remarcab i l nu datorită material ism u l u i său, ci pentru că este s i nguru l gînditor pol it ic Îndeaj u ns de consecvent, ÎnCÎt să Îşi bazeze teo ria i nteresu­lu i material pe o activitate umană evident materi ală, pe m u ncă - adică pe metabol ismul d intre corpu l omenesc şi materie.

1 53

obiectiv cu totu l materi al, ce aparţi ne l u m i i . A ren u n ţa la această dezvăl u i re , pres u p u nînd că o asemenea ren u nţare s-ar putea Într-adevăr real iza vreoda­tă, ar ech ival a cu tran sform area oamen

'i l or În ceva ce ei nu sînt; pe de al tă

parte, a nega real i tatea acestei dezvăl u i ri ş i a conseci nţe lor care Îi sînt pro­pri i Înseam n ă pur şi s i m p l u l i psă de real i s m .

Domen i u l treburi l o r omeneşti constă, la drept vorb i n d , Î n reţeaua re la­ţi i l o r u m ane care exi stă pretu ti nden i unde oamen i i trăi esc Împre u n ă. Dez­văl u i rea ace l u i "ci ne" pri n vorbi re ş i stabi l i rea u n u i nou Început pri n acţi u ne ţi n Întotdeau na de o reţea deja existentă, În care u rmări l e i med iate ale aces­to ra pot fi resi mţite. Îm preu n ă, vorb i rea şi acţi u nea decl anşează u n proces nou, care se prezi ntă, În ce le d i n urmă, ca povestea un ică a vieţi i n o u l u i ven i t, afectÎnd În ch i p s i ngu lar povestea vi eţi i tutu ror celor cu care el i n tră În co n­tact. D in cauza acestei reţe le de relaţi i umane deja existente, cu nenumăratel e e i dori n ţe ş i i n tenţ i i d ive rgente, acţi u nea n u Îşi ati nge scopu l aproape n i ci o­dată; Însă tot d i n cauza acestu i med i u , În care n u.m ai ea este real ă, acţi u n ea " p rod uce" povesti ri , i ntenţi onat sau n u , tot atît d e natu ral pe cît fabri carea prod uce ob iecte tangi b i l e . Aceste povesti ri pot fi apoi consem n ate În docu­mente şi Î� mon u mente , pot fi racute vizi b i l e În obi ecte de Întreb u i n ţare sau În l u crări artistice, pot fi spuse şi repetate, sau gravate În tot soi u l de materia­le . E le Înse le , În real i tatea l o r v ie , d iferă cu totu l de asemenea re ifi cări . E le ne spun nouă mai m u l te despre sub iectu l lor, " ero u l " afl at În cen tru l fiecăre i povesti ri , decît ne spune vreod ată ori care prod us al mîi n i l o r omeneşti despre maestru l care l-a prod us, şi , cu toate acestea, e le nu sînt, la drept vorbi n d , produse . D e ş i fiecare o m ş i - a Început vi aţa i n trînd Î n l u mea oam e n i l o r p rin acţi u n e ş i vorbi re, n i men i n u este autoru l sau produ căto ru l poveşti i proprie i vieţi . Cu a lte cuvinte, povesti ri l e , rezu ltate le acţi u n i i şi a le vorb i ri i , dezvăl u i e u n agent, Însă acest agent n u este u n autor sau u n produ căto r. C ineva a Început povesti rea şi este sub i ectu l ei În d u b l u l sens al cuvîntu l u i , ca agent a l ei şi ca ce l ce o suportă, Însă n i m e n i nu este auto ru l e i .

Că fiecare vi aţă i n d ivi dua lă cupri n să Între naştere ş i moarte poate fi spusă, În ce le d in urmă, ca o poveste cu Început şi cu sfîrşit - i ată ce formează cond iţ ia p repo l i tică ş i pre i stori că a i storie i , marea poveste rară Început şi rară sffrşit . Dar motivu l pentru care fiecare vi aţă ome nească Îşi s p u n e po­vestea ş i pentru care istoria devi n e În cele din u rm ă cartea de povesti ri a ome­n i ri i , cu n u meroşi agenţi ş i vorbitori , ş i totu şi rară auto ri tangi b i l i , este ace la că În ambele cazu ri este vorba de u rmări ale acţi u n i i . Căci marea necu noscu­tă a istori e i , care a derutat fi l osofia istorie i În epoca modernă, nu se iveşte n u mai atu nci cînd i stori a este privi tă ca Întreg şi cînd se descoperă că subiec­tu l e i , o m e n i rea, este o abstracţi e care nu poate deven i n i ciodată age nt ac­tiv; aceeaşi necunoscută a derutat fi l osofi a po l i ti că de la Încep utu ri l e e i , În Antich i tate, şi a contri bu it l a d ispreţu l gen eral cu care fi l osofi i , Începîn d de l a Platon , au privit domen iu l treburi l o r omeneşti . Nedu meri rea vi ne d i n fap­tu l că, În ori ce seri e de eve n i mente care formează Împreu nă o poveste cu o sem n i fi caţie u n ică, no i putem u n eori să izo lăm agentu l care a pus În m iş­care Întregu l proces; şi cu toate că acest agent rămîne adesea s u b i ectu l ,

1 54

"erou l " povesti ri i , n u ÎI putem totu şi desem n a n ic iodată În ch ip neech ivoc ca fi i nd autoru l eventuale i u rmări a povesti ri i .

I ată motivu l pentru care P laton socotea c ă treburi l e omeneşti (ta tân an­thrâpân pragmata), u rmarea acţi u n i i (praxis), n u ar trebu i tratate cu mare se­ri ozi tate ; acţi u n i l e oamen i l o r se aseamăn ă cu gestu ri l e u no r m ari onete manevrate d i n cu l ise de o mînă i nvizi b i l ă, astfel că omu l pare să fie u n soi de jucări e a u nu i zeu .9 Este demn de notat că P laton , care nu avea n i ci cea mai vagă i dee despre concepţia modernă asup ra i sto ri e i , a fost p rimu l care a i nventat metafora agentu l u i d i n cu l ise, cel care, d i n spate le oamen i lo r care acţionează, trage sfori le şi e răspunzător de desTaşurarea povesti ri i . Zeu l p lato­n ic ian nu e al tceva decît un s imbo l al faptul u i că povesti ri l e real e , spre deo­seb i re de ce le pe care

.I e i nventăm , n u au n i ci u n auto r; ca atare, e l este

adevăratu l precu rsor al Providenţei , al "mîi n i i nevăzu te" , al Naturi i , al "sp i ri­tu l u i l um i i " , al i nteresu l u i de c lasă şi al altora asemenea lor, pri n care fi losofi i creşti n i şi modern i ai i stori ei au Încercat să găsească rezolvarea prob lemei deconce rtante după care, deş i Îşi d atorează exi stenţa Qamen i l or, i stori a n u este totuş i , Î n mod evident, " produsă" de ei . ( De fapt, n im i c n u dovedeşte mai cl ar natu ra po l i tică a istorie i - că este mai cu rînd o poveste de fapte şi ele acţi une decît una de tend i nţe, forţe sau idei - decît i n troducerea agentu­lui i nvizi b i l d i n spate le scene i , pe care ÎI Întî l n i m În toate fi losofi i l e istori e i , care, fie ş i d i n acest motiv, pot fi rec u noscute ca fi losofi i po l i t ice degh izate. La fel , s imp l u l fapt că Adam Smith a avut nevo ie de o " mînă i nvizi b i l ă" care să gh ideze tranzacţi i l e economice de pe p iaţa de sch imb arată l i m pede că sch imbu l nu i m p l i că nu mai s imp la activi tate economică şi că "omu l econo­mic" , atu nci cînd Îşi face apariţ ia În p iaţă , este o fi i nţă care acţi o nează, ne­fi ind n ici exc lusiv producător, n ic i comerciant sau agent de schi mb pri n troc.)

Agentu l i nvizi b i l d i n cu l i se este o i nvenţie ce provi ne d i n tr-o nedumeri re mentală, dar care nu corespunde n i ci u ne i experienţe reale. Pri n i n termed i u l l u i , povestea c e rezu ltă d i n acţiu ne este răstăl măcită ca o poveste i nventată În care u n autor propri u -zis trage sfori le ş i d i rij ează p iesa. Povestea i nventa­tă dezvăl u i e un creator, tot aşa cum fiecare l ucrare arti stică i n d ică cl ar că a fost produsă de ci neva; ceea ce nu ţi ne de caracteru l povesti ri i Înseş i , ci doar de modu l În care ea a l u at fi i n ţă. D i sti n cţi a d i ntre o poveste .real ă ş i o poveste i nventată exprimă tocmai faptu l că cea de-a doua a fost "fabri cată" , În timp ce prima 'n u a fost constru i tă cîtu şi de puţi n . Povestea rea lă , În care sîntem angajaţi cîtă vreme trăim , n u are un autor, vizi b i l sau i nvizi b i l , pen­tru că ea nu este fabri cată. S i ngu ru l "ci neva" pe care ea ÎI reve lează este erou l e i , ş i ea este s i ngu ru l med i u În care man ifestarea la Început i n tangi b i l ă a unu i "c i ne" d i sti nct şi u n i c poate deven i tangib i l ă ex post (acto pri n acţi une şi vorb i re . Cine este sau a fost ci neva putem şti doar cu nos�Înd povestea al cărei erou este el Însuş i - a ltfel spus , b iografia l u i ; toate ce le la l te amănunte , pe care l e ştim despre e l , i nc lusiv l u crarea pe care s-ar putea să o fi produs şi să o fi l ăsat În u rmă, ne spun doar ceea ce este sau ceea ce a fost e l . Astfe l ,

9. Legile, 803 ş i 644 .

1 55

cu toate că despre Socrate , care nu a scris n ici măcar un rînd şi n u a l ăsat nic io l ucrare, ştim cu mu lt mai puţine decît despre platon sau Aristote l , totuşi , cunoscîndu- i povestea, şti m cu mu lt mai b ine şi cu mu l t mai i ntim ci ne a fost decît şti m c ine a fost Ari stote l , despre ale căru i op i n i i sîntem i ncom­parab i l mai b ine i nformaţi .

Erou l pe care povestea ÎI dezvăl u i e nu are nevoi e de Însuş i ri ero ice; l a Început, ad ică l a Homer, cuvîntu l "erou" nu era decît un nume d at fiecăru i bărbat l i ber care parti c ipase la aventu ra tro iană1 o şi d espre care se putea spune o poveste . Ideea de cu raj , pe care no i o socotim acum drept o Însu ş ire i nd ispensab i l ă a erou l u i , este de fapt prezentă deja În d i spon i b i l itatea l u i de a acţi ona ş i de a vorb i , de a-şi i ntroduce s i ne l e În l ume şi de a Începe o

poveste care să Îi aparţi nă. I ar acest cu raj n u este În mod necesar, şi n i ci ch iar În primu l rînd, legat de d ispon ib i l i tatea de a suporta consecinţele; cu ra­ju l şi ch iar Îndrăzneala sînt deja prezente În gestu l i nd ivi du l u i de a-ş i părăsi adăpostu l privat şi de a arăta cine este, de a-şi dezvăl u i şi expune si nele. Măsura acestu i cu raj i n iţi al , rară de care nu ar fi posi b i l e cîtuşi de puţin n i ci acţi unea, n ici vorb i rea ş i , pri n urmare, potrivit greci lor, n ici l i bertatea, nu este mai m ică, ci ar putea fi ch iar mai mare , În cazu l În care s-ar Întîmp la ca "erou l " să fie u n l aş .

Conţi n u tu l propri u acţi u n i i şi vorb i ri i , p recu m şi sensu l lo r general pot l ua d iverse forme de re ificare În lucrări l e arti stice ce g lorifică o faptă sau o

real izare ş i , pri n transformare şi condensare , prezi ntă, În toată Însemnătatea sa, un even iment extraord i nar. Totuşi , cal itatea revelatoare specifică acţi un i i ş i vorb i ri i , man ifestarea imp l ic ită a agentu l u i ş i a vorbi toru l u i , este atît de nemij locit legată de fluxu l v i u a l acţi u n i i ş i al vorb i r i i , În cît n u poate fi repre­zentată şi " re ificată" altfe l decît pri ntr-un soi de repetiţie , i m itaţi a sau mime­sis, care, după Aristote l , domneşte În toate arte le , dar care este potrivită de fapt numai pentru drama, a l cărei nume (derivat d in verbu l grecesc dran, "a acţiona") arată e l Însuş i că i n terpretarea dramati că este de fapt o im i tare a acţi u n i i . 1 1 E lementu l m imetic nu se Întîl neşte Însă numai În arta actoru­l u i , c i , aşa cum Aristotel su sţi ne pe bună d reptate, şi În compunerea sau În scrierea piese i , ce l puţ in În măsura În care d rama se real izează pe dep l i n doar atu nci cînd e pusă În scenă Într-un teatru . Numai actori i şi vorbi tori i care re-pun În scenă i n triga povesti ri i pot comun ica Întreaga semnificaţi e, nu atît a povesti ri i Înseş i , cît a "ero i lor" care se dezvăl u i e pe ei Înş iş i În ea. 1 2 D in

1 0 . La Homer, cuvîntu l her6s are fără Îndoială o nu anţă de d i sti ncţie , Însă nu mai aceea de care fiecare bărbat l i ber era În stare. EI nu apare ni căieri cu sensul u lterior de "semizeu" , p rove­n i t poate d in zeificarea vech i l o r ero i epici .

1 1 . Ari stotel arată deja cum cuvîntu l drama a fost ales deoarece acei drontes ("oameni i care acţionează") sînt im i taţi (Poetica, 1 448 a 28) . Chiar d i n tratat reiese l i mpede că mode lu l aristotel ic ian de " im itare" În artă este preluat d in teatru , iar generaJizarea conceptu l u i , pen­tru a- I face apl icabi l l a toate artel e, pare mai curînd forţată.

1 2 . De aceea Aristotel vorbeşte de ob icei nu de o im i tare a acţi un i i (praxis), ci a agenţi lor (prat­tontes) (vezi Poetica, 1 448 a 1 şi urm. , 1 448 b 25 , 1 449 b 24 şi urm . ) . EI nu este totuş i con­secvent cu această fo losire a termen i lor ( cf. 1 451 a 29, 1 447 a 28). Esenţia lu l este că traged ia

1 56

punctu l de vedere al tragedie i greceşti , asta ar Însemna că sem n ificaţi a pove­sti ri i , atît cea i med iată, cît şi cea u n iversală, este dezvălu ită de cor, care nu im ită1 3 ş i a le căru i comentari i sîn t poezie pu ră, În timp ce identi tatea i ntangi­bi l ă a agenţi l o r povesti ri i , dat fi i nd că ei scapă oricărei general izări şi, p ri n urmare , o ricărei re ificări , n u poate fi comun i cată decît pri ntr-o im itare a ac­ţi u n i i l o r. E şi motivu l pen tru care teatru l constitu i e arta po l i t ică pri n excelenţă; doar aic i sfera po l i tică a vieţi i umane este transpusă Î n artă. Tot aşa, teatru l este s i ngu ra artă al căre i u n ic subiect ÎI constitu ie omu l În rel aţia l u i cu cei la l ţi .

2 6 FRAG I LITATEA TREBURI LOR OMENEŞTI

Acţi u nea, spre deoseb i re de fabricare, nu e n i c iodată posi b i l ă În izol are; a fi izo lat Înseamn ă a fi l i ps it de capaci tatea de a acţiona . Acţi unea ş i vorb i ­rea au nevoie de prezenţa altora tot atît de mu lt pe cît fabri carea are nevo ie de prezenţa natu ri i pentru a-ş i p rocura material u l şi a une i lumi pentru a-ş i i nstal a produsu l fin i t. Fabricarea este Înconj u rată de l ume şi se află În per­manentă legătu ră cu ea: acţi u nea şi vorbi rea sînt Înconju rate de reţeaua fap­tel or ş i a cuvi nte lor altor oamen i ş i se află În permanent contact cu ea. Cred inţa popu lară Într- un "bărbat viguros" care, izo lat de ce i l alţi, Îşi datorea­ză puterea s ingurătăţi i sale este fie pu ră supersti ţie, În răd ăci nată În i l uzia că putem "face" ceva În domen i u l treburi lo r omeneşti - că putem "face" , de p i ldă, i nstituţi i sau legi , aşa cum facem mese şi scaune, sau că Î i putem face pe oameni "mai bun i" sau "mai răi"14 -, fie deznădejdea conştientă legată de orice acţiune, pol itică sau nepol itică, asociată cu speranţa utopică În posi bi­l i tatea de a- i trata pe oameni ca pe un " material " pri ntre alte l e . 1 5 Forţa de care i nd ivid u l are nevo ie În ori ce proces de produ cţie devi ne cu totu l i n uti l ă atu nci cîn d l a m ij loc se află acţi u n ea, i nd i ferent dacă această forţă este

nu se ocupă de calităţi le oamen i l or, de acele poiotes ale lor, c i de tot ceea ce s-a întîmp lat cu ei , de acţi un i l e, de viaţa şi soarta lor bună sau rea ( 1 450 a 1 5-1 8) . Prin u rmare , con­ţi nutu l tragedie i nu se găseşte în ceea ce noi am numi caracter, ci în acţi une sau intrigă.

1 3 . Faptul că un cor " im ită mai puţin" este men\ionat în tratatul pseudo-aristotel ician Problemata (9 1 8 b 28) .

1 4. Deja Platon î i reproşa l u i Peric le că nu l -a "făcut mai bun pe cetăţean" şi că , la sflrşitu l carierei sale, aten ien i i erau ch iar mai răi decît înainte (Gorgias, 5 1 5 ) .

1 5 . I sto ria po l itică recentă este p l i nă de exemple ce arată că expresia "material uman" n u este o metaforă i nofensivă, ş i acelaşi l ucru este val abi l pentru o întreagă serie de experi mente şti inţifice moderne d in ingineria socială, b iochimie, ch i rurgia pe creier etc . , care toate t ind să trateze şi să modifice materi al u l u man ca pe or ice altă materie . O asemenea abordare mecanic istă este ti p ică pentru epoca modernă; cînd urmărea scopuri asemănătoare , An­tich i tatea era încl i nată să se gîndească la om ca la un an imal sălbatic, ce trebu ie Îmb lîn­zit şi domesticit. În ambele cazu ri si ngu ra reuş ită posi b i l ă stă În uc iderea omu lu i , fireşte nu neapărat ca organism viu , ci qua om.

1 57

i n te lectual ă sau pu r fizică. Istoria este p l i nă de exemple ale neputi n ţe i omu­lu i putern i c şi su perior, care nu ştie cum să Îş i asigu re sprij i n u l , co-acţiu nea semen i lor săi . Nereuş ita l u i este adesea pusă pe seama fatalei i nferiori tăţi a celor m u lţi şi a resentimentu l u i pe care toate persoanele de seamă ÎI i ns­p i ră celor med iocri . Ş i totuşi , ori cît ar fi de adevărate , asemenea observaţi i nu ati ng m iezu l chesti u n i i .

Pentru a arăta ceea ce e pus aici În joc, ne putem ami nti că greaca ş i la­ti na, spre deoseb ire de l imb i l e moderne, conţi n două cuvi nte cu totu l d iferite, şi totuşi legate unu l de celă l alt p ri n care desemnează verbu l "a acţiona" . Celor două verbe greceşti archein ( "a Începe", "a mîna" ş i , În fine, " a domni" ) ş i prattein ( "a trece pri n " , "a duce l a bun snrş it" , "a i sprăvi ") l e corespund verbele lati neşti agere ( cea pune În m işcare", "a mîn a") şi gerere (al căru i sens i n iţ ia l era ce l de "a purta" ) . 1 6 S-ar părea atu nci că fiecare acţiune e Împărţi tă În două: Începutu l , Tacut de o s ingu ră persoană, şi real izarea, la care iau par­te mai mu l te persoane, "purtînd" şi " i sprăvi nd" Întreprinderea, ducînd-o pînă l a capăt. Nu numai cuvi ntele sînt legate Între e le Într-un mod asemănă­tor, ci şi i stori a fo los iri i lor e aproape aceeaş i . În ambele cazuri , cuvîntul care la Început desemna doar a doua parte a acţi u n i i , Îndep l i n i rea ei - prattein, respectiv gerere - a deven it cuvîntu l acceptat pen tru acţi une În general , În vreme ce cuvi ntele desemnÎnd Începutu l acţi u n i i au dobînd it un sens speci a­l izat, cel puţi n În l imbaju l pol it ic . Archein, fo losit În sens restrîns , a aju ns să Însemne În primu l rînd "a domn i " şi ( Ca mîna" , i ar agere a ajun s să ai bă mai cu rînd Înţe lesu l de "a mîna" decît de "a pune În mişcare" .

Astfe l , rol u l de i n i ţiator şi de conducător, care Îi revenea l u i primus inter pares (u n rege Între regi , În cazu l l u i Homer) , s-a sch i mbat În cel de domni ­tor; i nterdependenţa i n iţ ia lă proprie acţi un i i - dependenţa i n i ţ iatoru lu i şi a conducătoru l u i de sprij i n u l Însoţitori l o r săi ş i dependenţa acestora de e l , ÎntruCÎt el le oferea pri l ej u l de a acţiona - s-a sci ndat În două fu ncţi i cu totu l d i feri te: fu ncţi a de a da ord i ne , deven ită p rerogativă a domn i toru l u i , şi fu ncţia de a le executa, deven ită datori e a supuş i lor săi . Acest domn itor este s i ngu r, izo lat de ce i lalţi pri n forţa sa, tot aşa cu m i n i ţiatoru l este izo lat l a Început datorită i n i ţi ative i sale, Înai n te de a- i fi găsit pe cei l a lţi care să i se al ătu re . Totuşi , pu terea i n i ţi atoru l u i şi conducătoru lu i se arată doar În i n i ­ţi ativa sa şi Î n ri scu l pe care e l ş i - I asumă, nu În real izarea p ropriu -zisă. Cît Î I priveşte pe domn itoru l vi ctorios, acesta Îş i poate aroga ceea ce, În reai i ta­te, reprezi ntă reuşita cel or mu lţi - ceea ce l u i Agamemnon , care era rege , i ar nu domnitor, nu i s-ar fi Îngădu it n i ciodată. Pri n această pretenţie , con­ducăto ru l monopo l izează, aşa zicînd , forţa celor Tară al căror sprij i n e l nu ar fi fost n i ciodată În stare să real izeze ceva. Astfel ia naştere i l uz ia puteri i extraord i nare ş i , odată cu ea, mitu l bărbatu l u i vigu ros , care este putern ic pen tru că este si ngu r.

1 6 . Pen tru archein şi prattein, vezi în special folosirea lor la H o mer (cf. C. Capel le , Wărterbuch des Homeros und der Homeriden ( 1 889)) .

1 58

Deoarece se m işcă Întotdeau na p ri ntre şi În rel aţie cu a l te fi i n ţe care acţio nează, agentu l nu e n i ci odată un s im p l u "agent" , ci Întotdeau na şi În acel aş i timp cin eva care suportă o acţi une . A face ş i a suporta sîn t ca două faţete a l e ace le iaşi monede, i a r povestea pe care acţi u nea o Începe e compu­să d i n fapte le ş i d in suferi n ţe le ce decu rg d in ea . Aceste u rmări sînt i nfin i te, căci acţi u nea, deşi poate l ua naştere , aşa zicînd , de n i căieri , acţi onează Într- un med i u În care toate reacţi i l e devi n reacţi i În lanţ ş i În care toate pro­cesele sînt cauza u nor noi p rocese. Întrucît acţi u nea acţionează asupra unor fi inţe capab i l e de acţi u n i propri i , reacţia nu este doar u n răspu ns, c i este întotdeau na o nouă acţi une ce izbu cneşte pe cont propri u ş i îi afectează pe alţi i . Astfe l , În mij l ocu l oamen i l o r, acţi unea şi reacţi a nu se m i şcă n i ciodată În cerc Înch i s şi nu se pot l imita n i ciodată cu precizie la do i parteneri . O asemenea ne l im i tare nu caracterizează numai acţi unea pol it ică, În sensu l mai strict al termenu l u i , ca şi cum i nfin i tatea legătu ri lor reci p roce d i n tre oa­men i n u ar fi decît rezu l tatu l mu lţim i i nesfirşite a oamen i l o r i m pl i caţi , d e care am putea scăpa acceptînd să aCţi onăm într-un cad ru de c ircu mstanţe l im i tat şi i nte l i gi b i l ; actu l cel mai mărunt În c ircu mstanţele ce l e mai l i m ita­te poartă sămînţa acel e iaş i i nfin i tăţi , căci o s i ngu ră faptă, i ar uneori u n si n­gur cuvînt sînt de aj uns ca să sch imbe or ice configu raţie .

În pl us, acţi unea, ind iferent de conţi nutu l ei concret, stab i leşte Întotdeau­na re l aţi i ş i are, prin u rmare, tend i n ţa i nerentă de a forţa orice l i m itări şi de a trece d i nco lo de orice gran iţe . 1 7 Lim i tări l e şi gran iţele exi stă În domen i u l treburi lor omeneşti , Însă e le n u oferă n i ci odată un cad ru capabi l să reziste asaltu l u i pri n care fiecare nouă gene raţi e trebu ie să se i ntroducă În l ume. Fragi l i tatea i n stituţi i lor şi a legi lor omeneşti ş i , în general , a tu turor chesti u­n i lor care au legătură cu vieţu i rea Împreună a oamen i lor decu rge d i n condiţ ia umană a natal i tăţi i ş i e cu totul i ndependentă de fragi l i tatea naturi i umane . Garduri l e care Împrejmu iesc proprietatea pri�ată, as igurînd l im ite le fiecărei locu i n ţe domestice, gran iţele terito ri a le care protejează şi fac posi b i l ă iden­titatea fizi că a unu i popor, legi le care Îi ocrotesc şi Îi fac cu puti n ţă existenţa pol it ică sînt de o atît de mare Însemnătate pentru stab i l i tatea treburi l o r

. omeneşti tocmai pentru că În urma activi tăţi lor ce au loc În domen i u l trebu­ri lor omeneşti nu ies l a iveală asemenea pri nc ip i i l im i tative şi protectoare . limitări le legi i nu sînt n ic iodată m ij loace de protecţi e abso lut sigu re Împotri­va acţi u n i i ven i te d i n i n terioru l corpu l u i po l i ti c, tot aşa cu m gran i ţe le teri to­riale nu constitu i e n i c iodată m ij l oace de p rotecţie absol ut s igu re împotriva acţi u n i i ven i te d i n exteri or. I nfin i tatea acţi u n i i n u este al tceva decît reversu l formidab i l e i sale capacităţi de a stab i l i re l aţi i , ad ică a l productivi tăţi i sale

·1 7. E i nteresant de notat că Montesq uieu, care n u era preocu pat de legi , ci de acţi u n i l e pe care spiritul lor le poate insp ira, defineşte legi le ca raporturi existente Între fi inţe d iferite (Esprit des lois, cartea 1 , cap. 1 ; cf. cartea XXVI , cap. 1 ) . Este o definiţie s u rpri nzătoare, Întrucît legi le fuseseră Întotdeauna definite În termeni de gran iţă şi de l im i tă. Motivu l e acela că Montesquieu n u era interesat atît de ceea ce e l n u mea "n atu ra guvern ări i " - dacă era vorba, b u n ăoară, de re pu bl ică sau de monarh i e - , cît de "princ ip iu l e i . . . pri n care e făcută să acţioneze, . . . de pas i u n i l e umane care o p u n În mişcare" (cartea I I I , cap . 1 ) .

1 59

specifice; i ată de ce vechea vi rtute a moderaţi ei , a păstrări i măsuri i , este cu adevărat una d i n vi rtuţi l e pol itice card i nale, aşa cum isp ita pol i ti că pri n exce­lenţă o reprezin tă fără Îndoia lă hybris-u l (după cu m ştiau atît de b ine greci i , depri nşi cu posi b i l i tăţi le aCţi u n i i ) , i ar n u voi nţa de putere, cu m sîntem noi Încl i n aţi să credem.

Cu toate că fel u ri te le l im ite şi gran i ţe pe care le Întîl n im În toate statel e pot oferi o an um ită protecţie Împotriva i nfin ităţi i propri i acţi u n i i , e l e sînt Însă cu totu l neputi nc ioase să contrabalanseze cea de-a doua trăsătu ră fu ndamentală a acţi u n i i : neprevăzutu l care îi este i nerent. Şi n u e vorba, de fapt, de i n capacitatea de a prevedea toate conseci nţele logice ale u nu i act an ume, deoarece în cazu l acesta un cal cu lator electron ic ar fi În stare să pre­vadă vi i to ru l , ci de o trăsătu ră care se l eagă d irect de povestea care, În cal i ­tate de rezu ltat al acţi u n i i , Începe şi se constitu ie de Îndată ce momentu l pasager al faptei a trecut. Neajunsu l este că oricare ar fi caracterul şi con­ţi n u tu l povesti ri i u l terioare, fie că se joacă În viaţa privată sau În cea pub l i ­că, fie că imp l ică un nu măr mare sau u n nu măr restrîns de agenţi , Înţe l esu l ei dep l i n nu se poate dezvăl u i decît după ce povestea ia sf'lrş it. Sp re deose­b i re de fabricare , unde l um i na pri n care se j udecă produsu l fin i t este asigu ­rată de imagi nea sau de modelu l sesizat În prealabi l de och iu l meşteşugaru lu i , l um ina care e l uc idează procese le acţi u n i i ş i , p ri n u rmare, toate procesele i stori ce nu apare decît l a snrş itu l lor, adesea după ce toţi partici panţi i au mu rit . Acţi unea nu i se dezvăl u ie pe de-a-ntregu l decît povestitoru l u i , ad ică privi ri i retrospective a i stori cu l u i care şti e Într-adevăr întotdeauna mai b i ne decît partic ipanţ i i ce s-a întîmp lat. Toate re latări le oferite de agenţi i Înşiş i - deş i În cazu ri rare aceşti a pot da declaraţi i În tru totu l demne de crezare despre i ntenţi i le , scopuri l e ş i motive l e lor - devi n În mîi n i l e i stori cu l u i s im­p l e su rse documentare uti l e şi nu se pot n ic iodată compara În semn ificaţie ş i verid ic i tate cu povestea l u i . Ceea ce i stori seşte povestitoru l trebu i e În mod necesar ascu ns de agentu l însuşi , cel puţi n cîtă vreme acesta este anga­jat În acţi une sau În urmări l e e i , căci pentru el sensul acţi un i i sale nu se găseşte În povestea u l terioară. Chi ar dacă povesti ri l e sînt rezu ltate l e i nevitab i l e al e acţi u n i i , nu agentu l , ci povesti toru l e cel care observă şi "produce" povestea.

2 7 SOLUŢIA GREACĂ

Acest neprevăzut al u rmări lo r este strîns legat de caracteru l reve l ator al acţi u n i i şi al vorb i ri i , În care i nd ividu l Îşi dezvăl u i e eu l fără a se cu noaşte pe s ine şi fără a putea să calculeze În preal abi l pe ci ne dezvăl u i e . D ictonu l an­tic potrivit căruia n imen i nu poate fi socotit eudaimân Înainte de a mu ri poate cl arifica chesti u nea pusă În joc, presu punînd că, după două m i l en i i şi jumă­tate de repetare şi de toci re, am mai putea p l eca u rechea la Înţe lesu l său i n iţ ia l ; n ic i ch iar trad ucerea l ati nească, deja proverb i al ă ş i bana l izată l a

1 60

Roma - nemo antem mortem bea tus esse dici potest [ n imen i n u poate fi num i t feri cit Îna inte de moarte ] - , nu mai transm i te corect acest sens, deşi a fost poate o sursă de i nsp i raţi e pentru practi ca B iseri ci i Cato l i ce de a-şi beatifi­ca sfinţi i abia după ce a trecut destu lă vreme de l a moartea lor. Căci eudaimo­nia nu Înseamnă n ici ferici re, n ici beatitudine; e un termen ce nu poate fi tradus ş i pesemne n ic i ch iar exp l i cat. Cuvîntu l sugerează b i necuvîntare, l i ps i tă Însă de ori ce n uanţe re l ig ioase, şi sem n ifică l ite ral ceva de fel u l bun ă-stări i acel u i daim6n care Însoteşte fiecare om de-a l u ngu l vieţi i , care este identi tatea d i s­ti nctă a fiecăre i persoane, dar care se Înfăţişează - şi este vizi b i l - doar pri ­vi ri i ce lorl alţ i . 1 8 Aşad ar, spre deoseb i re de feri ci re , care este o d i spoziţ ie trecătoare , ş i spre deoseb i re de şansă, de care c ineva poate avea parte În an um i te perioade ale vi eţi i şi care Îi poate l i ps i În alte le , eudaimonia, l a fe l ca viaţa însăş i , este o stare ce du rează, nefi ind supusă sch imbări i , n i c i capabi ­lă să ' prod ucă sch im bare. După Ari stotel , a fi eudaim6n ş i a fi fost eudaim6n sînt ace laş i l ucru , tot aşa după cum c ea trăi b i ne" (eu zen) şi ce a fi trăi t b i ne" sînt acelaşi l ucru cît timp durează viaţa; e le nu sînt stări sau activităţi ce sch im­bă cal i tatea une i persoane, ca faptu l de a Învăţa şi de a fi Învăţat, care i nd i ­că două atribute complet d iferi te a le ace leiaşi persoane la momente d iferi te . 1 9

Această identi tate nesch imbătoare a persoane i , cu toate că se dezvăl u i e Într-un mod intangib i l Î n acţi une ş i În vorbi re, devi ne tangi bi l ă abia În poves­tea vieţi i agentu l u i ş i a vorb i to ru l u i ; Însă ca atare ea nu poate fi cu noscută, ad ică percepută ca enti tate palpab i lă, decît după ce a aj uns la snrş it. Cu alte cuvi nte, esenţa u mană - nu natura umană În general ( care nu exi stă), n ici su ma cal i tăţi l o r şi a l i psuri l o r i nd ivi d u l u i , ci esenţa acelu i "c ine" al i nd i ­vidu lu i - poate Începe să existe abi a cînd viaţa d ispare ne l ăsÎnd În u rmă decît o poveste . De aceea, oric i ne năzu ieşte În mod conştient să fie "esenţi a l " , să lase În u rmă o poveste şi o identitate ce vo r dobînd i "glori a nemuri toare" nu trebu i e n umai să Îşi ri şte vi aţa, ci şi să aleagă Înad i ns, p recum Ah i l e , o viaţă scu rtă şi o moarte prematură. Doar omu l care n u supravieţu i eşte ac­

. ţi u n i i sale supreme rămîn e stăpîn u l i n contestab i l al identi tăţi i sale şi al posi-b i le i lu i măreţi i , deoarece e l se retrage În moarte din faţa posib i le lor conseci nţe şi a posi b i l e i conti nuări a ceea ce a Început. Ceea ce Îi conferă povest i ri i l u i Ah i l e sem n ificaţi a sa exemp lară este faptu l că ea arată pe scurt că eudaimo­nia nu poate fi obţi nută decît cu preţu l vi eţi i şi că i nd ividu l n u ş i -o poate asigu ra decît ren u nţînd l a conti n u i tatea u n u i mod de vi aţă În care s-ar dezvăl u i puţi n CÎte puţi n , concentrÎnd u-şi Întreaga viaţă În tr-o s i ngu ră faptă, astfel În cît povestea acţi u n i i să ia sfirş it odată cu vi aţa însăş i . Ce-i d rept,

1 8 . Pentru această i n terpretare a sensu l u i pe care îl au daimân şi eudaimonia, vezi Safocle , Oedip­Rege, 1 1 86 şi u rm. , mai ales versuri l e : Tis gar, tis aner pleon/ tas eudaimonias pherei/ e tosouton hoson dokein/ kai doxant' apoklinai ("Căci ci ne, ce om (poate) p u rta mai multă eudaimonia decît cea pe care i-o arată înfăţişarea şi o răsfrînge în înfăţişare ? " ) . Împotriva acestei i nevitab i le deform ări îşi afinnă coru l înţelepci u n ea: aceşti alţii văd, ei "au " sub och i ca p i l­dă daimân-u l l u i Oedip; nenoroci rea mu ri tori lor stă în orb irea faţă de propri u l daimân.

19 . Aristote l , Metafizica, 1 048 a 23 şi urm.

1 6 1

ch iar şi Ah i l e dep inde de povesti tor, de poet sau de i storic , fără de care tot ceea ce a făcut rămîne zadarn ic; e l este însă si ngu ru l "erou" şi de aceea, erou l pri n exce lenţă, care pune la d ispoziţia narato ru l u i întreaga sem n ificaţie a

faptei sal e , astfe l că totu l se petrece ca şi cum el nu nu m a i că şi-ar fi pus În scenă povestea vieţi i , ci în ace laş i timp ar fi şi "produs"-o .

Fără îndoia lă , u n asemenea înţe les al acţi un i i e cît se poate de i nd ividua­l i st, cum am spune no i astăzi .20 EI scoate În evidenţă tend i nţa către dezvă­l u i rea de s ine în defavoarea tutu ror celorlalţi factori şi rămîne, de aceea, relativ neatins de neajunsu l neprevăzutu l u i . Ca atare, e l a deven it prototi pu l acţi un i i pentru Antich itatea greacă ş i a influenţat, sub forma aşa-zisu l u i sp i rit ago­nal , fervoarea Înfăţi şări i propri u l u i eu pri n măsurarea cu alţi i , fervoare ce stă la baza conceptu l u i de po l i t ică ce domina În oraşele-stat. U n s imptom remarcab i l �I acestei i nflu enţe precumpănitoare este ace la că greci i , În con­trast cu toate evol uţi i l e u l terioare, nu socoteau legiferarea printre activităţi le po l i tice. În op in ia lor, l eg is latoru l era la fe l ca şi constructoru l zidu l u i cetăţi i , ci neva care trebu ia să Îşi facă şi să îş i înche ie l ucrarea înai nte ca activi tatea po l i ti că să poată începe. De aceea, el e ra tratat ca orice alt meşteşugar sau arh itect, putînd fi chemat d i n afară şi angajat fără a fi cetăţean , pe cînd drep­tu l l a politeuesthai, la angajarea În numeroasel e activităţi ce se desfăşurau u l te­ri or în polis, era rezervat În Întregime cetăţen i lor. Pentru greci , legi le , la fe l ca zi du l d i n j u ru l cetăţi i , nu erau rezu l tate ale acţi un i i , ci produse ale fabri ­cări i . Îna inte ca oamen i i să înceapă să acţioneze, trebu ia as igurat un spaţi u precis de l im itat şi trebu ia creată o structu ră unde să poată avea loc toate acţiu n i l e u l terioare, spaţi u l fi ind domen iu l pub l ic al polis-u l u i , iar legea stru c­tura l u i ; l egis l atoru l şi arh i tectu l aparţi neau ace le iaşi categori i . 2 1 Aceste enti tăţi tangib i l e nu formau Însă conţi n utu l po l itic i i ( n u Atena, ci aten ien i i erau polis-u l )22 ş i nu preti ndeau aceeaşi lo ia l i tate pe care o cunoaştem de l a patriotismu l de ti p roman .

Deşi e adevărat că P laton şi Ari stotel au ri d icat l egiferarea ş i constru i ­rea cetăţi lo r pe treapta cea mai În altă a vi eţi i po l i tice , asta nu înseamnă că ei au l ărgit experi enţe le greceşti fundamentale ale acţi u n i i ş i po l i ti c i i pentru a i nc l ude ceea ce s-a doved it u l terior a fi gen i u l po l it ic al Romei : legis laţia şi fondarea. D i n contră, şcoala socrati că s-a îndreptat către aceste activi ­tăţi, care pentru greci erau prepol it ice, întrucît vo ia să se rid ice împotriva po l i ti c i i ş i Împotriva acţi u n i i . Pentru membri i e i , l egiferarea şi val i d area pri n vot a decizi i l o r constitu iau activităţi le pol it ice cele ma i legitime, deoarece

20. Cuvîntu l grecesc pentru "fi ecare" (hekastos) derivă din hekas ( "depărtat"), ceea ce pare să ind ice cît de adînc înrăd ăcinat trebuie să fi fost acest " i n d ivi dua l i sm" .

2 1 . Vezi, de exem p l u , Aristoee l , Etica Nicomahică, 1 1 41 b 25 . Nu există d iferenţă m ai profundă între Grec ia şi Roma decît în atitud inea faţă de terito ri u ş i de lege. La Ro ma, întemeiere a cetăţi i ş i stab i l i rea l egi lore i au rămas actu l însem naqi hotărîtor la care trebuiau s ă fie rapor­tate toate faptele şi real izări le u l terioare, ca să dobîndească val id itate şi legiti m i tate pol itică.

22. Vezi M . F. Schachermeyr, "La fo rmation de l a cite Grecq ue", Diogenes, n r. 4 ( 1 953 ), care face o co mp araţie între uzanţa grecească şi cea d i n Babi lon , unde noţi unea de " babi lonien i " n u putea fi expri mată decît spunîndu-se: oame n i i de p e teritori u l oraşu l u i Babi lon .

1 62

în cad ru l lor oamen i i "acţi onează asemeni meşteşugari lor" : rezu ltatu l acţi un i i lor este u n prod us tangi b i l , iar p rocesu l acţi u n i i are o înche iere uşor de re­cu noscut.23 Ceea ce nu mai este sau , mai cu rînd , nu este Încă, la d rept vor­b i nd , acţi une (praxis), ci p roducere (poiesis), pe care socratic i i o preferau datorită sigu ranţe i ei mai mari . E ca şi cu m ar fi spus că n umai în cazu l în care oamen i i ar renu nţa la capacitatea lor de acţiu ne, cu zădărn ic ia, i nfin ita­tea şi nes iguranţa u rmări l o r ei, s-ar putea găsi un l eac pentru frag i l i tatea treburi lor omeneşti .

Fe l u l în care u n asemenea remed iu poate d i struge su bstanţa însăşi a re­l aţi i l o r u mane - i ată ce înfăţişează poate cel mai b ine u n u l d i n rarele exem­p le de acţi u ne pe care Ari stotel le ia d in sfera vieţi i p rivate, în speţă rel aţi a d i n tre b i nefăcător şi desti nataru l b inefaceri i . Cu acea absenţă i ngenuă a sp i ri ­tu l u i moral izator care este trăsătura Antich i tăţi i greceşti , ch iar d acă nu şi a ce le i rom ane, el afi rmă ma i Întîi că, În real i tate, b i nefăcătoru l îi i ubeşte În­totdeau na pe ce i pe care îi aj ută mai mult decît este i u b it de e i . După care arată că e ş i fi resc să se Întîmp le aşa, de vreme ce b ineAicătoru l a făcut o l ucrare, u n ergon, pe cînd desti n ataru l nu a făcut altceva decît să su porte b i n efacerea cel u i d i n tî i . Potrivit l u i Aristote l , b i n efăcătoru l Îş i i u beşte " l u ­crarea" , vi aţa desti nataru l u i pe care "a produs-o" , aşa cu m poetu l Îşi iu beşte poemele ; şi fi losofu l l e aminteşte cititori l o r săi că d ragostea poetu l u i pen­tru l ucrarea sa nu este cu n imic mai puţi n apri n să decît d ragostea u nei ma­me pentru cop i i i e i . 24 Această expl i caţ ie arată l i m pede că Aristotel gînd eşte acţi u n ea În termen i de p rodu cere, i ar rezu l tatu l acţi.u n i i , re l aţi a d i ntre oamen i , În termen i de " l ucrare" Îndep l i n i tă (în pofida Încercări l o r sa le i ns is­tente de a d isti nge Între acţi une şi producere , În tre praxis şi poiesis) . 2S În cazu l de faţă se vede cît se poate de clar cum o asemenea i n terpretare - deş i poa­te servi la exp l i carea d i n punct de vedere ps iho logic a fenomenu l u i i ngrati ­tud i n i i , p resupu nînd că atît b i nefăcătoru l , cît şi desti nataru l b i nefaceri i cad de acord În p rivi nţa i nterpretări i acţi un i i ca p roducere - com prom ite de fapt acţi unea Însăşi şi adevăratu l ei rezu l tat, re l aţi a pe care ar fi trebu i t să o sta­b i l ească. Exemp l u l l eg is latoru l u i pare pen tru no i mai puţi n convi ngător doar fi i ndcă concepţi a grecească despre sarc ina şi ro l u l l egis latoru l u i În do­men i u l pub l i c este pe de-a-ntregu l străi nă de a noastră. În orice caz, o lucra­re , precum activitatea l egis l atoru lu i potrivi t Înţe legeri i greceşti , poate deven i conţi nut al acţi u n i i doar dacă o acţi u ne u l teri oară nu mai este n i ci dorită, nici posi b i l ă; iar acţi unea poate avea drept rezu l tat un p rod us fin i t numai dacă sensu l ei au tentic, i n tangi b i l şi Întotdeauna abso lut fragi l este abo l i t .

Remed iu l grecesc i n iţial , prefi l osofic, pentru această fragi l i tate fusese Înte­meierea polis-u l u i . Polis-u l , aşa cum s-a dezvo ltat d i n - şi a rămas înrădăci nat

23. "Căci numai ( I egis latori i ) acţionează precu m meşteşugari i (cheirotechnoi)" , deoarece actu l lor are un sfirşit tangi b i l , un eschaton, care este hotărîrea aprobată În adunare (psephisma) (Etica Nicomahică, 1 1 41 b 29) .

24 . /bid., 1 1 68 a 13 ş i u r m .

. 25 . /bid., 1 1 40.

1 63

în - experienţa şi o p i n i i l e anteri oare polis- u l u i , pe care greci i le-au avut cu privi re la ceea ce face să merite ca oamen i i să trăi ască îm pre u n ă (syzen), şi anume "împărtăşirea cuvi ntelor şi a faptelor" 26, îndepl inea un rol d u b l u . Mai întîi , era menit să le permită oameni lor să facă În mod perm anent, ch iar d acă sub anumite restri cţi i , ceea ce altm i nteri nu fusese cu puti nţă decît ca o întrepri n dere excepţională şi rară În vederea căreia fu seseră nevoiţi să Îşi părăsească locu inţele . Polis-u l trebu ia să multip l i ce pri l ej u ri l e de a cîştiga "glo­ri a nem u ritoare", ad ică să Îi sporească fiecăru i a şanse le de a se d i sti nge, de a arăta p rin faptă şi pri n cuvînt c ine este el În ind ividua l i tatea sa s i ngu l ară. U n u l d i n motive le - d acă nu ch iar m otivu l princ ipa l al - extraord i n arei Înflori ri a talentu l u i şi a gen i u l u i l a Atena, precu m şi al decl i n u l u i rap i d , cu n i m i c mai puţin surp ri nzăto r, al oraş u l u i-stat a fost tocmai ace l a că, de l a început pînă la sfirş it, ţe l u l p ri m o rd i al a l polis- u l u i a fost transfo rmarea ex­cepţional u l u i Într-un even iment ob işnu it al vieţi i de zi cu zi . A d o i l ea rol al polis- u l u i , d i n nou strîns legat de ri scuri le acţi u n i i aşa cu m fuseseră experi­men tate Înai nte de n aşterea l u i , era să ofere u n remed i u pentru zăd ărni c ia acţi u n i i ş i a vorb i ri i ; căci şansele ca o faptă vrednică de fai m ă să n u fie u i ­tată, să devi n ă cu adevărat " n e m u ritoare" n u erau foarte mari . H omer n u a d at n u mai u n strălucit exe m p l u pen tru ro l u l pol i tic a l poetu l u i , fi i n d de aceea "educato ru l În tregi i E lade"; faptul Însuş i că o întrepri ndere atît de măreaţă precu m război u l tro ian ar fi p u tut căd ea În u itare În l i psa u n u i poet care să o i m o rtal izeze cîteva sute de an i mai tîrzi u a fost un excelent exem­plu pentru ceea ce se putea alege de măreţia omenească dacă, pentru a dăi n u i , n u se putea b izu i pe n imic altceva d ecît pe poeţi .

N o i n u ne ocupăm aici de cauze le istorice ale ascens i u n i i oraş u l u i -stat grecesc; ce anume cred eau despre el ş i despre propria sa raison d'etre, greci i au arătat-o ei Înşişi cît se poate de clar. Po/is-u l - dacă e să dăm crezare fai­m oase lor cuvi nte ale lui Pericle din Discursul funebru - le garan tează celor care au si l i t fiecare m are şi petic de uscat să devi nă scena cutezanţe i l o r că nu vor rămîn e fără martori şi , pentru a fi s lăviţi , nu vor avea nevoie n ic i de Homer, n ic i de altci neva care ştie cum să învîrtă cuvi ntele; fără sprij in d i n partea alto­ra , cei care au acţio n at vor fi În stare să stato rn icească Împre u n ă ami nti rea veşn ică a faptelor lor b u n e ş i rele , să stîrn ească ad m i raţi a epoci i p rezente şi a celor vi itoare . 27 Cu alte cuvi nte , vi aţa Împreu nă a oamen i l o r sub fo rma polis-u l u i părea să garanteze că cele mai zadarn ice di ntre activităţi le omeneşti , acţi u n ea şi vorb i rea, ca şi cele m ai puţi n tangi b i l e şi mai efemere d in tre " p rodusele" omu lu i , faptele şi povesti ri le ce rezultă d i n e le, vor deveni nepieri­toare . Organ izarea polis- u l u i , protejată fizi c de zid u l d i n j u ru l cetăţi i ş i asigu­rată fizionomic de l egi - de teamă ca n u cu mva generaţi i l e vi itoare să Îi mod ifice identitatea pîn ă la a o face de nerecunoscut - e un fel de reamin­ti re organ izată. Ea Î I asigu ră pe agentul m u ritor că existenţei lu i trecătoare

26 . Logân !<ai pragmat6n koin6nein, cum a spus odată Aristo tel (ibid., 1 1 26 b 1 2 ) . 27 . Tucid ide , I I , 41 .

1 64

şi măreţi e i l u i vremel n i ce n u le va l i psi n iciodată rea l i tatea pe care o dă fap� tu l de a fi văzut, de a fi auzit ş i , În general , de a se Înfăţişa Îna intea unu i pu­b l ic format din semeni care, În afara polis-u l u i , nu puteau asista decît la scurta du rată a fapte i , faptă care, p ri n u rmare , avea nevoie de Homer şi de "alţ i i d i n tagma l u i " ca să fie prezentată ce lo r care nu au fost de faţă.

Potrivit aceste i auto- i nterpretări , domen i u l po l it ic izvorăşte d i rect din ac­ţi unea colectivă, d i n "Împărtăşi rea cuvi nte lor ş i a fapte lor" . Astfe l , acţi u nea nu este n u mai Într-o l egătu ră cît se poate de nem ij locită cu partea pub l ică a l um i i com une nouă tutu ror, ci , În p l us , este s i ngu ra activitate care o cons­titu ie . E ca şi cîn d zi du l polis-u lu i şi gran iţe le l egi i ar fi fost trasate În j u ru l un u i spaţi u pu b l i c deja exi stent care totuş i , fără o asemenea p rotecţi e stabi ­l izatoare, nu ar putea dăinu i , nu ar putea supravieţu i momentu l u i acţi u n i i ş i a l vo rb i ri i . Totu l s e petrece ca ş i cum , n u istori ceşte vorb ind , des igu r, c i metafori c ş i teoreti c, cei reven i ţi d in războiu l troian şi-ar fi dorit să permanen­tizeze spaţiu l de acţi une născut din fapte le ş i din suferi nţe le lo r, să Împied ice d ispari ţ ia l u i odată cu Întoarcerea şi cu Îm prăşti erea lor la gospodări i l e lo r separate.

Polis-u l , l a d rept vorb i nd , n u este oraşu l-stat În amplasarea l u i fizică; po­/is-u l este organ izarea poporulu i aşa cum decu rge ea d i n acţiu nea şi d in vorb i­rea lao la ltă, i ar adevăratu l său spaţi u se Înti nde Între oameni i care tră iesc împreu nă În acest scop, i nd ife rent de locul unde se Întîmp lă să se găsească. "Ori unde veţi merge, veţi fi un polis" : aceste faimoase cuvi nte nu au deven i t numai cuvîntu l de ord ine a l colon izări i greceşti ; e le exp rimau convi ngerea că acţi unea ş i vorb i rea creează Între partici panţi un spaţi u ce Îşi poate găs i o amp l asare j ustă aproape oricînd şi ori unde . Este spaţi u l infăţişări i În sen­su l cel mai l arg al termenu l u i , şi anu me spaţi u l unde eu mă înfăţişez a lto­ra aşa cum şi alţi i mi se Înfăţişează m ie, unde oameni i nu există pur şi s imp lu ca un obiect printre a lte le , vi i sau neînsufleţite, ci Îş i fac În ch i p expl ic it apariţi a.

Un asemenea spaţ iu nu exi stă Întotdeau na ş i , cu toate că oamen i i sînt cu toţi i capab i l i de faptă şi de cuvînt, cei mai mu lţi d i ntre ei - precum sclavu l , străin u l ş i barbaru l Î n Antich i tate , muncito ru l sau meşteşugaru l Înai nte de epoca modernă, angajatu l sau omu l de afaceri din l umea noastră - nu tră­iesc în e l . În p l us , n imen i nu poate trăi În permanenţă înăuntru l l u i . A fi l i p ­s it de u n asemenea spaţiu Înseam nă a fi l i ps i t de real i tate, care , omeneşte şi po l it iceşte vorb ind , se confundă cu Înfăţişarea. Pentru oamen i , rea l i tatea lumi i e garantată de prezenţa altora, de faptul că l umea li se înfăţişează tutu­ror; "căci ceea ce li se înfăţişează tutu ro r, i ată ce n um im Fi i n ţă"28, iar orice lucru căru ia Îi l i pseşte această Înfăţişare vi ne şi trece ca un vis, u nu l ce ne aparţi ne În ch i p int im şi exc lusiv, dar l i ps it d e real i tate . 29

28 . Aristotel , Etica Nicomahică, 1 1 72 b 36 şi u rm .

2 9 . Vo rba l u i Heracl it , du pă care cei trej i sînt părtaş i i unei si ngu re l u m i co m u ne, Însă cei adormiţi se retrag fiecare Într-o lume proprie (D ie ls , op. cit., B 89), spune În fond acelaşi lucru ca şi remarca lu i Aristotel tocmai amintită mai sus.

1 6 5

28 PUTEREA ŞI SPAŢIUL ÎNFĂŢIŞĂRI I

Spaţi u l înfăţişări i ia fi i nţă ori u nde oamen i i sînt împreu n ă în maniera vor­b iri i şi a aCţi u n i i şi de aceea el p recedă ş i devansează orice constitu i re for­mală a domen iu l u i pub l ic şi a d iverse lor forme de guvernămînt, ad ică a diverse lor forme în care poate fi organizat domeniu l pub l ic . Trăsătu ra l u i par­ti cul ară stă în aceea că, spre deoseb i re de spaţi i l e produse de mîi n i l e noas­tre, el nu su p ravieţu i eşte real ităţi i m işcări i ce i -a dat naştere , ci d i spare - şi asta nu numai odată cu dispersarea oamen i lor, cum se întîmplă în cazu l mari­lor catastrofe , cînd corpu l po l it ic al unu i popor este n im ic it, ci şi odată cu d i spariţ ia sau cu întreruperea activităţi lor însele. Ori unde oamen i i se strîng l aolaltă, spaţiu l înfăţişări i este prezent în ch i p potenţia l , însă numai potenţia l , n u în ch ip necesar ş i n ici pentru totdeauna . Faptul că civi l izaţi i l e se pot Înălţa

şi se pot prăbuş i , că i mperi i putern ice şi cu ltu ri înflori toare pot i n tra În decl i n şi pot sucomba fără catastrofe externe - şi foarte adesea se întîm p l ă ca

asemenea "cauze" externe să fie precedate de o degradare i n ternă mai puţi n vizib i l ă care atrage după s ine dezastru l - i se datorează aceste i particu l arităţi a domen iu l u i pu b l ic care, în trucît se h răneşte în u l timă instan ţă d in acţiu ne şi d in vorb i re, n u îşi p i e rde n i ciodată cu desăvîrş i re caracteru l potenţial . Ceea ce ma i Întîi sl ăbeşte, iar mai apo i uc ide comun ităţi l e po l i tice este pierderea puteri i şi neputi nţa finală; i ar puterea nu poate fi depozitată şi ţi nută în stoc pentru situaţi i de u rgenţă, precum i nstru mentele vi o lenţe i , căci ea există doar În actu al izarea e i . Aco lo unde nu este actu al izată, puterea moare , i ar i stori a e p l i nă de exemp le care arată că n ici cele mai mari bogăţi i materi ale nu pot compensa această pierdere. Puterea se actual izează numai acolo u n ­de Între cuvînt ş i faptă n u există o ruptură, unde cuvi nte le nu sînt goale, n ici faptele brutale , acolo unde cuvintele nu sînt întrebuinţate ca să ascundă intenţi i , ci ca să dezvălu ie real ităţi , i ar fapte l e nu sînt fo losite ca să vi o leze şi să d is­trugă, ci ca să stabil ească re laţi i şi să creeze noi real ităţi .

Puterea este ceea ce întreţine existenţa domen iu l u i publ ic , spaţiu l potenţial al înfăţişări i prezent între oamen i i care acţi onează şi vorbesc. Cuvîntul însuşi , ech ivalentu l său grecesc, dynamis, la fe l ca l ati nescu l potentia cu nu meroase­le sale derivate moderne sau germanu l Macht (care derivă d i n măgen [a pu­tea] şi măglich [pos ibi l ] , nu d in machen [a face] ) , îi ind ică caracteru l "potenţial" .

Pu terea este întotdeauna, cum am spune no i , o putere poten ţ i a lă, iar nu o

enti tate nesch imbătoare, măsurab i l ă şi sigu ră precum forţa sau vigoarea .

Dacă vigoarea este cal i tatea natu ral ă a i nd ividu l u i izo lat, puterea izbucneşte între oameni atu nci cînd aceşti a acţionează îm preună şi d ispare În cl i pa cînd ei se împrăştie. Din pric ina acestei trăsătu ri particu lare, pe care o are în comun cu toate potenţial ităţi le , ce nu pot fi decît actual izate , însă n i c icînd mate­ria l izate pe dep l in , puterea este - într-o măsu ră su rprinzătoare - i ndepen ­dentă de factori materia l i , fie numere, fie resu rse. Un grup re lativ mic de oamen i , Însă b ine organizat poate stăpîni aproape l a nesfîrşit peste im peri i înti n se şi dens popu late, i ar nu arareori se întîmp lă În i sto ri e ca ţări m i ci şi

1 66

sărace să Întreacă naţiun i mari şi bogate . ( Povestea lu i David şi Go l iat este nu mai În sens metafori c adevărată; puterea ce lor puţi n i poate fi mai mare decît puterea ce lor mu lţi , dar În l u pta d i ntre doi bărbaţi nu puterea , ci vi­goarea decide, iar isteţi mea, ad ică puterea m in ţi i , contribu i e su bstanţial l a rezultat Î n aceeaşi măsură c a forţa muscul ară.) P e de altă parte, revolta popu­l ară Împotriva unor stăpÎn itori putern ici poate da naştere unei puteri aproape nestăvi l i te ch i ar ş i În cazu l În care se abţi ne de la folos i rea vi o lenţe i În faţa forţe lor materi al e cons iderab i l superioare . A cal ifica o asemenea revo ltă drept "rezistenţă pasivă" trădează fără îndoială o doză de ironie ; revolta popu­l ară este una d i n cele mai active şi mai efi c iente modal ităţi de acţi une năs­cocite vreod ată, 'căci ea nu poate fi contracarată prin l u ptă, cînd nu ar m ai fi vorba de izbînd ă sau de înfrîngere, ci n umai de măce l În masă, încît pînă şi învi ngătoru l ar rămîne Înfrînt, văduvit de trofeu l său , de vreme ce n i men i nu poate fi stăpîn peste morţ i .

S i ngura cond iţ ie materia lă i nd ispensab i l ă pentru naşterea puteri i este existenţa laolaltă a oameni lor. Puterea poate rămîne În posesi a lor doar acolo unde oamen i i trăi esc Într-o atît de strînsă apropiere un i i faţă de alţi i , înCÎt potenţia l i tăţi l e acţi u n i i sînt mereu prezente, iar Înteme ierea oraşe lor, care, ca oraşe-stat, au rămas exemp lare pentru Întreaga organizare pol itică occi ­dentală, constitu i e de aceea cu adevărat prem i sa materi ală cea mai impor­tantă a puteri i . Ceea ce îi ţi ne pe oamen i Împreună după ce momentu l pasager al acţi u n i i a trecut (ceea ce astăzi numim "organizare") ş i ceea ce , În ace laş i timp , oamen i i menţi n În viaţă pentru că rămîn împreună este puterea. Ş i orici ne, i nd iferent de motive le pe care le-ar putea avea, se izolează şi nu participă la o asemenea existenţă În comun renunţă la putere şi devi ne neputi ncios, oricît de mare i -ar fi vigoarea ş i oricît de întemei ate motive le .

Dacă puterea ar fi mai m u lt decît potenţia l i tatea pe care o creează fap­tu l de a fi Împreună, dacă, În l oc să dep indă de acordul nesigu r şi doar provi­zori u al ma i mu l tor voi n ţe şi i ntenţi i , ar putea fi posedată l a fe l ca vigoarea sau uti l izată l a fel ca fOrţa, omn ipotenţa ar fi o posib i l i tate umană concretă. Căci puterea, ca şi acţi unea, este ne l i m i tată; ea nu are n ici o l i m ită fizică În natura u m ană, În existenţa corporal ă a omu l u i , cum are vigoarea. S ingu ra ei l i mită o constitu ie existenţa altor oamen i , Însă ea nu este acci dentală , deoarece puterea umană presupune d in capu l locu l u i cond iţi a p l u ra l i tăţi i . D i n acelaş i motiv, puterea poate fi împărţită fără a scădea, i ar i nteracţi u n ea puteri lo r cu propri u l lor s istem de l i m itări şi ech i l i b rări poate ch iar să ge­nereze mai m u ltă putere, cel puţ in cîtă vreme i nteracţi unea se păstrează vie şi nu duce la u n i mpas. Vigoarea, d i mpotrivă, este i nd ivizi b i l ă ş i , cu toate că este şi ea l im i tată şi ech i l i b rată de prezenţa altora, i nteracţi u n ea p l u ral i ­tăţi i echiva lează în acest caz cu o l im i tare categorică a vigor i i i nd ivi du l u i , care este ţi nută Î n frîu ş i poate fi covîrşită de potenţi al u l de putere al ce lor mu l ţi . Identificarea vigori i necesare pentru producerea ob iecte lor cu pute­rea necesară pentru acţi une poate fi imaginată doar ca atributu l d ivi n al unu i si ngu r zeu . De aceea, în po l i te ism , omn i potenţa nu este n ic iodată u n atri but a l zei lo r, i nd iferent cît d e mare a r fi vigoarea lor Î n raport c u forţe le

1 67

oameni l or . D impotrivă, năzui nţa către omn ipotenţă presu pune Întotdeau­na - pe lîngă utopicu l ei hybris - d istrugerea p lu ra l i tăţi i .

În cond i ţi i l e vieţi i omeneşti , al ternativa nu este Între putere ş i vigoare -neputincioasă În faţa puteri i -, ci nu mai Între putere şi forţă, forţă pe care un om s i ngur poate Într-adevăr să o exerci te Împotriva semen i lor săi şi care poate deven i monopo lu l unu ia sau al cîtorva oamen i , dacă Îşi Însuşesc m ij ­l oacel e vi o lenţe i . Însă, deşi poate d istruge puterea, vio lenţa nu i se poate n icicînd su bstitu i . De aici rezultă comb inaţia pol it ică, n i cidecu m neobişnu­i tă, de forţă şi l i psă de putere, ad ică o grămadă de forţe neputi nc i oase ce se consumă singure, adesea năvaln ic şi spectacu los, dar Într-o totală zădărn i­cie, ne lăsÎnd în urmă n i ci monumente, n i ci povesti ri , prea puţine motive de aducere aminte ca să i ntre vreodată În i sto ri e . În experienţa istorică şi în teo­ria trad i ţională, o asemenea comb inaţi e, ch i ar dacă n u este recu noscută ca atare, poartă n ume le de ti ran ie , i ar teama străveche pe care o insp iră această fonmă de guvernare nu este stÎrn ită numai de cruzimea sa, care - du­pă cu m o dovedesc seri i l e l u ngi de ti ran i b inevoitori şi de despoţi l u m inaţi -nu se numără pri ntre trăsătu ri le sa le inevitab i l e , ci de neputinţa ş i d e zădăr­n ic ia l a care ea Îi condamnă pe conducători şi pe supuş i deopotrivă.

Mai im portantă este descoperi rea pe care, d upă cîte şti u , nu a Tacut-o decît Montesq u ieu , u l timu l gînd i tor pol it ic care s-a ocupat cu seriozi tate de prob lema formelor de guvern are . Montesq uieu a înţeles că pri nc ipal a trăsătu ră a ti ran ie i este aceea de a se baza pe izo lare - izol area ti ran u l u i de supuş i i săi şi izol area supuş i lor un i i de al ţi i d i n cauza fri c i i ş i a susp ici un i i reci p roce - ş i , d rept u rmare , că ti ran i a nu este o formă de guvernare prin­tre alte le , c i contrazice cond iţi a umană esenţi ală a p l u ral ităţi i , a acţi u n i i ş i a vorb i ri i În comun, care este condiţia tuturor formelor de organ izare pol itică. Ti ran ia Îm p iedică dezvol tarea puteri i - ş i asta nu doar Într-un sector parti­cu l ar al domen i u l u i pub l ic, c i În total itatea l u i ; cu alte cuvi nte, ea naşte ne­putinţă tot atît de natural pe cît alte reg imuri pol it ice nasc putere . După i n terpretarea l u i Montesqu i eu , faptu l acesta cere să i se atri bu i e ti ran ie i un loc aparte În teori a s isteme lor po l i tice, căci n u mai ti ran ia este incapabi lă să producă destu lă putere pentru a se menţine În spaţi u l Înfăţişări i , În dome­n i u l pub l ic ; d i mpotrivă, ea conţine sem inţe le propri e i d i strugeri d i n ch iar momentu l În care ia fi i nţă.30

Oricît de curios ar părea, vi o lenţa poate d i struge puterea mai uşor decît vigoarea ş i , cu toate că ti ran ia este În totdeauna caracterizată de neputin ţa

30. După cuvinte le l u i Mo ntesq uieu, care nu face deosebire Între ti ranie şi despoti sm: " Le pri n ci pe du gouvernement despotique se corrompt sans cesse, parce qu ' i l est corro mpu par sa natu re. Les autres gouvernements perissent, parce que des accidents particu l iers en violent le p ri n c i pe : cel u i-ci perit par son vice interieur, lorsque que lq ues causes acci den­tel les n 'em pech ent poi nt son princ ipe de se corrompre" [Princ ip iu l guvernări i d espotlce se perverteşte fără Încetare, căci e corupt prin n atu ra sa . Celelalte fo rme de guvern are pier deoarece princip iu l le este Încălcat de accidente particulare; acesta, În schimb, piere di n

pric ina vici u l u i s ă u interior, d acă nu cumva une le cauze accidentale nu îi Îm pied i că pri n ­cipi u l să s e pervertească] (ap. cit., cartea VI I I , cap . 1 0) .

1 68

su biecţi lor e i , care ş i -au p ierdut capacitatea umană de a acţiona şi d e a vorbi îm preună, ea nu este în mod necesar caracterizată de s l ăbic i une ş i de steri l i ­tate; d i m potrivă, arte le ş i meşteşuguri le pot Înflori În aceste cond i ţi i , dacă cond ucătoru l este îndeaj uns de "b i n evoitor" încît să îşi l ase în pace supuş i i în izol area lor. Vigoarea, pe de altă parte, daru l pe care i nd ivi du l l -a pri mit de l a natu ră ş i pe care nu ÎI poate îm părţi cu alţi i , poate face faţă vio lenţei cu mai mu l t succes decît puteri i - fie în ch i p eroic, cons imţi nd să l u pte şi să moară, fie în ch i p stoic, acceptînd suferinţa şi înfruntînd orice rău pri n autosufic i enţă ş i p ri n retragere d i n l u me; în ambe l e cazu ri , i n tegri tatea ş i vigoarea ind iv idu l u i rămîn neatinse . De fapt, vigoarea nu poate fi d istrusă decît de putere , fi i n d de aceea exp usă permanent peri co l u l u i pe care î l reprezi ntă forţe l e comb inate a le ce lor m u lţi . Puterea coru pe în tr-adevăr atunci cînd cei slabi se coal izează pentru a-i în lătura pe cei tari , însă nu în ainte. Voi nţa de putere, aşa cu m epoca modern ă, de la Hobbes la N i etzsche, a înţel es-o , glo rificînd-o sau den unţînd-o, departe de a fi o caracteristică a ce lor tari , este, l a fe l ca i nvi d i a şi l ăcom ia , unu l d i n vici i l e cel o r s lab i , ş i poate ch iar vici u l l or cel ma i pericu l os .

Dacă ti ran ia poate fi descrisă d rept încercarea mereu ratată d e a În l ocui puterea cu vio lenţa, oh locraţi a sau domn ia gloate i , care este exact reversu l ei , poate fi înţe leasă ca o Încercare , cu mu l t mai prom iţătoare, de a în locui vigoarea cu puterea. Puterea poate într-adevăr d i struge orice vigoare ş i noi ştim că, atu nci cînd societatea formează domen i u l pub l i c pri nc ipal , există Întotdeauna peri co l u l ca pri ntr-o formă perverti tă de "acţi u n e comu nă" -pri n forţă, pri n constrîngere şi pri n terti puri de gaşcă - să ajungă În faţă cei care nu şti u ş i nu pot face n i m ic. Pofta arzătoare de vio lenţă, atît de Întîl­n i tă la un i i d i n cei mai creatori arti şti , gînd i tori , savanţi şi artizan i modern i , este o reacţi e natu rală a ce lor pe care soci etatea a încercat să î i deposedeze de propri a vigoare.3 1

Puterea ocroteşte domen i u l pub l i c şi spaţi u l Înfăţi şări i ş i , ca atare, este şi sufletu l artificia lu lu i uman , care nu îşi mai găseşte propria raison d'€tre dacă nu este scena acţi u n i i ş i a vorb i ri i , a reţe lei de treburi şi de re laţi i umane ş i a povesti ri lor născute d in e le . Fără oamen i care să vorbească despre ea ş i . fără să Îi adăpostească pe oamen i , lumea nu ar fi un artificial u m an , ci u n morman de ob iecte fără legătu ră Între e le , căru ia fiecare i nd ivi d izo lat ar avea l i bertatea de a- i adăuga un obiect În p lus ; fără artific ia l u l uman care să le ad ăpostească, treburi l e omeneşti ar fi tot atît de nestatorn i ce, de za­darn ice şi de deşarte precu m rătăci ri l e tribu ri l o r nomade . Me lanco l i ca înţelepciune a Eclesiastu lu i - "Deşertăciune a deşertăciun i lor! Totu l este deşer­tăciune . . . Nu este n im ic nou sub soare . . . N imen i n u -ş i ma i ad uce am i nte

31 . În ce măsură glorificarea n ietzscheeană a voi nţei de putere a fost insp i rată de asemenea experi enţe ale i ntelectua lu lu i modem, se poate ghici din următoarea remarcă marginală: "Denn die Ohnmacht gegen Menschen, n i cht die Ohnmacht gegen die Natu r, erzeugt d ie desperateste Verbitterung gegen das Dasei n" [Căci neputinţa faţă de oamen i , nu cea faţă de natură dă naştere amărăciun i i celei mai d isperate În faţa existenţei] (Wi/le zur Macht, nr. 55) .

1 69

de ce a fost mai Înai nte; şi ce va ma i fi nu va lăsa n ic io u rmă de aducere am inte la cei ce vor trăi mai tÎrziu "32 - nu vine neapărat d intr-o experienţă p ropriu-zis re l ig ioasă; ea este Însă, rară Îndo ială , i n evitab i lă ori u n d e ş i ori cînd Încrederea În l u me, ca loc propri u pentru Înraţi şarea u m ană, pen­tru acţi une şi vorb i re, s-a p ierdut. Fără aCţi unea care să i n troducă În jocul l um i i nou l început de care, În vi rtutea naşteri i , e capab i l fiecare om, "nu este n im ic nou sub soare" ; rară vorb i rea care să materi al izeze şi să rememoreze, oricît de fi rav, "noi le l ucruri" care apar ş i se remarcă, "n imeni n u-şi mai aduce am inte" ; rară trai n ica permanenţă a artificial u l u i uman , n u poate exi sta "n ic io u rmă de ad ucere ami nte la cei ce vor trăi mai tîrzi u" despre ceea "ce va mai fi " . I a r rară putere, spaţi u l Înraţi şări i creat pri n acţi u nea şi vorb i rea În pub l ic se va şterge l a fe l de repede ca fapta vie şi cuvîntu l vi u .

Poate că n im i c Î n i stori a noastră nu a durat mai puţi n ca Încrederea În putere, n im ic nu a fost mai pers istent decît neîncrederea p laton ici ană ş i creştină În străl uci rea ce Însoţeşte spaţi u l ei de Înraţişare şi - În fi ne, În epoca modernă - n im i c nu a fost mai răspînd it decît convi ngerea că "puterea corupe". Cuvi ntele lu i Peric le , aşa cum le reprodu ce Tucid ide , sînt pesemne un ice În credi nţa lor necond iţionată că oamen i i Îş i pot - în ace l aşi timp şi , aşa zicînd , pri n tr-unu l şi acelaşi gest - pune În scenă şi salva măreţi a, şi că punerea în scenă ca atare va fi suficientă pentru a naşte dynamis, nemai avînd nevoie de reificarea transformatoare a l u i homo {aber pentru a dăi nu i în inte­riorul real i tăţi i .33 D iscu rsu l l u i Pericle , deş i rară îndoia lă răspundea şi dădea glas celor mai adînci convingeri ale poporu lu i aten ian, a fost Întotdeauna inter­pretat cu înţelepciu nea tristă a privi ri i retrospective de către oamen i , care ştiau că vorbel e sale fuseseră rostite la începutu l sfîrşitu lu i . Şi totuş i , oricît de scu rtă va fi fost această credinţă în dynamis ( ş i , În consecin ţă, În pol i tică) - şi ea era deja l a snrş it atunci cînd s-au formu lat p rimele fi losofi i pol i ti ce -, s imp la ei exi stenţă a fost Îndeajuns ca să înal ţe acţi unea pe treapta cea mai de sus În i e rarh ia d i n vita activa şi ca să desemneze vorbi rea drept ceea ce d i sti nge În ch ip decisiv vi aţa omenească şi vi aţa an imală, pol itic i i conferindu- i -se în am­bele cazu ri o demn itate care nu a d ispărut cu desăvîrş i re n ic i ch iar astăzi .

Ceea ce re iese cît se poate de c lar d in formulări l e l u i Peric le - ş i , În trea­căt fie spus, nu e cu n im ic mai puţi n l impede în poemele l u i Homer - este că sem nificaţi a profundă a faptei săvîrşite şi a cuvîntu l u i rosti t e i ndependentă de vi ctorie sau de înfrîngere şi trebu ie să rămînă neafectată de ori ce urmare posi b i lă , de conseci nţele, bune sau rele , ale faptei şi ale cuvîntu l u i . Spre deo­seb i re de cond u ita unu i om - pe care greci i , ca toate popoarele civi l izate, o judecau după "standarde morale" , ţi nînd seama, pe de o parte, de motive ş i de intenţi i ş i , pe de altă parte, de scopuri şi de consec inţe -, 'l-cţi u nea nu putea fi judecată decît după criteri u l măreţie i , deoarece stă În natu ra ei să străpungă ceea ce e de obicei acceptat şi să ati ngă extraord i naru l , unde n u

32 . Eclesiastul, 1 , 2 ; 1 , 9 ; i , 1 1 . (N. tr.)

3 3 . În paragrafu l d i n Discursul fUnebru amintit mai sus ( n . 27) , Pericle op une În mod del iberat acea dynamis a polis- u lu i şi meşteşugu l poeţi lor.

1 70

se mai ap l i că n im ic d i n ceea ce e val abi l În vi aţa ob işnu i tă şi de zi cu zi , pen­tru că tot ceea ce există e s ingu lar şi sui generis. 34 Tucid ide - sau Peric le - şti a foarte b i n e că o rupsese cu cri teri i le obişnu ite ale comportamentu l u i coti ­d ian atunci cînd socotea că gloria Atene i stătea În faptu l că lăsase "pretuti n­den i o veşn ică ad ucere aminte (mnemeia aidia) a fapte lor e i bune şi a fapte lor ei re le" . Arta po l it ic i i Îi Învaţă pe oameni să Întaptu iască ceea ce e măreţ ş i stră luci tor - ta megala kai lampra, după cuvi ntel e l u i Democrit; cît ti mp polis­u l există pen tru a- i i n sp i ra pe oameni să Înd răznească excepţi ona l u l , toate sîn t În s iguranţă; d acă polis-u l piere, totu l e p i erd ut.35 Motive le şi scopuri l e , oricît de pure sau de măreţe , n u sînt nic iodată s ingu l are ; asemeni cal i tăţi lor ps iho logice, ş i e le sînt ti p ice , caracte ri stice pentru d iferite categori i de per­soane. Pri n u rmare, măreţia sau semn ificaţi a concretă a fiecărei fapte nu pot sta decît În acţi unea Însăşi , nu În motivaţi a ş i n ic i În real izarea e i .

Tocmai afi rmarea stăru itoare a faptei vi i ş i a cuvîntu l u i rostit d rept cel e mai mari real izări de care sînt capab i l e fi inţe le omeneşti este ceea ce a fost conceptual izat pri n noţi u nea aristote i i c iană de energeia ( " actua l i tate" ) , p ri n care Ari stote l desem na toate activităţi le care nu u rmăresc un scop (care sînt ateleis) ş i nu Iasă n i cio lucrare în u rm a lor ( n ic iun fel de par' autas erga) , ci Îşi epu izează Întreaga semnificaţi e În fapta Însăşi . 36 Din experienţa acestei ac­tual i tăţi dep l i n e Îşi derivă paradoxalu l "scop În s i ne" semnificaţi a l u i i n iţ ială; căci , În cazu l acţi un i i ş i al vorb i ri i 3? , scopu l (te/os) nu este u rmări t, ci con­stă În activitatea Însăşi , care devi ne de aceea o entelecheia, iar l ucrarea nu este ceva ce rezu ltă În urm a procesu l u i şi Î i pune capăt, ci este înti părită În el; fapta Însăşi e lucrarea, energeia. 38 În fi losofi a sa po l i tică, Aristotel este Încă pe dep l i n conştient de m iza pusă În joc În po l it ică, şi an ume n ici mai m u l t, n ici mai puţin decît ace l ergon tou anthropou39 ( " l u crarea omu lu i " qua om) , ş i dacă e l a Înţe l es pri n această " l u crare" "a trăi b ine" (eu zen), a vrut fără Îndo ia lă să spună că " l ucrarea" nu este aici produsu l lucru l u i , ci exi stă doar În actual itatea pură. Această realizare specific umană rămîne cu totul în afara

34. Motivul pentru care Aristotel, În Poetica sa, socote�te că măreţia (megethos) constituie o condiţie obl igato ri e a intrigi i d ramatice este acela că d rama i mită aqiunea, iar aqiunea este j ude­cată după măreţie, după ceea ce o diferenţiază de locul comun ( 1 450 b 25) . În treacăt fie spus, acelaşi lucru este valabi l şi În cazu l frumosu lu i , care constă În măreţie şi În taxis, În alăturarea părţi lor ( 1 450 b 34 şi UIlT1. ) .

35. Vezi fragmentu l B 1 5 7 al lu i Democrit În Die ls , op. cit.

36. Pentru conceptul de energeia, vezi Etica Nicomahică, 1 094 a 1 -5 ; Fizica, 2 0 1 b 3 1 ; Despre su�et, 4 1 7 a 1 6 , 43 1 a 6. Exemplele cel m ai des fo losite sînt privitu l şi cîn tatu l la flaut.

37. În contextu l nostru n u are nicio i m portanţă că pentru Aristotel posib i l i tatea cea mai Înaltă a "actua l ităţi i " nu stătea În acţiune şi În vorb i re, ci În contemplaţie şi În gîn d i re, În the6ria şi În nous.

38. Cele două concepte aristotel ic iene, energeia şi entelecheia, sînt strîns legate Între ele (energeia . . . . '!Ynteinei pros ten entelecheian): depl i na actua l i tate (energeia) nu real izează şi nu p roduce n imic În afară de s ine, iar dep l ina real i tate (entelecheia) nu are nici un al t scop În afară de s ine (vezi Metafizica, 1 0 50 a 22-35) .

39. Etica Nicomahică, 1 0 97 b 22.

1 7 1

categorie i m ij loace lor şi a scopuri lor; " lucrarea omu lu i " nu este un scop , căci m ij l ocu l de a o real iza - virtuţi l e sau aretai - nu sînt cal ităţi care pot să fie sau să nu fie actual izate, ci sînt ele Însele "actual ităţi " . Altfel spus, m ij locu l de a îndep l i n i scopu l este d eja scopu l ; şi invers , acest scop nu poate fi consi­derat d rept mij loc În vreo altă privi n ţă, deoarece nu există n im i c mai Înalt de ati ns decît Însăş i această actua l i tate .

Un ecou sti n s al experienţei greceşti prefi losofice a acţi u n i i şi a vorb i ri i înţelese ca actual itate pură se face auzit de fiecare dată cînd citi m în fi losofia pol itică, Începînd de la Democri t şi P l aton că pol it ica este o techne, că se numără pri ntre arte şi că poate fi asemu ită cu activităţ i precum med ic ina ori navigaţi a, În care , Întocmai ca În i n terpretarea artisti că a d ansatoru lu i sau a actoru lu i , " prod usu l " coincide cu Însuşi actu l interpretativ. Noi putem cîntări Însă ce s-a Întîmp lat cu acţ iunea şi cu vorb i rea - care , Întrucît există nu mai în act, sînt activităţi le cele mai Înalte di n domen iu l pol itic - cînd auzim

ce a avut d e spus despre e le soci etatea modernă, cu acea l ogică particu l ară şi i nf1exi b i l ă ce a caracterizat-o În fazele sale de început. Căci întreaga degradare a acţiun i i şi a vorb i ri i se vede deja atu nci cînd Adam Smith aşază toate ocu paţi i l e Întemeiate În esenţă pe faptă - aşa cum sînt profes ia m i l i­tară, "c lerici i , avocaţi i , medic i i şi cîntăreţi i de operă" - alături de "munci le domestice" , care sînt cel e mai um i l e şi mai neproductive d intre " mu nci" .40 Or, tocmai aceste ocupaţi i - medicina, cîntatu l l a flu ier, i nterpretarea scenică - erau ce le care furn izaseră gînd i ri i antice exemple pentru cele mai Îna lte şi mai măreţe activi tăţi ale omu lu i .

2 9 HOMO FABER ŞI SPAŢIUL ÎN FĂŢIŞĂRI I

La baza concepţie i antice despre pol i tică stă convingerea că omu l qua om, ind ivi d u l În d iferenţierea sa un ică, se Înfăţişează şi se afi rmă În vorb ire şi În acţi une ş i că aceste activi tăţi , În c iuda zădărn ic ie i lor materia le , posedă o cal itate durabi l ă ce l e e p roprie , În trucît ele Îşi creează pro p ri a rememo­rare.41 Domen iu l pub l ic, spaţi u l d i nău ntru l l um i i de care oamen i i au nevoie ca să apară, este de aceea, Într-un chi p mai propri u decît l u crarea mîi n i lor l u i sau munca corpu l u i său, o " l ucrare a omu lu i " .

Convi ngerea potrivit căreia omu l nu poate real iza n im i c mai măreţ decît propria Înfăţişare şi actual izare nu este cîtuşi de puţin ceva de l a s ine Înţe les.

Ei i se opune convi ngerea l u i homo faber după care produ se le omu lu i pot aj unge să Însemne mai mu l t - şi nu doar să fie mai durabi l e - decît e l Însuş i ,

40 . Wealth ofNations (ed. Everyman), 1 1 , 295.

41 . Este o trăsătură fu ndamentală a conceptu l ui grecesc de "vi rtute" , deş i poate n u ş i a cel U I rom an: aco lo unde există afere, uitarea nu poate apărea (cf. Aristotel, Etica Nicomahică, 1 1 00 b 1 2-1 7) .

1 7 2

precum şi ferma Încred inţare a l u i anima" aborans d upă care viaţa constitu­i e bunu l suprem . Ambele poziţi i sînt, aşadar, la d rept vorb ind , apol i tice şi ti nd să denunţe acţiunea şi vorbi rea ca fi i nd trîndăvie , agitaţi e i nu ti l ă şi vor­bărie goală, judecînd În general activităţi le pub l ice după uti l i tatea lorÎn atinge­rea u nor scopuri ch ipuri l e mai În alte - a face l umea mai folos i toare şi mai fru moasă, În cazu l lu i homo {aber, şi a face viaţa mai uşoară şi mai l ungă, În cazul l u i animal 'aborans. Asta nu Înseamnă totuş i a spune că homo (aber sau anima" aborans sînt l i beri să se l ipsească Întru totu l de domen i u l p u b l ic , căc i , fără spaţi u l înfăţişări i ş i fără încrede rea În acţi une ş i În vorb i re ca mod de a fi Îm preună, n ici real i tatea eu l u i i nd ividual , a identi tăţi i i n d ividu lu i , n ici real itatea l um i i Înconju rătoare nu pot ti stabi l ite cu dep l ină certitud i ne . Simţu l omenesc a l rea l i tăţi i im pune ca oamen i i să actua l izeze d atul pur pa­siv a l fi i nţei lor, nu cu scop u l de a schi m ba, ci cu scopul de a articu la ş i d e a aduce la existenţă dep l ină ceea ce altminteri ar fi ob l igaţi oricum să suporte În ch ip pasiv .42 Această actual izare constă - şi are loc - În acele activi tăţi care există doar În actual i tatea pură.

Singuru l atri buit al l um i i cu aj utoru l căru ia real i tatea ei poate fi măsurată este faptu l că ne e comună tu tu ror, iar s imţu l comun ocupă o poziţie atît de Înaltă În ierarh i a cal i tăţi lor pol itice, ÎntruCÎt este s inguru l s imţ care pune În concord anţă cu real i tatea privită ca Întreg cel e ci nci s imţu ri strict i nd ivi­duale ale noastre şi date le strict particu l are pe care e le l e percep. Mu lţum ită s imţu l ui comun , percepţi i l e celorl al te s i mţu ri sînt recunoscute ca dezvălu i nd real itatea şi n u sînt res imţi te doar ca i ritaţi i a l e nervi lor noştri sau ca senzaţ i i de rezi stenţă ale corpu lu i nostru . O d im inu are vizi b i lă a s imţu l u i com un În orice comun i tate dată ş i o creştere notab i l ă a superstiţie i şi a cred u l i tăţi i sînt, de aceea, semne aproape s igure a le Înstrăi nări i faţă de l u me .

Fi reşte , această Înstrăi nare - ce constă În atrofierea spaţi u l u i înfăţi şări i şi În s lăbi rea s imţu lu i comun - este Împi nsă, În cazu l unei soci etăţi de munci­tori , l a o extremă cu mu l t mai mare decît În cazu l unei societăţi de prod ucă­tori . În izo larea sa, nu doar netu l burat de cei l alţi , ci , În p lus , nevăzut, neauzit şi neconfi rmat de ei, homo (aber nu se afl ă numai împreună cu prod usu l pe care îl fabri că, ci ş i cu lu mea de obi ecte la care îşi va adăuga propri i l e pro­duse; În acest fe l , deş i ind i rect, e l rămîne îm preună cu cei l alţ i , care au făcut lumea şi care sînt şi e i creatori de ob iecte . Am vorb it deja despre p iaţa de sch imb, În care meşteşugari i îş i întîlnesc egal i i ş i care reprezi ntă pentru ei un domen iu pub l i c comun În măsu ra În care fiecare a contri bu i t Întrucîtva la form area ei . Însă, cu toate că domen iu l pub l i c ca p i aţă de sch imb cores­punde cel mai b ine activităţi i de fabricare, sch imbul însuşi aparţine deja dome-

. h i u l u i acţi u n i i şi nu este defel o s imp l ă pre l u ngire a prod ucţi e i ; e ch iar ma i pUţin o s implă fu ncţie a procese lor automate, aşa cu m cu m păratu l mîncări i şi ce le l alte m ij loace de consum Însoţesc cu necesitate mu nca. Afi rmaţi a l u i

42. Acesta este sensu l ult imei fraze a citatu l u i d i n Dante d e la Începutul capito lu lu i d e faţă; fraza, deşi Întru totu l cl ară şi s implă În original u l l ati nesc, sfid ează tradu cerea (De monar­chia, 1 , 1 3 ) .

1 73

Marx, după care legi le economice se aseamănă cu cele naturale, ad ică nu sînt făcute de om ca să reglementeze actele de l i ber sch imb, ci sînt funcţi i ale cond i ţi i l o r productive ale societăţi i ca Întreg, este adevărată numai Într-o societate de muncitori , unde toate activităţi l e sînt aduse la nive l u l metabo­l ismu lu i d intre corpu l omenesc şi natură şi unde nu există sch imb , ci doar consum .

Totuşi , oamen i i care s e Întî l nesc Î n i n terioru l p ieţei d e sch imb n u sînt În primu l rînd persoane, ci producători de produse; acolo ei nu se prezintă n icio­dată pe ei înşiş i , nu Îşi prezi ntă n ici măcar îndemînarea şi cal ităţi le , ca În "pro­ducţia ostentativă" d i n Evu l Mediu , ci produsele . I mpulsu l care îl împi nge pe producător în p i aţa pub l ică este dorinţa de a vedea produse, n u oamen i , iar puterea care ţi ne lao lal tă şi în viaţă această pi aţă nu este potenţia l itatea ce i a naştere Între oameni atunci cînd se unesc în acţi une şi Î n vorb i re , ci o

"putere de sch imb" (Adam Sm ith) combinată, pe care fiecare d i n tre parti­cipanţi a dobînd it-o În izolare . Această l i psă de relaţie cu cei lalţi şi acest i n teres primord ial pentru mărfuri l e de sch imb au fost denunţate de Marx ca fi ind semnu l dezumanizări i şi a l Înstrăinări i de s ine a societăţi i de comercianţi , care într-adevăr exclude oamen i i qua oameni şi, printr-o izbitoare răst-umare a relaţiei antice d i ntre privat şi pub l i c, preti nde ca oamen i i să se prezinte pe ei Înşiş i doar În cadru l privat al fam i l ie i sau În i ntim i tatea prieten i lor.

Frustrarea persoanei umane, care apare inevitabi l Într-o comun itate de producători şi într-o măsură ch iar mai mare Într-o societate de comerc ianţi , este poate cel mai b ine i l ustrată de fenomenul gen iu lu i , În care, de la Renaştere pînă la snrş itu l secol u l u i al XIX- lea, epoca modernă a văzut ideal u l ei ce l mai În alt . (Gen i u l creator Ca expresie arheti pală a măreţi ei umane era cu totu l necu noscut Antich ităţi i sau Evu l u i Med i u . ) Abia odată cu Începutu l seco lu ­l u i nostru , mari i arti şti , Într-o surprinzătoare unan im itate , au protestat Îm­potriva faptu l u i de a fi num i ţi "gen i i " şi au pus accentu l pe meserie , pe pri cepere ş i pe re l aţi i l e strînse d i n tre artă şi artizanat. Fără Îndo ia lă, În parte, acest protest nu a fost decît o reacţie Împotriva vu lgarizări i şi a comerci a l i ­zări i noţi u n i i de gen i u ; el se datorează Însă şi ascensi un i i de dată mai recen­tă a societăţi i de muncitori , pentru care productivi tatea sau creativi tatea nu constitu i e un ideal şi căre ia Î i l ipsesc toate experi enţele d i n care ar putea izvorî ideea însăşi de măreţie. I mportant în contextu l nostru este că opera gen iu­lu i , spre deoseb i re de produsu l meşteşugaru l u i , pare să fi absorb i t ace le ele­mente de diferenţiere şi de un ici tate care îşi găsesc expresia nemij locită numai În acţi une şi În vorb i re . Obsesi a epoc i i moderne pentru semnătu ra u n ică a fiecăru i arti st, sen s ib i l itatea ei fără precedent faţă de sti l dovedesc o preocu­pare pentru acele trăsătu ri prin care arti stu l Îş i depăşeşte iscus inţa şi măies­tri a Într-un ch ip asemănător cu fel u l În care un ic itatea fiecărei persoane depăşeşte s uma total ă a cal i tăţi lor sale. Datorită acestei depăş i ri , care d i s­ti nge Într-adevăr marea l ucrare artisti că de toate cel e la lte produse ale mîi n i lor omeneşti , fenomen u l gen i u l u i creator părea să ofere legitimarea suprem ă a

convingeri i l u i homo [aber după care produse le omu l u i pot Însem na mai mu l t decît el Însuşi ş i Î i pot fi cu adevărat sup!7rioare.

1 74

Totu ş i , i m e n sa cons ideraţie cu care epoca modernă a tratat cu d ragă i n i m ă gen i u l , ad esea l a l i m i ta i d o l atrie i , p u tea cu greu să sch i m be faptu l e l em en tar că esenţa ace l u i "ci ne" al i nd ivid u l u i n u poate fi re ificată de i n d i­vid u l Însuş i . Atu nc i CÎnd apare "În c h i p o b iectiv" - În sti l u l u ne i l u crări artis­tice sau În cal igrafi e - , ea dezvăl u i e i d enti tatea persoanei ş i serveşte, de aceea, la identificarea autoru l u i , Însă ea Însăsi rămîne mută si ne scapă d acă , , Încercăm să o i n terpretăm ca pe ogl i n d a persoanei vi i . Cu alte cuvi nte , ido­l atrizarea gen i u l u i ascunde aceeaş i d egradare a persoanei u m ane ca ş i ce le­la l te pri nc i p i i d o m i n an te d i n soci etatea de comerci anţi .

U n e lement i nd ispensabi l al mîn d rie i u mane este cred i nţa că acel cine al in d ivi d u l u i În trece În măreţie şi În i mp ortan ţă tot ceea ce i n d ivi d u l poate face sau p rod uce . " Fi e ca med i c i i , cofetari i şi servitori i case l o r m ari să fie jud ecaţi d u pă ceea ce au Tacut şi ch iar d u pă ceea ce ş i -au pus În gînd să facă; oamen i i mari sînt judecaţi d upă ceea ce sînt e i Înşiş i . "43 N u mai oameni i

. de rînd se vo r Înjosi pînă Într-atît, În cît să Îş i tragă fal a din ceea ce au Tacut; pri n această Înj osi re ei vor deveni "scl avi i ş i p rizon i eri i " pro pri i l o r facu ltăţi ş i vor descoperi , de va mai fi răm as În ei şi al tceva decît van i tatea cu totu l nătÎngă, că a-şi fi s i eş i sc l av şi prizo n i e r n u e m ai puţi n amar şi poate ch iar m ai ruş i n os deCÎt a fi servi toru l a ltcu iva. N u glori a , c i cond iţi a n eferic ită a gen i u l u i creato r se ascu nde În faptu l că, În cazu l său, su pe riori tatea o m u ­lu i faţă de l u crarea sa pare Într-adevăr răstu rn ată, astfe l c ă el , c reatoru l vi u , se s imte Î n com peti ţ i e c u creaţ i i l e sa l e , Î n rapo rt c u care trăieşte m ai m u lt, deşi acestea îi pot În cele din urmă su p rav ieţu i . H aru l salvato r al tu tu ro r daru ri lor cu ad evărat mari stă în faptu l că persoanele care Îşi poartă povara rămîn su perioare În raport cu ceea ce au Tacut, ce l p uţi n CÎtă vre m e s u rsa creativităţi i se păstrează vie; căci această su rsă izvo răşte Într-adevăr d i n cine sînt aceste persoane şi rămîne În afara procesu l u i efectiv al l u cru l u i , i n d e­pen dentă de ceea ce e le pot re al iza. Că s itu aţ ia neferic i tă a gen i u l u i este cu to ate acestea u n a reală - acest fapt devine cît se po ate de l i m pede În cazu l ace lor literati pentru care inversare a ord i n i i d i ntre om şi prod usu l său s-a consu m at într-ad evăr; ceea ce e atît de scanda los În cazu l lor ş i ceea ce , În treacăt fie spus , aţîţă u ra pop u lară ch iar mai mu l t decît falsa su p eri o ritate inte l ectua lă este că pînă şi cel mai p rost p rodus al l or are şanse să fie mai bun decît sînt e i În ş iş i . Sem n u l d isti nctiv al " i ntel ectual u l u i " este de a rămîne cu totu l n etu l b u rat de "grozava u m i l i re" pe care o suferă ad evăratu l arti st sau adevăratu l scri i tor, care "s imte că devine fiu l lucrări i sale", În care e con­dam n at să se vadă pe si ne "ca Într-o og l i n d ă, l i m itat, ş i aşa, şi aşa" .44

43 . Folosesc a ic i m i n u n ata povesti re a l u i I sak D inesen, "Th e Oreamers", d in Seven Gothie Tales

(ed . Modern Li brary) , Îndeosebi pp . 340 şi u rm .

44. Textul complet a l aforism u l u i l u i Paul Valery d i n care sînt luate citatele s u n ă astfel : "Createur

eree. Q u i vient d'achever un long ouvrage le voi t former enfin un erre q u ' i l n 'avait pas vou­lu, q u ' i l n ' a pas con�u, preci sement p u i s q u ' i l l 'a enfanre, et ressenr certe terri ble humi l i a­tion de se sentir devenir le fi ls de son oeuvre , de l u i emprunter des traits i rn�cusables, une ressemblance, des manies , une borne, u n m i roir; et ce q u ' i l y a de p i re dans u n m i ro ir, s'y voi r l i m i te , tel et te l" (Creator creat. Cine abia a înche iat o m are l u crare o vede formîn d , În

175

3 0 M IŞCAREA MUNCITOREASCĂ

Activi tatea de a l u cra, pen tru desfăşu rarea căre ia izo larea de cei l al ţi constitu ie o co ndiţie o b l i gatorie, ch iar d acă nu e În stare să În tem eieze un d om e n i u pub l ic autonom În care oameni i qua oameni să se poată înfăţişa, rămîne l egată totuşi În m u l te fel u ri d e spaţi u l înfăţişări lor; ea rămîn e l egată cel puţ in de l u mea tangi b i l ă de obi ecte pe care l e produce. I ată de ce meş­teşugu l artizan al este poate u n mod de vi aţă apo l i tic, dar cu sigu ranţă n u este u n u l antipol itic. Ceea c e nu s e poate spu ne Însă despre mu ncă, o activi­tate În care o m u l nu este laola ltă n i ci cu l u mea, n ici cu alţi oamen i , ci e si n­gu r cu corp u l său , Înfru n tînd necesitatea nudă de a rămîne În vi aţă.4s Fără Îndoia lă, cel ce munceşte trăieşte şi el În prezenţa altora şi alătu ri de alţi i , Însă această al ătu rare nu are n i ci u n u l d i n sem n ele d isti nctive a l e adevăratei p l u ra l i tăţi . Ea nu constă În Îm b i n area de l i berată a d iferi telor ab i l ităţi şi vocaţi i , cum se Întîm plă În meşteşugu l artizan al (nem aivorb i n d de relaţi i l e d in tre persoane u n ice) , c i În m u l ti p l i carea de i n d ivizi , care sînt Î n esenţă toţi la fel , d eoarece sînt ceea ce sînt ca s i m p l e organ isme vi i .

Ţine Într-adevăr de n atu ra munci i s ă Îi strîngă laolaltă pe oameni sub forma unei echi pe de m u ncitori În care ind ivizi i , ind iferent de număru l lor, "muncesc Împreu n ă ca şi cînd ar fi un si ngu r o m "46 şi , În fe l u l acesta, s p i ritu l de grup străbate poate munca Într-un mod chi ar mai i nti m decît orice altă activitateY

cele din u rm ă, o fii n�ă pe care nu �i-a dori t-o, pe care n-a concep u t-o to cmai fi indcă a n ăscut-o , şi resimte acea u m i l i nţă cumpl ită de a si mţi cum devi ne fiul lucrări i sale, de a-i Împrumuta trăsături de neîn l ătu rat, o asemănare, apucătu ri , un hotar, o ogl indă; şi ceea ce e mai rău la o ogl ind ă, să te vezi l im itat În ea, şi aşa, şi aşa] (Tel quel, I I , 1 49) .

45 . Singurătatea m uncitoru l u i qua muncitor este de ob icei trecută c u vederea În l iteratura re· zervată subiectu l u i , deoarece cond iţi i le sociale şi organizarea muncii reclamă pentru orice sarcină dată prezenţa si mu ltană a unui mare număr de muncitori, dărÎmÎnd toate bari e· re le izo lări i . Totuşi , M. Halbwachs (La classe ouvriere et les niveaux de vie ( 1 9 1 3)) este con· ştient de fenomen : "l'o uvrier est celu i qui dans et par son trava i l ne se trouve en rapport qu 'avec de la matiere, et non avec des hommes" [ M u n citoru l este cel care În ş i pri n mu nca lui nu se găse�te În raport decît cu materia, �i nu cu oameni i ] şi descoperă În această ineren· tă l ipsă de con tact mot ivu l pentru care, ti mp de secole, această Întreagă clasă a fost scoasă În afara societăţi i (p. 1 1 8 ) .

46. Vikto r von Weizsacker, ps ih i atru l german, descrie relaţi a dintre muncitori În cursul munci i lor astfel : "Es ist zunachst bemerkenswert, dass die zwei Arbeiter sich zusam men verh al· te n, als ob sie einer waren . . . Wir haben hier einen Fal i von Kollectivb i ldung vor uns, der in der annahe rnden Identitat oder Ei nswerd u ng der zwei I nd ividue n besteht. Man kann auch sage n , dass zwe i Personen durch Versch m e lzung eine einzige d ritte geworden seien ; aber d ie Regeln, nach der diese dritte arbeitet, unrerscheiden sich in n ichts von der Arbeit einer ei nzigen Person " [Se poate remarca imediat că cei doi mu ncitori stau laolaltă ca şi cum ar fi unul singur . . . Avem aici un caz de fo rm are a u n u i co lectiv, ce constă În iden titatea aproximativă sau În unificarea celor doi i n d ivizi . Se m ai poate spune că două persoane au d even it , prin contopi re, o a treia persoană, unică; dar regul i le.după care această a treia persoană munceşte nu se d eosebesc prin nimic de mu nca unei s ingu re persoane 1 ("Zum Begriff der Arbe it" , În Festschri(t fiir Alfred Weber ( 1 948), pp. 739-740).

47 . Acesta pare să fie m otivu l pen tru care, eti m o l ogi c , "Arbeit u n d Gemeinschaft fur den

1 76

Însă această " n atu ră co lectivă a mu nci i "48, d eparte de a i nstitu i o real i tate i d entificab i l ă, recogn osci b i l ă pen tru fiecare mem bru al ech ipe i de m u nci­to ri , i mp u n e, d i m potrivă, p ierderea ori căre i conşti i nţe a i n d ivid u al i tăţi i ş i a identi tăţi i ; d i n acest m otiv, toate ace l e "valori " care derivă d i n m u n că, d i n­co l o de ro l u l ei evi dent În procesu l vieţi i , sînt pe de- a-ntregu l "soci a le" şi n u se d eosebesc Î n esenţă d e p lăcerea su p l i mentară pe care o procu ră mÎn cat­ul şi băutu l În tovărăş i a cu iva. Soci a b i l i tatea ce decurge d i n aceste activi tăţi , care izvo răsc d i n metabol ism u l d i ntre corpu l omenesc şi natu ră, nu se Înte­me i ază pe egal i tate , ci pe u n iformi tate ş i , În sen s u l acesta, este În tru totu l ad evărat că " pri n n atu ră, u n fi l osof n u se deosebeşte În gen i u şi În tem pe­rament de un h am al nici pe j u m ătate pe cît se deosebeşte un d u l ău de u n ogar" . Această remarcă a l u i Ad am Sm ith, p e care M arx o ci ta c u m u l tă pl ă­ce re49 , i se potriveşte În tr-ad evăr cu m u l t mai bi ne unei societăţi de co nsu­m atori decît ad unări i d e oam en i d in p i aţa de sch i m b , care scoate la l u m i n ă abi l i tăţi le ş i cal ităţi l e producători lor, fu rn izîn d astfe l Întotdeau n a o a n u m i tă bază de d iferen ţi e re .

U n iform i tatea care domneşte Într-o societate Întemei ată pe m u ncă ş i pe consu m şi care se vede În co nform i smul une i ase menea soci etăţi i e ne­m ij loc it l egată de experienţa somati că a m u nci i În co l ectiv, În care ri tm u l bio logic a l m u n ci i u n eşte atît d e p utern ic gru p u l d e m u n citori , În cît fiecare

Menschen ăl terer gesch ichtl i ch er Stufen grosse I n haltsflachen gemei nsam (haben)" [ munca şi comu n itatea (au) pentru oamen i i de pe trepte le mai vech i ale istoriei un im portant conţ i n ut co m u n 1 ( pentru re l aţi a d i n tre m u n că ş i com u n i tate, vezi JOSt Tri er, "Arbeit u n d Gem e inschaft" , Studium Generale, va l . II I , n r. 1 1 (n oi em b rie , 1 950 ) ) .

48. Vezi R . P. Ge ne l l i ( " Facte u r h u main ou facteur social du travai l" , Revue franftlise du travail, va l . VII, nr. 1 -3 ( ianu ari e-m arti e , 1 952 ) , care consideră că trebu ie găsită "o nouă soluţie l a p rob lema m u nc i i" care să ţină seama de " n atura co lectivă a mu nci i " şi , pri n u rmare, să nu aibă în vedere m u nc itoru l i nd ividua l , c i m unc ito ru l ca m e mb ru al gru pu l u i său . Această " n o u ă" so luţ ie este, des igur, cea dominantă în societatea modernă .

:49 . Adam Smith, op. cit., 1 , 1 5 , şi M arx, Dos Elend der Philosophie (Stuttgart, 1 885 ) , p. 1 25 : Adam Sm ith " h at sehr woh l gesehen , dass « i n Wi rkl ichkeit d ie Verschiedenhe i t der natur­l ichen An l agen zwi schen den Ind ivid uen we i t geringer ist als wir glau bem> . . . . Ursprungl ich u n terscheidet s i ch ein Lasttrăger wen iger von e i nem Ph i loso phen als e in Kettenhund von e inem Wi ndh u nd . Es ist d ie Arbeitste i l ung, welche e inen Abgrund zwischen beiden aufge-tan hat" [a văzut fo arte bine faptu l că "În re al itate, deoseb irea de d i spoziţi i Înnăscute d i n­tre i n d ivizi este cu m u l t m ai neÎnse m n ată · d eCÎt credem" . . . . Pri n n atură, u n hamal se deosebeşte m ai puţi n de un fi l osof decît un d u lău de un ogar. Divizi u nea m u nci i este cea care a desch i s o prăpastie Între cei do i ] . Marx fo loseşte, fără a face vreo deosebire , terme­nul "d ivizi une a mu nci i" şi pe ntru special izarea profesio n ală , şi pentru divizi u n ea proce­s u l u i m u nci i În s i n e , d a r ai c i , d es igur, are În ved e re p ri m a accepţi u n e . Spec ia l izarea profes ion al ă este Într-adevăr o formă de diferenţiere, iar meşteşugaru l sau lucrătoru l specia­l izat, chiar dacă este aju tat de alţi i , l u crează de fapt În izo l are . EI se Întî lneşte cu a lţi i quo l ucrător doar atu nci CÎnd se aj unge l a sch imbu l de produse. 1n adevărata d ivizi une a mun­

mu ncitoru l nu poate realiza n i m i c În izo l are; efo rtul lu i nu este decît parte şi funcţie a tu turor m u nc itori lor În tre care este Împărţită sarci na. 1nsă aceşti a l ţi muncitori

muncitori nu sînt diferiţi de e l , sîn t cu toţi i l a fel . Astfe l , nu divizi unea m u nc i i , apărută . relativ recent, ci străvechea special izare profesională este aceea care "a cre at prăpastia" dintre hamalu l de pe stradă şi fi losof.

1 77

s imte că n u mai este un i n d ivid , ci că e de fapt u n a cu toţi cei l alţi . Ceea ce , fără Î n d o i a l ă, d o m o l eşte tru d a şi necazu l mu n ci i ap ro ape to t aşa cu m marş u l În gru p Îi uşurează fiecăru i soldat În parte efortu l d epl asări i . Este , aşadar, cît se poate de adevărat că pen tru anima" aborans "sensu l şi valoarea m u n c i i d epi nd În Întregi me de con d iţ i i le sociale", ad ică de măsu ra În care p rocesu l u i m u nc i i şi al consu m u l u i i se perm i te să fu ncţioneze l i n şi rară p ie­d ic i , i n d ependent de " ati tu d i n i l e p rofesionale prop ri u-zise"so; si ngu ru l ne­ajuns e acela că cele mai bune "condiţi i soci ale" sînt cele În care devi ne posi bi lă p ierderea identi tăţi i perso nale . Această u n ifi care a ce lor m u l ţi Într- u n u l s in­gu r este fu ndamental anti po l i tică; ea reprezi n tă Însuşi contrari u l asocieri i care dom n eşte Î n comun ităţi le pol itice sau comerci ale ş i care - pentru a relua exem p l u l aristote l i cian - n u constă În asoci erea (koin6nia) d intre do i med ic i , ci d i ntre u n medic ş i un agri cultor "ş i , În genera l , d intre oamen i d iferi ţi ş i i n egal i " . 5 1

Ega l i tatea proprie domen i u l u i p ub l i c este Î n ch i p necesar egal i tatea ine­gal i lor, care au nevo ie să fie "egal izaţi " În anumite privi nţe şi În vederea u n or scopuri p recise. Ca atare� factoru l de egal izare n u provine din " n atu ra" u m ană, ci d i n ext�ri or, Întocmai c u m ban i i - pentru a păstra exe m p l u l aris­tote l i c ian - sînt necesari ca factor extern pentru egal izarea activi tăţi lo r ine­gale ale med i c u l u i şi ale agricu ltoru l u i . Astfel , egal i tatea pol i tică este Însuş i con trari u l egal i tăţii noastre În faţa morţi i , care, ca soartă com u n ă ·a tutu­ror oameni lor, decu rge din cond iţi a u m ană, sau al egal i tăţi i În aintea lui Dum­nezeu, ce l puţ in În i nterpretarea creşti n ă, unde sîn tem puş i În faţa egal i tăţi i stări i de păcat inerente n atu ri i u m ane . În aceste cazu ri nu este nevoie de n i c i u n factor de egal izare, căci un iformitatea domneşte oricum; totu ş i , ex­perienţa propri u -zisă a aceste i u n iformităţi , expe ri enţa vieţi i şi a morţi i , n u

are loc n u m ai În izo lare, ci şi În si ngu rătatea dep l i nă, În care com un icarea ad evărată, rară să mai vo rb im de asociere şi de com u n i tate, este i m posi­b i lă . Din pu nctu l de vedere al lumii şi al domen i u l u i pub l ic , viaţa şi moartea, ca şi tot ceea ce atestă u n iformitatea, constitu ie experi e n ţe anti p o l i ti ce, care nu ţi n de l u me, ci sînt cu ad evărat transcendente .

I n aptitud inea lu i animal 'aborans pentru d iferenţiere ş i deci pentru acţi une şi pentru vorbi re pare confirmată de absenţa izbitoare a unor revo lte serioase ale scl avi lor În Antichitate şi În epoca mod ern ă.s2 Nu m ai puţ in izb i tor to­tuşi este rol u l neaşteptat şi adesea extraord i nar de productiv pe care mişcări l e m u ncitoreşti l -au j u cat În po l i tica modernă. De l a revo luţi i l e d in 1 848 pînă l a Revoluţi a Magh iară din 1 9 56, cl asa mu ncitoare europeană, Întrucît era

50. Alain Touraine , L'evofution du travaif ouvrier aux usines Renault ( 1 955 ) , p. 1 77 .

5 1 . Etica Nicomahică, 1 1 33 a 1 6 .

52 . Important este că revoltele şi revoluţi i l e moderne au cerut Întotdeauna l ibertate şi drepta­te pentru toţi , pe CÎnd În Antichitate "sclavii nu au revend icat n iciodată l ibertatea ca pe un drept i n al ienabi l al tuturor oameni lor şi nu a existat nicio Incercare de abol i re a sclaviei ca atare prin acţiune concertată" (W. L. Westermann, "Sklavere i" , În Pauly-Wissowa, supli­mentul VI, p. 981 ) .

1 78

s ingu ru l segment organizat şi deci segmentu l conducător al poporu l u i , a scris u nu l d i n ce l e mai glorioase şi probabi l ce l e mai promiţătoare capito le d i n i storia recentă. Însă, cu toate că l i n ia ce separă revend icări l e po l i tice de ce l e economice ş i organizaţi i l e po l i tice de si nd icatel e muncitoreşti era destu l de nec lară, ce le două nu trebu ie confundate. S ind icate le , susţi nînd şi l u p­tînd pentru i n terese le c l asei muncitoare, sînt responsab i l e de i n tegrarea e i În cele d in urmă În soci etatea modernă, În speci al de o extraord inară creştere a sigu ranţe i econ omice, a prestigi u l u i social şi a puteri i po l i tice. S i nd i cate le nu au fost n ic iodată revo l uţionare , În sensu l că ar fi dori t o transformare a societăţi i în soţi tă de o tran sform are a i n sti tuţi i l o r pol i tice pr in care această societate era reprezentată, i ar partidel e po l i tice ale cl asei muncitoare au fost de cele mai mu l te ori partide de interes, În tru n im ic d iferite de parti de le care reprezentau a lte cl ase socia le . Deoseb i rea a apărut doar În ace l e rare şi totu şi hotărîtoare momente cînd , pe neaşteptate , În cu rsu l unu i proces re­vo l u ţion ar, se dovedea că aceşti oamen i , dacă nu erau conduş i de pro­grame şi de ideo logi i ofici a le de parti d , aveau propri i l e l o r ide i cu privi re l a pos i b i l i tăţi l e de guvern are democratică d in cond i ţi i l e moderne. Altfel spus, deoseb i rea nu a apărut datorită revend icări lor socia le şi economice extreme, ci numai datori tă propuneri i făcute pen tru o nouă formă de guvernare.

Ceea ce Î i scapă atît de l esne i stori cu l u i mod ern confru ntat cu ascens i u ­n ea s isteme lor tota l i tare, mai cu seamă atu nci cînd se ocu pă de evo l uţi i l e d i n U lJ iunea Sovietică, este faptu l că, Întocmai d u pă cu m mase le moderne şi· conducători i l o r au reuş it, ce l puţi n p rovizori u , să dea naştere pri n total i ­tari sm une i no i ş i autent ice, ch iar dacă extrem de d i stru ctive, fo rme de gu­vern are , tot astfe l revo luţi i l e popu lare , dej a de mai b i ne de o sută de an i , au scos l a iveală, ch iar dacă n i c iodată cu succes, o a ltă nouă fo rmă d e gu­

'\ternare : sistemu l cons i l i i l o r popu l are men i t să ia locu l si stem u l u i continen­tal de parti de , care , am putea fi i sp i t iţ i să spunem, fu sese comprom i s ch iar mai Înai nte de a l ua fi i nţă. s3 N im ic n u putea fi mai diferit decît destinele istori ce , �Ie celor două tend inţe ale c lasei muncitoare , m i şcarea s ind icală şi aspi raţi i l e pol it ice a l e poporu l u i : s i nd icate le , ad ică clasa m u ncitoare Î n măsura În care

.. Ş3. Este important să reţi nem d iferen ţa de substanţă şi de rol pol itic d in tre s istemul conti nen· "�o tai de parti de şi sistemele britanic: şi american . E un fapt fu ndamental , ch iar d acă puţi n

. •. . remarcat, În desfăşu rarea revo luţi i l o r europen e, că sloganu l consi l i i l o r (sovi ete, Riite etc. ) nu a fost n i c iodată lansat de partide le şi de m işcăti l e care au luat parte În mod activ l a organ izarea lor, ci ş i - a avut Întotdeau n a orig inea În revo lte spontane; c a atare , cons i l i i le

o nu au fost n ici Înţelese cum se cuvi ne, n i ci foarte bi ne p ri mite de ideo l og i i diverse lor mişcări , ... . ' . . dorn ici să fo losească revol Uţi a ca să Îi im pună poporu l ui o fo rmă de guvernare precon­··· · cepută. Faimosu l slogan al revo ltei de la Kro nstadt, care a fost unu l d intre momentele hotărέ

·'·'·; :-toare ale Revoluţiei d i n Rusia, era: soviete fără co m u n i s m ; ceea ce Înse m n a În momentu l o :;,;: ace l a : soviete fără partide. o',,, Teza după care regi m u ri le tota l i tare n e pun În faţa unei noi forme de guvern are este ';' ;>" explicată mai pe larg În arti col u l meu " Ideology and Terror: A Novel Form ofGovern ment", ";pi;;:ReviewofPolitics ( i u l ie , 1 953) . O anal iză mai amănunţită a Revo lUţie i Magh iare şi a sistemu­:�'�;'. Iu i consi l i i l or poate fi găsi tă Într- u n recent articol i n titulat, "Total itarian I m perial i sm", '±�» ournal ofPolitics (feb ruarie , 1 9 58) . . ::,., ' . " .: .­" .'1"�" 1 79

n u este decît una d intre cl asele societlţi i moderne, au În registrat vi ctori e d upă victorie , cu toate că, În acel aş i ti m p , m işcarea pol i tică m u ncitorească a fost Înfrîntă de fiecare dată cînd a Înd răzn it să Îş i afi rme revendicări le propri i , d i sti ncte de programele de partid şi de reforme le economice. Dacă tot ceea ce s-a obţi nu t pri n traged i a Revo luţi e i M agh i are a fost să se arate l um i i că, În c iuda tu tu ror ÎnfrÎngeri lor şi a tu tu ro r aparenţe lor, acest e l an po l i tic nu a muri t Încă, sacrific i i l e sale nu au fost zadarn ice.

Dezacordu l acesta, aparent fl agrant, d in tre faptu l i storic - prod uctivi­

tatea pol i tică a clasei muncitoare - şi datele fenomenale obţinute pri n an a l i­za activi tăţi i mu nci i va d ispărea fără îndo ială la o examinare mai amănunţită a dezvo ltări i şi a su bstanţei m i şcări i muncitoreşti . Deoseb irea pri nc i pal ă dintre m u n ca sclavu l u i şi munca l i beră, modernă, nu vi ne d in faptu l că muncitorul se bucu ră de l i bertate person ală - l i bertatea de m i şcare , l i berta­tea de a desfăşura activi tăţi economice şi i nviolab i l i tatea persoanei - , ci d in faptu l că a fost acceptat în domen i u l pol i tic ş i că s-a emanci pat pe dep l i n ca cetăţean . Momentu l de răscruce d in istori a munci i a ven i t odată cu abo­l i rea restricţi i lor l egate de propri etate pentru dreptu l de vot. Pînă atu nci , statutu l munci toru l u i l iber fusese foarte aprop iat de ce l al scl avi lor emanc i ­paţi , tot mai n umeroşi , d in Anti chitate ; aceşti a erau oamen i l i ber i , as im i l aţi cu străi n i i rezidenţi, Însă nu erau cetăţen i . În contrast cu eman ciparea sclavi­lor În Antichitate , unde de regu lă sclavu l În ceta să mai fie munc ito r atunc i cînd înceta să fie sc lav şi unde, pri n u rmare, scl avi a rămînea cond i ţi a socială a munc i i i nd iferent cît de mu lţ i sclavi s-ar fi emancipat, emanciparea moder­nă a m u nc i i a u rmărit să în alţe însăşi activi tatea mu nc i i , ceea ce s-a real i­zat cu mu l t Înainte ca mu ncitoru l u i ca persoană să i se acorde d repturi civi l e ş i persona le .

Totuşi , un u l d in efecte le secundare p l i ne de conseci nţe a le emanci pări i efective a muncitori lor a fost acel a că un segment în Întreg i me nou al popu­laţi e i a fost adm i s , mai mu l t sau mai puţi n pe neaşteptate, În domen iu l pu­bl ic, adică s-a În(ăţişat în pub l ics4, şi asta fără să i se permită totodată intrarea În soci etate, rară să joace n ic iu n ro l de conducere În activităţi l e economice extrem de i m po rtante a le aceste i soc i etăţi ş i , În conseci n ţă, fără să fie absorbit de domen i u l social ş i , aşa zicînd , îndepărtat din public. Ro l u l deci­s iv al înfăţi şări i ca atare , al efortu l u i i nd ivi du l u i de a se d i sti nge şi de a atra­ge atenţi a asupra sa în domen i u l treburi l o r omeneşti , nu s-a văzu t poate

54. O anecdotă d in Roma imperi ală, rel atată de Sen eca, ne poate arăta cît de pri m ejdioasă era considerată a fi sim p la apariţie 1n publ ic . În vremea aceea, Senatu lu i i se făcuse propu­nerea d e a impune sclavi lor o ţi n ută publ ică pri n care să poată fi i mediat deosebiţi de cetăţen i i l i beri . Propunerea a fost respinsă pe motivul că este prea pericu loasă, deoarece sclavii ar fi putut atu nci să se recu noască u n i i pe alţi i şi să Îşi dea seama d e p u terea lor potenţială. Exegeţii m odern i au ti ns fi reşte să conchidă d i n acest i ncident că număru l de sclavi trebuie să fi fost foarte mare În epoca respectivă ş i totuşi concluzia lor s-a dovedit complet falsă. Ceea ce insti nctu l po l itic sol id al romani lor aprecia ca pericu los era apariţia ca atare , cu totu l independent de numărul oameni lor imp l icaţi (vezi Weste rmann , op. cit , p. 1 000) .

1 80

n icăi eri m ai b i ne ca În faptu l că munc itori i , atunci cînd au pătru ns pe scena istori e i , au s imţi t că trebu ie să adopte un costum care să le fie propri u , ace l sans-culotte, d i n care ş i -au tras pînă şi n umele În timpu l Revo lu ţiei Franceze .5s Prin acest costum, ei au cîştigat o disti ncţie proprie, iar d isti ncţia a fost Îndrep­tată Împotriva tutu ror ce lorlalţi .

Înflăcărarea autenti că a m iscări i m u ncitoresti d i n fazele sale de Început , ,

- care se află Încă l a Început În toate ţări le u nde capital i smu l n u ş i-a atins dezvoltarea dep l i nă, În Europa Răsăriteană, de exemp lu , dar şi În I tal i a sau Span ia, şi ch ia r În Franţa - a izvorît d in l upta ei Împotriva societăţi i l uate ca Întreg. Potenţ ial u l u riaş de putere pe care aceste m işcări l -au cîştigat În­tr-un tim p relativ scu rt şi adesea În circumstanţe extrem de neprie l n i ce a ven it d in faptu l că , În pofida tutu ror d i scuţii l o r şi teori i lor, e le consti tu iau pe sce­na po l i ti că s ingu ru l gru p care nu nu mai că şi-a apărat i n teresele economi ­ce , ci a ş i pu rtat o bătăl i e po l i tică În toată puterea cuvîntu l u i . Al tfel spus, atu nci cînd ş i-a facut apariţia pe scena pub l ică, m işcarea mu ncitorească era s ingura organ izaţi e În care oamen i i acţi onau şi vorbeau qua oameni - şi nu qua membri ai soci etăţi i .

Pentru acest ro l pol it ic ş i revoluţionar al m işcări i muncitoreşti , care după toate p robabi l i tăţi l e se apropie d e snrş it, a fost hotărîtor faptu l că activi ­tatea economică a membri l or ei a avut o valoare secundară şi că forţa ei de atracţi e nu s-a mărgi n i t n iciod ată la rîndu ri l e c lasei muncitoare . Dacă, pentru o vreme, părea aproape că m işcarea va reuşi să Întemeieze , ce l puţ in În rîndu ri l e sale , u n spaţiu publ i c nou , cu noi criteri i pol iti ce, l a origi nea aces­tor Încercări nu a stat munca - n i ci activitatea propriu-zisă a m u nc i i , n i ci revo lta, mereu utopică, Împotriva neces ităţi lor vi eţi i -, ci acele ned reptăţi ş i i pocrizi i care au d i spărut odată cu transformarea societăţi i de c lase În­tr-o societate de masă şi odată cu În locu i rea p lăţi i zi l n ice sau săptămîna le cu un salari u anu al garantat.

Astăzi , lucrători i nu se mai atlă În afara societăţi i ; e i sînt membri ai socie­tăţi i şi sîn t n i şte angajaţi ca toată lu mea. Însemnătatea po l i tică a m i şcări i muncito reşti este în prezent aceeaşi ca a oricăru i alt gru p de presi une ; a tre­cut ti mpu l cînd , aşa cum s-a întîm p lat aproape vreme de un veac , ea putea

55 . A. Soboul (" Problemes de travai l en I 'an 1 1 ",journal de psychologie normale et pathologique, vo I . LlI, n r. 1 ( i anuarie-m artie, 1 955» descrie foarte b ine cum şi-au făcut m u ncitorii pe ntru p rima oară apari �ia pe scena i sto ri ei: " Les travai l l e u rs ne sont pas design es par l eur fonc­tion sociale, mais s imp lement par leu r costu me. Les ouvriers ad opterent le pantalon bou­tonne il la veste, et ce costu m e d evi n t u n e caracte ristiq u e d u peup le : des sans-cu l ottes . . . « en parl ant des sC/ns·cuJottes, declare Peti on il la Convent ion, le 1 0 avri l 1 793, on n'entend pas tous les citoyens, les nob l es et les ari stocrates exceptes, mais an entend des hommes q u i n 'ont pas, pour les distinguer de ceux qu i ont»" [ M u ncitorii nu se d i sti ng prin rol u l lor soci a l , ci pur şi si m p l u pri n costu m u l lor . Lu crăto ri i au adoptat p antalon u l lung cu nas­tu ri ş i haină, iar acest COStum a devenit o caracteristică a poporu l u i : cei fără pantaloni pîn ă la genunch i (sans-culottes) . . . "CÎnd vo rbi m de cei fără pantalo n i pînă l a gen unchi (sans­culottes), declară Petion în cad ru l Convenţie i , la 1 O apri l ie 1 793, nu avem În vedere toţi cetăţeni i , cu excepţia nob i l i lor şi a aristocraţilor, ci înţel egem oameni i care nu au [pantalon i pînă la gen unch i ] , spre a- i d istinge de cei ce au"] .

1 8 1

reprezenta poporu l în întregu l l u i - d acă prin le peuple înţelegem corpu l po­l iti c efectiv, d isti nct ca atare atît de popu laţi e cît ş i de soci etate.56 (În Re­vol u ţi a M agh i ară, m u n ci tori i n u s-au d i sti ns cîtu ş i de puţ in de restu l poporu l u i ; ceea ce d i n 1 848 pînă în 1 9 1 8 consti tu i se practi c u n monopol al c lasei munc i toare - noţiunea de sistem parl amentar bazat pe consi l i i în loc de partide - deven i se acu m revend icarea unan imă a întregu l u i popor. ) M işcarea muncitorească, ech ivocă de la început î n conţi nutu l ş i î n ţe l u ri le sale , ş i -a pi e rdut reprezentativitatea şi , pri n u rmare, ro l u l pol i ti c pretuti n­den i unde c lasa muncitoare a deven i t parte i n tegrantă a societăţi i , fie ca putere economică şi soci al ă particu l ară, cu m s-a întîmp lat în cele mai dez­vo ltate economi i ale l um i i occ identale , fie " reuşi nd" să transforme întrea­ga popu laţi e într-o soci etate de mu ncitori , ca În Rusi a ş i aşa cu m se poate întîm p la şi în altă parte, ch iar şi În condiţ i i netotal i tare . În împreju rări în care pîn ă şi p iaţa de sch imb este abo l i tă, d i so luţ ia domen i u l u i pub l i c , atît de vizi b i l ă de-a l u ngu l epoc i i moderne , îşi poate foarte b ine găsi încheierea.

3 1 ÎNLOCU I REA TRADIŢIONALĂ A ACŢIUN I I C U FABRICAREA

Epoca modernă, preocupată la început de produse tangib i l e şi de cîşti ­gu ri pal pab i l e , obsedată mai tîrzi u de fu ncţionare l i nă şi de sociab i l itate, nu a fost p rima care să denunţe i n uti l i tatea, zădărn ici a acţi un i i ş i a vorbi ri i În particu lar, iar a pol it ic i i În general Y Exasperarea provocată de întreita frus­trare pe care o stîrneşte acţi unea - neprevăzutu l rezu ltate lor ei , i reversi b i l i ­tatea procesulu i şi anon imatul autori lor ei - este aproape la fel de veche ca i storia consemnată. Oamen i i acţi un i i şi , nu într-o mai m i că măsu ră, oame­n i i gînd i ri i au fost mereu isp itiţi să găsească un În locuitor al aCţi u n i i , În spe­ranţa că domen i u l trebu ri lo r omeneşti va putea scăpa de hazard u l şi de i responsab i l i tatea morală i nerente unei p l u ral i tăţi de agenţi . Un i form itatea extraord inară a so luţi i lor propuse de-a l ungu l istorie i noastre consemn ate dovedeşte s i mp l i tatea e lementară a prob lemei . În general , e le sînt întotdeau­na În căutarea unu i ad ăpost în faţa calam ităţi lor acţi un i i , descoperi ndu- I În­tr-o activitate În Cfl.re un singur om, izolat de toţi ce i lalţi , rămîne stăpînu l faptelor sal e de l a încep�t pînă la snrş it. Această încercare de a în locu i acţi unea cu fabricarea e vizi b i l ă În toată mu l ţi mea de argu mente ad u se îm potriva

56. La început, termenul le peuple, care s-a încetăţen it la sfîrşitul seco l u l u i al XVI I I - lea, îi desem­na pur şi s im p l u pe cei care nu aveau nicio proprietate. După cum am ami ntit mai devreme, o asemenea clasă de oameni complet dezmoşteniţi a fost necu noscută înai nte de epoca modernă.

57. În această privinţă, autoru l clasic rămîne tot Ad am Smith, pentru care si ngu rul rol l egiti m al guvernări i il constitu ie "apărarea celor bogaţi impotriva celor săraci , sau a celor care au o an u m i tă proprietate impotriva ce lor care nu au n i ci u na" (op. cit., I I , 1 98 şi urm . ; pentru citatu l dat, vezi 1 1 , 203 ) .

1 82

"democraţi ei " , care, cu cît sînt mai logic şi mai b ine Întemeiate, se vor trans­forma În argumente Împotriva a ceea ce este esenţial În pol i ti că.

Toate calamităţi l e acţi u n i i decu rg din cond iţi a umană ci p l u ra l i tăţi i , cond iţi e sine qua non pentru acel spaţi u al Înfăţi şări i care este domen i u l p u ­b l i c. Încercarea de a În lătura această p lu ral i tate ech ivalează, aşad ar, Întot­deau na cu abo l i rea ca atare a domen i u l u i pu b l ic . Cea mai si mp l ă formă de a evita perico le le p l u ral ităţi i este mon-arh ia sau domni a-unu i-s i ngur-om , În n u meroase le sale vari ante, de la ti ran i a făţişă a u nu i a Împotriva tutu ro r l a despoti smu l b i nevoitor ş i l a ace l e forme de democraţie Î n care cei mu lţi for­mează un co rp col ectiv, astfel ÎnCÎt poporu l Înseamnă "cei mu lţi Într- unu l singu r" ş i s e constitu ie el Însuşi Î n "monarh" . 58 So luţi a 'p laton iciană a fi loso­fu lu i-rege, a cărui "înţelepciune" rezolvă d i lemele acţi un i i , ca şi cînd ar fi vorba de prob leme rezo lvab i l e pri n cunoaştere , nu este decît una - şi În n ic iu n caz cea mai puţi n ti ranică - d intre variantele dom n iei-u nu i-singur-o m . Neajun su l acesto r fo rme de guvernare nu este ace la că ar fi crude , căci adesea nu este cazu l , ci mai cu rînd că fu ncţionează prea b i n e. Ti ran i i , dacă Îşi cu nosc me­seri a, pot foarte b ine să fie "b inevoito ri ş i b lînzi În toate privi nţe l e" , precum Pei s i stratos , a căru i domn ie a fost comparată ch iar ş i Î n Ant ich itate cu "Vîrsta de Au r a l u i Cronos"59 ; măsu ri l e lor pot părea foarte p u ţi n "ti ran i­ce" şi cît se poate de benefice unor u rechi moderne, mai cu seamă atunci cînd auzi m că s ingura încercare - ch iar dacă nereuş ită - de a abol i sc lavi a În Antich itate i -a aparţi nu t l u i Peri andros, ti ran u l Cori n tu l u i .60 Însă ti ran i i ­l e au toate În comun al ungarea cetăţen i lor d i n domen i u l pub l i c, cărora l i se cere s ă se ocu pe d e prob lemele lor private , În tim p ce nu mai "conducăto­ru l trebu i e să se îngrijească de trebu ri l e pub l i ce"61 . Ceea ce În semna, fără îndoi al ă, Încu rajarea activi tăţi i şi a p roductivi tă'ţi i private , însă cetăţen i i nu puteau vedea Într-o asemenea po l i tică n im ic altE:eva decît Încercarea men ită

58. Aceasta e interpretarea aristotel ic iană a tiran ie i sub formă de democraţie (Politica, 1 292 a

1 6 şi urm . ) . Rega l itatea nu se n u m ără totuşi p rintre formele de guvernare ti ran ică, nici nu se poate defin i ca d omn ie a unu i singu r om sau monarh ie . Cu toate că termeni i "tiranie" ş'i " mon arh ie " pot fi folosiţ i unu l În ' Iocul a ltu ia , cuvinte le "tiran" ş i basileus ( "rege") sînt fo los i te În anti teză (vezi , de exem p l u , Aristote l , Etica Nicomahică; 1 1 60 b 3 ; Platon, Republica, 576 d ) . În general , d o m n i a unu i s ingu r om n u este l ă u d ată În Anti chi tate decît În chesti u ­n i l e domestice sau În război , iar celebrul vers d in lIiada: ouk agathon polykoiranie; heis koira­nos esM, hfls basileus - "domnia m u ltora nu e bună; unu l trebu i e stăpîn să fie , unu l să fi e rege" ( 1 1 , 204) - este ci tat d e obicei Într-un context m i l itar sau "econom ic" . (Ari stote l , care În Metafizica ( 1 076 a 3 şi urm . ) fo loseşte cuvintele lu i Homer Într-un sens metaforic pen ­tru viaţa comun ităţi i po l i tice (politeuesthai), este o excepţi e. În Politica, 1 292 a 1 3 , und e citează d i n nou versu l homeric , el ia pozi ţie Împo triva celor mu lţi care nu au putere " ca i n d ivizi , ci În mod colectiv" , şi afirmă că o asemenea putere nu este decît o formă mascată de dom­n ie a unui s ingur om sau de ti ran ie . ) I nvers , domnia celor mu l ţi , numită mai tîrziu polyarchia, este ami ntită cu d ispreţ pentru a desemna dezordinea În cond ucerea războiu lu i (vezi, de exe m p l u , Tuci d ide , VI , 72, cf. Xenofon , Anabasis, VI, 1 , 1 8) .

59 . Aristote l , Constituţia ateniană, XVI , 2, 7.

60. Vezi Fritz H e iche l he im , Wirtschaftsgeschichte des Altertums ( 1 938) , 1 , 258 .

61 . E ceea ce ne transmite Aristotel (Constituţia ateniană, XV, 5 ) cu privi re l a Pe isistratos.

1 83

să îi l ipsească de timpu l necesar pen tru participarea l a treburi l e comune. Avantaje le imed iat vizi b i l e al e ti ran ie i , avantaje le stab i l i tăţi i , ale secu rităţi i şi ale productivi tăţi i , sînt cel e de care i nd ivi d u l trebu ie să se ferească, fie şi numai pentru că ele netezesc calea către o i nevitab i lă p ierdere a puteri i , chiar dacă dezastru l p ropriu -zis se va petrece într-un vi i tor re lativ îndepărtat.

Încercarea de a scăpa de fragi l itatea treburi l o r omeneşti pri n refugierea în s i ngu rătatea calmu l u i şi a ord i n i i pare de fapt atît de recomandab i lă, încît cea mai mare parte a fi l osofiei po l itice de l a Pl aton încoace ar putea fi l esne i n terp retată ca o serie de încercări de a descoperi temeiuri l e teoretice şi m ij­loacele practice pentru a evada cu totu l d i n po l i tică . Trăsătu ra d i sti nctă a tutu ror acestor forme de evadare o reprezi ntă conceptul de guvernare, adică ideea după care oamen i i pot trăi l egal şi pol it ic l ao la l tă doar atu nc i cînd un i i au dreptu l să comande, iar cei lal ţi sînt s i l i ţi să se supu nă. I deea întîl n i ­tă adesea deja l a Platon şi l a Aristote l , după care toate comun ităţi le po l it ice se compun d i n conducători şi d in conduşi (presupoziţie pe care se întemeiază, la rîndu l l o r, defin i ţi i l e ob i şnu ite a le formelor de guvernare - domn ia unu ia s ingu r sau monarh ia , domn ia celor puţi n i sau ol igarh ia, domn ia celo r mu lţi sau democraţi a), p rovine mai curînd d i n susp ici u nea faţă de acţi une decît d i n d ispreţu l faţă de oamen i şi a apărut mai cu rînd d i n dori nţa s i nceră de a găsi un în locuitor al acţi un i i decît d i n vreo i responsab i lă ori ti ran ică voi nţă de putere.

Din punct de vedere teoreti c, vers iu nea cea mai scu rtă şi mai fu ndamen­tală de refuz al acţi un i i în favoarea guvernări i se întîlneşte în Omul politic, unde Pl aton desparte pri n tr-o p răpasti e cele două moduri a le acţi un i i , archein ş i prattein ("a începe" şi "a duce la bun sfîrşit" ) , care, în înţe les grecesc, erau legate între e le . Prob l ema, aşa cum a văzut-o Platon , era de a se asigu ra că i n i ţiatorul va rămîne stăpînu l abso lut al l ucru l u i început, fără a avea nevoie de sprij i n u l altora pentru a-I duce l a capăt. În domen i u l acţi u n i i , această stăpîn i re izo lată se poate obţi ne doar dacă prezenţa ce lorla lţi , care să se alătu re in i ţiativei de bună voie, cu proprii le motive şi ţel u ri , nu mai este nece­sară, ei fi i nd fo losiţi la executarea ord inelor, şi dacă, pe de altă parte , autorul i n i ţi ative i nu se Iasă angajat e l însuşi în acţiune . A începe (archein) ş i a În­depl i n i (prattein) pot deveni astfel două activităţi cu totu l d iferite, iar in iţiatorul devi ne un conducător (un archân În Îndoitu l sens al cuvîntu l u i ) , care " nu tre­bu i e defel să îndep l i n ească (prattein), ci să domnească (archein) peste cei ce sînt În stare să execute" . În asemenea cond i ţi i , esenţa po l i tic i i constă În "a şt i cu m să începi şi cum să conduci în chesti u ni l e cele mai i m portante ţi nînd cont de oportun i tate şi de l i psa de oportun i tate" ; acţi unea ca atare este cu desăvîrşi re e l im inată şi ajunge să desemneze s impla "executare a ord i nelor".62 Pl aton a fost p rimu l care, în locul vech i i structuri a acţi u n i i , împărţite în tre începere şi real izare, a introdus disti n cţia între cei care ştiu şi nu acţi onează şi cei care acţionează şi nu şti u , astfel că a şti ce e de făcut şi a face ce e de făcut au deven i t două l u cruri cu totu l d iferite.

62. Omul politic, 305.

1 84

Avînd în vedere că Pl aton însuşi a identificat i med iat l i n i a d espărţitoare d i n tre gînd i re şi acţiu ne cu prăpastia ce separă conducători i de cei pe care îi cond uc, e l impede că experi enţe le pe care se întemeiază Împărţi rea p la­ton ic iană sînt ce l e a le l ocu i nţei domestice , unde n u s-ar face n ic iodată n im i c dacă stăpîn u l nu ar şti ce este de racut şi nu ar da ord i n e sc lavi lor care l e execu tă rară să ştie. Aic i , într-adevăr, ce l ce şti e n u trebu ie să facă, iar cel ce face nu are nevo ie n i ci de gînd i re , n i ci de cunoaştere. Platon îşi dădea încă foarte b ine seama că propu nea o transformare revo luţionară a polis- u l u i atu nc i CÎnd ap l i ca admi n istrări i sal e precepte le acceptate în mod obişn u i t pen tru o casă b ine rÎndu i tă.63 ( Pozi ţ ia l u i Pl aton este adesea i n ter­pretată, în ch ip eronat, ca dorinţă de suprimare a fami l iei şi a locu inţei domes­ti ce; el dorea, d i mpotrivă, să exti ndă ti p u l de vi aţă domesti c pîn ă ce o s ingu ră fami l i e avea să îi cuprindă pe toţi cetăţen i i . Altfel spus , Platon dorea să e l im ine caracterul privat din comun itatea domestică; iată de ce a recoman­dat el desfi i n ţarea propri etăţi i private şi a căsătorie i i nd ividua le) . 64 În înţeles grecesc, re l aţi a d i n tre cei ce conduc şi cei ce sînt conduş i , d i n tre poru ncă ş i supu nere era pri n d efi n iţ ie identică cu rel aţia d i n tre stăpîn şi sc lav ş i ex­c ludea de aceea orice posib i l i tate de acţi u n e . Aşad ar, afi rmaţi a l u i P laton , după care regu l i l e de cond u ită d i n domen i u l pub l i c trebu ie d erivate d i n rel aţia stăpîn-sc lav existentă Într-o casă bi n e ordonată, Însem na de fapt că acţi unea n u trebu i e să joace n i ci u n rol în treburi l e omeneşti .

Este l impede că schema lu i Platon oferă şanse cu mult mai mari de a instau­ra o ord i n e du rab i l ă în trebu ri l e omeneşti decît efortu ri l e ti ran u l u i de a e l i ­m ina d in domeniu l pub l ic pe toată l umea În afară de e l . Deşi vor păstra, fiecare În parte, o anum ită partic ipare la rezolvarea trebu ri l o r pub l i ce, cetăţen i i vor "acţiona" într-adevăr asemen i u nu i s i ngu rom , l i psiţi ch i ar şi de pos ib i l i tatea dezb inări i i nterne, nemaivorb ind de cea a l uptei parti n ice: datorită conduce­ri i , " cei mu l ţi devi n una În toate privi nţele", mai puţi n În privi nţa înfăţişări i corporale .65 I stori ceşte vorb i nd , conceptul de conducere, cu toate că îşi are origi nea în domen i u l fam i l i al ş i domestic , a j ucat un ro l hotărîtor În organ i­zarea treburi l o r pub l i ce, iar pentru no i el rămîne În permanenţă asociat pol it ic i i . Ceea ce nu trebu ie să ne facă să negl ijăm faptu l că pentru Platon el reprezenta o categorie cu mu l t mai generală . Pl aton vedea În el princ ipal u l i n strument de ordon are ş i d e j udecare s ub toate aspecte l e a treb u ri l o r omeneşti . Ceea c e reiese deja c u l impezime d i n stăru i nţa c u care SUSţi nea că oraşul-stat trebuie considerat ca un "o m la d imensi u n i sporite" şi d in ord inea

63 . Aserţiunea fundamentală a Omului politic este aceea că Între modul de organ izare al unei locu inţe domestice de mari dimens iun i şi cel al polis-u lu i nu există nicio deosebire (vezi 259), astfel că aceeaşi ştiinţă va trata şi despre chestiun i le po l itice şi despre cele "economice" sau domestice.

64. După cu m se vede l impede m ai a les d in acele pasaje d in cartea a V-a a Republicii, În care Platon descrie modul cum teama ca nu cumva cineva să îşi atace propriul fiu, frate sau părinte va Încuraja pacea generală În republ ica sa utop ică. Din cauza comunităţii femeilor, n imeni nu va şti c ine îi sînt rud ele de singe (vezi În special 463 c şi 465 b) .

65 . Republica, 443 e.

185

psiho logică pe care a constru it-o urmînd de fapt ord inea pu bl ică a cetăţi i sale utop ice, dar se vede Încă şi mai b ine d in consecvenţa grand ioasă cu care a introdus princip i u l dominaţiei În re laţia omulu i cu sine Însuş i . Criteri u l suprem de cal ifi care pentru postu ra de conducător este, l a P laton şi În tra­d i ţia aristocratică a Occidentu l u i , capaci tatea i ndivi du l u i de a se conduce pe s ine . Întocmai cum fi losofu l- rege comandă cetatea, tot astfel sufletul comandă corpu l , iar raţi unea comand ă pas i un i le . La P laton Însuş i , l egiti ­m itatea acestei ti ran i i În tot ceea ce se referă la om, la cond u i ta l u i faţă de si ne şi În ega lă măsu ră faţă de alţi i , este Încă ferm În rădăci nată În semn ifi­caţi a ech ivocă a cuvîntu l u i archein, care înseam nă deopotrivă a începe şi a

conduce; pentru Pl aton, d u pă cum se afi rmă exp l ic it la snrş itu l Legilor, fap­tu l hotărîtor este că numai Începutul (arch€) e Îndreptăţit să conducă (archein) . În trad iţia gînd i ri i p l aton ici ene, această identitate in i ţia lă , pred eterm inată l i ngvi sti c, între a conduce şi a începe a avut d rept u rmare faptul că orice În ­ceput era înţeles ca l egitimare a conduceri i , pîn ă cînd , În ce le d i n u rmă, e le­mentul de i n iţi at ivă a dispăru t cu totu l din conceptul de conducere. Odată cu e l , Înţelegerea cea mai e lementară şi cea mai autentică a l i bertăţi i umane a d ispărut din fi losofia pol iti că.

Separarea p laton iciană Între a cunoaşte şi a face a rămas la baza tutu­ror teori i l o r despre dominaţi e care nu sînt s imp le justificări ale une i i reduc­ti b i l e şi i responsab i l e vo inţe de putere . Pri n forţa pură a conceptual izări i şi a cl arificări i fi losofice, i dentitatea platonic iană d intre cunoaştere, comandă ş i conducere, ca şi cea d i ntre acţiune, supu nere şi execu tare , a an u lat toate experienţe le şi structu ri l e anterioare existente în domeni u l po l i tic , deven ind referi n ţa întregi i trad i ţ i i a gînd i ri i po l i t i ce , ch iar ş i d upă ce răd ăci n i l e experienţei d in care Pl aton şi-a extras conceptele fuseseră demu lt u i tate . Pe lîngă amestecul un ic de profunzime şi de fru museţe, a căru i forţă era menită să poarte gînd i rea p l aton ic iană de-a l u ngu l seco le lor, motivu l longevi tăţ i i acestei părţi mai precise a operei fi l osofu l u i este ace la că Pl aton a consol­i dat în l ocu i rea acţi u n i i cu conducerea cu aj utoru l u nei i n terp retări Încă ş i mai convi ngătoare, expri mată în termeni de producere şi de fabri care. E fără Înd oia lă adevărat - i ar Platon , care Împrumutase cuvîntu l cheie al filosofiei sale, termenu l " Idee", din experi enţele specifice domeni u l u i fabricări i , trebu­i e să fi fost pri m u l care să fi observat - că Împărţi rea Între a cu noaşte şi a

face, atît de străi nă domen i u l u i acţi un i i , a cărei semnificaţi e şi a cărei l egi t i ­m itate sînt an i h i l ate în cl ipa În care gînd i rea ş i acţi unea se separă, constitu­ie experienţa de fiecare zi d in domen iu l fabricări i , al e cărei procese se împart În mod evi dent În două părţi : mai Întî i ses izarea imagin i i sau a formei (eidos) vi itoru l u i produs , i ar mai apoi organ izarea mij loacelor şi începerea execuţi ei .

Dorinţa de a În l ocu i acţi u nea cu producerea pentru a conferi astfel do­meniului treburi lor omeneşti trăi nicia propri e l ucrări i şi fabricări i , d evine cît se poate de cl ară aco lo unde ea atinge miezu l Însuş i al fi losofiei p l atonic ie ­ne , În doctri na I de i lor. Cînd nu se ocupă de fi losofia pol it ică (precum În Banchetul sau În alte locuri ) , Platon descrie I dei l e d rept ceva "cît se poate de stră luc itor" (ekphanestaton) şi deci ca vari ante ale frumosu l u i . N u ma i În

1 86

Republica, I de i l e sînt transformate În criteri i , În etal oane d e măsură şi În regu l i de condu ită, care sînt toate vari ante sau derivate ale I d e i i de "b i ne" În sensu l grecesc al cuvîntu l u i , Însemnînd, cu alte cuvi nte, "ceea ce e bun pentru" , caracteru l potrivi t.66 Această transformare era necesară pentru folosi rea doctrine i I d e i lor În pol i tică - şi tot Într-un scop În pri m u l rînd po­l i tic, cel de a e l im ina caracteru l fragi l d i n treburi l e omeneşti , a socotit Platon că trebu ie să proclame b i ne le , iar n u fru mosu l drept Idee supremă. Însă Ideea de b i ne n u este I d eea sup remă a fi l osofu l u i , care doreşte să contemp l e adevărata esenţă a Fi i n ţei ş i care părăseşte de aceea peştera Întu necată a treburi l o r omeneşti pentru ceru l l um i nos al I de i l o r; ch iar şi În Republica, fi losofu l este Încă defin it ca i ub itor a l frumuseţi i , n u al bunătăţi i . Bi ne le este Ideea cea mai Înaltă a fi losofu l u i -rege, care do reşte să fie cond ucătoru l tre­buri lor omeneşti , deoarece se vede nevoit să Îşi petreacă viaţa pri n tre oamen i şi nu poate rămîne pentru totdeau na sub ceru l Ide i l or. Abia cîn d se În toarce În peştera Întu necată a treburi l o r omen eşti , spre a trăi d in nou a lătu ri de semen i i să i , fi losofu l are nevoie , pen tru a căl ăuzi , de I de i ca de n i şte cri teri i şi regu l i cu ajutoru l cărora să măsoare şi s ub care să subsu meze mu lţi mea variată a fapte lor şi a cuvi ntel or omeneşti cu aceeaşi certi tud i ne abso lută, "ob iectivă" , cu care meşteşugaru l se poate căl ăuzi În fabricarea - i ar n espe­cial istu l În judecarea - patu ri lor i ndivi d uale fo losi ndu-se şi u n u l , ş i cel ă la lt de model u l nec l i n ti t, omn i prezent a l " I de i i " de pat În generalY

Din punct de ved ere teh n ic , ce l mai mare avantaj al acestei transformări şi ut i l izări a doctri nei I dei lor În domeni u l po l i ti c stă în el i m inarea e l ementu­lu i personal d i n noţi u nea p l aton ici ană de guvernare ideală. P laton şti a foar­te b i ne că analogi i l e sal e favori te Împru mutate d i n vi aţa dom estică, precum relaţia stăpîn-sclav sau păstor-tu rm ă, a r ce re de la conducăto ru I oamen i l o r o cal i tate aproape d ivi nă, care să Î I deosebească de supuş i i să i tot atît de clar pe cît se deosebesc scl avi i de stăpîn sau o i l e de păstor. 68 D impotrivă,

66. Cuvîntul ekphanestaton se întî lneşte În Phaidros ( 2 5 0 ) ca principal ă cali tate a frumosulu i . În Republica (5 1 8) , o ca l itate asemănătoare Îi este atri buită Ide i i de bine, numită phanotaton . Ambele cuvi nte de rivă d i n phainestai ("a apărea" şi " a străl uci ") şi În ambele Ca2uri este fo losit superlativu l . Fi reşte , apariţia strălu citoare este o cal itate care i se potriveşte Într-o mai mare m ăsură fru m osu l u i decît b ine l u i .

6 7 . WemerJ aeger (Paideia (1 945), I I , n . 4 1 6 ) afi rm ă: " I d eea c ă exi stă o artă su premă a măsurări i şi că, pentru fil osof, cu noaşterea valorii (phronesls) Înseamnă capaci tatea de a măsura stră­bate, pînă la sflrşit, În treaga operă a l u i P lato n " ; ceea ce este ad evărat doar pentru fi losofia pol itică a lui P lato n , unde Ideea de b ine În l o cuieşte Ideea de frumos. M i tu l peşte ri i , aşa cum e povestit În Republica, formează chiar m i ezul fi losofiei pol it ice a lui Pl aton, iar doctri ­na Ide i lor prezen tată acolo trebui e Î n ţele asă ca apl i c1nd u-se la pol i tică; ea nu rep rezintă e laborarea orig in ară, pur fi losofică, pe care nu o putem lua aici În d i scuţ ie . Atunci CÎn d defineşte "cunoaşte rea val ori l o r d e către fi losof" d rept phromisis, J aege r semnalează d e fapt natu ra p o l i tică şi nefi losofică a aceste i cunoaşte ri ; căci tocmai cuVÎn tu l phronesis defin eşte la Pl aton ş i la Ari stotel mai c u rînd clarvizi u n e a o m u lu i pol itic decît viziunea fi losofu l u i .

, 68. f n Omul politic, unde u rm ăreşte Înd eosebi acest raţionament, Platon conchide i ro n ic: cău tînd pe cineva care să fie to t atît de pregătit să conducă oam e n i i , pe cît este d e pregătit p ăsto­ru l să co nducă turma, am găs it "un zeu În locu l u n u i m u ritor" (275) .

1 87

conceperea spaţiu l u i pub l i c după i m aginea obiectu l u i fabricat n u cerea decît ob işnu ita măiestri e , o experi enţă în arta pol itic i i l a fel ca în toate ce le­l alte arte, În care factorul constrîngător nu este persoana artistu l u i ori a meş­teşugaru l u i , ci obiectu l i mpersonal al artei sau al meşteşugu l u i acestu i a. În Republica, fi losofu l -rege ap l ică Ide i l e aşa cum meşteşugaru l îşi ap l i că regu l i le şi criteri i le ; e l îş i " produce" Cetatea aşa cu m scu lptoru l produce o statu ie69 ; i ar în u ltima lucrare p laton ic iană aceleaş i I dei devi n ch iar legi care nu tre­bu ie decît executate . 7°

În acest context, apariţi a unu i si stem pol itic utopic, pe care ci neva care stăpîneşte tehn ici l e trebu ri lor omeneşti l-ar putea constru i În conform itate cu un model , devine ceva aproape de l a s ine înţe les ; P laton , pri m u l care a conceput un p lan de fabricare a corpuri lor pol i tice, a rămas sursa de inspiraţie a tutu ror utopi i lor u lterioare . Ş i , cu toate că n ici un a din aceste ·utop i i n u a ajuns vreodată să joace un rol notabi l În istorie - căc i , În cele cîteva cazuri În care s-au real izat, s istemele utop ice au cedat rap id sub greutatea rea­l ităţi i , nu atît de mult a realităţi i circu mstanţelor externe, cît a real ităţi i rapor­tu ri lor umane concrete pe care nu l e-au putut controla -, e le s-au num ărat printre cele mai eficiente mij loace de conservare şi de dezvoltare a unei tradiţ i i a gînd iri i pol itice în care, În mod conştient sau i nconştient, conceptu l de acţiune

a fost i nterpretat În termen i de producere şi de fabricare. Există totu ş i un l ucru demn de atenţie În evol uţia acestei trad i ţi i . Este

adevărat că vio lenţa , rară de care n icio fabri care n u ar fi putut avea l oc vre­odată, a jucat Întotdeauna un rol important În gînd i rea pol iti că şi În si ste­mele po l i tice Întemeiate pe o interp retare a aCţi un i i În termeni de fabri care ; Însă, pîn ă În epoca modernă, e lementu l acesta de vi o l enţă a rămas strict i n stru menta l , un m ij l oc ce avea nevoie de un scop care să ÎI Înd reptăţească şi să î l l i m iteze , astfel că glorificarea viol enţei ca atare l ipseşte cu desăvîrşire d in trad iţi a gînd i ri i pol iti ce anterioare epoci i moderne. În l i n i i mari , o aseme­nea glorificare era impos i b i lă cîtă vreme contemp laţia ş i raţi unea erau so­cotite drept ce le mai Înalte facultăţi ale omu lu i , deoarece, În această i poteză, toate componente le u ne i vita activa, fabricarea nu mai puţi n decît acţi u nea, nemaivorb ind de muncă, rămîneau ele însel e secundare şi i n stru men tale .

În domen i u l mai restrîns al teori e i po l i tice, rezu ltatu l a fost că noţiu nea de guvernare şi chesti un i l e conexe ale l egiti m i tăţi i şi al e justei autori tăţi au j ucat un ro l cu mu l t mai hotărîto r decît înţel egerea şi i nterpretări l e acţi u n i i înseşi . Ab ia convi ngerea epoc i i moderne că omu l poate cunoaşte doar ceea

69. Republica, 420.

70. Ar putea fi interesant de obselVat urm ătoarea evoluţie În teoria pol itică a lu i Pl aton: În Republica, Împărţi rea În tre conducători şi conduşi se inspiră din re l aţi a d i n tre expert şi nespecialist; În Omul politic, Platon se orientează după relaţi a d intre a cuno aşte şi a face; iar În Leyjle, tot ce Îi m ai rămîn e o m u l u i po l iti c de făcut sau tot ce e necesar pentru fu ncţion area do me n i u l u i pub l ic este execu tarea unor legi nesch i m b ătoare. În această evoluţie, cel m ai mult ne frapează restrîngerea p rogresivă a facultăţi lor cerute pentru de· pri n d erea pol it ic i i .

1 88

ce fabrică, că facu ltăţi le sale aşa-zis superioare dep ind de fabri care şi că, pri n urmare, e l este În primu l rînd homo faber, iar nu animal rationale, a repus În l um ină violenţa inerentă de mu ltă vreme tutu ror i nterp retări lor domen iu­lu i trebu ri lo r omeneşti ca sferă a fabricări i . Faptu l acesta a fost cu deose­b i re izb itor în seria de revol uţi i , caracteri stice epoci i moderne, care - cu excepţia Revol uţie i Americane - au scos cu toate la l um ină aceeaşi combinaţie de vech i entuziasm roman pen tru în teme i erea u n u i nou corp po l itic şi glorificare a violenţei ca un ic m ij loc de a- I " produce" . Dictonu l l u i Marx, potrivi t căru ia "violenţa este moaşa oricărei societăţi vech i , ce poartă În pîn ­tece o societate nouă", ad ică a oricărei sch imbări În istorie ş i Î n pol i tică71 , nu face decît să rezume convi ngerea Întregi i epoci moderne şi să extragă con­seci nţe le d in cred i nţa sa cea mai adîncă , după care i storia este "prod usă" de oameni aşa cum natura este " produsă" de Dumnezeu .

Cît de persi stentă ş i d e reuş ită a fost transformarea acţiu n i i într- u n mod al fabri cări i o dovedeşte lesne întreaga termi no logie a teori e i ş i a gîn d i ri i pol it ice; de fapt, a deven it aproape cu nep uti nţă s ă d iscutăm despre aces­te chesti u n i fără a recurge la categori i l e de m ij loc şi de scop ş i fără a gînd i În termen i de instrumental i tate. Poate ch iar mai convingătoare este unani ­m i tatea cu care u ne le proverbe popu lare d i n toate l imb i le moderne ne În­vaţă că "c ine vrea un scop, trebu ie să vrea ş i m ij loacele" şi că "nu poţi face omletă fără să spargi ouăle" . Sîntem pesemne prima generaţi e care a devenit pe dep l i n conştientă de consecinţe le crimina le i n erente u nu i mod de a gîndi care constrînge i nd ivi d u l să adm i tă că toate m ij loace le , cu cond iţia să fie eficiente, sînt permise şi îndreptăţite să urmărească ceva defin it ca scop. Totuş i ,

ca să evităm aceste cărări bătători te ale gînd iri i , n u ajunge să adăugăm cîte­va amend amente, spunînd , de exem p lu , că nu toate m ij loace le sînt perm i se sau că, în an um ite c ircumstanţe , m ij l oacel e pot fi mai i mportante decît scopu ri le; asemenea amendamente fie acceptă ca pe ceva de l a s ine Înţeles un s istem moral care, aşa cu m Îndemnuri l e înse le o demonstrează, cu greu .poate fi acceptat ca atare, fie sînt zăd ărn icite ch iar de l imbaju l şi de analogi i­le pe care le fol osesc. Căci a vo rb i despre scopuri care nu justifică toate m ij ­loace l e în seamnă a vorbi în paradoxu ri , defi n iţia u n u i scop fi i nd tocmai justificarea m ij loace lor; iar paradoxu ri le trădează Întotdeau n a d i leme , pe care nu le rezo lvă ş i , prin u rmare, nu sînt n ic iodată convi ngătoare . Cîtă vre­me credem că în domen i u l pol itic avem de-a face cu scopu ri şi cu m ij loace , nu vom fi În stare să împied icăm pe n imen i să folosească toate mij loacele pentru a-ş i u rmări scopuri le decl arate .

În locu irea acţi u n i i cu fabri carea, însoţită În parale l de decăde rea pol i tic i i la statutu l de mij loc pri n care se atinge un scop aşa-zis "mai înalt" - în Antich itate protejarea În general a oamen i l o r bun i Îm potriva celor răi ş i , În

71 . Citatu l este d in Capital (ed. M odem Li brary) , p. 824. Alte pasaje d i n Marx arată că remar­ca lu i nu se restrînge la manifestarea forţel or sociale sau econom i ce . De exemp lu : " Este binecu noscu t faptu l că, În istori a reală, cuceri ri le , aservi rea, jafu l , crima, pe scurt vio lenţa joacă ro l u l ce l mai i m po rtant" (ihid., 785) .

1 8 9

parti cu l ar, s igu ranţa fi losofu l u i72 , În Evu l Med i u mîntu i rea suflete lor, În

epoca modernă productivi tatea şi p rogresu l societăţi i - e la fe l de veche ca trad iţ ia fi l osofiei po l i ti ce . Este adevărat că numai epoca modern ă a defin it omul În primu l rînd ca homo faber, creator de u nelte şi producător de obiecte, ş i că numai ea, pri n u rmare, a putut depăşi d ispreţu l ş i susp ici unea, adînc În rădăc inate , cu care trad iţ ia a privit întreaga sferă a fabricări i . Totuşi , ace­eaşi trad iţ ie, În măsura În care se întorsese şi ea împotriva acţi un i i - mai pUţi n făţiş, fără Îndoi ală, însă nu mai puţi n eficient - fusese s i l i tă să i n terpreteze acţi unea În termen i de fabricare, şi astfe l , În ci uda d i spreţu l u i şi a susp ici u­n i i sal e , a i n trodus În fi losofia po l i tică an um i te tend inţe şi mode le de gînd i re În care epoca modernă putea găsi un sprij i n . În această p rivi nţă, epoca modernă nu a răstu rnat trad iţia, ci mai curînd a e l iberat-o de "prejudecăţi le" care o împied icaseră să decl are deschi s că l u crarea meşteşugaru l u i trebu ie p l asată pe o poziţ ie mai Îna ltă decît op in i i l e şi fapte le "nefolos itoare" care al cătu iesc domen i u l trebu ri lor omeneşti . I mportan t este că Pl aton ş i , În­

tr-o mai m ică măsură, Aristotel , care nu Î i socoteau pe meşteşugari vred­n i ci n i ci ch i ar de d reptu ri cetăţeneşti depl i ne , au fost prim i i care au propus tratarea chesti u n i lo r po l i ti ce şi conducerea corpuri lo r pol itice În man iera fabricări i . Această aparentă contrad i cţie arată l impede adîncimea d i lemelor autentice ce decu rg cu necesi tate d in facu ltatea umană a aCţi u n i i ş i forţa ispitei d e a-i el im ina riscuri l e şi peri co le le i ntroducînd În reţeaua rel aţi i l or u mane categori i l e , cu mu l t mai sigu re ş i mai sol ide , p ropri i activi tăţi lor pri n care noi înfru ntăm natu ra ş i constru im l u mea artifici al u l u i uman.

32 AqlUNEA CA PROCES

I nstru mental izarea acţi un i i şi decăderea pol i tic i i la statutu l de m ij loc pus în s l ujba a al tceva nu au reuş it fi reşte n ic iodată să el im i n e cu adevărat ac­ţi unea, să o Împied ice să fie una d i n experienţe le umane fu ndamentale ori să d istrugă cu desăvîrş i re domen i u l trebu ri l or omeneşti . Am văzut mai de­vreme că, în l umea noastră, aparenta e l im i nare a munci i , ca efort du reros de care este legată orice viaţă umană, a avut înainte de toate d rept conseci n­ţă faptu l că l ucru l se real izează acum În mani era munci i ş i că produsele l ucru­l u i , ob i ecte le de întrebu inţare, sînt consumate ca şi cum ar fi simp l e bunuri de consum . În ch ip asemănător, înce rcarea de a e l im ina acţiunea d i n pric i ­na nesigu ranţei ei ş i de a salva trebu ri l e omeneşti de fragi l i tatea lor, tratîn­du- le ca ş i cînd ar fi sau ar putea deven i produsele plan ificate ale fabricări i

72 . A se co mp ara afi rmaţia l u i Pl aton, d u p ă care dorinţa fi l osofu l u i de a d eveni conducătoru l oameni lor nu poate izvorî deCÎt d i n teama de a fi co ndus de ce i răi (Republica, 347) , cu afi rmaţi a l u i Augusti n , după care rol u l guvernări i este acela de a le permite "celor bun i " s ă trăiască mai l in iştit pri n tre "cei răi" (Epistole, 1 53 , 6) .

,

1 90

omeneşti , a dus În primu l rînd la o rientarea capacităţi i omeneşti de acţi une , de i n iţ i ere a unor procese no i şi spontane care, În l i psa oamen i l o r, n u s-ar petrece n i c iodată, către o atitud i ne faţă de natu ră care, pîn ă în u l tima fază a epoci i moderne, a Însem nat exp lorarea l egi l o r natu rale şi fabri carea de ob iecte fo l os ind materia le natu rale . În ce m ăsură am început să acţi onăm în natu ră, în sensu l l i teral al te rmen u l u i , se vede poate cel ma i b i ne d i n re­marca întîmpl ătoare racută de cu rînd de un om de şti i nţă, care sugera cît se poate de seri os că "cercetarea fu ndamentală are l oc atu nci cînd eu fac ceva ce nu şti u că fac"73 .

Acest l u cru a început destu l de i nofensiv odată cu experi mentele În care oamen i i nu s-au mai mu l ţum i t să observe, să În registreze şi să contemp le ceea ce natu ra era d i spusă să ofere pr i n propri a apariţ ie , ci au Început să prescrie cond iţ i i ş i să provoace procese natu ral e . TransformÎndu-se apoi În­tr-o ab i l i tate mereu crescîndă de a descătuşa procese e lemen tare, care, rară amestecul oamen i lo r, ar fi rămas În stare l atentă ş i poate nu ar fi avut loc n ic iodată, faptu l acesta a d us , În ce le d in u rmă, la o ad evărată artă de a "fabri ca" natu ră, ad ică de a crea procese "natu ral e" care, În l i psa oameni­lor, nu ar exista defel ş i pe care natu ra terestră pare neputinc ioasă să l e real i­zeze s ingură, cu toate că procese asemănătoare sau identice se pot Întî l n i c u uşu ri n ţă Î n u n iversu l d i n j u ru l Pămîntu l u i . Pri n i n troducerea experi mentu­l u i , În cad ru l căru i a am prescri s procese lor natu rale cond i ţi i concepute de om şi p ri n i n termed i u l căru ia le-am forţat să i ntre În ti pare racu te de o m , am Învăţat În ce le d i n u rmă cum s ă " reprod ucem procesu l care s e desraşoa­ră În Soare", ad ică să obţi nem d i n procese l e natu rale de pe pămînt ace le energi i care, În l i psa noastră, se desfăşoară numai În un ivers.

Faptu l Însuşi că şti i n ţe le natu ri i au deven i t exc lu siv şti i n ţe a le procesu­l u i ş i , În u ltima lor etapă, şti i n ţe a le "procese lor rară Întoarcere" , procese potenţ ia l i revers ib i l e , i remed iab i le , arată l i m pede că, o ricare ar fi puterea cerebra lă necesară pentru a le declanşa, ad evărata capaci tate umană care stă În spate le lor, s i ngura care poate provoca o asemenea s ituaţi e , nu este o facu l tate "teoreti că", contemp laţi a sau raţi unea, ci apti tud i nea umană de a acţi ona - de a decl anşa procese no i , rară precedent, a l căro r rezu ltat rămîne nesigu r şi i mprevizi b i l , i nd iferent că procese le se desraşoară În dome­n i u l uman sau În cel natu ral .

În această formă a acţi u n i i - extrem de importantă pen tru epoca moder­nă, atît pentru enorma creştere a capacităţi lo r umane, cît şi pentnu concepţia şi conşti i n ţa, amîndouă rară precedent, privi nd i sto ri a - sînt decl an şate procese al căror rezu l tat este impreviz i b i l , astfe l Încît nesigu ranţa mai curînd decît fragi l i tatea devi ne trăsătu ra fu ndamental ă a treburi l o r omeneşti . Aceas­tă prop rietate a acţi u n i i scăpase atenţ ie i Ant ich i tăţi i , În general vo rb i nd , ş i , ca să n u spu nem mai mu lt, n u găsi se defe l o exp res ie potrivită În fi losofia antică, căre ia conceptu l Însuş i de istorie, aşa cum ÎI cunoaştem no i , Îi era

73. Citat di ntr-un interviu cu Wemervon Brau n, publ i cat în New York Times, 1 6 decembrie 1 957.

1 9 1

cu totu l stră in . Conceptul central al celor două şti i n ţe cu totu l noi ale epoci i moderne, şti inţa natu ri i ş i , În egală măsură, şti i nţa istorie i , este cel de pro­ces, i ar experienţa umană propriu -zisă care Î i stă la bază este acţi unea. Doar pentru că sîntem capab i l i să acţionăm , să decianşăm propri i l e noastre pro­cese, putem concepe atît natu ra, cît şi i storia ca s isteme de procese . Este adevărat că această trăsătu ră a gînd i ri i moderne s-a făcut remarcată mai Întîi În şti i n ţa istorie i , care, Începînd de la Vico, a fost În mod conştient prezen­tată ca o " şti i n ţă nouă", În ti mp ce şti inţel e natu ri i au avut nevo ie de cîte­va secole pînă să fie obl igate chiar de rezultate le real izări lor lor tri umfale să sch imbe un cad ru conceptual peri mat cu un vocabu lar care se aseamănă izbitor d e mu l t cu cel fo los it În şti i n ţe le istori ce.

Oricu m ar fi, fragi l i tatea apare d rept trăsătu ra pri nc ipa lă a treburi lor omeneşti numai În anum ite c ircumstanţe istorice. Grec i i măsu rau aceste cir­cu mstanţe p ri n constrast cu prezenţa permanentă sau cu reîntoarcerea veşn ică a tuturor real ităţi lor naturale, iar grija lor de căpătîi era să se măsoare cu - şi să d evi nă demni de - o nemuri re, care Îi Înconjoară pe oamen i , Însă pe care mu ritori i n u o posed ă. Oamen i lor care nu sînt stăpîn iţi d e această grijă pentru nemuri re, domeni u l trebu ri lor omeneşti le va scoate fără Îndoial ă l a ivea lă un aspect cu totu l d iferit, ch iar Întrucîtva contrad i cto ri u , şi anume o extraord i nară flexib i l i tate, a cărei forţă de persi sten ţă şi de conti n u itate În timp este cu mu l t superioară durab i l i tăţi i stabi le a l um i i sol ide a obiectelor. Cu toate că oamen i i au fost Întotdeauna capab i l i să d istrugă tot ceea ce era produs de mîi n i l e omeneşti , iar astăzi au devenit capab i l i ch iar de d i stru­gerea potenţ ia lă a ceea ce nu omu l a făcut - Pămîntu l şi natu ra terestră -, ei nu au fost ş i nu vor fi n ic icînd În stare să anu leze sau măcar să contro leze Într-o man ieră sigu ră vreunu l d i n procese le pe care le decl anşează pri n ac­ţi une . N ic i ch iar u i tarea şi confuzia, care pot ascu nde atît de b ine origi nea ş i responsabi l i tatea fiecărei fapte În parte, nu sînt În măsu ră să anu l eze o

faptă ori să Îi preîntîmp ine conseci nţe le . Iar această neputinţă de a anu la ceea ce s-a făcut este însoţită de o neputi nţă aproape egal ă de a prevedea u rmări l e o ricărei fapte sau ch iar de a-i cu noaşte teme in ic motive leJ4

Dacă forţa procesu lu i de producţie se absoarbe şi se consumă În Întregime În produsu l fi n i t, forţa procesu l u i acţi u n i i nu se epuizează n ic iodată Într-o s i ngu ră faptă, ci , d in contră, poate spori pe măsu ră ce conseci nţe le sale se Înmu lţesc; ceea ce dăinu ie În domen i u l treburi lor omeneşti sînt aceste proce­se, iar du rabi l i tatea lor este tot atît de ne l im i tată, de i ndependentă de peri­sab i l i tatea material u l u i ş i de mortal i tatea oamen i l o r ca şi d u rabi l i tatea umanităţi i înseşi . Motivu l pentru care no i nu sîntem n ic iodată capab i l i să prezicem cu certitud ine urmarea şi sflrşitu l u n ei acţi u n i e pur şi s imp l u ace la

74. " M an weiss d i e H erkunft ni cht, m an weiss d ie Fo lgen n icht. . . (der Wert der H and lung ist) unbekann t" [ N u ştim origi nea, nu şti m urmări le . . . (val oarea acţi u n i i este) necu nos· cută] , d u pă cum s·a exp ri m at od ată Nietzsche (Wille zur Macht, nr. 291 ), fără să (şi dea seama că n u făcea al tceva decit să repete străvechea suspici u n e a fi l osofu l u i faţă de acţi une .

1 9 2

că acţi unea nu are snrşit. Procesu l unei s i ngu re fapte poate l i teralmente du ra de-a l u ngu l ti mpu l u i pînă ce uman i tatea însăşi se va fi snrşit.

U riaşa capacitate de a dura, superioară tutu ror ce lorla lte produse făcute de om , pe care fapte le o posedă, ar pu tea fi un pri l ej de mîndrie , dacă oamen i i ar fi în stare să î i poarte povara, povara i reversi b i l u l u i şi a neprevă­zutu l u i , d i n care procesu l acţi un i i Îşi trage întreaga forţă. Că aşa ceva e cu neputi nţă, oamen i i au ştiu t-o d intotdeau na. Ei au şti ut că cel ce acţionează nu stie nic iodată Întru totu l ce face, că se face mereu "vinovat" de conseci nte pe �are n u l e-a dori t şi n ic i măcar nu l e-a prevăzut vreodată, că oriCÎt de dezastruoase şi de neaşteptate ar fi u nm ări le faptei sale, el nu o poate CÎtuşi de puţi n chem a înapo i , că procesu l pe care Î I declanşează nu se consumă n iciod ată rară ech ivoc Într-o s ingură faptă sau Într-un s ingur even iment ş i că sensu l Însuş i al p rocesu l u i nu i se dezvăl u i e n ic i cînd agentu l u i , ci doar privi ri i retrospective a i storicu l u i care nu acţionează. Toate acestea reprezi n­tă suficiente motive pentru a întoarce spatele cu deznădejde domen iu l u i tre­bur i lor omeneşti şi pentru a privi cu d i spreţ capaci tatea umană d e a fi l i ber, care , p roducînd reţeaua de re l aţ i i u mane, pare să ÎI pri ndă în m rej ele sale într-o asemenea măsu ră pe cel ce o p rod uce, ÎnCÎt acesta pare mai mu lt victi­ma deCÎt autorul şi făptu i toru l a ceea ce a făcut. N ic iunde , altfel spus , n i c i în m uncă, supusă neces ităţ i lor vi eţi i , n ic i În fabricare, dependentă de mate­rial u l dat, omu l nu pare să fie mai puţi n l i ber decît pri ntre ace le facu l tăţi a căror esenţă însăşi este l i bertatea şi decît În acel domen i u a căru i existenţă nu i se datorează decît omu l u i .

Iată, aşadar, ceva c e corespu nde cu marea trad iţ ie a gînd i ri i occi den­tale: a acuza l i bertatea că ademeneşte omu l în capcana n ecesităţi i , a con­damna acţiunea, i n i ţi e rea spontană a ceva nou, pentru că efecte le e i se prind într-o reţea de relaţi i p redeterm inată, antrenÎndu-1 de fiecare dată împre­ună cu e le pe agentu l care pare să îş i p i ardă l i bertatea În ch iar cl i pa cînd se foloseşte de ea. S i ngu ra formă de a scăpa de acest ti p de l i bertate pare să stea în i nacţi une, în abţi nerea de la întregu l domen iu al treburi lor omeneşti , ca un i c m ij loc de ocroti re a suveranităţi i şi a i ntegrităţi i i nd ividu l u i ca persoa­nă. Dacă lăsăm la o parte conseci nţe le dezastruoase ale unor asemenea reco­mandări (care s-au întrupat într-un s i stem coerent de condu i tă umană doar fn sto ici sm) , greşeal a lor fu ndamentală pare să stea în acea identificare a suveranităţi i cu l i bertatea, care a fost întotdeauna socotită d rept ceva de la s i ne Înţe les atît de gînd i rea po l i tică, CÎt ş i de cea fi losofică. Dacă ar ti ade­vărat că suveran i tatea şi l i bertatea co i nc id , atunci într-adevăr n ici un om nu ar putea fi l i ber, deoarece suveranitatea, ideal de autosuficienţă ş i de stăpîn i re fermă, este incompati b i l ă cu însăşi condiţia p l u ra l i tăţi i . N i ci u n om nu poate fi suveran , căci pămîntu l n u e locu it de un s ingur om, ci de oamen i - şi n u , aşa cum susţi ne trad iţ ia de la Pl aton încoace, d i n cauza vigori i l im i tate a omu l u i , care îl face dependent de sprij i n u l al tora. Toate recomandări l e pe c:are trad i ţia le are de oferi t pentru a depăşi cond iţ ia ne-suveranităţi i ş i a dobînd i i n tegri tatea de nec l int i t a persoanei umane ech ival ează cu o com­pensaţie pentru "s lăb ici unea" in trinsecă p l u ral i tăţi i . Totuşi , presu punînd că

1 93

aceste recomandări ar fi urmate, iar Încercarea de a depăşi consec inţele p l u­ral i tăţi i ar fi Încununată de succes, rezultatu l nu ar consta atît de mu l t În domi narea suverană a s inel u i , cît În dominarea arb i trară a ce lorla lţ i , sau, precum În sto ic ism, În în locu i rea l um i i reale cu o l ume imagi nară, unde pur şi s imp lu aceşti cei l al ţi nu ar ma i exista.

Cu alte cuvi nte, chesti unea pusă aici în d iscuţie n u priveşte vigoarea sau s lăbic i unea în sensu l autosufici enţei . În s istemele pol itei ste, bunăoară, n ic i ch iar un zeu , oricît de putern ic, nu poate fi suveran ; doar pom ind de la i poteza existenţei unu i s i ngu r zeu ( "Unu l este un i c şi cu desăvîrş i re si ngu r şi mereu va fi aşa") , suveranitatea şi l i bertatea pot coincide. În toate cel elalte ci rcum­stanţe, suveranitatea e posi b i lă numai în imagi naţi e şi cu preţu l real i tăţi i . Aşa cum ep icurismu l se Întemeiază pe i l uzia feri c iri i cel u i ars de vi u În tau­ru l fal eric75, tot astfel sto icismu l se sp rij i nă pe i l uzia l i bertăţi i sclavu l u i . Am­bele i l uzi i atestă puterea psi ho logică a imagi naţi e i , o putere ce n u se poate exerc ita în să decît atîta timp cît real i tatea l um i i şi a celor vi i , În care i nd ivi ­du l este şi apare fie fericit, fie nefericit, fie om l i ber, fie sc lav, e În lătu rată Într-o asemenea măsură, Încît l umea şi cei vi i n u mai sînt acceptaţi n ici măcar ca spectatori l a spectacolu l amăgi ri i de s ine .

Dacă p rivim l i bertatea cu och i i trad iţi e i , identificînd-o cu suveran itatea, prezenţa În ace laş i ti mp a l i bertăţi i şi a ne-suveran i tăţi i , a capacităţi i de a

începe ceva nou şi a incapaci tăţi i de a contro la ori măcar de a prevedea ur­mări l e cel o r În cepute pare aproape să ne con strîngă să conch idem că existen ta umană este absu rdăJ6 Ti nÎnd seamă de real i tatea umană si de , , ,

fenomenele ei atît de evidente, este În tr-adevăr tot atît de fal s să se nege l i bertatea umană de a acţi ona sub pretextul că agentu l n u rămîne n ic iodată stăpîn u l faptelor sale , pe cît este de greş it să se susţi nă că suveran itatea ome­nească e posib i l ă datorită faptu l u i i ncontestab il al l ibertăţi i umane. 77 Se pune atunci întrebarea dacă concepţia noastră, după care l i bertatea şi ne-suveran i­tatea se exc lud reciproc nu este cumva contrazisă de real itate , sau, al tfel spus,

75. Nume ce vine de la Phalaris, tiranul Agrigentului Între 565-549 Î .e . n . , care Îş i ardea victl' mele În tr-un taur de cupru. (N. tr.)

76. Această concluzie "existenţialistă" se datorează mult mai puţin deCÎt s-ar părea u nei auten­tice reconsiderări a conceptelor şi a criteri i lor trad iţionale; În reali tate, ea continuă să opereze În cadrul trad iţ ie i şi cu conceptele tradiţionale, chiar dacă cu u n anumit sp iri t de revo l tă. Rezu ltatu l cel mai logic al unei asemenea revo lte ÎI reprezi ntă, aşadar, o reven ire la "valori le rel igioase", care totuşi nu se mai Înrădăcinează defel în experienţe rel igioase autentice sau În credi nţă, ci sînt, ca toate "valorile" spirituale moderne, valori de sch imb, obţinute În acest caz contra "valori lor" repudiate ale deznădejd i i .

77. Acolo unde mînd ria umană este încă i ntactă, tragedia ma i curînd deCÎt absu rd itatea este socotită marca existenţei umane. Cel mai mare reprezentant al acestui tip de gînd i re este Kant, pentru care spo ntaneitatea acţi uni i şi facu ltăţi le conexe ale raţi un i i practice , i nc lu­siv puterea de judecată, rămîn cal ităţi l e de seamă ale omului , chiar dacă acţi unea lu i cade sub determ inismu l l egi lor natu rale, iar judecata sa nu poate pătru nde secretul real i tăţi i absolute (acel Ding an sich [ l ucru În sine J ) . Kant a avut îndrăzneala de a-I ach ita pe om de consecin ţel e faptelor sale, i nsistînd numai asupra purităţi i motivelor l u i - iar asta l -a sal­vat de p i erderea cred in�ei În om şi În măreţia sa pO

,tenţiaIă.

1 94

d acă nu cumva capac itatea de acţi u ne nu ascun de În s ine an umite potenţia­l ităţ i care Îi perm i t să supravi eţu iască neputi nţe i pe care o imp l ică ne-su­veran i tatea.

3 3 I REVERS IB ILUL Ş I PUTEREA D E A I ERTA

Am văzut că animal laborans n u poate fi răscu mpărat d i n s ituaţi a d e pri­zon ier al cic l u l u i perpetu u a l procesu l u i vieţi i , supus mereu necesităţi i m u nc i i şi a consu m u l u i , decît p ri n m o b i l izarea un e i alte facu ltăţ i u mane, cea de a crea, de a fabrica şi de a produ ce a l u i homo (aber, cel care, În cal i tate de creator de unelte , nu n u mai că uşu rează suferi nţa şi necazu l mu nci i , ci , în plus, edifică o lume a durabi l i tăţi i . Răscumpărarea vieţi i întreţi nute prin muncă vi ne d i n apartenenţa la lu me , întreţ i n u tă pr i n fabricare . Am văzut, apo i , că homo {aber n u poate fi e l i berat d e cond i ţia l i psei de sens , a "deval o rizări i tu ­

tu ror valori l o r" şi a neput inţe i de a d escoperi c ri teri i l egit ime în tr-o l u m e determ inată de categori i le de m ij loc ş i d e scop, decît prin facu ltăţi le com p le­m entare a le acţi u n i i şi vorb i ri i , care produc povesti ri p l i ne de se m n i ficaţi e l a fe l de natural pe cît fab ricarea p rod u ce ob iecte de întrebu inţare. Dacă nu s-ar p lasa În afara cons i deraţi i lor de faţă, la aceste cazuri s-ar putea adău­ga ş i s i tu aţia gînd i ri i ; căci gînd i rea este ş i ea i ncapab i lă să se "gîndească pe s ine" În afara s i tuaţi i l o r pe care ea însăşi l e generează. În fiecare d i n aceste

cazu ri , o m u l - o m u l qua animal laborans, qua homo (aber, qua gînd i to r - este salvat de ceva cu totu l d i ferit; ceva ce vi ne d in afară - fi reşte , nu d i n afara o m u l u i , ci d i n afara fiecărei a d i n act ivi tăţi l e respective. Dacă este totodată o fi i nţă care cunoaşte o l u m e şi o locu i eşte - acest fapt e, d i n pu nctu l de ve­dere al l u i animal laborans, o m i n u ne; d acă semn ifi caţi a are un loc În această lume - acest fapt e, d in punctul de vedere al l u i homo (aber, o m i n une , o revel a­ţi e a d iv in i tăţi i .

Cazu l acţi u n i i ş i a l neaj u nsu ri l o r sale este c u totu l diferit. Ai c i , leacu l îm­potriva i reve rsi b i l u l u i ş i a neprevăzutu l u i procesu l u i dec lanşat p ri n acţi une nu vi ne d intr-o altă facu l tate , eventual superioară , ci ţ ine de posi b i l i tăţi le acţi u n i i Înseş i . Pos ib i la e l i berare de co nd iţi a i reversi b i l u l u i - a neput i nţe i de a şterge ceea ce s-a făcut, cu toate că autoru l n u şt i a ş i n u ar fi p u tut şti ce face - o ad u ce facu l tatea i e rtări i . Leacu I pentru n e p revăzu t, pen tru nesigu ranţa h aotică vi i toru l u i e cu pri n s În capaci tatea de a face şi de a ţi n e prom is i u n i . Cele două pos ib i l i tăţi fo rmează un tot, în m ăsu ra În care una d intre e l e , iertarea, serveşte la ştergerea fapte lor trecutu l u i , a l e căru i "păcate" !atÎrnă precum sabia l u i Damoc les deasupra fiecărei noi generaţi i , i ar cealaltă, legarea pri n promis iune , serveşte la stabi l i rea, în oceanu l de nesiguranţă care este prin defi n i ţi e vi i to ru l , a u n o r i n su le de certi tud i ne rară de care n ic i ch iar conti n u itatea, nemaivorb ind de d u rab i l i tatea d e orice fe l , nu ar fi pos i b i lă În relaţi i l e d i n tre oamen i .

1 95

Dacă n u am fi iertaţi , e l i beraţi de consecinţe le faptelor noastre, capaci­tatea noastră de a acţiona s-ar restrînge, aşa zicînd , la o s ingu ră faptă d i n care nu ne-am putea n icicînd reven i ; am rămîne pentru totdeau n a vi cti mele u rm ări lor e i , la fe l ca ucen icul vrăj i tor căru i a îi l ipsea form u l a magică cu care să ru pă vraja. Dacă nu am fi legaţi de în dep l i n i rea promis iun i l or, nu am fi n iciod ată în stare să ne păstrăm identi tatea; am fi condamnaţi să rătăci m neajuto raţi ş i dezo rientaţi , fiecare pri n În tu nericu l i n i m i i sale so l i tare, prinşi în contrad icţi i l e şi În echivocu rile ei - u n întu neric pe care numai l um ina revăr­sată asu p ra dome n i u l u i pub l ic de prezenţa altora, care confirm ă identita­tea d i ntre cel ce face prom isiunea şi cel ce o Îndepl ineşte, îl poate risip i . Ambele facu ltăţi depi nd , aşad ar, de p lura l i tate, de prezenţa ş i de acţi unea al tora, căci n i meni nu se poate ierta pe s ine însuşi şi n i meni nu se poate s imţi legat de o p ro m is iune facută doar sieş i ; iertarea şi prom is iu nea puse În scenă în s ingurătate sau în izo l are rămîn l i psite de real i tate ş i nu au altă sem nifi caţi e decît aceea de rol pe care ind ivid u l îl joacă pen tru s ine .

Întrucît aceste facu l tăţi sînt atît de strîns legate de co nd iţia u mană a p lu­ral ităţi i , rol u l lor în po l i tică p resu pune o serie de princip i i d i rectoare d i ame­tral opuse normelor "morale" care derivă d i n noţiu nea p lato n ic iană de guvern are. Căci , la Platon, guvern area, a cărei legiti mitate se Întemeia pe stăpîn irea s ine l u i , Îşi extrage p ri n ci p i i l e d i rectoare - ce le care, În acelaşi ti m p , justifică şi l i m itează puterea asu pra altora - d intr-o rel aţie stab i l ită între mine şi m i ne însu mi , astfel că binele şi rău l relaţi i lor cu cei lalţi sînt deter­minate de atitu d i n i l e faţă de propriu l s ine, pînă ce întregu l domen iu p u b l ic aj u nge să fie con ceput după i m agi nea "om u l u i în mare" , a ord i n i i juste d intre capaci tăţi le i n d ivi dua le ale m i nţi i , sufletu l u i şi corp u l u i o m u l u i . Pe de altă parte, cod u l moral , ded us d i n capacitatea de a ierta şi d i n cea de a face promis iun i , se în temeiază pe experienţe pe care n imen i nu le-ar putea avea vreodată cu s ine însuşi şi care, d i n con tră, se bazează În în tregi me pe prezenţa alto ra. Ş i , întocmai d u p ă cu m grad u l şi moduri l e stăpîn i ri i de s ine înd reptăţesc şi determină stăpîni rea asupra altora - cu m se conduce pe s ine î i va con d uce pe alţi i - , tot astfel gradu l ş i mod u ri le în care este iertat şi i se fac pro m is iun i determ i n ă grad u l şi moduri le În care i n d ivi d u l se poate ierta pe s ine şi îş i poate respecta promisi u n i l e care ÎI privesc n u m ai pe e l .

Deoarece remedi i l e Împotriva forţei uriaşe şi a flexi b i l ităţi i propri i procese­lor acţi u n i i nu pot fu ncţiona decît su b co nd iţ ia p lural ităţi i , e cît se po ate de periculos să se fo l osească această facu ltate altu ndeva decît În domen i u l trebu ri l o r omeneşti . Şti i nţele natu ri i ş i tehno logi a mod ern ă, care n u mai respectă, n u mai i m ită şi nu îşi mai procură materia lu l d in p rocesele n atu ri i , c i par d e fapt s ă acţi oneze În natu ră, par, Î n m o d asemăn ător, s ă fi i n tro­d u s i reversi b i lu l ş i nep revăzutu I omenesc În domen i u l n atu ral , acol o u n de nu se găseşte n ici u n l eac care să şteargă ceea ce s-a facut. Tot astfel , se pare că u n u l d in mari l e pericole le ce pîn desc acţi unea real izată în man iera fabri­cări i şi În i n terioru l cad ru l u i categori al de m ij l oace şi de scopuri constă În auto-p rivarea concomitentă de remed i i l e p rop ri i acţi u n i i , astfel că ind ivi du­l u i n u i se cere n u m ai să facă ceva cu m ij loacele vi o lenţei i m puse de orice

1 96

proces de fab ricare , ci şi să desfacă ceea ce a făcut, aşa cum e l im i nă, p ri n m ij loace l e d i strugeri i , un ob iect nereuşit. N im ic n u se arată mai c lar În aces­te Încercări decît măreţia puteri i umane, al cărei izvor se află În capacitatea de a acţiona şi care , fără remed i i l e propri i acţi u n i i , în cepe i nevitab i l să strivească şi să d istrugă nu omu l însuş i , ci cond iţi i l e în care vi aţa i -a fost dată .

Cel ce a descoperit men i rea iertări i În domen i u l treburi l o r omeneşti a

fost Isus d i n Nazaret. Faptu l că el a făcut această descoperi re Într-un con­text re l ig ios ş i că a formu l at-o într-un l imbaj rel ig ios nu e un motiv pentru a o l ua mai puţ in în serios În tr-un sens abso lut la ic . Trad iţ ia gînd i ri i noas­tre po l it ice a fost pri n natu ra ei (d i n motive pe care n u l e putem anal iza ai c i ) extrem de selectivă, l ăsînd În afara sistemu l u i de concepte o mare varietate de experienţe pol iti ce autentice, printre care nu trebu ie să fim su rpri nşi să descoperim une le într-adevăr fu ndamentale. Anumite trăsătu ri a le învăţături i l u i I sus d in Nazaret, care n u sînt În p rimu l rînd l egate de mesaj u l re l igios creşti n , c i îş i au obîrşia în experienţe le mic i i comun ităţi strîns l egate a ucen i ­ci lor l u i , În cl i n ată să Înfrunte auto rităţi l e pub l ice d i n Israel , fac parte fără Îndo ial ă d i ntre e le , ch iar dacă e le au fost negl ij ate d in cauza preti nsei lor natu ri exc lus iv rel ig ioase. Si ngu ru l i nd ic i u rud imentar al înţel egeri i faptu l u i că iertarea poate fi corectivu l necesar pentru i nevitabi le le prejud ic i i c e decurg d in aCţi une poate fi văzut În princi p i u l roman de a- I cru ţa pe cel Învi ns (par­cere subiectis) - o înţe lepci u ne cu totu l necunoscută grec i lor - sau În dreptu l de a comuta pedeapsa cu moartea, probab i l şi el tot de origi ne romană, care este o prerogativă a aproape tuturor şefi lor de stat d in Occident .

Hotărîtor în contextu l nostru este faptu l că, Îm potriva "cărtu rari l o r ş i a farise i lor" , I sus susţi ne , mai Întîi , că nu doar Dumnezeu are puterea de a ierta78 ş i , apoi , că această putere nu vi ne de la Dumnezeu - ca şi cînd nu oamen i i , c i Dumnezeu a r i erta pri n i ntermed i u l fi i nţe lor umane -, ci , d impo­trivă, trebu i e pusă În mişcare Între e i de oamen i , în ai nte de a putea spera să fie iertaţi şi de Dumnezeu . Cuvi ntele l u i I sus sînt ch iar mai rad icale . În Evanghe l i e , omu l nu este chemat să ierte, fi i ndcă Dumnezeu este cel care iartă, iar el trebu ie să facă " I a fe l " , ci , "dacă fiecare d in voi i artă d in toată i n ima" , " I a fe l " va face şi Dumnezeu .79 Motivu l stăru i n ţe i asu pra datoriei

78. După cum se afirmă categoric în Luca, 5 , 2 1 -24 (cf. Matei, 9 , 4-6 sau Marcu, 1 2 , 7-1 0 ) , unde I sus face o m inune pentru a dovedi că "Fiu l Omulu i are putere pe pămînt să ierte păcatele" , iar accentul cade pe expres ia "pe pămînt". Stăru in�a lu i asu pra "puterii de a ierta", chiar mai mult decît săvîrşi rea m inun i lor e cea care îi u imeşte pe oameni , astfel În cît "cei ce şedeau cu el ia masă au Început să zică În s i nea lor: Cine este acesta de iartă chiar ş i păcatele?" (Luca, 7, 49).

79. Matei, 1 8 , 35; cf. Marcu, 1 1 , 25 : "ş i , cînd staţi În pic ioare de vă rugaţi , să iertaţi . . . ca şi Tatăl vostru care este În ceruri să ierte greşel i le voastre". Sau: "Dacă iertaţi oameni lor greşe l i le lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta. Dar, dacă nu i ertaţi oameni lor greşel i l e lor, n ic i Tatăl vostru nu va ierta greşe l i l e voastre" (Matei, 6 , 1 4-1 5) . În toate aceste cazuri, puterea de a ierta este în primu l rînd o putere omenească: Dumnezeu iartă "greşe l i le noas­tre precum şi noi iertăm greş iţi lor noştri " .

1 97

de a i e rta este fără doar şi po ate acel a că "e i nu şti u ce fac" , iar această d ato rie nu p riveşte cazu ri l e extreme ale cri m ei şi ale răutăţi i voite , căci atu nci nu ar mai fi fost necesar să se dea învăţătu ra: "şi ch iar d acă păcătu­ieşte împotriva ta de şapte ori pe zi ş i de şapte ori pe zi se Întoarce la ti ne şi zice: «îm i pare rău ! » --...să-1 ierţi" .80 Crima şi rău l voite sînt rare , po ate ch iar mai rare d eCÎt faptele bune; potrivit lu i Isus, de ele se va ocu pa Dumnezeu l a J udecata de Apo i , care nu joacă n ic iun rol În vi aţa de pe pămînt şi n u se defi n eşte pri n iertare, ci prin răsp l ată d reaptă (apodounai). 81 G reşeal a este Însă ceva cotid ian, ce ţi ne de în săşi natu ra acţi u n i i , care stabi leşte În perma­nenţă no i l egătu ri În cad ru l u n ei reţe le de re laţi i şi are nevo ie d e iertare şi de el i berare pentru ca vi aţa să poată conti n u a, dezlegîndu- i În mod cons­tan t pe oamen i de ceea ce au făcu t fără să ştie . 82 Oamen i i pot rămîne agenţi l i beri n u m ai pri n această constantă e l iberare reci p rocă de ceea ce fac ş i pot p ri m i o putere atît de mare precum aceea de a începe ceva nou n u m ai datori tă perm anentei d i spon i b i l i tăţi de a se răzgînd i şi de a o lua de la capăt.

În această privi nţă, iertarea este tocmai opusul răzbunări i , care acţionează sub fo rm a re-acţie i îm potriva unei pri me greşel i ş i p ri n care, departe de a se pune capăt consecinţelor pri m u l u i delict, toată lu mea rămîne pri nsă În p ro­ces, ceea ce Îi Îngăd uie reacţiei în lanţ conţinute în fiecare acţi une să îş i urmeze nesti ngheri tă curs u l . Spre deosebi re de răzb u n are , care este reacţia natu ra­l ă, automată la greşeală şi care , d in cauza i reve rs ib i l i tăţi i procesu l u i acţi u n i i , poate fi prevăzu tă, ba ch iar cal cu lată, actu l i e rtări i nu poate fi n i c iodată prezis; el este singu ra reacţie care acţi onează În ch i p neaşteptat, păstrînd astfel , cu toate că este o reacţie, ceva din caracterul origi nar al acţiun i i . Iertarea, altfe l spus, este s ingu ra reacţie care nu re-acţi on ează pur şi s i m p l u , ci acţio­nează într-un ch i p nou şi neaşteptat, necondiţionată de actu l care a provo-

80 . Luca , 1 7 , 3-4. Este important să nu u i tăm că cele trei cuvi nte-che ie a le textu l u i - aphien­ai, metanoein ş i hamartanein - au, ch iar ş i in greaca Nou lu i Testament, anum ite sensuri pe care trad uceri l e nu reuşesc să le redea pe dep l i n . Primul lnţeles al l u i aphienai este cel de "a l ăsa să p lece", "a da d rumul" mai curind decit cel de "a ierta" ; metanoein Inseam­nă "a se răzglndi" ş i - Întruclt serveşte de asemenea l a redarea cuvin tu l u i ebraic sh�/V -"a se Întoarce", "a merge pe urmele paşilor cu iva" mai curind decit "a se pocăi", cu nuanţele ps i ho l ogice şi emoţ iona l e ale acestu i verb ; ceea ce se cere este : răzglnd eşte-te şi " n u mar păcătu i " , adică aproape contrari u l pen i tenţei . În fine , hamartanein e In tr-adevăr foarte b ine redat [în trad ucerea engl eză 1 p rin "a greş i" [trespassingJ în măsura In care înseam­nă mai curind " a rata" , Ha nu izbuti şi a o apuca pe un d rum greşi t" decît " a păcătu i )) (vezi He i n rich Ebe l i ng, Griechisch-deutsches Wiirterbuch zum Neuen Testamente ( 1 9 2 3 ) ) . Versewl pe care eu II ci tez î n trad ucerea stan d ard a r putea fi redat ş i astfe l : " Dacă greşeşte împotriva ta . . . şi . . . se Intoarce la tin e zicin d : m-am răzgindit - să l i dai drumul" .

81 . Matei, 1 6 , 27 . 82. O asemenea i n terpretare pare înd reptăţită de context (Luca, 1 7 , 1 -5 ) : Isus Incepe să vor­

bească sub l i n i i nd caracterul i nevitabi l al " p ri l ejuri l o r de poti cn i re" (skandala), care sînt de ne iertat, cel puţin pe pămlnt; căci "vai de ace la pri n care vin ! Ar fi mai de folos pen­tru el să i se l ege o piatră de moară de gît şi să fie arun cat în mare" ; ş i conti nuă apoI Învăţînd iertarea "greşe l i i " (hamartanein ) .

1 98

cat-o, şi de aceea, el i berÎndu- i de co nsecinţe le l u i şi pe cel ce i artă, şi pe cel ce este iertat. Li bertatea cu pri nsă În Învăţătu ri l e lui Isus despre i ertare este l i bertatea faţă de răzb un area care Î i Înch ide atît pe cel ce o săvîrşeşte, cît şi pe cel ce o suferă În automati sm u l i m p l acab i l al proces u l u i acţi u n i i care nu preti nde n i ci o d ată de la s ine o Înch eiere .

Altern ativa la iertare, Însă n ic idecum opusu l e i , este pedeapsa, ş i ambele au În co m u n faptu l că Încearcă să p u n ă capăt unei s i tu aţi i care, fără intervenţie, ar putea conti n u a la n esnrşit. Iată de ce este cît se poate de sem­n ificativ, În tru cît este un e lement cu adevărat con stitutiv În domen i u l tre­buri l o r om en eşti , faptul că oameni i sîn t in capabi l i să i e rte ceea ce nu pot pedepsi ş i sînt incapabi l i să pedepsească ceea ce s-a doved it a fi de neier­tat. Acesta e ad evăratu l semn d i sti n ctiv al de l i cte lor pe care, de la Kan t Încoace, l e n u m i m "rău l rad ical" şi d espre a căror n atu ră şti m atît de puţi n ch i ar ş i n o i , cei care a m fost expuş i u n eia d in tre rarele l o r izbucn iri p e scen a p u b l ică. Tot ce şti m este că nu p u tem n i c i să pedepsi m , n i ci să i e rtăm asem e n e a d e l i cte ş i că, p ri n u rmare, e le depăşesc domen i u l tre b u ri l or omeneşti şi posib i l i tăţi le puteri i umane , d istrugÎn du- le Într-un ch ip rad ical pe amîndouă pretuti ndeni unde Îşi fac apariţia. Într-un asem enea caz, În care fapta Însăşi ne deposedează de o rice putere, nu putem Într-adevăr decît să re petăm Îm p reună cu Isus: "Ar fi m ai de fo los pentru e l să i se lege o piatră de moară de gît şi să fie aru ncat În mare" .

Poate c ă argu m entu l c e l m a i co nvi ngător c ă Între iertare şi acţi une exi stă o l egătu ră la fel de strînsă ca Între d istrugere şi fab ricare vi ne d i n aceea că,

În cazul i ertări i , ştergerea u nei fapte pare să dea seam a de acel aşi caracter revel ator ca şi fapta însăş i . I ertarea şi rel aţia pe care ea o stab i leşte este Întot­deau na ceva abso lut personal (ch iar dacă nu neapărat ceva i n d ivi dual sau privat), în care se i artă ceea ce s-a făcut de d ragu l l u i cine a facut. Acest lu cru a fost ş i el clar recu noscut de I sus ( " Păcatele e i , care sînt m u l te, sînt i e rtate ; căci a i u b i t mu lt. Dar cui i se iartă puţ in , iu beşte puţi n " ) şi constitu ie teme iu l co nvingeri i ob işnu i te după care n u m ai i u b i rea are puterea să i erte. Căci iu ­b irea, cu toate că este u n a d in ce le m ai rare Întîm pl ări d i n viaţa oamen i lorB3 , are În tr-adevăr o neegal ată putere de autodezvălu i re şi o privi re n ease m u i t d e cl ară pentru dezvăl u i rea ace lu i cine, tocmai pentru c ă n u s e arată i n tere­Siită, mergînd pînă la totala dispariţie a lum i i , de ceea ce persoana iub ită poate fi , de cal i tăţi l e şi neaj u n s u ri l e e i , ca şi de real izări le, nereuş ite le şi abateri l e sal e . I u b i rea, d i n cauza pasi u n i i sale, d i struge acel sp aţi u i n termed iar care ne leagă şi ne separă pe u n i i de a l ţi i . Cît ti m p Îi ţi ne vraj a, si ngurul care se poate strecu ra Între doi iub i ţi este co p i lu l , rod u l i u b ir i i Înseş i . Copi l u l , acest În tre-ei de care i u biţ i i sîn t acu m l egaţi ş i pe care ÎI au În com u n , rep rezi n tă lumea pri n aceea că îi şi desp arte ; el este i n d ici u l că cei do i vor i n trod uce

83 . Prejudecata obişnu ită după care i ub i rea este tot atît de răspîndită ca " id i la" vi ne poate d in faptu l că noi toţi am auzit de iub ire mai Întîi prin i n termediu l poezi e i . Dar poeţi i ne amăgesc; ei sînt si nguri i pentru care i u birea nu este numai o experienţă crucială, ci şi u n a ind ispensabi lă, ceea ce Îi Îndreptăţeşte să o ia drept un iversală.

1 99

o nouă l u me În l u mea dej a existentă.84 Totu l se petrece ca şi cînd, m u lţu mită co p i l u l u i , i u b i ţi i se În to rc În l u mea d i n care i u b i rea lor Îi izgo n i se . În să această nouă aparten enţă l a l u me, rezu ltat posi b i l ş i si ngu ru l deznod ămînt fericit cu puti n ţă al unei poveşti de dragoste, este, Într-un sens, sflrşitul i u ­b iri i , care trebu ie fie să p u n ă încă o dată stăpîn i re p e parteneri , fie s ă s e trans­forme Într-un alt mod de convieţu i re . I u bi rea este, pri n însăş i natu ra e i , l i psită de l u me, şi mai curînd d in acest motiv decît d in pric i n a rarităţi i sale este ea n u doar apol itică, ci antipol itică, poate cea mai putern ică d i ntre toate forţele anti po l i tice omeneşti .

De aceea, dacă ar fi adevărat, aşa cu m a crezut creşti n i sm u l , că n u mai i u b i rea poate i erta, În trucît n u mai ea este pe dep l in receptivă la acel cine al i n d ividu lu i , mergînd pîn ă la a fi Întotdeau na gata să îi i erte orice va fi făcut, iertarea ar trebu i să rămînă cu totu l în afara consideraţi i lor noastre. Cu toate aceste a, ceea ce este iub i rea În sfera strict ci rcu mscrisă care Îi e propri e, este respectu l În domen i u l mai larg al trebu ri lor omeneşti . Respectu l , l a fel ca ter­me,nu l aristote l ician philia politike, desemnează u n soi de " p rieten ie" l i psită de i nti m itate şi de ap ropiere; este consideraţi a pen tru persoan ă, arătată de la d i stanţa pe care spaţi u l l u m i i o pune în tre noi , iar această co nsideraţie este in depend entă de cal ităţi le pe care le putem ad m i ra sau de re al izări le pe care le putem preţu i În cel mai înalt grad . Astfel, p ierderea modern ă a respec­tu lu i sau, mai curînd , convi ngerea că respectu l este d atorat doar În măsura În care ad m i răm sau sti măm, este un semn clar al depersonal izări i cresCÎn de a vi eţi i pub l ice şi social e . În orice caz, respectu l , ÎntruCÎt priveşte excl us iv per­soana, este absolut suficient pentru a face l oc, de d ragu l persoanei , iertări i faptei sale . Însă faptu l că ace laşi cine, dezvălu it Î n acţiune şi Î n vorb i re, rămîn e de asemenea subiectu l iertări i , este motivu l cel mai adînc pentru care n i meni nu se poate ierta pe si ne Însuşi ; ş i aici , ca ş i În acţi une şi În vorb i re În gene­ral , dep in dem de cei lalţ i , Înaintea cărora ne Înfăţişăm, d iferenţi i n d u-ne în­tr-un mod pe care n oi înşine sîntem i ncapabi l i să ÎI percepem. Înch iş i în n oi înşi ne, nu am fi n ic icînd În stare să ne iertăm nicio slăbici une sau greşeală, deoarece ne-ar l i psi experi enţa persoanei de dragu l căreia se poate ierta.

84. Această facultate creatoare-de-I ume a iubiri i nu se confundă cu ferti l itatea, pe care se Înte· meiază cele mai m u l te mituri ale creaţie i . U rm ătoarea poveste mitol ogică, d i m potrivă , Îşi extrage În mod clar i m agin i le din experienţa iub iri i : ceru l este văzut ca o gigantică zeiţă care Încă se apleacă În jos către zeul pămînt, de care este separată de zeu l aer, care s-a n ăscut Între ei şi care acu m o ridică În sus. Astfel , un spaţi u al l umi i alcătuit d in aer ia fiinţă şi se strecoară între pămînt şi cer. Vezi H. A. Frankfort, The Inte/lectual Adventure of Ancient Man (Chicago, 1 946), p. 1 8 , şi Mircea Eliade, Traiti d'Histoire des Religions ( Paris, 1 953), p. 2 1 2 ,

200

34 N EPREVĂZUTU L ŞI PUTEREA PROMIS IUNI I

Spre deoseb ire d e iertare, care - poate d in cauza con textu l u i e i re l ig ios, poate din cauza l egătu ri i cu iub irea a în soţi t d escoperi rea ei - a fost, socotită în totd eau na d rept l i psită d e real i sm şi de neacceptat în domen iu l pub l ic, puterea de stab i l izare proprie capacităţi i de a face promisi u n i a fost recunos­cută pe tot parcu rsu l trad iţiei noastre. Putem merge pe urme le e i pîn ă în s iste m u l j u rid i c roman: i nvi o labi l i tatea înţel egeri lor şi a tratatel o r (paeta sunt servanda); sau îl putem socoti pe Avraam d rept descoperitoru l e i , bărbatu l d i n U r, a căru i în treagă poveste, aşa cum o i stori seşte B ib l ia, înfăţişează o porn i re atît d e înfl ăcărată de a înche ia legăminte, în cît totu l se petrece ca şi cînd el nu ar fi ieş it d i n ţara l u i d ecît pentru a încerca în pusti etatea l u m i i puterea p romis i u n i i reci proce, pîn ă cîn d , Î n cele d i n u rmă, D u m nezeu însuş i a acceptat să facă un Legămînt cu e l . În orice caz, m area varietate , d e l a romani în coace, a teori i lor contractu l u i dovedeşte faptu l c ă puterea de a face p ro m isi u n i a ocu p at în cu rs u l s eco lel or cen tru l gîn d i ri i p o l it ice.

Neprevăzutu l pe care actu l de a face pro m i s i u n i îl în lătură cel p u ţi n În parte are o d u b l ă natu ră: el apare în acel aşi ti m p din "întu nericu l i n i m i i ome­neşti " , adică din nestatornic ia fu ndamental ă a oamen i l or, care nu pot n icio­d ată garanta astăzi cine vo r fi mîi ne , ş i din n eputinţa de a prezice u rmări l e u n u i act înfăptu it într-o com u n i tate d e egal i , unde fiecare posed ă aceeaşi capaci tate de a acţiona. Neputi n ţa o m u l u i de a se b izu i pe s i n e sau de a avea depl i n ă Încredere În s ine (ceea ce este acel aşi l ucru ) este preţu l pe care fi i n ţe l e omeneşti ÎI pl ătesc pen tru l i bertate; iar nep utinţa lor de a rămîn e s i ngu ri i stăpîn i ai faptelor lor, de a l e cunoaşte urmări l e şi de a se bizu i p e vi itor este preţu l pe care Î I p l ătesc pen tru p lural i tate şi pen tru real i tate, pen­tru bucur ia d e a locu i Împreu n ă cu alţi i o l u me a cărei real i tate este asigu ­rată pentru fiecare în parte de preze nţa tutu ro r.

M e n i rea capacităţi i de a face promis i un i este de a stăpîni această d u b l ă obscuritate a treburi lor omeneşti ş i co nsti tu ie , c a atare, s ingura alternativă la un control întemeiat pe stăpîn i rea de s ine şi pe guvernarea alto ra; ea cores­punde În tru totu l unei l i bertăţi date în co nd iţia n e-suveran ităţi i . Perico lu l ş i avantaj u l ce se Întîl nesc inevitab i l În o rice corp pol i tic care se sprij i n ă pe con­tracte şi pe tratate vi n din faptul că, spre deoseb i re d e sisteme le întemeiate pe co nd ucere şi pe suveranitate, e l e Iasă nesch i mbate neprevăzutu l treburi lor omen eşti şi nestatornicia oamen i lor, folosind u-le, pen tru a spune astfe l , doar ca pe u n med iu În care sînt aru ncate cîteva i nsu le de previzi b i l ş i În care sînt înăl ţate CÎteva jal oane de certitudine. În cl i pa în care promisiun i le Îşi pierd carac­terul de insu le sigu re izo l ate Într-un ocean d e nesiguranţă, ad ică atu nci cîn d se abuzează de capacitatea de a promite pentru a aco peri Întregul cîm p al vi i toru l u i şi pentru a trasa o cărare sigu ră în toate d i recţi i le , promisi u n i l e Îşi p ierd puterea de l iant şi întreaga i n iţ iativă se întoarce îm potriva e i Înseş i .

Am vorbi t mai devreme desp re p u terea care i a n aştere atu nc i CÎnd oa­meni i se strîng laol a ltă ş i " acţion ează de comun acord " ş i care d ispare de

201

Îndată ce se despart. Forţa care Îi ţi ne Îm preună, diferită de spaţi u l înfăţişări i Î n care e i se adună ş i de puterea care ţi ne Î n viaţă 'acest spaţi u pub l i c , este forţa promisi u n i i rec i p roce sau a contractu l u i . Suveranitatea, care e Întot­deau na falsă dacă e revendicată de o s ingură entitate izo lată, fie ea enti ta­tea ind ividua lă a persoanei sau enti tatea colectivă a une i naţi un i , dobîndeşte, În cazul unu i mare număr de oamen i legaţi u nu l de altul prin prom isiun i , o an um ită rea l i tate l im i tată. Suveranitatea rezidă În i ndependenţa l im itată rezu ltată d in aceste l egături , i ndependenţă În raport cu imposib i l itatea de a calcu la vi itoru l , iar l im ite le ei coinc id cu l im ite le propri i capacităţi i de a face şi de a ţi ne promis i u n i . Suveran itatea unu i grup de oameni legaţi şi ţi nuţi l ao­l altă, nu de o voinţă identi că ce, Într-un ch i p oarecum misteri os , i -ar însufleţi pe toţi , ci de un scop asupra căru ia s-a convenit , s ingu ru l ce conferă p romi ­s iun i lorvalab i l i tate şi puterea de a lega, se manifestă foarte c1ar În i ndiscutabi­la superioritate a grupu lu i în raport cu oamen i i care sînt pe de-a-ntregu l l iberi , ne legaţi de n i c io prom is i une ş i neataşaţi n ici u n u i scop. Această superiori ­tate provi ne d i n capacitatea de a d i spune de vi itor ca şi cînd ar fi vorba de prezent, ad ică d in creşterea u riaşă şi cu adevărat m i racu loasă a d imens iu­n i i Înseşi În care puterea poate deven i operantă. N ietzsche, cu extraord i nara l u i sens ib i l itate pentru fenomene le morale şi în c iuda prejudecăţi i sal e mod­erne care î l făcea să descopere izvoru l o ricăre i puteri În vo inţa de putere a i n d ivi d u l u i izo lat, a văzut În capacitatea de a face promis i un i ( "memoria voinţe i " , cum o nu mea e l ) însăşi d iferenţa care desparte vi aţa umană de cea an ima lă . Bs Dacă suveran i tatea este În domen i u l acţi u n i i ş i al trebu ri l or omeneşti ceea ce măi estri a este În domen i u l fabricări i şi al l um i i obiecte lor, atu nc i pri nc ipal a deoseb i re d i n tre e le este aceea că una nu poate ti real iza­tă decît pri n u n i rea un u i mare număr de oamen i , pe cînd pe ceal altă nu ne­o putem înch i pu i decît În izo lare.

În măsura ·în care Înseamn ă mai mu lt decît s u m a acelo r mares, ob icei uri şi norme de comportament so l id ificate prin trad iţie şi consfinţite prin înţelegeri , atît trad iţ ia, cît şi Înţel egeri le sch imbÎndu-se cu ti mpu l -, morala n u se spri ­j i nă, ce l puţi n sub aspect po l i tic , pe n im ic al tceva decît pe bunăvoi nţa de a

răspunde uriaşe lor riscu ri ale acţi un i i pri n d ispon ib i l i tatea de a ierta şi de a prim i iertarea, de a face promisi un i şi de a le respecta. Aceste precepte morale sînt s i ngu re le care nu i se apl i că acţi u n i i d i n exterior, porn i ndu -se de la înălţ imea vreune i facu l tăţi aşa-zis superioare sau de la experienţe care i es din sfera acţi un i i . D impotrivă, e le iau naştere d i rect d in vo in ţa de a trăi împreu­nă cu alţi i în man iera acţi u n i i ş i a vorb i ri i , asemănÎndu-se astfel cu n i şte mecan isme de contro l Încorporate În ch iar facul tatea de a declanşa procese

85. Nietzsche a văzu t cu o neegalată l i m pezi me l egătura d i ntre suveranitatea u m ană şi facui· tatea de a face promisiuni , ceea ce I ·a condus la o remarcabi l ă înţe legere a înru d i ri i din· tre mîn d ria u m ană şi con şti inţa u m ană. D i n nefe ricire, ambele i ntuiţi i au răm as fără l egătură cu - ş i fără efect pentru - conceptu l său central , "vo i nţa de putere" , fi i n d de aceea adesea trecu te cu vederea chiar şi de exegeţii l u i N i etzsche. Ele apar în prime le două afo' ri sme ale celu i de-al doilea tratat din Zur Genealogie der Moral.

2 0 2

no i şi fară sllrş it . Dacă În l i psa acţ i un i i ş i a vorb i ri i , În l i psa nata l i tăţi i , am fi condam n aţi să pendu l ăm l a nesfirş i t În cicl u l perpetu u al deven i ri i , atunci , În l i psa capaci tăţi i a desface ceea ce am facut şi de a contro l a măcar În parte procese le pe care le-am dezl ănţu it, am fi victim e le unei neces i tăţi auto­mate, purtînd toate În semne le legi lo r in exorabi l e care, după şti i n ţe le natu ri i d e pînă mai ieri , s e presupunea c ă rep rez intă trăsătu ra cea mai importantă a p rocese lor natu ral e . Am văzut mai devreme că pentru fiinţele muritoare această fatal i tate n atu ra l ă, deş i pend u l ează În ea Însăşi şi ar putea fi eternă , nu poate Însem na deCÎt p redesti n are . Dacă ar fi adevărat că fatal itatea este sem n u l d i sti n ctiv de neî n l ătu rat al procese lor istorice , atu nc i ar fi , fără Îndo ial ă , l a fe l de adevărat că tot ce s-ar face În istori e ar fi p redestin at.

Şi În tr-o an um ită măsură acest l u cru este ad evărat. Lăsate În seama l or, treburi l e omeneşti n u pot face altceva d ecît să u rmeze legea morta l ităţi·i , cea m a i s igu ră şi s i ngu ra l ege de Încredere a unei vi eţi petrecute Între naştere ş i m oarte. Capacitate a acţi u n i i este cea care stînjeneşte această lege , deoarece între rupe automatismu l i nexorab i l al vieţi i de fiecare zi , care la rîn d u i l u i , aşa cum am văzut, întrerupe ş i stînj eneşte c ic l u l procesu l u i vieţi i b io l ogi ce .

Răstimpu l vi eţi i omu l u i a lergînd spre moarte ar împ inge i n evitab i l la ru i nă ş i la d istrugere tot c e este omenesc, d acă nu a r ex i sta capac i tatea de a între­rupe această tend i nţă şi de a începe ceva nou , o capac itate i nerentă acţi u n i i , c a un pri lej permanent de ad ucere aminte c ă oamen i i , deş i trebu ie să moară , nu se n asc pentru a mu ri , c i pen tru a începe . Şi totuş i , întocm ai cu m , d i n perspectiva n atu ri i , m işcarea recti l i n i e a vieţi i omu lu i Între naşte re ş i moarte seamănă cu o c i ud ată deviere de l a legea natu ral ă comună a m işcări i c ic l i ce ,

tot astfel acţ i u n ea , privi tă d i n p u n ct u l de vedere al p rocese l or automate ce par să determ ine mersu l l um i i , seamănă cu o m i n u ne . În l i m baj u l şti i n ţe lor natu ri i , este " improbab i l i tatea i nfin i tă care se produce regu lat" . Acţi u n ea este, de fapt, s ingu ra facu l tate umană aptă să Înfăptu iască m i n u n i , cum trebu ie să fi şti ut foarte b i ne I sus d i n N azaret - a l e căru i i ntu i ţi i legate d e ea sînt comparabi le , pri n origi nal i tate ş i noutate , cu cel e a l e l u i Socrate privi ­toare l a posi b i l i tăţi le gînd i ri i - atu nc i cînd a asemăn at puterea de a i erta cu puterea mai genera l ă de a face m i nun i , pu nîndu- l e pe amîndouă pe aceeaşi treaptă şi l a înd emîna omu l u i . B6

Minunea care salvează l umea, domen i u l treburi lor omeneşt i , de la ru i n a sa fi rească, " n atu rală" , este în u l timă instanţă faptu l naşteri i , î n care se în ră­dăci nează onto logic capacitatea acţi un i i . Altfel spus, e vorba de naşterea unor oamen i no i şi a unui nou Început, ca şi de acţi u nea de care ei sîn t capab i l i în vi rtutea naşteri i lor. Numai experienţa integra lă a acestei posi bi l i tăţi poate

86 . Cf. citatele de la n . 79. Isus Însuşi a văzut rădăci na u mană a acestei puteri de a Înfăptu i m i n u n i În credi nţă - care rămîne În afara consideraţi i lor noastre . În contextu l de faţă, s in ­guru l l ucru care co mează este că puterea de a face minun i n u este socotită de sorgi nte divi n ă - cred inţa va m u ta m u nţi i şi cred i nţa va ierta; a doua acţiune n u e cu n i m i c mai puţi n m i racu loasă decît prima, iar răspunsu l aposto l i lor, cind Isus l e cere să ierte de şapte ori În tr-o zi, a fost: "Doamne, m ăreşte-ne cred inţa".

203

oferi cred i nţă şi speranţă treburi lor omeneşti , cele două trăsătu ri esenţiale ale existenţei umane cărora Antichitatea greacă nu le-a acordat absol ut n ici o atenţie, desconsiderînd l o i al itatea c a p e o virtute cît s e poate de neobişnu i­tă şi nu foarte importantă şi socotind speranţa printre rele le am ăgitoare d in cutia Pandorei . Această credinţă şi speranţă În lume şi-au găsit pesemne expre­sia cea mai glorioasă şi mai succintă În cele CÎteva cuvinte pri n care Evanghel i i l e ş i -au anunţat "vestea cea bu nă": " U n copi l n i s-a născut" .

204

CAPITO LU L VI VITA ACTIVA SI E POCA M O D ERNĂ ,

Er hat den archimedischen Punkt gefunden, hat ihn aber gegen sich ausgenutzt, offenbar hat er ihn nur unter dieser Bedingung finden diirfen.

( Găs i punctu l arh imedic , dar î l fol os i îm potriva l u i însuşi ; se pare că i s-a îngădu i t să î l găsească numai cu această cond iţ ie . ) ( Franz Kafka)

3 5 ÎNSTRĂI NAREA D E LUME

Trei mari even imente stau în pragu l epoci i moderne , determ inîndu- i caracterul : descoperirea Americ i i şi ceea ce a decu rs de aici - explorarea întregi i l um i ; Reforma, care p ri n exproprierea p rop ri etăţi lor ec lez iastice ş i monas­tice a dec lanşat îndoitu l proces al expropri eri i i n d ivid u ale ş i al acumu l ări i bogăţie i soci a le ; i nventarea te lescopu l u i şi e l aborarea unei no i şti i n ţe care examinează natu ra Pămîntu l u i d i n punctu l de vedere al un iversu l u i . Cele trei nu pot fi n u m ite even imente m od erne, aşa cu m înţe legem even im ente le m oderne de l a Revo l uţi a Franceză în coace, ş i , cu toate că nu pod i exp l ica­te p rin n i c i un lanţ cauza l , deoarece n i c i un even i ment nu poate fi exp l icat astfel , e le se petrec totuşi într-o neîntreru ptă conti nu i tate, în care p receden­te le exi stă, i ar predecesori i pot fi n u m iţi . N i ci u n u l d i n ele nu Iasă să se vadă ceva de fe l u l u n ei exp lozi i de curenţi su bte ran i care, du pă ce ş i -au acu m u ­l at forţa î n întu neric , izbucnesc pe neaşteptate. N u mele pe care le asoci em cu ele, Gal i leo Ga l i l ei , Marti n Luther şi cele ale mari lor navigatori , exploratori ş i aventu rieri d i n perioada mari lor desco peri ri , aparţin încă une i l u m i premo­deme. M ai mu l t decît atît, patosu l stran i u al noutăţi i , pretenţi a aproape vio­l entă a celor mai mu lţi d intre mari i scri i tori , savanţi ş i fi losofi, începîn d cu seco l u l al XVI I - l ea, de a fi o bservat l u cru ri pe care n i meni nu le m ai obser­vase pînă atunc i , d e a fi gînd i t ceea ce n imen i nu mai gînd ise, n u se regă­sesc la n i c i u n u l d i n tre aceşti oamen i , n i c i ch i ar la Ga l i l e i . ' Aceşti p recu rsor i

1 . Expresia scienza nouva pare să se Întîl nească pentru prima oară În opera matematicianu lu i ital ian din secolul a l XVI-lea Nicco lo Tartaglia, creatorul no i i şti i nţe a balistici i , pe care, susţinea el, a descoperit-o pentru că a fost cel d intîi care a apl icat raţionamentu l geometric la miş­carea pro iecti le lor. ( Datorez această infonmaţie profesoru lu i Alexandre Koyre. ) Mai semni­ficativ În contextu l nostru este că Gal i le i , În 5idereus Nuncius ( 1 61 O) , i nsistă asup ra "noutăţi i absolute" a descoperiri lor sale, găsindu-se totuşi , fără Îndoială, la o depărtare Încă mare de pretenţia lu i Hobbes, după care filosofi a politică "este tot atît de veche precum cartea mea De Cive" (English Works, ed. Molesworth ( 1 839) , 1 , IX) sau de convi ngerea lu i Descartes că

205

n u sînt revoluţionari , iar motivele şi i n tenţi i l e lor rămîn Încă ferm În rădăci ­nate În trad iţ ie.

În o.ch i i contemporan i lor lor, cel mai spectaculos d i n tre aceste even i ­mente trebu ie să fi fost descoperi rea unor conti nente de care nu se mai auzise şi a u nor oceane nebăn u i te; cel mai tu lburăto r a fost poate ruptu ra i repara­b i lă a creşti n ătăţi i apusene produsă de Reformă, cu contestarea ortodoxi ­ei ca atare, ce a decu rs de aici , şi cu amen inţarea i med iată a l i n i şti i sufleteşti a oamen i lor; even imentu l cel mai puţ in remarcat a fost rară îndo ia lă adău­garea u nu i nou i n strument la arsenal u l de unel te deja cons iderab i l al omu­lu i , fo los itor doar pentru a privi l a stele , cu toate că era p ri mu l i nstrument pur şti i n ţific născocit vreod ată. Totuş i , dacă am putea măsura mersu l i sto­ri ei aşa cu m măsurăm procesele natu rale , am descoperi pesem ne că ceea ce a avut la Început impactu l cel mai puţi n vizi b i l , pri mele Încercări racute de om În descoperi rea un iversu l u i , a sporit co nstan t atît În importanţă, cît şi În viteză, pînă ce a aj uns să pună În umbră nu nu mai lărgi rea sup rafeţei terestre , care nu ş i -a văzu t l im i ta decît În mărgi n i rea globu l u i Însuş i , ci şi Încă aparent ne l im i tatu l proces al acu mu lări i econom ice.

Acestea sînt Însă s imp le specu laţi i . În real i tate , descoperi rea Pămîntu l u i , cartografi erea conti nente lor ş i a mări l o r sa le au du rat m ai mu lte secol e şi au Început abia acum să se apropie de sfîrşi t. Abia acu m omul i ntră pe dep l i n În poses ia locu i nţei sale p ieri toare, adunînd l ao l altă orizontu ri l e nesfîrş ite, care pentru toate epoci l e anteri oare rămîneau desch ise Într-un chip i sp i ti ­tor ş i i n terzis, într-un glob căru ia î i cunoaşte contu ru ri l e mai estuoase ş i su-Prafata detal iată întocmai cum Îs i cunoaste l i n i i l e palme i . În ch iar momentu l , " descoperi ri i i mensităţi i spaţi u l u i terestru d ispon ib i l începea faimoasa contrac-tare a gl obu l u i , pentru ca, În final , În l u mea noastră (care, deşi e conseci nţa epoci i moderne, nu se identifică defel cu l umea epocii moderne), fiecare om să devi nă în aceeaşi măsu ră l ocu itor a l p l anete i ş i locu ito r al ţări i sale. Oa­men i i trăi esc acu m Într-un tot conti n u u de d i mens iu n i le pămîntu l u i , unde ch iar ş i ideea de d i stanţă, Încă i nerentă contigu ităţi i rigu roase a părţi lo r, a

nic iu n fi losof de d ina intea l u i nu reuşise în filosofie ( "Scrisoare trad ucătoru lu i ce poate servi drept prefaţă" la Principiile filosofiei) . Începînd cu seco lu l al XVI I - lea, pretenţia noutăţi i absolute şi resp ingerea întregi i trad iţi i au devenit locuri comune. Kari Jaspers (Descartes und die Philosophie (ed. a 2-a; 1 948), pp. 6 1 şi urm . ) stăru ie asupra diferenţe i dintre fi losofi a Ren aşteri i , în care "Drang nach Geltung der origi na len Person l i chkeit . . . das Neuse in als Auszeichnung ve r­l angte" [ imbo ldu l preţui ri i personal ităţii origi nale . . . revendică nou l ca disti ncţie 1 şi şti i n ta modernă, în care "s ich das Wort «new> a ls sach l i ches Wertpraedikat verbreitet" [ cuvîntu l "nou" s e răspîndeşte ca u n atri bu t ob iectiv al valori i ] . EI arată în acelaşi context cît este de diferită ca semnificaţie pretenţia no utăţi i în şti i nţă de cea a noutăţii În fi losofie. Neîndoie ln ic , Descartes şi-a prezentat fi losofi a aşa cum u n om de şt i i nţă ar prezenta o nouă descoperi re şti inţifică. Astfel , el scrie următoare le cu privi re la propri i l e sale "considerations" : "J e ne merite po int p lus de g lo i re de l es avo i r trouvees , que ferait un passant d 'avo ir rencontre par bonheur a. ses p ieds quelque riche tresor, que la d i l igence de plus ieurs aurait inuri lement cher­che longtemps auparavant" [ N u merit defel mai mu ltă glorie pentru a le fi găsi t decît i s-ar cuveni unui trecător fii ndcă a avut norocu l de a descoperi l a pic ioarele sale o comoară de preh pe care pînă atu nci sîrgu inţa celor mu lţi a căutat-o zadarn ic vreme înd e lungată] ( La

recherche de la verite (ed. Pleiade), p. 669) .

206

cedat În faţa atacu l u i vi teze i . Viteza a cu cerit spaţiu l ; ş i , cu toate că Îsi descoperă l i m i ta la gran i ţa i n surmontab i l ă a prezenţei s imu l tane a un� i �orp În do�� l ocuri d i�erit:,

.acest p �oces de c�ceri re a transformat distanţa

I n ceva rara Importanţa, cacI nu mal este nevo ie de o parte Însemnată a vieţi i omeneşti - an i , l u n i sau ch ia r săptămîni - pentru a se ati nge o rice punct de pe Pămînt.

Desigu r, n im ic nu putea fi mai străi n de ţel u l exp loratori l or şi al �avigato­ri lC? r porn i ţi În j u ru l l um i i la Începutu l epoc i i moderne decît acest p roces de Înch idere a orizontu ri l o r; ei au porn i t cu gîndu l de a l ărgi Pămîntu l , nu de a- I m icşora, transformÎndu- 1 Într-o minge, iar atu nci cînd s-au supus chemări i ' depărtări l or, n u au avut defel i n tenţia de a suprima d i stanţe le . Doar Înţe lep­c iu.n ea privi ri i retrospective vede ceea ce este evident, şi an ume că n im i c n u poate rămîne nemărgin i t dacă poate fi măsurat, că fiecare măsu rătoare adună laola ltă părţi îndepărtate şi , pri n u rmare, dă naştere apropieri i acolo u nde Înai nte domnea d istanţa. Astfe l , h ărţi l e terestre ş i ce le mari ne de la începu ­tu ri l e epoci i moderne anunţau i nvenţi i l e tehn i ce pri n care Întreg spaţi u l te­restru s-a m i cşorat, fi i nd pus la d i spoziţi a noastră. Înai nte de m icşorarea spaţi u l u i ş i de În l ătu rarea d i stanţei pri n apariţ ia căi lo r ferate , a vapoare lor cu aburi şi a avioane lor, s-a produs o contractare cu mu l t mai i mportantă şi mai eficientă datorată capacităţi i m i nţi i omeneşti de a măsura şi , fo los in ­du-se d e n u mere , s imbo l u ri ş i mode le , de a comprima şi de a reduce d i stanţe l e fizice terestre pînă l a scara n atu ral ă a corp u l u i ome nesc, a simţu ri l o r şi înţelegeri i sa le . Înai nte să şti m cum să Înconj u răm Pămîntu l , cu m să ci rcu mscri em în z i le ş i În ore sfera habitatu l u i omenesc, am adus globu l terestru În sufrageri i l e noastre , pen tru a-I ati nge cu mîi n i l e noastre si a-I vedea ÎnvÎrtind u-se Îna i ntea och i l o r nostri . , ,

Există u n alt aspect al aceste i chesti u n i , care, d upă cum vom vedea, va avea o mai mare i mportanţă În contextu l nostru . Stă În n atu ra capacităţi i umarie de a face măsu rători să n u poată funcţiona decît În cond i ţi i l e În care omu l se despri nde de orice imp l icare În - şi de ori ce preocu pare pen tru -ceea ce Îi stă la Îndemînă, retrăgÎndu -se la o anum ită d i stanţă de tot ceea ce se află În preajma l u i . Cu cît d istan ţa d i n tre e l şi med i u l său Înconju ră­tor, l ume sau Pămînt, va fi mai mare, cu atît va fi el mai capab i l să observe şi să măsoare şi cu atît îi va rămîne mai puţi n spaţi u terestru , aparţinînd l um i i . Faptu l că m i cşorarea hotărîtoare a Pămîntu l u i a fost con seci nţa i n ­ventări i avi o n u l u i , ad iCă a părăs i ri i comp lete a sup rafeţei terestre este u n s imbol al fenomenu l u i genera l , ş i anume că orice micşorare a d i stanţei teres­tre poate fi cîştigată numa i cu preţu l stab i l i ri i une i d istanţe categ()rice În tre om şi Pămîn t, al Înstrăi nări i om u l u i de med i u l său terestru nemij locit .

Faptu l că Reforma, u n even i ment Întru totu l d iferit, ne pune În cele d i n urmă faţă î n faţă cu un fenomen a l Înstrăinări i asemănător, pe care Max Weber chi ar l -a identificat, sub n umele de " ascetism i n tramundan" , d rept sursa cea mai adîncă a no i i mental ităţi cap i tal i ste, poate fi una d in n u meroase le coincidenţe ce fac ca istoricu l u i să Îi vi nă atît de greu să n u creadă În fan­tome, În demon i ş i în Zeitgeist. Ceea ce e atît de izb itor şi de tu l bu rător este

2 0 7

asemănarea În deoseb i rea extremă. Căci această Înstrăinare i n tramundană nu are n im ic de-a face , n ici În i n tenţie, n ici În conţin ut, cu Înstră inarea de Pămînt inerentă descoperi ri i ş i l uări i În posesi e a Pămîntu l u i . În p lus, Înstrăi ­narea i n tramundană, a cărei factual i tate istori că a fost demonstrată de Max Weber În cel ebra sa lucrare , n u este prezentă nu mai În noua mora l i ta­te care s- a născut d i n În cercări le l u i Luther şi Calvi n de a restau ra În ch i p ferm preocuparea cred i n ţei creştine pentru lumea de d inco lo; ea este prezen­tă În egală măsură, ch iar dacă la un n ivel cu totu l d iferit, În exproprierea ţărăn i m i i , care a fost conseci nţa neprevăzută a exproprieri i proprietăţi lor b iseri ceşti ş i , ca atare, factoru l ce l mai i mportant În dezmembrarea si ste­mu l u i feudal . 2 Ar fi i nuti l , desigu r, să ne Întrebăm ce curs ar fi urmat econo­mia noastră rară acest even i ment, al căru i i m pact a Împ ins uman i tatea occidentală către o evol uţie În care În treaga propri etate a fost d istrusă În procesu l aproprier i i e i , toate obiecte le devorate În procesu l prod uceri i lor, i ar stab i l i tatea l um i i subm inată printr-un conti nuu proces de sch i m bare . Totuş i , asemenea specu laţi i au un sens În măsu ra În care ne am intesc că i sto ria este o poveste făcută d in even imente, şi nu d i n forţe sau d i n ide i cu desraşu rare previzib i l ă . Ele sînt nefolos itoare şi ch iar pericu loase CÎnd sînt folos ite ca argu mente împotriva rea l i tăţi i şi CÎnd urmăresc să i nd ice posi b i ­l i tăţi şi a lternative pozitive, deoarece nu numai număru l lor este pri n defin i ţie ne l im itat, d ar l e l i pseşte ş i neprevăzutu l concret al even i mentu l u i , pe care ÎI compensează pri n s imp la verosim i l i tate . Ele rămîn astfe l pure fantome, oriCÎt de proza ic ar fi modu l în care sînt prezentate.

Ca să nu su bestimăm avîntu l ati ns de acest proces după seco le de dez­voltare aproape nestînjen ită, ar fi n imerit poate să reflectăm la aşa-num i ­tu l "m i racol econo m ic" d i n German ia postbel i că, m i racol nu mai dacă este privi t Într-un cad ru de referi n ţă depăşit . Exemp lu l germ an arată foarte clar că, În cond iţi i l e moderne, exproprierea oamen i lor, d i strugerea ob iecte lor şi devastarea oraşe lor se dovedesc un stimu l ent rad i cal pentru un p roces care nu este cel al s imp le i refaceri , ci al une i acumu lări mai rap ide şi mai eficiente de bogăţie - cu condiţ ia ca ţara să fie Îndeajuns de modernă pentru a răs­

punde în te rmen i de proces de producţie . În German ia, d i strugerea făţişă a înlocuit i nexorab i lu l proces al deprecieri i tutu ror obiectelor aparţi nînd l um i i , care constitu ie trăsătu ra economiei ri sipe i În care tră im În prezent. Rezul ta­tu l este aproape ace laş i : o senzaţională prosperitate care, German ia postbe­l ică o dovedeşte, nu e a l imentată de abu ndenţa bunuri lor materia le sau de

2 . Ceea ce nu Înseamnă negarea importanţei descoperirii făcute de Max Weber despre pute­rea uri aşă care decurge d in d i rij area către l ume a preocupării pentru lumea de di ncolo (vezi "Etica protestantă ş i sp iritu l capital i smu lu i " , În ReligionssoziolorJe ( 1 920) , vo\ . 1 ) . Weber ob­servă că etosu l protestant al munci i a fost precedat de anum ite trăsătu ri ale etic i i mon as­tice ş i , În tr-adevăr, se poate observa un prim germene al acestor atitud in i În faimoasa disti ncţie făcută de Augustin Între uti şi (rui, Între lucruri le lumi i acesteia pe care omu l l e poate folos i , Însă fără a se bucura de e le , şi lucru ri le l um i i vi itoare, În care omu l poate găsi p lăcere pentru ele Însele. Creşterea puteri i omulu i asupra lucruri lor lumi i acesteia vine În ambele cazuri din d i stanţa pe care omul o pune Între el ş! lu me, adică din Înstrăinarea de lume .

208

ceva stab i l şi dat, ci de Însuşi procesu l p roducţie i şi al consu m u l u i . În cond i ţi i l e moderne , nu d istrugerea, ci conservarea duce la ru i nă, deoarece Însăşi d u rab i l i tatea ob iecte lor conservate este cel mai m are obstaco l În ca­lea procesu lu i de ru laj , a căru i accelerare perm anentă reprezi ntă si ngu ra con­stantă rămasă acolo unde acest proces şi-a im pus dominaţia . 3

Am văzut mai devreme că propri etatea, spre deoseb i re de bogăţi e ş i de apropriere , desemnează posesiunea privată a une i părţi d intr-o l ume comună şi că ea reprezi ntă de aceea pentru om cond i ţia pol itică cea mai e lementară de apartenenţă la l ume. Tot aşa, exproprierea şi Înstrăi narea de l ume coi n­c id, iar epoca modernă, Într-u n contrast izb i tor cu i n tenţi i le tutu ror agenţi lor pri n şi În joc , a Început prin a Înstrăi na de lume anumite stratu ri a le popu la­ţiei . Avem tend i nţa să neglijăm importanţa capitală pe care această Înstrăinare o are pentru epoca modernă, deoarece Îi sub l in iem de obice i caracteru l la ic şi asociem l aic itatea cu apartenenţa l a lume. Ş i totuş i , laic izarea, ca even i ­ment i storic concret, nu În seam nă altceva decît separarea Biseric i i de stat, a rel igie i de pol itică, ceea ce, d in tr-o perspectivă re l igioasă, imp l ică mai cu rînd o reven i re la ati tud i nea primi lor creşti n i de a "da Cezaru lu i ce este al Cezaru l u i ş i l u i Dumnezeu ce este a l l u i Dumnezeu" decît o pierdere a cred inţei ş i a trans­cendenţe i sau un interes nou şi pronunţat pentru lucruri l e l um i i acesteia.

P ierderea modernă a cred in ţe i nu este de origi ne re l igi oasă - u rme le ei nu pot fi găs i te În Reformă sau În Contra-Reformă, cele două mari m i şcări rel ig ioase ale epoci i moderne -, i ar Înti nderea ei nu se mărgi neşte cîtuş i de puţ in la sfera rel igi oasă. În p lus , chiar ad miţînd că epoca modernă a Început cu o bruscă ş i i nexp l icab i l ă ec l i psare a transcendenţe i , a credinţei Într-o viaţă de apoi , de aici nu ar rezu l ta nic idecum că o asemenea p ierdere l -ar fi si l i t pe om să se rep l i eze asu pra l um i i . Dovezi l e istori ce arată, d impotrivă, că oamen i i modern i nu s-au Întors spre l u mea aceasta, ci spre ei înş iş i . Una d in tend i n ţe le cele ma i stato rn i ce ale filosofiei mode rne de la Descartes Încoace şi contri buţi a ei cea mai origi nal ă poate l a i storia fi l osofiei a fost preocu parea exc lusivă pentru s ine le d i sti nct de suflet, de persoană sau de om În genera l , Încercarea de a reduce toate experienţe le , atît cele ce presu­pun l u mea, cît şi cel e ce presupun a lte fi inţe umane, la experienţa care are loc Între om şi s i ne le său . Însemn ătatea descoperi ri i l u i Max Weber privi toa­re la orig i n i l e capital i smu l u i stă tocmai În aceea că a demonstrat că o u ria­

şă activitate stri ct mundană este posi b i l ă fără ca l umea să stîrnească vreu n

3 . Raţi unea invocată cel mai adesea pen tru a exp lica red resarea surprinzătoare a Germaniei -aceea că nu a trebu it să suporte povara unui buget mi l i tar - este neconvingătoare d in două motive: În primul rînd, timp de CÎţiva ani , Germania a trebuit să plătească costurile ocupaţie i , care s-au rid icat l a O sumă aproape egală cu un buget mi l i tar În toată regu la, ş i , În al doi lea rînd , producţia de război este considerată În alte economi i d rept factoru l cel mai impor­tant al prosperităţi i postbelice. În plus, ideea pe care doresc să o SUSţin ar putea fi i l ustrată la fel de b ine de următoru l fenomen, banal şi totuşi cu totu l nefiresc: prosperitatea este strÎns legată de producţia " inuti lă" de mij loace de d istrugere, de bunuri produse spre a fi i rosite fie pri n Întrebu inţarea lor În d istrugere, fie - şi acesta este cazul cel mai comu n - prin dis­trugerea lor, deoarece cad aproape imed iat În desuetudi ne.

209

i nteres sau vreo p lăcere, o activitate a cărei motivaţie profundă, d i mpotrivă, este grija şi preocuparea faţă de sine. Nu Înstrăinarea de sine, cum credea Marx4, ci Înstrăinarea de lume a consti tu i t semnu l d i stin ctiv al epocii moderne.

Exproprierea, privarea anum itor grupuri de locul lor În lume şi expunerea lor rară apărare În faţa necesităţi l or vieţi i a creat atît acumu larea i n iţ ia lă de bogăţi e, cît ş i posi b i l i tatea de a transforma pri n mu ncă această bogăţi e În cap i tal . Îm preună, cele două au constitu it cond i ţi i l e apariţ ie i unei econ omi i cap ital iste. Faptu l că această evol uţie declanşată de expropriere ş i Întreţi nută de ea urma să a ibă drept rezu l tat o u riaşă creştere a p rod uctivi tăţi i u mane a fost l impede de la început, cu secole Înai nte de revoluţia i ndustri a lă . Noua clasă muncitoare , care tră ia l i teral mente de pe-o zi pe al ta, nu era nu mai supusă În ch ip nemij locit urgenţe i constrîngătoare a necesităţi lor vieţi i 5 , ci , era În ace laşi ti mp , Înstră inată de toate preocu pări l e şi grij i l e care nu rezu ltă d i rect d i n Însuşi procesu l vi e i i . Ceea ce s-a e l iberat În pri me le etape de for­mare ale ce le i d intîi clase muncitoare l ibere d i n i storie a fost puterea pro­prie "forţei de m uncă", ad ică puterea i nerentă abundenţei pu r natu rale a

procesu l u i b io logic, care, ca orice forţă natu rală - cea de procreare, tot atît de mu l t ca cea de m u ncă -, fu rn izează un generos surplus care depăşeşte prod ucerea nou l u i men i tă să com penseze d ispari ţ ia vech i u l u i . Ceea ce deosebeşte această evo luJi e de la în ceputu l epoci i moderne de fenomene asemănătoare d in trecut este faptu l că expr'oprierea şi acu mularea de bogăţi e

4. Există În scrieri le tînărului Marx mai multe indici i care atestă faptu l că nu ilinora cu desăvîrşire imp l i caţi i le pe care Înstrăi narea de lume le are În economia capita l istă . Astfel, Într-un articol timpuriu d in 1 842 , i ntitu lat "Debatten liber das Holzd iebstahlsgesetz" (vezi Marx-Engels Gesamtausgabe (Berl in , 1 932 ), partea 1 , voI . 1 , pp. 266 şi urm _ ) , e l cri tică o lege împotriva fu r­tu lu i nu doar pentru că opoziţia formală d intre proprietar şi hoţ nu i a În considerare "nevoi le omeneşti" - faptul că hoţu l care se serveşte de lemn are nevoie de el într-un chip mai urgent decît proprietarul care îl vinde - ş i , pri n urmare , îi dezu man izează pe oamen i , punlndu-i pe picior de egal itate ca proprietari-de- Iemn pe cel-ce-se-fo loseşte-de- Iemn Şi pe cel -ce-vi nde­l emnu l , ci ş ipentru că l emnul Însuş i este deposedat de natura sa. O l ege care Îi priveşte pe oameni doar ca proprietari consid eră l ucrurile doar ca proprietăţi , iar proprietăţi le doar ca obiecte de sch imb, nu ca obi ecte de întrebu inţare . Că. lucru ri l e se denatu rează atunci cînd sînt folosite în vederea schimbu lu i - această idee i -a fost probabi l sugerată lu i Marx de Aristotel , care arăta că, deş i pantofu l poate fi dorit sau pen tru Întrebu i nţare, sau În vederea sch imbu lu i , este împotriva naturii acestu ia să fie oferit la schim b, "căci pantofu l nu e con­fecţionat pentru a fi obiect de troc" (Politico, 1 257 a 8) . (În treacăt fie spus, influenţa lu i ·Aristotel asupra sti l u l u i gînd i ri i l u i Marx mi se pare aproape tot atît de prezentă la el şi de hotărîtoare ca şi inftuenţa filosofiei lu i Hege l . ) Consideraţ i i ocazionale ca acestea joacă totuşi un rol minor În opera sa , care a rămas ferm Înrădăci nată În sub iectivismu l extrem al epocii moderne. În societatea sa ideală, unde oameni i vor produce In calitate de fi in ţe umane, înstrăinarea de l ume este chiar mai prezentă decît Înai nte ; căci atu nci ei vor fi In stare să Îş i obiectiveze (verge­genstiindlichen) ind ividua l i tatea şi particularitatea, pentru a-şi confirma şi actual iza adevăra­ta fiinţă: " U nsere Produktionen wăren ebensoviele Spiegel , woraus unserWesen sich entgegen leuchtete" [Produqiile noastre ar fi tot atItea ogl inzi , d in care fi inţa noastră şi-ar stră luc i În faţă), ("Aus den Exzerptheften"(1 844-1 845 ), in Gesamtausgabe, partea 1 , vo I . I I I , pp. 546-547) .

5 . Ceea ce bineinţeles se deosebeşte considerab i l de cond iţi i le actuale in care zi l i e ru l a devenit deja u n angajat plătit cu u n salariu săptămlnal ; intr-un viitor probab i l nu foarte Îndepăr­tat salari u l anual garan tat va e l im ina cu totu l aceste cond iţi i de Început.

2 1 0

nu au dus pur şi s imp lu l a stab i l i rea unei no i proprietăţi , n ic i la o nouă red is­tri bu i re a bogăţie i , ci au fost re i ntegrate în proces pentru a genera expro­pri eri s up l imentare, o productivi tate sporită şi mai mu ltă apropriere.

Cu alte cuvinte, e l i berarea forţei de m uncă ca proces natu ral nu s-a măr­gin it l a an umite c lase ale societăţi i , iar aproprierea nu s-a închei at odată cu sati sfacerea nevoi lor şi a dorinţe lor; acu mu larea de capital n u a condus, aşadar, la stagnarea pe care o cunoaştem atît de' b ine d in i stori a imperi i la r bogate anterioare epoci i modeme, ci s -a răspîndit în întreaga societate, dînd naştere unu i val de bogăţie mereu În creştere , Însă acest proces, care reprezin­tă Într-adevăr "procesu l vital al societăţi i" , cum obişnu ia Marx să ÎI numească, şi a căru i capacitate de a produce bogăţie nu se poate compara decît cu rod­n ic ia proceselor natu ra le În care naşterea unu i ,s ingur bărbat şi a unei s in­gu re femei ar fi de aj uns pentru a produce prin înmu l ţi re orice nu măr d at de fi inţe umane, rămîne l egat de prin c ip iu l în străi nări i de l ume În care Îşi are orig i n ea; p rocesu l poate conti n u a n u m ai cu cond i ţi a ca d u rab i l i tăţi i ş i stab i l i tăţi i specifice l um i i să nu l i se permită să i ntervi nă, numai atîta vreme cît toate obi ecte le aparţi nînd l um i i , toate produsele fin ite a le procesu l u i de producţie sînt re i ntraduse În proces la o vi teză d in ce în ce mai mare , Altfe l spus, p rocesu l acu mu l ări i de bogăţie, aşa cum îl cunoaştem noi , stimu l at de procesu l vieţi i şi stimu lînd l a rîndu l l u i vi aţa umană, este pos ib i l numai dacă l u mea şi apartenenţa l a l u me a omu lu i sînt sacrificate ,

Prima fază a acestei Înstrăi nări s-a remarcat pri n cruzi mea e i , pri n m ize­ria ş i sărăci a materi al ă pe care l e-a ad us u nu i n umăr tot mai mare de "săr­man i mu ncitori " , pe care expropri e rea i-a l i ps it de dub la ocroti re a fam i l i e i şi a propri etăţi i , ad i că a posesi un i i fam i l i a le private a une i părţi d i n l ume , care pînă În epoca modernă ad ăposti se procesu l vital i ndivi d ual ş i activita­tea m u nc i i supusă necesităţi lor l u i , A doua fază a fost ati nsă atu nci cînd soci etatea a l uat l ocu l fam i l i e i , deven i nd sub iectu l unu i nou proces al vi eţi i . Protecţia asigu rată d e apartenenţa la o clasă socială a În locu it protecţia oferi­tă al tădată de apartenenţa la o fam i l ie , iar so l idari tatea soci a lă a devenit un În locu itor foarte efici ent al vech i i so l idari tăţi natu rale care guverna ce l u ­la fam i l i ală . În p l us , soci etatea În ansamb l u l ei , "sub iectu l col ectiv" a l pro­cesu l u i vi eţi i , a Încetat să mai fie o enti tate abstractă, "ficţi unea comun istă" de care economia cl as,i că avea nevo ie ; aşa cum ce l u l a fami l i al ă se i dentifi­case cu deţinerea privată a unei părţi a l um i i , cu proprietatea <c i , tot astfel soci etatea se va i dentifica cu o proprietate concretă, ch iar dacă deţi nu tă În comu n , cu teri tori u l statu l u i-naţi u ne care , pînă l a decl i n u l său d i n seco l u l a l XX- lea, va oferi tutu ror c lase lor u n În l ocu itor pentru casa deţi n u tă În mod privat, de care clasa celor săraci fusese l i psită ,

Teori i l e organice ale naţional ismu lu i , Îndeosebi În varianta l u i central euro­peană, se Înteme iază toate pe o identificare a n aţi u n i i şi a re l aţi i l o r d i n tre membri i e i cu fam i l i a ş i cu re l aţi i l e fam i l i a le , Întrucît societatea Înl ocu ieşte fam i l i a, se presu pune că " pămîntu l ţări i şi sîngele neamu l u i " trebu ie să gu­verneze re l aţi i l e d i ntre membri i e i ; omogen i tatea popu laţ ie i şi În răd ăci narea ei În pămîntul unu i teritori u dat devi n pretutinden i prem isele i nd i spensab i l e

2 1 1

ale statu l u i -naţi u ne. Dar, cu toate că această evo l uţie a m icşorat fără În­doială cruzi mea şi mizeria, ea nu a influenţat CÎtuşi de p uţi n procesul de expro­priere şi de Înstrăi n are de l u me, dat fi i nd că prop rietatea colectivă este, l a d rept vorb i n d , o contrad icţi e în term e n i .

Decl i n u l s istem u l u i european al state lor-naţi u ne, con tractarea econo­mică şi geografi că a glob u l u i terestru , astfel că p rosperitatea şi recesiu nea ti nd să devi nă fenomene p lanetare, transform area umanităţi i , care pîn ă în zi le le noastre nu era deCÎt o noţi u ne abstractă sau un pri n c ip iu căIăuzitor reze rvat u manişti l or, Într-o entitate reală ai căre i membri din cele mai Înde­părtate p u ncte ale globu l u i se pot întîl n i În mai p uţi n ti m p decît le trebu ia pentru ace laşi l ucru membri lor u nei naţi u n i cu o generaţie în u rmă, toate acestea se leagă de începuturi le u l ti mei faze a acestei evo luţi i . Aşa cum fa­m i l i a şi pro p rietatea ei au fost În locuite de apartenenţa la o c lasă socia lă şi de teritoriu l naţio nal , tot astfel umanitatea Începe acu m să se su bsti tu ie socie­tăţi lor ci rcu mscri se naţional , iar Pămîntul să ia locul teritori u l u i l i m itat al sta­telor. Dar i ndiferent de ceea ce va ad uce vi itorul , procesu l înstrăi nări i de l u me, decl an şat pri n exp ropriere şi caracterizat de conti n u a creştere a bogăţie i , n u poate dobînd i decît p roporţi i Încă mai rad icale, dacă i se perm ite să Îşi u rmeze p ropria lege. Căci omul nu poate deveni cetăţean al l u m i i , aşa cum este cetăţean al ţări i sale, i ar omul soci al nu poate deţi ne prop rietatea colec­tivă, aşa cum fam i l ia şi gospodarul deţi n propri etatea lor privată. Ascensi unea societăţi i a p rovocat decl i n u l s i m u l tan al dome n i u l u i pub l i c şi al domeniu­l u i privat. Însă d ispariţia lumi i p u b l ice com u ne, atît de hotărîtoare În form a­re a o m u l u i Îns i ngu rat al masei şi atît de peri c u l oasă pentru fo rm area mental ităţi i l i ps ite de l ume a mişcări lor ideol ogice mod erne de masă, a Înce­put cu p ierderea, m u lt mai concretă, a acele i părţi de l u me pe care o m u l o deţi nea în mod p rivat.

3 6 DESCOPERI REA PUNCTU LU I ARH IM EDIC

" De cînd u n pru nc s-a născut Într-o ies le , probabi l că n ici u n l u cru atît de m are n u s-a mai petrecut cu atît de p uţi n zgomot. " Cu aceste cuvi nte Wh itehead prezi ntă intrarea pe scena " lumi i modeme"6 a l u i Gal i le i şi a desco­peri ri i telescopu lu i . N u e n i m i c exagerat În această afi rm aţie. Întocmai ca naşterea d i n iesle, care nu a însemnat snrşi tu l Antich i tăţi i , ci Începutu l a ceva atît de nou, de neaşteptat şi de neprevăzut, Încît n ic i speranţa, n i ci teama n u ar fi p utut să îl antici peze, aceste prime privi ri aru n cate asu pra u n iversu­l u i printr- u n instrument, În acelaşi tim p ad aptat s imţuri lor omeneşti şi menit să dezvăl u ie ceea ce ar ti trebuit În ch i p categoric şi pentru totdeau na să rămînă mai presus de ele, au p regătit cad ru l p entru o lume În în tregime nouă şi au

6. A. N. Whitehead, Science and the Modern World (ed. Pelican , 1 926), p. 1 2 .

2 1 2

determ inat cursu l altor even imente care, cu mu l t mai mu l t zgomot, aveau să anu nţe epoca modernă. Cu excepţi a med i u l u i , redus numeric şi l i ps it de importanţă pol i tică, de învăţaţi - astronomi , fi losofi şi teologi -, te l escopu l nu a stîrn it o mare emoţie; atenţi a pub l ică a fost atrasă mai cu rînd de spec­taculoasa demonstraţie făcută de Gal i l ei a legi lor căderi i corpuri lo r, socotite drept începutu l şti i n ţei moderne a natu ri i ( deşi nu e sigu r că pri n ele Înse­le, fără transformarea lor ulterioară în legea newtoniană un iversală a gravitaţiei - care rămîne unu l d i ntre ce le mai măreţe exemple de Îmb inare modernă de astronomie şi de fizică -, ar fi condus vreodată noua şti inţă pe calea astrofizici i ) . Căci ceea ce deosebea În ch ip rad ical noua concepţie despre l ume nu numai de concepţia Antich i tăţi i sau de cea a Evu lu i Mediu , ci şi de marea sete de experi enţă d i rectă a Renaşteri i a fost p resupu nerea după care ace laş i t ip de forţă exterioară trebu ie să se manifeste ş i În căderea co rpuri lor terestre ş i În m i şcări l e corpuri lor cereşti .

În p lus , noutatea descoperi ri i făcute de Gal i l e i a fost umbri tă de legătu­ra ei prea strînsă cu opere le predecesori lor. Nu specu l aţi i l e fi losofice ale l u i N ico laus Cusanus sau G iordano Bruno, c i imagi naţi a exersată Î n matem a­tică a astronom i l or, a l u i Copern ic şi Kep ler, au pus sub sem nul Întrebări i concepţi a geocentrică, mărgi n i tă despre l ume pe care oamen i i o aveau d i n timpuri străvech i . Nu Gal i l ei , c i fi losofi i a u fost prim i i care au în lătu rat d iho­tom ia d i n tre Pămîntu l un i c ş i ceru l un i c de deasu pra l u i , rid icînd Pămîntu l , cum credeau e i , " I a rangul ste le lor nobi le" şi găs indu- i u n loc într-un un ivers etern şi i nfin it.? Şi se pare că astronomi i nu au avut nevoie de te lescop ca să afi rme, împotriva întregi i experienţe sensi b i le , că nu Soarele se m işcă În j u ru l Pămîntu l u i , ci că Pămîntu l se învîrteşte în j u ru l Soare l u i . Dacă priveşte înapoi l a aceste începuturi , cu toată înţelepci u nea şi cu toate prejudecăţi le privi ri i retrospective , istoricu l este i sp iti t să conch idă că nu a fost nevoie de vreo confi rmare empirică pentru abol i rea sistemu lu i ptolemeic . A fost nevoie mai curînd de curaj u l specu lativ de a u rma princi pi u l antic şi med i eval al s im­p l i tăţi i natu ri i - ch iar dacă e l a dus l a negarea întregi i experienţe sensi bi le - şi de marea Îndrăzneală a imagi naţiei l u i Copern ic, cea care l -a rid i cat de pe Pămînt permiţîndu- i să îl privească de sus de parcă ar fi fost într-adevăr un locuitor al Soare lu i . I ar i storicu l se vede înd reptăţit să tragă asemenea con­cluzi i atu nci cînd vede că descoperi ri le l u i Gal i lei au fost precedate de un "veri­tab le retour a Arch i mede" [de o adevărată întoarcere l a Arh imede ] , petrecut începînd cu Renaşterea. Este semn ificativ, fără îndoia l ă, că Leonardo l-a stud iat cu pasi une pe Arhi mede ş i că Gal i le i a putut fi num i t d i sci po lu l său .8

Totuş i , n ic i specu laţi i l e fi losofi lor, n ici vizi un i l e astronomi lor nu au cons­titu it vreod ată un even iment. Înai nte ca Gal i le i să descopere te lescopu l , fi­losofia l u i Giordano Bruno a su sci tat puţin interes ch iar şi pri ntre învăţaţi ,

7. Urmez exce lenta prezentare făcută recent de Alexandre Koyre asupra Înrudir i i istorice din­tre filosofie şi gîndirea şti inţifică În "revo luţia din seco lu l al XVI /- lea" (Fram the C/ased Warld

ta the Infinite Universe ( 1 957), pp. 43 şi urm . ) .

8. Vezi P.-M. Schuh l , Machinisme et philasaphie ( 1 947), pp . 28-2 9 .

2 1 3

iar fără confirmarea �actuală pe care descoperirea i-a oferit-o revoluţiei coper­n icane, nu numai teo logi i , ci toţi "oameni i cu judecată . . . ar fi socoti t-o drept o pretenţie nebu nească . . . izvorîtă d intr-o i magi naţi e nestăpînită" .9 În domen i u l ide i lor exi stă numai origi nal i tate şi profunzi me, amîndouă cal i tăţi personale , dar nu şi noutate absol ută, obiectivă; i de i l e vi n şi p leacă, e le îşi au propri a durată, ch iar nemu ri re, ce dep inde de puterea de i l um i nare care le e p roprie , care există şi dăi nu i e independent de ti mp ş i de istori e . În plus , ide i le , spre deoseb i re de even imente, nu sînt n i ci odată fără precedent, i ar specu laţi i l e neconfirmate emp i ri c despre mi şcarea Pămîntu l u i În juru l Soa­rel u i nu e rau mai puţi n l i psite de precedent decît ar fi teori i l e contemporane despre atom i , presupunînd că nu ar avea n ic io bază experi mental ă şi n i cio conseci ntă În l umea (actuaIă. l o Ceea ce a făcut Gal i l e i si ceea ce n i men i n u , , facuse pînă la el a fost să folosească telescopu l În aşa fel Încît tai ne le un iver­su lu i să fi e l ivrate cu noaşteri i omeneşti "cu certitud i nea percepţie i sens i b i­le"l 1 ; cu alte cuvi nte, e l a pus la Îndemîna une i creatu ri terestre ş i a s imţuri lor sale corporale ceea ce păruse pentru totdeau na i m posi b i l de ati ns , accesi ­b i l În cel mai bu n caz i ncertitud i n i lor specu laţi ei ş i ale imagi naţi e i .

Această d iferenţă de semnificaţie d intre sistemul copemican şi descoperi ri­le l u i Gal i le i a fost foarte b ine Înţeleasă de Biserica Cato l ică, care nu a rid i ­cat n icio obiecţie faţă de teoria pregal i leană a Soare lu i imob i l ş i a Pămîn tu lu i În mi şcare, cîtă vreme astronomi i au folosit-o ca pe o i poteză convenabi lă u n o r scopuri matematice; dar, aşa cum card ina lu l Be l Jarm i ne i -a arătat lu i Gal i l e i , "a doved i că ipoteza . . . salvează aparenţe le nu e n icidecum acel aş i lu­cru cu a demonstra real i tatea m işcări i PămÎntu lu i " . 1 2 Cît de perti nentă era această remarcă s-a putut vedea numaidecît d in sch imbarea bruscă de atitu­d ine ce a cuprins l umea savantă după confirmarea descoperi ri i l u i Gal i l e i . De acum înai nte, entuziasmu l cu care Giordano Bruno concepuse un un ivers i nfi­n it, exu l tarea p ioasă cu care Kepler contemplase Soare le , "cel mai m i nunat

9. E. A. Bu rtt, Metaphysical Foundations of Modern Science (ed . Anchor) , p. 38 (cf Koyre, op. cit., p. 55, care declară că influenţa lui Bru no s-a Tacut simţită "abia după mari le descoperi ri legate de te lescop ale l u i Gal i lei " ) .

1 O. Pri m u l "care a salvat fenomenele pomind de la presu poziţia că ceru l este În repaus, pe cîn d Pămîntu l se mişcă pe o orbită obl ică, rotindu-se În acelaşi tim p În juru l propriei axe " a fost Aristarh d i n Sam os, În secolul al I I I- lea Î .e . n . , iar primu l care a conceput o structu ră atom ică a m aterie i a fost Dem ocrit din Abdera În seco lu l al V-lea Î .e. n. O prezentare fo arte instructivă a l u m ii fizice greceşti privite d i n p u nctu l de vedere al şti inţei moderne ne este oferi tă de S. Sam b u rsky În The Physical World ofthe Greeks ( 1 956) .

1 1 . Gal i le i (ap. cit.) a sub l in iat el Însuş i acest l u cru : "Oricine poate şt i cu certitu d inea percepţiei sensibi le că Lu na n u are cîtu şi de puţin parte de o su prafaţă neted ă şi şlefu i tă etc." ( c itat din Koyre, op. cit., p. 89) .

1 2 . O poziţi e asemăn ătoare Întîln im la teologul luteran Osi ande r d i n Nurenberg, care , În i n tro' du cerea lucrării postume a l u i Copernic, Despre revoluţiile corpurilor cereşti ( 1 546) , scri a : " I potezele acestei cărţi n u sînt În chip necesar adevărate, ba n i ci chiar probabi le . U n sin­gu r lucru co n tează. Ele trebu ie să ducă pri n calcul la rezu ltate ce sînt În concord anţă cu fe nomenele observate". Ambele referi nţe sînt prelu ate di n Ph i l ipp Frank, "Phi losoph ical Uses ofScience", BulJetin af Atomic Scientists, voI . XI I I , nr. 4 ( apri l ie , 1 957) .

2 1 4

d intre toate corpurile d i n un ivers, a căru i esenţă întreagă nu este altceva decît l um i nă pu ră" şi care , pri n urmare, era, în opin i a l u i , locaşu l cel mai potrivit al l u i "Dumnezeu şi al b i necuvîntaţi lor îngeri " 1 3 , ori satisfacţi a mai stăpîn ită a l u i N i colaus Cusan us de a vedea Pămîntu l În snrşit acasă pe ceru l înste l at - toate acestea au ajuns să străl ucească prin absenţă. "Confi rmîndu -ş i" p re­decesori i , Gal i l ei stabi lea u n fapt demonstrab i l aco lo unde mai Înainte se Întîl­neau specu laţi i i nsp i rate. Reacţi a fi losofică imed iată în faţa acestei real ităţi nu a fost exu ltarea, ci îndoia la carteziană, pe care s-a întemeiat fi losofia modernă - acea "şcoală a susp ici u n i i " , cum a num i t-o N i etzsche odată - şi care a du s l a convi ngerea că "numai pe temel i a fermă a unei neîndup lecate d isperări se poate c lăd i de acu m Încolo în sigu ranţă locu i nţa sufletu l u i " . 1 4

Ti mp de ma i mu lte seco le , consecinţe le acestu i even i ment, Încă o dată nu altfe l deCÎt s-a întîmp lat în u rma n aşteri i l u i I sus , au rămas contrad icto­ri i şi nehotărîte; ch iar ş i astăzi confl i ctu l d i ntre even i mentu l propri u -zis şi urmări l e sale aproape imed iate e departe de a se fi rezolvat. Ascens i un i i şti i n ţe lor natu ri i i se atri bu i e o creştere evidentă ş i tot ma i rap idă a cunoaş­teri i şi a puteri i omeneşti ; nu cu mu l t în ai nte de epoca mod ern ă, uman i ­tatea europeană avea mai puţi ne cu noştinţe decît Arh imede în seco lu l a l I I I - l ea î .e . n . , în ti mp ce prim i i ci ncizeci de an i ai secol u l u i nostru au fost m ar­tori i unor descoperi ri mai importante deCÎt cele d i n toate cele la lte secole l ua­te l a un loc a le i stori e i consemnate. Totuşi , ace laşi fenomen este învi nu i t cu egală îndreptăţire pentru creşterea cu n imic mai puţin evidentă a deznădej­dii qmane sau pentru n i h i l i smu l spec ific modern , care s-a răspînd i t pri ntre segmente tot mai l argi ale popu laţiei , partea cea mai sem nificativă a aces­te i d isperări ş i a acestu i n i h i l ism fi ind probab i l că ele n u îi mai cruţă n i ci pe oamen i i de şti i n ţă, al căror opti m is m b ine statorn ic i t mai putea, în seco l u l a l XIX-lea, să ţi nă p i ept pes im i smu l u i tot atît de îndreptăţit al gînd i tori lor �i a l poeţi lor. Concepţi a astrofizi că modernă despre l u me, i n augu rată de Gal i l e i , ş i provocarea pe care a lansat-o capaci tăţi i s imţuri lo r de a dezvă lu i real i tatea ne-au l ăsat un un ivers al e căru i cal i tăţi ne sînt cunoscute doar pri n fel u l în care e l e ne afectează i nstrumentele de măs!l ră, şi - cu m spunea Edd ington - "prime le seamănă la fel de mu lt cu ce l e d i n u rmă, pe cît sea­mănă un număr de te lefon cu u n abonat" . 1 s Altfe l spus , în locu l cal i tăţi lor ob iective descoperi m i nstrumente , iar în locu l natu ri i sau al un iversu l u i -după spuse le l u i He i sen berg - omu l se În tîl neşte nu mai cu s i ne 1 6 .

1 3 . Burtt, op. cit., p. 58.

14 . Bertrand Russel l , "A Free Man's Worship", În Mystlcism and Logic ( 1 9 1 8), p. 46. 15 . Citat de J . W. N . Su l l ivan , Limitations ofScience (ed. Mentor) , p . 1 41 . 16 . Fizic ianu l germ an Werner Heisen berg a form u lat această idee În mai m u lte pub licaţi i

recente. De exemplu : "Wenn man versucht, von derSituation i n der modernen Naturwissen­schaft ausgehend, sich zu den in Bewegung geratenen Fu nd amenten vorzutasten , so hat man den Eind ruck, . . . dass zu m erstenmal im Laufe der Geschichte der Mensch auf d i eser Erde nur noch sich selbst gegenU bersteh t . . . , dass wi r gewissermassen i mmer nur uns sel bst begegnen" [ Dacă Încercăm, porn ind de l a situ aţia d i n şti inţa modernă a natu ri i , s ă

2 1 5

I mportant În contextu l nostru este că de acel aşi even iment sînt În mod esenţ ia l l egate atît deznădejdea, cît şi tri u mfu l . Dacă am aşeza fapte le În­tr-o perspectivă istorică, totul s-ar petrece ca şi cum descoperi rea făcută de Gal i l e i ar fi dovedit În ch i p l i m pede că n i ci temeri l e ce l e mai negre a le specu laţie i omeneşti , n i ci speranţele e i ce le mai Îndrăzneţe - antica teamă că s imţuri l e noastre , propri i l e noastre organe menite să recepteze real i tatea, ne-ar putea trăda şi năzuinţa arh imed ică de a găsi un pu nct exte rior Pămîn ­tu l u i , d in care l u mea să poată fi scoasă d in ţÎţÎn i - nu se puteau real iza deCÎt Împreună, ca şi cu m Împ l i n i rea năzu inţe i ar fi asigu rată numai de p ierderea real ităţi i , iar teama ar fi Îndepărtată n umai prin dobînd irea unor puteri su­praomeneşti . Căc i , ind iferent de ceea ce facem astăzi În fizică - declanşînd procese energeti ce care de regu lă au loc numai În Soare, Încercînd să refacem Într-o epru betă procesel e evol uţiei cosmice, pătrunzÎnd cu ajutorul telescoa­pelor În spaţi u l cosmic pîn ă la două şi ch iar şase m i l i arde de an i l um i n ă, constru ind maş in i pentru producerea ş i contro lu l u nor energi i necunoscute În economia natu ri i terestre, ati ngÎnd În acce leratoarele atom ice viteze care se apropie de viteza l um i n i i , producînd elemente care n u se găsesc În natură sau răspînd ind pe suprafaţa Pămîntu l u i particu le rad ioactive create de no i pri n Întrebu in ţarea rad iaţie i cosmice -, manevrăm natu ra Întotdeauna d i n­tr-un punct d i n u n ivers exteri or Pămîntu l u i . Fără a sta de fapt aco lo unde Arh imede Însuş i Î ş i dorea să stea (dos moi pou sta), legaţi Încă de Pămîn t pri n condiţ ia umană, no i am găsi t o cale de a acţiona asupra Pămîntu l u i ch iar ş i În i n teri oru l natu ri i terestre , ca şi cum am d ispune de e l din exterior, d i n punctu l arh imedic . Ş i ch iar cu ri scu l de a pune Î n pericol procesu l vieţi i na­tu rale, noi expunem Pămîntu l forţelor cosmice, un iversale , străi ne de econo­m ia natu ri i .

Deşi aceste succese nu au fost prevăzute de n i men i ş i c u toate că cele m ai mu l te teori i contemporane l e contrazic categori c pe cele formu l ate În ti mpu l pri me lor secole al e epoci i moderne, evol Uţia Însăşi a fost posi b i l ă nu mai pentru că la Început vechea d i hotomie d i ntre cer şi Pămînt a fost abol i tă, aj u ngÎndu -se l a o u n ificare a un iversu l u i , astfe l ÎnCÎt n im i c d i n ceea ce se petrece În natu ra terestră nu a mai fost privit de atu nci Înai nte ca un eveni ment pu r pămîntesc. Toate even imentele au fost considerate ca supuse u nei legi u n iversal valabi l e În sensu l cel m ai dep l i n al cuvîntu l u i , ceea ce În­seam nă, p ri n tre altele, că valab i l i tatea ei depăşeşte domen i u l experi enţei sens i b i l e omeneşti ( ch iar ş i al experienţelor sensib i l e făcute cu aj utoru l ce lor

pătru ndem bîjbîi nd pînă la fu ndamentele care a u ajuns să se clatine, atunci avem impre­sia că, pentru prima dată În decu rsul istorie i , pe întreg pămîntul omul nu-şi mai stă În faţă decît sieşi . . . , că, în tr-o anumită măsu ră , nu ne mai Întîl n i m decît cu noi înşi ne] , (Das Naturbild der heutigen Physik (1 955) , pp. 1 7-1 8). Punctul de vedere pe care ÎI apără H eisenberg este că ob iectu l observat nu are exi stenţă independent de subiectul care observă: "Durch d ie Art der Beobachtung wird entschieden, welche Zuge der Natur bestimmt werden und welche wir d u rch u nsere Beobachtungen verwischen " [Prin felul observaţiei , se decide care trăsături ale naturii ajung determinate şi care sînt şterse prin observaţi i le noastre] ( Wandlungen in den Grundlagen der Naturwissenschaft ( 1 949), p . 67) .

2 1 6

mai perfecţionate instru mente), trece d i nco lo de domen i u l memoriei ome­neşti şi de momentu l apariţi e i omu l u i pe Pămînt, depăş ind chiar şi apariţ ia vieţi i organice ş i a Pămîntu lu i Însuş i . Toate legi le noi i şti i nţe astrofizice sînt formu late din pu nctu l arh imedic, i ar acest punct se găseşte probab i l cu mu lt mai departe d e Pămînt şi exercită asu pra lu i cu mu l t mai mu l tă putere deCÎt Arh imede sau Gal i l e i au Îndrăznit să gîndească vreodată.

Dacă astăzi oamen i i de şti i nţă atrag atenţia asupra faptu l u i că putem cons idera cu egală Îndreptăţi re că Pămîntu l se Învîrte În juru l Soarel u i sau că Soarele se Învîrte În juru l Pămîntu lu i , că ambele supoziţi i sînt în concordanţă cu fenomene le observate şi că d iferen ţa nu ţi ne deCÎt de punctu l de referi n­ţă al es, asta nu Înseamnă CÎtuş i de puţi n o reven i re la poziţia card inal u l u i Be l l arm ine sau a l u i Copernic, cînd astronom i i s e ocupau cu s imp l e ipoteze. E vorba mai curînd de faptu l că no i am dep lasat punctul arh i med ic şi mai departe de Pămînt, spre un punct d in un ivers u nde n ic i Pămîntu l , n ic i Soare­le nu sînt centre l e u n u i s istem un ive rsal . Ceea ce Înseamnă că nu ne mai s im­ţ im l egaţi n ici măcar de Soare , că ne m işcăm l iber În un ivers, alegÎndu-ne punctu l de referi nţă aco lo unde este mai potrivit În vederea unu i anumit scop. Pentru real izări l e concrete al e şti i nţei moderne , trecerea de la vech i u l si stem he l i ocentri c la u n s istem l i ps it de un cen tru fix este fără Îndoia lă la fe l de i mportantă ca şi trecerea i n i ţia lă de l a concepţia geocentrică l a concepţi a he l i ocentri că asu pra l um i i . Ab ia acum ne-am constitu i t noi Înşi ne În fi i n ţe "u n iversale" , creatu ri care n u sînt terestre p ri n natu ră şi p ri n esenţă, ci nu­mai pri n cond i ţi a de a fi vi i ş i care , de aceea, datorită capacităţi i lor de a raţiona, pot să depăşească această cond iţie nu prin simp le specu laţi i , ci În ch i p efectiv. Totuş i , re lativi smu l general care rezu ltă În mod automat d i n trecerea de la vizi u nea he l iocentrică l a aceea a unei l um i l i ps ite d e centru -vizi une conceptu al izată În teori a re lativităţi i a l u i E inste i n , care neagă fap­tu l că " Ia un moment prezent d at toată materia este s imu l tan reală" ' ?, ne­gînd totod ată, imp l ic i t, că Fi i n ţa care apare În ti mp şi În spaţi u posedă o real itate absolută - era dej a conţi n utÎn sau cel puţi n precedat de acele teori i d i n seco l u l al XVI I - l ea după care a lbastru l n u e n im i c al tceva deCÎt o " rel aţie cu och iu l care priveşte" , i ar greutatea n imic al tceva decît o " re laţie de acce­lerare rec iprocă" . 1 8 Origi nea rel ativismu l u i modern nu se află l a Ei nste i n , ci la Ga l i l e i şi N ewton .

Ceea ce a desch is calea epoci i moderne n u a fost străvechea năzu inţă a astronomi lor de a atinge simp l i tatea, armon ia şi fru museţea, cea care l-a făcut pe Copern ic să privească d inspre Soare orbite le p lanetelor, În loc să le privească d inspre Pămînt, n ici proaspăt trezita i ub i re pentru Pămînt ş i l ume a Renaşteri i , cu revolta ei Împotriva raţional i smu lu i scol asti ci i med i eval e; d i mpotrivă, această i ub i re pentru l ume a fost cea d i ntîi victi mă a tri u mfale i

1 7 . Whitehead , op. cit., p. 1 20.

1 8 . Eseu l de ti nereţe al l u i Ernst Cassirer, Einstein 's Theory of Relativity ( Dover Pu bl ic ati ons, 1 953) , se opreşte În chip elocvent as u p ra continu i tăţii d intre şti i nţa secol u l u i al XX-lea şi şti inţa secol u l u i al XVI I-lea.

2 1 7

Înstră inări de l u me a epoci i moderne . A fost vorba mai curînd de descope­ri rea, datorată nou l u i i nstrument, a faptu l u i că i maginea copern icană a "bărbatu l u i ce stă În Soare . . . dominînd cu privi rea p lanete le" 1 9 era mai mu l t decît o imagi ne ori u n gest, era de fapt semnu l u im itoare i capacităţi u m ane de a gînd i d in perspectiva u n iversu l u i rămînînd totuşi pe Pămînt ş i al une i al te capacităţi omeneşti , pesemne ch iar mai u lu i toare, aceea de a Întrebu i nţa legi le cosmice ca p ri nci pi i căl ăuzitoare În acţi u nea terestră. Comparate cu Înstrăi n area de Pămînt ce Însoţeşte Întreaga dezvoltare a şti i nţe lor natu ri i în epoca modernă, fuga de Înveci narea cu Pămîntu l , cupri nsă în descoperirea globu lu i ca Întreg, şi Înstrăinarea de lume, produsă de Îndoitu l proces al expro­prieri i şi al acumu lări i de bogăţi e, sînt de importanţă secundară.

În orice caz, ch iar dacă Înstrăi narea de l ume a fixat cursu l şi evoluţia soc ie­tăţi i moderne , În străi narea de Pămînt a deven i t ş i a rămas emblema şti i nţei moderne . Sub sem nu l Înstrăi nări i de Pămînt, fiecare şti inţă, nu doar fizica ş i şti i nţele natu ri i , şi-a mod ificat Într-un ch ip atît de rad ical conţin utu l cel mai profund , Încît se poate pune Întrebarea dacă a existat ceva de felul şti inţei înaintea epoci i moderne. I ar asta se vede poate cel mai b i ne În istori a cel u i mai i m portant i nstru ment intel ectu al al no i i şti i nţe, procedee le algebrei moderne, pri n care matematica "a reuşit să se e l ibereze de lanţu ri le spaţia­l i tăţi i "20, adică de geometrie , care, după cum Îi arată şi n u me le , dep inde de măsu ri l e şi de măsu rători l e terestre. Matematica modernă l -a e l i berat pe om de lanţu ri l e experi enţe i terestre şi a e l i berat puterea l u i de cunoaştere de robia l im i te i .

I mportant aici nu este că la Începutul epoci i moderne oameni i credeau Încă, Împreună cu Platon, În structu ra matemati că a u n iversu l u i , n ici că, o generaţi e mai tîrzi u , credeau , Împreună cu Descartes, că o cu noaştere sigu­ră nu e pos ib i lă decît aco lo unde inte lectu l se joacă cu propri i l e sale forme şi formule . Hotărîtoare este subordonarea geometrie i , Într-un fel cu totu l con­trar p laton ismu lu i , modu l u i de tratare algebric , cel care face vizi b i l idealu l modern de reducere a datelor sensi b i l e şi a mişcări lor terestre la s imboluri matemati ce. Fără acest l imbaj s imbo l ic non-spaţial , Newton nu ar fi putut reu n i astronomia ş i fizica Într-o si ngu ră şti i n ţă sau , altfel spus , formu la o le­ge a gravitaţie i În care aceeaşi ecuaţie să cu pri ndă m işcări le corpuri lor cereşti de pe fi rma�ent ş i mişcarea corpuri lor terestre de pe pămînt. Chiar şi atunci e ra l i m pede că matemat ica modernă, pri n tr- u n p rogres d eja am eţi tor, descoperise u im itoarea facu l tate umană de a prinde În s imbo luri ace le d i ­mens iun i şi concepte care , În ce l mai bun caz, fuseseră gînd ite ca negaţ i i ş i deci ca l im itări ale i n te lectu l u i , deoarece· imensitatea lor părea să depăşeas­că inte l igenţa simp l i lor mu ri tori , cei a căror existenţă durează u n răstimp neînsemnat ş i rămîne legată de un col ţ nu prea im portant al un iversu l u i .

1 9 . J . Bronowski, Într-un articol intitulat "Science and Human Values", atrage atenţ ia asupra rolu lu i important pe care metafora l-a jucat în gînd irea mari lor oamen i de ştiinţă (vezi Nation, 29 decembrie 1 956) .

20 . Burtt, op. cit., p. 44.

2 1 8

Însă ch i ar mai Însem nată deCÎt această posib i l i tate - aceea de a l ua În cal­cu l enti tăţi ce nu pot fi "văzute" cu ochi i m i nţi i - a fost faptu l că nou l instru­ment i n te l ectual , ch iar mai nou În această privi n ţă şi mai i mportant deCÎt toate i n stru mente le şti i nţifice la a căror inventare a contribu i t, a desch i s calea u n u i mod cu totu l neaşteptat de Întîl n i re ş i de abordare a naturi i p ri n expe­ri ment. Pri n experi ment, omu l ş i -a exercitat de curînd cîştigata e l i berare de l anţu ri l e experienţe i te restre; În loc să observe fenomene le natural e aşa cum î i e rau date, e l a aşezat natu ra sub cond iţi i l e propri u l u i i ntel ect, adică sub cond iţi i dobÎnd i te d i n tr-u n punct de vedere astrofizic un iversal , u n pu nct cosmic de sprij i n , s i tuat În afara natu ri i înseş i .

D i n acest motiv, matemati ca a deven it şti i nţa pri nc ipa lă a epoci i moder­ne , i ar Întî ietatea de care se bucură nu are n im i c de-a face cu fe l u l în care Platon socotea matematica drept cea mai nobi l ă d intre toate şti i n ţe le , Între­cută numai de fi losofie , de care, credea e l , n i mănu i nu ar trebu i să îi fie Îngă­du i t să se aprop ie dacă nu s-a fami l i arizat În preal abi l cu l u mea m atematică a forme lor idea le . Căci matematica (adică geometri a) asigura i n troducerea potrivită În acel cer al Ide i lo r, unde simp le l e imagi n i (eidâla) ş i umbre, mate­ri a p ieri toare, nu mai pot stînjen i apari ţ ia fi i nţe i eterne, u nde asemenea apariţi i sînt salvate (sâzein ta phainomena) ş i puse la adăpost, pu rificate În egală măsu ră de senzu al i tatea ş i de moartea omenească, ca şi de perisab i l i tatea mate ri ală . Totuşi , forme le matemati ce şi i deale nu erau prod use le i n telec­tu l u i , ci se ofereau och i lor m i nţi i aşa cum date le sensi b i l e se oferă organe lor de s i mţ; iar cei deprinş i să sesizeze ceea ce era ascuns privi ri i corporal e ş i m i nţi i ne instru ite a celor mu lţi vedeau fi i nţa adevărată sau , mai curînd, fi i nţa În man ifestarea ei veri tab i l ă . Od ată cu apariţ ia modern i tăţi i , matematica nu Îşi l ărgeşte pur ş i s imp l u conţi n utu l , n i ci nu se exti nde sp re i nfin i t pen­tru a deven i ap l i cab i lă l a i m ensitatea unu i un ivers i nfin i t şi În tr-o nesnrşită expansi une , ci încetează să se mai ocu pe de manifestări . Ea n u mai reprez in­tă începutu l fi losofi e i , al "şti i nţe i " Fi i n ţei În Înfăţi şarea e i veri tab i l ă, c i devi ne şti inţa structu ri i intel ectu l u i omenesc.

Cînd geo metri a anal i t ică a lu i Descartes a tratat spaţi u l ş i Întind erea, acea res extensa a natu ri i ş i a l um i i , În aşa fe l "ÎnCÎt re l aţi i l e e i , ori cît de com­p l icate, să trebu iască Întotdeau na să se poată exp ri ma În formu l e algebri­ce", m atematica a izbutit să reducă şi să trad ucă tot ceea ce nu este omul În ti pare identice cu structu ri le mentale omeneşti . Cînd, În p lus, aceeaşi geome­tri e anal itică a doved it, "d im potrivă, că adevăru ri l e nu merice . . . pot fi În Între­gi me reprezentate spaţial " , s-a e laborat o şti i n ţă fizică ce nu recl ama pentru form u l area ei comp letă alte pri nc ip i i pe lîngă cele a le matem ati c i i pure, i ar În această şti i nţă omu l se putea m işca , se putea aventura În spaţiu şi putea fi sigur că nu va Întîl n i n im ic al tceva În afară de s ine , n im ic care nu putea fi re­dus l a ti pare existente În e l . 2 1 Fenomenele puteau fi salvate acum doar În mă­sura În care se puteau reduce la o ord ine matematică, iar această operaţie

2 1 . Ibid., p. 1 06.

2 1 9

matematică nu servea l a pregăti rea i n te lectu l u i omenesc pentru dezvăl u i rea adevăratei fi inţe, îndreptîndu- I către măsu ri l e i deal e ce apar în date le sen­s ib i l e, ci servea, d impotrivă, la red ucerea acesto r date la măsura i ntelectu­l u i omenesc, care, dacă d istanţa este suficientă, i ar el îndeaj u ns d e departe şi de detaşat, poate examina şi d i rij a mu l ţi mea şi d ivers i tatea concretu l u i d upă propri i l e l u i t ipare ş i si m bo luri . Acestea nu mai sînt forme ideale dez­văl u i te och i lor m inţi i , c i rezultatu l Înd epărtări i de fenomene a och i lor m i nţi i ş i , Î n aceeaşi măsu ră, a och i lor corpu lu i , a l reduceri i a tot ce s e arată prin forţa d i stanţe i .

În aceste cond i ţi i de îndepărtare, fiecare ansamb lu de obiecte s e trans­formă Într-o s imp lă masă, iar fiecare masă, oricît de dezordonată, i ncoeren­tă şi confuză, se va supune an u mitor ti pare şi scheme ce posedă aceeaşi val id i tate şi tot atîta semnificaţie CÎt o curbă matematică, pe care, după cu m remarca odată Leibniz, o putem găsi Întotdeau na Între puncte aruncate la întîmp lare pe o bucată de hîrti e . Căci , dacă "se poate arăta că o reţea ma­tematică de un fel oarecare poate fi urzită În jurul oricărui univers ce cuprinde un număr de obiecte . . . atu nci faptu l că un iversu l nostru se potriveşte tratări i matematice nu are n ic io semnificaţie fi losofică importantă" . 22 Ceea ce nu demonstrează, fără îndoia lă, existenţa unei ord i n i frumoase în s i ne i nerente naturi i ş i n ic i nu îi oferă o confirmare i nte lectu l u i omenesc, capacităţ i i sale de a depăşi în acuitate s imţuri l e sau cal i tăţi i sale d e organ potrivit de recep­tare a adevăru l u i .

Acea redudio scientiae ad mathematicam [ reducere a şti i nţei l a matemati ­că) specific modernă a refuzat mărturi a natu ri i observate de aproape de s im­ţu ri l e omeneşti în ace l aş i fe l În care Leibniz a refuzat să accepte ceea ce se ştia despre origi nea întîmplătoare şi natura haotică a punctelor de pe buca­ta de hîrtie. Iar sentimentul de neîncredere, de i nd ignare şi de deznădejde, care a fost prima ş i care, d in punct de vedere sp i ritual , conti n uă să fie cea ma i du rabi l ă con seci nţă a descoperi ri i faptu l u i că pu nctu l arh imed ic nu a fost u n vis zadarn ic al specu l aţiei goale, nu se deosebeşte de i nd ignarea ne­puti ncioasă pe care o res imte un om căru ia, d u pă ce a văzut cu och i i lui cum puncte le au fost aru ncate l a întîmp lare ş i fără o i ntenţie anume pe hîrtie, i se arată şi este s i l i t să admită că toate simţuri l e şi întreaga l u i putere de jude­cată l -au trădat şi că, în real i tate, a văzut formarea une i " l i n i i geometri ce a căre i d i recţi e este constant şi un iform defin ită de o s i ngu ră regu Iă"23 .

22 . Bertrand Russel , citat dej . W. N. Sul l ivan, op. cit., p. 1 44. Vezi şi d i stincţia pe care o face Whitehead Între metoda şti inţifică trad iţiona lă de clasificare şi maniera modernă de măsu rare: prima u rmăreşte real i tăţi obiective, al căror princ ip iu se găseşte în natu ra înţeleasă ca ceva diferit; a doua este În întregime subiectivă, nu depinde de ca l i tăţi şi nu cere altceva decît să fie dată o mu lţime de obiecte.

23 . Leibniz, Oiscours de metaphJsique, nr. 6 .

220

37 ŞTI INŢĂ UN IVERSALĂ VERSUS ŞTI INŢE ALE NATURII

A fost nevo ie de mai m u l te generaţi i ş i de CÎteva seco le pîn ă să i asă la l u m i n ă adevărata sem n ificaţie a revo l uţie i copern i cane şi a d escoperi ri i pu nctu l u i arh imed ic. Abia n o i , iar noi abi a de cîteva dece n i i , am aj u n s să trăi m Într-o l u me pe de-a-ntregu l defi n i tă de o şt i i nţă şi de o teh nologie ale căror ad evăr obiectiv ş i cunoaştere practică derivă din legi cosmice şi u n iver­sale , d i sti ncte de legi le terestre ş i " n atu ral e " , o l u m e În car� natu ri i terestre ş i artifici al u l u i u m an l i se ap l ică o cu n o aştere d obîn d i tă pri n alegerea u n u i punct d e referi nţă d i n afara Pămîntu l u i . Există o p răpasti e adîncă Între ce i de d i nai ntea n oastră, care şti au că Pămîntu l se Învîrte În j u ru l Soare l u i , că n ic i u nu l , n ic i ce lă la lt nu sînt cen tru l u n ivers u l u i şi care trăgeau concl uzi a c ă o m u l ş i - a p ierd ut atît casa , CÎt ş i locul p rivi legi at d i n i nterioru l creaţi e i , ş i no i Înş in e, care sîntem Încă ş i pesem ne vom fi mereu creaturi legate d e Pămînt, dependente de metabol ismu l c u natu ra terestră, şi care am descope­ri t m ij l o acele de a declanşa procese de origi ne cosm ică ş i po ate ch iar de d i ­m e n si u n i cosmice. Dacă c ineva doreşte să tragă o l i n i e de dem arcaţie În tre epoca m odernă şi l u mea În care am aj u ns să trăi m , ar putea foarte b i n e să o găsească În diferenţa din tre o şti i nţă care priveşte n atu ra d i ntr-un punct de vede re u n iversal şi dobîndeşte astfel dep l ină stăpîn i re asupra ei şi o şti­inţă cu adevărat "u niversală", care introduce În natură procese cosmice, chiar cu ri scu l evident de a o d i struge şi de a d i struge od ată cu ea stăpîn i rea o m u lu i asu pra natu ri i .

Pe ntru m o m ent, l ucru l la care ne gîn d i m În prim u l rînd este, fi reşte, co­losala creştere a puteri i o m eneşti de d istrugere, faptu l că sîntem În stare să d istrugem Întreaga vi aţă organică de pe pămînt şi că În tr-o zi vom fi proba­bil capabi l i să distrugem pîn ă şi Pămîntu l însuş i . Totuşi , noua putere creatoa­re care îi corespunde, faptu l că putem produce elemente noi care nu au existat n i c iodată În natură, că n u sîntem în stare să facem nu mai specu l aţi i asu pra raportu l u i d i n tre m asă şi energie ş i asu pra i dentităţi i lor profund e, ci şi să transform ăm cu ad evărat m asa În energie sau rad i aţ ia În materie, n u este întru n im i c mai puţi n teri b i l ă ş i nu e cu n i m i c mai puţi n d ific i l să i se facă faţă . În acelaşi timp, am în ceput să popu lăm spaţi u l d in j uru l Pămîntu l u i cu stele artifici ale, creÎnd, c a s ă zicem aşa, s u b form a sate l i ţi l o r, n o i corp u ri cereşti şi sperăm că, Într-un vi itor n u prea În depărtat, vom fi capab i l i să Înfăp­tu i m ceea ce epoci le de d inaintea n oastră socoteau d rept cea m a i mare, mai adîncă şi m ai snntă taină a naturi i , aceea de a crea sau de a recrea mi raco­l u l vieţi i . Fol osesc i ntenţionat cuvîntu l " a crea" spre a arăta că, în realitate, noi facem ceea ce pentru toate epoci le de d ina i nte trecea drept prerogati ­va exclu sivă a acţi u n i i d ivi ne.

Gîndu l acesta n i se pare o bl asfemie ş i , cu toate că este astfe l pentru ori­ce si stem de referinţă trad iţional , fi l osofic sau teo logic, occidental sau orien­tal , el nu este o mai m are b lasfemie d ecît ceea ce am făcut pînă acum ş i decît ceea ce năzu i m să facem. Gîndu l îşi p ierde totuş i caracterul bl asfem i ato r d e

22 1

Îndată ce Înţe lege m ceea ce Arh i mede a Înţel es atît de b i ne, ch iar dacă n u a şti ut cum să aj u ngă la acel pu nct s ituat În afara Pămîntu l u i , şi a n u m e că, i n d ife rent de mod u l În care exp l icăm evo l u ţi a Pămîntu l u i , a n atu ri i ş i a o m u l u i , e le trebu ie să fi l u at fi i nţă pri ntr-o forţă transm undană, "un iversa lă", a cărei l u crare trebu i e să poată fi Înţel easă pînă acol o Încît să poată fi i m i ta­tă de c ineva capab i l să ocupe aceeaşi poziţie . În cele d i n u rmă, d oar o aseme­nea presupusă poziţie În un iversul exterio r Pămîntu lu i ne Îngăd uie să producem procese care nu se Întî lnesc pe Pămînt şi nu joacă n ic iun rol Într-o materie stab i lă, dar sînt hotărîtoare pentru apari ţia m aterie i . Stă Într-adevăr În Însăşi firea l u cru ri lor ca astrofizica, iar nu geofizica, şti i n ţa " un iversa l ă" , i ar nu şti­inţe l e " n atu ri i " , să fi fost cea capab i l ă să pătrundă pînă l a tai ne le u lti m e ale Pămîntu l u i şi ale natu ri i . Din perspectiva u n iversu l u i , Pămîntu l nu este d ecît u n caz particu lar şi poate fi Înţeles ca atare , tot aşa cu m , în această privinţă, n u poate exista o d iferenţă hotărîtoare Între m aterie şi energi e, ambele ne­fi i nd " d ecît forme d iferite ale ace le iaşi substanţe fu ndamental e" .24

Dej a od ată cu Gal i l e i ş i , cu sigu ranţă, Începînd cu N ewto n , cuvîntul " un iversal " a Început să capete un sens cît se poate de precis: e l Înseam nă "val abi l d i ncolo de siste m u l nostru sol ar" . Ceva foarte asemănător s-a petre­cut şi cu u n alt cuvînt de origi ne fi l osofică, cuvîntu l "absol ut" , care se folo­seşte pentru " ti m p u l absol ut" , "sp aţi u l absol ut" , " m işcarea abso l u tă" sau "viteza abso lută" , desem nÎnd de fiecare dată un timp , un spaţiu , o m işcare, o vi teză p rezente În u n ivers şi În comparaţi e cu care ti m p u l , spaţi u l , m i şca­rea sau viteza terestre nu sînt decît "rel ative". Tot ceea ce se Întîmplă pe Pămînt a aj u n s re l ativ de cînd pu n e rea În raport a Pămîntu l u i cu u n ivers u l a deve nit pu nctu l d e refe ri nţă al tutu ror măsu rători l or.

S u b aspect fi l osofic, se pare că aptitu d i nea o m u l u i de a ado pta acest p u n ct de sprij in cosm ic, un iversal , fără a-ş i sch i m b a locu l , consti tuie sem­n u l cel m ai c lar al o ri gi n i i l u i u n iversale, ca să zicem aşa. E ca ş i cum n u am mai avea nevo i e de teo logie ca să ne spună că omul nu este, nu po ate să fie din l u m e a aceasta, chiar d acă Îşi petrece vi aţa aic i ; ş i poate Într-o zi vom aj u nge să vedem În străvech i u l entuziasm a l fi l osofi l o r pentru u n iversal pri­m u l i n d i ci u , ca ş i cu m n u m ai e i ar fi avut acest presenti ment, că va ven i tim­p u l cînd oameni i vor trebu i să trăiască În condiţi i le terestre şi , În acelaşi ti mp, vor fi În stare să privească Pămîntu l ş i să acţ ioneze asu pra l u i d i ntr- u n p u n ct situ at În afară. (Si ngurul neaj u n s - sau cel puţi n aşa pare În momentu l de faţă - este că o m u l , deşi poate opera plecîn d d e la u n pu n ct de sprij i n abso­l ut, " u n iversal " , l u cru pe care fi losofi i nu l-au crezut n i ciodată posi b i l , ş i -a pierd u t capaci tatea d e a gÎndi În termen i absol uţi , u n iversal i , Îm p l i n i n d ast­fe l şi năru i n d În acelaşi ti mp criteri i l e şi i deal ur i l e fi l osofiei trad iţ iona le . În locu l vech i i d i hotomi i d i ntre Pămînt şi cer, avem u n a nouă, În tre om şi u n i ­vers , s a u În tre capac i tăţi le de înţelege re a l e mi nţi i omen eşti şi legi le u n iver­sale pe care omul le poate descoperi şi manevra fără a le Înţe lege cu adevărat. )

24. U rmez prezentarea lu i Wemer Heisenberg, "Elementartei l e der Materie" , În Vom Atom zum Weltsystem ( 1 954).

222

I n d iferent care vor fi recompense le şi poveri l e acestu i vi i tor Încă nes igu r, un l ucru e cert: deş i ar putea i nfluenţa cons iderab i l , poate ch iar rad i cal , l im­baj u l ş i conţi nutu l metaforic a l re l igi i l o r exi stente , vi i to ru l n ic i n u va supri ­ma, n ici nu va în lătu ra şi n ic i măcar nu va dep lasa acel necu noscut care constitu ie domen i u l cred i nţe i .

C u toate c ă n o u a şti i n ţă , şti i nţa punctu l u i arh i medic , a avut nevo ie d e seco le ş i de generaţi i pentru a-şi dezvăl u i p e de-a-ntregul posi b i l i tăţi l e , avînd nevo ie de aproape două sute de an i Înai nte de a începe măcar să sch imbe l umea şi să stab i l ească cond i ţi i no i pentru vi aţa omu l u i , m i nţ i i omeneşti nu i -a l u at mai m u lt de cîteva decen i i , n i ci ch iar o generaţi e, ca să tragă an u­mite conc l uzi i d in descoperi ri l e l u i Gal i le i ş i d in metodele ş i premise le pe baza cărora ele fuseseră făcute. Gîn d i rea omenească s-a transformat În cîţiva ani sau În cîteva decen i i tot atît de rad ical pe cît l umea omu l u i În cîte­va secole; şi , cu toate că această sch imbare s-a mărgi n it, cum era de aştep­tat, la acei cîţiva care aparţi n eau celei mai ci udate d i n tre toate societăţi le moderne , societatea savanţi lor şi repub l ica l i tere lor (s i ngu ra societate care a supravi eţu i t tutu ror sch im bări lor de convi ngeri şi tutu ror conflicte lor fără o revo l u ţi e şi fără a u i ta vreodată "să onoreze omu l ale căru i cred i n ţe nu le mai împărtăşeşte"25 ) , această soci etate a anti c ipat În mu l te privi nţe, numai p ri n puterea i m ag inaţiei in stru ite şi contro l ate , sch im barea rad ical ă de gînd i re a tuturor oamen i lor modern i , care a deven it o real i tate percepti b i l ă pol i t ic ab i a În z i le le noastre.26 Descartes este pări nte le fi losofie i moderne În aceeaşi măsu ră În care Gal i l e i este strămoşu l şti i n ţei moderne şi, cu toate că e adevărat că după seco l u l al XVI I - l ea, ma i cu seamă d i n p ric i na evo l uţie i fi l osofie i moderne , şti i n ţa ş i fi losofia s-au despărţit Într-un ch ip mai hotărît ca niciodată pînă atunci27 - Newton a fost aproape ultimu l care îşi mai socotea

25 . Bronowski , op. cit.

26. Înteme ierea şi Începuturi le Societăţi i Regale sînt cît se poate de semnificative . La Înfi i nţare , membri i au trebu it să accepte să nu se angajeze sub n ic io formă În chesti un i care se s i ­tuau În afara statutu lu i fixat de rege, mai cu seam ă să nu i a parte la d i spute pol it ice sau re l igioase. Sîntem ispitiţi să tragem concl uzi a că idea lu l şti inţific modern al "obiectivităţi i " s -a născut aic i , ceea ce ar sugera că origi nea sa este pol itică, şi nu şti in ţifică. M ai mu l t decît atît, pare demn de atenţie că, Încă de la Început, oameni i de şti i n ţă au socotit necesar să se organizeze Într-o soci etate, i ar faptu l că lucrul Întreprins Înăuntrul Soci etăţi i Regale s-a doved it cu mu l t mai important decît l u cru l Tacut În afara e i a demonstrat CÎtă dreptate au avut să se organizeze astfe l . O organ izaţie , i nd i ferent dacă e a oamen i lor de şti i n ţă care au abjurat pol i tica sau a pol iti ci en i lor, este Întotdeauna o instituţie pol itică; aco lo u nde se organizează, oameni i umnăresc să acţioneze şi să CÎştige putere. Nicio colaborare şti inţifică nu Înseamnă şti i nţă pură, fie că scopu l ei este să acţioneze asu pra societăţi i şi să as igure membri lor ei o anumită poziţi e În i nteriorul aceste ia, fie că - aşa cum a fost şi cu m este Încă Într-o mare măsură cazul cercetării organizate d in şti inţele naturi i - acţionează În comun ca să pună stăpînire pe natu ră. Într-adevăr, cum observa od ată Whitehead, " n u e o Întîm­plare că epoca şti i nţe i s-a transformat În epoca organ izări i . Gînd i rea organ izată este baza acţi un i i organizate" nu pentru că, sîntem tentaţi să adăugăm, gind i rea ar fi baza acţi un i i , ci mai degrabă pentru că şti i nţa modernă ca "organizare a gînd i ri i " a i ntrodus în gînd ire u n e lement de acţi une (vezi The Aims ofEducation ( ed . Mentor), pp. 1 0 6-1 07) .

27. În excepţiona la sa i nterpretare a fi losofiei carteziene , Karl Jaspers ins istă asu pra curio asei

223

străd an i i l e drept "fi losofie experi mentală" , oferi ndu-şi descoperi ri l e reflecţiei "astronomi lor şi fi losofi lor"2B , tot aşa cu m Kant a fost u l ti m u l fi l osof care mai era, totodată, un fel de astronom şi de natu ra l i st29 -, fi losofia moder­nă Îşi datorează, mai mu lt decît orice fi losofie anterioară, origi nea şi evo l uţia unor descoperi ri şti i nţifice concrete . Faptu l că această fi losofie, corespon­dent precis al unei concepţi i şti i n ţifice despre lume de mult abandonate, nu s-a demodat astăzi , nu se datorează numai natu ri i fi losofiei care , acol o unde este autenti că, posedă aceeaşi peren itate ş i d u rab i l i tate ca şi l ucrări l e de artă, c i este strîns l egat Î n acest caz particu lar de evol uţi a u l ter ioară a une i l u m i În care adevăruri care timp de secole nu fuseseră decît l a Îndemî­na ce lor puţ in i au deven i t rea l i tăţi pentru toată l u mea.

Ar fi absu rd, fără Îndoi al ă, să trecem cu vederea corespondenţa aproape prea exactă d intre Înstrăi narea de l ume a omu l u i modern şi sub i ectivi smu l fi losofi ei moderne, de l a Descartes şi H obbes l a senzu al i smu l , emp i ri smu l ş i pragmati smu l bri tan ic, sau de l a ideal ism u l ş i materia l ism u l german, pînă l a existenţial i smu l fenomeno logic şi l a pozitivismu l logic ori ep i stemologic de dată recentă. Însă ar fi tot atît de absurd să credem că ceea ce l -a făcut pe fi losof să Întoarcă spate le vech i l o r chesti un i metafizice şi să Îşi Înd repte atenţia către i n trospecţia de d iverse ti puri - introspecţi a aparatu lu i său sen­zorial sau cogni tiv, introspecţi a conşti i n ţei sale, a p rocese lor ps i ho logice ş i l ogice - a fost un i m pu l s apărut din dezvol tarea autonomă a ide i lor sau , Într-o altă vari antă a ace le iaşi i nterp retări , să credem că l umea noastră ar fi arătat altfe l dacă fi losofia ar fi răm as ancorată În trad iţi e . Aşa cum am spus deja , nu ide i l e , ci even imente le sch imbă l u mea - s istemu l he l i ocentri c este, ca idee , tot atît de vech i ca şi specu laţi i l e p itagoreice şi tot atît de per­s istent În i stori a noastră ca trad iţi i l e neop laton ic iene , fără să fi transformat vreod ată, d i n această prici nă, l umea sau gînd i rea omu l u i -, autoru l even i ­mentu l ui hotărîtor al epoci i moderne fi ind mai cu rînd Gal i l e i decît Descartes. Descartes era el Însuşi Întru totu l conştient de acest l ucru şi , aflînd de p ro­cesu l şi de retractarea l u i Gal i l e i , a fost isp iti t pentru o cl i pă să Îşi arunce În foc toate man uscrise le, căci "dacă m işcarea Pămîntu l u i este falsă, toate fu n­damente le fi losofie i me le sînt ş i ele false"30. Dar, ÎnălţÎnd ceea ce se Întîm­p lase la n ivel u l une i gînd i ri i n transigente, Descartes şi cei l al ţi fi l osofi au În registrat cu neasem u ită p recizi e şocul enorm provocat de acest even i ­ment; e i au anticipat, În parte cel puţin , tocmai d i l emele i nerente nou lu i punct de sprij i n adoptat de om, cu care , fi i nd prea ocu paţi , oamen i i d e şti i nţă nu

i nep�i i a ide i lor "şti in�ifice" ale lu i D escartes, asupra l ipse i l u i de înţelegere pentru spiritu l �ti inţe i modeme şi asupra încl inaţiei lu i de a accepta teori i le Tară examen critic şi rară dovezi concrete, ceea ce stÎrn ise deja u imirea l u i Spinoza (op. cit., în special pp . 50 şi urm . , şi 93 şi urm . ) .

28 . Vezi Newto n , Mathematical Principles of Natural Philosophy, trad. Morte ( 1 803 ) , I t , 3 1 4.

29 . Una din primele publ icaţi i ale lui Kant se intitulează AlIgemeine Naturgeschichte und Theorie des Himrnels [Istoria generală a naturii şi teoria cerului).

30. Vezi scrisoarea lu i Descartes către Mersenne, d i n no iembrie 1 63 3 .

224

şi-au bătut capu l pînă ce, în zi le le noastre, e le au Început să îşi facă apariţ ia ch iar în l u cru l l o r, stînjen i ndu- Ie cercetări le . De atunc i , cu rioasa nepotrivi re d i n tre d i spoziţi a afectivă a fi losofie i modern e, care fusese de l a început pre­cumpăn i to r pesi m i stă, şi d i spoziţi a afectivă a şti i nţe i moderne, care se d o­ved ise pînă de curînd de un opti m ism atît de vigu ros, s-a şters . Pare să fi rămas puţi nă voioş ie în fiecare d i n tre e le .

3 8 APARIŢIA ÎN DOI ELI I CARTEZIENE

Fi l osofi a modernă începe cu În doia la , cu acel de omnibus dubitandum est al l u i Descartes, Însă nu cu îndo ia la ca m ij loc de contro l propri u mi nţi i ome­neşti , men it să o păzească de înşel ători i l e gînd i ri i şi de i l uzi i l e s imţu ri lor, n ici ca scepticism îndreptat împotriva moravuri l o r şi a p rejudecăţi lor oamen i lor şi a le vremuri lor ş i n ici ch iar ca metodă crit ică de cercetare şti i nţifică şi de specu l aţie fi losofică. Îndo ia la carteziană are o cu mult mai largă sferă de cu­pri ndere , i ar i n tenţ ia e i este prea rad i ca lă ca să poată fi determ in ată prin ­tr-un conţi nut atît de concret. În fi losofi a şi În gînd i rea modernă, Îndoia la ocupă aproape aceeaşi pozi ţie centra lă ca cea ocu pată În toate veacuri l e p recedente de grecescu l thaumazein, mirarea În faţa a tot ce există aşa cum exi stă. Descartes a fost cel d intî i care a teoretizat această îndoial ă modernă, deven ită după e l motoru l fi resc, impercepti b i l , ce pune ide i l e în mişcare, axa nevăzută în juru l căreia s-a aşezat întreaga gînd i re. Întocmai cum, de la Platon şi Aristotel pînă la epoca modernă, fi losofia conceptuală, pri n reprezentanţi i ei cei mai de seamă şi mai autenti c i , fusese expresia articu l ată a u im i ri i , tot astfe l fi l osofia modernă de la Descartes Încoace e formată d i n articu lări l e ş i d in ram ificaţi i l e îndo ie l i i .

În do ial a cartezi ană, Î n înţel esu l e i rad ical ş i u n iversal , a rep rezentat la început răspunsu l dat une i no i rea l i tăţi , o rea l itate ce nu a fost cu n im ic mai puţ in reală doar pentru că ti m p de secole s -a mărg in i t l a cercu l restrîns ş i l i ps it de însemnătate po l i tică a l savanţi lor ş i a l cărtu rari l o r. Fi losofii au În­ţel es n umaidecît că descoperi ri l e l u i Gal i l ei n u însemnau s imp la contestare a mărturie i s i mţu ri l o r şi că nu raţi.u nea era aceea care, precu m la Aristarh şi la Copern ic, " l e s i l u ise astfel s imţuri l e" , pentru că atu nci oamen i i nu ar mai fi avut Într-adevăr de ales decît între facultăţi le lor şi a l ăsa raţi unea Înnăs­cută să devi nă "stăpîna cred i nţei l o r" . 3 1 Nu raţi unea, ci un i nstrument facut de mîna omu l u i , te l escopu l , a sch imbat de fapt concepţia asupra l um i i fizi­ce; nu contemp laţia, observaţi a şi specu laţi a au dus la noua cunoaştere, ci

3 1 . Pri n aceste cuvinte, Galilei Îşi exprimă admiraţia pentru Copernic şi Aristarh, a căror raţi u ne "a fost În stare . . . să s i lu iască s imţu ri le , astfel Încît, În ciuda acestu i fapt, să se facă stăpî­na cred inţe i lor" (Dialogues concerning the Two Creat Systems of the World, trad . SalusbUlY ( 1 66 1 ) , p. 3 0 1 ) .

225

i ntervenţi a energică a l u i homo (aber, a p rodu ceri i şi a fabri cări i . Altfe l spus , omul fu sese Înşel at cît ti m p crezu se că real i tatea ş i adevăru l l i se vor dezvăl u i s imţu ri l o r ş i raţi u n i i sa le d acă rămîn e cred inc ios faţă de ceea ce a văzut cu och i,i corp u l u i ş i ai m i nţi i . Vech ea opoziţie d intre adevăru l sensi b i l ş i adevă­ru l raţi o n a l , d i n tre facu l tatea i n fe rioară a si mţu ri l o r de a percep e adevăru l şi facu l tatea superi oară a raţi u n i i de a d escoperi adevăru l , a păl i t În faţa acestei p rovocări , în faţa evi denţei i m pl ic ite că n i ci ad evăru l , n i ci real i tatea n u sînt d ate , că n i c i p ri m u l , n i c i cea de-a d o u a nu se arată aşa cum sînt şi că n u mai am estecu l o m u l u i În ceea ce apare şi în l ătu rare a a tot ce se arată pot ad uce speranţa u nei ad evă rate c u n o aşte ri .

Ab ia ac u m s-a descoperit în ce m ăsu ră raţi u n ea şi cred i n ţa în raţi u n e n u d e p i n d de percepţi i l e fi ecăru i si mţ în parte, fiecare d i n tre el e putînd fi o i l uzie , ci de p re m i sa necontestată d u pă care si mţu ri l e lu ate în an samblu -ţi n ute l ao l a ltă şi guvern ate de si mţu l com u n , al şaselea şi cel m ai' înse m n at s imţ - îl i n troduc pe om în re al itatea care îl Înconj oară. Dacă och i u l ome­nesc ne poate trăd a Într- u n asemenea grad , încît atîtea generaţi i d e oamen i au fost făcute să creadă că Soarele se învîrte În juru l Pămîntu l u i , atu nci metafo­ra och i l o r m i nţi i nu m ai p oate rezista cu n ici un ch i p ; ea se întemeia, cu toate că i m pl ic i t ş i ch iar şi atu nci cînd era folosită În opozi ţ ie cu s imţu ri le , pe o În credere necond iţ io n ată În vederea corporală . Dacă Fi i n ţa ş i Ceea ce se arată se despart pen tru totdeau n a, ş i asta este într- ad evăr - cum Marx observa od ată - p res u p oziţ ia de bază a în tregi i şti i n ţe m oderne , atu nci nu m ai rămîne n imic de acceptat p ri n credi nţă; totu l trebu ie p us l a În do ia lă . Este ca şi c u m s-ar fi Îm p l i n i t în d e p ărtata profeţie a l u i Democrit, d u pă care b iru i nţa m i nţii asu pra s imţuri lor nu se poate încheia decît cu Înfrîngerea mi nţi i , cu deoseb irea c ă acu m datel e fu rn izate de u n i nstrument păreau s ă fi ieş it victorio ase atît as u p ra m i nţi i , cît ş i asu p ra s imţu ri l o r. 3 1 '

Trăsătu ra caracte ristică a îndoie l i i carteziene stă În u n iversal i tatea e i , În aceea că n i m i c, n i ci gîn d i rea ş i n i ci experienţa, n u î i poate scăp a. N i m e n i pesemne n u i-a explorat ad evăratele d i mensi u n i c u mai mu ltă on estitate decît Kie rkegaard , atu nc i cînd a făcut saltu l - nu d i nspre raţi u n e , c u m credea el , ci d inspre îndoială - spre cred inţă, purtînd astfel îndoiala ch iar În i n i ma rel igiei modern e.32 U n iversal itatea ei se Întinde de l a mărturi a s i m ţu ri l o r la mărtu ri a raţi u n i i şi a cred i n ţe i , deoarece această îndoial ă constă În fo nd În p ierderea evi d enţe i , iar gîn d i rea a porn it întotd eau n a de la ceea ce este evi d ent În şi

31 a. Democri t, după ce a afirmat că " Ia drept vorbind nu există n ici alb, nic i negru , n ici am ar, nic i du lce", a adăugat: "B iată mi nte, de la si mţuri îţi ie i tu argu mentele şi caUţi apoi să le învi ngi? Propria-ţi izbîndă �-e înfrîngerea" (Diels, Fragmente der Vor.;okratiker ( ed . a 4-a, 1 922) , frag, B 1 25) .

32 , VeziJohannes Climacus oder De omnibus dubitandum est, unu l d in p ri mele manuscrise a le l u i Kierkegaard ş i pesemne cea mai profundă interpretare a îndoiel i i carteziene de pînă acu m. Kierkegaard povesteşte sub forma u nei autobiografi i spiri tuale cum a ajLlns să il cunoască pe Descartes stud i i ndu-I pe H ege l şi cu m a regretat apoi că nu şi-a început stu d i i le filosofice cu operele l u i , Acest mic tratat din volumu l IV al ed i ţi e i daneze a Operelor com­plete (Copenhaga, 1 909) se găseşte în trad ucere germană ( Darmstadt, 1 948 ) .

226

pri n s ine - evident nu numai pentru gînd i tor, ci pentru toată l u mea. Îndoia la carteziană nu s-a Îndo it pu r ş i si mp l u de faptu l că Înţel egerea omenească este deschisă la toate adevăru ri l e o ri că vederea omenească este capab i l ă să vadă toate l u cru ri l e , c i de faptu l că , pentru Înţel egerea omenească, intel i ­gib i l i tatea ar constitu i o probă a adevăru lu i , tot aşa cum vizib i l itatea nu consti ­tu ia defel o dovadă a rea l i tăti i . Această îndo ial ă se Îndoieste de existenta a , " ceva de felu l adevăru lu i şi descoperă astfel cum conceptul trad iţion al de ade-văr, fie că se Întemeia pe percepţi a sens ib i lă , fie pe raţiune sau pe cred inţa în reve laţ ia d iv ină, se sprij i n i se pe dub l a presupozi ţie după care ceea ce exis­tă cu adevărat va apărea de l a s ine, iar facu ltăţi l e omeneşti sînt p regătite să î l recepteze .33 Că adevăru l se d ezvăl u i e pe s ine - acesta era crezu l comun al Antich i tăţi i păgîne ş i a l cel e i ebraice, a l fi losofiei creşti ne ş i a l cel e i la ice . I ată de ce noua fi l osofie, modernă, s-a înto rs cu atîta vehemenţă - de fapt cu o viol enţă veci nă cu ura - împotriva trad iţi e i , trecînd repede peste entuzi as­ta reÎnvi ere şi redescoperi re a Antich ităţi i d i n Renaştere .

Ne dăm cu adevărat seam a cît a fost de pătru nzătoare îndo ia la carte­ziană doar dacă înţe legem că no i le descoperi ri au dat o lovitu ră ch iar mai fatală încred�ri i omeneşti în l ume şi în univers decît ar lăsa să se vadă sepa­rarea categorică a fi i nţe i de ceea ce se arată. Căci acu m rel aţia d i ntre ce l e două nu mai este statică, precum î n sceptic ismu l trad iţ ion a l , c a ş i c u m ceea ce se arată nu ar face al tceva decît să ascundă şi să d isimu l eze adevărata fi in ­ţă, ce scapă mereu cunoaşteri i omu l u i . D impotrivă, această Fi i n ţă este u i ­m itor de activă şi de energică: ea îş i creează propri i l e apariţi i , atîta doar că aceste apariţ i i sînt i l uzi i . Tot ceea ce percep s imţu ri l e omeneşti este rezu l ta­tu l unor forţe secrete , i nvizib i l e , iar d acă, p ri n i ntermed i u l anumitor d ispoziti ­ve, al unor i nstrumente ingen ioase, aceste forţe sînt pri nse În p l i nă desfăşu rare mai cu rînd decît descoperite - aşa c u m an i m al u l cade în cursă, iar hoţul este

' pri ns Împotriva voinţei ŞI a i ntenţi i l o r l u i -, se constată că această Fi i nţă

33. Legătura strînsă d in tre Încrederea În s im�uri şi în crederea în raţi une , propri e concep tu l u i trad iţiona l de adevăr, a fost c l ar recu noscută de Pascal . Du pă e l : "Ces deux princ i pes de verite, l a raison et les sens, outre qu 'i ls manquent chacun de sincerite, s 'abusent rec i · proq uement I ' un et I 'autre . Les sens abusent la raison par de fausses apparences; et cette meme piperie qu' i l s apportent il la raison , i l s la re�oivent d'e l le il. l eur tou r: e l l e s'en revanche. Les passions de I 'âme troublent les sens, et leur font des i mpress ions fausses. I ls mentent et se trom pent il. I ' envi " [Cele două pri nc ip i i a le adevăru l u i , raţiunea ş i s imţuri l e , nu n u m a i sînt l i psite şi unu l , şi ce lăl a l t de s inceritate, ci se şi înşală reciproc. Simţuri le înşală raţi u nea pri n apariţi i amăgitoare ; şi aceeaş i păcăl eal ă pe care i-o prici nu iesc raţi un i i , o pri mesc l a rîndul l o r d i n partea e i : ra�i unea îşi i a revanşa. Pasiun i l e suAetu lu i tu lbură s imţuri l e şi le stîrn esc impresi i false. Ele se Întrec în m inciună şi În înşel ătorie] (Pensees (ed. P le iade , 1 9ŞO) , nr. 92 , p. 849 ). Faimosul pari u al l u i Pascal potrivit căruia, dacă dăm crezare învăţături lor creştine despre viaţa de apo i riscăm fără îndoială ma i puţi n decît d acă refuzăm să l e cre­dem, demonstrează îndeajuns legătu ra din tre adevăru l raţional şi sens i b i l şi adevăru l reve l aţie ; d ivine . Pentru Pasca l , ca şi pentru Descartes, Dumnezeu este un Dieu cache [ un Dumnezeu ascuns 1 (ibid., nr. 3 6 6 , p. 923 ) care nu s e dezvăl uie , însă a cărui exi stenţă ş i chiar bunătate este un ica garanţie i potetică că v iaţa omenească n u este un vis (coşmaru l carte­zian se repetă la Pascal , ibid. nr. 380, p. 928) , i ar cunoaşterea omenească o înşe lăciu ne d ivi nă.

227

extraord inar de productivă are o asemenea natu ră, Încît dezvălu i ri l e sa le tre­bu ie să fie i l uzi i , i ar concluzi i l e trase d in apariţi i l e sale trebuie să fie Înşel ătoare .

Fi l osofi a lu i Descartes este bîntu ită de două coşmaruri care într-un sens au deven it coşmaru ri le În treg i i epoci moderne, nu pentru că această epocă ar fi fost atît de profund influenţată de filosofia carteziană, ci pentru că apariţi a lor era aproape imposib i l de evi tat odată ce au fost înţelese adevărate l e COn­seci nţe a le concepţiei moderne despre l u me . Aceste coşmaru ri sînt foarte si m p le şi foarte b ine cu noscute. Într-u nu l , real i tatea, atît a l um i i , cît şi a vieţi i omeneşti , este pusă la îndoială; dacă nu ne putem b izu i n ici pe s imţuri , n ic i pe s imţu l comun şi n i ci pe raţi u ne, atu nci se prea poate ca tot ceea ce no i cons iderăm d rept rea l i tate să nu fie decît un vi s . Celăl alt priveşte cond i ţi a umană Î n genera l , aşa cum era dezvăl u ită de noi le descoperi ri ş i de neputinţa omu l u i de a se bizu i pe s imţu ri l e şi pe raţi unea l u i ; În asemenea condiţi i pare într-adevăr cu mu lt mai probabi l ca un spi ri t rău , un Dieu trompeur, să îl înşel e cu bun şti i nţă şi cu răutate pe om decît ca Dumnezeu să fie conducătorul un iversu lu i . M agia d iabol ică a acestu i spi rit rău ar consta în faptu l de a fi creat o făptu ră care poartă În s ine o idee despre adevăr doar pentru a-i acor­da apoi asemenea facu ltăţi , Încît să nu fie n iciod ată în stare să aj ungă la vreun adevăr, să nu fie n ic iodată capab i lă să a ibă vreo certitud i ne .

Într-adevăr, această d in urmă chestiune, aceea a certitud in i i , avea să devi­nă hotărîtoare pentru Întreaga evo l Uţie a morale i moderne. De fapt, ceea ce s-a p ierdut În epoca modernă nu a fost capacitatea de a sesiza adevăru l şi rea l i tatea, sau cea de a crede, n ici d i sponib i l i tatea, ce rezu ltă cu neces i ta­te de a ic i , de a accepta mărtu ri a s imţu ri lor şi a raţi u n i i , ci certitud i nea care al tădată însoţea această capacitate . În re l igie, nu cred inţa În mîntui re sau În vi aţa de apoi a fost cea care s-a p ierdut i med iat, ci acea certitudo salutis ­ş i asta s-a Întîm p lat În toate ţări le protestante În care prăbuş i rea Biseri c i i Cato l ice el im inase u ltima instituţie ataşată trad iţiei care, acol o unde autorita­tea ei a răm as necon testată, s-a i n terpus Între impactu l modern ităţi i şi ma­sele de cred incioşi . După cum urmarea imed iată a pierderi i acestei certitud in i a fost regăsi rea dori n ţe i pasionate de a face b i n e în vi aţa aceasta, de parcă nu ar fi fost vorba decît de o îndel ungată perioadă de Încercare34, tot ast­fel p ie rderea certitud i n i i adevăru l u i a avut drept rezu l tat u n zel proaspăt, cu totu l nou , pentru francheţe - ca ş i cum omu l îşi putea permite să fie m in ­ci nos doar cîtă vreme era încred i n ţat de existenţa incontestabi l ă a adevă­ru l u i ş i a rea l i tăţi i ob iective, care cu s iguranţă ar Înfrînge ş i ar supravi eţu i tutu ror minci u n i lor sal e.35 Profunda sch imbare a normelor morale petrecută

34. M ax Weber, care, in ciuda cîtorva erori de detaliu corectate in tre timp, rămîne s inguru l istoric care a pus problema epoci i moderne cu profunzimea pe care o merită, a înţeles, de asemenea, că ceea ce a dus la răsturnarea aprecierii acordate lucru lu i şi mu nc i i nu a fost o simp lă pierdere a cred inţei, ci pierderea acelei certitudo salutis, a siguranţei mîntu ir i i . În contextul nostru, s-ar părea că această certitud ine nu a fost decît una d in numeroasele certi tud in i pierdute odată cu apariţ ia epocii moderne .

35 . E fără îndo ia lă cît se poate de surpri nzător că n ic iuna dintre rel igi i l e mar i , cu excepţia zoroastrismu l u i , n u a i nc lus vreodată minc iuna ca atare În rîndu l păcatelor de moarte. Nu

2 2 8

în p ri m u l seco l al epoci i modeme a fost i nspi rată de nevo i l e şi de ideal u ri l e cel u i mai i mportant grup de oameni a l acestei epoci , no i i savanţi ; i ar vi rtuţi l e card i nale moderne - reuş i ta, hărn i c i a ş i francheţea - sînt, În acelaş i timp , vi rtuţi l e supreme a l e şti i n ţei moderne .36

Societăţi l e savante şi Academi i l e regale au devenit centrele morale influen­te u nde oamen i i de şti i n ţă se organ izau pen tru a găsi căi ş i m ij loace p ri n care, c u aj utoru l experimente lor ş i a l i n stru mente lor, s e putea Înti nde o cursă natu ri i , s i l i n d-o să îşi d ivu lge secrete le . Iar această sarc ină u riaşă, pe care nu o putea Îndep l i n i n i cidecum un s ingur om, c i nu mai efortu l co l ec­tiv al ce lo r mai l um i nate sp i ri te ale umani tăţi , a prescris regu l i l e de condu ită şi no i l e norme de judecată. Locul ocupat al tădată de adevăr În acel t ip de "teorie" pe care, de la greci Încoace, Î I reprezentase privi rea contemp lativă a spectatoru l u i p reocupat să p ri mească rea l i tatea ce i se desch idea În faţă a fost p re luat de tem a reuş itei , iar p roba teoriei a deven it una "p racti că" : va da sau n u rezu ltate? Teoria s-a transformat În ipoteză, iar reuş i ta i potezei a aj uns adevăr. Totuş i , acest crite riu extrem de i mportant al reuş itei nu de­p inde de cons ideraţi i l e practi ce sau de dezvoltări l e tehn i ce care pot să În­soţească sau nu anumite descoperiri şti i nţifice. Criteri u l reuş itei este i nerent esenţe i înseşi şi progresu l u i şti i n ţei modeme, fără n i cio l egătu ră cu ap l icaţi i l e sale . Aici reuş ita nu e defe l i do lu l găunos În care a degenerat În societatea burgheză; ea Însemna, i ar În şti i nţe a continuat mereu să fie, o adevărată izbîndă a i ngen i ozi tăţi i umane Îm potriva p ied ici lor copleş itoare .

Sol u ţi a cartezi ană a Îndo ie l i i un i versale sau e l i berarea ei d e cele două coşmaru ri l egate între el e - acela că totu l e un v i s şi că nu exi stă n i mic real , ş i ace la că l u mea nu e guvern ată de Dumnezeu , c i de un sp i ri t rău care îş i bate joc de om - s-a asemănat pri n metod ă ş i conţi nut cu mutarea atenţ ie i de l a adevăr spre francheţe şi de la real itate spre ceea ce e demn de încredere. Convi ngerea lu i Descartes, după care, "deşi nu e măsura l ucruri lor ori a adevă­ru l u i , m intea noastră trebu ie negreşit să fie măsura l ucru ri lor pe care le afi r­măm sau l e negăm"37, repetă ceea ce savanţi i d escoperiseră în l i n i i mari , fără a- i da o expresi e p recisă: ch iar dacă nu există adevăr, omu l poate fi s in­cer ş i , ch iar dacă nu există certitud ine pe care să te poţ i b izu i , omul poate fi vred n i c de Încredere . Dacă exi sta salvare, ea trebu ia să se găsească În omu l însuş i şi , dacă exista o so luţie l a p rob leme le puse de Îndoia lă , ea tre­bu ia să vi nă d i n îndoia la Însăş i . Dacă totu l a deven i t îndoie l n ic, atu nci ce l puţi n Îndo iala este certă şi reală. I n diferent de starea real i tăţi i şi a adevă­ru l u i aşa cum sînt e le date s imţu ri lo r ş i raţi u n i i , " n i men i nu se poate îndoi de îndo ial a sa şi nu poate rămîne nesigu r dacă se Îndo ieşte sau nu " . 38

numai că nu există o poruncă precum : sa nu minţi (căci porunca: Să nu mărturiseşti strÎmb impotriva aproapelui tău, este b ineînţe les de natură diferită), ci s-ar zice că, înainte de morala puritană, n imen i n u a socotit vreodată m inc iun i l e d rept greşeli grave.

36. Aceasta e ideea pri ncipală a articolu lu i l u i Bronowski citat mai sus.

37. Dintr-o scrisoare a lui Descartes către Henry More, citat după Koyre, op. cit., p . 1 1 7.

38 . În dialogu l La recherche de la veriM par la lumiere naturelle, u nde Descartes îşi expune intu i ţi i l e

229

Faimosul cogito ergo sum ( "gîndesc, dec i exist" ) nu provi ne , pentru Descartes , d i n vreo certitud i ne de s i ne a gînd i ri i ca atare - caz în care gînd i rea ar fi cîşti ­gat într-adevăr o nouă demn itate şi o nouă semnificaţie pentru om -, ci este o s imp l ă 'general izare a l u i dubito ergo sum.39 Altfe l spus, d i n s imp la certitu­d i ne l ogică după care, îndo i ndu-mă de ceva, îmi dau seama de existenţa unu i proces al îndoie l i i d i n conşti i nţa mea, Descartes a conch is că acele pro­cese care se petrec în m in tea omu l u i au o certitud ine propri e şi că pot de­ven i ob i ect de cercetare pri n i ntrospecţi e .

39 JNTROSPECŢIA ŞI P I ERDEREA S IMŢULU I COMUN

Într-adevăr, i n trospecţia, nu reflecţia m i nţi i omu lu i asupra stări i sufletu­lui sau a corpu l u i său, ci preocuparea pur cognitivă a conşti i nţei pentru pro­priu l e i conţi nut ( ad ică esenţa acelei cagitatio carteziene, unde cagita înseam nă întotdeauna cogjta me cogitare) trebu i e să co nducă la certi tud i ne , întrucît aici nu avem decît ceea ce m intea în săşi a prod us; n imen i nu i n tervi ne, cu excepţi a produc�toru l u i produsu l u i , i ar omu l nu se confruntă cu n im ic şi cu n imen i a ltci neva decît cu e l însuşi . Cu mu l t în ai nte ca şti i n ţe le fizi c i i şi a le natu ri i să înceapă să se întrebe dacă omu l e capab i l să întîl n ească, să cu noască şi să înţeleagă şi al tceva în afară de s ine , fi losofia modernă se asigu­rase prin i ntrospecţie că omu l nu se preocupă decît de e l însuşi . Descartes

fundamentale fără ped anrerie tehnică, locul central al îndoie l i i i ese şi mai mu l t în evidenţă decît În cele lalte l�crări ale sale. Astfel , Eudox, care îi ţi n e locul l u i Descartes, exp l ică: "Vous pouvez douter avec raison de toutes les choses dont l a connai ssance ne vous vient que par I 'oftice des sens; mais pouvez-vous do uter de votre doute et rester i ncertai n s i vous doutez ou non ? " . vous q u i doutez vo us etes, et cela est si vrai que vous n'en po uvez douter davantage" [Vă puteţi îndoi pe bună d reptate de toate l ucru ri l e a căror cunoaştere nu vă vi ne decît pri n mij locirea simţuri lor; puteţi însă să vă îndoiţi de îndo iala voastră şi să nu ştiţi dacă vă îndoiţi sau nu?" . du mneavoastră, care vă Îndoiţi , existaţi , i a r faptul acesta e atît de adevărat, ÎnCÎt n u vă mai puteţi Îndoi de e l ] (ed. Ple iade, p. 680) .

39. 'Je doute, donc je su i s, ou bien ce qu i est la meme chose : je pense, donc je su is" [Mă Îndo· i esc, d�ci exist, sau ceea ce este acel aşi l ucru : gîndesc, deci exist] (ibid., p . 687) . Pentru Descai1:es, gînd irea are într-adevăr un caracter pur derivat : "Car s' i l est vrai q ue je doute , comme je n 'en p u i s douter, i l est egalement vrai que je pense; en effet douter est- i l autre chose que penser d 'une certaine maniere?" [Căci , dacă e adevărat că mă îndoiesc aşa cum aş putea să nu mă Îndoiesc, e tot atît de adevărat că gîndesc ; în tr-ad evăr, oare a te îndoi în seamnă al tceva decît a gîndi într-un fel oarecare?] (ibid., p . 686) . I deea d i rectoare a acestei fi losofi i nu este nic idecu m aceea că eu nu aş putea să gîndesc fără să exist, ci că "nous,ne saurions douter sans etr.e, et que cela eS! l a.premiere connaissance certai ne qu 'on peut acq ueri r [nu am putea să ne Îndoim fără să existăm, iar asta e cea di ntîi cunoşti nţă sigură pe care o putem dobÎnd i ]" (Principes (ed. Pleiade), partea 1, secţiunea 7) . Argumentul În s ine nu e desigu r nou . ÎI găsim bunăoară, aproape cuvînt cu cuvÎnt, În De libera arbitra, a l u i Augusti n (cap. 3) , l i psit însă de aluzia imp l ic ită că este vorba d e singura certitudine În faţa: posibi l ităţi i unu i Dieu trompeur şi , în genera l , fără să alcătuiască fu ndamentul însuşi al vreunu i s istem fi losofic.

230

credea că certi tud inea fu rnizată de noua sa metodă, i ntrospecţi a, este certi­tud inea l u i "eu sînt" .40 Altfel spus, omul îşi poartă în sine certitud inea, certitu­d inea existenţei sale; s imp la fu ncţion are a conşti i n ţe i , deşi n u poate defel asigu ra si mţu ri l e ş i raţi unea de rea l i tatea l um i i date, confi rmă totuş i , mai presus de orice îndoială, real i tatea senzaţi i lor şi a raţionamentel or, ad ică real i­tatea proceselor care se desraşoară În m inte. E le nu se deosebesc de pro­cesel e b io logice care au loc în corp şi care, atunci cînd l uăm act de e le , ne pot de asemenea convinge de real i tatea fu ncţ ională a corpu l u i . În măsura în care pînă şi visele sînt reale, întrucît p resupun un vis şi pe cineva care visează, l u mea conşti i n ţe i este îndeajuns de reală. Si ngurul neaj uns este ace la că, aşa cum ar fi cu neputinţă să se deducă din perceperea proceselor corporale forma reală a u nu i co rp , fie şi a propri u l u i corp, tot astfel este cu neputi nţă să se aj ungă l a rea l i tate, la contururi l e , formele , cu lori l e şi configuraţi i l e e i , porn i n­du-se de l a s imp la conşt i i nţă a senzaţi i l o r, în care i nd ivid u l îşi s imte p ropri i ­le s imţu ri ş i în care pînă ş i ob iectu l s i mţit devi ne parte a senzaţi e i . Copacu l văzut poate fi îndeaj uns de real pentru senzaţi a vederi i , tot aşa după cum copacu l visat este sufic ient de real pentru ce l ce visează cîtă vreme visu l du ­rează, însă n ici u nu l , n ici altu l nu pot deven i vreodată un copac adevărat.

D in cauza unor asemenea d i l eme a fost nevo ie ca Descartes şi Lei bn iz să dovedească nu exi stenţa l u i Dum nezeu , ci bunătatea · I u i , u n u l demon­strînd că l u mea nu e guvernată de n ic iun sp i ri t rău care să îş i bată joc de om, iar ce lă la l t că această l u me, cu om cu tot, este cea mai bună d i n tre toate l um i le posib i l e . I m portant în aceste j ust ificări tip ic moderne, cu noscute de l a Lei bn iz încoace d rept teod icee, este că îndo ia la nu p riveşte existenţa u ne i fi i nţe su preme, care , d impotrivă, e socotită d rept ceva de la s ine înţeles, c i reve laţia e i , aşa cum e expusă În tradiţ ia b ib l ică, ş i i n tenţi i l e e i faţă de om ş i l u me, sau m ai curînd adecvarea d i ntre om şi l u me . A pune la îndo ial ă faptu l c ă B ib l i a sau natura conţi n o revel aţi e d ivi nă este de la s i n e înţe les odată ce s-a arătat că revelaţia ca atare, dezvăl u i rea real i tăţi i în faţa simţuri lor ş i a adevăru l u i În faţa raţi u n i i , nu constitu ie o garanţie n i c i pen tru rea l i tate , n i ci pentru adevăr. Totuş i , în do ia la legată de bun ătatea l u i Dumnezeu , i deea de Dieu trompeur, s-a născut d i n ch iar experi enţa dezamăgi ri i i nerente acceptări i no i i concepţi i d espre l u me, dezamăgi re cu atît mai ustu rătoare cu cît se repetă imp l acab i l , căci n icio cunoaştere a natu ri i he l iocentrice a sis­temu l u i nostru p lanetar nu poate sch imba faptu l că Soare le este văzut zi l ­n i c înconju rînd Pămîntu l , răsări nd ş i apunînd l a locu l său prestab i l i t . Abi a acu m , cînd s-ar fi zis că, rară accidentu l te l escopu l u i , omu l ar fi pu tut rămî­ne înşe lat pen tru totdeau n a, căi l e Domnu l u i au deven it cu adevărat de ne­pătru ns; cu cît omu l afl a mai mu lte despre un ivers, cu atit putea înţel ege

40. Faptu l că enunţul cagita erga sum conţine o eroare l ogică, că, după cum a arătat N ietzsche , ar trebu i să sune astfe l : rogita, erga cogitatianes sunt, ş i c ă , pri n urmare, conşt i i nţa i ntelec­tua lă expri mată prin cagita nu doved eşte exi stenţa mea, ci d oar a co nşti i nţei - toate aces­tea reprezi ntă o altă chesti u n e ş i nu ne i n terese ază aici (vezi N i etzsche, Wille lur Macht, n r. 484) .

23 1

mai puţi n intenţi i le şi scopurile creări i l u i . Bunătatea Dumnezeu l u i teod iceelor este, pri n u rmare, doar cal i tatea u n u i deus ex machina; bu n ătatea i nexp l ica­bi lă este, În cele din unnă, singurul lucru care salvează real itatea În fi l osofia lui Descartes (coexi stenţa mi nţi i şi a înti n deri i , a acelor res cogitans şi res exten­sa ), tot aşa cum salvează armonia prestab i l ită d intre om şi l u m e l a Lei bn iz.41

I ngen iozitatea introspecţiei carteziene şi deci motivu l pentru care această fi l osofie a d even it atît de i m po rtantă în evol uţia sp iritual ă şi i ntel ectual ă a epoci i mod erne vi n în pri m u l rînd d i n faptu l că s-a fo losit de coşm aru l non-real i tăţi i c a de un m ij l oc pen tru a scufunda toate ob iectele l u m i i î n flu­xu l conşti inţei ş i a l proceselor sale. "Copacu l văzut", descoperit în conşti i nţă pri n i ntrospecţi e, nu mai este copacu l dat pri n ved ere şi pri n ati ngere, o enti­tate în s i ne, cu form ă proprie, i dentică ş i nesch i m b ătoare. Presch i m bat în ob iect al conşti in ţe i , aşezat pe acelaşi p lan cu o s implă am i ntire sau cu ceva cu totu l înch ipu i t, el devi ne parte a procesu lu i însuşi , ad ică a acele i con şti i n­ţe cunoscute doar ca flux în perpetuă mişcare. N i m ic pesemn e nu putea pregăti m ai b ine mintea noastră pentru vi i toarea d izo lvare a materi ei În ener­gie, a ob i ecte lor într-un vîrtej de fenomene atom ice, decît această d izolvare a real ităţi i o b iective în stări sub i ective de conşti i n ţă sau , mai cu rîn d, În p ro­cese mentale s u b iective. În al doi lea rînd, iar asta a avut o însemnătate ch iar mai mare pentru etapele de început ale epoci i mod erne, metod a car­tezi an ă de asigu rare a certitu d i n i i Împotriva înd o ie l i i u n iversale cores pu n ­d e a cît s e poate de p recis cele i m a i evidente concl uzi i c e s e putea trage d i n n o u a şti i nţă a fizici i : deşi adevărul nu poate fi cunoscut c a ceva dat ş i dezvălu it, om u l poate cel puţi n să cunoască ceea ce face el Însuş i . Aceasta a d even it Într-ad evăr atitu d i nea cea mai generală şi cea mai larg acceptată a epoci i moderne, iar această convi ngere, mai curînd decît îndoiala pe care se înteme­iază, este cea care a îm pins generaţi i l e una du p ă alta mai m u l t d e tre i sute de an i Într-un ri tm tot mai accelerat al descoperi ri i şi al dezvoltări i .

Raţiu nea carteziană s e Întemeiază Î n întregime " pe premisa impl icită d u pă care m i n tea nu poate cunoaşte decît ceea ce a prod us ea în săşi şi păstrează într-un anumit sens Înău ntru l ei" .42 I deal u l ei su prem trebuie să fie, de aceea,

41 . Cal itatea de deus ex machina a lu i Dumnezeu , ca singu ră so luţie posibi lă l a îndoiala u n iver­sa l ă, este vizi b i lă mai cu seamă în Meditations. Astfel, în cea de-a tre i a , Descartes afirmă: ca să îndepărtez cauza îndo ie l i i , "je do is exami ner s ' i l y a un Dieu . . . ; et si je trouve qu' i l y en ait un , je dois aussi examiner s ' i l peut etre trompeur: car sans la connaissance de ces deux veri tes, Je ne vo is pas que je pu isse jamais etre certain d 'aucune chose" [ trebuie să examinez dacă există un Dumnezeu . . . ; ş i dacă descopăr că există unu l , trebuie de aseme­nea să exami nez dacă poate fi el înşelător: căci , rară a cu noaşte aceste două adevăruri , nu văd cum aş putea avea vreodată certitud i nea vreunui lucru ] . Şi conch ide l a sf'irş itul medita­ţiei a cincea: "Ai nsi je reconnais tres clairement que la certitude et la verite de toute science depen d de la seu le co n n aissance d u vrai Dieu : en so rte q u 'avant que je l e co nn usse, je ne po uvais savo i r parfaitement aucune autre chose" [Recunosc astfel desch is că certitu­di nea ş i adevăru l întregi i şti i nţe dep ind doar de cu noaşterea Dumnezeu lu i adevărat: încît, înai nte să îl cunosc , nu puteam cunoaşte în chip desăvîrşit n iciun alt l u cru ] (ed . Pleiade, pp. 1 77 , 208) .

42 . A. N. Wh itehead , The Concept ofNature (ed. Ann Arbor) , p. 32.

232

cunoaşterea matematică, aşa cu m o înţel ege epoca modern ă, ad ică n u o cunoaştere a form elor i deale date În afara m i nţi i , ci a formelor prod use de o m i nte care În cazu l acesta nic i n u mai are n evoie ca s imţuri l e să fie sti m u ­l ate - ori m ai curînd i ritate - d e alte obi ecte În afară d e s ine . Această teori e este negreş it ceea ce Wh iteh ead n u meşte " rezu l tatu l s imţu l u i com u n bătînd În retragere" .43 Căci si mţu l com u n , cel pri n care toate celel alte s imţu ri , cu senzaţi i l e lor p rofund parti cu l are , e rau altăd ată introd use Într-o l u m e co­mună, la fel cum vederea ÎI introducea pe o m În lu mea vizi b i lă, d evenea acu m o facu l tate intern ă l i psită de o rice l egătură cu l u mea. Acest s imţ conti n u a s ă fie n u m i t com u n , Însă n u mai p'

en tru c ă s e Întîm pla s ă le fie com u n tutu­ro r oameni l or. I ar ceea ce oameni i au acu m În co m u n nu m ai este l u mea, ci structu ra m i nţi i lor, pe care, la drept vo rb i n d , e i n u o pot ave a În com u n , facu ltatea de a raţiona neputînd fi d ecît Î n m o d Întîm p l ător aceeaşi la toată l u m ea.44 Faptu l că, dacă ni se cere să ad u n ăm do i cu d o i , no i dăm cu toţi i acel aşi răspuns : patru , devi ne de acum În ainte model u l Însuşi d e raţi ona­ment al s imţu l u i com u n .

Raţi u n ea, l a Descartes Î n aceeaş i măsu ră c a şi l a Hobbes, d evi n e "calcu­lu l conseci nţe lor" , facu ltatea deducţiei şi a conc! uzionări i , adică a proce­s u l u i pe care o m u l ÎI poate decl anşa o ricînd În ăuntru l său . M i n tea acestu i om - ca să rămînem În sfera matematici i - nu mai p riveşte enu nţu l "doi­cu-doi-fac- patru " ca pe o ecu aţi e În care d ouă părţi se ech i l i bre ază În tr-o armonie evi d entă, ci Înţelege ecu aţi a ca expres i a u n u i p roces În care doi cu doi devin patru cu sco p u l de a da naşte re altor procese de ad u n are care, În cele d i n u rmă, vor duce la i nfin it. Această facultate a pri mit În epoca moder­n ă n u m e l e de raţionament al s imţu l u i com u n ; este jocul m i nţi i cu ea Însăş i , care s e produce atu nci cînd m i ntea se izo lează de Întreaga realitate şi n u se mai "s imte" decît pe s ine. Rezu ltatel e acestu i joc sînt "adevăru ri " con strÎngă­toare, deoarece se presu p u ne că structura m i nţi i u n u i om se deosebeşte tot atît de p u ţi n de a altu i a pe cît se deosebesc form ele corp u ri lor lor. Oricît de mare ar fi , d iferenţa ar fi nu mai de putere mentală, testab i l ă şi măsurabi­I ă ca puterea unui motor. Vechea defin iţie a o m u l u i ca animal rationale aj u n ge aici la o p recizie teri b i lă: l i psite de s i mţul pri n i n te rmed i u l căru ia ce le c inci s imţu ri an i m al i ce ale o m u l u i sînt introd use Într-o l u m e com u n ă tutu ror oa­meni l o r, fi inţele omeneşti nu mai sînt Într-adevăr decît n işte an imale capabi ­l e să raţioneze, "să calcu leze conseci nţe" .

Di lema d escoperi ri i pu nctu l u i arh i me d i c a fo st şi este Încă aceea că p u n ctu l din afara Pămîntu l u i a fost descoperit de o creatu ră terestră care, În c l ipa cînd a Încercat să Îşi ap l i ce con cepţi a u n iversal ă despre l u m e În me­d i u l său a m b i ant, a descoperit că n u trăieşte n u m ai Într-o l u m e diferi tă, c i

43 . Ibid., p . 43 . Primul care a d iscutat şi a criticat absenţa s imţu lu i comun la Descartes a fost Vico (vezi De nostri temporis studiorum ratione, cap. 3 ) .

44. Transformarea simţului comu n Într-un s imţ i ntern este caracteri stică întregii epoci moder­ne; în l imba germană, ea se vede În deosebi rea d i ntre mai vechiu l cuvînt german Gemeinsinn şi expresia mai recentă gesunder Menschenverstand, care l-a Înlocuit.

233

şi întoarsă pe dos. Soluţia l u i Descartes la această d i lemă a fost să mute punc­tu l arh i medic În omul însuşi4S, să a leagă ca u ltim punct de referinţă în suş i model u l m i n ţi i omeneşti ce se as igură de real itate ş i de certitu d i ne în i nte­riorul unu i cadru de formu le matematice prod use de ea însăşi . Faimoasa reduc­tio scÎentiCie Cld mathemClticClm permite astfel în locu i rea datelor sensib i l e cu u n sistem de ecu aţi i matem atice În care toate rel aţi i l e reale s e dizo lvă În rapor­turi log ice Între s imbo luri artificia le . Această în locu i re Îi îngăd u ie şti i nţei mo­derne să îş i Îndepl i n ească "sarci na de CI produce" fenomene le şi ob i ecte le pe care doreşte să le examineze.46 Iar asta pom ind de la premisa că n ici Dumnezeu , n i ci vreun spi ri t rău nu pot sch i m b a faptu l că doi ş i cu doi fac patru .

40 GÎNDI REA ŞI CONCEPŢIA MODERNĂ DESPRE LU ME

Dep lasarea carteziană a pu nctu l u i arh i medic În mi ntea omu lu i , cu toate că i -a permis acestu i a să ÎI poarte, aşa zicînd , cu s i ne ori u nde se ducea ş i l -a el i b erat astfel cu desăvîrş i re de real itatea dată - ad ică de condiţia u m ană de locu itor al Pămîntu l u i -, nu a fost poate n iciod ată la fe l de convi ngătoare ca Îndo i a l a un iversal ă d in care a apărut şi pe care trebuia să o ri s i pească .47 Astăzi , În orice caz, descoperi m În d i lemele cu care se confru ntă oam e n i i de şti inţă În m ij locu l celor mai mari reuş i te ace leaşi coşm aruri care i -au bîntu it pe fi losofi i de l a Începutu l epoci i moderne. Coşm aru l apare din faptu l că o ecuaţie m atematică, precu m cea d i ntre masă şi energie - care la origi ne n u era menită decît să salveze fenomen ele, să fie În acord cu fapte l e observab i le care se puteau exp l i ca ş i altfe l , tot aşa cu m sistemele pto lemeic ş i coperni­can se deosebeau la Început doar pri n s i mp l i tate ş i armon ie - , poate fi fo­losită de fapt la o transformare cît se poate de reală a masei În en ergi e şi i nvers , astfel că "transform area" mate matică i m p l ici tă În fiecare ecuaţi e co­resp unde u nei pos i b i l i tăţi de transform are din i n terioru l real ităţi i ; coşmaru l este prezent totodată Î n fenomen u l ci udat c ă sistemele mate matic i i noneu­c l id iene au fost descoperite fără n ic io grijă pentru ap l icab i l i tatea sau ch i ar

45 . Deplasarea punctu l u i arh imedic în om a fost pentru Descartes o operaţie făcută cu bună şti inţă : "Car it parti r de ce doute un iverse l , comme il parti r d ' un po int fixe et immob i l e , j e me su i s propose de fai re deriver la con naissance de Dieu , de vou s-memes et de toutes les choses qui existent dans le monde" [Căci , pornind de la această Îndoială un iversală, ca d i ntr-un punct fix şi imob i l , mi:am propus să deduc cunoaşterea l u i Dumnezeu , a voas· tră înş ivă şi a tuturor l ucruri lor care există in l ume 1 (Recherche de la verite, p. 680) .

46. Frank, op. cit., defineşte şti i n ţa prin "sarci na de a prod uce fenomene le observabi l e dorite" .

47 . Speranţa l u i Ernst Cassi rer că "îndo ia la se învi nge pri n depăşire" şi că teoria re lativităţi i va e l ibera mintea omenească de ult ima sa " rămăşiţă terestră", şi anume de antropomorfis­mu l inerent "man ierei În care facem măsurăto ri le empirice ale spaţiu l u i şi ale timpu lu i " (op. cit., pp. 382, 389), nu s-a împl in it; d impotrivă, îndoiala, nu cu privi re la val id itatea afirmap i lor şti inţifice, ci cu prrvire la i nteligib i l itatea datelor şti i nţifice, a sporit în cursul ult imelor decen i i .

234

pentru sem n i fi caţi a lor e m p i ri că, Îna inte ca e le să îş i cîştige su rpri nzătoarea confi rmare În teoria l u i Ei n ste i n ; ş i ma i este prezent Într-un ch i p Încă m ai ne l i n i ştitor În concl uzi a i n evitab i l ă d u pă care " posi b i l i tatea u n ei ase menea ap l icaţi i tre b u i e l ăsată deschisă pentru toate constructe le matematici i pure , c h i ar ş i pentru ce le mai obscu re"48. Dacă se dovedeşte ad evărat că u n u n i­vers întreg, sau m ai degrabă o m u l ţi m e d e u n iversuri cu totu l d i ferite vo r l u a fi i nţă "d oved i n d " abso l u t o rice m od e l general co n cep u t de m i n tea o m e nească, atu nc i o m u l poate În tr- ad evăr, pentru o cl i pă, să se bucu re de reafi rm area "armon ie i prestabi l i te d i ntre m ate m atica pură ş i fizică"49, d i n­tre spi rit şi materi e , di ntre om şi u n ivers . Dar Îi va fi greu să În lătu re băn u i ala că această lume precon cep ută m ate m atic ar putea fi o lume i l uzorie , u n de fiecare i m agi ne visată pe care omul o produce el Însuşi este real ă doar cît ti m p d u rează vi s u l . I ar băn u i e l i l e sale se vor Întări atu nci cîn d va tre b u i să desco pere că evenimentele ş i fen o menele ce se petrec în i n fi n itu l mic, În atom, respectă ace leaşi l egi , cu aceeaşi regu l ari tate , ca ce le d in i nfi n itu l mare , d in s istemele p lan etare . sa Toate acestea par să i n d ice că, dacă cercetăm n atu­ra d i n pu nctu l de vedere al astro n o m i e i , o bţi nem si steme p l an etare , pe cîn d , dacă ne desfăşu răm ce rcetări l e astronomice d i n punctu l de vedere al Pămîntu l u i , obţinem sisteme terestre , geocentrice.

Ori c u m , ori de cîte ori Încercăm să depăş im ceea ce n i se arată trecînd d i ncolo de în treaga experienţă sens i b i l ă, fie şi cu aj utorul instru mente lor, pentru a prinde tai nele u l ti me ale Fi i n ţei , care, potrivit concepţi ei noastre despre l u mea fizi că, este atît de enigmatică, Încît nu se arată niciodată, şi totuşi atît de putern i că, În cît dă naştere tuturor aparenţelor, desco peri m că ace leaş i mode le guvernează deopotrivă macro ş i microcosmos u l , că i nstrumentele ne fu rn izează aceleaşi date. Putem astfel să ne bucurăm d i n nou pen tru o cl i p ă de u n itatea regăsită a un ive rsu l u i , Î n s ă doar pentru a cădea prad ă bănuie l i i c ă ceea c e a m descoperi t a r putea s ă n u ai bă n im ic de-a face n ici c u macro, n ici cu mi crocosmosu l , că no i nu n e ocupăm decît cu modelele prop riei m i nţi , m i nte ce a conceput instru mentele ş i a supus natu ra condiţi i l o r sale pri n ex­

peri ment - a prescris legi le sale natu ri i , d u pă expresia l u i Kant -, caz În care totu l se petrece Într-ad evăr de parcă ne-am afl a în mîi n i l e u n u i spi ri t rău care Îşi bate joc de noi şi ne zăd ărn iceşte setea de cunoaştere, astfe l că ori u nde căutăm ceea ce nu sîntem n oi , n u În tîl n i m decît modelele proprie i m i nţi .

48. Ibid., p . 443 .

49. He rm ann M inkowski , "Raum und Ze it", În Lorentz, E inste i n ş i Minkowski , Das Relativitats­prinzip ( 1 9 1 3); citat după Cass i rer, op. cit., p. 4 1 9 .

S O . I ar îndoia la aceasta nu este atenuată dacă s e adaugă o altă co inc idenţă, ce a d i ntre logi­că ş i real itate . Din punct de vedere logic, pare într-ad evăr evident că "e lectron i i , dacă ar fi să exp l i ce ca l i tăţi le sensib i l e ale materi e i , nu ar putea avea ei Înş iş i aceste cal ităţi sensi­bi le , dat fi i nd că , În tr-un asemenea caz, prob lema cauzei lor ar fi doar dep lasată cu un pas mai departe , Însă n u rezo lvată" ( H e isenberg, Wandlungen in den Grundlagen der Naturwissenscha{t, p . 66) . Dacă devenim bănu i tori e pentru că, abia cînd , "od ată cu trece­rea timpu lu i" , şi-au dat seama de această necesitate logică, oamen i i de şti i nţă au descope­rit că " m ateri a" nu avea n ic io cal i tate şi deci nu m ai putea fi n um i tă materi e.

235

Îndoia la carteziană, u rm area cea mai firească logic şi cea mai apropiată crono logic a descoperi ri i l u i Gal i l e i , a fost sl ăbită seco le la rînd m u lţum ită iscusitei dep lasări a p u n ctu lu i arh i medic În omul Însuş i , cel puţi n În ceea ce privea şti inţele natu ri i . Însă matematizarea fizici i , prin care renunţarea comple­tă la s imţuri În ved erea cunoaşteri i a fost dusă la b u n sfîrşit, a avut În u lti mele ei faze d rept co nseci nţă neaşteptată şi totu şi fi rească faptu l că, l a fiecare În­trebare pe care omul o pune natu ri i , i se răspunde sub fo rm ă de modele matematice cărora n u poate să le corespundă nicio i m agine, dat fiind că o asemenea imagi ne ar trebui fabricată ţi nînd seama de experienţele simţuri lor noastre.5 1 În acest moment, legătu ra d i ntre gînd i re şi experienţa simţuri lor, ineren tă cond iţiei u m ane, pare să Îş i i a revanşa: cu toate că demonstrează "adevăru l " celo r mai abstracte con cepte ale şti i nţei moderne, tehno logi a n u dovedeşte decît că omul poate apl ica Întotdeau na rezultatele produse de min­tea sa, că, indiferent de si stemul pe care Î I foloseşte pentru a explica fenomenele natu rale, el va fi În permanenţă În stare să îl ad opte ca pri nci p i u d i recto r În ved erea p rod uceri i şi a acţi u n i i . O ase menea posi b i l i tate era latentă chiar şi la Începutu ri le matem aticii modeme, cînd s-a dovedit că adevăru rile nu merice sînt pe dep l in trad ucti b i l e În re laţi i spaţiale. Pri n u rmare dacă şti i n ţa actu a­lă afl ată În Încu rcătu ră i nvocă reuşite le teh n ice pentru "a d oved i" că avem de-a face cu o "ord ine auten tică" d ată În n atu ră52, ea pare să fi căzut În­tr- u n cerc vicios ce poate fi exp ri mat d u pă cum u rmează: oameni i de şti i nţă Îşi formulează ipotezele ca să Îşi pregătească experi mentele, după care se servesc de ace leaş i experimente pen tru a-şi val ida i potezele; În toată această Între­prindere ei au În mod evident de a face cu o natu ră ipoteti că.53

5 1 . Cu cuvintele lui Erwin Schrodi nger: "Pe măsură ce och i i minţii noastre străbat d i stanţe d in ce În ce mai m ici şi durate d in ce În ce mai scurte, descoperim că natura se comportă atît de rad ical diferit de ceea ce observăm la corpu ri l e vizib i l e şi palpabile d in juru l nostru , Î�cît nicio imagine construită la scară mare după experienţele noastre nu poate fi « adevărată»" (Science and Humanism ( 1 952) , p. 25 ) .

52 . Heisenberg, Wandlungen in den Grundlagen, p . 64.

S3. Această idee este cel mai b ine redată de o afi rmaţie a lui Planck citată Într-un articol ex­trem de edificator al lu i S imone Weil (pub l icat sub pseudonimul "Emi l Novis" şi i ntitu l at "ReAexions il. propos de la theorie des quanta", în Cahiers du Sud (decembrie, 1 942» , care, în traducere franceză, sună astfel : "Le createur d'une hypothese dispose de possibil ites pra­t lquement i l l im itees, il est aussi peu l ie par le fonctionnement des organes de ses sens qu' i l ne I ' est par cel u i des instruments dont i l se sert . . . On peut meme d ire qu ' i l se cree une geometrie il. sa fantaisie . . . C'est pourquoi aussi jamais des mesures ne pourront confirmer n i i nfirmer d i rectement une hypothese ; e l l es pourront seu lement en fai re resso rtir la con­venance plus ou moins grande" (Autorul unei ipoteze d ispune de posibi l ităţi practic ne l imi­tate; funcţionarea organelor sale de simţ îl constrînge tot atît de puţin , pe CÎt îl constrînge funcţi onarea instrumentelor de care se s lujeşte . . . Am putea chiar spune că el îşi creează o geometrie după bunul său plac . . . I ată de ce măsurători le nu vor putea niciodată n ici să confirme, nici să infirme direct o ipoteză; ele Vor putea doar să scoată la iveală o concordanţă mai mare sau mai mică] . S imone Wei l atrage ins istent atenţia că În această criză este co mpromis ceva " infiniment p lus precieux" ( infin it mai preţios] deCÎt şti i n ţa, şi anume no­ţiu nea de adevăr; ea nu observă totuşi că di lema cea mai mare în această situaţie vine d i n faptul incontestabil că aceste ipoteze "funcţionează" . (Trimiterea la acest articol puţin cunos­cut o datorez unu ia d intre foşti i mei studenţi , domni şoara Beverly Woodward . )

236

Cu alte cuvi nte, l u mea experi mentu l u i pare capabi lă de fiecare d ată să devi nă o rea l itate artifi cială, ceea ce, d i n neferic ire, deşi poate spori puterea o m u l u i de a fab rica şi de a acţio n a, ch iar de a crea o l u me cu m u l t d i nco­lo de ceea ce a înd răzn it să îşi i m agi neze o ri să viseze oricare d i n epoci le p recedente, îl împi nge înapoi pe om Încă o d ată - şi de data asta cu ş i mai m u ltă forţă - în închisoarea p roprie i sale mi nţi , În l i m itele modele lor pe care le-a creat el însu şi . În c l ipa în care Îş i doreşte ceea ce toate epoci le de d i n ai n­tea l u i e rau în stare să real izeze, ad ică să vi nă În contact cu real itatea a ceea ce nu este el însuş i , o m u l va d escoperi că natura şi u n iversu l îi "scapă" şi că îi este cu neputi n ţă să îşi re prezi nte un un ivers care să trad ucă co m po r­tamentu l n atu ri i d i n cad rul experi mentu l u i şi să fie În acord cu înseşi pri n ci­pi i le pe care omul le poate transpun e teh nic În tr-o realitate fu n cţională. Nou aici n u e faptu l că există lucruri despre care nu n e putem face o i m agine -asemenea " lucru ri " au fost cun oscu te întotd e au n a şi pri ntre ele se n u m ăra, b u n ăoară, "sufletu l " -, c i că l u cru ri le m ateria le pe care le ved em, pe care ni le rep rezen tăm şi în rapo rt cu care m ăsu ram l u cru ri l e i m ateri ale În p rivi nţa cărora n u ne putem form a n icio i m agi n e trebu ie să fie şi e le de " nei magi­nat" . Îm p re u n ă cu l u mea d ată sensi b i l d i sp are şi l u mea transcendentă ş i , odată cu ea, posi b i l i tatea de a transcende lumea m ateri ală pri n concept ş i p ri n gîn d i re. N u este deci su rp rinzăto r că noul un ivers n u e doar "practic i n accesi b i l , ci şi de neconceput" , căci "oricum l-am gîn d i , e greşit; poate n u atît de l i ps it d e sens p recu m u n «cerc tri u ngh i u l ar» , însă cu mu lt mai fără n o i m ă decît un « Ieu în ari pat» " . s4

În doiala u n iversal ă cartezi ană a ati ns acu m ch iar i n i m a şti i nţei fizic i i ; căci însăşi refugierea în mi ntea o m u l u i este blocată dacă se dovedeşte că un i ­versul fizic modem nu este doar d i ncolo de orice reprezentare, ceea ce se înţelege de l a si ne d acă ad m item că natu ra şi Fi i nţa n u l i se dezvălu ie s i mţuri lor, ci totodată de neconceput ş i de ne imaginat în tenmeni i raţi un i i p u re.

4 1 RĂSTU RNAREA ORDI N I I D I NTRE CONTEM PLAŢI E Ş I ACŢI U N E

Cea mai însemnată pese m n e d i ntre u rm ări le sp i rituale ale desco peri ri­lor epoci i moderne şi, în ace l aş i ti m p , s ingu ra care nu ar fi putut fi evitată, de vreme ce a unmat Înd eaproape descoperiri i punctu lu i arh i medic şi apariţiei , În ace laşi ti m p , a îndoiel i i cartezi ene, a reprezen tat-o răstu rnarea ord i n i i ie­rarh ice d i ntre vita contemplativa şi vita activa.

Pentru a înţelege cît de constrîngătoare au fost motivele acestei răstur­nări , trebu ie să ne e l iberăm mai întîi de p reju decata obişn u i tă care atribu ie dezvol tarea şti i n ţei moderne, i nvocînd apl icaţi i l e ei , d o ri nţei pragm ati ce de

54 . Schrăd inger, op. cit., p . 2 6 .

2 3 7

a Îmbunătăţi cond iţi i l e vieţi i omeneşti de pe pămînt. E un fapt istoric că tehno logia modernă nu Îş i are originea În evo luţia acelor une lte pe care omu l le născocise d intotdeauna cu Îndoitu l scop de a-şi uşu ra m u nca şi de a înălţa artific ial u l uman , ci n umai În căutări l e cu totu l nepracti ce ale u n e i cunoaş­teri l i ps ite de uti l i tate . Astfe l , ceasu l , u n u l d i n pri mele i nstrumente moderne, nu a fost i nven tat pentru a s luj i anu mitor scopuri a le vieţi i p ractice , ci n umai cu un scop cît se poate de "teoretic", cel de a face anumite experimente asupra natu ri i . Fără Îndoia lă , această i nvenţi e , odată ce fo losu l ei p ractic a deven i t evident, a sch i m bat Întregu l ritm ş i ch iar fizionomia vieţi i omen eşti ; însă, din perspectiva i nventatori lor, acest l u cru a fost un s imp lu accident. Dacă ar fi fost n evoie să ne bizu im n uma i pe aşa-zi su l i nsti nct practic al omu l u i , n u a r fi exi stat n i ciodată o tehno logie despre care să vorb i m ş i , cu roate că astăzi i nvenţi i l e tehn i ce deja exi stente sînt Înzestrate cu un anum i t impu ls care va da naştere probab i l , pînă l a u n anum it pu nct, l a îmbunătăţi ri , este greu de crezu t că l umea noastră cond i ţionată tehn i c ar putea supravieţu i , nemaivorb ind de progres, dacă am reuşi vreod ată să ne convi ngem pe no i Înşi ne că omu l este înai nte de toate o fi i nţă p ractică.

Oricum ar sta l ucru ri l e , experienţa fundamental ă care stă În spate le răs­turnări i ord i n i i d i n tre contemp laţ ie şi acţi une a fost tocmai aceea că omu l ş i-a putut sti nge setea de cunoaştere nu ma i după ce s -a Încrezut Î n i ngen io­zitatea mîin i l o r sale. I mportant nu era că ad evăru l şi cunoaşterea îşi p ierduse­ră însemnătatea, c i că nu se putea aju nge la e l e decît pri n " acţiu ne" , i ar n u pri n contemp laţi e . U n i n stru ment, te l escopu l , prod usu l mîi n i lo r omeneşti , a fost cel care a s i l i t în ce le d i n u rmă natu ra, sau mai degrabă un iversu l , să îş i cedeze secrete le . Motive le Încrederi i În faptă şi ale neîncrederi i În contempla­ţie sau În observaţie au deven it ch iar mai putern ice după rezu l tate le pri me lor cercetări active . Odată ce fi i nţa ş i ceea ce se arată s-au separat, iar adevăru­l u i nu i se mai cerea să se înfăţişeze , să se descopere şi să se dezvălu ie och i lor m i nţi i spectatoru l u i , s-a născut o adevărată necesi tate de a cău ta adevăru l În spatele apariţi i lor înşelătoare. Într-adevăr, n imic nu putea i nspira mai puţi nă Încredere în vederea dobînd i ri i cunoaşteri i şi a apropi eri i de adevăr decît obser­vaţia pasivă ori s imp la contem plaţie . Ca să fie s igur, i nd ivid u l trebu ia să se asigure, i a r ca să cunoască, trebu ia să acţioneze . Certitu d i nea cunoaşteri i putea fi ati nsă nu mai cu o dub lă cond iţ ie : în primu l rînd , cunoaşterea să privească numai ceea ce ind ividu l făcuse el însuşi - astfel că ideal u l ei a devenit cunoaşterea matematică, unde nu ne ocu păm decît de en tităţi pe care m in ­tea l e-a p rodus s ingu ră - ş i , În a l do i l ea rînd , cunoaşterea să fie de aşa na­tu ră, Încît să nu poată fi verificată deCÎt pri n mai mu l tă acţi une .

De atunci încoace, adevăru l şti i nţific ş i cel filosofic s-au despărţit; nu numai că adevăru l şti i n ţific nu trebuie să fie etern , el nu trebu ie să fie n ic i ch iar com­prehens ib i l sau adecvat raţi un i i omeneşti . A fost nevo ie de nu meroase gene­raţi i de savanţi ca m intea omenească să devi nă îndeajuns de în drăzneaţă pentru a face faţă pînă la capăt acestei consecinţe a modern i tăţi i . Dacă natu­ra şi un iversu l sînt produse le u nu i artizan div in şi dacă m i ntea omenească este i ncapab i l ă să înţeleagă ceea ce o m u l nu a fabricat el însuş i , atu nc i

238

omu l nu poate spera În n i ci un fel să afle despre natu ră vreun l u cru pe care să îl poată Înţe lege. EI poate fi În stare , m u lţu m ită i ngen i ozităţi i sa le , să d es­copere ş i ch iar să i m ite mecan ismele p rocese lor naturale, dar asta n u Înseam­nă că aceste mecan isme vor avea vreodată un sens pentru el - nu e necesar ca ele să fie i n te l igi b i l e . De fapt, n ici o revelaţie d ivi nă ce s-a preti ns supra­raţiona l ă şi n i c i u n adevăr fi l osofic ce s-a preti ns Încîl c it nu au ofensat vre­od ată raţi u nea u mană într-un ch i p atît de bătător la ochi precu m an u m ite rezu l tate a l e şti i n ţe i moderne . În tr- adevăr, se poate spune Împreună cu Wh i tehead : "Dumnezeu mai ştie ce aparent nonsens ar putea fi mîi ne un ad evăr demonstrat"55 .

În rea l i tate, sch im barea care a avut loc în seco l u l al XVI I - l ea a fost mai rad icală decît ne poate sugera o si mp lă răstu rnare a ord i n i i trad i ţi onale sta­b i l i te Între contemp laţie şi faptă. Răstu rn area, la d rept vorb ind , nu privea decît l egătura d i n tre gînd i re şi faptă, în ti m p ce contem p laţ ia, în sen su l origi nar de privi re a adevăru l u i , a fost cu desăvîrş i re e l im i nată. Căci gînd i ­rea ş i contemp laţi a nu sîn t ace laş i l ucru . În mod trad iţ ional , gînd i rea a fost văzută d rept calea cea mai d i rectă şi cea mai i mportantă către contemp larea adevăru l u i . Începînd cu Pl aton şi probabi l ch iar cu Socrate , gînd i rea a fost înţe leasă ca un d i a log i n terior, în care i nd ivi d u l stă de vorbă cu s ine (eme emautâ, ca să re l uăm s intagma obişn u i tă d i n d ia logu ri l e l u i P laton ) ; ş i , cu toate că acest d i alog este l i ps it de vreo man ifestare exterioară, impunînd ch iar încetarea mai mu lt sau mai puţin completă a tuturor celorla lte activităţi , el constitu ie În s i ne o stare extrem de activă. I nactivi tatea sa exterioară se deosebeşte categori c de pasivi tate, de l i n iştea dep l i nă în care adevăru l este în ce l e d i n urm ă revelat omu lu i . Dacă scol astica medievală a văzut în fi losofie o s l uj n ică a teo logie i , j udecata ei ar fi p utut foarte b ine să l e trezească in­teresu l lu i P laton şi l u i Ari stote l ; amîndo i , deş i într-un context foarte d ife­ri t, au socotit procesu l d ial ogi c al gînd i ri i drept calea care pregăteşte sufletu l ş i cond uce m i n tea către o privi re a adevăru l u i mai presu s de gînd i re ş i de vorb i re - un adevăr care este arrheton, i n comun icab i l pri n cuvi nte, după ex­pres ia l u i P laton56; sau mai presus d e vorb i re, după cea a l u i AristotelY

Răstu rnarea întreprinsă de epoca modemă nu a stat, aşad ar, în rid icarea acţi u n i i la rangu l contem p l aţi e i pen tru a face d i n ea starea cea mai în altă pe care o pot ati nge fi inţele omeneşti , ca şi cînd de acu m înai nte acţi unea ar fi deven i t scopu l u l ti m în vederea căru ia contemp laţi a u rma să ai bă loc , tot aşa după cu m , pîn ă atu nci , toate activi tăţi l e care ţ ineau de vita activa fu­seseră j udecate şi j ustificate în măsu ra în care faceau cu puti nţă vita contem­plativa . Răstu rn area nu a privit decît gînd i rea, care a deven it de atu nci înai nte s l uj n i ca aCţi u n i i , la fe l cum fu sese ancilla theologiae, s l uj n ica contemp l ări i

55. Science and the Modern World, p. 1 1 6 . 56 . În Scrisoarea a şaptea, 34'1 c: rheton gar oudamâs estin hiJs aIIa mathemata (" căci nu se poate

expri m a deloc pri n cuvinte cum se întîmp lă cu alte l ucruri pe care l e învăţăm") . 57. Vezi în special Etica Nicomahică, 1 1 42 a 25 şi urm . , ş i 1 1 43 a 36 ş i urm . Trad ucerea engleză

obişn u ită denatu rează sens u l , trad ucînd termenul logos cu "raţi une" sau " argu ment" .

239

adevărulu i d ivi n În fi losofia medievală şi sl ujn ica contemplări i adevărulu i Fi inţei În fi losofia antică. Contemplaţia, În sch imb, a devenit cu totu l l ipsită de sens.

Rad ica l i tatea aceste i răstu rn ări este Întrucîtva umbri tă de un alt ti p de răstu rnare cu care adeseori e identificată şi care, de la Platon Încoace, a domi­nat istori a gînd i ri i occidentale. Orici n e ci teşte m itul peşteri i d in Republica l u i Pl aton Î n l um i na i storie i greceşti Î ş i va da curînd seam a că acea periag6ge, răsuc irea pe care Pl aton i -o cere fi losofu l u i , ech ivalează de fapt cu o răstu r­nare a ord i n i i l um i i homerice. Nu vi aţa de după moarte, precum În Hadesu l homeric, ci viaţa obişn u i tă de pe pămînt este pl asată într-o "peşteră" , În ­tr-o l u me subpămînteană; nu sufletu l este umbra corpu l u i , c i corpu l e um­bra sufletu l u i ; i a r gesticu laţi a fantomatică, fără no imă, pe care Homer i -o atri bu i a exi stenţei l i psite de vi aţă a sufletu l u i de după moarte În Hades, este atri bu i tă acum pu rtări i n esăbu i te a oamen i lor care n u părăsesc peştera exi stenţei omeneşti ca să privească ceru l I d e i lor eterne.S8

În contextu l de faţă, tot ce mă i n teresează este faptu l că trad iţi a p lato­n ic iană a gînd i ri i fi losofice, dar şi a cele i pol it ice a Început cu o răstu rnare şi că această primă răstu rnare a fixat Într-o măsură cons iderab i l ă t ipare le de gînd i re În care fi losofia occidental ă s -a încadrat aproape automat pretu­ti nden i unde nu a fost Însufl eţită de un avÎnt fi l osofic i n tens ş i origi n ar. De altm in teri , fi losofia academică a fost mereu dom inată de atu nci Încoace de altemanţa nesfirşită Între idea l i sm şi materi al i sm, transcendental i sm ş i ima­nenti sm, real i sm şi nom ina l i sm, hedon ism şi ascetism şi aşa mai departe. Ceea ce contează este caracteru l revers ib i l al tuturor acestor s isteme, fap­tu l că e le pot fi răstu rnate cu "susu l În jos" şi cu "josu l În sus" În orice mo­ment al i storie i , fără ca o asemenea răstu rnare să ai bă nevoie de even imente i storice sau de modificarea e lementelor structu ral e i mp l i cate . Concepte le rămîn e le Însel e aceleaş i , i nd iferent de poziţia pe care o ocupă În ord i nea d iferite lor s isteme . D i n momentu l În care Pl aton a reuş it să facă revers ib i l e aceste e lemente structu rale şi aceste concepte, răstu rn ări l e d i n cursu l i sto­ri e i i n telectuale nu au mai avut nevo ie decît de o experienţă pur i n telectua­lă, interioară cadrulu i propriu-zis al gînd iri i conceptuale. Asemenea răstumări, Începute deja odată cu şco l i l e fi losofice d in Antich itatea tîrzie, au rămas parte a trad iţ ie i occidenta le . Aceeaşi trad i ţi e , acel aşi joc i n te l ectu al bazat pe cu p luri d e antiteze , guvernează Încă, Într-o anumită măsură, faimoasele răstu rn ări moderne ale i erarh i i lor sp i rituale , cum ar fi bunăoară răstu rnarea marxistă a d i al ecti c i i hege l i ene sau reeval uarea n i etzscheană a sensi b i l u l u i ş i a natu ral u l u i Î n opozi ţ ie cu suprasensi b i l v l ş i c u su pranatura lu l .

Răstu rnarea despre care e vorba aici , consecinţa spirituală a descoperi ri ­lor l u i Gal i l e i , deşi i n terp retată adesea În termen i i răstu rnări lor trad iţ iona le şi dec i ca parte i n tegrantă a i storie i occidentale a ide i lor, are o natu ră cu to­tu l d i feri tă. Convi ngerea d u pă care omu lu i nu Î i este dat adevărul ob iectiv,

58. Mai ales folosi rea cuvi ntel or eidâ/on şi skia în mitul peşterii face ca întreaga povestire să pară o răstu rnare şi o repl i că adresată lui Homer; căci e l e sînt cuvintele cheie ale descri e ri i homerice a Hadesu lu i în Odiseea.

240

neputînd cunoaşte decît ceea ce fabrică el Însuş i , nu este rezu ltatu l scepti­c ism u lu i , ci al u nei descoperi ri demonstrab i le şi, p ri n u rmare , nu d uce la resemnare, ci fie l a o activi tate sporită, fie l a dezn ădejde . P ierderea l um i i În fi losofia modernă, a cărei i n trospecţie a descoperit În conşti i n ţă s imţu l in­tern cu aj utoru l căru i a i nd ivid u l Îşi s imte simţuri l e şi a văzut În ea s ingura garanţie a rea l i tăţi i , n u se deosebeşte n u mai În grad de străvechea suspiciu ­ne a fi losofi lor faţă de lume ş i faţă de ce i lalţ i , faţă de ce i cu care Împărţeau l u m ea; fi losofu l nu mai Întoarce spate le l um i i p ieritoare a apariţi i lor Înşe lă­toare pentru o altă l ume, cea a adevăru l u i etern , ci le Întoarce spatele ambe­l o r l um i ş i se retrage În s ine . EI nu descoperă în sfera s ine l u i l ăuntric o nouă imagi ne a cărei permanenţă poate fi privită ş i contemp lată, c i , d i mpotrivă, m i şcarea conti n uă a percepţi i lor sens i b i le şi activitatea mi nţi i aflate într-o m işcare n u mai puţi n conti nuă. Începînd cu seco l u l al XVI I - lea, fi losofia a produs rezu ltatele cele mai bune şi mai puţi n contestate atu nci cînd a i nves­tigat, pri n tr-u n suprem efort de autoexam i n are , procesele si mţuri lor şi a le m i nţi i . În această privi nţă, cea mai m are parte a fi losofiei moderne este În­tr-adevăr teorie a cunoaşteri i şi psi ho logie, i a r În cele cîteva cazu ri cînd posi­b i l i tăţi l e metodei de i ntrospecţie carteziene au fost pe de-a-ntregu l exp loatate de oamen i precum Pascal , Kierkegaard şi N ietzsche sîntem isp itiţ i să spunem că fi losofii au facut experienţe cu propri u l lor eu Într-un ch ip tot atît de rad i ­cal şi poate ch iar mai înd răzneţ decît ce l în care oameni i de şti i nţă au facut experienţe cu natu ra.

Ori cît de mu l t am ad m i ra curaju l şi am respecta extraord i nara i ngen io­zi tate doved ite de fi losofi de-a l u ngu l epoc i i moderne, cu greu s-ar putea nega faptu l că i nfluen ţa şi i mportanţa lor s-au m icşorat ca n i c iodată pînă atu nc i . Fi l osofia nu a ajuns vioara a doua sau ch iar a treia În gînd i rea Evu l u i Med i u , c i Î n gînd i rea modernă . După ce Descartes ş i-a întemeiat propria fi l osofie pe descoperi ri l e lui Gal i le i , fi losofia a părut condamnată să rămînă mereu cu un pas în u rma oamen i l o r de şti i n ţă şi a descoperi ri l o r lo r tot mai u imitoare, ale căror princ ip i i s-a străd uit d i n greu să le descopere ex postfacto şi să l e înglobeze Într-o i nterpretare genera lă a natu ri i cunoaşteri i u mane. Totuş i , ca atare, fi losofia nu l e era necesară oamen i lor de şti i nţă care - cel puţi n pîn ă În zi le le noastre - au socotit că o s luj n ică nu le este de n i ci u n fo­los, cu atît mai puţ in una care să "poarte faci i a Îna intea b i nevoitoare i sale stăpîne" ( Kant) . Fi losofii fie au deven i t epistemologi , frămîntÎndu-se să gă­sească o teorie generală a şti i nţei de care oameni i de şti i nţă nu aveau nevoie, fie au deven it într-adevăr ceea ce Hege l aştepta de l a e i , organe le Zeitgeist­u l u i , portavocea care să expri me, În concepte cl are, starea general ă de sp i ­r it a epoci i . În ambe le cazu ri , fie că au privi t spre natu ră sau spre istorie , ei au încercat să înţel eagă şi să se pună de acord cu ceea ce se întîmp la fară e i . În mod evi dent, fi losofia a suferit de pe u rma modern i tăţi i m ai mu l t de­cît orice altă năzu i nţă omenească; ş i este greu de spus dacă a suferi t mai mu lt d i n cauza înălţări i aproape automate a activi tăţi i la o demn itate cu totu l neaşteptată şi fară precedent sau d i n cauza pierderii adevăru l u i tradiţio­na l , ad ică a conceptu l u i de adevăr aflat la baza Întregi i noastre trad iţi i .

241

42 RĂSTU RNAREA D I N VITA ACTIVA ŞI IZBÎNDA LU I HOMO FABER

Prime l e activi tăţi d i n vita activa care s-au înălţat la poziţ ia ocupată cînd­va de contemp laţ ie au fost activităţi l e prod uceri i şi fabricări i - pre rogative l e l u i homo {aber. Lucru fi resc, de vreme ce un i nstrument ş i , p ri n u rmare , omu l creator de une l te fuseseră ce i care au desch is d ru m u l revo l uţ ie i moderne . De atunci încolo, orice progres şti i n ţific a fost l egat cît se poate de strîns de dezvo ltarea mereu mai rafi nată a confecţionări i de no i une l te ş i i n stru ­mente. Dacă, bunăoară, experi mente le l u i Gal i l e i l egate de căderea corpu­ri l or gre le ar fi putut fi făcute în orice moment al i stori e i , presu pu nînd că oamen i i ar fi fost înc l i naţi să caute adevăru l pri n experi mente, experimen­tu l l u i M iche lson cu i n terferometru l59, de l a sfîrşitu l seco l u l u i al XIX- l ea, nu s-a bazat doar pe "gen i u l său experimental " , ci "a avut nevoie de progresu l general al teh no logi e i" ş i , pri n urmare, " n u ar fi putut fi făcut mai devreme" .6o

Înăl ţarea acestor activi tăţi d i n locu l um i l ocu pat altădată în i e rarh ia facu l tăţi l or omeneşti n u a fost provocată numai de bagaju l de i n stru mente şi deci de aj utoru l pe care omu l trebu ia să îl obţi nă d i n partea l u i homo {aber pentru a dobînd i cunoaşterea. Şi ma i hotărîtoare a fost prezenţa fabricări i şi a produceri i în experimentul însuş i , ce îşi prod uce propri i l e fenomene de observat ş i , de aceea, dep inde de la bun început de capacităţi l e productive al e om u l u i . Apel u l la experiment în scopu l cunoaşteri i era deja urm area con­vingeri i că omul nu poate cunoaşte decît ceea ce a produs e l însu şi , căci ea Însemna că am putea ajunge să cunoaştem ace le rea l i tăţi pe care nu l e-am prod us, reprezentîndu-ne şi i m itînd procese l e pri n care au l uat fi i n ţă. În i sto­ria şti i nţe i , înde l ung d i scutata sch im bare de accent de pe vech i l e întrebări despre "ce" sau "de ce" este un l ucru , pe nou a întrebare despre "cum" a l uat fi i nţă l ucru l respectiv este urmarea nemij locită a acestei convi ngeri , iar răspunsu l putea fi găs it numai în experi ment. Experimentu l repetă proce­su l natu ral ca ş i cu m omu l ar fi pe pu nctu l de a fabrica e l Însuş i ob iecte le natu ri i ş i , cu toate că l a începutu l epoc i i moderne n ic iun savant cu bun s imţ nu ar fi bănu i t în ce măsură om u l este de fapt în stare să "fabri ce" natu ră, oamen i i de şti i n ţă au tratat totuşi de l a început natu ra d i n punctu l de ve­dere al Celu i care a creat-o, iar asta nu d in raţi uni practice, d in cauza ap l icaţi i lor teh n ice, c i nu mai d in motivu l "teoreti c" că, în cunoaştere, certitud i nea nu poate fi altfe l cîştigată: " Daţi -m i materi e şi am să fău resc d i n ea o l ume , sau , a ltfe l zi s , daţi -m i materi e şi am să vă arăt cu m s-a format o l u m e d i n ea"61 . Aceste cuvi nte a l e l u i Kant ne înfăţi şe'

ază pe scurt amestecu l modern de producere şi de cunoaştere, în care totu l se petrece ca şi cînd ar fi fost

59 . Aparat de măsu rare a lungim i i de undă. (N. tr.)

60. Whit�head, Science and the Modern World, pp . 1 1 6-1 1 7 .

6 1 . "Gebet m i r Materie , ich wi l l eine Wel t daraus bauen ! das ist, gebet m i r Materie, ich wi l l euch zeigen, wie e i ne Welt daraus entstehen sol i" (vezi prefaţa l u i Kant l a lucrarea sa AIIgemeine Naturgeschichte und Theorie des Himmels) .

242

nevo ie , ca de o peri oad ă de ucen ic ie , de cîteva seco le de cunoaştere În forma fabricări i pentru a- I p regăti pe omu l modern să fabrice ceea ce dorea să cunoască.

Productivi tatea şi creativi tatea, care aveau să devi nă ideal u ri l e cel e mai Îna lte şi ch i ar ido l i i epoci i modeme l a Începuturi l e e i , sînt criteri i ce Îi aparţi n l u i homo (aher, omu l u i creator şi con structor. Există totuşi u n a lt e lement, poate chiar m ai semn ificativ, sesizab i l În fo rm a modernă pe care o iau aces­te facu l tăţi . Sch i m barea de accent de pe "de ce" şi "ce" pe "cu m " face ca obiecte le propri u -zi se ale cunoaşteri i să nu m ai fie mi şcări eterne sau ob iecte, c i procese, şi face, pri n u rmare, ca ob i ectu l şti i n ţe i să nu mai fie un iversu l sau natu ra , c i i stori a, povestea naşteri i natu ri i , a vi eţi i sau a un iversu l u i . Cu m u l t Înai nte ca epoca mod ernă să Î ş i formeze formidabi l a e i conşti i nţă is­tori că, iar conceptu l de i stori e să stăpînească fi l osofi a modernă , şti i n ţe le natu ri i se transformaseră În d i sci p l i ne i sto rice, pîn ă ce În seco l u l al XIX- lea au adăugat l a mai vech i l e d i sci p l i n e a le fizic i i ş i ch im ie i , zoo logiei şi botan ici i no i le şti i n ţe natu ral e ale geo logie i sau ale i stori ei Pămîntu l u i , ale b io logiei sau ale isto rie i vi eţi i , a le antropologiei sau ale i sto rie i vieţi i umane ş i , În gene­ra l , a le i stori e i natu rale . În toate aceste cazu ri , evol uţ ia, conceptu l cheie al şti i n ţe lor i storice, a deven i t ş i conceptul princ i pal al şti i nţelor natu ri i . Natu ra, Întrucît n u putea fi cunoscu tă decît în p rocesele pe care iscus inţa omeneas­că, i ngen iozitatea l u i homo (aher, l e putea repeta ş i reface pe cal e experi men­ta l ă, a deven i t p roces62 , i ar fiecare real i tate natu ra lă În parte şi-a dobînd it sem n ificaţi a ş i sen su l exc lusiv de l a funcţi a e i În procesu l genera l . În locu l co nceptu l u i de Fi i n ţă găs im acum conceptu l de Proces. Ş i , în ti mp ce stă În natu ra Fi i n ţe i să apară ş i astfe l să se dezvăl u i e pe s ine , stă În natura Procesu l u i să rămînă nevăzut, să fie ceva a căru i existenţă nu poate fi decît dedusă d i n prezenţa anumitor fenomene . Acest proces afost la Început p ro­cesu l fabri cări i care "d ispare În produs", întemeindu-se pe experienţa l u i homo (aher, care şti a că exi stenţa propri u -z isă a ori căru i ob i ect este În mod nece­sar preced ată de un proces de prod ucţi e.

Totuş i , deş i această stăru in ţă asup ra procesu l u i fabricări i sau ins i stenţa de a cons idera totu l d rept rezu l tat al u nu i proces de fabricare sînt cît se poate de caracte ri stice pentru homo (aher şi pen tru sfera l u i de experienţă, p reocu­parea exc lus ivă a epoci i moderne pentru proces cu preţu l negl ij ări i comp l ete a ob iecte lor, a p rod use lor Înse le , este cu totu l nouă . Ea depăşeşte de fapt mental i tatea omu l u i prod ucător ş i creator de unelte , pen tru care procesu l de p roducţie n u era n im i c altceva decît un m ij l oc În vederea u n u i scop . În cazu l acesta, d in punctu l de vedere al l u i homo (aher, totu l se petrece ca ş i cu m m ij locu l , procesu l de p rod ucţie sau evo l uţ ia , este mai important decît

62 . Că "natu ra este un proces", că, prin urm are , "pentru percep�ia senzorială, evenimentu l este faptu l suprem", că şti i n �a naturi i n u se ocupă de l ucru ri , ci doar de fenomene, cazuri sau even imente şi că "În afară de cazuri nu există nimic" (vezi Whitehead, The Concept of Nature, p p . 53, 1 5 , 66) - toate acestea se numără printre axiomele' care stau la baza şti inţei moderne a naturi i În toate ramuri l e sale.

243

scopu l , decît prod usu l fin it. Motivu l sch imbări i de accent este evi dent: omu l de şti inţă fab rică doar ca să cunoască, nu cu scopu l de a produce ob iecte , iar produsu l este pentru el un si mp l u derivat, un efect secu ndar. Ch i ar ş i astăzi , toţi oamen i i de şti inţă autentici vor cădea de acord că apl icaţi i l e tehnice a ceea ce fac nu sînt n im i c altceva decît un derivat al strădan i i l o r lor.

Întreaga semn ificaţie a aceste i răstu rnări a scopu l u i şi a m ij l oace lor a rămas latentă cîtă vreme a precu mpăn i t concepţia mecanic i stă despre l u ­me , concepţia prin excelenţă a l u i homo fitber. Aceasta şi-a găsit cea ma i firească teo retizare În fai moasa ana logie d i n tre re laţi a l u i Dumnezeu cu natu ra şi rel aţia ceasorn icaru l u i cu ceasorn icu l . I mportant aici nu este atît faptu l că ideea despre Dumnezeu formată În seco l u l al XVI I I - l ea era mode lată În mod l i m pede după ch i p u l lu i homo faber, cît ace la că, În cazu l acesta, caracteru l de proces al natu ri i era Încă l im i tat. Deşi toate l ucru ri l e natu ral e l u ate sepa­rat fuseseră deja Îngh iţ ite de procesu l care l e dăduse naştere, natura l uată ca Întreg n u era Încă un proces, ci prod usu l fin i t mai mu lt sau mai puţi n sta­b i l al u nu i artizan d ivi n . Imagi nea ceasorn icu l u i şi a ceasorn icaru l u i se po­triveşte Într- u n ch i p atît de su rp ri nzăto r tocmai pentru că ea cupri nde deopotrivă i deea natu ri i ca proces Î n i magi nea m işcări lor ceasorn i cu l u i şi i deea caracteru l u i ei Încă Întreg de ob iect În imagi nea ceasorn i cu l u i Însuş i şi a creatoru l u i său .

Aju nş i a ic i , este i mportant să ne am intim că susp ic iunea ti p ic modernă faţă de capacităţi l e omu l u i de receptare a adevăru l u i , neîncred erea În ceea ce este dat şi, porn i nd de aic i , Încrederea nouă În fabricare ş i În i ntrospecţie stÎrn ită de speranţa că În conşti i nţa u mană există un domen i u În care cu­noaşterea şi producerea co inc id nu au decu rs d i rect d i n descoperi rea punc­tu l u i arh i medic În un iversu l extraterestru . Ele au fost mai curînd u rmări l e necesare pe care această descoperire le-a avut pentru descoperitoru l Însuş i , În măsura În care e l era ş i rămînea o făptu ră terestră. Rel aţi a strînsă d i n tre mental itatea modernă şi reflecţi a fi l osofică imp l ică În mod firesc faptu l că victoria l u i homo faber nu se putea mărgin i la Întrebu i n ţarea no i lor metode În şti i n ţe le natu ri i , În experiment şi În matematizarea cercetări i şti i nţifice. Una d i n consecinţe le cele mai fi reşti care puteau apărea din În do iala carte­ziană era aceea de a abandona Încercarea de a Înţel ege natu ra ş i , În gene­ral , de a renu nţa la cunoaşterea real ităţi lor care nu au fost produse de om, pentru a cerceta, Î n sch i mb, numai real i tăţi le care Îş i datorau exi stenţa omu l u i . De altm i nteri , acest ti p de argu ment l -a făcut pe Vico să Întoarcă spate le şti i nţelor natu ri i , pentru a-ş i Înd repta atenţia către istorie , pe care el o socotea d rept si ngu ru l domen iu În care omu l putea obţi ne o cunoaştere certă tocmai pentru că aici n u mai avea de a face deCÎt cu produse le activi­tăţi i omeneşti . 63 Imbold u l care a du s la descoperi rea modernă a i stori e i ş i

63. Vico (op. cit., cap. 4) arată expl ic it motivu l pen tru care a abandonat şt i i nţe le n aturi i . Cunoaşterea adevărată a naturii nu este c u putinţă, pentru c ă Dumnezeu, i a r nu o m u l a făcut natura; Dumnezeu poate cunoaşte natura cu aceeaşi certitud i n e cu care omu l cu­noaşte geometri a : Geometrica demonstramus quia facimus; si physica demonstrare possemus,

244

a conşti i nţei i storice nu a ven i t d intr-un nou entuziasm pentru m ăreţia omu­lu i , a fapte lor ş i a suferinţelor sa le , n ici d i n cred i nţa că sensu l existenţei ome­neşti poate fi găsit În povestea omen i ri i , ci d in d isperarea raţi u n i i omeneşti , care părea com petentă doar atu nci cînd se confru nta cu ob iecte facute de mîna omu lu i .

Anterioare descoperi ri i moderne a istoriei, dar strîns legate de ea, dacă ne gînd im la impu lsu l care a provocat-o , sînt Încercări le d i n seco lu l a l XVI I -lea de a e labora no i fi l osofi i pol itice sau , ma i degrabă, de a i nventa m ij loace le ş i i n stru mente le cu aj utoru l căro ra să " s e creeze u n an i mal artificial . . . num i t Commonwealth sau Stat"64 . Pentru Hobbes, ca ş i pentru De�cartes, "primu l moto r a fost Îndo ia la"6s , iar metoda aleasă de a stab i l i "arta prin care omu l " Îşi va crea şi guverna propri a lume , aşa c,u m "Dum nezeu a creat şi guvernează l umea" p ri n arta naturi i , este şi a ic i i n trospecţia, "a citi În s i ne Însuş i " , dat fi i nd că această l ectu ră Î i poate demonstra "asemăn area d in ­tre gînduri le ş i pasi u n i le unu i om şi gîn duri l e ş i pasi u n i l e a ltu i a" . Regu l i l e ş i normele după care se va constru i şi se va aprecia această " l ucrare artistică" , cea mai omenească d i n tre " l u crări l e artistice"66 omeneşti , nu sînt n ic i acu m Î n afara oamen i lor, n u sînt ceva de care oamen i i d i spu n Î n co m u n Î n cad ru l unei real i tăţi c e ţi ne de l ume ş i e percepută de s i mţu ri sau de m i nte. Ele sînt Înch ise mai cu rînd În interio ritatea omu lu i , acces ib i le doar i n trospecţie i , ast­fe l că Însăş i val id i tatea lor se Întemeiază pe p resupoziţi a după care "nu . . . ob iecte le pas i un i l o r" , ci pasi u n i l e Însel e sînt aceleaşi l a toţi i nd ivizi i speciei umane. Întî l n i m aici d i n nou i m agi n ea ceasorn i cu l u i , fo losit de data aceas­ta pentru corpu l omenesc ş i , ma i apoi , pentru a reprezenta m işcări l e pasiu ­n i l o r. Constitu i rea acel u i Commonwealth , crearea de către om a unu i "om artificial " , echivalează cu constru i rea u nu i "automat (a unu i motor) care (se) m işcă cu ajutoru l arcuri lor şi al rotiţe lor p recu m un ceaso rn ic" .

Altfe l spus, procesu l , care, d u pă cum am văzut, a pus stăpîn i re pe şti i n­ţe le natu ri i p ri n experiment, pri n încercarea de a reprod uce În cond iţi i arti­fic ia le procesu l "fabricări i " p ri n i n termed i u l căru ia au apărut rea l i tăţi l e natu rale, serveşte la fe l de b i ne , sau chiar mai b ine ca pri nc ip i u a l acţi u n i i

faceremus ( " Putem demon stra geometri a ÎntruCÎt o facem noi ; c a s ă demonstrăm l ucruri l e fizice a r trebui s ă l e facem") . Acest opuscu l , scris C U mai b i n e de ci ncisprezece a n i În ain te de pri m a ediţ ie a l u crări i Scienza Nuova ( 1 72 5 ), este i n teresant d i n mai mu l te motive. Vico critică toate şti inţe le existente, dar n u o face Încă În favoarea noii sale şti inţe, i storia; el recomandă stu d i u l şti i nţelor morale ş i pol i tice pe care le consideră pe nedrept negl ijate . I d eea că istoria e făc ută de om aşa cum natu ra e făcută de D u m nezeu i-a ven i t, cu sigu ranţă, cu mu l t mai tîrzi u . O atare evo l uţie biografică, deşi cu totu l neob i şnu ită l a începutul secolu lu i a l XVI I I -lea, a deve n it regu l ă cu aproxi mativ o sută de a n i mai tîrzi u : de fiecare dată CÎnd epoca modernă a avut motive să aştepte o nouă fi l osofie pol itică, a primit În sch imb o fi losofie a istoriei .

64, I ntroducerea lu i Hobbes l a Leviatanul.

65 . Vezi excel enta i n trod u cere a l u i Michael Oakeshott la Leviathan (B lackwel l 's Po l i tica! Texts) , p. XIV.

66, Ibid" p. LXIV.

245

În domen i u l treburi lor omeneşti . Căci aici procese le vieţi i i n terio are , desco­perite În pasi u n i pri n i ntrospecţ ie , pot deven i norme şi regu l i pen tru crearea vi eţi i "automate" a ace lu i "om artificial" care este "mare l e Levi atan" . Rezu lta­te l e oferite de in trospecţi e , u n ica metodă aptă să procu re o cunoaştere cer­tă, ţi n de natu ra mişcări lor: nu mai obiecte le s imţuri lo r rămîn nesch im bate , suportÎnd , precedÎnd şi supravi eţu ind actu l u i senzaţi e i ; n u mai ob iecte le pa­si u n i lo r sînt permanente şi nemişcate, aşa Încît n ici chiar sati sfacerea dori nţei păti maşe nu le devorează; numai ob i ecte le gînd uri l or, dar n ici odată gînd i ­rea Însăşi , sînt mai presus de m i şcare şi de d istrugere. Procese le , aşadar, i ar nu ide i l e , mode le şi forme ale ob iecte lor vi i toare , devi n gh i d u l activităţi lor de producere ş i de fabricare a le l u i homo faber În epoca modern ă.

Încercarea l u i Hobbes de a i ntrod uce În fi losofia po l i tică no i l e concepte de fabri care şi de calcu l - sau mai degrab ă Încercarea l u i de a fo losi În do­men iu l treburi l or omeneşti Însuşi ri l e de curînd descoperi te ale fabricări i - a fost de cea mai mare Însem nătate ; raţional ismu l modern aşa cum este Înde­obşte cu noscu t, avînd d rept cal de bătaie un preti ns an tagon i sm În tre ra­ţi une şi pasi u ne, n u ş i-a găsit n i ciodată un reprezentant mai c lar şi mai fe rm . Cu toate acestea, noua fi losofie s-a dovedit pentru Întîi a oară defectuoasă tocmai În domen i u l treburi l o r omeneşti , deoarece, prin Însăşi natura e i , ea n u putea n ici să Înţel eagă real i tatea şi n ic i măcar să cread ă În ea. Ideea că numai ce vo i face eu va fi real - În tru totu l adevărată şi l egitimă În dome­n i u l fabri cări i - este neîncetat dezm i n ţită de cursu l propri u-zis al even i men­te lo r, În care n imic nu se întî l neşte mai des decît ceea ce se petrece cu totu l pe neaşteptate . A acţi ona În man i era fabricări i , a raţiona sub forma "calcu­lu i consecinţelo�' Înseamnă a omite neaşteptatu l , even imentu l Însuşi , de vreme ce ar fi i raţi onal sau l i ps it de logică să aştepţi ceea ce nu reprezi ntă a l tceva decît o " improbabi l i tate i nfin i tă" . Cum Însă even imentu l constitu i e Însăşi ţe­sătu ra real i tăţi i În domen i u l treburi lor omeneşti , aco lo u nde "ceea ce e cu totu l improbabi l se petrece În mod regu lat" , este abso lut l i ps it de real i sm să nu se ţi nă seama de el , ad i că să nu se ia În cons iderare ceva pe care n i men i nu poate să se b izu ie În ch ip categori c. Fi losofi a pol i ti că a epoci i 'moderne , al cărei ce l mai de seamă reprezentant rămîne În conti nuare H obbes, se poti cneşte În paradoxu l u rmător: raţiona l i sm u l modern este i real , iar real is­m u l modern este i raţional - ceea ce nu e decît un a lt fe l de a spune că real i ­tatea şi raţi unea umană au apucat-o pe căi separate . Gigantica întrepri ndere a l u i Hegel de a Împăca sp i ritu l şi rea l i tatea (den Geist mit der Wirklichkeit zu

versohnen), reconci l i ere care consti tu i e preocuparea cea mai adîncă a tutu­ro r teori i l or moderne despre i sto ri e , s-a sprij i n it pe înţel egerea faptu l u i că raţi unea modernă a eşuat lovi ndu-se de stînca real i tăţi i .

Faptu l c ă înstrăi narea modernă d e l ume a fost îndeajuns d e rad icală pen­tru a se exti nde ch iar şi asupra activităţi lor omeneşti ce lor mai l egate de l ume, asu pra l u cru l u i ş i a reificări i , asup ra fabricări i de obi ecte şi a ed ificări i une i l um i , deosebeşte atitud in i l e şi eval uări le moderne de ce le a le trad iţ ie i Într-u n ch ip ch i ar mai hotărît decît ar l ăsa să se Întrevad ă o s imp lă răstu rn are a or­d i n i i d i ntre contemp laţi e şi acţi une , d i ntre gînd i re şi capaci tatea de acţi une .

246

Ren unţarea l a contemp l aţi e nu s-a consumat pri n Înălţarea om u l u i -creator la poziţ ia ocu pată al tăd ată de omu l-contemp lativ, c i pri n i ntrod ucerea În fabricare a conceptu l u i de p roces. În comparaţie cu o asemenea sch imbare, noua ord i n e i e rarh ică d i n vita activa, În care , În mod neaşteptat, fabricarea a ajuns acum să deţină un rang atri bu it altădată acţi un i i pol itice, are o impor­tanţă secundară. Am văzut mai devreme că de fapt această i e rarh i e fusese deja refuzată, ch iar dacă nu expl i c it, Încă de la Începutu ri l e fi l osofi ei pol i tice de neîncrederea adînc În rădăc inată a fi losofi lor faţă de pol it ică În gen eral şi faţă de acţi une În particu lar.

Chesti u nea este ÎntruCÎtva nec lară, deoarece fi l osofia po l i ti că greacă conti n uă să u rmeze ord i nea stab i l ită de polis ch iar ş i atu nci CÎnd se revoltă Împotriva ei; Însă În scri e ri l e l o r propri u -zi s fi losofice (spre care trebu i e să Îşi Îndrepte atenţia cel ce doreşte să le cunoască gîndu ri l e ce le ma i i n ti me) , atît P laton , CÎt ş i Aristote l sînt Încl i n aţi să răstoarne raportu ri l e d i ntre l u cru şi acţi une În favoarea lucru l u i . Astfel , Aristote l , d i scutînd În Metafizica despre d iferite le moduri de cunoaştere , aşază dianoia şi episteme praktike, d iscernămîn­tu l practi c şi şti i n ţa pol it ică, pe treapta cea mai de jos a o rd i n i i sal e şi p l asează deasupra lor şti i nţa fabri cări i , episteme poietike, care precedă ş i d uce nemij locit la theâria, contem pl area adevăru l u i . 67 I ar pri ci na acestei preferi nţe fi losofice n u este n i cidecum neîncrederea În acţi une , despre care am vorb it mai sus şi care este de insp i raţi e pol itică, c i băn u iala, cu mu lt mai constrÎngă­toare d i n pu nct de vedere fi losofic, că Între contemp laţie şi fabri care (theâria şi poiesis) există o afin itate intern ă şi că cel e două nu se află una faţă de ceal altă În aceeaşi opoziţ ie făţi şă precu m con templ aţia şi acţiu nea. Argu mentu l ho­tărîto r al u ne i asemenea legătu ri , cel puţin în fi losofi a greacă, era ace la că privi rea u n u i ob iect, contemp laţi a, era socotită totod ată d rept parte i n te­grantă a fabricări i , ÎntruCÎt meşteşugaru l se orienta În lucru l său după " I dee" , mode l u l p e care Î I privea atît Înai ntea Începeri i p rocesu l u i de fabricare , cît şi d upă Înche ierea l u i , mai Întîi pentru a vedea ce să fabrice, iar apoi pen­tru a putea judeca prod usu l fi n it .

I sto riceşte vorb i nd , origi nea aceste i contemp laţi i , descri să pen tru Întîi a dată În şcoala socratică, este cel puţi n dub l ă . Pe de o parte, contem p laţia este Într-o legătu ră evidentă şi l ogică cu faimoasa afi rmaţie a l u i P laton, ci tată de Aristote l , după care thaumazein, u i m i rea contrari ată În faţa m i raco l u l u i Fi i n ţe i , constitu i e începutul Întregi i fi losofi i . 68 M i se pare foarte probab i l ca această afi rmaţi e p l aton ic ian ă să fie rezu ltatu l nemij locit a l experienţe i , pe­sem ne cea mai izb i toare, oferi te de Socrate d i sci po l i lor săi : p rive l i ştea mereu

67. Metafizica, 1 0 25 b 2 5 şi u rm . , 1 0 64 a 1 7 şi urm.

68 . Pentru Platon , vezi Theaitetos, 1 5 5 : Ma/a gar phi/osaphau tauto ta pathos, ta thaumazein; ou gar alle arche philosophias e haute ("Căci mi rarea e ceea ce fi losofu l res imte cel mai mu l t; căc i n u este alt început a l filosofie i" ) . Aristote l , care la începutul Metafizicii ( 9 8 2 b 1 2 şi u rm . ) pare să ÎI repete pe Platon aproape cuvînt cu cuvînt - "Căci datorită m i rări i lor oamen i i în cep ş i acum şi au po rnit d intru' început să fi losofeze" - , fo loseşte de fapt această m irare În ­tr- un fel cu totu l diferit; pen tru e l , im pu l su l propriu -zis de a fi losofa vi ne d in dori nţa "de a scăpa de ignoranţă" . .

247

repetată a maestru l u i covÎrş i t pe neaşteptate de gînduri l e sale şi aru ncat ore În ş i r Într-o stare de concentrare veci nă cu nemişcarea abso lută. N u mi se pare cu n imic mai puţi n p l auzib i l ca această u im i re contrari ată să fie esenţial­mente mută, ad i că să fie, În ce priveşte conţi nutu l ei propriu-zis, cu neputi nţă de transpus În cuvi nte. Aşa, cel puţi n , s-ar exp l i ca de ce Pl aton ş i Aristote l , care susţi neau că thaumazein este începutul fi l osofie i , erau - În ci u d a atîto r dezacord u ri în chesti u n i atît de hotărîtoare - de acord , totodată, că o anu­mită stare de muţenie, starea esenţial mente mută a contemplaţie i , reprezen­ta snrş i tu l fi l osofie i . În rea l i tate , thearia nu e decît un a lt cuvînt pentru thaumazein; contemp larea adevăru l u i la care fi losofu l aju nge În ce le d i n urmă este u im i rea mută, purificată fi l osofic, cu care a Început.

Există totuşi un al do i lea aspect al chesti u n i i , care se exp ri mă cel mai Iămuri t În doctrina p laton iciană a I dei lor, atît În conţi nutu l , cît şi în termi no­logi a şi În exem ple le sal e. Acestea d i n urmă sînt prel uate d i n experienţele meşteşugarulu i , care vede cu och i i m inţi i forma modelu l u i după care îş i fabri­că obiectu l . Pentru Platon, acest mode l , pe care măiestri a artizana lă poate doar să ÎI im i te, dar nu să îl creeze, n u este produsu l m i nţi i omeneşti , ci Îi este dat. Ca atare, el posedă un grad de durab i l i tate şi de excelenţă care nu s e actual izează, c i , d i mpotrivă, s e degradează În cursu l mate ria l izări i l u i pri n l uc ru l mîi n i lo r omeneşti . Lucru l face perisab i l ă ş i degradează excelenţa a ceea ce rămînea etern cîtă vreme era doar ob iectu l contemp lări i . Pri n u r­mare, atitud i nea cuvenită faţă de modelele care gh idează l ucru l şi fabricarea, ad ică faţă de Idei l e p latonic iene, este să fie l ăsate aşa cum sînt, aşa cum apar înai ntea och i u l u i lăuntric al m inţi i . Numai dacă omu l ren unţă la capaci­tatea sa de a l u cra şi nu face n im ic, le poate privi ş i poate parti cipa astfel l a veşn ici a lor. În această privi nţă, contemp laţia se deosebeşte categoric de starea de u im i re vrăj i tă pri n care omu l ÎntÎmpi nă m i raco l u l Fi i nţei l u ate ca Întreg. Contemplaţi a este şi rămîne parte i ntegrantă a unu i proces de fabri­care, ch iar d acă s-a separat de orice l ucru ş i de orice faptă; În ea, privi rea model u l u i , care n u mai gh idează acu m n icio faptă, se prel u ngeşte şi p l ace pri n ea în săşi .

În trad iţ ia fi l osofică a aj uns să precu mpănească acest al do i l ea ti p de contemplaţi e . Astfe l , nemişcarea, care În starea de u im i re mută nu este de­cît rezu ltatu l Întîmp lător şi ne intenţionat al concentrări i , devine acu m con­d iţ ia ş i , porn i nd de aic i , trăsătu ra caracteristică a unei vita contemplativa. Nu u im i rea îl covÎrşeşte pe om şi îl imob i l izează, ci încetarea conşti entă a activi­tăţi i , a activi tăţi i de fabricare, devi ne calea de a aj u nge la starea contemp la­tivă. Cine parcurge izvoarele medievale ce vorbesc despre bucuri i le şi p lăceri le contem p laţiei va constata că totu l se petrece ca ş i cum fi losofi i căutau să se asigure că homo faber va da ascu l tare chemări i ş i va l ăsa să îi cad ă une l te­le d i n mîi n i , înţelegînd în sfirş i t că dori nţa l u i cea mai mare, dorinţa de per­manenţă şi de nemuri re , nu poate fi sati sfăcută pri n faptele sal e, ci doar atu nci cînd înţel ege că fru mosu l şi eternu l nu pot fi fabricate . În fi losofia l u i P laton , u im i rea mută, început şi snrş it al fi losofie i , se Întrepătru nde cu i ub i rea fi losofu l u i pentru ceea ce este veşn ic ş i cu dori nţa meşteşugaru l u i

248

de permanenţă şi de nemuri re , ajungînd aproape cu neputi nţă de deosebit. Totuş i , faptu l Însuş i că m i rarea mută a fi l osofi lor părea să fie o experi enţă rezervată ce lor puţi n i , pe cînd privi rea contemplativă a meşteşugari lor era cunoscută cel or mu l ţi , a cîntărit greu În favoarea une i contemp laţi i care să provi nă În pri mul rînd din experienţe l e l u i homo (aher. Acest fapt cîntărea greu dej a În och i i lu i P laton , care şi-a extras exemple le din domen i u l fabricări i pentru că erau mai apropiate de o experienţă umană mai generală, ş i a cîntă­rit ch iar mai greu acolo unde toată l u m ea era chemată l a u n fe l de contem­p laţie şi d e meditaţie , cum s-a Întîmp lat În creşti n i smu l med i eval .

Astfe l , nu fi losofu l şi u im i rea fi losofi că mută au modelat În primu l rînd conceptu l şi practi ca contemplaţi e i , a le une i vita contemplativa, ci m ai degrabă homo (aher travesti t, omu l p roducător şi creator, a căru i Înde l etn ic i re este să se fo losească de violenţă împotriva naturii pentru a-şi construi o casă durab i l ă şi care fusese convi ns acum să ren u nţe la vio lenţă ş i Îm preună cu ea la orice activitate, să lase lucruri l e aşa cum sînt şi să Îşi ia drept casă sălaşu l contemp lativ aşezat În p reajma a ceea ce e nepieritor şi veşn ic . Homo (aher putea fi convi ns să Îşi sch imbe În acest fel atitud i nea, Întrucît şti a d i n p ro­pri a experienţă ce Înseamn ă contemplaţia şi care sînt u ne le d in p l ăceri l e e i ; e l nu avea nevoie d e o prefacere tota lă a i n im i i , de o ad evărată periagoge, de o sch imbare rad ica lă de d i recţie . Tot ce avea de Tacut era să l ase să Î i cad ă unelte le d i n mîin i şi să pre lungească l a nesfîrşit actu l privi ri i ace lu i eidos, forma, model u l etern pe care al tăd ată dorise să ÎI im i te ş i despre ale căru i exce lenţă şi frumuseţe ştia acum că n u le poate decît stri ca d acă Încearcă să le re ifice.

Pri n u rmare, dacă nu ar fi Tacut n im i c al tceva decît să răstoarne ord i nea stabi l ită Între fabricare şi contemp laţi e , revolta modemă, ce a contestat Întîie­tatea contemp laţiei În raport cu orice alt fel de activi tate, ar fi rămas În cadru l trad iţional . Acest cadru a fost totuşi dezmembrat atu nci cînd , În Înţe l egerea propriu -zi să a fabri cări i , accentu l s-a mutat În Întregi me de pe produs ş i de pe model u l perm anent care gh i da fabricarea produsu lu i pe procesu l de fa­bricare , d e pe Întrebarea privi toare l fi ce este un ob iect şi ce ti p de ob iect trebu ia să fie produs pe cea legată de modu l În care ş i de m ij loacele şi pro­cese le pri n care ob iectu l l uase fi inţă şi putea fi rep rodus . Căci o asemenea sch i m bare de accent nu Însemna doar că nu se mai credea despre contem­p laţie că ar oferi adevăru l , ci şi că aceasta Îşi p ierd use poziţia pe care o ocupa În vita activa şi , pr in urmare, În sfera experi enţe i umane ob i şnu i te .

43 ÎNFRÎNGEREA LU I HOMO FABER ŞI PRINCIPIUL FERI CIR I I

Pentru ci ne ia În cons iderare doar even i mente l e care au desch is epoca modemă şi se gîndeşte numai l a urmări le nemij locite ale descoperiri i lu i Gal i le i , care trebuie să fi izbit mari l e spi rite ale seco lu l u i al XVI I- lea cu forţa constrÎn­gătoare a adevăru l u i care vorbeşte de la s ine , răstu rnarea raportu lu i d i ntre

249

contemp laţi e şi fabricare, sau mai cu rînd în lătu rarea contemp laţie i d in cîm­pu l facu l tăţi lor omeneşti sem n ificative, este ceva aproape de la s ine înţe les. Pare l a fe l de adevărat ca această răstu rnare să î l fi ri d icat pe homo (aber, pro­ducătoru l şi creatoru l , mai degrabă decît pe omu l-agent sau pe omu l-ani­mal laborans, pe treapta cea mai îna ltă a posi bi l i tăţi lor omeneşti .

Şi într-adevăr, pri ntre trăsătu ri l e caracteri sti ce a le epoci i moderne, de la începutu l ei pînă astăzi , întîl n im atitud i n i l e tip i ce a le lu i homo (aber: i n stru ­mental izarea l um i i , Încrederea În unelte şi În prod u ctivitatea creatoru l u i de ob iecte artificia le; Încrederea În natu ra atotcupri nzătoare a categoriei de m ij ­loc-scop, convi ngerea că toate problemele se pot rezo lva ş i că toate motivele omu l u i au , În ce le d i n u rmă, u n s i ngu r pri nci p i u , cel al uti l i tăţi i ; suveranita­tea, care vede în tot ce e dat un materi al ş i j udecă Întreaga natu ră ca pe "o u riaşă ţesătu ră d i n care putem decu pa orice dori m , pentru a o coase la loc după p lac"69 ; egal itatea d intre i nte l igenţă şi i nventivi tate, ad i că d ispreţu l faţă de orice gînd care nu poate fi socoti t d rept "pri m u l pas . . . În vederea fabri ­cări i de ob i ecte artific iale , În spec ia l de u ne lte pentru fabricat une l te, ş i În vederea une i nesnrş ite d iversificări a fabricări i lo r"70; În fine, identificarea, de la s i ne înţe l easă, a fabricări i cu acţi unea.

Am aju nge prea departe dacă am u rma ram ificaţi i l e aceste i mental i tăţi ş i nu e nevo ie să o facem, căci ele sînt lesne de observat în şti i nţe le natu ri i , u nde efortu l pu r teoreti c este înţeles ca izvorînd d i n dori n ţa d e a crea ord i ne d i n "dezo rd i nea", d in "d ivers itatea săl batică a natu ri i "71 şi unde, drept u r­m are, încl i n aţi a l u i homo (aber pentru mode le de ob iecte ce u rmează să fie prod use ţi ne locu l mai vech i lor noţi u n i de armon ie ş i de s imp l i tate. Această mental i tate poate fi Întîl n i tă în economia clasi că, al cărei criteri u suprem este prod uctivi tatea ş i a cărei prej udecată împotriva activităţi lor neproduc­tive este atît de putern i că, Încît n i c i măcar Marx nu şi-a putut ju stifica p le­doaria În favoarea dreptăţi i pentru muncitori decît Înfăţişînd munca, activi tate neprod uctivă, în l um i na falsă a l ucru l u i ş i a fabricări i . Ea se expri mă cel mai c lar, fi reşte, în tend i n ţe l e pragm ati ce a le fi l osofi e i mod erne, care nu se

69. Hen ri Bergso n , Evolution creatrice ( 1 948 ) , p . 1 5 7. O an aliză a locu lu i ocu pat de Bergson În fi l osofia mod ernă n e-ar d u ce m u lt prea departe. Dar faptu l că i n sistă asu pra an teri o rită�i i l u i homo [aber faţă de homo sapiens şi asupra fab ri cări i ca sursă a i n tel igenţei u m an e , ca şi m a n ie ra catego rică În care o p u n e vi aţa i n te l ige nţe i sînt CÎt se po ate de sem n i ficative. Fi losofi a lui Bergson poate fi lesne i n terpretată ca un studiu d e caz al modulu i În care convin­gerea m ai veche a epoc i i m oderne despre su perio ritatea re lativă a fab ricări i asu pra gîn d i ri i a fost apoi În locu ită ş i nimicită d e co nvi ngerea mai rece ntă despre su perio ritate a abso­l u tă a vieţi i as upra tuturor celorlalte lucruri . Tocm ai pen tru că a co nti n u at să Î m b i n e cele două e lemente, Bergson a putut să aibă o influenţă atît de hotărîtă asu p ra Începuturi l o r teori i l o r mu nci i d i n Franţa. N u n u m ai term i no logi a primelor scrieri a l e l u i Edou ard Berth şi Georges Sorei , ci şi aceea d i n Homo (aber (1929) a l u i Adrian

,o Tilgher i se d atorează În

p ri mu l rînd l u i Bergson; acelaşi lu cru e valabi l ş i cu scrierea L'Etre et le travail ( 1949) a l U I J u l es Vui l l e m i n , chiar dacă Vui l l e m i n , c a aproape toţi scri itori francezi contem poran i , gîn ­deşte mai ales În termeni hegel ien i .

70 . Bergson , op. cit., p . 140 .

71 . Bronowski, op. cit.

2 50

remarcă n umai pri n Înstrăi narea cartezi ană de l u me, ci şi pri n u nan im i ta­tea cu care fi l osofia engleză d i n secolu l al XVI I - lea Încoace şi fi losofia franceză În seco l u l al XVI I I - lea au Îmbrăţi şat pri nc ipi u l uti l i tăţi i , În care au văzut cheia care va desch ide toate porţi le Înţelegeri i motivaţiei şi comportamentu lu i uman. În general vorbind , cea mai veche convingere a lu i homo (aber - aceea că "omul este măsu ra tutu ro r l u cru ri l o r" - s-a înă lţat la rangu l de loc com u n u n iver­sal acceptat.

Ceea ce trebu ie exp l i cat nu este respectu l modern pentru homo {aber, ci faptu l că e l a fost atît de grabn i c u rm at de înălţarea m unc i i pe treapta cea mai Îna ltă d i n ord i nea ierarh ică d i n vita activa . Această a doua răstu rnare petrecută În vita activa s-a produs trep tat şi mai puţ in spectacu los decît răs­tu rnarea ma i general ă a contemp laţ ie i pri n acţi u ne, sau cea mai particu­lară a acţi u n i i p ri n fabricare. Înălţarea munc i i a urmat anumitor deviaţi i ş i sch imbări În raport cu mental itatea trad iţională a l u i homo {aber, care au fost cît se poate de caracte risti ce pentru epoca modernă ş i care, Într-ade­văr, au decurs aproape nemij l ocit d i n În săşi natura even imente lor care au desch i s-o. Ceea ce a sch i m bat mental i tatea l u i homo (aber a fost l ocu l cen­tral ocupat de conceptu l de proces în modemitate. Pentru homo {aber, sch imba­rea modernă de accent de la "ce" l a "cum" , de la ob iectu l p ropri u-zi s l a procesu l fabri cări i l u i , n u a Însem nat cîtuşi de puţi n o b inecuvîntare pură. Ea l-a l i ps i t pe omu l-creato r, pe omu l -constructo r de acele norme şi măsu ri fixe şi perm anente care, Îna inte d e epoca modernă, i -au s l uj i t Întotdeauna d rept gh i d pentru faptele sale ş i d rept cri teri i pen tru judecăţi l e sale . Dezvol­tarea societăţi i de comerc ianţi n u a fost un icu l şi pesemne n ic i ch iar pri n ci­pal u l motiv care, p ri n izbînda tri umfală a valori i de sch imb asup ra valo ri i d e Întrebu i n ţare, să fi dus Întîi la i n stitui rea p ri nci p i u l u i sch imbu l u i rec iproc, apoi la re lativizarea şi În ce le din u rmă la devalorizarea tutu ror valori lor. Pentru mental i tatea omu l u i modern, formată deopotrivă pe seama dezvoltări i şti i n­ţei moderne şi a evo l u ţie i fi l osofiei m oderne, a fost cel puţ in la fe l de hotărî­tor faptu l că omu l a Început să se socotească parte i ntegrantă a ce lor două procese s up raomeneşti , atotcu pri nzătoare, a l e natu ri i şi istori e i , ce păreau a fi , amîndouă, condamnate să progreseze la nesf'irşit, fără a ati nge vreoda­tă u n te/os i n erent ori a se aprop ia de vreo i d ee prestabi l i tă.

Altfe l spus , homo (aber, i eş i nd d i n marea revo l u ţie a modern i tăţi i , deşi avea să dobîndească o iscus i nţă nesperată În născoci rea unor i n stru mente de măsu rare a ceea ce e i nfi n i t de mare şi a ceea ce e i nfin i t de mic , s-a văzut l i ps i t de acele măsuri nesch i m bătoare care precedă procesu l de fabri care ş i conti n u ă să exi ste după Închei erea lu i ş i care Înseamnă pen tru activi tatea de fabri care u n abso l ut autentic ş i sigu r. Fi reşte, n ic i una d i n activităţi l e ce ţi n de vita activa nu a avut atît de mu lt de pierdu t precum fabricarea d i n cauza Îndepărtări i contemplaţie i d i n cîmpu l facu ltăţi lor omeneşti sem n ificative. Căci , spre deoseb i re de acţi u ne , care Înseamnă într-o anum ită măsură Înce­perea u n u i proces, şi spre deoseb i re de muncă, care u rmează îndeaproape procesu l metabo l ic al vieţi i b io l ogi ce, fabricarea tratează procesel e - presu­pu nînd că Îşi dă seama de p rezenţa lor - ca pe s imp l e mij loace În vederea

2 5 1

u n u i sco p , al tfel spus ca pe ceva secu ndar şi derivat. Pe deasu p ra, n ic io altă facultate nu a avut atît de m u lt de pierd ut d i n Înstrăi narea modern ă de l u m e şi d i n înălţarea introspecţi e i la rangu l de procedeu atotputern ic de cuceri re a natu ri i ca acele facu ltăţi care sînt orientate În pri m u l rînd către edificarţla l u m i i ş i către producerea de ob i ecte care să îi ap arţi n ă acesteia.

Poate că n i m i c n u dovedeşte m ai l i m pede n eputi n ţa fi n ală a lui homo (aber de a se i m p u n e deCÎt rap id itatea cu care princi p i u l uti l i tăţi i , ch intesenţa concepţiei sale despre l u m e, a fost socotit nepotrivit, fi i n d În l ocuit cu pri n ­ci p i u l "cele i mai mari feri c iri pentru CÎt m a i mu lţ i"72 . S - a văzut astfel c ă acea convi ngere a epoci i potrivit căreia o m u l poate cu noaşte n u m ai ce prod uce el Însuş i - care, după CÎte se părea, ar fi treb u it să favorizeze cel mai m u l t victori a depl i n ă a lu i homo {aber - avea să fi e respinsă ş i Î n cele d in urmă abol ită de pri n c i p i u l , Încă şi mai modern, al p rocesu lu i , ale căru i concepte şi catego­ri i sînt cu totu l stră ine de nevo i l e şi de ideal u ri l e lu i homo {aber. Căci princi­p i u l uti l ităţi i , ch i ar dacă face, fără doar şi poate, din om, cel ce întrebuinţează materi a pe ntru a p roduce obiecte , p u n ctu l l u i de referi nţă, pres u p u n e Încă o l u m e de obiecte de Întrebu inţare de care omul este Înconju rat ş i În care el se mişcă. Dacă re l aţia d intre om şi lume nu mai este sigu ră, dacă obi ectele ce ţi n de lume n u mai sînt apreciate înai nte de toate dato ri tă uti l i tăţi i lor, ci ca rezu ltate m ai mu lt sau mai puţi n acci de ntale ale proces u l u i de produc­ţie p ri n care au l u at fi i nţă, astfel că produsul fi n it al p rocesulu i de prod uc­ţie nu mai con stitu ie un scop veritab i l , iar obi ectu l produs nu este p reţu it pen tru Între b u i n ţarea sa hotărîtă d e d i n ai n te, ci pentru capacitatea sa de " a produce al tceva" , atu nci , În ch i p evi dent, se poate "obi ecta că . . . val oa­rea l u i n u e deCÎt secu nd ară, iar o l u m e care n u cupri n de valo ri pri n ci pale n u poate conţine n ici valori secundare" ,73 Această rad icală pierdere a valori-10r Înăuntru i cad ru l u i de referi nţă restrîns al lui homo (aber se petrece aproape auto m at de Înd ată ce o m u l În cetează să se defi nească d rept creator de ob iecte ş i co nstructo r al artifici a l u l u i uman care i nventează Întîm p l ător ş i u n e lte, pentru a se considera În p ri m u l rînd u n creator de u nelte ş i " m ai cu

72. Este expresia l u i Jeremy Bentham, Întîl nită În An Introduction ta the Principles ofMorals and Leyjslation ( 1 789), care i-a fost "sugerată de Joseph Priestiey şi care este foarte apropiată de cea a l u i Beccari a: la massima felicita divisa nel maggior numero" ( I ntrodu cere la ediţi a Hafner de Laurence J. LaAeur) . După El i e H alevy (The Growth ofPhilosophic Radicalism (Beacon Press, 1 9 5 5 )), atît Beccari a, cît şi Bentham au fost Înd atoraţi lucrări i De I'esprit a lu i H elvetius.

73 . Lafl eur, op. cit., p. XI . Bentham Îşi arată el Însuşi nemulţu m i rea faţă d e o filosofie pur uti l i ­taristă În nota adăugată la reed itarea operei sale ( e d . Hafner, p. 1 ) : "CuVÎntu l utilitate nu i n d ică la fe l de l i m pede idei le de plăcere şi de suferinţa pe cît o fac cuvi ntele fericire şi satisfacţie". Obiecţia l u i cea m ai i m portantă stă În faptul că uti l i tatea n u se poate măsura ş i , prin urm are, nu " n e face să ţ inem seam a de număr", În l ipsa căruia ar fi cu neputinţă "să se sta­bi lească un etalon al bine lu i şi al rău l u i " . Bentham derivă princ ip iu l feric iri i d i n pri nc ip iu l uti l i tăţi i , separînd conceptu l de uti l itate de noţi unea de Întrebuinţare (vezi cap. 1 , paragraful 3) . Această separare marchează un punct de cotitură În istoria uti l i tarismu l u i . Căci , cu toa­te că, Înai nte de Bentham, princip iu l uti l ită�i fusese legat În primul rînd de eu, abia Bentham a l ips it În mod rad ical ideea de utilitate de orice legătură cu o lume i ndependentă a obiectelor de întrebuinţare, transformînd astfel uti l itarismul Într-un "egoism general izat" ( H alevy).

2 5 2

seamă ( u n creator) d e unelte de făcut u n elte" care doar întîm plător produ­ce şi ob iecte. Pres u p u nînd că pri nci piu l uti l i tăţi i s-ar mai putea folosi în acest context, el nu ar privi În prim u l rînd obiectele de întrebui nţare şi n ici Întrebuin­ţarea însăşi , ci procesul de producţie. Ceea ce contri b u ie l a sti m u l area pro­d u ctivităţi i şi la reducerea suferi n ţe i şi a efortu l u i trece acu m d rept uti l . Cu alte cuvi n te, criteri u l u lt im d e m ăsu rare n u îl fo rmează cîtuşi de puţi n uti l i ­tatea sau Între b u i n ţarea, ci "feri c irea" , altfel spus cantitatea d e suferi nţă �i de plăcere resimţită În producerea sau În consum area obiectel o r.

I nventînd "calcu l u l suferi nţei şi al p lăceri i " , Bentham Îm b i n a avantaju l i ntrod ucerii unei aparente metode m atem atice În şti i nţe le morale cu o ispită ch i ar mai mare, aceea de a descoperi un princip iu bazat în întregi m e pe i ntro­specţi e. " Feric irea" l u i Benth am, ce ad u n ă plăceri le şi excl ude suferi nţele, este u n simţ intern care perce pe senzaţi i le ş i rămîn e l i psit de o ri ce legătu ră cu ob iectele l u m i i , Întocm ai ca şi conşti inţa cartezi ană conştientă de pro­pri a activi tate . Pe deasu pra, premisa fu n d amentală a lui Benth am , d u p ă care ceea c e toţi oamen i i au Î n com u n nu este l u m ea, c i propri a lor natu ră care se manifestă În faptu l că toţi calcu lează şi toţi sînt afectaţi d e suferi nţă ş i de p l ăcere, derivă de-a d reptu l de la pri m i i fi l osofi i ai epoci i m od erne. În această fi l osofie, "hedon ismu l" este u n n u m e ch i ar mai nep otrivit decît era pentru ep icu rismul Antichităţi i tîrzi i , cu care hedon ism u l mod ern nu se În­rud eşte decît superficial . Pri nci p i u l oricăru i hedonism, aşa cum am văzut dej a, nu este p lăcerea, ci oco l i rea suferi nţe i , iar H u me, care, spre deose b i re de Bentham, era totuşi fi losof, ştia foarte bine că cel ce vrea să facă d i n pl ăcere ţel u l u l t im al oricărei aCţi u n i omen eşti se vede constrîns să cons imtă că n u p l ăcerea, c i suferi n ţa, nu dori n ţa, c i teama Î i sînt adevăratele călăuze. " D e vei . . . În treba p e cineva d e c e Îşi doreşte săn ătatea, Îţi va răspunde n u m aide­cît: d i n prici nă că boala ad u ce suferi nţă. De vei Împi nge Întrebări le mai dep arte şi vei căuta motivu l pentru care u răşte suferi nţa, nu va şt i să Îţi răs­pu ndă. E ţel u l suprem, care nu tri m ite la altceva."74 Iar asta d i n pri ci n ă că n u m ai suferi n ţa este pe de-a- ntregu l fără l egătu ră cu vreu n obiect, că doar cel ce suferă n u percepe cu adevărat n i m i c altceva În afară d e s ine ; p lăcerea nu se bucură de ea însăş i , ci de ceva ce exi stă În p l us faţă de ea. Suferinţa este u n ic u l s imţ i ntern descoperit pri n i ntrospecţie care poate rival iza În ce priveşte i n dependenţa faţă de obiectele experi mentate cu certitud i nea eviden­tă pri n s ine a raţion amente lor l ogi ce ş i aritmetice.

Deşi această Întemeiere u l ti mă a h edo n i sm u l u i În experienţa suferi nţei rămîne val abi lă atît pentru variantele lui antice, cît ş i pe ntru cele moderne, ea pri meşte totuş i În epoca modernă un accent cu totu l d iferit şi cu m u l t m ai putern ic. Căci , spre deoseb i re d e Antich itate, n u l u m e a Î I Îm p i nge acu m pe om În si ne însuşi pentru a scăp a d e suferi nţele pe care ea poate să i l e pricinu iască, aşa Încît atît suferinţa, cît ş i p lăcerea s ă îşi păstreze Încă Î n bună măsură o semn ificaţie mun dană. Toate formele antice a le Înstrăi nări i de l ume

74. Citat d in Halevy, op. cit., p. 1 3 .

253

- de l a stoic ism sau ep icurism, pînă l a hedon ism ş i c in i sm - fuseseră i n sp i ­rate de o adîncă neîncredere în l u me, fi i nd provocate de o porn i re năval n i ­că de ren u nţare la imp l i carea În treburi l e l umeşti , l a necazu l ş i suferinţa pe care l umea le produce, pentru a găsi adăpost Într-un tărîm lăuntric În care s i ne le n u ri scă să se Întî lnească deCÎt cu s ine . Corespondente le lor moder­ne - pu ri tan i smu l , senzual i smu l şi hedon ismu l l u i Bentham - au fost i n sp i ra­te, d impotrivă, de o neîncredere la fe l de adîncă În omu l ca atare; e le au fost mînate de neîncrederea În capaci tatea s imţu ri lor omeneşti de a recep­ta rea l i tatea, În capacitatea raţi u n i i omeneşti de a recepta adevăru l , ş i , por­n i nd de aic i , de convingerea că natu ra umană este defectuoasă sau ch iar vi c ioasă.

N ici origi nea, nici conţi nutu l acestei natu ri vi c ioase nu sînt creşti ne sau b ib l i ce , deşi ea a fost, des igu r, i nterp retată În termen i i păcatu l u i o rigi nar, şi e greu de spus dacă ea pare mai vătămătoare şi resp ingătoare atu nc i cînd puri tan i i denu nţă starea coru ptă a omu l u i sau cînd benthamiţ i i , cu neru­ş i nare, acl amă drept vi rtuţi ceea ce oamen i i au recunoscut d i n totdeau na drept vi ci i . În vreme ce antic i i , pentru a se Încred in ţa de p ropria lor feri c i re, se bizu i au pe imagi naţie ş i pe memorie, pe imaginarea suferi nţe lor de care erau feri ţi sau , În cl ipe de putern ică suferinţă, pe amint irea p lăceri lo r trecu­te , modemi i au avut nevoie de calcu l u l p lăceri i sau de contab i l izarea morală, de sorg inte puri tan ă, a meri tel or ş i a greşe l i l or pentru a aj unge la o i l uzori e certitud ine matematică a feric iri i sau a mîntu i ri i . (Această aritmetică morală este des igur profund străi nă de sp i ri tu l care pu sese stăpîn i re pe şcol i l e fi losofice a l e Antich i tăţi i tîrzi i . P e deasupra, nu trebu ie deCÎt s ă ne gînd im l a severitatea disci p l i ne i auto im puse ş i , Î n ace laşi ti mp, l a nob leţea caracte­ru l u i , atît de vizi b i l e la cei formaţi În spi ri tu l sto icism u lu i sau al ep icuri smu­lu i antic, pentru a vedea prăpastia ce desparte aceste forme a le hedonismu lu i de puri tan ismu l , senzu al i smu l şi hedon ismul modem. Dată fi i nd această dife­renţă, este practic l i ps it de importanţă dacă ceea ce formează caracteru l modern este mai degrabă vechea moral i tate , mărgi n i tă şi fanatică, sau ego­tismu l de dată mai recentă al omu lu i i nd ivi dua l i st şi i ndu lgent cu s ine Însuş i , cu mu l ţi mea sa nesnrşită de neferic i ri deşarte . ) Pare mai mu l t decît Îndo ie l ­n ic ca "pri ncip i u l celei mai mari feric i ri " să Îşi fi dobînd it succese le i n telectua­le În lumea anglofonă dacă ar fi fost vorba numai de descoperi rea d iscutab i l ă că "natu ra a aşezat omen i rea sub cîrmu i rea a doi stăpîn i suveran i , suferi nţa ş i p I ăcerea"75, sau de ideea absurdă de a face d i n morală o şti i nţă exactă, izo lînd "În sufletu l omenesc acel sen ti ment care pare cel mai lesne de mă­su rat"76 .

7 S. Aceasta este, desigur, prima lTază din Principles ofMorals and Legislation. Celebra frază este " copi­ată aproape cuvîn t cu cuvînt după Helveti us" (Halevy, op. cit. , p. 26) . Halevy observă pe bună d reptate că "era firesc ca o idee răspîndită să ajungă să se exprime peste tot În aceeaş i form ă" (p. 22) . Ceea ce, În treacăt fie spus, arată l impede că autori i de care ne ocupăm aici nu sînt fi losofi; căci i nd iferent cît de răspîndite ar fi an u m ite idei În cursul unei peri oad e date, doi fi losofi nu ar putea ajunge niciodată la formulări identice fără să se cop ieze un u l pe altu l .

7 6 . Ibid., p . 1 5 .

254

În spate le aceste i forme de cult al ego ismu l u i şi de putere un iversal ă a i nteresu l u i i nd ividua l , ca şi În spate le altor asemenea variante, mai puţin interesante, Însă des Întî ln ite, pînă l a a deven i locuri comune În seco lu l a l XVI I I- lea ş i l a Începutu l seco l u l u i al XIX-l ea, găsi m un alt reper care reprez in­tă Într-adevăr un princ ip iu cu mu l t m ai putern i c decît ar putea să fi e vreo­dată orice calcu l suferi nţă-p lăcere, iar acesta este Însuş i pri n ci p i u l vieţi i . În toate aceste sisteme, ceea ce se aşteaptă de fapt de la suferi nţă ş i de la p l ăcere, de la teamă şi de la dori n ţă nu este feri ci rea, ci susţi nerea vieţi i i nd ividuale, ori garantarea supravieţu i ri i omeni ri i . Dacă ar fi , cum se preti nde , o căutare neprecu peţită a p l ăceri i ( n u m ită feric i re ) , ego ismu l u i modern n u i-ar l i ps i ceea ce În toate s istemele cu adevărat hedon i ste reprezi ntă un e lement argu­mentativ i n d i spensab i l - o justificare rad icală a s i nucideri i . O asemenea l i psă arată ea si ngu ră că a ic i avem În real itate o fi losofi e a vieţi i În fo rma ei cea mai vu lgară şi cea mai puţi n criti că. În u l ti mă i n stanţă, vi aţa Însăşi este Întotdeauna criteri u l suprem la care se raportează toate cele l alte l ucru ri , i a r În tre i n terese l e i nd ivi d u l u i ş i v i aţa i nd ivid u a lă, precu m şi Între interesel e uman ităţi i şi viaţa speciei s-a pus Întotdeau na sem nu l de egal i tate , ca şi cînd ar fi de l a sine înţeles că viaţa este bunu l suprem.

Curiosu l eşec al l u i homo faber de a se impune În cond iţ i i ce păreau să Îi fie extrem de favorabi l e s-ar putea vedea, de asemenea, d intr-o altă revizu i re, ch iar mai i m portantă pentru fi losofie , a cred i nţe lo r trad iţiona le fu ndamen­tale . Criti ca rad icală a princ ip i u l u i cauzal ităţi i Tacută de Hu me, care a pre­găti t calea adoptări i u l terioare a p rinc ip i u l u i evo luţie i , a fost socoti tă adesea d rept u n u l d i n izvoare le fi l osofiei moderne. E l im pede că pri nc i p i u l cauzal i ­tăţi i , cu dub l a sa axiomă ce ntral ă - tot ce există are cu necesitate o cauză (nihil sine causa) şi cauza trebu ie să fie su perioară efectu l u i , oricare ar fi e l - , se sprij ină În întregime pe experi enţele d i n domen iu l fabricări i , unde creatoru l este su peri o r prod use lor sa le . Astfe l Înţe les, punctu l de cotitu ră d i n i storia i n te l ectuală a epoc i i moderne s -a prod us În c l i pa cînd imagi nea dezvoltări i vieţi i organ ice - În care evo luţia unei fi i nţe inferioare, de p i ldă maimUţa, poate duce la apariţ ia u nei fi i n ţe superioare, d e p i l dă omu l - a l uat locu l i magin i i ceasorn icaru l u i care trebu ie să l e fie su peri o r tutu ror ceasorn ice lor a căror cauză este .

Această sch i mbare În seam nă cu mu lt m ai mu l t decît resp i nge rea pur ş i si mp l u a rig id ităţi i l i ps ite de vi aţă a concepţie i mecan ici ste despre l u me. E ca şi cu m, În confl ictu l l aten t d i n seco l u l al XVI I - lea d i n tre cele două metode ce puteau să apară în urma descoperiri i l u i Gal i l e i , metoda experimentări i ş i a fabricări i , pe de o parte, ş i metoda introspecţie i , pe de altă parte, cea de-a doua ar fi obţi nut o victorie oarecu m tîrzie. Căci s i ngu ru l ob iect concret fu r­n izat de i n trospecţie, dacă este ca ea să producă şi altceva decît o conşti i n ­ţă de s ine cu totu l goală, este Într-adevăr procesu l b io logic. Ş i , d e vreme ce această vi aţă b io logică, la care se poate aj unge în observarea de s i ne , este În ace laşi ti mp un proces metabo l i c Între om şi natu ră, s-ar putea .spune că i n trospecţi a nu mai trebu ie să se piard ă În ram ificaţi i l e u nei conşti i n ţe l i p­s ite de rea l i tate , Întrucît găseşte Înăuntru l omu l u i - nu În m i ntea l u i , ci În

255

procese le sale corporale - suficientă materie d i n afară pentru a-I repune În l egătură cu l umea exteri oară. Scizi u nea d i ntre sub i ect şi ob iect, p ropri e conşti i n ţe i umane şi de neîn lătu rat În opoziţi a cartezi ană d intre om ca res cogitans şi l umea Înconjurătoare a ace le i res extensae, d ispare cu desăvîrşi re În cazu l u nu i o rgan ism vi u , a căru i supravieţu i re Însăşi este cond iţionată de încorporarea, d e consu mu l materie i exterioare . N atu ral i smul , vers i une a materia l i smu lu i d i n seco l u l al XIX- lea, a părut să găsească În vi aţă calea de a rezo lva prob lemele fi losofie i cartezi ene şi , în acelaşi timp, de a arunca o punte peste prăpastia tot mai adîncă d i ntre fi l osofie şi şti i nţă. !?

44 VIAŢA CA BUN SU PREM

Ar fi isp ititor ca de d ragu l une i consecvenţe rigu roase să derivăm concep­tu l modern de vi aţă d i n d i lemele pe care fi losofia modernă şi le-a creat s in­gu ră; totuşi ne-am amăgi ş i am comite o nedreptate gravă faţă de problemele atît de serioase a le epoci i moderne dacă l e-am privi n u mai din perspectiva evo l uţie i ide i lor. Înfrîngerea l u i homo (aber poate fi înţe leasă pri n transfor­marea i n iţ ială a fizic i i În astrofizică, a şti i n ţe lor natu ri i într-o şti i n ţă "un iver­sală" . Ce rămîne totuşi de exp l icat este motivu l pentru care această înfrîngere s-a Înche iat cu victori a l u i animal laborans; de ce, odată cu Înălţarea pe care a cu noscut-o vita activa, tocmai activitatea mu nc i i a fost cea care avea să fie rid i cată pe treapta cea mai Înaltă a facu ltăţi lor omeneşti sau , al tfe l spus , de ce În interioru l d iversităţi i propri i cond i ţie i umane, cu fe lurite le sale facu l­tăţi omeneşti , tocmai viaţa a fost cea care a redus la tăcere orice alte con­s iderente.

Motivu l pentru care vi aţa. s-a impus ca reper suprem în epoca modernă ş i a rămas bunul cel mai de preţ al societăţi i moderne e ace la că răstu rna­rea modernă s-a petrecut În i n terioru l u nei societăţi creşti ne a căre i cred i nţă

77. Cei mai de seamă reprezentanţi ai fi losofiei moderne a vieţi i sInt Marx, NietzSche şi Bergson, Intrucit toţi trei pun semnul egal ităţi i între Viaţă şi fiinţă. Pentru asta, ei contează pe in tros­pecţie, şi viaţa este într-adevăr singura "fiinţă" pe care omul o poate cunoaşte mulţu min­du-se să privească în s ine însuşi . Deosebirea dintre cei trei şi predecesorii lor În filosofia epocii modeme este că viaţa pare mai activă şi mai prod uctivă decît conşti inţa, care pare Încă prea strîns legată de contemplaţie şi de vechiu l id eal al adevăru l u i . Această ult imă etapă a fi lo­sofiei moderne s-ar descrie poate cel mai b ine ca o revoltă a fi losofilor împotriva fi l osofiei , o revoltă care, începînd cu Kierkegaard şi termi nînd cu existenţial ismul, pare la prima vedere să pună accentu l pe acţiune ca opusă contem plaţiei . La o cercetare mai am ănunţită se vede totuşi că niciunul din aceşti filosofi nu este interesat În real itate de acţiunea ca atare. ÎI putem lăsa aici de o parte pe Kierkegaard şi acţiunea lu i Îndreptată spre interior, l ipsită de deschiderea către lume. Nietzsche şi Bergson înfăţişează acţiunea În termeni de fabricare • homo {aber în locul lui homo sapiens ·, tot aşa cum Marx gîndeşte acţi unea În term eni de produ cere şi des­crie m u n ca în te rmeni de lucru . Însă reperu l lor suprem este la fel de puţi n lucru l ori apartenenţa la lume, pe CÎt este acţi unea; reperul este viaţa şi rodnicia ei .

256

fundamental ă În caracteru l sacru al vieţi i a supravieţu it, reuş ind ch iar să se menţi nă abso lut nezd runc inată, secu larizări i şi decl i nu l u i general al cred i nţei creşti ne . Cu alte cuvi nte , răstu rnarea modemă a respectat, nepunÎnd În d i s­cuţi e, răstu marea cea mai importantă pri n care creşti n ismul Îşi făcuse i ntrarea În lumea antică, o răstumare care , În p lan po l it ic, a fost chiar mai infiuentă ş i , d i n punct de vedere i stori c, În orice caz mai durabi lă decît orice cred i nţă sau dogm ă an ume. Căci "vestea cea bu nă" a nemuri ri i vieţi i omeneşti i nd i ­viduale răstu mase raportu l antic d i ntre om ş i l ume, rid icînd real i tatea cea mai muri toare, viaţa omenească, la nemuri rea deţinută pînă atu nci de cosmos.

I storiceşte vorb i nd , este aproape sigu r că izbînda cred i n ţe i creşti ne În l u mea antică s-a dato rat În mare măsură acestei răstu mări , care a ad us spe­ranţă ce lor ce şti au că l u mea lor era cond amnată, o speranţă cu adevărat mai presus de speranţă, de vreme ce nou l mesaj făgădu ia o nemuri re l a care ei nu Înd răzn iseră n ic iodată să spere. O asemenea răstu mare n u putea fi Însă decît dezastruoasă pentru prestigi u l şi pentru demn itatea po l i ti c i i . Ac­tivitatea po l i ti că, care pînă atu nci fusese i n sp i rată mai cu seamă de năzu i nţa la nemuri rea d i n l u mea aceasta, a decăzut acu m pînă la treapta de jos a activităţi i s up use necesităţi i , men i tă, pe de o parte, să Îndrepte efecte le pă­cătoşen ie i omeneşti ş i , pe de altă parte, să se Îngrijească de nevoi l e ş i de i n terese l e l eg iti me ale vieţi i terestre . Năzui nţa la nemuri re se confunda acum cu s lava deşartă; o faimă p recum aceea pe care l u mea putea să i-o acorde omu lu i era o amăgi re de vreme ce l u mea era ch iar mai perisab i lă decît omu l , i ar căutarea nemuri ri i Î n lu mea aceasta nu mai avea n i cio no imă de vreme ce vi aţa era ea însăş i nemu ritoare .

Tocmai vi aţa i ndividual ă aj unge acum să ocu pe poziţi a deţi n ută altă­dată de "vi aţa" cetăţi i , iar În cuvi ntele lui Pave l după care "moartea este p lata păcatu l u i " , dat fi i nd că vi aţa e men ită să du reze veşn ic, se aude ecou l afi rma­ţie i l u i Cicero potrivit căre ia moartea este răsp l ata pentru păcate l e săvîrş ite de com u n ităţi le po l i ti ce care au fost ed ificate spre a dăi n u i pe vec ie . 78 Totu l se petrece ca şi cum p rim i i creşti n i - cel puţi n Pavel , care, În defin i tiv, era ce­tăţean roman - şi-ar fi format În mod conştient ideea despre nemuri re după model u l roman , În locu i nd vi aţa po l i ti că a cetăţi i cu viaţa i nd ivi du ală. Întoc­mai după cum cetatea nu are parte decît de o nemuri re potenţ ia lă , ce se poate p ierde prin greşe l i pol i ti ce, viaţa i nd ividua lă, ce Îşi p ierduse od i n ioa­ră, pri n căderea l u i Adam, nemuri rea as igu rată, redobînd i se acu m, p ri n Cristos, o vi aţă nouă, potenţ ia l nemuri toare, ce putea fi totuşi p ierdută d in nou pri n moartea a doua, datorită păcatu l u i i n dividual .

Fără îndo ială, accentul pus d e creşti n i p e caracteru l sacru al vieţi i face parte d i n moşten i rea ebra ică, ce se deosebea deja izb i to r de ati tud i n i l e

7 8 . I ată observa�ia lu i Cicero: Civitatibus autem mars ipsa poena est . . . debet enim constituta sic esse civitas ut aeterna sit [Moartea Însăşi este pedeapsa dată cetă�i lor . . . căci o cetate trebu ie să fie astfel al cătu ită ÎnCÎt să fie veşnică] (De re publica, I I I , 23) . Despre convi ngerea antică după care o cetate b ine Întemei ată trebuie să fie nemu ri toare , vezi ş i Platon , Legile, 71 3 , u nde Întemeietori lor u n u i nou polis l i se cere să im i te partea nem u ritoare d in om (hoson en hemin athanasias enest) .

2 5 7

Antich ităţi i : d ispreţu l păgîn faţă de greutăţi le pe care viaţa i le impune omu­l u i pri n m u ncă şi prin procreare , zugrăvi rea pizmu i toare a "vieţi i uşoare» a zei lor, ob icei u l expuneri i cop i i lor nedoriţi , convi ngerea că vi aţa fără sănătate nu merită trăită ( astfel că despre medic se spunea, bunăoară, că nu şi-a înţeles chem area atu nci cînd p re l ungeşte vi aţa aco lo unde nu poate restab i l i sănă­tatea)79 şi că s in uc iderea este un gest nob i l de a scăpa de o vi aţă împovă­rătoare. Aj u nge totuşi să ne ami ntim fel u l În care Decalogu l enumeră crima, fără a- i acorda o Însemnătate aparte , a lătu ri de alte greşe l i - care , pentru no i , nu ar putea n ic idecu m Întrece În gravi tate acest de l ict suprem - pen­tru a înţel ege că n ic i ch iar cod u l j u rid ic ebraic, deşi cu mult mai aprop iat de al nostru decît orice scară păgÎnă de de l icte, n u făcea d i n ocroti rea vieţi i teme l ia sistemu l u i j u rid ic a l poporu l u i evreu . Poziţ ia i ntermed iară p e care codu l jurid ic ebraic o ocupă Între Antichitatea păgÎnă şi toate sistemele jurid ice creşti ne sau postcreşti ne se poate exp l i ca pri n crezu l ebraic care scoate În re l i ef nemuri rea potenţial ă a poporu l u i , spre deoseb i re de nemuri rea păgÎnă a l u m i i , pe de o parte, şi de nemuri rea creşti nă a vieţi i i nd ividuale , pe de al­tă parte . În orice caz, nemuri rea creşti nă acordată persoanei care, În s i ngu­lari tea ei , Îşi Începe vi aţa pri n naşterea pe pămînt n u a avut drept rezu l tat doar spori rea evi dentă a grij i i pentru o altă l ume, ci şi o uri aşă creştere În importanţă a vieţi i de pe pămînt. Important este că creşti n ismu l - cu excepţi a specu laţi i lor eretice şi gnostice - a susţi nut Întotdeau na că vi aţa, deşi nu mai are u n snrş it defin itiv, are Încă u n Început b ine stab i l it. Se p rea poate ca vi aţa terestră să fie doar pri ma şi cea mai nefericită etapă a vi eţi i veşn ice; ea rămîne cu toate acestea vi aţă, ş i fără această vi aţă care se va term i n a prin moarte nu poate exi sta viaţă veşn i că. Acesta ar putea fi motivu l faptu­l u i i ncontestabi l că abia cînd nem u ri rea vi eţi i i nd ividuale a deven i t crezul central al u manităţi i occidentale , adică abia od ată cu apari ţia creşti n i smu­lu i , vi aţa terestră a deven i t; de asemenea, bunu l suprem al omu l u i .

Accentul creşti n pus p e sacral i tatea vieţi i a ti n s s ă n ivel eze structu ra ş i d i sti ncţi i l e antice d i n vita activa; a ti ns s ă privească munca, l u cru l ş i acţi un ea ca fi i nd În egal ă măsură sup use necesi tăţi lor vieţi i prezente; în acelaşi ti mp , a contribu i t l a e l iberarea parţia lă a activi tăţi i m u nc i i , ad i că la el i berarea a

tot ceea ce este necesar pentru susţi nerea procesu l u i b io logic, de d ispreţu l cu care Antich i tatea o tratase. Vech i u l d ispreţ faţă de scl av, descons iderat Întru cît s l ujea doar necesităţi lor vieţi i şi se supu nea constrÎngeri i stăpîn u l u i său , pen tru că vo ia s ă rămînă Î n vi aţă c u orice preţ, nu putea supravi eţu i În vreun fe l În era creşti nă. N i men i n u ÎI mai putea d i spreţu i , Îm preu nă cu P laton , pe scl av pentru că nu s-a s i nucis mai degrabă decît să se su pună unu i stăpîn , căci a rămîne în viaţă În orice c i rcu mstan ţe deven ise o dato rie snntă, iar s i nuciderea era privită ca u n rău mai mare decît crima. Nu crim i ­nalu l u i , c i ce l u i care Îşi pusese capăt propriei vieţi Î i era refuzată Înmormîntarea creşti n ă.

79 . Vezi P lato n , Republica, 405 c.

258

Totuşi , În ci uda Încercări l o r unor exegeţi modern i care au i n terp retat iz­voare le creşti ne, nu există n ic io mărturie a glorificări i moderne a mu nci i n ici În Nou l Testament, n i ci la alţi autori creşti n i premodern i . Pave l , deşi num i t astfe l , n u a fost n ic idecum un "apostol al m u nc i i »8o , i ar cele cîteva pasaje pe care se sprij i nă aceastii pretenţie fie se ad resează ce lor care, d i n lenevie, "mă­nîncă pîi nea al tora" , fie recomandă mu nca drept un m ij loc b i neven i t de a se păzi de necazu ri , ad ică Întăresc recomandarea generală dată creşti n i l or de a duce nu mai o vi aţă privată, punîndu- i În gard ă cu privi re la angaj area În activităţi pol it ice.8' Şi mai semnificativ e faptu l că În fi l osofia creştină de mai tîrzi u , îndeosebi l a Toma d'Aq u ino , m u nca deven i se o datorie pentru cei ce nu aveau al t m ij loc d e a rămîne În vi aţă, Însă ob l igaţi a era, de fapt, de a se menţine În vi aţă , i a r nu de a munc i ; dacă c ineva putea să Îşi poarte de grij ă cerş ind , cu atît mai b ine . Oric ine c iteşte izvoarele fără prejudecăţi l e mo­derne În favoarea mu nci i va fi su rpri ns să descopere cît de puţ in s-au fo los i t Pări nţ i i Biseric i i ch iar şi de pri l ej u l atît de l a Îndemînă de a j u stifica mu nca, interpretÎnd-o drept o pedeapsă pentru păcatu l o rigi nar. Astfe l , Toma nu ezi tă să î l u rmeze Î n această chestiune mai curînd pe Ari stote l decît B ib l ia ş i să afi rme că "numai nevo ia de a rămîne î n vi aţă ne s i l eşte să l ucrăm cu mÎi­n i l e»82 . Pentru el, munca este m ij locu l la care recu rge natura pentru a menţi ne În viaţă speci a umană ş i de aceea conchide că nu este cîtuşi de puţi n nece­sar ca toţi oamen i i să Îşi cîştige pîi nea cu sudoarea fru nţi i , ci că e vorba mai degrabă de u n soi de al te rn ativă u l ti mă şi d i sperată pentru a rezo lva prob le­ma ori pentru a Îndep l i n i datori a.83 N ici ch i ar Întrebu inţarea m u nci i pentru Îndepărtarea pericol e lor trÎnd ăvi ei nu este o descoperi re creşti nă nouă, fi ind deja un loc comun al moral ităţi i romane. În fine, În dep l in acord cu convi nge­ri l e antice despre caracteru l munci i , creşti n i i au fo los i t adesea munca pen­tru mortificarea trupu lui , munca avînd uneori , cu precădere În mănăsti ri , acelaşi rost ca al te exerciţ i i ş i forme d u reroase de autofl agelare . 84

80. De către domin icanul Bernard Allo, Le travai/ d'apnis St. Paul ( 1 9 1 4) . Printre susţi nători i origi­nii creşti ne a glorificări i moderne a munci i se află: În Franţa, Etienne Borne ş i Fran<;:ois Henry, Le travail et /'homme ( 1 937); În Germania, Karl M u l l e r, Oie Arbeit: Nach moral-philosophischen Grundsiitzen des heiligen Thomas von Aquino ( 1 9 1 2) . Mai recent, Jacq ues Leclercq d in Louvai n , cel care a adus una d intre cele mai valoroase şi mai interesante contri buţi i la fi losofi a mu nci i În cartea a patra a scri eri i sale Lerons de droit naturel, i ntitu lată Travail, propriere ( 1 946), a corectat această răstă lmăcire a surselor creşti ne : "Le christianisme n 'a pas change grand' ­chose a I 'estime d u travai l " [ Creşti n i smu l n u a sch imbat mare lucru În aprecierea de care se bucura mu nca) ; iar În opera lu i Toma d 'Aqu i no " Ia notion du travai l n 'apparaÎt que fort accidente l lement" (n oţiunea de mu ncă apare cu totu l întîmplăto r] ( pp . 6 1 - 6 2 ) .

8 1 . Vezi I Tesa/oniceni 4 , 9-1 2 ş i I I Tesaloniceni 3 , 8-1 2 .

82 . Summa contra Gentiles, I I I , 1 3 5 : Soia enim necessitas victus cogit manibus operari.

83. Summa Theologica, I I , 2, 1 8 7, 3 , 5 .

84. În regu l i l e monastice, îndeosebi În ora et labora (roagă-te şi munceşte] a lui Benedict, munca este recomandată împotriva isp ite lor ce pîndesc trupu l ce l eneveşte (vezi cap. 48 al regu­I i i ) . În aşa-zisa regu lă a lui Augusti n (Epistole, 2 1 1 ) , mu nca este socotită o l ege a n atu ri i , nu o ped eapsă pentru păcat. Augusti n recomandă munca man ual ă - el fo loseşte cuvi n­te le opera ş i labor ca s inon ime pe care i le opune l u i otium - din trei motive: ajută l a lupta

259

Dacă, În c iuda stăru inţei cu care afi rmă sacral i tatea vieţi i şi datoria de a rămîne În viaţă, creşti n i smu l nu a e laborat n iciodată o fi losofie p ropri u -zis a munc i i e pentru că a aşezat cu hotărîre vita contemplativa deasupra tutu­ro r ti puri l o r de activi tate omenească. Vita contemplativa simpliciter melior est quam vita activa ("vi aţa contemp lativă este pur şi s imp lu mai bună decît vi aţa activă" ) şi oricare ar fi merite le vieţi i active, cele ale vieţi i consacrate contem­plaţiei sînt "mai de folos şi mai putemice".85 Ce-i d rept, o asemenea convi nge­re poate fi cu greu găsită În Învăţătu ri l e l u i I sus d in Nazaret ş i ea se datorează fără Îndo i ală i nfluenţe i fi l osofiei greceşti ; totuş i , ch iar dacă n u s-ar fi abă­tut de l a sp i ritul evanghe l i i l o r, fi losofia med ieval ă n u ar fi putut găsi În el e n i c i un motiv de glorificare a mu nci i .86 Singu ra activitate pe care I s u s d i n Naza­ret o reco mandă În pred i ci l e sale este acţi unea, i ar s ingu ra facu l tate ome­nească l a care se opreşte stăru i to r este cea de a "săvîrşi m i nun i " .

Oricu m , epoca modemă nu va Înceta să pomească de la ideea că viaţa, şi n u l u mea este bu nu l cel mai de preţ al omu l u i ; ea nu s-a gînd i t n ic iodată, n ic i ch iar În revizu i ri l e şi În cri ti c i l e ei ce le mai Înd răzneţe şi mai rad ica le a le cred inţe lor ş i a le co ncepte lor trad iţi onale , să pună În d i SCUţie această răs­tu rnare fu ndamentală pe care creşti n i smu l o ad usese În m u ribunda l ume antică. Oricît de s istemati ce ş i de conştiente au fost atacu ri l e întrepri nse Împotriva trad iţi e i , pentru gînd i tori i modemităţi i Întîietatea vieţi i faţă de orice al tceva dobînd ise statutu l de "adevăr de la s ine Înţe les" şi ea a supravi eţu i t ca atare ch iar ş i În lu mea noastră de astăzi , care a Început dej a să l ase În u rmă întreaga epocă modernă, în locu i nd soci etatea de m u nci tori cu o so­cietate de angajaţi . Însă, deşi ne putem foarte b ine imagi na că evo l Uţia ce a u rmat descoperi ri i pu nctu l u i arh i med ic ar fi l uat o d i recţi e cu totu l d iferi ­tă presupu nînd că ar fi avut loc cu şaptesprezece seco le mai devreme, cînd nu vi aţa, c i l umea era încă bunu l suprem al omu lu i , nu rezu ltă cîtuşi de puţi n că no i am mai trăi În că Într-o l ume creşti nă. Căci astăzi nu mai contează

cu ispitele trÎndăvie i ; aj ută mănăsti ri ie să Îşi Îndep l inească datori a b inefaceri i faţă de săraci ; şi este propice contemplaţiei , deoarece nu ocupă mi ntea În chip nejustificat ca alte Îndelet­n ic i ri , precum cumpărarea şi vînzarea de bunuri . În ce priveşte rol u l mu nci i În măn ăsti ri , com pară cu Etienne Delarue l le , " Le travai l dans les regles mon astiques occidentales du 4' au 9' siecle",Journal de psycholoyje normale et patholoyjque, vo I . XLI , nr. 1 ( 1 948). Lăsînd de o parte aceste consid eraţi i fo rmale, e cît se poate de semnifi cativ că acei Sol itai res de Port­Royal , ce căutau un instrument de pedeapsă cu adevărat eficace, s-au gînd i t imed iat l a mu ncă (vezi Lucien Febre, "Travai l : Evolution d 'un mot et d ' une idee" ,JOI/mal de psycholo­gie normale et patholoyjque, vo i . XLI , nr. 1 ( 1 948) ) .

85 . Tom a d' Aq u ino , Summa Theoloyjca, I I , 2, 1 82 , 1 , 2 . Stărui nd asu pra superi orităţi i absolute deţinute de vita contemplativa, Toma se deosebeşte Într-o manieră caracteri stică de Augustin , care recomandă inquisitio, aut inventia veritatis: ut in ea quisque proficiat - "cercetarea sau descoperi rea adevăru l u i , aşa ÎnCÎt oric ine să tragă fo los de pe u rma lu i " (De civitate Oei, XIX, 1 9) . Deosebi rea d i ntre ei nu este însă decît cea di ntre doi gînd itori creşti n i , unu l fo rmat de fi losofia greacă, altul de cea romană.

86. Evanghel i i le se ocupă de rău l pe care ÎI ad uc poses iun i le pămînteşti , nu de pros lăvi rea m u nci i sau a muncitori lor (vezi În special Matei, 6 , 1 9-3 2 , 1 9 , 2 1 -24; Marcu, 4, 1 9 ; LI/ca, 6, 20-34, 1 8 , 22-25 ; Faptele Apostolilor, 4, 32-3 5 ) .

2 6 0

nemuri rea vieţi i , ci faptu l că vi aţa este bunu l suprem. Ş i , cu toate că această convi ngere este neîndo ie l n i c de orig ine creşti n ă, pentru cred i nţa creştină ea nu este decît un fapt secund ar, deşi demn de remarcat. Pe deasupra, ch iar dacă trecem cu vederea detal i i l e dogmei creşti ne, pentru a ţi ne seama doar de tonal i tatea general ă a creşti n i smu lu i , care vi ne d i n i m portanţa cred i nţe i , e l i m pede c ă n im i c nu a r fi mai dăunător pen tru acest sp i ri t decît sp i ri tu l de neîncredere ş i de susp ic i une al epoci i mod erne. Cu s iguranţă, îndo iala carteziană nu ş i -a dovedit n icăieri într-un ch ip mai dezastruos şi mai i repara­b i l eficacitatea decît în domen i u l cred i nţe i re l ig ioase, unde a fost introd usă de Pascal şi de Kierkegaard, cei mai mari gînd i tori re l igioşi ai modern i tăţi i . (Căci cred i nţa creştină nu a fost măci nată d e ate ismu l seco l u l u i a l XVI I I - l ea sau de materia l i smu l cel u i de-al XIX- l ea - argu mente le lor sînt adesea vu lga­re ş i , În general , lesne de respins de către teologia tradiţională -, ci mai degrabă de frămîntarea p l i nă de Îndo ia lă cu privi re la mîntu i re, apărută l a oamen i i autentic re l igi oşi , în och i i cărora conţi n utu l ş i făgădu i nţa creştin ismu l u i trad iţional deven i seră "absurde" . )

Aşa cum n u şti m c e s-ar fi întîmp l at dacă punctu l arh imed i c a r fi fost descoperit înai nte de apariţia creşti n i smu lu i nu sîntem în măsură n ic i să sta­b i l im care ar fi fost desti n u l creşti n i sm u l u i f dacă marea trezi re a Renaşter i i nu ar fi fost întreruptă de acest even iment. Pînă la Gal i l e i , toate căi le păreau Încă desch i se . Dacă ne întoarcem înapoi cu gîndu l l a Leon ardo, putem foarte b i ne să ne imagi năm că o revol u ţ i e tehn ică ar fi pus ori cum stăpîn i re pe evo luţi a uman i tăţi i . Ea ar fi putut foarte b i ne să desch idă calea spre zbor, îndep l i n i rea unu i a d i ntre cel e mai vech i şi mai statorn ice visu ri a le omu l u i , însă nu ne-ar fi i ntrodus Î n u n ivers; a r fi putut foarte b ine să aducă cu s ine un ificarea pămîntu lu i , însă nu ar fi avu t n i cidecum drept rezu ltat transforma­rea materie i în energie şi aventu ra în un ivers u l mi croscopic . S i ngu ru l lucru de care putem fi sigu ri este că Întîl n i rea d i ntre două răstu rnări , cea a ord i n i i d i n tre acţi u ne ş i contemp laţie ş i cea a ord i n i i d i ntre viaţă ş i l ume , petrecută m ai Înai nte, a deven i t punctu l de p l ecare al întregi i evo l Uţi i mod erne . Abia cînd vita contemplativa a încetat să mai fie un reper pentru ea, vita activa a putut să devi nă vi aţă activă În înţe l esu l dep l i n a l cuvîntu l u i ; ş i doar pentru că această vi aţă activă a rămas legată de viaţă ca de s i ngu ru l e i reper, vi aţa ca atare , metabol i smu l d intre munca omu l u i şi natu ră, a putut să devi nă activă ş i să îşi arate întreaga rod n ic ie .

45 VICTORIA LUI ANiMAL LABORAN5

Victo ria l u i animal laborans nu ar fi fost n ic iodată desăvîrşită d acă proce­sul secu l arizări i , p ierderea m odernă a cred inţe i care a rezu ltat i n evi tab i l d i n îndo ia la cartezi ană, nu a r fi l i psit vi aţa i n d ivid ual ă de n em u ri rea e i , sau m ă­car de certitu d i nea nemuri ri i . Vi aţa i nd ividua lă a redeven i t m u ritoare, l a fe l

2 6 1

de mu ritoare precum fusese În Antich itate , iar l u mea c'h iar mai puţ in stab i ­

l ă, mai puţin d u rab i l ă şi dec i mai puţi n sigură decît fusese În cursu l ere i creş­ti ne . Cînd a p ierdut certitud i nea l um i i vi i toare, omu l modern a fost Împ ins Înapoi spre s i ne, i ar nu spre l umea aceasta; departe de a crede că l u mea este potenţi al nemuri toare, e l nu mai era convi ns nic i măcar de real i tatea e i . Ş i , în măsura În care îi ad m itea rea l i tatea, condus de opti m ismu l l i ps it de spirit critic şi aparent netulburat al unei şti inţe aflate Într-un progres perma­nent, el se desprindea de Pămînt, îndepărtînd u-se cu mu l t mai mu l t decît îl Îndepărtase vreodată orice preocupare creşti nă pentru l u mea de d i nco­lo. Oricare ar ii sensu l ob işnu i t al cuvîntu l u i "secu lar" , e l nu poate tri m i te În n ici u n fe l , i stori ceşte vorb ind , la apartenenţa-l a-l ume; în ori ce caz, omu l modern nu a cîştigat această l u me atu nci cînd a p ierdut l umea ceal altă ş i , l a d rept vorb i nd , nu a cîştigat n ici viaţa; e l a fost Îm pins Înapoi spre viaţă, Înch is În i n teriori tatea i ntrospecţie i , unde punctu l cu lm i nant al experienţei ÎI constitu i au procese l e de cal cu l ale minţi i , goale de orice conţi nut, jocu l m i nţi i cu ea Însăşi . S i ngu ru l conţi n u t rămas ÎI formau poftele şi dori n ţe le , porn i ri l e necugetate ale co rpu l u i său , pe care omul le-a confundat cu pasi u­nea şi pe care le socotea " in tratab i le" , deoarece şi-a dat seama că nu le putea "raţional iza" , ad ică nu le putea l ua În calcu l . S ingu ru l l u cru care rămînea acum potenţial nemuritor, tot atît de nemuritor precum cetatea În Antichi tate şi vi aţa i nd ividua lă În Evu l Med iu , era viaţa Însăş i , ad ică procesu l vi ta l , vi r­tu al etern , al specie i umane,

Am văzut mai devreme că, pri n apariţi a societăţi i , vi aţa specie i a fost cea care s-a impus în ce le d i n u rmă. Teoretic, trecerea de l a vi aţa "egoi stă" a i nd ivi d u l u i , asupra căre ia epoca modernă a stăru it la Începuturi l e e i , l a viaţa "soci al ă" şi l a "omu l soci al izat" (Marx), cărora l i s-a acordat i mportan­ţă mai tîrzi u , s-a petrecut atu nci cînd Marx a modificat convi ngerea ru d i ­mentară d in econom ia c las ică - după care toţi oamen i i , În măsura În care acţionează, o fac d in motive ce ţi n de i nteresul personal - pu nînd în loc forţe de i n teres care dau formă, pun în m işcare şi conduc c lase le soci etăţi i , i ar pri n confl icte le d i ntre e le conduc societatea ca Întreg. Uman itatea soci al iza­tă este acea stare a soci etăţi i În care domneşte numai un s ingu r i nteres, iar sub iectu l acestu i i n teres nu ÎI reprezi ntă n i ci omu l , n ic i oamen i i , c i fie cl ase­le, fie speci a u mană. I m portant este că acu m pînă şi u lti ma urmă de acţi une prezentă În ceea ce Taceau oamen i i , motivu l presupus de i n teresu l perso� na l , a d i spărut. Nu a rămas decît o "forţă natu rală", forţa Însăş i a procesu­lu i vi eţi i , căre ia toţi oamen i i ş i toate activităţi l e omeneşti îi sînt supuse deopotrivă ("însuşi procesu l gînd i ri i este un proces natu ral "87) şi al cărei si n­gur scop, presupunînd că ar avea unu l , este supravi eţu i rea speci e i an i m ale num i te om. N ici una d intre facu ltăţi l e superioare a l e omu lu i n u mai este acum necesară pentru a l ega vi aţa i nd ivi du l u i de cea a speci ei ; vi aţa i nd ivi d ua lă devi ne 'parte a procesu lu i vi eţi i , i ar i nd ivid u l nu mai trebu ie decît să munceas­că, să asigu re conti nu i tatea proprie i vi eţi şi a vi eţi i fam i l ie i l u i . Ce nu se cere,

87. Dintr-o scrisoare ad resată lui Kugelmann de Marx în iu l i e 1 868.

262

ce nu este impus de metabo l i smu l d i ntre vi aţă şi natu ră, fie este de pri sos, fie nu se poate j u stifica d ecît ca particu la ri tate a vi eţi i omeneşti ce se deose­beşte de alte forme de viaţă an i mală - socoti ndu-se că Mi lton a scris Paradisul pierdut d i n ace leaşi motive şi d intr-o porn i re asemănătoare cu ce le care con-strîng vierme le de mătase să producă mătasea.

'

Dacă am compara lumea modern ă şi l umea trecutu l u i , p ierderea de expe­ri enţă u m ană pe care o antrenează această evo l uţie este extraord i nar de iz­b itoare . N u numai contemp laţi a - ea nefi i nd n ici măcar cea mai importantă victi mă - a deven it o experi enţă cu totu l l i ps ită de sens . Gînd i rea Însăşi , de­ven i nd "cal cu l u l conseci n ţe lor" , s-a transformat Într-o fu ncţi e a creieru l u i , pentru a s e vedea mai apoi c ă i nstru mentele el ectron ice Îndep l i n esc aceste funcţi i cu mu l t mai b ine decît am fi putut no i să o facem vreodată. Acţi unea a aj uns să fie cu rînd Înţe leasă, cum rnai este ş i acu m , aproape numai În ter­men i de producere şi de fabri care , cu deoseb i rea că fabri carea, d i n cauza apartenenţei - la- l u me şi a ind iferenţei faţă de vi aţă ce Îi sînt propri i , era privi­tă acum doar ca o altă formă de m u ncă, o funcţie mai com p l i cată, Însă nu mai m i ste rioasă a procesu l u i vieţi i .

Între ti mp , ne-am doved it Îndeaj u ns de iscusiţi pentru a găsi căi le de uşu­rare a trude i ş i a necazu l u i vi eţi i pînă aco lo ÎnCÎt e l im i narea munci i d i n sfera activi tăţi l o r omeneşti nu mai poate trece d rept utop ie . Căci Încă de pe acu m cuvîntu l "muncă" a deven i t prea m are , p rea pretenţios pentru ceea ce facem noi - sau credem că facem - În l umea În care am ajuns să trăim . U lti m a fază a societăţi i munci i , soci etatea d e angajaţi , l e cere membri l o r săi o funcţionare pur automată, ca ş i cum vi aţa i nd ividua lă a r fi fost Îngh i ţi tă În rea l i tate de procesu l general al vieţi i speci e i , iar s i ngu ra hotărîre activă care i se m ai cere i nd ivi du l u i ar fi să Îşi dea d rumu l , aşa zicînd , să Îşi abando­neze i nd iv id ua l i tatea, suferi nţa şi necazu l vieţi i res imţite Încă indivi dua l , ş i să accepte un t ip de com portament b u imac, "tranch i l izat" , fu ncţiona l . Neaj unsu l teo ri i l or behavio ri ste moderne nu constă În aceea că sînt false , ci că s-ar putea ad everi , rep rezentînd de fapt ce le mai bune conceptual izări cu puti nţă a le an um i tor ten d in ţe evidente d i n soci etatea modernă. Ne pu­tem uşor Închi pu i cum epoca modernă - care a Început pri ntr-o dezl ănţu i re fără precedent şi atît de prom i ţătoare de activi tate omenească - ar putea sfîrşi În cea mai inertă, În cea mai ste ri l ă pasivitate pe care i stori a a cunos­cut-o vreodată.

Sînt Însă şi a lte semnal e de alarmă, mai grave , că omu l este pesemne d i spus - şi că Într-adevăr se afl ă pe pu nctu l - să se transforme În acea specie an i m al ă d i n care, de la Darwi n Încoace, Îşi Înch ipu i e că se trage . Dacă, În Înche iere, ne În toarcem Încă o dată la descoperi rea pu nctu l u i arh imed ic şi o apl icăm, aşa cum Kafka ne-a p reven i t să nu o facem, la omu l Însuşi ş i la ceea ce face e l pe acest pămînt, se vede numaidecît că toate activi tăţi le omu­lu i , privite d i ntr-un punct de sprij i n a les l a o d i stanţă Îndeaj un s de mare În u n ivers, nu s-ar arăta d rept activi tăţi de vreun fel oarecare, c i drept procese, astfel că, d upă cum spunea de curînd un om de şti i n ţă, motorizarea moder­n ă ar ad uce cu un proces de mutaţi e b io logică În care corpu ri l e omeneşti

263

Încep treptat să se acopere de carapace de oţel . Pentru observatoru l p l asat În un ivers, o asemenea mutaţie nu ar fi n ic i mai m isterioasă, n ici mai puţin m i sterioasă decît mu taţi a care se desfăşoară În prezent sub och i i noştri În acele m ici organ isme vi i pe care l e-am combătut cu aj utoru l anti b iot ice lor ş i care, În ch i p m isterios, dau naştere unor speci i no i capab i le să ne reziste . Cît de adînc este În rădăci nată folosi rea punctu lu i arh imed ic Împotriva noas­tră se poate vedea În ch i ar metafore le care domnesc În gînd i rea şti i nţifică contemporană. Motivul pen tru care oamen i i de şti i nţă ne pot vorbi desp re "vi aţa" d i n atom - unde fiecare particu l ă este În aparenţă " l iberă" să se com­porte după cum doreşte, legi le care Îi guvernează m işcări l e fi i nd aceleaşi legi stati stice care, potrivi t special işti lor În şti i n ţe soci a le , guvernează compor­tamentu l omenesc şi ob l igă mu lţ imea să se comporte aşa cu m trebu ie , i n ­d iferent cît de " l i beră" poate părea În al egeri l e sale particu la i n d ivid ual ă -motivu l , altfe l spus , pentru care particu la i nfin it de mică nu se aseamănă, În ce priveşte model u l de comportament, numai cu s istemu l p lanetar, aşa cum ni se înfăţişează nouă, ci şi cu modele le de vi aţă şi de comportament d i n societatea omenească, este desigu r ace la că noi p rivi m această societate şi tră im În ea ca şi cum am fi tot atît de Îndepărtaţi de propria existenţă pe CÎt sîntem de departe de ceea ce e i nfin i t de m ic şi de ceea ce e i nfi n it de ma­re, amîndouă fi i nd prea îndepărtate de noi pentru a fi experimentate , ch i ar dacă pot fi percepute cu aj utoru l instru mentelor ce lor mai pe rfecţionate .

Ceea ce nu Înseamnă, se Înţe lege, că omu l modern ş i-ar fi p ierdut facu l ­tăţi le ori că a r fi pe punctu l de a şi l e p ierde. I nd iferent de ceea ce soc io lo­gia, ps i ho logi a ş i antropo logi a ne spun despre "an i mal u l social " , oamen i i perseverează în fabricare, producere ş i constru i re, cu toate că aceste facu l­tăţi se restrîng tot mai mu l t l a Îndemînări de arti st, astfel că experi enţa apartenenţei- la- lume, care le însoţeşte, scapă din ce în ce mai mult sfere i experi enţei omeneşti ob işnu ite.BB

Tot aşa, capaci tatea de acţi une, cel puţi n În măsura În care pu tem de­cl anşa procese, ne aparţi ne Încă, cu toate că ea a deven it privi l egi u l excl u ­siv al oamen i l o r de şti i n ţă, care au exti ns domen i u l treburi lor omeneşti pînă l a a Înl ătu ra străvechea l in ie de protecţi e care separa natu ra de l u mea ome­nească. În faţa unor asemenea real izări , obţin ute secole la rînd l a adăpost de orice privi re, În l in i ştea laboratoarelor, pare Întru totu l îndreptăţi t ca faptele oamen i l o r de şti i nţă să se dovedească a avea, în ce l e din urmă, mai mu ltă actu al i tate, mai mare Însemnătate po l i ti că deCÎt activi tăţi l e ad m in i strative şi d i p l omatice ale majori tăţi i aşa-ziş i lor pol i t ici en i . Fără Îndoia lă , nu e u n

88. Fi reşte, această apartenenţă-l a-l ume p roprie activităţi i artistu l u i n u se sch imbă dacă "o artă non-obiectivă" ia l ocul reprezentării obiectelor; a confunda această " n on-obiectivi­tate" cu subiectivism u l , În care artistu l se simte chemat să "se exprime", să Îşi expri me sen­timentele sub iective este t ipic pentru şarlatani , nu pentru artişt i . Arti stu l , i nd iferent că este pictor, scu l ptor, poet sau muzici an, produce obi ecte care aparţin l u m i i , i a r re ificarea sa nu are n imic În comu n cu practica extrem de discu tabi l ă şi, În orice caz, cu totu l neartis­tică a expres ivităţi i . Arta exp res ionistă este o contrad i cţie În termen i , nu arta abstractă.

264

fapt l i ps i t de i ron i e că cei pe care op i n ia pub l ică i -a socoti t mereu d rept cei mai puţ in practici şi cei mai puţi n po l itici membri ai soci etăţi i să se fi do­ved i t a fi si ngu ri i care şti u Încă cum să acţioneze şi cum să acţioneze Împre­ună. Căci p ri mele lor organ izaţi i , pe care l e-au Întemeiat În seco lu l al XVI I - l ea, pentru a cuceri natu ra şi unde şi-au e l aborat propri i l e criteri i morale ş i p ro­pri u l cod de onoare, nu numai că au supravi eţu i t tutu ror neaj u nsuri lor epo­c i i moderne , ci au aj uns să a lcătu i ască u n u l d i n cele mai redutab i l e grupu ri generatoare-de-putere d i n întreaga i storie . Totuşi , În trucît acţi onează În natu ră d i n punctu l de vedere al un iversu l u i şi nu Înăuntru l reţe le i de re l aţi i u mane, acţi unea oamen i lor de şti i nţă e l i ps i tă de caracteru l de dezvăl u i re al acţi u n i i , p recum şi de capacitatea de a d a naşte re unor povesti ri şi de a deven i i storică, ce l e două trăsătu ri care fo rmează Îm preu nă Însuş i izvoru l de sens ce pătru nde În exi stenţa u m ană i l um i nÎnd-o . În această formă, de o importanţă existenţ ia lă extremă, acţi u nea a deven i t şi ea o experienţă re­zervată u nu i gru p restrîns d e privi l egi aţi , şi aceşti privi l egi aţi , care şti u Încă ce înseamnă să acţioneze , se prea poate să fie chiar mai puţin numeroşi decît arti şti i , i ar experienţa lor ch iar mai rară decît experienţa autentică a l um i i ş i a i ub i ri i faţă de l ume.

În sfirş it, gînd i rea - pe care noi , u rmînd atît trad iţi a premodernă, cît şi pe cea modernă, am lăsat-o În afara consideraţi i l o r noastre legate de vita acti­va - este Încă posib i l ă şi neîndo ie ln ic activă ori unde oamen i i trăiesc în con­d iţ i i de l i bertate pol itică. D in neferic i re, şi Împotriva cred inţei ob işnu ite În proverb ial a i ndependenţă a gînd itori l o r, retraşi în tu rnu l lor de fi ldeş, n i cio altă facu l tate omenească nu e atît de vu l nerab i lă, fi i nd de fapt cu mu l t mai uşor să acţionezi În cond iţi i de ti ran ie decît să gîndeşti . Despre gînd i re ca ex­peri enţă trăită s-a crezut mereu , pesemne fără teme i , că le este cunoscută doar'ce lor puţi n i . Poate nu este exagerat să credem că aceşti puţi n i n u au deven i t m ai puţi n i În epoca noastră. Dacă s-a Întîm p lat sau nu aşa este pe­semne l i ps i t de i mportanţă, sau de p rea puţi n ă importanţă pen tru vi i toru l l u m i i ; nu este însă ş i pentru vi i torul omu l u i . Căc i , dacă d iverse le activi tăţi ce ţi n de vita activa nu ar fi su puse n i ci u ne i al te probe decît experienţei activi ­tăţi i p rop ri u -zise şi nu ar fi măsu rate decît după mărimea de activi tate pu ră pe care o conţi n , s-ar prea putea ca gînd i rea ca atare să le întreacă pe toa­te . Ori c i ne are o oarecare experi enţă În această p rivi nţă ştie cîtă d reptate avea Cato cînd a spus : Numquam se plus agere quam nihil cum ageret, numquam minus salum esse quam cum salus esset - "N i c ; cînd nu face mai mu l te decît atu nci cînd nu face n i m ic, n ic icînd nu este mai puţi n s i ngu r decît atu nci cînd este si ngu r" .

2 6 5

M U LTU M I RI ,

Stud i u l de faţă îş i are origi nea într-o seri e de pre legeri ţi nute sub auspi­ci i l e Fu ndaţie i Ch arles R. Walgreen , în ap ri l i e 1 9 56 l a U n iversi tatea d i n Ch icago , s ub ti tl u l de "Vi ta activa" . Î n pri me le stad i i a l e l ucrări i , c e datează de la începutu l an i l o r 'sa , mi s-a acordat o b u rsă de către Fu ndaţia Memo­ri a lă S imon Guggenhei m , i ar la sfîrş it am pri mi t un sprij i n semn ificativ pri n­tr-o b u rsă ven i tă d i n partea Fu ndaţiei Rockefe l ler. În toam na anu l u i 1 95 3 , Sem in aru l de Criti că "Christi an Gauss" al U n ivers ităţi i Pri nceton m i -a ofe­rit pri l ej u l de a preze nta cîteva d intre ide i l e me le într-o serie de p re legeri cu titl u l " Karl Marx şi trad iţi a gînd i ri i po l itice" . Sînt în conti nuare recunoscă­toare pentru îngăd u inţa şi încu rajări l e cu care au fost întîmp inate aceste prime încercări , precum şi pen tru sch imbu l vi u de idei cu autori i de aici şi d i n străi nătate, pentru care Sem inaru l , un i c în această privi nţă, oferă o exce­lentă tri bu nă.

Rose Fe ite lson, cea care m-a sprij i n i t mereu de cînd am început să pu­bl ic În această ţară, m i -a fost încă o dată de mare aj utor în pregăti rea ma­nuscri su l u i şi a indexu l u i . Dacă ar trebu i să îmi arăt recunoştinţa pentru ceea ce a Tacut vreme de do isprezece an i , aş fi cu totu l neputincioasă.

Hannah Arendt

2 6 7

I N DEX

abso lutism, 39 Ah i l e , 27 , 1 6 1 , 1 62 agricu l tură, 78 , 1 1 7 Al lo , Bernard , 259 Am brozie, 49 Anders , Gunther, 1 26 animal rationale, 28, 73 , 74, 1 43 , 1 89, 233 Arh imede, 2 1 3 , 2 1 5-2 1 7, 222 Ari starh d i n Samos, 2 1 4 , 225 aristocraţie , 1 0 , 1 8 1 Ari stotel , 1 7- 1 9, 22 , 23, 26-29, 36 , 37, 5 1 ,

58 , 64, 70-73, 83 , 1 0 1 , 1 03 , 1 2 0, 1 3 2 , 1 53 , 1 6 1 - 1 65 , 1 71 , 1 72 , 1 83 , 1 84, 1 87, 1 90 , 2 1 0 , 225 , 239 , 248, 259

a�ă, 28 , 38 , 40, 48 , 54, 70, 7 1 , 78, 79, 82 , 1 08, 1 09, 1 2 1 , 1 25, 1 30, 1 3 1 , 1 40- 1 42 , 1 52 , 1 56, 1 57, 1 69, 1 72, 1 74, 1 87, 1 88 , 1 9 1 , 2 2 1 , 224, 245 , 264

a�e l i berale şi servi l e , 7 1 , 78 , 79 , 1 08 Ash l ey, Wi nston , 26 , 3 5 , 40 , 58 , 5 9 , 6 1 ,

1 00 , 1 03 , 1 34, 1 37, 1 38 astrofizică, 2 1 3 , 2 1 5 , 2 1 7 , 2 1 9 , 222 , 256 Atena, 30 , 3 6 , 53 , 54 , 59 , 1 1 0 , 1 1 1 , 1 62 ,

1 64, Augusti n , 1 4 , 1 5 , 1 7 , 1 8 , 20 , 49, 54, 65 ,

1 49 , 1 9 0 , 208, 230 , 259 , 260 autom atizare, 7 , 1 24-1 26 Avraam , 2 0 1

Babi lon , 1 6 2 Barrow, R. H . , 30, 33 , 38 , 46 , 50 , 56 , 58 ,

59 , 1 0 1 , 1 08 , 1 24 Beccaria, Cesare, 252 behavi ori sm, 41 , 263 Bei i , Dan ie l , 1 25 Be l larmine , card i na l u l , 2 1 4 , 21 7 Benedict, 259 Bentham, J e remy, 252-254 Bergson , Henri , 99 , 1 1 5 , 1 44, 250 , 256 Be�h, �doua�, 99 , 250 b i rocraţi e, 39 , 42 , 80 Biserica Cato l i că, 34, 1 6 1 , 2 1 4 , 228 Bod i n , J ean , 60 , 1 53 Borne, Et ien ne , 259 Brizo n , Pierre, 59 , 64, 1 35 Brochard, V. , 96 Bronowski , J . , 2 1 8 , 223, 229 , 250 Bru no, G iordano, 2 1 3 , 2 1 4 Buber, Ma�in , 9 1

BucheG Karl , 1 22 , 1 23 Burckhardt, Jacob, 28 , 7 1 Buridan , Jean, 1 3 8 Bu �t, E. A. , 97 , 2 1 4, 2 1 5 , 2 1 8

Cal i gu la, 1 09 Calvi n , 209 Capel l e , c. , 1 58 capita l i sm, 59 , 1 1 1 , 1 3 5 , 1 3 6 , 1 3 8, 1 8 1 ,

208, 209 caritate, 49, 65 Cassirer, Ernst, 1 3 0 , 2 1 7, 234 , 235 Cato, 265 Chenu , M . D . , 1 1 9 Chroust, Anton- Hermann, 49 Ci cero , 56, 59, 74, 78, 79 , 94 , 96, 1 53 , 257 cl asă m u ncitoare , 43 , 44, 59 , 64, 89 , 1 00 ,

1 06 , 1 08, 1 09 , 1 78-1 82 , 2 1 0 Cleeton , Glen W. , 1 07 Code Napoleon, 59 conformism, 38-41 , 43 , 52 , 1 77 Constant, Benjam in , 69 contemp laţie, 1 8-2 1 , 23 , 24, 28, 64, 74,

1 23 , 1 7 1 , 1 88, 1 91 , 225 , 238, 239, 242, 246-251 , 2 56 , 260, 2 6 1 , 263

Copern i c , 2 1 3 , 2 1 4, 2 1 7, 22 5 Cornford , F. M . , 2 1 , 1 2 0 Contra-Reformă, 209 creştin i sm , 50 , 54, 65 , 1 09 , 200 , 249 , 257 ,

258 , 260, 26 1 cu noaştere, 7 , 1 6 , 56 , 97 , 1 42 , 1 5 2 , 1 83 ,

1 85-1 87, 2 1 4, 2 1 5, 2 1 8, 22 1 , 225-227, 230-236 , 238, 241 -244, 246, 247

cu raj , 3 5 , 36 , 42, 86, 1 56, 2 1 3 , 241

Dante , 1 47, 1 73 Datwi n , Charles, 98, 263 Dautry, Jean , 75 Decalog, 57, 258 De larue l l e , �ti en ne, 1 23 , 260 De Man, Hendrik, 1 1 8 , 1 2 2 , 1 23 democraţie, 1 09 , 1 82-1 84 Democri� 1 42, 1 7 1 , 1 72 , 2 1 4, 226 Demostene, 27, 57 Desca�es, Rene, 97 , 205, 206, 209, 2 1 8,

2 1 9 , 223-234, 241 , 245 despotism, 1 8 , 28, 30, 39 , 41 , 60, 1 08, 1 34,

1 83 , 1 6 8 Diebo ld , John , 1 24-1 26

269

Dinesen, I sak, 96 , 1 42 , 1 75 D ioc leţi an, 79 d ivizi unea munci i , 44, 45, 74, 76 , 77, 1 00 ,

1 04, 1 05 , 1 3 5 , 1 43 , 1 77 Dol leans, Edouard , 1 1 1 d ramă, 1 56 , 1 7 1 Dun kmann , Karl , 87

Ebel i ng, He in rich , 1 98 economie , şti i n ţa despre, 30 , 40, 42 , 43 ,

98 , 1 39 Eddington , Arthu r 5 . , 2 1 5 egal itate, 33 , 38-40, 45 , 49, 1 07 , 1 47, 1 77,

1 78, 250 , 256 Einste i n , A lbert, 2 1 7 , 235 Endemann, W., 59 Enge ls , Friedri ch , 74, 76, 98, 1 09, 1 3 1 , 1 3 8,

2 1 0 Epicur, 96 epicuri sm, 1 94, 253 , 254 epistemo logie, 224, 241 ete rn i tate, 1 9 , 2 1 , 23 , 5 1 eti mo logie: a acţi un i i , 1 48, 1 57; a fabricări i ,

1 1 5 ; a lucru lu i , 69 , 70 ; a munc i i , 44, 70, 71 , 87, 1 77; a naturi i , 1 26 ; a obiectu lu i , 1 1 6 ; a l u i polis, 57 ; a puteri i , 1 66; a so­cietăţi i , 26; a l u i town, 57; a l u i urbs, 57

Euri p i d e , 73 Evu l Med iu , 1 7 , 3 1 , 34 , 40, 49, 58, 59 , 79,

1 1 1 , 1 38 , 1 74, 1 90 , 2 1 3 , 241 , 262 exi stenţ ial i sm , 224, 256 expropri e re , 55 , 59, 63 , 93 , 205 , 208-2 1 2 ,

2 1 8

Fau l kner, Wi l l i am, 1 5 1 Febre, Luc ien , 70, 260 feme i , 1 4 , 3 1 , 44 , 45 , 64, 73 , 1 85 feric i re, 32 , 48, 66 , 9 1 -93, 96 , 1 0 2 , 1 1 1 ,

1 1 2 , 1 1 8 , 1 6 1 , 1 94, 200, 249, 252-2 5 5 feuda l i sm , 3 0 , 34 Fid i as , 80 fi losofie po l i tică, 8 , 28 , 36 , 49 , 57 , 1 3 2 ,

1 49, 1 54, 1 70-1 72 , 1 84, 1 86, 1 87, 1 90 , 205 , 245-247

fizică, 2 1 3 , 2 1 6 , 2 1 8 , 2 1 9 , 230 , 232 , 235-237 , 243 , 256

fiziocraţi , 75 Frank, Ph i l i pp , 2 1 4, 234 Frank l i n , Benj am i n , 1 2 1 , 1 33 Fri edmann , Georges , 1 07 , 1 1 9 , 1 22 , 1 25 fru museţe, 1 7, 1 9 , 20 , 1 2 7, 1 44 , 1 86, 1 87,

2 1 7, 249 Fuste l de Cou l anges , N . D . , 1 9" 26

270

Gal ian i , Abbey, 1 3 7 Ga l i l eo Gal i l e i , 97, 205, 2 1 2-21 7 , 222-226,

240-242, 249, 255 , 26 1 Geh len , Arno ld , 1 48 Gene l l i , R. P. , 1 2 5 , 1 77 gen iu , 1 74, 1 75, 1 77 Germania , 208, 209 Gerson , J ean Charles , 1 3 9 G i n i , Corrado, 1 07 �ndir� 8-1 0 , 1 3- 1 6 , 1 9-2 1 , 23 , 24 , 26-30,

32 , 33 , 35 , 55 , 66 , 67, 69 , 74, 75 , 78 , 8 1 , 82 , 89-91 , 1 07, 1 1 9 , 1 3 0 , 1 40 , 1 43 , 1 7 1 , 1 82 , 1 85, 1 86, 1 88-1 90, 1 92-1 95 , 1 97, 201 , 203, 2 1 0 , 2 1 3 , 2 1 8 , 223-226, 230, 236, 237, 239 ' 241 , 246, 250, 262 , 264, 265

Goethe , J ohann Wolfgang, 47 Graves, Robert, 27 Grimm , J acob ş i Wi lhe lm , 70, 1 42 guvernare , 2 1 , 27, 3 1 , 32 , 34, 36 , 39 , 42 , 54,

60-62 , 69 , 85 , 93 , 1 09 , 1 2 9 , 1 3 1 - 1 33 , 1 39, 1 59, 1 66, 1 68, 1 79 , 1 83-1 84, 1 87, 1 88, 1 90, 1 96, 1 98, 201 , 2 1 1 , 226, 229, 23 1 , 235 , 240, 245, 264

Halbwachs, M . , 1 76 H alevy, E l ie , 252-254 Hard er, Richard , 72 hedoni sm , 47 , 253 , 254 Hege l , G . W. F. , 74, 2 1 0 , 226 , 241 , 246 H eiche l heim , Fritz, 7 1 , 1 83 He isenberg, Werner, 1 28, 2 1 5 , 2 1 6 , 222 ,

235 , 236 He lveti us, 252 , 254 H enry, Frans;ois , 259 Heracl i t, 22 , 56 , 1 3 2, 1 5 2 , 1 65 H ercu le , 86 H erkner, H . , 1 1 1 Herodot, 2 1 , 22 , 1 0 1 H erzog-H auser, G . , 45 , 62 Hes iod, 25 , 27, 45, 7 1 , 72 , 9 1 , 1 1 0 H inton , R. W. K. , 60 Hobbes, Thomas, 31 , 32, 5 1 , 1 44, 1 69 , 205,

224, 233, 245, 246 Ho lderl i n , Fried rich , 27 Homer, 22 , 27 , 3 5 , 40 , 45 , 7 1 , 72 , 1 1 0 ,

1 42 , 1 5 6 , 1 58, 1 65 , 1 70 , 1 83 , 240 H u m e, David, 75, 1 44, 253 , 255

i d ea l i sm , 224 , 240 I mperiu l roman, 24, 34 , 36 , 50, 65, 73 , 79 ,

1 08 , 1 09 instrumente; vezi unelte , 40, 49, 73, 94, 1 02 ,

1 03 , 1 0 5 , 1 09 , 1 1 9 , 1 2 1 - 1 2 3 , 1 2 5 , 1 27- 1 3 2, 1 39, 1 41 , 1 44, 1 45, 1 66, 1 85 ,

1 88, 1 89, 1 98, 206, 2 1 2 , 2 1 5 , 2 1 7-2 1 9 , 225-22 9 , 235-229, 235, 236, 238, 242 , 245, 250 , 2 5 1 , 260 , 263 , 264

i n ti m itate, 37 , 38 , 46, 47, 6 1 -63 , 1 74, 200 i n trospecţi e , 98, 99, 2 24, 230-23 2 , 241 ,

244-246, 252, 2 5 3 , 2 5 5 , 256, 262 i storie , 7 , 1 0 , 1 1 , 1 3 , 1 4, 1 7, 20, 25 , 26, 27,

36 , 37, 40, 41 , 49, 55 , 57, 58, 59, 61 , 63, 64, 66, 68, 69, 74-76, 79, 83, 89, 90, 91 , 98, 99, 1 06 , 1 08, 1 09 , 1 1 9 , 1 24, 1 25, 1 3 3, 1 34, 1 5 1 , 1 54, 1 5 5, 1 58, 1 60, 1 62 , 1 64-1 66, 1 68, 1 70, 1 77 , 1 79-1 82, 1 8 8 , 1 89 , 1 9 1 - 1 93 , 1 98 , 203 , 2 0 6 , 208-21 1 , 2 1 3-21 6, 2 1 8 , 224, 228, 238, 240-246, 2 5 1 , 252 , 255 , 257, 263, 265

I sus d in Nazaret, 1 3 , 1 4, 65 , 66 , 1 97- 1 99, 2 1 5 , 260

i u b i re, a i u b i , 1 8 , 20 , 49, 66, 67, 1 6 3 , 1 87 , 1 99-2 0 1 , 2 1 7 , 2 1 8 , 248, 265

Înstrăinare, 9 , 65, 77, 1 02, 1 36, 1 73, 207-2 1 0, 2 1 2 , 2 1 6, 2 1 8 , 224, 246, 251 , 252

j aeger, Werner, 26 , 1 87 j aspe�, Karl , 206, 223 joc, 1 0 6 , 1 07

Kafka, Franz, 205 , 263 Kant, I m m an u e l , 57 , 1 3 0-1 3 2 , 1 94, 1 99,

224, 2 3 5 , 241 , 242 Kautsky, Karl , 89 Kepler, joh annes, 2 1 3 , 2 1 4 Kerenyi , Karl , 56 Kierkegaard , Săren , 2 2 6, 241 , 256 , 2 6 1 KlugejGătze, 45, 1 42 Koyre, Alexandre, 205 , 2 1 3 , 2 1 4 , 229

Lacro ix, jean, 1 1 9 Lafleur, Lau rence G . , 2 5 2 Landshut, S iegfried, 4 2 lec lercq , jacq ues, 9 1 , 1 07 , 259 Lec lercq , jean , 1 1 5 l ege , 5 6 , 5 7 , 1 59 , 1 60 , 1 62 , 1 63 , 1 665 Lei bn iz, G. W., 220 , 2 3 1 leon ardo d a Vinei , 4 7 , 2 3 1 , 2 6 1 Lessi ng, G . E . , 1 2 9 Levasseu r, E. , 34 , 50, 55, 1 1 1 , 1 3 5 l i bertate , 89 , 90, 98 ,- 1 00 , 1 02 , 1 08 , 1 0 9,

1 49 , 1 5 6, 1 78, 1 80, 1 86, 1 93 , 1 94, 1 98, 1 9 9 , 20 1

Lipmann, Orto , 1 07 Livius , 2 6 , 57 Locke , j ohn, 3 1 , 662 , 69, 70, 82 , 85 , 87-90,

95 , 98, 1 1 2 , 1 1 5 , 1 3 0, 1 37, 1 3 8 Loen ing, Edgar, 79, 1 08

Lucreţ iu , 96, 97 Luther, Marti n , 59 , 1 1 8 , 205 , 208

Mach iave l l i , N iccolo , 35, 67, 68 Madison, james, 93 Ma�hal l , Alfred, 1 3 7 Marx, Karl , 1 7 , 2 0 , 3 1 , 3 3 , 40-42 , 54 ,

60-63 , 69 , 74-78, 80, 85 87-93 96 98-1 00, 1 07, 1 1 0 , 1 1 1 , 1 1

'5 , 1 20,

'1 3 1 :

1 33 , 1 36 , 1 38 , 1 44, 1 53 , 1 74, 1 77, 1 89, 1 98, 2 1 0 , 2 1 1 , 226 , 250 , 2 56, 262 , 265

maşi n i , 1 03 , 1 05 , 1 06 , 1 1 0 , 1 1 1 , 1 22- 1 25 , 1 27, 1 28 , 1 3 5 , 1 36, 1 43 , 2 1 6

materia l i sm, 77, 1 53 , 224, 248, 255 , 2 5 1 matematică, 2 1 3 , 2 1 4, 2 1 8-220, 233-23 6 ,

238 . 253 , 254 Meyer, Edu ard , 36 Miche lson, experi mentu l lu i , 242 Mi l to n , john , 85, 263 M i n kowski , Herm an n , 23 5 Mi rabeau , march izul d e , 75 miste re le e le usi ne, 56 mişcarea m u nc i torească, 1 1 1 , 1 7 6 , 1 7 8 ,

1 80-1 82 moarte, 1 4, 2 1 -2 3 , 47, 60 , 73 , 83 , 91 , 92 ,

1 00, 1 0 1 , 1 41 , 1 45, 1 54, 1 6 1 , 1 78, 1 97, 203 , 2 1 9 , 240, 257 , 258

Mom msen, Theodor, 27, 63 mon arh ie, 1 59, 1 83 , 1 84 Montesqu ieu , Charl es, baronu l de, 1 59 , 1 68 mortal itate , 1 4, 1 6 , 1 9 2 , 203 M li l l er, Karl , 259 muz ică, 38 , 7 1 , 80, 1 41 , 264 Myrda l , Gunnar, 30, 2 2 , 42, 1 3 8

naştere, 1 4, 2 1 , 27 , 3 1 , 40 , 45, 55 , 56 , 68, 8 1 -84, 9 1 , 1 00, 1 02 , 1 04, 1 0 6, 1 3 8 , 1 39, 1 45 , 1 48, 1 49, 1 54, 1 58, 1 59 , 1 70 , 1 73, 203 , 2 1 1 , 2 1 2 , 258 ,

nata l i tate, 1 4, 1 6 , 1 49, 1 59 , 203 Natte rman n , j . Ch r. , 9 1 Navi l l e , Pie rre , 84 nem uri re, 2 1 -24, 50, 5 1 , 9 2 , 1 04, 1 40, 1 42 ,

' 1 44, 1 92, 2 1 4 , 248, 249, 257, 258, 26 1 Neu rath, Otto , 7 1 , 79 Newton , I saac, 2 1 7 , 2 1 8 , 222-224 N ico laus Cusanus, 2 1 3 , 2 1 5 N ietzsche, Friedrich , 20, 83 , 99, 1 29, 1 44,

1 69 , 1 9 2 , 202 , 2 1 5 , 23 1 , 240 , 24 1 Nitti , F. , 1 07 Nou l Testament, 259

Oakeshott, M ichael , 245 O' Bri en , George, 1 3 7, 1 3 9 oh locraţie , 1 69

2 7 1

On ians, R. B . , 57 oraş-stat, 1 8 , 1 9 , 2 3 , 26 , 27 , 29 , 30 , 33 ,

40, 4 1 , 57 , 58 , 7 1 , 72 , 1 0 1 , 1 1 0 , 1 62 , 1 64, 1 6 5, 1 67, 1 85

ord i n e monastice, 49 , 59 Osiander d i n N li rnberg, 271

Pa i ne , Tho mas, 93 Park, M . E . , 59 Pascal , B la ise, 227 , 241 , 261 Pave l , aposto l u l , 1 3 , 1 4 , 49 , 257, 259 Peisi stratos, 1 83 Periandros, 1 83 Peric le , 2 1 , 1 1 1 , 1 5 7, 1 64, 1 70 , 1 7 1 P ind ar, 22 , 56 Pi tagora, 1 2 0 , 224 P l ato n , 1 6 , 1 8 , 1 0 , 22, 23, 25-28, 3 1 ,

34-3 7, 66 , 72, 94, 96, 1 00 , 1 07, 1 08 , 1 1 0 1 20 , 1 2 1 , 1 32 , 1 33 , 1 3 9, 1 44, 1 45 , 1 49, 1 53-1 57, 1 62, 1 72, 1 83-1 88, 1 90, 1 93 , 1 96 , 21 8, 2 1 9, 225, 239, 240, 247,

p lăcere, 1 7 , 1 8 , 22 , 46, 5 1 , 92 , 95 , 96, 1 0 1 , 1 07, 1 1 8 , 1 1 9 , 1 2� 1 30, 1 3 1 , 1 47, 1 77, 208 , 2 1 0 , 249 , 252-255

P l in iu ce l Tînăr, 53 , 1 0 1 P lutarh , 27, 3 1 poezie, 3 8 , 48, 5 1 , 5 2 , 7 1 , 82 , 1 4 1 , 1 42 ,

1 57, 1 99 poJis; vezi o raş-stat, 1 7 , 1 8 , 20 , 2 1 , 2 3 ,

2 6-32 , 35-37 , 40, 41 , 5 1 , 54, 57 , 70-72, 1 33 , 1 5 2 , 1 62-1 65, 1 70, 1 7 1 , 1 85 , 247, 257

pozitivi sm, 2 24 pragmati sm, 224 Pri m u l Război Mondial , 1 5 1 procreaţi e , 22 , 3 1 , 76, 90, 9 1 , 99 , 1 0 2 proprietate, 3 1 , 53 , 55 , -64, 87, 89 , 93 , 94 ,

98 , 1 07 , 1 33 , 1 59 , 1 80 , 1 8 2, 1 9 1 , 2 08, 209 , 2 1 1 , 2 1 2

Protago ras , 1 3 2 , 1 33, 1 3 9 , 1 45 p rotestan tism , 45, 208 Proudhon , P . J . , 59 punct arh imedic, 1 6 , 205, 2 1 2, 2 1 6 , 2 1 7 ,

220, 22 1 , 223 , 233 , 234, 236, 237, 244, 260,-264

puritan ism, 254 putere, 7 , 9 , 28 ,-30, 3 2-34, 37 , 39 , 48, 49 ,

54, 68 , 76 , 80, 89 , 90, 97 , 1 02, 1 04, 1 1 0 , 1 1 8 , 1 20, 1 22-1 25, 1 28, 1 29 , 1 36, 1 43 , 1 5 7, 1 5 8 , 1 60 , 1 6 6-1 70 , 1 74, 1 79-1 84, 1 86, 1 9 1 , 1 92, 1 94-203 , 208, 2 1 0, 2 1 4-2 1 8 , 220, 221 , 223, 233, 237, 255 , 265

272

raţional i sm , 2 1 7 , 246 Reforma, 59, 205,-207, 209 regal itate , 1 83 Rem brandt, 47 Renaştere, 7 1 , 1 74, 206, 2 1 3, 2 1 7, 227, 261 retorică, 28 Revol uţia Americană, 1 89 Revo l uţ ia Franceză, 1 8 1 , 205 Revoluţ ia i ndustria lă , 44, 1 0 2 , 1 05 , 1 1 1 ,

1 23 , 1 24, 2 1 0 Revo luţia Magh iară, 1 78-1 80, 1 82 Revoluţia Rusă, 1 79 Ricardo, David , 1 3 8 Ri esman, Davi d , 53 Ri l ke, Rainer M aria, 47 , 1 41 Roma, 27, 30 , 36, 38 , 46, 50 , 54, 56 , 58 ,

59 , 79, 1 0 1 , 1 24, 1 6 1 , 1 6 2 , 1 80 romantism, 38 Rosenzweig, Franz, 9 1 Rousseau, J ean-Jacques, 38 , 3 9 , 6 9 Russe l l , Bertrand, 2 1 5

Sam bursky, S . , 2 1 4 sărăcie , 45, 55-57, 59 , 62, 92 , 94, 1 08 , 2 1 1 Schachermeyr, M. F. , 1 62 Schelsky, He lm ut, 1 07 Schl aifer, Robert, 35 , 72, Sch l atter, Ri chard , 94 Schopp, Joseph , 1 22 Sch rod inger, Erwin , 8, 236 , 237 Schuh l , P. -M . , 2 1 3 Schu lze-De l itzsch , 84 scienza nouva, 205 sclavie, 1 7 , 32, 35, 36, 50, 72, 73, 75, 80, 90 ,

95, 96, 1 00-1 02, 1 08, 1 09 , 1 78, 1 82 sco l astică, 1 1 8 , 2 1 7 , 239 scu l ptu ră, 7 1 , 8 1 , 1 3 1 , 1 4 1 Seneca, 26, 29 , 35 , 38 , 1 00, 1 80 senzual i sm, 47, 96 , 234, 254 Sewal l , Hannah R. , 1 3 7 S imon, Yves, 1 1 9 s imţul comun , 1 30 , 1 73 , 226, 228 , 233 s imţuri , 46 , 96, 97 , 1 0 1 , 1 0 5 , 1 20 , 1 73 ,

207 , 2 1 2, 2 1 42 1 6 , 220, 225-228 , 230 , 23 1 , 233, 236, 237, 241 , 245, 246, 254

s ind icate, 1 04 , 1 79 Smith, Adam, 33 , 40, 5 1 , 74-76, 80, 87-89,

93 , 1 1 3 , 1 1 5 , 1 34- 1 3 7, 1 55 , 1 72 , 1 74, 1 77, 1 82

Sobou l , A. , 1 8 1 social i sm , 41 , 63, 93 , 77 soci etate, 9, 1 0 , 26, 30 , 3 1 , 33 , 3 5 , 3 9 ,

42-44, 46, 48, 53 , 59 , 60, 63 , 76 , 77, 79, 80, 90, 9 1 , 93 , 98-1 00, 1 0 2 , 1 04, 1 06 , 1 07, 1 09 , 1 1 2, 1 1 3 , 1 22, 1 28, 1 29,

1 35 , 1 3 6, 1 3 90, 1 69, 1 72 , 1 74, 1 7 5, 1 77, 1 79-1 82, 1 89 , 21 0, 2 1 1 , 223, 229, 260, 2 62-264

societate de masă, 39, 43, 48, 5 2 , 5 3 , 1 8 1 societate fără clase, 1 09 Soci etatea regală, 223 Socrate, 1 7 , 2 1 -23, 36, 66, 7 2 , 1 20, 1 5 2 ,

1 5 6, 203 , 239, 247 sofişti , 22 Sofocle, 1 6 1 Solon, 30, 3 5 , 7 1 Sore i , Georges, 9 9 , 250 5parta, 3 3 Spinoza, Baru ch, 224 statistică, 40, 41 , 1 49, 264 stat-n aţiune, 29, 30, 39, 42, 2 1 1 , 21 2 stoicism, 36, 1 9 3 , 1 94, 2 54

suferinţă, 45, 47, 7 0 , 80 , 9 6 , 97, 1 07, 1 0 1 , 1 05, 1 1 0, 1 1 2 , 1 1 3, 1 1 9 , 1 45, 1 59, 465, 1 6 9, 245, 252, 253-255, 263

S u l l ivan , G. W. N. , 2 1 5 , 220

şti inţă, 7-1 0, 1 6 , 30, 36, 40, 42, 43 , 46 , 48, 54, 9 0 , 94, 9 8 , 1 1 9, 1 3 4, 1 3 9, 1 42 , 1 43, 1 48, 1 85 , 1 9 1 , 1 9 2 , 1 96 , 203, 205, 206, 2 1 3-2 1 5, 2 1 7-226, 228-230, 232, 234-237, 239, 241 -245, 247, 250, 25 1 , 253" 254, 256, 263-265

şti i nţe ale natu ri i , 8, 1 6 , 46, 90, 998, 1 9 1 , 1 96, 203, 2 1 3 , 2 1 5, 2 1 7, 2 2 1 -223, 230, 236, 243-245 , 250, 2 5 6

şti inţă nuc leară , 7, 1 25 , 1 2 6

Tal m u d , 66 Tartaglia, N i cco lo, 205 teatru , 1 5 6, 1 57 te h n ologi e, 1 24- 1 28 , 1 9 6, 2 2 1 , 236, 238,

242 telescop, 205, 2 1 2-2 1 4, 21 6 , 2 2 5 , 231 , 238 teodi cee, 23 1 , 232 teorii despre m u ncă, 69, 85, 1 06 , 1 0 7, 1 1 7 Tertu l i an , 49, 65 Th ie l i cke, 1 2 3 Tilgher, Ad riano, 7 5 , 99 , 2 5 0 ti m p l i ber, 7 1 , 1 1 0 , 1 1 1 ti ranie , 59, 1 6 8, 1 69 , 1 83 , 1 84, 2 6 5 Tocq u evi l l e , Alexis de, 3 8 Toma d 'Aq uino, 1 8-20, 2 3 , 26, 2 9 , 49, 1 3 7,

259 , 260 tortu ră, 70, 1 08 totali tarism , 1 79 To u raine, Alai n , 1 7 8 Trai an, 1 0 9 Trier, J ost, 1 34, 1 77 Tucidide, 1 64, 1 70 , 1 7 1 , 1 83

u ne lte, 58, 1 00- 1 03, 1 05 , 1 1 8 , 1 2 1 -1 24, 1 26-1 28, 1 30 , 1 33 , 1 90, 1 9 5 , 206, 236, 238, 242, 243, 248, 250, 2 5 2 , 253

U n iunea Sovi etică, 1 79 uti l itarism , 4 1 , 1 2 7 , 1 2 9 , 1 30, 1 3 2, 25 2

Valery, Paul , 1 75 val oare, 6 1 , 75, 80, 88, 89, 1 1 3 , 1 1 5 , 1 2 7,

1 30 , 1 3 1 , 1 33 , 1 36-1 39, 1 78 , 1 8 1 , 1 92 , 252

Veb len, Th orstei n , 87, 1 00 , 1 34 Vechiu l Testament, 9 1 , 1 1 8 Vergi l i u , 36 Ve rn ant, J . - P . , 45, 7 1 Vico, J ean- Baptiste, 1 9 2 , 233 , 244, 245 vi olenţă, 28, 3 1 , 3 2 , 1 00 , 1 0 1 , 1 08 , 1 09 ,

1 1 7, 1 1 8 , 1 28, 1 50, 1 5 1 , 1 6 6- 1 69, 1 88, 1 8 9 , 1 96, 2 2 7, 249

von B rau n , Werner, 1 9 1 von Fri tz, Ku rt, 1 2 0 von Weizsăcker, Viktor, 1 64, 1 76 Vontobel , Klara, 45 vorb i re, 8, 9, 1 9 , 27-29, 33, 41 , 45, 46 ,

8 1 -83, 1 20, 1 45 , 1 47-1 57, 1 60, 1 6 1 , 1 64-1 66, 1 68-1 74, 1 78, 1 82, 1 9 5, 200, 202, 20 3 , 239

Vui l l em i n , J u les, 89, 250

Walker, Ch arles R., 1 3 5 Wal lon , H . , 29, 34, 64, 7 9 , 1 08, 1 0 9 We ber, Max, 3 6 , 5 8 , 1 0 1 , 1 04, 1 7 6 ,

207-209, 228 Wei l , Simone, 1 1 0 , 236 Weissko pf, Walter A. , 1 3 8 Westerm ann , Wi l l iam L. , 1 7, 5 3 , 54, 1 08,

1 78, 1 80 Wh itehead , Alfred N. , 2 1 2 , 2 1 7, 2 2 2 0 , 223,

232 , 233 , 2 3 9 , 242 , 243 Wi lson, Edmund, 90

Xen ofon, 3 2 , 33, 44, 72, 1 5 2 , 1 8 3

zoroastrism, 228

2 73

CU PRI NS

NOTA TRADUCĂTORI LOR • . • . • . . . • . . • • . . . . . . • . • • . . • • . . • • . • . . . . . . • • . 5

PROLOG . • . . . . . . • . . • • . . . . . • . . • • . • • . . . . . . . • • . . . . . . . . . . . . . . • . . . 7

1. CON DIŢIA UMANĂ • . • • . • • . . . . . . . . . . . . . . . . . . • . . . . . • . • . • . . . • • • • 1 3

1 . Vita activa şi cond iţia u m ană . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 3

2 . Termenul vita activa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .1 6 3. Eternitate versus nemuri re . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . , . . . 21

I I . DOMENIUL PUBLIC Ş I CEL PRIVAT . • . . . . . . . . . . . . . . • • . . . . . . . . . • • . • • . • 25

4. Omul : ani mal sodal sau animal pol itic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25 5. Polis-ul şi locu i nţa domestică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29 6. Ascensiunea socialu lu i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 37 7. Domen i u l publ ic : ceea ce e comun . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 46 8 . Domeniu l privat: proprietatea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 53 9 . Soci alul şi privatu l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . : . . . . . . . . . . . . . 60 1 0 . Locul activităţi lor omeneşti 64

I I I . MUNCA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69

1 1 . " M unca trupulu i nostru şi lucru l mîin i lor noastre" . . . . . . . . . . . . . ! 69 1 2 . Caracteru l-de-obi ect al l u m i i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 80 1 3 . M u nca şi viaţa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 82 1 4. Munca şi rod nic ia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ' . . . . . . . . 87 1 S. Caracterul privat al proprietăţi i şi al bogăţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . 93 1 6. I nstru mentele lucru lu i şi d iviziunea munc i i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 00 1 7. O soci etate de consumatori 1 06

IV. LUCRUL • . . . . • . • . . • . • . . . . . . . • • . • . . • . . . . . . . . . . • • . . . • . . . . . . • . 1 1 5

1 8 . ,?urabi l i tatea lumi i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 1 5

1 9. Reificarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 1 7 20. I n stru mental itatea şi anima/ laborans . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 2 1 2 1 . Instru mental itatea şi homo [aber . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 2 8 2 2 . Piaţa de sch imb . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 33

23. Permanenţa lu mi i şi l ucrarea artistică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 39

V. AqIUNEA 1 47

24. Dezvăl u i rea agentu l u i În vorb ire şi În acţi une . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 47

25. Reţeaua relaţi i lor şi povestiri le puse În scenă . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 52 26. Fragi l itatea trebu ri lor omeneşti . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 57

27. Soluţia greacă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 60 28. Puterea şi spaţiu l înfăţişări i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 66 29. Homo {aber şi spaţi u l Înfăţişări i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 72 30. M işcarea m u ncitorească . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 76 3 1 . Înloc u i rea trad iţională a acţi u n i i cu fabricarea . . . . . . . . . . . . . . . . 1 82 32. Acţi unea ca proces " . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 90 33. I reversi b i l u l şi puterea de a ierta . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 95 34. Neprevăzutul şi puterea prom is iuni i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2 0 1

VI . VITA AcrlVA ŞI EPOCA MODERNĂ . • . . . . . . . • . . . . . . . . . • . . . • . • . . . . . . . • 205

3 5 . Înstrăi narea de lume . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 205 36. Desco perirea pu nctu l u i arh i m ed ic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2 1 2 37. Şti inţă u n iversală versus şti i nţe ale naturi i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2 2 1 38. Apariţia îndoie l i i carteziene . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 225

39. I ntrospecţi a şi pierderea simţu lu i co mun . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 230 40. Gîndirea şi concepţia mod ern ă despre l u m e . . . . . . . . . . . . . . . . . . 234

4 1 . Răstu rn area ord in i i d intre contempl aţie şi acţi une . . . . . . . . . . . . . 237 42. Răstu rnarea d i n vita activa şi izbînda l u i homo (aber . . . . . . . . . . . . . . . 242 43. Înfrîngerea l u i homo {aber şi princi piul fericiri i . . . . . . . . . . . . . . . . . . 249 44. Vi aţa ca bun suprem . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 256 45. Victori a lu i animal laborans 2 6 1

M ULŢUM IRI . • . . . . . . . . . . . . . . . . . . . • . . . . . . . . . . . . . • . . . . . . . . . . . . . . . 2 6 7

I N D EX . . . . . . . . . . • . . . • • . . . . • . . : . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2 6 9