Genul liric

Mihai EminescuMihai Eminescu

LaculLacul

Genul liric cuprinde operele literare în care sunt exprimate, cu precădere, gândurile, ideile şi sentimentele. Este, din acest

motiv, genul literar al discursului subiectiv,

exprimând sentimentele prin intermediul figurilor de stil şi al

simbolurilor. De obicei, discursul genului liric este la

persoana întâi, dar este folosită şi persoana a II-a.

Mihai Eminescu - LaculLacul codrilor albastruNuferi galbeni îl încarcă; Tresărind în cercuri albe

El cutremură o barcă.

Şi eu trec de-a lung de maluri,Parc-ascult şi parc-aşteptEa din trestii să răsară

Şi să-mi cadă lin pe piept;

Dar nu vine... SinguraticÎn zadar suspin şi sufăr

Lângă lacul cel albastru

Încărcat cu flori de nufăr.

Să sărim în luntrea mică,

Îngânaţi de glas de ape,Şi să scap din mână cârma,

Şi lopeţile să-mi scape;

Să plutim cuprinşi de farmec

Sub lumina blândei lune -Vântu-n trestii lin foşnească,

Unduioasa apă sune!

Se observă că portretul iubitei ("Ea") nu este făcut ceea ce relevă faptul că

poezia nu este închinată unei persoane anume (cu toate cu este mai mult ca posibil ca poetul să o fi

dedicat persoanei iubite) ci mai mult ideii de iubire. Poetul nu descrie o

experienţă trăită ci aspiră la întâlnirea cu persoana iubită. Astfel

se lasă loc pentru interpretările personale ale fiecărui cititor (astfel încât fiecare să poată lua mai bine

parte le emoţiile poeziei).