ISTORISIRILE ÎNCEPUTURILOR

ÎN CARTEAGENESA

ADNOTĂRITRANSDISCIPLINARE

De MESSIANIC RESTORER

1

2

Dipticul de pe copertă redă tabloul „Turnul Babel”, pictat în 1563 de Pieter Bruegel cel bătrân, precum şi clădirea Parlamentului European din Strasbourg. Imaginea este preluată de pe http://biblelight.net/Tower-of-Babel.htm

CUPRINS:

PRECUVÂNTARE p. 4TRADUCEREA ŞI ADNOTAREA CAPITOLELOR 1-11 DIN CARTEA GENESA p. 5TEOLOGIA UNI-TRINITARIANĂ A ISTORISIRILOR PRIMORDIILOR p. 35PROTO-EVANGHELIA ŞI CRISTOLOGIA MESIANICĂ p. 40CREAŢIA ÎN ISTORISIRILE PRIMORDIILOR p. 42ANTROPOLOGIA ISTORISIRILOR PRIMORDIILOR p. 46LEGĂMÂNTUL NOAHIC p. 52PĂCATUL ŞI PĂCATELE DIN ISTORISIRILE PRIMORDIILOR p. 54PRIMA COMUNITATE DE CREDINŢĂ YAHWISTĂ p. 56RITURI TANATOLOGICE, CONVINGERI ESCATOLOGICE p. 57BABELUL ŞI NOUA ORDINE MONDIALĂ p. 58BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ p. 62

3

PRECUVÂNTARE

Această lucrare traduce istorisirile „primordiilor” din Genesa, Cartea Începuturilor. Cititorii vor putea lectura o traducere care nu s-a lăsat îmblânzită de canoanele limbii române de veac XXI şi a izbutit să rămână literală. Căutând să redăm cât mai fidel nu numai termenii, ci şi gândirea ebraică, am oftat de multe ori cu obidă, amintindu-ne că, atunci când este vorba de traducerea în alte limbi a Textului Sacru, rabinii de binecuvântată memorie spuneau: „Orice traducător e un trădător!...” Fiecare traducător este, mai mult sau mai puţin decelabil, tributar ideilor sale preconcepute, obligaţia care îi revine fiind aceea de a încerca să fie cât mai puţin subiectiv.

Abordarea noastră a fost cea transdisciplinară: în primul rând, am analizat şi tradus Textul Sacru, acţiuni care ţin de ştiinţa filologiei. Din câte se va observa, am căutat să inserăm textul ţinând cont de tehnica literară ebraică denumită toledot. Acest termen este complex şi greu de tradus, el semnificând „obârşii/ naşteri/ generări/ generaţii/ istorisiri”. Folosirea acestui termen este o tehnică literară care marchează începutul unei noi secţiuni principale. Prima sa ocurenţă este în Genesa, 2:4. Ulterior, în cartea Genesa, toledot va apărea în 5:1; 6:9; 10:1; 11:10,27; 25:12,19; 36:1,9; 37:21. „Formula toledot furnizează un mod istoric-redemptoriu de examinare a trecutului ca o serie de evenimente relaţionate între ele.2”

1 A se vedea, de asemenea, Evanghelia după Matei, 1:1, unde în limba greacă, apare genesis.2 Victor P. Hamilton, Handbook on the Pentateuch, Baker Academic, Grand Rapids, Michigan, USA, 2005, p. 20.

4

În al doilea rând, am adnotat textul din perspectivă teologică mesianică. Mai concret, am reliefat cu culoare albastră pronumele personale referitoare la numele şi funcţiile sacre ale lui Dumnezeu şi am redat aceste Nume prin transliterarea termenilor ebraici. Am continuat prin a face observaţii care ţin de exegeza textelor, după care am trecut la intertextualitate, punctând, uneori, chestiuni care ţin de teologia cărţii Genesa, de teologia Vechiului Testament şi chiar a întregii Biblii. Însă, întrucât cititorii acestei lucrări trăiesc plasaţi într-o constelaţie de relaţii, am căutat şi noi să punem observaţiile făcute pe baza pasajelor fie menţionând chestiuni care ţin de slujirea duhovnicesc-pastorală care se desfăşoară – sau ar trebui să se desfăşoare – în comunităţile de credinţă iudeo-creştine, fie am ancorat observaţiile în lumea în care trăim aici şi acum.

În al treilea rând, unele note de subsol au fost inserate şi din punct de vedere arheologic şi socio-antropologic, fiind scrise cu intenţia de a ajuta în vederea unei înţelegeri aprofundate a acelor vremuri de mult apuse şi a credinţelor lor.

Lectură utilă!

ISTORISIREA CREAŢIEI,REVELAREA DE SINE A CREATORULUI

GENESA, 1:1 – 2:3

1 Întru început, creă3 Elohim4 Cerurile şi Pământul.2 Şi Pământul era5 pustiu6 şi gol7, şi întunecime era peste faţa abisului8; şi Ruaħ9 Elohim10 glisa11 peste faţa apelor.

3 Bara’: a crea.4 Elohim: a se vedea articolul Teologia uni-trinitariană a istorisirilor primordiilor.5 Hayah: a fi. În foarte puţine cazuri – şi acesta nu este unul dintre ele – „a deveni”.6 Tohu: gramadă informă, haotică; lucru deşart, fără valoare, scop; goliciune şi dezolare.7 Pentru sintagma „pustiu şi gol” textul ebraic întrebuinţează o aliteraţie: tohu ve-bohu.8 Tehom (gr., abussos): abis, genune.9 Ruaħ (în gr., pneuma): Duh, duh, spirit, spiraţie, suflu, suflare; vânt, adiere, briză. A se vedea articolul Teologia uni-trinitariană a istorisirilor primordiilor.10 Ruaħ Elohim: Duhul lui Dumnezeu. A se vedea articolul Teologia uni-trinitariană a istorisirilor primordiilor.11 Sau „incuba”.

5

3 Şi spuse Elohim: „Să fie lumină!“ Şi fu lumină.4 Şi văzu Elohim că lumina era bună12 şi despărţi Elohim lumina de întunecime.5 Şi numi13 Elohim lumina „zi”, iar întunecimea o numi „noapte”.Şi fură seară şi dimineaţă: zi una14.6 Şi spuse Elohim:„Să fie o tărie15 între ape şi să despartă ea un spaţiu între ape şi ape.“7 Şi făcu16 Elohim tărie şi ea despărţi apele care sunt dedesubtul tăriei de apele care sunt deasupra tăriei.Şi aşa fu.8 Şi numi Elohim tăria „ceruri”.Şi fură seară şi dimineaţă: ziua a doua.9 Şi spuse Elohim:„Să se strângă apele care sunt dedesubtul cerurilor într-un loc şi să se arate uscatul17!“Şi aşa fu.10 Şi numi Elohim uscatul „pământ”, iar apele adunate le numi „mări”.Şi văzu Elohim că lucrul acesta era bun.11 Şi spuse Elohim: „Să încolţească pământul vegetaţie, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.“Şi aşa fu.12 Şi ieşi din pământ vegetaţie, iarbă cu sămânţă după soiul ei şi pomi care fac rod şi care îşi au sămânţa în ei, după soiul lor. Şi văzu Elohim că lucrul acesta era bun.13 Şi fură seară şi dimineaţă: ziua a treia.14 Şi spuse Elohim:„Să fie luminători18 în tăria cerurilor, pentru a despărţi ziua de noapte; ei să fie semne19 care să arate soroacele20, zilele şi anii;15 şi să servească drept luminători în tăria cerurilor, pentru a lumina Pământul.“Şi aşa fu.16 Şi făcu Elohim cei doi mari luminători şi anume: luminătorul cel mai mare pentru a stăpâni ziua, şi luminătorul cel mai mic pentru a stăpâni noaptea; făcu şi stelele.17 Şi-i stabili21 Elohim în tăria cerurilor, pentru a lumina Pământul,12 Tov: bun(ătate); ceea ce e drept, plăcut, fericit. În limba greacă a Septuagintei: kalon.13 Qara‘: a striga (pentru a atrage atenţia); a se adresa cuiva; a da nume.14 În gândirea ebraică, ziua începe cu partea sa nocturnă şi continuă cu partea sa diurnă.15 Raqia’: tărie. A martela, a ciocăni. A se vedea articolul Creaţia în istorisirile primordiilor.16 Asah: a face. (La’asot, în ebraica modernă.)17 Despre Pangeea (gr., „întregul Pământ”) a se vedea articolul Creaţia în istorisirile primordiilor.18 Ma‘or: luminător.19 ‘Ot: semn indicator; în alte cazuri, semn prevestitor, premonitoriu; simbol.20 Mo‘ed (pl. mo‘adim): timp prestabilit, soroc.21 Natan: a pune, a stabili, a statornici.

6

18 pentru a stăpâni ziua şi noaptea şi pentru a despărţi lumina de întuneric22.Şi văzu Elohim că lucrul acesta era bun.19 Şi fură seară şi dimineaţă: ziua a patra.20 Şi spuse Elohim:„Să mişune apele de vietăţi23 fojgăitoare24 şi să zboare păsări deasupra Pământului, pe faţa tăriei cerurilor.“21 Şi făcu Elohim monştrii cei mari25 şi toate vietăţile care se mişcă şi de care mişună apele, după soiurile lor; făcu şi orice pasăre înaripată după soiul26 ei27. Şi văzu Elohim că erau bune.22 Şi le binecuvântă Elohim, spunând:„Fiţi roditori, înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor şi să se înmulţească păsările pe Pământ.“23 Şi fură seară şi dimineaţă: ziua a cincea.24 Şi spuse Elohim:„Să iasă din pământ vietăţi28 după soiul lor, vite29, animale mici30 şi vieţuitoare ale pământului, după soiul lor.“Şi aşa fu.25 Şi făcu Elohim vietăţile pământului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate animalele mici ale pământului după soiul lor.Şi văzu Elohim că erau bune.26 Şi spuse Elohim:

22 Despre funcţiile multiple prin care „slujesc” purtătorii de lumină sau luminătorii, a se vedea Creaţia în istorisirile primordiilor.23 Nefeş ħayah: vietate, fiinţă vie, creatură animată sau însufleţită, având emoţii, dorinţe, pasiuni, pofte.24 Şaraţ: a exista din abundenţă, a se mişca, a fojgăi.25 Tannin: dragon, monstru marin, balenă. Greacă: ketos (chit). 26 Min: soi.27 Creatorul a imprimat legile geneticii şi în regnul animal: orice vieţuitoare va produce după soiul său, nu va evolua.28 Nefeş ħayah: vietate, fiinţă vie, creatură animată sau însufleţită, având emoţii, dorinţe, pasiuni, pofte.29 Behemah (pl., behemoth): animale care, după Căderea omului în păcat şi intrarea entropiei în lume, se vor sălbătici. Ulterior, unele dintre ele vor fi domesticite.30 Remes: târâtoare. Aici am inserat traducerea Bibliei în versiunea Noua Traducere Română care, la p. 2, inserează şi o notă de subsol clarificatoare (b): „...termenul ebraic face referire la toate celelalte animale mai mărunte, distincte de vite şi de animalele sălbatice mari; de asemenea, termenul poate include şi insectele; şi în vs. 25, 26.”

7

„Să facem om31 întru chipul32 Nostru33, după asemănarea34 Noastră; el35 să stăpânească peste peştii mării, peste păsările văzduhului, peste vite, peste tot Pământul şi peste toate animalele mici care mişună pe Pământ.“27 Şi creă Elohim pe om întru chipul Său, întru chipul lui Elohim îi creă El: parte bărbătească şi parte femeiască îi creă36.28 Şi-i binecuvântă Elohim şi le spuse Elohim:„Fiţi roditori şi înmulţiţi-vă37 şi umpleţi Pământul şi supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările văzduhului şi peste orice vieţuitoare38 care mişună pe Pământ.“29 Şi spuse Elohim: „Iată că v-am dat toată vegetaţia purtătoare de sămânţă şi care este pe faţa întregului Pământ, şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: vă va fi hrană.30 Iar tuturor vieţuitoarelor39 Pământului, tuturor păsărilor văzduhului şi tuturor vietăţilor care mişună pe Pământ, care au în ele viaţă, le-am dat ca hrană toată vegetaţia verde40.“Şi aşa fu.31 Şi văzu Elohim tot ce făcuse; şi iată: erau bune foarte41.Şi fură seară şi dimineaţă: ziua a şasea.

GENESA, 2

31 Adam: omenire, omenitate. În limba greacă a Septuagintei: anthropos. Omul va fi creat ca o întreţesere de ontologie, relaţionalitate şi funcţionalitate, fiecare din acestea conţinând alte elemente care vor constitui chipul lui Dumnezeu în om.32 Ţelem: chip, imagine, reprezentare, reprezentant, efigie. În limba greacă a Septuagintei: eikon. A se vedea articolul Antropologia istorisirilor primordiilor.33 Pentru discutarea pluralului, a se vedea articolul Teologia uni-trinitariană a istorisirilor primordiilor.34 Demut: asemănare sau asimilare. A se vedea articolul Antropologia istorisirilor primordiilor.35 Biblia ni-L revelează pe Elohim creând în mod suveran, organizat şi calm. Pe de altă parte, studierea comparată a gândirii religioase mesopotamiane ne arată că oamenii ar fi fost creaţi de zei atunci când zeii inferiori şi-au dat seama că nu prididesc cu organizarea lumii şi cu corvoada săpării şi întreţinerii canalelor de irigaţii şi ar avea nevoie de ajutor. 36 Potrivit acestui verset, chipul lui Dumnezeu în om se identifică în relaţii: relaţiile dintre bărbat şi femeie trăite şi desfăşurate în prezenţa Sa. A se vedea articolul Antropologia istorisirilor primordiilor.37 După o serie de „Fiat”-uri divine, scriitorul Cărţii Începuturilor notează că Elohim dăruieşte cu bucurie abundenţa naturii şi satisfacţiile naşterii copiilor. În contrast cu aceasta, un studiu comparativ al gândirii religioase arată că orientalii aveau tot felul de rituri de fertilitate în vederea creşterii abundente a vegetaţiei şi rituri sexuale pentru a avea parte de mulţi copii: zeii trebuiau îmbunaţi prin jertfe, ritualuri şi magie.38 Ħayah: vieţuitoare. Acest termen ebraic vizează viaţa, vieţuirea. Având în vedere faptul că am tradus sintagma nefeş ħayah prin „vietate”, pentru acest ħayah, în cazurile în care apare separat, am preferat traducerea „vieţuitoare”.39 Ħayah: vieţuitoare.40 Versetele 29 şi 30 arată că iniţial, animalele şi oamenii erau vegetarieni.41 Dacă până acum toate cele create erau „bune”, acum, puse laolaltă în relaţii în uriaşul ecosistem care este Universul, ele sunt foarte bune.

8

1 Şi fură isprăvite42 Cerurile şi Pământul şi toată oştirea lor.2 Şi isprăvi Elohim în ziua a şaptea lucrarea Sa pe care o făcuse;şi Se odihni în ziua a şaptea de toată lucrarea Sa pe care o făcuse.3 Şi binecuvântă Elohim ziua a şaptea şi o sfinţi43,pentru că în ea Se odihni44 de toată lucrarea Lui pe care, creând-o, Elohim o făcuse.

OBÂRŞIILE CERURILOR ŞI ALE PĂMÂNTULUIGENESA, 2:4 – 4:26

4 Iată obârşiile45 Cerurilor şi Pământului, când fură create.

42 Kalah: a termina, a desăvârşi, a sfârşi, a isprăvi. În Evanghelia după Ioan, 19:30, Yeşua va striga „S-a isprăvit!” sau „S-a desăvârşit!”, folosind aceeaşi rădăcină kaf-lamed-he.43 Cele mai vechi calendare liturgice precizează că ziua a şaptea era „pusă deoparte”, dar unele o considerau fastă, iar altele nefastă. Cu toate acestea, ceea ce trebuie reţinut este faptul că nu evreii au născocit sacralitatea zilei a şaptea, ci aceasta era cunoscută din negura vremurilor.44 Atât miturile egiptene, cât şi cele mesopotamiene arată că, după ce creează omul, zeii transferă pe umerii oamenilor povara organizării lumii şi de-abia după aceea se odihnesc. De asemenea, odihna zeilor poate surveni şi după ce ei biruie zeii malefici, destabilizatori ai ordinii divine.45 Toledot: obârşii/ naşteri/ generări/ generaţii/ istorisiri.

9

În ziua când făcu YHWH46 Elohim Pământ şi Ceruri,5 pe Pământ nu era încă nici un copăcel de câmp şi nici o iarbă de pe câmp nu odrăslea încă: fiindcă nu dăduse încă YHWH Elohim ploaie pe Pământ şi nu era nici un om ca să lucreze pământul,6 ci un abur se ridica de pe Pământ şi uda toată faţa Pământului.7 Şi modelă47 YHWH Elohim pe om48 din ţărâna49 Pământului50 şi suflă în nările sale suflare de vieţi51 şi se făcu omul suflet viu.8 Apoi sădi YHWH Elohim o grădină în Eden52, spre est53; şi puse acolo pe omul pe care-l modelase.9 Şi făcu YHWH Elohim să odrăslească din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui54 şi răului.10 Şi un râu ieşea din Eden şi uda grădina; şi de acolo se despărţea şi se făceau patru braţe.11 Numele primului râu este Pişon; el înconjoară toată ţara Ħavilah, unde se găseşte aur.12 Şi aurul din ţara aceasta este bun; acolo se găseşte şi bdelium şi piatră de onix.13 Numele râului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată ţara Cuş55.14 Numele celui de al treilea este Ħidekel/ Tigru: el curge la estul Asiriei. Al patrulea râu este Eufratul56.15 Şi îl luă YHWH Elohim pe om şi-l aşeză în grădina Edenului ca s-o lucreze57 şi s-o păzească58.16 Şi porunci59 YHWH Elohim omului/ lui Adam spunând:„Din orice pom din grădină poţi să mănânci după plăcere60;

46 YHWH: numele personal al lui Dumnezeu, care-L prezintă ca Dumnezeul legământului, Dumnezeul Răscumpărător. A se vedea articolul Teologia uni-trinitariană a istorisirilor primordiilor.47 Yaţar: a întocmi, a forma/modela, ca un olar sau un sculptor; v. 8,15,19. În greacă, plasso, a plăsmui.48 Pe Adam.49 Afar: ţărână, praf. În limba greacă a Septuagintei: chous.50 Adamah: Pământ.51 Nişmat ħayim: lit., „suflarea vieţilor”.52 Deşi limba sumeriană nu este semitică, există, totuşi, relaţii între edin, care înseamnă „ţinut bine irigat”, şi Edenul ebraic.53 În gândirea sumero-akkadiană apare recurent Dilmun, un ţinut cvasi-mitic, virginal, în care, la început, nu existau boli, sărăcie, criminalitate etc. Aparent, el poate fi identificat cu insula Bahrein.54 Tov: bun(ătate); ceea ce e drept, plăcut, fericit. (În limba greacă a Septuagintei, kalon.) Se referă la cunoştinţa morală sau discernământul etic.55 Cel mai probabil este vorba despre sud-estul Mesopotamiei, unde trăiau cassiţii.56 Şi ţinutul Dilmun avea cursuri de apă din belşug, iar expresia „la gurile fluviului” însemna în cultura mesopotamiană locul pe unde se intră în paradis, pragul pe care-l trec numai nemuritorii şi eroii.57 Avad: a lucra; a sluji.58 Şamar: a ţine; a păstra; a supraveghea; a păzi, a străjui.59 Ţavah: poruncă; a da însărcinare. În limba greaca a Septuagintei: entole, sfat, precept.60 Putem fantaza că, atunci când Creatorul i-a spus omului primordial Adam că poate să mănânce după plăcere din orice pom, din orice rod, Cel Atot-bun îi făcea lui Adam un semn discret spre pomul vieţii: „Poţi mânca după plăcere din orice pom din grădină...”, iar degetul arătător divin se îndrepta spre pomul vieţii. Umbra acestui pom,

10

17 dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, de moarte vei muri!61“18 Şi spuse YHWH Elohim:„Nu este bine ca omul să fie singur! Am să-i fac un ajutor potrivit62.“19 Şi modelă63 YHWH Elohim din ţărână toate vieţuitoarele câmpului şi toate păsările văzduhului; şi le aduse la om, ca să vadă cum are să le cheme; şi orice nume pe care-l chema omul fiecărei vietăţi, acela-i era numele.20 Şi chemă omul nume tuturor vitelor, păsărilor văzduhului şi tuturor vieţuitoarelor câmpului; dar, pentru om/Adam, nu se găsi nici un ajutor potrivit.21 Atunci făcu YHWH Elohim să cadă o toropeală peste om, şi omul se cufundă în somn; şi luă una din coastele64 lui şi închise carnea65 dedesubt.22 Din coasta pe care o luase din om, meşteşugi66 YHWH Elohim o femeie67 şi o aduse la om.23 Şi spuse omul:

„Aceasta este acum os din oasele meleŞi carne din carnea mea!

Ea se va chema «femeie»68,Pentru că din bărbat69 a fost luată aceasta.“

24 De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va alipi de soţia sa şi se vor face trup de carne unită.25 Şi erau amândoi goi, omul şi soţia lui, şi nu se ruşinau.

GENESA 3

1 Şarpele70 era mai subtil71 decât toate vieţuitoarele câmpului pe care le făcuse YHWH Elohim. El spuse femeii:

căzând pe pământ, avea deja formă de cruce...61 Moth tamuth: „de moarte vei muri!” Repetiţiile ajutau la intensificarea sensului rostirii. În acest caz, s-ar putea traduce: „vei muri cu certitudine, negreşit, categoric”. A se vedea şi mai jos, 3:4.62 Ezer kenegdo: ajutor potrivit sau complementar.63 În ebraică: yaţar.64 Ţela’: coastă, laterală. (În greacă, pleura.)65 Basar: (trup de) carne; sine, fiinţă umană.66 Banah: aici, a meşteşugi. În toate celelalte cazuri, „a construi, a zidi; a fonda”.67 „Aceasta este singura relatare completă a creării femeii în toată literatura Orientului Apropiat antic.” NIV Archaeological Study Bible, Zondervan, Grand Rapids, Michigan, USA, 2005, p. 7, nota de subsol 2:18-22.68 ’Işah: femeie, provine din ’iş, bărbat. Acest joc de cuvinte este posibil numai în limba ebraică şi, dimpreună cu alte jocuri de cuvinte existente numai în Torah evreiască, lasă să se înţeleagă faptul că lingua adamica, prima limbă vorbită pe Pământ, cea din care s-au desprins toate cele 70 de familii de limbi, ar fi fost limba ebraică. Nu dogmatizăm această convingere, cert este, oricum, că laşon ha-qodeş, „limba sfântă a Revelaţiei de Sine” este ebraica.69 ’Iş: mascul; adesea denotă nobilitate, demnitate, tărie şi o poziţie socială distinctă.

11

„Oare a spus Elohim cu adevărat: «Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?»”2 Spuse femeia şarpelui:„Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.3 Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, a spus Elohim:«Să nu mâncaţi din el, nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.»”4 Atunci şarpele spuse femeii:„Nu veţi muri de moarte72!5 ...Dar ştie Elohim că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Elohim, cunoscând binele şi răul.“6 Şi văzu femeia că era bun pomul de mâncat şi plăcut ochilor, şi că era de dorit pomul pentru a înţelepţi.Deci, luă din rodul lui şi mâncă şi dădu şi bărbatului care era cu ea, şi mâncă73 şi el.7 Atunci se deschiseră ochii amândurora şi cunoscură că erau goi; şi cusură laolaltă frunze de smochin şi-şi făcură acoperitori74 din ele.8 Şi auziră glasul lui YHWH Elohim venind în grădină în vântul75 zilei: şi se ascunseră Adam/omul şi femeia lui de Faţa lui YHWH Elohim printre pomii din grădină.9 Dar chemă YHWH Elohim pe om şi-i spuse:„Unde eşti?“10 Şi-I spuse Adam:„Glasul Tău l-am auzit în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.“

70 Nu putem face aici un studiu asupra şarpelui în culturile şi civilizaţiile superioare ale lumii, nici măcar un studiu al închinării la şarpe (ofiolatrie) în respectivele culturi. Pentru arealul cultural al Orientului Apropiat antic, şarpele apare de multe ori în contexte pline de greutate: ca zeu, el pare să fie identificabil în ipostaza şiretului zeu Enki/ Éa, care-l face pe Adapa, mag, preot, sfetnic, să rateze nemurirea oferită de An, Stăpânul zeilor, prin Ningişzida, „Stăpânul pomului roditor”, zeul-şarpe infernal şi celest. Acest zeu se împreună cu Zertur, „Tânăra fecioară”, care-l naşte pe Dumuzi/ Tammuz, pe care-l regăsim în Ezechiel, 8:14. Şarpele apare ca dragonul Asag, care sălăşluia în iad. De-asemenea, cele mai vechi reprezentări ale zeiţei-mamă a sumerienilor constau dintr-un şarpe încolăcit pe un par, care va reapărea pe toiagul vindecătorului Asklepios. La babilonieni, el va fi găsit ca monstruoasa Tiamat, din care Marduk meşteşugeşte lumea, iar în Ugarit va apărea ca Leviathan, şarpele de apă al forţelor haosului. Şarpele nu apare numai în operele literare, ci şi în creaţiile artistice, pe vase sau trepiede pentru tămâiere. Închinarea la şarpe şi riturile desfrânate ale sexualităţii şi fertilităţii aveau multe elemente în comun, chestiune pe care o vom analiza pe larg în alte lucrări.71 Termenul ebraic arum poate fi redat cu sens pozitiv, adică „isteţ”, sau cu sens negativ, „viclean”. Întrucât momentan contextul nu sugerează nici o conotaţie, am preferat să-l traducem într-un fel neutru, prin „subtil”. În limba greacă a Septuagintei este redat ca phronimos.72 În ebraică: lo mot temutun. Practic, la rostirea imperativă a lui Elohim de la finalul stihului Genesa, 2:17, şarpele adaugă doar o negaţie, la fel de categorică.73 În literatura sumero-akkadiană ispitirea şi degenerarea apare în Păţania lui Adapa, precum şi în Enki şi Ninħursaĝa – Mitul sumerian al Paradisului.74 Ħagor: acoperitori minimale, şorţuri. În limba greacă a Septuagintei: peruzoma.75 Ruaħ: Duh, duh, spirit, spiraţie, suflu, suflare; vânt, adiere, briză. În literatura Orientului Apropiat antic există opere care arată că atunci când marii zei se mâniau, izbucneau vânturi şi furtuni, iar glasul lor era tunet. În cazul de faţă credem că ruaħ, pe care unii l-au tradus prin „răcoare” sau „adiere”, indică tocmai mânia lui YHWH care, mânios din cauza păcatului proto-părinţilor, stârneşte un vânt/ ruaħ, iar aceştia, înfricoşaţi, se ascund din faţa lui.

12

11 Şi-i spuse Elohim:„Cine ţi-a spus că gol erai? Din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci, nu cumva ai mâncat din el?“12 Şi-i spuse Adam:„Femeia pe care Tu mi-ai dat-o... ea mi-a dat din pom şi am mâncat.“13 Şi-i spuse YHWH Elohim femeii:„Ce e asta ce ai făcut?“Şi-I spuse femeia:„Şarpele m-a amăgit şi am mâncat76 din pom.“14 Şi-i spuse YHWH Elohim şarpelui:

„Fiindcă ai făcut lucrul acesta,Blestemat eşti dintre toate vitele

Şi dintre toate vieţuitoarele câmpului;Pe pântece te vei târîŞi ţărână vei mânca

Toate zilele vieţii tale.15 Şi vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie,

Între sămânţa ta şi „Sămânţul” ei.Acesta77 va zdrobi capul78 tău

Şi tu vei zdrobi călcâiul79 Său.“

16 Femeii îi spuse:

„Voi înmulţi înmulţind80 suferinţa şi însărcinarea ta;Cu durere vei naşte copii81,

Şi după bărbatul tău se vor ţine dorinţele tale,

76 Apare primul transfer de vinovăţie: bărbatul o învinovăţeşte pe femeie, femeia pe şarpe. Vorbind din punct de vedere duhovnicesc-pastoral, vindecarea începe invers, prin recunoaşterea vinovăţiei proprii.77 În originalul ebraic apare termenul hu’, care este pronume personal, persoana a III-a, masculin, singular, deci „el”. Astfel, am putea vorbi despre „sămânţul” femeii.78 Roş: cap; căpetenie; principal, suprem; apogeu; început.79 A se vedea articolul Proto-Evanghelia şi cristologia mesianică.80 Se repetă tehnica de intensificare din versetele 2:17 şi 3:4.

13

Iar el va stăpâni peste tine82.“

17 Şi lui Adam îi spuse:„Fiindcă ai ascultat de glasul femeii tale, şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem spunând: «Să nu mănânci din el»,

Blestemat83 este acum pământul84 din cauza ta.Cu trudă vei mânca din elÎn toate zilele vieţii tale;

18 Spini şi pălămidă îţi va da,Şi vei mânca iarba de pe câmp.

19 În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea,Până te vei întoarce în ţărână,

Căci din ea ai fost luat;Căci pământ eşti,

Şi în pământ te vei întoarce.“

81 Din punct de vedere culturologic, trebuie să sesizăm că oricât ar fi fost de dureroasă naşterea, femeia orientală o prefera sterilităţii, din mai multe motive. În primul rând, într-un cuplu lipsit de copii, frământările care încercau sufletele celor doi erau multiple. Se credea că soţia era cea care ar fi neroditoare şi incapabilă de a naşte un fiu pentru soţul ei, şi dacă Dumnezeu binecuvânta credincioşia faţă de El cu progenituri şi pedepsea păcatul cu sterilitate, atunci sufletul soţiei se chinuia, ea fiind „suspectă din punct de vedere spiritual, dezonorată din punct de vedere social şi deprimată din punct de vedere psihologic” (M.C. Tenney, J.I. Packer şi W. White, Viaţa cotidiană în vremurile biblice, Editura Agape, Făgăraş, 1997, trad. O. Cosma, p. 64). La profunda mâhnire a soţiei se adăugau alte gânduri torţionare: cuplul cugeta la perspectiva unei vieţi de infertilitate, la o îmbătrânire lipsită de culoarea prezenţei şi de sprijinul acordat de un copil, la inexistenţa unui moştenitor căruia să-i fie transmise bunurile şi averile familiei şi la absenţa unor urmaşi. Ultima perspectivă, şi poate cea mai întunecată, este transpunerea în formă negativă a afirmaţiei făcute mai sus că, având copii care să le ducă mai departe numele şi amintirea, părinţii săi vor „supravieţui” după moarte, transpunere care rezultă că absenţa copiilor într-o familie, cauzată de sterilitate, urma să ducă la stingerea numelui şi alunecarea familiei în uitare; or, din cele mai vechi timpuri orientalii priveau această stingere a numelui ca fiind un adevărat dezastru.82 Versetul 9 şi 16 din Genesa 3 inaugurează principiul reprezentativităţii. A se vedea Antropologia istorisirilor primordiilor.83 „Benedicţiile şi imprecaţiile biblice sunt pline de putere şi produc schimbări reale în circumstanţele receptorilor. Conţinutul şi rezultatul final al binecuvântării sau blestemului variază de la o situaţie sau alta dar, în general, binecuvântarea era puterea de a izbândi, iar blestemul era puterea vătămătoare de a împiedica sau stânjeni succesul. (…) Înţelesul exact al binecuvântării şi blestemului este adesea dependent de contextul în care apar ele. Acestea sunt rostite şi primite în contextul relaţionării dintre două persoane sau părţi, iar adâncimea şi calitatea binecuvântării sau a imprecaţiei reflectă natura relaţiei dintre cei implicaţi. (…) Relaţiile variază în profunzime şi calitate, iar aceasta se reflectă în alcătuirea şi intensitatea rostirilor de bine sau a imprecaţiilor. (…) Blestemele anunţate în naraţiunile antice asupra şarpelui (Gen. 3:14-15) şi asupra pământului (Gen. 3:17-19) sunt simptomatice pentru înstrăinarea ce a survenit între Dumnezeu şi ordinea creată de El.” J. McKeown, „Blessing and curses”, în T. Desmond Alexander & David W. Baker (eds.), Dictionary of the Old Testament: Pentateuch, pp. 83-84.84 Adamah: pământ, ţărână.

14

20 Şi chemă Adam numele femeii sale Ħavah/ Eva85: căci ea fu mama tuturor celor vii.21 Şi făcu YHWH Elohim lui Adam şi femeii lui haine din piele86 şi-i îmbrăcă cu ele.22 Spuse YHWH Elohim:„Iată, omul a devenit ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul87. Deci, acum, nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veac...“23 De aceea, îl scoase YHWH Elohim din grădina Edenului, pentru a lucra ţărâna din care fusese luat88.24 Astfel îl izgoni El pe Adam şi puse la estul grădinii Edenului heruvimi89 şi sabie învăpăiată rotindă, pentru a păzi calea spre pomul vieţii90.

GENESA 4

1 Şi Adam cunoscu91 pe Eva, femeia lui; ea concepu şi născu pe Qayin92. Şi spuse:„Am căpătat un om: pe YHWH93!“2 Şi ea născu iar: pe fratele său, Abel94. Abel era păstor de turme, iar Qayin era lucrător al ţărânii95.

85 Eva (în ebraică, Ħavah): dătătoarea de viaţă. În limba greacă, Zoe.86 Dacă pentru a croi haine din piele au fost jertfiţi miei, atunci aici este sugerat principiul tipologiei: Mielul înveşmântează păcătoşii cu Sine.87 Într-un mod pervers, promisiunea Şarpelui se concretizase: cuplul de oameni ajunseseră să cunoască binele şi răul, dar în cel mai nefericit mod cu putinţă: prin răzvrătire.88 A treia mulţime de elemente care alcătuiesc chipul lui Dumnezeu în om este funcţionalitatea. A se vedea Antropologia istorisirilor primordiilor.89 Pluralul dual pare să indice faptul că heruvimii erau în număr de doi. Aceste fiinţe angelice erau compozite (Ezechiel, 1:10), la fel ca grifonii sau sfincşii. Ulterior, conceptul va fi recuperat şi mesopotamienii vor plasa doi heruvimi sau grifoni la intrarea în temple, palate, sau lângă tronul imperial. Semnificaţia este aceea că persoana sau proprietatea protejată este zeul sau aparţine acestuia. A se vedea John H. Walton, Victor H. Matthews, Mark W. Chavalas, The IVP Bible Background Commentary – Old Testament, InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, USA, 2000, p. 33.90 Cu alte cuvinte, oamenii vor mai avea posibilitatea şi privilegiul de a avea comuniune cu Dumnezeu numai atunci când, în calitate de Suveran, El va iniţia această părtăşie şi numai în modurile stabilite de El.91 A cunoaşte: yada’ (în ebraica modernă, lada’at). Mână = yad. Evreii credeau că cunoaşterea vine prin intermediul organelor de simţ, palpând, pipăind, punând mâna, „mânuind”. Altfel spus, cuplurile umane nu se împreunează, ci se cunosc, prin cercetare, explorare, descoperire, consfătuire, convieţuire.92 Qain se traduce: „Căpătat”. Qanah: a crea; a poseda, a dobândi.93 A se vedea articolul Proto-Evanghelia şi cristologia mesianică.94 Abel se traduce prin „răsuflare, vapor; pajişte”.95 Abel avea un stil de viaţă semi-nomad, dând naştere transhumanţei şi economiei pastorale, iar Qain era sedentar, iniţiind economia agricolă. Aşezările săteşti se bazau pe un hibrid compus din aceste două tipuri de economie. În altă ordine de idei, asistăm aici la naşterea culturii care, atunci, era constituită din cultivarea pământului, plivirea buruienilor, creşterea animalelor, instituirea unor relaţii de producţie şi consum şi, mai presus de toate, înjgheba o

15

3 Şi, în scurgerea zilelor, aduse Qayin din roadele ţărânii96 o jertfă97 de mâncare98 lui YHWH.4 Şi aduse şi Abel o jertfă de mâncare99 din primii-născuţi100 ai turmei lui şi din grăsimea lor.Şi privi YHWH cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui;5 dar spre Qayin şi spre jertfa lui101, nu privi cu plăcere. Şi se mânie Qayin foarte şi-i căzu faţa102.6 Şi spuse YHWH către Qayin:„Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi-a căzut faţa?7 Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă nu faci bine, la uşă păcatul stă 103; dorinţa sa se ţine după tine, dar asupra sa tu să stăpâneşti.“

8 Şi vorbi Qayin lui Abel, fratele său:„Haidem să ieşim la câmp.“Dar pe când erau la câmp, se sculă Qayin împotriva fratelui său Abel şi-l omorî104.

anumită prismă prin care omul privea lumea, se relaţiona la ea, începea să acţioneze asupra ei. „Cultura constă din pattern-uri explicite şi implicite ale unui comportament dobândit şi transmis prin simboluri şi în favoarea acestuia, constituind realizările distinctive ale grupurilor umane, incluzând întruchiparea lor în artefacte; miezul esenţial al culturii constă în idei tradiţionale (adică derivate şi selectate din punct de vedere istoric) şi, în special, din valorile ataşate lor; pe de-o parte, sistemele culturale pot fi considerate produse ale acţiunii, iar pe de cealaltă parte, ca fiind elemente care condiţionează acţiunile viitoare.” (A.L. Kroeber, C. Kluckhohn, Culture: A Critical Review of Concepts and Definitions, Random House, New York, USA, 1952, p. 357.)96 Prima manifestare religioasă: jertfele, aflate în relaţie directă cu mediul înconjurător şi cultura. Textul sacru nu indică niciunde că Dumnezeu ar fi cerut aceste jertfe şi nici modalitatea prin care fraţii au ajuns la convingerea că ele trebuie aduse. Astfel că ei ajung la convingerea necesităţii aducerii de sacrificii fie în mod intuitiv şi supranatural (prea puţin probabil), fie în modul tradiţional-raţional (părinţii le-au povestit despre jertfa adusă la începutul timpului, în Eden, de Dumnezeu Însuşi, iar fiii lor au tras concluziile logice), fie printr-un melanj al acestor două modalităţi.97 Cele trei mulţimi de elemente care alcătuiesc chipul lui Dumnezeu în om (mulţimea elementelor ontologice, relaţionale şi funcţionale) se reunesc într-o mulţime majoră: religiozitatea. Omul este, mai întâi de toate şi dincolo de toate, homo religiosus, chiar dacă uneori religiozitatea sa este camuflată în profan.98 În limba ebraică, minħah. Totuşi, în limba greacă a Septuagintei, el apare ca thusiai, traducătorii versiunii LXX voind, pesemne, să sublinieze că jertfele sunt un lucru obişnuit, din care sacrificantul îşi păstrează o parte.99 În limba ebraică, minħah. Totuşi, în limba greacă a Septuagintei, el apare ca dora, „daruri”, traducătorii versiunii LXX voind, probabil, să sublinieze că aceste ofrande sunt deosebite. 100 Bekorot: primii-fătaţi/ născuţi. Sfintele Scripturi vor menţiona de foarte multe ori despre primordii vegetale (bikurim, „primele roade”), animale şi umane (bekorot), dar nevoinţa de a aduna laolaltă scrierile despre ele, de a le înţelege semnificaţiile lor şi de a articula doctrina despre întâii-născuţi – primogeniţi şi primogenituri – revine cititorului-închinător.101 Dumnezeu accepta şi roadele ţărânii, întrucât nu era vorba despre o jertfă de vină sau ispăşire a păcatului, care să necesite vărsare de sânge.102 Adică, i s-a posomorât faţa.103 Păcatul stă la uşă ca un animal: din context nu reiese dacă el pândeşte pentru a ataca sau stă lungit, pregătindu-se pentru a fi ispăşit prin jertfire.104 Literatura sumero-akkadiană cunoaşte şi ea o operă intitulată Confruntarea între fraţii Enten/ Iarna şi Emeş/ Vara, dar ea nu se încheie cu o crimă, ci cu o împăcare.

16

9 Şi spuse YHWH către Qayin:„Unde este Abel, fratele tău?“Şi spuse el:„Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu105?”10 Şi spuse El:„Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din ţărână la Mine!11 Acum blestemat eşti tu de pe ţărâna aceasta care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău!12 Când vei lucra ţărâna, să nu-ţi mai dea puterea/ bogăţia sa. Pribeag şi fugar vei fi pe Pământ.“13 Spuse Qayin lui YHWH:„Prea mare e pedeapsa106 mea ca s-o pot căra.14 Iată, Tu mă izgoneşti astăzi de pe faţa Pământului; eu va trebui să mă ascund de Faţa Ta, şi să fiu pribeag şi fugar pe Pământ; şi oricine mă va găsi, mă va omorî107.“15 Şi-i spuse YHWH:„Nicidecum; astfel, dacă va omorî cineva pe Qayin, el va fi răzbunat de 7 ori.“Şi puse YHWH un semn108 pentru Qayin, ca oricine îl va găsi, să nu-l omoare.16 Apoi, ieşi Qayin din faţa lui YHWH şi locui în ţara Nod109, la est de Eden110.

Începuturile civilizaţiei

105 Minciuna şi nepăsarea faţă de semen vor caracteriza istoria omenirii.106 Awon: (Pedeapsă pentru) rău, greşeală, păcat, nedreptate, vină; boală morală, perversiune; strâmbătate; încovoiere.107 Comentariul sugerează că existau clanuri bine structurate, care aveau deja dezvoltate cutume, inclusiv lex talionis, „ochi pentru ochi, dintre pentru dinte”. În altă ordine de idei, sesizăm că ucigaşul Qayin nu dă semne de pocăinţă profundă pentru crimă, ci de milă faţă de sine şi încearcă să-şi salveze mizerabila viaţă.108 ‘Ot: semn (prevestitor sau indicator); simbol; posibil, stigmat. Nu se cunoaşte precis în ce consta acest semn, întrucât Potopul a nimicit cu desăvârşire qainiţii.109 Nod: rătăcire.110 Cititorii îndrăgostiţi de literatura clasică pot citi această temă abordată poetic de Victor Hugo în Legenda secolelor.

17

17 Şi cunoscu Qayin pe femeia lui; ea concepu şi născu pe Ħanoq/ Enoħ111. El începu apoi să zidească o cetate112 şi chemă numele cetăţii după numele fiului său Ħanoq113.18 Şi i se născu lui Ħanoq ‘Iyrad114; lui ‘Iyrad i se născu Meħuia’el115; lui Meħuia’el i se născu Metuşa’el116; şi lui Metuşa’el i se născu Lemeħ117.19 Îşi luă Lemeħ două soţii118: numele uneia era Adah119, şi numele celeilalte era Ţilah120.20 Adah născu pe Yabal: el fu tatăl121 celor ce locuiesc în corturi şi cresc vite.21 Numele fratelui său era Yubal122: el fu tatăl tuturor celor ce cântă123 cu alăuta124 şi cu cavalul125.

111 Ħanoq/ Enoħ: iniţiat, dedicat; posibil şi „inaugurare“.112 Este imposibil să reconciliem acest verset cu apariţia urbanismului în Orientul Apropiat antic. Punctele comune sunt puţine: în ebraică termenul „cetate” este ’ir (ayin-yod-reş), apropiat de ’Irad din Genesa, 4:18, care se traduce prin „orăşean”. Prima aşezare a sumerienilor, care nu a devenit niciodată o cetate-stat, s-a numit Eridu, nume care, după cum se poate vedea, este foarte apropiat de Irad. Dar ce înseamnă cetatea, urbanismul, civilizaţia?... Prin civilizaţie înţelegem aşezări urbane care nu diferă de sate prin numărul de locuitori sau prin împrejmuirea lor cu ziduri, ci prin faptul că în cadrul lor există un anumit nivel de dezvoltare cutumiară şi socială, relaţii economice, un aparat administrativ-organizatoric, o sferă a serviciilor şi o guvernanţă legală, politică, religioasă, militară de tipul armatei regulate de mercenari. Când sumerienii vorbeau despre „artele civilizaţiei”, ei se refereau la activitatea meşteşugărească şi tehnică, la rudimente ştiinţifice, cum ar fi matematicile şi calculele, la cunoaşterea aştrilor, la existenţa scrierii, la cunoaşterea artelor de a clădi oraşe şi temple.113 În conformitate cu acest verset, Qayin este erou civilizator, întemeietorul urbanismului. „Întrucât în lumea antică fondarea unei cetăţi este legată atât de intim de fondarea unui popor, povestirile despre fondator şi circumstanţele care au dus la întemeiere fac parte din moştenirea fundamentală a locuitorilor săi. Aceste povestiri includ, în general o descriere a resurselor naturale, care l-a atras pe întemeietor (aprovizionarea cu apă, ţinut de păşune şi recolte, posibilităţi naturale de apărare), atributele speciale ale întemeietorului (forţă neobişnuită şi/ sau înţelepciune) şi călăuzirea unui zeu-patron. Cetăţile erau construite de-a lungul râurilor sau pârâurilor ori în apropierea lor. Ele serveau drept puncte focale pentru comerţ, cultură şi activităţi religioase ale unei regiuni mult mai largi şi, astfel, în cele din urmă au devenit centre politice sau cetăţi-state. Organizarea necesară pentru a le edifica şi, apoi, pentru a întreţine zidurile lor de cărămidă de lut şi pietre în stare bună, au dus la generarea şi dezvoltarea sfatului de bătrâni şi a monarhiilor cârmuitoare.” John H. Walton, Victor H. Matthews, Mark W. Chavalas, op. cit., p. 34.114 ’Irad: „Pribeag; orăşean”.115 Mehuia’el : „Lovit de EL”, sau „Uită că YHWH e EL”.116 Metuşa’el: „Om al lui EL”, sau „ei au murit cercetând”.117 Traducere nesigură: „Puternic; cuceritor; om sălbatic”.118 Păcătoşenia lăuntrică a omului determină păcatul său exterior. Aici planul dumnezeiesc conceput pentru familie (relaţia monogamă şi permanentizată dintre un bărbat şi o femeie) este atacat şi contestat prin instituirea poligamiei (de fapt, a bigamiei). Din punct de vedere social, am putea comenta că existau câţiva factori care au determinat apariţia acestei cutume: 1. Dezechilibrul între numărul bărbaţilor şi cel al femeilor; 2. Nevoia de a avea mulţi copii care să păzească vitele sau să lucreze ogoarele; 3. Dorinţa de a spori prestigiul şi bogăţia unei case prin contracte multiple de căsătorie; 4. Rata înaltă a mortalităţii femeilor la naştere. (Prelucrare după John H. Walton, Victor H. Matthews, Mark W. Chavalas, op. cit., p. 34.)119 Adah: „Podoaba”.120 Ţilah: „Umbra, seducătoarea”.121 „Tată” poate semnifica şi părinte, iniţiator sau inventator.122 Yubal: „Melodiosul, sunet vesel”.

18

22 Ţila născu şi ea pe făurarul Tubal-Qayin126, meşteşugarul tuturor uneltelor de aramă şi de fier127. Sora lui Tubal-Qayin fu Naamah128.23 Spuse Lemeħ soţiilor sale:

„Adah şi Ţilah, ascultaţi glasul meu!Soţiile lui Lemeħ, ascultaţi cuvântarea mea!

Am omorât un om pentru că m-a rănit,Şi un tânăr pentru vânătăile mele.24 Qayin va fi răzbunat de 7 ori,

Iar Lemeħ de 77 de ori129.“

25 Şi cunoscu Adam iarăşi pe femeia lui; ea născu un fiu şi ea chemă numele lui Şet130; „căci“, spuse ea, „mi-a dat Elohim o altă sămânţă în locul lui Abel, pe care îl omorâse Qayin.“26 Şi lui Şet i se născu un fiu şi el îi chemă numele Enoş131. Atunci începură oamenii să cheme Numele lui YHWH.

123 Cultura continuă se se dezvolte prin dezvoltarea instrumentelor muzicale, folosite de spiţa qainiţilor nelegiuiţi. Vorbind duhvniceşte-pastoral, aceasta trebuie să îndemne la o selecţie foarte riguroasă a ritmurilor muzicale, a instrumentelor şi cuvintelor care merită incluse în muzica „răscumpărată”, din imnologia sacră.124 Kinnor: instrumente cu coarde.125 Ugab: instrumente de suflat, fluiere, flaute.126 Tubal-Qain: „Producător, făurar, fierar.”127 Iată-l pe adevăratul homo faber! Sfintele Scripturi afirmă că oamenii ante-diluvieni cunoşteau prelucrarea bronzului şi a fierului, nu că din aceste două metale s-ar fi făurit unelte într-o producţie de masă sau că epoca bronzului şi cea a fierului ar fi existat simultan. Henry M. Morris face observaţia că „Cele mai vechi obiecte de metal, modelate artificial, sunt nişte mărgele de aramă descoperite în nordul Irakului, datând de la începutul mileniului al 9-lea î.d.Cr.”, iar apoi îi citează pe Halet Campbel şi Robert Braidwood: „…Înainte de anul 7.000 î.d.Cr., oamenii din Cayönü Tepesi nu numai că cunoşteau metalul, dar chiar modelau obiecte din cupru autohton prin şlefuire şi ciocănire.” (Henry M. Morris, Bazele biblice ale ştiinţei moderne, Societatea Misionară Română, Wheaton, Illinois, USA, 1993, trad. L. Cotrău, pp. 424-425.) Epoca propriu-zisă a fierului apare la mult timp după Potop, de-abia după anii 1.500 î.e.n. 128 Naamah: „Plăcută, plăcere, încântătoare”.129 Acest verset semnalează că nu se respectă o lex talionis, „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, lege care, negreşit, exista în acele vremuri (a se vedea Epistola către romani, 2:14-16), ci demonstrează o escaladare violentă a conflictelor.130 Traducere nesigură: „înlocuit; desemnat”; provine de la verbul şat, „a aşeza, a rândui”.131 Enoş: „Omul fragil, muritor”.

19

OBÂRŞIILE LUI ADAMGENESA, 5:1 – 6:8

1 Aceasta este cartea132 obârşiilor 133 lui Adam134.În ziua când creă Elohim pe om135, întru asemănarea cu Elohim îl făcu.2 Parte bărbătească şi parte femeiască îi creă, îi binecuvântă şi le chemă numele „Adam/ om“136 în ziua când fură creaţi.

132 Sefer: carte; enumerare, listă.133 Toledot: obârşii/ naşteri/ generări/ generaţii/ istorisiri. În acest caz, termenul se referă la genealogiile biblice, care pot fi studiate cu câştig egal de către ştiinţele auxiliare ale istoriei, de către antropologie şi teologie. În societăţile tradiţionale, consemnările genealogice, orale şi scrise, posedau o importanţă extremă pentru definirea interacţiunilor sociale cotidiene. „Genealogiile, fie cele din Israel, Egipt, Mesopotamia, Fenicia sau Grecia nu sunt simple compilări de material tradiţional, ci sunt aserţiuni privitoare la identitate, teritoriu şi relaţii. Numele strămoşilor, ale aşezărilor şi grupurilor aveau pentru scriitorii antici o relevanţă specială, întrucât conexiunile lor genealogice defineau poziţia strămoşului, a aşezării sau a grupului în relaţie cu ceilalţi.” (J.W. Wright, „Genealogies”, în Dictionary of the Old Testament – Pentateuch, pp. 345-350.) Atunci când vorbim despre relaţiile familiale din Orientul Apropiat antic trebuie neapărat să le legăm de relaţiile comunitare, spiritul de familie şi cel de comunitate din Orient fiind foarte dezvoltat.Orientalii erau ataşaţi de întregul clan format din părinţi, bunici, unchi, mătuşi, verişori şi verişoare, incluzând afinii. Dar mai mult, ei nu erau ataşaţi de abstracţiuni de genul genealogiilor şi a gradelor de rudenie existente între rudeniile sale, tribul sau seminţia din care proveneau acestea, ci de chestiuni concrete, ei cunoscând foarte bine şi istoriile personale ale rudelor, cu succesele şi eşecurile acestora, chiar şi cu întâmplări picante. Într-o epocă în care lucrurile importante nu erau scrise, ci erau încredinţate memoriei, orientalii puteau povesti o oră întreagă despre ei şi rudele lor, fără a greşi sau a se repeta. Exista o identitate comunitară şi o personalitate comunitară.134 În limba ebraică: Ze sefer toledot Adam. În limba greacă a Septuagintei: haute he biblos geneseos anthropon (gr.).135 Tot potrivit principiului reprezentativităţii, ’iş-bărbatul reprezintă întreaga omenire.136 Om: Adam.

20

3 Era Adam de 130 de ani şi i se născu un fiu întru asemănarea lui137, după chipul138 lui, şi-i puse numele Şet139.4 Şi fură toate zilele lui Adam după ce i se născu Şet 800 de ani; şi i se născură fii şi fiice.5 Toate zilele pe care le trăi Adam fură de 930 de ani; apoi muri.6 Şi trăi Şet 105 ani şi i se născu Enoş140.7 Şi trăi Şet după ce i se născu Enoş 807 ani141 şi i se născură fii şi fiice.8 Şi fură toate zilele lui Şet 912 ani; apoi muri.9 Şi trăi Enoş 90 de ani şi i se născu Qeinan142.10 Şi trăi Enoş după ce i se născu Qeinan 815 ani şi i se născură fii şi fiice.11 Şi fură toate zilele lui Enoş 905 ani; apoi muri.12 Şi trăi Qeinan 70 de ani şi i se născu Mahalale’el143.13 Şi trăi Qeinan după ce i se născu Mahalale’el 840 de ani şi i se născură fii şi fiice.14 Şi fură toate zilele lui Qeinan 910 ani şi muri.15 Şi trăi Mahalale’el 65 de ani şi i se născu Yared144.16 Şi trăi Mahalale’el după ce i se născu Yared 830 de ani şi i se născură fii şi fiice.17 Şi fură toate zilele lui Mahalale’el 895 de ani; apoi muri.18 Şi trăi Yared 162 de ani şi i se născu Ħanoq/ Enoħ.19 Şi trăi Yared după ce i se născu Ħanoq/ Enoħ 800 de ani şi i se născură fii şi fiice.20 Şi fură toate zilele lui Yared 962 de ani; apoi muri.21 Şi trăi Ħanoq/ Enoħ 65 de ani şi i se născu Metuşelaħ145.22 Şi umblă Ħanoq/ Enoħ cu Elohim după ce i se născu Metuşelaħ 300 de ani şi i se născură fii şi fiice.23 Şi fură toate zilele lui Ħanoq/ Enoħ 365 de ani.24 Şi umblă Ħanoq/ Enoħ cu Elohim146; apoi nu mai putu fi găsit, pentru că îl luase Elohim147.

137 În limba ebraică, bidmuto, de la demuth, asemănare. Aici LXX utilizează termenul idea, fiind singura dată când îl întrebuinţează în Torah, acesta semnificând „formă, tipar”, a trupului şi/ sau caracterului.138 În limba ebraică, keţalmo, de la ţelem, asemănare.139 Traducere nesigură: „înlocuit; desemnat”; provine de la verbul şat, „a aşeza, a rândui”.140 Enoş: „Omul fragil, muritor”.141 În Listele regilor sumerieni se poate de asemenea citi despre regi care au trăit înainte de Potop şi au avut vieţi fabulos de lungi, chiar de zeci de mii de ani.142 Qainan: făurar, fierar.143 Mahalale’el: „EL străluceşte”; „slavă lui EL”.144 Yared: urmaş.145 Traducere nesigură: „suliţaş”; „închinător al lui Şelaħ”; sau „când el moare, va veni”.146 Pastoral vorbind, Enoħ umbla cu Elohim, nu Elohim cu Enoħ.147 Numele Ħanoq/ Enoħ înseamnă „iniţiat; învăţător”. Cine l-a iniţiat şi în ce domenii?... Când a făcut-o şi cum?... Şi în ce fel a umblat el cu Elohim?... Oare se referă numele său la iniţierea sa în umblarea cu Dumnezeu de către Enoş, stră-străbunicul său, sau de către Qenan, Mahalale’el, Yared?... Apoi, la vârsta de 365 de ani, el a fost strămutat de Elohim. Numărul 365 are ceva în comun cu numărul zilelor dintr-un an solar sau este o simplă coincidenţă?... Persoanele interesate de stabilirea unor relaţii între civilizaţia ante-diluviană şi patriarhii biblici care au trăit înainte de Potop pot apela la asiriologie care le poate oferi materiale şi ipoteze fascinante: de pildă, se pot

21

25 Şi trăi Metuşelaħ 187 de ani şi i se născu Lemeħ148.26 Şi trăi Metuşelaħ după i se născu Lemeħ 782 de ani şi i se născură fii şi fiice.27 Şi fură toate zilele lui Metuşelaħ 969 de ani; apoi muri.28 Şi trăi Lemeħ 182 de ani şi i se născu un fiu.29 Şi el chemă numele lui Noaħ149, spunând:„Acesta ne va consola pentru osteneala şi truda mâinilor noastre, care vin din munca ţărânii pe care a blestemat-o YHWH.“30 Şi trăi Lemeħ după ce i se născu Noaħ 595 de ani şi i se născură fii şi fiice.31 Şi fură toate zilele lui Lemeħ 777 de ani; apoi muri.32 Şi era Noaħ de 500 de ani şi i se născură lui Noaħ Şem150, Ħam151 şi Yafet152.

GENESA 6

1 Când începură oamenii să se înmulţească pe faţa Pământului şi fiice li se născură,2 văzură fiii lui Elohim că fiicele oamenilor erau frumoase şi îşi luară ca soţii pe acelea pe care şi le aleseseră.3 Atunci spuse YHWH:„Nu va persista Duhul153 Meu cu omul în veac, căci şi omul nu este decât trup de carne154 păcătoasă155: totuşi/ de aceea zilele lui vor fi de 120 de ani.“4 Uriaşii156 erau pe Pământ în zilele acelea, şi chiar şi după ce au intrat fiii lui Elohim la fiicele oamenilor şi le născură ele copii: aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu renume.5 Şi157 văzu YHWH că mare era răutatea omului pe Pământ şi că toate întocmirile158 gândurilor din inima lui erau doar rele totdeauna.

stabili conexiuni între Enoħ, al cărui nume semnifică „Iniţiat”, al şaptelea patriarh de la Adam, şi En-Me-Dur-An-Ki, al şaptelea rege sumerian ante-diluvian, iniţiat şi el în tainele zeilor (părintele extispicinei şi „învăţător” al ei). Apoi, în lista mesopotamiană a înţelepţilor antediluvieni, cel de-al şaptelea a fost Utuabzu, despre care se spune că s-ar fi suit şi el la cer.148 Traducere nesigură: „Puternic; cuceritor; om sălbatic”.149 Etimologia numelui este incertă: el provine fie din naħam înseamnă „a respira greu, a părere de rău, regret, pocăinţă sau ca mângâiere, consolare”, fie din nuaħ, „a odihni; tihnă”.150 Şem: nume; renume.151 Traducere nesigură: probabil „negru”.152 Traducere nesigură: probabil „şeful rasei”.153 Ruaħ: Duh, duh, spirit, spiraţie, suflu, suflare; vânt, adiere, briză.154 Aici se subliniază contrastul între spirit şi carne, spiritual şi material. A se vedea jocul de cuvinte făcut de Yeşua Mesia în Evanghelia după Ioan, 3:7.155 În limba greacă a Septuagintei: sarx.156 Uriaşi: nefilim („cei căzuţi”). În limba greacă a Septuagintei: gigantes, giganţi. Având în vedere faptul că ne străduim să tratăm numai capitolele 1-11 din Genesa, nu vom aborda această temă spinoasă, pe seama căreia s-au făcut multe speculaţii.

22

6 Şi regretă159 YHWH că făcuse pe om pe Pământ şi Se mâhni160 în inima Lui.7 Şi spuse YHWH:„Voi şterge pe omul pe care l-am creat de pe faţa Pământului şi până la vite şi animale mici şi păsările văzduhului, căci regret că i-am făcut.“8 Dar Noaħ găsi har161 în faţa lui YHWH.

157 Primordiile din Genesa au fost istorisite de mii de ori de agenţii narativi care trăiau la începuturile lumii, ele fiind predate prin povestire şi gesturi, născându-se astfel tradiţia orală strămoşească şi modelând Weltanschauung-uri. Însă, pe măsură ce omenirea se depărta temporal de evenimente şi spaţial de cadrul lor, conştienţa de Dumnezeu şi nevoia de El continuau să existe în inimile oamenilor, potrivit existenţei sacrului înzidit în om, dar dorinţa de a trăi o viaţă pură scădea vizibil. Creatorul a intervenit dramatic – Potopul din Genesa, 6-8 fiind demonstraţia acestei intervenţii – iar generaţiile post-diluviene au auzit despre el atât de des încât relatarea despre acest cataclism nu doar că este cea mai bine conservată povestire, dar este şi cea mai răspândită istorisire de pe faţa Pământului, fiind atestată în toate continentele şi la diverse niveluri de cultură. (Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I: „De la epoca de piatră la misterele din Eleusis”, Editura Universitas, Chişinău, Moldova, 1992, trad. C. Baltag, p. 65.) Istorisirile originale ale evenimentului cataclismic nu au rămas pure, ci, în scurgerea vremurilor, mesopotamienii le-au alterat, povestindu-le tot mai puţin conform faptelor: au adăugat la întâmplări, au mai uitat detalii, au mai născocit explicaţii. Aşa-zicând, istorisirile originale s-au metamorfozat în mituri, le-au transpus în creaţii literare de genul operei Genesa din Eridu (fragmentele C-E), Epopeea preaînţeleptului Atraħasis (tăbliţa III) şi Epopeea lui Ghilgameş (tăbliţa XI). John H. Walton nota că aceste trei opere sunt înrudite din punct de vedere literar şi sunt rareori în dezacord una cu celelalte. O relatare compozită făcută de acest savant arată în modul următor:1. Enlil este deranjat de „zarva” făcută de omenire;2. În sfatul zeilor se ia hotărârea de trimitere a unui potop pentru a nimici omenirea;3. Regele uman (Ziusudra/ Atrahasis/ Utnapiştim) este avertizat de zeul Enki/ Éa şi surprinde discuţia sfatului;4. Éa furnizează regelui un plan pentru contruirea unei corăbii;5. Regele spune norodului cetăţii că el trebuie să plece întrucât zeii sunt mânioşi pe el;6. Rudele, meseriaşii, animalele şi păsările sunt luate la bord;7. Corabia are şapte caturi (având formă fie de cub, fie de zigurat) şi este călăfătuită cu smoală;8. Furtuna durează şapte zile şi şapte nopţi;9. Zeii bocesc marea pierdere a omenirii (întrucât s-a pierdut sursa aprovizionării lor);10. Corăbiile amarează pe Muntele Niţir;11. Sunt trimişi în recunoaştere porumbelul şi rândunica, dar ei se întorc. Este trimis corbul: el nu revine;12. Eroii debarcă şi aduc jertfe;13. Zeii, înfometaţi, tăbărăsc în jurul jertfelor „ca muştele”;14. Enlil descoperă cu unii muritori au supravieţuit;15. Plângerile zeilor împotriva lui Enlil pentru o formă de pedeapsă atât de devastatoare;16. Regelui i se acordă nemurirea.A se vedea John H. Walton, Ancient Israelite Literature in its Cultural Context – A Survey of Parallels between Biblical and Ancient Near Eastern Texts, Zondervan Publishing House, Grand Rapids, Michigan, USA, 1990, pp. 30-31.158 Yeţer: formă, cadru, scop; întocmire. Intenţie. Înclinaţie, propensiune.

23

OBÂRŞIILE LUI NOAĦGENESA, 6:9 – 9:29

9 Acestea sunt obârşiile 162 lui Noaħ.Noaħ era un om drept şi neprihănit163 între cei din generaţia lui: cu Elohim umbla Noaħ164.10 Şi i se născură lui Noaħ trei fii: Şem, Ħam şi Yafet.11 Era stricat165 Pământul în faţa lui Elohim şi era plin Pământul de asuprire166.12 Şi Se uită Elohim spre Pământ şi iată: era stricat Pământul, căci orice trup de carne îşi stricase calea pe Pământ.13 Atunci îi spuse Elohim lui Noaħ:„Sfârşitul167 oricărui trup de carne a venit/ este hotărât în faţa Mea, fiindcă este plin Pământul de asuprire168; iată, am să-i nimicesc împreună cu Pământul.

159 Naħam înseamnă „a respira greu, a părere de rău, regret, pocăinţă sau ca mângâiere, consolare”. În terminologie teologică, aici apare un antropopatism, adică este ca şi cum Dumnezeu ar avea sentimente, trăiri, pătimiri omeneşti.160 Aţav: a se mâhni; a fi îndurerat; a se mânia.161 Ħen: favoare, har; desfătare.162 Toledot: „obârşii/ naşteri/ generări/ generaţii/ istorisiri”.163 Ţadiq: drept. Diferă de următorul termen, tamim, „fără defect, perfect, desăvârşit, complet, deplin, integru, sincer, neprihănit, întreg, sănătos, ireproşabil”.164 La fel ca în cazul lui Enoħ, şi Noaħ umbla cu Elohim şi aceasta era ceea ce-l făcea să fie drept şi neprihănit, integru.165 Şaħat: a distruge, a strica, a corupe.166 În limba ebraică, ħamas.167 Qeţ: sfârşit; hotar. În limba greacă a Septuagintei: kairos, soroc, moment oportun.168 În limba ebraică, ħamas.

24

14 Fă-ţi o arcă169 din lemn de gofer170; încăperi să faci în arca aceasta şi s-o călăfătuieşti cu smoală pe dinlăuntru şi pe dinafară.15 Şi în acest fel s-o faci: arca să aibă 300 de coţi în lungime, 50 de coţi în lăţime şi 30 de coţi în înălţime171.16 O fereastră să faci arcei, sus, lată de un cot; uşa s-o pui în latura arcei; şi să faci un rând de încăperi jos, altul la mijloc şi altul sus.17 Şi iată, Eu aduc un potop172 de ape pe Pământ, pentru a nimici orice trup de carne de sub ceruri, care are duh173 de viaţă; tot ce este pe Pământ va pieri.18 Dar voi face cu tine un legământ174; să intri în arcă, tu şi fiii tăi, femeia ta şi femeile fiilor tăi împreună cu tine.19 Din tot ce vieţuieşte, din orice trup de carne, să iei în arcă două exemplare din fiecare soi, ca să le ţii vii cu tine: parte bărbătească şi parte femeiască să fie.20 Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor, şi din toate animalele mici ale pământului după soiul lor: câte două din fiecare soi vor veni la tine înlăuntru175, pentru a fi ţinute în viaţă.21 Şi tu, ia-ţi din toate bucatele care se mănâncă şi fă-ţi merinde din ele, ca să-ţi servească drept hrană ţie şi lor.“22 Şi aşa făcu Noaħ, potrivit tuturor celor ce i le poruncise Elohim.

GENESA 7

1 Şi-i spuse YHWH lui Noaħ:

169 Tebah: ladă. În limba greacă a Septuagintei: kibotos, de unde provine „chivot”. Nu avea cârmă şi nici pânze, deci vieţile lui Noaħ şi ale clanului său erau în întregime în grija lui Dumnezeu.170 Probabil o specie de chiparos.171 Aproximativ 150 m/ 25 m/ 15 m.172 Mabul: potop. În limba greacă a Septuagintei: kataklusmos, de unde provine „cataclism”. Prin Potop apare o inversare a Creaţiei: dacă Genesa, 1-2, insistă asupra separării şi a diferenţierii, Genesa 6-7 înfăţişează eradicarea distincţiilor. Stăvilarele Cerurilor care, în Genesa, 1, susţineau apele, acum (7:11) sunt sfâşiate. Distincţia dintre apele subpământene şi Pământ (Genesa, 1:9) acum este anulată, prin ruperea izvoarelor Adâncului cel mare (7:11). Pământul scos din apă acum este scufundat în apă. (Apud P. R. Williamson, „Covenant”, în Dictionary of the Old Testament – Pentateuch, p. 139.)173 Ruaħ: Duh, duh, spirit, spiraţie, suflu, suflare; vânt, adiere, briză.174 Beriyt: legământ. În limba greacă a Septuagintei: diatheke, deşi acest termen nu ocupă aceeaşi sferă semantică precum beryit. Este prima ocurenţă a unui termen biblic şi teologic care este atât de încărcat de semnificaţii încât ajunge să despartă şi, simultan, să unească Sfintele Scripturi în „Vechiul Legământ” (Vechiul Testament) şi „Legământul Înnoit” (Noul Testament). Aici termenul vesteşte inaugurarea formală a legământului noahic expus în 8:20 – 9:17. A se vedea articolul Legământul noahic.175 Aducerea animalelor în arcă, precum şi păstrarea arcei, a clanului şi a animalelor în dezastrul Potopului au fost efectul Providenţei miraculoase.

25

„Vino tu şi toată casa176 ta în arcă, fiindcă te-am văzut drept177 în faţa Mea în generaţia aceasta.2 Ia cu tine câte 7 perechi din toate vitele curate178, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască; o pereche din vitele care nu sunt curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască;3 şi, de asemenea, câte 7 perechi din păsările văzduhului, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, pentru ca să le ţii vie sămânţa pe toată faţa Pământului179.4 Căci, după 7 zile, voi face să plouă pe Pământ 40 de zile şi 40 de nopţi; şi voi şterge astfel de pe faţa Pământului toate fiinţele pe care le-am făcut.“5 Făcu Noaħ tot ce-i poruncise YHWH.6 Când veni potopul pe Pământ, avea Noaħ 600 de ani.7 Şi intră Noaħ în arcă cu fiii săi, cu femeia sa şi cu femeile fiilor săi, din cauza apelor potopului.8 Din vitele curate şi din vitele care nu sunt curate, din păsări şi din tot ce mişună pe pământ,9 intrară în arcă la Noaħ, două câte două, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, după cum poruncise Elohim lui Noaħ.10 După cele 7 zile, veniră apele Potopului pe Pământ.11 În anul al 600-lea al vieţii lui Noaħ, în luna a doua, în ziua a 17-a a lunii, în ziua aceea, se rupseră toate izvoarele Adâncului celui mare şi se deschiseră stăvilarele cerurilor180.12 Şi fu ploaie pe pământ 40 de zile şi 40 de nopţi.13 În aceeaşi zi intrară în arcă: Noaħ, Şem, Ħam şi Yafet, fiii lui Noaħ, femeia lui Noaħ şi cele trei femei ale fiilor lui cu ei;14 ei, şi toate vietăţile câmpului, după soiul lor, toate vitele după soiul lor, toate animalele mici care mişună pe pământ, după soiul lor, toate zburătoarele, după soiul lor, toate păsările, după felul lor.15 Şi intrară în arcă la Noaħ, două câte două, din orice trup de carne care are duh181 de viaţă182.16 Cele care intrară erau câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, din orice trup de carne, după cum Elohim poruncise lui Noaħ. Apoi YHWH închise uşa după el.17 Şi fu potopul 40 de zile pe Pământ şi crescură apele, ridicară arca şi ea se înălţă deasupra pământului.18 Prinseră putere apele şi crescură foarte mult pe Pământ şi arca plutea pe faţa apelor.19 Apele prinseră putere tot mai mult şi fură acoperiţi toţi munţii înalţi, care sunt sub cerurile întregi.

176 Bayit: casă, gospodărie, familie, clan; construcţie; templu.177 Ţadiq: drept.178 Tahor: pur, curat din punct de vedere ritualic. Ca generalitate, notăm că, în integralitatea lor, Sfintele Scripturi recomandă puritatea şi neprihănirea şi osândesc impuritatea spirituală, ritualică şi fizică, pângărirea, întinăciunea, păcatul.179 Aici identificăm intenţia lui Dumnezeu de a face un legământ cu omul.180 Probabil au avut loc simultan cutremure submarine, erupţii vulcanice şi separarea în continente a unicului continent (Pangeea din 1:9,10).181 Ruaħ: Duh, duh, spirit, spiraţie, suflu, suflare; vânt, adiere, briză.182 Duh de viaţă: ruaħ ħayim.

26

20 Cu 15 coţi prinseră putere apele deasupra munţilor, care fură acoperiţi.21 Şi pieri orice trup de carne care se mişca pe pământ, atât zburătoarele, cât şi vitele şi animalele mici, tot ce se mişuna pe pământ şi toţi oamenii.22 Tot ce avea suflare de duh183 de viaţă în nări, tot ce era pe uscat, muri.23 Şi fură şterse toate fiinţele184 care erau pe faţa Pământului de la om până la vite, până la animalele mici şi până la păsările văzduhului: fură şterse de pe Pământ şi fu lăsat numai Noaħ şi ce era cu el în arcă.24 Şi fură apele puternice pe Pământ 150 de zile.

GENESA 8

1 Şi-Şi aminti185 Elohim de Noaħ, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele care erau cu el în arcă; şi făcu Elohim să sufle un vânt186 pe Pământ şi se potoliră apele.2 Şi fură închise izvoarele Adâncului şi stăvilarele cerurilor şi fu oprită ploaia din ceruri.3 Şi scăzură apele de pe Pământ, retrăgându-se constant şi se micşorară apele după 150 de zile.4 În luna a 7-a, în ziua a 17-a a lunii, se opri arca pe munţii Ararat187.5 Şi scăzură apele constant până în luna a 10-a. În luna a 10-a, în prima zi a lunii, se zăriră vârfurile munţilor.6 Şi după 40 de zile deschise Noaħ fereastra arcei pe care o făcuse.7 Şi trimise un corb care ieşi, ducându-se şi întorcându-se, până când secară apele de pe pământ.8 Şi trimise şi un porumbel de la el, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe faţa Pământului.9 Dar porumbelul nu găsi nici un loc ca să-şi pună piciorul şi se întoarse la el în arcă, fiindcă erau ape pe toată faţa Pământului. Noaħ întinse mâna, îl luă şi-l băgă la el în arcă.10 Şi aşteptă el încă 7 zile şi iarăşi dădu drumul porumbelului din arcă.11 Şi se întoarse la el porumbelul spre seară; şi iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând şi cunoscu Noaħ astfel că apele scăzuseră pe Pământ.12 Şi răbdă el încă 7 zile şi dădu drumul porumbelului, dar porumbelul nu se mai întoarse la el.13 În anul 601, în prima lună, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe Pământ. Ridică Noaħ acoperitoarea arcei: se uită şi iată că faţa Pământului se uscase.14 În luna a doua, în a 27-a zi a lunii, pământul era uscat de tot.15 Atunci cuvântă Elohim lui Noaħ, spunându-i:16 „Ieşi din arcă, tu şi femeia ta, fiii tăi şi femeile fiilor tăi cu tine!183 Ruaħ: Duh, duh, spirit, spiraţie, suflu, suflare; vânt, adiere, briză.184 Yequm: a rămâne (stabilit sau în viaţă); o substanţă vie, o subzistenţă, o vietate.185 Zaqhar: a(-şi) aminti; a menţiona, medita la, consemna, zăbovi cu gândul la. „A-şi aminti“ semnifică a-şi da aprobarea, a recunoaşte, a trata ca o chestiune importantă, a începe să acţioneze.186 Vânt: ruaħ, pneuma, care, de fapt, înseamnă „duh, spiraţie”. A se vedea jocul de cuvinte făcut de Yeşua Mesia în Evanghelia după Ioan, 3:7.187 Mai târziu, asirienii vor denumi munţii respectivi Urartu, aceştia făcând parte din imperiul lor.

27

17 Scoate afară împreună cu tine toate vieţuitoarele de tot felul care sunt cu tine, atât păsările cât şi vitele şi toate animalele mici care mişună pe pământ: să se prăsească pe Pământ, să fie roditoare şi să se înmulţească pe Pământ.“18 Şi Noaħ ieşi afară cu fiii săi, cu femeia sa şi cu femeile fiilor săi.19 Toate vieţuitoarele, toate târâtoarele, toate păsările, tot ce mişună pe Pământ, după soiurile lor, ieşiră din arcă.20 Şi zidi Noaħ un altar188 lui YHWH189; luă din toate vitele curate190 şi din toate păsările curate, şi înălţă arderi-de-tot191 pe altar192.

21 Şi mirosi YHWH o mireasmă plăcută şi spuse YHWH în inima Sa: „Nu voi mai blestema Pământul din cauza omului, pentru că întocmirile193 inimii omului sunt rele din tinereţile194 lui; şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.

22 Cât va dăinui Pământul,Nu vor înceta semănatul şi seceratul,

Frigul şi căldura,Vara şi iarna,

Ziua şi noaptea!“

GENESA 9

1 Şi-i binecuvântă Elohim pe Noaħ şi pe fiii săi şi le spuse: „Fiţi roditori şi înmulţiţi-vă şi umpleţi Pământul.

188 Mizbeaħ: altar. În limba greacă a Septuagintei: thusiasterion, „jertfelnic”.189 Noaħ nu se închină lui Elohim, adică zeilor în general, ci lui YHWH, aducând o închinare personală, plină de recunoştinţă pentru mântuire.190 Tahor: curat, pur. Până acum Biblia nu precizase care sunt animalele pure ritualic, deci Noaħ trebuie să fi fost înştiinţat printr-un mod care nu ne este comunicat. Revelaţia ulterioară din Leviticul, 11 etc. ne arată animalele pure şi cele impure atât din punct de vedere ritualic, cât şi al consumării lor; versete de genul Eclesiastul, 3:11, arată că omul are intuiţia veşniciei şi a lucrărilor dumnezeieşti, iar Epistola către romani, 2:14-16, arată că totdeauna Legea a fost gravată în inimile oamenilor.191 Ardere de tot: olah (ebr.); holokarposis (gr.).192 Ritualic, orice legământ solicită jertfe de sânge. YHWH purtase de grijă instituirii legământului noahic şi îi poruncise să ia în arcă animale pure tocmai pentru a putea aduce jertfe acceptate ritualic. A se vedea articolul Legământul noahic.193 Yeţer: formă, cadru, scop; întocmire. Intenţie. Înclinaţie, propensiune.194 Pluralul termenului „tinereţe” (neura/ neurim) arată plenitudinea tinereţii sau, altfel spus, încă din fragedă tinereţe.

28

2 Şi groaza195 şi spaima de voi să înhaţe pe orice vieţuitoare de pe Pământ, pe orice pasăre a văzduhului, pe tot ce mişună pe Pământ şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mâinile voastre!3 Toate animalele care trăiesc să vă servească drept hrană: toate acestea vi le dau, ca şi vegetaţia verde196.4 Numai carne având sângele sufletului197 său să nu mâncaţi.5 Şi negreşit: sângele vieţilor voastre îl voi cere ca socoteală; îl voi cere înapoi de la orice vieţuitoare; şi voi cere înapoi viaţa omului din mâna omului, din mâna oricărui om, care este fratele lui.

6 Cui varsă sângele omului,De către om va fi vărsat sângele său;

Căci întru chipul lui ElohimFăcu El omul.

7 Iar voi, fiţi roditori şi înmulţiţi-văŞi răspândiţi-vă198 pe Pământ

Şi înmulţiţi-vă pe el!“

8 Şi-i spuse Elohim lui Noaħ şi fiilor lui care erau cu el, zicând:9 - Iată, Eu statornicesc199 un legământ200 cu voi şi cu sămânţa voastră, după voi;10 cu toate vietăţile care sunt cu voi, atât păsările cât şi vitele, şi toate vieţuitoarele pământului care sunt cu voi; cu toate cele care au ieşit din arcă şi cu toate celelalte vieţuitoare ale pământului.11 Şi Eu voi statornici un legământ cu voi că nici un trup de carne nu va mai fi nimicit de apele Potopului şi nu va mai veni potop ca să pustiiască Pământul.”12 Şi spuse Elohim:„Iată semnul legământului pe care-l pun între Mine şi voi şi toate vietăţile care sunt cu voi, pentru toate generaţiile de oameni în veac:13 curcubeul Meu îl aşez în nor: el va servi drept semn al legământului dintre Mine şi Pământ.

195 Morah: frică, reverenţă, teroare, groază.196 Elohim acordă oamenilor permisiunea de a mânca carne, dar textul sacru nu scrie că le poruncise aceasta. Totuşi, dacă oamenii vor să mănânce carne, aceasta trebuie să nu aibă sânge în ea, elementul forţei vitale trebuie restituit lui Dumnezeu prin scurgerea sa în pământ, ceea ce atestă recunoaşterea faptului că El a dăruit animalul şi acesta este consumat în Prezenţa Sa. Pe de altă parte, deşi până acum nu s-a stabilit clar identitatea animal pur ritualic = animal consumabil, ceea ce înseamnă că, teoretic, exista posibilitatea să fi existat animale care nu puteau fi jertfite ritualic dar puteau fi consumate (porc, de exemplu), revelaţia progresivă a Sfintelor Scripturi contestă această posibilitate. Mai mult, în închinarea mesopotamiană, porcii (şi, foarte rar, câinii) erau jertfiţi zeilor infernali, demonilor.197 Nefeş: suflet, creatură animată sau însufleţită, având emoţii, dorinţe, pasiuni, pofte.198 Şaraţ: a mişuna, a fojgăi.199 Qum: a ridica, a face să stea ridicat, a scula.200 Beriyth: legământ. A se vedea articolul Legământul noahic.

29

14 Când voi strânge nori deasupra Pământului, curcubeul se va arăta în nor;15 şi Eu îmi voi aminti de legământul dintre Mine şi voi şi dintre toate vietăţile de orice trup; şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice trup de carne.16 Şi va fi curcubeul în nor şi Eu Mă voi uita la el, ca să-Mi amintesc de legământul cel veşnic dintre Elohim şi toate vietăţile de orice trup de carne de pe Pământ.“17 Şi Elohim îi zise lui Noaħ:„Acesta este semnul legământului pe care l-am statornicit între Mine şi orice trup de carne care este pe Pământ.“18 Şi fură fiii lui Noaħ care ieşiră din arcă Şem, Ħam şi Yafet: Ħam fu tatăl lui Canaan.19 Aceştia fură cei trei fii ai lui Noaħ, şi din ei se răspândiră oameni pe tot Pământul.20 Şi începu Noaħ să fie un om al ţărânii şi sădi o vie.21 Şi bău din vin şi se îmbătă şi se dezgoli în mijlocul cortului său201.22 Şi văzu Ħam, tatăl lui Canaan, goliciunea202 tatălui său şi spuse celor doi fraţi ai lui afară.23 Şi luară Şem şi Yafet o manta şi o puseră pe umeri amândoi şi merseră de-a-ndărătelea şi acoperiră goliciunea tatălui lor şi, feţele fiindu-le întoarse înapoi, nu văzură goliciunea tatălui lor203.24 Şi se trezi Noaħ din vinul lui şi află ce-i făcuse fiul său cel tânăr204. 25 Şi spuse:

„Blestemat să fie Canaan!Să fie robul robilor fraţilor lui!“

26 El mai spuse:

„Binecuvântat să fie YHWH,Dumnezeul lui Şem205,

Şi să fie Canaan robul lui!

201 După cataclismul diluvial şi statornicirea legământului noahic, vedem că în arcă se îmbarcase şi firea păcătoasă şi neputinţele oamenilor: una din primele acţiuni ale lui Noaħ fu aceea de a planta o viţă de vie, de a face vin şi de a se îmbăta.202 Erewah: „ruşinea“. Din nou, remarcăm faptul că, chiar dacă, în principiu, Legea şi prescripţiile privitoare la indecenţă (Leviticul, 18:7, de exemplu) urmau să fie date după câteva veacuri, totuşi această Legislaţie divină exista în sufletele oamenilor, fapt confirmat şi de Epistola către romani, 2:14-16.203 Vorbind din punct de vedere duhovnicesc-pastoral, păcatul lui Noaħ ne ridică nouă o întrebare: cum procedăm atunci când observăm căderea în păcat a unui om, împrăştiem o bârfă suculentă sau, dimpotrivă, încercăm să salvăm onoarea sa cu discreţie, ruşinându-l cât mai puţin?... Lista întrebărilor este deschisă, lista acţiunilor biblice este redusă la una singură, cea de faţă.204 În limba greacă a Septuagintei: neoteros, „necopt”.205 Prin Şem, sau Sem, care va avea ca zeu pe YHWH, urma să descindă „Sămânţul femeii” amintit în Proto-Evanghelie, Genesa, 3:15. Avem în pregătire o lucrare despre profeţiile mesianice din Torah.

30

27 Lărgească Elohim pe Yafet206,Şi el207 va locui în corturile lui Şem,

Şi Canaan să fie robul lor!“

28 Şi trăi Noaħ după potop 350 de ani.29 Şi fură toate zilele lui Noaħ 950 de ani; apoi muri.

OBÂRŞIILE FIILOR LUI NOAĦGENESA 10:1 – 11:9

1 Şi acestea sunt obârşiile208 fiilor lui Noaħ, Şem, Ħam şi Yafet: li se născură fii după potop209.

Yafetiţii

2 Fiii lui Yafet: Gomer, Magog, Madai, Yavan, Tubal, Meşek şi Tiras.3 Fiii lui Gomer: Aşchenaz, Rifat şi Togarmah.4 Fiii lui Yavan: Elişah, Tarşiş, Kitim şi Dodanim.5 De la aceştia se împărţiră „popoarele mării” în ţările de coastă, fiecare după limba sa, după clanuri, în poporul său210.

206 Yafet sună asemănător cu termenul ebraic pentru a lărgi, a extinde: yofet. 207 Nu se ştie precis cine va locui în corturile lui Şem, Yafet sau Elohim. După cum am scris şi în lucrarea care tratează profeţiile mesianice din Torah, contextul sugerează că ar fi vorba despre Yafet.208 Toledot: „obârşii/ naşteri/ generări/ generaţii/ istorisiri”.209 Aici apare ceea ce, îndeobşte, este cunoscut ca „Tabela popoarelor”, care menţionează 70 de popoare, ceea ce pare să se suprapună cu cele 70 de familii de limbi care s-au format după experienţa de la Turnul Babel. Etnologii vor avea un mare câştig din studierea acestor popoare.210 Aici apare o împărţire pe criterii geografice, lingvistice, etnice, naţionale.

31

Ħamiţii

6 Fiii lui Ħam: Cuş, Miţrayim211, Put şi Canaan. 7 Fiii lui Cuş212: Seva, Ħavila, Savta, Ra’amah şi Savteħa. Fiii lui Ra’amah: Şeva şi Dedan.8 Lui Cuş i se născu şi Nimrod213: el începu să fie puternic pe Pământ.9 El era un viteaz vânător în faţa lui YHWH; iată de ce se zice:„Ca Nimrod, viteaz vânător în faţa214 lui YHWH.“10 Şi fu începutul regatului său Babel, Erec215, Akkad şi Calne, în ţara Şinear216.11 Din ţara aceasta intră în Aşur217 şi zidi Ninive, Rehobot-Ir, Calaħ218

12 şi Resen între Ninive şi Calaħ; aceasta este cetatea cea mare. 13 Şi lui Miţrayim i se născură ludimi, anamimi, lehabimi, naftuħimi,14 patrusimi, kasluħimi, (din care ieşiră filistenii) şi caftorimi.15 Lui Canaan i se născu Sidon, primul lui născut, şi Ħet;

211 Miţrayim: „Două Egipturi”, adică Egiptul superior şi cel inferior.212 Nu este acelaşi cu cel din vs. 6,7, ci este, probabil strămoşul cassiţilor, în Mesopotamia (Genesa, 2:13).213 Numele Nimrod provine din rădăcina termenului marad, „rebel”. Traducerea numelui său în Septuaginta este Nebrod, ceea ce face trimitere spre nebridă, blană de căprior cu pete. Căpriorii aveau rol psihopomp, funcţia lor cultică provine din neolitic sau chiar din mezoliticul superior şi joacă un rol notabil în simbolismul religiilor păgâne. Coarnele lor pot viza şi virilitatea, la fel ca şi bucraniile. Vrăjitorii sunt adesea înveşmântaţi cu nebride şi poartă coarne de cerbişor. A se vedea „Căprior (1)” în Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, vol. I, Editura Artemis, Bucureşti, trad. L. Zoicaş et al., f. a., p. 275, precum şi cap. al II-lea din Alexander Hislop, The Two Babylons („Cele două Babiloane”), Londra, Marea Britanie, 1858, accesată pe http://www.biblebelievers.com/babylon/214 Termenul lipney provine de la panim, care are ca denotaţie „feţe” şi are multiple conotaţii, dintre care reţinem „înainte; în prezenţa”. Termenul va fi foarte folosit în teologia liturgică şi simbolică, prin sintagma leħem panim, „pâinile pentru punerea înainte”, care s-ar putea traduce şi drept „pâinile prezenţei” sau „pâinile Feţei/ Feţelor”. Citită în cheie triadologică, sintagma ar indica o aluzie la Dumnezeu Triunul.215 În Lista regilor sumerieni se consemnează că zeul solar Utu ar fi avut un fiu, Meş-ki-ang-gaşer, care a construit o fortăreaţă în jurul căreia Enmerkar, fiul său, a durat cetatea Unug/ Uruk/ Erec. O altă perspectivă istorică mitologizată susţine că aşezarea Uruk ar fi fost întemeiată – sau cel puţin ridicată la rang de oraş – de zeiţa Inanna din Uruk/ Erech care merge în Eridu şi-i cere zeului Enki „darurile civilizaţiei”, iar zeul acceptă să i le dea. Aşadar, respectiva aşezare Uruk/ Erech devine primul oraş din lume care merită această denumire. Tot aici celebrul rege Ghilgameş va edifica un turn-templu, zigurat, închinat zeului uranian An, un deus otiosus. Din punct de vedere arheologic, stratul cunoscut sub numele de Uruk A este imediat deasupra celui din Obeid şi poate fi plasat, în linii mari, în circa 3.500 î.e.n.216 Şinear: Sumer şi, ulterior, Babilonia. Din punct de vedere arheologic, primul despre care se poate spune în mod fundamentat că merita titlul de împărat este Lugal-Zagessi, războinicul rege al cetăţii Umma care, prin anii 2.350 î.e.n., după o serie de cuceriri militare, s-a deplasat la Nippur, aşezarea sfântă, pentru a cere tagmei preoţeşti din „Vaticanul” acelor vremuri să-l învestească drept „Rege al Celor Patru Ţinuturi” – un fel de împărat al întregului Pământ.217 Aşur: Asiria.218 Un timp această cetate a jucat rolul de cetate-capitală.

32

16 şi iebusiţi, amoriţi, ghirgasiţi,17 heviţi, archiţi, siniţi,18 arvadiţi, ţemariţi, hamatiţi. Pe urmă, se răspândiră familiile canaaniţilor.19 Şi se întindeau hotarele canaaniţilor de la Sidon, cum mergi spre Gherar, până la Gaza, şi cum mergi spre Sodoma, Gomora, Adma şi Ţeboim, până la Laşa.20 Aceştia sunt fiii lui Ħam, după clanurile lor, după limbile lor, după ţările lor, după popoarele lor.

Semiţii

21 Şi lui Şem, tatăl tuturor fiilor lui Eber, şi fratele cel mai mare al lui Yafet, i se născură fii.22 Fiii lui Şem: Elam, Asur, Arpaħşad, Lud şi Aram (Siria).23 Fiii lui Aram: Uţ, Ħul, Gheter şi Maş.24 Lui Arpaħşad i se născu Şelah; şi lui Şelah i se născu Eber.25 Şi lui Eber i se născură doi fii: numele unuia era Peleg219, numit aşa pentru că pe vremea lui s-a împărţit pământul220; iar numele fratelui său era Yaqtan.26 Lui Yaqtan i se născură Almodad, Şelef, pe Ħaţarmavet, Yaraħ,27 Hadoram, Uzal, Diqlah,28 Oval, Abima’el, Şeba,29 Ofir, Ħavilah şi Yovav. Toţi aceştia au fost fiii lui Yaqtan.30 Şi fu teritoriul lor de la Meşa, cum mergi spre Sefarah, un munte din est.31 Aceştia sunt fiii lui Şem, după clanurile lor, după limbile lor, după ţările lor, după popoarele lor.32 Acestea sunt clanurile fiilor lui Noaħ, după obârşii, după popoarele lor. Şi din ei se răspândiră popoarele de pe Pământ după Potop.

GENESA 11

1 Şi221 avea tot Pământul limbă unitară222 şi cuvântare unitară.2 Şi pe când călătoreau spre est, au dat peste o câmpie în ţara Şinear; şi se stabiliră acolo.3 Şi spuseră unul către altul:

219 Peleg înseamnă „împărţire”; Pământul s-a „împărţit” (niphelegah).220 Nu se clarifică modul împărţirii: s-au despicat continentele? S-au stabilit hotare? S-a brăzdat pământul în canale de irigaţii?221 A se vedea articolul Babelul şi Noua Ordine Mondială.222 În poemul intitulat Enmerkar şi stăpânitorul din Aratta apare un stih care aminteşte că, odinioară, când nu erau fiare sălbatice şi printre oameni era numai armonie, întregul Univers, la unison, îi vorbea zeului Enlil într-o singură limbă.

33

„Haidem să facem cărămizi şi să le ardem bine în foc.“Şi cărămida le ţinu loc de piatră, iar smoala le ţinu loc de mortar.4 Şi mai spuseră:„Haidem să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerurile, şi să ne facem un renume, ca nu cumva să fim răspândiţi pe toată faţa Pământului.“5 Şi Se pogorî YHWH să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor.6 Şi spuse YHWH: „Iată, poporul este unitar şi limba e unitară; şi aceasta ei încep să facă; acum nimic nu le va fi imposibil şi tot ce şi-au pus în gând, vor face.7 Haidem să Ne pogorâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora.“8 Şi-i răspândi YHWH pe ei de acolo pe faţa întregului Pământ şi ei încetară zidirea cetăţii.9 De aceea fu cetatea chemată cu numele Babel, căci acolo încurcă YHWH limba întregului Pământ şi de acolo îi răspândi YHWH pe faţa întregului Pământ.

OBÂRŞIILE LUI ŞEMGENESA, 11:10-26

10 Iată obârşiile 223 lui Şem. Şem era în vârstă de 100 de ani şi i se născu Arpacşad, la 2 ani după potop.11 Şi mai trăi Şem după ce i se născu Arpacşad 500 de ani şi i se născură fii şi fiice.12 Şi Arpacşad trăi 35 de ani şi i se născu Şelah.13 Şi mai trăi Arpacşad după ce i se născu Şelah 403 ani şi i se născură fii şi fiice.14 Şi Şelah trăi 30 de ani şi i se născu Eber.15 Şi mai trăi Şelah după ce i se născu Eber 403 ani şi i se născură fii şi fiice.16 Şi Eber trăi 34 de ani şi i se născu Peleg.17 Şi mai trăi Eber după ce i se născu Peleg 430 de ani şi i se născură fii şi fiice.18 Şi Peleg trăi 30 de ani şi i se născu Reu.19 Şi mai trăi Peleg după ce i se născu Reu 209 ani şi i se născură fii şi fiice.20 Şi Reu trăi 32 de ani şi i se născu Serug.21 Şi mai trăi Reu după ce i se născu Serug 207 ani şi i se născură fii şi fiice.223 Tol(e)dot: „obârşii/ naşteri/ generări/ generaţii/ istorisiri”.

34

22 Şi trăi Serug 30 de ani şi i se născu Nahor.23 Şi mai trăi Serug după ce i se născu Nahor 200 de ani şi i se născură fii şi fiice.24 Şi trăi Nahor 29 de ani şi i se născu Teraħ.25 Şi mai trăi Nahor după ce i se născu Teraħ 119 ani şi i se născură fii şi fiice.26 Şi trăi Teraħ 70 de ani şi i se născură Avram, Naħor şi Haran.

OBÂRŞIILE LUI TERAĦGENESA, 11:27 – 25:11

27 Iată obârşiile224 lui Teraħ. Lui Teraħ i se născură Avram, Naħor şi Haran şi lui Haran i se născu Lot.28 Şi muri Haran în faţa lui Teraħ, tatăl său, în ţara în care se născuse, în Ur în Caldeea225. 29 Şi-şi luară Avram şi Naħor soţii. Numele soţiei lui Avram era Sarai, şi numele soţiei lui Naħor era Milca, fiica lui Haran, tatăl Milcăi şi tatăl Iscăi.30 Şi era Sarai stearpă: n-avea copii deloc226.

224 Toledot: „obârşii/ naşteri/ generări/ generaţii/ istorisiri”.225 În limba ebraică: Ur kasdim. În vremea lui Avraham, caldeenii trăiau în nordul Mesopotamiei, nu departe de Ħaran, în care va imigra patriarhul şi clanul său, iar în această regiune exista un oraş denumit Ur. Numai după anul 1.000 î.e.n. caldeenii au ajuns să ocupe partea de sud a Mesopotamiei şi celebra cetate fost-sumeriană Ur. Rezultă două variante: fie Avraham locuise în Urul caldeean nordic şi atunci putem înţelege motivul pentru care spunea că îşi lăsase clanul în Padan Aram sau Aram Naharaim (24:10; 28:2), această regiune desemnând partea de nord aflată între fluviile Tigru şi Eufrat; fie această expresie este un anacronism, adică un scrib care a trăit după anii 1.000 î.e.n. a inserat o actualizare pentru a-şi lumina cititorii despre cetatea sumeriană Ur, situată într-o zonă care, în timp, ajunsese sub ocupaţie caldeeană.

35

31 Şi luă Teraħ pe Avram, fiul lui, şi pe Lot, fiul lui Haran, fiul fiului său, şi pe Sarai, noru-sa, soţia lui Avram, fiul său, şi ieşiră împreună din Ur, din Caldeea, pentru a merge în ţara Canaan. Veniră până la Ħaran227 şi se stabiliră acolo. 32 Şi fură zilele lui Teraħ de 205 ani; şi muri228 Teraħ în Ħaran.

TEOLOGIA UNI-TRINITARIANĂA ISTORISIRILOR PRIMORDIILOR

Înainte de a purcede la desluşirea adevărurilor revelate în cartea Genesa, 1-11, vom face câteva observaţii.

Iată prima observaţie: pe de-o parte, fiecare cuvânt din Sfintele Scripturi este inspirat de Dumnezeu şi, pe de altă parte, Biblia nu face risipă de cuvinte – ea este parcimonioasă şi operează cu un fel de „brici al lui Ockham”: entităţile nu trebuie să fie multiplicate dincolo de necesar. Prin urmare, dacă pentru a demonstra un fapt se pot aduce argumente sau mai puţine dezvăluind acelaşi adevăr, se vor aduce argumente mai puţine.

A doua observaţie: având mai mulţi termeni, îi vom studia pe fiecare în mod individual şi numai după aceea îi vom pune în relaţiile care se stabilesc întreolaltă.

A treia observaţie: primele unsprezece capitole din Cartea Începuturilor vestesc mai întâi existenţa lui Dumnezeu, şi numai apoi declară procesele creaţiei şi providenţei Sale faţă de Creaţiunea Sa.

Să vedem acum ce afirmă explicit, ce lasă să se subînţeleagă şi ce infirmă Genesa, 1-11 cu privire la Dumnezeu.

226 După cum am scris mai sus, sterilitatea era un dezastru pentru familiile orientale. Ulterior, situaţia se putea reglementa prin relaţii intime cu o sclavă (a se vedea Codul lui Hammurabi sau textele de la Nuzi), cu o prostituată (Codul lui Lipit-Iştar). Codul lui Hammurabi permite adopţia acestor copii şi recunoaşterea lor ca moştenitori. Avem în pregătire o antologie de colecţii de legi din Orientul Apropiat antic care va expune legile vremurilor străvechi.227 Cetatea Ħaran era localizată în nord-vestul cetăţii sumeriene Ur, la circa 900 km, pe malul stâng al râului Balikh, un afluent al Eufratului superior. Actualmente, se află în Turcia, la 15 km de graniţa cu Siria. Textele descoperite la Mari, din secolul al XVIII-lea, o menţionează ca un centru amorit şi o răscruce importantă. Zeul-patron al cetăţii era Zeul-Lună, Sin.228 A se vedea articolul Rituri tanatologice, convingeri escatologice sau, cu alte cuvinte, despre convingerile orientalilor cu privire la modurile în care tratau morţii şi despre credinţele lor privitoare la starea de după moarte.

36

În primul rând, cine şi cum este acest Dumnezeu?... Identitatea Lui poate fi cunoscută din Numele Sale, iar noi ne vom concentra atenţia asupra termenului Elohim care apare de zeci de ori în Genesa, 1-11 – începând cu Genesa, 1:1 – şi pe care îl vom analiza din punct de vedere filologic şi cultural.

Elohim.Elohim este un substantiv cu formă de plural, iar singularul său este eloah. Propriu-zis,

denotaţia acestui substantiv este aceea de „zeu”. În timp, termenul a fost îmbogăţit cu o conotaţie care desemna un om înzestrat cu autoritate, rege, care era reprezentantul (sau, uneori, chiar întruparea) unui zeu mare sau chiar al zeului suprem, şi ale cărui decizii şi acţiuni erau considerate ca fiind ale respectivei divinităţi. În mod normal, terminaţia „-im” ar putea semnifica plenitudinea (de exemplu, ħayim, vieţi, adică viaţă deplină) şi aceasta cu atât mai mult cu cât în imensa majoritate a ocurenţelor din Tanaħ/ Vechiul Testament, verbul care urmează are formă de singular.

Cu toate acestea, există alte date care contestă o unicitate plenară. Vom reda mai jos aceste versete, rămânând în cadrul primelor unsprezece capitole din Cartea Începuturilor:

Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră.

Genesa, 1:26.

Dumnezeu declară intenţia Sa antropogonică vorbind despre Sine şi întrebuinţând un plural clar şi răspicat.

În Genesa, 3:22, unde Dumnezeu spune că, ajungând să cunoască binele şi răul, omul a ajuns „ca unul din Noi”, iar apoi se foloseşte un verb tot la forma de plural: „Să-l împiedicăm...”

Iată şi ultima ocurenţă din Genesa, 1-11, care vorbeşte despre Dumnezeu la plural:

7 Haidem să Ne pogorâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora.

Genesa, 11:7.

Care ar putea fi explicaţia acestui plural?... Pentru a da răspuns acestei întrebări, vom proceda prin eliminare.

În primul rând, este total eronat să credem că Dumnezeu S-ar fi consfătuit cu îngerii sau le-ar fi comunicat intenţia Sa; dacă am crede aceasta, ar rezulta că Dumnezeu creează om după chipul Său şi al îngerilor, după asemănarea Lui şi a îngerilor... or aşa ceva nu se găseşte pe paginile Sfintelor Scripturi şi este inadmisibil.

În al doilea rând, atunci când a ajuns să cunoască binele şi răul, omul nu a ajuns ca unul dintre îngeri şi izgonirea sa nu a fost făcută de vreun înger, ci de Cel care spune „Să-l împiedicăm...”. Aici textul nu indică faptul că ar fi fost vorba despre îngeri. Atunci când vrea să precizeze prezenţa acestora, textul sacru o va face concret, după cum se va vedea în Genesa, 3:24.

37

În al treilea rând, este total eronat şi să credem că Dumnezeu ar fi folosit despre Sine vreun aşa-numit plural de regalitate sau majestate: acest concept de plural de majestate va apărea de-abia în perioada medievală şi o cercetare serioasă şi temeinică nu are voie să recurgă la anacronisme, proiectând (sau „retroiectând”) noţiuni medievale asupra unor instituţii din antichitate!

În consecinţă, vom spune că într-un fel care nu este revelat pe deplin, Elohim, Dumnezeul creator şi suveran peste întregul Univers, este o uni-pluralitate.

Fără a nutri dorinţa ca exegeza şi teologia biblică pe care o dezvăluim să iasă din cadrul capitolelor 1-11 din Genesa, ne mărginim la cele spuse aici, dar nu înainte de a atrage atenţia asupra celebrului Şema, Yisra’el din Deuteronomul, 6:4, care vesteşte „Ascultă, Israele: YHWH Elohim, YHWH este eħad!” Din punct de vedere filologic, termenul eħad, poate însemna fie „unul”, fie „unit, unitar”, adică un substantiv cu formă de plural, cum ar fi un ciorchine din mai mulţi struguri, o familie sau o echipă compusă din mai mulţi membri. (A se vedea şi Ezra, 3:1.) Totuşi, dacă Autorul divin ar fi dorit să accentueze nu unitatea, ci unicitatea, atunci ar fi întrebuinţat termenul yaħid, „unic”.

YHWH.Următorul Nume pe care-l găsim în Cartea Începuturilor este YHWH. Revelaţia

ulterioară (a se vedea Exodul, 3:14-15; 6:2-6 etc.) declară că acesta este numele personal al lui Dumnezeu, care-L prezintă ca Dumnezeul legământului, Dumnezeul Răscumpărător.

Fiinţa, caracterul şi atributele lui YHWH Elohim, DOMNUL Dumnezeu, se desprind din gândurile şi cuvintele Sale, din gesturile şi faptele Lui, examinate în context şi în funcţie de personajele prezente. Un studiu atent al primelor capitole din Cartea Începuturilor ne revelează că Dumnezeu fiinţează (ontologie) şi Se manifestă relaţional şi funcţional. Înfăţişăm atributele Sale în mod afirmativ (catafatic) şi negativ (apofatic):

Dumnezeu fiinţează prin Sine Însuşi (aseitate); apofatic sau negativ vorbind, Dumnezeu nu are nevoie de nimic din exterior pentru a subzista;

Dumnezeu este spiritual şi necorporal; Dumnezeu nu este material şi nu are trup; Dumnezeu este perfect liber, omnipotent şi suveran; nu există nimic care să-L limiteze

pe Dumnezeu, sau El să nu poată face conform naturii Sale morale; Dumnezeu este creator transcendent timpului şi spaţiului, fiind, aşadar, perfect sfânt,

etern, infinit; El nu este prizonier în timp şi spaţiu, temporar, trecător, limitat; Dumnezeu este imaginativ, planificator ordonat, are capacitate de analiză şi sinteză, Se

poate obiectiva, fiind atât subiectul gânditor, cât şi obiectul gândirii Sale (creează om asemănător Lui); aşadar, Dumnezeu are raţionalitate; Dumnezeu nu este haotic, confuz şi iraţional;

Dumnezeu are sentimente şi emoţii, adică are afectivitate; Dumnezeu nu este insensibil, pasibil, indiferent (ataraxie);

Dumnezeu are voinţă (aspect voliţional) şi capacitatea de auto-determinare; El nu este slab şi capricios;

38

Dumnezeu comunică, stabileşte relaţii şi le păstrează, fiind relaţional şi comunitar; El nu este separat de oameni, intangibil;

Dumnezeu are simţ moral şi estetic; El nu este capricios, brutal, nici nu promovează urâtul;

Prin faptul că susţine creaţia în ordine, o energizează, îi poartă de grijă, se demonstrează El că este pretutindeni, o cunoaşte intim şi manifestă providenţa sau pronia Sa: El oferă har, adică dăruieşte ceea ce oamenii nu merită şi le poartă de grijă; de asemenea, El este îndurător: nu le dă ceea ce merită. Altfel spus, Dumnezeu este omniprezent, omniscient, proniator şi bun; El nu este limitat, neştiutor, incapabil de a purta de grijă creaţiei Sale sau rău;

Dumnezeu este drept, perfect sfânt şi judecător; El nu are în Sine strâmbătate, păcat, nici nu eşuează în a face dreaptă judecată;

Dumnezeu este veridic şi fidel adevărului; El nu este nestatornic, nu ignoră şi nu falsifică adevărul.

Acestea sunt, prin urmare, datele pe care Sfintele Scripturi din Genesa, 1-11 le revelează despre Fiinţa, caracterul şi atributele lui YHWH Elohim.

Duhul lui Dumnezeu.Să examinăm acum datele obiective care ţin de doctrina pneumatologiei. Astfel, în

Genesa, 1:2, prima ocurenţă explicită privitoare la Duhul lui Dumnezeu din întreaga Sfântă Scriptură, apare substantivul ruaħ (în gr., pneuma), care se traduce prin duh/ Duh, spirit, spiraţie, suflu, suflare; vânt, adiere, briză. James Dunn notează:

…Conceptul ruaħ reprezintă un termen existenţial. Esenţa sa este experimentarea unei forţe extraordinare, misterioase – forţa nevăzută puternică a vântului, misterul vitalităţii, forţa exterioară care transformă, toate sunt ruaħ, toate sunt manifestări ale energiei divine229.

După cum am văzut, termenul ebraic pentru Dumnezeu este Elohim, substantiv care are formă de plural, fie că vizează pluralul, fie că vizează plenitudinea substantivului.

Conform versetului 2 din Genesa, 1, substantivul Ruaħ, Duhul, este AL lui Elohim, El aparţine lui Elohim. Amintindu-ne faptul că fiecare cuvânt din Sfintele Scripturi este inspirat şi Biblia nu face risipă de cuvinte, conchidem că dacă Dumnezeu ar fi fost identic şi totuna cu Duhul, adică dacă Elohim ar fi fost totuna cu Ruaħ, atunci textul sacru nu ar fi adus absolut deloc în discuţie acest Ruaħ. Totuşi, avem doi termeni, unul fiind Ruaħ şi celălalt fiind Elohim şi despre Ruaħ ni se spune că era al lui Elohim, dar niciunde nu ni se spune că termenii sunt interschimbabili, adică şi că Elohim ar fi aparţinut lui Ruaħ; altfel spus, nu scrie că, după cum Duhul aparţine lui Dumnezeu, tot aşa, şi Dumnezeu aparţine Duhului.

229 „Duh, Duhul Sfânt”, de James Dunn, în Dicţionarul biblic, red. principal J.D. Douglas, ed. Cartea creştină, Oradea, 1995, trad. Liviu Pup, John Tipei.

39

Ruaħ Elohim – şi nu Elohim – glisează peste feţele noianelor de ape care adăstau în genunile lumii netocmite şi amorfe. Verbul ebraic folosit în acest verset se poate traduce şi prin „a incuba”, caz în care Duhul poate fi asociat unei păsări care, clocind, dăruieşte căldură, viaţă, protecţie. Revelaţia ulterioară Îl va prezenta de mai multe ori pe Dumnezeu în chip metaforic, ca pasăre (vultur etc.).

Însă versetul 2 din Genesa, 1, se află într-o relaţie organică, textuală, cu versetele imediat următoare, care ne spun că Dumnezeu-Elohim „a zis…şi a fost…” Luând în considerare v. 2, unde apare Duhul, precum şi versetele următoare, sesizăm că ele înfăţişează o relaţie între Duhul lui Elohim şi activitatea de creaţie; când Elohim a zis şi a creat, El a zis şi a creat prin Duhul Său. De-aici se trag două concluzii:

1. Duhul lui Elohim creează materie;2. Duhul lui Elohim dăruieşte viaţă.

Ulterior, în Genesa, 6:3, vom citi despre o modificare dramatică: Duhul lui YHWH urma să nu mai persiste, să nu mai pledeze sau nu Se mai lupte230 în veac cu basar, aceasta însemnând individul uman, care are un sine şi este materializat prin trup de carne. Contrastul este triplu, între Duh şi carne, între infinitudine şi mărginire şi, într-un mod subînţeles doar, între sfinţenie şi păcătoşenie. Cu toate acestea, nu YHWH, ci Duhul Său nu va persista în veac cu omul – probabil în vederea pocăinţei acestora şi a izbăvirii lor din faţa Potopului care urma să vină.

7 Şi modelă YHWH Elohim pe om din ţărâna Pământului şi suflă în nările sale suflare de vieţi 231 şi se făcu omul suflet viu.Genesa, 2:7.

Aici Duhul lui Dumnezeu nu apare explicit, deci putem să facem doar speculaţii cu privire la prezenţa Sa: suflarea de viaţă suflată de YHWH Elohim în nările omului, acel nişmat ħayim, poate să se refere la faptul că Atoateziditoriul i-a suflat omului din Sfântul Său Spirit, şi doar aşa a putut omul să devină un suflet viu. Dacă raţionamentul nostru este corect, atunci Duhul lui YHWH Elohim nu doar creează, dar şi dăruieşte viaţa şi, în special, viaţa umană.

Prin urmare, din toate pasajele analizate până acum putem înţelege că Elohim şi Ruaħ, adică Dumnezeu şi Duhul Său co-există dinaintea creaţiei spaţiului şi timpului, gândesc, simt şi planifică unitar, hotărăsc şi acţionează unitar, creează şi dăruiesc viaţă unitar, o susţin împreună şi, în urma judecăţii, o osândesc şi o curmă împreună. Între Elohim şi Ruaħ există o unitate perfectă de fiinţă şi atribute şi, cu toate acestea, Elohim NU este Duhul şi Duhul NU este Elohim, adică vorbind din punct de vedere al subzistenţei, Duhul, Ruaħ, este distinct de Elohim, fără a fi deosebit şi independent sau autonom de El. Astfel, putem vorbi despre un „uni-binitarianism”.

230 Termenul ebraic din are aceste trei conotaţii, iar analiza contextuală nu ajută prea mult la stabilirea conotaţiei adecvate.231 Nişmat ħayim: lit., „suflarea vieţilor”.

40

Punem punct aici acestor consideraţii. Aici, cititorii atenţi vor sesiza că titlul articolului conţine şi termenul „uni-trinitarian”, care nu a fost discutat. Pe aceşti cititori atenţi îi vom ruga să continue lectura citind următorul articol, Proto-Evanghelia şi cristologia mesianică.

PROTO-EVANGHELIA ŞI CRISTOLOGIA MESIANICĂ

Dumnezeu rosteşte osânda Şarpelui:

15 Şi vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi „Sămânţul” ei. Acesta 232 va zdrobi capul233 tău şi tu vei zdrobi călcâiul Său.“

Genesa, 3:15.

Acest verset 15 va fi denumit Proto-Evanghelia, Evanghelia străveche. Ea spune că Dumnezeu pune duşmănie între şarpe şi femeie. Centrul de greutate şi importanţa covârşitoare pe care le au acest capitol se văd în trei moduri: primul arată că duşmănia dintre femeie şi şarpe se va perpetua între Unul născut din femeie în mod miraculos, fără a avea vreun tată omenesc, şi urmaşul/ urmaşii şarpelui. Într-un război necruţător, Cel Unic născut din femeie va zdrobi capul şarpelui precum şi pe urmaşii acestuia.

232 În originalul ebraic apare termenul hu’, care este pronume personal, persoana a III-a, masculin, singular, deci „el”. Astfel, am putea vorbi despre „sămânţul” femeii.233 Roş: cap; căpetenie; principal, suprem; apogeu; început.

41

Al doilea mod arată că, în timp ce va zdrobi capul şarpelui, „sămânţului” femeii îi va fi zdrobit călcâiul. Aici întâlnim un concept: „sămânţul”, Cel Unic născut din femeie, este Eroul sau Războinicul. Dar, deşi a fost vătămat, într-un mod pe care textul nu-l şi care va ţine de revelaţia ulterioară din cărţile Legământului Înnoit sau Noul Testament, El S-a tămăduit pe Sine. În consecinţă, „sămânţul” femeii are capacitatea de a duce leac şi celor vătămaţi în războiul cu Şarpele. Aşadar, El nu este numai Eroul, ci şi „Vindecătorul rănit”.

Al treilea mod arată zămislirea în om a aşteptării după un Mântuitor, a nădejdii mesianice. Astfel, conştient sau nu, sufletul omenesc are în sine nădejdea că „sămânţul” femeii, Războinicul viteaz, vătămat, dar lecuit, va veni să-l elibereze din robia păcatului, să-l tămăduiască de consecinţele dureroase ale acestuia şi să-l reunească cu Dumnezeu. Nădejdea mesianică despre care este vorba aici, existentă în străfundurile sufletului omenesc, a dus la scrierea unei literaturi şi la turnarea unei filmografii bogate în eroi, în vraci, taumaturgi, medici şi preoţi.

1 Şi Adam cunoscu pe Eva, femeia lui; ea concepu şi născu pe Qayin234. Şi spuse:„Am căpătat un om: pe YHWH!“

Genesa, 4:1.

Întrucât numai o filologie corectă poate duce la o teologie corectă, vom aborda acest verset din două perspective: cea gramatical-filologică şi, apoi, cea biblic-teologică. Suntem conştienţi de faptul că traducerea aceasta şochează, însă în textul ebraic original apare יהוה את , et-YHWH, particula et (alef-tav) fiind marca intraductibilă a acuzativului, un termen care apropie sau delimitează, trasează margini ale obiectului desemnat, exprimă concreteţe. Astfel, Ħavah făcea afirmaţia că Îl născuse „pe acest YHWH”, indiferent cât de năucitoare ar părea această rostire!... Această traducere literală arată faptul că, atunci când, în Genesa, 3:15, Cel Preaînalt spusese că va veni „Sămânţul”, Ħavah-Eva a înţeles că, la un moment dat, o femeie Îl va naşte pe DOMNUL care urma să zdrobească şarpele şi sămânţa acestuia!235... Ea a înţeles corect că o femeie Îl va naşte pe Domnul, problema era că nu a înţeles că nu ea Îl va naşte!... Dar să nu o judecăm prea aspru: ea a fost prima femeie care a născut, experienţa aceasta, cu dureri şi bucurii, era absolut covârşitoare pentru ea şi, în plus, nu auzise niciodată de termenul „partenogeneză”. Întrebarea este: a greşit Eva în exclamaţia ei? Răspunsul este ambivalent: da şi nu!

În acest punct al lucrării noastre vom apela la teologia biblică: Revelaţia progresivă a Sfintelor Scripturi – în special în cărţile „Legământului Înnoit”, adică Noul Testament – ne arată că privilegiul de a-L naşte pe DOMNUL, adică pe „sămânţul femeii”, urma să fie într-adevăr dăruit unei fecioare…dar numai după câteva milenii: Miryam/ Maria era cea care urma să-L nască pe Yeşua/ Isus, înomenitul Fiu al lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut. Astfel, putem declara cu toată convingerea că Eva a avut o cronologie deficitară, dar o intuiţie biblico-teologică corectă.

234 Qain se traduce: „Căpătat”. Qanah: a crea; a poseda, a dobândi.235 A se vedea Arnold G. Fruchtenbaum, Messianic Christology, Ariel Ministries, Tustin, California, USA, 1998, pp. 15-16.

42

DOMNUL promis şi îndelung aşteptat, „sămânţul” femeii, nu doar va zdrobi capul şarpelui-diavol, lăsând ca tot ceea ce distrusese acesta să rămână distrus, ci, de asemenea, va repara distrugerile produse de şarpe făcând o restauraţie completă: „sămânţul” femeii va face ispăşire pentru păcătoşi şi în locul lor în mod legal, va ierta păcatele în mod legal, va vindeca bolile, va pune capăt suferinţelor, va opri cursul morţii, va da viaţă şi va restaura întregul Univers pângărit de păcat, aducându-l la un nivel de puritate şi sfinţenie superior celui pe care-l avea înaintea căderii în păcat a proto-părinţilor!

Având aceste atribuţii, „sămânţul” femeii nu poate altfel decât un personaj teoforic, adică purtător de Dumnezeu…sau chiar Dumnezeu.

Incontestabil, afirmaţia aceasta este copleşitoare însă, după cum spuneam, ea nu se poate baza numai pe Genesa, 1-11, ci are nevoie de întreaga Revelaţie scrisă a Sfintelor Scripturi şi pentru a ajunge la aceste concluzii trebuie nu numai să exegetăm atent primordiile, ci să întrebuinţăm teologia biblică, care urmăreşte firul doctrinelor care înaintează din Vechiul Testament în Noul Testament şi care, în marea lor trecere, se îmbogăţesc, se rafinează şi devin mai ample şi mai cristaline.

Încheiem acest articolaş îndemnându-i pe cititorii noştri cu toată căldura la studierea „Sămânţului” femeii care, în cuprinsul Vechiului Testament apare prin profeţii mesianice şi tipuri simbolice, iar în Noul Testament – cărţile Legământului Înnoit – Se revelează în toată splendoarea Sa în Yeşua Mesia, Isus Hristos, Domnul. Sistematizarea descoperirilor obţinute în urma unui studiu atent şi temeinic duce la îmbogăţirea spirituală dată de cristologia mesianică.

CREAŢIA ÎN ISTORISIRILE PRIMORDIILOR

Iată un citat despre istorisirea creaţiei din Genesa, 1:1-2:3:

Cine ştie dacă nu cumva Dumnezeu Însuşi l-a învăţat pe Adam acest imn? Şi poate că a fost recitat pe cale orală în cercul familiei sau cântat sub formă de ritualuri în închinarea primitivă (imnurile constituiau o parte însemnată a primelor forme de literatură) de-a lungul generaţiilor până când a fost inventat scrisul, Dumnezeu Însuşi fiind Acela care a supravegheat transmiterea lui, până când, în cele din urmă, prin mintea strălucită a lui Moise, acest imn şi-a ocupat locul, ca primă rostire a Cărţii divine a începuturilor236.

Care să fi fost motivele pentru care Dumnezeu a vrut ca istorisirea creaţiei să fie consemnată într-o carte?... Întrucât aici aruncăm o privire specială asupra primordiilor relatate în literatura ebraică în comparaţie cu cele povestite în literatura mesopotamiană, ne vom focaliza asupra unui singur motiv: este foarte probabil că unul dintre motivele pentru care a fost scrisă cartea Genesa a fost şi cel polemic. Moşeh (Moise) scria nu numai pentru a vesti adevărurile

236 Henry H. Halley, Manual biblic, Editura Door of Hope, loc neprecizat, 1983, trad. D. Motz, p. 59.

43

inspirate prin Duhul Sfânt, ci şi pentru a contrazice miturile păgâne din Orientul Apropiat antic cu privire la apariţia lumii (cosmogonie). Profesorul Gordon Wenham crede că Genesa, 1-11, este

...o repovestire inspirată a tradiţiilor orientale antice despre originile lumii vizând prezentarea naturii lui Dumnezeu ca fiind una, omnipotentă, omniscientă şi bună, în opoziţie cu zeităţile slăbănoage, capricioase, failibile, care populează restul lumii antice; şi, mai departe, se preocupă de demonstrarea faptului că omenirea ocupă un loc central în planul dumnezeiesc, nu o idee ulterioară; şi, în final, ea vrea să arate că truda omului este rodul neascultării sale şi, într-adevăr, este silită să se înrăutăţească dacă nu există o intervenţie dumnezeiască: Genesa, 1-11 expune tabloul unei lumi care este în dezacord atât cu optimismul politeist al Mesopotamiei antice, cât şi cu secularismul umanist şi lumea modernă. (...) Genesa este, astfel, o provocare fundamentală adresată ideologiilor bărbaţilor şi femeilor civilizate din trecut şi prezent cărora le place să presupună că străduinţele lor vor fi îndeajuns în cele din urmă pentru a-i mântui. Genesa, 1-11 declară că omenirea este fără nădejde dacă indivizii sunt fără Dumnezeu.237

Termenul bara’ folosit în Genesa, 1:1, semnifică atât crearea prin aducerea în existenţă ex nihilo, cât şi „sculptarea“, modelarea materiei pre-existente într-o formă nouă238. Pentru activitatea de creaţie, primele două capitole din Cartea Începuturilor întrebuinţează şase verbe diferite: bara’ (1:1) – a crea; ’asah (1:7) – a face; natan (1:17) – a pune, a stabili, a statornici; yaţar (2:7) – a forma; banah (2:22) – a face, a zidi (de aici provine termenul „Atoateziditorul”); qanah (4:1; 14:19) – „a crea; a poseda; a dobândi”239. Din punct de vedere al religiilor comparate, trebuie să spunem că în Orientul Apropiat antic zeii nu creaseră Universul, ei erau pur şi simplu părţi constitutive ale sale care luau fiinţă atunci când îi emana haosul şi amorful primordial, sau când primeau nume şi, deci, funcţii: altfel spus, orientalii credeau într-o „cosmo-teogonie” care diferea, în funcţie de arealul cultural. Desigur, zeii se împreunau şi puteau zămisli alţi zei. Sfintele Scripturi, pe de altă parte, declară că Elohim nu a fost nici emanat, nici creat, ci că El Însuşi a creat şi susţine creaţia în mod providenţial.

Apoi trebuie să subliniem un fapt: formula „...spuse Elohim” (sau similar) apare în Genesa 1 de 10 ori, indicând că Dumnezeu crea prin rostirea cuvântului, fără efort, producând viaţă, punând în ordine, stabilind funcţii. Creaţia este făcută prin Cuvânt, lucru asupra căruia cărţile Legământului Înnoit (Noul Testament) vor aduce desluşiri suplimentare.

237 Apud http://www.bibleorigins.net, articolul Sabbath Origins – The Pre-biblical Origins of the Hebrew Shabbat and its derivation from the 2900 B.C. Shuruppak Flood appearing in The Epic of Gilgamesh and The Epic of Atra-Khasis, de Walter Reinhold Warttig Mattfeld y de la Torre, M.A. Ed., citând pe Gordon J. Wenham, Word Biblical Commentary, Genesis 1-15. Waco, Texas. Word Incorporated, 1987.238 Echivalentul grecesc ktizo, folosit în limba greacă a Septuagintei, înseamnă a în-temeia, a ctitori, a fonda; dacă se referă la fiinţe vii, atunci şi a „în-fiinţa”.239 În acest sens, a se vedea disputatul verset 22 din Proverbe, 8.

44

Reprezentarea Universului în mentalitatea orientală. „Vedere din lateral”.240

Cu toate acestea, există şi termeni care sugerează că Dumnezeu nu doar că ar fi poruncit „Să fie!...” – sintagmă care în teologie este cunoscută sub termenul latin Fiat, ci ar fi meşteşugit sau zidit El Însuşi. Astfel, termenul raqia’241, care se traduce prin „tărie”, este rezultatul acţiunii de martelare sau ciocănire. Orientalii credeau că lumea arată ca un ou a cărei parte inferioară este scufundată în Oceanul universal şi este înconjurată de stâlpi care susţin cupola sau bolta cerească, „tăria”, făcută din material tare, fier (Lev. 26:19) sau aramă (Deut. 28:23). Deasupra cerului – credeau anticii – s-ar fi aflat mari rezervoare de apă.

Creatorul martelează şamayim, care se traduce prin „ceruri”. Terminaţia acestui termen este cea de plural dual: el provine, probabil, de la faptul că evreii, la fel ca şi contemporanii lor din Orientul Apropiat antic, credeau că cerul are un nivel inferior (văzduhul) şi unul superior, în care fiinţează YHWH.

Atoateziditorul face şi Pământul sau uscatul care, iniţial, alcătuia un singur continent, Pangeea studiată de oamenii de ştiinţă.

Apoi, la porunca lui Dumnezeu, Pământul odrăsleşte deşe, acotiledonate, esev, monocotiledonate şi eţ oseh peri, pom făcând rod, dicotiledonate. Creatorul imprimă în regnul vegetal legile geneticii. Oricât de obişnuiţi am fi să vedem faptul că o plantă odrăsleşte o altă plantă, după soiul ei, totuşi, avem de-a face cu un miracol. Ulterior, în mijlocul luxuriantei grădini din Eden, Dumnezeu va pune pomul vieţii (eţ ha-ħayim) care era un fel de centru al lumii, axis mundi.

240 Ion Banu, Sensuri universale şi diferenţe specifice în filozofia Orientului antic, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1967, vol. I, p. 65.241 În limba greacă a Septuagintei: stereoma.

45

O altă poruncă vizează ctitorirea luminătorilor. Termenul ma‘or, „luminător”, trebuie înţeles în contrast cu gândirea religioasă din Orientul Apropiat antic, în al cărui context cultural şi civilizaţional se credea că aştrii sunt, simultan, atât corpuri cereşti, cât şi zei care purtau nume: Zeul-Lună, Nannar/ Sün al sumero-akkadienilor, era tatăl Zeului-Soare, Babar/ Utu/ Şamaş – întrucât pentru sumerieni luna era mai importantă decât soarele. (Sumerienii sunt autorii miracolului emergenţei, consolidării şi difuzării unei culturi şi civilizaţii superioare absolut inedite şi care a fost moştenită ulterior de akkadieni, paleo-babilonieni, asirieni, neo-babilonieni şi medo-persani.) Aici, în mod polemic, discursul lui Moşeh (Moise) tună împotriva păgânismului popoarelor care-i înconjurau pe vechii evrei: „YHWH este Zeul atoate-creator şi unic, care a făcut totul, inclusiv luminătorii. Aşadar, luminătorii nu sunt zei care s-au făurit ori s-au modelat pe ei înşişi dintr-un material pre-existent, aşa cum spun istorisirile popoarelor care ne înconjoară, ci sunt creaţi. Fiind creaţi din materiale create ele însele de către YHWH, luminătorii nu sunt divini şi nici măcar nu merită să li se rostească numele! Aştrii luminători înşişi slujesc Creatorului şi oamenilor, iar închinarea la ei, adică astrolatria, este idolatră, şi idolatră este şi astrologia şi astromanţia!”

Apoi versetul 14 din Genesa, 1, introduce un termen a cărui importanţă poate fi sesizată numai în cazul lecturării Sfintele Scripturi în ebraică, limba originală, sau în cazul în care cititorul cunoaşte gândirea semitică. Acest termen este mo‘ed (pl. mo‘adim) care s-ar putea traduce prin „timp prestabilit, soroc”. Atragem atenţia asupra unui fapt: contextul imediat al versetului este cel al creaţiei. Prin urmare, scopul întemeierii vremurilor mō‛ādim şi al unui calendar stabilit de luminători este cel de a înfiinţa un calendar care guvernează fiecare aspect al vieţilor plantelor, animalelor, precum şi al vieţilor oamenilor, atât faţeta sa fizică, naturală, relaţionată la ciclul agricol, cât şi faţeta sa spirituală, relaţionată la praznicele stabilite pentru închinare – după cum se va vedea în revelaţia progresivă din Torah. Prin urmare, termenul mō‛ed/ mō‛ādim nu indică o funcţie mecanică, ci una socio-religioasă şi afirmă întemeierea unei „liturghii cosmice”242. Noţiunea kairos, folosită în limba greacă a Septuagintei, nu are aceeaşi sferă semantică.

Funcţiile multiple prin care „slujesc” purtătorii de lumină sau luminătorii statorniciţi în Cosmos sunt următoarele:

„luminătorii” sunt aceia care sunt aceia care stabilesc ritmul temporal, operând o distincţie între zi şi noapte (v. 14a) şi separând lumina de întuneric (v. 18);

sunt plasaţi pe firmament pentru a lumina Pământul (v.15, 17b); luminătorul mai mare stăpâneşte ziua, iar luminătorul mai mic stăpâneşte noaptea (16,

18a); luminătorii sunt semne (’otiyot), adică simboluri purtătoare de mesaj, fie prevestitor/

premonitoriu, fie calendaristic şi liturgic.

242 Pentru toate celelalte conotaţii ale termenului, a se vedea lucrarea noastră „Timpul sacru în Biblie”, postată pe http://messianicrestorer.wordpress.com/mesianica/timpul-sacru-in-biblie/.

46

Cuvântul ebraic folosit pentru «semn» are în akkadiană un cuvânt înrudit ce este folosit pentru semnele prevestitoare. Cuvântul ebraic, totuşi, are un sens mai neutru şi, din nou, autorul a golit elementele cosmosului de trăsăturile lor mai personale. În Vechiul Testament, semnele funcţionează teologic, ca indicatori folosiţi de Dumnezeu pentru a reda cunoaşterea şi prin care El Se revelează, aceştia putând fi folosiţi pentru avertizare, motivaţie şi autentificare. Eclipsele ar fi unul dintre exemplele în care corpurile cereşti sunt folosite ca semne. Aceasta nu este o funcţie mecanică, ci una teologică243.

Ziua 1 Lumina

Punerea creaţiei în ordineZiua 2 Tăria cerurilorZiua 3 Uscatul şi vegetaţiaZiua 4 Purtătorii de luminăZiua 5 Peştii şi păsările

Dăruirea vieţii în creaţieZiua 6 Animalele terestre şi oamenii

Ziua 7 Odihna Creaţia e completă şi bună.Creatorul Se odihneşte

în ziua a şaptea, singura zi pe care

o binecuvântează şio sfinţeşte.

ANTROPOLOGIA ISTORISIRILOR PRIMORDIILOR

Textul sacru scrie:

26 Şi spuse Elohim:„Să facem om întru chipul244 Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările văzduhului, peste vite, peste tot Pământul şi peste toate animalele mici care mişună pe Pământ.“27 Şi creă Elohim pe om întru chipul Său, întru chipul lui Elohim îi creă El: parte bărbătească şi parte femeiască îi creă.28 Şi-i binecuvântă Elohim şi le spuse Elohim:„Fiţi roditori şi înmulţiţi-vă şi umpleţi Pământul şi supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările văzduhului şi peste orice vieţuitoare245 care mişună pe Pământ.“

243 John H. Walton, „Creation”, în Dictionary of the Old Testament: Pentateuch, T. Desmond Alexander & David W. Baker (eds.), InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, USA; Leicester, England, 2003, p. 159.244 Ţelem: chip, imagine, reprezentare, reprezentant, efigie. În limba greacă a Septuagintei: eikon.245 Ħayah: vieţuitoare. Acest termen ebraic vizează viaţa, vieţuirea. Având în vedere faptul că am tradus sintagma nefeş ħayah prin „vietate”, pentru acest ħayah, în cazurile în care apare separat, am preferat traducerea „vieţuitoare”.

47

Genesa, 1:26-28.

7 Şi modelă246 YHWH Elohim pe om247 din ţărâna248 Pământului249 şi suflă în nările sale suflare de vieţi250 şi se făcu omul suflet viu251.Genesa, 2:7.

În gândirea mesopotamiană omul este plămădit din lut şi din sângele unui zeu răzvrătit şi ucis, iar el este – şi nu poate fi altfel – decât teluric, limitat, răzvrătit împotriva voii zeilor, dar dependent de ei, vieţuind în simbioză cu ei.

Un studiu al gândirii religioase arată că orientalii aveau tot felul de rituri de fertilitate în vederea creşterii abundente a vegetaţiei şi rituri sexuale pentru a avea parte de mulţi copii: zeii trebuiau îmbunaţi prin jertfe, ritualuri şi magie.

În contrast cu aceasta, Cartea Începuturilor arată, că după o serie de „Fiat”-uri divine, Elohim dăruieşte cu bucurie abundenţa naturii, apoi creează parte bărbătească şi parte femeiască (Genesa, 1:27). Sesizăm, în treacăt, că, potrivit acestui verset, chipul lui Dumnezeu în om se identifică în relaţii: relaţiile dintre bărbat şi femeie trăite şi desfăşurate în prezenţa Sa. Versetul următor notează că Acelaşi Dumnezeu care a dăruit abundenţa naturii Se bucură să dăruiască şi satisfacţiile naşterii copiilor.

Antropologia din istorisirile primordiilor începe cu decizia lui Dumnezeu de a crea Adam, adică om sau omenire252. După cum vom vedea, omul va fi creat ca o întreţesere de ontologie, relaţionalitate şi funcţionalitate, fiecare din acestea conţinând alte elemente care vor constitui chipul lui Dumnezeu în om. Dar să le luăm pe rând, începând cu definirea termenilor cu care vom opera.

Consideraţii despre chip.În primul rând, să vedem ce înseamnă noţiunea „chip”. În limba ebraică, „chip” este

ţelem, termen care se referă la un obiect similar unui alt lucru, dar nu identic cu el şi, deseori, reprezentant al acelui lucru253. „Chipul” este o întruchipare sau o reproducere a unui original, o efigie. Aşadar, faptul că omul este creat după chipul lui Dumnezeu poate însemna că omul este ca Dumnezeu şi Îl reprezintă pe Dumnezeu.

246 Yaţar: a întocmi, a forma/modela, în calitate de olar sau sculptor; v. 8,15,19. În greacă, plasso, a plăsmui.247 Pe Adam.248 Afar: ţărână, praf. În limba greacă a Septuagintei: chous.249 Adamah: Pământ.250 Nişmat ħayim: lit., „suflarea vieţilor”.251 La fel ca animalele, omul devine şi el un nefeş ħayah, o vietate sau o fiinţă vie, o creatură animată sau însufleţită, având emoţii, dorinţe, pasiuni, pofte.252 În limba greacă a Septuagintei: anthropos.253 Wayne Grudem, Teologie sistematică, Editura Făclia şi Editura Universităţii Emanuel, Oradea, 2004, trad. D. Moga, p. 469, ns.7. Subl. aut. W.G.

48

Următorul verset care aminteşte chipul este Genesa, 5:3254: „Era Adam de 130 de ani şi i se născu un fiu întru asemănarea lui, după chipul lui, şi-i puse numele Şet”.

Ultima întrebuinţare a termenului „chip” apare în Genesa, 9:6, verset rostit după Potop, în care Dumnezeu afirmă că omenirea, chiar căzută în păcat, continuă să-l întruchipeze şi osânda rostită asupra unui om care omoară chipul lui Dumnezeu existent în alt om, deci pedeapsa pentru omucidere trebuie să fie cea capitală, căci „întru chipul lui Elohim/ Dumnezeu făcu El omul.” Eugene H. Merrill nota:

Natura extraordinară a omuciderii şi necesitatea pedepsirii sale cu moartea marchează restul legii Vechiului Testament, depunând astfel mărturie în favoarea semnificaţiei profunde a corespondenţei divino-umane (cf. Ex. 21:12; Lev. 24:17; Deut. 19:11-13)255.

În legătură cu ţelem, o întruchipare sau o reproducere a unui original, o efigie, mai observăm că după primele unsprezece capitole ale cărţii Genesa, în conţinutul Vechiului Testament termenul va apărea pentru a desemna statuete sau reproduceri vizibile ale tumorilor sau şoarecilor256, picturi murale cu soldaţi caldeeni257, idoli păgâni sau statuete reprezentând anumiţi zei258 sau chiar pe Yahweh Însuşi reprezentat în anumite ocazii ale activităţii cultice israelite apostate259.

Consideraţii despre asemănare.În ceea ce priveşte termenul „asemănare”, în ebraică acesta este demut (în limba greacă a

Septuagintei, homoiosis). În limba română arhaică termenul ar fi putut fi tradus prin sintagma „chip leit”, iar ca neologism acest cuvânt ar putea fi tradus prin „facsimil”, adică o reproducere exactă a unei imagini, picturi, desen, semnături, text, prin copiere manuală, prin fotografiere, fototipie etc.

Termenii „chip” şi „asemănare” sunt interschimbabili260. Totuşi, dacă am vrea să fim foarte pedanţi, am putea recurge la un citat din opera lui Wayne Grudem:

Cuvântul asemănare (demut) se referă tot la un obiect asemănător unui alt obiect, însă tinde să fie folosit mai frecvent în contexte în care ideea de similaritate este subliniată mai mult decât ideea de reprezentare sau substituire (a unui dumnezeu, de exemplu). Modelul împăratului Ahaz sau desenarea altarului pe care l-a văzut în Damasc este numită o „asemănare” (2 Împăraţi 16:10), aşa

254 După cum se vede, în originalul ebraic ordinea este „asemănare” şi numai după aceea „chip”.255 E.H. Merrill, „Image of God”, în Dictionary of the Old Testament: Pentateuch, T. Desmond Alexander & David W. Baker (eds.), InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, USA; Leicester, England, 2003, p. 442.256 I Samuel, 6:5,11.257 Ezechiel, 23:14.258 Numeri, 33:52; II Regi, 11:18; Ezechiel, 7:20; 16:17; Amos, 5:26.259 Isaia, 40:18. A se vedea Wayne Grudem, ibidem; Eugene H. Merrill, op. cit., p. 442; Vernon O. Elmore, op. cit., p. 687, 688.260 Vernon O. Elmore, „Image of God”, în Holman Bible Dictionary, Trent Butler (gen. ed.), Holman Bible Publishers, Nashville, Tennessee, USA, 1991, p. 688.

49

cum sunt şi figurinele de tauri de sub altarele de bronz (2 Cronici 4:3,4) şi picturile murale ale carelor şi soldaţilor babilonieni (Ezechiel 23:15)261.

Revenind la „chipul lui Dumnezeu în om”, observăm că atunci când Creatorul expiră în plămânii omului, prin suflarea Sa omul devine şi el un nefeş ħayah, o vietate sau o fiinţă vie, o creatură animată emoţii, dorinţe, pasiuni, pofte262.

Chipul lui Dumnezeu în om este alcătuit din trei mulţimi de elemente care se reunesc: mulţimea elementelor ontologice, cea a elementelor relaţionale şi cea a elementelor funcţionale. Iată din ce constă mulţimea elementelor ontologice:

Sacrul; Spiritualitatea; Moralitatea; Mărginirile omului; Sensibilitatea; Elementul raţional-imaginativ şi ludic; Elementul estetic; Elementul voliţional.

Mulţimea de elemente care alcătuiesc relaţionalitatea omului constă din patru tipuri de relaţii:

relaţia transcendentă, adică relaţia omului cu Dumnezeu; relaţia intrapersonală, aceasta fiind relaţia omului cu sine însuşi; „naturalitatea” omului, adică relaţia sa cu mediul înconjurător; relaţiile interpersonale şi comunitarismul: relaţiile omului cu semenii săi .

A treia mulţime de elemente care alcătuiesc chipul lui Dumnezeu în om este funcţionalitatea. Aceasta constă din următoarele:

Rangul de rege, vasal al suzeranului YHWH; Regele Suprem îl împroprietăreşte pe om cu pământ, adică o feudă constând din regn mineral, vegetal şi animal. Tratatele se încheiau de către suzeran cu vasalul care promitea că va fi slujitor loial şi, de obicei, feuda se putea păstra de către copiii regelui-vasal în mod perpetuu numai cu condiţia ca ei să slujească şi să fie loiali, aşa cum fuseseră taţii lor. Vasal al suzeranului YHWH, omul luat din ţărână, dormind în ţărână, consumator de roade ale ţărânii, se înstăpâneşte peste regnul animal prin acţiunea regală şi culturală de denumire;

261 Wayne Grudem, op. cit., p. 469, ns.7.262 Să ne fie îngăduit să fantazăm că, atunci când omul a inspirat adânc şi şi-a deschis ochii, el a spus: Baruħ Atah YHWH Eloheynu, Meleħ ha-Olam!... (Binecuvântat sa fii Tu, DOAMNE, Dumnezeul nostru, Regele Universului!)...Da, aţi intuit corect: limba edenică vorbită de Adam, lingua adamica, era ebraica...

50

Slujba de preot: omul, plămădit din mineral, dormind în ţărână, hrănindu-se cu vegetale, având trup carnal, asemănător cu animalele, este preot al Creaţiei, mijlocind pentru ea, iar având în sine suflare divină Îl mediază pe Dumnezeu creaţiei;

Funcţia de culegător şi cultivator al ţărânii; Funcţia de crescător de animale; Omul, agent economic şi legiuitor; Omul, erou cultural şi civilizator.

Cele trei mulţimi de elemente care alcătuiesc chipul lui Dumnezeu în om (mulţimea elementelor ontologice, relaţionale şi funcţionale) se reunesc într-o mulţime majoră: religiozitatea. Qayin aduce o jertfă din roadele ţărânii (4:3). Omul este, mai întâi de toate şi dincolo de toate, homo religiosus, chiar dacă uneori religiozitatea sa este camuflată în profan.

Relaţiile bărbat-femeie în istorisirile primordiilor.Să punctăm câteva dintre aspectele relaţiilor dintre bărbat şi femeie discernabile în

Genesa, 1-11. În primul rând vom aminti despre „meşteşugirea” femeii, termen care în limba ebraică, foloseşte verbul banah şi care, în alte cazuri, înseamnă „a construi, a zidi; a fonda”.

Elohim-Creatorul îl toropeşte pe Adam şi ia din el o coastă. Din punct de vedere cultural, semnalăm ca fiind foarte interesant faptul că termenul sumerian pentru „coastă” este ti, care înseamnă şi „viaţă”, iar zeiţa Ninti era, simultan, „Stăpâna coastei” şi „Stăpâna vieţii”. Aceasta pare să se suprapună peste personajul femeii, care, luată dintr-o coastă, devine dătătoarea de viaţă, Ħavah/ Eva.

Din ’iş, Creatorul o meşteşugeşte pe ’işah, adică din bărbat Dumnezeu plăsmuieşte o făptură asemănătoare acestuia care, potrivit v. 2:18, va fi ezer kenegdo, ajutor potrivit sau complementar.

Ulterior, în 2:24, vedem că Dumnezeu a despărţit pentru a reuni: basar eħad, înseamnă literal, „carne una/ unitară”. Aici trebuie să recunoaştem aportul versiunii Septuaginta care, întrebuinţând limba greacă, va surprinde mai bine realitatea carnală a trupului dimpreună cu firea sa pământească, păcătoasă, prin termenul sarx, iar cititorii săi vor înţelege trup de carne unită. Din punct de vedere filologic, termenul eħad poate însemna fie „unul”, fie „unit, unitar”, adică un substantiv cu formă de plural, cum ar fi un ciorchine din mai mulţi struguri, o familie sau o echipă compusă din mai mulţi membri. Din punct de vedere duhovnicesc-pastoral, sesizăm aici planul dumnezeiesc al căsniciei: un bărbat căsătorit cu o femeie, unire intimă spirituală, emoţională, fizică, în vederea împlinirii poruncilor lui Dumnezeu care vizează dezvoltarea personală, zămislirea, înmulţirea şi luarea în stăpânire a creaţiei ca reprezentanţi ai Creatorului. Căsnicia biblică implică monogamie, pasiune, disponibilitatea de a te lăsa modelat şi de a-ţi modela partenerul, precum şi statornicie, adică fidelitate şi permanenţă.

În cadrul relaţiei dintre bărbat şi femeie exista o inocenţă şi o intimitate maximă: „Şi erau amândoi goi, omul şi soţia lui, şi nu se ruşinau” (2:25). Numai ca rezultat al încălcării poruncii dumnezeieşti, proto-părinţii îşi pierd inocenţa primordială şi apare o stare de conştienţă

51

modificată: după căderea în păcat, cuplul uman are o experienţă nouă: „cunoscură că erau goi” (3:7).

Înaintând cu cercetarea noastră, descoperim că versetul 9 şi 16 din Genesa 3 inaugurează principiul reprezentativităţii: bărbatul are slujba de reprezentant al femeii sale şi ar trebui să mijlocească în rugăciune (în cazul de faţă, de pocăinţă) pentru ea. Mai târziu, părinţii vor fi reprezentanţii şi mijlocitorii copiilor lor, preoţii – reprezentanţii şi mijlocitorii închinătorilor, iar demnitarii şi regii – reprezentanţii şi mijlocitorii norodului. În privinţa relaţiilor dintre bărbat şi femeie, iată câteva aspecte biblice, morale şi culturale:

Primul a fost creat Adam, apoi Eva (Gen. 2:7, 18-23); Eva a fost creată pentru a fi de ajutor lui Adam (ezer kenegdo din Gen. 2:18; I Cor. 11:9); Adam a dat nume animalelor, indicând autoritatea sa peste ele (Gen. 2:19,20); apoi a dat

nume ’işah-femeii (Gen. 2:23), şi, ulterior, a îmbogăţit-o cu numele personal Eva (Gen. 3:20);

Dumnezeu a numit rasa umană „om” (Adam), nu „femeie” (Gen. 5:2); Şarpele a ispitit-o mai întâi pe Eva (Gen. 3:1), încercând să răstoarne ordinea

dumnezeiască a creaţiei (Gen. 2:15-17; 3:9; reiterat în I Tim. 2.14); După Cădere, Dumnezeu a vorbit mai întâi lui Adam (Gen. 3:9); Reprezentantul rasei umane este, totuşi, Adam, nu Eva (I Cor. 15:22,49; Rom. 5:15, vezi

contextul vs. 12-21); Blestemul a provocat o distorsiune a rolurilor anterioare (Gen. 3:16), nu introducerea a

noi roluri: de la Cădere, tendinţa păcătoasă a femeii este aceea de a uzurpa autoritatea soţului ei sau a-l manipula, iar tendinţa păcătoasă a bărbatului este de a abuza de autoritatea sa (dictatură, despotism) sau de a evita asumarea autorităţii (absenteism decizional sau concret);

Răscumpărarea în Mesia, miracol despre care se poate citi în cărţile Legământului Înnoit, va reafirma ordinea creaţiei (Col. 3:18,19; Efes. 5:22,23; Tit 2:5; I Pet. 3:1-7)263.

263 Prelucrare după Wayne Grudem, op. cit., pp. 488-492.

52

LEGĂMÂNTUL NOAHIC

Prima apariţie sau ocurenţă a termenului legământ are loc în Genesa, 6:18: „Dar voi face cu tine un legământ...”

În limba ebraică, termenul folosit este beriyt264. Este prima ocurenţă a unui termen biblic şi teologic care este atât de încărcat de semnificaţii încât ajunge să despartă şi, simultan, să unească Sfintele Scripturi în „Vechiul Legământ” (Vechiul Testament) şi „Legământul Înnoit” (Noul Testament). Aici termenul vesteşte inaugurarea formală a legământului noahic expus în 8:20 – 9:17.

Care sunt funcţiile unui legământ? Termenul din limba română este foarte folositor pentru înţelegerea acestei realităţi: în primul rând, legământul leagă. El instituie o legătură, o relaţie puternică, strânsă şi indestructibilă. În al doilea rând, legământul se face vizând unul sau mai multe scopuri. În al treilea rând, Sfintele Scripturi arată că unele legăminte de sânge încheiate între Dumnezeu şi oameni pot fi condiţionate. În al patrulea rând, legământul revelează caracterul lui Dumnezeu şi providenţa Sa, purtarea Sa de grijă faţă de creaţie, de un om, o familie

264 În limba greacă a Septuagintei: diatheke, deşi acest termen nu ocupă aceeaşi sferă semantică precum beryit.

53

sau un popor, ajungând chiar să se manifeste plenar prin mântuirea omului sau a comunităţii celor care au făcut legământ cu Dumnezeu.

Iată care sunt elementele necesare şi suficiente pentru încheierea unui legământ de sânge:

identificarea părţilor contractante; termenii legământului care stabilesc obiectul sau sfera de cuprindere a legământului; perioada de valabilitate a legământului; pecetluirea legământului printr-un semn, simbol sau sigiliu; jertfirea unui animal şi vărsarea sângelui său ca simbol al tratamentului punitiv care

se va aplica părţii care încalcă termenii legământului.

Identificarea părţilor contractante.Situaţia de faţă este amplă: în Genesa, 1:26-30 Dumnezeu dăduse un mandat creaţional

care acum este reiterat în re-creaţia sau a doua creaţie înfăţişată în legământul noahic: părţile contractante sunt Dumnezeu (6:17,18; 9:9 etc.) care încheie un legământ atotcuprinzător, universal, cu creaţia Sa (9:15,17). Acest legământ care va servi drept cadru biblico-teologic pentru toate legămintele divino-umane următoare, fie condiţionate, fie necondiţionate. Dacă până acum Adam fusese reprezentant al familiei sale şi părinte al întregii rase umane, acum, în acest legământ necondiţionat Noe este reprezentant al clanului său (6:18) şi al întregii rase umane post-diluviene (9:8,9). La legământ participă toate vietăţile prezente şi sunt vizate toate vietăţile viitoare (9:10,12,15,16). De asemenea, participă Pământul, dimpreună cu regnul vegetal şi temporalitatea sa (8:22).

Perioada de valabilitate a cazului de faţă durează „cât va dăinui Pământul”, 8:22, adică „în veac” – 9:12,16.

Termenii legământului. În ceea ce priveşte stabilirea şi rostirea termenilor legământului, aceştia sunt următorii: Pământul redevine locuibil (8:1-3 cf. cu 1:9,19); vieţuitoarele re-populează Pământul (8:17-19; cf. cu 1:20-25); omenirea este binecuvântată de Dumnezeu (9:1 cf. cu 1:28); YHWH reiterează porunca de rodire, înmulţire şi populare a Pământului (9:1b,7 cf. cu 1:28b); omului i se dă stăpânire asupra animalelor (9:2 cf. cu 1:28c); omului, făcut întru chipul lui Dumnezeu (9:6; cf. cu 1:26-27), i se asigură hrana (9:3; cf. cu 1:29-30); este restabilită succesiunea zilelor şi a anotimpurilor (8:22, cf. cu 1:14-18).

Pecetea legământului. În acest caz, pecetea semnul sau simbolul legământului este curcubeul (9:13-17), semn pe care Dumnezeu şi L-a stabilit pentru a-Şi aminti de necesitatea respectării legământului.

Jertfa de sânge necesară din punct de vedere ritualic este adusă în acest caz „pe altar” (8:20) prin sacrificarea animalelor pure din punct de vedere ritualic: YHWH purtase de grijă instituirii legământului noahic şi îi poruncise să ia în arcă animale pure tocmai pentru a putea aduce jertfe acceptate ritualic. (Pentru a anticipa, vom spune că în Legământul Înnoit, jertfa adusă, Yeşua/ Isus, Fiul lui Dumnezeu, va avea o natură divino-umană).

Revenind la comparaţia cu mandatul creaţional din Genesa, 1:26-30, aici sesizăm că faţă de acesta există diferenţe şi discontinuităţi majore: păcatul intrase în lume iar principiul

54

entropiei, al stricăciunii, lucra vârtos; animalele sunt îngrozite de om (9:2); iar omului i se îngăduie să consume carne, dar fără sânge (9:3,4). Mai adăugăm că aici apare guvernanţa omenească: orânduirile, indiferent de formele lor trebuie să apere dreptatea şi au o autoritate atât de mare încât, pentru omucidere, pot decide şi aplica pedeapsa capitală, întrucât omul asasinat fusese chip al lui Dumnezeu (9:5,6). Porunca biblică nu se aplica de o rudă orbită de furie a mortului, ci în urma unei judecăţi, a unui verdict rostit de bătrâni preoţi-judecători şi era executată în mod colectiv, de clanul membrului care fusese ucis. Actualizând, observăm că sistemele legislative ale statelor moderne, oculte şi răzvrătite împotriva lui Dumnezeu, cu foarte puţine excepţii, au abolit pedeapsa cu moartea, invocând motive aparent umanitare. Totuşi, aceleaşi sisteme legislative ale statelor moderne nu protestează împotriva genocidului universal care se execută prin chimicalizarea alimentelor (crime prin care criminalii nu au nevoie să-şi privească victimele în faţă) şi distrugerea eco-sistemului. Sfârşitul lor este profeţit în Apocalipsa, 11:18.

PĂCATUL ŞI PĂCATELEDIN ISTORISIRILE PRIMORDIILOR

6 Şi văzu femeia că era bun pomul de mâncat şi plăcut ochilor, şi că era de dorit pomul pentru a înţelepţi.Deci, luă din rodul lui şi mâncă şi dădu şi bărbatului care era cu ea, şi mâncă265 şi el.7 Atunci se deschiseră ochii amândurora şi cunoscură că erau goi; şi cusură laolaltă frunze de smochin şi-şi făcură acoperitori din ele.

Genesa, 3:6,7.

Proto-părinţii căzuseră în păcat, pierzând inocenţa iniţială, curăţia şi intimitatea maximă, dobândind un simţ al pudoarei care-i va face să se ruşineze (3:7,8), dezvoltând mecanisme de respingere a vinovăţiei personale şi de învinovăţire a altora (3:12,13).

Pe măsură ce oamenii se înmulţeau şi acţionau, sporeau şi numărul şi grozăvia păcatelor: în Genesa, 4:7, Dumnezeu spune că păcatul stă la uşă ca un animal: din context nu reiese dacă el pândeşte pentru a ataca sau stă lungit, pregătindu-se pentru a fi ispăşit prin jertfire. Qayin ajunge

265 În literatura sumero-akkadiană ispitirea şi degenerarea apare în Păţania lui Adapa, precum şi în Enki şi Ninħursaĝa – Mitul sumerian al Paradisului.

55

să-l ucidă pe propriul său frate, iar apoi va întreba egoist şi obraznic dacă are statutul de „păzitor” al fratelui său (Genesa, 4:9).

Ceea ce este remarcabil în 4:13 este faptul că awon, care se traduce prin „rău, greşeală, păcat, nedreptate, vină; boală morală, perversiune; strâmbătate; încovoiere”, poartă cu sine pedeapsa. În gândirea ebraică adeseori acţiunea şi rezultatul său erau denumite printr-un singur termen, astfel încât aici trebuie citit nu numai păcatul, ci şi pedeapsa pentru aceasta. Altfel spus, „plata pentru păcatele celor care se încovoaie sub ele este moartea”.

Mai târziu (4:19) vedem că Lemeħ îţi ia două soţii: păcătoşenia lăuntrică a omului determină păcatul său exterior. Aici planul dumnezeiesc conceput pentru familie (relaţia monogamă şi permanentizată dintre un bărbat şi o femeie) este atacat şi contestat prin instituirea poligamiei (de fapt, a bigamiei). Din punct de vedere social, am putea comenta că existau câţiva factori care au determinat apariţia acestei cutume: 1. Dezechilibrul între numărul bărbaţilor şi cel al femeilor; 2. Nevoia de a avea mulţi copii care să păzească vitele sau să lucreze ogoarele; 3. Dorinţa de a spori prestigiul şi bogăţia unei case prin contracte multiple de căsătorie; 4. Rata înaltă a mortalităţii femeilor la naştere266.

Apoi, la fel ca strămoşul său Qayin, Lemeħ ajunge să se răzbune disproporţionat, asasinând un tânăr pentru câteva lovituri şi vânătăi pe care i le-ar fi pricinuit acesta (4:23,24).

În continuare, păcătoşenia se intensifică şi se amplifică şi întregul Pământ este depravat: răutatea omului se globalizase, toate atitudinile şi intenţiile omenirii vizau răul şi violenţa, silnicia şi nedreptăţirea celor mici şi neputincioşi (6:5,11-13). După pedeapsa globală prin Potop, beţia lui Noaħ (9:21), dispreţuirea şi bârfirea sa de către Ħam cel necopt (9:22) arată că omenirea nu învăţase nimic din experienţa înfirătoare a Diluviului: într-adevăr, întocmirile gândurilor din inima omului erau rele din frageda sa tinereţe...şi urmau să rămână aşa (8:21).

Ultima manifestare a păcătoşeniei omului se vede din nou clar, globalizată, în Genesa, 11:1-9: în pofida poruncii dumnezeieşti de a se răspândi pe Pământ, a-l popula şi supune pentru Dumnezeu, oamenii nu numai că refuză să se lase împrăştiaţi pe toată faţa Pământului, ci, mai mult, încep construirea unei cetăţi – aspect politic şi administrativ – şi unui zigurat (templu-turn, adică aspectul religios şi spiritual). Turnul cu vârful care atinge cerurile era un afront la adresa Dumnezeului cerurilor, iar renumele pe care voiau oamenii să-l dobândească tindea să-L jefuiască pe Dumnezeu de slava ce I Se datorează pe drept.

266 Prelucrare după John H. Walton, Victor H. Matthews, Mark W. Chavalas, op. cit., p. 34.

56

PRIMA COMUNITATE DE CREDINŢĂ YAHWISTĂ

Şi lui Şet i se născu un fiu şi el îi chemă numele Enoş267. Atunci începură oamenii să cheme Numele lui YHWH.

Genesa, 4:26.

În anul 235 de la facerea lumii, la naşterea lui Enoş, oamenii au început să invoce Numele lui YHWH, întemeind, astfel, prima comunitate de credincioşi în Creatorul. Nu ştim cât timp a trecut între dramatizarea rugăciunii prin jertfa adusă de Abel şi întemeierea acestei comunităţi de credinţă, dar în aceea perioadă nu se consemnează că oamenii s-ar fi închinat lui Dumnezeu. Altfel spus, este foarte probabil că peste 200 de ani omenirea nu L-a căutat pe Dumnezeu. Nu spunem că ar fi fost atee, considerând că nu există Dumnezeu, ci mai degrabă că nu era interesată de El sau chiar Îl respingea făţiş. În altă ordine de idei, renumitul cărturar Franz Delitzsch face o fină observaţie cu privire această comunitate de credinţă şi Proto-Evanghelia din Genesa, 3:15:

267 Enoş: „Omul fragil, muritor”.

57

Congregaţia religioasă care s-a format în vremea lui Enoş, fiul lui Set, putea deja numi pe unul dintre membrii săi ca martir. Atunci când în 4:26 scrie că oamenii au început să cheme şi să invoce Numele lui Yahweh – adică să se roage lui Yahweh împreună şi să-L recunoască public ca atare – şi aceasta are legătură cu 3:15, pentru că această notiţă istorică este menită a indica faptul că, în acea vreme, oamenii se alăturau unei congregaţii care se închina Dumnezeului mântuirii promise.268

RITURI TANATOLOGICE, CONVINGERI ESCATOLOGICE

Primordiile din Cartea Începuturilor nu ne spun nimic despre riturile tanatologice şi despre escatologia orientală sau, cu alte cuvinte, despre convingerile orientalilor cu privire la modurile în care tratau morţii şi despre credinţele lor privitoare la starea de după moarte. În vremurile străvechi, o variantă radicală de tratare a cadavrului era incinerarea: ea se practica de către babilonieni şi de către arieni, mai târziu va fi practicată pe scară largă de către greci şi romani care păstrau cenuşa strămoşilor în urne funerare.

O altă variantă existentă tot în perioada antică – dar foarte rar întâlnită, fiind considerată o practică blestemată – era abandonarea pur şi simplu a cadavrelor, pentru a fi devorate de animalele sălbatice.

Cu toate acestea, porunca biblică de tratare ritualică a cadavrului uman este înhumarea (3:19), iar faptul că acesta este adevărul şi era şi practicat îl vedem limpede atât în Sfintele Scripturi, cât şi în întreaga istorie a iudaismului şi a creştinismului până pe la 1860 când, entităţi şi organizaţii mai mult sau mai puţin oculte, prin incinerare, au reluat jertfele aduse lui Moloħ (II Re. 23:10; Ier. 23:35), prefigurând, în acelaşi timp, arderea în iazul escatologic de foc şi de pucioasă (Apoc. 20:10,14).

268 A se vedea Franz Delitzsch, Messianic Prophecies in Historical Succession, Wipf and Stock Publishers, Oregon, USA, 1997, translated by Samuel Ives Curtiss, p. 40.

58

Faptul că trupul mortului era tratat cu respect indică valoarea care îi era atribuită, precum şi faptul că o înmormântare decentă îi va permite să transceandă în Tărâmul Subpământean, spre un loc şi o stare în care viaţa va continua. Detaliile privitoare la viaţa după moarte erau foarte nedesluşite în Orientul Apropiat antic şi numai moartea şi învierea lui Yeşua Mesia, Isus Hristos, Domnul vieţii, a adus lumină asupra multora dintre ele.

BABELUL ŞI NOUA ORDINE MONDIALĂ

4 Şi mai spuseră:„Haidem să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerurile, şi să ne facem un renume, ca nu cumva să fim răspândiţi pe toată faţa Pământului.“5 Şi Se pogorî YHWH să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor.6 Şi spuse YHWH: „Iată, poporul este unitar şi limba e unitară; şi aceasta ei încep să facă; acum nimic nu le va fi imposibil şi tot ce şi-au pus în gând, vor face.7 Haidem să Ne pogorâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora.“8 Şi-i răspândi YHWH pe ei de acolo pe faţa întregului Pământ şi ei încetară zidirea cetăţii.9 De aceea fu cetatea chemată cu numele Babel, căci acolo încurcă YHWH limba întregului Pământ şi de acolo îi răspândi YHWH pe faţa întregului Pământ.

Genesa, 11:4-9.

Prima parte a capitolului 11 istoriseşte celebra povestire a zădărnicirii construcţiei Turnului Babel. Este foarte greu de localizat acest turn – poate era o suburbie aflată la 20 de km

59

de Babilon – întrucât platoul fluvial sau albia fluviului Eufrat s-a modificat şi este foarte posibil ca acum fluviul să curgă peste străvechea construcţie, distrugând nivelurile cele mai de jos.

Trăsătura caracteristică a acestor cetăţi timpurii din Mesopotamia de sud era complexul templului. Adesea acesta era chiar oraşul care, în acea perioadă, era alcătuit din templu, în care se aducea închinare zeului-patron al oraşului şi din zigurat. Ziguratele nu erau pentru folosinţă omenească, ci zeiască: erau structuri întocmite ca scări care făceau legătura între ceruri (poarta zeilor) şi Pământ. Zeii sau solii lor se pogorau pe zigurat şi intrau într-o încăpere mică – cel mai adesea de formă cubică – care era un loc de popas în care se puteau odihni şi înviora după pogorârea pe Pământ. Această încăpere era dotată cu un pat şi o masă încărcată de alimente. În ea nu se făceau rugăciuni şi nici nu se celebrau praznice şi ospeţe. Ziguratul în sine era construit dintr-o structură de cărămizi uscate la soare, umplută cu pământ şi balast şi acoperite cu o pojghiţă de cărămizi arse în cuptor. Accesul se făcea pe scări sau pe rampe. După ce zeii se pogorau pe zigurat, ei veneau în oraş, aducând cu ei binecuvântare269.

Să analizăm acum v. 4. Iată ce scrie prima parte:

4 Şi mai spuseră:„Haidem să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerurile...

„Să atingă cerurile”: Greu de tâlcuit această rostire: însemna ea, oare, că în încăperea de pe vârful ziguratului erau zugrăvite „cerurile”, adică zodiacul, şi că oamenii se închinau aştrilor (astrolatrie)?... Sau însemna ceea ce spun John H. Walton, Victor H. Matthews, Mark W. Chavalas care, în op. cit., loc. cit, spun că literatura akkadiană menţiona că cetăţile care se înalţă prea sus vor fi năruite de zei?...

Apoi prin mulţime trece un murmur: „...să ne facem un renume...” Cât de mare diferenţă între cei care vor să-şi facă un renume (cum fuseseră şi vitejii din 6:4) şi cei cărora Dumnezeu vrea să le facă un renume: Avraham, David etc.!... A lăsa o moştenire care să dăinuiască după moarte este o dorinţă omenească legitimă. Cei mai mulţi oameni lasă în urmă copii: alţii îşi sublimează dorinţele creatoare şi vor să lase opere şi să fie consideraţi sub specie æternitatis. Toate acestea, însă, trebuie urmate conform planului lui Dumnezeu, a călăuzirii date de El şi în ascultare de voia Sa...

... Dar care este motivul pentru care şi-ar face un renume?... Ne răspunde ultima parte a acestui verset: „...ca nu cumva să fim răspândiţi pe toată faţa Pământului.“

Voia lui Dumnezeu pentru oameni prezentată expres fusese rodnicia, înmulţirea, popularea Pământului şi înstăpânirea peste el (1:28; 9:7). Opoziţia faţă de această voie a fost declarată ca fiind a fost un act de aroganţă, de răzvrătire şi pedepsită ca atare.

Să vedem acum ce spune v. 5 despre cetate şi templul-turn:

Turnul lor îndreptat spre cer semnifica, poate, dedicarea acestuia faţă de ceruri (sabeanismul, care înseamnă închinarea la ţaabaa, la oştirea cerului), prima eră a idolatriei, precum şi primul efort făcut în vederea întemeierii pe Pământ a imperiului unit şi universal, lucru care nu se va realiza

269 Apud John H. Walton, Victor H. Matthews, Mark W. Chavalas, op. cit., p. 42.

60

datorită ambiţiei omeneşti, ci datorită apariţiei lui Mesia, care are dreptul la această Împărăţie (Ezechiel, 21:27)270.

În sumeriană, ziguratul acesta era denumit Etemenanki, care înseamnă „Clădirea platformei de temelie a Cerului şi a Pământului” al cărei vârf „ajunge la Cer”. Nu se ştie precis dimensiunile sale; este foarte posibil ca nivelul de bază să fi avut 90 x 90 m, cu o înălţime de 33 m. Pe acest nivel au fost construite cinci platforme, fiecare înaltă de 6-18 m, cu suprafaţa bazei tot mai mică, şi ziguratul a fost finalizat prin încăperea care avea rolul de loc de popas în care se odihnea zeul după pogorârea din cer. Ziguratul era gigantic şi inspira groază şi admiraţie.

Finalul v. 6 spune că, fiind un singur popor, având o limbă unitară şi o singură gândire, oamenii vor face tot ce îşi propun, fiind capabili de înfăptuirea tuturor lucrurilor. În consecinţă, din punct de vedere arheologic şi edilitar semnalăm că prima aşezare din Sumer a fost Eridu, prima cetate a fost Uruk şi cea mai măreaţă cetate-stat din Genesa, 1-11, a fost Ur...dar, fie convinşi, fie mânaţi de la spate, oamenii erau capabili de înfăptuirea unor proiecte colosale; însă, din pricina păcătoşeniei lor, ei construiau pentru a-l mânia pe Dumnezeu.

La fel ca un zeu mesopotamian aşteptat, şi YHWH Se pogoară pe zigurat însă, în loc să binecuvânteze nevoinţele oamenilor de a se înălţa, El pedepseşte omenirea păcătoasă cu vorbire în limbi diferite, confuzie şi răspândire271. Tradiţia babiloniană care vorbeşte despre încetarea lucrării spune:

Nu la mult timp după Potop, oamenii au ajuns atât de plini de tăria şi statura lor încât au început să-i dispreţuiască pe zei şi au trudit întru înălţarea turnului care acum este numit Babilon, cu gând să se sălăşluiască în Cer. Dar pe când streşinile se apropiau de cer, iată, zeii au chemat în ajutor vânturile şi au răsturnat turnul. Ruinele încă mai sunt numite Babel, pentru că până atunci toţi oamenii avuseseră aceeaşi vorbire, dar acum a fost trimisă asupra lor o confuzie de limbi diverse.272

Alexandru Polyhistor, pe de altă parte, spune că cele patru vânturi s-ar fi năpustit asupra turnului şi l-ar fi dărâmat. Explicaţia lui Alexandru Polyhistor este foarte interesantă şi rezistă probei de verificare cu Biblia, mai ales atunci când ne amintim că termenul evreiesc ruaħ, la fel ca şi grecescul pneuma, semnifică atât „vânt”, cât şi „duh” sau „Duh”. Astfel, se poate accepta că Ruaħ Elohim, Duhul lui Dumnezeu, s-a năpustit asupra turnului în construcţie şi l-a năruit, prinzând sub dărâmături pe o parte din constructorii săi. O altă tradiţie evreiască spune că ziguratul din Babel a fost despicat până în temelii de un foc venit brusc din Cer. (Samuel Bochart, Geographia Sacra seu Phaleg et Canaan, 1, apud „Babel”, în Fausset Bible Dictionary,

270 „Babel, Babylon”, în Fausset’s Bible Dictionary, din Bible Works 7.271 Mai târziu, pogorârea Duhului Sfânt din Faptele apostolilor, 2:4-11, va semnifica inversarea judecăţii, binecuvântarea celor credincioşi cu vorbire în limbi diferite, dar care, de această dată, fac acelaşi lucru: laudă minunile lui Dumnezeu, v. 11.272 Abydenus, apud Eusebius, Præparatio Evangelica, cartea a IX-a, cap. 14, 15, apud „Babel”, în Fausset Bible Dictionary, în Bible Works 7.

61

în Bible Works 7.) La omenescul „Haidem!...”, a zis şi Dumnezeirea „Haidem!...” şi a fost suficient.

Dumnezeu, care nu este numai Creator, ci şi Susţinător al creaţiei (Proniator), a avut grijă ca aceia care au edificat această construcţie gigantică (posibil Nimrod) să dea acestei aşezări numele de „Bab-il”, care înseamnă „Poarta zeului (Il), al cărui nume la plural, Bab-ilani, a trecut în conştiinţa universală prin forma sa greacă Babylon. Însă, mai târziu, în urma răzvrătirii oamenilor, Bab-il a fost cu uşurinţă transformat în balal, „a confunda, a încurca”.

Ulterior, turnul Babel a cunoscut o serie de dărâmări şi de restaurări. Astfel, pe la anul 2340 î.e.n., faimosul conducător semit Sargon I, sau Sargon cel Mare, a nimicit cetatea-stat unde se afla ziguratul şi a dus pământ din ea pentru a-şi întemeia noua capitală, Agade/Akkadu. (Cu toate acestea, Sargon nu este Nimrod, întemeietorul de imperii din Genesa, 10:10.) Mai târziu, Şar-kali-şari, rege în Agade/Akkad prin 2250 î.e.n., a restaurat ziguratul şi templul său, după cum ne spune un text descoperit, precum şi tradiţia babiloniană273. După aceea, prin anii 681-665, împăratul Esarhadon l-a restaurat din nou, dar a fost afectat grav în războiul din 652-648 î.e.n. Conform Daniel, 4:30, turnul a fost inclus în planul formidabilelor acţiuni edilitare ale împăratului Nebucadneţar al II-lea (605-562 î.e.n.). Textul descifrat al inscripţiilor spune: „Am zidit şi isprăvit casa temeliei pământului (substructura pivniţei), cel mai străvechi monument din Babilon; i-am înălţat capul cu cărămizi poleite în cupru… casa celor şapte lumini (sau şapte planete: babilonienii preluaseră de la sumerieni concepţia astronomică a celor şapte sfere: luna, soarele, Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn. N. ns.) un rege din vechime a zidit-o în urmă cu 42 de veacuri, dar nu i-a isprăvit creştetul. Din vremuri străvechi oamenii au părăsit-o fără poruncă ce să le exprime cuvintele; cutremurul şi tunetul au despicat şi împrăştiat lutul său uscat la soare. (Apud „Babel, Babylon”, în Fausset Bible Dictionary, din Bible Works 7.)

Dacă am identifica Babelul cu Babilonul, atât cel vechi, cât, mai ales cu cel din perioada neo-babiloniană, am observa că această cetatea-stat şi civilizaţia edificată de ea era plină până la refuz de păcate de idolatrie (Ieremia, 50:38), de vrăjitorie (Isaia, 47:9,12,13; Daniel, 2:1,2), de aroganţă (Isaia, 14:13,14; Ieremia, 50:29,31,32) şi lăcomie (Ieremia, 51:13), de opresiune (Isaia, 14:4). Dumnezeu a rostit împotriva Babelului şi a Babilonului un blestem prin care spunea că îl va dărâma prin mezi (Isaia, 13:17) şi că nu va mai fi locuit (Isaia, 13:19-22; 14:22,23; Ieremia, 25:12; 50:13,39; 51:37). Turnul a fost din nou demolat de Xerxes în 472 î.e.n. Mai târziu, Alexandru cel Mare a curăţat molozul, intenţionând să restaureze ziguratul, dar a murit înainte de a putea face aceasta. Se împlinea, astfel, blestemul dumnezeiesc menţionat mai sus.

Ce putem învăţa din această istorisire?... Nu vom expune pe larg o întreagă lecţie morală, este suficient să ştim că YHWH Elohim nu suportă aroganţa oamenilor şi a pedepsit cetăţile care s-au semeţit în faţa Sa: Babel, Ierihon, Ninive, Tir, Susa, Atena.

Actualizând, vestind că următoarea cetate care va fi smerită va fi „oraşul celor şapte coline” din Apocalipsa, 17-18. Nu credem că acolo ar fi vorba de Roma sau, mai corect, numai de Roma: acolo avem de-a face cu un simbol tensiv, oraşul apocaliptic concentrează în sine un

273 A se vedea R.K. Harrison, Introduction to the Old Testament, Hendrickson Publishers, Peabody, Massachusetts, USA, 2004, p. 559.

62

sistem întreg de alianţe economice, politice, militare şi religioase cuprinse în reţeaua complexă de „cetăţi” (culturi, civilizaţii şi naţiuni), fie acestea ţările Tratatului NATO, ale Uniunii Europene, ţările puternic emergente BRICS etc.

Cine se înalţă, nu se poate să nu fie smerit şi cine nu cunoaşte istoria este silit să o repete, cu toate durerile, tragediile şi dezastrele sale...

Nu am dori să încheiem această lucrare lăsându-ne cititorii cuprinşi de mâhnire. În consecinţă, următoarea parte va continua tratarea Istoriei mântuirii (Heilsgeschichte) aşa cum se desfăşoară ea în legământul revelator şi răscumpărător avrahamic.

Până atunci, tuturor, beraħoth/ binecuvântări!

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

Versiuni ale Bibliei:

NIV Archaeological Study Bible, Zondervan, Grand Rapids, Michigan, USA, 2005.Noua Traducere Română, accesată pe http://www.bibleserver.com/NTRSeptuaginta: Geneza-Exodul-Leviticul-Numerii-Deuteronomul, volum coordonat de Cristian Bădiliţă et alia, Editura Polirom, Bucureşti, 2004.

Articole:

„Babel”, în Fausset Bible Dictionary, în Bible Works 7.„Blessing and curses”, J. McKeown, în T. Desmond Alexander & David W. Baker (eds.), Dictionary of the Old Testament: Pentateuch, InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, USA; Leicester, England, 2003.„Căprior (1)”, Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, vol. I, Editura Artemis, Bucureşti, trad. L. Zoicaş et al., f. a.„Covenant”, de P. R. Williamson, în Dictionary of the Old Testament: Pentateuch, T. Desmond Alexander & David W. Baker (eds.), InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, USA; Leicester, England, 2003.

63

„Creation”, de John H. Walton, în Dictionary of the Old Testament: Pentateuch, T. Desmond Alexander & David W. Baker (eds.), InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, USA; Leicester, England, 2003.„Duh, Duhul Sfânt”, în Dicţionar biblic, red. principal J.D. Douglas, Editura Cartea creştină, Oradea, 1995, trad. Liviu Pup, John Tipei.„Genealogies”, de J.W. Wright, în Dictionary of the Old Testament – Pentateuch, T. Desmond & Alexander David W. Baker, InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, USA, 2003.„Sabbath Origins – The Pre-biblical Origins of the Hebrew Shabbat and its derivation from the 2900 B.C. Shuruppak Flood appearing in The Epic of Gilgamesh and The Epic of Atra-Khasis”, de Walter Reinhold Warttig Mattfeld y de la Torre, M.A. Ed., accesat pe http://www.bibleorigins.net

Cărţi:

Banu, Ion, Sensuri universale şi diferenţe specifice în filozofia Orientului antic, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1967, vol. I.Delitzsch, Franz, Messianic Prophecies in Historical Succession, Wipf and Stock Publishers, Oregon, USA, 1997, translated by Samuel Ives Curtiss.Eliade, Mircea, Cosmologie şi alchimie babiloniană, Editura Moldova, Iaşi, 1991, ed. a doua.Eliade, Mircea, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I: „De la epoca de piatră la misterele din Eleusis”, Editura Universitas, Chişinău, Moldova, 1992, trad. C. Baltag.Grudem, Wayne, Teologie sistematică, Editura Făclia şi Editura Universităţii Emanuel, Oradea, 2004, trad. D. Moga.Halley, Henry H., Manual biblic, Editura Door of Hope, loc neprecizat, 1983, trad. D. Motz.Hamilton, Victor P., Handbook on the Pentateuch, Baker Academic, Grand Rapids, Michigan, USA, 2005.Harrison, R.K., Introduction to the Old Testament, Hendrickson Publishers, Peabody, Massachusetts, USA, 2004.Hislop, Alexander, The Two Babylons („Cele două Babiloane”), Londra, Marea Britanie, 1858, accesată pe http://www.biblebelievers.com/babylon/Kroeber, A.L., Kluckhohn, C., Culture: A Critical Review of Concepts and Definitions, Random House, New York, USA, 1952.Morris, Henry M., Bazele biblice ale ştiinţei moderne, Societatea Misionară Română, Wheaton, Illinois, USA, 1993, trad. L. Cotrău.Tenney, M.C., Packer J.I. şi White, W., Viaţa cotidiană în vremurile biblice, Editura Agape, Făgăraş, 1997, trad. O. Cosma.Walton, John H., Ancient Israelite Literature in its Cultural Context – A Survey of Parallels between Biblical and Ancient Near Eastern Texts, Zondervan Publishing House, Grand Rapids, Michigan, USA, 1990.

64

Dicţionare:

Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicţionar de simboluri, vol. I, Editura Artemis, Bucureşti, trad. L. Zoicaş et al., f. a.Dicţionar biblic, red. principal J.D. Douglas, Editura Cartea creştină, Oradea, 1995, trad. Liviu Pup, John Tipei.Dictionary of the Old Testament – Pentateuch, T. Desmond & Alexander David W. Baker, InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, USA, 2003.The IVP Bible Background Commentary – Old Testament, John H. Walton, Victor H. Matthews, Mark W. Chavalas, InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, USA, 2000.

Sitografie:

http://biblehub.comhttp://messianicrestorer.wordpress.com/mesianica/timpul-sacru-in-bibliehttp://www.biblebelievers.com/babylonhttp://www.bibleorigins.nethttp://www.bibleserver.com/start/NTR

65