functionar si functia publica

191
Disciplina de Drept administrativ analizează fenomenul administrativ atât din perspectiva stiintei dreptului cât si din cea a stiintei administratiei, cu abordare mai aprofundată a marilor institutii ale dreptului administrativ. Sunt avute în vedere aspectele privind actele si contractele administrative, controlul administrativ si judecătoresc al actelor si faptelor administrative, institutiile politico – administrative, functia publică, serviciile publice si răspunderea în dreptul administrativ. Cursul având un caracter complex, urmăreste să pregătească studentii cu cunostintele necesare întelegerii fenomenului guvernării si administrării, al regimului juridic al actelor administrative si al controlului acestora atât pe cale administrativă cât si jurisdictională. Prin dobândirea acestor cunostinte, studentii pot deveni buni practicieni ai dreptului, atât ca magistrati, cât si ca juristi în alte domenii de activitate, având în vedere complexitatea fenomenului administrativ în raporturile sociale. Totodată cunostintele acumulate contribuie la conturarea caracterului si personalitătii studentului, în concordantă deplina cu procesul obiectiv al dezvoltării personălitătii umane în tara noastră, ca o expresie a înfăptuirii statului de drept, cerintă a epocii contemporane. ART. 2 (1) Functionar public este persoana numita intr-o functie publica. (2) In sensul prezentei legi, totalitatea functionarilor publici din autoritatile si institutiile publice constituie corpul functionarilor publici. (3) Functionarii publici sunt numiti de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice, cu respectarea dispozitiilor prezentei legi. ART. 3 (1) Functia publica reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor stabilite de autoritatea sau institutia publica, in temeiul legii, in scopul realizarii competentelor sale. (2) Functiile publice sunt prevazute in anexa la prezenta lege. Anexa poate fi completata prin hotarare a Guvernului. ART. 4 Principiile care stau la baza exercitarii functiei publice sunt: a) asigurarea prompta si eficienta, libera de prejudecati, coruptie, abuz de putere si presiuni politice a tuturor activitatilor efectuate de functionarii publici; b) selectarea functionarilor publici exclusiv dupa criteriul competentei; c) egalitatea sanselor la intrarea si la promovarea in corpul functionarilor publici; d) stabilitatea functionarilor publici.

Upload: dobrutchi-veronica

Post on 27-Dec-2015

108 views

Category:

Documents


13 download

TRANSCRIPT

Page 1: Functionar Si Functia Publica

Disciplina de Drept administrativ analizează fenomenul administrativ atât din perspectiva stiintei dreptului cât si din cea a stiintei administratiei, cu abordare mai aprofundată a marilor institutii ale dreptului administrativ.Sunt avute în vedere aspectele privind actele si contractele administrative, controlul administrativ si judecătoresc al actelor si faptelor administrative, institutiile politico – administrative, functia publică, serviciile publice si răspunderea în dreptul administrativ.Cursul având un caracter complex, urmăreste să pregătească studentii cu cunostintele necesare întelegerii fenomenului guvernării si administrării, al regimului juridic al actelor administrative si al controlului acestora atât pe cale administrativă cât si jurisdictională.Prin dobândirea acestor cunostinte, studentii pot deveni buni practicieni ai dreptului, atât ca magistrati, cât si ca juristi în alte domenii de activitate, având în vedere complexitatea fenomenului administrativ în raporturile sociale.Totodată cunostintele acumulate contribuie la conturarea caracterului si personalitătii studentului, în concordantă deplina cu procesul obiectiv al dezvoltării personălitătii umane în tara noastră, ca o expresie a înfăptuirii statului de drept, cerintă a epocii contemporane.ART. 2(1) Functionar public este persoana numita intr-o functie publica.(2) In sensul prezentei legi, totalitatea functionarilor publici din autoritatile si institutiile publice constituie corpul functionarilor publici.(3) Functionarii publici sunt numiti de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice, cu respectarea dispozitiilor prezentei legi.

ART. 3(1) Functia publica reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor stabilite de autoritatea sau institutia publica, in temeiul legii, in scopul realizarii competentelor sale.(2) Functiile publice sunt prevazute in anexa la prezenta lege. Anexa poate fi completata prin hotarare a Guvernului.

ART. 4Principiile care stau la baza exercitarii functiei publice sunt:a) asigurarea prompta si eficienta, libera de prejudecati, coruptie, abuz de putere si presiuni politice a tuturor activitatilor efectuate de functionarii publici;b) selectarea functionarilor publici exclusiv dupa criteriul competentei;c) egalitatea sanselor la intrarea si la promovarea in corpul functionarilor publici;d) stabilitatea functionarilor publici.

Functia publica.Functia publica reprezinta situatia juridica a persoanei învestita legal cu atributii în realizarea competentei unei autoritati publice, ce consta în ansamblul drepturilor si obligatiilor ce formeaza continutul juridic complex dintre persoana fizica respectiva si organul care a învestit-o.În art.2, alin.1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, se arata ca functia publica reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre administratia publica centrala, administratia publica locala si autoritatile administrative autonome.Notiunea de functie publica poate avea mai multe acceptiuni:- într-o prima acceptiune, notiune de functie publica include pe toti aceia ce sunt investiti cu prerogative de putere publica pe care o exercita în numele si cu încredintarea unor autoritati publice.- într-o a doua acceptiune, notiune de functie publica se defineste prin raportarea la prerogativele unei functii sau demnitati de stat, indiferent de tipul învestiturii, de tipul organului

Page 2: Functionar Si Functia Publica

sau de nivelul la care se exercita. În aceasta acceptiune a functiei publice sunt inclusi demnitarii la nivel central, alesi (presedintele) sau numiti (ministri), demnitarii locali alesi (primarii si consilierii), numiti (prefectul), functionarii publici de cariera.Potrivit art.73 lit.j din Constitutie, statutul functionarilor se adopta prin lege organica, de unde concluzia ca functia publica si functionarul public se supun unui regim juridic unilateral, respectiv unui regim de drept public. Conceptele de functie publica, functie de conducere sau functie de executie le întâlnim în Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala, în Legea nr. 40/1991 privind salarizarea Presedintelui si a Guvernului României, precum si a personalului Presedentiei, Guvernului si al celorlalte organe ale puterii executive, în Legea nr. 52/1991 cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecatoresti, OUG nr. 24/2000 privind stabilirea sistemului unitar de salarizare a functionarilor publici, etc. În prezent, cadrul legislativ al functiei publice este conferit de Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarului public, cu modificarile si completarile ulterioare.Activitatile desfasurate de functionarii publici, care implica exercitarea prerogativelor de putere public, sunt urmatoarele:- punerea în executare a legilor si a celorlalte acte normative;- elaborarea proiectelor de acte normative si a altor reglementari specifice autoritatii sau institutiei publice, precum si asigurarea avizarii acestora;- elaborarea proiectelor politicilor si strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor si statisticilor necesare realizarii si implementarii politicilor publice, precum si a documentatiei necesare executarii legilor, în vederea realizarii competentei autoritatii sau institutiei publice;- consilierea, controlul si auditul public intern; - gestionarea resurselor umane si a resurselor financiare;- colectarea creantelor bugetare;- reprezentarea intereselor autoritatii sau institutiei publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din tara si strainatate, în limita competentelor stabilite de conducatorul autoritatii sau institutiei publice, precum si reprezentarea în justitie a autoritatii sau institutiei publice în care îsi desfasoara activitatea;- realizarea de activitati în conformitate cu strategia de informatizare a administratiei publice.La baza exercitarii functiei publice stau urmatoarele principii:- legalitate, impartialitate si obiectivitate;- transparenta;- eficienta si eficacitate;- responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale;- orientare catre cetatean;- stabilitate în exercitarea functiei publice;- subordonare ierarhica.Functiile publice pot fi clasificate astfel:a) dupa nivelul competentelor, se împart în:- functii publice generale care reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor cu caracter general si comun tuturor autoritatilor si institutiilor publice, în vederea realizarii competentelor lor generale. Sunt considerate functii publice generale, de exemplu, cea de secretar general al Guvernului, secretar general din minister, secretar al municipiului, director executiv al serviciilor publice deconcentrate a ministerelor, etc.

CAPITOLUL I ORIGINEA SI EVOLUTIA FUNCTIEI PUBLICESECTIUNEA IEvolutia reglementarilor cu privire la functia publica pana in 1923

Page 3: Functionar Si Functia Publica

Secole de-a rândul, Domnul era cel care facea legi, le punea in executare dar judeca adesea si plângerile facute impotriva hotarârilor date de dregatorii sai.In ierarhia dregatorilor domnesti locul de frunte ii detinea marele vornic care raspundea de problemele de administratie.Prin reformele lui Constantin Mavrocordat din 1973 s-a introdus principiul salarizarii functionarilor, dar nu s-a putut elimina venitul din slujba, havaeturi si plocoane.Prin Regulamentele Organice s-a procedat la prima organizare administrativa a Tarii Romanesti si Moldovei care a desfiintat sistemul vechi al dregatorilor si a creat departamentele ministeriale incadrate cu slujitori ai statului, care, spre deosebire de functionarii domnesti, erau platiti din visteria statului.In domeniul administratiei, cele mai insemnate au fost Legea rurala din iunie 1862, Legea comunala din 31 martie 1864, legea privind crearea consiliilor judetene din acelasi an. Art. 1 din Legea comunala prevede ca "toate satele, orasele (târgurile) vor forma pe viitor comune independente. La rândullor comunele se impart in comune rurale compuse din unul sau mai multe sate, catune si comune urbane, adica orase si orasele ".In baza Constitutiei din 1866 care stabilea in art. 10, alin. III principiul dupa care legi speciale vor determina conditiile de admisibilitate si de inaintare in functiile statului, au fost adoptate ulterior astfel de legiuiri precum:- Decretul pentru stabilirea statului functionarilor din administratiacentrala a vamilor din 23 ianuarie 1872;- Legea relativa la clasificarea functionarilor administratiei centrale afinantelor din 26 august 1876.Prin legea din 1 iulie 1905 s-a încredintat dreptul judecarii responsabilitatii administrative înaltei Curti de Casatiune, chiar daca sfera cauzelor care puteau atrage responsabilitatea administrativa era destul de redusa acestea fiind limitativ enumerate de lege.In art. 62 din lege este reglementata si raspunderea functionarilor publici pentru nerespectarea hotarârilor pronuntate de sectiunea a IlI-a in cazurile de contencios administrativ, administratorii fiind personal raspunzatori de daune catre partea vatamata.SECTIUNEA A II-A Functia publica in perioada 1923-1946Potrivit art. 107 al Constitutiei din 1923 ucel vatamat in drepturile sale printr-un act administrativ de autoritate, fie printr-un act de gestiune, fie prin reaua vointa a autoritatilor administrative de a rezolva cererea privitoare la un drept poate face cereri la instantele judecatoresti pentru recunoasterea dreptului sau".Sub imperiul legii fundamentale din 1923 instantele judecatoresti puteau sa anuleze actele ilegale si sa pronunte daune civile pana la restabilirea dreptului vatamat.

Drepturile si obligatiunile functionarilor publici

Drepturile si obligatiunile functionarilor publici

 

O perioada indelungata, functionarii au fost supusi unor regimuri restrictive, dat fiind specificul misiunii lor de a servi statului. Actualmente, acest specific este in atenuare progresiva, remarcindu-se o tendinta evidenta de a sterge diferenta dintre functionari si restul cetatenilor.

Page 4: Functionar Si Functia Publica

Dupa cum functionarii publici au obligatii fata de serviciul public, la fel ei au si drepturi respective.

Drepturile si obligatiunile functionarilor publici se divizeaza in doua mari categorii:

1. Drepturi si obligatiuni cu caracter general pe care le au toti functionarii publici;

2. Drepturi si obligatiuni speciale, pe care le au numai anumite categorii de functionari publici;

Ne vom opri mai detaliat la drepturile pe care le au toti functionarii publici.

Functionarul public are dreptul:

a) sa examineze probleme si sa ia decizii in limitele imputernicirilor sale;

b) sa solicite, in limitele competentei sale, si sa dispuna de informatia necesara de la alte autoritati publice, precum si de la persoane fizice si juridice, indiferent de forma de proprietate si tipul de organizare juridica;

c) sa se perfectioneze profesional;

d) sa avanseze la serviciu corespunzator pregatirii lui profesionale, capacitatilor intelectuale, rezultatelor atestarii, constiinciozitatii in exercitarea atributiilor in cazul in care participa la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de un rang superior;

e) sa-si cunoasca drepturile si obligatiunile de serviciu;

f) sa fie remunerat conform functiei, pregatirii profesionale si experientei sale de munca;

g) sa se asocieze la sindicate si sa participe la activitatea lor in afara orelor de program;

h) sa beneficieze de protectie juridica, in corespundere cu statutul sau.

 

Printre drepturile fundamentale ale functionarilor publici, evidentiem:

- dreptul la protectie juridica;

- drepturi financiare(dreptul la remunerare, la indemnizatii speciale, la asigurare sociala, la pensie de batrinete);

- dreptul la stabilitatea postului (acest drept constituie in acelasi timp si un avantaj fata de salariatii din sectorul privat. In principiu, functionarul este numit pentru toata cariera sa (in Germania, el este numit “pe viata”), cu exceptia cazurilor de demisie sau destituire, sanctiunea cea mai grava, care poate fi aplicata doar in urma unei proceduri disciplinare.

Page 5: Functionar Si Functia Publica

Functionarilor le sint garantate libertatea de opinie, libertatea de exprimare (cu conditia respectarii principiului neutralitatii si a obligatiei de rezerva), libertatea de asociere, libertatea sindicala, dreptul la greva.

Obligatiunile functionarului sint urmatoarele: 49422fqc64tor2b

a. sa execute la timp si calitativ deciziile autoritatilor publice in problemele ce tin de competenta lui;

b. sa dirijeze, in cunostinta de cauza, sectorul de munca incredintat, sa manifeste initiative si perseverenta, sa asigure indeplinirea neconditionata a sarcinilor ce stau in fata autoritatii publice;

c. sa respecte cu strictete drepturile si libertatile cetatenilor;

d. sa se calauzeasca in exercitarea atributiilor de legislatia in vigoare, sa fie obiectiv si impartial, sa nu dea dovada de tergiversari si birocratism;

e. sa examineze la timp propunerile, cererile si plingerile cetatenilor in domeniul activitatii sale de serviciu, in conformitate cu legislatia;

f. sa studieze opinia publica si sa tina cont de aceasta in activitatea sa;

g. sa pastreze secretele de stat ori un alt secret ocrotit de lege, precum si informatiile despre cetateni de care ia cunostinta in exercitarea atributiilor, respectind legislatia.

Nu se permite, conform legii, nici acceptarea de daruri si alte servicii din partea agentilor economici si cetatenilor pentru indeplinirea atributiilor de serviciu, cu exceptia semnelor de atentie simbolice, recunoscute conform normelor de politete si ospitalitate. Functionarul public nu are dreptul sa plece in delegatii peste hotare din contul persoanelor juridice sau ai cetatenilor, sa aiba conturi in banci din strainatate.

Obligatiile membrilor serviciului public decurg din misiunea lor de a servi interesului general. In primul rind, ei trebuie sa respecte o serie de obligatii profesionale propriu-zise, care trebuie realizate in exercitiul functiei; in al doilea rind, ei sint datori sa indeplineasca unele obligatii ce afecteaza comportamentul lor personal.

Obligatii profesionale:

- Obligatia de a servi, adica obligatia de a executa sarcinile ce-i sint incredintate. Un element al acestei obligatii este datoria de a indeplini personal sarcinile conferite. Obligatia de a servi implica de asemenea datoria de supunere ierarhica, adica de a respecta ordinele superiorilor ierarhici (fie ca este vorba de ordine individuale sau de indicatii generale), dar si datoria de a se supune legilor si regulamentelor. Totusi, daca subordonatul primeste un ordin ce contine grave elemente de ilegalitate si care compromite interesul public, functionarul este obligat sa nu execute acest ordin.

Page 6: Functionar Si Functia Publica

- Exercitarea exclusiva a functiei (obligatie instituita in unele tari). Functionarul trebuie sa-si exercite functia personal si in mod continuu. Din aceasta obligatie reiese principiul interdictiei cumulului unei functii publice cu o activitate privata.

- Discretie profesionala si secret profesional. Obligatia de discretie profesionala interzice de a revela, fara autorizatia autoritatii superioare, faptele, informatiile, documentele de care agentul a luat cunostinta in exercitiul functiei sale. Tot ce tine de functionarea interna a administratiei trebuie sa fie confidential. Evident, aceasta obligatie nu trebuie sa limiteze aplicarea principiului transparentei administrative.

Informatiile ce se cer a fi pastrate in secret nu sint doar cele calificate explicit ca secrete, ci toate informatiile pe care agentul le-a aflat in exercitiul functiei sale.

Interdictia de a divulga secretul profesional este generala si absoluta, cu o singura exceptie. Este vorba de teoria secretului profesional destainuit, care obliga agentii publici sa impartaseasca informatiile confidentiale colegilor sau superiorilor ierarhici atunci, cind acest lucru este necesar pentru buna functionare a serviciului.

Obligatia de rezerva. In exercitiul functiei, functionarul trebuie sa faca abstractie de opiniile sale politice sau religioase. El trebuie sa fie neutru si impartial.

Obligatia de perfectionare profesionala, care poate fi realizata prin formarea continua.

Obligatii ce afecteaza comportamentul personal al functionarului:

Obligatii specifice: obligatia de resedinta (pentru ambasadori, militari, de exemplu), obligatia de a cere autorizatie de casatorie (in Franta, de exemplu, pentru militarii jandarmeriei).

Obligatii generale. Functionarul trebuie sa aiba, in viata sa personala, un comportament ce nu compromite reputatia administratiei. El trebuie sa dea dovada de demnitate, probitate, onestitate, dezinteres, discretie, neutralitate, decenta, simtul responsabilitatii. qo422f9464toor

Nerespectarea de catre functionar a acestor datorii este sanctionata disciplinar.

Functionarului public i se interzice sa participe la grevele care perturbeaza activitatea autoritatilor publice respective, de a carei activitate depinde asigurarea societatii cu bunuri si servicii de importanta vitala.

In genere, statutul juridic al functionarilor publici este menit sa sporeasca interesarea lor morala si materiala, sa le creeze conditii necesare pentru exercitarea functiilor de serviciu, sa garanteze drepturile si asistenta sociala adecvata pentru acei care si au consacrat viata slujirii statului si poporului.

Page 7: Functionar Si Functia Publica

LEGEA nr. 23/1992 privind statutul functionarilor publici din Ungaria

Pentru existenta administratiei publice democratice, in general privita cu respect de catre membri societatii, este o conditie esentiala ca problemele de administratie publica sa fie incredintate spre rezolvare functionarilor publici care sa nu fie influentati de partidele politice, sa opereze in temeiul legii, sa fie profesionisti si nepartinitori. In acest scop, Parlamentul a intocmit urmatorul act, luând in considerare obligatiile interne ale Republicii Ungare:

Capitolul I

Masuri introductive

Sectiunea 11. Acest act priveste statutul functionarilor publici din aparatul de lucru al primului ministru, ministerelor, agentiilor nationale (administratia centrala), organisme ale autoritatii locale, birouri administrative locale ... (administratia locala).2. prevederile acestui act se aplica functionarilor publici care isi desfasoara activitatea in administratia prezidentiala, Parlamentul, Curtea Constitutionala, Oficiul National de Audit, consiliul Achizitiilor Publice, Comisia Nationala de Radio si Televiziune, Biroul Concurentei si Secretariatul Academiei de Stiinte.3. Directorul administratiei prezidentiale, ca si cel al Curtii Constitutionale si cei ai oficiilor parlamentare au dreptul la un salariu si o indemnizatie egale cu cele ale sub-secretarilor de stat; in timp ce directorul comisiilor parlamentare si directorii adjuncti au dreptul la un salariu si o indemnizatie egale cu cele ale sub-secretarilor de stat adjuncti.4. Articolele 5-6 ale sectiunii 17/A se aplica anagjatilor si angajatorilor in cazurile in care contractul de munca s-a incheiat in conformitate cu art.3 sectiunea 17/A.5. Sectiunile 22/A si 22/B se aplica sotului/sotiei precum si copiilor functionarilor publici care locuiesc impreuna cu parintii lor.6. Prevederile codului muncii se aplica angajatilor autoritatii administrative care nu sint functionari publici.7. In aplicare prezentului act,

a) un functionar public este un sef sau administrator care activeaza in sfera activitatilor si responsabilitatilor cuprinse la art.1 si 2, adresind problemele din sfera de activitati si indatoriri ale autoritatii administrative in vederea luarii de decizii si care – in baza unei imputerniciri – emite documente, rezolva ca expert problemele ce i-au fost incredintate si raspunde pentru activitatile sale si pentru atingerea obiectivelor permanente si temporare ale autoritatii administrative in domeniul sau de activitate, indeplineste sarcinile ce i-au fost incredintate prin contractul de munca su de catre superiorul ierarhic in conditiile legii;

b) o autoritate administrativa este acea autoritate prevazuta de art.1 si 2, precum si cele inregistrate in baza art.2, sectiunea 73;

Page 8: Functionar Si Functia Publica

c) un functionar public debutant este cel care la un an dupa terminarea studiilor (care servesc la clasificare) este angajat in administratia publica, pentru primul loc de munca.

8. Indatoririle legate direct de exercitarea atributiilor de executie, administrare, control si supervizare legala ale unei autoritati publice, pot fi indeplinite numai de catre persoanele cu statut de functionar public.Sectiunea 2. Acest act nu se aplica

d) Primului ministru, ministrilor si sub-secretarilor parlamentari, cu exceptia declaratiei de avere si sistemului de salarizare, precum si exceptiile prevazute de statutele lor, cu mentiunea ca daca primul ministru, ministrii sau sub-secretarii parlamentari sint membri ai Parlamentului, acestia vor pregati separat o declaratie de avere in conformitate cu regulamenteleParlamentului.

e) Agentiilor armatei Ungariei, granicerii, politistii, serviciile nationale de securitate, pompierii, fortele de interventie, vamesii, apararea civila si fortele de paza si ordine.

f) Angajatii primariilor, care se ocupa de serviciile de utilitate publica.g) Celor angajati pentru serviciile de utilitate publica, comunala sa angajati temporari.

Sectiunea 3. 1 Prevederile acestui act se aplica:a) cu exceptia sectiunii 20/A, sectiunilor 23-30/B, 31, 32 si 34-34, sub-secretarii de stat si sub-

secretarii de stat adjuncti din cadrul administratiei publice – daca statutele lor nu prevad altfel -, precum si

b) cu exceptia sectiunii 20/A, sectiunilor 23-30/B, 31/A-31/F si 34-34, functionarilor publici numiti consilieri politici.

2. Prevederile acestui act se vor aplica judecatorilor numiti de catre ministrul justitiei, daca statutul acestorra nu prevede altfel.Sectiunea 4. In privinta indemnizatiilor si bonusurilor, consiliul reprezentativ de la nivel local va hotari nivelul acestora in conformitate cu prevederile prezentului act.

Capitolul IIInceperea si incheierea activitatii in serviciului public

Obiectul activitatii in serviciul public

Sectiunea 5. Incadrarea in serviciul public este o relatie contractuala speciala intre stat, sau administratia locala si functionarul public angajat, cu scopul de a servi cetatenii si a se ocupa de lucrarile publice, unde drepturi si obligatii suplimentare le sint conferite ambelor parti, dincolo de cele implicate de postul in sine.Sectiunea 6.1. Drepturile angajatorului se exercita de catre directorul institutiei sau autoritatii publice, daca nu este altfel prevazut printr-un statut sau HG. Exercitiul autoritatii poate fi delegat in scris unui functionar public de conducere. Acesta nu poate delega mai departe exercitarea autoritatii.2. Daca numirea functionarului public se face in domeniul de activitate al unei institutii publice, aceasta nu il poate delega, elibera pentru incompatibilitate si nici nu poate incepe procedura disciplinara sau sa aplica sanctiuni disciplinare – cu exceptia situatiilor prevazute la art.2, sectiunea 51.Stabilirea angajarii in serviciul publicSectiunea 7.1 Angajarea in serviciul public poate fi stabilita si mentinuta pentru cetatenii ungari care nu au cazier, au capacitatea necesare si un nivel minim de ducatie, completat de instruire suplimentara. Pentru posturile importante si in care se cere confidentialitate maxima, dupa cum prevede prezenta lege, se pot angaja doar persoane care intrunesc conditiile de securitate necesare postului respectiv, care sint necesare pentru ca viata statului si economia national sa se desfasoare legal. Candidatii trebuie sa dea o declaratie scrisa prin care se angajeaza sa se conformeze acestor cerinte si isi dau acordul pentru ca autoritatile competente sa le verifice declaratia. Trebuie inclusa declaratia unei rude odata cu consimtamintul pentru verificare. Daca persoana in cauza declara ca nu doreste sa se supuna

Page 9: Functionar Si Functia Publica

responsabilitatilor aferente acelei functii importante, atunci aceasta nu va putea intra intr-o relatie contractuala pentru ocuparea postului respectiv.2. Daca institutia publica centrala doreste sa angajeze un functionar public cu studii superioare in activitatile de baza, candidatul trebuie sa aiba, pe linga intrunirea criteriilor de angajare de la art.1, un atestat recunoscut de cunoastere a limbii engleza, franceza sau germana. Daca postul cere cunosterea unei alte limbi decit cele mentionate, poate fi acceptat un certificat de cunoastere a limbii recunoscut de catre stat, in loc de atestatul pentru limba engleza, franceza sau germana.3. Prevederile legii – sau in cazurile prevazute de lege, cel care exercita autoritatea de a angaja – poate conditiona angajarea in serviciul public, dincolo de cele prevazute la art.1, de un nivel de studii sau calificare, perioada de proba, precum si aptitudine medicala si mentala.4. Nu se pot face exceptii in conditiile de angajare prevazute la art.1, cu exceptia celor prevazute la art. 5 si 2, sectiunea 8.5. Consiliile locale pot, in cazuri justificate, sa excepteze candidatii de la intrunirea conditiilor de calificare pentru angajare. Durata exceptarii nu poate depasi perioada necesara pentru obtinerea calificarii. Daca la sfirsitul perioadei de exceptare candidatul nu a obtinut calificarea necesara, contractul sau de munca in cadrul serviciului public trebuie incheiat.6. O institutie publica centrala nu poate angaja pentru activitatile sale de baza un candidat care are doar pregatire suplimentara. In privinta cerintelor de angajare si calificare, activitatile da baza ale institutiei sint cele atribuite institutiei prin lege si cele hotarite de ministru sau director, in conditiile legii.7. Numirea pentru posturile de functionar public, functionar public superior sau director – in conformitatea cu lista functiilor publice literele b)-h) art.8, sectiunea 22/A – este limitata la cei care:

a) dau o declaratie de avere, dupa cum prevede anexa 6, proprie, a consoartei si copiilor, la data intrarii in relatie contractuala si la intervale regulate, prevazute de art.8, sectiunea 22/A

b) este de acord sa isi dea consimtamintul pentru ca autoritatile competente sa ceara informatii de natura personala necesare pentru verificare declaratiei de avere

c) aduce o declaratie din partea unei rude pentru ca datele personale sa poata fi procesate in ceea ce priveste declaratia de avere de catre autoritatile prevazute de prezenta lege.

Sectiunea 8.1 Candidatii pot fi numiti doar pe functiile de notar, notar districtual sau director regional pentru un oras cu rang de municipiu, sau functionar adjunct

a) daca au un doctorat in stiinte administrative, politice sau juridice si – cu exceptia situatiilor prevazute de art.4 – au trecut un examen sau au fost exceptati de catre consiliul Comisiei Nationale de Examinare pentru Administratia Publica in cazul in care au un titlu academic relevant si

b) daca au deja doi ani de experienta in administratia publica.2. Consiliul local poate, cu exceptia posturilor de notar de district sau a unei localitati cu peste 5.000 de locuitori

a) sa excepteze o persoana de la cerintele calificare de la litera a) art1, daca persoana si-a inceput studiile care ii vor aduce acea calificare ; durata exceptarii nu poate depasi perioada necesara temrinarii studiilor. Daca pina la sfirsitul perioadei candidatul nu si-a obtinut calificarea, contractul sau ca notar se incheie.

b) Sa micsoreze sau sa verieze perioada de proba mentionata la b) art1.3. Candidatii pot fi numiti pe functia de notar sef – si adjunct, pentru a-l inlocui pe notar – daca

a) au un doctorat in stiinte politice sau administrative sau este un economist atestat si – cu exceptia situatiilor prevazute la art.4 – a sustinut un examen special sau a fost exceptat de consiliul OKV in cazul in care au un titlu academic relevant si

b) daca au deja doi ani de experienta in administratia publica4. Consiliul local poate numi un candidat fara ca acesta sa sustina un examen special in administratie publica, cu conditia ca in termen de un an de la numire acesta sa sustina examenul sau sa fie exceptat de OKV in cazul in care are un titlu academic relevant. Daca pina la sfirsitul perioade candidatul nu a

Page 10: Functionar Si Functia Publica

obtinut calificarea necesara, contractul sau de munca este incheiat de drept. Perioadele prevazute de art.4, sectiunea 25 nu vor fi incluse.Sectiunea 9.1 Nu se poate stabili un contract de munca in cadrul serviciului public daca prin aceasta s-ar ajunge la o relatie ierarhica intre un functionar public si o ruda a sa.2. Consiliul local si (...) – daca statutele lor nu prevad altfel – pot, in situatii bine justificate, sa acorde exceptii de la interdictiile prevazute la art.1.31.Concursul si anuntarea publica a acestuiaSectiunea 10.1 Autoritatea care isi exercita drepturile de a angaja va anunta Ministerul de Interne despre posturile vacante de directori sau functionari publici – cu exceptia posturilor de sub-secretar de stat si sub-secretar de stat adjunct – dupa procedura stabilita de Ministerul de Interne, in termen de 15 zile de la vacantarea postului, cu conditia ca acesta sa nu fie ocupat pe perioada vacantarii.2. Postul de sef de departament din aparatul de lucru al primului ministru, ministerelor – cu exceptia Ministerului de Interne – sau a unei institutii subordonate direct guvernului poate fi ocupata numai prin concurs, cu exceptia caurilor prevazyte la art.4, sectiunea 31/C si art.1, sectiunea 31/E.3. Daca institutia abgajatoare organizeaza examen public, anuntul trebuie sa contina:- numele institutiei- denumirea postului vacant si – in cazul postului de director - unitatea organizationala pe

care o conduce- descrierea atributiilor- conditiile, prevazute de lege sau altele, necesare ocuparii postului sau promovarii

concursului- informatii referitoare la salariu si alte bonusuri- conditiile depunerii dosarelor, termenul limita si termenul limita pentru evaluarea

acestora- informatii referitoare la procedurile concursului si mijloacele de evaluare- regulile privitoare la procedura examenului de aptitudini, data ocuparii postului- o lista cu documentele ce trebuiesc incluse in dosarul de inscriere.4. Candidatii pot fi invitati sa candideze pentru un post ocupat, daca acesta va fi vacant la data concursului, iar functionarul care il ocupa este anuntat in scris cu cel putin 8 zile inainte de anuntarea concursului.5. Anuntarea concursului trebuie publicata in buletinul Ministerului de Interne dar, mai mult, pot fi folosite si alte metode de publicitate. Perioada de anuntare a concursurilor nu poate fi mai scurta de 15 zile de la data cind acestea sunt publicate.6. Examinarea si testarea aptitudinilor pot fi doar preconditii pentru depunerea dosarului si va oferi informatii semnificative asupra candidatului.7. La cererea institutiei angajatoare, se va intruni o comisie preparatoare de cel putin 3 membri, pentru evaluarea dosarelor. La sedintele comisiei poate participa si un reprezentant al sindicatului reprezentativ.8. Institutia angajatoare va lua o decizie in privinta candidaturilor, tinind seama de sugestiile comisiei de evaluare si va alege intre primii trei candidati cu notele cele mai mari (...) Institutia angajatoare este obligata – la cerere – sa aduca la cunostinta candidatului rezultatele examenelor prevazute la art.6. numirea pe un post de director poate fi facuta numai pentru un functionar public care a luat parte la concurs si a intrunit criteriile prevazute in anunt.9. Candidatilor li se vor aduce la cunostinta in scris rezultatele concursului la cel mult 8 zile dupa ce a avut loc evaluarea. Candidatilor respinsi li se va inapoia in intregime dosarul de inscriere, impreuna cu instiintarea. Dezvaluirea continutului dosarului catre o alta persoana decit evaluatorii – cu exceptia celor prevazute la art.1, sectiunea 23 – se poate face doar cu acordul expres a candidatului.

Page 11: Functionar Si Functia Publica

10. In ceea ce priveste Ministerul de Externe si functionarii sai, guvernul poate stabili reguli, altele decit cele prevazute la art.3-9.11. Consiliul local va organiza concurs pentru ocuparea functiilor de notar sau notar sef in termen de 30 de zile dupa vacantarea acestora. Daca nici un candidat nu a promovat concursul, se va anunta un nou concurs in termen de 30 de zile.12. Consiliul local va lua o decizie asupra candidatilor la postul de notar sau notar sef la prima sedinta dupa expirarea termenului pentru inscriere.NumireaSectiunea 11.1 Angajarea in cadrul serviciului public se face prin numire si acceaptare a acesteia – cu exceptia art.2-3, sectiunea 11/A – si este pe perioada nedeterminata. Numirea si acceptarea numirii, precum si alte declaratii legale relevante pentru angajarea in serviciul public, se vor consemna in scris.2. Angajarea in serviciul public se poate face pe o perioada determinata pentru inlocuirea unei persoane care intruneste conditiile prevazute in sectiunea 7. Durata angajarii in serviciul public pe perioada determinata se face pe baza de calendar sau prin alte mijloace. 3. Cei care au dreptul la pensie – cu exceptia notarului – pot intra in serviciul public numai pe perioada determinata. Durata unui asemenea contract nu poate depasi un an. Angajarea in serviciul public pe perioada determinata poate fi extinsa prin repetare.4. Functionarii publici numiti in conformitate cu art.2-3 vor fi pusi pe statul de plata in conformitate cu prevederile sectiunii 23 si salariul lor va fi stabilit in conformitate cu prevederile sectiunilor 42-49. daca durata numirii nu depaseste un an, nu se vor aplica prevederile legale pentru avansare.5. Functionarul public va verifica toate datele si informatiile necesare pentru stabilirea salariului, precum si a tuturor datelor si faptelor care (...). Functionarul public este obligat, cel putin in ziua cind preia functia, sa aduca la institutie certificatul de la fostul loc de munca.6. Scrisoarea de numire va include clasa de clasificare care va servi drept baza pentru includerea functionarului pe statul de plata, locul, gradul salariului, salariul, nivelul de intrare in comparatie cu salariul de baza (...). Scrisoarea de numire va mentiona si alte probleme care tin de angajare. Se va atasa si o descriere a sarcinilor de serviciu.7. In acelasi timp cu numirea, institutia angajatoare va aviza functionarul asupra urmatoarelor:

a) lista de indatoririb) data de incepere a serviciului care ii da dreptul la premiul de jubileu, precum si data cind va

incepe urmatorul stagiu de instruirec) alte indemnizatii si nivelul lord) data cind indemnizatia va fi transferatae) data de la care incepe sa lucrezef) regulile dupa care (...)g) durata vacantelor obisnuite si regulile dupa care se emit

8. Institutia angajatoare este obligata sa dea functionarului toate informatiile de la art.7 in termen de 30 de zile de la numire (...). Institutia angajatoare este obligata sa-l anunte in scris pe functionar despre orice modificare intervenita in lit.a)-d) de la art.7 in termen de cel mult 30 de zile dupa ce au intrat in vigoare.Sectiunea 11.1 Ministrul care conduce cabinetul primului ministru poate rearanja posturile de consilieri guvernamentali din cabinet (...)2. Un ministru poate rearanja posturile de consilieri ministeriali din cabinet sau secretariatul miniosterului (...)3. Consiliul local – cu exceptia consiliului unui oras – poate crea posturi de consilier sef in cadrul sau, pentru pregatirea deciziilor sale si pentru indeplinirea sarcinilor ce ii revin primarului, primarului ganeral sau seful consiliului local.4. Numarul de posturi descrise la art.1-3 nu poate depasi 5% din numarul functionarilor institutiei publice. Posturile de la art.1-3 vor fi listate in anexa la statutele de organizare si functionare.

Page 12: Functionar Si Functia Publica

5. Pentru a fi potrivita pentru numirea in functia de consilier politic sef, o persoana trebuie sa aiba studii superioare si sa indeplineasca conditiile art.1, sectiunea 7. Dreptul de a angaja consilieri politici sef sau consilieri politici este exercitat de catre:

a) seful cabinetului primului ministrub) ministrul, daca se aplica art.2c) primarul, daca se aplica art.3

6. Consilierii politici sef sau consilierii politici – indiferent de perioada lucrata in serviciul public – vor fi trecuti in statul de plata ca:

a) consilier politic sef sau consilier politic, daca se aplica art.1sau 2b) consilier sef sau consilier senior, daca se aplica art.3

Salariul consilierului sef sau consilierului senior este hotarit de institutia angajatoare in conformitate cu a)-c), art.5, indiferent de pozitia lor in statul de plata.7. Daca angajarea unui consilier politic sef sau consilier politic se incheie datorita incheierii numirii data de guvern, acesta are dreptul la plata pe 2 luni (...) daca a lucrat neintrerup in ultimii 2 ani.Sectiunea 11/B:1 La inceperea serviciului public, perioada de proba este mentionata in numire.2. Perioada de proba nu poate depasi 6 luni si nu va fi prelungita.3. In timpul perioadei de proba, serviciul public poate fi incheiat de catre oricare dintre partile interesate.4. Perioada de proba nu poate fi mentionata daca selectia pentru numire se face prin concurs sau daca numirea directoriala are loc in acelasi timp.Sectiunea 12.1 Functionarul public trebuie sa depuna un juramint la numire.2. Continutul juramintului este: (...)3. Depunerea juramintului este administrata de autoritatea administrativa inainte ca functionarul sa fie numit. Juramintul va fi depus in prezenta institutiei angajatoare si a colegilor. Juramintul va fi depus in cuvinte si reconfirmat in scris.Sectiunea 13.1 Daca numirea este anulata inainte de preluarea functiei, functionarul nu poate incepe sa lucreze inainte de eliminarea motivului pentru care numirea a fost anulata. Daca motivul de anulare a fost adus la cunostinta institutiei angajatoare dupa inceperea activitatii, functionarul este suspendat pina la eliminarea motivului de anulare.2. Daca functionarul nu depune juramintul, acesta este un motiv de anulare a numirii.Sectiunea 14.1 Continutul numirii poate fi amendat numai de comun acord intre functionar si institutie. Consimtamintul functionarului nu este cerut:

a) in cazul in care functionarul este avansat pe statul de plata pentru a i se hotari salariul in conditiile prezentei legi

b) in cazul in care are loc restructurarea institutiei, daca aceasta nu afecteaza angajarea in serviciul public, sfera de activitati sau salariul si daca noul loc de munca se afla in aceeasi localitate

c) daca amendarea numirii este necesara datorita schimbarilor (...)2. Institutia publica, functionarul public si alta institutie publica pot cadea de acord in privinta transferului functionarului la o alta institutie publica pe durata determinata sau permanent. Dupa perioada determinata, functionarul public se va intoarce la institutia publica initiala si va fi luat in calcul la avansare. In cazul in care transferul este permanent, institutia nu poate refuza sa isi dea acordul, cu conditia ca sa existe un interval de 2 luni intre cererea de transfer si data de la care acesta se efectueaza.3. In cazul transferului permanent, certificatul va include atit functia cit si salariul si indemnizatiile.4. Daca un notar candideaza la alta functie de notar cit mai este inca in exercitiu si este selectionat, se aplica regulile privitoare la transfer.5. Nu va fi o schimbare a numirii daca institutia publica ii cere in scris functionarului sa indeplineasca temporar alte sarcini decit cele din sfera sa de activitati (transfer). Asemenea transfer poate fi decis

Page 13: Functionar Si Functia Publica

daca functionarul este calificat pentru noile activitati. Transferul nu poate provoce neajunsuri considerabile functionarului si trebuie sa se aiba in vedere functia, sanatatea si alte circumstante.6. Functionarul public va fi anuntat in scris asupra transferului, durata acestuia, cu cel putin 3 zile inainte. Munca depusa in transfer nu va depasi 44 de zile de munca intr-un an. Mai multe transferuri in acelasi an vor fi acumulate. Daca durata transferului depaseste 4 ore intr-o singura zi de munca, se va socoti ca o zi intraga de transfer.7. Durata transferului si delegatiile se vor aduna intr-un an calendaristeic si nu vor depasi 110 zileIncheierea angajarii in serviciul publicSectiunea 15.1 Angajarea in serviciul public se incheie:

a) cind perioada determinata ajunge la sfirsitb) in caz de deces al functionaruluic) prin puterea prezentei legi, in cazurile prevazute de aceastad) in caz de destituire ca sanctiune disciplinarae) la incheierea numirii ministeriale a judecatorului numit de Ministerul de Justitief) la virsta de 70 de ani

2. Angajarea in serviciul public poate fi incheiata:a) prin acord al partilor implicateb) prin transferc) prin demisied) prin destituiree) cu efect imediat in timpul perioadei de proba

Sectiunea 16.1 Functionarul public isi poate da oricind demisia.2. Perioada de demisie este de 2 luni pentru functionari publici. Partile implicate pot cadea de acord asupra unei perioade mai scurte (...)Sectiunea 17.1 Angajarea in serviciul public se poate incheia prin destituire – cu restrictiile art.4 – daca

a) devine necesara, prin decizie a autoritatii, pentru a reduce personalul din cadrul institutiei publice si prin urmare functionarul public nu mai poate f angajat

b) daca se incheie activitatea institutiei pentru care a fost angajat functionarul publicc) sfera de activitati a functionarului a devenit obiectul restructurariid) daca functionarul poate fi pensionat

2. Angajarea in serviciul public se va incheia prin destituire daca:a) (...)b) functionarul public nu isi poate indeplini indatoririlec) dupa ce numirea directoriala a fost revocata, functionarul nu este angajat de alta institutie sau

refuza postul care i s-a oferit (art.9, sectiunea 31)d) (...)

3. Angajatorul este obligat sa dea motive pentru demitere. Explicatia va contine motive clare si (…)4. Functionarul public poate fi eliberat in temeiul a)-c), art.1, daca nu e nici un post vacant corespunzator calificarii si salariului din cadrul institutiei publice, sau daca functionarul nu admite sa fie transferat catre o asemenea sfera de activitati. (...)5. Daca incapacitatea mentionata la b), art.2 survine ca urmare a unei conditii medicale, functionarulpoate fi destituit daca nu exista nici un post vacant corespunzator calificarii sale, salariului si starii de sanatate in cadrul institutiei, sau sau daca functionarul nu admite sa fie transferat catre o asemenea sfera de activitati.6. Daca incapacitatea mentionata la b), art.2 nu este consecinta unei conditii medicale, functionarul poate fi destituit doar daca institutia l-a gasit incapabil de a-si indeplini atributiile.7. Functionarii publici care pot fi pensionati si cer acest lucru trebuie sa fie eliberati din functie de catre institutia publica in temeiul d), art.1. Sub acest pretext, demiterea la cerere din partea functionarului este obligatorie o singura data.

Page 14: Functionar Si Functia Publica

8. Daca institutia publica(...)9. Daca functia de notar districtual este intrerupta sau daca adminisrtatia locala (...)Sectiunea 17/a 1 Angajarea in serviciul public se va incheia in conditiile a), art.2, sectiunea 17, daca acest act nu mai este aplicabil (...) datorita schimbarilor de structura organizationala sau a statutului legal al angajatorului.2. Angajatorul va aduce la cunostinta functionarului schimbarile, cu 60 de zile inainte de efectuarea acestora. In acelasi timp, functionarul public va fi anuntat in scris daca noul angajator continua angajarea functionarului public.3. Daca noul angajator continua angajarea functionarului, acesta va declara in scris, in termen de 30 de zile de la primirea instiintarii, daca este de acord sau nu. Daca isi da consimtamintul, functionarul este transferat la o institutie cu finantare publica sau va semna un contract de angajare cu un alt angajator.4. Daca functionareul nu este de acord, sau nu da o declaratie in conformitate cu art.3, contractul de munca i se incheie in conformitate cu a), art.2, sectiunea 17.5. Daca functionarul semneaza un contract de angajare, i se va lua in calcul vechimea de la fostul loc de munca. In cazul in care este vorba de o angajare in serviciu public pe durata nedeterminata, atunci contractul va fi semnat pe o durata nedeterminata.6. Spre deosebire de art.5, referitor la perioada de instiintate si plata compensatorie, durata de angajare la noul angajator se va lua in considerare din momentul prevazut de art.1. Prelungirea perioadei de instiintare si a platii compensatorii se va calcula (...)7. Prevederile art.1-6 se vor aplica daca o parte a angajatorului este desfiintata, infiintindu-se inacelasi timp o alta institutie care nu se mai afla sub incidenta acestui act, pentru indeplinirea sarcinilor sale.17/B.1 O reducere in grup de personal in cadrul unei institutii este

a) de cel putin 5 persoane, daca numarul total de angajati este mai putin de 20b) cel putin 10, daca numarul total de angajati este mai mare de 20 dar mai mic de 100c) cel putin 10% din functionari daca numarul total este de cel putin 100 dar mai mic de 300d) cel putin 30% daca numarul total este de cel utin 300

Cind se aplica prevederile a)-d), numarul functionarilor publici se va aduna cu numarul celorlalti angajati.(2) In cursul reducerii de personal, autoritatea administrativa este obligata sa consulte federatia salariatilor din autoritatea administrativa respectiva.(3) Autoritatea administrativa va informa functionarii publici implicati, precum si biroul de ocupare a fortei de munca local, in scris, despre decizia de reducere a personalului, cu cel putin 30 de zile inainte de instiintarea de eliberare din functie. Autoritatea administrativa este obligata sa informeze biroul de ocupare a fortei de munca local de numele, ultimele domenii de activitate, calificarile si salariile medii ale functionarilor publici afectati de reducerea personalului. (4) Daca, in momentul instiintarii necesare la art. 3, exista o interdictie de concediere a functionarului public, functionarul public poate fi concediat doar dupa ce interdictia este ridicata.(5) Instiintarea solicitata de art. 3- decat daca statutul nu prevede altceva- este incredintata instuitutiei superioare fata de autoritatea administrativa care si-a incetat activitatea fara a avea un succesor legal.(6) O instiintare de eliberare din functie care nu respecta prevedrile art. 2-3 va fi considerata nula. Sectiunea 18. (1) Perioada de instiintare este de 6 luni.(2) La incheierea relatiilor de munca pe durata determinata, perioada de instiintare nu se poate extinde dincolo de perioada in care raporturile de servciu s-ar fi terminat in concordanta cu conditiile de numire in functie, fara eliberarea din functie. (3) Functionarul public va fi scutit de obligatia de a lucra pentru cel putin jumatate din perioada de instiintare, iar pentru perioada respectiva, are dreptul la o medie din salariul sau. Prevederile de

Page 15: Functionar Si Functia Publica

incompatiblitate prevazute in art. 2 si 3 din sectiunea 21 nu se vor aplica functionarilor publici scutiti de obligatia de a munci.(4) Salariul mediu platit pentru perioada in care functionarul public este scutit de obligatia sa de a munci nu poate fi recuperat nici macar in situatia in care in acest timp a stabilit o relatie contractuala care performanta.Plata compensatorieSectiunea 19.1 Functionarul public – cu exceptia art.8 – are dreptul la plata compensatorie.2. Suma acestei plati este, daca functionarul public eliberat din functie are o vechime de

a) 3 ani: echivalentul salariului pe o lunab) 5 ani: echivalentul salariului pe 2 lunic) 8 ani: echivalentul salariului pe 3 lunid) 10 ani: echivalentul salariului pe 4 lunie) 13 ani: echivalentul salariului pe 5 lunif) 16 ani: echivalentul salariului pe 6 lunig) 20 ani: echivalentul salariului pe 8 luni

la inceputul perioadei de preaviz. La plata compensatorie se adauga echivalentul salariului pe patru luni daca functionarul are o vecime in serviciul public mai mica de 5 ani fata de cit l-ar indreptati la pensie- a), art.1, sectiunea 19/A. Suma platii compensatorii trebuie inregistrata in certificatul de angajare.3. La calcularea platii compensatorii se va lua in considerare numai perioada lucrata in cadrul institutiei respective.4. Cind se incheie serviciul public prin destituiri repetate, baza pentru calcularea platii compensatorii (...) Daca destituirea din functia publica este pe durata determinata, conform art.2, sectiunea 11, suma platii compensatorii se va stabili pe baza perioadei dintre numire si destituire.5. In privinta aplicarii art.3 si 4, perioada petrecuta in serviciul public va include

a) perioada petrecuta cu predecesorul legal al angajatoruluib) in cazul transferului, perioada petrecuta intr-o institutie publica, serviciul public, serviciul

public oficial sau inainte de 1 iulie 1992 la orice angajator.c) In cazul recalificarii, perioada petrecuta in serviciul public oficial

6. Functionarul public are dreptul la jumatate din plata compensatory daca nu a fost de accord cu transferul, art.4-5, sectiunea 17, cu exceptia cazului in care a avut un motiv intemeiat, mai ales daca

a) salariul oferit este mai mic de 80% decit cel anteriorb) daca i se ofera un post cu mai multe sau mai putine ore de lucru decit cel anteriorc) daca i se ofera un post pe durata determinata, in cazul in care cel anterior este pe durata

nedeterminatad) daca trebuie sa faca naveta mai mult de doua ore in fiecare zi pentru a ajunge la serviciu, in

cazul functionarilor care au copii mai mici de 10 aniIn privinta a), salariul bazat pe statul de functii va fi luat in calcul, chiar daca a primit un salariu mai mare decit cel potrivit functiei, i-a fost acordat un titlu sau a fost numit consilier sau consilier sef.7. Salariul mediu pentru perioada exceptata de la munca obligatorie se ca plati in ultima zi de lucru cu obligatii de lucru, in timp ce plata compensatorie se va plati in ultima zi de preaviz. Totusi, seful institutiei poate – la cererea functionarului – alege sa o plateasca in ultima zi de lucru.8. Functionarul public nu are dreptul la plata compensatory daca

a) este destituit in timpul perioadei de probab) are dreptul la pensie atunci cind isi va incheia serviciul public, art.1, sectiunea 19/A c) daca a fost destituit pentru motive altele decit madicaled) daca a incheiat serviciul public in conformitate cu art.1, sectiunea 17/A si stabileste relatii

contractuale cu un nou angajator, in conformitate cu art.3, sectiunea 17/A.Sectiunea 19/A 1 In ceea ce priveste aplicarea d), art.1, sectiunea 17, b), art.8, sectiunea 19 si b), art.2, sectiunea 71, un functionar public pensionat este cel care

Page 16: Functionar Si Functia Publica

a) a implinit virsta de 62 de ani si are vechimea necesara pentru pensie, sau primeste pensieb) pensie pentru limita de virsta inainte de termen (a)c) pensie pentru limita de virsta (...)d) pensie pentru limita de virsta avansata (avansata si redusa)e) pensie de serviciuf) pensie pentru (...)g) alte forme de indemnizatii de pensionare, echivalente cu pensia sauh) pensie pentru incapacitate de munca

2. Functionarii publici vor primi indemnizatiile de pensionare de la b)-h), art.1 la cerere.3. Functionarii publici trebuie sa isi anunte angajatorul daca intra sub incidenta art.1.4. In ceea ce priveste aplicarea art.7, sectiunea 17, functionarii publici sint apti de pensionare in cazurile a)-c), art.1.Sectiunea 202

RezervaSectiunea 20/A.1 Daca functionarul public este destituit pentru motivele de la a)-c), art.1, sau a), art.2, sectiunea 17 va fi trecut in rezerva pentru o perioada nu mai lunga decit avizul, cu conditia ca oferta unui post, art.4, sectiunea 17, sa nu duca la nici un rezultat – pentru a-i oferi un post potrivit in functie de calificare si locul pe statul de plata in cadrul altei institutii publice. Daca functionarul nu isi da acordul, sau este scos din rezerva la cerere, are dreptul la jumatate din plata compensatorie la care are dreptul. Cind se incheie serviciul public se incheie si stationarea in rezerva.2. Plasarea in rezerva este de competenta sefului institutiei. Acesta va informa serviciul de evidenta al Ministerului de Interne – in conformitate cu hotarirea de guvern – asupra actiunilor intreprinse fara intirziere (sectiunea 62/A).3. In timp ce un functionar public se afla in rezerva, este de datoria serviciului de evidenta – dupa recomandarile guvernului – sa ii gaseasca o alta functie publica folosindu-se de datele de angajare ale functionarului, art.1, pe care sa i-o ofere. Dupa trimiterea instiintarii asupra intrarii in rezerva, sefii institutiilor publice care au posturi vacante vor fi informati despre aceasta precum si despre faptele si datele functionarului respectiv, in temeiul legii.4. Seful institutiei careia i se transmit datele, va lua o decizie asupra angajarii functionarlului din rezerva, in baza datelor ce i-au fost puse la dispozitie. Seful institutiei – in conformitate cu hotaririle guvernului – va anunta decizia sa la serviciul de evidenta. La angajarea functionarului public, transferul sau – cu conditia ca functionarul sa isi fi dat acordul – va fi operat. In acest caz, actiunea angajatorului de destituire din functie va fi anulata- in functie de perioada tranferului. Totusi, aceasta situatie nu influenteaza baza legala a alocatiei de platit in perioada de instiintare inainte de anularea deciziei de destituire. Daca functionarul public nu consimte asupra transferului, se vor lua masuri in concordanta cu art. (6), sectiunea 19. (5) Pe perioada in care functionarul public este trecut in corpul de rezerva, reglementarile privind destituirea si plata compensatorie se vor aplica cu urmatoarele amendamente:

a) functionarul public are dreptul la plata alocatiei stabilita pentru perioada de instiintare in sume lunare egale

b) plata compensatoirie se va efectuia numai in ultima zi a perioadei de instiintare.(6) Trecerea in corpul de rezerva nu influenteaza drepturile si responsabilitatile derivand din pozitia

ocupata de functionarul public.(7) Trecerea in corpul de rezerva se incheie daca, intr-un interval de 6 luni:

a) Functionarul public este transferat intr-o noua pozitieb) Functionarul public solicita sa fie mutat din corpul de rezerva.

Incompatibilitati

Page 17: Functionar Si Functia Publica

Sectiunea 21. (1) Cu exceptia situatiilor stabilite prin lege, functionarii publici nu pot fi reprezentantii administratiei locale sau al unei minoritati din administratia locala cat timp se afla sub jurisdictia autoritatii administrative angajatoare. (2) Functionarii public nu se pot angaja in alte relatii contractuale, cu exceptia activitatilor stiintifice, educationale, artistice, literare si editoriale, precum si intelectuale prevazute de lege, fara consimtamantul autoritatii angajatoare.(3) Functionarii publici aflati intr-o pozitie de conducere nu se pot angaja in alte relatii contractuale, cu exceptia activitatilor stiintifice, educationale, artistice, literare si editoriale, precum si intelectuale prevazute de lege.(4) In scopul inlocuirii cu un alt notar, notarii- pe baza unui acord intre institutiile in cauza- pot fi angajati in serviciul public.(5) Functionarii publici

a) nu se pot implica in activitati si nu pot avea un comportament nedemn de functia pe care o ocupa sau care le-ar afecta impartialitatea;

b) nu pot primi o functia intr-un partid politic si nu pot aparea in public reprezentand interesul unui partid, cu exceptia participarii la alegerile locale pentru propria candidatura;

c) nu pot ocupa o functie de conducere intr-o societate lucrativa, nu pot fi membri in comisia de supervizare cu exceptia situatiei in care actionarul majoritar al acelei societati este administratia locala sau o institutie publica, daca societatea se afla in proprietatea statulkui pe termen lung, sau daca actionarul majoritar le deleaga drepturi si atributii speciale

Sectiunea 21/A3

Sectiunea 22. (1) Functionarii publici sunt obligati sa raporteze in scris imediat ce a aparut o situatie de incompatibilitate in ceea ce ii priveste, sau daca a aparut o incompatibilitate in timp ce-si exercitau functia.

Declararea averiiSectiunea 22/A.(1). Pentru ca drepturile de baza si responsabilitatea sa fie aplicate fara partinire si prejudiciu, si ca acuratetea vietii publice sa fie mentinuta si sa se prevenia coruptia, functionarului public definit la Articolul (7)-(8)(pe viitor : declaratie de avere a functionarului public, cu continutul prescris in Suplimentul 6 si in concordanta cu dispozitiile prevazute in acest Act, si prevede un cont al cresterii averii, precum si motivele de aici, comparate cu cele din declaratiile de avere anterioare.Functionarul public cu obligatia de declaratie, va inainta declaratia de avere separat si individual pentru sotia lui sau partenerul de de viata precum si pentru copilul sau copii care sunt impreuina cu el(in viitor :declaratia de avere a rudelor), mai putin cele prevazute in acest Act cu referire la dispozitiile declaratiei de avere a funtionarului public.(2) Declaratia de avere a functionarului public si declaratia de avere a rudelor (in viitor colectiva :declaratia de avere )sunt alcatuite din sectiuni separate continand informatii persoanle(in viitor :sectiunea personala) si o declaratie(in viitor :sectiunea avere),(3) Functionarul public cu obligatia de declaratie va completa sectiunile personale in doua exemplare, si va pune fiecare copie separat intr-un plic sigilat.Apoi, plicul sigilat este inaintat autoritatii responsabila de drepturile functionarilor(angajatilor), care vor introduce codurile de identificare in baza de datea serviciului public, in plic.Functionarul public retine o copie a declaratiei.(4) Functionarul public cu obligatia de declaratie va completa sectiunea de avere a declaratiei de avere a functionarului public in trei copii, iar sectiunea de avere a declaratiei de avere a rudelor in doua copii.Doua copii a sectiunii de avere a functionarului public, precum si o copie a sectiunii declaratiei de avere a rudelor vor fi inmanate in plicuri inchise autoritatii responsabile cu dreptul angajatului(functionarului), care vor introduce intr-un plic codurile tehnice de identificare in baza de date a serviciului public, .Functionarul public cu o obligatia de declarare va introduce date in

Page 18: Functionar Si Functia Publica

completarea declaratiei pe fiecare pagina a sectiunilor de avere care se vor pune in plic inchis.Functionarul public va retine exemplarele trei si doi al sectiunilor de avere a declaratiei de avere a functionarului public si respectiv a declaratiei de avere a rudelor.Autoritatea drepturilor angajatului(functionarului) va confirma in scris de primire a sectiunii personale si de avere a declaratiei de avere. (5) Autoritatea pentru exercitarea drepturilor functionarului va retine unul din cele doua exemplare a sectiunii de avere a declaratiei de avere a functionarului public, intr-un plic inchis si va pune alt exemplar precum si un exemplar al sectiunii de avere a declaratiei de avere a rudelor, intr-un plic inchis, asa cum sunt explicate la Articolul Sectiunea 22/B Înainte de a fi iniţiata procedura de supraveghere, funcţionarul public trebuie sa fie interogat. Se vor întocmi minute in vederea comparării procedurilor, audierii funcţionarului public, precum si a începerii procedurii de supraveghere, iar o copie va fi înmânata respectivului funcţionar public.

(12) Autoritatea angajatoare poate cere, indiferent de perioada menţionata in art.8, ca funcţionarul public, care are obligaţia de a depune o declaraţie de avere, in situaţia in care s-a întocmit un raport privind proprietatea deţinuta, din care rezulta suspiciuni serioase ca mărimea proprietatii nu ar fi putut fi realizata din veniturile sale de funcţionar public, sau din alte surse legale. Functionarilor publici nu li se poate cere sa întocmească o declaraţie de avere suplimentara, in cazul in care raportul este anonim, daca este in mod evident fara baza sau daca conţine fapte or circumstanţe cu privire la care autoritatea angajatoare deja a cerut ca respectivul funcţionar public sa întocmească o declaraţie de avere.

(13) Declaraţia de avere a funcţionarilor publici poate fi verificata de autoritatea angajatoare, conducătorul organismului (autoritatii sau instituţiei publice) si ministrul, in ceea ce ii priveşte pe subordonaţii acestora, de către major cu privire la notari , precum si in timpul procedurii de supraveghere prevăzuta de art. 3, Secţiunea 22/B, de către funcţionarul public care conduce procedura de supraveghere, de către instanţa in ceea ce priveşte litigiile si cu privire la propria declaraţie de avere, de către funcţionarul public care are obligaţia de a întocmi aceasta declaraţie. Declaraţia privind averea rudelor poate fi verificata in timpul procedurii de supraveghere prevăzuta de art. 3, Secţiunea 22/B, de către funcţionarul public care conduce procedura de supraveghere, de către instanţa in situaţia unui litigiu privind funcţia publica si de către rude in situaţia in care este vorba despre propriile declaraţii de avere.

(14) In situaţia in care un funcţionar public, care este obligat sa dea declaraţia de avere, in mod intenţionat depune o declarate de avere falsa, sau care omite date or fapte importante, sau daca acesta isi revoca propria declaraţie si autorizaţia privind managementul informaţiilor personale, raporturile de serviciu ale acestui funcţionar public vor înceta imediat in conformitate cu legislaţia in vigoare, cu excepţia persoanelor definite de art. 8 lit. a).

(15) Funcţia publica a unui funcţionar public, care este obligat sa depună declaraţia de avere, ar putea sa nu fie încheiata in baza art. 14, in situata in care funcţionarul public nu depune declaraţia de avere, sau de a suplimenta autorizaţia sa de a dezvălui orice informaţie in declaraţia de avere.

(16) Informaţiile privind datele incluse in declaraţia de avere pot fi puse la dispoziţia unei terţe persoane doar cu consimtamantul scris al funcţionarului public care a avut obligaţia de a depune declaraţia, sau in situaţia in care datele il privesc pe acesta, sau pe soţul, partenerul sau copilul/copiii care locuiesc împreuna cu funcţionarul public. Declaraţia de avere a funcţionarului public, precum si secţiunea personala a declaraţiei privind averea rudelor va fi înapoiata funcţionarului public cu obligaţia de a da o declaraţie la încheierea raporturilor de serviciu. Secţiunea personala a declaraţiei privind averea rudelor va fi înapoiata soţului, partenerului sau copilului/copiiilor funcţionarului public, care e obligat sa dea declaraţia de avere, in situaţia in care încetează a mai locui împreuna. In cazul unui transfer intre autoritatile administrative, declaraţia de avere va fi considerata ca si cum raporturile

Page 19: Functionar Si Functia Publica

de serviciu au încetat si funcţionarul public obligat sa declare averea personala a încheiat un nou raport contractual.

(17) Autoritatea angajatoare si seful de Cabinet – in limita autoritatii lor – vor fi responsabili de gestionarea declaraţiei de avere in conformitate cu reglementările privind securitatea informaţiilor si conţinutul nu va fi dezvăluit altor persoane decât acelea menţionate in art 13. Reglementările privind securitatea informaţiilor privind managementul locului de munca referitor la declaraţia de avere vor fi expuse in cadrul reglementarilor locale privind protectia datelor.

Secţiunea 22/B (1) Procedura de supraveghere stipulata de art. (11), Secţiunea 22/A va fi coordonata de Cabinetul Primului Ministru condus de către Ministrul de Interne. Cabinetul este un organism central oficial. Conducătorul sau, care este salarizat la nivelul unui subsecretar adjunct, este numit de către Primul Ministru pentru o perioada de timp nedeterminata, la recomandarea Ministrului de Interne. Adjunctul acestuia, care este salariat la nivelul unui sef de compartiment dintr-un minister, este numit de Ministrul de Interne pentru o perioada de timp nedeterminata. Reglementarea privind depunerea declaraţiei de avere, organizarea si funcţionarea Cabinetului, precum si coordonarea procedurii de supervizare vor fi decise de către Guvern.

(2) Conductorul autoritatii sau instituţiei publice va trimite o copie privind fiecare dintre secţiunile proprietatii descrise in art. (5), Secţiunea 22/A, intr-un plic sigilat, către Cabinet, unde va fi păstrat timp de 10 ani, dar doar cat timp funcţionarul public, care are obligaţia de a depune declaraţia de avere, se afla in funcţia publica. Cabinetul poate păstra informaţiile conţinute in secţiunea privind proprietatea intr-un sistem de depozitare in format electronic, in scopul observării respectării obligaţiei de declaraţie. Informaţiile pot fi intrebuintate in susţinerea procedurilor iniţiate împotriva funcţionarului public, care are obligaţia de a depune declaraţia. Sistemul electronic de depozitarea informaţiilor poate sa nu fie conectat la alt sistem de depozitarea informaţiilor si nici o astfel de informaţie, care sa aibă legătura cu procedura de supraveghere, nu poate fi procesata. După încheierea termenului, informaţiile cuprinse in secţiunea de proprietate vor fi distruse si şterse din memoria computerului. In situaţia in care partile implicate încetează a mai convieţui, prevederile art. 16 secţiunea 22/A vor fi urmate, si informaţiile vor fi şterse din memoria computerului.

(3) In situaţia in care o procedura de supraveghere este iniţiata, Cabinetul, utilizând informaţiile cuprinse in secţiunea personala privind declaraţia de avere, va coordona informaţiile cuprinse in secţiunile personala si a proprietatii si va conduce procedura de supraveghere. Procedura de supraveghere va fi soluţionata in decursul a 6 luni, după ce va fi realizata, coordonatorul secţiunilor de personal si de avere vor fi inversate, documentul cuprinzând informaţiile privind secţiunea personala va fi returnata conducătorului instituţiei sau autoritatii publice, iar informaţiile cuprinse in secţiunea personala vor fi şterse din sistemul computerului.

(4) Funcţionarul public, care e obligat sa depună declaraţia de avere, cu privire la persoanele menţionate de art. (1), Secţiunea 22/A, precum si cu privire la rudele care locuiesc cu acesta, referitor la secţiunile relevante pentru ei, verifica dosarele secţiunilor de personal si de avere, păstrate de Cabinet, precum si informaţiile reţinute in conformitate cu art. 5, indiferent de metoda de depozitare intrebuintata pentru reţinerea informaţiilor.

(5) Scopul procedurii de supraveghere este de a asigura motivul creşterii averii. Cabinetul, in conformitate cu autoritatea pe care o deţine, poate:

a) sa interogheze funcţionarul public, care are obligaţia de a depune declaraţia de avere, soţul acestuia, partenerul sau copilul/copiii, precum si alte persoane

b) sa delege un specialistc) sa obtina informaţii de la alte instituii sau autoritati publice ori persoane

Page 20: Functionar Si Functia Publica

Persoanele care urmează sa fie interogate nu sunt obligate sa dea o declaraţie. Este obligatoriu sa fie interogat funcţionarul public care are obligaţia de a depune declaraţia de avere. Persoanele sau institutiile/autoritatile abordate sunt obligate sa ofere informaţiile cerute, in conformitate cu regulile generale care li se aplica acestora. Cabinetul va anunţa funcţionarul public asupra constatarilor procedurilor. …………

(6) După finalizarea procedurii definite de art. 11, Secţiunea 22/A, Cabinetul poate sa nu mai continue procesarea datelor primite in conformitate cu Art. 5 - cu condiţia ca in baza celor constatate sa nu fie iniţiate proceduri penale sau de dreptul muncii - si va trece la distrugerea respectivelor date.

Capitol IIIProfesia de funcţionar public

Însemnătatea funcţiei publiceSecţiunea 23. Funcţionarul public, prin îndeplinirea condiţiilor stabilite de prezentul act, va fi salarizat in conformitate cu nivelul studiilor si cu vechimea in funcţia publica.Secţiunea 24.(1) Funcţionarul Public debutant – cu excepţiile prevăzute de art. 3-4, Secţiunea 27, va fi salarizat precum un debutant (elev/ discipol). (2) Funcţionarii publici cu studii superioare vor fi salarizaţi precum:

a) proiectant, după 1 an de instruireb) consilier, după 3 ani in funcţia publicac) sef consilier, după 8 ani in funcţia publicad) consilier senior, după 16 ani in funcţia publicae) sef consilier senior, după 25 ani in funcţia publica

(3) Funcţionarii publici cu studii medii, vor fi salarizaţi precum:a) funcţionar, după 2 ani de instruireb) funcţionar sef, după 12 ani in funcţia publicac) colaborator senior, după 31 ani in funcţia publica

(4) Prevederile statutare pot defini un post, cuprinzând domeniul de activitate al funcţionarului public, care nu influenteaza salarizarea funcţionarului public respectiv.

Secţiunea 25 (1) Funcţionarul public – după încheierea perioadei petrecute in funcţia publica, conform cu Secţiunea 24 – poate fi salarizat la un nivel superior, daca

a) obţine calificativul de cel puţin „(potrivit) satisfăcător“, cu privire la performantele activitatii desfasurate, exceptand cei 5 ani care preced pensionarea, conform nivelului pe care il ocupa, si

b) indeplineste cerintele necesare urmatorului grad de salarizare, in conformitate cu legea sauc) indeplineste cerintele emise in scris de catre autoritatea sau institutia publica

(2) Atunci cand se calculeaza perioada petrecuta in functia publica, in conformitatea cu prevederile Sectiunii 24, perioadele neintrerupte de peste 6 luni in care functionarul public nu munceste – cu exceptia intregii perioade pe care o petrece in serviciul militar, serviciul civil, in ingrijirea si cresterea copilului sub 14 ani, precum si perioada concediului fara plata in situatia in care si-a urmat sotul detasat pe termen lung in strainatate – nu va fi luata in considerare.

(3) Functionarul public va trebui sa dea un examen de baza privind administratia publica in decursul unui an, in scopul de a fi numit proiectant si in decursul a doi ani, in scopul numirii pe

Page 21: Functionar Si Functia Publica

postul de functionar. Examinarea de baza privind administratia publica – daca legislatia in vigoare permite – poate fi data si de catre persoane care nu se afla in functia publica.

(4) Termenul limita de efectuare a examinarii de baza privind administratia publica va exclude concediile fara plata care depasesc 30 de zile, perioada petrecuta in serviciul militar sau civil, invaliditate, precum si insarcinari oficiale care depasesc 30 de zile.

(5) In situatia in care (elevul/discipolul) debutantul nu trece la examinarea de baza privind administratia publica in 6 luni dupa termenul limita prevazut la art. 3, raporturile de serviciu in functia publica se vor incheia.

(6) Acele persoane care detin un doctorat in stiinte politice sau juridice, un grad in organizarea administrativa sau detin un certificat de economist, sau au obtinut diploma de la Colegiul Ofiterilor de Politie, nu trebuie sa dea examinarea de baza privind administratia publica.

(7) Functionarul public trebuie sa dea examinarea de baza privind administratia publica in scopul numirii sale pe postul de consilier. In lipsa unei asemenea examinari, functionarul public nu poate fi salarizat precum un consilier.

(8) Examinarea specializata privind administratia publica poate fi data de functionarul public care se afla in Categoria 1 a statului de plata si a luat – sau a fost exceptat de la – examinarea de baza privind administratia publica, care are cel putin 2 ani experienta in cadrul unei autoritati sau institutii publice si a participat la cursul de pregatire stipulat in prevederile legii. Functionarii publici numiti pe functia de notari (secretari), notar sef sau director pot participa la o examinare specializata privind administratia publica, fara a fi obtinut experienta in cadrul unei autoritati sau institutii publice.

(9) Pe durata existentei acestui Act, un specialist in examinarea juridica este considerat echivalentul unui specialist al examinarii privind administratia publica, precum este un grad academic, acestea putand fi decise doar de consiliul OKV, de a capata deplin caracter administrativ. Consiliul OKV poate decide ca gradul academic al functionarului public poate fi partial cu caracter administrativ, caz in care functionarul public va trebui sa treaca o examinare privind sectiunile administratiei publice.

(10) Examinarea specializata privind administratia publica – daca se prevede de legislatia in vigoare – poate fi data de persoane care nu se afla in functia publica, cu conditia ca respectiva persoana sa fi trecut de examinarea de baza privind administratia publica sau detine un doctorat in stiinte juridice sau politice, sau un grad in organizarea administrativa, sau are un atestat de economist, sau a obtinut o diploma a Colegiului de Ofiteri de Politie.

(11) Conditiile stipulate la art. 1 lit. c) pot fi indreptate – fie in forma educationala, educatie superioara sau reinstruire – spre dobandirea de cunostinte care sunt indispensabile pentru indeplinirea atributiilor de serviciu ale unui functionar public.

Sectiunea 26 (1) In situatia in care un functionar public a fost scutit /exceptat in conformitate cu art. 4 sectiunea 7, pana este indeplinita cerinta, acesta poate fi transferat pe statul de plata la cel mai inalt nivel de salarizare fata de gradul anterior pe care il detinuse acesta, in conformitate cu Sectiunea 23.

(2) In situatia in care un functionar public obtine o diploma de educatie superioara, care nu e inclusa printre cerintele calificarii pentru postul sau, dar respectivul functionar public indeplineste cerintele de calificare, acesta va fi re-gradat pe statul de plata.

Sectiunea 27 (1) Daca functionarul public indeplineste cerintele de calificare enuntate la art. 1 lit. c) Sectiunea 25 inaintea perioadei de asteptare, inainte de a se executa avansarea sa pe statul de plata, acesta va fi plasat pe nivelul cel mai mic de salarizare al celui mai mare grad de salarizare.

(2) Daca urmatorul stat de plata nu este conditionat, in conformitate cu prevederile legislatiei, sau stabilit de autoritatea sau institutia publica, prin conditia esentiala (art. 1, lit. b) sau c) , Sectiunea 25), iar functionarul public dobandeste noi cunostinte, folosibile in cadrul respectivei institutii, intr-o perioada nu mai scurta de 6 luni, sau obtine calificativul de „exceptional“, sau isi

Page 22: Functionar Si Functia Publica

indeplineste atributiile de serviciu in mod exceptional, acesta poate fi salarizat cu cel mai mic salariu de la urmatorul grad de pe statul de plata, inaintea incheierii perioadei de asteptare.

(3) Functionarul public care detine doctoratul in stiinte politice sau juridice, sau un grad in organizarea/structura administrativa, sau are atestat de economist, sau a obtinut o diploma de la Colegiul de Ofiteri Politisti, va fi plasat pe nivelul de salarizare 2 pe statul de plata al proiectantului, chiar daca perioada in care a detinut o functie publica este mai scurta decat timpul necesar pentru respectiva pozitie de pe statul de plata.

(4) Un functionar public debutant care a obtinut diploma sau gradul cu nota maxima sau echivalentul acesteia, va fi plasat pe nivelul de salarizare 2 pe statul de plata al proiectantului sau va fi plasat pe nivelul de salarizare 2 pe statul de plata al functionarului.

(5) In situatia plasamentelor pe statele de plata stipulate in art. 3 si 4, functionarul public poate sa nu fie avansat la un nivel superior pana nu va indeplini vechimea necesara sau pana nu va avea dreptul la o avansare.

Sectiunea 28 (1) In situatia in care functionarul public obtine calificativul „satisfacator“, perioada de asteptare pentru avansare poate fi prelungita pentru maxim un an.

(2) In situatia in care functionarul public nu indeplineste conditiile necesare stabilite de art. 1, lit. b) sau c) sectiunea 25, inainte de indeplinirea termenului limita, perioada de timp dintre termenul limita si indeplinirea cerintelor necesare, poate sa nu fie luata in seama la avansarea acestuia la un nivel de salarizare superior.

Sectiunea 29 (1) In cazul in care, pana la numirea sau transferul sau, functionarul public nu indeplineste cerintele prevazute de art. 3, sectiunea 25, va fi salarizat conform dispozitiilor din Sectiunea 23.

(2) Un functionar public numit sau transferat in conformitatea cu art. 1, este obligat sa fie evaluat prin examinarea de baza privind administratia publica pana la termenul stipulat de art. 3, Sectiunea 25; in situatia in care esueaza la aceasta examinare, raporturile de serviciu vor fi incheiate.

(3) in cazurile prevazute la art. 1 Sectiunea 26 – exceptand art. 1, Sectiunea 28 – functionarul public are dreptul la avansarea pe baza de vechimea din functia publica.

(4) In cazul in care perioada in functie publica este pe o durata determinata, stabilita in conformitate cu art. 2 si 3 din Sectiunea 11, depaseste 1 an, prevederile aplicabile din acest Act se vor aplica si respectivului functionar public. In situatia in care functionarul public, in mod repetat, se angajeaza in functia publica pe o durata determinata, intinderea fiecarui raport contractual incheiat pe perioada determinata vor fi acumulate si calculate impreuna pentru a se putea realiza perioada de 1 an (daca este posibil).

(5) In situatia in care un functionar public, care pe statul de plata se afla pe nivelul consilierului sau pe un nivel superior, nu detine examinarea specializata / de specialitate in administratia publica, la momentul numirii sau transferului, acesta va fi gradat in conformitate cu prevederile Sectiunii 23. Acesta este obligat sa participe la examinarea de specialitate in administratie publica in decursul a 3 ani de la momentul numirii sau transferului sau regradare. In calcularea termenului limita, art. 4, Sectiunea 25 se va aplica. In situatia in care tremenul limita este depasit, fara ca functionarul public sa fi reusit, functionarul public poate sa nu fie trecut pe un grad de salarizare superior pana nu trece de examinarea de specialitate privind administratia publica. Dupa realizarea examinarii de specialitate, functionarul public va fi plasat pe statul de plata, iar salariul determinat in conformitate cu prevederile Sectiunii 23.

(6) In cazul in care un functionar public care este plasat pe statul de plata al unui proiectant sau discipol, nu trece de examinarea de specialitate privind administratia publica la momentul numirii sau transferului sau, acesta este obligat sa participe la o examinare de specialitate in conformitate cu art. 7 si 8 ,Sectiunea 25.

Page 23: Functionar Si Functia Publica

Sectiunea 30(1) Directorul institutiei sau autoritatii publice poate premia unii functionari publici care au in permanenta rezultate exceptionale cu titlul de consilier sef onorific, consilier senior onorific sau consilier senior sef onorific, daca acestia detin o diploma de studii superioare si daca au trecut de examinarea de specialitate privind administratia publica, sau titlul de colaborator senior onorific, daca acestia detin o diploma de nivel mediu.

(2) Cu titlul de consilier sef onorific poate fi acordat functionarului public care are cel putin 5 ani vechime in functia publica, titlul de consilier senior onorific poate fi acordat functionarului public care are cel putin 12 ani vechime, titlul de consilier senior sef onorific, functionarului public cu cel putin 20 ani experienta si titlul de colaborator senior onorific, functionarului public care are cel putin 18 ani vechime in functia publica.

(3) Avand titlul de consilier sef onorific, functionarul public avanseaza la nivelul 7 de salarizare, adica statul de plata pentru gradul de consilier sef, cu titlul consilier senior onorific creste la nivelul 11 de salarizare nivelul consilierului senior, cu titlul de consilier senior sef onorific creste la nivelul 14 de salarizare nivelul consilierului senior sef, cu titlul de colaborator senior onorific creste la nivelul 14 de salarizare, echivalentul colaboratorului senior. In situatia in care, avand la baza vechimea in functia publica, functionarul public ajunge la un nivel de salarizare echivalent titlului, titlul va fi inlaturat si avansarea viitoare a acestuia se va face in conformitate cu principiile generale relevante.

(4) In situatia in care vechimea in functia publica a unui functionar public inceteaza din cauza pensionarii acestuia, acesta are dreptul de a folosi titlul privind plasarea si statutul functiei de conducere, chiar daca e pensionat.

Sectiunea 30/A (1). Conducatorul institutiei sau autoritatiii publice poate oferi titlul de sfatuitor profesional sau sfatuitor profesional sef, functionarulu public care indeplineste conditiile prevazute de art. 2. Numarul de astfel de titlri, care pot fi acordate, se va determina in cadrul statutelor institutiilor sau autoritatilor publice. Ambele titluri impreuna nu pot depasi 10 % din personalul functionarilor publici cu educatie superioara din cadrul respectivei institutii sau autoritate adminstrativa.

(2) Titlul de sfatuitor profesional poate fi acordat functionarilor publici aflati pe statul de plata din categoria 1, care detine cel putin 5 ani experienta in functia publica, detinand o examinare privind administratia publica sau practica judecatoreasca, sau un grad academic cu caracter administrativ si care a obtinut calificativul „exceptional“. Titlul de sfatuitor profesionist sef poate fi acordat functionarilor publici care se afla pe statele de plata din categoria 1, care detine cel putin 10 ani vechime in functia publica, detinand o examinare privind administratia publica sau practica judecatoreasca, sau un grad academic cu caracter administrativ si care a obtinut calificativul „exceptional“.

(3) In conformitate cu aceste reglementari privind institutia sau autortatea publica, sfatuitorii profesionisti si sfatuitorii profesionisti sefi au dreptul la salarii aflate pe statele de plata la gradul de sefi adjuncti de compartimente, fara a avea dreptul la bonusul de director. In situatia directorilor, salariul de baza si bonusul salarial va fi determinat in functie de titlul acestuia, in timp ce bonusul de director va fi determinat in functie de salariul de baza care corespunde pozitiei de director.

(4) Titlul de sfatuitor profesionist (sef) poate sa fie revocat in situatia in care funcionaul public primeste calificativul de „satisfacator“8bun)?. In aceasta situatie, functionarul public are dreptul la salariu care corespunde statului de plata pe care se afla, in locul salariului corespunzator titlului.

Sectiunea 30/B (1) Primul Ministru . la recomandarea Ministrului de Interne – poate acorda titlul de notar sef onorific, pentru o perioada de timp nedeterminata, notarilor – exceptie facand functionarii – care au rezultate permanente exceptionale, in cazul in care

a) au fost angajati notari pentru 10 ani, sau in situatia notarilor centrali cu 5 ani vechime, fara intermitente, inaintea acordarii titlului,

b) au obtinut calificativul de „exceptional“,

Page 24: Functionar Si Functia Publica

c) au obtinut sustinerea directorului capitalei sau al autoritatii sau institutiei publice a judetului.Titlul este oferit si stipendiul titlului conform art. 3 se plateste, in fiecare an, cu ocazia Zilei

Functionarilor Publici.(2) Primul Ministru ofer notarilor judeteni titlul de notar sef onorific, daca acestia

indeplinesc conditiile cerute de art 1 la lit. a) – c).(3) Datorita titlului, notarul sef onorific are dreptul ca o data pe an sa obtina un

stipendiu, suma care este de 20 de ori mai mare decat salariul de bazaal functionarilor publici conform in Legea Finantelor. Suma alocata in conformitate cu respectivul titlu, precum si indatoririle ce decurg din acesta, sunt in conformitate cu bugetul central, din cadrul departamentelor din Ministerul de Interne…(4) Acordarea titlului de notar sef onorific poate fi initiatade corpul reprezentantilor, de catre directorul capitalei sau al autoritatii administrative judetene, care e necesar sa isi prezinte recomandare, impreuna cu o declaratie atat din partea sa cat si din partea federatiei de notari si a Ministrului de Interne. Oferirea titlului poate fi initiata si de directorul capitalei sau biroul administrativ judetean, dar in asemenea situatie trebuie obtinuta si o declaratie din partea corpului reprezentantilor si de la federatianotarilor.

(5) Notarul sau notarul judetean nu are dreptul de a obtine titlul de notar sef onorific sau la suma oferita la dobandirea titlului, daca angajarea sa in domeniul notariatului – cu exceptia cazurilor enumerate la art. 6 – este incheiata sau sau daca respectivul nu mai detine sarcinile si responsabilitatile unui notar judetean.

(6) Titlul de notar sef onorific nu este revocat, si – cu excepti cazului enuntat de lit. a) – dreptul la suma titlului stabilit prin art. 3 nu poate fi intrerupt in situatia in care functionarii publici

a) incheie raporturile de serviciu din functia publica, datorita iesirii le pensie; saub) incheie raporturile de serviciu din domeniul notarial dupa obtinerea titlului, dar stabileste un

nou raport de serviciu ca notar in urmatoarea zi.(7) Titlul de notar sef onorific va fi revocat fata de cei care nu mai indeplinesc cerintele

enuntate de art. 1 lit. b) – c), sau fata de aceia carora li s-a aplicat i sanctiune disciplinara definitiva. In situatia in care cerintele prevazute de art. 1 lit. b) nu sunt indeplinite, consiliul reprezentantilor trebuie sa ae intruneasca imediat pentru a initia procedura de revocare a titlului de catre directorul capitalei sau biroul administrativ judetean. Consiliul reprezentantilor poate initia revocarea titlului functionarului public care a comis o ofensa etica. In cazul in care, cerintele prevazute la art. 1 lit. c) nu sunt indeplinite, directorul capitalei sau biroul administrativ judetean va initia procedura de revocare a titlului.

(8) In urma recomandarilor Ministrului de Interne, titlul este revocat de catre Primul Ministru.

(9) In urma recomandarilor Ministrului de Interne, Primul Ministru poate interzice utilizarea titlului pentru un notar iesit la pensie, care s-a dovedit nedemn de a purta respectivul titlu.

(10) Incheierea duratei titlului, sau revocarea titlului nu are nici un efect in ceea ce priveste suma care deja a fost acordata.

(11) Separat suma titlului, ca si parte a titlului, poate fi acordata notarului sef. In decursul acordarii sau revocarii sumei, prevederile art. 1, 3-4, 7-8 si 10 vor fi aplicate cu obsevatia ca notarul sef nu are dreptul de a se folosi de titlu.

(12) Regulile proceduale ale acordarii titlului, incetarea si revocarea titlului notarului sef onorific se stabilesc de catre Ministrul de interne.

Sectiunea 31 (1) Functionarul public poate fi desemnat – in afara celor stipulate in alte legi – sa ocupe postul de sef de departament, adjunctul directorului de departament sau director de departament, in vederea coordonarii unei autoritati administrative sau a unei unitati organizationale separate avand in vedere domeniul sau de activitate. Maximum 2 astfel de desemnari in postul de adjunctul directorului de

Page 25: Functionar Si Functia Publica

departament pot fi acordate fara abilitati de conducere intr-o unitate organizationala, separat de conducerea departamentului, acesta fiind insarcinat cu alte atributii uzuale, sau daca in situatia in care numarul personalului sau structura interna necesita acestea. In cazul unei astfel de desemnari, directorul va descrie sarcinile si atributiile sale celui care va ocupa postul de director.

(2) Numirea sau desemnarea pe un post de director poate sa se atribuie functionarilor publici care au studii superioare, o examinare de specialitate in administratia publica sau in practica judiciara, sau sunt exceptati de la examinarea de specialitate de catre consiliul OKV. Functionarii publici care nu au o examinare de specialitate in administratia publica pot fi numiti sau desemnati pe un asemenea post de director doar o singura data, cu conditia ca ei trebuie sa treaca examinarea de specialitate intr-un an de la numirea sau desemnarea in functia de director.In situatia in care functionarii publici nu indeplinesc aceasta conditie, desemnarea ia sfarsit. Perioadele determinate in art. 4 sectiunea 25 nu vor fi avute in vedere in ceea ce priveste termenul limita.

(3) In situatia in care functionarul public indeplineste cerintele prevazute in art. 1 sectiunea 25 va fi avansat pe un grad superior al statului de plata pe durata desemnarii.

(4) In ceea ce priveste avansarea notarilor si notarilor sefi, prevederile art. 3 vor fi aplicate intocmai.

(5) In situatia in care prevederile legii nu sunt respectate, desemnarea pe post de director este pe o durata nedeterminata si poate fi revocata producand efecte imediate si fara a fi date explicatii, iar functionarul public poate demisiona din acel ppost oricand si fara a oferi explicatii, dar cu respectarea termenului de 30 de zile de notificare inaintea demisiei.Nu este necesara nici o declaratie de acceptare a demisiei.

(6) In momentul in care functionarul public demisioneaza din postul de director, acestuia trebuie sa i se ofere alt post similar, iar in cazul in care nu exista un asemenea post vacant, trebuie sa i se ofere un post in conformitate cu studiile si calificarile acestuia, in cadrul aceleiasi institutii sau autoritati publice sau in cadrul alteia, in perioada de timp stabilita de art. 5. Daca functionarul public a dat o declaratie de acceptare, va fi plasat pe statul de plata conform noului post ocupat.

(7) Demisia dintr-un post de director va fi inteleasa drept demisionarea din cadrul functiei publice, daca functionarul public refuza postul oferit. In aceasta situatie, prevederile Sectiunii 17 se aplica,cu amendamentul ca inceperea perioadei de notificare este ziua in care s-a depus demisia din postul de director, sau in absenta acestei demisii, la momentul inmanarii demisiei. Dupa ce domeniul de activitate este avut in vedere si trecut in dosarul acestuia, functionarul public va fi eliberat din functie si va avea dreptul la salriul pentru acea perioada de timp.

(8) In situatia in care desemnarea pe postul de director este revocata – si exceptia art. 2 lit. g), Sectiunea 50 si art. 6, Sectiunea 58/A – functionarului public i se va oferi un alt post de director, sau daca un astfel de post nu este vacant, o functie publica in conformitate cu studiile si calificarile sale, in cadrul aceleiasi institutii sau autoritati publice sau in cadrul alteia in termen de 30 de zile de la revocarea desemnarii. Pentru perioada de 30 de zile, functionarul public are dreptul la suma corespunzatoare postului ocupat prin desemnare. Daca functionarul public accepta postul oferit, va fi plasata pe statul de plata in conformitate cu domeniul sau de activitate si, daca salariul sau anterior era mai mare decat noul salariu – cu exceptia cazului in care desemnarea pe postul de director a fost revocata pentru ca functionarul public a fost desemnat intr-un post in afara granitelor – timp de 6 luni acesta are dreptul la un salariu identic cu cel detinut anterior, sau – cu conditia sa fi fost astfel premiat – un salariu de subsecreatr de stat sau adjunctul subsevretarului de stat. Dupa aceasta perioada, acesta are dreptul la un salariu corespunzator gradului de pe statul de plata.

(9) Daca functionarul public refuza sa accepte postul oferit, revocarea postului de director va echivala demiterea din functia publica si perioada de notificare incepe din ziua in care a avut loc revocarea. Functionarul public, dupa ce preda sarcinile, atributiile si dosarele detinute, este eliberat din functie si are dreptul de a primi salariul mediu pentru perioada respectiva.

Page 26: Functionar Si Functia Publica

Promovarea Functionarilor Publici Seniori (cu vechime in functia publica)Sectiunea 31/A(1) Atitudinea globala a guvernului privind activitatea desfasurata in interiorul sau, eficienta bugetului, efectivitatea activitatilor privind Integrarea Europeana, eficacitatea managementului si controlului si pregatirea deciziilor administrative strategice sunt asigurate de catre functionarii publici seniori, care detin vechime in functia publica. Numarul persoanelor din corpul functionarilor publici seniori este determinat de catre Guvern anual, astfel incat acest numar nu depaseste 300 de persoane si nu poate reprezenta mai putin de 90% din cifra anterioara.

(2) Corpul functionarilor publici cu vechime este alcatuit din functionarii publici numiti de Primul Ministru. Numirea ca functionar public senior – la recomandarea superiorului ierarhic, printr-o metoda de licitatie – poate sa se realizeze cu privire la functionarii publici cu studii superioare, care fac parte din Cabinetul Primului Ministru, intr-un minister sau intr-o autoritate sau institutie publica centrala sau care au castigat numirea in urma licitarii.Numirea unui functionar public se realizeaza pe o perioada nedeterminata si poate fi revocata sau incheiata doar in situatiile prevazute de art. 4 Sectiunea 31/D. Responsabilitatile care insotesc o asemenea numire ca functionar public senior trebuie enumerate pe lista de licitatie.

(3) Functionarii publici au datoria in timpul indeplinirii atributiilor de serviciu sa asiste la pregatirea si executarea deciziilor si programelor administrative strategice, sa participe la indatoririle guvernamentale privind Integrarea Europeana si sa coordoneze diferite sarcini stabilite de catre Primul Ministru (sau actionand in numele acestuia conducand Cabinetul Primului Ministru).

(4) Ministrul care conduce Cabinetul Primului Ministru trebuie sa furnizeze instruire pentru ca functionarii publici sa isi realizeze atributiile. Functionarii publici seniori trebuie sa participe la aceste sesiuni de instruire. Daca un functionar public senior, pentru ratiuni personale, nu participa la aceste sesiuni de 2 ori intr-un an, numirea sa ca functionar public senior va inceta.

(5) Alte sesiuni de instruire pentru functionarii publici seniorisunt parte constitutiva din planul anual de instruire al Cabinetului Primului Ministru. Cheltuielile privind instruirea obisnuita a functionarilor publici seniori vor fi prevazute de Legea Bugetului anual, precum un punct separat in cadrul diviziei Primului Ministru.Sectiunea 31/B In vederea numirii unui functionar public senior, asa cum prevede art. 2, Sectiunea 31/A, o oferta va fi inaintata ministrului care conduce Cabinetul Primului Ministru. Conditiile licitatiei sunt decise de ministrul care conduce Cabinetul Primului Ministru – in acord cu Ministrul de Interne – care de asemenea este obligat sa faca publice aceste conditii. Cabinetul Primului Ministru este responsabil pentru participarea la atributiile privind coordonarea licitatiei, precum si pentru pregatirea deciziei.Sectiunea 31/C (1) Numirea unui functionar public senior nu are nici un efect asupra numirii functionarilor publici, plasarea pe statele de plata, atributiile de director, domeniul de activitate – cu exceptia prevazuta de art. 4 – sau locul muncii.

(2) Functionarul public senior are dreptul la un salariu de baza. Functionarii publici seniori prevazuti la lit. a) – c) au dreptul la un bonus, iar suma este:

a) 25% din salariul de baza al unui functionar public senior, pentru directorii compartimentelorb) 50% din salariul de baza al unui functionar public senior, pentru adjunctii subsecretarilor de

stat sau persoanele care se afla pe statele de plata pe nivelul echivalent unui adjunct de subsecretar de stat

c) 100% din salariul de baza al unui functionar public senior, pentru subsecretarii de stat sau persoanele care se afla pe statele de plata pe nivelul echivalent unui subsecretar de stat

Functionarii publici seniori nu au dreptul la bonus, functionarii publici seniori sefi nu au dreptul la o baza salariala de director sau alte tipuri de bonusuri. Salariul unui functionar public senior este decis de Primul Ministru in scrisoarea de numire.

Page 27: Functionar Si Functia Publica

(3) Cadrul financiar al prevederilor care servescdrept siguranta pentru veniturile personale care insotesc numirea functionarilor publici seniori, acestea fiind asigurate prin Legea Bugetului in sectiunea Primului Ministru.

(4)In baza deciziei Primului Ministru, functionarul public senior, in scopul unor interese guvernamentale si fara a prejudicia autoritatea numirii Presedintelui Repblicii, poate fi transferat – in conformitate cu propriile calificari si studii – catre organismele definite de art. 2, Sectiunea 31/a sau sub directa subordonare a Guvernului. Transferul nu depinde de consimtamantul functionarului public senior. Cu cel putin 3 zile inaintea efectuarii transferului atat fostul angajator cat si noul angajator vor fi consultati cu privire la decizia primului minustru. Dupa ce perioada pentru care s-a facut numirea pe o perioada determinata de timp s-a incheiat – in situatia in care primul ministru nu il transfera pe respectivul functionar public senior in cadrul altui organism – schimbarea functionarului public senior, din respectivul post in care a fost transferat, va fi initiata conform art. 2, sectiunea 31/D.Sectiunea 31/D (1) In situatia in care serviciul in functia publica ia sfarsit prin acordul bilateral al partilor, demisie sau transfer conform art. 2 lit. b) Sectiunea 15, numirea ca functionar public senior este anulata. Numirea ca functionar public senior va incheiata in cazul unui transfer in cadrul altei autoritati administrative care nu se incadreaza in sfera prevazuta de art. 2 Sectiunea 31/A.

(2) In situatia in care schimbarea functionarului public senior, din postul in care a fost transferat, este initiata, activitatea in functia publica a functionarului public senior se va incheia, la cererea acestuia, prin eliberareadin functie sau prin inregistratea acestuia pe o lista de disponibilizare. Eliberarea presupune, de asemenea, incheierea numiri ca functionar public senior.

(3) In situatia in care functionarul public senior este eliberat din functie ca urmare a pensionarii, poate sa nu fie adaugat pe lista de disponibilirare.

(4) In situatia in care functionarul public senior este eliberat din functie ca urmare aunor motive care nu au fost prevazute de art. 1 si 2, aceasta va duce la anularea numirii ca functionar public senior.

(5) Functionarul public senior poate demisiona in orice moment, fara a oferi explicatii si cu efecte imediate. Demisionarea de catre un functionar public senior si trecerea acestuia pe o lista de disponibilizare a functionarilor publici seniori stipulata de art. 1, Sectiunea 31/E va duce la incheierea servicului in functia publica.Sectiunea 31/E (1) Guvernul intocmeste o lista de disponibilizare, pentru o viitoare angajare a functionarilor publici eliberati din functii din scopurile prevazute in art. 1, Sectiunea 31/E. Lista de disponibilizare – doar daca incheierea numirii functionarului public senior nu se datoreaza prevederilor din prezenta Lege – este mentinuta pentru 5 ani.Functionarul public senior inscris pe lista de disponibilizare va fi transferat in cadrul Cabinetului Primului Ministru, iar autoritatea angajatoare va fi ministrul care conduce Cabinetul Primului Ministru, cu exceptia transferului in cadrul altui organism.

(2) Aflandu-se pe lista de disponibilizare, functionarul public senior are dreptul doar la salariul de baza al unui functionar public senior prevazut la art. 2, Sectiunea 31/C. Functionarul public senior nu are dreptul la concedii sau la alte beneficii, cu exceptia acelei parti care i se cuvine conform activitatii realizate, asa cum este prevazut de art. 3. Siguranta financiara privind salariul de baza al functionarului public senior, va fi asigurata de compartimentul primului ministru, sub forma unei prevederi separate.

(3) Functionarul public senior care se afla pe lista de disponibilizare poate fi desemnat de primul ministru la organisme prevazute de art. 2, Sectiunea 31/A sau catre alte organisme controlate de Guvern sau poate fi insarcinat cu alte atributii guvernamentale. Atribuirea unei sarcini poate fi oricand modificata fara a fi necesar consimtamantul functionarului public senior. Daca acesta refuza desemnarea, serviciul sau in functia publica va lua sfarsit.

(4) La incheierea termenului pentru care a fost trecut pe lista de disponibilizare, functionarului public senior i se poate oferi un post in concordanta cu studii le si calificarile detinute. Daca acesta accepta oferta, functionarul public senior va fi transferat pe respectivul post, iar daca nu

Page 28: Functionar Si Functia Publica

refuza oferta, raporturile de serviciu vor inceta prin eliberarea din functie. Eliberarea din functie echivaleaza si cu numirea sa ca functionar public senior.Sectiunea 31/F (1) In vederea prioritizarii intereselor guvernamentale, functionarii publici din cadrul organismelor regionale si locale care apartin de autoritatea administrativapot fi, de asemenea, numiti functionari publici seniori. Cu privire la numirea ca functionari publici seniori, prevederile Sectiunilor 31/A, 31/B, art. 3-4 din Sectiunea 31/C si Sectiunile 31/D-E se vor aplica in conformitate. Prevederile art. 2, Sectiunea 31/C se va aplica cu amendamentul ca aceste persoane nu au dreptul la bonusurile functionarilor publici seniori.Sectiunea 32 (1) In cadrul Cabinetului primului ministru, subsecretarul de stat administrativ poate stabili posturile de sfatuitorul guvernamental senior si sfatuitorul guvernamental in cadrul Cabinetului ministerial – sau, in absenta acestuia, in cadrul Secretariatului Ministerial -, ministrul poate stabili si posturile de sfatuitor ministerial senior si sfatuitor ministerial.

(2) Numirile pentru ocuparea posturilor de sfatuitor senior si sfatuitor se realizeaza pe o perioada nedetermeinata si pot fi anulate oricand, fara nici o explicatie. Functionarul public poate demisiona din acest post oricand, fara explicatii. Functionarii publici din acest domeniu de activitate – fara a se lua in consideratie vechimea in functia publica – va fi trecut pe statul de plata precum un consilier sef senior sau consilier senior. Functionarii publici numiti pe posturi de consilieri sefi seniori au dreptul la venitul directorilor de departament, iar cei angajati pe posturi de consilieri seniori au dreptul la venitul directorilor adjuncti de departament.

(3) Posturile stabilite in conformitate cu prevederile art. 1 vor fi stipulate in suplimentul statutelor/regulamentelor organismelor.

(4) Functionarii publici care au studii superioare de specialitate potrivite atributiilor care li se dau, au trecut examinarea specializata in administratie sau practica judiciara, sau beneficiaza de exceptia examinarii specializate in domeniul administratiei emisa de consiliul OKV si au cel putin 5 ani experienta profesinala, pot fi desemnati pe postul de sfatuitor senior.

(5) Functionarii publici care au studii superioare potrivite pentru sarcinile de serviciu, o examinare sepecializata in administratie sau practica judiciara, sau beneficiaza de exceptia examinarii specializate in domeniul administratiei emisa de consiliul OKV si au cel putin 3 ani experienta profesinala, pot fi desemnati pe postul de sfatuitor.

(6) In situatia in care raporturile de serviciu ale unui sfatuitor sau sfatuitor senior se incheie in urma pensionarii, functionarul public are dreptul sa se foloseasca de titlul de sfatuitor sau sfatuitor senior, adaugandu-se si cuvantul „pensionat“.

(7) In situatia in care raporturile de serviciu ale unui sfatuitor sau sfatuitor senior se incheie, acesta trebuie sa fie plasat pe statul de plata regradat.

(8) Posturile de sfatuitor si sfatuitor senior se pot stabili de catre organismele enumerate la art. 2, Sectiunea 1, in conformitate cu prevederile art. 2-7.

Instruirea si perfectionarea functionarilor publiciSectiunea 33 (1) Functionarul public are dreptul la avansarea in functie si este obligat sa participe la sesiuni de instruire, perfectionare si reinstruire la care sunt desemnati fie la nivel central fie de catre autoritatea administrativa. In situatia in care un functionar public numit sau desemnat pe o functie de conducere, pentru ratiuni care il privesc, nu poate participa la aceste sesiuni, indemnizatia de conducere poate, pe perioada unui an, sa fie redusa cu nu mai mult de 50%. In situatia in care sesiunile de perfectionare la care nu a participat, pot fi reluate, acea reducere a indemnizatiei poate dura numai pana la incheierea acestora. In situatia in care durata unei sesiuni de perfectionare depaseste 1 luna, reducerea indemnizatiei se poate realiza pana la incheierea cursului pe care functionarul public il efectueaza.

Page 29: Functionar Si Functia Publica

(2) Sustinerea financiara a perfectionarii din exteriorul sistemului de invatamant va fi asigurata prin Legea Finantelor/Bugetului annual, ca un punct separat in cadrul Ministerului de Interne. Numarul acestor prevederi se va determina intr-o maniera astfel incat sa fie finantate cel putin cheltuielile, asa cum sunt acestea cunoscute de catre stat, privind perfectionarea ceruta prin lege in vederea promovarii functionarilor publici. Maniera si conditiile in care se utilizeaza prevederile privind extinderea instruirii va fi determinata printr-un decret guvernamental privind perfectionarea functionarilor publici.

(3) Sustinerea financiara pentru perfectionarea in cadrul sistemului universitar trebuie asigurata de catre autoritatile administrative din propriile bugete.

(4) Autoritatea administrativa este obligata sa asigure conditiile necesare pentru perfectionarea din afara sistemului universitar, care nu este stipulat de art. 2, necesar in vederea avansarii functionarilor publici, sau cerut la nivel central sau la nivelul autoritatii administrative. Autoritatea administrativa este obligata sa recompenseze functionarul public in ceea ce priveste cheltuielile necesitate de cursul de perfectionare necesar avansarii sau cerut la nivel central or la nivelul autoritatii administrative, precum si in ceea ce priveste suma orelor de lucru pierdute din cauza prezentei la cursuri. Onorariul de participare la examinarea de specialitate in administratia publica, precum si onorariul de participare la curs, stabilit prin lege, vor fi suportate de catre autoritatea administrativa.

(5) Functionarul public este obligat sa suporte cheltuielile cursului de perfectionare in situatia in care nu isi indeplineste atributiile de serviciu sau daca demisioneaza din functia publica in doi ani de la incheierea cursului, sau in situatia in care raporturile de serviciu se incheie ca urmare a aplicarii unei sanctiuni disciplinare sau in conditiile stipulate de art. 2, Sectiunea 77.

(6) Planul si scopul cursului de perfectionare pentru functionarii publici este de a fi structurat pe temene medii si lungi. Curicula cursului se pregateste de catre autoritatile administrative la nivel central si de catre organismele prevazute de art. 2, Sectiunea 1, precum si de catre organismele administrative din capitala si judetene, proces in care acestea sunt coordonate de catre Ministerul de Interne.

Evaluarea performantelor si clasificarea functionarilor publiciSectiunea 34 (1) Performantele profesionale ale functionarilor publici sunt evaluate de catre autoritatea angajatoare, in scris, annual, in limita domeniului de activitate al functionarului public si pe baza necesitatilor de performanta stabilite in functie de domeniul de activitate al functionarului public si in functie de prioritatile si obiectivele autoritatii administrative. Ministerul de Interne poate aduce recomandari in ceea ce priveste metoda aplicabila evaluarii.

(2) Anual, ministrul, directorul organismului prevazut la art. 2, Sectiunea 1 si presedintele Biroului Centrl de Statistica (Központi Statisztikai Hivatal, KSH) decid prioritatile care vor servi drept baza pentru necesitatile de performanta pe care trebuie sa le aiba in vedere autoritatile administrative aflate sub conducerea, controlul si supravegerea lor.

(3) In ceea ce priveste guvernele locale, corpul reprezentantilor va determina prioritatile care vor servi drept baza pentru necesitatile de performanta.

(4) Autoritatea angajatoare, in baza prioritatilor stabilite de art. 2-3, va determina in scris necesitatile de performanta pentru functionarul public, in avans, pentru anul curent. In lumina celor prezentate mai sus, autoritatea nagajatoare va evalua performantele profesionale ale functionarului public, cel mai tarziu la sfarsitul anului in curs. Procedura de determinare a necesitatilor de performanta si realizarea unei evaluari scrise, va fi conexate unei consultari verbale.

(5) In ceea ce priveste guvernele locale, in fiecare an notarul sau notarul sef, in baza setului de obiective in conformitate cu art. 3, va determina necesarul de performante in vederea realizarii evaluarii performantelor profesionale ale functionarului public.

Page 30: Functionar Si Functia Publica

(6) In ceea ce priveste notarul sau notarul sef, vor determina cerintele prevazute de art. 4, vor evalua perfromantele profesionale si le vor anunta consiliului de reprezentanti ai evaluarii.

(7) Functionarul public poate contesta rezultatul evaluarii.(8) In ceea ce priveste perioada urmatoare anului in curs, diferenta prevazuta de art. 4,

Sectiunea 43 se poate aplica, in functie de rezultatele evaluariimperformantelor profesionale din anul curent asa cum este definit in art. 4.In situatia in care evaluarea performantelor profesionale nu se realizeaza, functionarul public are dreptul la acelasi salariu detinut anterior, sau in absenta acestuia, la un salariu in confromitate cu art. 2, Sectiunea 43, care nu poate fi micsorat.

(9) Prevederile stabilite de art. 1-8 nu vor fi aplicate daca perioada petrecuta de functionarul public la serviciu in anul in curs numara mai putin de 6 luni. In acest caz, functionarul public are dreptul la salariul de baza, in conformitate cu art. 2, Sectiunea 43.Sectiunea 34/A (1) Functionarul public va fi clasificat/gradat din 4 in 4 ani, cu exceptia ultimilor 5 ani dinaintea varstei de pensionare – precum si inainte de a fi avansat pe o treapta superioara a salarizarii, sau la cererea functionarului public daca au trecut deja 2 ani de la ultima evaluare profesionala, cu conditia ca functionarul public sa fi lucrat cel putin un intreg an intr-o perioada de clasificare, ca subordonat al celui care a facut evaluarea.

(2) Sarcina clasificarii apartine autoritatii angajatoare. Daca directorul autoritatii administrative a renuntat la acest drept, acela care pregateste evaluarea va prezenta clasificarea superiorului sau, inaintea prezentarii acesteia functionarului public.

(3) Scopul clasificarii este de a evalua performantele profesionale ale functionarului public, de a evalua cunostintele, aptitudinile si abilitatile care ii influenteaza performantele si sa il sprijine in dezvoltarea profesionala.

(4) Elementele obligatorii ale clasificarii sunt cuprinse in Anexa 1. Persoana care administreaza clasificarea poate sa evalueze si activitatea functionarului public cu privire la aspecte viitoare ale cerintelor locului de munca.

(5) Clasificarea poate include doar declaratiile bine fundamentate, bazate pe fapte si actiuni. Persoana care realizeaza administrarea clasificarii va redacta explicarea motivelor pentru care a ajuns la respectiva clasificare a functionarului public.Sectiunea 35 (1) La cererea functionarului public, persoana care realizeaza clasificarea trebuie sa includa si organul federatei de afaceri care are autoritate administrativa si sa inregistreze pe foaia clasificarii comentaiile si observatiile privind repectiva clasificare.

(2) Clasificarea va fi prezentata functionarului public, care are dreptul sa redacteze un raspuns la respectiva clasificare. Functionarul public va contrasemna clasificarea ca o dovada a faptului ca a luat la cunostinta de aceasta.

(3) O copie a clasificarii va fi inmanata functionarului public dupa ce a contrasemnat.Sectiunea36 Functionarul public poate contesta in justitie si sa ceara inlaturarea declaratiilor false si vatamatoare din cadrul clasificarii, sau sa fie anulate declaratiile care aduc atingere unor drepturi ale sale.Sectiunea 37 (1) Functionarul public isi va indeplini atributiile in interesul publicului, in conformitate cu prevederile statutare si deciziile corpului de control, intr-un mod profesionist, nepartinitor si just, in acord cu regulile administrative de etica si civilizatie.

(2) Functionarul public trebuie sa pastreze secretul de serviciu. (3) Functionarul public poate sa refuze punerea la dispozitia persoanelor sau

organismelor neautorizate informatii privind fapte pe care le afla in timpul exercitiului functiei publice si a caror dezvaluire ar avea consecinte dezavantajoase pentru stat, pentru autoritatea administrativa, pentru ceilalti functionari publici sau pentru cetateni, sau ar duce la obtinerea unor avantaje ilegale.Sectiunea 38 (1) Functionarul public trebuie sa respecte ordinele superiorului ierarhic.

(2) Functionarul public trebuie sa nu respecte ordinele superiorului daca prin acestea:a) ar comite o infractiune penala

Page 31: Functionar Si Functia Publica

b) ar ameninta in mod direct si serios viata, integrítatea fizica sau sanatatea unei alte persoane (3) Functionarul public poate sa nu respecte un ordin daca prin aceasta ar pune in

pericol viata, integritatea fizica sau sanatatea sau ar incalca legislatia in vigoare. (4) Functionarul public trebuie sa atraga atentia superiorilor si le poate cere acestora

sa dea ordinul in scris, daca ordinul sau executarea acestuia ar fi contrara legii, daca executarea ordinului ar putea cauza prejudicii iar functionarul public ar putea raspunde de consecintele acestora, sau daca ordinul violeaza interesele partilor implicate. Superiorul ierarhic care da ordinul respectiv trebuie sa nu refuze sa il dea in scris. Functionarul public nu trebuie sa fie judecat in mod negativ pentru ca a cerut sa primeasca ordinul respectiv in scris.

(5) Daca acela care a dat ordinul nu este superiorul ierarhic direct al functionarului public, cererea de a fi ordinul dat in scris va fi formulata de catre superiorul ierarhic direct.

(6) Daca functionarul public nu este de acord cu decizia sau ordinul superiorului ierarhic, poate redacta opinia sa separata. Functionarul public nu trebuie sa fie judecat in mod negativ pentru aceasta.Sectiunea 39 (1) Programul de lucru este urmatorul: 40 de ore pe saptamana, de la ora 8.00 la 16.30, de luni pana joi si de la orele 8.00 la 14.00 vineri.

(2) Programul de lucru poate fi mai scurt decat prevede art. 1, dar in acest caz salariul va fi redus in conformitate cu numarul orelor de lucru.

(3)Programul – avand in vedere prevederile art. 1 si 2 – poate fi decis de autoritatea angajatoare printr-o repartizare care sa nu depaseasca 6 luni sau 26 de saptamani.

(4) Conducatorul autoritati administrative poate repartiza timpul de lucru al unui functionar public in mod diferit decat este prevazut in art. 1.(5) Timpul de lucru al unui functionar public nu poate depasi 12 ore pe zi sau 48 ore pe saptamana. Orele petrecute pentru executarea unor sarcini suplimentare vor fi de asemenea cuantificate in calcularea timpului saptamanal de lucru.(6) In determinarea limitei timpului de lucru, prevederile continute la articolul (5) vor fi aplicate, cu amendamentul ca orele de lucru intr-o saptamana vor fi raportate la limita de timp de lucru.(7) In cazul unor circumstante extraordinare, functionarului public i se poate cere sa lucreze la locul de munca peste orele stabilite in articolul (1) sa, pentru o anumita perioada de timp si un anumit loc, sa ramana peste program pentru realizarea unor sarcini de performanta.(8) In aplicarea articolelor (5)-(6), intreaga lungime a timpului de repaus este considerata timp de lucru, in cazul in care timpul de lucru nu poate fi determinat cu precizie. Sectiunea 40. (1) Sarcinile de lucru exceptionale vor fi ordonate in scris. Ordinul, inregistrarea si remunerarea acestor sarcini este stabilita de catre directorul organismului oficial. (2) In caz de sarcini exceptionale, functionarul public este indreptatit la primirea unui numar de zile libere, echivalente cu lungimea perioadei de desfasurare a sarcinilor suplimentare.(3) Spre deosebire de articolul (2), munca prestata de catre functionarul public in zilele lucratoare de odihna sau in timpul zilelor libere acordate de Guvern, va fi rasplatita cu o perioada reprezentand dublul celei lucrate.(4) In compensare pentru zilele de serviciu sau suplimentare fata de programul normal de lucru, functionarul public este indreptatit la timp liber care nu depaseste durata acestor activitati. In cazul in care cele mai sus mentionate au fost desfasurate in zilele libere sau sarbatorile legale, functionarul public va primi recompensare o perioada reprezentand dublul perioadei lucrate, in conformitate cu art. (3). (5) Limita de ore suplimentare nu poate depasi 160 ore pe an. Functionarii publici care desfasoara lucru suplimentar pot primi o perioada de timp liber care sa nu depasesca 20 de zile lucratoare pe an. (6) Timpul liber poate fi acordat dupa completarea lucrului suplimentar, intr-un interval care sa nu depaseasca 30 de zile (180 zile in cadrul biroului parlamentar) de la efectuarea acestuia; daca aceasta nu este posibila, ele vor fi recompensate banesc. Rata de recompensare este portiunea dinm salariul

Page 32: Functionar Si Functia Publica

functionarului public proportionala cu numarul de zile libere, asa cum a fost calculat la data platii salariului.(7) Functionarii publici cu functii de conducere nu sunt indreptatiti la plata de ore suplimentare.Sectiunea 40/A. Daca timpul de lucru depaseste sase ore pe zi, functionarului public i se vor acorda 30 minute de pauza – cu intreruperea lucrului – pe perioada programului de lucru. De asemenea, pentru fiecare trei ore lucrate in plus fata de aceasta perioada, functionarului public i se vor acorda cel putin 20 minute de pauza in timpul programului.Sectiunea 40/B. (1) Functionarului public i se poate ordona, pe baza acordului mutual dintre autoritatile administrative, executarea unor sarcini pentru un alt angajator, cu conditia ca sarcinile care ii vor fi atribuite sa fie inconcordanta cu sfera de activitate a respectivului functionar. Aceasta activitate nu poate crea dezavantaje functionarului public, in special avandu-se in vedere pozitia, varsta, starea de sanatate saualte circumstante ce il caracterizeaza pe acesta. (2) Functionarul public va fi notificat in scris asupra acestui transfer si asupra duratei estimate cu cel putin zece zile inainte de transfer. In calcularea duratei transferului se va tine cont prevederile articolului (6), sectiunea 14, cu amendamentul ca, in caz de aparitia unei alte sarcini de transfer, durata acestuia nu poate depasi 22 zile lucratoare.(3) Transferul nu poate fi ordonata). De la data determinarii inceputului sarcinii si pana la cea de atreia aniversare a copilului;b). Pentru functionari publici care au singuri in ingrijire copii minori;c). Pentru functionari publici avand in ingrijire o ruda apropiata care necesita grija permanenta.(4) Transferul nu trebuie sa impieteze asupra serviciului functionarului public respectiv. In timpul transferului functionarul este indreptatit la primirea salariului la care avea dreptul la momentul primirii transferului, dar in cazul in care ar fi indreptatit la plata unui salariu superior in cadrul unitatii unde urmeaza sa-si desfasoare transferul, acesta urmeaza a-i fi acordat. Salariul, toate celelalte prime separate de acesta, impreuna cu taxele si datoriile implicate si cheltuielile inregistrate in cursul transferului vor fi acoperite de catre autoritatea administrativa in care functionarul a fost desemnat.(5) Destinatia transferului trebuie mentionata in scris, impreuna cu:a). Locul transferului;b). Durata transferului;c). Salariul, atat separatprecum si impreuna cu alte prime, dupa cum au fost definite la articolul (4);d). Cheltuieliele inregistrate in cursul transferului;e). Autoritatea care exercita dreptul de angajator;f). Orice alta sursa semnificativa legata de desfasurarea transferului.(6) In conformitate cu prevederile mentionate in cadrul Articolelor (1)-(5), functionarul public poate fi transferat catre un angajator cu respectarea Actului normativ XXXIII./1992 privind Statutul legal al functionarilor publici.

Republica Polonia

Legea Serviciului Public

Capitolul I Prevederi Generale

Art.1

Page 33: Functionar Si Functia Publica

(1) Cu scopul de a asigura realizarea obiectivelor Statului în mod profesionist, sigur, imparţial şi neutru din punct de vedere politic, prin prezenta lege este instituit Serviciul Public şi sunt definite regulile de ocupare, principiile de organizare, de funcţionare şi de ameliorare ale acestuia.

Art.2(1) Corpul angajaţilor Serviciului Public va fi format din salariaţii încadraţi în următoarele funcţii:

Cancelaria (aparatul de lucru al) primului ministru Birourile (aparatul de lucru al) miniştrilor şi ale conducătorilor de comisii care au calitatea de

membri ai Consiliului de Miniştri (Guvernul), precum şi birourile agenţiilor (aparatul de lucru al instituţiilor) din cadrul administraţiei publice centrale.

Aparatul de lucru al unităţilor administrativ teritoriale şi al altor instituţii locale din structura administraţiei guvernamentale aflate în subordinea ministerelor sau administraţiei publice centrale.

Centrul Guvernamental de Studii Strategice Sediile centrale, inspectoratele şi alte instituţii care deservesc conducerea unificată a unităţilor

administrativ teritoriale, inspectorate şi gărzi precum şi conducerea serviciilor „poviat”, inspectoratele şi gărzile cu excepţia cazului în care prin lege se stabilesc alte măsuri

abrogat de Curtea Constituţională abrogat de Curtea Constituţională

(2) Primul Ministru va stabili prin decizie:1. categoriile posturilor de funcţionar public2. posturile aferente unor categorii specifice ale funcţiei publice3. calificările profesionale (studiile) necesare pentru ocuparea funcţiilor publice, cu excepţia celor reglementate prin legi speciale

(3) funcţiile publice pot fi de asemenea ocupate şi de către persoane desemnate în temeiul unor dispoziţii speciale pentru îndeplinirea unor obiective în afara unităţilor în care sunt angajaţi (se referă la delegarea exercitării atribuţiilor unei funcţii publice către o persoană încadrată în altă unitate, pentru îndeplinirea unor obiective determinate)

(4) Drepturile şi obligaţiile funcţionarilor din cadrul Ministerului Afacerilor Externe precum şi principiile de organizare şi funcţionare vor fi stabilite printr-o lege distinctă

Art.3(1) În conformitate cu prezenta lege:angajat al Serviciului Public este persoana încadrată în temeiul unui contract de muncă încheiat în conformitate cu principiile stabilite de prezenta legefuncţionar public este persoana încadrată în temeiul unei numiri realizate conform principiilor stabilite de prezenta legepersoanele indicate la paragrafele 1 şi 2 au calitatea de membri ai corpului Serviciului Public

Art.4Orice persoană poate fi angajată în Serviciul Public dacă îndeplineşte următoarele condiţii:

este cetăţean polonez se bucură de toate drepturile cetăţeneşti nu a fost condamnat pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie are studiile necesare pentru ocuparea unui post în Serviciul Public se bucură de o reputaţie neştirbită

Page 34: Functionar Si Functia Publica

Art.5 Oricare dintre cetăţeni este îndreptăţit să primească informaţii despre posturile vacante din Serviciul Public care urmează să fie ocupate. Angajarea în Serviciul Public este deschisă şi competitivă.

Art.6(1) Numărul funcţionarilor publici care vor fi numiţi în cursul unui an bugetar, resursele financiare pentru salarizarea şi pregătirea profesională a membrilor corpului angajaţilor Serviciului Public vor fi stabilite prin legea bugetului.(2) Consiliul de Miniştri va stabili în fiecare an un plan tri-anual de numire în funcţia publică şi îl va prezenta camerei reprezentanţilor pentru informare, împreună cu proiectul pentru Legea bugetului

Art.7Prevederile Codului Muncii şi celelalte prevederi din domeniul legislaţiei muncii se aplică tuturor raporturilor juridice izvorâte din relaţiile de serviciu ale membrilor corpului Serviciului Public, cu excepţia celor reglementate de prezenta lege.Competenţa materială de soluţionare a conflictelor referitoare la contractelor de muncă ale angajaţilor Serviciului Public revine exclusiv instanţelor pentru soluţionarea conflictelor de muncă, în măsura în care prezenta lege nu conţine dispoziţii contrare.

Capitolul II Organizarea Serviciului Public

Art.8(1) Şeful Serviciului Public este o autoritate centrală a administraţiei guvernamentale, având competenţe în domeniul Serviciului Public, conform atribuţiilor stabilite de prezenta lege(2) Şeful Serviciului Public este subordonat Primului Ministru

Art.9(1) Primul Ministru numeşte Şeful Serviciului Public dintre funcţionarii publici, după consultarea Consiliului Serviciului Public(2) Mandatul Şefului Serviciului Public are o durată de 5 ani, din momentul numirii până la data numirii noului succesor(3) Mandatul Şefului Serviciului Public încetează în caz de deces sau eliberare din funcţie(4) Primul Ministru îl va elibera din funcţie pe Şeful Serviciului Public în următoarele situaţii:

demisie pierderea capacităţii de a-şi îndeplini atribuţiile ca urmare a unei boli cronice care are o durată

de cel puţin 6 luni(5) De asemenea, Primul Ministru îl va elibera din funcţie pe Şeful Serviciului Public şi în cazul în care acesta nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la art.4. Eliberarea din funcţie pentru situaţiile prevăzute de art.4 alin.(4) şi (5) poate avea loc numai cu aprobarea a cel puţin 2/3 din membrii Consiliului Serviciului Public

Art.10 (1) Şeful Serviciului Public îşi va exercita atribuţiile conform dispoziţiilor prezentei legii, fiind asistat de către un adjunct.

Page 35: Functionar Si Functia Publica

(2) Primul Ministru îl numeşte pe Adjunctul Şefului Serviciului Public dintre funcţionarii publici, la propunerea Şefului Serviciului Public

Art.11De asemenea, Şeful Serviciului Public îşi va exercita atribuţiile fiind asistat şi de către Directorii Generali ai aparatului de lucru.

Art.12(1) Şeful Serviciului Public va avea în special următoarele atribuţii:

supraveghează respectarea dispoziţiilor legale privind Serviciul Public administrează procesul de coordonare al personalului Serviciului Public centralizează informaţiile privind corpul Serviciului Public planifică şi supraveghează utilizarea resurselor bugetare prevăzute de art.6 alin.(1) organizează şi executa programul de calificare profesională al angajaţilor Serviciului Public organizează concursurile pentru ocuparea posturilor vacante superioare din cadrul Serviciului

Public. ţine o evidenţe a instituţiilor autorizate să organizeze pregătirea profesională a angajaţilor

Serviciului Public. pregăteşte proiectele de acte normative în cazurile stabilite de prezenta lege furnizează informaţii privind Serviciul Public tipăreşte Buletinul Oficial al Serviciului Public.

(2) Şeful Serviciului Public va prezenta primului ministru rapoarte anuale privind situaţia Serviciului Public şi îndeplinirea atribuţiilor de către acesta, anexând şi opiniile Consiliului Serviciului public.(3) Şeful Serviciului Public este împuternicit să numească comisii cu atribuţii speciale şi comisii consultative pentru realizarea atribuţiilor sale.

Art.13(1) aparatul de lucru al Serviciului Public este subordonat Şefului Serviciului PublicOrganizarea aparatului de lucru al Serviciului Public va fi reglementată printr-un statut aprobat prin dispoziţie a Primului Ministru. Statutul va reglementa atribuţiile specifice, structura organizatorică şi regulile de funcţionare.

Art.14Consiliul Serviciului Public este creat ca un organism consultativ al Primului Ministru, în materia evaluărilor profesionale şi a organizării concursurilor şi examenelor din punctul de vedere al principiilor stabilite la Art,1Consiliul Serviciului Public are următoarele atribuţii:

formulează opinii în legătură cu problematica Serviciului Public la solicitarea primului ministru, a şefului Serviciului Public, sau din proprie iniţiativă

formulează opinii în legătură cu proiectul legii bugetului în ceea ce priveşte capitolele referitoare la Serviciului Public şi bugetului său anual

formulează opinii în legătură cu proiectele actelor normative care reglementează Serviciului Public.

formulează opinii în legătură cu criteriile de evaluare ale funcţionarilor publici şi modul de realizare al evaluării

formulează opinii în legătură cu modalitatea de promovare a funcţionarilor publici

Page 36: Functionar Si Functia Publica

formulează opinii în legătură cu programele de pregătire profesională pentru funcţionarii publici formulează opinii în legătură cu etica profesională a Serviciului Public formulează opinii în legătură cu candidatul pentru funcţia de Şef al Serviciului Public, prezentat

de către primul ministru. formulează opinii în legătură cu proiectele actelor normative care vor reglementa activitatea

Înaltei Comisii Disciplinare a Serviciului Public. formulează opinii în legătură cu rapoartele anuale ale Şefului Serviciului Public

Art.15Consiliul Serviciului Public este format din 16 membriPrimul Ministru va numi 8 membri în Consiliul Serviciului Public dintre persoanele care îndeplinesc condiţiile stabilite în art.4 alin.(1)-(3) şi (5) a căror experienţă şi pregătire în domeniu garantează îndeplinirea în bune condiţii ale atribuţiilor Consiliului.Primul Ministru va numi 8 membri în Consiliul Serviciului Public dintre reprezentanţii tuturor grupurilor politice parlamentare care îndeplinesc condiţiile stabilite în art.4 alin.(1)-(3) şi (5) Primul Ministru numeşte Preşedintele Consiliului Serviciului PublicConsiliul îşi va alege un vicepreşedinte pe baza propunerii preşedintelui său.

Art.16Mandatul membrilor Consiliului Serviciului Public numiţi în condiţiile art.15 alin.(2) este de 6 ani, jumătate dintre aceştia se vor reînnoi odată la 3 aniMandatul membrilor Consiliului Serviciului Public numiţi în condiţiile art.15 alin.(3) se va încheia în acelaşi timp cu mandatele din Senat sau Sejm (Camera reprezentanţilor)Membrii Consiliului Serviciului Public îşi vor îndeplini atribuţiile până la momentul numirii succesorilor lor.

Art.17(1) Mandatul de membru în Consiliul Serviciului Public va înceta în următoarele situaţii:decescând nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art.4 alin.(1) – (3)(2) Primul Ministru va elibera din funcţie un membru al Consiliului Serviciului Public, la solicitarea consiliului, în următoarele cazuri:nu îşi îndeplineşte obligaţiilenu îşi mai poate îndeplini obligaţiile ca urmare a unei boli(3) Primul Ministru poate elibera din funcţie un membru al Consiliului Serviciului Public în cazul în care acel membru îşi înaintează demisia.(4) Primul Ministru poate elibera din funcţie un membru al Consiliului Serviciului Public în cazul în care acesta nu mai îndeplineşte condiţia prevăzută de art.4 alin.(5), cu aprobarea a 2/3 din membrii Consiliului Serviciului Public(5) în cazul încetării calităţi unui membru al Consiliului Serviciului Public înainte de expirarea mandatului, Primul Ministru va numi un alt membru în consiliu.

Art.18Regulamentul de funcţionare al Consiliului Serviciului Public va fi stabilit printr-o hotărâre a ConsiliuluiAparatul de lucru al Primului Ministru va asigura serviciile necesare desfăşurării activităţii Consiliului.

Art..19

Page 37: Functionar Si Functia Publica

Primul Ministru va stabili nivelul de remuneraţie al Preşedintelui, Vicepreşedintelui şi al celorlalţi membri ai Consiliului Serviciului Public, sub forma unui coeficient de multiplicare a salariului minim. Membrii care au şi calitatea de senatori nu sunt îndreptăţiţi să primească remuneraţie.

Art.20Funcţia de Director General va fi creată în cadrul aparatelor de lucru, instituţiilor şi autorităţilor publice, cu excepţiile prevăzute la alin.(4) şi (5), acesta fiind subordonat direct ministrului respectiv, şefului instituţiei centrale sau al unităţii administrativ teritoriale.Directorul General are următoarele atribuţii:

asigură funcţionarea paratului de lucru, instituţiei sau autorităţii publice, stabileşte condiţiile de desfăşurare a activităţii şi organizarea muncii, cum ar fi:

supraveghează îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor de către compartimentele din subordine, cu excepţia celor care în temeiul legii sunt sub altă autoritate

supraveghează organizarea muncii se adresează autorităţilor competente din cadrul administraţiei guvernamentale pentru a fi

elaborate regulamentele de organizare ale aparatului de lucru, instituţiilor sau autorităţilor publice, ori a compartimentelor acestora.

administrează patrimoniul aparatului de lucru instituţiei sau autorităţii publice, se ocupă de furnizarea de servicii şi materiale necesare

reprezintă Trezoreria Statului în raporturile cu patrimoniul aparatului de lucru, instituţiei sau autorităţii publice, cu excepţia situaţiei prevăzute de art.25 alin.(1) din Legea 91/5.06.1998

efectuează controlul intern exercită supravegherea activităţilor cu caracter economic supraveghează respectarea dispoziţiilor privind protecţia datelor supraveghează respectarea principiilor de tehnică legislativă Desfăşoară activităţi conform legislaţiei muncii, în măsura în care prezenta lege nu cuprinde

dispoziţii contrare şi desfăşoară o politică de personal corespunzătoare în cadrul aparatului de lucru, instituţiei sau autorităţii publice, desfăşurând următoarele activităţi:

exercită activităţi în legătură cu începerea, desfăşurarea şi încetarea raporturilor de muncă ale angajaţilor corpului Serviciului Public.

emite decizii privitoare la recompensarea activităţii, în măsura în care legea nu dispune altfel administrează în bune condiţii resursele financiare ale aparatului de lucru, instituţiei sau

autorităţii publice exercită anumite atribuţii specifice, în măsura în care acte normative speciale dispun aceasta îndeplineşte alte atribuţii stabilite de către autoritatea administrativă superioară ierarhic.

Directorul General, cu acordul respectivei autorităţi administrative superioare ierarhic, va numi deîndată directorii compartimentelor subordonate, aceştia având calitatea de adjuncţi ai săi. Directorul General va informa imediat pe Şeful Serviciului Public orice numire sau înlocuire a acestora.Atribuţiile încredinţate prin lege Directorului General din cadrul aparatelor de lucru, instituţiilor sau autorităţilor publice locale, aflate în subordinea ministerelor sau autorităţilor centrale precum şi din cadrul unităţilor arătate la art.2 alin.(1) punct.5, vor fi realizate de şefii respectivelor aparate de lucru, instituţiei sau autorităţii publice.Primul Ministru este împuternicit să stabilească prin decizie aparatele de lucru, instituţiile sau autorităţile publice, din cadrul administraţiei publice centrale pentru care nu este prevăzut postul de Director General datorită atribuţiilor specifice desfăşurateAtribuţiile stabilite de prezenta lege pentru Directorul General în cadrul aparatelor de lucru, instituţiilor sau autorităţilor publice arătate la art.5, vor fi exercitate de către un manager al acestora. Acestor manageri le vor fi aplicabile dispoziţiile privitoare la Directorul General şi adjuncţii săi.

Page 38: Functionar Si Functia Publica

În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a Deciziei arătate la alin.(5) posturile respective vor fi ocupate prin concurs

Capitolul 3. Stabilirea raporturilor de muncă în Serviciul public

Art.21Directorul General va organiza recrutarea (selectarea) candidaţilor pentru corpul Serviciului Public.Recrutarea prevăzută la alin.(1) se referă şi la absolvenţii Şcolii Naţionale de Administraţie Publică

Art.22Directorul General, cu excepţia situaţiilor prevăzute de art.23, este obligat să furnizeze informaţii cu privire la posturile vacante din instituţia pe care o conduce, prin afişarea unui anunţ la sediul central, într-un loc accesibil publicului, precum şi prin publicarea acestuia în Buletinul Oficial al Serviciului Public.Anunţul va cuprind în mod obligatoriu:

numele şi adresa aparatului de lucru, instituţiei sau autorităţii publice. descrierea postului condiţiile specifice pentru ocuparea postului, indicându-se care dintre acestea sunt obligatorii şi

care opţionale atribuţiile şi obiectivele postului documentele necesare data limită şi locul înscrierii

Publicarea anunţului în Buletinul Oficial este gratuită

Art.23Primul Ministru, în conformitate cu actele normative speciale, le indică absolvenţilor Şcolii Naţionale de Administraţie Publică primul lor post în serviciul public, cu excepţia posturilor superioare

Art.24Contractul de muncă al unui angajat al Serviciului Public va fi încheiat pe durată nedeterminată sau pe o durată determinată, care nu poate fi mai mare de 3 ani. Pentru contractele de muncă încheiate pe durată determinată, încetarea raporturilor de muncă se poate face cu un preaviz de 2 săptămâni.

Art.25În cazul persoanelor care lucrează în cadrul Serviciului Public pentru prima dată, contractul de muncă se încheie în mod obligatoriu pe perioadă determinată, iar în această perioadă de timp respectivele persoane sunt obligate să urmeze o perioadă de stagiu (preparatory service) cu excepţiile prevăzute de art.27

Page 39: Functionar Si Functia Publica

Perioada de stagiu constă într-o pregătire teoretică şi practică pentru executarea în bune condiţii a atribuţiilor postuluiDirectorul General va numi o comisie de examinare a capacităţii candidaţilor de a pune în practică cunoştinţele acumulate pe durata perioadei de stagiu.Perioada de stagiu durează 6 luni dar nu mai mult de 18 luni în cadrul unei anumite instituţii sau autorităţi publice. Perioada de stagiu se încheie pe baza evaluării făcute de comisia de examinare.Directorul General, în temeiul evaluării comisiei de examinare, încheie contractul de muncă pe durată nedeterminată sau îl reziliază.

Art.26perioada de stagiu este organizată de către Directorul General în conformitate cu programul stabilit de către Şeful Serviciului Public în urma consultării cu Şcoala Naţională de Administraţie Publică, program care a fost publicat în Buletinul Oficial al Serviciului Public.Programul perioadei de stagiu poate fi extins de către Directorul general, pentru a include şi specializări având în vedere atribuţiile specifice fiecărei instituţii publice.

Art.27Absolvenţii Şcolii Naţionale de Administraţie Publică sunt scutiţi de la efectuarea perioadei de stagiuDirectorul General poate să scurteze perioada de stagiu sau să scutească de efectuarea perioadei de stagiu pe angajaţii care dovedesc că deţin cunoştinţele teoretice şi aptitudinea de a le pune în practică în conformitate cu cerinţele programului de pregătire

Art.28Pentru numirea ca funcţionar public o persoană trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:este angajat al Serviciului Publica promovat perioada de stagiu cu excepţiile prevăzute la art.27poate dovedi că a lucrat în Serviciul public cel puţin 2 ania absolvit studii superioare cu diplomă de licenţă (sau echivalentă) cunoaşte cel puţin o limbă străinăa îndeplinit serviciul militar sau nu îi este aplicabil

Art.29Şeful Serviciului Public elaborează şi publică în Buletinul Oficial formularul de înscriere pentru procedurile de calificare pentru angajaţii Serviciului Public, precum şi formularul de nominalizare al absolvenţilor Şcolii Naţionale de Administraţie Publică.Şeful Serviciului Public în termen de 14 zile de la publicarea legii bugetului va anunţa public numărul maxim de noi numiri în funcţie care se vor face într-un an prin publicarea în Buletinul Oficial al Serviciului Public.

Art.30Un angajat al Serviciului Public poate solicita Şefului Serviciului Public să îi aprobe participarea la anumite cursuri de calificare profesională. Solicitările pentru un anumit an se pot face între 1 ianuarie şi 31 mai a anului respectiv.Absolvenţii Şcolii Naţionale de Administraţie Publică care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art.28 alin.(1) şi (4) – (6) pot solicita Şefului Serviciului Public numirea în funcţiile publice. Solicitările pentru numire pot fi depuse între 1 ianuarie şi 31 mai.Directorul General confirmă pentru angajaţii Serviciului Public îndeplinirea în bune condiţii a condiţiilor prevăzute de art.4 alin.(1) – (3) şi art.28.

Page 40: Functionar Si Functia Publica

Art.31Şefului Serviciului Public, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art.30 alin.(2) va organiza procedura de calificare pentru angajaţii care au solicitat numirea în funcţia publică.Pentru a încheia procedura de calificare, Şefului Serviciului Public va numi o comisie formată din cel puţin 5 membriÎn cursul procedurii de calificare profesională sunt testate aptitudinile şi abilităţile necesare pentru îndeplinirea tribuţiilor Serviciului Public.Rezultatele procedurii de calificare vor fi exprimate în punctePuncte suplimentare pot fi acordate pentru:

rezultatele ultimei evaluări, aşa cum este prevăzută la art.73 cunoaşterea anumitor limbi străine absolvirea unor cursuri post-universitare deţinerea unui titlu academic calificări profesionale specifice

Rezultatul final al procedurii va fi punctat conform procedurii prevăzute la alin.(4) şi (5)Rezultatul final exprimat în note superioare minimului stabilit prin decizia Primului Ministru, vor fi ordonate în ordine descrescătoare.Rezultatele calificării profesionale, prevăzute la alin.(7), vor fi publicate în Buletinul Oficial al Serviciului Public

Art.32 Consiliul Serviciului Public va delega un reprezentant care să supravegheze activitatea comisiei calificare. În cazul unor încălcări ale legii, Consiliul va încunoştinţa pe Primul Ministru şi pe Şeful Serviciului Public despre aceste neregularităţi.

Art.33În situaţia descoperirii unor încălcări ale legii în ceea ce priveşte procedura calificării profesionale, Şeful Serviciului Public va organiza o altă procedură de calificare profesională.

Art.34Persoana care urmează o procedură de calificare profesională va plăti o sumă de bani care nu poate depăşi 50% din salariul minim. Această plată constituie venit la bugetul statului.

Art.35Cunoştinţele, calificările şi aptitudinile necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor Serviciului Public, ale absolvenţilor Şcolii Naţionale de Administraţie Publică, sunt testate pe perioada cursurilor iar rezultatele vor fi cuprinse în diploma de absolvire.

Art.36Primul Ministru va adopta prin decizie modul în care se va desfăşura procedura de calificare, stabilind:

limitele şi împrejurările procedurii de calificare organizarea şi modalitatea de desfăşurare a procedurii de calificare, stabilirea unor criterii

detaliate pentru acordarea notelor la care se referă art.31 alin.(4) şi (5) nota minimă de promovare stabilită potrivit art.31 alin.(7), care nu poate fi mai mică de 3/5 din

maxim documentele care certifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.28 alin.(5) şi art.31 alin.(5)

punctele 2 – 5 cuantumul şi modalitatea efectuării plăţii prevăzute de art.34 limbile străine prevăzute de art.28 pct.5 şi art.31 alin.(5) pct2

Page 41: Functionar Si Functia Publica

Art.37Numirea în funcţiile publice se va face respectând numărul limită prevăzut de art.6 alin.(1)Şeful Serviciului Public va numi în funcţia publică, în numele Republicii Polonia, angajatul Serviciului Public care pe parcursul unui an determinat a promovat procedura de calificare cu o notă superioară celei stabilite potrivit art.31 alin.(7) şi care a câştigat un loc care-l îndreptăţeşte să fie numit, sau care a absolvit Şcoala Naţională de Administraţie Publică.Câştigarea unui loc care îl îndreptăţeşte să fie numit în funcţia publică reprezintă obţinerea în timpul perioadei de calificare cel puţin a notei minime care permite numirea în funcţie a tuturor solicitanţilor care au obţinut respectiva notă, fără a se depăşi numărul stabilit conform art.6 alin.(1). Stabilirea locului în ordine descrescătoare a celor care vor fi numiţi în funcţia publică se va face având în vedere şi numărul numirilor în funcţie pentru absolvenţii Şcolii Naţionale de Administraţie Publică.Prin numirea în funcţia publică, raporturile de muncă vor fi transformate în raporturi de serviciu care au drept temei juridic numirea în funcţia publică.

Art.38Actul de numire în funcţia publică va cuprinde numele şi prenumele funcţionarului public precum şi data numirii în funcţie.Actul de numire în funcţia publică trebuie întocmit în scris

Art.39Funcţionarul public trebuie să depună următorul jurământ:„Jur să servesc Statul Polonez, să respect Constituţia Republicii Polonia, să-mi îndeplinesc obligaţiile de funcţionar public conştiincios, imparţial şi cu bună-credinţă”.Funcţionarul public poate completa jurământul prevăzut la alin.(1) cu următoarele cuvinte:„Aşa să-mi ajute Dumnezeu”Depunerea jurământului va fi confirmată de către funcţionarul public şi în scris.

Art.40În termen de 7 zile de la numirea în funcţie, Directorul General acordă cea mai scăzută gradaţie a funcţiei publice.Conferirea gradaţiei se face în scris

Capitolul 4Ocuparea funcţiilor superioare din cadrul Serviciului Public.

Art.41Următoarele funcţii:Secretarul Consiliului de Miniştri, Directorul General al unei instituţii sau autorităţi publiceDirectorul de departament (sau al unui compartiment echivalent) şi adjuncţii săi, prevăzuţi de către art.2 alin.(1) punctele 1, 2 şi 4, şi Directorul de direcţie (sau al unui compartiment echivalent) şi adjuncţii săi din cadrul aparatului de lucru al unei autorităţi administrativ teritoriale, sunt considerate funcţii publice superioare în cadrul Serviciului PublicOcuparea funcţiilor prevăzute la alin.(1) se face prin concurs

Art.42

Page 42: Functionar Si Functia Publica

Orice funcţionar public se poate înscrie pentru ocuparea unei funcţii publice superioareÎn cazul în care au avut loc două concursuri pentru ocuparea unei funcţii publice superioare şi nici unul dintre candidaţii care făceau parte din corpul funcţionarilor publici nu a ocupat-o, pot participa la următoarele concursuri şi persoane care nu au calitatea de funcţionar publicŞeful Serviciului Public poate permite unor persoane care nu au calitatea de funcţionar public să ia parte la concursul pentru ocuparea funcţiilor prevăzute de art.41 alin.(1) punctul 2, dacă pentru ocuparea respectivei funcţii sunt necesare experienţă şi aptitudini profesionale speciale. Prevederile art.48 alin.(2) şi (3) rămân aplicabile

Art.43Concursurile pentru ocuparea funcţiilor publice superioare sunt organizate de către Şeful Serviciului PublicPentru organizarea acestor concursuri Şeful Serviciului Public numeşte o comisie de concurs formată din cel puţin 5 membri.În cadrul concursului sunt testate cunoştinţele teoretice necesare pentru exercitarea respectivei funcţii, aptitudinile şi capacitatea managerială. Cerinţele pentru ocuparea unei funcţii publice vor fi stabilite de către persoana însărcinată cu organizarea concursului în urma consultării cu ministerul corespunzător, conducătorul instituţiei sau autorităţii publice centrale, ori conducătorul unităţii administrativ teritoriale.

Art.44Concursurile pentru ocuparea funcţiilor publice superioare prevăzute de art.41 alin.(1) vor fi aduse la cunoştinţă prin publicarea unui anunţ în Buletinul Oficial al Serviciului Public. Anunţul va respecta dispoziţiile art.22. alin.(2)Orice persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute în anunţ poate lua parte la concursŞeful Serviciului Public va notifica pe Directorii Generali despre concursurile anunţate. Aceştia vor comunica aceste informaţii în cadrul instituţiilor pe care le conduc.

Art.45Persoanele care au participat la concurs pot contesta rezultatele la Şeful Serviciului Public

Art.46Consiliul Serviciului Public poate delega un reprezentant care să urmărească modalitatea de desfăşurare al oricărui concurs pentru ocuparea unei funcţii publice superioareÎn cazul constatării unor încălcări ale principiilor organizării concursului, Consiliul Serviciului Public se poate adresa Şefului Serviciului Public cu o moţiune (cerere) prin care se solicită reorganizarea concursului.

Art.47 În cazul constatării unor încălcări ale principiilor organizării concursului, Şeful Serviciului Public dispune reorganizarea concursului.

Art.48Funcţionarul public care a câştigat concursul pentru ocuparea unei funcţii prevăzute de art.41 alin.(1) pct. 1), este transferat pe respectiva funcţie de către Primul Ministru la solicitarea Şefului Serviciului Public, în urma consultării cu ministerul corespunzător, conducătorul instituţiei sau autorităţii publice centrale, ori conducătorul unităţii administrativ teritoriale; Primul Ministru va stabili remuneraţia corespunzătoare ocupării acestei funcţii.

Page 43: Functionar Si Functia Publica

Membrii corpului Serviciului Public care au câştigat concursul pentru unei funcţii prevăzute de art.41

alin.(1) pct. 2), este transferat pe respectiva funcţie de către Şeful Serviciului Public; Şeful Serviciului

Public va stabili remuneraţia corespunzătoare ocupării acestei funcţii.

Directorul General încheie un contract de muncă pe perioadă determinată, care nu poate fi mai mare de 3 ani, cu persoana care, fără a avea calitatea de funcţionar public, a promovat concursul prevăzut de art.41 alin.(2). Rezilierea înainte de termen a contractului de muncă poate fi făcută cu respectarea unui preaviz de 2 săptămâni.

Art.49Primul Ministru stabileşte prin decizie, procedura detaliată de organizare a concursurilor pentru ocuparea funcţiilor publice superioare, stabilind totodată şi o listă cu condiţiile de participare, a căror îndeplinire este esenţială pentru participarea candidatului la concurs.

Capitolul 5 Modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu

în cadrul Serviciului Public.

Art.50În măsura în care este necesar, Directorul General poate dispune transferul unui funcţionar public pe o altă funcţie din cadrul aceleiaşi instituţii publice, ţinând seama de aptitudinile sale profesionaleFuncţionarul public prevăzut la alin.(1) este îndreptăţi să primească vechea remuneraţie în măsura în care aceasta este superioară cele corespunzătoare postului în care a fost transferat, pe o perioadă de 3 luni de la data transferului. Transferul nu va afecta sporul de vechime. Nu poate fi transferat într-o instituţie publică din altă localitate, fără consimţământul său, un funcţionar public care este femeie gravidă sau singurul întreţinător al unui copil de până la 15 ani. De asemenea, nu poate fi efectuat un astfel de transfer în situaţia în care există impedimente importante de natură familială sau personală.Dispoziţiile alin.(1) şi (2) nu se aplică funcţionarilor publici prevăzuţi la art.41 alin.(1)

Art.52(1) Şeful Serviciului Public dispune transferul unui funcţionar public prevăzut de art.41 alin.(1) la o altă instituţie publică din aceeaşi localitate sau, cu acordul său, din altă localitate, ori îl autorizează pe Directorul General să îi indice un alt post în următoarele situaţii:

demisie a fost condamnat la interzicerea ocupării unei funcţii publice superioare suferă de boală cronică pe durată mai mare de 6 luni reducerea postului ca urmare a reorganizării

(2) Primul ministru, în urma solicitării motivate a Şefului Serviciului Public sau a solicitării ministerului corespunzător, a conducătorului instituţiei sau autorităţii publice centrale, ori a conducătorului unităţii administrativ teritoriale, însoţite de avizul Şefului Serviciului Public, poate dispune, când interesele Serviciului Public o cer, transferul unui funcţionar public care ocupă o funcţie prevăzută de art.41 alin.(1) la o altă instituţie publică din aceeaşi localitate sau, cu acordul său, din altă localitate, ori îl autorizează pe Directorul General să îi indice un alt post.

Page 44: Functionar Si Functia Publica

(3) Şeful Serviciului Public, în temeiul unei cereri întemeiate a Directorului General, când interesele Serviciului Public o cer, poate dispune transferul l unui funcţionar public prevăzut de art.41 alin.(1) pct.2 la o altă instituţie publică din aceeaşi localitate sau, cu acordul său, din altă localitate, ori îl autorizează pe Directorul General să îi indice un alt post

Art.53Transferul unui funcţionar public la o altă instituţie sau autoritate publică, chiar şi din altă localitate, poate avea loc oricând, cu consimţământul sau la solicitarea acestuia, dacă o asemenea măsură nu afectează interesele Serviciului public. Transferul prevăzut la alin.(1) se realizează de către Directorul General al instituţiei în care funcţionarul public se transferă, cu acordul Directorul General al instituţiei în cadrul căreia îşi desfăşura activitatea.

Art.54În cazul desfiinţării instituţiei în care un membru al corpului Serviciului Public îşi desfăşoară activitatea, ori a transformării atribuţiilor acesteia de o asemenea manieră încât respectiva persoană nu mai îndeplineşte condiţiile de ocupare a postului, Şeful Serviciului Public îl va delega pe acesta la o altă instituţie publică din aceeaşi sau din altă localitate şi îl va însărcina pe Directorul General al instituţiei să îi indice acestuia un post, având în vedere aptitudinile sale profesionale.

Art.55În cazuri justificate de interesul public, Şeful Serviciului Public va acorda funcţionarului public concediu fără plată pe perioada desfăşurării unor activităţi, ocupării unei anumite funcţii sau desfăşurării de activităţi în afara Serviciului PublicDurata concediului fără plată prevăzut la alin.(1), dacă nu depăşeşte 5 ani, va fi considerată vechime în funcţia publică şi va fi luată în calcul la stabilirea sporului de vechime.

Art.56Funcţionarii publici au dreptul să conteste la Primul Ministru măsurile prevăzute la art.51, 54 şi 55, în termen de 14 zile de la comunicarea dispoziţieiFormularea contestaţiei nu suspendă sau întârzie executarea dispoziţieiSoluţia dată de Primul Ministru poate fi atacată la Curtea Supremă Administrativă

Art.57Când interese specifice ale Serviciului Public o cer, Şeful Serviciului Public poate dispune trecerea funcţionarului public la serviciul inactiv (inactive duty) pe o perioadă de până la un an. Dacă după expirarea acestei perioade circumstanţele care au determinat luarea măsurii subzistă, Şeful Serviciului Public poate dispune prelungirea serviciului inactiv cu o perioadă limitată de timp care nu poate depăşi 6 luni.În perioada serviciului inactiv, funcţionarul public nu prestează muncă însă îşi păstrează toate drepturile şi beneficiile acordate în cadrul Serviciului Public.Funcţionarul public aflat în perioada serviciului inactiv se supune dispoziţiilor art.72Funcţionarul public aflat în perioada serviciului inactiv îşi va relua activitatea înainte de expirarea termenului ca urmare a convocării formulate de Şeful Serviciului PublicDirectorul General va stabili locul de muncă al funcţionarului public revenit din serviciul inactiv, având în vedere aptitudinile lui profesionale.Participarea funcţionarului public aflat în serviciu inactiv la concursul pentru ocuparea unui post prevăzut de art.41 alin.(1) se poate face numai după obţinerea permisiunii Şefului Serviciului Public.

Page 45: Functionar Si Functia Publica

Perioada serviciului inactiv este luată în calcul la stabilirea vechimii în funcţia publică şi a celorlalte sporuri şi beneficii

Art.58Contractul de muncă al unui funcţionar public aflat în stare de arest preventiv se suspendă de drept. În perioada de suspendare acesta primeşte jumătate din remuneraţia la care era îndreptăţit anterior arestării preventiveÎn cazul încetării cercetării penale sau achitării, funcţionarul public va primi şi cealaltă parte a remuneraţiei sale, mai puţin în situaţia în care are loc încetarea condiţionată a procesului penal.Perioada serviciului inactiv determinată de arestarea preventivă este luată în calcul la stabilirea vechimii în funcţie şi a celorlalte sporuri şi beneficii

Art.59Directorul General poate dispune suspendarea membrului corpului Serviciului Public împotriva căruia se desfăşoară o procedură penală sau disciplinarăPerioada de suspendare prevăzută la alin.(1) durează până la încheierea procedurilor disciplinare sau penale dar nu mai mult de 3 luni.Pe perioada suspendării prevăzute la alin.(1), funcţionarul public îşi păstrează dreptul la remuneraţie şi celelalte drepturi şi beneficii din cadrul Serviciului Public.Perioada suspendării este luată în calcul la stabilirea vechimii în muncă şi a celorlalte drepturi, sporuri şi beneficiiMăsurile prevăzute la alin.(1) sunt luate de către Şeful Serviciului Public în situaţia Secretarului Consiliului de miniştri sau a Directorului General

Art.60Raportul de muncă al funcţionarului public încetează în următoarele cazuri:

refuzul de a depune jurământul renunţarea la cetăţenia poloneză sancţiunea disciplinară legală a excluderii din corpul Serviciului Public pierderea drepturilor civice sau interdicţia de a ocupa o funcţie publică stabilite printr-o hotărâre

judecătorească neexercitarea funcţiei publice pe o perioadă de 3 luni ca urmare a arestului preventiv dovedirea faptului că raporturile de serviciu au încetat anterior ca urmare a excluderii din corpul

Serviciului Public. refuzul de a se conforma dispoziţiei de transfer prevăzute de art.35 sau nepreluarea postului pe

care a fost transferat în conformitate cu art.35 şi 37 neîndeplinirea atribuţiilor funcţiei publice în urma primirii convocării prevăzute de art.57 alin.

(4)

art.61Rezilierea contractului de muncă al unui funcţionar public poate avea loc cu un preaviz de 3 luni în următoarele situaţii:

două evaluări succesive negative în condiţiile art.74 alin.(1) intervenţia unor probleme de sănătate care îl pun în imposibilitate să exercite atribuţiile de

funcţionar public, confirmate de către un medic autorizat al Sistemului de Asigurări Sociale: examinarea medicală se poate dispune din oficiu sau la cerere.

pierderea reputaţiei impecabile proceduri penale desfăşurate pe o perioadă mai mare de 3 luni

Page 46: Functionar Si Functia Publica

Rezilierea contractului de muncă al unui funcţionar public poate avea loc cu un preaviz de 3 luni în următoarele situaţii:

Funcţionarul public care a atins vârsta standard de pensionare dovedeşte că vechimea în muncă este suficientă pentru a-l îndreptăţi să se pensioneze la acea vârstă

refuzul de a se supune unei examinări medicale la un medic autorizat al Sistemului de Asigurări Sociale

desfiinţarea instituţiei publice în condiţiile în care transferul prevăzut la art.54 nu poate fi efectuat

Rezilierea contractului de muncă fără preaviz poate interveni în situaţia absenţei de la serviciu a funcţionarului public ca urmare a unei boli care durează pe o perioadă de timp mai mare de un an.

Rezilierea contractului de muncă pentru motivele arătate la alin.(1) – (3) nu poate încălca dispoziţiile privind protecţia specială a salariaţilor în perioada de preaviz.

Rezilierea contractului de muncă poate avea loc prin acordul părţilor sau prin demisia din corpul Serviciului Public, precedată de un termen de preaviz de 3 luni. Art.62În perioada de preaviz funcţionarul public poate fi scutit de îndeplinirea atribuţiilor, fără ca acest fapt să afecteze dreptul la remuneraţie.

Art.63în situaţia rezilierii contractului de muncă a unui funcţionar public pentru temeiul indicat la art.61 alin.(2) pct.3, în perioada dintre încetarea raporturilor de serviciu şi reangajare sau începerea unei activităţi cu caracter economic, funcţionarul public este îndreptăţit să primească o indemnizaţie de la bugetul statului pe o perioadă de timp care nu poate depăşi 6 luni, calculată ca un echivalent al concediului de odihnă. Un funcţionar public care a dobândit dreptul la pensie nu se bucură de acest beneficiu.În cazul în care un fost funcţionar public care se află în perioada de timp prevăzută la alin.(1) beneficiază de o indemnizaţie de boală sau de maternitate, indemnizaţia care o primeşte de la bugetul statului se va reduce cu valoarea indemnizaţiei de boală sau de maternitatePerioada prevăzută la alin.(1) se socoteşte vechime în muncă, fiind luată în considerare la calculul drepturilor şi beneficiilor izvorâte din aceasta, cu respectarea dispoziţiilor privind Fondul Asigurărilor Sociale pentru pensii de vârstă şi speciale, precum şi a condiţiilor de stabilire a perioadei de şomaj şi a drepturilor corespunzătoare.

Art.64Decizia de reziliere a contractului de muncă, sau declaraţia de încetare a raporturilor de serviciu se emit de către Directorul General al aparatului de lucru, instituţiei sau autorităţii publice.În ceea ce priveşte Secretarul Consiliului de Miniştri şi Directorii Generali, măsurile de la alin.(1) se iau de către Şeful Serviciului Public.

Art.65În cazul transferului unui funcţionar public în cadrul unei alte instituţii publice, dosarul său personal şi întreaga documentaţie privind raporturile de serviciu se transferă la instituţia publică în care urmează să-şi desfăşoare activitatea

Art.66Dispoziţiile art.60 şi 61 nu se aplică Şeful Serviciului Public. Şi adjunctului acestuia

Page 47: Functionar Si Functia Publica

Capitolul 6 Obligaţiile membrilor corpului Serviciului Public

Art.67Membrii corpului Serviciului Public sunt obligaţi să se conformeze jurământului depus, precum şi:

să respecte Constituţia Republicii Polonia şi celelalte legi să apere intereselor statului şi drepturile fundamentale ale omului să administreze raţional resursele publice să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu eficient, imparţial şi la timp să păstreze secretul de stat şi profesional să-şi îmbunătăţească pregătirea profesională să aibă un comportament corespunzător la serviciu şi în societate

Directorul General are obligaţia să asigure membrilor corpului Serviciului Public condiţiile corespunzătoare pentru îndeplinirea atribuţiilor stabilite prin prezenta lege

Art.68Membrii corpului Serviciului Public sunt obligaţi să îndeplinească ordinele superiorilor lorÎn situaţia în care consideră că un ordin este ilegal, membrul corpului Serviciului Public este obligat să notifice în scris superiorul ierarhic despre aceasta. În cazul confirmării ordinului în scris, membrul corpului Serviciului Public este obligat să îl execute.Membrii corpului Serviciului Public nu vor executa ordinele prin care s-ar săvârşi o infracţiune (crime) sau contravenţie (delinquency), având obligaţia să-l informeze deîndată pe Directorul General despre aceasta.

Art.69Membrii corpului Serviciului Public nu vor fi influenţaţi de interesele personale în executarea atribuţiilor de serviciuMembrilor corpului Serviciului Public le este interzis să-şi manifeste public convingerile lor politiceMembrilor corpului Serviciului Public le este interzis să participe la greve sau acţiuni de protest care au legătură cu buna desfăşurare a instituţiei publice.Membrilor corpului Serviciului Public le este interzis să ocupe funcţii în societăţi comerciale (trade unions)Membrilor corpului Serviciului Public le este interzis să constituie sau să fie membri ai unui partid politicMembrilor corpului Serviciului Public le este interzis să cumuleze această calitate cu aceea de consilier al unităţii administrativ teritoriale (self government councillors)

Art.70Prevederile art.69 alin.(2) nu se aplică funcţionarilor publici care se află în concediu fără plată acordat în condiţiile art.55 alin.(1) pe durata campaniei electorale, iar în situaţia în care câştigă mandatul de consilier, pe durata acestuia

Page 48: Functionar Si Functia Publica

Prevederile art.69 alin.(2) nu se aplică membrilor corpului Serviciului Public care se află în concediu fără plată acordat în condiţiile art.174 din Codul Muncii pe durata campaniei electorale.

Art.71Nu pot interveni relaţii ierarhice de serviciu între funcţionarii publici căsătoriţi sau care au calitatea de rude de până la gradul doi, precum şi între cei care există relaţii stabilite prin adopţie, tutelă sau curatelă.

Art.72Funcţionarilor publici le este interzis să se mai angajeze (într-un alt serviciu) fără permisiunea Directorului General sau să presteze activităţi contrare atribuţiilor de serviciu sau care slăbesc prestigiul Serviciului Public.Funcţionarilor publici le este interzis să se mai angajeze (într-un alt serviciu) fără permisiunea Directorului General

Art,.73Funcţionarii publici fac obiectul evaluării continue din partea superiorilor lor ierarhici în scopul verificării îndeplinirii atribuţiilor şi pentru a se determina programele de pregătire profesională pe care să le urmezeDirectorul General este evaluat de către Şeful Serviciului Public, în urma consultării cu ministerul corespunzător, conducătorul instituţiei sau autorităţii publice centrale, ori conducătorul unităţii administrativ teritoriale. Secretarul Consiliului de Miniştri este evaluat de către Primul Ministru.

Art.74Evaluările periodice ale funcţionarilor publici, incluzând concluziile privind cariera profesională, sunt realizate în scris de către superiorul ierarhic nu mai târziu decât o dată la 2 ani, sau oricând la cererea superiorului ierarhicEvaluarea prevăzută la alin.(1) va avea în vedere performanţa cu care au fost realizate atribuţiile de serviciu de către funcţionarul public, aşa cum rezultă din fişa postului. Evaluarea va fi comunicată cu promptitudine funcţionarului publicPrimul Ministru stabileşte prin decizie criteriile de evaluare a funcţionarilor publici

Art.75Funcţionarii publici pot contesta rezultatul unei evaluării negative la Directorul General, în termen de 7 zile de la comunicarea rezultatuluiÎn cazul respingerii contestaţiei, funcţionarul public se poate adresa Instanţei pentru litigiile de muncă, în termen de 14 zile de la comunicare

Art.76În cazul unei evaluări negative, funcţionarul public nu poate fi evaluat mai devreme de 6 luni.

Art.77Dispoziţiile art.73 – 76 nu se aplică Şefului Serviciului Public şi adjunctului acestuia

Capitolul 7

Page 49: Functionar Si Functia Publica

Drepturile membrilor corpului Serviciului Public

Art.78 Remuneraţia funcţionarilor publici este stabilită prin aplicarea coeficienţilor de multiplicare la salariul mediu din sectorul bugetar

Art.79Pentru funcţionarii publici sunt stabilite 9 gradaţii oficialeNivelurile de premiere ale funcţionarilor publici sunt în legătură cu gradaţia deţinută

Art.80Retribuţia membrilor corpului Serviciului Public se compune din salariul de bază pentru un anumit post şi un spor de vechime în sistemul publicRetribuţia funcţionarilor publici se compune din salariul de bază pentru un anumit post, un spor de vechime în sistemul public şi un spor pentru gradaţia funcţiei publice deţinutePrimul Ministru va stabili:multiplicatorii pentru determinarea salariului de bază al membrilor corpului Serviciului Publicgradaţiile funcţionarilor publici şi multiplicatorii pentru sporuri

Art.81Funcţionarul public are dreptul să fie avansat la o gradaţie superioară după obţinerea unei evaluări pozitive în condiţiile art.74 alin.(1), însoţită de o solicitare formulată de către superiorul ierarhic direct în vederea avansării mai devreme. O evaluare pozitivă care nu este însoţită de o asemenea solicitare nu conferă dreptul la avansareÎn baza cererii formulate de Directorul General, justificată de performanţele deosebite ale funcţionarului public, Şeful Serviciului Public poate acorda permisiunea unei promovări mai rapide, dar care nu poate avea loc mai devreme de 12 luni de la ultima promovare.Perioada prevăzută de lin.(2) nu va începe sau va fi suspendată dacă a început până când:obţinerea unei evaluări pozitive – în cazul unei evaluări negativereluarea activităţii – în cazul suspendării activităţii

Art.82Membrii corpului Serviciului Public primesc un spor pentru vechimea în Serviciul Public în cuantum de 5% din salariul de bază lunar după 5 ani de muncă. Acest cuantum se majorează cu 1% în fiecare an de serviciu până la un cuantum de 20%.Vechimea în corpului Serviciului Public se determină pe baza perioadelor în care s-a prestat munca în sistemul raporturilor de serviciu şi a altor perioade de angajare, care în temeiul unor dispoziţii speciale sunt considerate perioadă care dă dreptul la sporuri şi beneficiiPerioadele de activitate indicate la alin.(2) nu includ şi perioadele de muncă desfăşurate în cadrul partidului comunist, precum şi în cadrul serviciilor de securitate în înţelesul art.2 din Legea privind dezvăluirea persoanelor care deţin funcţii publice şi care au fost angajate sau au colaborat cu Securitatea în perioada 1944 – 1990 Primul Ministru va stabili prin decizie principiile de acordare şi modalităţile de plată ale sporului prevăzut de alin.(1)

Art.83Membrii corpului Serviciului Public beneficiază de sporuri aniversare pentru activitatea desfăşurată pe termen lung astfel:

după 20 de ani de muncă – 75% din salariul lunar

Page 50: Functionar Si Functia Publica

după 25 de ani de muncă – 100% din salariul lunar după 30 de ani de muncă – 150% din salariul lunar după 35 de ani de muncă – 200% din salariul lunar după 40 de ani de muncă – 300% din salariul lunar după 45 de ani de muncă – 400% din salariul lunar

Vechimea în muncă a funcţionarului public se determină pe baza perioadelor în care s-a prestat munca în sistemul raporturilor de serviciu şi a altor perioade de angajare, care în temeiul unor dispoziţii speciale sunt considerate perioadă care dă dreptul la sporuri şi beneficiiPerioadele de activitate indicate la alin.(2) nu includ şi perioadele de muncă desfăşurate în cadrul partidului comunist, precum şi în cadrul serviciilor de securitate în înţelesul art.2 din Legea privind dezvăluirea persoanelor care deţin funcţii publice şi care au fost angajate sau au colaborat cu Securitatea în perioada 1944 – 1990Primul Ministru va stabili prin dispoziţie principiile de acordare şi modalităţile de plată ale sporului prevăzut de alin.(1)

Art.84Membrii corpului Serviciului Public au dreptul să primească anual remuneraţii (sporuri şi premii) stabilite prin legi speciale

Art.85Membrii corpului Serviciului Public pentru anumite reuşite profesionale pot fi premiaţi din Fondul de premiere al Serviciului Public, instituit pentru acest scopFondul de premiere al Serviciului Public prevăzut la alin.(1), stabilit în cuantum de 3% din salariile individuale planificate (fondul de salarii anual), se află la dispoziţia Directorului General, putând fi majorat între limitele fondului de salarii alocat

Art.86Membrii corpului Serviciului Public detaşaţi să îşi exercite activitatea profesională în afara ariei de operaţii a instituţiei publice, sunt îndreptăţiţi să primească beneficii în cuantumul celor prevăzute de Codul Muncii pentru deplasările în interes de serviciu.Funcţionarii publici transferaţi în conformitate cu prevederile art.35 alin.(2) şi (3), art.36 alin.(1) şi art.37, în afară de dispoziţiile privind un spaţiu de locuit corespunzător familiilor lor, sunt îndreptăţiţi să l-i se restituie cheltuielile efectuate cu transferul, cele privind chiria şi să primească o primă în cuantum de 3 salarii lunare. Cheltuielile de transfer includ transportul funcţionarului public şi a familiei sale, precum şi transportul bunurilor.Primul Ministru va stabili prin decizie condiţiile de acordare a sumelor stabilite la alin.(2) şi funcţionarii publici care sunt îndreptăţiţi să le primească la momentul transferului.

Art.87Funcţionarii publici, a căror raporturi de serviciu au încetat ca urmare a dobândirii dreptului la pensie de vârstă, sau a pensiei medicale ca urmare a pierderii capacităţii de muncă, au dreptul la o sigură primă în cuantum de 3 salarii lunare, iar dacă funcţionarul public a fost angajat pe o perioadă de cel puţin 20 de ani, prima este în cuantum de 6 salarii lunare.Vechimea în muncă prevăzută la alin.(1) se determină pe baza perioadelor în care s-a prestat munca în sistemul raporturilor de serviciu precum şi a altor perioade de angajare, care în temeiul unor dispoziţii speciale sunt considerate perioadă care dă dreptul la sporuri şi beneficiiPerioadele de activitate indicate la alin.(2) nu includ şi perioadele de muncă desfăşurate în cadrul partidului comunist, precum şi în cadrul serviciilor de securitate în înţelesul art.2 din Legea privind

Page 51: Functionar Si Functia Publica

dezvăluirea persoanelor care deţin funcţii publice şi care au fost angajate sau au colaborat cu Securitatea în perioada 1944 – 1990Prima prevăzută la alin(1) se calculează ca echivalent monetar al concediului de odihnă

Art.88Funcţionarii publici angajaţi pe o perioadă de 10 ani în Sistemul Public au dreptul la un concediu de odihnă suplimentar de 6 zile lucrătoare, iar după 20 de ani de 12 zile lucrătoare.Perioada vechimii în administraţia publică se include în perioada în baza căreia se acordă concediul de odihnă suplimentar

Art.89În timpul absenţei de la serviciu ca urmare a incapacităţii de muncă determinată de o afecţiune medicală, funcţionarii publici au dreptul să primească remuneraţie pe o perioadă de un an şi beneficiază de o primă de boală stabilită conform dispoziţiilor speciale

Art.90Funcţionarii publici încadraţi în Serviciul Public pentru o perioadă mai mare de 10 ani pot beneficia de concediu de recuperare pentru o perioadă de timp care nu poate depăşi 6 luni consecutiveConcediul de recuperare nu poate fi acordat funcţionarului public care a absentat de la serviciu pe o perioadă de un an ca urmare unei incapacităţi de muncă provocată de boală.Directorul General va acorda concediul de recuperare ca urmare a solicitării funcţionarului public în cauză, confirmată de un certificat medical.Directorul General nu va permite funcţionarului public care a beneficiat de un asemenea concediu, să îşi reia activitatea decât după prezentarea unui certificat medical valabil care să stabilească lipsa contraindicaţiilor pentru reluarea activităţii în funcţia sa.Concediul de recuperare şi permisiunea de a-şi relua activitatea se acordă pentru Şeful Serviciului Public şi Secretarul Consiliului de Miniştri de către Primul Ministru şi pentru Directorii Generali de către Şeful Serviciului Public. Prevederile alin.(4) se aplică corespunzătorPerioada de desfăşurarea a activităţii în administraţia publică este inclusă în perioada care este avută în vedere la acordarea concediului de recuperare

Art.91Directorul General al instituţiei în cadrul căreia şi-a desfăşurat activitatea funcţionarul public ale cărui raporturi de serviciu au încetat ca urmare a arestului preventiv, este obligat să îl reangajeze pe acesta într-un post corespunzător aptitudinilor sale profesionale, în cazul în care funcţionarul public respectiv a fost achitat sau ca urmare a încetării urmăririi penale., în termen de 7 zile de la data rămânerii definitive a hotărâriiPrevederile alin.(1) se aplică corespunzător în situaţia încetării raporturilor de serviciu pentru motivele arătate de art.61 alin.(1) pct.4Prevederile alin.(1) nu se aplică în cazul în care procesul penal a încetat ca urmare a intervenţiei prescripţiei, amnistiei, sau în cazul încetării condiţionate a procesului penalFuncţionarului public căruia i se refuză reangajarea în condiţiile alin.(1) poate contesta această măsură la Şeful Serviciului Public. Soluţia Şefului Serviciului Public poate fi atacată la Instanţa pentru conflictele de muncă

Art.92Durata timpului de muncă a membrilor corpului Serviciului Public nu poate depăşi limita de 8 ore pe zi, cu o medie de 40 de ore pe săptămână

Page 52: Functionar Si Functia Publica

În situaţii justificate de felul şi de organizarea muncii, se pot face calendare de muncă (probabil lucru în schimburi), durata timpului de lucru putând fi extinsă la 12 ore pe zi, fără ca durata medie de lucru săptămânală să poată depăşi 40 de ore.Directorul General programele de lucru zilnice şi săptămânale, în conformitate cu principiile stabilite de Primul Ministru prin dispoziţie. Zilele săptămânii care nu sunt zile lucrătoare nu vor fi luate în considerare la calculul concediului de odihnăDacă necesităţile instituţiei o cer, membrilor corpului Serviciului Public l-i se poate ordona să lucreze şi în afara orelor de serviciu, iar în situaţii excepţionale şi pe timpul nopţii, duminica sau în zilele de sărbătoare legală. Membrii corpului Serviciului Public sunt îndreptăţiţi să primească un număr echivalent de ore libere pentru orele lucrate în afara programului, dacă aceasta avut loc din ordinul superiorului ierarhic.La solicitarea funcţionarului public, orele libere pot fi acordate în perioada care precedă plecarea în concediul de odihnăFuncţionarii publici sunt îndreptăţiţi să primească un număr de ore libere echivalent cu cele lucrate pe timpul nopţii sau în afara programuluiPentru munca efectuată duminica un funcţionar public este îndreptăţit să primească o zi liberă în săptămâna următoare, iar pentru munca efectuată în sărbătorile legale o altă zi liberăDispoziţiile alin.(2) şi (3) nu se aplică femeii gravide decât cu consimţământul ei, funcţionarilor publici care dovedesc că au în îngrijire persoane care necesită supraveghere permanentă, şi nici funcţionarilor publici care îngrijesc copii de până la 8 ani.

Art.93Membrii corpului Serviciului Public au dreptul la pensie pentru limită de vârstă şi celelalte beneficii în conformitatea cu principiile care reglementează acordarea pensiei pentru limită de vârstă şi pensiile acordate de Sistemul Asigurărilor socialeÎn cazul încetării raporturilor de serviciu ca urmare a desfiinţării instituţiei publice, membrii corpului Serviciului Public sunt îndreptăţiţi să primească pensie pentru limită de vârstă dacă au împlinit vârsta de 60 de ani bărbaţii şi 55 de ani femeile, dacă deţin şi vechimea în muncă corespunzătoareDispoziţiile alin.(2= se aplică persoanelor născute anterior datei de 1 ian 1949

Art.94Primul Ministru, ţinând seama de specificul activităţilor desfăşurate şi de criteriile de performanţă, va stabili prin dispoziţie:drepturi speciale în domeniul remuneraţiei şi al altor beneficii în favoarea anumitor categorii de membri ai corpului Serviciului Public, stabilind principiile în baza cărora se acordă acestea precum li cuantumul loralte suplimente la remuneraţie în afară de cele prevăzute de prezenta legedacă asemenea beneficii şi suplimente sunt stabilite prin acte normative aflate în legătură cu data intrării în vigoare a prezentei legi

Art.95Membrii corpului Serviciului Public încadraţi ca educatori sau în alte posturi care implică atribuţii pedagogice, se bucură de către drepturile stabilite de art.30, 31, 32 alin.(3), 33, 36, 46,51, 58 – 60, 86,88 şi 90 din Carta Profesorilor (Legea învăţământului) din 26 ianuarie 1982, iar perioada lucrată în aceste posturi este considerată vechime în muncă pentru determinarea drepturilor şi beneficiilor acordate profesorilor prin acea lege.

Art.96

Page 53: Functionar Si Functia Publica

În conformitate cu principiile stabilite prin legi speciale, membrii corpului Serviciului Public se bucură de protecţia acordată persoanelor oficiale.

Art.97Dispoziţiile art.78 – 87 şi 92 nu se aplică Şefului Serviciului Public şi adjunctului său

Capitolul 8 Pregătirea profesională în Serviciul Public

Art.98Membrii corpului Serviciului Public iau parte la pregătirea profesională organizată în cadrul Serviciului PublicPregătirea profesională organizată în cadrul Serviciului Public include:

pregătirea profesională la nivel central – planificată, organizată şi supravegheată de către Şeful Serviciului Public

pregătirea profesională cu caracter general – planificată, organizată şi supravegheată de către Directorul General

programul de pregătire profesională individuală a funcţionarilor publici - planificată, organizată şi supravegheată de către Directorul General în urma consultării cu funcţionarul public

cursurile de management strategic concepute pentru Directorii Generali pregătirea de specialitate – planificată, organizată şi supravegheată de către Directorul General,

şi care priveşte domeniul atribuţiilor specifice ale instituţiei publice.

Art.99Şeful Serviciului Public întocmeşte un plan anual al pregătirii profesionale la nivel central al membrilor corpului Serviciului PublicPlanul anual al pregătirii profesionale la nivel central al membrilor corpului Serviciului Public va cuprinde şi:

priorităţile de pregătire profesională ale membrilor corpului Serviciului Public tipurile de pregătire profesională care prezintă o anumită importanţă desfăşurate în cursul unui

an alte recomandări şi informaţii pentru persoanele care organizează şi supraveghează cursurile

desfăşurate în Serviciul PublicLa elaborarea programului de pregătire, Şeful Serviciului Public va coopera în special cu Şcoala Naţională de Administraţie Publică.

Art.100Directorul General va stabili pentru fiecare funcţionar public din cadrul instituţiei pe care o conduce un program individual de pregătire profesională, având în vedere în special:

Page 54: Functionar Si Functia Publica

evaluarea activităţii profesionale făcută de către superiorul ierarhicperspectivele de performanţă în muncă a respectivului funcţionar publicnecesităţi şi oportunităţi al forţei de muncă din instituţienecesităţile şi aptitudinile funcţionarului public stabilite prin acordul ambelor părţiPentru Directorul General programul individual de pregătire profesională este stabilit de către Şeful Serviciului Public

Art.101Participarea membrilor corpului Serviciului Public la programele de pregătire profesională trebuie considerată ca realizarea unei îndatoriri de serviciuFuncţionarii publici nu plătesc nici o taxă pentru cursurile de pregătire profesională ale Serviciului PublicFuncţionarilor publici, în situaţii excepţionale şi cu aprobarea Directorului General, le pot fi restituite integral sau în parte cheltuielile efectuate cu alte cursuri de pregătire profesională decât cele preconizate pentru serviciul Public.

Art.102Directorul General poate desemna un membru al corpului Serviciului Public cu studii juridice să participe la o aplicaţie legislativă (legislative application). Drepturile şi obligaţiile reciproce ale instituţiei publice şi ale membrului corpului Serviciului Public desemnat să participe la aplicaţia legislativă vor fi stabilite printr-un acord încheiat între Directorul General şi membrul corpului Serviciului Public.Aplicaţia legislativă se încheie cu un examenPrimul ministru stabileşte prin dispoziţie principiile detaliate şi modalitatea de participare, având în vedere anumite ramuri ale dreptului, în funcţie de care va fi elaborat programul, condiţiile şi modul de selecţie al participanţilor, inclusiv pentru persoanele care nu au calitatea de membri ai corpului Serviciului Public, taxele aferente şi modul în care se va face plata, reguli detaliate, condiţiile de absolvire şi permisiunea de a lua parte la concursul de absolvire, modurile în care acesta se poate ţine,, componenţa comisiei de examinare şi un model al certificatului de promovare al examenului

Art.103Cheltuielile efectuate cu pregătirea profesională în cadrul Serviciului Public se acoperă din următoarele surse:

resursele bugetare alocate fiecărei instituţii pentru finanţarea pregătirii profesionale generale, a pregătirii profesionale individuale a funcţionarului public şi pregătirea de specialitate

rezerva bugetară acordată membrilor corpului Serviciului Public pentru finanţarea pregătirii profesionale la nivel central şi pentru cursurile de management strategic

art.104Primul Ministru va stabili prin dispoziţie principiile detaliate şi condiţiile în care au loc şi se desfăşoară cursurile de pregătire profesională în Serviciul Public, inclusiv:criteriile care trebuie îndeplinite de către cei care realizează pregătirea profesională ( furnizorii, prestatorii acestui serviciu)modalităţile şi condiţiile de evaluare ale activităţii prestatorului de pregătire profesională

Art.105Dispoziţiile acestui capitol nu se aplică Secretarului Consiliului de Miniştri, Şefului Serviciului Public şi adjunctului acestuia.

Page 55: Functionar Si Functia Publica

Capitolul 9Răspunderea disciplinară a

membrilor corpului Serviciului Public

Art.106Funcţionarii publici şi angajaţii Serviciului Public pot fi sancţionaţi disciplinar pentru încălcarea responsabilităţilor membrilor corpului Serviciului Public.Procedura disciplinară nu mai poate fi declanşată după trecerea unei perioade de 3 luni de la data la care Directorul General a luat cunoştinţă despre încălcarea obligaţiilor, sau după trecerea unei perioade de 2 ani de la data săvârşirii faptei. În cazul încălcării obligaţiilor de către Secretarul Consiliului de Miniştri sau Directorul General, termenul limită de 3 luni pentru declanşarea procedurii disciplinare se socoteşte de la data Şeful Serviciului Public a luat cunoştinţă despre faptă.În cazul în care un membru al corpului Serviciului Public nu poate prezenta explicaţii cu privire la faptă datorită absenţei sale de la serviciu, termenul limită de 3 luni nu curge, sau se suspendă dacă a început să curgă, fiind reluat la data revenirii la serviciu a persoanei respective.În cazul în care fapta săvârşită de membrul corpului Serviciului Public prezintă caracteristicile unei infracţiuni, prescripţia nu poate interveni mai devreme decât este prevăzută în Codul Penal.

Art.107Sancţiunile disciplinare aplicabile funcţionarilor publici pot fi:

atenţionare mustrare decăderea din dreptul de a avansa sau de a dobândi o gradaţie superioară pe o perioadă de 2 ani retrogradarea interdicţia de a participa la concursul pentru ocuparea unei funcţii publice superioare pe o

perioadă de 2 ani interdicţia de a ocupa funcţii publice superioare pe o perioadă de la 2 la 5 ani excluderea din Serviciul Public

Page 56: Functionar Si Functia Publica

Sancţiunile disciplinare aplicabile membrilor corpului Serviciului Public pot fi: atenţionare mustrare mustrare cu avertisment mustrare cu interdicţia de a promova pe o perioadă de 2 ani retrogradarea excluderea

Decizia legală de aplicare a sancţiuni prevăzute de alin.(2) pct.6 determină rezilierea contractului de muncăDecizia legală de aplicare a sancţiuni prevăzute de alin.(1) pct.7 şi alin.(2) pct.6 atrag interdicţia de solicita încadrarea în Serviciul Public pentru o perioadă de 5 ani.

Art.108Pentru încălcări mai puţin grave ale responsabilităţilor, Directorul General poate aplica membrilor corpului Serviciului Public sancţiunea atenţionării în scris. Aplicarea sancţiunii trebuie precedată de solicitarea unei explicaţii de la persoana în cauză.Membrul corpului Serviciului Public poate contesta sancţiunea atenţionării la Directorul General în termen de 7 zile de la sancţionareÎn cazul formulării contestaţiei prevăzute la alin.(2) Directorul General înaintează dosarul procurorului disciplinar În cazul încălcării obligaţiilor prevăzute la alin.(1) de către Secretarul Consiliului de Miniştri sau Directorul General, atenţionarea se aplică de către Şeful Serviciului Public.

Art.109Procedurile disciplinare cu privire la membrii corpului Serviciului Public for fi soluţionate de următoarele comisii disciplinare:în prima instanţă – Comisia de disciplină din cadrul instituţieiîn a doua instanţă – Înalta comisie de disciplină a Serviciului Public

Art.110Comisia de disciplină din cadrul instituţiei este numită de către Directorul General dintre membrii corpului Serviciului Public încadraţi în instituţie. Dacă este necesar, Şeful Serviciului Public poate numi o singură comisie de disciplină pentru mai multe instituţii.Comisia de disciplină din cadrul instituţiei, compusă din cel puţin 10 membri ai corpului Serviciului Public, are un preşedinte şu vice – preşedintele, fiind numită pentru o perioadă de 3 ani.Procedura de lucru a comisiei de disciplină este stabilită prin regulamentele elaborate de comisie şi aprobate de Directorul General.

Art.111Înalta comisie de disciplină este numită de către Primul Ministru, ca urmare a solicitării Şefului Serviciului Public, dintre funcţionarii publiciÎnalta comisie de disciplină are un număr de cel puţin 11 membri şi este numită pe o perioadă de 6 ani. Membrii înaltei comisii de disciplină îşi execută mandatul până la data numirii succesorilor lor.Înalta comisie de disciplină va alege un preşedinte şi un vice-preşedinte dintre membrii săi.Procedura de lucru a înaltei comisii de disciplină este stabilită prin regulamentele elaborate de comisieAparatul de lucru al Serviciului Public asigură serviciile necesare pentru activitatea înaltei comisii de disciplină

Page 57: Functionar Si Functia Publica

Art.112Lipsă

Art.113Primul Ministru va stabili prin decizie remuneraţia membrilor înaltei comisii de disciplină şi a membrilor comisiei de disciplină din cadrul instituţiei, având în vedere ca bază de calcul cele mai scăzut salariu al membrilor corpului Serviciului Public.

Art.114Înalta comisie de disciplină soluţionează contestaţiile formulate împotriva deciziilor comisiilor de disciplină din cadrul instituţieiProcedurile disciplinare în cazul Secretarului Consiliului de Miniştri şi al Directorului General sunt de competenţa înaltei comisii de disciplină, atât în primă cât şi în secundă instanţă. În a doua instanţă, înalta comisie de disciplină va examina cauza în plenul său.

Art.115 Membrii comisiilor de disciplină se bucură de suveranitate (independenţă, inamovibilitate) pentru pronunţarea deciziilor disciplinare şi nu pot fi influenţaţi în judecata lor de soluţiile date de alte organe care aplică legea, cu excepţia deciziilor de legalitate ale instanţelor.

Art.116Comisia de disciplină soluţionează cauzele în următoarea componenţă:În primă instanţă3 membri în situaţia în care procurorul disciplinar a solicitat aplicarea uneia sancţiunile prevăzute de art.107 alin.(1) punctele 1 – 4 şi alin.(2) punctele 1 – 35 membri în situaţia în care Preşedintele comisiei are studii juridice şi procurorul disciplinar a solicitat aplicarea uneia sancţiunile prevăzute de art.107 alin.(1) punctele 5 – 7 şi alin.(2) punctele 4 – 6În a doua instanţă (în cadrul căilor de atac) – 5 membri, dintre care cel puţin doi au studii juridice, când a decizia atacată stabilea una dintre sancţiunile prevăzute de art.107 alin.(1) punctele 5 – 7 şi alin.(2) punctele 4 – 6

Preşedintele comisiei de disciplină îi numeşte pe membrii juriului şi stabileşte data dezbaterilorÎn cauzele privind pe funcţionarii publici, juriul este prezidat de un funcţionar public

Art.117Procurorul disciplinar va fi numit de Directorul General dintre funcţionarii publici, iar în situaţia Secretarului Consiliului de Miniştri şi al Directorului General va fi numit de către Şeful Serviciului Public.La ordinul Directorului General, procurorul disciplinar va iniţia o anchetă prealabilă (explanatory proceedings) şi îl va informa despre rezultatul acesteia. De asemenea, persoana care face obiectul plângerii disciplinare va fi informată despre procedurile iniţiate împotriva ei.Cu acordul Directorului General, procurorul disciplinar hotărăşte dacă va formula o cerere pentru iniţierea procedurii în faţa comisiei de disciplină sau dacă dispune încetarea anchetei disciplinare.

Art.118Comisia de disciplină din cadrul instituţiei iniţiază procedura disciplinară la data formulării de către procurorul disciplinar a cererii de examinare a cauzeiAcuzatul are dreptul să fie asistat de un apărător ales, cu respectarea dispoziţiilor privind păstrarea secretului. În situaţia în care procurorul disciplinar solicită aplicarea pedepsei excluderii din Serviciul

Page 58: Functionar Si Functia Publica

Public, iar acuzatul nu a reuşit să-şi aleagă un apărător, preşedintele juriului va numi un apărător dintre funcţionarii publici.Comisia de disciplină va pronunţa decizia după dezbateri, în cadrul cărora vor fi audiaţi procurorul disciplinar, acuzatul şi apărătorul acestuia, şi vor fi administrate orice probe utile cauzei.Absenţa nejustificată a acuzatului sau a apărătorului său nu împiedică continuarea procedurilorDezbaterile sunt publice. În situaţii justificate, juriul poate hotărî şedinţă secretă, însă decizia va fi pronunţată în şedinţă publică.Decizia şi motivele pe care se sprijină vor fi comunicate ambelor părţi în termen de 7 zile de la pronunţare.Părţile pot ataca decizia comisiei de disciplină din cadrul instituţiei la înalta comisie de disciplină în termen de 14 zile de la comunicare.

Art.119Dispoziţiile prevăzute de art.118, alin.(1) – (6) se aplică şi procedurilor în faţa înaltei comisii de disciplină.Părţile în cauză şi Şeful Serviciului Public pot formula apel împotriva deciziilor înaltei comisii de disciplină la Curtea de Apel Varşovia.Soluţionarea apelului se face potrivit dispoziţiilor Codului de Procedură Civilă cu privire la căile de atac

Art.120O copie de pe decizia definitivă a comisiei de disciplină se ataşează la dosarul profesional al funcţionarului publicDirectorul General aplică sancţiunile prevăzute de art.107 alin.(1) pct.3 – 6 şi alin.(2) pct.5 imediat ce decizia devine definitivă

Art.121După trecerea unei perioade de 3 ani de la aplicare sancţiunile disciplinare prevăzute de art.107 alin.(1) pct.1 – 5 şi alin.(2) pct.1 – 5 se radiază (intervine reabilitarea) iar menţiunile din dosarul profesional privind aplicarea sancţiunii se şterg. La solicitarea funcţionarului public, acesta poate fi reabilitat şi după 2 ani.Dacă înainte de radierea sancţiunii disciplinare, un funcţionar public este sancţionat din nou, termenul limită de 3 ani se va socoti de la data aplicării ultimei sancţiuni.În cazul sancţiunilor disciplinare prevăzute de art.107 alin.(1) pct.6 şi 7 reabilitarea intervine după trecerea unui termen de 5 ani de la data aplicării.

Art.122Procedurilor judiciare din faţa comisiilor de disciplină nereglementate la acest capitol le sunt aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile Codului Penal.

Art.123Onorariul apărătorului ales de acuzat este suportat de către acesta dacă apărătorul nu are calitatea de funcţionar public.Costurile pentru expertizele dispuse de comisia de disciplină precum şi onorariile experţilor audiaţi sunt suportate de către instituţia în cadrul căreia funcţionează comisia de disciplină.

Art.124Prevederile acestui capitol nu i se aplică Şeful Serviciului Public şi adjunctului acestuia.

Page 59: Functionar Si Functia Publica

Capitolul 10Amendamente cu privire la actele normative conexe

Art.125Se abrogă art.26 din Legea inspecţiei de muncă din 6.03.1981

Art.126.3) Articolul 24 se abrogă4) la art.48:Secţiunea 1 Cuvintele ”art 24”disparSecţiunea 1a-1c sunt modificate:1a. Prevederile art 2 alin 1 , art 7 sec 6 si art 30 sec 1 nu se aplica angajaţilor din aparate de lucru la care se refera art 1 sec 1 alin 1,2,6,7,9,10 si 13. Directorii acestor servicii sunt autorizaţi sa definească:funcţiile in care angajaţii au statut de funcţionar publiclista funcţiilor din administraţia publica si regulile de angajare in administrarea publicaorarul săptămânal al serviciilor si numărul de ore pentru fiecare serviciu in timpul unei săptămâni

1b In cadrul limitelor financiare alocate de la bugetul de stat directorii serviciilor menţionate la sec 1a determina modul de remunerare in cadrul serviciului. Asemenea reglementari pentru Cancelaria Camerei Deputaţilor si pentru Cancelaria Senatului sunt aprobate de Preşedinţii respectivelor camere ale Parlamentului

1c Un fond suplimentar de premiere pentru premierea funcţionarilor publici pentru merite deosebite in activitatea profesionala au fost stabilite conform art 24 sec 2 in serviciile prevăzute de sec 1a , acesta rămânând la dispoziţia directorilor acelor servicii putând fi mărit in limita resurselor bugetare.La secţiunea 2 cuvintele „organismele menţionate in secţiunea 1” sunt înlocuite cu „organismele menţionate in secţiunea 1 si Preşedintele Camerei Deputaţilor cu referire la Angajaţii Cancelariei Camerei Deputaţilor , Biroul Electoral Central , Inspectoratul Naţional de Munca si Biroul Inspectoratului General de Protecţie a Datelor Personale ca si Preşedintele Senatului cu referire la angajaţii Cancelariei Senatului si directorii serviciilor stipulate in art 1 sec 1 alin 6 si 7 cu referire la angajaţii acestor servicii.Sec 4 se abroga

Art.127 In Legea avocatului poporului art 20 sec 6 si 7 se abroga

Art.128 In Legea privind Asigurările la art 82 c :sec 1 devine „Primul Ministru stabileşte prin ordin regulile de salarizare a membrilor serviciului public care sunt angajaţi ai Oficiului de Stat pentru supravegherea asigurărilor , preşedintelui acestui serviciu , luând in considerare nivelele de salarizare din instituţiile de salarizare.sec 4a este adăugata la sec 4 :”Ministrul responsabil cu finanţele publice stabileşte prin ordin regulile de salarizare ale celorlalţi angajaţi din Oficiul de Stat pentru Supravegherea asigurărilor , preşedintelui acestui serviciu , luând in considerare nivelele de salarizare din instituţiile de salarizare.

Page 60: Functionar Si Functia Publica

Art.129 La Legea privind Şcoala Naţionala de Administraţie Publica sunt introduse următoarele amendamente:la art 1 sec 2 l la cuvintele ”pregătirea pentru serviciul public” se adaugă cuvintele „funcţionarii publicila art 4 sec 2 conţine :”regulile si modalitatile procedurii de recrutare , de numire a membrilor comisiei de concurs si regulile privind contestaţiile sunt stabilite de statutul şcolilor”

Art.130 In legea privind alegerile pentru Camera Deputaţilor la art. 73 sec. 5 si 6 se abroga

Art.131 La legea privind construcţiile sec 3 conţine :”Primul Ministru stabileşte prin ordin regulile de salarizare ale funcţionarilor publici din cadrul Biroului Inspectoratului pentru Construcţii si Birourilor de Supraveghere a Construcţiilor din Voievodate”

Art.133 In legea Asigurărilor medicale art 151 sec 3 conţine:” Primul Ministru stabileşte prin ordin regulile de salarizare ale funcţionarilor publici din cadrul Biroului de Supraveghere si cerinţele de calificare ale funcţionarilor având in vedere nivelele de salarizare ale Biroului de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor

Art.134 Din Legea Inspecţiilor vamale de la art 6 sec 4 se abroga celelalte art ale secţiunii

Art.135 In legea referitoare la activităţile economice desfăşurate de funcţionarii publici la art 2 alin 1 si 2 cuvintele ”funcţionari publici” sunt înlocuite cu „membrii corpului funcţionarilor publici”

Capitolul 12 Dispoziţii finale si tranzitorii

Art.136 In momentul intrării in vigoare a prezentei legi angajaţii pe posturile stipulate de art 2 devin prin lege angajaţii serviciului public cu excepţiile prevăzute de art 137.Salarizarea lunara a persoanelor din sec 1 determinata in concordanta cu prevederile prezentei legi nu poate fi mai mica decât cea prevăzuta pana acum

Art.137 Raporturile stabilite in cadrul Birourilor Administraţiei Guvernamentale înainte de intrarea in vigoare a legii rămân in vigoare nu mai mult de 31.12.2003 având in vedere ca acestea nu au fost desfiinţate conform prezentei legi. Raporturile de munca menţionate la alin1 pana la 1 01.2008 trebuie sa fie transformate in raporturi de munca stabilite prin contract de munca cu durata nelimitata

Art.138 Art 10 sec 1a , 1b si 5 , art 13 , 16 si art 27 sec 3 ale acestei legi se aplica angajaţilor încadraţi prin ordin de numire conform legii angajaţilor din serviciile de stat. Persoanele destituite din funcţie din

Page 61: Functionar Si Functia Publica

cadrul organelor Administraţiei de Stat sau din funcţiile de conducere care înainte de numire in acele funcţii erau funcţionari ai statului numiţi conform legii angajaţilor serviciilor statului devin funcţionari publici

Art.139 Reglementările referitoare la remunerarea funcţionarilor publici pe baza acestei legi se aplica funcţionarilor din sec 1.Daca salarizarea e mai mica ca înainte , pentru o perioada de 3 luni de la intrarea in vigoare a legii li se acorda un bonus egal cu diferenţa de salariu

Art.140 Până la intrarea in vigoare a legii art 2 sec 4 a prezentei legi se aplica membrilor serviciului public angajaţi in serviciile consulare si diplomatice.

Art.141 Pana la intrarea in vigoare a legii art 2 sec 4 a prezentei legi se aplica membrilor serviciului public angajaţi in serviciul vamal

Art.142 Reglementările pe baza legii angajaţilor serviciului de stat elaborate înainte de intrarea in vigoare a prezentei legi rămân in vigoare pana la elaborarea reglementarilor prevăzute in art 48

Art.143 Prevederile art 28 alin2 nu se aplica angajaţilor serviciului public care in ziua intarii in vigoare a prezentei legi au cel puţin 2 ani vechime in administraţia publica

Art.144 In timp de 5 ani de la intrarea in vigoare a acestei legi , persoanele care nu sunt funcţionari publici pot sa concureze pentru funcţiile prevăzute la art 41 sec 1.Primul Ministru va încheia contracte de munca cu persoane ce nu sunt funcţionari publici si care aplica pentru funcţiile prevăzute la art 41 sec 1.Reglementarile art 48 se aplica numai persoanelor cu persoane ce nu sunt funcţionari publici si care aplica pentru funcţiile prevăzute la art 41 sec 1.

Art.145 Raporturile de munca ale persoanelor care in momentul intrării in vigoare ale prezentei legi deţin poziţii ca: seful serviciului public , secretarul Consiliului de Miniştrii , directorul general al Cabinetului conform legii devin raporturi de serviciu ce au la baza numirea .Seful serviciului public si secretarul Consiliului de Miniştrii sunt destituiţi de Primul Ministru iar directorul general de Cabinet de către Seful serviciului public. Reglementările aplicabile funcţionarilor publici din aceasta lege se aplica si persoanelor din sec 1

Art.146 Persoanele ce deţin funcţia de sef al serviciului public pot sa fie numiţi de către Primul Ministru cu o luna înainte de intrarea in vigoare a acestei legi. Numirea se face in numele Republicii Poloneze.

Art.147

Page 62: Functionar Si Functia Publica

Cu 2 ani înainte de intrarea in vigoare a acestei legi Înalta Comisie Disciplinara îşi poate începe activitatea cu ajutorul angajaţilor serviciului public. In aceasta perioada conducerea Oficiului Disciplinar poate fi deţinuta de un angajat al serviciului public

Art.148 Primul Ministru va numi 4 membrii ai Consiliul Serviciului Public pentru primul mandat de 3 ani al Consiliului si alţi 4 membrii supleanţi pentru 6 ani. Primul Ministru va numi membrii Consiliului Serviciului Public pentru perioada rămasa pana la sfârşitul mandatului Camerei Deputaţilor aleasa pe 21 .09.1997

Cap 13 PREVEDERI FINALE

Art 149 Legea privind serviciul public din 05.07.1996 se abroga.Art 150 Legea intra in vigoare la o luna de la publicare.

BulgariaLegea funcţionarului public

Capitolul I. Masuri generale

Subiect

Art.1. Cu aceasta lege trebuie sa se ofere materializarea, continutul si concluziile relatiilor legale oficiale dintre stat si funcţionarul public cu ocazia implementarii serviciului public, care nu se regasesc intr-o alta lege speciala.

Funcţionarul public

Art.2. (1) Funcţionarul public trebuie sa fie o persoana care are o pozitie platita in administratie, dar si o alta o persoana careia o lege speciala ii recunoaste un statut de funcţionar public in termenii cerintelor acestei legi.

(2) Consiliul de miniştri va hotari nomenclatorul de poziţii a funcţionarilor civili si distributia in grupuri si ranguri in clasificarea Unificata a pozitiilor din administratie.

(3) In regulamentele structurale ale administratiilor separate vor fi hotarate caracteristicile functionale ale unitatilor administrative.

(4) Sistemul de plata si fisele postului funcţionarilor publici vor fi aprobate de organul central care coordoneaza administratia care ii corespunde.Ministerul Administratiei de Stat si Ministerul de Finante vor aproba o ordonanta pentru echivalarea noilor pozitii cu acelea incluse in clasificarea Unificata a pozitiilor din administratie.

Exceptii

Art.3. Nu vor fi funcţionari publici in intelesul prezentei legi, urmatorii:membrii cabinetelor politice, guvernatorii regionali alesi si primarii municipali alesi;

Page 63: Functionar Si Functia Publica

persoanele care implementeaza funcţii tehnice in administratie.

Cerinte ale implementarii serviciului public

Art.4. (1) Funcţionarul public va fi condus in implementarea serviciului sau de:lege si acte normative emise de organele puterii stataului;observarea si protectia drepturilor, intereselor legale si libertatilor cetatenilor;interesele statului.(2) Funcţionarul public va fi neutru politic in implementarea serviciului sau.

Tipuri de funcţionari publici

Art.5. (1) Depinzand de caracterul obligatiilor oficiale si gradul de profesionalism funcţionarii publici vor fi manageri si experti.

(2) Managerul va conduce o unitate administrativa si va fi responsabil de munca sa.(3) Expertul va implementa un serviciu care sa sprijine implementarea funcţiilor puterii statului.

Capitolul II. Stabilirea relatiilor legale oficiale

Implementarea serviciului public

Art.6. Funcţionarul public va implementa serviciul public pe baza numirii de catre un organ competent al puterii statului.

Termenii numirii

Art.7 (1) Potentialul funcţionar public va fi a fi o persoana numita, care:este cetatean bulgar;este major;nu se afla sub dizabilitate legala;nu a fost condamnat la inchisoare pentru o crima comisa cu caracter general;nu a fost privat printr-un ordin de la dreptul de a ocupa o anumita pozitie;satisface cerintele specifice regasite in actele normative care corespund unei anumite pozitii.(2) Ca funcţionar public nu poate fi numita o persoana care:ar ocupa in ierarhia directa o legatura cu management-ul si controlul ca sot, ruda in linie directa fara limita, in linie laterala pana la gradul IV inclusiv sau prin casatorie pana la gradul IV inclusiv;antreprenorul unic, partenerul responsabil dintr-o companie, managerul sau membrul executiv dintr-o companie comerciala, agentul comercial, reprezentantul comercial;membru al Parlamentului;consilierul municipal sau regional - numai pentru administratia municipala;ocupa o pozitie manageriala sau de control intr-un partid politic;lucreaza intr-o relatie legala de munca, cu exceptia profesorului din scoli inalte.(3) Pentru pozitiile manageriale este posibil sa fie numite numai persoanele cu studii inalte.(4) Pentru prestarea serviciului public nu va admisa discriminarea, privilegiile sau restrictiile bazate pe rasa, nationalitate, origine etnica, sex, origine, religie, apartenenta la organizatii sau miscari politice, profesionale si de alta natura, statusul personal, public si exclusiv.

Page 64: Functionar Si Functia Publica

Cererea pentru a fi numit in serviciul public

Art.8 (1) Pentru a participa la un serviciu public trebuie supusa o cerere scrisa pentru numire.(2) La cerere trebuiesc atasate documentele necesare pentru ocupareaa unei pozitii corespunzatoare hotarate intr-o ordonanta a Ministerului Administratiei de Stat.(3) La supunerea cererii pentru ocuparea unei pozitii in serviciul public candidatul va semna o declaratie privind circumstantele de la art.7, paragraful (2).

Bazele unei relatii oficiale legale

Art.9. (1) Relatia oficiala legala trebuie sa aiba loc sub incidenta unui act administrativ.(2) Relatia oficiala legala trebuie sa se intinda pe o perioada de timp nelimitata daca nu a fost specificat un alt act normativ sau act administrativ.Proceduri pentru concurs

Art.10. (1)Actul administrativ al numirii va fi posibil daca este precedat de un concurs conform legii.(2) In cazurile de la paragraful (1) organul de numire va emite un act administrativ pentru a

determina:pozitia pentru care este organizat concursul;normativul si cerintele aditionale pentru a o ocupa;modul in care este condus concursul;documentele necesare, locul si momentul sustinerii acestuia care nu este posibil sa fie mai scurt de 30 zile de la data publicarii anuntului privind concursul;persoana oficiala sau comisia care va accepta documentele si admite candidatii pentru concurs.(3) Anuntul privind concursul va fi publicat de organul de numire intr-un cotidian central si intr-un cotidian local si va fi anuntat in modul uzual. In anunt vor fi continute datele de la paragraful (2), punctele 1-4.(4) Pentru participarea la concurs nu va fi cerut acordul angajatorului daca persoana se afla in relatii legale de munca, candidatul avand dreptul la un concediu neplatit pentru zilele participarii la concurs si pana la 2 zile necesare calatoriei in cazul cand concursul are loc in alta localitate.(5) Admiterea candidatilor la concurs va fi implementata de catre persoana oficiala hotarata sau de catre comisia de la paragraful (2), punctul 5.(6) Pentru cei admisi la concurs organul de numire va anunta in scris data care nu poate fi mai devreme de scurgerea a 14 zile de la data depunerii documentelor, ora de incepere si locul derularii concursului. (7) Candidatilor neadmisi organul de numire va anunta in scris termenii neadmiterii care pot fi numai pe baza cerintelor normative si aditionale pentru ocuparea unei anumite pozitii, anuntate la paragraful (2), punctul 2. Intr-un termen de 3 zile dupa primirea anuntului candidatii neadmisi vor putea face apel in fata comisiei administratiei de Stat, care va trebui in 3 zile sa emita o prescriere obligatorie organului de numire si sa notifice candidatului neadmis despre decizia sa.(8) Inainte de derularea concursului organul de numire va numi o comisie de concurs compusa din specialisti corespunzatori printre care trebuie sa fie prezent in mod obligatoriu un reprezentatnt al comisiei administratiei de Stat. Pot participa, de asemenea, reprezentanti ai organizatiilor profesionale ale funcţionarilor publici din administratia corespunzatoare.(9) Comisia de concurs va derula concursul in concordanta cu modul anuntat de evaluare a calitatilor profesionale si manageriale ale candidatilor si ii va tria, evaluarea comisiei si clasarea candidatilor nefiind subiectul unui apel. Privind derularea concursului se va redacta un proces verbal.(10) Procesul-verbal si documentele candidatilor admisi vor fi prezentate organului de numire care va elibera un act de numire pe numele celui admis.(11) Actele administrative de la paragrafele 2 si 8 nu fac subiectul unui apel.

Page 65: Functionar Si Functia Publica

(12) Comisia administratiei de stat va oferi instructiuni metodologice pentru derularea concursurilor.

Cerinte ale actului de numire

Art. 11. (1) Actul administrativ de numire va trebui eliberat in scris.(2) Actul de numire va contine:

numele actului;numele organului care l-a eliberat;aspectele legale ale numirii;numele persoanei numite;numele pozitiei pe care este numita persoana si rangul sau;valoarea salariului si suplimentele sale;data eliberarii si semnatura persoanei care a eliberat actul.(3) In actul de numire pot fi hotarate locul si caracterul muncii ca si termeni aditionali legati de natura specifica a pozitiei.(4) Actul numirii va fi inmanat contra semnaturii persoanei numite.

Perioada de proba

Art. 12. (1) Cand candidatul este numit pentru prima data, organul de numire va trebui sa incheie relatiile legale oficiale in termen de 6 luni dupa ocuparea pozitiei fara preaviz.(2) In termenul prevazut la paragraful 1 funcţionarul public va trebui sa incheie relatia oficiala legala cu o luna preaviz.

Ocuparea unor pozitii de ucenicie

Art. 13 (1) Cand pentru ocuparea unei anumite pozitii se ofera o practica preliminara se definesc pozitiile de ucenicie.

(2) Numirea ucenicilor va fi implementata printr-un act administrativ emis de un organ competent care hotaraste durata uceniciei, sarcinile si valoarea salariului.

(3) In timpul uceniciei vor fi oferite ucenicului pregatirea teoretica si practica necesara achizitiei cerintelor unui serviciu public. Durata pregatirii va fi recunoscuta ca practica oficiala.

Inceputul serviciului

Art. 14. (1) Debutul serviciului va incepe intr-un termen de 10 zile de la data eliberarii actului de numire care va fi stabilit in scris. Relatia oficiala legala va incepe din ziua ocuparii pozitiei.

(2) Inainte de preluarea serviciului funcţionarul public va fi obligat sa depuna un juramant cu urmatorul continut: „ Jur ca prin implementarea serviciului public sa respect si sa fiu condus de Constitutia si legile Republicii Bulgaria si sa-mi indeplinesc in buna credinta obligatiile oficiale in conformitate cu interesele statului.”

(3) Depunerea juramantului va fi pecetluita prin semnarea unei declaratii proprii.(4) Daca persoana numita nu depune juramantul sau nu ocupa pozitia in termenul prevazut la

paragraful (1) din motive onorabile organul de numire va stabili printr-un ordin un nou termen al preluarii pozitiei.

(5) Daca persoana numita nu preia pozitia sau nu depune juramantul actul de numire va fi anulat de catre organul de numire.

(6) In cazurile de la paragraful (5) cand a avut loc un concurs organul de numire va elibera un act de numire pe numele uni alt participant triat de catre comisia de concurs.

Page 66: Functionar Si Functia Publica

Relatia legala oficiala in cazul inlocuirii

Art. 15. (1) Funcţionarul public va fi numit pe o perioada determinata numai in cazul inlocuirii unui alt funcţionar public care este absent de la lucru pentru mai mult de 30 zile.

(2) Relatiile oficiale legale prevazute la paragraful (1) pot avea loc si fara organizarea unui concurs cu respectarea cerintelor de la art.8, 9, 11 si 14.

(3) In cazul inlocuirii partile vor avea aceleasi drepturi si obligatii ca si in cazul relatiilor oficiale legale obisnuite.

(4) Relatia oficiala legala de la paragraful (1) va fi incheiata in ziua intoarcerii funcţionarului public care a fost inlocuit.

(5) Funcţionarul public va pastra rangul pe care l-a obtinut in cazul inlocuirii in conditiile prevazute la art.73, paragraful (3).

Relatia oficiala legala in cazul unei pozitii neocupate (detinerea interna a unei numiri aditionale)

Art. 16. (1) Organul de numire poate, in cazul in care exista o pozitie neocupata pentru care nu a aparut nici un candidat, sa ofere unui anumit funcţionar public detinerea interna a unei numiri aditionale pentru o certa perioada de timp.

(2) In cazurile de la paragraful (1) distributia timpului de munca si decizia privind obligatiile funcţionarului public vor respecta cerintele duratei saptamanii si ziua de odihna.

Dosarul oficial

Art. 17. (1) Pentru fiecare funcţionar public administratia corespunzatoareva redacta si pastra un dosar oficial.

(2) In dosarul oficial vor fi reflectate preluarea serviciului public si eliberarea din acesta, fisa postului, dezvoltarea profesionala, recompensele, incurajarile si distinctiile primite, plecarile, penalizarile primite precum si declaratiile de la art. 29.

(3) Anuntul datelor nu va fi admis fara consimtamantul sau explicit.(4) Funcţionarul public va avea dreptul sa ia cunostinta de dosarul sau la cerere ca si primirea

de copii din documentele pastrate.(5) Dosarul oficial va fi pastrat timp de 10 ani dupa incheierea relatiei oficiale legale.(6) La trecerea dintr-un serviciu al unei administratii la altul dosarul oficial va fi trimis spre

pastrare catre administratia de la noua numire.

Capitolul III. Statutul funcţionarului public

Sectiunea I. Masuri generale

Page 67: Functionar Si Functia Publica

Principiile de baza ale implementarii serviciului public

Art. 18. Implementarea serviciului public se va baza pe principii de respectarea legii, loialitate, responsabilitate, stabilitate, neutralitate politica si subordonare ierarhica.

Conditiile pentru implementarea serviciului public

Art. 19. Statul va crea conditiile necesare pentru implementarea obligatiilor funcţionarului public ocrotindu-l de indeplinirea legala a obligatiilor oficiale si punandu-l la adapost pe el si familia lui de prejudiciile cauzate in timpul si cu ocazia indeplinirii serviciului public.

Sectiunea II. Obligatiile funcţionarului public.

Obligatii catre cetateni.

Art. 20. (1) Funcţionarul public va fi obligat sa anunte fara intarziere decizia la cererea cetatenilor. El va satisface cu precizie si la timp cererile care sunt in spiritul legii si va coopera la recunoasterea drepturilor lor si intereselor legale.

(2) Funcţionarul public va fi obligat sa nu fie rautacios, nepoliticos si nerespectuos cu cetatenii pe care ii serveste.

Moduri pentru satisfacerea serviciului public.

Art. 21. (1) Funcţionarul public va fi obligat sa-si satisfaca obligatiile punctual, in buna credinta si impartial in concordanta cu legile tarii si regulamentele structurale ale administratiei corespunzatoare.

(2) Obligatiile funcţionarului public se vor regasi in fisa postului.(3) Obligatii aditionale posibile vor fi desemnate funcţionarului public numai in cazurile

prevazute de aceasta lege.

Obligatia pentru asistenta si cooperare cu organele autoritatii statului

Art. 22. Funcţionarul public va fi obligat sa asiste in mod activ si sa coopereze cu organele autoritatii statului la implementarea puterii.

Obligatia pentru respectarea timpului de munca

Art. 23. Funcţionarul public va fi obligat sa respecte si sa foloseasca timpul de munca pentru implementarea obligatiilor ce i-au fost trasate.

Subordonarea ierarhica

Art. 24. (1) Funcţionarul public va fi obligat sa-si indeplineasca actele si ordinele legale trasate de organele superioare si funcţionarii publici.

(2) Funcţionarul public nu va fi obligat sa indeplineasca un ordin nelegal emis de oranduirea stabilita cand acesta contine o violare a legii care i se pare evidenta.

Page 68: Functionar Si Functia Publica

(3) Funcţionarul public va trebui sa solicite o confirmare scrisa a actului oficial cand ordinul verbal contine o violare a legii care i se pare evidenta.

(4) Funcţionarul public nu va fi obligat sa indeplineasca un ordin trasat impotriva sa, sotiei sau sotului, rudelor in linie directa fara limita, in linie laterala pana la gradul 4 si liniei prin casatorie pana la gradul 2 inclusiv. In acest caz va fi obligat imediat sa informeze organul din partea caruia a fost primit ordinul care la randul sau va trebui sa decida implementarea lui catre alt funcţionar sau sa implementeze ordinul el insusi.

Pastrarea secretului oficial

Art. 25. (1) Funcţionarul public va fi obligat sa pastreze secretul oficial si sa nu anunte fapte si date care i-au fost aduse la cunostinta sau cu ocazia implementarii obligatiilor oficiale.

(2) Faptele si datele – secretul oficial, vor trebui hotarate printr-o lege.

Interzicerea declaratiilor

Art. 26. Funcţionarul public nu va putea face declaratii in numele administratiei cu exceptia acordului organului de numire.

Obligatia de notificare Art. 27. Cand in timpul implementarii relatiei oficiale legale apar elemente de inadmisibilitate prevazute la art. 7, paragraful (2) al acestei legi funcţionarul public va fi obligat ca intr-un termen de 7 zile dupa aparitia acestui element sa notifice organului de numire despre incompatibilitatea cu implementarea serviciului.

Obligatia privind pastrarea prestigiului serviciului public

Art. 28. La implementarea obligatiilor oficiale si in timpul vietii sale publice funcţionarul civil va fi obligat sa aiba un comportament care nu stirbeste prestigiul serviciului public.

Obligatia privind declararea averilor

Art. 29. La ocuparea pozitiei si in fiecare an pana la 31 martie funcţionarul public va fi obligat sa-si declare averea organului de numire.

Sectiunea III. Organul de numire

Obligatii

Art. 30. Organul de numire va fi obligat:sa asigure fiecarui funcţionar public conditiile necesare pentru implementarea serviciului public;sa nw desemneze obligatii aditionale funcţionarului public in afara celor cuprinse in fisa postului;sa plateasca conform celor stabilite si la timp salariul funcţionarului public;sa asigure funcţionarul public de caracterul legal al ordinului emis.

Controlul comisiei administratiei de Stat

Art. 31. (1) Comisia administratiei de Stat va efectua controlul privind indeplinirea obligatiilor de la art. 30 ale organului de numire.

Page 69: Functionar Si Functia Publica

(2) In cazurile in care se stabilesc incalcari ale obligatiilor comisia administratiei de Stat va obliga organul corespunzator sa indrepte aceste incalcari in termen de 7 zile.

Sectiunea IV. Drepturi ale funcţionarului public

Dreptul la salariu

Art. 32. (1) Pentru implementarea serviciului public funcţionarul public va avea dreptul la un salariu de baza in conformitate cu pozitia si rangul sau.

(2) Funcţionarul public va avea dreptul de asemenea la sume aditionale salariului, pentru:vechime;in cazurile implementarii serviciului public in zilele de odihna si concedii;timp pus la dipozitie in afara locului de munca si in afara timpului stabilit de munca;grad stiintific;implementarea obligatiilor aditionale desemnate de organul de numire;alte cazuri hotarate printr-un act normativ.

Dreptul la odihna

Art. 33. La implementarea serviciului public funcţionarul public va avea dreptul la odihna in timpul unei zile de lucru, la saptamana si ziua de odihna si la sarbatorile oficiale.

Dreptul la concediu

Art. 34. (1) Funcţionarul public va avea dreptul la un concediu anual regulat platit.(2) Funcţionarul public va avea de asemenea dreptul la un concediu aditional, concediu oficial

si concediu pentru implementarea obligatiilor publice, concediu de asigurari sociale si concediu neplatit.

Calificare profesionala

Art. 35. (1) Organul de numire va asigura conditiile de imbunatatire ale calificarii si recalificarii profesionale a funcţionarului public.

(2) Cand nevoile serviciului impun cheltuieli pentru imbunatatirea calificarii si recalificarii profesionale a funcţionarului public, ele se vor suporta de administratia corespunzatoare.

(3) Pentru implementarea calificarii si recalificarii profesionale a funcţionarilor publici se va infiinta Institutul administratiei publice si administratiei europene cu statut de agentie executiva la Ministerul Administratiei de Stat.

Promovarea serviciului public

Art. 36. (1) Dupa acumularea unei anumite practici oficiale funcţionarul public va avea dreptul la promovarea serviciului public.

(2) Promovarea serviciului public va fi implementata printr-o trecere intr-un rang sau pozitie superioara.

Promovarea in rang inainte de termen

Page 70: Functionar Si Functia Publica

Art. 37. Cresterea calificarii profesionale a funcţionarului public va fi o baza de promovare in rang inainte de termen.

Asigurari sociale si de sanatate

Art. 38. (1) Funcţionarul public va avea dreptul la asigurari obligatorii sociale si de sanatate conform unei alte legi.

(2) Asigurarea funcţionarului public se va suporta de la bugetul statului.

Dreptul la despagubire

Art. 39. Funcţionarul public va avea dreptul la despagubire in cazurile mentionate de lege.

Imbracaminte reprezentativa si uniforma

Art. 40. Pentru implementarea obligatiilor oficiale funcţionarul public va avea dreptul la imbracaminte reprezentativa si uniforma sub conditiile si ordinul hotarate de Consiliul de Ministri.

Libertatea de opinie

Art. 41. (1) La implementarea obligatiilor oficiale funcţionarul public va avea dreptul la exprimarea libera a opiniilor despre justetea si eficacitatea ordinelor care i-au fost date si sa propuna solutii mai adecvate.Membru al unui partid politic

Art. 42. (1) Funcţionarul public va avea dreptul sa fie membru al unui partid politic daca nu sunt interziceri stabilite intr-o lege speciala.

(2) La implementarea serviciului funcţionarul public nu va fi posibil sa fie condus si sa apere interesele si scopul partidului politic din care face parte.

Asocierea funcţionarilor publici

Art. 43. Funcţionarii publici vor avea dreptul sa se asocieze in asociatii si organizatii profesionale cu obiectiv ideal.

Organizatii profesionale ale funcţionarilor publici

Art. 44. (1) Funcţionarii publici vor avea dreptul sa formeze in mod liber organizatii profesionale, sa devina membrii acestora si sa-si incheie calitatea de membru in concordanta cu statutele lor.

(2) Organizatiile profesionale ale funcţionarilor publici vor avea dreptul sa-si aprobe statutele si regulamentele de lucru precum si sa-si aleaga organele si reprezentantii.

(3) Organizatiile profesionale vor reprezenta si apara interesele funcţionarilor publici in fata organelor statului pentru emiterea relatiilor oficiale si de asigurare cu propuneri, cereri si participare la pregatirea proiectelor de ordonante si regulamente interne cu referire la relatiile oficiale.

Constituirea organizatiilor profesionale

Art. 45. (1) Organizatiile profesionale ale funcţionarilor publici vor dobandi caracteristica unui organ corporativ dupa inregistrarea ca asociatii cu obiectiv ideal.

Page 71: Functionar Si Functia Publica

(2) Relatiile particulare dintre membrii organizatiei profesionale se vor organiza in conformitate cu cele prevazute in statut.

Asistenta pentru implementarea activitatii organizatiilor profesionale

Art. 46. Organele statului vor asista organizatiile profesionale pentru implementarea activitatii lor acordandu-le benevol premisele si alte conditii materiale pentru indeplinirea funcţiilor lor. Dreptul la greva

Art. 47. (1) Cand cerintele prezentate legate de relatiile oficiale si de asigurare nu sunt satisfacute funcţionarii publici vor putea declara greva.

(2) Implementarea grevei de la paragraful (1) va fi indeplinita prin transportul si prezentarea de semne si simboluri, afise protestatare, benzi etc. fara incheierea indeplinirii serviciului public.

(3) In timpul grevei reprezentantii funcţionarilor publici si organul de numire vor depune eforturi pentru rezolvarea problemelor disputate.

Dreptul la inviolabilitatea corespondentei si mesajelor personale

Art. 48. (1) Persoana civila va avea inviolabilitatea corespondentei si mesajelor personale.(2) Corespondenta si mesajele adresate funcţionarului public in acest mod nu vor fi considerate

personale.

Sectiunea V. Timpul de lucru, odihna si concediile

Durata timpului de lucru

Art. 49. Timpul de lucru al funcţionarului public va fi de 8 ore pe zi si 40 ore pe saptamana cu 5 zile lucratoare.

Timpul de lucru aditional

Art. 50. (1) Daca este necesar funcţionarul public va fi obligat sa-si implementeze obligatiile si dupa incheierea timpului de lucru fara violarea odihnei zilnice si saptamanale.

(2) Pentru implementarea obligatiilor din afara timpului de lucru funcţionarul public va avea dreptul la un concediu anual aditional platit pana la 12 zile.

(3) Ordinul pentru implementarea obligatiilor in afara timpului de munca si modul concret de determinare a numarului de zile ale concediului aditional de la paragraful (2) va fi hotarat de organul de numire.

Stabilirea si distributia timpului de munca

Art. 51. (1) Timpul de munca va fi stabilit in zile lucratoare.(2) Distributia timpului de munca va fi stabilita in regulamente structurale ale administratiei

corespunzatoare.

Odihna in timpul zilei de lucru

Page 72: Functionar Si Functia Publica

Art. 52. (1) Timpul de lucru al funcţionarului public va fi intrerupt cu una sau mai multe timpuri de odihna care se vor regasi in regulamentele structurale ale administratiei corespunzatoare. Timpul de odihna pentru masa nu poate fi mai scurt de 30 minute.

(2) Odihna nu va fi inclusa in timpul de munca.

Odihna din timpul zilei

Art. 53. Funcţionarul public va avea dreptul la continuarea zilei prin odihna care nu va fi posibil sa fie mai scurta de 12 ore.

Odihna saptamanala

Art. 54. Funcţionarul public va avea dreptul sa-si continue odihna saptamanala prin doua zile consecutive care sunt in principiu sambata si duminica. Funcţionarului public i se vor asigura cel putin 48 ore consecutive de odihna saptamanala.

Sarbatori oficiale

Art. 55. (1) Sarbatorile oficiale ale funcţionarilor publici sunt zilele mentionate la art. 154, paragraful (1) din Codul Muncii.

(2) Consiliul de Ministri va fi capabil sa anunte si alte zile ca sarbatori oficiale, zile de celebrare a diverselor profesii ca si randuirea din nou a zilelor de odihna din timpul anului.

Concediul regulat anual platit

Art. 56. (1) Un funcţionar public care are cel putin 8 luni de practica oficiala va avea dreptul la un concediu regulat anual platit pana la 30 zile.

(2) Funcţionarul public funcţie de rangul sau si practica oficiala are dreptul si la un concediu aditional platit pana la 20 zile.

(3) Extensia concreta a numarului de zile pentru concediul aditional pentru fiecare pozitie si rang va fi hotarata printr-un act al Consiliului de Ministri.Folosirea concediului regulat anuala platit

Art. 57. (1) Concediul anual platit va fi folosit printr-o permisiune ordonata de organul de conducere.(2) Pentru funcţionarii publici practicanti ai unei religii, alta decat ortodoxia estica, organul de

numire va fi obligat sa permita sa acorde la alegerea lor sa-si foloseasca parte din concediul regulat anual platit sau concediul neplatit pentru zilele corespunzatoare sarbatorilor religioase, dar nu mai multe decat numarul zilelor de sarbatori religioase ortodox estice conform art. 55, paragraful (1). (3) Funcţionarul public isi va folosi concediul anual platit pana la sfarsitul anului calendaristic pentru care i se cuvine.

Intreruperea concediului

Art. 58. (1) Cand nevoile serviciului o impun, concediul anual platit va fi intrerupt de catre organul de numire cu acordul funcţionarului public.

(2) Cand funcţionarului public i se permite un alt tip de concediu platit sau neplatit folosirea concediului anual platit va fi intrerupt la cererea funcţionarului public.

Amanarea concediului

Page 73: Functionar Si Functia Publica

Art. 59. (1) Folosirea concediului anual platit poate fi amanat pentru urmatorul an calendaristic:de catre organul de numire – cand nevoile serviciului impun acest lucru;de catre funcţionarul public – cand acesta foloseste alt tip de concediu sau la cererea lui cu acordul organului de numire.(2) Cand concediul este amanat organul de numire va fi obligat sa asigure funcţionarului public folosirea lui in timpul anului calendaristic urmator.(3) In cazul in care organul de numire nu asigura folosirea amanata a concediului pana la finalul anului calendaristic urmator funcţionarul public va avea dreptul sa hotarasca singur momentul folosirii lui notificand cu 7 zile inainte de folosirea concediului.(4) Concediul anual platit nefolosit va putea fi folosit de catre funcţionarul public pana la incheierea relatiei oficiale legale.

Plata

Art. 60. Pentru perioada concediului anual platit funcţionarul public va primi un salariu funcţie de lungimea lui din momentul folosirii concediului.

Interzicerea compensatiilor

Art. 61. Compensarea concediului anual platit cu indemnizatii banesti va fi interzisa cu exceptia incheierii relatiei oficiale legale.

Concediul pentru obligatii civice si publice

Art. 62. Organul de numire va fi obligat sa elibereze pe funcţionarul public de la implementarea obligatiilor sale:la casatorie – 3 zile lucratoare;la donarea de sange – pentru ziua consultatiei si donatiei de sange cat si o zi dupa aceasta;la moartea parintelui, copilului, sotului, fratelui, sorei sau parintele sotului cat si a altor rude in linie directa fara limitare sau in linie laterala pana la gradul II – 3 zile lucratoare;cand este citat la tribunal ca parte sau martor;pentru participarea ca membru la o conferinta;la citarea pentru instructia militara – pentru perioada instructiei, inclusiv ziua de dus si de intors; daca instructia continua 15 sau mai multe zile funcţionarul public va avea dreptul la doua zile calendaristice concediu platit inainte de dus si doua zile dupa intors.

Concediul de asigurari sociale

Art. 63. Funcţionarul public va avea dreptul sa foloseasca de asemenea concedii pentru incapacitate temporara de munca, pentru graviditate, natal si adoptie, pentru cresterea copilului mic, pentru alaptare si hranirea copilului mic la moartea sau boala grava a unui parinte si pentru doi sau mai multi copii sub conditiile si durata prevazute la art. 162-168 din Codul Muncii.

Concediul neplatit

Art. 64. (1) La cererea funcţionarului public organul de numire va putea permite folosirea concediului neplatit indiferent daca a folosit sau nu concediul anual platit si indiferent de durata practicii sale oficiale.

Page 74: Functionar Si Functia Publica

(2) Concediul neplatit pana la 30 zile intr-un an calendaristic va fi recunoscut ca practica oficiala, iar peste 30 zile – numai daca acest lucru este mentionat intr-o lege sau hotarare a Consiliului de Ministri.

Concediul oficial

Art. 65. (1) Pentru perioada cat timp funcţionarul public este trimis la cursuri pentru cresterea calificarii si recalificarii el va primi un concediu oficial platit.

(2) Pentru perioada campaniei electorale timp in care funcţionarul public candideaza pentru un mandat in organele puterii statului el va folosi un concediu oficial neplatit care va fi recunoscut ca practica de lucru.

Concediul pentru invatamant

Art. 66. Funcţionarul public va avea dreptul de asemenea pentru invatamant sub conditiile si perioada prevazute in art. 169 – 171 din Codul Muncii.

Sectiunea VI. Salariul si remuneratiile aditionale

Salariul

Art. 67. (1) Dimensiunea salariului de baza pentru o pozitie va fi hotarata de Consiliul de Ministri.(2) La salariul de baza pentru o pozitie Consiliul de Ministri va hotari sumele aditionale:

pentru rang;pentru categoria administratiei;alte sume aditionale prevazute de lege.(3) Categoria administratiei va fi hotarata in conformitate cu locul ierarhic al organului de stat corespunzator pentru care este desfasurata activitatea.(4) Extensia totala a sumelor aditionale de la paragraful (2), punctul 3la salariul de baza al funcţionarului public nu va putea sa fie mai mica decat aceea stabilita in legislatia muncii.

Garantia minimaArt. 68. Dimensiunea salariului de baza de la art. 67, paragraful 1 pentru cea mai joasa pozitie ocupata de un funcţionar public nu va putea fi mai mica decat triplul salariului minim pe tara.

Salariul pentru munca suplimentara interna

Art. 69. La munca aditionala interna funcţionarul public va primi impreuna cu salariul inca 50% din salariul de baza al funcţionarului absent sau pentru pozitia neocupata pretinse din momentul eliberarii actului.

Plata pentru zilele de odihna si sarbatori

Art. 70. Cand funcţionarul public isi implementeaza obligatiile in zilele de odihna si de sarbatori el va fi platit cu dublul dimensiunii salariului de baza calculat funcţie de numarul de zile corespunzatoare.

Plata salariului

Page 75: Functionar Si Functia Publica

Art. 71. (1) Salariul funcţionarului public va fi platit in doua parti – avans si lichidare pentru fiecare luna printr-un ordin hotarat de organul de numire.

(2) Salariul va fi platit funcţie de statul de plata personal, unei persoane imputernicite de el sau prin transfer in contul sau bancar.

Deducerile salariale

Art. 72. (1) Fara acordul funcţionarului public deducerile salariale nu vor putea fi efectuate, cu exceptia:sumele primite in avans;taxe care pot fi deduse din salariu sub legi speciale;sume depasite datorate unor greseli tehnice;sechestre impuse de un ordin ca atare.(2) Suma totala ale deducerilor lunare de la paragraful (1) nu vor putea depasi dimensiunea stabilita in Codul de Procedura Civila.

Sectiunea VII. Ranguri si promovarea in pozitie

Ranguri

Art. 73. (1) Rangul va fi expresia nivelului de calificare profesionala a funcţionarului public.(2) Detinerea rangului corespunzator va fi o conditie pentru ocuparea unei pozitii in

administratie.(3) La determinarea rangurilor va fi urmarita ierarhia pozitiilor din administratie;(4) Rangurile vor fi desemnate de organul de numire indiferent de pozitia ocupata.(5) Rangurile funcţionarilor publici vor fi impartite in doua grupe: „rang junior” si „rang

senior”. Rangul junior va avea cinci gradatii, iar rangul senior – sapte gradatii.(6) La prima numire a funcţionarului public va fi acordat rangul junior cinci.(7) In clasificarea Unificata a pozitiilor din administratie pentru pozitiile funcţionarilor

manageri va fi hotarat cel putin rangul junior 3.

Promovarea in rang

Art. 74. (1) Promovarea in rang va fi implementata in mod regulat, o data la fiecare 3 – 5 ani in baza atestarii funcţionarului public caruia i se evalueaza calificarea profesionala, vechimea ca funcţionar public, precum si alte cerinte hotarate in regulamentele structurale.

(2) Conditiile si ordinul privind organizarea atestarii vor fi hotarate printr-o ordonanta a Consiliului de Ministri.

Promovarea pozitiei

Art. 75. Fiecare funcţionar public va putea fi promovat la o pozitie superioara cand detine rangul corespunzator si pozitia este libera.

Avantajele persoanelor cu rang superior

Art. 76. (1) Cand pentru ocuparea unei pozitii in administratia de stat solicita persoane cu rang diferit va fi numita persoana cu rang superior.

Page 76: Functionar Si Functia Publica

(2) Cand solicitantii sunt persoane cu rang egal numirea va fi precedata de un concurs care va fi organizat conform art. 10.

Sectiunea VIII. Indemnizatiile

Indemnizatiile pentru dezastre naturale si publice

Art. 77. (1) Când datorita unor dezastre naturale sau publice funcţionarul public este privat de deplasarea la locul de munca el va primi minimum garantat de la art. 68.

(2) Daca funcţionarul public a participat la acţiuni de salvare la dezastrele naturale sau publice el va primi salariul sau brut.

(3) Motivele nedeplasarii la locul de munca si participarea la acţiuni de salvare vor fi certificate de municipalitate.

Indemnizaţii in caz de moarte si vătămare pentru funcţionarii publici

Art 78 . (1) In cazul vătămările datorate accidentelor de munca si bolilor profesionale care au dus la o incapacitate temporara , la infirmitate sau moartea funcţionarului public respectiva instituţie trebuie sa acorde o compensaţie indiferent daca instituţia sau alt funcţionar public este vinovat de aceasta

(2) Instituţia respectiva trebuie de asemenea sa acorde o compensaţie în caz de forţă majora când accidentul are loc in timpul exercitării sarcinii atribuite sau altei activităţi fără a avea un ordin pentru aceasta ,dar in interesul serviciului public.

(3) Instituţia trebuie sa ofere o indemnizaţie pentru diferenţa intre valoarea daunei asupra proprietarii si compensaţia sau/si pensia si suma acoperita de actul de asigurare pentru daune asupra proprietarii si beneficii pierdute .

(4) Compensaţia primita in conformitate cu paragrafele anterioare de către moştenitorii funcţionarului public care a murit datorita accidentului de munca sau bolii profesionale nu poate face din moştenire.

Excepţii de la răspundere sau răspundere redusa

Art 79.(1) Respectiva instituţie nu va răspunde in conformitate cu art 78 in cazurile de vătămări intenţionate cauzate de vătămat

(2) Răspunderea instituţiei poate fi redusa in cazul in care vătămatul a contribuit la accidentul de munca prin iresponsabilitate

Cererile in regres

Art 80 Instituţia are dreptul de a pretinde o compensaţie egala cu cea plătita vătămatului sau moştenitorilor acestuia , funcţionarului public responsabil de accident aşa cum se stipulează in reglementarea răspunderii civile a funcţionarului public.

CAP 4 MODIFICAREA LA RAPORTUL DE SERVICIU IN CADRUL FUNCŢIEI PUBLICE

Stabiliate

Art 81.Raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici nu pot fi modificate unilateral decât in cazurile prevăzute de prezenta lege

Page 77: Functionar Si Functia Publica

Modificarea raporturilor de serviciu

Art 82.(1) Raportul de serviciu al funcţionarului public poate fi modificat de instituţie pentru a exercita o alta funcţie in cadrul aceleiaşi instituţii numai cu acordul funcţionarului public.

(2) Modificarea raporturilor de serviciu poate avea efect numai daca funcţionarul public are gradul necesar pentru ocuparea noii funcţii publice

(3) In cazul in care funcţionarul public este mutat in alt oraş instituţia angajatoare e obligata sa ii plătească:

cheltuieli de transport pentru acesta si membrii familiei cheltuieli datorate mutării bunurilor personale salariul pentru zilele de transport si pentru încă 2 zile

Delegare

Art 83.(1) Când serviciul o cere un funcţionar public poate fi delegat sa exercite sa exercite temporar o alta funcţie in cadrul aceleaşi instituţii.

(2) Delegarea este valabila prin ordin al instituţiei angajatoare pe o perioada de nu mai mult de 45 de zile calendaristice.

(3) Delegarea nu este valabila decât daca funcţionarul public are gradul necesar(4) In acest caz funcţionarul public trebuie sa primească salariul corespunzător funcţiei pe care

o ocupa dar nu mai puţin decât salariul deţinut înainte de delegare.

Substituirea

Art 84.(1) In cazul absentei unui funcţionar public mai mult de 30 zile lucratoare , indatoririle de serviciu trebuie exercitate de seful direct sau de o alta persoana din personalul instituţiei care trebuie sa fie desemnata prin ordin

(2) Ordinul de substituire trebuie sa fie emis de instituţie pe baza cererii directorului funcţionarului absent

(3) Procedura de la paragrafele 1 si 2 nu poate fi aplicata funcţionarilor publici care sunt mandatari ai titularilor prin fisa postului.

Delegarea impusa de motive de sănătate

Art 85.(1) un funcţionar public poate fi delegat pe o alta funcţie din cauza motivelor de sănătate sau poate rămâne pe aceeaşi funcţie in anumite condiţii (mai uşoare) pe o perioada de 10 zile de la emiterea certificatului medical care sa evidenţieze acest lucru.

(2) Prevederile certificatului medical sunt obligatorii pentru funcţionarul public cat si pentru instituţie

(3) Până când prevederile certificatului sunt respectate funcţionarul public trebuie scutit de sarcinile de serviciu si sa i se acorde o compensaţie egala cu salariul lunar pentru funcţia pe care o ocupa

(4) Un funcţionar public care refuza sa accepte noua funcţia , fără motive întemeiate, nu i se acorda compensaţie

(5) In cazul in care funcţionarul public este delegat pe o funcţie căreia ii corespunde un salariu mai mic acesta are dreptul la compensaţie pentru diferenţa.

Detaşarea

Page 78: Functionar Si Functia Publica

Art 86.(1) Când serviciul public o necesită instituţia poate sa detaşeze temporar funcţionarul public sa-si exercite funcţia in alt oraş in cadrul administraţiei publice.

(2) Detaşarea nu poate dura mai mult de 30 zile .In cazul unei detaşări mai lungi este necesar acordul in scris al funcţionarului public

(3) Pe durata detaşării funcţionarul public are dreptul sa primească un spor la salariul lunar , decontarea cheltuielilor de transport, diurna , in condiţiile si valorile prevăzute de actul Consiliului de Miniştri

Restricţii in cazul detaşării

Art 87 Detaşarea pentru femei gravide si/sau care au copii sub vârsta de 3 ani nu este permisa fără acordul acestora in scris.

CAP 5 DIPLOME DE ONOARE SI PREMII.RĂSPUNDEREA IN CADRUL RAPORTULUI DE SERVICIU

DIPLOME DE ONOARE SI PREMII

Diplome de onoare si premii si premisele acordării acestora

Art 88.(1) Funcţionarul public poate fi recompensat de instituţie cu diplome de onoare si premii pentru îndeplinirea excelenta a îndatoririlor de serviciu

(2) Diplomele de onoare si premiile pot fi:diploma insigna de onoare de argint sau aur a respectivei instituţiipremii materiale sau bani (3) Tipurile si valoare premiilor materiale trebuie sa fie specificate de codul statutar al instituţiei

(4) Diplomele de onoare pot fi însoţite de premii materiale dacă instituţia decide astfel.

TITLUL DOIRĂSPUNDEREA DISCIPLINARA

Motivele răspunderii disciplinare

Art 89 (1) Orice funcţionar public care este vinovat de încălcarea obligaţiilor de serviciu trebuie sa fie sancţionat conform prezentei legi

(2) Încălcările disciplinare sunt:Neîndeplinirea sarcinilor de serviciu Întârzierea in îndeplinirea sarcinilor de serviciuNerespectarea competentelorÎncălcarea obligaţiilor către cetăţean in conformitate cu art 20Comportament nemanierat lipsit de respect, dur in relaţia cu cetăţenii(3) O încălcare disciplinara este considerata a fi comisă de un director atunci când nu a acordat atenţie plângerii cetăţenilor in legătura cu o încălcare realizata de personalul lui.(4) Funcţionarul public trebuie sa răspundă disciplinar chiar daca actul sau poate deveni motiv pentru un alt tip de răspundere

Page 79: Functionar Si Functia Publica

Tipuri de raspunderi disciplinare

Art 90 (1) Sancţiunile disciplinare sunt:-. Avertisment- mustrarea

amânarea promovării într-un grad mai mare in timp de un anTrecerea intr-un grad inferior pe o perioada de 6 luni la un anDestituirea(2) Numai o singura sancţiune disciplinara poate fi aplicata pentru una si aceeaşi încălcare disciplinara

Definirea sancţiunii disciplinare

Art 91 Următoarele pot fi luate in considerare in definirea tipului si sancţiunii disciplinare:gradul de încălcare si consecinţele pentru funcţia publica si cetăţenigradul de vinovăţie al funcţionarului public al funcţionarului publiccircumstanţele comiterii acestuiacomportamentul funcţionarului public

Organismele de sancţionare

Art 92 (1). Sancţiunea disciplinara trebuie sa fie aplicata de instituţie(2) Sancţiunile disciplinare „avertismentul si mustrarea” pot sa fie aplicate si de seful direct al

funcţionarului public.

Obligaţiile organismului sancţionator în aplicarea sancţiunii disciplinare

Art.93.(1) Înaintea alicării oricărei sancţiunii disciplinare, organismul sancţionator este obligat să audieze funcţionarul public, să-i acorde timp pentru motivaţii scrise, să adune şi să evalueze dovezile.

(2) În cazul în care organismul sancţionator nu a audiat funcţionarul public sau nu a acceptat sau discutat cu acesta motivaţiile scrise, instanţa trebuie să suspende sancţiunea fără a discuta cazul pe fond

(3) Prevederile alineatului 2 nu se aplică dacă motivările funcţionarului public nu au fost ascultate din vina acestuia sau nu au fost prezentate în timp util.Termenele de aplicare a sancţiunilor disciplinare

Art.94 (1) sancţiunile disciplinare trebuie să fie aplicate nu mai mult la 1 lună de la descoperirea încălcării şi nu mai mult de 6 luni de la comiterea acesteia.

(2) în cazul în care o abatere disciplinară este şi infracţiune sau abatere administrativă, pentru care există o sentinţă sau o hotărâre penală , prevederile paragrafului 1 devin valabile numai după rămânerea definitivă a sentinţei sau a hotărârii penale.

(3) prevederile paragrafului 1 nu sunt valabile dacă funcţionarul public este în concediu de odihnă.

Comisia disciplinarăArt.95(1) în toate instituţiile publice trebuie înfiinţată o comisie disciplinară care să se compună din 5 membrii titulari şi 2 membrii supleanţi. Cel puţin unul dintre membrii titulari trebuie să fie licenţiat în drept.

Page 80: Functionar Si Functia Publica

(2) comisia disciplinară este numită de instituţie pe o perioadă de 3 ani. Preşedintele şi vicepreşedintele comisiei de disciplină vor fi numiţi prin ordin de numire, iar modul de funcţionare al acesteia va fi de asemenea specificat în acest ordin.

(3) membrii comisiei trebuie să rămână aceiaşi pe tot parcursul mandatului exceptând cazul în care au fost destituiţi la cererea lor, au fost sancţionaţi disciplinar sau contractele lor de muncă s-au încheiat.

(4) Toţi membrii comisiei trebuie să fie prezenţi la audierea cazurilor disciplinare. în cazul absenţei unuia dintre membrii titulari, sau în cazul în care unul dintre membrii titulari este el însuşi audiat de către comisie, instituţia trebuie să decidă care dintre membrii supleanţi îl va înlocui.

Procedura în faţa comisiei de disciplină

Art.96. (1) înainte de aplicarea sancţiunilor disciplinare prevăzute la art 91, alineatul1 punctele 4 şi 5, organismul sancţionator trebuie să ceară opinia comisiei disciplinare care va dezbate cazul disciplinar la cererea organismului sancţionator.

(2) comisia disciplinară trebuie să clarifice faptele şi circumstanţele ăn care a fost comisă abaterea disciplinară , şi trebuie să asculte motivaţiile funcţionarului publici, trebuie să discute probele înaintate de vinovat.

(3) comisia disciplinară ia hotărâri cu 2/3 din majoritatea membrilor. Decizia comisiei disciplinare trebuie să menţioneze motivele răspunderii disciplinare, tipul şi întinderea sancţiunii disciplinare aplicată pentru abaterea disciplinară.

(4) după ce au trecu 7 zile de la luarea deciziei, comisia de disciplină trebuie să o înainteze organului sancţionator împreună cu dosarul cauzei.

Ordinul de aplicare a sancţiunii disciplinare

Art.97.(1) Sancţiunea disciplinară trebuie să fie aplicată de către organismul sancţionator printr-un ordin cu o motivaţie scrisă. Ordinul trebuie să includă:numele, prenumele şi funcţia organului sancţionatordata emiteriinumele, prenumele şi funcţia funcţionarului public vinovatdescrierea abaterii comise, data şi locul comiteri ca şi dovezile care atestă acesteaobligaţiile ce au fost încălcate prin săvârşirea abateriitipul şi întinderea sancţiuniimotivele legale de aplicare a sancţiunii(2) copia după ordinul de sancţionare va fi înaintata şi funcţionarului public, contra unei semnături şi a menţionării datei înmânării(3) în cazul imposibilităţii înmânării personale ordinului de sancţionare funcţionarului public acesta îi va fi trimis printr-o scrisoare recomandată.(4) ordinul de sancţionare devine aplicabil din momentul înmânării acestuia funcţionarului public sau datei primirii recomandatei, înaintarea unui apel neputînd opri aplicarea acestuia.

Reabilitarea

Art.98. (1) Reabilitarea intervine după un an de la momentul impunerii sancţiunii, cu excepţia destituirii

(2) reabilitarea intervine oficial printr-o notă în baza de date şi în dosarul profesional

Reabilitarea înainte de termen

Page 81: Functionar Si Functia Publica

Art.99.(1) Sancţiunile disciplinare, cu excepţia destituirii, pot fi reabilitate înainte de termenul specificat de art 98 alin 1, după 6 luni, dacă funcţionarul public nu a săvârşit alte abateri

(2) reabilitarea înainte de termen trebuie să se facă pe baza unui ordin motivat scris care trebuie înaintat funcţionarului public şi depus la dosarul profesional şi în baza de date.

Suspendarea din funcţie

Art. 100.(1) un funcţionar public poate fi suspendat din funcţie de către instituţie sau de către şeful direct când:

acesta este în timpul desfăşurării unei proceduri penale, în acest caz cererea de suspendare poate fi făcută de procuror

a început dezbaterea unui caz disciplinar împotriva lui starea personală a funcţionarului public nu-i permite îndeplinirea obligaţiilor, suspendarea în

acest caz, continuând până la recuperarea capacităţii de muncă.(2) În toate cazurile când a început urmărirea penală împotriva unui funcţionar public pentru o infracţiune comisă de acesta conform art 93paragraf 1 lit a din Codul penal, instituţia trebuie să-l suspende.(3) funcţionarul public care a fost suspendat ilegal din funcţie are dreptul la o compensaţie conform prevederilor Legii Răspunderii Statului pentru daune cauzate cetăţenilor.

Titlul 3Răspunderea civilă a funcţionarului public

Întinderea răspunderii

Art 101. (1) funcţionarul public răspunde pentru daunele cauzate intenţionat sau din cauza neglijenţei statului sau cetăţenilor prin activităţi ilegale sau prin inacţiune sau cu ocazia îndeplinirii obligaţiilor

(2) pentru daunele cauzate cetăţenilor, statul trebuie să răspundă în comun cu funcţionarul public care le-a produs.

(3) Statul are drept de regres împotriva funcţionarului acesta trebuind să plătească o compensaţie egală cu întreaga sumă datorată, aşa cum prevede Codul Muncii.

Realizarea răspunderiiArt.102. Răspunderea civilă se concretizează prin aplicarea hotărârii.

Capitolul 6Încetarea raportului de serviciuTitlul 1

Motive generale de încetare a raportului de serviciu.

Art.103(1) raporturile de serviciu încetează datorită următoarelor motive:

prin acord bilateral scris al părţilor; partea căreia îi este adresată cererea trebuie să răspundă şi să informeze cealaltă parte într-un termen de 10 zile lucrătoare după ce a primit cererea; dacă partea nu răspunde aceasta este considerată ca refuzul acceptării cererii;

Page 82: Functionar Si Functia Publica

în cazul în care încetarea raportul de muncă este considerată ilegală şi funcţionarul public este renumit pe funcţie de instituţie sau de curte iar acesta nu ia poziţie în termenul stipulat de art. 122, alin 1;

când funcţionarul public nu poate să-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu datorită unei boli care a dus la pierderea capacităţii de muncă sau datorită unor probleme de sănătate certficate prin certificat medical emis de o comisie medicală; în acest caz încetarea raportului de muncă nu intervine dacă există în cadrul aceleiaşi instituţii o funcţie publică corespunzătoare stării de sănătate a funcţionarului şi acesta acceptă funcţia respectivă;

în cazul incompatibilităţilor prevăzute de art. 7 paragraf 2, în cazul incompatibilităţilor prevăzute de art. 7 paragraf 2 alin 1, instituţia poate înceta raportul de servciu numai cu unul dintre cei doi funcţionari publici, la latitudinea acesteia;

când funcţionarul public i s-a aplicat pedeapsa închisorii pentru o infracţiune intenţionată comisă de acesta

în cazul decesului funcţionarului

(2) în cazul încetării raportului de serviciu datorită motivelor prevăzute de alin 1 cu excepţia pct.5, funcţionarul public îşi păstrează gradul.

Compensări în cazul încetării raportului de muncă

Art.104. (1) în cazul prevăzut de art.103 alin1 pct 2, funcţionarul public are dreptul la o compensaţie egală cu salariul nominal pentru lunile când nu a lucrat, dar nu mai mult de 10 luni. Când funcţionarul public a fost reîncadrat cu un salariul mai mic pe aceeaşi funcţie sau pe o funcţie diferită căreia îi corespunde un salariu mai mic are dreptul la diferenţa de salarizare. Salariul nominal luat în considerare la determinarea compensaţiei este salariul din momentul când destituirea a fost considerată ca ilegală şi acesta nu a luat poziţie(2) În cazul prevăzut de art. 103 alin 1 pct.4, fraza 2 funcţionarul public are dreptul la o compensaţie egală cu triplul salariului nominal determinat la încetarea raportului de serviciu.(3) în cazul prevăzut de art.103.alin 1 pct.3 funcţionarul public are dreptul la o compensaţie egală cu de 4 ori salariu nominal determinat la încetarea raportului de serviciu.(4) în cazul prevăzut de art.103.alin 1 pct.6, respectiva instituţie plăteşte cheltuielile cu înmormântarea şi compensaţii pentru persoanele aflate în îngrijirea acestuia cu o valoare egală cu salariile nominale în număr egal cu anii de experienţă în funcţia respectivă deţinea-determinaţi la moartea funcţionarului dar nu mai mulţi de 20 de ani.

Încetarea unilaterală a raportului de serviciu de către funcţionarul public

Art.105 (1) Un funcţionar public poate înceta unilateral raportul de serviciu printr-o cerere scrisă înaintată instituţiei.(2) raportul se poate încheia la sfârşitul unei luni de la înaintarea cererii(3) instituţia poate înceta raportul de serviciu înainte de termenul specificat de alin 2, plătindu-i funcţionarului o compensaţie egală cu salariu nominal cuvenit pentru diferenţa de timp.

Încetarea unilaterală a raportului de serviciu de către instituţie cu notificare

Art.106 (1) Instituţia poate înceta raportul de serviciu cu o notificare cu o lună înainte în următoarele cazuri:desfiinţării instituţiei unde funcţionarul şi-a desfăşurat activitatea

Page 83: Functionar Si Functia Publica

desfiinţării funcţiei publice respectivepentru incapacitatea funcţionarului de a-şi îndeplini obligaţiile, alta decât cea prevăzută de art.103, alin1, pct 3când pe funcţia pe care a fost angajat funcţionarul trebuie să se renumească un alt funcţionar public care a fost demis ilegal de pe această funcţie.când funcţionarul public ajunge la vârsta de pensionare(2) în cazul prevăzut de alin 1 pct 1 şi 2, funcţionarul public are dreptul la o compensaţie pentru perioada de neangajare, dar nu mai mult de 2 luni. O compensaţie pentru o perioadă mai lungă poate fi aprobată prin ordin al Consiliului de Miniştrii. Dacă în timpul acestei perioade funcţionarul a fost încadrat cu un salariu mai mic pe o altă funcţie are dreptul la diferenţa de salarizare.(3) în cazul prevăzut de alin 1 pct 5 funcţionarul public are dreptul la o compensaţie cu o valoare egală cu salariile nominale în număr egal cu anii de experienţă în funcţia respectivă deţinea-determinaţi la încetarea raportului de serviciu dar nu mai mulţi de 20 de ani. Această compensare poate fi acordată numai o dată. Această compensaţie este datorată şi în cazul încetării unilaterale a raportului de către funcţionar sau prin acord bilateral dacă la momentul încetării funcţionarul public ajunsese la vârsta de pensionare.(4) instituţia sau funcţionarul public nu este obligat să respecte perioada de notificare conform alin1. cînd instituţia nu respectă această perioadă, datoreză o compensaţie egală cu un salariu nominal al funcţionarului public.

Încetarea unilaterală a raportului de serviciu de către instituţie fără notificare

Art.107. Instituţia poate înceta raportul de serviciu fără o notificare cu o lună înainte în următoarele cazuri:

funcţionarul public este lipsit de dreptul de a-şi exercita profesia sau de a ocupa funcţia pe care a fost angajat printr-o hotărâre judecătorească

funcţionarul public refuză să ocupe o funcţie care i-a fost atribuită din motive de sănătate funcţionarul public este destituit disciplinar funcţionarul public nu îşi îndeplineşte obligaţia de notificare conform art.27.

Ordinul de încetare al raportului de muncă

Art.108. Raportul de serviciu trebuie să înceteze printr-un ordin al instituţiei, care trebuie să fie în scris, să conţină motivele legale de încetare, compensaţiile datorate şi gradul obţinut de funcţionarul public

Excluderea de la impozit

Art.109. Compensaţiile prevăzute de acest capitol sunt scutite de impozit

Capitolul 7Dosarul profesional şi vechimea în funcţie

Dosarul profesional

Art.110. Dosarul profesional este un document oficial care atestă coordonatele funcţiei publice respective

Emiterea dosarului profesional

Page 84: Functionar Si Functia Publica

Art.111.(1) în momentul preluării funcţiei, funcţionarul public trebuie să înainteze dosarul profesional instituţiei unde este angajat(2) în cazul intrării în corpul funcţionarilor publici prima oară, instituţia este obligată să elaboreze dosarul profesional într-un timp de 10 zile. Funcţionarul public trebuie să declare pe propria răspundere că nu a mai fost încadrat ca funcţionar public niciodată.(3) Instituţia trebuie să păstreze dosarul profesional.

Conţinutul dosarului profesional

Art.112 (1) Dosarul profesional trebuie să conţină: numele şi prenumele adresa din buletin şi codul numeric personal studiile, profesia, calificările şi gradul fişa postului şi departamentul unde este angajat mărimea salariului e bază data intrării în corpul funcţionarilor publici data şi motivele încetării raportului de serviciu vechimea considerată ca vechime în funcţie compensările primite la încetarea raportului de serviciu notificările de sechestru prevăzute de art.395 alin4 Codul de Procedură civilă

(2) instituţia trebuie să insereze corect şi la timp datele în dosarul profesional şi să opereze modificările intervenite.

Înregistrarea încetării raportului de serviciu

Art.113. La încetarea raportului de serviciu, instituţia trebuie să înregistreze imediat în dosarul profesional dat încetării şi să-l înainteze funcţionarului public

Emiterea din nou în cazul pierderii dosarului profesional

Art.114. În cazul pierderii dosarului profesional, instituţia trebuie să emită un alt dosar cu toate datele necesare.

Vechimea în funcţie

Art.115. Vechimea în funcţie, în contextul prezentului act va fi perioada de timp când funcţionarul public a deţinut funcţia publică, inclusiv perioadele de instruire, dacă nu este prevăzut altfel de lege sau de alte acte normative.

Asimilarea vechimii în funcţie

Art.116. Perioada din timpul raportului de serviciu când funcţionarul nu a lucrat poate fi considerată vechime în funcţie în următoarele cazuri:week-end-uri şi concediiconcediul plătit folosit fără a lua în considerare motivul şi modalitatea de platăconcediul fără plată, prevăzut de această lege sau alt act normativ, specificându-se clar motivul acordării

Page 85: Functionar Si Functia Publica

concediul fără plată pentru incapacitate temporarătimpul cât a fost înlăturat din funcţie datorită unui proces disciplinar cu destituire sau datorită începerii urmării penale pentru o infracţiune comisă în legătură cu exercitarea funcţiei, dacă funcţionarul public nu a fost sancţionat sau a fost scos de sub urmărire penală sau urmărirea a înceta datorita faptului că nu a săvârşit infracţiunea sau fapta nu a fost considerată infracţiune;alte cazuri stabilite de Consiliul de Miniştri

Vechimea în funcţie în cazul raporturilor de munca ilegale

Art.117. Perioada exercitării funcţiei până la stabilirea ilegalităţii raportului de serviciu va fi considerată vechime în funcţie dacă funcţionarul public a acţionat cu bună credinţă.

Vechimea în funcţie în cazul inexistenţei unui raport de muncă legal

Art.118. perioada în care nu a existat un raport de muncă legal, va fi considerată vechime în muncă în următoarele cazuri:

funcţionarul public nu a exercitat funcţia datorită destituirii care ulterior a fost considerată ilegală de organele competente-de la data destituirii până la reîncadrarepersoana a executat pedeapsa închisorii care ulterior a fost considerată ca nedrept aplicatăo persoană care a urmat o recuperare medicală sau o femeie gravidă, care nu şi-au exercitat funcţia datorita condiţiilor inadecvate stării de sănătate oferite de exercitarea funcţiei oferită de instituţiemama, tatăl, mama adoptivă, tatăl adoptiv care au în îngrijire copil până la 3 ani. persoana a fost preşedintele sau vicepreşedintele Republicii Bulgaria, membru al Parlamentului, judecător constituţional, preşedintele sau membru al Corpului de Control, Prim Procurorul, preşedintele Curţii Supreme de Contencios şi al Curţii Supreme de casaţie, prim ministru, ministru, guvernator, guvernator adjunct, primar, sau viceprimar.persoana care a lucrat ca membru sau expert la cabinetul demnitaruluialte cazuri stabilite de lege sau prin act al Consiliului de Miniştri

Calcularea vechimii în funcţie

Art.119Calcularea vechimii în funcţie se face conform art 355 din Codul Muncii

Legislaţia secundară

Consiliul de Miniştrii trebuie să emită un regulament de aplicare a prevederilor acestui capitol.

Capitolul 8

Protejarea funcţionarilor publici împotriva încetării ilegale a raportului de serviciu

Contestarea legalităţii încetării raportului de muncă

Art.121.(1) funcţionarul public are dreptul să conteste legalitatea încetării raportului de serviciu la instituţia angajatoare sau în instanţă prin instituţia angajatoare şi să pretindă:

Page 86: Functionar Si Functia Publica

anularea actului de încetare a raportului de muncăsă fie reîncadrat în funcţia deţinutăcompensarea pentru perioada în care nu a lucrat datorită destituiriicorectarea motivelor încetării raportului de muncă în dosarul profesional şi în alte documente(2) instituţia poate din proprie iniţiativă să anuleze actul de încetare a raporturilor de muncă.

Reîncadrarea pe vechea funcţie

Art.122(1) reîncadrarea are loc dacă funcţionarul public vine să-ţi ocupe funcţia în timp de 2 săptămâni de la hotărârea de reîncadrare a instituţiei sau a instanţei, exceptând cazul când această perioadă nu a fost respectată din motive întemeiate.

(2) un funcţionar public, cu raport de muncă încheiat în condiţiile art 107, alin 1 poate fi reîncadrat în condiţiile alin1 deoarece sentinţa de „nevinovat” a intrat în vigoare.

Înregistrarea modificărilor referitoare la încetarea raporturilor de muncă

Art.123.(1) În cazul anulării actului de încetare a raporturilor de serviciu, de către instituţie sau instanţă, sau motivele încetării relaţiilor de serviciu sunt modificate, modificările trebuie operate în dosarul profesional al funcţionarului public.

(2) înregistrarea în dosarul profesional trebuie făcută oficial.

Capitolul 9Conflicte

Jurisdicţia

Art.124(1) Disputele în legătură cu stabilirea, conţinutul şi încetarea raporturilor de serviciu, ca şi cele referitoare la răspunderea disciplinară sunt de competenţa instanţelor regionale, înfiinţate conform Legii Contenciosului Administrativ sau de competenţa Curţii Supreme de Contencios, înfiinţată prin Legea privind Curtea Supremă de Contencios, în funcţie de instituţia care a emis actul.

(2) Cererile de apel nu împiedică executarea hotărârilor

Procesele civile

Art 125. Procesele civile conform legii pot fi iniţiate în cel de-al treilea trimestru al anului printr-o cerere de judecată

Procedurile scutite de taxe

Art.126. Nu se percep taxe pentru procedurile prevăzute de acest capitol.

Capitolul 10

Controlul respectării Statutului Funcţionarilor Publici

Comisia Administrativă de Stat

Page 87: Functionar Si Functia Publica

Art.127. (1) întregul control privind respectarea statutului şi îndeplinirea obligaţiilor de către funcţionarii publici este responsabilitatea Comisiei Administrative de Stat, din cadrul Consiliului de Miniştrii

Evidenţa Funcţionarilor Publici

Art.129 Evidenţa funcţionarilor publici este în sarcina Comisiei Administrative de Stat. Datele ce trebuie înregistrate în baza de date , competenţa de a înregistra şi de a utiliza informaţiile vor fi stabilite printr-o reglementare emisă de Ministerul Administraţiei Publice.

Buletinul informativ

Art.130 Comisia Administrativă de Stat trebuie să emită lunar un buletin vor fi publicate toate deciziile, instrucţiunile, informaţiile despre concursuri, ca şi alte informaţii despre respectarea statutului funcţionarilor publici.

Instrucţiuni obligatorii

Art 131 (1) Pentru prevenirea si eliminarea încălcărilor statutului funcţionarilor publici si ale obligaţiilor de serviciu Comisia Administrativa de Stat poate sa dea instrucţiuni obligatorii instituţiilor publice in vederea eliminării încălcărilor legate de statutul funcţionarilor publici.

Dispoziţii finale si tranzitorii

Pana la adoptarea legii conform art 38 , aliniat 1 , privind asigurările sociale si de sănătate pentru funcţionarii publici este aplicabil regimul din Codul Muncii.(1) Vechimea in funcţie acumulata pana la intrarea in vigoare a acestei legi este asimilata ca vechime in funcţie conform prezentei legi.(2)Numai vechimea in funcţie acumulata in instituţii de stat sau finanţate de bugetul de stat poate fi asimilata ca vechime in funcţie publica conform art 74 aliniat 1(3)Vechimea in funcţie publica conform legii acumulata pe o funcţie care necesita licenţa in drept poate fi asimilata ca vechime in funcţie publica conform art 127 aliniatul 1-4 din Legea Procedurala(4)In legătura cu asigurările de sănătate si sociale vechimea in funcţie publica acumulata conform prezentei legi poate fi asimilata ca vechime in funcţie.Persoanene care pana la intrarea in vigoare a acestei legi a ocupat o funcţie , ce trebuia ocupata de un funcţionar public, pot fi angajaţi pe acea funcţie numai daca corespund cerinţelor art 7 si numai in timp de o luna de la momentul când funcţia a devenit funcţie publica conform art 8.Prin actul de numire acestora li se va acorda gradul corespunzător din lista cuprinzând funcţiile publice.

Procesele de munca care urmăresc anularea destituirilor ilegale si reîncadrarea angajaţilor pe funcţiile deţinute anterior , funcţii ce au devenit funcţii publice , se desfăşoară conform prezentei legi(2)In cazurile prevăzute de aliniatul 1 , angajaţii ale căror cereri de anulare a destituirilor ilegale si de reîncadrare a angajaţilor pe funcţiile deţinute anterior au fost respectate in timp de o luna de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, pot înainta o cerere de angajare conform art 8 satisfăcând cerinţele art 7 si ca funcţia pe care o ocupau înainte de intrarea in vigoare a acestei legi sau pe care sunt reîncadraţi exista in instituţia respectiva.

Page 88: Functionar Si Functia Publica

(3)Raportul de munca al funcţionarului public care ocupa funcţia pe care a fost reîncadrat angajatul in cazurile prevăzute de aliniatele 1 si 2 trebuie sa înceteze si acesta va avea dreptul la o compensaţie egala cu salariul nominal din momentul încetării raportului de serviciu.(4)Drepturile persoanelor de la paragraful 3 acumulate in cadrul raportului de munca trebuie menţinute aşa cum se stipulează in prezenta lege.

Statul funcţionarilor publici trebuie să fie aplicat de asemenea angajaţilor din Parlament si Preşedinţie.(1)Sistemul gradelor funcţiilor publice nu se aplica angajaţilor ministerului Afacerilor Externe când aceştia îşi îndeplinesc funcţia in străinătate.(2)Ministerul Administraţiei Publice si Ministerul Afacerilor Externe trebuie sa emită un act in legătura cu condiţiile si modalităţile de echivalare a gradelor pentru angajaţii prevăzuţi la aliniatul 1 cu gradele conforme prezentei legi.7.(1) Când un funcţionar public este ales ca membru al Parlamentului , Preşedinte al Consiliului Local sau ca Primar îşi menţine gradul. Funcţia poate fi ocupata pe durata mandatului sau de un alt funcţionar public.

(2)Membrii si experţii cabinetelor demnitarilor au drepturile prevăzute de aliniatul 18.(1) Regulamentele de aplicare ale acestei legi trebuie sa fie elaborate in termen de 6 luni de la momentul intrării in vigoare.

(2)In termenul stabilit de alin 1 Consiliul de Miniştrii trebuie sa înainteze Parlamentului proiectele de legislaţie secundara care sa reglementeze statutul legal al persoanelor considerate funcţionari publici conform prezentei legi9.In art 20 alin 2 a Legii privind Protecţia Şomerilor si Încurajarea Angajărilor după cuvântul „proporţie 7 la 1” se introduce :”ratele de asigurare pentru funcţionarii publici sunt suportate de bugetul de stat.10.La art 2 alin 3 a legii Bugetului si Fondului de Asigurări Publice după cuvintele „veniturile lor sunt asigurate” se introduce: ”cu excepţia funcţionarilor publici ale căror rate de asigurare sunt suportate de bugetul de stat”11.In art 114 al Legii de Apărare si a Forţelor Armate ale Republicii Bulgaria după cuvintele „si cu alţi angajaţi” este inserat „cu excepţia funcţionarilor publici”12.In decretul 2472 pentru Serviciile legale si administrative către cetăţeni se fac următoarele amendamente:art 6 se abrogain art 28 se fac următoarele modificări:a.la alin 1 cuvintele „instituţia ierarhic superioara si comitetul pentru dezvoltare rurala „vor fi înlocuite de ”Comisia Administrativa de Stat si respectivele instituţii publice”b. la alin 2 cuvintele „de câtre Preşedintele Comisiei de Dezvoltate Rurala , de către şefii instituţiilor respective si de către şefii comitetelor executive ale Consiliilor Publice regionale „ vor fi înlocuite de ”Comisia Administrativa de Stat si şefii respectivelor instituţii publice”cuvântul „Comisia de Dezvoltare Rurala „ va fi înlocuit in tot conţinutul decretului de către „Ministerul Administraţiei Publice”.13. Această lege a elaborată în conformitate cu art.116, alin 2 din Constituţie 14. Aceasta lege va intra in vigoare la o luna după publicarea in Monitorul Oficial. Implementarea acesteia va fi responsabilitatea Consiliului de Miniştrii

Legea a fost adoptata de Parlament la 16.06.1999 si pe 21.07.1999a fost parafata de Parlament

Preşedintele ParlamentuluiIvan Kurtev

Page 89: Functionar Si Functia Publica

Publicată în MO nr.67/1999

RECRUTAREA ŞI SELECŢIA DE PERSONAL IN INSTITUŢIILE PUBLICE

1. INTRODUCERE

Recrutarea şi selecţia sunt subcomponente ale procesului de recrutare şi selecţie

de personal.

Calitatea acestui proces depinde de modul în care se realizează:

analiza postului;

fişa postului;

specificaţia de personal;

analiza CV-urilor;

pregătirea interviurilor;

alegerea şi adaptarea testelor specifice la situaţiile reale.

Lista restrânsă se stabileşte după validarea CV-urilor primite, în raport cu criteriile

de specificaţie.

Pentru buna desfăşurare a procesului mai sunt necesare:

compararea specificaţiilor postului cu experienţa şi aptitudinile celui care va

fi angajat;

Page 90: Functionar Si Functia Publica

judecarea candidaţilor după realităţi nu după aparenţe;

atragerea unui număr suficient de candidaţi calificaţi;

alegerea unor tehnici adecvate şi a unor modalităţi de aplicare.

Pentru a fi motivaţi angajaţii trebuie să fie pregătiţi şi să ştie ce aşteptări are

organizaţia.

Pentru recrutare există trei tipuri de agenţi externi:

agenţiile de plasare;

experţii în probleme de selecţie;

experţii în probleme de depistare a candidaţilor.

Interviul de selecţie, componentă subiectivă a activităţii de selecţie, este corelat

cu componenta obiectivă a activităţii de selecţie (setul de teste):

de competenţă;

de personalitate;

analogice;

etc.

Tehnicile de recrutare şi selecţie sunt alese în raport cu scopul stabilit.

Ansamblul atribuţiilor, stabilite de lege, care oferă posibilitatea organelor din

administraţia publică să satisfacă interesele generale formează puterea publică.

Page 91: Functionar Si Functia Publica

Persoanele care deţin funcţii publice în administraţia de stat poartă denumirea de

funcţionari publici (sunt numiţi de autoritatea publică competentă în conformitate

cu dispoziţiile actelor normative). Prestând permanent activităţi în folosul

comunităţii asigură funcţionarea unor servicii publice.

A) Principalele caracteristici ale funcţionarului public :

Prin persoana sa acţionează instituţiile administrative;

Ocupă posturi;

Deţine funcţii publice;

Este numit de o autoritate competentă;

Este ales conform legii;

Este investit legal cu atribuţiile funcţiei sale;

Prestează o activitate pentru bunul mers al unui serviciu public;

Are statut propriu;

Este situat pe toate nivelurile ierarhice ale instituţiilor administrative;

Desemnarea, numirea sau alegerea funcţionarului trebuie să se facă în

conformitate cu dispoziţiile din actele normative;

Exercitarea serviciului se face în mod permanent;

Acordarea unui salariu fix pentru poziţia în organizaţie, pentru pregătirea şi

vechimea titularului;

Investirea într-o funcţie publică atrage, în special pentru funcţionarii publici

numiţi, o procedură specifică de depunere a jurământului de credinţă.

Page 92: Functionar Si Functia Publica

B) Clasificarea funcţionari publici

Din punctul de vedere al competenţei decizionale, stabilită de lege, funcţionarii

publici pot fi grupaţi astfel :

Funcţionari de decizie;

Funcţionari care participă la pregătirea deciziilor;

Funcţionari care participă la executarea deciziilor.

Este necesar să se facă distincţia între funcţionarii publici de decizie şi funcţionarii

publici de execuţie.

Funcţionarii publici care participă la luarea deciziilor deţin funcţii de conducere în:

administraţia publică centrală;

administraţia publică locală;

compartimentele organizatorice centrale sau locale (direcţiile generale,

direcţiile, serviciile);

compartimentele de studiu şi administraţia publică.

Page 93: Functionar Si Functia Publica

Putem enumera aici:

secretarii generali din ministere;

şefii de departament;

directorii generali;

directorii din compartimentele administraţiei centrale şi locale.

Aceste posturi sunt prevăzute prin legea nr. 188/1989 referitoare la statutul

funcţionarului public.

Funcţionarii care participă la executarea deciziilor administrative contribuie la

satisfacerea interesului general.

Politica de personal are două accepţiuni în managementul public:

principiile şi regulile după care se realizează încheierea, modificarea sau

desfacerea contractului de muncă şi obligaţiile funcţionarilor publici;

principiile şi regulile după care se au în vedere realizarea condiţiilor

necesare în cadrul administraţiei publice pentru desfăşurarea activităţii

acţionarilor publici;

Politica de personal stabileşte:

relaţiile din cadrul autorităţilor publice;

recrutarea, selecţia, pregătirea, perfecţionarea şi promovarea funcţionarilor

publici;

Page 94: Functionar Si Functia Publica

calităţile necesare resurselor umane din administraţie;

metode utilizate de manageri în conducere.

2. POLITICA DE PERSONAL în INSTITUŢIILE PUBLICE

Principalele caracteristici ale politicii de personal în instituţiile publice sunt:

fundamentarea pe principiile etico-morale şi profesionale de apreciere, de

repartizare şi de promovare;

caracterul unitar pentru toate instituţiile publice;

situarea raţionalităţii pe prim-plan.

Politica raţională presupune:

existenţa unor norme logice, simple şi clare;

adaptarea la mutaţiile care se produc în mediul socio-economic.

Politica de personal reuneşte ansamblul proceselor de pregătire a

personalului, de perfecţionare a pregătirii funcţionarilor publici de

recrutare, selecţie, evaluare, promovare şi încetare din funcţie.

3. RECRUTAREA FUNCŢIONARILOR PUBLICI

A ) Definiţia recrutării

Prin recrutarea funcţionarilor publici se înţelege atragerea şi

descoperirea unui personal calificat pentru ocuparea posturilor vacante.

Page 95: Functionar Si Functia Publica

Actul de numire a unui funcţionar înseamnă:

identificarea acestuia cu misiunea managementului public;

abilitatea de a îndeplini sarcinile printr-o pregătire continuă;

asumarea unor obligaţii sporite;

dorinţa de a se integra în colectiv.

B) Activitatea de recrutare conţine un program alcătuit din patru etape :

analiza cerinţelor postului vacant;

întocmirea specificaţiilor aferente activităţii în postul liber;

cercetarea posibilităţilor privind locurile unde pot fi găsiţi posibilii candidaţi;

atragerea candidaţilor pentru posturile care urmează a fi ocupate.

C ) Definirea selecţiei

Selecţia constă într-un ansamblu de procese de analiză a calităţilor şi a

pregătirii profesionale a candidaţilor, în scopul numirii pe posturi şi/sau

funcţii publice în administraţie a funcţionarilor publici necesari.

Selecţia se poate face în mai multe moduri:

candidatura prin poştă (transmiterea unui CV);

concursul (diverse variante);

interviurile, simulările, conversaţiile.

Page 96: Functionar Si Functia Publica

METODE / TEHNICI DE SELECŢIE A FUNCŢIONARILOR

PUBLICI PERMANENŢI

1. Testele

2. Probe de verificare a cunoştinţelor

3. Convorbiri cu candidaţii

4. Satisfacerea unor criterii formale de către candidaţi

5. Cercetarea referinţelor şi calificativelor candidaţilor

Se utilizează curent mai multe tehnici şi metode de selecţie a personalului:

A)   convorbirea cu candidaţii recrutaţi – interviul;

B)    cercetarea referinţelor şi calificativelor candidaţilor – comportament, relaţii,

comunicare ;

C)    satisfacerea unor criterii formale de către candidaţi – absolvirea unei anumite

instituţii de învăţământ superior;

D)    probele de verificare a cunoştinţelor – examen cu comisie;

E)    testele.

Fiecare dintre metodele enumerate poate fi folosită singură sau combinată cu

celelalte.

A) Convorbirea cu candidaţii recrutaţi – interviul

Page 97: Functionar Si Functia Publica

Prin această metodă se obţin informaţii suplimentare în raport cu formularele

completate de candidat. Există şi dezavantaje ale acestei metode:

dificultăţi în conceperea unui sistem unitar de apreciere a candidaţilor;

dificultatea în respectarea unor cerinţe către funcţionarii implicaţi în această

activitate;

caracterul subiectiv al rezultatului interviului.

B) Cercetarea referinţelor şi calificativelor candidaţilor

Prin această metodă se pot obţine:

detalii ale comportamentului funcţionarului;

informaţii suplimentare despre activitatea candidatului;

informaţii despre relaţiile cu colegii;

relaţii despre eficienţa sa.

C) Satisfacerea unor criterii formale de către candidaţi

Tehnica se bazează pe un procedeu mecanic utilizat în procesul de recrutare şi

selecţie. Se utilizează mai ales la numirea în funcţii şi se are în vedere pregătirea

de specialitate.

D) Probele de verificare a cunoştinţelor

Page 98: Functionar Si Functia Publica

Prin această tehnică se identifică profilul profesional al candidatului. Pentru a

elimina riscurile se evidenţiază calităţile şi deprinderile specifice funcţionarului

public prin utilizarea unor teste de aptitudini şi deprinderi.

E) Testele

Dacă nu se combină cu alte metode riscurile sunt majore.

La selecţia candidaţilor pentru poziţii tehnice poate da rezultate bune.

Menţionăm că:

Activitatea de selecţie a personalului implică respingerea unor candidaţi.

Scopul selecţiei este, de fapt, descoperirea candidatului care corespunde cel

mai bine postului sau funcţiei vacante.

Utilitatea selecţiei porneşte de la constatarea că, în administraţia publică,

urmează să funcţioneze un număr mai mic de funcţionari, dar cu o pregătire

profesională deosebită.

Profilul presupune alegerea unor funcţionari publici cu o cultură generală

care pot realiza o mare varietate de sarcini.

Utilizarea combinată a mijloacelor presupune convorbiri cu candidaţii,

cercetarea referinţelor şi a calificativelor, precum şi satisfacerea unor criterii

formale de către aceştia.

4. NUMIREA FUNCŢIONARILOR PUBLICI

Page 99: Functionar Si Functia Publica

Cu excepţia câtorva persoane care, prin alegere, devin funcţionari publici,

majoritatea funcţionarilor sunt învestiţi în funcţie printr-un act administrativ de

numire, unilateral (figura) Actele de numire a funcţionarilor publici). Odată cu

numirea, funcţionarul public este învestit cu atribuţiile corespunzătoare postului

pentru care a candidat.

Atribuţiile, sarcinile, competenţele şi responsabilităţile funcţionarilor

publici sunt stabilite de lege. Toate persoanele care îndeplinesc condiţiile legii pot

să candideze la concursul pentru ocuparea postului şi/sau la funcţia publică

declarată vacantă.

Prin funcţie publică se înţelege ansamblul sarcinilor, competenţelor şi

responsabilităţilor cu care sunt învestite persoanele desemnate sau

numite pentru a realiza obiectivele compartimentului şi/sau instituţiei

din care fac parte.

Funcţia managerială sau de execuţie în managementul public reprezintă

ansamblul sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor care revin

persoanelor din sistemul administrativ (de obicei funcţionari publici

Page 100: Functionar Si Functia Publica

permanenţi) pentru a realiza obiectivele precis definite ale

compartimentului şi/sau instituţiei respective.

Categoriile de funcţii care contribuie la realizarea unui sistem comun de obiective:

ale compartimentului;

instituţiei;

sistemului administrativ.

Pot conduce la cumulul de funcţii.

Există diferenţe între titularii funcţiilor publice şi titularii funcţiilor manageriale.

Primii sunt de obicei, reprezentanţii puterii politice, iar ceilalţi sunt funcţionarii

publici profesionişti. Titularii funcţiei publice pot funcţiona maxim două legislaţii

pe când titularii poziţiilor manageriale pot funcţiona perioade mai mari de timp.

Dacă în dreptul public, numirea funcţionarului este un act administrativ unilateral,

în dreptul privat raporturile dintre patron şi funcţionar sunt bazate pe convenţie.

Raporturile dintre patron şi funcţionarul său sunt reglementate prin convenţie aşa

cum se statuează în art. 969 în Codul Civil iar raporturile dintre autoritatea publică

şi funcţionarul public sunt întemeiate pe dispoziţiile legale şi pe actul

administrativ de numire.

Titularizarea pe o funcţie publică nu se efectuează pe baza unui

contract, ci a unui act unilateral de numire. Numirea este un act

Page 101: Functionar Si Functia Publica

administrativ unilateral care determină efecte juridice, iar nu un act

bilateral.

Sunt situaţii în care prin acte normative, decizii ministeriale sau prin regulamente

interioare de organizare şi funcţionare, se pot schimba condiţiile fără ca

funcţionarul să aibă vreun drept de a protesta împotriva măsurii respective care

poate să-l prejudicieze.

Numirea într-o funcţie publică constituie o procedură de drept public

înfăptuită prin acte administrative iar situaţia juridică a funcţionarului

public este statutară.

Funcţionarii publici numiţi prin procedura de drept public exercită puterea publică

având dreptul de a-şi îndeplini funcţia în cadrul competenţei stabilite de lege.

Actul administrativ de numire, fiind un act de putere publică, este opozabil

tuturor, din data publicării sale în Monitorul Oficial, respectiv de când funcţionarii

publici au fost învestiţi cu sarcinile, competenţele şi responsabilităţile

corespunzătoare postului şi funcţiei respective.

Constituţia României din anul 1991, în art. 94 litera c) stabileşte că Preşedintele

României are drept de numire în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege.

Numirea se face prin decret care se publică în Monitorul Oficial.

Page 102: Functionar Si Functia Publica

Conform legii numirile în funcţiile superioare în administraţia centrală, începând

de la funcţia de director, se fac de Preşedintele României, iar numirile în celelalte

funcţii se fac de către miniştri, în timp ce în administraţiile publice locale, în

temeiul principiului autonomiei locale, legile stabilesc ca numirile funcţionarilor

publici să se facă de către primari (în comunele rurale şi oraşe) pe bază de

concurs organizat potrivit legii.

Putem enumera câteva tipuri de acte administrative:

decrete ale preşedintelui României;

decrete ale miniştrilor, prefecţilor;

dispoziţii ale primarilor.

Acestea au efect juridic şi obligă managementul şi personalul de execuţie să

recunoască celui numit calitatea de funcţionar public.

Prin actul de numire, persoana fizică dobândeşte posibilitatea legală de

a exercita atribuţiile unei funcţii publice şi/sau manageriale.

Condiţiile cerute pentru toţi funcţionarii publici la numire sunt următoarele:

- să aibă calitatea de cetăţean român;

- să fie major;

- să nu fi suferit o condamnare penală etc.

Page 103: Functionar Si Functia Publica

Sunt situaţii în care legea stabileşte condiţii speciale cum ar fi :

- acumularea unor cunoştinţe de specialitate, atestată printr-o diplomă

universitară.

Investirea sau dobândirea atribuţiilor funcţiei este astfel condiţionată prin

lege de această manifestare solemnă de voinţă, pe care o face funcţionarul

depunând jurământul de credinţă.

Conform principiului general în materie de funcţii publice, numirea funcţionarului

se face cu respectarea condiţiilor şi procedurii stabilite în actele normative.

Numirea funcţionarilor publici este o activitate aparţinând procesului de

management şi de execuţie din administraţie şi stabileşte începutul perioadei de

exercitare a sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor de către fiecare

persoană integrată în structură.

Lege nr. 7/2004din 18/02/2004Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 157 din 23/02/2004 privind Codul de conduita a functionarilor publici

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

CAPITOLUL IDomeniul de aplicare si principii generale

Domeniul de aplicare

Art. 1. - (1) Codul de conduita a functionarilor publici, denumit in continuare cod de conduita,

Page 104: Functionar Si Functia Publica

reglementeaza normele de conduita profesionala a functionarilor publici. (2) Normele de conduita profesionala prevazute de prezentul cod de conduita sunt obligatorii pentru functionarii publici, precum si pentru persoanele care ocupa temporar o functie publica, din cadrul autoritatilor si institutiilor publice.

Obiective

Art. 2. - Obiectivele prezentului cod de conduita urmaresc sa asigure cresterea calitatii serviciului public, o buna administrare in realizarea interesului public, precum si sa contribuie la eliminarea birocratiei si a faptelor de coruptie din administratia publica, prin: a) reglementarea normelor de conduita profesionala necesare realizarii unor raporturi sociale si profesionale corespunzatoare crearii si mentinerii la nivel inalt a prestigiului institutiei functiei publice si al functionarilor publici; b) informarea publicului cu privire la conduita profesionala la care este indreptatit sa se astepte din partea functionarilor publici in exercitarea functiilor publice; c) crearea unui climat de incredere si respect reciproc intre cetateni si functionarii publici, pe de o parte, si intre cetateni si autoritatile administratiei publice, pe de alta parte.

Principii generale

Art. 3. - Principiile care guverneaza conduita profesionala a functionarilor publici sunt urmatoarele: a) suprematia Constitutiei si a legii, principiu conform caruia functionarii publici au indatorirea de a respecta Constitutia si legile tarii; b) prioritatea interesului public, principiu conform caruia functionarii publici au indatorirea de a considera interesul public mai presus decat interesul personal, in exercitarea functiei publice; c) asigurarea egalitatii de tratament a cetatenilor in fata autoritatilor si institutiilor publice, principiu conform caruia functionarii publici au indatorirea de a aplica acelasi regim juridic in situatii identice sau similare; d) profesionalismul, principiu conform caruia functionarii publici au obligatia de a indeplini atributiile de serviciu cu responsabilitate, competenta, eficienta, corectitudine si constiinciozitate; e) impartialitatea si independenta, principiu conform caruia functionarii publici sunt obligati sa aiba o atitudine obiectiva, neutra fata de orice interes politic, economic, religios sau de alta natura, in exercitarea functiei publice; f) integritatea morala, principiu conform caruia functionarilor publici le este interzis sa solicite sau sa accepte, direct ori indirect, pentru ei sau pentru altii, vreun avantaj ori beneficiu in considerarea functiei publice pe care o detin sau sa abuzeze in vreun fel de aceasta functie; g) libertatea gandirii si a exprimarii, principiu conform caruia functionarii publici pot sa-si exprime si sa-si fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de drept si a bunelor moravuri; h) cinstea si corectitudinea, principiu conform caruia in exercitarea functiei publice si in indeplinirea atributiilor de serviciu functionarii publici trebuie sa fie de buna-credinta; i) deschiderea si transparenta, principiu conform caruia activitatile desfasurate de functionarii publici in exercitarea functiei lor sunt publice si pot fi supuse monitorizarii cetatenilor.

Page 105: Functionar Si Functia Publica

Termeni

Art. 4. - In intelesul prezentei legi, urmatorii termeni se definesc astfel: a) functionar public - persoana numita intr-o functie publica in conditiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici; b) functie publica - ansamblul atributiilor si responsabilitatilor stabilite de autoritatea sau institutia publica, in temeiul legii, in scopul realizarii competentelor sale; c) interes public - acel interes care implica garantarea si respectarea de catre institutiile si autoritatile publice a drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale cetatenilor, recunoscute de Constitutie, legislatia interna si tratatele internationale la care Romania este parte; d) interes personal - orice avantaj material sau de alta natura, urmarit ori obtinut, in mod direct sau indirect, pentru sine ori pentru altii, de catre functionarii publici prin folosirea reputatiei, influentei, facilitatilor, relatiilor, informatiilor la care au acces, ca urmare a exercitarii functiei publice; e) conflict de interese - acea situatie sau imprejurare in care interesul personal, direct ori indirect, al functionarului public contravine interesului public, astfel incat afecteaza sau ar putea afecta independenta si impartialitatea sa in luarea deciziilor ori indeplinirea la timp si cu obiectivitate a indatoririlor care ii revin in exercitarea functiei publice detinute; f) informatie de interes public - orice informatie care priveste activitatile sau care rezulta din activitatile unei autoritati publice ori institutii publice, indiferent de suportul ei; g) informatie cu privire la date personale - orice informatie privind o persoana identificata sau identificabila.

CAPITOLUL IINorme generale de conduita profesionala a functionarilor publici

Asigurarea unui serviciu public de calitate

Art. 5. - (1) Functionarii publici au obligatia de a asigura un serviciu public de calitate in beneficiul cetatenilor, prin participarea activa la luarea deciziilor si la transpunerea lor in practica, in scopul realizarii competentelor autoritatilor si ale institutiilor publice. (2) In exercitarea functiei publice, functionarii publici au obligatia de a avea un comportament profesionist, precum si de a asigura, in conditiile legii, transparenta administrativa, pentru a castiga si a mentine increderea publicului in integritatea, impartialitatea si eficacitatea autoritatilor si institutiilor publice.

Loialitatea fata de Constitutie si lege

Art. 6. - (1) Functionarii publici au obligatia ca, prin actele si faptele lor, sa respecte Constitutia, legile tarii si sa actioneze pentru punerea in aplicare a dispozitiilor legale, in conformitate cu atributiile care le revin, cu respectarea eticii profesionale.

Page 106: Functionar Si Functia Publica

(2) Functionarii publici trebuie sa se conformeze dispozitiilor legale privind restrangerea exercitiului unor drepturi, datorata naturii functiilor publice detinute.

Loialitatea fata de autoritatile si institutiile publice

Art. 7. - (1) Functionarii publici au obligatia de a apara in mod loial prestigiul autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea, precum si de a se abtine de la orice act ori fapt care poate produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia. (2) Functionarilor publici le este interzis: a) sa exprime in public aprecieri neconforme cu realitatea in legatura cu activitatea autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea, cu politicile si strategiile acesteia ori cu proiectele de acte cu caracter normativ sau individual; b) sa faca aprecieri neautorizate in legatura cu litigiile aflate in curs de solutionare si in care autoritatea sau institutia publica in care isi desfasoara activitatea are calitatea de parte; c) sa dezvaluie informatii care nu au caracter public, in alte conditii decat cele prevazute de lege; d) sa dezvaluie informatiile la care au acces in exercitarea functiei publice, daca aceasta dezvaluire este de natura sa atraga avantaje necuvenite ori sa prejudicieze imaginea sau drepturile institutiei ori ale unor functionari publici, precum si ale persoanelor fizice sau juridice; e) sa acorde asistenta si consultanta persoanelor fizice sau juridice in vederea promovarii de actiuni juridice ori de alta natura impotriva statului sau autoritatii ori institutiei publice in care isi desfasoara activitatea. (3) Prevederile alin. (2) lit. a)-d) se aplica si dupa incetarea raportului de serviciu, pentru o perioada de 2 ani, daca dispozitiile din legi speciale nu prevad alte termene. (4) Dezvaluirea informatiilor care nu au caracter public sau remiterea documentelor care contin asemenea informatii, la solicitarea reprezentantilor unei alte autoritati ori institutii publice, este permisa numai cu acordul conducatorului autoritatii sau institutiei publice in care functionarul public respectiv isi desfasoara activitatea. (5) Prevederile prezentului cod de conduita nu pot fi interpretate ca o derogare de la obligatia legala a functionarilor publici de a furniza informatii de interes public celor interesati, in conditiile legii.

Libertatea opiniilor

Art. 8. - (1) In indeplinirea atributiilor de serviciu, functionarii publici au obligatia de a respecta demnitatea functiei publice detinute, coreland libertatea dialogului cu promovarea intereselor autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea. (2) In activitatea lor, functionarii publici au obligatia de a respecta libertatea opiniilor si de a nu se lasa influentati de considerente personale sau de popularitate. In exprimarea opiniilor, functionarii publici trebuie sa aiba o atitudine concilianta si sa evite generarea conflictelor datorate schimbului de pareri.

Activitatea publica

Page 107: Functionar Si Functia Publica

Art. 9. - (1) Relatiile cu mijloacele de informare in masa se asigura de catre functionarii publici desemnati in acest sens de conducatorul autoritatii sau institutiei publice, in conditiile legii. (2) Functionarii publici desemnati sa participe la activitati sau dezbateri publice, in calitate oficiala, trebuie sa respecte limitele mandatului de reprezentare incredintat de conducatorul autoritatii ori institutiei publice in care isi desfasoara activitatea. (3) In cazul in care nu sunt desemnati in acest sens, functionarii publici pot participa la activitati sau dezbateri publice, avand obligatia de a face cunoscut faptul ca opinia exprimata nu reprezinta punctul de vedere oficial al autoritatii ori institutiei publice in cadrul careia isi desfasoara activitatea.

Activitatea politica

Art. 10. - In exercitarea functiei publice, functionarilor publici le este interzis: a) sa participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice; b) sa furnizeze sprijin logistic candidatilor la functii de demnitate publica; c) sa colaboreze, in afara relatiilor de serviciu, cu persoanele fizice sau juridice care fac donatii ori sponsorizari partidelor politice; d) sa afiseze, in cadrul autoritatilor sau institutiilor publice, insemne ori obiecte inscriptionate cu sigla sau denumirea partidelor politice ori a candidatilor acestora.

Folosirea imaginii proprii

Art. 11. - In considerarea functiei publice detinute, functionarilor publici le este interzis sa permita utilizarea numelui sau imaginii proprii in actiuni publicitare pentru promovarea unei activitati comerciale, precum si in scopuri electorale.

Cadrul relatiilor in exercitarea functiei publice

Art. 12. - (1) In relatiile cu personalul din cadrul autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea, precum si cu persoanele fizice sau juridice, functionarii publici sunt obligati sa aiba un comportament bazat pe respect, buna-credinta, corectitudine si amabilitate. (2) Functionarii publici au obligatia de a nu aduce atingere onoarei, reputatiei si demnitatii persoanelor din cadrul autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea, precum si persoanelor cu care intra in legatura in exercitarea functiei publice, prin: a) intrebuintarea unor expresii jignitoare; b) dezvaluirea unor aspecte ale vietii private; c) formularea unor sesizari sau plangeri calomnioase. (3) Functionarii publici trebuie sa adopte o atitudine impartiala si justificata pentru rezolvarea clara si eficienta a problemelor cetatenilor. Functionarii publici au obligatia sa respecte principiul egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, prin: a) promovarea unor solutii similare sau identice raportate la aceeasi categorie de situatii de

Page 108: Functionar Si Functia Publica

fapt; b) eliminarea oricarei forme de discriminare bazate pe aspecte privind nationalitatea, convingerile religioase si politice, starea materiala, sanatatea, varsta, sexul sau alte aspecte. (4) Pentru realizarea unor raporturi sociale si profesionale care sa asigure demnitatea persoanelor, eficienta activitatii, precum si cresterea calitatii serviciului public, se recomanda respectarea normelor de conduita prevazute la alin. (1)-(3) si de catre celelalte subiecte ale acestor raporturi.

Conduita in cadrul relatiilor internationale

Art. 13. - (1) Functionarii publici care reprezinta autoritatea sau institutia publica in cadrul unor organizatii internationale, institutii de invatamant, conferinte, seminarii si alte activitati cu caracter international au obligatia sa promoveze o imagine favorabila tarii si autoritatii sau institutiei publice pe care o reprezinta. (2) In relatiile cu reprezentantii altor state, functionarilor publici le este interzis sa exprime opinii personale privind aspecte nationale sau dispute internationale. (3) In deplasarile externe, functionarii publici sunt obligati sa aiba o conduita corespunzatoare regulilor de protocol si le este interzisa incalcarea legilor si obiceiurilor tarii gazda.

Interdictia privind acceptarea cadourilor, serviciilor si avantajelor

Art. 14. - Functionarii publici nu trebuie sa solicite ori sa accepte cadouri, servicii, favoruri, invitatii sau orice alt avantaj, care le sunt destinate personal, familiei, parintilor, prietenilor ori persoanelor cu care au avut relatii de afaceri sau de natura politica, care le pot influenta impartialitatea in exercitarea functiilor publice detinute ori pot constitui o recompensa in raport cu aceste functii.

Participarea la procesul de luare a deciziilor

Art. 15. - (1) In procesul de luare a deciziilor, functionarii publici au obligatia sa actioneze conform prevederilor legale si sa isi exercite capacitatea de apreciere in mod fundamentat si impartial. (2) Functionarilor publici le este interzis sa promita luarea unei decizii de catre autoritatea sau institutia publica, de catre alti functionari publici, precum si indeplinirea atributiilor in mod privilegiat.

Obiectivitate in evaluare

Art. 16. - (1) In exercitarea atributiilor specifice functiilor publice de conducere, functionarii publici au obligatia sa asigure egalitatea de sanse si tratament cu privire la dezvoltarea carierei in functia publica pentru functionarii publici din subordine.

Page 109: Functionar Si Functia Publica

(2) Functionarii publici de conducere au obligatia sa examineze si sa aplice cu obiectivitate criteriile de evaluare a competentei profesionale pentru personalul din subordine, atunci cand propun ori aproba avansari, promovari, transferuri, numiri sau eliberari din functii ori acordarea de stimulente materiale sau morale, excluzand orice forma de favoritism ori discriminare. (3) Se interzice functionarilor publici de conducere sa favorizeze sau sa defavorizeze accesul ori promovarea in functia publica pe criterii discriminatorii, de rudenie, afinitate sau alte criterii neconforme cu principiile prevazute la art. 3.

Folosirea prerogativelor de putere publica

Art. 17. - (1) Este interzisa folosirea de catre functionarii publici, in alte scopuri decat cele prevazute de lege, a prerogativelor functiei publice detinute. (2) Prin activitatea de luare a deciziilor, de consiliere, de elaborare a proiectelor de acte normative, de evaluare sau de participare la anchete ori actiuni de control, functionarilor publici le este interzisa urmarirea obtinerii de foloase sau avantaje in interes personal ori producerea de prejudicii materiale sau morale altor persoane. (3) Functionarilor publici le este interzis sa foloseasca pozitia oficiala pe care o detin sau relatiile pe care le-au stabilit in exercitarea functiei publice, pentru a influenta anchetele interne ori externe sau pentru a determina luarea unei anumite masuri. (4) Functionarilor publici le este interzis sa impuna altor functionari publici sa se inscrie in organizatii sau asociatii, indiferent de natura acestora, ori sa le sugereze acest lucru, promitandu-le acordarea unor avantaje materiale sau profesionale.

Utilizarea resurselor publice

Art. 18. - (1) Functionarii publici sunt obligati sa asigure ocrotirea proprietatii publice si private a statului si a unitatilor administrativ-teritoriale, sa evite producerea oricarui prejudiciu, actionand in orice situatie ca un bun proprietar. (2) Functionarii publici au obligatia sa foloseasca timpul de lucru, precum si bunurile apartinand autoritatii sau institutiei publice numai pentru desfasurarea activitatilor aferente functiei publice detinute. (3) Functionarii publici trebuie sa propuna si sa asigure, potrivit atributiilor care le revin, folosirea utila si eficienta a banilor publici, in conformitate cu prevederile legale. (4) Functionarilor publici care desfasoara activitati publicistice in interes personal sau activitati didactice le este interzis sa foloseasca timpul de lucru ori logistica autoritatii sau a institutiei publice pentru realizarea acestora.

Limitarea participarii la achizitii, concesionari sau inchirieri

Art. 19. - (1) Orice functionar public poate achizitiona un bun aflat in proprietatea privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale, supus vanzarii in conditiile legii, cu exceptia urmatoarelor cazuri:

Page 110: Functionar Si Functia Publica

a) cand a luat cunostinta, in cursul sau ca urmare a indeplinirii atributiilor de serviciu, despre valoarea ori calitatea bunurilor care urmeaza sa fie vandute; b) cand a participat, in exercitarea atributiilor de serviciu, la organizarea vanzarii bunului respectiv; c) cand poate influenta operatiunile de vanzare sau cand a obtinut informatii la care persoanele interesate de cumpararea bunului nu au avut acces. (2) Dispozitiile alin. (1) se aplica in mod corespunzator si in cazul concesionarii sau inchirierii unui bun aflat in proprietatea publica ori privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale. (3) Functionarilor publici le este interzisa furnizarea informatiilor referitoare la bunurile proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, supuse operatiunilor de vanzare, concesionare sau inchiriere, in alte conditii decat cele prevazute de lege.

CAPITOLUL IIICoordonarea si controlul aplicarii normelor de conduita profesionala

Rolul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici

Art. 20. - (1) Agentia Nationala a Functionarilor Publici coordoneaza si controleaza aplicarea normelor prevazute de prezentul cod de conduita, exercitand urmatoarele atributii: a) urmareste aplicarea si respectarea, in cadrul autoritatilor si institutiilor publice, a prevederilor prezentului cod de conduita; b) primeste petitii si sesizari privind incalcarea prevederilor prezentului cod de conduita; c) formuleaza recomandari de solutionare a cazurilor cu care a fost sesizata; d) elaboreaza studii si cercetari privind respectarea prevederilor prezentului cod de conduita; e) colaboreaza cu organizatiile neguvernamentale care au ca scop promovarea si apararea intereselor legitime ale cetatenilor in relatia cu functionarii publici. (2) Prin activitatea sa, Agentia Nationala a Functionarilor Publici nu poate influenta derularea procedurii de lucru a comisiilor de disciplina din cadrul autoritatilor si institutiilor publice.

Sesizarea

Art. 21. - (1) Agentia Nationala a Functionarilor Publici poate fi sesizata de orice persoana cu privire la: a) incalcarea prevederilor prezentului cod de conduita de catre un functionar public; b) constrangerea sau amenintarea exercitata asupra unui functionar public pentru a-l determina sa incalce dispozitii legale in vigoare ori sa le aplice necorespunzator. (2) Sesizarea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici nu exclude sesizarea comisiei de disciplina competente potrivit legii. (3) Functionarii publici nu pot fi sanctionati sau prejudiciati in nici un fel pentru sesizarea cu buna-credinta a Agentiei Nationale a Functionarilor Publici sau a comisiei de disciplina competente, in conditiile legii. (4) Agentia Nationala a Functionarilor Publici va verifica actele si faptele pentru care a fost

Page 111: Functionar Si Functia Publica

sesizata, cu respectarea confidentialitatii privind identitatea persoanei care a facut sesizarea. (5) Sesizarile inaintate Agentiei Nationale a Functionarilor Publici vor fi centralizate intr-o baza de date necesara pentru: a) identificarea cauzelor care determina incalcarea normelor de conduita profesionala; b) identificarea modalitatilor de prevenire a incalcarii normelor de conduita profesionala; c) adoptarea masurilor privind reducerea si eliminarea cazurilor de nerespectare a prevederilor legale.

Solutionarea sesizarii

Art. 22. - (1) Rezultatele activitatii de cercetare se consemneaza intr-un raport, pe baza caruia Agentia Nationala a Functionarilor Publici va formula o recomandare catre autoritatea sau institutia publica respectiva cu privire la modul de solutionare a situatiei cu care a fost sesizata. (2) Recomandarea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici va fi comunicata: a) functionarului public sau persoanei care a formulat sesizarea; b) functionarului public care face obiectul sesizarii; c) conducatorului autoritatii sau institutiei publice in care functionarul public care face obiectul sesizarii isi desfasoara activitatea. (3) In termen de 30 de zile lucratoare de la data solutionarii, autoritatile si institutiile publice au obligatia de a comunica Agentiei Nationale a Functionarilor Publici modul de solutionare a masurilor prevazute in recomandare. (4) In cazul in care in situatia sesizata sunt implicati conducatorul autoritatii sau institutiei publice ori adjunctii acestuia, recomandarea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici va fi transmisa si structurii ierarhic superioare institutiei sau autoritatii publice ori, dupa caz, primului-ministru.

Publicitatea cazurilor sesizate

Art. 23. - (1) Raportul anual cu privire la managementul functiei publice si al functionarilor publici, care se intocmeste de Agentia Nationala a Functionarilor Publici si se prezinta Guvernului, trebuie sa cuprinda si urmatoarele date: a) numarul si obiectul sesizarilor privind cazurile de incalcare a normelor de conduita profesionala; b) categoriile si numarul de functionari publici care au incalcat normele de conduita morala si profesionala; c) cauzele si consecintele nerespectarii prevederilor prezentului cod de conduita; d) evidentierea cazurilor in care functionarilor publici li s-a cerut sa actioneze sub presiunea factorului politic; e) recomandarile propuse; f) autoritatile sau institutiile publice care nu au respectat recomandarile. (2) Agentia Nationala a Functionarilor Publici poate sa prezinte in raportul anual, in mod detaliat, unele cazuri care prezinta un interes deosebit pentru opinia publica.

Page 112: Functionar Si Functia Publica

CAPITOLUL IVDispozitii finale

Raspunderea

Art. 24. - (1) Incalcarea dispozitiilor prezentului cod de conduita atrage raspunderea disciplinara a functionarilor publici, in conditiile legii. (2) Comisiile de disciplina au competenta de a cerceta incalcarea prevederilor prezentului cod de conduita si de a propune aplicarea sanctiunilor disciplinare, in conditiile legii. (3) In cazurile in care faptele savarsite intrunesc elementele constitutive ale unor infractiuni, vor fi sesizate organele de urmarire penala competente, in conditiile legii. (4) Functionarii publici raspund potrivit legii in cazurile in care, prin faptele savarsite cu incalcarea normelor de conduita profesionala, creeaza prejudicii persoanelor fizice sau juridice.

Armonizarea regulamentelor interne de organizare si functionare

Art. 25. - In termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi, autoritatile si institutiile publice vor armoniza regulamentele interne de organizare si functionare sau codurile de conduita specifice, potrivit dispozitiilor prezentului cod de conduita, in functie de domeniul lor de activitate.

Asigurarea publicitatii

Art. 26. - Pentru informarea cetatenilor, compartimentele de relatii publice din cadrul autoritatilor si institutiilor publice au obligatia de a asigura publicitatea si de a afisa codul de conduita la sediul autoritatilor sau institutiilor publice, intr-un loc vizibil.

Intrarea in vigoare

Art. 27. - Prezentul cod de conduita intra in vigoare la 15 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 9 decembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILORVALER DORNEANU

Page 113: Functionar Si Functia Publica

Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 5 februarie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.

p. PRESEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TARACILA

Bucuresti, 18 februarie 2004. Nr. 7.

UNIVERSITATEA A.I. CUZA

FACULTATEA DE DREPT

TEMA:

FUNCTIONARUL PUBLIC

Page 114: Functionar Si Functia Publica

Studenta : CERNOSCHI MARIANAAnul II

Curs - Frecventa redusa

Anul 2003 - 2004

Viata sociala a pus dintotdeauna multiple probleme, indeosebi de ordin administrativ. Nevoia a dus la aparitia functiei publice si a functiilor care s-o indeplineasca. Comunitatea umana n-ar fi avut acces la progres daca nu si-ar fi creat un intreg organism social, caruia i-a dat viabilitate prin personalul investit in diversitatea de functii statornicite de-a lungul timpului.

Diversitatea sarcinilor pe care le are de indeplinit administratia publica necesita o

extrem de variata gama de prestatiuni realizate prin serviciile publice, ca si un personal

cu pregatire profesionala diversa. Satisfacearea nevoilor cotidiene ale colectivitatii, a

nevoilor omului care traieste intr-o grupare organizata, ramane finalitatea esentiala si

singura justificare a administratiei publice, atat de diversificata, mai ales in prestatiunile

sale catre populatie. Privita din punct de vedere sociologic, administratia publica nu

reprezinta altceva decat o suma de colectivitati umane care organizeaza anumite actiuni

in favoarea altor oameni. Din acest punct de vedere, problema oamenilor care lucreaza

in administratie capata o importanta considerabila. Oricat de perfecta ar fi organizarea

unui organism social si oricat de bune legi si decizii ar fi, ramane doar o simpla schema,

fara viabilitate, daca nu exista oameni competenti, activi si devotati pentru realizarea

scopului stabilit.

Page 115: Functionar Si Functia Publica

Functia in cadrul administratiei publice, poate fi definita “ca un ansablu de

atributii stabilite prin lege sau prin actele juridice emise pe baza si in executarea legii,

atributii pe care le indeplineste o persoana fizica angajata intr-un organ al administratiei

publice si care are abilitatea legala de a indeplini aceste atributii ale administratiei

publice”.

Fiecare functie publica se caracterizeaza prin anumite trasaturi, dar tuturor

functiilor publice le sunt comune urmatoarele

- functia publica reprezinta un complex de drepturi si obligatii, care nu sunt

facultative, ci obligatorii pentru persoana investita;

- de asemenea functia publica are caracter de continuitate care decurge din

insasi continuitatea existentei statului; din aceasta nu trebuie sa tragem

concluzia ca functia publica nu poate fi exercitata intermitent; nu trebuie

confundata functia insasi cu realizarea ei;

- functia publica nu poate face obiectul unei intelegeri intre parti; ea este

rezultatul unui act universal de vointa prin investirea legala ce acorda

persoanei care exercita functia;

- functia publica este accesibila tuturor cetatenilor, in conditiile legii;

Asupra functiei publice exista mai multe tipuri de conceptii pe care le au in

general, functionarii:

- functia publica este vazuta ca:

o o meserie de contact cu publicul (functiile de ghiseu, functiile prin care

se realizeaza anumite prestatii in favoarea cetatenilor, functile prin care

se exercita controlul de vama, de bilete de tren etc.);

o o meserie tehnica, dificila si adesea periculoasa, functionarul nefiind

intr-un raport direct cu publicul (dispeceratul unui nod de cale ferata ce

dirijeaza circulatia trenurilor);

Page 116: Functionar Si Functia Publica

o mijloc de exprimare a autoritatii, functie ce le da functionarilor anumite

satisfactii;

- functia publica este privita prin natura sa ca o functie sociala; aceasta

implica de la inceput ca acela care o exercita sa aiba o veritabila vocatie

de a se preocupa de cauza publica.

Desi continutul de functie este foarte variat, se poate face, totusi, o clasificare a

lor; functii de conducere (ministru si adjunctii sau asimilatii acestuia, director si director

general, sef birou si sef serviciu, prefect, subprefect, primar, etc.) si functii de executie

(cu o sfera foarte larga in raport de pregatirea de specialitate a celor ce detin aceste

functii, care nu au dreptul de decizie, ci doar caracter de prestatie).

Antonie Iorgovan face si o clasificare analitica a functiilor de conducere si a celor

de executie si anume:

- functii care presupun toate elementele conducerii, sau numai ale unora

dintre acestea;

- functii prevazute numai in Constitutie (demnitari si anumite functii

eligibile), functii prevazute in Statutul functionarilor publici, respectiv in

statute speciale pentru unele sectoare ori organe;

- functii de conducere la nivelul organului administrativ, respectiv la

nivelul organelor interne si la nivelul compartimentelor;

- functii de conducere cu o natura exclusiv administrative (ministru,

director general, director, rector, etc) si functii de conducere de

specialitate (director ethnic, inginer sef, contabil sef,)

- functii de conducere retribuite si neretribuite;

- functii de executie pur administrative si functii de specialitate;

- functii de executie civila, respectiv cu caracter militar;

- functii de executie care presupun repartizarea sau ocuparea lor pe baza de

alegeri;

Page 117: Functionar Si Functia Publica

- functii de executie potrivit Statului functionarilor publici si functii

precizate prin statutele speciale.

Functionarul pubic este, deci, persoana fizica investita cu o functie publica cu

caracter de permanenta in serviciile autoritatii centrale sau locale, ori in institutiile

publice care apartin acestora. Ocuparea functiei de catre functionar, in mod legal se face

prin simpla investire sau prin investirea urmata de incheierea unui contract de munca,

sau prin simpla incheiere a unui contract de munca.

Investirea este un act unilateral de putere, iar contractul de munca este un accord

de vointa.

De aceea problema investirii legale a celor care exercita diferite functii in

organele administratiei publice este valabila independent de contractul de munca.

Persoanele care exercita diferite functii in organele administratiei publice trebuie

sa beneficieze de investitura legala de a exercita permanent sau temporar o insarcinare

in serviciul unui organ de stat; atunci avem un functionar de fapt, notiune intrebuintata

in special in dreptul penal.

In mod logic, actele si faptele functionarului de fapt ar trebui considerate

nevalabile si, deci, neproducatoare de efecte juridice. Cu toate acestea, viata practica a

dovedit ca se face distinctie intre situatia lipsei totale de investire (deci, in fapt, o

uzurpare a functiei ) si situatia functionarului temporar investit si care executa atributiile

unei functii, in mod public; in acest ultim caz, este necesar sa luam in considerare regula

validitatii aparentei in drept; sa admitem, deci, ideea ca actele si faptele unui asemenea

functionar, produc efecte juridice limitate, daca au creat drepturi subiective in favoarea

tertilor de buna-credinta, care nu cunosteau si nici nu ar fi putut sa cunosca

neregularitatea investirii.

Functionarii administrativi pot fi grupati in mai multe categorii, in raport de

criteriile folosite:

a) in raport de gradul de competenta in exercitarea functiei nominalizam

Page 118: Functionar Si Functia Publica

- functionarii cu munci de raspundere, deci functionarii de decizie si

control; acestia au ca principale atributii conducerea si coordonarea

activitatii celorlalti angajati, putand adopta si acte decizionale;

- functionarii fara munci de raspundere, deci functionari auxiliari sau de

executie, acestia desfasoara mai mult o activitate faptica, fie de pregatire

a actelor decizionale, fie de punere a lor in executare, activitatea lor fiind

strict indrumata.

Este necesar un echilibru intre numarul functonarilor de decizie si control si acela

al functionarilor de executie, echilibru care nu este imuabil si strict uniform, pentru ca

depinde de o serie de factori, cum ar fi:

- introducerea tehnicii noi ce duce la reducerea functionarilor, mai ales de

executie;

- numarul si structura populatiei cu care intra in contact organul

administrativ (cu cat numarul populatiei este mai mare intr-o unitate

administrativ - teritoriala, cu cat numarul functionarilor ce o deservesc

nemijlocit trebuie sa fie mai mare;)

- specificul problemelor ce intra in componenta organului administrativ si

scopul pentru care a fost creat influenteaza raportul dintre numarul

functionarilor de decizie si control si numarul functionarilor de executie.

b) in raport de modul de investire se disting: functionarii numiti (investiti) in

functii pe o perioada nedeterminata; functionarii alesi (investiti) in functii pe o

perioada determinate (perioada mandatului organului care i-a ales);

c) in raport cu natura functiei avem: militarii ( a caror disciplina este stricta,

motiv pentru care drepturile si obligatiile lor au o regrlementare speciala);

civilii care, la randul lor, pot fi impartiti in sub categorii profesionale

(judecatori, profesori, medici, etc.).

Page 119: Functionar Si Functia Publica

Legea se impune tuturor cetatenilor, cu atat mai mult ea se impune functionarilor

administratiei publice care, de la lege, au obtinut functia pe care o ocupa si rolul pe care

il au de indeplinit in societate.

Accesul la aceste functii si statutul juridic in legatura cu detinerea si exercitarea

functiilor respective formeaza statutul functionarului public. In tara noastra a existat un

astfel de statut al functionarilor publici din anul 1923. Elaborarea si adoptarea unui statut

al functionarilor publici este o conditie sine qua non pentru toate categoriile de

functionari publici.

Accesul la functia publica trebuie sa prevada anumite conditii de baza pe care sa

le indeplineasca cei ce vor ocupa functia : conditia cetateniei si a domiciliului in

Romania; conditia capacitatii profesionale; conditia folosirii drepturilor civile fara nici

un fel de infractiune intentionata la activul persoanei; conditia unor functii si reputatii.

In unele cazuri, pentru ocuparea unei functii, pot fi stabilite prin lege si alte

conditii, cu privire la varsta, aptitudini, cunosterea unei limbi straine, etc.

In acelasi timp, pentru a avea acces la functia publica, functionarii, de fapt viitorii

functionari, au nevoie de o temeinica cultura generala (ceea ce presupune cunosterea

valorilor majore ale spiritului uman); o buna pregatire juridica (absolut necesara);

competenta tehnica in domeniul in care vor lucra, precum si o anumita vocatie

administrativa ce va trebui cultivata pentru munca organizatorica, atat de esentiala in

administratia publica. Aceste elemente nu pot constitui decat inceputul, baza de plecare

in formarea functionarilor pentru administratia publica.

Functionarii publici sunt recrutati din randurile salariatilor, cu sarcina de a servi

interesele generale ale societatii, fiind ei insisi salariati. O diferentiere neta intre situatia

lor juridica, social-politica si aceea a celorlalti angajati, nu se poate face si nu-si gaseste

un support legal. Legislatia muncii foloseste, de regula, termenul de “ persoane incadrate

in campul muncii”, pentru a desemna atat categoria functionarilor in campul muncii, cat

si aceea a celorlalti salariati, atat timp cat nu exista un statut al functionarilor.

Page 120: Functionar Si Functia Publica

Numirea functionarilor publici intr-o functie, precum si avansarea lor se face, de

regula, prin concurs. Procedeul concursului face posibila exercitarea unui larg control al

opiniei publice asupra felului in care sunt ocupate functiile din administratia publica.

Un concurs pentru recrutarea si promovarea functionarilor in administratia publica

nu trebuie sa se bazeze pe probe de memorie si cunostinte enciclopedice, ci sa recurga la

probe practice pentru a se vedea cum gandesc, pentru a distinge puterea lor de elaborare,

capacitatea de alegere a variantei optime pentru o multitudine de solutii posibile; acei ce

candideaza la functii de executie trebuie sa fie verificati in legatura cu solutionarea

problemelor curente, intocmirea unor acte administrative simple si efectuarea unor

operatii administrative.

In urma concursului si rezultatului obtinut se incheie in scris contractul individual

de munca pe durata nedeterminata sau determinata si, odata cu numirea in functie,

functionarului public i se formeaza un dosar profesional care priveste situatia

profesionala si disciplinara, unde va fi notat de seful tehnic cu calificative : de la slab

pana la foarte bine; pentru activitatea desfasurata in cursul fiecarui an.

Orice functionar public se afla in raporturi juridice cu organul din care face parte,

raport ce se naste intre persoana fizica ce se oblica a indeplini o functie si autoritatea in

cadrul careia urmeaza a indeplini aceasta functie in schimbul salarizarii muncii sale.

Actul juridic este conventia intervenita intre persoana fizica si administratia publica si

care are drept obiect prestarea unei munci in schimbul unei remuneratii si anume:

contractul individual de munca reglementat de Codul muncii.

Contractul individual de munca pentru angajarea unui functionar se incheie prin manifestarea consimtamantului ambelor parti: administratia publica si persoana care se angajeaza, adica, viitorul functionar. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o persoana pentru a putea incheia un contract de angajare intr-o functie publica, exista o egalitate deplina, fara deosebire de sex, rasa, nationalitate sau religie, in conformitate cu art. 16 din Constitutia Romaniei. Numai persoanele care executa o pedeapsa privata de libertate, minorii si interzisii nu pot obtine calitatea de functionar

Pentru ocuparea unei functii publice, pesoana fizica trebuie sa indeplineasca

conditiile generale stabilite de Codul Muncii privind aptitudinile fizice si intelectuale si

Page 121: Functionar Si Functia Publica

pregatirea profesionala in raport cu functia concreta ce urmeaza sa o ocupe. Exista si

alte conditii speciale care creeaza incompatibilitati cu functia publica, cum ar fi :

persoanele care ocupa functii publice in serviciile Parlamentului, al

Guvernului, ale institutiei prezidentiale, in ministere si in institutiile

centrale subordonate guvernului nu pot indeplini o functie salarizata in

cadrul regiilor autonome, societatilor comerciale, sau alte unitati cu scop

lucrativ;

pe timpul exercitarii mandatului de deputat sau senator, functionarul public

este suspendat din functie;

functionarii publici din categoria mentionata nu pot sa faca activitati de

comert, sa ia lucrari in antrepriza sau pamant in arenda si nu pot fi

mandatari ai unor personae in ce priveste efectuarea unor acte in legatura cu

functia pe care o indeplinesc;

este interzis functionarilor publici sa primeasca cereri a caror rezolvarea nu

este de competenta lor;

este interzis sa accepte daruri sau alte avantaje in considerarea situatiei lor

oficiale.

Majoritatea drepturilor si obligatiilor ce formeaza continutul raportului juridic de

funtie publica izvorasc din norme juridice. Consimtamantul partilor este necesar numai

in cazul clauzelor contractuale care depind, de la inceput de acest consimtamant, in

special cele cu privire la locul de munca a functionarului public este posibil sa fie decisa

unilateral in interesul serviciului.

Insusi continutul raportului juridic al functiei publice il constituie drepturile si

obligatiile functionarului public. Acestea se incadreaza in disciplina muncii,

reglementata de Codul muncii, in general, de regulamentele de ordine interioara – in

detaliu, conform specificului si de statutele unor sectoare.

Drepturile functionarilor publici sunt incluse si in statului functionarilor publici

dintre care amintim:

Page 122: Functionar Si Functia Publica

- dreptul la opinie al acestora care este garantat

- interzicerea oricarei discriminari intre functionarii publici pe criterii

politice, de apartenenta sindicala, convingeri religioase, entice, de sex,

orientare sexuala, stare materiala, origine sociala sau de orice alta

asemenea natura;

- dreptul de asociere sindicala este garantat functionarilor publici, cu

exeptia celor ce sunt numiti in categoria inaltilor functionari publici,

functionarilor publici de conducere si altor categorii de functionari

publici carora le este interzis acest drept prin statute speaciale.

- Functionarii publici se pot asocia in organizatii profesionale sau in alte

organizatii avand ca scop prezentarea intereselor proprii, promovarea

pregatirii profesionale si protejarea statutului lor.

- Functionarilor publici le este recunoscut dreptul la greva, in conditiile

legii, cu respectarea principiului continuitatii si celeritatii serviciului

public.

- Pentru activitatea desfasurata au dreptul la un salariu compus din:

Salariu de baza;

Sporul pentru vechime in munca;

Suplimentul postului;

Suplimentului gradului.

- functionarii publici beneficiaza de prime si alte drepturi salariale, in

conditiile legii, salarizarea acestora se face in conformitate cu conditiile

legii;

- au dreptul de asemenea de a-si perfectiona in mod continuu pregatirea

profesionala; pe perioada in care functionarii urmeaza forme de

perfectionare profesionala, beneficiaza de drepturile salariale cuvenite, in

situatia in care acestea sunt:

Page 123: Functionar Si Functia Publica

organizate la initiativa sau in interesul autoritatii sau institutiei

publice;

urmate la initiativa functionarului public, cu acordul

conducatorului autoritatii sau institutiei publice;

organizate de Institutul National de Administratie, de centrele

regionale de formare continua pentru administratia publica locala,

in conditiile legii, sau in alte institutii specializate din tara sau

strainatate.

- Durata normala a timpului de lucru pentru functionarii publici este de 8

ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana.

- Pentru orele lucrate din dispozitia conducatorului autoritatii sau institutiei

publice peste durata normala a timpului de lucru sau in zilele legale

declarate zile nelucratoare functionarii publici de executie au dreptul la

recuperare sau la plata majorata cu un spor de 100% din salariul de baza.

- Functionarii publici, cu exeptia functionarilor publici civili din

ministerele privind apararea nationala, ordinea publica si siguranta

nationala pot fi alesi sau numiti intr-o functie de demnitate publica, in

conditiile legii;

- De asemenea au dreptul la concediu de odihna, la concedii medicale si

altfel de concedii, la indemnizatia de concediu, la o prima egala cu

salariul de baza din luna anterioara plecarii in concediu, care se

impoziteaza separat;

- Beneficiaza de asistenta medicala, proteze si medicamente, pensii,

precum si celelalte drepturi de asigurari sociale de stat.

In orice raport de munca nu intra numai asemenea drepturi ca acelea personale, ci

si acele drepturi necesare pentru indeplinirea muncii respective, drepturi care, in cazul

unui functionar de stat, sunt denumite drepturi de functiune. Cercetand raportul de

munca care se naste intre un organ de stat si un muncitor, se evidentiaza si mai bine

Page 124: Functionar Si Functia Publica

faptul ca nu poate sa existe si nu exista in cazul functionarului de stat doua categorii de

raporturi juridice.”

Obligatiile functionarilor publici sunt, de asemenea, de doua categorii, distinctia

bazandu-se pe acelasi criterii ca si in cazul drepturilor. Prima categorie o formeaza

obigatia de functiune prevazuta de normele juridice de reglementare si organizare a

functionarii, iar refuzul indeplinirii lor constitue infractiune. A doua categorie o

formeaza obligatiile personale care decurg din calitatea de salariat, iar incalcarea lor

constituie abatere disciplinara.

Functionarii au ca obligatii:

- respectarea programului de lucru si folosirea integrala si eficienta a

timpului de munca;

- ridicarea necontenita a nivelului de calificare profesionala;

- indeplinirea sarcinilor de subordonare ierarhica, prin care se asigura o

unitate de actiune in diferitele domenii de activitate ale administratiei

pubice si, totodata, se realizeaza autoritatea ierarhica;

- de a pastra secretul si discretia in legatura cu problemele de serviciu, atat

in interiorul institutiei unde lucreaza, cat si in afara acesteia.

- In exercitarea atributiilor ce le revin, sa se abtina de la exprimarea sau

manifestarea publica a convingerilor si preferintelor lor politice, sa nu

favorizeze vreun partid politic si sa nu participe la activitati politice in

timpul programului de lucru;

- Le este interzis sa solicite sau sa accepte, direct sau indirect, pentru ei sau

pentru altii, in considerarea functiei lor publice, daruri sau alte avantaje;

- Rezolvarea in termenele stabilite de catre superiorii ierarhici, lucrarile

repartizate;

- Le este interzis sa primeasca direct cereri a caror rezolvare intra in

competenta lor sau sa discute direct cu petentii, cu exeptia celor carora le

Page 125: Functionar Si Functia Publica

sunt stabilite asemenea atributii, precum si sa intervina pentru

solutionarea acestor cereri;

Neindeplinirea obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul pot sa

declanseze diferite forme de raspundere juridical a functionarilor administratiei publice,

in functie de natura abaterii: raspunderea administrativ – disciplinara specifica

functionarilor publici; raspunderea administrativ – disciplinara propriu-zisa, specifica

dmeniului administrative, deci, mai cuprinzatoare; raspunderea administrativ –

contraventionala.

Toate acestea sunt de domeniul dreptului administrativ.

BIBLIOGRAFIE

Page 126: Functionar Si Functia Publica

GHEORGHE T. ZAHARIA – “DREPT ADMINISTRATIV ROMAN”

vol. I, Editura ANKAROM, Iasi, 1996

ALEX NEGOITA – “DREPT ADMINISTRATIV SI STIINTA

ADMINISTRATIEI” – Bucuresti, 1993

ROMULUS IONESCU – “DREPT ADMINISTRATIV”, Bucuresti, 1970

Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul functionarilor

publici (actualizata pana la data de 30 mai 2003)