fumatul in tarile din europa
DESCRIPTION
despre fumatTRANSCRIPT
Austria
În Austria, legea care interzice fumatul în sistemul alimentației publice a intrat în vigoare la 1 iulie
2010. În cafenele și restaurante, cu o suprafață care nu depășește 50 de metri pătrați,
proprietarii întreprinderilor au dreptul de a decide şi a le face complet potrivite pentru nefumători
sau a permite fumatul la toată lumea. Pentru întreprinderile mari de alimentaţie publică
acţionează regula potrivit căreia fumatul este permis numai la mesele instalate într-o zonă
specială. Pentru încălcarea legii proprietarii pot fi pedepsiţi cu amenzi de până la 10 mii de euro.
Belgia
În 2006 în Belgia a intrat în vigoare Legea privind interzicerea fumatului la locul de muncă. Din 1
ianuarie 2007 în țară a fost aplicată interdicția fumatului în restaurante, iar din ianuarie 2010 a
fost interzis fumatul în cafenele unde în afara băuturilor puteți comanda și alimente. La 1 iulie
2011 a intrat în vigoare interdicția totală a fumatului în cafenelele din Belgia.
Bulgaria
Interzicerea fumatului în locurile publice a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005.
Regatul Unit
O lege care interzice fumatul în locurile publice a fost adoptată de Parlamentul britanic în
februarie 2006 şi a primit avizul regal în luna iulie a acelui an. În Anglia, din 1 iulie 2007, se
interzice fumatului în locurile publice: baruri, restaurante, cluburi, școli, spitale, închisori și alte
instituţii în care muncesc oamenii. În Scoția, legea a intrat în vigoare la 26 martie 2006, în Țara
Galilor și Irlanda de Nord - în aprilie 2007. Persoanele care încalcă legislația sunt supuse
amenzilor mari. Dacă o persoană fumează într-un loc interzis, ea poate să se confrunte cu o
amendă de la 30 la 200 de lire sterline, iar şeful companiei sau instituţiei care a permis fumatul
poate fi amendat cu o sumă de până la 2 mii 500 de lire sterline.
Germania
Legea federală privind interzicerea fumatul în locurile publice, gări și transportul public a intrat în
vigoare la 1 ianuarie 2008 (în unele state legea este valabilă începând cu 1 august 2007).
Fumatul este posibil doar în spațiile special amenajate. Contravenientul poate fi amendat cu o
sumă de la 1 până la 5 mii de euro. De asemenea, este interzisă vânzarea produselor de tutun
persoanelor sub vârsta de 18 ani. La 4 iulie 2010 rezidenții statului federal german Bavaria, la un
referendum s-au pronunţai în favoarea unei interdicții totale a fumatului în locurile publice și
întreprinderile de alimentaţie publică, inclusiv în faimoasele berării din Munchen, acum fumatul
va fi imposibil şi în timpul Oktoberfest.
Grecia
La 1 septembrie 2010 a intrat în vigoare interdicția totală a fumatului în spațiile închise.
Standardele prevăd o interzicere totală a fumatului în birouri, cinematografe, stadioane,
transport, școli și spitale. De asemenea, nu se poate fuma în baruri, cafenele și restaurante.
Începând cu luna iunie 2009 interzicerea fumatului a fost aplicată pentru spaţii închise până la 70
de metri pătrați, iar în instituții și întreprinderi, au fost amenajate camere speciale pentru fumat.
Danemarca
Interzicerea fumatului în baruri, restaurante și alte locuri publice a intrat în vigoare în luna august
2007. Legea permite fumatul numai în camere special destinate pentru fumat și la locul de
muncă, dacă acesta este izolat de alte încăperi. Fumatul nu este, de asemenea, interzis în baruri
cu o suprafaţă mai mică de 40 de metri pătraţi.
Irlanda
Irlanda a devenit prima țară din lume care a interzis fumatul în toate locurile publice. Legea
relevantă este în vigoare din martie 2004. Fumatul este, de asemenea, interzis în taxiuri și
autobuze (conform legislației, ele sunt tratate ca locuri publice).
Spania
Pe 2 ianuarie 2011 a intrat în vigoare legea care interzice fumatul în toate locurile publice din
Spania. Conform legii, în Spania fumatul este interzis în toate locurile publice, fără excepţii,
inclusiv stadioane, instituţiile de învăţământ, restaurante şi baruri, curţile interioare ale spitalelor,
terenuri de joacă pentru copii și terenuri de sport, chiar dacă acestea sunt deschise. Legea
anterioară, adoptată în 2006, de asemenea, interzicea fumatul în locurile publice, dar permitea în
baruri şi restaurantele mari, de a îngrădi o parte de încăpere pentru fumători. Noua lege a lipsit
proprietarii restaurantelor de o astfel de posibilitate.
Italia
La 10 ianuarie 2005 a intrat în vigoare legea privind interzicerea totală a fumatului în locurile
publice. Fumatul este permis doar în încăperile dotate cu echipament special.
Letonia
În toate locurile publice fumatului a fost interzis începând cu ianuarie 2008. Anterior fumatul a
fost interzis în instituţiile de învăţământ, cafenele și baruri (cu excepția locurilor special
amenajate), la evenimentele publice, precum și în apropierea birourilor guvernamentale.
Moldova
Începând cu 1 iulie 2004 a fost interzis fumatul în toate instituțiile administrației publice centrale
și locale. Potrivit legii, oficialii şi vizitatorii de ministere și agenții, pot fuma doar în zonele special
desemnate în afara clădirilor.
Țările de Jos
Interzicerea legislativă privind fumatul în restaurante, cafenele și baruri a intrat în vigoare la 1
iulie 2008. Cu toate acestea, în renumitele cafenele shop din Țările de Jos, este permis fumatul
marijuanei, cu condiția că vizitatorii nu vor amesteca aceasta cu tutun. Legea nu interzice
fumatul pe terasele situate în aer liber. Pentru fumători, proprietarii instituţiilor publice pot, de
asemenea, crea camere speciale izolate, în care nu trebuie să intre angajaţii și în care vizitatorii
nu sunt deserviţi. În noiembrie 2010, autoritățile olandeze au anulat interdicția privind fumatul în
baruri și cafenele cu o suprafaţă nu mai mică de 70 de metri pătraţi.
Norvegia
Fumatul în restaurante și baruri este interzis începând cu 1 iunie 2004. Anterior, fumatul în locuri
publice: la locul de muncă, în lifturi, transporturi a fost limitat din 1988.
Polonia
La 15 noiembrie 2010 legea a interzis fumatul, consumul de tutun la stațiile de transport public,
locuri de odihnă și distracție pentru copii, restaurante, cluburi, instituții de învățământ și spitale,
pe terenuri sportive.
San Marino
În iulie 2008, în Republica San Marino a intrat în vigoare un nou cod de conduită la volan, în
care, în special se interzice fumatul la volan. Conform noilor norme, un fumător prins la volan, va
fi obligat să plătească o amendă de 100 de euro.
Slovenia
Începând cu luna august 2007 se interzice fumatul în hoteluri, restaurante, spitale, aziluri pentru
bătrâni şi închisori. Aici fumatul este permis numai în camere de fumat special amenajate. Pentru
încălcarea acestor norme persoanele private se confruntă cu o amendă de 125 de euro, iar
proprietarii instituţiilor vor plăti până la 33 de mii de euro.
Ucraina
Legea "Cu privire la măsurile de prevenire și reducere a consumului produselor de tutun și
efectele nocive asupra sănătății populaţiei" care interzice fumatului în locurile publice a intrat în
vigoare la 1 iulie 2006. Potrivit legii, pentru cei care nu fumează în locurile publice se oferă nu
mai puțin de jumătate din zonă plasată astfel, încât fumul să nu se răspândească pe acest
teritoriu. În septembrie 2008, consiliul municipal din oraşul Kiev, a interzis complet fumatul în
spaţiile de joacă pentru copii, stațiile de transport municipal și alte locuri publice.
De asemenea, fumatul este complet interzis în cluburile de jocuri, cinematografe şi teritorii
adiacente. Fumatul este interzis pe o zonă de 50 de metri în jurul staţiilor de transport public.
Interdicția se aplică, de asemenea, la ascensoare, scările de bloc, cămine, pasaje subterane şi
telefoane publice. În lista de interzicere totală a fumatului au intrat bisericile și zona de 50 de
metri în jurul lor, instituțiile de învățământ, de cultură, de cultură fizică și sport, spitale, zone de
agrement, inclusiv parcuri, plaje, scuaruri, terenuri de vară, clădirile pentru activităţi sportive
închise şi în aer liber, locuri de muncă la companii , instituții și organizații de proprietate diferită.
Fumatul este interzis parțial în birourile întreprinderilor și organizațiilor, unităţi de afaceri care
folosesc forţa de muncă angajată, unităţi de comerţ, printre care tarabe, chioşcuri, piețe, târguri,
unități de alimentaţie publică, inclusiv restaurante, baruri, pub-uri, cafenele, precum și cluburi de
noapte, discoteci, unităţi din sfera de divertisment, organele puterii de stat și de administraţie
publică locală. Aceste obiecte ar trebui să fie echipate cu locuri special izolate pentru fumat şi
semne de informare.
La 1 iunie 2012 președintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a semnat o lege care interzice fumatul și
publicitatea în favoarea produselor de tutun la toate stadioanele în timpul meciurilor din
Campionatul European de Fotbal Euro-2012. Această decizie a fost luată la propunerea UEFA
care susţine programul anti-tutun în perioada desfăşurării meciurilor de fotbal.
Finlanda
Interzicerea fumatului în locurile publice a fost introdusă în Finlanda în 1976, de atunci această
lege a suferit nişte modificări şi a devenit mai severă. În 2000 a fost adoptată o lege în
conformitate cu care toate instituţiile de alimentaţie publică au fost împărțite în zone pentru
fumători și nefumători. Din 1 octombrie 2010 a intrat în vigoare o lege care prevede măsuri mai
stricte de control al tutunului. Noua lege de tutun interzice complet fumatul în locurile publice.
Este complet interzisă publicitatea produselor de tutun, sponsorizarea și alte măsuri din partea
producătorilor de tutun. Autoritățile şi-au pus un scop: a deveni o țară nefumătoare până în 2040.
Franța
Interzicerea fumatului în locurile publice a intrat în vigoare în februarie 2007. Inițial, legea a
interzis fumatul la întreprinderi, instituții, instituții de învățământ și spitale, la toate mijloacele de
transport public, în magazine şi centre comerciale, teatre. Începând cu 1 ianuarie 2008 a fost
interzis fumatul în restaurante, cafenele, cazinouri și discoteci. Persoanele ce încalcă legea riscă
o amendă de 68 de euro, iar conducătorii de instituţii şi întreprinderi care nu respectă
regulamentul stabilit de lege - în valoare de 135 de euro.
Croația
Interzicerea fumatului în locurile publice a intrat în vigoare la data de 6 mai 2009. Legea care
interzice fumatul este în vigoare doar în încăperile închise. Legea a fost adoptată de către
autoritățile din țară la sfârșitul anului 2008. În septembrie 2009, Parlamentul Croat a adoptat
amendamente la legea privind interzicerea fumatului în locurile publice, care au intrat în vigoare
în luna mai. Modificările au permis fumatul în restaurante şi cafenele de o anumită dimensiune,
prevăzute cu o ventilație forțată, tot acolo trebuie să fie postate avertismente cu privire la
pericolul fumatului. Pentru cafenele mici, regulile despre zonele de fumat sunt mult mai liberale.
Muntenegru
Legea care interzice fumatul în locurile publice este valabilă din februarie 2005. Este interzis
fumatul la locul de muncă în toate organizațiile de stat și publice, instituții culturale şi locuri
publice de divertisment, şcoli, discoteci, cafenele, restaurante, transport public și chiar în toalete
publice.
Suedia
Legea care interzice fumatul în restaurante, cafenele și baruri a intrat în vigoare la 1 ianuarie
2005. Legea permite proprietarilor barurilor și restaurantelor de a avea o cameră specială pentru
fumători, care trebuie să fie izolată de restul spațiilor, în ea este interzis de mâncat sau de băut.
Estonia
Interzicerea fumatului în locurile publice este valabilă din iunie 2007. Conform legii, în locurile de
alimentaţie publică, inclusiv restaurante, baruri și cluburi de noapte, fumatul este permis doar în
spații special amenajate. Fumatul este interzis la stațiile de autobuz, treceri de pietoni, scările
blocurilor. Fumatul este permis doar în cafenele situate în aer liber.
Sursa: greenhunter.ru