foaie de capat rlu barsana.doc · web viewzir 2 - zona de protecȚie a monumentului casa de lemn...

129
Anexa I - PRESCRIPTII GENERALE 1. ROLUL REGULAMENTULUI DE URBANISM: În sensul Legii 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, cu modificările și completările ulterioare: Regulamentul general de urbanism reprezintă sistemul de norme tehnice, juridice şi economice care stă la baza elaborării planurilor de urbanism şi a regulamentelor locale de urbanism. Regulamentul local de urbanism pentru întrega unitate administrativ-teritorială aferent P.U.G cuprinde şi detaliează prevederile referitoare la modul concret de utilizare a terenurilor precum şi de amplasare, dimensionare şi realizare a volumelor construite, amenajărilor şi plantaţiilor, materiale şi culori, pe zone, în conformitate cu caracteristicile architectural-urbanistice ale acestora, stabilite în baza unui studiu de specialitate. Prezentul Regulament local de urbanism explicitează şi detaliează prevederile cu caracter de reglementare ale Planului Urbanistic General al Comunei BÂRSANA. După aprobare PUG și RLU aferent acestea devin opozabile în justiție. Prevederile Regulamentului local de urbanism sunt diferențiate pentru fiecare unitate teritorială de referință, zonă si subzonă a acesteia. Regulamentul Local de Urbanism constituie act de autoritate al administraţiei publice locale şi se aprobă pe baza avizelor obţinute în conformitate cu prevederile Legii 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, cu modificările si completările ulterioare, Legii 50/91 (republicată în 1997) privind autorizarea executării construcţiilor și unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, cu Ordinul MLPAT nr. 91/1991 privind formularele, procedura de autorizare și conţinutul documentaţiilor și HGR nr. 525/1996 (cu modificări ulterioare) pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism. 2. BAZA LEGALĂ: Regulamentul Local de Urbanism este elaborat in conformitate cu următoarele acte normative specifice sau complementare domeniului urbanismului: 1

Upload: others

Post on 14-Jan-2020

11 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

Anexa

I - PRESCRIPTII GENERALE

1. ROLUL REGULAMENTULUI DE URBANISM:

În sensul Legii 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, cu modificările și completările ulterioare:

Regulamentul general de urbanism reprezintă sistemul de norme tehnice, juridice şi economice care stă la baza elaborării planurilor de urbanism şi a regulamentelor locale de urbanism.

Regulamentul local de urbanism pentru întrega unitate administrativ-teritorială aferent P.U.G cuprinde şi detaliează prevederile referitoare la modul concret de utilizare a terenurilor precum şi de amplasare, dimensionare şi realizare a volumelor construite, amenajărilor şi plantaţiilor, materiale şi culori, pe zone, în conformitate cu caracteristicile architectural-urbanistice ale acestora, stabilite în baza unui studiu de specialitate.

Prezentul Regulament local de urbanism explicitează şi detaliează prevederile cu caracter de reglementare ale Planului Urbanistic General al Comunei BÂRSANA.

După aprobare PUG și RLU aferent acestea devin opozabile în justiție.Prevederile Regulamentului local de urbanism sunt diferențiate pentru

fiecare unitate teritorială de referință, zonă si subzonă a acesteia.

Regulamentul Local de Urbanism constituie act de autoritate al administraţiei publice locale şi se aprobă pe baza avizelor obţinute în conformitate cu prevederile Legii 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, cu modificările si completările ulterioare, Legii 50/91 (republicată în 1997) privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, cu Ordinul MLPAT nr. 91/1991 privind formularele, procedura de autorizare şi conţinutul documentaţiilor şi HGR nr. 525/1996 (cu modificări ulterioare) pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism.

2. BAZA LEGALĂ:

Regulamentul Local de Urbanism este elaborat in conformitate cu următoarele acte normative specifice sau complementare domeniului urbanismului:

· Codul Civil – legea 287/2009 actualizată· HGR nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului General de Urbanism, cu

completările şi modificările ulterioare.· Legea nr. 350 / 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificarile şi

completările ulterioare· Ordinul MDRAP nr. 233/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și de elaborare și actualizare a documentațiilor de urbanism

1

Page 2: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

· Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată prin Legea 199/2004, cu ultimele modificări legea 147/2017, OU 40/2017, Legea nr. 273/2017

· Planul Naţional de Amenajare a Teritoriului:- Secţiunea I – Căi de comunicaţie, Legea nr.71/1996- Secţiunea a II-a – Apa, Legea nr.171/1997- Secţiunea a III-a – Zone protejate, Legea nr.5/2000- Secţiunea a IV-a - Reţeaua de localităţi, Legea 351 / 2001 şi 100 / 2007- Secţiunea a V-a - Zone de risc natural, Legea nr.575/2001- Secţiunea a VIII-a – Zone cu resurse turistice, aprobată prin OUG nr. 142/2008,

aprobată prin modificări prin Legea nr. 190/2009Ordinul MLPAT nr. 91/1991 privind formularele, procedura de autorizare şi conţinutul documentaţiilor.

· Legea nr. 18/1991 a fondului funciar.· Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările şi completările

ulterioare.· Ordonanta de urgenta nr.195/2005 privind protecţia mediului, aprobata prin Legea nr.

265/2006, cu modificarile şi completările ulterioare. · Legea nr. 7/1996 cu modificarile şi completările ulterioare privind cadastrul şi

publicitatea imobiliară.· Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.· Legea nr.24/2007 a spatiilor verzi, republicata, cu modificarile ulterioare prin Legea

nr.47/2012 · Legea nr.46/2008 – Codul silvic.· Legea nr. 107/1996 a apelor.· Legea nr. 33/1994 exproprierea pentru cauză de utilitate publică.· Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor.· Legea nr. 82/1998 pentru aprobarea O.G. nr. 43-1997 privind regimul juridic al

drumurilor.· Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.· H G R nr. 162 / 2002 privind depozitarea deşeurilor· OUG nr.12/1998 privind transportul pe Căile Ferate Române.· Ordinul nr. 34/N/M 30/3422/4221 din 1995 al MLPAT, MI, MAPN, SRI, pentru aprobarea

Precizărilor privind avizarea documentaţiilor de urbanism şi amenajarea teritoriului, precum şi a documentaţiilor tehnice pentru autorizarea construcţiilor.

· Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei.

· Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 43/1998 pentru aprobarea Normelor tehnice privind încadrarea în categorii a drumurilor naţionale.

· Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 45/1998 pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea, construirea şi modernizarea drumurilor.

· Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 46/1998 pentru aprobarea Normelor tehnice privind stabilirea clasei tehnice a drumurilor publice.

· Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 47/1998 pentru aprobarea Normelor tehnice privind amplasarea lucrărilor edilitare, a stâlpilor pentru instalaţii şi a pomilor în localităţile urbane şi rurale.

· Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 49/1998 pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea şi realizarea străzilor în localităţile urbane.

· Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 50/1998 pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea şi realizarea străzilor în localităţile rurale.

� Ordinul nr. 129/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind avizarea şi autorizarea de securitate la incendiu şi protecţie civilă

� Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare impotriva incendiilor.

2

Page 3: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

� Ordinul M.L.P.A.T. nr. 1270/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a H.G. nr. 577/1997 pentru aprobarea Programului privind pietruirea drumurilor locale, alimentarea cu apă a satelor, conectarea la reţeaua de electrificare şi la reţelele telefonice, astfel cum a fost modificat prin H.G. nr. 211/1999.

Diferite reglementări tehnice în domeniu:Ghid privind metodologia de elaborare şi conţinutul-cadru al Planului Urbanistic General,

indicativ GP038/99.Ghid privind elaborarea şi aprobarea Regulamentelor Locale de Urbanism, indicativ GM –

007 – 2000.I 22/1999 – Normativ de proiectare şi executare a lucrărilor de alimentare cu apă şi

canalizare a localităţilor. SR 8591/ 1997 – Reţele edilitare subterane. Condiţii de amplasare. SR 1343-1/1995 – Determinarea cantităţilor de apă potabilă pentru localităţi. STAS 10859 – Canalizare. Staţii de epurare a apelor uzate din centrele populate. Studii

pentru proiectare. PE 101A/1985 – Instrucţiuni privind stabilirea distanţelor normate de amplasare a

instalaţiilor electrice cu tensiunea peste 1 KV în raport cu alte construcţii (republicat în 1993).

PE 104/1993 – Normativ pentru construcţia liniilor aeriene de energie electrică cu tensiuni peste 1000 V.

PE 106/1995 – Normativ pentru construcţia liniilor electrice de joasă tensiune. PE 124 – Normativ privind alimentarea cu energie electrică a consumatorilor industriali

şi similari. PE 125/1995 – Instrucţiuni privind coordonarea coexistenţei instalaţiilor electrice de

1....750 KV cu linii de telecomunicaţii. PE 132/1995 – Normativ de proiectare a reţelelor electrice de distribuţie publică. 1.RE-Ip-3/1991 – Îndrumar de proiectare pentru instalaţiile de iluminat public. 1.LI-Ip-5/1989 – Instrucţiuni de proiectare a încrucişărilor şi apropierilor LEA de MT şi JT

faţă de alte linii, instalaţii şi obiective. I 46/1993 – M.L.P.A.T. - Instrucţiuni privind proiectarea, executarea şi exploatarea

reţelelor şi instalaţiilor de televiziune prin cablu. ID 17/1986 – MICh-MIp- Normativ departamental pentru proiectarea şi executarea,

verificarea şi recepţionarea instalaţiilor electrice în zone cu pericol de explozie. I.6 PE/1997 –Normativ experimental pentru proiectarea şi executarea sistemelor de

distribuţie gaze naturale cu conducte de polietilenă. I.6/1998 – Normativ pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze

naturale. 3915/1994 – Proiectarea şi construirea conductelor colectoare şi de transport gaze

naturale. Diferite alte reglementări tehnice în domeniu;91/N/912-CP/1996 – Ordinul M.L.P.A.T. şi

ONCGC pentru aprobarea Metodologiei privind executarea lucrărilor de introducere a cadastrului reţelelor edilitare în localităţi.

1645/CP-2393/1997 – Ordinul Ministerului Industriilor şi Comerţului şi ONCGC pentru aprobarea Metodologiei privind executarea lucrărilor de cadastru energetic.

3. DOMENIU DE APLICARE:3.1. Prezentul Regulament Local de Urbanism este parte integrantă a Planului

Urbanistic General al Comunei BÂRSANA.3.2 Regulamentul local de urbanism cuprinde şi detaliează prevederile referitoare la

modul de utilizare a terenurilor şi de amplasare, dimensionare şi realizare a construcţiilor in intravilanul Comunei BÂRSANA.

3

Page 4: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

3.3. Prezentul regulament are caracter operaţional şi este opozabil în justiţie. Prevederile sale permit autorizarea directă, cu excepţia derogărilor şi situaţiilor speciale, în care se impune elaborarea unor Planuri Urbanistice Zonale.

Prin derogare se înţelege modificarea condiţiilor de construire: funcţiuni admise, regim de construire, înălţime maximă admisă, distanţe minime faţă de limitele parcelei, POT, CUT.

Modalităţile de autorizare în cazul derogărilor sunt următoarele:� modificarea regimului de construire, funcţiunea zonei, înălţimea maxima admisă, coeficientul de utilizare a terenului, procentul de ocupare a terenului, retragerea clădirilor faţă de aliniament şi distanţele faţă de limitele laterale şi posterioare ale parcelei, caracteristicile arhitecturale ale clădirilor, materialele admise – se realizează în baza întocmirii unui Plan Urbanistic Zonal.� Planul urbanistic de detaliu are caracter exclusiv de reglementare specifică pentru o parcelă în relaţie cu parcelele învecinate. Planul urbanistic de detaliu nu poate modifica planurile de nivel superior, ci doar poate detalia modul specific de construire în raport cu funcţionarea zonei şi cu identitatea architecturală a acesteia, în baza unui studiu de specialitate. PUD-ul reglementează retragerile faţă de limitele laterale şi posterioare ale parcelei, accesele auto şi pietonale, conformare architectural-volumetrică, modul de ocupare a terenului.

3.5. Modificarea Regulamentului Local de Urbanism aprobat se face numai în condiţiile în care acestea nu contravin prevederilor Regulamentului General de Urbanism şi Codului Civil.

4. CORELĂRI CU ALTE DOCUMENTAŢII.

Regulamentul Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General preia prevederile cuprinse în documentaţii de urbanism sau amenajare a teritoriului elaborate anterior :

- Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional, cu cele şase secţiuni aprobate.- Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean, Judeţul Maramureș.

5. CONDIŢII DE APLICARE.5.1. Regulamentul Local de Urbanism preia prevederile Codului Civil şi a Regulamentului General de Urbanism, le detaliează şi le aplică în corelare cu condiţiile specifice de dezvoltare a Comunei BÂRSANA.5.2 Pentru zonele centrale ale localităților, zonele de protecție a monumentelor, a complexelor de odihnă și agrement, a parcurilor industriale, a parcelărilor sau a altor zone stabilite conform planșei anexate de Unități Teritoriale de Referință, se impune elaborarea Planurilor Urbanistice Zonale, conform Legii 350/2001 a Urbanismului și Amenajării Teritoriului cu completările și modificările ulterioare.5.3 Prevederile prezentului Regulament Local de Urbanism vor fi permanent corelate cu evoluţia legislaţiei cu caracter general, precum şi cu cea a legislaţiei de specialitate, relevante pentru activitatea de urbanism şi amenajarea teritoriului.

6. CONDIȚII DE CONSTRUIBILITATE A PARCELELOR.

6.1. Condiţiile pe care o parcelă trebuie să le indeplineasca pentru a fi construibilă vor fi detaliate în capitolele de mai jos pentru fiecare zona functională și Unitate teritorială de referinţă în parte si vor face referire la urmatoarele aspecte:

� posibilitate de acces de la drum public sau privat;� suprafaţă minimă a parcelelor pentru a fi construbile;

4

Page 5: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

� front minim la stradă;� retrageri minime obligatorii.

6.2. Este permisă divizarea unui lot în maximum trei parcele alăturate care să îndeplinească condiţiile de construibilitate; împărţirea lotului în 4 sau mai multe parcele distincte se va face în baza unui P.U.Z de parcelare conform legii. Pentru un numar mai mare de 12 loturi se poate autoriza realizarea parcelării și executarea construcțiilor cu conditia adoptării de soluții de echipare colectivă care să respecte normele legale de igienă și de protecție a mediului.

7. DIVIZIUNEA TERENULUI ÎN ZONE, SUBZONE ŞI UNITĂŢI TERITORIALE DE REFERINŢĂ.

7.1. Zona funcţionala este o parte a teritoriului unei localităţi, în care, prin documentaţia de amenajare a teritoriului şi de urbanism, se determina funcţiunea dominantă existentă şi viitoare. Zona funcţionala poate rezulta din mai multe părţi cu aceeaşi funcţiune dominantă (zona de locuit, zona activităţilor industriale, zona spaţii verzi, etc). Zonificarea funcțională este acţiunea de împărţire a teritoriului în zone funcţionale.

7.2. Unitatea teritorială de referință (UTR) este o subdiviziune urbanistică a teritoriului unităţii administrativ-teritoriale, delimitată pe limite cadastrale, caracterizată prin omogenitate funcţională şi morfologică din punct de vedere urbanistic şi arhitectural, având ca scop reglementarea urbanistică omogenă. UTR se delimitează, după caz, în funcţie de relief şi peisaj, cu caracteristici similare, evoluţie istorică unitară într-o anumită perioadă, sistem parcelar şi mod de construire omogen, folosinţe de aceeaşi natură a terenurilor şi construcţiilor, regim juridic al imobilelor similar.

Împărţirea teritoriului în unităţi teritoriale de referinţă (denumite în continuare UTR) s-a făcut conform planşei anexate de Unitati Teritoriale de Referință.

7.3. Structura conținutului Regulamentului Local de Urbanism:Fiecare dintre zonele și unitățile teritoriale de referință - UTR fac obiectul unor

prevederi organizate conform urmatorului continut:

GENERALITĂȚI: CARACTERUL ZONEISECȚIUNEA I : UTILIZARE FUNCȚIONALĂ

ARTICOLUL 1 UTILIZĂRI ADMISEARTICOLUL 2 UTILIZĂRI ADMISE CU CONDIȚIONĂRIARTICOLUL 3 UTILIZĂRI INTERZISESECTIUNEA II: CONDIȚII DE AMPLASARE, ECHIPARE ȘI CONFIGURARE A

CLĂDIRILORARTICOLUL 4 CARACTERISTICI ALE PARCELELOR (SUPRAFEȚE, FORME,

DIMENSIUNI)ARTICOLUL 5 AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAȚĂ DE ALINIAMENTARTICOLUL 6 AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAȚĂ DE LIMITELE LATERALE ȘI

POSTERIOARE ALE PARCELELORARTICOLUL 7 AMPLASAREA CLĂDIRILOR UNELE FAȚĂ DE ALTELE PE ACEEAȘI

PARCELĂ

5

Page 6: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

ARTICOLUL 8 CIRCULAȚII ȘI ACCESEARTICOLUL 9 STAȚIONAREA AUTOVEHICOLELORARTICOLUL 10 ÎNĂLȚIMEA MAXIMĂ ADMISIBILĂ A CLĂDIRILORARTICOLUL 11 ASPECTUL EXTERIOR AL CLĂDIRILORARTICOLUL 12 CONDIȚII DE ECHIPARE EDILITARĂARTICOLUL 13 SPAȚII LIBERE ȘI SPAȚII PLANTATEARTICOLUL 14 ÎMPREJMUIRISECTIUNEA III: POSIBILITĂȚI MAXIME DE OCUPARE ȘI UTILIZARE A TERENULUI

ARTICOLUL 15 PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (POT)ARTICOLUL 16 COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (CUT)

8. OBSERVAŢII8.1. La autorizarea oricărui fel de construcţie în extravilan se vor avea în vedere prevederile Ordinului nr. 34/N/M30/3422/42.21 din 1995 al MLPAT, MAPN, MI, SRI pentru aprobarea Precizărilor privind avizarea documentaţiilor de urbanism şi amenajarea teritoriului prin care se reglementează distanţele minime de amplasare a construcţiilor faţă de obiectivele cu caracter special.8.2. Planul aferent Regulamentului Local de Urbanism cu indicarea unităţilor teritoriale de referinţă este prezentat în anexă. Pentru fiecare investiţie nouă se va elibera un Certificat de Urbanism în care se va preciza, în funcţie de UTR-ul în care se găseşte parcela pe care se doreşte realizarea investitiei respective, regimul tehnic de construibilitate conform articolelor din RLU. Regimul tehnic din RLU va fi completat direct în Certificatul de Urbanism eliberat sau ca anexă la acesta, cu obligativitatea respectării întocmai a condiţiilor impuse.8.3. Autorizarea executării tuturor construcţiilor va ţine seama de zonele de servitute, protecţie şi de zonele de interdicţie, stabilite prin Planul urbanistic general.8.4. Autorizarea construcţiilor în zonele expuse la riscuri naturale, cu excepţia celor care au drept scop limitarea acestora este interzisă (conform Regulamentului General de Urbanism, HGR 525/ 1996 Art.10 Expunerea la riscuri naturale), până la realizarea studiilor şi lucrărilor care să conducă la eliminarea acestor riscuri. În sensul prezentului regulament, prin zone de risc natural se înţelege alunecări de teren şi zone inundabile.

9. PRESCRIPŢII GENERALE CU PRIVIRE LA:

Monumente istorice:1. Monumentele istorice sunt protejate indiferent de regimul lor de proprietate

sau de starea lor de conservare 2. Intervenţiile asupra monumentelor istorice se fac numai pe baza şi cu

respectarea avizului emis de către Directia Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Naţional Maramureș sau după caz, Ministerul Culturii şi Patrimoniu Naţional.

3. În sensul Legii 422 din 18.07.2001 republicată, intervenţiile care se efectuează asupra monumentelor istorice sunt:

6

Page 7: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- Lucrări de cercetare, conservare, construire, extindere, consolidare, restructurare, amenajări peisagistice şi de punere în valoare, care modifică substanţa sau aspectul monumentelor istorice

- Executarea de mulaje de pe componente ale monumentelor istorice- Amplasarea definitivă sau temporară de împrejmuiri, construcţii de protecţie,

piese de mobilier fix, panouri publicitare, firme, sigle sau orice fel de însemne pe şi în monumente.

- Schimbări ale funcţiunii sau destinaţiei monumentelor, inclusiv cele temporare- Strămutarea - Amenajări căi de acces, pietonale, carosabile, utilităţi anexe, indicatoare,

inclusiv în zonele de protecţie4. Autorizaţia de construire, de desfiinţare, precum şi cele referitoare la

intervenţiile prevăzute mai sus se eliberază numai pe baza şi în conformitate cu avizul emis de către Direcția Judeteană pentru Cultură și Patrimoniu Naţional Maramureș sau după caz, Ministerul Culturii şi Patrimoniu Naţional.

5. Intervenţiile care se efectuează asupra imobilelor care nu sunt monumente istorice, dar care se află în zone de protecţie a monumentelor istorice se autorizează numai numai pe baza şi în conformitate cu avizul emis de către Direcția Judeteană pentru Cultură și Patrimoniu Naţional Maramureș sau după caz, Ministerul Culturii şi Patrimoniu Naţional.

6. Reglementările urbanistice pentru monumentele istorice şi zonele lor de protecţie sunt prezentate în cadrul articolelor aferente UTR ZP, stabilite conform legii în vigoare.

Zone protejate:În sensul Legii 5/2000, zone protejate sunt zonele naturale sau construite,

delimitate geografic şi/sau topografic, care cuprind valori de patrimoniu natural şi/sau cultural şi sunt declarate ca atare pentru atingerea obiectivelor specifice de conservare a valorilor de patrimoniu.

În conditiile legii si în baza avizului Ministerului Culturii si Cultelor, în scopul protejarii valorilor de patrimoniu cultural ce au determinat instituirea zonei construite protejate, autoritatile publice locale pot institui servituti, pot interzice desfiintarea sau modificarea constructiilor.

7

Page 8: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

Situri arheologice:1. Autorizarea lucrărilor de construire, desfiinţare şi orice alt tip de intervenţii în

zonele cu patrimoniu arheologic şi zonele de protecţie ale acetora, reperate şi marcate pe planşele prezentului PUG se aprobă numai pe baza şi în conformitate cu avizul Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Naţional Maramureș.

2. În cazul zonelor cu patrimoniu arheologic evidenţiat întâmplător (ca urmare a factorilor naturali sau a acţiunilor umane, altele decât cercetarea arheologică) se instituie, în vederea cercetării şi stabilirii regimului de protejare, regimul de protecţie pentru bunurile arheologice şi zonele cu potenţial arheologic.

3. În cazul zonelor cu potenţial arheologic este necesară o cercetare arheolog-ică în vederea înregistrării şi valorificării ştiinţifice a acestora;

4. Săpătura arheologică şi activităţile întreprinse asupra patrimoniului arheo-logic se efectuează numai pe baza şi în conformitate cu autorizaţia emisă de Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Naţional Maramureș, în condiţiile legii;

5. Utilizarea detectoarelor de metale în situri arheologice, în zonele de interes arheologic prioritar şi în zonele cu patrimoniu arheologic reperat este permisă numai pe baza autorizării prealabile emise de Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Naţional Maramureș, în condiţiile legii;

6. Până la descărcarea de sarcină arheologică, terenul care face obiectul cercetării este protejat ca sit arheologic, conform legii;

7. Reglementările urbanistice pentru siturile arheologice şi zonele lor de pro-tecţie au fost stabilite în baza Studiului de fundamentare pentru definirea, instituirea şi delimitarea zonelor protejate care cuprind patrimoniu arheologic şi istoric şi a legii în vigoare.

Clădiri cu valoare arhitecturală şi istorică:1. Orice fel de intervenţie asupra clădirilor cu valoare tradițională identificate

prin PUG se va realiza numai pe bază şi în conformitate cu avizul Directiei Judetene pentru Cultura si Patrimoniu Naţional Maramureș.

2. Se vor lua măsuri de conştientizare a proprietarilor de faptul că aceste clădiri reprezintă mărturii importante ale autenticităţii şi identităţii locale;

Trăsături specifice ale arhitecturii tradiţionale locale:- răspunde strict şi raţional, fără excese, la cerinţele funcţionale- foloseşte cu precădere materiale locale (lemn, piatră)- se încadrează armonios, în mediul natural înconjurător;

8

Page 9: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- clădiri izolate cu volume simple, regim de înălțime parter sau demisol și parter. - toate construcţiile din gospodărie au la bază lemnul (casa, acareturi, porţi, garduri, fântâni, etc.); În general preluarea diferenţelor de nivel ale terenului, prin pivniţe, se face cu zidărie de piatră.- sistemul de acoperire tip șarpantă în 4 ape, cu pante accentuate, cu învelitori din șindrilă și țiglă ceramică culoare cărămiziu. Streasina de 40-60 cm. Fara lucarne, cu lumi-natoare si aerisire pentru pod și fara sistem de colectare ape pluviale. - sistemul compoziţional tradiţional se bazează pe registre orizontale- raportul de plin-gol: predomină plinul- ferestrele au dimensiuni reduse si sunt dispuse fie duble sau simplu, in doua sau trei canate, cu feronerie metalica (vezi anexa tamplarii specific). Culorile specifice sunt : lemn natur, verde inchis sau alb. Usile caselor traditionale au o singura deschidere si di-mensiuni reduse: latime uzuala 80-90cm, - înaltime uzuala 1 70-1 80cm- prispa (şatra) casei – elementul central cu rol estetic și funcțional, dispusă în majori-tatea cazurilor pe latura lungă. Se întâlnește și dispusă parțial pe una din laturi și pe două sau trei laturi. În general este fără foișor și deseori acoperită cu vegetație (vie). Fruntarul este fie drept fie dispus în arcade. Deseori elementele prispei (stâlpi, parapeți, arcade) sunt bogat ornamentate, cu decorațiuni în lemn, traforuri. - Cromatică discretă, bazată pe culoarea lemnului și a pietrei- Construcțiile sunt dispuse în cadrul gospodăriei fie perimetral, fie pe o latură. În general casa este dispusă cu latura scurtă la stradă și cu fața către curte, retrasă față de aliniament (cu aprox. 1 - 2 m) și amplasată foarte aproape de una din limitele laterale ale lotului (aproximativ 0,6 - 1 m față de limita laterală). Șura este deseori elementul central al gospodăriei. În general casa cu anexele formează o incintă semideschisă, o curte spre care sunt orientate toate fațadele principale ale construcțiilor- porţile tradiţionale din lemn acoperite cu șindrilă sunt frecvente pe străzile satului, prin simbolistica lor funcţională şi decorativă, sunt componente specifice ale imaginii stradale locale; bogat ornamentate cu diverse motive: simboluri crestine si precrestine (funia, soarele, crucea, samanta, etc). Împrejmuirile sunt simple , din lemn sau nuiele, cu înălțime de aprox. 1,20 – 1,50 m.

Obiective:- menţinerea identităţii locale prin păstrarea, conservarea şi perpetuarea tradiţiei arhitecturale moştenite;- transmiterea tradiţiei generaţiilor viitoare şi valorificarea ei economică prin turism cultural;

9

Page 10: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- evitarea dispariţiei definitive a clădirilor cu arhitectura vernaculara- conservarea şi reabilitarea în situ vechilor construcţii sub forme diverse de re-funcţionalizare

Măsuri generale pentru protecţie a caselor traditionale:- Referitor la parcelar: Suprafața lotului traditional este de peste 1500 mp si front

la stradă de peste 15 m.- Referitor la construcţii:

o se vor păstra casele, anexele și împrejmuirile identificate cu arhitectură vernaculară, fără a le afecta elementele originale. Se interzice demolarea acestora. Asupra acestora se admit doar lucrări de consolidare, restaurare și aducerea la condițiile actuale de confort. Se permite folosirea spațiului din pod pentru amenajarea unei mansarde cu condiția ca ferestrele să fie dispuse în planul acoperișului. În majoritatea cazurilor este necesară con-solidarea fundațiilor și a soclului din piatră. Aceasta se poate realiza fie în-locuind zidăria de piatră de pe contur, cu fundații si elevații din beton, fie prin subzidiri si elevații din beton armat. Se va acorda mare atentie hidroizolatiei orizontale în cazul intervențiilor cu beton. Este foarte impor-tant ca umezeala să fie impiedicată să ajungă la structura din lemn a caselor. Soclul trebuie să fie si el protejat de umezeală. Pentru a construi în stil traditional, este important ca soclul să fie compus din piatră: ZIDĂRIE DE PIATRĂ sau PLACAJ DE PIATRĂ. Se va acorda mare atentie tratarii lemnului impotriva focului, fungilor si a insectelor. Cu exceptia tamplariei, se interzice aplicarea de vopsitorii colorate, baiturilor in culori diferite de cele ale esentelor specifice lemnului existent în zona si a lacurilor lucioase.

o Nu se vor folosi jgheaburi si burlane, apele pluviale vor fi captate în drenuri perimetrale;

o Se admite amenajarea podurilor ca spatii utile. Spatiile vor fi luminate si ventilate prin adaptarea elementelor traditionale “ochi”, la necesitatile spatiilor create. Este permisa folosirea ferestrelor în planul acoperisului (ferestre de mansarda).

o Termoizolarea clădirilor se va face la interior. o Treptele de acces se vor realiza, de preferinta, în sistem traditional

(lespezi de piatra sau scari de lemn). Se admit treptele de acces realizate

10

Page 11: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

din beton si placate cu piatra sau lemn. Se interzic treptele de acces cu forme curbe sau treptele monumentale.

o Se permit mici extinderi , având grija ca aceste volume adaugate sa fie subordonate constructiilor traditionale existente

o Se interzic orice alte intervenții precum: schimbarea tâmplăriei în orice alt material în afara lemnului și cu alte forme și culori decat cele originale (vezi anexa tâmplării specifice), înlocuirea învelitorii cu alte materiale decât șindrilă sau țiglă ceramică culoare cărămiziu, închiderea prispei, placarea soclurilor,

o Aleile si platformele din incinte vor fi în mod obligatoriu suprafete perme-abile. Elementele de pavaj vor fi din piatra naturala, de preferinta piatra de râu montata cu interspatii în care va creste iarba

o se interzice folosirea materialelor plastice, inox, imitaţii și orice alte materiale forme străine locului.

o Se interzice amplasarea intalaţiilor/echipamentelor tehnice pe faţadele clădirilor (antene TV, contoare, etc).

o Orice intervenție se va face numai cu avizul Direcției pentru Cultură Mara-mureș.

Pentru construcţii noi în gospodării tradiționale – principii de construire:- se admite realizarea de construcţii noi cu următoarele condiţii:

o să contribuie la punerea în valoare a clădirii cu valoare tradiţională, să nu obtureze clădirea existentă şi să nu afecteze aspectul de ansamblu al situ-lui. Noile constructii vor avea gabarit mic (ACD max. 250 mp). Se vor re-specta retrageri de minim jumătate din înalțimea construcției, dar nu mai puțin de 3 metri.

o Pentru locuinte se vor respecta cele 2 tipuri de amplasare a caselor pe lot:- case amplasate perpendicuar pe strada, aliniate cu constructiile exis-

tente în vecinatate;- case amplasate paralel cu strada, retrase fata de aliniament si pozi-

tionate în spatele constructiilor anexe.o Să se realizeze în condiţiile necesităţilor actuale de confort, îmbinând

tehnologiile moderne cu elemente de arhitectură vernaculară (lemnul, prispa, acoperis in 4 ape, poarta, etc)

o să nu reprezinte o intervenţie agresivă asupra sitului

11

Page 12: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

o Se recomandă evitarea desfiinţarii anexelor cu specific tradiţional (şuri, gabânaşe, fântâni, etc) în scopul edificăriii de noi construcţii. Amplasarea pe lot trebuie sa respecte coerenta de ansamblu în care se integreaza si se va face conform specificului localitatii, în functie de accesibilitate, panta terenului, orientare, însorire, curenti de aer, prezenta unui curs de apa, alinieri, fronturi, retrageri de la strada/ulita, numar de cladiri am-plasate pe lot si distantele dintre acestea (ierarhizare).

o Volumele construite vor fi simple de forma prisma patrulatera regulata, acoperis in 4 ape cu pante mari. Acoperisul in doua ape se admite doar la cladiri anexa. Se interzic formele atipice, curbe, unghiuri ascutite, atat in plan cat si pentru acoperis, goluri, fatade.

o se interzice folosirea materialelor plastice, inox, imitaţii și orice alte materiale forme străine locului.

o Se interzice amplasarea intalaţiilor/echipamentelor tehnice pe faţadele clădirilor (antene TV, contoare, etc).

o Sistemele de captare a energiei solare nu vor fi amplasate pe acoperisurile cladirilor. Se vor cauta modalitati de amplasare în curtea din spatele casei, într-o pozitie care sa nu fie vizibila din strada.

Pentru anexele gospodăreşti cu valoare tradiţională:- Se recomandă menţinerea şi intreţinerea anexelor gospodăreşti cu valoare arhi-

tecturală şi istorică datorată în principal expresivităţii materialelor şi a modului de punere în operă a acestora.

- Se admite refuncționalizarea lor în spații pentru cazare, locuire, servicii.- Pentru reabilitări se vor lua în considerare următoarele recomandări:

o se vor păstra elementele originale ale cădirilor - volumetria, panta şi apele acoperişului, elementele tradiţionale specifice arhitecturii locale, nu se va modifica raportul plin/gol

o se vor folosi materiale naturale/tradiţionale - lemn, piatră, iar pentru in-velitori șindrilă, ţiglă

o se vor păstra prin recondiţionare porţile originale din lemn şi decoraţiunile din lemn.

o Este interzisa demolarea portilor traditionale. Pentru portile monumentale se va evita supradimensionarea si supraîncarcarea cu decoratiuni greoaie, imitarea unor elemente urbane, cu materiale si cu tehnologii nespecifice zonei, cum ar fi fierul forjat, table inox, materialele plastic opace, semi-

12

Page 13: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

transparente sau transparente si folosirea oricaror elemente colorate tipa-tor, cu forme agresive.

Pentru clădirile publice:- Renovarea/ modernizarea clădirilor se va realiza cu următoarele condiţii:

o se vor păstra elementele originale ale cădirilor - volumetria, panta şi apele acoperişului, elementele tradiţionale specifice tipului de arhitectură folosit, nu se va modica raportul plin/gol al faţadelor

o se vor folosi materiale naturale/tradiţionale - lemn, piatră, iar pentru in-velitori ţiglă ceramica; se interzic materialele strălucitoare, cromate, inox

o se vor folosi culorile pastelate, discrete, conform paletarului de culori anexat; pentru învelitori se vor evita culorile puternice, se recomandă cărămiziu sau maro.

o se recomandă păstrarea prin recondiţionare a ferestrelor iniţiale, prin menţinerea tâmplăriei şi dispunerea canatelor; se va evita montarea sti-clei fumurii sau oglindate şi a tâmplăriilor PVC; în cazul în care la ren-ovările anterioare nu au fost realizate conform proiectului iniţial, se reco-mandă ca la viitoarele intervenţii să se revină la formele iniţiale.

o se vor evita montarea uşilor decorative cu elemente de sticlă oglindată, utilizarea placajelor PVC, a materialelor plastice de tip policarbonat, placarea soclurilor cu imitaţii de piatră, decorarea parapetelor pline cu decupaje în forme străine locului.

o Se vor evita amplasarea intalaţiilor/echipamentelor tehnice pe faţadele clădirilor (antene, contoare, etc).

o Se admit mansardări cu condiţia ca acestea să se realizeze numai în volumul existent al acoperişului.

ZONE DE SIGURANȚA ȘI PROTECȚIE SANITARĂ:

1. Autorizarea lucrărilor de construire în interiorul zonelor de protecţie pe baza normelor sanitare se face numai pe baza şi în conformitate cu avizul Direcţiei de Sănătate Publică.

2. Se vor dimensiona şi institui perimetrele de protecţie hidro-geologică de pro-tecţie şi zonele de protecţie sanitară (cu regim sever şi de restricţie) la sursele şi instalaţi -ile de alimentare cu apă potabilă în sistem centralizat existente şi propuse (foraje, rezer-

13

Page 14: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

voare, aducţiuni, instalaţii de tratare, reţele de distribuţie) în conformitate cu legile în vigoare.

3. Fosele septice vidanjabile şi impermeabilizate se vor amplasa la distanţele minime de 3 m faţă de conductele reţelei de apă potabilă, 10 m faţă de locuinţele vecine, minim 20 m faţă de sursele locale de apă potabilă (fântâni, pompe de mână, izvoare cap-tate etc.).

4. Se vor asigura zone de protecţie sanitară între zonele de locuit, zonele de odihnă, zonele social-culturale etc. şi întreprinderile agricole, agro-zootehnice şi industri-ale sau o serie de unităţi care pot polua factorii de mediu sau pot produce disconfort şi un -ele riscuri sanitare ( cimitire, staţie de epurare etc.) în conformitate cu OMS 119/2014 ac-tualizată.

Extras din OMS 119/2014 – zone de protecție sanitară:ART. 11 (1) Distanţele minime de protecţie sanitară între teritoriile protejate şi o serie de unităţi care produc disconfort şi riscuri asupra sănătăţii populaţiei sunt următoarele: - Ferme de cabaline, între 6 - 20 capete: ......................................................... 50 m - Ferme de cabaline, peste 20 capete: ............................................................ 100 m - Ferme şi crescătorii de taurine, între 6 - 50 capete: .......................................... 50 m - Ferme şi crescătorii de taurine, între 51 - 200 capete: ....................................... 100 m - Ferme şi crescătorii de taurine, între 201 - 500 capete: ...................................... 200 m - Ferme şi crescătorii de taurine, peste 500 de capete: ........................................ 500 m- Ferme de păsări, între 51 - 100 de capete: ........................................................ 50 m - Ferme de păsări, între 101 - 5.000 de capete: .................................................. 500 m - Ferme şi crescătorii de păsări cu peste 5.000 de capete şi complexuri avicole in-dustriale: .......................................................................................................... 1.000 m - Ferme de ovine, caprine: .......................................................................... 100 m - Ferme de porci, între 7 - 20 de capete: ......................................................... 100 m - Ferme de porci, între 21 - 50 de capete: ........................................................ 200 m - Ferme de porci, între 51 - 1.000 de capete: .................................................... 500 m

14

Page 15: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- Complexuri de porci, între 1.000 - 10.000 de capete: ..................................... 1.000 m - Complexuri de porci cu peste 10.000 de capete: ............................................ 1.500 m - Ferme şi crescătorii de iepuri între 100 şi 5.000 de capete: ................................ 100 m - Ferme şi crescătorii de iepuri cu peste 5.000 de capete: ..................................... 200 m - Ferme şi crescătorii de struţi: ..................................................................... 500 m - Ferme şi crescătorii de melci: ...................................................................... 50 m - Spitale, clinici veterinare: ........................................................................... 30 m - Grajduri de izolare şi carantină pentru animale: ............................................... 100 m - Adăposturi pentru animale, inclusiv comunitare: .............................................. 100 m - Abatoare, târguri de animale vii şi baze de achiziţie a animalelor: ............................................................................................................. 500 m - Depozite pentru colectarea şi păstrarea produselor de origine animală: ..............................................................................................................300 m - Platforme pentru depozitarea dejecţiilor animale din exploataţiile zootehnice, plat-forme comunale: ............................................................................................... 500 m - Platforme pentru depozitarea dejecţiilor porcine: .......................................... 1.000 m - Staţii de epurare a apelor reziduale de la fermele de porcine: ………………………………… 1.000 m - Depozite pentru produse de origine vegetală (silozuri de cereale, staţii de tratare a seminţelor) .............................................................................................. 200 m - Staţii de epurare a apelor uzate: ................................................................. 300 m - Staţii de epurare de tip modular (containerizate): ............................................ 100 m - Staţii de epurare a apelor uzate industriale: .................................................... 300 m - Paturi de uscare a nămolurilor: ................................................................... 300 m - Bazine deschise pentru fermentarea nămolurilor: ........................................... .. 500 m

15

Page 16: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- Depozite controlate de deşeuri periculoase şi nepericuloase: ............................. 1.000 m - Incineratoare pentru deşeuri periculoase şi nepericuloase: ………………………………………….. 500 m - Crematorii umane: ................................................................................ 1.000 m - Autobazele serviciilor de salubritate: ............................................................ 200 m - Staţie de preparare mixturi asfaltice, betoane ................................................. 500 m - Bazele de utilaje ale întreprinderilor de transport: ............................................. 50 m - Depozitele de combustibil, fier vechi şi ateliere de tăiat lemne: …………….………………….... 50 m - Parcuri eoliene: .................................................................................... 1.000 m - Parcuri fotovoltaice: .................................................................................500 m - Cimitire şi incineratoare animale de companie: ................................................ 200 m - Cimitire umane (în cazul obiectivelor care dispun de aprovizionare cu apă din sursă proprie) .............................................................................................................. 50 m - Rampe de transfer deşeuri ......................................................................... 200 m

ZONE DE SIGURANȚA ȘI PROTECȚIE PENTRU INFRASTRUCTURA TEHNICĂ:

1. Zona de protecție la liniile electrice coincide cu zona de siguranță.2. Conform „Norme tehnice privind delimitarea zonelor de protecţie şi de sigu-

ranţă aferente capacităţilor energetice (Ordinul ANRE nr.4/09.03.2007 modificat şi comple-tat cu Ordinul ANRE nr.49/29.11.2007) lăţimea zonei de protecţie şi de siguranţă a liniilor electrice aeriene este de : 12 m din ax pentru LEA 20kV, 20 m din ax pentru LEA 110 kV.

3. Pentru posturi de transformare de tip aerian, zona de protecţie este delimi-tată de conturul fundaţiei stâlpilor şi de protecţia la sol a platformei suspendate; pentru posturi de transformare, cabine de secţionare îngrădite, zona de protecţie este delimitată de îngrădire, pentru posturi de transformare, cabine secţionate îngrădite, zona de pro-tecţie este delimitată de suprafaţa fundaţiei extinsă cu câte 0,2 m pe fiecare latură; pen-tru posturi de transformare amplasate la sol, îngrădite, zona de siguranţă este extinsă în spaţiu delimitat la distanţa de 20 m de la limita zonei de protecţie.

16

Page 17: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

ZONE CU RISC GEOTEHNIC1. În zonele cu risc geotehnic se impun interdicţii temporare de construire până

la soluţionarea problemelor geotehnice.2. Pentru zonele care cuprind terenurile situate în pantă unde stabilitatea

terenului este relativ bună (zone cu risc de alunecare), pentru menţinerea acesteia în cazul executării unei excavaţii în versant, se pune problema menţinerii echilibrului existent în zonă. În acest sens se recomandă următoarele amenajari:

- amplasarea de construcţii care să profite de panta terenului (construcţii în trepte);- executarea unor lucrări de sprijinire şi consolidare: terasări, drenuri, taluzări, ziduri

de sprijin, plantaţii de arbori cu rădăcini pivotante etc.- în aceste zone nu se vor executa decapări (excavaţii) fără sprijiniri;3. La amplasarea de noi construcţii se va ţine seama de reţelele subterane şi

supraterane existente şi, nu în ultimul rând, de asigurarea stabilităţii construcţiilor existente.

4. Pentru zonele cu risc geotehnic generate de alunecări de teren se poate ridica interdicţia temporară de construire şi se poate emite autorizaţie de construire în baza unui STUDIU GEOTEHNIC solicitat prin Certificat de Urbanism, studiu prin care să se stabilească dacă există soluţii de fundare pentru fiecare caz în parte, soluţii care să elimine riscurile pe întreaga perioadă de exploatare a construcţiei.

CAI DE COMUNICATII:1. Străzile propuse în noile enclave sau extinderi vor fi minimim de categoria a III-a,

excepţie făcând străzile cu lungimi mai mici de 150 m pentru care nu există posibilitatea de a se prelungi şi se vor amenaja ca nişte fundături;

2. Artera de circulaţie cu traseu înfundat nu va avea o lungime mai mare de 150,00 m şi va fi prevăzută la capătul înfundat cu buclă pentru întoarcerea autovehiculeor, cu raza de minim 6,00 m;

3. Străzile noi se vor realiza respectând profilele transversale tip întocmite pe planşele anexate.

4. Străzile noi propuse ce leagă două străzi existente vor prelua caracteristicile categoriei superioare cu care au tangenţă, cu condiţia ca parcelarul şi fondul construit existent să permită acest lucru.

5. Executarea lucrărilor edilitare ce afectează suprafaţa străzilor (carosabil şi trotuar) se vor aproba doar cu condiţia, ca la terminarea acestora să se refacă sistemul rutier (stratificaţie, grosime stratificaţie şi tip de îmbrăcăminte) cel puțin identic cu cel existent la începerea lucrărilor

17

Page 18: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

DREPTUL DE PARCELARE:Prin parcelare se înţelege operaţiunea de proiectare urbanistică prin care se

determină divizarea în 4 sau mai multe părţi alăturate a uneia sau mai multor proprietăţi funciare distincte, destinate construirii, în scopul de a fi sau nu înstrăinate prin cedări, concesionări sau vânzări a loturilor rezultate; (art.30 R.G.U)

1. Se înţelege prin parcelă, suprafaţa de teren situată într-o unitate administrativ-teritorială pe un amplasament bine stabilit, având o singură categorie de folosinţă şi aparţinând unui proprietar sau mai multor proprietari, în indiviziune; (Legea 7/1996 şi Norme tehnice de introducere a cadastrului general aprobate cu Ordinul MAP 534/2001)

2. Faptul de a proiecta sau construi mai mult de patru clădiri pe o parcelă, constituind un singur trup, este considerat din punct de vedere al autorizării construcţiilor , ca parcelare, în sensul celor prevăzute anterior;

3. Proprietarii suprafeţelor de teren pe a căror întindere se pot construi patru sau mai multe locuinţe sau clădiri de orice natură, respectând prevederile prezentului regulament, au dreptul să le parceleze. Dreptul de parcelare este supus, în afară de prevederile înscrise în reglementările legale, dispoziţiilor prezentului regulament.

CONDIȚII DE REALIZARE A PARCELĂRILOR NOI:Pentru terenurile care necesită parcelări, este obligatorie întocmirea unui PUZ de

parcelare care să fie redactat pe o ridicare topo actualizată, PUZ care va reglementa poziţia exactă a străzilor, racordarea la reţelele edilitare, forma parcelelor, retrageri faţă de aliniament, limite laterale şi posterioare, etc.

DISTANȚE MINIME ȘI FORMA PARCELELOR:Pentru ca o parcelă să poată fi construibilă trebuie să indeplinească anumite

cerințe privind suprafaţa, deschiderea la stradă şi adâncimea (prevăzute mai jos); fiecare condiţie de minimum se va considera separat pentru fiecare dimensiune, cât şi pentru suprafeţe, ele trebuind să fie respectate simultan.

Prezentul regulament stabileste distanțele minime și formele parcelelor construibile diferențiat, pe categorii de funcţiuni și UTR-uri.

UNITATEA DE CARACTER ARHITECTURAL A PARCELĂRILOR

18

Page 19: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- Toate clădirile ce urmează a se construi pe parcelele rezultate din diviziunea unei singure proprietăţi sau pe parcele în indiviziune, trebuie să fie concepute şi executate într-o coerenţă de caracter arhitectural, astfel încât toate clădirile să apară ca un întreg armonios;

- O dată cu planul urbanistic de parcelare, trebuie prevăzut un număr de norme generale după care urmează a fi realizate construirea grupului de clădiri şi ambientarea lui cu plantaţii şi elemente de mobilier urban.

II. PRESCRIPȚII SPECIFICE ZONELOR/SUBZONELOR FUNCȚIONALE CONSTITUITE

ZC – ZONA CENTRALĂ ZC – Zona centrală

L - ZONA PENTRU LOCUINŢE ŞI FUNCŢIUNI COMPLEMENTAREL 1 – Locuinţe de tip rural cu anexe gospodăreşti şi grădini cultivate pentru pro-

ducţie agricolă;L 2 – Locuinţe de tip case de vacanță/turism/agrement.

IS – ZONA INSTITUTII PUBLICE ȘI SERVICII:IS 1 – Unităţi socio-culturale;IS 2 – Unităţi comerciale şi servicii;IS 3 – Unităţi de învăţământ;IS 4 – Unități mixte pentru turism și servicii.

A - ZONA DE ACTIVITĂȚI PRODUCTIVEA 1 - Unităţi industriale şi depozite:

A 1a – Unități industriale și de depozitare existente, dispersate în cadrul co-munei;

A 1b – Unități industriale și de depozitare propuse ca zone compacte;A2 – Unităţi agrozootehnice.

V - ZONA SPAŢII VERZI, AGREMENT ŞI SPORTV 1 - Spaţii verzi publice – amenajări sportive, parcuri V 2 - Spaţii verzi pentru protecţia cursurilor de apă şi zonelor umede;V 3 - Culoare de protecţie faţă de infrastructura tehnică.

T - ZONA TRANSPORTURILORT 1 - Transporturi rutiere.

G - GOSPODĂRIE COMUNALĂ, CIMITIREG 1 - Cimitire

TE - CONSTRUCȚII TEHNICO-EDILITARE

III. PRESCRIPȚII SPECIFICE UNITĂŢILOR TERITORIALE DE REFERINȚĂ STABILITE:

19

Page 20: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

ZIR –ZONE ISTORICE DE REFERINȚĂ:ZIR 1 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului UNESCO Biserica ,,Intrarea Maicii Domnului" (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT, CU PERSPECTIVE ASUPRA MONUMENTULUI);ZIR 1a – Incinta monument UNESCO;ZIR 1b – Zona aflată în imediata vecinătate a incintei monumentului UNESCO (CU VALOARE ISTORICĂ); ZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT);ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ (CU VALOARE DE PEISAJ CULTURAL)

IV. ZONE DIN EXTRAVILAN

ZONE REZERVATE PENTRU TERENURILE AGRICOLE

ZONE REZERVATE PENTRU TERENURILE FORESTIERE

V. ANEXE

ZC - ZONA CENTRALĂ

ZC – Zona centrală

SECTIUNEA I : UTILIZARE FUNCTIONALĂ

ARTICOLUL 1 - UTILIZĂRI ADMISE

ZC:- Funcţiunea dominantă: instituţii publice şi servicii: unități de interes public

(administrative, de cultură, de învăţământ, de sănătate, de cult), construcţii pentru turism şi agrement, comerţ, servicii, etc

- Locuinţe individuale cu regim de construire izolat, cuplat- Lucrări de reabilitare şi/sau extindere ale clădirilor existente- Alei pietonale, accese, parcaje, spații verzi, mobilier urban, locuri de joacă- Echipamente tehnico-edilitare

ARTICOLUL 2 - UTILIZĂRI ADMISE CU CONDIȚIONĂRI

ZC:- Amenajarea zonelor centrale va avea ca prioritate asigurarea dotărilor publice

necesare localității.- inserţia clădirilor noi se va putea face numai dacă nu sunt afectate spaţiile verzi

şi parcajele amenajate, iar noile construcţii respectă reglementările zonei; - este obligatoriu ca în zonele afectate de inundații să se efectueze lucrări de

regularizare și îndiguiri;

20

Page 21: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- în zonele din intravilan cu risc de inundabilitate, autorizația de construire se va emite numai dacă beneficiarul asigură prin lucrări suplimentare înlăturarea riscului de inundabilitate (prin lucrări de regularizare, îndiguire, etc) și numai în baza unui aviz de la Sistemul de Gospodărire a Apelor și declarație pe proprie răspundere.

ARTICOLUL 3 - UTILIZARI INTERZISE

ZC:Se interzic urmatoarele utilizari:

- Orice alte activităţi cu excepţia celor menţionate la art. 1 şi 2- Lucrari de terasament de natură să afecteze amenajările din spaţiile publice și

construcțiile de pe parcelele adiacente şi/sau care pot sa provoace scurgerea apelor pe parcelele vecine sau care impiedică evacuarea și colectarea rapidă a apelor meteorice.

- Se interzice demolarea construcțiilor cu valoare arhitecturală vernaculară.

SECTIUNEA II: CONDIȚII DE AMPLASARE, ECHIPARE ȘI CONFIGURAREA CLĂDIRILOR

ARTICOLUL 4 - CARACTERISTICI ALE PARCELELOR (SUPRAFEȚE, FORME, DIMENSIUNI)ZC:

- în cazul în care sunt necesare reparcelări, în mai mult de 3 parcele, acestea se vor realiza numai conform PUZ cu avizul DJC Maramureș

- pentru ca o parcelă să fie construibilă trebuie să fie respectate următoarele condiții :

o front la stradă de minimum 12 m pentru clădiri izolate sau cuplateo suprafața minimă a parcelei de 200 m2 pentru clădiri amplasate izolat sau

cuplateo adâncime mai mare sau cel puțin egală cu lățimea parcelei.

ARTICOLUL 5 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAȚĂ DE ALINIAMENT

ZC:- amplasarea clădirilor față de aliniament se va realiza la o distanță de cel puțin 1

metru, conform specificului local. - orice intervenție (construcție nouă, reconstruiri) între două construcții la aliniament

se va face tot în aliniament; - așezarea unei construcții noi între una retrasă și una la aliniament se va face la

aliniament, cu tratarea fără calcan a fațadei dinspre casa retrasă.

21

Page 22: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- Gardurile și clădirile vor fi retrase față de axul drumului județean cu minim 12 metri, respectiv cu minim 10 m față de axul drumului comunal, pentru asigurarea dezvoltării capacității de circulație a drumurilor publice în traversarea localităților rurale, conform art. 19, pct. (3) din Ordonanța nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.

ARTICOLUL 6 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAȚĂ DE LIMITELE LATERALE ȘI POSTERIOARE ALE PARCELELOR

ZC:- în cazul în care clădirile vor fi dispuse izolat, clădirile se vor retrage față

de limitele de proprietate în mod obligatoriu conform Codului Civil, respectiv la minim 0,60 m față de limita de proprietate atunci când pe acea fațadă nu sunt ferestre, respectiv minim 2,00 m când pe acea fațadă sunt ferestre. Fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări neparalele cu linia de hotar spre fondul învecinat sunt interzise la o distanţă mai mică de un metru. Se poate construi pe limita de proprietate numai cu acordul vecinului.

- în cazul existenţei unui calcan vecin, clădirile se vor lipi de acesta; clădirile se vor retrage în mod obligatoriu de la latura opusă calcanului existent cu o distanţă minim egală cu jumătate din înălţimea clădirii, măsurată la cornişa superioară sau la atic în punctul cel mai înalt, dar nu mai puţin de 3,00 metri;

- garajele se vor putea alipi limitelor laterale ale parcelelor, cu condiţia ca înălţimea calcanului rezultat să nu depăşească 2,2 m și numai cu acordul vecinilor;

- în toate cazurile, clădirile se vor retrage faţă de limita posterioară la o distanţă de cel puţin 5.0 metri.

ARTICOLUL 7 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR UNELE FAȚĂ DE ALTELE PE ACEEAȘI PARCELĂ

ZC:- clădirile vor respecta între ele distanțe egale cu jumătate din înălțimea clădirilor

măsurată la cornișă, dar nu mai puțin de 3 metri.

ARTICOLUL 8 - CIRCULAȚII ȘI ACCESE

ZC:- parcela este construibilă numai dacă are asigurat un acces carosabil de minim

3,5 metri lăţime pentru o singură bandă de circulație (maxim 30 m lungime), respectiv minum 7 m lățime pentru două benzi de circulație, dintr-o circulaţie publică în mod direct sau prin drept de trecere legal obţinut prin una din proprietăţile învecinate;

- pentru accese pietonale şi carosabile din interiorul parcelelor se vor utiliza învelitori permeabile.

22

Page 23: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

ARTICOLUL 9 - STAȚIONAREA AUTOVEHICOLELOR

ZC:- staționarea autovehicolelor necesare funcționării diferitelor activități, conform

normelor, se admite numai în interiorul parcelei, deci în afara circulațiilor publice sau în parcări publice amenajate cu locuri închiriate;

- locurile de parcare se dimensionează conform normelor specifice şi se dispun în construcţii supra/subterane sau în parcaje amenajate la sol care vor fi plantate cu minim un arbore la 4 maşini şi vor fi înconjurate cu gard viu de 1,20 m. înălţime;

Pentru constructii de locuinte, vor fi prevazute locuri de parcare dupa cum urmeaza :- cate un loc de parcare la 1-5 locuinte unifamiliale cu lot propriu- cate un loc de parcare la 1-3 apartamente pentru locuinte semicolective cu acces

propriu si lot folosit in comun.- cate un loc de parcare la 2-10 apartamente in locuinte colective cu acces si lot in

comun.

Pentru constructiile de cult numarul spatiilor de parcare va fi stabilit in functie de obiectiv, avandu-se in vedere minim 5 locuri de parcare.

- Pentru constructiile culturale vor fi prevazute locuri de parcare pentru vizitatori si spectatori si personal, dupa cum urmeaza :

- cate un loc de parcare la 50 mp spatiu de expunere- un loc la 10-20 locuri in sala

Pentru institutiile financiar-bancare cate un loc de parcare la 20 de salariati si un spor de 50% pentru clienti ; in functie de destinatia cladirii si de amplasament, parcajele pentru salariati pot fi impreuna cu cele ale clientilor, adiacent drumului public.

- pentru constructiile comerciale vor fi prevazute locuri de parcare pentru clienti dupa cum urmeaza :

- un loc de parcare la 200 mp suprafata desfasurata a constructiei pentru unitati de pana la 400 mp

- un loc de parcare la 100 mp suprafata desfasurata a constructiei pentru unitati de 400-600 mp

- un loc de parcare la 50 mp suprafata desfasurata a constructiei pentru complexe comerciale de 600-2000 mp

23

Page 24: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- un loc de parcare la 40mp suprafata desfasurata a constructiei pentru complexuri comerciale de peste 2000 mp.

- pentru restaurante va fi prevazut cate un loc de parcare la 5-10 locuri de masa; la acestea se vor adauga spatiile de parcare sau garare a vehiculelor proprii, care pot fi amplasate independent de parcajele clientilor.

- pentru constructiile de sanatate va fi prevazut cate un loc de parcare la 4 persoane angajate, cu un spor de 10%.

Pentru toate categoriile de constructii de invatamant vor fi prevazute 3-4 locuri de parcare la 12 cadre didactice.

Pentru toate categoriile de constructii si amenajari sportive vor fi prevazute locuri de parcare pentru personal, pentru public si pentru sportivi, in functie de capacitatea constructiei, dupa cum urmeaza :

-pentru complexuri sportive, sali de antrenament sau de competitie, un loc de parcare la 5-20 de locuri

- la cele de mai sus se va adauga un 1-3 locuri de parcare pentru autocar.

ARTICOLUL 10 - INĂLȚIMEA MAXIMĂ ADMISIBILĂ A CLĂDIRILORZC:

Regim de inălțime maxim admis : S/D+P+1+M- Inălțimea maximă admisă la cornişă : 8 m- Inălțimea maximă admisă la coamă : 12 m

ARTICOLUL 11 - ASPECTUL EXTERIOR AL CLĂDIRILORZC:

Clădirile noi sau modificările / reconstrucţiile de clădiri existente se vor integra în caracterul general al zonei şi se vor armoniza cu clădirile învecinate ca arhitectură şi finisaje; Acestea vor conserva structura morfo-spaţială specifică arhitecturii vernaculare din zonă şi din localitate şi vor avea volumetria simplă, fațadele se vor armoniza cu vecinătățile, culorile folosite nu vor fi stridente.

În amenajarea acestei zone se impune păstrarea componentelor valoroase prin intervenția cu prudență la amenajarea clădirilor existente, la eliminarea unor clădiri aflate în stare degradată.

Amenajarea zonelor se va realiza îmbinând confortul modern cu bunele practici tradiţionale de edificare respectând următoarele condiţionări:

Pentru clădirile existente:

24

Page 25: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- Lucrările de reabilitare a clădirilor se vor realiza cu următoarele condiţii:o Să se păstreze arhitectura specifică a localității o se vor păstra elementele originale ale cădirilor - volumetria, panta şi

apele acoperişului, raportul plin/gol al faţadeloro se vor folosi materiale naturale/tradiţionale - lemn, piatră, iar pentru in-

velitori ţiglă, șindrilă sau tablă finisată fără strălucire - se interzice folosirea materialelor strălucitoare, se vor folosi culorile din anexa – pale-tar de culori ; pentru învelitori se interzic culorile puternice, se recomandă cărămiziu sau maro.

o se vor păstra prin recondiţionare ferestrele iniţiale, prin menţinerea tâm-plăriei şi dispunerea canatelor; se interzice montarea sticlei fumurii sau oglindate şi a tâmplăriilor PVC;

o se interzice montarea uşilor decorative cu elemente de sticlă oglindată, utilizarea placajelor PVC, a materialelor plastice de tip policarbonat, placarea soclurilor cu imitaţii de piatră, decorarea parapetelor pline cu decupaje în forme străine locului.

o Se interzice amplasarea intalaţiilor/echipamentelor tehnice pe faţadele clădirilor (antene TV, contoare, etc).

Pentru construcţii noi:- se admite realizarea de construcţii noi cu următoarele condiţii:

o Să se realizeze în condiţiile necesităţilor actuale de confort, îmbinând tehnologiile moderne cu elementele de specificitate ale arhitecturii locale

o să nu reprezinte o intervenţie agresivă asupra sitului, sa respecte arti-colele aferente prezentului regulament.

CONDIŢII DE REALIZARE A CLĂDIRILOR NOI:

- Volumetria clădirilor va fi simplă, cu proporţii armonioase. Construcţiile vor avea un regim de înălţime mic ; vor fi aşezate rațional pe teren (pante, scurgeri de apă, vizibilitate, orientare faţă de punctele cardinale şi faţă de elementele de ambient ale cadrului natural/construit, faţă de repere de interes).

- Paramentul va fi finisat conform tradiţiei locale. Nu se admit culori stridente, sat-urate. Se recomandă culorile pastelate (alb, albastru, verde, crem, conform paletarului de culori anexat). Se interzic materialele strălucitoare (inox).

- Raportul plin/gol va fi adaptat tipologiei locale; ferestrele vor fi dreptunghiulare sau pătrate

25

Page 26: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- Tâmplăria va fi realizată conform tipologiilor de inspiraţie locală - Elementele adiacente construcţiei (terase, scări exterioare, stâlpi, parapeţi, bal-

ustrade, etc) vor fi concepute şi realizate conform tehnicilor locale; nu se admit con-fecţii metalice aparente, baluştri, ornamente din plastic.

- Acoperişul va avea o formă geometrică simplă şi se va realiza de tip şarpantă în două sau patru ape cu pante peste 30 grade.

- Învelitorile vor fi realizate din materiale tradiţionale: lemn, materiale ceramice (ţiglă) de culori cărămiziu sau maro.

- Tinichigeria va fi concepută cu geometrie simplă, discretă;- Anexele gospodăreşti vor respecta arhitectura clădirii principale.

ARTICOLUL 12 - CONDIȚII DE ECHIPARE EDILITARĂZC:

- toate cladirile vor fi racordate la retele tehnico - edilitare publice în măsura realizării acestora.

- toate noile branșamente vor fi realizate îngropat.- se va asigura evacuarea rapidă și dirijarea apelor prin șanțuri spre pârâuri.- în situația echipării individuale, se va respecta distanța de 10 m între puțuri forate

și construcțiile învecinate și 20 de metri între puțuri și fosa septică sau bazinul vidanjabil;- orice echipamente (de climatizare, firide de racord/bransament, contoare, antene

TV, s.a.m.d.) vor fi montate astfel încât sa nu fie vizibile din spațiul public.

ARTICOLUL 13. SPAȚII LIBERE ȘI SPAȚII PLANTATEZC:

- spațiile libere din incinte vor fi plantate în proporţie de cel puţin 30% din suprafaţa parcelei.

ARTICOLUL 14. ÎMPREJMUIRI :

ZC:- împrejmuirile se vor realiza conform arhitecturii tradiţionale. Inălţimea acestora nu

trebuie să depăşească 1,50 m – conform specificului zonei, cu excepţia porţilor.

SECTIUNEA III: POSIBILITĂȚI MAXIME DE OCUPARE ȘI UTILIZARE A TERENULUI

ARTICOLUL 15 - PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (POT)

ZC:POT maxim = 50%

26

Page 27: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

ARTICOLUL 16 - COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (CUT)

ZC:CUT maxim = 1,0

L - ZONA PENTRU LOCUINŢE ŞI FUNCŢIUNI COMPLEMENTARE

GENERALITATI: CARACTERUL ZONEI

L 1 – Locuinţe de tip rural cu anexe gospodăreşti şi grădini cultivate pentru producţie agricolă

Subzona are funcţiunea predominantă de locuinţe individuale, majoritatea având un regim de înălțime mic (parter sau demisol și parter), dezvoltate în timp, evidențiându-se trei tipuri majore de arhitectură: vernaculară, de perioadă comunistă – case tip, de perioadă post – comunistă. Prezintă o diversitate de situaţii din punctul de vedere al calităţii şi viabilităţii, precum si o ilustrare a evoluţiei localităţilor.

Tipologia locuinţelor existente în Comuna BÂRSANA este caracteristică zonelor ru-rale, cu regim de construire izolat, înălţime mică şi anexe pentru creşterea animalelor.

Gospodăria este structurată de regulă pe o parcelă cu planimetrie dreptunghiulară alungită, cu latura scurtă la stradă. Dimensiunile sunt de peste 15 metri la stradă şi o a doua lungime, cu o variabilitate mai mare datorită condiţiilor geografice.

Restricţii impuse :- Este obligatoriu ca în zonele afectate de inundaţii să se efectueze lucrări de regula-

rizare şi indiguiri.- Este obligatoriu ca în zonele cu risc de producere a alunecărilor de teren să se efec-

tueze studii şi expertize geotehnice, pentru orice lucrări de construire, reconstruire, extindere, modernizare sau lotizare, care să stabilească măsurile de prevenire/înla-turare a fenomenelor.

SECTIUNEA I : UTILIZARE FUNCȚIONALĂ

ARTICOLUL 1 - UTILIZĂRI ADMISE

L1:- Locuinţe individuale - Clădiri anexe cu rol de adăposturi de animale, de depozitare, bucătărie de vară,

garaje etc.

27

Page 28: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- Se admit funcţiuni complementare, a căror reglementări vor fi preluate de la articolele zonei/ subzonei sau UTR-ului în care se încadrează:

- aferente zonei IS: unităţi de interes public, spaţii administrative, financiar-bancare, comerciale (de capacitate redusă), de cult, de învaţământ, de cultură, de sănătate, structuri de primire turistică (pensiuni și agropensiuni), servicii, cabinete individuale

- aferente subzonei V1 - spaţii verzi publice amenajate, mobilier urban, locuri de joacă, construcţii şi amenajări sportive.

- aferente zonei TE Echipamente tehnico-edilitare- Alei pietonale, accese, parcaje.

ARTICOLUL 2 - UTILIZĂRI ADMISE CU CONDIȚIONĂRI

L1:- Autorizarea executării construcţiilor care prin destinaţie, necesită spaţii de

parcare se admite numai dacă există posibilitatea realizării acestora în afara domeniului public (Art. 33 din RGU), de preferat pe parcela aferentă.

- Se admit amenajări care contribuie la confortul locuirii (chioşc umbra - servire masa, pergole, teren sport – cu respectarea condiţiilor înscrise în Codul civil, de nivel admis de zgomot, de servitute de vedere, de scurgere a apelor pluviale)

- Se admite autorizarea executării de mici ateliere manufacturiere nepoluante care nu necesită volum mare de transport, iar atât activitatea, cât şi depozitarea materialelor se realizează în exclusivitate în interiorul clădirilor.

- se admit reconstruiri, extinderi ale clădirilor existente.

ARTICOLUL 3 - UTILIZĂRI INTERZISE

Se interzic următoarele utilizări:- Demolarea clădirilor identificate cu arhitectură vernaculară.- orice alte funcţiuni decât cele prevazute la articolele 1 şi 2.- lucrări de terasament de natură să afecteze amenăjarile din spaţiile publice şi

construcţiile de pe parcelele adiacente, care pot să provoace scurgerea apelor pe parcelele vecine sau care impiedică evacuarea şi colectarea rapidă a apelor meteorice.

SECTIUNEA II: CONDIȚII DE AMPLASARE, ECHIPARE ȘI CONFIGURAREA CLĂDIRILOR

ARTICOLUL 4 - CARACTERISTICI ALE PARCELELOR (SUPRAFETE, FORME, DIMENSIUNI)

28

Page 29: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

L1:Pentru a fi construibilă, o parcelă trebuie să îndeplinească următoarele condiții :

- front la stradă de minimum 12 m pentru clădiri izolate sau cuplate- suprafața minimă a parcelei de 200 m2 pentru clădiri amplasate izolat sau cu-

plate- adâncime mai mare sau cel puțin egală cu lățimea parcelei.

ARTICOLUL 5 - AMPLASAREA CLADIRILOR FATA DE ALINIAMENT

L1:- clădirile se vor retrage de la aliniament la o distanţă de minim 1 metru de la aliniament, conform specificului local; - în situaţiile în care există alinieri unitare (aceeaşi retragere faţă de aliniament pe cel puţin patru parcele alăturate şi învecinate pe acelaşi front), clădirile se vor retrage cu aceeaşi distanţă faţă de aliniament precum clădirile alăturate (numai în cazul în care este o soluţie judicioasă);- pentru parcele de colţ, retragerea se va respecta faţă de ambele aliniamente- Gardurile și clădirile vor fi retrase față de axul drumului județean cu minim 12

metri, respectiv cu minim 10 m față de axul drumului comunal, pentru asigurarea dezvoltării capacității de circulație a drumurilor publice în traversarea localităților rurale, conform art. 19, pct. (3) din Ordonanța nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.

ARTICOLUL 6 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAȚĂ DE LIMITELE LATERALE ȘI POSTERIOARE ALE PARCELELOR

L1:- în cazul în care clădirile vor fi dispuse izolat, clădirile se vor retrage față

de limitele de proprietate în mod obligatoriu conform Codului Civil, respectiv la minim 0,60 m față de limita de proprietate atunci când pe acea fațadă nu sunt ferestre, respectiv minim 2,00 m când pe acea fațadă sunt ferestre. Fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări neparalele cu linia de hotar spre fondul învecinat sunt interzise la o distanţă mai mică de un metru. Se poate construi pe limita de proprietate numai cu acordul vecinului.

- în cazul existenţei unui calcan vecin, clădirile se vor lipi de acesta; clădirile se vor retrage în mod obligatoriu de la latura opusă calcanului existent cu o distanţă minim egală cu jumătate din înălţimea clădirii, măsurată la cornişa superioară sau la atic în punctul cel mai înalt, dar nu mai puţin de 3,00 metri;

- garajele se vor putea alipi limitelor laterale ale parcelelor, cu condiţia ca înălţimea calcanului rezultat să nu depăşească 2,2 m și numai cu acordul vecinilor;

29

Page 30: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- în toate cazurile, clădirile se vor retrage faţă de limita posterioară la o distanţă de cel puţin 5.0 metri.

ARTICOLUL 7 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR UNELE FAȚĂ DE ALTELE PE ACEEAȘI PARCELĂ

L1:- clădirile vor respecta între ele distanţe egale cu jumatate din media înălţimilor clădirilor măsurate la cornişă, dar nu mai puţin de 3 metri.

ARTICOLUL 8 - CIRCULAȚII ȘI ACCESE

L1:- parcela este construibilă numai dacă are asigurat un acces carosabil de minim

3,5 metri lăţime pentru o singură bandă de circulație (maxim 30 m lungime), respectiv minum 7 m lățime pentru două benzi de circulație, dintr-o circulaţie publică în mod direct sau prin drept de trecere legal obţinut prin una din proprietăţile învecinate;

- pentru accese pietonale şi carosabile din interorul parcelelor se recomandă utilizarea învelitorilor permeabile.

ARTICOLUL 9 - STAȚIONAREA AUTOVEHICOLELOR

L1:- locurile de parcare se dimensionează conform normelor specifice şi se dispun în

construcţii supra/subterane sau în parcaje amenajate la sol care vor fi plantate cu minim un arbore la 4 maşini şi vor fi înconjurate cu gard viu de 1,20 m. înălţime;

Pentru constructii de locuinte, vor fi prevazute locuri de parcare dupa cum urmeaza :- cate un loc de parcare la 1-5 locuinte unifamiliale cu lot propriu- cate un loc de parcare la 1-3 apartamente pentru locuinte semicolective cu acces

propriu si lot folosit in comun.- cate un loc de parcare la 2-10 apartamente in locuinte colective cu acces si lot in

comun.Pentru celelalte tipuri de funcțiuni admise : conform prevederilor Regulamentului

General de Urbanism și a normativelor în vigoare.

ARTICOLUL 10 - ÎNĂLȚIMEA MAXIMĂ ADMISIBILĂ A CLĂDIRILOR

L1: Regim de înălțime maxim admis: S/D+P+MInaltimea maxima a nivelului conventional : 3 m.Inălțimea maximă admisă la cornişă: 5 m

30

Page 31: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

Inalțimea maximă admisă la coamă : 10 m

ARTICOLUL 11 - ASPECTUL EXTERIOR AL CLADIRILOR

L1:- Volumetria clădirilor va fi simplă, cu proportii armonioase. Construcţiile vor fi aşez-

ate rational pe teren (pante, scurgeri de apă, vizibilitate, orientare faţă de punctele cardinale şi faţă de elementele ambient ale cadrului natural/construit, faţă de repere de interes)

- Paramentul va fi finisat conform tradiţiei locale. Se vor folosi cu preponderență materiale naturale: piatră, lemn, ţiglă ceramică. Nu se admit culori stridente, satur-ate.Se vor alege culori din paletarul de culori anexat.

- Raportul plin/gol va fi adaptat tipologiei locale; ferestrele vor fi dreptunghiulare sau pătrate; nu se admit ferestre triunghiulare, trapezoidale, rotunde, poligonale.

- Tâmplăria va fi proiectată şi realizată conform tipologiilor de inspiraţie locală- Elementele adiacente construcţiei (terase, scări exterioare, stâlpi, parapeţi, bal-

ustrade, etc) vor fi concepute şi realizate conform tehnicilor locale; nu se admit con-fecţii metalice aparente, baluştri, ornamente din plastic. Se recomandă realizarea parapetilor balcoanelor din lemn sau sticla. Se interzice folosirea inoxului care este nespecific funcțiunilor de locuire ale zonei.

- Acoperişul va avea o formă geometrică simplă şi va fi de tip şarpantă în două sau patru ape.

- Învelitorile vor fi realizate din materiale tradiţionale: lemn, materiale ceramice. - Tinichigeria va fi concepută cu geometrie simplă, discretă;- Anexele gospodăreşti vor respecta arhitectura clădirii principale.

ARTICOLUL 12 - CONDIȚII DE ECHIPARE EDILITARĂ

L1:- toate cladirile vor fi racordate la retele tehnico - edilitare publice în măsura realizării acestora.- toate noile branşamente vor fi realizate îngropat, integrate în împrejmuire sau înzidite (în construcţie).- se recomandă echiparea clădirilor cu sisteme de furnizare a energiei regenerabile (generatoare solare, eoliene, geotermale, etc) - se va asigura evacuarea rapida şi dirijarea apelor prin şanţuri spre pârâuri.- se admit soluţii locale de echipare edilitară cu condiţia respectării normelor sanitare

şi asigurării posibilităţii de racordare la reţelele publice viitoare.

31

Page 32: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- deşeurile zootehnice rezultate din amenajări în gospodarii particulare se colectează şi se neutralizează prin compostare în instalatii care nu polueaza mediul şi nu produc disconfort, fiind amplasate la cel putin 10 m de ferestrele locuinţelor şi de cel puțin 25 m faţă de zona IS.

- Este permis sistemul individual de îndepărtare şi neutralizare a reziduurilor menajere cu condiţia prevenirii dezvoltării insectelor şi rozătoarelor. Locul de amplasare al depozitelor de reziduri în cadrul gospodăriilor se va alege astfel încât să nu producă disconfort vecinilor.

ARTICOLUL 13. SPAȚII LIBERE ȘI SPAȚII PLANTATE

L1:- spaţiile libere din incinte vor fi înierbate/plantate şi amenajate în procent de minim

50 % din suprafaţa parcelei, în special spre căile de circulaţie.

ARTICOLUL 14. ÎMPREJMUIRI :

L1:- împrejmuirile spre strada vor fi de maxim 1,50 m înaltime (cu exceptia portilor) și

se vor realiza din lemn sau nuiele.-

SECȚIUNEA III: POSIBILITĂȚI MAXIME DE OCUPARE ȘI UTILIZARE A TERENULUI

ARTICOLUL 15 - PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (POT)

L1: POT maxim = 35%

ARTICOLUL 16 - COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (CUT)

L1: CUT maxim = 0,9.

L2 – Locuinţe de tip case de vacanță/turism/agrement

Subzona are funcţiunea predominantă de locuinţe individuale si/sau sezoniere, cu regim de înălțime mic, de tip case de vacanta.

Restricţii impuse :- Este obligatoriu ca în zonele afectate de inundaţii să se efectueze lucrări de regula-

rizare şi indiguiri.- Este obligatoriu ca în zonele cu risc de producere a alunecărilor de teren să se efec-

tueze studii şi expertize geotehnice, pentru orice lucrări de construire, reconstruire,

32

Page 33: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

extindere, modernizare sau lotizare, care să stabilească măsurile de prevenire/înla-turare a fenomenelor.

- In zonele de protecție a drumului județean (20m din ax), respectiv a drumului co-munal (18 m din ax) se va solicita avizul administratorului drumului.

SECTIUNEA I : UTILIZARE FUNCȚIONALĂ

ARTICOLUL 1 - UTILIZĂRI ADMISE

L2:- Locuinţe individuale, case de vacanță- Clădiri anexe cu rol de adăposturi de animale, de depozitare, bucătărie de vară,

garaje etc.- Se admit funcţiuni complementare, a căror reglementări vor fi preluate

de la articolele zonei/ subzonei sau UTR-ului în care se încadrează:- aferente zonei IS: unităţi de interes public, financiar-bancare,

comerciale (de capacitate redusă), de cult, de învaţământ, de cultură, de sănătate, structuri de primire turistică (pensiuni și agropensiuni), servicii, cabinete individuale

- aferente subzonei V1 - spaţii verzi publice amenajate, mobilier urban, locuri de joacă, construcţii şi amenajări sportive.

- aferente zonei TE Echipamente tehnico-edilitare- Alei pietonale, accese, parcaje.

ARTICOLUL 2 - UTILIZĂRI ADMISE CU CONDIȚIONĂRI

L2:- Autorizarea executării construcţiilor care prin destinaţie, necesită spaţii de

parcare se admite numai dacă există posibilitatea realizării acestora în afara domeniului public (Art. 33 din RGU), de preferat pe parcela aferentă.

- Se admit amenajări care contribuie la confortul locuirii (chioşc umbra - servire masa, pergole, teren sport – cu respectarea condiţiilor înscrise în Codul civil, de nivel admis de zgomot, de servitute de vedere, de scurgere a apelor pluviale)

- Se admite autorizarea executării de mici ateliere manufacturiere nepoluante care nu necesită volum mare de transport, iar atât activitatea, cât şi depozitarea materialelor se realizează în exclusivitate în interiorul clădirilor.

- se admit reconstruiri, extinderi ale clădirilor numai în cazul respectării POT-ului şi CUT-ului prevăzute la secţiunea III, articolele 15 si 16.

33

Page 34: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

ARTICOLUL 3 - UTILIZĂRI INTERZISE

Se interzic următoarele utilizări:- orice alte funcţiuni decât cele prevazute la articolele 1 şi 2.- lucrări de terasament de natură să afecteze amenăjarile din spaţiile publice şi

construcţiile de pe parcelele adiacente, care pot să provoace scurgerea apelor pe parcelele vecine sau care impiedică evacuarea şi colectarea rapidă a apelor meteorice.

SECTIUNEA II: CONDIȚII DE AMPLASARE, ECHIPARE ȘI CONFIGURAREA CLĂDIRILOR

ARTICOLUL 4 - CARACTERISTICI ALE PARCELELOR (SUPRAFETE, FORME, DIMENSIUNI)

L2:Pentru a fi construibilă, o parcelelă trebuie să îndeplinească următoarele condiții :

- să aibă suprafaţa minimă de 500 mp şi un front la strada de minim 12,0 m. - adâncimea parcelei va fi mai mare sau egală cu lăţimea.

ARTICOLUL 5 - AMPLASAREA CLADIRILOR FATA DE ALINIAMENT

L2:- pentru alinieri variabile, clădirile se vor retrage de la aliniament la o distanţă de

minim 3 metri - în situaţiile în care există alinieri unitare (aceeaşi retragere faţă de aliniament pe

cel puţin patru parcele alăturate şi învecinate pe acelaşi front), clădirile se vor retrage cu aceeaşi distanţă faţă de aliniament precum clădirile alăturate (numai în cazul în care este o soluţie judicioasă).

- pentru parcele de colţ, retragerea se va respecta faţă de ambele aliniamente.- Gardurile și clădirile vor fi retrase față de axul drumului județean cu minim 12

metri, respectiv cu minim 10 m față de axul drumului comunal, pentru asigurarea dezvoltării capacității de circulație a drumurilor publice în traversarea localităților rurale, conform art. 19, pct. (3) din Ordonanța nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.

ARTICOLUL 6 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAȚĂ DE LIMITELE LATERALE ȘI POSTERIOARE ALE PARCELELOR

L2:- clădirile se vor retrage față de limitele de proprietate în mod obligatoriu conform

Codului Civil, respectiv la minim 0,60 m față de limita de proprietate atunci când pe acea fațadă nu sunt ferestre, respectiv minim 2,00 m când pe acea fațadă sunt ferestre.

34

Page 35: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

Fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări neparalele cu linia de hotar spre fondul învecinat sunt interzise la o distanţă mai mică de un metru. Se poate construi pe limita de proprietate numai cu acordul vecinului.

- în toate cazurile, clădirile se vor retrage faţă de limita posterioară la o distanţă de cel puţin 5.0 metri.

ARTICOLUL 7 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR UNELE FAȚĂ DE ALTELE PE ACEEAȘI PARCELĂ

L2:- clădirile vor respecta între ele distanţe egale cu jumatate din media înălţimilor clădirilor măsurate la cornişă, dar nu mai puţin de 3 metri.

ARTICOLUL 8 - CIRCULAȚII ȘI ACCESE

L2:- parcela este construibilă numai dacă are asigurat un acces carosabil de minim

3,5 metri lăţime pentru o singură bandă de circulație (maxim 30 m lungime), respectiv minum 7 m lățime pentru două benzi de circulație, dintr-o circulaţie publică în mod direct sau prin drept de trecere legal obţinut prin una din proprietăţile învecinate;

- pentru accese pietonale şi carosabile din interorul parcelelor se recomandă utilizarea învelitorilor permeabile.

ARTICOLUL 9 - STAȚIONAREA AUTOVEHICOLELOR

L2:- locurile de parcare se dimensionează conform normelor specifice şi se dispun în

construcţii supra/subterane sau în parcaje amenajate la sol care vor fi plantate cu minim un arbore la 4 maşini şi vor fi înconjurate cu gard viu de 1,20 m. înălţime;

Pentru constructii de locuinte, vor fi prevazute locuri de parcare dupa cum urmeaza :- cate un loc de parcare la 1-5 locuinte unifamiliale cu lot propriu- cate un loc de parcare la 1-3 apartamente pentru locuinte semicolective cu acces

propriu si lot folosit in comun.- cate un loc de parcare la 2-10 apartamente in locuinte colective cu acces si lot in

comun.Pentru alte tipuri de funcțiuni admise, conform RGU si a normativelor in vigoare.

ARTICOLUL 10 - ÎNĂLȚIMEA MAXIMĂ ADMISIBILĂ A CLĂDIRILOR

L2: Regim de înălțime maxim admis: S/D+P+MInălțimea maximă admisă la cornişă: 5 m

35

Page 36: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

Inalțimea maximă admisă la coamă : 10 m

ARTICOLUL 11 - ASPECTUL EXTERIOR AL CLADIRILOR

L2:

- Volumetria clădirilor va fi simplă, cu proportii armonioase. Construcţiile vor fi aşez-ate rational pe teren (pante, scurgeri de apă, vizibilitate, orientare faţă de punctele cardinale şi faţă de elementele ambient ale cadrului natural/construit, faţă de repere de interes)

- Paramentul va fi finisat conform tradiţiei locale. Se vor folosi cu preponderență materiale naturale: piatră, lemn, ţiglă ceramică de culoare cărămiziu sau maro. Nu se admit culori stridente, saturate.

- Raportul plin/gol va fi adaptat tipologiei locale; ferestrele vor fi dreptunghiulare sau pătrate; nu se admit ferestre triunghiulare, trapezoidale, rotunde, poligonale.

- Tâmplăria va fi proiectată şi realizată conform tipologiilor de inspiraţie locală - Elementele adiacente construcţiei (terase, scări exterioare, stâlpi, parapeţi, bal-

ustrade, etc) vor fi concepute şi realizate conform tehnicilor locale; nu se admit con-fecţii metalice aparente, baluştri, ornamente din plastic. Se recomandă realizarea balustradelor balcoanelor din lemn; se interzice folosirea inoxului care este nespe-cific funcțiunilor de locuire ale zonei.

- Acoperişul va avea o formă geometrică simplă şi va fi de tip şarpantă în două sau patru ape

- Învelitorile vor fi realizate din materiale tradiţionale: lemn, materiale ceramice. - Tinichigeria va fi concepută cu geometrie simplă, discretă;- Anexele gospodăreşti vor respecta arhitectura clădirii principale.

ARTICOLUL 12 - CONDIȚII DE ECHIPARE EDILITARĂL2:- toate cladirile vor fi racordate la retele tehnico - edilitare publice în măsura realizării acestora.- toate noile branşamente vor fi realizate îngropat, integrate în împrejmuire sau înzidite (în construcţie).- se recomandă echiparea clădirilor cu sisteme de furnizare a energiei regenerabile (generatoare solare, eoliene, geotermale, etc) - se va asigura evacuarea rapida şi dirijarea apelor prin şanţuri spre pârâuri.- se admit soluţii locale de echipare edilitară cu condiţia respectării normelor sanitare

şi asigurării posibilităţii de racordare la reţelele publice viitoare.

36

Page 37: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- Este permis sistemul individual de îndepărtare şi neutralizare a reziduurilor menajere cu condiţia prevenirii dezvoltării insectelor şi rozătoarelor. Locul de amplasare al depozitelor de reziduri în cadrul gospodăriilor se va alege astfel încât să nu producă disconfort vecinilor.

ARTICOLUL 13. SPAȚII LIBERE ȘI SPAȚII PLANTATEL2:

- spaţiile libere din incinte vor fi înierbate/plantate şi amenajate în procent de minim 50 % din suprafaţa parcelei, în special spre căile de circulaţie.

ARTICOLUL 14. ÎMPREJMUIRI :L2:

- împrejmuirile spre strada vor fi de maxim 1,50 m înaltime (cu exceptia portilor) si se vor realiza din lemn sau nuiele.

SECȚIUNEA III: POSIBILITĂȚI MAXIME DE OCUPARE ȘI UTILIZARE A TERENULUIARTICOLUL 15 - PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (POT)

L2: POT maxim = 25%

ARTICOLUL 16 - COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (CUT)

L2: CUT maxim = 0,6.IS- ZONA INSTITUTII PUBLICE SI SERVICII:GENERALITATI : CARACTERUL ZONEI

Zona cuprinde unităţi publice şi de servicii situate în localităţile aparţinătoare comunei BÂRSANA- existente sau viitoare .

Instituțiile publice existente sunt limitate, fiind adaptate la cerințele locale. În sate, există unităţi de învăţământ preşcolar sau şcolar, unităţi culturale şi de cult. Unităţile comerciale sunt în general reprezentare de magazine mixte. Pe teritoriul comunei există și câteva spații de cazare (pensiuni). Instituţiile administrative sunt situate în satul reşedinţă de comună BÂRSANA, în cadrul zonei centrale.

Zona IS de instituţii publice şi servicii cuprinde următoarele subzone:IS 1 – Unităţi socio-culturaleIS 2 – Unităţi comerciale şi serviciiIS 3 – Unităţi de învăţământIS4 – Unități mixte pentru turism și servicii

SECTIUNEA I : UTILIZARE FUNCȚIONALĂ

ARTICOLUL 1 - UTILIZĂRI ADMISE

37

Page 38: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

Unităţile menționate anterior au fost stabilite în subzone (IS1, IS2, IS3, IS4), în fun-cţie de utilizarea funcţională.

IS 1: - construcţii de cult: lăcaşuri de cult, biserici, constructii si dotari aferente, spații verzi

- construcţii de cultură: cămine culturale, biblioteci, săli de reuniune, etc si dotari afe-rente, spații verzi.

IS2: - constructii comerciale: comerț alimentar, nealimentar, magazine, servicii, baruri, constructii si dotari aferente, spații verzi

- servicii: funcţiuni administrative, financiar-bancare, construcții de sănătate: dispensar, stomatologie, farmacie, funcţiuni de turism , funcţiuni aferente infrastructurii de transport public, servicii aferente zonelor de locuinţe, constructii si dotari aferente, spații verzi

IS3: - construcții de invățământ: învațământ preșcolar - grădinițe, școli primare, gimnaziale, sport, constructii si dotari aferente, spații verziIS4 – Unități mixte pentru turism și servicii, comert, sport, constructii si dotari aferente, spații verzi

ARTICOLUL 2 - UTILIZĂRI ADMISE CU CONDIȚIONĂRI

IS1+IS2+IS3+IS4:

- se va asigura în toate locurile publice accesul persoanelor cu handicap.- autorizarea executării construcţiilor care prin destinaţie, necesită spaţii de parcare

se admite numai dacă există posibilitatea realizării acestora în afara domeniului public (Art. 33 din RGU).

- Pentru amplasarea de construcții cu suprafața construită peste 600 mp este obliga-torie elaborarea PUD. ARTICOLUL 3 - UTILIZARI INTERZISE :

IS1+IS2+IS3+IS4:- orice alte activităţi care nu corespund cu cele prevazute la articolele 1 si 2.

SECTIUNEA II: CONDITII DE AMPLASARE, ECHIPARE SI CONFIGURAREA CLADIRILOR

ARTICOLUL 4 - CARACTERISTICI ALE PARCELELOR (SUPRAFEȚE, FORME DIMENSIUNI)

IS1+IS2+IS3+IS4:- pentru ca o parcelă să fie construibilă trebuie să fie respectate următoarele

condiții :

38

Page 39: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

o front la stradă de minimum 12 m pentru clădiri izolate sau cuplateo suprafața minimă a parcelei de 200 m2 pentru clădiri amplasate izolat sau

cuplateo adâncime mai mare sau cel puțin egală cu lățimea parcelei.

ARTICOLUL 5 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAȚĂ DE ALINIAMENT

IS1+IS2+IS3+IS4:- clădirile publice vor fi retrase de la aliniament cu minim 3 metri sau vor fi dispuse

pe aliniament în funcţie de profilul activităţii şi caracterul zonei construite;- Gardurile și clădirile vor fi retrase față de axul drumului județean cu minim 12

metri, respectiv cu minim 10 m față de axul drumului comunal, pentru asigurarea dezvoltării capacității de circulație a drumurilor publice în traversarea localităților rurale, conform art. 19, pct. (3) din Ordonanța nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.

ARTICOLUL 6 - AMPLASAREA CLADIRILOR FAȚĂ DE LIMITELE LATERALE ȘI POSTERIOARE ALE PARCELELOR

IS1+IS2+IS3+IS4:- în cazul în care clădirile vor fi dispuse izolat, clădirile se vor retrage față

de limitele de proprietate în mod obligatoriu conform Codului Civil, respectiv la minim 0,60 m față de limita de proprietate atunci când pe acea fațadă nu sunt ferestre, respectiv minim 2,00 m când pe acea fațadă sunt ferestre. Fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări neparalele cu linia de hotar spre fondul învecinat sunt interzise la o distanţă mai mică de un metru. Se poate construi pe limita de proprietate numai cu acordul vecinului.

- în cazul existenţei unui calcan vecin, clădirile se vor lipi de acesta; clădirile se vor retrage în mod obligatoriu de la latura opusă calcanului existent cu o distanţă minim egală cu jumătate din înălţimea clădirii, măsurată la cornişa superioară sau la atic în punctul cel mai înalt, dar nu mai puţin de 3,00 metri;

- garajele se vor putea alipi limitelor laterale ale parcelelor, cu condiţia ca înălţimea calcanului rezultat să nu depăşească 2,2 m și numai cu acordul vecinilor;

- în toate cazurile, clădirile se vor retrage faţă de limita posterioară la o distanţă de cel puţin 5.0 metri.

ARTICOLUL 7 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR UNELE FAȚĂ DE ALTELE PE ACEEAȘI PARCELĂ

IS1+IS2+IS3+IS4:- clădirile vor respecta între ele distanţe egale cu media înălţimii clădirilor, dar nu mai puţin de 3.0 metri

39

Page 40: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

ARTICOLUL 8 - CIRCULAŢII ŞI ACCESE

IS1+IS2+IS3+IS4:- parcela este construibilă numai dacă are asigurat un acces carosabil de minim

3,5 metri lăţime pentru o singură bandă de circulație (maxim 30 m lungime), respectiv minum 7 m lățime pentru două benzi de circulație, dintr-o circulaţie publică în mod direct sau prin drept de trecere legal obţinut prin una din proprietăţile învecinate;

ARTICOLUL 9 - STAȚIONAREA AUTOVEHICOLELOR

IS1+IS2+IS3+IS4: – pentru construcţiile de cult numărul spaţiilor de parcare va fi stabilit în funcţie de obiec-tiv, avându-se în vedere minim 5 locuri de parcare.- Pentru construcţiile culturale vor fi prevăzute locuri de parcare pentru vizitatori şi

spectatori şi personal, după cum urmează :- câte un loc de parcare la 50 mp spaţiu de expunere;- un loc la 10-20 locuri în sală.

- pentru construcţiile comerciale vor fi prevăzute locuri de parcare pentru clienţi după cum urmează :

- un loc de parcare la 200 mp suprafaţă desfaşurată a construcţiei pentru unităţi de până la 400 mp- un loc de parcare la 100 mp suprafaţă desfaşurată a construcţiei pentru unităţi de 400-600 mp

- pentru restaurante va fi prevazut câte un loc de parcare la 5-10 locuri de masă ; la acestea se vor adăuga spaţiile de parcare sau garare a vehiculelor proprii, care pot fi amplasate independent de parcajele clienților.- pentru construcţiile de sănătate va fi prevăzut câte un loc de parcare la 4 persoane angajate, cu un spor de 10%.

– pentru toate categoriile de construcţii de învatamant vor fi prevazute 3-4 locuri de par-care la 12 cadre didactice.

ARTICOLUL 10 - ÎNALŢIMEA MAXIMĂ ADMISIBILĂ A CLĂDIRILOR- autorizarea executării construcţiilor se face cu respectarea înălţimii medii a clădiri-lor învecinate şi caracterul zonei, fără ca diferenţa de înalţime să depăşească cu mai mult de două niveluri clădirile învecinate.

40

Page 41: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

Regim de înălţime maxim admis: IS1+ IS2+ IS3+IS4: S/D+P+2+M

- Înălțimea maximă la coamă :15 m- Înălțimea maximă la cornișă :12 m

ARTICOLUL 11 - ASPECTUL EXTERIOR AL CLĂDIRILOR

IS1+IS2+IS3+IS4:

- Volumetria clădirilor va fi simplă, cu proporţii armonioase. Vor fi aşezate rational pe teren (pante, scurgeri de apă, vizibilitate, orientare faţă de punctele cardinale şi faţă de elementele de ambient ale cadrului natural/construit, faţă de repere de in-teres)

- Paramentul va fi finisat conform tradiţiei locale. Nu se admit culori stridente, sat-urate. Se vor folosi culorile pastelate conform paletarului de culori anexat.

- Raportul plin/gol va fi adaptat tipologiei locale; ferestrele vor fi dreptunghiulare sau pătrate; nu se admit ferestre triunghiulare, trapezoidale, rotunde, poligonale.

- Tâmplăria va fi realizată conform tipologiilor de inspiraţie locală, din lemn, în cu-lorile specifice zonei (verde, alb, culoarea lemnului), conform anexei tâmplării spe-cifice.

- Elementele adiacente construcţiei (terase, scări exterioare, stâlpi, parapeţi, bal-ustrade, etc) vor fi concepute şi realizate conform tehnicilor locale, din lemn sau metalice; nu se admit confecţii metalice aparente, baluştri, ornamente din plastic.

- Acoperişul va avea o formă geometrică simplă şi se va realiza tip şarpantă din lemn în patru ape

- Învelitorile vor fi realizate din materiale tradiţionale: lemn, materiale ceramice (ţiglă) de culori cărămiziu sau maro.

- Tinichigeria va fi concepută cu geometrie simplă, discretă;

ARTICOLUL 12 - CONDIȚII DE ECHIPARE EDILITARĂ

IS1+IS2+IS3+IS4:- toate clădirile vor fi racordate la reţelele tehnico-edilitare publice locale;- racordarea burlanelor la canalizarea pluvială este obligatoriu să fie facută pe sub trotuare pentru a se evita producerea gheţii;- se admit soluţii provizorii cu condiţia respectării normelor în vigoare şi asigurarea posibilităţii de racordare ulterioară la reţelele publice.

ARTICOLUL 13. SPAȚII LIBERE ȘI SPAȚII PLANTATE

41

Page 42: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

IS1+IS2+IS3+IS4: - pentru construcţiile de cult vor fi prevazute spaţii verzi şi plantate, cu rol decorativ şi de protecţie, dimensionate în funcţie de amplasarea în localitate.

- Pentru toate construcţiile culturale vor fi prevazute spaţii verzi şi plantate şi de odihnă, în funcţie de capacitatea construcţiei – 10-20% din suprafaţa totală a te-renului.

- pentru construcţiile de sănătate vor fi prevazute spaţii verzi şi plantate în interiorul incintei, după cum urmează :

- aliniamente simple sau duble cu rol de protecţie- parc organizat cu o suprafaţă de 10-15 mp/pacient- pentru creşe speciale : 10-15 mp/copil

- pentru construcţiile comerciale, vor fi prevazute cu rol decorativ şi de agre-ment în exteriorul clădirii sau în curţi interioare 2-5% spaţii verzi din suprafaţa totală a terenului.

- pentru unităţile de învăţământ preşcolar, incintele vor fi prevăzute cu spaţiu verde cu lăţimea de minim 2,5 m, cu rol în reducerea influenţei zgomotului stradal.

ARTICOLUL 14. IMPREJMUIRI :

IS1+IS2+IS3+IS4:- este permisă autorizarea următoarelor categorii de împrejmuiri :

- împrejmuiri opace, necesare pentru protecţia împotriva intruziunilor, sepa-rarea unor servicii funcţionale, asigurarea protecţiei vizuale, cu inaltimea de maxim 1.5 m (cu exceptia portilor), din lemn sau nuiele. - împrejmuiri transparente, decorative sau gard viu, necesare delimitării par-celelor aferente clădirilor şi/sau integrării clădirilor în caracterul străzilor sau al ansamblurilor urbanistice.

SECTIUNEA III: POSIBILITĂȚI MAXIME DE OCUPARE ȘI UTILIZARE A TERENULUIARTICOLUL 15 - PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (POT)IS1+IS2+IS3+IS4:

- pentru funcţiunile publice se vor respecta normele specifice, cu mențiunea de a se respecta POT maxim = 50%.

ARTICOLUL 16 - COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (CUT)

IS1+IS2+IS3+IS4:

42

Page 43: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- pentru funcţiunile publice se vor respecta normele specifice, dar fără a se depăşi CUT maxim = 2,2.

A - ZONA DE ACTIVITĂŢI PRODUCTIVE

Zona cuprinde următoarele subzone:A 1 - Unităţi industriale şi depozite:

A 1a – Unități industriale și de depozitare existente, dispersate în cadrul co-munei;

A 1b – Unități industriale și de depozitare propuse ca zone compacte;A2 – Unităţi agrozootehnice.

GENERALITATI: CARACTERUL ZONEI

Zona se compune din terenurile ocupate de activităţi productive de bunuri (producţie “concretă” incluzând toate categoriile de activităţi industriale şi de creştere a animalelor, conform CAEN) şi servicii (producţie “abstractă” cuprinzând activităţi manageriale, comerciale şi tehnice pentru industrie, cercetare, servicii pentru distribuţie, expunere şi comercializare, la care se adaugă diverse alte servicii pentru salariaţi şi clienţi, etc.). Din această zonă fac parte atât unităţile existente care se menţin, cât şi terenurile rezervate pentru viitoare activităţi productive.

A1- unităţi existente şi zone propuse pentru dezvoltări ulterioare industriale, de pre-lucrare şi depozitare.

A2 - unităţi de creştere a animalelor, centre de colectare şi prelucrare a produselor agricole, a fructelor de pădure şi alte activităţi legate de agricultură.

SECTIUNEA I: UTILIZAREA FUNCTIONALA

ARTICOLUL 1 - UTILIZARI ADMISE :A1a : unități industriale și depozitare nepoluante existente mici

A1b : Activităţi productive nepoluante, depozitare și funcțiuni complementare în zone propuse

Sunt permise urmatoarele domenii de activitate conform Coduri CAEN:o Sectiunea C – industria prelucratoare :

Diviziunea 10 - Industria alimentară: grupa 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109. Diviziunea 11 - Fabricarea băuturilor: grupa 110 Diviziunea 13 – Fabricarea produselor textile.

43

Page 44: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

Diviziunea 14 – Fabricarea articolelor de încălţăminte Diviziunea 15 – Tăbăcirea şi finisarea pieilor: fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnasamentelor şi incălţămintei, prepararea şi vopsirea blănurilor. Diviziunea 16 - Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi pluta, cu excepţia mobilei, fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite. Diviziunea 18 - Tiparire şi reproducerea pe suporţi a înregistrărilor Diviziunea 21 - Fabricarea produselor farmaceutice de baza şi a preparatelor farmaceutice Diviziunea 23 - Fabricarea altor produse din minerale nemetalice Diviziunea 24 - numai cod CAEN 2433 – Producţia de profile obţinute la rece Diviziunea 25 – industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv masini, utilaje şi instalaţii. Diviziunea 26 – Fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice Diviziunea 27 – Fabricarea echipamentelor electrice. Diviziunea 28 - Fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a. Diviziunea 29 - Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor Diviziunea 31 – Fabricarea de mobilă Diviziunea 32 – Alte activităţi industriale Diviziunea 33 - Repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor

o Sectiunea G – Comerţ cu ridicata şi amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor:

Diviziunea 45 - Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor Diviziunea 46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete

o Sectiunea H – Transport şi depozitare : Diviziunea 52 – Depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi - cod CAEN 5210 Depozitare

o Sectiunea J – Informaţii şi comunicaţii : Diviziunea 58 – Activităţi de editare Diviziunea 59 - Activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune; înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală Diviziunea 60 - Activităţi de difuzare şi transmitere de programe Diviziunea 61 – Telecomunicaţii Diviziunea 62 - Activităţi de servicii în tehnologia informaţiei Diviziunea 63 - Activităţi de servicii informatice

o Sectiunea N – Activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport : Diviziunea 77 – Activităţi de închiriere şi leasing Diviziunea 78 - Activităţi de servicii privind forţa de muncă Diviziunea 79 – Activităţi ale agenţiilor turistice şi a tur-operatorilor; alte servicii de rezervare şi asistenţă turistică

- suprafeţe de parcare, accese auto şi spaţii pentru camioane – încărcat / descărcat şi manevre.

- depozite şi complexe vânzări en-gros cu excepţia celor care utilizează substanţe explozive sau toxice conform prevederilor legale;

- depozite şi complexe vânzări en-detail numai pentru produse care nu pot fi transportate la domiciliu cu autoturise mici.

- plantaţii verzi de protecţie

A2 :- ferme sau crescătorii de animale- ferme mixte

44

Page 45: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- centre de colectare şi prelucrare a produselor animaliere, a produselor cultivate sau a fructelor de pădure

- activităţi legate de utilizarea şi prelucrarea terenului agricol sau activităţi legate de creşterea animalelor.

- plantaţii verzi de protecţieSunt permise urmatoarele domenii de activitate conform Coduri CAEN 2011:

o Sectiunea A – Agricultură, Silvicultură şi pescuit Diviziunea 01 – grupa 014 Creşterea animalelor

– grupa 015 Activităţi în ferme mixte (cultură vegetală combinată cu creşterea animalelor)

- grupa 016 Activităţi auxiliare agriculturii şi activităţi după recoltare

ARTICOLUL 2 - UTILIZARI ADMISE CU CONDITIONARI A1a : - Unitățile existente vor funcționa la capacitatea stabilită la faza de Autorizație de

construire.- Creșterea capacității se va realiza numai cu condiția ca noile investiții sa nu incomo-

deze desfășurarea funcțiunilor din vecinătatea sa.

A1b :- Se admit funcţiuni de locuire temporară numai pentru angajaţii unităţilor.- Se vor lua în considerare măsurile de protecţie sanitară prevazute de legile în

vigoare.- se admit funcţiuni complementare (agrozootehnice) cu condiția respectării

normelor sanitare în vigoare.

A2 :Capacitatea unităților agrozootehnice (capete de animale) se va stabili și admite astfel

încât să se respecte distanțele pentru zonele de protecție sanitară stabilite conform legii în vigoare:- Ferme de cabaline, între 6-20 capete: .................................................................... 50 m- Ferme de cabaline, peste 20 capete: .................................................................... 100 m- Ferme şi crescătorii de taurine, între 6-50 capete: ..................................................... 50 m- Ferme şi crescătorii de taurine, între 51-200 capete: ................................................. 100 m- Ferme şi crescătorii de taurine, între 201-500 capete: ............................................... 200 m- Ferme şi crescătorii de taurine, peste 500 de capete: ................................................ 500 m- Ferme de păsări, între 51-100 de capete: ................................................................ 50 m- Ferme de păsări, între 101-5.000 de capete: ........................................................... 500 m-Ferme şi crescătorii de păsări cu peste 5.000 de capete şi complexuri avicole industriale: .. 1.000 m- Ferme de ovine, caprine: .................................................................................. 100 m

45

Page 46: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- Ferme de porci, între 7-20 de capete: ................................................................... 100 m- Ferme de porci, între 21-50 de capete: .................................................................. 200 m- Ferme de porci, între 51-1.000 de capete: .............................................................. 500 m- Complexuri de porci, între 1.000-10.000 de capete: ................................................ 1.000 m- Complexuri de porci cu peste 10.000 de capete: .................................................... 1.500 m- Ferme şi crescătorii de iepuri între 100 şi 5.000 de capete: ......................................... 100 m- Ferme şi crescătorii de iepuri cu peste 5.000 de capete: ............................................. 200 m- Ferme şi crescătorii de struţi: ............................................................................. 500 m- Ferme şi crescătorii de melci: .............................................................................. 50 m- Spitale, clinici veterinare: ................................................................................... 30 m- Grajduri de izolare şi carantină pentru animale: ....................................................... 100 m- Adăposturi pentru animale, inclusiv comunitare: ...................................................... 100 m- Abatoare, târguri de animale vii şi baze de achiziţie a animalelor: ................................. 500 m

ARTICOLUL 3 - UTILIZARI INTERZISE

A1+A2 :- se interzice amplasarea activităţilor poluante şi care prezintă risc tehnologic

SECTIUNEA II: CONDITII DE AMPLASARE SI CONFORMARE A CLADIRILOR

ARTICOLUL 4 - CARACTERISTICI ALE PARCELELOR (SUPRAFETE, FORME, DIMENSIUNI)

A1+ A2 : Pentru a fi construibile parcelele vor avea un front minim la strada de 15,00 metri

şi o suprafaţă minimă de 500 mp.

ARTICOLUL 5 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAȚĂ DE ALINIAMENT

A1+ A2 : - clădirile se vor amplasa respectând o retragere de cel puțin 5 metri față de aliniament - Gardurile și clădirile vor fi retrase față de axul drumului județean cu minim 12 metri, res-pectiv cu minim 10 m față de axul drumului comunal, pentru asigurarea dezvoltării capa-cității de circulație a drumurilor publice în traversarea localităților rurale, conform art. 19, pct. (3) din Ordonanța nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.ARTICOLUL 6 - AMPLASAREA CLADIRILOR FATA DE LIMITELE LATERALE SIPOSTERIOARE ALE PARCELELOR

A1+ A2 : - se interzice amplasarea clădirilor pe limita parcelei.

46

Page 47: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- se vor respecta distanţele minime egale cu jumatate din înălţimea clădirii, dar nu mai putin de 5.0 metri față de limitele laterale şi posterioare ale parcelelor, respec-tând normele de securitate la incendiu

ARTICOLUL 7 - AMPLASAREA CLADIRILOR UNELE FATA DE ALTELE PE ACEEASI PARCELA

A1+ A2 :- Distanţa între clădiri va fi egala sau mai mare decât media înalţimilor fronturilor

opuse, dar nu mai puţin de 5,0 metri.- În toate cazurile se va ţine seama de condiţiile de protecţie faţă de incendii şi alte

norme tehnice specifice .

ARTICOLUL 8 - CIRCULAȚII ȘI ACCESE

A1+ A2 : Pentru a fi construibile, toate parcelele trebuie sa aibă acces dintr-o cale publică sau să beneficieze de servitute de trecere, legal instituită, dintr-o proprietate adiacentă străzii - cu lăţime de minim 3.5 metri pentru drum cu un sens, respectiv minim 7 metri pentru două sensuri

- Se vor asigura trasee pentru transporturi agabaritice şi grele.

ARTICOLUL 9 - STATIONAREA AUTOVEHICULELOR

A1+ A2 : - Staţionarea vehiculelor atât în timpul lucrărilor de construcţii-reparaţii, cât şi în tim-

pul funcţionării clădirilor se va face în afara drumurilor publice, fiecare unitate având pre-văzute în interiorul parcelei spaţii de circulaţie, încărcare şi întoarcere.

Vor fi prevăzute parcaje în funcţie de specificul activităţii, după cum urmează:- activităţi desfăşurate pe o suprafaţă de 10-100 m2, un loc de parcare la 25 m2;- activităţi desfăşurate pe o suprafaţă de 100-1.000 m2, un loc de parcare la 150 m2;- activităţi desfăşurate pe o suprafaţă mai mare de 1.000 m2, un loc de parcare la o

suprafaţă de 100 m2.

ARTICOLUL 10 - INALTIMEA MAXIMA ADMISA A CLADIRILOR

A1+ A2 : - înălţimea maximă admisă : 7 m

ARTICOLUL 11 - ASPECTUL EXTERIOR AL CLĂDIRILORA1+ A2 :

47

Page 48: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

Arhitectura clădirilor va fi de factură modernă şi va exprima caracterul funcțional al zonei.

1. Volumetrie:- Volumetria simplă specific funcțiunii

2. Raport plin/gol- Raportul plin/gol va fi adaptat funcțiunii clădirii; se vor realiza ferestre

drepunghiulare sau pătrate (nu se admit goluri nespecifice triunghiulare, trapezoidale, rotunde, poligonale).

3. Acoperișa. Formă- Acoperirea clădirilor va fi tip șarpantă sau plată (acoperișuri terasă sau cu

pante mai mici de 10%, echivalent a 6°) - Nu se admit forme ieșite din volumul acoperișului. b. Învelitoare- Se admit învelitori din materiale metalice (tablă finisată fără strălucire), ce-

ramice din lemn. c. Tinichigeria - Va fi simplă, discretă

4. Parament - Se admite utilizarea betonului aparent, placaje ceramice, din sticlă sau

materiale plastice, alucobond sau similar, etc.;- Închiderile se pot realiza din pereți cortină, vitrine pe structură din metal,

panouri sandwich, zidărie;- Culorile vor fi pastelate, deschise, apropiate de cele naturale. Se interzice

folosirea culorilor saturate, stridente, închise la toate elementele construcției. Se recomandă folosirea nuanțelor de gri pentru a se crea o imagine unitară.

5. Tâmplăria- Se admit tâmplării din lemn, aluminiu sau PVC.

6. Elemente adiacente construcției- Pentru publicitate, se admit pe fațadele clădirilor principale panouri indica-

toare sau casete luminoase, cu litere volumetrice de dimensiuni reduse (necesare și suficiente pentru a fi observate dintr-o circulație publică – litere de maxim 2 metri), fixate prin intermediul unor prinderi speciale pe clădiri, care să includă doar sigla sau logo-ul publicitar al firmei.

48

Page 49: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- Se interzic panourile publicitare mobile, bannerele, meshurile, sisteme audio-video.

7. Amenajări incintă- Suprafețele impermeabilizate (betonate) nu vor depăși un procent de 70 %,

iar restul incintei va fi amenajat cu spații verzi;- Perimetral, se vor prevedea plantații înalte.

ARTICOLUL 12 - CONDITII DE ECHIPARE EDILITARAA1+ A2 :

- Toate clădirile vor fi racordate la reţelele publice de apă şi canalizare (după echipa-rea zonei) şi se va asigura preepurarea apelor uzate, inclusiv a apelor meteorice care provin din întreţinerea şi funcţionarea instalaţiilor, din parcaje, circulaţii şi platforme exterioare;- Se admit soluții locale cu respectarea normelor sanitare în vigoare

ARTICOLUL 13 - SPATII LIBERE SI SPATII PLANTATEA1+ A2 :

- Orice parte a terenului incintei vizibilă dintr-o circulatie publică va fi astfel amena-jată încât să nu altereze aspectul general al localităţii.- Suprafeţele libere din spaţiul de retragere faţă de aliniament vor fi plantate cu arbo-ri în proporţie de minim 30% formând de preferinţă o perdea vegetală pe tot frontul incintei.- Suprafeţele libere neocupate cu circulaţii, parcaje şi platforme funcţionale vor fi plantate cu un arbore la fiecare 200 mp;

ARTICOLUL 14 - IMPREJMUIRI

A1+ A2 : - Împrejmuirile vor avea înălţimea de maxim 1.80 metri (cu exceptia portilor)

SECTIUNEA III: POSIBILITATI MAXIME DE OCUPARE SI UTILIZARE A TERENULUI

ARTICOLUL 15 - PROCENT MAXIM DE OCUPARE SI UTILIZARE A TERENULUI

A1+ A2 : POT maxim 50%

ARTICOLUL 16 - COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI

49

Page 50: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

A1+ A2 : CUT maxim = 1,00.

V - ZONA SPAŢII VERZI, AGREMENT ŞI SPORT

Se compune din urmatoarele UTR-uri:V 1 - Spaţii verzi publice – amenajări sportive, parcuri V 2 - Spaţii verzi pentru protecţia cursurilor de apă şi zonelor umede;V 3 - Culoare de protecţie faţă de infrastructura tehnică.

GENERALITĂŢI : CARACTERUL ZONEI

Zona cuprinde spaţii verzi publice cu acces nelimitat sau specializate de interes local, spaţii pentru sport, spaţii plantate de protecţie şi plantări de diferite tipuri.

Prin administrarea spaţiilor verzi se va asigura îndeplinirea următoarelor obiective:a) protecţia şi conservarea spaţiilor verzi pentru menţinerea biodiversităţii lor;b) menţinerea şi dezvoltarea funcţiilor de protecţie a spaţiilor verzi privind apele,

solul, schimbările climatice, menţinerea peisajelor în scopul ocrotirii sănătăţii, populaţiei, protecţiei mediului şi asigurării calităţii vieţii;

c) regenerarea, extinderea, ameliorarea compoziţiei şi a calităţii spaţiilor verzi;d) elaborarea şi aplicarea unui complex de măsuri privind aducerea şi menţinerea

spaţiilor verzi în starea corespunzătoare funcţiilor lor;e) identificarea zonelor deficitare şi realizarea de lucrări pentru extinderea supra-

feţelor acoperite cu vegetaţie;f) extinderea suprafeţelor ocupate de spaţii verzi, prin includerea în categoria

spaţiilor verzi publice a terenurilor cu potenţial ecologic sau socio-cultural.

SECTIUNEA I : UTILIZARE FUNCTIONALA

ARTICOLUL 1 - UTILIZARI ADMISE

V 1 - spaţii plantate, amenajări pentru practicarea sportului în spaţii descoperite şi acope-rite, anexe, locuri de joaca

- circulaţii pietonale din care unele ocazional carosabile pentru întreţinerea spaţiilor plantate, spaţii pentru circulaţia bicicliştilor- mobilier urban, amenajări pentru joc şi odihnă;- adăposturi, grupuri sanitare, spaţii pentru administrare şi întreţinere având supra-faţa construită desfăşurată limitată la cel mult 60 mp.

V 2 - spaţii verzi inierbate şi plantate; Circulaţii pietonale, spaţii pentru circulaţia bi-cicliştilor mobilier urban

50

Page 51: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

V 3– spaţii verzi inierbate şi plantate; Circulaţii pietonale, spaţii pentru circulaţia bi-cicliştilor, mobilier urban

ARTICOLUL 2 - UTILIZARI ADMISE CU CONDITIONARI

– se admit dotări publice, clădiri pentru cultură, sport, recreere şi anexe, cu condiţia ca suprafaţa acestora să nu depăşească 10% din suprafaţa totală a zonei.- în zonele din intravilan cu risc de inundabilitate, autorizația de construire se va emite numai dacă beneficiarul asigură prin lucrări suplimentare înlăturarea riscului de inundabilitate (prin lucrări de regularizare, îndiguire, etc.) și numai în baza unui aviz de la Sistemul de gospodărire a apelor și declarație pe propria răspundere;- este obligatoriu ca în zonele cu risc de producere a alunecărilor de teren să se efectueze studii și expertize geotehnice, pentru orice lucrări de construire, reconstruire, extindere, modernizare sau lotizare, care să stabilească măsurile de prevenire/înlăturare a fenomenelor

ARTICOLUL 3 - UTILIZARI INTERZISE

V - se interzic orice intervenţii care contravin legilor şi normelor în vigoare;- se interzice tăierea arborilor fără avizul autorităţii locale abilitate

SECTIUNEA II : CONDITII DE AMPLASARE, ECHIPARE SI CONFIGURARE A CLADIRILOR

ARTICOLUL 4 - CARACTERISTICI ALE PARCELELOR (SUPRAFETE, FORME, DIMENSIUNI)

V – construcţiile permise se vor realiza astfel încât suprafaţa totală a acestora să nu depăşească 10% din suprafaţa totală a zonei verzi.

ARTICOLUL 5 - AMPLASAREA CLADIRILOR FATA DE ALINIAMENT

V – construcţiile permise se vor realiza astfel încât să păstreze o distanţă faţă de alinia-ment de cel puţin 3 metri.

- Gardurile și clădirile vor fi retrase față de axul drumului județean cu minim 12 metri, respectiv cu minim 10 m față de axul drumului comunal, pentru asigurarea dezvoltării capacității de circulație a drumurilor publice în traversarea localităților rurale, conform art. 19, pct. (3) din Ordonanța nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.

ARTICOLUL 6 - AMPLASAREA CLADIRILOR FATA DE LIMITELE LATERALE SI POSTERIOARE ALE PARCELELOR

51

Page 52: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

V - construcţiile permise se vor realiza astfel încât să păstreze o distanţă de minim 3 m faţă de limitele laterale ale parcelei şi de minim 5 m faţă de limita posterioară a parcelei.

ARTICOLUL 7 - AMPLASAREA CLADIRILOR UNELE FATA DE ALTELE PE ACEEASI PARCELAV - construcţiile permise se vor realiza astfel încât să păstreze o distanţă faţă de alte clă-diri de cel puţin 3 metri.

ARTICOLUL 8 - CIRCULATII SI ACCESE

- Accesul la spațiile verzi publice se va realiza în mod obligatoriu pe cale pietonală și pe bicicletă

- Dacă se asigură accesul carosabil, acesta va avea minim 3,5 m.

ARTICOLUL 9 - STATIONAREA AUTOVEHICOLELOR

V : staţionarea autovehiculelor se va face numai în locuri special amenajate, în interiorul parcelei sau în parcări publice amenajate. Se vor asigura locuri de parcare conform normelor în vigoare, corelat cu funcțiunea și capacitatea clădirii.

- Construcţii sportive

Pentru toate categoriile de construcţii şi amenajări sportive vor fi prevăzute locuri de parcare pentru personal, pentru public şi pentru sportivi, în funcţie de capacitatea con-strucţiei, după cum urmează: un loc de parcare la 5-20 de locuri;

- Construcţii şi amenajări de agrement

Pentru toate categoriile de construcţii şi amenajări de agrement vor fi prevăzute parcaje în funcţie de capacitatea construcţiei, câte un loc de parcare pentru 10-30 de per-soane.

Pentru cluburi va fi prevăzut câte un loc de parcare la 3-10 membri ai clubului.

- Construcţii de turism

Pentru toate categoriile de construcţii de turism vor fi prevăzute locuri de parcare, în funcţie de tipul de clădire şi de categoria de confort, 1-4 locuri de parcare la 10 locuri de cazare.

Pentru moteluri se vor asigura 4-10 locuri de parcare la 10 locuri de cazare.

- pentru construcţiile comerciale vor fi prevăzute locuri de parcare pentru clienţi, după cum urmează:

un loc de parcare la 200 m2 suprafaţă desfăşurată a construcţiei pen-tru unităţi de până la 400 m2;

un loc de parcare la 100 m2 suprafaţă desfăşurată a construcţiei pen-tru unităţi de 400-600 m2;

52

Page 53: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

un loc de parcare la 50 m2 suprafaţă desfăşurată a construcţiei pentru complexuri comerciale de 600-2.000 m2;

un loc de parcare la 40 m2 suprafaţă desfăşurată a construcţiei pentru complexuri comerciale de peste 2.000 m2.

Pentru restaurante va fi prevăzut câte un loc de parcare la 5-10 locuri la masă.

- La acestea se vor adăuga spaţiile de parcare sau garare a vehiculelor proprii, care pot fi amplasate independent de parcajele clienţilor.

- Construcţii culturale

Pentru construcţiile culturale vor fi prevăzute locuri de parcare pentru vizitatori sau spectatori şi personal, după cum urmează: câte un loc de parcare la 50 m2 spaţiu de expunere sau un loc la 10-20 de locuri în sală.

ARTICOLUL 10 - INALTIMEA MAXIMA ADMISIBILA A CLADIRILOR

V– regimul de înălţime maxim admis este de P+M, iar înălţimea maximă a clădirilor va fi de 9 m.

ARTICOLUL 11 - ASPECTUL EXTERIOR AL CLADIRILOR

V :- la finisarea faţadelor şi a învelitorii se vor evita folosirea culorilor stridente - se vor folosi cu preponderență materiale naturale: piatră, lemn, ţiglă ceramică - Se interzic elemente constructive şi ornamentale care nu respectă specificul arhi-

tectural al zonei. - Nu se acceptă volume nespecifice, pante ale acoperişurilor care nu se integrează

fondului construit local, goluri atipice la faţade, materiale străine arhitecturii tradiţionale, ş.a.m.d.

ARTICOLUL 12 - CONDITII DE ECHIPARE EDILITARA

V - Se vor asigura: alimentarea cu apă, colectarea apelor uzate, iluminat public conform cerinţelor funcţionale ale fiecărei categorii de spaţiu plantat în care este admis accesul publicului.

- se recomandă extinderea sistemului de colectare a apelor meteorice în bazine decorative pentru a fi utilizate pentru întreţinerea spaţiilor plantate.

ARTICOLUL 13 - SPATII LIBERE SI SPATII PLANTATE

53

Page 54: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

V – spaţiile plantate vor reprezenta un procent de cel puţin 70 % din suprafaţa parcelei.

ARTICOLUL 14 - IMPREJMUIRI

V – imprejmuirile se vor realiza din material naturale (lemn, piatră) sau vor fi de tip gard viu şi vor avea înăţimea de maxim 1.50 m.

SECTIUNEA III: POSIBILITATI MAXIME DE OCUPARE SI UTILIZARE A TERENULUI

ARTICOLUL 15 - PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (POT)

V – POT maxim = 10%

ARTICOLUL 16 - COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (CUT)

V – CUT maxim = 0,4

T - ZONA TRANSPORTURILOR

GENERALITĂȚI: CARACTERUL ZONEI

Pentru lucrări în zona drumurilor publice şi în zona lor de protecţie, solicitantul autorizaţiei de construire trebuie să obţină avizul organelor publice specializate.

SECȚIUNEA I : UTILIZARE FUNCȚIONALĂ

ARTICOLUL 1 - UTILIZĂRI ADMISE

T :- căi de comunicaţie rutieră şi construcţiile aferente; - unităţi ale întreprinderilor de transporturi, garaje; - spaţii alveolare carosabile pentru transportul în comun;- refugii şi treceri de pietoni;- reţele tehnico-edilitare;- spaţii verzi amenajate; - parcaje publice;- lucrări de terasamente;- spații verzi publice, mobilier urban, fâșii plantate

ARTICOLUL 2 - UTILIZĂRI ADMISE CU CONDIȚIONĂRI

T :- se vor respecta zonele de protecție față de drumurile publice de 22 de metri față de

drumurile judeţene, 20 de metri față de drumurile comunale, în scopul de a oferi posibilităţi ulterioare de modernizare sau extindere;

54

Page 55: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

-  lucrările, construcţiile, amenajările amplasate în zonele de protecţie ale drumurilor publice trebuie:

- să nu prezinte riscuri în realizare sau exploatare şi surse de poluare; - să nu afecteze desfăşurarea optimă a circulaţiei (capacitate, fluenţă, siguranţă).

ARTICOLUL 3 - UTILIZARI INTERZISE

T  :- se interzic orice utilizări care afectează buna funcţionare şi diminuează posibilităţile

ulterioare de modernizare sau extindere; - se interzic orice construcţii sau amenajări pe terenurile rezervate pentru:

- lărgirea unor străzi sau realizarea străzilor propuse;- modernizarea intersecţiilor;- realizarea spaţiilor de parcare;- realizarea traversărilor pietonale sub şi supraterane.

- se interzic pe terenurile vizibile din circulaţia publică rutieră : depozitări de materiale, piese sau utilaje degradate, amenajări de şantier abandonate, platforme cu suprafeţe deteriorate, construcţii degradate, terenuri lipsite de vegetaţie, gropi de acumulare a apelor meteorice, depozite de deşeuri etc.; 

- în zona de siguranţă şi protecţie aferentă drumurilor este interzisă autorizarea următoarelor lucrări: construcţii, instalaţii, plantaţii sau amenajări care prin amplasare, configuraţie sau exploatare impietează asupra bunei desfăşurări, organizări şi dirijări a traficului sau prezintă riscuri de accidente;

SECTIUNEA II: CONDITII DE AMPLASARE, ECHIPARE SI CONFIGURARE A CLADIRILOR

ARTICOLUL 4 - CARACTERISTICI ALE PARCELELOR (SUPRAFEȚE, FORME, DIMENSIUNI)

T- Se vor respecta profilele transversale propuse prin prezenta documentaţie.

ARTICOLUL 5 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAȚĂ DE ALINIAMENT

T – orice construcții sau amenajări ale spațiului public se vor realiza respectând zonele de siguranță și de protecție ale drumurilor și numai cu avizul administratorului- Gardurile și clădirile vor fi retrase față de axul drumului județean cu minim 12

metri, respectiv cu minim 10 m față de axul drumului comunal, pentru asigurarea dezvoltării capacității de circulație a drumurilor publice în traversarea localităților rurale, conform art. 19, pct. (3) din Ordonanța nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.

55

Page 56: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

ARTICOLUL 6 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAȚĂ DE LIMITELE LATERALE ȘI POSTERIOARE ALE PARCELELOR

T – nu este cazul.

ARTICOLUL 7 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR UNELE FAȚĂ DE ALTELE PE ACEEAȘI PARCELĂ

T – nu este cazul.

ARTICOLUL 8 - CIRCULAȚII ȘI ACCESE

T - Orice acces nou din drumurile publice se va realiza numai cu avizul administratoru-lui drumului.

- accesele şi pasajele carosabile nu trebuie obturate prin mobilier urban şi trebuie să fie păstrate libere în permanenţă.

ARTICOLUL 9 - STAȚIONAREA AUTOVEHICOLELOR

T:- staţionarea vehiculelor atât în timpul lucrărilor de construcţii-reparaţii, cât şi în

timpul funcţionării clădirilor se va face în afara drumurilor publice, fiecare clădire, în funcție de destinație și capacitate, va avea spații de parcare aferente conform Regulamentului General de Urbanism și a normativelor în vioare

ARTICOLUL 10 - ÎNĂLȚIMEA MAXIMĂ ADMISIBILĂ A CLĂDIRILOR

T - Nu este cazul.

ARTICOLUL 11 - ASPECTUL EXTERIOR AL CLADIRILOR

T - Drumurile existente propuse pentru modernizarea și cele nou propuse se vor realiza conform profilelor transversale caracteristice propuse prin prezenta documentație. - Pentru aleile pietonale se vor utiliza sisteme rutiere specifice – agregate compac-tate, pavaje din piatră naturală etc. - La reabilitarea străzilor și la înființarea celor noi se vor introduce piste pentru bici-clişti cu sens dublu având lăţimea de minim 1 m pentru fiecare sens. Se recomandă sepa-rarea fizică a pistelor pentru biciclişti faţă de partea carosabilă, prin vegetaţie, borne, ri -gole, borduri etc.- Accesele pietonale vor fi conformate astfel încât să permită circulaţia persoanelor cu handicap şi care folosesc mijloace specifice de deplasare- Cablurile electrice şi de comunicaţii se vor introduce în subteran, ca şi toate cele-lalte reţele edilitare.

56

Page 57: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- Mobilierul urban și finisajele folosite la spațiile publice vor fi moderne, contempo-rane, din materiale preponderent naturale (lemn, piatră).

ARTICOLUL 12 - CONDIȚII DE ECHIPARE EDILITARĂT – pentru toate spațiile publice se va asigura scurgerea apelor pluviale, în rețele de ca-nalizare pluvială sau rigole pluviale. - Cablurile electrice şi de comunicaţii se vor introduce în subteran, în canale tehnice.

ARTICOLUL 13 - SPAȚII LIBERE ȘI SPAȚII PLANTATET – străzile noi propuse sau propuse pentru reabilitare se vor realiza conform profilelor transversale propuse, respectiv vor avea prevăzute fășii plantate de-a lungul carosabilului de minim 0.50 m.ARTICOLUL 14 - ÎMPREJMUIRIT - nu este cazul

SECȚIUNEA III: POSIBILITĂȚI MAXIME DE OCUPARE ȘI UTILIZARE A TERENULUIARTICOLUL 15 - PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (POT)

T – nu este cazul

ARTICOLUL 16 - COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (CUT)T – nu este cazul .

G - GOSPODĂRIE COMUNALĂ, CIMITIRE

GENERALITĂŢI: CARACTERUL ZONEI

În comuna Bârsana zona este reprezentată de funcţiuni de gospodărie comunală – cimitire, administrate de către Biserici.

SECTIUNEA I : UTILIZARE FUNCŢIONALĂ

ARTICOLUL 1 - UTILIZĂRI ADMISE

G - cimitire şi clădiri anexă:- capelă mortuară;- mausoleu - osuar;- circulaţii pietonale, carosabile;- parcaje;- plantaţii;- pavilion pentru administraţie, depozitare şi anexe sanitare.

57

Page 58: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

ARTICOLUL 2 - UTILIZĂRI ADMISE CU CONDIȚIONĂRIG - se va asigura, conform normelor, o zonă de protecţie sanitară față de obiectivele protejate de 50.0 metri;

- se va asigura pentru noile cimitire o densitate mai redusă a locurilor de veci (între 7.5 şi 10,0 mp. teren brut pentru un loc de veci), circulaţii carosabile şi pietonale civilizate şi o pondere mai ridicată a vegetaţiei;

- toate cimitirele vor dispune de sală de ceremonii, spațiu tehnic cu temperatură adecvată, sursă de apă, toaletă și toate dotările necesare conform legii în vigoare.

- Desfiintarea si schimbarea destinatiei unui cimitir se poate face numai dupa 30 de ani de la ultima inhumare si dupa stramutarea tuturor osemintelor, pentru motive temeinic justificate si cu avizul Secretariatului de Stat pentru Culte si al cultului respectiv. Desfiintarea cimitirelor inainte de acest termen se face cu avizul autoritatilor de sanatate publica judetene.

ARTICOLUL 3 - UTILIZĂRI INTERZISEG - se interzice densificarea cimitirelor existente prin ocuparea aleilor şi distrugerea vegetaţiei din lungul acestora sau a celei perimetrale.

SECȚIUNEA II : CONDIȚII DE AMPLASARE, ECHIPARE ȘI CONFIGURARE A CLĂDIRILOR

ARTICOLUL 4 - CARACTERISTICI ALE PARCELELOR (SUPRAFEȚE, FORME, DIMENSIUNI)

G – suprafața minimă a unui cimitir va fi de 500 mp.

ARTICOLUL 5 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAȚĂ DE ALINIAMENT

G -clădirile din interiorul cimitirelor se vor amplasa la minim 5 metri față de aliniament. Mormintele se vor dispune la o distanță de minim 3 metri față de aliniament

- Gardurile și clădirile vor fi retrase față de axul drumului județean cu minim 12 metri, respectiv cu minim 10 m față de axul drumului comunal, pentru asigurarea dezvoltării capacității de circulație a drumurilor publice în traversarea localităților rurale, conform art. 19, pct. (3) din Ordonanța nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.

ARTICOLUL 6 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAȚĂ DE LIMITELE LATERALE ȘI POSTERIOARE ALE PARCELELOR

G - clădirile din interiorul cimitirelor se vor amplasa la minim 3 metri față de limitele laterale și la minim 5 metri față de limitele posterioare.

58

Page 59: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- Mormintele se vor amplasa la minim 3 metri față de limitele de proprietate.

ARTICOLUL 7 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR UNELE FAȚĂ DE ALTELE PE ACEEAȘI PARCELĂ

G - Distanţa minimă dintre două clădiri aflate pe aceeaşi parcelă va fi egală cu jumătate din înălţimea clădirii mai înalte, măsurată la cornişă sau atic în punctul cel mai înalt, dar nu mai puţin decât 3 m.

ARTICOLUL 8 - CIRCULAȚII ȘI ACCESE

G - Se vor asigura circulația carosabilă până la spațiul de ceremonie, parcare și alei pieto-nale de incintă.

ARTICOLUL 9 - STAȚIONAREA AUTOVEHICOLELOR

G – Staţionarea autovehiculelor se va organiza în parcări amenajate. Necesarul de parcaje:

- 1 loc la 10 persoane participante la ceremonie – 2 x 20 locuri de parcare pentru un loc de ceremonie + 5 locuri de parcare pentru personal.

ARTICOLUL 10 - ÎNĂLȚIMEA MAXIMĂ ADMISIBILĂ A CLĂDIRILOR

G - Regimul de înălţime maxim admis este – pentru capele, conform cultului, fără a depăși 12 m, pentru clădiri administrative – parter, înălțime maximă 5 metri.

ARTICOLUL 11 - ASPECTUL EXTERIOR AL CLĂDIRILOR

G – Conform cultului, fiind interzise culorile stridente și materialele nespecifice: policarbo-nat, inox, sticlă oglindată, imitațiile de materiale, etc.

ARTICOLUL 12 - CONDIȚII DE ECHIPARE EDILITARĂ

G - se vor asigura: puncte de apă din reţea publică, un punct sanitar, spaţii de depozitare a deşeurilor;

- se va sigura colectarea şi evacuarea rapidă la reţeaua publică de canalizare a ape-lor meteorice.

ARTICOLUL 13 - SPAȚII LIBERE ȘI SPAȚII PLANTATE

G - se vor asigura plantaţii înalte pe aleile principale şi la limita exterioară a incintei.

ARTICOLUL 14 - ÎMPREJMUIRIG: - împrejmuirile spre stradă vor fi semiopace sau opace, vor fi tratate arhitectural în mod

discret potrivit funcţiunii, având înălţimi de maxim 2.2 metri.

59

Page 60: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

SECȚIUNEA III: POSIBILITĂȚI MAXIME DE OCUPARE ȘI UTILIZARE A TERENULUI

ARTICOLUL 15 - PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (POT)G - POT maxim (construcții + monumente funerare) = 60%

ARTICOLUL 16 - COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (CUT)G – CUT maxim (construcții + monumente funerare) = 0,6

TE – INFRASTRUCTURA TEHNICO-EDILITARE

GENERALITATI. CARACTERUL ZONEI.

Zona TE reuneşte toate funcţiunile care aparţin echipamentelor edilitare existente şi viitoare (clădiri şi instalaţii aparţinând alimentării cu apa, energie electrică, gaze naturale, tefelonie, canalizare, staţii de epurare, staţii de pompare, staţii de transformare şi reglare presiune, etc) 

Delimitarea acestor zone se va face ţinând seama şi de condiţiile de protecţie a reţelelor tehnico-edilitare şi servituţiile impuse de către acestea, vecinătăţilor prezentate în prezentul regulament.

Autorizarea executării lucrărilor de utilitate publică şi a construcţiilor de orice fel pe terenurile pe care s-a instituit servitute de utilitate publică (protecţia sanitară a surselor, reţelelor, staţii de epurare, staţii de pompare, etc.) se face numai pe baza avizului sanitar şi după caz, a deţinătorului reţelelor.

SECŢIUNEA I - UTILIZARE FUNCŢIONALĂ

ARTICOLUL 1 - UTILIZĂRI ADMISE.

TE - incinte tehnice cu clădiri şi instalaţii pentru sistemul de alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu energie electrică, alimentare cu gaze naturale, telecomunicaţii, etc

ARTICOLUL 2 - UTILIZĂRI ADMISE CU CONDIŢIONĂRITE -se vor respecta zonele de protecţie prevăzute prin norme.

ARTICOLUL 3 - UTILIZĂRI INTERZISE.

TE - se interzic orice activităţi care prezintă risc tehnologic şi produc poluare prin natura activităţii sau prin transporturile pe care le generează.

60

Page 61: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

SECŢIUNEA II -CONDIŢII DE AMPLASARE, ECHIPARE ŞI CONFIGURARE A CLĂDIRILORARTICOLUL 4 - CARACTERISTICI ALE PARCELELOR (SUPRAFEŢE, FORME, DIMENSIUNI).TE - pentru clădiri de servicii şi birouri suprafaţa minimă a parcelei este de 200,00 mp şi un front la stradă de minim 8,00 m.

- echipamentele aferente lucrărilor tehnico-edilitare se pot dispune pe imobile cu suprafața egală cu amprenta la sol a acestora.

ARTICOLUL 5 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAŢĂ DE ALINIAMENT.TE - clădirile se vor dispune retras față de aliniament la o distanţă de minim 3,00 metri.

- Echipamentele aferente rețelelor edilitare se pot dispune la aliniament. - Gardurile și clădirile vor fi retrase față de axul drumului județean cu minim 12 metri,

respectiv cu minim 10 m față de axul drumului comunal, pentru asigurarea dezvoltării capacității de circulație a drumurilor publice în traversarea localităților rurale, conform art. 19, pct. (3) din Ordonanța nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.

ARTICOLUL 6 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAŢĂ DE LIMITELE LATERALE ŞI POSTERIOARE ALE PARCELELOR

TE - distanţa clădirilor faţă de limitele parcelei va fi de minim jumătate din înălţimea clădirii, dar nu mai puţin de 2,00 m;

- În cazul echipamentelor dispuse pe terenuri cu suprafața egală cu amprenta la sol a acestora, amplasarea lor se va face pe limitele de parcelă.

 ARTICOLUL 7 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR UNELE FAŢĂ DE ALTELE PE ACEEAŞI PARCELĂ

TE - distanţa minimă între clădiri va fi egală cu jumătate din înălţimea la cornişă a clădirii celei mai înalte, dar nu mai puţin de 3,00 m;

- Distanțele între echipamente și clădiri vor respecta limitele de siguranță și protecție conform normativelor în vigoare.

ARTICOLUL 8 - CIRCULAŢII ŞI ACCESE

TE - se va asigura accesul în incinte numai direct, dintr-o circulaţie publică de minim 3,5 metri lăţime pentru o singură bandă de circulație (maxim 30 m lungime), respectiv minum 7 m lățime pentru două benzi de circulație;

ARTICOLUL 9 - STAŢIONAREA AUTOVEHICULELOR

61

Page 62: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

TE - în cazul construcțiilor de clădiri, staţionarea autovehiculelor pentru admiterea în incintă se va asigura în afara spaţiului circulaţiei publice si se vor dimensiona conform Regulamentului General de Urbanism si a normelor tehnice in vigoare. ;

- În cazul echipamentelor, nu este necesară asigurarea staționării autovehiculelor.

ARTICOLUL 10 - ÎNĂLŢIMEA MAXIMĂ ADMISIBILĂ A CLĂDIRILOR

TE - înălţimea clădirilor nu va depăşi 7,00 m. - Înălțimile echipamentelor vor respecta o înălțime maximă de 25 m sau conform

reglementărilor tehnice în vigoare.

ARTICOLUL 11 - ASPECTUL EXTERIOR AL CLĂDIRILOR

TE - volumele construite vor fi simple şi se vor armoniza cu caracterul zonei şi cu vecinătăţile imediate;se vor folosi culori discrete.

ARTICOLUL 12 - CONDIŢII DE ECHIPARE EDILITARĂ

TE - toate clădirile vor fi echipate cu utilități de la rețelele publice sau din surse locale

ARTICOLUL 13 - SPAŢII LIBERE ŞI SPAŢII PLANTATETE :

- suprafeţele libere din spaţiul de retragere faţă de aliniament vor fi plantate cu arbori, formând de preferinţă o perdea vegetală pe tot frontul incintei;

- parcajele din dreptul faţadei vor fi înconjurate de un gard viu de 1,20 m şi vor fi plantate cu un arbore la fiecare 4 locuri de parcare;

- suprafeţele libere neocupate cu circulaţii, parcaje şi platforme funcţionale vor fi plantate cu un arbore la fiecare 200,00 mp.

 ARTICOLUL 14 - ÎMPREJMUIRI.TE - împrejmuirile vor avea înălţimi de maxim 2,20 m;

SECŢIUNEA III - POSIBILITĂŢI MAXIME DE OCUPARE ŞI UTILIZARE A TERENULUIARTICOLUL 15 - PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (POT)TE - POT maxim = 40 %

ARTICOLUL 16 - COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (CUT)TE - CUT maxim = 1,00 mp ADC / mp teren

62

Page 63: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

III. PRESCRIPTII SPECIFICE UNITĂŢILOR TERITORIALE DE REFERINTA STABILITE:

ZIR –ZONE ISTORICE DE REFERINȚĂ:ZIR 1 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului UNESCO Biserica ,,Intrarea Maicii Domnului" (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT, CU PERSPECTIVE ASUPRA MONUMENTULUI);ZIR 1a – Incinta monument UNESCO;ZIR 1b – Zona aflată în imediata vecinătate a incintei monumentului UNESCO (CU VALOARE ISTORICĂ); ZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT);ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ (CU VALOARE DE PEISAJ CULTURAL)

Pentru orice fel de intervenție, in zona de protectie a monumentelor și în zona construita protejata se va solicita avizul Directiei Judetene de Cultura, Culte si Patrimoniu National Maramureș și/sau, după caz a Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

În zona construită protejată se va elabora PUZ conform legii în vigoare, cu excepțiile situațiilor prezentate în cadrul fiecărei subunități de referință.

Planul Urbanistic Zonal se va elabora la nivel de UTR (conform planșei anexate), se va întocmi, aviza şi aproba conform legilor în vigoare (Ordinul 526/2003 privind metodologia de elaborare şi cadru conţinut al documentaţiilor de urbanism pentru zone construite protejate, Legea 422/2001, Legea 5/2000, Legea 350/2001) si va cuprinde prevederi detaliate legate de reglementarile tehnice si estetice de realizare a constructiilor, respectând articolele RLU aferent PUG. PUZ ul poate fi elaborat și etapizat, pe subunități de zone istorice de referință.

În zonele din intravilan cu risc de inundabilitate, autorizația de construire se va emite numai dacă beneficiarul asigură prin lucrări suplimentare înlătura-rea riscului de inundabilitate (prin lucrări de regularizare, îndiguire, etc) și nu-mai în baza unui aviz de la Sistemul de gospodările al apelor și declarație pe proprie răspundere.

Este obligatoriu ca în zonele cu risc de producere a alunecărilor de teren să se efectueze studii şi expertize geotehnice, pentru orice lucrări de construire, reconstruire, extindere, modernizare, care să stabilească măsurile de prevenire/înlaturare a fenomenelor.

63

Page 64: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

ZIR 1 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului UNESCO Biserica ,,Intrarea Maicii Domnului" (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT, CU PERSPECTIVE ASUPRA MONUMENTULUI)

Zona de protecție a monumentului UNESCO reprezintă zona delimitată ca fiind cu valoare ambientală și de context, care cuprinde inclusiv culoare de vizibilitate și puncte de perspective către obiectivul monument UNESCO, pentru care se va asigura un regim sever de conservare.

ZIR 1a – Incinta monument UNESCOCorespunde cu terenul aflat în proprietatea parohiei, aferent Bisericii și a incintei bi-

sericii. Beneficiarul nu va iniția niciun fel de intervenții fără proiecte întocmite de către spe-

cialiști atestați MCC și fără înștiințarea și avizul Ministerului Culturii. Beneficiarul de folosință are obligația de a asigura întreținerea și buna utilizare a

obiectivului.Se va sigura un regim sever de conservare.

ZIR 1b – Zona aflată în imediata vecinătate a incintei monumentului UNES-CO (CU VALOARE ISTORICĂ);

Corespunde cu teritoriul imediat învecinat cu obiectivul cu valoare de patrimoniu, care conferă individualitate, identitate, specificitate, buna funcționare și punerea în valoare a obiectivului cu valoare de patrimoniu.

Se va sigura un regim sever de conservare a sitului inițial. Se va asigura accesibilitatea și impactul vizual gradat asupra obiectivului de

patrimoniu Elementele de particularitate a acestei zone rezultă din armonia relației valoare de

patrimoniu și sit amenajat.

ZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT)

Corespunde cu zona centrală a localității Bârsana unde sunt concentrate majoritatea obiectivelor de utilitate publică (școală, primărie, poliție, dispensar, etc), clădiri de perioadă comunistă.

ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ (CU VALOARE DE PEISAJ CULTURAL)

64

Page 65: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

Zona are un rol în păstrarea echilibrului permanent între condițiile specifice de con-servare și protejare a valorilor de patrimoniu imobil, natural și construit.

Elementele de particularitate ale acestei zone rezultă din specificul cadrului natural–geografic cât și din cel construit.

Este o zonă percepută ca atare de către populație, fiind rezultatul actiunii si interactiunii factorilor naturali si/sau umani, unde elemente construite tradiționale participă in percepţia peisajului.

Măsuri specifice: - păstrara nealterată a configurației spațio-volumetrice, care asigură un cadru armo-

nios valorii de patrimoniu - Sporirea ofertei turistice prin structuri de cazare adecvate- Eliminarea oricăror factori de agresiune fizică sau morală asupra valorii de patrimo-

niu. - Constrângeri privind delimitarea zonelor funcționale și configurarea spațio-volumet-

rică- Se vor păstra și întreține clădirile cu arhitectură tradițională, inclusiv porțile. Aces-

tea necesită meșteșug, motiv pentru care se va apela la cunoștințele specialiștilor în domeniul

- refacerea coerentei cadrului construit şi dezvoltarea de funcţiuni noi adaptate cali-tativ cerinţelor contemporane, dar şi valorii de patrimoniu a cadrului construit

- Păstrarea identității locale prin:- Folosirea materialelor și a cunoștințelor meșteșugărești locale -Revalorizarea cursurilor de apă- Folosirea vegetației locale -Amenajarea curților interioare prin păstrarea specificității gospodăriilor

maramureșene, cu păstrarea zonei pentru construcții și terenul agricol.

ZIR 1 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului UNESCO Biserica ,,Intrarea Maicii Domnului" (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT, CU PERSPECTIVE ASUPRA MONUMENTULUI)Cuprinde și cele două subunități – zone istorice de referință :

ZIR 1a – Incinta monument UNESCO;ZIR 1b – Zona aflată în imediata vecinătate a incintei monumentului

UNESCO (CU VALOARE ISTORICĂ);

65

Page 66: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

ZIR 1a – Incinta monument UNESCOSECTIUNEA I : UTILIZARE FUNCȚIONALĂ

ARTICOLUL 1 - UTILIZĂRI ADMISE

ZIR 1a – funcțiuni existente și admise : unitate de cult (biserica monument), gospodărie comunală – cimitir existent, centru de informare turistică, amenajări exterioare – alei pietonale, carosabile, parcare, lucrări de instalații, spații verzi, mobilier urban, lucrări de semnalizare monument, împrejmuiri.

- Se admit lucrări de restaurare, conservare și punere în valoare a monumentului istoric, lucrări de reparații la construcții și amenajări existente altele decât monumentul istoric, fără PUZ, numai cu avizul Direcției pentru Cultură Maramureș, respectiv a Ministerului Culturii și autorizație de construire.

ARTICOLUL 2 - UTILIZĂRI ADMISE CU CONDIȚIONĂRI

ZIR 1a:- Se admit amenajări exterioare noi doar care contribuie la buna

funcționare și/sau punerea în valoare a monumentului UNESCO numai în bază de PUD aprobat conform legii și cu avizul Ministerului Culturii,

- Monumentele funerare se vor realiza doar din piatră sau lemn și vor avea dimeniuni reduse

- Orice intervenție asupra monumentului istoric (constructie si parcela) se va realiza numai conform Legii in vigoare.

ARTICOLUL 3 - UTILIZĂRI INTERZISE

ZIR 1a:

- Se interzice realizarea de construcții noi în cadrul incintei monumentului - Se interzic operațiuni cadastrale de parcelare și înstrainare teren.- Orice alte funcțiuni decât cele prevăzute la articolele 1 și 2.- Lucrări de terasament de natură să afecteze stabilitatea terenului. - Orice construcții, amenajări care obturează vizibilitatea asupra monumentului isto-

ric

66

Page 67: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- Dispunerea instalațiilor/cablajelor pe fațadele monumentului.

SECTIUNEA II: CONDIȚII DE AMPLASARE, ECHIPARE ȘI CONFIGURAREA CLĂDIRILOR

ARTICOLUL 4 - CARACTERISTICI ALE PARCELELOR (SUPRAFEȚE, FORME, DIMENSIUNI)

ZIR 1a:- Sunt interzise lucrări de parcelare, înstrăinare teren.

ARTICOLUL 5 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAȚĂ DE ALINIAMENT

ZIR 1a:- se interzic clădiri noi în incinta monumentului UNESCO.

ARTICOLUL 6 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAȚĂ DE LIMITELE LATERALE ȘI POSTERIOARE ALE PARCELELOR

ZIR 1a:- se interzic clădiri noi în incinta monumentului UNESCO.

ARTICOLUL 7 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR UNELE FAȚĂ DE ALTELE PE ACEEAȘI PARCELĂZIR 1a:

- se interzic clădiri noi în incinta monumentului UNESCO. ARTICOLUL 8 – CIRCULAȚII ȘI ACCESE

ZIR 1a:- obiectivul dispune de acces carosabil și pietonal.

ARTICOLUL 9 - STAȚIONAREA AUTOVEHICOLELOR

ZIR 1a:- obiectivul dispune de parcare proprie în partea de nord a parcelei, lângă centrul de

informare turistică.

ARTICOLUL 10 - ÎNĂLȚIMEA MAXIMĂ ADMISIBILĂ A CLĂDIRILOR

ZIR 1a:- se interzic clădiri noi în incinta monumentului UNESCO.

ARTICOLUL 11 - ASPECTUL EXTERIOR AL CLĂDIRILOR

ZIR 1a:- se interzic clădiri noi în incinta monumentului UNESCO. - amenajările exterioare noi se vor realiza folosind în exclusivitate materiale naturale,

locale – piatră, lemn și numai pe bază de PUD aprobat cu aviz Ministerul Culturii.

67

Page 68: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- orice lucrări de restaurare, reparații, se va face numai în baza avizului Ministerului Culturii și a unei autorizații de construire.

- Monumentele funerare se vor realiza doar din piatră sau lemn și vor avea dimeniuni reduse. Se recomandă realizarea unui proiect tip pentru monumente funerare avizat de către Ministerul Culturii.

ARTICOLUL 12 - CONDIȚII DE ECHIPARE EDILITARĂZIR 1a:

- se va asigura evacuarea rapidă și dirijarea apelor prin șanturi spre pârâuri.- orice echipamente (firide de racord/bransament, contoare, s.a.m.d.) vor fi montate

astfel încât sa nu fie vizibile din spațiul public și nu pe fațadele monumentului istoric.

ARTICOLUL 13. SPAȚII LIBERE ȘI SPAȚII PLANTATEZIR 1a:

- spațiul neconstruit va fi întreținut cu vegetație spontană și/sau specii endemice. -se interzice densificarea prea mare a incintei cu monumente funerare.

ARTICOLUL 14. ÎMPREJMUIRI :

ZIR 1a:- împrejmuirea a fost recent executată cu un gard din lemn cu specific local.

SECTIUNEA III: POSIBILITĂȚI MAXIME DE OCUPARE ȘI UTILIZARE A TERENULUI

ARTICOLUL 15 - PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (POT)

ZIR 1a:Pentru evitarea densificării incintei cu monumente funerare, procentul maxim de ocupare al terenului va cuprinde toate construcțiile și amenajările existente și viitoare și nu va depăși: POT maxim = 20%

ARTICOLUL 16 - COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (CUT)ZIR 1a:

CUT maxim = 0,2

ZIR 1b – Zona aflată în imediata vecinătate a incintei monumentului UNES-CO (CU VALOARE ISTORICĂ);

SECTIUNEA I : UTILIZARE FUNCȚIONALĂ

ARTICOLUL 1 - UTILIZĂRI ADMISE

68

Page 69: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

ZIR 1b – funcțiuni existente și admise : locuințe individuale de gabarit mic, amenajări exterioare – alei pietonale, carosabile, parcări, lucrări de instalații, spații verzi, mobilier urban, lucrări de semnalizare monument, împrejmuiri.

- Administrația publică locală va face demersurile necesare de a impune tuturor proprietarilor de clădiri tencuite din această zonă, folosirea culorilor prezentate în paletarul de culori anexat.

- Se recomadă realizarea demersurilor administrației publice locale de achiziționare a terenurilor din imediata vecinătate a monumentului UNESCO.

ARTICOLUL 2 - UTILIZĂRI ADMISE CU CONDIȚIONĂRI

ZIR 1b:- Funcțiuni noi permise : construcții, amenajări și activități care

contribuie la punerea în valoare a monumentului istoric precum – ateliere meșteșugărești și/sau de pictură, muzeu, centru expozițional, sau altele specifice cultului, numai în clădirile existente prin schimbare de funcțiune. Adaptarea clădirilor la noile cerințe se va face doar respectând art. 11 – aspectul exterior al construcțiilor.

- spații verzi sau amenajări de evenimente în spațiul liber, numai în baza PUZ aprobat conform Legii în vigoare care să studieze cel puțin UTR ZIR 1b.

- Se interzice densificarea zonei cu noi construcții pentru locuințe individuale, altele decât cele existente. Se admit doar lucrări de reparații, extinderi la clădirile existente și/sau construirea de anexe gospodărești – numai în cazul desființării unei construcții, fără a densifica zona cu construcții, împrejmuiri, fără PUZ aprobat, numai cu condiția respectării articolelor de mai jos și numai cu avizul Direcției pentru Cultură Maramureș, respectiv a Ministerului Culturii.

ARTICOLUL 3 - UTILIZĂRI INTERZISE

ZIR 1b:

- Se interzice densificarea zonei cu noi locuințe individuale, altele decât cele existente.- Se interzice demolarea construcțiilor și porților tradiționale identificate pe

planșe cu arhitectură vernaculară.

69

Page 70: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- Orice alte funcțiuni decât cele prevăzute la articolele 1 și 2.- Lucrări de terasament de natură să afecteze stabilitatea terenului. - Orice construcții, amenajări care obturează vizibilitatea asupra monumentului isto-

ric

SECTIUNEA II: CONDIȚII DE AMPLASARE, ECHIPARE ȘI CONFIGURAREA CLĂDIRILOR

ARTICOLUL 4 - CARACTERISTICI ALE PARCELELOR (SUPRAFEȚE, FORME, DIMENSIUNI)

ZIR 1b:- pentru ca o parcelă să fie construibilă trebuie să fie respectate următoarele

condiții :o front la stradă de minimum 12 m pentru clădiri izolate sau cuplateo suprafața minimă a parcelei de 200 m2 pentru clădiri amplasate izolat sau

cuplateo adâncime mai mare sau cel puțin egală cu lățimea parcelei.

ARTICOLUL 5 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAȚĂ DE ALINIAMENT

ZIR 1b:- conform specificului local, clădirile vor fi dispuse retras față de aliniament cu cel

puțin 1 m. - Gardurile și clădirile vor fi retrase față de axul drumului județean cu minim 12

metri, respectiv cu minim 10 m față de axul drumului comunal, pentru asigurarea dezvoltării capacității de circulație a drumurilor publice în traversarea localităților rurale, conform art. 19, pct. (3) din Ordonanța nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.

ARTICOLUL 6 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAȚĂ DE LIMITELE LATERALE ȘI POSTERIOARE ALE PARCELELOR

ZIR 1b:- în cazul în care clădirile vor fi dispuse izolat, clădirile se vor retrage față

de limitele de proprietate în mod obligatoriu conform Codului Civil, respectiv la minim 0,60 m față de limita de proprietate atunci când pe acea fațadă nu sunt ferestre, respectiv minim 2,00 m când pe acea fațadă sunt ferestre. Fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări neparalele cu linia de hotar spre fondul învecinat sunt interzise la o distanţă mai mică de un metru. Se poate construi pe limita de proprietate numai cu acordul vecinului.

- în cazul existenţei unui calcan vecin, clădirile se vor lipi de acesta; clădirile se vor retrage în mod obligatoriu de la latura opusă calcanului existent cu o distanţă minim

70

Page 71: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

egală cu jumătate din înălţimea clădirii, măsurată la cornişa superioară sau la atic în punctul cel mai înalt, dar nu mai puţin de 3,00 metri;

- garajele se vor putea alipi limitelor laterale ale parcelelor, cu condiţia ca înălţimea calcanului rezultat să nu depăşească 2,2 m și numai cu acordul vecinilor;

- în toate cazurile, clădirile se vor retrage faţă de limita posterioară la o distanţă de cel puţin 5.0 metri.

ARTICOLUL 7 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR UNELE FAȚĂ DE ALTELE PE ACEEAȘI PARCELĂZIR 1b:

- clădirile vor respecta o distanță între ele de cel puțin jumătate din înălțimea celei mai înalte, dar nu mai puțin de 3 metri.

ARTICOLUL 8 – CIRCULAȚII ȘI ACCESE

ZIR 1b:- parcela este construibilă numai dacă are asigurat un acces carosabil de minim 3,5

metri lăţime pentru o singură bandă de circulație (maxim 30 m lungime), respectiv minum 7 m lățime pentru două benzi de circulație, dintr-o circulaţie publică în mod direct sau prin drept de trecere legal obţinut prin una din proprietăţile învecinate;

ARTICOLUL 9 - STAȚIONAREA AUTOVEHICOLELOR

ZIR 1b:- staționarea autovehicolelor necesare funcționării diferitelor activități, conform nor-

melor, se admite numai în interiorul parcelei, deci în afara circulațiilor publice;- se recomandă amenajarea de parcări pentru vizitatorii monumentului istoric.- staționarea autovehicolelor necesare funcționării diferitelor activități, conform

normelor, se admite numai în interiorul parcelei, deci în afara circulațiilor publice sau în parcări publice amenajate cu locuri închiriate;- locurile de parcare se dimensionează conform normelor specifice şi se dispun în

construcţii supra/subterane sau în parcaje amenajate la sol care vor fi plantate cu minim un arbore la 4 maşini şi vor fi înconjurate cu gard viu de 1,20 m. înălţime;

Pentru constructii de locuinte, vor fi prevazute locuri de parcare dupa cum urmeaza :- cate un loc de parcare la 1-5 locuinte unifamiliale cu lot propriu- cate un loc de parcare la 1-3 apartamente pentru locuinte semicolective cu acces

propriu si lot folosit in comun.- cate un loc de parcare la 2-10 apartamente in locuinte colective cu acces si lot in

comun.

71

Page 72: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

Pentru celelalte tipuri de funcțiuni, parcările aferente se vor dimeniona conform regula-mentului general de urbanism și conform normelor în vigoare.

ARTICOLUL 10 - ÎNĂLȚIMEA MAXIMĂ ADMISIBILĂ A CLĂDIRILOR

ZIR 1b:- regim de înălțime maxim admis: S/D+P+M (doar în volumul acoperișului în patru

ape).- înălțimea maximă a unui nivel convențional – 3 m- înălțimea maximă la cornișă – 5 m- înălțimea maximă la coamă – 10 m.

ARTICOLUL 11 - ASPECTUL EXTERIOR AL CLĂDIRILOR

ZIR 1b:Pentru construcțiile identificate cu valoare de arhitectură vernaculară :

o se vor păstra casele, anexele și împrejmuirile identificate cu arhitectură vernaculară, fără a le afecta elementele originale. Se interzice demolarea lor. În cazul în care acestea prezintă pericol de prăbușire, iar proprietarul nu prezintă disponibilitate de intervenție, se vor face demersuri conform legii în vigoare de salvgardare și strămutare a clădirilor în muzee.

o Asupra acestor clădiri se admit doar lucrări de consolidare, restaurare și aducerea la condițiile actuale de confort. Se permite folosirea spațiului din pod pentru amenajarea unei mansarde cu condiția ca ferestrele să fie dis-puse în planul acoperișului. În majoritatea cazurilor este necesară consoli-darea fundațiilor și a soclului din piatră. Aceasta se poate realiza fie în-locuind zidăria de piatră de pe contur, cu fundații si elevații din beton, fie prin subzidiri si elevații din beton armat. Se va acorda mare atentie hidroizolatiei orizontale în cazul intervențiilor cu beton. Este foarte impor-tant ca umezeala să fie impiedicată să ajungă la structura din lemn a caselor. Soclul trebuie să fie si el protejat de umezeală. Pentru a construi în stil traditional, este important ca soclul să fie compus din piatră: zidărie de piatră sau placaj de piatră. Se va acorda mare atentie tratarii lemnului impotriva focului, fungilor si a insectelor. Cu exceptia tamplariei, se interz-ice aplicarea de vopsitorii colorate, baiturilor in culori diferite de cele ale esentelor specifice lemnului existent în zona si a lacurilor lucioase.

o Nu se vor folosi jgheaburi si burlane, apele pluviale vor fi captate în drenuri perimetrale;

72

Page 73: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

o Se admite amenajarea podurilor ca spatii utile. Spatiile vor fi luminate si ventilate prin adaptarea elementelor traditionale “ochi”, la necesitatile spatiilor create. Este permisa folosirea ferestrelor în planul acoperisului (ferestre de mansarda).

o Daca este cazul, termoizolarea clădirilor se va face la interior. o Treptele de acces se vor realiza, de preferinta, în sistem traditional

(lespezi de piatra sau scari de lemn). Se admit trepte de acces realizate din beton si placate cu piatra sau lemn. Se interzic treptele de acces cu forme curbe sau treptele monumentale.

o Se permit mici extinderi, având grija ca aceste volume adaugate sa fie subordonate constructiilor traditionale existente

o Se interzic orice alte intervenții precum: schimbarea tâmplăriei în orice alt material în afara lemnului și cu alte forme și culori decat cele originale (vezi anexa tâmplării specifice), înlocuirea învelitorii cu alte materiale decât șindrilă sau țiglă ceramică culoare cărămiziu, închiderea prispei, placarea soclurilor,

o Aleile si platformele din incinte vor fi în mod obligatoriu suprafete perme-abile. Elementele de pavaj vor fi din piatra naturala, de preferinta piatra de râu montata cu interspatii în care va creste iarba

o se interzice folosirea materialelor plastice, inox, imitaţii și orice alte mate-riale forme străine locului.

o Se interzice amplasarea intalaţiilor/echipamentelor tehnice pe faţadele clădirilor (antene TV, contoare, etc).

o Orice intervenție se va face numai cu avizul Direcției pentru Cultură Mara-mureș.

Construcțiile noi se vor realiza doar în baza PUZ aprobat respectând următoarele:o Noile constructii vor avea gabarit mic (ACD max. 250 mp). o Să se realizeze în condiţiile necesităţilor actuale de confort, îmbinând

tehnologiile moderne cu elemente de arhitectură vernaculară (lemnul, prispa, acoperis in 4 ape, poarta, etc)

o Să nu reprezinte o intervenţie agresivă asupra sitului. o Volumele construite vor fi simple de forma prisma patrulatera regulata,

acoperis in 4 ape cu pante mari. Acoperisul in doua ape se admite doar la cladiri anexa. Se interzic formele atipice, curbe, unghiuri ascutite, atat in plan cat si pentru acoperis, goluri, fatade. Structura clădirilor va fi real-

73

Page 74: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

izată doar din lemn sau mixtă – din lemn/zidărie. Tâmplăria va respecta tipologia specifică locală, conform anexei.

o Se interzice folosirea materialelor plastice, inox, imitaţii și orice alte mate-riale forme străine locului.

o Se interzice amplasarea intalaţiilor/echipamentelor tehnice pe faţadele clădirilor (antene TV, contoare, etc).

o Sistemele de captare a energiei solare nu vor fi amplasate pe acoperisurile cladirilor. Se vor cauta modalitati de amplasare în curtea din spatele casei, într-o pozitie care sa nu fie vizibila din strada.

ARTICOLUL 12 - CONDIȚII DE ECHIPARE EDILITARĂZIR 1b:

- se va asigura evacuarea rapidă și dirijarea apelor prin șanturi spre pârâuri.- orice echipamente (firide de racord, bransamente, contoare, s.a.m.d.) vor fi

montate astfel încât sa nu fie vizibile din spațiul public.- Este interzisă amplasarea antenelor GSM.

ARTICOLUL 13. SPAȚII LIBERE ȘI SPAȚII PLANTATEZIR 1b:

- spațiul neconstruit va fi întreținut cu vegetație spontană și/sau specii endemice. -fiecare parcelă va asigura un procent de minim 30 % spațiu liber cu vegetație spontană sau plantat cu vegetație endemică.

ARTICOLUL 14. ÎMPREJMUIRI :ZIR 1b:

- Imprejmuirile se vor realiza din lemn sau nuiele și vor avea înălțimea de 1,00-1,50 m (cu excepția porților), conform specificului local

SECTIUNEA III: POSIBILITĂȚI MAXIME DE OCUPARE ȘI UTILIZARE A TERENULUIARTICOLUL 15 - PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (POT)ZIR 1b:

POT maxim = 30%ARTICOLUL 16 - COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (CUT)ZIR 1b:

CUT maxim = 0,3

ZIR 1 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului UNESCO Biserica ,,Intrarea Maicii Domnului" (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT, CU PERSPECTIVE ASUPRA MONUMENTULUI);

74

Page 75: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

SECTIUNEA I : UTILIZARE FUNCȚIONALĂ

ARTICOLUL 1 - UTILIZĂRI ADMISE

ZIR 1 – funcțiuni admise : locuințe individuale de gabarit mic, amenajări exterioare – alei pietonale, carosabile, parcări, lucrări de instalații, spații verzi, mobilier urban, lucrări de semnalizare monument, împrejmuiri, magazine alimentare cu suprafața construită de până la 150 mp, servicii, servicii profesionale, structuri de primire turistică de tip agropensiuni, .

- Administrația publică locală va face demersurile necesare de a impune tuturor proprietarilor de clădiri tencuite din această zonă, folosirea culorilor prezentate în paletarul de culori anexat.

ARTICOLUL 2 - UTILIZĂRI ADMISE CU CONDIȚIONĂRI

ZIR 1:- Pentru construcțiile noi se va realiza PUZ aprobat conform legii în

vigoare care va studia cel puțin zona UTR ZIR 1. Se exceptează de la prezenta prevedere următoarele categorii de intervenții cu condiția obținerii avizului de la Direcția pentru Cultură și a autorizației de construire :

- Lucrări de reparații, extinderi clădiri existente, implantarea de noi construcții de locuințe individuale și anexe de gabarit mic (Sc maxim 150 mp), în condițiile respectării prezentului regulament și a modalităților de implantare noi construcții conform anexei.

- Funcțiuni de cazare doar de tip agroturism cu capacitate de până la 8 camere de cazare, cu condiția realizării acestora în clădiri existente și respectând prezentul regulament de urbanism.

- Reconversia clădirilor existente în funcțiuni de servicii, servicii profesionale sau magazine de mici dimensiuni (max. 150 mp suprafața construită)

ARTICOLUL 3 - UTILIZĂRI INTERZISE

ZIR 1:

- Se interzice demolarea construcțiilor și porților tradiționale identificate pe planșe cu arhitectură vernaculară.

- Orice alte funcțiuni decât cele prevăzute la articolele 1 și 2.- Lucrări de terasament de natură să afecteze stabilitatea terenului.

75

Page 76: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- Orice construcții, amenajări care obturează vizibilitatea asupra monumentului isto-ric

SECTIUNEA II: CONDIȚII DE AMPLASARE, ECHIPARE ȘI CONFIGURAREA CLĂDIRILOR

ARTICOLUL 4 - CARACTERISTICI ALE PARCELELOR (SUPRAFEȚE, FORME, DIMENSIUNI)

ZIR 1:- pentru ca o parcelă să fie construibilă trebuie să fie respectate următoarele

condiții :o front la stradă de minimum 12 m pentru clădiri izolate sau cuplateo suprafața minimă a parcelei de 200 m2 pentru clădiri amplasate izolat sau

cuplateo adâncime mai mare sau cel puțin egală cu lățimea parcelei.

ARTICOLUL 5 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAȚĂ DE ALINIAMENT

ZIR 1:- conform specificului local, clădirile vor fi dispuse retras față de aliniament cu cel

puțin 1 m. - Gardurile și clădirile vor fi retrase față de axul drumului județean cu minim 12

metri, respectiv cu minim 10 m față de axul drumului comunal, pentru asigurarea dezvoltării capacității de circulație a drumurilor publice în traversarea localităților rurale, conform art. 19, pct. (3) din Ordonanța nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.

ARTICOLUL 6 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAȚĂ DE LIMITELE LATERALE ȘI POSTERIOARE ALE PARCELELOR

ZIR 1:- în cazul în care clădirile vor fi dispuse izolat, clădirile se vor retrage față

de limitele de proprietate în mod obligatoriu conform Codului Civil, respectiv la minim 0,60 m față de limita de proprietate atunci când pe acea fațadă nu sunt ferestre, respectiv minim 2,00 m când pe acea fațadă sunt ferestre. Fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări neparalele cu linia de hotar spre fondul învecinat sunt interzise la o distanţă mai mică de un metru. Se poate construi pe limita de proprietate numai cu acordul vecinului.

- în cazul existenţei unui calcan vecin, clădirile se vor lipi de acesta; clădirile se vor retrage în mod obligatoriu de la latura opusă calcanului existent cu o distanţă minim

76

Page 77: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

egală cu jumătate din înălţimea clădirii, măsurată la cornişa superioară sau la atic în punctul cel mai înalt, dar nu mai puţin de 3,00 metri;

- garajele se vor putea alipi limitelor laterale ale parcelelor, cu condiţia ca înălţimea calcanului rezultat să nu depăşească 2,2 m și numai cu acordul vecinilor;

- în toate cazurile, clădirile se vor retrage faţă de limita posterioară la o distanţă de cel puţin 5.0 metri.

ARTICOLUL 7 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR UNELE FAȚĂ DE ALTELE PE ACEEAȘI PARCELĂZIR 1:

- clădirile vor respecta o distanță între ele de cel puțin jumătate din înălțimea celei mai înalte, dar nu mai puțin de 3 metri.

ARTICOLUL 8 – CIRCULAȚII ȘI ACCESE

ZIR 1:- parcela este construibilă numai dacă are asigurat un acces carosabil de minim 3,5

metri lăţime pentru o singură bandă de circulație (maxim 30 m lungime), respectiv minum 7 m lățime pentru două benzi de circulație, dintr-o circulaţie publică în mod direct sau prin drept de trecere legal obţinut prin una din proprietăţile învecinate;

ARTICOLUL 9 - STAȚIONAREA AUTOVEHICOLELOR

ZIR 1:- staționarea autovehicolelor necesare funcționării diferitelor activități, conform nor-

melor, se admite numai în interiorul parcelei, deci în afara circulațiilor publice;- se recomandă amenajarea de parcări pentru vizitatorii monumentului istoric.- staționarea autovehicolelor necesare funcționării diferitelor activități, conform

normelor, se admite numai în interiorul parcelei, deci în afara circulațiilor publice sau în parcări publice amenajate cu locuri închiriate;- locurile de parcare se dimensionează conform normelor specifice şi se dispun în

construcţii supra/subterane sau în parcaje amenajate la sol care vor fi plantate cu minim un arbore la 4 maşini şi vor fi înconjurate cu gard viu de 1,20 m. înălţime;

Pentru constructii de locuinte, vor fi prevazute locuri de parcare dupa cum urmeaza :- cate un loc de parcare la 1-5 locuinte unifamiliale cu lot propriu- cate un loc de parcare la 1-3 apartamente pentru locuinte semicolective cu acces

propriu si lot folosit in comun.

77

Page 78: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- cate un loc de parcare la 2-10 apartamente in locuinte colective cu acces si lot in comun.

Pentru celelalte tipuri de funcțiuni, parcările aferente se vor dimeniona conform regula-mentului general de urbanism și conform normelor în vigoare.

ARTICOLUL 10 - ÎNĂLȚIMEA MAXIMĂ ADMISIBILĂ A CLĂDIRILOR

ZIR 1:- regim de înălțime maxim admis: S/D+P+M (doar în volumul acoperișului în patru

ape).- înălțimea maximă a unui nivel convențional – 3 m- înălțimea maximă la cornișă – 5 m- înălțimea maximă la coamă – 10 m.

ARTICOLUL 11 - ASPECTUL EXTERIOR AL CLĂDIRILOR

ZIR 1:Pentru construcțiile identificate cu valoare de arhitectură vernaculară :

o se vor păstra casele, anexele și împrejmuirile identificate cu arhitectură vernaculară, fără a le afecta elementele originale. Se interzice demolarea lor. În cazul în care acestea prezintă pericol de prăbușire, iar proprietarul nu prezintă disponibilitate de intervenție, se vor face demersuri conform legii în vigoare de salvgardare și strămutare a clădirilor în muzee.

o Asupra acestor clădiri se admit doar lucrări de consolidare, restaurare și aducerea la condițiile actuale de confort. Se permite folosirea spațiului din pod pentru amenajarea unei mansarde cu condiția ca ferestrele să fie dis-puse în planul acoperișului. În majoritatea cazurilor este necesară consoli-darea fundațiilor și a soclului din piatră. Aceasta se poate realiza fie în-locuind zidăria de piatră de pe contur, cu fundații si elevații din beton, fie prin subzidiri si elevații din beton armat. Se va acorda mare atentie hidroizolatiei orizontale în cazul intervențiilor cu beton. Este foarte impor-tant ca umezeala să fie impiedicată să ajungă la structura din lemn a caselor. Soclul trebuie să fie si el protejat de umezeală. Pentru a construi în stil traditional, este important ca soclul să fie compus din piatră: zidărie de piatră sau placaj de piatră. Se va acorda mare atentie tratarii lemnului impotriva focului, fungilor si a insectelor. Cu exceptia tamplariei, se interz-ice aplicarea de vopsitorii colorate, baiturilor in culori diferite de cele ale esentelor specifice lemnului existent în zona si a lacurilor lucioase.

78

Page 79: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

o Nu se vor folosi jgheaburi si burlane, apele pluviale vor fi captate în drenuri perimetrale;

o Se admite amenajarea podurilor ca spatii utile. Spatiile vor fi luminate si ventilate prin adaptarea elementelor traditionale “ochi”, la necesitatile spatiilor create. Este permisa folosirea ferestrelor în planul acoperisului (ferestre de mansarda).

o Daca este cazul, termoizolarea clădirilor se va face la interior. o Treptele de acces se vor realiza, de preferinta, în sistem traditional

(lespezi de piatra sau scari de lemn). Se admit trepte de acces realizate din beton si placate cu piatra sau lemn. Se interzic treptele de acces cu forme curbe sau treptele monumentale.

o Se permit mici extinderi, având grija ca aceste volume adaugate sa fie subordonate constructiilor traditionale existente

o Se interzic orice alte intervenții precum: schimbarea tâmplăriei în orice alt material în afara lemnului și cu alte forme și culori decat cele originale (vezi anexa tâmplării specifice), înlocuirea învelitorii cu alte materiale decât șindrilă sau țiglă ceramică culoare cărămiziu, închiderea prispei, placarea soclurilor,

o Aleile si platformele din incinte vor fi în mod obligatoriu suprafete perme-abile. Elementele de pavaj vor fi din piatra naturala, de preferinta piatra de râu montata cu interspatii în care va creste iarba

o se interzice folosirea materialelor plastice, inox, imitaţii și orice alte mate-riale forme străine locului.

o Se interzice amplasarea intalaţiilor/echipamentelor tehnice pe faţadele clădirilor (antene TV, contoare, etc).

o Orice intervenție se va face numai cu avizul Direcției pentru Cultură Mara-mureș.

Construcțiile noi se vor realiza doar în baza PUZ aprobat respectând următoarele:o Noile constructii vor avea gabarit mic (ACD max. 250 mp). o Să se realizeze în condiţiile necesităţilor actuale de confort, îmbinând

tehnologiile moderne cu elemente de arhitectură vernaculară (lemnul, prispa, acoperis in 4 ape, poarta, etc)

o Să nu reprezinte o intervenţie agresivă asupra sitului. o Volumele construite vor fi simple de forma prisma patrulatera regulata,

acoperis in 4 ape cu pante mari. Acoperisul in doua ape se admite doar la

79

Page 80: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

cladiri anexa. Se interzic formele atipice, curbe, unghiuri ascutite, atat in plan cat si pentru acoperis, goluri, fatade. Structura clădirilor va fi real-izată doar din lemn sau mixtă – din lemn/zidărie. Tâmplăria va respecta tipologia specifică locală, conform anexei și se va realiza din lemn.

o Se interzice folosirea materialelor plastice, inox, imitaţii și orice alte ma-teriale forme străine locului.

o Se interzice amplasarea intalaţiilor/echipamentelor tehnice pe faţadele clădirilor (antene TV, contoare, etc).

o Sistemele de captare a energiei solare nu vor fi amplasate pe acoperisurile cladirilor. Se vor cauta modalitati de amplasare în curtea din spatele casei, într-o pozitie care sa nu fie vizibila din strada.

ARTICOLUL 12 - CONDIȚII DE ECHIPARE EDILITARĂZIR 1:

- se va asigura evacuarea rapidă și dirijarea apelor prin șanturi spre pârâuri.- orice echipamente (firide de racord, bransamente, contoare, s.a.m.d.) vor fi

montate astfel încât sa nu fie vizibile din spațiul public.- Este interzisă amplasarea antenelor GSM.

ARTICOLUL 13. SPAȚII LIBERE ȘI SPAȚII PLANTATEZIR 1:

- spațiul neconstruit va fi întreținut cu vegetație spontană și/sau specii endemice. -fiecare parcelă va asigura un procent de minim 30 % spațiu liber cu vegetație spontană sau plantat cu vegetație endemică.

ARTICOLUL 14. ÎMPREJMUIRI :

ZIR 1:- Imprejmuirile se vor realiza din lemn sau nuiele și vor avea înălțimea de 1,00-1,50

m (cu excepția porților tradiționale), conform specificului local

SECTIUNEA III: POSIBILITĂȚI MAXIME DE OCUPARE ȘI UTILIZARE A TERENULUI

ARTICOLUL 15 - PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (POT)

ZIR 1:POT maxim = 30%

ARTICOLUL 16 - COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (CUT)

80

Page 81: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

ZIR 1:CUT maxim = 0,3

ZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VA-LOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT)

SECTIUNEA I : UTILIZARE FUNCȚIONALĂ

ARTICOLUL 1 - UTILIZĂRI ADMISE

ZIR 2:- Funcțiuni existente și admise : instituții publice, servicii, comerț, locuințe

individuale, amenajări publice – parcuri, circulații carosabile și pietonale, mobilier urban, lucrări de instalații și echipamente tehnico-edilitare.

- Administrația publică locală va face demersurile necesare de a impune tuturor proprietarilor de clădiri tencuite din această zonă, folosirea culorilor prezentate în paletarul de culori anexat.

ARTICOLUL 2 - UTILIZĂRI ADMISE CU CONDIȚIONĂRI

ZIR 2:- Pentru construcțiile noi se va realiza PUZ aprobat conform legii în

vigoare care va studia cel puțin zona UTR ZIR 2. Se exceptează de la prezenta prevedere următoarele categorii de intervenții cu condiția obținerii avizului de la Direcția pentru Cultură și a autorizației de construire :

- Lucrări de reparații, extinderi clădiri existente, implantarea de noi construcții de locuințe individuale și anexe de gabarit mic (Sc maxim 150 mp), în condițiile respectării prezentului regulament și a modalităților de implantare noi construcții conform anexei.

o Funcțiuni de cazare doar de tip agroturism cu capacitate de până la 8 camere de cazare, cu condiția realizării acestora în clădiri existente și respectând prezentul regulament de urbanism.

o Reconversia clădirilor existente în funcțiuni de servicii, servicii profesionale sau magazine de mici dimensiuni (max. 150 mp suprafața construită)

ARTICOLUL 3 - UTILIZĂRI INTERZISE

ZIR 2:

81

Page 82: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

Se interzic următoarele utilizări:- Se interzice demolarea construcțiilor și porților tradiționale identificate pe planșe cu arhitectură vernaculară. - Orice alte funcțiuni decât cele prevăzute la articolele 1 și 2.- Lucrări de terasament de natură să afecteze amenajările din spaţiile publice și

construcțiile de pe parcelele adiacente şi/sau care pot să provoace scurgerea apelor pe parcelele vecine sau care impiedică evacuarea și colectarea rapidă a apelor meteorice.

- Intervențiile agresive care contribuie la degradarea imaginii zonei prin culori stri-dente, forme nespecifice, densificare prea mare a construcțiilor, echipare edilitară (cablu-ri, rețele, etc) dispuse inestetic.

SECTIUNEA II: CONDIȚII DE AMPLASARE, ECHIPARE ȘI CONFIGURAREA CLĂDIRILOR

ARTICOLUL 4 - CARACTERISTICI ALE PARCELELOR (SUPRAFEȚE, FORME, DIMENSIUNI)

ZIR 2:- pentru ca o parcelă să fie construibilă trebuie să fie respectate următoarele

condiții :o front la stradă de minimum 12 m pentru clădiri izolate sau cuplateo suprafața minimă a parcelei de 200 m2 pentru clădiri amplasate izolat sau

cuplateo adâncime mai mare sau cel puțin egală cu lățimea parcelei.

ARTICOLUL 5 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAȚĂ DE ALINIAMENT

ZIR 2:- conform specificului local, clădirile vor fi dispuse retras față de aliniament cu cel

puțin 1 m.- Gardurile și clădirile vor fi retrase față de axul drumului județean cu minim 12

metri, respectiv cu minim 10 m față de axul drumului comunal, pentru asigurarea dezvoltării capacității de circulație a drumurilor publice în traversarea localităților rurale, conform art. 19, pct. (3) din Ordonanța nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.

ARTICOLUL 6 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAȚĂ DE LIMITELE LATERALE ȘI POSTERIOARE ALE PARCELELOR

ZIR 2:- în cazul în care clădirile vor fi dispuse izolat, clădirile se vor retrage față

de limitele de proprietate în mod obligatoriu conform Codului Civil, respectiv la minim 0,60 m față de limita de proprietate atunci când pe acea fațadă nu sunt ferestre, respectiv

82

Page 83: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

minim 2,00 m când pe acea fațadă sunt ferestre. Fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări neparalele cu linia de hotar spre fondul învecinat sunt interzise la o distanţă mai mică de un metru. Se poate construi pe limita de proprietate numai cu acordul vecinului.

- în cazul existenţei unui calcan vecin, clădirile se vor lipi de acesta; clădirile se vor retrage în mod obligatoriu de la latura opusă calcanului existent cu o distanţă minim egală cu jumătate din înălţimea clădirii, măsurată la cornişa superioară sau la atic în punctul cel mai înalt, dar nu mai puţin de 3,00 metri;

- garajele se vor putea alipi limitelor laterale ale parcelelor, cu condiţia ca înălţimea calcanului rezultat să nu depăşească 2,2 m și numai cu acordul vecinilor;

- în toate cazurile, clădirile se vor retrage faţă de limita posterioară la o distanţă de cel puţin 5.0 metri.

ARTICOLUL 7 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR UNELE FAȚĂ DE ALTELE PE ACEEAȘI PARCELĂZIR 2:

- Clădirile noi vor respecta între ele distanțe egale cu jumătate din înălțimea clădirilor măsurată la cornișă, dar nu mai puțin de 3 metri.

Pentru locuinte se vor respecta cele 2 tipuri de amplasare a caselor pe lot:- case amplasate perpendicular pe strada, aliniate cu constructiile existente în

vecinatate;- case amplasate paralel cu strada, retrase fata de aliniament si pozitionate în

spatele constructiilor anexe.

ARTICOLUL 8 – CIRCULAȚII ȘI ACCESE

ZIR 2:- parcela este construibilă numai dacă are asigurat un acces carosabil de minim 3,5

metri lăţime pentru o singură bandă de circulație (maxim 30 m lungime), respectiv minum 7 m lățime pentru două benzi de circulație, dintr-o circulaţie publică în mod direct sau prin drept de trecere legal obţinut prin una din proprietăţile învecinate;

ARTICOLUL 9 - STAȚIONAREA AUTOVEHICOLELOR

ZIR 2:- staționarea autovehicolelor necesare funcționării diferitelor activități, conform nor-

melor, se admite numai în interiorul parcelei, deci în afara circulațiilor publice;- se recomandă amenajarea de parcări pentru vizitatorii monumentului istoric.

83

Page 84: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- staționarea autovehicolelor necesare funcționării diferitelor activități, conform normelor, se admite numai în interiorul parcelei, deci în afara circulațiilor publice sau în parcări publice amenajate cu locuri închiriate;- locurile de parcare se dimensionează conform normelor specifice şi se dispun în

construcţii supra/subterane sau în parcaje amenajate la sol care vor fi plantate cu minim un arbore la 4 maşini şi vor fi înconjurate cu gard viu de 1,20 m. înălţime;

Pentru constructii de locuinte, vor fi prevazute locuri de parcare dupa cum urmeaza :- cate un loc de parcare la 1-5 locuinte unifamiliale cu lot propriu- cate un loc de parcare la 1-3 apartamente pentru locuinte semicolective cu acces

propriu si lot folosit in comun.- cate un loc de parcare la 2-10 apartamente in locuinte colective cu acces si lot in

comun.

Pentru celelalte tipuri de funcțiuni, parcările aferente se vor dimeniona conform regula-mentului general de urbanism și conform normelor în vigoare.

ARTICOLUL 10 - ÎNĂLȚIMEA MAXIMĂ ADMISIBILĂ A CLĂDIRILOR

ZIR 2:Pentru locuințe individuale:

- Regim de înălțime maxim admis : S/D+P +M- Inălțimea maximă a nivelului convențional : 3m- Înălțimea maximă adimisă la cornişă : 5 m- Inalțimea maximă admisă la coamă : 10 m

Pentru celelalte tipuri de funcțiuni :- Regim de înălțime maxim admis : S/D+P +1+M- Inălțimea maximă a nivelului convențional : 3m- Înălțimea maximă adimisă la cornişă : 8 m- Inalțimea maximă admisă la coamă : 12 m

ARTICOLUL 11 - ASPECTUL EXTERIOR AL CLĂDIRILOR

ZIR 2:Pentru construcțiile identificate cu valoare de arhitectură vernaculară :

84

Page 85: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

o se vor păstra casele, anexele și împrejmuirile identificate cu arhitectură vernaculară, fără a le afecta elementele originale. Se interzice demolarea lor. În cazul în care acestea prezintă pericol de prăbușire, iar proprietarul nu prezintă disponibilitate de intervenție, se vor face demersuri conform legii în vigoare de salvgardare și strămutare a clădirilor în muzee.

o Asupra acestor clădiri se admit doar lucrări de consolidare, restaurare și aducerea la condițiile actuale de confort. Se permite folosirea spațiului din pod pentru amenajarea unei mansarde cu condiția ca ferestrele să fie dis-puse în planul acoperișului. În majoritatea cazurilor este necesară consoli-darea fundațiilor și a soclului din piatră. Aceasta se poate realiza fie în-locuind zidăria de piatră de pe contur, cu fundații si elevații din beton, fie prin subzidiri si elevații din beton armat. Se va acorda mare atentie hidroizolatiei orizontale în cazul intervențiilor cu beton. Este foarte impor-tant ca umezeala să fie impiedicată să ajungă la structura din lemn a caselor. Soclul trebuie să fie si el protejat de umezeală. Pentru a construi în stil traditional, este important ca soclul să fie compus din piatră: zidărie de piatră sau placaj de piatră. Se va acorda mare atentie tratarii lemnului impotriva focului, fungilor si a insectelor. Cu exceptia tamplariei, se interz-ice aplicarea de vopsitorii colorate, baiturilor in culori diferite de cele ale esentelor specifice lemnului existent în zona si a lacurilor lucioase.

o Nu se vor folosi jgheaburi si burlane, apele pluviale vor fi captate în drenuri perimetrale;

o Se admite amenajarea podurilor ca spatii utile. Spatiile vor fi luminate si ventilate prin adaptarea elementelor traditionale “ochi”, la necesitatile spatiilor create. Este permisa folosirea ferestrelor în planul acoperisului (ferestre de mansarda).

o Daca este cazul, termoizolarea clădirilor se va face la interior. o Treptele de acces se vor realiza, de preferinta, în sistem traditional

(lespezi de piatra sau scari de lemn). Se admit trepte de acces realizate din beton si placate cu piatra sau lemn. Se interzic treptele de acces cu forme curbe sau treptele monumentale.

o Se permit mici extinderi, având grija ca aceste volume adaugate sa fie subordonate constructiilor traditionale existente

o Se interzic orice alte intervenții precum: schimbarea tâmplăriei în orice alt material în afara lemnului și cu alte forme și culori decat cele originale (vezi anexa tâmplării specifice), înlocuirea învelitorii cu alte materiale

85

Page 86: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

decât șindrilă sau țiglă ceramică culoare cărămiziu, închiderea prispei, placarea soclurilor,

o Aleile si platformele din incinte vor fi în mod obligatoriu suprafete perme-abile. Elementele de pavaj vor fi din piatra naturala, de preferinta piatra de râu montata cu interspatii în care va creste iarba.

o se interzice folosirea materialelor plastice, inox, imitaţii și orice alte mate-riale forme străine locului.

o Se interzice amplasarea intalaţiilor/echipamentelor tehnice pe faţadele clădirilor (antene TV, contoare, etc).

o Orice intervenție se va face numai cu avizul Direcției pentru Cultură Mara-mureș.

Construcțiile noi de locuințe se vor realiza respectând următoarele:o Să se realizeze în condiţiile necesităţilor actuale de confort, îmbinând

tehnologiile moderne cu elemente de arhitectură vernaculară (lemnul, prispa, acoperis in 4 ape, poarta, etc).

o Să nu reprezinte o intervenţie agresivă asupra sitului. Nu se admit culori stridente, saturate. Se vor folosi culorile pastelate conform paletarului de culori anexat.

o Volumele construite vor fi simple și vor avea acoperis in 4 ape cu pante mari. Acoperisul in doua ape se admite doar la cladiri anexa. Se interzic formele atipice, curbe, unghiuri ascutite, atat in plan cat si pentru acoperis, goluri, fatade. Structura clădirilor va fi realizată doar din lemn sau mixtă – din lemn/zidărie. Tâmplăria va fi din lemn și va respecta tipologia specifică locală, conform anexei. Pentru tencuieli, culorile folosite vor fi discrete și vor respecta paletarul de culori prezentat în anexă.

o Aleile si platformele din incinte vor fi în mod obligatoriu suprafete perme-abile. Elementele de pavaj vor fi din piatra naturala, de preferinta piatra de râu montata cu interspatii în care va creste iarba

o Se interzice folosirea materialelor plastice, inox, imitaţii și orice alte mate-riale forme străine locului.

o Se interzice amplasarea intalaţiilor/echipamentelor tehnice pe faţadele clădirilor (antene TV, contoare, etc).

o Sistemele de captare a energiei solare nu vor fi amplasate pe acoperisurile cladirilor. Se vor cauta modalitati de amplasare în curtea din spatele casei, într-o pozitie care sa nu fie vizibila din strada.

86

Page 87: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

Condiții de realizare a clădirilor publice noi – doar pe baza de PUZ aprobat :

- Volumetria clădirilor va fi simplă, cu proporţii armonioase. Vor fi aşezate rational pe teren (pante, scurgeri de apă, vizibilitate, orientare faţă de punctele cardinale şi faţă de elementele de ambient ale cadrului natural/construit, faţă de repere de in-teres)

- Paramentul va fi finisat conform tradiţiei locale. Nu se admit culori stridente, sat-urate. Se vor folosi culorile pastelate conform paletarului de culori anexat.

- Raportul plin/gol va fi adaptat tipologiei locale; ferestrele vor fi dreptunghiulare sau pătrate; nu se admit ferestre triunghiulare, trapezoidale, rotunde, poligonale.

- Tâmplăria va fi realizată conform tipologiilor de inspiraţie locală, din lemn, în cu-lorile specifice zonei (verde, alb, culoarea lemnului), conform anexei tâmplării spe-cifice.

- Elementele adiacente construcţiei (terase, scări exterioare, stâlpi, parapeţi, bal-ustrade, etc) vor fi concepute şi realizate conform tehnicilor locale, din lemn; nu se admit confecţii metalice aparente, baluştri, ornamente din plastic.

- Acoperişul va avea o formă geometrică simplă şi se va realiza tip şarpantă din lemn în patru ape cu pante peste 30° – conform specificului local.

- Învelitorile vor fi realizate din materiale tradiţionale: lemn, materiale ceramice (ţiglă) de culori cărămiziu sau maro.

- Tinichigeria va fi concepută cu geometrie simplă, discretă;

ARTICOLUL 12 - CONDIȚII DE ECHIPARE EDILITARĂZIR 2:

- toate clădirile vor fi racordate la rețele tehnico - edilitare publice în măsura realizării acestora.

- toate noile branșamente vor fi realizate îngropat.- se va asigura evacuarea rapidă și dirijarea apelor prin șanturi spre pârâuri.- în situatia echipării individuale, se vor respecta normele sanitare in vigoare.- orice echipamente (de climatizare, firide de racord/bransament, contoare, antene

TV, s.a.m.d.) vor fi montate astfel încât sa nu fie vizibile din spațiul public.- Este interzisă amplasarea antenelor GSM. -

ARTICOLUL 13. SPAȚII LIBERE ȘI SPAȚII PLANTATEZIR 2:

- spațiul neconstruit va fi întreținut cu vegetație spontană și/sau specii endemice.

87

Page 88: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

-fiecare parcelă va asigura un procent de minim 30 % spațiu liber cu vegetație spontană sau plantat cu vegetație endemică.

ARTICOLUL 14. ÎMPREJMUIRI :ZIR 2:

- împrejmuirile se vor realiza conform arhitecturii tradiţionale din lemn sau nuiele. Înălţimea acestora nu trebuie să depăşească 1,50 m (cu excepţia porţilor tradiţionale), conform specificului zonei.

SECTIUNEA III: POSIBILITĂȚI MAXIME DE OCUPARE ȘI UTILIZARE A TERENULUI

ARTICOLUL 15 - PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (POT)

ZIR 2:POT maxim = 40%

ARTICOLUL 16 - COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (CUT)ZIR 2:

CUT maxim = 1

ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ (CU VALOARE DE PEISAJ CULTURAL)

SECTIUNEA I : UTILIZARE FUNCȚIONALĂ

ARTICOLUL 1 - UTILIZĂRI ADMISE

ZIR 3:- Funcțiuni existente și admise : instituții publice, instituții de cult și gospodărie

comunală, servicii, comerț, locuințe individuale, amenajări publice – parcuri, circulații carosabile și pietonale, mobilier urban, lucrări de instalații și echipamente tehnico-edilitare.

- Administrația publică locală va face demersurile necesare de a impune tuturor proprietarilor de clădiri tencuite din această zonă, folosirea culorilor prezentate în paletarul de culori anexat.

ARTICOLUL 2 - UTILIZĂRI ADMISE CU CONDIȚIONĂRI

ZIR 3:- Pentru construcțiile noi se va realiza PUZ aprobat conform legii în

vigoare care va studia întreg UTR ZIR 3. Se exceptează de la prezenta prevedere următoarele categorii de intervenții cu condiția obținerii avizului de la Direcția pentru Cultură și a autorizației de construire :

88

Page 89: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- Lucrări de reparații, extinderi clădiri existente, implantarea de noi construcții de locuințe individuale și anexe de gabarit mic (Sc maxim 150 mp), în condițiile respectării prezentului regulament și a modalităților de implantare noi construcții conform anexei.

o Funcțiuni de cazare doar de tip agroturism cu capacitate de până la 8 camere de cazare, cu condiția realizării acestora în clădiri existente și respectând prezentul regulament de urbanism.

o Reconversia clădirilor existente în funcțiuni de servicii, servicii profesionale sau magazine de mici dimensiuni (max. 150 mp suprafața construită)

ARTICOLUL 3 - UTILIZĂRI INTERZISE

ZIR 3:

Se interzic următoarele utilizări:- Se interzice demolarea construcțiilor și porților tradiționale identificate pe planșe cu arhitectură vernaculară. - Orice alte funcțiuni decât cele prevăzute la articolele 1 și 2.- Lucrări de terasament de natură să afecteze amenajările din spaţiile publice și

construcțiile de pe parcelele adiacente şi/sau care pot să provoace scurgerea apelor pe parcelele vecine sau care impiedică evacuarea și colectarea rapidă a apelor meteorice.

- Intervențiile agresive care contribuie la degradarea imaginii zonei prin culori stri-dente, forme nespecifice, densificare prea mare a construcțiilor, echipare edilitară (cablu-ri, rețele, etc) dispuse inestetic.

SECTIUNEA II: CONDIȚII DE AMPLASARE, ECHIPARE ȘI CONFIGURAREA CLĂDIRILOR

ARTICOLUL 4 - CARACTERISTICI ALE PARCELELOR (SUPRAFEȚE, FORME, DIMENSIUNI)

ZIR 3:- pentru ca o parcelă să fie construibilă trebuie să fie respectate următoarele

condiții :o front la stradă de minimum 12 m pentru clădiri izolate sau cuplateo suprafața minimă a parcelei de 200 m2 pentru clădiri amplasate izolat sau

cuplateo adâncime mai mare sau cel puțin egală cu lățimea parcelei.

89

Page 90: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

ARTICOLUL 5 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAȚĂ DE ALINIAMENT

ZIR 3:- conform specificului local, clădirile vor fi dispuse retras față de aliniament cu cel

puțin 1 m. - Gardurile și clădirile vor fi retrase față de axul drumului județean cu minim 12

metri, respectiv cu minim 10 m față de axul drumului comunal, pentru asigurarea dezvoltării capacității de circulație a drumurilor publice în traversarea localităților rurale, conform art. 19, pct. (3) din Ordonanța nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.

ARTICOLUL 6 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAȚĂ DE LIMITELE LATERALE ȘI POSTERIOARE ALE PARCELELOR

ZIR 3:- în cazul în care clădirile vor fi dispuse izolat, clădirile se vor retrage față

de limitele de proprietate în mod obligatoriu conform Codului Civil, respectiv la minim 0,60 m față de limita de proprietate atunci când pe acea fațadă nu sunt ferestre, respectiv minim 2,00 m când pe acea fațadă sunt ferestre. Fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări neparalele cu linia de hotar spre fondul învecinat sunt interzise la o distanţă mai mică de un metru. Se poate construi pe limita de proprietate numai cu acordul vecinului.

- în cazul existenţei unui calcan vecin, clădirile se vor lipi de acesta; clădirile se vor retrage în mod obligatoriu de la latura opusă calcanului existent cu o distanţă minim egală cu jumătate din înălţimea clădirii, măsurată la cornişa superioară sau la atic în punctul cel mai înalt, dar nu mai puţin de 3,00 metri;

- garajele se vor putea alipi limitelor laterale ale parcelelor, cu condiţia ca înălţimea calcanului rezultat să nu depăşească 2,2 m și numai cu acordul vecinilor;

- în toate cazurile, clădirile se vor retrage faţă de limita posterioară la o distanţă de cel puţin 5.0 metri.

ARTICOLUL 7 - AMPLASAREA CLĂDIRILOR UNELE FAȚĂ DE ALTELE PE ACEEAȘI PARCELĂZIR 3:

- Clădirile noi vor respecta între ele distanțe egale cu jumătate din înălțimea clădirilor măsurată la cornișă, dar nu mai puțin de 3 metri.

Pentru locuinte se vor respecta cele 2 tipuri de amplasare a caselor pe lot:- case amplasate perpendicular pe strada, aliniate cu constructiile existente în

vecinatate;

90

Page 91: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- case amplasate paralel cu strada, retrase fata de aliniament si pozitionate în spatele constructiilor anexe.

ARTICOLUL 8 – CIRCULAȚII ȘI ACCESE

ZIR 3:- parcela este construibilă numai dacă are asigurat un acces carosabil de minim 3,5

metri lăţime pentru o singură bandă de circulație (maxim 30 m lungime), respectiv minum 7 m lățime pentru două benzi de circulație, dintr-o circulaţie publică în mod direct sau prin drept de trecere legal obţinut prin una din proprietăţile învecinate;

ARTICOLUL 9 - STAȚIONAREA AUTOVEHICOLELOR

ZIR 3:- staționarea autovehicolelor necesare funcționării diferitelor activități, conform nor-

melor, se admite numai în interiorul parcelei, deci în afara circulațiilor publice;- se recomandă amenajarea de parcări pentru vizitatorii monumentului istoric.- staționarea autovehicolelor necesare funcționării diferitelor activități, conform

normelor, se admite numai în interiorul parcelei, deci în afara circulațiilor publice sau în parcări publice amenajate cu locuri închiriate;- locurile de parcare se dimensionează conform normelor specifice şi se dispun în

construcţii supra/subterane sau în parcaje amenajate la sol care vor fi plantate cu minim un arbore la 4 maşini şi vor fi înconjurate cu gard viu de 1,20 m. înălţime;

Pentru constructii de locuinte, vor fi prevazute locuri de parcare dupa cum urmeaza :- cate un loc de parcare la 1-5 locuinte unifamiliale cu lot propriu- cate un loc de parcare la 1-3 apartamente pentru locuinte semicolective cu acces

propriu si lot folosit in comun.- cate un loc de parcare la 2-10 apartamente in locuinte colective cu acces si lot in

comun.

Pentru celelalte tipuri de funcțiuni, parcările aferente se vor dimeniona conform regula-mentului general de urbanism și conform normelor în vigoare.

ARTICOLUL 10 - ÎNĂLȚIMEA MAXIMĂ ADMISIBILĂ A CLĂDIRILOR

ZIR 3:- Regim de înălțime maxim admis : S/D+P +M- Inălțimea maximă a nivelului convențional : 3m

91

Page 92: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- Înălțimea maximă adimisă la cornişă : 5 m- Inalțimea maximă admisă la coamă : 10 m

ARTICOLUL 11 - ASPECTUL EXTERIOR AL CLĂDIRILOR

ZIR 3:Pentru construcțiile identificate cu valoare de arhitectură vernaculară :

o se vor păstra casele, anexele și împrejmuirile identificate cu arhitectură vernaculară, fără a le afecta elementele originale. Se interzice demolarea lor. În cazul în care acestea prezintă pericol de prăbușire, iar proprietarul nu prezintă disponibilitate de intervenție, se vor face demersuri conform legii în vigoare de salvgardare și strămutare a clădirilor în muzee.

o Asupra acestor clădiri se admit doar lucrări de consolidare, restaurare și aducerea la condițiile actuale de confort. Se permite folosirea spațiului din pod pentru amenajarea unei mansarde cu condiția ca ferestrele să fie dis-puse în planul acoperișului. În majoritatea cazurilor este necesară consoli-darea fundațiilor și a soclului din piatră. Aceasta se poate realiza fie în-locuind zidăria de piatră de pe contur, cu fundații si elevații din beton, fie prin subzidiri si elevații din beton armat. Se va acorda mare atentie hidroizolatiei orizontale în cazul intervențiilor cu beton. Este foarte impor-tant ca umezeala să fie impiedicată să ajungă la structura din lemn a caselor. Soclul trebuie să fie si el protejat de umezeală. Pentru a construi în stil traditional, este important ca soclul să fie compus din piatră: zidărie de piatră sau placaj de piatră. Se va acorda mare atentie tratarii lemnului impotriva focului, fungilor si a insectelor. Cu exceptia tamplariei, se interz-ice aplicarea de vopsitorii colorate, baiturilor in culori diferite de cele ale esentelor specifice lemnului existent în zona si a lacurilor lucioase.

o Nu se vor folosi jgheaburi si burlane, apele pluviale vor fi captate în drenuri perimetrale;

o Se admite amenajarea podurilor ca spatii utile. Spatiile vor fi luminate si ventilate prin adaptarea elementelor traditionale “ochi”, la necesitatile spatiilor create. Este permisa folosirea ferestrelor în planul acoperisului (ferestre de mansarda).

o Daca este cazul, termoizolarea clădirilor se va face la interior.

92

Page 93: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

o Treptele de acces se vor realiza, de preferinta, în sistem traditional (lespezi de piatra sau scari de lemn). Se admit trepte de acces realizate din beton si placate cu piatra sau lemn. Se interzic treptele de acces cu forme curbe sau treptele monumentale.

o Se permit mici extinderi, având grija ca aceste volume adaugate sa fie subordonate constructiilor traditionale existente

o Se interzic orice alte intervenții precum: schimbarea tâmplăriei în orice alt material în afara lemnului și cu alte forme și culori decat cele originale (vezi anexa tâmplării specifice), înlocuirea învelitorii cu alte materiale decât șindrilă sau țiglă ceramică culoare cărămiziu, închiderea prispei, placarea soclurilor,

o Aleile si platformele din incinte vor fi în mod obligatoriu suprafete perme-abile. Elementele de pavaj vor fi din piatra naturala, de preferinta piatra de râu montata cu interspatii în care va creste iarba.

o se interzice folosirea materialelor plastice, inox, imitaţii și orice alte mate-riale forme străine locului.

o Se interzice amplasarea intalaţiilor/echipamentelor tehnice pe faţadele clădirilor (antene TV, contoare, etc).

o Orice intervenție se va face numai cu avizul Direcției pentru Cultură Mara-mureș.

Construcțiile noi de locuințe se vor realiza respectând următoarele:o Să se realizeze în condiţiile necesităţilor actuale de confort, îmbinând

tehnologiile moderne cu elemente de arhitectură vernaculară (lemnul, prispa, acoperis in 4 ape, poarta, etc).

o Să nu reprezinte o intervenţie agresivă asupra sitului. Nu se admit culori stridente, saturate. Se vor folosi culorile pastelate conform paletarului de culori anexat.

o Volumele construite vor fi simple și vor avea acoperis in 4 ape cu pante mari. Acoperisul in doua ape se admite doar la cladiri anexa. Se interzic formele atipice, curbe, unghiuri ascutite, atat in plan cat si pentru acoperis, goluri, fatade. Structura clădirilor va fi realizată doar din lemn sau mixtă – din lemn/zidărie. Tâmplăria va fi din lemn și va respecta tipologia specifică locală, conform anexei. Pentru tencuieli, culorile folosite vor fi discrete și vor respecta paletarul de culori prezentat în anexă.

93

Page 94: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

o Aleile si platformele din incinte vor fi în mod obligatoriu suprafete perme-abile. Elementele de pavaj vor fi din piatra naturala, de preferinta piatra de râu montata cu interspatii în care va creste iarba

o Se interzice folosirea materialelor plastice, inox, imitaţii și orice alte mate-riale forme străine locului.

o Se interzice amplasarea intalaţiilor/echipamentelor tehnice pe faţadele clădirilor (antene TV, contoare, etc).

o Sistemele de captare a energiei solare nu vor fi amplasate pe acoperisurile cladirilor. Se vor cauta modalitati de amplasare în curtea din spatele casei, într-o pozitie care sa nu fie vizibila din strada.

Condiții de realizare a clădirilor publice noi – doar pe baza de PUZ aprobat :

- Volumetria clădirilor va fi simplă, cu proporţii armonioase. Vor fi aşezate rational pe teren (pante, scurgeri de apă, vizibilitate, orientare faţă de punctele cardinale şi faţă de elementele de ambient ale cadrului natural/construit, faţă de repere de in-teres)

- Paramentul va fi finisat conform tradiţiei locale. Nu se admit culori stridente, sat-urate. Se vor folosi culorile pastelate conform paletarului de culori anexat.

- Raportul plin/gol va fi adaptat tipologiei locale; ferestrele vor fi dreptunghiulare sau pătrate; nu se admit ferestre triunghiulare, trapezoidale, rotunde, poligonale.

- Tâmplăria va fi realizată conform tipologiilor de inspiraţie locală, din lemn, în cu-lorile specifice zonei (verde, alb, culoarea lemnului), conform anexei tâmplării spe-cifice.

- Elementele adiacente construcţiei (terase, scări exterioare, stâlpi, parapeţi, bal-ustrade, etc) vor fi concepute şi realizate conform tehnicilor locale, din lemn; nu se admit confecţii metalice aparente, baluştri, ornamente din plastic.

- Acoperişul va avea o formă geometrică simplă şi se va realiza tip şarpantă din lemn în patru ape cu pante peste 30° – conform specificului local.

- Învelitorile vor fi realizate din materiale tradiţionale: lemn, materiale ceramice (ţiglă) de culori cărămiziu sau maro.

- Tinichigeria va fi concepută cu geometrie simplă, discretă;

ARTICOLUL 12 - CONDIȚII DE ECHIPARE EDILITARĂZIR 3:

- toate clădirile vor fi racordate la rețele tehnico - edilitare publice în măsura realizării acestora.

94

Page 95: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

- toate noile branșamente vor fi realizate îngropat.- se va asigura evacuarea rapidă și dirijarea apelor prin șanturi spre pârâuri.- în situatia echipării individuale, se vor respecta normele sanitare in vigoare.- orice echipamente (de climatizare, firide de racord/bransament, contoare, antene

TV, s.a.m.d.) vor fi montate astfel încât sa nu fie vizibile din spațiul public.- Este interzisă amplasarea antenelor GSM.

ARTICOLUL 13. SPAȚII LIBERE ȘI SPAȚII PLANTATEZIR 3:

- spațiul neconstruit va fi întreținut cu vegetație spontană și/sau specii endemice. -fiecare parcelă va asigura un procent de minim 30 % spațiu liber cu vegetație spontană sau plantat cu vegetație endemică.

ARTICOLUL 14. ÎMPREJMUIRI :

ZIR 3:- împrejmuirile se vor realiza conform arhitecturii tradiţionale din lemn sau nuiele.

Înălţimea acestora nu trebuie să depăşească 1,50 m (cu excepţia porţilor tradiţionale), conform specificului zonei.

SECTIUNEA III: POSIBILITĂȚI MAXIME DE OCUPARE ȘI UTILIZARE A TERENULUI

ARTICOLUL 15 - PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (POT)

ZIR 3:POT maxim = 30%

ARTICOLUL 16 - COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (CUT)

ZIR 3:CUT maxim = 0,6

V. ZONE DIN AFARA PERIMETRULUI INTRAVILAN

ZONE REZERVATE PENTRU TERENURILE AGRICOLE.

Terenurile agricole din teritoriul administrativ al comunei BÂRSANA se supun prevederilor art. 3 din Regulamentul General de Urbanism (autorizarea executării

95

Page 96: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

lucrărilor şi amenajărilor agricole din extravilan este permisă pentru funcţiunile şi în condiţiile stabilite prin lege).

Pentru fermele şi exploatările agro-industriale care pot produce efecte de poluare a mediului, amplasamentele se vor stabili pe bază de studii de impact asupra mediului şi sănătăţii populaţiei, avizate de organe specializate în protecţia mediului şi sănătate publică.

ZONE REZERVATE PENTRU TERENURILE FORESTIERE.

Suprafeţele împădurite din extravilanul Comunei BÂRSANA s-au delimitat conform planurilor topografice şi a ortofotoplanurilor aferente Comunei.

La emiterea autorizațiilor de construire se vor respecta prevederile Legii 46/2008 – Codul Silvic, art. 37, alin. 11: ”Autorizarea construcțiilor la distanțe mai mici de 50 de metri de liziera pădurii se va face cu avizul structurii teritoriale a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în baza unei documentații depuse cu localizarea în coordonate Stereo 1970.”

Reducerea suprafeţei fondului forestier proprietate publică sau privată este interzisă, cu excepţia utilizărilor permise de Codul Silvic.

Pentru orice construcţie care prin funcţionare (construcţii pentru producţie poluantă, servicii poluante, etc.) poate aduce prejudicii pădurii, amplasată la distanţă mai mică de 1 km de liziera pădurii, se va obţine avizul Regiei Naţionale a Pădurilor.

RESTRICTII PROVIZORII RECOMANDATE

Se interzice orice utilizare a terenurilor din extravilan care poate afecta sau diminua posibilităţile ulterioare de modernizare ale localitaţii;

Utilizarea pentru construcţii a terenurilor din extravilan, în limitele teritoriului administrativ al Comunei BÂRSANA se poate face numai cu respectarea prevederilor legale.

Autorizarea construcţiilor în zonele expuse la riscuri naturale, cu excepţia celor care au drept scop limitarea acestora este interzisă (conform Regulamentului General de Urbanism, HGR 525/ 1996 Art.10 Expunerea la riscuri naturale).

Amplasarea construcţiilor de orice fel pe terenuri agricole de clasa I şi II de calitate, pe cele amenajate cu îmbunătăţiri funciare precum şi plantate cu vii şi livezi este interzisă.

96

Page 97: FOAIE DE CAPAT RLU Barsana.doc · Web viewZIR 2 - ZONA DE PROTECȚIE a monumentului Casa de lemn (Muzeu) (CU VALOARE AMBIENTALĂ ȘI DE CONTEXT); ZIR 3 - ZONA CONSTRUITĂ PROTEJATĂ

Reducerea suprafeţei fondului forestier proprietate publică sau privată este interzisă, cu excepţia utilizărilor permise de Codul Silvic.

97