Explorarea funcţională a aparatului cardiovascular (EKG, cateterism cardiac)

Explorările cardiovasculare urmăresc:

- stabilirea capacităţii funcţionale şi a posibilităţilor de adaptare la efort a inimii şi a vaselor

sanguine;

- evidenţierea tulburărilor funcţionale incipiente, precizarea gradului şi intensităţii acestor

tulburări;

- stabilirea mecanismului prin care s-a instalat deficitul funcţional.

Tulburările aparatului cardiovascular reprezintă de multe ori răsunetul îmbolnăvirii altor

organe, de aceea probele nu pot fi interpretate izolat. Capacitatea funcţională a inimii şi a vaselor

este influenţată şi de factori externi (surmenaj, emoţii, abuz de alcool, nicotine). Din aceste

considerente bolnavii trebuie pregătiţi în mod corespunzător.

Electrocardiograma = înregistrarea grafică a rezultantei fenomenelor bioelectrice din

cursul unui ciclu cardiac.

E.C.G. este o metodă de investigaţie extrem de preţioasă în diagnosticul unei cardiopatii în

general, în suferinţele miocardo-coronariene în special, şi totodată este o metodă de a

recunoaşte o boală de inimă care evoluează clinic latent, când se efectuează E.C.G.-ul de efort.

REŢINEŢI: Ea este interpretată întotdeauna de medic în lumina datelor clinice.

Înregistrarea electrocardiogramei se face cu aparate speciale numite electrocardiografe, de

diferite tipuri.

Legătura între bolnav şi aparat se face printr-un „cablu bolnav". La extremitatea distală a

cablului sunt ataşate plăcuţele metalice - electrozii (în număr de 10) necesari pentru înregistrarea

a 4 derivaţii standard şi unipolare şi 6 precordiale (V1-V6).

Tensiunile bioelectrice produse de miocard sunt interceptate cu ajutorul electrozilor,

transmise la aparat prin cablu, amplificate şi înregistrate sub forma unei diagrame numită

electrocardiogramă. Înscrierea curbelor electrice se face pe hârtie specială care are imprimat un

sistem de coordonate. Pe orizontală este reprezentat timpul, pe verticală amplitutidinea

semnalelor bioelectrice.

În practica curentă se înregistrează pe electrocardiogramă 12 derivaţii (conduceri): • 3 derivaţii

bipolare notate DI, DII, DIII , • 3 derivaţii unipolare de membre notate : aVR, aVL, aVF, • 6

derivaţii precordiale notate V1, V2, V3, V4, V5, V6.

În majoritatea unităţilor sanitare înregistrarea electrocardiogramei se face cel mai frecvent cu

1

ajutorul electrocardiografului „3 NEK-1 ", aparat construit pe bază de semiconductoare

moderne.

Construcţia aparatului permite folosirea lui nu numai în practica clinică curentă zilnică, ci şi

pentru cercetări ştiintifice.

înregistrarea E. C. G. cu electrocardiograful 3 NEK- 1

pregătirea bolnavului

1. Se pregăteşte bolnavul din punct de vedere psihic pentru a înlătura factorii emoţionali

2. Se transportă bolnavul în sala de înregistrare, de preferinţă cu căruciorul, cu 10 - 15 min. înainte de înregistrare

3. Aclimatizarea bolnavului cu sala de înregistrare

4. Bolnavul va fi culcat comod pe patul de consultaţii şi va fi rugat să-şi relaxeze musculatura.

Montarea ele ctrozilor pe bolnav

Se montează pe părţile moi ale extremităţilor plăcile de metal ale electrozilor.

Sub placa de metal a electrozilor se aşează o pânză înmuiată într-o soluţie de electrolit (o

lingură de sare la un pahar de apă) sau pastă specială pentru electrozi.Cei 10 electrozi (4

pentru membre şi 6 precordiali) se fixează pe bolnav în felul următor:

- montarea electrozilor pe membre:

roşu = mâna dreaptă; galben = mâna stângă; verde = picior stâng; negru = picior drept

- montarea electrozilor precordiali

V1= spaţiul IV intercostal, pe marginea dreaptă a sternului

V2 = spaţiul IV intercostal, pe marginea stângă a sternului

V3 = între V2 şi V4

V4 = spaţiul V intercostal stâng pe linia medioclaviculară (apex)

V5 = la intersecţia de la orizontala dusă din V4 şi linia axilară anterioară stângă

V6 = la intersecţia dintre orizontala dusă din V4 şi linia axilară mijlocie stângă

ATENŢIE! Aplicarea cu foarte mare precizie a electrozilor, respectând toate indicaţiile

prescrise, garantează o înregistrare corectă şi fără artefacte.

Pregătirea aparatului: Aparatul va fi legat la priza de împământare.

Verificarea poziţiei corecte a butoanelor şi clapelor

Punerea în funcţiune a aparatului Aparatul poate fi pus în funcţiune cu ajutorul clapei 3 în poziţia „Apăsat" verificându-se scala-indicator de funcţionare care trebuie să indice zona verde a scalei instrumentului. După 3 - 5 minute de stabilizare a funcţionării se poate trece la

2

testarea aparatului

Testarea aparatului (înregistrarea testului etalon)

Înregistrarea electrocardiogramei DI , DII ,DIII

Înregistrarea derivaţiilor unipolare şi precordiale

Terminarea înregistrării : După terminarea înregistrării se scoate din funcţiune aparatul prin

trecerea clapetei 3 în poziţia neapăsat se îndepărtează electrozii de pe pacient.

Notarea electrocardiogramei. Asistenta notează pe electrocardiogramă: numele, prenumele

pacientului, vârsta, înâlţimea, greutatea; menţionează medicaţia folosită; data şi ora

înregistrării; viteza de derulare; semnătura celui care a înregistrat

INTERPRETARE

Pe o electrocardiogramă normală definim:

1. Unde - convenţional numite P, Q, R, S, T, U.

2. Segmente - distanta dintre două unde (PQ),(ST).

3. Intervale - unda + segment (PQ cuprinde unda P + segmentul PQ), (QT cuprinde unda

QRS + segmentul ST + unda T), (TP - linia izoelectrică).

Între două cicluri cardiace se înregistrează linia zero potenţial (linia izoelectrică). Undele

situate deasupra liniei izoelectrice sunt pozitive, cele care se găsesc dedesubtul ei sunt

negative.

Intervalul PQ se măsoară de la începutul undei P şi corespunde timpului în care stimulul străbate

atriile de la nodul sinusal Keith-Flack până la nodul atrio-ventricular (Aschoff-Tawara). Timpul de

conducere a stimulului de la atriu la ventriculi (normal 0,12" - 0,21").

Unda P şi segmentul PQ reprezintă expresia electrică a activităţii atriilor. Undele QRS,

segmentul ST şi unda T reprezintă expresia electrică a activităţii ventriculare.

Cateterism cardiac = introducerea unei sonde radioopace pe cale venoasă sau arterială

în cavităţile inimii sau în vasele mari. Sonda este dirijată sub ecran radiologic.

Cu toate că este intrat în uzul curent, cateterismul cardiac rămâne totuşi o metodă rezervată unor

3

unităţi de înaltă specializare. Această metodă se foloseşte numai când există o indicaţie precisă

legată de atitudinea exploratoare, terapeutică, care trebuie luată faţă de bolnav (de exemplu,

majoritatea cardiopatiilor operabile).

Cateterismul cardiac permite măsurarea presiunilor intracavitare, recoltarea de probe sanguine

direct din cavităţile inimii şi din vasele mari pentru dozarea O2 şi CO2 , executarea de

coronarografii cu substanţă de contrast sau cu izotopi radioactivi, precizarea unor modificări

anatomice cardiace, înregistrarea unei electrocardiograme endocavitare, a fonocardiogramei

intracavitare etc.

Pregătirea bolnavului este asemănătoare cu pregătirea pentru intervenţii chirurgicale.

4