exerciții cratima

3
Exerciţii (ortograme) privind cratima: 1. Dacă aţi fi ştiut că a-ţi face de lucru cu directorul înseamnă să vă aprindeţi paie-n cap degeaba, nu s-ar fi ajuns la ideea lui fixă că toţi angajaţii sar coarda nejustificat. 2. Nu mai ţin minte când m-ai recomandat efectiv pentru acel post. 3. Cum i-i obiceiul, într-una din zile bodogănea întruna că nu se simte deloc bine. 4. Să dea Domnul să nu trebuiască să ne jucăm de-a prinselea! 5. Pe astfel de căi încurcate nu-i de umblat, că-i realmente complicat să mai ieşi la liman. 6. N-ai face mai bine să te apuci de cântat la nai? 7. Ce-ai zice de-un ceai de tei? 8. Ce-l roade pe Gigel: cine-i cel mai cel. 9. Halal petrecere: ne-am pricopsit cu unii de neam prost. 10. Bine-ar fi să-i dăm pe toţi ai săi afară, că şi-aşa ne-au încurcat destul socotelile. 11. Arbitrul susţine că, în urma unui rezultat nul, nu-l va păstra pe recent achiziţionatul jucător. 12. Dacă n-oi merge eu, nu e cazul să ne alarmăm; noi ştim ce avem de făcut în continuare. 13. Auzind un singur miau, unde nu mi-au luat-o bieţii şoareci la sănătoasa! 14. Eşti pe cai mari, monşer, se vede treaba c- ai ajuns într-un post de conducere.

Upload: alexis-doe

Post on 17-Dec-2015

50 views

Category:

Documents


3 download

DESCRIPTION

...

TRANSCRIPT

Exerciii (ortograme) privind cratima:

1. Dac ai fi tiut c a-i face de lucru cu directorul nseamn s v aprindei paie-n cap degeaba, nu s-ar fi ajuns la ideea lui fix c toi angajaii sar coarda nejustificat.

2. Nu mai in minte cnd m-ai recomandat efectiv pentru acel post.

3. Cum i-i obiceiul, ntr-una din zile bodognea ntruna c nu se simte deloc bine.

4. S dea Domnul s nu trebuiasc s ne jucm de-a prinselea!

5. Pe astfel de ci ncurcate nu-i de umblat, c-i realmente complicat s mai iei la liman.

6. N-ai face mai bine s te apuci de cntat la nai?

7. Ce-ai zice de-un ceai de tei?

8. Ce-l roade pe Gigel: cine-i cel mai cel.

9. Halal petrecere: ne-am pricopsit cu unii de neam prost.

10. Bine-ar fi s-i dm pe toi ai si afar, c i-aa ne-au ncurcat destul socotelile.

11. Arbitrul susine c, n urma unui rezultat nul, nu-l va pstra pe recent achiziionatul juctor.

12. Dac n-oi merge eu, nu e cazul s ne alarmm; noi tim ce avem de fcut n continuare.

13. Auzind un singur miau, unde nu mi-au luat-o bieii oareci la sntoasa!

14. Eti pe cai mari, moner, se vede treaba c-ai ajuns ntr-un post de conducere.

15. Dac v-a plcut piesa, s tii c va rula i sptmna viitoare, la aceeai or.

16. Mihai s-a dus la colega sa, care nu e acas, c-are de umblat prin ora.

17. Putem declara c am vzut cum s-au ncierat sau c nu tim ce s-a-ntmplat.

18. A-l face pe al nostru troac de porci nu este n interesul dumitale.

19. Domnule comandant, eu l-a lsa pe front, dar s-a dovedit a fi un la n prea multe ocazii.

20. tiu c a cam exagerat cu laudele, c-am trecut i eu prin asta.

21. Nu vi-i dor s v plimbai la noi prin vii?

22. Cum nu e foarte agreat n partid, lor nu li-i totuna dac l-or primi sau nu ca simpatizant.

23. Cine dracu l-a trimis la mine? Nu mi-i deloc la ndemn s stric cteva mii pe mofturile lui.

24. Pe nea Costel, de ne-a adus cu maina, l cunoteai dinainte?

25. V-ar interesa o cantitate apreciabil de var nestins?

26. Ce-a mai rs Gigel la cea mai tare faz a meciului!

27. Nu o s iau bilete la falii prieteni, care i-au creat neplceri regizorului.

28. Fiindc i-a prins, o s ia i pielea de pe ei.

29. A-i bate la cap ncontinuu nu-i o soluie, ai s te convingi, sper.

30. D-mi traista, c-a merge dup ca, s scap odat de grija asta.

31. Dac ie nu i-e ruine, afl c mie mi-e, pur i simplu, lehamite.

32. Politica asta cu na i-adu n-a prins rezultatele scontate.

33. Umbl ca vremea, dar nu tie c-a veni o zi cnd i s-or ntoarce zbenguielile.

34. Iar ne-a pclit, nu i-ar fi ruine obrazului!