CUPRINS

CAPITOLUL I. POLITICILE MONETARE: PRINCIPALELE

INSTRUMENTE ALE STABILITATII MACTRO-ECONOMICE.................. 6

1.1. Functiile specifice si traditionale ale unei banci centrale.................. 6

1.2. Drumul parcurs pana la nasterea euro si ce mai ramane de facut

pentru al finaliza....................................................................................... 12

1.3. Efectele internationale ale monedei EURO...................................... 20

CAPITOLUL II. BENEFICIILE, COSTURILE SI RISCURILE PARTICIPARII

LA O UNIUNE MONETARA........................................................................... 25

2.1. Beneficiile uniunii monetare............................................................. 28

2.2. Convergenta economiilor - conditie necesara pentru a participa la

uniunea monetara europeana.................................................................... 29

2.3. Evolutia procesului de integrare monetara europeana...................... 32

CAPITOLUL III. EURO SI ROMANIA........................................................... 35

3.1. Care sint efectele crearii monedei euro asupra politicii economice si

monetare a Romaniei si a intreprinderilor?.............................................. 37

3.1.1. Asupra politicii economice si monetare............................... 38

3.1.2. Pentru intreprinderile romanesti.......................................... 40

3.2. Ce a adus pina acum moneda EURO in Europa si ce va aduce la nivel

global?...................................................................................................... 41

3.2.1. Imbunatatirea gestiunii finantelor publice........................... 41

3.2.2. Calitatea regulilor de gestiune a monedei EURO................ 42

3.2.3. Care sunt efectele pe termen mediu ale monedei euro?....... 44

CAPITOLUL IV. PRINCIPALELE INSTITUTII MONETAR-FINANCIARE

INTERNATIONALE......................................................................................... 48

4

4.1. Banca Centrala Europeana – creatoarea si gestionara EURO........... 48

4.2. Cadrul organizatoric actual al activităţii monetar – financiare

internaţionale............................................................................................ 60

4.3. Banca Reglementelor Internaţionale................................................. 65

4.4. Fondul Monetar Internaţional........................................................... 66

4.5. Banca Mondială................................................................................ 71

4.6. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare...................... 74

CAPITOLUL V. STUDIU DE CAZ: PROGRAMUL DE MICRO PROIECTE –

FONDUL EUROPA........................................................................................... 78

BIBLIOGRAFIE................................................................................................ 97

5

CAPITOLUL I

POLITICILE MONETARE: PRINCIPALELE INSTRUMENTE

ALE STABILITATII MACRO-ECONOMICE

Politica monetara - una din politicile macro-economice. Politica monetara

este de competenta exclusiva sau neexclusiva a bancii centrale, în functie de

independenta acesteia fata de guvern.

1.1. Functiile specifice si traditionale ale unei banci centrale

Functiile specifice si traditionale ale unei banci centrale sunt urmatoarele:

1. De a emite moneda - bancnote si monede divizionare: ce sta la baza

emisiunii monetare?

Masa monetara sau oferta de bani are urmatoarele componente:

o Mo = baza monetara (bani în afara sistemului bancar; bani aflati în

casieriile bancilor; depunerile bancilor comerciale aflate la banca

centrala);

o M1 = bani în sens restrâns (Mo + depozite la vedere ale agentilor

economici, ale populatiei, alte disponibilitati la vedere);

6

o M2 = M1 + cvasibani. Notiunea de cvasibani se refera la detinerile

de titluri financiare care pot fi convertite în scurt timp în bani sau

pot fi utilizate într-un anumit mod pentru plati (certificate de

depozit, depozite în valuta ale rezidentilor etc.). M2 este oferta

interna de bani, masa monetara pe care o urmareste orice banca

centrala. Dezvoltarea sistemului financiar-bancar, asa cum exista

acesta în tarile dezvoltate, a produs atât produse financiare variate,

forme de economisire si de plasamente, precum si o extindere a

continutului notiunii de masa monetara, ajungându-se la masa

monetara în sens larg M3 în care se includ depozite la termen,

bonuri de tezaur, sau chiar la un M4 (Regatul Unit) cu includerea

unor depozite pe termen mai lung.

2. De a autoriza conditiile si modul de functionare ale tuturor celorlalte

banci: rolul de "banca a bancilor".

3. De a elabora si pune în aplicare o anumita politica monetara, conform

statutului si a gradului sau de independenta fata de guvern, apelând la

instrumentele "verificate" ale politicilor monetare sau "inventând" altele

noi, care sa raspunda mai bine nevoilor.

Instrumentele la care apeleaza banca centrala pentru punerea în practica a

politicii sale sunt, în principal, urmatoarele:

1. Refinantarea bancilor comerciale: plafoane de credite, licitatii la dobânda

pietei (Open market), rolul de agent fiscal (obligatiuni guvernamentale)

pentru ministerul de finante.

2. Stabilirea de rezerve minime obligatorii: un procent aplicat asupra

disponibilitatilor bancii, pentru a servi acoperirii unor nevoi în caz de

dificultati. Este o metoda prudentiala si, totodata, o metoda de influentare

a lichiditatilor.

7

3. Stabilirea unor reguli de prudenta bancara. Cele mai importante reguli si

continutul acestora conform normelor UE se refera la:

o capitalul social minim pentru a înfiinta o banca (în România,

conform normelor UE, capitalul minim este echivalentul a 5

milioane Euro subscris, din care se plateste efectiv cel putin 50%.

Suma în lei se modifica periodic ca urmare a deprecierii leului);

o lichiditate suficienta în raport cu capitalul: minimum 8%;

o expunerea maxima sa nu depaseasca 20% din fondurile proprii ale

bancii;

o împrumuturile catre proprii membri sa fie sub 20% din fondurile

proprii ale bancii;

o expunerea în monede straine sa fie sub 10% din fondurile proprii

ale bancii;

o detinerile de actiuni în companii non-bancare nu poate depasi 20%

din capitalul companiei respective;

o detinerile de actiuni în capitalul altor banci sa fie maximum 5% din

capitalul noii banci;

o constituirea unor provizioane de risc, un anumit procent în raport cu

soldul creditelor.

4. Raspunde de elaborarea si aplicarea politicii valutare - componenta a

politicii monetare. În acest sens, stabileste tipul regimului de curs valutar,

intervine pe piata valutara, daca este cazul, gestioneaza rezervele valutare,

stabileste regimul mijloacelor de plata în devize;

Tipul regimului de curs valutar:

Raportul dintre monedele a doua tari este un pret-cheie, exprimând nivelul

si starea relatiilor economice externe - comerciale, financiare, operatiuni

cu capital etc. - ale tarilor respective.

Tipuri fundamentale de cursuri valutare:

8

a. fixat si mentinut la marimea respectiva cu ajutorul interventiilor pe

piata valutara ale Bancii centrale, respectiv modificat prin

devalorizare sau revalorizare;

b. raport flotant, fluctuant, în functie de cererea si oferta de pe piata

valutara, cursul aratând depreciere sau apreciere.

Un tablou comparativ al avantajelor si dezavantajelor se prezinta astfel:

Avantaje Dezavantaje

Curs fix Curs flotant Curs fix Curs flotant

Stabilitatea cursului

decurge din stabilitatea

preturilor si este, la

rândul sau, un factor

antiinflationist;

Marimea cursului se

stabileste conform

cererii si ofertei,

similar oricarui pret;

Cursul fix poate

deveni unul rigid, daca

nu se ajusteaza la

timp;

Instabilitatea cursului

produce incertitudine

în privinta alocarii

unor resurse si aduce

pierderi la export sau

scumpiri la import;

Permite o mai buna

fundamentare a

alocarii resurselor; 

Ajustarea cursului se

face prin abateri mai

mici, ceea ce evita

producerea de socuri si

permite orientarea

alocarii unor resurse si

în functie de acest

pret;

Modificarea brutala a

marimii cursului

produce socuri de

adaptare;

Riscul valutar, care

însoteste instabilitatea

cursurilor, produce

costuri de acoperire

(hedging);

Devalorizarea în scop

competitiv va contribui

la stimularea

exporturilor si la

restrângerea

importurilor, la

stimularea intrarilor de

turisti; revalorizarea va

Balanta de plati se

echilibreaza cvasi

automat, prin efectul

aprecierii si deprecierii

cursului asupra

fluxurilor economice

externe;

Este dificil, daca nu

imposibil, de a stabili

marimea "corecta" a

ajustarii cursului, ceea

ce poate duce fie la o

supraevaluare, fie la o

subevaluare;

Acoperirea costurilor

suplimentare generate

de flotarea cursurilor

poate genera un impact

inflationist;

9

avea efecte opuse;

Cursul fix

descurajeaza

speculatiile, cu

exceptia cazului în

care necesitatea

ajustarii marimii

cursului prestabilit la

modificari în

fundamentele

economice - inflatie,

productivitate - este

evidenta;

Datorita impactului

fluctuarii cursului

asupra BP si deoarece,

teoretic, interventiile

BC pentru mentinerea

marimii cursului nu

sunt necesare,

formarea de rezerve

valutare devine

superflua;

Nu permite o politica

monetara

independenta în

domeniul ocuparii, a

inflatiei, tara

respectiva fiind

nevoita sa urmeze

politica promovata de

tara emitenta a

monedei "ancora" si sa

aplice masuri pentru

echilibra-rea balantei

de plati;

Operatiunile

speculative, facilitate

de viteza mare a

comunicatiilor

electronice (hot

money), pot duce la

destabilizari ale

balantelor de plati si la

presiuni asupra

cursurilor anumitor

monede, nejustificate

prin evolutia

fundamentelor

economice;

Mentinerea stabilitatii

si a fixitatii cursurilor

cere apropierea

nivelului indicatorilor

macro-economici si

cresterea gradului de

integrare;

Cursul flotant nu

obliga la coordonarea

politicilor economice

cu alte tari, politica

monetara

independenta fiind o

optiune fezabila;

Mentinerea cursului

fix necesita interventii

pe seama rezervelor

valu-tare, care, pentru

a si oricând

disponibile, trebuie sa

atinga o anumita

marime;

Nevoia unor rezerve

valutare nu este total

eliminata, deoarece nu

exista o flotare "pura",

iar modul ajustarii

balantei de plati

depinde si de structura

schimburilor, de

rigiditatea sau

flexibilitatea

importurilor

Operatorii pietei valutare, în primul rând bancile, stabilesc, în cadrul

respectivului tip de curs, un curs al zilei sau la vedere, numit spot, si un

curs la termen, numit forward.

Cursul este mai mic la cumparare si mai mare la vânzare, diferenta

numindu-se spread. Important: Cursul flotant este adevaratul curs de

10

piata. Cursul fixat poate fi considerat un curs administrativ. De aceea,

important este de a avea conditii pentru stabilitatea cursurilor.

Formarea si gestionarea rezervelor în aur si devize ale tarii.

Rolul rezervelor valutare: suport al emisiunii banesti; element de influenta

asupra cursurilor valutare, a stabilitatii acestora; garantia solvabilitatii

pentru cazul în care se apeleaza la împrumuturi externe, influentând, prin

prima de risc pe care bancile o includ în calcul, marimea dobânzii la

împrumuturi.

Banca centrala se ocupa si de gestionarea rezervelor în sensul asigurarii

unei marimi si structuri optime în devize a acestora, astfel încât sa rezulte

o stabilitate sau o urcare a valorii de ansamblu a rezervelor.

Marimea rezervelor se coreleaza cu nevoile de acoperit pe seama acestora,

astfel încât acestea sa nu provoace o criza de lichiditati, dar nici sa nu

alimenteze lichiditati în exces. În ceea ce priveste structura rezervelor,

aceasta se refera la componenta aur si la aceea în devize. Componenta aur,

desi nu mai serveste unor plati directe, poate aduce mijloace de plata în

devize, în cazuri extreme. Totodata, are si un impact psihologic deloc

neglijabil. În ceea ce priveste componenta în devize a rezervelor, aceasta

se orienteaza în functie de structura operatiunilor economice cu

strainatatea. Important este ca aceasta sa nu fie concentrata pe o singura

moneda, ci sa aiba în vedere divizarea riscului între mai multe monede de

rezerva. Sub acest aspect, se are în vedere structura optima a rezervelor.

Deoarece rezervele valutare trebuie fructificate, banca centrala se va

ocupa si de plasarea sigura si cât mai avantajoasa a acestora. Plasarea

rezervelor trebuie sa îndeplineasca anumite conditii: risc scazut sau zero,

grad ridicat de lichiditate (scadenta pe termen scurt, la data fixa). Cele

mai sigure plasamente sunt bonurile de tezaur, obligatiunile

11

guvernamentale, depozitele în banci de prima marime, obligatiunile emise

de consortii bancare sau de societati cu grad foarte scazut de risc (AAA).

Stabileste regimul mijloacelor de plata în devize: în functie de regimul

convertibilitatii - interna si partiala sau interna plus externa - se

reglementeaza si regimul utilizarii mijloacelor de plata în devize atât

pentru persoanele fizice, cât si pentru cele juridice

Pentru îndeplinirea unora dintre functiile sale pe plan extern, banca

centrala intra în legatura cu institutiile pietei financiare internationale cum

sunt: B.R.I. (Banca Reglementelor Internationale); F.M.I. (Fondul

Monetar International); B.M. (Banca Mondiala); B.E.R.D. (Banca

Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare).

1.2. Drumul parcurs pana la nasterea euro si ce mai ramane de facut

pentru al finaliza

Crearea si lansarea pe piata a monedei europene este in mod cert

evenimentul financiar mondial cel mai important de la caderea sistemului

Bretton Woods. Ea este o etapa importanta a constructiei europene, care se

inscrie intr-un proces inceput de peste 40 de ani, o data cu crearea Comunitatii

Europene a Carbunelui si Otelului (CECO), in 1951 si semnarea Tratatului de la

Roma din 1957. Primele proiecte de unificare economica si monetara au vazut

lumina zilei acum aproape 30 de ani; prin urmare ideea este departe de a fi noua.

Euro-ul este o evolutie si nu o revolutie. El incoroneaza o lunga pregatire a

economiilor europene, cu crearea unei piete comune (in anii 60), liberalizarea

miscarii de capital (1990), realizarea pietei unice in 1993 si, dupa semnarea

Tratatului de la Maastricht, convergenta economiilor inspre cele mai bune

performante in materie de inflatie, rata dobinzii si a deficitului.

Principalele dezbateri s-au facut avand ca tema urmatoarele:

12

- care a fost drumul inspre euro si ce mai ramine de facut pentru al

finaliza?

- care sint consecintele lui pentru Romania?

- care sint consecintele lui pentru Uniunea Europeana?

a) drumul parcurs

In 1969 est adoptat Planul Barre, urmat in 1971 de raportul Werner, care

prevedea realizarea unei uniuni economice si monetare (UEM) in 1980. Planul

de atunci difera cu mult fata de cel de azi. De exemplu, sumele bugetelor

nationale trebuiau sa fie votate la Bruxelles. Insa socul petrolului din anii 70 a

aruncat Europa intr-o puternica criza economica, criza care a dus la abandonarea

Planului Werner.

In 1989, Consiliul European de la Madrid a aprobat raportul Delors, care

propunea crearea unei uniuni economice si monetare in trei etape. In acest scop

se convoaca o conferinta interguvernamentala pentru a discuta problema.

Tratatul este semnat la Maastricht in februarie 1992 si intra in vigoare la 1

noiembrie 1993. Tratatul prevedea 3 etape:

- etapa 1 dureaza din 1 iulie 1990 pina la 31 decembrie 1993. Ea prevede

liberalizarea completa a miscarii de capital (1990) si punerea la punct in mod

progresiv a unei coordonari a politicilor monetare.

- etapa 2 dureaza din 1 ianuarie 1994 pina in 31 decembrie 1998. Ea

presupune crearea unui Institut Monetar European (IME), devenit apoi (la 1 iulie

1998) Banca Centrala Europeana (BCE). Etapa se bazeaza pe o coordonare a

politicii monetare.

- etapa 3 a inceput la 1 ianuarie 1999. Exista totusi o politica monetara

unica, dirijata in euro de catre Banca Centrala Europeana, o fixare definitiva si

13

irevocabila a ratelor de schimb intre tarile participante si o introducere rapida a

monedei unice.

Tratatul prevede 6 criterii pentru accesul la euro:

- deficitele administratiilor publice trebuie sa fie mai mici de 3% din

produsul intern brut (PIB)

- datoria publica trebuie sa fie mai mica decit 60% din PIB sau sa fie in

descrestere regulata si constanta

- inflatia trebuie sa fie mai mica decit media primelor 3 tari care au cele

mai bune performante plus 1,5 puncte

- ratele dobinzilor trebuie sa fie mai mici decit cele ale primelor 3 tari cu

cele mai bune performante in materie de inflatie plus 2 puncte

- participarea la mecanismul de schimb al Sistemului monetar european

pe timp de 2 ani fara devalorizarea monedei nationale

- independenta fata de Banca Centrala.

Tratatul de la Maastricht schiteaza un cadru general pentru lansarea si

functionarea uniunii economice si monetare, dar el nu precizeaza nimic despre

noua moneda. Pentru a da solutii acestor intrebari, Comisia prezinta in 31 mai

1995 o "carte verde a modalitatilor practice de a introduce moneda euro". Se

analizeaza aici 3 scenarii:

1. "big bang-ul imediat": toti actorii economici trec imediat inspre euro

inca de la inceputul celei de-a treia faze (cea a lansarii UEM). Chiar daca este

simpla si menita sa diminueze costurile tranzitiei, o astfel de alegere ar duce la o

mare confuzie, datorata imposibilitatii de a regla problemele practice si logistice

14

intr-un interval de timp atit de scurt. De altfel IME estima ca timpul necesar

fabricarii noii monede este de 3 ani.

2. "big bang-ul decalat": tarile participante continua pentru o anumita

perioada sa foloseasca monedele nationale. Treptat se introduce si euro-ul de

catre actorii vizati. Acest scenariu este incompatibil cu dispozitiile tratatului,

prevazind o "introducere rapida a euro-ului". El lasa in acelasi timp sa planeze o

indoiala asupra ireversibilitatii procesului si introducerea efectiva a monedei.

3. "scenariul de referinta": pentru a asigura credibilitatea si

ireversibilitatea trecerii la euro, o masa critica de operatii trec inspre noua

moneda la 1 ianuarie 1999. Scenariul presupune 3 etape: punerea in functiune a

SEBC (sistemul european de banci centrale) si fixarea listei tarilor participante

in faza A (pina la 1 ianuarie 1999); in faza B lansarea UEM cu fixarea definitiva

si irevocabila a paritatilor, conducerea politicii monetare unice de catre BCE,

trecerea inspre euro a emisiunilor datoriilor publice si a tranzactiilor

interbancare, aplicarea unui principiu nici de obligare nici de interdictie in

utilizarea monedei (de la 1 ianuarie 1999 pina cel tirziu la 1 ianuarie 2002); in

sfirsit, introducerea bancnotelor si a monedelor euro in faza C (cel tirziu la 1

ianuarie 2002), cu retragerea in citeva saptamini a unitatilor monetare nationale.

Acest scenariu este adoptat de catre Consiliul European de la Madrid in

decembrie 1995, cu o modificare facuta la cererea IME: durata dublei circulatii a

monedelor si a bancnotelor din faza C sa fie prelungita pina la "cel mult 6 luni".

Data introducerii monedelor si a bancnotelor este discutata in mai multe rinduri.

Nu este un consens intre parti, insa se pare ca data de 1 ianuarie 2002 pune cele

mai mici dificultati. Prin urmare, Consiliul ECOFIN o retine in sedinta din 17

noiembrie 1997.

Doua reglementari precizeaza statutul juridic al monedei euro in timpul

fazei de tranzitie dintre 1999 si 2002:

15

- nu exista nici obligatia, dar nici interdictia de a folosi euro-ul.

- monedele nationale sint pe toata perioada simple diviziuni nedecimale

ale euroului, ca si centima (subdiviziunea francului). In acelasi timp

regulamentul fixeaza si cursurile finale pentru conversie.

Care era situatia economiilor nationale in momentul tratatului? Ea era

foarte indepartata de aceste criterii: Europa a trebuit sa faca fata unor eforturi

spectaculare de ameliorare a gestiunii sale pentru a ajunge sa lanseze moneda pe

principiile stabilite. Deficitele erau de 6,1% in medie in 1993 (7,2% in Belgia,

9% in Italia, 6,7% in Spania , 6% in Portugalia, 7,3% in Finlanda…); inflatia era

ridicata (ex: 4,9% in Italia si in Spania); datoriile erau in crestere si pietele de

schimb erau afectate de mari crize de schimb in 1992 si 1995, care au dus la

largirea marjelor de fluctuatie a Sistemului Monetar European cu +/- 2,25% pina

la +/- 15%.

A fost foarte dificil sa se rezolve aceasta situatie, mai ales ca opiniile

publice erau de tip keynezian, in special in Franta si Italia. Insa vointa

guvernelor dublata de munca institutiilor europene a dus la surmontarea acestor

dificultati.

Consiliul european din 2 si 3 mai 1998 a fixat lista tarilor participante la

euro pe baza unei propuneri a Comisiei. 11 tari fac parte din prima grupa:

Germania Franta, Belgia, Olanda, Luxemburg, Spania, Finlanda, Italia,

Portugalia, Austria si Irlanda. Sint numiti membrii consiliului director al BCE si

ministrii de finante au stabilit ratele conversiilor bilaterale la 1 ianuarie 1999. In

31 decembrie 1998 Consiliul european de la Bruxelles lanseaza oficial moneda

euro. De la 1 ianuarie 1999, politica monetara, pietele financiare, tranzactiile

interbancare si datoriile publice sint convertite in euro.

b) Ce drum mai e de facut?

16

- in septembrie 2001: va fi o prealimentare masiva a monedelor si a

bancnotelor. De exemplu, 600000 kituri de start euro de 560 de monede vor fi

distribuite in Belgia comerciantilor, pentru 198 euro (7987 BEF) si acestia vor

putea primi in decembrie fisicuri de 25 de bancnote de 5 si 10 euro. Este util sa

se prepozitioneze aceste echivalente, pentru ca ele vor fi folosite foarte mult

pentru a da restul.

- in unele din statele membre marele public va putea achizitiona monede

inca din 15 decembrie 2001. De exemplu, in Franta lumea va putea sa cumpere

cu 100 FF 40 de monede avind valoarea de 15,25 euro. Olandezii vor fi mai

norocosi: kituri continind cite una din toate cele 8 monede vor fi distribuite

gratuit populatiei.

De ce se face aceasta prealimentare? Cel putin din 2 motive:

- pentru a obisnui oamenii cu noile instrumente monetare;

- pentru a fluidiza introducerea euro-ului. De exemplu, in Belgia se va

alimenta in avans 50% din monede si aproximativ 15% din bancnote.

Problema prealimentarii este legata de cea a bancnotelor distribuite de

catre distribuitor: 5, 10, 20, 50 euro; sau doar 20 si 50 euro (de exemplu in

Belgia, Spania, Finlanda) sau 20 si 100 euro (Austria). Pentru a intelege

mai bine, sa privim situatia Frantei. Valoarea medie a unei tranzactii in

bani lichizi in Franta este de 30 franci. Daca persoanele au o bancnota de

20 euro (131 FF), inseamna ca vinzatorul trebuie sa inapoieze 100 FF in

monede; el va putea in mai multe rinduri sa inapoieze moneda in euro, dar

apoi poate sa se confrunte cu o insuficienta a fondului din casa. Pentru a

face fata situatiei, trebuie sa se distribuie in avans un numar cit mai mare

de monede. Insa modalitatile de distributie sint inca in discutie. Acest

lucru pune probleme complexe, de la siguranta fisicului cu bancnote si

pina la stocurile prealimentate clientelei.

17

1 ianuarie 2002: introducerea monedelor si a bancnotelor euro.

Obiectivul este de a realiza 80% din operatiile de schimb in primele zile ale

anului 2002.

Distribuitorii de bancnote vor distribui euro inca de la inceput (80% in

primele 7 zile, 100% intr-o luna). Comerciantii vor juca un adevarat rol de

"aspiratori de devize". Ei vor inapoia moneda in euro iar bancile vor retine in

fiecare seara bancnotele si monedele nationale din fondurile de casa pentru a le

substitui cu euro. Astfel este posibil ca in citeva saptamini sa se termine circuitul

economic al banilor nationali in circulatie fara ca persoanele fizice

(consumatorii) sa fie obligati sa se deplaseze la banca. Circulatia concomitenta a

euroului in unitati monetare nationale va dura intre 4 si 8 saptamini, conform

statelor membre. In Germania, marca germana isi va pierde cursul legal din 1

ianuarie 2002. Insa exista un acord tacit pentru toti comerciantii sa continue sa o

accepte pina la sfirsitul lui februarie.

Cit despre perioada dublei circulatii, schimbul bancnotelor va mai fi inca

posibil pentru citeva luni in institutiile financiare (de exemplu 2 luni in Franta),

dupa care doar la Banca Centrala. Durata monedelor va fi mai scurta: ele vor fi

schimbate mai repede, conform fiecarui stat membru.

Care sint celelalte santiere la care se lucreaza in acest moment? Acestea

sint numeroase, insa se refera in principal la:

- largirea zonei euro. Grecia ar trebui sa fie admisa de catre Consiliul

European in iunie anul viitor si sa intre in ianuarie 2002. Danemarca are o

varianta de opting out (adica optiunea de a nu participa la introducerea monedei,

chiar daca respecta criteriile), dar o sa organizeze un referendum asupra acestei

probleme in 28 septembrie anul viitor. Regatul Unit are de asemenea o varianta

de opting out. Guvernul a anuntat dorinta sa de a organiza un referendum in

18

viitoarea legislatura, adica dupa 2002. Suedia a optat si ea pentru referendum,

insa nu a fixat data.

- mijloacele de a dezvolta utilizarea euroului. Vor trebui fara indoiala

intreprinse actiuni pozitive in 2001. Se poate recurge, de exemplu, la inversarea

dublului afisaj in iulie 2001 (pretul principal in euro si contravaloarea in moneda

nationala), la varsarea salariului in euro a functionarilor sau de a trece pietele

publice in euro. Despre acest efect Comisia va face o recomandare in cel de-al

doilea semestru al acestui an.

- problemele costurilor de schimb ale bancnotelor in euro si viramentele

transfrontaliere, care ramin ridicate.

- dezvoltarea platformelor de monede electronice interoperabile. In acest

sens un proiect este in curs de realizare intre Germania, Franta si Luxemburg.

- falsificare: exista un risc important in 2002 pentru ca inca populatia nu

este obisnuita cu noua moneda, exista o lipsa de experienta inegala a unor

administratii (falsificarea atinge intotdeauna marile monede) si mai putine

detectoare de bancnote false in circulatie. Comerciantii incep sa refuze o

bancnota cind aproximativ 10% din bancnote sint false; cu cit se introduc mai

multe bancnote, cu atit tendinta de falsificare este mai mare. De exemplu, un

semn de securitate a bancnotelor euro a fost furat in 1998 intr-un avion intre

Paris si München. Exista actiuni comunitare in curs care tind sa solutioneze

problema. Comisia incearca sa armonizeze dreptul penal al falsificarii (care in

prezent se extinde intre 3 ani de inchisoare si condamnarea pe viata) si va

prezenta un regulament asupra protejarii euro-ului, care creeaza obligatii de

schimb de informatii si de cooperare cu Europol.

19

1.3. Efectele internationale ale monedei EURO

Trecerea la 1 ianuarie 1999 la stadiul al treilea al unificarii monetare -

uniunea monetara bazata pe cursuri fixate ireversibil si introducerea monedei

unice EURO - a avut un important impact si asupra relatiilor economice

internationale. In ciuda statutului sau actual, dar temporar - de moneda pentru

inregistrarea operatiunilor (bookeeping), nu de moneda efectiva - caracterul de

moneda deplin convertibila, in acceptiunea statutului FMI asupra acestui termen,

nu este pus la indoiala.

Zona Euro se afla imediat dupa SUA in ceea ce priveste ponderea in PIB

mondial, dar inaintea acesteia si a Japoniei in privinta deschiderii comerciale, a

marimii populatiei si a ponderii detinute in exporturile mondiale. Fiind cea mai

mare putere comerciala, este de asteptat ca utilizarea Euro in operatiuni

comerciale si financiare intre zona Euro si restul lumii sa sporeasca. Conform

statisticilor Bancii Centrale Europene, EURO se afla pe locul doi in utilizarile

internationale, dupa dolar. Aceasta si prin mostenirea de catre EURO a unor

operatiuni anterioare, in Ecu, precum si a operatiunilor externe ale monedelor

nationale ale tarilor participante la Uniunea Monetara Europeana.

Utilizarile internationale ale Euro se refera la cele care au loc in afara

cadrului zonei emitente si se grupeaza, de obicei, in utilizari private si utilizari

publice.

1. Utilizarile private sint cele mai importante datorita faptului ca acestea

reprezinta o recunoastere "de facto" a importantei unei anumite monede. Cele

mai importante utilizari sint:

a) Euro reprezinta o moneda cotata pe piata valutara internationala.

Deoarece inceteaza cotarea independenta a monedelor nationale participante la

Uniunea Monetara, singura moneda care coteaza in exterior fiind EURO,

20

cursurile monedelor nationale fata de monedele din afara zonei monetare se

stabilesc prin intermediul EURO. Monedele celor 11 tari care participa la

uniunea monetara au cursuri, fata de monedele din afara zonei, rezultate din

cotatia EURO pe piata valutara internationala fata de principalele monede

(dolar, yen, franc elvetian etc.).

b) Euro "mosteneste" de la moneda anterioara - Ecu - un loc important pe

piata financiara internationala. Emisiunile de titluri in Euro, facute de catre

nerezidenti ai zonei, reprezinta cca 20% din totalul emisiunilor de astfel de

titluri pe piata financiara internationala (fata de 49% emisiuni in dolari). Acest

loc se va consolida atit prin preluarea emisiunii de noi titluri in Euro, cit si prin

inlocuirea optiunilor anterioare pentru titluri eliberate in monedele tarilor

participante la UE;

c) Serveste exprimarii preturilor marfurilor comercializate in primul rind

intre tarile membre. Circulatia libera a bunurilor in cadrul Pietei Interne este

impulsionata si de avantajele pe care moneda unica le ofera participantilor:

disparitia riscului valutar si a costurilor care insotesc gestionarea acestuia,

transparenta si comparabilitatea preturilor pe pietele tarilor participante..

2) Utilizari oficiale

a) Euro va prelua si locul monedelor nationale (DM, FF, CHF etc.) in

cadrul rezervelor valutare internationale, instalindu-se in aceasta calitate alaturi

de dolar si imediat dupa acesta, dar inaintea unor monede precum lira sterlina,

yenul, francul elvetian etc. (cca 19%, fata de cca 58% ponderea dolarului);

b) Avind asemenea importante functii internationale, moneda Euro

serveste si in calitate de moneda-ancora, moneda-etalon pentru monede din

afara zonei. Exista mai multe aranjamente monetare in care este implicat Euro:

21

Monedele tarilor UE care nu participa la UM (Lira sterlina, coroanele

suedeza si daneza, drahma greaca) participa, dar voluntar, la noul

mecanism al cursului de schimb (NERM - New Exchange Rate

Mechanism sau ERM II), care inlocuieste Sistemul Monetar

European .Mecanismul consta in:

o stabilirea unui curs central fata de euro, care detine astfel rolul de

etalon;

o cursuri bilaterale de schimb intre aceste monede si o marja standard

de fluctuare de +/- 15%, curs ce va fi sustinut de catre respectivele

banci centrale in mod nelimitat, fiind disponibile, in acest scop, si

finantari pe termen scurt;

o Cotarea monedelor se face avind Euro ca moneda de referinta, deci

in raport cu 1 Euro (cu sase zecimale), raportul fata de acesta

servind si stabilirii marjelor de interventie.

Tari care preiau Euro ca moneda nationala (cazul unor teritorii franceze,

foste colonii) sau va inlocui francul francez in raportul CFA;

Tarile suverane precum Monaco, San Marino, Vatican vor folosi Euro pe

baza unui aranjament special;

Cipru si Macedonia si-au legat monedele de Euro

Bosnia-H., Bulgaria, Estonia - currency board euro/DM

Un numar de 17 tari (Ungaria, Polonia, Irlanda) folosesc un cos de

monede care include Euro

Serveste calculului valorii monedei scripturale DST

Flotare concertata cu Euro ca moneda de referinta.

In ceea ce priveste tarile asociate si candidate la UE, inclusiv Romania,

exista mai multe posibilitati de a folosi moneda Euro. Mai intii, acestea pot sa

includa Euro in regimul cursului de schimb, asa cum unele au si facut-o deja. In

22

ceea ce priveste Romania, solutia unui curs fixat in raport exclusiv cu Euro se

exclude, deocamdata, atit pentru ca, in ciuda ponderii mari a schimburilor cu

UE, dolarul are un rol important in totalul platilor, cit si datorita faptului ca o

tara candidata nu poate opta pentru participare la Mecanismul Sistemului

Valutar II. Cea mai buna solutie pare a fi optiunea pentru un cos de monede in

care Euro sa ocupe locul respectiv conform importantei sale in operatiunile

externe si sa se instituie o marja controlata de flotare, cu deprecieri de paritate

anuntate. Aceasta ar permite si o fluctuare absolut necesara, dar controlata, si o

anumita certitudine in privinta modificarilor de curs, importanta pentru deciziile

mediului de afaceri. Banda de fluctuare trebuie sa fie relativ larga.

In ceea ce priveste utilizarile private, acestea exista deja in operatiunile

comerciale externe cu UE si, firesc, in toate operatiunile bancare. Firmele au

posibilitatea de a stabili un pret in Euro care sa fie valabil pentru vinzarile lor in

oricare dintre tarile zonei. Bancile au posibilitatea de a reduce cheltuielile lor

pentru diferite operatiuni, inclusiv prin reducerea numarului de banci

corespondente.

Cu toate acestea, exista in rindul operatorilor, o anumita retinere fata de

Euro fie din necunoastere, fie, asa cum am aratat, datorita faptului ca o moneda,

care deocamdata nu este efectiva, provoaca neincredere. De aici, o

supraevaluare a dolarului. Trecerea la circulatia efectiva a Euro, paralel cu

intensificarea operatiunilor comerciale si financiare reciproce, la care se vor

adauga cele turistice, vor fi de natura a anula aceasta neincredere.

23

CAPITOLUL II

24

BENEFICIILE, COSTURILE SI RISCURILE PARTICIPARII

LA O UNIUNE MONETARA

Integrarea monetara este denumirea procesului de formare a unei zone

monetare, a unui spatiu în care monedele mai multor tari sunt fie legate între ele

în mod irevocabil sau fiecare moneda se leaga irevocabil de o moneda "ancora"

pe baza unui anumit raport, fie monedele nationale sunt înlocuite cu o singura

moneda, care va fi folosita în întreaga zona. Atât într-un caz, cât si în celalalt, ne

aflam în fata unui proces de unificare monetara.

O uniune monetara formata în acest mod trebuie sa corespunda unei zone

monetare optime, întelegându-se prin aceasta un spatiu economic care poate

urma aceeasi politica monetara: tarile respective renunta la politica monetara

proprie, la folosirea instrumentelor de politica monetara, în special la

instrumentul curs valutar, în favoarea unei politici monetare si de curs comune.

Exista anumite costuri decurgând din renuntarea la folosirea cursului în

situatiile în care un asemenea instrument ar putea contribui la depasirea

anumitor socuri, în special externe (ex. cresterea brusca a pretului energiei sau

materiilor prime importate): sporirea brusca a preturilor în interior, scaderea

competitivitatii externe, recesiune, somaj, dezechilibru extern etc. Daca tara

respectiva promoveaza o politica monetara independenta, poate apela la

instrumentul curs valutar, deprecierea monedei, prin efectul stimulator asupra

exporturilor, ar putea eventual absorbi partial somajul, iar aprecierea ar putea

tempera importurile. Disparitia instrumentului curs valutar obliga tara respectiva

sa recurga la alte politici macroeconomice, pentru a mentine competitivitatea, a

restabili echilibrul extern si a mentine locurile de munca sau a absorbi

excedentul de forta de munca.

25

Care sunt politicile care pot înlocui folosirea instrumentului curs valutar?.

Cum trebuie sa fie tarile care doresc sa formeze împreuna o uniune

monetara, pentru ca riscurile si costurile sa fie cât mai scazute?

Mai întâi, comertul reciproc trebuie sa fie intens (de ce este important?).

Mobilitatea factorilor de productie - a fortei de munca si a capitalului -

trebuie, de asemenea, sa fie intensa, pentru a compensa costurile socurilor la

care poate fi supusa o anumita tara (explicati).

Ce rezulta: îndeplinirea acestor conditii se reflecta în existenta unor

obiective apropiate sau similare în domeniul politicilor macroeconomice

(ocuparea fortei de munca, inflatie, echilibrul extern etc.).

În conditiile Uniunii Europene, urmatoarele aspecte cer si favorizeaza

formarea uniunii monetare:

Asa cum arata datele publicate în Eurostat, tarile Uniunii Europene, la fel

cu celelalte economii dezvoltate, se caracterizeaza printr-o crestere a

interdependentelor economice, exprimata prin cresterea ponderii

schimburilor reciproce în PIB - expresie a gradului de deschidere spre

exterior. Ca urmare, o strânsa cooperare în domeniul tuturor masurilor

care afecteaza comertul reciproc devine obligatorie daca se doreste

realizarea anumitor obiective comune. Eficienta unor masuri limitate la

teritoriul national devine, în aceste conditii, discutabila.

Existenta Pietei Interne, a Pietei unice comunitare, în care functioneaza

cele patru libertati de miscare: a bunurilor, serviciilor, capitalului si

persoanelor. Avantajele depline, complete ale unor asemenea liberalizari

pot fi atinse numai evitând costurile pe mai multe planuri ale utilizarii

unor monede diferite. O uniune monetara este, în fapt, o continuare a

26

etapelor anterioare de integrare, etape în care un anumit factor a contribuit

la progresul integrarii: liberalizarea comerciala în prima faza, aceea a

formarii uniunii vamale, liberalizarea circulatiei factorilor în faza formarii

pietei comune si a uniunii economice. Este rândul monedei ca în etapa

actuala sa contribuie la progresul integrarii, sa duca la o uniune monetara

cu respectivele avantaje si sa reprezinte un suport al uniunii politice.

Deoarece piata interna, prin înlaturarea tuturor barierelor comerciale,

inclusiv a controlului la frontierele vamale, înseamna imposibilitatea

oricarei protectii la frontiere, în absenta uniunii monetare, unele tari pot fi

înclinate sa practice devalorizari în scop competitiv ("beggar - thy -

neighbor").

Liberalizarea miscarilor de capital, componenta esentiala a pietei interne,

submineaza efectele unei politici monetare independente. Mai mult,

obliga tarile sa coordoneze politicile lor monetare sau sa aplice o singura

politica monetara, pentru a raspunde efectelor produse de miscarea

capitalului.

Un alt argument în favoarea uniunii monetare cu o singura moneda se

refera la faptul ca Uniunea Europeana doreste sa sporeasca forta sa

competitiva în context global, utilizarea unei singure monede contribuind

la amplificarea schimburilor comerciale nu numai în interiorul zonei, ci si

în relatiile cu restul lumii, la sporirea volumului operatiunilor financiare.

În acest mod, apare efectul favorabil al "economiilor datorate dimensiunii

activitatii economice" - aspect de mare importanta în competitia cu marile

companii americane si japoneze.

2.1. Beneficiile uniunii monetare

27

Trecerea la utilizarea unei singure monede aduce în primul rând avantajul

evitarii riscului valutar - al deprecierii monedei de încasat pentru exportatori sau

al scumpirii monedei de plata pentru importatori - existent ori de câte ori se pune

problema convertirii monedelor ale caror cursuri se pot modifica în timp într-un

sens sau altul. Acoperirea riscului valutar, mai ales în cazul unei mari

instabilitati a cursurilor, presupune operatiuni speciale de acoperire (hedging,

gestionarea structurii detinerilor în devize prin operatiuni de swap etc.) ale caror

costuri sunt ridicate. Costurile tranzactiilor sunt mai ridicate în cazul statelor

mici, deschise, ale caror monede sunt putin sau deloc utilizate. Asemenea

monede înregistreaza si diferente mari (spread) între cursul de vânzare si cel de

cumparare, tocmai datorita folosirii lor putin frecvente.

Eliminarea riscului valutar poate stimula activitatea economica, inclusiv

investitiile, favorizând astfel procesul de alocare a resurselor, de creare de locuri

de munca si de crestere economica. În aceeasi directie actioneaza si avantajul

exprimarii preturilor în aceeasi moneda ceea ce le face usor comparabile

preturilor pentru aceleasi bunuri pe diverse piete.

Toate aceste avantaje arata ca un curs stabil este superior unuia flotant,

fluctuant, pentru ca decurge din conditii economice care genereaza stabilitate.

Importante beneficii ale uniunii monetare pot sa existe la nivel

macroeconomic:(mai mare stabilitate a preturilor si o sporire a credibilitatii

autoritatilor monetare - conditie esentiala a bunei functionari a politicii

monetare). Faptul ca Banca Centrala a Uniunii Monetare este independenta, este

de natura a mari aceasta credibilitate. De asemenea, piata financiara liberalizata,

asa cum aceasta exista în cadrul unei uniuni monetare, va contribui la o mai

buna alocare a resurselor.

28

2.2. Convergenta economiilor - conditie necesara pentru a participa

la uniunea monetara europeana

Apropierea economica prin intermediul comertului si al altor

fluxuri economice externe si convergenta economiilor reprezinta suportul

necesar al unei uniuni monetare, înlaturându-se prin aceasta nevoia ajustarii

cursurilor. Tratatul de la Maastricht a prevazut ca masurarea gradului de

convergenta sa se faca prin mai multi indicatori de performanta

macroeconomica, dupa cum urmeaza:

a) Marimea ratei inflatiei (indicele preturilor de consum:

HICP=Harmonised Index of Consumer Prices). Cât trebuie sa fie rata inflatiei?

Participantii la uniunea monetara trebuie sa înregistreze o rata a inflatiei care sa

nu depaseasca cu mai mult de 1,5% media celor mai performante (cât de

performante?), în domeniul stabilitatii preturilor, trei tari comunitare. Importanta

acestui indicator.

b) Cursul valutar.

Rata nominala a cursului valutar nu trebuie modificata cel putin doi ani

înainte de intrarea în stadiul al treilea prevazut în Planul Dellors, stadiul trecerii

la o singura moneda (vezi, participarea la Sistemul Monetar European). Firesc,

îndeplinirea unei asemenea conditii prevazute în Tratatul de la Maastricht avea

legatura cu modul functionarii SME la data respectiva. Sistemul Monetar

European, instituit în 1979, avea în centrul sau moneda scripturala ECU,

calculata pe baza unui cos de monede, fata de care se stabilise o marja admisa de

fluctuare de +/- 2,25%. În urma crizei din 1992-93, s-a trecut la ceea ce se

numeste Noul Sistem Monetar European, în cadrul caruia marjele de fluctuare

admise erau de +/- 15%, ceea ce practic reprezenta o cvasiflotare. Într-un

asemenea canal larg, orice moneda se poate mentine fara devalorizare sau

29

revalorizare. Se poate spune ca de la admiterea acestui nou sistem, conditia

nemodificarii paritatilor, asa cum a fost formulata în Tratat, nu mai este de

actualitate. Important este, însa, exercitiul participarii la un mecanism care

"simuleaza" o cooperare în cadrul unei zone si, mai ales, importanta este

realizarea stabilitatii "de facto" a cursurilor.

c) Ratele dobânzilor pe termen lung

Între ratele inflatiei si ratele dobânzilor exista o strânsa legatura, si

anume:

Rata nominala a dobânzii > Rata inflatiei, pentru a avea o dobânda real

pozitiva, respectiv :Rata reala a dobânzii = Rata nominala - Rata inflatiei;

Ratele dobânzilor pe termen scurt sunt, în mod firesc, fluctuante. Ratele

dobânzilor pe termen lung (obligatiuni, bonuri de tezaur etc.) sunt cele care

exprima gradul de credibilitate în privinta conditiilor economice fundamentale, a

evolutiei ratelor inflatiei. Acestea sunt un barometru anticipativ al evolutiei

conditiilor fundamentale din economie. Dar, în calitate de instrument al politicii

monetare sunt folosite mai degraba ratele dobânzilor pe termen scurt, care

exprima situatia raportului cerere-oferta si efectul acestuia asupra monedei.

Tratatul de la Maastricht a prevazut ca, în tarile participante la uniunea

monetara, ratele dobânzilor pe termen lung sa se mentina în cadrul unei

diferente de +/- 2% fata de media ratelor dominante în trei tari cu cel mai bun

rezultat în privinta inflatiei. Diferente mai mari în privinta ratelor dobânzilor ar

exprima anticiparea unor evolutii neconvergente a economiilor si o deplasare a

capitalului în conformitate cu o asemenea evolutie. Important este ca

plasamentele capitalului sa nu fie de natura speculativa si sa nu aiba loc doar

pentru a profita pe seama diferentelor de rate ale dobânzilor, ci sa urmeze o

alocare în functie de criterii de profitabilitate.

30

d) Criteriul fiscal se prezinta sub doua forme:

d1) Marimea admisibila a deficitului public guvernamental sau bugetar nu

trebuie sa depaseasca 3% din Produsul Intern Brut. De ce deficitul bugetar

trebuie mentinut în limite atât de strânse? Raspunsul este cunoscut si acesta se

refera la faptul ca orice deficit trebuie acoperit, finantat într-un anumit mod.

Finantarea se poate face prin urmatoarele:

vânzarea de obligatiuni guvernamentale - bonuri de tezaur - în tara si în

strainatate, cu o dobânda atragatoare pentru creditori, la concurenta cu

dobânzile practicate de banci, si cu garantarea acestora prin veniturile

bugetare. Efectele unei asemenea modalitati de acoperire se resimt pe mai

multe planuri: bancile vor înregistra un deficit de lichiditati, ceea ce urca

nivelul dobânzilor pe piata monetara interbancara; piata valutara se va

"relaxa", iar presiunea asupra cursului se va reduce prin reducerea

cumpararilor de devize din partea celor care se orienteaza spre

cumpararea de titluri de stat; se ajunge la datorii împovaratoare pentru

bugetul viitor si pentru beneficiarii viitorului buget;

credite ieftine de la banca centrala sau chiar transferarea unor

"angajamente" (cheltuieli) bugetare catre banca centrala, în situatia de

totala subordonare a acesteia fata de guvern; posibilitatea de a apela la o

asemenea sursa de finantare a deficitului va provoca o relaxare a politicii

guvernului atât în domeniul fiscalitatii, cât si în cel al expansiunii

veniturilor, cu posibile urmari inflationiste;

emisiune bugetara fara acoperire, ceea ce reprezinta o sursa de inflatie si o

modalitate de erodare a datoriei guvernului. O asemenea metoda este

aplicabila tot în situatia în care banca centrala este subordonata

guvernului, contribuind la punerea în practica a politicii nesanatoase a

acestuia.

31

Daca deficitul bugetar urca, semn al unei viitoare inflatii, se poate

înregistra si fuga capitalului spre tari cu mai mare stabilitate economica.

d2) Datoria publica totala - interna si externa, guvernamentala si locala.

Deficitele acumulate duc la o datorie publica, care va reprezenta o povara

asupra generatiilor urmatoare, va atrage dupa sine nevoia unor impozite mai

mari, ceea ce va influenta negativ investitiile si cresterea economica. Daca

datoria publica depaseste o anumita marime, aceasta va ridica mari probleme

privind rambursarea. De aceea, tratatul de la Maastricht a stabilit ca marimea

admisa a datoriei publice sa nu depaseasca 60% din PIB.

2.3. Evolutia procesului de integrare monetara europeana

Tratatul de la Roma nu a prevazut nimic referitor la integrarea monetara

(cum se explica? Care este sistemul de cursuri valutare la data respectiva?)

Trecerea la flotare cvasi-generalizata a monedelor larg utilizabile, a facut

necesara instituirea unui sistem monetar care sa sustina zona de integrare

economica europeana. Asemenea aranjamente monetare au fost urmatoarele

(detalii, în M. Bîrsan, Integrarea economica europeana, Edit. Carpatica, vol I,

1995): "sarpele" monetar, Sistemul Monetar European si, într-o perioada mai

recenta, Noul Sistem Monetar European.

Planul Dellors si Tratatul de la Maastricht au formulat continutul

procesului de evolutie graduala spre o uniune monetara europeana si conditiile

pe care trebuie sa le îndeplineasca participantii la uniunea monetara.

Planul Dellors a stabilit parcurgerea a trei stadii pentru realizarea trecerii

la uniunea monetara:

32

Stadiul I : 1 iulie 1990 - 1 ianuarie 1994:

Liberalizarea deplina a circulatiei capitalului: s-a realizat începând cu 1

iulie 1990.

Realinierile de paritati sa fie putin frecvente si sa aiba loc o mai strânsa

coordonare a politicilor monetare.

Ce anume s-a întâmplat în respectiva perioada? (vezi mai sus

bibliografia).

Stadiul II : 1 ianuarie 1994 - 1 ianuarie 1999:

Este un stadiu de tranzitie de la Sistemul Monetar European la Uniunea

Monetara în care s-a prevazut urmatoarele:

Politicile monetare, desi continuau sa fie nationale, urmau a fi strâns

coordonate.

Renuntarea la realinierea paritatilor. Deoarece în urma crizei din 1992- 93

s-a trecut la un sistem de cvasiflotare, realinierea paritatilor nu mai era

necesara. În realitate, marjele de fluctuare s-au mentinut foarte aproape de

vechile marje admise, care se încadrau în +/- 2,25%.

Crearea unei institutii monetare centrale care sa devina, ulterior, banca

centrala europeana. Aceasta institutie s-a creat sub forma Institutului

Monetar European, cu sediul la Frankfurt. Bancile centrale continuau sa

functioneze în regim de banci nationale.

Stadiul III : 1 ianuarie 1999 (cel mai târziu):

Raportul Delors prevede orientarea spre cursuri valutare fixate irevocabil

si înlocuirea în final cu o singura moneda.

Consiliul European de la Madrid din decembrie 1995 a hotarât ca:

33

viitoarea moneda unica sa se numeasca EURO;

nominalizarea primelor state care urmau a participa la viitoarea uniune

monetara sa se faca în prima parte a anului 1998; totodata, Banca Centrala

Europeana se pune în functiune;

administratia tarilor participante, bancile, institutiile financiare se

pregatesc pentru trecerea la stadiul III; la 1 ianuarie 1999 sa înceapa

efectiv uniunea monetara prin fixarea irevocabila a paritatilor, cu

functionarea Bancii Centrale Europene care va emite EURO.

CAPITOLUL III

EURO SI ROMANIA

34

Introducerea monedei EURO pe piata Uniunii Europene a fost la

momentul respectiv un succes politic si economic in care ratiunea privind

definitivarea construirii economiei europene unite a invins. Asa cum era de

asteptat au fost atit voci pro cit si contra.

Daca pentru cetatenul Uniunii Europene exista o perioada de acomodare

cu noua moneda, pentru cei din afara Uniunii trecerea a fost mult mai brusca,

dar si mai limitata. Aceasta in sensul ca practic operarea cu moneda EURO o fac

doar agentii economici care au activitati de import export cu Uniunea Europena

si institutiile implicate.

Trebuie sa precizam ca din punctul de vedere al operarii traditionale cu

valuta (atit ca si capitalizare privata cit si ca relatii economice) Romania prezinta

o situatie interesanta si anume faptul ca majoritatea populatiei din Ardeal

(inclusiv agentii economici) prefera marca germana, iar restul tarii dolarul

american.

In acest context agentii economici (odata cu trecerea la moneda EURO)

au fost obligati sa faca platile catre partenerii din Uniunea Europeana in aceasta

moneda. Adaptarea s-a facut "din mers" deoarece contractele anterioare

introducerii monedei EURO erau semnate in DM si normal trebuiau echivalate

in EURO. A fost o perioada scurta de invatare similara cu invatarea unei limbi

straine in care, inainte de a vorbi, gindesti in limba materna, apoi traduci mental

si exprimarea verbala o faci in limba straina.

Primele care s-au adaptat au fost institutiile bancare care au si facut

initierea agentilor economici cu utilizarea noii monede.

35

Problema care se pune este aceea daca firmele romanesti suporta influente

pozitive sau negative din operarea cu acesta moneda sau influenta este

inexistenta sau nesemnificativa.

La o prima analiza s-ar parea ca avind in vedere modul de compunere a

monedei EURO nu exista influente semnificative pentru agentii economici din

tara noastra, cu atit mai mult cu cit in compunerea acestei monede marca

germana ocupa o pondere insemnata. Acesta cu atit mai mult cu cit o buna

perioada de timp raportul EURO/USD a fost relativ constant sau a avut fluctuatii

nesemnificative.

In schimb din punctul de vedere al cursului de revenire s-ar putea sa apara

probleme in contextul in care se lucreaza pe terte piete.

Ce se intimpla daca se opereaza pe o piata EURO si pe una de USD? Ce

se intampla daca cele doua piete sunt interconectate prin agentul economic din

Romania?

Pentru exemplificare ne putem gandi la o varianta in care in Romania se

realizeaza un produs care se exporta pe una din aceste piete (ex. EURO) dar

include si componente/subansamble de pe piata USD. Daca activitatea firmei se

deruleaza intr-o perioada in care pe linga devalorizarea ROL in raport cu EURO

si USD, au loc miscari defavorabile EURO in raport cu USD, coroborat cu

legislatia fiscala in vigoare in Romania, este clar ca aceasta firma va avea de

suferit.

Un lucru este cert si anume acela ca trebuie sa grabim integrarea noastra

in UE pentru a putea scapa de cosmarul continuei raportari la terte monede si a

pierde nu de putine ori din lipsa de previziune sau de informare. Aderarea la UE

ar conduce automat la introducerea monedei EURO si cel putin pe o piata

limitata la Uniunea Europeana intreprinzatorul roman ar avea o relativa

36

stabilitate monetara indiferent de cota pe care ROL l-ar avea in cosul pentru

stabilirea paritatii.

Un element care cred ca merita atentie, chiar daca are o conotatie mai

larga decit moneda EURO, este atitudinea noastra vis a vis de aceasta moneda si

Uniunea Europeana. Nu putine sunt vocile care spun ca nu suntem sprijiniti

suficient de catre Uniune sau tarile membre pentru a grabi aderarea, sau ca nu ne

este recunoscut ceea ce am realizat pe acest drum.

Cred ca ar trebui sa ne fie foarte clar un lucru si anume ca noi dorim sa

aderam la Uniunea Europeana si nu Uniunea Europeana tine mortis a ne avea ca

membri. Daca am reusi sa intelegem pe deplin acest lucru ne-ar fi foarte clar ca

pentru a adera la orice tip de colectivitate trebuie sa invatam si sa aplicam

regulile existente in acea colectivitate. Altfel este normal, daca vreti chiar

fiziologic, ca acea colectivitate sa ne respinga sau, mai rau, sa se poarte frumos

cu noi dar sa ne accepte intr-un viitor foarte indepartat sau chiar niciodata.

La fel se pune problema si cu moneda EURO careia ii vom putea releva

importanta si simti impactul in momentul in care va deveni moneda operationala

curenta si ne vom face calculele pentru cosul zilnic in aceasta moneda.

3.1. Care sint efectele crearii monedei euro asupra politicii economice

si monetare a Romaniei si a intreprinderilor?

3.1.1. Asupra politicii economice si monetare

37

Dupa Conferinta de la Helsinki, in decembrie anul trecut, Romania a fost

admisa printre tarile candidate. Ea este azi pe drumul care o va conduce la

Uniunea Europeana, chiar daca este vorba de un drum lung si anevoios.

Sa vedem mai intii consecintele asupra politicii economice.

Tentatia ministrilor din tarile Europei Centrale si de Est (PECO) in raport

cu Bruxelles-ul este de a arata pe hirtie ca tarile lor respecta majoritatea

criteriilor de convergenta si ca sint chiar superioare celor din anumite state

participante la euro. Este o greseala. Criteriile de convergenta nu sint criterii

de adeziune. Romania, la fel ca si celelalte tari PECO, trebuie sa se concentreze

in principal asupra procesului de reforma structurala, administrativa si

economica. Adoptarea monedei unice nu poate fi decit etapa finala in ceea ce a

fost si va ramine un lung proces de integrare economica.

Conformitatea cu criteriile de la Copenhaga - existenta unei economii de

piata, capabila sa suporte presiunea concurentiala a pietei unice europene, a unui

sector financiar eficace si a unui sistem juridic modern si performant - are

prioritate asupra conformitatii cu criteriile nominale de convergenta si deci cu

participarea la UEM cel putin din 3 motive:

1. criteriile de la Maastricht pentru participarea la euro ar trebui sa fie

aplicate economiile comparabile, functionind cu aceleasi reguli de baza

2. cerinta ca tarile candidate sa respecte rapid criteriile de la Maastricht ar

putea restringe marja lor de manevra pentru punerea in practica a reformelor

structurale necesare si stoparea unor efecte negative (cum ar fi intirzierea

demantelarii unui sistem de preturi administrate)

3. unele concepte utilizate in tratatul UE nu se aplica inca in mod direct

tarilor candidate. De exemplu, se specifica intr-un protocol de-al tratatului ca

38

rata dobinzii pe termen lung este calculata pe baza obligatiilor de stat pe termen

lung sau a titlurilor comparabile. Insa in multe din tari, cum ar fi si Romania,

aceste instrumente nu exista si pietele de capital sint prea putin dezvoltate pentru

a gasi o alternaltiva.

Romania este azi in faza prealabila aderarii; acum tarile candidate trebuie

sa realizeze reformele economice cerute pentru a indeplini criteriile economice

de la Copenhaga privitoare la o economie de piata. Intre altele, trebuie sa se

puna in functiune si parti specifice acquis-ului UEM, cum ar fi:

Liberalizarea ordonata a miscarii de capitaluri

Interdictia finantarii directe a sectorului public de catre banca centrala si a

accesului privilegiat al sectorului public la institutiile financiare

Alinierea statutelor nationale ale bancilor centrale cu tratatul, cuprinzind

si independenta autoritatilor monetare.

Dintre toate tarile candidate, Romania este in prezent - si de departe - tara

cel mai rau plasata pe plan economic. Este de altfel tara cu care s-a deschis cel

mai mic numar de capitole de negocieri (5 din 31). Politicile de stabilizare ale

guvernelor sint minate de pierderile acumulate de intreprinderile publice,

absenta progresului in materie de disciplina financiara si numeroasele probleme

endemice duc la piata neagra si la coruptie. In avizul pe care l-a dat in 1999,

Comisia estimeaza ca Romania nu are inca o economie de piata: preturile si

comertul sint liberalizate, insa pietele de capital sint inca slabe sau inexistente.

Slabiciunea administratiei publice nu permite punerea in aplicare a legislatiei

existente si ritmul restructurarii marilor intreprinderi este prea lent. Departe de a

se ameliora, capacitatea Romaniei de a suporta presiunea concurentiala a pietei

unice a avut tendinta de deteriorare in ultimii ani. UE da un ajutor important

Romaniei, cu o suma anuala de 650 milioane euro, insa este clar ca solutia

gravelor probleme economice traversate de Romania sta doar in miinile

39

autoritatilor. Este foarte dificil - in special din punct de vedere social - sa

reformezi si sa restructurezi, insa experienta arata ca este si mai costisitor sa nu

o faci. Dar aceasta situatie nu este o fatalitate. Istoria da exemple de tari care au

reusit sa isi recupereze intirzierea economica.

Cit despre politica monetara, nu este nici o nevoie specifica in domeniul

ratelor de schimb in timpul fazei prealabile aderarii.

Tarile candidate sint libere sa-si aleaga regimul ratelor de schimb pe care

il considera potrivit, chiar daca alegerea acestuia trebuie sa fie compatibila cu

pregatirea la adeziune si cu indeplinirea criteriilor de la Copenhaga.

Cu toate acestea, ele nu vor putea participa:

- la SME, pentru ca aceasta optiune este deschisa doar tarilor membre,

doar acestea putind participa la procedurile de coordonare care se afla in centrul

operatiilor SME;

- si nici nu vor putea sa adopte in mod unilateral moneda euro, ceea ce

pentru o tara candidata ar constitui o violare flagranta a spiritului si legii

tratatelor europene.

3.1.2. Pentru intreprinderile romanesti

Ele deja beneficiaza de unele din avantajele legate de crearea euroului.

Intreprinderile romanesti care vor face comert cu mai multe tari din UE vor

suporta, datorita monedei unice, taxe financiare reduse din 2 motive:

1. pentru a incepe cu aceeasi entitate geografica, costurile de conversie asociate

utilizarii masive a unei monede sint in mod evident mai putin ridicate decit cele

asociate unei utilizari de 11 monede diferite;

40

2. este mai putin oneros sa se acopere exporturile fata de rata de schimb a

unei singure monede ca si in situatia in care se tine seama de 11 monede.

Mai adaug ca crearea euroului aduce in Europa un supliment de crestere,

pentru ca el ofera noi oportunitati si debusee intreprinderilor exportatoare.

 

3.2. Ce a adus pina acum moneda EURO in Europa si ce va aduce

la nivel global?

3.2.1. Imbunatatirea gestiunii finantelor publice

Imbunatatirea gestiunii finantelor publice - realizata pentru a respecta

regulile tratatului stimuleaza cresterea europeana din 2 motive:

1. pentru ca echilibrarea finantelor publice, in mare parte realizata,

favorizeaza pe termen lung economiile. Deficitele depaseau 6% din PIB in 1993.

Ele vor fi de mai putin de 1% in acest an. A reduce deficitele publice in Europa

inseamna a elibera 60 de miliarde euro pe an, care, in loc sa serveasca finantarii

acestora, pot sa fie folositi in mod util la investitii si consum, deci acest lucru

inseamna crestere economica. Din 1993, realocarea economiilor din sectorul

public inspre sectorul privat a depasit 400 miliarde de euro. Ca o comparatie,

aceasta suma reprezinta de aproape 10 ori PIB-ul Romaniei!

2. pentru ca echilibrarea finantelor publice clarifica orizontul

investitorilor. In prozele sale, Goethe isi pune intrebarea: care este cel mai bun

guvern? Si tot el raspunde: Cel care ne obliga sa ne guvernam noi insine. Aici

este principiul pactului de stabilitate si de crestere care contine regulile

constringatoare din punct de vedere juridic pentru a preveni, corecta si, daca este

cazul, sanctiona deficitele excesive. Directorii de intreprinderi nu sint naivi. Ei

stiu ca deficitele publice se platesc mai devreme sau mai tirziu sub forma

41

impozitelor suplimentare. Un stat care acumuleaza deficite si, prin urmare,

datorii, face sa apese o sabie a lui Damocles asupra investitorilor si antreneaza

un cerc vicios: deficitele frineaza investitiile si deci cresterea, provocind o

scadere a intrarilor fiscale care alimenteaza la rindul lor deficitele. Pe de alta

parte, buna gestiune creeaza un climat de incredere si faciliteaza deciziile de

investitie, pentru ca directorii de intreprinderi pot anticipa scaderea impozitelor.

Efectele pozitive ale acestei politici de gestiune sanatoasa incep sa se faca

simtite. In 1988, cresterea a atins 2,8% si 1,7 milioane de locuri de munca au

fost create. Cresterea a atins 2,2% in 1999 si trebuia sa se accelereze cu mai

mult de 3% in acest an. Un milion si jumatate de locuri de munca ar trebui sa se

creeze in 2000: in Europa curba somajului incepe sa se inverseze. Aceasta

atingea in zona euro 11,5% in 1997, a cazut la 10% in 99 si ar trebui sa atinga

9,4% in acest an.

Euro este o moneda buna, asezata pe finante publice durabile, datorita

(printre altele) pactului de crestere si stabilitate si girata de o banca centrala

independenta al carui obiectiv este stabilitatea preturilor. Prin urmare este o

moneda credibila, care inspira incredere operatorilor financiari.

3.2.2. Calitatea regulilor de gestiune a monedei EURO

Calitatea regulilor de gestiune a monedei EURO contribuie la a-l face

atractiv pe pietele financiare.

Aceasta incredere s-a manifestat chiar si inainte de crearea sa: din 1998,

euro a plasat Europa la adapost de instabilitatea monetara. Aduceti-va aminte de

criza pesos-ului mexican din 1995: ea a antrenat, prin interpunerea dolarului, o

apreciere sensibila a marcii germane si un atac impotriva monedelor mai slabe

ale SME. Si pentru ca relatiile economice ale uniunii cu Mexicul erau foarte

slabe, angrenajul negativ antrenat de criza pesosului s-a masurat in Europa in

42

doua puncte de crestere economica si 1,5 milioane de locuri de munca pierdute

sau necreate. Prin comparatie, monedele europene au ramas perfect stabile in

1998, in ciuda unei crize a devizelor asiatice de o amploare si de o gravitate fara

precedent. Deja euro face joc egal cu dolarul pe pietele internationale de

obligatiuni.

Statisticile disponibile pe 1999 arata ca emisiunile in euro reprezinta cu

putin peste totalul de 44% din totalul emisiunilor mondiale de obligatiuni. Ca o

comparatie, partea de emisiuni in cele 11 monede din zona euro atingea 36% din

acest total in 1998 si 30% in 1997.

Euro este deci mai mult decit o simpla masa de monede pe care le

inlocuieste: el devine o mare deviza internationala. Au avut loc deja aproape

2500 emisiuni in euro, pentru un total mai mare de 1400 miliarde de euro.

Media emisiunilor a crescut puternic in raport cu 1998: partea de emisiuni

mai mare de un miliard de euro le-a dublat pe cele emise in moneda de catre

statele participante in primul trimestru din 1998, ceea ce contribuie la asigurarea

lichiditatii pietei. Volumul total al pietei a crescut de 4 ori in 1999.

Constituirea unei piete financiare europene vaste, profunde si lichide

permite intreprinderilor din Comunitate sa se finanteze mai usor, creind sau

gasind un produs adaptat nevoilor lor. De exemplu, piata obligatiunilor

intreprinderilor - acele "corporate bonds" - a cunoscut in 1999 o dezvoltare

rapida: partea de intreprinderi din totalul emisiunilor de obligatii in euro este de

3 ori mai mare decit cea constatata in 1998 in monede europene. Ea depaseste

50%! Astfel Europa incepe sa isi recupereze din intirzierea in raport cu Statele

Unite in materie de intermediere. Aceasta evolutie este benefica pentru toti:

intreprinderile cistiga un nou mijloc de finantare si investitorii un produs mai

bine remunerat decit obligatiile de stat.

43

3.2.3. Care sunt efectele pe termen mediu ale monedei euro?

Euro este un catalizator de integrare macroeconomica si microeconomica.

1. Pe plan microeconomic, statele nu pot in acelasi timp sa detina aceeasi

moneda si sa aiba politici economice dispersate, care sa mearga in toate

directiile. Coordonarea politicilor economice este esentiala credibilitatii

monedei, echilibrului si succesului uniunii economice si monetare. Marile

orientari ale politicii economice constituie un test al vointei statelor membre de a

isi coordona politicile, servindu-se de instrumente care au acest scop, chiar daca

este de dorit a ne gindi inca de azi la modalitatile de intarire a acestei coordonari

si a face mai constringatoare dispozitiile institutionale existente.

Printre altele, crearea euroului duce la armonizarea fiscala in economiile

si impozitele intreprinderilor (nu exista un risc al persoanelor particulare, pentru

ca ele sint foarte putin mobile: mai putin de 1% dintre europeni lucreaza intr-un

stat membru, altul decit cel de nastere).

Subiectul a fost tabu pentru mult timp, insa azi lucrurile au evoluat: euro

aduce o transparenta totala a diferentelor de impozitare, care ar putea crea unora

din statele membre o tentatie a dumpingului fiscal. Iar acest lucru i-ar prejudicia

pe toti, pentru ca s-ar traduce fie printr-o scadere a incasarilor - lucru ce ar putea

pune in pericol finantele publice, fie printr-un transfer al principiilor de

impozitare inspre facturile cele mai putin mobile, adica inspre salarii. Si nimeni

nu doreste sa creasca costul muncii, din contra. Unele progrese s-au realizat:

astfel, s-a adoptat in decembrie 1997 un cod de conduita in ceea ce priveste

fiscalitatea intreprinderilor. Au fost examinate de catre un grup de lucru prezidat

de catre dna Primarolo 250 de masuri; 40 au fost considerate ca derogatorii si ar

trebui suprimate pina in 2002. Este un pas important, insa inca nu este vorba

decit de un acord de buna conduita. Este greu sa mergi azi mai departe pentru ca

deciziile in materie fiscala continua sa se ia in unanimitate. Trecerea la

44

majoritate este in prezent discutata de catre o conferinta interguvernamentala

care ar trebui sa se incheie in decembrie.

Trebuie sa se realizeze o armonizare sociala? Intrebarea s-a pus de mai

multe ori, ea acoperind in general doua lucruri diferite: armonizarea salariilor si

armonizarea legislatiilor.

- armonizarea salariilor este imposibila pentru ca diferentele salariale

traduc adesea diferente de productivitate. A impune aceleasi salarii minime

peste tot ar insemna sa se genereze somaj in tarile unde productivitatea muncii

este mai slaba.

- armonizarea legislatiilor este dificil de realizat pentru ca acest lucru se

refera direct la modelul de societate. Cine oare s-ar gindi serios la introducerea

congestiunii germane in Regatul Unit?

Trebuie oare realizata o politica salariala europeana? Inca nu este de dorit

acest lucru: economiile aflate in faza recuperarii (ex: Portugalia, Grecia...) au

progrese de productivitate mai importante si deci posibilitati de cresteri salariale

mai importante, ceea ce ar face nedorita o politica uniforma dictata de Bruxelles.

Singura solutie viabila astazi este de a avea un numar minim de reguli

comune, de tipul "cartei sociale".

2. Pe plan macroeconomic, euro o sa accelereze fenomenul convergentei

preturilor. Diferente importante exista intr-adevar in UE. Variatiile de preturi

ramin, in medie, mai mari cu 30 % pentru produsele farmaceutice si cu 15 %

pentru industria chimica sau produsele alimentare. Studiul periodic al Directiei

generale a concurentei asupra preturilor automobilelor arata existenta

diferentelor de pret fara taxe, diferente care merg pina la 40 % pentru acelasi

model de automobil.

45

Transparenta adusa de euro, care face ca preturile sa fie mult mai simplu

de comparat, intareste concurenta pe toate pietele de bunuri si servicii pentru

intreprinderi, dar si pentru bunurile de consum, acolo unde marii distribuitori

incep sa traseze sistematic diferentele cele mai interesante. Cresterea rapida a

comertului electronic accentueaza si mai mult acest fenomen de convergenta a

preturilor, permitindu-i cumparatorului sa isi caute oportunitatile cele mai

atractive. Conform unui studiu publicat de KPMG, 86% din marile intreprinderi

europene cred ca diferentele de preturi se vor reduce dupa introducerea monedei

euro si 64% se asteapta la o scadere a preturilor.

Pentru a pregati aceasta concurenta acerba, intrprinderile tind sa se

regrupeze. Incep sa apara fenomene de concentrare in diferite sectoare cum ar fi

cel de distributie sau cel bancar, unde fuziunile de achizitii se desfasoara intr-un

ritm rapid. Volumul fuziunii de achizitii (1250 miliarde euro in 1999) in Europa

este mai mare decit in Statele Unite. Mai mult, el continua sa se accelereze si

atinge chiar si bursele. De exemplu, bursele din Paris, Bruxelles si Amsterdam

vor fuziona in septembrie anul viitor pentru a forma Euronext, un vast spatiu

care va grupa 1300 de intreprinderi cotate la bursa si 2380 miliarde de euro de

capitalizare. Ele vor fi de asemenea reunite de catre bursa din Luxemburg.

Actiunile vor fi cotate la Paris, produsele derivate la Amsterdam. Piata

secundara va fi la Bruxelles. De altfel, un acord leaga euronext, Londra,

Frankfurt, Zürich, Milano si Madrid pentru a dezvolta o interconexiune si a cota

primele 300 de societati europene.

Europa este la inceputul unui proces de integrare economica a carui

dimensiune si efecte sint greu de masurat astazi.

In concluzie, uniunea economica si monetara este un eveniment economic

bogat in invataminte. Succesul ei arata capacitatea europenilor si a institutiilor

de a duce la capat un proiect mare. Pentru prima data de la cadreea Imperiului

46

Roman, majoritatea europenilor au aceeasi moneda. Putini erau cei care credeau

in 1995 in crearea euroului. Pesimismul lor a fost dezmintit de fapte. Putini sint

astazi cei care estimeaza ca Romania va fi repede in masura sa intre in UE.

Formulez aici dorinta ca istoria sa demonstreze ca s-au inselat.

Nasterea monedei euro este un mesaj de speranta pentru Europa. Ea

dovedeste ca optimistii nu sint in mod necesar visatori.

47

CAPITOLUL IV

PRINCIPALELE INSTITUTII MONETAR-FINANCIARE

INTERNATIONALE

4.1. Banca Centrala Europeana – creatoarea si gestionara EURO

Banca Centrala Europeana (a înlocuit Institutul Monetar European) -

sistem Eurofed (ESCB -European System of Central Banks). Ce este?

O institutie independenta atât fata de guvernele statelor participante la

UM, cât si fata de organismele comunitare, deciziile pe care aceasta le ia

urmarind exclusiv atingerea obiectivelor sale asa cum acestea au fost formulate

prin statut.

Capitalul social al bancii centrale europene este de 5 milioane Euro. Acest

capital s-a format prin contributia bancilor centrale ale celor 11 tari membre

precum si a cotelor parti subscrise de catre bancile centrale ale unor tari

nemembre. Calculul acestor contributii s-a facut în functie de PIB si marimea

populatiei si urmeaza a fi platit în întregime.

Stabilitatea preturilor este obiectivul principal al BCE, asa cum a fost

acesta stabilit prin statut, si se defineste ca o crestere anuala a Indicelui

Armonizat al Preturilor de Consum (HICP) pentru zona euro de sub 2% pe

48

termen mediu (file:H:\Euro.htm). O asemenea formulare nu exclude oscilatii ale

preturilor pe termen scurt, dar cu o încadrare în tendinta de stabilitate prevazuta.

La mijlocul anului 1998, au fost nominalizate statele care îndeplinesc

conditiile de participare la viitoarea uniune monetara, tinându-se seama atât de

gradul îndeplinirii criteriilor economice prevazute, cât si de optiunea acestora

privind participarea sau neparticiparea la Uniunea Monetara. Tarile care au fost

selectate pentru uniunea monetara sunt: Austria, Belgia, Finlanda, Franta,

Germania, Italia, Irlanda, Luxembourg, Olanda, Spania, Portugalia. Din 15 state

ale UE, patru nu au fost incluse pe lista initiala fie deoarece au optau pentru a nu

participa la uniunea monetara prin ceea ce se numeste opt-out (Danemarca,

Suedia, Regatul Unit), fie deoarece nu îndeplineau conditiile privind

performanta economiei (Grecia). De la 1 ian. 2001, Grecia a intrat în uniunea

monetara.

Situatia indicatorilor de performanta, la data selectiei, se prezenta astfel:

  AniiHICP (rata

inflatiei)

Rata dob. pe

termen lung

Surplus/Def.

bugetar

Datoria

publica

Belgia1996

1997

1,8

1,4

6,5

5,7

-3,2

-2,1

126,9

122,2

Danemarca1996

1997

2,1

1,9

7,2

6,2

-0,7

0,7

70,6

65,1

Germania1996

1997

1,2

1,4

6,2

5,6

-3,4

-2,7

60,4

61,3

Grecia1996

1997

7,9

5,2

14,4

9,8

-7,5

-4,0

111,6

108,7

Spania 1996

1997

3,6

1,8

8,7

6,3

-4,6

-2,6

70,1

68,8

Franta 1996 2,1 6,3 -4,1 55,7

49

1997 1,2 5,5 -3,0 58,0

Irlanda1996

1997

2,2

1,2

7,3

6,2

-0,4

0,9

72,7

66,3

Italia1996

1997

4,0

1,8

9,4

6,7

-6,7

-2,7

124,0

121,6

Luxembourg1996

1997

1,2

1,4

6,3

5,6

2,5

1,7

6,6

6,7

Olanda1996

1997

1,4

1,8

6,2

5,5

-2,3

-1,4

77,2

72,1

Austria1996

1997

1,8

1,1

6,3

5,6

-4,0

-2,5

69,5

66,1

Portugalia1996

1997

2,9

1,8

8,6

6,2

-3,2

-2,5

65,0

62,0

Finlanda1996

1997

1,1

1,3

7,1

5,9

-3,3

-0,9

57,6

55,8

Suedia1996

1997

0,8

1,9

8,0

6,5

-3,5

-0,8

76,7

76,6

Regatul Unit1996

1997

2,5

1,8

7,9

7,0

-4,8

-1,9

54,7

53,4

Sursa: European Monetary Institute, Convergence Report, March 1998, p. 25.

Euro - noua moneda a Uniunii Europene

Lansarea trecerii la Euro

Conform hotarârii Consiliului European (Council Regulation (EC) No.

2866/98) si luându-se în calcul ratele bilaterale centrale conform ERM

(Exchange Rate Mechanism), la 31 decembrie 1998 au fost fixate irevocabil

paritatile monedelor tarilor participante în raport cu noua moneda EURO, iar

50

EURO a înlocuit ECU în raport de 1:1(1 EURO=1 ECU), pe baza calculului

ratei oficiale de schimb a ECU la 31 decembrie 1998. Rata de referinta fata de

Euro numita EONIA (Euro Overnight Index Average) a fost o medie ponderata

a tranzactiilor unui panel de banci pe piata interbancara, tranzactii care au fost

prelucrate pâna la ora 6.00 p.m. Fiecare banca a transmis o medie a cursurilor

lending.

Ratele de conversie pentru cele 11 monede în raport cu EURO se prezinta

astfel:

1 EURO = 40.3399 BEF

1 EURO = 1,95583 DEM

1 EURO = 166, 386 ESP

1 EURO = 6,55957 FRF

1 EURO = 0, 787564 IEP

1 EURO = 1936, 26 ITL

1 EURO = 40,3399 LUF

1 EURO = 2,20371 NLG

1 EURO = 13,7603 ATS

1 EURO = 200,482 PTE

1 EURO = 5,94573 FIM

51

Aceste rate de conversie ramân neschimbate si vor fi singurele rate legal

admise atât pentru conversie între euro si monedele nationale, cât si pentru

conversie între monedele nationale.

La 1 ianuarie 1999, a fost lansata noua moneda, dar nu ca o moneda

efectiva, sub forma de bancnote si monede divizionare - monedele nationale

aflându-se înca în circulatie -,ci ca o moneda de exprimare a operatiunilor

(book-keeping money).

Important: noua moneda nu se mai calculeaza conform unui cos, ci este o

moneda în sine, care îndeplineste în cadrul zonei EURO, chiar si în acesti trei

ani, anumite functii specifice monedelor, cum sunt:

Noile emisiuni de obligatiuni guvernamentale si de alte titluri pe piata

financiara vor avea loc numai în Euro, iar piata financiara a zonei Euro a devenit

una puternic integrata prin toate componentele sale.

Piata monetara, conform statisticilor Bancii Centrale Europene, a

înregistrat o sporire a volumului operatiunilor, ceea ce, firesc ajuta atingerea

obiectivelor politicii monetare în domeniul masei monetare. Piata monetara a

zonei a devenit mult mai "lichida", piata fiind aceea care asigura accesul

bancilor la lichiditati. Important este si faptul ca volumul operatiunilor pe

aceasta piata a permis reducerea spreadului, a diferentei între bid si ask (cursul

de cumparare si de vânzare), ceea ce este un semn extrem de pozitiv.

S-a produs o apropiere sensibila între ratele dobânzilor la credite de

lichiditati pe termen foarte scurt (overnight interest rate spreads) în tarile

participante.

Bancile si firmele trec la utilizarea Euro în operatiuni între ele si cu

clientii lor: produse financiare în Euro, plati, depozite, preturi duale (în moneda

52

nationala si în Euro), pentru a obisnui consumatorii cu noua moneda, chiar daca

deocamdata continua sa utilizeze moneda nationala.

Euro urmeaza a înlocui, dupa trei ani, respectiv la 1 ianuarie 2002,

monedele nationale. Acestea vor fi retrase complet din circulatie în decurs de

sase luni, respectiv între 1 ianuarie si 1 iulie 2002, si înlocuite cu bancnote Euro

si subdiviziuni ale acestora. Toate operatiunile, dupa aceasta data, vor avea loc

în Euro.

Nu toate statele membre ale UE au intrat în UM. Ca urmare, o data cu

trecerea la stadiul al treilea al UM, vor coexista mai multe regimuri valutare,

dupa cum urmeaza:

1. Euro - care va cota fata de dolar si fata de celelalte monede neparticipante

(yen, franc elvetian, dolar canadian etc.).

2. Fiecare moneda nationala participanta la UM va avea fixate paritatile în

mod irevocabil, dar fata de monedele din afara va avea fluctuatii prin

intermediul Euro.

3. Monedele tarilor UE care nu participa la UM (Lira sterlina, coroanele

suedeza si daneza, drahma greaca) participa, dar voluntar, la noul

mecanism al cursului de schimb (NERM - New Exchange Rate

Mechanism sau ERM II), care înlocuieste Sistemul Monetar European

Mecanismul consta în:

stabilirea unui curs central fata de euro, care detine astfel rolul de etalon;

cursuri bilaterale de schimb între aceste monede si o marja standard de

fluctuare de +/- 15%, curs ce va fi sustinut de catre respectivele banci

centrale în mod nelimitat, fiind disponibile, în acest scop, si finantari pe

termen scurt;

53

cotarea monedelor se face având Euro ca moneda de referinta, deci în

raport cu 1 Euro (cu sase zecimale), raportul fata de acesta servind si

stabilirii marjelor de interventie.

Utilizarile internationale ale monedei EURO:

Euro are si un rol international explicabil prin locul detinut de catre zona

emitenta în cadrul productiei si comertului mondial. Acest loc apare dupa cum

urmeaza:

Indicatori principali privind pozitia comparativa a zonei euro în economia

mondiala, anul 1998:

Indicatori Zona EURO SUA Japonia

Populatia (milioane) 292 270 127

PIB (miliarde EUR) 5.773 7.592 3.376

Ponderea în PIB

mondial:

-în preturi curente

-pe baza PPP*

22,2

15,5

29,3

20,8

13,0

7,4

Exporturi de bunuri si

servicii:

% în PIB

% în exporturile

mondiale

17,8

20,

10,9

16,3

11,5

7,6

Cum a evoluat cursul monedei Euro în anul care a trecut de la lansare,

respectiv în anul 1999, în comparatie cu perioada anterioara(cotatie pentru Ecu):

singura moneda care coteaza în exterior este EURO, iar cursurile monedelor

nationale fata de monedele din afara zonei monetare se stabilesc prin

54

intermediul EURO. Monedele celor 11 tari care participa la uniunea monetara au

cursuri, fata de monedele din afara zonei, rezultate din cotatia EURO pe piata

valutara internationala fata de principalele monede (dolar, yen, franc elvetian

etc.).

Evolutia cursului bilateral în raport cu dolarul si cu principalele monede (unitati

nationale/ECU sau EURO, medie anuala):

AniiDolar

SUAYen

Franc

Elvetian

Lira

Sterlina

Coroana

suedeza

Coroana

daneza

Drahma

greaca

Coroana

norv.

1996 1.270 138.1 1,568 0,814 8,51 7,36 305,5 8,20

1997 1,134 137,1 1,644 0,692 8,65 7,48 309,3 8,02

1998 1,121 146,4 1,622 0,676 8,92 7,50 330,7 8,47

1999 1,066 121,3 1,600 0,659 8,81 7,44 325,8 8,31

2000*

Sursa: ECB, Monthly Bulletin, February 2000, p. 48

Indicatori sintetici privind situatia economiei în zona Euro

PIB (%,

modificare

anuala)

Rata

somajului

Prod. muncii

(% anual)

Profitabilitatea

capitalului

Exp. (%,

modificare

anuala)

1997 2,7 10,7 2,2 108,0 9,7

1998 2,9 9,9 1,7 113,2 6,5

1999 2,4 9,4 1,5 115,0 4,7

Sursa: Eurostat, Key Indicators, No 2/1999.

55

Evolutia Indicelui Harmonizat al Preturilor de Consum (HICP):

1987 1988 1999 2000

HICP 1,6 1,1 1,1

Bunuri 1.1 0.6 0.8

Servicii 2.4 2.0 1.6

Sursa: Selectat din datele publicate în ECB Monthly Bulletin, Febr. 2000.

Ratele anuale ale dobânzilor în zona Euro la depunerile pentru 12 luni si la

obligatiunile guvernamentale de lunga durata:

AnulDepozite la

12 luni

Oblig. la 2

ani

Oblig. la 3

ani

Oblig. la 5

ani

Oblig. la 7

ani

Oblig. la 10

ani

1995 5.62 5.69 5.97 6.48 7.06 8.73

1996 4.06 4.17 4.41 5.06 5.82 7.23

1997 4.05 4.33 4.51 4.87 5.20 5.99

1998 3.14 3.16 3.22 3.38 3.67 4.71

1999 3.05 3.39 3.63 4.01 4.38 4.66

2000

Sursa: ECB, Monthly Bulletin, Febr. 2000, p. 21.

Situatia finantelor publice si a conturilor curente în zona Euro apare astfel:

1997 1998 1999 2000

Încasari bugetare

(% din PIB)47,3 46,7 46,5

56

Cheltuieli

bugetare (% din

PIB)

49,9 49,1 48,5

Deficitul bugetar

(% din PIB)-2,5 -2,3 -2,0

Datoria publica

guvernamentala

(% din PIB)

72,0 70,3 69,0

Conturile curente

(% din PIB)1,8 1,9 1,9

Sursa: Eurostat

Utilizarile internationale ale Euro se refera la cele care au loc în afara

cadrului zonei emitente si se grupeaza, de obicei, în utilizari private si utilizari

publice:

1 Utilizarile private sunt cele mai importante datorita faptului ca acestea

reprezinta o recunoastere "de facto" a importantei unei anumite monede. Cele

mai importante utilizari sunt:

a) Euro "mosteneste" de la moneda anterioara - Ecu - un loc important pe

piata financiara internationala. Emisiunile de titluri în Euro, facute de catre

nerezidenti ai zonei, reprezinta cca 20% din totalul emisiunilor de astfel de

titluri pe piata financiara internationala (fata de 49% emisiuni în dolari). Acest

loc se va consolida atât prin preluarea emisiunii de noi titluri în Euro, cât si prin

înlocuirea optiunilor anterioare pentru titluri eliberate în monedele tarilor

participante la UE.

57

b) Serveste exprimarii preturilor marfurilor comercializate, în primul rând,

între tarile membre. Circulatia libera a bunurilor în cadrul Pietei Interne este

impulsionata si de avantajele pe care moneda unica le ofera participantilor:

disparitia riscului valutar si a costurilor care însotesc gestionarea acestuia,

transparenta si comparabilitatea preturilor pe pietele tarilor participante. Se

poate spune, fara retinere, ca moneda unica potenteaza avantajele comertului

liberalizat cu bunuri si servicii si cele ale integrarii pietelor factorilor de

productie - forta de munca si capitalul. Introducerea, o data cu 1 ianuarie 1999,

si a sistemului de plati si compensare TARGET între tarile zonei EURO este de

natura a facilita foarte mult operatiunile de plati intra-comunitare.

Desigur, acest comert intra-comunitar dobândeste, o data cu înlaturarea

tuturor barierelor comerciale între tarile respective, caracterul de comert intern.

De aceea, statisticile evidentiaza distinct comertul extra-comunitar pe care-l

considera adevaratul comert exterior al zonei. Chiar si procedând astfel, UE

fiind cea mai mare putere comerciala a lumii si înregistrând un grad de

deschidere, în 1998, de 17%, detinând cca 20% din exporturile mondiale, va

oferi noii sale monede un suport în marfuri si servicii comercializate pe plan

international, pe masura acestei deschideri. Devine, în acest mod, o moneda de

referinta pentru comertul international; Exporturile si importurile UE

catre/dinspre tarile asociate, candidate la aderare, pot fi acum facturate în

EURO. Si operatiunile comerciale cu alte zone, cum sunt cele în curs de

dezvoltare - tarile ACP - vor avea un regim similar. Chiar si o parte a comertului

cu restul tarilor, în masura în care acestea au nevoie de EURO pentru plati în

Uniunea Europeana, vor apela la moneda europeana. Ca urmare, va avea loc, în

mod cert, o anumita reasezare a locului detinut de monedele larg utilizabile în

operatiunile comerciale internationale. Se stie ca dolarul detine de 4 ori mai

mare valoare de exprimarea a exporturilor decât valoarea exporturilor SUA.

Aceasta se explica prin rolul central al dolarului în cadrul sistemului

58

monetar international (moneda de rezerva, convertibilitate deplina, prima

euromoneda, etc.) prin rolul traditional al dolarului în operatiunile comerciale

internationale, asa cum acesta s-a consolidat în decursul perioadei postbelice,

fiind utilizat nu doar în comertul exterior al SUA, ci si în comertul exterior al

tuturor statelor.

2) Utilizari oficiale:

a) Euro va prelua si locul monedelor nationale (DM, FF, HF etc.) în

cadrul rezervelor valutare internationale, instalându-se în aceasta calitate alaturi

de dolar si imediat dupa acesta, dar înaintea unor monede precum lira sterlina,

yenul, francul elvetian etc. (cca 19%, fata de cca 58% ponderea dolarului).

b) Având asemenea importante functii internationale, moneda Euro

serveste si în calitate de moneda-ancora, moneda-etalon pentru monede din afara

zonei. Exista mai multe aranjamente monetare în care este implicat Euro:

1. Monedele tarilor UE care nu participa la UM (Lira sterlina, coroanele

suedeza si daneza, drahma greaca) participa, dar voluntar, la noul

mecanism al cursului de schimb (NERM - New Exchange Rate

Mechanism sau ERM II), care înlocuieste Sistemul Monetar European

Mecanismul consta în:

o stabilirea unui curs central fata de euro, care detine astfel rolul de

etalon;

o cursuri bilaterale de schimb între aceste monede si o marja standard

de fluctuare de +/- 15%, curs ce va fi sustinut de catre respectivele

banci centrale în mod nelimitat, fiind disponibile, în acest scop, si

finantari pe termen scurt;

59

o cotarea monedelor se face având Euro ca moneda de referinta, deci

în raport cu 1 Euro (cu sase zecimale), raportul fata de acesta

servind si stabilirii marjelor de interventie.

2. Tari care preiau Euro ca moneda nationala (cazul unor teritorii franceze,

foste colonii) sau va înlocui francul francez în raportul CFA.

3. Tarile suverane precum Monaco, San Marino, Vatican vor folosi Euro pe

baza unui aranjament special.

4. Cipru si Macedonia si-au legat monedele de Euro.

5. Bosnia-H., Bulgaria, Estonia - currency board euro/DM.

6. Un numar de 17 tari (Ungaria, Polonia, Irlanda) folosesc un cos de

monede care include Euro.

7. Serveste calculului valorii monedei scripturale DST.

8. Flotare concertata cu Euro ca moneda de referinta

4.2. Cadrul organizatoric actual al activităţii monetar–financiare

internaţionale

La sfârşitul celui de-al doilea război mondial relaţiile monetar – financiare

între ţările care luaseră parte la conflict se aflau într-o stare precară. Ţările

câştigătoare cheltuiseră extrem de mult, producţia de bunuri se redusese la

minimum, trezoreriile se goliseră de aur, balanţele de plăţi erau dezechilibrate,

creditul era în suferinţă.

Ţările învinse aveau în plus economia distrusă, datorii de război, lipsă de

credibilitate.

De aceea, odată cu organizarea păcii Naţiunile Unite au decis să

reorganizeze şi relaţiile financiar – valutar – bancare.

Problema ce se punea era găsirea dacă era posibil, a unui etalon valutar

solid sau a unei valute internaţionale, precum şi a unui organism internaţional

60

care să o emită. Era nevoie de o largă cooperare monetară între toate ţările, ceea

ce presupunea cedarea unei părţi din suveranitate din partea acestora, tocmai

când ele se doreau a fi cât mai libere. Acest deziderat a fost respectat în limita

posibilului, căutându-se ca noile organisme financiar – monetare internaţionale

să permită exercitarea atributelor de suveranitate şi independenţă de către ţările

interesate ajungându-se la concluzia ca hotărârile organismelor să fie adoptate în

mod democratic, prin consens general. Rezultatul a fost că, hotărârile

organismelor financiar – valutare internaţionale să aibă mai mult un caracter de

recomandare. Cu timpul însă s-au găsit diferite mijloace democratice de

condiţionare a activităţii ţărilor interesate angajate în dorinţa lor da a-şi rezolva

eficient problemele proprii.

Conferinţa de la Bretton – Woods (1944), organizată sub egida ONU a fost

acea care a pus bazele unui nou sistem monetar internaţional. Importanţa acestei

conferinţe constă în schimbarea completă a cencepţiei de până atunci, prin

introducerea spiritului înţelegerii mutuale, al cooperării cât mai largi în

problemele activităţii financiar – valutare. Ea marchează trecerea de la relaţiile

pur bilaterale la relaţii financiar – valutare multilaterale, pe baza unui consens

între ţările participante.

La baza mecanismelor noului sistem financiar – valutar au fost puse o serie

de principii, care vizau: alegerea etalonului monetra, menţinerea cursului de

schimb al monedelor naţionale, asigurarea convertibilităţii acestora, crearea

rezervelor monetare al statelor, asigurarea lichidităţii internaţionale, echilibrarea

balanţelor de plăţi.

Conferinţa nu a găsit acel etalon valutar ideal şi a rămas la etalonul aur-

devize (mai corect aur – valute), în care dolarul juca rolul principal. În schimb,

conferinţa a iniţiat înfiinţarea a două organisme financiar – valutare

internaţionale: Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Internaţională de

Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD).

61

Fondul Monetar Internaţional a fost conceput ca o instituţie pentru

promovarea cooperării monetare între ţările membre şi a stabilităţii valutare,

stabilirea unui sistem multilateral de plăţi internaţionale, echilibrarea balanţelor

de plăţi a ţărilor membre ş.a.

Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare a fost plănuită a un

organism de tip nou destinat finanţării investiţiilor în ţările membre, acordarea

de împrumuturi pentru reconstrucţie şi dezvoltare. Ulterior BIRD s-a dezvoltat

prin înfiinţarea unor instituţii afiliate şi specializate şi anume, Asociaţia

Internaţională de Dezvoltare (AID) şi Corporaţia Financiară Internaţională

(CFI), devenind, de fapt, un grup de bănci interconexate cunoscut sub numele de

Banca Mondială.

Activitatea monetar – financiară internaţională se desfăşoară în jurul acestor

două instituţii centrale. Varietatea problemelor şi a situaţiilor din diferitele ţări a

făcut necesară intervenţia şi înfiinţarea şi a altor instituţii de profil care

completează cadrul organizatoric al acestei activităţi. Totodată s-a menţinut şi a

evoluat prin modernizare şi o veche instituţie financiar – valutară: Banca

Reglementelor Internaţionale (BRI).

BRI a fost înfiinţată în 1930 în legătură cu plata reparaţiilor de război

datorate de Germania aliaţilor după primul război mondial. Cu timpul,

renunţându-se la plata datoriilor germane, BRI s-a reprofilat efectuând, pentru

băncile centrale, operaţiuni de vânzare şi cumpărare de valute, depozitare de aur,

acordarea de credite, scontarea şi reescontarea titlurilor de credit ale băncilor

centrale, formarea de depozite ş.a. Situaţia de partener în operaţiunile financiar –

monetare cu băncile centrale europene ia adus numele de bancă a băncilor.

Sistemul Monetar European (SMI) a luat fiinţă în 1979 ca urmare a

rezoluţiei Consiliului European (instituţie centrală a U.E.). Obiectivul acestui

acord a fost crearea stabilităţii monetare în Europa occidentală, o cooperare

europeană în privinţa politicilor financiare a ţărilor membre în U.E. Sistemul

62

preconizează o modalitate complexă de menţinere a cursurilor valutare prin

intervenţii asupra acestora, sprijinită de facilităţi de credite.

Unitatea de cont cu care se operează este denumită ECU (European

Curreny Unit) o unitate de tip coş valutar, în care sunt incluse valutele ponderate

ale ţărilor membre. Faţă de ECU valutele ţărilor membre se află într-un raport

fix. Ele pot fluctua liber în funcţie de cerere şi ofertă, însă numai în cadrul unei

limite de +/- 2,25%. Dacă valoarea fluctuantă are tendinţa de a depăţi aceste

limite, ţările respective sunt datoare să intervină pe piaţă, influenţând cererea s-

au oferta pentru a aduce valutele în cadrul limitelor prevăzute.

Pentru finanţarea intervenţiilor se acordă de către băncile centrale ale ţărilor

participante credite nelimitate pe termen foarte scurt. În acest scop s-a constituit

Fondul European de Cooperare Monetară (FECOM) prin mobilizarea unei părţi

a rezervelor valutare ale ţărilor participante. Această instituţie a fost creată în

1979 cu scopul de a facilita îngustarea progresivă a limitelor de fluctuare a

monedelor din U.E. una faţă de alta. De asemenea, s-a urmărit simplificarea

intervenţiilor pe pieţele valutare, înlesnirea aranjamentelor valutare şi stabilirea

unei policiti comune a rezervelor valutare. În final, deşi cursurile de schimb mai

fluctuează, prin modul acesta de intervenţie se creează o stabilitate valutară

relativă.

Băncile centrale ale ţărilor participante la SME sunt obligate să depună

20% din rezervele în dolari şi 20% din deţinerile lor în aur şi primesc

echivalentul lor în ECU. Aceasta este reînnoibil automat sub formă de „swap” în

termen de 3 luni; în afară de facilităţile pe termen foarte scurt mai există

facilităţi de credit pe termen scurt şi mijlociu, într-un total de 25 mld ECU. Se

fixează un plafon pentru fiecare ţară, atât pentru datorii cât şi pentru creanţe, în

funcţie de dificultăţile balanţelor de plăţi respective. Ţările care nu sunt membre

în SME dar au relaţii cu acesta pot participa la măsurile valutare necesare fără

însă a beneficia de credite pentru investiţii.

63

Banca Europeană de Investiţii (BEI) este o instituţie bancară înfiinţată în

1958 cu participarea a 6 ţări din CEE în scopul susţinerii reconstrucţiei unor

regiuni rămase în urmă, din aceste ţări. Totodată BEI are sarcina de a promova

dezvoltarea echilibrată a CEE fără să urmărească un scop lucrativ.

Resursele băncii sunt constituite din cota subscrisă de fiecare membru,

fonduri procurate de pe piaţa financiară şi din fonduri speciale ale bugetelor

ţărilor membre, care sunt administrate de BEI în calitate de mandatar al CEE.

BEI acordă împrumuturi pe termen lung sau garanţii întreprinderilor,

instituţiilor publice şi financiare ale ţărilor U.E. Ulterior această posibilitate s-a

extins la o serie de ţări din Europa, Africa şi Orientul Apropiat.

Banca Interamericană de Dezvoltare (BID), înfiinţată în 1959 la

Washington, are ca membri fondatori ţări din America de Nord, America de Sud

şi Anglia. Banca are ca scop accelerarea dezvoltării economice a membrilor săi

prin susţinerea investiţiilor publice şi private. Acordă sau garantează

împrumuturi în favoarea ţărilor membre.

Fondul Monetar Arab (FMA), înfiinţat în 1976, are ca scop acordarea de

credite pentru finanţarea deficitelor balanţelor de plăţi din ţările arabe, precum şi

stabilirea cursurilor valutare şi asigurarea convertibilităţii monedelor ţărilor

membre.

Banca Africană de Dezvoltare (BAD) înfiinţată în 1963, cu sediul la

Abidjan (Coasta de Fildeş), pentru Statele Organizaţiei Unităţii Africane are ca

scop finanţarea programelor de dezvoltare economică, promovarea investiţiilor

în ţările membre, furnizarea de asistenţă tehnică ş.a. BAD administrează şi un

fond African de Dezvoltare din care se acordă credite în condiţii favorabile

ţărilor membre.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) înfiinţată în

1989 de către Consiliul Europei de la Strassbourg, este o instituţie care reuneşte

pentru prima oară ţări din Vestul şi Estul Europei. Obiectivul BERD este

promovarea investiţiilor în Europa Centrală şi de Est, reducerea riscurilor de

64

finanţare pentru investitorii membri, facilitarea tranzacţiei spre economia de

piaţă a ţărilor din Est.

4.3. Banca Reglementelor Internaţionale

BRI (Bank of International Settlements) are sediul la Basel (Elveţia). A luat

fiinţă ca instituţie bancară, menită să mobilizeze anuităţile datorate de Germania

la sfârşitul primului război mondial, prin emisiuni de obligaţiuni şi plasamente şi

să gestioneze aceste datorii.

Ulterior rolul BRI s-a extins în sensul promovării cooperării dintre băncile

centrale ale ţărilor participante, acordării de facilităţi suplimentare, pentru

operaţiuni financiare internaţionale şi activării ca împuternicit al băncilor

centrale în diverse aranjamente financiare.

Operaţiunile statutare ale băncii sunt cumpărarea şi vânzarea de aur în cont

propriu s-au al băncilor centrale, deţinerea de aur, acordarea de împrumuturi

băncilor centrale sau luarea de împrumuturi de la acestea, garantarea cu aur,

scontarea şi reescontarea titlurilor de credit, cumpărarea şi vânzarea de devize,

primirea de depuneri de la băncile centrale ş.a.

BRI este singura instituţie de credit internaţională care are permisiunea să

deţină DST (unitate de cont emisă de FMI), are dreptul să participe la licitaţiile

de aur organizate de FMI în contul băncilor centrale sau al său propriu. Nu are

dreptul de a emite bancnote, de a deţine poziţii principale într-un concern de

afaceri, de a acorda credite guvernelor ş.a. Capitalul iniţial al BRI a fost de 1,5

mld franci eleveţieni. El a fost subscris de 30 bănci centrale, majoritatea din

Europa.

Banca este condusă de un Consiliu de Administraţie format din 6 directori,

care sunt Guvernatorii băncilor centrale din cele 6 ţări fondatoare, şase

reprezentanţi ai finanţelor, industriei şi comerţului numiţi de guvernatorii din

65

fiecare ţară şi din 9 persoane desemnate de Consiliu, dintre guvernatorii băncilor

centrale din ţările în care au fost subscrise acţiuni ale băncii. Dintre membrii săi,

Consiliul alege preşedintele consiliului, unul sau mai mulţi vicepreşedinţi,

preşedintele băncii şi un director general.

4.4. Fondul Monetar Internaţional

FMI este instituţia centrală a sistemului monetar internaţional, fondat în

anul 1944 prin conferinţa de la Bretton-Woods, prin care s-a urmărit în principal

crearea unui sistem de cursuri valutare fixe, asemănător celui din secolul XIX în

cadrul sistemului etalon-aur, însă fără a impune ţărilor debitoare crearea unor

situaţii de deflaţie. Rolul principal în evitarea acestei deflaţii l-a avut FMI care

avea posibilitatea de a acorda credite statelor pentru acoperirea deficitului

balanţelor de plăţi.

Scopurile FMI au devenit atât de importante şi datorită extinderii

parteneriatului său; de la 45 de ţări implicate în fondarea lui, în prezent FMI

numără 184 de ţări membre. România este membră FMI din anul 1972.

Astăzi, scopurile statuare ale FMI corespund cu cele formate în anul 1944

(CF art.1 din Statut):

a. promovarea cooperării monetare internaţionale prin intermediul unei

instituţii specializate care să facă posibile consultări permanente între ţările

membre;

b. stimularea dezvoltării comerţului internaţional care să contribuie la

sprijinirea instaurării şi menţinerii unui nivel ridicat al gradului de ocupare,

venitul naţional real şi al gradului de dezvoltare al resurselor productive;

c. promovarea stabilităţii cursurilor valutare; menţinerea unor regimuri

valutare adecvate în statele membre şi în relaţiile dintre acestea şi eviterea unor

deprecieri concurenţiale ale monedelor statelor participante;

66

d. sprijinirea stabilirii unui sistem multilateral de reglare a tranzacţiilor

curente între statele membre şi eliminarea restricţiilor valutare care împiedică

dezvoltarea comerţului mondial;

e. întărirea credibilităţii statelor membre punând la dispoziţia lor, în

mod temporar şi cu garanţii adecvate, resursele generale ale Fondului şi

oferindu-le astfel posibilitatea de a-şi corecta dezechilibrele balanţelor lor de

plăţi, fără să recurgă la măsuri de natură să prejudicieze prosperitatea naţională

sau internaţională;

f. scurtarea duratei şi reducerea amploarei balanţelor de plăţi ale

statelor membre.

În septembrie 2000, noul director al FMI şi-a exprimat viziunea în ceea ce

priveşte viitorul FMI:

FMI va urmări să promoveze creşterea economică neinflaţionistă care să

fie în beneficiul tuturor;

FMI va fi un "centru de competenţă" pentru stabilitatea sistemului

financiar internaţional;

va fi o instituţie deschisă care va învăţa din experienţe proprii şi se va

adapta continuu schimbărilor care se vor produce.

Această opinie a fost în întregime adoptată de membrii FMI şi acum

ghidează întreaga activitate a instituţiei.

FMI este condus de următoarele organisme:

Consiliul Guvernatorilor, format din Ministerul de Finanţe sau

Preşedintele Băncii Centrale din fiecare ţară. Acesta se întruneşte o dată pe an

(de obicei în luna septembrie) şi are rolul unei adunări generale a acţionarilor.

Consiliul de Administraţie este format din 24 de membri: 5 numiţi de

statele ale căror cote părţi sunt cele mai mari (SUA, Germania, Japonia, Marea

Britanie, Franţa) iar restul sunt desemnaţi de celelalte state membre, grupate pe

zone geografice.

67

Directorul general conduce activitatea FMI sub controlul Consiliului de

Administraţie şi prin tradiţie este european.

FMI are circa 2800 de angajaţi recrutaţi din cele 133 de ţări. Aproximativ

2/3 sunt economişti. Majoritatea echipei desfăşoară activitatea la Washington,

FMI având birouri şi la Paris, Tokyo, Geneva, New York. Organizarea şi

funcţionarea FMI se bazează pe aşa-zisele "cote părţi" exprimate în dolari sau

DST, care trebuie subscrise şi vărsate de diferite state pentru a deveni membre

ale acestui organism.

Cotele-părţi se varsă în proporţie de 25% în DST sau valute convertibile, iar

restul de 75% în moneda naţională.

Cotele-părţi urmăresc să reflecte poziţia relativă a unei economii în cadrul

economiei mondiale: cu cât economia unei ţări este mai dezvoltată sub aspectul

exportului şi cu cât comerţul este mai extins şi mai variat, cu atât cotele-părţi

sunt mai ridicate. SUA care este cea mai dezvoltată ţară din lume are cea mai

mare contribuţie la FMI care reprezintă 17,6% din totalul cotelor.

Cotele-părţi se revizuiesc din 5 în 5 ani de către Consiliul de Administraţie

al FMI, care propune, eventual, majorarea lor, Adunării Generale a statelor

membre. Cea mai recentă revizuire (a 11-a) a fost efectuată în ianuarie 1999 şi a

determinat o creştere a cotelor-părţi cu cca 45% la o valoare de 212,7 miliarde

DST (aproximativ 290 miliarde dolari).

Faptul că ţările varsă o mare parte (75%) din contribuţia lor în monedă

naţională şi că multe din aceste monede naţionale nu sunt convertibile, face ca

nu toate resursele fondului să poată fi folosită în vederea acordării pe seama lor,

de împrumuturi în monedă convertibilă.

În cazul în care FMI constată că deţinerile sale într-o anumită monedă sunt

insuficiente pentru a satiface nevoile ţărilor membre, el poate recurge la una din

următoarele 3 soluţii:

a. declararea "rarităţii" acelei monede ceea ce limitează accesul ţărilor

membre la împrumuturi în moneda respectivă. Această prevedere nu a fost

68

niciodată aplicată în practică, deşi condiţiile ca o monedă să fie declarată rară au

fost de mai multe ori îndeplinite;

b. împrumutarea monedelor foarte des solicitate de la anumite state

membre. Această prevedere a dat naştere la ceea ce se numeşte "Acordul general

de împrumut" (AGI), încheiat în 1962 între FMI şi principalele 10 ţări

industrializate la care în 1964 s-a alăturat şi Elveţia. Iniţial AGI a fost conceput

pentru ca FMI să-şi poată procura resursele în moneda necesară pentru a acorda

credite ţărilor care făceau parte din grupul celor 10 ţări industrializate. Cu alte

cuvinte, dispozitivul respectiv a constat în deschiderea reciprocă de linii de

credit între cele mai dezvoltate 10 ţări ale lumii, nu însă în mod direct ci prin

intermediul FMI. Iniţial rata dobânzii la creditele respective a fost mai mică

decât dobânda pieţei. În prezent rata dobânzii este aliniată la dobânzile

practicate de FMI în cadrul celorlalte operaţiuni ale sale. În 1997 a fost introdus

"Noul Acord de Împrumut" ce numără 25 de ţări şi instituţii participante.

c. cumpărarea unei anumite monede în schimbul DST. Dacă FMI

doreşte să-şi reconstituie deţinerile de monedă e unui stat membru, el are dreptul

să cumpere o anumită cantitate din acea monedă contra DST. În acest mod, FMI

îşi procură o mare parte din resursele în diverse monede de care are nevoie,

pentru a acorda el însuşi credite în moneda respectivă.

În prezent FMI deţine peste 34 miliarde DST (cca 46 miliarde dolari)

disponibile pentru împrumut. Împrumuturile acordate de FMI statelor membre

diferă în funcţie de natura problemelor macroeconomice pe care statele

respective trebuie să le rezolve şi de condiţiile impuse pentru acordarea acestor

împrumuturi.

DST, cunoscut uneori sud denumirea de "aur de hârtie" deşi nu are o formă

fizică a fost alocat ţărilor membre FMI sub forma unui procent din cota lor.

Ultima alocare a avut loc în anul 1981, când cele 4,1 miliarde DST au fost

alocate la 141 ţări membre ale FMI.

69

Valoarea DST este stabilită zilnic, pe baza unui "coş de valute": euro, yeni

japonez, lira sterlină şi dolarul american.

Resursele FMI sunt puse la dispoziţia statelor membre prin intermediul

"Drepturilor normale de tragere". Acestea se acordă sub forma unor tranşe care

reprezintă 25% din cota-parte de capital subscris.

Prima tranşă, numită "tranşă de rezervă" se acordă automat, la cererea unui

stat membru FMI.

Următoarele 4 tranşe sunt numite "tranşe de credit" şi fiecare este egală cu

25% din cota-parte de capital subscris. În principiu, resursele puse la dispoziţia

unui stat membru în acest mod, nu pot depăşi în cursul unui anumită 25% din

cota sa de capital şi nici nu pot depăşi 200% din cotă. În practică, în cazul unor

ţări care se confruntă cu dificultăţi de balanţă ca urmare a unor catastrofe

naturale, conducerea fondului, prin invocarea aşa-zisei "clauze de urgenţă" poate

să nu ţină cont de una sau alta din aceste restricţii.

"Drepturile normale de tragere" au ponderea cea mai mare în totalul

operaţiunilor financiare ale FMI şi se înregistrează în contul de resurse generale

al fondului.

În cazul ţărilor cu venit naţional redus şi ţărilor membre FMI aflate în

tranziţie către economia de piaţă, FMI acordă următoarele facilităţi:

facilitatea de finanţare compensatorie şi de finanţare a necesităţilor

neprevăzute (FFCI). Finanţarea compensatorie constă în acordarea de

împrumuturi ţărilor care înregistrează un deficit în balanţa lor de plăţi.

Finanţarea unor necesităţi neprevăzute reprezintă împrumuturi acordate tărilor

care au deja alte acorduri încheiate cu FMI şi care se confruntă cu anumite

probleme externe cum ar fi: scăderea preţurilor mondiale ale produselor lor de

export, creşterea preţurilor mondiale ale produselor de import, fluctuaţii ale ratei

dobânzii.

facilitatea de ajustare structurală (FAS): reprezintă împrumuturi

acordate statelor membre, cu venit naţional scăzut, care depun eforturi de

70

ajustare macroeconomică sau care se confruntă cu dificultăţi ale balanţei lor de

plăţi.

facilitate pentru transformare sistematică (FTS). A fost creată în anul

1993 cu ocazia aderării Rusiei la FMI, iar după aceea a fost extinsă şi la alte ţări.

Prin aceasta se acordă ajutor financiar şărilor a căror sistem de comerţ exterior a

suferit grave modificări ca urmare a înlocuirii comerţului bazat pe preţuri

stabilite administrativ cu un comerţ bazat pe preţurile pieţei.

Odată cu crearea FMI a fost înfiinţată şi Banca Internaţională pentru

Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) cu scopul de a promova dezvoltarea

economică pe termen lung, incluzând proiecte de finanţare a infrastructurii.

FMI şi BIRD îşi completează reciproc activitatea. În timp ce FMI este

focalizat mai ales pe performanţele macroeconomice, BIRD se ocupă mai ales

de dezvoltarea pe termen lung şi activităţi de reducere a sărăciei.

După fondarea FMI şi a Băncii Mondiale s-a studiat posibilitatea creării

unei organizaţii care să promoveze comerţul mondial. Astfel în anul 1995 a fost

înfiinţat Organizaţia Comerţului Mondial.

4.5. Banca Mondială

Banca Mondială este un sistem bancar format din Banca Internaţională

pentru Dezvoltare şi Reconstrucţie (BIRD) înfiinţată în 1945 cu sediul la

Washington şi două filiale ale acesteia:

- Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID) înfiinţată în 1960 şi

- Corporaţia Financiară Internaţională din 1956.

Banca Internaţională pentru Dezvoltare şi Reconstrucţie (BIRD) este un

organism interstatal care are o funcţie complementară cu FMI.

Face parte din sistemul ONU având un rol proeminent în activitatea de

finanţare şi de promovare a dezvoltării economice a ţărilor membre.

71

BIRD sprijină statele membre în curs de dezvoltare prin acordare de

împrumuturi pe termen lung pentru realizarea investiţiilor, precum şi pentru

garantarea de împrumuturi obţinute de acestea pe piaţa financiară. De asemenea,

se ocupă de coordonarea ajutorului internaţional pentru dezvoltare oferit de

unele ţări dezvoltate pentru ţări în curs de dezvoltare; acordă asistenţă tehnică în

legătură cu proiectele de investiţii pentru dezvoltare şi facilitează pregătirea de

cadre superioare de specialitate printr-un institut de pregătire propriu.

Avantajele principale pusă la dispoziţia ţărilor membre sunt:

- contractarea de împrumuturi pentru investiţii în vederea realizării unor

proiecte economice necesare ţării respective.

Solicitantul trebuie să prezinte garanţii a căror mărime depinde de

proporţiile obiectivului economic şi de posibilităţile economiei respective de a

suporta sarcina financiară. Toate împrumuturile de la BIRD se acordă în valută

convertibilă pe termen lung, maximum 20 de ani.

- participarea la licitaţiile internaţionale organizate de BIRD pentru

adjudecarea lucrărilor finanţate de aceasta.

Ţările membre trebuie, să adere în prealabil la FMI şi să participe la

capitalul social al băncii prin vărsămintele stabilite. De asemenea, ţările membre

sunt datoare să furnizeze informaţii de orice fel privind situaţia economică şi

financiară a ţării respective, informaţii solicitate în vederea stabilirii politicii de

împrumuturi faţă de aceasta.

Organizarea BIRD este următoarea: conducerea băncii este asigurată de un

complex de organe şi anume:

- Consiliul Guvernatorilor – format din câte un guvernator şi

un supleant, numiţi de fiecare ţară membră;

- Consiliul Administratorilor;

- Consiliul consultativ compus din şapte membri;

72

- Comitetele de împrumuturi care au sarcina de a analiza

situaţia şi a elabora rapoarte privind proiectele, obiect al

împrumuturilor solicitate.

Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare este o altă filială a Băncii

Mondiale, înfiinţată în anul 1960 pentru soluţionarea unor cazuri specifice:

unele ţări slab dezvoltate aveau o datorie externă foarte mare care le afecta grav

întreaga economie.

Pentru aceasta AID acordă împrumuturi foarte avantajoase numite credite

care impun sarcini relativ reduse debitorului, deoarece nu sunt purtătoare de

dobânzi.

Aceste credite sunt acordate pe termen foarte lung (până la 50 de ani),

rambursarea realizându-se astfel: în primii 10 ani se rambursează câte 1% pe an,

iar apoi câte 3% pe an în următorii 30 de ani. Pentru acoperirea cheltuielilor

administrative se percepe un comision de 0,75% pe an asupra parţii efectiv

utilizate din fiecare credit.

Beneficiarii unor astfel de credite sunt doar ţările în curs de dezvoltare

foarte sărace, a căror venit naţional pe locuitor nu depăşeşte un anumit prag, au

o solubilitate precară, dar care înregistrează performanţe economice acceptabile

şi concep proiecte care să justifice împrumuturile.

Fondurile AID sunt constituite din: subscripţiile mebrilor la Asociaţie, din

subvenţii periodice furnizate de ţările membre mai bogate, din contribuţii

speciale acordate de unele ţări membre, din transferuri de beneficii de la BIRD,

din diverse venituri proprii.

La AID poate adera orice stat membru al BIRD, conducerea şi

administrarea fiins asigurate de aceleaşi organe şi acelaşi personal, care are

personalitate juridică şi fonduri separate.

Corporaţia Financiară Internaţională a fost înfiinţată în scopul de a

completa operaţiunile BIRD pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor

particulare din ţările membre în curs de dezvoltare. Acest organism exercită un

73

sprijin complex (financiar, juridic şi tehnic) necesar creşterii sectorului privat al

ţărilor în curs de dezvoltare.

Structura organizatorică a AID, ca şi a CFI este aceeaşi cu BIRD, utilizând

acelaşi personal, deşi au personalitate juridică şi fonduri separate.

4.6. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

BERD este o instituţie multinaţională înfiinţată în anul 1991, în scopul

specific de a acorda asistenţă ţărilor din Europa Centrală şi de Est în dezvoltarea

unor economii de piaţă. Sediul central se află la Londra având reprezentanţe în

multe dintre ţările în care BERD operează pentru coordonarea activităţilor

locale. Cei 59 de acţionari ai săi includ atât ţări din Europa Centrală şi de Est cât

şi din restul lumii, la care se adaugă Comunitatea Europeană şi Banca

Europeană pentru Investiţii (BEI).

Cel mai puternic avantaj comparativ al Băncii, relativ la alte instituţii

financiare internaţionale, pe lângă concentrarea regională, constă în abilitatea de

a opera atât în sectorul public cât şi în cel privat şi de a avea la dispoziţie cel mai

larg şi mai flexibil spectru de instrumente financiare pentru a sprijini diferitele

stadii ale tranziţiei. Banca dispune de resurse deosebite în ceea ce priveşte

personalul şi instrumentele de lucru şi pretinde de la partenerii săi transparenţă şi

cooperare deplină în ceea ce priveşte prezentarea rezultatelor financiare şi

operaţionale ale activităţii lor.

BERD intervine, mai ales, în următoarele domenii: transport,

telecomunicaţii, energetic cât şi în restructurarea sectoarelor financiare.

În mod special, BERD caută să promeveze dezvoltarea sectorului privat

prin operaţiunile sale de investiţii şi prin mobilizarea capitalului străin şi local.

Investiţiile BERD trebuie:

74

- să ajute ţările să se apropie de economia de piaţă perfectă: impactul

tranziţiei;

- să-şi asume riscul în încercarea de a-i ajuta pe investitorii particulari;

- să aplice principiile bancare, cu tărie.

În comparaţie cu băncile comerciale private, principalul avantaj al BERD

constă, datorită structurii acţionarilor, în dorinţa şi disponibilitatea de a-şi asuma

riscul lucrând şi cu alte entităţi ce aparţin sectorului privat, cum ar fi băncile

comerciale şi fonduri de investiţii, ca şi creditorii multiraterali şi agenţi naţionali

pentru creditarea exporturilor. BERD sprijină companiile care au dificultăţi în a-

şi asigura finanţarea: prin aceasta, ea completează eforturile altor creditori.

Deşi structura sa este diferită de cea a unei bănci comerciale, BERD are o

abordare similară a proiectelor şi îşi evaluează propriile servicii pe baze

comerciale. Banca este capabilă să obţină fonduri la cele mai avantajoase

dobânzi de pe pieţele internaţionale de capital.

Pentru a aborda un proiect, trebuie să viabil din punct de vedere comercial.

Banca nu emite garanţii pentru credite de export şi nici nu asigură servicii

bancare cu amănuntul.

BERD asigură o finanţare directă, specifică fiecărui proiect, în cazul

activităţilor din sectorul privat, restructurare şi privatizare, sau finanţarea

infrastucturii pe care se bazează aceste activităţi. Societăţile mixte au fost unul

dintre beneficiarii majori ai împrumuturilor Băncii, în special cele cu partenerii

străini.

Prin investiţiile ei, Banca promovează:

- reforme structurale şi sectoriale;

- competiţie, privatizare şi antreprenoriat;

- investiţii financiare mai puternice şi sisteme legale.;

- dezvoltarea infrastructurii care a necesitat dezvoltarea sectorului

privat;

75

- adaptarea unei guvernări puternice a corporaţiilor care să includă

sensibilitatea mantalităţii celor din jur.

BERD oferă un spectru larg de instrumente financiare şi are o abordare

flexibilă în structurarea serviciilor sale financiare. De exemplu, împrumutul

minim standard este de 5 milioane ECU (înlocuită cu EURO din 1999) dar

această cifră poate fi flexibilă dacă proiectul aduce beneficii fundamentale

pentru ţară, chiar dacă Banca nu asigură participare la capital şi capital primar.

Funcţionând ca un catalizator al schimbării, BERD:

- promovează în mod direct investiţiile cu coparticipare şi străine;

- asigură mobilizarea capitalului propriu;

- asigură asistenţa tehnică necesară.

În concluzie, putem spune că BERD este un partener stabil, cu o reputaţie

excelentă în mediul financiar bancar internaţional. Banca este cotată cu un rating

de AAA, oferind o mare garanţie şi mari posibilităţi financiare.

Concluzii:

În ceea ce priveste tarile asociate si candidate la UE, inclusiv România, de

a folosi moneda Euro, s-a vazut ca exista mai multe posibilitati, în acest sens.

Mai întâi, sa includa Euro în regimul cursului de schimb, asa cum unele au si

facut-o deja. În ceea ce priveste România, solutia unui curs fixat în raport

exclusiv cu Euro se exclude, deocamdata, atât pentru ca, în ciuda ponderii mari a

schimburilor cu UE, dolarul are un rol important în totalul platilor, cât si prin

faptul ca o tara candidata nu poate opta pentru participare la Mecanismul

Sistemului Valutar II. Cea mai buna solutie pare a fi optiunea pentru un cos de

monede în care Euro sa ocupe locul respectiv conform importantei sale în

operatiunile externe si sa se instituie o marja controlata cu deprecieri de paritate

anuntate. Aceasta ar permite si o fluctuare absolut necesara, dar controlata, si o

anumita certitudine în privinta modificarilor de curs, importanta pentru deciziile

mediului de afaceri. Banda de fluctuare trebuie sa fie relativ larga.

76

În ceea ce priveste utilizarile private, acestea exista deja în operatiunile

comerciale externe cu UE si, firesc, în toate operatiunile bancare. Firmele au

posibilitatea de a stabili un pret în Euro care sa fie valabil pentru vânzarile lor în

oricare dintre tarile zonei. Bancile au avut posibilitatea de a reduce cheltuielile

lor pentru diferite operatiuni, inclusiv prin reducerea numarului de banci

corespondente.

Cu toate acestea, exista deocamdata în rândul operatorilor o anumita

retinere fata de Euro fie din necunoastere, fie, asa cum am aratat, datorita

faptului ca o moneda deocamdata doar scripturala, nu efectiva, provoaca

neîncredere. De aici, o supraevaluare a dolarului. Trecerea la circulatia efectiva

a Euro, paralel cu intensificarea operatiunilor comerciale si financiare reciproce,

la care se vor adauga cele turistice, vor fi de natura a anula aceasta neîncredere.

77

CAPITOLUL V

STUDIU DE CAZ: PROGRAMUL DE MICRO PROIECTE

– FONDUL EUROPA

Istoric

Uniunea Europeană sprijină în ţările candidate acţiuni care ajută aceste

ţări în procesul de aderare la Uniunea Europeană. În timp ce programele Phare

naţionale sunt axate pe proiecte la scara largă, Fondul Europa finanţează

proiecte ale căror costuri sunt mai modeste, dar care ar putea contribui la o mai

bună informare a publicului asupra procesului de aderare la Uniunea Europeană.

Finanţările nerambursabile oferite de Fondul Europa vor sprijini acţiuni legate

de eforturile depuse în vederea procesului de aderare, cu scopul de a crea o mai

mare transparenţă a acestui proces şi pentru a facilita înţelegerea lui de către

publicul larg/grupuri ţintă specifice din viitoarele State Membre. Activităţile de

tipul celor avute în vedere de către Fondul Europa, de creştere a transparenţei şi

gradului de informare, constituie un instrument eficace pentru stimularea

viitoarelor State Membre în jurul temei aderării la Uniunea Europeană.

Obiectivele şi priorităţile programului Europa

Obiectivele programului sunt următoarele:

- sensibilizarea opiniei publice din ţările candidate asupra integrării

europene şi asupra procesului de extindere a Uniunii Europene;

- aportul direct la o integrare mai rapidă a României în Uniunea

Europeană ;

- creşterea transparenţei acţiunilor Uniunii Europene în România.

Priorităţile identificate pentru România în acest context sunt următoarele:

78

- aducerea informaţiei cât mai aproape de interesele şi cerinţele publicului,

atât la nivel local cât şi regional;

- informaţie specializată pentru interesele şi cerinţele organizaţiilor

profesionale;

- o mai bună cunoaştere şi înţelegere a aspectelor legate de Uniunea

Europeană.

Finanţarea nerambursabilă oferită de Autoritatea Contractantă

Suma totală disponibilă pentru prezenta Cerere de Propuneri este de 1

milion de Euro. Autoritatea contractantă îşi rezervă dreptul să nu acorde

totalitatea fondurilor disponibile.

Valoarea finanţărilor nerambursabile

Valoarea finanţărilor nerambursabile ce vor fi acordate prin acest program

se înscrie între următoarele sume minime şi maxime:

Suma minimă: 5.000 Euro

Suma maximă: 50.000 Euro

În plus, nici o finanţare nerambursabilă nu poate depăşi 80% din costurile

totale eligibile ale acţiunii. Diferenţa de sumă trebuie asigurată, în numerar, din

resursele proprii ale solicitantului sau ale partenerilor săi, sau din resurse altele

decât bugetul Comunităţii Europene. Contribuţiile în natură nu sunt considerate

ca reprezentând co-finanţare.

a) Regulile acestei cereri de propuneri

Prezentul ghid stabileşte regulile pentru depunerea, selecţia şi

implementarea proiectelor finanţate prin acest program, în conformitate cu

prevederile Ghidului Practic1.

Criterii de eligibilitate

Există trei seturi de criterii de eligibilitate, care se referă la:

- Organizaţiile care pot solicita o finanţare nerambursabilă;

- Proiectele pentru care se poate acorda o finanţare nerambursabilă;

79

- Tipurile de costuri care pot fi luate în considerare la stabilirea finanţării

nerambursabile.

Eligibilitatea solicitanţilor (cine poate depune o cerere de finanţare)

(1) Pentru a fi eligibili pentru finanţare nerambursabilă, solicitanţii trebuie

să fie persoane juridice non-profit.

(2) Potenţialii solicitanţi nu sunt în drept să participe la Cererea de

Propuneri sau să primească o finanţare nerambursabilă dacă:

a) sunt falimentari sau în curs de lichidare, se află în litigii, au iniţiat

acorduri cu creditorii, şi-au suspendat activităţile, sunt subiectul unor proceduri

referitoare la această situaţie, sau sunt într-o situaţie asemănătoare reieşind

dintr-o procedură similară prevăzută în legislaţia sau reglementările naţionale;

b) au suferit condamnări ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti care

este considerată res judicata (adică împotriva căreia nu este posibil nici un

apel), condamnări datorate unei conduite profesionale incorecte;

c) sunt vinovaţi de grave greşeli profesionale care pot fi dovedite prin

orice mijloace pe care Autoritatea Contractantă le poate justifica;

d) nu şi-au îndeplinit obligaţiile referitoare la plata contribuţiilor la

asigurările sociale sau la plata taxelor, în conformitate cu prevederile legale ale

ţării în care îşi au sediul, ale ţării autorităţii contractante sau ale ţării în care

proiectul urmează să aibe loc;

e) au fost subiectul unor condamnări ca urmare a unei hotărâri

judecătoreşti care este considerată res judicata pentru fraudă, corupţie, implicare

într-o organizaţie criminală sau orice altă activitate ilegală în detrimentul

intereselor financiare ale Comunitaţii ;

f) au fost declaraţi că au încălcat în mod serios contractul din cauza

nerespectării obligaţiilor contractuale ce decurg din procedura de contractare

sau de acordare de finanţări nerambursabile din bugetul Comunităţii.

80

Solicitanţii sunt de asemenea excluşi de la participarea la Cererea de

Propuneri sau de la acordarea de finanţări nerambursabile în cazul în care, la

data Cererii de Propuneri, aceştia :

g) sunt subiectul unor conflicte de interese ;

h) sunt vinovaţi de distorsionări grave în procesul de transmitere a

informaţiilor solicitate de către Autoritatea Contractantă, ca o condiţie de

participare la Cererea de Propuneri, sau nu reuşesc să furnizeze aceste

informaţii ;

i) au încercat să obţină informaţii confidenţiale sau să influenţeze

comitetul de evaluare sau Autoritatea Contractantă în timpul procesului de

evaluare a prezentei Cereri de Propuneri sau a unora anterioare.

În cazurile la care se face referire la punctele (a), (c), (d), (f), (h) şi (i) de

mai sus, excluderea se aplică pe o perioadă de doi ani de la date la care s-a

stabilit încălcarea. În cazurile la care se face referire la punctele (b) şi (e),

excluderea se aplică pe o perioadă de patru ani de la date la care s-a notificat

hotărârea.

Solicitanţii trebuie să furnizeze o dată cu propunerile lor o declaraţie pe

propria lor răspundere că nu intră sub incidenţa nici uneia din categoriile de la

(a) la (f), mentionate mai sus.

Parteneriate şi Eligibilitatea Partenerilor

Solicitanţii pot acţiona individual sau în consorţiu cu alte organizaţii

partenere.

Partenerii solicitanţilor participă la proiectarea şi implementarea

proiectului, iar costurile pe care le implică sunt eligibile în acelaşi mod în care

sunt eligibile costurile beneficiarului finanţării nerambursabile. În consecinţă,

partenerii solicitanţilor trebuie să îndeplinească aceleaşi criterii de eligibilitate

ca şi solicitanţii.

Alte organizaţii pot fi implicate în proiect. Astfel de asociaţi joacă un rol

real în acţiune, dar nu pot beneficia de finanţarea nerambursabilă. Organizaţiile

81

asociate nu trebuie să îndeplinească criteriile de eligibilitate la care se face

referire în secţiunea 2.1.1.

Sub-contractorii nu sunt nici parteneri nici asociaţi, şi intră sub incidenţa

regulilor stabilite în Anexe la Contractul Standard de finanţare nerambursabilă.

Solicitantul va fi acţionat ca şi organizaţie principală şi, în cazul în care a

fost selectat, ca Parte Contractantă (« Beneficiarul »).

b) Eligibilitatea proiectelor: proiectele pentru care se poate depune o

cerere de finanţare

Durata unui proiect nu poate depăşi 12 (douăsprezece) luni.

Sectoare sau teme. Proiectul trebuie să vizeze publicul larg sau grupuri

clar identificate şi să propună o metodologie adecvată pentru atingerea

obiectivelor sale.

Informare sectorială

Proiectele se vor ocupa de informarea pe o tematica specifică procesului de

integrare europeană pentru grupuri ţintă clar identificate. Experţii angajaţi pentru

proiect trebuie să dovedească o bună cunoaştere a progreselor realizate în

sectoarele respective alese, atât în Uniunea Europeană, cât şi în România.

Locaţie. Acţiunile principale trebuie să se deruleze în România.

Tipuri de proiecte. Proiectele, ce pot fi finanţate prin acest program,

trebuie să vină în completarea "Strategiei de informare a Delegaţiei Comisiei

Europene pentru 2002-2005" şi a "Programului de lucru pentru activităţile de

informare şi comunicare, noiembrie 2003 - noiembrie 2004".

Proiectele ce urmăresc crearea de noi Centre de Informare Europa sau

realizarea de activităţi/campanii în Centre de Informare Europa deja existente,

pot fi finanţate în cadrul acestei Cereri de Propuneri, în măsura în care aceste

Centre de Informare respectă « Lista standardelor minime pentru Centrele de

Informare Europa ».

Următoarele tipuri de proiecte nu sunt eligibile:

82

- sponsorizări individuale pentru participare la ateliere, seminarii,

conferinţe, congrese;

- burse de studiu individuale, cursuri de specializare;

- conferinţe individuale, cercetare academică, studii de fezabilitate şi alte

evenimente singulare care nu au impact direct asupra grupurilor ţintă, cu

excepţia cazurilor în care aceste activităţi constituie părţi indispensabile dintr-o

acţiune de mai mare amploare ;

- ajutoare de urgenţă;

- finanţare retroactivă pentru proiecte care se află deja în derulare sau au

fost încheiate;

- proiecte de infrastructură axate esenţial pe achiziţionarea de echipamente;

- construirea sau achiziţionarea de terenuri sau imobile;

Numărul de propuneri şi finanţări nerambursabile per solicitant. Un

solicitant poate depune mai multe propuneri. Unui solicitant i se pot acorda mai

multe finanţări nerambursabile în cadrul acestei Cereri de Propuneri.

c) Eligibilitatea costurilor - costuri care pot fi luate în considerare

pentru finanţare nerambursabilă

Doar “costurile eligibile” pot fi luate în considerare pentru finanţare

nerambursabilă. Aceste costuri sunt specificate în detaliu mai jos. În consecinţă,

bugetul reprezintă atât o estimare a costurilor, cât şi un plafon maxim al

“costurilor eligibile”. Solicitantul trebuie să acorde o mare atenţie faptului că

aceste costuri eligibile trebuie să fie costuri reale şi nu pot lua forma unor sume

globale (cu excepţia costurilor de transport şi subzistenţă şi a costurilor

indirecte).

Vor fi recomandate pentru finanţare nerambursabilă acele propuneri care la

procesul de verificare ce precede semnarea contractului nu relevă probleme care

necesită schimbări ale bugetului. În urma acestei verificări se pot cere clarificări,

şi unde este cazul, această verificare poate conduce la propunerea de reducere a

bugetului de către Autoritatea Contractantă.

83

Este, prin urmare, în interesul solicitantului să prezinte un buget realist şi

justificat din punctul de vedere al costurilor.

Costuri directe eligibile

Pentru a fi considerate eligibile în contextul Cererii de Propuneri, costurile

trebuie:

- să fie necesare pentru derularea proiectului, să fie incluse în contractul

anexat la prezentul Ghid şi să fie în concordanţă cu principiile unei bune

gestiuni financiare, în special din punct de vedere al raporturilor cost-beneficiu

şi cost-rezultate;

- să fie efectuate în realitate de către Beneficiar sau partenerii acestuia în

perioada de implementare a proiectului, în conformitate cu Art. 2 din Condiţiile

Speciale, indiferent de data la care s-a efectuat plata de către Beneficiar sau

partenerii acestuia; aceasta nu afectează eligibilitatea costurilor legate de audit-

ul final ;

- să fie înregistrate în documentele contabile sau fiscale ale Beneficiarului

sau partenerilor acestuia, să fie identificabile şi verificabile, şi susţinute originale

ale documentelor justificative.

Sub aceste condiţiile şi acolo unde este relevantă respectarea procedurilor

pentru acordarea contractului de finanţare nerambursabilă, costurile directe

eligibile includ:

- costul pentru personalul angajat pentru proiect, care să corespundă

salariilor actuale plus taxele pentru asigurări sociale şi alte costuri aferente

remunerării; salariile şi costurile nu trebuie să depăşească pe cele practicate în

mod obişnuit de către Beneficiar sau partenerii acestuia, atunci când există

parteneri;

- transportul şi cheltuielile de subzistenţă pentru personalul implicat în

proiect, dacă acestea corespund cu cele suportate în mod normal de către

Beneficiar sau partenerii acestuia, atunci când există parteneri; orice rambursare

84

de diurnă nu trebuie să depăşească limitele maxime aprobate anual de către

Comisia Europeană ;

- costuri pentru achiziţionarea de echipament (nou sau uzat) şi servicii, cu

condiţia ca acestea să corespundă preţurilor pieţei;

- costuri pentru consumabile şi rechizite;

- cheltuieli pentru sub-contractare;

- costuri derivând direct din clauzele Contractului (diseminarea

informaţiilor, evaluare specifică pentru proiect, audit, traduceri, copiere,

asigurare, etc.), incluzând costuri pentru serviciile financiare (în particular,

costul pentru transferuri şi garanţii financiare);

Costuri directe neeligibile

Următoarele costuri sunt neeligibile:

- datorii sau rezerve pentru pierderi sau datorii ;

- dobânzi datorate;

- elemente deja finanţate în alt cadru;

- cumpărarea de terenuri sau clădiri, cu excepţia cazului în care acestea sunt

necesare pentru implementarea directă a proiectului, situaţie în care proprietatea

trebuie transferată beneficiarilor finali dupa încheierea proiectului;

- pierderi datorate ratei de schimb valutar;

- taxe, inclusiv TVA-ul, cu excepţia cazului în care Beneficiarul (sau

partenerii Beneficiarului) nu şi le poate recupera şi reglementările aplicabile

autorizează recuperarea taxelor.

Costuri indirecte eligibile (costuri de regie)

Un procent fix, ce nu trebuie să depăşească 7% din suma totală a costurilor

directe eligibile ale Proiectului, sunt eligibile ca şi costuri indirecte pentru a

acoperi costurile administrative de regie ocazionate de derularea proiectului de

către Beneficiar.

Costurile indirecte sunt eligibile numai dacă nu includ costuri alocate altor

capitole de buget prevăzute în bugetul contractului.

85

Costurile indirecte nu sunt eligibile în cazul în care Beneficiarul primeşte

de la Comisia Europeană o altă finanţare nerambursabilă destinată special pentru

acoperirea costurilor de regie.

Contribuţii în natură

Orice contribuţie în natură (de exemplu: teren, bunuri imobile - fie in

proprietate parţială sau totală, bunuri de folosinţă îndelungată, materii prime,

activităţi caritabile neplatite prestate de catre o persoana sau organizatie)

realizate de către Beneficiar sau de către partenerii Beneficiarului, şi care trebuie

enumerate separate în Anexa B, nu reprezintă cheltuieli ocazionate de proiect şi

nu sunt costuri eligibile. Aceste contribuţii în natură nu sunt considerate ca

reprezentând co-finanţare din partea Beneficiarului. Beneficiarul poate însă să

aducă astfel de contribuţii în conformitate cu cele declarate în Cererea de

Finanţare, în cazul în care i se acordă o finanţare nerambursabilă.

Cum se elaboreaza o cerere de finanţare şi procedurile care trebuie urmate

Cererea de finanţare şi anexele

Solicitanţii trebuie să depună Cererea de Finanţare anexată la prezentul

Ghid. Cerere de Finanţare poate fi găsită şi pe pagina de Internet a Comisiei

Europene:

Solicitanţii trebuie să completeze cererea de finanţare în limba română, dar

este obligatorie şi includerea unui rezumat în limba engleză.

Cerinţe la completarea „Cererii de finanţare. Cererea de finanţare se

completează cu grijă şi cât mai clar posibil pentru a facilita evaluarea sa, cu

precizie şi dând suficiente detalii pentru o mai mare claritate, în special privind

modul în care scopurile proiectului vor fi atinse, beneficiile care vor decurge din

aceast proiect şi modul în care proiectul propus este relevant pentru obiectivele

programului.

Cererile de finanţare scrise de mână nu vor fi acceptate.

86

Alte documente solicitate. Cererile vor fi respinse dacă lipsesc informaţii

sau documente.

La cererile de finanţare trebuie anexate următoarele documente:

Statute sau Contracte de Asociere ale organizaţiei care depune cererea de

finanţare şi cele ale fiecărui partener (atunci când există parteneri alături de

solicitant);

Cel mai recent Raport Anual 1 şi cele mai recente documente contabile ale

solicitantului (balanţa de venituri şi pierderi şi Bilanţul contabil pentru ultimul

an financiar pentru care conturile au fost închise).

Pentru Centrele de Informare, în plus faţă de documentele menţionate mai

sus, sunt necesare şi următoarele documente justificative:

- cele mai recente rapoarte lunare/anuale ale serviciilor de informare ale

Centrelor de Informare deja existente ;

- hărţi si planuri care să indice unde este localizat Centrul în cadrul clădirii,

unde este localizată clădirea, împreună cu zonele din vecinătate;

- decizii ale autorităţilor locale/proprietarului care să ateste alocarea

personalului şi a spatiului Centrului de Informare pe o perioada de 5 ani.

Unde şi cum se trimit cererile de finanţare

Cererile de finanţare trebuie trimise într-un plic sigilat prin poştă

recomandată, mesageria expresă sau livrate personal (un certificat de primire,

datat şi semnat, va fi dat la primire) la adresa indicată.

Cererile de finanţare trimise prin alte mijloace (de exemplu prin fax sau

prin e-mail) sau livrate la alte adrese vor fi respinse.

Cererile de finanţare (cererea de finanţare, bugetul, matricea logică şi

documentele justificative) trebuie depuse în 4 exemplare: unul original şi 3

copii.

Pe plic trebuie scris numărul de referinţă pentru această Cerere de

Propuneri: CFP – Fondul Europa 2004, numele complet şi adresa solicitantului,

1

87

şi cuvintele “Not to be opened before the opening session ” şi “A nu se deschide

înainte de Şedinţa de Deschidere”.

Solicitanţii trebuie să verifice că cererea de finanţare este completă

utilizând lista de verificare din formularul de cererea de finanţare.

Data limită de depunere a propunerilor

Sunt 2 (două) date limită pentru anul 2004 de primire a cererilor de

finanţare:

26 februarie 2004 la ora 16:00 – pentru prima sesiune

24 mai 2004 la ora 16:00 – pentru a doua sesiune

Cererile de finanţare primite după prima dată limită vor fi automat incluse

în a doua serie de cereri.

Cererile de finanţare primite după ultima dată limită vor fi automat

respinse, chiar dacă ştampila poştei indică o dată ce precede această ultimă dată

limită sau dacă întârzierea se datorează serviciului de curierat.

Informaţii suplimentare

Întrebari pot fi trimise prin e-mail sau prin fax nu mai târziu de 21 de zile

înainte de fiecare din cele două date limită de primire a cererilor de finanţare ,

indicând clar numărul de referinţă al Cererii de Propuneri.

Întrebările vor primi răspunsuri nu mai târziu de 11 de zile înainte de

fiecare din cele două date limită de primire a cererilor de finanţare.

Confirmare de primire

După sesiunea de deschidere a propunerilor, Autoritatea Contractantă va

trimite o confirmare de primire către toţi solicitanţii, indicând dacă cererea de

finanţare a fost primită înainte sau după data limită şi informându-i asupra

numărului dosarului cererii de finanţare.

Evaluarea şi selecţia propunerilor

Cererile de finanţare vor fi examinate şi evaluate de către Autoritatea

Contractantă cu posibila asistenţă din partea unor experţi externi. Toate acţiunile

depuse de către solicitanţi vor fi evaluate conform următoarelor criterii:

88

(1) conformitatea Administrativă - se verifică dacă cererea de finanţare este

completă conform listei de verificare.

(2) eligibilitatea solicitanţilor, partenerilor şi proiectelor - se verifică dacă

solicitanţii, partenerii lor şi proiectele sunt eligibili conform criteriilor din

secţiunea 2.1.1, 2.1.2 şi 2.1.3.

Evaluarea calităţii propunerilor şi evaluarea financiară

O evaluare a calităţii propunerilor, inclusiv a bugetului propus, vor fi

derulate în conformitate cu criteriile de evaluare din Grila de Evaluare

prezentată în pagina următoare. Sunt două tipuri de criterii de evaluare: criterii

de selecţie şi criterii de acordare a finanţării nerambursabile.

Criteriile de selecţie sunt destinate sprijinirii evaluării capacităţii financiare

şi operaţionale a solicitanţilor pentru a se asigura ca:

- dispun de surse de finanţare stabile şi suficiente pentru a-şi menţine

activitatea pe tot parcursul perioadei de derulare a proiectului şi, acolo unde este

cazul, să participe la finanţarea proiectului ;

- au competenţele şi calificările profesionale cerute pentru derularea cu

succes a proiectului propus. Aceasta se aplică şi pentru partenerii solicitantului.

Criteriile de acordare permit evaluarea calităţii cererilor de finanţare în

raport cu obiectivele şi priorităţile stabilite, şi acordarea de finanţări

nerambursabile proiectelor care maximizează întreaga eficacitate a acestei cereri

de propuneri. Aceste criterii acoperă aspecte legate de relevanţa proiectului,

consistenţa sa cu obiectivele acestei cereri de propuneri, calitatea, impactul

aşteptat, sustenabilitatea şi eficacitatea costurilor.

Punctaj. Criteriile de evaluare sunt împărţite în secţiuni şi subsecţiuni.

Fiecărei subsecţiuni trebuie să i se acorde un punctaj între 1 şi 5 în conformitate

cu următoarele reguli: 1 = foarte slab; 2 = slab; 3 = satisfăcător; 4 = bun; 5 =

foarte bun. Vor avea prioritate la acordatea finanţărilor nerambursabile cererile

de finanţare care întrunesc cele mai mari scoruri.

89

Dacă pentru secţiunea 1 se obţine un punctaj total mai mic de 12 puncte

(satisfăcător), propunerea nu va fi evaluată mai departe.

Dacă pentru secţiunea 2 se obţine un punctaj total mai mic de 20 puncte

(bun), propunerea nu va fi evaluată mai departe.

Grila de evaluare

Secţiunea Pu

nctaj

maxim

Cer

ere de

finanţare

1. Capacitate financiară şi operaţională 20

1.1 În ce măsură experienţa solicitantului şi a partenerilor în

domeniul managementului de proiect este suficientă?

5 II.4.

1şi III.1

1.2 În ce măsură expertiza tehnică a solicitantului şi a partenerilor

este suficientă?

(în special cunoaşterea problemelor care vor fi abordate)

5 II.4.

1şi III.1

1.3 În ce măsură solicitantul şi partenerii au capacitate

managerială suficientă?

(incluzând personalul, echipamentul şi abilitatea de a

gestiona bugetul proiectului)?

5 II.4.

2, III.1 şi

CV-urile

1.4 În ce măsură solicitantul are surse financiare stabile şi

suficiente?

5 II.4.

2

2. Relevanţă 25

Cât de relevantă este propunerea pentru obiectivele şi pentru una

sau mai multe dintre priorităţile cererii de propuneri?

Notă: un scor de 5 (foarte bun) va fi alocat numai în cazul în care

propunerea acoperă cel puţin o prioritate.

5 I.1.

6(a)(b)

2.2 Cât de relevantă pentru nevoile şi constrângerile specifice ale

ţării (ţărilor) sau regiunii (regiunilor) vizate este propunerea ?

(Luându-se în considerare sinergia şi evitarea suprapunerii cu alte

iniţiative ale Comisiei Europene.)

5 I.1.

6(c)

90

2.3 Cât de clar definite şi strategic aleşi sunt cei implicaţi

(intermediari, beneficiari finali, grupurile ţintă)?

5 I.1.

6(e)

2.4 Sunt nevoile grupurilor ţintă propuse şi beneficiarii finali

definiţi în mod clar, şi cât de relevantă este propunerea pentru aceştia?

5 I.1.

6(c) (f)

2.5 În ce măsura propunerea conţine elemente specifice de

valoare adăugată, cum ar fi tehnici inovative, modele de buna practică,

promovarea egalităţii între sexe şi oportunităţi egale, protecţia

mediului?

5 Apli

caţia în

totalitatea

sa

3. Metodologie 30

3.1 În ce măsură activităţile propunse sunt relevante, practice şi

consecvente cu obiectivele şi rezultatele aşteptate ?

5 I.1.

7

3.2 Cât de coerent este planul general al proiectului?

(si în special, acesta reflectă analiza problemelor implicate,

ţinând cont de factorii externi şi anticipând o evaluare ?)

5 I.1.

8

3.3 Cât de satisfăcător este nivelul de implicare şi participare în

proiect al partenerilor ? Notă: Dacă nu există parteneri punctajul va fi 1

5 I.1.

8(e)

3.4 Cât de satisfăcător este nivelul de implicare şi participare în

proiect al grupurilor ţintă şi al beneficiarilor finali ?*

5 I.1.

8(e)

3.5 Cât de clar şi realizabil este planul proiectului? 5 I.1.

9

3.6 În ce măsură propunerea conţine indicatori obiectivi

verificabili pentru rezultatele proiectului?

5 Mat

ricea

logică

4. Sustenabilitatea 15

4.1 În ce măsură proiectul va avea un impact tangibil asupra

grupurilor ţintă?

5 I.2.

1

4.2 În ce masură propunerea poate avea efecte multiplicatoare?

(Existând inclusiv posibilitatea replicării şi extinderii rezultatelor

proiectului, a diseminării informaţiei)

5 I.2.

2 şi I.2.3

91

4.3 În ce măsură rezultatele proiectului propus sunt sustenabile*:

- financiar (cum vor fi finanţate activităţile după încheierea

finanţării Comisiei Europene?)

- instituţional (structurile care permit desfăşurarea

activităţilor vor continua să existe la sfârşitul acestui proiect?

Rezultatele proiectului vor deveni “proprietate” locală?)

- la nivelul politicilor (acolo unde se aplică )(care va fi

impactul structural al proiectului – de ex.. va conduce la îmbunătăţirea

legislaţiei, a codurilor de conduită, a metodelor, etc.?)

5 I.2.

4

5. Bugetul şi Eficacitatea costurilor 10

5.1 În ce măsură raportul dintre cheltuielile estimate şi rezultatele

aşteptate este satisfăcător?

5 I.3

5.2 În ce măsură cheltuielile propuse sunt necesare pentru

implementarea proiectului?

5 I.3

Punctajul total maxim 10

0

Informaţii referitoare la decizia autorităţii contractante de acordare a

finanţării nerambursabile

Solicitanţii vor fi informaţi în scris de către Autoritatea Contractantă asupra

deciziei referitoare la cererea de finanţare. Decizia de a respinge o cerere de

finanţare sau de a nu acorda finanţare se va baza pe următoarele motive:

-cererea de finanţare a fost primită după data limită;

-cererea de finanţare a fost incompletă sau neconformă cu condiţiile

administrative prestabilite;

- solicitantul sau unul sau mai mulţi parteneri nu au fost eligibili;

92

- proiectul nu a fost eligibil (de exemplu proiectul propus nu este acoperit

de program, propunerea depăşeşte durata maximă permisă, valoarea finanţării

solicitate este mai mare decât suma maximă permisă, etc.);

- propunerea nu a fost suficient de relevantă sau capacitatea financiară şi

operaţională a solicitantului nu a fost suficientă, sau propunerile selectate au

fost considerate superioare din acest punct de vedere ;

- propunerea a fost considerată inferioară din punct de vedere financiar şi

tehnic comparativ cu propunerile selectate.

Decizia Autorităţii Contractante de a respinge o cerere de finanţare sau de a

nu acorda o finanţare este finală.

Datele la care Auroritatea Contractantă intenţionează să anunţe decizia de

acordare a finanţărilor nerambursabile urmare încheierii procesului de evaluare

sunt următoarele:

Pentru prima sesiune 10 mai 2004 – aceasta este o dată estimativă

Pentru a doua sesiune 30 iulie 2004 – aceasta este o dată estimativă

Condiţii aplicabile implementării proiectului după decizia Autorităţii

Contractante de acordare a finanţării nerambursabile

După decizia de acordare a finanţării nerambursabile, Beneficiarului i se va

propune un contract în conformitate cu contractul standard al Autorităţii

Contractante, anexat la prezentul Ghid.

Înainte de semnarea contractului, se vor efectua vizite de pre-contractare la

proiectele propuse pentru finanţare cu scopul de a verifica dacă toate condiţiile

incluse în cererea de finanţare sunt îndeplinite de către organizaţia selectată. În

timpul vizitelor de pre-contractare la proiectele care aspiră la crearea de noi

Centre de Informare Europa, organizaţiei solicitante i se va cere să prezinte

dovezile de existenţă şi acordare a spaţiului pentru viitorul Centru de Informare.

Datele la care se intenţionează începerea proiectelor urmare semnării

contractelor de către părţi sunt următoarele:

93

Pentru prima sesiune 1 iulie 2004 – aceasta este o dată estimativă

Pentru a doua sesiune 1 octombrie 2004 – aceasta este o dată estimativă

Toate proiectele trebuie să se încheie înainte de 31 Decembrie 2003.

Suma finală a finanţării nerambursabile va fi stipulată în contract. Aşa

cum se menţionează în paragraful 2.1.4 de mai sus, această sumă are la bază

bugetul, care este doar unul estimat. În consecinţă, această sumă devine finală

numai după terminarea proiectului şi prezentarea counturilor financiare finale.

Neîndeplinirea obiectivelor. Dacă Beneficiarul eşuează în implementarea

proiectului în condiţiile asumate şi agreate în contract, Autoritatea Contractantă

îşi rezervă dreptul de a întrerupe plăţile şi/sau de a încheia contractul.

Contribuţia Autorităţii Contractante poate fi redusă şi/sau Autoritatea

Contractantă poate solicita plata parţială sau în totalitate a sumelor deja plătite,

dacă beneficiarul nu respectă termenii stipulaţi în contract.

Amendamente la contract şi modificări în cadrul bugetului. Orice

modificare adusă contractului trebuie consemnată în scris, într-un amendament

la contractul original. Totuşi, anumite modificări (adrese, conturi bancare, etc.)

pot fi doar comunicate Autorităţii Contractante.

Modificări în cadrul bugetului. Elementele de buget pot varia faţă de

cifrele prevăzute iniţial, numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

- modificările nu afectează scopul iniţial al proiectului; şi

- impactul financiar este limitat la un transfer în cadrul unui singur capitol

de buget sau la un transfer între capitole de buget care implică o modificare mai

mică de 15% a sumei iniţiale a respectivului capitolul bugetar.

În acest caz, Beneficiarul poate opera modificarea şi trebuie să informeze

Autoritatea Contractantă.

Această metodă nu poate fi folosită pentru amendarea costurilor indirecte

(de regie).

În toate celelalte cazuri, trebuie făcută o solicitare în scris în avans către

Autoritatea Contractantă şi va fi solicitat un amendament la contract.

94

Raportarea. Rapoartele trebuie întocmite în limba prevăzută în contract.

Rapoartele tehnice şi financiare trebuie înaintate împreună cu cererile de plată

(altele decât cererea iniţială). Un plan de acţiune şi un buget pentru perioada

următoare de implementare trebuie să însoţească rapoartele înaintate pentru

următoarele plăţile.

Informaţii suplimentare. Autoritatea Contractantă poate solicita informaţii

suplimentare.

Plăţile. Plăţile vor fi făcute după cum urmează:

- 50% din valoarea totală a finanţării se va plăti Beneficiarului în termen de

60 zile de la primirea de către Autoritatea Contractantă a Contractului semnat de

ambele părţi şi a unei cereri de plată.

- 40% din valoarea totală a finanţării se va plăti Beneficiarului în termen de

60 zile de la primirea de către Autoritatea Contractantă a unei cereri de plată

însoţită de un raportul intermediar spre aprobare.

- până la 10% din valoarea totală a finanţării se va plăti Beneficiarului în

termen de 60 zile de la primirea de către Autoritatea Contractantă a unei cereri

de plată însoţită de raportul final spre aprobare.

Conturi ale proiectului. Beneficiarul trebuie să asigure înregistrarea

contabilă exactă şi periodică, precum şi operarea transparentă a unui cont separat

pentru implementarea proiectului.

Beneficiarul trebuie să păstreze înregistrările timp de şapte ani după data

plăţii finale.

Auditul. În contract se va stipula posibilitatea efectuării unor inspecţii

asupra documentelor şi asupra locului de derulare a proiectului de către Comisie,

Oficiul de Luptă Anti-Fraudă, Curtea Europeană de Conturi.

Publicitatea. Finanţarea din partea Comunităţii Europene va beneficia de

vizibilitate şi de recunoaştere prin mijloace cum ar fi rapoartele şi publicaţiile

realizate ca rezultat al proiectului sau în timpul evenimentelor publice asociate

proiectului.

95

Implementarea contractelor. În cazul în care implementarea proiectului

presupune din partea Beneficiarului acordarea de contracte de achiziţii,

Beneficiarul va acorda contractul acelui ofertant a cărui oferă are cel mai bun

raport calitate-preţ, cu respectarea principiilor transparenţei şi egalităţii de

tratament faţă de de potenţialii contractori, avându-se grijă să se evite orice

conflict de interese.

96

BIBLIOGRAFIE

Bertrand Commelin. Europa economică, Institutul European 1998;

Bran Paul. Relaţii valutar – financiare internaţionale, Editura Didactică

şi Pedagogică, Bucureşti 1990;

Năsui Delia. Relaţii valutar – financiare internaţionale, Editura

Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad 2003

Negruş Mariana. Finanţarea schimburilor internaţionale, Politici.

Tehnici, Editura Humanitas, Bucureşti 1991;

Nicolae A., Dumitriu I., Eficienţa şi finanţarea investiţiilor, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1990;

xxx – Colecţia Revistei Capital

xxx – Colecţia Ziarul Financiar

www.europafund. Com

Stolojan,T - Integrare si politica fiscala Europeana, Bucuresti, 2002

Bîrsan M. - Integrarea economica europeana, Vol. I, Introducere în

teorie si practica, Carpatica, Cluj-Napoca, 1995

Bîrsan M. - Integrarea economica europeana, Vol. II, Uniunea

Europeana - relatii economice cu alte zone, Editura Fundatiei CDIMM,

Maramures, 1999

97